2
Plante pentru linişte psihică şi sufletească de Cristina Tache Stresul şi oboseala sunt factori de risc pentru o mulţime de boli. Timpul pentru relaxare este din ce în ce mai scurt, iar organismul reacţionează negativ la toţi aceşti factori. Pentru a reda echilibrul corpului, dar şi psihicului nostru, putem apela la câteva remedii naturiste, cu efecte imediate. Băi cu lavandă Confecţionaţi un săculeţ din pânză şi puneţi în el 100 g de lavandă. Pregătiţi cada pentru baie şi agăţaţi săculeţul de robinet. Lăsaţi apa să curgă peste el, pentru a împrăştia parfumul şi elementele curative din plantă. Apoi, relaxaţi-vă în cadă câteva minute. Efectul este liniştitor atât pentru fizic, cât şi pentru minte. Ienupăr, în apa din cadă Opăriţi două grame de fructe de ienupăr într-o cană cu apă clocotită, timp de zece minute. Apoi strecuraţi şi turnaţi lichidul în apa din cadă. Efectul va fi de relaxare completă şi de limpezire a gândurilor. Frecţii cu iasomie Recoltaţi flori de iasomie, numai petalele, şi umpleţi cu ele o sticlă închisă la culoare. Peste flori turnaţi ulei de porumb sau de măsline şi lăsaţi la macerat timp de 14 zile. Apoi strecuraţi, iar cu uleiul aromat rezultat faceţi frecţii pe tot corpul. Vă veţi destinde total. Mâncăruri aromate Puteţi îmbogăţi mâncărurile preferate cu arome de cimbru, salvie sau mărar. Aceste plante, pe lângă gustul deosebit pe care îl dau alimentelor, au şi proprietăţi benefice asupra sistemului nervos. Consumaţi-le cât mai des, mai ales atunci când sunteţi foarte surmenaţi.

Liniste

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Liniste

Citation preview

Plante pentru linite psihic i sufleteasc de Cristina TacheStresul i oboseala sunt factori de risc pentru o mulime de boli. Timpul pentru relaxare este din ce n ce mai scurt, iar organismul reacioneaz negativ la toi aceti factori. Pentru a reda echilibrul corpului, dar i psihicului nostru, putem apela la cteva remedii naturiste, cu efecte imediate. Bi cu lavandConfecionai un scule din pnz i punei n el 100 g de lavand. Pregtii cada pentru baie i agai sculeul de robinet. Lsai apa s curg peste el, pentru a mprtia parfumul i elementele curative din plant. Apoi, relaxai-v n cad cteva minute. Efectul este linititor att pentru fizic, ct i pentru minte.Ienupr, n apa din cadOprii dou grame de fructe de ienupr ntr-o can cu ap clocotit, timp de zece minute. Apoi strecurai i turnai lichidul n apa din cad. Efectul va fi de relaxare complet i de limpezire a gndurilor.Frecii cu iasomieRecoltai flori de iasomie, numai petalele, i umplei cu ele o sticl nchis la culoare. Peste flori turnai ulei de porumb sau de msline i lsai la macerat timp de 14 zile. Apoi strecurai, iar cu uleiul aromat rezultat facei frecii pe tot corpul. V vei destinde total.Mncruri aromatePutei mbogi mncrurile preferate cu arome de cimbru, salvie sau mrar. Aceste plante, pe lng gustul deosebit pe care l dau alimentelor, au i proprieti benefice asupra sistemului nervos. Consumai-le ct mai des, mai ales atunci cnd suntei foarte surmenai.Dac simi c nu poi adormi sau dac suferi de palpitaii, stri de nervozitate sau nelinite, ceaiul de valerian constituie un remediu excelent. Nu i va da somnolen pe timpul zilei, ci doar te va ajuta s te relaxezi.Ceaiul de floarea pasiunii este recunsocut ca remediu natural mpotriva insomniei datorit efectului calmant i relaxant. Unii specialitii l recomand i pentru anxietate. Oboseala cronic, lipsa concentrarii, strile de iritare i depresiile dispar dupa un ceai de floarea pasiunii.Ceaiul de ment are o puternic aciune antistres. Dac este but nainte de a merge la culcare, relaxeaz corpul i ajut la inducerea strii de somn. Menta diminueaz simptomele cauzate de anxietate i stres i stimuleaz sistemul imunitar deoarece este bogat n nutrieni: fosfor, vitamina B i calciu. n plus, este un remediu eficient pentru mbuntirea digestiei i ameliorarea afeciunilor digestive.Pe lng efectul antispasmodic, antibacterian i antiinflamator, ceaiul de mueel face minuni dac ai probleme cu somnul, avnd un rol de calmare. Pentru infuzie, sunt suficiente dou lingurie de flori de muetel la o ceac de ceai.