Anasonul (Pimpinella anisum I. (Fam. Umbeliferae)Planta aceasta, care in unele parti ale tarii se mai numeste si badean, este originara din regiunea mediteraneana. La noi se gaseste numai cultivata.De la anason se folosesc fructele - Fructus Anisi Vulgaris - ce contin ulei volatil, care are actiune stimulativa asupra apetitului. Uleiul volatil din fructele de anason excita secretiile pancreatice si intestinale, ajutand astfel digestia.Ceaiul de anason se recomanda ca expectorant in bronsite, mareste cantitatea de lapte la femeile care alapteaza.Calmeaza colicile intestinale si stomacale la sugari si copii, face sa creasca diureza, ajuta la eliminarea gazelor din stomac (carminativ). Infuzia preparata din 10 g fructe la 100 g apa ajuta la eliminarea viermilor intestinali.Pentru sugari, anasonul se foloseste oparind 5-6 fructe la o canita de ceai. Pentru adulti, ceaiu1 se poate prepara dintr-o jumatate lingurita de fructe la un sfert de litru de apa.Ceaiul se bea caldut, de preferinta, inainte de masa. Fructele de anason intra in compozitia ceaiului gastric.

Afinul este un arbust montan care creste de la limita inferioara a molidisului pana in zona alpina. In tara noastra se intalneste in intregul lant carpatic, in toate zonele de munte. Principii active: taninuri, derivati flavonici, arbutozid, mirtilina. Actiune farmacologica: hipoglicemiant activ, diuretic si dezinfectant al tubului urinar, antidiareic, antihemoragic, anticataral. Recomandari: in tratamentul diabetului, al enterocolitelor si starilor diareice, al infectiilor urinare, reumatismului si al gutei. Modul de administrare: infuzie (1 lingurita/cana), 2-3 cani pe zi, neindulcita in cazul diabetului.

Albastrelele cresc in preajma semanaturilor de grau si secara sau a drumurilor din zona de campie. Planta intalta de pana la un metru si cu frunze lungi, liniare, ajunge la maturitate in lunile iulie-septembrie. Principii active: principii amare, tanin, mucilagii, saruri de potasiu, antocianidine Actiune farmacologica: diuretic usor, calmant si antiseptic ocular, tonic-amar si antidiareic. Recomandari: conjunctivite, iritatii ale ploapelor, afectiuni ale aparatului urinar, reumatism, anorexie si diaree. Mod de administrare: - uz intern >> infuzie (jumatate de lingurita de flori la cana) - uz extern >> bai de ochi sau comprese cu infuzie (mai concentrata, aproximativ o lingurita la cana)

Arnica este o planta cu ierboasa cu frunze putine si flori galbene ce creste in pasunile umede montane din Muntii Carpati. Actiune farmacologica: antiinflamator, antiseptic si un excelent cicatrizant Recomandari: - uz extern - echimoze si contuzii (fara rani deschise), laringita si raguseala. Mod de administrare: Se aplica timp de 10 zile comprese cu tinctura diluata cu apa.

ALOE VERA este o planta cu frunze tari, cu aspect de cactus. Exista peste 200 de specii de aloe vera, provenind din Africa, Arabia si Madagascar. Aceasta planta este un adevarat medicament oferit de natura pielii noastre. Aloe vera are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator si poate chiar stimula regenerarea celulara. Mucilagiile obtinute din aceasta specie este utilizat pentru tratarea ranilor, arsurilor, a altor boli de piele, a celor hepatice si de ochi. Prezenta compusului aloectin B in gel determina stimularea sistemului imunitar, iar prezenta antrachinonelor stimuleaza digestia si are efect laxativ.

Anghinarea creste in Romania in special in zona de sud, in zonele impadurite. Actiune farmacologica: antiseptic, mineralizant, antiinflamator, etc. Recomandari: - uz intern >> ceaiul se foloseste in tratatea nefritelor acute si cronice, a urticariilor si a diferitelor forme de prurit - uz extern >> bai de sezut pentru hemoroizi Mod de administrare: - uz intern >> pentru o cana de ceai se foloseste o lingurita de frunze uscate si maruntite - uz extern >> pentru o infuzie de 500 de ml se folosesc doua linguri de planta

Busuiocul (Ocimum basilicum), cunoscut in general ca planta sfanta folosita in scopuri religioase sau drept condiment, este intrebuintat si ca planta medicinala datorita numeroaselor principii active continute (intre care taninuri, ulei volatil si saponozide triterpenice). De la busuioc se utilizeaza partea aeriana sub forma de ceai, decoct, tinctura, alifie, ulei, infuzii si cataplasme, avand actiune diuretica, sedativa, antiseptica, spasmolitica si tonica. Uz intern: ceaiul de busuioc se foloseste in tratarea durerilor si iritatiilor gatului, tusei, ulcerului gastric, in caz de balonari, diaree, colici, raceala si gripa, afectiuni ale pielii, diabet si migrene.

Uz extern: are proprietati antiinflamatorii si cicatrizante, fiind folosit in cosmetica sub forma de comprese si pulverizari in cazul tenurilor sensibile si acneice.

Cerentelul, numit in unele parti ale tarii crances, cuiso rita, ridichioara, creste prin paduri umede si locuri umbroase. In scopuri medicinale, de la aceasta planta se intrebuinteaza radacina - Radix Gei care datorita unei substante chimice numita eugenol are miros placut de cuisoare. Radacina mai contine mult tanin, substante amare etc. Decoctia de cerentel (doua lingurite de radacini la 250 g apa) are actiune dezinfectanta si calmanta. In acelasi timp, datorita talinului, se recomanda in diferite afectiuni ale stomacului, diareei de natura infectioasa, varsaturi provocate de tulburari ale ficatului sau bilei. Are proprietatea de a opri hemoragiile si calma durerile hemoroidale sau menstruale. Ceaiul se bea neindulcit sau indulcit cu zaharina, de preferinta pe stomacul gol. In amestec cu alte plante, ca: musetelul, menta, sunatoarea, care au aceleasi proprietati, efectul medicamentos al ceaiului se mareste. Extern, ceaiul de radacina. de cerentel se foloseste ca antiseptic pentru spalarea ranilor si pentru diferite afectiuni ale gurii ca gingivite sangerinde, abcese dentare, iar sub forma de gargara, se recomanda in amigdalite. Intra in compozitia ceaiului antidiareic si a ceaiului pentru gargara.

Chimenul este o planta erbacee bisanuala de la care se utilizeaza in scop medicinal fructele, iar in scop alimentar, organele aeriene, care contin uleiuri volatile cu monoterpene monociclice. Chimen - principalii componenti identificati in fructe au fost: uleiurile volatile (maxim 7,0 % sub. uscata), proteine (20-25 %), lipide (15-20 %), glucide (20-25 %, in special manani), celuloza, furanocumarine (herniarina, scopoletol), poliine (falcarindiona, falcarinolona), acizi fenolici (acid cafeic), flavone (heterozide ale kemferolului si cvercetolului), tiamina (0,38 mg/ 100 g), riboflavina (0,38 mg/ 100 g), niacina (3,60 mg/ 100 g) si Beta-sitosterol. Recomandari:

Bronsite catarale acute, insuficiente hepatobiliare, dispepsii. Medicina umana (populara): fructe ceai pentru calmarea colicilor abdominali la copii mici, pentru spalarea capului sau pentru curatatul fetei; puse in tuica se luau pentru cresterea poftei de mancare sau pentru calmarea durerilor de stomac; pentru raceala se puneau semintele pe jar si se afuma sau se fierbea planta si se bea decoctul.

Crusin

Compozitie: catechine, galotanin si alcaloizi. Antrachinone: aloe-emodin, aloin, dezoxibarbaloin si glucozizi antrachinonici: emodin-glucozid, glucofrangulin A, glucofrangulin B Glicozizi: amigdalina, frangularozid, frangulin A, frangulin B si glucozizi: helicin. Scoarta contine: tanin, antrachinone (3,0 7,0 %): barbaloin si physcion, alcaloizi: armepavin, chrizofanol, emodin si heterodiantrone: palmidin C. Actiune terapeutica: Depurativa, laxativa, toxica, purgativa si tonica.

Coada racului este una dintre cele mai folosite plante medicinale din tara noastra si mai este cunoscut ca: Argindeana, Argintica, Argintel, Buboasa sau Zolotnic. Coada racului este o planta erbacee, perena, intalta de 15-50 cm cu frunzele bazale lungi de pana la 20 cm. In scop medicinal se utilizeaza frunzele de la baza plantelor si tulpinile laterale, recoltate in timpul infloririi. Actiune terapeutica: extractele, datorita continutului de fenoli, au proprietati: astringente, hemostatice, antiinflamatoare, antispasmodice si antidiareice. Utilizare: pentru tratarea diereei cronice si indigestiilor. Ceaiul este folosit pentru tratarea hemoroizilor. Alimentatie - frunzele tinere se pot folosi la salata si la supe de verdeturi. Medicina, umana, populara - uz intern - partile aeriene ale plantei se folosesc pentru tratarea anemiei, colicilor gastrice, calculoze renale, enterocolite; uz extern tratarea gingivitelor. Medicina veterinara - uz intern - tratarea enteritelor, enterocolitelor.

Ceapa contine numeroase saruri minerale si vitamine, acid fosforic si acetic, diverse enzime si substante naturale cu proprietati antiseptice. Proprietatile antiinfectioase si antiseptice fac ceapa o leguma deosebita. Medicii mai recomanda consumul de ceapa pentru calitatile expectorante si antitusive ca adjuvant in tratamentul bronsitelor. Ceapa se foloseste in retentie hidrica si clorurosodica, infectii intestinale, parazitoze intestinale, afectiuni respiratorii, diabet si obezitate. Cel mai placut mod de a consuma ceapa este de a prepara un amestec de miere si suc de ceapa.

Cicoarea - specie erbacee perena, cu frunze mici si tulpina ramificata, creste in pasuni si fanete, pe marginea culturilor din zona de campie pana in cea montana. De la cicoare se folosesc atat radacinile cat si partea aeriana. Principii active: glicozidul cicorina, inulina, aminoacizi esentiali, acid cicoric, tanin si ulei volatil.

Actiune farmacologica: coleretic-colagog, tonic-amar, usor laxativ (radacina), depurativ. Recomandari: diskinezia biliara, colecistopatii, anorexie si constipatie Modul de administrare: infuzie (2-3 cani pe zi) - partea aeriana intra in compozitia ceaiului depurativ iar radacina in pulberea laxativ-purgativa.

Cimbrul de cultura este un subarbust cu baza lignificata si tulpini numeroase, flori mici grupate , inalta de pana la jumatate de metru. Pentru uz medicinal se foloseste partea aeriana (partea erbacee a ramurelelor). Cimbrul necesita lumina si caldura multa si nu este pretentios fara de umiditate sau sol. Actiune farmacologica: expectorant si calmant, diuretic, tonic-aperitiv, stimulent nervos, antiseptic intestinal, analgezic si tonic capilar. Recomandari: igiena bucala, bronsita, astm, tuse spastica sau convulsiva, enterocolita, astenii sau anemii. Mod de administrare: - uz intern >> infuzie (max 3 cani pe zi) - uz extern >> bai locale cu infuzie concentrata CONTRAINDICATII - in dispepsii si hipopepsii grave, deoarece inhiba activitatea enzimatica; insuficienta pancreatica.

COADA SORICELULUI este o specie ierboasa inalta de 20-80 cm cu frunze fin divizate si inflorescenta terminala bogata, alba. Actiune farmacologica: antiseptic similar musetelului, tonic-aperitiv, colereticcolagog si stimulent al functiei hepatice, antispastic, astrigent, antiinflamator, cicatrizant. Recomandari: - uz intern >> enterocolite, gastrite, colici gastrice, diskinezie biliara, insuficienta hepatica, colici hepatice, bronsite, cistite, anorexie -uz extern >> hemoroizi, ulcere varicoase, abscese dentare, arsuri, plagi purulente. Mod de administrare: - uz intern >> infuzie (2 lingurite la cana) 2-3 cani pe zi - uz extern >> bai sau comprese cu infuzie in concentratie dubla - coada soricelului intra in compozitia ceaiurilor: gastric, hepatic, anticolitic, laxativ si antiastmatic.

CATINA este un arbust spinos cu flori unisexuate doice (apar inaintea frunzelor), se dezvolta bine pe prundisuri, nisipuri, soluri crude si pe coaste ripoase. Vegeteaza din zona de munte pana in Delta; are o mare rezistenta la gel si seceta. Actiune famacologica: vitaminizant de exceptie, depurativ, antidiareic Recomandari: avitaminoza, urticarie, diverse dermatoze, diaree benigna. Mod de administrare: - infuzie (ceai de catina) 1-2 lingurite la cana, 2 cani pe zi - catina mai intra in formula ceaiului gastric stimulent iar fructele (singure sau impreuna cu macese) pot constitui un ceai alimentar de fiecare zi, cu mare valoare vitaminizanta.

COADA CALULUI - planta ierboasa, creste in locuri umede, culturi prasitoare, ripe argiloase, mai abundenta in Transilvania, centrul si nordul Moldovei, zonele de deal din Muntenia si Oltenia. De la aceasta planta se foloseste tulpina. Actiune farmacologica: Diuretic cu o actiune usor antiseptica, remineralizant, hemostatic, neutralizant gastric, expectorant, antieczematos si antisudorific. Recomandari: afectiuni renale, hidropizii, albuminurie si guta. Ca adjuvant in afectiuni cardiace, anemii, prevenirea cariilor si fortifierea unghiilor fragile, hemoroizi, fisuri anale, sangerari ale mucoasei nazale si ulcer. Mod de administrare: - pulbere ~1 varf de cutit pe zi - decoct ( 1 lingura la cana, 2 cani pe zi)

Echinaceea este un excelent imuno-stimulator. Aceasta este folosita in tratarea ranilor deschise, al eczemelor si psoriazisului, in prevenirea si tratarea infectiilor respiratorii, precum gripe si raceli. Echinaceea are efecte antimicrobiene si antiinflamatorii si este un bun adjuvant in afectiuni hemoroidale si muscaturi de insecte. Contraindicatii: scleroza multipla, artrita reumatica, lupus, diabet gradul I sau in boala lui Crohn.

Goji Fructele de Goji sunt folosite de mii de ani in medicina tibetana pentru ameliorarea starii fizice generale si pentru intarirea organismului. Fructul are caracteristici antioxidante iesite din comun, fiind considerat unul dintre cele mai bogate fructe in nutrienti si antioxidanti din intreaga lume. Fructul de Goji are in componenta sa: polizaharide unice, carotenoizi, luteina si zeaxantina, 19 amino-acizi esentiali si 8 vitamine, 21 de minerale si oligo-elemente, dar si fibre dietetice. Indicatii: Se recomanda intre 20-30 gr/zi. Pot fi consumate indifenrent de varsta, inclusiv de copii. Fructele pot fi consumate asa cum sunt, uscate (ideale pentru aperitive ori ca si garnituri) sau amestecate cu iaurt.

Ghintura Gentiana lutea L., Gentiana punctata L., Gentiana asclepiadea L. (Fam. Gentianaceae) Aceste plante cresc predominant in regiunea alpina a tarii. Gentiana lutea cu florile de culoare galbena, din cauza raritatii sale, a fost declarata monument al naturii. Gentiana punctata are florile galbene cu puncte brune. Aceste doua specii sunt numite popular: entura, dintura, intura si ochincea. In regiunea sub-alpina intalnim Gentiana asclepiadea cu florile albastre, caruia poporul ii spune luminarica-pamantului, besicuta, doi-frati, intura, luminarica-albastra, taietura. Proprietatile ghinturei de a ameliora sau chiar vindeca anumite boli sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. De la ea se foloseste radacina - Radix Gentianae - care contine o cantitate mica de ulei volatil si o serie de glicozizi ca: gentiopicrina, amarogentiina, cu proprietati tonice - aperitive si stomahice, precum si materii colorante (gentisina) etc. Sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. In acelasi timp, in doze mici, ea este si un stimulent al sistemului nervos central, mareste secretia biliara, usurand astfel functiunile ficatului. Radacina de ghintura are si proprietati vermifuge. Atat infuzia, cat si decoctul se prepara folosind o lingurita de radacina maruntita la 1 litru de apa. Fiind foarte amare si din aceasta cauza greu de luat, se intrebuinteaza mai des vinul si tinctura. Tinctura de ghintura se prepara macerand 20 gr radacina in 100 ml de alcool de 70 de grade, timp de o saptamana. Din aceasta tinctura se iau 15 picaturi in apa, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale. Siropul se prepara astfel: 10 gr de radacina se oparesc cu 150 ml de apa. Dupa 6 ore se strecoara si se stoarce. Lichidului i se adauga 230 g zahar, apoi se fierbe si se filtreaza. Radacina de ghintura intra in compozitia ceaiului tonic-aperitiv si in formula de preparare a unor lichioruri.

Gutuiul - Cydonia oblonga Mill. (Fam. Rosaceae) Gutuiul este originar din Asia. La noi creste prin gradini si i se mai spune si alamaior.Gutuile coapte se recomanda celor care au stari de lenevire a stomacului, ajutand la digestie. Ele au proprietati calmante si sedative. Siropul, jeleul, gemul si marmelada de gutui amelioreaza diareele, hemoragii1e uterine si hemoroizii. Din samburi, care contin mucilagii, se prepara un ceai, care ajuta la vindecarea tusei, bronsitei si raguselii.

Ceaiul se obtine dintr-o lingurita de samburi, care se oparesc cu o ceasca de apa fierbinte. Lichidul se bea indulcit cu miere de albine sau zahar. Frunzele - Folium Cydoniae - se intrebuinteaza sub forma de ceai ca astringent in tratarea diareei.In asociatie cu frunze de afin, mur, zmeur si frocte de maces, frunzele de gutui dau un ceai placut la gust, care poate fi intrebuintat ca aliment.

GALBENELELE - sunt plante ornamentale anuale, bogat ramificate, cu flori tubuloase si se cultiva in toate zonele tarii. Actiune farmacologica: cicatrizant, emenagog, antitrichomonazic Recomandari: gastrita hiperacidica, ulcer gastroduodenal, plagi, ulceratii, degeraturi, eczeme, tenuri uscate, dismenoree si trichomonoza vaginala. Mod de administrare: - infuzie (o lingurita si 1/2 la cana) 2-3 cani cu ceai de galbenele pe zi intre mese pentru ulcer si gastrite - tinctura ( 20g macerate 8 zile in 100ml de alcool) de 3 ori pe zi cate 30 de picaturi

Lumanarica - Verbascum phlomoides L.J Verbascum thapsiforme Sch. Lumanarica creste prin locuri uscate nisipoase, petrisuri si marginea padurilor. Se mai numeste coada-lupului, coada-boului, coada-vacii, coada-mielului, corovatica. De la aceasta planta se folosesc florile - Flores Verbasci - sub forma de ceai, care, datorita continutului in saponine si mucilagii, au proprietati emoliente si expectorante in afectiunile bronhice.Ceaiul se prepara prin oparirea florilor singure sau asociate cu flori de nalba, de tei, frunze de podbal, de patlagina, toate avand rolul de a usura expectoratia si a calma tusea. Lichidul se indulceste cu miere de albine sau zahar si se bea caldut. Amestecat cu frunze de podbal si radacina de nalba, florile de lumanarica dau un ceai bun pentru tratarea raguselii. Din acest ceai se ia din ora in ora cate o lingura.

Levantica -Lavandula angustifolia Mill. (Fam. Labiatae) Levantica este originara de pe tarmurile Mediteranei, iar la noi se cultiva ca planta ornamentala si aromatica.Florile - Flares Lavandulae - sunt placut mirositoare, datorita unui ulei volatil care formeaza principiul activ de baza. Pe langa acest ulei, florile mai contin tanin si un principiu amar.In scopuri

medicinale, florile se folosesc sub forma de influzie care are actiune calmanta asupra sistemului nervos, recomandandu-se in neurastenie, migrene, boli de inima care au la baza un substrat de origine nervoasa. In acelasi timp, ceaiul de levantica mareste diureza, secretia biliara, folosit in amestec cu alte plante in tratamentul bolilor de rinichi si ficat. Din florile de levantica se mai prepara un otet aromatic, cu care se fac frictiuni in caz de raceala, gripa si stari febrile. Pentru a obtine acest otet vom pune o mana de frunze de menta, de salvie, flori de levantica, petale de trandafir , cimbrisor si ienupar, peste care se toarna un litru otet de vin. Se macereaza timp de 7 zile, apoi plantele se strecoara si se storc. Se completelaza cu otet pana la un litru.Levantica se foloseste la amestecul pentru bai aromatice, atat pentru parfumul placut ce il da apei, cat si pentru actiunea ei calmanta, antiseptica si cicatrizanta a ranilor. Florile de levantica, amestecate cu sulfina, alunga moliile si parfumeaza placut hainele si rufaria. Levantica intra in compozitia multor aromatizante pentru bai si a unor produselor cosmetice. Florile si uleiul de levantica se folosesc in industria parfumurilor si lichiorurilor.

LEMNUL DULCE este un subarbust din flora spontana, dar care este si cultivat pentru proprietatile sale farmaceutice; inalt pana la 1.5m avand un aspect de tufa, este o planta pretentioasa, principalele cerinte fiind caldura si solul nisipos ferit de vanturi puternice. Actiune farmacologica: fluidificarea secretiilor traheobronhice si faringiente, diuretic, antispasmodic, antiinflamator si antiulceros, actiune estrogena; laxativ prin influentarea motilitatii gastrointestinale. Recomandari: gastrita hiperacida, ulcer gastric, bronsite, traheite, faringite, tuse, afectiuni urinare, reumatism, constipatie, stimularea organelor sexuale secundare, ajuta la tratarea erectiei slabe si a disfunctiilor sexuale masculine. Mod de administrare: - macerat (jumatate de lingurita la cana) care se bea in cursul zilei sau pulbere 1-3g pe zi - lemnul dulce intra in formula pulberei laxativ-purgative

Mesteacanul - Betula verrucosa Ehrh. (Fam. Betulaceae)Inca din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvint i se spunea arborele vietii. De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza.Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.Cercetari1e mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice. Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic.

Merisorul creste in padurile de conifere din zona alpina. De la acesta se folosesc frunzele in principiu pentru actiunea lor antiseptica, in tratarea bolilor de rinichi si inflamatiilor vezicii urinare, a gutei si in reumatism. Prepararea ceaiului: Peste doua linguri de frunze uscate si maruntite se toarna 100ml de apa, se amesteca si dupa 15 min. se strecoara lichidul intr-un vas. Peste frunzele ramase se pun 100ml. apa clocotita si se fierb 15 min. Se ia vasul de pe foc si se lasa sa se raceasca 1o minute, dupa care se strecoara. Se amesteca ambele lichide si se completeaza cu putina apa pana la 200 de ml. si se indulceste. Se ia o lingurita la 4 ore.

Macesul creste in zonele de deal si de campie sub forma unei tufe de mari dimensiuni in locuri cu mult soare. Macesele pe care le folosim nu sunt fructele plantei ci doar ceceptaculul florilor si au o culoare de portocaliu inchis. Datorita continutului bogat in minerale si vitamine (in special vitamina C) sunt recomandate bolnavilor cu sistemul imunitar slabit. Recomandari: raceli si gripe, lipsa poftei de mancare, adjuvant in tratamentul afectiunilor rinichilor (este diuretic) sau ale ficatului (mareste secretia biliara) Mod de preparare: infuzia din macese se prepara din 10-15 boabe de macese uscate si zdrobite 200 ml apa si o lingurita de miere.

MUSETELUL sau romanita (Matricaria chamomilla) - este o specie ierboasa cu miros aromat, comuna in zona de campie, mai ales pe solurile argiloase. Musetelul creste atat pe pajisti cat si pe terenurile cultivate si este una dintre cele mai folosite plante medicinale. Actiune farmacologica: antiseptic, antispastic, carminativ, stomachic, sudorific si antiinflamator. Recomandari: gastrite, enterite, colici, diaree, dizenterie amoebiana, balonari, astmul bronsic la copii, stari gripale, abscese dentare si stomatite. Mod de administrare: - infuzie (ceai de musetel) 1-2 lingurite pe cana, 2-3 cani pe zi - infuzie concentrata- 3 lingurite la cana pentru baile pe ochi

- ulei (pentru arsuri) din 10g macerate 2-3 ore in 15ml de alcool, apoi fierte 23 ore in 100ml de alcool