Teoria evoluţiei stelare este mult mai dezvoltată decât aceea a evoluţiei galaxiilor, din două motive:

- elucidarea origiinii energiei stelare şi demonstrarea faptului că reacţiile termonucleare constituie principala sursă de energie în cea mai mare parte a existenţei unei stele;- numărul mare de observaţii asupra unui mare număr de stele (în primul rând din Galaxie), care permite compararea traseelor evolutive (teoretice) ale stelelor cu datele de observaţie corespunzătoare.

Cercetările arată că în istoria unei stele există mai multe faze şi anume:

1. Contracţia gravitaţională.

2. Stadiul de stea a secvenţei principale.

3. Stadiul de stea gigantă.

4. Stadii tarzii în evoluţia stelelor.

Stele duble

1.Clasificarea stelelor duble.

Observaţiile arată că stelele se grupează în sisteme de stele (sau sisteme stelare), în general, stelele simple (singulare) fiind mai degrabă o excepţie, decât o regulă. Există sisteme formate din două stele (stele duble), din trei stele (stele triple) sau mai multe (stele multiple). Sisteme stelare mai complexe sunt roiurile stelare.

2. Orbita unui sistem binar.

Pentru un sistem stelar binar, orbita relativă a componenţei secundare (cu masa mai mică) faţă de componenta principală (cu masa mai mare) se poate defini prin analogie cu orbitele planetare.

3. Sisteme binare vizuale. Sateliţii invizibili ai stelelor. Dacă cele două stele, componente ale sistemului binar, se observă separat în câmpul lunetei sau al telescopului, atunci faptul că ele formează într-adevar un sistem binar se poate stabili pe cale vizuală, masurând poziţia relativă a componentei secundare fată de componenta principală, la diferite momente de timp (de aici derivând denumirea de binare vizuale).

4. Sisteme binare spectroscopice.

Dacă sistemul binar este foarte îndepartat de observatorul terestru, iar componentel sunt apropiate între ele (sistem strâns), atunci aceste componente nu se observă separat în lunetă, unde ne apare o singură stea. Duplicitatea se poate pune în evidenţă, în acest caz, prin metode spectroscopice sau fotometrice.

5. Sisteme binare fotometrice. Dacă raza vizuala a sistemului binar este în (sau aproape de) planul orbitei, atunci faptul că suntem în prezenţa unui sistem binar rezultă din variaţia periodică a strălucirii aparente a acestuia, prin eclipsarea reciprocă (periodică) a componentelor.Această variaţie se poate determina pe cale fotometrică, de aceea binarele corespunzatoare se numesc binare fotometrice. Întrucât stralucirea lor variază cu timpul, ele se mai numesc si stele variabile cu eclipsa.

6. Sisteme stelare multiple. În unele cazuri  sistemul binar are în vecinătatea sa o a treia stea (cu care interacţionează gravitaţional) formând împreună un sistem triplu. Frecvenţa acestora este mult mai mică decât frecvenţa sistemelor binare. În general, sistemul binar este strâns, iar a treia componentă se roteşte în jurul sistemului binar (ca şi cum acesta ar fi un corp compact) la distanţă mare de el. Uneori întalnim sisteme cuadruple sau multiple. Un sistem complex este sistemul alpha Geminorum (Castor) care constă din trei sisteme stelare binare spectroscopice.

STELE VARIABILE

Se numesc stele variabile, acele stele a căror stralucire aparentă variază cu timpul. Există două categorii de stele variabile şi anume: stele variabile fizice (sau intrinseci) şi stele pseudovariabile (sau variabile cu eclipsă). La stelele variabile fizice variaţia strălucirii aparente este o consecintă a variaţiei luminozităţii lor (adică a fluxului de energie radiat în spaţiu), variaţie care se datorează proceselor fizice ce au loc în interiorul acestora. La stelele pseudovariabile, variaţia strălucirii aparente nu are o cauză fizică, ea datorandu-se unui fenomen geometric - eclipsarea reciprocă a componentelor unui sistem binar strâns, în cursul mişcării orbitale. Acestea sunt deci sisteme binare fotometrice, iar luminozităţile componentelor nu variază, în general (există unele cazuri în care una din componentele sistemului binar fotometric este o variabilă fizică).

Stele variabile fizice.

Observaţiile arată că, la acestea, variaţia luminozităţii este însoţită, în general, de variaţia şi altor parametri fizici: raza, spectrul, temperatura efectivă, uneori masa etc. Există unele stele variabile, la care, la o variaţie neînsemnată a luminozităţii corespunde o variaţie importantă a altor parametri fizici.

Nucleele stelare cu nebuloase planetare. Unele stele sunt înconjurate de nebuloase care au aspectul unui disc planetar (nebuloase planetare). Steaua centrală (nucleul nebuloasei) este o stea fierbinte de tip Wolf-Rayet. Nebuloasa (prezentand aparenţa unui inel gazos) este în expansiune cu viteze de zeci de km/s. Se consideră că ea s-a format prin expulzarea unui înveliş exterior al stelei. Teoria actuală a evoluţiei stelare sugerează că nucleele stelare cu nebuloasa planetară reprezintă o etapa evolutivă spre stadiul de stea pitică albă.

Această prezentare a fost facută de:

Rusu Ioana-Alexandra Cl. a X-a B