Mă pierde

De mă va crede orb și prins în pânza albă,Legat de-o stâncă rece, de ape despicată,

De mă v-a-npinge-n colți de stâncă colorată,Strivit de ape-nvolurate în spuma albă.

De m-ai crezut un șarpe-nșelător cu sânge albși-ai aruncat cu pietre în râul constelat,De ai privit spre stele până s-au uscat,

Atunci tu m-ai pierdut în cerul negru cu sânge alb.

De m-ai zărit în codrul de sub soarele carnal,Privind spre brațele de flamă, aurită,Cu stropi de struguri negri, amăgită,

Atunci m-ai recunoscut a fi banal.

De mă va ține sub o aripă de lebăd-albăși ploaia mă va prinde dintr-o parteatunci tu mă vei arunca-ntr-o carteși mă vei transforma în panză albă.

Chiar de mă vei uita în mare, un punct carnal,O șoaptă moartă, nu vei putea scăpa de mine,

Căci m-ai ținut în brațele-ți blajine...și m-ai văzut în codru, sub soarele carnal.

De m-am pierdut în pânzele prea albeși m-am târât în ploaie și noroi,

de ne-a cuprins o aripă p-amândoi,atunci voi fi din nou în ale tale arip-albe.