MANIFESTARE CENTENAR ȘI OMAGIEREA LUI CANTEMIR LA SIBIU

În ziua de 13 decembrie 2018, la SIBIU, în sala de conferințe a CERCULUI MILITAR SIBIU, a

avut loc manifestarea dedicată CENTENARULUI MARII UNIRI și lansării cărților:

1) DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE

DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI.

2) TELEORMAN. NUME INTRATE ÎN ISTORIA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ.

La această activitate au participat reprezentanții:

SECȚIEI MILITARE A ASTREI;

ACADEMIEI FORȚELOR TERESTRE ”NICOLAE BĂLCESCU”;

ȘCOLII DE APLICAȚIE PENTRU UNITĂȚI SPRIJIN DE LUPTĂ ”EREMIA GRIGORESCU”;

ȘCOLII DE APLICAȚIE PENTRU COMUNICAȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI APĂRARE

CIBERNETICĂ ”DECEBAL”.

Manifestarea a fost deschisă de domnul colonel Dorin Alexandrescu, comandantul ȘCOLII DE

APLICAȚIE PENTRU COMUNICAȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI APĂRARE CIBERNETICĂ

”DECEBAL”care a prezentat invitații:

-domnul col.r. prof. univ dr. Mircea Cosma;

-domnul col.r. dr. Mircea Dogaru;

-domnul lector univ.dr. Valentin Bădescu;

-domnul col.r. Viorel Ciobanu.

Pentru început, domnul colonel Dorin Alexandrescu a dat cuvântul domnului

Col.(r.) prof. univ. dr. Mircea COSMA, președintele Secțiunii Militare a ASTREI.

Alocuțiunea domniei sale a fost audiată cu multă atenție de asistență:

‖ Onoranți membrii ai prezidiului, Distins auditoriu,

Dragi studenți și elevi,

În anul în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, fiecare aducere aminte a celor care au deschis,

militat și sacrificat pentru acest ideal scump devine un moment de referință majoră prin semnificațiile sale. Astăzi, la Cercul Militar din Sibiu, instituție culturală importantă pentru comunitatea noastră locală, are loc

un veritabil act de cultură și viață spirituală, lansarea unui nou volum, al doilea, dintr-o serie editorială pe care ne-o propune cu generozitate și profesionalism, Asociația Europeană ,,Dimitrie Cantemir’’.

Intitulată în mod sugestiv ,,Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri’’, lucrarea scoate la lumină multiple dimensiuni caracteristice personalității polivalente ale marelui și inegalabilului spirit enciclopedic.

Despre Dimitrie Cantemir s-a scris foarte mult și foarte multe, autori români și străini abordând cu argumente științifice înălțimea și strălucirea activității și creației celui care a devenit reprezentant incontestabil al umanismului românesc și prefigurator al iluminismului european.

Opera sa, prin ideile progresiste și spiritul novator, au generat oportunități favorabile pentru îmbogățirea patrimoniului culturii naționale, europene și universale.

Pe o asemenea realitate s-au concentrat și eforturile celor 32 de autori ai lucrării, în cele 35 de studii elaborate.

Având drept obiectiv central prezentarea contribuției prestigiosului cărturar la afirmarea conștiinței unității

românilor, autorii reușesc pe parcursul celor patru capitole, pe baza unei documentări și cercetări științifice riguroase, să ne prezinte aspecte inedite ale modului în care poate fi înțeleasă, descrisă și receptată această nobilă și supremă dimensiune a românismului operei realizate de marele savant. Putem spune că a fost un autentic și prodigios deschizător de domenii ale creației spirituale, un prolific lingvist, etnograf, compozitor și mare filozof, dar mai presus de toate și un apărător și susținător ardent al realizării conștiinței unității poporullui român.

Surprinderea multilateralității prezenței simbolului unității naționale în opera lui Dimitrie Cantemir, în această lucrare, a fost posibilă prin diversitatea formării științifice a autorilor, cercetători științifici, cadre didactice din învățămâtul universitar și preuniversitar, militari și civili.

Aparatul critic folosit, concepția obiectivă asupra fenomenelor cultural-științifice abordate, respectul pentru opera transmisă de Dimitrie Cantemir posterității și neamului românesc, sunt elemente care reunesc, într-o unitate indivizibilă de creație, contribuția acestei diversități de autori.

Înțelegând în mod constructiv testamentul lăsat culturii noastre de către Dimitie Cantemir, de a continua

și dezvolta ideea unității conștiinței națiunii române, a rolului culturii și a altor instituții reprezentative românești pentru înfăptuirea acestui deziderat, un capitol distinct al cărții, cel de-al treilea, face o incursiune istorică prin care autorii ne înfățișează unele aspecte sugestive ale pregătirii și realizării Marii Uniri.

Putem spune că și această nouă realizare editorială se înscrie în cadrul general al preocupărilor militarilor destinate cunoașterii și valorizării acestui neprețuit și veșnic înnoitor izvor de creație pe care-l reprezintă personalitățile și evenimentele emblematice ale istoriei și culturii poporului român.

Sunt multe alte aprecieri de făcut despre această lucrare, poate unele mai importante și relevante decât cele prezentate de mine, dar, cu siguranță, trebuie să vă adresez un îndemn dumneavoastră, viitorilor ei cititori, indiferent dacă sunteți sau nu pasionați de istorie, acela că merită să vă bucurați de o lectură plăcută, agreabilă și pe sufletul oricărui român care-și prețuiește și cinstește modelul înaintașilor.

Doresc să mulțumesc autorilor acestui volum, care, la ceas aniversar, ne-au făcut mai bogați spiritual prin această unică și valoroasă contribuție la cunoașterea și promovarea personalității lui Dimitrie Cantemir, mai ales prin faptul că ne redă prezența remarcabilă a acestuia în rândul marilor ctitori ai istoriei, culturii și făuritorilor conștiinței unității naționale a poporului român.

În aceeași măsură, doresc să adresez sincere felicitări celor doi coordonatori pentru această reușită, să le urez domniilor lor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui volum multă sănătate și putere de creație pentru a ne mai bucura cu asemenea noi realizări editoriale.

Desigur, fundamentarea și punerea în valoare a capacității creative a autorilor acestui volum a fost posibilă prin implicarea nemijlocită a conducerii și a unor membrii ai Asociației Europeane ,,Dimitrie Cantemir’’.

Este un merit deosebit și o nouă realizare a acestei asociații, căreia în numele Secțiunii Militare a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român-ASTRA, îi transmit un scurt mesaj.

Înființată în anul 2015, ca o consecință firească a unei colaborări dense și permanente din punct de vedere al inițiativelor și acțiunilor desfășurate de militari în calitate de membrii ai ASTREI sau numai de simpatizanți,

Secțiunea Militară și-a propus să ducă mai departe experiența și rodul eforturilor acestor reprezentanți ai oștirii române în domeniul culturii militare și naționale.

Plecând de la obiectivul principal al ASTREI de realizare a emancipării poporului român prin cultură,

Secțiunea Militară desfășoară activități complexe în rândul militarilor și civililor din garnizoana Sibiu și nu numai. Astfel, reușește, în bună măsură, să se alăture tuturor instituțiilor, militare și civile, care slujesc cu responsabilitate și credință promovarea prin cultură a idealurilor și intereselor poporului român, în primul rând,

pe cele ce vizează contribuția Armatei Române pe câmpurile de luptă ale cuceririi și apărării independenței, suveranității și unității naționale. Sunt deziderate pe care membrii Secțiunii Militare le trăiesc și le îndeplinesc cu conștiința datoriei îndeplinite față de cei fără de care România nu se putea bucura de Centenarul Marii Uniri.

Ne dorim și cu sinceritate dorim și membrilor Asociației Europeane ,,Dimitrie Cantemir’’ să desfășurăm noi acțiuni prin care mândria de a fi militar, cetățean demn și slujitor devotat României, să constituie o direcție esențială a tot ceea ce vom întreprinde în viitor.

Multe succese și viață lungă Asociației Europeane ,,Dimitrie Cantemir’’.

Pentru că ne apropiem de Sărbătorile Crăciunului și Anului Nou, în numele conducerii Secțiunii Militare a

ASTREI vă transmit urări de sănătate, de mult noroc și fericire alături de cei dragi. Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurii și împliniri!

La mulți ani!”

În continuare a fost invitat să ia cuvântul domnul col.r. Viorel Ciobanu.

Acesta a prezentat pe scurt cartea ‖TELEORMAN. NUME INTRATE ÎN ISTORIA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ‖, reliefând faptul că din filele lucrării răzbate figura comandanților români –fii ai Teleormanului- care au luminat chipul oștirii cu forța rațiunii și cu căldura sufletului și au înscris o veritabilă cronică a faptelor de arme în Războiul de Independență 1877-1878, Primul și al Doilea Război Mondial din secolul XX, precum și a celor de astăzi ce, cu adâncă iubire de țară, desfășoară o rodnică și bogată activitate pentru Armată, Neam și Glie în vederea asigurării interoperabilității sistemelor naționale de apărare cu cele ale structurilor NATO.

Secretarul general al ASOCIAȚIEI EUROPENE ‖DIMITRIE CANTEMIR‖ (A.E.D.C.) a prezentat o scurtă

retrospectivă a activității desfășurate de A.E.D.C. de la înființarea din anul 2013 până astăzi și realizarea celor 2 volume

DIMITRIE CANTEMIR – PUNTE A CUNOAȘTERII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT;

DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI.

Acesta din urmă, cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție, cuprinde 35 de studii și articole

semnate de 32 de autori: cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir.

În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității românești, care transpar din întreaga operă a academicianului european și bărbatului de stat care a fost Dimitrie Cantemir.

Al doilea dintr-o serie, care constituie un obiectiv central al Asociației Europene ‖Dimitrie Cantemir‖, actualul volum poate fi achiziționat din librării, și constituie pentru Asociație o datorie de onoare în a-l pune la dispoziția cercetătorilor și pasionaților de cultură și istorie din țară și străinătate.

Membrii Asociației Europene ‖Dimitrie Cantemir‖ aduc pe această cale mulțumiri S.N.G.N. ROMGAZ S.A. MEDIAȘ, care finanțând proiectul a făcut posibilă nașterea acestui eveniment editorial!

În continuarea manifestării a fost invitat să ia cuvântul domnul lector univ. dr. Valentin Bădescu:

” „Ține minte ce-ți spun eu: dacă poporul asta va fi cândva șters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa

rușii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolența, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare și din complicitățile interne oferite oricarui inamic.‖

Ileana Vlupescu

De mai aproape treizeci de ani, vorbele celei mai mari doamne a literaturii române, devin de la o zi la alta tot mai actuale. Că rădăcinile răului sunt în politică, e relativ, nu despre politică vreau să vorbim acum. Deși

tradiția de a vota gunoaie se regăsește foarte bine în tema noastră: ignoranța. România este astăzi mai mult decât oricând un simplu exemplu de ignoranță, este însăși definiția ei. Parcă îl aud pe tata spunând că da, așa este, dar nu suntem toți așa. Sigur, nu suntem toți, dar majoritatea covârșitoare este ignorantă. Ni se trage de la exodul masiv al românilor plecați la muncă prin Europa sau chiar mai departe. Marea majoritate au reușit, dacă nu să-și facă un rost acolo, măcar să supraviețuiască împreună cu familia într-un mod decent. Da, majoritatea a reușit, dar nu așa cum se vehiculează doar pentru că „românul este muncitor‖, ci mai ales pentru că s-au adaptat la reguli. Orice societate supraviețuiește prin reguli, nu prin haos și

descurcăleală. Acolo, dacă ai călcat strâmb, ai încurcat-o, aici poate scapi dacă ai noroc să cunoști pe cine trebuie sau poate nu te-a văzut nimeni sau nu există legi sau poate există legi, dar nu există norme, etc. Iar dacă totuși ești găsit vinovat, se găsesc destui să spună că ai greșit și că greșeala este umană. Să discutăm numai un aspect, despre cum se circulă pe șoselele patriei? Păi hai să spunem cum se dau carnetele și, mai ales, cum nu se iau. Îmi povestea cineva cum puștanii care stăteau la coadă la Pipera se întrebau unii de alții cât au dat șpagă. În sediul poliției rutiere! Asta ca să nu mai vorbim de ignoranța din spitale, veritabile centre

de creștere a stafilococului auriu. Sau de ignoranța din sistemul de învățământ unde la examenul de tituarizare a educatorilor calificativele oținute de aceștia sunt „incalificabile‖. Ignoranții ne-au năpădit. De vreo 20 ani sunt majoritari. Asta e realitatea. E cazul să mă opresc. Soluții? Oho, există, nu-i bai. Toată treaba e să se înceapă și să se continue, iar dacă adăugăm un strop răbdare, avem șanse mari să reușim. Dar dacă nu vom face legi, reguli și norme care să pună punct cretinismelor din țara asta, atunci să nu ne mirăm dacă se va adeveri, Doamne-ferește! Doamne ! Ocrotește-i pe români, pe România....de cozile de topor, de canaliile ce vor așa ceva !!! Acestea erau vremurile comunismului bolșevic, alogen, adus pe tancuri sovietice, despre care Păstorel Teodoreanu, fost avocat și scriitor român, rămas în literatura română prin epigramele sale sale, spunea: Caligula Imperator A făcut din cal, senator, Comuniştii, mai siniştri, Au făcut din boi, miniştri...

sau Caligula imperator A făcut din cal senator! Domnul Groza, mai sinistru, A făcut din bou - ministru!

Având în vedere că suntem într-o perioadă aniversară, Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, am considerat că este bine să scoatem în evidență lucrurile care ne unesc, și nu cele care ne dezbină, de la început și până în prezent, plusurile și minusurile, dorința noastră de a arăta celor din afară că nu avem de ce să ne rușinăm de trecutul nostru și că, spre surprinderea unora, poate, abordările și discuțiile despre independență au apărut în România chiar înainte de aderarea la Uniunea Europeană, acestea toate, astăzi, fac parte din trecutul nostru. Chiar dacă, după 1989,

Istoria a devenit o materie periferică în învățământ, ponderea fiind redusă de la 2-3 ore la 1-2 ore, cu tendința de a o goli de conținut iar Marea Unire de la 1918 nu figurează în manualele școlare şi arsenalul de idei pentru cercurile ungare care deplâng Marea Unire de la 1918 sunt oferite de românii înșiși, aceiași români care cultivă blamarea istoriei naționale, resping unitatea românească și cer felurite autonomii istorice care condamnă „miticismele‖ și „balcanismele‖ cu scopul subminării României iată, că ne încumetăm afirmăm că opera marelui prinţ cărturar Dimitrie Cantemir a constituit un fundament solid al realizării statului unitar român, afirmaţie cu atât mai îndrăzneață, cu cât ne afundăm mai abitir în a ne ponegri țara și neamul, în a ne fi rușine să spunem

că suntem români și ne iubim patria chiar dacă tendința mea este de a avea o atitudine critică, să spunem, în general, dar este foarte bine să semnalezi că, atunci când se face bine și când oamenii acționează matur, personal sau instituționalizat, să semnalezi și aceste lucruri.

Şi aceasta în condiţiile în care denigrarea istoriei și vieții românilor este astfel ușor de făcut, mai ales că datele sale esențiale sunt oferite de cealaltă extremă din cultura românească, aceea care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voință, de masă informă, „umbră fără schelet‖, formată din „fețe patibulare‖, cu „guri vulgare‖, „puturoși‖, cu un „amestec apos‖ în loc de creier, cu o istorie în care toți „au urinat‖ peste noi și din care a rezultat limba română, „bună numai pentru înjurături" etc. O altă variantă a acestei extreme afirmă că nu ne cunoaștem corect trecutul, fiindcă toți marii istorici și oameni de cultură români au operat doar cu mituri naționaliste. Pe acest fundal trist - pregătit de unii dintre noi înșine - este

foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și ca națiune. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei.

O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca

făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Avem un exemplu; 1 Decembrie 2018 câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: să taie, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Aşadar, globalizarea este prost înțeleasă. Globalizarea înseamnă haos, amestecarea raselor, libera circulație, emigrație adică haos economic, politic şi social. Globalizarea trebuie să însemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect faţă de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecți, cinstiți şi eliminarea ticăloșilor.

Globalizarea ar trebui să însemne armonie legislativă pe toată planeta, cooperare strânsă şi eficientă între popoare pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigrației clandestine, eradicarea sărăciei, reducerea poluării şi protecția mediului. Asta trebuie să fie globalizarea, drumul către o lume mai bună, mai echilibrată. Există o singură soluţie pentru a contracara aceste manipulări propagandistice: pentru a putea răspunde acestor provocări, e nevoie să ne cultivăm cel mai important obiect pe care îl avem în dotare, şi anume nemul românesc. Pentru asta e nevoie de patriotism, de educaţie serioasă, de grija pentru educaţie pe

care noi se pare că nu o mai avem.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!‖

În continuare, domnul colonel Dorin Alexandrescu a invitat pe domnul col. r. dr. Mircea

Dogaru să ia cuvântul.

‖Prezentul volum vede lumina tiparului grație osârdiei și entuziasmului domnului colonel (r.) Viorel Ciobanu, secretarul general al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir‖. O Asociație care grupează în primul rând cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care își desfăsoară activitatea în instituții ce poartă

numele marelui savant român, dar și studenți și absolvenți ai acestor instituții, muzeografi, cercetători știițifici militari și civili, clerici, oameni de cultură pasionați de istorie și care consideră că, prin Dimitrie Cantemir, românii și-au afirmat, la cumpăna veacurilor XVII și XVIII, dreptul de a fi considerați ctitori de cultură și civilizație, egali între egalii popoarelor Europei și lumii, care și-au adus contribuția notabilă la evoluția umanității.

Între realizările de excepție ale Asociației Europene „Dimitrie Cantemir‖ se numără lansarea în 2016, la Editura Pro Universitaria a volumului de contribuții științifice:

”DIMITRIE CANTEMIR, PUNTE A CUNOAȘTERII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT. STUDII ȘI ARTICOLE‖,

căruia i-am pus la dispoziție nu numai câteva dintre rezultatele unei îndelungate activități de cercetător știițific, dar și întreaga noastră experiență de redactor de carte. Dacă volumul își va fi împlinit menirea, o veți putea mărturisi nu domniile voastre, ci viitoarele generații de români, după ieșirea din marasmul vieții pe care o suportă cele actuale, sub presiunea prea numeroşilor „latrones gentium” (hoţi de popoare), care vor să ne ia totul, dându-ne în schimb, sclipitoarele iluzii ale integrării în NICIUNDE și în NICĂIERI!

Toți românii visează, toți românii aspiră să ajungă la „stele‖, ca încă nedreptățitul Traian Vuia, dar, din ce

în ce mai puțini se încumetă astăzi să și clădească ceva. Din fericire, membrii Asociației Europene „Dimitrie Cantemir‖ sunt oameni hotărâți să și facă, să lase „cărămida‖ lor de contribuție culturală la marea construcție europeană începută, cândva, de strămoșii noștri romani și continuată de figuri ilustre ca Dimitrie Cantemir. De aceea, solicitarea de a sprijini și acest volum ne-a produs o reală placere, cu atât mai mult cu cât studiile truditorilor cercetători „cantemiriști‖ au în vedere, de data aceasta, nu numai restituirea dimensiunii europene și universale a mentorului lor, ci și contribuția la marele eveniment care ar fi trebuit să preocupe în 2018 mințile tuturor românilor – ÎMPLINIREA A 100 DE ANI DE LA REALIZAREA MARII UNIRI.

Un deziderat pentru care s-au sacrificat, luptând secole de-a rândul, milioane de români! O victorie superbă a voinței noastre naționale pe care, în mod inexplicabil, în chiar ANUL CENTENARULUI și politica și diplomația românească par să o arunce în uitare și în derizoriu.

Asociația Europeană „Dimitrie Cantemir‖ vă pune, așadar, la dispoziție, stimați cititori ai vremurilor ce vor veni, prin prezentul volum, câteva crâmpeie de trăire românească autentică, reconstituind parte din faptele, gândurile, truda și realizările generaţiei lui Dimitrie Cantemir şi ale urmașilor săi, care au clădit, treaptă cu treaptă, România lui 1 DECEMBRIE 2018. Cu rugămintea de a citi, de a înțelege și de a încerca să izbândiți mai mult decât am reușit NOI, cei de astăzi, să vă lăsăm moștenire!

În acest context să ne amintim cuvintele lui Cantemir: „Cînd ne propunem să descriem obiceiurile

moldovenilor – obiceiuri pe care străinii nu le cunosc ori le cunosc prea puţin – atunci patriotismul ne îndeamnă să lăudăm neamul căruia-i aparţinem, dar dragostea de adevăr şi dreptate ne împedică să lăudăm ceea ce merită blamare. Toate defectele omeneşti se întîlnesc şi la moldoveni, nu în număr mai mare, dar nici mai mic. Aroganţa şi mîndria sînt mama şi sora lor. Dacă un moldovean are un cal bun şi arme bune, crede că nimeni nu-l poate întrece şi ar fi în stare să se ia la luptă - dacă ar fi posibil – chiar cu Dumnezeu. Toţi sunt foarte îndrăzneţi şi puşi pe ceartă, dar se liniştesc repede îndată ce au căzut de acord cu adversarul. Le place să

glumească şi sunt de obicei veseli. Sufletul lor le este pe limbă; dar cum uită duşmănia, nici prietenia lor nu este prea durabilă ...‖

După cum se știe, în politică nu există sentimente! În politică există doar interese şi inteligenţă! Cine vorbeşte despre sentimente înrelațiile internationale ... ori face propagandă de circumstanţă, ori face, voluntar sau involuntar, jocul adversarilor! Din această perspectivă, lupta pentru unitatea politică nefinalizată a românilor, declanşată in veacul XVI al Renaşterii Româneşti şi nefinalizată in integrum nici astăzi, înregistrând victorii strălucite dar cunoscând şi momente de regres, poate fi definită drept un război psihologic şi imagologic,

purtat în domeniul politico-diplomatic şi, uneori militar, pe parcursul a 4 secole, în cadrul unor jocuri de interese inteme şi internaţionale, de cele mai multe ori nefavorabile, având aliaţi sau adversari conjuncturali atât în interiorul cât şi în afara graniţelor.

Reuşita lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600 a fost rodul acţiunii politico-militare şi diplomatice in cadrul unui conflict intemaţional - "Nemce Seferi" sau Războiul Ligii Creştine impotriva Imperiului Otoman, Mihai având adversari interni - aristocraţia alogenilor ocupanţi sau colonişti Transilvania, conservatorismul şi

obiectivele unor vârfuri ale elitei româneşti care puneau interesul personal şi de grup deasupra interesului naţional şi adversari externi care vizau stăpânirea, sub o formă sau alta a spaţiului românesc: Imperiul Romano-German, Republica Polonă şi Imperiul Otoman. Pentru a reuşi, el a început, urmărind stabilirea unor raporturi pe baze noi cu imperiul Otoman, prin a sprijini militar Liga Creştină, după care, aliat al sultanului, sub spectrul ameninţării cu spargerea Ligii, sau prin ameninţări directe otomane la adresa Poloniei, a infăptuit Unirea. Reacţia Europei catolice - care nu putea accepta apariţia unei mari puteri otodoxe în relaţia cu Islamul - a fost promptă şi violentă - asasinarea domnului tuturor românilor pe Câmpia Turzii la 9/19 august 1601.

Planul Unirii, elaborat de generaţia lui Mihai Viteazul a fost urmat de generaţia următoare, a domnilor moldo-munteni şi a principilor transilvani din casele Bathory, Bethlen şi Racokzi, până în anii 1661-1662, când, urmare a stingerii ultimelor focare de conflict din Europa, cauzate de Războiul de 30 de ani, peisajul politic intemaţional s-a schimbat. În ofensivă, imposibil de oprit după asediul eşuat al Vienei (1683), împotriva Imperiului Otoman, Imperiul Romano-German a acaparat, în perioada 1664-1718, Transilvania, Maramureşul istoric, Crişana, Banatul, celelalte teritorii româneşti din Partium până la Tisa şi,temporar, Oltenia (1718-1739),

introducând în aceste teritorii, ca mijloace redutabile de opresiune, administraţia imperială, armata imperială şi biserica romano-catolică. În răsărit, în locul Poloniei, s-a ridicat, după 1686, un adversar infinit mai periculos, cu pretenţii de dominaţie universală, inclusiv de stăpânire asupra teritoriilor românești extracarpatice – Imperiul Rus. În aceste conditii, Imperiul Otoman anacronic din punctul de vedere al structurilor economice, sociale, politico-administrative și militare, susţinut însă de Franta si Anglia, din interese proprii, ținând de

păstrarea unui echilibru în Europa în fata pretentiilor ruso–germane, a devenit tot din interes aliatul natural al Partidei naționale românesti.

Acesta s-a conturat la București și Iași, pe fondul războaielor ruso-austro-turce din veacul XVIII și în Transilvania la Blaj și Alba Iulia, pe fondul luptei românilor, la inceput în haină greco-catolică, sub conducerea episcopului Ioan Inochentie Micu Clain, pentru afirmarea ca natiune egal îndreptățită a românilor din teritoriile ocupate de germani, apoi după eșecul și alungarea acestuia la Roma în 1744, pe cale revolutionară, în haina ortodoxiei, în cadrul mișcărilor declanșate sub conducerea lui Visarion Sarai

(1744), Sofronie din Cioara (1757-1761), Horia, Cloșca și Crișan (1784-1785), și pe cale politico–diplomatică, parlamentară, sub stindardul bisericii unite, de către corifeii Școlii Ardelene.

Obiectivul Partidei nationale era acela de a realiza, așa cum avea să scrie Nicolae Bălcescu, în preajma revolutiei de la 1848 ― o natie, una puternică și liberă, prin dreptul și datoria noastră,

pentru binele nostru si al celorlalte natiuni ― prin unirea la care eram si suntem “ îndreptățiți prin naționalitate, prin aceeași limbă, religie, obiceiuri, simțăminte, prin pozitia geografică, print trecut … în sfârsit, prin nevoia de a ne păstra și mântui! ” Ori aceasta însemna declanșarea unui război deschis sau de culise împotriva Europei marilor interese, atât occidental, cât si oriental! Un război purtat de trei generații care au știut să lase, pentru câteva clipe, în numele idealului general, deoparte tradiția politică: nepotismul, corupția, promovarea incompetenței, orgoliile și ambițiile nefondate, interesele personale și de grup, pentru a se ține, cum avea să o ceara Mihail Kogălniceanu – “hotărât și uniți sub

marele și nobilul steag al Unirii!“! Adversari permanenți ai Unirii Românilor care le amenința propriile interese, au fost cele două mari imperii vecine, Imperiul Romano-German şi cel rusesc, adversari conjuncturali în anumite perioade, şi în funcţie de propriile interese în regiune, alte state europene, iar aliat de circumstanţă -Imperiul Otoman, care avea nevoie de un scut, de un stat-tampon în faţa ofensivei ruso-germane!

Planul Unirii, cel care avea să fie urmat neabătut până la 1918, s-a conturat, în cadrul unei lungi perioade

de căutări în ceea ce priveşte tactica, la începutul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, o contribuţie esenţială având-o transilvăneanul Sofronie din Ciora, refugiat la Argeş după înfrângerea mişcării revoluţionare a românilor ardeleni de către trupele de ocupaţie romano-germane ale generalului Buccow. Corespondenţa sa cu Partida naţională de la Bucureşti şi Iaşi, dezvăluie ce se ascunsese de fapt în spatele mişcării pentru ortodoxie. Sofronie declara că are un imens tezaur, că satele ardelene continuă să-i trimită zeciuala şi propunea închegarea cu aceşti bani, a unei armate mixte munteano-moldo-transilvane, deci a unei armate naţionale care să sprijine Unirea Principatelor extracarpatice mai întâi, obţinerea independenţei noului stat şi care, apoi, să treacă munţii pentru eliberarea şi Unirea Transilvaniei. Acesta a fost planul (mai puţin ideea de unire a statului în jurul unei armate), care avea să fie aplicat, punct cu punct, până în 1916-1919.

Ocazia a fost oferită de războiul amintit, armata naţională a fost realizată şi încredinţată lui Răducanu şi Pârvu-Cantacuzino, dar liderii noştri, înşelându-se, crezând că Rusia ortodoxă poate fi un aliat sincer, i-au atacat pe otomani şi aceştia au zdrobit-o la Comana la 16 noiembrie 1769. Persistând în greşeală, invitaţi de ruşi la Congresul de pace de la Focşani-Bucureşti, liderii partidei naţionale, în loc să ceară oblăduirea Rusiei, cum spera

aceasta, au cerut unirea Principatelor sub garanţia marilor puteri europene, adică ceea ce avea să se întâmple abia la 1850-1859. A urmat ocupaţia rusească şi introducerea abia acum, la 1774, a fanarioţilor ca agenţi ai ţarului în Principate, potrivit lui Karl Marx care a şi fost cenzurat pentru vina de a fi dat reperele istoriei reale moderne a românilor, ca istorie antinusească şi antigermană.

În conditiile în care mai mult de 2-3 din teritoriul naţional era sub ocupaţie străină, romano-

germano-rusă, ori otomană, partida naţională, a învăţat din gafa de la 1772-1773 şi nu a proclamat niciodată Unirea deschis. Toate scrierile liderilor politici însă, au invocat-o! La fel, după 1789, anul izbucnirii revoluţiei masonice în Franţa, toate programele asociaţiilor carbonare sau frăţiilor secrete româneşti! Oficial, Tudor nu a înscris-o în programul său, ea transpărând discret în corespondenţa cu moldovenii şi din agitaţia ardelenilor gata să-l aclame ca pe domnul lor de drept. La

fel la 1848, Unirea apare doar în programele din emigraţie, în scrierile şi declaraţiile individuale de presă, în aclamaţiile marilor mulţimi, încât era limpede pentru toată lumea că naţiunea română în intregul ei, din Carpaţii Păduroşi până în Pind unde puteai ajunge, potrivit lui Bălcescu, trecând tot "prin sate româneşti", de la Tisa la Nipru, "nu un popor" , cum proclama grupul de la Cernăuţi " ci o naţie puternică şi de-sine-stătătoare" visa şi lupta pentru ceea ce Ion Cîmpineanu, Dimitrie Filipescu, Aaron Florian, Ioan Trifu Marinescu, Eftimie Murgu, Damaschin Bojincă anunţaseră la 1838: "o patrie liberă independentă a tuturor membrilor răspândiți ai naţiei! "Un frumos unic, regat rotund cu hotare pe care parcă, le-a ridicat natura",

scria Dimitrie Golescu ... Un regat care să se cheme ROMÂNIA, cerea în Parisul revoluţionar, Costache Negri. Rornânia şi nu altcum! Aceasta era atunci visul românilor! Dar pentru implinirea lui trebuia prudenţă, strategie inteligentă, deoarece adversarul era însăşi Europa, unită în 1815 intr-o mare familie, sub o nouă ordine (cuvinte la fel de vechi ca şi ambiţiile pe care le ascund astăzi ca şi ieri) Sfânta Alianţă, ai cărei artizani erau exact cele două imperii hoaţe de pământ românesc -cel habsburgic şi cel rus. "Era foarte primejdios pentru români a proclama principiul de unire dintre dânşii la o epocă când amândouă imperille de care atârnau cea

mai mare parte a lor erau încă puternice”, nota Ion Ghica. Mai mult, sublinia Bălcescu, "ciocnirea de interese dintre marile puteri în această parte a Europei a făcut ca nici una dintre ele să nu se identifice cu problema unităţii românilor". Ar fi deci timpul să renunţăm la legendele despre bunăvoinţa unora sau altora faţă de problema românilor. Adversarul unirii noastre era întreaga Europă politică, iar aliatul –Europa celor ce-și revendicau libertatea şi a celor ce doreau păstrarea statu-quo-ului.

Ţinând cont de realitate, generaţia paşoptistă a avut probleme în stabilirea tacticii adecvate. Cei mai puţin profunzi, visau, ca de obicei, o acţiune violentă, o ridicare generală armată care să deschidă porţile Unirii şi au organizat în acest scop un conclav secret la Mânjina la 21 mai/ 8iunie 1848, dar ideea unei "acţiuni generale a tuturar românilor" susţinută de emisarul lor, Gfigore Grădişteanu, la Braşov, Sibiu, Făgăraş şi Alba-Iulia, a fost primită cu rezerve. Ardelenii susţineau calea parlamentară, reînviind planurile lui Petru Rareş din 1542. "să stăruim ca să facem, un congres general dintre toţi rornânii", îi scriau ei la 21 iunie 1848 lui Bălcescu. În fine, grupul de la Cemăuţi înclina spre o soluţie mixtă, demonstrativ-violentă. Spre crearea în

emigraţie a unui "centru care, întemeiându-se atât pe puterea armelor din ţară, cât şi mai vârtos pe puterile din Transilvania şi Banat, ar fi in stare să facă manifestaţii mult mai serioase mult mai mântuitoare în inţelegere în Valahia".

A prevalat soluţia naţională, oferită de istorie, vechiul plan al lui Sofronie: ca primă "chestie de viaţă şi putere - unirea Principatelor deocamdată." explica Bălcescu. În paralel, îi continua Şaguna, urma să se realizeze o ”întrunire a tuturor românilor din statele austriece într-o unică naţiune de-sine-stătătoare", cu "un cap al naţiei" şi "unul bisericesc". 0 unire a tuturor românilor din Republica Moldova, Transnistria, Bugeac, Basarabia istorică, Herţa şi. fosta "Bucovină, de Nord", am traduce noi astăzil

‖Când deci cele două mari grupuri de 4 milioane şi de 3 milioane şi jumătate se vor constitui unul

alături de celălalt, cine le va mai putea impiedica să se unească? România noastră va exista, deci!", concluziona Bălcescu.

În faţa adversităţilor inteme şi exteme, românii trebuiau să-ți asume aşadar, şi şi-au asumat riscul intrării într-un conflict îndelungat, sub ameninţarea că, dacă nu li se vor recunoaşte dreptul şi dreptatea, aceşti ultimi romani, uitaţi de istorie în Carpaţi, îşi vor "dezgropa armele părăginite" - cum comenta un analist german- şi vor provoca o explozie continentală, ducând la distrugerea celei de-a "n"-a Noi Ordini stabilite în favoarea aceloraşi eterni profitori, de la căderea Romei şi până în epoca revoluţiilor. Să reţinem deocamdată că obiectivul generaţiilor unirii a fost crearea unui stat numit ROMÂNIA şi nu altfel. Acesta era şi este numele real al poporului încă supravieţuitor în aproape întreg spaţiul Europei central-

răsăritene. Pe spaţiul amintit şi descris cu obiectivitate de Georg Soterius la 1714, "natio Romano-valahica" a lui Inochentie Micu, voia România nu Principatele Unite, nu Moldo-Vlahia, nu Moldo-Vlaho-Transilvania ci ROMÂNIA! Prin dreptul descinderii din vechea Romanie şi cel dat de numele poporului care-şi proclama întâietatea în casa construită de el însuși -Europa! România! Un nume dezvăluit de Rudolf din Ems în 1250 ("Rumunie") şi pe care, nu intâmplător istoricul şi geograful Ioannes Tomka Szaszki îl punea în circulaţie în 1748, adică exact în perioada în care se închega partida naţională din cele trei principate nord-dunărene şi planul

lui Sofronie, planul Unirii celei mari, un plan legat dintru început de cele două puteri capabile să unifice politic naţiunea - puterea duhovnicească a bisericii ortodoxe şi puterea militară.

Din păcate, planul Unirii şi anagajarea românilor în ceea ce am putea numi Bătălia pentru România, au fost intuite de toţi cei interesaţi, atât în plan intern, cât şi pe plan internaţional. Astfel, saşii făceau cunoscut, prin pana lui ST. Ludwig Roth că, "ideea unui imperiu daco-român a cuprins mii de inimi”,iar marele nostru adversar, magnatul Wesselenyi Miklos îl avertiza pe Lajos Kossuth, cu mult inainte de 1848, să nu se declanşeze revoluţia ungară fiindcă aceasta va duce la măturarea nobilimii ungureşti şi la victoria românilor, deoarece "planurile lor şi speranţele constau în unirea în viitor într-o naţiune şi o ţară, a tuturor populațiilor române, de origine şi limbă comune.

Ei vor să unifice nu numai cele două principate, dar pretenţiile lor se întind de asemenea,

asupra numeroşilor locuitori ai Bucovinei şi Basarablei, deci asupra acestor două provincii din care prima fusese smulsă Moldovei cu 50 de ani înainte iar cea de a doua numai in 1812. Iar pretenţfile lor se întind de asemenea şi asupra Transilvaniei şi a părţilor din Ungaria unde locuiese români".De aceeea, pentru Wesselenyi, oricel conflict violent de tip revoluţie sau război era un pericol mortal, grăbind unirea românilor, care era inevitabilă deoarece "În actuala epocă a naţionalităţilor evoluate și în curs de evoluţie, spiritul elevat al sentimentului naţional a inspirat de asemenea şi pe oamenii şi

neamurile de origine şi de limbă română. Aceşti oameni, a căror origine şi limbă vin, în mare parte, de la marea gintă a Romei, oricât au fost de apăsaţi şi umiliţi de opresiune și dominaţie de-a lungul secolelor, nu și-au uitat niciodată cu totul nobila lor origine. Și acum ei simt cu putere că un popor de cca. şapte milioane, care are o origine a lui, o limbă a lui şi chiar obiceiuri şi un mod de existenţă proprii numai lui, un popor care trăieşte pe un teritoriu al Europei, "împărţit, este adevărat, politic în mai multe părţi, dar unitar sub aspect geografic, vast ca intindere şi dăruit de natură cu cele mai mari bogăţii, poate avea un viitor al lui şi se vede chemat

la o existenţă naţională." Proprie. Wesselenyi recunoştea aşadar, unitatea spaţiului românesc, fiindcă nu se născuse încă ficţiunea propagandistică a latrones gentium, numită "Bazin carpatic".

Mai mult, in privinţa drepturilor ancestrale asupra părnântului transilvan, la care renunţăm cu uşurinţă uluitoare astăzi, datorită stupidităţii sau inculturii în domeniul juridic, legiferând, sub lozinca reparării ticăloşiilor comuniste, drepturi de uzufruct, de exemplu în privinţa pădurilor, datând din evul mediu,

condiţionate de obligaţii anulate de Franz Iosif in 1848, Wesseleneyi era tranşant: românii îşi întemeiau, spunea el, pretenţiile de unire politică, juridică tocmai "pe drepturile lor de odinioară asupra pământului, pe proprietatea originară, niciodată pierdut ci numai limitată şi restrânsă prin agresiune şi uzurpare - şi pe multe lucruri de acest gen". Kossuth avea să-i înţeleagă mesajul abia după înfrângere, după ce, până la confruntarea cu forţele imperiale şi ţariste, floarea trupelor revoluţionare ungare fusese măcinată de legionarii lui. Avram Iancu şi luptătorii pentru unirea poporului slavon –fiii aceluiaşi neam, vorbind aceeaşi limbă zisă sârbo-croată, conduşi de banul Jellacic. Mult prea târziu, meditând asupra erorilor, Kossuth, şi-a dat seama că nici o ocultă şi nici-un plan globalizator nu pot izbândi, pentru că "nu există putere omenească care să impiedice ca sentimentul, dorinţa şi instinctul (naţional) să rămânâ vii în conştiinţa popoarelor"!

În ceea ce priveşte marile puteri europene grupate de la 1815 în acea "Uniune" menită "a reprima orice

rnişcare de insurecţionare", numită şi Sfînta Alianţă, acestora nu le puteau scăpa acţiunea Partidei naţionale româneşti, bazată pe voinţa majorităţii populaţiei şi faptul că întreg spaţiul românesc, datorită tensiunilor acumulate, se transformase într-un butoi cu pulbere, care ameninţa Noua Ordine postnapoleoniană. Un emisar

polon, deci al unei naţiuni care se afla într-o situaţie mult mai cumplită decât a noastră, fiind sfâşiată, şi înghițită de vecini, făcea public, la 1838, faptul că "ideea unirii tuturor populaţillor româneşti sub acelaşi sceptru ocupa toate inimile".

Cât despre Germania, Imperiul Romano-German continuase ofensiva în spaţiul românese răpind şi nordul Moldovei în 1775 şi transformându-l in comitatul Moldovei de Nord până in 1786 când, pentru a masca furtul, în plan imagologic, serviciile speciale germane au inventat numele de Bucovina. Este drept, Napoleon a

desfiinţat Imperiul, între 1806-1815 conturându-se două Germanii -una gravitând în jurul Prusiei, iar cea de-a doua, cea austriacă a Habsburgilor, fiind o Germanie pestriţă, în care germanii erau minoritari, deoarece îngloba aproape toate teritoriile slave, româneşti şi ungureşti, răpite de defunctul Imperiu. Ambele erau îngrozite de planul românilor despre care consulul prusac Rihtoffen, transmitea din Iaşi la 22 iunie 1848 următoarea notă, informativă:

"Afirmarea românilor din Transilvania ca natiune de-sine-stătătoare va avea în mod necesar cele

mai importante urmări asupra Principatelor Moldova şi Valahia ca și asupra Bucovinei poate şi asupra Basarabiei, dintre ultimele două, odinioară provincii moldoveneşti, apartinând acum Austriei, respectiv Rusiei, sunt de naționalitate română.

Dacă Transilvania rămâne în aceeaşi situatie de până acurn, la Ungaria și Austria, atunci s-ar putea ca românii (cel mai numeros şi, în orice caz, cel mai vechi neam din Transilvania, care, până acum a fost sclav al celorlalte trei naţiuni, unguri, saşi și secui), ăa fie recunoscuţi ca a patra naţiune prin superioritatea numerică a neamului lor şi s-ar putea să reuşească să impună revendicările lor la viitoarele diete... 0 naţionalitate ajunsă în acest mod la o poziţie destul de compactă nu se va dizolva, fireşte,într-o naţionalitate străină, ca cea a ungurilor, ci va voi mai curând să atragă etniile similare din tările vecine, care în Moldova și Valahia, ca și în Basarabia și Bucovina, s-au prezentat ca o populaţie neamestecată de circa şapte milioane de români.

Această tendinţă a apărut deja la adunarea de la Blaj, la care s-a participat masiv din toate părţile româneşti..."

Franţa "sora noastră mai mare‖ ne trădase în 1807 şi 1812 când Napoleon i-a dat verde ţarului Alexandru I să răşlujască, sub numele de Basarabia, extins de diplomaţia rusă de la zona litorală a Dunării maritime, dintre vărsarea Prutului şi Chilia, iniţial între Siret şi Nistru, Cetatea Albă şi Hotin întreaga Moldovă de la est de Prut, deşi, fusese informată de consulul Ledoulx că acolo trăieşte "o singură naţiune... Acelaşi. dialect, aceleaşi obiceluri, aceeaşi religie, aceleaşi resurse, totul este în comun". Cel mai mare adversar era

însă Rusia care a înţeles că, nu poate ocupa dintr-o singură lovitură Principatele şi, prin planul Prozorovski, a militat pentru divizarea Ţării Moldovei în două părţi egale sub numele de Moldova şi Basarabia, şi a Ţării Munteneşti tot în două, Muntenia şi Oltenia, care aveau să fie ocupate, una după alta şi transformate în gubemii. Un plan funcţional de vreme ce şi în veacul XX, principiul enunţat de euro-germanul Leopold Kohr - "tot ce este miceste minunat", s-a materializat de două ori prin împărţirea Cehoslovaciei, care n-a avut inspiraţia să refuze numele compus, în două, state, şi a Regatului sârbo-croato-sloven, care şi-a zis prea târziu Iugoslavia, tot de două ori în şase naţiuni "spirituale".

De aceea înspăimânta și înspăimântă numele de România care, spre deosebire de Moldo-Vlahia, sau Moldo-Vlaho-Transilvania, nu lăsa şi nu lasă perspective redivizării, presupunând un efort de Sisif spre a-i momi ulterior pe români spre regionalizare sau federalizare! Atenţie deci la posturile noastre de televiziune care anunţă că ninge sau plouă nu în judeţele din centrul ori estul ţării, ci într-o Transilvanie sau o Moldovă, care nu mai există de mult pe harta politico-administrativă a României!

Rusia era conştientă că " începutul, religia, obiceiurile, si cea de un fel limbă a sălășluitorilor, precum și cele deopotrivă trebuințe sunt îndestule elemente de o mai îndeaproape a lor unire, care, până acum s-au poprit " de vreme ce a introdus aceste cuvinte în Regulamentul organic. Și a făcut-o ispăimântând Europa politică ocultă a Sfintei Alianţe cu mesaje de genul celui semnat de ministrui său de exteme Nesselrode:‖ facţiunile unioniste stabilese legături, organizează corespondenţe şi lucrează fără încetare ca să pregătească o răsturnare politică ce urmează, după planul lor, să cuprindă nu numai Valahia şi Moldova dar şi toată partea din Transilvania şi Banat unde locuieşte o populaţie de aceeaşi origine". Circulară după circulară, trimise de la Petersburg, au informat până la 1848 membrii Sfintei Alianţe, că societăţile secrete româneşti, prin "emisari şi afiliaţi" pregătesc o "răsculare al cărui rezultat trebuie să fie răsturnarea ordinei stabilite - tot de Rusia, prin Regulamentul Organic- și unirea celor două principate într-un singur stat, fără vreo legătură cu Rusia sau Poarta otomană". Temerea era atât de mare încât guvernul ţarist s-a hotărât să-l informeze şi pe sultan la 19/31 iulie 1848 că românii vor un

"regat daco-român, un nou stat separat şi independent, la formarea căruia cheamă pe fraţii lor din Moldova, Bucovina,Transilvania şi Basarabia". În condiţiile în care otomanii erau favorabili unui astfel de stat obstacol în calea ambiţiilor ruso-germane, Europa politică creştină, grupată în Sfânta Alianţă, a contracarat prin metode coercitive, zdrobind cu armele orice

încercare de insurecţionare sau asasinându-i pe lideri ca la 1821. Butoiul cu pulbere românesc ameninţa însă să explodeze din moment în moment, astfel încât, cea mai interesată putere, Rusia a clacat şi, la 21 iulie 1853, 80.000 de soldaţi ruşi au ocupat prin surprindere Principatele. Astfel a murit noua ordine europeană introdusă de Sfânta Alianță, echilibrul geo-politic s-a prăbușit și s-a declanșat, din cauza românilor și pentru români, războiul cunoscut sub numele de Războiul Crimeii, un război ”ivit în condiții așa de favorabile Principatelor noastre, încât îmi vine să cred –nota Alexandru Cretzianu- că Providența l-a provocat într-adins pentru români”!

În plin război, beligeranţii, Anglia, Franţa, Austria, apoi Turcia şi chiar adversarul de pe câmpul de luptă, Rusia, s-au intâlnit in secret la Viena în decembrie 1854 şi martie 1855, principalul scop fiind discutarea soartei românilor. Punându-se de acord, ne-au oferit reparaţii teritoriale (Cahul, Ismail şi Cetatea Albă), garanţia marilor puteri în faţa suzeranităţii otomane şi dreptul de a fi consultaţi în privinţa organizării interne. Nici un cuvânt însă despre Unire! Dar, in pofida agenţilor de influenţă, a răspândirii cu generozitate a banilor lui Iuda şi a manipulării "Armaghedonilor" de atunci, care au compromis alegerile, transformând efervescenţa politică în stare revoluţionară,

adunările au cerut în 1857 Unirea şi, prin glasul lui Mihail Kogălniceanu, Unirea sub

numele de România. Speriaţi, suveranii Angliei şi Franţei au decis în secret la Osborne, la 6-9 august 1857, un simulacru

de Unire pentru depăşirea crizei şi, sub presiunea lor, Convenţia de la Paris a marilor puteri le-a oferit românilor o unire de tip caragialesc. "Să se unească, primim, dar să nu se schimbe nimic!" Un aşa-zis stat, pe ideea moldo-vlahă, nici măcar o federaţie, sub numele de: "Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei", cu doi domni, 2 guveme, 2 parlamente, 2 capitale, 2 armate ş.a.m.d., având în comun doar o comisie centrală de justiţie şi o

curte de casaţie la Focşani! În vederea alegerilor celor doi domni, banii trădării şi agenţii de influenţă s-au revărsat din nou asupra Iaşilor şi Bucureştilor, dar naţiunea a reacţionat inteligent şi în forţă. Ambiţiile Sturzeştilor, Mihail şi Grigore (tată şi fiu), au fost spulberate, în noaptea de ¾ ianuarie, partida pro România impunând la Iaşi candidatura colonelului Cuza care a fost votat pe data de 5.

La Bucureşti I.C. Brătianu, "roşu" la data aceea şi autor al unor articole despre inutilitatea clasei boiereşti şi obţinerea prin furt a proprietăţilor de către aceasta, a conceput alegerile, pentru înfrângerea celor ce făceau atunci jocul Europei împotriva României, ca pe o operaţie militară. 30.000 de bucureşteni ridicaţi la ordinul său de

fostul tribun paşoptist, N.T. Orăşanu şi ţărani aduşi din statele vecine de fostul deputat-ţăran Mircea Mălăieru, au ocupat Dealul Mitropoliei scandând "Jos aristocraţii!" şi "Trăiască, Unirea!" Această " mare vie ale cărei valuri abia se puteau mişca şi care ameninţau să năvălească pe uşi şi pe ferestre în Cameră ca susţină drepturile" a spulberat speranţele partidei pro Europa marilor, puteri de a-şi impune candidatul: Barbu Ştirbei sau Gheorghe Bibescu. La 11 dimineaţa, în ziua de 24 ianuarie, cu 64 de voturi, Cuza a fost ales şi la Bucureşti, pentru că ambiţiile şi lăcomia diverşilor cavaleri ai Apocalipsei româneşti au fost învinse de frica de moarte. Dând

socoteală Austriei, prin consulul Eder,conservatorii declarau că n-au putut face nimic fiind "convinşi că, n-ar fi părăsit în viaţă sala de şedinţe". Elaborat după 1683, enunţat la 1769, perfectat in anii 1848-1850, planul unirii hicepea aşadar să se deruleze. "Am început donmilor, abia am început, dară nu am terminat, rămâne să continuăm şi să terminăm!" anunţa liderul Partidei naţionale pro România din Ardeal, Timotei Cipariu, în timp ce în Principate, Cuza prelua conducerea bătăliei pentru România, unificând, simbolic, misiunile diplomatice ale Moldovei şi Munteniei la Constantinopol.

Înghiţind păcăleala românilor, Rusia, Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia au recunoscut la 1 aprilie dubla alegere a lui Cuza, în schimb Austria şi, sub presiunea ei Turcia, abia la 25 august/ 6 septembrie 1859. Supralicitând, domnitorul a infăptuit uniunea vamală, în vara lui 1860, a deschis prima agentie diplomatică unică. La 26 august la Paris şi a încheiat, în scopul consolidării recunoaşterii primaconvenţie internaţională la 3/15 decembrie 1860 Convenţia Telegrafică cu Rusia.

Pentru a contracara planul Unirii aflat in derulare, Habsburgii s-au reorientat spre aristocraţia ungurească,

au redat Transilvaniei, în scopul destabilizării partidei naţionale române statutul de stat autonom la 8/20 octombrie dar, în faţa cererilor formulate de aceasta la Timişoara, la 18 noiembrie, de unire a Transilvanlei cu Banatul, au decis, la 15 decembrie 1860, alipirea Banatului la Ungaria, pentru împiedicarea închegării, conform planului Unirii, în varianta Bălcescu-Ghica-Şaguna, a celui de-al doilea "mare grup" românesc de "trei milioane şi jurnătate".

Întors în acest timp de la Istanbui, unde fusese primit cu onorurile euvenite unui suveran, Cuza a dat, la 24 ianuarie 1861, Legea pentru înfiinţarea curții unice de casaţie şi justiţie şi, a trecut, cu acceptul Porţii, la pregătirea marelui moment - proclamarea României.

La 20 noiembrie/decembrie 1861, în urma aprigelor dezbateri ale marilor puteri, a sosit din capitala otomană firmanul care admitea unificarea administrativă şi politică, semnând deci decesul celor hotărâte la Osbome şi la Paris. Cu un amendament însă, impus Porţii de Austria — Unirea reală sâ dureze doar pe timpul domniei lui Cuza, după, care ar fi urmat iarăşi alegeri pentru domni, parlamente, ş.a.m.d. Interpretând în

stilul său şi în interesul naţiunii documentul, 3/15 decembrie 1861, Cuza anunţa la deschiderea camerelor că: Înalta Poartă precum şi toate puterne garante" acceptă Unirea Principatelor "care va aşa cum România va decide"! Iar la numai o săptămână după, prima utilizare oficială a numelui de România, a urmat supărătoarea pentru Europa ocultelor polit ice- Proclamaţia către țară din 11- decembrie 1861: "Unirea este îndeplinită, nationalitatea română este întemeiată!... Alesul vostru dă astăzi o singură Românie". Termenul de Principatele Unite era aşadar înmormântat şi, odată cu el, dispăreau în istorie, topindu-se

în România, Muntenia şi Moldova! Şi înainte ca Europa să reacţioneze, la 22 ianuarie 1862, a fost instalat la Bucureşti primul guvern al României, iar la 24 januarie 1862 şi-a deschis lucrările primul Parlament la României care a votat ca Bucureştii să devină Capitala unică a statului numit România.

La 11 decembrie 1861, cea mai importantă etapă a Bătăliei pentru România, s-a incheiat aşadar prin victoria românilor şi includere pe harta Europei, în locul Moldo-Vlahiei a unui stat care să poarte numele poporului. Au urmat, conform planului, cunoscut de adversar dar imposibil de contracarat, proclamarea independenţei noului stat

la 9 mai 1877, unificarea Dobrogei istorice în două etape (1878 şi 1913), intrarea cu trupe în Transilvania în 1916 şi unificarea în 1918 în conformitate cu dreptul popoarelor, recunoscut pe plan intemaţional a tuturor teritoriilor răpite de Rusia, Imperiul Romano-German sau statele succesoare acestuia din urmă, Imperiul Austriac (din 1806) şi Imperiul Austro-Ungar (din 1867): Moldova de Răsărit (botezată de ruşi în 1807 Basarabia) şi răpită in 1812, Moldova de Nord răpită în 1775 şi botezată de germani Bucovina (1786), Maramureşul, Partiumul până la Tisa, Transilvania şi Banatul întreg.

Chiar dacă marile puteri au încălcat prin tratatele de pace din 1919 şi 1920, actul de voinţă al naţiunii române înfăptuit la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, impunând corective frontaliere în vest şi sud-vest, putem concluziona că, la 1 decembrie 1918, Bătălia pentru România a fost definitiv câştigată! Se pune întrebarea de ce România a rezistat , în timp ce, în decursul a numai 80 de ani, Cehoslov-acia şi Regatul sârbo-croato-sloven, devenit prea târziu Iugoslavia (1929) au fost de două ori spulberate? Pentru că cele două popoare vecine nu au avut o generaţie Cuza, care să, aibă înţelepciunea să-şi înghită urile, ambiţiile şi părerile "de mâna a doua", să se ţină. "hotărât şi uniţi sub nobilul şi marele steag al Unirii" şi, mai ales să refuze darul otrăvit al marilor

puteri şi forţelor oculte, interesate -ideea pseudostatului federativ. 0 idee care încă ne dă târcoale, otrava învăluită într-un limbaj pseudo-european reuşind în numele marilor interese, să sucească mințile unor Voronin, Barba, Gherman şi Săvescu, în direcţia fărămiţării, nu a statului ci a poporului român, prin proclamarea existenţei unui aşa-zis popor "moldovean", al altuia "vlah", a unuia "transilvănean" sau chiar "dac". Și, fapt la fel de grav, reuşind, pe baza lipsei de cultură a reprezentanţilor media, să acrediteze ideea persistenţei unor realităţi istorice

de mult dispărute. De pildă, posturile noastre de radio şi televiziune, deschid calea federalizării atunci când, la buletinele meteo, Românie unitară împărţită, în judeţe, anunță că in "Moldova" sau "Muntenia", plouă. Acestea au dispărut pentru români la 11 decembrie 1861, când pe harta lumii a apărut România. Chiar dacă Stalin, în scop clar antiromânesc, a inventat, pe pământ furat, o Moldovă Socialistă transnistreană în 1924 şi o alta, tot pe pământ românesc furat, în 1940! Nici în "Dobrogea" nu plouă, pentru că aceasta s-a topit în România în 1878, iar in "Banat", "Crişana", "Mararnureş" şi "Transilvania" nu ninge, fiindcă acestea şi-au

încetat existenţa regională, separată la 1 Decembrie 1918. Aşadar, deocamdată, atât în judeţele din centrul ţării, cât şi în cele din est, vest, sud sau nord este vreme frumoasă! Doar in România de Est, la Chişinău, apele sunt iarăşi tulburate de cozile de topor ale vechiului ocupant!

Domnul colonel Dorin Alexandrescu a mulțumit lectorilor pentru frumoasele, documentatele

și instructivele materiale ce i-au încântat pe cei prezenți la Cercul Militar Sibiu, în această zi de

sărbătoare și simțire românească și i-a invitat să fie musafirii sibienilor și cu alte prilejuri

favorabile.

În final, secretarul general al ASOCIAȚIEI EUROPENE ”DIMITRIE CANTEMIR” a oferit cele

două cărți lansate:

3) DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE

DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI.

4) TELEORMAN. NUME INTRATE ÎN ISTORIA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ.

SECȚIEI MILITARE A ASTREI;

ACADEMIEI FORȚELOR TERESTRE;

ȘCOLII DE APLICAȚIE PENTRU COMUNICAȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI APĂRARE

CIBERNETICĂ.

ȘCOLII DE APLICAȚIE PENTRU UNITĂȚI SPRIJIN DE LUPTĂ;

BIBLIOTECII CERCULUI MILITAR SIBIU

DATE GENERALE INFORMATIVE DESPRE STRUCTURILE MILITARE PARTICIPANTE LA ACEST EVENIMENT

ACADEMIA FORTELOR TERESTRE „NICOLAE BALCESCU”

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”, continuatoarea traditiilor educationale si

institutionale a primei scoli militare de ofiteri din Romania, este institutia de invatamant militar

superior integrata in sistemul national de invatamant, cu autonomie universitara garantata prin

lege si cu personalitate juridica. De asemenea, este abilitata sa organizeze si sa desfasoare

programe de studii universitare, destinate formarii ofiterilor de comanda pentru Fortele Terestre

ale Armatei Romaniei si pentru alti beneficiari din sistemul national de aparare, ordine publica si

siguranta nationala.

Misiunea Academiei Fortelor Terestre, ca universitate de educatie si cercetare stiintifica, este

de formare initiala si continua, la nivel universitar si postuniversitar, a ofiterilor pentru toate

armele si specialitatile militare apartinand Fortelor Terestre, precum si a specialistilor militari si

civili pentru alti beneficiari interni si externi, potrivit protocoalelor si contractelor incheiate. In

domeniul de cercetare stiintifica academia are misiunea de a dezvolta, inova si transfera

tehnologic, prin creatie individuala si colectiva, in domeniul stiintelor, precum si valorificarea si

diseminarea rezultatelor acestora.

Cu un management universitar adecvat, fundamentat pe principiul alocarii resurselor in

raport cu prioritatile si necesitatile reale de dezvoltare institutionala, cu o colaborare eficienta cu

membrii comunitatii academice in luarea deciziilor si consultarea periodica a studentilor, si cu un

colectiv de cadre didactice universitare si instructori militari foarte bine pregatiti, Academia

Fortelor Terestre este o institutie puternica, capabila sa anticipeze schimbarile si sa ofere o

educatie de inalta calitate centrata pe student.

Actul de nastere al Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”, succesoare si

continuatoare a traditiilor militare si educationale ale primei scoli militare romanesti, a fost dat

prin Porunca Domneasca nr. 36, din 13 iunie 1847, a domnitorului Gheorghe Bibescu. Infiintarea

primei scoli militare de ofiteri la Bucuresti a reprezentat un moment important al dezvoltarii

societatii romanesti.

Necesitatea formarii unui corp de ofiteri care sa instruiasca si sa conduca trupele in caz de

nevoie pentru apararea Tarilor Romane a fost foarte bine inteleasa de intelectualitatea

romaneasca de la mijlocul veacului al XIX-lea. Infiintarea primei scoli de ofiteri a marcat, de fapt,

inceputul invatamantului militar romanesc. S-a inaugurat un sistem de pregatire a ofiterilor ce

exista in toate armatele moderne in institutii de invatamant cu profil specific militar.

Fondarea acestui organism menit sa formeze viitorii ofiteri ai armatei a avut in spate

munca si geniul unor oameni care au intuit dezvoltarea ulterioara a Tarilor Romane. Meritul

deosebit a revenit unor mari oameni ai epocii, precum generalul Gheorghe Magheru, generalul

Christian Tell, colonelul Ion Voinescu si, desigur, domnitorul Gheorghe Bibescu. Nu in ultimul

rand, un merit deosebit a avut marele istoric, patriot, revolutionar si ganditor militar Nicolae

Balcescu. Nu intamplator scoala militara a primit denumirea de Nicolae Balcescu in anul 1952.

Demersul constituirii unei scoli militare in Tara Romaneasca nu a ramas fara ecouri in spatiul

romanesc. In Moldova, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, spirit cu manifestari si atitudini

prounioniste, a inceput o serie de reforme menite sa modernizeze ostirea. Pregatirile facute de

domnul moldovean, in sensul constituirii unei scoli militare, au durat cativa ani. Desi initiata de

domnitorul Grigore Ghica „Scoala regimentara provizorica” a luat fiinta abia in anul urmator, la

Iasi, prin Hrisovul nr. 41, din 17 februarie, dat de Caimacamia Principatului Moldovei. In anul

1858 prin Inalta Porunca, din 2 octombrie, „Scoala militara provizorica” s-a reorganizat in „Scoala

regimentara de ofiteri” pe patru clase.

Existenta celor doua scoli militare de la Bucuresti si Iasi a intrat intr-o noua etapa odata cu

formarea statului national roman modern, prin Unirea Moldovei si Tarii Romanesti in anul 1859.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a acordat o mare importanta educarii si pregatirii tinerilor

militari dupa noile conceptii ale epocii. Astfel ca, una dintre primele masuri luate de catre Cuza a

fost aceea de a unifica cele doua scoli din Moldova si Tara Romaneasca intr-una singura, cu sediul

la Bucuresti. Masurile de unificare a celor doua scoli militare de la Bucuresti si Iasi au fost luate

prin „Regulamentul scolii militare din Bucuresti”, aprobat de domnitor la 30 martie 1860 si Inaltul

Ordin de Zi nr. 204 din 22 iulie 1861. Scoala unificata si-a inceput activitatea in septembrie 1862

intr-un local de pe „Ulita Targovistei”, avand profesori cu experienta si foarte respectati,

bucurandu-se si de supravegherea atenta a ministrului de razboi.

Activitatea scolii a fost perturbata odata cu mobilizarea armatei romane si declararea

starii de razboi intre Romania si Imperiul Otoman. La 12 aprilie 1877 cursurile scolii au fost

suspendate, fiind reluate pe data de 1 noiembrie a aceluiasi an.

Dupa incheierea Razboiului de Independenta, scoala a intrat intr-un amplu proces de

modernizare. Prin Regulamentul din 1879 s-a stabilit denumirea de Scoala Militara de Infanterie

si Cavalerie, iar durata studiilor de doi ani. Un nou regulament de functionare a fost aprobat, prin

decret, de la 1 septembrie 1886. S-a stabilit ca „elevii erau impartiti in trei sectii: sectia

pregatitoare pentru artilerie si geniu, sectia pentru infanterie si sectia pentru cavalerie”. Tot prin

acest decret, denumirea institutiei a devenit Scoala de Ofiteri adoptata la 15 noiembrie 1885 si

mentinuta pana in anul 1890.

In anul 1900 au avut loc noi modificari in structura organizatorica a invatamantului si in

pregatirea elevilor. In noul Regulament al scolii se preciza ca rolul acesteia era de a forma ofiteri

pentru trei specialitati militare: infanterie, cavalerie si administratie. Majoritatea cursurilor erau

comune, diferentierile limitandu-se la unele cursuri specifice si la exercitiile tactice aplicative. Se

acorda o atentie sporita caracterului practic al invatamantului. Tot atunci s-a revenit la vechea

denumire si anume „Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie”. In anul urmator, 1901, Sectia de

administratie a fost desfiintata, iar in anul 1907 Sectia de cavalerie a fost mutata la Targoviste,

scoala ramanand sa pregateasca, in continuare, numai ofiteri de infanterie.

In anul 1910, un nou Regulament al „scoalelor” militare unifica normele de desfasurare a

invatamantului militar pentru toate institutiile de acest gen. Pentru prima data intr-un singur

articol normativ au fost incluse toate chestiunile referitoare la pregatirea ofiterilor activi si a celor

de rezerva. A ramas in vigoare pana la Primul Razboi Mondial. Cu foarte mici modificari,

organizarea scolii a avut aceeasi configuratie si in anii neutralitatii Romaniei. Programele de

invatamant puneau un accent mai mare pe cunostintele practice. Intre anii scolari 1914-1915 si

1915-1916 scoala a dat un numar de 648 de ofiteri.

Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial si evolutia nefavorabila a actiunilor militare in lunile

septembrie – octombrie 1916 pe fronturile din Transilvania si Dobrogea au determinat ca Marele

Cartier General sa ordone evacuarea scolii in Moldova. Scoala de Infanterie a fost evacuata la

Botosani, in octombrie 1916 si a revenit la Bucuresti, la inceputul anului scolar 1918-1919,

ingloband in acel an si Sectia de geniu.

Constituirea Romaniei Mari a determinat sporirea numarului de unitati si mari unitati

militare, corespunzator nevoilor rezultate din noile realitati si incadrarea lor cu ofiteri. Si cum

Scoala Militara de Ofiteri de Infanterie nr. 1 din Bucuresti nu putea face fata unei asemenea

cerinte, s-a decis ca este necesar a se infiinta o a doua institutie de invatamant cu acelasi profil,

la Sibiu.

Pe baza propunerii Ministrului de Razboi, generalul Ioan Rascanu, regele Ferdinand a dat

Decretul nr. 5376/1920, in care la art. 1 se preciza: „Se infiinteaza, la Sibiu, pe ziua de 1 iulie

1920, a doua scoala militara de infanterie (...)”. La conducerea scolii a fost numit locotenent-

colonelul Cristea Vasilescu (comandant intre 1920-1928), ofiter de stat major, veteran din Primul

Razboi Mondial. Tot atunci, scolii i s-a inmanat Drapelul de lupta. Cele doua scoli militare de

ofiteri au functionat in paralel la Bucuresti si Sibiu pana in anul 1932, cand acestea au fost

unificate.

Prin Inaltul Decret nr. 2198/1932 se dispunea ca Scoala Militara de Infanterie nr. 1

Bucuresti sa fuzioneze cu Scoala Militara de Infanterie nr. 2 Sibiu, iar noua institutie sa poarte

numele Scoala de Ofiteri de Infanterie „Principele Carol”. Incepand din anul 1932, Scoala de

Ofiteri din Sibiu a ramas singura institutie de invatamant care pregatea ofiteri in arma infanterie.

Activitatea scolii a fost perturbata odata cu evenimentele produse prin Dictatul de la Viena

din tragicul an 1940. Institutia a primit denumirea de Scoala Militara de Ofiteri de Infanterie si a

fost mutata in Garnizoana Bucuresti, spatiile apartinand scolii fiind puse la dispozitia clinicilor

universitare evacuate din Cluj si mutate la Sibiu. Timp de doi ani, pana in aprilie 1942, scoala a

functionat cu structurile de comanda si un batalion, in localul vechi din Dealul Spirii, iar cu al

doilea batalion intr-un pavilion din cazarma vanatorilor de munte de la Cotroceni.

In aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene, institutia a fost dislocata in

localitatea Zarnesti, judetul Brasov, unde s-a instalat in localurile scolilor si in cateva cladiri mai

reprezentative, iar personalul militar si civil, precum si elevii in cantonament la locuitori.

Scoala revine la Sibiu in vara anului 1945 si reocupa vechile cladiri cedate in anul 1940.

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, scoala militara de la Sibiu a intrat intr-un

amplu proces de reorganizare. In anul 1951, institutia a primit denumirea de Scoala Militara de

Ofiteri de Infanterie nr. 1 Sibiu pentru ca din 13 decembrie 1952 sa primeasca in denumirea sa

numele marelui istoric Nicolae Balcescu, devenind Scoala Militara de Infanterie „Nicolae

Balcescu”.

La 1 iulie 1961 institutia a fost reorganizata, in cadrul scolii din Sibiu intrand scolile de

artilerie, geniu, transmisiuni, chimie si intendenta. Noua institutie a primit numele de Scoala

Militara de Ofiteri „Nicolae Balcescu”. Tot atunci, institutia s-a mutat in actuala locatie, unde

functioneaza si astazi.

La data de 20 octombrie 1969, ca urmare a recunoasterii meritelor cadrelor didactice

pentru munca depusa in educarea atator generatii de elevi, Drapelul de lupta al scolii militare a

fost decorat prin Decretul nr. 708 al Consiliului de Stat cu Ordinul „Steaua R.S. Romania”, clasa a

II-a, iar prin Decretul nr. 126 din 7 mai 1977 i s-a conferit Ordinul „Tudor Vladimirescu”, clasa a

II-a.

Dupa 1970, scoala a intrat intr-o perioada de reorganizare. Prin desfiintarea Directiei

Invatamantului Militar, institutia a trecut in subordinea Comandamentului Infanteriei si

Tancurilor. La 1 decembrie 1970, elevii si cadrele din arma artilerie au fost mutati in localul din

strada Arges (vechea cazarma a infanteriei), reinfiintandu-se Scoala Militara de Ofiteri Activi de

Artilerie „Ioan Voda”. Peste doi ani, la 3 ianuarie 1972, elevii si cadrele din arma transmisiuni s-

au separat in localul din strada Revolutiei, unde s-a reinfiintat Scoala Militara de Ofiteri Activi de

Transmisiuni. Prin ordinul ministrului apararii nationale elevii si cadrele din arma geniu, pionieri,

constructii, drumuri si poduri, cai ferate au fost mutati in garnizoana Ramnicu Valcea, unde s-a

reinfiintat Scoala Militara de Ofiteri Activi de Geniu.

Din 1978 si pana in august 1991, Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu” a

pregatit cadre in armele si specialitatile: infanterie, graniceri, chimie, intendenta si finante. Din

august 1991 specialitatile intendenta si finante s-au constituit intr-o scoala de sine statatoare,

functionand in cladirile din Calea Dumbravii din Sibiu.

Tot in aceasta perioada, din 26 aprilie 1973, scoala militara din Sibiu a fost prima institutie

care a pregatit ofiteri si subofiteri din randul femeilor in cadrul „Cursului de cadre active de femei

ofiteri si subofiteri”.

Un serios salt calitativ in ceea ce priveste misiunea si activitatea institutiei militare sibiene

s-a realizat prin transformarea sa in institut militar de invatamant superior, conform Hotararii

Guvernului Romaniei nr. 190 din 22 martie 1991, primind denumirea de Institutul Militar de

Infanterie, Graniceri si Chimie „Nicolae Balcescu”.

La incheierea anului universitar 1991-1992, datorita trecerii armei graniceri la Ministerul

de Interne, incepand cu 7 decembrie 1992 se radiaza expresia „Graniceri” din denumirea

institutului, acesta devenind Institutul Militar de Infanterie si Chimie „Nicolae Balcescu”.

In conformitate cu Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr. 42 din 13 iunie

1995 si in baza O.G. 26/04.07.1995, al ministrului apararii nationale, privind conceptia reformei

invatamantului militar, ca urmare a reorganizarii acestuia, incepand cu data de 15 iulie 1995 s-a

constituit Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Balcescu”, cu sediul la Sibiu, inlocuind Institutul

Militar de Infanterie si Chimie „Nicolae Balcescu”. Academia era subordonata Statului Major al

Trupelor de Uscat.

Infiintarea, la Sibiu, a acestei noi institutii de invatamant superior se inscrie pe linia

reformei invatamantului militar, reforma absolut necesara in etapa pe care o traversa societatea

romaneasca atunci. Aceasta institutie, integrata in sistemul national de invatamant de nivel

universitar de lunga durata avea misiunea de a asigura pregatirea stiintifica fundamentala de

baza a viitorilor ofiteri, in vederea continuarii studiilor in scolile de aplicatie si formarea lor pentru

prima functie in urmatoarele arme: infanterie, tancuri, artilerie, transmisiuni, geniu, chimie, auto,

topogeodezie, intendenta si finante.

Misiunea Academiei Trupelor de Uscat, in noua sa structura, era aceea de a pregati viitorii

ofiteri-conducatori de organizatii militare in profilul categoriei forte armate, potrivit modelului

proiectat, pe un solid fundament stiintific de nivel universitar. Absolventilor li se acorda licenta in

stiinte militare, primul grad de ofiter (sublocotenent) si li se asigura procesul de specializare

initiala in arme si pregatirea pentru prima functie.

Prin noua denumire a categoriilor de forte (Forte Terestre in loc de Trupe de Uscat), data de

Statul Major General prin Ordinul nr. G-2/008 din august 2000, institutia incepe sa functioneze de

la aceasta data sub denumirea de Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”, denumire

pastrata si astazi.

La 23 aprilie 2002 a fost acreditat temporar programul de studii universitare

„Managementul organizatiei”, in cadrul domeniului de studii „Stiinta si securitate militara”, iar din

30 iunie 2003 au fost autorizate provizoriu programele de studii universitare „Managementul

economico-financiar” in cadrul domeniului de studii „Stiinte militare” si „Administratie publica” in

cadrul domeniului de studii „Stiinte administrative”. Toate cele trei programe universitare au fost

acreditate la 30 iunie 2010.

La 13 iunie 2007 s-au implinit 160 de ani de la infiintarea primei scoli militare romanesti in

Tara Romaneasca. Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”, ca pastratoare si continuatoare

a traditiilor primei scoli militare romanesti, a pus la loc de cinste acest eveniment prin

organizarea de ceremonii militare, simpozioane, festivitati de premiere. Cu aceasta ocazie, in

cadru festiv, in Piata Mare a Sibiului, Drapelul de lupta al Academiei a fost decorat cu Ordinul

„VIRTUTEA MILITARA” in Grad de Cavaler. De asemenea, pe cladirea Comandamentului

Academiei a fost dezvelita o placa de marmura dedicata celor 160 de ani de invatamant militar.

La ceremonia de dezvelire a placii aniversare printre numerosii invitati de rang inalt s-au numarat

Corneliu Dobritoiu – Secretar de Stat si sef al Departamentului pentru Politica de Aparare si

Planificare din Ministerul Apararii, general-locotenent dr. Sorin Ioan – loctiitorul Sefului SMG,

general-locotenent dr. Teodor Frunzeti – seful SMFT, general-maior dr. Ioan Ciupei –

comandantul Corpului 4 Armata, generali si ofiteri cu functii importante in structurile superioare

ale armatei.

In anul 2010 s-a incheiat procesul de acreditare institutionala a Academiei Fortelor

Terestre „Nicolae Balcescu”. In urma acestei evaluari, institutia a primit din partea A.R.A.C.I.S.,

la 10 iunie 2010, calificativul GRAD DE INCREDERE RIDICAT. La 11 august 2010, academia a

primit acreditarea programelor de masterat „Leadership organizational”, „Managementul

capabilitatilor organizationale” si „Management si tehnologie”.

Ca urmare a evaluarii la care a fost supusa institutia noastra, la 5 septembrie 2011, Academia

Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” a fost incadrata in categoria Universitate de Educatie si

Cercetare de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

De asemenea, in perioada 21-23 noiembrie 2012, respectiv 18-20 februarie 2013, Academia

Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” a fost supusa evaluarii de catre European University

Association. Ca urmare a rezultatelor academice remarcabile obtinute, institutia noastra a primit,

la 17 decembrie 2013, titlul de BEST REGIONAL UNIVERSITY, iar rectorul titlul de BEST

MANAGER OF THE YEAR din partea celor de la Europe Business Assembly (EBA).

La 26 februarie 2015 programul de studii universitare „Management economico-financiar”

a fost reacreditat, iar programul de studii „Managementul comunicatiilor militare” a fost autorizat

sa functioneze. In perioada 9-14 iunie 2015 in institutie s-au desfasurat lucrarile International

Military Academic Forum. In anul 2016 s-a incheiat procesul de reacreditare institutionala a

Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”. In urma acestei evaluari, institutia a primit din

partea A.R.A.C.I.S., la 31 martie 2016, calificativul GRAD DE INCREDERE RIDICAT, pentru

perioada 2016-2021.

Existenta scolii militare, azi Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu”, se impleteste

cu istoria constituirii si cresterii Romaniei moderne. Generatiile de ofiteri, care au absolvit scoala

militara, au marcat fundamental destinele acestei tari pe parcursul dezvoltarii sale pana in zilele

noastre. Conceptia de formare si dezvoltare profesionala a ofiterilor in Armata Romaniei a

implicat reproiectarea procesului de formare, in acord cu exigentele promovate la nivelul statelor

europene prin Procesul Bologna. Elaborarea curriculumului educational pe domenii de studii

universitare de licenta si diferentierea standardelor pe niveluri de instruire (studii universitare de

licenta si de masterat) au constituit noi provocari si au deschis oportunitati pentru transformarea

Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” intr-un centru de excelenta in domeniul

educational si al cercetarii stiintifice.

Nu trebuie uitat ca, la marile evenimente ale istoriei moderne si contemporane a

Romaniei, scoala de ofiteri a participat activ. Scoala si-a dat si ea tributul de sange pentru ca

Romania sa isi pastreze integritatea si independenta nationala mult ravnita de romani. Pe timpul

marilor conflagratii mondiale,17 profesori si elevi ai scolii au cazut la datorie pe campul de lupta.

ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU UNITĂŢI

SPRIJIN DE LUPTĂ “GENERAL EREMIA GRIGORESCU“

In baza Hotararii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr. 225 din 27.10 2004, prin „Planul

cadru pentru continuarea procesului de restructurare si modernizare a Armatei Romaniei in anul

2005”, a Ordinului ministrului apararii nationale nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiintarea,

transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea si infiintarea unor comandamente,

mari unitati, unitati, subunitati si formatiuni din compunerea la pace a Armatei Romaniei in

perioada 01.01 – 31.12 2005” si a Ordinului ministrului apararii nationale nr. MS 74 din

28.04.2005 pentru modificarea Ordinului ministrului apararii nationale nr. MS 179 din

14.12.2004, la data de 01.08.2005 Scoala de Aplicatie pentru Artilerie Terestra si Artilerie

Antiaeriana „Ioan Voda” s-a reorganizat in Scoala de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta „Ioan Voda” .

Scoala de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta „Ioan Voda” s-a infiintat cu urmatoarele

structuri subordonate:

a) 2 (doua) centre de pregatire in compunere (fara stat major):

- Centrul de Pregatire pentru Artilerie Terestra, Sibiu; - Centrul de Pregatire pentru Artilerie Antiaeriana, Sibiu;

b) 3 (trei) centre de pregatire in subordine:

- Centrul de Pregatire pentru Geniu „Panait Donici”, Ramnicu, Valcea;

- Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD si Aparare C.B.R.N. „Panait Donici” care are, la randul

sau in subordine, Baza de Instruire EOD (garnizoana Rm. Valcea) si Baza de Instruire pentru

Aparare C.B.R.N "Muscel" (garnizoana Campulung).

- Centrul de Pregatire pentru Aparare NBC „Muscel”, Campulung, Muscel;

La data de 24.11.2005, prin aprobarea ministrului apararii nr. D.R. 5087 din 24.11.2005 Sibiu,

Scolii de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta „Ioan Voda” i se acorda denumirea onorifica

„General Eremia Grigorescu”.

Centrele de instruire sunt continuatoarele traditiilor militare pe linia armelor artilerie terestra,

artilerie antiaeriana, geniu si aparare C.B.R.N.

In baza ordinului sefului Statului Major al Fortelor Terestre, incepand cu data de 15.12.2011,

Centrul de Limbi Straine, se subordoneaza Scolii de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta

„GENERAL EREMIA GRIGORESCU”

La data de 1 iulie 1926, in Cazarma 700 este amplasat "MONUMENTUL OFITERILOR JERTFITI

PENTRU INTREGIREA NEAMULUI".

Monumentul comemoreaza 1600 de ofiteri romani cazuti eroic pe campul de lupta in frunte

cu generalul Dragalina in primul Razboi Mondial.

Autorul monumentului este sculptorul IORDANESCU M.

ȘCOALA DE APLICAȚIE PENTRU COMUNICAŢII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI

APĂRARE CIBERNETICĂ "DECEBAL" este structura subordonată Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii

Misiunea instituției este formarea, specializarea şi dezvoltarea profesională în arma comunicaţii,

informatică și apărare cibernetică a personalului din Armata României, din celelalte structuri ale

Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi a unor specialişti din

armatele partenere / aliate, capabil să asigure, potrivit funcţiilor pentru care se pregăteşte,

managementul îndeplinirii misiunilor specifice, realizează cercetarea şi dezvoltarea aplicativă în

armă.

Obiectivul fundamental al Școlii de aplicație pentru comunicații, tehnologia informației și

apărare cibernetică constă în desfăşurarea tuturor demersurilor educaţionale întreprinse în plan

teoretic şi practic în vederea dobândirii, actualizării şi dezvoltării la elevi, studenţi, cursanţi şi

soldaţi gradaţi profesionişti a competenţelor necesare asigurării legăturilor(comunicaţiilor), la

diferite eşaloane, la pace, în situaţii de criză şi la război, precum şi de a acţiona în comun cu

structurile similare din armatele partenere / aliate.

STRUCTURA INSTRUCŢIE ŞI EDUCAŢIE este specializată în planificarea, organizarea,

controlul, coordonarea şi desfăşurarea unitară a procesului de învăţământ şi instrucţie pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin planurile de învăţământ şi instrucţie.

SECŢIA CERCETARE DEZVOLTARE ŞI REGLEMENTĂRI ÎN ARMĂ este specializată pentru:

elaborarea reglementărilor specifice pentru arma comunicaţii şi informatică;

cercetarea ştiinţifică aplicativă şi experimentarea în armă;

implementarea cerinţelor standard în procesul de instruire a trupelor şi de

operaţionalizare a structurilor;

elaborarea propunerilor privind politicile de dezvoltare în armă;

colectarea datelor şi informaţiilor pentru elaborarea lecţiilor învăţate în arma

comunicaţii şi informatică; editarea periodicului armei (revista armei).

REPERE ISTORICE

1 iulie 1942 - prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 85959 din 02.06.1942 şi Decretul

nr. 3818 din 31.12.1942, se înfiinţează Comandamentul Transmisiunilor Centrul de

Instrucţie al Transmisiunilor cu Şcoala de Subofiţeri de Transmisiuni şi Şcoala de Ofiţeri de Transmisiuni;

31 decembrie 1942 - prin Decretul nr. 3818/31.12.1942 s-a legiferat separarea armei transmisiuni şi a învăţământului militar de transmisiuni de arma geniu;

15 aprilie 1944 - Şcoala de Ofiţeri de Transmisiuni a fost complet evacuată şi instalată în comuna Mihai Vodă, la 30 km depărtare de Bucureşti;

27 mai 1944 - Şcoala a fost evacuată în localitatea Gura Barza din judeţul

Hunedoara, instalarea ei realizându-se de fapt în comunele Gura Barza, Tărăţei şi Crişcior, aflate la 5 km est de Brad;

28 noiembrie 1944 - înapoiată la Bucureşti, şcoala şi-a reînceput activitatea în vechiul local situat pe Bulevardul Regele Alexandru I al Iugoslaviei, nr.3;

22 ianuarie 1945 - prin instrucţiunile nr. 75500 ale Marelui Stat Major s-a ordonat

contopirea cu Şcoala de Ofiţer de Geniu; aceeaşi soartă a avut-o şi Şcoala de Subofiţeri de Transmisiuni “Grădiştea”;

1 martie 1945 - în urma contopirilor a început să funcţioneze “Şcoala de ofiţeri şi subofiţeri de geniu şi transmisiuni”;

1948 - Şcoala de Ofiţeri de Transmisiuni a fost mutată în garnizoana Sibiu;

1948 - 1961 - Învăţământul militar de transmisiuni a fost marcat de reorganizări succesive;

1 iunie 1961 - Şcoala de Ofiţeri de Transmisiuni a intrat în organica Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri ”Nicolae Bălcescu” - astăzi Academia Forţelor Terestre;

1 ianuarie 1972 - S-a reînfiinţat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Transmisiuni cu sediul în actualul local;

Cazarma 484 a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Transmisiuni Sibiu- 1972

15 septembrie 1987 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Transmisiuni a primit

misiunea să formeze şi maiştrii militari şi subofiţerii de transmisiuni;

01.08.1990 - s-a schimbat denumirea instituţiei în Şcoala Militară de Transmisiuni “Decebal”;

22.03.1991 - s-a stabilit înfiinţarea Institutului Militar de Transmisiuni “Decebal” ca

instituţie militară de învăţământ superior, prin transformarea Şcolii Militare de Transmisiuni “Decebal”;

01 iunie 1997 - în cadrul măsurilor de reformă a învăţământului militar, institutul

Militar de Transmisiuni “Decebal” a fost transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic;

01 august 2005 - şcoala s-a transformat în “Centrul de Pregătire pentru

Comunicaţii şi Informatică” subordonat Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă “General Eremia Grigorescu”;

Aprilie 2006 - Comisia de Heraldică şi Denumiri a Ministerului Apărării a aprobat denumirea onorifică “DECEBAL”;

4 iulie 2007 - prin Ordinul nr. F.T. 611/2007, Şeful Statului Major al Forţelor Terestre conferă "Emblema de Onoare a Forţelor Terestre";

5 iulie 2007 - prin Decretul nr. 697/2007, Preşedintele României conferă Ordinul "Virtutea Militară" în grad de "Cavaler", cu însemn pentru militari;

12 iulie 2008 - prin Ordinul nr. S.P.D.1/2008, Şeful Statului Major General conferă "Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii";

31 iulie 2008 - Centrul de Pregătire pentru Comunicaţii şi Informatică “Decebal” se transformă în Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică “Decebal”.

20 iunie 2012 - prin Ordinul nr.E.O.F.N.-126/2012, Şeful Statului Major al Forţelor Navale conferă "Emblema de Onoare a Forţelor Navale";

20 iunie 2012 - prin Ordinul nr.A.P.I.-3/2012, Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene conferă "Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene";

21 iunie 2012 - prin Decretul nr.426/2012, Preşedintele României conferă Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de "Cavaler";

14 iulie 2013 - prin Ordinul nr. S.P.D. 19/2013, Şeful Statului Major General conferă emblema de onoare a Statului Major General;

1 iulie 2016 - prin Ordin de ministru, Baza de Instrucţie pentru Comunicaţii şi

Informatică se integrează în Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică "Decebal".