LIMBAJUL POETIC EMINESCIAN

Eminescu este întemeietorul limbajului poetic românesc; el a fost numit „mânuitorul” limbii române datorită unor calităţi deosebite şi unui simţ al limbii special:

- cunoaşterea profundă a graiurilor din ţinuturile româneşti- o „statornică încordare filologică” (G. Călinescu);- interesul pentru limba veche a hrisoavelor;- interesul pentru graiul viu al poporului.El îmbogăţeşte sensurile şi virtuţile expresive ale limbii prin invenţie verbală şi metaforică, prin

modificarea semantică a cuvintelor şi un inegalabil simţ al rimei, al ritmului şi al măsurii. Îmbogăţirea limbii - spunea Eminescu - se poate atinge prin folosirea arhaismelor sau a neologismelor bine cântărite. „Limba este modul de a exista al unui popor - alături de istorie”. Prin ele un popor poate să se cunoască pe sine. Unitatea de limbă asigură unitatea etnică.

Preocuparea lui Eminescu pentru folclor pare să fi fost foarte timpurie. Caietele de mai târziu sunt pline de proverbe, zicători, irmoase şi cântece de lume. A prelucrat basme (Călin, Luceafărul).

El înţelege să culeagă folclorul, să-l preia, să-l valorifice şi să-l argumenteze cu argumente teoretice. Nu imită şi nu îndreaptă cântecul popular. Prin Eminescu are loc:

1) ieşirea din convenţionalitate şi banal;2) atingerea vârstei mature a limbii şi a poeziei;3) lărgirea vocabularului prin înnobilarea limbajului.

Mijloace şi căi prin care Eminescu a creat limbajul poetic românesc:1) utilizarea unor plurale neobişnuite (ieşite din uz sau arhaice): furtune, aripe, pasuri;2) acorduri inedite între substantiv şi adjectiv: pustie gânduri, pasuri melancolici;3) utilizarea formelor inversate ale timpurilor compuse: suna-vei, cerut-am;4) utilizarea unei sintaxe afective (ordinea cuvintelor e impusă de importanţa unuia): semnelor

vremii profet, al ei păr de aur moale;5) rime surprinzătoare : încalte / ceruri nalte, recunoască-l / dascăl, oaspe / Istaspe, Muşatini /

datini,6) o muzicalitate armonică ce va fi dezvoltată de simbolişti.

1