INTRODUCERE

Judeţul Argeş este situat în bazinul Argeşului Superior cu vecini la nord, creasta

munţilor Carpaţi, talonat de judeţele Sibiu şi Braşov, iar la sud, împarte câmpia Găvanul Burdea

cu judeţele Teleorman, Olt, urmând cumpăna de ape pe latura de vest a judeţului Vâlcea, dintre

bazinele Oltului, Argeşului şi Vedea. Dinspre răsărit, vecini de pe culmile masivului Leaota,

până la sud cu judeţul Dâmboviţa, cotat ca „Mica Românie”, Argeşul, nume luat de la râul ce-l

străbate, are o formă alungită pe linia nord-sud, acoperind 2,9% din suprafaţa ţării, fiind al 11-

lea în ordinea mărimii dintre judeţe.

De la nord la sud, regăsim toate cele trei forme de relief: munţi, dealuri, câmpii, cu

menţiunea că zona, de peste 50% este ocupată de dealuri, munţii împărţind cu câmpia restul

teritoriului. Teritoriul judeţului cuprinde două bazine hidrografice: Bazinul Argeş, în zona

muntoasă şi cea deluroasă şi Bazinul Vedea, în zona deluroasă şi cea de câmpie.

Judeţul Argeş are o suprafaţă de 6801 km2 şi o populaţie de aproape 676000 de locuitori,

care îşi găsesc locul de trai în trei municipii, patru oraşe şi 95 de comune. Această paletă

geografică variată conferă judeţului o zestre peisagistică bogată, pigmentată cu frumuseţi

naturale, seducătoare, cu monumente care atestă o îndelungată istorie. Zona rurală păstrează şi

astăzi valori etnografice pline de originalitate, începând cu arhitectura caselor, portul popular şi

arta decorativă. Urmele de cultură materială descoperite pe teritoriul judeţului Argeş atestă

existenţa unor comunităţi omeneşti încă din era paleolitică, îndeosebi pe văile râurilor. Se

păstrează urme de drumuri şi case romane la Săpata de Jos, Albota, Rucăr, Niceşti, Jidava şi

Fîlfani. Cel mai bine conservat este însă Castrul de la Jidava, aflat la sud de oraşul Câmpulung.

Istoria medievală a Argeşului este strâns legată de constituirea şi consolidarea statului

feudal centralizat şi independent Valahia, fiind locul de unde a început acest proces istoric

complex. Pe teritoriul actual al judeţului Argeş exista un voievodat condus de Seneslaus spre

sfârşitul secolului al 13-lea. Legendarul voievod, Radu Negru, începe unificarea micilor

formaţiuni politice valahe de la sud de Carpaţi şi pune bazele statului feudal Valahia, Ţară

Românească. În timpul domniei lui Basarab, oraşul Curtea de Argeş devine capitala noului stat

centralizat Valahia. Celebra cronică pictată de la Viena înfăţişează, în miniatură, luptele de la

Posada. După bătălie, capitala noului stat este mutată la Câmpulung, unde Basarab I zideşte

Biserica Domnească, unul dintre cele mai vechi monumente de artă feudală. La reşedinţa

domnească de la Curtea de Argeş, Basarb I construieşte biserica domnească Sfântul Nicolae,

1

primul monument religios de mare amploare ridicat în Ţara Românească şi păstrată în stare

bună până în zilele noastre.

Agricultura, meşteşugurile şi comerţul cunosc un ascendent în planul dezvoltării

târgurilor şi oraşelor feudale, în mod deosebit a Câmpulungului, a Curţii de Argeş şi demn de

menţionat, al Piteştilor. În afara primelor reşedinţe domneşti de la Curtea de Argeş şi

Câmpulung, este necesar să amintim:

- Mânăstirea Cotmeana, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, 1386-1418. Biserica

mânăstirii este construită din cărămidă decorată în exterior cu o succesiune de firide cu

arhivolte marcate prin discuri de ceramică smălţuită, asemenea multor monumente bizantine din

secolele 13-14.

- Cetatea Poienari, construită pentru a servi ca refugiu pe vârf de munte, străjuind cheile

râului Argeş, de primii domni Basarabi, în secolul 14, reconstruită mai apoi de Vlad Ţepeş,

domnitorul cunoscut mai apoi sub numele de Dracula, poreclă ce a făcut înconjurul lumii, de

fapt o simplă invenţie.

- Mânăstire Glavacioc, menţionată în documente prin anul 1441, refăcută de Vlad

Călugărul, 1482-1495, folosită deseori ca reşedinţă domnească.

- Într-un valoros ansamblu arhitectonic, de tradiţie brâncovenească, construită în 1677,

se încadrează şi mânăstirea Aninoasa, construită de boierul Tudoran Vlădescu.

- Pe drumul către Rucăr-Bran, se înalţă mausoleul de la Mateiaşi, o construcţie amplă

care cinsteşte memoria eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Se află aici un turn

înalt care domină zona, spre care urcă scări monumentale.

- Monumentul cel mai impresionant rămâne însă actuala Biserică Episcopală, cunoscută

şi sub numele de Mânăstirea Curtea de Argeş, ctitorită şi sfinţită de Neagoe Basarab, în 1517.

Biserica are un echilibru al volumelor, şi o supleţe ieşită din comun.

Construită în două registre, despărţită printr-un brâu de piatră torsionat, suprafaţa

ocupată de biserică este de 756 m2, iar înălţimea până la vârful turlei este de 31 de m. Cele patru

turle sunt bogat decorate, primele două de pe pronaos, torsionate una către cealaltă, iar la

întretăierea arcurilor se află mici discuri cu câte un porumbel de piatră aurit ţinând în cioc un

clopoţel ce sună la adierile vântului. În interior îşi dorm somnul de veci Nagoe Basarab,

ctitorul, soţia sa, Doamna Despina şi patru dintre copii lor, precum şi întregitorii de neam şi

ţară, regii României moderne Carol I şi regina Elisabeta ca şi cele ale regelui Ferdinand I şi

regina Maria. De Mânăstirea Curtea de Argeş este legată una dintre cele mai reprezentative

creaţii ale folclorului literar românesc, legenda meşterului Manole, pregnantă metaforă a ideii

de jertfă întru creaţie. Mărturie grăitoare a acelor vremuri este izvorul meşterului Manole.

2

Ţinut de istorie şi legendă, de trăiri şi împliniri, Mica Românie oferă celui care îi

străbate drumurile peisaje de vis într-un spaţiu care constituie una din zonele etnografice cele

mai importante din ţara noastră. Unele sate din zona montană sunt situate în peisaje ca de

baladă pastorală, cu elemente etnografice cuceritoare, ca de pildă Rucăr şi Dragoslavele, sate

turistice de prim rang. Un sejur petrecut aici nu poate fi uitat de nimeni. La rândul lui,

Ştefăneştiul este leagănul vinului românesc.

Reşedinţa judeţului, municipiul Piteşti, are o populaţie de peste 187000 de locuitori,

români în proporţie de 99,2%. Din punct de vedere religios, 98,6% sunt de religie ortodoxă.

De-a lungul timpului, plaiul argeşean a fost favorizat de poziţia lui geografică, de

întretăierea drumurilor comerciale şi de a căilor de comunicaţie. Din anul 1977, municipiul

Piteşti a fost trecut în categoria marilor oraşe. Aliura de oraş modern a permis dezvoltarea şi

sistematizarea de noi cartiere, Tudor Vladimirescu, cu cea mai modernă şcoală din judeţ,

Găvana, puternic centru locativ, noul centru al municipiului Piteşti, pe lângă cartierele

binecunoscute, Craiovei, Petrochimiştilor, Calea Bucureşti, Războieni, Exerciţiului, Eremia

Grigorescu şi Trivale. Despre un oraş care nu are şcoli bune se spune că este unul sărac, despre

un oraş care nu are universităţi, se spune că nu are perspective. Ei bine, Piteştiul este privilegiat

din acest punct de vedere pentru că aici există două prestigioase universităţi, Universitatea de

Stat din Bucureşti şi universitatea particulară, printre puţinele acreditate din România,

Universitatea Constantin Brâncoveanu. Cele două cetăţi ale cărţii sunt astăzi mândria oraşului,

graţie celor care s-au hotărât să investească, material şi spiritual, în învăţământul românesc,

atitudine care arată că în România se pot întreprinde acţiuni de mare ţinută. La toate acestea se

adaugă, într-o notă de modernism, biblioteca judeţeană, noul muzeu judeţean, vama Piteşti,

întreaga investiţie fiind asigurată de către Consiliul Judeţean Argeş.

Municipiul Curtea de Argeş, aflat la 38 de km nord de Piteşti, situat pe malurile râului

Argeş, are peste 35000 de locuitori. Cetate de scaun voievodală a Ţării Româneşti, perioadă din

care datează monumente şi vestigii istorice de importanţă crucială pentru întreg neamul

românesc. Basarab I este la loc de cinste în istoria Valahiei. Pe harta turistică a ţării, oraşul

Basarabilor figurează ca punct de reper pentru cetatea Poienari, Cabanele Bâlea-Lac, Capra,

Valea cu Peşti, Cumpăna, Barajul Vidrarul, drumul trans-Făgărăşean, plus monumentele

istorice Mânăstirea Curtea de Argeş, Biserica Olari, Biserica Domnească, ruinele Bisericii San-

Nicoară.

Municipiul Câmpulung, oraş important, fostă capitală a Ţării Româneşti, a cărui nume

răspunde exact situării sale geografice, un câmp alungit între dealuri, către munte, oraşul este

străbătut de râul Târgului, având aproape 45000 de locuitori. Ambianţa naturală este plină de

poezie, monumente istorice deosebite, un bulevard central ce dă o notă vie în amintirea

3

începuturilor istoriei medievale româneşti. După 1970, se resimte o amploare deosebită a

activităţii de dezvoltare a industriei locale muscelene.

Oraşul Mioveni, aflat în apropierea platformei auto Dacia-Renault, este aşezat pe valea

râului Argeşel, şi are o populaţie de 35000 de locuitori. Casa de cultură, noua primărie,

stadionul şi construcţia unei catedrale sunt doar începutul dezvoltării unui oraş care ţine pasul

cu noutăţile în domeniul tehnicii, auto şi nucleare.

Oraş nou, Topoloveni este o verigă importantă în industria constructoare de maşini, prin

fabrica de componente auto, implicat în industria alimentară prin fabrica de conserve şi în

industria uşoară, prin confecţiile pe care muncitoarea le exportă pe piaţa europeană.

Cel mai nou, şi de fapt, cel mai cunoscut şi asta datorită vinului produs aici, este noul

oraş Ştefăneşti. Vinul de Ştefăneşti a făcut turul României şi este cunoscut în străinătate datorită

podgoriilor din dealul Ştefăneştilor, leagăn de cultură şi istorie. Noul oraş Ştefăneşti are o

vechime şi o bogată relaţie istorică prin oamenii de cultură şi politici pe care i-a dat neamului

românesc.

Costeşti este oraşul de câmpie situat la 20 de km sud-est de municipiul Piteşti, aşezat pe

lunca râului Teleorman, cu o populaţie de circa 10000 de locuitori. Într-o viitoare dezvoltare

agro-industrială a zonei, piaţa cerealelor şi zootehniei, va fi reprezentată de oraşul agro-

industrial Costeşti.

Comunele judeţului Argeş însumează 578 de sate. Sunt dispuse în general pe văile

râurilor şi de-a lungul şoselelor. Resursele naturale, potenţialul economic, zăcămintele de

cărbuni, ţiţeiul, gazele naturale, calcarul, sarea, pădurile şi potenţialul agricol creează o

competiţie pentru dezvoltarea zonei şi atingerea standardului de bunăstare a localităţii. O

deosebită valoare economică o reprezintă potenţialul hidro-energetic a râului Argeş şi

afluenţilor lui.

Agricultura se practică pe 349000 de hectare, din care 130000 de hectare sunt terenuri

arabile, restul fiind livezi, vii, fâneţe şi păşuni. Pădurea ocupă o suprafaţă de 289000 de hectare,

dominată de conifere şi foioase.

Reţeaua de cale ferată însumează pe teritoriul judeţului Argeş 198 de km, având ca

punct central un nod de cale ferată, Piteştiul, prin care trece magistrala ferovială Bucureşti-

Timişoara. Trei linii ferate secundare fac legătura între reşedinţa judeţului şi oraşele

Câmpulung, Costeşti şi Curtea de Argeş.

Folclorul, dansurile, arta decorativă, tehnica mobilierului, completează cu specificul lor

această zonă etnografică, această întreagă cromatică este prezentă în peisajul satelor argeşene.

Vizitatorii străini intră cu încântare în contact cu bogatul patrimoniu istoric şi cultural al

Argeşului.

4

La Goleşti, oraş Ştefăneşti, avem conacul boierilor Golescu, familie care a jucat un rol

de frunte în istoria României. Familia Brătianu, Armand Călinescu, Ion Mihalache, Ioan

Antonescu, câteva figuri proeminente au pus bazele statului român modern.

Tot din Argeş provin importanţi oameni de cultură română şi universală, Patriarhul

Iustin Moisescu, pictorii G.D. Mirea, Costin Petrescu, medicii C.I. Parhon, Nanu Muscel,

scriitorii Tudor Muşatescu, Ion Barbu, filozoful Petre Ţuţea, lista este neîncăpătoare. Ne

rezumăm în a prezenta doar câteva vârfuri din diverse zone de creaţie, lăsându-vă plăcerea de a

admira bogăţia imaginilor ce alcătuiesc, prin strădanie şi voinţă, judeţul Argeş, botezat, pe bună

dreptate, Mica Românie.

5

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢILE JUDEŢULUI ARGEŞ

1.1. LIMITELE JUDEŢULUI

Hotarul nordic al judeţului Argeş coincide cu linia cumpenei principale a apelor din

lungul Carpaţilor Meridionali, care-l desparte de judeţele Sibiu şi Braşov. Cea mai mare parte a

laturii de nord o constituie creasta semeaţă a Munţilor Făgăraş, începând din Şaua Scării (la vest

de vârful Negoiu), de sub care porneşte pârâul Scara, una din obârşiile Topologului. În

porţiunea dintre această şa şi vârful Vânătoarea lui Buteanu, creasta Făgăraşului formează

hotarul cu judeţul Sibiu, iar de aici către est, până în nordul Masivului Leaota, hotarul cu

judeţul Braşov.

În continuarea crestei propriu-zise, la est de podurile largi ale Berivoaielor şi Comisului,

limita urmăreşte culmea mai scundă a Tămaşului, care constituie un fel de punte de legătură cu

Masivul Piatra Craiului. Limita urcă apoi abruptul vestic al Pietrei Craiului până în vârful cu

cota 2261m, iar de aici se continuă spre nord pe linia crestei, până în vârful La Om sau Piscul

Baciului (2239 m), punctul culminant al masivului, de unde coboară spre est în şaua din

Muntele Vlăduşca, la obârşia râului Dâmbovicioara. De aici se arcuieşte către sud, urmând şirul

măgurilor Branului şi ale Giuvalei, iar la est de pasul Giuvala (1264m), trecând pe la sud de

satul Fundăţica (judeţul Braşov), urcă de-a lungul culmii Şleaul Mândrului până în vârful

Jigărea, de unde începe hotarul estic, dinspre judeţul Dâmboviţa1.

Aceasta trece prin vârfurile Pietrele Albe şi Secările de pe culmea principală a

Masivului Leaota. Din vârful Leaota (2133m), limita judeţului este trasată de culmea Marginea

Domnească, continuată cu Piscul Cârligele-Plaiul Găvanei şi cu ramificaţia lui sud-vestică, ce

coboară în valea Dâmboviţei la sud de aşezarea Lăicai. În continuare, după ce descrie o buclă

spre nord, hotarul estic străbate, cu o direcţie sinuoasă, zona înaltă a Podişului Căndeşti,

urmărind pe o porţiune cursul superior al râului Potopul şi în continuare valea Glâmbocatei,

pentru ca apoi să coboare în valea Argeşului, la est de comuna Glâmbocata. De aici,

traversează, prin sudul Câmpiei Piteştilor, văile Neajlovului şi Dâmbovnicului.

Spre sud judeţul se învecinează cu judeţul Teleorman, hotarul dintre acestea împărţind

în proporţie aproape egală Câmpia Găvanu-Burdea.

Din punctul de confluenţa al râurilor Cotmeana şi Vedea se desfăşoară spre nord hotarul

vestic al judeţului, dispus mai întâi pe interfluviul dintre cele două râuri, iar mai la nord de-a

1 Aurelia Barco, Eugen Nedelcu – „Judeţele Patriei – Judeţul Argeş”, Editura Academică, Bucureşti, 1974

6

lungul râului Vediţa până în localitatea Vedea, hotarul se arcuieşte brusc făcând o buclă spre

sud-vest. Până în acest punct Argeşul se învecinează cu judeţul Olt, iar de aici spre nord cu

judeţul Vâlcea.

În continuare, limita este orientată spre nord şi traversează Topologul, menţinându-şi

această direcţie până în extremitatea nordică a dealurilor (vârful Cheanţul-1031m). La nord de

satul Sălătrucu, limita dinspre judeţul Vâlcea se abate spre est, coborând în valea Topologului,

al cărei fir îl urmează până la obârşie, de-a lungul pârâului Scara, până în creasta Făgăraşului.

Diversitatea peisajului geografic din judeţul Argeş reflectă în primul rând complexitatea

formelor de relief, care sunt distribuite proporţional şi armonios în cuprinsul teritoriului său.

Astfel, variaţia reliefului în raport cu altitudinea scoate în evidenţa faptul că mai mult de

jumătate din suprafaţa judeţului este ocupată de dealuri subcarpatice şi podişuri piemontane,

cuprinse între 300 şi 800 m altitudine. Aproximativ ¼ din suprafaţă o constituie treapta

munţilor, începând cu cei mai scunzi şi mijloci, cu altitudini cuprinse între 800 şi 1800 m,

acoperiţi cu păduri de fag şi răşinoase, şi culminând cu munţi înalţi de peste 2000 m altitudine,

acoperiţi de pajişti alpine. Restul teritoriului este reprezentat de relieful plat de câmpie din

sudul judeţului. Această etajare a reliefului pe o diferenţă de nivel de peste 2300 m, între Vârful

Moldoveanu (2544 m) şi lunca Argeşului în aval de Glâmbocata (cca. 200 m), reflectă

diversitatea lui accentuată.

Ca şi în cadrul judeţelor învecinate, relieful este dispus în zonele paralele, orientate pe

direcţia vest-est, coborând în trepte bine conturate de la nord la sud. Unităţile de relief din

cuprinsul treptelor respective au însă o dispunere diferită, determinată de modul de fragmentare

a reliefului în raport cu condiţiile morfostructurale şi litologice. Orientarea dominantă a

unităţilor de relief se remarcă mai întâi la nivelul munţilor înalţi şi mijlocii, care cu excepţia

munţilor Piatra Craiului şi Leaota, se dispun în culmi şi masive orientate de la vest la est.

Dealurile înalte de la marginea munţilor şi depresiunile subcarpatice şi intracolinare sunt

aliniate în general pe aceeaşi direcţie.

În partea centrală a judeţului unităţile de relief capătă o orientare de la nord la sud,

datorită faptului că râurile care s-au adâncit la suprafaţa Podişului Getic l-au fragmentat, mai

ales între Argeş şi Argeşel, în culmi prelungi, paralele, ale dealurilor piemontane.

Varietatea formelor de relief şi gradul diferit de fragmentare se datorează în special

alcătuirii geologice deosebit de complexe atât din punct de vedere al structurii, cât şi din punct

de vedere al structurii, cât şi al naturii şi vârstei rocilor componente. Totodată, configuraţia

actuală a reliefului este rezultatul unei îndelungate evoluţii, care a dus la individualizarea

unităţilor morfostructurale din cadrul celor trei trepte principale de relief: treapta înaltă a

munţilor, cu o mare diversitate morfologică şi cu o accentuată energie de relief, treapta

7

dealurilor subcarpatice şi a podişurilor piemontane, cu relief specific de eroziune, şi treapta

joasă, de câmpie, cu relief de acumulare.

1.2. MUNŢII

Desfăşuraţi pe o mare întindere în nordul judeţului, munţii Argeşului se remarcă printr-

un impunător aspect alpin, datorită înălţimilor de peste 2500 m, masivităţii accentuate şi

formelor de relief semeţe. După aspectele morfologice şi modul de grupare a culmilor, relieful

se diferenţiază în câteva masive distincte, care se află parţial sau în întregime pe teritoriul

judeţului, având o dezvoltare predominant liniară2.

Culmile muntoase principale se desfăşoară pe două direcţii ce corespund axelor majore

de cutare a formaţiunilor geologice: o direcţie vest-est, specifică în general munţilor de la vest

de Dâmboviţa, şi o direcţie perpendiculară, nord-sud, proprie masivelor din estul acestei văi.

În extremitatea nordică a judeţului Argeş se desfăşoară pe direcţia vest-est, culmea

principală a Munţilor Făgăraş, pe cea mai mare lungime a ei, între vârfurile Puha (2177 m) şi

Comisu (1884 m). Pe o distanţă de circa 40 km (în linie dreaptă), de la şaua Scara în vest şi

până la vârful Lutele (2179 m) în est, aceasta constituie o creastă ascuţită şi semeaţă, a cărei

înălţime nu scade sub 2000 m decât în Curmătura Zârnei (1932 m).

Pe linia crestei se remarcă un şir neîntrerupt de vârfuri piramidale şi ţancuri ascuţite,

dintre care pete 140 de vârfuri trec de 2000 m, 29 trec de 2400 m, iar 6 dintre ele depăşesc 2500

m. Acestea din urmă sunt dispuse în partea centrală a crestei, începând cu Negoiu (2537 m) şi

Călţun-Lespezi (2522 m) şi continuând cu Vânătoarea lui Buteanu (2505 m), Moldoveanu

(2544 m) - cota maximă a Carpaţilor Româneşti, aflat în întregime în judeţul Argeş - imediat la

sud de vârful Viştea Mare (2527 m) situat chiar pe linia de creastă, iar mai la est vârful Dara

(2501 m). Alternanţa vârfurilor semeţe cu şeile ce le despart (numite popular ferestre sau

portiţe) imprimă crestei Făgăraşului acel profil caracteristic, asemănător unei lame de ferăstrău,

unic în munţii noştri, profil care a sugerat numele de “Alpii Transilvaniei”. Spre capătul estic,

culmea Făgăraşului se lăţeşte mult, lăsând loc podurilor întinse, dezvoltate în zona Berivoiu-

Luţele.

Din această creastă se desprind către sud culmi masive, prelungi şi domoale, puternic

ramificate, asemenea unor contraforturi ce contrastează cu aspectul sălbatic al custurilor

stâncoase de pe versantul nordic, flancat de un puternic abrupt, ceea ce scoate în evidenţă

asimetria specifică Munţilor Făgăraş. Aceste culmi sunt nivelate de întinse suprafeţe de netezire

etajate, dintre care se remarcă cea de peste 2000 m, dominată de creste şi martori de eroziune

2 Victor Tufescu, Ion Mierla, Claudiu Giurcăneanu – „Geografia României”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

8

mai înalţi (echivalentă platformei Borăscu, extinsă în întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali), şi

cea de 1400-1600 m, corespunzătoare platformei Râu-Şes.

Obârşiile înrămurate ale văilor ce despart aceste culmi sunt cantonate în numeroase

căldări şi uluce glaciare suspendate, grupate sub forma unor complexe în jurul arterelor

colectoare. Se disting, în special, circurile de la obârşiile văilor Scara, Izvorul Negoiului, Capra,

Buda, Valea Rea şi Zârna, străjuite de vârfurile dominante ale crestei principale. Dimensiunile

considerabile ale circurilor glaciare, resturile de morene şi relieful crestelor ascuţite scot în

evidenţă amprenta viguroasă a glaciaţiei pleistocene, care în Munţii Făgăraş a avut o extensiune

deosebită.

Regiune înaltă a acestor unităţi, situată deasupra limitei pădurii, constituie domeniul de

acţiune a proceselor crionivare.

Relieful culmilor amintite datorează aspectul lor greoi rocilor cristaline puternic

metamorfozate în care au fost sculptate, roci pe care s-au putut conserva atât de bine suprafeţe

de eroziune înălţate chiar la peste 2400 m. Ele sunt reprezentate prin micaşisturi şi paragnaise

cu interstratificaţii de calcare cristaline şi amfibolite, orientate pe direcţie est-vest. Mai la sud se

dezvoltă o fâşie largă de gnaise de Cumpăna, care formează în ansamblu axul unui larg

anticlinal.

În sudul acestor spinări domoale se înalţă culme mai scundă, cu altitudini cuprinse între

1400 m şi 1600 m, paralelă cu cea a Făgăraşului şi cu asimetrie transversală asemănătoare. Ea

domină spre sud printr-o denivelare de 200 m, treapta dealurilor subcarpatice. Această culme

continuă către est Masivul Coziei de pe treapta Topologului (judeţul Vâlcea) direcţie vest-est, în

lungul căreia se aliniază câteva mici masive (Frunţii-cu vârful Muntişor de 1533 m, Ghiţu-1621

m şi vârful Strungii-1167m), care au fost separate prin fragmentarea culmii de către văile

adânci, cu aspect de chei ale Topologului, Argeşelului Vâlsanului. De aceea ea poartă în

întregime numele de Culmea Coziei. Alcătuită din roci cristaline foarte rezistente la eroziune

(gnaise de injecţie), Culmea Coziei reprezintă un horst înălţat între regiunile depresionare

limitrofe. Pe latura sa nordică, culmea este mărginită de un abrupt stâncos, aproape vertical, ce

corespunde unei puternice linii de falie (falia Brezoiului).

Între culmile prelungi ale masivului Făgăraş, terminate spre sud printr-o cădere mai

accentuată, şi culmea Cozia-Ghiţu se detaşează o treaptă mai joasă (1400-1200 m), cu un relief

netezit, având aspectul unui platou înclinat spre sud şi tăiat de văi adânci în culmi paralele.

Privită în ansamblu aceasta se prezintă ca o depresiune longitudinală, ce continuă spre est

depresiunea tectonică a Loviştei de pe Olt, la un nivel mai ridicat. Această depresiune

intramontană suspendată a fost numită „depresiunea centrală a Făgăraşului” sau Culoarul

Loviştei.

9

Relieful culoarului este fragmentat de o reţea deasă de văi. De o parte şi de alta a văilor

principale au evoluat, prin eroziune regresivă, o generaţie mai nouă de afluenţi cu obârşii

ramificate (Valea Cumpenei, Valea lui Stan, Valea Lupului). Dintre acestea se remarcă Valea

Argeşului, a cărei lărgime considerabilă a oferit condiţii prielnice pentru amenajarea lacului de

acumulare de la Vidraru. De asemenea de-a lungul râului Vâlsan se remarcă lunca largă din

sectorul „Poienile Vâlsanului”, până unde se extinde în mod vizibil culoarul Loviştei.

În estul ariei depresionare a Loviştei, privită în sens larg, se înalţă un masiv muntos

impunător, bine individualizat între Râul Doamnei şi Dâmboviţa: Masivul Iezer. Înălţimile de

peste 2400 m şi masivitatea caracteristică dau acestuia aspectul unui nod orografic spre care

converg culmile principale ce încadrează culoarul intramontan al Loviştei.

Culmea principală a Masivului Iezer se desfăşoară pe direcţia sud - vest – nord - est,

începând cu coama greoaie a Păpăului (2093 m) şi continuând spre curmătura Groapelor cu

vârfurile dominante Iezer (2462 m) şi Roşu (2473 m). De aici culmea capătă o netezime

surprinzătoare, fiind dominată de vârfurile larg boltite Bătrâna (2341 m), Tambura (2269 m) şi

Păpuşa (2391 m), de unde se continuă spre nord, peste coama Dracsinului până la culmea

Pecineagului. Către nord-vest, Masivul Iezer domină printr-un versant abrupt, scobit de

numeroase căldări glaciare, obârşiile Dâmboviţei şi Râului Doamnei, de-a lungul cărora se

desfăşoară o depresiune alungită sub forma unui uluc (culoarul Oticului), care marchează limita

cu Munţii Făgăraş.

10

Ansamblul culmilor muntoase ale Iezerului sunt despărţite de văile adânci, grupate în

trei bazine hidrografice - Râul Târgului, Dâmboviţa şi Râul Doamnei - văi la obârşia cărora se

deschid căldări glaciare bine conturate. Pe fundul în trepte şi pe versanţii acestora se întâlnesc

puternice acumulări de grohotişuri, dispuse sub formă de „mări de pietre” sau „râuri de pietre”.

În estul Munţilor Făgăraş şi Iezer, relieful pierde substanţial din înălţime şi masivitate,

căpătând aspecte cu totul diferite, datorită fragmentării tectonice a regiunii şi conglomerate

mezozoice. Linia marilor înălţimi este întreruptă aici de o largă arie depresionară transversală,

cu relief de munţi joşi şi mijlocii (1000-1600 m), dispusă sub forma unui culoar ramificat între

extremitatea estică a culmii Făgăraşului şi Masivul Leaota. Prezenţa acestui culoar de origine

tectonică a redus spaţiul muntos la creasta de calcar a Pietrei Craiului, aflată în bună parte pe

teritoriul judeţului.

O caracteristică a acestei regiuni muntoase este dispunerea culmilor principale şi a

liniilor de fragmentare tectonică pe direcţie predominant nord-sud, conformă direcţiei de cutare

a Carpaţilor Orientali3.

Dispusă perpendicular pe culmea Tămaşului, creasta Pietrei Craiului, cu un profil dinţat,

caracteristic, domină prin puternice abrupturi stâncoase ariile depresionare limitrofe. În cadrul

judeţului se află jumătatea sudică a Pietrei Craiului, respectiv „creasta sudică”, începând din

şaua Grindului (la sud de Piscul Baciului sau la Om, 2239 m, punctul culminant al masivului

situat pe linia de hotar). De aici, creasta, orientată în continuare spre sud-vest, începe să scadă şi

să se îngusteze treptat, devenind o muchie ascuţită, care pe alocuri are aspectul unei custuri. În

porţiunea denumită Coama Lungă (cu altitudini cuprinse între 2216 şi 2150 m), creasta are

aspectul unui acoperiş de casă. Porţiunea mai scundă ce urmează, până la Vârful Pietrei (2086

m), delimitează în partea superioară cea mai impunătoare zonă a abruptului vestic, caracterizată

prin prezenţa unor înalţi pereţi verticali (Peretele Central, Peretele Piscului Rece, etc.), la baza

cărora s-au acumulat conuri impunătoare de grohotiş fixat (sub pădure) sau mobil. Dintre

acestea se remarcă mai ales „Marele Grohotiş”.

Mai la sud se remarcă o denivelare importantă numită Şaua Fundurilor (1889 m). În

dreptul ei, creasta propriu-zisă a Pietrei Craiului ia sfârşit, prelungindu-se printr-o culme mult

mai joasă, numită Pietricica. Fragmentată de înşeuări adânci şi cu un abrupt din ce în ce mai

îngust, ea devine aproape complet împădurită şi scăpată printr-o serie de trepte dispuse pe linii

de falie până în muntele Gruiul Mirii (1521 m), în punctul numit Sub Pietricica (1260 m).

Dincolo de aceasta se întind podurile calcaroase din extremitatea sudică a Pietrei Craiului

(Berila, Plaiul Mare, Plăicul,) mărginite de cheile Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei.

3 Gh. Mahara – „România – Harta administrativă”, 1999

11

În estul Pietrei Craiului, cumpănă principală a apelor coboară brusc la nivelul munţilor

mijlocii din Culoarul Branului şi se abate mult spre sud, formând un fel de punte de legătură

spre Masivul Leaota. Ea începe de sub vârful Picului Baciului şi, după o inflexiune în şaua „La

Table”, se înalţă în Vârful Sasu, unde îşi schimbă brusc direcţia către sud, alcătuind o culme

prelungă paralelă cu Piatra Craiului. În lungul ei se înşiră o serie de vârfuri cu aspect de clăi,

numite de localnici măguri sau gâlme: Coja (1546 m), Colţul Spărturilor (1475 m), Gâlma

Spărturilor (1473 m), Predealul (1332 m), Giuvala (1371 m).

La est de Fundata, culmea principală a Carpaţilor, orientată către est, este întreruptă de

mica depresiune de la Fundăţica, în sudul căreia urcă în Masivul Leaota.

Către sud-est, culoarul Rucăr-Bran este sprijinit de masivul impunător al Leaotei. Pe

teritoriul judeţului se află ramificaţiile vestice desprinse din culmea principală a Leaotei, în

lungul căreia este dispusă limita cu judeţul Dâmboviţa. Porţiunea cea mai înaltă şi mai masivă a

Leaotei este retrasă mult în sudul cumpenei carpatice (formată aici de Culmea Dudelor spre

Bucegi) şi culminează în vârful Leaota (2133 m), care constituie un important nod orografic. De

aceea, culmile prelungi ale Leaotei dinspre Subcarpaţi depăşesc cu mult limita sudică a

Munţilor Făgăraş şi Iezer, dominând astfel către est Depresiunea Câmpulung.

Din vârful Leaota porneşte către nord o culme îngustă şi netedă, dominată de câteva

vârfuri larg bolite: Cumpărata (1996 m), Secările (1766 m), Pietrele Albe (1888 m) şi Jigărea,

de unde începe către est Culmea Dudelor. Faţă de această culme înaltă, retezată în partea sudică

de un nivel echivalent suprafeţei Borăscu, ramificaţiile vestice cad în trepte spre valea

12

Dâmboviţei individualizându-se încă două nivele de eroziune (1400-1600 m şi 1000-1200 m),

corespunzătoare, în parte suprafeţelor de eroziune Râu-Şes şi Gornoviţa, care au o mare

dezvoltare în acest masiv.

Din vârful Jigărea coboară spre nord-vest o culme bifurcată în Şleaul Mândrului, care se

opreşte în mica depresiune suspendată de la Fundăţica, la nivelul porţiunii centrale, înalte, a

Culoarului Rucăr-Bran şi în culmea mai prelungă Sf. Ilie (1794 m) - Ciuciu - Ghimbăvul (1406

m) care ajunge până în dreptul cheilor mari ale Dâmboviţei, încadrând către nord bazinul râului

Ghimbav. Mai la sud, din Vârful Cumpăna se desprinde o spinare masivă, larg arcuită spre sud-

vest, ce încadrează pe dreapta bazinului râului Bădeanca. De-a lungul ei se înalţă o serie de

vârfuri proeminente, ca: Râiosul, Albescu (1793 m), Cioara (1853 m), Făgeţelu (1618 m),

Priseaca (1358 m), din care pornesc tot atâtea ramificaţii secundare ce coboară spre Dâmboviţa

şi spre Bădeanca. Din vârful Râiosul porneşte o culme mai lungă, terminată spre valea

Dâmboviţei prin masivul calcaros Piatra Dragoslavelor (1435 m), care străjuieşte comuna

Dragoslavelor, prelungindu-se apoi spre nord până la Rucăr prin munţii, tot calcaroşi,

Vârtoapele şi Fundul Neagului.

Către sud-vest se desfăşoară culmea Marginea Domnească, care desparte afluenţii

Dâmboviţei de cei ai Ialomiţei, constituind hotarul dinspre judeţul Dâmboviţa. Este dominată de

câteva vârfuri ca: Tâncava, Tibra, Românescu (1714 m). Din ea se detaşează către vest o serie

de culmi mai scurte care separă afluenţii Bădencii. Din capătul sudic al culmii Marginea

Domnească pornesc ramificaţiile terminale Piciorul Gărgăunele şi Piscul Frunţilor, prelungite

către Valea lui Coman şi Valea Chiliilor într-o zonă cu un relief accidentat.

În cuprinsul ariei depresionare dintre Munţii Făgăraş şi Leaota se delimitează două

culoare intracarpatice, dispuse de o parte şi de alta a masivului Piatra Craiului.

Dintre acestea se individualizează foarte clar Culoarul Rucăr-Bran, din care pe teritoriul

judeţului intră numai partea lui sudică, unde este larg deschis între Piatra Craiului şi Leaota şi

orientat în aceeaşi direcţie (nord-est sud-vest). Relieful său este fragmentat într-o serie de

măguri şi poduri calcaroase, mărginite de pereţi abrupţi ce cad în trepte de la nord către sud,

începând din zona gâlmelor Branului şi Giuvalei, pe cumpăna principala a apelor, şi din sudul

Pietrei Craiului. Se remarcă astfel prin formele lor caracteristice gâlma Vântarniţei, Ghimbavul,

Piatra Dragoslavelor şi Mateiaşul care străjuieşte Depresiunea Câmpulungului, apoi podurile

netede care au fost sculptate, depresiunile tectonice Rucăr şi Podul Dâmboviţei4.

De-a lungul cursului superior al Dâmboviţei în amonte de Rucăr se desfăşoară un alt

culoar depresiv, cuprins între Piatra Craiului şi înălţimile Masivului Iezer. Culmile joase,

desprinse din cele 2 masive, sunt retezate de nivelul de 1000-1200 m altitudine, care în acest

4 Aurelia Barco, Eugen Nedelcu – „Judeţele Patriei – Judeţul Argeş”, Editura Academică, Bucureşti, 1974

13

cadru larg ce cuprinde şi Bazinul Râuşorului reprezintă un fel de vale majoră a Dâmboviţei.

Către nord, culoarul se continuă peste curmătura adâncă a Tămaşului (1370 m), de pe culmea

cu acelaşi nume, în bazinul Bârsei. De aici a provenit denumirea de Culoarul Tămaşului sub

care acesta este cunoscut în literatura de specialitate.

1.3. DEALURILE SUBCARPATICE ŞI PODIŞURILE PIEMONTANE

Ca treaptă intermediară între munţi şi câmpie, relieful deluros din cuprinsul judeţului se

desfăşoară din marginea abruptă a Carpaţilor Meridionali sub forma unor înălţimi din ce în ce

mai puţin vălurite până ajung a se transforma în poduri întinse şi netede, care se pierd treptat în

câmpia de la sud. Privit în ansamblu, acest ţinut de dealuri şi de podiş face parte din marea

unitate geografică numită Piemontul Getic.

Către nord, dealurile sunt destul de bine delimitate faţă de zona carpatică, prin

denivelarea de natură tectonică şi de eroziune care se pune în evidenţă printr-un abrupt de

câteva sute de metri în sudul munţilor Frunţii, Ghiţu şi Iezer. Limita cu câmpia este puţin

vizibilă la vest de râul Argeş, unde trecerea de la dealuri la câmpie se face pe nesimţite, în timp

ce la est de acest râu marginea sudică a podişului este bine marcată în relief.

Zona submontană. Limita dintre munţi şi dealuri este conturată în general de prezenţa

unor depresiuni submontane. Astfel, de la Topolog şi până la Râul Doamnei se înşiruie

depresiunile de contact, situate între culmea cristalină a Coziei şi marginea abruptă a dealurilor

înalte, care aici depăşesc1000 - 1200 m altitudine. Acestea corespund unor lărgiri de vale, aşa

cum sunt: Depresiunea Sălătrucului de pe valea Topologului, Depresiunea Arefu de pe Argeş,

Depresiunea Brădet, legată peste o culme îngustă de mică depresiune a Nucşoarei, iar pe valea

Râului Doamnei depresiunea Bahna şi Corbi.

Între Râul Doamnei şi Bratia, şirul micilor depresiuni submontane este întrerupt de un

impunător masiv împădurit (Muntele Plăticăi), a cărui altitudine trece de 1100 m în culmea

Bahnei. La est de Bratia se desfăşoară până în valea Dâmboviţei, o depresiune mult mai largă şi

mai clar conturată - Depresiunea Subcarpatică a Câmpulungului.

Limitată la nord de Munţii Iezer, bine închisă la sud de culmea Măţău-Ciocanu şi la est

de Groapa Oii, aceasta este din depresiunile subcarpatice cele mai bine individualizate din ţara

noastră.

Dealurile înalte care încadrează depresiunile de sub munte constituie o mare parte din

relieful zonei subcarpatice. Ele au fost denumite „muscele”5. Acestea se dispun în şiruri sau

masive pe două direcţii principale. Cele cu direcţia est-vest apar sub forma unor culmi

fragmentate de ape, cum este cea dintre Argeşel şi Bratia (Măţău-1019 m, Ciocanu-885m). Un

5 *** Monografia Geografică a R.P. România, 1960

14

aspect aparte îl au masivele deluroase orientate pe direcţia nord-sud, respectiv între Topolog şi

Bratia. Astfel Plaiurile Chiocerii, dintre Topolog şi Râul Doamnei, au înălţimi ce depăşesc

1000-1200 m. Acestea se detaşează ca masive deluroase: Tămaş (1104 m), Chicera (1227 m),

Toaca (889 m).

Podişurile piemontane. Acestea ocupă un teritoriu întins în cadrul judeţului şi reprezintă

un rest din vechiul piemont format la marginea Carpaţilor Meridionali.

Caracterul de podiş s-a păstrat mai bine în relieful regiunii de la vest de Argeş şi de la

est de Argeşel, unde podurile din ce în ce mai largi şi mai netede către sud dau nota dominantă

a peisajului. Pe teritoriul judeţului se desfăşoară cea mai mare parte a Podişului Cotmeana şi

jumătatea vestică a podişului Cândeşti. Aspectul tabular al reliefului din cele două podişuri

piemontane a sugerat numele de „platformă”.

1.4. CÂMPIILE

Extinse în partea de sud şi sud-est a judeţului, câmpiile reprezintă treapta cea mai joasă

şi mai uniformă a reliefului. În cadrul acesteia se pot separa trei suprafeţe distincte: câmpurile,

terasele, şi luncile.

În sudul judeţului, suprafaţa câmpiei, situată la circa 200 m altitudine, este de o

netezime izbitoare, fiind străbătută doar de văile mai mult seci ale afluenţilor Vedei şi

Teleormanului. Această regiune cu aspect de stepă face parte din unitatea pe care G. Vâlsan

(1915) a denumit-o Câmpiile Găvanu-Bârdea.

Spre nord câmpia pătrunde ca un golf în zona colinară până la nord de Piteşti. Este o

câmpie subcolinară dominată la vest de Podişul Cotmeana şi la est de cel al Cândeştilor. Ea este

cunoscută sub numele de Câmpia Înaltă a Piteşti-ului.

1.5. CĂILE DE ACCES ŞI COMUNICAŢIE ÎN JUDEŢUL ARGEŞ

Poziţia geografică a judeţului Argeş, ca zonă de tranziţie şi de legătură între marile

unităţi morfologice ale ţării, Carpaţii Meridionali în nord şi Câmpia Română în sud, cu

economii variate şi complementare, conferă căilor de comunicaţie o importanţă deosebită. Cu

mult timp înainte căile transcarpatice de la cele două extremităţi ale Masivului Făgăraş, prin

culoarul Rucăr-Bran în est şi prin Ţara Loviştei şi defileul Oltului pe la Suici-Sălătrucu-Câineni

în vest, au constituit cele mai frecvente locuri de trecere (ale oierilor mocani şi mărgineni şi ale

negustorilor de sare, lemn, cereale, fructe) dintre provinciile româneşti nord şi sud-carpatice,

ceea ce a imprimat acestor drumuri funcţii strategice şi comerciale. Păstorii transhumanţi şi

15

negustorii transilvăneni au folosit meleagurile argeşene şi ca loc de schimb al produselor sau ca

loc de popas (la ieşirea sau la intrarea în zona montană), contribuind astfel la atragerea în

circuitul economic general şi a actualului teritoriu al judeţului Argeş.

Direcţia principală a drumurilor, cea nord-sud, s-a menţinut şi s-a dezvoltat în decursul

veacurilor ca urmare a legăturilor cu Transilvania. Drumul transcarpatic Rucăr-Bran era

menţionat încă din secolul al IV-lea ca un drum împietrit. De asemenea, deosebit de activ se

dovedea drumul vechi al Loviştei, care se unea la Câineni cu marele drum roman al Oltului

(Limes Alutanus), şi care legă cetatea de scaun Curtea de Argeş cu Transilvania prin Sălătrucu-

Câineni.

16

CAPITOLUL 2

CADRUL NATURAL AL JUDEŢULUI ARGEŞ

2.1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Judeţul Argeş se numără printre judeţele din zona central sudică a ţării. El este străbătut

de cursul superior şi mijlociu al Argeşului, de la care şi-a luat numele, alungindu-se pe direcţia

nord-sud, de la vârfurile cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, până în Câmpia Română.

Paralela de 450 latitudine nordică împarte Argeşul în părţi aproximativ egale, trecând de

la Morăreşti, la nord de Merişani şi Clucereasca, iar meridianul de 25o longitudine estică îl

străbate de la vest de Câmpulung şi est de Piteşti.

Harta judeţului Argeş

În nord, se învecinează cu judeţele Braşov şi Sibiu, limita urmărind creasta Munţilor

Făgăraş şi, transversal, Munţii Piatra Craiului şi culoarul Rucăr-Bran; În est, cu judeţul

Dâmboviţa, hotarul aflându-se de-lungul Munţilor Leaota, peste ţinuturile deluroase

subcarpatice şi ale Podişului Getic şi peste o mică parte din Câmpia Română; În sud, cu judeţul

Teleorman, limita trecând prin Câmpia Găvanu-Burdea; În vest, cu judeţele Vâlcea şi Olt,

hotarul străbătând transversal Munţii Făgăraş, Subcarpaţii Getici, Podişul Getic şi Câmpia

Română.

Judeţul Argeş are o suprafaţă de 6 801 kmp, ceea ce reprezintă 2,8% din suprafaţa ţării,

numărându-se printre judeţele mijlocii ca întindere.

2.2. RELIEFUL

17

Alături de ceilalţi factori ai cadrului natural, relieful condiţionează diversitatea

peisajului geografic. În cadrul judeţului Argeş, el se caracterizează printr-o dispoziţie în trepte,

ce urcă de la sud, din Câmpia Găvanu-Burdea, spre nord, unde crestele masivului făgărăşean

ating cele mai mari înălţimi din întreg lanţul Carpaţilor româneşti.

Putem diferenţia, astfel, în cuprinsul judeţului Argeş, o treaptă înaltă constituită din

munţii Făgăraş şi Piatra Craiului, culoarul Rucăr-Bran şi Munţii Leaota, o treaptă mijlocie ce

aparţine Subcarpaţilor Getici şi Podişului Getic şi treapta joasă, parte constitutivă a Câmpiei

Române. Dealurile subcarpatice şi de podiş ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa judeţului,

iar câmpia şi munţii suprafeţe aproape egale.

Rucăr – Bran

Treapta înaltă (între 800-2000 m) cuprinde cea mai mare parte a Munţilor Făgaraş,

Munţii Iezer-Păpuşa în întregime, o bună parte din culoarul tectonic Rucăr-Bran care desparte

culmile pleşuve, alcătuite din şisturi cristaline, ale Munţilor Leaota de creasta calcaroasă a

Pietrei-Craiului, ambele masive situându-se, parţial, în suprafaţa judeţului Argeş.

Munţii Făgăraş sunt situaţi în extremitatea nordică a judeţului Argeş, linia de creastă

constituind şi limita cu judeţele Sibiu şi Braşov. Ei se desfăşoară pe o lungime de peste 40 km,

pe direcţia est-vest, culmea principală fiind constituită dintr-o succesiune de piscuri piramidale

şi creste alpine golaşe, dintre care 140 de vârfuri trec de 2000 m altitudine; dintre acestea, 29

depăşesc 2400 m, iar 6 au peste 2500 m, culminând cu Negoiu (2535 m) şi Moldoveanu (2544

m).

De o parte şi de alta a crestei principale se întâlnesc frecvent urme ale glaciaţiunii

cuaternare: circuri şi văi glaciare despărţite de creste ascuţite, morene. În circurileşi văile

18

glaciare sunt numeroase lacuri din care-şi trag obârşia văile Scara, Izvorul Negoiului, Capra,

Buda etc.

La sud de rama principală a masivului se înalţă, paralel, o altă culme – Culmea Coziei –

cu altitudini mai coborâte (1400–1600 m), de-lungul căreia se ridică: Masivul Cozia, de pe

dreapta Topologului (jud. Vâlcea), masivele Frunţii (1533 m) şi Ghiţu (1622 m), separate de

văile Topologului, Argeşului şi Vâlsanului, care formează aici chei adânci.

Între culmile sudice ale masivului Făgărăşean şi Culmea Coziei se distinge culoarul

Loviştei – cu altitudini cuprinse între 1200–1400 m – care reprezintă continuarea spre est a

depresiunii tectonice a Loviştei, de pe Olt. O reţea deasă de văi – Valea Cumpenei, Valea lui

Stan, Valea Lupului – fragmentează relieful acestui culoar format din roci sedimentare

(conglomerate, gresii, marne).

Ca o continuare spre nord-est a treptei joase a Munţilor Făgăraş, apare un alt masiv

muntos, impunător, bine individualizat, Iezer-Păpuşa, situat în întregime în judeţul Argeş şi

despărţit de masivul făgărăşean prin depresiunea intramontană Bahna Rusului de pe Râul

Doamnei, şi culoarul Dâmboviţei superioare. Vârfurile sale dominate se ridică la peste 2400 m

– Iezer (2462 m) şi Roşu (2469 m) – iar spre izvoarele Argeşelului, Păpuşa (2391 m). Aspectul

general al reliefului Munţilor Iezer-Păpuşa este asemănător cu cel al Munţilor Făgăraş, ceea ce

pune în evidenţă aceeaşi constituţie petrografică.

Partea nord-estică a zonei montane a judeţului Argeş se caracterizează printr-un peisaj

natural diferit, în mare măsură, de cel al munţilor Făgăraş şi Iezer-Păpuşa. Aici se află culoarul

tectonic Rucăr-Bran şi Munţii Piatra Craiului, din care numai partea sudică este cuprinsă în

judeţul Argeş. Prezenţa calcarelor şi a conglomeratelor, fragmentarea tectonică pe direcţia

predominantă nord-sud, altitudinile mai coborâte, ca şi fenomenele carstice individualizează

această zonă montană.

Creasta calcaroasă a Pietrei Craiului se prezintă ca o uriaşă lamă de ferăstrău care

domină, prin abrupturi stâncoase, atât valea Dâmboviţei cât şi a Dâmbovicioarei, având înălţimi

de peste 2000 m; Piscul Baciului sau La Om (2238 m) se află pe linia de hotar cu judeţul

Braşov.

Culoarul Rucăr-Bran, orientat pe direcţia nord-est – sud-vest, denivelat cu aproape 1000

metri faţă de munţii Piatra Craiului, Bucegi şi Leaota, prezintă un relief fragmentat într-o serie

de măguri şi poduri calcaroase mărginite de pereţi abrupţi, deasupra cărora se ridică Ghimbavul

(1407 m), Piatra Dragoslavelor (1434 m) şi Mateiaşul (1239 m).

Masivul Leaota (vârful Leaota: 2133 m) trimite în judeţul Argeş doar ramificaţiile sale

vestice. Relieful Munţilor Leaota se distinge prin masivitate, culmi cu forme greoaie care

19

trădează prezenţa şisturilor cristaline, larg extinse aici, ca o continuare a celor din Munţii Iezer-

Păpuşa.

Treapta mijlocie (între 200 – 800 m altitudine) aparţine ţinuturilor deluroase care, spre

sud, scad ca înălţime, pierzându-se treptat în câmpie.

Un şir de depresiuni subcarpatice – Câmpulung, Nucşoara, Brădet, Aref şi Sălătruc –

desparte zona montană de dealurile înalte ale Subcarpaţilor Gertici care trec, adesea, de 1000 m:

Măţău (1019 m), Plătica (1143 m), Chicera (1227 m), Tămaş (1104 m).

Dealurile înalte, acoperite cu păduri de fag, domină înspre sud un relief larg vălurit, cu

spinări netede, orientate pe direcţia nord-sud şi despărţite între ele de văi largi, însoţite de

terase.

În sudul dealurilor subcarpatice înalte, mai ales între Dâmboviţa şi Argeş, apare un relief

de dealuri domoale (muscele), cu altitudini cuprinse între 600-650 m, despărţite în cea mai mare

parte şi acoperite cu păşuni şi livezi de pomi fructiferi.

Un alt şir de depresiuni – de data acesta depresiuni intracolinare: Boteni, Jugur,

Poienari, Schitu Goleşti, Godeni, Berevoeşti, Slănic, Domneşti, Muşăteşti, Curtea de Argeş,

Tigveni – desparte dealurile subcarpatice de dealurile de podiş. Acestea din urmă aparţin

piemonturilor Cândeşti, Argeş, Cotmeana, fiind caracterizate prin poduri de deal netede,

mărginite de văi largi însoţite de terasele râurilor din bazinul Argeşului şi al Oltului. În mare

parte pădurea de stejari a fost defrişată şi înlocuită cu întinse livezi şi podgorii.

Dealuri piemontane ale Cotmenei devin atât de joase spre sud, încât trecerea spre

câmpie se face aproape pe neobservate; marginea sudică a podişului Cândeşti se menţine încă

abruptă.

De la Piteşti, Argeşul se abate spre stânga, lăsând în partea opusă terasele sub formă de

evantai care alcătuiesc, în cea mai mare parte, Câmpia înaltă a Piteştiului, ce pătrunde ca un

golf în zona colinară dintre Piemontul Cotmenei şi Piemontul Getic.

Treapta cea mai joasă a reliefului o formează câmpia (cu altitudini de 160-200 m) ce

aparţine Câmpiei Găvanu-Burdea, fiind străbătută de apele Vedea, Cotmeana, Teleorman,

Dâmboviţa şi de afluenţii acestora.

2.3. CLIMA

Clima este influenţată, pe lângă alţi factori naturali, şi de dispoziţia în amfiteatru a

reliefului care condiţionează etajarea elementelor climatice. Astfel, la peste 2000 m altitudine,

se înregistrează temperaturi medii anuale de 0o C şi chiar mai scăzute, vânturi dominate din

nord-vest, valoarea medie anuală a precipitaţiilor fiind cuprinsă între1200-1400 mm. În zona

deluroasă, climatul devine mai moderat, cu temperaturi medii anuale până la 9o C, precipitaţiile

20

fiind mai abundente în zona muscelelor (între 800-900 mm). În câmpie, temperatura medie

anuală atinge 10o C, iar precipitaţiile atmosferice scad la 600 mm.

În ceea ce priveşte circulaţia maselor de aer, este specifică scurgerea acestora de-a

lungul văilor largi – Dâmboviţa şi Râul Târgului – sau a culoarelor Rucăr-Bran şi Tămaş. În

câmpie, curenţii de aer se scurg pe văile principale, dar au şi direcţii vest şi est.

Un element interesant îl constituie durata medie a stratului de zăpadă (150-200 zile în

etajul superior al munţilor, 80-120 în depresiunea Rucăr, 60-80 în zona de deal şi sub 50 de zile

în câmpie).

2.4. HIDROGRAFIA

Râurile, cu deosebire în zona muntoasă şi deluroasă, aparţin, în cea mai mare parte,

bazinului superior şi mijlociu al Argeşului. Topologul, Argeşului, Vâlsanul, Râul Doamnei şi o

parte a izvoarelor Dâmboviţei îşi au obârşiile în Munţii Făgăraş, iar Bratia, Râul Târgului,

Argeşelul şi, parţial Dâmboviţa în Iezer-Păpuşa. Neajlovu şi Dâmbovnicul îşi au obârşiile în

Câmpia Înaltă a Piteştiului, iar din dealurile piemontane ale Cotmanei izvorăsc o serie de râuri

ce aparţin bazinului Vedei: Vedea, Vediţa, Cotmeana, Teleormanul, râuri care adesea seacă în

timpul verii.

Barajul Vidraru

Lacurile glaciare din Munţii Făgăraş – Buda, Capra, Călţun, Podul Giurgiului situat la

cea mai mare altitudine: 2264 m – şi din Munţii Iezer (lacul cu acelaşi nume) constituie un

element caracteristic al reţelei hidrografice. Din cele peste 30 de lacuri glaciare ale Munţilor

Făgăraş, 18 se găsesc pe versantul sudic, argeşean, ele contribuind la împlinirea pitorescului

zonei alpine. În peisajul judeţului se înscrie şi salba de lacuri de acumulare de pe Argeş care, pe

lângă utilizarea în scopuri hidroenergetice şi pentru alimentarea cu apă a zonei industriale

21

Piteşti, va regla creşterile de nivel ale râurilor, va furniza, apoi, apa necesară irigaţiilor, fiind

potenţiale puncte de atracţie turistică. Pe primul loc se situează lacul Vidraru.

Lacurile Vâlcele şi Budeasa se numără printre cele mai mari după lacul Vidraru.

În sudul judeţului, iazurile naturale din Piemontul Cotmenei ca şi cele create de om pe

râurile de şes devin, prin popularea lor cu peşte, locuri de atracţie pentru pescari sportivi.

2.5. SOLURILE

Solurile înregistrează o mare diversitate, răspândirea diferitelor grupe fiind strânsă

corelaţie cu variaţia pe altitudine a reliefului (implicit a constituţiei petrografice) şi a climei. De

la nord la sud apare următoarea succesiune: în zona de munte – soluri humicosilicate de pajişte

alpină, podzolice, brune acide, brune montane de pădure; în zona de dealuri - soluri silvestre

podzolite brune, soluri silvestre podzolite pseudogleizate (în zona cu exces de umiditate); în

zona de câmpie - soluri negre, argiloase, compacte, cu puţin humus; de-a lungul râurilor

principale – soluri fertile aluviale.

2.6. VEGETAŢIA

În general, vegetaţia apare repartizată în funcţie de zonarea reliefului şi a climei. Pe

culmile cele mai înalte ale zonei montane se află flora alpină şi subalpină care se constituie în

asociaţii de pajişti şi tufişuri. Astfel, pe crestele înalte şi în circurile glaciare, apar sporadic

plante cu tufe mici, dispuse în rozetă şi în perniţă, cu rădăcinile înfipte adânc în crăpăturile

rocilor: rugina de stâncă (Juncus trifidus), garofiţa pitică (Dianthus gelidus), ochiul şarpelui

(Eritrichium nanum), salcia pitică (Salix herbacea) şi altele. Piatra Craiului oferă condiţii

microclimatice mai favorabile, ceea ce face ca numărul de specii de plante să fie mai mare:

toporaşul alpin sau micşuneaua de munte (viola alpina), ghinţura sau genţilana (Gentiana

nivalis), arginţica (Dryas octopetala) garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) şi altele.

Pe culmile înalte din Munţii Făgăraş, Iezer – Păpuşa şi Leaota se află pajiştile alpine, cu

rogoz roşu sau coarnă (Carex curvula), care ocupă cele mai mari suprafeţe din Carpaţii

Meridionali.

În etajul alpin inferior, acolo unde s-au efectuat defrişări pentru a extinde păşunea se

întâlnesc graminee alpine scunde – păruşca (Festuca supina), iarba stâncilor (Agrostis

rupestris), ţepoşica (Nardus stricta) precum şi alte plante cu flori: vioreaua de munte sau unghia

păsării (Viola declinata), sclipeţi de munte (Potentilla ternata) şi altele. Trecerea spre limita

superioară a pădurii este făcută de tufişuri târâtoare de jneapăn (Pinus montana), ienupăr pitic

22

(Juniperus sibirica), smirdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi), afin (Vaccinium

myrtillusa) arin de munte (Alnus viridis), etc.

Zona forestieră, întâlnită în special pe treapta montană şi deluroasă, ocupă o mare

întindere, acoperind aproape 43% din suprafaţa judeţului Argeş. La exteriorul subetajului

vegetaţiei de arbuşti sau subalpin se desfăşoară etajul pădurilor de molid, bine reprezentat pe

versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Alături de molid (Picea excelsa) se întâlnesc arbuşti ca:

afinul (Vaccinium myrtillus), măcrişul (Oxalis acetossella) şi altele, ca şi în munţii Iezer-

Păpuşa, Leaota şi mai puţin în Piatra Craiului.

Sub etajul pădurilor de molid urmează etajul pădurilor de foioase din zona montană şi

din o parte a dealurilor subcarpatice şi piemontane.

Alături de fag (Fagus silvatica), specie dominantă se dezvoltă şi specii de arbori şi

arbuşti: carpenul (Carpinus betulus), mesteacănul (Betula verrucosa), paltinul de munte (Acer

pseudoplatanus), alunul (Corylus avellana) şi altele. În zona montană a judeţului Argeş apare

frecvent fenomenul de inversiune a vegetaţiei condiţionat de inversiunile termice, astfel că pe

versanţii văilor înguste ale râurilor întâlnim molidişuri, iar mai sus, pe creste şi culmi, păduri de

făget.

Pe dealurile joase din zona colinară şi în câmpie, la altitudini cuprinse între 750 şi 300

m, se întâlneşte subzona de interferenţă a făgetelor şi gorunetelor, apoi subzona gorunului

(Quercus patrea), cea a stejarului pedunculat (Quercus robur) în amestec cu carpenul (Carpinus

betulus), ulmul (Ulmus foliacea), teiul alb (Tilia tomentosa) şi alte specii lemnoase. Alături de

acestea, pe pajişti stepizate apar: iarba vântului (Agrostis tenuis), păiuşurile stepice (Festuca

sulcata şi Festuca pseudovina).

2.7. FAUNA

În Judeţul Argeş, fauna este deosebit de bogată şi variată. Golul alpin conservă încă

animale rare, cum este capra neagră (Rupicapra rupicapra), întâlnită pe crestele înalte ale

munţilor Făgăraş şi Piatra Craiului, ca şi în căldările glaciare, fiind nevoită să coboare iarna,

pentru adăpost şi hrană, în zona jneapănului şi la limita superioară a pădurii. Păsările sunt rare

vulturul pleşuv brun (Aegypius montana), cinteza alpină (Montifringilla nivalis), brumăriţa

alpină (Prunella collaris), brumăriţa subalpină (Prunella subalpius) şi altele care coboară, de

aici, spre zona forestieră. Şopârla de munte (Lacerta vivipara) şi vipera comună (Vipera berus),

alături de o mulţime de fluturi viu coloraţi, completează decorul covorului alpin.

În zona forestieră se întâlnesc o mulţime de specii valoroase din punct de vedere

cinegetic: cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), râsul (Lynx lynx), ursul

(Ursus arctos), jderul (Mustela martes), pisica sălbatică (Felix silvestris), mistreţul (Sus scrofa)

23

şi altele. La acestea se adaugă cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrates bonasia

rupestris), alături de mulţimea păsărilor comune, iar în pădurile de şes şi fazanul.

Pe lacurile de acumulare apar în număr mare păsări de baltă: raţa sălbatică (Anas

plathyrhyncha), gâsca cenuşie (Anser anser), barza (Ciconia ciconia) şi altele.

În sudul judeţului în zona de câmpie, ocupată de terenuri agricole şi pajişti stepizate,

fauna cuprinde, printre altele, specii rare de păsări pe cale de dispariţie cum sunt: dropia (Otis

tarda), prepeliţa (Conturnix conturnix), potârnichea (Perdix perdix), precum şi unele rozătoare:

popândăul (Citellus citellus), iepurele (Lepus europaaeus), dihorul (Putorius putorius).

În apele de munte fauna piscicolă este reprezentată de păstrăv (Salmo truta fario),

boiştean (Phoxinus phoxinus), lipan (Thymallus thymallus), mreană (Barbus barbus), scobar

(Chondostoma nasus). Apele de deal sunt populate ce clean şi mreană, iar cele de şes cu crap.

2.8. RESURSELE NATURALE

În ceea ce priveşte resursele naturale ale judeţului Argeş, pe primul loc se situează

zăcămintele de petrol şi gaze naturale, la care se alătură cărbunii, calcarele, apele minerale,

sarea, gipsul, resursele hidroenergetice, pădurile şi păşunile naturale.

Zăcămintele de hidrocarburi (ţiţei şi gaze de sondă) sunt cantonate în dealurile

piemontale, situate de o parte şi de alta a Argeşului; lignitul din bazinul carbonifer de la Schitu

Goleşti (Slănic, Aninoasa, Berevoieşti, Godeni, Poienari, Jugur şi Boteni) este utilizat la

termocentrala Schitu Goleşti şi pentru alte necesităţi ale economiei. Calcarele de la Mateiaş şi

gipsul de la Piatra Botenilor, comuna Boteni, sunt materii prime pentru combinatul de lianţi de

la Valea Mare-Pravăţ, iar calcarul numulitic de la Albeşti este cunoscut ca piatră de construcţie.

La Slătioarele, lângă Piteşti, se află un important zăcământ de sare. Apele minerale sulfuroase

de la Brădetu şi Bughea de Sus sunt valorificate, pe plan local, în staţiunile cu acelaşi nume.

Lanţul de hidrocentrale de pe Argeş şi cele de pe Dâmboviţa, zona montană, contribuie la o

valorificare complexă a bogatelor resurse hidroenergetice ale judeţului. La toate acestea se

adaugă aurul verde care situează judeţul Argeş pe locul al patrulea pe ţară în ceea ce priveşte

suprafaţa ocupată cu păduri.

2.9. REZERVAŢII NATURALE ŞI MONUMENTE ALE NATURII.

Pe întreg cuprinsul judeţului se întâlnesc o mulţime de monumente ale naturii, unele

dintre acestea având o deosebită valoare ştiinţifică. Masivul Piatra Craiului, datorită

originalităţii sale peisagistice, constituie, în întregime, un monument al naturii. Pe teritoriul

judeţului se află partea sudică a rezervaţiei Piatra Craiului Mare, care, luând în consideraţie

24

vegetaţia, cuprinde etajele: montan superior, subalpin şi alpin. Dintre speciile de plante

declarate monumente ale naturii amintim: garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus),

endemism floristic, floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ghinţura galbenă (Gentiana lutea),

sângele voinicului (Nigritella rubra), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), angelica

(Angelica silvestris), tisa (Taxus baccata) etc. În lunca Dâmbovnicului, la Negraşi, pe o

suprafaţă de 3,5 hectare, se găseşte un covor de narcise albe, cu o coronulă de margini roşii,

narcise care înfloresc spre sfârşitul lunii aprilie şi ţin până la finele lunii mai. Zona a fost

declarată rezervaţie floristică.

Dintre animalele rare, pe primul loc se află capra neagră (Rupicapra rupicapra) din

munţii Făgăraş şi Piatra Craiului, râsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), dropia

(Otis tarda), corbul (Corvus corax); în apele râului Vâlsan a fost descoperit cel mai rar peşte

din fauna ţării noastre: aspretele (Romanichtys valsanicola).

La Albeştii de Muscel se află două rezervaţii geologice: una reprezentată prin calcare cu

numuliţi, cealaltă prin granitul de Albeşti, iar la Suslăneşti, pe dealul Marlauz, o rezervaţie

paleontologică – peşti fosili oligoceni – în şisturile disolitice şi menilitice.

2.10. ITINERARIU ARGEŞAN

La intrarea în Curtea de Argeş este staţia PECO, iar la 3 km sunt grupate atelierele auto-

service si Fabrica de confecţii. În aceasta fabrică lucrează peste 4000 muncitori, marea

majoritate femei din localitate şi împrejurimi.

În vechea capitala a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş, au ridicat strămoşii monumente

care ne uimesc şi astăzi după atâtea veacuri. Aici, din mulţimea de vestigii ale trecutului

glorios, ne retine atenţia mai ales un grup de monumente din centrul oraşului. Vizitarea e

uşurată de faptul că oraşul Curtea de Argeş e aşezat de-a lungul arterei principale de circulaţie

alcătuită din strada Negru Vodă şi bulevardul Basarabilor.

La intrare în Curtea de Arges, în partea de sud spre stânga se afla biserica Botusari,

numită de localnici Biserica cu Brad, construită de Petru Cercel în secolul al XVI-lea. Pe strada

Negru Vodă se află biserica construită de fraţii Drujeşti în secolul al XVIII-lea. În micul parc

din centrul oraşului se află statuia lui Vlaicu Voda dezvelită în 1969. Tot aici pe străduţa

Viorelelor nr.1, lângă grădina publică, se află monumentul de arhitectura românească „Casa

Goanga”. Strada Negru Vodă coboară 200 m până în valea Doamnei, unde se ramifică la

stânga, spre vest, drumul către Râmnicu Vâlcea, iar spre est strada Valea Doamnei, pe lângă

restaurantul „Capra Neagra”. Pe strada Valea Doamnei, pe un deal se afla o bisericuţă

construită în secolul al XVII-lea pe vremea lui Matei Basarab.

25

Cel mai vechi monument istoric din ţara noastră, păstrat în întregime în forma originală,

cu mici adaosuri care nu-i strică armonia, este Biserica Domnească construită în stil bizantin

constantinopolitan. La intrarea în curte se afla restaurată o casă cu două încăperi care este

declarată monument de arhitectura românească.

Din aceeaşi epoca datează ruinele bisericii Sân Nicoara fosta episcopie catolică, probabil

şi cu rol militar de apărare, construită pe deal, în faţa celei domneşti. Legenda o atribuie

doamnei Marghita, soţia lui Basarab, iar istoricii mai noi o consideră la origine ca biserică a

oraşului construită înainte de Basarab.

Peste drum de Muzeul Biserica Domnească se află Muzeul Municipal pe strada Sân

Nicoara, colţ cu bulevardul Basarabilor. Are o secţie de istorie şi arheologie şi alta de etnografie

şi artă populară.

În strada Cuza Vodă se află mica biserica Olari inspirată din arhitectura ţărănească

locală. Este interesantă atât în ce priveşte modul de construire cât şi prin frescele exterioare.

În capul bulevardului Basarabilor, într-un parc cu pădure artistic amenajat cu flori, se

află mănăstirea Curtea de Arges. Peste drum de mănăstire, în parc, se află Fântâna Meşterului

Manole, monument simplu, construit cu gust, în stil local. În acelaşi parc se afla odată grădina

zoologică cu animale din munţii judeţului Argeş: cerbi, ciute, căprioare, urşi, vulpi etc.

Îndată ce trecem podul, peste pârâul Valea Iaşului în partea de apus a drumului, se află

monumentul istoric Biserica Flămânzesti, fosta bolniţă a mănăstirii, atestată ca atare într-un

document din 1542.

Pe lângă amintirile istorice, care ne reţin la tot pasul, oraşul Curtea de Argeş prezintă un

plus de atracţie prin amenajările de pe râul Argeş din marginea lui. Chiar în perimetrul oraşului,

legat cu parcul Fântâna Meşterului Manole se află un lac cu o suprafaţă de 25 de ha şi cu un

volum de 700 mii metri cubi, în care apa vine pe canalul de fuga de la hidrocentrala Valea

Iaşului, instalată la un kilometru mai sus. Aceasta întindere de apa înfrumuseţează peisajul local

şi creează posibilitatea pentru sporturile de apă şi formarea unui întins spaţiu de agrement

împreună cu parcul. La sud de lac trece drumul spre Râmnicu Vâlcea, iar la nord de

hidrocentrală subtraversează canalul de aducţiune drumul spre Valea Danului şi Valea

Topologului. Curtea de Argeş, ca şi Câmpulungul, au aproape toate instituţiile şi unităţile

economice mai importante situate pe artera principală de circulaţie, care merge de-a lungul

oraşului.

PE ARGEŞ ÎN SUS ...

După ce am trecut podul peste pârâul Valea Iaşului, la 300 m se ramifică spre nord-est,

prin comuna Valea Iaşului, drumul către Câmpulung. La 1 km mai sus, în stânga şoselei, se află

26

fabricile Întreprinderii Forestiere Curtea de Argeş care produc cherestea, parchete şi alte

semifabricate din lemnul care se transportă pe linia ferată forestieră din bazinul râului Doamnei

şi cu autocamioane de pe Văile Argeşului, Topologului şi Vâlsanului. După încă 1 km intră în

traseu drumul dinspre Topolog.

La Cerbureni un drum se ramifică spre vest, pe lângă clădirile definitive şi colonia

constructorilor hidrocentralei, şi traversează Argeşul peste barajul lacului spre satul Dobrot. În

albia majoră a râului s-a creat un lac în suprafaţă de peste 38 ha, iar mai jos se vede

hidrocentrala Cerbureni.

Drumul naţional pe care mergem intră în comuna Albeşti, renumită pentru cultura

căpşunilor şi a pomilor roditori. După ce am intrat în sat, la un kilometru, se vede în stânga

hidrocentrala Albeşti. În continuare intrăm în satul Oeşti. Încă de la marginea satului se vede,

spre vest, hidrocentrala şi lacul în suprafaţa de 46 hectare. Întregul curs al Argeşului, de la Oeşti

până la Curtea de Argeş, pe aproape 10 km, e transformat în canaluri de aducţiune şi în canaluri

de fugă, care leagă între ele cele trei lacuri şi cele patru hidrocentrale, având câte 15 MW putere

instalată fiecare. Aceasta mare suprafaţă de apă din lacuri şi canaluri dă posibilitatea

amenajărilor de spaţii pentru agrement în jurul fiecărui lac, unde sunt în curs plantari de arbori

pentru înfrumuseţarea peisajului. Păsări de apă, mai ales raţe sălbatice, au început să staţioneze

şi şi cuibărească pe lacurile create abia în anii 1967 si 1968.

Lunca Argeşului se mai îngustează îndată ce trecem de Oeşti şi, o dată cu intrarea în

satul Corbeni, se deschide depresiunea Arefu, adăpostită la nord de Munţii Frunţii şi Ghitu şi

înconjurate de două rânduri de dealuri. Aici unde muntele lasă loc colinelor, încă de veacuri s-

au adăpostit satele cu bogat trecut istoric, Arefu, Căpăţâneni, Corbeni şi Poenari, ferite din calea

invaziilor.

Casa memorială George Stephanescu

La Căpăţâneni, înainte de a intra în defileu, e casa memoriala George Stephanescu,

compozitorul care o viată întreagă a luptat până a reuşit să întemeieze Opera Română. Casa e

situată într-o gradină cu pomi fructiferi, cu intrarea printre blocurile definitive ale

hidrocentralei. În aceasta casă au creat parte din operele lor, muzicieni, poeţi şi pictori şi au

venit la odihna artişti de seama. George Stephanescu, care a îndrumat pe Darclee, devenită o

celebritate mondială, invită pentru vacanţa de vară diferiţi creatori de artă: Alecsandri, Hajdeu,

Caragiale, Ghica, doctorul Carol Davila şi alţii. Aici şi-au petrecut parte din vacanţe artiştii

Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu şi C. Nottara. Cântăreţii cu renume mondial Darclee

şi Popovici-Beyreuth au fost oaspeţii acestei case. Pictorul Petrascu venea adesea aici din casa

lui de la Târgoviste.

27

Cabana şi Campingul Corbeni

În Corbeni, după ce am parcurs 17 km de la Curtea de Argeş pe şoseaua asfaltată spre

barajul din defileul Argeşului, într-un parc, pe stânga şoselei, s-a dat în folosinţă în vara anului

1968 o cabana cu camping. Într-o vilă construită în stil românesc ca o cula s-au amenajat 6

camere cu câte 1-8 paturi. Cabana e înzestrată cu lumină electrică, apă curentă şi canalizare. Pe

aleea parcului, spre şosea, s-au construit zece căsuţe din bârne cu câte două paturi, iar pe platoul

din jurul cabanei s-au instalat corturi. Cabana poate găzdui 32 turişti, căsuţele 20, iar corturile

în raport cu cerinţele. Autovehiculele vizitatorilor pot fi parcate în număr corespunzător. O pistă

de popice stă la dispoziţia amatorilor. Bufetul rustic poate servi gustări, fripturi şi băuturi.

Prin cheile Argeşului

Omul a schimbat esenţial peisajul geografic din valea Argeşului în ultima jumătate de

veac. La început a fost un drum abia practicabil cu vehicule cu tracţiune animală până în dreptul

cetăţii. De la cetate, paralel cu apa râului prin defileu, o potecă abia determinabilă, uneori cu

trecere dificilă până ce valea se deschide după ce am trecut de muntele Vidraru, ducea spre

munţi. Spre înălţimi se mergea mai uşor pe plaiul pastoral din Căpăţâneni, prin Posada pe

Albina şi Magadanul şi de la Curmătura Ursului până la Moldoveanu. Mai târziu cerinţele

exploatării forestiere au impus construirea unei linii ferate şi poteca a fost lărgită prin spargerea

stâncilor pentru construirea terasamentului; iar unde n-a fost posibil s-a străpuns muntele cu

tunel şi astfel s-a instalat linia ferată, care a înlesnit circulaţia până la Cumpăna şi, parţial, pe

unele din văile afluenţilor Argeşului.

Lucrările pentru construirea hidrocentralei, constând din drumuri si barajul Vidraru, au

dus la desfiinţarea liniei ferate şi la crearea drumului naţional pe conturul lacului, care se

ramifică prin drumuri forestiere şi văi si pe coastele munţilor spre creasta Făgăraşului, dând

posibilitatea apropierii cu mijloace auto până în inima codrilor şi a munţilor.

Aici istoria pulsează dens de veacuri, iar legenda aduce în permanenţă trecutul în

actualitate. Aici unde Argeşul scapă din strânsoarea munţilor, trecutul şi prezentul stau faţă în

faţă. Frumuseţile naturale, vestigiile trecutului şi hărnicia creatoare a omului se completează

între ele, mai ales în defileul Argeşului. Munţii cu şoseaua încrustată în rocile dure ale acestora,

cetatea, hidrocentrala, Valea lui Stan, barajul şi lacul, toate alcătuiesc un complex de obiective

turistice neîntâlnite în altă parte.

Cetatea Poenari

Popor şi voievozi se retrăgeau spre munte să-şi apere libertatea şi viaţa; şi de aici să

izbească vijelios duşmanul cotropitor. Aici pe vârf de munte, s-a construit în veacuri cetatea,

28

cuib de adăpost şi vitejie, afundându-se în trecutul neguros. Cetatea Poenari, aşezată pe pintenul

muntelui Căprişoara, acolo unde acesta intră adânc în muntele Albina spre Posada şi sileşte

Argeşul să facă ocol, înconjurându-l pe trei părţi, la altitudinea de 850 m, inexpugnabilă,

protejată de pante abrupte, se zăreşte înainte de a intra în defileu. În trecerea ei prin veacuri şi-a

schimbat numele: când Cetatea lui Negru Vodă, când a lui Vlad Ţepeş (datorită menţiunii din

cronici ca acesta a adus pe târgovişteni de au lucrat aici) până ce documentele de la începutul

veacului al XVI-lea o pomenesc sub numele de Cetatea Poenarilor.

În realitate pietrele, care vorbesc celor ce le înţeleg glasul, o arată mult mai veche.

Turnul pătrat din piatră brută – cea mai veche parte a cetăţii, se aseamănă cu construcţiile

romane. În decursul timpurilor a primit adaosuri şi influenţe atât apusene cât şi răsăritene

bizantine, căpătând aspectul şi caracterul de cetate feudală medievală. Poate originea cetăţii e

legată de dezvoltarea voievodatelor româneşti din stânga Oltului. Logica strategiei ne îndeamnă

să credem că poate aici „sub Castro Argias”, cum spune un document din 1336, lângă Posada

de pe muntele Albina, s-a înscris cu sânge la 1330 actul de independenţă al Ţării Româneşti de

către marele Basarab Vodă, unificatorul şi întemeietorul ei. Din şoseaua naţională din dreptul

hidrocentralei, urcaţi cu piciorul o jumătate de oră în serpentină pe poteca cu trepte de beton, pe

panta înflorită vara, şi vă veţi bucura de o privelişte impresionantă.

Lacul Vidraru

După îndelungate şi temeinice studii asupra apelor noastre, inginerii români au ajuns la

proiectul actual al amenajării râului Argeş şi al afluenţilor săi din bazinul superior. Studiile

făcute au dus la concluzia că aici e mai economic să se construiască o hidrocentrală subterană

cu o putere instalată de 220 Megawaţi şi cu o producţie anuală de peste 400 milioane

kilowaţi/oră; iar în continuare să se dea posibilitatea irigării a 100 mii hectare de teren agricol,

să se asigure capitala cu apă potabilă şi industrială şi să se recupereze pentru agricultura 10 mii

ha teren supus inundaţiilor. În plus s-au creat condiţii economice şi energetice prielnice pentru

construirea unei serii de hidrocentrale avale de Oeşti, după debusarea galeriei de fugă. Pentru

realizarea acumulării necesare hidrocentralei constând dintr-un lac în suprafaţă de aproape 900

ha, lung de 14 km şi cu un volum de 465 milioane mc., s-au excavat galerii subterane lungi de

peste 42 km şi s-a construit un baraj în arc de 166 m înalt, fiind astfel al nouălea de pe glob şi al

şaselea din Europa, ca înălţime. S-au construit în total 10 baraje şi s-a captat apa a zece râuri şi

pârâie, între care Topologul, Vâlsanul, Cernatul şi Râul Doamnei, prin galerii subterane.

Construirea barajului şi canalurilor de aducţiune s-a executat cu aplicarea unor înaintate metode

ale tehnicii mondiale şi s-au aplicat soluţii originale. Pentru accesul la acest baraj s-a săpat în

stâncă un drum betonat lung de 5 km creându-se astfel o şosea montană impresionantă care se

29

prelungeşte peste coronamentul barajului şi se continuă cu drumul naţional de pe conturul

lacului aproape 60 km. Acest drum este prelungit la rândul lui pe Valea Capra şi peste creasta

Făgăraşului până la lacul Bâlea, unde face legătura cu drumul de pe versantul nordic.

Pentru aducerea apei din lac la centrală, s-a executat o galerie subterană care numai

peste Valea lui Stan, traversează la suprafaţă, printr-o conductă metalică peste un pod cu

deschiderea 45 m. Interiorul centralei subterane este o adevărată operă de artă arhitecturală.

Apa acumulată în patru ore şi jumătate ajunge să mişte cele patru turbine timp de o oră. Toate

aceste realizări au cerut un volum impresionant de muncă, cea mai mare parte în subteran.

Pe şoseaua încrustată în coasta muntelui după ce am trecut de cetate prin cele două

tunele, ajungem la un moment dat într-o cotitură bruscă. În dreapta avem aducţiunea principală

pe conducta de metal care iese din munte şi din nou intră pe celălalt versant în munte pe sub

şosea. Un drum nou s-a tăiat în stânca spre Casa Vanelor. Suntem în Valea lui Stan, care în

stânga noastră urcă spre nord printre pereţii muntelui. Cu cât urcam spre izvoare, valea capătă o

măreţie solemnă. Pătrunzând în templul naturii, cascadele se ţin lanţ şi îşi continuă tinereţea de

milenii... Vietăţile muntelui îşi duc viaţa, ca la ele acasă, fără să le stingherească apropierea

drumului. Codrii, plantele şi florile multicolore îmbracă pereţii vii, făcând un decor măreţ

cascadelor. Tulichina (daphne mezereum) sau liliacul sălbatic, cum îi zic localnicii,

îmbălsămează aerul primăvara. Toamna varietatea culorilor e de neînchipuit.

Cotim la dreapta pe şoseaua agăţată în pereţii muntelui la mare înălţime şi de sus

aruncăm încă o privire cetăţii înconjurată aproape total de versanţi abrupţi. Îndată am ajuns la

cel de al III-lea tunel pe care-1 trecem. Avem în faţă arcul barajului, care a împlinit în 2 ani

golul săpat de Argeş în erele geologice. Străbatem cel de al IV-lea tunel şi ajungem pe

coronamentul barajului (850 m altitudine). În faţa noastră perspectiva e deschisă până în creasta

Făgăraşului, unde Negoiul străjuieşte în zare. Vara ne întâmpină luciul verzui al lacului care ne

conduce privirea spre nord 9 km până unde altădată a luat naştere Argeşul prin unirea râurilor

Capra şi Buda; golfurile Capra, Buda şi Cumpăna se prelungesc ascunse privirii. În zi liniştită

de octombrie armonia culorilor de toamnă - de la galben până la arămiu şi roşu - peste verdele

compact al molidului, se reflectă dublându-se în oglinda lacului, care a prins întreg seninul

cerului. Îndată ce am trecut pe coronamentul barajului, la capul de la răsărit, se înalţă un turn

prismatic cu baza pătrată, placat cu mozaic verde şi înconjurat de scara care urcă la platforma

belvedere împrejmuită cu grilaj de fier. Pe platformă, într-o clădire compartimentată, se află un

bufet cu răcoritoare, ţigări şi obiecte de artizanat.

Priveliştea se întinde pe valea Argeşului în jos spre cetatea Poenari, la nord asupra

barajului şi lacului, înconjurat de munţi împăduriţi, iar în zare spre nord Negoiul, de care ne

despart culmile cu poienile alpine întinse şi crestele stâncoase.

30

Cabanele Valea cu Peşti şi Cumpăna se văd pe malul lacului.

Împrejurimile hidrocentralei

Ca să ne dăm seama de varietatea frumuseţilor din jurul hidrocentralei Vidraru de pe

Argeş şi să le putem alege pe cele de care să ne putem bucura mai din plin să ne urcăm pe

muntele Ghitu, plecând din Corbeni, din Căpăţâneni sau din drumul care merge prin Molivis

spre Vâlsan. Prin izolarea sa faţă de creasta Făgăraşului şi faţă de masivul Iezer, acest munte are

un privilegiu rar. Perspectiva ce se desfăşoară în toate direcţiile şi poate fi cuprinsă de ochiul

nostru - este unică în varietatea ei. Primăvara, zăpada se topeşte devreme pe versantul sudic, în

timp ce pe versantul nordic se poate schia în voie. Covorul multicolor al florilor, ce se aşterne

pe versantul sudic, se întinde în nord, cu brânduşile, până sub zăpada care ne îndeamnă să

ridicam ochii către creasta Făgăraşului, ce se arată cu sclipiri de diamant în razele soarelui şi

către masivul Iezer cu dungi alternante de cenuşiu cu alb. Spre nord creasta Făgăraşului se

profilează clar în linie dreapta peste 40 de km. Patru văi, adânc modelate de gheţari la obârşie,

dinspre creasta, de la vest spre est: Topologul, Capra, Buda şi Vâlsanul. Primele trei descind

chiar din creasta, cu câte două ulucuri şlefuite de glaciaţie. Vâlsanul mai din sud, izvoarele lui

mustesc dintre munţii Picuiata şi Scărişoara Mare, are albia la altitudine mai mare decât

celelalte. Cuprins între creasta principală la nord, culmea Moldoveanu - Scărişoara la vest,

Bratila – Mezea – Otic - Vârful Roşu la est şi închizându-se conturul cu Iezerul Mare-Groapele

la sud-est - se întinde Râul Doamnei cu mulţimea afluenţilor săi, care strâng apele ce ţâşnesc

din coasta munţilor şi sug prisosul celor 15 lacuri glaciare şi seva munţilor ca rădăcinile întinse

ale unui arbore fantastic. De la Ciortea, peste Negoiu, Vânătoarea lui Buteanu, Moldoveanu şi

până în Vârful-Roşu şi Iezer, având în faţă cele 6 vârfuri din Făgăraş, ce trec de 2500 m şi pe

toate celelalte din acest lanţ muntos şi din masivul Iezer, care depăşesc 2400 m altitudine, ca şi

lacurile de pe versantul sudic al Făgăraşului.

Împrejurimile hidrocentralei sunt darnice cu bogăţia lor de frumuseţi: munţi, păduri şi

flori, de la garofiţele dantelate până la sângele voinicului; vietăţi de la cele mai mici până la

uriaşii munţilor; de la cele jucăuşe şi blânde până la sângerosul râs. Vai şi culmi cu liniştea

singurătăţii. Creste şi vârfuri ce ne impresionează prin măreţia înălţimilor.

Pescuitul pe Argeşul Superior

Lacul a fost populat cu diferite salmonide, între care coregon, păstrăv de râu indigen,

păstrăvi de lac din Austria şi Danemarca şi păstrăvi curcubeu. Rezultatele de până acum arată

că salmonidele au fost introduse aici într-un biotop favorabil. Creşterea peste aşteptări a

salmonidelor a permis autorizarea pescuitului în lac pe anume zone care sunt marcate cu banda

31

indicatoare. Pescuitul mai e permis şi pe Valea Buda între izvorul Oteli şi cantonul Museteica,

iar pe Valea Capra, între izvoarele Modrugazu şi Piscu Negru.

Cabana „Valea cu Peşti"

Pe drumul naţional de pe conturul lacului de acumulare, pe malul răsăritean, la 9 km

după ce am trecut peste barajul Vidraru, unde drumul coteşte la dreapta pe golful „Valea cu

Peşti” se află cabana hotel cu acelaşi nume, pe care am zărit-o încă de pe coronamentul

barajului, albind la 3 km în linie dreapta. Construită în dreapta drumului, în pădure pe un bot de

deal la 870 m altitudine pe 4 nivele, are o perspectiva deschisă asupra întregului lac până la

baraj şi până la Cumpăna, ca şi asupra munţilor de pe malul drept al lacului. La subsol are

pivniţele şi celelalte încăperi pentru aprovizionare. La parter apartamentul oficial şi bucătăria cu

anexele respective. Primul etaj e împărţit în 8 garsoniere cu câte două paturi şi baie fiecare, iar

la etajul doi are 8 camere cu câte două paturi şi o singura baie. Clădirea e înzestrată cu instalaţie

de apă curentă, canalizare şi lumină electrică. Poziţia sa pitorească pe malul lacului, gradul

ridicat de confort, posibilitatea de pescuit în lac, drumul auto şi parcarea lângă cabana, ca şi

apropierea de capitală (sub 200 km), face din această cabană un atractiv loc de agrement. Un

bufet stă la dispoziţia vizitatorilor, iar cei care doresc să-şi gătească alimente proprii găsesc aici

înlesnirile necesare.

Cumpăna

Depresiunea Cumpăna, în prezent acoperită de apa lacului de acumulare, e situată între

culmile munţilor care se lasă din creasta Făgăraşului începând la est din Arpaş şi la vest din

Căltun, iar la nord e adăpostită de creasta principala. Către această depresiune converg

izvoarele de pe culmile munţilor şi prin voinţa omului a fost smuls de la Olt afluentul sau

Topologul, iar apele pe care le aduceau Vâlsanul şi Râul Doamnei la întâlnirea dealurilor cu

lunca largă şi cu câmpia, au fost aduse şi ele pe sub munte în lac. Această situaţie geografică

face ca la adăpostul munţilor, pe lângă frumuseţea peisajului, să se bucure de o climă blândă

fără curenţi puternici.

Condiţiile naturale de aici, încă în urma cu câteva decenii au atras sărbătoarea – datorită

posibilităţii de circulaţie pe linia forestieră - trenuri de excursionişti din Argeş şi din regiunile

limitrofe. Tot aici a fost singura bază de plecare spre creasta Făgăraşului, deoarece pe alte văi şi

pe culmi drumul de apropiere era lung şi fără posibilităţi de circulaţie cu mijloace mecanice.

Acum linia ferată şi trenul forestier au dispărut. Lacul a ocupat întreaga depresiune şi acoperă

vechiul drum de acces. În schimb s-a construit şoseaua pe conturul lacului, clasificată drum

naţional. Văile afluenţilor Argeşului au devenit golfuri ale lacului, înconjurate de păduri, unele

32

pătrunzând kilometri întregi printre munţi. Locuri pitoreşti sunt acum în calea circulaţiei

autovehiculelor şi cu toate că drumul în jurul lacului are aproape 60 km, accesul către Cumpăna

a devenit mai uşor şi la îndemâna celor care simt chemarea munţilor. La aceasta se adaugă

faptul că lacul când e plin are peste 465 milioane mc. de apă, iar oglinda lui peste 800 ha şi 14

km lungime. Drumurile forestiere înmulţesc şi mai mult posibilităţile de pătrundere pe văi până

sub creasta. Pe malul lacului s-au deschis locuri unde în viitorul apropiat se pot construi cabane,

vile, restaurante şi se vor putea crea şi alte mijloace pentru recreerea vizitatorilor. Cabanele de

la Cumpăna, Valea cu Peşti şi Piscu-Negru, sunt un început promiţător.

Apropierea de Bucureşti, înlesneşte ca, în ajun de sărbătoare, convoaie de maşini să

aducă aici pentru o zi vizitatori, drumul putându-se parcurge în patru ore. Pornind de pe şoseaua

de pe conturul lacului putem alege oricare din caile care ne duc spre înălţimi, (acolo unde

priveliştea se întinde uneori peste Ardeal până în Carpaţii Răsăriteni). Comparând distanţa

Bucureşti - Braşov 175 km, cu aceeaşi distanţă de la Bucureşti la Hidrocentrala Vidraru de la

care până la baraj mai sunt numai 4 km, ne dăm seama că staţiunea turistică Cumpăna are

posibilităţi de dezvoltare fiind avantajată de existenţa lacului de acumulare, care îi dă un plus de

pitoresc ce se adaugă la aşezarea ei într-o depresiune intramontana în apropierea crestei

Făgăraşului, cu multe posibilităţi de excursii şi cu trasee pornind chiar din drumul naţional de

pe conturul lacului, sau în continuarea drumurilor forestiere de pe văile pâraielor. Această

situaţie o indică pentru recreaţia de sfârşit de săptămână şi de vară, ca şi viitoare staţiune pentru

sporturile de iarnă.

Cabana Cumpăna

La kilometrul 15 pe drumul de contur, la altitudinea de 860 m, pe malul apusean al

lacului Vidraru, aproape de locul unde până anii trecuţi pârâul Cumpăna se unea cu râul Capra,

în faţa confluenţei acestuia cu râul Buda, unde lua naştere Argeşul, aici într-o poiană întinsă, în

marginea pădurii, se află cabana Cumpăna. Ea poate găzdui 35 drumeţi şi pescari amatori în

camere cu câte 2, 3, 4 paturi la etaj şi în dormitorul comun de la parter. Din faţa cabanei

priveliştea se deschide spre sud asupra lacului până la barajul Vidraru, 10 km în linie dreapta, la

răsărit peste lac spre golful Buda, spre cabana Valea cu Peşti şi spre munţii împăduriţi care ne

duc către Moldoveanu, iar spre miazănoapte peste culmile care descind din vârful Caltun (2528

m). Pe drumul de pe valea Cumpăniţei, pe munţii Clăbucet şi Margina se poate urma traseul

spre Topolog şi cabana Negoiu, sau pe culme spre vârful Negoiu. Drumul naţional continuă

până la Cabana Bâlea, de unde coboară în apropiere de Sibiu pe cealaltă parte a culmii

Făgăraşului. De la Curtea de Argeş la Bâlea Lac sunt doar 84 de km.

33

Întâlnire cu vietăţile munţilor

În jurul lacului şi pe traseele spre creastă, dacă respectam liniştea solemnă impusă de

măreţia naturii, putem avea bucuria de a întâlni pe lângă vietăţile obişnuite în munţi şi pe cele

mai retrase sau rare. Adesea în poienile din pădure, chiar pe malul lacului Vidraru la Valea cu

Peşti şi pe muntele Ghitu, cerbul înconjurat de ciute poate fi privit în voie de la distanţa de

unde-l putem vedea cu ochiul liber. Ursul îl putem întâlni primăvara mai jos şi vara când

vizitează nepoftit stânile în timpul nopţii. Capra neagra şi cu iezii săi o vedem adesea pe stânci

sau chiar pe pajiştile munţilor, iar spre seara venind să soarbă apă răcoroasă a izvoarelor şi

uneori chiar pe malul lacurilor glaciare.

Mai rar avem prilejul să vedem vidra pe malul lacului, mai ales în golfurile Călugăriţa,

Buda şi Capra, ori chiar pe văile acestor ultime două râuri. Râsul stă ascuns între ramurile

copacilor şi foarte rar apare. Dintre zburătoarele rare, păstrând mare linişte, putem vedea

primăvara cocoşul de munte, mai ales pe munţii Clăbucet şi Ciocanul. În ultimul timp raţa

sălbatică a început să staţioneze pe lacul Vidraru şi pe lacul Oeşti, pe acesta din urmă s-au oprit

în primăvara anului 1969 şi două perechi de lebede. Des se vede agilul scufundător pescăruşul

verde (alceda ottis ispida), care uneori iarna pescuieşte vârându-se sub ghiaţă pe o copcă şi

ieşind pe altă la distanţă mare.

. . . Si cu florile viu colorate.

Încă de la primul contact cu muntele, pe calea de urcuş spre cetatea Poenari, mulţimea

florilor viu colorate ne face acest urcuş mai uşor; dar surpriza e mai mare şi cu atât mai

neaşteptată, îndată ce ne-am apropiat primăvara de Valea lui Stan, când tulichina ne întâmpină

cu parfumul sau pătrunzător din toate părţile şi întorcând privirea, o vedem şi pe versantul

muntelui spre cetate. Dacă ne pasionează viaţa plantelor, putem privi cum roua cerului (drosera

lungifolia), planta carnivora, îşi devorează victimele. La sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie,

smirdarul (rodhodendronul) acoperă întinderi mari, mai ales pe muntele Podeanu. Covorul

multicolor al florilor ne întâmpină în locurile umede.

Pe Valea Capra

Din ultima bucla a golfului Capra, drumul se ramifică spre Piscu-Negru (marcaj banda

albastră) paralel cu apa râului care sare din piatră în piatră, când mai liniştit când cu cascade

spumoase. Trecem peste pârâul Mândra care, în cascade legate, îşi dăruieşte apa râului Capra.

Mai sus, cascadele se ţin lanţ, din stâncă în stâncă, şi din treaptă în treaptă. La unirea cu pârâul

Paltin, la Piscul Negru, valea se deschide larg şi primeşte din plin lumina soarelui. Drumul

34

continuă până la stână Capra, urcă până în şaua Paltin pe care o străpunge un tunel şi ajunge în

partea de nord a Lacului Bâlea, de unde coboară până la Arpă, în apropiere de Sibiu.

Cabana „Piscu Negru"

Pe poteca cu banda albastră de la Braia la Piscu Negru, la răspântie de cărări şi întâlnire

de izvoare, la 1.350 m altitudine.

35

CAPITOLUL 3.

CARACTERIZAREA ECONOMICĂ A ZONELOR CU POTENŢIAL

TURISTIC ÎN JUDEŢUL ARGEŞ

3.1. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A PRINCIPALELOR ZONE

TURISTICE

Judeţul Argeş este unul cu un potenţial economic dezvoltat comparativ cu alte judeţe ale

ţării. Resursele naturale de la sol şi subsol precum şi prezenţa unei forţe de muncă adecvate au

făcut ca judeţul Argeş să ocupe un loc fruntaş la nivel naţional din punct de vedere al

dezvoltării economice.

Astfel se dezvoltă o economie diversificată existând centre economice de renume.

Agricultura are o pondere însemnată în economia judeţului, structurându-se pe ramuri

specifice condiţiilor de relief şi pseudo-climatici. În acest sens la nivelul judeţului, în regiunile

de câmpie, se dezvoltă culturile cerealiere, în special grâu şi porumb, dar şi plate tehnice cum ar

fi floarea soarelui şi tutun, mai ales în sudul extrem al judeţului.

Tabel nr. 1

PRODUCŢIA AGRICOLǍ VEGETALǍ LA NIVELUL ANILOR (1996 – 2001)

(t/an în judeţul Argeş)

Tipul producţieiANII

1996 1997 1998 1999 2000 2001Grâu şi secară 38.368 123.917 105.076 69.993 84.597 213.141Porumb 220.464 204.941 150.812 146.822 74.879 160.760Floarea soarelui 30.713 13.479 19.188 16.151 7.128 11.928Cartofi 51.461 51.940 52.739 58.624 42.426 59.928Legume (tomate, ceapă, varză)

66.566 52.844 65.878 62.715 50.999 66.956

Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş

Creşterea animalelor a trecut de la forme centralizate, de tipul combinaţiilor în care se

regăseau un număr mare de animale (porcine şi bovine) la creşterea în cadrul gospodăriilor

individuale. Cele mai populate localităţi sunt Costeşti, Căteasca, etc. În general, gospodăriile

ţărăneşti din această parte a judeţului se caracterizează prin prezenţa preponderentă a

porcinelor, păsărilor de curte şi a bovinelor.

36

În zona de deal şi podiş, agricultura este reprezentată prin livezi de pomi fructiferi, în

special măr, prun şi viţă de vie.

Tabel nr. 2

PRODUCŢIA TOTALǍ DE FRUCTE

(t/an în judeţul Argeş)

Tipul producţieiANII

1996 1997 1998 1999 2000 2001Prune 63.515 59.541 26.318 24.187 79.462 47.335Mere 46.051 55.055 16.596 14.152 42.617 23.702

Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş

Cele mai însemnate podgorii sunt în apropiere de Piteşti, la Stefăneşti - Leordeni,

existând un centru de vinificaţie renumit. Pomii fructiferi sunt caracteristici tuturor localităţilor

din zona de podiş şi deal, prunul fiind caracteristic Podişului Getic - partea nordică, iar mărul

regiunilor deluroase de la nord de Piteşti.

De asemenea, în regiunile de câmpie şi podiş, un rol însemnat îl au legumele şi

leguminoasele. Acestea sunt valorificate individual, dar şi centralizat, ca de exemplu la

Topoloveni unde se produc conserve de legume şi fructe.

Tabel nr.3

PRODUCŢIA REALIZATǍ LA PRINCIPALELE CULTURI PE LOCALITAŢI

(t/an în judeţul Argeş)

Localitate G. P FS C L FPiteşti 76 1.045 - 1.470 1.232 10Câmpulung - 25 - 645 530 1.060Curtea de Argeş 136 1.218 - 612 746 936Costeşti 11.170 4.954 642 970 2.147 83Căteasca 13.679 2.197 14 300 1.445 70Topoloveni 1.028 1.842 - 1.015 1.504 312Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş

G – grâu; P – porumb, ; FS – floarea soarelui; C – cartofi; L – legume; F - fructe

Creşterea animalelor se axează în special pe creşterea bovinelor, numărul acestora la

nivel de gospodărie, mărindu-se comparativ cu cele din zona de câmpie.

În zona de muntoasă, agricultura este reprezentată aproape în exclusivitate prin creşterea

animalelor şi cultura plantelor. Se remarcă creşterea bovinelor şi ovinelor existând chiar

37

microferme şi ferme de creştere a animalelor care valorifică păşunile şi funcţiile naturale din

zona alpină.

Tabel nr. 4

PRODUCŢIA AGRICOLǍ ÎN PERIOADA 1996 – 2001

(milioane lei)

Producţia agricolăANII

1996 1997 1998 1999 2000 2001Producţia animală 398.651 867.072 1.382.174 1.477.444 1.887.806 3.038.213Producţia vegetală 522.580 1.089.968 1.084.914 1.501.169 2.329.175 4.110.564

Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică a Judeţului Argeş

Cum judeţul Argeş are multe zone de importanţă turistică este necesar a se face

caracterizarea sa economică integrală pe ramuri de activitate industrială cuprinse pe teritoriul

judeţului: industria extractoare şi de prelucrare a petrolului, industria constructoare de maşini,

industria textilă, etc.

Industria petrolului în România are o vechime de peste 150 de ani. Din datele din arhive

se ştie ca în 1956 producţia de petrol lampat era utilizată la iluminatul Bucureştiului. Extracţia

se făcea din puţuri, iar prima sondă din România a fost la adâncime de 130 m.

În judeţul Argeş activitatea de prospectare a petrolului a început în anul 1952. După

aceasta au luat fiinţă Trustul de Extracţie a Petrolului şi Trustul de Foraj Sonde. Prin Ordonanţa

de Urgenţă 49/15 septembrie 1997 a luat fiinţă Societatea Naţională a Petrolului (S.N.P.). Cea

mai importantă reprezentantă a industriei de rafinare a petrolului este S.C ARPECHIM S.A.

Sucursala Petrom Piteşti îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul a trei judeţe: Argeş, Olt şi

Vâlcea cu trei schele- Piteşti, Drăgăşani, Ciurăşti6.

Activitatea sucursalelor constă în descoperirea, gestionarea şi exploatarea zăcămintelor

de ţiţei şi gaze naturale, cercetare, proiectare, lucrări de intervenţii şi reparaţii la sonde, extracţie

şi pregătirea pentru transport a ţiţeiului şi gazelor naturale.

Adâncimile la care sunt efectuate prospectări sunt de la cele mici de 1600 m, medii de

3100-4000 m până la adâncimi mari de 4500-5000 m. Perimetrele de zăcăminte de ţiţei şi gaze

naturale sunt: zona Tutana- Zărneşti, Vâlcele- Merişani- Drăganu, Slătioara, iar cele mai

importante au fost descoperite în zona Miroşi în sudul judeţului.

Lucrările de foraj sunt atribuite prin licitaţie unor unităţi specializate. Pentru Petrom

Argeş au fost atribuite firmei S.C. Foraj Sonde Bascov.

6 Prof. Univ. Scarlat Ion – Curs „Economie Locală”

38

Zăcămintele de gaze naturale sunt localizate cu predilecţie pe lângă cele de ţiţei:

Merişani, Vâlcele, Slătioarele, Cocu, Leordeni, Schela Piteşti (întruneşte peste 49% din

producţia sucursalei).

Prelucrarea ţiţeiului în judeţul Argeş se face la Arpechim Piteşti. Aceasta este un

complex petrochimic, a cărui construcţie a început în anul 1964, prima instalaţie fiind cea de

negru de fum. Din 15 septembrie 1997 face parte din SNP Ploieşti. Este aşezat în partea de sud-

vest a municipiului Piteşti şi ocupă o suprafaţă de 550 ha. Se numără printre cele mai cunoscute

din tară.

În ceea ce priveşte industria constructoare de maşini, judeţul Argeş este foarte bine

reprezentat pe plan naţional prin uzinele S.C. Aro Câmpulung S.A şi S.C. Automobile Dacia-

Renault S.A7.

Pe amplasamentul actual al S.C. Aro Câmpulung S.A. activitatea industrială a început

prin înfiinţarea unei fabrici de hârtie. După Primul Război Mondial aceasta s-a transformat în

societate pe acţiuni şi a început să producă şi celuloză. În anii 1943-1944 în această

întreprindere s-au produs elice de avion pentru fabrica de avioane de la Braşov, iar în 1949-

1959 sunt fabricate produse solicitate de piaţa internă: lanţuri, lacăte, maşini de cusut. În 1953

s-a fabricat aici prima motoretă românească. După aceasta au început sa fie produse piese

pentru automobilele sovietice GAZ. În 1957 se trece la proiectarea şi producţia primului

automobil de teren românesc IMS57. În 1961 s-a trecut la programul de pregătire şi fabricaţie al

autoturismului M.461. La vremea respectivă acest autoturism era plasat în media

performanţelor mondiale la autoturismele de teren, fiind comparat cu Ford, Land Rover, etc.

În 1966 s-a început fabricarea unui nou autoturism de tern- ARO 240. Mai târziu acest

ARO 240 s-a integrat în gama de autoturisme Aro 24. Unitatea începe să se dezvolte prin

construirea unor noi capacităţi de producţie. În anul 1982 capacitatea de autoturisme pusă în

funcţiune era de 200.000 autoturisme pe an.

S.C. AUTOTURISME DACIA RENAUL S.A este cea mai importantă unitate de

producţie a autoturismelor din România. Ea se află în apropierea oraşului Piteşti, în oraşul

Mioveni, oraş construit în principal pe baza faptului că cei mai mulţi locuitori ai săi sunt

angajaţi ai uzinei.

După anul 2000 uzina a fost preluată de marea firmă franceză RENAULT care a făcut

ca rentabilitatea uzinei să crească, acum producţia fiind îmbunătăţită prin modele noi de

autoturisme. Sub influenţa unei cereri interne crescânde uzina s-a dezvoltat ajungând la o cifră

de afaceri anuală de 39,8 milioane $/an.

7 Prof. Univ. Scarlat Ion – Curs „Economie Locală”

39

Având în vedere fondul forestier al judeţului, s-au dezvoltat importante centre de

prelucrare a lemnului la Piteşti, Curtea de Argeş, Stâlpeni (fabrici de mobilă), Rucăr,

Dragoslavele, Domneşti, etc.

Industria alimentară este prezentă în toate oraşele judeţului, evidenţiindu-se centrele de

panificaţie din Piteşti, de legume şi fructe de la Topoloveni şi Curtea de Argeş, industria vinului

la Ştefăneşti, bere la Piteşti.

Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea

unei industrii a călătoriilor şi turismului, ceea ce justifică tratarea turismului ca o ramură

distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului

terţiar. Prin natura sa fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicaţii sociale,

politice, culturale şi economice. Întrepătrunderea componentelor sale eterogene dă naştere unui

specific original, care nu se identifică cu nici una din ramurile tradiţionale ale economiilor

naţionale, justificând pe deplin tratarea sa în mod autonom. Trebuie însă precizat că spre

deosebire de alte sectoare de prestări servicii, industria călătoriilor şi turismului rămâne totuşi o

ramură de consecinţă, a cărui dezvoltare în fiecare etapă dată va fi permanent într-o strânsă

corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri alea economiei naţionale.

Este bine cunoscut faptul că mutaţiile socio-culturale din epoca contemporană au creat şi

dezvoltat turismul. La rândul său această ramură stimulează dezvoltarea altor ramuri ale

economiei naţionale prin obiectul activităţii sale, cum ar fi industria şi agricultura, construcţiile,

transporturile, comerţul, etc.

Din punct de vedere economic, turismul este consumator de bunuri şi beneficiază de

servicii; din cheltuielile acestuia şi, implicit din mijloacele financiare, rezultate din activitatea

unităţilor economice ale industriei turismului (transporturi, cazare, alimentaţie, agrement,

tratament balneomedical, etc.) o parte rămâne direct acestor unităţi sub formă de profit şi

fonduri băneşti pentru plata salariilor lucrătorilor ocupaţi în unităţile respective, altă parte intră

în bugetul statului sau în cel local sub formă de taxe, impozite, etc., iar a treia parte este

absorbită direct de alte ramuri ale economiei pentru plata produselor şi bunurilor livrate şi a

serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesităţile industriei turismului.

Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului şi creşterea economică este evidentă

deoarece antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care altfel nu ar fi fost produse

sau prestate. Structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau

sectoarelor ce concură la realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având

loc, în primul rând, în aceste sectoare şi apoi transmiţându-se treptat şi în alte sectoare ale

economiei naţionale, prin intermediul intrărilor succesive ale banilor încasaţi de la turişti,

40

încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare. Asemenea efecte indirecte se

înregistrează în principal în următoarele sectoare de activitate economică:

-în sectoarele care asigură investiţiile în baza materială a turismului (de exemplu,

industria construcţiilor sau finanţarea acesteia de către bănci, trusturi financiare, etc.).

- în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică (de

exemplu, reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionarea cu apă şi energie, lucrări de

sistematizare teritorială, etc.).

- în sectorul comercial (de exemplu, dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de

alimentaţie, menite să satisfacă cererea de mărfuri a turiştilor).

- în sectorul industriei uşoare şi industriilor conexe care produc sortimente de mărfuri

solicitate de turişti.

- în sectorul industriei alimentare care livrează produse agroalimentare, băuturi, etc.,

pentru necesităţile turiştilor.

- în sectoarele de prestări de servicii cu caracter general, de care beneficiază şi turişti (de

exemplu, transporturi orăşeneşti şi interurbane, poşta, telegraf, telefon, fax, internet, frizerie-

coafură, comisionari, curăţătorii chimice, servicii de reparaţii-întreţinere etc.)

- în sectoarele cultural artistice (de exemplu, cinematografele, teatre şi alte instituţii de

artă, muzee, expoziţii, etc.) şi manifestări sportive frecventate de turişti.

Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate şi prin prisma veniturilor

realizate de forţa de muncă angrenată direct sau indirect în industria turismului; procesul de

servire al turiştilor face apel la o forţă de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale

cărei cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al creşterii nivelului de trai, tocmai

datorită utilizării mai raţionale şi mai complete a forţei de muncă pe măsură dezvoltării

turismului.

Printre principalele influenţe indirecte asupra economiei naţionale (sau provocate de

influenţe directe) pot fi amintite:

- efectele secundare ale investiţiilor în industria turismului;

- efectul multiplicator al încasărilor realizate în industria turismului.

În momentul în care un obiectiv turistic a fost dat în folosinţă, el exercită o influenţă

pozitivă asupra regiunii, zonei, staţiunii, etc, unde a fost localizat, şi într-o accepţie mai largă,

asupra întregii economii naţionale, prin veniturile generate de exploatarea obiectivului respectiv

pentru turismul internaţional şi intern, prin consumul de bunuri şi servicii şi prin veniturile

realizate de forţa de muncă utilizată.

Rezultă aşadar că investiţiile pentru realizarea de noi obiective turistice determină

creşterea vânzării de bunuri (în comerţ, în alimentaţie) şi de servicii, şi provoacă, în paralel,

41

efecte secundare ce se răsfrâng pozitiv asupra economiei naţionale. Fenomenul este deosebit de

complex, dacă se are în vedere faptul că, înainte de darea în folosinţă a obiectivului turistic,

lucrările de investiţii generează, prin ele însele, o serie de venituri în industria construcţiilor şi

în industriile conexe.

Analizele pentru măsurarea incidenţelor globale ale cheltuielilor turiştilor străini asupra

unei economii naţionale au cuprins acest fenomen sub denumirea de „efectul multiplicator al

turismului”.

Eficienţa dezvoltării turismului mai rezidă în faptul că activităţile specifice ale acestuia

nu epuizează „materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele (naturale şi antropice) sunt

permanente şi nu pot fi valorificate – fără teama de epuizare – decât prin intermediul turismului.

Mai mult chiar, amenajările turistice prin obiectivele propuse şi conţinutul lor, se înscriu

în efortul de asigurare a unei exploatări raţionale a resurselor şi de protejare a mediului.

Orice nouă unitate ce intră în economia unei ţări, e unei regiuni, a unui areal, ori a unei

staţiuni de destinaţie turistică, indiferent sub ce forma a fost înregistrat acest impact (investiţii,

alocaţii bugetare guvernamentale, transferuri de bani din partea populaţiei angajate în alte reale,

sponsorizări sau cheltuieli turistice) stimulează economia, şi nu o singură dată, ci în reprize

repetate. Particularizarea la specificul economiei turismului, intrările de valori de acest gen

generează efectul multiplicator al cheltuielilor turiştilor.

Efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi,

raportate la impactul direct:

K=

- impactul direct- măsoară efectele primei runde de circuit monetar provenit de la un

turist;

- impactul indirect- măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de recircularea

unităţii iniţiale a turistului;

- impactul indus (stimulat) - măsoară efectele derivate cauzate de angajaţii unei firme turistice

care cheltuiesc aparte din salariile lor în alte sectoare de afaceri;

3.2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ EVOLUŢIA TURISMULUI

În literatura de specialitate există numeroase referinţe la problema cauzelor dezvoltării

turismului, evoluţia sa considerându-se a fi sub incidenţa unui complex de factori. Diferiţi ca

natură si rol aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea evoluţiei fenomenului

42

turistic. Evoluţia lui variază nu numai în funcţie de conţinutul specific al acestora, ci şi în raport

cu locul şi momentul acţiunii. Mai mult, intercondiţionarea lor reciprocă şi simultaneitatea

acţiunii lor protejează efectul final, făcând dificilă descifrarea, şi cu atât mai mult, cuantificarea

aportului fiecăruia.

Multitudinea factorilor care influenţează dezvoltarea turismului a determinat specialiştii

în domeniu ca, din considerente teoretice şi practice, să-i grupeze în funcţie de anumite criterii,

şi anume8:

În raport cu importanţa lor în determinarea fenomenului turistic:

-factori primari – oferta turistică, veniturile populaţiei, timpul liber, mişcarea populaţiei;

-factori secundari – cooperarea internaţională, facilităţile de vizită, măsuri de natură

organizatorică, servicii complementare etc.

După natura social-economică:

-factori economici – veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică, preţuri

şi tarife;

-factori demografici – evoluţia numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii,

structura pe vârste şi pe categorii socio-profesionale;

-factori sociali – urbanizarea şi timpul liber remunerat;

-factori psihologici, educativi şi de civilizaţie – nivelul de instruire, setea de cultură,

dorinţa de cunoaştere, caracterul individual, temperamentul ş.a;

-factori tehnici – performanţele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcţii,

parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice, etc.;

-factori politico-organizatorici – formalităţi la frontiere, facilităţi sau priorităţi în

turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea tipologică a aranjamentelor, etc.;

După durata de timp a acţiunii lor:

-factori de influenţă permanentă – puterea de cumpărare a populaţiei, mişcarea

populaţiei, creşterea timpului liber, stabilitatea politică;

-factori conjuncturali – crizele economice, dezechilibrele politice, convulsiile sociale,

conflictele armate, catastrofele naturale, condiţii meteorologice, etc.;

După natura provenienţei şi sensul intervenţiei:

-factori exogeni (exteriori activităţii de turism) - sporul natural al populaţiei, care

determină o creştere a numărului de turişti potenţiali, creşterea veniturilor destinate turismului,

creşterea gradului de urbanizare, amplificarea mobilităţii populaţiei ca rezultat al motorizării;

8 Mihaela Deaconu - „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998

43

-factori endogeni (din interiorul activităţii de turism) - lansare de noi produse turistice,

în concordanţă cu nivelul cererii, diversificarea gamei serviciilor oferite, ridicarea nivelului de

pregătire a personalului de turism;

După profilul de marketing:

-factori ai cererii turistice – veniturile populaţiei, urbanizarea, timpul liber, dinamica

evoluţiei populaţiei etc.;

-factori ai ofertei turistice – diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor,

nivelul de pregătire şi structura forţei de muncă, etc.;

Lista factorilor nu este exhaustivă, ea poate fi completată cu alte elemente, de asemenea

pot fi utilizate şi alte modalităţi de grupare a acestora în funcţie de nevoile analizate.

În continuare, prezentăm factorii reprezentativi cu influenţă decisivă în evoluţia de

ansamblu a turismului.

Veniturile populaţiei. Conform opiniei majorităţii specialiştilor constituie principala

condiţie pentru manifestarea cererii turistice şi deci suportul material şi obiectiv al dezvoltării

turismului. Veniturile populaţiei exprimă, sintetic nivelul de dezvoltare economică şi socială a

unei ţări şi, indirect, posibilităţile oferite pentru practicarea turismului.

Un indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este Produsul

Naţional Brut (PNB) pe locuitor, care, în ultimul secol, a înregistrat ritmuri mari de creştere,

ajungând sa se situeze, în unele ţări dezvoltate ale lumii, la peste 15.000-20.000 USD pe

locuitor. Printre ţările cu venituri mari pe locuitor – şi deci cu posibilităţi largi de practicare a

turismului – se numără: Franţa, Germania, Danemarca, SUA, Canada, Italia, Marea Britanie,

Japonia, ţări ce deţin poziţii importante pe piaţa turistică mondială. Acest venit ridicat se

corelează şi cu o pondere ridicată – de peste 70% din PIB – ce revine consumului final (al

populaţiei şi cel guvernamental). De asemenea, trebuie menţionat că veniturile populaţiei au ca

destinaţie în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale, care reprezintă aşa-numitul „consum

obligatoriu”, acest consum are dimensiuni relativ constante, determinat de caracterul

cvasilimitat al nevoilor fiziologice; în al doilea rând, disponibilităţile băneşti, după satisfacerea

consumului obligatoriu, sunt orientate spre satisfacerea unor cerinţe care asigură un anumit grad

de confort şi, in ultimă instanţă, sunt folosite pentru subvenţionarea activităţilor legate de

timpul liber.

44

Tabel nr. 5

EVOLUŢIA PNB/LOCUITOR ÎN ŢǍRILE DEZVOLTATE ALE LUMII ÎN PERIOADA

1890 – 1986 ŞI NIVELUL ATINS ÎN 2000

ŢǍRILEMULTIPLICAREA

PNB/LOCUITOR ÎN PERIOADA 1980 - 19869

NIVELUL PNB/LOCUITOR ÎN ANUL 2000 EXPRIMAT ÎN

DOLARI INTERNAŢIONALI10

Japonia 76 23.420Suedia 23 18.770

Germania (a) 14 21.110Canada 11 21.380

Danemarca (b) 11 22.120Franţa (c) 11 21.510

SUA 11 28.020Irlanda 9 16.750Italia 9 19.890

Marea Britanie 6 19.960Sursa: C.N.S. Anuarul Statistic al României, 2000.

Preţurile şi tarifele.11 Reprezintă alt factor de stimulare a dezvoltării turismului.

Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri, ca rezultat al complexităţii prestaţiei

turistice, respectiv acţiunea lor vizează produsul turistic în ansamblu sau numai una (sau mai

multe) din componentele sale: transport cazare, alimentaţie, agrement, etc.; de asemenea

această influenţă se manifestă diferit în raport cu piaţa internă sau internaţională, cu destinaţia,

zona, sezonalitatea, etc.

În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciile turistice şi se

reflectă, în principal, în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a sejurului, în timp

ce tarifele scăzute stimulează manifestarea cererii. De fapt, relaţia dintre preţuri (tarife) şi

dezvoltarea turistică este mult mai complexă, neexcluzând reacţiile inverse; de pildă, tarifele

foarte scăzute pot determina neîncrederea turiştilor şi, ca urmare, o scădere a intensităţii

circulaţiei.

Există cazuri în care practicarea de tarife ridicate face parte din politica deliberată

promovată de ofertant, în scopul limitării fluxurilor de turişti, în condiţiile în care are garantat

un minimum de cerere care sa-i asigure atât profitabilitatea afacerii, cât şi protejarea şi

conservarea obiectivului (unitatea de cazare, staţiune, zonă sau chiar ţară). Este avut în vedere

faptul că degradările ce pot fi provocate unui obiectiv considerat mai valoros sau foarte

vulnerabil, cauzat de un flux mare de turişti, nu pot fi compensate prin încasările suplimentare

9 Nafziger E.W. – The Economics of developing countries, New jersey, 199010 Anuarul Statistic al României11 Preţul – este o categorie economică proprie producţiei de mărfuri şi reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi, iar tariful este forma de plată a serviciilor prestate.

45

obţinute sau pot avea un efect ireversibil. Astfel de măsuri pot avea caracter permanent sau pot

viza anumite perioade ale anului.

Oferta turistică. Reprezentată prin sursele turistice (antropice şi naturale) şi

echipamente – acţionează pozitiv asupra fenomenului turistic. Bogăţia de valori naturale (relief,

climă, hidrografie, floră, faună, etc.) istorice, de civilizaţie şi de cultură de care dispune o ţară

sau o zonă, precum şi gradul de amenajare a acestora şi facilităţile create pentru vizitare,

exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice, determinând amploarea şi orientarea

lor. De altfel, pentru dezvoltarea turistică a unei zone, existenţa resurselor este esenţială. Cu

toate acestea, resursele mai modeste şi cu valoare mai redusă pot fi compensate prin calitatea

superioară a prestaţiilor, ca şi printr-un plus de dotare şi amenajarea în vederea practicării

turismului de odihnă şi recreere sau agrement. Însoţită de o promovare corespunzătoare,

experienţa a dovedit că, prin eforturile în vederea dezvoltării bazei materiale şi a diversificării

serviciilor, zone până nu demult exportatoare de turişti au devenit impunătoare, bucurându-se

de aprecierile anumitor segmente ale populaţiei.

Un alt fenomen cu implicaţii în dezvoltarea turismului este progresul tehnic în

domeniul transporturilor. El are consecinţe directe asupra creşterii gradului de mobilitate a

populaţiei, favorizând de plasarea în interes turistic; de asemenea el acţionează asupra altor

fenomene, cum ar fi urbanizarea, industrializarea, deteriorarea mediului, care, la rândul lor, îşi

pun amprenta asupra activităţii turistice.

În concluzie se poate spune că fenomenul turistic evaluează sub acţiunea intercalată a

unui complex de factori, cu forţă şi direcţii de influenţă, variind în raport cu condiţiile de timp

şi spaţiu, cu formele concrete ale circulaţiei turistice. Interferenţa acestor factori se

concretizează în impulsionarea circulaţiei turistice.

Cea mai mare parte a factorilor analizaţi îşi pun amprenta asupra cererii turistice -

latura cea mai dinamică a pieţei-cu toate acestea nu poate fi ignorat sau lăsat pe un plan

secundar rolul ofertei turistice. Este clar că absenţa sau nivelul scăzut al resurselor vor limita

dezvoltarea turismului, chiar şi în părţile cu un potenţial economic ridicat; aici se va forma o

cerere de emisie foarte puternică, a cărei satisfacere se va realiza în ţările ofertante. Ca urmare,

strategia dezvoltării turismului în limitele naţionale sau într-o anumită zonă este condiţionată de

dimensiunile şi varietatea resurselor, dar şi de gradul de amenajare a acestora.

3.3. RAPORTUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ. MEDIUL

ÎNCONJURĂTOR.

Turismul, ca orice activitate umană, fiind un consumator de spaţii şi resurse turistice,

participă implicit la poluarea şi degradarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic, fie

46

prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau a altor obiective turistice

pe care le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone,

puncte şi obiective turistice12.

Amplificarea activităţilor de turism, în forme tot mai variate şi dinamice a condus în

timp şi spaţiu la apariţia unor forme de poluare pe care le produc acestea, fără însă a avea

gravitatea celor declanşate de activităţile industriale şi din trafic rutier.

Sezonalitatea în timp şi spaţiu a consumului turistic, constituie un factor de poluare

fizică de foarte mare însemnătate. Efectele poluante ale supraaglomerării, din cauza

sezonalităţii activităţii turistice, pot fi datorate fie consumatorilor de turism, fie prestatorilor.

Oferta de servicii turistice de proastă calitate, din pricina suprasolicitării fizice şi psihice

a personalului, a comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic, concomitent cu

supradimensionarea numărului de serii la masă şi tratament, în detrimentul timpului liber,

constituie efecte de poluare majoră cauzate de prestator.

Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un factor de poluare,

atât fizică precum şi economică, constituind cea mai gravă formă de degradare a resurselor

turistice de către însăşi activitatea turistică. Neconcordanţa calitativă şi cantitativă dintre

resursele turistice şi dotările aferente duce la disfuncţionalităţi în exploatare, cu repercusiuni în

eficienţa economică şi starea fizică corporală a dotărilor şi resurselor.

Neconcordanţa calitativă dintre resurse şi dotări comportă doua situaţii:

- dotarea la un nivel inferior de confort, a unor zone turistice ce dispun de resurse

excepţionale, oferă produse turistice de calitate necorespunzătoare;

- dotări superioare pentru zone cu resurse turistice reduse. Aici se mai poate interveni, în

sensul diversificării serviciilor oferite introducând resurse ce constituie puncte de atractivitate

de natură antropică (cazul Las Vegas în S.U.A. sau în judeţul Argeş lacurile artificiale de la

Călineşti care au devenit puncte de atracţie turistică în ceea ce priveşte pescuitul sportiv).

Nerespectarea corelaţiei logice cantitative dintre resurse şi dotări prezintă de asemenea

două situaţii care afectează negativ turismul:

- insuficienţa dotărilor în raport cu capacitatea de absorbţie a resurselor, imposibilitatea

dotărilor de a satisface fluxul turistic, ceea ce duce fără îndoială la degradarea fizică a resurselor

(Râul Târgului – în amonte de Câmpulung Muscel, zona Voina);

- excesul de amenajare, supradimensionarea cantitativă a dotărilor în raport cu resursele

existente.

12 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 85

47

Poluarea aerului

Activităţile turistice grupate pe forme de turism sau luate independent pot conduce la

reducerea calităţii aerului.

Derularea activităţilor la nivelul structurilor de cazare şi alimentaţie publică presupune

un consum mai ridicat de energie şi ca urmare există o poluare produsă de centralele termice

care deservesc staţiunile turistice13. În plus, în lipsa unor amenajări adecvate, privind

depozitarea deşeurilor menajere poate produce o poluare olfactivă a aerului din localităţile

turistice. Faţă de activităţile industriale, cele turistice au un impact redus asupra calităţii aerului.

Poluarea apei

Poluarea apei este mai des întâlnită în zonele turistice deoarece foarte multe activităţi

turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai ales când este vorba de starea de

igienă în cadrul produselor turistice oferite. Consumul de apă calculat pentru fiecare turist este

destul de ridicat, atât în structurile de cazare, cât şi în cele de alimentaţie publică, a urmare

înregistrându-se un volum mai mare de ape uzate evacuate pe lângă cele provenite din partea

localităţii urbane sau rurale.

Poluarea apelor mai este produsă şi prin turismul neorganizat, prin campare în locuri

situate pe malurile apelor sau în perimetrul apelor freatice cu caracter mineral unde turiştii prin

gunoaie lăsate, pot contribui la scăderea calităţii apelor de suprafaţă sau subterane.

În tratamentele balneare pe baza anumitor substanţe chimice existente în apele minerale,

nămoluri, diferite proceduri pe bază de plante medicinale, alte substanţe, etc utilizate la diferite

proceduri medicale duc mai devreme sau mai târziu la eroziunea conductelor, aparatelor şi

dotărilor medicale, iar prin deversare conduc la poluare.

În hotelurile moderne există un control riguros al cantităţilor de apă folosite, deoarece

preţul acestei resurse este relativ ridicat. Poluarea apelor mai poate fi produsă şi de apele

menajere deversate de structurile de cazare şi restaurare care nu deţin microstaţii de epurare sau

dacă sunt deversate la reţeaua de canalizare şi epurare a localităţii, staţiile de epurare nu au

capacitate de prelucrare a unor volume mai mari sau nu deţin sisteme de filtrare performante şi,

ca atare, ape cu diferite grade de poluare ajung în apele naturale.

Poluarea solului

Solurile sunt afectate îndeosebi de cantităţile de deşeuri solide, care prin anumite

procese fizice şi chimice, pot afecta calitatea acestora14. Modul de colectare şi de depozitare a

deşeurilor solide provenite din activităţile turistice, va afecta pozitiv sau negativ, după caz,

calitatea solurilor15.

13 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 8814 Florina Bran, Tamara Simion, Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 8915 Drd. Cristiana Sima, Dr. Ghe. Marin – „Ecologie şi protecţia mediului”, Ed. Independenţa Economică, 1999

48

În general, solurile sunt afectate şi de multitudinea structurilor de agrement – terenuri de

sport, pârtii de schi. Instalaţii de transport pe cablu, etc., care produc tasări, pot declanşa

procese de erodare a acestora.

Poluarea vegetaţiei

Speciile vegetale sunt tot mai valoroase pentru păstrarea parametrilor de calitate a mai

multor componente ale mediului înconjurător.

Amenajările turistice pot contribui prin practica defrişărilor la reducerea spaţiilor

acoperite cu vegetaţie naturală, îndeosebi cu păduri. Activităţile turistice pot determina, prin

atitudinile consumatorilor, degradarea vegetaţiei existente – colectarea de lemn de foc pentru

picnic, parcare directă pe iarbă, ruperea de specii valoroase ca suveniruri, campare haotică etc.

Poluarea faunei

Speciile faunistice sunt valoroase sub aspectul rarităţii pentru domeniul ştiinţific şi

ecologic sau pentru domeniul pescuitului şi a vânătorii sportive.

Comportamentul zgomotos al turiştilor, camparea liberă a corturilor, au un impact

negativ asupra mediului de viaţă al mai multor specii de animale, multe dintre acestea foarte

sensibile la orice modificare adusă biotopului lor.

Poluarea fonică

Activităţile turistice deţin mai multe surse prin care produc zgomote cu caracter

disconfortant. Zgomotele sunt produse de marile lifturi de mărfuri, motoarele de pompare a

apei, aparatele frigorifice, mijloacele de transport componente ale oricărei activităţi turistice,

etc.

Toate aceste surse de zgomot sunt puncte negative in funcţionarea structurilor turistice

care pot afecta liniştea turiştilor şi care pot să determine scurtarea sejurului acestora.

Poluarea estetică

O destinaţie turistică devine atractivă atât prin prisma calităţii serviciilor oferite cât şi

prin ambianţa estetică a mediului, care se traduce prin personalizarea oricărei atracţii turistice

prin arhitectura şi panorama peisagistică.

Prin intermediul mişcării postmoderniste se încearcă de fapt o recuperare a valorilor

culturale, să se atragă mai mulţi turişti. Aceasta se poate manifesta pe mai multe planuri:

-utilizarea limbajului arhitectural din trecut amalgamat în formă de expresii noi;

-înţelegerea eclectismului actual din arhitectură şi atragerea acestuia în turism, pentru a

îmbogăţi potenţialul turistic;

-deschiderea mişcării avangardiste din arhitectură către investiţiile din industria turistică.

În determinarea tipului de design necesar pentru orice staţiune turistică este nevoie să se

deruleze mai multe etape:

49

-stabilirea metodologiei de cercetare, prin care se face o analiză prealabilă a modului de

organizare a aşezărilor pentru a elabora direcţiile viitoare de dezvoltare;

-definirea caracteristicilor ambientale ale oricărei localităţi turistice;

-analiza relaţiei dintre forma turismului pentru care se pretează o localitate turistică şi

elasticitatea turistică oferită de sistemul arhitectural pentru adaptarea ulterioară la forme noi de

turism, în condiţiile în care opţiunile turiştilor sunt în continuă evoluţie;

-modul de organizare a unei localităţi turistice se referă la relaţia dintre activităţile

turistice practicate şi tipul de clădiri existente şi nivelul lor de dotare.

Orice staţiune sau localitate turistică trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe:

-imaginea de ansamblu trebuie să fie deosebită; proiectele de investiţii pentru

modernizări trebuie să aibă în vedere includerea unor elemente constructive care să confere

originalitate şi atractivitate;

-toate planurile de amenajare şi proiectele de investiţii trebuie să realizeze şi o

ierarhizare a părţilor componente ale unei localităţi;

-toate clădirile cu funcţie turistică trebuie să beneficieze de spaţii liniştite, nepoluante,

axate pe zone verzi.

În plus, ţinuta necorespunzătoare a personalului, lipsa unor uniforme neatrăgătoare,

aspectul fizic anost al prestatorului constituie de asemenea factori de poluare estetică în

turism16.

CAPITOLUL 4.

VALORIFICAREA BAZEI MATERIALE EXISTENTE

16 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998

50

ŞI A POTENŢIALULUI TURISTIC PRIN OFERTA TURISTICĂ.

4.1. BAZA MATERIALĂ ŞI PIAŢA PRODUSELOR TURISTICE.

CEREREA ŞI OFERTA

În judeţul Argeş, zonele cu cel mai mare flux turistic sunt zona oraşului Piteşti, zona

oraşului Curtea de Argeş (Valea Argeşului în amonte de Curtea de Argeş), zona oraşului

Câmpulung Muscel (Valea Râului Târgului în zona Voina) şi zona văilor Dâmboviţa şi

Dâmbovicioara (turismul rural).

Definiţie: BAZA MATERIALĂ17 cuprinde echipamentul turistic şi capacitatea de

producţie a ofertei turistice, care împreună cu forţa de muncă alcătuiesc premisele necesare

desfăşurării activităţii turistice. Sunt incluse: baza materială a cazării, a restaurării, a

divertismentului şi a transportului. Baza materială a turismului prezintă anumite particularităţi

faţă de baza materială a altor activităţi de producţie:

Baza materială şi resursele naturale turistice trebuie să se afle în corespondenţă atât pe

plan calitativ structural cât şi în plan cantitativ ca şi volum al dotărilor;

Investiţiile, modernizarea şi diversificarea echipamentului se realizează în raport de

resursele turistice naturale şi în raport de cererea turistică. Efortul investiţional este invers

proporţional cu calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale.

Baza materială a cazării (a serviciilor de primire)

Baza materială a cazării este diferenţiată în raport de gradul de confort în structurile

hoteliere, extrahoteliere şi nepermanent. Industria hotelieră cuprinde următoarele structuri de

primire:

-hotelul

-motelul

-pensiunea

-hanul

Aceste dispun de servicii de cazare şi alimentaţie furnizate în aceeaşi incintă. Industria

prestatoare de servicii secundare este reprezentată de acele structuri care asigură numai servicii

de cazare. Acestea sunt grupate sun forma următoarelor structuri de primire18:

Tabel nr. 6

CLASIFICAREA STRUCTURILOR DE PRIMIRE

Hoteluri de la 1*-5* Hoteluri apartament de la 2*-5*

17 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 199818 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998

51

Moteluri de la 1*-3* Vile de la 1*-5*Sate de vacanţă de la 2*-3* Campinguri de la 1*-4* Popas turistic de la 1*-2* Pensiuni turistice de la 1*-4*Sursa: Mihaela Deaconu - „Management-Marketing în turism”, Ed. Independenta

Economică, 1998

Criteriile după care baza materială a cazării se încadrează în categoriile 1* până la 5*,

sunt legate de numărul de servicii turistice care sunt incluse în tariful de cazare sau care se

plătesc separat.

Astfel unităţile de la 4 la 5 stele trebuie să asigure minim 18 servicii, unităţile de 3 stele

trebuie să asigure 15 servicii minim, unităţile de 2 stele trebuie să asigure minim 10 servicii şi

unităţile de o stea trebuie să asigure minim 5 servicii.

Structurile extrahoteliere sunt reprezentate de reşedinţe secundare, apartamente

mobilate, unităţi sociale de cazare.

Baza materială a restaurării

Repartizarea pe categorii a bazei materiale a restaurării:

Restaurantul -clasic

-specializat

-cu specific naţional sau local (braseria, grădina de vară)

Baruri –Lux (cat. I, II, III)

Fast food: -restaurant cu autoservire;

-bufet tip expres;

-pizzerie;

-snack bar;

Cofetăria- de lux (cat. I,II,III).Patiseria, plăcintărie, simigerie, etc.

Definiţie: PIAŢA TURISTICĂ este o componentă a pieţei serviciilor de consum şi se

defineşte ca sferă interferenţei ofertei turistice (materializată prin producţia turistică) şi cererea

turistică (materializată prin consum).

Pe piaţa turistică, locul consumatorului nu coincide cu locul cererii. Locul consumului

se identifică cu oferta turistică amplasată într-un anumit spaţiu, altul decât locul de reşedinţă al

consumatorilor.

Piaţa turistică poate fi analizată în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după criteriul

geografic sau după aria sa de acoperire, piaţa turistică se împarte în:

-pieţe locale;

-pieţe zonale;

-pieţe naţionale;

52

-pieţe internaţionale;

În funcţie de nivelul la care este privită piaţa, vorbim de:

-piaţa produsului turistic;

-piaţa întreprinderii turistice (a firmei);

PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DINAMICA PIEŢEI TURISTICE SUNT:

-Volumul;

-Structura;

-Calitatea resurselor turistice (potenţialul turistic);

-Gradul de amenajare turistică a teritoriului;

-Nivelul veniturilor consumatorilor potenţiali;

-Nivelul preţurilor şi tarifelor;

-Factori conjuncturali care de regulă acţionează pe perioadele scurte de timp

(factori naturali);

-Durata concediilor şi a timpului liber in general.

Elemente fundamentale19 care se urmăresc în legătură cu piaţa turistică sunt următoarele:

-Produsele turistice ca forme de particularizare a ofertei existente;

-Cererea turistică reprezentată de turiştii autohtoni sau străini cu tot ce presupune

aceasta (tipologie, vârstă, motivaţii, venituri);

-Comunicarea sau informarea turiştilor potenţiali;

-Concurenţa reprezentată de majoritatea ofertanţilor aceluiaşi tip de produs;

-Mediul în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici din turism.

Cuantificarea cantitativă a elementelor pieţei se realizează cu ajutorul următoarelor

noţiuni:

-Capacitatea pieţei turistice reprezintă necesitatea pentru un anumit produs comercializat

pe o anumită piaţă fără a se lua în calcul nivelul veniturilor. Se calculează ca produs între

capacitatea medie de consum şi numărul consumatorilor potenţiali;

-Potenţialul pieţei turistice care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit

produs turistic în funcţie de veniturile lor şi de preţul practicat pentru acel produs;

-Volumul pieţei produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un

anumit produs pe o piaţă dată într-un interval de timp;

-Locul pe o piaţă al unui anumit produs turistic care se referă la acea parte a volumului

pieţei acoperite din vânzările realizate pentru respectivul produs.

19 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998

53

Caracteristicile pieţei turistice:

-Piaţa turistică este o piaţă complexă, dificil de cercetat, este o piaţă fragmentată;

-Pe piaţa turistică se comercializează produse abstracte care nu pot fi cunoscute

cantitativ şi calitativ decât în momentul consumului;

-Pe piaţa turistică, oferta este percepută sub forma unei imagini care se conturează la

nivelul fiecărui turist cu ajutorul informaţiilor verbale şi scrise transmise prin diverse căi;

-Piaţa turistică implică un risc mai mare decât cel de pe piaţa bunurilor de consum, atât

pentru turişti cât şi pentru agenţii economici.

Componentele de bază ale pieţei turistice sunt cererea şi oferta turistică.

CEREREA TURISTICĂ

Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante, diferenţiate de la un

client la altul în funcţie de tipologia socioprofesională, familia, motivaţiile de consum.

Cererea turistică nu presupune un consum periodic al aceluiaşi produs turistic oferit la

aceeaşi destinaţie. Chiar dacă deplasarea în scop turistic se face în cadrul aceleiaşi zone,

produsul turistic consumat va fi de fiecare dată altul.

Definiţie: CEREREA TURISTICĂ este ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa

de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea

unei activităţi remunerate la locul de destinaţie.

Materializarea cererii turistice este consumul turistic definit ca totalitatea cheltuielilor

efectuate de cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia

turistică.

Consumul turistic exprimă cererea solvabilă a populaţiei pentru serviciile turistice care

îşi găseşte echivalent în oferta turistică în timp şi spaţiu.

Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turiştilor (bazinul cererii), iar

consumul cererii se desfăşoară în bazinul ofertei.

Cererea turistică este afectată de sezonalitate datorită influenţei factorilor naturali şi

sociabili. În vederea reducerii sezonalităţii cererii există posibilitatea de a se interveni prin

măsuri legislative.

Factori determinanţi ai cererii turistice (clasificare):

-factorii determinanţi economico-sociali:

-factorul demografic;

-timpul liber;

-veniturile;

-procesul de urbanizare.

54

-factorii determinanţi motivaţionali:

-destinderea;

-divertismentul;

-dezvoltarea.

OFERTA TURISTICĂ 20

Oferta turistică se caracterizează prin limite de ordin temperamental. Ea este complexă

incluzând în structura sa elemente de atracţie turistică şi elemente funcţionale. Oferta turistică

este rigidă, susţinută de faptul că nu este posibilă adaptarea într-un timp scurt a componentelor

ofertei ca urmare a variaţiei cererii.

Definiţie: OFERTA TURISTICĂ este cadrul şi potenţialul natural şi antropie,

echipamentul de producţie a serviciilor turistice, sursa de bunuri materiale destinate consumului

turistic, forţa de muncă specializată în acţiuni specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de

comercializare.

Oferta turistică se constituie în totalitatea atracţiilor care pot motiva deplasarea turiştilor

şi a elementelor destinate să satisfacă cererea.

Componente ale structurii ofertei turistice:

-elemente de atractivitate, respectiv resursele umane, socio-culturale, umane şi

tehnologice;

-elementele funcţionale compuse din echipamente şi servicii care fac posibilă producţia

şi pun in valoare atractivitatea.

Factorii determinanţi ai ofertei turistice sunt: teritoriul, sectorul terţiar, baza materială.

Clasificarea ofertei:

-oferta turistică de vacanţă - are în vedere turismul sportiv, recreativ, familial;

-oferta turistică culturală - are în vedere turismul de studii, religios, de festivaluri;

-oferta turistică de afaceri - are în vedere turismul itinerar, de congrese, stimulator;

-oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii- turismul balnear, turismul de tratament,

turismul profilactic.

Definiţie: PRODUCŢIA TURISTICĂ ansamblul serviciilor care folosesc echipamente

de producţie şi forţă de muncă şi se materializează, într-un consum efectiv în cadrul unei

ambianţe specifice.

4.2 VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC ŞI AL BAZEI

MATERIALE EXISTENTE PRIN OFERTA TURISTICĂ ÎN JUDEŢUL ARGEŞ.

20 Mihaela Deaconu – „Management – Marketing în turism”, Editura Independentă Economică, 1998

55

În judeţul Argeş, baza materială este foarte bine reprezentată în zona marilor oraşe –

Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel – prin structuri de cazare şi restaurante numeroase.

În oraşul Piteşti ca şi structuri de cazare există numeroase hoteluri: cel mai mare şi recunoscut –

Hotel Muntenia 3*, Hotel Metropol 3*, Hotel Carmen 3*, Hotel Magic 3*, Hotel Argeş 2*,

Hotel Euro 3*, Hotel Rehoma 3*, Hotel Victoria 3*, Hotel Campus (cel mai nou), etc. Există şi

Cornul Vânătorului – restaurant în cel mai frumos parc din oraşul Piteşti (Pădurea Trivale)- care

posedă şi structuri de cazare sub forma căsuţelor.

Cele mai cunoscute hoteluri din vecinătatea oraşului Piteşti sunt Hotel Star 3*, din

Bascov, construit chiar pe malul râului Argeş şi Hotel Carmen 2* tot în Bascov.

Toate aceste structuri de cazare enumerate oferă o gamă diversificată de servicii turistice

care să răspundă celor mai înalte exigenţe ale turiştilor prin:

-cazare în limita categoriei menţionate (2-3*)

-restaurare (toate posedă restaurant propriu)

-bar de zi, discoteci, cluburi de noapte, etc.

-parching

-rent-a-car (S.C. Melania S.R.L., S.C. Muntenia S.A.), etc.

În oraşul Curtea de Argeş există structuri reprezentative pentru baza materială a

judeţului, dar cele mai multe şi căutate sunt pe valea Argeşului în amonte de Curtea de Argeş

spre izvoare.

S.C. CONFARG S.A

Complexul Confarg- situat în municipiul Curtea de Argeş, la 150 km de Bucureşti şi 160

km de Braşov pe drumul naţional DN 7C. Acest complex dispune de următoarele unităţi:

-hotel cu o capacitate de 39 locuri de cazare dispuse în:

-13 camere dbl. 5 camere sgl. Dotate cu Tv color, conectat la un sistem de

televiziune prin satelit, telefon cu acces la linie internaţională, radio, frigider cu minibar, grup

sanitar cu cabină de duş;

-4 apartamente (dormitor şi living) dotate cu TV color, conectat la un sistem de

televiziune prin satelit, telefon cu acces la linie internaţională, radio, frigider cu minibar, grup

sanitar cu cabină de duş şi jacuzzi.

-salon restaurant – capacitate 72 de locuri din care 12 locuri în separeu amenajat după

ultimele cerinţe în domeniu care poate să satisfacă cele mai rafinate pretenţii.

-salon mic dejun- capacitate 40 de locuri;

-bar de zi- capacitate 20 de locuri;

-sală de conferinţă şi seminarii- capacitate de 60 de locuri dotată cu retroproiector;

-saună, sală de masaj, sală fitness, etc.

56

S.C: POSADA S.A

HOTEL POSADA- oferta turistică a acestui hotel cuprinde 224 locuri de cazare

dispuse în camere sgl. sau dbl. şi apartamente; de asemenea sunt oferite o serie de facilităţi

precum: grupuri sanitare cu cabine de duşuri, televizor, telefon. Restaurantul Posada din incinta

hotelului îşi oferă serviciile într-o ambianţă plăcută, având o capacitate de 200 de locuri. În

cadrul terasei sunt incluse 80 de locuri, existând posibilitatea de a fi organizate diverse

festivităţi, dispunând şi de parking. Prin intermediul agenţiilor de turism se pot face rezervări de

locuri pentru întruniri de afaceri, pentru agrement sau tratamente balneare21.

CABANA CUMPĂNA- situată la 45 km de Curtea de Argeş, pe malul lacului Vidraru-

oferă posibilităţi de odihnă şi agrement într-un peisaj montan pitoresc. Aceasta dispune de 82

locuri de cazare din care: 18 camere dbl., 12 tpl., un apartament cu baie, apa caldă şi încălzirea

furnizată de o centrală termica automată proprie. Dispune de discotecă, dar şi de posibilităţi

pentru închiriere, mijloace de agrement pe Lacul Vidraru (bărci, hidrobiciclete, şalupe), jocuri

şi material sportiv. Alte facilităţi: piscină plutitoare pe lac, vaporaş cu capacitate de 100 locuri

care asigură transferul între Casa Argeşeană şi Cabana Cumpăna.

CABANA VALEA CU PEŞTI- situată la 39 de km de Curtea de Argeş, pe malul

Lacului Vidraru oferă posibilităţi de odihnă şi agrement într-un cadru natural pitoresc. Oferta pe

care o propune se constituie din 49 locuri de cazare, din care:

-11 camere tpl. cu Tv color şi grup sanitar propriu cu cadă;

-4 camere dbl. cu chiuvetă, toaletă şi duş;

-1 cameră cu pat matrimonial cu TV color şi grup sanitar propriu cu cabină de duş; -

apartament cu TV color şi grup sanitar propriu cu cadă;

-apartament cu TV color şi grup sanitar propriu şi cabină de duş.

CABANA PÂRÂUL CAPRA - situată la 75 km de Curtea de Argeş şi 9 km de Bâlea

Lac pe Transfăgărăşan la limita golului alpin. Oferta acesteia cuprinde 29 de locuri de cazare,

21 Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 2001

57

delimitate astfel: 8 camere dbl., 3 camere tpl., un apartament cu baie, apă caldă şi centrală

proprie. Este inclus şi un restaurant de categoria I cu capacitate de 40 de locuri şi o pârtie de

schi pentru amatorii de sporturi de iarnă.

Alte cabane intrate în circuitul turistic existente în evidenţa A.N.A.T. de pe Valea

Argeşului: Piscul Negru, Casa Argeşeană care oferă, inedit pentru judeţul Argeş, cazare şi

restaurante în hotel plutitor pe lacul Vidraru.

Pe lângă acestea există în zona Arefu – Căpăţâneni multe pensiuni agroturistice

neclasificate încă, dar care se alătură la baza materială existentă deja.

Zona oraşului Câmpulung Muscel este recunoscută pentru numărul mare de turişti care o

tranzitează în drum spre principalele obiective turistice de pe valea Râului Târgului sau văile

râurilor Dămboviţa şi Dâmbovicioara. Aici baza materială a cazării este foarte bine reprezentată

prin fermele agroturistice în cadrul turismului rural.

TURISMUL RURAL

Formele de organizare a turismului rural - baza materială a cazării este reprezentată de:

-Camera de găzduire, fără alte servicii- reprezintă forma cea mai simplă şi se constituie

într-o alternativă în perioada sezonului plin. Este proprie agroturismului.

-Ferma agroturistică- spaţiu de cazare în cadrul fermelor sau a gospodăriilor, acestea

oferind şi servicii suplimentare- masă + agrement.

-Agenţii economici atestaţi, sub forma asociaţiilor familiale sau societăţilor comerciale.

Pentru aceste forme există obligativitatea dobândirii autorizaţiei de funcţionare care conferă

protecţie consumatorilor.

58

-Agenţiile de turism care operează cu programe proprii sau cu programe puse la

dispoziţia turiştilor de către gospodăriile individuale.

-Fundaţiile, asociaţiile, federaţiile (O.N.G.), care promovează activitatea de turism rural

(în România 100).

BAZA MATERIALĂ A PRIMIRII

Este reprezentată prin următoarele structuri:

-Ferma agroturistică – o structură cu capacitate de până la 20 de camere care

funcţionează în cadrul gospodăriilor ţărăneşti şi unde se asigură servicii de masă şi agrement –

-Pensiunea agroturistică – include între 3 şi 20 de camere, aparţinând locuinţei

cetăţeanului sau unor clădiri independente.

-Motelul – este un ansamblu de apartamente aflate în acelaşi corp, compuse din cameră

+ baie + amplasament pentru maşină (turism automobilistic).

-Hotelul Rustic Pavilionar – este tipul de hotel specific mediului rural, care include mai

multe pavilioane.

-Popasul turistic – este un tip de hotel cu mai puţin de 10 camere şi restaurant cu

specific zonal aşezat pe un traseu turistic.

-Satul de vacanţă – este un centru turistic alcătuit din spaţii de cazare cu masă şi

agrement.

BAZA MATERIALĂ A AGREMENTULUI

Micropăstrăvăria este un punct de agrement organizat în apropierea pensiunii, format

dintr-un loc îngrădit la care se adaugă un punct de închiriere ale obiectelor necesare pescuitului

sportiv şi o zonă amenajată pentru prepararea şi servirea păstrăvilor pe loc.

-Stâna

-Parcul turistic

-Ferma cinegetică

-Complex agremental turistic montan- pârtii de schi, bazine, piscine, saună, teren de

sport şi antrenament hipic, secţie de medicină homeopată, farmacie specializată, cosmetice, etc.

În zona oraşului Câmpulung Muscel există multe pensiuni ţi ferme agroturistice în special pe

culoarul Rucăr - Bran22. Astfel întâlnim hanuri (Podul Dâmboviţei, Brusturet), şi o

micropăstrăvărie chiar şa intrarea în Cheile Dâmbovicioarei. În zona Rucăr se află o mulţime de

pensiuni turistice intrate în baza de date a A.N.T.R.E.C. cum ar fi:

22 WWW.ANTREC.RO

59

Tabel nr. 7

PENSIUNI AGROTURISTICE ÎN ZONA RUCǍR

Numele pensiunii Categoria Facilităţi de cazarePensiunea Ana 2 flori 4 pers. – 2 camerePensiunea Cristina 2 flori 10 pers. – 5 camere Pensiunea Ela 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Folea 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Georgeta 2 flori 12 pers. – 6 camerePensiunea Geta 2 flori 12 pers. – 6 camerePensiunea Ileana 2 flori 10 pers. – 5 camerePensiunea Luciana 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Marilena 2 flori 6 pers. – 3 camerePensiunea Maris 2 flori 6 pers. – 3 camerePensiunea Rucsi 2 flori 8 pers. – 4 camerePensiunea Soare 2 flori 9 pers. – 5 camereSursa: Site-ul oficial A.N.T.R.E.C. – WWW. ANTREC. RO

Societatea comercială de turism „MUSCELUL S.A.”- Cabana Voina situată la 25 km de

Câmpulung Muscel cu trecere prin Lereşti, într-o zonă de un pitoresc aparte, dispune de 140

locuri de cazare, în camere de 2,4 şi 6 paturi, restaurant, terasă, bar de zi, bar de noapte non-

stop. În plus, în această zonă mai sunt şi cabanele de categorie inferioară cabanei Voina,

Cabana Soarelui şi Cabana Cuca23.

În judeţul Argeş oferta turistică este foarte variată, sistemul de lucru cu agenţiile de

turism funcţionând perfect astfel fără ca oamenii să părăsească oraşul şi să se documenteze,

sunt înştiinţaţi de oferta existentă. Piaţa produselor turistice este vastă şi concurenţa foarte

mare. Agenţiile de turism fac studii de piaţă, şi de comportament al consumatorului de produse

turistice, deoarece nevoile se modifică şi trebuie oferită o diversitate de produse turistice.

4.3. POTENŢIALUL TURISTIC AL ETNOGRAFIEI ŞI FOLCLORULUI

DIN JUDEŢUL ARGEŞ

Factorii care influenţează evoluţia agroturismului

România este o ţară cu mare disponibilitate pentru turism, conferită de resursele variate,

naturale şi antropice cu care este înzestrată24. Prin diversele forme de turism repartizate

armonios pe întreg teritoriul ţării, prin clima sa propice practicării turismului în tot timpul

anului, prin floră, faună şi prin monumentele sale istorice şi arhitectonice, România poate

satisface pretenţiile celui mai exigent turist, român sau străin.

23 Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 200224 Şt. Mitrache, coord – lucrare citată, pag. 7 – 8

60

Pe fondul acestui bogat patrimoniu de resurse naturale şi antropice, agroturismul

românesc a găsit un spaţiu deosebit de propice pentru dezvoltare, acest proces fiind însă

impulsionat şi de o serie de alţi factori cum ar fi:

-Complexitatea societăţii moderne, manifestată şi prin faptul că omul contemporan caută

să depună un efort fizic din ce în ce mai mic, să-şi uşureze munca. Astfel, pentru a-şi compensa

nevoia de mişcare, el încearcă să-şi petreacă cât mai mult timp în aer liber, în mijlocul naturii.

Se impune deci, dezvoltarea în viitor a acestor forme de turism care să asigure modalităţi cât

mai diversificate de petrecere a timpului liber aproape de natură, iar agroturismul se afirmă ca o

soluţie adecvată în acest domeniu.

-Reducerea săptămânii de lucru care a condus la creşterea timpului liber şi astfel la

căutarea unor noi modalităţi şi forme de recreere.

-Preocuparea specialiştilor din turism pentru găsirea unor noi „formule” de vacanţă, în

care să se reflecte cât mai fidel preferinţele şi care să satisfacă cerinţele unui turism ce tinde să

devină un fenomen de masă. Astfel, alături de vacanţele combinate mare – munte, tratament –

excursii, în ultimul timp s-au impus, ca noi forme de concediu, satele de vacanţă, sejurul în

mediul rural, sejur de ferme, dar mai ales satele turistice atât ca necesitate, cât şi ca „modă

turistică”.

-Pitorescul şi puritatea aşezărilor rurale, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de

tradiţii şi cu un bogat trecut istoric care, în afara funcţiilor politico-administrative, sociale,

economice şi culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului funcţia de primire

sau găzduire a turiştilor.

-Nostalgia locuitorilor din zonele urbane pentru locurile natale constituie, de asemenea,

un factor dinamizator al apariţiei agroturismului.

-Tarifele accesibile şi faptul că agroturismul este o formă de turism ce se poate practica

în toate cele patru anotimpuri, contribuind pe această cale la evitarea aglomeraţiei specifice

sezoanelor de vârf.

-Insuficienţa spaţiilor de cazare din unele staţiuni (în special cel balneoclimaterice) a

condus la frecvente solicitări de cazare a turiştilor la gospodăriile rurale din apropiere.

-Veniturile marii majorităţi a turiştilor care, în ultima perioadă, nu mai permit achitarea

nivelului înalt al tarifelor practicate de reţeaua hotelieră şi de restaurante.

Având în vedere acţiunea conjugală a acestor factori, în literatura de specialitate se scot

în evidenţă, tot mai pregnant, avantajele acestei noi forme de turism care constau îndeosebi în:

-valorificarea prin intermediul turismului, a bogatului potenţial rural;

-reducerea investiţiilor statului pentru capacităţile de cazare, alimentaţie sau agrement;

-reducerea la minim a personalului de servire;

61

-decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;

-îmbunătăţirea nivelului de trai prin utilizarea şi dotarea acestor zone cu bază materială

turistică;

-stabilizarea populaţiei rurale prin crearea de locuri de muncă în sfera serviciilor

turistice;

-surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală;

Motivaţii posibile pentru turismul rural

La baza activităţii de deplasare de la locul de reşedinţă spre alte destinaţii stau o serie de

motivaţii turistice care „cuprind”, în esenţă, trebuinţe, impulsuri, intensităţi, valenţe şi tendinţe

specifice, având caracter personal, influenţat de o mulţime de factori dintre care nu lipsesc

aspecte ale mediului, atitudinile faţă de propria persoană, scopul conştient ca răspuns pragmatic

la trebuinţe25.

Cerinţa crescândă pentru turismul din regiunile rurale, de reorientare a unor aspiraţii,

gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii necesită un comportament turistic,

care, la rândul său, implică un set de motivaţii adecvate. Astfel, pornind de la caracteristicile

mediului citadin, alăturate obligaţiilor şi convenţiilor sociale specifice, se pot depista o serie de

necesităţi pe care orăşeanul le emite din ce în ce mai constant şi tinde să le transforme în

acţiune26:

-Reîntoarcerea la natură, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex,

profesie, statut social este rezultatul necesităţii de relaxare, sănătate, confort fizic şi spiritual. Ea

demonstrează că omul modern nu se poate rupe de modul natural de viaţă, iar contactul lui cu

mediul rustic are efecte în menţinerea echilibrului său.

-Cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifică zonelor

rurale, dintre care enumerăm: familia de tip patriarhal, comunitatea locală, grupul de muncă,

grupul folcloric. Turistul care vine în contact cu aceste grupuri primare îşi satisface unele

necesităţi sociale, a căror realizare este adesea obstrucţionată în mediul citadin.

-Cunoaşterea, înţelegerea şi creativitatea sunt, de asemenea, motivaţii care se pot realiza

cu succes în ambianţa satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei

naţionale, ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare, transformă vacanţele

rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor cunoştinţe şi de dobândire a unor deprinderi

ce dau turiştilor satisfacţii personale şi sentimentului utilităţii.

-Motivaţiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie,

naturaleţe, îndeamnă pe majoritatea turiştilor să pornească spre zone rustice ce atrag prin

pitorescul şi farmecul lor.25 R. Minciu, P. Baron, N. Neacşu – Economia turismului, Bucureşti, 1994, pag. 3126 Şt. Mitrache, coord – lucrare citată, pag. 22 – 24

62

-Curiozitatea, ce decurge din informaţiile asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor

gastronomice, artizanatului şi ritualurilor săteşti – determină largi categorii de turişti să le

cunoască şa faţa locului.

-Odihna, cura de aer şi consumul de alimente proaspete de care doresc să beneficieze cei

ce îşi îngrijesc sănătatea în vacanţă, se îmbină armonios în raza aşezărilor rurale, concurând

adesea, prin particularităţile lor, cu regimul de cură oferit de staţiunile balneare.

-Modalităţile specifice de agrement (sportul, vânătoarea şi pescuitul sportiv,

ascensiunile şi drumeţiile) ce capătă o notă de autenticitate în funcţie de fiecare zonă sau

regiune turistică, deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie,

ci poartă amprenta originalului şi a ineditului.

Din acest punt de vedere, turismul rural românesc poate fi considerat o adevărată terapie

anti-stres, un loc de întâlnire cu natura sălbatică, poartă de intrare în lumea tradiţiilor şi datinilor

populare, reîntoarcerii la origini ce se adresează cu precădere pieţei mondiale şi în mod precis,

segmentelor de turişti din marile aglomerări urbane. Pentru aceste categorii de turişti,

cunoscutul specialist în marketing Jost Krippendorf e enunţat un număr de 20 motivaţii

posibile, fără a stabilii o ierarhie precisă27:

-atracţia peisajului;

-calitatea mesei;

-atmosfera generală;

-calitatea climatului în legătură cu sănătatea;

-posibilităţile de odihnă şi recreare;

-itinerariul (dus şi întors);

-preţul avantajos;

-contactul cu atracţiile, tradiţiile culturale, obiceiurile şi limba populaţiei locale;

-pitorescul drumurilor;

-ospitalitatea primirii;

-posibilităţi de practicare a anumitor sporturi;

-folclor local;

-iniţiere în meşteşuguri tradiţionale;

-pregătirea călătoriei şi formalităţi;

-posibilităţi de cumpărături artizanale;

-prezentarea puternică a legăturilor patriarhale;

-fragmentarea vacanţelor în 3-4 minivacanţe dintre care una poate fi petrecută într-un sat

rustic;27 P. Nistoreanu – „Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, pag. 102,105

63

-dezvoltarea turismului ecologic şi cultural;

-condiţii de cazare rustice;

-alte pasiuni şi distracţii.

Tipuri de sate turistice din Argeş

Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine consolidate din punct de vedere

economic, edilitar şi cultural, situate în medii nepoluate, conservatoare ale unor modele

culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de muncă, port, gastronomie) şi care, dincolo de

funcţiile politice, administrative, culturale, sociale ş.a., îndeplinesc, sezonier sau permanent,

funcţia de primire a turiştilor.

Numeroase clasificări avansate de specialişti au în vedere funcţionalitatea acestor sate

(Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001) elementului esenţial care

conturează motivaţional actul turistic. Au fost indentificate următoarele tipuri de sate:

-satele peisagistice: Dâmbovicioara, Arefu, Nucşoara, Rucăr;

-satele de interes cultural-istoric: Sălătrucu, Boteni, Berevoieşti, Lereşti;

-satele de creaţie artistică şi artizanală: Dragoslavele, Rucăr, Corbi:

-satele balneare şi balneoclimaterice: Bughea de Jos, Brădetu;

-satele pomi-viticole: Ştefăneşti.

-Aşezările rurale de interes turistic

-Aşezările rurale din judeţul Argeş, de interes turistic sunt:

Comuna Dâmbovicioara este aşezată în partea de nord-est a judeţului Argeş. Suprafaţa

comunei este de 6407 hectare cu un procent de 50% fond forestier.

Locuitorii acestei comune fiind stabiliţi în trei sate: Dâmbovicioara – reşedinţă

comunală, Ciocanul şi Podu Dâmboviţei.

Satul Dâmbovicioara este atestat documentar la 14.07.1579. Satul Dâmbovicioara are

numeroase monumente ca:

-biserica parohială cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” clădită între anii 1903-1906;

-cetatea Oraţia;

-cruce, monument de cult şi document de cult din piatră, se află lângă podul de peste

râuşorul Bazna şi a fost ridicată în anul 1710;

-cruce, monument de cult istoric din piatră, a fost înălţată în anul 1711;

64

-în satul Ciocanul avem câteva monumente de cult cum ar fi: Biserica filială cu hramul

„Sf. Nicolae”, a fost zidită în anii 1972 – 1975; cruce din piatră, monument de cult, se află

dispusă la ramificaţia unui drum cu o potecă ce urcă spre cabana Brusturet, a fost ridicată în

toamna anului 1688;

Satul Podul Dâmbovicioarei are ca vestigii:

-biserica filială cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, fiind ridicată între anii

1944 – 1953 din piatră cioplită;

-pod construit din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714);

-loc istoric, în care în ziua de 15 octombrie 1659 s-au întâlnit aici Mihnea al II-lea,

domnitor al Ţării Româneşti (1658-1659) cu Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Otoman;

-monument al eroilor din primul război mondial, se află aşezat în curtea bisericii din

localitate;

Printre altele mai pot fi vizitate: Cheile Dâmboviţei, Cheile Dâmbovicioarei, Peştera

Dâmbovicioarei, Ghimbavu, Cabana şi Cheile Brusturet, Peşterea Ulucei etc.

Aşezat în frumoasa depresiune cu acelaşi nume de la poalele munţilor Leaota şi Iezer-

Păpuşa, la confluenţa Râuşorului cu Dâmboviţa, Rucărul este unul dintre cele mai mari şi mai

vechi sate de munte.

Deşi atestat documentar destul de târziu, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-

un document din 1368, Rucărul continuă neîntrerupt o străveche vatră de locuire. Astfel,

primele dovezi ne arată existenţa aici a castorului roman de la Scărişoara, care asigură în

principal paza drumului transcarpatic al Branului.

Potenţialul turistic al Rucărului este dat de îmbinarea fericită a condiţiilor naturale cu

celelalte activităţi umane, de vestigiile istorice, de folclorul şi portul popular. În primul rând

este necesar să fie subliniat relieful, extrem de atrăgător, în care cheile Ghimbăvului,

Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei din apropierea localităţii sunt tot atâtea puncte de popas şi

încântare pentru iubitorii de natură. Dealurile din apropierea Rucărului, dealul Pleaşa

Căpitanului (81m), Dealul Crucii (1022m), Posada (81 m), Pleaşa Posadei (1072 m), sunt

65

splendide puncte de belvedere, nu numai pentru panorama neasemuită a aşezării sau văii

Dâmboviţei, ci şi pentru mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei,

Iezerului.

Turiştii care se opresc la Rucăr au posibilitatea să admire arhitectura rucăreană, tipic

musceleană, caracterizată prin acurateţea şi armonia liniilor şi volumelor. Rafinamentul

construcţiilor este rezultatul unor străvechi îndeletniciri, meşterii locali, adevăraţi artişti

inspirându-se din monumentalitatea şi armonia peisajului, din cutezanţa munţilor şi frumuseţea

codrilor seculari.

Bogăţia şi frumuseţea portului rucărean, în care marama îşi are un moc „privilegiat”, au

impresionat încă demult pe unii meşteri ai panelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol

Popp de Szathmary, care în tablourile intitulate „Rucărencele” sau „Ţăranca cu maramă”, au

prins ceva din inefabilul orizont rucărean.

Aceste străvechi îndeletniciri sunt în prezent reluate, stimulându-se spiritul creator, mai

cu seamă al femeilor, modeste artiste, care creează adevărate basme în culori şi borangic în

lunile iernii montane.

Tezaurul folcloric se caracterizează printr-o tematică vastă, în care elementul

predominant este legat de economia pastorală. Cântecele, baladele, doinele sunt străbătute de

problematica vieţii pastorale, cu îndelungata tradiţie şi cu rădăcini istorice îndepărtate.

Obiceiurile de iarnă, şezătorile folclorice, „natura rucăreană” reprezintă de fapt ferestre spre

orizontul spiritual original, local, încărcat de simboluri şi semnificaţii28.

În satul Rucăr se găsesc numeroase vestigii istorice, cum ar fi:

-castrul roman de la Oraţia (la nord de Rucăr);

-cetatea Oraţia;

-monumentul eroilor din războiul pentru independenţă având o înălţime de 3,4 m şi este

realizat din piatră de Albeşti, se înalţă în parcul Podiţor, din centrul localităţii, construit în 1912;

-monumentul eroilor din războiul de reîntregire naţională, se află în centrul localităţii, în

apropierea clădirii primariei, fiind inaugurat în 1926, operă a sculptorului Dimitrie Măţăuanu,

cu 3,12 m înălţime, este surmontat de statuia din bronz, înaltă de 1,85 m, a unui soldat

infanterist român în ţinută de campanie;

-monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, s-a ridicat în grădina publică,

în faţa primăriei, realizat de Gheorghe Bizon, fiind inaugurat în 1957, înalt de 1,65 m

reprezentând un ostaş român infanterist, echipat de luptă, cu arma la picior;

28 G. Cristea, Rucărul – simbol al civilizaţiei româneşti, Bucureşti, 2001

66

* Comuna Dragoslavele cu cele două sate Drgoslavele – reşedinţă comunală, şi Valea

Hotarului.

Satul Drogoslavele – ca monumente sunt:

-biserica parohială cu hramul „Sf. Gheorghe”. Monument istoric, ridicat în anul 1661, în

timpul domnitorului Grigore Ghica;

-biserica din lemn cu hramul „Sf. Gheorghe”. A fost construită în Maramureş către

sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind adusă în Dragoslavele în anul 1949 din iniţiativa

Patriarhului Iustinian;

-biserica ce poartă hramul „Înălţarea Domnului”, s-a zidit în anul 1745, nu se stie cine a

fost ctitorul lăcaşului de cult:

-cruce din piatră, monument de cult, se află amplasată într-un verde din centrul

localităţii, a fost înălţată în anul 1642;

-casa familiei Catrinescu, este considerată monument istoric, a fost construită în anul

1848;

-casa familiei ologel, monument de arhitectură, înălţată în anul 1880;

-vila inginerului Dimitrie Gh. Dima, este considerată monument de arhitectură;

-clădirea şcolii comunale, este considerată monument de arhitectură, construită în anul

1886.

4.4. TURISMUL RURAL: MOTIVAŢII, CATEGORII DE

CONSUMATORI, PUNCTE FORTE ŞI PUNCTE SLABE

„Este vital să promovaţi produsele pe care nu le au alţii!”

UWE SCHULTE, de la Universitatea Tehnică din Munchen

67

Sângele acestui organism numit turism este reprezentat de turişti. Sărbătorile, datinile şi

obiceiurile şi-au păstrat întreaga lor autenticitate şi adesea, măreţie, doar la sat. Este şi normal,

acolo s-au născut. Cum nu există lună din an care să aibă câteva evenimente de acest fel,

pitorescul lor împânzind un farmec cu totul irezistibil, nimic n-a fost mai firesc ca acest

„calendar” să fie adoptat, până la cele mai mici detalii, de la turismul rural, care, desigur, are şi

alte argumente în faţa cărora omul stresat al zilelor noastre nu are nevoie de prea multe

îndemnuri.

Binecunoscutul patrimoniu natural şi cultural al României împreună cu ospitalitatea

tradiţională sunt principalele atuuri în dezvoltarea acestui tip de turism. Turismul rural a fost

practicat în România şi înainte de 1990, dar nu în mod organizat, ca urmare a preferinţei

manifestate de orăşeni pentru acest tip de turism, românii căutându-şi o gazdă care să le ofere o

cameră de închiriat. De altfel până în 1990 prin lege a fost interzisă găzduirea turiştilor străini,

cu excepţia câtorva sate cum ar fi Rucăr, Lereşti, Sibiel, Murghiol, etc, care au evoluat ca sate

turistice tradiţionale.

În anul 1994, lua fiinţă la Bucureşti Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi

Cultural din România (ANTREC), organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, membră

a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES), cu sediul la Strassbourg. ANTREC şi-a

propus şi a reuşit să identifice şi să promoveze potenţialul turistic rural al ţării, să organizeze

cursuri profesionale pentru gazde şi agenţii de turism rural, să iniţieze seminarii şi schimburi de

experienţă între organizaţii similare din ţară şi din străinătate, să asigure campanii de publicitate

pentru unităţile clasificate şi omologate din reţea, să participe la evenimentele importante

specifice pe plan intern (regional şi naţional) şi extern (târguri şi burse de turism), să editeze

catalogul cu pensiunile turistice şi agroturistice din peste 30 de judeţe ale ţării, toate clasificate

de la una la patru margarete.

Categoriile de consumatori ai turismului rural

Foarte important în conceperea şi constituirea unui produs turistic este să ţinem cont de

categoriile în care se împart consumatorii de turism rural. Astfel putem diferenţia 5 categorii:

-părinţii de acum, care sunt foarte satisfăcuţi atunci când pot să arate propriilor copii

meleagurile natale, obiceiurile tradiţionale ale satului, preocupările şi realizările celor mai

vârstnici.

-copii, tineri în formare; unii dintre aceştia vor vedea pentru prima dată o vacă sau o

oaie. La un moment dat se pot implica în activităţi cum ar fi: păscutul bobocilor, adunatul

68

ouălelor din cuibare, udatul florilor-activităţi ce nu presupun un efort deosebit şi în acelaşi timp

fac plăcere copiilor sau tinerilor care astfel se vor simţi utili şi responsabili.

-orăşeanul, care fie că are sau nu origini rurale, este plictisit de ritmul citadin, obosit de

blocuri şi autostrăzi. Acesta doreşte ca cel puţin în concediu să respire aer curat, să fie departe

de zgomot, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos.

-turişti cu posibilităţi financiare deosebite, dar care, plictisiţi de turismul de tip industrial

doresc să încerce ceva nou, considerat uneori o aventură.

-persoane cu venituri mai mici care nu-şi permit un concediu într-o staţiune clasică şi

apelează la această formă de turism.

-orice persoană care doreşte să se odihnească, să se recreeze într-un cadru natural, să-şi

înveţe copiii o serie de lucruri având la dispoziţie un material didactic natural, să participe la

activităţi gospodăreşti (agro-turism).

Puncte forte în domeniul turismului rural

-sărbătorile, datinile şi obiceiurile şi-au păstrat întreaga lor autenticitate;

-important patrimoniu turistic natural şi antropic;

-calitatea ecologică deosebită;

-produsele manufacturate de foarte bună calitate;

-creatorii populari îşi desfăşoară activitatea şi pot fi întâlniţi în spaţiul cotidian, şi nu

cum se întâmplă în ţările occidentale, unde ei mai pot fi văzuţi numai în cadrul unor manifestări

speciale;

-preţul relativ mic.

Puncte slabe

-informaţii turistice puţine atât în ţară cât şi în străinătate;

-transporturi inconvenabile sau chiar puţin dezvoltate în zonele montane;

-numărul mic al agenţiilor „rent-a-car” şi diversitatea redusă a produsului de închiriat;

-materiale promoţionale puţine şi de proastă calitate;

-confort deseori sub aşteptări;

-comunicare deficitară: atât limba străină cât şi mijloace de comunicaţie: telefonie,

televiziune, internet.

Dragoslavele versus Rucăr

69

Aceste două zone se află situate în culoarul Rucăr-Bran (E577) în partea nord-estică a

judeţului Argeş, la aproximativ 17 km de Câmpulung, distanţa dintre ele fiind de circa 4 km.

Motivul pentru care am ales aceste două localităţi este acela că ele reprezintă într-un

exemplu miniatural o situaţie clasică de ieşire din anonimat a unei regiuni şi transformarea ei

într-o oază prosperă a obiceiurilor populare şi în acelaşi timp într-o afacere de succes.

În cele ce urmează voi analiza situaţia actuală, metodele prin care s-a ajuns aici şi

viitoarele posibilităţi de creştere economică a regiunii prin atragerea unui număr tot mai mare

de turişti.

Tabel nr. 8

Situaţia actuală

Dragoslavele Rucăr- Comună turistică- Staţiune climaterică- Centru etnografic şi de artă populară

- Comună turistică- Staţiune climaterică- Centru cultural, artizanat

Muzee, monumente- Mănăstirea Deagoslavele – biserică de lemn din secolul XVII-

lea, adusă în 1949 din Maramureş- Biserici din 1661 şi 1725, monumente de arhitectură- Troiţe din piatră din sec. XVII – XVIII, inscripţionate în

slavonă în comună- Monumentele Eroilor 1916 – 1918 situat în centrul comunei la

km 0- Cimitirul soldaţilor germani

- Muzeul de Etnografie deschis în 1967

- Biserică din 1747, cu tâmpla veche Sărindari din Bucureşti

- Hanul Rucăr.

În apropiere- Mausoleul Mateiaş, ridicat în 1927 (arh. D. Ionescu – berechet),

la 1240 m alt. În memoria eroilor din războiul din 1916 – 1918; reconstruit şi reorganizat în 1984 interior pictat de O. Greceanu.

- Valea Ghimbavului- Valea Cheii

- Cheile Dâmboviţei- Cheile Brusturetului- Satul turistic Podul Dâmboviţei

– arhitectură tradiţională; pod de piatră din 1711

- Rucăr – Bran traseu pitoresc

Din tabelul de mai sus se desprinde concluzia că cele două zone sunt relativ apropiate din punct de vedere al punctelor de atracţie, vizând cam aceleaşi categorii de turişti.

Tabel nr.9

INDICATORII ACTIVITǍŢII TURISTICE ÎN ZONA DRAGOSLAVELE – RUCǍR

PENTRU ANUL 2002

ComunaGospodării Turişti cazaţi Proiecte

Identificate ClasificateNr.

locuriTotal Străini Modernizări Noi

Dragoslavele 28 3 166 209 23 1 4Rucăr 22 16 184 186 45 4 2

Sursa: Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, filiala Argeş

Structura gospodăriilor

70

Deşi Rucăr este mult mai cunoscut pe plan naţional şi chiar în afara graniţelor ţării

(datorită includerii sale în cele 5 zone vizate de societatea „Bran Impex”- preş. Marilena

Stoian), Dragoslavele deţine mai multe gospodării ce oferă posibilitatea practicării turismului

rural.

Acest lucru se explică prin faptul că Rucărul deţine o bază materială specializată în

găzduirea turiştilor, ponderea numărului de locuri de cazare pe unitatea de cazare fiind de 8,36

locuitori/unitate spre deosebire de Dragoslavele- 5,92 locuri/unitate.

Acest lucru constituie, în opinia mea, un avantaj pentru Comuna Dragoslavele prin

faptul că oferta este mai diversificată, fiecare gospodărie putând oferi altceva şi implicit o ofertă

mai bogată şi cu toţii cunoaştem că originalitatea este cel mai bine punctată de către turişti.

Marele dezavantaj însă pentru Dragoslavele este faptul că doar 10,7% din gospodării

sunt clasificate, spre deosebire de Rucăr cu 72,72%, cazarea turiştilor desfăşurându-se neoficial,

ceea ce atrage după sine imposibilitatea promovării în proporţie de aproape 90% a gospodăriilor

din această zonă.

Turiştii cazaţi

Paradoxal cu cele spuse mai susnumărul

turiştilor găzduiţi în ragoslavele este cu aproape

12,36% mai mare decât al celor cazaţi în

comuna concurentă.

Totuşi un rezultat al promovării

superioare a Rucărului se observă atât în

volumul turiştilor străini cât şi în ponderea

acestora în total.

Proiecte întreprinse

Aceste date ne arată care sunt tendinţele şi politicile de dezvoltare turistică a regiunii, în

timp ce Rucărul a modernizat patru obiective mai vechi şi a pus în circulaţie două obiective noi,

concurentul său direct a modernizat unul singur dar a iniţiat patru noi obiective.

Astfel, în timp de Rucărul îl putem apropia de faza de maturitate în dezvoltarea sa atunci

cu siguranţă că Dragoslavele se află în plin avânt în dezvoltarea sa ca o comună turistică.

Concluzii

71

În timp ce Rucărul se dezvoltă încet dar sigur urmându-şi traseele stabilite mai demult,

foarte puternic vine din urmă Dragoslavele cu o politică destul de agresivă temperată însă de

lipsa clasificării gospodăriilor care reprezintă un mare impediment.

Din efectuarea unui studiu la faţa locului am identificat preocupările primăriei din

Dragoslavele în următoarele direcţii:

-Implicare Primăriei în mijlocirea contractelor cu agenţii de turism din Bucureşti şi din

tară;

-Pentru extinderea şi omologarea de obiective se fac cursuri de fermieri montani în

scopul preîntâmpinării programelor ce urmează a se derula în zonă prin finanţări ale Uniunii

Europene şi alte surse;

-Nu au fost instituite nici un fel de taxe sau impozite privind această activitate;

-Organizarea de sărbători săteşti cum ar fi Ziua Eroilor 14-15 iunie şi Sf. Dumitru la 25

octombrie.

Propuneri personale pentru Dragoslavele

În cursul mai multor vizite întreprinse aici şi chiar a gustării turismului rural oferit de

această regiune am încercat lansarea unor propuneri personale de extindere a volumului

activităţii turistice în zonă.

În primul rând pentru ca aceste sugestii să fie realiste trebuie să luăm în considerare

factorul „finanţare” şi astfel, din acest punct de vedere, am împărţit acestea în două grupe:

-Perfecţionarea bazei materiale existente

-Construcţia de noi obiective

Perfecţionarea bazei materiale existente

În această grupă am inclus acţiuni şi direcţii de a acţiona care nu necesită resurse

financiare importante, ele sprijinindu-se pe fondul existent şi trebuind doar promovate sau

retuşate. Este foarte important ca aceste măsuri să fie luate în cadrul unui program de

promovare agresivă, acest colaj de evenimente desfăşurându-se fără întreruperi până la

atingerea obiectivelor.

Sugestii personale

Inventarierea motivelor populare (pe produse şi pe meserii) în scopul începerii

organizării unei micro-reţele de magazine şi puncte de vânzare a produselor tradiţionale

manufacturate.

Revitalizarea meşteşugurilor deja existente în care pot fi antrenaţi turiştii:

72

Olărit;

-Ţesutul covoarelor la războaie de ţesut;

-Pictarea ouălelor de Sf. Paşti;

-Păstoritul;

-Perfecţionarea nivelului de pregătire a proprietarilor gospodăriilor din zonă;

-Promovarea Cimitirului soldaţilor nemţi şi al troiţelor în limba slavonă, care pot fi

obiective de un interes sporit mai ales pentru turiştii străini;

Promovarea unui program de excursii pe drumuri forestiere, Drgoslavele dispunând de o

bogată reţea în acest domeniu.

Constituirea de noi obiective

În urma unor incursiuni în această regiune am identificat câteva puncte uşor de amenajat

pentru a constitui obiective de atracţie în zonă. Acestea sunt câteva sugestii ce pot deveni

motoare propulsoare ale zonei.

Pista de ski Avantaje

-Situată la aproximativ 700 de m de drumul naţional Rucăr-Bran;

-Foarte uşor de amenajat;

-Ideală pentru începători prin înclinaţie mică şi lipsa obstacolelor;

-Dimensiuni mari;

Mini „safari”

Achiziţia a doua autoturisme Aro 4x4 pentru efectuarea unor excursii pe drumuri

forestiere şi terenuri accidentate.

Păstrăvărie

Demararea lucrărilor de amenajare a unei păstrăvării pe Valea Frasinului sau a

Dâmboviţei ar putea genera un important flux de turişti.

Puncte forte

-Debitul şi căderea de apă a râului Frasin este arhisuficientă pentru un asemenea

obiectiv;

-Terenul existent în unele zone favorizează creşterea păstrăvilor asigurând condiţii

climatice;

73

-Am remarcat totodată intenţia de susţinere financiară a acestui proiect de către o

persoană particulară.

CONCLUZII

În contextul în care se vizează tot mai mult integrarea României în Uniunea Europeană

şi în condiţiile în care acest lucru devine din ce în ce mai realizabil, România trebuie să vină cu

o contribuţie certă pe piaţa europeană. Din păcate, produsele noastre pătrund foarte greu pe

pieţele occidentale şi totuşi trebuie să vindem ceva pentru a atrage surse externe de venit. În

acelaşi mod, Uniunea Europeană este interesată a ne ridica nivelul de trai pentru ca noi să ne

74

permitem să consumăm produsele realizate în Occident. În aceste condiţii opinia mea este că

Uniunea Europeană va sprijini dezvoltarea turismului în România atât pentru motivul enunţat

mai sus cât şi datorită avuţiei reale a tării noastre în acest domeniu.

În acest moment trebuie insă ca noi să venim cu o ofertă avantajoasă. Este clar că în

domeniul turismului de litoral am fost demult depăşiţi atât prin preţ cât şi prin calitate. Pe lângă

celelalte tipuri de turism, unde nevoia investiţiilor a devenit vitală, se detaşează un segment

foarte important: turismul rural. În acest domeniu rusticul, originalul, aventura primează.

Avantajul este că avem această bogăţie pe întreg cuprinsul tării dar ea trebuie puţin

cizelată pentru a-i releva întreaga sa valoare. „Piatra de moară” în ascensiunea acestei afaceri de

succes o constituie în primul rând marele defect al românului: „Merge şi aşa...”. Acum este

momentul să trecem peste acest obstacol, să promovăm ce este al nostru, să ne descoperim

rădăcinile şi să ne facem cunoscuţi. Putem plânge în continuare după ajutorul extern sau poate

fi foarte buni în ceea ce dorim să realizăm!

Doar nu degeaba se spune despre noi românii că ne pricepem cu toţii la fotbal,

agricultură şi turism......rural, căci despre poezie şi politică nici nu mai este cazul să discutăm.

Principalele puncte de interes ale acestei lucrări sunt reprezentate de modul în care în

judeţul Argeş se poate dezvolta o „industrie” a turismului, baza materială pe care aceasta se va

putea baza şi nivelul de dezvoltare economică la care a ajuns judeţul în momentul de faţă.

Începând cu modul în care în judeţul Argeş se poate dezvolta o „industrie” a turismului

se poate spune analizând potenţialul natural şi antropic al judeţului că sunt lucruri în baza

cărora turismul poate oferi o posibilitate micilor şi marilor întreprinzători, există o multitudine

de obiective turistice mai mult sau mai putin mediatizate şi în aceeaşi măsură valorificate.

Valea Argeşului este una dintre cele mai frumoase şi pe alocuri sălbatice văi din ţară şi poate

oferi motivaţii puternice de practicare a turismului în zonă. Există locuri amenajate special

pentru turiştii mai pretenţioşi la facilităţile de cazare şi restaurare, dar şi locuri care oferă numai

strictul necesar şi foarte multă linişte adecvate turismului montan de drumeţie. Zona cea mai

cunoscută de pe valea Argeşului este zona cetăţii Poienari şi până la Cumpăna, dar cunoscute

sunt şi zonele mai puţin accesibile pe timp de iarnă de pe Transfăgărăşan cum sunt Piscul Negru

şi Pârâul Capra.

O alta zonă foarte cunoscută şi foarte circulată este zona dinspre Câmpulung Muscel: pe

de o parte Cabana Voina la poalele Munţilor Iezer şi Păpuşa şi zona ce se întinde de la

Mausoleul Mateiaş până la limita judeţului. Aici există satul Rucăr care este pe cale de a deveni

un sat turistic, aici practicându-se intens agroturismul şi turismul rural. O foarte mare căutare o

are zona Cheilor Dâmbovicioarei şi Cheilor Dâmboviţei datorită reliefului prezent în această

zonă, relief creat de apele Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei care se unesc într-o frumoasă

75

confluenţă în comuna Podu Dâmboviţei. Este o zonă foarte circulată deoarece se află pe drumul

naţional Piteşti – Braşov.

Zone cu potenţial turistic sunt şi oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel.

În fiecare dintre acestea există obiective turistice care pot constitui obiectul atracţiei pentru

turişti români, dar şi străini. Oraşul Curtea de Argeş este un oraş care păstrează în mare parte

arhitectura veche şi în care bisericile şi mănăstirile sunt recunoscute chiar şi pe plan

internaţional. În oraşul Câmpulung Muscel este impresionantă îmbinarea între arhitectura

modernă şi cea a secolului XVIII precum şi aşezarea acestuia într-o zonă depresionară deosebit

de frumoasă – Depresiunea Muscelelor.

Despre baza materială a judeţului Argeş se poate spune că este bine dezvoltată. Cea

existentă a fost întreţinută şi renovată, dar s-au mai şi construit în zonele cele mai căutate de

turişti facilităţi de cazare şi restaurare.

Posibilităţi de dezvoltare a turismului există încă în ceea ce priveşte mediatizarea

locurilor în care se poate practica turismul. Dezvoltarea durabilă a zonelor cu potenţial turistic

în judeţul Argeş este un fapt la care oamenii de specialitate reflectează şi în privinţa aceasta se

încearcă o educare a populaţiei în spiritul menţinerii valorilor naturale şi antropice deja

existente.

Cum dezvoltarea durabilă este un termen care poate caracteriza orice domeniu şi se

poate defini ca fiind o expresie unitară a menţinerii de către utilizatori – în cazul turismului

fiind vorba de turişti şi posesorii de bază materială – a posibilităţilor de obţinere a veniturilor şi

în viitor, în aceleaşi condiţii cu cele deja existente. Mai exact în turism această idee de

dezvoltare durabilă se referă la conservarea a ceea ce există şi crearea de noi spaţii de agrement

în zonele care au un potenţial turistic fără însă a fi deteriorate aceste zone astfel ca ele să

constituie în continuare zone de interes turistic.

După studierea lucrărilor de specialitate (geografie, ecologie, marketing în turism,

management în turism, resurse turistice locale, economie locală) precum şi consultarea

anumitor statistici relevante pentru o lucrare în acest domeniu, se poate spune că dezvoltarea

durabilă a turismului în judeţul Argeş se poate analiza pe mai multe planuri: din punct de

vedere al conservării mediului înconjurător şi bazei tehnico materiale existente, din punct de

vedere al potenţialului turistic existent, din punctul de vedere al influenţei pe care o exercită

dezvoltarea economică a zonelor cu potenţial turistic, din punct de vedere al educaţiei şi

mediatizării zonelor turistice în judeţul Argeş.

Folosind motivaţia care a dus la crearea acestei lucrări se poate spune că dezvoltarea durabilă a

zonelor cu potenţial turistic a judeţului Argeş este un fapt necesar, dezirabil şi pe cale să se

înfăptuiască. Este necesar deoarece turismul aduce venituri ca orice altă ramură a economiei, iar

76

în zona judeţului Argeş mai sunt zone încă neexploatate din acest punct de vedere. Este de dorit

deoarece sunt investitori români, dar şi străini dornici să pună bazele unui plan de dezvoltare a

turismului în această zonă. Spunem că este pe cale să se realizeze în condiţiile dorite deoarece

oamenii de specialitate au conştientizat necesitatea dezvoltării turismului în această zonă şi s-au

început demersurile pe plan educaţional şi al investiţiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. C.C. A. Giurescu, D. Simionescu “Istoria Ţării Româneşti 1290-1690”, “Letopiseţul Cantacuzinesc“, Ed. Acad., 1960, pag. 2

2. Anuarul statistic al României, 1996, 1999.

3. I. Moise, C. Ţibrian, P. Bănică “Loca1ităţile Judeţului Argeş“, Ed. Universităţii din Piteşti, 2000

77

4. Aurelia Barco, Eugen Nedelcu “Judeţe1e Patriei - Judeţul Argeş“, Editura Academică, Bucureşti, 1974

5. Victor Tufescu, Ion Mierla, “Geografia României“ Claudiu Giurcaneanu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

6. Gh. Mahara “România - Harta administrativă“, 1999

7. Monografia Geografică a R.P. România, 1960.

8. Al. Doaga, D. Mihalache, “Localităţile Judeţului Argeş“, 197l I. Anton, I. Badalan

9.Mihaela Deaconu “Management - Marketing în turism“, Editura Independenţa Economică, Ediţia 1998

10. Florian Tuca, Vasilica Popescu, “Judeţul Argeş“, Editura Sylvi, Ediţia Bucureşti 2001 Nicolae Leonachescu, Cristache Gh., Nicolae Ionescu, Sevastian Tudor, Silvestru Voinescu

11. Gh. Mahara “România - Harta administrativă“, 1999

12. Florina Bran, Tamara Simion., “Ecoturism“‚ Editura Economică, Bucureşti, 2000 Puiu Nistoreanu

13. Drd. Cristiana Sima, “Ecologie şi protecţia mediului“, Dr. Ghe. Marin Ed. Independenţa Economică, 1999

14. Nafziger E.W. The Economics of developing countries, New Jersey, 1990

15. Fridgen Joseph D. „Dimensions of tounism“ Educational Institute American Hotel

&Motel Industry, Ediţia a doua, 1996

16. Prof. Univ. Scarlat Ion Curs “Economie Locală“, 2003

17. G. Cristea Rucărul - simbol al civilizaţiei româneşti, Bucureşti, 2001.

18. P. Nistoreanu „Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari“, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

19. R. Minciu, P. Baron, N. Neacşu Economia turismului, Bucureşti, 1994

20. Ghidul turistic al Judeţului Argeş, Ediţia 2001, 2002

21. WWW.ANTREC.RO

22. P. Cocean, G. Vlăsceanu, „Geografia generală a turismului“, B. Negoescu Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2002

23. F. Miu, I. Manu “Geografia turismului“,

78

Ed. Universităţii din Piteşti, 2000

24. M. Dinu “Geografia turismului“, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. Buc., 2002

25. S. Neguţ “Geografia turismului“, Ed. Meteor Press, Buc., 2003

26. M. Cândea, G. Erdeli, “Potenţialul turistic şi turism“, T. Simion Ed. Universităţii din Bucureşti, 2001

79