Malura comuna<Tilletia sp.>

Malura comna a graului, cunoscuta din cele mai indepartate timpuri (exista mentiuni in unele scrieri din antichitate), este o boala larg raspandita, aria ei geografica corespunzand celei a genului Triticum.

Caracterul infectios al bolii a fost aratat abia in 1775 de Tillet, iar agentul patogen a fost descoperit in 1807 de catre Prevost.

In trecut malura producea pagube foare mari in numeroase tari de pe glob.La noi in tara ele se ridicau, in medie, la 8-10% din productie, uneori pe alocuri atingand 30-50%.

In afara pagubelor vizibile, datorita distruderii boabelor, sint mentionate si asa-zise “pagube ascunse”, care corespunde pierderii plantulelor (Hegyi, citat de G.Viennot-Bourgin, 1949), acest tip e manifestare a bolii in natura intanlindu-se mai rar(numai in cazul unei infectii puternice a bobului).

In prezent, malura comuna nu mai constituie o problema pentru cultura graului, mai ales datorita sintetizarii unor produse antimalurice foarte eficace si generalizarii tratamentelor chimice la seminte.

Simptome

Organele vegetative ale graului nu se schimba sub influienta bolii, care poate fi recunoscuta in lan numai dupa inspicare.La florile infectate pistilele sunt mai lungi, ovarele marite, de culoare verde, iar staminele sunt mai scurte si mai subtiri decat la florile sanatoase.Spicele bolnave apar mai devreme decat cele sanatoase, sunt de culoare verde-albastruie, iar la maturitate au I pozitie erecta, par zbarlite din cauza ca aristele si paleele sunt departate si , in functie de specia Triticum infectata, se alingesc sau se scruteaza.

Aristele sunt in general mai mici, foarte fragile, incat, prin rupere, soiurile aristate de grau par mutice.Boabele malurate sunt mai mici ,rotunjite, de culoare bruna-cenusie, mai usoare decat cele sanatoase si cu santul ventral mai putin pronuntat.In spiculete, numarul boabelor malurate este mai mare (4-5 in loc de 2-3 cate se dezvolta intr-un spiculet sanatos).

A.Hulea(1956) a semnalat o forma deosebita de atac la graul de toamna si anume alungirea exagerata a boabelor, care ies din palei depasind cu mult dimensiunile acestora.

Principalul simptom al bolii se manifesta la boabe , al caror continut este distrus si inlocuit cu o masa negricioasa ( clamidosporii ciupercii), cu miros de peste astricat(datorita trimetil-aminei), ceea ce se simte chiar in lan in caz de atac masiv.In afara de tabloul tipic al atacului tuturor boabelor in spic, se observa uneori spice, spiculete si chiar boabe partial malurate.

Tulpinile plantelor atacate se reduc uneori si in dimendiuno, in medie cu 10-20%.La plantele malurate respiratia este intensificata, transpiratia marita, fiind puse in evidenta si alte tulburari ale proceselor fiziologice

De asemenea, ele se desebesc de plantele sanatoase printr-o cresere mai redusa , un sistem radicular slabit, fiind, din acest motiv, mai putin rezistente la ger.Puterea de infratire a graului de toamna este franata sub influenta ciupercii, pe cand la graul de primavara poate fi intensficata.

Plantele bolnave de malura sunt mai susceptibile la ruginile galbena si neagra.

Ciclul evolutiv

La trierat, boabele malurate se sfarama iar clamidosporii pusi in libertate se depun pe suprafata celor sanatoase, concentrandu-se mai ales in smocul de perisori de la varful lor si in santuletul ventral.Ifectia graului este asigurata de sporii ciupercii ajunsi in sol odata cu samanta, fiind posibila si la sporii aflati in sol.

In conditii optime de temperatuta, umiditate si aerisire a soluli, clamidosporii germineaza in acelasi timp cu boabele, acest proces durand 3-6 zile.

Infectia cu ciupercile ce produc malura comuna este tipic germinala, ciclul evolutiv durand aproximativ 1 an.Pentru ca infectiile sa aiba loc este necesara o cantitate anumita sw spori pe boabe sau in sol.Soiurile sensibile se imbolnavesc in prezenta chiar a mai putin de 100 de spori pe un bob, pe cand cele mai rezistente numai in cazul unei cantitati de spori mult mai mari.De exemplu, soiul Marquis, rezistent la malura, se infecteaza cand pe un bob se gasesc 500-5000 clamidospori(E. Gaumann, 1954)

Temperatura solulu in timpul incoltirii boabelor joaca un rol hotarator. Sub 5ْ si peste 20 grade infectiile nu se produc sau sunt mici, temperatura optima pentru realizarea lor fiind intre 10 s 18 grade.

E. Radulesu(1935,1960), C.Sandu au urmarit in conditiile tarii noastre rezistenta la malura la un numar apreciabil de soiuri de grau de toamna si de

primavara romanesti si straine.Niciun soi dintre cele cercetate n-a fost imun, majoritatea fiind sensibile.

Privitor la natura rezistentei graului la malura, in literatura de specialitate exista relativ putine date.Nilova si Egorova(1951) au stabilit ca la soiurile de grau rezistente continutul in aminoacizi dicarbonici liberi si in arginina la semintele care germineaza este mai mic decat la cele sensibile.

Combatere

Pentru prevenirea malurii se recomanda respectarea unui complex de masuri:chimice, agrotehnicesi de igiena culturala.

Malura pitica(Tilletia controvers)

Malura pitica a graului a fost semnalata inva din 1860 in S.U.A., iar in Europa in anul 1847 (Cehoslovacia), in prezent fiind identificata in majoritatea continentelor.

Desi aria de raspandire a acestei boli este mai mica comparativ cu a malurii comune, pagube produse snt mai mari , in unele tari(Elvetia,Turcia, Austria)

In tara noastra a fost observata pentru prima data in anul 1953, fiind raspandita in Oltenia si nordul Moldovei.Ulterior a fost gasita si in alte zone ale tarii, iar frecventa bolii a crescut, in unele cazuri cu 30-40%

Simptome

La malura pitica observam ca simptom caracteristic, pe langa cele asemanatoare cu ale malurii comune, un fenomen de nanism, o piticire exagerata a plantelor bolnave .Astefel, tulpinile ce poarta spice malurate sunt 30-80%mai scurte decat cu spicele sanatoase, aceasta reducere in dimensiuni diferind in functie de soi, de rasa agentului patogen, de conditiile de mediu.

Ca si la malura comuna, in lan plantele bolnave se recunosc prin culoarea verde-albastruie a spicelor inainte de maturitate