Manual de Drept Privat Roman

8/20/2019 Manual de Drept Privat Roman

1/45

CAPITOLUL IINTRODUCERE ÎN DREPTUL ROMAN

1.1. Dreptul roman şi prezenţa sa în istorie

Aforismul gramaticului latin Terentius Maurus,habent sua fatalibelli(„cărţile au destinul lor !, menit să su"linieze soarta, "ună sau

rea, a cărţilor, include o idee aplica"ilă şi legilor. #n ade$ăr, oricelegiuire are o e%istenţă determinată de soarta societăţii în care s&anăscut, iar c'nd transformările sociale reclamă reglementări noi, altelegi $in să le înlocuiască pe cele $ec i. )u alte cu$inte,habentsuafata leges(„legile au destinul lor !.

*$oluţia istorică consemnează în această pri$inţă un fenomencare, aparent, constituie o e%cepţie de la regulă+ aplicarea dreptuluroman în di$erse forme, de&a lungul mai multor or'nduiri istorice.

După căderea omei, legile cuceritorilor suferă, pe teritoriulfostului -mperiu de Apus, în mare măsură, influenţele dreptului romanfiind redactate în cea mai mare parte de clerici care, în şcolile"isericeşti, studiau, alături de teologie, şi unele elemente de dreptroman. a r'ndul ei "iserica, ale cărei reglementări se impuneau înspecial $ieţii de familie, trăia „secundum legem omanam , ceea ce însemna că legile ecleziastice se inspirau tot din dreptul omeiimperiale.

Acelaşi fenomen se poate constata în -mperiul din ăsărit+dreptul roman nu moare odată cu -ustinian, ci continuă să se aplice,cu unele sc im"ări, şi în marea „cetate a minunilor , iar uneori legilromano&"izantine depăşesc graniţele marelui imperiu, aplicate fiindsu" forma de traduceri sau adaptări, şi în concurenţă cu dreptulo"işnuielnic, la mai toate popoarele *uropei ăsăritene.

5


2/45

Aşadar, după căderea omei, dreptul roman răm'ne în plin e$mediu un drept „actual , e$ident cu trăsături specifice în coordonatelfeudale de timp şi loc.

#n secolele /--&/-0 se i$esc premisele lic idării făr'miţăriifeudale, ca o consecinţă a dez$oltării oraşelor şi a raporturilor marfă&"ani. Apariţia proprietăţii de tip orăşenesc impune noi raporturisociale, care, la r'ndul lor, necesitau reglementări uridice noi,incompati"ile cu cele medie$ale. 2oua reglementare a fost găsită,fără prea multă greutate, în normele dreptului roman, care organizase în mod aproape desă$'rşit regimul uridic al proprietăţii pri$ate. Aşse e%plică „renaşterea dreptului roman, în plin *$ Mediu3 legislaţia-ustinian, cunoscută de la începutul secolului al /ll&lea su" numele deCorpus iuris ci ilis(„)olecţia dreptului ci$il !, este supusă unoradaptări la noile condiţii de $iaţă. *ste aşa&zisul proces de „receptarea dreptului roman, care „prelucrat , uşurează procesul de dez$oltare aproprietăţii pri$ate, înlesnind triumful "urg eziei.

eceptarea legislaţiei lui -ustinian nu s&a făcut printr&un aclegislati$, ci s&a realizat treptat, pe cale cutumiară3 ea are loc

încep'nd din secolul al /--&lea în -talia, 4ranţa, Anglia, 5pania, şi dinsecolul al /0&lea în 6ările de 7os. Aplicarea dreptului roman în -talia însemnat totodată o renaştere a studiilor uridice de drept roman. #oraşul 8ologna apare o cele"ră uni$ersitate unde studiul dreptuluiroman uca un rol otăr'tor. 9rofesori de $ază predau legislaţia lui-ustinian, pe care o e%plicau pentru ne$oile didactice şi practicesintetiz'ndu&şi o"ser$aţiile în scurte formulări numite „glose . Treptglosele de$in o ade$ărată punte de legătură între te%tele romane şirealităţile contemporane, iar „marea glosă (:lossa ;rdinaria! a luiAccursius (11?!, ultimul cu$'nt al ştiinţei şi practicii.

5tudiul dogmatic şi aplicarea zilnică a dreptului roman aucunoscut o nouă etapă datorită şcolii întemeiate de 8artolus (1@1 &1@BC! & şcoala "artolistă & care, pornind de la speţe şi folosindpredilecţie metoda analitică, reuşeşte să impună, utiliz'nd te%teleromane, soluţiile pe care le reclama $iaţa. 9rocese similare au loc şi

în alte uni$ersităţi din 4ranţa şi 5pania.6


3/45

e$oluţia din 1C< a statornicit noi relaţii social&economice pcare le&a înzestrat cu noi reglementări uridice. 2umeroase ţări îş întocmesc coduri în spiritul „înnoitor al $remii. )u toate acestea, noicoduri răm'n tri"utare dreptului roman, în formă şi în fond, iar drepturoman continuă să fie studiat ca materie fundamentală în uni$ersităţi.

)are este e%plicaţia acestei „$italităţi impresionante a dreptuluromanE Apariţia dreptului în general şi a celui roman în special estelegată de naşterea producţiei de mărfuri.

#n *$ul Mediu, mica producţie de mărfuri constituie punctul dplecare în naşterea şi dez$oltarea producţiei capitaliste, iar în epocamodernă producţia de mărfuri, generaliz'ndu&se, de$ine dominantă.

9roducţia de mărfuri reclamă la r'ndul ei instituţii uridice carereglement'nd raporturile sociale corespunzătoare, să facilitezesc im"ul mărfurilor produse pentru asigurarea ne$oilor sociale. Deaici importanţa reglementării uridice a proprietăţii, o"ligaţiilosuccesiunilor, etc.

egate prin structură şi finalitate de producţia de mărfurinomele dreptului roman au putut supra$ieţui pră"uşirii omei,

îngăduind să fie adaptate la ne$oile or'nduirilor clădite pe producţiade mărfuri. Aşa se e%plică continuitatea dreptului roman în e$umediu, diferitele trepte ale receptării sale o dată cu apariţiacapitalismului şi prezenţa lui în codurile şi sistemele uridicecontemporane.

9e de altă parte, dreptul roman oacă rolul unui ade$ărat„alfa"et uridic , aşa cum alfa"etul roman, alcătuit dintr&un numredus de semne, îngăduie materializarea scrisă a cu$intelor şi înconsecinţă e%primarea celor mai felurite idei şi sentimente, la feconceptele uridice romane pot da e%presie concretă celor mai $ariatşi mai su"tile reguli de drept. -ată cum se e%plică prezenţaconceptelor şi categoriilor uridice romane în dreptul actual şi rolupropedeutic pe care dreptul roman îl oacă, ser$ind ca o introducere l înţelegerea instituţiilor uridice contemporane.

-ată de ce am putea afirma că la importantele realizări istorice

ale lumii romane precum progresul uneltelor şi metodelor de muncă7


4/45

al meşteşugurilor, di$iziunii sociale a muncii şi al ştiinţelor şi artelor,se poate adăuga o alta+ crearea unui sistem uridic ce a e%ercitat oinfluenţă otăr'toare asupra dez$oltării posterioare a dreptului.

1.=. 2aşterea, dez$oltarea şi declinulstatului roman

#ntemeiată cu opt secole înaintea erei noastre, cetatea omade$ine, după lupte în$erşunate, capitala unei confederaţii decomunităţi patriar ale ce locuiau în partea de mi loc a 9eninsule

-talice, numită atium. 2aşterea proprietăţii pri$ate asupra ogoarelorşi păşunilor, dez$oltarea di$iziunii sociale a muncii, care treptatuşurează e%tinderea meseriilor şi a comerţului, creştereaproducti$ităţii muncii şi răz"oaiele de cucerire duc la apariţia scla$iepatriar ale şi a unei populaţii aser$ite numită ple"e (1! care, aşezată în apropierea cetăţii pentru a fi mai uşor controlată, este supusă lamultiple îndatoriri faţă de poporul roman, adică de locuitorii omecunoscuţi su" numele de patricieni (=!. )resc'nd numericeşte, ple"ease diferenţiază ca structură socială, o parte a ei de$enind deţinătoarede importante mi loace de producţie, datorită unei intense acti$ităţspeculati$e. 2oua aristocraţie ple"eiană, conştientă de puterea pecare i&o conferea situaţia ei economică, porneşte la o ade$ăratăofensi$ă împotri$a patricienilor, determin'nd sc im"ări radicale înstructura cetăţii.

Mai înt'i teritoriul omei este împărţit în mai multe su"di$iziun

administrati$e, numite tri"uri, ce înglo"au at't solul omei c't şiregiunile în$ecinate ei, determin'nd drepturile şi o"ligaţiile locuitorilo în raport de domiciliul acestora. Astfel, teritoriul capătă un rolconstituti$ al organizării sociale, înlătur'nd criteriul descendenţeigentilice ca factor de e$aluare socială.

Fn al doilea element care de$ine, pro"a"il din secolul al 0-&lea,esenţial în organizarea socială romană este "ogăţia, întreagapopulaţie fiind împărţită în cinci clase, după a$ere+ cei "ogaţi senumeaulocupletes!adică „stăp'nii păm'ntului , deoarece "ogăţia8


5/45

principală o constituia fondul funciar, iar săraciiproletarii!a cărorsingură „"ogăţie o constituiau copiii (proles!. Această ierar izara$ea două consecinţe+ drepturile politice erau acordate în măsura încare cetăţeanul era proprietar, iar o"ligaţiile militare sta"ilite înaceeaşi măsură, deoarece în concepţia romană cu c't cine$a era maia$ut, cu at't era mai interesat la apărarea cetăţii.

Aceste transformări au constituit o ade$ărată re$oluţie politică+este procesul de formare a statului roman, cunoscut su" denumireatradiţională de „reforma lui 5er$ius Tullius, care se pare că a a$ut lo în secolul al 0-&lea î.e.n.

După formarea statului, forma de organizare politică a omeieste repu"lica, care cunoaşte o rapidă dez$oltare social&economicăp'nă în secolul 1 î.e.n., c'nd datorită ascuţirii contradicţiilor sociale,luptelor pentru putere şi creşterii rolului armatelor romane, de$eniteprofesioniste, statul roman îm"racă o formă dictatorială & imperiul.

#n perioada repu"licană, conducerea de stat se găsea în m'naunor înalţi demnitari numiţi magistraţi (magistratus!, aleşi de regulpentru un an de zile. )ei mai importanţi erau consulii, după care

urmau pretorii, însărcinaţi cu administraţia urisdicţiei ci$ile, apcenzorii, a căror atri"uţie consta în întocmirea recensăm'ntului, ediliice a$eau în gri ă apro$izionarea populaţiei, pro"lemele ur"anistice şorganizarea spectacolelor şi în fine Guestorii ce administrau tezaurupu"lic şi ar i$ele statului.

Fn rol important în $iaţa politică romană l&au ucat tri"unple"ei, care, deşi la început au a$ut menirea de a apăra intereseleple"ei, treptat s&au transformat în magistraţi ai omei put'nd influenţ întregul mecanism constituţional roman.

#n cazuri e%cepţionale (răz"oaie, răscoale, etc.!, conducereastatului putea fi încredinţată unui dictator, ales pe o perioadă de şaseluni.

Fn alt rol important în $iaţa pu"lică re$enea senatului care,alcătuit aproape în e%clusi$itate din foşti magistraţi, a$ea atri"uţilegislati$e (confirma, suspenda sau interpreta legile!, financiare,

religioase, militare (fi%area contingentelor de ostaşi şi numirea9


6/45

generalilor!, îndruma politica e%ternă a statului şi putea decreta, încazuri e%cepţionale, starea de necesitate.

Al treilea element component al organizării romane de stat îlconstituiau adunările populare, con$ocate fie pe clase cenzitare (aşa&zisele adunări centuriate, deoarece clasele erau împărţite în centurii!,fie după domiciliu, aşa&zisele adunări tri"ute, întruc't districteleteritoriale ale omei erau numite tri"uri!. #n competenţa adunărilocenturiate intrau+ alegerea magistraţilor, luarea otăr'rilor pri$indpacea sau răz"oiul, $otarea legilor etc., iar cele tri"ute de$in aproapesingurul organ legislati$ încep'nd din secolul al ---&lea î.e.n.

epu"licii îi urmează, cu începere din secolul -. î.e.n.,i"periul!care în primele trei secole ale e%istenţei sale su" formaprincipatului,reprezenta teoretic o dualitate de putere, împărţită între senat şi împărat, de unde şi denumirea ei de diar ie. #n fapt însă, împăratulconcentra în m'inile sale întreaga putere de stat, iar încep'nd dintimpul domniei lui 0espasian (> &C ! îi era atri"uită, printr&o decizsenatului, o dată cu urcarea sa pe tron. Datorită acestui fapt,magistraturile repu"licane de$in un simplu $eston de ceremonie,

împăratul însuşindu&şi mai toate atri"uţiile acestora. #n sc im" sdez$oltă un puternic aparat funcţionăresc, menit să aducă la îndeplinire ordinele împăratului, în cadrul căruia un rol importanre$enea conducătorului gărzilor imperiale#praefectus praetorio! şişefului administraţiei capitalei#praefectus urbi!. Apar totodatănumeroase "irouri centrale, destinate să&i furnizeze împăratuluiinformaţiile şi materialele de care a$ea ne$oie în soluţionareamultiplelor pro"leme ce se cereau soluţionate.

)oncentrarea puterilor pu"lice în m'na împăratului, a dus ladecăderea rolului politic al senatului şi la dispariţia adunărilorpopulare3 acti$itatea lor electorală dispare la începutul secolului - e.niar cea legislati$ă la finele lui.

Dacă p'nă la urcarea pe tron a împăratului Diocleţian (=< &@?B!, structura dictatorială a statului roman continuă să fie camuflade unele forme repu"licane, odată cu reformele social&politice ale

acestuia, dictatura imperială ia forme desc ise. Acum începe epoca10


7/45

dominatului, numită aşa deoarece împăratul, zeificat asemeneamonar ilor orientali, de$ine „dominus et deus (stăp'n şi zeu!, unade$ărat monar autocrat3 la r'ndul său senatul se transformă într&unsimplu „ca"inet (consistoriul!, aflat la ordinele împăratului. #n epoimperială, scla$ia face loc colonatului, dar poziţia colonilor nu diferprea mult de aceea a scla$ilor, deoarece statul roman menţine încă$ec ile relaţii scla$agiste, care limitau şi fr'nau dez$oltarea noilorelemente de producţie. 9roprietatea scla$agistă continuă uridiceştesă&şi păstreze înt'ietatea, în ciuda încercărilor legislati$e făcute sprea generaliza formele uridice reclamate de colonat. Datorită acesteicontradicţii fundamentale, tot mai accentuate, manifestate pe plansocial în răscoale şi răz$rătiri, dezagregarea imperiului seaccelerează, cu toate măsurile de constr'ngere sau de „reanimareluate de împăraţii de după Diocleţian. a această decădere aucontri"uit, pe plan e%tern, atacurile tot mai prime dioase alepopoarelor migratoare.

#n anul C>, oma $a sucom"a su" lo$iturile tri"urilor de erulconduşi de ;doacru. 9ră"uşirea )etăţii *terne sim"olizează finele

unei or'nduiri şi începutul alteia, noi, ce se $a dez$olta în e$ul mediudupă legi proprii.

1.@. *$oluţia dreptului roman

*poca $ec iului drept care începe o dată cu formarea statului şidurează p'nă spre finele celui de al --&lea secol î.e.n., constituie prima

etapă a dez$oltării dreptului roman. Drept al unei societăţi în carepredomină economia naturală şi în care autar ia producţiei familialeconstituie un ideal, el s&a redus multă $reme la reguli simpleformaliste şi rigide. -mpregnat de anumite elemente religioase,formalismul $ec iului drept atrăgea atenţia părţilor asupraconsecinţelor actului uridic pe care urmau să&l înc eie şi fi%amemoria celor ce asistau la realizarea lui elementele constituti$e aleacestuia, ce adesea puteau fi contestate, la udecată, în caz deneînţelegere. 9ătruns de elemente religioase, $ec iul drept era

11


8/45

interpretat de pătura sacerdotală, care se impunea restului societăţii şidin acest punct de $edere3 dar faptul gener'nd a"uzuri, i&a împins pecei săraci să pornească la luptă pentru secularizarea dreptului şipentru a o"ţine legi care să emane de la autorităţile laice.Din punct de $edere ştiinţific, $ec iul drept constituie ostructură pragmatică, lipsită de su"tilităţii teoretice, apropiată deconcepţia utilitaristă despre lume şi $iată#gra itas$a cetăţeanuluiroman de la începutul epocii repu"licane.

9erioada clasică este a doua etapă de dez$oltare a dreptuluiroman, ce cuprinde ultimul secol al repu"licii şi întreaga perioadă aprincipatului. După $ictoria asupra )artaginei, economia romană sedez$oltă impetuos, sc im"ul de mărfuri ia proporţii, iar acti$itatecomercială romană se e%tinde asupra întregii lumi cunoscute peatunci (oiHumena!. #n acelaşi timp, austeritatea primiti$ă romană facloc unor tendinţe „li"erale , iar filosofia greacă şi misticismul orienpătrund tot mai puternic în $iaţa spirituală a omei.

Asemenea sc im"ări structurale nu puteau răm'ne fărărezultate asupra e$oluţiei dreptului. Treptat, formalismul urid

dispare, iar e%istenţa actului uridic, încet'nd să depindă de formerigide, îşi trage întreaga $igoare din $oinţa reală a părţilor (oluntas$%Dreptul clasic a însemnat înlăturarea rigorismului uridic3 elemenformă cedează celui intenţional, $oliti$, iar ec itatea şi "una&credin("ona fides! asigură dreptului eficienţa şi malea"ilitatea reclamate deo societate a unsă la apogeul ei. Datorită interpretărilor doctrinaredreptul clasic do"'ndeşte o desă$'rşită ela"orare uridică3 acestea auţinut seama în egală măsură de două principii+ unul conser$ator şialtul progresist.

Declar'ndu&se partizani p'nă la $eneraţie ai înaintaşilor lor, uriştii clasici apărau tradiţiile romane, iar dacă $ec ile norme sdo$edeau a fi depăşite în raport cu interesele societăţii din carefăceau parte, aceştia nu ezitau să formuleze şi să aplice principii şireguli noi. Do$edind o a"ilitate remarca"ilă ei asigurau astfel $ictorinoului, iar pe calea interpretării lărgeau sfera de aplicare a normelor

uridice care niciodată nu pot acoperi în mod complet $arietatea12


9/45

nesf'rşită a raporturilor pe care $iaţa socială le creează. De aici rolulideii de ec itate#ae&uitas! în procesul aplicării creatoare a dreptuluipoziti$ ce tre"uia mereu pus de acord cu interesele celor ce dominaula oma. De aici, în fine, definiţia cele"ră pe care uristul )elsus o dădreptului+ „ştiinţa a ceea ce este util şi ec ita"il#ius est ars boni etae&ui$(@!.

*poca postclasică, cea din urmă fază de dez$oltare a dreptuluiroman, cuprinde întreaga perioadă a dominatului, inclusi$ domnia lu-ustinian. #n această epocă, imperiul se găseşte într&o criză profundăproducţia de mărfuri decade, populaţia descreşte, aristocraţiari$alizează cu puterea centrală, pro$inciile tind spre independenţă,anar ia militară pune su" semnul între"ării unitatea de stat, iaratacurile din afara fruntariilor se înteţesc. 9e plan suprastructural artaşi literatura îşi pierd din originalitate, păg'nismul se pră"uşeşte,spiritualitatea romană sărăceşte, iar misticismul se infiltrează încetate. a r'ndul ei, ştiinţa dreptului încetează a mai fi creatoare, uristul face loc practicianului, ce foloseşte tot mai mult regucutumiare de rutină, cunoscute su" numele de „drept $ulgar .

Asupra dreptului roman se e%ercită tot mai mult influenţe grecoorientale, iar încercările de a readuce la $iaţă dreptul clasicau a$utaceleaşi rezultate ca şi încercările de a „reînsufleţi )etatea *ternă,condamnată de ceea ce unii numesc „fatalitate dar care în realitateeste o legitate istorică.

1. . amurile dreptului roman

#n manualul său de drept roman numit -nstituţii#Institutiones$! uristul Flpian (secolul -- e.n.! arată că dreptul roman cunoaşte oprimă di$iziune în drept pu"lic#ius publicu"$şi pri$at#iuspri atu"$!preciz'nd că prima ramură ocroteşte interesele pu"lice,iar cea de&a doua pe cele pri$ate ( !. #ntre cele două ramuri e%istaunele deose"iri de ordin uridic+ normele dreptului pu"lic „nu puteaumodificate prin con$enţii înc eiate între particulari#publicu" iuspri atoru" pactis "utari non potest$(B!, după cum afirma

13


10/45

9apinian, pe c'nd de la cele ale dreptului pri$at părţile puteau să sea"ată, fără însă a depăşi limitele sistemului uridic roman.

a r'ndul său dreptul pri$at cunoştea trei su"ramuri+ dreptulci$il, al ginţilor şi dreptul natural.Dreptul ci$il#ius ci ile$este dreptul poporului roman care iniţialfusese politiceşte organizat în cadrul cetăţii (ci itas! oma. Aplicatnumai romanilor, dreptul ci$il era în epoca $ec e e%clusi$ roman, dspre finele repu"licii, odată cu dez$oltarea producţiei şi a sc im"ulude mărfuri, c'nd tranzacţiile comerciale dintre romani şi străini(peregrini! de$in tot mai numeroase, o parte din dispoziţiile dreptuluici$il de$in aplica"ile şi străinilor, su" denumirea de dreptul ginţilor (iusgentiu"!.

Drept al unei cetăţi în care predomina iniţial producţia naturală,ius ci ile era un drept rigid şi formalist, dar, spre finele repu"licii,ne$oile unei societăţi în plină dez$oltare economică i&au impumodificări structurale, spre a&l face aplica"il noilor cerinţe ale $ieţAdaptarea a fost făcută de către pretori care, călăuziţi de principiileec ităţii, au completat şi ameliorat regulile dreptului ci$il, făurin

adesea norme uridice noi, cunoscute su" numele de drept pretorian#ius praetoriu"$%Acest „dualism , drept ci$il & drept pretorian, constituind una d

caracteristicile dreptului roman, a însemnat în final "iruinţa dreptulupretorian, do$edind că ceea ce este mai aproape de cerinţele $ieţii în$inge în $irtutea unei elementare legităţi.

Fltima ramură a dreptului pri$at o constituie dreptul natural#iusnaturale$!care în concepţia romană era un drept comun tuturor$ieţuitoarelor, sădit fiind de natura mamă în conştiinţa oamenilor şi îinstinctele celorlalte $ieţuitoare (>!. -deea de drept natural era înrealitate fără multe tangenţe cu dreptul poziti$, "a uneori potri$nicăacestuia. „După dreptul natural & scria uristul Flpian & toţi oamsunt egali #'uo( a( ius naturale attinet! o"nes ho"inesae&uales sunt$(C!+ cu toate acestea, dreptul roman îi considera pescla$i simple lucruri.

14


11/45

-ată de ce ideea unui drept natural „permanent ec ita"il şi util#se"per se&uu" et bonu"! (

15


12/45


13/45


14/45


15/45

nimic comun cu repu"lica romană pentru care luptaseră :rac ii, )atoşi )icero.

#ncep'nd din secolul al --&lea, împăraţii renunţă la această ustificare, pe care odată cu consolidarea poziţiei lor o considerauinutilă, şi caută o altă fundamentare uridică a dreptului lor de alegifera. 7uriştii omei imperiale nu ză"o$esc în a o găsi. 9oporul,spuneau ei, ar fi fost acela care, renunţ'nd la dreptul său su$eran dea legifera, l&a încredinţat împăratului, o dată cu urcarea sa pe tron.

edactate de consiliul imperial#consiliu" principis$!otăr'rile imperiale (constitutiones$ erau de mai multe feluri.

9rimele sunt edictele#e(icta$!adică dispoziţiile generale îndomeniul uridic, administrati$ sau politic.

Frmează instrucţiunile pe care împăratul le adresafuncţionarilor superiori şi mai ales gu$ernatorilor de pro$incii)unoscute su" numele de „mandate#"an(ata!, numărul lor scade în perioada dominatului ca o consecinţă a procesului de unificarepolitico&teritorială a imperiului, ce a dus la egalizarea poziţiei uridipro$inciilor cu aceea a 9eninsulei -talice.

A treia categorie de otăr'ri sunt „decretele#(ecreta$!adicădeciziile udecătoreşti date de împărat în prima instanţă sau în apel*le de$eneau ade$ărate iz$oare de drept numai dacă împăratul,soluţion'nd speţa, acorda deciziei sale $aloarea unei norme generale,aplica"ile în toate cazurile similare3 în acest c ip precedentul udiciimperial se impunea ca o regulă generală, de$enind un „case laJ .

Fltima categorie este aceea a „rescriptelor#rescripta$!adică arăspunsurilor pe care împăratul le dăduse magistraţilor sau părţilor,care&i ceruseră opinia în cazul unor procese mai dificile. *le de$eneaiz$oare de drept în măsura în care sta"ileau reguli uridice noi. #nepoca t'rzie a imperiului ele se reduc la simple „rezoluţii#a(notationes$puse de împărat pe cererile celor interesaţi.

Din ne$oi practice, otăr'rile imperiale au fost str'nse încolecţii, menite să ser$ească de îndrumar instanţelor şi funcţionarilorApărute la început din iniţiati$e pri$ate, ele fac loc altora întocmite d

oficialitate, dintre care cea mai de seamă este colecţia de constituţii19


16/45

cunoscută su" numele de )odul Teodosian#Co(e+Theo(osianus$!intrat în $igoare în ianuarie @ . ucrările acestei colecţii oficiale durat trei ani şi ea cuprinde în ordine cronologică constituţiileimperiale editate între anii @1@ şi @C.

=.>. Ktiinţa dreptului (-urisprudentia!

a începuturile omei, ştiinţa dreptului se reduce lacunoaşterea formulelor de udecată şi a calendarului uridicconsiderate secrete, asemenea cunoştinţe se aflau în m'na pontifilor,

care păstrau aceste „taine pentru patricienii pri$ilegiaţi. De aici lupple"eilor pentru di$ulgarea acestor secrete, care a dus la pu"licareaformulelor de udecată în secolul al -0&lea î.e.n. şi la afişareconcomitentă a calendarului după care urmau să se udece procesele.

Decăderea ni$elului ştiinţific al urisprudenţei romane sereflectă în mod eloc$ent în aşa&zisa „lege a citaţilor , edictată în an

=>, prin care se sta"ilea că în fata instanţelor au putere de legenumai operele uriştilor 9apinian, 9aul, Flpian, Modestin şi :aius,precum şi operele uriştilor citaţi de aceştia. 9artea care aducea înspri inul cauzei sale un număr mai mare de opinii dec't ad$ersarulsău, c'ştiga procesul. olul udecătorului se reducea aşadar la„numărătoarea opiniilor uriştilor, iar soluţionarea cazurilor întemeia pe un mecanism ce e%cludea orice e$aluare şi aprecierecritică3 spiritul creator al urisprudenţei clasice romane dispăruspentru totdeauna.

=.C. )odificarea lui -ustinian

Moştenitor politic,al cezarilor, fascinat de ideea trăiniciei$eşnice a -mperiului oman, -ustinian (B=C&B>B! a $oit să fie ounor mari restaurări+ politice, religioase şi legislati$e, îndreptată sprtrecut, o astfel de politică era sortită, cu toată grandoarea idealuluiurmărit, eşecului.

20


17/45

#n anul B=


18/45

=.


19/45


20/45

lumina a tot ceea ce ec itatea şi "una&credinţă#e+ fi(e bona$impuneau.

@.Ac-iuni ci ile .i pretoriene%Acţiunile ci$ile sancţionauraporturile uridice ce fuseseră recunoscute de dreptul ci$il, pe c'ndcele pretoriene sancţionau unele raporturi noi care, datorităimportanţei lor, necesitau, pentru a a$ea efecte, o consacrare uridică

.Ac-iuni pri ate .i populare%9rimele acţiuni puteau fi intentate deoricine considera că propriul său interes a fost lezat, iar celelalte deorice cetăţean li"er#&ui is a populo$! în $ederea apărării intereselorgenerale ale societăţii scla$agiste (de pildă împotri$a celui cedeteriorase edictul pretorului afişat în for!.

@. . 9rocedura statală

După instaurarea imperiului, împăratul concentrează treptat înm'inile sale prerogati$e tot mai întinse, ustiţia de$enind şi ea uninstrument al dominaţiei imperiale. Alături de cea clasică apare acumprocedura „etatizată în care rolul otăr'tor re$ine organelor de stat.Aplicată concomitent cu procedura clasică, noua procedură o înlocuieşte pe aceasta la finele secolului --- e.n., în mod definiti$.

7udecata nu se mai desfăşoară acum în două faze, ci într&osingură fază, ce a$ea loc înaintea unui funcţionar de stat, înlătur'ndu&se astfel orice urme de ustiţie pri$ată ce mai dăinuiseră în proceduraclasică.

) emarea la udecată de$ine un act al puterii pu"lice.

eclamantul îi adresa udecătorului o cerere de c emare la udecat#litis (enuntiatio$!iar acesta, după înregistrare,o transmitea printr&un funcţionar p'r'tului. Dacă acesta nuse prezenta în instanţă era udecat în lipsă.

7udecata se înc eia cu darea unei sentinţe care, spredeose"ire de procedura clasică, comporta asupra lucrului însuşi (inre" ipsa" !3 persoana care pierdea procesul era o"ligată să&lrestituie de "ună$oie, risc'nd, în caz contrar, să suporte consecinţeleunei e%ecuţii silite organizate de organele statului, în cazul24


21/45

insol$a"ilităţii de"itorii puteau, după udecată, să fie încarceraţi în înc isorile pri$ate ale creditorilor, iar după desfiinţarea acestora, înanul @@< e.n. în cele de stat. Totuşi de"itorii care do$edeau căinsol$a"ilitatea lor se datora unui caz de forţă ma oră şi făceau o„cesiune de "unuri (cessio bonoru"!, adică predau întreaga lora$ere creditorilor, erau scutiţi de pedeapsa cu înc isoare.

CAPITOLUL I*PER1OANELE

.1. )apacitatea uridică a persoanelor

Termenul de persoană, desemn'ndu&l în mod o"işnuit pe omca unitate indisolu"ilă în totalitatea structurilor sale, are pe l'ngă oaccepţiune sociologică (relaţie om&societate! şi una uridică (omul su"iect de drepturi şi o"ligaţii! Aptitudinea omului de a a$ea drepturi şo"ligaţii, de a uca un rol în $iaţa uridică, de a fi, cu alte cu$inte„persoană (termenul deri$ă de la „persona , masca pe care o purtauactorii pe scenă!, se numeşte personalitatea sau capacitatea uridică(de la „caput L cap, partea cea mai semnificati$ă a acti$ităţii omulu

ecunoscută numai oamenilor li"eri, nu şi scla$ilor, consideraţi simplelucruri#res$! capacitatea uridică apare, aşadar, nu ca o calitate cucare fiecare om se naşte, ci ca o suprastructură ce se întemeiază perelaţiile sociale de producţie din respecti$a societate.

Deplina capacitate uridică presupunea e%istenţa a douăcategorii de elemente+ unele de drept, altele de fapt. )ele de drept cerca omul să fie li"er (status libertatis! să fie cetăţean roman#statusci itatis!, şi să nu se găsească în puterea altei persoane (statusfa"iliae!, adică să fie independent#sui iuris!. )ondiţiile de fapt cerca persoana în cauză să ai"ă o anumită $'rstă, o stare mintalănormală şi să fie de se% masculin, deoarece romanii considerau

femeia, în multe pri$inţe, incapa"ilă.25


22/45

.=. i"ertatea

*lement al capacităţii uridice, li"ertatea#status libertatis$ sedo"'ndea prin naştere sau posterior acesteia. Dacă părinţii erau li"erişi copilul se năştea li"er, iar dacă unul din ei era scla$, copilul urmasoarta mamei. Totuşi, dacă aceasta era scla$ă în momentul naşterii,dar a$usese în timpul sarcinii, indiferent pentru c'tă $reme, calitateade femeie li"eră, copilul se năştea li"er, potri$it regulii romane că „uncopil conceput este pri$it ca şi născut, dacă interesele lui o cer , iarinteresele acestuia cereau ca să fie li"er, căci „li"ertatea & după cumafirma uristul 9aul & este un lucru de nepreţuit (libertasinesti"abilis res est! (=B!. 9osterior naşterii, li"ertatea se do"'ndea în principal prin dezro"ire (2"anu"issio3$%

.@. 5cla$ia

#n oma $ec e, în care producţia se desfăşura într&un cadrufamilial, scla$ii, reduşi ca număr, duceau o $iaţă patriar ală,consideraţi fiind ca mem"ri inferiori ai familiei pentru care munceauDupă răz"oaiele duse de oma cuceritoare, odată cu dez$oltareaproducţiei de mărfuri, numărul scla$ilor creşte simţitor, de$enind "az întregii producţii. Duc'nd o $iaţă asemănătoare animalelor de po$ară,adesea s&au răz$rătit, pun'nd uneori în prime die e%istenţa )etăţiie%emplul lui 5partacus este cel mai eloc$ent.

5cla$ putea de$eni cine$a, aşa cum am precizat, prin naştere

sau prin fapte posterioare naşterii. ;dată cu epoca imperială economia scla$agistă intră în declin,iar numărul scla$ilor scade, în primul r'nd datorită răz"oaielordefensi$e ale omei, care nu mai procurau cetăţii mase îndestulătoare de scla$i, şi în al doilea r'nd, datorită cruzimiistăp'nilor care&i isto$eau pe scla$i cu munci grele, îi ucideau pentrucele mai neînsemnat $ini, îi lăsau să fie de$oraţi de fiare, cu ocaziapetrecerilor pri$ate ori pu"lice, sau îi o"ligau să lupte p'nă la moartela ocurile de circ.26


23/45

5cla$ii puteau fi dezro"iţi de către stăp'nii lor din feluriteconsiderente, încep'nd cu cele dezinteresate, mai rare (unele acte derecunoştinţă din partea stăp'nilor pentru credincioasele ser$icii adusede scla$i! şi termin'nd cu cele interesate, mult mai numeroase+ uneoriscla$ii îşi cumpărau eli"erarea cu "anii pe care&i c'ştigaseră dinacti$ităţile speculati$e pe care le îngăduiseră c iar stăp'nii lor, alteoridezro"irea scla$ilor, aduc'nd acestora deplina capacitate, le permiteasă e%ercite di$erse operaţiuni lucrati$e ce urmau să aducă profituri şfostuluilorstăp'n, numit după dezro"ire „patron (patronus!.

5ocietatea romană urmărea să&şi asigure c't mai multeinstrumente de ac iziţie, pentru a garanta o continuă înflorireeconomică. Aşa se e%plică apariţia în di$erse etape de dez$oltare astatului roman a unor categorii de persoane care, deşi teoretic erauli"ere, în fapt a$eau o situaţie apropiată de aceea a scla$ilor.

. . 4amilia romană

4amilia romană, organizată pe "aze monogamice, se a%a în urul puterii şefului de familie#pater fa"ilias$a cărui autoritate eraunică şi nelimitată. „Keful familiei & spunea uristul Flpian & se numacela care e%ercita dominaţia în familie#pater fa"ilias appellatur&ui 4n (o"o (o"iniu" habet$(@?!, iar termenul de familie#fa"illia!(o"us$! precizează acelaşi urist, „se referă şi la "unuri şi lapersoane#et 4n res et 4n personas (e(ucitur$(@1!. Autoritatea pecare stră$ec ile cutume romane o recunoşteau şefului de familie

purta diferite denumiri+"anus („m'nă , ca sim"ol al forţei fizice! dacăse e%ercita asupra soţiei,patria potestas, c'nd se referea la „putereapărintească ,(o"enica potestas („puterea stăp'nului !3 c'nd era$or"a de scla$i şi „dominium , c'nd se referea la „proprietatea saasupra lucrurilor.

27


24/45


25/45

ci$ilă cu aceasta din urmă, iar între mamă şi copil nu puteau e%istalegături de rudenie ci$ilă, deoarece o astfel de rudenie se transmiteanumai prin "ăr"aţi, şi nu prin femei. #n ade$ăr, numai "ăr"aţii, încalitatea lor de şefi de familie#pater fa"ilias$!puteau e%ercitaautoritatea în familie, iar temeiul rudeniei ci$ile îl forma tocmai acegen de putere.

.


26/45

de "unuri (uni ersitates reru"!, cum s'nt sta"ilimentele createpentru a utorarea săracilor, pentru educarea şi întreţinerea orfanilor,pentru îngri irea "olna$ilor, aşezămintele religioase etc. Asemenea„fundaţii do"'ndesc deplină capacitate uridică în $remea împăratulu-ustinian.

CAPITOLUL *DREPTURILE REALE

B.1. ucrurile

#n terminologia romană, lucrurile#res$ sunt tot ce e%istă înnatură, iar "unurile#bona! acele lucruri care cad su" incidenţa unuiraport uridic. )u alte cu$inte, un fond de teren este un lucru, dar înmăsura în care acesta de$enea o"iect al dreptului de proprietate sauelement al unei succesiuni este pri$it ca un "un. eglementările uridice referitoare la "unuri depind de unele trăsături ale lucrurilor cderi$ă fie din structura acestora, fie din unele e$aluări sociale asupralor. De aceea, di$iziunile lucrurilor cuprind implicit şi pe aceea a"unurilor, deoarece aproape orice lucru poate de$eni, în anumitecondiţii, un "un.

B.=. 9roprietatea şi posesiunea

9recedată de proprietatea colecti$ă şicea familială,proprietatea ro"an/ cunoaşte, în perioada de formare a statului,două forme+public/ .i pri at/.

2ăscută odată cu răz"oaiele romane de cucerire,proprietateapublic/ a$ea ca o"iect fie scla$ii capturaţi, fie păm'ntul cotropit de laduşmani (ager publicus$5din acest fond, o treime era $'ndutăcetăţenilor, o alta împărţită $eteranilor şi a treia era dată pe o sumămică patricienilor. 9ăturile sărace fiind îndepărtate de la asemenea30


27/45

arendări s&au răsculat adesea, mişcările lor re$endicati$e a ung'nd laapogeu su" fraţii :racc i3 rezultatele au fost însă neînsemnate.

A% Mo(uri (e (ob6n(ire a propriet/-ii (up/ (reptul natural )el mai $ec i mod de do"'ndire a proprietăţii după dreptul

natural este ocupaţia#occupatio$!adică luare în posesiune, cuintenţia de a de$eni proprietar#ani"o (o"ini$a unui lucru ce nuaparţine nimănui#res nullius$!cum sunt produsele marii (peşte,perle, etc!, animale săl"atice#forrae bestiae$!$'natul, prada derăz"oi#res hostiles$!lucrurile a"andonate de stăp'n, etc.

Fn alt mod este tradiţia#tra(itio$ce constă în simpla

transmitere, în temeiul unui act uridic, a unui lucru de către opersoană (alienator$ către o alta#(ob6n(itor!, în $ederea transferăriiproprietăţii respecti$ului lucru de la alienator la do"'nditor.

Al treilea mod de do"'ndire a proprietăţii după dreptul naturaleste accesiunea (accessio!3 ea consta în întruparea unui lucrusecundar (accesoriu! în altul principal, de aşa manieră înc't primulde$ine parte integrantă a celui de&al doilea, şi în consecinţăproprietarul "unului principal de$ine proprietarul întregului astferealizat.

Fn alt mod de do"'ndire a proprietăţii îl constituia confuziunea#confusio!, ce consta în unirea su" forma unei mase unice, a maimultor lucruri, fie lic ide (ulei, $in, metale topite, etc.!, şi amestec(commi%tio! în cazul lucrurilor solide (gr'u, animale de turmă, etc.care aparţineau unor proprietari diferiţi.

9rintre modurile de do"'ndire a proprietăţii după dreptul

natural figurează şi specificarea ce are loc c'nd cine$a creează unlucru nou#no a species$dintr&un material străin, cum este cazulcelui care confecţionează un inel din aurul ce aparţine unui terţ sau o"arcă din materialul lemnos al altei persoane.

#n fine, fructele puteau fi do"'ndite după moduri specifice,caracteristice dreptului natural.

7% Mo(uri (e (ob6n(ire a propriet/-ii (up/ (reptul ci il)el mai $ec i mod de do"'ndire a proprietăţii după dreptul ci$il

era mancipaţiunea#"ancipatio$!procedură prin care, iniţial şeful31


28/45

familiei transfera unui terţ puterea#"ancipiu"$asupra unei persoane(soţie, copii, etc.! sau asupra unui "un (scla$i, animale, etc.!, însc im"ul unei cantităţi de metal ce uca rol de monedă.

Fn al doilea mi loc de do"'ndire a proprietăţii consta într&unproces ficti$ (in iure cessio!, pe care persoana, ce urmărea sădo"'ndească un lucru, îl intenta împotri$a celui de la care $oia să&ldo"'ndească, pretinz'nd că respecti$ul lucru este al său.

#n fine, al treilea şi ultimul mod de do"'ndire a proprietăţii dupădreptul ci$il este uzucapiunea, care, după definiţia lui Flpian, „estedo"'ndirea proprietăţii printr&o posesiune prelungită de un an sau doiani3 un an pentru lucrurile mo"ile, doi ani pentru imo"ile#usucapioest aute" (o"inii a(eptio per continuatione"possessionis anni

el bienii5 reru" "obiliu" anni! i"obiliu" bienni! (B !.

B.@. Drepturile reale asupra lucrurilor altuia

Dreptul de proprietate conferă titularului anumite prerogati$e+de a se folosi de lucru#ius uten(i$!de a&i culege roadele#iusfruen(i$şi de a dispune de el#ius abuten(i$%5unt cazuri însă in careunele din aceste prerogati$e#ius uten(i .i ius fruen(i$sunt încredinţate altor persoane dec't proprietarul. #n asemenea situaţii sespune că proprietatea este gre$ată de o2ser itute3 #ser itus$!iarpersoana care e%ercită asemenea prerogati$e asupra "unului altuiaeste, după e%presia glosatorilor, titularul „unui drept asupra lucrulustrăin#ius 4n re aliena$%

5er$ituţile constituite în interesul unei persoane determinate(de e%emplu un uzufruct! se intitulează ser$ituţi personale#ser itutespersonaru"$!iar cele care gre$ează un fond în folosul altuia & şiindirect ser$esc interesele titularului acestui din urmă fond & suncunoscute su" denumirea deser itu-i reale saupre(iale #ser itutesreru" seu prae(ioru"$%

32


29/45

CAPITOLUL *IO7LI8A9IILE

>.1. 2oţiunea de o"ligaţie

Obliga-ia este un raport :uri(ic 4n te"eiul c/ruia opersoan/ nu"it/ cre(itor poate cere o anu"it/ presta-ie unei alte

persoane nu"it/ (ebitor5 acesta! refu;6n( s/ e+ecute presta-ia!poate fi constr6ns pe cale :u(iciar/ la e+ecutare%

>.=. *lementele o"ligaţiei

ezultă din lectura celor două definiţii de mai sus că o o"ligaţieeste alcătuită din următoarele elemente+

a! subiec-ii, adică cre(itorul (creditor, reus credendi! şi(ebitorul(de"itor, reus de"endi!.

9rimul, su"iectul acti$ al o"ligaţiei, poate constr'nge pe cel deal doilea, su"iectul pasi$ al o"ligaţiei, să&şi îndeplinească prestaţia lcare este îndatorat.

"! Al doilea element îl constituieobiectul obliga-iei, adicăprestaţiunea pe care tre"uie s&o îndeplinească de"itorul.

c! #n fine al treilea element şi cel mai caracteristic îl constituie

constr'ngerea, adică sancţiunea udiciară ce lo$eşte pe de"itor încazul nee%ecutării. 5ancţiunea $a fi cerută de creditorul nesatisfăcutcare are la îndem'nă, în $ederea realizării dreptului său de creanţă(ius in personam),o acţiune personală (in personam!.

33


30/45

>.@. -z$oarele o"ligaţiilor

A% În epoca clasic/9rin noţiunea de iz$or al o"ligaţiei se înţelege un act uridic sauun fapt care dă naştere unei o"ligaţii. #n epoca $ec e a dreptului roman iz$oarele o"ligaţiilor constau

în contracte şi (elicte3 contractele erau rare în această perioadă,deoarece producţia mem"rilor familiei acoperea aproape toate ne$oilemateriale ale acesteia. a r'ndul lor delictele dădeau naştere, înmăsura în care răz"unarea pri$ată a fost înlocuită prin compoziţia$oluntară şi, natural după apariţia o"ligaţiei contractuale, unei o"ligaţide despăgu"ire din partea delinc$entului în fa$oarea $ictimei.

7% În (reptul ro"ano0bi;antin #n epoca lui -ustinian $ec ile clasificări cu pri$ire la iz$oarel

o"ligaţiilor s&au do$edit a fi neîndestulătoare, datorită dez$oltării tmai comple%e a $ieţii sociale. 9e de altă parte tendinţele desistematizare s&au accentuat în domeniul dreptului su" influenţafilozofiei greceşti şi a spiritului speculati$ grec ce pătrundeau, tot maad'nc, în teoriile şi construcţiile uridice.

Institu-iile lui Iustinian ne fac cunoscută o di$iziunec$adripartită a iz$oarelor o"ligaţiilor+ contractele, delictelec$asicontractele şi c$asidelictele.

Aceste două din urmă categorii cuprind actele şi faptele uridicece anterior intrau în acelevariae causarum figuraeşi care prezent'ndasemănări formale cucontractele .i (elictele, au fost numite

c asicontracte .i c asi(elicte.

34


31/45

CAPITOLUL *IICONTRACTELE

C.1. Dez$oltarea dreptului contractual roman

#n perioada cea mai $ec e a dreptului romancontractul era ocon en-ie a c/rei obligati itate re;ulta (in for"alit/-ile .isole"nit/-ile efectuate cu oca;ia 4ncheierii lui. *lementul esenţial,cu alte cu$inte, al contractului nu îl constituia acordul de $oinţă, celementele formale cerute pentru întocmirea lui.

C.=. *lementele esenţiale ale contractului

#n afară de condiţiile de $aliditate caracteristice fiecărui contrac în parte e%istă anumite elemente comune oricărui contract. Acesteelemente numite esenţiale sunt+consi"-/"6ntul! capacitatea .iobiectul. #n anumite cazuri apare ca element esenţial şicau;a%

CAPITOLUL *IIICONTRACTELE


32/45


33/45

CAPITOLUL I=CONTRACTELE REALE

.1. )onsideraţii generale

)ontractele reale sunt acele contracte care necesită pentru înc eierea lor un element material şi unul intenţional. *lementulmaterial constă în remiterea materială a lucrului(re, cum spuneauromanii!, iar cel intenţional în con$enţia de restituire a lucrului remi4ără a necesita forme solemne, scrise sau orale, contractul realcapătă $aloare uridică numai prin realizarea acestor două elemente.

Aceste contracte neformale au luat naştere după ce, în urmacuceririlor omei, comerţul, care începuse a se dez$olta, a$ea ne$oiede forme uridice tot mai simple şi mai mlădioase.

)ontractele reale erau următoarele+mutuum, fiducia,depozitul,comodatul şi ga ul.

.=. MutuumEste 4"pru"utul (e consu"a-ie .i const/ 4n transferul

propriet/-ii unei su"e (e bani sau a unei cantit/-i (e lucrurifungibile (e c/tre cre(itor (ebitorului cu 4n(atorirea (in parteaacestuia (in ur"/ (e a restitui celui (int6i o cantitate egal/ (elucruri (e acela.i gen .i calitate%

.@. 4iducia


34/45

. . )omodatul

)omodatul(utendum dare)este contractul prin care o persoanănumită comodant dă cu împrumut, în mod gratuit, unei alte persoane,numită comodatar, un lucru în folosinţă(rem utendam dare) cuo"ligaţia acesteia de a&l restitui posterior.

.B. Depozitul

Depozitul(depositum) este contractul prin care o persoană

numită deponent, dă în păstrare unei alte persoane, numite depozitar,un lucru cu îndatorirea din partea acesteia de a&l restitui la cerere.

.>. :a ul

:a ul (pignus). )u$'ntul pignus poate indica orice garanţiereală, dar, în special, este folosit pentru a desemna contractul real

prin care un de"itor remite creditorului său, în $ederea garantării uneicreanţe, posesiunea lucrului. ;"iectul ga ului, lucru mo"il sau imo"il$a fi păstrat de creditor p'nă la ac itarea datoriei.

CAPITOLUL =CONTRACTELE CON1EN1UALE

1?.1. )onsideraţii generale

)ontractele consensuale se înc eie prin simplul consimţăm'ntal părţilor, fără nici o altă formalitate $er"ală sau scriptică. )reate petăr'mul dreptului ginţilor(ius gentium)spre a se da eficacitate uridicămultiplelor con$enţii comerciale pe care romanii le înc eiau cu

peregrinii, contractele consensuale sunt contracte sinalagmaticeperfecte, deoarece creează o"ligaţii în sarcina am"elor părţi şi38


35/45

totodată de "ună&credinţă, întruc't udecătorul are dreptul, în cazuunui conflict între părţi, să interpreteze aceste con$enţii înconformitate cu principiile de ec itate şi de "ună&credinţă.

Contractele consensuale sunt în număr de patru+ $'nzarea&cumpărarea, locaţiunea, societatea şi mandatul.

1?.=. 0'nzarea&cumpărarea

0'nzarea&cumpărarea(emptio-venditio) este un contractconsensual în temeiul căruia o persoană numită $'nzător se o"ligă să

transmită alteia, numită cumpărător, posesiunea liniştită şi trainică aunui lucru(merx) în sc im"ul unei sume de "ani numită preţ(pretium).

1?.@. ocaţiunea

ocaţiunea(locatio conductio)este contractul consensual princare o persoană se o"ligă faţă de o alta să&i procure acesteiafolosinţa $remelnică a unui lucru sau ser$iciile sale sau să&i e%ecuteanumită lucrare în sc im"ul unei sume de "ani numitămerces.

1?. . 5ocietatea

5ocietatea(societas) este un contract consensual în temeiulcăruia două sau mai multe persoane se o"ligă să pună ce$a în comun în $ederea o"ţinerii unui profit. Aportul poate fi deose"it at't calitati$(unii pun în comun munca lor, alţii o sumă de "ani etc.! c't şi cantitati$(unii $or presta o muncă mai grea sau $or depune un capital maimare. iar alţii o muncă mai uşoară sau o sumă mai mică!.

39


36/45

1?.B. Mandatul

Mandatul este contractul consensual prin care o persoanănumită mandante(mandator) însărcinează pe o alta numită mandatar(procurator)să iacă ce$a gratuit în interesul său, adică a mandantelui.

CAPITOLUL =ICONTRACTELE NENUMITE

11.1. 2aşterea şi denumirea acestor contracte

)ontractele analizate p'nă acum şi anume+ contracteleformale, reale şi consensuale au constituit multă $reme singureleforme contractuale recunoscute de ordinea uridică romană. )u altecu$inte o con$enţie, un pact, nu putea a$ea eficacitate uridică dec'tdacă se integra în una din aceste categorii contractuale recunoscutede dreptul o"iecti$.

11.=. )ategoriile contractelor nenumite

)ategoriile contractelor nenumite sunt, după un te%t interpolatal lui 9aul, următoarele+

1.Do ut des (dau, ca să&mi dai!, cum este cazul sc im"ului.

=% Do ut facias (dau, ca să&mi faci!+ îţi dau un scla$, ca să&mipictezi un ta"[email protected] ut des (fac ca să&mi dai!+ dezro"esc un scla$, ca să&

mi dai un altul în locul lui..Eacio ut facias (fac, ca să&mi faci!, cum este cazul a doi

constructori de imo"ile ce se o"ligă reciproc să&şi ridice unul altuidouă case în două oraşe diferite.

40


37/45

11.@. 5ancţiunea contractelor nenumite

5ancţiunea contractelor nenumite este în dreptul lui -ustinian oactio praescriptis verbis prin care partea ce şi&a e%ecutat prestaţiasa poate cere contraprestaţia ce i se cu$ine.

9ri$ită în dreptul "izantin ca o acţiune generală(genikeagoge) ea putea fi folosită, su" di$erse denumiri,( actio incer!icivilis incer!i in factum civilis etc.! la cele mai $ariate situaţii.

#n fine, partea ce şi&a e%ecutat prestaţia putea, dacă cealaltăparte nu şi&a e%ecutat&o pe a sa, să ceară restituirea propriei presta(printr&ocondictio causa data causa non secuta !, ceea ce putea săfacă şi dacă şi&a sc im"at părerea şi $oia să se dezică de la contract(printr&ocondictio propter poenitentiam ) înainte ca partea cealaltăsă fi a$ut răgazul de a&şi fi e%ecutat prestaţia sa.

CAPITOLUL =II

PACTELE ÎNT>RITE CU AC9IUNI ?I O7LI8A9IIN>1CUTE DIN DELICTE

1=.1. 9actele întărite cu acţiuni (pacta $estita!

Deşi iniţial simplele acorduri de $oinţă, adicăpactele #pacta!,nu a$eau efecte uridice, totuşi unele din ele au căpătat, datorită

importanţei pe care o prezentau în $iaţa economică, o recunoaşteretreptată a $ala"ilităţii lor, fie pe cale doctrinară, fie pretoriană, fielegislati$ă.

1=.=. ;"ligaţii născute din delicte

1. Delictul (delictum! este o faptă dăunătoare sancţionată dedreptul ci$il sau pretorian, care încălca fie interesele generale alesocietăţii (pu"licum!, fie pe cele indi$iduale (pri$atum!. Delictel

41


38/45

pu"lice, udecate de instanţe speciale, erau pedepsite mai gra$ (e%ilmoarte, etc.! pe c'nd cele pri$ate erau sancţionate de instanţele dedrept comun, fiind sancţionate în principiu cuamenzi (poenae!.

CAPITOLUL =IIIO7LI8A9II N>1CUTE

2DIN DI


39/45

#m"ogăţirea fără cauză a$ea loc c'nd cine$a do"'ndea fără un ust temei (sine causa!, în detrimentul altei persoane, un profitoarecare. Apărut încă din epoca ar aică, principiul capătă o formularegenerală în epoca clasică, într&o lucrare a uristului 9omponius disecolul al --&lea3 „în conformitate cu dreptul natural & scria el & nuec ita"il ca cine$a să se îm"ogăţească pe nedrept in dauna altuia(iure naturae aeGuum est neminem cum alterius detrimento et iniuriafieri locupletiorem! (>1!.

CAPITOLUL =I*R>1PUNDEREA CONTRACTUAL>

1 .1. Daunele interese

Dacă de"itorul refuza să e%ecute prestaţia la care s&a îndatoratfaţă de creditor sau şi&o e%ecuta în mod necorespunzător sau cu înt'rziere, creditorul se putea adresa instanţelor udiciare pentru ao"ţine satisfacţia necesară. Aceasta consta într&o despăgu"ire"ănească numită „daune&interese . #n epoca ar aică, ele reprezentau$aloarea materială a prestaţiei sau, cum spun te%tele, se reduceau la„preţuirea dreaptă a lucrului# era rei aesti"atio$(>=!, sau la„ade$ăratul preţ al lucrului# eru" rei pretiu"$(>@!.

1 .=. 4orţa ma oră şi cazul fortuit


40/45

Ca;ul fortuit consta în e$enimente care, surprinz'nd diligentagospodarului o"işnuit (fuga unui scla$, un furt, etc.!, puteau fi totuşe$itate prin măsuri e%cepţionale, dar normale.

)u toate acestea, de"itorul răm'nea mai departe răspunzător#perpetuari obligatione"! (>C! şi în ipotezele de mai sus, dacă nu şi&a e%ecutat prestaţia dintr&o $ină imputa"ilă lui (culpă, dolpunerea în înt'rziere!.

1 .@. )ulpa şi dolul

Culpa #culpa! era considerată o negli enţă, o greşealănescuza"ilă în e%ecutarea unei o"ligaţii, iar(olul! o $ină intenţionată(sciens pru(ens&ue!, pe care de"itorul o manifesta în înc eiereasau e%ecutarea unui act uridic. #n epoca lui -ustinian, culpa era ddouă feluri+ „uşoară#le is! şi „mare (gra is! lata!. 9rima consta într&o simplă negli enţă, iar cea de&a doua într&o greşeală at't degrosolană înc't era asimilată cu dolul.

1 . . 9unerea în înt'rziere

A treia $ină imputa"ilă de"itorului estepunerea 4n 4nt6r;iere#"ora$5 pentru e%istenta ei se cereau trei condiţii+ creanţa să fiee%igi"ilă, creditorul să&l fi somat pe de"itor să plătească#interpellatio! şi acesta să fi refuzat să se conformeze. De"itorul pus în înt'rziere suporta riscurile lucrului, fiind o"ligat să plătească daune&

interese c iar dacă lucrul pierea prin caz fortuit sau forţă ma orăDacă de"itorul sau c iar un terţ oferea creditorului prestaţia datorată,cu e$entuale despăgu"iri pentru neplata la termen, punerea în înt'rziere a de"itorului lua sf'rşit ("ora purgatur$%

44


41/45

1 .B. ;"ligaţiile naturale

Deşi orice o"ligaţie presupune o acţiune prin care creditorulpoate pretinde plata, totuşi e%istau unele o"ligaţii imperfecte, numitşi naturale, care, fiind lipsite de acţiuni, nu erau e%igi"ile. )u toateacestea, dacă de"itorul plătea, nu putea cere restituirea plăţii făcute.Aşa erau, de pildă, o"ligaţiile contractate de către scla$i, pe care dacăaceştia le e%ecutau după eli"erarea din scla$ie, nu puteau cererestituirea lor pe considerentul că, în momentul în care ei aucontractat, nu a$eau capacitatea de a se o"liga.

CAPITOLUL =*I1TIN8EREA O7LI8A9IILOR

1>.1. )onsideraţii generale

;"ligaţia este destinată, prin finalitatea ei, să se stingă prine%ecutare, deoarece numai astfel creditorul do"'ndeşte un profit dincreanţă, iar de"itorul îşi recapătă li"ertatea a$ută anterior înc eieriio"ligaţiei.

45


42/45

1>.=. 5tingerea o"ligaţiilor după dreptul ci$il

A% Plata7% No a-iuneaC% Confu;iunea

1>.@. 5tingerea o"ligaţiilor după dreptul pretorian

A% Co"pensa-ia

7% Prescrip-ia liberatorie

CAPITOLUL =*IICE1IUNEA DE CREAN9>

A$'nd iniţial un caracter strict personal şi fiind concepută ca olegătură e%clusi$ă intre creditor şi de"itor, o"ligaţia nu putea f înstrăinată de către creditor. 5pre finele repu"licii, însă, odată cudez$oltarea sc im"urilor comerciale şi a circulaţiei "ăneşti, o"ligaţiade$ine, ca şi proprietatea, un element al patrimoniului şi, înconsecinţă, poate face o"iectul unor acte uridice cu titlu oneros saugratuit+ $'nzări&cumpărări, donaţii, etc. Transferul unei creanţe dcătre creditor prin acte între $ii se numeşte cesiune de creanţă.

CAPITOLUL =*IIIMODALIT>9ILE O7LI8A9IILOR

46


43/45

1


44/45

CAPITOLUL =I=8ARAN9IILE

1 .1. :eneralităţi

aporturi uridice accesorii faţă de o o"ligaţia principală,garanţiile urmăresc să&l asigure pe creditor că $a fi despăgu"it ine$entualitatea în care de"itorul, de$enind insol$a"il, nu&şi $a puteaonora datoria. Dacă o asemenea răspundere şi&o asuma o persoană,garanţia era personală#obligatio personae$!iar dacă garanţia consta într&un "un din care creditorul se putea satisface, se a$ea de&a facecu una reală (obligatio rei$%

1 .=. :aranţiile personale şi reale

)ele mai $ec i garanţii au fostpersonale, deoarece însocietatea romană din primele secole, în care domina încă ideea desolidaritate familială şi locală, anga amentele personale („cu$'ntudat ! erau socotite cele mai puternice c ezăşii pentru asigurarea îndeplinirii o"ligaţiilor asumate. Treptat însă, odată cu dez$oltarea şe%tinderea legăturilor comerciale pe arii tot mai largi, cao consecinţăa lărgirii fruntariilor omei, solidaritatea locală de tip familial tinde dispară, ceea ce a dus la decăderea garanţiilor personale. Datorităacestui fapt, ele cedează locul celorreale, mai sigure totodată

datorită, a$anta ului pe care&l a$eau+ uşurinţa cu care creditorii puteau despăgu"i din "unul ce le fusese afectat drept garanţie.

48


45/45

CAPITOLUL ==1UCCE1IUNILE

=?.1. 5uccesiunea legală

a. #n conformitate cu dispoziţiile normelor $ec iului drept ci$ înscrise în egea celor /-- ta"le, moştenitorii erau împărţiţi în maimulte clase#or(ines$!potri$it criteriului rudeniei ci$ile ce rezulta dinapartenenţa la un grup suspus puterii capului de familie.

=?.=. 5uccesiunea testamentară

a. Testamentul era un act de ultimă $oinţă (mentis contestatio!(C

Documents

Manual de Drept Privat Roman