Manual+Politici+Contabile+ +Var+1

MANUAL DE POLITICI CONTABILE

CUPRINSCUPRINS................................................................................................................................................................1CAPITOLUL I. INFORMAŢII GENERALE........................................................................................................3

1.1. OBIECTIV.......................................................................................................................................................31.2. POLITICI CONTABILE.....................................................................................................................................31.3. CADRUL GENERAL DE RAPORTARE.............................................................................................................5

1.3.1. Organizarea şi conducerea contabilităţii.....................................................................................................51.3.2. Registrele de contabilitate.........................................................................................................................51.3.3. Situaţiile financiare anuale........................................................................................................................6

1.4. PRINCIPII CONTABILE...................................................................................................................................71.5. REGULI GENERALE DE EVALUARE...............................................................................................................8

1.5.1. Evaluarea la data intrării în societate..........................................................................................................81.5.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii....................................................................................................................81.5.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar...................................................................................................81.5.4. Evaluarea la data ieşirii din entitate................................................................................................................91.6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANŢULUI.............................................................................................91.7. CORECTAREA ERORILOR CONTABILE........................................................................................................101.8. PĂRŢILE AFILIATE.......................................................................................................................................10

CAPITOLUL II. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE..................................................................112.1. GENERALITĂŢI............................................................................................................................................112.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE..................................................................12

2.2.1. Clasificări, definiţii..................................................................................................................................122.2.2. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială..........................................................................................................132.2.3. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale.................................................................................................142.2.4. Amortizarea imobilizărilor necorporale......................................................................................................142.2.5. Cedarea................................................................................................................................................142.2.6. Evaluarea la data bilanţului.....................................................................................................................152.2.7. Prezentarea informaţiilor........................................................................................................................15

2.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE.......................................................................152.3.1. Definiţii, clasificări..................................................................................................................................152.3.2. Recunoaşterea iniţială............................................................................................................................152.3.3. Evaluarea iniţială....................................................................................................................................162.3.4. Cheltuieli ulterioare.................................................................................................................................162.3.5. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale.................................................................................................172.3.6. Amortizarea...........................................................................................................................................172.3.7. Cedarea şi casarea................................................................................................................................182.3.8. Deprecierea...........................................................................................................................................182.3.9. Compensaţii de la terţi............................................................................................................................192.3.10. Evaluarea la data bilanţului...................................................................................................................192.3.11. Prezentarea în situaţiile financiare.........................................................................................................192.3.12. Situaţii statistice...................................................................................................................................19

2.4. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE FINANCIARE........................................................................202.4.1. Definiţie, clasificări.................................................................................................................................202.4.2. Evaluarea iniţială....................................................................................................................................202.4.3. Evaluarea la data bilanţului.....................................................................................................................20

2.5. POLITICI CONTABILE PRIVIND LEASING – UL..............................................................................................202.5.1. Definiţii, concepte-cheie..........................................................................................................................20

CAPITOLUL III. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE CIRCULANTE.................................................................213.1. GENERALITĂŢI............................................................................................................................................213.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND STOCURILE.................................................................................................22

3.2.1. Definiţie, clasificări.................................................................................................................................223.2.2. Evaluarea stocurilor................................................................................................................................243.2.3. Costul stocurilor.....................................................................................................................................243.2.4. Valoarea realizabilă netă........................................................................................................................26


3.2.5. Recunoaşterea drept cheltuială...............................................................................................................263.2.6 Prevederi privind calculaţia costurilor........................................................................................................273.2.7. Prezentarea informaţiilor.........................................................................................................................28

3.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND CREANŢELE................................................................................................283.3.1. Definiţii şi clasificări................................................................................................................................283.3.2. Evaluarea creanţelor..............................................................................................................................293.3.3. Garantarea, cesionarea şi factoringul.......................................................................................................29

3.4. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI.......................................................................................................................303.5. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT...................................................................................................................30

CAPITOLUL IV. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN SCURT....................................................304.1. Definiţii, clasificări..........................................................................................................................................304.2. Evaluare.......................................................................................................................................................32

CAPITOLUL V. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN LUNG........................................................325.1. Definiţii, clasificări..........................................................................................................................................325.2. Evaluare.......................................................................................................................................................32

CAPITOLUL VI. POLITICI CONTABILE PRIVIND PROVIZIOANELE............................................................................336.1. Definiţii, concepte-cheie.................................................................................................................................336.2. Recunoaştere................................................................................................................................................336.3. Estimare.......................................................................................................................................................346.4. Prezentare şi descriere..................................................................................................................................34

CAPITOLUL VII. POLITICI CONTABILE PRIVIND SUBVENŢIILE.................................................................................347.1. Definiţii şi concepte-cheie...............................................................................................................................347.2. Subvenţii aferente activelor.............................................................................................................................357.3. Subvenţii aferente veniturilor...........................................................................................................................35

CAPITOLUL VIII. POLITICI CONTABILE PRIVIND CAPITALUL ŞI REZERVELE..........................................................358.1.CAPITAL.......................................................................................................................................................358.2. REZERVE DIN REEVALUARE.......................................................................................................................368.3. ALTE REZERVE............................................................................................................................................36

CAPITOLUL IX. POLITICI CONTABILE PRIVIND VENITURILE, CHELTUIELI, REZULTAT...........................................369.1. VENITURI.....................................................................................................................................................36

9.1.1. Definiţii, clasificări...................................................................................................................................369.1.2. Recunoaşterea veniturilor......................................................................................................................379.1.3. Evaluarea veniturilor..............................................................................................................................38

9.2. CHELTUIELI.................................................................................................................................................389.3. REZULTAT..............................................................................................................................................39

CAPITOLUL X. POLITICI CONTABILE PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE..........................................................................3910.1. Definiţii, concepte-cheie...............................................................................................................................3910.2. Necesitatea prezentării informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate..................................................40

10.3. Prezentare şi descriere............................................................................................................................40CAPITOLUL XI. ANGAJAMENTE ŞI ALTE ELEMENTE EXTRABILANŢIERE...............................................................41

11.1. Definiţii, generalităţi......................................................................................................................................4111.2. Prezentarea informaţiilor...............................................................................................................................42

CAPITOLUL XII. MONOGRAFIE CONTABILA PRIVIND PRINCIPALELE OPERATIUNI EC………….42 12.1.Imobilizari necorporale …………………………………………………………………………..…….42 12.2 Imobilizari corporale …………………………………………………………………………………...43 12.3 Imobilizari financiare …………………………………………………………………………………..45 12.4 Active circulante……………………………………………………………………………..…………45 12.4.1.Stocuri………………………………………………………………………………………...….45 12.4.2 Creante………………………………………………………………………………………..….46 12.4.3 Investitii pe termen scurt ………………………………………………………………………..47 12.4.4 Casa si conturi la banci ………………………………………………………………….............47 12.5 Datorii………………………………………………………………………………………………….48 12.6 Provizioane…………………………………………………………………………………………….51 12.7 Capital si reserve……………………………………………………………………………………….51 12.8 Venituri si cheltuieli……………………………………………………………………………………51


CAPITOLUL I. INFORMAŢII GENERALE

1.1. OBIECTIV

Obiectivul acestui manual de politici contabile este de a stabili politicile, principiile şi tratamentele contabile aplicate de SC ............................ S.R.L., cu sediul in ………………………….., înregistrată la ORC sub nr. ……………………….., CUI ……………………, numită în prezentul manual entitate, în scopul sporirii gradului de relevanţă şi încredere al situaţiilor financiare, precum şi gradului de comparabilitate a acestor situaţii financiare în timp, dar şi cu situaţiile financiare ale altor societăţi.

1.2. POLITICI CONTABILE

Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.Conducerea entităţii a stabilit politicile contabile pentru operaţiunile derulate, descrise în prezentul manual.Aceste politici au fost elaborate având în vedere specificul activităţii şi strategia adoptată de entitate.Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile financiare anuale, a unor informaţii:

a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice;b) credibile, în sensul că:

- reprezintă fidel activele, datoriile, poziţia financiară şi profitul sau pierderea societăţii;- sunt neutre, lipsite de influenţe;- sunt prudente;- sunt complete sub toate aspectele semnificative.

O dată ce politicile contabile ale entităţii au fost stabilite în mod adecvat, este important ca acestea să nu fie modificate în timp. Astfel, se asigură o bază consecventă, de la un an la altul, de raportare a rezultatelor, care vor putea fi comparate cu uşurinţă de către utilizatori. Aceasta înseamnă că orice variaţie a rezultatelor, de la un an la altul, reflectă fluctuaţii reale ale activităţii societăţii, şi nu reprezintă doar influenţa modificărilor contabile. Utilizatorii vor putea, prin urmare, să detecteze tendinţe pe termen lung ale rezultatelor şi fluxurilor de numerar ale societăţii.De aceea, dacă există modificări aduse politicilor contabile, este necesar ca ele să fie evidenţiate în notele explicative, pentru ca utilizatorii să poată analiza: corectitudinea şi necesitatea noii politici contabile; influenţa politicii asupra rezultatelor raportate, aferente perioadei; şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii întreprinderii. Politicile contabile ale entităţii cuprind, dar nu se limitează la următoarele aspecte:

- recunoaşterea veniturilor;- principiile de consolidare;- combinările de întreprinderi;- asocierile în participaţie;- recunoaşterea şi amortizarea activelor corporale şi necorporale;- capitalizarea costurilor îndatorării şi a altor cheltuieli;- contractele de construcţii;- investiţiile în bunuri imobiliare;- instrumentele şi investiţiile financiare;- operaţiunile de leasing;- costurile de cercetare şi dezvoltare;- stocurile;- impozitele, inclusiv impozitele amânate;- provizioanele;- conversia valutară şi acoperirea riscului valutar;- definirea segmentelor de activitate şi a zonelor geografice şi baza de alocare a costurilor pe segmente;- definirea numerarului şi a echivalentelor de numerar;- subvenţiile guvernamentale.

A. Modificări în politicile contabileModificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.


Entitatea trebuie să menţioneze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii societăţii.Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:

a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;

b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.Dacă societatea se află într-una din situaţiile următoare:

- modificarea voluntară într-o politică contabilă are un efect asupra perioadei curente sau asupra oricărei alte perioade anterioare,

- ar fi avut un efect asupra acelei perioade cu excepţia faptului că este imposibil de determinat valoarea ajustării, sau

- ar putea avea un efect asupra acelei perioade cu excepţia faptului că este imposibil de determinat valoarea ajustării, sau

- ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare, atunci, ea va prezenta:

a) natura modificării în politica de contabilitate;b) motivele pentru care aplicarea noii politici contabile oferă informaţii credibile şi mai relevante;c) pentru perioada curentă şi pentru fiecare perioadă anterioară prezentată, în măsura în care este posibil, valoarea

ajustării:- pentru fiecare element afectat al situaţiei financiare;- pentru rezultatele de bază şi diluate pe acţiune (acolo unde e cazul).

d) suma ajustărilor aferente perioadelor de dinaintea celor prezentate în măsura în care este posibil;e) dacă aplicarea retroactivă este imposibilă pentru o anume perioadă anterioară, sau pentru perioade de dinaintea

celor prezentate, circumstanţele care au condus la existenţa acelei condiţii şi o descriere a modului şi a momentului în care modificarea politicii contabile a fost aplicată.

B. Modificări în estimările contabileCa rezultat al incertitudinilor inerente în desfăşurarea activităţilor, multe elemente ale situaţiilor financiare întocmite de entitate nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate. Procesul de estimare implică raţionamente bazate pe cele mai recente informaţii credibile pe care societatea le are la dispoziţie. Se pot solicita, de exemplu, estimări ale:

- clienţilor incerţi;- uzurii morale a stocurilor;- valorii juste a activelor şi datoriilor financiare;- duratei de viaţă utile, precum şi a modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate

în activele amortizabile;- obligaţiilor privind garanţiile.

Utilizarea unor estimări rezonabile reprezintă o parte esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu subminează credibilitatea acestora.O estimare poate necesita o revizuire dacă au loc schimbări privind circumstanţele pe care s-a bazat această estimare sau ca urmare a unor noi informaţii sau experienţe ulterioare. Prin natura ei, revizuirea estimării nu are legătură cu perioadele anterioare şi nu reprezintă corectarea unei erori.O modificare în baza de evaluare aplicată reprezintă o modificare în politica de contabilitate şi nu reprezintă o modificare în estimările contabile. Când este dificil să se distingă între o modificare a politicii contabile şi o modificare a unei estimări contabile, modificarea este tratată ca o modificare a estimării contabile.Efectul unei modificări a unei estimări contabile se va recunoaşte prospectiv prin includerea ei în profitul sau pierderea:

a) perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai respectiva perioadă; saub) perioadei în care are loc modificarea şi a perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect şi asupra

acestora.În măsura în care o modificare în estimările contabile dă naştere la modificări ale activelor şi datoriilor, sau elementelor legate de capitaluri proprii, se va recunoaşte prin ajustarea valorilor contabile a elementelor conexe de active, datorii sau capitaluri proprii în perioada modificării.


1.3. CADRUL GENERAL DE RAPORTARE

1.3.1. Organizarea şi conducerea contabilităţiiEntitatea are obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit Legii contabilităţii 82/1991 republicate, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.Entitatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile.Documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a entităţii sunt situaţiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii entităţii revine administratorului.Entitatea organizează şi conduce contabilitatea în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, care are studii economice superioare şi care răspunde împreună cu personalul din subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii.

→ Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.→ Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile stabilite de reglementările

legale.→ Înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de achiziţie, de producţie sau la

valoarea justă pentru alte intrări decât cele prin achiziţie sau producţie, după caz.→ Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.→ Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în contul capitalului subscris se

reflectă distinct în contabilitate.→ Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe

fiecare persoană fizică sau juridică.→ Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz.→ Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz.→ În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar. Închiderea

conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar.→ Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia.→ Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare

anuale.→ Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve şi

capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

1.3.2. Registrele de contabilitateRegistrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate ale entităţii se efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare lunar.Întrucât societatea utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor, are obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu normele contabile aplicate, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice.


Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de fuziunea, divizarea sau încetarea, potrivit legii, a activităţii entităţii se face pe baza documentelor corespunzătoare întocmite în asemenea situaţii.Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare, precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva societăţii timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop.

1.3.3. Situaţiile financiare anualeDocumentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a entităţii sunt situaţiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de societate.Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni şi coincide cu anul calendaristic.Entitatea aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.Intrucat la data bilanţului, entitatea a depăşit două dintre următoarele trei criterii, denumite criterii de mărime:

- total active: 3 650 000 EUR- cifra de afaceri netă: 7 300 000 EUR- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50,

întocmeşte situaţii financiare anuale care cuprind :- bilanţ;- cont de profit şi pierdere;- situaţia modificărilor capitalului propriu;- situaţia fluxurilor de trezorerie;- note explicative la situaţiile financiare anuale

Notele conţin informaţii în plus faţă de cele prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie. În note se prezintă descrieri narative sau împărţiri ale elementelor prezentate în situaţiile financiare şi informaţii legate de elemente care nu sunt recunoscute în situaţiile financiare.

Pentru situaţiile financiare întocmite potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime menţionate mai sus, se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului anterior celui pentru care se efectueaza inchiderea exercitiului.Întrucât, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului 2005, entitatea se încadrează în criteriile de mărime menţionate mai sus, entitatea întocmeşte situaţii financiare anualecare cuprind:

- bilanţ;- cont de profit şi pierdere;- situaţia modificărilor capitalului propriu;- situaţia fluxurilor de trezorerie.

Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi trebuie însoţite de o declaraţie scrisă a conducerii entităţii prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:

a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;

b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;

c) persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.Situaţiile financiare anuale sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situaţiile financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii.Deoarece societatea organizează contabilitatea în partidă dublă, ea trebuie să publice situaţiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor şi raportul de audit. Acţionarii şi angajaţii entităţii au dreptul să se informeze în legătură cu situaţiile financiare anuale la sediul social al societăţii, fără nici o discriminare.Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani.În caz de încetare a activităţii societăţii, situaţiile financiare anuale, precum şi registrele şi celelalte documente se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, un exemplar al situaţiilor financiare anuale se depune la Oficiul Registrului Comertului, astfel: societatea care aplică reglementări contabile conforme cu directivele europene, în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;


Situaţiile financiare anuale întocmite sunt auditate potrivit legii..

1.4. PRINCIPII CONTABILE

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale ale entităţii se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

1. Principiul continuităţii activităţii. Trebuie să se prezume că societatea îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că societatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii societăţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia societatea nu îşi mai poate continua activitatea.

2. Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.

3. Principiul prudenţei. Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi, în special: poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului; trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiul financiar curent sau al unui exerciţiu

precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia; trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul exerciţiului financiar

curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit.4. Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente

exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Conform acestui principiu,

componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.6. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu

bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.7. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de

venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale societăţii faţă de acelaşi agent economic pot fi afectate cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.

8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai de forma juridică a acestora.

9. Principiul pragului de semnificaţie. Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:

acestea reprezintă o sumă nesemnificativă sau o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel combinate să fie

prezentate separat în notele explicative. Abateri de la principiile contabile generale pot fi efectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.

1.5. REGULI GENERALE DE EVALUARE

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează, în general, pe baza principiului costului de achiziţie sau al costului de producţie.

1.5.1. Evaluarea la data intrării în societateLa data intrării în societate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:

c) la cost de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;d) la cost de producţie – pentru bunurile produse în entitate;e) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării – pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;


f) la valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.În ultimele două cazuri, valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de achiziţie.Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie.Costul de producţie al unui bun cuprinde costul de achiziţie a materiilor prime şi materialelor consumabile şi cheltuielile de producţie direct atribuibile bunului.Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producţiei şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.În costul de producţie poate fi inclusă o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt indirect atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producţie.Următoarele reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, astfel:

- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele normal admise;- cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de

producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;- regiile (cheltuielile) generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final;- costurile de desfacere.

Dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea achiziţiei, construcţiei sau producţiei de active cu ciclu lung de fabricaţie poate fi inclusă în costurile de producţie, în măsura în care aceasta este legată de perioada de producţie. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative. Prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.

1.5.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii

Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit reglementărilor legale şi normelor emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice.

1.5.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar

La încheierea exerciţiului financiar, elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere, printre altele:

a) pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.La fiecare dată a bilanţului:

a) elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele şi depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută) trebuie evaluate şi raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor în valută sau cursul la care au fost raportate în situaţiile financiare anterioare şi cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

b) pentru creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

c) elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei.

d) elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la valoarea justă trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent la data determinării valorilor respective.


Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele / datoriile de primit / de plătit în sume fixe sau determinabile.Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare.

1.5.4. Evaluarea la data ieşirii din entitate

La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.

1.6. EVENIMENTE ULTERIOARE DATEI BILANŢULUI

DefiniţieEvenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.

Pot fi identificate două situaţii:a) entitatea obţine informaţii suplimentare faţă de cele existente la data bilanţului, pentru

evenimente care avuseseră deja loc la data bilanţului. Dacă informaţiile suplimentare conduc la necesitatea înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli, pentru prezentarea unei imagini fidele, trebuie efectuate aceste înregistrări;

b) entitatea obţine informaţii pentru evenimente petrecute ulterior datei situaţiilor financiare, dar a căror prezentare este necesară pentru utilizatorii de informaţii. În această situaţie, informaţiile respective se prezintă în notele explicative, fără efectuarea unor înregistrări în contabilitate.Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului, care trebuie reflectate în situaţiile financiare anuale pot fi următoarele:

- rezolvarea unui litigiu ulterior datei bilanţului impune ajustarea unui provizion deja recunoscut sau recunoaşterea unui nou provizion;

- insolvenţa unui client, înregistrată ulterior datei bilanţului, confirmă că la data bilanţului exista o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, societatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale;

- primirea de informaţii după data bilanţului, care semnalează că un activ a fost depreciat sau că o pierdere anterioară din depreciere trebuie ajustată.( ex. Falimentul unui client care intervine ulterior datei bilanţului, confirmă, de obicei, existenţa unei pierderi la data bilanţului, iar cedarea stocurilor după data bilanţului oferă dovezi (chiar dacă nu întotdeauna concludente ) privind valoarea lor netă realizabilă la data bilanţului;

- determinarea, după data bilanţului, a costului activelor achiziţionate sau determinarea încasărilor din activele cedate la data bilanţului;

- descoperirea fraudelor sau erorilor, după data bilanţului, care arată că situaţiile financiare au fost incorecte la sfârşitul anului , înainte de ajustare.

Un exemplu de eveniment ulterior datei bilanţului pentru care nu se fac ajustări ale situaţiilor financiare anuale este diminuarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.Entitatea trebuie să prezinte data la care situaţiile financiare au fost autorizate pentru publicare, precum şi cine a dat această autorizare. Comunicarea acestei date este foarte importantă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, pentru că ea indică şi faptul că evenimentele ulterioare acestei date nu sunt reflectate în respectivele situaţii financiare.În cazul în care entitatea primeşte, după data bilanţului, informaţii despre circumstanţe care existau la data bilanţului, va trebui să actualizeze prezentarea acestor circumstanţe în situaţiile financiare conform noilor informaţii. În cazul în care evenimentele ulterioare datei bilanţului, care nu necesită ajustare, au o importanţă semnificativă, neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte pe baza acestor situaţii. Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare, ce pot avea o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor de situaţii financiare de a face evaluări sau de a lua decizii sunt:

modificări neobişnuit de mari în preţurile activelor sau în cursurile de schimb valutar; modificări ale ratelor de impozitare sau ale legislaţiei fiscale care au un impact semnificativ asupra creanţelor sau

datoriilor privind impozitul amânat sau pe cel curent (IAS 12); emiterea de garanţii semnificative; combinarea de societăţi (fuziuni/achiziţii) sau înstrăinarea unei filiale importante; anunţarea unui plan de întrerupere a unei activităţi; achiziţionări sau cedări majore de active sau exproprierea de către guvern a unor active importante; distrugerea unei secţii de producţie în urma unui incendiu / cutremur survenit ulterior datei bilanţului; anunţarea sau începerea implementării unei restructurări majore (IAS 37);


tranzacţii importante sau potenţiale cu acţiunile entităţii; începerea unui litigiu major generat în exclusivitate de evenimentele ulterioare datei bilanţului.

Atunci când evenimentele au o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte, societatea trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente:

- natura evenimentului;- o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate fi făcută.

1.7. CORECTAREA ERORILOR CONTABILE

DefiniţieErorile sunt definite ca omisiuni şi alte interpretări greşite ale situaţiilor financiare ale societăţii pentru una sau mai multe perioade, care au fost descoperite în perioada curentă şi care se referă la informaţiile credibile care:(1) au fost disponibile atunci când s-au întocmit situaţiile financiare din perioade anterioare; şi (2) ar putea în mod rezonabil să fi fost obţinute şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acestor situaţii financiare.Este necesar a se face o demarcaţie clară între erori şi modificările estimărilor contabile. După natura lor, estimările sunt aproximaţii care pot avea nevoie de revizuire pe măsură ce informaţiile suplimentare devin cunoscute. O eroare necesită ca informaţiile disponibile, care ar fi trebuit să fie luate în considerare, să fi fost interpretate greşit sau ignorate.Corectarea erorilor constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat.În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate. Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor.În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.

1.8. PĂRŢILE AFILIATE

O relaţie cu părţile afiliate (legate) poate avea un efect asupra poziţiei financiare şi a rezultatelor societăţii. Din acest motiv, entitatea trebuie să îşi definească relaţiile şi tranzacţiile cu părţile afiliate (legate) şi să detalieze prezentarea informaţiilor în situaţiile financiare, acest fapt fiind obligatoriu.Situaţiile financiare ale societăţii trebuie să conţină prezentarea informaţiilor necesare pentru a atrage atenţia asupra posibilităţii ca poziţia financiară şi profitul sau pierderea să fi fost afectate de existenţa părţilor afiliate (legate), precum şi de tranzacţiile şi soldurile cu acestea.Părţile se consideră că sunt afiliate (legate) dacă una dintre părţi are capacitatea fie de a controla cealaltă parte, fie de a exercita o influenţă semnificativă asupra celeilalte părţi în luarea deciziilor financiare şi operaţionale, fie este o asociaţie în participaţiune la care cealaltă este asociată, fie operează în calitate de personal-cheie de conducere al celeilalte părţi.

CAPITOLUL II. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE

2.1. GENERALITĂŢI

Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice pentru entitate pe o perioadă mai mare decât cea acoperită de situaţiile financiare din anul curent.Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Aceste active trebuie capitalizate, iar costurile lor trebuie să fie alocate pe parcursul perioadelor cu beneficii pentru entitate (durata de viaţă utilă).Activele imobilizate sunt clasificate în două categorii :

a) Imobilizări nefinanciare;b) Imobilizări financiare.

a) Imobilizările nefinanciare sunt active funcţionale prin natura lor şi pot fi clasificate în două tipuri de bază: Imobilizările corporale sunt acele active ce au consistenţă fizică şi care sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate sau pentru alte scopuri şi care se aşteaptă să se utilizeze pe parcursul mai multor perioade ; Imobilizări necorporale sunt acele active fără consistenţă fizică şi care sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate sau în scopuri administrative, care sunt identificabile şi sunt controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi de pe urma cărora se aşteaptă beneficii economice viitoare.


b) Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor cu care societatea este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.

În vederea înţelegerii politicilor contabile privind activele imobilizate, trebuie avute în vedere următoarele concepte-cheie:Durata de viaţă utilă. Perioada în care un activ va fi angajat în entitate, fiind măsurată fie prin timpul în care se preconizează a fi folosit, fie prin numărul de unităţi de producţie sau al unor unităţi similare ce se preconizează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv.Costul. Suma plătită în numerar sau echivalente de numerar sau valoarea justă a oricărei contraprestaţii efectuate pentru a achiziţiona sau construi un activ.Valoarea justă. Suma pentru care un activa ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.Valoarea contabilă. Valoarea la care un activ este recunoscut după scăderea amortizării cumulate şi a oricăror pierderi cumulate din depreciereAmortizarea. Alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata sa de viaţă utilă.Valoarea reziduală. Valoarea estimată pe care o entitate o va obţine din cedarea unui active, după scăderea costurilor de cedare estimate (presupunând că activul are deja vechimea şi se găseşte în starea preconizată la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă).Valoarea amortizabilă. Costul unui activ sau altă valoare care a fost substituită costului, minus valoarea reziduală a activului.Unitate generatoare de numerar. Cel mai mic grup identificabil de active, care generează intrări de fluxuri de numerar în urma funcţionării continue, în mare măsură independente de intrările de fluxuri de numerar generate de alte active sau grupuri de active.Costuri aferente cedărilor. Costuri legate în mod direct de cedarea unui activ ; acestea nu includ costurile de finanţare sau cheltuielile cu impozitul pe profit aferente.Costuri cu scoaterea din uz. Costuri aferente dezmembrării unui active şi reamenajării terenului pe care acesta era amplasat şi readucerii oricăror alte active efectate la starea lor iniţială.Pierderea din depreciere. Valoarea cu care valoarea contabilă a unui active depăşeşte valoarea sa recuperabilă.Valoarea recuperabilă. Valoarea cea mai mare dintre preţul net de vânzare al activului şi valoarea sa de utilizare.Valoarea de utilizare. Valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate ce se aşteaptă să fie generate din utilizarea unui activ.Preţ net de vânzare. Suma obţinută din vânzarea unui activ printr-o tranzacţie desfăşurată în condiţii obiective, minus costurile de cedare.

2.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE

2.2.1. Clasificări, definiţiiÎn cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:

cheltuielile de constituire; cheltuielile de dezvoltare; concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile si activele similare, cu excepţia celor create intern

de entitate; fondul comercial: alte imobilizări necorporale; avansuri acordate pentru imobilizări necorporale; imobilizările necorporale în curs de execuţie.

Active de natura cheltuielilor de constituireCheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei entităţi (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii).Cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.Sumele înregistrate la "Cheltuieli de constituire" trebuie explicate în note.

Active de natura cheltuielilor de dezvoltare


Imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării.Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte cinci ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.Exemple de activităţi de dezvoltare sunt: a) proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor şi modelelor;b) proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă;c) proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot care nu este fezabilă din punct de vedere economic pentru producţia pe scară largă;d) proiectarea, construcţia şi testarea unei alternative alese pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.

Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similareConcesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare reprezentând aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport sau costul de achiziţie, după caz. În aceasta situaţie valoarea de aport se asimilează valorii juste.Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune. Amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii, şi nu o valoare amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea, se reflectă cheltuiala reprezentând chiria, fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale. Concesiunea este convenţia unor persoane fizice sau juridice prin care statul cedează, condiţionat şi pe un timp determinat, dreptul de exploatare a unor servicii publice sau anumitor bunuri, în schimbul unor redevenţe.

Fondul comercial Fondul comercial apare, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate.În cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ - ca urmare a achiziţiei de către o entitate a acţiunilor altei entităţi - se au în vedere următoarele prevederi: a) fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani;b) totuşi, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste cinci ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de utilizare economică a activului şi să fie prezentată şi justificată în notele explicative.

Avansuri şi alte imobilizări necorporaleÎn cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte imobilizări necorporale.

Imobilizările necorporale în curs de execuţie Imobilizările necorporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz.

2.2.2. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială Un activ necorporal trebuie recunoscut dacă şi numai dacă:

a) se estimează că beneficiile economice viitoare care sunt atribuibile activului vor fi obţinute de către entitate; şib) costul activului poate fi evaluat în mod fidel.

Un activ necorporal se înregistrează iniţial la costul de achiziţie sau de producţie.Activele necorporale sunt măsurate şi evaluate iniţial la costul lor, cost care este diferenţiat şi are un conţinut diferit în raport cu modalitatea de procurare:

- achiziţie individuală separată;- achiziţie în cadrul proceselor de combinare a întreprinderilor;- obţinere ca subvenţie guvernamentală;- alte intrări neoneroase, producţie proprie.


Achiziţiile separateDacă un activ necorporal este achiziţionat separat, costul acestuia poate fi evaluat cu fidelitate.Costul unei imobilizări necorporale achiziţionate separat este alcătuit din:

- preţul său de achiziţie, inclusiv impozitele şi accizele aferente şi nereturnabile;- orice cost atribuibil direct pregătirii imobilizării pentru utilizarea prevăzută. (exemple de costuri ce pot fi atribuite

direct: costurile cu beneficiile angajaţilor care reies direct din aducerea imobilizării la condiţia sa de lucru; onorariile profesionale ce decurg direct din aducerea imobilizării la condiţia sa de lucru, şi costurile testării funcţionării corespunzătoare a imobilizării).

Orice sconturi comerciale şi rabaturi sunt deduse pentru a ajunge la valoarea de cost. Dacă plata pentru imobilizarea necorporală este amânată peste termenul normal de creditare, costul său este echivalentul preţului în numerar. Diferenţa dintre această sumă şi plăţile totale este recunoscută ca o cheltuială cu dobânda pe perioada creditului. Achiziţia ca parte a combinărilor de întreprinderiCostul unui activ necorporal achiziţionat într-o combinare de întreprinderi de tipul achiziţiei se bazează pe valoarea sa justă la data achiziţiei.Achiziţia prin intermediul unei subvenţii guvernamentaleUn activ necorporal poate fi achiziţionat având ca sursă de finanţare subvenţie guvernamentală. Această situaţie poate apărea atunci când există un transfer sau o alocaţie guvernamentală de active necorporale către o societate, care se poate referi la:

drepturi de aterizare pe aeroport;: licenţe pentru operarea staţiilor de radio sau a staţiilor de televiziune; licenţe de import; cotaţii sau drepturi de acces la alte resurse restricţionate.

Entitatea recunoaşte iniţial activul la valoarea nominală, la care se adaugă orice cheltuială care este direct atribuibilă pregătirii activului în vederea utilizării sale, iar subvenţia se recunoaşte ca un venit amânat.

Recunoaşterea unei cheltuieliCheltuiala cu un element necorporal trebuie să fie recunoscută direct în contul de profit şi pierdere atunci când este efectuată, cu excepţia cazului în care:

face parte din costul unui activ necorporal care întruneşte criteriile de recunoaştere; elementul este achiziţionat în combinări de întreprinderi de tipul unei achiziţii şi nu poate fi recunoscut ca un activ

necorporal. În acest caz, cheltuiala trebuie să facă parte din suma atribuită fondului comercial negativ la achiziţie.Cheltuieli anterioare care nu vor fi recunoscute ca activCheltuiala în cazul unui element necorporal care a fost iniţial recunoscut ca o cheltuială de entitate, în situaţiile financiare ale anului precedent sau în raportările financiare interimare, nu trebuie recunoscută, la o dată ulterioară, ca parte din costul unui activ necorporal.

2.2.3. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale Cheltuielile ulterioare cu un activ necorporal după cumpărare sau finalizarea sa trebuie recunoscute în contul de profit şi pierderi atunci când sunt efectuate, cu excepţia cazului în care:

este probabil că această cheltuială să permită activului să genereze beneficii economice viitoare suplimentare faţă de cele estimate iniţial; şi

această cheltuială poate fi evaluată cu fidelitate şi atribuită activului. Dacă aceste condiţii sunt întrunite, cheltuielile ulterioare trebuie adăugate la costul activului necorporal.

2.2.4. Amortizarea imobilizărilor necorporaleNoţiuni generaleValoarea amortizabilă a unui activ necorporal trebuie să fie alocată pe o bază sistematică de-a lungul celei mai bune estimări a duratei sale de viaţă.Durata de viata stabilita de conducerea societatii pentru imobilizarile necorporale este de 3 ani. Dacă este realizat un control asupra beneficiilor economice viitoare dintr-un activ necorporal prin dreptul de proprietate care a fost garantat pentru o perioadă definită, durat de viaţă utilă a activului necorporal nu trebuie să fie mai mare decât perioada garantată de dreptul de proprietate, cu excepţia cazului în care:

drepturile de proprietate pot fi reînnoite; şi reînnoirea este aproape sigură.

Metoda de amortizare trebuie să reflecte modul în care activul aduce beneficii economice.Revizuirea perioadei de amortizare şi a metodei de amortizare trebuie efectuată cel puţin la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar.


Cheltuielile de constituireEntitatea poate include cheltuielile de constituire la „Active”, caz în care poate imobiliza cheltuielile de constituire. În această situaţie, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate. Cheltuieli de dezvoltareCheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau durata de utilizare, după caz.În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte cinci ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.

2.2.5. CedareaUn activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când nici un beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.Câştigurile sau pierderile care apar o dată cu încetarea utilizării sau ieşirea unui activ necorporal se determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate din cedarea acestuia, şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de profit şi pierdere.

2.2.6. Evaluarea la data bilanţului Un activ necorporal trebuie prezentat în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin amortizarea cumulată şi ajustările cumulate de valoare.

2.2.7. Prezentarea informaţiilorEntitatea va prezenta în situaţiile financiare următoarele informaţii pentru fiecare clasă de imobilizări necorporale: duratele de viaţă utile şi ratele de amortizare utilizate; metodele de amortizare utilizate; valoarea contabilă brută şi orice amortizări acumulate la începutul şi sfârşitul perioadei; o reconciliere a valorii contabile de la începutul şi sfârşitul perioadei, arătând intrările şi

cedările, indicându-le separat pe cele din dezvoltarea internă, pe cele achiziţionate separat şi pe cele achiziţionate prin combinări de întreprinderi.

În cazul în care imobilizările necorporale prezentate în bilanţ cuprind cheltuieli de dezvoltare, în notele explicative trebuie prezentate următoarele informaţii:

perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau urmează să fie amortizată; şi motivele care au determinat recunoaşterea acestora ca active (beneficii economice viitoare)

valoarea imobilizărilor necorporale în curs; fondul comercial achiziţionat de entitate este prezentat în bilanţ la imobilizări necorporale, trebuie precizat în notele explicative perioada de amortizare şi motivele pentru care s-a ales acea perioadă.

2.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

2.3.1. Definiţii, clasificăriImobilizările corporale sunt elemente corporale care

sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate altora sau pentru alte scopuri ; şi

se aşteaptă să se utilizeze pe parcursul mai multor perioade.Imobilizările corporale cuprind :

terenuri; construcţii ; instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii ; mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor ; avansuri acordate pentru imobilizări corporale ; imobilizări corporale în curs de execuţie.


Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii :- terenuri ;- amenajări de terenuri.

În contabilitatea analitică, terenurile se evidenţiază pe grupe : terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii, etc.Instalaţiile tehnice, mijloacele de transport, animalele şi plantaţiile se prezintă pe următoarele categorii distincte :

- echipamente tehnologice ;- aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare ;- mijloace de transport ;- animale şi plantaţii.

Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale se ţine cu ajutorul programului informatic în Registrul mijloacelor fixe, care se reconciliază lunar cu evidenţa contabilă.

2.3.2. Recunoaşterea iniţialăCostul unui element de imobilizări corporale va fi recunoscut ca activ dacă şi numai dacă

a) este posibilă generarea către entitate de beneficii economice viitoare aferente activului ;b) costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Părţile separate şi echipamentul de service sunt înregistrate ca stocuri şi recunoscute în contul de profit şi pierderi atunci când sunt consumate.Entitatea evaluează, conform principiului recunoaşterii, toate costurile imobilizărilor corporale atunci când apar. Aceste costuri includ costurile iniţiale pentru achiziţionarea sau construcţia unor elemente de imobilizări corporale, precum şi costurile care apar ulterior pentru adăugarea, îmbunătăţirea, înlocuirea sau întreţinerea acestora.Entitatea trebuie:- să capitalizeze costurile aferente înlocuirii sau reînnoirii componentelor şi costurile aferente verificărilor majore ;- să înregistreze pe costuri (să amortizeze total) componentele înlocuite sau reînnoite aferente unei verificări precedente;- să înregistreze drept cheltuială costurile zilnice aferente service-ului.Activele care sporesc gradul de siguranţă sau de protecţie a mediului pot fi recunoscute ca imobilizări corporale dacă permit entităţii să crească beneficiile economice viitoare peste beneficiile ce ar fi putut deriva dacă ele nu ar fi fost achiziţionate.

2.3.3. Evaluarea iniţialăUn element al imobilizărilor corporale care este recunoscut va fi evaluat iniţial la costul său.Costul unei imobilizări corporale este format din :

- preţul de cumpărare, incluzând taxele vamale şi taxele nerecuperabile, după deducerea reducerilor comerciale şi a rabaturilor;

- orice costuri direct atribuibile aducerii activului la locaţia şi condiţia necesare pentru ca acesta să poată opera în modul dorit de conducerea entităţii;

- materialele, manopera şi alte costuri direct atribuibile pentru activele construite în regie proprie.Exemple de costuri direct atribuibile:

- costurile cu beneficiile angajaţilor care rezultă direct din construcţia sau achiziţionarea elementului de imobilizări corporale ;

- costuri iniţiale de livrare şi manipulare ;- costurile de instalare şi asamblare ;- costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea încasărilor nete provenite din vânzarea

elementelor produse în timpul testării ;- onorariile profesionale.

Exemple de costuri care nu se includ în costul unei imobilizări corporale:- costurile de deschidere a unei noi instalaţii ;- costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (costuri cu publicitatea, activităţi promoţionale) ;- costuri de dirijare a activităţii într-un nou amplasament ;- costurile administrative şi alte costuri de supraveghere generală ;- pierderile iniţiale de exploatare, angajate înainte ca bunul să ajungă la performanţa prevăzută;- în cazul unui activ construit în regie proprie, nu se includ în costul de producţie profiturile interne şi costurile

anormale generate de risipa de materii prime şi folosirea ineficientă a forţei de muncă.Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale încetează când elementul se află în amplasamentul şi în condiţia necesare funcţionării în maniera dorită de conducere.Următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a elementelor de imobilizări corporale :


- costurile înregistrate când un element care funcţionează în maniera dorită de conducere este exploatat sub capacitate ;

- pierderile iniţiale de operare ;- costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţii entităţii.

Costurile îndatorării trebuie înregistrate ca o cheltuială în perioada în care au apărut. (consecinţe la nivelul contului de profit şi pierdere : micşorarea rezultatului în exerciţiul în care este obţinută imobilizarea şi majorarea rezultatului în exerciţiile următoare, datorită unei cheltuieli cu amortizarea mai mică).

2.3.4. Cheltuieli ulterioareCosturile care sunt realizate ulterior achiziţiei se adaugă valorii contabile a activului respectiv doar atunci când este probabil ca beneficii economice viitoare, dincolo de cele anticipate iniţial, să fie primite de către entitate.De exemplu, modificările la activ au determinat extinderea duratei de viaţă utilă a acestuia sau creşterea capacităţii acestuia ; de asemenea, dacă cheltuielile au drept rezultat o calitate îmbunătăţită a produsului sau permit reducerea altor costuri (economii la nivelul forţei de muncă), acestea trebuie capitalizate.Atunci când o modificare atrage după sine schimbarea unei părţi din activ (de exemplu, înlocuirea unei surse de energie electrică cu una mai puternică), costul părţii ce a fost înlocuită trebuie să fie tratat ca o cedare.Dacă scopul cheltuielilor este fie de menţinere a capacităţii de producţie anticipate când activul este achiziţionat sau construit, fie de readucere a acestuia la acel nivel, costurile nu sunt supuse capitalizării (reparaţiile şi cheltuielile de întreţinere care nu permit decât atingerea nivelului de performanţă aşteptat iniţial).Excepţie : atunci când un activ este achiziţionat într-o stare ce necesită anumite cheltuieli pentru a-l aduce în starea corespunzătoare utilizării dorite, aceste cheltuieli se capitalizează, cu condiţia ca activul să nu fie prezentat la o valoare care să depăşească valoarea recuperabilă a acestuia. După finalizarea restaurării, cheltuielile ulterioarede acelaşi tip vor fi tratate ca fiind cheltuieli cu reparaţiile şi întreţinerea obişnuite şi vor fi imputate pe costuri pe măsură ce sunt realizate.

2.3.5. Evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţialeUlterior recunoaşterii iniţiale, un element de imobilizări corporale va fi înregistrat la costul său minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi din depreciere.

2.3.6. AmortizareaAmortizarea unui activ corporal este recunoscută ca o cheltuială, cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui activ construit în regie proprie.Se aplică următoarele principii:

- valoarea amortizabilă este alocată sistematic de-a lungul duratei de viaţă utilă ;- metoda de amortizare reflectă modul de consumare preconizată a beneficiilor ;- fiecare parte a unui element de imobilizări corporale care are un cost semnificativ în raport cu costul total al

elementului trebuie amortizat separat, folosindu-se ratele de amortizare diferite corespunzătoare ;- părţile componente sunt tratate ca elemente separate dacă activele aferente au durate de viaţă utilă diferite sau

furnizează beneficii economice într-un mod diferit (de exemplu, o navă şi motoarele sale).Metoda de amortizare utilizată reflectă modelul după care beneficiile economice viitoare ale unui activ vor fi consumate de către entitate şi trebuie aplicată cu consecvenţă de la o perioadă la alta.Metoda şi durata de amortizare trebuie revizuite periodic. Atunci când previziunile iniţiale nu mai exprimă realitatea, cheltuielile cu amortizările exerciţiului în curs, precum şi cele referitoare la exerciţiile următoare trebuie să fie ajustate.Aceste modificări sunt considerate schimbări de estimări ţi nu schimbări de metode, astfel încât nu este necesară o retratare a amortizărilor exerciţiilor anterioare.Metoda de amortizare trebuie revizuită cel puţin la sfârşitul fiecărui an financiar şi, dacă se constată o modificare semnificativă în modelul de consumare a beneficiilor economice viitoare, atunci metoda va fi schimbată pentru a reflecta acea modificare.Amortizarea începe atunci când activul este pregătit pentru utilizare şi se încheie când activul este fie derecunoscut, fie reclasificat ca fiind deţinut în vederea vânzării.Beneficiile economice viitoare înglobate într-un activ se consumă de către entitate în special prin utilizare. Totuşi, alţi factori (uzura morală tehnică sau comercială şi uzura fizică până la scoaterea din uz a activului) au adesea drept rezultat diminuarea beneficiilor economice viitoare ce ar putea fi obţinute de la activul respectiv. De aceea, la stabilirea duratei de viaţă utilă a unui activ trebuie luaţi în considerare următorii factori :

- utilizarea preconizată a unui activ. Utilizarea este evaluată la capacitatea sau produsul fizic al anui active;- uzura fizică preconizată;- uzura morală preconizată care rezultă din modificările şi îmbunătăţirile din producţie sau dintr-o modificare de pe

piaţă pentru produsul sau serviciul furnizat de active;- limitele legale sau similare privind utilizarea activului (ex. Datele de expirare ale contractelor de leasing aferente).


Managementul entităţii poate decide ca un activ să fie cedat după o perioadă specificată de timp, prin urmare durata de viaţă utilă a unui activ poate fi stabilită ca fiind mai scurtă decât durata sa economică.Entitatea aplică ca metodă de amortizare : metoda liniară – are ca rezultat o cheltuială constantă de-a lungul duratei de viaţă utilă. Duratele de utilizare pentru activele corporale sunt satabilite de catre conducerea entitatii astfel :

- pentru autoturisme o durata de utilizare de 5 ani ; - pentru calculatoare si echipamente periferice o durata de utilizare de 3 ani ; - alte imobilizari corporale durata minima de utilizare prevazuta de legislatia in vigoare.

Metoda de amortizare accelerată este folosită în scopuri fiscale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Atunci când managementul entităţii decide utilizarea amortizării accelerate în scopuri fiscale sau stabileşte durate de viaţă utile diferite de cele stabilite prin lege (catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe), evidenţa operativă a mijloacelor fixe trebuie ţinută distinct pentru necesităţi contabile şi fiscale. În acest caz, se stabilesc diferenţele temporare dintre valoarea contabilă a mijloacelor fixe şi baza fiscală a acestora şi se determină oportunitatea constituirii de provizioane pentru impozite amânate.Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.Terenurile nu se amortizează. Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, terenurilor şi pentru alte lucrări similare se amortizează pe perioada stabilită de conducerea entităţii.

2.3.7. Cedarea şi casareaValoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale va fi derecunoscută:

a) la cedare; saub) când nu se mai aşteaptă beneficii economice viitoare din utilizarea sa.

Câştigul sau pierderea care rezultă din derecunoaşterea unui element de imobilizări corporale va fi inclus(ă) în profit sau pierdere. Câştigul sau pierderea se determină ca fiind diferenţa dintre încasările nete la cedare, dacă există, şi valoarea contabilă a elementului cedat sau casat.Cedarea poate avea loc în mai multe moduri:

- prin vânzare;- prin donaţie.

2.3.8. DepreciereaValoarea contabilă a unei imobilizări corporale trebuie comparată cu valoarea sa recuperabilă ori de câte ori există un indiciu de depreciere.Dacă valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea contabilă, elementul de imobilizări corporale respectiv trebuie depreciat, respectiv valoarea sa contabilă trebuie redusă la valoarea recuperabilă. Această reducere este recunoscută ca o pierdere din depreciere. Pierderea din depreciere se contabilizează ca o cheltuială.După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, cheltuiala cu amortizarea aferentă activului respectiv va fi ajustată în perioadele viitoare, în vederea repartizării valorii contabile revizuite a activului, în mod sistematic pe toată durata de viaţă utilă rămasă.După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, se determină creanţele şi datoriile privind impozitul amânat, conexe acestei pierderi, prin compararea valorii contabile a activului cu baza sa fiscală. În acest scop, entitatea va urmări mijloacele sale fixe în evidenţa operativă atât din punct de vedere contabil, cât şi din punct de vedere fiscal.Entitatea nu trebuie să calculeze în fiecare an valoarea recuperabilă a activelor sale pentru a determina dacă acestea trebuie să fie depreciate. Testul de depreciere se efectuează atunci când există indicii care sugerează o posibilă pierdere de valoare. Aceste indicii pot fi:

- scăderea semnificativă a valorii de piaţă a activului;- schimbări semnificative în mediul tehnologic, comercial şi juridic al entităţii;- creşterea semnificativă a ratei dobânzii;- activul net al entităţii este mai mare decât capitalizarea bursieră.

De asemenea, o posibilă pierdere de valoare pentru o imobilizare corporală poate fi indicată de:- deterioararea şi uzura morală a acesteia;- schimbări semnificative în utilizarea actuală sau prevăzută (plan de restructurare sau abandonul activităţii);- performanţe economice inferioare celor previzionate.

Valoarea recuperabilă reprezintă valoarea maximă ce se poate obţine din activul respectiv:- fie prin exploatarea sa până la sfârşitul duratei de utizare (valoare de utilitate);- fie prin cedarea sa (valoarea justă diminuată cu cheltuielile de cedare).


Valoarea de utilitate se obţine prin actualizarea fluxurilor de trezorerie viitoare ce se aşteaptă să se obţină din utilizarea imobilizării corporale şi vânzarea sa la sfârşitul perioadei de utilizare. Aceste fluxuri de trezorerie trebuie să se bazeze pe cele mai recente bugete sau previziuni aprobate de conducerea entităţii. Orizontul acestor previziuni nu trebuie să fie mai mare de cinci ani.În fiecare an, entitatea trebuie să stabilească dacă este necesar să reducă sau să anuleze deprecierea activelor contabilizată în exerciţiile precedente. Indicatorii ce trebuie luaţi în calcul sunt aceeaşi cu cei utilizaţi atunci când s-a constatat necesitatea contabilizării deprecierii.În cazul creşterii valorii recuperabile, deprecierea se diminuează sau se anulează, astfel încât valoarea contabilă a activului să fie adusă la nivelul valorii recuperabile. Totuşi, reluarea deprecierii nu trebuie să conducă la o valoare mai mare decât aceea pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi fost depreciat. Diminuarea deprecierii unui activ constituie un venit.După recunoaşterea reluării unei pierderi din depreciere, cheltuiala cu amortizarea aferentă acelui activ va fi ajustată ulterior pentru a aloca, pe o bază sistematică pe parcursul duratei de viaţă utilă ramasă, valoarea contabilă revizuită a activului.

2.3.9. Compensaţii de la terţiCompensarea de la terţi pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau cedate este inclusă în determinarea profitului sau pierderii când aceasta devine creanţă.Asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii:

- sume plătite/de plătit de către companiile de asigurări pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări corporale cauzate de dezastre naturale, furt, etc.

- sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale (ex. terenuri care au fost expropriate).Costul elementelor de imobilizări corporale restaurate, cumpărate sau construite ca înlocuitori este determinat în conformitate cu principiile evaluării iniţiale.

2.3.10. Evaluarea la data bilanţuluiO imobilizare corporală trebuie prezentată în bilant la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare,

2.3.11. Prezentarea în situaţiile financiareSituaţiile financiare vor prezenta următoarele informaţii, pentru fiecare clasă de imobilizări corporale:

bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute;metodele de amortizare folosite; duratele de viaţă utilă; valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile acumulate din depreciere) la începutul şi

sfârşitul perioadei ; reconciliere a valorii contabile la începutul şi sfârşitul perioadei, menţionându-se :

- intrările ;- cedările ;- creşterile sau diminuările din timpul perioadei rezultate din reevaluări şi din pierderi din depreciere recunoscute

sau reluate direct în capitalurile proprii ;- pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere ;- pierderile din depreciere reluate în contul de profit şi pierdere ;- amortizarea ;

De asemenea, vor fi prezentate următoarele informaţii : existenţa şi valoarea imobilizărilor corporale gajate sau ipotecate sau acordate drept garanţie pentru anumite

datorii ale entităţii ;valoarea cheltuielilor recunoscute în valoarea contabilă a unui element de corporale în cursul construcţiei sale ;

valoarea compensaţiei de la terţi pentru elemente de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau cedate care sunt incluse in contul de profit şi pierdere.În situaţiile financiare se vor prezenta şi următoarele informaţii:valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare;

valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în folosinţă.2.3.12. Situaţii statisticePentru clădirile aflate în patrimoniu, entitatea va întocmi şi va actualiza în permanenţă o situaţie statistică, pe fiecare clădire în parte, cuprinzând următoarele elemente:Titlul de proprietate ;

Anul construcţiei ; Anul achiziţiei ; Suprafaţa construită ; Anul efectuării ultimei reparaţii capitale ; Anul efectuării ultimei modernizări ; Valoarea contabilă la cost istoric ; Valoarea contabilă reevaluată (dacă este cazul) ;


2.4. POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE FINANCIARE

2.4.1. Definiţie, clasificăriImobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.În conturile de creanţe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.La alte împrumuturi acordate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi.Dacă sunt evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţele aferente contractelor de leasing financiar, precum şi alte creanţe imobilizate cu scadenţa mai mare de 1 an, entitatea va prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu scadenţă mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe.

2.4.2. Evaluarea iniţialăImobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.

2.4.3. Evaluarea la data bilanţuluiImobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai putin ajustările cumulate pentru pierdere de valoare.

2.5. POLITICI CONTABILE PRIVIND LEASING – UL

2.5.1. Definiţii, concepte-cheieContractul de leasing este un acord prin care locatorul (societatea de leasing) transferă locatarului (utilizatorului) dreptul de a utiliza un activ pentru o durată de timp convenită între cele două părţi, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a achiziţiona activul, de a prelungi durata contractului de leasing sau de a înceta raporturile contractuale.Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.

Valoarea de intrare reprezintă valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie.Valoarea totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală.Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum şi a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului cătrelocatar/ utilizator şi este stabilitSe disting două tipuri de contracte de leasing:

Contract de leasing financiar Contract de leasing operaţional.

Rata de leasing reprezintă: În cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing. care se

stabileşte pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părţilor; În cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un

beneficiu stabilit de părţile contractante.

Leasingul financiar are ca scop principal facilitarea procurării activului de către locatar, constituind mai degrabă o formă de finanţare decât o formă de cesiune temporară a unui drept de folosinţă.Leasingul financiar este operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii:

1. riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care fac obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

2. părţile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;

4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat.

Contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă următoarele elemente:

Părţile contractante (locatorul şi utilizatorul);


Aspecte legate de descriere a bunului care face obiectul contractului de leasing; Valoarea iniţială a bunului; Valoarea ratelor de leasing, precum şi tratamentul de achitare a acestora; Valoarea totală a contractului formată din totalitatea ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală; Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; Clauza de obligativitate a asigurării bunului; Clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta

poate fi exercitat.

Exemple de situaţii în care o operaţiune se încadrează în categoria leasingului financiar: Leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul termenului de leasing ; Locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic faţă de valoarea justă la data la care

opţiunea devine exercitabilă, astfel încât la începutul leasingului există în mod rezonabil certitudinea că opţiunea va fi exercitată ;

Termenul de leasing acoperă în cea mai mare parte durata de viaţă economică a bunului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat;

La începutul leasingului, valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing este cel puţin egală cu aproape întreaga valoare justa a bunului în regim de leasing;

Bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără efectuarea de modificări majore.

Prezentarea informaţiilorÎn cazul leasingului financiar trebuie prezentate următoarele informaţii:

- pentru fiecare clasă de active, valoarea contabilă netă la data bilanţului;- totalul plăţilor minime de leasing clasificate în funcţie de exigibilitate.

Leasingul operaţional are ca scop principal cesiunea temporară a dreptului de folosinţă a bunului care face obiectul contractului de leasing către locatar.Contractul de leasing operaţional reprezintă orice tip de alt contract de leasing decât cel financiar.În cazul leasingului operaţional:

locatorul este tratat din punct de vedere financiar ca proprietar; utilizatorul deduce chiria (rata de leasing); opţiunea de cumpărare la sfârşitul contractului nu este implicită; locatorul amortizează bunul care face obiectul contractului de leasing.

CAPITOLUL III. POLITICI CONTABILE PRIVIND ACTIVELE CIRCULANTE

3.1. GENERALITĂŢI

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:a. este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă să fie realizat în

termen de 12 luni de la data bilanţului;b. este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;c. este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată.

Ciclul de exploatare al entităţii reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea acestora în trezorerie sau sub forma unui echivalent de trezorerie.Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt extrem de lichide care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.În categoria activelor circulante sunt cuprinse:

stocuri, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura; creanţe; investiţii pe termen scurt; casa şi conturi la bănci.

Activele circulante se evaluează la cost de achiziţie sau la cost de producţie, mai puţin ajustările de valoare. Ajustările de valoare se fac în vederea prezentării activelor circulante la cea mai mică valoare de piaţă. Dacă motivele pentru care s-au făcut ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile, ajustarea devine fără obiect şi trebuie reluată corespunzător la venituri.Dacă activele circulante fac obiectul ajustărilor de valoare exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative la situaţiile financiare.


3.2. POLITICI CONTABILE PRIVIND STOCURILE

3.2.1. Definiţie, clasificări Stocurile reprezintă active:

a) care sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;b) în curs de producţie în vederea unei vânzări pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;c) sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau

prestarea de servicii. În cadrul stocurilor se cuprind:

a) mărfurile, şi anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării ;b) materiile prime care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produdul finit integral sau parţial,

fie în starea lor iniţială, fie transformată;c) materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat şi alte materiale

consumabile) care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d) materiale de natura obiectelor de inventar;e) produsele:

- semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (faze de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;

- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de alte prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;

- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile.

f) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte;

g) producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate;

h) bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în pastrare la terţi, care de înregistrează distinct pe categorii de stocuri.

Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise. În aplicarea celor menţionate anterior este necesar să se asigure:

recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate şi înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignaţie se recepţionează şi se înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara bilanţului.

în situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entităţii, se procedează astfel

bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât şi în contabilitate, pe baza recpţiei şi a documentelor însoţitioare;

bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune. în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieşiri din entitate,

nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:- bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi în afara

bilanţului;- bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât la locurile de depozitare cât

şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieşirea din gestiune;- bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistreză la intrări şi

respectiv, la ieşiri, atât în gestiune, cât şi în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric prin folosirea inventarului permanent.În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric. Inventarul permanent constă în evidenţierea în debitul conturilor de stocuri a valorii stocurilor intrate, la preţ de înregistrate, iar în creditul acestora reflectându-se ieşirile din gestiune a stocurilor. Soldul conturilor de stocuri reflectă valoarea bunurilor existente în gestiune, la preţ de înregistrare.

În vederea înţelegerii politicilor contabile privind stocurile, trebuie avute în vedere următoarele concepte-cheie:


Materii prime. Materialele care sunt la dispoziţia entităţii aşteptând intrarea în procesul de producţie.Bunuri finite. Produse finalizate realizate de entitate, dar nevândute.Produse secundare. Bunuri care rezultă ca produse conexe din producţia unui bun primar; au de obicei o valoare minoră în comparaţie cu valoarea produsului principal.Produse cuplate. Unul sau mai multe produse care sunt produse împreună, nici unul dintre ele nefiind considerate a fi mai important; în anumite situaţii sunt aplicaţi mai multi paşi de producţie unuia sau mai multor produse comune la un anumit punct de despărţire.Producţie în curs de execuţie. Stocurile de produse parţial finite.Primul intrat - primul ieşit (FIFO). Metodă de stabilire a costurilor stocurilor conform căreia primele bunuri cumpărate sau produse se presupune a fi şi primele bunuri vândute (consumate).Ultimul intrat - primul ieşit ( LIFO). Metodă de stabilire a costurilor stocurilor conform căreia ultimele bunuri cumpărate se presupune a fi primele bunurile vândute (consumate).Costul mediu ponderat (CMP). Metodă de stabilire periodică a costurilor stocurilor conform căreia costul fiecărui element de stoc se calculează pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei.Metoda preţului cu amănuntul. Metodă de stabilire a costurilor stocurilor prin deducerea valorii marjei brute din preţul de vânzare al stocurilor.Valoarea realizabilă netă. Preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor estimate necesare vânzării.Bunuri în tranzit. Bunuri care sunt trimise de la vânzător la cumpărător la încheierea anului.

Dreptul de proprietate asupra bunurilorPentru a obţine o evaluare corectă a cantităţii de stocuri şi a reprezentărilor monetare conexe ale stocurilor şi ale costului bunurilor vândute, în situaţiile financiare, este necesară determinarea momentului transferului de titlu legal.Există trei situaţii care pot ridica semne de întrebare asupra dreptului de proprietate efectiv:

a) Bunurile în tranzitb) Vânzări în care este implicat un terţ expeditorc) Vânzări efectuate în care cumpărătorul deţine drept de retur.

a) La sfârşitul anului, orice bunuri în tranzit, de la vânzător la cumpărător, pot fi incluse numai într-unul din stocurile părţilor pe baza condiţiilor de vânzare. Conform interpretărilor legale şi contabile tradiţionale astfel de bunuri sunt incluse în stocurile firmei care este responsabilă din punct de vedere financiar pentru costurile de transport. Această responsabilitate poate fi indicată, în termenii legilor transportului ca fiind:

FOB – termen folosit în contracte de transport intercontinentale. FAS, CIF, C&F şi ex-navă care sunt termeni folosiţi în contractele cu transport maritim.

Termenul FOB înseamnă liber la bord. Dacă bunurile sunt expediate cu destinaţie FOB, costurile de transport sunt plătite de către vânzător iar titlul nu este transferat până când compania de transport nu livrează bunurile cumpărătorului. Aceste bunuri fac parte din stocurile vânzătorului în timpul tranzitului Dacă bunurile sunt expediate cu punct de încărcare FOB, costurile de transport sunt plătite de cumpărător şi titlul este trasferat imediat ce firma de transport intră în posesia bunurilor, aceste bunuri făcând parte din stocurile cumpărătorului în timp ce sunt în tranzit. Vânzătorul reţine titlul şi riscul de pierdere până ce bunurile sunt livrate unei firme de transport care va activa ca agent pentru cumpărător.Un vânzător care expediază FAS (franco lângă navă) trebuie să suporte toate cheltuielile şi riscurile implicate în livrarea bunurilor până lângă nava pe care vor fi încărcate. Cumpărătorul suportă costurile încărcării şi ale transportului. Titlul este transferat în momentul în care firma de transport intră în posesia bunurilor.Într-un contract CIF (cost, asigurare şi transport) cumpărătorul este de acord să plătească într-o sumă totală şi costurile bunurilor şi ale asigurărilor şi taxele de transport.Într-un contract C&F cumpărătorul promite să plătească o sumă totală care să includă costurile bunurilor şi toate taxele de transport. În ambele cazuri vânzătorul trebuie să livreze bunurile companiei de transport şi să plătească costurile costurile de încărcare; astfel, şi titlul şi riscurile trec asupra cumpărătorului la livrarea bunurilor către compania de transport.Un vânzător care livrează bunurile ex-navă suportă toate cheltuielile şi riscurile până când bunurile sunt desărcate, moment în care şi tiltul şi riscul de pierdere sunt transferate cumpărătorului.Tratamentul contabil trebuie să oglindească cât mai bine substanţa economică a condiţiilor legale stabilite între aceste părţi.

b) În cazul expedierilor, cel care face livrarea (vânzătorul) livrează bunurile cumpărătorului, care acţionează ca agent al vânzătorului în încercarea de a vinde bunurile. În anumite expedieri, cumpărătorul primeşte un comision; în alte acorduri el „cumpără” bunurile în acelaşi moment în care fac vânzarea către un client. Bunurile care sunt guvernate de expedieri sunt incluse în stocurile vânzătorului şi excluse din stocurile cumpărătorului.

c) În cazul în care cumpărătorul deţine dreptul de retur, conform condiţiilor stabilite, iar vânzătorul nu poate estima credibil probabilitatea acestui fapt, retenţia riscurilor semnificative ale proprietăţii face ca această tranzacţie să nu fie o vânzare.


Vânzarea trebuie recunoscută dacă valoarea viitoare a retururilor paote fi estimată rezonabil. Dacă abilitatea de a face o estimare rezonabilă este afectată, vânzarea nu trebuie înregistrată până ce nu există posibilitatea unor retururi viitoare.Cu toate că titlul legal a trecut la cumpărător, vânzătorul trebuie să continue să includă bunurile în evaluarea şi măsurarea stocurilor.

3.2.2. Evaluarea stocurilorStocurile trebuie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

3.2.3. Costul stocurilorBaza principală pentru contabilizarea stocurilor este costul. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţurile de cumpărare, taxe de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care entitatea le poate recupera de la autorităţile fiscale, costuri de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii.Reducerile comerciale, rabaturile şi alte astfel de elemente vor fi deduse la determinarea costului stocurilor.Dacă nu se procedează astfel înseamnă că stocurile vor fi raportate la valori care sunt în exces faţă de costurile istorice fidele.În ceea ce priveşte costurile cu dobânda, acestea nu vor fi capitalizate pentru achiziţiile de stocuri în cazul în care perioada necesară pentru a aduce bunurile la condiţia de a fi gata pentru vânzare nu va fi foarte mare. Totuşi dacă este necesar un proces îndelungat de producţie pentru a pregăti bunurile pentru vânzare un procentaj din costurile împrumutului va deveni parte a costurilor. Costurile de prelucrare includ costurile direct aferente unităţilor produse, cum ar fi manopera directă şi alocarea sistematică a cheltuielilor de regie, fixă şi variabilă. În cazul unor costuri fixe de regie (adică acele costuri care nu variază direct proporţional cu nivelul producţiei), procesul de alocare trebuie bazat pe niveluri normale ale producţiei. Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea planificată a echipamentului. Valoarea regiei fixe alocate fiecărei unităţi produse nu se majorează ca urmare a obţinerii unei producţii scăzute sau a neutilizării unor active. Regia nealocată este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a apărut.În exerciţiile în care se înregistrează o producţie neobişnuit de mare, valoarea regiei fixe alocate fiecărei unităţi produse este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul lor.Regia variabilă este alocată fiecărei unităţi produse pe baza folosirii reale a facilităţilor productive.Alte costuri decât costurile de achiziţie şi de prelucrare pot fi alocate stocurilor doar în măsura în care ele sunt necesare pentru a aduce bunurile în condiţia şi la locaţia lor prezentă. Exemple: anumite costuri de design şi alte tipuri de cheltuieli de preproducţie, dacă grupul ţintă de clienţi este unul specific. Din costurile stocurilor se exclud:

Cheltuielile administrative şi de vânzare (care ar trebui tratate ca fiind costuri ale perioadei); Costuri ale deşeurilor; Costurile cu depozitarea, cu excepţia cazurilor când astfel de stocuri sunt necesare în procesul de producţie,

anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie; Regiile generale de administraţie care nu participă direct la aducerea stocurilor în forma şi locul în care se găsesc

în prezent; Costurile de desfacere.

Dacă entitatea achiziţionează stocuri în condiţii de decontare amânată, iar acordul conţine efectiv un element de finanţare, acel element (exemplu: diferenţa dintre preţul de cumpărare în condiţi normale de creditare şi suma plătită) este recunoscut ca o cheltuială cu dobânda de-a lungul perioadei de finanţare.

În anumite procese de producţie se produc simultan mai multe produse. În mod obişnuit, dacă fiecare produs are o valoare semnificativă, atunci ele se numesc produse cuplate. Dacă unul dintre ele are o valoare semnificativă, celelalte se numesc produse secundare. Atunci când costurile fiecărui bun produs la comun nu pot fi clar determinate, este necesară o alocare raţională pe fiecare produs. De foarte multe ori, după o perioadă de producţie la comun bunurile sunt separate, angajând apoi costuri adiţionale înainte să fie finalizate şi gata pentru vânzare. Alocarea costurilor comune ar trebui să ţină cont de costurile adiţionale individuale ale producţiei care urmează să fie angajate după punctul în care încetează producţia în comun.Produsele secundare sunt produse care au o valoare limitată atunci sunt evaluate faţă de bunul principal. Produsele secundare trebuie evaluate la valoarea realizabilă netă, costurile produsului secundar fiind astfel deduse din grupul de costuri. Dacă nu ar fi deduse din grupul de costuri ar fi fost alocate singurului produs principal sau grupului de produse principale.


Exemplu. Produselor A şi B li se aplică aceleaşi procese până la punctul de despărţire. Costurile totale angajate până la acest punct sunt de 80.000 dolari. Acest cost poate fi alocat produselor A şi B utilizând valorile lor relative de vânzare la punctul de despărţire. Dacă A ar putea fi vândut pentru 60.000 dolari si B pentru 40.000 dolari atunci valoarea totală a vânzării este de 100.000 dolari. Costul ar fi apoi alocat pe baza valorii relative de vânzare a fiecărui produs, astfel: lui A i se va aloca un cost de 48.000 dolari (60.000/100.000 *80.000) şi lui B i se va aloca un cost de 32.000 dolari (40.000/100.000 *80.000).

În măsura în care prestatorii de servicii au stocuri, ei le evaluează la costurile de producţie. Aceste costuri constau, în primul rând, din manoperă şi din alte costuri legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum şi din regiile corespunzătoare. Costurile cu personalul angajat în activitatea de desfacere şi administraţie nu se includ, ci sunt recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au loc. Costul stocurilor unui prestator de servicii nu include marjele de profit sau regiile neatribuibile, care sunt adesea facturate la preţurile impuse de prestatorii de servicii.

În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului pot fi folosite: metoda costului standard, în activitatea de producţie ; metoda preţului cu amănuntul, în comerţul cu amănuntul.

Costurile standard sunt costuri unitare predeterminate utilizate de multe firme producătoare pentru planificare şi control. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor şi consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă este necesar, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat. Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient de repartizare care se calculează astfel:

Soldul iniţial al Diferenţe de preţ af. intrărilor în cursul perioadei diferenţelor de preţ (de la încep. ex.fin. până la finele perioadei de referinţă) _____________________________________________________ *100 Soldul iniţial al stocurilor + Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare. la preţ de înregistrare (cumulat de la încep.ex.fin până la finele perioadei de referinţă )

Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieşite. Coeficienţii de repartizare a diferenţelor de preţ pot fi calculaţi la nivelul conturilor sintetice de grd. I şi II, pe grupe sau pe categorii de stocuri. La sfârşitul perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziţie sau costul de producţie, după caz. Diferenţele de preţ se înregistrează proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra bunurilor rămase în stoc.În comerţul cu amănuntul poate fi utilizată metoda preţului cu amănuntul pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase cu mişcare rapidă care au marje similare şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă. În această situaţie, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute. Orice modificare a preţului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.

Formule de stabilire a costurilor stocurilorCostul acelor stocuri care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii produse şi destinate unor comenzi distincte va fi determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale.În cazul în care stocurile cuprind un număr mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile, costul stocurilor este determinat utilizând metoda FIFO (primul intrat- primul ieşit) care presupune că primele bunuri achiziţionate sunt primele care sunt folosite sau vândute fără a ţine cont de fluxul fizic real.Conducerea entitatii a decis utilizarea metodei FIFO pentru gestionarea stocurilor ,fiind considerate cea mai adecvata la specificul de activitate desfasurata.Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente similare de natura stocurilor de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, conducerea entităţii hotărăşte schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative la situaţiile financiare trebuie să se prezinte :

- motivul schimbării metodei ;- efectele schimbării asupra rezultatului financiar.

Entitatea utilizează aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare. Pentru stocurile care au natură şi utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului este acceptată.


Producţia în curs de execuţie se determină prin inventarierea producţiei neterminate la sfârşitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operaţiilor tehnologice şi evaluarea acesteia la costul de producţie.

3.2.4. Valoarea realizabilă netăValoarea realizabilă netă (VRN) este preţul estimat de vânzare în cadrul cursului normal al afacerii minus costurile estimate de finalizare şi costurile estimate necesare pentru a face vânzarea. Aceste estimări se bazează pe cele mai credibile dovezi în momentul în care are loc estimarea. La momentul estimării se ia în considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt deţinute. De exemplu, valoarea realizabilă netă a stocurilor care urmează să fie livrate în baza unor contracte ferme pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii este preţul stabilit în contract. În situaţia în care cantitatea contractată este mai mică decât cantitatea deţinută, valoarea realizabilă netă a surplusului se va determina pornind de la preţurile generale de vânzare practicate pe piaţă. Estimările iau în considerare fluctuaţiile de preţ şi de cost sunt directe legate de evenimente ce au intervenit după terminarea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă condiţiile existente la sfârşitul perioadei. Valoarea stocurilor este, de obicei, diminuată până la VRN pe baza următoarele principii:

element cu element; elementele similare sunt, de regulă, grupate; fiecare serviciu este tratat ca element separat.

Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete. Dacă acele condiţii care au determinat decizia de a diminua valoarea stocului până la valoarea realizabilă netă au încetat să mai existe sau când există o evidenţă clară în valoarea realizabilă din cauza schimbării circumstanţelor economice, valoarea de intrare este stornată (adică stornarea este limitată la valoarea înregistrării originale) astfel încât noua valoare a stocului să fie egală cu cea mai mică valoare dintre valoare de intrare şi valoarea realizabilă netă revizuită. Aceasta se întâmplă, de exemplu, când un produs din stoc, care este înregistrat la valoarea realizabilă netă pentru că preţul de vânzare a scăzut, este încă în stoc într-o perioadă ulterioară, iar preţul său de vânzare creşte.

3.2.5. Recunoaşterea drept cheltuialăAtunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a stocurilor va fi recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător. Valoarea oricărei diminuări a valorii stocurilor până la valoarea realizabilă netă şi toate pierderile de stocuri vor fi recunoscute drept cheltuială în perioada în care are loc diminuarea sau pierderea. Valoarea oricărei stornări a diminuării valorii stocurilor ca urmare a unei creşteri a valorii realizabile nete va fi recunoscută ca o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care stornarea a avut loc.

3.2.6. Prevederi privind calculaţia costurilorCalculaţia costurilor presupune ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă organizată cu scopul de a obţine informaţii privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, activităţilor sau altor obiecte de calculaţie.Organizarea lucrărilor privind calculaţia costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: mărimea unităţii, structura organizatorică a acesteia, tipul şi modul de organizare a producţiei, tehnologia de fabricaţie, gradul de integrare a producţiei, caracterul etc.În scopul determinării costurilor unitare astfel încât bunurile, lucrările, serviciile să poată fi evaluate şi recunoscute în contabilitatea financiară, iar preţurile de vânzare să poată fi stabilite şi verificate, precum şi pentru analiza costurilor şi a eficienţei activităţii, în contabilitatea de gestiune cheltuielile se clasifică în: - costuri de achiziţie; - costuri de producţie; - costuri de prelucrare; - cheltuieli ale perioadei.

3.2.6.1. Principiile calculaţiei costurilorPentru asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor se vor avea în vedere următoarele principii:1. Principiul separării cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul obiectelor de calculaţie stabilite de fiecare persoană juridică să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de cheltuielile ocazionate de restul activităţii. Cheltuielile care nu participă la obţinerea obiectelor de calculaţie menţionate, cum ar fi: cheltuielile de administraţie, cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile financiare, cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora. 2. Principiul delimitării cheltuielilor în timp. Acesta presupune ca includerea cheltuielilor în costuri să se efectueze în perioada de gestiune căreia îi aparţin cheltuielile în cauză.


3. Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau alte locuri de cheltuieli care le-a ocazionat, cum ar fi: aprovizionare, producţie, administraţie, desfacere, iar în cadrul sectorului producţie, pe secţii, ateliere, linii de fabricaţie etc. În cadrul structurilor menţionate se pot constitui centre de producţie, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se adânceşte delimitarea cheltuielilor. 4. Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv. 5. Delimitarea cheltuielilor privind producţia finită de cheltuielile aferente producţiei în curs de execuţie. Acest principiu este valabil pentru acele unităţi productive a căror producţie se prezintă parţial la sfârşitul perioadei de gestiune în diverse stadii de transformare, cantitatea şi valoarea acesteia fiind diferită de la o perioadă de gestiune la alta.

3.2.6.2 Gruparea cheltuielilor în vederea calculării costurilorPentru calculul costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi al costurilor perioadei, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor se grupează în contabilitatea de gestiune astfel: a) cheltuieli directe; b) cheltuieli indirecte; c) cheltuieli de desfacere; d) cheltuieli generale de administraţie.Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie (produs, serviciu, lucrare, comandă, fază, activitate, funcţie, centru etc.) încă din momentul efectuării lor şi ca atare se includ direct în costul obiectelor respective.Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor directe consumate, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări şi protecţia socială etc.), alte cheltuieli directe.Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica şi atribui direct pe un anumit obiect de calculaţie, ci privesc întreaga producţie a unei secţii sau a persoanei juridice în ansamblul ei.Pentru aceste cheltuieli entitatea a hotarat ca acestea sa fie alocate prin aplicarea unui procent asupra cheltuielilor directe cuprins intre 0,1%-20%. Cheltuielile indirecte cuprind: - regia fixă de producţie, formată din cheltuielile indirecte de producţie care rămân relativ constante indiferent de volumul producţiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi cheltuielile cu conducerea şi administrarea secţiilor; - regia variabilă de producţie, care constă în cheltuielile indirecte de producţie, care variază în raport cu volumul producţiei, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale şi forţa de muncă.

3.2.7. Prezentarea informaţiilorSituaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii referitoare la stocuri:

politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv formulele folosite pentru determinarea costului; valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri, grupate într-un mod adecvat

entităţii; valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea realizabilă netă minus costurile de vânzare; valoarea stocurilor recunoscută ca o cheltuială din timpul perioadei; valoarea oricărei diminuări a valorii stocurilor recunoscută ca o cheltuială a perioadei; circumstanţele sau evenimentele care au condus la stornarea unei diminuări a valorii stocurilor până la nivelul

valorii realizabile nete; valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.

3.3. POLITICI CONTABILE PRIVIND CREANŢELE

3.3.1. Definiţii şi clasificăriConturile de creanţe reprezintă sume datorate de clienţi pentru bunuri sau servicii oferite în cursul normal al operaţiunilor de activitate.Creanţele includ:

- creanţe comerciale, care sunt sume datorate de clienţi pentru bunuri vândute sau servicii prestate în cursul normal al activităţii;- efectele comerciale de încasat, acceptări comerciale, instrumente ale terţilor;- sume datorate de directori, acţionari, angajaţi sau companii afiliate.

Efectele comerciale de încasat sunt obligaţii formale evidenţiate prin bilete la ordin. Efectele comerciale trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute de legislaţia în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi contestată sau anulată. Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează într-un cont în afara bilanţului şi se menţionează în notele explicative la situaţiile financiare.


Creanţele în valută se înregistrează în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb de la data efectuării operaţiunilor, comunicat de Banca naţională a României, cât şi în valută. Operaţiunile în valută trebuie înregistrate în momentul recunoaşterii iniţiale în moneda de raportare (leu), aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.Contabilitatea clienţilor şi a celorlalte creanţe se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică. În acest sens, în contabilitatea analitică, clienţii se grupează în clienţi interni şi clienţi externi, iar în cadrul acestora, pe termene de încasare.Dacă valoarea brută a creanţelor include dobânzi neîncasate sau cheltuieli financiare, acestea trebuie deduse pentru a se obţine valoarea netă care urmează a fi prezentată în bilanţ.Deducerile trebuie făcute pentru valori ce se estimează că nu vor putea fi colectate, precum şi pentru returnări estimate, reduceri şi alte rabaturi acordate clienţilor înainte de sau la data plăţii.Refuzurile la plată ale clienţilor, datorate calităţii necorespunzătoare a bunurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate sau din alte cauze obiective, acceptate, presupune anularea creanţei sau diminuarea acesteia (în cazul refuzurilor parţiale) prin stornarea formulei contabile, pe baza facturii de stornare.Reducerile de preţ acordate clienţilor (rabat, remiză, risturn) ulterior livrărilor, se înregistrează asemănător refuzurilor de plată, dar numai cu valoarea acestor reduceri şi TVA colectată aferentă.Sconturile acordate clienţilor, conform clauzelor contractuale, pentru achitarea facturilor înainte de termen, reprezintă pentru entitate o cheltuială financiară .Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate.Debitele provenite din avansuri de trezorerie nedecontate, precum şi debitele provenite din pagube materiale, amenzile şi penalităţile stabilite în baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti şi alte creanţe faţă de personalul entităţii se înregistrează ca alte creanţe în legătură cu personalul.Subvenţiile de primit se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct.Contabilitatea decontărilor dintre entităţile din cadrul grupului cuprinde operaţiile care se înregistrează reciproc şi în aceeaşi perioadă de gestiune, atât în contabilitatea entităţii debitoare, cât şi a celei creditoare, precum şi alte conturile coparticipanţilor referitoare la operaţiunile efectuate în comun, în cazul asocierilor în participaţie.Creanţele entităţii faţă de terţi, alţii decât personalul propriu şi clienţi, se înregistrează în conturile de debitori diverşi.Cheltuielile plătite în avans vor fi debitate într-un cont de cheltuieli în avans şi trecute pe cheltuieli în perioada la care se referă cheltuielile.Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct. Sumele înregistrate în acest conttrebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării.

3.3.2. Evaluarea creanţelorDiferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanţelor în valută la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioadaîn care apar. Atunci când creanţa în valută este decontată în decursul aceluiaşi exerciţiu financiar în care a survenit, întreaga diferenţă de curs valutar este recunoscută în acel exerciţiu. Atunci când creanţa în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la data decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar. La finele fiecarei luni creantele in valuta se reevalueaza la cursul din ultima zi a lunii comunicat de BNR, diferentele reprezentand venituri sau cheltuieli ale perioadei respective.Pentru creanţele exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.La fiecare dată a bilanţului creanţele exprimate în valută trebuie evaluate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.La data bilanţului creanţele trebuie evaluate la valoarea realizabilă netă, respectiv pentru creanţele incerte se înregistrează ajustări de valoare.Entitatea va aplica Metoda cronologică de estimare a creanţelor, conform căreia este pregătită o analiză a creanţelor la data bilanţului. Aceste conturi sunt ordonate după numărul de zile sau luni de la scadenţă. Pe baza experienţei anterioare a entităţii sau pe baza altor statistici sau informaţii disponibile, procentele de ajustare a valorii creanţelor îndoielnice sunt aplicate fiecăreia din aceste sume agregate, procentele mai mari fiind aplicate conturilor mai vechi.

3.3.3. Garantarea, cesionarea şi factoringulEntitatea poate să modifica momentul fluxurilor de numerar rezultate din vânzări prin utilizarea creanţelor sale drept garanţie pentru împrumuturi sau prin vânzarea imediată a acestora.Creanţe depuse drept garanţie


Garantarea este un angajament prin care creanţele sunt utilizate drept colateral pentru împrumuturi. În general, creditorul are drepturi reduse de a inspecta registrele debitorului pentru a se asigura că aceste creanţe există.Clienţii ale căror creanţe au fost date drept garanţie nu sunt informaţi despre acest eveniment, iar plăţile lor sunt făcute în continuare către beneficiarul iniţial. Creanţele date drept garanţie oferă o garanţie redusă creditorului, oferind asigurarea că există suficiente active care să genereze fluxuri de numerar, corespunzătoare din punct de vedere al momentului producerii şi al valorii, pentru a rambursa datoria.Singurul aspect contabil al garantării este cel referitor la prezentarea adecvată a informaţiilor. Creanţele, care rămân active ale entităţii debitoare, apar în continuare drept active curente în situaţiile sale financiare, dar trebuie să fie identificate ca fiind date drept garanţie în notele explicative la situaţiile financiare anuale.În mod similar, datoria trebuie să fie identificată ca fiind garantată prin creanţe.Cesionarea creanţelor Cesionarea creanţelor este un transfer mai formal al activului către instituţia de credit. Creditorul va întreprinde o investigaţie a acelor creanţe care sunt propuse pentru cesionare. Clienţii nu ştiu, de obicei,că le-a fost cesionată creanţa şi continuă să facă plăţi entităţii. În unele cazuri, angajamentul de cesionare solicită ca încasările să fie imediat livrate creditorului. Împrumutatul (entitatea) este totuşi principalul debitor şi este obligat să achite datoria la scadenţă, indiferent dacă creanţele sunt încasate sau nu, aşa cum s-a anticipat. Creanţele cesionate rămân active ale entităţii şi sunt prezentate în continuare în situaţiile sale financiare, cu prezentări ale informaţiilor corespunzătoare privind cesiunea.Factoring-ul creanţelor Factoring-ul, în mod tradiţional, implică vânzarea imediată a creanţelor către o instituţie financiară cunoscută drept factor. Aceste angajamente presupun (1) notificarea clientului că urmeze să înainteze plăţile viitoare factorului şi (2) transferul creanţelor fără clauză de recurs. Factorul îşi asumă riscul imposibilităţii de a colecta întreaga sumă. Deci, odată încheiat un acord de factoring, entitatea nu mai este implicată, cu excepţia situaţiei în care apare o returnare de mărfuri.În cazul factoring-ului cu clauză de recurs, atunci când marfa este returnată debitorului (entităţii), se face o înregistrare care compensează creanţa de la factor. La sfârşitul perioadei de valabilitate a privilegiului de returnare, orice reţinere de garanţie rămasă va deveni eligibilă şi plătibilă debitorului (entităţii).

3.4. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI

Conturile la bănci cuprind: Valorile de încasat (cecurile şi efectele comerciale depuse la bănci) Disponibilităţile în lei şi valută Cecurile entităţii Creditele bancare pe termen scurt Dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor acordate de bănci în conturile curente.

Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poştal, pe bază de documente prezentate entităţii şi neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct.Conturile la bănci se dezvoltă analitic pe fiecare bancă.Dobânzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci se înregistrează distinct faţă de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum şi cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.Dobânzile de plătit şi de încasat, aferente exercitiului financiar în curs se înregistrează la cheltuilei finaciare sau venituri financiare, după caz.Evidenţa disponibilităţilor aflate în bănci, casierie şi a mişcării acestora, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate se ţine distinct în lei şi valută.Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se evidenţiază la cursul zilei comunicat de BNR.Operaţiunile de vânzare – cumpărare de valută se înregistreză la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitaţia cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferenţe de curs valutar.La încheierea fiecarei luni, diferenţele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilităţilor în valută şi a altor valori de trezorerie (titluri de stat, acreditive, depozite pe termen scurt în valută) la cursul de schimb comunicat de BNR, in ultima zi din luna, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli, după caz.Sumele depuse la bănci şi sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea entităţii se evidenţiază în conturi distincte.În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile la bănci precum şi între conturile la bănci şi casieria entităţii.Operaţiunile financiare în lei sau valută se efectuează cu respectarea regulamentelor de BNR şi a altor reglementări emise în acest scop.

3.5. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT

Investiţiile pe termen scurt reprezintă obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile achiziţionate şi alte valori mobiliare achiziţionate în vederea realizării unui profit pe termen scurt.


La intrarea în entitate, investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziţie sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.La ieşirea din gestiune a investiţiilor pe termen scurt, acestea se evaluează aplicând metoda FIFO (primul intrat- primul ieşit).Pentru deprecierea investiţiilor pe termen scurt, se înregistrează, pe seama cheltuielilor, ajustări pentru pierdere de valoare.La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierdere de valoare înregistrate anterior se reanalizează şi se suplimentează, se diminuează sau se anulează, după caz.La ieşirea din entitate a investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierderi de valoare se anulează.

CAPITOLUL IV. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN SCURT

4.1. Definiţii, clasificări

Datorie. O obligaţie prezentă a entităţii raportoare care derivă din evenimentele din trecut şi a cărei compensare se preconizează să rezulte dintr-o ieşire din entitate a unor resurse care reprezintă beneficii economice.Datoriile reprezintă angajamente financiare ale debitorilor cu privire la sume de bani sau bunuri cuvenite creditorilor şi reprezintă surse atrase de unitatea patrimonială la finanţarea activităţii de exploatare a acesteia.O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie curentă atunci când:a) se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii, saub) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.Toate celelate datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.Datoriile sunt elemente patrimoniale de pasiv care se constituie la apariţia lor şi se lichidează la plata lor.Datoriile sunt clasificate după mai multe criterii:1. După natura operaţiilor care le generează:

- datorii comerciale;- datorii financiare;- datorii fiscale;- datorii salariale şi sociale;- alte datorii.

2. După obiectul datoriilor:- datorii faţă de furnizori;- datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;- datorii faţă de buget;- datorii din efecte de comerţ;- datorii faţă de salariaţi;- datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;- datorii faţă de acţionari;- datorii faţă de entităţi afiliate;- alte datorii.

Prin specificul lor, datoriile sunt reprezentate de o multitudine de persoane juridice sau fizice, a căror urmărire individuală se realizează prin organizarea contabilităţii analitice. Spre deosebire de activele circulante materiale, activele circulante de natura creanţelor, ca şi pasivele de natura datoriilor, se urmăresc în desfăşurarea lor analitică numai valoric. În condiţiile informatizării activităţilor contabile, pentru evidenţa analitică a datoriilor se pot utiliza diverse situaţii, realizate cu ajutorul sistemelor informatice.În contabilitatea furnizorilor se înregistrează operaţiunile privind cumpărările, respectiv achiziţiile de mărfuri şi produse, de lucrări şi servicii, precum şi alte operaţiuni similare efectuate.Avansurile primite de la clienţi se înregistrează în conturi distincte.Operaţiunile privind cumpărările pe baza efectelor comerciale se înregistrează în contabilitate în conturile corespunzătoare de efecte de plătit.Efectele comerciale scontate neajunse la scadenţă se înregistrează extrabilanţier şi se menţionează în notele explicative la situaţiile financiare.Contabilitatea furnizorilor şi a celorlalte datorii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică. În acest sens, în contabilitatea analitică, furnizorii se grupează pe categoriile interni şi externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată.Contabilitatea decontărilor cu personalul cuprinde drepturile salariale, sporurile, adaosurile, premiile din fondul de salarii, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă, precum şi cele pentru incapacitate temporară de muncă, plătite din fondul de salarii şi alte drepturi în bani şi/sau în natură datorate de entitate personalului pentru munca prestată. Se înregistrează distinct alte drepturi şi avantaje care, potrivit legislaţiei în vigoare, nu se suportă din fondul de salarii , precum şi alte drepturi acordate potrivit legii.


Drepturile de personal neridicate în termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, pe persoaneSumele datorate şi neachitate personalului, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii în legătură cu personalul.Reţinerile din salariul personalului pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau alte obligaţii ale salariaţilor, datorate terţilor, se efectuează numai în baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relaţii contractuale.Contabilitatea decontărilor privind contribuţiile sociale cuprinde obligaţiile pentru contribuţia la asigurări sociale, şomaj şi la asigurările de sănătate.În cadrul decontărilor cu bugetul şi fondurile speciale se cuprind: impozitul pe profit/venit,taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile de natura salariilor, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.Contabilitatea decontărilor între entităţile din cadrul grupului şi cu acţionarii/asociaţii cuprinde operaţiile care se înregistrează reciproc şi în aceeaşi perioadă de gestiune, atât în contabilitatea entităţii debitoare, cât şi a celei creditoare, precum şi decontările cu acţionarii/asociaţii privind capitalul social, dividendele cuvenite acestora, alte decontări cu acţionarii/asociaţii şi conturile coparticipanţilor referitoare la operaţiunile efectuate în cazul asocierilor în participaţiune.Dividendele repartizate acţionarilor/asociaţilor, propuse sau declarate după data bilanţului nu trebuie recunoscute ca datorie la data bilanţului.Sumele depuse sau lăsate temporar la dispoziţia entităţii de către acţionari/asociaţi, precum şi dobânzile aferente se înregistrează distinct în contabilitate.Datoriile entităţii faţă de alţi terţi se înregistrează în conturile de creditori diverşi.În notele explicative se menţionează sumele datorate de entitate care devin exigibile într-o perioadă mai mare de cinci ani, precum şi valoarea totală a datoriilor entităţii acoperite cu garanţii reale depuse de aceasta, cu indicarea naturii şi formei garanţiilor. Aceste informaţii trebuie prezentate distinct pentru fiecare element bilanţier de natura datoriilor, potrivit formatului de bilanţ.

4.2. Evaluare

Evaluarea datoriilor se face la valoarea nominală înscrisă în documentele care consemnează apariţia lor.Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar. Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la data decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar. La finele fiecarei luni datoriile in valute sunt reevaluate la cursul din ultima zi a lunii ,comunicat de Banca Nationala. Diferentele de curs rezultate se inregistreaza ca venituri sau cheltuieli ale lunii . Pentru datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.La fiecare dată a bilanţului datoriile exprimate în valută trebuie evaluate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar.

CAPITOLUL V. POLITICI CONTABILE PRIVIND DATORIILE PE TERMEN LUNG

5.1. Definiţii, clasificări

Datoriile pe termen lung reprezintă sacrificii viitoare de beneficii economice care trebuie plătite pe o perioadă mai mare de un an sau de un ciclu economic. Datoria pe termen lung include împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora, credite bancare pe termen mediu şi lung, obligaţii din contractele de leasing, sume datorate entităţilor afiliate şi entităţilor cu care compania este legată prin interese de participare, alte împrumuturi şi datorii asimilate şi dobânzile aferente acestora, pensii şi obligaţii amânate din planurile de contribuţii, impozit pe profit amânat. Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor emise potrivit legii. În cadrul acestora, trebuie evidenţiate distinct împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertibile.Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare se referă la bunurile preluate cu acest titlu de către entitatea primitoare, potrivit contractelor încheiate. La sfârşitul perioadei contractului de concesiune, bunurile se restituie proprietarului, situaţie în care are loc anularea datoriilor corespunzătoare privind concesiunea.Entitatea trebuie să menţină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie, chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului dacă: termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte de data bilanţului.


5.2. Evaluare

Evaluarea datoriilor se face la valoarea nominală înscrisă în documentele care consemnează apariţia lor.Diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia decontării datoriilor în valută la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate iniţial pe parcursul perioadei sau faţă de cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar. Atunci când datoria în valută este decontată într-un exerciţiu financiar ulterior, diferenţa de curs valutar recunoscută în fiecare exerciţiu financiar, care intervine până la data decontării, se determină ţinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în cursul fiecărui exerciţiu financiar.Pentru datorile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistreză la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.La fiecare dată a bilanţului precum si la finele fiecarei luni datoriile exprimate în valută trebuie evaluate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR şi valabil la finele fiecarei luni sau la data încheierii exerciţiului financiar.

CAPITOLUL VI. POLITICI CONTABILE PRIVIND PROVIZIOANELE

6.1. Definiţii, concepte-cheie

În vederea înţelegerii politicilor contabile privind stocurile, trebuie avute în vedere următoarele concepte-cheie:Provizion. Datorie cu moment de apariţie sau valoare incerte. Provizioanele se pot distinge de alte datorii cum ar fi furnizorii şi angajamentele pentru că există o incertitudine asupra momentului sau valorii cheltuielilor viitoare necesare pentru stingerea obligaţiei.Datorie. O obligaţie prezentă a entităţii care rezultă din evenimente trecute, a cărei stingere se aşteaptă să dea naştere unei ieşiri de resurse încorporatoare de beneficii economice din entitate.Eveniment angajat. Evenimentul care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât entitatea trebuie să onoreze obligaţia respectivă.Obligaţie legală. Obligaţia care rezultă dintr-un contract din legislaţie sau din alt efect al legii.Obligaţie constructivă. Apare doar când ambele condiţii de mai jos sunt îndeplinite:

entitatea a precizat către terţe părţi, cutumiar, prin intermediul unor politici publicate sau al unei declaraţii curente suficient de precise, că va accepta anumite responsabilităţi. ca rezultat, entitatea a indus o aşteptare validă, în rândul acelor terţe părţi, ca-şi va îndeplini acele responsabilităţi.

Contract oneros. Acel contract în care costurile inerente pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale depăşesc beneficiile economice ce se asteaptă a fi obţinute în baza lui.Restructurare. Un program elaborat şi controlat de conducere care modifică, în mod semnificativ, fie obiectul de activitate, fie maniera de desfăşurare a activităţii.Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.

6.2. Recunoaştere

Un provizion trebuie recunoscut doar atunci când: entitatea are o obligaţie prezentă (legală sau constructivă) ca rezultat al unui eveniment anterior (eveniment obligativ), este probabil necesară o ieşire de resurse încorporatoare de beneficii economice pentru stingerea obligaţiei, şi poate fi făcută o estimare rezonabilă a valorii obligaţiei.

Un eveniment trecut se consideră că dă naştere unei obligaţii prezente dacă este o probabilitate mai mare de 50% să existe o obligaţie prezentă la data bilanţului, adica probabilitatea ca obligaţia să apară este mai mare decat probabilitatea ca ea să nu apară.Provizioanele nu pot depăşi ca valoare sumele care sunt necesare stingerii obligaţiei curente la data bilanţului.Nu se recunosc provizioane pentru pierderile viitoare din exploatare.Se vor recunoaşte ca provizioane doar acele obligaţii generate de evenimente anterioare care sunt independente de acţiunile viitoare ale entităţii.Obligaţia prezentă în baza unui contract oneros trebuie recunoscută şi evaluată ca provizion.Provizionele se constituie pentru elemente cum sunt:

litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte; cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia aordată

clienţilor; acţiuni de restructurare ; pensii şi obligaţii similare; impozite; alte provizioane.

Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.


Provizionul pentru restructurare este recunoscut atunci când sunt îndeplinite condiţiile normale de recunoaştere a acestuia, respectiv în următoarele condiţii :

vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii ; închiderea unor sedii ale entităţii; modificări în structura conducerii; reorganizări fundamentale care au un effect semnificativ în activitatea entităţii.

Provizionul pentru impozite se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condiţiile în care sumele respective nu apar reflectate ca datorie în relaţia cu bugetul de stat.

6.3. Estimare

Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile şi cheltuielile estimate. Pentru stabilirea existenţei unei obligaţii curente la data bilanţului, trebuie luate în considerare toate informaţiile disponibile.Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să fie cea mai bună estimare la data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente. Acolo unde efectul valorii în timp a banilor este semnificativ, valoarea provizionului reprezintă valoarea actualizată a cheltuielilor estimate a fi necesare pentru stingerea obligaţiei.Câştigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor nu trebuie luate în considerare în evaluarea unui provizion.Daca se estimează că o parte sau toate cheltuilile legate de un provizion vor fi rambursate de o terţă parte, rambursarea trebuie recunoscută numai în momentul în care este sigur că va fi primită. Rambursarea trebuie considerată ca un activ separat.Provizioanele trebuie revăzute la fiecare dată a bilanţului şi ajustate astfel încat să reflecte cea mai bună estimare curentă. În cazul în care, pentru stingerea unei obligaţii, nu mai este probabilă o ieşire de resurse, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.Provizionul va fi utilizat numai în scopul pentru care a fost constituit iniţial.

6.4. Prezentare şi descriere

În situaţiile financiare se prezintă următoarele informaţii referitoare la provizioane,: o reconciliere, detaliată pe elemente, a valorii contabile la începutul şi sfârşitul perioadei contabile, inclusive

majorările şi diminuările în cursul exerciţiului financiar; comparativele nu sunt necesare; o scurtă descriere a naturii obligaţiei şi momentul estimat al ieşirilor de beneficii economice rezultate; o precizare privind incertitudinile asupra valorii sau momentului apariţiei ieşirilor respective; valoarea rambursărilor anticipate, specificând valoarea activelor recunoscute pentru rambursările respective.

CAPITOLUL VII. POLITICI CONTABILE PRIVIND SUBVENŢIILE

7.1. Definiţii şi concepte-cheie

Subvenţiile reprezintă asistenţă acordată de autorităţile publice sub forma unor transferuri de resurse către o întreprindere în scopul:

finanţării unor investiţii care se concretizează în cumpărarea, construirea sau achiziţionarea unor active cu ciclu lung de fabricaţie:

finanţării unor activităţi pe termen lung; sau finanţării unor cheltuieli de natura investiţiilor.

Guvernul – se referă la guvernul propriu-zis, la agenţiile guvernamentale şi la alte instituţii similare, locale, naţionale sau internaţionale.Asistenţa guvernamentală – reprezintă acţiunile întreprinse de guvern cu scopul de a acorda beneficii economice specifice unei entităţi sau unei categorii de entităţi care îndeplinesc anumite criterii.Subvenţiile guvernamentale – reprezintă asistenţa acordată de guvern sub forma unor transferuri de resurse către o entitate în schimbul respectării, în trecut sau în viitor, a anumitor condiţii referitoare la activitatea de exploatare a acestei entităţi.Subvenţiile aferente activelor – reprezintă subvenţii guvernamentale pentru acordarea cărora principala condiţie este ca entitatea beneficiară să cumpere, să construiască sau să achiziţioneze în alt mod active imobilizate. De asemenea, pot exista şi condiţii secundare care restricţionează tipul sau amplasarea activelor sau perioadele în care acestea urmează a fi achiziţionate sau deţinute.Subvenţiile aferente veniturilor – cuprind toate subvenţiile guvernamentale diferite de cele pentru active.Împrumuturile nerambursabile – sunt împrumuturi al căror creditor se angajează să dispenseze debitorul de rambursarea acestora, dacă se îndeplinesc anumite condiţii prestabilite.


Valoarea justă – reprezintă suma pentru care un activ poate fi tranzacţionat între un cumpărător interesat şi în cunoştinţă de cauză şi un vânzător interesat şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.

În categoria subvenţiilor se disting două tipuri, şi anume:1. Subvenţii aferente activelor (subvenţii pentru investiţii)2. Subvenţii aferente veniturilor.

7.2. Subvenţii aferente activelor

Subvenţiile guvernamentale, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, nu se recunosc până când nu există suficientă siguranţă că:

entitatea va respecta condiţiile ataşate acordării lor; şi că subvenţiile vor fi primite.

Subvenţiile vor fi recunoscute, pe o bază sistematică, drept venit pe perioadele corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenţii urmează a le compensa. Subvenţiile nu trebuie înregistrate direct în conturile de capital şi rezerve.Subvenţiile pentru active, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se recunosc în bilanţ ca venit amânat.Venitul amânat se înregistrează în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor. Restituirea unei subvenţii referitoare la un activ se înregistrează prin reducerea soldului venitului amânat cu suma rambursabilă.

7.3. Subvenţii aferente veniturilor

O subvenţie care urmează a fi primită drept compensaţie pentru cheltuieli sau pierderi deja suportate în cursul exerciţiului (eliminarea efectelor unor calamităţi), fără a exista costuri viitoare aferente, se recunoaşte ca venit în perioada în care devine creanţă, fiind înregistrată în venituri din subvenţii de exploatare.Restituirea unei subvenţii aferente veniturilor se efectuează prin reducerea veniturilor amânate, dacă există, sau pe seama cheltuielilor.

CAPITOLUL VIII. POLITICI CONTABILE PRIVIND CAPITALUL ŞI REZERVELE

Capitalul şi rezervele (capitalurile proprii) reprezintă dreptul acţionarilor asupra activelor entităţii, după deducerea tuturor datorilor.Capitalurile proprii cuprind:

aporturile de capital primele de capital rezervele rezultatul reportat rezultatul exerciţiului financiar.

8.1.CAPITAL

Capitalul este reprezentat de capitalul social al entităţii.Capitalul social subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a persoanei juridice şi a documentelor jusrificatie privind vărsămintele de capital.Referitor la capitalul entităţii se oferă următoarele informaţii:a) dacă entitatea nu are capital autorizat, valoarea capitalului subscris,b) dacă conform actului de înfiinţare, entitatea are capital autorizat, valoarea acestuia, precum şivaloarea capitalului subscris în momentul înfiinţării entităţii şi în momentul oricărei modificări în contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţIonari sau asociaţi, cuprinzînd numărul şi în momentul .oricărei modificări a capitalului autorizatc) numărul şi valoarea acţiunilor subscrise în cursul exerciţiului financiar în limitele unui capitalautorizat.În înţelesul

prezentelor reglementări, prin capital autorizat se înţelege suma maximă a capitalului subscris potrivit statutului sau adunării generale

d) dacă există mai multe clase de acţiuni sau părţi sociale, numărul şi valoarea nominală pentru fiecare clasă.Principalele operaţiuni care se înregistrează în contabilitate cu privire la majorarea capitalului sunt subscrierea si emisiunea de noi acţiuni, încorporarea rezervelor şi alte operaţiuni potrivit legii.În notele explicative trebuie să se prezinte separat propunerea de repartizare a profitului pe destinaţii astfel:e) sumele repartizate la rezervef) sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi


g) dividendeh) alte repartizăriOperaţiunile care se înregistrează în contabilitate cu privire la micşorarea capitalului sunt, in principal, următoarele :

reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a retragerii unor acţionari sau asociaţi;

răscumpărarea acţiunilor; acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi; alte operaţiuni, potrivit legii.

Acţiunile proprii răscumpărate, potrivit legii, sunt prezentate in bilanţ ca o corecţie a capitalului propriu.Primele legate de capital (de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie) reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale.Conturile corespunzătoare primelor legate de capital pot avea numai sold pozitiv.În cazul în care capitalul social cuprinde şi acţiuni răscumpărabile, se furnizează următoarele informaţii:a) data cea mai apropiată şi data limită la care entitatea poate răscumpăra respectivele acţiunib) dacă acele acţiuni trebuie răscumpărate obligatoriu sau dacă răscumpărarea este la alegerea entităţilor sau a

acţionarilorc) dacă trebuie plătită o primă de răscumpărare şi, în caz afirmativ, care este valoarea acesteia.

8.2. REZERVE DIN REEVALUARE

Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale trebuie reflectat în debitul sau creditul contului “ Rezerve din reevaluare “după caz, cu respectarea prevederilor privind reevaluarea imobilizărilor corporale.Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuată numai în limita soldului creditor existent şi numai în condiţiile prezentate la capitolul „Active imobilizate”.Rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale au caracter nedistribuibill.

8.3. ALTE REZERVE

Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve:-rezerve legale;-rezerve statutare sau contractuale;-alte rezerve ;

Rezervele legale se constituie anual din profitul entităţii, în limitele şi cotele prevăzute de lege.Acestea pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege;Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al entităţii, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.Alte rezerve pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.

CAPITOLUL IX. POLITICI CONTABILE PRIVIND VENITURILE, CHELTUIELI, REZULTAT

9.1. VENITURI

9.1.1. Definiţii, clasificăriVeniturile reprezintă creşteri de avantaje economice, intervenite în cursul exerciţiului, care au generat o majorare a capitalurilor proprii sub alte forme decît cele care exprimă aporturi noi ale proprietarilor întreprinderii. În categoria veniturilor se includ atât sumele încasate sau de încasat în nume propriu de către entitate din activităţile curente, cât şi câştigurile din orice sursă.Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de entitate, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora.Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice ce pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.Sumele colectate de entitate în numele unor terţe părţi, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele cuvenite.Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacţie este determinată prin acordul încheiat între vânzătorul şi cumpărătorul/utilizatorul activului, ţinând cont de suma oricăror reduceri comerciale.Veniturile se clasifică astfel:

- Venituri din exploatare ;- Venituri financiare ;- Venituri extraordinare.


Veniturile din exploatare cuprind :a) Venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii ;b) Venituri din variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere) dintre

valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi producţie în curs la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi producţiei în curs, neluând în calcul ajustările pentru depreciereînregistrateŞ

c) Venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi cheltuielilor efectuate de entitate pentru nevoi proprii, care generează active imobilizate corporale şi necorporale ;

d) Venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază entitatea ;

e) Alte venituri din exploatarea curentă (ex. venituri din recuperarea creanţelor).Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei repreyintă corecţia cheltuielilor de producţie şi reflectă fie faptul că producţia a majorat nivelul stocurilor, fie faptul că vânzările au redus nivelul stocurilor.Veniturile din producţia stocată se înscriu în contul de profit şi pierdere, alături de celelalte venituri, cu semnul plus (sold creditor) sau cu semnul minus (sold debitor).

Veniturile financiare cuprind :1. venituri din imobilizări financiare ;2. venituri din investiţii pe termen scurt ;3. venituri din creanţe imobilizate ;4. venituri din investiţii financiare cedate ;5. venituri din diferenţe de curs valutar ;6. venituri din dobânzi ;7. venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare ;8. alte venituri financiare.

9.1.2. Recunoaşterea veniturilor

Criteriile generale de recunoaştere a veniturilor sunt următoarele:o este probabil ca entitatea să beneficieze de avantaje economice dinoperaţia realizată;o marimea veniturilor să poată fi măsurată cu fiabilitate.

Venituri din vânzări de bunuriÎn contabilitate, veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărător, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiţii prevăzute în contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, către clienţi. Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) entitatea a transferat la cumpărător principalele riscuri şi avantaje inerente proprietăţii b) entitatea nu conservă nici participarea la gestiune şi nici controlul efectiv al bunurilor cedate;c) costurile angajate sau de angajat, ce vizează operaţia, pot să fie măsurate în mod fiabil.

În general, transferul riscurilor şi avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul dreptului de proprietate (livrarea).Totuşi, acest transfer poate să fie decalat în timp, în special în următoarele cazuri:

vânzătorul rămâne obligat din cauza unei execuţii nesatisfăcătoare, neacoperită prin clauze privind garanţia;

realizarea veniturilor din vânzarea bunurilor este subordonată revânzării acesteia de către cumpărător; bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor, această din urmă operaţie repreyentând o parte

importantă a contractului, însă nesatisfăcută de vânzător; cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea pentru un motiv precizat în contractul de vânzare,

probalitatea de returnare a bunurilor la vânzător fiind incertă.În toate aceste cazuri, tranzacţia nu constituie o vânzare şi nu este constatat nici un venit.

Venituri din prestarea de servicii Pentru înregistrarea în contabilitate, trebuie să poată fi măsurat gradul de avansare de manieră fiabilă.Prestările de servicii implică, în general, executarea de către entitate a unei sarcini convenite contractual ,într-o perioadă de timp prestabilită. Serviciile pot să fie prestate într-un singur exerciţiu sau pe parcursul mai multor exerciţii.Atunci când rezultatul unei tranzacţii ce implică prestarea de servicii poate fi estimat în mod fiabil, venitul asociat tranzacţiei trebuie să fie recunoscut în funcţie de gradul de execuţie a contractului, la data încheierii acestuia.Rezultatul unei tranzacţii poate să fie estimat fiabil atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

suma veniturilor poate fi estimată fiabil; este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să intre în întreprindere; stadiul de execuţie al contractului, la data bilanţului, poate să fie evaluat cu fiabilitate;


costurile apărute pe parcursul contractului pot fi evaluate în mod fiabil.

Venituri din dobânzi, redevenţe şi dividendea) Dobânzile se recunosc periodic, în mod proporţional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza contabilităţii de angajamente; acestea sunt contabilizate în funcţie de timpul scurs şi pe baza randamentului efectiv al activului;b) Redevenţele se recunosc pe baza contractelor de angajamente, pe măsura ce sunt achiziţionate, conform contractului.c) Dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul acţionarului de a încasa (de a percepe) suma respectivă.

Veniturile din reluarea provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se evidenţiază distinct in funcţie de natura acestora.Diminuarea sau anularea provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează prin înregistrarea la venituri, în cazul în care nu se mai justifică menţinerea acestora , sau în momentul în care are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.

9.1.3. Evaluarea veniturilorVeniturile trebuie să fie evaluate la valoarea justă a elementelor primite sau de primit în contrapartidă, după deducerea reducerilor comerciale. Determinarea venitului este uşurată atunci când contrapartida se prezintă sub formă de lichidităţi sau echivalente de lichidităţi. Venitul din vânzare este contabilizat la nivelul valorii exigibile la scadenţă, iar scontul de decontare este considerat de vânzător o cheltuială financiară.

9.2. CHELTUIELI

Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:- consumuri de stocuri;- lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază entitatea;- cheltuieli cu personalul;- executarea unor obligaţii legale sau contractuale.

Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca urmare a desfăşurării activităţii curente a entităţii . Acestea nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, astfel:

a) cheltuieli de exploatare;b) cheltuieli financiare;c) cheltuieli extraordinare.

Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de inventar consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate, imputate direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor; cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi; comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, cheltuieli cu servicii bancare şi altele; cheltuieli cu personalul (salarii, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitate); cheltuieli cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare; cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite, calculate potrivit legii; alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital).

Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii; cheltuieli privind investiţiile financiare cedate; diferenţele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind exerciţiul financiar în curs; sconturile acordate clienţilor; pierderi din creanţe de natură financiară.

Cheltuielile extraordinare se referă la calamităţi naturale şi alte evenimente extraordinare.


9.3. REZULTATRezultatul financiar (profit sau pierdere) se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi este reprezentat de soldul final al contului de profit şi pierdere.Repartizare profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale. Repartizarea profitului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor, cu respectarea prevederilor legale.

CAPITOLUL X. POLITICI CONTABILE PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE

10.1. Definiţii, concepte-cheie

O parte este afiliată unei entităţi dacă:a) direct sau indirect, prin unul sau mai mulţi intermediari, partea:

- controlează, este controlată de sau se află sub controlul comun al entităţii (aceasta include socităţile-mamă, filialele sau filialele membre);

- are un interes într-o entitate care îi oferă influenţă semnificativă asupra entităţii respective, sau- deţine controlul comun asupra entităţii.

b) partea reprezintă o entitate asociatăa entităţii;c) partea reprezintă o asociere în participaţie în care entitatea reprezintă un asociat;d) partea reprezintă un membru al personalului cheie din conducere al entităţii sau al societăţii mamă;e) partea reprezintă un membru apropiat al familiei persoanei menţionate la punctul a) sau d);f) partea reprezintă o entitate care este controlată, controlată în comun sau influenţată semnificativ sau pentru care

puterea semnificativă de vot într-o asemenea entitate este dată, direct sau indirect, de orice persoană menţionată la punctul d) sau e).

Nu sunt în mod necesar părţi afiliate: două entităţi doar pentru că au director sau un alt membru al personalului - cheie din conducere în comun, în

pofida punctelor d) şi f) ale definiţiei două entităţi asociate doar pentru că exercită controlul în comun asupra unei asocieri în participaţie finanţatorii, sindicatele, serviciile publice, departamentele şi agenţiile guvernamentale

doar în virtutea relaţiilor obişnuite pe care le au cu o entitate (deşi acestea pot să afecteze libertatea de acţiune a entităţii sau să participe la luarea deciziilor entităţii).

un client, un furnizor, un francizor, un distribuitor sau un agent general cu care entitatea desfăşoară un volum semnificativ de activitate, numai în virtutea dependenţei economice rezultate.

În vederea înţelegerii politicilor contabile privind părţile afiliate trebuie avute în vedere următoarele concepte- cheie:Control. O entitate este considerată a avea posibilitatea de a controla o altă entitate, dacă are puterea de a guverna politicile financiare şi operaţionale ale celeilalte entităţi în aşa fel încât să obţină beneficii din activităţile acesteia.Control comun. O entitate este considerată a avea control în comun cu o altă entitate dacă acestea convin prin contract să împartă asupra unei activităţi economice.Personal - cheie de conducere. Acele persoane din entitate care au autoritatea şi responsabilitatea de a planifica, conduce şi controla activităţile entităţii care raportează.Tranzacţii cu societăţile afiliate. Tranzactiile cu părţile afiliate sunt afaceri între părţi afiliate care implică un transfer de resurse sau obligaţii între acestea, indiferent dacă se percepe sau nu un preţ pentru tranzacţii. Influenţă semnificativă. O entitate este considerată a avea capacitatea de a exercita o influienţă semnificativă asupra unei alte entităţi, dacă aceasta participă, şi nu controlează, la luarea de decizii de politică financiară şi nu controlează, la luarea de decizii de politică financiară şi operaţională ale acelei entităţi.Existenţa capacităţii de a exercita o influenţă semnificativă poate fi evidenţiată în unul sau mai multe din următoarele moduri:

prin prezenţa în Consiliul director al celeilalte entităţi ; prin încheierea unor tranzacţii semnificative intra - companii între cele două entităţi ; prin interschimbarea personalului personalului de conducere între două entităţi ; prin dependenţa de o altă entitate pentru informaţii tehnice.

10.2. Necesitatea prezentării informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu părţile afiliate

Relaţiile dintre societăţile afiliate pot avea impact asupra pozitţiei financiare şi a rezultatelor operaţionale ale entităţii deoarece:

părţile afiliate pot încheia anumite tranzacţii între ele, pe care societăţile neafiliate ar putea să nu dorească în mod normal să le încheie ;

sumele percepute din tranzacţiile dintre societăţile afiliate pot să nu fie comparabile cu sumele percepute pentru tranzacţiile similare între societăţile neafiliate;


simpla existenţă a relaţiei poate uneori fi suficientă pentru a afecta tranzacţiile entităţii cu alte părţi (neafiliate). (Exemplu: o entitate poate înceta achiziţia de la furnizorul său principal la momentul achiziţionării unei filiale care este un competitor al fostului său furnizor principal).

tranzacţiile dintre entităţi nu ar fi avut loc dacă relaţia dintre societăţile afiliate nu ar fi existat. (Exemplu: o entitate îşi vinde întreaga producţie unui asociat la cost. Ar fi putut să nu supravieţuiască dacă nu ar fi existat aceste vânzări către asociat )

O tranzacţie cu părţi afiliate este un transfer de resurse, servicii sau obligaţii între părţi afiliate (legate), fără a avea importanţă dacă se percepe sau nu un preţ, acest transfer de resurse, incluzând tranzacţiile încheiate de bunăvoie şi între părţi aflate în cunoştinţă de cauză.Exemple de astfel de tranzacţii:

Cumpărarea sau vânzarea de bunuri; Cumpărarea sau vânzarea de proprietăţi sau de alte active; Prestare sau primire de servicii; Acorduri de reprezentare; Acorduri de leasing; Transfer de cercetare şi dezvoltare; Contracte de licenţă; Finanţare, inclusiv împrumuturi şi aporturi la capitalurile proprii; Garanţii personale şi reale; Contracte de management.

Dacă societatea efectuează părţi separate ale activităţii sale prin intermediul filialelor, societăţilor asociate şi asocierilor în participaţiune şi altele, aceste părţi intră, uneori, în tranzacţii prin intermediul unor termeni de afaceri şi preţuri atipice.Părţile afiliate (legate) au un grad de flexibilitate în procesul de stabilire a preţurilor, care nu este prezent în tranzacţiile dintre părţile neafiliate (nelegate).

10.3. Prezentare şi descriereRelaţiile dintre societatea mamă şi filiale trebuie să fie prezentate în situaţiile financiare, indiferent dacă au avut loc sau nu tranzacţii între părţi. Trebuie prezentate numele societăţii-mamă şi, dacă este diferit, numele părţii care deţine controlul final.Compensaţiile pentru personalul managerial-cheie trebuie să fie prezentate pe total şi pentru fiecare din categoriile următoare de compensaţii:

Beneficii ale angajaţilor pe termen scurt; Beneficii post-angajare; Alte beneficii pe termen lung; Beneficii de terminare a contractului; Beneficii de compensare pentru capitaluri proprii;

Dacă există tranzacţii între părţile afiliate (legate), trebuie prezentate următoarele informaţii: Natura relaţiilor cu părţile afiliate (legate); Natura tranzacţiilor; Tranzacţiile existente, inclusiv valoarea tranzacţiilor şi soldurilor; Termenii şi condiţiile; Garanţiile oferite sau primite; Provizioane pentru datoriile incerte şi cheltuielile cu datoriile, nerecuperate sau incerte.

Elementele trebuie să fie prezentate separat pentru: societatea mamă; entităţile care controlează în comun sau care exercită o influenţă semnificativă asupra entităţii; filiale; societăţi asociate; asocieri în participaţiune în care entitatea este asociat; personalul managerial-cheie al entităţii sau al societăţii sale mamă alte părţi afiliate (legate).

CAPITOLUL XI. ANGAJAMENTE ŞI ALTE ELEMENTE EXTRABILANŢIERE

11.1. Definiţii, generalităţi

Drepturile şi obligaţiile, precum şi unele bunuri care nu pot fi integrate în activele şi pasivele entităţii se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanţului (elemente extrabilanţiere).În această categorie se includ:

- angajamente (giruri, garanţii, cauţiuni) acordate sau primite;- imobilizări corporale luate cu chirie;


- valori materiale în păstrare sau în custodie;- debitori scoşi din activ şi urmăriţi în continuare;- locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;- efecte scontate şi neajunse la scadenţă;- active şi datorii contingente.

Activ contingent. Un activ posibil care este generat de evenimente din trecut şi a cărui existenţă va fi confirmată doar de apariţia sau absenţa unuia sau mai multor evenimente viitoare care nu sunt în totalitate sub controlul entităţii.Entitatea nu trebuie să recunoască activele contingente. Prezentarea acestora se realizează când este probabilă o intrare de beneficii economice. Activele contingente apar din evenimete neprogramate sau neaşteptate care dau naştere posibilităţii unui flux de intrare de beneficii economice. (ex.un drept de creanţă (despăgubire) ce poate rezulta dintr-un litigiuîn instanţă în care este implicată entitatea şi al cărui rezultat este incert). Activele contingente trebuie să fie permanent evaluate pentru a ne asigura că evoluţiile sunt reflectate corect în situaţiile financiare. (ex.dacă devine posibilă producerea fluxului de intrare de beneficii economice, activul şi venitul aferent trebuie recunoscute în situaţiile financiare ale perioadei în care are loc modificarea). Dacă, totuşi fluxul de intrare de beneficii economice a devenit probabil (în loc de posibil) atunci ar trebui prezentat drept un activ contingent.Datorie contingentă. O obligaţie care este fie:

O obligaţie posibilă generată de evenimente din trecut, a cărui rezultat va fi confirmat doar de apariţia sau de absenţa unuia sau mai multor evenimente viitoare care nu sunt în totalitate sub controlul întreprinderii raportoare; fie

O obligaţie prezentă care este generată de evenimente din trecut şi nu este recunoscută, fie pentru că nu este probabil să fie necesară o ieşire de resurse pentru a deconta respectiva obligaţie, fie pentru că valoare obligaţiei nu poate fi evaluată cu o credibilitate suficientă.

Entitatea nu trebuie să recunoscă o datorie contingentă. Trebuie însă să prezinte datoria contingentă dacă probabilitatea ieşirii de resurse încorporatoare de beneficii economice nu este îndepărtată. Datoriile contingente sunt evaluate continuu pentru a determina dacă ieşirea de resurse încorporatoare de beneficii economice a devenit probabilă. O dată devenită probabilă pentru un element recunoscut anterior ca datorie contingentă, este recunoscut provizionul.Trebuie făcută distincţia între datorii contingente şi datorii estimate, cu toate că amblele implică o incertitudine care va fi clarificată de evenimente viitoare. Totuşi există o estimare din cauza incertitudinii privind valaorea implicată de un eveniment care impune o recunoaştere contabilă.(ex. amortizarea este o estimare, dar nu este o contingenţă deoarece faptul real al deprecierii fizice este recunoscut, cu toate că valoarea este obţinută printr-o metodă contabilă de presupunere).

În vederea înţelegerii politicilor contabile privind datoriile şi activele contingente, trebuie avute în vedere următoarele concepte-cheie:Datorie. O obligaţie prezentă a entităţii raportoare care derivă din evenimentele din trecut şi a cărei compensare se preconizează să rezulte dintr-o ieşire din entitate a unor resurse care reprezintă beneficii economice.Datorii curente. Obligaţiile entităţii a căror lichiditate se aşteaptă să necesite utilizarea resurselor existente, obligaţiile care sunt scadente la vedere sau vor fi scadente la vedere într-un interval de 1 an sau în intervalul ciclului de exploatare.Datorii estimate. Obligaţii a căror existenţă este cunoscută, cu toate că este posibil să nu se cunoască creditorul, iar valoarea şi momentul plăţii să fie incerte.Evenimente ulterioare datei bilanţului. Evenimentele care au loc după încheierea exerciţiului financiar al entităţii (data bilanţului) şi până la data la care sunt autorizate pentru emitere situaţiile financiare anuale, fapt care ar conduce fie la ajustarea situaţiilor financiare fie la prezentarea informaţiilor.Eveniment care obligă. Un eveniment care generează o obligaţie legală sau implicită care face ca entitatea să nu aibă nici o altă alternativă realistă decât decontarea obligaţiei respective.Data autorizării. Data la care situaţiile financiare ar fi considerate ca fiind autorizate legal pentru emitere.Contract oneros. Un contract în care costurile inevitabile de îndeplinire a obligaţiei, în conformitate cu contractul, depăşesc beneficiile economice care se preconizează să fie primite în urma acelui contract.Ciclu de exploatare. Perioada de timp medie care este necesară unei entităţi pentru a converti stocurile în creanţe şi apoi în numerar.Pierdere posibilă. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor evenimente viitoare a căror probabilitate de apariţie este mai mult decât îndepărtată, dar mai puţin decât posibilă.Pierdere probabilă. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor evenimente viitoare care probabil vor avea loc.Pierdere îndepărtată. O pierdere incertă care se bazează pe apariţia unui eveniment sau a unor evenimente viitoare a căror posibilitate de apariţie este foarte mică.Provizion. Datorie cu moment de apariţie sau valoare incerte. Provizioanele se pot distinge de alte datorii cum ar fi furnizorii şi angajamentele pentru că există o incertitudine asupra momentului sau valorii cheltuielilor viitoare stingerii obligaţiei.


11.2. Prezentarea informaţiilor

Entitatea trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de datorii contingente, la data bilanţului, o scurtă descriere a naturii datoriei contingente, şi acolo unde este posibil, o estimare a efectului său financiar, evaluată în acelaşi fel ca si provizioanele, o indicare a incertitudinilor aferente valorii sau momentului producerii oricăriu flux de ieşire, precum şi posibilitatea oricărei rambursări.În cazul activelor contingente, când este probabil un flux de intrare de beneficii economice, entitatea trebuie să prezinte o scurtă descriere a naturii activelor contingente la data bilanţului, şi acolo unde este posibil, o estimare a efectului lor financiar evaluat utilizând aceleaşi principii ca şi pentru provizioane.

CAPITOLUL XII. MONOGRAFIE CONTABILA PRIVIND PRINCIPALELE OPERATIUNI ECONOMICE 12.1. IMOBILIZARILE NECORPORALE

Principalele conturi utilizate pentru evidentierea imobilizarilor necorporale sunt : 20 IMOBILIZARI NECORPORALE 201 Cheltuieli de constituire 203 Cheltuieli de dezvoltare 205 Concesiuni ,brevete ,licente ,marci comerciale, drepturi si active similare 207 Fond comercial 208 Alte imobilizari necorporale 23 IMOBILIZARI IN CURS SI AVANSURI PENTRU IMOBILIZARI 233 Imobilizari necorporale in curs de executie 234 Avansuri acordate pentru imobilizari necorporale 28 AMORTIZARI PRIVIND IMOBILIZARILE 280 Amortizari privind imobilizarile necorporale 2801 Amortizarea cheltuielilor de constituire 2803 Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare 2805 Amortizarea concesiunilor ,brevetelor, licentelor, marcilor comerciale, drepturilor si activelor similare 2807 Amortizarea fondului comercial 2808 Amortizarea altor imobilizari necorporale 29 AJUSTARI PENTRU DEPRECIEREA SAU PIERDEREA DE VALOARE A IMOBILIZARILOR 290 Ajustari pentru deprecierea imobilizarilor necorporale 293 Ajustari pentru deprecierea imobilizarilor in curs de executie 404 FURNIZORI DE IMOBILIZARI 475 SUBVENTII PENTRU INVESTITII Principalele documente financiar – contabile folosite sunt : facturi emise de terti, deconturi de cheltuieli, bonuri de consum, contracte de concesiune, procese-verbale de predare –primire sau procese verbale de receptie a bunurilor , documentatii intocmite de evaluator.

Tratamente contabile :

- Inregistrarea cheltuielilor de constituire, a cheltuielilor de dezvoltare , a brevetelor, licentelor, marcilor comerciale, a altor imobilizari necorporale cahizitionate de la terti :

201,203,205.208 = 404

Nota : la data elaborarii politicilor contabile ,societatea comerciala nu are in evidenta active de natura cheltuielilor de constituire, nu are in evidenta sau in curs de derulare proiecta care sa se incadreze in categoria activelor de natura cheltuielilor de dezvoltare si nici fond comercial.

- Inregistrarea amortizarii activelor necorporale :

6811 = 2801, 2803, 2805, 2808 - Inregistrarea scoaterii din evidenta a imobilizarilor necorporale : -complet amortizate : 2801,2803,2805,2808 = 201,203,205,208 -incomplet amortizate : % = 201,203,205,208 2801,2803,2805,2808 6583 - Inregistrarea imobilizarilor necorporale din productie proprie :


- inregistrarea cheltuielilor dupa natura lor : 6xx = % 3xx conturi de stocuri 4xx conturi de terti - inregistrarea veniturilor aferente costurilor inregistrate : 203,205,208 = 721

- Inregistrarea avansurilor pentru imobilizari necorporale acordate furnizorilor : 234 = 404

- Inregistrarea diferentelor de curs valutar, favorabile si nefavorabile, ca urmare a evaluarilor lunare sau anuale : 234 = 765 665 = 234 - Inregistrarea decontarii avansurilor acordate furnizorilor de imobilizari : 404 = 234 - Inregistrarea ajustarilor de valoare pentru deprecierea imobilizarilor necorporale : 6813 = % 290 293 - Reluarea la venituri a ajustarii pentru depreciere cu ocazia inventarierii sau la scoaterea din evidenta a imobilizarilor : % = 7813 290 293 12.2 IMOBILIZARI CORPORALEPrincipalele conturi utilizate pentru evidentiere imobilizarilor corporale sunt :

21 IMOBILIZARI CORPORALE 211 Terenuri si maenajari de terenuri 2111 Terenuri 2112 Amenajari de terenuri 212 Constructii 213 Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii 2131 Echipamente tehnologice 2132 Aparate si instalatii de masurare, control si reglare 2133 Mijloace de transport 2134 Animale si plantatii 214 Mobilier ,aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte bactive corporale

22 IMOBILIZARI CORPORALE IN CURS DE APRIVIZIONARE 223 Instalatii tehnice , mijloace de transport, animale si plantatii sin curs de aprivizionare 224 Mobilier ,aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale in curs de aprovizionare 23 IMOBILIZARI IN CURS SI AVANSURI PENTRU IMOBILIZARI 231 Imobilizari corporale in curs 232 Avansuri acordate pentru imobilizari corporale 28 AMORTIZAREA IMOBILIZARILOR 281 Amortizari privind imobilizarile corporale 2811 Amortizarea amenajarilor de terenuri 2812 Amortizarea constructiilor 2813 Amortizarea instalatiilor ,mijloacelor de transport, animalelor si plantatiilor 2814 Amortizarea altor imobilizari corporale 291 Ajustari pentru deprecierea imobilizarilor corporale 293 Ajustari pentru deprecierea imobilizarilor in curs de executie 404 Furnizori de imobilizari 445 Subventii 475 Subventii pentru investitii Principalele documente financiar – contabile folosite sunt urmatoarele : registrul numerelor de inventar, fisa mijlocului fix, bon de miscare a mijloacelor fixe, proces-verbal de scoatere din functiune a mijloacelor fixe, proces-verbal de receptie, proces-verbal de punere in functiune, facturi, rapoarte de evaluare.

Tratamente contabile : - Inregistrarea imobilizarilor corporale achizitionate de la furnizori 21x = 404

408


- Inregistrarea imobilizarilor corporale produse in regie proprie -inregistrarea cheltuielilor efectuate pentru realizarea imobilizarilor : 6xx = % 30x 4xx - Inregistrarea la sfarsitul lunii a valorii imobilizarilor corporale : 21x = 722 - Inregistrarea mijloacelor fixe transferate din stocul de marfa : 21x = 371 - Inregistrarea imobilizarilor primite cu titlu gratuit : 21x = 475x - Inregistrarea imobilizarilor corporale constatate plus la inventariere , inregistrate la vaoarea stabilita de un evaluator sau de o comisie tehnica interna : 21x = 475x - Inregistrarea amortizarii lunare aferente imobilizarilor corporale : 6811 = 281x - Inregistrarea recunasterii venitului aferent plusului de inventar : 475x = 7584 - Inregistrarea imobilizarilor corporale primite ca aport la capitalul social : 21x = 456 - Inregistrarea imobilizarilor achizitionate in baza contractelor de leasing : 21x = 167 - Inregistrarea imobilizarilor corporale in curs de aprovizionare si receptia acestora: 22x = 404 21x = 22x - Cheltuieli ulterioare efectuate in legatura cu imobilizarile corporale : 6xx = 401, 408 - Inregistrarea lucrarilor care majoreaza valoarea investitiei : 231 = 404, 408, 722 - Receptia finala a imobilizarii corporale : 21x = 231 - Cresterea de valoare ca urmare a reevaluarii : 21x = 105 , 7813 - Descresterea de valoare ca urmare a reevaluarii : 105, 6813 = 21x Nota : Pana la data elaborarii politicilor contabile societatea nu a efectuat reevaluari de imobilizari corporale. -Deprecierea imobilizarilor corporale : 6813 = 29x - Inregistrarea scaderii din gestiune a imobilizarilor corporale neamortizate : % = 21x 281x 6583 - Cheltuieli ocazionate de casarea imobilizarilor corporale : 628 = 401 sau 6xx = % 30x 4xx

- Inregistrarea valorii materialelor recuperate in urma casarii imobilizarilor corporale : 30x = 7588 - Inregistrarea vanzarii imobilizarilor corporale : 461 = 7583 si concomitent se scade din gestiune % = 21x 281x 658312.3 IMOBILIZARI FINANCIAREPrincipalele conturi utilizate pentru evidentiere in contabilitate a imobilizarilor financiare sunt : 261 Actiuni detinute la entitatile afiliate 263 Interese de participare 265 Alte titluri imobilizate 267 Creante imobilizate 269 Varsaminte de efectuat pentru imobilizarile financiare 296 Ajustari pentru pierderea de valoare a imobilizarilor financiare

Principalele documente justificative utilizate sunt : contracte si alte documente care atesta achizitia titlurilor, documentatii privind titlurile primite cu titlu gratuit. Tratamente contabile : - Inregistrarea achizitiei de titluri de participare : % = 269 261 263 - Inregistrarea titlurilor de participare primite gratuit , ca urmare a cresterii capitalului social, prin incorporarea rezervelor sau a profitului: 261 = 1068 261 = 761 - Inregistrarea imprumuturilor pe termen lung acordate : 267 = 512x - Inregistrarea garantiilor depuse la terti : 267 = 4111 - Inregistrarea sumelor imobilizate in conturile bancare : 267 = 512x - Inregistrarea ajustarilor pentru pierderea de valoare : 6863 = 296 - Reluarea la venituri a ajustarilor pentru perderea de valoare : 296 = 7863 - Vanzarea titlurilor de participare : 461 = 7641 si concomitent


6641 = 261

12.4 ACTIVE CIRCULANTE 12.4.1 STOCURI Principalele conturi utilizate pentru evidentierea in contabilitate a operatiunilor privind stocurile, avabd in vedere specificul activitatii sunt : 301 Materii prime 302 Materiale consumabile 3028 Alte materiale consumabile 303 Materiale de natura obiectelor de inventar 327 Marfuri in curs de aprovizionare 345 Produse finite 357 Marfuri aflate la terti 371 Marfuri 397 Ajustari pentru deprecierea marfurilor

Principalele documente utilizate la inregistrarea stocurilor in contabilitate sunt : nota de receptie si constatare de diferente, bon de predare ,transfer, restituire ; bon de consum ;aviz de insotire a marfii ;fisa de magazie ;fisa de evidenta a materialelor de natura obiectelor de inventar, factura. Tratamente contabile1. Operatiuni privind intrarile de stocuri : % = 401,408 371 327 30x % = 327 371 30x 2. Operatiuni privind stocurile lasate in custodie la terti : 357 = 371 3. Inregistrarea plusurilor de inventar la mrfuri : 371 = 758 4. Operatiuni privind iesirile din stoc : - Iesirea din gestiune prin consum : 60x = 30x - vanzarea de marfuri : 60x = 371 - iesirea din gestiune ca urmare a predarii cu titlu gratuit : 6582 = 371 - inregistrarea stocurilor lipsa la inventar : 6xx = 371 - transfer subansamble din stocul de marfa in cel de materiale : 30x = 371 5. Inregistrarea ajustarilor privind stocurile : 6814 = 397 6. Inregistrarea produselor finite : 345 = 711 si vanzarea acestora : 711 = 345

12.4.2 CREANTE A. Creante comerciale Principalele documente utilizate pentru consemnarea operatiunilor privind creantele comerciale sunt : factura ; aviz de insotire a marfii ;extrase de cont ; liste de inventar, note de contabilitate

Principalele conturi utilizate pentru evidentiere creantelor comerciale sunt : 409 Furnizori-debitori 411 Clienti 4111 Clienti 4118 Clienti incerti sau in litigiu 418 Clienti – facturi de intocmit 491 Ajustari pentru deprecierea creantelor Tratamente contabile - Inregistrarea facturilor emise de entitate pentru marfa vanduta sau serviciile prestate : % = 70x 4111 418 - Inregistrarea veniturilor facturate aferente exercitiului financiar ulterior : 4111 = 472 - Inregistrarea avansurilor acordate furnizorilor pentru diverse cumparari : 409 = 401 - Inregistrarea diferentelor de curs aferente creantelor la finele lunii : % = 765,768 4111


418 409 sau : 665,668 = 4111,418,409 - Inregistrarea facturilor emise ,aferente exercitiilor financiare anterioare (valori semnificative) : 4111 = 1174 - Inregistrarea incasarii creantelor : 512x, 531x = 4111- Decontarea avansurilor incasate de la clienti : 419 = 4111 - Inregistrarea reducerilor comerciale acordate dupa facturare : 709 = 4111 - Inregistrare clienti incerti sau in litigiu : 4118 = 4111 - Ajustari pentru deprecierea creantelor : 6814 = 491 si anularea acestora sau diminuarea lor : 491 = 7814 - Scaderea creantelor prescrise sau in litigiu : 654 = 4118 B. Creante cu bugetul statului Principalele conturi utilizate sunt : 4428 TVA neexigibila 4482 Alte creante cu bugetul statului In afara conturilor de mai sus , in bilant pot fi prezentate la creante si alte conturi de impozite si taxe care prezinta sold debitor ( conturile 441, 446, 4424). C. Alte creante

Creantele entitatii fata de alti terti se inregistreaza in contul 461 Debitori diversi. Principalele documente justificative in baza carora se efectueaza inregistrarile pot fi : facturi, ordine de deplasare, note contabile , contracte.

Tratamente contabile

- Inregistrarea veniturilor din vanzarea imobilizarilor corporale si necorporale : 461 = 7583 - Inregistrarea veniturilor din cedarea imobilizarilor financiare : 461 = 7641 - Inregistrarea despagubirilor si a penalitatilor datorate de terti : 461 = 7581 - Inregistrarea diferentelor de curs valutar : 461 = 765 sau 665 = 461 - Incasarea debitorilor : 512x, 531x = 461 - Scaderea din evidenta adebitorilor neincasati : 654 = 461 C. Plati in avans Tratamente contabile - Inregistrarea sumelor platite in avans : 471 = 401 - Inregistrarea repartizarii in perioadele/exercitiile ulterioare : 6xx = 471 Operatiunile care nu pot fi inregistrate direct in conturile corespunazatoare , pentru ca sunt necesare clarificari ulterioare , se inregistrea , provizoriu ,in contul 473 Decontari din operatiuni in curs de clarificare. Sumele inregistrate in acest cont trebuie clarificate de catre entitate in cel mult trei luni de la data constatarii . 12.4.3. INVESTITII PE TERMEN SCURT La data elaborarii politicilor contabile , entitatea are in evidenta depozite bancare pe termen scurt, atat in lei cat si in valuta . Depozitele bancare pe termen scurt in valuta se inregistreaza atat la constituire cat si la lichidare la cursul de schimb comunicat de BNR. Principalele conturi utilizate pentru evidentierea investitiilor pe termen scurt sunt : 501 Actiuni detinute la entitatile afiliate 505 Obligatiuni emise si rascumparate 506 Obligatiuni 508 Alte investitii pe termen scurt si creante similate 5081 Alte titluri de plasament 5088 Dobanzi la obligatiuni si titluri de plasament 509 Varsaminte de efectuat pentru investitiile pe termen scurt Principalele documente utilizate sunt : contracte, extrase de cont , ordine de plata. Tratamente contabile - Inregistrarea depozitelor bancare pe termen scurt : 508 = 512x - Inregistrarea diferentelor de curs valutar aferente depozitelor pe termen scurt , in valuta , la sfarsitul lunii sau la incheierea exercitiului financiar : 508 = 765 sau 665 = 508 - Lichidarea depozitelor bancare pe termen scurt : 512x = 508


12.4.4. CASA SI CONTURI LA BANCI Principalele conturi pentru evidentiarea operatiunilor privind disponibilitatile sunt : 512 Conturi curente la banci 5121 Conturi curente la banca in lei 5124 Conturi curente la banca in valuta 5125 Sume in curs de decontare 531 Casa 5311 Casa in lei 5314 Casa in valuta 542 Avansuri de trezoreria 581 Viramente interne Principalele documente utilizate sunt : extrase de cont, facturi, ordine de deplasare, deconturi de cheltuieli, chitante, cecuri, note emise de banci.

Tratamente contabile - Inregistrarea sumelor incasate de la clienti : 512x = 411x - Inregistrarea sumelor reprezentand viramente interne : 512x = 581 - Inregistrarea creditelor bancare pe termen lung si scurt incasate : 512x = % 162 519 - Inregistrarea garantiilor restituite si a depoziteloe pe termen lung incasate : 512x = 267 - Inregistrarea sumelor incasate de la bugetul statului,reprezentand viramente in plus : 512x = 4482 - Inregistrarea sumelor incasate in relatia cu asociatii : 512x = 455 , 456 - Inregistrarea sumelor incasate in relatia cu debitorii si creditorii : 512x = 461, 462 - Inregistrarea sumelor incasate in avans si a sumelor in curs de clarificare : 512x = 472 , 473 - Inregistrarea sumelor incasate reprezentand dobanzi aferente disponibilitatilor : 512x = 766 - Inregistrarea sumelor incasate reprezentand alte venituri din exploatare : 512x = 758 - Inregistrarea platii dobanzilor la credite : 666 = 512x - Inregistrarea diverselor operatiuni de plati : 401, 441, 4423, 4481, 431,437,461,462 ,etc = 512x -Inregistrarea sumelor in numerar ridicate de la banca : 531x = 581 - Incasarea sumelor de la diversi clienti : 531x = 411- Incasarea sumelor reprezentand creante in relatia cu personalul propriu sau debitorii : 531x = 542, 461 - Inregistrarea sumelor incasate si necuvenite de la creditori diversi : 531x = 462 - Inregistrarea platilor in numerar catre furnizori, personalul propriu, asociati,etc : 401,404,421,455,456,457 = 531x - Plati i exercitiul financiar curent aferente exercitiului financiar urmator : 471 = 513x - Inregistrarea avansurilor de trezorerie acordate personalului : 542 = 531x si depunerea avansurilor neutilizate : 531x = 542 - Inregistrarea diferentelor favorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor in valuta : 5124, 5314 = 765 - Inregistrarea diferentelor nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor in valuta : 665 = 5124,5314

12.5 DATORII 12.5.1 Datorii pe termen scurt In cadrul datoriilor pe termen scurt se disting : -datorii comerciale -datorii in relatia cu personalul -datorii privind impozitele si taxele -datorii in relatia cu asociatii -datorii in relatia cu creditorii diversi -datorii rezultate din operatiuni de decontare in cadrul entitatii. a. Datorii comerciale Conturile utilizate pentru evidentierea datoriilor comerciale sunt : 401 Furnizori 404 Furnizori de imobilizari 408 Furnizori – facturi nesosite Documentele utilizate si tratamentele contabile privind datoriile comerciale sunt prezentate la capitolele de imobilizari, stocuri si terti. b. Datorii in relatia cu personalul Conturile utilizate pentru evidentierea in contabilitate a datoriilor in relatia cu salariatii sunt : 421 Personal-salarii datorate


423 Personal-ajutoare materiale datorate 431 Asigurari sociale 4311 Contributia unitatii la asigurarile sociale 4312 Contributia personalului la asigurarile sociale 4313 Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate 4314 Contributia angajatilor pentru asigurarile sociale de sanatate 4315 Contributia angajatorului la fondul pentru indemnizatii si concedii medicale 437 Ajutor de somaj 4371 Contributia unitatii la fondul de somaj 4372 Contributia personalului la fondul de somaj 4373 Contributia unitatii la fondul pentru garantarea creantelor salariale Principalele documente utilizate pentru reflectarea in contabilitate a acestor operatiuni sunt : state de salarii, decizii, decizii de imputare, angajamente de plata. Tratamente contabile

- Inregistrarea salariilor si a altor drepturi cuvenite angajatilor entitatii(inclusiv concedii medicale suportate de societate) : 641 = 421 - Inregistrarea retinerilor din salariile angajatilor : 421 = 4312, 4314, 4372 ,444 - Inregistrarea platii salariilor si a altor drepturi cuvenite angajatilor : 421 = 512x, 531x - Inregistrarea ajutoarelor de boala, a celor pentru ingrijirea copilului,altor ajutoare acordate salariatilor : % = 423 431 645 - Inregistrarea retinerilor din ajutoarele acordate : 423 = 4312, 4372, 444 - Plata ajutoarelor materiale : 423 = 5121, 5311 - Inregistrarea sumelor datorate de angajator bugetului statului si bugetelor speciale : % = % 6451 4311 6452 4371,4373 6453 4313,4315 c. Datorii privind impozitele si taxeleDeterminarea si inregistrarea in contabilitatea entitatii a datoriilor fata de bugetul statului si alte bugete se efectueaza in conformitate cu legislatia in vigoare. Principalele conturi utilizate sunt : 441 Impozitul pe profit 442 Taxa pe valoarea adaugata 4423 TVA de plata 444 Impozitul pe venituri de natura salariilor 446 Alte impozite , taxe si varsaminte asimilate 447 Fonduri speciale – taxe si varsaminte asimilate 448 Alte datorii si creante cu bugetul statului 4481 alte datorii cu bugetul statului Principalele documente utilizate sunt : deconturi de TVA , declaratii privind impozitul pe profit, decizii de impunere, acte constatatoare ale organelor de control, extrase de cont .

Tratamente contabile - Inregistrarea impozitului pe profit datorat si plata acestuia la bugetul statului : 691 = 441 441 = 5121 - Inregistrarea TVA deductibile, conform prevederilor legale : 4426 = 401,404 - Inregistrarea TVA in cazul taxarii inverse : 4426 = 4427 - Inregistrarea TVA aferenta cheltuielilor deductibile limitat : 6xx = 4427 - Inregistrarea TVA colectate : % = 4427 411 461 - Inregistrarea sumei compensate din TVA deductibila cu TVA colectata : 4427 = 4426 - Inregistrarea TVA de recuperat : 4424 = 4426

- Inregistrarea TVA de plata la bugetul statului : 4427 = 4423 - Inregistrarea compensarii obligatiei de plata a TVA curente cu TVA de recuperat din perioadele fiscale precedente : 4423 = 4424 - Inregistrarea platii TVA : 4423 = 5121 - Inregistrarea impozitului pe veniturile de natura salariala : 421 = 444


- Plata sumelor reprezentand impozit pe venituri din salarii : 444 = 5121 - Inregistrarea altor impozite si taxe asimilate( impozit pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, alte taxe locale) : 635 = 446 - Inregistrarea impozitului pe dividende datorat : 457 = 446 - Inregistrarea impozitelor retinute nerezidentilor : 401,404 = 446 - Plata la bugetul statului sau la bugetele locale a impozitelor si taxelor diverse : 446 = 5121 - Inregistrarea datoriilor la fondurile speciale si plata acestora : 635 = 447 si 447 = 5121 - Inregistrarea despagubirilor, amenzilor si penalitatilor datorate bugetului statului : 6581 = 4481 si plata sumelor datorate 4481 = 5121 .

d. Datorii in relatia cu asociatii Conturile utilizate pentru evidentierea relatiilor cu asociatii sunt : 455 Sume datorate actionarilor/ asociatilor 456 Decontari cu actionarii/ asociatii privind capitalul 457 Dividende de plata Principalele documente utilizate sunt : extrase de cont, ordine de plata, contracte incheiate, documente de plati pentru dividende.

Tratamente contabile - Inregistrarea sumelor lasate temporar la dispozitia entitatii de catre asociati : % = 455 512x 531x - Sume reprezentand dividende cuvenite asociatilor, lasate la dispozitia entitatii : 457 = 758 - Sume restituite asociatilor : 455 = % 512x 531x - Diferente de curs valutar aferente datoriilor in valuta fata de asociati : 455 = 765 sau 665 = 455 - Inregistrarea dividendelor datorate asociatilor din profitul realizat in exercitiile financiare precedente : 117 = 457 - Plata dividendelor catre asociati : 457 = 512x, 531x e. Datorii in relatia cu creditorii diversi Conturi utilizate : 462 Creditori diversi Documentele utilizate pentru reflectarea operatiunilor cu creditorii diversi sunt titluri executorii, extrase de cont, note contabile. Tratamente contabile - Inregistrarea sumelor incasate si necuvenite : % = 462 512x 531x - Sume datorate tertilor , reprezentand despagubiri si penalitati, altele decat cele din contractele comerciale : 6581 = 462 - Inregistrarea diferentelor de curs valutar aferente datoriilor in valuta : 665 = 462 sau 462 = 765 - Inregistrarea platilor catre creditorii diversi : 462 = 512x, 531x - Anularea datoriilor catre creditori diversi prescrise, scutite sau anulate,potrivit legii : 462 = 758

12.5.2. DATORII PE TERMEN LUNG Conturile utilizate pentru evidentierea in contabilitate a datoriilor pe termen lung sunt : 162 Credite bancare pe termen lung 167 Alte imprumuturi si datorii asimilate 168 Dobanzi aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate . Documentele utilizate pentru inregistrarea acestor datorii sunt : contracte de credite, contracte comerciale, extrase de cont, note contabile.

Tratamente contabile - Inregistrarea creditelor pe termen lung primite in contul de disponibil : 512x = 162 - Rambursarea la scadenta a creditelor primite : 162 = 512x - Inregistrarea diferentelor de curs valutar aferente creditelor in valuta : 162 = 765 sau 665 = 162 - Inregistrarea obligatiei de plata a dobanzii : 666 = 168 - plata dobanzilor datorate : 168 = 512x - Inregistrarea imobilizarilor corporale achizitionate in baza contractelor de leasing financiar : 21x = 167


- Inregistrarea ratelor scadente aferente contarctelor de leasing : 167 = 404 - Inregistrarea diferentelor de curs aferente imprumuturilor in valuta : 167 = 765 sau 665 = 167

12.6 PROVIZIOANE

Pentru inregistrarea in contabilitate a provizioanelor se utilizeaza contul 151 Provisioane. Documentele utilizate pentru inregistrarea provizioanelor pot fi : hotarari ale Adunarii generale a asociatilor, documentatii si inscrisuri furnizate de avocati din care rezulta ca entitatea are o datorie sau exista o probabilitate mare sa apara o astfel de datorie in relatiile cu terte parti, documentatii intocmite in conformitate cu dispozitiile legale din care sa rezulte sumele si situatiile pentru care se constituie provizion. Pentru toate situatiile in care se constituie provizioane se intocmesc note contabile. Tratamente contabile - Inregistrarea constituirii sau majorari valorii provizioanelor : 6812 = 151x - Inregistrarea diminuarii sau anularii provizioanelor : 151x = 7812

12.7 CAPITAL SI REZERVE Conturile utilizate pentru evidentierea in contabilitate a capitalurilor proprii sunt : 101 Capital 1011 Capital subscris nevarsat 1012 Capital subscris varsat 105 Rezerve din reevaluare 106 Rezerve 1061 Rezerve legale 1063 Rezerve statutare sau contractuale 1068 Alte rezerve 117 Rezultatul reportat 121 Profit sau pierdere 129 Repartizarea profitului Documentele justificative utilizate sunt : procese-verbale ale AGA, documente emise de O.N.R.C, note contabile referitoare la capitalirile proprii. Tratamente contabile - Inregistrarea subscrierii sau majorarii capitalului social : 456 = 1011 - Transferul din contul de capital subscris in contul de capital varsat : 1011 = 1012 - Inregistrarea majorarii capitalului social pe seama rezervelor : 106 = 1012 - Inregistrarea majorarii capitalului social pe seama rezultatului reportat : 117 = 1012 - Diminuarea capitalului social ca urmare a retragerii unor asociati : 1012 = 456 - Achitarea obligatiilor fata de asociat : 456 = 512x, 531x - Inregistrarea rezervelor legale din profitul net contabil : 129 = 1061 - Inregistrarea rezervelor statutare sau contractuale sau a altor rezerve, constituite din prifitul net : 117 = 1063, 1068 - Acoperirea pierderilor contabile din exercitiile financiare precedente din rezerve : 1063, 1068 = 117 - Majorarea capitalului social din rezerve : 1063,1068 = 1012 - Inregistrarea pierderilor contabile realizate in exercitiul financiar curent, transferate la inceputul exercitiului financiar urmator asupra rezultatului reportat : 117 = 121 - acoperirea pierderilor din exercitiile precedente din profitul exercitiului curent : 117 = 117 - Acoperirea pierderilor din exercitiile financiare precedente, prin reducerea capitalului social : 1012 = 117 -Inregistrarea profitului net din exercitiul curent transferat la rezultatul reportat : 121 = 117 - Inregistrarea profitului net repartizat la dividende : 117 = 457 - Inregistrarea sumelor de natura cheltuielilor reprezentand corectarea erorilor contabile semnificative aferente exercitiilor financiare precedente : 117 = 401, 431,437,441,4423,4481,462 - Inregistrarea sumelor de natura veniturilor reprezentand corectarea erorilor contabile semnificative aferente exercitiilor financiare precedente : 41xx , 461 = 117 - Inchiderea conturilor de venituri la sfarsitul perioadei de raportare-lunar : 7xx = 121 - Inchiderea conturilor de cheltuieli la sfarsitul perioadei de raportare-lunar : 121 = 6xx - Inregistrarea constituirii rezervelor legale din profitul net al exercitiului curent : 121 = 129

12.8 VENITURI SI CHELTUIELI Pentru evidentierea in contabilitate a veniturilor se utilizeaza conturile din clasa 7xx, cheltuielile fiind reflectate prin conturile din clasa 6xx. Principalele tratamente contabile privind veniturile si cheltuielile au fost prezentate in capitolele precedente.

Documents

Manual+Politici+Contabile+ +Var+1