Upload
dokhanh
View
243
Download
6
Embed Size (px)
Citation preview
MARTIRI CREŞTINI ÎN PRIMELE SECOLE
• Noţiunile de “martir”, “persecuţii”, “mucenic”
• Despre persecuţii
• Pedepsele la care au fost supuşi martirii
• Cinstirea martirilor şi formele de cinstire ale lor
• Martir , mucenic= creştin care a fost omorât pentru
că nu a dorit să se lepede de credinţa în Iisus
Christos
• Persecuţiile creştinilor= chinuirea creştinilor într-o
perioadă istorică, pentru a-i determina să
părăsească credinţa creştină, politică aprobată şi
susţinută de împăraţii romani, începând cu
împăratul roman Nero, anul 64 până la împăratul
roman Constantin cel Mare care a pus capăt
persecuţiilor în 313.
PERSECUŢIILE IUDAICE
Pentru că iudeii nu au dorit
să-L accepte pe Iisus ca
Mesia, Fiul lui Dumnezeu, ei
aşteptând un Mesia
răzbunător (care să-i
organizeze şi să lupte
contra asupritorilor romani),
aceştia au început să-i
prigonească pe apostoli şi
pe ucenicii acestora, primul
martir fiind: sf. arhidiacon
Ştefan, ucis cu pietre în
afara oraşului Ierusalim.
Cauze religioase:
păgânii nu aveau o
înţelegere pentru o
religie fără temple, fără
zei şi fără sacrificii;
romanii erau politeişti,
idolatri şi decăzuţi,
cinstindu-l pe împărat
ca pe un zeu;
creştinii nu aveau
temple, se adunau în
casele unora dintre ei,
în catacombe, pe furiş
pentru a practica ceea
ce noi numim azi sf.
Liturghie
creştinii erau monoteişti
şi morali, cinstindu-l pe
Mântuitorul Christos ca
Dumnezeu.
PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE
PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE
refuzul creştinilor de a
se închina împăratului
ca unui zeu;
acuzaţia de trădare
adusă creştinilor pentru
că închinau doar lui
Dumnezeu;
păgânii considerau că
statul este protejat de
zei, iar aceştia îi
pedepseau pe romani
pentru refuzul
creştinilor de a-i cinsti
PERSECUŢIILE ROMANE - CAUZE
C. Cauze moral-sociale
păgânii îi acuzau de
imoralitate pe creştini,
neînţelegând sensul iubirii
creştine şi a expresiilor de
“frate” şi “soră” pe care
aceştia le foloseau;
neînţelegând, de asemenea,
taina Euharistiei îi acuzau
pe creştini că în timpul
slujbelor ucid copii, le
mănâncă trupul şi le beau
sângele;
creştinii erau acuzaţi că
adoră soarele, căci timpul
Liturghiei coincidea cu
răsăritul soarelui
PERSECUŢIILE ROMANE
au început oficial în anul 64, în timpul împăratului Nero
(Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus) şi s-au
încheiat în 313, în timpul împăratului Constantin cel
Mare.
între anii 64 - 313 au fost perioade de persecuţii crunte
(în timpul împăratului Diocleţian, 284-305) sau mai
blânde (când creştinii nu erau căutaţi, ci doar cei ce se
dovedeau a fi creştini erau siliţi să părăsească credinţa).
PEDEPSELE CREŞTINILOR
chinurile prin care au
trecut creştinii în aceste
perioade erau dintre
cele mai crunte posibile,
de neimaginat în zilele
noastre.
tot creştinii erau cei care
luptau de multe ori în
arenele romane (ex.
Colosseum), unde trebuia
să se lupte cu soldaţi bine
înarmaţi şi instruiţi sau cu
animale: lei, tigri, urşi etc.
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Nero (54-68) s-a născut în anul 37 şi
căsătorit cu Octavia. Din anul 60
urmează modelul lui Caligula
(despotismul oriental-elenistic).
Persecuţia contra creştinilor a
cunoscut momente crude şi
nemaivăzute: creştinii erau aruncaţi
fiarelor în arene, alţii erau arşi pe rug,
sfâşiaţi de animale şi martirizaţi multe
alte feluri.
Martiri: nu este cunoscut
numărul mucenicilor, dar se apreciază
a fi fost mulţi, printre care - după
Tacitus şi Clement Romanul-
martirizarea sfinţilor apostoli Petru şi
Paul.
Nefiind cunoscuţi martiri şi în alte
oraşe, este considerat că persecuţia s-a
limitat numai asupra creştinilor
din Roma.
Decretat de senat hostis publicus (lat.
“duşman public”) şi condamnat la
moarte la 9 iunie 68, Nero se sinucide
rostind cuvintele Qualis artifex
pereo (lat. "Ce mare artist piere").
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Domiţian (81-96) Titus Flavius
Domitianus s-a născut în anul 51 din
Vespasian si Flavia Domitilla şi a fost
desemnat succesor la tron în 79 de
fratele său mai mare, Titus. Este
caracterizat ca fiind un om ambiţios şi
foarte gelos, dar mai ales răzbunător.
Domiţian se autointitulează “dominus
et deus” şi guvernează pe baza
despotismului, ca şi Caligula şi Nero.
Victime: el a persecutat şi rude cum ar
fi vărul său Flavius Clemens şi soţia
acestuia Flavia Domitilla,
consulul Acilius Glabrio şi mulţi alţii,
iar după tradiţie sfântul apostol şi
evanghelist Ioan a fost exilat în
insula Patmos între anii 90-95.
Persecuţia lui a fost scurtă, el căzând
victimă unui complot organizat de
Partenius, comandantul gărzii palatului
şi de soţia sa Domitilla Longina. După
el, senatul l-a proclamat împărat pe
Nerva (96-98) care nu a mai dat curs
acuzaţiilor împotriva creştinilor.
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Traian (98-117) Marcus Ulpius
Traianus s-a născut în sudul Spaniei în
anul 53, fiind un foarte bun militar,
administrator şi cel mai însemnat
cuceritor roman după Iulius Caesar. Cu
toate ca era drept şi cinstit, el a fost un
persecutor al creştinilor, realizând
primul rescript referitor la ideile sale
despre creştini. Rescriptul a fost emis
datorită unei scrisori din partea lui
Pliniu cel Tânăr în 111-112 din care
Traian afla că datorită creştinilor
templele se goleau, nu se mai respectau
sărbătorile, iar animalele nu se mai
cumpărau pentru sacrificii.Traian
hotărăşte ca să fie persecutaţi cei care
sunt dovediţi şi denunţaţi, iar cei care
nu apostaziază să fie pedepsiţi. În
concluzie, creştinii nu erau pedepsiţi
datorită faptului că încălcau legile,
ci datorită numelui de creştin.
Ca martiri mai însemnaţi din acea
perioadă sunt sfinţii Ignatie al Antiohiei
murind aruncat la fiare în anul 107 şi
Simion al Ierusalimului, care avea 120
de ani
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Comod (180-192) Lucius Aelius
Aurelius Commodus Antonius este
fiul lui Marcu Aureliu şi al Faustei. Spre
deosebire de tatăl său care îi oferise o
educaţie aleasă, el trăieşte o viaţă
dezorganizată şi scandaloasă. Historia
Augusta (cap.XIX, 2) îl caracterizează
ca "neruşinat, necinstit , spurcat la gură,
murdar şi desfrânat, mai crud decât
Domiţian, mai necurat decât Nero".
Faţă de creştini s-a arătat tolerant, dar
totuşi au fost 12 martiri scilitani în
anul 180 în oraşul Scilli din nordul
Africii, actul lor martiric fiind primul
document creştin în limba latină.
Alţi martiri: senatorul roman
Apollonius care este decapitat în 181
la 21 aprilie, alţii în Asia Proconsulară,
Frigia şi Siria. Sfârşitul domniei s-a
arătat mai tolerant faţă de creştini,
datorită soţiei sale Marcia, care îi
simpatiza pe creştini.
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Septimiu Sever (193-
211) s-a născut în anul
146 în oraşul Leptis
Magna şi căsătorit cu
fiica unui preot sirian
Iulia Domna. La început
era indiferent datorită
faptului că, spune
Tertulian, avea la palat un
creştin, Proculus
Torpacion, care-l
vindecase de o boală.
În 197 izbucneşte o
puternică persecuţie în
Africa datorită unor
revolte în Orient.
Ca martiri: în Alexandria
era Leonida, tatăl lui
Origen şi unii elevi şi
catehumeni cum ar fi
Plutarh Sarenus,
Heraclide şi Heron,
Sarenus, Potamiana şi
mama acesteia Marcela,
Herais şi un soldat
Basilide care a încercat să
o protejeze pe Potamiana
şi pentru aceasta i s-a
tăiat capul.
În Cartagina: Perpetua şi
sclava acesteia Felicitas
şi încă 4 creştini:
Saturnius, Secundus,
Saturus şi Revocatus.
Şi în Capadocia şi Frigia
s-au înregistrat victime
aici intrând şi Irineu,
episcopul Lugdunumului
(Lyon).
În Asia Mică: sfântul
mucenic Haralambie,
episcop în Cetatea
Magneziei.
Alţi martiri: Sfântul
mucenic Irineu, episcop
de Lungdunum (Lyon)
Moare în 4 februarie 211
la Eburacum în Britania
lăsând conducerea
Imperiului fiilor săi:
Caracalla şi Geta.
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
o Decius (249-251) Caius Messius
Quintus Decius se confruntă cu Filip
Arabul la Verona pe care îl ucide. Îl
numeşte cenzor pe Valerian, viitorul
împărat roman (253-260), iar cu privire
la creştinism, acesta dorea distrugerea
sa, considerând că este un element
dizolvant în distrugerea Imperiului. El
hotărăşte ca persecuţia să devină
generală, urmărind distrugerea
creştinismului ca religie.
o În anul 249 împăratul Decius a dat un
edict de persecuţie, prin care toţi
creştinii, indiferent de vârstă sau stare
socială, erau obligaţi să vină personal şi
să apostazieze. Cei care fugeau li se
confiscau averile şi când se întorceau
acasă erau ucişi, dar cel mai des se
urmărea apostazierea şi nu uciderea lor.
Origen spunea că atunci când creştinul
suporta toate torturile erau întristaţi toţi
judecătorii, iar când apostaziau se
bucurau nespus de mult (Contra
Celsium, VIII).
ÎMPĂRAŢI ŞI MARTIRI
Erau foarte mulţi creştini care
apostaziau împreună cu episcopul
Evdemon al Smirnei şi aceştia au fost
împărţiţi în patru categorii după
gravitatea lor:
1. sacrificati erau denumiţi cei care
sacrificau zeilor.
2. thurificati erau cei care sacrificau
numai ardere de tămâie
3. libellatici erau cei care obţineau un
certificat (lat. libellus) pe bani conform
căruia au sacrificat zeilor, dar fără să
sacrifice.
4. acta facientes erau cei care declarau că
nu sunt creştini.
Martiri: episcopul Fabian al Romei,
Alexandru al Ierusalimului, Vavila al
Antiohiei, Saturnin al Tolosei, preotul
Pionius din Smirna, alţii din Egipt,
Grecia.
După un an de persecuţii, împăratul şi-a
dat seama că Biserica era foarte
puternică şi nu putea fi distrusă. Decius
a murit pe 21 noiembrie 251, în luptele
cu goţii din Moesia
DIOCLEŢIAN Diocleţian (284-305) Caius
Aurelius Valerius Diocletianus s-a născut în Dalmaţia la 240 dintr-o familie săracă. Din momentul în care devine împărat, începe o reorganizare riguroasă a administraţiei imperiului roman.
El inagurează o nouă formă de guvernare (tetrarhia) şi îl asociază pe Maximian ca Augustus, iar după aceasta cei doi îşi asociază câte un Cezar: Diocleţian pe Galerius, iar Maximian pe Constanţiu Chlorus (tatăl sfântului împărat Constantin cel Mare).
La început Diocleţian s-a arătat tolerant cu creştinii, dar Galerius era un anticreştin fanatic .
În 297 Galerius obţine o victorie împotriva perşilor şi declanşează prigoana contra creştinilor. La Durostorum
există martiri precum Iuliu şi soldaţii Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru şi Pasicrate, iar pe braţul Sfântul Gheorghe al Dunării, preotul Epictet şi Astion.
Diocleţian cere să fie consultat oracolul de la Milet care se pronunţă împortiva creştinilor. Din această cauză la 24 februarie 303 dă primul edict împotriva creştinilor, ce consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locaşurilor de cult, apostazierea.
Galeriu o obligă să aducă sacrificii zeilor pe soţia şi fiica lui Diocleţian, ştiindu-le că îi simpatizează pe creştini.
În aprilie, Diocleţian emite cel de-al doilea edict care consta în arestarea episcopilor, preoţilor, diaconilor, exorciştilor şi lectorilor, care dacă nu apostaziau erau ucişi.
La 27 septembrie 303 se dă cel de-al treilea edict, toţi membrii clerului fiind obligaţi să apostazieze, iar dacă refuzau erau ucişi.
În 304 se dă cel de-al patrulea edict, din iniţiativa lui Galerius, declarându-se război creştinismului şi aplicându-se pedepse foarte aspre.
DIOCLEŢIAN - MARTIRI
sf. m. mc. Gheorghe, purtătorul de
biruinţă (Capadocia),
sf. m. mc. şi tămăduitor
Pantelimon (Nicomidia),
Antim episcopul Nicomidiei,
sf. mc. Varvara (Egipt),
sf. doctori fără de arginți Cosma şi
Damian (Cilicia),
sf. mc. Adrian şi Natalia, Margareta
(Antiohia Pisidiei),
sf. Agapi, Irina şi Hiona (Tesalonic),
episcopul Irineu (Sirmium) şi
diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla,
Anastasia, preotul Montanus
(Singidunum),
episcopul Victorin de Poetavio
(Austria), "cei patru încoronaţi" (de fapt
cinci, ei fiind sculptori).
pe o inscripţie de la Cernavodă (atunci
Axiopolis ) din sec. al IV-lea sunt
menţionate numele martirilor: Chiril,
Tasios, Chindeas, Dasius (Durostorum).
au murit şi cei patru martiri de la
Noviodunum: Zotticos, Attalos,
Kamasis, Filippos aflaţi la Niculiţel şi
aşezaţi la mănăstirea Cocoş.
CINSTIREA MARTIRILOR
Sf. Masă Sf. Antimis