Manualul Schengen

MANUALUL SCHENGEN

DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ

TRANSFRONTALIERĂ

CUPRINS

COOPERAREA SCHENGEN

1. Asistenţă reciprocă (Convenţia Schengen, art. 39(1)-(3))

2. Supraveghere (Convenţia Schengen, art. 40)

3. Urmărire (Convenţia Schengen, art. 41)

4. Ordine şi siguranţă publică (Convenţia Schengen, art. 46)

5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-119)

ANEXA 1: Solicitare de asistenţă pentru supraveghere transfrontalieră

ANEXA 2: Raport de urmare privind operaţiunea de supraveghere

ANEXA 3: Formular de evaluare a rezultatelor solicitării de supraveghere

transfrontalieră nr....∕. (nr..∕an)

ANEXA 4: Formular de evaluare a rezultatelor urmăririi transfrontaliere nr....∕...

(nr..∕an)

ANEXA 5: Lista de verificare a informaţiilor ce urmează să fie schimbate

ADDENDUM 1: fişele naţionale

ADDENDUM 2: lista punctelor de contact

ADDENDUM 3: lista ofiţerilor de legătură

ADDENDUM 4: lista acordurilor bilaterale

COOPERAREA SCHENGEN

Introducere în Convenţia Schengen1[1]

La data de 14.06.1985, Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi R.F. Germania au semnat, în localitatea Schengen din Luxemburg, un Acord privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune.

Convenţia de Implementare a Acordului Schengen din 19.06.1990 (Convenţia Schengen) transpune în practică obiectivul stabilit în 1985 şi oferă cadrul pentru eliminarea totală, în mod obligatoriu, a controlului persoanelor la frontierele comune ale Părţilor Contractante, creându-se astfel un spaţiu pentru libera circulaţie a persoanelor.

Părţile Contractante includ Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Germania, precum şi Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi Austria, care de asemenea au aderat la Convenţia Schengen. La data de 19.12.1996, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, în timp ce Islanda şi Norvegia au semnat un acord de cooperare cu statele Schengen. Aderarea la Convenţia Schengen este deschisă tuturor statelor membre UE.

Trebuie menţionat că există o perioadă de timp care se scurge între aderarea la Convenţia Schengen şi implementarea integrală a acesteia. Mai mult decât atât, în anumite condiţii, acest lucru implică o fază de tranziţie caracterizată prin implementarea parţială a Convenţiei (menţinerea controalelor la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralel cu aplicarea altor măsuri din Convenţie).

Pentru prevenirea apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorate eliminării controalelor, în Convenţie au fost introduse măsuri compensatorii.

Cooperarea poliţienească include în special:

- asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1)-(3))- supraveghere transfrontalieră (art. 40)- urmărire transfrontalieră (art. 41)- comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a

infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a ameninţărilor la adresa acestora (art. 46)

- schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la frontierele externe (art. 7)

1[1] Textul Convenţiei este publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 19.

- numirea de ofiţeri de legătură (art. 47)- intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri

(art. 39 (4)) şi acorduri (art. 39 (5)) bilaterale - crearea şi întreţinerea uni sistem informatic comun, SIS (art. 92 şi urm.)

1. ASISTENŢĂ RECIPROCĂ (Convenţia Schengen, art. 39 (1)-(3))2[2]

1.1 Principiu: Art. 39 (1-3) stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în

scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.

O astfel de cooperare între autorităţile de poliţie, fără implicarea autorităţilor judiciare, când

există motive de suspiciune sau apar pericole concrete, se va realiza în principal prin măsuri

precum cele enumerate în continuare (lista nu este exhaustivă şi implementarea este supusă

condiţiilor stabilite mai jos):

- identificarea proprietarilor şi şoferilor vehiculelor,

- investigaţii privind permisele de conducere,

- localizarea şi reşedinţei şi a împrejurimilor,

- identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste

informaţii sunt accesibile publicului,

- obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar3[3],

- identificarea persoanelor,

- transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei,

în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor,

- pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi iniţierea de căutări în

cazuri urgente (independent de căutările SIS),

- stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule (stabilirea canalelor de

vânzare),

2[2] A se vedea şi decizia Comitetului Executiv Schengen din 28 aprilie 1999 privind îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 421).3[3] Conform legislaţiilor naţionale din Austria, Germania şi Olanda, în interogatoriile poliţiei se aplică principiul voluntariatului.

- examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în accidentele cu fuga de la

locul faptei, corecturi în documente, etc.).

Acest principiu poate fi implementat prin acorduri bilaterale sau înţelegeri între statele vecine (a

se vedea Secţiunea 7, art. 39 (4-5)).

1.2 Condiţii: Solicitările de asistenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- trebuie să fie autorizate de legislaţia naţională a statului căruia îi sunt adresate

- trebuie să se încadreze în limitele competenţelor autorităţilor în cauză implicate; în cazul

în care autoritatea respectivă nu este competentă să soluţioneze solicitarea, aceasta trebuie

transmisă autorităţii competente;

- competenţa nu trebuie să fie limitată la autorităţile judiciare sau nu necesită aprobarea

acestora;

- implementarea solicitării nu trebuie să implice aplicarea măsurilor coercitive;

- informaţiile scrise pot fi folosite ca probe doar cu consimţământul dinainte exprimat al

autorităţilor judiciare ale statului căruia îi sunt adresate4[4].

1.3 Aspecte practice:

- ca regulă, cererile de asistenţă şi răspunsurile la acestea trebuie schimbate între

autorităţile centrale responsabile cu cooperarea poliţienească internaţională. Pentru detalii

privind datele de contact ale acestor autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet

Add 2.

- în caz de urgenţă, cererile de asistenţă pot fi adresate direct autorităţilor competente ale

statului implicat, care pot răspunde direct.

4[4] Utilizarea imediată a informaţiilor ca probă în procedurile penale este posibilă doar dacă statul căruia îi este adresată solicitarea nu cere, pe lângă aceasta, scrisori oficiale pentru comisie rogatorie. Prin urmare, procedura de obţinere a autorizaţiei se stabileşte de către statele implicate. Autorităţile de poliţie şi cele judiciare pot transmite solicitările de autorizare şi documentele rezultate în procesul de soluţionare a acestora prin orice mijloace care permit transmiterea rapidă, în cazul în care prin efectuarea transmiterii apare o urmă scrisă a autorului documentului (ex. fax, e-mail).

În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului

căruia îi este adresată solicitarea cu privire la această cerere directă. Este recomandat ca propria

autoritate centrală să fie notificată concomitent.

1.4 Definiţia cazului urgent: în cazul în care transmiterea cererii de asistenţă prin intermediul

unei autorităţi centrale întârzie atât de mult transmiterea către autorităţile locale încât periclitează

succesul acţiunii preventive sau al investigaţiei.

2. SUPRAVEGHEREA (Convenţia Schengen, art. 40)

2.1 Principiu

Conform art. 40 din Convenţia Schengen5[5], autorităţile de poliţie şi, pentru infracţiunile care le

aduc atingere, autorităţile vamale ce acţionează în limita atribuţiilor lor pot continua o operaţiune

de supraveghere iniţiată în propria ţară şi pe teritoriul altui stat Schengen, acţiune supusă unor

condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară supravegherea. Art. 40

distinge două cazuri:

- supravegherea „obişnuită”, care se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de supraveghere

în urma adresării unei solicitări de asistenţă;

- supravegherea „de urgenţă”, care permite ca supravegherea să fie continuată pe teritoriul

altui stat fără o autorizaţie prealabilă.

2.2 Condiţii pentru supravegherea „obişnuită”

5[5] Cu modificările aduse de Decizia Consiliului 2003∕725∕JHA din 02.10.2003, publicată în OJL 260 din 11.10.2003, p.37.

- trebuie să existe o anchetă judiciară în desfăşurare;

- persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de implicare în comiterea unei infracţiuni

care atrage extrădarea;

Conform art. 2(1) din Convenţia Europeană privind Extrădarea din 13.09.1957, infracţiunile care

atrag extrădarea sunt:

„faptele sancţionate de legislaţia statului solicitant şi de legislaţia statului căruia îi este adresată

solicitarea cu privare de libertate sau cu emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă

maximă de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mult mai severă”.

- doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea

http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

- statul căruia îi este adresată solicitarea trebuie să fi autorizat supravegherea (condiţiile pot fi

ataşate la această autorizare), în urma primirii unei cereri de asistenţă judiciară din partea statului

solicitant (a se vedea 2.4) .

2.3 Condiţii pentru supravegherea „de urgenţă”

Supravegherea de urgenţă se poate desfăşura doar cu respectarea următoarelor condiţii:

- autorizaţia prealabilă nu poate fi cerută „pentru motive deosebit de urgente”. Aceasta se

aplică pentru exemplul în care autorităţile iau la cunoştinţă despre infracţiunea pentru care

supravegherea este cerută într-o fază atât de târzie încât solicitarea de obţinere a autorizaţiei

nu poate fi soluţionată, chiar dacă este transmisă imediat la autoritatea centrală;

- există o anchetă judiciară în desfăşurare;

- persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de a fi comis una din infracţiunile

prevăzute la art. 41 (4), lit.a;

- doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea

http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1);

- autoritatea centrală a statului căruia îi este adresată solicitarea este imediat notificată că a

fost trecută frontiera (a se vedea 2.4);

- o solicitare de asistenţă judiciară este adresată fără întârziere ;

- supravegherea trebuie să înceteze:

- fie la cererea statului căruia i-a fost adresată solicitarea, fie

- în termen de 5 ore de la trecerea frontierei, în absenţa autorizaţiei din partea statului

căruia i-a fost adresată solicitarea.

2.4 Aspecte ce ţin de desfăşurarea supravegherii

Înainte de trecerea frontierei:

- Exceptând cazurile urgente, în primul rând trebuie transmisă o solicitare prin intermediul

autorităţilor centrale ale fiecărui stat (pentru detalii privind datele de contact ale acestor

autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 2). În caz de urgenţă, solicitarea

va fi transmisă cât mai curând posibil.

- Autorităţile competente din statul căruia îi este adresată solicitarea vor considera cererea

de obţinere a aprobării pentru supravegherea transfrontalieră, primită de la autoritatea

competentă (Anexa 1) din statul solicitant, ca fiind o cerere de asistenţă judiciară în înţelesul

art. 40(1) şi (2) din Convenţia Schengen. Această solicitare trebuie să conţină toate

informaţiile disponibile la momentul corespunzător elementelor prezentate în documentul din

Anexa 2.

- Autorizarea, ca răspuns la solicitare (cu posibile condiţii ataşate) trebuie să fi fost dată de

statul căruia i-a fost adresată solicitarea, care, desigur, poate refuza eliberarea autorizării.

Din momentul trecerii frontierei:

- Ofiţerul trebuie să respecte legislaţia naţională a statului pe teritoriul căruia acţionează şi

să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.

- Ofiţerul trebuie să fie capabil să furnizeze dovada că acţionează în calitate oficială şi să

posede un document care să certifice autorizarea de efectuare a supravegherii (cu excepţia

cazurilor urgente).

- Dacă statul căruia îi este adresată solicitarea nu obiectează în mod expres, ofiţerul poate

purta arma de serviciu; folosirea ei este interzisă cu excepţia cazului de legitimă apărare

conform legislaţiei naţionale din statul căruia îi este adresată solicitarea.

(Definiţiile folosite în fiecare stat pentru termenii „legitimă apărare” şi „armă de serviciu” se

regăsesc la adresa http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1)

- Este interzisă intrarea în locuinţe şi în locuri care nu sunt accesibile publicului (a se vedea


- Persoana supravegheată nu poate fi arestată sau oprită şi interogată.

- Ofiţerii de poliţie care efectuează supravegherea trebuie să urmeze instrucţiunile

autorităţilor locale competente, de ex. autorităţile din districtul în are loc supravegherea. În

general, aceste autorităţi trebuie notificate înainte de iniţierea supravegherii. În cazuri de

urgenţă, ofiţerii trebuie să contacteze cea mai apropiată autoritate de poliţie când traversează

frontiera.

Din momentul în care operaţiunea a luat sfârşit:

- Trebuie întocmit un raport către autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea

după încheierea fiecărei operaţiuni; ofiţerii care au efectuat supravegherea pot fi solicitaţi să

apară personal. Acest raport trebuie întocmit conform modelului prezentat în Anexa 2. În

cazul în care supravegherea, în înţelesul art. 40 (1) şi (2), este autorizată, orice stat poate

îndeplini obligaţia de a pregăti un raport conform art. 40 (3), lit. g din Convenţia Schengen.

- Autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea pot cere asistenţă şi în continuare

din partea ofiţerilor desemnaţi să efectueze supravegherea, în cadrul investigaţiilor şi al

procedurilor judiciare după finalizarea operaţiunii.

2.5 Informaţiile de urmare

A fost elaborat un formular standard pentru statistici (a se vedea Anexa 3) pentru a furniza

informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi cât de eficient a fost efectuată

supravegherea.

Acest formular trebuie completat de autoritatea centrală a statului solicitant (pentru detalii

privind datele de contact a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1), imediat după ce

solicitarea pentru supraveghere a fost făcută, indiferent de rezultat (chiar dacă frontiera nu a fost

trecută).

Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen, fiecare autoritate

centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va

sintetiza şi le va înainta grupului de lucru competent. Formularele folosite pentru elaborarea

rapoartelor naţionale (Anexa 3) sunt păstrate de autorităţile centrale.

3. URMĂRIREA (Convenţia Schengen, art. 41)

3.1 Principiu

Conform art. 41, ofiţerii care efectuează urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi

pe teritoriul unui stat Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie,

pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor

înţelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt

specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţii unilaterale. Conform Convenţiei

Schengen, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da

naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea

(dacă au sau nu atribuţia de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi durata urmăririi).

3.2 Condiţii

- Urmărirea poate fi efectuată doar peste frontiere terestre.

- Doar ofiţeri autorizaţi de către fiecare stat poate exercita urmărirea.

- Condiţii referitoare la tipul infracţiunii: fiecare stat are posibilitatea de a alege între două

opţiuni pentru tipurile de infracţiuni care permit exercitarea urmăririi: fie lista restrictivă a

infracţiunilor prevăzute la art. 41 (4) lit.a, fie infracţiunile care atrag extrădarea.

- Trebuie analizate fişele naţionale pentru a se afla care a fost opţiunea aleasă de fiecare

stat în parte. Cu toate acestea, următoarele condiţii se aplică în toate statele:

- persoana în cauză să fi fost prinsă în flagrant comiţând sau participând la comiterea uneia

din infracţiuni;

- urmărirea este de asemenea autorizată în cazul în care persoana implicată se află în stare

de arest preventiv sau execută o pedeapsă cu închisoarea.

- Condiţii pentru urmărirea de urgenţă: urmărirea de urgenţă necesită ca

- nu a fost posibilă anunţarea anterioară a autorităţilor cărora le-a fost adresată solicitarea,

datorită respectivei cauzei urgente;

- sau autoritatăţile au fost anunţate, dar nu a putut să preia personal urmărirea în timp util;

- ofiţerii care efectuează urmărirea consultă autorităţile statului căruia i-a fost adresată

solicitarea cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei;

- urmărirea încetează la prima solicitare a statului căruia i-a fost adresată solicitarea.

3.3 Restricţii ale urmăririi

Există trei tipuri de restricţii care pot fi impuse urmăririi, pe care fiecare stat este liber să aleagă:

restricţie teritorială: unele state autorizează urmărirea pe întregul teritoriu, altele o

autorizează doar pentru un anumit număr de km după trecerea frontierei;

restricţie temporală: urmărirea poate fi suspendată după ce a trecut o anumită perioadă de

timp determinată;

o restricţie referitoare la atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea: unele state îi

autorizează pe aceştia să oprească şi să interogheze, altele nu. Acest lucru nu afectează

dreptul de a efectua o arestare în statul pe al cărui teritoriu se desfăşoară urmărirea când

infractorul este prins în flagrant (a se vedea mai jos pentru diferite situaţii legale).

Restricţiile impuse de fiecare stat sunt prezentate mai jos.

3.4 Aspecte practice

Pe parcursul urmăririi

Este obligatorie informarea autorităţilor statului pe al cărui teritoriu urmărirea se

desfăşoară cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei. Acest lucru trebuie făcut prin

contactarea:

fie a primei unităţi de poliţie din statul în cauză,

fie una dintre autorităţile de legătură desemnate de statul în cauză.

Ofiţerul trebuie să acţioneze în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care

acţionează şi trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.

Au prioritate în circulaţia pe drumurile publice pe parcursul urmăririi ofiţerii care efectuează

urmărirea conform legislaţiei naţionale a statului pe al cărui teritoriu continuă urmărirea.

La solicitarea autorităţilor locale, urmărirea trebuie să înceteze.

Ofiţerul trebuie să aibă asupra sa legitimaţia sau insigna de serviciu şi să fie uşor de

identificat (uniformă, banderolă, autovehicul, etc.)

Ofiţerul poate avea armamentul de serviciu; utilizarea acestuia este interzisă cu excepţia

cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale a statului solicitant (a se vedea


Este interzisă pătrunderea în locuinţe sau în locuri neaccesibile publicului (a se vedea


După ce urmărirea s-a încheiat:

După fiecare urmărire, indiferent de rezultat, ofiţerii implicaţi trebuie să se prezinte în faţa

autorităţilor locale competente pentru a întocmi un raport; dacă acestea doresc, ofiţerii

trebuie să rămână la dispoziţia lor şi să furnizeze asistenţă, la cerere, pentru viitoarele

investigaţii şi proceduri judiciare.

Dacă o persoană este arestată şi nu este cetăţean al statului unde s-a făcut arestarea, trebuie

eliberată după un interval de şase ore de la arestare dacă nu este emis nici un mandat de

arestare în vederea extrădării (intervalul orar între miezul nopţii şi 09.00 nu se ia în

considerare).

Persoanele arestate pot fi percheziţionate în vederea prezentării în faţa autorităţilor locale. Ei

pot fi încătuşaţi, iar obiectele personale confiscate.

3.5 Informaţii de urmare

Un formular standard pentru statistici este anexat (Anexa 4), astfel încât să ofere autorităţilor

centrale informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi de eficient a fost efectuată

urmărirea.

Acest formular trebuie completat de orice autoritate implicată într-o urmărire, indiferent de

rezultat, imediat după ce frontiera a fost trecută, şi trimis la autoritatea centrală a statului pe

teritoriul căruia se desfăşoară urmărirea. Această autoritate centrală este identică cu cea

responsabilă pentru supraveghere (pentru detalii privind datele de contact a se vedea


Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen, fiecare autoritate

centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va

sintetiza şi le va înainta la grupul de lucru I. Formularele folosite pentru elaborarea rapoartelor

naţionale (Anexa 4) sunt păstrate de către autorităţile centrale.

4. ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ (Convenţia Schengen, art. 46)

4.1 Introducere: Scopul este de a sprijini cooperarea în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei

publice.

a) Acest manual asigură prevenirea pericolelor la adresa ordinii şi siguranţei publice care

pot afecta unul sau mai multe state şi pentru care nu există înţelegeri bi şi multilaterale.

b) Cooperarea se va aplica, inter alia, evenimentelor cu un număr mare de persoane, din mai

multe ţări, adunate într-unul sau mai multe state, în cazul în care principalul scop al

prezenţei poliţiei este de a menţine ordinea şi siguranţa publică şi de a preveni comiterea

de infracţiuni. Astfel de exemple sunt evenimentele sportive, concertele rock,

demonstraţiile şi ambuteiajele. Acest tip de cooperare nu se va limita doar la

evenimentele de mare anvergură, ci se poate aplica şi în cazul deplasărilor şi activităţilor

care implică concentrarea de persoane, indiferent de numărul acestora, care ar putea

reprezenta o ameninţare la adresa ordinii şi siguranţei publice. Cooperarea nu se va limita

la statele vecine, ci se poate realiza şi între state care nu au o frontieră comună, precum şi

între statele de tranzit.

4.2 Schimb de informaţii

Schimbul de informaţii va avea loc prin intermediul autorităţii centrale desemnate în acest scop

(în statele Schengen în care, din motive constituţionale, competenţa pentru schimbul de

informaţii în scopuri preventive nu revine unei singure autorităţi centrale, va trebui încheiată o

înţelegere cât mai aproape posibil de spiritul Convenţiei Schengen).

Autorităţile centrale îşi vor oferi reciproc informaţii, la cerere sau nu, dacă apar circumstanţe sau

grupuri mari de persoane care se deplasează prin sau către alte state Schengen şi pot ameninţa

ordinea şi siguranţa publică. Pe cât posibil, informaţiile vor fi furnizate într-o fază incipientă.

Cu excepţia cazurilor în care legislaţia naţională prevede altfel, schimbul de informaţii, în

înţelesul acestui manual, poate avea loc direct între autorităţile de poliţie implicate în cazuri

urgente, autoritatea centrală urmând să fie informată cât mai curând posibil. Lista autorităţilor

este prezentată mai jos.

a. Conţinutul informaţiilor: Informaţiile pe care statele Schengen şi le furnizează reciproc trebuie

să fie confidenţiale şi vor fi folosite exclusiv pentru scopul pentru care au fost furnizate.

Informaţiile furnizate vor conţine, pe cât posibil, datele care se găsesc în Anexa 5 şi vor fi

transmise în conformitate cu legislaţia naţională în materie.

b. Comunicarea: Pentru a schimba informaţii, autoritatea centrală poate folosi birourile de

legătură şi, dacă se impune, unităţi comune de poliţie sau puncte de contact la care se face

referinţă acest manual. În vederea efectuării schimbului de informaţii, pot fi folosite următoarele

mijloace de comunicaţii: telefon, fax, e-mail, comunicaţii radio, alte mijloace de transmitere a

datelor. Secretariatul va verifica anual dacă detaliile privind datele de contact ale autorităţilor

centrale sunt încă de actualitate. Autorităţile centrale trebuie să notifice Secretariatul cu privire la

orice modificări ce apar între timp.

4.3 Cooperarea practică

a. Numirea şi schimbul de ofiţeri de legătură ad hoc

i. La solicitarea autorităţilor de poliţie autorizate din fiecare stat Schengen,

ofiţeri de legătură pot fi trimişi într-un alt stat Schengen când se primesc un raport sau

informaţii referitoare la un pericol real şi iminent. Sarcinile ofiţerilor de legătură sunt de a

oferi consiliere şi asistenţă.

ii. Ofiţerii de legătură nu vor fi împuterniciţi să aplice orice măsură de poliţie

independent. Ei vor furniza informaţii şi vor executa sarcinile pe baza instrucţiunilor date

de către statul Schengen din care provin şi de către statul în care sunt detaşaţi. Autoritatea

de poliţie din statul Schengen în care sunt detaşaţi este obligată să asigure protecţia

ofiţerilor de legătură.

iii. Autoritatea de poliţie din statul Schengen în care îşi desfăşoară activitatea

ofiţerii de legătură va stabili activităţile acestora şi condiţiile în care for fi executate.

Ofiţerii de legătură sunt obligaţi să urmeze instrucţiunile date de către autorităţile

competente.

b. Coordonarea ad hoc a operaţiunilor în cazuri specifice: În conformitate cu legislaţia naţională,

statele Schengen vor coordona împreună operaţiuni şi măsuri de punere în aplicare a acestora în

vederea prevenirii unui pericol la adresa ordinii şi siguranţei publice.

c. Crearea ad hoc a unor Centre locale comune de coordonare şi comandă: În funcţie de

circumstanţe, în scopul coordonării operaţiunilor, autoriţile de poliţie din statele Schengen pot

crea centre comune de coordonare şi comandă, fără a aduce vreun prejudiciu competenţelor

naţionale proprii.

4.4 Alte prevederi

a. Îmbunătăţirea cooperării între autorităţile centrale; În vederea intensificării cooperării între

autorităţile centrale, Preşedinţia UE va organiza, dacă este necesar, o întâlnire anuală a şefilor

acestor structuri în fiecare primăvară. Şefii autorităţilor centrale vor discuta probleme de interes

comun şi vor evalua eficienţa cooperării.

Totodată, aceştia vor verifica cunoştinţele propriilor organizaţii prin, de exemplu, organizarea de

exerciţii, schimburi de experienţă, cursuri de pregătire pentru personalul propriu.

b. Evaluarea cooperării: În Raportul anual, Grupul de lucru Cooperare Poliţienească va introduce

o concluzie privind activitatea de cooperare desfăşurată în sensul prezentului manual.

5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-

119)6[6]

5.1 SIS reprezintă un sistem informatic comun ce conţine date cu privire la persoane şi obiecte

(vehicule, arme, bancnote, documente de identitate în alb sau completate) folosite în scopuri

investigative. Facilitează schimbul de informaţii importante, prin intermediul calculatorului, cu

privire la persoane şi obiecte (ex. motivul alertei şi acţiunea ce trebuie întreprinsă).

SIS este compus din:

- sistemul informatic central (C.SIS), localizat în Strasbourg şi

- sistemele informatice naţionale (N.SIS) ale Părţilor Contractante, conectate la C.SIS şi

care permit autorităţilor naţionale competente să efectueze căutări în C.SIS.

Sistemul poate fi consultat de către autorităţile autorizate:

- când efectuează controale la frontierele externe,

- pe parcursul controalelor efectuate de către autorităţile de poliţie şi cele vamale în

interiorul teritoriului, în conformitate cu legislaţia naţională,

- , cu ocazia verificărilor cererilor de viză şi emiterii permiselor de şedere.

6[6] Pentru informaţii referitoare la progresele referitoare la SIS II, a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet

5.2 În vederea simplificării activităţii ofiţerilor din teren, fiecare Parte Contractantă are un Birou

SIRENE (Supplement d’Information Requis a l’Entree NationalE)7[7] pentru schimbul unor

informaţii suplimentare. Birourile SIRENE acţionează ca un punct intermediar pentru orice

transfer de informaţii, în afara informaţiilor transmise între C.SIS şi N.SIS, solicitate de

autorităţile de poliţie pentru soluţionarea oricăror chestiuni legate de SIS. Aceste informaţii sunt

schimbate prin telefon, fax şi e-mail. Acest sistem permite Birourilor SIRENE să schimbe

informaţii, asigurând conformitatea şi cu legislaţia naţională în ceea ce priveşte motivul alertei şi

acţiunea ce trebuie întreprinsă, aspecte ce nu pot fi stabilite doar din conţinutul informaţiei

succinte din SIS sau, în cazul unei căutări, să stabilească în mod sigur identitatea persoanei în

cauză.

ANEXA 1

Cerere de asistenţă pentru supravegherea transfrontalieră (Convenţia Schengen, art. 40)

Detalii privind conţinutul cererii- Statul solicitant 010.- Statul căruia îi este adresată solicitarea (S) 011.- Expeditor 012.- Destinatar 013.- Data şi ora cererii 014.- Numele persoanei supravegheate sau, dacă acesta nu se

cunoaşte, numele sau numărul cazului015.

- Supraveghere transfrontalieră: obişnuită sau urgentă 016.- Dacă este obişnuită data şi ora trecerii frontierei 017.- Dacă este urgentă, motivele urgenţei 018.

Detalii privind investigaţia

- Autoritatea judiciară competentă 020.- Dosarul nr. 021.- Numele şi funcţia magistratului competentTelefon

022.

7[7] A se vedea Manualul SIRENE, publicat în OJC 38 din 17.02.2003, p.1)

Fax Unitatea de poliţie competentăPersoana responsabilă, telefon, fax

023.

Clasificarea legală a faptelor: (a) Obişnuite: - infracţiune

- pedeapsa (b) Urgente:

024.

- omor 025.1.- ucidere din culpă 025.2.- viol 025.3.- incendiere 025.4.- fals de monedă 025.5.- furt calificat şi tâlhărie 025.6.- primire de bunuri furate 025.7.- şantaj 025.8.- răpire şi luare de ostatici 025.9.- trafic de fiinţe umane 025.10.- trafic ilegal de stupefiante şi substanţe

psihotrope025.11.

- infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor 025.12.- folosirea explozibililor 025.13.- transportul ilicit de deşeuri toxice şi

periculoase025.14.

- Data comiterii faptelor 026.- Locul comiterii faptelor 027.- Descrierea faptelor 028.- Participaţia 029.Informaţii disponibile în teren:Departamentul responsabil pentru supraveghere- Persoana responsabilă în teren- Telefon

Telefon mobilStaţie radio (opţional)Codul convorbirii

030.

- Echipa de supraveghere- Vehiculele

Nr. de înmatriculareMarca vehiculului

031.

- Solicitarea de a folosi numere de înmatriculare alternative

032.

- Perioada estimată a supravegherii(zi, lună, an, oră, durata operaţiunii, declaraţie)

033.

- Zona estimată a operaţiunii 034.- Locul estimat de trecere a frontierei 035.

Persoana sau persoanele supravegheate

- Nume Alias Data naşterii

040.

- Naţionalitate 041.- M/F 042.- Vârsta estimativă 043.- Descriere (înălţime, corpolenţă, culoarea părului, etc.) 044.- Adresa (cod poştal, localitate, strada şi nr.) 045.- Telefon Telefon mobil

046.

- Informaţii personale (înarmat, violent, consumator de droguri)

047.

- Fotografie şi/sau amprente 048.- Vehicul (marcă, tip, culoare, nr. de înmatriculare) 049.- Vehicul cu un dispozitiv de urmărire 050.- Alte informaţii pertinentePersoane care intră în contact cu suspectul

051.

- Alte persoane care îl însoţesc pe suspect 052.

Diverse 053.

ANEXA 2

Raport de urmare cu privire la suprevegherea transfrontalieră (Convenţia Schengen, art. 40)

- Statul solicitant 100.- Statul căruia îi este adresată solicitarea 101.- Data 102.- Expeditor 103.- Destinatar 104.- Numele sau nr. cazului 105.

Denumirea departamentului (din teren) care a efectuat supravegherea

- Numele şi gradul persoanei responsabile în teren 110.- Adresa 111.- Nr. de telefon 112.

- Nr. de fax 113.

Circumstanţele operaţiunii

- Informaţii referitoare la infracţiune 120.- Informaţii referitoare la participaţie 121.

Mijloacele folosite

- Nr. vehiculelor1. Marcă2. Tip3. Culoare4. Nr. de înmatriculare

130.

- Nr. de persoane 131.- Diverse 132

Bilanţul activităţilor desfăşurate

- Demararea operaţiunii 140.- Itinerariul şi punctele de trecere a frontierei (S) 141.- Ora sosirii 142.- Sfârşitul supravegherii: data şi ora 143.- Autorităţile locale care au oferit asistenţă 144.- Diverse 145.

Evenimente semnificative

- Incidente care au implicat autorităţile statului căruia îi este adresată solicitarea

150.

- Incidente în care au fost implicate persoana sau persoanele supravegheate

151.

- Alte incidente 152.

Elementele observate pe parcursul operaţiunii

- Locul / locurile - Vehicule folosite- Persoane

160.

Urmările supravegherii

- Referitor la persoanele supravegheate 170.- Autoritatea de jurisdicţie sau magistratul contactat în statul căruia îi este adresată solicitarea

171.

Diverse

Notă: Acesta este un document administrativ ce nu va fi folosit ca mijloc material de probă.

ANEXA 3

Formular de evaluare a rezultatelor cererii de supraveghere transfrontalieră nr.../.(nr./an)(Convenţia Schengen, art. 40 CAAS; a se completa de statul solicitant)

Statul solicitant: Data şi ora transmiterii:Autoritatea centrală:Statul căruia îi este adresată solicitarea şi autoritatea:Comentarii - planificate (art. 40(1)) - de urgenţă (art. 40(2))Infracţiune(i) omor

ucidere din culpă

violincendierefals de monedăfurt calificat şi tâlhărie sau primire de bunuri furateşantajrăpire sau luare de ostaticitrafic de fiinţe umanetrafic ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope – livrări controlateinfracţiuni la regimul armelor şi muniţiilorfolosirea explozibililortransport ilegal de deşeuri toxice sau periculoasealtă infracţiune care atrage extrădareaspecificaţi:

Locuri/zone şi mijloace de supraveghere:Supraveghere autorizată? da Condiţii impuse:

Durată:nu De ce nu?

Supravegherea s-a desfăşurat pe teritoriul statului căruia i-a fost adresată solicitarea?

da Durata:parţial De ce?nu De ce nu?

Numărul trecerilor frontierei:Supravegherea s-a efectuat de către statul solicitant

de către statul căruia i-a fost adresată solicitarea

Numărul persoanelor şi al vehiculelor supravegheate:Rezultate şi probleme

ANEXA 4

Formular de evaluare a rezultatelor urmăririi transfrontaliere no.../. (nr./anul)(vor fi completate de autoritatea solicitantă)

Statul solicitant:Autoritatea:

Data şi ora primirii:

Statul căruia îi este adresată solicitarea şi autoritatea:Infracţiuni omor

ucidere din culpă

violincendierefals de monedăfurt calificat şi tâlhărie sau primire de bunuri furateşantajrăpire sau luare de ostaticitrafic de fiinţe umanetrafic ilicit de stupefiante şi substanţe psihotropeinfracţiuni la regimul armelor, muniţiilor şi explozibililortransportul ilicit de substanţe toxicepărăsirea locului accidentuluievadarealte infracţiuni care atrag extrădareaspecificaţi:

Locul/zona în care se efectuează urmărirea:Decizia de încetare a urmăririi

nuda, de ce?

Rezultatul urmăririi:Participarea ofiţerilor din statul căruia îi este adresată solicitarea

da

nu

Problemele întâlnite şi posibile propuneri de rezolvare a probleme de comunicare tehnică:b) probleme de limbaj:c) probleme de coordonare:d) alte probleme:e) descrierea problemelor:f) soluţii propuse.

ANEXA 5

Lista de verificare a informaţiilor ce vor fi schimbate (Anexa 3, SCH/I(97) 36 rev 6)

1. Tipul evenimentului

2. Grupul de persoane:

a) Număr

b) Tipul şi compunerea grupului

c) Motivarea, predispoziţia pentru violenţă, probabilitatea de tulburare a ordinii publice

3. Locurile şi datele întâlnirilor4. Itinerarii şi opriri5. Modalitatea de transport6. Alte informaţii pertinente7. Acurateţea informaţiilor

Documents

Manualul Schengen