Lp Special entomologie specială

LUCRAREA 1

CLASA INSECTA

SUBCLASA APTERYGOTA

Insectele din subclasa Apterygota sunt insecte primitive, mici sau foarte mici, inferior

organizate, aptere şi cu dezvoltare hemimetabolă, la care caracterele de larvă se menţin într-o

măsură accentuată şi la insecta adultă (larvele confundându-se cu adulţii). Ca organe vizuale

prezintă ochi simpli (oceli sau ommatidii), la unele specii aceştia putând lipsi. Pe primele

segmente abdominale (I, III, şi IV) prezintă apendice rudimentare, perechi sau neperechi (tub

ventral, retinaculum şi furca pentru sărit), iar alte specii prezintă pe ultimul segment

abdominal cerci sau stili, simpli sau articulaţi.

Subclasa Apterygota cuprinde patru ordine: Protura, Collembola, Diplura şi

Thysanura, dintre care numai ordinul Collembola cuprinde specii de insecte cu o importaţă

economică mai mare pentru agricultură.

ORDINUL COLLEMBOLA

Insecte mici, în majoritatea cazurilor de 1-2 mm lungime, rareori depăşind 5 mm, cu

corpul alungit sau globulos, prezentând culori variabile: albă, cenuşie, albastră, gălbuie etc.

Capul este de tip prognat sau ortognat, antenele sunt formate din 4-6 articole (la

majoritatea speciilor din 4 articole), ochii sunt rudimentari, constituiţi din ommatidii (separate

sau grupate - maximum 8), sau pot lipsi (colembole oarbe). Piesele bucale sunt închise

complet în cap (endotrofe), adaptate pentru masticat sau pentru înţepat şi supt. Toracele este

alcătuit din trei segmente, însă la unele forme (Entomobryoidea) protoracele este mult mai

îngust faţă de mezo- şi metatorace şi adesea unit cu metatoracele. La alte grupe, toracele este

intim fuzionat cu abdomenul (segmentaţia este aproape indistinctă). Picioarele sunt simple, cu

ultimul articol terminat cu o gheară, care poartă un păr (empodium) de diferite forme, acesta

împreună cu gheara îndeplinesc funcţia de “aparat de curăţat”. Abdomenul este format din

şase segmente. Pe primul segment abdominal, pe partea ventrală poartă un organ numit tub

ventral, pe segmentul 3 se găseşte un apendice minuscul cunoscut sub numele de retinaculum

iar pe segmentul 4 se află un organ caracteristic numit furca. Furca împreună cu retinaculum

formează “aparatul de sărit”. Se presupune că săritura se realizează ca urmare a creşterii

rapide a presiunii sângelui, atunci când corpul este comprimat prin contractarea muşchilor

toracali şi abdominali. Pe segmentul al 5-lea abdominal se găseşte orificiul genital, iar pe

segmentul 4, pe partea ventrală, orificiul anal. Cercii lipsesc, în locul lor existând nişte cârlige

– spini anali. Tuburile lui Malpighi lipsesc, iar excreţia se face de regulă cu ajutorul unor

1

glande labiale. Respiraţia la majoritatea colembolelor este cutanee, numai la unele grupe se

face prin trahei.

Populează biotipuri foarte variate, găsindu-se în sol, în frunzarul pădurilor, sub coaja

copacilor, în peşteri, pe sub pietre, în muşchi, în materii vegetale şi animale în descompunere,

în sere, răsadniţe, în ciupercării etc., în general în locuri umede şi umbrite. Au un regim de

hrană saprofag şi fitofag, hrănindu-se cu materii vegetale în descompunere, cu grăunciori de

polen, cu sporii sau miceliul ciupercilor etc. Multe colembole care trăiesc în sol joacă un rol

activ în formarea humusului din vegetaţia moartă, dar sunt şi forme care, prin hrănire, pot

produce daune la unele plante de cultură, mai ales în perioada germinării seminţelor şi a

răsăririi plantelor.

Ordinul Collembola cuprinde peste 1500 de specii, care sunt incluse în două

subordine: Arthropleona şi Symphypleona.

SUBORDINUL ARTHROPLEONA

Colembole la care segmentele toracale şi abdominale sunt întodeauna distinct separate,

exceptând ultimele segmente abdominale.

Din acest subordin se cunosc 8 familii dintre care numai familia Hypogastruridae

cuprinde specii dăunătoare pentru ţara noastră.

Familia Hypogastruridae

Insecte cu corpul adesea alungit, turtit, de culoare cenuşie, violetă sau neagră, rareori

albă, tegumentul este acoperit cu tuberculi şi peri simpli. Capul este de tip prognat, aparatul

bucal adaptat pentru rupt şi masticat. Aparatul de sărit este mai puţin dezvoltat faţă de alte

familii. Trăiesc în locuri bogate în substanţe organice şi mai ales în ciupercării.

Puricele de ciupercărie (Hypogastrura manubrialis)

Descriere. Corpul este alungit, de 1,3-1,5 mm lungime, de culoare cenuşie-albăstruie,

acoperit cu pete şi perişori scurţi. Al patrulea articol antenal prezintă 8 peri olfactivi, iar

ghearele picioarelor posedă numai un dinte bazal, lateral. Spinii anali sunt mai scurţi decât

jumătatea lungimii ghearelor, cu papile izolate.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, întâlnindu-se pe diferite plante de câmp, în

sere sau locurile de păstrate a legumelor în timpul iernii, însă cele mai mari pagube le

provoacă la culturile de ciuperci. Adulţii şi larvele sapă în ţesuturile ciupercilor galerii scurte,

ramificate şi cu aspect neregulat. În urma atacului, ciupercile se brunifică, se înmoaie şi

putrezesc, pierzând valoarea comercială. Pe lângă daunele directe produce şi daune indirecte,

2

prin transmiterea sporilor diferitelor mucegaiuri, care provoacă putrezirea în masă a

ciupercilor comestibile.

SUBORDINUL SYMPHYPLEONA

Cuprinde colembole la care primele segmente abdominale sunt fuzionate cu

segmentele toracale, fiind libere numai segmentele anal şi genital. Din acest subordin familia

Sminthuridae are importanţă economică mai mare.

Familia Sminthuridae

Insecte cu corpul este globulos, capul dezvoltat, cei doi ochi sunt reprezentaţi pe

fiecare parte a capului de câte 8 oceli, antenele sunt lungi, geniculate, formate din patru

articole, primul este scurt, al doilea şi al treilea alungite aproape egale între ele, iar al patrulea

mult alungit şi uşor răsucit sub formă de spirală. Organul postantenal este nedezvoltat.

Abdomenul este intim sudat cu toracele, fiind mult umflat în partea posterioară, şi prevăzut cu

o furcă puternică pentru sărit. Tarsele prezintă două gheare apendiculate.

Se cunosc specii dăunătoare la culturile de câmp, răsadniţe, ciupercării etc.

Sminthurus viridis

Descriere. Adultul are corpul globulos, de culoare verde deschis, uneori gălbui sau cu

nuanţe brune. Antenele au primul articol scurt, al 2-lea şi al 3-lea foarte lungi, al 4-lea alungit

şi spiralat. Fiecare ochi este alcătuit din câte 8 oceli. Furca este situată pe partea ventrală a

penultimului segment abdominal, fiind mai lungă decât picioarele, şi este alcătuită din trei

articole, dintre care primul este scurt şi gros, al doilea alungit, iar al treilea mult redus, cu peri

rari. Lungimea corpului este de 1,5-2,5 mm.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, întâlnită adesea în locuri mai umede, în

livezi cu ierburi, în sole înierbate (lucernă, trifoi, graminee etc.). Preferă în general plantele de

talie joasă şi cu frunziş bogat, unde insectele găsesc mai multă umiditate pentru dezvoltare.

Uneori atacă şi seminţele încolţite la diferite legume (morcov, pătrunjel, castraveţi etc.), care

pe timp secetos se pot usca în masă. Atacul se manifestă prin perforarea cuticulei şi

distrugerea parenchimului între cele două epiderme. Frunzele atacate prezintă pete mai

deschise, care în general, sunt delimitate de nervurile longitudinale. În jurul perforaţiilor, se

observă adesea şi excrementele de culoare neagră.

SUBCLASA PTERYGOTA

3

Insecte de la mici până la foarte mari, caracterizate prin prezenţa aripilor. Există şi

forme aptere, datorită unor reduceri de ordin secundar (formele aptere provenind din formele

aripate printr-un fenomen de regresie).

Subclasa Pterygota, se împarte în 2 diviziuni :

• Diviziunea Exopterygota (Hemimetabola), care cuprinde insecte cu metamorfoză simplă

(incompletă), lipsite de stadiul de pupă. Dezvoltarea aripilor este externă.

• Diviziunea Endopterygota (Holometabola), care cuprinde insecte cu metamorfoză completă,

însoţită de stadiul de pupă. Aripile se dezvoltă intern.

ORDINUL BLATTARIA (BLATTODEA)

Insectele din acest ordin au corpul oval turtit dorso-ventral, capul hipognat şi pronotul

în formă de disc. Antenele sunt lungi, setiforme. Aparatul bucal este conformat pentru rupt şi

masticat. Aripile anterioare sunt pergamentoase, chitinizate şi pigmentate (tegmine), care în

stare de repaus acoperă abdomenul. Aripile posterioare sunt membranoase, transparente, mai

late decât cele anterioare, în stare de repaus se pliază sub formă de evantai şi acoperite

complet de tegmine. La unele specii, aripile sunt reduse la femele. Abdomenul este format din

10 segmente vizibile şi prezintă o pereche de cerci pluriarticulaţi.

Ouăle sunt depuse în ootecă, care are o formă cilindrică, pe care femela o poartă o

perioadă de timp.

Metamorfoza este incompletă, larvele sunt asemănătoare cu adulţii.

O importanţă destul de mare prezintă speciile sinantrope, care trăiesc pe lângă

aşezările oameneşti, hrănindu-se cu diferite alimente de origine vegetală, dăunând în primul

rând prin murdărirea produselor agroalimentare cu excremente şi exuvii, apoi prin

transmiterea de agenţi patogeni ai diferitelor boli.

Familia Blattidae

Insecte cu corpul turtit şi lăţit, de culoare galbenă castanie sau castanie închisă. Capul

este mobil, acoperit de pronot. Protoracele este dezvoltat, cu pronotul discoidal. Picioarele

sunt lungi, cele posterioare sunt mai dezvoltate. Lungimea corpului până la 23 mm. Insecte

lucifuge, care trăiesc în locuri ascunse (întunecoase) şi călduroase (prin bucătării, case, în

frunzarul pădurilor etc.). Regimul de hrană omnivor, frecvent vegetarian.

Gândacul negru de bucătărie sau libarca (Blatta orientalis)

Descriere. Adultul prezintă un dimorfism sexual evident: masculul este de culoare

brună – castanie, cu corpul mai zvelt, normal aripat, iar femela este brună – negricioasă, mai

4

dezvoltată, cu tegmine rudimentare Lungimea corpului variază între 20 – 25 mm.

Trăieşte prin locuinţe, bucătării, magazii etc., în locuri încălzite iarna.

Plante atacate şi daune. Specie sinantropă, care consumă diferite produse

alimentare din cămări şi bucătării (pâine, carne, preparate lactate etc.). Consumă de asemenea,

hârtie, bumbac şi articole din piele. Pagubele sunt mai mult calitative, prin murdărirea

produselor şi obiectelor cu dejecţiile şi exuviile larvare. Uneori rod şi organele plantelor

(frunze şi flori), în special de orhidee. Fiind o insectă lucifugă, atacă noaptea şi este

dăunătoare şi prin însuşirea de a fi vector al diferitelor boli infectocontagioase.

Familia Phyllodromidae

Insecte de talie mijlocie, majoritatea cu tegminele şi aripile posterioare bine

dezvoltate. Femurele prevăzute cu spini. Placa subgenitală la mascul este asimetrică,

prevăzută cu 1-2 stili neuniformi, la femelă este lipsită de valve.

Specii termofile, trăiesc în locuri încălzite (locuinţe, bucătării etc.).

Gândacul galben de bucătărie sau şvabul (Blattella germanica)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, de 9-13 mm lungime de culoare cafenie-

gălbuie, cu nuanţe brune, mai închisă la mascul decât la femelă. Pronotul este oval-lăţit,

anterior mai convex decât posterior, prevăzut cu două dungi longitudinale, brune-întunecate.

Tegminele sunt oval-alungite, lanceolate, la ambele sexe fiind mai lungi decât abdomenul.

Aripile posterioare sunt bine dezvoltate, transparente, având rol numai de protecţie. Picioarele

sunt lungi, cu spini lungi şi subţiri, fiind adaptate pentru alergat. Prezintă cerci lungi,

unicolori.

Larva este asemănătoare cu adultul, fiind de culoare gălbuie, cu două benzi

longitudinale, brune şi cu rudimente de aripi.

Ooteca are formă de valiză, brună-gălbuie şi conţine 15-40 de ouă.

Trăieşte prin locuinţe, magazii, în general în locuri încălzite.

Plante atacate şi daune. Se întâlneşte alături de gândacul negru de bucătărie, prin

magazii, bucătării etc., şi se hrăneşte cu diferite produse alimentare (pâine, biscuiţi, paste

făinoase, resturi de mâncare etc.), articole de bumbac, hârtie şi piele. Daunele sunt datorate

mai ales murdăririi produselor, precum şi transmiterea unor boli infecţioase la om.

ORDINUL DERMAPTERA

Cuprinde insecte cu corpul alungit, mai mult sau mai puţin turtit dorso-ventral,

unicolore, brune-gălbui sau brune-negricioase, iar unele specii prezintă pete deschise pe

5

diferite regiuni ale corpului. Insecte de mărimi mici şi mijlocii, cu capul prognat. Antenele

sunt filiforme sau moniliformă. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt şi masticat. Aripile

anterioare sunt uşor chitinizate (tegmine), pieloase, lipsite de nervuri, scurte iar cele

posterioare sunt dezvoltate, membranoase, de formă semicirculară, iar în poziţie de repaus

stau pliate sub aripile anterioare în formă de evantai. Abdomenul este alungit, mobil şi se

termină cu cerci mobili, în formă de cleşte, având rol de organe prehensile care servesc la atac

şi la apărare, precum şi la deschiderea aripilor posterioare; la mascul au rol în copulaţie.

Dezvoltarea este paurometabolă (larvele sunt asemănătoare cu adulţii).

Duc o viaţă nocturnă, ziua stau ascunse în crăpăturile solului, în galerii, sub pietre şi

bulgări, sub scoarţa copacilor etc. Au un regim de hrană omnivor, unele specii sunt

dăunătoare, atacând florile şi fructele de la diferite plante cultivate.

Familia Forficulidae

Insecte cu corpul alungit, turtit dorso-ventral. Antenele sunt formate din 10 - 15

articole. Tergitele segmentelor 3 şi 4 abdominale au câte 2 tuberculi laterali.

Trăiesc prin locuri ascunse, pe sub scoarţa arborilor, în frunzarul pădurilor etc. Sunt

cunoscute ca dăunătoare la flori şi fructe. Lungimea corpului variază între 12 - 20 mm.

Urechelniţa (Forficula auricularia)

Descriere. Adultul are corpul alungit, turtit dorso-ventral, culoarea de bază este

brună-roşcată, capul roşiatic, iar marginile pronotului şi picioarele gălbui. Antenele sunt

moniliforme, compuse din 13-14 articole. Pronotul este puţin mai lung decât lat, alungit

posterior şi aproape de aceeaşi lungime ca şi capul. Aripile anterioare sunt scurte, pieloase,

fără nervuri şi de formă aproape dreptunghiulară. Aripile posterioare sunt membranoase, bine

dezvoltate, în stare de repaus se strâng în evantai sub aripile anterioare. Picioarele sunt scurte,

puternice, cu tarsele formate din 3 articole. În vârful abdomenului se găsesc 2 cerci chitinoşi

(cleşti), mai dezvoltaţi la mascul decât la femelă. Prezintă dimorfism sexual, masculii sunt, în

general, mai mari decât femelele. Lungimea corpului este de 12 - 17 mm.

Larva este albicioasă până la brună, iar oul de culoare galben-pal.

Plante atacate şi daune. Urechelniţele sunt omnivore, se hrănesc atât cu organele

vegetale ale plantelor, cât şi cu hrană animală, întâlnindu-se frecvent în cuiburile cu omizi

hibernante de Aporia crataegi (nălbarul) şi de Euproctis chrysorrhoea (fluturele cu

abdomenul auriu) pe care le distrug, aducând foloase destul de mari. Atacă şi plantele orna-

mentale (Dahlia, Dianthus, Ageratum, Papaver, Lobelia, Crysanthemum, Rosa etc.), precum

şi diferite plante legumicole şi pomi fructiferi. Roade rădăcinile tinere, lăstarii tineri, frunze,

6

petale şi chiar fructele diferitelor plante, uneori retează plantele de abia răsărite. Atacul se

produce în timpul nopţii. Ziua se retrage în diferite locuri adăpostite.

ORDINUL ISOPTERA (TERMITINA)

Insecte mici, prezentând un polimorfism accentuat: forme sexuale aripate (masculi şi

femele), lucrătoare şi soldaţi. Capul este de tip prognat, antene moniliforme, aparatul bucal

conformat pentru rupt şi masticat. La formele aripate aripile sunt membranoase, înguste,

homonome (de unde vine şi numele ordinului Isoptera), cu nervaţie simplă, lipsite de nervuri

transversale. Abdomenul este alungit prevăzut adesea cu doi cerci articulaţi, formaţi din 2-8

aricole. Metamorfaza este paurometabolă (larvele sunt aseamănătoare cu adulţii).

Termitele sunt insecte sociale, trăiesc în grupuri mari, în galerii construite în lemn sau

în pământ numite termitiere. În fiecare castă există atât masculi cât şi femele.

Familia Rhinotermitidae

Insecte cunoscute sub numele de furnici albe. Tarsele formate din 4 articole.

Mandibulele sunt dinţate. Construiesc cuiburi sub duşumelele caselor, în arbori bătrâni, butuci

de viţă de vie, la baza stâlpilor de garduri, magazii etc.

Termite sau furnici albe (Reticulitermes lucifugus)

Descriere. Insecte polimorfe, care trăiesc în colonii. Într-un cuib se găsesc: lucrătoare,

soldaţi, nimfe şi indivizi reproducători.

Lucrătoarele au lungimea de 6,0-6,5 mm, culoarea corpului este alb-lăptoasă, fără

pete, prin transparenţa tegumentului se poate observa uneori o parte din organizaţia internă.

Sunt lipsite de ochi, capul este sferic, mic şi sunt nearipate. Antenele sunt formate din 17-18

articole. Picioarele sunt foarte subţiri, totuşi pot merge destul de repede. La extremitatea

abdomenului se află 2 apendici scurţi. Lucrătoarele îndeplinesc diferite activităţi, trăiesc în

galerii închise, întunecoase.

Soldaţii au de asemenea, corpul de culoare albă, de 5,5-6,0 mm lungime, cu capul

foarte sclerificat, mare cel puţin cât o treime din lungimea corpului, mobil, cu mandibule bine

dezvoltate. Sunt orbi (ochii lipsesc) şi au antenele compuse din 17 articole. Protoracele este

mic, tarsele sunt formate din 5 articole. Soldaţii apără cuibul împotriva diferiţilor duşmani.

Nimfele sunt ceva mai mari, de 6,8-7,0 mm lungime, cu corpul alb, de formă alungită,

acoperit cu perişori scurţi şi rari şi antene compuse din 17 articole. Capul este globulos, cu

ochii bine dezvoltaţi. Pe mezo- şi metatorace se află câte o pereche de teci de aripi. Ca şi

soldaţii, nimfele prezintă pe abdomen sclerite sub forma unor scuturi. Din nimfe, care sunt de

două forme: unele cu teci scurte şi altele cu teci lungi, provin indivizi sexuaţi aripaţi.

7

Indivizii reproducători sunt alcătuiţi din indivizi aripaţi şi nearipaţi.

Indivizii sexuaţi aripaţi (masculi şi femele) sunt de culoare neagră, cu capul sferic şi

ochii mari. Aripile sunt lungi, moi, de culoare albă-lucioasă care cad înainte sau după

copulaţie. Lungimea corpului 6 - 7 mm.

Indivizii nearipaţi reproducători se aseamănă cu lucrătoarele, fiind nearipaţi, dar şi cu

nimfele, având ochi şi prelungiri posterioare scurte, laterale, de formă trunghiulară la mezo- şi

metatorace. Aceşti indivizi au organe reproducătoare bine dezvoltate şi înlocuiesc formele

sexuate. Se mai numesc şi înlocuitori ai sexuaţilor. Numele vine de la faptul că, în cazul când

matca moare, una sau mai multe nimfe iau forma de înlocuitori ai mătcii, dezvoltându-se la ea

aparatul reproducător, capabil să depună ouă, fenomen denumit neotenie. Sunt cei mai mari

indivizi ai coloniei, pot ajunge până la 17 mm lungime. Au ochii bine dezvoltaţi, abdomenul

voluminos, cu 2 cerci scurţi la extremitate.

Plante atacate şi daune. Sunt insecte xilofage, putând digera celuloza datorită

prezenţei în tubul digestiv a unor protozoare care conţin în echipamentul lor enzimatic

celulază. Atacă lemnul prelucrat, butucii şi rădăcinile la viţa de vie, stâlpii spalierilor, uneori

şi butaşii de curând plantaţi, săpând galerii. Plantele atacate se ofilesc şi se usucă.

8

DESENAŢI:

Stadiile de ........................................pentru speciile ....................................................................

Atacul la ......................................... pentru speciile .....................................................................

9

DESENAŢI

10

PROBLEME

Recunoaşteţi speciile din cutiile insectar, ....................................................................................

Caracterele ordinului (familiei) ...................................................................................................

Nominalizaţi principalele 3 specii dăunătoare, învăţate în cadrul laboratorului.

Indicaţi culturile atacate, modul de atac şi pagubele produse de cele 3 specii.

Principalele metode de combatere a celor 3 specii.

Nominalizaţi pesticidele utilizate pentru combaterea speciei

(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................

Care este necesarul de pesticid pentru combaterea dăunătorului .................................................

.................................................. în cultura de ................................ pe suprafaţa de .................. ?

Care este cantitatea de substanţă activă din produsul comercial utilizat ?

11

LUCRAREA 2

ORDINUL ORTHOPTERA

Ordinul Orthoptera cuprinde insecte cu aparatul bucal de rupt şi masticat, aripile în

număr de două perechi, prima pereche îngustate, uşor chitinizate (tegmine), a doua pereche

membranoase, lăţite. Segmentele toracale sunt inegale, abdomenul este alungit format din 11

segmente, capul este de tip ortognat, antenele sunt filiforme sau setiforme, de diferite lungimi.

Organe timpanale sunt dispuse la baza tibiilor anterioare sau lateral pe primul segment

abdominal, iar perechea a treia de picioare este adaptată pentru sărit.

Metamorfoza acestor insecte este incompletă, larvele sunt asemănătoare cu adulţii atât

din punct de vedere morfologic cât şi biologic. Sunt în general, de talie mai mică, aripile şi

organele genitale incomplet dezvoltate.

O particularitate biologică principală a ortopterelor este stridulaţia.

Insectele din acest ordin sunt cunoscute popular sub numele du cosaşi, greieri,

coropişniţe şi lăcuste.

SUBORDINUL ENSIFERA

Cuprinde orthoptere cu antene setiforme, lungi. Stridulaţia se produce prin frecarea

tegminei stângi de cea dreaptă. Organul auditiv este plasat pe tibiile anterioare. Ovipozitorul

este în formă de sabie sau tub. Ouăle sunt depuse în sol, fără să formeze ooteci.

SUPERFAMILIA TETTIGONIOIDEA

Lăcuste cu vertexul separat de frunte printr-un şanţ transversal. Ochii sunt bine

dezvoltaţi. Ocelii frecvent nedistincţi, antenele sunt lungi, setiforme, adesea mai lungi decât

corpul şi formate dintr-un număr mare de articole. Pronotul este alungit, aripile sunt dezvol-

tate sau rudimentare. Tibiile picioarelor anterioare prezintă în partea posterioare partea

anterioară organe timpanale. Tibiile posterioare sunt prevăzute pe faţa superioară cu două

rânduri de spini. Tarsele sunt formate din 4 articole. Abdomenul este alcătuit din 10 segmente

vizibile şi prevăzut cu 2 cerci uniarticulati, rigizi. Există, de asemenea, o placă supraanală şi 2

plăci subanale. Ovipozitorul este alcătuit din 6 gonapofize, lungi, unite în formă de sabie sau

seceră.

12

Speciile de insecte din această superfamilie se întâlnesc din regiunile de stepă până în

zonele alpine. Uneori se manifestă fenomenul de adunare în grupuri şi sunt dăunătoare la

diferite culturi (cereale, cartofi, tutun, specii de pomi fructiferi, viţă de vie, pajişti etc.).

Familia Tettigoniidae

Insecte cunoscute popular sub numele de lăcuste. Antenele de lungimea corpului sau

mai lungi, setiforme, multiarticulate. La mascul numai baza tegminelor este transformată în

organul de stridulaţie. La femelă, ovipozitorul este turtit lateral şi are o formă de sabie sau de

iatagan (seceră), de mărimea aripilor anterioare sau mai lung. Organele timpanale sunt situate

pe tibiile anterioare. Ouăle sunt depuse în sol sau în ţesuturile plantelor.

Se întâlnesc în diferite regiuni ale ţării, din zona de stepă şi până în zona montană pe pajiştile

alpine.

Lăcusta verde (Tettigonia viridissima)

Descriere. Adultul are corpul de culoare verde intens, rareori gălbuie, dorsal deseori

este ruginie sau brună. Pronotul adesea ornamentat, cu o bandă mediană, longitudinală, brună.

Antenele sunt mai lungi decât corpul. Tegminele şi aripile posterioare sunt lungi, baza aripilor

puţin mai închisă (brună). Femela are ovipozitorul egal sau mai scurt decât aripile anterioare.

Femela este în general, mai mare decât masculul.

Plante atacate şi daune. Această insectă se întâlneşte frecvent în culturile de cereale,

în păşuni, culturi de cartofi, livezi etc. Pagube mai mari produce la culturile de legume şi

tutun, prin distrugerea frunzelor. În anii de invazie şi în primăverile mai secetoase poate

produce pagube mari.

Lăcusta de porumbişte (Tettigonia caudata)

Descriere. Adultul are corpul de culoare verde. Picioarele prezintă femurele de

culoare galbenă, iar cele posterioare sunt prevăzute cu spini a căror baza este neagră. Terebra

este mai lungă decât aripile anterioare. Cercii la masculi sunt puţin mai lungi decât stilii.

Plante atacate şi daune. Este întâlnită frecvent în culturile de cereale, păşuni şi în

livezi. De asemenea, poate ataca cartoful şi tutunul, producând rosături la frunze.

Lăcusta pestriţă de păşune (Decticus verrucivorus)

Descriere. Adultul are corpul de culoare verde-măslinie sau brunie cu pete brune-

negricioase. Aripile anterioare sunt de culoare verde, cu numeroase pete brune de formă

regulată de unde vine şi denumirea de cosaş pestriţ. Tibiile anterioare prezintă 4 spini pe

13

partea externă, iar cele posterioare prezintă spini pe partea internă. Abdomenul este de culoare

albă-gălbuie, prezentând pe fiecare segment câte o pată de culoare neagră. Ovipozitorul este

lung, uşor curbat, dinţat la margini şi granulat pe laturi. Lungimea corpului este de 30 -38

mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii şi larvele atacă diferite plante din păşunile montane

şi submontane în special gramineele. Se întâlneşte şi în culturile de cartofi, viţă de vie etc.

Cosaşul ghebos al viţei de vie (Ephippiger ephippiger)

Descriere. Adultul este de culoare verde-gălbuie. În regiunea occipitală a capului

prezintă o maculă transversală de culoare albăstruie. Antenele sunt lungi, de culoare verde sau

brună. Protoracele este în formă de şea (de unde denumirea de “cosaş ghebos”) cu rugozităţi.

Aripile anterioare sunt rudimentare, aproape invizibile, de culoare roşiatică sau galbenă.

Ovipozitorul la femelă este slab curbat şi ascuţit la vârf.

Lungimea corpului variază între 20 - 30 mm.

Plante atacate şi daune. Poate fi întâlnit din regiunea pădurilor de stejar până în zona

fagului, mai ales în podgorii. La invazii mari poate ataca şi pomii roditori. La viţa de vie atât

adulţii cât şi larvele scheletuiesc frunzele, producând pagube şi la organele florale, fructele

tinere şi chiar coardele viţei de vie. În cazuri rare, rod şi coaja copacilor.

SUPERFAMILIA GRYLLOIDEA

Insecte cu corpul aproape cilindric, rareori turtit lateral. Antenele sunt setiforme lungi,

formate din numeroase articole. Aripile anterioare pot fi dezvoltate sau pot lipsi iar cele

posterioare pot fi lungi sau reduse. Organele timpanale sunt aşezate pe tibiile picioarelor ante-

rioare, iar organul de stridulaţie ocupă pe aripile anterioare câmpul anal şi cel discoidal.

Tibiile picioarelor posterioare prezintă spini numai pe faţa superioară. Tarsele posterioare sunt

formate din 3 articole. Cercii sunt în general lungi, flexibili şi uniarticulaţi rareori sunt scurţi.

Placa subgenitală la mascul este lipsită de stili. Ovipozitorul este foarte lung, subţire, aproape

cilindric, format din 4 gonapofize.

Se întâlnesc în locuri înierbate, culturi de câmp, livezi, vii, păduri etc. Unele specii

trăiesc în sol, în galerii unde îşi depun ouăle.

Familia Gryllidae

Insecte cu corpul cilindric, negru sau galben. Antenele sunt lungi, setiforme. Aripile

posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare. Ovipozitorul este lung, cilindric şi ascuţit în

14

vârf în formă de săgeată, format din două perechi de apendice. Femela depune ouăle în sol sau

în ţesuturile diferitelor plante.

Se întâlneşte frecvent în regiunile de stepă şi a pădurilor de stejar.

Greierele de stepă (Gryllus desertus)

Descriere. Adultul are corpul negru mat. Aripile anterioare (tegminele) sunt de

culoare brună, aproape negre, ajung până la mijlocul sau chiar vârful abdomenului. Aripile

posterioare sunt mai scurte sau uneori mai lungi decât tegminele, prelungite posterior în formă

de coadă. Picioarele sunt negre, tibiile posterioare prezintă 5 spini, aşezaţi pe marginea in-

ternă. Ovipozitorul are 10 - 15 mm lungime. Lungimea corpului este de 13 - 19 mm.

Plante atacate şi daune. Este o insectă polifagă, atacă numeroase plante cultivate şi

spontane, cum ar fi: leguminoase (fasole, mazăre, trifoi, lucernă etc.), cereale (grâu, porumb),

legume (varză), sfeclă, viţă de vie, pomi fructiferi, păşuni etc. Se întâlnesc frecvent în locurile

cu pânza de apă freatică la suprafaţă. Adulţii şi larvele rod frunzele, producând scheletuiri şi

defolierea plantelor. Insectele sunt active în timpul nopţii sau în zilele înnourate iar ziua se

ascund pe sub bulgări, plante joase etc.

Greierele de câmp (Gryllus campestris)

Descriere. Adultul are corpul relativ scurt şi îngroşat de culoarea neagră lucitoare.

Capul este mare şi globulos, puţin mai lat decât protoracele. Antenele sunt setacee, aproape

tot atât de lungi ca şi corpul. Aripile anterioare sunt fumurii şi cu pete portocalii la bază.

Aripile posterioare sunt mai scurte decât cele anterioare. Femurele picioarelor posterioare

prezintă pe partea internă o pată roşie cărămizie. Abdomenul este cilindric, voluminos şi se

termină cu o pereche de cerci lungi, conici şi articulaţi. Femela are ovipozitorul drept, de 12 -

14 mm lungime. Lungimea corpului variază, în general, între 20 - 26 mm.

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă, se întâlneşte frecvent în păşuni şi fâneţe.

Dintre plantele de cultură atacă: tutunul, grâul, mazărea, cartoful, răsadurile de tomate şi

ardei, precum şi puieţii din pepinierele silvice (stejar, fag, mesteacăn etc).

Familia Gryllotalpidae

Insecte adaptate la viaţa subterană, în galerii, au corpul masiv, capul ortognat,

picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat iar ovipozitorul este neaparent.

Coropişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa)

15

Descriere. Adultul are corpul robust, alungit aproape cilindric, de culoare

brun-castanie, mat, mai închis pe faţa dorsală şi mai deschis pe faţa ventrală, aproape galben.

Tegumentul este des pubescent. Capul este conic, îndreptat înainte, cu ochii şi doi oceli,

piesele bucale sunt puternic dezvoltate. Antenele sunt setiforme ajungând aproximativ până la

mijlocul corpului. Protoracele este puternic dezvoltat, de formă ovală, acoperit cu peri scurţi,

care dau un aspect catifelat. Picioarele au tibiile anterioare şi tarsele dezvoltate adaptate la

săpat. Aripile anterioare sunt scurte, pieloase şi nu acoperă decât toracele şi baza ab-

domenului. Aripile posterioare sunt lungi, transparente, cu nervuri negricioase, care servesc la

zbor, iar în stare de repaus sunt strânse sub formă de evantai în lungul corpului. Abdomenul

este voluminos, prevăzut pe ultimul segment cu o pereche de cerci lungi. Lungimea corpului

variază între 35 - 50 mm.

Larva este asemănătoare cu adultul dar de dimensiuni mult mai mici.

Plante atacate şi daune. Coropişniţa este o specie polifagă, atacă părţile subterane la

varză, sfeclă, morcov, ceapă, tomate, vinete, cartof, tutun etc. Daunele pot fi directe, prin

distrugerea părţilor subterane ale plantelor pentru hrană şi daune indirecte, prin formarea

galeriilor când retează plantele şi scot la suprafaţă seminţele sau plantele încolţite. În urma

atacului, plantele se vestejesc şi se usucă, smulgându-se uşor din pămănt. Pagube mai mari se

înregistrează în sere şi răsadniţe. Prezenţa coropişniţei se recunoaşte uşor, prin micile

ridicături la suprafaţa solului şi după vetrele de atac, cu plante ofilite.

SUBORDINUL CAELIFERA

Cuprinde insecte cu antene mai scurte decât jumătatea lungimii corpului. Stridulaţia se

realizează prin frecarea femurelor posterioare de tegmină. Organele timpanale se află pe

laturile primului segment abdominal. Ovipozitorul este scurt neaparent şi este alcătuit din

două valve superioare şi două inferioare. Ouăle sunt depuse în sol în ooteci.

SUPERFAMILIA ACRIDOIDEA

Insecte (cosaşi) cu vertexul neseparat evident de frunte. Ochii şi ocelii sunt bine

dezvoltaţi. Antenele în general sunt mai scurte decât corpul, alcătuite dintr-un număr mai mic

de 30 articole. Clipeul este separat de frunte printr-o despărţitură transversală. Pronotul la

majoritatea speciilor acoperă numai baza aripilor anterioare. Discul pronotului prezintă

frecvent carene longitudinale şi şanţuri transversale. Tibiile anterioare sunt prevăzute pe faţa

inferioară cu două şiruri de spini, cei apicali fiind mai dezvoltaţi. Tarsul este format din 3

articole. Aripile anterioare pot fi dezvoltate sau reduse. Abdomenul este alcătuit din 10

segmente distincte, primul segment prezintă pe laturile tergitului câte un organ timpanal, care

16

apare ca o scobitură cu marginile ridicate. Abdomenul prezintă 2 cerci uniarticulaţi, o placă

supraanală şi 2 plăci subanale. Ovipozitorul este format din 4 gonapofize în formă de cârlige.

Organul de stridulaţie este format din nervurile îngroşate de pe aripile anterioare şi dintr-un

şir longitudinal de dinţişori aşezaţi pe faţa inferioară a femurului posterior.

Există numeroase specii care trăiesc în diferite biotipuri: păşuni şi fâneţe, culturi de

câmp, livezi, păduri etc.

Multe specii manifestă fenomenul de gregarism (se adună în cete, grupuri), care în unii

ani produc pagube mari la diferite culturi de câmp, legume, păduri etc.

Familia Acrididae

Insecte cu antene mai scurte decât jumătatea corpului, filiforme, formate din

maximum 30 de articole. Discul pronotului are formă de acoperiş sau este plat; carena

mediană este bine dezvoltată în majoritatea cazurilor, iar carenele laterale sunt evidente.

Tegminele şi aripile posterioare sunt bine dezvoltate rareori fiind scurte. Ovipozitorul este

scurt, alcătuit din 4 valve arcuite şi adaptate pentru săpat. Stridulaţia se produce prin frecarea

picioarelor posterioare cu aripile anterioare. Organele timpanale sunt situate pe primul

segment abdominal.

Lăcusta călătoare (Locusta migratoria)

Descriere. Adultul are dimensiuni mari şi este cea mai mare lăcustă de la noi din ţară,

având corpul de culoare cenuşiu-gălbui, cu pete brune. Pronotul este dezvoltat, cu carena

mediană bine pronunţată. Aripile anterioare sunt mai mari decât abdomenul, de culoare

brună-galbenă sau verzuie, cu puncte şi pete brune mai închise. Aripile posterioare sunt

incolore, cu vârfurile slab brunii, mai late decât cele anterioare, în stare de repaus sunt strânse

sub formă de evantai. Femurele sunt gălbui sau verzui, cu 2 - 3 pete negre pe partea internă,

tibiile sunt roşii. Abdomenul se termină cu o pereche de cerci nesegmentaţi.

Masculul are lungimea de 36 - 40 mm, iar femela 44 - 46 mm.

Ouăle sunt aşezate într-o ootecă variabilă ca formă, pergamentoasă, de 50 - 80 mm

lungime.

Larva la apariţie este mică şi de culoare cenuşiu-deschis, iar după câteva ore (3 - 5

ore), capătă culoarea neagră. Această vârstă este de scurtă durată, trece foarte repede în a

doua vârstă larvară, devine vioaie şi lacomă. În a treia vârstă larvară, capătă rudimente de

aripi (pteroteci), iar în a patra vârstă are aripile complet dezvoltate şi îndreptate oblic în jos. În

vârstele cinci şi şase larvare, aripile sunt bine dezvoltate, aşezate dorsal şi învelite într-o teacă

cu aspect membranos. Lungimea corpului 25 - 45 mm.

17

Gregarismul este un fenomen întâlnit frecvent la această specie.

Plante atacate şi daune. Este o insectă polifagă, atacă orice plantă de cultură, plantele

preferate sunt stuful şi cerealele cultivate (grâu, orz, secară, porumb etc.). Larvele se hrănesc

numai cu plantele verzi, rozând toate părţile aeriene (frunze, lăstari, tulpini). În perioada

invaziilor pot distruge culturile agricole, lăsând numai tulpinile mai groase şi tari. La cereale,

în urma atacului se observă numeroase spice căzute, resturi nemâncate şi excrementele

insectelor.

Lăcusta marocană (Dociostaurus maroccanus)

Descriere. Adultul are corpul de culoare cenuşiu palid-roşcat. prevăzut cu pete

închise. Antenele roşcate, capul bine dezvoltat. Pronotul este îngustat spre mijloc şi prevăzut

cu un desen caracteristic de forma literei "X" de culoare albă-gălbuie. Tibiile posterioare sunt

roşii, în regiunea inserţiei cu femurele prezintă câte un inel de culoare galbenă-palid.

Femurele picioarelor posterioare sunt roşii-gălbui. Pe partea externă a femurelor posterioare

se găsesc 3 pete brune caracteristice. Aripile depăşesc lungimea corpului. Placa subgenitală la

mascul prezintă vârful caracteristic, trunchiat. Masculul are lungimea de 17 – 28 mm, iar

femela de 25 - 40 mm.

Ouăle sunt aşezate într-o ootecă cilindrică, în general puţin încovoiată, de 12 - 18 mm

lungime.

Larva în primele vârste (1 şi 2) este de 5 – 10 mm lungime şi de culoare brună închis.

Pe pronot prezintă o pată galbenă în formă de "X", întreruptă la mijloc. Antenele sunt

formate din 13 – 17 articole. Larvele din vârstele 4 şi 5 sunt în general de culoare mai

deschisă şi prezintă aripi (pteroteci), mai mult sau mai puţin dezvoltate. Antenele sunt

alcătuite din 20 - 23 de articole. Lungimea corpului variază între 9 şi 22 mm.

Plante atacate şi daune. Se întâlneşte frecvent în pajişti uscate, locuri necultivate,

islazuri etc. Atacă numeroase plante verzi cultivate şi spontane: cereale (grâu, porumb etc.),

lucerna, trifoi, legume, plante tehnice (sfeclă, tutun etc.), bostănoase şi specii de graminee şi

leguminoase furajere din păşuni şi fâneţe mai rar viţa de vie şi pomii fructiferi. În culturile de

graminee, rod frunzele şi retează spicele de la bază, iar la invazii puternice rămân numai

paiele

Familia Catantopidae

Lăcuste de talie mijlocie, carenele laterale ale pronotului sunt drepte şi uşor divergente

spre posterior. Specii care se caracterizează prin prezenţa unui tubercul bine dezvoltat situat

pe prostern. Se întâlnesc din regiunile de deşert până aproape în regiunile polare.

18

Lăcusta italiană (Calliptamus italicus)

Descriere. Adultul are coloraţia corpului foarte variabilă, de la brun-închis până la

cenuşiu-deschis sau galben-brun, cu numeroase pete mici de culoare închisă pe partea

superioară. Antenele sunt aproximativ tot atât de lungi cât capul şi pronotul împreună.

Pronotul este puţin turtit dorsal, cu două carene laterale, apropiate anterior şi uşor îndepărtate

posterior, de culoare albă-gălbuie, uneori aceste carene se prelungesc şi pe aripi. Aripile

anterioare sunt brune-gălbui cu pete brune-închise. Aripile posterioare sunt semitransparente,

având culoare roşie la bază. Femurele picioarelor prezintă 3 pete închise pe partea externă.

Tibiile posterioare au culoarea roşie-deschis, cu spini roşii la bază şi negri la vârf. Masculul

are lungimea corpului de 15 - 22 mm, iar femela de 30 - 36 mm.

Larva este asemănătoare cu adultul, cu aripi incomplet dezvoltate.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, atacă o serie de plante spontane ca:

Artemisia, Achillea, Salvia, Convolvulus, Verbascum precum şi diferite plante cultivate: grâu,

orz, secară, cartof, bumbac, viţa de vie, sfeclă, lucernă, trifoi, plante legunticole, producând în

unii ani pagube destul de mari.

19

DESENAŢI:



20

DESENAŢI

21

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




22

LUCRAREA 3

ORDINUL THYSANOPTERA (PHYSOPODA)

Cuprinde insecte mici, de la 0,5-5 mm lungime, denumite tripşi care se caracterizează

prin două perechi de aripi franjurate şi prin arolium la picioare. Capul este hipognat, mobil,

ochii compuşi, foarte dezvoltaţi şi oceli dorsali în număr de 3 sau 2; la formele aptere aceştia

lipsesc. Antenele sunt filiforme alcătuite din 6 - 9 articole. Aparatul bucal este adaptat pentru

înţepat şi supt, asimetric (mandibula stângă este atrofiată iar cea dreaptă redusă la un stilet).

Aripile sunt lungi, înguste, cu nervaţia redusă, prevăzute pe margini cu peri lungi. Există de

asemenea şi forme cu aripi reduse sau aptere. Picioarele anterioare sunt scurte şi îngroşate,

cele posterioare lungi şi subţiri. Femurele şi tarsele pot fi prevăzute cu dinţi sau tuberculi mai

dezvoltaţi la masculi, terminal având două gheare şi un arolium. Tarsele cu 1 -2 articole, cu

arolium retractil sau o vezică (de unde şi numele ordinului de Physopoda), puternic dezvoltate

şi două gheare scurte. Abdomenul este format din 11 segmente, cu ultimul segment

rudimentar. Segmentul al 8-lea şi al 9-lea formează la unele specii o terebră alcătuită din 2

gonapofize. La unele specii ultimul segment abdominal este în formă de tub (tubuliform).

Insecte cu metamorfoză remetabolă, în general, se reproduc sexuat şi în cazuri izolate

şi parthenogenetic.

Ouăle sunt depuse extern, lipite pe suprafaţa plantelor sau în ţesuturile plantelor.

Larvele se aseamănă mult cu insectele adulte; mobilitatea lor în ultima vârstă este

foarte redusă.

Prezintă dimorfism sexual, masculii sunt mai deschişi la culoare şi mai mici.

Majoritatea speciilor sunt fitofage, trăiese pe diferite plante cultivate şi spontane,

hrănindu-se cu seva lor, unele transmit virusuri la plante.

Acest ordin cuprinde mai mult de 1.500 de specii şi se împarte în 2 subordine.

SUBORDINUL TEREBRANTIA

Insecte cu ultimul segment abdominal ascuţit, nealungit în formă de tub.

Ovipozitorul este scurt, bine aparent, alcătuit din 2 perechi de valve dinţate. Antenele sunt

23

formate din 6 - 9 articole. Ouăle sunt depuse în ţesutul plantelor cu ovipozitorul.

Familia Thripidae

Thysanoptere, cu antene compuse din 6 - 8 articole, mai rar din 9. Conurile senzoriale

de pe articolele 3 şi 4 antenale sunt duble. La unele specii există un singur con. Palpii maxilari

sunt formaţi din 2 - 3 articole, iar cei labiali din 2 articole. Aripile înguste, ascuţite la vârf şi

străbătute longitudinal de 1 - 2 nervuri bine distincte. Aripile posterioare prezintă o singură

nervură longitudinală, mediană.

Tripsul cerealelor (Limothrips denticornis)

Descriere. Adultul are corpul de culoare galbenă-brună sau brun-negricioasă. Capul

este mai lung decât lat, îngustat anterior. Primul articol antenal este rotunjit, iar al 3-lea

prezintă o expansiune laterală pe partea externă sub forma unui dinte, de unde îi vine şi

numele de "denticornis". Toate articolele antenale sunt colorate în brun-cenuşiu, cu excepţia

articolul 3, care este mai deschis la culoare. Picioarele sunt de culoarea corpului. Tibiile

anterioare şi tarsele sunt galbene. Aripile anterioare sunt brune cenuşii, cu baza mai deschis

colorată. Segmentul al 8-lea abdominal prezintă 23 spini, puţin curbaţi, de culoare brună-

deschis. Segmentul al 9-lea abdominal pe lângă perii setiformi postero-marginali, prezintă şi 2

spini lungi. Segmentul al l0-lea abdominal este prevăzut dorsal cu o pereche de spini de

culoare negricioasă.

Lungimea corpului 1,3 - 1,6 mm.

Plante atacate şi daune. Atacă diferite graminee cultivate (grâu, orz etc.) şi

spontane. Daunele provocate se caracterizează prin atrofieri parţiale terminale sau bazale, sau

atrofieri totale şi sterilitate parţială la 20-30 % din spic, din care cauză greutatea absolută a

boabelor scade cu 11-24 %. Atacă şi la tulpină, sub formă de încovoieri şi răsuciri în regiunea

superioară a ultimului internod şi la teaca spicului, provocând macule albe cu nuante roşiatice.

La atacuri mari plantele rămân mici, iar spicele nu se mai dezvoltă normal şi de multe ori

rămân închise în teacă şi seci.

Tripsul dracenei (Parthenothrips dracaenae)

Descriere. Adultul are corpul de culoare galben-brun, de 1-1,3 mm lungime. Capul

este mai lat decât lung, şi prezintă o prelungire frontală pronunţată şi ochi proeminenţi.

Antenele sunt deschis colorate (galbene) la bază (primele cinci articole) şi brune – cenuşii la

vârf (al şaselea şi al şaptelea), cu articolele 3-5 claviforme, iar articolul al 7-lea lung şi foarte

subţire. Protoracele este mai lat decât lung şi mai scurt decât capul. Unghiurile anterioare ale

24

mezotoracelui sunt proeminente. Aripile sunt lungi, hialine şi cu o structură reticulată. Aripile

anterioare prezintă două macule transversale oblice şi câte una mai mică spre vârf de culoare

închisă. Marginea inferioară a aripii este ciliată, iar cea superioară setată; vârful aripii

prezintă patru peri lungi. Aripile posterioare sunt înguste, reticulate, ciliate pe marginea

posterioară. Picioarele sunt de culoare galbenă, în afară de femurele posterioare, care la bază

sunt brune. Abdomenul este de culoare galbenă, prevăzut cu peri subţiri. Masculul are

abdomenul mult mai îngust decât femela şi de culoare mai deschisă.

Plante atacate şi daune. Plantele gazdă preferate sunt arbuştii ornamentali din sere

şi apartamente: Dracena, Ficus, Phoenix, Kentia, Euphorbia, Begonia, Tradescantia, azalee,

orhidee etc. Atacul pe frunzele se manifestă prin pete mici, decolorate, albe-argintii, în locul

cărora ţesutul se necrozează şi se usucă parţial sau total; plantele nu mai prezintă aspectul

decorativ şi este depreciată valoarea lor comercială. La plantele tinere atacul provoacă

stagnarea creşterii şi nanismul. Este vector pentru bacterii şi viroze.

Tripsul garoafelor (Taeniothrips dianthi)

Descriere. Femela are corpul de 1-1,2 mm lungime, cenuşiu închis sau brun cafeniu,

cu tarsele şi tibiile anterioare galbene, iar abdomenul de culoare brună-închisă. Capul este mai

lat decât lung. Antenele sunt formate din 8 articole, articolul 3 antenal, apical este îngustat şi

prevăzut cu peri. Aripile anterioare sunt hialine la bază. Pe marginea posterioară a tergitului 8

abdominal există un rând de peri lungi, pectiniformi. Masculul este mai mic (de 0,8 mm

lungime), cu vârful abdomenului şi picioarele galbene.

Plante atacate şi daune. Atacă inflorescenţele şi frunzele de garoafe în urma atacului

lăstarii nu se dezvoltă normal, rămân mici, iar planta atacată ia aspectul unui buchet de frunze

şi lăstari piperniciţi. Pe frunzele atacate se observă pete caracteristice de culoare

albicioasă-argintie. La un atac puternic pe frunze apar pseudocecidii, în formă de îndoiri şi

răsuciri. Pe caliciu se observă pete rotunde sau alungite cu luciu argintiu; acestea pot acoperi

întreaga suprafaţă a caliciului, din care cauză floarea nu se mai desface sau rămăne pi-

pernicită. De asemenea, în urma atacului se observă pe petale, pete de forme şi mărime

variabilă, din care cauză valoarea lor comercială scade.

Tripsul mazării (Kakothrips robustus)

Descriere. Adultul are corpul alungit, de culoare cafenie-negricioasă sau neagră, de

1,1-2,2 mm lungime. Capul are aceeaşi lăţime cu lungimea sa. Antenele sunt brun-negricioase

cu articolele 3 şi 4 de culoare galbenă. Picioarele sunt de culoarea corpului, cu tibiile

anterioare şi tarsele gălbui. Aripile anterioare sunt cenuşiu-cafenii, cu baza mai deschis

25

colorată. Larva este galbenă-cafenie, de 1,5-2,0 mm lungime, cu ultimele segmente

abdominale brune.

Plante atacate şi daune. Atacă toate speciile de leguminoase anuale şi perene

cultivate şi spontane, dar a fost semnalat şi pe un număr mare de plante din diferite familii

botanice printre care şi pe cereale şi specii de fâneţe.

La mazăre sunt atacaţi mugurii terminali, mugurii florali, florile, frunzele tinere şi

păstăile. În urma atacului mugurii rămân închişi, butonii florali se ofilesc şi cad, florile se

brunifică şi rămân sterile. Pe păstăile atacate apar pete caracteristice - argintii, care se

brunifică. Păstăile tinere stagnează în creştere, se deformează, şi boabele nu se mai dezvoltă,

iar cele dezvoltate se deformează, plesnind şi pierzând boabele în dreptul necrozelor.

Tripsul tutunului (Thrips tabaci)

Descriere. Adultul are corpul alungit, de culoare galbenă sau brună-castanie. Capul de

1,5 ori mai lat decât lung. Picioarele sunt galbene, cu femurele şi tibiile nuanţate slab cenuşiu.

Aripile anterioare cu 2 nervuri longitudinale şi cu franjuri pe margini, iar cele posterioare

prezintă numai o nervură longitudinală. Lungimea corpului 0,8 1 mm.

Larva este asemănătoare cu adultul, de culoare albă-palidă la început, apoi verzuie

sau gălbuie.

Plante atacate şi daune. Se întâlneşte în inflorescenţele şi pe frunzele diferitelor

plante de câmp şi în seră: tutun, sfeclă, cartof, tomate, bumbac, crizanteme, dalii, ceapă etc. În

urma atacului pe frunze apar pete albicioase în dreptul cărora ţesuturile se necrozează, se

sfâşie şi plantele rămân pipernicite, nedezvoltate.

SUBORDINUL TUBULIFERA

Cuprinde insecte cu antene formate din 8 articole, mai rar 7 şi excepţional 4-5. Palpii

maxilari şi labiali sunt biarticulaţi (formaţi din 2 articole). Picioarele anterioare sunt adesea

îngroşate şi iar tarsele prezintă un dinte. Aripile anterioare sunt asemănătoare ca lungime şi

lăţime, cilii sunt lungi, fără microtrichi pe suprafaţa lor. Cuprinde şi specii aptere. Femelele

nu prezintă ovipozitor, iar ultimul segment abdominal la ambele sexe este alungit, tubuliform.

Familia Phlaoeothripidae

Caracterele familiei sunt aceleaşi cu ale subordinului.

Tripsul grâului (Haplothrips tritici)

Descriere. Adultul are corpul de culoare brun-închisă sau neagră, de 1,7-2,4 mm

26

lungime. Capul este mai lung decât lat, prevăzut cu peri post-oculari, foarte lungi, ascuţiţi şi

hialini. Antenele sunt mai lungi decât capul şi mai deschis la culoare, articolul 3 antenal este

de 1,6 - 2 ori mai lung decât lat, cu 2 conuri senzoriale, de culoare galbenă, spre vârf uşor

cenuşiu. Articolele al 5-lea şi al 6-lea sunt unicolore. Tibiile şi tarsele picioarelor anterioare

sunt galbene. Perii setiformi ai toracelui sunt retezaţi sau uşor butonaţi. Aripile sunt înguste,

cu o singură nervură. Tubul apical, abdominal variază în lungime între 0,22 - 0,25 mm. Perii

setiformi terminali ai tubului abdominal sunt de lungimea tubului.

Larva are corpul de culoare roşie-portocalie, şi se caracterizează prin perii terminali de

pe ultimul segment abdominal de 3,9 ori mai lungi decât tubul. Capul, picioarele şi ultimul

segment abdominal sunt negre.

Plante atacate şi daune. Este o insectă foarte răspândită în culturile de grâu din ţara

noastră şi poate produce daune destul de mari. Atacul adulţilor şi larvelor se poate observa pe

frunze şi pe spice, unde provoacă sterilitatea totală (la 0,5-1 % din spice) sau sterilitate

parţială (la 15-35 % din spiculeţe), după cum atacul se manifestă la rahisul spicului (atac

radial) sau la inflorescenţe (atac floral). Atrofierile parţiale pot fi bazale, terminale sau

centrale. La apariţia spicului din teacă se observă axa principală golaşă şi de multe ori

încovoiată, iar aristele se subţiază şi se lungesc având un aspect plumos. Larvele se pot

observa şi pe boabele de grâu, pe care le atacă în faza de lapte, din care cauză rămân şiştave.

ORDINUL HETEROPTERA

Insecte de mărimi variabile, cu corpul mai mult sau mai puţin turtit. Capul este

hipognat, aparatul bucal adaptat pentru înţepat şi supt, cu cioc de tip labial (rostrum). Ciocul

în stare de repaus este aşezat pe partea ventrală a toracelui. Pronotul este puternic dezvoltat.

Ploşniţele prezintă două perechi de aripi: aripi anterioare care sunt chitinizate în partea lor

proximala şi membranoase în partea lor distală, numite "hemielitre", şi aripi posterioare care

sunt membranoase. La unele specii aripile lipsesc (Cimicidae). Picioarele sunt dezvoltate,

adaptate pentru mers, uneori conformate pentru sărit, apucat sau vâslit. La majoritatea

speciilor de heteropterele există glande speciale, odorifere, care degajă un miros caracteristic

(în general dezagreabil), situate la adulţi pe metatorace, iar la larve pe marginea anterioară şi

dorsală a tergitelor 4 - 6. Metamorfaza este incompletă, de tip paurometabolă.

Acest ordin cuprinde peste 25000 de specii, încadrate sistematic în subordine şi familii

dintre care unele sunt dăunătoare plantelor cultivate, iar altele sunt parazite şi prădătoare. Sunt

încadrate în două subordine: Gymnocerata şi Cryptocerata (ploşniţe acvatice).

SUBORDINUL GYMNOCERATA

Insecte care îşi duc viaţa terestră sau pe suprafaţa apelor. Antenele sunt întotdeauna

27

bine vizibile, formate din 4 - 6 articole. Picioarele sunt adaptate pentru mers, rar sunt

prehensile.

Familia Scutelleridae

Cuprinde heteroptere care au scutelul foarte bine dezvoltat, ce acoperă în totalitate

abdomenul şi aripile. Antenele sunt formate din 5 articole.

Ploşniţa asiatică a cerealelor (Eurygaster integriceps)

Descriere. Adultul are aspectul în general, ovoid, din profil aspectul corpului este

convex dorsal şi aproape plat ventral, de culoare cenuşie. Lungimea corpului este de 11 - 13

mm. Capul are o formă triunghiulară şi este înclinat în faţă, mai lat decât lung, extremitatea

anterioară este trilobată prin două şanţuri paralele, clipeul este deschis şi liber între lamele

mandibulare. Antenele sunt lungi, compuse din 5 articole inegale, aproape cilindrice. Părţile

laterale ale pronotului sunt convexe în afară. Scutelul este dezvoltat, atingând sau chiar

depăşind extremitatea abdomenului. Hemielitrele şi arpile posterioare se găsesc în repaus sub

scutel. Picioarele sunt scurte de culoare galbenă-roşcată.

Larva este asemănătoare cu adultul.

Oul este sferic, uşor alungit, de culoare verde.

Plante atacate şi daune. Această ploşniţă atacă cerealele de toamnă (grâu, secară,

orz), uneori pe cele de primăvară, precum şi unele graminee spontane (Agropyron repens,

Lolium etc.). Atacul ploşniţelor se eşalonează pe o perioadă lungă de timp, din aprilie şi până

la recoltare, fiind atacate toate părţile aeriene ale plantei: tulpina, frunzele, spicele şi boabele.

În primăvară, când plantele se află în primele faze de vegetaţie sunt atacate frunzele şi

baza tulpinii şi ca urmare a atacului porţiunile de frunză de deasupra zonei înţepate se usucă,

iar frunza centrală, şi într-o fază mai avansată, tulpina, se îngălbenesc şi se usucă. După

apariţia spicului, ploşniţele atacă mai mult tulpina şi foarte rar frunzele. Atacul produs pe

tulpină deasupra ultimului internod într-o fază mai avansată de vegetaţie, precum şi cel în

timpul formării spicului în burduf au ca efect îngălbenirea, uscarea burdufului şi avortarea

spicului. Dacă totuşi spicul apare din burduf, el este steril şi alb la culoare. După înspicare

atacul produs la baza rahisului, spicul avortează în întregime, iar dacă atacul se produce pe o

porţiune a rahisului, în acest caz porţiunea spicului de deasupra atacului avortează. În funcţie

de locul atacului se poate produce albirea totală sau parţială a spicului. Odată cu înflorirea

plantelor, atacul se localizează aproape în exclusivitate pe boabe.

Atacarea boabelor în curs de formare prezintă o însemnătate deosebită: cu cât boabele

sunt mai tinere, deci la începutul formării lor, cu atât dauna este mai mare, întrucât ploşniţele

consumă o cantitate mai mare din substanţele hrănitoare. În acest caz se produce fenomenul

28

de şiştăvire. Într-o fază mai avansată de coacere, boabele înţepate nu mai şiştăvesc, atacul

recunoscându-se prin existenţa unui punct mic negru în centrul unei pete decolorate, galbenă-

albicioasă.

Ploşniţele sunt dăunătoare cerealelor păioase nu numai prin vătămarea mecanică şi

extragerea sucului celular, ca urmare a înţepării frunzelor, tulpinilor, spicelor sau boabelor, ci

şi prin introducerea în plantă a unei anumite cantităţi de salivă care are proprietăţi enzimatice,

producând degradarea unor substanţe.

Pe tulpinile şi frunzele atacate se formează mici ridicături conice, de culoare

albicioasă, numite şi “conuri salivare”, prezenţa lor indică atacul ploşniţelor. Făina obţinută

din boabele atacate are o cantitate de gluten scăzută, pierzându-şi elasticitatea. Un astfel de

gluten devine moale, lipicios, şi din această cauză în timpul frământatului şi mai ales al

dospitului, aluatul îşi pierde consistenţa şi ca şi glutenul, devine moale şi mai ales lipicios,

făcând dificilă operaţia de frământare. În timpul dospitului, aluatul creşte normal, apoi scade

brusc şi se întinde. Pâinea creşte puţin, se turteşte şi nu se mai coace bine (rămâne crudă), are

coaja subţire iar miezul este compact şi sfărămicios.

Ploşniţa austriacă a cerealelor (Eurygaster austriaca)

Descriere. Adultul prezintă cea mai mare talie dintre cele trei specii ale genului

Eurygaster, lungimea corpului fiind de 12 - 14 mm. Capul este bine dezvoltat, ascuţit, cu

aspect de triunghi echilateral, iar cei 2 lobi ai clipeului închişi anterior. Antenele sunt de

culoare brună-deschisă sau parţial brună-închisă, cu al 5-lea articol antenal de culoare neagră.

Scutelul este bine dezvoltat, albicios, cu carena dezvoltată, lipsit de calozităţi, depăşind uşor

extremitatea corpului. În ceea ce priveşte culoarea, ca şi la cele două specii, variază de la gri-

gălbui la negru, fiind greu de stabilit o culoare dominantă.

Larva este asemănătoare cu adultul, având dimensiuni mai mici, cu aripi

nedezvoltate şi imatură din punct de vedere sexual.

Plante atacate şi daune. Specia este bine adaptată în special pe grâu şi orz, pe care

îşi desfăşoară întregul ciclul de dezvoltare. Modul de atac şi daunele produse sunt

asemănătoare celor descrise la E. integriceps.

Ploşniţa maură a cerealelor (Eurygaster maura)

Descriere. Adultul are talie cea mai mică dintre speciile de Eurygaster de la noi din

ţară, lungimea corpului fiind de 8,5 – 11,0 mm. Capul are formă triunghiulară şi este mai

ascuţit decât la E. integriceps. Coloritul are un pronunţat caracter de protecţie, în cursul

dezvoltării nuanţele modificându-se. Astfel, larvele în ultimele vârste larvare au o culoare

29

galben-verzuie dechis, asemănătoare spicelor în coacere, adulţii nou formaţi, care se hrănesc

pe spicele de culoare galbenă, au un colorit deschis, galben-maroniu, pentru ca în diapauză, în

pădure, coloritul să se închidă foarte mult, devenind maroniu-pământiu. Scutelul este bine

dezvoltat, atingând extremitatea abdomenului.

Plante atacate şi daune. Ploşniţa maură a cerealelor are acelaşi mod de viaţă ca şi al

speciei E. integriceps, fiind bine adaptată pe graminee. Într-o măsură mai mare decât E.

integriceps, E. maura se poate dezvolta şi pe gramineele din flora spontană, pe care parcurge

întregul ciclul de dezvoltare, ceea ce nu realizează E. integriceps. Modul de dăunare şi

pagubele sunt similare cu al specíeí precedente.

Ploşniţa vărgată (Graphosoma lineatum)

Descriere. Adultul are forma corpului ovoidă, uşor aplatizată dorso-ventral. Lungimea

corpului este cuprinsă între 8 - 12 mm. Capul are forma unui triunghi ascuţit, pronotul este

bombat, iar scutelul bine dezvoltat, acoperind abdomenul pe toată lungimea sa. Adultul este

de culoare roşie-carmin pe partea dorsală, prevăzut cu dungi negre, dispuse longitudinal.

Acestea sunt în număr de 2 pe cap, 6 pe pronot şi 4 pe scutel. Ventral culoarea este tot roşie,

însă cu puncte negre de cca 1 mm, care sunt dispuse pe 6 linii longitudinale. Picioarele au

culoarea roşie, cu excepţia tarselor care sunt negre. Aripile prezintă partea bazală de culoare

roşie deschis, iar membrana este cafenie. Antenele sunt negre.

Oul este de culoare galben pal şi are forma unui butoiaş.

Larva are culoarea brună-roşcată.

Plante atacate şi daune. Larvele şi adulţii se hrănesc în principal pe plante din

familia Umbelliferae, cele mai atacate fiind mărarul, morcovul, pastârnacul, chimenul şi

feniculul. Atacul produs asupra seminţelor, în special de către adulţi, determină pierderi prin

şiştăvirea acestora şi micşorarea facultăţii germinative.

Familia Pentatomidae

Cuprinde ploşniţe cu scutelul de formă triunghiulară, care depăşeşte jumătatea

abdomenului, dar nu ajunge la vârful său. Antenele sunt formate din 5 articole. Membrana

hemielitrei prezintă un număr variabil de nervuri longitudinale.

Ploşniţa vărgată mică a cerealelor (Aelia acuminata)

Descriere. Adultul are corpul de formă eliptică, capul are forma unui triunghi ascuţit

cu laturile uşor bombate, alungit anterior sub formă de rostru. Culoarea corpului este galben-

brun, cu dungi cenuşii longitudinale. Antenele sunt filiforme, de culoare roşie-portocalie; al

30

2-lea articol antenal este egal cu 1/2 din al 3-lea articol. Pronotul are o formă triunghiulară, iar

scutelul acoperă doar parţial abdomenul. Pe partea dorsală a corpului există 3 dungi longitu-

dinale de culoare deschisă. Picioarele sunt de culoare galbenă şi prezintă pe femurele mediene

şi posterioare câte 2 pete negre. Abdomenul, acoperit în parte de scutel, se îngustează

posterior, iar ultimul segment este prevăzut cu 4 dinţi. Lungimea corpului este de 7 - 10 mm.

Larva este asemănătoare cu adultul dar de dimensiuni mai mici.

Plante atacate şi daune. Ploşniţa vărgată mică a cerealelor este un dăunător

recunoscut al cerealelor păioase, în special al grâului şi orzului, însă poate fi întâlnită şi pe

gramineele din floara spontană. Modul de dăunare este asemănător cu cel al ploşniţelor din

genul Eurygaster.

Ploşniţa vărgată mare a cerealelor (Aelia rostrata)

Descriere. Adultul are o constituţie robustă şi are lungimea de 10 - 12 mm. Corpul

are în general o formă eliptică (alungit şi îngustat în partea anterioară şi posterioară), de

culoare gălbui-maroniu, cu 3 dungi longitudinale pe partea dorsală gri-cenuşiu. Capul, de

forma unui triunghi ascuţit, este ceva mai alungit decât la A. acuminate şi prezintă laturile

aproape drepte. Picioarele sunt de culoare galbenă şi prezintă pe femurele mediene şi

posterioare numai o singură pată neagră.

Plante atacate şi daune. Modul de dăunare este asemănător cu al celorlalte ploşniţe

ale cerealelor.

Ploşniţa frunzelor de tutun (Dolycoris baccarum)

Descriere. Adultul are culoarea gri deschis până la maro-roşcată. Lungimea corpului

este de 11 - 12 mm. Scutelul are vârful de culoare galbenă. Paratergitele abdominale sunt

negre. Picioarele sunt verzui, afară de vârful tibiilor şi tarsele care sunt negre.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, atacă plante din familii botanice

diferite: solanacee, leguminoase, graminee, crucifere etc. Adulţii şi larvele înţeapă diferite

organe ale plantelor (frunze, fructe etc.) şi sug seva din ţesuturi. În dreptul înţepăturilor

ţesuturile se necrozează.

Ploşniţa roşie a verzei (Eurydema ornata)

Descriere. Adultul are corpul oval, puţin îngustat posterior, turtit dorso-ventral, de

culoare roşie. Capul este negru şi mai lat decât lung. Pronotul este prevăzut cu 6 pete negre,

dispuse pe două rânduri. Scutelul prezintă o pată neagră caracteristică, cu baza roşie.

Hemielitrele sunt de culoare roşie şi au câte o pată neagră alungită. Abdomenul pe partea

31

ventrală este de culoare roşie, cu excepţia ultimelor segmente care sunt de culoare neagră.

Lungimea corpului este de 6–l0 mm.

Plante atacate şi daune. Atacă diferite plante crucifere cultivate şi spontane (varza,

gulia, conopida, hreanul, ridichea, muştarul etc.). Adulţii şi larvele înţeapă epiderma frunzelor

şi sug sucul celular. În dreptul înţepăturilor apar pete de decolorare, gălbui, iar la un atac

puternic se unesc, se brunifică, iar frunzele se usucă. Atacul la silicvele de varză şi conopidă,

prin înţepare, acestea se deformează şi rămân seci. La semincerele de varză şi conopidă, atacă

florile şi seminţele, provocând uneori daune mari. Această ploşniţă produce pagube mari, în

special, pe timp secetos.

Ploşniţa cruciferelor (Eurydema oleracea)

Descriere. Adultul are corpul oviform, uşor bombat. Hemielitrele sunt de culoare

neagră, cu o punctaţie deasă, şi o irizaţie albastră-verzuie metalică. Antenele sunt negre.

Partea membranoasă a hemielitrelor este negricioasă. În general, culoarea corpului şi mai ales

desenele variază mult.

Plante atacate şi daune. Se întâlneşte frecvent şi pe cruciferele cultivate şi spontane.

Atacul este asemănător cu cel de la Eurydema ornatum.

Familia Tingitidae

Insecte de dimensiuni mici, cu antenele măciucate şi tarsele formate din 2 articole.

Tegumentul prezintă o ornamentaţie caracteristică, de broderie, cu puncte şi forme geometrice

adânci. Hemielitrele prezintă o structură caracteristică, reticulată, ce se extinde şi pe pronot.

Tigrul părului (Stephanitis pyri)

Descriere. Adultul are corpul turtit dorso-ventral şi rotunjit, de culoare albă-cenuşie,

cu pete negre. Capul este mic, antenele lungi măciucate. Capul şi toracele prezintă mici

expansiuni foliacee, rotunjite şi reticulate. Hemielitrele sunt late, transparente, reticulate, cu

celule de formă geometrică şi cu 4 macule brune. Aripile posterioare sunt transparente şi cu

nervuri longitudinale. Abdomenul este rotund, de culoare neagră-lucioasă cu un ovipozitor

chitinizat şi ascuţit în vârf. Lungimea corpului 3 - 6 mm.

Fig. 52 - Ploşniţa păru

Plante atacate şi daune. Această specie atacă de preferinţă părul şi mărul, însă gama

plantelor atacate este bogată, cupinzând majoritatea pomilor fructiferi: cais, piersic, prun,

vişin, cireş, gutui, nuc, castan, precum şi coacăz, trandafir, ca şi unele specii ornamentale de

arbuşti sau arbori. Se întâlneşte frecvent şi pe tei. Adulţii şi larvele se localizează pe partea

32

inferioară a frunzelor, unde produc înţepături şi sug sucul celular. Frunzele atacate prezintă pe

faţa superioară pete albicioase, punctate, iar pe cea inferioară se găsesc excremente şi exuvii

larvare sub forma unor punctişoare negre cu aspect lucios. În urma atacului frunzele se

îngălbenesc, apoi se brunifică, se usucă şi cad, iar fructele rămân mici şi lipsite de aromă.

Larvele şi adulţii nu părăsesc frunza atacată decât atunci când aceasta este uscată. Atacul

repetat an de an duce la debilitarea pomilor.

DESENAŢI:



33

DESENAŢI

34

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................



35


LUCRAREA 4

ORDINUL HOMOPTERA

Cuprinde insecte de diferite mărimi (de la mici până la mari), cu o diversitate mare

de forme, de culori şi de hrană. Capul este de tip hipognat, imobil, obişnuit introdus în

protorace, sprijinindu-se pe coxele anterioare. Aparatul bucal este conformat pentru înţepat şi

supt. Toracele la unele specii este vizibil segmentat, la altele însă este sudat cu abdomenul.

Picioarele sunt conformate pentru mers şi alergat sau numai pentru mers, tarsele fiind

compuse din 1-3 articole. În funcţie de specie, picioarele pot fi bine dezvoltate, reduse,

rudimentare sau pot lipsi. Indivizii aripaţi prezintă două perechi de aripi de aceeaşi

consistenţă, membranoase sau pergamentoase, şi cu nervaţie rară. În poziţie de repaus aripile

anterioare sunt dispuse sub formă de acoperiş. Abdomenul este normal conformat, uneori

prezentând formaţii caracteristice: cornicule, coadă, lobi etc.

Sunt insecte cu metamorfază incompletă, de tipurile heterometabolă (paurometabolă)

şi neometabola (homometabolă şi parametabolă).

Au regimul de hrană fitofag.

Ordinul Homoptera cuprinde cca 18000 specii, grupate în 3 subordine:Coleorrhyncha,

Auchenorrhynclia şi Sternorrhyncha; ultimele două subordine prezintă importanţă pentru

agricultură, numeroşi reprezentanţi fiind dăunători ai plantelor de cultura.

SUBORDINUL AUCHENORRHYNCHA

Cuprinde homoptere cu antene setiforme, scurte, formate din 2 articole bazale

terminate cu câte o aristă rigidă şi subţire. Aripile anterioare sunt pergamentoase, iar cele

posterioare membranose. Tarsele sunt triarticulate.

SUPERFAMILIA CICADOIDEA

Aripile prezintă nervaţie caracteristică, cu nervuri longitudinale şi transversale.

36

Aripile anterioare sunt frecvent mai consistente decât cele posterioare. Picioarele posterioare

sunt adaptate pentru sărit.

Familia Membracidae

Insecte denumite popular cicade, de dimensiuni variabile, de la mici până la mari, de

0,4-22 mm lungime, de diferite culori: galbenă-cenuşie, verde intens, brună sau neagră, cu sau

fără desen. Se recunosc uşor după ornamentaţiile pronunţate ale pronotului, foarte dezvoltat,

prelungit posterior într-o protuberanţă.

Cicada gheboasă (Ceresa bubalus)

Descriere. Adultul are 8-10 mm lungime, femelele fiind de obicei puţin mai mari

decât masculii. Corpul are culoarea verde intens sau cenuşie închis, complet acoperit de un

pronot puternic bombat, prelungit lateral cu două expansiuni, curbate iar posterior prezintă o

carenă care acoperă o parte din aripi. Aripile sunt verzi, semitransparente. Picioarele

posterioare sunt adaptate pentru sărit.

Larva în prima vârstă este de culoare albicioasă, având corpul acoperit cu mai multe

prelungiri tegumentare spiniforme.

Plante atacate şi daune. Larvele şi adulţii se hrănesc cu frunzele unui număr mare

de plante: păr, măr, piersic, salcie, plop, viţă de vie, trifoi, lucernă, cartof şi diferite plante

ornamentale (dalii, crizanteme etc.). Ouăle sunt depuse în scoarţa ramurilor, în straturile

liberiene, într-o incizie făcută de femelă. În locul unde au fost depuse ouăle scoarţa se

desprinde şi se formează crăpături din care cauză este întreruptă circulaţia sevei, ramurile cu

ponte, nu mai fructifică în mod normal, şi la atacuri puternice se usucă.

La plantele ierboase (lucernă, trifoi, sulfină etc.) şi viţa de vie, în urma atacului

produs de larve, frunzele devin roşii-violacee, se brunifică şi se usucă.

Familia Cicadellidae

Specii mici până la mari, de 1,2-28 mm lungime, de culoare variabilă: albă, galbenă,

cafenie, roşie, verde, brună sau neagră, cu desene de cele mai diverse forme şi culori.

Insectele se numesc cicade, prezintă fruntea bombată, iar ocelii sunt dispuşi pe creştet

(vertex), la depărtare de extremitatea sa anterioară.

Cicoriţa grâului (Macrosteles laevis)

Descriere. Adultul are corpul de 3-4 mm lungime, alungit, de culoare galbenă-verzuie

spre brun. Capul prezintă 6 pete negre, mai mult sau mai puţin confluente şi două dungi în

regiunea posterioară, pe vertex. La baza scutelului, de o parte şi de alta, se găseşte câte o pată

37

neagră, triunghiulară, cu 4 puncte negre. Elitrele prezintă celule clavale şi cubitale fumurii.

Plante atacate şi daune. Dăunător polifag, atacă numeroase specii de plante: cereale

(grâu, secară, ovăz, orz, porumb, orez), legume (varză, castraveţi, morcovul etc.), floarea

soarelui, mazărea, trifoi, lupin etc. Adulţii şi larvele atacă frunzele, producând înţepături

foarte fine, în urma cărora apar pete punctiforme albicioase care cu timpul se îngălbenesc şi

apoi se brunifică. Plantele atacate se dezvoltă anormal, uneori înfrăţesc puternic, dar înspica-

rea este foarte slabă. Atacul are loc în vetre. Pagube mai mari se înregistrează la cerealele de

toamnă.

SUBORDINUL STERNORRHYNCHA

Homoptere cu antene lungi, alcătuite din 3 - 15 articole. Tarsele sunt formate din 1-2

articole.

SUPERFAMILIA PSYLLOIDEA

Insecte de dimensiuni mici, cu aspect de cicade, lungimea corpului variază între 1,5

şi 6,5 mm. Antenele sunt formate din 10 articole, rareori din 8 – 9 iar pe ultimul articol

prezintă în vârf doi peri divergenţi. Tarsele au câte două articole. Picioarele posterioare sunt

adaptate pentru sărit.

Adulţii, dar mai ales larvele de vârste diferite au tegumentul bogat în glande ceroase.

Ouăle sunt depuse pe frunze sau pe scoarţă, fixate cu un peduncul.

Larvele au corpul turtit, au picioarele conformate pentru mers şi sunt destul de

mobile.

Familia Psyllidae

Insecte mici, variind între 2 - 4 mm lungime. Capul mai lat decât toracele sau egal

cu acesta. Antenele sunt subţiri, filiforme, formate din 10 articole, mai rar din 9 articole.

Fruntea este prevăzută la unele specii cu 2 lobi frontali. Toracele este prevăzut cu două

perechi de aripi membranoase, cu nervaţie simplă, hialine şi rotunjite apical. Picioarele

posterioare sunt mai lungi şi adaptate pentru sărit. Tibiile sunt prevăzute cu spini apicali şi

peri. Abdomenul este alungit şi prevăzut cu armături genitale diferite, vizibile la cele 2 sexe,

care servesc în determinarea speciilor.

Speciile sunt exclusiv fitofage, unele sunt cunoscute ca dăunătoare la pomi, legume

şi plante ornamentale.

Puricele melifer al mărului (Psylla mali)

Descriere. Adultul are corpul de culoare variabilă, după sezon, formele estivale au

culoarea verde-gălbuie iar la formele hibernante, femelele sunt mai brunificate decât masculii

şi au marginea tergitelor abdominale roşcate. În general, toracele este de culoare

38

verde-deschis până la brun-gălbui, iar abdomenul galben, cu dungi transversale închise la

intersecţia segmentelor. Capul este bine dezvoltat, prezentând 2 lobi cefalici proeminenţi.

Armătura genitală este caracteristică, paramerele la mascul au marginile aproape paralele şi

îngustate apical într-un cioc mult chitinizat. Masculul are lungimea de 3,3 - 3,5 mm, iar

femela de 3,5 - 4 mm.

Larva din prima vârstă are corpul turtit dorso-ventral, de culoare galbenă, cu benzile

dorso-abdominale negre, ochii bombaţi, de culoare roşie. Larvele din vârsta a doua au

extremitatea abdominală acoperită cu o secreţie ceroasă filamentoasă.

Plante atacate şi daune. Atacă mărul, mai rar gutuiul, în timpul verii adulţii se

întâlnesc şi pe scoruş, alun, păr, salcie, prun, frasin, stejar etc.

Puricele colonizează la început mugurii florali şi foliari, apoi frunzele şi fructele ti-

nere. În urma înţepăturilor lăstarii nu se mai dezvoltă normal, se răsucesc, frunzele tinere se

deformează, rămân mici, cu aspect clorotic. Butonii florali avortează şi se usucă, iar

pedunculii lor rămân multă vreme atârnaţi pe ramuri. Organele atacate sunt acoperite cu

dejecţii zaharoase (rouă de miere) pe care se dezvoltă ciupercile din genul Capnodium

(fumagina). Din această cauză se formează pe diferite organe atacate, un strat de culoare

neagră, care împiedică funcţiile normale ale plantelor (respiraţia, transpiraţia etc.).

Puricele melifer al părului (Psylla pyricola)

Descriere. Puricele melifer al părului prezintă două forme, una de vară şi alta de

iarnă.

Forma de vară are capul şi toracele de culoare galbenă deschis, cu pete portocalii,

abdomenul este verde, cu pete şi dungi cafenii închis, pe partea dorsală.

Picioarele sunt roşii-cărămizii. Aripile sunt bine dezvoltate, translucide, cu o pată

brună-închisă la mijloc şi cu nervurile galbene. Tibiile posterioare nu prezintă spini terminali.

Lungimea corpului este de 2,5 – 3,5 mm.

Forma de iarnă este mai mare, având 3 - 4 mm lungime, iar culoarea este mai

închisă. cu pete late, negre. Capul şi toracele precum şi tergitele şi sternitele abdominale sunt

brune închis. Femelele au abdomenul galben-portocaliu, cu pete brune-negricioase.

Larva este galbenă-brună cu corpul turtit dorso-ventral şi cu spini lungi pe margini.

Pe cap şi pe abdomen prezintă pete late brune-închise. Lungimea corpului este de 0,35-0,36

mm.

Plante atacate şi daune. Planta gazdă principală este părul dar se întâlneşte şi pe cais,

prun, măr şi arborii forestieri. Pagube mari se înregistrează în plantaţiile de peri pitici şi în

pepiniere. Atât larvele cât şi adulţii colonizează mugurii, frunzele, lăstarii şi fructele tinere cu

care se hrănesc. În urma înţepăturilor produse, organele atacate sunt stânjenite în creştere,

39

lăstarii se curbează, florile şi frunzele se răsucesc, se usucă şi cad, iar fructele rămân mici.

Părţile atacate sunt acoperite cu dejecţii dulci (roua de miere), pe care se dezvoltă diferite

ciuperci saprofite (Capnodium sp.).

Se întâlnesc şi alte specii care atacă părul: puricele melifer al părului (Psylla pyri),

care atacă mugurii, lăstarii, frunzele, florile şi fructele mici iar în urma atacului nu se constată

răsuciri foliare sau deformaţi; puricele melifer al părului (Psylla pyrisuga), la care în urma

atacului frunzele se deformează şi se formează gale.

SUPERFAMILIA ALEURODOIDEA

Insecte mici, nesăritoare, care au corpul în general alb-gălbui, galben-verziu sau

galben-portocaliu acoperit de o secreţie ceroasă pulverulentă albă, care se extinde şi pe aripi.

Antenele sunt formate din 6 articole, ultimul articol prezintă în vârf un păr ascuţit. Aripile au

o nervaţie redusă. Tarsele sunt formate din 2 articole. Glandele ceriere sunt situate pe

sternitele abdominale, iar secreţiile acestora apare sub forma unor fire de ceară strălucitoare,

care prin mişcările picioarelor, aripilor şi abdomenului sunt răspândite pe tot corpul,

exceptând ochii, sub forma unui strat făinos, ce apără tegumentul insectei împotriva

uscăciunii.

Familia Aleurodidae

Insecte mici, în general de 2 - 4 mm lungime, cu corpul şi aripile acoperite de o

secreţie ceroasă, albă, cu aspect făinos, de unde şi numele de "musculiţe albe". Antenele sunt

formate din 4 - 7 articole. Toracele este robust, picioarele au tarsele cu 2 cârlige, între care

există un apendice spiniform, care are rol în determinarea speciilor. Abdomenul este cilindric,

terminat cu o armătură genitală, după care se pot determina cu uşurinţă sexele.

Sunt insecte exclusiv fitofage. Larvele lor se aseamănă mai mult cu coccidele.

Produc pagube la diferite plante cultivate şi spontane şi mai ales la plantele din sere

(ornamentale, culturi forţate).

Musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum)

Descriere. Adultul are corpul de culoare albă-galbuie, de 1,15 - 1,3o mm lungime,

acoperit cu o pulbere albă, cu aspect pulverulent. Prezintă două perechi de aripi, aproape egale

între ele, cu nervurile reduse, de culoare albă. Ochii sunt mari şi de culoare brună. Antenele

sunt formate din 7 articole. Picioarele, în special tibiile şi tarsele, ultimul segment abdominal

şi armătura genitală sunt de culoare brună. Abdomenul este cilindric. Larva la apariţie are

corpul oval, cu picioarele scurte. Culoarea galben-deschis, iar ochii de culoare cenuşie.

Lungimea corpului este de 0,28 - 0,29 mm.

Larva în ultimul stadiu sau pupariul (puparium) are corpul chitinizat şi turtit, de

40

formă ovală. Dorsal prezintă 15 - 20 peri lungi, de culoare albă, iar pe părţile laterale o serie

de spini scurţi şi conici de aceeaşi culoare. Lungimea corpului este de 0,75 - 0,95 mm.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă; atacă frecvent la culturile forţate şi

plante ornamentale : tomate, ardei, vinete, castraveţi, Primula, Cineraria, Pelargonium,

Salvia etc. În urma înţepării şi sugerii sevei frunzelor, acestea nu mai asimilează normal, se

îngălbenesc, se usucă şi cad. Uscarea începe întotdeauna de la marginea frunzei. Cele mai

mari pagube sunt produse de larve mai ales la răsaduri.

SUPERFAMILIA APHIDOIDEA

Cuprinde homoptere cunoscute sub numele de păduchi de plante sau afide, semnalate

pe plante cultivate şi din flora spontană, pe organele verzi, în special pe frunze, care se

hrănesc cu sucul celulelor şi produc pagube foarte important. Au corpul, în general elipsoidal

sau oval, rareori globulos sau mult alungită, de maximum 5-6 mm. Culoarea cea mai

frecventă este verde, gălbuie, neagră sau cafenie închis. Unele specii sunt viu colorate în roşu,

portocaliu, culoarea fiind estompată de un strat de secreţie ceroasă care conferă corpului o

culoare cenuşie mată. Antenele sunt formate din 3 - 6 articole (larvele şi unele forme aptere

prezintă un număr mai mic de articole). Aripile sunt membranoase, cu nervaţiune redusă; cele

anterioare sunt mai mari decât cele posterioare. Picioarele sunt adaptate pentru mers, tibiile

posterioare prezintă la femelele sexuate formaţiuni caracteristice cu aspect de perişori. Tarsele

sunt formate din două articole, cu primul articol mult mai scurt decât al doilea. Pe articolul

distal se observă 2-7 sete de diferite dimensiuni şi două gheare, fără pulvillium sau empodium.

Abdomenul este alcătuit din 9 segmente cu extremitatea inferioară diferită: la unele

specii poate fi lăţită şi rotunjită sau prelungită terminată cu o formaţiune de diferite forme

(triunghiulară, digitiformă sau măciucată), mai mult sau mai puţin alungită, numită coada

(cauda). Segmentul al 6-lea abdominal, dorsal şi lateral prezintă o pereche de organe

caracteristice pentru afide, denumite "cornicule" sau "sifoane", cu aspect de tuburi. Prin

cornicule afidele elimină hemolimfă conţinând celule încărcate cu secreţie ceroasă, care este o

reacţie reflexă de apărare împotriva prădătorilor, denumită autohemoree.

Caracteristic pentru afide este polimorfismul accentuat, prezentând diferite forme

aptere şi aripate (fundatrix, virginogene, sexupare şi sexuate).

Familia Aphididae

Insecte de diferite mărimi, între 0,4 – 0,6 mm, iar în ceea ce priveşte culoarea lor este

foarte variabilă (galbenă, verde, neagră, roşie etc.). Unele specii au corpul lucios, altele sunt

acoperite cu o secreţie ceroasă. Antenele sunt constituite din 6 articole, ultimul articol

prezentând un proces terminal. Nervura mediană a aripilor anterioare este întodeauna

41

ramificată o dată sau de două ori. Nu există glande cerigene, dar se poate forma un strat

subţire (ca un strat de praf) de ceară la suprafaţa cuticulei. Tarsele sunt biarticulate iar gheara

este simplă. Abdomenul este prevăzut cu cornicule şi o coadă. Corniculele sunt alungite, cu

tubul cilindric, uneori dilatat, rareori cu aspect tronconic. Coada este de regulă alungită,

digitiformă, triunghiulară sau rotunjită. La unele specii corniculele sunt reduse la nişte simpli

pori.

Afidele sunt specii exclusiv fitofage. Trăiesc în colonii pe diferite organe ale

plantelor (frunze, tulpini, muguri, flori, rădăcini). Multe specii sunt polifage. Au un

polimorfism accentuat. În cursul ciclului biologic şi a generaţiilor lor succesive există un mare

număr de forme aripate şi aptere.

Păduchele verde al porumbului (Rhopalosiphum maidis)

Decriere. Virginogenele aptere au corpul oval –alungit, de culoare verde-închis sau

verde-albăstrui. Capul este cenuşiu închis, articolele antenale 4, 5 şi 6 sunt brune închis, iar

celelalte brune-verzui. Picioarele sunt brune-verzui sau brune-gălbui, iar tibiile şi toracele

parţial negre. Corniculele şi coada sunt de culoare neagră. Lungimea corpului este de 1,80 -

2,20 mm

Virginogenele aripate au capul şi toracele de culoare neagră, iar abdomenul este

verde sau verde închis, cu pete colorate mai închise (brune). Antenele, corniculele şi coada

sunt negre, picioarele sunt brune sau brune-gălbui. Cea mai mare parte a femurelor, capetele

tibiilor, precum şi tarsele sunt de culoare neagră. Articolul al-3-lea antenal, cel mai dezvoltat,

este prevăzut cu 13 - 27 senzorii, iar celelalte articole al 4-lea şi al 5-lea prezintă numai câte

1-2 senzorii. Lungimea corpului este de 1,70 - 2,24 mm.

Plante atacate şi daune. Acest păduche atacă porumbul şi alte graminee (sorgul,

orzul etc.), colonizând frunzele şi inflorescenţele. Păduchii se hrănesc cu prioritate pe

organele în creştere ale plantei, în verticiliu frunzei centrale, sub tecile frunzelor, pe panicule

în perioada de apariţie a lor, pe mătase sau pe partea inferioară a pănuşelor. Pe părţile atacate

ale plantei se produc pete gălbui sau brune-gălbui şi se acumulează multă rouă de miere şi

fumagină. La plantele atacate, frunzele se răsucesc uneori în formă de cornet şi nu se mai

dezvoltă normal. Ca urmare a atacului creşterea este mult întârziată sau chiar poate fi oprită,

este împiedicată polenizarea normală şi fructificarea. În afară de pagubele produse direct,

păduchele verde al porumbului este periculos şi prin faptul că este un vector al bolilor

virotice.

Păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul oval, uşor alungit, de 1,4-2 mm, de

42

culoare verde pal sau verde-gălbui, dorsal cu o dungă verde mai închisă. Antenele sunt

formate din 6 articole de culoare închisă, cu excepţia articolelor bazale care sunt mai deschise,

şi lungimea lor depăşeşte cu puţin jumătatea lungimii corpului. Corniculele sunt cilindrice,

gălbui cu partea terminală brună. Coada este conică, aproape 1/2 sau 3/4 din lungimea

corniculelor.

Virginogenele aripate prezintă caractere asemănătoare cu cele ale formei aptere.

Corpul este alungit, uşor îngustat lateral. Capul şi toracele sunt de culoare brună, iar

abdomenul verde. Antenele depăşesc în general 3/4 din lungimea corpului, al 3-lea articol este

prevăzut cu 6 - 7 senzorii, dispuşi pe toată lungimea. Corniculele sunt scurte. Aripile sunt

membranoase, bine dezvoltate, cu nervura mediană bifurcată. Lungimea corpului l,2 - 1,9

mm.

Plante atacate şi daune. Specie nemigratoare, se dezvoltă numai pe cereale (grâul,

orzul) şi alte graminee cultivate şi spontane, formând colonii masive pe frunze. În urma

atacului frunzele se răsucesc formând pseudocecidii. Pe suprafaţa lor apar pete de culoare

roşie, la început ele sunt rare, apoi se unesc treptat şi cuprind întreaga plantă, care capătă

culoarea ruginie şi apoi se usucă. Atacul se produce în vetre. La noi în ţară, sorgul este planta

cea mai atacată, mai ales în primăverile secetoase. În urma atacului plantele atacate rămân

pipernicite, au paniculele mai mici şi dau producţii scăzute. Boabele de sorg obţinute de la

plantele puternic atacate, au capacitatea de germinare scăzută.

Păduchele ovăzului (Macrosiphum avenae)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul de culoare verde deschis. Antenele sunt

de lungimea corpului sau îl depăşesc puţin. Picioarele sunt galbene, cu extremităţile

femurelor, tarselor şi tibiilor fumurii. Antenele şi corniculele sunt de culoare neagră, iar coada

este verde deschis. Lungimea corpului este de 2,0 - 2,8 mm. Corniculele reprezintă 1/3 până la

¼ din lungimea corpului şi au extremitatea reticulată. Coada prezintă o uşoară strangulare la

bază.

Virginogenele aripate au culoarea verde-gălbui, cu capul şi toracele brune-roşcate,

abdomenul este prevăzut cu 5 - 6 pete laterale mai închise. Al 3-lea articol antenal prezintă

5- 10 senzorii dispuşi în jumătatea anterioară. Aripile sunt membranoase şi transparente.

Plante atacate şi daune. Se dezvoltă pe ovăz, orz, grâu, secară, orez şi pe alte

graminee cultivate şi spontane. Coloniile de păduchi se pot găsi pe frunze, tulpini sau spicele

tinere, sugând seva din ţesuturi. În urma atacului plantele stagnează în creştere, ţesuturile se

decolorează şi se usucă. În general, daunele sunt mai mari în anii secetoşi.

43

Păduchele negru al sfeclei (Aphis fabae)

Descriere. Virginogene aptere au corpul globulos, de culoare neagră mată sau uşor

lucioasă, cu lungimea de 1,6-2,5 mm. Antenele sunt scurte, formate din 6 articole, cele

bazale şi porţiunea terminală sunt neagre, celelalte articole fiind albicioase. Femurele

anterioare sunt brune deschis, iar cele mediane şi posterioare, vârful tibiilor şi tarsele sunt

negre. Tibiile sunt galbene, cu vârfurile uşor fumurii. Corniculele sunt scurte, negre, cilindrice

şi lungi de 0,25 - 0,32 mm. Coada este scurtă şi groasă, conică, de culoare neagră, de 0,15 -

0,20 mm lungime, prevăzută cu peri subţiri, laterali.

Virginogenele aripate au corpul de 1,5-2,6 mm lungime, de culoare neagră, uneori cu

abdomenul cu reflexe verzui. Antenele sunt negre, puţin mai scurte decât corpul. Articolul al

3-lea antenal este prevăzut cu 11 - 20 de senzorii. Picioarele, corniculele şi coada au culoarea

şi structura ca şi la formele aptere.

Plante atacate şi daune. Păduchele negru al sfeclei este o specie polifagă, producând

daune la peste 200 de specii de plante ierboase, cultivate şi spontane (sfeclă, bob, fasole, mac,

lobodă, ştir, pălămidă, porumb, floarea-soarelui, spanac, hrişcă, mazăre, trifoi etc.) Pagubele

cele mai mari le produce însă la culturile de sfeclă industrială şi pentru sămânţă. Colonizează

frunzele, tulpinile şi lăstarii floriferi, producând în urma atacului răsucirea frunzelor şi un

dezechilibru fiziologic al plantelor. Invaziile mari reduc producţia de rădăcini şi sămânţă la

sfeclă cu 10-30 %. Această specie este periculoasă şi prin faptul că este un vector al unor boli

virotice.

Păduchele cenuşiu al verzei (Brevicoryne brassicae)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul globulos, de 2,1-2,6 mm lungime, de

culoare galbenă-verzuie, acoperit cu un strat ceros filamentos, sidefiu, de culoare albă-

cenuşie. Antenele şi corniculele sunt de culoare mai închisă. Regiunea bazală a procesului

terminal este aproape 1/4 din lungimea flagelului. Corniculele sunt scurte, cilindrice şi puţin

umflate spre mijloc. Coada este neagră, conică tot atât de lungă ca şi corniculele şi prevăzută

cu câte 3 peri pe fiecare parte.

Virginogenele aripate sunt de 1,9-2,0 mm lungime, cu capul şi toracele de culoare

brună închis, iar abdomenul galben-verzui, prevăzut cu câte un rând de pete pe părţile laterale

şi câteva dungi transversale în centru, de culoare mai închisă, şi acoperit în întregime cu o

secreţie ceroasă, albă-cenuşie. Antenele sunt aproape tot atât de lungi ca şi corpul, cu al 3-lea

articol prevăzut cu 50 – 60 de senzorii. Corniculele sunt scurte, îngroşate spre mijloc şi mai

închise la culoare. Coada este puţin mai lungă decât corniculele şi are o formă conică.

Plante atacate şi daune. Este o specie migratoare, evoluând pe diferite specii de

44

crucifere, dintre care cele mai atacate sunt: varza, conopida, hreanul, gulii, muştar, rapiţa.

Păduchele formează colonii, acoperind uneori complet frunzele, lăstarii şi silicvele. Ca urmare

a atacului, frunzele se îngălbenesc, iar mai târziu se usucă. Când atacul survine la plantele

tinere, acestea sunt oprite din creştere, recolta fiind scăzută. Cele mai mari pagube sunt

produse la semincerele de varză, ridichi, rapiţă la care silicvele atacate sunt deformate,

seminţele devin şiştave iar lujerii florali se colorează în albastru-verzui.

Păduchele castraveţilor (Cerosipha gossypii)

Descriere. Virginogenele aptere au forma corpului ovală, cu capul şi toracele de

culoare cenuşie, la unii indivizi este galbenă. Corpul are 1,3-2,0 mm lungime, acoperit cu o

secreţie pulverulentă ceroasă, fină. Antenele sunt de culoare galbenă, cu vârful negru

(articolului 5 şi articolul 6). Picioarele sunt galbene-verzui, palid, cu vărful tibiilor şi tarselor

de culoare neagră. Corniculele sunt negre, cilindrice şi uşor lăţite spre bază. Coada mai scurtă

decât corniculele, de culoare verde - închis prevăzută pe de o parte şi alta cu câte 2 - 3 peri.

Virginogenele aripate au capul, toracele şi corniculele negre şi abdomenul verde

închis, cu 3-4 pete latelale de culoare brună. Articolul al 3-lea antenal este prevăzut cu 5 - 8

senzorii.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, atacă bumbacul, castraveţii,

dovleceii, pepenii, ardeii, vinetele şi diferite plante de seră (Verbena, Ageratum, Begonia

etc.). Coloniile de păduchi se găsesc în special pe faţa inferioară a frunzelor şi pe lăstarii

tineri, înţepând şi sugând seva din ţesuturi. Ca urmare a atacului, frunzele se răsucesc,

formându-se pseudocecidii caracteristice sub formă de buchete; tot pe frunze apar şi pete de

culoare galbenă pal, care cu timpul se unesc, iar frunzele se usucă. În sere atacă şi în timpul

iernii. În general, plantele atacate dau recolte scăzute şi de calitate inferioară. Este cunoscut şi

ca transmiţător al unor boli virotice periculoase la plante.

Păduchele verde al mazării (Acyrthosiphon pisum)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul alungit, de 2,2-3,1 mm lungime, de

culoare verde la formele de primăvară şi brună-deschis la cele de vară. Antenele sunt de

lungimea corpului sau mai lungi, al 3-lea articol aprezintă 1-2 senzorii circulari, aşezaţi la

bază. Corniculele sunt lungi, de culoare verde pal, cu regiunea apicală mai închisă. Coada este

lungă, sagitiformă.

Virginogenele aripate au corpul de 2,3-3,5 mm lungime, de culoare verde, de diferite

nuanţe. Antenele sunt mai lungi decât corpul, de culoare verde-gălbuie iar al 3-lea articol

antenal este prevăzut cu l0 – 20 de senzorii. Picioarele sunt verzi cu vârfurile femurelor şi

45

tibiilor mai închise la culoare şi tarsele negre.

Plante atacate şi daune. Păduchele atacă diferite specii de leguminoase spontane şi

cultivate ca: mazărea, măzărichea, lucernă, tifoi, linte, ghizdei, sparcetă etc., şi produce mari

daune în culturile de mazăre şi lucernă. Colonizează mai ales baza florilor sau părţile

vegetative în creştere: frunze, tulpini, flori şi păstăi, producând veştejirea şi oprirea din

creştere a acestora. În urma atacului plantele nu se mai dezvoltă normal, şi sunt acoperite cu

numeroase exuvii şi roua de miere. Acest păduche este cunoscut şi ca un vector important al

virusurilor la unele leguminoase.

Păduchele verde al mărului (Aphis pomi)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul piriform, de 1,5 - 2 mm lungime, de

culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt galbene şi mai

scurte decât corpul. Picioarele sunt verzi, în afară de vârful femurelor, tibiilor şi tarselor care

sunt de culoare neagră. Corniculele sunt negre, iar coada este brună, reprezentând aproximativ

1/2 din lungimea corniculelor.

Virginogenele aripate au corpul de 2 - 2,5 mm lungime cu capul, antenele şi toracele

negre, abdomenul verde, picioarele gălbui, tarsele, corniculele şi coada neagră. Antenele sunt

mai scurte decât corpul. Articolul al 3-lea antenal este prevăzut cu 6 – l0 senzorii, iar al 4-lea

cu 2 - 4 senzorii.

Plante atacate şi daune. Atacă în special mărul şi părul, dar poate ataca şi: gutuiul,

scoruşul, păducelul, moşmonul. Primăvară colonizează mugurii, apoi frunzele tinere şi

vârfurile lăstarilor. În mod obişnuit se localizează pe partea inferioară a frunzelor iar în urma

înţepăturilor, acestea se deformează, se răsucesc, formându-se pseudocecidii, apoi se

îngălbenesc şi se usucă. Părţile atacate sunt acoperite cu fumagină, care se dezvoltă pe

dejecţiile zaharoase (roua de miere). La atacuri puternice, pomii au un aspect înnegrit, fructele

sunt pipernicite şi nu se mai formează mugurii de rod pentru anul următor. Pagube mari se

înregistrează mai ales în pepiniere, producând deformarea şi uscarea lăstarilor.

Păduchele verde al piersicului (Myzodes persicae)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul oval lătit, puţin globulos, de 1,4-2 mm

lungime şi de culoare verde-deschis sau verde-închis. Antenele sunt alcătuite din 6 articole, de

culoare neagră, în afară de articolul al 3-lea care este galben-verzui spre bază fiind mai lung

decât articolul 4 şi aproape de aceeaşi lungime cu procesul terminal. Corniculele sunt lungi,

de culoare galben-verzuie, cilindrice, dilatate în treimea posterioară, cu vârful mai închis,

prevăzute apical cu 2-3 striuri transversale. Coada este conică, de culoare galbenă-verzuie, iar

46

lateral pe de o parte şi alta prezintă câte 3 peri.

Virginogenele aripate au capul şi toracele de culoare neagră, abdomenul galben-

verzui, cu pete laterale şi cu benzi transversale, care median se unesc într-o pată mare, de

culoare neagră. Antenele sunt aproape de lungimea corpului, de culoare brună închisă, cu

excepţia părţii bazale a articolului al 3-lea care este gălbuie şi prevăzută cu 12-14 senzorii

aşezaţi într-un singur rând. Picioarele sunt galbene-brune, în afară de vârful femurelor, tibiilor

şi tarselor care sunt negre. Coada este de culoare brună, aproape 2/3 din lungimea

corniculelor. Lungimea corpului este de 1,8 - 2,5 mm.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, atacă peste 240 specii de plante, care

aparţin la 64 familii botanice. Sunt preferate în mod deosebit: piersicul, caisul, şi alte

sâmburoase, precum şi diferite plante ierboase ca: tomate, vinete, ardei, cartof, tutun, salată,

mazăre, fasole, spanac, lucernă, rapiţă etc. Pagube însemnate sunt produse în pepiniere, în

plantaţiile de persic şi alte sâmburoase, precum şi la plantele din seră. Păduchele formează

colonii pe partea inferioră a frunzelor, pe care le înţeapă sugând seva. Datorită atacului

ţesuturile se necrozează, iar frunzele se răsucesc, formând pseudocecidii. Dacă atacul este

puternic, frunzele se îngălbenesc şi se usucă. Pomii tineri şi puieţii din pepiniere atacaţi se

debilitează. Pe lângă pagubele directe, transmite şi diferite virusuri, care produc mozaicul la

unele plante (cartof, tomate etc.).

Păduchele negru al cireşului (Myzus cerasi)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul globulos, de culoare brună-negricioasă,

lucitoare. Antenele sunt formate din 6 articole, mai scurte decât corpul, de culoare neagră, cu

excepţia articolul al 3-lea şi al 4-lea, care sunt galbene palid. Rostrul ajunge în lungime până

la coxele picioarelor mediane. Corniculele sunt de culoare neagră, bine dezvoltate, cilindrice,

puţin îngustate la extremităţi. Coada este conică, neagră, mai scurtă decât corniculele.

Lungimea corpului este de 1,8 - 2 mm.

Virginogenele aripate sunt de asemenea de culoare neagră-lucitoare. Picioarele sunt

negre, cu excepţia bazei femurelor şi tibiile care sunt galbene sau brune pal. Articolele

antenale sunt negre, exceptând baza articolului al 3-lea care este gălbuie. Aripile sunt bine

dezvoltate. Corniculele sunt de culoare neagră, de lungimea articolului al 4-lea antenal. Coada

este de asemenea, de culoare neagră. Lungimea corpului este de 1,7 - 2 mm.

Plante atacate şi daune. În general sunt atacaţi cireşul şi vişinul, întâlnit mai ales în

pepiniere, unde produce pagube mari. Primăvara devreme colonizează frunzele şi vârfurile

lăstarilor de cireş. La invazii mari frunzele sau chiar florile şi fructele pot fi acoperite complet

de colonii de păduchi. În urma atacului frunzele se răsucese, se brunifică şi se usucă, luând

47

forma unor buchete, iar lăstarii se curbează. La invazii puternice, pomii stagnează în creştere

iar puterea de fructificare a pomilor slăbeşte.

Păduchele cenuşiu al prunului (Hyalopterus pruni)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul alungit, de culoare verde-gălbui, acoperit

cu o secreţie ceroasă, de culoare cenuşie. Antenele sunt de culoare galbenă-verzuie, cu

excepţia primului, al 2-lea articol bazal şi a procesului terminal, care sunt mai închise.

Corniculele sunt scurte, uşor curbate, dilatate spre vârf, având lungimea de 0,12-0,30 mm.

Coada este conică, de 2 ori mai mică decât corniculele, prevăzută cu câte 2 peri laterali şi unul

dorsal apical. Lungimea corpului este de 2,0 - 2,4 mm.

Virginogenele aripate au capul şi lobii toracici de culoare brună-închisă, iar

abdomenul verde deschis. Întreaga suprafaţă a corpului este acoperită cu o secreţie

pulverulentă ceroasă, albă-cenuşie. Antenele sunt de culoare brună-negricioasă, afară de

articolele 2, 3 şi 4 care sunt de culoare brună-verzuie. Al 3-lea articol antenal este mai lung

decât procesul terminal şi este prevăzut cu 32 - 34 senzorii, iar al 4-lea cu 4 - 8 senzorii.

Lungimea corpului este de 2 - 2,1 mm.

Plante atacate şi daune. Atacă în primul rând prunul, dar se întâlneşte frecvent şi pe

piersic, cais, migdal şi alte specii sâmburoase. Femela fundatrix şi fundatrigenele atacă

primăvara, lăstarii şi frunzele, formând colonii compacte. În urma înţepăturilor lăstarii nu se

mai dezvoltă normal, rămân închirciţi, iar frunzele devin clorotice, nu se răsucesc ca la atacul

altor specii de afide, ci numai se înconvoaie uşor sub greutatea indivizilor.

Păduchele verde al trandafirului (Macrosiphum rosae)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul de 2,5-3,0 mm lungime şi de culoare

verde, rareori brună. Antenele sunt mai lungi decât corpul iar al 3-lea articol este prevăzut cu

12 - 13 senzorii. Vârfurile femurelor, tibiilor şi tarsele sunt negre. Corniculele sunt lungi, uşor

lăţite spre bază, cu numeroase reticulaţii proeminente în vârf, de culoare neagră. Coada este

lungă, sagitiformă de culoare galbenă-verzuie, prevăzută lateral cu 4 peri, iar apical cu 2 peri.

Virginogenele aripate au corpul de 3-4 mm lungime, de culoarea neagră, cu

abdomenul verde-lucios, prevăzut dorsal cu dungi negre. Antenele sunt lungi, cu al 9-lea

articol prevăzut cu 42 - 58 senzorii.

Plante atacate şi daune. Coloniile de afide se dezvoltă pe diferite specii de Rosa

(trandafir, măceş), se localizează pe partea inferioară a frunzelor, lăstari şi inflorescenţe,

înţeapă şi sug sucul celular şi elimină pe acestea mari cantităţi de rouă de miere. Plantele

atacate nu se mai dezvoltă normal, florile nu se mai deschid, frunzele se îngălbenesc, iar

48

lăstarii stagnează în creştere.

DESENAŢI:



49

DESENAŢI

50

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................



51


LUCRAREA 5

Familia Eriosomatidae

Afide caracterizate prin abundenţa secreţiei ceroase, elaborate de glandele cerigene

dispuse în tegument. La formele aripate indivizii prezintă pe articolele antenale 3 - 5 rinarii

(senzorii) sub formă de dungi.

Extremitatea abdomenului este mult rotunjită, iar corniculele sunt reduse fie la simpli

pori, fie la trunchiuri de con scurte sau pot lipsi. Tarsele sunt formate din 2 articole. Formele

sexuate sunt lipsite de rostru. Perii de pe marginea anterioară a plăcii subanale sunt aşezaţi în

poziţii diferite. Fundatrixul şi generaţiile următoare trăiesc în galele formate pe frunzele de

ulm.

Păduchele lânos sau păduchele de sânge (Eriosoma lanigerum)

Descriere. Virginogenele aptere au corpul oval, globulos, de 1,7-2,5 mm lungime, de

culoare brună închisă, acoperit cu o secreţie abundentă ceroasă, care formează un înveliş

filamentos de culoare albă. Pe partea dorsală a abdomenului se găsesc patru grupe de glande

ceroase. Antenele sunt formate din 6 articole, şi reprezintă aproape 1/4 din lungimea corpului.

Rostrul atinge coxele anterioare iar ochii sunt trifaţetaţi. Corniculele sunt foarte reduse,

prevăzute pe părţile laterale cu 10 – 15 peri.

Virginogenele aripate au corpul alungit, de 1,8-2,3 mm lungime, de culoare brună

închisă. Antenele sunt formate din 6 articole; al 3-lea articol este mai lung şi prevăzut cu 16 -

20 senzorii de formă inelară. Aripile sunt mai lungi decât corpul şi au nervura mediană

împărţită o singură dată.

Acest afid când este strivit, lasă un lichid roşu ca sângele de unde îi vine şi

denumirea de “păduche de sânge”.

Plante atacate şi daune. Este un dăunător foarte periculos în regiunile cu climat mai

umed. El preferă mărul şi în cazuri foarte rare atacă părul sau gutuiul. Formează colonii

52

masive pe tulpini, ramuri, lăstari şi rădăcini, uneori pe pedunculul fructelor şi chiar pe

rădăcini în apropierea coletului. Pe lăstarii tineri se localizează la baza lor, la locurile de unire,

iar pe ramuri şi tulpini în crăpăturile scoarţei. Datorită înţepăturilur produse, ţesuturile se

hipertrofiază şi apar umflături, care treptat se măresc şi iau formă de tumori sau nodozităţi cu

aspect canceros. Pomii devin sensibili la gerurile de peste iarnă. La atacuri puternice şi

repetate pomii se usucă treptat.

Familia Phylloxeridae

Cuprinde homoptere care trăiesc pe arbori din specii de foioase (Rosaceae,

Salicaceae, Juglandaceae) şi pe diverse specii ale genului Vitis, producând gale pe frunze sau

pe rădăcini. Virginogenele (formele galicole şi radicicole) sunt prevăzute cu rostrum, în timp

ce la formele sexuate acesta lipseşte. Antenele sunt formate din 3 - 4 articole. Corniculele

(sifoanele) lipsesc.

Filoxera viţei de vie (Phylloxera vastatrix)

Descriere. Filoxera se prezintă sub 4 forme, care se deosebesc între ele prin caractere

morfologice distincte.

Forma galicolă este formată din fundatrix şi fundatrigene:

Fundatrixul sau matca este piriformă, apteră, îngustată spre partea posterioară, plată

ventral şi uşor bombată dorsal. Lungimea corpului variază între 1,5 - 2,0 mm, de culoare

galbenă murdar spre brun.

Fundatrigenele au corpul globulos, de culoare galbenă-portocalie, cu lungimea de

1,6 - 1,8 mm, iar lăţimea de 1,0 - 1,2 mm. Capul şi toracele sunt lăţite, iar abdomenul îngustat

spre partea posterioară. Antenele sunt formate din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai

dezvoltat şi prevăzut cu o senzorie primară. Procesul terminal (vârful ultimului articol) este

scurt şi îngroşat. Partea dorsală a corpului are un aspect rugos, lipsită însă de tuberculi.

Forma radicicolă (virginogenă) are o formă ovală, de 1,0-1,2 mm lungime, apteră,

prezintă dorsal 70 de tubercului de culoare închisă, dispuşi în rânduri simetrice (pe cap 12, pe

torace 28 şi pe abdomen 30). Culoarea corpului este variabilă în funcţie de anotimp: vara este

galbenă-roşcată iar spre toamnă devine brunie. Antenele sunt formate din 3 articole, ca şi la

formele galicole. Procesul terminal este mai subţire, având lungimea egală cu jumătatea

articolului al 3-lea.

Forma sexupară (aripată), ia naştere spre toamnă din forma radicicolă. Are corpul

alungit, de cca 1 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie, în afară de mezotorace care este

53

brun închis. Aripile sunt lungi, transparente, care în poziţie de repaus depăşesc lungimea

corpului. Capul, prezintă ochi compuşi, globuloşi, dispuşi laterali şi 3 oceli. Antenele sunt

bine dezvoltate, fiind egale cu 1/3 din lungimea totală a corpului; articolul al 3-lea este mai

lung decât articolele 1 şi 2 împreună şi este prevăzut cu 2 senzorii.

Formele sexuate apar din ouăle depuse de sexupare. Corpul este galben, alungit. Sunt

lipsite de aripi şi aparate bucale. Femela are lungimea corpului de 0,48 – 0,50 mm, iar

masculul 0,30 mm.

Plante atacate şi daune. Filoxera atacă diferite specii ale genului Vitis, trăind pe

diferite specii cultivate şi sălbatice (V. riparia, V. rotundifolia, V. californica etc.). Numeroase

soiuri europene sunt foarte sensibile faţă de atacul formei radicicole, în timp ce viţele

americane prezintă rezistenţă ridicată faţă de atac.

Pe rădăcinile şi radicelele atacate, prin înţepăturile şi sugerea sevei, apar deformaţii

caracteristice, denumite nodozităţi şi tuberozităţi. Nodozităţile se formează pe rădăcinile

subţiri şi au o formă caracteristică de cioc. În general, rădăcinile cu nodozităţi se usucă.

Tuberozităţile se formează pe rădăcinile mai groase, ţesuturile crapă, astfel că pot pătrunde

diferite ciuperci şi bacterii care contribuie ulterior la putrezirea rădăcinilor.

Pagubele produse de forma galicolă a filoxerei, prin galele de pe frunze, sunt fără

mare importanţă, deoarece frunzele continuă să asimileze. Viţele atacate au frunzele

îngălbenite, rămân pipernicite, nu se mai dezvoltă şi rodesc din ce în ce mai puţin, iar în 5 – l0

ani se usucă.

SUPERFAMILIA COCCOIDEA

Cuprinde homoptere care au corpul protejat de un scut sau ţeastă, de unde şi

denumirea de păduchi ţestoşi. Se caracterizează printr-un dimorfism sexual accentuat iar

tarsul este format dintr-un singur articol prevăzut cu o singură gheară.

Femelele sunt aptere, cu corpul turtit, de diferite forme: oval, piriform, globulos iar

segmentaţia corpului este puţin distinctă. Capul este contopit cu pronotul. Ochii sunt reduşi

sau lipsesc. Antenele şi picioarele sunt scurte sau atrofiate. Aparatul bucal este bine dezvoltat.

Capul şi toracele sunt de multe ori fuzionate, formând cefalotoracele sau sunt distincte.

Abdomenul este compus din 9 segmente, ultimul segment formează pigidiul, care este

prevăzut cu lobi anali terminaţi cu peri şi spini. La Diaspididae ultimele 3-4 segmente

abdominale formează pigidiul, care este prevăzut cu formaţiuni speciale: lobi, palete, spini,

parafize etc. Pe corp prezintă numeroase glande (ceriere, laccipare etc.).

Masculii sunt în general aripaţi (dipteri), prezintă o pereche de aripi membranoase,

cu o nervaţie foarte redusă şi numai rareori sunt apteri. Nu au aparat bucal, rolul lor se

limitează la împerechere. Antenele sunt bine dezvoltate, adesea moniliforme, formate în

54

general din 9-10 articole. Picioarele sunt bine dezvoltate, adaptate pentru mers.

Corpul coccidelor este protejat adesea de o ţeastă (scut sau folicol), formată din

exuviile ultimelor vârste larvare, precum şi din secreţii ceroase şi mătăsoase.

Reproducerea coccidelor este sexuată şi partenogenetică, ovipară, ovovivipară sau

vivipară.

Regimul de hrană este în general specializat; există totuşi şi specii polifage.

Numeroşi reprezentanţi sunt cunoscuţi ca dăunători periculoşi la arbori şi arbuşti fructiferi.

Familia Pseudococcidae

Femela are corpul oval, rotund sau alungit, simetric, rareori asimetric, vizibil

segmentat. Capul este contopit cu toracele, iar abdomenul este compus din 8 segmente.

Suprafaţa dorsală a corpului este bombată, iar cea ventrală plată sau uşor bombată. Aparatul

bucal este bi- sau triarticulat (labiul este format din trei articole). Antenele sunt compuse din 5

- 9 articole. Inelul anal este lăţit, aproape întotdeauna prevăzut cu peri (cu 4 sau mai mulţi

peri). Orificiul genital este situat între al 7-lea şi al 8-lea segment abdominal. Corpul este

acoperit de secreţii ceroase.

Masculul este dipter şi are corpul subţire, bombat dorsal, de 0,6-3 mm lungime.

Multe specii sunt dăunătoare, trăiesc pe diferite specii de plante lemnoase sau

ierboase: pe tulpini, ramuri, lăstari, pe frunze, sau între teacă şi tulpină şi deseori pe rădăcini.

Sunt specii monofage, oligofage sau polifage.

În ţara noastră se cunosc peste 50 specii, dintre care unele sunt dăunătoare culturilor

de sere, pe plantele ornamentale, la culturile citrice etc.

Păduchele lânos al lămâiului (Pseudococcus adonidum)

Descriere. Femela are corpul oval, de 3-3,5 mm lungime, cu tegumentul moale, fără

ţeastă, de culoare roz-gălbuie şi acoperit cu o pulbere ceroasă albă, cu aspect făinos. Pe părţile

laterale prezintă câte 17 filamente conice, ceroase. Antenele sunt formate din 8 articole.

Picioarele sunt normal dezvoltate, de culoare brună. Abdomenul se termină cu două perechi

de filamente caudale, din care o pereche depăşeşte lungimea corpului. Dorsal şi marginal

prezintă 34 de grupe de spini glandulari mici. Femela poartă un ovisac alb-pâslos, format din

numeroase filamente ceroase, în care se găsesc 100 – 150 de ouă. Este vovivipar. Larva este

asemănătoare cu adultul, de culoare galbenă-roşiatică.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, care atacă: Citrus, Ficus, Orchidea,

Dracaena, Cactus, Asparagus. Adulţii şi larvele colonizează frunzele şi ramurile. Pe frunze se

localizează pe partea inferioară de-a lungul nervurilor. În urma atacului, frunzele se

55

îngălbenesc, se usucă şi cad. Daunele sunt amplificate şi prin instalarea fumaginei pe

dejecţiile zaharoase abundente (roua de miere) ale păduchelui. Pagube mari se înregistrează în

serele calde şi umede. La invazii puternice, plantele stagnează în dezvoltare.

Familia Diaspididae

Homoptere de dimensiuni mici, de 0,9-2,0 mm lungime, cu corpul femelei circular,

cordiform sau alungit, apod şi moale, de diferite culori: albă, albă-gălbuie, galbenă,

portocalie, brună, roz sau violet, acoperit de un scut de natură sericigenă, format din exuvii

suprapuse, care depăşeşte marginile corpului. Acest scut este tipic fiecărei specii şi poate fi

folosit ca un caracter de determinare a speciilor. La femelă ultimele segmente abdominale

sunt unite, formând pigidiul, prevăzut cu lobi, palete, spini, parafize şi glande şi care este

caracteristic prin conformaţie sa, fiecărei specii în parte. Masculii sunt dipteri, cu corpul

alungit, alb-gălbui, brun sau violet, care în satadiile de larvă, prenimfă şi nimfă este acoperit

de un scut sericigen.

Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus)

Descriere. Femela are corpul circular sau cordiform, de culoare galben-portocaliu, de

0,8-1,2 mm, prezentând un scut circular, cu diametrul de 1,6 - 2,2 mm, de culoare

brună-cenuşie, cu o pată galbenă portocalie în mijloc. Este lipsită de ochi, antene, picioare şi

aripi, fiind imobilă. Rostrul este bine dezvoltat, aproape de 2 ori mai lung decât corpul.

Pigidiul prezintă 2 perechi de palete. Paletele primare (mediane) sunt mai dezvoltate, cu

marginile interne drepte, iar marginile externe sunt oblice şi cu o scobitură pronunţată. Între

paletele primare şi cele secundare se găsesc 2 piepteni, iar după paletele secundare 3 piepteni

caracteristici, lăţiţi şi dinţaţi în vârf. Pe partea dorsală a pigidiului se află 3 grupe de glande

tubulare, lungi şi subţiri, producătoare de mătase, din care îşi confecţionează scutul.

Masculii sunt mai mici decât femelele, de 0,8 – 0,9 mm, cu corpul alungit şi de culoare

galbenă-portocalie sau brun-gălbuie. Spre deosebire de femele, prezintă ochi, antene formate

din 10 articole, o pereche de aripi membranoase şi picioare. Aparatul bucal este rudimentar,

deoarece nu se hrănesc. În stadiul larvar, scutul este mai mic, alungit, de culoare

brună-cenuşie şi cu exuvia larvară aşezată excentric.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, putând să trăiască pe un număr de

peste 150 specii de pomi fructiferi, arbuşti şi plante ierboase. Atacă mai ales pomii roditori:

mărul, părul, gutuiul, piersicul, coacăzul, cireşul şi într-o mai mică măsură prunul, vişinul,

caisul, mirobolanul, viţa de vie etc. Dintre arbuşti este atacat frecvent gutuiul japonez, lemnul

câinesc, păducelul, fragi şi căpşuni. Se întâlneşte şi pe specii forestiere ca: pløp, salcâm, tei,

56

salcie, ulm.

Formează colonii pe scoarţa tulpinilor şi ramurilor, pe frunze şi fructe se localizaează

pe partea superioară şi inferioară, precum şi în depresiunile peduncului şi caliciului. Se

hrăneşte înţepând şi sugând seva, injectând în ţesuturi, enzime care descompun celuloza şi

colorează ţesutul lemnos şi pulpa fructelor în roşu sau roşu-violet. Ca rezultat al hrănirii,

ramurile secătuiesc de sevă şi se degarnisesc de muguri, iar ţesuturile se necrozează, cauzând

uscarea pomilor de la vârf către bază. La pomii puternic atacaţi, scoarţa se necrozează şi

crapă, fructele rămân pipernicite, se deformează şi crapă, iar frunzele se pătează şi îşi pierd

capacitatea de asimilare clorofiliană.

Pe fructe, petele apar mai ales în depresiunea pedunculului şi în regiunea caliciului

sub forma unor aureole roşii, căpătând un aspect pătat. Pe frunze, păduchele se localizează

obişnuit de-a lungul nervurilor. Pagube mari se înregistrează în pepiniere şi în plantaţiile din

primii ani, care se usucă în 2-3 ani.

Păduchele ţestos al mărului (Quadraspidiotus ostreaeformis)

Descriere. Femela are corpul circular sau piriform, gălbui sau gălbui-portocaliu, de

1,1-1,3 mm lungime. Scutul femelei este cenuşiu închis, circular, cu exuvia larvară castanie-

roşcată sau galbenă-portocalie, dispusă excentric. Pigidiul este portocaliu şi prezintă 3 perechi

de lobi şi 3 grupe de palete: 2 palete simple, spiniforme şi scurte, între lobii primari; 2 palete

între lobii primari şi secundari (una dinţată şi cealaltă spiniformă) şi 2-3 palete între lobii

secundari şi terţiari (una dinţată şi cealaltă spiniformă). Derma dorsală a pigidiului este

prevăzută cu 5 grupe de glande sericigene. Pe faţa ventrală a pigidiului, spre deosebire de

păduchele din San José se află 5 grupe de glande perivaginale, dispuse astfel: 6-12; 6-10; 4-6;

6-10; 6-12.

Masculul este de culoare galbenă, de 0,50 - 0,75 mm lungime, posedă ochi, antene,

aripi şi picioare. În vârful abdomenului prezintă o apofiză lungă, care serveşte pentru

copulaţie. Scutul mascul, de aproximativ 1 mm lungime, este oval, uşor convex, cu exuviile

larvare aşezate uşor excentric, de culoare cenuşie închisă.

Plante atacate şi daune. Este un dăunător polifag, atacă numeroase specii lemnoase

forestiere şi ornamentale ca: plopul, salcia, teiul, stejarul, ulmul, fagul, platanul etc., iar dintre

speciile pomilor fructiferi: mărul, prunul, părul, piersicul, caisul etc. Colonizează părţile

aeriene ale arborilor: tulpinile, ramurile, frunzele şi fructele. La atacuri puternice, ramurile

tinere pot fi complet acoperite de scuturile păduchelui. Spre deosebire de păduchele din San

José, nu produce pete roşii caracteristice, decât în cazuri izolate şi numai pe fructe.

57

Păduchele ţestos al părului (Epidiaspis betulae)

Descriere. Femela are corpul lăţit, piriform, cu lobii abdominali ieşiţi lateral, de

culoare galbenă şi cu pigidiul portocaliu. Scutul femel este circular sau subcircular, cu margi-

nile de multe ori neregulate de culoare ccnuşie, cu exuvia larvară centrală, brună-roşcată,

având diametrul de 1,5 - 1,8 mm. Pigidiul prezintă numai o singură pereche de palete

(mediane), dezvoltate şi sudate la baza lor internă, celelalte palete fiind reduse la nişte mici

protuberanţe. Pe fiecare parte a pigidiului există câte 7 – 8 spini, cu baza lăţită, încovoiaţi spre

interior, având forma unor cârlige. Pe partea ventrală se găsesc glande circumgenitale dispuse,

în 5 grupe.

Masculul este gălbui, de 0,50-0,75 mm lungime, aripat, cu scutelul negru. În stadiul

larvar scutul mascul are formă de bastonş de 0,9-1,2 mm lungime cu carena mediană, de

culoare ccnuşie închisă.

Plante atacate şi daune. La noi în ţară este răspândit mai ales în livezile de peri;

poate fi întâlnit însă şi pe alte specii ca: piersic, migdal, prun, cireş etc. Păduchele se

localizează mai ales la ramificaţii şi la baza mugurilor. Din cauza atacului se formează pe

scoarţă crăpături şi umflături caracteristice. Ramurile se deformează iar creşterea este

împiedicată. La atacuri puternice, pomii tineri se usucă.

Păduchele virgulă al pomilor (Lepidosaphes ulmi)

Descriere. Femela are corpul alungit, de culoare albă sau alb-gălbuie cu pigidiul

galben sau galben-portocaliu. Pigidiul este prevăzut cu 2 perechi de palete. Perechea a doua

este bilobată, cu lobul extern redus, iar cele mediene sunt mai late decât înalte, scobite lateral

şi rotunjite la extremitate. Pigidiul nu posedă piepteni, ci numai peri, ascuţiţi. Glandele

circumgenitale sunt aşezate în 5 grupe. Scutul femel este brun-castaniu, lucios, alungit, având

forma unei virgule sau a unei scoici de midii, de unde vine şi denumirea de “păduchele

virgulă”.

Masculul are culoarea brună-violacee, prezentă: ochi, antene, picioare şi o pereche de

aripi bine dezvoltate de culoare albă. Scutul mascul este alungit de 1,5 mm lungime, de

culoare brun-castanie.

Plante atacate şi daune. Păduchele virgulă al pomilor parazitează peste 30 de specii

de pomi fructiferi: măr, prun, păr, cais, nuc, piersic etc., precum şi o serie de esenţe forestiere

şi ornamentale: plop, salcie, ulm, liliac, pin etc. Colonizează ramurile şi tulpinile. În urma

atacului, arborii se debilitează, iar dacă atacul se repetă câţiva ani la rând, încep să se usuce de

la vârf spre bază. Pomii slăbiţi sunt expuşi atacului altor paraziţi animali şi vegetali. Cei mai

sensibili la atac sunt pomii tineri.

58

Păduchele ţestos al trandafirului (Aulacaspis rosae)

Descriere. Femela are corpul piriformde 1,0-1,8 mm lungime, de culoare roz, cu

pigidiul portocaliu, segmentaţia abdomenului bine distinctă. Scutul femel este circular sau

oval, cu contur neregulat, exuvia marginală este de culoare albă, iar exuvia larvară, centrală,

brună-roşiatică. Lungimea scutului este de 2-3 mm. Pigidiul prezintă 3 perechi de palete,

dintre care cele mediane, dezvoltate divergente şi înfundate la marginea pigidială; paletele

laterale sunt formate fiecare din câte 2 lobi. Glandele perivaginale sunt aşezate în 5 grupe.

Masculul are corpul de culoare roşcată, dipter, cu aripi de culoare albă. Scutul mascul este

alungit, eliptic, albicios şi prezintă 3 carene, exuvia este aşezată spre extremitate şi este de

culoare roşie sau galbenă.

Plante atacate şi daune. Această specie atacă trandafirul, şi alte plante rosacee

(Fragaria, Cicas, Rubus etc.). La atacuri puternice tulpinile şi lăstarii de trandafir sunt

acoperiţi complet. Datorită atacului, trandafirii parazitaţi sunt stânjeniţi în dezvoltare iar

ţesuturile atacate se necrozează şi se usucă.

Familia Lecaniidae (Coccidae)

Insecte cu corpul fără un înveliş special, acoperit numai cu o secreţie ceroasă. Femela

are extremitatea abdomenului prevăzută cu adâncituri, în care se găseşte anusul, acoperit cu

solzi triunghiulari. Se înmulţeşte sexuat sau partenogenetic.

Păduchele ţestos al prunului (Parthenolecanium corni)

Descriere. Femela adultă are o formă globuloasă, bombată, alungită, de 3 - 6 mm

lungime, cu corpul castaniu mat sau lucios, prevăzut cu o carenă mediană evidentă. Antenele

sunt bine dezvoltate, formate din 7 articole. Perii marginali sunt scurţi şi spiniformi. Spinii

stigmatici sunt bine dezvoltaţi, unul mare median şi doi spini mici laterali. Dorsal prezintă

glande ceriere, laccipare, în număr de 18 glande filiere. Glandele tubulare sunt acoperite de

îngroşări chitinoase.

Masculul este aripat, cu corpul de culoare brună-închisă iar aparatul bucal este redus.

Larva primară (în prima vârstă) este ovală, turtită dorso-ventral de culoare

galbenă-deschis, având 0,50 - 0,52 mm lungime.

Larva secundară (vârsta a 2-a) are corpul turtit şi prezintă dorsal o carenă

longitudinală. Coloraţia corpului este brun-roşcată. În acest stadiu se diferenţiază şi sexele, în

larvă femelă secundară (hibernantă) şi larvă mascul, care are corpul puţin mai alungit decât

cel femel. Larva femelă secundară, prezintă glande ceriere ventrale şi glande stigmatice.

59

Antenele sunt formate din 7 articole, dintre care al 3-lea şi al 5-lea sunt mai lungi şi

pubescente.

Plante atacate şi daune. Este unul din principalii dăunători ai livezilor de pruni, mai

ales pentru cele situate în regiunile colinare.

Poate fi întâlnit şi pe piersic, salcâm, stejar, ulm, corn, viţă de vie etc., precum şi pe

unele plante ierboase: soia, canepă etc. La pomi atacă ramurile, lăstarii tineri şi frunzele. Atât

larvele cât şi femelele colonizează scoarţa şi ramurile, producând necrozarea ţesuturilor. În

urma atacului frunzele se etiolează parţial sau total şi cad în masă, recolta se diminuează

anual, iar pomii neîngrijiţi se usucă. Părţile atacate sunt acoperite de dejecţii dulci, pe care se

dezvoltă fumagina, împiedicând procesele fiziologíce ale plantei.

Păduchele ţestos al piersicului (Sphaerolecanium prunastri)

Descriere. Femela are corpul globulos emisferic, de culoare castanie până la brun

închis, cu o nuanţă neagră-lucioasă. Antenele sunt formate din 7 articole. Pe partea dorsală

prezintă numeroşi peri, iar spinii marginali sunt dispuşi în 2 - 3 rânduri. Masculul are corpul

alungit, de 1,1-1,4 mm lungime, de culoare cărămiziu-roşcat sau vişiniu. Antenele sunt

compuse din 10 articole pubescente, aripile sunt hialine. Scutul este alb, reticulat, format din 2

celule de natură ceroasă.

Larva primară este eliptică, de culoare roşcată sau cărămizie, cu antenele formate din

6 articole pubescente.

Larva secundară femelă (hibernantă) este eliptică, de culoare castanie, cu corpul uşor

turtit, iar cea masculă este subeliptică, de asemenea de culoare castanie. Spinii stigmatici sunt

egali, iar cei marginali sunt aşezaţi pe un singur rând. Glandele stigmatice sunt dezvoltate iar

pe margini se găsesc glande ceriere.

Plante atacate şi daune. Se întâlneşte pe piersic, prun, cais, corcoduş, de multe ori

în asociaţie cu Parthenolecanium corni. Atacul este asemănător cu al păduchelui ţestos al

prunului. Deşi această specie este mai puţin răspândită, totuşi produce pagube destul de mari.

Păduchele ţestos al viţei (Pulvinaria vitis)

Descriere. Femela adultă are corpul de culoare castanie, aproape neagră, piriform

sau circular, ventral este plat iar dorsal espe puţin bombat. Dorsal prezintă 3 striuri cuticulare,

transversale. Lungimea corpului este de 5 – 8 mm, iar lăţimea între 3 - 5 mm. Tegumentul

dorsal este prevăzut cu glande filiere, laccipare şi ceriere, iar ventral prezintă glande

discoidale, localizate median în zona ultimelor segmente abdominale şi numeroase glande

cilindrice sericigene, a căror secreţie formează sacul oviger.

60

Masculul are corpul alungit, de culoare roşcată şi este aripat. Lungimea corpului este

de 1,4 - 1,6 mm.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, atacă numeroase plante din familii

botanice diferite: viţa de vie, coacăzul, plopul, salcia, mesteacănul etc.

Păduchele ţestos al lămâiului (Lecanium hesperidum)

Descriere. Femela are corpul brun-verzui sau brun-gălbui, asimetric, plat, toracele

este prevăzut dorsal cu o carenă longitudinală, însoţită de alte carene fine, îndreptate spre

margine şi multe pete de culoare închisă. Antenele sunt formate din 7 articole, aproape

conice; articolul al 2-lea prezintă un păr lung, iar al 4-lea unul scurt. Lungimea corpului este

de 3 - 4 mm, iar lăţimea 2 – 3 mm.

Larvele primare sunt gălbui sau verzi-gălbui, corpul este plat, de 0,4-0,5 mm

lungime, având antene formate din 6 articole.

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă, atacă diferite specii de plante din sere:

Citrus, Ficus, Camelia, Clivia, Agave etc. Atacă mai ales organe verzi ale plantelor, formând

colonii, larvele şi adulţii se localizează pe ambele feţe ale frunzelor de-a lungul nervurilor,

producând decolorarea ţesuturilor. Plantele puternic atacate se usucă. Atacul produs de acest

păduche este însoţit adesea de cel al ciupercilor din genul Capnodium (fumagina).

61

DESENAŢI:



62

DESENAŢI

63

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................



64


LUCRAREA 6

ORDINUL COLEOPTERA

Insecte de diferite dimensiuni, de la l - 2 mm până la 3 cm. Adulţii prezintă două

perechi de aripi, cele anterioare sunt transformate în elitre, iar cele posterioare membranoase.

La unele specii elitrele sunt reduse sau numai aripile posterioare sunt reduse sau chiar lipsesc.

Capul este liber, de tip prognat, ortognat sau hipognat. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt

şi masticat sau pentru ros şi masticat. Antenele sunt bine dezvoltate, pluriarticulate, alcătuite

în general din 11 - 12 articole. Pronotul este bine dezvoltat. Picioarele prezintă diferite

transformări, fiind adaptate pentru alergat, sărit, săpat, înot etc. Tarsul este format din 25

articole.

Metamorfoza este holometabolă.

Larvele sunt oligopode sau apode. Pupa este liberă.

Regimul de hrană este foarte variabil. Există specii fitofage, zoofage, necrofage etc.

Subordinul ADEPHAGA

Cuprinde specii în general zoofage, cu 3 perechi de palpi. Antenele sunt în general

filiforme sau setiforme. Tarsele sunt alcătuite din 5 articole. Larvele sunt de tip campodeiform

– oligopod.

Familia Carabidae

Insecte cu antene setiforme, aşezate lateral, înaintea ochilor, alcătuite din 11 articole.

Picioarele sunt adaptate pentru alergat, cu tarsele pentamere. Carabidele sunt în general

insecte prădătoare, care fac parte din genurile Carabus, Calosoma, Pterostichus. Unele specii

sunt dăunătoare plantelor de cultură.

Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

65

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, puţin bombat dorsal şi de culoare

brună-închis sau negru. Antenele, picioarele şi partea ventrală a corpului este de culoare

brună-roşcată. Protoracele este bombat, baza şi marginile laterale sunt puternic punctate.

Elitrele prezintă striaţiuni longitudinale formate din puncte. Lungimea corpului variază între

12 - 16 mm.

Larva matură este de tip campodeiform, de 30-35 mm lungime, are corpul de culoare

albă-cenuşie, cu capul şi toracele brune-închis. Dorsal segmentele abdominale sunt prevăzute

cu sclerite chitinizate, de culoare brună-castanie. În partea posterioară corpul se subţiază şi

prezintă pe ultimul segment abdominal două apofize chitinizate şi păroase.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă, adulţii şi larvele atacă numai cerealele

cultivate şi spontane. Adulţii atacă florile şi boabele în formare, la grâu, secară şi orz. Larvele

atacă frunzele cerealelor de la răsărire din toamnă şi până primăvara târziu, în luna mai.

Atacul lor este caracteristie; frunzele plantelor tinere sunt trase în interiorul galeriilor şi sunt

sfâşiate astfel încât din ele nu rămân decât nervurile. Frunzele atacate sunt împinse din galerii,

şi după uscare, în majoritatea cazurilor, apar sub forma unor bucle sau ghemotoace. Atacul se

întâlneşte uneori la plante imediat după răsărire şi se manifestă în vetre.

Pagubele cele mai mari sunt produse de larve, toamnă, atunci când grâul este de

curând răsărit, producând uneori chiar compromiterea totală a culturii.

SUBORDINUL POLYPHAGA

Cuprinde insecte cu 2 perechi de palpi. Antenele sunt foarte variate ca formă.

Familia E1ateridae

Cuprinde insecte denumite popular gândaci pocnitori sau fauri. Adulţii au corpul

alungit, obişnuit îngustat în regiunea posterioară. Pronotul este mobil în plan vertical, cu un

proces prosternal, care în stare de repaus se găseşte aplecat într-o cavitate mezosternală

(aparatul de pocnit). Antenele în general sunt serate, mai rar pectinate sau filiforme. Tarsele

sunt pentamere.

Larvele, cunoscute sub denumirea de "viermi sârmă", sunt oligopode, viermiforme şi

cu tegumentul puternic chitinizat.

Multe specii din această familie sunt dăunătoare plantelor cultivate. Larvele atacă

părţile subterane ale multor plante de cultură.

Gândacul pocnitor sau faurul (Agriotes lineatus)

Descriere. Adultul are corpul alungit de 7-10 mm lungime, de culoare brun-roşcată,

66

cu elitrele mai deschise, uşor ascuţite posterior. Capul este mic şi globulos, antenele sunt

formate din 11 articole, setiforme. Pronotul este mai lung decât lat, interstriile intermitente

ale elitrelor sunt mai late cu o pubescenţă deasă, care formează benzi longitudinale mai

deschise la culoare.

Larva este cilindrică, de culoare galbenă sau brună-gălbuie, de 20 - 25 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Adulţii nu produc daune, ei se hrănesc cu polen,

întâlnindu-se mai ales pe florile umbeliferelor. Larvele sunt extrem de dăunătoare, prezintă un

polifagism accentuat. Ele atacă părţile subterane la porumb, tutun, cartof, floarea-soarelui,

diferite specii de legume (tomate, ardei, morcovi etc.), diferite ierburi spontane etc. Atacul se

manifestă la început prin îngălbenirea frunzelor şi apoi prin uscarea completă a plantei.

În rădăcinile plantelor mai suculente (sfeclă, morcov etc.) sau în tuberculi şi bulbi,

larvele sapă galerii. Plantele de cerealele sunt roase sub nivelul coletului, rozându-le de la

exterior.

Găndacul pocnitor (Agriotes ustulatus)

Descriere. Adultul are corpul alungit, îngustat posterior. Pronotul este negru, elitrele

sunt galbene-castanii sau castaniu-închis, cu striaţiuni longitudinale formate din puncte.

Antenele şi picioarele sunt de culoare galben-brun. Lungimea corpului variază între 9 - 12

mm.

Larva are corpul cilindric, de culoare galbenă sau brună-gălbuie, cu tegumentul tare.

Plante atacate şi daune. Atacul este asemănător cu cel al speciei A. lineatus.

Gândacul pocnitor (Agriotes sputator)

Descriere. Adultul are corpul alungit, îngustat posterior, de culoare brună-roşcată sau

brună-negricioasă. Pronotul este de aceeaşi lungime şi lăţime cu puncte mici, dese, lucitor.

Marginile pronotului, antenele şi picioarele sunt gălbui. Lungimea corpului este de 6 - 8 mm.

Larva este de culoare galbenă-deschis, dorsal uniform punctată, cu segmentele mate şi

cu uşoare încreţituri (zbârcituri). Ultimul segment abdominal are o formă conică şi prezintă

dorsal la baza sa, mici cavităţi ovale, de culoare brună. Lungimea corpului larvei ajunge până

la 25 mm.

Plante atacate şi daune. Atacul este asemănător cu al speciei A. lineatus.

Gândacul pocnitor (Agriotes obscurus)

Descriere. Adultul are corpul convex, de culoare brună-închis şi mată. Pronotul este

puternic convex, mai lat decât lung, cu unghiurile posterioare îndreptate înapoi. Elitrele sunt

67

puţin mai largi median şi prezintă numeroase puncte dispuse în linii longitudinale. Ele sunt

uniform acoperite cu perişori. Lungimea corpului variază între 7 - 9 mm.

Larva este asemănătoare cu a speciei A. sputator, de care se deosebeşte prin aceea că

segmentele primei jumătăţi ale corpului sunt lucitoare, aproape netede dorsal. Posterior celor

două cavităţi dorsale se găsesc linii puţin distincte care nu depăşesc o treime din segmentul

anal. Lungimea larvei ajunge până la 25 mm.

Plante atacate şi daune. Atacul acestei specii este identic cu cel al A. lineatus.

Familia Buprestidae

Insecte asemănătoare elateridelor, cu corpul adesea cu coloraţii metalice. Pronotul nu

este însă mobil, antenele sunt scurte, serate.

Larvele sunt apode, cu toracele foarte lăţit sub formă de paletă. Se dezvoltă în lemn,

săpăndu-şi galerii în tulpini, rădăcini şi ramurile arborilor.

Gândacul negru al puieţilor (Capnodis tenebrionis)

Deseriere. Adultul are corpul masiv, alungit, de culoare neagră. Pronotul este

cordiform, cu suprafaţa rugoasă, şi cu îngroşări reliefate, acoperite de o secreţie albă. Elitrele

sunt îngustate posterior, de asemenea cu pete albicioase. Lungimea corpului este de 20 - 27

mm.

Larva matură are corpul turtit dorso-ventral, toracele este puternic lăţit, lipsit de

picioare. Abdomenul este format din segmente aproape dreptunghiulare, care se micşorează

spre partea posterioară.

Plante atacate şi daune. Gândacul negru al puieţilor atacă diferite specii de arbori

fructiferi şi forestieri, cei mai atacaţi sunt piersicul şi caisul. Adulţii se hrănesc cu muguri,

frunze şi scoarţa lăstarilor tineri. Larvele rod galerii la colet sau în rădăcini. Acestea sunt

adesea sinuoase, lungi şi pline de rumeguş. Pomii atacaţi au frunzele veştejite şi îngălbenite şi

în scurt timp se usucă. Pagube mai mari se înregistrează la pomii tineri.

Familia Nitidulidae

Insecte mici, având forma corpului foarte variată. Antenele sunt măciucate, cu

măciuca compusă din 1-4 articole. Tarsele sunt pentamere. Elitrele sunt adesea trunchiate la

vârf şi nu acoperă vârful abdomenului.

Cuprinde specii care trăiesc în flori, ciuperci sau chiar substanţe animale în

descompunere.

68

Gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus)

Descriere. Adultul are corpul oval, turtit, de culoare neagră, cu reflexe metalice,

verzui-albăstrui iar pe partea dorsală prezintă o punctuaţie deasă şi fină. Antenele sunt

măciucate cu măciuca formată din 3 articole. Picioarele de culoare închisă, cu tibiile

anterioare de culoare brun-roşcată sau gălbui. Lungimea corpului este de 2,5 - 3,0 mm.

Larva este oligopodă de culoare albă-cenuşie, cu capul brun. Corpul larvei este

acoperit cu negi negri, prevăzuţi fiecare cu câte o setă. Lungimea larvei mature este de 3-4

mm.

Plante atacate şi daune. Gândacul lucios al rapiţei atacă diferite plante crucifere ca:

rapiţa, muştarul, conopida şi altele. Adulţii şi larvele rod butonii florali, distrugând părţile

interioare ale acestora (stamine, pistil) din care cauză ele se usucă. La o infestare puternică,

într-n boboc floral se pot găsi 10-15 larve. Pagube mari produce la culturile semincere de

rapiţă, determinând căderea florilor şi reduce considerabil producţia de sămânţă.

Familia Coccinellidae

Insectele din această familie au corpul circular sau oval. Partea dorsală este convexă,

uneori aproape hemisferică, cu pete negre, albe, galbene sau roşli iar partea ventrală este

plană. Antenele sunt scurte, uşor clavate.

Cuprinde insecte, în general zoofage cunoscute ca prădători activi care se hrănesc cu

insecte mici (Aphididae, Coccidae etc.). Unele specii sunt dăunătoare plantelor.

Buburuza lucernei (Subcoccinella 24 - punctata)

Deseriere. Adultul are corpul de 3-4 mm lungime, sferic, puternic bombat dorsal şi

plat pe partea ventrală, de culoare brun-roşcată. Pronotul prezintă 3 pete negre, iar elitrele 24

de puncte negre. Aceste puncte uneori se contopesc între ele sau lipsesc. Antenele sunt foarte

mici cu ultimul articol mai lung decât celelalte.

Larva matură are corpul oval-alungit, de culoare albă-gălbuie, cu puncte negre, capul

castaniu. Dorsal prezintă digitaţii spinoase, dispuse în şiruri transversale şi prevăzute cu peri

de diferite mărimi. Lungimea larvei ajunge până la 6 mm.

Plante atacate şi daune. Buburuza lucernei atacă frunzele la diferite specii de legu-

minoase perene cultivate (lucernă, trifoi, ghizdei) şi anuale (fasole, soia), precum şi la unele

leguminoase spontane (Genista sp. şi Galega sp.). Atât adulţii cât şi larvele rod epiderma

superioară şi parenchimul frunzelor din care îşi extrag hrana, prin presare, resturile rămânând

lipite pe limbul foliar ca nişte dungi paralele de culoare albicioasă, în formă de creste. Atacul

se produce în vetre, în culturi observându-se frunze cu aspect reticulat. La atacuri mari

69

frunzele se răsucesc şi se usucă, reducându-se producţiile de masă verde la culturile de

lucernă şi trifoi.

Familia Meloidae

Insecte de talie mijlocie. Capul puternic, gâtuit înapoia tâmple lor. Pronotul este mai

îngust decât elitrele, care sunt mult mai scurte decât abdomenul. Tarsele anterioare şi mediane

pentamere, cele posterioare tetramere; ghearele sunt despicate în vârf şi cu apendice.

Insectele emit o substanţă iritantă cu miros penetrant.

Dezvoltarea este hipermetabolă. Adulţii sunt fitofagi, iar larvele sunt prădătoare; sunt

şi specii parazite la albine (Apidae).

Căţelul frasinului sau cantarida (Lytta vesicatoria)

Descriere. Adultul are corpul alungit cilindric, de 12-21 mm lungime şi de culoare

verde-metalic. Antene sunt formate din articole filiforme, de culoare neagră, cu primul articol

verde-metalic. Elitrele sunt glabre, uneori de culoare verde-albăstrui care acoperă abdomenul

în totalitate. Picioarele sunt negre.

Plante atacate şi daune. Căţelul frasinului atacă frunzele de frasin, liliac, lemn

câinesc etc. Adulţii rod frunzele, iar la invazii mari arborii sau arbuştii pot fi complet

desfrunziţi.

Familia Tenebrionidae

Insecte cu corpul alungit, în general de culoare închisă. Aripile posterioare sunt adesea

rudimentare sau lipsesc. Tarsele anterioare şi mediane sunt pentamere iar cele posterioare

tetramere.

Larvele sunt oligopode, viermiforme, cu tegumentul chitinizat. Larvele se cunosc sub

denumirea de "viermi sârmă falşi". Ele se deosebese de larvele de Elateridae (viermi sârmă),

prin următoarele caractere: au capsula cefalică mult mai rotundă, picioarele anterioare sunt

mai lungi şi mai groase decât celelalte. La viermii sârmă toate cele 3 perechi de picioare sunt

aproape de aceeaşi lungime.

Sunt insecte fitofage, unele sunt vătămătoare la plantele de cultură sau la diferite

produse depozitate.

Gândacul pământiu (Opatrum sabulosum)

Descriere. Adultul are corpul oval, de 6-11 mm lungime, uşor convex, de culoare

neagră. Pronotul este lăţit, cu o punctuaţie deasă şi regulată. Elitrele prevăzute striuri

longitudinale evidente şi interstrii mărginite de tubercule lucioase, plate, aşezate longitudinal.

Pe corp se găsesc adesea resturi de pământ.

Larva are 14-18 mm lungime, este subcilindrică şi de culoare castaniu-galbenă, cu

70

tegumentul puternic chitinizat iar segmentul anal prezintă la vârf 16-22 de peri.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă, atacând numeroase plante, dintre care

preferă floarea soarelui, porumb, sfeclă, tutun, bumbac, lucernă etc. Adulţii rod seminţele

imediat după încolţire, cotiledoanele, uneori tulpiniţele după răsărire, zona coletului şi

frunzele bazale ale plantelor de câmp şi chiar calusul puieţilor din pepiniere. Larvele se

hrănesc cu părţile subterane ale plantelor, provocând aceleaşi pagube ca şi viermii sărmă.

Gândacul făinii sau moleţul (Tenebrio molitor)

Descriere. Are corpul de 12-18 mm lungime, de culoare castanie-negricioasa. Capul

este plat, hexagonal, mai îngust decât protoracele. Pronotul este puţin mai lat decât lung, rar

punctat şi prevăzut cu o depresiune longitudinală mediană. Elitrele prezintă striuri

longitudinale fine. Antenele şi picioarele sunt de culoare brună.

Larva matură, cunoscută sub numele de "vierme de făină", are corpul cilindric de

culoare galbenă-portocalie.cu 2 excrescenţe (apendice) divergente. Lungimea larvei este de 30

- 35 mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii şi larvele se hrănesc cu diferite făinuri, boabe de

cereale, paste făinoase, pesmeţi, pâine şi alte produse. Produc daune atât prin consumul direct,

cât şi prin dejecţiile şi exuviile lor, care scad mult valoarea comercială a făinurilor sau chiar o

fac de mai multe ori neconsumabilă.

Gândăcelul făinii (Tribolium confusum)

Descriere. Adultul se aseamănă foarte mult cu gândacul făinii (Tenebrio molitor), de

care se deosebeşte prin culoarea corpului, care este roşcat-lucitoare şi prin mărime, fiind mult

mai mic, de 4 - 5 mm lungime.

Larva la apariţie este albă, apoi gălbuie prezentând pe segmentul 9 abdominal 2

excrescenţe triunghiulare. Lungimea larvei ajunge până la 7 mm.

Plante atacate şi daune. Această specie se hrăneşte cu diferite făinuri şi tărâţe, paste

făinoase, biscuiţi, legume, fructe uscate, plante medicinale etc. Datorită dejecţiilor făina

capătă o culoare mai închisă şi au un miros şi gust respingător, din care cauză devin

neconsumabile.

Gândăcelul castaniu al cerealelor (Tribolium castaneum)

Descriere. Adultul are corpul alungit, de 3-4 mm lungime, de culoare brună-roşcată.

71

Capul este turtit dorso-ventral şi prelungit. Antenele sunt măciucate. Pronotul este la fel de lat

ca şi lung. Elitrele sunt prevăzute cu striuri punctate.

Larva este oligopodă, având corpul alungit de 5-6 mm lungime, de culoare albă-

gălbuie.

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă, hrânindu-se cu baoabe de cereale, făină,

tărâţe, fructe uscate, ciocolată şi cacao. Ca urmare a activităţii de hrănire excrementele şi

exuviile pe care le elimină sunt depozitate pe produsele alimentare care se depreciază

calitativ, având un miros şi un gust neplăcut.

DESENAŢI:



72

DESENAŢI

73

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................



74


LUCRAREA 7

Familia Scarabaeidae (cărăbuşi)

Insecte cu corpul mai mult sau mai puţin convex. Antenele sunt genunchiate şi

măciucate, cu măciuca lamelată. Măciuca este alcătuita din 3 - 7 articole. Picioarele sunt

adaptate uneori pentru săpat.

Larvele sunt oligopode, de tip melolontoid, cu corpul cilindric, îngroşat şi moale,

încovoiate spre partea ventrală, fiind cunoscute sub numele de "viermi albi". Ele trăiesc în sol

şi se hrănesc cu părţile subterane ale plantelor.

Sunt insecte fitofage, unele specii fiind extrem de dăunătoare.

Forfecarul (Lethrus apterus)

Descriere. Adultul are corpul puternic bombat dorsal, de culoare neagră-mată.

Mandibulele sunt puternic dezvoltate, mai ales la mascul. Antenele sunt măciucate, cu

măciuca conică, formată din 3 articole. Pronotul este convex, puternic dezvoltat. Elitrele sunt

scurte şi unite între ele iar aripile posterioare lipsesc, din care cauză insecta nu poate zbura.

Lungimea corpului este de 14 - 24 mm.

Larva are corpul de culoare albă-gălbuie cu capul brun, de 28 - 30 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, atacă diferite plante: viţa de vie, floarea

soarelui, soia, porumbul, sfecla, precum şi numeroase plante spontane. Adulţii retează

mugurii, frunzele şi lăstarii plantelor pe care le trag în galerii, formează ghemotoace din care

se hrănesc larvele. Pagubele cele mai mari le provoacă la viţa de vie.

Cărăbuşul de mai (Melolontha melolontha)

Deseriere. Adultul are corpul negru, de 20-25 mm. Capul şi pronotul sunt negre,

75

uneori cu reflexe metalice verzui. Elitrele sunt brune-roşcate, cu carene longitudinale.

Abdomenul prezintă pe părţile laterale câte 6 pete triunghiulare albe. Picioarele sunt castanii.

Pigidiul este conic, prelungit posterior în formă de coadă. Măciuca antenală la mascul este

formată din 7 articole, iar la femelă din 6 articole.

Larva numită "vierme alb" sau "găinuşe", are corpul curbat de culoare albă-gălbuie,

capul, protoracele şi picioarele brune-gălbui. Segmentul anal este cenuşiu-albăstrui.

Deschiderea anală este transversală. Partea posterioară a sternitului anal prezintă două rânduri

longitudinale de spinişori sau sete drepte, aproximativ paralele între ele, puţin convergente

distal. În fiecare rând se găsesc câte 20-30 spini. Lungimea corpului este de 40 - 50 mm.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, atacă un număr mare de plante. Adulţii

atacă frunzele la diferite specii de arbori forestieri şi fructiferi, mai ales pe cele de foioase şi

numai sporadic la conifere, preferând: stejarul, ulmul, fagul, mesteacănul, plopul, salcia,

cireşul, prunul etc. La atacuri mari frunzele sunt complet distruse din care rămân numai ner -

vurile principale. Uneori atacă florile şi chiar fructele în formare.

Larvele atacă rădăcinile diferitelor plante ierboase sau lemnoase : plante rădăcinoase

(sfeclă, morcov ete.), tuberculifere, bulbifere, precum şi la puieţii din pepinierele viticole şi

pomicole. Rădăcinile subţiri sunt distruse complet. La rădăcinile lignificate larvele rod ţesutul

cortical, din care cauză circulaţia se întrerupe. La tuberculi, rizomi, bulbi etc., produc galerii

în interiorul acestora. Cele mai mari pagube se înregistrează în pepinierele de pomi şi viţă.

Cărăbuşul marmorat (Polyphylla fullo)

Deseriere. Adultul are corpul de culoare castanie-negricioasă sau roşcată. Elitrele

prezintă pete albe, ceea ce le dă un aspect marmorat. Antenele sunt măciucat lamelate, fiind

mai mari la mascul. Lungimea corpului este de 24 - 36 mm.

Larva este aproape de 2 ori mai mare decât larva cărăbuşului de mai, ajungând până la

75 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă, adulţii rod frunzele la diferite specii de

arbori, iar larvele atacă părţile subterane ale diferitelor plante ierboase şi lemnoase, producând

pagube foarte mari mai ales în şcolile de viţă.

Cărăbuşul de stepă (Anoxia villosa)

Descriere. Adultul are corpul de culoare roşcat-castanie, pe partea dorsală prezintă o

pubescenţă albă, fină, culcată. Elitrele sunt lipsite de pete şi rânduri de perişori. Pigidiul este

rotunjit, cu o pubescenţă scurtă, deasă, culcată şi cu peri ridicaţi, izolaţi. Lungimea corpului

este de 24 - 28 mm.

76

Larva este asemănătoare cu cea a cărăbuşului de mai, având lungimea de 4 - 5 cm.

Plante atacate şi daune. Larvele cărăbuşului de stepă prezintă un polifagism

accentuat. Atacă rădăcinile, la diferite plante ierboase şi lemnoase. Pagube mai mari produce

la culturile de cereale (grâu, orz, ovăz şi porumb), la floarea soarelui, precum şi în plantaţiile

tinere de viţă şi pomi.

Plantele atacate se îngălbenesc şi se usucă.

Gândacul negru al porumbului (Pentodon idiota)

Deseriere. Adultul are corpul robust şi convex, cu partea dorsală netedă, de culoare

neagră. Clipeul este rotunjit şi prevăzut pe marginea anterioară cu 2 dinţişori mici obtuzi.

Fruntea prezintă un mic tubercul, iar elitrele câte o tuberozitate humerală şi una anteapicală.

Lungimea corpului variază între 14 - 22 mm.

Larva are capul brun-închis, restul corpului alb-gălbui. Segmentul anal este rotunjit

posterior şi divizat prin 2 cute. Pe sternitul anal se găsesc o serie de sete în formă de cârlige,

aşezate neregulat.

Plante atacate şi daune. Adulţii atacă frecvent porumbul, inul, floarea soarelui,

sfecla, diferite plante spontane şi uneori puieţii din pepiniere, rozând plantele la colet.

Larvele se hrănese cu rădăcinile subţiri ale diferitelor plante cultivate sau spontane.

Cărăbuşelul verde al viţei de vie (Anomala solida)

Descriere. Adultul are corpul oval alungită, de 12-15 mm lungime, de culoare verde,

cu luciu metalic, arămiu sau albăstrui. Baza pronotului prezintă lateral o bordură. Capul este

globulos şi fin punctat, de culoare galbenă-brunie. Antenele sunt măciucate cu măciuca de

culoare galbenă. Elitrele prezintă striaţiuni longitudinale formate din puncte, şi nu acoperă

complet abdomenul.

Larva este de tip scarabeid (melolontoid).

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă, care pe lângă viţa de vie atacă nucul,

salcia, mărul, cireşul, prunul, stejarul, ulmul etc. Pagube cele mai mari se înregistrează mai

ales la viţa de vie. Adulţii rod frunzele, frecvent pe cele tinere din vârful lăstarilor. Frunzele

atacate au un aspect sfâşiat, dantelat după care se usucă. La atacuri masive, frunzele sunt

distruse aproape în întregime, din care rămân numai nervurile principale.

Cărăbuşelul cerealelor (Anisoplia austriaca)

Descriere. Are corpul de 13-15 mm lungime, de culoare neagră. Capul şi pronotul

sunt negre, cu reflexe metalie verzui şi cu o pubescenţă redusă. Elitrele sunt castanii,

77

unicolore sau prezintă o pată neagră în formă de pătrat în jurul scutelului. Marginile laterale

ale elitrelor sunt prevăzute cu un rând de peri în formă de ţepi, mai ales în regiunea humerală.

Abdomenul este acoperit cu o pubescenţă deasă, culcată. Pigidiul este prevăzut apical cu un

smoc de peri albi.

Larva este asemănătoare cu a cărăbuşului de mai, însă este mai mică, de 25 - 35 mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii rod boabele în lapte sau în pârgă la cereale, mai ales

la grâu şi secară. Boabele atacate prezintă rozături neregulate la suprafaţă. O dată cu hrănirea,

insectele scutură o parte din boabe. La invazii mari pot fi distruse complet.

Larvele trăiesc în sol şi se hrănesc cu substanţe humice şi rădăcinile subţiri ale

plantelor ierboase.

Cărăbuşelul cerealelor (Anisoplia segetum)

Descriere. Adultul este asemănător cu A. austriaca însă este mai mic, 10 - 12 mm.

Corpul este de culoare neagră, cu luciu metalic, verzui sau arămiu pe cap, pronot şi picioare.

Pronotul este mai lat decât lung, prevăzut cu o puternică convexitate mediană şi este mai

îngust, decât elitrele. Elitrele sunt galbene-cafenii, pe margini se găsesc peri lungi, groşi erecţi

şi rari. Corpul este acoperit cu o pubescenţă albă-gălbuie.

Plante atacate şi daune. Atacul este asemănător cu al speciei A. austriaca.

Cărăbuşelul cerealelor (Anisoplia agricola)

Descriere. Adultul are corpul convex dorsal de culoare neagră, cu luciu verzui.

Elitrele sunt galbene-castanii sau castanii-roşcate, cu mai multe pete negre, care alcătuiesc un

desen de forma unei ancore. Lungimea corpului este de l0,5 - 13,0 mm.

Plante atacate şi daune. Atacă la fel ca A. austriaca.

Cărăbuşelul cerealelor (Anisoplia lata)

Descriere. Adultul are corpul negru, capul şi pronotul cu reflexe verzui. Elitrele sunt

foarte late, de culoare castanie-roşcată sau neagră-cafenie aproape glabre, cu luciu slab.

Lungimea corpului este de 11,0 - 14,5 mm. Caracteristic speciei este forma corpului, mult

lăţită.

Plante atacate şi daune. Atacul este similar cu al speciei A. austriaca.

Familia Rutelidae

Gândacul păros (Epicometis hirta)

Descriere. Adultul are corpul de culoare neagră, mată, acoperit cu o pubescenţă deasă

de culoare cenuşie sau galbenă-roşcată. Pronotul prezintă o carenă longitudinală mediană.

78

Elitrele sunt cenuşii, cu pete albe. Pigidiul este unicolor. Tibiile anterioare sunt prevăzute cu 3

dinţi. Lungimea corpului este de 9 - 12 mm. Larva matură este de culoare albă-gălbuie, cu

capul brun-gălbui. Corpul este format din 12 segmente, cu partea posterioară mai lăţită; lateral

prezintă 9 stigme. Lungimea corpului este de 23 - 25 mm.

Plante atacate şi daune. Este dăunător ca adult, provocând în unii ani pagube mari la

pomii fructiferi. Primăvara devreme, adulţii se hrănesc cu florile diferitelor plante spontane

(rapiţă, muştar etc.) sau ale unor arbori cu înflorire timpurie (salcie, corn etc.). Odată cu

înflorirea pomilor fructiferi, trec pe florile acestora, distrugând organele interne sau chiar

sepalele.

DESENAŢI:



79

DESENAŢI

80

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................



81


LUCRAREA 8

Familia Chrysomelidae (gândaci lucioşi)

Insecte cu corpul în general scurt, masiv, glabru şi lucios, uneori metalizat. Antenele

sunt filiforme sau cu ultimele articole antenale puţin îngroşate. Unele specii de Chrysomelidae

(Halticinae) au picioarele posterioare conformate pentru sărit. Larvele sunt oligopode de tip

“crisomelid” (cu corp uşor bombat dorsal).

Gândacul bălos al ovăzului (Lema melanopa)

Descriere. Adultul are corpul alungit, de culoare albastră-verzuie, cu capul şi antenele

negre. Peronotul şi picioarele sunt portocalii. Elitrele sunt albastre cu reflexe metalice,

prevăzute cu striaţiuni longitudinale, punctiforme. Lungimea corpului între 4,4 – 5,5 mm.

Larva în ultimul stadiu, are corpul bombat dorsal, de culoare albă-gălbuie. Corpul este

acoperit cu excremente (sac stercoral) cu rol în păstrarea umidităţii corpului. Lungimea

corpului larvei este de 5,5 – 7,7 mm.

Plante atacate şi daune. Gândacul ovăzului este un dăunător ce preferă ovăzul. Poate

ataca însă şi la orz, grâu, secară şi chiar la porumb.

Adulţii perforează frunzele sub formă de linii longitudinale de diferite mărimi paralele

cu nervurile principale. Larvele rod epiderma superioară şi parenchimul sub formă de dungi

longitudinale. Frunzele atacate capătă un aspect albicios. Atacul se produce, de obicei, în

vetre, care se disting de la distanţă ca nişte pete albe în lan. Atacul produs de larve este mult

mai important decât cel al adulţilor. Daune importante produc în anii secetoşi.

Gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis)

82

Descriere. Adultul are corpul oval, de 6 – 11 mm lungime, de culoare roşie-cărămizie

pe partea dorsală şi neagră pe partea ventrală. Pronotul este convex şi este prevăzut cu o

bandă lată, longitudinală, mediană şi câte o pată punctiformă de o parte şi de alta negre.

Scutelul este negru. Elitrele sunt prevăzute cu câte o bandă discoidală longitudinală şi cu o

bandă comună suturală, de culoare neagră.

Larva matură oligopodă, are corpul alungit, îngustată posterior de culoare brun-

negricioasă. Dorsal, pe fiecare segment prezintă şiruri de negi pubescenţi. Corpul larvei este

de 12 – 14 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă. Insecta atacă numeroase specii de crucifere

cultivate şi spontane. Dăunează atât ca adult (toamna), cât şi larvă (primăvara) prin roaderea

frunzelor până la scheletuire.

Adulţii rod frunzele marginal sau le perforează. Primăvara adulţii noii generaţii atacă

frunzele, bobocii florali şi chiar silicvele plantelor semincere. Pagube mari se înregistrează în

toamnă, la semănăturile tinere de rapiţă, când densitatea adulţilor este mare.

Larvele atacă în primăvară timpuriu. În primele stadii rod una din epiderme şi

parenchimul frunzelor, iar în ultimele stadii întreg limbul foliar, lăsând intacte doar nervurile.

Gândacul albastru al muştarului (Colaphellus sophiae)

Descriere. Adultul are corpul oval, dorsal convex, de culoare verde-albăstruie cu luciu

metalic. Vârful elitrelor alungit. Lungimea corpului între 4 – 5,5 mm.

Larva de culoare brună-negricioasă, bombată în treimea posterioară. Lungimea până la

7 mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii rod frunzele marginal sau perforează frunzele, iar

larvele consumă între nervuri limbul foliar la muştar alb, muştar de câmp, gulie, conopidă,

varză etc.

Gândacul roşu al lucernei (Phytodecta fornicata)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, convex de culoare roşie-cărămizie pe

partea dorsală. Capul negru. Pronotul este convex, prevăzut cu 2 macule negre. Scutelul este

negru. Pe elitre prezintă câte 3 pete negre şi una comună pe sutură. Lungimea corpului este de

5 – 7 mm.

Larva în ultimul stadiu are corpul de culoare cenuşie. Segmentele abdominale prezintă

şiruri transversale regulate de negi prevăzuţi cu peri. Lungimea corpului este de 9 – 10 mm.

83

Plante atacate şi daune. Atacă îndeosebi lucerna. Adulţii rod frunzele marginale sau

le perforează. La invazii mari plantele sunt defoliate complet şi se usucă, astfel încât producţia

de masă verde este mult afectată.

Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata)

Descriere. Adultul are corpul oval, de 10 – 12 mm lungime, puternic convex dorsal.

Culoarea generală este galbenă-portocalie cu capul şi pronotul roşcat. Pe cap există o pată

triunghiulară neagră, iar pe pronot prezintă 11 pete negre, printre care cea mai dezvoltată de

forma literei “V”. Pe elitre se găsesc câte 5 dungi negre caracteristice de unde şi denumirea

“decemlineata”. Aripile posterioare sunt portocalii.

Larva matură are corpul alungit, dorsal puternic convex, de culoare roşie-cărămizie,

capul negru. Toracele şi părţile laterale ale abdomenului sunt prevăzute cu pete negre.

Lungimea corpului este de 8 – 10 mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii şi larvele distrug frunzele şi lăstarii diferitelor specii

de plante cultivate şi spontane din familia solanacee. Preferă vinetele, cartoful, tomatele.

Pagubele cele mai mari le produce la culturile de cartofi. Când nu mai găsesc plante verzi

pentru hrană, gândacii pot ataca tuberculii de cartof sau fructele de vinete. La atacuri

puternice nu rămân decât resturi de tulpini.

Gândacul roşu al cepei (Lilioceris merdigera)

Descriere. Adultul are corpul de culoare roşie-portocalie pe partea dorsală. Elitrele

sunt alungite, prevăzute cu 10 striuri longitudinale, formate din puncte. Lungimea corpului

este de 6,0 – 7,5 mm.

Larva matură are corpul de culoare roşcată, acoperit dorsal cu un strat de excremente

propriu în amestec cu o substanţă mucilaginoasă. Lungimea corpului este de 8 – 10 mm.

Plante atacate şi daune. Adulţii şi larvele rod frunzele şi inflorescenţele la ceapă,

usturoi şi alte liliacee. Larvele, grupate câte 4 – 5 rod frunzele de la vârf către bază. Frunzele

atacate se ofilesc şi se usucă, bulbii rămânând mici.

Gândacul roşu al crinului (Lilioceris lilii)

Descriere. Adultul are corpul de culoare galben-roşcată. Capul, antenele, picioarele şi

partea ventrală a corpului sunt negre. Pronotul mai mic decât jumătatea elitrelor, prezintă câte

o sinuozitate laterală puternică. Lungimea corpului este de 6 – 8 mm.

84

Larva matură este de culoare galbenă-portocalie, cu capul şi picioarele negre.

Segmentele abdominale prezintă plăci mici, negre, prevăzute fiecare cu câte 2 peri. Corpul

larvei este acoperit cu un înveliş mucilaginos, format din excremente.

Plante atacate şi daune. Insecta atacă crinul cultivat. Adulţii şi larvele rod frunzele şi

mugurii florali, depreciind calitatea florilor.

Gândacul punctat al sparanghelului (Crioceris duodecempunctata)

Descriere. Adultul are corpul alungit, de culoare roşie-gălbuie pe partea dorsală.

Elitrele cu striuri fine, sunt alungite şi prevăzute cu 6 macule negre fiecare. Uneori petele de

pe elitre lipsesc. Lungimea corpului este de 5,0 – 6 mm.

Larva este galbenă-roşcată, cu capul şi picioarele galbene. Protoracele prezintă două

pete brune. Lungimea variază între 7 – 8 mm.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă. Această specie preferă sparanghelul.

Adulţii şi larvele rod frunzele şi lăstarii de sparanghel, din care cauză plantele se îngălbenesc

şi se usucă.

Gândacul ţestos al sfeclei (Cassida nebulosa)

Descriere. Adultul are corpul eliptic, convex dorsal, având aspectul de insectă

ţestoasă. Dorsal are culoarea cafenie-roşcată cu luciu auriu-metalic, iar partea ventrală este

neagră. Elitrele au marginile îngroşate şi prevăzute cu puncte negre. Lungimea corpului

variază între 5 – 8 mm.

Larva oligopodă are corpul lăţit, îngustat în partea posterioară, de culoare verde-palid.

Capul este ascuns sub pronot. Segmentele corpului sunt mărginite de prelungiri membranoase

(apofize), caracteristice. Ultimul segment abdominal prezintă ventral o prelungire retractilă

(Pygopodium) şi dorsal prezintă 2 apofize subţiri (furca). De acestea sunt prinse exuviile şi

excrementele, care formează sacul stercoral.

Plante atacate şi daune. Adulţii şi larvele atacă diferite plante chenopodiacee,

provocând daune importante la sfeclă. Adulţii rod frunzele, producând perforaţii neregulate.

La atacuri în masă, toate frunzele pot fi distruse nerămânând decât nervurile principale.

Larvele spre deosebire de adulţi, distrug la frunze una din epiderme şi parenchimul,

producând rosături circulare.

Gândacul roşu al plopului (Melasoma populi)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, fin punctat, de culoare neagră, cu luciu

metalic verzui sau albăstrui. Pronotul este verde. Elitrele sunt cărămizii-roşcate prevăzute în

partea posterioară cu o maculă neagră. Lungimea corpului variază între 10 – 12 mm.

85

Larva matură are corpul de culoare albă-gălbuie, cu capul şi picioarele negre. Dorsal

prezintă pete negre. Lungimea corpului este de 14 – 15 mm.

Plante atacate şi daune. Atacă plopul şi uneori salcia. Adulţii rod limbul foliar în

mod neregulat. Larvele în prima vârstă distrug epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor,

iar după năpârlire scheletuiesc sau rod în întregime limbul foliar.

Gândacul ulmului (Galerucella luteola)

Descriere. Adultul are corpul alungit, puţin turtit dorso-ventral, de culoare verde-

gălbuie. Capul prezintă 4 macule negre. Pronotul cu 3 pete negre. Elitrele au dungi

longitudinale negre. Partea dorsală a corpului este fin pubescentă. Lungimea corpului este de

6 – 8 mm.

Larva în ultima vârstă are corpul de culoare galbenă sau brun-cenuşie cu capul negru.

Lungimea este de 8 – 9 mm. Segmentele toracice şi abdominale prezintă 2 şiruri de sclerite

negre.

Plante atacate şi daune. Adulţii rod frunzele de ulm sub forma unor orificii de

diferite mărimi, situate între nervuri. Larvele în primele stadii rod epiderma inferioară şi

parenchimul, astfel încât frunzele capătă un aspect reticulat adică de reţea. Larvele din

ultimele stadii scheletuiesc frunzele. La atacuri repetate mai mulţi ani la rând arborii se

debilitează şi sunt colonizaţi ulterior de diferite specii de ciuperci sau de specii de cari

(Scolytidae).

Puricele negru al verzei (Phyllotreta atra)

Descriere. Adultul are culoarea neagră, cu luciu albastru-verzui. Capul, pronotul şi

elitrele prezintă o punctaţie fină deasă. Lungimea corpului este de 1,8 – 2,5 mm. Picioarele

posterioare sunt adaptate pentru sărit.

Larva oligopodă în ultimul stadiu are corpul alungit, de culoare albă-gălbuie; capul,

toracele şi abdomenul sunt negre lucioase. Ultimul segment abdominal este prevăzut terminal

cu un spin cornos.

Plante atacate şi daune. Dăunătorul atacă plante crucifere cultivate şi spontane,

producând pagube mai mari la culturile de varză şi conopidă.

Adulţii atacă frunzele, rozând epiderma superioară şi parenchimul sub formă de

ciupituri circulare. Odată cu creşterea frunzelor, în aceste locuri, se formează orificii, care dau

frunzelor un aspect ciuruit. Daune importante se înregistrează la plantele tinere şi mai ales pe

timp de secetă.

Larvele sunt edafice şi în general nu produc daune.

86

Puricele vărgat al verzei (Phyllotreta nemorum)

Descriere. Adultul are corpul negru, cu luciu metalic-verzui sau albăstrui. Elitrele

prezintă câte o dungă longitudinală de culoare gălbuie. Lungimea corpului este de 2,5 –

3,5 mm.

Larva are corpul alungit, de culoare galbenă. Capul şi picioarele sunt negre. Ultimul

segment abdominal prezintă un apendice asemănător unui cârlig.

Plante atacate şi daune. Puricele vărgat atacă diferite plante crucifere: varza,

conopida, gulia. Larvele acestei specii sunt miniere; o singură larvă poate mina mai multe

frunze. Adulţii produc ciuruiri ale frunzelor. Frunzele atacate, cu timpul se usucă. Uneori

atacă şi silicvele, depreciind producţia de sămânţă.

Puricele inului (Aphthona euphorbiae)

Descriere. Adultul are culoarea corpului neagră-albăstruie uneori neagră- verzuie cu

luciu slab. Pronotul este prevăzut cu o punctaţie foarte fină. Elitrele sunt uşor turtite dorso-

ventral, cu umerii bine aparenţi, ele prezintă o punctaţie deasă, puţin distinctă. Lungimea

corpului este de 1,5 – 2,2 mm. Picioarele posterioare sunt conformate pentru sărit.

Larva este oligopodă cu corpul cilindric de culoare albă-sidefie, capul castaniu-gălbui.

Plante atacate şi daune. Adulţii hibernanţi ciuruiesc sau rod frunzele plăntuţelor de in

imediat după răsărire, începând cu frunzele cotiledonale. La invazii puternice, mai ales în anii

cu primăveri secetoase, culturile pot fi compromise. În timpul verii noii adulţi ciuruiesc

frunzele şi atacă tulpina, depreciind astfel calitatea fibrelor textile.

Larvele atacă rădăcinile de in, în care sapă galerii mici superficiale.

Puricele sfeclei (Chaetocnema tibialis)

Descriere. Adultul are corpul bombat, de culoare neagră-brunie cu reflexe metalice.

Capul prezintă o carenă longitudinală. Pronotul lucios prezintă o punctaţie deasă. Elitrele

prezintă striuri longitudinale regulate şi interstriuri lucioase. Lungimea corpului este de 1,5 –

2,0 mm.

Larva are corpul de culoare albă iar capul şi picioarele sunt galbene-brunii.

Plante atacate şi daune. Insectele rod epiderma superioară şi parenchimul frunzelor

diferitelor specii de chenopodiacee. Pagubele cele mai mari le produc însă culturilor de sfeclă

mai ales în perioada răsăririi plantelor. Adulţii rod frunzele producând ciuruiri, iar larvele se

87

dezvoltă pe rădăcini fără a provoca daune sesizabile. Dăunează mai ales în primăverile

secetoase la plantele de-abia răsărite, producând pagube importante culturilor de sfeclă.

DESENAŢI:



88

DESENAŢI

89

PROBLEME







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................

90




LUCRAREA 9

Familia Bruchidae (gărgăriţe fără rostru)

Insecte cu corpul mic scurt. Elitrele sunt trunchiate şi nu acoperă pigidiul. Capul cu

un rostru foarte scurt. Picioarele posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare. Larva apodă.

Gărgăriţa mazării (Bruchus pisorum)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit de culoare neagră, acoperit cu o pubescenţă

deasă, cenuşie. Elitrele sunt prevăzute cu mai multe pete albe. Pigidiul este acoperit cu o

pubescenţă albă, iar apical prezintă două pete negre de formă ovală. Lungimea corpului este

de 4,0 – 5,0 mm.

Larva neonată are corpul încovoiat, de culoare roşiatică. Larva matură este apodă, de

culoare albă. Capul este castaniu cu mandibule brune.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa mazării este o specie monofagă. Soiurile tardive

sunt mai puţin atacate. Adulţii nu sunt dăunători, ei se hrănesc cu polenul florilor de mazăre.

Larvele se dezvoltă în interiorul boabelor de mazăre, consumând o mare parte din

conţinut. Într-un bob de mazăre se dezvoltă numai o singură larvă. Facultatea germinativă a

boabelor de mazăre atacate scade până la 30 %. Valoarea comercială a boabelor de mazăre

atacate este depreciată datorită exuviilor şi excrementelor insectei.

91

Gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit pubescent, de culoare cenuşie-roşcată.

Capul este alungit, negru. Pronotul este conic. Abdomenul, picioarele, baza antenelor şi

ultimul lor articol sunt roşcate. Lungimea corpului este de 3,5 – 4,0 mm. Pigidiul este cenuşiu

şi incomplet acoperit de elitre.

Larva matură este apodă. Are corpul încovoiat, de culoare albă, cu capul brun.

Lungimea corpului este de 4,0 – 5,0 mm.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa fasolei atacă toate speciile de fasole, uneori fiind

atacată şi soia. Produc daune numai larvele care rod în interiorul boabelor de fasole sub foma

unor loje. Într-un singur bob se pot dezvolta până la 28 de larve. Boabele atacate de larve se

recunosc uşor după numeroasele orificii de ieşire a adulţilor. Fasolea atacată este complet

devalorizată. Atacul are loc atât în câmp cât şi în depozite.

Familia Curculionidae (gărgăriţe cu rostru)

Insecte cu capul alungit în formă de rostru.

Larvele sunt apode.

Gărgăriţa cenuşie a sfeclei (Bothynoderes punctiventris)

Descriere. Insecta are corpul alungit, de 10 – 12 mm lungime, de culoare neagră,

acoperit cu solzi cenuşii. Rostrul prezintă o carenă longitudinală mediană. Pe pronot se află o

carenă longitudinală mediană şi o gropiţă bazală. Elitrele sunt ovale, acoperite cu solzi

cenuşii. Vârful elitrelor este rotunjit. Segmentele abdominale 2, 3 şi 4 prezintă pe partea

inferioară pete negre lucioase, de unde şi denumirea de “punctiventris”.

Larva este apodă, albă, de tip curculionid cu corpul moale, încovoiat puţin şi încreţit

pe partea dorsală. Lungimea corpului variază între 12 -–14 mm.

Plante atacate şi daune. Această gărgăriţă este considerată ca cel mai periculos

dăunător al culturilor de sfeclă. Un singur individ poate distruge într-o zi 10 – 12 plante

retezând de la colet plăntuţele tinere. Pe măsură ce plantele cresc, atacul acestui dăunător se

manifestă prin roaderea parţială a frunzelor, care ulterior se ofilesc.

Larvele rod vârfurile rădăcinilor sau se introduc în interiorul lor. Din această cauză

pivotul emite rădăcini laterale. Plantele atacate sunt stânjenite în dezvoltare şi dau producţii

scăzute.

Răţişoara sfeclei (Tanymecus palliatus)

92

Descriere. Adultul are corpul oval alungit, negru, acoperit cu solzi şi pubescenţă

culcată, de culoare brună-cenuşie. Rostrul scurt şi gros. Elitrele au marginile paralele, cu

umerii proeminenţi. Aripile posterioare sunt atrofiate din care cauză insecta se deplasează

numai prin mers. Lungimea corpului variază între 8,5 – 12 mm.

Larva de tip curculionid, de culoare albă, cu capul brun-gălbui. Pe corp prezintă

perişori de culoare gălbuie. Lungimea este de 10 – 12 mm.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă. Atacă sfecla, porumbul, floarea-

soarelui, coriandrul etc., precum şi diferite plante spontane: scaieţii, lăptuca, urzica etc.

Adulţii rod complet frunzele cotiledonale sau le retează de la colet. La invazii mari

culturile sunt compromise.

Larvele se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante, însă pagubele produse de ele nu

sunt semnificative.

Răţişoara sau gărgăriţa de porumbişte (Tanymecus dilaticollis)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, brun-cenuşiu. Se aseamănă cu T. palliatus,

fiind însă puţin mai mică. Elitrele sunt cafeniu-deschise, adesea cu dungi longitudinale.

Lungimea corpului este de 6,5 8,0 mm. Larva este apodă de culoare albă-lucioasă, de 8 – 9

mm lungime.

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă, fiind considerată totuşi cel mai periculos

dăunător al porumbului. Gândacii rod frunzele în perioada răsăririi, sau retează plantele de la

colet. La invazii mari culturile pot fi compromise total. În faze mai înaintate de vegetaţie

gândacii rod frunzele numai pe margini, atacul fiind caracteristic, sub formă de trepte. Când

plantele de porumb trec de faza de 4 – 5 frunze, adulţii le părăsesc şi migrează pe diferite

plante spontane, pe care îşi continuă hrănirea. Larvele se hrănesc cu rădăcini însă nu produc

pagube însemnate.

Gărgăriţa rădăcinilor de lucernă (Otiorrhynchus ligustici)

Descriere.Adultul are corpul convex, negru, acoperit cu solzi cenuşii. Rostrul este

scurt, prevăzut cu o carenă longitudinală. Pronotul prezintă o granulaţie fină. Elitrele sunt

unite între ele, oviforme, iar aripile posterioare sunt reduse. Pe elitre apar striuri sub forma

unor dungi longitudinale. Lungimea corpului variază între 9 – 12 mm.

Larva este apodă şi are corpul alb-gălbui, cu capul brun.

Lungimea corpului ajunge până la 15 mm.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă. Adulţii consumă frunzele diferitelor

specii de leguminoase. Atacă mai ales în culturile de lucernă. Poate ataca însă şi alte plante

ca: salata, sfecla de zahăr, căpşunul, trifoiul, viţa de vie etc.

93

Dăunează atât ca adult cât şi ca larvă. Adulţii rod frunzele plantelor imediat după

răsărire, producând pieirea acestora. La plantele mai dezvoltate rod orificii neregulate în

frunze lăsând numai nervura principală.

Larvele atacă rădăcinile leguminoaselor, rozând galerii sinuoase la suprafaţă. În urma

atacului plantele se îngălbenesc şi se usucă, smulgându-se cu uşurinţă din pământ. Atacul se

produce în vetre.

Gărgăriţa frunzelor de mazăre (Sitona lineatus)

Descriere. Adultul are corpul negru acoperit cu solzi cenuşii. Rostrul scurt, ochii mari.

Pronotul este mai lung decât lat, prevăzut cu o punctaţie fină; prezintă în general 3 benzi mai

deschise la culoare. Elitrele sunt paralele. Solzii de pe elitre formează benzi longitudinale, mai

închise şi mai deschise. Lungimea corpului este de 4 – 5 mm.

Larva are corpul arcuit, de culoare albă, cu capul galben-bruniu, la completa

dezvoltare de 5 – 6 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă ce atacă diferite plante leguminoase anuale

şi perene: lucerna, trifoiul, mazărea şi altele, ca adult şi ca larvă. Adulţii au un atac

caracteristic. Ei rod frunzele marginal, sub formă de figuri ovale. Atacul cel mai periculos se

înregistrează în perioada răsăririi plantelor, când sunt roase primele frunze şi plantele se

usucă.

Larvele în primele vârste rod nodozităţile bacteriene de pe rădăcinile plantelor

leguminoase, iar în ultimele vârste atacă radicelele şi rădăcinile mai dezvoltate, săpând galerii

adânci, neregulate. Plantele atacate se usucă sau stagnează în dezvoltare şi dau producţii

scăzute.

Gărgăriţa florilor de trifoi (Apion apricans)

Descriere. Adultul are corpul oval, de culoare neagră, uneori cu reflexe albăstrui.

Rostrul este lung şi subţire. Elitrele sunt convexe şi prevăzute cu striuri longitudinale

accentuate. Lungimea corpului este de 2,7 – 3 mm.

Larva matură este apodă, curbată, de culoare albă-gălbuie, cu capul brun, de 2 – 3 mm

lungime.

Plante atacate şi daune. Este o specie monofagă; atacă la trifoi şi în special trifoiul

roşu. Adulţii atacă frunzele şi lăstarii producând mici perforaţii neregulate cu aspect dantelat.

Larvele se dezvoltă în interiorul inflorescenţelor. Într-o floare se pot dezvolta 1 – 2 larve. O

singură larvă poate distruge 12 – 14 flori dintr-o inflorescenţă, astfel că producţia de sămânţă

este semnificativ diminuată.

94

Gărgăriţa galicolă a verzei (Ceuthorrhynchus pleurostigma)

Descriere. Adultul are corpul oval, dorsal convex, de culoare neagră-cenuşie, cu luciu

metalic verde sau albastru. Rostrul este lung, foarte curbat şi cu extremitatea roşcată. Elitrele

nu acoperă pigidiul şi sunt prevăzute cu striuri longitudinale şi pubescenţă fină. Pronotul este

fin punctat, mai îngust decât elitrele. Lungimea corpului este de 2,0 – 3,0 mm.

Larva în ultimul stadiu este apodă, curbată, de culoare albă, cu capul brun. Lungimea

ei ajunge până la 5 mm.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa galicolă a verzei este o specie oligofagă ce atacă

diferite crucifere şi mai ales varza şi conopida. Larvele se localizează în rădăcini sau la coletul

plantelor. În punctele atacate ţesuturile se hipertrofiază, formându-se nişte gale asemănătoare

cu cele produse de ciuperca ce provoacă hernia verzei (Plasmodiophora brassicae), însă în

interior prezintă larve, iar către exterior se găsesc orificiile de ieşire a acestora. În urma

atacului rădăcinile plantelor putrezesc.

Gărgăriţa albastră a verzei (Baris chlorizans)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, de culoare albastră, dorsal cu luciu metalic.

Rostrul este gros şi recurbat, diferenţiat de frunte printr-un striu transversal evident. Pronotul

fin punctat. Elitrele sunt fin striate, cu luciu metalic verzui. Lungimea corpului este de 4 – 6

mm.

Larva are corpul slab încovoiat, de culoare albă, cu capul brun. Lungimea ei este de

5 – 6 mm.

Plante atacate şi daune. Curculionidul atacă diferite plante crucifere şi mai ales

varza, conopida, gulia etc. Adulţii rod frunzele din centrul rozetei plantelor tinere.

Larvele rod galerii în rădăcini, tulpini sau peţiolul frunzelor. Plantele atacate se ofilesc

şi se rup uşor. Pagube mari se produc mai ales pe răsaduri. La un atac puternic, tulpina este

străbătută de galerii pline cu excremente.

Gărgăriţa capsulelor de mac (Ceuthorrhynchus macula-alba)

Descriere. Adultul are corpul negru acoperit cu solzi de culoare cenuşie. Rostrul este

lung, subţire şi curbat. Pe pronot prezintă 3 benzi longitudinale înguste, albe. Marginile

laterale ale elitrelor sunt de asemenea albe. Lungimea corpului este de 3,5 – 4,5 mm.

Larva este de tip curculionid şi are corpul cilindric, de culoare albă, cu capsula

cefalică galbenă-cafenie. Lungimea acestei larve ajunge până la 6 mm.

95

Plante atacate şi daune. Insectă monofagă. Atacă speciile de mac cultivate sau

spontane. Adulţii se hrănesc cu părţile verzi ale plantei, rozând nervurile frunzelor, pedunculii

florali, capsulele, uneori şi tulpinile, în care produc perforaţii. La locurile de atac apar pete

brunii datorită latexului care se scurge şi care în contact cu aerul se brunifică. Larvele se

hrănesc cu seminţele şi pereţii despărţitori ai capsulelor. În urma atacului capsulele se

deformează sau rămân mici. Într-o capsulă se pot dezvolta mai multe larve.

Gărgăriţa florilor de măr (Anthonomus pomorum)

Descriere. Adultul are corpul eliptic, de culoare brună, acoperit pe partea dorsală cu

perişori. Capul este negru, iar rostrul lung şi subţire, uşor curbat. Elitrele sunt lăţite posterior,

de culoare brună-castanie. Ele prezintă 2 dungi oblice, în formă de “V” cu deschiderea spre

cap, de culoare închisă. Lungimea corpului este de 3,5 – 6 mm.

Larva este apodă, arcuită, de culoare albă-gălbuie, cu capul brun-lucios. Are lungimea

de 6 – 12 mm.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa bobocilor de măr, atacă mărul, fiind monofagă.

Dăunează ca adult şi larvă. Adulţii hibernanţi se hrănesc cu mugurii foliari şi florali, în care

sapă mici cavităţi, producând sterilitatea florilor. Noii adulţi atacă frunzele rozând una din

epiderme şi parenchimul. Frunzele atacate capătă un aspect reticulat. Pagube mai mari sunt

produse de larve, care distrug organele interne ale florilor. Bobocii atacaţi de larve nu se mai

deschid, se brunifică, se usucă şi rămân agăţaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de

“cuişoare” sau “flori antonomate”.

Gărgăriţa fructelor (Rhynchites bacchus)

Descriere.Adultul are culoarea corpului verde cu reflexe arămii; corpul este acoperit

cu perişori fini şi deşi, de culoare brună pe partea dorsală şi albă-cenuşie pe partea ventrală.

Rostrul este violet, cu carena longitudinală neagră. Elitrele prezintă o punctaţie accentuată

neregulată. Lungimea corpului este de 4,5 – 6,5 mm.

Larva este apodă, de culoare albă-gălbuie, cu capul brun. Corpul are lungimea de

până la 6,5 mm, este puţin curbat şi acoperit cu peri rari.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa fructelor atacă mugurii, frunzele şi fructele abia

formate la cais, prun, piersic, măr etc. Adulţii primăvara devreme, rod mugurii florali şi

foliari, care în urma atacului se usucă şi cad. Mai târziu ei continuă să atace frunzele şi

fructele de-abia formate în care sapă orificii cu rostrul.

Larvele se dezvoltă în fructe, rozând pulpa, uneori şi seminţele. Fructele atacate rămân

pipernicite şi cad înainte de vreme.

96

Gărgăriţa grâului (Sitophilus granarius)

Descriere. Adultul are corpul oval-alungit, de culoare brună-neagră, lucioasă. Capul

este mic şi prezintă un rostru lung şi curbat. Protoracele este foarte lung, aproape cât elitrele,

fiind prevăzut cu punctaţii ovale profunde. Elitrele cu striaţiuni punctate. Aripile posterioare

sunt nedezvoltate, din care cauză adultul nu zboară. Lungimea corpului este de 3,5 – 5 mm.

Larva este apodă, cu corpul voluminos, cutat, de culoare albă-sidefie, capul brun. La

maturitate are lungimea de 2,3 – 3 mm.

Plante atacate şi daune. Gărgăriţa grâului este unul dintre cei mai periculoşi

dăunători din depozite. Atacă în special boabele de grâu, orz şi secară. Dăunează de asemenea

la pastele făinoase, ciocolată, biscuiţi, castane dar pe aceste substrate alimentare nu se

reproduce. Adulţii rod orificii neregulate la suprafaţa boabelor, iar larvele se dezvoltă în

interiorul boabelor, consumând în primul rând embrionul. Făina rezultată din boabele

infestate, este improprie consumului, având un miros neplăcut şi gust amar.

Gărgăriţa orezului (Sitophilus oryzae)

Descriere. Adultul se aseamănă cu gărgăriţa grâului, fiind însă puţin mai mic.

Culoarea corpului este brună, până la brun-roşcată. Punctuaţia pronotului este foarte deasă,

formată din puncte rotunde, adâncite. Elitrele sunt prevăzute cu striaţiuni. Fiecare elitră

prezintă câte 2 pete mai deschise. Lungimea corpului este de 2,3 – 3,5 mm.

Larva acestei specii se aseamănă foarte mult cu cea a gărgăriţei grâului.

Plante atacate şi daune. Atacă diferite produse depozitate preferând orezul şi

porumbul. Modul de atac este similar cu cel al speciei Sitophilus granarius. Este întâlnită în

depozitele mari, în care se realizează temperaturi ceva mai ridicate şi constante.

Familia Scolytidae

Insecte mici, cu corpul îngustat şi cilindric. Capul globulos, mult înfundat în torace.

Antenele sunt scurte, genunchiate şi clavate. Elitrele nu acoperă complet abdomenul.

Larvele sunt apode.

Insecte fitofage, trăiesc în scoarţa arborilor sau în lemn, unde îşi sapă galerii

caracteristice.

Cariul scoarţei (Ruguloscolytus rugulosus)

97

Descriere. Adultul are culoarea corpului neagră-mată. Pronotul este puternic punctat.

Elitrele sunt brun-roşcate sau castanii având o punctaţie foarte deasă. Abdomenul este convex

şi descreşte treptat spre vârf. Lungimea corpului este cuprinsă între 2 – 2,5 mm.

Larva are 2 – 3 mm lungime şi este apodă, albă, cu capul brun.

Plante atacate şi daune. Cariul scoarţei atacă diferiţi arbori fructiferi, ornamentali şi

forestieri debilitaţi însă mai frecvent sâmburoasele: prun, cireş, cais etc. Adulţii rod sub

scoarţă galerii de 1 – 3 cm lungime şi 1 – 2 mm lăţime, care sunt dispuse în lungul tulpinei

sau ramurilor. Larvele rod galerii caracteristice în lemn (larvare), la început paralele şi în cele

din urmă, îndepărtându-se unele de altele devin sinuoase sau chiar se întretaie. Ramurile

puternic atacate se recunosc după frunzele îngălbenite şi fructele pipernicite. La atacuri

puternice şi repetate mai mulţi ani la rând, pomii se usucă. Se pare că această specie atacă

chiar şi pomii sănătoşi precum şi puieţii din pepiniere.

Cariul lemnului (Anisandrus dispar)

Descriere. Adultul prezintă dimorfism sexual accentuat. Are corpul de culoare

castanie-închisă, cu antenele şi picioarele galbene. Elitrele puternic striate. Femela are corpul

alungit, cilindric, de 3,5 mm lungime, cu ambele perechi de aripi dezvoltate. Masculul are

corpul oviform de 2 mm lungime, cu prima pereche de aripi dezvoltate, iar a 2-a pereche

lipseşte.

Larva matură este apodă, cu corpul de culoare albă-gălbuie şi capul brun, are 3 mm

lungime.

Plante atacate şi daune. Atacă diferite specii de arbori fructiferi, forestieri şi

ornamentali, colonizând în primul rând arborii debilitaţi; poate ataca însă şi arborii sănătoşi.

Dintre pomii fructiferi sunt atacaţi îndeosebi caisul, piersicul şi nucul. Din cauza

numeroaselor galerii pe care le produce în scoarţă şi în lemn, circulaţia sevei este mult

stânjenită şi pomii suferă în creştere. Pomii atacaţi se rup uşor la vânturi sau se usucă.

98

DESENAŢI:



99

DESENAŢI

100

PROBLEME






101


(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




LUCRAREA 10

ORDINUL LEPIDOPTERA (fluturi)

Etimologic, numele acestui ordin vine de la grecescul “lepis” = solz şi “pteron” =

aripă. Aşadar ordinul cuprinde insecte de diferite mărimi cu corpul acoperit cu peri sau solzi

de diferite culori. Capul este hipognat. Prezintă 2 ochi compuşi şi oceli. Antenele sunt bine

dezvoltate şi de diferite forme. Aparatul bucal transformat într-o spiritrompă adaptată pentru

supt. Au în general 4 aripi, de obicei bine dezvoltate şi acoperite cu solzi. Metamorfoza este

holometabolă.

Larvele sunt în general polipode, cunoscute popular sub denumirea de “omizi”, iar

pupele sunt obtecte. Se cunosc şi câteva specii folositoare (ex.: Bombyx mori).

Familia Yponomeutidae

Cuprinde fluturi, la care ocelii lipsesc sau sunt mici şi ascunşi. Antenele filiforme,

trompa dezvoltată. Aripile posterioare lăţite cu marginea anterioară uşor concavă. Omizile au

102

8 perechi de picioare, trăiesc în colonii, în cuiburi, hrănindu-se cu frunzele şi mugurii

diferitelor specii de arbori.

Molia frunzelor de măr (Yponomeuta malinella)

Descriere. Adultul are corpul de culoare alb-lăptoasă. Dorsal pe torace prezintă 4

puncte negre. Aripile anterioare, pe partea superioară sunt albe-sidefii cu 15 – 16 puncte negre

dispuse în 3 rânduri neregulate. Aripile posterioare sunt brune-cenuşii. Ambele perechi de

aripi sunt înconjurate cu franjuri.

Larva este de culoare albă-gălbuie sau cenuşie. Capul şi picioarele sunt negre. Dorsal

prezintă 2 rânduri longitudinale de puncte negre, iar lateral negi negri prevăzuţi cu spini.

Lungimea corpului este de 16 – 18 mm. Pupa este de culoare brună, într-un cocon alb-lucios.

Plante atacate şi daune. Molia frunzelor de măr atacă în livezile de meri, producând

uneori pagube mari prin desfrunzirea pomilor. Omizile la apariţie, sunt miniere; ele sapă

galerii între cele 2 epiderme, hrănindu-se cu ţesutul palisadic. După 2 – 3 săptămâni omizile

părăsesc minele şi se hrănesc la suprafaţa frunzelor. Ele înconjoară cu fire mătăsoase mai

multe frunze formând un cuib în interiorul căruia se hrănesc cu epiderma superioară şi

parenchimul frunzelor. Aceste cuiburi sunt confecţionate în general spre vârful lăstarilor. La

atacuri puternice pomii pot fi defoliaţi complet.

Familia Plutellidae

Cuprinde fluturaşi cu corp fusiform şi aripi îngustate. Omizile sunt miniere şi prezintă

8 perechi de picioare.

Molia verzei (Plutella cruciferarum)

Descriere. Adultul are aripile îngustate; cele anterioare de culoare brună, cu marginea

posterioara mai deschisa, iar cele posterioare cenuşii, înconjurate cu franjuri de perişori lungi.

Larva are corpul fusiform, de culoare galben-verzuie; capul brun. Fiecare segment

toracic şi abdominal prezintă câte 2 rânduri transversale de pete mici, de culoare mai deschisă,

prevăzute cu câte o setă neagră.

Plante atacate şi daune. Este un dăunător periculos al cruciferelor cultivate şi

spontane producând pagube la: varză, conopidă, ridichi, rapiţă, muştar etc.

La apariţie larvele sunt miniere, distrugând parenchimul frunzelor. După 2 – 3 zile de

hrănire ele părăsesc minele şi trec pe partea inferioară a frunzelor, unde rămân până la

maturitate. Ele rod epiderma inferioară şi parenchimul, lăsând intactă epiderma superioară.

103

Frunzele atacate capătă un aspect plumburiu, caracteristic fiind înfăşurate cu fire de mătase.

Sunt atacate şi inflorescenţele semincerilor de crucifere, în care omizile rod galerii.

Familia Gelechiidae

Cuprinde microlepidoptere ce au anvergura aripilor de 10 – 18 mm, cu corpul păros

sau acoperit cu solzi. Aripile anterioare îngustat-alungite cu culori şterse. Aripile posterioare

trapezoidale. Antenele sunt filiforme. Omizi cu 8 perechi de picioare.

Omizile trăiesc între frunze pe care le înfăşoară cu fire mătăsoase, în fructe, tuberculi

etc.

Molia cerealelor (Sitotroga cerealella)

Descriere. Fluturaşul are corpul de culoare albă-cenuşie, lungimea acestuia fiind de

6 – 8 mm. Capul este alb. Aripile anterioare sunt înguste, lungi şi ascuţite la extremitatea lor,

de culoare brună-gălbuie cu reflexe argintii (nuanţa bobului de grâu).

Aripile posterioare sunt cenuşii-deschise, înconjurate cu franjuri lungi.

Larva este de culoare albă-sidefie, cu capul gălbui. Lungimea corpului este de

5 – 7 mm.

Plante atacate şi daune. Omizile se hrănesc cu diferite cereale: porumb, grâu, orz

etc. Într-un bob de grâu se dezvoltă o singură larvă, pe când într-un bob de porumb se pot

dezvolta mai multe larve (2 – 3). Boabele atacate prezintă orificiile de ieşire ale insectei. În

câmp omizile atacă numai boabele de porumb. Pagubele produse de aceste omizi sunt foarte

mari, mai ales în depozitele neaerisite, iar făina obţinută este de calitate inferioară.

Molia sfeclei (Scrobipalpa ocellatella)

Descriere. Adultul are aripile anterioare lungi, înguste, de culoare brună-cenuşie şi

prevăzute cu pete ocelare mai deschise. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschise, cu franjuri

lungi pe margini.

Larva are corpul de culoare cenuşie-verde sau rozie. Capul este brun.

Plante atacate şi daune. Aceste insecte atacă sfecla, distrugând frunzele şi rădăcinile.

Omizile neonate se hrănesc îndeosebi cu frunze pe care le minează şi le scheletuiesc. Omizile

mature sapă galerii la colet şi în rădăcinile de sfeclă. Aceasta determină putrezirea plantelor,

în special la culturile irigate. Atacul la rădăcini se continuă şi în depozite, în timpul păstrării.

Molia vargată a piersicului (Anarsia lineatella)

104

Descriere. Fluturele are aripile anterioare negre-cenuşii sau brune, cu linii

longitudinale negre, care în zona mediană formează o pată ocelară. Aripile posterioare sunt

mai largi şi de culoare cenuşiu-deschis.

Larva matură are 15 – 16 mm lungime; corpul este brun-închis, cu capul negru. La

limita dintre segmentele corpului există câte o linie pală (inel) dându-i aspect vărgat

transversal.

Plante atacate şi daune. Molia vărgată a piersicului produce în unii ani pagube mari

la plantaţiile de piersic, mai rar în cele de cais.

Larvele hibernante atacă mugurii şi lăstarii abia formaţi. Ele rod galerii scurte de 3 – 4

cm în lăstarii de la vârf spre bază, din care cauză lăstarii stagnează în creştere, se ofilesc şi se

usucă, având vârfurile înnegrite şi adesea cu secreţii gomoase. În cursul evoluţiei sale, o larvă

poate distruge 4 – 6 lăstari. Omizile din generaţiile I şi a II- a atacă fructele săpând galerii în

jurul sâmburelui. Fructele atacate par sănătoase la exterior, sunt însă mai mici, se coc de

timpuriu şi cad.

Familia Cossidae

Fluturi nocturni de dimensiuni mijlocii sau mari, corp masiv, acoperit cu solzi şi peri

deşi. Antenele bipectinate la ambele sexe. Omizile glabre, fusiforme, cu 8 perechi de

picioare, trăiesc în lemn (miniere).

Sfredelitorul tulpinilor sau răchitarul (Cossus cossus)

Descriere. Adultul are corpul voluminos (70 – 80 mm), brun-cenuşiu, acoperit cu

peri deşi. Aripile sunt brune-cenuşii, cu dungi transversale ondulate mai închise, cu aspect de

scoarţă (mimetism). Antenele sunt fine şi relativ scurte.

Larva are corpul ventral şi lateral de culoare galbenă-roşietică, iar dorsal de culoare

roşie-cărămizie. Capul este brun.

Plante atacate şi daune. Sfredelitorul tulpinilor atacă trunchiul şi ramurile groase la

diferite specii de arbori din livezi, parcuri şi păduri. Omizile sapă galerii longitudinale de

obicei ascendente. Arborii atacaţi se recunosc uşor după orificiile galeriilor pline cu rumeguş

de culoare roşcată, cu miros caracteristic de acid acetic. În urma atacului, ramurile se rup sau

pot evolua în scorburi.

Pomii atacaţi se debilitează şi devin sensibili la diferite boli.

Sfredelitorul ramurilor (Zeuzera pyrina)

105

Descriere. Fluture mare. Aripile sunt albe, presarate cu numeroase pete negre.

Pronotul este alb, păros, cu şase pete albastre-închis. Abdomenul este alb, cu inele albastre.

Lungimea corpului ajunge până la 30 mm.

Larva este de culoare galbenă, cu capul şi placa frontală negre-lucitoare, restul

corpului prevăzut dorsal cu numeroase puncte negre.

Plante atacate şi daune. Sfredelitorul ramurilor atacă diferite specii forestiere şi

ornamentale ca: stejarul, plopul, liliacul precum şi arborii fructiferi: mărul, părul, gutuiul etc.

Produc pagube mari în pepiniere şi în plantaţiile tinere. Omizile din primele vârste rod

peţiolul frunzelor şi lăstarii tineri, iar cele mai în vârstă sapă galerii în ramurile mai subţiri,

obişnuit în măduva lor.

Ramurile atacate de omizi se rup uşor la vânturi. Atacul produs de sfredelitorul

ramurilor se recunoaşte uşor după orificiile săpate de omizi şi după rumeguşul ce se adună la

suprafaţa ramurilor în dreptul galeriilor.

Familia Tortricidae

Microlepidoptere cu aripile anterioare prevăzute cu câte o pată cu reflexe metalice.

Aripile posterioare sunt lăţite. Omizile sunt în general miniere, trăiesc în înteriorul frunzelor

sau în interiorul tulpinilor, fructelor, rădăcinilor etc.

Viermele merelor (Cydia pomonella)

Descriere. Fluturaşul are aripile anterioare alungite, de culoare cenuşie-brună,

prevăzute cu numeroase linii transversale, ondulate, mai închise; în unghiul posterior prezintă

câte o pată bronzată. Aripile posterioare sunt de culoare brună arămie.

Larva este de culoare roz, cu capul brun.

Plante atacate şi daune. Viermele merelor atacă fructele de măr, păr, cais, prun,

pagube mai mari se înregistrează însă în livezile de meri. Pătrunderea larvelor în fructe are loc

obişnuit prin regiunea pedunculului şi caliciului. O singură larvă poate distruge 3 – 4 fructe.

Fructele atacate au seminţele distruse şi prezintă galerii pline cu excremente.

Atacul este cunoscut sub numele de “viermănoşirea merelor”.

Viermele prunelor (Cydia funebrana)

Descriere. Adultul are corpul de culoare brună-cenuşie. Aripile anterioare brune-

cenuşii până la negricioase iar la vârf prezintă câte o pată ovală plumburie. Aripile posterioare

sunt de culoare cenuşie, înconjurate cu franjuri de perişori albi. Fluturaşul are lungimea

corpului de 5 – 8 mm.

Larva omidă adevărată este de culoare roz-deschisă, cu capul şi ultimul segment

abdominal brune-închis.

106

Plante atacate şi daune. Viermele prunelor este dăunător periculos al livezilor de

prun. Larvele atacă numai fructele, distrugând pulpa şi sâmburele. Galeriile pe care le fac sunt

umplute cu excremente şi resturi de hrană. Fructele atacate se recunosc uşor după petele

violacee ce apar la suprafaţă, acoperite cu secreţii gomoase. Ele se coc înainte de vreme şi

cad, putrezind adesea datorită instalării ulterioare a unor ciuperci patogene (Monilinia

cinerea).

Molia orientală a fructelor (Grapholitha molesta)

Descriere. Aripile anterioare sunt brune-închis, prevăzute cu 7 perechi de virgule

costale negricioase. Aripile posterioare sunt brun-cenuşii, mai deschise decât cele anterioare.

Anvergura aripilor este de 10 – 15 mm.

Larva matură este de culoare roşu-deschis, cu cap galben-brun iar pupa de culoare

brună-deschis.

Plante atacate şi daune. Molia orientală a fructelor atacă lăstarii, frunzele şi fructele

de piersic, cais şi prun. În lăstarii atacaţi, larvele formează galerii descendente de 5 – 18 cm

lungime, motiv pentru care aceştia se curbează şi se usucă, căpătând culoare neagră. Atacul se

recunoaşte şi după rozăturile şi excrementele din jurul orificiului de penetraţie, cât şi după

aspectul de veştejire a frunzelor terminale.

Larvele pot migra dintr-un lăstar în altul, în timpul evoluţiei lor distrugând 4 – 5

lăstari. În fructe, omizile pătrund prin peduncul sau pe la caliciu săpând galerii neregulate în

jurul sâmburelui. Fructele atacate prezintă la suprafaţă orificii cu excremente larvare şi

scurgeri gomoase (clei). Ele stagnează în creştere şi putrezesc.

Molia verde a strugurilor sau eudemisul (Lobesia botrana)

Descriere. Adultul are corpul galben-verzui, de 7 – 8 mm lungime. Aripile anterioare

sunt franjurate apical şi prevăzute cu pete de culoare brună şi cu dungi albastre-cenuşii.

Aripile posterioare sunt cenuşii-deschise, cu marginea mai închisă, cu franjuri lungi pe

margini.

Larva este de culoare verde-măslinie, cu capul brun-roşcat.

Plante atacate şi daune. Dăunătorul este polifag. Larvele atacă la viţa de vie cât şi la

alte specii lemnoase şi ierboase. Omizile generaţiei I rod mugurii florali şi boabele, pe care le

înfăşoară cu fire mătăsoase sub formă de cuiburi. Larvele generaţiei a II- a rod pieliţa

boabelor verzi, consumând din pulpa lor. Bobiţele atacate se zbârcesc, se usucă şi cad.

Omizile generaţiei a III- a atacă boabele aproape coapte, la care rod pulpa şi le învelesc într-o

ţesătură mătăsoasă. Datorită atacului acestui dăunător, boabele sunt colonizate de diferite

107

microorganisme (Botrytis cinerea) care produc putrezirea strugurilor, mai ales în verile şi

toamnele mai ploioase.

Molia brună a strugurilor sau cochilisul (Eupoecilia ambiguella)

Descriere. Adultul are corpul de culoare cenuşie-gălbuie, de circa 8 – 9 mm lungime.

Aripile anterioare sunt gălbui, având median o pată brună trapezoidală, cu baza mare spre

marginea costală. Aripile posterioare sunt cenuşii la masculi şi gălbui la femele, cu franjuri pe

margini.

Larva are corpul de culoare brună-gălbuie, acoperit cu negi şi perişori. Capul, pronotul

şi picioarele sunt negre.

Plante atacate şi daune. Molia brună este polifagă, atacând peste 90 specii de plante.

Insecta atacă viţa de vie. Omizile din generaţia I distrug organele florale, formând o ţesătură

deasă, care înfăşoară bobocii distruşi. Înflorescenţele atacate se brunifică şi cad. Larvele din

generaţia a II- a rod pulpa boabelor, uneori şi seminţele. Boabele atacate sunt unite cu fire

mătăsoase. Atacul larvelor generaţiei a II-a favorizează instalarea şi răspândirea putregaiului

cenuşiu (Botrytis cinerea).

Molia spirală a viţei de vie (Sparganothis pilleriana)

Descriere. Adultul are capul şi toracele brune, iar abdomenul cenuşiu. Aripile

anterioare sunt galbene-verzui, prevăzute cu 3 dungi transversale brune, mai evidente la

mascul. Aripile posterioare sunt cenuşii cu franjuri lungi galbeni.

Larva este de culoare galbenă-verzuie, cu capul şi pronotul brun-închise. Corpul este

prevăzut cu numeroşi tuberculi şi peri lungi pe partea dorsală.

Plante atacate şi daune. Insecta este polifagă. Larvele atacă frunzele tinere şi

lăstarii, înfăşurându-le cu fire de mătase sub formă de cuiburi. Frunzele atacate se usucă şi

cad. La atacuri puternice larvele rod şi florile şi chiar bobiţele. Principala plantă atacată de

această insectă este viţa de vie nobilă, dar în ultimii ani produce pagube crescânde la

plantaţiile de căpşun.

Molia cânepii (Grapholitha delineana)

Descriere. Adultul este de culoare cenuşie până la brună, cu reflexe arămii. Aripile

anterioare prezintă în partea posterioară şi median 4 benzi albe-gălbui, care în poziţie de

repaus formează un arc caracteristic. Aripile posterioare sunt brune, franjurate.

Larva matură este galben-roşcată, până la roşu-închis.

108

Plante atacate şi daune. Acest dăunător este o specie monofagă, care se dezvoltă

numai pe cânepă, rareori şi pe hamei. Atacă părţile aeriene ale plantei (frunzele, tulpinile,

ramurile, seminţele). Atacul la frunze este produs numai de larvele aflate în stadiul I de

dezvoltare, care consumă epiderma superioară. În locurile de atac ţesuturile se hipertrofiază,

formându-se gale caracteristice. Plantele atacate rămân pipernicite, iar uneori se usucă. Din

cauza atacului fibrele sunt întrerupte şi depreciate calitativ.

Familia Phycitidae (molii miniere)

Microlepidoptere ale căror larve trăiesc în medii foarte diferite (făină, mălai, şroturi,

paste făinoase, fructe uscate) confecţionându-şi tuburi (tunele) mătăsoase la adăpostul cărora

se hrănesc.

Molia fructelor uscate (Plodia interpunctella)

Descriere. Adultul are corpul acoperit cu perişori cenuşii-bruni. Aripile anterioare

cenuşii-brune, în afară de treimea lor bazală, care este albă-gălbuie. Aripile posterioare sunt

mai late decât cele anterioare, de culoare cenuşie-deschisă. Ambele perechi de aripi sunt fin

franjurate. Lungimea corpului este între 9 – 12 mm.

Larva este de culoare albă-gălbuie, adesea cu nuanţe verzui. Capul şi picioarele sunt

brune. Segmentele abdominale prezintă tuberculi cu peri lungi, de culoare brună.

Plante atacate şi daune. Omizile sunt polifage; atacă diferite produse depozitate ca:

făină, mălai, seminţe de floarea-soarelui, grâu, porumb, migdale, fructe şi zarzavaturi uscate,

nuci, arahide etc. La atacuri mari omizile acoperă produsele cu un paienjeniş rar, confecţionat

din fire mătăsoase, sub care se hrănesc. Produsele atacate au o valoare comercială redusă,

pierderile ajungând uneori până la 40 – 50%.

Molia făinii (Ephestia kuhniella)

Descriere. Adultul are corpul păros de culoare cenuşie-albăstruie. Lungimea corpului

este cuprinsă între 10 – 14 mm. Aripile anterioare sunt lungi şi înguste, de culoare plumburie

cu pete mici negre, care confluează formând trei dungi transversale, ondulate. Aripile

posterioare sunt mai late, de culoare alb-sidefie.

Larva este de culoare albă-roşcată. Capul, pronotul şi picioarele toracice sunt brune-

gălbui, iar partea ventrală este verzuie

Plante atacate şi daune. Larvele se hrănesc cu făină, paste făinoase, cereale, griş,

biscuiţi, fructe şi legume uscate etc. Pagube mai mari cauzează la făinurile depozitate atât prin

109

consumarea lor directă, cât şi indirect prin murdărirea produselor cu exuvii şi excremente.

Făinurile atacate au o valoare comercială scăzută, căpătând un gust şi miros neplăcut.

Larvele rod uneori sitele de mătase din mori şi înfundă cupele elevatoarelor prin

aglomerarea făinii, sub formă de cocoloaşe.

Familia Pyraustidae

Cuprinde fluturi de dimensiuni mijlocii, crepusculari, cu antene lungi, filiforme.

Aripile în poziţie de repaus sunt triunghiulare.

Larvele duc o viaţă minieră în peţiolurile, tulpinile şi frunzele plantelor cultivate sau

spontane.

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis)

Descriere. Adultul are deschiderea aripilor de 25 - 30 mm şi prezintă dimorfism

sexual. Femela are aripile anterioare de culoare galbenă-deschis, cu dungi transversale fine,

din care una în formă de zig-zag în lungul marginii externe. Aripile posterioare sunt galben-

cenuşii, median cu o dungă mai deschisă la culoare.

Masculul este ceva mai mic, mai zvelt. Aripile anterioare sunt mai închise la culoare,

brun-roşcate-cenuşii. Aripile posterioare sunt galben-deschise, cu o bandă mediană lată, mai

închisă.

Larva matură are corpul de culoare cenuşie-gălbuie, uneori cu nuanţă roşiatică, cu

capul brun. Segmentele abdominale prezintă dorsal sclerite de culoare cenuşie, inserate cu

perişori.

Plante atacate şi daune. Omizile acestei specii atacă plantele de porumb, floarea-

soarelui, sfeclă, hamei, crizanteme etc. Este o insectă polifagă însă cele mai mari pagube le

produce la culturile de porumb. La apariţie omizile rod parenchimul frunzelor tinere, apoi

perforează tulpina, deasupra unui nod şi pătrund în măduvă. Ele distrug măduva dintre aceste

noduri, stânjenind dezvoltarea normală a plantelor. Ştiuleţii formaţi rămân mici, iar tulpinile

se frâg uşor la vânturi. Sunt atacate de asemenea ramurile paniculului, pedunculii de la ştiuleţi

şi chiar ştiuleţii. În anii bogaţi în precipitaţii pot produce pagube foarte mari.

Omida de câmp (Loxostege sticticalis)

Descriere. Adultul are corpul subţire, de culoare brunie. Aripile anterioare sunt

cenuşii-brune cu linii şi dungi transversale, galben-închis. Aripile posterioare mai late sunt

brunii, cu dungi şi franjuri pe margine, mai deschise. Anvergura aripilor este de 18 - 28 mm.

Larva este cenuşiu-verzuie, cu o bandă dorsală longitudinală mai întunecată şi 2 dungi

laterale longitudinale galbene. Capul este negru, lucios, cu o dungă mediană galbenă, în forma

literei V.

110

Plante atacate şi daune. Omida de câmp este o specie polifagă; larvele atacă

numeroase plante cultivate şi spontane. Sunt atacate mai ales: sfecla de zahăr, leguminoasele

perene şi anuale, floarea soarelui, soia, porumbul, pepenii, loboda, viţa de vie, arbori (salcâm,

gutui, măr). Omizile rod frunzele plantelor; la invazii mari, culturi întregi pot fi distruse. Pot fi

atacate de asemenea florile, tulpinile, rădăcinile şi fructele.

Familia Arctiidae

Cuprinde fluturi mari, cu aripi late, prevăzute adesea cu pete sau dungi. Majoritatea

speciilor sunt nocturne. Omizile au corpul acoperit cu peri lungi şi deşi, urticanţi uneori.

Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea)

Descriere. Adultul este de culoare albă, cu aripile anterioare albe prevăzute uneori cu

puncte negre. Fluturii au 28 - 38 mm în anvergură, masculii fiind mai mici.

Larva matură are corpul de culoare verzuie-închis, acoperit cu smocuri de peri

urticanţi. Pe partea dorsală prezintă 2 linii paralele formate din puncte negre. Lateral larva

prezintă 3 şiruri de culoare galben-portocaliu.

Plante atacate şi daune. Omida păroasă a dudului este o specie polifagă, care atacă

în special arbori ornamentali şi pomi fructiferi şi chiar plante ierboase. Omizile rod frunzele

pe care le înfăşoară cu fire mătăsoase, formând cuiburi. În primele vârste (I – III) larvele rod

epiderma şi parenchimul frunzei, lăsând una din epiderme intactă. Mai târziu, ele distrug

limbul foliar în întregime, lăsând decât nervurile principale. La atacuri puternice pomii pot fi

complet defoliaţi, iar la atacuri repetate sunt debilitaţi. Atacul începe întotdeauna de la vârful

coroanei spre bază.

Familia Geometridae

Fluturi mici sau de mărimi mijlocii cu antene pectinate. Aripile sunt lăţite, cele

anterioare aproape triunghiulare, cele posterioare rotunjite şi mai mici. Femelele prezintă în

general aripi rudimentare.

Larvele au corpul alungit, subţire şi prezintă un număr redus de picioare (3 perechi

toracice şi 2 perechi false). Mersul lor este caracteristic, parcă măsoară substratul, de aici şi

numele de Geometridae. Larvele "păşesc" parcă ar măsura cu cotul ramurile, de unde şi

denumirea de cotari.

Cotarul verde (Operophtera brumata)

Descriere. Adulţii se caracterizează printr-un dimorfism sexual, accentuat. Masculul

are anvergura de 20 - 25 mm, aripile anterioare de culoare brun-cafenie, cu benzi transversale

111

ondulate, închise, iar cele posterioare mai deschise, rotunjite, lipsite de dungi. Femela are

numai rudimente de aripi şi nu poate zbura. Abdomenul este voluminos, cenuşiu cu pete mici

negre.

Larva are corpul de culoare verzuie-gălbuie, cu capul brun. Are numai 2 perechi de

picioare false, de aceea când merg corpul face un cot, de unde şi denumirea de "cotari".

Plante atacate şi daune. Cotarul verde este o insectă polifagă, atacă diferite specii de

pomi fructiferi şi esenţe forestiere (măr, păr, cireş, cais, stejar, frasin etc.). La apariţie, omizile

rod mugurii florali şi foliari, iar mai târziu frunzele, florile şi fructele de abia formate. Părţile

atacate sunt înfăşurate cu fire mătăsoase sub formă de cuiburi. În urma atacului, pomii se

debilitează devenind sensibili la boli şi dăunători iar fructele rămân mici, necoapte.

Cotarul brun (Hibernia defoliaria)

Descriere. Adultul prezintă dimorfism sexual. Masculul are aripile anterioare de 40 -

45 mm în anvergură, culoare galbenă, străbătute de 2 dungi transversale late, de culoare

brună. Aripile posterioare sunt galbene-palid. Femela este lipsită de aripi. Are corpul de

culoare brună, cu pete negre pe abdomen.

Larva are corpul de culoare galben-brună, cu o bandă dorsală lată maronie. Capul este

brun-închis.

Plante atacate şi daune. Cotarul brun produce aceleaşi daune ca şi specia precedentă.

Pagubele cele mai mari se înregistrează în livezile de prun.

Cotarul agrişului (Abraxas grossulariata)

Descriere. Fluturele are 40 - 45 mm în anvergură. Adultul are corpul galben, pătat cu

negru. Aripile anterioare şi posterioare sunt de culoare albă-gălbuie, prevăzute cu rânduri

transversale de pete negre, câteodată confluente.

Larva matură este de culoare albă, cu pete negre şi câte o bandă portocalie laterală pe

abdomen. Capul este negru.

Plante atacate şi daune. Atacă mai ales agrişul şi coacăzul. Se poate întâlni şi pe alte

rozacee (cais, piersic, prun etc.). Larvele neonate se hrănesc cu frunzele, lăstarii şi

înflorescenţele. La invazii puternice arbuştii pot fi complet desfrunziţi, iar fructele nu se mai

dezvoltă, ceea ce are repercusiuni asupra recoltei.

112

DESENAŢI:



113

DESENAŢI

114

PROBLEME




115




(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




LUCRAREA 11

Familia Noctuidae

Fluturi de dimensiuni mijlocii, nocturni, coloraţi închis (brun-cenuşiu). Capul este

bombat, spiritrompa bine dezvoltată. Aripile anterioare sunt alungite, triunghiulare,

prezentând pete caracteristice. Aripile posterioare sunt late.

Larvele au adesea corpul glabru. Majoritatea sunt polifage şi nocturne. Sunt cunoscute

popular sub numele de viermi cenuşii.

116

Buha semănăturilor (Scotia segetum)

Descriere. Adultul are aripile anterioare brune-cenuşii, cu pete caracteristice speciilor

de Scotia (reniformă, orbiculară şi cuneiformă) mai deschise şi încercuite cu negru. Câmpul

aripilor este străbătut de linii fine, brune, transversale, în zig-zag. Aripile posterioare sunt

albe-sidefii la masculi şi cenuşii la femele. Anvergura aripilor este de 34 - 45 mm.

Larva matură este de culoare cenuşie-verzuie. Capul este prevăzut cu 2 pete în formă

de semilună. Pe partea dorsală a corpului prezintă 3 dungi brune.

Plante atacate şi daune. Buha semănăturilor este o insectă polifagă. Atacă specii de

plante cultivate şi spontane. Pagube mai mari cauzează culturilor de cereale, sfeclă de zahăr şi

nutreţ. Larvele neonate se hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor, iar pe măsură ce înaintează

în vârstă atacă părţile subterane ale plantelor, mai frecvent în regiunea coletului. Plantele

atacate se veştejesc şi se usucă.

Omida capsulelor de bumbac (Chloridea armigera)

Descriere. Adultul are culoarea variabilă, brună-verzuie-roşcată, cu aspect mătăsos.

Anvergura aripilor este de 30 - 40 mm. Aripile anterioare sunt bej şi prezintă pe marginea lor

externă o linie de 7 – 8 puncte, de culoare neagră-brună. Petele orbiculare şi reniforme sunt

fumurii. Aripile posterioare sunt gălbui, prevăzute cu o dungă transversală de culoare brună,

iar către bază cu o pată în formă de virgulă, de aceeaşi culoare.

Larva are corpul de culoare variabilă, de la verzui până la roşcat-violet cu capul brun.

Dorsal prezintă o dungă longitudinală şi câte 2 dungi laterale mai închise.

Plante atacate şi daune. Specie polifagă. Atacă specii de plante, printre care se

menţionează: bumbacul, porumbul, mazărea, tomatele etc. Pagube mai mari produce la

porumb, bumbac şi tutun. Omizile neonate rod epiderma şi parenchinul frunzelor, iar la

porumb şi tutun atacă inflorescenţele. Într-un stadiu mai înaintat atacă pulpa fructelor unde se

hrănesc cu seminţe, săpând galerii în interiorul lor. Larvele migrează de la un fruct la altul

fiind atrase de seminţele crude care se formează în fructe.

Buha gamma (Autographa gamma)

Descriere. Adultul are corpul de culoare brună-cenuşie. Anvergura aripilor este de

40 - 48 mm. Aripile anterioare sunt cenuşii sau galbene-roşietice, cu petele reniforme şi

inelare albe-gălbui. În mijlocul câmpului central al aripei prezintă o pată albă-argintie de

forma literei greceşti “Gamma”, caracteristică acestei specii. Aripile posterioare sunt brune-

cenuşii.

117

Larva are corpul subţiat în partea anterioară, de culoare variabilă, cel mai adesea

galben-verzui. Capul este mic, galben-bruniu, pătat cu negru. Corpul este verde. Stigmele sunt

albe, încercuite cu negru. Caracteristic acestei omizi este prezenţa a numai 3 perechi de

pedespuri abdominali.

Plante atacate şi daune. Omizile sunt polifage. Atacă îndeosebi frunzele la diferite

plante (porumb, floarea-soarelui şi leguminoase) rozându-le complet. O larvă poate distruge

2 - 5 frunze, până ajunge la maturitate.

Buha verzei (Mamestra brassicae)

Descriere. Adultul are anvergura aripilor de 42 - 44 mm, aripile anterioare brune-

cenuşii, prevăzute cu numeroase dungi transversale şi pete. Aripile posterioare sunt cenuşii-

deschise. În mijlocul câmpului se găseşte o maculă reniformă înconjurată cu dungi albe de

forma literei “W”. Larva este de culoare variabilă, de la brun-cenuşiu până la verde-închis, cu

3 dungi galbene pe partea dorsală iar lateral câte una de culoare neagră. Capul şi protoracele

sunt negre.

Plante atacate şi daune. Buha verzei este o specie polifagă atacând varza şi alte

crucifere cultivate şi spontane (conopida, rapiţa etc.). La apariţie, omizile sunt vorace şi se

localizează pe partea inferioară a frunzelor pe care le rod. Mai târziu, ele rod orificii în frunză

şi sapă galerii în căpăţâna de varză. Atacul are loc mai ales noaptea. Căpăţânile de varză

atacate putrezesc, atât din cauza atacului larvelor, cât şi datorită excrementelor, care

favorizează dezvoltarea diferitelor mucegaiuri. Larvele primei generaţii atacă varza timpurie

şi de vară, iar larvele generaţiei a doua, varza de toamnă, producând pagubele cele mai mari.

Buha grădinilor de legume (Xestia c -nigrum)

Descriere. Fluturele prezintă anvergura aripilor cuprinsă între 36 - 41 mm. Aripile

anterioare sunt de culoare variabilă, de la albăstruie până la brună. Pata circulară este albă-

cenuşie, mărginită în partea inferioară cu o dungă neagră de forma literei "C". Aripile

posterioare sunt albicioase.

Larva este de culoare variabilă de la galbenă-cenuşie până la brună-purpurie. Pe partea

dorsală prezintă linii oblice, brune.

Plante atacate şi daune. Omizile sunt polifage, atacând numeroase specii de plante

ierboase şi lemnoase. Pagube mari produc omizile hibernante la culturile de legume (varză,

ridiche, morcov, tomate etc.). Larvele neonate se hrănesc pe partea inferioară a frunzelor, pe

care le scheletuiesc; în ultimele vârste rod complet frunzele, lăsând intactă numai nervura

principală.

118

DESENAŢI:



119

DESENAŢI

120

PROBLEME




121




(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




LUCRAREA 12

Familia Lymantriidae

Lepidoptere cu corpul acoperit cu peri, pe care femela îi utilizează la protejarea pontei.

Fluturi de dimensiuni mari şi mijlocii. Trompa redusă, antenele la femelă sunt pectinate, iar la

masculi penate. La unele femele aripile pot fi reduse.

Omizile sunt prevăzute cu tufe compacte de perişori, urticanţi.

122

Omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar)

Descriere. Adulţii acestei specii prezintă dimorfism sexual accentuat. Masculul este

mai mic decât femela, are aripile anterioare de culoare brună-cenuşie, cu 4 – 6 dungi

transversale mai închise la culoare, în formă de zig-zag. Aripile posterioare sunt brune-

cenuşii, cu marginile mai închise. Deschiderea aripilor până la 45 mm. Femela are corpul mai

voluminos, de culoare albă-gălbuie, cu vârful abdomenului acoperit cu perişori deşi brun-

cenuşii. Aripile anterioare sunt de culoare albă-gălbuie, cu linii transversale în formă de zig-

zag, brune. Aripile posterioare sunt mai deschise. Deschiderea aripilor ajunge până la 80 mm.

Larva are corpul de culoare brună-cenuşie, uşor violacee acoperit cu numeroşi peri

bruni-roşcaţi, urticanţi. Pe partea dorsală a corpului prezintă negi dispuşi în perechi, pe fiecare

segment. Larva matură ajunge până la 70 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Omida păroasa a stejarului este un defoliator polifag. Atacă

numeroase specii de arbori fructiferi şi forestieri (măr, păr, prun, stejar, frasin etc.). Pagube

mai mari se înregistrează mai ales în livezile din preajma pădurilor. Omizile, primăvara

timpuriu rod mugurii şi frunzele, uneori şi fructele de abia formate. La invazii puternice,

livezi întregi pot fi desfrunzite, fapt ce are repercusiuni asupra recoltei de fructe şi a coacerii

lemnului.

Fluturele cu abdomenul auriu (Euproctis chrysorrhoea)

Descriere. Adultul are aripile de culoare alb-lăptoasă, pătate uneori cu câteva puncte

negre (2-3). Abdomenul este scurt, gros, de culoare albă în partea anterioară, iar în partea

posterioară prezintă o tufă de perişori galbeni-aurii, de unde îi vine şi numele de “fluturele cu

abdomenul auriu“. Deschiderea aripilor este de 28 – 30 mm.

Larva are corpul brun-catifelat, acoperit cu peri deşi, lungi şi urticanţi. Pe partea

dorsală a corpului prezintă o dungă de culoare roşie, iar pe părţile laterale câte o dungă albă.

Plante atacate şi daune. Larvele sunt defoliatoare, polifage. Atacă diferite specii de

arbori şi arbuşti fructiferi, ornamentali şi esenţe forestiere (măr, păr, cireş, frasin etc.). La

început omizile rod mugurii, iar apoi frunzele. La invazii mari frunzele sunt roase în

întregime, rămânând decât peţiolurile şi nervurile bazale. Daune mari produc larvele

hibernante.

Omida de păşune (Penthophera morio)

Descriere. Adulţii prezintă un dimorfism sexual accentuat. Masculul este aripat, de

culoare cenuşie fumurie, aproape neagră, cu aripile semitransparente. Deschiderea aripilor

123

este de 26 – 29 mm. Femela prezintă numai rudimente de aripi. Are culoarea cenuşie, cu pete

gălbui. Abdomenul voluminos, prezintă la extremitatea sa un smoc de peri.

Larva este de culoare galbenă-cenuşie, prevăzută cu desene negre. Pe corp se află câte

6 negi negri cu tufe de peri alb-gălbui. Capul este de culoare neagră, cu un triunghi frontal

galben.

Plante atacate şi daune. Larvele atacă diferite specii de graminee din pajişti şi fâneţe

(Bromus, Poa, Festuca), rozând frunzele marginal sau total. La invazii mari nu rămân din

plante decât tulpinile. Uneori atacă şi cerealele păioase. Sunt roase frunzele dinspre vârf spre

bază. Pagube produce mai ales primăvara, când păşunile pot fi complet distruse.

Familia Lasiocampidae

Lepidoptere de mărimi mijlocii, cu corpul gros şi păros. Există specii diurne şi

nocturne.

Omizile au corpul mai mult sau mai puţin păros.

Sunt cunoscute numeroase specii vătămătoare la arborii fructiferi şi la cei forestieri.

Inelarul (Malacosoma neustria)

Descriere. Fluturii au corpul voluminos şi păros. Adultul are aripile scurte şi

rotunjite, de culoare brună-gălbuie. Aripile anterioare sunt de culoare galbenă-roşcată sau

brună-cărămizie, prevăzute cu două dungi transversale de culoare mai închisă. Deschiderea

aripilor la mascul este de 20 – 25 mm, iar la femelă de 30 – 35 mm.

Larva are corpul cenuşiu, păros (peri gălbui). Dorsal prezintă o dungă albă, mărginită

de dungi mai înguste, roşii şi albastre. Capul este albăstrui cu pete negre. Segmentul al 2- lea

abdominal prezintă un tubercul de culoare roşie. Lungimea corpului este de 50 – 60 mm.

Ponta este caracteristică, sub formă de inel.

Plante atacate şi daune. Este o specie polifagă şi defoliatoare. Larvele inelarului

atacă frecvent în livezile din preajma pădurilor, la măr, prun, păr şi alte specii de pomi

fructiferi şi o serie de specii forestiere.

La apariţie, omizile se hrănesc cu muguri şi flori, apoi atacă frunzele, pe care uneori le

rod complet.

Familia Pieridae

Fluturi de mărime mijlocie. Coloraţia aripilor în general este deschisă (albă-gălbuie),

uneori cu pete negre. Larvele au corpul acoperit cu o pubescenţă rară şi scurtă.

124

Nălbarul sau albiliţa (Aporia crataegi)

Descriere. Adultul are corpul de culoare neagră, acoperit cu peri cenuşii lungi.

Antenele sunt lungi, clavate şi negre. Aripile sunt albe, puţin mai închise la marginea externă,

străbătute de nervuri negre. Deschiderea aripilor este de 40 – 56 mm.

Larva are corpul de culoare galbenă-cenuşie, acoperit cu peri. Dorsal prezintă 3 dungi

longitudinale, negre, intercalate cu dungi brune-portocalii. Capul şi picioarele sunt negre.

Lungimea corpului este de 35 – 40 mm.

Plante atacate şi daune. Albiliţa este unul dintre principalii dăunători ai livezilor.

Omizile acestei specii sunt polifage; atacă un număr mare de pomi fructiferi ca: mărul, prunul,

caisul, piersicul, părul, corcoduşul etc. Larvele rod mugurii foliari şi florali, frunzele şi florile.

Pagube mai mari produc omizile albiliţei primăvara, când rod mugurii şi frunzele de-

abia apărute. La invazii mari, livezi întregi pot fi desfrunzite, ceea ce contribuie la diminuarea

recoltei.

Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae)

Descriere. Adultul are corpul de culoare neagră, cu aripile albe cu aspect făinos şi cu

nervuri şi pete negre. Antenele sunt lungi, clavate, cenuşii. La femelă aripile anterioare

prezintă în mijlocul câmpului 2 macule rotunde de culoare neagră şi câte una în vârf şi în

partea posterioară, iar aripile posterioare, câte o pată neagră în partea anterioară. La mascul

aripile anterioare au o pată neagră apicală şi câte una pe marginea anterioară a aripilor

posterioare. Deschiderea aripilor este de 40 – 65 mm. Femela este de regulă, mai mare decât

masculul.

Larva are corpul pubescent de culoare verzuie, cu pete negre-brunii. Dorsal prezintă 3

dungi longitudinale gălbui, din care cea mediană subţire, iar cele 2 laterale, late. Lungimea

corpului este în medie de 40 - 50 mm.

Plante atacate şi daune. Larvele atacă varza, conopida, gulia, ridichea şi alte

crucifere cultivate şi spontane. La aparitie, în grup, ele rod epiderma inferioară şi parenchinul

frunzei, iar mai târziu solitare, ele scheletuiesc frunzele complet, rămânând decât nervurile.

Pagube mai mari provoacă omizile la culturile de varză, conopidă, gulii, mai ales în

anii secetoşi.

La formarea căpăţânilor varza este depreciată datorită excrementelor adunate între

frunze.

125

DESENAŢI:



126

DESENAŢI

127

PROBLEME




128




(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




LUCRAREA 13

ORDINUL HYMENOPTERA (viespi)

Insecte de dimensiuni variabile, cu capul ortognat. Ochii compuşi sunt bine dezvoltaţi.

Antenele sunt diferit conformate, mai frecvent filiforme sau genunchiate. Aripile sunt

membranoase. Aripile posterioare, adesea mai mici decât cele anterioare, se prind de acestea

din urmă cu ajutorul unor dispozitive speciale. Abdomenul este mobil, cu primul segment

129

contopit cu metatoracele (propodeum). Femelele au ovipozitor; la unele familii acesta este

transformat în acul cu venin. Indivizii acestui ordin prezintă "viaţă socială".

Dezvoltarea este holometabolă. Larvele sunt de diferite tipuri, mai frecvent polipode

sau apode. Pupa este liberă, cel mai adesea închisă într-un cocon mătăsos.

Familia Cephidae

Insecte cu corpul zvelt, alungit. Pronotul este mai dezvoltat în raport cu celelalte părţi

ale toracelui. Prezintă ovipozitor dinţat şi puţin alungit.

Larvele trăiesc în tulpinile plantelor, sunt apode şi eucefale.

Viespea grâului (Cephus pygmaeus)

Descriere. Adultul prezintă dimorfism sexual. Masculul are corpul negru alungit,

aproape cilindric. Segmentele abdominale 3, 5 şi 6 prezintă câte o dungă transversală galbenă,

iar segmentele 2, 4 şi 7 cu pete laterale de culoare galbenă. La femelă coloraţia galbenă este

mai redusă. Capul este mare, aproape pătrat. Lungimea corpului este 6 – 10 mm. Femela

prezintă un ovipozitor în formă de fierăstrău.

Larva este albă, apodă, cu corpul uşor curbat (de forma literei "S"). Capul este

globulos, maroniu.

Plante atacate şi daune. Larva atacă în special grâul de toamnă.

Femela adultă, pentru depunerea ouălor, face o tăietură cu ajutorul terebrei în tulpina

plantei, la baza spicului. Larva apărută se hrăneşte cu măduva plantei. Roade ţesuturile sub

formă de galerii neregulate, perforând tulpina până la bază. În urma atacului, spicele nu se

mai dezvoltă, se îngălbenesc şi se usucă, având aspectul de spic ajuns la maturitate; acest atac

este cunoscut sub numele de “albeaţa spicelor”. Ajunsă la baza plantei, larva roade inelar

pereţii paiului, formând un dop. Tulpinile atacate se frâng uşor la vânturi şi ploi.

Familia Tenthredinidae

Viespi cu corpul masiv. Femelele sunt prevăzute cu un ovipozitor scurt şi robust.

Aripile acestor insecte prezintă o nervaţiune densă, formând numeroase celule. Larvele

cunoscute sub numele de "omizi false", sunt polipode, glabre şi prin strivire degajă un miros

de ploşniţă.

Viespea rapiţei (Athalia rosae)

130

Descriere. Capul este negru. Toracele este roşcat. Picioarele şi abdomenul sunt

galbene-roşcate. Antenele sunt formate din 10 articole. Lungimea corpului: 6 – 8 mm. Aripile

sunt gălbui, cu nervurile costală şi subcostală, de culoare neagră.

Larva matură are culoarea neagră dorsal şi cenuşie-verde pe părţile laterale şi ventrale.

Capul este negru. Lungimea corpului: 15 – 18 mm.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă, ce infestează diferite crucifere. Larvele

neonate minează parenchimul iar în vârsta a II-a scheletuiesc frunzele diferitelor plante ca:

rapiţa, varza, ridichile. După distrugerea unei frunze, larvele trec pe alta, astfel încât pot fi

consumate toate frunzele plantei. Larvele rod frecvent atât florile cât şi fructele în formare.

Cele mai mari pagube le produc larvele generaţiei de toamnă la culturile de rapiţă şi

în unii ani la culturile de varză de toamnă.

Viespea neagră a prunelor (Hoplocampa minuta)

Descriere. Adultul are corpul de culoare aproape neagră, lucioasă, antenele sunt

negre, iar picioarele sunt galbene-brune. Lungimea corpului: 4 – 5 mm. Aripile sunt fumurii.

Larva matură este de culoare albă-palid, cu capul brun. Prezintă în total 20 picioare.

Lungimea corpului: 9 – 11 mm. Larvele se recunosc uşor după mirosul caracteristic de

ploşniţă, atunci când sunt strivite.

Plante atacate şi daune. Această specie este monofagă, larvele ei atacând numai

prunul. Larvele neonate pătrund în interiorul fructelor de abia formate şi rod sâmburii. După

ce a distrus un fruct, larva migrează în altul, astfel încât o singură larvă în cursul dezvoltării

sale poate să distrugă 4 – 6 fructe. La început ele rod sâmburii cruzi, iar pe măsura întăririi

acestora, rod pulpa fructului, producând galerii pe care le umplu cu resturi de hrană şi

excremente. Fructele atacate se îngălbenesc, prezintă pete violacee şi cad din pom.

Viespea galbenă a prunelor (Hoplocampa flava)

Descriere. Capul, toracele şi antenele sunt de culoare brună-roşcată, iar picioarele

galbene. Aripile sunt cenuşii, cu nervuri gălbui. Lungimea corpului este de 4 – 5 mm.

Larva matură are corpul de culoare portocalie, cu plăcile chitinoase (scleritele) de pe

ultimele segmente abdominale colorate galben-deschis. Lungimea corpului: 9 – 11 mm.

Plante atacate şi daune. Atacul este asemănător cu cel produs de Hoplocampa

minuta.

Viespea merelor (Hoplocampa testudinea)

131

Descriere. Corpul viespii ventral este galben, pătat cu negru, iar dorsal brun-

negricios. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben. Lungimea corpului este de

6 – 7 mm.

Larva matură este galben-cenuşie, cu capul brun-roşcat. Lungimea corpului: 10 – 12

mm. Strivită, degajă miros de ploşniţă.

Plante atacate şi daune. Insectă monofagă, producând pagube mai ales la merii

timpurii. Fructele atacate prezintă galerii rotunjite, sub forma unor cavităţi adesea încercuite

de o bandă inelară, de culoare închisă, care pare că ştrangulează fructul. Larvele mature

consumă seminţele. În urma atacului fructele rămân mici şi cad.

Atacul este confundat adesea cu cel de Cydia pomonella. Deosebirile constau din

caracteristicile atacului, cât şi cele ale larvei, care are mirosul specific de benzaldehida (miros

de ploşniţă).

Viespea perelor (Hoplocampa brevis)

Descriere. Capul este galben-brun, cu antenele mai închise. Abdomenul dorsal este

brun-închis, iar ventral galben. Lungimea corpului 4 – 5 mm.

Larva este asemănătoare cu cea a viermelui merelor, deosebindu-se de acesta prin

mărime (8 – 12 mm) şi mirosul său specific de ploşniţă. Larva sapă galerii sinuoase cu pereţii

negri, în pulpă şi în zona centrală a fructului.

Plante atacate şi daune. Atacă fructele la păr. Fructele în formare atacate de larve se

dezvoltă anormal, se înnegresc şi cad.

Familia Eurytomidae

Cuprinde viespi de talie mică (1,5 – 2 mm), cu corpul de culoare neagră. Pronotul este

pătrat sau dreptunghiular. Abdomenul la femelă este comprimat lateral. Ovipozitorul este

ascuns. Larvele au corpul alungit, format din 13 segmente, de culoare albă. Unele specii sunt

fitofage (consumatoare de seminţe, producătoare de gale), iar altele sunt parazite.

Viespea seminţelor de trifoi (Eurytoma gibbus)

Descriere. Viespea are corpul de culoare neagră. Toracele este convex, negru-mat.

Aripile sunt transparente, cu o nervaţie redusă. Abdomenul este fusiform, lucios, puternic

bombat. Lungimea corpului este de 1,7 – 2,3 mm. Masculul este mai mic decât femela.

Larva este apodă şi eucefală, de culoare albă, cu capul brun-gălbui, de 1,1 – 2,2 mm

lungime.

132

Plante atacate şi daune. Larvele acestei viespi atacă seminţele diferitelor specii de

trifoi atât cultivat cât şi spontan (Trifolium spp.). Într-o sămânţă de trifoi se dezvoltă o singură

larvă, care consumă în întregime conţinutul seminţei, lăsând neatacat doar tegumentul

acesteia. Pagubele produse de acest dăunător în anii de invazie, se pot ridica până la 5 - 8 %

din producţia de trifoi roşu cultivat.

Viespea seminţelor de lucernă (Eurytoma roddi)

Descriere. Viespea are corpul de culoare neagră. Lungimea corpului este de

1,3 – 1,8 mm.

Larva are corpul uşor încovoiat, de culoare albă, cu capul gălbui. Lungimea corpului

variază între 1,5 – 2,0 mm.

Plante atacate şi daune. Această viespe se înmulţeşte pe diferite specii de lucernă,

cultivată şi spontană. Larvele consumă conţinutul seminţelor, diminuând cu 10 – 30 %

producţia culturilor semincere.

Viespea seminţelor de prun (Eurytoma schreineri)

Descriere. Viespea are corpul negru. Capul şi toracele sunt acoperite cu perişori

albicioşi. Abdomenul este pedunculat, lucios, în formă de ou. Ovipozitorul este gălbui.

Lungimea corpului este de 4 – 6 mm. Capul este mare, lat, ochii sunt ovali şi de culoare

brună.

Larva este apodă şi are corpul uşor încovoiat, subţiat la extremităţi, de culoare albă, cu

capul gălbui şi cu mandibulele negre. La maturitate are 6 - 7 mm lungime.

Plante atacate şi daune. Viespea este oligofagă, atacă seminţele diferitelor specii de

sâmburoase, mai ales de prun, porumbar, vişin şi cireş. Are preferinţă pentru soiurile de prun

Ana Späth şi D’Agen, ai căror sâmburi sunt infestaţi până la 80%.

Larvele consumă în întregime conţinutul seminţelor din sâmburi. Într-un fruct se

dezvoltă o singură larvă. Fructele atacate cad cu puţin timp înainte de completa dezvoltare.

Când sâmburii sunt sparţi, în interiorul lor se găseşte larva şi sămânţa consumată, aceasta

având tegumentul intact doar la cele 2 extremităţi ale seminţei. Cu timpul fructele atacate şi

căzute se zbârcesc, se mumifiază şi rămân, astfel pe suprafaţa solului în timpul iernii. După

roaderea orificiului şi părăsirea fructului de către viespe, fructul poartă evident o perforaţie

circulară.

Viespea coriandrului (Systole coriandri)

133

Descriere. Masculul nu este cunoscut. Femela are corpul de culoare neagră-lucitoare.

Lungimea corpului are 1,9 – 2,3 mm. Ochii au culoare galbenă sau roşcată. Capul şi toracele

prezintă perişori albicioşi. Aripile sunt membranoase, transparente iar nervurile galbene-

castanii.

Plante atacate şi daune. Larvele distrug parţial interiorul fructului de coriandru,

lăsând pericarpul intact. Seminţele atacate se recunosc uşor după orificiile de ieşire ale

viespilor. Într-o sămânţă se dezvoltă o singură larvă. Pagubele variază între 5 – 50 % în

funcţie de nivelul populaţiei. Este o specie monofagă, infestând numai seminţele de coriandru.

ORDINUL DIPTERA (muşte)

Insecte mici sau mijlocii cunoscute popular sub denumirea de muşte, ţânţari, tăuni etc.

Posedă o singură pereche de aripi, aripile anterioare, de unde şi numele de “ diptere “. Aripile

posterioare sunt reduse la nişte balansiere sau haltere. Capul este ortognat. În afară de ochii

compuşi, prezintă şi oceli. Aparatul bucal conformat pentru lins, înţepat şi supt sau înţepat şi

lins. Antenele sunt filiforme, moniliforme, aristate. Abdomenul este sesil. Picioarele cu tarsele

formate din 5 articole, ultimul articol fiind prevăzut cu formaţiuni speciale (arolium,

pulvillum) cu ajutorul cărora insectele se pot deplasa pe suprafeţe lucioase..

Dipterele se hrănesc cu materii vegetale şi animale sub formă lichidă: nectar, sânge

(hematofage) etc. Dezvoltarea este holometabolă.

Larvele apode, cu un regim de hrană fitofag sau zoofag. Pupele sunt libere sau

coarctate.

Familia Cecidomyidae

Insecte mici, gingaşe, cu aparatul bucal redus. Antene moniliforme. Aripile cu puţine

nervuri. Picioarele lungi şi subţiri, abdomenul fusiform, ascuţit posterior.

Larve cu capul redus, apendicii bucali atrofiaţi, adaptaţi pentru supt.

Această familie cuprinde reprezentanţi fitofagi, saprofagi şi zoofagi.

Musca de Hessa (Mayetiola destructor)

Descriere. Adulţii prezintă dimorfism sexual. Femela este neagră, în afară de regiunile

laterale ale abdomenului, şi o linie dorsală de culoare roşiatică. Corpul este acoperit cu peri

fini, de culoare neagră, prezentând un aspect catifelat. Antenele sunt păroase. Aripile sunt

transparente. Lungimea corpului este de 3,5 – 4,0 mm. Abdomenul prezintă un ovipozitor

telescopic, lung.

Masculul este complet negru, mai mic decât femela (2 – 2,5 mm) cu picioarele lungi şi

subţiri.

134

Larva neonată, este apodă, alungită şi turtită, având lungimea de 0,6 – 0,7 mm. Larva

matură are lungimea de 4 – 5 mm şi este de culoare verzuie.

Plante atacate şi daune. Specia se dezvoltă pe graminee şi cereale păioase, preferând

grâul. Larvele acestei muşte atacă grâul de toamnă, secară, orz, prezentând un atac

caracteristic. Larva secretă saliva care solubilizează pereţii celulelor, provocând scurgerea de

sevă, care se absoarbe apoi prin osmoză.

Prin acest atac se produce o alterare şi o slăbire a ţesuturilor, formându-se în locurile

de atac, pete de culoare brună-închisă. Plantele tinere atacate se îngălbenesc şi se usucă.

Uneori plantele atacate emit numeroşi fraţi, care sunt puţin viguroşi.

Când atacul se produce la plantele mai dezvoltate, tulpina în locul de atac se brunifică,

pereţii ei se subţiază, iar plantele se îndoaie, producându-se “îngenuncherea paiului”. Cele

mai mari pagube se înregistrează la grâul de toamnă, însămânţat timpuriu şi la păioasele de

primăvară semănate târziu. În culturile irigate atacul este de obicei mai mare.

Familia Trypetidae

Insecte cu ovipozitorul proeminent, chitinizat, format din 3 segmente (telescopic).

Aripile sunt prevăzute cu pete sau dungi. Adulţii se întâlnesc pe flori, în livezi, în pajişti etc.

Larvele sunt apode fitofage, trăind în fructe, flori, tulpini, muguri etc. Cele mai mari

daune le produc la fructe.

Musca cireşelor (Rhagoletis cerasi)

Descriere. Adultul are corpul de culoare negricioasă, lucitoare, afară de cap, scutel şi

vârful femurelor, care sunt galbene-roşcate. Pronotul prezintă dungi galbene şi negre. Aripile

sunt prevăzute cu 3 benzi caracteristice, transversale, late, de culoare brună-închisă. Femela

are terebra dezvoltată. Lungimea corpului este de 4 – 6 mm.

Larva este apodă şi are corpul format din 13 segmente de culoare albă-gălbuie.

Plante atacate şi daune. Larvele acestei muşte atacă fructele de cireş, în special la

soiurile semitârzii (pietroase) şi târzii, mai rar la vişin. Larvele se hrănesc cu mezocarpul

fructelor din jurul sâmburelui. Fructele atacate devin moi, se închid la culoare şi cad.

Familia Oscinidae

Muşte de talie mică, adesea colorate deschis.

Larvele au corpul alungit şi sunt apode, fiind cunoscute ca fitofage dăunătoare mai

ales la graminee.

135

Musca neagră sau musca suedeză a cerealelor (Oscinis frit)

Descriere. Masculul este o muscă mică de 1,5 – 2 mm lungime, de culoare neagră-

lucioasă, cu excepţia părţii ventrale a abdomenului care este galbenă. Ochii mari, de culoare

roşie. Prezintă dimorfism sexual. La femelă, primul articol tarsal este mult mai lung decât la

mascul. Lungimea femelei este de 4- 5 mm. Aripile sunt transparente, cu reflexe metalice.

Larva are corpul cilindric, ascuţit în partea anterioară.

Plante atacate şi daune. Larvele acestei muşte, atacă ovăzul, grâul, orzul, secara,

porumbul, fiind deci o specie oligofagă.

Daunele diferă după generaţie şi faza de dezvoltare a plantelor. Astfel, larvele

generaţiilor de toamnă şi de primăvară dăunează în faza de 2 – 4 frunze. Atât la cerealele de

primăvară cât şi la cele de toamnă larva apărută migrează spre centrul tulpinii şi atacă

mugurele terminal. Plantele atacate se colorează mai închis, înfrăţesc puternic iar frunza

centrală se îngălbeneşte şi se usucă. Asemenea fenomene se observă mai ales în primăverile

secetoase la ovăz şi orz.

La plantele care au dezvoltate mai multe frunze este atacat lăstarul principal. Creşterea

plantelor în acest caz stagnează. Tulpina se dilată mult spre bază şi fomează numeroşi fraţi,

care sunt sterili. Larvele generaţiei de vară atacă plantele la înspicare, hrănindu-se cu sucul

celular din boabele aflate în faza de coacere în lapte. Boabele atacate rămân şiştave.

Larvele generaţiei de primăvară atacă frecvent şi plantele de porumb, în primele faze

de dezvoltare.

Musca galbenă a cerealelor (Chlorops pumilionis)

Descriere. Culoarea corpului este galbenă, cu 5 dungi negre pe torace, cea mediană

fiind mai lată. Antenele, precum şi o mică pată triunghiulară situată între ochi, sunt de culoare

neagră. Segmentele abdominale sunt prevăzute cu pete transversale simetrice, de culoare

brună. Ochii sunt verzui. Ovipozitorul femelei este telescopic. Îndivizii generaţiei de vară sunt

de culoare mai deschisă şi de talie mai mică. Lungimea corpului 3 – 5 mm.

Larva apodă are corpul alungit, subcilindric, de culoare gălbuie.

Plante atacate şi daune. Sunt dăunate cerealele păioase şi gramineele furajere. Atacă

cerealele de toamnă, cât şi pe cele de primăvară (grâu, orz, secară etc.). Dintre gramineele

spontane, atacă frecvent pirul (Agropyrum repens). Larvele primei generaţii migrează la baza

spicului şi se localizează la primul nod unde se hrăneşte săpând galerii reducând astfel

alimentarea spicului cu sevă elaborată. Plantele atacate stagnează în creştere, nu mai înspică

sau spicele rămân seci. Locul atacat se îngroaşe şi se răsuceşte, iar internodiile rămân scurte.

136

Larvele generaţiei a doua distrug mugurele de creştere al tulpinilor cauzând scăderea

densităţii plantelor tinere.

Familia Agromyzidae

Muşte mici, de 1 – 3 mm mărime. Fruntea lăţită şi păroasă. Aripile sunt mai lungi

decât abdomenul. Ovipozitorul este dinţat.

Larvele sunt miniere la diferite organe ale plantelor (frunze, tulpini etc.).

Musca crizantemelor (Phytomyza atricornis)

Descriere. Muscă de culoare neagră, cu pete galbene pe frunte şi în părţile laterale ale

toracelui. Lungimea corpului este de 1,2 – 2,5 mm.

Plante atacate şi daune. Insectă polifagă; larvele atacă numeroase specii de plante

din familiile: Compositae, Cruciferae, Leguminosae, Gramineae etc. Pagube mai mari se

semnalează în culturile de crizanteme producând mine caracteristice.

Familia Anthomyidae

Reprezentanţii acestei familii sunt asemănători cu musca de casă, cu aparatul bucal

conformat pentru lins şi supt. Înmulţirea este ovipară.

Larvele au un mod de viaţă variat, hrănindu-se cu substanţe organice sau cu diferite

organe ale plantelor.

Musca verzei (Delia brassicae)

Descriere. Adultul are corpul de 5 – 7 mm lungime. Musca verzei se aseamănă cu

musca de casă, are corpul însă mai subţire şi aripile mai lăţite. Masculul are corpul cenuşiu,

pubescent, cu 3 dungi negre pe pronot. Femela are culoare mai deschisă, este mai mare şi slab

pubescentă. Ochii sunt mari şi aproape uniţi la masculi, iar la femele separaţi printr-o dungă

roşcată.

Larva în ultimul stadiu este fusiformă şi de culoare albă-sidefie. Lungimea corpului

este de 7 – 8 mm.

Plante atacate şi daune. Specie oligofagă. Larvele acestei muşte, atacă plantele

cultivate şi spontane din familia Cruciferae: varza, conopida, ridichile, rapiţa, muştarul etc.

Larvele neonate pătrund în colet şi în rădăcini unde sapă galerii longitudinale. Plantele atacate

rămân pipernicite, iar cu timpul se usucă. De regulă, plantele atacate au frunzele de culoare

verde-închisă şi culcate pe sol. Smulgând o astfel de plantă din pământ, se observă pe

137

rădăcinile ei numeroase galerii cu larve. Pagubele cele mai mari se înregistrează la plantele

tinere de curând transplantate din răsadniţă.

Larvele transmit şi bacteria Bacillus carotovorus care produce putrezirea rădăcinilor.

Musca cepei (Delia antiqua)

Descriere. Adultul are culoarea corpului cenuşie-gălbuie, cu pete şi dungi negricioase.

Pronotul este galben, având o bandă mediană închisă. Aripile sunt membranoase, de culoare

galben-cafenie. Lungimea corpului este de 6 -7 mm.

Larva este apodă şi la completa dezvoltare este albicioasă. Mărimea larvei este de

6 – 8 mm.

Plante atacate şi daune. Larvele acestei muşte atacă: ceapa, usturoiul, prazul şi alte

liliacee. Cele din prima generaţie atacă mai întâi frunzele, apoi trec şi sapă galerii în bulbii pe

cale de formare. Larvele generaţiei a II- a atacă bulbii deja formaţi. Plantele atacate au

frunzele veştejite, se îngălbenesc şi se usucă. Galeriile săpate în frunze şi bulbi constituie căi

de pătrundere a unor microorganisme care concură la putrezirea bulbilor.

Musca minieră a sfeclei (Pegomyia betae)

Descriere. Adultul are corpul de 4 – 6 mm lungime, de culoare cenuşie-negricioasă.

Capul şi toracele negre, antenele negre şi aripile galbene-cenuşii cu nervuri gălbui.

Abdomenul este puţin aplatizat posterior, de culoare neagră şi cu puncte albăstrui, dese.

Larva este apodă, cu corpul uşor curbat şi subţiat în partea anterioară, de culoare albă-

verzuie. Mandibulele sunt lungi, ascuţite şi puternic dinţate.

Plante atacate şi daune. Insecta se dezvoltă pe sfeclă şi alte plante cultivate şi

spontane din familiile Chenopodiacee, Solanacee, Caryophyllacee; preferă însă sfecla.

Larvele minează frunzele săpând galerii aproape lineare, uneori lărgite neregulat. Galeriile

sunt umplute cu excremente, ceea ce le conferă o culoare închisă. Diferite soiuri de sfeclă sunt

atacate în mod selectiv, în funcţie de particularităţile morfologice ale frunzelor. În general,

soiurile de sfeclă de masă sunt mai sensibile decât cele furajere sau industriale.

DESENAŢI:


138


DESENAŢI

139

PROBLEME



140





(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




LUCRAREA 14

ALŢI DĂUNĂTORI AI CULTURILOR

141

NEMATOZIMajoritatea nematozilor au formă de panglică subţire, transparentă, cu pielea netedă

sau puţin ridată transversal. La unele familii, femelele au forma mai mult sau mai puţin

globuloasă (sferică, citriformă, piriformă) ca în cazul Meloidogyne şi Heterodera. În ultimul

caz, pielea femelei devine dură şi groasă, iar corpul sau se transformă în chist.

Familia Heteroderidae

Nematodul sfeclei (Heterodera schachtii)

Descriere. Nematodul prezintă dimorfism sexual. Femela are formă sferică, puţin

alungită, asemănătoare unei lămâi, dar uneori cu forme aberante, iar masculul este

viermiform. Femela are lungimea de 0,63 – 0,89 mm şi lăţimea de 0,33 – 0,49 mm, prezintă

un “gât” care cuprinde aparatul bucal care este evidenţiat în primul rând printr-un stilet.

Culoarea este la început albicioasă, apoi gălbuie, iar după ce se transformă în chist de

rezistenţă se închide şi mai mult la culoare devenind brună. Chistul are mărimea aproximativă

cu a femelei adulte. Chiştii sunt situaţi pe rădăcini de care se desprind uşor şi pot să fie

deosebiţi la nivelul solului prin culoarea lor brună, având învelişul prevăzut cu un desen sub

formă de linii dispuse în zig-zag. Tubul digestiv este redus, iar ovisacul bine dezvoltat.

Masculul este viermiform, lungimea între 1,32 – 1,63 mm, stiletul 20 – 35 microni. Larva este

viermiformă, cu striaţiuni fine.

Plante atacate şi daune. Atacul apare spre sfârşitul lunii iunie, pe plante izolate sau în

vetre. În zilele cu temperaturi ridicate, plantele infestate suferă şi se veştejesc rapid, frunzele

externe de la bază se ofilesc şi se îngălbenesc şi chiar se usucă. Plantele atacate în general

sunt pipernicite, frunzele care sunt situate la mijlocul tufei au o coloraţie mai închisă, verde

închis, caracteristică iar cele situate periferic sunt mai moi şi se îngălbenesc. Rădăcinile

principale rămân scurte şi subţiri, formând numeroase rădăcini secundare mici, care se

dezvoltă foarte mult şi se îndesesc, căpătând un aspect caracteristic. Rădăcina principală apare

puternic fasciculată mai ales în regiunea de vârf, unde pe rădăcinile secundare se observă mici

umflături albe-gălbui, de mărimea unei gămălii de ac, umflăturile, denumite şi “chişti”, fiind

de fapt femelele dăunătorului în interiorul cărora se găsesc 15 – 300 ouă. În final plantele

infestate se ofilesc.

Nematodul galicol al rădăcinilor (Meloidogyne incognita)

Descriere. Prin forma şi dimensiunile celor două sexe, adulţii prezintă un dimorfism

sexual evident. Masculul de 1,2 – 2,0 mm, este cilindroid, viermiform, acoperit cu o cuticulă

inelată. Femelele tinere (imature) au un aspect piriform şi gâtul lung. Femela matură are

corpul mai puţin piriform, având gâtul scurt. Ouăle, odată cu depunerea pontei, frecvent sunt

înglobate într-o masă mucilaginoasă ataşată de partea posterioară a femelei.

142

Plante atacate şi daune. Plantele atacate prezintă pe rădăcini gale de diferite

dimensiuni, până la 5 cm diametru. Forma şi mărimea lor variază în funcţie de planta gazdă,

efectivul populaţiei de nematod, precum şi de condiţiile de mediu (temperatura şi umiditatea

din sol). Plantele atacate puternic se veştejesc, dar la un atac slab sau la începutul atacului,

planta infestată nu are caractere deosebite de cea sănătoasă. Deseori galele ce au un ţesut mai

puţin rezistent putrezesc, iar planta este infectată cu organisme patogene sau saprofite din sol.

Meloidogyne incognita este o specie extrem de polifagă atacând plante din peste 40 de familii.

Cele mai sensibile culturi sunt tomatele, castraveţii şi pătlăgelele vinete, infestarea plantelor

având loc imediat după transplantarea lor, iar primele simptome se observă la 3 – 4 săptămâni.

Familia Tylenchidae

Nematodul bulbilor şi tulpinilor (Ditylenchus dipsaci)

Descriere. Adultul are corpul filiform, de 0,9 – 1,8 mm lungime, de culoare albă.

Cuticula este striată transversal, cu excepţia zonei capului şi a cozii. Stiletul bucal este conic

şi trilobat la bază. Larva este asemănătoare cu adultul, având dimensiunea corpului mai

redusă, în funcţie de vârstă.

Plante atacate şi daune. Nematodul este polifag, atacând peste 400 de specii de

plante, atât prin nematozii din sol, cât şi prin sămânţă sau bulbi. Produce pagube mari în

culturile de ceapă, usturoi şi praz. Plantele atacate stagnează din creştere, frunzele se

îngălbenesc, se gofrează şi se usucă. La smulgere, rădăcinile rămân în sol, iar într-un stadiu

mai avansat au un aspect mucilaginos şi miros respingător.

Nematodul grâului (Anguina tritici)

Descriere. Adultul are 3 – 5 mm (femela) şi 2 – 2,5 mm (masculul) lungime. Corpul

este alungit, ascuţit la ambele extremităţi, transparent, acoperit cu o cuticulă cu striuri fine.

Orificiul bucal prezintă un stilet subţire. Femela este mai mare decât masculul, cu corpul

răsucit în spirală. Masculul are corpul foarte puţin curbat.

Larva este mai mică şi mai îngustă decât adultul, în funcţie de vârstă.

Plante atacate şi daune. Nematodul infestează în special grâul, dar mai poate fi

întâlnit şi pe secară. Plantele atacate sunt îngroşate la bază, înfrăţite şi mai scunde, frunzele

colorate mai intens şi încreţite. Boabele atacate, transformate în gale, sunt mai mici, aproape

rotunde, de culoare brună şi de consistenţă tare. Secţionând un bob atacat şi punând conţinutul

acestuia într-o picătură de apă, pe o lamă sub microscop, se observă larvele nematodului, ce

apar sub forma unei mase aglomerate de firişoare alb-transparente.

În mod curent larvele supravieţuiesc în seminţe timp de mai mulţi ani.

143

ACARIENI

Observăm adesea acarieni care se deplasează liber pe frunze, în special pe dosul

limbului, aceştia se adună mai ales în vecinătatea nervurilor principale.Aceste specii se

întâlnesc frecvent şi pe alte organe erbacee ca: tulpini, peţioli sau boboci florali.

Familia Tetranychidae

Păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae)

Descriere. Are o lungime de circa 0,3mm pentru masculi şi de 0,5mm pentru femele.

Oul are un diametru de 0,1mm. Corpul adultului este de formă globuloasă sau ovoidă.

Epiderma este acoperită de mătase. Culoarea variază de la galben la verde; totuşi, toamna, sau

în perioadele de uscăciune, femelele iau o tentă roşie-gălbuie. Pe spate, se evidenţiază

prezenţa a două pete negre, care dispar în perioada de hibernare.

Plante atacate şi daune. Acest acarian este un dăunător de temut pentru plantele

cultivate. Se observă pagube pe mai mult de 200 de plante aparţinând la specii diferite. În

culturi ornamentale atacă daliile, crizantemele, garoafele, trandafirii, merii şi cireşii

ornamentali, etc. Dăunătorul este foarte activ în sere unde condiţiile de mediu favorizează

dezvoltarea lui. Aceşti acarieni se localizează pe partea inferioară a frunzelor şi se hrănesc

prelevând conţinutul celulelor epidermice cu ajutorul unui stilet. Limbul se îngălbeneşte apoi

dacă atacul este masiv, ia o tentă plumuriu-argintie şi planta se poate usca. În plus, această

tentă de culoare constituie şi un element important de diagnostic. Aceşti acarieni ţes pânza

(păianjen ţesător) care protejează populaţia de intemperii şi pe care ei se deplasează şi depun

ouă.

Păianjenul roşu al arborilor fructiferi şi ornamentali (Panonychus ulmi)

Descriere. Adultul are forma globuloasă, prezentând 0,3 - 0,4 mm lungime. Culoarea

este brun-roşcată şi poartă numeroşi ţepi dorsali. Femela este mai mare decât masculul. Ouăle

de iarnă sunt roşii şi au o dimensiune de 1/10 mm.

Plante atacate şi daune. Acarianul se poate dezvolta pe un nrumăr mare de arbuşti

ornamentali ca păducel, salcie pletoasă, plop, ulm, cât şi pe arbori fructiferi (măr, prun,

piersic). Arbuştii cu fructe mici (coacăze, struguri, fragi) sunt de asemenea atacaţi de acest

dăunător.

Familia Eriophyidae

Acarianul (erinoza) viţei de vie (Eriophyes vitis)

144

Descriere. Acarianul are corpul viermiform, de culoare albă-gălbuie sau roşcată.

Lungimea corpului este cuprinsă între 0,14 - 0,16 mm. Abdomenul prezintă 80 de striuri

chitinoase, dispuse transversal, sub formă de inele. Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat

şi supt. Abdomenul se termină cu două prelungiri filamentoase.

Plante atacate şi daune. Dăunătorul se concentrează pe faţa inferioară a limbului,

înţepând şi sugând sucul celular din plantă. Femelele şi larvele atacă mai întâi mugurii şi apoi

frunzele. În urma atacului, limbul prezintă o băşicare caracteristică pe faţa superioară iar pe

cea inferioară observăm apariţia pâslei. Atacul pe muguri este mult mai periculos, deoarece

determină pipernicirea acestora. Ca urmare recolta este afectată iar lemnul nu se coace.

Familia Acaridae

Acarianul (cleştarul) făinii (Acarus siro)

Descriere. Corpul are culoarea alb-murdar şi este de formă ovală. Masculul are 0,4

mm lungime, iar femela 0,7 mm. Piesele aparatului bucal sunt adaptate pentru ros. Piesele

bucale şi picioarele sunt de culoare violacee sau roşcată.

Plante atacate şi daune. Cleştarul atacă seminţele de cereale, floarea-soarelui, fructe

uscate şi făină. De regulă dăunătorul atacă seminţele bolnave, consumând embrionul. Sunt

atacate cerealele infestate de insecte (gărgăriţe, molii etc.). În condiţii neprielnice dezvoltării

sale, acest acarian poate rămâne în stare imobilă (hipopus) timp de mai mulţi ani, reluându-şi

activitatea metabolică atunci când condiţiile de mediu îi permit.

VERTEBRATE DĂUNĂTOARE

Ordinul Rodenţia (rozătoarele)

Mamiferele ce fac parte din acest ordin se caracterizează în principal prin faptul că au

corpul acoperit cu păr, nasc pui, pe care-i hrănesc cu lapte şi au o dantură incompletă. Studiul

danturii are o mare importanţă permiţând clasificarea acestor mamifere în raport cu altele.

Astfel, rozătoarele posedă incisivi cu creştere continuă, sunt arcuiţi, îmbrăcaţi în email pe

suprafaţa lor anterioară şi dirijaţi spre înainte. Funcţia lor prezintă o analogie cu dalta unui

tâmplar. Această particularitate anatomo-fiziologică explică comportamentul lor care îi obligă

să utilizeze incisivii permanent. Caninii sunt absenţi, spaţiul liber fiind denumit bară sau

diastema. Ca regulă generală, rozătoarele colonizează toate mediile. Unele sunt strâns legate

de agroecosisteme. Altele, de câmpuri deschise cu garduri de mărăcini şi boschete şi în fine,

altele, care caută prezenţa omului şi activităţile sale (rozătoare antropofile cum sunt şobolani,

guzgani mici de munte, şoareci etc.).

145

În majoritatea cazurilor, indivizii sunt săpători şi au nevoie de un sol profund, moale şi

mişcător).

Familia Muridae

Această familie cuprinde şoareci şi şobolani care sunt dăunători şi în oraşe, ei căutând

prezenţa omului, precum şi activităţile lui. Sunt specii de talie mică, cu capul lung şi botul

alungit. Coada este lungă şi trece de jumătatea corpului. Urechile se disting bine din blană.

Unele specii foarte dăunătoare, altele mai puţin, iar unele transmit boli infecţioase la om.

Şobolanul negru (Rattus rattus)

Acest rozător are blana neagră şi stralucitoare. Măsoară 19 cm lungime şi posedă o

coadă inelată foarte dezvoltată cu 260 – 270 solzi. Ocupă în general partea uscată de sus a

locuinţei (magazie, grânar). Acest dăunător poate construi galerii în arbori, boschete, sau

poate săpa o vizuină. Activitatea sa este nocturnă iar regimul alimentar este omnivor (fructe,

seminţe, muguri, animale mici) însă preferă vegetalele.

Şobolanul cenuşiu (Rattus norvegicus)

Este cel mai agresiv dintre rozătoare. Acest mamifer de culoare gri-brun, are o

lungime de 23 cm. Coada sa este inelată şi totdeauna mai scurtă (18cm) faţă de corp

prezentând 200 – 220 inele solzoase. El poate ocupa numeroase biotopuri care se

caracterizează prin umiditate: în depozite de cereale, mori, grajduri, pivniţe, gropi de gunoaie,

case joase, canale de scugere, malul râurilor, corturi, etc. Alimentaţia sa este foarte variată

(legume, cereale, hârtie, etc.) el fiind omnivor dar mai mult carnivor, mâncându-şi chiar

proprii pui când este prea flămând. Acest şobolan este un vector redutabil al multor boli ca:

turbare, pesta, tifos exantematic, lepra, etc.

Şoarecele de casă (Mus musculus)

Descriere. Specie sinantropă, cosmopolită, de dimensiuni mici (7 – 8 cm lungimea

corpului şi 9 cm coada). Coada prezintă în jur de 180 inele solzoase. Culoarea corpului este

cenuşie.brunie pe partea dorsală şi mai deschisă pe cea ventrală.

Produce pagube atât în depozit cât şi în câmp, având regim alimentar fitofag şi zoofag.

Se hrăneşte cu: seminţe, fructe, mobilier, textile, brânzeturi, cărnuri etc.

Infestarea produselor depozitate de către şoareci se poate pune în evidenţă prin urmele

rosăturilor, prezenţa galeriilor, a excrementelor şi a mirosului de urină.

Familia Cricetidae

146

Hârciogul (Cricetus cricetus)

Adultul este un rozător cu corp plin, gras, capul mic iar gura prelungită sub fălci.

Acest animal măsoară 25cm lungime, capul este mai mult sau mai puţin ascuţit, fiind prevăzut

cu saci bucali iar coada este conică. Dorsal, este cafeniu-galbui iar ventral este negru

(curiozitate în lumea vie). El sapă galerii specializate (hrană, masă, dormit, eliminarea

fecalelor) în sol uscat şi profund, atât vara cât şi iarna. Alimentaţia acestui rozător este

constituită din boabe de cereale şi leguminoase. În afară de aceste pagube, hârciogul răstoarnă

stratul superficial al solului. Hibernează din octombrie până în martie. Preferă boabele de

cereale pe care le obţine în urma retezării spicelor, adunându-le în “pungile buzunar” şi

transportându-le în galerii. Este un animal nocturn.

Familia Sciuridae

Sciuridele se caracterizeaza prin picioarele anterioare tetradactile iar cele posterioare

pentadactile.

Popândăul (Citellus citellus)

Este un animal vioi şi sprinten. Corpul este alungit cu peri scurţi având o lungime de

18 – 22 cm, iar coada este scurtă (5 – 6 cm) şi stufoasă. Capul mai mult sau mai puţin rotund,

cu urechi mici şi ochi mari. rotunzi. Blana prezintă culoarea galben-cenuşie pe spate şi

galben-alburie ventral. Trăieşte pe ogoare, islazuri, sanţuri, diguri, nedepăşind altitudinea de

300 m. Îşi sapă galerii lungi, de 30-40 m, unde adună provizii pentru iarnă. Hrana variază în

raport cu anotimpul şi regiunea respectivă; vara, tot felul de seminţe, rădăcini, boabe de

cereale fiind direct dăunător culturilor şi indirect prin distrugerea digurilor datorită galeriilor

sale. Prin septembrie-octombrie intră în hibernare.

Este un animal diurn, producând pagube în special la porumb şi floarea-soarelui (la

răsãrire) precum şi la orz şi grâu (la coacere).

Veveriţa (Sciurus vulgaris)

La noi este răspândită prin pădurile de foioase şi conifere fiind foarte activă ziua.

Culoarea blănii este foarte variabilă de la roşu-cărămiziu la cafeniu-întunecat şi negru.

Urmărită de jder, face salturi de 4 – 5 m de la un arbore la altul. Se hrăneşte cu seminţe de

conifere, ghindă, nuci, alune, jir, muguri, fructe, din care işi face rezerve şi pentru iarnă;

uneori consumă ouă şi pui de păsărele. Cuibul şi-l face în scorburi sau între 2 ramuri; nu

hibernează propriu-zis dar doarme zile în şir, ieşind din când în când după hrană. În iernile

foarte friguroase se refugiază prin podurile caselor de lângă păduri. Provoacă pagube,

distrugând mugurii şi coaja arborilor, iar aceste pagube s-au observat în parcuri.

DESENAŢI:

147



DESENAŢI

148

PROBLEME

149







(speciilor)..................................... ................................................................................................

......................................................




150

Documents

Lp Special entomologie specială