UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE LITERE Departamentul de Literatură şi Studii Culturale

Literatura diasporei româneşti în spaţiul cultural american

The Literature of Romanian Diaspora

in American Culture

Rezumatul tezei de doctorat Summary of PhD Thesis

Conducător ştiinţific, Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU

Doctorand, Asist. univ. Laurenţiu-Mihail ION

Braşov, 2013

2

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETARII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

Braşov, B-dul Eroilor Nr. 29, 500036, Tel. 0040-268-413000, Fax 0040-268-410525 RECTORAT

___________________________________________________________________ D-lui (D-nei)...................................................................................

COMPONENŢA Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov Nr. 5518 din 31.10.2012

PREŞEDINTE: - Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUŞ DECAN – Facultatea de Litere

Universitatea “Transilvania” din Braşov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: - Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU Universitatea “Transilvania” din Braşov

REFERENŢI: - Prof. univ. dr. Mircea TOMUŞ Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

- Prof. univ. dr. Iulian BOLDEA Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureş

- Prof. univ. dr. Andrei BODIU Universitatea “Transilvania” din Braşov

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: marţi, 19.02.2013, ora

10.00, în sala U II 3 (Aula Universităţii “Transilvania” din Braşov). Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le

transmiteţi în timp util, pe adresa mihai.ion@unitbv.ro Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de

doctorat. Vă mulţumim.

3

Cuprins

Argument .......................................................................................................4

Scriitorul şi limba. Problema apartenenţei la literatura română ..................8

I. Fenomenologia exilului............................................................................13

I.1. Exilul ca fenomen. Definiţii, forme, periodizare ................................................... 13

I.1.1. Exil, emigraţie, diasporă ................................................................................ 13

I.1.2. Polimorfismul exilului ................................................................................... 15

I.1.3. Exil vs. exil interior ....................................................................................... 17

I.1.4. Exilul literar românesc postbelic: o perspectivă diacronică............................. 18

I.2. Homo exsilius sau Portret al artistului în pribegie.................................................. 24

I.2.1. (E/I)migrantul şi complexele sale ................................................................... 25

I.2.2. Exilatul şi „şocurile“ existenţiale ................................................................... 26

II. „Liminalitate“ şi exil...............................................................................30

II.1. Arnold Van Gennep şi „riturile de trecere“ .......................................................... 30

II.2. ‘Betwixt and between’: Victor Turner şi conceptul de „liminalitate“ ................... 32

II.3. Tipuri de „liminalitate“........................................................................................ 37

II.4. „Liminalitatea“ şi valenţele ei nelimitate: Exilul ca „liminalitate tranzitivă“ ........ 40

III. Ştefan Baciu: Dimensiunea liminală a spaţiului liric ...........................43

III.1. Note bio-bibliografice ........................................................................................ 43

III.1.1. „Singur pe celălalt mal“: condiţia scriitorului în exil.................................... 46

III.1.2. „Poezia în libertate“: de mişcare sau de gândire? ......................................... 48

III.2. Universul poetic sau Poezia cât un univers ......................................................... 48

III.2.1. La est de Atlantic: etapa românească (1935-1945)....................................... 49

III.2.2. La vest de Atlantic: etapa sud-americană (1951-1962)................................. 60

III.2.3. Pe Dealul Pacificului: etapa nord-americană (1963-1992) ........................... 64

IV. Petru Popescu: Între oportunism şi oportunitate ..................................71

IV.1. Un bucureştean la Hollywood ............................................................................ 71

IV.2. Viaţa bate cartea: o biografie controversată ........................................................ 72

IV.3. Sociologia succesului literar: de la textul subversiv la romanul popular.............. 76

IV.4. Constante şi variabile tematice şi stilistice........................................................ 102

4

V. Andrei Codrescu: Multi-identitate şi liminalitate..................................110

V.1. „Sunt un amalgam, o corcitură...“...................................................................... 110

V.2. Aspecte ale „liminalităţii“ în ficţiunea codresciană ............................................ 115

V.2.1. Contesa sângeroasă: Ciclicitatea destinelor liminale .................................. 115

V.2.2. Casanova în Boemia: Libertinajul ca experienţă liminală............................ 125

V.2.3. Mesi@: Scenarii milenariste şi liminalitate preapocaliptică......................... 131

V.2.4. Wakefield: Călătoria liminală către sine ...................................................... 137

VI. Bogdan Suceavă: Alotropiile liminalităţii ...........................................143

VI.1. Între matematică şi literatură: o biografie liminală ........................................... 143

VI.1.1. Repere bio-bibliografice............................................................................ 147

VI.1.2. Câteva controverse biografice ................................................................... 147

VI.2. Instanţe liminale în proza scurtă....................................................................... 150

VI.3. Mesianism kitsch şi liminalitate fin de millénium ............................................. 159

VI.4. Revoluţie şi armată: liminalitate socială vs. liminalitate personală .................. 163

VII. Gabriel Pleşea: Ficţionalizarea biograficului....................................168

VII.1. De la „spaţiu“ la „loc“ în romanul Aruncă pâinea ta pe ape............................ 169

VII.1.1. „Spaţiu“ vs. „loc“ .................................................................................... 169

VII.1.2. Exilul ca tranziţie de la alienare la aculturaţie .......................................... 170

VII.2. Dosarul cu bârfe sau În căutarea comunismului pierdut.................................. 174

VIII. Internetul ca „spaţiu liminal“: E-book şi exil ..................................188

VIII.1. Liminalitatea „ciberspaţiului“........................................................................ 188

VIII.2. Statutul „Cărţii“ în era digitală ...................................................................... 194

Concluzii ....................................................................................................201

Bibliografie ................................................................................................208

Cuvinte cheie: diaspora, exil, liminalitate, multi-identitate, „spaţiu“ vs. „loc“, alienare,

aculturaţie, globalizare, Internet, e-book, „ciberspaţiu“.

5

Contents

Foreword........................................................................................................4

Writer vs. language. The issue of belonging to Romanian literature ............8

I. Phenomenology of exile ...........................................................................13

I.1. Exile. Definition, forms, chronology..................................................................... 13

I.1.1. Exile, emigration, diaspora............................................................................. 13

I.1.2. The polymorphous nature of exile.................................................................. 15

I.1.3. Exile vs. inner exile ....................................................................................... 17

I.1.4. Postwar Romanian literary exile: a diachronic approach................................. 18

I.2. Homo exsilius or A Portrait of the Artist as a Wanderer ........................................ 24

I.2.1. The (e/im)migrant and his complexes............................................................. 25

I.2.2. The exile and his existential ‘shocks’ ............................................................. 26

II. ‘Liminality’ and exile..............................................................................30

II.1. Arnold Van Gennep and ‘the rites of passage’ ..................................................... 30

II.2. ‘Betwixt and between’: Victor Turner and the concept of ‘liminality’.................. 32

II.3. Types of ‘liminality’............................................................................................ 37

II.4. ‘Liminality’ and its unlimited aspects: Exile as ‘transitive liminality’ .................. 40

III. Ştefan Baciu: The liminal nature of space in his lyric production .......43

III.1. Bio-bibliographic notes ...................................................................................... 43

III.1.1. ‘Alone on the other shore’: the writer’s status in exile ................................. 46

III.1.2. ‘Poetry in freedom’: of movement or of thought? ........................................ 48

III.2. Poetry as large as the Universe........................................................................... 48

III.2.1. To the east of the Atlantic: Romanian stage (1935-1945)............................. 49

III.2.2. To the west of the Atlantic: South-American stage (1951-1962) .................. 60

III.2.3. On the Pacific Hill: North-American stage (1963-1992) .............................. 64

IV. Petru Popescu: Between opportunism and opportunity.........................71

IV.1. A Bucharest-born in Hollywood ........................................................................ 71

IV.2. Life beats fiction: a controversial biography....................................................... 72

IV.3. A sociology of literary success: from subversive texts to popular novel ............. 76

IV.4. Thematic and stylistic constants and variables.................................................. 102

6

V. Andrei Codrescu: Multi-identity and liminality ....................................110

V.1. ‘I’m an amalgam, a crossbreed...’...................................................................... 110

V.2. Aspects of ‘liminality’ in Codrescu’s fiction ..................................................... 115

V.2.1. The Blood Countess: Cyclicity of liminal destinies ..................................... 115

V.2.2. Casanova in Bohemia: Libertinage as liminal experience ........................... 125

V.2.3. Messi@h: Millenarian scenarios and preapocalyptic liminality ................... 131

V.2.4. Wakefield: A liminal journey towards the inner self.................................... 137

VI. Bogdan Suceavă: Allotropies of liminality ..........................................143

VI.1. Between mathematics and literature: a liminal biography................................. 143

VI.1.1. Bio-bibliographic guidelines ..................................................................... 147

VI.1.2. Several biographical controversies ............................................................ 147

VI.2. Liminal instances in short stories ..................................................................... 150

VI.3. Kitsch messianism and fin de millénium liminality........................................... 159

VI.4. Revolution and military service: social vs. personal liminality......................... 163

VII. Gabriel Pleşea: Fictionalizing biography...........................................168

VII.1. From ‘space’ to ‘place’ in the novel Bitter Be Thy Bread ................................ 169

VII.1.1. ‘Space’ vs. ‘place’ ................................................................................... 169

VII.1.2. Exile as a transition from alienation to acculturation ................................ 170

VII.2. The Gossip File or In Search of Lost Communism.......................................... 174

VIII. The Internet as ‘liminal space’: E-book and exile ...........................188

VIII.1. Liminality of ‘cyberspace’............................................................................. 188

VIII.2. The status of the ‘Book’ in the digital age ..................................................... 194

Conclusions................................................................................................201

Bibliography...............................................................................................208

Key words: Diaspora, exile, liminality, multi-identity, ‘space’ vs. ‘place’, alienation,

acculturation, globalization, Internet, e-book, ‘cyberspace’.

7

REZUMAT

În elaborarea tezei de doctorat Literatura diasporei româneşti în spaţiul

cultural american am pornit de la premisa necesităţii întregirii patrimoniului cultural

românesc prin recuperarea producţiilor literare ale exilului, mult timp aflate într-un con de

umbră datorită circumstanţelor socio-politice nefavorabile de până la Revoluţie, dar şi a

dificultăţilor inerente de diseminare a acestor opere în rândul publicului autohton, imediat

după căderea comunismului.

Pornind de la afirmaţia lui Florin Manolescu: „A scrie despre literatura şi despre

scriitorii exilului este echivalent cu a încerca să te deplasezi pe un teren al nisipurilor

mişcătoare sau, cu un alt termen de comparaţie, în spaţiul geometriei neeuclidiene“1, am

conştientizat anvergura unui astfel de demers analitic, având în vedere dificultatea cu care

pot fi colectate şi organizate datele biografice, informaţiile şi textele literare risipite în

lumea largă, dar şi restricţiile pe care operele încă netraduse în limba română le pot

genera. Din acest motiv, am considerat că trebuie operat un „decupaj“ în vasta arie de

cercetare, care să permită abordarea rezonabilă şi aplicată a unui anumit spaţiu socio-

cultural şi a unui anumit timp istoric, acest proces reductiv fiind singurul în măsură să

plaseze cercetătorul din zona „nisipurilor mişcătoare“ în cea a unui teren stabil şi fertil.

În consecinţă, am optat pentru restrângerea ariei de studiu la spaţiul cultural

american din două raţiuni, una de ordin obiectiv, cealaltă având mai degrabă un caracter

subiectiv: în primul rând, societatea nord-americană, de o diversitate prolifică şi

permeabilitate unică prin chiar structura ei amalgamată, a reprezentat o atracţie

permanentă pentru indivizii care, din raţiuni politice, economice sau artistice au dorit să-şi

amelioreze destinul în perimetrul ei, America fiind percepută ca un veritabil Promised

Land, topos al maximei şanse de împlinire existenţială; în al doilea rând, background-ul

educaţional şi contactul „livresc“ cu spaţiul cultural anglo-american mi-au facilitat accesul

la materiale de studiu încă netraduse din limba engleză (texte literare, memorii, jurnale,

articole, recenzii, cronici literare etc.).

În ceea ce priveşte coordonata temporală, am optat pentru literatura produsă după

cel de-al doilea război mondial şi până în actualitate, perioadă extrem de fertilă în câmpul

creaţiei literare româneşti din afara graniţelor ţării, şi care subsumează două epoci

1 Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989, Editura Compania, Bucureşti, 2003,

p. 18.

8

diametral opuse: regimul comunist – coercitiv şi terorizant – de până la Revoluţie, şi epoca

postdecembristă, de recâştigare a libertăţii şi ieşire triumfală din „teroarea istoriei“

(sintagmă ce îi aparţine lui Mircea Eliade).

Am sesizat, alături de Bogdan Suceavă2 şi Sorin Alexandrescu3, inadecvarea

termenului de „exil“ asociat scrierilor româneşti din afara graniţelor ţării după momentul

Revoluţiei, debutul anilor ’90 marcând o nouă epocă socio-politică şi culturală, degrevată

de zgura unei ideologii comuniste paroxistice, şi fiind punctul de la care conceptul de

„exil“ – înţeles ca situaţie în care se află o persoană forţată să plece din propria ţară

datorită unui context politic punitiv – devine inoperant, în urma abolirii factorilor ce au

declanşat plecarea. De aceea, am considerat că sintagma „literatura diasporei“ este mai

flexibilă şi, ca atare, mai adecvată decât „literatura exilului“ în definirea producţiei literare

româneşti extra muros, de la instaurarea regimului comunist până în prezentul democratic.

În partea introductivă, intitulată Scriitorul şi limba. Problema apartenenţei la

literatura română, am analizat felul diferit în care scriitorii exilaţi se raportează la limba

maternă în elaborarea propriilor opere, dar şi modul în care aceştia relaţionează cu

literatura română, plasându-se în interiorul/ exteriorul ei. Am enunţat trei criterii majore de

stabilire a apartenenţei unui scriitor la o anumită literatură: 1) limba în care scrie, 2)

cultura în care s-a format şi 3) autoproclamarea sa ca scriitor al etniei din care provine.

Studiind cazurile unor scriitori precum Mircea Eliade, Vintilă Horia, Ştefan Baciu,

Norman Manea, Bogdan Suceavă, Gabriel Pleşea, Petru Popescu ori Andrei Codrescu, am

ajuns la concluzia că majoritatea autorilor nu au abandonat limba şi cultura matriceală,

prin intermediul căreia şi-au construit identitatea, iar dacă au făcut-o (cum este cazul

ultimilor doi), raţiunea gestului lor rezidă fie în dorinţa de a obţine notorietate şi succes

literar imediat (P. Popescu), fie în viziunea cosmopolită şi polimorfă a propriei identităţi,

care minimalizează importanţa formei de expresie artistică (A. Codrescu).

Pornind de la aceste premise de ordin general, în primul din cele opt capitole ale

tezei, intitulat Fenomenologia exilului, mi-am propus să radiografiez în detaliu acest

fenomen complex şi polimorf pe care îl reprezintă exilul, orientându-mi demersul analitic

pe chestiuni ce ţin de definirea şi tipologia conceptului, dar şi pe urmărirea unei

periodizări a migraţiei literare româneşti. Discutând nuanţele terminologice dintre „exil“, 2 Bogdan Suceavă, „Suntem la un pas distanţă de cărţile în serie făcute pe comandă“, interviu acordat lui

Sean Cotter, în Argeş, VI (XLI), nr. 437 (305), nov. 2007,

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=957&Itemid=112. 3 Sorin Alexandrescu, „Invizibilitatea emigrantului“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998, p. 217.

9

„emigraţie“ şi „diaspora“, am sesizat faptul că „exilul“ are o motivaţie politică,

„emigraţia“ una economică, iar „diaspora“ desemnează un grup etnic aflat într-un spaţiu

cultural alogen şi fiind interesant tocmai prin particularităţile sale culturale. Analiza m-a

condus la cartografierea diferitelor forme de exil, aşa cum este el perceput de scriitori

precum Laurenţiu Ulici, Ştefan Aug. Doinaş, Monica Lovinescu, Irina Mavrodin, Monica

Spiridon ş.a., focalizându-mă apoi pe relaţia binomială dintre exilul propriu-zis şi exilul

„interior“, înţeles fie ca repliere către sine, ca distanţare de celălalt şi asumare a propriei

individualităţi (A.-P. Iliescu4), fie ca sustragere dintr-un mediu socio-politic viciat, ca act

de disidenţă şi refugiu în zona esteticului (Şt. Aug. Doinaş5).

Am dedicat un subcapitol separat unei perspective diacronice asupra exilului literar

românesc postbelic, identificând (în siajul periodizărilor propuse de Laurenţiu Ulici6, Eva

Behring7 şi Ion Simuţ) trei „valuri“ departajate de criteriul politic: „1. exilul din 1941 până

la sfârşitul anului 1947, când graniţele se închid sever şi ermetic; 2. blocajul aproape total

al exilului în perioada 1948-1964, cu singurul eveniment notabil (în domeniul literar) al

fugii lui Petru Dumitriu; 3. exilul progresiv crescut în perioada Ceauşescu, declanşat

semnificativ după 1971 şi intensificat în anii ’80“8.

Pentru prima perioadă, deciziile scriitorilor români, dar şi ale altor intelectuali şi

politicieni, de a alege calea exilului se iau fie timpuriu, în 1941-1942, în urma înfrângerii

mişcării legionare, fie între anii 1945-1947, când devine de ordinul evidenţei că regimul

politic din România ocupată de trupele sovietice tinde ireversibil spre o dictatură de tip

comunist. Şi în domeniul cultural se simte presiunea exercitată de noua ideologie: presa

este orientată după criteriile politicii sovietice, Uniunea Scriitorilor din România este

reorganizată, se instituie o şcoală superioară de Partid. Cazurile cele mai cunoscute de

exilaţi din acest prim val sunt ale unor personalităţi precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu

ori Emil Cioran. Progresiv, au fost recuperate şi alte nume importante din elita

intelectualilor români, chiar dacă nu şi opera lor integrală: Vintilă Horia, Aron Cotruş,

4 Adrian-Paul Iliescu, „Exil, exil interior, modernitate“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998, p. 22. 5 Ştefan Aug. Doinaş, „Între farsă tragică şi destin“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998, p. 8. 6 Laurenţiu Ulici, „Avatarii lui Ovidiu. Observaţii statistice despre exilul literar românesc“, în Luceafãrul,

nr. 5, 1994. 7 Eva Behring, Scriitori români din exil:1945-1989. O perspectivă istorico-literară, trad. din limba germană

de Tatiana Petrache şi Lucia Nicolau, revăzută de Eva Behring şi Roxana Sorescu, Editura Fundaţiei

Culturale Române, Bucureşti, 2001. 8 Ion Simuţ, „Cronologia exilului literar postbelic“, în România literară, nr. 23, 2008.

10

Ştefan Baciu, George Uscătescu, Horia Stamatu, fraţii Alexandru şi George Ciorănescu,

Pamfil Şeicaru, Alexandru Busuioceanu etc. De numele unora dintre cei mai importanţi

scriitori plecaţi în prima etapă se leagă apariţia unor instituţii vitale pentru supravieţuirea

culturală a exilului: reviste, edituri, fundaţii, institute de cercetare, cenacluri şi colaborarea

la posturi de radio care au asigurat cunoaşterea activităţii şi a atitudinii lor politice.

Urmând cronologia, 1948-1964 este perioada cea mai represivă a regimului

comunist din România, manifestată prin arestări, cenzură, domiciliu forţat, lipsa de

comunicare, refuzul accesului la informaţie, interdicţia contactului cu străinătatea. După

cum notează Ion Simuţ, „Lipsa legăturilor de orice fel cu Occidentul creează un adevărat

marasm cultural. E un eveniment senzaţional când scriitorii pot ieşi din ţară şi această

îngăduinţă le este acordată numai celor care prezintă deplină încredere: oportuniştii şi

propagandiştii regimului comunist, care nu aveau de ce să rămână în străinătate“9. O

excepţie incredibilă de la toate exemplele tipice ale deciziei de a pleca în exil o reprezintă

Petru Dumitriu care, în 1960, surprinde pe toată lumea prin fuga sa în Germania, unde a

cerut şi a obţinut azil politic.

Prima parte a ultimului val, cuprinsă în intervalul 1965-1970, beneficiază de o

pseudo-libertate datorită deschiderii politice şi culturale formale a Partidului.

Reprezentanţi mai importanţi ai acestui val sunt: Andrei Codrescu, Dumitru Ţepeneag, Ilie

Constantin, Petru Popescu, Paul Goma, Eliza M. Ghil, Matei Călinescu, I.P. Culianu, Ion

Vianu, Gelu Ionescu, Sami Damian etc. Deschiderea socială şi politică de care aceşti

scriitori au beneficiat a generat o serie de trăsături comune ale literaturii lor, dintre care

Eva Behring le evidenţiază pe următoarele: subiectivitatea în lirică, redescoperirea

dimensiunii psihologice, orientarea către arhaic, către mitic, renaşterea gustului pentru

valorile naţionale şi orientarea după modelele modernităţii. La ordinea zilei sunt şi

parodierile ironice, autoironice şi sarcastice, prelucrarea creatoare a celor mai diverse

domenii ale literaturii şi ştiinţei.

Cea de-a doua parte a ultimului val, acoperind intervalul 1971-1989, corespunde

perioadei de grea dictatură comunistă, acutizată pe măsura apropierii de momentul

Revoluţiei din decembrie. Condiţiile extreme din toate domeniile vieţii sociale, cerinţele

cenzurii, interdicţia de publicare, frica permanentă de consecinţa radicală sau ameninţarea

fizică s-au constituit în motivaţii pentru ultimul mare val de emigrare. Autorii

reprezentativi, cum ar fi Ion Caraion, Al. Papilian, Matei Vişniec, Bujor Nedelcovici,

9 Ibidem.

11

Nicolae Balotă, Mircea Iorgulescu etc., au fost siliţi să ia drumul exilului datorită

caracterului subversiv al textelor publicate. Cei de origine iudaică, precum Norman

Manea, au primit un impuls decisiv pentru părăsirea ţării prin atacurile tolerate oficial

contra unei „mentalităţi străine“, „a scrierilor neromâneşti“.

În subcapitolul Homo exsilius sau Portret al artistului în pribegie am schiţat

„profilul“ scriitorului silit să-şi părăsească patria, analizându-l prin grila propusă de Sorin

Alexandrescu în articolul Invizibilitatea emigrantului10. Am arătat că acesta este o specie

de „falie“, de „interstiţiu“, condamnat pe viaţă să penduleze între polii a două spaţii/culturi

diametral opuse: una de origine („marginală“), cealaltă de adopţie („centrală“). Drama sa,

generată de sentimentul acut al pierderii aderenţei la cultura „sursă“, este dublată traumatic

de drama insuficientei aderenţe la cultura „ţintă“. De unde şi complexul său funciar:

senzaţia invizibilităţii. Transparenţa emigrantului este dată de faptul că la cei doi poli ai

itinerarului său existenţial este perceput în mod diferit. De asemenea, în completarea

„portretului“ schiţat, am inventariat „şocurile“ existenţiale la care exilatul este supus,

suferind inevitabil o serie de mutaţii radicale şi ireversibile la nivelul fiinţei şi conştiinţei

sale: şocul civilizaţiei, cultural, lingvistic, instrucţional, politic, cosmopolit, etc.

În capitolul al doilea al tezei, „Liminalitate“ şi exil, – secţiune fundamentală, în

care se pun bazele teoretice pentru exerciţiul hermeneutic din capitolele ulterioare –, am

analizat conceptul de „liminalitate“ pornind de la modelul „riturilor de trecere“ elaborat de

Arnold Van Gennep11 şi urmărind apoi dezvoltarea conceptului în studiile lui Victor

Turner (Betwixt and Between: The Liminal Period in Rites of Passage, Liminality and

Communitas şi Passages, Margins, and Poverty: Religious Symbols of Communitas).

Antropologul britanic identifică două „modele“ antitetice de configurare a relaţiilor

interumane: structura socială (se referă la societate ca la un sistem structurat, diferenţiat şi

adesea ierarhic de poziţii politico-juridico-economice) şi communitas (anti-structură care

apare în perioada liminală şi configurează societatea ca pe o comunitate/ comuniune

nestructurată sau parţial structurată, caracterizată de sociabilitate spontană, spirit de

egalitate şi camaraderie). În esenţă, Turner înţelege „liminalitatea“ ca pe una dintre

manifestările culturale ale grupurilor sociale de tip communitas (alături de „exterioritate“,

„marginalitate“ şi „inferioritate“), şi una dintre cele mai vizibile expresii ale „anti-

10 Sorin Alexandrescu, op. cit., pp. 217-218. 11 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, trad. din limba franceză de Lucia Berdan şi Nora Vasilescu,

studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, postfaţă de Lucia Berdan, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 15.

12

structurii“ în societate. Totuşi, deşi se află într-un raport antitetic cu structura, subminând-

o şi fiind percepută ca periculoasă de către cei însărcinaţi cu păstrarea ei, „liminalitatea“

rămâne o inepuizabilă sursă de noi structuri, întrucât această etapă de „prag“ este vitală

pentru dizolvarea configuraţiei sociale curente şi articularea unui nou model structural.

Aflat în stare liminală, individul este deposedat de orice l-ar putea diferenţia de semenii

lui, este plasat într-o zonă ambiguă, dezordonată, în interstiţiile structurii sociale. Tocmai

această poziţie activează conştiinţa de sine a individului, făcându-l să realizeze atât statutul

pe care l-a abandonat, cât şi noua condiţie socială la care doreşte să adere.

Grafic, am sintetizat teoria lui Turner în următoarea schemă:

Exprimând, în termeni de spaţialitate, relaţia dintre aceste manifestări şi structura

socială (i.e. „modelul“ ordonat, referenţial), „liminalitatea“ s-ar afla între (in between),

„exterioritatea“ în afară (outside), „marginalitatea“ la periferie (on the edges), iar

„inferioritatea“ dedesubt (beneath). În ceea ce priveşte indivizii – conform modelului

propus de Turner – „liminalii“ parcurg un proces ritualic la capătul căruia acced la un nou

statut social, „marginalii“ sunt împinşi în poziţii periferice din considerente sociale (etnie,

rasă, afiliaţie religioasă, orientare sexuală, etc.), „inferiorii“ sunt constrânşi să ocupe

nivelul cel mai de jos al structurii sociale din raţiuni economice, în timp ce „exteriorii“

optează pentru părăsirea sistemului, fie temporar („exteriorii“ socio-politici), fie

permanent („exteriorii“ religioşi), adoptând poziţii de marginalitate/ inferioritate.

inferiority „inferioritate“

marginality „marginalitate“

LIMINALITY „liminalitate“

outsiderhood „exterioritate“

Social structure (Structura socială)

13

În continuare, am expus modelul experienţelor liminale alcătuit de Bjørn

Thomassen12, urmărind trei parametri esenţiali: tipul subiectului (individ/ grup/ societate),

timpul (moment/ perioadă/ epocă) şi spaţiul (anumite praguri/ suprafeţe mai extinse/ ţări

plasate în zona de falie dintre civilizaţii mai mari). De asemenea, am mai adus în discuţie

„scara“ sau „gradul“ la care un individ/ grup/ societate experimentează liminalitatea

(nivelul de „liminalitate pură“ se atinge când coordonatele spaţio-temporale sunt simultan

activate), caracterul „indus“ (ritualuri) sau „spontan“ (dezastre naturale, boală, deces) al

experienţelor liminale, dar şi natura „benevolă“ (la emigranţi, artişti, scriitori, călugări,

turişti, etc.) sau „impusă“ (la exilaţi, deportaţi, prizonieri, deţinuţi, excomunicaţi, etc.) a

adoptării unei poziţii liminale.

De la apariţia sa cu mai bine de un secol în urmă, ideea de „liminalitate“ a traversat

– după cum observă Thomassen – mai multe câmpuri şi subcâmpuri ale ştiinţelor

umaniste, de la etnologie la antropologie, ştiinţe socio-politice sau studii culturale,

devenind un concept interdisciplinar.

Din punct de vedere psihologic, „liminalitatea“ indică nivelul până la care un

individ poate percepe/ experimenta lumea, indicând graniţa dintre senzorial şi subliminal

(i.e. nivelul sub care senzaţiile devin imperceptibile). De asemenea, psihologii folosesc

concepte înrudite cu noţiunea de „liminalitate“ pentru a cataloga stări mentale, cum ar fi,

de pildă, tulburarea de personalitate „borderline“, caracterizată printr-o puternică

instabilitate emoţională.

Deplasându-ne în aria studiilor postcoloniale, „liminalitatea“ corespunde

„hibridităţii culturale“ (cultural hybridity) teoretizate de Homi Bhabha – acel metisaj de

elemente culturale imperiale şi indigene menit să dizolve reprezentările polarizate de tip

„eu“ vs. „celălalt“, afirmând triumful „diferenţei“ şi al „diversităţii culturale“: „Acest

pasaj interstiţial între identificări fixe deschide posibilitatea unei hibridităţi culturale ce

permite diferenţa fără o ierarhie impusă ori presupusă“13.

La nivel de grup social, momentele liminale sunt vizibile într-o varietate de rituri

de trecere „secularizate“, adaptate societăţilor moderne, cum ar fi ceremoniile de

absolvire, riturile de iniţiere cazone parcurse de noii recruţi, ori cele de aderare a

12 Bjørn Thomassen, „The Uses and Meanings of Liminality“, în International Political Anthropology, vol.

2, nr. 1, 2009, p. 16. 13 Homi Bhabha, The Location of Culture, Routledge, London, 1994, p. 4.

14

„bobocilor“ (freshers) la o confrerie studenţească (fraternity/ surority), specifice vieţii de

campus din mediul universitar american.

De asemenea, noţiunea de „liminalitate“ se poate aplica unei întregi serii de

minorităţi: transsexualii (prin tranziţia de la un gen la altul), minorităţile etnice din ghetto-

uri (grupurile clandestine de imigranţi sau refugiaţi), apatrizii etc., pe care Thomassen îi

apropie de condiţia neofiţilor descrişi de Turner: „Se spune uneori că neofiţii «sunt în altă

parte». Ei au realitate fizică, dar nu şi socială, de unde trebuie să fie ascunşi, căci e un

paradox, un scandal, să vezi ce nu s-ar cuveni să fie acolo“14.

O contribuţie originală la nuanţarea conceptului de „liminalitate“ o reprezintă

introducerea în discuţie a criteriului identităţii sau diferenţei dintre punctul de „separare“

şi cel de „agregare“ la structura socială. Am considerat că în parcursul liminal de tip

ritualic se poate vorbi de o „liminalitate reflexivă“, în sensul că traseul neofitului este unul

circular şi reiterativ, acesta revenind (cu un alt statut) la structura socială din care s-a

desprins. Pe de altă parte, „liminalitatea“ pe care o implică existenţa în exil a individului

am numit-o „tranzitivă“, întrucât exilatul/ emigrantul parcurge un traseu liniar şi

ireversibil, cei doi poli (de „separare“ şi de „agregare“) aparţinând unor structuri sociale

diferite, cu coduri culturale proprii.

Din această perspectivă, exilatul este sortit să rămână blocat în propria liminalitate,

suspendat „între“ (betwixt and between) două culturi. Trecerea de la un cod la altul are

diferite etape, niciodată însă o finalitate. Tranziţia spre „agregare“ există, dar viteza de

înaintare se diminuează constant, prelungind la nesfârşit momentul de sosire în punctul

terminus. La început, exilatul este perceput ca marginal, poziţia sa periferică în noua

structură socială fiind dată de incapacitatea sa de comunicare lingvistică (uneori) şi

culturală (întotdeauna). Pe măsură ce se familiarizează cu ambientul cultural al spaţiului

de adopţie, acesta se deplasează într-o poziţie liminală, parte a societăţii-gazdă într-o

oarecare măsură, dar niciodată pe deplin asimilat.

Concluzia la care am ajuns este aceea că situaţia exilatului nu pare să promită vreo

rezolvare. Indiferent ce ar face cu restul vieţii sale, cultura de origine şi cea de adopţie vor

coexista mereu, îngemănate, în structura sa mentală. Chiar dacă ar reveni în patria natală,

„contaminarea“ cu experienţa exilului nu se va şterge, cum nici senzaţia de suspendare

între două culturi nu va dispărea. Singura soluţie, în aceste condiţii, nu pare a fi decât

14 Victor Turner, „Betwixt and Between: The Liminal Period in Rites of Passage“, în The Forest of Symbols:

Aspects of Ndembu Ritual, Cornell University Press, Ithaca, NY, 1967, p. 97.

15

acceptarea raţională a acestei poziţii intermediare, de „falie“, sperând ca trecerea timpului

– tămăduitoare în atâtea situaţii – să aducă cu ea şi acceptarea emoţională.

Înscriindu-se în logica demersului teoretic de până acum, capitolele următoare au

fost gândite ca studii de caz ale conceptului de „liminalitate“, aplicat atât biografiei, cât şi

creaţiei literare a unor scriitori aparţinând diasporei româneşti din spaţiul cultural

american, printre care se numără Ştefan Baciu, Petru Popescu, Andrei Codrescu, Bogdan

Suceavă şi Gabriel Pleşea.

Astfel, în capitolul al treilea, intitulat Ştefan Baciu: Dimensiunea liminală a

spaţiului liric, am semnalat caracterul prodigios al operei scriitorului, identificând etapele

esenţiale în cristalizarea şi evoluţia liricii poetului braşovean, cu mutaţii semnificative la

nivelul imaginarului poetic şi al modalităţilor artistice, dar şi în ceea ce priveşte raportarea

la diversele modele literare. Pornind de la un interviu pe care autorul l-a acordat lui

Constantin Eretescu15 (vorbind despre destinul pe care îl preconizează propriei creaţii

artistice şi poziţia pe care o ocupă în istoria literaturii autohtone), am evidenţiat, într-un

prim subcapitol, faptul că Ştefan Baciu îşi exprimă ferm aderenţa la lirica românească şi

nutreşte speranţa într-o clipă de graţie, redemptivă, când lucrurile se vor reaşeza în matca

lor firească, iar opera diasporei va fi reevaluată din perspectivă pur estetică, într-o logică a

criteriilor valorice.

Pentru Ştefan Baciu, efectul centrifug al unui context politic advers („dacă istoria

ne-a marginalizat, ne-a scos din matcă“) nu trebuie să conducă în mod fatalist şi ireversibil

la pierderea conştiinţei etnice, a propriei identităţi culturale („eu mă consider scriitor

român, chiar când scriu în spaniolă, în portugheză, în germană, lucruri care interesează pe

cititorii din America Latină“). De fapt, scriitorul nu este deloc străin de experienţa

diversităţii culturale, el însuşi provenind dintr-un mediu multicultural (Braşovul natal),

absolvind clasele primare la Şcoala săsească şi debutând literar cu poezii traduse în limba

germană. Este „bagajul“ existenţial cel mai important, cu care acest globetrotter al liricii

româneşti va cutreiera „lumea largă“, facilitându-i contactul cu, şi adaptarea la, alte

culturi.

Exilul, acest exerciţiu „amar“ al distanţării şi alienării, îşi are totuşi în optica lui

Ştefan Baciu – ca orice doctorie – virtuţile sale terapeutice: faptul că autorul a putut trăi

liber, neîncorsetat de nicio formă de cenzură. Deteritorializarea, schimbarea geografiei

15 Ştefan Baciu, „Poezia în libertate“, interviu acordat lui Constantin Eretescu, în România literară, nr. 18, 3

mai 1990, p. 12.

16

fizice dar şi mentale, atrag cu sine mutaţii semnificative atât în destinul literar al autorului,

cât şi în modul său de înţelegere a lumii, printr-o „dilatare“ a percepţiei: „Exilul este o

fereastră deschisă către lume, şi, incontestabil că literatura mea ar fi fost cu totul alta dacă

aş fi trăit într-o Românie liberă, tot timpul acasă [...]. Orizontul pe care mi l-a dat exilul

este un orizont universal“16.

Totuşi, neajunsul de maxim tragism al oricărei pribegii este singurătatea, temă

recurentă în volumele de exil ale poetului. „Singurătatea“ înţeleasă atât ca izolare fizică

prin translaţie într-un alt spaţiu cultural („pe celălalt mal“), cât mai ales prin pierderea

dramatică a relaţiei osmotice cu publicul cititor. Rezultatul acestui scurt-circuit între

scriitor şi audienţa sa, abolirea feedback-ului atât de necesar oricărui creator de artă, este

generator de angoasă, chiar dacă uşor edulcorată la gândul unei reabilitante, postume

receptări: „Eu scriu pentru saltar astăzi, pentru Mele, pentru Revista scriitorilor de la

München şi, mai cu seamă, pentru România de mâine, care, mai devreme sau mai târziu,

va trebui să vină“17.

Următorul subcapitol, fructificând informaţia din interviul menţionat, abordează un

concept adesea vehiculat de poet în relaţie cu propria creaţie: „poezia în libertate“, care –

după cum sugerează autorul – pare să includă ambele coordonate ale „libertăţii“ umane:

atât cea fizică, cât şi cea mentală. Condiţie existenţială pe care doar exilul o poate oferi, în

contextul unei patrii natale aflate sub presiune ideologică. Pentru Ştefan Baciu, „poezia în

libertate“ înseamnă „poezie liberă, poezie fără control, fără frontiere“, scrisă în limitele

unui cod etic, păstrând o necesară rectitudine morală şi refuzând orice compromis

ideologiei dominante. Neajunsurile unei astfel de atitudini şi opţiuni personale, deja

semnalate şi discutate, sunt: pierderea publicului cititor, ca efect imediat, dar şi a

contactului nemijlocit cu fenomenul literar autohton, pe termen lung. Cel mai tragic, însă,

alegera libertăţii a însemnat retragerea operei din librării şi biblioteci, simultan cu

excluderea din „Pantheonul“ poeziei naţionale.

Utilizând criteriul cronologic şi al afiliaţiei la curentele literare, propuse de Nicolae

Manolescu, dar şi criteriul geografic (întrucât exilul înseamnă în primul rând deplasare

dintr-un spaţiu în altul, cu inerentele consecinţe de ordin existenţial şi cultural), am optat

în următorul subcapitol (Universul poetic sau Poezia cât un univers) pentru o periodizare

tripartită a liricii baciene: „La est de Atlantic: etapa românească (1935-1945)“, „La vest de

16 Ibidem. 17 Ibidem.

17

Atlantic: etapa sud-americană (1951-1962)“ şi „Pe Dealul Pacificului: etapa nord-

americană (1963-1992)“.

Prima etapă de creaţie, incluzând textele publicate între anii 1935 şi 1945, are o

dublă semnificaţie.

Pe de o parte, îl plasează pe autor în siajul tradiţionalismului interbelic, reprezentat

de poeţi precum B. Fundoianu, I. Pillat, A. Maniu ori T. Arghezi, cu care se aseamănă prin

„atmosfera de bucolică autohtonă“. Totodată, îl apropie de modernitate, în această etapă de

creaţie N. Manolescu distingând „o combinaţie de Minulescu şi Voronca“, adică elemente

specifice simbolismului şi avangardei, precum şi „o imaginaţie aproape ludică, pusă pe

improvizaţii şi neocolind notaţia directă de jurnal, ca la Vinea“18.

Pe de altă parte, conţine in nuce teme, motive literare şi modalităţi artistice care

vor deveni în timp marca originalităţii lui Ştefan Baciu. Se trasează liniile directoare ale

unui univers liric bogat, în care cunoaşterea, iubirea, natura, timpul, moartea, relaţia cu

sacrul, citadinul au devenit forme de percepţie a lumii şi, situate în diferite etape ale

devenirii şi consacrării eului poetic, între frenezie, vitalism, melancolie sau resemnare, au

deschis calea spre căutarea şi definirea propriei identităţi poetice. Acestei deschideri spre

marile adevăruri ale lumii îi corespunde la nivel stilistic o mare diversitate a formulelor

estetice, care, plecând de la originale provocări ale metaforei, s-au esenţializat prin

valorificarea picturalului şi a euritmiilor, formule de expresie moderne, acoperind o

structură poetică ce porneşte de la clasica formă a catrenului, parcurge formele fixe ale

sonetului şi atinge libertatea versului neîngrădit de rime sau de ritm al modernităţii. Nu

întâmplător, după volumul de debut al autorului, Poemele poetului tânăr, apărut în 1935,

unii critici literari îl considerau o promisiune sigură. Pompiliu Constantinescu îi prevedea

„un destin liric“, George Călinescu vorbea de o „rară fizionomie hotărâtă“ la tânărul de

numai 17 ani, iar Şerban Cioculescu identifica „netăgăduite virtuozităţi“.

Raportul influenţă – originalitate, mult discutat încă de la primul volum, dar

extinzându-se şi asupra creaţiei de maturitate, poate fi reprezentativ sintetizat în opinia

Roxanei Sorescu: „pentru criticul literar, care îşi subminează programatic plăcerea lecturii

cu nevoia de clasificare şi caracterizare a scriitorului, Ştefan Baciu este un personaj

derutant. I se pot găsi afinităţi cu Bacovia sau cu Ion Pillat, cu Arghezi sau Blaga, cu

18 Nicolae Manolescu, „Fişă pentru o biografie poetică I“, în România literară, nr. 24, 14 iun. 1990, p. 9.

18

Urmuz sau cu Emil Botta, fără să semene de fapt cu nici unul dintre aceştia, creator al unui

stil sintetic şi personal, nenăscut prin imitaţie şi inimitabil“.19

Volumul de debut, Poemele poetului tânăr, lansează preocuparea pentru definirea

artistică a poetului şi a poeziei, preocupare ce va deveni o constantă în creaţia lui Ştefan

Baciu, luând chiar forma unei „mitologii a creatorului“ (Ionela Gafiţa). Pe măsură ce

avansăm cu lectura, actul creator ni se relevă fie ca efort chinuitor, fie ca suavă izbăvire.

Criticul literar Aurel Sasu semnalează cu vigilenţă artificialitatea imaginilor poetului

damnat, pe care o pune mai mult pe seama lecturilor de sorginte romantică decât pe baza

„amarului cotidian“. Acelaşi critic vorbeşte despre narcisismul şi „aerul de grandilocvenţă

căutată“ cuprins în imaginea destinului creatorului, subliniind: „Imaginea de rug a

scrisului e copleşitoare, deşi, deocamdată, versurile lipsite de dramatism sugerează, mai

degrabă, filigrana visului, decât reala conştiinţă a constrângerii cotidiene“20. Dincolo de

inerentele stângăcii stilistice, dar şi de elementele tributare literaturii epocii, poeziile din

acest volum constituie o etapă în devenirea poetică, unele din valorile promovate în

scrierile începuturilor transformându-se în constante ale lirismului lui Ştefan Baciu,

maturizându-se, odată cu acesta, în imagini proteice.

În versurile celui de-al doilea volum, Poeme de dragoste, găsim aceleaşi reflecţii

despre creaţia artistică, exprimate în imagini inedite, abstracte. Majoritatea textelor

prezintă relaţia dintre artist şi operă, dar şi relaţia timp – operă, în cadrul unei triade

ingenioase: Creatorul – Timpul – Femeia. Tipul de legătură dintre poet şi iubită aminteşte

de poezia lui Nichita Stănescu Către Galateea, ilustrând cunoaşterea-naştere revelată în

procesul de creaţie. Uneori, fiinţa de lumină şi mister a iubitei-poem devine generatoare de

suferinţă pentru creator, care lansează interogaţii disperate. Versurile exprimă tristeţea

profundă produsă de clipa despărţirii de fiinţa dragă, în dubla ei ipostază, de iubită şi

muză. După cum notează Aurel Sasu: „Invadat de boală, toamnă şi îngheţ, peisajul uman

devine purtătorul de cântec al înstrăinării, o muzică tristă apropiată acordurilor bacoviene

de clavir şi al spaţiilor închise“21.

Intitulat sugestiv Micul dor, volumul apărut în 1937 la Braşov etalează diferite

ipostaze ale dorului ca răspuns lăuntric la o dragoste neîmplinită, definitiv pierdută.

Versurile se păstreză în sfera aceleiaşi teme, iubirea, dar mesajul liric este mult mai 19 Roxana Sorescu, „România – spaţiu ficţional“, în Luceafărul, nr. 27, 1995, p. 6. 20 Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada, Editura Albatros, Bucureşti,

2001, p. 24. 21 Ibidem.

19

concentrat, iar viziunea asupra sentimentului mult mai unitară. Discursul este mai puţin

ambiguu, imaginea Poemului-Fiinţă din volumele precedente se estompează şi devine mai

dificil de intuit, lăsând să iasă în relief, în toată ingenuitatea lui, sentimentul iubirii, înţeles

ca experienţă iniţiatică, chiar şi atunci când nu mai rămâne din el decât dorul. Sintagma ce

dă titlul volumului constituie metafora unei iubiri pierdute, conturate din „transparenţe

fine“ şi din absenţe. Creaţia poetică se înfăţişează drept singura formă prin care amintirea

acestei iubiri se reîntregeşte.

Căutătorul de comori, volumul apărut 1939, marchează pe de o parte continuarea

şi desăvârşirea elementelor trasate programatic în scrierile anterioare, dar, pe de altă parte,

înseamnă o evoluţie a lirismului ce se suprapune unei evoluţii în câmpul cunoaşterii,

corespunzătoare maturizării. Titlul volumului are valoare simbolică, indicând intenţia

netăinuită a eului poetic de a se defini, de a-şi asuma şi afirma individualitatea, prin

raportare la semnele lumii, numite, expresiv, „comori“.

Publicat în 1940, volumul Cetatea lui Bucur consfinţeşte preconizata schimbare de

registru, identificabilă la nivelul imaginilor poetice, al mesajului, dar şi al limbajului.

Temele scrierilor anterioare sunt ignorate, preocupările pentru definirea creatorului şi a

operei dispar, ponderea limbajul metaforic diminuându-se. Volumul propune o poezie

predominant picturală, ce dezvăluie virtuţile monografice ale lui Ştefan Baciu, autor

capabil să recreeze în versuri atmosfera unică a unui oraş plin de dinamism şi culoare. Eul

liric adoptă o atitudine obiectivă în raport cu lumea descrisă, mărcile prezenţei sale fiind

ori eliminate, în cea mai mare parte a textelor, ori atent camuflate.

Valorificând în mod original forţa de sugestie a imaginii, autorul creează o poezie

descriptivă, menită să evidenţieze, prin cromatică, peisajul pestriţ, convertit într-o imagine

fidelă a Bucureştiului interbelic. Pe fondul acestei bogate imagistici se ridică, totuşi,

probleme, se conturează meditaţii, se nasc întrebări şi răspunsuri, într-un ritm tulburător.

Astfel, poezia generează un spaţiu ideatic unic, în care limbajul sugerează o multitudine de

interpretări (Daniel Cristea-Enache22).

Volumul Muzica sferelor, apărut în 1943, conţine 28 de texte cu formă fixă,

devenind interesant prin „exerciţiul de virtuozitate al sonetelor“23. Dincolo de preocuparea

pentru desăvârşirea, la nivel structural, a acestei specii, la nivel ideatic revin aceleaşi teme

(timpul, iubirea), însă mai adânc supuse reflecţiei. În relaţie cu tema timpului se află aceea

22 Daniel Cristea-Enache, „Versuri metropolitane“, în România literară, nr. 41, 13 octombrie 2006. 23 Aurel Sasu, op. cit., p. 25.

20

a zădărniciei, a deznădejdii, a lipsei oricărui sens. Mai interiorizată decât în scrierile

anterioare, tema timpului este valorificată în multiple imagini. Când supradimensionat,

prin desfacerea lui în clipe, când condensat, timpul subliniază perisabilitatea fiinţei şi

transformarea vieţii în zbatere.

Volumul cu evidente influenţe tradiţionaliste, Caiet de vacanţă, revine la o stare de

linişte şi reverie, fiind centrat pe spaţiul domestic. Atmosfera e rustică, poetul cuprins de

nostalgie retrăgându-se în mediul calm al provinciei netulburate de agitaţia citadină.

În a doua etapă de creaţie, semnele maturităţii poetice se instaurează prin impresia

unei „cuminţiri a poetului“24 care, cu timpul, „evoluează spre simplu“25 într-o creaţie în

care „fără să rostească o singură vorbă patetică, fără lamentaţii, numai din acumularea de

amănunte, Ştefan Baciu scrie cea mai dramatică poezie a exilului interior“26.

În volumul Analiza cuvântului dor, Ştefan Baciu pare să-şi fi propus să analizeze

inanalizabilul, să redea în poeme semnificaţia şi profunzimile acestui termen specific

românesc, să exprime amestecul de trăiri, aduceri-aminte, iluzii generate de părăsirea

spaţiului natal. Majoritatea poemelor descriu un cumul de stări ce definesc condiţia

exilatului: nostalgia, neliniştea, tristeţea, îngrijorarea, speranţa, declanşate de singurătate şi

de chinul de a nu fi nicăieri acasă. Fără a ajunge până la intensitatea disperării ce macină şi

alienează fiinţa, eul liric exprimă trăiri pe care încearcă să le gestioneze, să le înţeleagă şi

să le accepte ca parte integrantă a destinului său de înstrăinat. Din evantaiul de stări

lipseşte însă bucuria, pe care nimic nu o mai poate genera. Ultimele pagini urmăresc,

conclusiv, cum toate aceste trăiri definesc poetic dorul, stare asumată, adoptată odată cu

exilul şi netrăită anterior, acasă.

Se observă acum în versurile lui Ştefan Baciu o tot mai recurentă privire „prin

ochianul întors al inimii“ către ţară („Te păstrez în suflet, ţara mea tristă“), marcă a

nostalgiei. După cum notează N. Manolescu, „Poemele sunt de aici înainte un jurnal şi o

memorialistică lirică. Elegia este precumpănitoare în aceste pagini în care tinereţea

poetului defilează cu întreg alaiul ei de nume şi locuri dragi. Aceea care ocazionează

evocarea este acum amintirea“27.

24 Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, vol. IV, ediţia a II-a, Editura Teleormanul Liber, Alexandria,

1990, p. 78. 25 Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, Editura Saeculum I.

O., Bucureşti, 2000, p. 220. 26 Roxana Sorescu, „România – spaţiu ficţional“, în rev. cit., p. 6. 27 Nicolae Manolescu, „Fişă pentru o biografie poetică II“, în România literară, nr. 25, 21 iun. 1990, p. 9.

21

Începând cu cea de-a treia etapă de creaţie, marcată de volumul Poemele poetului

pribeag (1963), se produc mutaţii importante la nivelul imaginarului şi al recuzitei poetice,

„peisajul multisecular al republicilor latino-americane“ completându-se „cu viziuni din

Bucegi, din Mioriţa, din Braşov“ (Lucian Boz28), iar versurile câştigând în elocvenţă şi

depăşind rigorile lingvistice şi prozodice respectate anterior. S-a vorbit de o dimensiune

nouă, „whitmaniană sau maiakovskiană“, dar şi de „riscul platitudinii“ sau al unor

orientări eterogene rar armonizate: „fantezist şi romantic“, „cosmopolit şi bard al

provinciei“, „suprarealist şi sfâşietor de omenesc“ (Emil Câmpianu29). Cu Poemele

poetului pribeag, locurile exilului pătrund pregnant în imaginarul poetic, fără însă a

substitui elementele autohtone preexistente, reziduale în memorie, ci – şi aceasta este

particularitatea cea mai frapantă a liricii lui Baciu – coabitând cu şi suprapunându-se peste

ele, într-un veritabil „palimpsest“ topografic.

Acest fenomen de înnoire a discursului liric şi de diversificare a paletei tematice

este semnalat şi de N. Manolescu în cronica dedicată autorului: „Curând, în spatele dorului

şi al tematicii exilului în general, cu sentimentalismul ei inerent, se profilează o lirică mai

pură a toponimelor internaţionale, cântate de poet pentru sonoritatea lor care izbeşte

urechea în mod plăcut“30.

Totuşi, ne aflăm într-o etapă tranzitorie, în care tema exilului, asociată cu motivul

înstrăinării şi al dorului de ţară, încă reverberează în pagina poemelor. Spre exemplu,

poezia Emigranţi este semnificativă pentru senzaţia disoluţiei identităţii culturale pe care

emigraţia o provoacă în mod dramatic: „Au sosit cu câteva boarfe în port din Europa./ O

bluză din Viena, un pantalon din Paris,/ un fular din Londra, îmbibat cu ceaţă,/ doi dolari –

şi vorbeau. Româneşte“. Altundeva, eul liric conştientizează cu luciditate tragică preţul

libertăţii câştigate: „Am avut noroc: respir în libertate./ Am avut noroc? Mă mir, şi încă

respir./ Am pierdut paltonul cu foaia de identitate./ Şi nimeni nu poartă palton pe aici.“

(Obiecte pierdute). Individul pare a fi plasat într-o zonă interstiţială, liminală, la marginea

a două culturi, pierderea identităţii originare nefiind compensată de asimilarea noului

spaţiu existenţial („nimeni nu poartă palton pe aici“).

Într-un exerciţiu de bricolaj imagistic, poetul încearcă să definească inefabilul

sentiment al dorului de patrie: „Când priveşti orhidee-n cutii de sticlă/ dincolo de petale

28 În prefaţa vol. antologic Poemele poetului Ştefan Baciu, Colecţia Start, Madrid, 1972. 29 Emil Câmpeanu, „Poemele poetului pribeag“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 3, 1964. 30 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 9.

22

zărind crâşmăriţe/ şi-auzi ţigănci strigând ghiocei:/ acesta e dorul.“ (Radiografia

cuvântului dor). Poemul Numai un cântec, pe lângă virtuţile sale exotic-sonore derivate

din prezenţa în rimă a unor toponime latino-americane, este un exemplu relevant al

ubicuităţii eului liric – o altă trăsătură fundamentală a poeziei de exil a lui Ştefan Baciu:

„Plouă peste Panama, plouă peste Guatemala/ se coace banana, se pârguie portocala.//[...]

Furtuni îşi descarcă în Santo Domingo mânia/ plânge doina şi plânge talanga în România“.

Ne aflăm în prezenţa unui eu hipertrofiat, de o excepţională mobilitate spaţială, care

aboleşte distanţele într-un hic et nunc menit să anestezieze conştiinţa dureroasă a

depărtării. Capacitatea eului de a amalgama geografii atât de diferite rezidă în condiţia sa

liminală de a fi „nici aici, nici acolo“, ci într-un topos intermediar, hibrid.

Imaginea dezrădăcinării şi a claustrării este plastic ilustrată într-un tablou

diluvian, cu vagi rezonanţe bacoviene: „Plouă peste hartă/ cu stropi cât pumnul de mari,/

noi stăm undeva pe un punct uitat/ fără apărare, uzi ca arborii, fără de rădăcini/ pentru că

din umbrele noastre au făcut paraşute.// Plouă peste hartă/ plouă cu un sunet necunoscut/ şi

niciuna din poeziile despre ploaie/ pe care le-am cetit până azi/ nu se potriveşte cu ropotul

apei/ astfel încât plouă aproape fără înţeles.“ (Latitudine necunoscută). În marele „text“ al

lumii, limbajul ploii îşi pierde semnificaţia pentru un „cititor“ străin de spiritul locului:

iată apogeul senzaţiei de izolare, punctul de maximă conştiinţă a alogenităţii poetului.

Volumul din 1967, intitulat Ukulele (cântece populare hawaiene), ne propune o

serie de poeme de factură imagistă, preponderent vizuale, comprimate până la esenţă: „Un

vânt spărgându-se departe/ o pasăre scriind/ sub orizont/ un alfabet de pene.“ (Peisaj); „O

maşină de scris/ şi o pasăre/ se-aud în parc/ scriind/ fiecare în altă limbă/ acelaşi poem.“

(Voci); „Mangos pe masă/ ca pe o tavă de nouri/ şi umbra aceasta străvezie/ tăiată în aer ca

într-o stâncă.“ (Natură moartă) etc. Poemele sunt graţioase pasteluri exotice, lucrate cu

precizia şi minuţiozitatea unui giuvaergiu. Asemeni haiku-ului, specie lirică abordată

ulterior de Ştefan Baciu, textele „decupează“ scurte secvenţe de cotidian, asociate unei

anumite stări de spirit.

Volumul Palmierii de pe Dealul Melcilor (1980) – titlu sugestiv pentru tehnica

colajului imagistic folosită de poet – este o colecţie de memorii lirice, o întoarcere, prin

intermediul amintirii, la burg-ul natal cu oamenii, locurile, clădirile şi evenimentele

adolescenţei. Poetul nu este la prima încercare de evocare a oraşului într-un chip unitar. A

mai făcut-o cu patru decenii în urmă, în volumul Cetatea lui Bucur. Ceea ce distinge însă

cele două culegeri este distanţa, atât spaţială cât şi temporală, a evocării. Braşovul este

23

descris în totalitate din memorie31, poetul făcând apel la detaliul onomastic sau toponimic,

întotdeauna pitoresc, creator de atmosferă.

Interesant este procedeul prin care poetul suprapune imagini frânte de amintire

peste realitatea cotidian-exotică, într-un „mixaj“ vizual de mare prospeţime şi originalitate:

„Din Waikiki în Pe Tocile/ papagalii vestea duc/ peste nopţi şi peste zile/ şi-n lămâi mai

cântă-un cuc.“ (Telegramă de sărbători). Asistăm la un „exotism răsturnat“ (N. Balotă), al

cărui centru de greutate se află nu în punctul de sosire, ci în cel de plecare. Criticul

sesizează faptul că prin noua sa poezie, Baciu a reuşit să dea viaţă unui vechi vis al

simboliştilor: „s-a instalat în exotismul reveriei lor, şi-a apropiat numele, locurile onirice,

şi-a înscris destinul de «solitar vagabond» în spaţiul poetic, răsturnând sensurile reveriei,

inversând nostalgiile, visând în Hawaii la ninsorile din Ţara Bârsei, petrecând «un Crăciun

şcheian via Honolulu»“32.

Cu Poemele poetului singur (scrise între 1970 şi 1980), intrăm în ultima vârstă

lirică a lui Ştefan Baciu. Acesta este capătul unei evoluţii care a început cu metaforele

tradiţionaliste ale anilor ’30, parcurgând apoi tărâmul exilului sentimental şi ajungând la o

libertate deconcertantă a scriiturii, prozodiei şi imagisticii. Poezia de după 1970 împinge la

ultimele consecinţe atitudinea fantezistă a operei de tinereţe (N. Manolescu33). Temele

pillatiene reapar în registru comic, tradiţionalismul tematic din poemele juvenile fiind

acum pastişat.

Originale şi ingenioase sunt experimentele din volumul Singur în Singapur (1988),

pe care poetul le face cu ajutorul unor rime rare, luate din spaniolă, hawaiană sau

japoneză: „Singur sub anuenue/ stau în insulă şi cânt/ norii taie-n zări statuie/ de azur şi de

pământ.// trec pe lângă dulci wahine/ ceas de ceas şi pas la pas/ ciocănind în vis terţine/ cu

privighetori în glas ...“ (Cântec român în rime hawaiiene). Aceste combinaţii plurilingve

neobişnuite îi conferă eului poetic, pe lângă ubicuitatea geografică deja discutată, şi una

lingvistică, plasându-l nu în „turnul de fildeş“, ci în chiar „Turnul Babel“ al poeziei.

Reluând procedeul suprapunerii mai multor imagini provenind din spaţii diferite,

însă turnate în tiparul versurilor împerecheate de tip folcloric, poetul creează interesante

„doine multiculturale“: „Suflete opreşte fuga/ cântă cucul la Azuga// mierla zboară către

Bod/ berzele fac cuib pe pod// şi-n Hawaii peste deal/ gureş-zboară-un papagal!“ (De la

31 Cf. Andrei Bodiu, „Oraşul din memorie“, în Ţara Bârsei, serie nouă, nr. 6, 2007, p. 224. 32 Nicolae Balotă, „Ştefan Baciu la şaptezeci de ani“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 25, 1988. 33 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 9.

24

lume adunate). Despre această tehnică vorbeşte şi Ioana Pârvulescu într-o recenzie

consacrată autorului: „Suprapunând două realităţi «naive», poetul obţine o suprarealitate.

Peste desenul fin al unei străzi braşovene se aşază hârtia de calc cu desene de palmieri şi

flori din Hawaii, astfel încât ochiul percepe atât realităţile distincte cât şi amestecul“34.

În concluzie, lumea se reduce, îşi comprimă spaţiile, se amalgamează. Structurile

„tari“ îşi pierd consistenţa, reperele se dizolvă într-un spaţiu hibrid şi nebulos, prezentul şi

memoria se întrepătrund până la nediferenţiere. Ceea ce ne oferă, de fapt, Ştefan Baciu în

lirica sa transatlantică este un spaţiu liminal, dezarticulat: viziunea liric-plastică a

exilatului asupra lumii sale, suspendate betwixt and between.

În capitolul al patrulea al tezei, intitulat Petru Popescu: Între oportunism şi

oportunitate, am alocat primului subcapitol, Un bucureştean la Hollywood, funcţia de

inventariere a particularităţilor autorului în raport cu congenerii săi. Astfel, am constatat că

ceea ce îl individualizează pe Petru Popescu în rândul colegilor săi de „condei“ este

incredibilul succes la public de care acesta s-a bucurat nu doar în ţara de baştină, dar şi pe

tărâm american. Succesul romanelor sale, care l-a determinat pe Laurenţiu Ulici să-i

recunoască meritul de „cel mai citit prozator al anilor ’68-’73“, poate fi pus pe seama unui

întreg complex de factori, dintre care Dinu Bălan sintetiza: „Mai multe elemente textuale

(energismul de inspiraţie americană, formula de jurnal intim, autobiografismul romanelor),

paratextuale (fotografia [...] de pe copertă sau titlul retoric-persiflant [...]) sau

autobiografice (dragostea Zoiei Ceauşescu, farmecul personal şi inteligenţa lui sclipitoare)

au concurat la crearea unei dimensiuni legendare pentru acele timpuri“35. La acestea se

adaugă citadinismul, autenticitatea şi uşoarele unde de revoltă la adresa regimului, care

confereau textului caracter subversiv, aproape o garanţie a succesului în perioada

totalitarismului.

Dincolo de receptarea în epocă, ce i-a asigurat autorului un capital de simpatie pe

care probabil nu îl va pierde niciodată, Petru Popescu reprezintă o punte de legătură între

două epoci şi două sisteme: regimul totalitar din România şi regimul democratic – cel

american, dar şi cel românesc postdecembrist, cu toate particularităţile lui. Mai mult, este

autorul care a beneficiat de două „formări“ ca scriitor: în cultura natală şi în ţara de

adopţie. Cea dintâi presupune continuarea tradiţiei interbelice a romanului modern,

preocupat de autenticitate, dar şi o atitudine polemică la adresa proletcultismului şi

34 Ioana Pârvulescu, „Braşovul din Pacific“, în România literară, nr. 3, 1-7 feb. 1995, p. 5. 35 Dinu Bălan, „Petru Popescu – istoria unei receptări“, în România literară, nr. 31, 2009.

25

formalismului epocii. Cea de-a doua implică familiarizarea cu modelele literare

americane: Conrad, Hemingway, dar şi cu industria de entertainment, pe lângă redactarea

operei în limba ţării de adopţie (engleza), o adevărată provocare în viaţa oricărui scriitor

exilat. Petru Popescu însuşi conştientizează acest fapt: „Să devii stindardul unei generaţii a

fost mai uşor în româneşte. Să faci literatură valoroasă într-o limbă vorbită de sute de

milioane de oameni e mai greu“36. Limba engleză l-a pus pe scriitor în situaţia de a se

confrunta cu propriile limite, de a se expune unui public insensibil la aluzii subversive, dar

i-a şi oferit posibilitatea de a se „naşte“ într-o identitate cosmopolită, de a deveni celebru

şi a se realiza, totodată, în plan financiar.

Într-un subcapitolul separat, am continuat demersul analitic prin prezentarea

elementelor de controversă din biografia scriitorului româno-american. Nu am evitat

acuzele formulate la adresa autorului vizavi de permeabilitatea sa suspectă în cercurile

puterii comuniste, nici replicile de deculpabilizare ale acestuia într-o serie de interviuri din

presa scrisă/ digitală şi mass-media.

Sesizând faptul că atitudinile acuzatoare sau, dimpotrivă, admirative generate de

prevalarea criteriului pragmatic asupra celui moral nu însoţesc doar biografia autorului, ci

şi opera sa, am identificat, în subcapitolul Sociologia succesului literar: de la textul

subversiv la romanul popular, „ingredientele“ folosite în „reţeta“ succesului de public, –

atât în România, cât şi în America –, analizând cronologic producţia literară a autorului şi

descoperind o preocupare continuă a acestuia pentru adecvarea la gustul şi orizontul de

aşteptare al cititorului, fie prin textele subversive din perioada comunistă, fie prin romanul

popular din mediul cultural american.

Aşadar, romanul de debut al lui Petru Popescu, Prins (1969), este cartea care l-a

consacrat pe prozator, reprezentând nu doar „o tinerească demonstraţie de talent literar“37,

ci un adevărat fenomen social. Romanul prezintă drumul către moarte (un parcurs liminal,

de altfel, ca orice trecere a fiinţei de la o stare ontică la alta) al unui tânăr bucureştean,

Inginerul, confruntat cu o boală incurabilă (cancerul), survenită pe neaşteptate. Panicat,

eroul deschide discuţii despre tema morţii cu un medic, un preot, un filozof, un cerc de

artişti, care însă nu îi oferă soluţiile căutate. În momentele de criză sufletească găseşte o

oarecare alinare în iubirea pentru Corina şi prietenia cu un fost coleg, Bibi. Cartea

36 Delia Budeanu, Interviu cu Petru Popescu, emisiunea „Oamenii timpului nostru“, Antena 2, 14.11.2009. 37 Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane: 1941-2000, Editura Maşina de scris, Bucureşti,

2005, p. 662.

26

păstrează totuşi, în ciuda temei, un aer destul de voios, eroul căutând să trăiască în

ultimele momente ale vieţii toate experienţele pe care până atunci le ratase sau le amânase.

Finalul, deşi constă în moartea naratorului-personaj, survenită conform tuturor

previziunilor, cu exactitate, are şi o notă optimistă: Corina îi promite revederea, ceea ce

lasă speranţa existenţei unui copil sau a reîntâlnirii într-o altă dimensiune a existenţei.

Pe de o parte, romanul poate fi citit ca o scriere ce surprinde reacţiile unui om

obişnuit confruntat cu proximitatea unei morţi iminente. Pe de alta, cartea constituie o

parabolă, surprinzând efortul supravieţuirii unui tânăr cuprins de elanuri vitaliste într-o

realitate proletcultistă limitatoare şi claustrantă, clişeizată, în care este „prins“.

Maniera de a scrie sincer şi exuberant se cristalizează în romanul Dulce ca mierea

e glonţul patriei (1971). Scris la persoana întâi, romanul prezintă aspecte ale vieţii cazone

din perspectiva unui absolvent al facultăţii de istorie, care face armata la o şcoală de ofiţeri

în rezervă. Personajul principal, nenominalizat, dar ca şi eroul din Prins, bucureştean,

răspunde tentativelor de seducţie ale unei femei mature, Laguna. Îndrăgostit, tânărul îşi

consacră toate permisiile întâlnirilor amoroase din garsoniera Lagunei. Comportamentul

contradictoriu al acesteia îl face pe protagonist să treacă printr-o multitudine de stări:

umilinţă, adoraţie, extaz erotic, vinovăţie. În cele din urmă, este cu uşurinţă abandonat de

Laguna care, convinsă că la vârsta lui iubirea nu poate genera suferinţă, se întoarce la un

bărbat cu mai multă experienţă.

Spaţiul epic al romanului este locul de intersecţie a două scenarii iniţiatice,

fundamental liminale. În primul rând, este vorba de experienţa armatei, satisfacerea

serviciului militar de către protagonist fiind o formă secularizată a arhetipalei „treceri“

ritualice a neofitului la statutul de adult, finalizate cu incluziunea acestuia în comunitatea

masculină. Celălalt scenariu, „ţesut“ pe urzeala primului, presupune iniţierea erotică a

personajului central, a cărei finalitate este, în esenţă, aceeaşi: accederea la condiţia de

„bărbat“, prin maturizare afectivă.

Romanul Sfârşitul bahic (1973), este o scriere controversată. Personajul-narator

este un tânăr exclus din Partid, din cauza originii sale „nesănătoase“, şi angajat ca ajutor

de administrator la un cimitir evreiesc din Bucureşti. Printr-un concurs de împrejurări,

acesta ajunge să asiste la viaţa de dezmăţ a unui grup de pictori aflaţi într-un fel de

„concediu“ de creaţie la ţară, în casa unui fost colonel. În prim-plan se află triunghiul

amoros Florea–Florenţa–Bruno. Florea, deţinător al Premiului de Stat, pictează tablouri

înfăţişând proletari, iar noaptea bea necontenit şi o bate pe Florenţa, amanta sa. La rândul

ei, aceasta se preface o adevărată puritană la Bucureşti, însă în casa de la ţară se

27

transformă în amanta lipsită de complexe a unui alt pictor, Bruno, cu care îl înşală pe

Florea. Deşi eroii se îmbracă excentric, fac plimbări nocturne prin vie, petrec orgiastic,

aceştia se simt în acelaşi timp terorizaţi de regimul comunist, veselia şi libertinajul lor

ascunzând teama cronică a boemei româneşti. Casa în care se desfăşoară tabăra de creaţie,

dar şi numeroasele scene bahic-erotice, reprezintă un topos liminal, un spaţiu de evaziune

(prin artă, fervori dionisiace şi desfătări hedonice) în interstiţiile unei structuri sociale

abrutizante.

Copiii Domnului, lucrare subintitulată „o legendă munteană“, prezintă fapte la

limita verosimilităţii într-un stil uşor superficial şi ironic: înainte de moarte, bătrâna maică

Eufimia rememorează viaţa soţului acesteia, Anichit, fiinţă cu o dublă personalitate: una

onorabilă şi alta malefică, aptă de crimă pasională şi jaf. Scenele sângeroase şi umorul

macabru vor deveni mărci ale stilului autorului, deschizând totodată drumul succesului

comercial.

Primul roman scris direct în limba engleză, Before and After Edith, este o poveste

de dragoste desfăşurată pe fundalul Vienei primului război mondial şi cuprinzând multe

scene de erotism violent şi macabru. Salutat de presa engleză drept un „violent exerciţiu

macabru într-un stil superior“, romanul e atent analizat de Dinu Bălan ca un deschizător de

drumuri pentru genul erotic fiction în literatura română. Sub istoria unor crime şi violuri

petrecute în Viena sfârşitului de secol XIX se găsesc straturi de paliere tematice şi

semnificaţii profunde prin care cititorul e invitat să participe la un alt fel de înţelegere a

lumii. Romanul îşi dezvăluie complexitatea, polimorfismul şi bogăţia de semnificaţii,

demonstrând totodată nu superficialitatea, ci marea mobilitate intelectuală şi stilistică a

autorului, dar şi capacitatea sa de a împacheta un conţinut profund în formula narativă a

romanului popular.

Textul Amazon Beaming (Revelaţie pe Amazon) se încadrează în categoria

scrierilor non-fiction, atât de apreciate în Occident. Lucrarea reproduce în formă romanţată

jurnalul de călătorie al exploratorului Loren MacIntyre de la National Geographics,

descoperitor al izvorului Amazonului. Loren MacIntyre se pierde de bunăvoie în jungla

amazoniană împreună cu un trib considerat dispărut, indienii Mayoruna, Omenii Pisică.

Iniţial, exploratorul este animat doar de curiozitatea documentaristului, însă, treptat,

ajunge să trăiască sentimentul apartenenţei la comunitatea de indieni. Drumul său în

scopul descoperirii geografice va coincide cu drumul indienilor Mayoruna spre originile

lor ancestrale. Aventura se transformă într-un demers ce permite comuniunea cu

începuturile, cu rămăşiţele memoriei ancestrale faţă de care modernitatea şi civilizaţia sunt

28

opace. Ieşit din timpul lumii sale şi din propriul trup (prin intermediul substanţelor

halucinogene)38, exploratorul are revelaţia unei noi perspective asupra timpului şi a

condiţiei umane.

Curiozitatea oamenilor faţă de timpurile şi credinţele îndepărtate este exploatată şi

în romanul Almost Adam (În coasta lui Adam), o combinaţie de observaţie antropologică şi

thriller. În centrul atenţiei autorului se află o specie umană de acum două milioane de ani,

descoperită în Africa de o echipă de oameni de ştiinţă din prezent. Paleontologul american

Ken Lauder cunoaşte întâmplător un băiat ale cărui trăsături fizice corespund îndelung

căutatei verigi lipsă din lanţul darwinist al evoluţiei oamenilor. Această întâlnire

tulburătoare constituie punctul de plecare al unei aventuri pline de suspans, din care nu

lipseşte totuşi dimensiunea mistică.

Ken descoperă un spaţiu total neafectat de progresul umanităţii, conservat de

câteva milioane de ani. Există însă riscul ca paleontologul să nu supravieţuiască atât cât

este necesar pentru a dezvălui remarcabila descoperire. Romanul are mai multe intrigi

secundare, acţiunea evoluând pe mai multe fire narative: Ken şi micul său prieten primitiv

sunt nevoiţi să facă faţă mai multor provocări: viaţa în sălbăticie, lupta între triburi,

războiul civil din Kenya, confruntările cu braconierul mercantil Modibo şi concurenţa cu

eminenţa cenuşie a paleontologiei, Cyril Anderson, dornic să-şi atribuie descoperirea lui

Ken. Nu lipsesc intrigile politice, crima şi chiar povestea de iubire între protagonistul

american şi Yinka, o femeie din Kenya asupra căreia eroul exercită o inexplicabilă

fascinaţie. Acţiunea intră în linie dreaptă în partea finală, când, pentru a-şi salva prietenul,

băiatul îl ascunde pe Ken în pădure, dezvăluindu-i secretul existenţei unui trib de primitivi,

ceea ce confirmă ipoteza cercetătorului că încă mai sunt în viaţă astrolopiteci. Ken va fi

atras în lumea lor, renunţând la statutul său social modern (plasându-se astfel într-o zonă

liminală a indeterminării sociale) şi stabilind o strânsă legătură cu fiinţele ce seamănă atât

de mult cu strămoşii săi.

Scrierea memorialistică The Return (Întoarcerea) îşi propune să consemneze

emoţiile primei vizite în ţară după Revoluţie, prilej de rememorare a anilor tinereţii

petrecute în România comunistă, dar şi de a privi locul natal cu ochiul critic, cu viziunea

transformată de ani de exil şi de adaptare pe alte meleaguri. Sinceritatea şocantă şi

38 Este evidentă aici experienţa liminală a personajului, similară cu cea a neofitului aflat în etapa de „prag“ a

unui ritual iniţiatic (cf. Arnold Van Gennep, Riturile de trecere).

29

autenticismul relatării sunt menite să recâştige cititorii ce s-au simţit trădaţi de plecarea sa

din Romania în urmă cu optsprezece ani.

În 2001 apare romanul The Oasis (Oaza), inspirat dintr-o poveste de dragoste

adevărată, petrecută într-un lagăr de concentrare nazist. Potrivit modelului experienţelor

liminale propus de Bjørn Thomassen, „lagărul“ este un spaţiu liminal ce presupune ca tip

de subiect implicat un „grup“ de indivizi consideraţi periculoşi/ indezirabili, iar ca

dimensiune temporală o „perioadă“ mai scurtă sau mai lungă, adesea asimilabilă cu

„durata vieţii“ deţinutului39. Cu acurateţe istorică şi final fericit, acest reuşit memoir al

Holocaustului suscită simultan emoţii şi nelinişti. Petru Popescu a rescris memoriile

socrilor săi, Mirek Friedman şi Blanka Davidovich, şi a conceput povestea unei iubiri

finalizate prin căsătorie după Al Doilea Război Mondial, totul într-o ţesătură epică unitară,

în care confesiunile supravieţuitorilor, scrise la persoana întâi, se întrepătrund.

Romanul Girl Mary (Fata din Nazaret), parte a unei proiectate trilogii, se

încadrează în categoria romanelor de mister religios. Cartea valorifică o reţetă a succesului

folosită de nume celebre precum Paulo Coelho (în Alchimistul), Anita Diamant (în Cortul

roşu), François Mauriac (în Sărutul dat leprosului): repovestirea episoadelor biblice din

perspectiva sensibilităţii omului contemporan. Pornind de la imaginea Fecioarei Maria

oferită de Biblie, autorul îşi imaginează adolescenţa acesteia ca a unei tinere simple cu

preocupări lumeşti, implicată în evenimentele politice şi religioase ale vremii. Maria este

surprinsă în ipostaza unei tinere îndrăgostite de Iosif, dar atrasă şi de tânărul roman

Apella, în fapt Ponţiu Pillat, trimis ca spion de Augustus. Dilemele ei specific umane sunt

rezolvate prin intervenţia divină.

Personalităţi artistice americane au apreciat atenta documentare a autorului şi arta

povestirii, considerând că imaginaţia lui Petru Popescu face mai accesibile subiecte

religioase şi istorice, transmiţând totodată mesaje de mare profunzime. Cartea „vorbeşte“

tuturor celor care preţuiesc umanismul esenţial al tradiţiilor spirituale, indiferent de religie

şi naţionalitate.

Cel mai recent roman al lui Petru Popescu, Supleantul (2009), marchează revenirea

autorului la limba natală şi la publicul românesc. Ca şi în cazul scrierii cu caracter

memorialistic Întoarcerea, revenirea la spaţiul geografic şi cultural de origine este

prezentată drept o necesitate sufletească imperioasă, o experienţă a confruntării cu sinele

îndelung amânată, dar, odată declanşată, generatoare a unei forţe de neoprit. Astfel, după

39 Cf. Bjørn Thomassen, „The Uses and Meanings of Liminality“, în rev. cit., p. 16.

30

prelungi insistenţe ale celor din jur, – după cum mărturiseşte autorul –, acesta decide să

„spună ce are de spus“, „palpitând ca un adolescent la vârsta primului sărut“, iar povestea

de dragoste dintre el şi Zoia Ceauşescu, neuitată, „se revarsă într-un tumult nestăvilit“.

Prozatorul lasă impresia că „redeschide geamantanul memoriei“, împărtăşind experienţe

secrete, de suflet, cu cititorii. Planul erotic desenat diafan, intersectat mereu cu cel politic,

absurd şi dezumanizant, demonstrează modul în care autorul ştie să îmbine drama cu

situaţiile comice, subiectele accesibile cu cele de mare profunzime, dar şi preocuparea

pentru alegerea vocii epice şi atenţia la imagine. Autorul scrie poetic, ştie să descopere

sensuri noi, trezeşte cititorilor trăiri sufleteşti intense legate de anii tinereţii. Chiar dacă

„Supleantul este departe de romanele româneşti ale lui Petru Popescu, acelea în care tânăra

generaţie s-a regăsit şi pentru care l-a iubit“40, lectura creează senzaţia de gravitate plăcută,

accesibilă.

Partea finală a capitolului am consacrat-o inventarierii de constante şi variabile

tematice/ stilistice. Concepţiile lui Petru Popescu referitoare la roman, bine fundamentate

teoretic încă din anii debutului, susţin substituţia sloganului ideologic cu „capacitatea de a

crea audienţă“ prin reabilitarea autenticului, prin prezentarea nefalsificată a „omului

modelat de mediu“, prin înlocuirea romanului înţeles ca „povestire“ cu perceperea sa ca pe

o „construcţie de semnificaţii“. Pe parcursul întregii sale cariere, autorul va scrie cu un

ochi complice la succesul de public şi un altul preocupat de substanţa epică semnificativă,

generând opere cu o extraordinară capacitate de a crea audienţă, dar nu lipsită de

complexitate şi calităţi literare.

Capitolul al cincilea al tezei, intitulat Andrei Codrescu: Multi-identitate şi

liminalitate, discută, în secţiunea biografică din deschidere, caracterul eterogen al

personalităţii scriitorului româno-american de origine semită, Andrei Codrescu. Autorul a

debutat cu poezie în Tribuna Sibiului, Luceafărul şi Gazeta literară din Bucureşti, sub

pseudonimul Andrei Steiu. Abia în 1967, când se afla în Italia, foloseşte prima oară

pseudonimul actual (cu care semnează un poem apărut în Revista Scriitorilor Români). De

aici şi până la crearea unor „măşti“ biografice fictive în spiritul lui Pessoa nu mai este

decât un pas: „Am inventat o poetă feministă şi tradiţionalistă, numită Maria Parfenie,

care-a fost publicată în reviste din exil, Revista Fundatiilor Regale, Limite, Destin, dar şi

în ţară în Luceafarul de M. R. Paraschivescu. Şi Andrei Codrescu, care era mai

40 C. Stănescu, „Petru Popescu, Supleantul“, http://revistacultura.ro/blog/2009/11/petru-popescu-supleantul-

review-de-c-stanescu/.

31

«avangardist» decât Maria Parfenie, a publicat în aceste reviste“41. Ajuns în Statele Unite,

continuă jocul livresc de proiectare a sinelui în biografia unor poeţi imaginari, cu numele

cărora semnează mai multe cicluri de poezie. Prin intermediul acestor heteronimi, Andrei

Codrescu „cartografiază un amplu teritoriu existenţial şi cultural aflat la intersecţia între

Europa şi America, între liberalismul anilor ’60 şi recesiunea deceniului următor“42.

Interesant şi simptomatic pentru modul de raportare la propria identitate a scriitorului

exilat este faptul că Andrei Codrescu împinge acest joc al dedublării până la limita

„frauduloasă“ a substituţiei cu fondatorul dadaismului, Tristan Tzara, atribuindu-i

paternitatea unor poeme „inedite“. Dincolo însă de aspectul ludic al gestului, de caracterul

său de bravadă în stil postmodern, se poate ghici grimasa scriitorului exilat – „stângaci“ şi

„necunoscător al limbii“ –, transplantat într-un mediu lingvistic şi cultural alogen şi pus în

faţa necesităţii de a se reinventa. Acest proces de metamorfoză identitară îşi are sorgintea

în însăşi biografia autorului – a cărui origine semită trebuia voalată în spaţiul public al

României comuniste – iar jocul carnavalesc de măşti lirice s-a vrut a fi un act de

subminare a obsesiei unicei identităţi şi de legitimare, totodată, a eului „multi-identitar“.

Această dezinhibiţie dobândită în faţa sentimentului „diferenţei“, susţinută de contextul

spaţio-temporal al emigrării sale (America hippie a anilor ’60), dar şi de evoluţia ulterioară

a societăţii către o eră a plurilingvismului şi multiculturalismului, i-au facilitat lui

Codrescu atât inserţia, cât şi ascensiunea socială în spaţiul cultural nord-american.

Tocmai această hibriditate identitară originară, potenţată semnificativ de experienţa

exilului, face din româno-evreo-americanul Andrei Codrescu figura perfectă a individului

liminal. Fiind o zonă de interstiţiu, „liminalitatea“ constituie terenul fertil al combinaţiilor

eterogene, câmpul gravitaţional al echivocului. Nu întâmplător este tot acel joc de măşti,

construcţia de identităţi literare alternative, după chipul şi asemănarea autorului.

Spre deosebire de majoritatea semenilor săi din exil – care fac eforturi permanente

de a-şi păstra identitatea lingvistică şi apartenenţa la cultura română –, Andrei Codrescu

optează pentru metafora melting pot-ului american în definirea identităţii sale polifonice:

„Încă o dată, nu e vorba de două identităţi separate: identitatea mea «americană» nu-i ruptă

de cea «românească», sunt un amalgam, o corcitură. Acest amalgam e făcut şi din originea

mea evreiască, din copilăria sibiană, din Ardeal, din toate oraşele unde am trăit şi din 41 Andrei Codrescu, „Sensul diferenţei a fost cu mine de când m-am născut“, interviu acordat lui Constantin

Pricop, în România literară, nr. 45, 12-18 nov. 1997. 42 Marcel Corniş-Pop, „Incursiuni în noi limbaje: Andrei Codrescu şi modelele avangardei“, în Agora, vol. 1,

nr. 1, 1987.

32

limbile vorbite, printre care şi germana şi maghiara copilăriei fragede“43. Cu această

percepţie, scriitorul depăşeşte „nostalgia originilor“ cu tragismul ei inerent, înscriindu-se –

alături de Petru Popescu şi alte nume mai noi ale exilului literar – în trend-ul spiritelor

cosmopolite, eliberate de „obsesia unicei identităţi“ lingvistice şi culturale.

În cel de-al doilea subcapitol, rezervat analizei ficţiunii codresciene, am identificat

o serie de personaje, locuri, situaţii ori evenimente liminale. Astfel, romanul Contesa

sângeroasă (The Blood Countess), apărut în 1995, este o mostră a felului în care caracterul

liminal al biografiei autorului trece în paginile romanului. Însă dincolo de teritoriul

existenţial şi cultural „cartografiat“ prin intermediul personajului Drake Báthory-

Keresztur, evreu-ungur-american, veritabil alter ego al autorului, scrierea aduce în prim-

plan teme recurente în creaţia lui Andrei Codrescu, pe care el însuşi le trecea în revistă

într-un interviu: „Construirea de sine, ciudăţenia amuzantă şi periculoasă a culturii de

mase, metafora (şi realitatea) exilului, limitele (corpului şi ale geografiei), graniţele

(metaforice şi reale), transgresiunea“44. Putem identifica, în funcţie de tipul de subiect

implicat, dar şi de dimensiunea temporală, transpunerea artistică a majorităţii elementelor

din modelul de experienţe liminale propus de Bjørn Thomassen. În paginile romanului

defilează sub ochii cititorului experienţe liminale individuale, ale unui întreg grup sau

chiar ale societăţii.

Într-o atmosferă crepuscular-ezoterică, primul plan narativ, centrat asupra devenirii

Contesei sângeroase (Elisabeta Báthory), prezintă evenimente neprevăzute care afectează

viaţa acesteia, dar şi „rituri de trecere“ individualizate, cum ar fi: ritualul de accedere la

statutul de femeie, ceremonialul pregătirii şi desfăşurării nopţii nunţii, ritualuri de

integrare într-o societate secretă feminină, iniţierea în tainele vrăjitoriei etc. Obsesia

obţinerii tinereţii veşnice o pune pe protagonistă în contact cu personaje liminale: regele

Rudolph al II-lea, patron al achimiştilor, călugărul alchimist Andrei Keresztur, librarul

evreu. Aceeaşi obsesie, devenită manie, o transformă într-o făptură canibală ce muşcă şi

înghite carnea fecioarelor captive sau bea sângele acestora, sperând să aibă astfel acces la

tinereţea ce i se refuză. Ritualurile magice prezentate în aceste scene constituie experienţe

liminale, menite să facă trecerea din lumea profană în cea sacră, să forţeze limitele 43 Andrei Codrescu, „Obsesia unicei identităţi nu face decât să ne îndepărteze de realitatea contemporană“,

interviu acordat lui Nicolae Stoie, în Astra, Serie nouă, anul I (XL), nr. 1, decembrie 2006, p. 13. 44 Andrei Codrescu, „Despre scris, citit şi supremaţia bunicii“, interviu acordat Cristinei Poenaru, în

România literară, nr. 16, 2001, disponibil la adresa web:

http://www.romlit.ro/andrei_codrescu_despre_scris_citit_i_supremaia_bunicii.

33

biologiei, ale timpului şi ale spaţiului. Femeile alcătuiesc în acest roman o adevărată

confrerie, ele împărtăşind nu doar suferinţa comună, ci şi cunoştinţele oculte. În cadrul

confreriei, sunt educate valori precum cooperarea, negocierea, intimitatea, emoţia, propuse

ca alternative la ordinea dominată de bărbaţi, asociată în roman cu eroismul şi cruzimea.

Şi din acest punct de vedere, Elisabeta Báthory este un personaj liminal, fiind educată de

bărbaţi şi supusă prin căsătorie soţului, dar în acelaşi timp fiind iniţiată în cultivarea

emoţiilor şi arta magiei.

Motivul „oglinzii“ (simbol de „prag“) ocupă un loc central în roman. Dacă în scena

cu care debutează cartea, Contesa din secolul al XVI-lea poruncea slujnicelor sale să

spargă cu lopeţile toate oglinzile din conacul ei pentru a nu mai vedea în ele semnele

trecerii timpului ce degradează trupul, ca o ironie, oglinda va deveni pe parcursul

romanului tocmai spaţiul liminal prin care se face trecerea dintr-o dimensiune temporală în

alta. Personajele din secolul XX (aparţinând celui de-al doilea plan narativ) nu vor fi decât

„oglindiri“ ale celor din trecut, revenite pentru a le împlini destinul: Contesa se întrupează

în urmaşul său, dar şi în profesorul universitar Lilly Hangress; slujnica veşnic chinuită a

Contesei devine tânăra Teresa (păstrând onomastica şi statutul de victimă); Andrei

Keresztur continuă căutarea secretului tinereţii veşnice în pielea unui hangiu austriac

pasionat de alchimie; pastorii austeri îşi găsesc corespondent în figura rigidă a lui Imre

Megyery, şi chiar contele Thurzo se întrupează în partenerul la jocul de şah al tatălui lui

Drake.

Motivul „apei subterane“ (evocând Styx-ul mitologiei greceşti, topos liminal) care

ducea cadavrele în mare în secolul XVI, ascunzând crimele Contesei, – motiv păstrat şi în

secolul XX –, este ridicat de autorul romanului la nivel de suprastructură, făcând legătura

între cele două planuri narative, între trecut şi viitor. În ambele planuri, destinul

protagoniştilor este strâns legat de fundalul istoric pe care se desfăşoară. Războaiele cu

turcii, răscoalele ţărăneşti şi modalităţile sângeroase de reprimare a acestora, procesele

pentru acuzaţii mai mult sau mai puţin fondate, conduse de superiorii bisericii, epidemiile

de ciumă, instabilitatea politică şi confuzia intelectuală prelungită, caracteristică Ungariei

postcomuniste, etc. sunt tot atâtea situaţii liminale ce afectează grupul sau societatea,

situaţii care „nivelează“ indivizii, îndepărtându-i de reperele ce le defineau anterior

personalitatea.

Romanul Casanova în Boemia aduce în prim-plan figura „libertinului“. Acesta este

un individ care sfidează deliberat legile moralei şi ale decenţei, plasându-se în afara

normelor etice şi fiind perceput ca indezirabil şi periculos de către societatea mainstream,

34

în ciuda seducţiei pe care el o exercită. Prin eliberarea din corsetul convenţiilor, libertinul

se plasează într-o zonă a liminalităţii, în anticamera unei noi forma mentis, a unui mod

progresist de a înţelege şi de a se raporta la lume. Latura erudită a lui Casanova,

protagonistul cărţii, a fost una din „măştile“ personalităţii sale pe care posteritatea nu i-a

îngăduit să o poarte, preferând-o pe cealaltă, mai savuroasă, a curtezanului. Prin romanul

său, Andrei Codrescu şi-a propus să reabiliteze, cu uneltele ficţiunii, imaginea marelui om

al Luminilor, sfărâmând stereotipiile de percepţie şi eliminând tensiunea contrariilor.

Cartea ne prezintă biografia ficţionalizată a „celui mai faimos seducător din Europa“,

autointitulat Cavaler de Seingalt, a cărui galanterie devenită iconică a obscurat în chip

nedrept activitatea sa intelectuală şi opera literară. Firul epic îşi înnoadă circular cele două

capete cu scena funerariilor aventurierului veneţian. În interiorul acestei bucle ia naştere o

lume a poveştii, o Şeherezadă a sfârşitului de veac XVIII, cu o multitudine de naraţiuni în

ramă, cu picante secvenţe erotice şi sclipitoare comentarii pe teme religioase, filozofice,

literare, politice sau sexuale.

În esenţă, romanul prezintă anii de senectute ai celebrului seducător, retras în

provincia Boemia între zidurile castelului Dux, una din proprietăţile Contelui de

Waldstein, protectorul său. Eroul nostru primeşte găzduire în schimbul sarcinii de a

cataloga vastul fond de carte al bibliotecii castelului. Îi va ţine companie o slujnică

inteligentă şi seducătoare, pe nume Laura Brock (onomastica aminteşte de muza lui

Petrarca), deţinând în economia narativă rolul de personaj reflector, proiectându-se mental

în evenimentele evocate de Cavaler (instanţa auctorială o numeşte „tovarăşa de aventuri a

lui Casanova“) şi îndeplinind funcţia de catalizator al memoriei povestitorului. Laura,

servitoarea dedată deopotrivă plăcerilor lecturii şi cărnii, este martora – când pasională,

când maternă – a perioadei liminale pe care seducătorul de altădată o traversează, narând,

către prefigurata dispariţie. Ca într-un joc de oglinzi, liminalitatea biologică (degradarea

somatică) se reflectă în liminalitatea identitară a personajului (dată atât de condiţia sa de

exilat, cât şi de firea sa nomadă, aventurieră), care la rândul ei se proiectează specular în

liminalitatea socială a sfârşitului de secol XVIII, (Revoluţia franceză ce marchează

decăderea aristocraţiei şi abolirea monarhiei). Declinul lui Casanova se suprapune

simbolic peste crepusculul unei lumi aristocrate fin de siècle, frivole şi rafinate în acelaşi

timp. Curtenia, manierele, „limbajul cavaleresc magnific, aproape dispărut“ pe care îl

etalează eroul în discuţiile sale cu Laura, sunt atributele unei clase sociale ameninţate de

extincţie.

35

Romanul Mesi@ ne propune un amplu scenariu milenarist (cartea a apărut în limba

engleză în 1999), fiind un savuros inventar parodic al tuturor angoaselor, bizareriilor şi

extazelor care însoţesc sfârşitul celui de-al doilea mileniu. „Firele“ epice se împletesc într-

o naraţiune complexă şi ciudată, transgresând frecvent graniţele realului şi „colcăind“ de

personaje diverse – deopotrivă carnale şi digitale – angrenate fie în distrugerea lumii, fie în

salvarea ei de la dispariţie.

În centrul cărţii se află figurile a două eroine, fiecare cu propria ei poveste. Felicity

Le Jeune este o creolă orfană din New Orleans, crescută de bunica sa nonagenară, pe care

teleevanghelistului Mullin o convinge să-i cedeze, pe patul de moarte, un bilet câştigător la

loterie în valoare de două milioane de dolari, în schimbul iertării păcatelor. Cealaltă

protagonistă, Andrea Isbik, orfană şi ea, este o tânără bosniacă din Sarajevo, care a

cunoscut toate supliciile războiului iugoslav înainte să ajungă la mănăstirea Sfânta

Hildegard din Ierusalim.

După cum notează Andreea Deciu, „Atât New Orleans, cât şi Ierusalim sunt

toposuri ale diversităţii tensionate, aici istoria e alcătuită din straturi-straturi, fiecare

suprapunându-se peste un altul, ameninţând să îl înghită şi să îl uzurpe“45. Într-adevăr,

New Orleans este un omphalos carnavalesc, o lume a măştii, dedublării şi disimilării, a

tensiunii identitare care se reflectă, de altfel, în hibriditatea (şi, implicit, liminalitatea)

eroinei în termeni de gen şi rasă: ea este deopotrivă bărbat şi femeie (lesbiană), albă şi

neagră (creolă). În plus, Felicity se află într-o permanentă negociere a propriei identităţi,

prin repetatele ei evaziuni în ciberspaţiu (zonă liminală, de „prag“ între materie şi spirit) şi

selectarea unuia dintre avatarii săi preferaţi, – Fecioara Maria, Şeherezada sau Jeanne

d’Orleans. În lumea ciberidentităţii, Felicity poate împrumuta diferite măşti sociale în

forma unor celebre figuri istorice – o metaforă a felului în care sinele nostru se

construieşte în raport cu noi înşine şi cu ceilalţi. De altfel, jocul de măşti al eroinei este

proiecţia în spaţiul ficţional a însăşi biografiei autorului, care găsea delicii intelectuale în

jonglatul cu identităţi auctoriale.

La polul opus al ecuaţiei narative de tip maniheist se află principiul Răului, ilustrat

admirabil de figura malefică a reverendului Mullin. Pornit în recrutarea de suflete cu

aceeaşi aviditate malignă cu care a acumulat o avere frumoasă, teleevanghelistul o va

hipnotiza şi răpi pe eroină, în încercarea de a neutraliza acţiunile acesteia de recuperare a

45 Andreea Deciu, „Milenarisme“, în România literară, nr. 35, 1-7 sept. 1999, articol disponibil la adresa

web: http://www.romlit.ro/milenarisme.

36

sumei de bani pe care predicatorul i-o datorează. În stare de transă, Felicity este „înscrisă“

la Şcoala pentru Dezvoltare Mesianică patronată de pastor, prin care acesta intenţionează

să instruiască viitorii agenţi ai apropiatului Armaghedon. După ce iese de sub hipnoză cu

ajutorul încarnării spiritului lui Nikola Tesla, eroina ajunge într-un bar de striptease sub

numele de scenă „Şeherezada“, unde o întâlneşte pe Andrea, dublul său, „împreună

alcătuind însăşi esenţa animei, a feminităţii consistente“46. În final, după previzibila

stârpire a Răului, lumea veche este cuprinsă de euforia liminală a carnavalului Mardi Gras,

ce face trecerea spre o nouă lume, cea a călătoriilor în ciberspaţiu, intermediate de

simbolicul New Jerusalem Café – localul proaspăt înfiinţat al celor două protagoniste.

Cartea combină exemplar elementele ludice cu inserţiile filozofice, într-un text în care

parodia este doar o mască în marele carnaval al salvării.

Romanul Wakefield (2005) anunţă încă din titlu numele măştii sub care se ascunde

personajul-narator, permiţând speculaţii intertextuale. Cartea reprezintă o inefabilă

aventură a vieţii de zi cu zi, scoţând la iveală nebunia, nonsensul şi suferinţele metafizice

ascunse într-o existenţă tipic americană.

Protagonistul este un bărbat de vârstă medie, fost autor de reportaje de călătorie,

reprofilat pe discursuri motivaţionale pe care le susţine în lungul şi-n latul Americii, ceea

ce îi asigură nu doar popularitate, dar şi confort material. Eroul duce o viaţă tihnită la New

Orleans, în French Quarter, printre cărţi şi mobile de bun-gust, când Diavolul i se

înfăţişeză anunţându-l că a sosit să-l ia, întrucât nu mai avea motive să trăiască. După o

abilă negociere, eroul obţine un răgaz de un an pentru a căuta un sens în viaţă. „Va

presupune obligatoriu ceva călătorii, ştii. Nu poţi să stai pur şi simplu în apartamentul ăsta

şi să huzureşti“ (p. 12) – îl avertizează Necuratul pe Wakefield. Călătoria în care va porni

protagonistul, traversând America spre vest şi înapoi, va fi de fapt experienţa liminală,

iniţiatică, de redescoperire a sinelui. Doar prin desprinderea de determinările cotidiene, de

ambientul rutinizat, eroul va fi capabil să-şi cunoască fiinţa autentică.

În capitolul al şaselea, intitulat Bogdan Suceavă: Alotropiile liminalităţii, am

sesizat, într-un prim subcapitol cu rol introductiv, faptul că scriitorul româno-american are

o biografie liminală, plasată între rigurozitatea matematicii şi fantezia literaturii. Pornind

de la aceste date ce ţin de însăşi structura autorului, am inventariat diferitele forme sub

care se manifestă liminalitatea în opera sa, selectând câteva povestiri semnificative din

46 Ruxandra Cesereanu, „One man show: Andrei Codrescu“, în Steaua, nr. 1-2, 2007.

37

proza de debut (vol. Teama de amurg) şi insistând mai mult asupra volumelor ulterioare

(Imperiul generalilor târzii şi Bunicul s-a întors la franceză), de o certă valoare artistică.

Astfel, nuvela titulară a volumului Teama de amurg, cu atmosfera ei kafkiană, lasă

să se întrevadă talentul încă neşlefuit, dar prodigios, al autorului. Scrisă „sub presiunea de

nesuportat a ultimilor ani ai epocii comuniste“47, într-un ambient existenţial bântuit de

„istorii ale înfrângerii şi frustrărilor“48, nuvela ne prezintă povestea tragică a Puştiului, un

adolescent labil psihic, bolnav de spaima ancestrală a morţii („Boala mea e teama de

moarte, obsesia că va surveni în amurg“). Personajul este internat într-un ospiciu, Parcul

fără Ceasuri, o replică la scară redusă a societăţii româneşti totalitare, cu atmosfera ei

opresivă, carcerală, alienantă. În trama poveştii se întreţes multiple „fire“ liminale. Astfel,

„moartea“ (hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă) cu pandantul ei simbolic, „amurgul“ (prag între

zi şi noapte), sunt mărci evidente ale liminalităţii, ale unei „treceri“. De asemenea,

protagonistul nuvelei are o structură ambiguă, hibridă (deci liminală!), glisând în repetate

rânduri de la uman la vegetal („Eram foarte agitat şi am dus mâna la frunte, atingând-o cu

trei degete care au semănat pentru o clipă cu nişte crengi, uscate şi reci“). Nu în ultimul

rând, „ospiciul“ din Parcul fără Ceas este un spaţiu liminal, prin natura sa iraţională,

destructurată, atemporală.

Ultima parte a volumului, intitulată Jurnal de pe o insulă ce nu a murit niciodată,

ne transportă împreună cu protagonistul ei, un ornitolog împătimit de meseria sa şi

dezabuzat de tumultul oraşului, „pe o insulă pe jumătate pustie, acoperită cu ierburi ce nu

semănau cu nimic altceva în întreaga lor alcătuire“ (p. 57). Prin intermediul paginilor de

jurnal – care respectă doar formal convenţiile genului, lipsindu-le autenticitatea şi

sinceritatea unei astfel de scrieri –, naratorul ne prezintă o lume aurorală, paradisiacă,

suspendată în apele mării şi într-un timp mitic: un topos liminal prin excelenţă.

Între coperţile volumului Imperiul generalilor târzii se naşte o lume amalgamată,

cu indivizi având un profil social divers, de la copii, adolescenţi, ţărani, muncitori,

ceferişti până la studenţi, artişti, universitari, inventatori, savanţi sau ofiţeri cu diferite

grade militare. Dimensiunea temporală este şi ea extrem de versatilă, de la epoca

voievodală la regimul comunist şi anii tranziţiei postdecembriste, la fel cum spaţiul

diegetic alternează cadrul rural cu zone urbane ori semiurbane, cu litoralul utecist-

47 Bogdan Suceavă, „Cum am devenit scriitor“, în Distanţe, demoni, aventuri, cu o prefaţă de Ovidiu

Şimonca, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 30. 48 Ibidem.

38

nostalgic ori campusul american contemporan. Nuvela care dă titlul volumului este o

bijuterie a epicului distilat până la esenţă. Eroul central al poveştii – un general de armată

trecut în rezervă în 1980 şi reactivat în funcţie la Interne după evenimentele din decembrie

’89 – se află, din punct de vedere existenţial, în spaţiul dublu-liminal al trecerii de la un

sistem social la altul şi de la viaţă la nefiinţă. Sfidările realului în numele imaginarului,

frecvente în acest volum, nu sunt altceva decât manifestări ale liminalităţii, în sensul în

care structuri sociale sau umane paradigmatice sunt subminate de evenimente stranii,

supranaturale, uneori violent-tragice. Astfel, în povestirea de debut a volumului, Să auzi

forma unei tobe, un savant excentric pe nume Sfântul Petru, posesorul unei vaste biblioteci

subterane cu cărţi rarisime şi inventatorul unui dispozitiv de captare a vibraţiilor

universului, este strivit de un elefant evadat de la Circul de Stat. Din punct de vedere

simbolic, moartea protagonistului, un individ liminal prin accesul său atât la cunoaşterea

lumii terestre (ascultă vibraţiile oraşului), dar şi ezoterice (biblioteca subterană), nu este

decât o moarte ritualică, necesară pentru saltul la un nivel superior de conştiinţă.

În aceeaşi linie a stranietăţii infuzate în cotidian, a deschiderii banalului spre atipic

ori senzaţional, se înscrie şi următorul volum de „istorii“, Bunicul s-a întors la franceză

(2003). Aici, prozele se bucură de toată experienţa autorului din colecţia anterioară,

câştigând în dimensiunea epică, în naturaleţea naraţiunii şi verosimilitatea personajelor.

Textul cu care se deschide volumul, Celălalt asediu, ne prezintă povestea de

dragoste imposibilă dintre un student european insistent, angrenat într-un asiduu joc al

seducţiei, şi profesoara sa dintr-un campus american, reticentă şi mereu retractilă în faţa

„asediului“ amoros. Aflăm, spre final, că sursa acestei iubiri unilaterale nu este una de

natură etică, nu implică un tabu social, ci decurge dintr-un alt asediu cumplit la care

femeia este supusă: cancerul. Aflată în zona de prag, liminală, a trecerii în nefiinţă,

profesoara bolnavă refuză orice stimuli veniţi din lumea exterioară, structurată şi

sănătoasă.

În aceeaşi sferă a blocajului erotic se înscrie şi povestirea Lumea ta, rock şi parfum

de guave, având în centru relaţia dintre un tânăr şi amica sa, alături de care a crescut în

postura de confident, rol din care nu mai poate ieşi – în ciuda unor chinuitoare impulsuri

de-a o face – de teamă să nu piardă „intimitatea aceea unică, pe care o moştenisem din

copilărie“. Încercând să se menţină pe graniţa din ce în ce mai fragilă dintre prietenie şi

iubire, eroul trăieşte organic un sentiment liminal, ambiguu – jumătate dragoste (niciodată

rostită şi împărtăşită), jumătate obsesie.

39

În Povestea cubului Rubik nebunia protagonistului (un paranoic amnezic rătăcind

pe străzile Bucureştiului) corespunde unei stări liminale, în sensul în care acesta duce o

existenţă asocială şi destructurată, asemeni permutărilor aleatorii ale pieselor colorate din

componenţa cubului. Aceeaşi stranie abdicare de la real în numele unei „datorii de onoare“

(scrierea în franceză a unei autobiografii masive, menite să restabilească adevărul istoric)

îl plasează pe bunicul din nuvela titulară a volumului în galeria fiinţelor liminale, alienate

social (pe tot parcursul elaborării cărţii, bunicul stă încuiat în mansardă, refuză de multe

ori hrana şi începe să comunice cu cei din jur în idiomul lui Voltaire – fapt simptomatic

pentru incapacitatea eroului de a se adecva „normei“ curente).

Din aceeaşi pleiadă a liminalilor – şi poate în cea mai mare măsură – face parte şi

vărul Matei, omul-cameleon din Istoria de la Al Waqbah. Fiind înzestrat cu abilitatea

supranaturală de a lua „culoarea lucrurilor“ din mediul ambiental, acest straniu personaj

este purtat de destin în deşertul saudit (topos al „pragului“, a cărui liminalitate este

amplificată de contextul războiului), în calitate de mecanic al detaşamentului românesc

dislocat în Kuweit, unde pune la cale producerea ilicită de rachiu, soldată cu intoxicaţia

militarilor. Profilul protagonistului se încadrează perfect în arhetipul trickster-ului (figură

liminală prin excelenţă): încalcă atât graniţele fizice (are darul metamorfozei), cât şi pe

cele sociale (încalcă toate tabuurile militare, creând haos), şi este dotat cu o inteligenţă

adesea malefică.

În subcapitolul intitulat Mesianism kitsch şi liminalitate fin de millénium, am

analizat romanul Venea din timpul diez (2004), o grandioasă şi subtilă comedie a

tensiunilor entropice şi a invaziilor profetice în spaţiul public. Cartea propune o cronică

satirică a deceniului liminal, tulbure şi confuz, de tranziţie a României spre democraţie,

imediat după Revoluţie şi până în pragul sfârşitului de mileniu, cu toată acea atmosferă de

exaltare mistică şi eclectism ideologic, un teren fertil pentru apariţia unor falşi profeţi şi a

unui mesianism kitsch, butaforic. Ca şi Andrei Codrescu, Bogdan Suceavă reuşeşte să

integreze într-un scenariu epic dens personaje memorabile, dar şi ironii usturător-amare pe

marginea mişcărilor de tip milenarist, posibile doar într-o lume dezarticulată şi ambiguă (o

lume liminală, de fapt, specifică oricărei tranziţii şi amplificată de atmosfera fin de

millénium), populată cu cele mai trăsnite personaje-trickster şi fiinţe de „prag“ (cum ar fi,

de exemplu, securistul transformat în motan vorbitor).

Ultimul subcapitol, Revoluţie şi armată: liminalitate socială vs. liminalitate

personală, analizează romanul Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010). Cartea e

construită pe alternarea contrapunctică a două planuri narative: unul dinamic, tensionat,

40

apocaliptic, care prezintă instantaneele unei revoluţii euforic-atelice, şi altul mai lent,

temperat de ritmul reveriei, care recompune, prin tehnica flashback-ului, stagiul militar al

personajului central. Ambele planuri constituie etape liminale în biografia eroului, însă de

anverguri diferite în ceea ce priveşte tipul subiectului implicat şi dimensiunea temporală.

Astfel, dacă e să ne referim la modelul experienţelor liminale propus de Bjørn

Thomassen, „revoluţia“ reprezintă un moment liminal parcurs de o întreagă societate, pe

când „serviciul militar“ este asimilat unei perioade liminale parcurse de un grup restrâns

de indivizi de acelaşi sex (ca parte a unui ritual „secularizat“ de trecere la statutul de

bărbat). Cele două planuri interferează la nivelul conştiinţei personajului-narator, fost

militar în termen la Comandamentul Trupelor de Securitate. Aşadar, putem spune că

Noaptea când cineva a murit pentru tine, „cel mai tăios şi mai problematizant roman

românesc despre căderea comunismului“49, este locul de intersecţie dintre o liminalitate

socială (marcată de momentul Revoluţiei din decembrie ’89) şi una personală

(corespunzătoare experienţei cazone a naratorului homodiegetic, de fapt un alter ego al

autorului concret).

În capitolul al şaptelea, intitulat Gabriel Pleşea: Ficţionalizarea biograficului,

am abordat romanul de debut al autorului, Aruncă pâinea ta pe ape (1994), din perspectiva

teoriilor vehiculate de disciplina studiilor culturale, definind, într-un prim subcapitol,

conceptele de „spaţiu“ (teritoriu asemantic, străin subiectului) şi „loc“ (teritoriu

semantizat, cunoscut, la care subiectul se raportează afectiv) şi demonstrând apoi că

scrierea reface, cu instrumentele epicului, traseul de la „spaţiu“ la „loc“, translaţia mentală

şi afectivă a individului exilat de la starea de alienare şi perceperea spaţiului ca pe un

mediu alogen, la deplina aculturaţie şi raportarea la spaţiu ca la un loc familiar. Totodată,

într-un subcapitol separat, am explorat potenţialul artistic şi construcţia narativă a

romanului Dosarul cu bârfe (2000), o captivantă „piesă“ narativă la mozaicul algic şi

nostalgic al dezrădăcinării, descoperind în „ficţionalizarea biograficului“ o constantă a

operei lui Gabriel Pleşea.

În ultimul capitol, al optulea, intitulat Internetul ca „spaţiu liminal“: E-book şi

exil, am analizat modul în care Internetul a devenit un analgezic pentru traumele exilului,

facilitând comunicarea cu spaţiul cultural de origine şi păstrarea identităţii naţionale.

49 Alex Goldiş, Bogdan Suceava, Noaptea când cineva a murit pentru tine, articol disponibil la adresa web:

http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-noaptea-cand-cineva-a-murit-pentru-tine-review-de-

alex-goldis/.

41

Pentru scriitorul diasporic, Internetul reprezintă şi o atât de necesară agora virtuală, unde

acesta îşi poate expune opera literară (vezi cazul lui Bogdan Suceavă) sub formă de e-

book, poate să-şi comunice ideile, să ofere chei de lectură a propriilor producţii literare, să

stabilească relaţii cu colegii de generaţie, să iniţieze polemici etc.

Internetul atrage utilizatorul într-o dimensiune liminală, inconsistentă: din „spaţiul“

real al casei sau biroului, individul accesează un „spaţiu“ derealizat, iluzoriu, la care

teoriile media fac referire prin noţiunea de „ciberspaţiu“. În analiza mea, am arătat că

odată pătrunşi în acest „nici aici, nici acolo“ al spaţiul virtual, indivizii sunt deposedaţi de

determinările structurii sociale, însă revenirea în spaţiul real, de plecare, este aproape

întotdeauna însoţită de o acumulare în plan existenţial. De asemenea, am încercat o

evaluare a statutului „Cărţii“ (referenţiale, tipărite) în era digitală, apelând la opiniile unor

importanţi scriitori şi oameni de cultură. Concluzia la care am ajuns este că cele două

„medii de stocare“ a producţiei literare vor coabita încă o vreme, existând însă premisele

dispariţiei cărţii tipărite într-un viitor îndepărtat, funcţia ei restrângându-se, în viziunea lui

A. Codrescu, la una decorativ-estetică.

În încheiere, ca o concluzie generală, aş sublinia caracterul inovator al tezei de

doctorat, atât prin iniţiativa de a aborda critic spaţii de creaţie mai puţin explorate şi de a le

integra în patrimoniul cultural românesc, cât şi prin propunerea unei grile de lectură din

sfera antropologiei şi a studiilor culturale, oferind o nouă perspectivă asupra textului literar

şi racordând astfel demersul analitic la preocupările academice actuale. De asemenea,

graţie structurii sale modulare, lucrarea permite extinderea cercetării şi la alte nume ale

literaturii diasporei româneşti în spaţiul cultural american, sau chiar la alte spaţii

diasporice.

42

BIBLIOGRAFIE

I. OPERE LITERARE

BACIU, Ştefan, Poemele poetului tânăr, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele

Carol II, Bucureşti, 1935; ediţia a II-a facsimilată, cu o anexă cuprinzând cronicile

literare de la debut, Honolulu, 1985.

BACIU, Ştefan, Poeme de dragoste, Editura Revistei Familia, Oradea, 1936.

BACIU, Ştefan, Micul dor, Braşov, 1937.

BACIU, Ştefan, Drumeţ în anotimpuri, Editura Frize, Iaşi, 1939.

BACIU, Ştefan, Căutătorul de comori, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele

Carol II, Bucureşti, 1939.

BACIU, Ştefan, Cetatea lui Bucur, Colecţia „Universul Literar“, Bucureşti, 1940; ediţia a

II-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006.

BACIU, Ştefan, Muzica sferelor, Editura Prometeu, Bucureşti, 1943.

BACIU, Ştefan, Caiet de vacanţă, Tipografia „Unirea“, Râmnicu-Vâlcea, 1945.

BACIU, Ştefan, Analiza cuvântului dor, Valle Hermoso, Sierras de Córdoba, Argentina,

Editura Cartea Pribegiei, 1951.

BACIU, Ştefan, Poemele poetului pribeag. Cu un portret de Beatrix Briceño, México,

Editura Drum, 1963.

BACIU, Ştefan, Ukulele, Editura Destin, Madrid, 1967.

BACIU, Ştefan, Poemele poetului Ştefan Baciu, Colecţia Start, Madrid, 1972.

BACIU, Ştefan, Bilanţul celui din urmă averescan, Colecţia Start, Honolulu, 1976.

BACIU, Ştefan, Şcoala Primară Andrei Mureşianu, Editura Mele, Honolulu, 1976.

BACIU, Ştefan, Neîmpliniri, Colecţia Start, Honolulu, 1976.

BACIU, Ştefan, Îngerul malagambist în Insula Oahu, Editura Mele, Honolulu, 1979.

BACIU, Ştefan, Palmierii de pe Dealul Melcilor, Editura Mele, Honolulu, 1980.

BACIU, Ştefan, Poemele poetului singur, Editura Mele, Honolulu, 1980.

BACIU, Ştefan, Ichiu-Gogola sau numai pentru Braşoveni, Editura Mele, Honolulu, 1983.

BACIU, Ştefan, Singur în Singapur, Editura Mele, Honolulu, 1988.

CODRESCU, Andrei, Contesa sângeroasă, trad. de Cornelia Bucur, Editura Univers,

Bucureşti, 1997.

43

CODRESCU, Andrei, Casanova în Boemia, trad. din limba engleză de Ioana Avădani,

Editura Polirom, Iaşi, 2005.

CODRESCU, Andrei, Mesi@, trad. din limba engleză şi note de Ioana Avădani, Editura

Polirom, Iaşi, 2006.

CODRESCU, Andrei, Wakefield, trad. din limba engleză şi note de Ioana Avădani, Editura

Polirom, Iaşi, 2006.

PLEŞEA, Gabriel, Aruncă pâinea ta pe ape, Editura Vestala, Editura Alutus-D, Bucureşti,

1994.

PLEŞEA, Gabriel, Imposibila reîntoarcere, Editura Vestala, Bucureşti, 1996.

PLEŞEA, Gabriel, Dosarul cu bârfe, Editura Vestala, Bucureşti, 2000.

PLEŞEA, Gabriel, Trilogia exilului, Editura Saeculum, Bucureşti, 2002.

PLEŞEA, Gabriel, Destine întortocheate, Editura Vestala, Bucureşti, 2006.

POPESCU, Petru, Prins, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969, reeditat la Editura

Gramar, Bucureşti, 1996.

POPESCU, Petru, Dulce ca mierea e glonţul patriei, Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 1971, reeditat la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.

POPESCU, Petru, Să creşti într-un an cât alţii într-o zi, Editura Eminescu, Bucureşti,

1973.

POPESCU, Petru, Sfârşitul bahic, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973.

POPESCU, Petru, Copiii Domnului. O legendă munteană, Editura Eminescu, Bucureşti,

1974.

POPESCU, Petru, Înainte şi după Edith, trad. din limba engleză de Antoaneta Ralian,

Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993.

POPESCU, Petru, Revelaţie pe Amazon, trad. din limba engleză de Radu Paraschivescu,

Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1993.

POPESCU, Petru, În coasta lui Adam, trad. din limba engleză de Radu Paraschivescu,

Nemira, Bucureşti, 2003.

POPESCU, Petru, Oaza: amintiri despre dragoste şi supravieţuire într-un lagăr de

concentrare, trad. din limba engleză de Florin Sicoie, Editura Maşina de scris,

Bucureşti, 2002.

POPESCU, Petru, Urme în timp, trad. din limba engleză de Cristina Jinga, Editura Corint

Junior, Bucureşti, 2008.

POPESCU, Petru, Fata din Nazaret, trad. din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa,

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.

44

POPESCU, Petru, Supleantul, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.

SUCEAVĂ, Bogdan, Teama de amurg, Editura Topaz, Bucureşti, 1990.

SUCEAVĂ, Bogdan, Sub semnul Orionului, roman, Editura Artprint, Bucureşti, 1992.

SUCEAVĂ, Bogdan, Legende şi eresuri, poeme, Magic Art Design, Bucureşti, 1995.

SUCEAVĂ, Bogdan, Năluci şi portrete, format electronic, Editura Nemira, ediţia a II-a

ASALT, 2001.

SUCEAVĂ, Bogdan, Imperiul generalilor târzii şi alte istorii, Editura Dacia, Craiova,

2002.

SUCEAVĂ, Bogdan, Bunicul s-a întors la franceză, istorii, Editura T, Iaşi, 2003.

SUCEAVĂ, Bogdan, Venea din timpul diez, roman, Editura Polirom, Iaşi 2004.

SUCEAVĂ, Bogdan, Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

SUCEAVĂ, Bogdan, Vincent nemuritorul, roman, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

SUCEAVĂ, Bogdan, Noaptea când cineva a murit pentu tine, Editura Polirom, Iaşi, 2010.

II. ESEISTICĂ, PUBLICISTICĂ, JURNALE, MEMORII

BACIU, Ştefan, Praful de pe tobă, Honolulu, Editura Mele, 1980; Ediţia a II-a, Bucureşti,

Editura Eminescu, 1995.

BREZIANU, Andrei: Între Washington şi Bucureşti, Editura Historia, Bucureşti, 2006.

CAZABAN, C., Captiv în lumea liberă: Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliţă,

Cluj, 2002.

CĂLINESCU Matei, VIANU, Ion, Amintiri în dialog, ediţia a III-a, Editura Polirom, Iaşi,

2005.

CODRESCU, Andrei, Dispariţia lui „Afară“: un manifest al evadării, trad. din limba

engleză de Ruxandra Vasilescu, pref. de I. P. Culianu, Editura Univers, Bucureşti,

1995.

CODRESCU, Andrei, Scrisori din New Orleans, trad. de Ioana Avădani, Editura Polirom,

Iaşi , 2006.

CODRESCU, Andrei, Gaura din steag, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

CODRESCU, Andrei, Bibliodeath: My Archives (With Life in Footnotes), Antibookclub,

2012.

DOBRE Dumitru, TALOŞ, Dan (coord.), Români în exil, emigraţie şi diaspora, Editura

Pro Historia, Bucureşti, 2006.

45

ELIADE, Mircea, Memorii (1907-1960), ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Editura

Humanitas, Bucureşti, 2005.

ERETESCU, Constantin, Pensiunea Dina (Jurnal de emigraţie), Editura Fundaţiei

Culturale Române, Bucureşti, 1995.

FLORIAN, M. şi I. POPESCU (coord.), Între patrii. Mărturii despre identitate şi exil,

Editura Polirom, Iaşi, 2006.

PLEŞEA, Gabriel, Corespondenţe din New York, Editura Saeculum, Bucureşti, 1993.

PLEŞEA, Gabriel, Concordia ca necesitate înţeleasă: Peticul pe gaura din drapel, Editura

Vestala, Bucureşti, 2001.

POPESCU, Petru, Întoarcerea, trad. din limba engleză de Magdalena Popescu şi

Smaranda Bedrosian, Editura Nemira, Bucureşti, 2001.

SUCEAVĂ, Bogdan, Distanţe, demoni, aventuri, cu o prefaţă de Ovidiu Şimonca, Editura

Tritonic, Bucureşti, 2007.

III. CRITICĂ, ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ ÎN VOLUME

*** Antologia asociaţiilor şi personalităţilor culturale româneşti din exil. 1940-1990.

Ediţia a II-a, San Diego, 1991.

*** Dicţionarul general al literaturii române, vol. I-VII, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 2004-2009.

*** Românii în ştiinţa şi cultura occidentală. Enciclopedie. Vol. 13, Academia

Americano-Română de Ştiinţă şi Arte, Davis, California, 1992.

ALBU, Mihaela, În labirintul cărţilor. Studii, eseuri şi cronici literare, Editura Aius

PrintEd, Craiova, 2010.

ANTONESEI, Liviu, „Un fel de prefaţă la o carte de povestiri care mi-a plăcut foarte

mult“, prefaţă la: Bogdan Suceavă, Bunicul s-a întors la franceză, Editura T (Fundaţia

Timpul), Iaşi, 2003.

BAHTIN, Mihail, Probleme de literatură şi estetică, trad. de Nicolae Iliescu, prefaţă de

Marian Vasile, Editura Univers, Bucureşti, 1982.

BARKER, Chris, The SAGE Dictionary of Cultural Studies, SAGE Publications Ltd,

London, 2004.

BAUDRILLARD, Jean, Strategiile fatale, trad. din limba franceză de Felicia Sicoie,

Editura Polirom, Iaşi, 1996.

BĂCIUŢ, Nicolae, Literatura exilului, exilul literaturii, Târgu Mureş, Editura Nico, 2006.

46

BEHRING, Eva, Scriitori români din exil (1945-1989). O perspectivă istorico-literară,

trad. din limba germană de Tatiana Petrache şi Lucia Nicolau, revăzută de Eva

Behring şi Roxana Sorescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001.

BHABHA, Homi, The Location of Culture, Routledge, London, 1994.

BOIA, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, trad. din limba franceză de Tatiana Mochi,

Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.

CRISTEA, Mihaela, Experienţa iniţiatică a exilului, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor,

1994.

DEMETRESCU, Camilian, Exil: Încercările labirintului, Bucureşti, Editura Albatros,

1997.

DOUGLAS, Mary, Purity and Danger: An Analysis of the Concepts of Pollution and

Taboo, Routledge & Kegan Paul, London, 1966.

ELIADE, Mircea, Nostalgia originilor, trad. de Cezar Baltag, Editura Humanitas,

Bucureşti, 1994.

FIRAN, Florea, POPA, M. Constantin, Literatura diasporei, Editura Poesis, Craiova,

1996.

FLORESCU, Nicolae, Noi, cei din pădure! Reevaluări critice ale literaturii exilului,

Bucureşti, Editura Jurnalul literar, 2000.

GHEORGHIU, Mihai Dinu, Exil, disidenţă şi a doua cultură, Bucureşti, Editura Univers,

s.a.

GLODEANU, Gheorghe, Incursiuni în literatura diasporei şi a disidenţei, Bucureşti,

Editura Libra, 1999.

HALBWACHS, Maurice, On Collective Memory, University of Chicago Press, Chicago,

1992.

ION, Mihai, „Ştefan Baciu şi «poezia în libertate». Discursul liric ca formă de legitimare a

identităţii artistului în exil“, în Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii

asupra discursurilor şi strategiilor culturale, vol. coord. de R. Ilie, A. Bodiu şi A.

Lăcătuş, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2010.

KAMINSKY, Amy K., After Exile. Writing the Latin American Diaspora, University of

Minnesota Press, Minneapolis, 1999.

LOTMAN, Iuri, Studii de tipologie a culturii, Editura Univers, Bucureşti, 1974.

MANOLESCU, Florin, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989, Editura

Compania, Bucureşti, 2003.

47

MANOLESCU, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,

Editura Paralela 45, Piteşti, 2008.

MANOLESCU, Nicolae, Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta. Vol.

II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968.

MANOLESCU, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului. Ediţie

îngrijită de Mircea Mihăieş, Iaşi, Editura Polirom, 1999.

MICU, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism,

Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2000.

MIHĂILĂ, Rodica, Spaţii ale realului în proza americană. Între autobiografie şi

evanghelia post-modernă, Editura Concordia, Braşov, 2000.

MIHĂILĂ, Rodica, America In/From Romania. Essays in Cultural Dialogue, Editura

Univers Enciclopedic, 2003.

NEGOIŢESCU, Ion, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.

NEGRICI, Eugen, Literatura română sub comunism, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti,

2003.

PLEŞEA, Gabriel, Scriitori români la New York, Editura Saeculum, Bucureşti, 1998.

POPA, Mircea, Reîntoarcerea la Ithaca, Bucureşti, Editura Universul, 1998.

ROTARU, Marilena, Întoarcerea lui Vintilă Horia, Editura Ideea, Bucureşti, 2002.

REID, Elizabeth, Cultural Formations in Text-Based Virtual Realities, Cultural Studies,

Program Department of English University of Melbourne, 1994.

SASU, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada, Editura

Albatros, Bucureşti, 2001.

SCARLAT, Mircea, Istoria poeziei româneşti, vol. IV, ediţia a II-a, Editura Teleormanul

Liber, Alexandria, 1990.

SIMION, Eugen, Scriitori români de azi, vol. I-IV, Editura Litera, Bucureşti, 1998.

SIMION, Eugen, În ariergarda avangardei (convorbiri cu Andrei Grigor), Editura

Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004.

TURCUŞ, Claudiu, Estetica lui Norman Manea, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

2012.

TURNER, Victor, The Forest of Symbols: Aspects of Ndembu Ritual, Cornell University

Press, Ithaca, NY, 1967.

TURNER, Victor, The Ritual Process: Structure and Anti-structure, Editura Aldine Pub.,

Chicago, 1969.

48

TURNER, Victor, Dramas, Fields, and Metaphors: Symbolic Action in Human Society,

Cornell University Press, Ithaca, NY, 1974.

ŞTEFĂNESCU, Alex, Istoria literaturii române contemporane: 1941-2000, Editura

Maşina de scris, Bucureşti, 2005.

ULICI, Laurenţiu, Scriitori români din afara graniţelor ţării, Bucureşti, Fundaţia

Luceafărul, 1996.

UNGUREANU, Cornel, La vest de Eden. O introducere în literatura exilului. Vol. II,

Timişoara, 1995-2000.

URSA, Mihaela, „Poemele poetului tânăr“, în Dicţionar analitic de opere literare

româneşti, vol. II (N-Z), coordonator Ion Pop, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007.

VAN GENNEP, Arnold, Riturile de trecere, trad. din limba franceză de Lucia Berdan şi

Nora Vasilescu, studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, postfaţă de Lucia

Berdan, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

WASKUL, Dennis, Ekstasis and the internet: liminality and computer-mediated

communication, New Media & Society, Editura SAGE Publications, Londra, 2005.

ZACIU, Mircea, PAPAHAGI, Marian, SASU, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români A-C,

Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995.

IV. STUDII, ARTICOLE, RECENZII, CRONICI, INTERVIURI ÎN PERIODICE

ALEXANDRESCU, Sorin, „Invizibilitatea emigrantului“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-

3/1998.

BACIU, Ştefan, „Poezia în libertate“, interviu acordat lui Constantin Eretescu, în România

literară, nr. 18, 3 mai 1990.

BALOTĂ, Nicolae, „Ştefan Baciu la şaptezeci de ani“, în Revista Scriitorilor Români, nr.

25, 1988.

BĂLAN, Dinu, „Petru Popescu – istoria unei receptări“, în România literară, nr. 31, 2009.

BĂLAN, Dinu, „Cine v-ar putea citi în România? Scrisoare deschisă adresată scriitorului

Petru Popescu“, în Observator cultural, nr. 484, iulie 2009.

BĂLAN, Dinu, „Construcţia epică şi unitatea tematică în opera lui Petru Popescu“, în

Tribuna, nr. 166, 1-15 august 2009.

BODIU, Andrei, „Oraşul din memorie“, în Ţara Bârsei, serie nouă, nr. 6, 2007.

CALEN, Ioana, „Cărţile bune, evadarea din comunism“, în Capital, 30 noiembrie, 2009.

49

CÂMPEANU, Emil, „Poemele poetului pribeag“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 3,

1964.

CÂRNECI, Magda, „Exilul provizoriu“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998.

CESEREANU, Ruxandra, „One man show: Andrei Codrescu“, în Steaua, nr. 1-2, 2007.

CHIVU, Marius, „Mesianism New Age şi terorism neoortodoxist“, în România literară,

nr. 41, 20 oct. 2004.

CIOROIANU, Adrian, „Nicolae Ceauşescu – personaj literar. Literatură, cult şi

propagandă în România anilor ’70“, în Geopolitikon, 24 ian. 2010;

CODRESCU Andrei, „Sensul diferenţei a fost cu mine de când m-am născut“, interviu

acordat lui Constantin Pricop, în România literară, nr. 45, 12-18 nov. 1997.

CODRESCU Andrei, „Voi îmi hrăniţi spiritul“, interviu acordat Florinei Pîrjol, în

România literară, nr. 16, 27 apr.-3 mai 2005.

CODRESCU Andrei, „Obsesia unicei identităţi nu face decât să ne îndepărteze de

realitatea contemporană“, interviu acordat lui Nicolae Stoie, în Astra, Serie nouă, anul

I (XL), nr. 1, dec. 2006.

CORNIŞ-POP, Marcel, „Incursiuni în noi limbaje: Andrei Codrescu şi modelele

avangardei“, în Agora, vol. 1, nr. 1, 1987.

CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Daciada“, în România literară, nr. 42, 26 oct. 2005.

CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Versuri metropolitane“, în România literară, nr. 41, 13 oct.

2006.

CULIANU, I. P., „O lecţie de politică“, în România literară, nr. 37, 13 sept. 1990.

DIACONU, Mircea A., „Exilul ca supravieţuire intelectuală“, prefaţă la vol. Mihaela

Albu, Citind la New York scriitori români, Editura Axa, Botoşani, 2002.

DINIŢOIU, Adina, „Casanova, atât de sentimental“, în Observator cultural, nr. 18(275),

30 iun.-6 iul. 2005.

DOINAŞ, Ştefan Aug., „Între farsă tragică şi destin“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998.

ERETESCU, Constantin, „Exilul intelectual“, în Origini (Romanian Roots), nr. 1-2-

3/2005.

GAFIŢA (COZMESCU), Ionela, Rezumatul tezei de doctorat „Ştefan Baciu. Studiu

monografic“, coord. şt. Prof. dr. Constantin Cubleşan, Universitatea „1 Decembrie

1918“ Alba Iulia, 2011.

HĂRŞAN, Ramona, „Identităţi suspendate şi surogate identitare în proza lui Mircea

Nedelciu“, în Revista Transilvania, nr. 4, 2012.

50

ILIESCU, Adrian-Paul, „Exil, exil interior, modernitate“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-

3/1998.

IOANID, Ion, „În închisoare libertatea era mai mare decât afară“, interviu acordat Sandei

Anghelescu, în România literară, nr. 25, 23-29 iun. 1999.

ION, Mihai, „Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables“, în

Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural

Studies, vol. 3 (52), 2010.

ION, Mihai, „Andrei Codrescu: The Multi-identity Man“, în Bulletin of the Transilvania

University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, nr. 1, 2011.

ION, Mihai, „Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă“, în

Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural

Studies, nr. 2, 2011.

ION, Mihai, „From Space to Place in G. Pleşea’s Novel Bitter Be Thy Bread“, în Bulletin

of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, nr.

1, 2012.

ION, Mihai, „Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization“, în

Communication Interculturelle et Littérature, Partea a II-a: Istoria mentalităţilor,

comunicare interculturală şi cultura media, nr. 2 (6) aprilie-mai-iunie/2010.

KELLEHER, Damian, „Coming from an Off-Key Time by Bogdan Suceavă (review)“, în

The Quarterly Conversation, nr. 24, 2011.

LOVINESCU, Monica, „O paranteză cât o existenţă“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-

3/1998.

MANEA, Norman, „Premiul Médicis Etranger este «un brânci spre celebritate»“, interviu

acordat lui Victor Eskenasy, în Suplimentul de cultură, nr. 27 (101), 4-10 noiembrie

2006.

MANOLESCU, Nicolae, „Fişă pentru o biografie poetică I“, în România literară, nr. 24,

14 iun. 1990.

MANOLESCU, Nicolae, „Fişă pentru o biografie poetică II“, în România literară, nr. 25,

21 iun. 1990.

MAVRODIN, Irina, „Atâta exil câtă conştiinţă a exilului“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-

3/1998.

MIHĂILESCU, Dan C., „Aceste jalnice victorii ale normalităţii“, în Dilema veche, nr.

221, 13 mai 2008.

51

NEGRICI, Eugen, „Cultul cărţii în comunism şi consecinţeţe lui. O evocare“, în Dilema

veche, nr. 221, 13 mai 2008.

ORNEA, Zigu, „Ştefan Baciu“ în De ce scrieţi? Anchete literare din anii ’30, ediţie

îngrijită de Gheorghe Hrimiuc-Toporaş şi Victor Durnea, prefaţă de Victor Durnea,

Iaşi, 1999.

PÂRVULESCU, Ioana, „Braşovul din Pacific“, în România literară, nr. 3, 1-7 feb. 1995.

PLEŞEA, Gabriel, „Dosarul cu bârfe“, în New York Magazin, Anul 10, Nr. 485, 30 august

2006.

POPOVICI, Iulia, „Poezie şi proză pe Internet“, în România literară, nr. 14, 2002.

PRUTEANU, George, „Petru Popescu, citadin fără complexe“, în Magazin, nr. 806, 17

martie 1973.

SIMUŢ, Ion, „Cronologia exilului literar românesc postbelic“, în România literară, nr. 24,

2008.

SIMUŢ, Ion, „Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism - Simptomatologie

generală“, în România literară, nr. 6, 2008.

SORA, Simona, „Poezia unui şpriţ la gheaţă“, în Dilema Veche, nr. 133, 11-17 august

2006.

SORA, Simona, „Cum citeam în comunism“, în Dilema Veche, nr. 221, 8-14 mai 2008.

SORESCU, Roxana, „România – spaţiu ficţional“, în Luceafărul, nr. 27, 1995.

SPIRIDON, Monica, „La vest de Eden“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998.

SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre patriotism“, în Timpul, martie 2006.

SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre ceea ce s-a numit cândva patrie“, în Contemporanul, nr. 14,

2000.

SUCEAVĂ, Bogdan, „Povestea României îndepărtându-se de propria realitate“, în

Dilema, nr. 449, 5-11 oct. 2001.

SUCEAVĂ, Bogdan, „Istorii personale“, interviu acordat lui Radu-Ilarion Munteanu, în

Tribuna, nr. 94, 1-15 aug. 2006.

SUCEAVĂ, Bogdan, „Într-o lume mai aşezată, mai bine precizată, ne putem dedica unor

probleme de mai mare consistenţă“, interviu acordat lui C. M. Ungureanu, în Prăvălia

culturală, ian. 2007.

TEODORESCU, Cristian, „De ce nu m-a mai Prins Petru Popescu“, în Academia

Caţavencu, 27 ian. 2010.

THOMASSEN, Bjørn, „The Uses and Meanings of Liminality“, în International Political

Anthropology, vol. 2, nr. 1, 2009.

52

ULICI, Laurenţiu, „Avatarii lui Ovidiu“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998.

WEIWEI, Ai, „China’s censorship can never defeat the Internet“, în The Guardian, 16

April, 2012.

V. RESURSE ELECTRONICE

ARESTEANU, Viorika, „Un dulce week-end cu Petru Popescu la Montreal“, în

Observatorul (rev. online, Toronto, Canada), articol disponibil la adresa web:

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=2114

BĂICUŞ, Iulian, „Andrei Codrescu, digitally yours“, în Observator cultural, nr. 21, iulie

2000, disponibil la: http://www.observatorcultural.ro/Andrei-Codrescu-digitally-

yours*articleID_5704-articles_details.html

BĂJENARU, George, „Fiinţa românească în literatura exilului“, disponibil la:

http://www.alternativaonline.ca/george%20bajenaru.HTML

BUTNARU, Mihaela, „Supleantul“, http://www.bookblog.ro/recenzie/supleantul/

CODRESCU, Andrei, „Despre scris, citit şi supremaţia bunicii“, interviu acordat Cristinei

Poenaru, în România literară, nr. 16, 2001, disponibil la adresa web:

http://www.romlit.ro/andrei_codrescu_despre_scris_citit_i_supremaia_bunicii

CODRESCU, Andrei, Interviu acordat lui Josh Cook, disponibil la adresa web:

http://www.codrescu.com/livesite/

COOK, Josh, „Bibliodeath: My Archives (With Life in Footnotes) by Andrei Codrescu“,

recenzie disponibilă la adresa web: http://www.codrescu.com/livesite/

CORDOŞ, Sanda, „Un straniu cotidian“, http://editura.liternet.ro/carte/241/Bogdan-

Suceava/Bunicul-s-a-intors-la-franceza.html

CRIHANĂ, Alina, „Politic şi estetic în proza românească postbelică. Rezistenţa prin

scriitură între mit şi realitate“, în Revista Agero, Stuttgard, disponibil la:

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-

AGERO/CULTURA/Politic%20si%20estetic%202%20de%20AC.htm

CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Scriitorul tineretului“, în Observator cultural, nr. 517,

martie, 2010, http://www.observatorcultural.ro/Scriitorul-tineretului*articleID_23410-

articles_details.html

DECIU, Andreea, „Milenarisme“, în România literară, nr. 35, 1-7 sept. 1999, articol

disponibil la adresa web: http://www.romlit.ro/milenarisme

53

DEMIRGIAN, Ada, „Fabrica de scriitori“, în AtelierNet.ro, disponibil la:

http://atelier.liternet.ro/articol/1597/Ada-Demirgian/Fabrica-de-scriitori.html

GEAMBAŞU, Cristian, „Petru Popescu, supleantul cu accent rusesc“, cronică disponibilă

la adresa web: http://atelier.liternet.ro/articol/8543/Cristian-Geambasu-Petru-

Popescu/Petru-Popescu-supleantul-cu-accent-rusesc.html

GHILEZAN, Marius, http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/bogdan-suceava-fiul

GOLDIŞ, Alex, „Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine: review“,

http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-noaptea-cand-cineva-a-murit-

pentru-tine-review-de-alex-goldis/

GOLDIŞ, Alex, Bogdan Suceava, Noaptea când cineva a murit pentru tine, articol

disponibil la adresa web: http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-

noaptea-cand-cineva-a-murit-pentru-tine-review-de-alex-goldis/

GRIGORE, Rodica, „Casanova în Boemia sau Tentaţia livrescului“, recenzie disponibilă

la adresa web: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-codrescu-casanova-in-

boemia.html

GRIGORE, Rodica, „Între Mesia şi Şeherezada sau De la Lumea Nouă la Lumea Veche şi

înapoi“, recenzie disponibilă la: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-

codrescu-mesi.html

GRIGORE, Rodica, „All Things Considered: Wakefield, Faust, America...“, recenzie

disponibilă la adresa web: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-codrescu-

wakefield.html

LUPŞOR, Andreea, „Istoria reală a adevăratului Casanova“, articol disponibil la adresa

web: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/istoria-reala-adevaratului-

casanova

MAMULEA, Mona, „Bogdan Suceavă – Imperiul generalilor târzii“, în Respiro, nr. 9,

2002, adresă web: http://www.respiro.org/Issue9/eseu_mamulea.htm

MANEA, Irina-Maria, „Câteva lucruri de ştiut despre seducătorul Casanova“, articol

disponibil la adresa web: http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cateva-

lucruri-stiut-seducatorul-casanova#

MĂRGINEANU, Clara, „Petru Popescu – Prins între amintiri necenzurate“, disponibil la:

www.jurnalul.ro, 5.08.2009.

ORĂŞANU, Laurenţiu, „Timpul – Rană Sângerândă“, interviu cu Ştefan Stoenescu şi

Gabriel Stănescu, în Conexiuni, nr. 22-23, dec. 2006 - ian. 2007, disponibil la:

http://conexiuni.net/autori/Stefan%20Stoenescu/pornire-Stefan%20Stoenescu.htm

54

POPESCU Petru, „Faptul că mă citiţi este unul dintre focurile mele sacre…“, interviu

acordat Clarei Mărgineanu la 23.08.2010, disponibil la:

http://www.jurnalul.ro/special/petru-popescu-faptul-ca-ma-cititi-este-unul-dintre-

focurile-mele-sacre-552601.htm

POPESCU Petru, „Toate romanele mele sunt de dragoste“, interviu acordat Simonei

Chiţan şi lui Doinel Tronaru, disponibil la:

http://www.adevarul.ro/cultura/Petru_Popescu-

Toate_romanele_mele_sunt_de_dragoste_0_280172542.html#

POPESCU, Petru, Interviu acordat revistei Q Magazine, 7 septembrie 2009, disponibil la:

http://old.qmagazine.ro/intern/intern-cultura/petru-popescu-si-zoia-ceausescu-in/

POPESCU, Petru, „Într-un fel n-am plecat niciodată de aici“, interviu acordat Magdalenei

Popa Buluc, în România culturală, 27 decembrie 2012, disponibil la adresa web:

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=10957

SCORUŞ, Ioana, „Matematică şi literatură“, http://editura.liternet.ro/carte/56/Bogdan-

Suceava/Imperiul-generalilor-tarzii-si-alte-istorii.html

SIMA, Alex, „Petru Popescu – Prins“, http://townportal.ro/carti/viata/petru-popescu-prins/

STĂNESCU, C., „Petru Popescu, Supleantul“, http://revistacultura.ro/blog/2009/11/petru-

popescu-supleantul-review-de-c-stanescu/

SUCEAVĂ Bogdan, „Suntem la un pas distanţă de cărţile în serie făcute pe comandă“,

interviu acordat lui Sean Cotter, în Argeş, VI (XLI), nr. 437 (305), nov. 2007,

http://www.centrul-cultural-

pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=957&Itemid=112

SUCEAVĂ, Bogdan, „Dincolo de eresuri“, interviu acordat lui Mihail Vakulovski, în

Tiuk!, nr. 10, 2005, disponibil la adresa web: http://www.tiuk.reea.net/10/suceava.html

SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre ficţiunea politică, biblioteci şi respiro“, interviu acordat lui

Mircea Pricăjan, în Familia, nr. 1, ian. 2005, disponibil la adresa web:

http://arhiva.revistafamilia.ro/

SUCEAVĂ, Bogdan, „Cel mai important ar fi să tacă din gură cei care nu se pricep“,

interviu disponibil la adresa web: http://www.evz.ro/detalii/stiri/bogdan-suceava-cel-

mai-important-ar-fi-sa-taca-din-gura-cei-care-nu-se-pricep-

899524.html#ixzz1sYtwYlpK

SUCEAVĂ, Bogdan, „Punând la cale istorii“, interviu acordat Angelei Furtună, disponibil

la: http://atelier.liternet.ro/articol/1310/Angela-Furtuna-Bogdan-Suceava/Bogdan-

Suceava-Punand-la-cale-istorii.html

55

SUCEAVĂ, Bogdan, Interviu acordat lui Mihail Vakulovski, disponibil la adresa web:

http://librariagutenberg.blogspot.com/2010/05/bogdan-suceava-isi-lanseaza-cartea-

la.html

SUCEAVĂ, Bogdan, „Credeam că românii deţin recordul mondial la teorii extreme“,

interviu acordat Andrei Rotaru, în Agenţia de carte, 25 nov. 2012, disponibil la adresa:

http://www.agentiadecarte.ro/2012/11/credeam-ca-romanii-de%C8%9Bin-recordul-

mondial-la-teorii-extreme/

SUCEAVĂ, Bogdan, Pagini, disponibil la: http://atelier.liternet.ro/articol/10047/Bogdan-

Suceava/Pagini.html

TOMA, Andreea, „Supleantul, de Petru Popescu“, articol disponibil la adresa web:

http://andreeaiuliatoma.blogspot.ro/search?q=supleantul

TUCHILĂ, Costin, „Victime şi călăi“, articol disponibil la adresa web:

http://costintuchila.wordpress.com/2010/01/12/victime-si-calai/

URIAN, Tudorel, „Iubire hollywoodiană la Dachau“, în România literară, nr. 3, 2003,

disponibil la: http://www.romlit.ro/iubire_hollywoodian_la_dachau

VASILESCU, Mircea, http://adevarul.ro/news/societate/mircea-vasilescu-lumea-virtuala-

putea-iesi-strada-1/index.html

VOINESCU, Radu, „În chestiunea unei noi generaţii literare“, în Paradigma, 1-2/ 2003,

disponibil la: http://www.revistaparadigma.ro/2003_12_voinescu.htm

http://www.jurnalul.ro/interviuri/petru-popescu-neconventionalul-118184.htm

http://www.curteaveche.ro/Fata_din_Nazaret_-3-1042

http://www.bookiseala.ro/petru-popescu-fata-din-nazaret/21316.html

http://www.bookiseala.ro/petru-popescu-supleantul/8219.html

http://www.bookiseala.ro/andrei-codrescu-contesa-singeroasa/34837.html

http://codrescu.com/books/bloodcountess.html

http://www.scribd.com/doc/46947060/Elisabeta-Bathory-Este-Unul-Dintre-Personajele-

Care-s

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Revoluia-e-book-n-Romnia-

1006599.html#ixzz29pryTZHM

http://www.culturesti.ro_2009_12_supleantul

http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2010/09/petru-popescu-supleantul.html

56

CURRICULUM VITAE 1. Nume: ION 2. Prenume: LAURENŢIU-MIHAIL 3. Data şi locul naşterii: 25.02.1975, Braşov 4. Date de contact: Str. Jupiter nr. 4, bl. 146, sc. C, ap. 19, 500360 Braşov tel. 0727700671, e-mail: mihai.ion@unitbv.ro 5. Studii Universitare/postuniversitare/doctorat Instituţia Univ. Transilvania

Braşov Facultatea de Litere

Univ. Transilvania Braşov Facultatea de Litere

Univ. Lucian Blaga Sibiu Fac. de Litere şi Arte

Perioada 1997-2001 2003-2005 2007-2012; 2012- transfer la Univ. Transilvania Braşov

Grade sau diplome obţinute

Licenţiat în domeniul Limbă şi literatură română şi engleză

Master în domeniul Literatură şi comunicare

6. Alte specializări şi calificări

atestat de traducător şi interpret autorizat pentru limba engleză (autorizaţie nr. 17295)

atestat de operator PC 7. Titlul ştiinţific

Master în literatură şi comunicare 8. Experienţa profesională şi didactică

Funcţia Cadru didactic asociat

Preparator Asistent

Perioada 2003-2004 2004-2006 2006-prezent Instituţia Universitatea

Transilvania Universitatea Transilvania

Universitatea Transilvania

Locul Braşov Braşov Braşov 9. Locul de muncă actual

Univ. Transilvania din Braşov, Fac. de Litere, Dept. de Literatură şi Studii Culturale 10. Vechime la locul de muncă actual

9 ani 11. Limbi străine cunoscute

Limba engleză (nivel C2) Limba franceză (nivel B1)

12. Activitate ştiinţifică şi de cercetare 12.1. Volume Gramatica practică a limbii engleze (Morfologie). Curs pentru uzul studenţilor de

la facultăţile cu profil tehnic şi din domeniul ştiinţelor exacte, ediţie coordonată de A. Barna şi L. Radu, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2005 (cap. 8 şi 9)

57

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 1, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2008

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 2, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2009

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 3, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2009

12.2. Lucrări publicate în reviste de specialitate Allotropies of Authenticity with P. Ackroyd, J. Barnes and A. Carter în „Bulletin of

the Transilvania University of Braşov“, vol. 12/2005 Robinson Crusoe: A Sailor to the Modern World în „Bulletin of the Transilvania

University of Braşov“, vol. 13/2006 Cultural Code Mutations in Post-war Novel în „Bulletin of the Transilvania

University of Braşov“, vol. 14/2007 Developing Oral Communication with Engineering Students în „Bulletin of the

Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 1 (50)/2008

‘Homo Exsilius’ or The Portrait of the Artist as a Wanderer în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 2 (51)/2009

Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 3 (52)/2010

Andrei Codrescu: The Multi-identity Man în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2011

Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 2/2011

From Space to Place in G. Pleşea’s Novel “Bitter Be Thy Bread” în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2012

12.3. Lucrări publicate în volumele conferinţelor de specialitate/ proiectelor CNCSIS

Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization în „Communication Interculturelle et Littérature“, Partea a II-a: Istoria mentalităţilor, comunicare interculturală şi cultura media, nr. 2 (6) aprilie-mai-iunie/2010 (vol. Conferinţei internaţionale Paradigma discursului ideologic, ediţia a II-a, Galaţi, 30 aprilie-2 mai 2010)

Ştefan Baciu şi „poezia în libertate“. Discursul liric ca formă de legitimare a identităţii artistului în exil în „Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale“, vol. coord. de R. Ilie, A. Bodiu şi A. Lăcătuş, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov, 2010 (vol. apărut cu sprijinul financiar al ANCS, UEFISCSU şi CNCSIS prin contractul nr. 863/19.01.2009 al grantului de cercetare PNII IDEI_760, Discursuri culturale şi forme de legitimare a literaturii europene a secolului XX, coord. Rodica Ilie)

Data: 30.01.2013 Asist. univ. Laurenţiu-Mihail ION

58

CURRICULUM VITAE 1. Surname: ION 2. Name: LAURENŢIU-MIHAIL 3. Date and place of birth: 25 February 1975, Braşov 4. Contact information: 4C Jupiter St., apt. 19, 500360 Braşov tel. 0727700671, e-mail: mihai.ion@unitbv.ro 5. Education Graduate/postgraduate/doctoral studies Institution Transilvania

University of Braşov Faculty of Letters

Transilvania University of Braşov Faculty of Letters

Lucian Blaga University of Sibiu Faculty of Letters&Arts

Period 1997-2001 2003-2005 2007-2012; 2012- transferred to Transilvania University of Braşov

Degree or diploma awarded

BA in Romanian-English language and literature

MA in Literature and communication

6. Other specializations and qualifications

Certificate of Authorized Translator and Interpreter of English (Certificate No. 17295)

Computer Operator Certificate 7. Scientific title

MA in Literature and communication 8. Professional and didactic experience

Position Associate teacher

Junior Assistant

Assistant

Period 2003-2004 2004-2006 2006- Institution Transilvania

University Transilvania University

Transilvania University

Location Braşov Braşov Braşov 9. Current workplace

Transilvania Univ. of Braşov, Fac. of Letters, Dept. of Literature and Cultural Studies 10. Tenure at the current workplace

9 years 11. Foreign language skills

English (level C2) French (level B1)

12. Scientific and research activity 12.1. Volumes Gramatica practică a limbii engleze (Morfologie). Curs pentru uzul studenţilor de

la facultăţile cu profil tehnic şi din domeniul ştiinţelor exacte, A. Barna and L. Radu (eds.), Braşov: Transilvania University Press, 2005 (chap. 8 and 9)

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 1, Braşov: Transilvania University Press, 2008

59

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 2, Braşov: Transilvania University Press, 2009

Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 3, Braşov: Transilvania University Press, 2009

12.2. Works published in academic journals Allotropies of Authenticity with P. Ackroyd, J. Barnes and A. Carter in „Bulletin of

the Transilvania University of Braşov“, vol. 12/2005 Robinson Crusoe: A Sailor to the Modern World in „Bulletin of the Transilvania

University of Braşov“, vol. 13/2006 Cultural Code Mutations in Post-war Novel in „Bulletin of the Transilvania

University of Braşov“, vol. 14/2007 Developing Oral Communication with Engineering Students in „Bulletin of the

Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 1 (50)/2008

‘Homo Exsilius’ or The Portrait of the Artist as a Wanderer in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 2 (51)/2009

Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 3 (52)/2010

Andrei Codrescu: The Multi-identity Man in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2011

Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 2/2011

From Space to Place in G. Pleşea’s Novel “Bitter Be Thy Bread” in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2012

12.3. Works published in Conferece Proceedings/ CNCSIS project-based volumes Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization in

„Communication Interculturelle et Littérature“, Part II: History of mentalities, intercultural communication and media culture, no. 2 (6) April-May-June/2010 (vol. of International Conference Paradigm of Ideological Discourse, 2nd edition, Galaţi, 30 April-2 May 2010)

Ştefan Baciu şi „poezia în libertate“. Discursul liric ca formă de legitimare a identităţii artistului în exil in „Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale“, R. Ilie, A. Bodiu and A. Lăcătuş (eds.), Braşov: Transilvania University Press, 2010 (Contract no. 863/19 January 2009 of PNII IDEI_760 research grant: Cultural Discourses and Forms of Legitimation of the 20th-century European Literature, coord. by Rodica Ilie)

Date: 30 January 2013 Assist. Laurenţiu-Mihail ION