1

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

COOPERAREA JUDICIARĂ

INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE

PENALĂ

-REZUMAT-

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

PROF. UNIV. DR. DUMITRU MAZILU

Student-doctorand

MATEI DOREL GEORGE

BUCUREŞTI

2013

2

CUPRINS

CAPITOLUL I

COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ

1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară internaţională

1.1. Scurt istoric

1.2. Importanţa cooperării judiciare internaţionale

2. Principiul cooperării internaţionale

2.1. Conţinutul principiului

2.2. Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele

3. Rolul cooperării judiciare internaţionale şi importanţa acesteia în combaterea

criminalităţii transfrontaliere

3.1. Rolul organizaţiilor internaţionale şi regionale în lupta împotriva

criminalităţii transfrontaliere

3.2. Spre un spaţiu penal european

CAPITOLUL II

DESPRE COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

1. Scurte consideraţii

2. Principii fundamentale ale cooperării judiciare internaţionale în materie

penală

2.1. Scurte consideraţii

2.2. Conţinutul principiilor

• Principiul preeminenţei dreptului internaţional • principiul respectării

intereselor fundamentale ale României • principiul reciprocităţii şi curtoaziei

internaţionale • principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce • principiul

legalitatii • principiul non bis in idem • principiul confidenţialităţii • principiul

umanismului • principiul imunităţii de jurisdicţie

3. Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul statelor membre ale Uniunii

Europene

3.1. Elemente de ordin istoric privind cooperarea în cadrul Uniunii

Europene

3.2. Modificări în conceptul de cooperare judiciară în cadrul UE începând

cu a doua jumătate a anilor ’70

3.3. Principalele convenţii în materie

3

3.4. Cooperarea judiciară în materie penală în lumina Tratatului de la

Lisabona

3.4.1. Introducere

3.4.2. Principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti –

piatra unghiulară a cooperării judiciare în cadrul UE

4. Principalele structuri în domeniu la nivel european

4.1. Eurojust

4.1.1. Scurte consideraţii

4.1.2. Obiectivele Eurojust

4.1.3. Eurojust în lumina Tratatului de la Lisabona

4.1.4. Importanţa și perspectivele

4.2. Parchetul European

4.2.1. Introducere

4.2.2. Premisele organizării și funcționării Parchetului European

4.2.3. Parchetul European – element de noutate şi controversă în

noua construcţie europeană

4.3. Reţele europene

4.3.1. Reţeaua judiciară europeană în materie penală

4.3.2. Reţeaua europeană de formare judiciară

5. Programe derulate la nivel European cu privire la facilitarea cooperării

judiciare în materie penală

5.1. “Justiţia penală” (2007-2013)

5.2. “Prevenirea şi combaterea criminalităţii” (2007-2013)

5.3. “Grotius II”

CAPITOLUL III

COOPERAREA JUDICIARĂ CU INSTANŢELE INTERNAŢIONALE

1. Justiţia internaţională – aspecte generale

2. Curtea Internaţională de Justiţie

2.1. Competenţa Curţii

2.2. Procedura în faţa Curţii

2.2.1. Înţelegerea specială

2.2.2. Procedura în faza scrisă

2.2.3. Obiecţiuni preliminare

2.2.4. Procedura în faza orală

2.3. Hotărârile pronunţate de Curte

2.3.1. Efecte

2.3.2. Refuzul unui stat de a executa hotărârea. Consecinţe juridice

3. Curtea Penală Internaţională

3.1. Scurt istoric

3.2. Cooperarea statelor cu instituţia penală internaţională

3.2.1. Cooperarea statelor părţi cu Curtea

3.2.2. Cooperarea statelor terţe cu Curtea

4

3.2.3 Cooperarea Uniunii Europene cu institutia Curtii Penale

Internationale

3.3. Refuzul statelor de a coopera. Consecinţe juridice

4. Curtea Europenă a Drepturilor Omului (CEDO)

4.1. Organizare şi competenţă

4.2. Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

4.2.1. Sesizarea prin cereri individuale sau ale unor grupuri de

particulari

4.2.2. Condiţiile de admisibilitate ale unei plângeri

4.2.2.1. Epuizarea căilor de atac interne

4.2.2.2. Respectarea termenului de decădere

4.2.2.3. Compatibilitatea cererilor cu principiile CEDO

4.2.3. Orientări actuale ale CEDO cu privire la condiţiile

suplimentare de admisibilitate introduse de Protocolul adiţional nr.

14 în cauzele privind România

4.2.4. Cauze de inadmisibilitate a cererilor adresate Curţii

• Cereri anonime • Cereri anterior examinate • Cereri supuse altei

instanţe internaţionale • Cereri abuzive • Cereri manifest nefondate.

Studiu de caz

4.2.5. Punerea în executare a hotărârilor Curţii Europene a

Drepturilor Omului, piatra unghiulară în materia cooperării cu

instituţia europeană

4.3. Obligaţia de cooperare a statelor părţi cu Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Consecinţe juridice în caz de încălcare a obligaţiei

4.4. Cooperarea statului român cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului

prin intermediul Agentului Guvernamental

5. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)

5.1. Consideraţii generale

5.1.1. Scurt istoric

5.1.2. Competenţa şi principiile fundamentale de funcţionare

5.2. Cooperarea instanţelor naţionale cu CJUE

5.2.1. Atribuţiile instanţelor naţionale în materie

5.2.2. Întrebările preliminare – principala formă de cooperare dintre

instanţele naţionale şi CJUE

5.2.3. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate şi cooperarea acestuia cu CJUE

5.2.4. Refuzul de cooperare cu CJUE. Consecinţe juridice

5.2.5. Tendinţe actuale în practica instanţelor judecătoreşti române.

Studiu de caz privind cooperarea acestora cu CJUE

5.3. Modificări aduse prin tratatul de la Lisabona cu privire la cooperarea

cu CJUE în materie civilă şi penală

CAPITOLUL IV

5

ABORDAREA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE

PENALĂ LA NIVELUL LEGISLAŢIEI NAŢIONALE

1. Consideraţii generale

1.1. Cadrul legal şi instituţional

1.2. Limitele cooperării în lumina dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internaţională în materie penală

2. Interesele de suveranitate ale României, limită a cooperării internaţionale

3. Noul Cod civil, lege de dezincriminare pentru infracţiunile vizând activităţile

comerciale

CAPITOLUL V

FORMELE DE COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN

MATERIE PENALĂ PREVĂZUTE

DE DREPTUL ROMÂNESC

1. Aspecte generale

2. Extrădarea

3. Mandatul european de arestare

3.1. Aplicarea mandatului european de arestare

3.2. Autorităţile române competente

3.3. Emiterea mandatului european de arestare

3.4. Executarea mandatului european de arestare

3.4.1. Regula dublei incriminări

3.4.2. Condiţii speciale

3.4.3. Motive de refuz al executării mandatului european

3.4.3.1. Motive obligatorii

3.4.3.2. Motive facultative

3.4.4. Regula specialităţii

3.4.5. Concursul de cereri

3.4.6. Procedura în faţa Curţii de apel

3.4.7. Predarea persoanei urmărite

4. Transferul de proceduri în materie penală

5. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

5.1. Scurte consideraţii

5.2. Limita recunoaşterii şi executarea hotărârilor penale și a actelor

judiciare străine în România

5.3. Executarea hotǎrârilor penale şi a actelor judiciare române în

strǎinǎtate

6. Transferarea persoanelor condamnate

6.1. Aspecte generale

6.2. Condiţii speciale privind transferarea din România a persoanelor

condamnate

6

6.3 Refuzul transferării în România a unei persoane condamnate în

strǎinǎtate

6.4. Condiţii speciale privind tranzitul prin România a unor persoane

condamnate transferate

7. Asistenţa judiciară în materie penală

8. Alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală

CAPITOLUL VI

ESTE NECESARĂ O REFORMĂ A COOPERĂRII JUDICIARE

INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE PENALĂ ?

1. Probleme controversate privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală2. Controverse terminologice în materia cooperării internaţionale

3. Privire critică asupra noului cod de procedură civilă şi proiectul privind noul

cod de procedură penală în materia cooperării cu instanţele internaţionale

3.1. Noul cod de procedură civilă

3.2. Proiectul noului cod de procedură penală

CONCLUZII

BILIOGRAFIE

CAPITOLUL I

COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ

Cooperarea între state, în concepţia lui N. Titulescu, nu poate fi realizată

decât pe baza unei perfecte egalităţi în drepturi şi a neamestecului reciproc în

treburile interne, egalitatea trebuind să se manifeste nu numai prin tratate şi

7

acorduri, dar şi prin posibilitatea egală pentru state de a se afirma activ în viaţa

internaţională1.

1.1. Scurt istoric

Până nu demult se părea că maximum de legalitate internaţională ar

consta în respectarea de către toate statele a unor obligaţii de a se abţine de la

săvîrşirea de acte ilicite, deci obligaţii in non faciendo, la care se mai adăugau şi

obligaţii in patiendo, constând în a tolera alte acţiuni ale altui stat dacă ele îi

erau necesare acestuia din urmă fară a cauza statului în chestiune vreun

detriment2.

Sigur, o astfel de optică nu mai poate fi primită în prezent, colaborarea

trecând din domeniul facultăţii în domeniul obligaţiilor statale.

1.2. Importanţa cooperării judiciare internaţionale

Cooperarea internaţională a impus edictarea unor norme cât mai clare,

uşor de inţeles pentru destinatarii acestora, astfel incât persoane ce aparţin unor

culturi diferite să-şi poată ajusta conduita in funcţie de conţinutul normelor

respective. Observăm că majoritatea normelor de drept internaţional indeplinesc

aceste standarde calitative înalte şi sunt expresia colaborării interstatale.

2. PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE

Analizând sensul cuvantului „cooperare” aşa cum este acesta explicitat de

Webster`s Dictionary, observăm că exprimă „o activitate desfaşurată împreună

de mai multe persoane pentru împlinirea unui ţel comun”.

1 I. Grecescu, Nicolae Titulescu – Concepţie Juridică şi Diplomatică, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,

1982, p.3. 2 D. Mazilu, Dreptul internaţional public, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p. 218.

8

Pe aceeaşi linie explicativă se înscrie şi dicţionarul Larousse, arătând că

înseamnă o colaborare între mai multe persoane.

Pornind de la explicaţiile lingvistice date de cele două prestigioase

dicţionare putem defini cooperarea drept colaborarea dintre doua persoane

sau un grup în scopul atingerii unui ţel comun şi obţinerii unui beneficiu

reciproc.

2.1. Conţinutul principiului

Principiul cooperării internaţionale se impune in realitatea juridică

internaţională cu necesitate, fiind de neconceput posibilitatea realizarii

bunăstării popoarelor in lipsa unor instrumente de colaborare si sprijin reciproc

cu alte entităţi internaţionale.

2.2. Îndatorirea statelor de a coopera unele cu altele

În perioada actuală, fiecare stat, indiferent de nivelul său de dezvoltare

sau de poziţia geografică, este determinat în mod obiectiv să participe la

schimbul mondial de valori, în conformitate cu principiul cooperării - ca subiect

activ şi egal în drepturi al vieţii internaţionale. Apreciem că societatea parcurge,

fără îndoială, o perioadă în care statele nu îsi mai pot orienta politica

internaţională dupa bunul plac şi nici nu mai pot ignora interesele altor state.

3. ROLUL COOPERĂRII JUDICIARE INTERNAŢIONALE ŞI

IMPORTANŢA ACESTEIA ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂŢII

TRANSFRONTALIERE

3.1. Rolul organizaţiilor internaţionale şi regionale în lupta împotriva

criminalităţii transfrontaliere

Ca forme de colaborare şi asociere cu caracter permanent al statelor,

organizaţiile internaţionale au un rol important în soluţionarea problemelor

internaţionale, în evoluţia relaţiilor dintre state. Organizaţia internaţională nu

9

este o simplă sumă a statelor membre ci, creată pe baza acordului de voinţă a

acestora, ea capătă o autonomie funcţională care o transformă într-o entitate

internaţională cu trăsături proprii3.

3.2. Spre un drept penal european ?

Considerăm în acord cu opiniile exprimate în doctrină4 că dispoziţiile art.

83 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene (TFUE) pun practic baza

unui adevarat drept penal european.

CAPITOLUL II

DESPRE COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN

MATERIE PENALĂ

1. SCURTE CONSIDERAŢII

În analiza cooperării internaţionale în general şi a cooperării

internaţionale în materie penală în special, considerăm că ar trebui pornit de la

exigentele art. 1 pct. 3 din Carta Naţiunilor Unite, unde cooperarea

internatională este prevazută ca fiind unul dintre scopurile principale ale

organizaţiei.

În declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind

relaţiile de prietenie şi cooperare între state, cooperarea este definită ca o

exigenţă majoră a raporturilor dintre state5.

3 Ghe.Moca, Dreptul international public, Vol I, Bucureşti, 1977, p. 37.

4 C. Voicu, Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în

reglementarea Tratatului de la Lisabona,. Revista de investigare a criminalităţii, nr. 1/2008, Ed.

Sitech, p. 11. 5 D. Mazilu, Strategia naţională privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare, în

Revista de Drept Comercial nr. 12/2006, p. 93.

10

2. PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE COOPERĂRII JUDICIARE

INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE PENALĂ

2.1. Scurte consideraţii

Cooperarea judiciară internaţională a fost realizată în primul rând cu

scopul de a facilita şi accelera cooperarea în materia procedurii judiciare şi a

executării deciziilor, simplificând procedura extrădării între statele membre,

punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale

infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate, terorismului şi

traficului de droguri6.

2.2. Conţinutul principiilor

• Principiul preeminenţei dreptului internaţional

• Principiul respectării intereselor fundamentale ale României

• Principiul reciprocităţii şi curtoaziei internaţionale

• Principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

• Principiul legalităţii

• Principiul non bis in idem

• Principiul confidenţialităţii

• Principiul umanismului

• Principiul imunităţii de jurisdicţie

3. COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ ÎN CADRUL

STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

3.1. Elemente de ordin istoric privind cooperarea în cadrul

Uniunii Europene

6 A. Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p 31.

11

Formele incipiente de cooperare judiciară internaţională în materie penală

la începutul constituirii Uniunii Europene erau reprezentate în principal de

cererile de extrădare şi comisiile rogatorii internaţionale.

3.2. Modificări în conceptul de cooperare judiciară în cadrul

UE începând cu a doua jumătate a anilor ’70

În domeniul coperării judiciare internaţionale în materie penală au fost

adoptate în a doua parte a anilor `70 o serie întreagă de instrumente juridice

menite a pune în valoare spaţiul de libertate securitate şi justiţie.

3.3. Principalele convenţii în materie

Diferite convenţii specifice în domeniul cooperării judiciare în materie

penală au fost adoptate de-a lungul timpului:

- Tratatul Benelux privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie

penală (Bruxelles, 27.06.1962);

- Acordul de la San Sebastian încheiat în data de 26 mai 1989 prin care se

puneau bazele transmiterii prin note de fax a cererilor de extrădare

- Convenţia privind procedurile simplificate de extrădare între statele

membre încheiată la 10 martie 1995.

- Convenţia de la Dublin privind extrădarea între statele membre, semnată la

27.09.1966

3.4.1. Introducere

Tratatul de la Lisabona continuă să rămână şi în prezent un obiect de

maximă controversă în doctrina de specialitate, fiind etichetat de unii autori

consacraţi (prof. univ. dr. Dumitru Mazilu) drept tratatul unei mari inginerii

12

juridice, iar de alţi autori drept şansa unui nou început pentru cooperarea

judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii europene7.

3.4.2. Principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti –

piatra unghiulară a cooperării judiciare în cadrul UE

Art. 3 alin. 2 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene arată că

Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără

frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a

persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele

externe, dreptul de azil, imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi

combaterea acestui fenomen.8

4. PRINCIPALELE STRUCTURI ÎN DOMENIU LA NIVEL

EUROPEAN

4.1. Eurojust

4.1.1. Scurte consideraţii

Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust) a fost înfiinţată

prin Decizia Consiliului 2002/187/JAI din 28.02.2002 privind instituirea

Eurojust, modificată prin Decizia Consiliului 9009/426 JAI din 16 decembrie

2008 , cunoscută şi sub numele de Noua Decizie Eurojust9.

4.1.2. Obiectivele Eurojust

7 F.R. Radu, op.cit., p. 67.

8 Jurnalul Oficial C 326 , 26/10/2012 p. 0001 - 0390

9 Jurnalul Oficial L 138 , 04/06/2009 p. 0014 - 0032

13

Eurojust are în competenţa sa în special infracţiunile grave, de criminalitate

organizată.

4.1.3. Eurojust în lumina Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona a oferit noi posibilităţi în vederea consolidării

coordonării activităţilor de tragere la răspundere penală în Uniunea Europeană.

Art. 8510

din TFUE stipulează că atribuţiile Eurojust pot include, inter

alia, „începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a

urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele

referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”

(alin. 1 litera a), deschizând, pe cale de consecinţă, perspectivele unei depline

competenţe de acţiune a Eurojust.

4.1.4. Importanţa şi perspectivele Eurojust

Atât consolidarea Eurojust cât şi instituirea unui Parchet European sunt

teme de un interes central pentru statele membre iar constituirea unui Parchet

10

Articolul 85 din TFUE (ex-articolul 31 TUE)

(1) Eurojust are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile

naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează

două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni

întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.

În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu

procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile

Eurojust. Aceste atribuţii pot include:

(a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de

autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere

intereselor financiare ale Uniunii;

(b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a);

(c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin

strânsă cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a

parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.

(2) În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86,

actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.

14

European ar putea reprezenta un punct de cotitură în construcţia spaţiului de

libertate, securitate şi justiţie al UE.

4.2. Parchetul European

4.2.1. Introducere

Toate formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală au la

bază în principal proceduri judiciare demarate de organele de urmărire penală,

organe ce diferă de la stat la stat, cum ar fi parchete, judecători de instrucţie,

judecători de drepturi şi libertăţi sau judecători de cameră preliminară.

În cadrul marilor dosare de criminalitate transfrontalieră, organele de

urmărire penală naţionale, legal sesizate, întocmesc actele de urmărire penală şi

procedează la identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Cu

uşurinţă se poate constata că aceleaşi organe de urmărire penală naţionale au

competenţa materială de a instrumenta atât actele criminale de drept comun

săvârşite pe teritoriile de competenţă cât şi actele care vizează criminalitatea

transfrontalieră sau infracţiunile care aduc atingere intereselor materiale ale

uniunii europene.

4.2.2. Premisele organizarii si funcţionarii Parchetului European

În ceea ce priveşte competenţa materială a Parchetului European, această

vizează efectuarea de acte de cercetare penală urmărire şi trimitere în judecată a

autorilor şi coautorilor de infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale

Uniunii Europene, în caz de nevoie prin colaborare şi cu Europol.

4.2.3 Parchetul European – element de noutate şi controversă în noua

construcţie europeană

Primul semn de intrebare îl ridică însăşi terminologia utilizată în ceea ce

priveşte competenţa ratione personae. Aşa cum am menţionat anterior,

Parchetul European va avea în competenţă urmărirea şi tragerea la răspundere

15

penală a ``autorilor si coautorilor``. Exprimarea o considerăm inadecvată mai

ales că este referitoare la o normă de procedură, de strictă interpretare. Cu

excepţia unor categorii înguste de fapte penale, imensa majoritate a acestora

comportă şi alte forme ale participaţiei penale, nu doar autoratul şi coautoratul.

4.3. Reţele europene

4.3.1. Reţeaua judiciară europeană în materie penală

Reţeaua Judiciară Europeană a fost constituită prin Acţiunea Comună

98/428/JAI din 29 iunie 1998 având drept scop principal asigurarea unei

cooperări judiciare la parametri înalţi în domeniul penal.

5. PROGRAME DERULATE LA NIVEL EUROPEAN CU

PRIVIRE LA FACILITAREA COOPERĂRII JUDICIARE ÎN MATERIE

PENALĂ

5.1. “Justiţia penală” (2007-2013)

Prin Decizia Consiliului nr. 2007/126/JHA din 12 februarie 2007 se

instituie programul specific „Justiţia penală”.

Acest program îi permite Comisiei să finanţeze acţiuni destinate

promovării cooperării judiciare, în scopul de a contribui la crearea unui veritabil

spaţiu european de justiţie în materie penală, întemeiat pe recunoaşterea şi

încrederea reciprocă.

5.2. “Prevenirea şi combaterea criminalităţii” (2007-2013)

Pentru perioada 2007-2013 Uniunea stabileşte un program specific

urmărind să sprijine proiecte legate de prevenirea şi combaterea criminalităţii,

16

inclusiv a criminalităţii organizate. Acest program face parte din programul

cadru`` Securitate şi protejarea drepturilor ``.

În acest sens a fost elaborată Decizia Consiliului 2007/125/JHA din 12

februarie 2007 , programul urmând a opera pe perioada 2007-2013.

5.3. “Grotius II”

Acest program derulat la nivelul Uniunii europene are drept scop

încurajarea cooperării judiciare în general şi în materie penală în special între

statele membre UE, finanţarea programelor de schimburi, studii şi cercetare cu

scopul de a crea un spaţiu judiciar European şi combaterea crimei organizate.

CAPITOLUL III

COOPERAREA JUDICIARĂ CU INSTANŢELE

INTERNAŢIONALE

1. JUSTIŢIA INTERNAŢIONALĂ – ASPECTE GENERALE

Conflictele armate şi regimurile autoritariste au tulburat în mod sever

istoria contemporană şi continuă să cauzeze inimaginabile atrocităţi şi suferinţe

populaţiei civile. Violarea celor mai elementare reguli pe care umanitatea le-a

stabilit pentru a reglementa situaţiile de conflict armat între state sau situaţiile

conflictuale interstatale de pe timp de pace s-a concretizat în săvârşirea unor

crime internaţionale de natură a ingrijora comunitatea internatională în întregul

ei.

2. CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE

17

2.1. Competenţa Curţii

Curtea Internaţională de Justiţie este principalul organ judiciar al

Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Conform art. 3 alin. (2) din Statutul său, Curtea este alcătuită din 15

membri, fiecare membru trebuind să fie cetăţean al altui stat. Sunt aleşi de

Adunarea Generala şi de Consiliul de Securitate dintr-o listă de candidati

propuşi de grupurile naţionale ale Curţii Permanente de Arbitraj.

Conform art. 36 din Statutul Curţii Internaţională de Justiţie jurisdicţia

Curţii se referă la toate cazurile aduse în faţa sa de către părţi şi la toate

chestiunile special menţionate în Carta Naţiunilor Unite sau în tratatele sau

convenţiile în vigoare.

2.2. Procedura în faţa Curţii

După iniţierea procedurilor, un litigiu în fata CIJ durează în medie numai 2

ani şi 5 luni până când este pronunţată o decizie finală.

Statutul Curţii prevede că procedurile desfăşurate în fata Curţii să cuprindă

două faze: una scrisă şi alta orală. Curtea a aplicat această prevedere în mod

flexibil, permiţând părţilor să pună accent fie pe procedura scrisă, fie pe

procedura orală.

Aceste două faze pun la dispoziţia părţilor şi Curţii pârghiile necesare

administrării justiţiei internaţionale în cât mai bune condiţii.

2.3. Hotărârile pronunţate de Curte

În activitatea de judecată, CIJ se pronunţă prin ordonanţe şi decizii.

Ordonanţele au caracterul încheierilor ce se dau în cursul procedurii de

judecată cunoscute în procesul civil şi marchează diferite momente ale

procesului.

18

Hotărârile Curţii trebuie să cuprindă numele judecătorilor care au luat

parte la soluţionarea cazului şi motivarea necesară. Pot fi exprimate şi

opinii separate. Procedura Curţii permite nu numai posibilitatea opiniei

separate a unuia sau mai multor judecători, ci şi pe aceea a opiniei individuale,

prin care unul sau mai mulţi judecători care se alătură opiniei majoritare

consideră totuşi că este necesar să expună şi alte motive, pe lângă cele

cuprinse în hotărârea cu care pe fond sunt de acord.

3. CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ

3.1. Scurt istoric

La 17 iulie 1998, a fost adoptat, la Roma, Statutul Curţii Penale

Internaţionale, care a fost deschis spre semnare până la data de 31 decembrie

2000, la sediul O.N.U. de la New York.

Intrarea în vigoare a Statutului era stabilită în prima zi a lunii ce urma

celei de-a 60-a zi după depunerea celui de-al 60-lea instrument de ratificare11

.

Iniţiatorii săi au considerat Statutul nu doar ca reprezentând un valoros

instrument de justiţie penală internaţională dar şi un argument pentru încurajarea

păcii, persoanele care erau predispuse la acţiuni grave împotriva celor mai

elementare valori universale trebuind să ştie că nu se mai punea problema

impunităţii lor12

.

3.2. Cooperarea statelor cu instanţa penală internaţională

Cadrul general al acestei cooperări este reglementat de capitolul IX din

Statut, care prevede la articolul 86 obligaţia generală a statelor părţi de a coopera

deplin, în conformitate cu dispoziţiile Statutului, cu Curtea, în anchetarea şi

urmărirea crimelor care intră în competenţa acestuia. Spre deosebire de statutele

11

Conform art. 126, paragraful 6, din Statutul de la Roma. 12

F. Adrian, Justiţia internaţională între deziderat şi realitate. Curtea Penală Internaţională, Ed.

Paideia 2007, p. 187.

19

celor două Tribunale Internaţionale înfiinţate de Consiliul de Securitate al

O.N.U., care prevăd o singură declaraţie generală de cooperare, Statutul de la

Roma, deşi cuprinde o obligaţie fermă de cooperare, reglementează această

obligaţie printr-o combinaţie complexă de dispoziţii13

.

3.3. Refuzul statelor de a coopera. Consecinţe juridice

Dacă un stat parte nu este de acord cu o cerere de cooperare a Curţii,

contrar celor prevăzute de Statut, şi o împiedică astfel să îşi exercite funcţiile şi

competenţele care-i sunt conferite de acesta, articolul 87, paragraful 7, prevede

că Curtea poate lua act de acesta şi informa Adunarea Statelor Părţi sau

Consiliul de Securitate al O.N.U. când a fost sesizată de aceasta din urmă.

4. CURTEA EUROPENĂ A DREPTURILOR OMULUI (CEDO)

4.1. Organizare şi competenţă

In cadrul Curţii funcţioneaza judecători, câte unu pentru fiecare stat

membru.

Desemnarea candidaţilor pentru ocuparea unui post de judecător din

partea României se face în condiţiile art 5 alin 1 din O.U.G. nr.

21/27.03.2013 14

, din rândul juriştilor cu o înalta ţinută morală şi profesională.

4.2. Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului poate fi facută de orice

persoană fizică, grup de particulari sau organizaţie neguvernamentală în cazul în

care se invoca o încălcare din partea vreunui stat contractant a drepturilor

prevazute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau în Protocoalele

sale.

Statele se obligă să nu impiedice în nicio modalitate exerciţiul dreptului

de a sesiza Curtea.

13

F. Adrian, op. cit., p. 197. 14

Publicată in M.Of. nr. 191/04.04.2013

20

4.3. Obligaţia de cooperare a statelor părţi cu Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Consecinţe juridice în caz de încălcare a obligaţiei .

Statele au obligaţia de a corobora pe deplin în desfăşurarea procedurii din

faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului atât în faza propriu-zisă de judecată,

cât şi în faza executării hotărârii.

Părţile au obligaţia de a lua măsurile ce ţin de ele pe care Curtea le

consideră a fi necesare pentru o mai bună administrare a justiţiei.

In acest sens statele au îndatorirea de a pune la dispoziţie Curţii toate

documentele necesare justei soluţionării a cauzei, să administreze pentru Curte

orice altă probă este considerată a fi utilă într-o perioadă foarte scurtă sau să

procedeze la audierea de martori sau confruntarea de persoane.

4.4. Cooperarea statului român cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului

prin intermediul Agentului Guvernamental

Interesele statului român în cadrul Consiliului Europei precum şi în cazul

existenţei unui litigiu în fata Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt

reprezentate de instituţia Agentului Guvernamental15

.

Agentul Guvernamental nu trebuie să fie înţeles ca o instituţie defensivă

ce stă în procese doar în pozitia de apărător al statului român pârât ci are şi

posibilitatea de a interveni voluntar în orice cauză aflata pe rolul Curţii în care

reclamant este un cetăţean român iar pârât este un stat terţ. În acest caz

intervenţia se face doar cu aprobarea prealabilă a Ministerului Afacerilor

Externe.

5. CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE (CJUE)

5.1. Consideraţii generale

15

Modul de organizare şi funcţionare al acestei instituţii este stabilit prin Hotărârea Guvernului

României nr. 868 din 17 iulie 2003, publicată în M.Of. nr. 556 din 1 august 2003.

21

Această instanţă reprezintă un adevărat organ de control al legalităţii

actelor emise de instituţiile comunitare, menit să asigure echilibrul între acestea

şi statele membre şi să garanteze neamestecul autorităţiilor comunitare în

domenii ce cad sub incidenţa suveranităţii statelor membre16

.

5.2. Cooperarea instanţelor naţionale cu CJUE

Din perspectiva dreptului comunitar, instanţele naţionale au următoarele

competenţe :

- atributul de a aplica cu prioritate dreptul comunitar ignorând dreptul intern

contrar

- competenţa de a interpreta dreptul intern în conformitate cu directivele

comunitare

- atributul de a trimite Curţii cereri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare

- competenţa de a soluţiona acţiuni în despăgubiri introduse de persone fizice şi

juridice împotriva statului pentru repararea prejudiciilor ce le-au fost cauzate

prin nerespectarea de către stat a dreptului comunitar

- competenţa de a constata că un act comunitar este valid

5.3. Modificări aduse prin tratatul de la Lisabona cu privire la

cooperarea cu CJUE în materie civilă şi penală

Tratatul de la Lisabona a desfiinţat structura pe piloni şi a abrogat art. 68

din TCE si 35 din TUE, cu consecinţa că de la 1 decembrie 2009 există o

singură prevede care reglementează procedura trimiterilor preliminare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se poate pronunţa cu privire la

interpretarea tratatelor, validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile

şi agenţiile Uniunii.

În cazul în care întrebările preliminare sunt formulate în fata unei

instanţe ce are de soluţionat un litigiu cu persoane private de libertate, Curtea de

Justiţie a Uniunii Europene se va pronunţa cu celeritate.

16

A. Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 103.

22

CAPITOLUL IV

ABORDAREA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE

ÎN MATERIE PENALĂ LA NIVELUL

LEGISLAŢIEI NAŢIONALE

1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Cadrul legal şi instituţional

În anul 1920, marele jurist şi ganditor român, Vespasian Pella afirma că

este de datoria statelor de a acţiona, de a se ajuta, de a se uni şi a-şi pune forţele

în serviciul suprimării faptelor antisociale pentru a da exemplaritate şi eficienţă

şi pentru a-i da cooperării internaţionale recunoaşterea autorităţii universale17

.

1.2. Limitele cooperării în lumina dispoziţiilor Legii nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală

Potrivit art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională in materie penală, „aplicarea prezentei legi este subordonată

protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor

interese ale României, definite prin Constituţie”.

Pe cale de consecinţă, în cazul în care autorităţile române vor fi implicate

în proceduri de cooperare judiciară internaţională în materie penală dar vor fi

17

V. Pella, Des incapacites resultant des condamnations penales en droit international, Paris, 1920, p.

80.

23

puse în pericol valorile constituţionale arătate anterior, formalităţile de

cooperare vor înceta, statul solicitant fiind informat în acest sens.

2. INTERESELE DE SUVERANITATE ALE ROMÂNIEI, LIMITĂ

A COOPERĂRII INTERNAŢIONALE

Curtea Constituţională în decizia nr.148/2003 a arătat urmatoarele:

„calitatea de membru al acestei Uniuni presupune transferul unor atribuţii ce

ţin de suveranitatea statului către Uniunea Europeană şi a reţinut că integrarea

în Uniunea Europeană trebuie să aibă loc în urma manifestării exprese de

voinţă a statului candidat şi cu respectarea condiţiilor incluse în acordurile de

preaderare” 18

.

Prin urmare, prevederile constituţionale cuprinse în art.148 şi art.149

urmează a fi interpretate în lumina acestei decizii în sensul că că aderarea

României la Uniunea Europeană şi la Tratatul Atlanticului de Nord, în condiţiile

în care se transferă atribuţii către instituţiile comunitare dar care implică şi

exercitarea în comun cu aceste instituţii a unor atribuţii se poate face prin lege

adoptată în sedinţă comună a celor doua camere, cu o majoritate calificată de

două treimi din numarul deputatilor şi senatorilor.

3. NOUL COD CIVIL, LEGE DE DEZINCRIMINARE PENTRU

INFRACŢIUNILE VIZÂND ACTIVITĂŢILE COMERCIALE

Norma juridică are aplicabilitate pentru viitor, legiuitorul disciplinând

juridic anumite relaţii sociale. În condiţiile în care norma juridică apare ca fiind

desuetă sau condiţiile socio-juridice ce au determinat edictarea normei s-au

schimbat, procedează la abrogarea sau modificarea normei respective. Aceasta

18

Monitorul Official nr 317 din 12 mai 2003

24

este evoluţia normală a procesului de intrare şi ieşire în vigoare a unei norme

juridice.

În doctrină au fost ridicate trei întrebări fundamentale raportat la modificările

aduse Codului civil:

1. „Topirea“ dreptului comercial în nişte reglementări civile se înscrie,

oare, în acele acte şi fapte caracteristice manevrelor practicate de „white collar

criminality“?; 2. Prin această „inginerie juridică“ se încearcă, oare, împiedicarea

descifrării subtilităţii unor clauze ale tranzacţiilor comerciale prin care statul

român a fost păgubit cu sute de miliarde de euro?; 3. Încadrarea tranzacţiilor

comerciale prin care a fost sărăcit deliberat statul român în „nişte contracte

civile“ urmăreşte, oare, acoperirea vinovăţiilor şi vinovaţilor de fapte suspecte

de crimă organizată?19

Întrebările formulate de autor sunt legitime având în vedere că procesul

penal se desfaşoară strict conform principiului legalităţii.

CAPITOLUL V

FORMELE DE COOPERARE JUDICIARĂ

INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

PREVĂZUTE DE DREPTUL ROMÂNESC

1. ASPECTE GENERALE

19

D. Mazilu, Lege şi fărădelege în managementul unor importante domenii economice şi sociale.

tranzacţii de sute de miliarde de euro – scoase de sub incidenţa legii comerciale, în Cultura

Europeană a Drepturilor Omului. Legea şi respectul faţă de lege în statul de drept, Ed. Pro

Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 31.

25

Pe fondul recrudescenţei fenomenului infracţional în general şi a

criminalităţii transnaţionale în particular, cooperarea judiciară internţională

constituie o opţiune solidă a statelor în vederea combaterii comportmentelor

infracţionale.

2. EXTRĂDAREA

Instituţia extrădării aparţine mai multor domenii de drept, aflându-se la

intersecţia dintre dreptul internaţional public, dreptul naţional şi dreptul penal

internaţional.

Prin intermediul acestei forme de asistenţă se asigură deci trecerea în

custodia statului solicitant a unei persoane condamnate sau urmarite penal în

vederea executării unei pedepse sau pentru aplicarea unei masuri preventive .

Constituţia României prevede în articolul 19 că cetăţenii români nu pot fi

extradaţi sau expulzaţi singura excepţie fiind în situaţia în care statul român este

parte la convenţii internaţionale , extradarea operând în acest caz doar în

condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege şi în bază de reciprocitate.

3. MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

Mandatul european de arestare este prevăzut în Decizia – Cadru a

Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi

procedurile de predare între statele membre 20

şi reprezintă cea mai eficientă

modalitate de cooperare în domeniul dreptului penal, hotărârile judecătoreşti în

materie penală căpătând valenţe deosebite de executorialitate în toată Uniunea

Europeană.

4. TRANSFERUL DE PROCEDURI ÎN MATERIE PENALĂ

Procesul de aducere în faţa organelor judiciare pentru a răspunde pentru

infracţiunile savârşite este unul complex şi în dese cazuri unul anevoios mai

20

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ. do?uri =CELEX:32002F0584:RO:HTML

26

ales în situaţiile în care faptele prevăzute de legea penală sunt săvârşite de

persoane care se află doar temporar pe teritoriul unui stat.

Putem defini transferul de proceduri în materie penală drept forma de

cooperare internaţională în materie penală prin care se poziţionează în

patrimoniul procesual al unui stat străin dreptul de a prelua proceduri penale

iniţiate de autorităţile judiciare române competente, pentru o faptă care

constituie infracţiune conform legii române, statul străin urmând a exercita sau

continua procedura iniţială.

5. RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR

5.1. Scurte consideraţii

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, înlesneşte aplicarea dispoziţiilor Convenţiei europene privind valoarea

internaţională a hotărârilor represive.

Activitatea de realizare a unei justiţii penale complete şi eficiente

desfăşurate în fiecare stat ar putea deseori rămâne infructuoasă, dacă efectele

hotărârilor penale s-ar opri la graniţele statului unde au fost pronunţate ori actele

judiciare care ar putea servi la rezolvarea unor cauze penale ar fi lipsite de

valoare în afara teritoriului ţării în care au fost efectuate21

.

5.2. Limita recunoaşterii şi executarea hotărârilor penale şi a

actelor judiciare străine în România

Potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală, prin hotărârea penală străină se înţelege o

21

V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român. Partea specială,

vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1976, p. 410.

27

hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat22

, iar prin act judiciar

străin se înţelege un act judiciar care emană de la o autoritate judiciară străină

competentă23

.

5.3. Executarea hotǎrârilor penale şi a actelor judiciare române

în strǎinǎtate

În ceea ce priveşte hotǎrârile judecătoreşti şi celelalte acte judiciare

române în materie penală, acestea pot fi executate într-un alt stat la solicitarea

instanţelor române, dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii24

:

a) condamnatul este cetăţean al statului solicitat sau al unui stat terţ ori

este apatrid şi are domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului

solicitat, extrădarea condamnatului în România în vederea executării pedepsei

nu este admisibilă sau statul străin refuză să acorde extrădarea;

b) condamnatul este cetăţean român cu domiciliul pe teritoriul statului

solicitat sau are şi cetăţenia statului solicitat, iar statul străin refuză să acorde

extrădarea acestuia.

6. TRANSFERAREA PERSOANELOR CONDAMNATE

6.1. Aspecte generale

În prezent în România actul normativ care reglementează transferul

persoanelor condamnate este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală (republicată).

6.2. Condiţii speciale privind transferarea din România a

persoanelor condamnate

22

A se vedea art. 130 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. 23

A se vedea art. 130 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 24

Art. 138 din Legea nr. 302/2004.

28

Transferarea din România a persoanelor condamnate are loc potrivit

dispoziţiilor prevăzute în Titlul VI din Legea nr. 302/2004 şi se face în

conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este

parte, iar în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate.

6.3 Refuzul transferării în România a unei persoane

condamnate în strǎinǎtate

Potrivit art. 165 din Legea nr. 302/200425

cererea de transfer a persoanei

condamnate poate fi refuzatǎ, în principal, dacǎ:

a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în

conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de

condamnare pentru aceeaşi faptă ori este în curs o procedură penală având ca

obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost condamnat în străinătate;

c) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-

un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative;

d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să

alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii

criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România.

6.4. Condiţii speciale privind tranzitul prin România a unor

persoane condamnate transferate

Transferul persoanelor condamnate se deosebeşte de extrǎdare, cu toate cǎ

ambele modalitǎţi de asistenţǎ juridicǎ internaţionalǎ în materie penalǎ,

reprezintǎ actul bilateral care intervine între douǎ state (statul de condamnare şi

statul de executare), cu acordul acestora, condiţia fiind ca fapta pentru care a

fost pronunţatǎ condamnarea sǎ fie consideratǎ infracţiune şi de cǎtre statul de

25

Articolul 165 poartă denumirea marginală de: refuzul opţional al transferării.

29

executare. Totuşi cele douǎ instituţii se deosebesc prin faptul cǎ extrǎdarea are

ca scop remiterea persoanei urmǎrite sau condamnate în vederea judecǎrii şi

condamnǎrii ei sau supunerii la executarea unei pedepse la care fusese

condamnatǎ, fiind o mǎsurǎ care se ia de regulǎ împotriva voinţei persoanei

extrǎdate, pe când transferul persoanelor condamnate nu se poate realiza decât

cu consimţǎmântul acestora.26

7. ASISTENŢA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Cu privire la natura juridică a asistenţei judiciare internaţionale în materie

penală apreciem că este o formă de cooperare internaţională care, împreună cu

formele de colaborare sau conlucrare în combaterea anumitor categorii de

infracţiuni, are ca scop înfăptuirea unei uniuni mai strânse între state, prin

adoptarea unor regului comune în materie, de natură să asigure atingerea acestui

obiectiv27

.

Pornind de la prevederile art. 171 din Legea nr. 302/2004, vom identifica

urmatoărele forme de asistenţă judiciară internaţională:

▪ comisiile rogatorii internaţionale;

▪ audierile prin videoconferinţă;

▪ înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor

urmărite;

▪ notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un

proces penal;

▪ cazierul judiciar;

26

G. Tudor, M. Constantinescu, op.cit., p 239. 27

N. Lupulescu, Consideratii generale privind modalitatile de asistenta juridical international in

materie penala, Pro Lege nr 1/2005, p. 119.

30

8. ALTE FORME DE COOPERARE JUDICIARĂ

INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

În cele mai multe cazuri de raport de conflict cu legea penală, şi aici

vorbim atât de infracţiunile naţionale cât şi despre cele cu elemente de

extraneitate, introducerea persoanei vinovate în sistemul penitenciar în calitate

de arestat preventiv sau de deţinut nu rezolvă decât într-o foarte mică măsura

problema de drept dedusă judecăţii, mai ales în cazul în care fapta penală a

produs pe lângă vătămarea specifică laturii penale şi vătămări deosebite pe

latură civilă.

Conştiente deplin de această realitate a procesului penal, ţările membre

ale Uniunii Europene au adoptat mai multe decizii cadru prin care au

reglementat mecanisme eficiente de cooperare în domeniul indisponibilizării de

bunuri, recunoaşterii sancţiunilor pecuniare şi confiscării de bunuri.

CAPITOLUL VI

ESTE NECESARĂ O REFORMĂ A COOPERĂRII

JUDICIARE INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE

PENALĂ ?

1. PROBLEME CONTROVERSATE PRIVIND COOPERAREA

JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

31

Una dintre problemele mai controversate pe care ni le propunem să le

abordăm cu ocazia prezentului studiu este să răspundem la întrebarea dacă este

admisibil tranzitul pe teritoriul României a unor persoane suspectate de

săvârşirea unor infracţiuni grave către destinaţii unde urmează a fi supuse unui

regim de detenţie al cărui conţinut nu este pe deplin cunoscut de autorităţile

române.

Dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 167 alin. 1 din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,

republicată, prevăd faptul cǎ statul român poate admite o cerere de tranzit pe

teritoriul sǎu, a unui condamnat, formulatǎ de cǎtre un stat terţ, dacǎ acesta din

urmǎ a convenit cu un alt stat asupra transferǎrii spre sau dinspre teritoriul sǎu.

Apreciem însa că în nicio condiţie nu este admisibilă colaborarea cu

autorităţi străine în vedera tranzitării pe teritoriul României a unor prizonieri

suspectaţi de acte de terrorism care să fie transportaţi în diferite facilităţi de

detenţie atâta vreme cât nu se cunosc în amănunţime condiţiile de detenţie.

2. CONTROVERSE TERMINOLOGICE ÎN MATERIA

COOPERĂRII INTERNAŢIONALE

Transformările la care cooperarea a fost supusă în ultimul timp sunt

reflectate şi în numele său. În timp ce în mod tradiţional am vorbit despre

cooperare judiciară, în zilele noastre – în special în doctrina spaniolă - s-a

avansat conceptul de cooperarea juridică internaţională28

în locul formulei

tradiţionale de cooperare judiciară internaţională.

3. PRIVIRE CRITICĂ ASUPRA NOULUI COD DE PROCEDURĂ

CIVILĂ ŞI PROIECTULUI PRIVIND NOUL COD DE PROCEDURĂ

28

Coral Aranguena Fanego (coord), Jorge Alves Costa, Maria Pia Calderòn Cuadrado, Euclides

Damaso Simoes,Francisco Fonseca Morillo, Montserrat De Hoyos Sancho, Josè Luis Iglesia

Buhigues, Franciso Jimènes Villarejo, Fernando Martin Diz, Andrès Palomo del Arco, Rodriguez Sol

Luis, Francisco Salinero Romàn, Carmen Senès Motilla, Begona Vidal Fernàndez - Cooperaciòn

judicial civil y penal en el nuevo escenario de Lisboa, Ed. Comares, 2011.

32

PENALĂ ÎN MATERIA COOPERĂRII CU INSTANŢELE

INTERNAŢIONALE

Apreciem că nu s-ar impune suspendarea de drept a procesului civil ci

suspendarea facultativă, pentru a nu se tergiversa soluţionarii cauzei.

În cazul în care Curtea s-ar pronunţa pe fondul sesizării iar interpretarea

dată ar schimba soluţia pronuntata între timp de instanţa naţională, considerăm

că s-ar putea reglementa un nou caz de revizuire bazat pe decizia Curţii de

Justiţie a Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte proiectul noului Cod de procedură penală, observăm că

problematica suspendării judecăţii este abordată în art. 366 şi 367 noul Cpp.

Cauzele de suspendare vizează starea de boală a inculpatului care îi împiedică

participarea la proces şi extrădarea activă.

Considerăm că ar trebui revizuit proiectul noului Cod de procedură penală

în sensul inserării unor dispoziţii exprese privind situaţia sesizării instanţelor

internaţionale.

CONCLUZII

În lumea contemporană, când graniţele nu mai prezintă un obstacol în

numeroase state, criminalitatea internaţională a cunoscut o creştere fără

precedent, au apărut noi forme ale acesteia, s-a dezvoltat crima organizată şi

terorismul. Prin urmare, criminalitatea a devenit un fenomen complex, sofisticat.

Majoritatea statelor au probleme în lupta împotriva acestui fenomen şi

frecvent apelează la mecanisme internaţionale. Este necesar ca statele să-şi

intensifice eforturile în ceea ce priveşte cooperarea judiciară internaţională în

materie penală şi, în acelaşi timp, să constituie şi o obligaţie, deoarece în lupta

împotriva criminalităţii internaţionale statele au un ţel comun şi anume

combaterea infracţionalităţii.

În acest scop autorităţile judiciare în materie penală ale statelor trebuie să-

şi consolideze acţiunile, să colaboreze mai strâns şi să acţioneze împreună.

33

Apreciem, de asemenea, că ar trebui introduse în legislaţia internă

prevederi exprese referitoare la sancţionarea autorităţilor române în caz de refuz

de cooperare cu instanţele internaţionale.

Considerăm că pentru a se da o mai mare eficienţă mecanismelor de

cooperare cu aceste instituţii ar trebui prevăzute într-o lege specială care sunt

consecinţele necooperării din rea-voinţă sau culpă gravă cu instanţele

internaţionale.

O alta propunere pe care am avea-o se referă la revenirea la situaţia

iniţială, respectiv de separare a Codului Civil de Codul Comercial.

De asemenea, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de

interes public29

ar trebui amendată în sensul extinderii sferei informaţiilor de

interes public şi cu privire la cele referitoare la cooperarea judiciară

internaţională în materie penală.

BILIOGRAFIE

Reglementări în domeniu

1. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de

Justiţie a Uniunii Europene;

2. Convenţia privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

(Consiliul Europei) şi jurisprudenţa CEDO;

3. Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind

mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele

membre;

4. Decizia-cadru a Consiliului 2002/465/JAI privind echipele comune de

anchetă;

29

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

34

5. Decizia-cadru a Consiliului 2002/475/ JAI privind combaterea

terorismului;

6. Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind

statutul victimelor în cadrul procedurilor penale;

7. Decizia Consiliului 2002/187/JAI din 28 februarie 2002 de instituire a

Eurojust;

8. Decizia-cadru a Consiliului 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind

executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a

bunurilor sau probelor;

9. Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

despăgubirea victimelor infracţionalităţii;

10. Decizia-cadru a Consiliului 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind

aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare;

11. Decizia-cadru a Consiliului 2006/783/JAI din 6 Octombrie 2006 privind

aplicarea principiului recunoaşterii reciproce ordinelor de confiscare;

12. Decizia Consiliului nr. 2007/126/JHA din 12 februarie 2007 de instituire

a programului specific „Justiţia penală”;

13. Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind

protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării

poliţieneşti şi judiciare în materie penal;

14. Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2008 privind

mandatul european de obţinere a probelor în scopul obţinerii de obiecte,

documente şi date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în

materie penală;

15. Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13

decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie;

16. Constituţia României, republicată;

17. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, republicată;

35

18. Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea statutului Curţii Penale

Internaţionale;

19. Codul penal;

20. Codul de procedură penală.

Monografii. Cursuri

21. ABRAHAM P., HURDUBAIE I., Convenţii europene în materie penalǎ,

Ed. Naţional, Bucureşti, 2001;

22. ALVAREZI A., Expose des motifs et declarations des grands principes

de droit moderne;

23. AMULL A., European Union Law, ed. a 5-a, Sweet & Maxwell, Londra,

2006;

24. ANDRESAN-GRIGORIU B., Procedura hotaririlor preliminare, Editura

Hamangiu, Bucuresti, 2010;

25. ANDRONOVICI C., Drept internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1993;

26. ANGHEL I. M., Dreptul tratatelor, vol.I-II, Ediţia a II - a, Ed. Lumina

Lex, Bucuresti, 2000;

27. ANTONIU G., Drept penal european – note de curs, 2005, Ed.

Academica, Târgu Jiu;

28. BELLELLI R., International criminal justice, Ashgate Publishing

Company, Farnaham, 2011;

29. BELLET P., Commission rogatoire Encyclopedie juridique, Dalloz,

Repertoire de Droit International, vol. I, Paris, 1968;

30. BÎRSAN C., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe

articole, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2006;

31. BÎRSAN C., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe

articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;

36

32. BOLINTINEANU Al., NĂSTASE A., AURESCU B., Drept

internaţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;

33. BOLINTINEANU A., NASTASE A., AURESCU B., Drept internaţional

contemporan, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000;

34. BOROI A., RUSU I., Cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

35. CORAL A.F. (coord), COSTA J.A., CUADRADO M.P.C., SIMOES

E.D., MORILLO F.F., MONTSERRAT DE HOYOS S., BUHIGUES

J.L.I., VILLAREJO F.J., DIZ F.M., DEL ARCO A.P., SOL LUIS R.,

ROMÀN F.S., Carmen Senès MOTILLA, Begona VIDAL B.F.,

Cooperaciòn judicial civil y penal en el nuevo escenario de Lisboa, Ed.

Comares, 2011;

36. COMĂNESCU A., Pactul de neagresiune şi securitate internaţională, Ed.

Politică, Bucureşti, 1964;

37. CREŢU V., Drept internaţional penal, Ed. Societăţii Tempous, România,

Bucureşti, 1996;

38. CRISTEAN V., Asistenta judiciară internaţională în materie penală –

Teză de doctorat, nepublicată, Bucureşti, 2008;

39. CRIŞU A., Drept procesual penal, Ediţia a II - a revizuită şi actualizată,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;

40. CRIŞU A., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Aspecte teoretice şi practice, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2011;

41. DAŞCOVICI N., Drept internaţional public, editat de I.C.Vasilescu,

Bucureşti, 1947;

42. DELBEZ L., Manuel de droit international public, Paris, 1951;

43. DELEANU I., Drept constituţional şi instituţii politice, Bucureşti, 1991;

44. DIACONU D., Curtea penală internaţională – Istorie şi realitate, Ed. All

Beck, Bucureşti, 1999;

37

45. DIACONU I., Normele imperative în dreptul internaţional – jus cogens,

Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1977;

46. DIACONU I., Tratat de drept internaţional public, vol. I, Ed. Lumina

Lex, Bucureşti, 2002;

47. DIACONU N., Drept internaţional privat, Ed. Universitară, Bucureşti,

2013;

48. DIACONU N., UNGUREANU D., PURDĂ N., ANDRUS C., Instanţe

judecatoreşti internaţionale, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;

49. DIACONU N., MARCU V., Drept comunitar general – Tratat, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

50. DIACONU N., MARCU V., Drept comunitar. Partea Specială. Politici

comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;

51. DJUVARA M., Drept şi sociologie, Arhiva pentru ştiinţă şi reformă

socială, Bucureşti, 1936;

52. DRAGNE L., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a II-a

revăzută şi adaugată,Vol II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti , 2012;

53. DRAGNE L., Rolul Consiliului de Securitate în menţinerea păcii şi

securităţii internaţionale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008;

54. DUCULESCU V., Democratizarea relaţiilor dintre state şi noua ordine

internaţională, Bucureşti, Editura Politică, 1979;

55. DUCULESCU V., Instituţii de drept public şi relaţii internaţionale în

dinamică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

56. DUMITRESCU C.S., STOICA M., Sistemul organizaţiilor internaţionale

guvernamentale şi al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Ed.

Sylvi, Bucureşti, 2005;

57. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Dreptul internaţional public, Ed.

Hyperion, Bucureşti, 1993;

58. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Drepturile şi obligaţiile

fundamentale ale statelor, Ed. Politică, Bucureşti, 1976;

38

59. ECOBESCU N., DUCULESCU V., Drept internaţional public, Ed.

Hyperion XXI, Bucureşti, 1993;

60. ECOBESCU N, Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al

Consiliului Europei la Bucureşti, Bucureşti, 2003;

61. ELIAN G., Curtea Internaţională de Justiţie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,

1970;

62. FABRE A., Cours de droit des gens, Fribourg, 1955;

63. FUEREA A., Institutiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,

Bucuresti, 2002;

64. FUEREA A., Drept comunitar European-Partea Generala, Ed. All Beck,

Bucuresti, 2003;

65. FUEREA A., Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2002;

66. FUEREA A., Manualul Uniunii Europene, Ediţia a IV-a revăzută şi

adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Bucureşti, Editura

Universul Juridic, 2011;

67. GEAMĂNU G., Drept internaţional contemporan, vol.I-II, ed. a II a

revizuită şi adăugită, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;

68. GEAMĂNU G., Principiile fundamentale ale dreptului internaţional, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967;

69. GEAMĂNU G., Drept internaţional penal şi infracţiunile internaţionale,

Ed. Academiei, Bucureşti, 1977;

70. GEAMĂNU G., Drept internaţional public, vol. I, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981;

71. GEAMĂNU G., Dreptul Internaţional Contemporan, Vol. I şi II, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;

72. GEAMĂNU G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile

internaţionale”, Ed. Academiei, Bucureşti, 1977;

39

73. GLASER E., Către o nouă ordine internaţională, Ed. Politică, Bucureşti,

1976;

74. GLASER E., Dreptul statelor de a participa la viaţa internaţională, Ed.

Politică, Bucureşti, 1982;

75. GRAY C.D., Judicial Remedies in International Law, Clarendon Press,

1990;

76. GRECESCU I., Nicolae Titulescu – Concepţie Juridică şi Diplomatică,

Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1982;

77. GRECESCU I., POPA V., Principii de drept internaţional public, Ed.

Getic, Bucureşti, 1997;

78. GYULA F., Curtea de Justiţie Europeană, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002;

79. HENKIN L., CRAWFORD PUGH R., SCHACHTER O., SMIT H.,

International Law, Cases & materials, American Casebook Series,

Minnesota, 1993;

80. HURDUBAIE I., Cooperarea judiciarǎ europeanǎ. Cadrul convenţional

penal, Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003;

81. HURDUBAIE I., Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul

valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Ed. Era, Bucureşti,

2007;

82. HURDUBAIE I., Spaţiul penal paneropean din perspective Consiliului

Europei, Ed. Universal Pan, Bucureşti, 1999;

83. IACOBESCU M., România şi Societatea Naţiunilor. 1919-1929, Ed.

Academiei, Bucureşti, 1988;

84. ION M. Anghel , Viorel I. Anghel, „Răspunderea în Dreptul

Internaţional”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;

85. IONESCU N., Organizaţii şi instituţii internaţionale, Ed. Sylvi,

Bucureşti, 2000;

86. JARKA B., Jurisdicţia internaţională penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2006;

40

87. KAHANE S., Curs de drept procesual penal, Ediţia a II-a revăzută,

Litografia şi Tipografia Învăţământului, Bucureşti, 1956;

88. LUNCAN V., DUCULESCU V., Drepturile omului, Studiu introductiv,

culegere de documente internaţionale şi acte normative de drept intern,

Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993;

89. MALIŢA M., Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor dintre

state, Ed. Politică, Bucureşti, 1982;

90. MARCU V., Drept instituţional comunitar, Ediţia a II-a revǎzutǎ şi

adǎugitǎ, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

91. MARŢIAN I. N. şi colab., Culegere de documente de drept internaţional

public, Vol. I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;

92. MAZILU D., Dreptul internaţional public, Ediţia a V-a, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2010;

93. MAZILU D., Dreptul păcii, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1983;

94. MAZILU D., Integrare europeana. Drept comunitar şi instituţii europene,

Ediţia a VI-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

95. MAZILU D., Teoria generalǎ a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999;

96. MAZILU D., Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2004;

97. MAZILU D., Dreptul Păcii – Tratat, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998;

98. MAZILU D., Drepturile omului – concept, exigenţe şi realităţi

contemporane, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;

99. MIGA-BEŞTELIU R., Drept internaţional – Introducere în dreptul

internaţional public, Ediţia a III a, Ed.All Beck, Bucureşti, 2003;

100. MIGA-BESTELIU R., Drept international. Introducere în dreptul

international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998;

101. MIGA-BEŞTELIU R., Organizaţii internaţionale interguverna-

mentale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000;

41

102. MIGA-BEŞTELIU Raluca, Drept Internaţional. Introducere în

Dreptul Internaţional Public, Ed. ALL, Bucureşti, 2003;

103. MIHĂILĂ M., Elemente de drept internaţional public şi privat, Ed.

All Beck, Bucureşti, 2001;

104. MOCA Ghe., DRĂGHICI M., Documente de drept internaţional

public. Culegere de texte, vol. I, Bucureşti, 1975;

105. MOCA, Ghe., Drept International, vol. 1, Bucuresti, 1983;

106. MOLEA M., Răspunderea statelor în dreptul internaţional

contemporan, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1978;

107. NASTASE A., AURESCU B., Drept international public.Sinteze,

Editia a VII-a, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2013;

108. NASTASE, A., COMAN F., POPESCU D., Drept internaţional

public, Casa de editura şi presa Șansa, Bucureşti, 1994;

109. NEAGU N., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

110. NICIU M., Rolul ONU în promovarea principiilor dreptului

internaţional în relaţiile dintre state, Ed. Politică, Bucureşti, 1973;

111. NICIU, M., Culegere de documente de drept internaţional public,

vol.I si II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

112. NICIU M., Drept international public, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998;

113. PARASCHIV Gavril, Drept penal al Uniunii Europene, Ed. CH

Beck, Bucuresti, 2011.

114. PETRESCU O. M., Dreptul procesual al Uniunii Europene, Ed. CH

Beck, Bucuresti, 2011;

115. PETRESCU O., Dreptul procesual al Uniunii Europene, Ed. CH

Beck, Bucureşti, 2011;

116. POPESCU D., NASTASE A., Sistemul principiilor dreptului

internaţional, Bucureşti, 1996;

42

117. POPESCU A., JINGA I., Organizaţii Europene şi Euroatlantice, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

118. POPESCU D., PAŞOI R., Protecţia internaţională a drepturilor

omului, în „Studii de drept românesc”, nr. 3-4/2003;

119. PRADEL J., CORSTENS G., Droit penal europeen, 2e edition,

Daloz, Paris, 2002;

120. PREDA-MĂTĂSARU A., Tratat de drept internaţional public, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

121. PURDĂ N., Protecţia Drepturilor Omului – Mecanisme interne şi

internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

122. RADU F. R., Cooperare judiciară şi europeană în materie penală,

Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009;

123. REUTER P., Droit international public, P.U.F., Paris,1993;

124. REUTER P., Droits internaţional public, Presses universitaires de

France, Paris, 1976;

125. RUSU P.I., Principiul respectării tratatelor – tradiţie şi actualitate,

Ed. Stiinţifică, Bucureşti, 1992;

126. SCĂUNAŞ S., Drept internaţional public, Ed. All Beck, Bucureşti,

2002;

127. SCĂUNAŞ S., Răspunderea internaţională pentru violarea dreptului

umanitar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;

128. SCHABAS W., An introduction to the International Criminal

Court, University Press, Cambridge, 2011;

129. SCHRAEPLER, H.A., Organisations Internationales et

Europeennes, Ed. Economica, Paris, 1995;

130. SCOTT J., The Hague Court Reports, Carnegie Endowment for

International Peace, New York, 1916;

131. SHAW, M. N., International Law, 4th ed., Cambridge University

Press, 1997;

43

132. SPERANŢIA E., Introducere în filosofia dreptului, Cluj, 1940;

133. STANCIU V. V., Terorismul şi crima organizată transfrontalieră,

Ed. Ministerului Internelor şi Reformei Adimistrative, Bucureşti, 2008;

134. TIEDEMANN R., Europaisches, Gemeinschaftsrecht un Strafrecht,

Neue Juristiche Wochenschrift, 1993;

135. TITULESCU N., Dinamica păcii, în Documente Diplomatice, Ed.

Politică, Bucureşti, 1967;

136. TITULESCU N., Discursuri, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;

137. TITULESCU N., Pledoarii pentru pace, Ediţie îngrijită de G.G.

Potra şi C.I. Turcu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996;

138. TITULESCU N., Suveranitatea statelor. Organizarea păcii în

Documentele diplomatice, Ed. Politică, Bucureşti, 1967;

139. TOMESCU M., Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Pro

Universitaria, Bucureşti, 2009;

140. TOMESCU M., Drepturile omului. Tendinţe şi orientări

contemporane, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013;

141. TUDOR G., CONSTANTINESCU M., Mandatul European de

arestare, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;

142. TURCU C., I. VOICU I., Nicolae Titulescu în universul diplomaţiei

păcii, Ed. Politică, Bucureşti, 1984;

143. VIANU A., BUŞE C., ZAMFIR Z., BĂDESCU GH., Relaţii

internaţionale în acte şi documente, vol.I, 1917-1939, Ed. Didactică şi

pedagogică, 1974;

144. VLAD C., Relaţii internaţionale politico-diplomatice

contemporane, Ed. Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2001;

145. VOICU C., Teoria Generală a Dreptului, curs universitar, Ed.

UniversulJuridic, Bucureşti 2008;

146. VOLONCIU N., BARBU A., Codul de procedură penală comentat

- art. 62-135. Probele şi mijloacele de probă, Ed. Hamangiu 2007;

44

147. WESTON B.H., FALK R., CHARLESWORTH H. Supplement of

Basic Documents to International Law and World Order, 3rd ed,

American Casebook Series, Minnesota, 1997.

Articole şi studii

148. ANDREŞAN-GRIGOROIU B., ŞTEFAN T., Tratatele Uniunii

Europene, Versiune oficială consolidată ca urmare a intrării în vigoare a

Tratatului de la Lisabona, (Comentariu pe marginea Tratatului de

Reformă), Bucureşti, Editura Hamangiu, 2010;

149. ANTONIU G., Dreptul penal si integrarea europeana, RDP nr.

3/2001;

150. BASARAB M., Partea generala a Codului penal român într-o

perspectivă europeană, RDP nr. 1/2004;

151. CALINOIU C., Tratatul de la Lisabona, Dreptul internaţional între

ştiinţă, diplomaţie şi politică – In honorem Dumitru Mazilu , Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

152. DOBOZI V., Cooperarea judiciară în materie penală în Uniunea

Europeană şi limitele sale, în Dreptul nr. 10/2006C;

153. DRAGHICI C.E. Ș., Aspecte teoretice şi practice referitoare la

procedura executării mandatului European de arestare, în Dreptul nr.

10/2007;

154. DRAGNE L., MATEI D.G., TRANCĂ A., Financial crime in the

romanian banking system, The international Conference Challenges of the

Knowledge Society, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2012.

155. FILIP A., Integrarea europeanǎ şi perspectivele justiţiei penale

internaţionale, în Pro Patria Lex, nr. 4/2004;

156. GARCIA P., “El nuevo régimen de las solicitudes de asistencia

judicial en materia penal”, CDJ, nr. 13, 2003;

45

157. GLASER E., Avizele consultative ale Curţii Internaţionale de

Justiţie, în Revista Studii şi cercetări juridice, nr.4/1967;

158. GLASER E., Dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure destinele, în

Revista Română de Drept nr.5/1971;

159. LUPULESCU N., Precizări privind cooperarea, conlucrarea şi

asistenţa juridică internaţională în materie penală, în Pro Lege nr. 4/2004;

160. LUPULESCU N., Asistenţa juridică internaţională în materie

penală, în Revista de Drept Penal nr. 4/2005, Bucureşti, 2005;

161. LUPULESCU N., Consideraţii generale privind modalităţile de

asistenţă juridică internaţională în materie penală, în Pro Lege nr. 1/2005;

162. MAZILU D., Interzicerea războiului ca mijloc de soluţionare a

diferendelor internaţionale, în Revista Studii de Drept Românesc, în 17

(50), nr.3-4, Bucureşti, 2005;

163. MAZILU D., Nediscriminarea – Importante raspunderi ale

comisarilor europeni pentru promovarea acestui principiu fundamental

între statele membre şi cetaţenii Uniunii – Lucrarile celei de-a VI-a

conferinţe a nediscriminarii şi egalitaţii de şanse-NEDES 2012, Ed Pro

Universitaria, Bucureşti, 2012;

164. MAZILU D. – Nediscriminarea- Exigenţe şi realităţi în Uniunea

Europeană – Lucrarile celei de-a V-a conferinţe a nediscriminarii si

egalitaţii de şanse - NEDES 2011, Ed Pro Universitaria, Bucuresti, 2011;

165. MAZILU D., Lege şi fărădelege în managementul unor importante

domenii economice şi sociale, în Cultura Europeană a Drepturilor

Omului. Legea şi respectul faţă de lege în statul de drept, Ed. Pro

Universitaria, Bucureşti, 2013;

166. RADU F. R., Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarǎ

internaţionalǎ în materie penalǎ – un pas important spre integrarea

României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii

Europene”, în Dreptul nr. 11/2004;

46

167. RADU F. R., Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală – un pas important spre integrarea

României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii

Europene şi un răspuns ferm la noile provocări ale criminalităţii

transnaţionale, în Dreptul nr. 2/2005;

168. TINCA O., EUROJUST – organ al Uniunii Europene în lupta

împotriva criminalităţii, în Revista de drept comercial nr. 6/2002;

169. TITULESCU N., Discurs rostit cu ocazia desemnării titlului de

Doctor Honoris Causa al Universităţii din Atena la 21 octombrie 1933, în

Documente diplomatice;

170. TOMESCU L., Spaţiul European de libertate securritate şi justiţie-

Modificări aduse prin Tratatul de la Lisabona, Revista de Drept Public -

supliment 2012, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

171. VASILIU C., CLOŞCĂ I., Unele consideraţiuni pe marginea

evoluţiei perspectivelor mijloacelor de reglementare a diferendelor

internaţionale, în „Revista română de studii internaţionale”, nr. 2-3 (16-

17), 1972;

172. VOICU C., Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi

cooperare poliţienească în reglementarea Tratatului de la Lisabona,

Revista de investigare a criminalităţii, nr. 1/2008, Ed. Sitech.

Alte surse

173. www.europa.eu

174. http://noticias.juridicas.com

175. http://dialnet.unirioja.es

176. http://www.iberred.org/convenios-penal

47

177. http://www.enciclopedia-juridica.biz14.com/d/cooperacion-policial-

y-judicial-en-materia-penal/cooperacion-policial-y-judicial-en-materia-

penal.htm

178. http://www.europarl.europa.eu/factsheets/4_11_2_es.htm

179. http://eurlex.europa.eu

180. http://www.elderecho.com/penal/regulacion-cooperacion-judicial-

Tratado-Lisboa_11_194680002.html

181. http://www.legaltoday.com

182. http://www.cej.justicia.es

183. http://buengobierno.usal.es

184. http://www.definicionlegal.com/definicionde/Cooperacionpolicialju

diciamateriapenal.htm

185. http://procesales.blogs.uv.es/2009/12/22/la-cooperacion-judicial-

penal-enel-espacio-de-libertad-seguridad-y-justicia-despues-del-tratado-

de-lisboa/

186. www.irs.gov

187. www.drept.ucv.ro

188. www.scj.ro

189. www.ccr.ro

190. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/11-3-4.htm

191. www.just.ro

192. www.inm-lex.ro

193. www. coe.int

194. www.ejn-crimjust.europa.eu

195. www.laws.justice.gc.ca

196. www. legalis.ro

48