Upload
others
View
25
Download
3
Embed Size (px)
Citation preview
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VII, nr. 9 (79), septembrie 2018
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie:
Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae
Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar,
Ioan Smedescu, Cornel Manolescu,
Floriana Tîlvănoiu, col. (r.) Dumitru Matei,
Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Biserica ,,Sf. Nicolae coastă” din Slatina într-o imagine din 1917 oferită redacţiei
noastre de către dl. Aurică Ivaşcu din Craiova. Imaginea se află în Arhivele Militare
ale Austriei şi poartă următoarea explicaţie în limba germană: ,,Loviturile focului de
artilerie au pulverizat turnul bisericii din Slatina. Viena, 27 iunie 1917”.
2. Afişul unei şezători literare organizate la Caracal în 19 iunie 1937 (S.J.A.N. Olt, fond
Primăria oraşului Caracal, dosar 18/1937).
3. O imagine necunoscută a lui Marin M. Vizirescu din 1935. A fost unul dintre cei trei
fraţi ai poetului romanaţean Pan M. Vizirescu. (Imagine din colecţia d-lui Ioan
Smedescu din Slatina).
4. Sus: Feldmareşalul August von Mackensen trece în revistă trupele de ocupaţie din
Caracal (o companie din Regimentul 9 Landsturm) la 4 iunie 1918.
Jos: Feldmareşalul August von Mackensen trece în revistă trupele de ocupaţie de la
Corabia (un batalion din R. 9 Landswehrr) la 4 iunie 1918. (Imagini din Arhivele
Naţionale ale Austriei oferite redacţiei noastre de către dl. Aurică Ivaşcu din
Craiova).
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Ion Andreiţă- Pe Olt, despre un pod minunat şi nişte podari ai luminii............./3
2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XXV)............................................./5
3. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Olt (VI)..................................................../8
4. Col. Dumitru Matei- Aspecte ale revoluţiei de la 1848 în judeţul Romanaţi
(III)......................................................................................................................../18
5. Dan Dumitru Anastasescu-Participarea celor mai importanţi clericidin judeţele
Olt şi Romanaţi la luptele naţionale ale românilor (II)....................................../29
6. Marin Petran-Vlădila-Despre moşiile Frăsinet şi Vlădila................................/33
7. Ilie Dumitru-Erori care schimbă istoria............................................................./36
8. Nicola Tudor-Eroi din Olt şi Romanaţi în lagărul de prizonieri de la
Ostfyasszonya-Ungaria........................................................................................./39
9. Ion Tîlvănoiu, Ioan Smedescu- Legăturile lui Take Ionescucu judeţul
Romanaţi.............................................................................................................../43
10. Dumitru Nica- Profesorul Theodor (Dorel) Georgescu- un dirijor neobosit şi
entuziast................................................................................................................/47
11. Crăciun Pătru- Tipografiile din Caracal (II)...................................................../57
12. Haralamb G. Lecca- Dincolo (VII)..................................................................../63
13. Ioan Smedescu- Date de referinţă din istoricul satului Cocorăşti (II)............../65
14. Floriana Tîlvănoiu- Smaranda Chehata în corespondenţă cu profesorul Pătru
Crăciun (III)........................................................................................................./69
15. Iuliana Răbîncă, dr. Sabin Popovici-Ceramica culturii Verbicioara în colecţiile
Muzeului Romanaţilor........................................................................................./71
16. Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul nostru. Contribuţii
la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (1937)............................................./73
17. Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu- Slatina văzută de de poetul Ion Minulescu..../77
18. Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu- Dosarele Pan M. Vizirescu (I)......................./83
19. Nicolae Scurtu-O epistolă şi o poezie ale lui Virgil Carianopol......................../88
-Însemnări despre debutul lui Mircea Tomescu......................../90
20. Cornel Manolescu, Ion Tîlvănoiu-Oameni politici din Olt şi Romanaţi (I)...../93
21. Ioan Smedescu-Istoria Slatinei în date şi documente (II)................................/101
22. Nicolae Chirca- Jurnal de front (IV)................................................................/104
23. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Septembrie............................../105
24. Corneliu Vasile- Cronici, recenzii: Un destin de epocă: Contribuții la biografia
lui Constantin Poroineanu (Scrisori și alte documente)................................../107
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
Pe Olt, despre un pod minunat şi nişte podari ai luminii
Ion Andreiţă
Un pod este întotdeauna o punte spre oameni. De la oameni – la oameni. Un gând
bun, încremenit pe picioare trainice. O bineţe forjată în lemn, piatră sau metal. O răsuflare
de dragoste aidoma celei a eroului dintr-o nemuritoare poveste a lui Creangă, transformată
într-un „pod minunat‖, peste care păşeşte zâna cea bună, fata moşului, fata împăratului.
Un pod peste Olt înseamnă toate acestea la un loc – şi încă ceva pe deasupra.
Plusul acesta, de vigoare şi simbol, îl dă tocmai menirea sus-numitei ape în viaţa şi
destinul românilor. Să ne gândim numai la Basarabi – şi să ne întrebăm de ce, oare, au
ctitorit ei Ţara Românească
ţară, de o parte şi de cealaltă a
Oltului? Apa aceasta, în
curgerea ei necontenită, a fost
ea însăşi un pod; un pod
umblător, o vână puternică,
înviforată de timp, care lega
cele două părţi de pământ
românesc într-un armonios şi
firesc întreg. Şi poate nimeni
altul n-a încopciat-o în cele
mai frumoase cuvinte, ca Geo
Bogza în „Cartea Oltului‖, din
care spicuiesc câteva: „De pe
culmile Hăşmaşul Mare şi
până în câmpiile îndepărtate… drumul Oltului prin lume e un cântec neîntrerupt, un lung
poem simfonic căruia mereu i se adaugă noi melodii şi teme, reluate de tot mai multe şi
desăvârşite instrumente, încât întreg cântecul creşte, se amplifică şi se revarsă peste
maluri, ca însuşi mersul, mereu sporit, al apelor sale. (…) Iar în cele din urmă, ca în
ultima, suprema simfonie, din adâncurile lor încep să se audă glasuri omeneşti; sunt ale
poporului, care trăind pe malurile acestei patetice ape şi-a însuşit-o ca pe o expresie a
propriului său destin‖.
Să ne imaginăm, acum,
cum ar trebui să arate un pod
peste o astfel de apă. Un pod
peste Olt. Iar acest pod să treacă
tocmai pe la Slatina – oraşul
adolescenţei mele liceale, al
primelor iubiri şi-al idealurilor
imbatabile.
Podul despre care
vorbesc deţine şi performanţa de
a fi fost unul dintre primele
poduri stabile pe un râu interior.
El s-a datorat arhitectului
Balzano din Trieste, care l-a
cioplit între anii 1845-1847, la
Aspect din timpul lucrărilor de construcţie a podului
de la Slatina
La pas pe pod...
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
inaugurare participând însuşi domnitorul Bibescu. Au venit însă inundaţii, care au stricat
totul, podul rămânând doar sub formă de efigie pe o medalie de argint. Alţi străini au
încercat, apoi, să-l refacă, dar n-au izbutit. În final, îşi pune amprenta marele constructor,
savant şi patriot Anghel Saligny; după proiectul său, inginerul Davidescu înalţă aici, la
Slatina, între anii 1888-1891, primul pod de fier peste un râu interior românesc. Lung de
400 de metri, sprijinit pe patru picioare de piatră, acest pod constituia o materializare
autohtonă a construcţiilor în metal, lansate cam în acelaşi timp pe plan mondial, cu prilejul
Expoziţiei de la Paris, din 1889, când în capitala Franţei, Eiffel înălţa faimosul Turn ce-i
poartă numele.
Acesta este podul peste Olt, podul de la Slatina, peste care au trecut oameni,
căruţe, timp, maşini, războaie – fiecare lăsându-şi amprenta în felul său. Podul acesta însă
– ilustru, veteran, temerar – pe când călătoream eu spre sfârşitul secolului trecut (prin
1987-1988) se pregătea să plece la odihnă. Mai avea câţiva ani şi devenea centenar – mă
gândesc (şi azi) ca la cineva drag, din familie, căruia, chiar şi când împlineşte 93 de ani, îi
urăm sănătate, fericire, viaţă lungă. Pentru podul de la Slatina, toate aceste urări s-au oprit
tocmai la vârsta de 93 de ani. Şi nu s-ar putea spune că n-ar mai fi avut vigoare în fibra
ţesută cu metal, piatră şi lemn. El a fost scos la pensie cu un ceas mai devreme, pentru că
devenise neîncăpător faţă de fluxul transporturilor moderne. Apoi, trebuia înălţat, pentru a
da voie vapoarelor să-i treacă pe sub braţ, ştiut fiind ca prin salba de hidrocentrale, însoţite
de ecluze, între Slatina şi Dunăre, Oltul devenea navigabil.
*
Acele hidrocentrale chiar s-au înălţat: la Călimăneşti, Rm. Vâlcea, Râureni,
Govora, Băbeni, Ioneşti – apele Oltului fiind scuturate încă o dată de lumină. Pe podarii
luminii i-am întâlnit la Strejeşti, aproape de Slatina. Cunoscându-i, mi-am amintit vechiul
cântec popular „Trage podul, măi podar‖; cântec care a dus faima acestor locuri, dar care
glăsuia şi despre neputinţa trecerii, altfel decât cu o plută, de pe un mal pe celălalt. Pe acei
vestiţi podari îi consemnează şi Bogza: „Cei mai mulţi podari îşi împlinesc la marginea
apelor mai degrabă o vocaţie, un destin deosebit de al oamenilor din sate, fiind figurile
pitoreşti, iar uneori marile, dominantele figuri ale ţinutului‖.
Într-un fel, constructorii de hidrocentrale pot fi asemuiţi vechilor podari, cu un
adaos: ei sunt podari ai luminii, în cel mai strict sens al cuvântului; lasă în urma lor, prin
barajele pe care le înalţă, poduri trainice, de legătură între ţinuturi şi oameni, iar la piciorul
fiecărui pod sădesc câte un izvor de lumină.
Deloc pitoreşti, constructorii-podari sunt şi ei vestiţi. Ei au podărit lumina pe
Bistriţa, pe Argeş, pe Someş, pe Sebeş, pe Lotru, pe Tismana – şi pe alte ţinuturi cu nume
de haiduci şi legendă. Ca în vechea baladă:
Oltule, râu blestemat,
Ce vii aşa tulburat
Şi cu sânge-amestecat,
De-aduci trupuri de haiduci
Şi căpestre de cai murgi?…
Din păcate, dacă acolo, în munte, lumina arde involtă la streaşina apelor, aici, în
câmpie, de la Slatina devale, multe hidrocentrale au rămas cu feştila trasă, ca urmare a
abandonării lucrărilor după Revoluţia din 1989 şi intrarea în tranziţia deşertăciunii.
…Dar mă întorc, din nou, cu gândul la podul meu. Şi deşi înţelegeam nerăbdarea
cu care noul pod era aşteptat să-şi intre în îndatoriri, nu m-am putut abţine – atunci, ca şi
astăzi – să rostesc, cu o undă de nostalgie, la adresa celui vechi: Noapte bună, pod
minunat.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
Amintirile unui scriitor slătinean (XXV)
Ion Lazu
30 mai 2007. Dau telefon lui Dinu Cocea, cu care mă văzusem mai an şi-mi
dăduse numărul lui, inclusiv adresa din Paris - mă amână pentru seara. Seara iar mă
amână, să caute în agende. Apoi îmi spune că l-a cunoscut pe nenea Nicuşor (N. D. Cocea)
pe când era adolescent – îl chema la onomastici, era un om foarte vesel şi îşi aducea toate
fostele soţii plus fostele şi actualele amante, pe care le onora ca un nabab. Nonşalant,
nonconformist. Zice: a fost un luptător politic, i s-ar cuveni o statuie în faţa Parlamentului.
În 1923 a fost la Petrograd, l-a chemat Lenin, i-a dat o maşină oficială să vadă toată Rusia.
Apoi l-a invitat la masă. Acolo a început să-i explice cum se va ajunge la victoria
mondială a revoluţiei comuniste. Lua o furculiţă: Asta e Franţa, veriga slabă, asta e
Germania – şi le tot muta pe tăblia mesei. Krupskaia încerca să repună la loc vesela. N.D.
Cocea l-a întrebat, cu tupeu: Dar o mai f--- pe soţie? La care ea a răspuns: Nicagda! Cât o
fi adevăr, cât fabulaţii?
Îmi dă adresa dnei Dina Cocea: T. Arghezi 11, interfon 123, etj. 3; dar acum nu
mai are telefon. Văd eu cum mă descurc...
1 iunie 2007. Din nou cu o coală în mână, scriu sus data 1 iunie 2007, ca să aduc
la zi numele, adresele, anii, telefoanele – să completez apoi pe calculator, ceea ce e mai
greu decât cu foile, pe care iute le răsfoieşti, le completezi, cel puțin așa mi se pare mie.
Dau telefon la Comunitatea Evreiască, mi se cere telefonul, căci directorul
lipseşte. Dau telefon la Bârlad, la teatrul V. I. Popa, pentru adresa lui V. I. Popa, în ideea
că măcar ei trebuie să ştie, să aibă vreo monografie, ceva; răspunde secretara, zice că
tocmai voia să-mi telefoneze. Cer adresa şi anii. A făcut investigaţii, a vorbit şi cu dl
Mălinescu, fost secretar literar al acestui teatru care tocmai a împlinit 50 de ani, nici el nu
ştie absolut nimic despre adresele pe unde a locuit scriitorul, dramaturgul. Par să nu ştie
nici măcar anul morţii. Îmi sugerează să fac demersuri la Evidenţa populaţiei, la Starea
civilă, căci, nu-i aşa? trebuie să se fi menţionat adresa şi data morţii în actul de deces. E
drept, poate voi fi nevoit să fac demersuri şi la Starea civilă, însă mă ia cu fiori când mă
gândesc. Dar va fi după ce fixăm primul lot de plăci memoriale. Îi zic secretarei: Tot o să
aflaţi dvs vreodată când a murit marele V. I. Popa, patronul dvs!
Dau telefon la Buzău pe mobil şi-mi închide, probabil mi-a văzut numărul şi nu
cunoaşte răspunsul. Peste vreo oră din nou: e într-un juriu. Mă va suna peste câteva zile.
Îmi iau inima în dinţi şi sun la Dina Cocea, despre care mi se spusese că nu mai are
telefon. Dar ştiind adresa, o obţin: de fapt o cheamă Maria Constantina, aflu cu acest
prilej. Dau telefon şi răspunde: nealocat. Sun la 931 şi-mi dă alt telefon. Sun, răspunde un
glas de bărbat în vârstă. Spun partitura mea şi respondentul îmi zice: Nu vă pot da
informaţiile, iar dânsa nu e bine cu sănătatea. Totuşi mi-o dă, spunându-i-se că Uniunea se
interesează de N. D. Cocea. Eu: Sunt Ion Lazu de la USR, doresc să aflu adresa... Nu-mi
poate spune. Cumva în str. Frumoasă? Nu-şi aminteşte. A trăit mai mult la Sighişoara în
ultimii ani – ceea ce e adevărat, şi confirmă spusele lui Dinu Cocea, precum că există
acolo o urmaşă Sina-Sica. Dar dvs pe ce stradă v-aţi născut? Nu ştiu să vă spun... Bine, vă
mulţumesc mult. Sărut mâna etc. Şi renunţ să o mai stresez cu întrebările mele. Câţi ani să
aibă actriţa? Peste 90 de ani. Deznădăjduitoare este bătrâneţea...
Şi, în fine, după ce mi se spusese să revin la Adrian P., dau telefon din nou, îmi
răspunde chiar poetul, mă cam intimidez, îmi spun numele şi imediat reacţionează: N-aţi
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
uitat geologia? Nu încă, dar deja sunt la pensie, după 41 de ani de teren. Păi câţi ani aveţi?
67, sunt ceva mai mare decât dvs. Din partea USR mă ocup de plăcile memoriale pentru
scriitori dispăruţi şi vă întreb pe dvs unde s-ar cuveni să-i punem o placă poetului Geo
Dumitrescu, căci am fost în str. Roma 57 şi acolo s-a reconstruit totul, s-au baricadat noii
proprietari, nu-i cunoaşte nimeni... Nu ar trebui să-i punem în Nerva Traian 11, bloc M58?
Ba da, acolo! Dar are o ezitare asupra adresei exacte. O am eu, sunt cu lista în faţă. Păi el
s-a ocupat de înmormântarea lui Geo D. Ştiu, de aceea am şi îndrăznit să apelez la... Şi
ce-o să scrieţi? Păi, ce se scrie: aici a trăit şi a creat între anii cutare poetul G.D. – şi anii
vieţii. Eh, exclamă Adrian Păunescu.., atât rămâne dintr-un poet! Şi câteva rânduri într-un
dicţionar... Asta încercăm şi noi, să rămână acele cuvinte pe o placă de marmoră, la
vedere, iar în acest caz fiecare literă costă.... Şi îi spun că mă lupt pentru adrese, de acasă,
de la telefonul personal, în faţă cu o listă de vreo sută cincizeci de nume, apoi alerg pe
teren, să identific, să obţin acordul colocatarilor, să... Să le facem un pic de dreptate. Apoi
plusez: L-au pus pe listă şi pe Dumitru Alexandru, ştiu că l-aţi cunoscut. Îi puneţi acolo, în
Tei? Nu, acolo s-a demolat, am fost cu poetul de câteva ori la bătrânii lui părinţi, unde şi
dvs...., îi punem în Berceni, unde am fost vecini. Prietenul meu cel mai bun şi naşul fiului
meu Andrei. Dar nu cumva ştiu de Costică Georgescu, când a murit? Nu ştiu, dar o să mă
interesez. Îi mai spun: Chiar azi umblând pe străzi după adresa lui Laurenţiu Fulga, am
aflat şi am văzut cu ochii mei că noul proprietar a dat jos placa memorială a lui Gopo,
proprietarul fiind un anume Fane Spoitoru. I-au dat-o jos şi lui Perpessicius, de pe strada
Eminescu, placă ştiută de toată lumea. Dar i-au dărâmat-o şi pe-a lui Sadoveanu... A.P.,
oripilat, patetic: E teribil ce se întâmplă! Nu vreţi să scrieţi la Flacăra despre toate astea?
Păi, zic, ţin un memorial al pătimirilor cu aceste plăci. USR nu mai are adresele, dar ce e
mai grav, nu le mai ştiu nici rudele, prietenii, confraţii, ca să nu spun că vecinii nu-şi
amintesc de aceşti scriitori amărâţi – un pustiu în jurul numelui lor. A.P. se tot miră,
exclamă... Zic: Chiar acum i-am dat un telefon Dinei Cocea, trebuie că are peste 90 de ani,
n-a putut să-şi amintească nimic despre tatăl ei, nici măcar despre strada pe care s-a născut
ea însăşi... Îmi cere telefonul, fixul şi mobilul, vrea să trimită pe cineva să-mi ia un
interviu. Şi să mai apelez la el, vrea să mă ajute cu tot ce va putea în această problemă.
Îmi dau seama că omul acesta are o memorie formidabilă – pe care ştie să şi-o
valorifice. Sunt convins că ar fi reacţionat favorabil pentru medalionul D. Alexandru, dacă
l-aş fi solicitat – spre deosebire de Constanţa B., care s-a derobat. Dar nu cred că o să
apelez la paginile Flacărei sale. Şi încă o remarcă: Chiar dacă A.P. a folosit cele 15
minute ca să se informeze cine e Ion Lazu, eventual din dicţionarul Marian Popa, unde se
scrie că sunt geolog, tot e de admirat, deşi pare o viclenie. E mai curând politeţe, să vadă
omul că ştii de unde să-l iei. Eu însumi uneori mă documentez, îmi fac lecţia de acasă, din
jena de a nu-l decepţiona pe celălalt.
Oricum, aş vrea să reiasă din acestă acţiune luată pe cont propriu că dacă viaţa
scriitorului e un dezastru, iar postumitatea sa o hecatombă, se poate pune întrebarea: Toate
astea mă determină să dezarmez? Nu, ci asta mă îndeamnă să fac ceea ce depinde de mine
– aşa cum pe tot parcursul chinuitei sale vieţi scriitorul a înţeles că trebuie să facă ce
depinde de el, să depună mărturie la bine şi la rău. Tot aşa să fac eu însumi în problema
plăcilor. Cu consecvenţă, să fac binele care depinde de mine. Fără să mă gândesc prea
mult la ce cred şi ce spun contemporanii, la ce vor spune despre noi urmaşii. Ei vor ignora,
în cel mai bun caz, numele de pe placa de marmoră, dacă nu cumva vor pune mâna pe
târnăcop, pe teslă, pe şpaclu – ca să şteargă urmele până la ultima literă... Or, până una
alta, nu pot evita gândul că scena cu Dina Cocea are ceva emblematic – vrei să faci un gest
de generozitate, oarecum abstractă, nu în numele tău – căci n-am citit din N.D. Cocea
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
decât Fecior de slugă şi Pentr-un petec de negreaţă – sau altceva de acelaşi gen, picant,
pentru cititori perverşi – vrei să faci acest gest neimpus de altcineva, convins că totuşi
N.D. Cocea a fost o forţă şi o prezenţă dinamizantă în viaţa dintre cele două războaie,
multe va fi făcut şi desfăcut, mulţi l-au invidiat sau i-au ştiut de frică – a fost cineva mai
ales în presa interbelică, a liberalismului cumva decadent; după destule tatonări, apelezi la
fiica marelui publicist şi culmea: nici ea nu mai ştie să-ţi spună ceea ce prin datoria ei de
sânge ar trebui să ştie – la vârsta ei scleroza, amnezia, ştergerea afectivă, ravagiile
bătrâneţii, toate astea la un loc, această abulie o împiedică să-ţi furnizeze cele două-trei
informaţii esenţiale... locul, anii. Or, ceea ce pentru marea actriţă a făcut-o la modul
nemilos vârsta, pentru concetăţenii noştri o face nepăsarea, dezinteresul, frigiditatea
spirituală, inaderenţa la interesul naţional privind miza pe valorile perene ale culturii.
Să nu se înţeleagă din asta că am fi un popor bătrân, devitalizat etc.; nu e asta, ci
altceva, mai grav încă: suntem un popor neformat ca atare, care nu face niciun efort să se
dezmeticească şi care nu se va maturiza poate niciodată. Acest autism generalizat. (Iar
pentru scribii mileniului, această vânare de vânt...). Dina Cocea fiind, desigur, un caz
limită. Să nu-ţi mai aminteşti de părinţi, înseamnă să pierzi controlul asupra a ceea ce eşti.
O curiozitate: ce-şi mai aminteşte un astfel de personaj când ajunge în starea asta?
Capricii... nimic relevant...
Scriitorul ca lup singuratic. Confraţii de breaslă nu ştiu unii de alţii, iar restul lumii
nu ştie de ei nici atât - exact lucrul de care se temuseră scriitorii: că nu vor fi cunoscuţi de
concetăţeni. Această teamă care i-a cocârjat asupra coalei de scris, ignorând tot restul...
Telefon lui Vladimir Pană; unde a stat Ion Frunzetti stă acum pianistul Ştefan
Gheorghiu. Pentru diverse adrese de demult, mi-l indică pe Barbu Brezianu.
Îl sun pe Mircea Micu, întrebând de Petru Vintilă. I se spunea Milimetru Vintilă,
pentru că era scund, ca şi Beniuc, idem Băieşu. P.V. a murit de demenţă senilă. Dar are un
fiu, pe aleea Tg. Neamţ, să iau legătura. Dar la Uniune sunt dosare în camera din stânga, a
ungurului, nu se uită nici dracu la ele. Despre cei plecaţi: unii nu s-au întors din cauza
relelor ce li s-au făcut, alţii din cauza celor făcute de ei. Cella Serghi a locuit la parterul
unui bloc din Sf. Constantin. Ben Corlaciu a murit la Paris. Avusese o căsuţă la Poiana
Ţapului, lângă a lui Corneliu Leu, a făcut parte din aceeaşi grupare cu Geo D. şi cu D.
Stelaru, acesta născut la Liţa-Turnu Măgurele; pentru Francisc Munteanu să-l caut pe
Florin Piersic, „ăsta le ştie pe toate‖.
Sun la Nestor Ignat, cu lista în faţă - nu ştie nicio adresă. Cu Ben Corlaciu s-a
întâlnit la Paris, îmbrăcase rasa călugărească. Îi dau adresa şi telefonul Asociaţiei, vrea
să-şi plătească cotizaţia. La telefon cu nepoata lui Ion Biberi, aflu că a stat pe Mărăşti 35
până la moarte. Cu ginerele Violetei Zamfirescu. A trăit în propria casă, construită de
părinţi, din 1935 şi până în 2006. Nu sunt alţi proprietari. Strada Anibal..., în spatele
spitalului Panduri. Caut familia Horia Gane, în apartament este o fată cu chirie, îmi spune
că dna Gane este la spital pentru o săptămână, îi va telefona acolo, dacă e urgent. Iar peste
un sfert de oră primesc telefon de la soţia poetului, îmi spune că au locuit acolo din ‘84
până în 2003, de la moartea poetului se fac 4 ani în iunie. Mare emoţie, le fac un mare bine
etc. În fapt, cu doar 2 milioane fac fericită o familie şi închid gura la 50 familii de vecini
care l-au privit strâmb pe Horia Gane, poetul. Talentul l-a tras în jos pe scara socială, tot
talentul îl scoate acum în faţă. Ar fi o ţintă minimală a acestui proiect.
Pentru Ion Drăgănoiu, vorbesc cu dna Liza, confirmă adresa, îmi dă anii. S-au
cunoscut în ‘81, când el a venit la spitalul Victor Babeş cu ulcer perforat; apoi el a
divorţat, în ‘88 i-a murit mama, s-au căsătorit şi poetul a stat în blocul acesta din 1989
până în 2003. Colocatarii sunt de acord, l-au condus la cimitir, deci oameni mai receptivi.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
Când ea s-a întors din tură de la spitalul de peste drum, unde lucrează, l-a găsit mort în faţa
uşii.
Regretele şi regresele bătrâneţii: Îşi aminteşte de demult, nu şi lucruri mai recente;
nu-şi mai aminteşte de alţii, ci doar de sine însuşi: Grossu, Ignat; spre sfârşit nu-şi mai
aminteşte nici de sine: Dina Cocea. Amnezia ca anestezie a sufletului...
Seara, dna Adela Popescu, poetesă, soţia lui George Muntean îmi spune că a
obţinut aprobarea, după foarte multă birocraţie. Întreabă: pentru fiecare scriitor doar o
placă sau se pun mai multe, pe la diferitele adrese unde a locuit? Acum îmi e clar: o placă
memorială de marmoră albă, inscripţionată şi fixată costă mai puţin decât o coroană de
flori. Iată revelaţia, lucrul pe care nu l-a descoperit nimeni de la Uniune, în 60 de ani. Câte
sute de coroane de flori n-a plătit Uniunea! Nu era mai chibzuit să direcţioneze o parte din
aceste fonduri spre ceva durabil?
Prefecţii judeţului Olt (VI)
Cornel Manolescu
COSTOPOL, MIRCEA, 1.1907, iulie12, prefect delegate 2.1912, iulie 15, prefect
delegat.
Prin D.R.2959, dat la Castelul Peleș, la 12 iulie 1907,,D. Mircea Costopol,
directorul prefecturii județului Olt, este autorizat să gereze afacerile prefecturii și
afacerile special județene, pe tot timpul absenței d-lui prefect titular,în concediu de 30 zile
ce i s‟a acordat‟‟1
Menționăm că prefectul titular era C.D. Anghel.
,,Prin D.R. No. 3243 din 25 iunie 1912, emis la Castelul Peleș, M. Costopol,
directorul prefecturii Olt, este autorizat a gera afacerile acelei prefecture și afacerile
special județene pe timp de 45 zile, cu începere dela 15 iulie 1912, în absența de la post a
d-lui prefect titular , căruia i s‟a un concediu pe arătatul timp.
Ministrul de interne, C.C.Arion‟‟.2
ȘTEFAN, VASILE V *1908,iunie 30 – 1911, ianuarie 1, prefect de Olt
Licențiat în drept al facultăți din Paris cu teza: ,,Des différentes sûretés
personnelles et de leur evolution favorable a l‟application de la solidarité. Thèse par
Vasile V.Ștefan. Paris, A.Rousseau, 1900.8.148 p. ( Rally I, p.294 ).‟‟3
În 1900 s-a înscris în Baroul avocaților-Ilfov.
Prin D.R. No. 2068, dat în Castelul Peleș, la 30 iunie 1908, ,,Ștefan Vasile, doctor
în drept este numit prefect la județul Olt, în locul d-lui C.D.Anghel, trecut la județul
Prahova.‟‟4
Prin D.R. nr.1940 , dat în Castelul Peleș, la 9 Iunie 1909, ,,Stefan Vasile, prefect
al județului Olt este numit membru al Ordinului, ,Coroana României‟‟, în gradul de
Comandor.‟‟5, iar prin D.R. nr. 4002 bis, dat în București la 28 decembrie 1910, i se
conferă medalia ,,Răsplata muncii pentru învățământ, pentru că a lucrat cu deosebită
stăruință, pentru construirea localelor de școli primare-rurale.‟‟6
1 Monitorul Oficial No.84 / 15 iulie 1907
2 Ibidem No.71 / 29 iunie 1912, pag.3706.
3 www.biblacad.ro
4 Ibidem, No.74 / 3 iulie 1908
5 Ibidem, No.61 / 16 iunie 1909.
6 Ibidem, No.241 / 30 ianuarie 1911, pag.9956.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
Pe 29 decembrie 1910 a demisionat din funcția de prefect al județului Olt.
Prin D.R. No. 282, dat în București, la 20 Ianuarie 1914, contrasemnat de
Al.G.Radovici, ministrul industriei și comerțului, ,,Vasile V. Ștefan, doctor în drept dela
facultatea din Paris, avocat, fost prefect de Olt, se numește pe ziua depunerei
jurământului, în postul de secretar general al acestui department, în locul d-lui Benone
Mirinescu, demisionat‟‟.7
ȘTEFĂNESCU – ZĂNOAGĂ, CONSTANTIN 1.1910, decembrie 29 – 1914, ianuarie
5, prefect de Olt. 2. 1918, aprilie 24 –
octombrie 28, prefect de Olt.
Prin D.R. nr. 4031, emis în
București la 29 decembrie 1910, C.
Ștefănescu-Zănoagă este numit în funcția
de prefect, dar ocupă postul de la 1
ianuarie 1911.
Al doilea prefectorat durează din
24 aprilie 1918 ( numit prin D.R.nr. 920,
dat în Iași, la 24 aprilie 1918 ), până în 28
octombrie 1918, când este lăsat în
disponibilitate (D.R. nr. 3180, dat în Iași,
la 28 octombrie 1918 )
Pentru viața și activitatea lui
C.Ștefănescu-Zănoagă, vom folosi date
(,,Notițe biografice‘‘) din necrologul
publicat în ziarul ,,Gazeta Oltului‟‟, nr. 44
din 10 octombrie 1924.
Constantin Zănoagă s‟a născut în
anul 1879, luna Mai în orașul Turnu-
Măgurele.Tatăl său Mihail Ștefănescu a
avut moșie în comuna Băneasa căt,
Zănoagă și a jucat un rol însemnat politic
în partidul conservator din jud.
Teleorman.
Murind tatăl său în anul 1902 el, copil încă fiind, ia în mână conducerea moșiei
dela Zănoaga din care face una din cele mai prospere exploatări agricole. Pe când frații
săi mergeau la școli el se devota agriculturii pe care o iubea cu pasiune și creștea, în
mijlocul naturii, vioi, drept și puternic.
Nici preocupările intelectuale nu-i erau străine. Cunoscând franceza din
copilărie, el își alcătuise o bibliotecă aleasă și se ținea la curent cu mișcarea culturală din
țară și din străinătate.
În 1903 s‟a înscris în partidul conservator al cărui membru devotat a fost până în
anul 1923 când, împreună cu ceilalți membri ai acestui partid s‟a înscris în partidul
poporului de sub prezidenția Generalului Averescu.
Partidul Poporului rupându-se în două, Ștefănescu Zănoagă împreună cu aproape
unanimitatea partidului trece de partea d-lui C.Argetoianu și este ales șef al nouei
formațiuni politice. Apoi, când s‟a făcut fuziunea dintre partidul D-lui Profesor Iorga și
7 Ibidem, No. 236 / 22 ianuarie 1914, pag.10.781.
C. Ştefănescu-Zănoagă, imagine din
Opinia Oltului nr. 2/1 februarie 1914
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
partidul D-lui C. Argetoianu,
Zănoagă a fost ales șef al
partidului nationalist al
poporului din jud.Olt și a fost
cooptat și în comitetul
executiv central al acestui
partid.
În timpul guvernului
Carp dela 1911, lui Zănoagă i
se încredințează demnitatea
de prefect al județului Olt.
Această demnitate o păstrează
și după retragerea lui Petre
Carp și formarea cabinetului
Maiorescu în colaborare cu
Take Ionescu, până la 1914
când au venit liberalii la putere.
În timpul prefectoratului său,
Zănoagă a dat dovezi strălucite
de pricepere și și-a legat numele de cea mai corectă administrație pe care a avut-o județul
nostru, cum și de lucrări de interes public cari vor mărturisi deapururi vrednicia lui.
În timpul prefectoratului lui Zănoagă s‟au ridicat în județ numeroase școli, s‟au
construit poduri și șosele și tot atunci s‟a canalizat orașul Slatina și s‟a instalat lumina
electrică. Tot în timpul acela, făcându-se Campania în Bulgaria, Zănoagă a prezidat
operațiile de mobilizare și rechiziții și știe toată lumea cu câtă dreptate și nepărtinire s‟a
procedat atunci.
Iar când județul nostru a fost, printre cele dintâi, contaminat de holeră, Zănoagă
cu prețul vieții lui a mers din sat în sat, din lazaret în lazaret, ducând singur
medicamentele și luând măsurile de stârpirea molimei.
În sfârșit, Zănoagă după multe insistențe a primit prefectoratul și în timpul
ocupației germane ( n.n. prin D.R. nr. 920, dat în
Iași, la 24 aprilie 1918) și prin tactul său, prin
energia sa, a adus atunci neprețuite servicii
conjudețenilor nostri, salvându-le unora viața,
altora avutul.
În acest mandat, una dintre realizările sale
a fost refacerea cazărmilor artileriei, lei
513.000.’’ Prin D.R. nr. 3071, dat în Castelul Peleș,
la 11 Iunie 1912, Ștefănescu-Zănoagă (C ), prefect
al județului Olt și fratele său, dr. Ștefănescu-
Zănoagă (Mihail), medic din Slatina, au fost numiți
membri ai ordinului ,,Coroana României‘‘, în
gradul de Ofițer.
Constantin Ștefănescu-Zănoagă, șeful
Partidului Naționalist al Poporului din județul Olt,
s-a stins din viață, în dimineața zilei de 7
Ziarul Gazeta Oltului din Slatina scoate la 19
octombrie 1924 o ediţie specială la moartea lui C.
Ştefănescu Zănoagă
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
Octombrie 1924, ora 5, fiind în vârstă de numai 44 de ani.
Iată cum prezintă ,,Gazeta Oltului‘‘, nr. 44, din 10 octombrie 1924, funeraliile
fostului prefect de Olt, Constantin Ștefănescu-Zănoagă, de la Slatina :
,,A doua zi, Miercuri 8 Octombrie, la ora două după amiaz, s‟a oficiat serviciul
funerar la locuința repauzatului.
Casa, curtea și strada până departe erau prea neîncăpătoare să cuprindă pe toți
cei care veniseră să salute pentru cea din urmă oară pe cel care ne părăsea.
În numeroasa asistență observăm pe D-nii: Grigore Gh. Cantacuzino, Vasile
Alimănișteanu prefectul Județului, I.A. Tomescu primarul orașului, Al. Beleti senator,
I.I. Florescu deputat, Gr. Penescu inginerul șef al Județului, D-na și L-l Col.
N.Teodorescu, Tr. Biju directorul liceului, N. Marinescu-Bircii, D-na și Ilie Popescu, C.
Stavarache, I. Bellu șeful partidului național din Olt, Dr. Kitzulescu, fost prefect, St.
Antonescu directorul Băncii Naționale, Gh. Vasiliu magistrat, I. Vișoianu fost deputat
țărănist, D-na și I. Bărbătescu, D-na și D-ra M. Zănoagă, D-na și Max Zănoagă, D-na
și D-l Voinescu, D-na și Sp. Pretorian, D-na și Gh. Petri, D-na și Gh. Stavri, D-na și Al.
Dumitrescu, inginer V. Constantinescu, D-na și Dl. Busdugan, Dl. Râpeanu,
administrator financiar, N. M. Predescu, directorul prefecturii, D. Gârbea
administratorul plășii Drăgănești, Gh. Polihron, M. Rădulescu Poboran, Mandragiu
polițaiul orașului D. Marica advocat, Gr. Albulescu ajutor de primar, Zenobie
Voiculescu fost primar, Dionisie Popescu, D-na și Th. Mihuțescu, D. Vernescu, Ofiță
Nicolescu, C. Aluneanu, și alți mulți al căror nume din lipsă de spațiu, nu le putem
trece.(....). Defunctul fiind decorat cu mai multe ordine, un pluton din Regimentul de
artilerie a dat onorurile militare.
Carul funebru, tras de 6 cai, pornește în sunetul muzicei, urmat de asistența care
număra aproape 1000 de oameni. Panglicile erau ținute de d-nii Tr. Biju, Zenobie
Viculescu, Gh. Stavri și N.M. Predescu. Cortegiul străbate strada Carol până la
Catedrala Ionașcu, de aici merge pe strada Solomon, parcurge str. Principesa Maria și
eșind la Primărie pornește în sus pe strada Lipscani. Străzile sunt înțesate de lume, la
ferestre, în balcoane și uși se văd capete cu
ochi înroșiți de lacrimi. La Banca Agrară,
unde este și Clubul Partidului Naționalist al
Poporului, Cortegiul se oprește.
Aici mai multe personalități ale
orașului și județului, țin cuvântări, în care
elogiază viața și activitatea celui dispărut.
De aici cortegiul funerar se îndreaptă
spre cimitirul Strehareți, unde va fi
înmormântat”.
GHIRGIU, ALEXANDRU Gh. * 1914,
ianuarie 5 – 1916, noiembrie 1, prefect de
Olt.
[ numit prin D.R. nr.72, dat în
București, la 5 ian. 1914 ].
Din 11 februarie 1896 și până în 25
iulie 1899, Al. Ghirgiu este directorul
Prefecturii județului Olt.
Alexandru Ghirgiu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
În 16 februarie 1897, A.Ghirgiu (ortografiat în unele documente Ghergiu), în
vârstă de 35 de ani, născut în București și domiciliat în Slatina, se căsătorește cu Sevastița
(Sevasta) Orghidan ,,vârsta treizeci și doi ani născută în com. Drăgănesci acest județ și
domiciliată în aceeaș comună, văduvă prin deces, fiica majoră a d-lui Ion Polihron și a
Doamnei Profira Polihron.‟‟8
Data și locul nașterii viitorului soț rezultau ,,dintr-un proces-verbal de dovedire
dresat de Primarul com. Bucuresci dupe declarațiunea a cinci martori și omologat de
Tribunalul Ilfov.‟‟9
Părinții săi s-au numit Gheorghe și Sultana Ghergiu.
Actul de naștere al viitoarei soții ,,era înscris pe registrul com. Pereți (
n.n.Perieți) la douăȡeci ghenarie una mie opt sute șasezeci și patru sub numeru doi al
condicii.‟‟10
A fost ,,ginerele lui Ion Polihron, care în vremea lui Alex. Ioan Cuza a fost
subprefect al județului Olt. Ion Polihron a fost fiul pitarului Ion Polihron din
Drăgănești.‟‟11
Martori la căsătoria civilă au fost: Dr. Alexandru Stăncescu, cpt.
Constantin Milcoveanu și Dimitrie A. Polihron.
Cununia a avut loc pe 16 februarie 1897, la Biserica ,,Sf. Gheorghe‘‘ Ionașcu din
Slatina. Pe 24 februarie 1897, fratele Sevastei, Lt. Gheorghe I. Polichron (31 ani), se
căsătorește cu Elena Fitner (Phintner), fiica farmacistului Alois Phintner.
Martori la căsătorie au fost: Cpt. Milcoveanu (50 ani, pensionar ), Cpt. Emanoil
Aldea (48 ani, pensionar) și Alexandru Ghirgiu (35 ani).
În anul 1900, soților Alexandru și Sevasta Ghirgiu li se naște un băiat, care a
primit la botez prenumele tatălui, Alexandru, iar doi ani mai târziu, pe 4 martie 1902 au o
fată botezată Ortanța-Profira (prenumele bunicii din partea mamei, Profira Polihron).12
Alexandru a absolvit Gimnaziul Radu Greceanu, promoția 1914 – 1915, fiind un
elev premiant. În 1942, acesta era primar la Drăgănești-Olt.
Pe 4 martie 1904, familia Ghirgiu, mai câștigă un membru, pe Smaranda Elena.
Martor la declararea fetiței a fost cpt. Emanoil Aldea, tatăl viitorului general Aureliu
Aldea.
Alexandru Ghirgiu a făcut parte din primul Consiliu de Administrație al ,,Băncii
populare Bălănești‘‘, înființată în anul 1904.13
Prin D.R. nr. 11, din 3 ianuarie 1905, Al. Ghirgiu, demisionat din funcția de
director al prefecturii jud.Olt este înlocuit de ,,Constantin P.Negulescu, fost sub-prefect,
care întrunesce condițiunile Art. 46 din legea organică administrativă exteriόră.‟‟14
Pe 25 aprilie 1907, Ministrul de interne ,,a primit demisiunea D-lui Al. Ghirgiu din
funcțiunea de director al prefecturii jud.Olt.15
Prin D.R. nr. 1937, din 9 iunie 1909, dat în Peleș, senatorul de Olt Alexandru
Ghirgiu este numit membru al ordinului ,,Steaua României‘‘, în gradul de Ofițer.16
În anul 1912 s-a înscris în Societatea Culturală, Muzicală și Sportivă ,,Ciprian
Porumbescu.‘‘
8 S.J.A.N. Olt, col. Registre Stare Civilă, Primăria Slatina, nr. 10 / 1896 – 1898.
9 Ibidem.
10 Ibidem.
11 Zorzoliu, Traian, Monografia Drăgănești, pag.189, Edit. Piatra Craiului, București, 1997.
12 S.J.A.N. Olt, col.Registre Stare Civilă, nr.239 / 1902-1903.
13 Vitănescu, Pavel T. , op.cit.
14 Monitorul Oficial, nr.227 / 11ianuarie 1905.
15 Ibidem No.24 / 1 Mai 1907.
16 Monitorul Oficial al României, nr. 61 / 16 iunie 1909, pag. 2563.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
Numit prin D.R. nr. 72, dat în București, la 5 ianuarie 1914, Al Ghirgiu a fost
prefectul județului Olt (până la 1noiembrie 1916), înlocuindu-l în această funcție pe C.
Ștefănescu-Zănoagă.17
Prin D.R. nr. 2109 din 14 mai 1914, prefectului Al. Ghirgiu i s-a conferit crucea
,,Meritul Sanitar‟‟.
La începutul lui august 1915, prefectul Al. Ghirgiu are un accident de automobil,
pe când se întorcea de la București, fapt consemnat de periodical ,,Ecoul Oltului‟‟ din 10
august 1915.
Despre acest accident scrie și periodicul slătinean ,,Opinia Oltului‟‟, în numărul
14 din 18 August 1915, pag. 3, la rubric ,,DIVERSE‘‘: ,,Un accident, care era să aibă
urmări fatale s‟a întâmplat D-lui Al. Ghirgiu, pe când venea cu automobilul județului
dela București. D-sa se află acum internat în sanatoriul D-rului Antoniu, în afară de ori-
ce pericol. Până în complecta sa însănătoșire, afacerile prefecture vor fi girate de D-l
Inspector Administrativ P. Slăvescu, care pe vremuri, a fost prefect de Olt.‟‟
În nr. 5, din 1 martie 1916, ,,Opinia Oltului‟‟ scria despre ,,Prefectoriatul D-lui
Ghirgiu‘‘: ,,Mărturisim că am regretat sincer accidentul nenorocit întâmplat D-lui
Ghirgiu și regretăm de asemenea că D-lui nu se poate restabili.
Aceasta nu ne poate împiedica însă a afirma că faptul că D-sa continuă a ocupa
încă postul de Prefect constituie un scandal.
Nu avem nimic de împărțit cu D-sa, ba din contră ne este chiar simpatic, dar
trebue să recunoască și D-sa că în situațiunea ce l‟a pus accidentul nenorocit de
automobil nu mai poate exercita îndatoririle multiple ce‟i incumbă calitatea de prefect.
D-sa nu poate parăsi camera neputând face alt ceva de cât rezolva și da drumul hârtiilor
curente.
Dar postul de prefect nu este și nu poate fi un post pur biurocratic. A fi prefect
trebue a te deplasa zilnic aproape, pentru inspecțiuni, anchete etc.
Sunt 6 luni de zile de când de fapt județul este lipsit de un prefect efectiv și din
această cauză domnește, în întreg județul, o complectă anarhie.
Abuzurile cele mai grave se petrec fără ca actualul să le poată aprecia, căci nu
are putința de a se mișca.
Noi credem că D-l ministru de Interne a fost chiar prea îngăduitor ținând 4 luni în
concediu pe D-l Ghirgiu și încă 2 fără ca D-sa să se poată mișca să poată face slujba. Ne
surprinde chiar cum D-l Prefect nu a putut înțelege până azi că nu e cu putință ca D-sa să
mai poată persisista în a ocupa postul ce-l are.
Ori cât ar voi D-l Iliescu să fie pe placul D-lui Ghirgiu şi altora credem că nu o
să mai fie posibil.‟‟
Ca prefect a desfășurat o activitate plină de roade pentru îmbunătățirea soartei
județului Olt. A construit mai multe școli, șosele, etc.
În luna septembrie 1919, Primăria orașului Slatina primește o adresă, din partea
Prefecturii Olt ( Serviciul Administrativ, referitoare la ,,constituirea Comisiei interimare
sub președinția D-lui Alex. Ghirgiu:‟‟18
,,Domnule Primar
Prin Înaltul Decret al Min. de Interne nr. 4046 din 12 sept.1919 s-a dizolvat
Consiliul Comunal al acelei comune și-a instituit o Comisie Interimară care să gireze
afacerile comunei, compusă din d-nii:
*Al. Ghirgiu -președinte
17
Ibidem nr. 224 / 6 ianuarie 1914, pag. 10.203. 18
S.J.A.N.Olt, fond Primăria oraș. Slatina, ds. Nr.35 / 1919.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
*I. Pascal- vicepreședinte
Membrii:
*D-na Zoe Angelescu,
*Pr. N. Ionescu,
*Marin Popescu,
*C. Stavarache,
*I. Neacșu,
*C. Achimescu,
*C. Tonescu”.
De remarcat faptul, că prima femeie, care a făcut parte dintr-o comisie interimară a
fost ,,D-na Dr.Angelescu (n.1890) și după ea D-na Margareta Milcoveanu (ianuarie –
martie 1920, președintele comisiei fiind av. Scevola Zăgănescu ).19
În ianuarie 1920, Al. Ghirgiu a demisionat, iar comisia s-a dizolvat. În 1924 îl
găsim președintele Comitetului școlar al Școlii normale ,,Preda Buzescu‘‘ din Slatina.
Sevasta Ghirgiu, în 1924, avea în proprietate la Drăgănești o mare suprafață de
teren, 250 ha.20
Tot în acest an ,,era președinta Societății ortodoxe a Femeilor
Române, Filiala Slatina.’’21
Alexandru Ghirgiu ,,a încetat din viață în noaptea de 16 spre 17 oct. 1930 și a fost
înmormântat la 19 oct. în cavoul familiei din com. Drăgănești.‟‟22
Prietenul său, av. I.I. Florescu, la acest trist eveniment, tine o cuvântare, publicată
în ziarul ,,Vremea nouă‟‟, din care cităm: ,,În preajma anilor 1890 – 1892 o revoluție
întreagă se săvârșește în administrația vechiului Regat.
Vechii și vestiții zapcii se înlocuiesc deodată cu subprefecții licențiați, sau cel
puțin cu diploma de bacalaureat.
În jud. Olt vine ca prefect Mihail Mănciulescu (n.n. 21 decembrie 1891),
înconjurat de o pleiadă de tineri titrați, din care ultimul supraviețuitor rămăsese scumpul
nostru dispărut Alex. Ghirgiu.
Alexandru Ghirgiu renunță la profesia de ziarist și la viața comodă și plăcută a
Bucureștilor în Societatea ziariștilor Toni Bacalbașa, Iancovescu, Manolescu și Dem. etc.
și vine să muncească într-o cancelarie de subprefect în satul Tătulești și să locuiască
într-o casă și mai modestă din acel sat.
Desființându-se postul a fost transferat la Drăgănești. Aici se căsătorește.
În acești 40 de ani de viață publică nu a fost acțiune mai de seamă a partidului
liberal la care el să nu fi luat parte și nu a fost instituție care să nu fi cunoscut amestecul
sau conducerea lui.
Subprefect și Director de prefectură în mai multe rânduri, prefect de județ,
senator de Olt, primar al orașului Slatina, Președinte al Sindicatului Agricol, președinte
al Consiliului Județean, vicepreședinte al casei de Credit Agricol. „‟
Soția sa Sevastița (Sevasta) i-a supraviețuit mulți ani. În zilele Crăciunului 1932,
presa slătineană scria:
19
Margareta Milcoveanu ( n. 7 octombrie 1885, București ), fiica lui Constantin ( doctor ) și Elena Milcoveanu. A fost căsătorită cu Milcoveanu Ioan ( n. 05.05.1880, Slatina ), proprietar, viticultor. A fost arestată și internată de D.G.S.S. Pitești, la 09.09.1952, în Penitenciarul Pitești. Nu a fost condamnată și a ieșit provizoriu pe 05.11.1952 ( ,,Fișa matricolă penală’’ ). Ion și Margareta Milcoveanu au fost părinții medicului Șerban Milcoveanu (n.23 decembrie 1911, Slatina – ϯ 30 august 2009, București), domiciliat în august 1952 în București. A fost și el arestat și ,,internat’’, în Penitenciarul Jilava ( aug. 1952 ).
20 Anuarul Jud. Olt, 1924, p.164.
21 Ibidem.
22,,Vremea nouă’’, din 1 nov. 1930
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
,,Sevasta Ghirgiu, președinta Societății ,,Crucea Roșie‟‟, a împărțit ajutoare la
bolnavii din spitalul militar.‟‟23
În 1945 Sevasta Ghirgiu, locuia în Slatina, pe str. Ștefan Protopopescu.
Prin aplicarea decretului 987 / 1945, cei 18 proprietari de moșii, care dețineau
2210 ha. teren, în zona orașului Drăgănești-Olt au fost expropriați.
Printre aceștia se afla și Sevastița Ghirgiu cu 85 ha.
A decedat, la o vârstă destul de înaintată, pe 15 februarie 1952, în Slatina, decesul
fiind înscris în actul nr. 25, Reg. Nr. 685, anul 1952, luna februarie 18.
COLIBĂȘEANU, EUGENIU *1918,noiembrie 1 – decembrie 5, prefect de Olt.
[ Numit prin D.R., nr.3212, din 1918, noiembrie 1, demisionat, decembrie 5].
S-a născut în anul 1879. Fiul lui Constantin Colibășeanu, prefect de Olt în trei
rânduri, mare moșier în com. Văleni.
Pe 1 noiembrie 1918 este numit prin D.R., prefect al județului Olt.
,,FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României.
La toți de față și viitori, sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de
Stat la departamentul de interne No.64939 / 918,
Am decretat și decretăm:
Art.I.-D.Eug. Colibășianu se numește de Noi în
funcțiunea de prefect al județului Olt, în locul vacant.
Art.II.- Ministrul nostru secretar de Stat la
departamentul de interne este însărcinat cu executarea
acestui decret.
Dat în Iași, la 1 Noemvrie 1918.24
FERDINAND
Ministru de interne
General de corp de armată
Văitoianu No. 3212’’.
Prefectoratul său a durat până pe 5 decembrie 1918,
când demisionat fiind, este înlocuit cu Vasile Alimăneșteanu.
Dintre realizările sale ca prefect amintim următoarele:
Repararea localului Serviciului Tehnic.
Ajutoare comunelor sărace pentru diferite îmbunătățiri, reparații de localuri,
școale și biserici.25
-Prin decizia ministerială a ministrului secretar de Stat la departamentul
agriculturii și domeniilor, ,,Toate delegațiunile date diferiților inspectori agricoli de a
gera afacerile consilieratelor agricole, precum și persoanelor numite anterior și care nu
figurează în decizia No.18.853 / 918 încetează pe ziua de 1 Ianuarie 1919.
De asemenea pe aceeaș zi și însărcinările date de consilierii agricoli:
b) D-lui Eugen Colibășeanu, însărcinat prin deciziunea No.16.705 / 918, la
județul Olt.
23
,,Gazeta nouă’’, decembrie 1932. 24
Monitorul Oficial al României, No. 180 / 2 Noemvrie, pag.3146. 25
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Olt, dos.187 / 1947, pag.1.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
Dată la 2 Ianuarie 1919
Ministru, I.G.Duca”.26
No.271.
Pe 15 ianuarie 1919, prin decizia ministerială nr.1.459, dată la 12 ianuarie 1919
este numit consilier agricol la județul Olt.
,,Noi, ministru secretar de Stat la departamentul agriculturei și domeniilor,
Având în vedere deciziunea noastră No.18.853 / 916, privitoare la numirea
consilierilor agricoli de județe,
Având în vedere interesele agriculturei,
Decidem:
Art.I. Se numesc consilieri agricoli în locurile devenite vacante, pe ziua de 15
Ianuarie 1919, următorii agronomi:
La județul Olt: d. Eugen Colibășeanu, diplomat al școalei naționale de agricultură dela
Grignon-Franța, în locul d-lui Traian Motaș, detașat în direcțiunea agriculturei, serviciul
muncilor agricole.
Dată la 12 Ianuarie 1919
Ministru I.G.Duca
No.1.459”.27
În ședința Consiliului se administrație din 15 aprilie 1923, Eugen Colibășeanu este
numit director administrativ în comitetul de direcție al Societății anonime ,,Lignitul‘‘.28
În mai 1928, Eugen Colibășeanu era președintele Societății anonime române-
Fabrică de Spirt ,,Broșteni‘‘29
ALIMĂNEȘTEANU, VASILE 1.1918,
decembrie 5 – 1919, octombrie 6, prefect de Olt.
Numit prin D.R. 3564 din 1918 dec. 5
[M.I.,1934, dos. 2, pag. 46; cf. A.J.O.,1924,
pag.36 ].-Demisionat: 1919, oct.6 [ M.I., 1934,
dos.2, pag. 46. În A.J.O.,1924, pag. 36:1919,
septembrie ].
2.1922, ianuarie 21 – 1926, martie 31,
prefect de Olt.
Numit prin D.R. 326 din 1922,
ianuarie 21 [ M.I., 1936, dos.2, pag. 46. În A.J.O.
, 1924, pag. 36 apare: 1922, ianuarie 17 ].-
Demisionat [ M.I., 1936, dos.2, pag. 46 ].
Vasile Alimăneșteanu s-a născut la 28
noiembrie 1884, în comuna Alimănești-Olt
dintr-o veche familie.30
,,După ce a terminat cursul primar și
secundar , la Craiova și Turnu Severin a urmat
cursurile Academiei de Studii Agricole din
26
Monitorul Oficial al României, No.228 / 6 Ianuarie 1919. 27
Monitorul Oficial al României, No. 235 / 16 Ianuarie 1919, pag.4558. 28
Ibidem, No.36 / 19 mai 1923. 29
Ibidem, No.127 / 13 iunie partea a II-a. 30
Predescu, Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Ed. Saeculum. , pag.25; vezi şi ,,Familia Alimăneşteanu din Alimăneşti” de Ion Tîlvănoiu, în Memoria Oltului, nr.22/decembrie 2013;
Vasile Alimăneşteanu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
Gembloux-Belgia ,
obținând diploma de
inginer agronom, în
anul 1908.31
Prin decretul
regal, nr. 3564, dat în
București, la 5
decembrie 1918 este
numit în funcția de
prefect al județului Olt,
,,în locul d-lui Eugen
Colibășeanu,
demisionat‖.32
,,În timpul
acelui scurt prefectorat
a scăpat de foamete
populația și a organizat partidul (n.n. partidul liberal din Olt).33
De asemenea a
acordat ajutoare copiilor
săraci pentru întreținerea în
școli, și întreținerea
proprietăților și a
drumurilor județene și
comunale.34
În 21 ianuarie 1922
a venit din nou la
conducerea prefecturii Olt,
funcționând până pe 31
martie 1926.
În timpul acestui
prefectorat a avut mai multe
realizări:
,,-Materiale pentru
întreținerea drumurilor
județene, lei 100.000,
-Construcții de
poduri, lei 150.000,
-Ajutorarea oamenilor
săraci și infirmi, a copiilor
săraci, inundați și
incendiați. Ajutorarea cantinelor școlare,
-Pentru construirea calei ferate pe distanța Mierlești-Drăgănești-Mierlești-
Topana, lei 361.000,
-Terminarea localului de construcție a judecătoriei Drăgănești, lei 30.000,
31
Anuarul județului Olt- 1936,pag.1-2 32
Monitorul Oficial al României No. 219 / 9 ( 22 ) decembrie 1918, pag,3982. 33
Anuarul județului Olt-1936, pag.1-2. 34
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Olt, dos.149 / 1949, pag. 7-12.
Regina Maria şi prefectul V. Alimăneşteanu la Slatina la 31
mai 1925 cu ocazia inaugurării statuii Ecaterinei Teodoroiu
Regina Maria şi prefectul V. Alimăneşteanu la Slatina
coborând treptele Palatului Administrativ (31 mai 1925)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
-Pentru terminarea construcției localului Preturii Potcoava lei, 20.000,
-Construirea grajduri pentru animale de reproducție, serv. Zootehnic, lei 764127.
În acest domeniu , V.Alimăneșteanu a fost animatorul activității de regenerare a raselor
de vite, iar rezultatele acestei acțiuni s-au văzut la expozițiile zootehnice din anii 1924 și
1925.
-În domeniul agricol tot V. Alimăneșteanu este cel care a organizat Camera
agricolă ale cărei îndrumări și ajutoare au contribuit atât de mult la progresul
agriculturii din Olt.
-În domeniul școlar prefectul V.Alimăneșteanu a fost sufletul operei de construcții
școlare. În 2 ani s-au construit 200 săli de clasă, 70-80 cancelarii, școală normală de
băieți, școală normală de fete, liceul mărit etc.
-A reorganizat comitetul școlar județean de la a cărei activitate județul așteaptă
împlinirea lipsurilor ce încă le mai are învățământul primar,
-Construcții fântâni cu apă potabilă,
-Pentru poduri și șosele 400.000 lei.
-Procurarea de mijloace de locomoție personalului Serviciului Tehnic.
-Construiri de poduri de beton în județ Casa-Veche Km.8+381, Mihăiești de jos
Roșiorii de Vede Km.1+468.
-Construcții și reconstrucțiuni de șosele județene.
-Ajutoare pe cale de subvenție școalelor elementare de meserii Vulturești.
A fost deputat în parlamentul ales în 1927, senator al colegiilor comunale în
parlamentul din 1931, iar în legislatura din 1936 este senator al colegiului universal.
Activitatea sa parlamentară este foarte bogată. Membru în comisiile de studiu al
proectelor de lege cu caracter agricol și viticol, raportor al legii administrative etc. D-sa
este un leader al majorității din senat.
Cu toate multiplele sale ocupațiuni în parlament și la București, D-l Vasile
Alimăneșteanu s‟a ocupat îndeaproape și de nevoile orașului și județului.
Modernizarea și înfrumusețarea orașului este una din preocupările sale.
Toate lucrările mari și de netăgăduit folos ce se fac acum, se fac din inițiativa, cu
stăruința-unele-chiar după planurile și indicațiile sale‟‟.35
Aspecte ale revoluţiei de la 1848 în judeţul Romanaţi (III)
Colonel r. Dumitru Matei
Pentru a se conforma prevederilor Convenţiei de la Balta Liman, Barbu Ştirbei, cu
mila lui Dumnezeu36
, domn şi stăpânitor a toată Ţara Românească, a dat porunca37
în care
arată că providenţa insuflând în mâinile monarhilor suzeran şi protector d-a stabili iarăşi
liniştea şi ordinea legală, a trebuit ca şi oştirea să-şi redobândească semnele care sânt
faţa unei oştiri şi porunceşte a se consfinţi (...) jurtământul de credinţă către noi şi
patrie.(...) Această poruncă se va citi în auzul tuturor gradurilor ostăşeşti la sfinţirea
steagurilor şi se va păstra în arhivele regimentelor.
Ostaşii au depus următorul jurământ:
Eu, ... jur în numele atotputernicului Dumnezeu că voi sluji prea înălţatul nostru
domn, Barbu Dimitrie Ştirbei voievod, şi patriei mele cu credinţă şi desăvârşită jertfire şi
35
Anuarul județului Olt-1936, pag.1-2. 36De fapt, cu mila sultanului 37Documente privind Istoria militară a poporului român, ianuarie 1848-decembrie , Doc. nr. 117, pag. 113-114.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
că nu mă voi depărta de la steagul căruia sânt părtaş niciodată, ci să urmez pururea după
dânsul negreşit cu inimă şi credinţă apărându-l şi chiar cu primejdia vieţii mele până la
împlinirea sorocului slujbei mele şi legitima slobozenie; aşa să-mi ajute cel atotputernic.
Şi spre încredinţare că voi păzi toate cele mai sus arătate subt crucea şi sfânta
evanghelie a domnului nostru Iisus Hristos.
La ceremonia depunerii jurământului a participat însăşi Înălţimea sa domnul şi a
rostit următoarele cuvinte:
Ostaşi, vin în mijlocul vostru ca să dau cu mâna mea stindardul ce s-a preînnoit.
Ostaşi, unde e steagul, acolo e Dumnezeu, patria şi legile unui militar; aţi jurat
astăzi în numele lui Dumnezeu şi pe sfânta cruce.
Fiţi credincioşi stindardului şi domnului vostru.
La 9 februarie 1850, Barbu Dimitrie Ştirbei poruncea Departamentului din
Năuntru să încredinţeze slujba dorobanţilor numai la oameni cercaţi întru a lor
deprindere la arme şi disciplină şi obişnuiţi a-şi îndeplini datoriile cu exactitate.
Porunceşte şi cârmuitorilor să ia îndată cele mai destoinice măsuri (...) îndepărtând din
aceştia pe cei nevolnici şi mai nestatornici ca, cu acest chip, treptelniceşte, slujba
dorobanţilor să se îndeplinească cu vreme numai de oştenii ce-şi vor fi făcut termenul
potrivit duhului
Regulementului organic.
Revizia cetelor
dorobănţeşti din judeţe urma
să înceapă la 1 iulie şi după
modul cum vor face
revizuirea, subcârmuitorii vor
atrage asupra lor lauda sau
mustrarea cuvenită38
.
Inspectorul general al
miliţiei raporta la 25 februarie
1850 că tunul hărăzit de
Maiestatea sa împăratul
tuturor Rosiilor în anul 1835
(...) împreună cu hărăzitele de Maiestatea sa sultanul cinci tunuri, alcătuiesc aşezământul
bateriei de artilerie ce trebuie a se forma la miliţie. Sumele trebuitoare pentru ţinerea
bateriei sînt însemnate cu cea mai mare economie (...) fiind conforme cu datele de la
domnul leitenant-colonelul Riuter, ce se găseşte acum aşezat cu bateria rusească de 8
tunuri în mânăstirea Galata din marginea capitalei.
Inspectorul Mavrocordat propunea domnului să fie cumpărate hamurile cu şei şi
accesorii de la Moscova, unde se pot căpăta şi foarte ieftine, fiind şi mai trainice.
La 11 martie domnul punea rezoluţie pentru slobozirea banilor pe acest an din
Visterie39
, iar la 14 iulie 1850 poruncea Departamentului Trebilor din Lăuntru modul de
organizarea străjuirii graniţelor: a se preda paza graniţelor peste toată întinderea în seama
străjuitorilor săteni, astfel că începând cu data de 15 septembrie 1850 oştirea nu mai aibă
această obligaţie.
La 15 iunie Dimitrie Barbu Ştirbei a trimis Cinstitului Divan proiectul de legiuire
asupra reorganizării dorobanţilor şi primindu-l cu modificaţii, l-a întărit aşa cum s-a
îndreptat. La 27 şi 28 iulie 1850 Buletinului ofiţial nr. 61-62 publica Legiuirea pentru
38Idem, Doc. nr. 131, pag.155 39Idem, Doc. nr.134, pag. 157-158
Adunarea populară de la Islaz din 9/21 iunie 1848 a
marcat începutul Revoluţiei de la 1848
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
reorganizaţia dorobanţilor judeţelor40
.
Această legiuire stabilea că dorobanţul va fi ales de către săteni din cei mai
vrednici dintre ei pentru asemenea slujbă, vârsta fiind între 20 şi 35 ani, iar durata
serviciului era de 6 ani, urmând a fi reales până la al 4-lea termen, pre cât puterea îl va
ierta. Cei înrolaţi dintre militari în slujbă de dorobanţi primeau îmbrăcăminte, arme şi cal
de la stăpânire odată pentru totdeauna. Pentru dorobanţi se asigura casă şi grajd pentru
cai. Dorobanţii nu mai puteau fi întrebuinţaţi în slujbile casnice. (...) Armătura
dorobanţilor: puşca, sabia, şeaua şi frâul se vor cumpăra odată pentru totdeauna de către
stăpânire. (...) Dorobanţii sunt datori a avea cai vrednici de slujbă.
Dorobanţii aveau anumite privilegii după serviciul de 21 de ani, inclusiv cei serviţi
în armată. De la 1 august 1850 şefi ai corpurilor dorobănţeşti au fost numiţi: maiorul
Barbu Vlădoianu pentru judeţele României Mici, cu Oltul, Argeşul şi Muscelul, iar
maiorul Ioan Gigârtu pentru judeţele României Mari41
. Împreună cu cârmuitorii judeţelor
ei vor concedia pe dorobanţii nevolnici, complectând efectivul cu dorobanţii cei mai
destoinici şi viteji, (...) până la 1 ianuarie 1851.
Dorobanţii au devenit un instrument al statului care să asigure liniştea internă şi să
evite tulburări de genul celor care au avut loc în anul
1848.
Îndeplinind slujba de jandarmi, dorobanţii
vor aduce la îndeplinire măsurile executive ce li se
vor da de stăpânire. Trimiterea poruncilor pe la sate
se va face prin vătăşei de două ori regulat pe
săptămână (...) slujbaşii urmând să aducă la
îndeplinire poruncile ce vor primi, pedepsind pe
nesupus. Legea pentru organizarea dorobanţilor se
va tipări şi exemplarele ei se vor împărţi câte unul în
fiecare sat, ca să se citească în auzul obştii
locuitorilor Valahiei, ca să se poată pătrunde
fieşcare de a ei coprindere42
.
Altă poruncă domnească, din aceeaşi dată
arăta că tiştii urmează a fi oameni cu osebită
destoinicie, cercaţi şi deprinşi la arme. (...) Ei sânt
datori a da ascultare şi supunere poruncilor
cârmuitorilor43
.
La 26 septembrie 1850 prin poruncă domnească s-a stabilit că tiştii proveniţi din
miliţie cu rang ofiţeresc vor purta uniformă ofiţerească potrivit rangului lor, cei proveniţi
dintre civili, fie pitari, fără ranguri sau feciorii de boieri se vor însuma ca iuncheri, iar cei
care nu au nici una din aceste calităţi se vor însuma ca unterofiţeri44
.
La dezvoltarea armatei române au contribuit atât imperiul ţarist, cât şi cel otoman,
fiecare sperând că armata română va putea fi folosită eficient împotriva celuilalt.
În scopul dezvoltării armatei, la 5 iulie 1850 Barbu Dimitrie Ştirbei a poruncit să
se facă o organizare mai sistematică a celor 3 şalupe canoniere existente, fixând
personalul acestora şi scoţându-le din catastişele polcurilor. A poruncit şi cum va fi
40Idem, Doc. nr. 146, pag.168-173 41Idem, Doc. nr. 152, pag. 182 42Idem, Doc. nr. 153, pag. 183 43Idem, doc. nr. 153, pag182-183 44Idem, Doc. nr. 158, pag. 187
Colonelul Nicolae Pleşoianu,
comandantul Regimentului I
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
uniforma personalului acestora45
.
Porunca din 14 iulie privitoare la străjuirea graniţelor stabilea uniformele: un
model pentru străjuitorii dunăreţi, alt model pentru străjuitorii munţilor, toţi fiind dotaţi cu
arme bune spre întrebuinţare la foc46
.
Pe linia Dunării erau 3 batalioane şi 12 roate, iar pe graniţa Austriei şi Moldovei
erau două batalioane şi 8 roate. Regulile de străjuire a graniţelor stabileau îndatoririle
comandanţilor de batalioane şi roate, ale ofiţerilor de la punctele de graniţă, chestiuni de
contabilitate şi uniforma ofiţerilor.
Dezvoltarea armatei necesita şi înfiinţarea artileriei, care s-a format prin aducerea
tunurilor din imperiul otoman. La 5/17 octombrie 1850 Ştirbei Vodă se adresa Alteţei sale
Mehmet Ali-paşa, mare general al imperiului, arătând că duminica trecută cele 8 piese de
tun, pe care înalta solicitudine a Maiestăţii sale sultanul a binevoit să mi le acorde pentru
complectarea materialului miliţiei muntene, au sosit aici. (...) Acest dar este demn în toate
privinţele de mărinimia imperială; tunurile şi accesoriile lor, precum şi starea lor
ireproşabilă, au atras într-adevăr întreaga noastră admiraţie47
.
La 20 ianuarie 1851 prin poruncă domnescă, divizioanele de cavalerie ies din
subordinea regimentelor de infanterie şi formează un regiment sub comanda colonelului
Nicolae Bibescu48
Din documente rezultă intenţia autorităţilor de a conferi oştirii altă
misiune, decât cea firească, dar armata şi-a dezvoltat structurile de bază, chiar şi în
condiţiile reprimării militarilor participanţi la revoluţie.
Cei care au săvâşit fapte revoluţionare şi au rămas în ţară au fost închişi la
mânăstitea Văcăreşti. Pentru judecarea lor s-a numit o comisie din care făceau parte Mihai
Corneanu, Scarlat Grigore Ghica şi polcovnicul Garbaţki.
În faţa acestei comisii au fost chemaţi sau judecaţi în lipsă pentru participarea la
revoluţie, între alţii, căpitanii Drăghiceanu Fărcăşanu, Gh. Mavrocordat, Alexandru
Racotă, Nicolae Greceanu, Scarlat Ciocârlan; Mihail Caracasidi, Ştefan Bontaş; parucicii
Ahil Teohari, Costache Urlăţeanu, Grigore Băjescu, Grigore Vlădoianu, Pavel Zăgănescu
şi Hariton Racotă; praporcicii Nicolae Paraschivescu, Scarlat Voinescu şi ost feltvebel Ion
Dascălu.
Căpitanul Drăghiceanu Fărcăşanu, comandirul roatei 1 din Polcul 3, cu
garnizoană în oraşul Caracal, aflat în arest la mânăstirea Văcăreşti a fost acuzat că a
săvârşit jurământul cerut de guvernul revoluţionar având acel sentiment în inima sa, iar nu
acela ce să aştepta de la instituţiile ţării statornicite prin întărirea lor de două puteri
împărăteşti. (...)
Rămâind dovedit numitul Fărcăşanu revoluţionar şi în idei şi în fapte, Comisia îl
declară vinovat (...) şi hotărăşte să stea numitul la arest până când Excelenţa sa
gheneralul Duhamel va hotărî pentru dânsul.
Aceste concluzii se vor aduce la cunoştinţa generalului Şerbinski49
Căpitanul Gheorghe Mavrocordat fiind îndepărtat din slujba miliţiei a făcut
jalbă către Excelenţa sa generalul Duhamel. La judecarea cazului său, în data de 4 martie
1849, Comisia a avut în vedere articolul Dezrobirea României publicat în ziarul Pruncul
român, decretul din 20 iunie 1848 semnat de membrii guvernului provizoriu, declaraţiile
căpitanului Scarlat Ciocârlan şi praporcicului Ahil Teohari.
Era la a doua cercetare şi fiindcă răspunsurile la întrebări erau diferite, Comisia
45Idem, Doc. nr. 148, pag. 174 46Idem, Doc. nr. 149, pag. 174-178 47Idem, Doc. nr. 162, pag. 190 48Idem, Doc. nr. 174, pag. 206 49Idem, Doc. nr. 102, pag. 100
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
aprecia că afirmaţia de la prima cerecetare potrivit căreia nu cunoştea nimic despre
revoluţia ce se pregătea este mincinoasă, iar la a doua cercetare a dat răspunsuri viclene,
cugetând să amăgească pe general şi comisia de cercetare. Se arată că la 19 iunie 1848
numitul Gheorghe Mavrocordat s-a dus la palatul vechi, unde erau membrii guvernului, cu
escadronul său împodobit cu semnul revoluţionar şi ca răsplată, a doua zi a fost înălţat la
gradul de maior, iar în actul de avansare se arată că a binemeritat de la patrie.
La data intrării turcilor în ţară pe la Giurgiu el a plecat cu escadronul şi cu toată
artileria la Piteşti şi de acolo la Magheru, refuzând să se întoarcă în Bucureşti, aşa cum i-a
cerut Căimăcămia, prin porunca pe care a primit-o pe drum şi s-a arătat mai credincios lui
Magheru decât Căimăcămiei.
Acestea vor fi aduse la cunoştinţa generalului Duhamel, care va lua o hotărâre
împreună cu generalul Liders50
.
Căpitanul Alexandru Racotă s-a înfăţişat la comisie la 2 iulie 1849 şi Comisia a
văzut că a luat parte activă la revoluţie, fapt pentru care acel guvern revoluţionar, pentru
slujbe plăcute lui, s-a înaintat numitul căpitan Racotă în rang de maior. (...) s-a văzut din
ancheta cu nr. 125 din 10 ale trecutei luni martie a protopopului Hristea din oraşul Ruşii
dă Vede, judeţul Teleormanului „că numitul Racotă Alexandru, sâmbătă la 12 iunie anul
trecut 1848, dimpreună cu al său escadron, a mers acolo într-acel oraş Ruşii dă Vede şi a
înălţat steagurile tricolore, îndatorându-l şi pe el de a citi a doua zi, duminica, la 13,
sfeştania pă Constituţia proclamată”. (...) Acea proclamaţie – spune Gheorghe Brânză din
acel oraş – s-a citit înaintea publicului de către parucicul Hariton, fratele numitului
căpitan Alecu Racotă, şi că duminică la 13, după ce aceşti doi fraţi au numit cârmuitor la
acel judeţ pă un Constantinescu, au plecat îndată într-acea zi cu escadronul la Craiova”.
Comisia a mai văzut din ancheta cu nr. 232 din 2 iulie 1849 că parucicul Hariton
Racotă, aflându-se sub comanda fratelui său, cu a sa voie a mers la 9 iunie la Islaz,
envitat fiind acolo de către Pleşoianu pentru nunta unui unterofiţer de sub comanda sa,
unde a găsit pă Tell, Iliad, Golescu şi alţii gata de drum cu trăsurile în curte şi i-au zis
aceştia că a venit târziu, căci s-a isprăvit nunta şi că ei se grăbesc a merge pentru bâlciul
de la Caracal, unde au soarele făgăduite de către cârmuitorul de acolo Magherul.
Întorcându-se la divizion a aflat că de acolo, din Islaz s-a ridicat revoluţie şi de aceea
erau toţi adunaţi acolo, care această ştiinţă luată după drum a raportat-o comandirului
său, numitul căpitan Alecu Racotă. Comandirul său a primit porunca de la Dejurstva să
vină în capitală şi fiind pă drum, la 13 iunie a primit altă poruncă a Dejurstvei, să se
întoarcă înapoi. Şeful său a căzut bolnav de holeră şi i-a poruncit să meargă cu
escadronul la Craiova, fiindcă e ameninţată liniştea acolo, unde a şi mers cu divizionul şi
găsind acolo pă capii revoluţiei cu soldaţii revoltaţi şi cu dorobanţii înarmaţi şi
temându-se de înfricoşerile lui Tell, i-a urmat până în capitală cu divizionul, iar pă drum,
la Slatina, întâlnind pă fratele său şi comandirul său Alecu, acesta a plecat înainte la
Bucureşti, singur.
Alexandru Racotă a tăgăduit participarea sa la revoluţie, că nu el a fost la Islaz, ci
fratele său Hariton, care a fost poftit la nuntă de Pleşoianu, iar acesta i-a spus la întoarcere
că este o mişcare, că a primit poruncă să meargă la Bucureşti la 13, apoi seara a primit altă
poruncă să se întoarcă. Înţelegând că sună a revoluţie şi că comenzile din Craiova se
pregătesc pentru o nelinişte ce ameninţă partea de peste Olt, s-a socotit dator a merge şi
el cu divizionul spre ajutor şi a poruncit singurului ofiţer ce-l avea în divizion, numitul
Hariton Racotă, să meargă în grabă la Craiova spre ajutor, împreună cu garnizoana de
50Idem, Doc. nr. 89, pag. 87-88
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
acolo, căci el, izbit de boala holerei, nu l-a putut urma.
Comisia a cerut ca dovezi poruncile scrise date de căpitan şi după chibzuire
constată că fraţii au fost înţeleşi cu asemenea meşteşugite răspunsuri. Din alte răspunsuri
constată că nunta a fost proclamaţia revoluţiei şi a Constituţiei într-acea zi de 9 iunie,
când s-au rădicat steagurile tricolore, s-au împotrivit toţi revoluţionarii cu eşarfe şi
cocarde şi s-a înconjurat tot Islazul cu soldaţi revoltaţi (...) şi fiindcă mergerea lui Hariton
a fost cu voia şefului său Alecu, prin urmare amândoi au avut înţelegere spre a merge
Hariton la Islaz şi a să afla faţă în ziua izbucnirii revoluţiei şi a lua instrucţie de la acei
capi ai revoluţiei, însoţindu-i până aici în Bucureşti.
Pă temeiul acestor fapte Comisia declară pă Alecu Racotă de revoluţionar şi cu
ştiinţa şi cu înţelegere cu capii revoluţiei pentru izbucnirea revoluţiei.
Aceasta se va supune la cunoştinţa Excelenţei sale domnului gheneral leitenant şi
cavaler Daninberg, comandirul Diviziei a 13-lea51
.
Căpitanul Nicolae Greceanu a fost acuzat de Comisie la 5 martie 1849 că a
săvârşit alt jurământ în calitatea postului său, (...) a urmat slujba sub acel guvern,
înălţându-se în rang de maior (...), la 13 ale trecutei luni septembrie, când armia
împărătească otomană a pornit de la mânăstirea Cotroceni să intre în capitală, numitul
s-a aflat în cazarma pihotiei în fruntea soldaţilor ce s-au împotrivit cu focul împărăteştilor
oştiri; s-a războit cu oştile împărăteşti la porunca şefului revoluţionar Golescu Radu.
Afirmaţia lui că toate acestea le-a urmat pilduindu-se de la şefii lui şi din porunca
lor nu poate să-l apere de învinovăţire pe cât el socoteşte.
Aceasta se va aduce la cunoştinţa Excelenţei, sale gheneralul Duhamel52
.
Căpitanul Scarlat Ciocârlan de la artileria miliţiei a fost acuzat de Comisie la
data de 8 martie 1849 că a depus jurământ pentru a păzi şi sprijini constituţia propusă de
guvernul revoluţionar, a slujit revoluţia şi când a intrat în ţară armia împărătească a plecat
cu artileria de sub comanda sa la Magheru, la porunca lui Tell. Scarlat Ciocârlan se apără
arătând că la întoarcerea de la Magheru a adus artileria şi escadronul în bună stare fără a
lipsi ceva, iar la 30 iunie a vrut să folosească puterea artileriei împotriva răzvrătiţilor care
intraseră în cazarmă, dar a fost oprit de polcovnicul Odobescu.
Comisia apreciază că depunerea altui jurământul şi participarea la revoluţie având
pilda şefilor săi nu-l apără de învinovăţire, iar faptul că a adus artileria şi escadronul în
bună stare fiind confirmat de polcovnicul Garbaţki, rămâne la hotărârea generalilor Liders
şi Duhamel53
.
Căpitanul Mihail Caracasidi a fost cercetat de Comisie la data de 20 aprilie
1849, fiind acuzat că a depus jurământul cerut de guvernul revoluţionar, a făcut
propagandă revoluţionară, mergând în cele din urmă cu roata sa în ajutorul acelui
revoluţionar Magheru în tabăra sa de la Câmpul lui Troian. Susţinerea lui că a urmat
exemplul şefilor şi porunca lor nu-i pot fi de ajutor. Acestea se vor aduce la cunoştinţa
generalului Şerbinski54
.
Căpitanul Ştefan Bonteş aflat în slujba miliţiei ţării a fost acuzat la 5 martie 1849
că a săvârşit alt jurământ a păzi şi sprijini, în calitatea postului său, Constituţia propusă
de acel guvern revoluţionar; a urmat în slujbă supt acel guvern în toată vremea revoluţiei;
când armia împărătească otomană a pornit din Giurgiu spre capitală şi alte părţi, numitul
Bonteş (...) a plecat cu roata de soldaţi ce era supt comanda sa la Râmnicul Vâlcei în
51Idem, Doc. nr. 107, pag. 105-107 52Idem, doc. nr. 90, pag. 89 53Idem, Doc. nr. 95, pag 92-93 54Idem, Doc. nr. 100, pag. 98
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
ajutorul acelui revoluţionar Magheru; (...) pentru urmările arătate pune înainte pilda şi
poruncile şefilor săi, precum şi depărtarea sa din slujbă ce i s-a făcut în cele din urmă de
către însuşi acel guvern revoluţionar, cu categorie de reacţionar.
Comisia constată că depărtarea sa din post ce i s-a făcut de acel guvern
revoluţionar nu îi poate fi de ajutor dă vreme ce şi după aceasta a urmat slujbe şi a mers
cu roata de soldaţi la Magherul.
Aceasta se va da în cunoştinţă Excelenţei sale, gheneralul Duhamel55
.
Parucicul Ahil Teohari56
, fost în slujba miliţiei pământeşti la cavalerie, a fost
cercetat la 7 martie 1849 de Comisie şi s-a constatat că: a săvârşit jurământ a păzi şi
sprijini, în calitatea postului său, acea Constituţie; a urmat în slujbă supt acel guvern în
toată vremea lui; a fost răsplătit de acel guvern pentru slujbele sale în rang de parucic; pă
când armia împărătească otomană pornise de la Giurgiu spre capitală şi alte părţi,
numitul Teohari a plecat dimpreună cu ceilalţi cu escadronul la Magherul; Ahil Teohari
arată că pentru săvârşirea nelegiuitului jurământ a avut pilda şefilor lui legitimi, iar
pentru mergerea sa la Magherul, poruncile şefilor revoluţionari.
Comisia îl declară călcător al jurământului său săvârşit către oblăduirea legitimă
şi părtaş în fapte lucrătoare în cursul revoluţiei de la început şi până la sfârşit, iar faptul
că s-a pilduit de la şefii lui şi din porunca lor nu poate să-l apere de învinovăţire pe cât
socoteşte el. Învinovăţirea sa rămâne la hotărârea excelenţiilor lor, la gheneralii Liders şi
Duhamel57
.
Parucicul Costache Urlăţeanu arestat la mânăstirea Văcăreşti, a fost cercetat de
Comisie la data de 7 martie 1849 şi aceasta a constatat că numitul a fost unul dintre
propaganţii guvernului revoluţionar în calitate de comisar extraordinar cu plata de leafă
a cărui misie era a propăvădui şi a insufla norodului ideile revoluţionare şi acea
Constituţie propusă de acel guvern. (...) A fost în relaţie de aproape cu acel revoluţionar
Nicolae Golescu dintre capii revoluţiei şi acesta l-a întrebuinţat la izbucnirea revoluţiei şi
în toate mişcările invitătoare către norod spre răzvrătire.
Comisia îl declară pă numitul parucic Costache Urtlăţeanu de părtaş în activitate
în fapte revoluţionare întru toată întinderea revoluţiei şi hotărăşte a sta la arest până când
excelenţa sa gheneralul Duhamel va hotărî pentru dânsul58
.
Parucicul Grigore Băjescu, a fost cercetat de Comisie la data de 30 martie 1849
şi a fost găsit vinovat pentru faptul că aflându-se la Olteniţa, a intrat în biserică cu
căpitanul şi soldaţii de la acea roată, cari au săvârşit jurământul, el însă nefiind de opinia
aceasta nu l-a săvârşit.
Comisia socoteşte această afirmaţie netemeinică şi meşteşugită, fiindcă intrând cu
căpitanul în biserică şi faţă aflându-se la săvârşirea jurământului, urmează să-l fi săvârşit
şi el. A venit cu polcul în capitală unde s-a aflat până la intrarea oştilor împărăteşti, dar nu
vede în asta o urmare împovărătoare în puterea postului său. Comisia nu vede îndeplinită
din parte-i legătura acelui nelegiuit jurământ cu săvârşirea de fapte împotrivitoare, ci s-a
mărginit cu simplitate în datoriile slujbei. De aceea Comisia îl declară nevinovat în
categoria faptelor revoluţionare.
Aceasta se va supune Excelenţei sale, gheneralului Duhamel59
.
Parucicul în ostafcă Grigore Vlădoianu a fost chemat în faţa Comisiei la 19
aprilie/1 mai 1849 şi acesta a constatat că mai înainte de ziua eclatării revoluţiei a fost luat
55Idem, Doc. nr. 91, pag. 90
56 Ulterior mare proprietar la Ciocăneşti- Romanaţi. 57Idem, Doc. nr. 92, pag. 90-91 58Idem, Doc. nr. 93, pag. 91 59Idem, Doc. nr. 97, pag. 94
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
de aici pă acei doi capi ai revoluţiei, Ioan Eliad şi Ştefan Golescu de i-au dus la Islaz,
locul reunirii complotiştilor unde, pentru întâiaşi dată a izbucnit revoluţia, (...)
Din ancheta cu nr. 103 a arestuitului popa Şapcă, unul din numiţii complotişti de
la Islaz, carele de sine a arătat cum că s-a aflat la Islaz când numitul Vlădoianu a adus cu
sine acolo pă numiţii Iliad şi Golescu. La 20 aprilie 1849, citind acturile ofiţiale comisia
nu a găsit că a fi luat numitul Vlădoianu vreun fel de împărtăşire la faptele revoluţionare,
dar la 5 iunie anul trecut 1848, cu podorojnă scoasă de la poliţie pă numele său spre a
merge la moşia dumisale, Deveselu din judeţul Romanaţi, şi cu trăsura sa cu cai de poştă
a ieşit de aici din capitală şi după drum, la al doilea sau al treilea poşte, o luat în trăsura
sa pă cei doi capi ai revoluţiei, Ioan Eliad şi Ştefan Golescu, şi prin oraşul Turnu i-au dus
la numitul sat Islaz, locul reunirii complotiştilor.
Vlădoianu spune că ar fi săvârşit din neştiinţă şi întâmplare, căci la începutul
lunii iunie fiind hotărât a pleca la zisa moşie a sa Deveselu şi numitul Golescu aflând
despre aceasta, l-a rugat să-l ducă până la Turnul, căruia i-a dat făgăduiala să-l ia, însă
să-şi scoată răvaş de drum de la Agie spre a nu li se întîmpla vreo împiedicare pe drum.
Văzând întârzierea cailor de poştă, Golescu a tocmit la 6 iunie o birjă şi a plecat cu un
prieten al său, apoi viind caii de poştă, Vlădoianu a plecat singur, seara pă lună, iar după
două-trei poşte de la Bucureşti a întâlnit pă numitul Ştefan Golescu dimpreună cu Eliad,
cu care numai atunci, pentru întâia oară a vorbit el, şi rugându-l Golescu să-i ia pe
amândoi în trăsura sa, căci îi zdruncină căruţa,
i-au şi luat şi i-au dus la Islaz.
Ajungând la Islaz, Golescu l-a tras la o
parte şi i-a zis: „fiindu-mi frică că te vei
destăinui la cinevaşi şi vom pierde tot, de aceea
nu ţi-am spus nimic; de mâine vei şti că noi toţi
câţi ne aflăm aici sântem guvernul Ţării
Româneşti şi domnul Bibescu, stăpânitorul ţării,
de nu va primi propunerile noastre, va fi izgonit
din ţară”.
Tremurând după cele auzite, a intrat cu
Golescu în bordeiul unde Eliad să aşezase la o
masă ca să citească în auzul celor ce se afla
acolo o hârtie tipărită, pe care o numea
Constituţia Ţării Româneşti.
Văzând că numiţii au voit să-l înşele a
cerut voie de la Golescu să plece de acolo;
acesta i-a dat voie dar i-a cerut să nu se înşele a
destăinui acest secret cuivaşi, căci în urmă va fi
straşnic pedepsit de acel guvern când va lua
cârma ţării. După aceasta Vlădoianu a plecat la
Craiova în trebuinţele sale particulare.
Comisia apreciază că Vlădoianu a avut
cunoştinţă că Golescu şi Eliad sunt capi ai unui
complot pentru a face revoluţie şi i-a ajutat să scape de poliţie. El se dovedeşte vinovat
întrebuinând nişte cuvinte meşteşugite fără căpătâi şi fără legătură. Birjarii şi cărăuşii nu
călătoresc în acea parte de loc pă drumul poştii, ci pă alt drum mai dă drept. Comisia
crede că poate i-a luat chiar din oraş, căci podorojna dumisale era cuprinzătoare „cu ai
dumisale‖ (deci cu mai multe persoane), iar el arătase că avea numai o slugă. Comisia
Căpitanul Pavel Zăgănescu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
consideră plăsmuire şi afirmaţia că tocmai la Islaz a aflat de la Golescu cugetările acestor
complotişti. Înfricoşarea făcută de acel Golescu de a nu da taina lor pe faţă este
considerată tot plăsmuire, căci ei se declară guvern provizor şi prin urmare nu mai aveau
trebuinţă de a fi lucrurile lor secrete.
Numitul parucic Vlădoianu este declarat vinovat cu precugetare întru scăpare
acelor doi capi ai revoluţiei, Ioan Eliad şi Ştefan Golescu, din mâinile poliţiei şi ducerea
lor la locul hotărât pentru izbucnirea revoluţiei. (...)
Pentru osânda sa va hotărî generalul Duhamel, precum şi pentru faptul de a
rămâne slobod pe chezăşie spre a se căuta de boală, dar acum se află sănătos60
.
Parucicul Pavel Zăgănescu, arestat la mânăstirea Văcăreşti, a fost cercetat la data
de 20 aprilie 1849 şi Comisia a constatat că mai înainte de eclatarea revoluţiei numitul
Zăgănescu aflându-se în roata pompierilor ce era orânduită pe lângă poliţie pentru paza
oraşului de foc, a urmat slujba sa şi supt guvernul revoluţionar fără a săvârşi jurământul
cerut de acel guvern de la militari pă acea Constituţie; că de acel guvern s-a înaintat în
postul de comandir al roţii pompierilor; că la 13 septembrie în fruntea roţii pompierilor a
mers la cazarma din Dealul Spirii unde s-a întâmplat războirea acestii roţi de soldaţii cu
armia împărătească otomană.
În apărarea sa numitul Zăgănescu a spus că mergerea sa la cazarmă cu soldaţii a
urmat-o din porunca comandirului polcului, Golescu. A mai spus că războirea s-a
pricinuit din întâmplare, neştiind de unde au început întâi focurile61
, iar el nu a dat nici o
poruncă soldaţilor de a se război. Comisia aprecia că văzând că drumul de intrare în
cazarmă este poprit de oştirile otomane urma să se întoarcă în cazarmă, iar nu să
stăruiască de a intra în cazarmă cu împotrivirea trupelor împărăteşti, din care aceasta a
lui urmare s-a pricinuit războirea între trupele împărăteşti şi soldaţii pompieri.
Comisia a socotit că a greşit cu fapta sa şi a hotărât să stea în arest până ce
generalul Duhamel va hotărî pentru el, iar jurnalul întocmit de comisie s-a adus la
cunoştinţa generalului Şerbinski62
.
Praporcicul Hariton Racotă a fost cercetat de Comisie la 2 iulie 1849 şi s-a
dovedit că a luat parte activă la revoluţie şi acel guvern revoluţionar, pentru slujbe
plăcute lui, a înaintat pe numitul Racotă în rang de căpitan.
Din actul cu nr. 103 din 22 februarie 1849 al preotului Radu Şapcă din Celei
rezultă că la 9 iunie aflându-se acolo la Islaz din poruncă cu ceilalţi capi ai revoluţiei, a
venit acolo şi numitul Hariton Racotă, după care s-a întors apoi şi peste 6 zile a venit cu
al său escadron după dânşii la Craiova şi i-au însoţit de acolo până aici în capitală.
Din actul cu nr. 125 din 10 martie al protopopului Hristea din oraşul Ruşii de Vede
rezultă că la 12 iunie 1848 căpitanul Alecu Racotă cu escadronul său şi cu fratele său
Hariton au înălţat în acel oraş steagurile tricolore, iar a doua zi, duminică, la sfeştanie,
Hariton a citit Constituţia proclamată.
Din actul cu nr. 81 din 9 februarie 1849 al lui Gheorghe Brânză rezultă că fraţii
Racotă au numit ocârmuitor în judeţ pă un Constantinescu şi au plecat îndată în acea zi la
Craiova. Din actul cu nr. 234 din 2 iulie 1849 al lui Alecu Racotă rezultă că el nu a fost la
Islaz, ci fratele său Hariton, poftit de domnul Pleşoianu. La porunca din 11 iunie a
Dejurstvei Hariton a pregătit divizionul pentru a pleca la Bucureşti, iar la 13 iunie a primit
altă poruncă să meargă în grabă la Craiova spre ajutor.
60Idem, Doc. nr. 99, pag. 96-98 61Comisia a falsificat cu intenţie acest document: Zăgănescu nu putea să spună că nu ştie de unde au început focurile; ostaşii
săi mergeau să dea onorul trupelor otomane la sosirea în cazarma destinată cazării lor, aveau armele neîncărcate şi nu aveau
motiv să deschidă focul. 62Documente ..., doc. nr. 101, pag. 99
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
Comisia a luat în băgare de seamă şi răspunsurile numitului Hariton din care a
reţinut că acesta a mers la 9 iunie la Islaz cu voia fratelui său, sub comanda căruia se afla,
a fost invitat de către căpitanul Pleşoianu la nunta unui unterofiţer din comanda sa, dar
când a ajuns a găsit pe căpitanul Tell, Iliad, Golescu şi alţii gata de plecare, cu trăsurile în
curte şi i-au zis că a venit prea târziu, iar ei pleacă la bâlciul de la Caracal. S-a despărţit de
ei şi pe drum a aflat că acei adunaţi acolo s-au ridicat la revoluţie. Această ştire a
raportat-o comandirului său, căpitanul Alecu Racotă. A urmat deplasarea spre Bucureşti,
întoarcerea spre Craiova şi de acolo la Bucureşti, cum s-a arătat mai înainte.
Comisia consideră că fraţii Racotă au fost înţeleşi pentru a da răspunsuri
meşteşugite, că amîndoi fraţii au avut înţelegere spre a merge acolo la Islaz şi a se afla
faţă în ziua izbucnirii revoluţiei şi a lua instrucţii de la aceşti capi ai revoluţiei, precum
aceasta se vede chiar din ducerea lui Hariton cu divizionul la Craiova, unde erau adunaţi
acei capi ai revoluţiei, însoţindu-i şi până aici în Bucureşti, urmare împotriva poruncii
Dejurstvei de a se întoarce înapoi la punctul garnizoanei, pentru care slujbe s-au răsplătit
amândoi de către acel guvern revoluţionar cu înaintare în ranguri. Comisia îl declară pe
Hariton Racotă revoluţionar cu ştiinţă şi înţelegere cu capii revoluţiei şi supune
documentul la cunoştinţa generalului locotenent şi cavaler Daninberg, comandirul Diviziei
a 13-a63
.
Praporicul Nicolae Paraschivescu a fost cercetat de Comisie la 7 martie 1849 şi
s-a constatat că el a făcut jurământ pentru Constituţia impusă de revoluţionari şi a fost în
favoarea capilor revoluţiei proclamată la 9 iunie la Islaz în judeţul Romanaţi. A urmat în
slujbă supt acel guvern revoluţionar în tot cursul revoluţiei, până la sfârşit şi a fost
răsplătit pentru slujbele sale cu înaintarea în grad de parucic. El spune Comisiei că a
urmat pilda şefilor săi şi porunca lor, dar Comisia îl declară călcător al jurământului său
legitim şi cu activitate în complotul revoluţiei până a nu izbucni cât şi după aceea, până la
sfârşit şi hotărăşte a sta la arest până se vor hotărî cele de cuviinţă.
Învinovăţirea lui rămâne la hotărârea generalilor Liders şi Duhamel, iar cele
constatate se vor aduce la cunoştinţa generaului Liders64
.
Praporicul Scarlat Voinescu arestuit la mânăstirea Văcăreşti, a fost cercetat de
Comisie la 15 iunie 1849. El a fost orânduit de guvernul revoluţionar cârmuitor la judeţul
Buzău. A prezidat clubul revoluţionarilor din oraşul Buzău, a săvârşit arderea
Regulamentului în acest oraş. Rămâne dovedit că praporgicul Scarlat Voinescu a luat parte
la faptele revoluţionare, scopul cluburilor revoluţionare fiind acela de a revolta şi exalta
duhurile. Pentru aceste motive Comisia declară pă numitul praporcicul Scarlat Voinescu dă
revoluţionar dintre cei mai însemnaţi, iar documentele Comisiei vor fi supuse cunoştinţei
generalului Duhamel65
.
Ost feltvebel Ion Dascălu aflat în slujba miliţiei la roata 1 din Polcul nr. 3,
roată având garnizoană la Caracal, a fost arestuit la mânăstirea Văcăreşti şi a fost cercetat
de Comisie la data de 25 iunie 1849 fiindcă a uneltit complot între soldaţi ca să-i
răzvrătească spre a merge în tabăra Magherului. Raportul făcut într-această pricină de
căpitanul roţii Boboc către desfiinţata cinstita Căimăcămie supt nr. 106 din 20 septembrie
anul trecut 1848 s-au văzut cuprinzător: „Numitul Ion Dascălu, fiind feltvebel al roţii şi
înaintat în grad de ofiţer de către guvernul revoluţionar, în unire cu Ioan Bunescu ce era
în acea vreme subcârmuitor la Islaz, spre a putea izbuti la scopul lor de a-i trage atât pă
cei din punt şi cei de la picheturi soldaţi ca să meargă cu dânşii în tabăra Magherului
63Idem, Doc. nr. 106, pag. 103-105 64Idem, Doc. nr. 96, pag. 91-92 65Idem, Doc. nr. 104, pag. 101
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
spre a înainta apoi cu toţii asupra împărăteştilor oştiri turceşti, a făcut feluri de intrigi
între soldaţi, invitându-i asupra-i ca să-l lege, cu cuvânt că el a hotărît să fugă şi să-i lase
pă în mâinile turcilor. (...) Văzând el, căpitanul Boboc, că tâlhăreasca lor faptă înainta zi
de zi, a arestuit pă numitul Ioan Dascălu şi l-a trimis în bună pază la dumnealui
cârmuitorul legiuit spre a-l înainta la cinstita Căimăcămie şi celelalte”.
Ion Dascălu a tăgăduit, dar Comisia consideră că raportul comandirului roţii este
doveditor. Au fost chemaţi soldaţi şi li s-a citit raportul comandirului, iar ei au spus cu
graiurile lor că este adevărat întocmai.
Ion Dascălu a dat răspuns în scris că nu cunoaşte pă acei soldaţi (...) căci el a
slujit în acea roată de la mai până în septembrie anul 1848 şi acei soldaţi erau împărţiţi
pe la picheturi şi el în ucenie nu avea decât vreo 20 de recruţi.
Comisia invocă pravila ţării care legiueşte: cărţile publice au mai multă credinţă
decât cele particulare, astfel că declară pă numitul Ion Dascălu, fostul feltvebel în slujba
miliţiei, dă vinovat în categoria faptelor revoluţionare şi hotărăşte a sta arestat până ce
generlul Duhamel va hotărî pentru dânsul, iar cele constatate vor fi aduse la cunoştinţa
generalului locotenent Daninberg, comandirul Diviziei a 13-a66
*
Din documentele publicate rezultă că locuitorii judeţului Romanaţi au participat cu
însufleţire la revoluţia care a schimbat din temelii orânduirea socială. Lupta lor nu a fost
zadarnică, deşi marile imperii au înfrânt pentru scurt timp voința poporului dornic de
emancipare socială și națională, reprimând revoluția şi instaurând ocupaţia militară în
Principate: ocupaţia rusă şi otomană (1848-1851), ocupaţia rusă (1853-1854) şi ocupaţia
austriacă (1854-1857)67
. Istoria însă și-a urmat cursul, confirmând cuvintele adresate de
guvernul provizoriu cetăţenilor oraşului Caracal prin scrisoarea trimisă înainte de a intra în
oraş,68
poporul român înfăptuind alte evenimente de importanţă deosebită pentru istoria sa:
Unirea Principatelor sub un singur domnitor, cucerirea cu arma în mână a Independenţei
de stat a României şi înfăptuirea Unirii tuturor provinciilor locuite de români într-un
singur stat, eveniment istoric al cărui centenar va fi sărbătorit în acest an la 1 decembrie.
66Idem, Doc. nr. 105, pag. 102-103 67 Comisia română de istorie militară; Centrul de studii şi cercetări de istorie şi teorie militară: ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN, Editura militară, Bucureşti, 1987, p. 327 68 Membrii guvernului provizoriu Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Nicolae Pleşoianu şi preotul Radu Şapcă au adresat o scrisoare cetăţenilor oraşului Caracal, pe care Ziarul Romanaţul a publicat-o în numărul său din 30 octombrie 1941, în articolul Caracalul de altădată semnat de locotenent-colonelul Al. D. Theodorian:
Cetăţeni caracaleni! Primii coloni care au venit din Roma spre a repopula Dacia fură stabiliţi în acest district, care conservă încă numele de Romanaţi (născuţi la Roma). (...)
Cetăţeni caracaleni! A fost rezervat judeţului vostru de a vedea ridicându-se primul stindard al mântuirei române şi de a se proclama
drepturi care mai curând sau mai târziu vor salva România.
Fraţii voştri care sunt înaintea porţilor oraşului vostru au abandonat averi, carieră, prerogative, drepturi, viitorul copiilor lor şi s-au consacrat crucei pe care au ridicat-o şi învierii în numele Mântuitorului lumei.
Mişcarea ce s-a făcut în judeţul vostru va regenera patria noastră şi istoria va ilustra paginile sale cu devotamentul
acestor demni descendenţi ai Romanaţilor. Onoare oraşului vostru dacă vă veţi grăbi a imita exemplul fraţilor voştri de a înţelege adevărurile manifestate în
numele poporului român prin Proclamaţia* pe care v-o alăturăm.
Mâine vom fi în braţele voastre spre a vă da sărutarea frăţească şi pentru a sărbători împreună manifestaţia principiilor care au găsit ospita-litatea pe pământul vostru dacic. De la voi vor răspândi seminţele lor fecunde în toată România şi vor da fructe în viitor. * Proclamaţia a fost publicată în nr. 6 (36) din iunie 2018 al revistei Memoria Oltului şi Romanaţilor, pag. 87-88, iar originalul a fost fotocopiat pe coperta 3 a revistei.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
Participarea celor mai importanţi clerici din judeţele Olt şi Romanaţi
la luptele naţionale ale românilor (II)
Dan Dumitru Anastasescu
Preotul Radu Șapcă din Celei, Romanați
În anul 179569
, iar după alții în anul 180070
se năștea în casa sărăcăcioasă a preotului
Tudor Șapcă din Celeiul Romanaților viitorul fruntaş revoluționar Radu Șapcă, considerat
cel mai important revoluționar al vremii. Acesta a făcut parte din categoria preoților
grămătici71
, adică fără școală teologică, din județul Romanați, învățând să scrie și să
citească de pe cărțile de ritual din biserica
tatălui său pe care o frecventa încă din anii
copilăriei. În 1818, după ce învățase toate
tainele teologiei, a fost hirotonit preot pe
seama Bisericii Sfântul Nicolae din satul
de clăcași Racovița de Preasfințitul
Episcop Galaction al Râmnicului - Noului
Severin, iar în 1835, a fost transferat la
biserica din satul natal, Celei72
.
După mai multe surse73
se pare că a
fost mult timp și învățător în satul natal, iar
mai apoi, începând cu anul 1845, este
întâlnit cu funcția de subrevizor școlar în
plasa Oltul de Jos, din acest lucru reiese
faptul că preotul Radu Șapcă, chiar dacă
nu absolvise vreo școală importantă a
vremii, reușise în scurt timp să
dobândească numeroase învățături
cărturărești pentru aceste dregătorii. Bun
cuvântător și apropiat al țărănimii, dar și al
intelectualilor revoluționari din vremea sa,
preotul și dascălul Radu Șapcă a fost ales
de fruntașii pașoptiști să pregătească marea
adunare națională de la Islaz și să citească,
la 9 iunie 1848, rugăciunea de
binecuvântare a steagurilor revoluționare,
rugăciune compusă chiar de el, aceasta
devenind un important document al
Revoluției74
. Împreună cu clericii
Gheorghe și Oprea, despre care vom vorbi
în paginile următoare, marele nostru erou a pregătit o masă cu 12 sfeșnice și a oficiat
slujba sfeștaniei, stropind cu apă sfințită mulțimea prezentă și steagurile revoluționare. În
69
Pr. Sergiu Grigore Popescu, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Ed. Aius PrintEd, Craiova, 2010, p. 63
70 Pr. Em. Păsculescu-Orlea, Câteva lămuriri cu privire la Popa Șapcă, în Mitropolia Olteniei, Nr. 11-12,
An XV (1963), p. 908 71
Pr. Sergiu Grigorie Popescu, op. cit., p. 63 72
Ibidem 73
Ibidem 74
Ibidem, p. 64
Preotul Radu Şapcă, fruntaş al revoluţiei
de la 1848 şi iscălitura sa: ,,Radu ereu
Şapcă”
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
loc de apolisul de final, după chemarea celor robiți la înviere, prin citirea paremiei de la
Iezechiel, preotul Radu Șapcă a încheiat cu o frumoasă rugăciune compusă chiar de el75
,
după cum urmează: Doamne! Fiul Tău unic a fost trimis de Tine ca să se jertfească
pentru mântuirea oamenilor. În iubirea Sa, el ajunse anatema, pentru ca să sfințească
muncă săracului. Ajunse pradă morții pentru ca să dea viață și libertate oamenilor. Tu
ești același Dumnezeu; biruința și libertatea sunt în mâinile tale; izbăvește și mântuie pe
tot omul care suferă; ridică și însuflețește pe acest popor care moare; Scapă-l de
abuzurile care se fac cu așezămintele și chiar cu virtuțile sale; izbăvește-l de abuzul clăcii,
de ticăloasă iobăgie, pe care n-au cunoscut-o părinții noștri, de podvada drumurilor și a
șoselelor, de aceste munci ale faraonilor, de orice prigonire, de orice silnicie și de toată
nedreptatea. Redă-i timpul și locul cu care tu ai înzestrat pe om; fă-l să se bucure de
roadele muncii sale.
Mângâie Doamne,
pe acest popor zdrobit de
suferință, scoală-Te și fă
știut lumii că ești
Dumnezeul celor harnici
și al cărui om se apropie
de ține prin muncă,
singură rugăciune pe
care Tu o binecuvintezi și
o asculți. Arată că ești
tatăl sărmanilor, al
orfanilor și al văduvelor,
mângâietorul celor
asupriți. Noi numai
numele Tău îl chemăm și
nu cerem ca lege decât
numai Evanghelia Ta.
Fiul Tău a făgăduit celor asupriți dreptate, celor flămânzi pâine, celor deznădăjduiți,
mângâiere. Redă copiilor Tăi bunurile și pâinea lor, după dreptatea Ta. Duhul Tău de
mângâiere și dreptate să le lumineze sufletele.
Bucurându-ne de lumina Ta, de iubirea Ta, de dreptatea Ta și de puterea Ta, te vom
slăvi de trei ori Sfinte; căci ale Tale sunt stăpânirea și puterea și slavă, ale Tatălui și
Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin!76
În bordeiul său sărăcăcios din Celei au poposit în noaptea de 9 iunie 1848, marile
personalități ale Revoluției pașoptiste; aici, Guvernul provizoriu de la Islaz, avea să
redacteze adresa către domnitorul Bibescu, primul semnatar fiind chiar prezbiterul Radu
Șapcă. Câteva zile mai târziu, deoarece era considerat neștiutor de carte, popa Radu Șapcă
este exclus din lista cu membrii Guvernului, locul său fiind luat de mitropolitul Neofit al
Țării Românești77
. Pentru că nu a urmărit interesele personale, ci pe cele ale țării și
neamului, după excluderea sa din Guvernul provizoriu, preotul Radu Șapcă a fost numit
năstavnic al Mânăstirii Sadova.
75
Ibidem 76
† Gherasim Cristea Piteșteanul, Preotul Radu Șapcă . . . ., pp. 53-54 77
Pr. Constantin I. Gheorghe, Chipuri de legendă din trecutul de lumină, de jertfă și de biruință al neamului, Ed. Revistei Biserica Luptătoare, Ipotești-Olt, 1941, p. 15
O scrisoare din 1866 semnată de ,,Superior preotu’ Şapcă”
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
După ce forțele inamice au înăbușit Revoluția pașoptistă, Radu Șapcă a fost arestat,
în ziua de 6 octombrie 1848 și trimis în arestul Mitropoliei din capitala țării. În data de 29
octombrie a. c., popa Șapcă a fost predat generalului rus Danilevski și ținut în arest la
Mânăstirea Văcărești. Astfel, la 9 martie 1849, Comisia îl judecă pe popa Șapcă,
declarândul: unul dintre cei dintâi întreprinzători în timpul revoluției . . . preot cu capii
revoluției de la Izlaz, unde întâiași dată a izbucnit revoluția . . .78
, numele său fiind
prezent pe lista anume de individele a se depărta din Principate79
. Cu toate acestea, la 6
iunie 1849, conform firmanului turcesc, printre capii Revoluției exilați din țară, se număra
și vrednicul slujitor din Celeiul Romanaților. Astfel, la 8 iulie 1849, popa Șapcă este exilat
din Țara Românească; timp de șase ani a avut de suferit diferite prigoniri și umilințe la
Istanbul și la Brusa, pentru ca în 1855 să i se permită revenirea în țară.
După ce sosește în țară, preotul Radu Șapcă este numit curator la Mănăstirea
Hotărani de lângă Caracal datorită înlocuirii egumenilor greci cu cei autohtoni. Aici,
marele cap revoluționar întocmește inventarul posesiunilor mânăstirii (2 moșii întinse, o
pădure mare, 2 vii și o moară) și face ștatele de salarii ale personalului mânăstirii. Această
mănăstire, deși era considerată o așezare monastică mare, nu avea decât un viețuitor,
ecleziarhul80
.
Prin această nouă numire, la termenul de curator la Mânăstirii Hotărani, preotul
Radu Șapcă devine curator civil la Mânăstirea Cozia81
, se definește mai bine rolul lui popa
Șapcă în fruntea celor două așezăminte monahale. Acesta nu era nici stareț la vreuna din
mânăstirile menționate mai sus, nici egumen, numirea în această funcție trebuind să vină
de la autoritățile bisericești centrale: Episcopia Râmnicului - Noului Severin sau
Mitropolia Ungrovlahiei. Deci, dregătoria de curator era o funcție civilă, pur
administrativă, iar nu de conducere religioasă82
.
La 30 mai 1867, Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor, a hotărât să transfere,
în interesul serviciului, pe preotul Radu Șapcă de la Mânăstirea Cozia în postul de
superior al Mânăstirii Brâncoveni, județul Romanați83
. Acesta urma să înlocuiască pe
arhimandritul Pimen care venea în locul său la Cozia. La această mănăstire, marele erou
revoluționar din 1848, își va da și obștescul sfârșit, la anul 1876, fiind înhumat în
pridvorul mânăstirii.
În concluzie, popa Șapcă poate fi considerat un model de slujire eclesiastică și
socială deopotrivă, un mare luptător pentru drepturile și libertățile contemporanilor săi, o
personalitate a Bisericii Românești, dar și a neamului nostru84
, a cărui amintire continuă să
dăinuie până astăzi prin frumoasa baladă, care mai răsună și astăzi în zona județului
Romanați.
Conținutul baladei este următorul:
78
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 64 79
Ibidem 80
† Gherasim Cristea Piteșteanul, Preotul Radu Șapcă . . . ., p. 93 81
† Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului și Argeșului, Un pașoptist de seamă, preotul Radu Șapcă, Ed. Episcopia Râmnicului și Argeșului, Râmnicu - Vâlcea, 1988, p. 227
82 Ibidem
83 Ibidem
84 Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., pp. 64-65
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
Muriei și duriei,
Cam pă calea Dunării,
Unde-i pasul murgului
Și taina haiducului.
Mititel focșor se vede,
E făcut pă iarbă verde.
Mititel și potolit
De mulți haiduci ocolit,
Toți haiducii codrului
Și pandurii locului.
Popa Șapcă le vorbea:
-Ascultați voinici încoace
Eu pe cruce m-am jurat
Că nu e nici un păcat
Să nu mai văd om sărac,
Pe boieri să-i judecați,
Pe țărani să-i ajutați
Că boierii ne muncește
Și turcii ne jecmănește.
Dar voinicii ce făcea?
Care pân munți că fugea,
La stână se ascundea,
Și haiduci-i urmărea,
Unde boieri că-mi găsea,
Pe palme mi-i cunoștea,
Nu sunt palme țărănești,
Ci sunt palme boierești,
Popa Șapcă ce-mi făcea?
Cu pandurii-aluturea,
De parele-i scutura
Vaci și oi că-mi cumpăra,
Fetele le mărita,
Vaci și oi zestre le da.
Dară turcii ce-mi făcea?
Când așa că-mi auzea,
Sultanu se supăra
Pă Popa Șapcă mi-l prindea,
Mi-l prindea, mi-l aresta
La temniță mi-l băga
Dar poporu‟ că-mi striga
Dați afar pă Popa Șapcă
C-a scăpat lumea de clacă,
Multe-n lume ne-a făcut
Pe țărani i-a dezrobit.85
85
† Gherasim Cristea Piteșteanul, Preotul Radu Șapcă . . . ., pp. 115-117
Ziarul Vremea din 14 decembrie 1930
vorbeşte despre iniţiativa realizării unui
monument la Caracal închinat preoţilor
romanaţeni Popa Stoica şi Popa Şapcă.
Preşedintele comitetului era viitorul
mitropolit al Olteniei Nifon Criveanu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
Despre moşiile Frăsinet şi Vlădila Marin Petran-Vlădila
Pământul rodnic, vegetaţia, bogăţia şi varietatea vânatului, existenţa unui curs de
apă cu lacuri bogate în peşte, au constituit bogăţii naturale, şi au fost condiţii care au
favorizat apariţia din timpuri îndepărtate a unei vieţi înfloritoare, pentru cultivatori şi
crescători de animale. După ocupaţia romană, sec. II (106), d.H., alături de coloniştii
romani, locuitorii noştrii, daci, au continuat să trăiască pe vechea lor aşezare a satului,
situat între calea ferată şi DN 54. Aici au fost descoperite urme de aşezări umane,
aparţinând perioadei paleolitice. Cele două Villa rustica, construcţii cu caracter specific,
erau ale unor mari proprietari de pământuri, ridicate pe latifundiile lor. O villa rustica se
afla în apropriere de drumul roman (în spatele cabinei C.F.R.), şi alta lângă fostul C.A.P..
Moşiile Vlădila şi Frăsinet, (denumiri date de la prima atestare documentară) erau diferite
ca întindere. Moşia Vlădila, se învecina cu hotarele: Devesel, Redea, Rotunda şi Studina
iar moşia Frăsinet îşi avea hotarele de la Stoeneşti, Gostavătu, Slăveni, Băbiciu, Scărişoara
şi până la piatra de hotar a Studiniţei. Documentele mai menţionează un anume boier din
Brâncoveni pe nume Harvat cu pământ pe moşia Vlădila, înaintea lui boier Vlădilă.
Pe lângă localnici, de la atestarea documentară şi până la reforma lui Cuza, au avut
pământ pe cele două moşii Mănăstirile Cozia şi Govora. Documentele vremii, amintesc
pentru prima dată de moşia Frăsinet, danie a domnitorului Vintilă Vodă din Slatina,
Episcopiei Râmnic. În timpul domniei lui Mihnea Turcitul, mai mulţi boieri printre care şi
boierii Buzeşti, se plângeau domnului că Radu fiul lui Aldea din Vlădila stăpâneşte fără
drept satul Vlădila cu moşia sa. Actele de cancelarie ale M-rii Cozia menţionează moşiile
Frăsinet şi Vlădila pentru secolele XVI, XVII, XVIII şi până la reforma lui Cuza. Alte
informaţii despre cele două moşii spun: ,,şi iar a cumpărat domnia mea moşie lângă
hotarul lui Vlădilă” ,-a domnitorului Radu Paisie (1535-1545), alta, dania vornicului
Danciu din Brâncoveni (tatăl lui Matei Basarab) pentru Alexie din Vlădila, ,,lac, branişte,
pădure... şi din tot hotarul‟‟, pentru servicii cu vărsare de sânge.
La 1598, 23 mai, Mihai Viteazul împroprietăreşte pe acelaşi Alexie din Vlădila
cu pământ din cele două moşii. Însuşi Mihai Viteazul stăpânea 23 de sate din Romanaţi,
între care sunt amintite moşiile
Frăsinetul de Sus, Frăsinetul de Jos
şi Vlădila, ,,de când era ban al
Craiovei‖. În 1615, o fată din flori a
lui Mihai Viteazul cheamă în
judecată pe urmaşii lui Mihai
înaintea domnitorului Alexandru
Iliaş, pentru nişte moşii din
Romanaţi printre care şi Frăsinet,
dăruite în septembrie 1597
,,doamnei Teodorei‟‟, mama
voievodului, rămânând ca după
moartea ei să treacă asupra acelei
fete. Hrisovul fu judecat ca fals de
boierii de pe atunci, moşia rămânând
celeilalte fete a domnitorului pe Hotărnicia moşiei Vlădila din Romanaţi
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
nume Florica, născută din căsătorie şi măritată cu un om mai influent, Preda Floricioiu din
Greci.
În secolul următor (al XVII-lea), sunt menţionaţi în documente cu pământ mai
mult: Filaret Brătăşanu, Coidan, Stanciu, Barbu, Farmac, popa Stoica, Tujne, Stan, Stănilă,
Aldea, Stoian, Dumitru Mâncul. Averile boierilor Brâncoveni, pe lângă sate de
rumâni, sălaşe de ţigani, munţii acoperiţi cu păduri, vii, heleştee cu peşte, mori, prisăci,
stupine, târguri, cârciumi pentru desfacerea rachiului şi vinului, turme de oi, cirezi de vaci,
boi, bivoli, herghelii de cai, conace cuprindeau şi moşia Frăsinet.
După moartea lui Constantin Brâncoveanu, Oltenia este ocupată de habsburgi. O
parte din averea lui Brâncoveanu a fost luată în mod abuziv în stăpânire de către o seamă
de imperiali care şi-au făcut din aceasta venituri frumoase cât timp au rămas în Oltenia.
Pământul îl cultivau cu: orz, grâu, ovăs, mei, secară, dughie, linte, in, cânepă. În prima
jumătate a sec. al-XVIII-lea, pentru ţăranii dependenţi numiţi ,,rumâni‖, zilele de clacă
erau de 3 zile, în următorii ani au crescut la 6 zile pe an, ajungând la 1744 la 12 zile an.
Clăcaşul care avea oi, trebuia să dea brânză sau bani boierului după învoială. De la 25
martie (Blagoveştenie) şi până la 23 apr. (Sf. Gheorghe), perioadă în care păşteau oile
dădea câte un miel şi un taler. Tot în secolul XVIII, din neamul Jienilor, Radu Jianu-
străbunicul haiducului Iancu Jianu, a cumpărat pământ pe moşia Vlădila între anii 1710-
1716. Achiziţii de pământ în hotarul moşiei Vlădila sunt făcute şi de Hagi Voicu Jianu-
frate cu străbunicul haiducului, o treime din hotarul moşiei Vlădila, care aparţinuseră lui
Filaret Brătăşanu şi verilor săi, ne spune un zapis din 1757.
Iancu Jianu-cel bătrân, frate cu Amza-bunicul haiducului, printr-o dispută pentru
moştenirea averii părinteşti, îi revine moşia Vlădila şi Redea cu 14 suflete de ţigani, în
ianuarie 1764. Într-o altă dispută, Gheorghe Jianu, văr cu Grigore Jianu-bunicul
haiducului, înaintează o plângere către domnitorul Mihai Şuţu, în 1792, că averea
moştenită de vărul său Grigore, ,,nu să potriveşte‟‟ cu moşia Redea şi Vlădila. După mai
multe judecăţi, la 6 octombrie 1793, între cei doi veri se încheie o înţelegere. Pentru
moşiile stăpânite pe nedrept timp de 15 ani, Grigore îi datora vărului său Gheorghe, suma
de 800 taleri şi moşiile Vlădila şi Grădinile.
Articolele Regulamentului Organic, reglementau noul regim agrar care avantaja
boierimea şi i-a împărţit pe clăcaşi în 3 categorii. La 29 octombrie 1831, iau în arendă
moşia Vlădila, Constantin Varlam şi Alexandru polcovnicul din Caracal. Perioada domniei
lui Cuza, a adus reforme în toate domeniile. Odată cu acestea, moşiile Mănăstirilor Cozia
şi Govora au trecut în proprietatea statului. Împroprietărirea clăcaşilor din Vlădila s-a făcut
pe fosta moşie a M-rii Cozia pe categorii : cu 4 boi, cu 2 boi, cu braţele adică fruntaşi,
mijlocaşi şi pălmaşi.
Ţăranii fruntaşi cu 4 vite de muncă au fost împroprietăriţi : Anghel Stan, Rusan
Ghena, Petcu Anghel, Paţa Ghena, Mihai Sfetan, Marin Ceocea, Pârvan Vârban, Marin
Bursucu, Barbu Dobre, Ilie Nenu, Pene Pârvan, Gh. Mândreanu, Ştefan Doncu etc. Prin
Legea Rurală din 1864 au fost împroprietăriţi 31 fruntaşi, 67 mijlocaşi şi 54 de pălmaşi.
Conacul M-rii Govora a fost situat între cele două păduri iar conacul M-rii Cozia a fost în
vatra satului Sârbi.
Referitor la delimitarea făcută de ,, inginerii hotarnici‘‘ Ştefan Dumitrescu şi Nică
Barbu Locusteanu, la 20 ianuarie 1866 în prezenţa delegatului Comunal, locuitorii satului
au fost nemulţumiţi că li s-a dat mai puţin cu 182 pogoane.
În secolul XIX, apar alţi proprietari şi arendaşi ai moşiilor Frăsinet şi Vlădila. Prin
adresa nr. 6705/1863, 26 august, Ştefan Jianu-nepot de frate haiducului, cere Districtului
Romanaţi, delimitarea moşiei Pârliţi numită şi Vlădila. Dealtfel Ştefan Jianu (n.1806), este
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
amintit în numeroase acte de cumpărare-vânzare începând din 1846 şi până la data morţii
1875. Cea mai însemnată proprietară din secolul al-XIX-lea, pe moşiile comunei Vlădila, a
fost Eufrosina (Frosa) Cârjeu, care a deţinut suprafeţe mari de pământ moştenite de la tatăl
său. Din 1860, moşia stăpânită de fiica lui Hagi Ştefu, trece în proprietatea Eufrosinei,
numărând 839 de pogoane. Doamna Cârjeu dă dotă la 1874, ficei sale Elena de 21 ani,
căsătorită cu Nicolae Abramovici 35 ani, din Craiova, ¼ din moşie şi încă 3500 galbeni.
Ca să plătească dobânda la galbeni, Eufrosina mai dă 160 pogane pământ, ginerelui său.
Un alt proprietar de pământ a foat Costache Apostolescu. Dar problemele vieţii
agrare devenind foarte tensionate, au izbucnit răscoale, în 1888 şi 1907.
Despre arendaşii moşiilor Vlădila, aflăm din documente că au fost: Cernătescu,
Stăncescu, Simionescu, Ţăţulescu şi M.N. Delcescu, D.C.Popescu din Caracal. Arendaşul
Simionescu a locuit în Vlădila apoi la Dobrosloveni. Ţăţulescu a fost căsătorit cu o fată
din neamul Fotescu. M.N. Delcescu, a arendat moşia şi conacul M-rii Cozia de la 1897-
1913, proprietatea statului. Locuind în satul Sârbi, arendaşul pe lângă magazii, pătule,
grajduri, a mai avut cazan de ţuică şi cârciumă.
Reforma agrară din 1921 a nemulţumit ţărănimea, pierzâdu-şi pământul prin
fărâmiţarea prin moştenire, creşterea taxelor şi impozitelor şi scăderea preţurilor cu o
agricultură cu mijloace rudimentare. Primăria comunei Vlădila scoate la licitaţie un număr
de 6 loturi de folosinţă şi terenuri de vatră situate pe raza comunei Traianu, la 15 sept.
1936. Comuna Traianu a avut delimitarea în ianuarie 1893 pe moşia Frăsinet. În ianuarie
1893, a fost denumit –cătunul moşia Frăsinetu comuna Vlădila, 1893-sept. cătunul
Hotărasca comuna Vlădila iar în 1894-cătunul Traian, comuna Vlădila. Pămâtul Şcolii, ce
urma a servi la practica elevilor, era la începutul sec. XX lângă calea ferată. În realitate el
era ,,muncit‖ de primarul de atunci. Învăţătorii au făcut o plângere că ,,de pe venitul
pământului şcolii se putea face o şcoală nouă şi frumoasă‖ (1911).
Anul 1937, 26 februarie, aduce împroprietărirea a 64 de locuitori din cele 164 ha
,,date din moşia Frăsinet‘‘. Proprietarii cu suprafeţe mai mari de pământ au fost : Ion
Rusan, Petrache Rusan, Gheorghe Ozunu, Petrache Ulmamei, Nicolae Popescu,
Haralambie Popescu, Ecaterina Neagu Rusan, colonel Vlădoianu, Sabina Rusan, Alexie
Rusan. Cei mai sus numiţi se vor bucura de ,,agoniseala de-o viaţă‘‘ până la expropriere,
în martie1949, când averea mobilă şi imobilă a fost trecută în proprietatea statului la –
Direcţia Gospodăriilor de Stat.
Popescu Floarea şi Alexie Rusan au fost închişi ,,pentru neachitarea cotelor‖ .
Împreună cu altă categorie de ,,chiaburi‖ consideraţi de regimul comunist, la 15 iunie 1955
au fost deposedaţi de pământ: Bădescu Dumitru, Constantin Tudor, Dobre Gh. Ion,
Cristescu N. Vasile, Marin I.D. Marin, Mincu N. Ion, Nine T. Gh., Olteanu I. Maria,
Georgescu Ştefan, Rădulescu Gh., Sfetan St. Ion, Tudor P. Petre, Tudor P. Andrei,
Ulmamei Tudor, Ulmamei Petre, Venea Vasile, Ozunu Gh., Toma Răducanu.
Ţăranii au fost afectaţi, pierzându-şi pământul, au fost nevoiţi să ia drumul
oraşului angajându-se în fabrici, uzine, şantiere etc.
După 1989, ţăranilor noştri li s-a restituit proprietatea pământului cofiscat prin
colectivizare. În lipsa inventarului agricol, a îngrăşămintelor, a sistemului de irigaţii, mulţi
dintre săteni au fost nevoiţi să-şi vândă pământul pe nimic.
Mai nou, de la 1 ianuarie 2014, conform Tratatului de Aderare la Uniunea
Europeană, străinii au dreptul să cumpere pământ în ţara noastră.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
Erori care schimbă istoria
Ilie Dumitru
Se poate întâmpla ca, de-a lungul secolelor, un sat menţionat în documente să
dispară din documente din diferite cauze.
Am întâlnit şi situaţii când un sat să
fie considerat dispărut, dar vatra sa să
continue a exista sub o altă denumire,
apărută dintr-o eroare. Acesta este cazul
satului Şerbăneşti care era aşezat la nord de
oraşul Slatina, vecin de moşie cu satul
Cireaşovu.
Dar care să fie satul actual,
continuator al satului de moşteni numit în
documente vechi Şerbăneşti: Proaspeţi,
Linia din Vale sau Pietrişu?! Proaspeţi este
sat nou apărut după 1864, format din
împroprietăriţi pe moşia mânăstirească de la
Cireaşovu; de fapt, ei s-au strămutat de
acolo, sunt, la origine, cireşoveni, aşezaţi în
lunca Oltului. Rămâneau celelalte două sate:
Linia din Vale şi Pietrişu, ca posibile
continuatoare ale Şerbăneştiului.
Satul Şerbăneşti este menţionat în documentul din 23 iulie 1512/1513, când se
face hotărnicia moşiei Cireaşovu. După obicei, la hotărnicie sunt prezenţi reprezentanţi ai
localităţilor învecinate : ,,Şi la satul Cireaşovu Călugăreni şi Măricini au ales pe aceştia:
Jupân Cazan din Cireaşovu de Sus, Jupân Boica din Şerbăneşti şi din Slatina, Jupân
Ciocârlie... Radu fiul lui Fete din Şerbăneşti.... Şi am aflat hotarul Cireaşovului pe vechiul
hotar începand de la hotarul Şerbăneştilor trece Oltul la capul Ostrovului...trece pârâul şi
cade în baltă şi desparte hotarul cu Căneştii şi desparte hotarul cu Drenoviţa.... şi
desparte hotarul Străhareţiului şi cade în Pârâul Femeii. „‘¹
Satul Căneşti, menţionat în
document, poartă astaăzi numele de Arceşti,
iar Drenoviţa este Dranovăţul actual.
Am fost profesor la Şcoala Proaspeţi
timp de şase ani, începând cu întâi
septembrie 1964. Cunosc bine locurile.
Toamna culegeam cu elevii porumbul
ceapeului în lunca Oltului şi elevii mei îmi
arătau Ostrovul. Astăzi Ostrovul este
acoperit de apele lacului de acumulare.
Singura urmă a acelui hotar din
1512, care a mai rămas, este uliţa din faţa
Şcolii Proaspeţi care se îndreaptă către Olt.
Numele de persoană ,,Fete" era
purtat de familii din satul Pietrişu. Dumitru
(Mitică) Feteleanu a fost mulţi ani director al
Ştampila satului Cireaşov din plasa
Mijlocului, judeţul Olt, la 1861
Ştampila satului Dranoveţi din plasa
Oltul de Sus, judeţul Romanaţi, la 1861
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
Şcolii Dobrotinetu. Acest nume s-a transmis din generaţie în generaţie până azi.
Eu cred că Pietrişu şi Linia din Vale sunt satele care au continuat Vatra
Şerbăneştilor, sat la fel de vechi ca vecinii săi, Cireaşovu şi Dobrotinetu, sate atestate
documentar de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea.
Am fost interesat să aflu dacă satul Şerbăneşti a mai fost menţionat în documente
mai târzii :
În documentul din ianuarie-aprilie 1619, domnitorul Gavril Moghilă întăreşte
Dobrei, să-i fie ocină în Cireaşovu din Deal. ,,...Şi s-au întâmplat martori la aceste ocine
mulţi megieşi, anume : Dobra şi Mitrea din Bârca şi Manea din Şerbăneşti şi Giulea din
Zorleşti încă şi alţi mulţi megieşi care nu s-au scris aici. "
Acest sat apare menţionat în hotărnicia moşiei schitului Strehareţu din anul 1779
august 28 : ,,...care Păr este lângă drumul ce trece de la Slatina spre Şerbăneşti şi suie
Gorgonelile...‘‘²
În Catagrafia Eparhiei Argeş pe anul 1824, satul Şerbăneşti este menţionat ca
având biserica de zid construită de către Constantin Hiottu, proprietar de moşii în zona
Curtişoara-Linia din Vale. Soţia lui C. Hiottu era descendentă a lui Theodosie Rudeanu,
dregător al lui Mihai Viteazul.³
În Catagrafia Protopopiatului Mijlocul pe anul 1845 [4], biserica lui C. Hiottu din
Linia din Vale este menţionată ca aparţinând satului Dobrotinetu. În acest document se
săvârşeşte eroarea care a făcut să dispară din documente satul Şerbăneşti. Dobrotinetu
avea Biserica Domnească, construită în vremea lui Matei Basarab; ea dăinuie şi astăzi.
În documentele administrative din 1865, satul Şerbăneşti nu mai este menţionat.
Nu mai este menţionat nici în documentele organizării administrative din 1896; apare
menţionată comuna Dobrotinetu, compusa din satele: Cătunul de Sus, Pietrişu, Linia din
Vale şi Proaspeţi.
O eroare repetată devine adevăr! În documente satul nu mai este! Numai
toponimia spune adevărul: a existat un drum al Şerbăneştilor care pornea din Slatina şi se
îndrepta către satele din nordul Judeţului Olt până la Casa Veche, astăzi Câmpul Mare.
Şerbăneştiul era primul sat prin care trecea acest drum. Astăzi, satul se cheama Linia din
Vale. Sigur satul Şerbăneşti a avut doua linii: ,,linia din vale‘‘, de sub coasta şi ,,linia din
deal‘‘, de pe creastă, care astăzi se cheamă Pitrişu.
Preocupat de toponomia Slatinei,
despre care am scris câte ceva, am aflat că
actuala stradă Tudor Vladimirescu s-a
numit ,,Calea Şerbăneştilor‘‘. Toponimele
de tipul acesta sunt create de mentalul
colectiv; vechimea lor se pierde în negura
timpurilor. Calea Şerbăneştilor a existat
înainte de anul 1512; a existat de când
Slatina s-a conturat ca târg, ca centru
comercial. Pe acest drum, aflueau spre
Slatina satele din stânga Oltului. Este un
drum identitar pentru aceasta zonă.
Paradoxal: a dispărut un sat care n-
a dispărut !
Ar trebui ca istoria unor astfel de
sate să fie recuperată şi evidenţiată cumva.
Aceste sate sunt mărturii ale existenţei
Ştampila satului Milcovu din plasa
Mijlocului, judeţul Olt, la 1861
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
noastre în acest spaţiu.
Primăria Curtişoara ar trebui să
desfăşoare demersurile legale, pentru ca
satul Linia din Vale să se numeasca
Şerbăneşti sau, măcar, uliţa principală a
satului să se numească Şerbăneşti. Nu se
poate ca o istorie de peste cinci sute de ani să
fie ignorată. Dacă o facem, suntem extrem
de risipitori. Ca să nu spun altfel.
Ar merita să se facă o cercetare a
istoriei satelor aşezate pe coama malului
înalt al Oltului: Dobrotinetu-Şerbăneşti-
Cireaşovu-Clocociovu-Milcovu, satul lui
Milcu, atestat şi în documentul din
septembrie 1459, care este actul de naştere al
Bucureştiului. Toponimul Curtişoara indica
faptul că aici s-a aflat o curte domnească sau
boierească, oricum, un centru administrativ.
Este menţionat aici, în secolul al XVI-lea un
,,Corlat grămăticul‘‘. Aceste sate sunt la fel de vechi ca şi Slatina, de care au fost legate
economic şi administrativ.
Aşezarea acestor sate este una strategică; la limita dintre Muntenia şi Oltenia. De
această aşezare strategică, nu s-a folosit armata
noastră în noiembrie 1916, pentru că nu a fost
dotată cu armamentul necesar. Bateria de artilerie
instalată la Dobrotinetu a fost redusă repede la
tăcere, lăsând neacoperit regimentul de infanterie
de la Bacău, care a avut pierderi mari la malul
Oltului. Monumentul ridicat de camarazii lor, în
fata primăriei Curtişoara aminteşte de jertfa lor.
Câţi dintre noi s-au oprit în faţa acestui
Monument în acest centenar ?!
Unii se lamentează neputincioşi, zicând :
‗‘N-avem noi aici istorie ! Ce să cercetăm ?! ‗‘
Dacă ar lega vestigiile paleolitice,
neolitice de vetrele vechi ale satelor noastre, ar
constata că avem istorie. Dar cine să ne-o redea
cum a fost ea ?!
Note :
¹ D.I.R, serie B, Ţara Românească
² Hotărnicia moşiei schitului Strehareţu, 1850, în Memoria Oltului şi
Romanaţilor, anul IV, nr. 10(44), octombrie 2015.
³ I. Ionaşcu- Biserici,chipuri şi documente din Olt, Craiova, 1934.
4. Catagrafia Protopopiatului Mijlocul, pe anul 1845, în Mitropolia
Olteniei, an IX, nr.1-2 pe 1957.
Ştampila satului Curtişoara din plasa
Mijlocului, judeţul Olt, la 1861
Monumentul eroilor din Primul
Război Mondial de la Curtişoara
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
Eroi din Olt şi Romanaţi în lagărul de prizonieri de la Ostfyasszonya – Ungaria
Comandor (r.) Nicola Tudor
Aici a fost construit unul dintre cele mai mari lagăre ale Primului Război
Mondial. Numele acestuia a fost luat de la gara din apropiere. În barăcile sale construite
cu o cheltuială de 8 milioane de coroane
puteau fi internați 50.000 de prizonieri.
În patru ani de război (1915-1918)
aproximativ 150.000 prizonieri, de diverse
naționalități (italieni, ruși, români, sârbi și
ucraineni) au fost internați în lagăr, iar
10.000 dintre ei nu s-au mai întors acasă.
Aceștia au fost înhumați în cimitirul
lagărului.
Până acum nu se cunoaște numărul
total al prizonierilor români care au fost
înhumați în acest lagăr însă Arhivele
Militare au identificat 4.718 militari
români care au murit aici în perioada 1917-1918. Peste 175 de militari din Regimentul 43
Infanterie și 59 Infanterie, din fostele județe Olt și Romanați zac în lcimitirul fostului
lagăr.
Lagărul a fost localizat prima dată în anul 1931. Uniforme, insigne și numere de
identificare au fost descoperite cu prilejul exhumărilor, pe ambele laturi ale drumului
principal. O parte a terenului unde a fost amplasat lagărul este acoperit în prezent cu
pădure, însă cimitirul prizonierilor amintește de drama celor care au murit în captivitate.
TABEL CU OSTAȘII REGIMENTELOR 43 ȘI 59 INFANTERIE MORȚI IN
LAGĂRUL OSTFYASSZONYFA
Nume și prenume Gradul Regi-
ment
Anul
naște-
rii
Localitatea Județul Data
morții
Andrei Ioan Sold. 43 I. 1879 Bărcăneşti Olt 27.11.1917
Andrei Gheorghe Sold. 43 I. 1884 Tătărei Olt 10.02.1917
Amza Nicolae Sold. 59 I. 1874 Pârşcoveni Romanaţi 09.12.1917
Aldea Andrei Sold. 59 I. 1896 Rotunda Romanaţi 22.02.1918
Baciu Constantin Sold. 59 I. 1873 Zvorsca Romanaţi 21.05.1917
Badea Gheorghe Sold. 59 I. 1875 Orlea Romanaţi 04.07.1917
Barbu Ioan Sold. 43 I. 1885 Beciu Olt 01.07.1917
Barbu Nicolae Sold. 59 I. 1872 Obârşia Romanaţi 07.08.1917
Băluţă Marin Sold. 59 I. 1885 Greci Romanaţi 10.03.1917
Bazavan Tudor Sold. 43 I. 1881 Dăneasa Olt 18.01.1917
Bărlan Marin Sold. 59 I. 1886 Rusăneşti Romanaţi 27.03.1917
Becea Marin Sold. 59 I. 1877 Vlădila Romanaţi 07.07.1917
Buraliu Ioan Sold. 43 I. 1886 Dejeşti Olt 29.04.1917
Burnez Luca Sold. 59 I. 1875 Islaz Romanaţi 04.07.1917
Berbece Stancu Sold. 43 I. 1884 Bălăneşti Olt 01.08.1917
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
Boboc Ştefan Sold. 43 I. 1893 Drăgăneşti Olt 01.03.1917
Bocai Dumitru Sold. 59 I. 1877 Rusăneşti Romanaţi 22.02.1917
Boja Marin Sold. 59 I. 1884 Islaz Romanaţi 20.05.1917
Boldea Radu Sold. 43 I. 1880 Slatina Olt 31.07.1917
Beu Ioan Sold. 43 I. 1878 Făgeţelu Olt 24.03.1917
Boicea Tudor Sold. 59 I. 1871 Blaju Romanaţi 11.12.1917
Belea Spiridon Sold. 59 I. 1888 Moruneşti Romanaţi 14.02.1914
Bordea Dumitru Sold. 59 I. 1883 Dobrunu Romanaţi 21.09.1917
Boştinaru Gheorghe Sold. 43 I. 1883 Sâmbureşti Olt 31.01.1918
Brăiculescu Nicolae Sold. 59 I. 1873 Apele Vii Romanaţi 01.10.1917
Bulete Ştefan Sold. 59 I. 1883 Grojdibodu Romanaţi 19.04.1917
Broşteanu Gheorghe Sold. 59 I. 1873 Dăbuleni Romanaţi 08.04.1917
Botac Istvac Sold. 43 I. 1893 Drăgoeşti Olt 01.03.1917
Baraliu Ioan Sold. 43 I. 1886 Dejeşti Olt 29.04.1917
Camen Tudor Sold. 43 I. 1885 Strejeşti Romanaţi 26.02.1917
Caltea Anton Sold. 59 I. 1883 Gura Padinii Romanaţi 10.03.1917
Caina Ioan Sold. 59 I. 1874 Islaz Romanaţi 24.03.1917
Cărămidă Ioan Sold. 59 I. 1886 Drăghiceni Romanaţi 12.05.1917
Cazacu Gheorghe Sold. 59 I. 1875 Celeiu Romanaţi 14.04.1917
Cazacu Gheorghe Sold. 59 I. 1875 Celeiu Romanaţi 14.04.1917
Chelu Pantelie Sold. 59 I. 1882 Moldoveni Romanaţi 08.09.1917
Cocană Vasile Sold. 59 I. 1872 Rusăneşti Romanaţi 15.09.1917
Ciovină Ioan Sold. 59 I. 1883 Cilieni Romanaţi 12.04.1917
Ciopacă Dumitru Sold. 43 I. 1880 Beciu Olt 28.11.1917
Colac Vasile Sold. 59 I. 1873 Vădăstriţa Romanaţi 30.04.1917
Cojocaru Marin Sold. 43 I. 1877 Drăgoeşti Olt 16.06.1917
Cunea Andrei Sold. 59 I. 1885 Corabia Romanaţi 03.04.1917
Coteliu Iancu Sold. 59 I. 1874 Giuvărăşti Romanaţi 09.11.1917
Creţu Dumitru Sold. 43 I. 1881 Piatra-Olt Romanaţi 10.09.1917
Constantin Dumitru Sold. 59 I. 1887 Siliştioara Romanaţi 23.02.1017
Cioacă Florea Sold. 43 I. 1881 Drăgoeşti Olt 10.02.1917
Cioacă Gheorghe Sold. 59 I. 1886 Brastavăţ Romanaţi 14.01.1917
Ciobanu Dumitru Sold. 43 I. 1881 Coteana Olt 09.02.1917
Căpraru Ioan Sold. 59 I. 1883 Corabia Romanaţi 22.08.1917
Ciurea Mihai Sold. 59 I. 1875 Rusăneşti Romanaţi 19.04.1918
Constantinescu
Smarandache Sold. 59 I. 1874 Pârşcoveni Romanaţi 18.04.1918
Duţă Ioan Sold. 59 I. 1874 Grădinile Romanaţi 05.03.1917
Drăguceanu Marin Sold. 59 I. 1872 Drăgoieşti Romanaţi 03.10.1917
Dobre Minea Sold. 59 I. 1884 Grojdibod Romanaţi 02.11.1917
Dincă Petre Sold. 43 I. 1884 Văleni Olt 14.02.1917
Dincă Ioan Sold. 59 I. 1872 Fălcoi Romanaţi 12.10.1917
Diaconu Dan Sold. 59 I. 1874 Ianca Romanaţi 28.03.1917
Dinu Dumitru Sold. 59 I. 1873 Apele Vii Romanaţi 19.02.1918
Enache Dumitru Sold. 59 I. 1883 Buciniş Romanaţi 12.04.1917
Ene Marin Sold. 59 I. 1874 Redea Romanaţi 13.10.1917
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
Epuraru Alexandru Sold. 59 I. 1886 Ianca Romanaţi 29.03.1917
Farmazon Dumitru Sold. 59 I. 1872 Popânzăleşti Romanaţi 30.01.1917
Filip Constantin Sold. 59 I. 1884 Corabia Romanaţi 27.10.1917
Floriţă Nicolae Sold. 59 I. 1874 Tia-Mare Romanaţi 23.03.1917
Floriţă Ioan Sold. 59 I. 1885 Islaz Romanaţi 10.02.1918
Florea Marin Sold. 59 I. 1879 Ghizdăveşti Romanaţi 19.11.1917
Geantă Ioan Sold. 59 I. 1873 Ianca Romanaţi 19.03.1917
Gheorghiţă Ilie Sold. 59 I. 1880 Giuvărăşti Romanaţi 20.06.1917
Grecu Toma Sold. 59 I. 1884 Gura Padinii Romanaţi 13.06.1917
Grigore Constantin Sold 66 I. 1873 Bârza Romanaţi 08.02.1917
Grojdibodeanu Ioan Sold. 59 I. 1875 Izbiceni Romanaţi 21.12.1917
Gruia Enache Sold. 59 I. 1881 Vădăstriţa Romanaţi 09.07.1917
Istrate Ioan Sold. 59 I. 1894 Scărişoara Romanaţi 10.04.1917
Ivan Matei Sold. 43 I. 1886 Seaca Olt 18.02.1917
Ion Vasile Sold. 43 I. 1884 Oporelu Olt 09.02.1917
Iancu Nicolae Sold. 59 I. 1874 Deveselu Romanaţi 24.05.1917
Ion Gheorghe Sold. 59 I. 1874 Popânzăleşti Romanaţi 26.05.1917
Ion Mihai Sold. 59 I. 1892 Beciu Olt 12.03.1917
Istrate Ioan Sold. 59 I. 1889 Scărişoara Romanaţi 10.04.1917
Jianu Marin Sold. 59 I. 1873 Isbiceni Romanaţi 18.04.1917
Jianu Pascu Sold. 59 I. 1880 Cilieni Romanaţi 08.06.1917
Jianu Stancu Sold. 59 I. 1875 Vădăstriţa Romanaţi 02.04.1917
Joiţa Dumitru Sold. 59 I. 1874 Viişoara Romanaţi 15.02.1918
Lascu Dumitru Sold. 59 I. 1885 Corabia Romanaţi 23.06.1917
Lazăr Lazăr Sold. 59 I. 1885 Stoeneşti Romanaţi 29.10.1917
Leonescu Dumitru Sold. 43 I. 1882 Doneşti Olt 26.03.1917
Lungeanu Nicolae Sold. 59 I. 1880 Dobrosloveni Romanaţi 31.02.1917
Lungoci Ilie Sold. 59 I. 1884 Cioroiu Romanaţi 07.11.1917
Lascu Dumitru Sold. 59 I. ? Corabia Romanaţi 23.06.1917
Lupan Profir Sold. 59 I. ? Vişina Romanaţi 16.04.1917
Manafu Dumitru Sold. 59 I. 1875 Dăbuleni Romanaţi 02.11.1917
Manea Ioan Sold. 59 I. 1875 Jieni Romanaţi 02.10.1917
Marcu Tănase Sold. 59 I. 1887 Dăbuleni Romanaţi 26.02.1917
Mateescu Marin Sold. 59 I. 1881 Caracal Romanaţi 23.10.1917
Matei Ioan Sold. 59 I. 1883 Zvorsca Romanaţi 12.03.1917
Marinescu Dumitru Sold. 59 I. 1887 Caracal Romanaţi 29.04.1918
Miertoiu Velea Sold 59 I. 1884 Islaz Romanaţi 13.02.1917
Mihai Marin Sold. 59 I. 1874 Cezieni Romanaţi 21.02.1917
Mogoş Sandu Sold. 59 I. 1874 Giuvărăşti Romanaţi 24.04.1917
Mototol Ioan Sold. 59 I. 1874 Caracal Romanaţi 24.11.1917
Năpârcă Mihaiu Sold. 59 I. 1884 Scărişoara Romanaţi 15.03.1917
Năvală Dumitru Sold. 59 I. 1873 Osica de Jos Romanaţi 18.03.1918
Neacşu C-tin Sold. 43 I. 1881 Şerbăneşti Olt 11.07.1917
Neacşu Stan Sold. 59 I. 1882 Isbiceni Romanaţi 31.08.1917
Neagoe Barbu Sold. 43 I. 1881 Gura Boului Olt 30.03.1917
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
Neagu Dumitru Sold. 59 I. 1878 Osica de Jos Romanaţi 25.06.1917
Negrilă Bucur Sold. 59 I. 1886 Cilieni Romanaţi 18.02.1918
Negroi Marin Sold. 59 I. 1883 Jieni Romanaţi 09.03.1918
Nicola Marin Sold. 59 I. 1878 Deveselu Romanaţi 13.09.1917
Nicula Pavel Sold. 59 I. 1881 Frăsinet Romanaţi 24.12.1917
Nistor Ilie Sold. 59 I. 1888 Fărcaşu Romanaţi 20.03.1917
Niţă Marin Sold. 59 I. 1883 Mărgăriteşti Romanaţi 12.08.1917
Nuţă Ioan Sold. 59 I. 1876 Băbiciu Romanaţi 10.06.1917
Nicolae Grigore Sold. 43 I. ? Bălăneşti Olt 17.04.1918
Oaie Dumitru Sold. 59 I. 1873 Corabia Romanaţi 23.06.1917
Odagiu Marin Sold. 59 I. 1887 Scărişoara Romanaţi 23.07.1917
Opriş Ioan Sold. 59 I. 1886 Isbiceni Romanaţi 05.04.1917
Otea Dinu Sold. 59 I. 1874 Ianca Romanaţi 15.06.1917
Paraschiv Cristea Sold. 59 I. 1877 Dobrun Romanaţi 06.05.1917
Parodel Florea Sold. 59 I. 1885 Siliştioara Romanaţi 29.03.1917
Paţa Ioan Sold. 59 I. 1893 Vlădila Romanaţi 04.04.1917
Păun Toma Sold. 59 I. 1881 Islaz Romanaţi 14.09.1917
Pavel Stan Sold. 59 I. 1874 Slătioara Olt 18.09.1917
Percu Constantin Sold. 59 I. 1875 Dăbuleni Romanaţi 18.02.1917
Preoteasa Stan Sold. 59 I. 1879 Rusăneşti Romanaţi 11.03.1917
Preduţ Vasile Sold. 59 I. 1872 Popânzăleşti Romanaţi 23.12.1917
Preduţ Nicolae Sold. 59 I. 1884 Rusăneşti Romanaţi 27.05.1917
Predulea Ilie Sold. 43 I. 1885 Deleni Olt 28.02.1917
Preda Grigore Sold. 43 I. 1881 Ciumăgeşti Olt 01.10.1917
Preduleasa Ilie Sold. 59 I. ? Deleni Olt 26.02.1917
Radu Ilie Sold. 59 I. 1879 Drăghiceni Romanaţi 21.12.1917
Răducan Ilie Sold. 59 I. 1875 Obârşia Romanaţi 08.04.1917
Raicea Ştefan Sold. 59 I. 1886 Osica de Jos Romanaţi 12.02.1917
Risipitu D-tru Sold. 59 I. 1875 Obârşia Romanaţi 05.04.1917
Robu Ioan Sold. 59 I. 1887 Slăveni Romanaţi 05.05.1917
Stroe Constantin Sold. 59 I. 1885 Marotinu Romanaţi 22.02.1918
Stanciu Ioan Sold. 59 I. 1880 Cacaleţi Romanaţi 26.03.1917
Ştefan Nicolae Sold. 59 I. 1874 Redea Romanaţi 10.05.1917
Stoica Dumitru Sold. 43 I. 1881 Mirceşti Olt 24.09.1917
Sofronie Ilie Sold. 59 I. 1887 Hotărani Romanaţi 13.01.1917
Soloiu Andrei Sold. 59 I. 1896 Rusăneşti Romanaţi 29.12.1917
Soare Stan Sold. 59 I. 1883 Vădăstriţa Romanaţi 25.12.1916
Şalău Ioan Sold. 59 I. 1875 Dăbuleni Romanaţi 17.08.1917
Sârbu Nicolae Sold. 43 I. 1896 Casa Veche Olt 28.08.1917
Sârbu Gheorghe Sold. 59 I. 1883 Apele Vii Romanaţi 27.02.1917
Şerpe Constantin Sold. 43 I. 1883 Crâmpoaia Olt 10.03.1917
Şerban Ioan Sold. 43 I. 1882 Drăgăneşti Olt 04.01.1917
Scarlat Petre Sold. 43 I. 1881 Potcoava Olt 17.02.1917
Stan Marin Sold. 59 I. ? Gostavăţu Romanaţi 11.04.1918
Stan Pavel Sold. 59 I. ? Siliştioara Romanaţi 18.09.1917
Stoica Constantin Sold. 59 I. ? Marotinu Romanaţi 25.01.1917
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
Tufeanu Cosma Sold. 59 I. 1874 Moldoveni Romanaţi 05.06.1917
Turbatu Nicolae Sold. 59 I. 1873 Rotunda Romanaţi 30.05.1917
Turică Stancu Sold. 59 I. 1872 Pârşcoveni Romanaţi 18.10.1917
Trăistaru Ioan Sold. 43 I. 1880 Comani Olt 07.03.1917
Teodorescu
Alexandru
Sold. 43 I. 1877 Bărcăneşti Olt 24.09.1917
Tatu Dumitru Sold. 59 I. 1881 Osica Mare Romanaţi 29.09.1917
Ţăcălău Marin Sold. 59 I. 1877 Gârcov Romanaţi 18.05.1917
Tiţa Ioan Sold. 59 I. 1874 Pârşcoveni Romanaţi 01.04.1917
Ţintiu Lache Sold. 59 I. 1886 Slăveni Romanaţi 15.03.1917
Tianu Florea Sold. 59 I. 1875 Islaz Romanaţi 09.03-1917
Toca Vasile Sold. 59 I. 1875 Tia Mare Romanaţi 02.02.1917
Tudor Nicolae Sold. 43 I. 1881 Isvoru Olt 12.02.1917
Tudor Lia Sold. 59 I. 1885 Pârlogeni Romanaţi 21.05.1917
Ţărculescu Dumitru Sold. 59 I. ? Osica Romanaţi 05.04.1918
Vasile Radu Sold. 59 I. 1872 Osica de Jos Romanaţi 29.06.1917
Vălea Stan Sold. 59 I. 1881 Corabia Romanaţi 08.05.1917
Văduva Marin Sold. 43 I. 1885 Şerbăneşti Olt 01.05.1917
Văduva Ioan Sold 59 I. 1874 Roşieni Romanaţi 18.10.1917
Veselin Iordan Sold. 59 I. 1872 Islaz Romanaţi 07.08.1917
Veselin Tudor Sold. 59 I. 1885 Tia Mare Romanaţi 14.02.1917
Vată Radu Sold. 59 I. 1881 Gârcov Romanaţi 13.09.1917
Voicu Tudor Sold. 59 I. 1872 Caracal Romanaţi 08.01.1918
Voinea Chesarie Sold. 59 I. 1874 Moldoveni Romanaţi 13.06.1917
Vlăduţ Nicolae Sold. 59 I. 1874 Dobrun Romanaţi 24.04.1917
Vladu Dumitru Sold. 59 I. 1879 Cilieni Romanaţi 07.02.1917
Wartol Florea Sold. 59 I. 1880 Ivăneşti Romanaţi 10.05.1917
Weis Iancu Sold. 59 I. 1883 Caracal Romanaţi 09.04.1917
Vişan Stan Sold. 43 I. 1876 Urzica Romanaţi 26.05.1917
Vârlea Ştefan Sold. 59 I. ? Corabia Romanaţi 08.05.1917
Zamă Ioan Sold. 59 I. 1872 Dăbuleni Romanaţi 22.01.1917
Zamfir Dumitru Sold. 59 I. 1881 Celaru Romanaţi 05.04.1917
Legăturile lui Take Ionescu cu judeţul Romanaţi
Ion Tîlvănoiu, Ioan Smedescu
Am mai scris în revista noastră despre legăturile marelui om politic conservator-
democrat cu oraşul Caracal şi judeţul Romanaţi (vezi Memoria Oltului şi Romanaţilor nr.
1/2012, 24/2014, 77/2018). Recent, cercetătorul slătinean Ioan Smedescu ne-a semnalat
articolul de mai jos apărut în revista Gazeta ilustrată, An. II, nr. 28/ 22 iunie 1913, p. 5-6.
Articolul este însoţit de 3 fotografii deosebit de interesante, pe care le reproducem cu
explicaţiile originale, în una dintre ele apărând şi Take Ionescu în mijlocul simpatizanţilor
săi din Romanaţi.
Textul se reproduce în grafia originală şi el completează fericit materialul apărut în
numărul 77 al revistei noastre.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
VIGUROASA MANIFESTAŢIE A VITALITĂŢII UNUI PARTID. BANCHETUL
CONSERVATORILOR-DEMOCRAŢI DIN ROMANAŢI
La dreptul vorbind n'a fost o manifestaţie numai a romanaţenilor, ci a
conservatorilor-democraţi din întreaga Oltenie, banchetul de 800 tacâmuri dat la Caracal
în onoarea d-lui Take Ionescu. Căci, toate celelalte patru judeţe ale ţării de dincolo de Olt
au fost reprezentate prin fruntaşii lor autorizaţi ca d-nii Nicu Economu. N. P. Guran, Toma
Cămărăşescu etc. Sărbătoarea însă a avut culoarea locală a Romanaţului, atât prin iniţia-
tiva şefului local, d. Pavel Brătăşanu, cât şi prin imensa majoritate a comesenilor cari au
făcut d-lui Take Ionescu o primire de un entuziasm cum rareori s'a pomenit.
Şeful partidului conservator-democrat a venit însoţit de mai mulţi amici printre
cari d-nii Bădăreu, ministrul lucrărilor publice, N. Titulescu, Barbu Păltineanu etc. Dela
Peatra-Olt până la Caracal drumul a fost literalmente triumfal: pe tot parcursul, trenul a
fost salutat, în diversele staţiuni, cu urale nesfârşite de sute de cetăţeni ieşiţi întru
întâmpinarea ilustrului bărbat de Stat care, într'unul din momentele cele mai critice din
existenţa Statului românesc, şi-a pus în
serviciul ţării mintea lui luminată,
energia-i de oţel, caldu-i patriotism.
Banchetul dela Caracal, prin pro-
porţiile pe cari le-a luat şi prin cuvân-
tările rostite, n'a însemnat numai slăvirea
celei mai strălucite personalităţi a
României contemporane, dar şi
glorificarea unei idei, incarnată de
această covârşitoare individualitate:
isbânda democraţiei în cea mai cinstită şi
nobilă accepţiune a cuvântului, triumful
democraţiei, adică al inteligenţei şi
meritului în serviciul maselor populare,
nu al demagogiei care, în fond, nu
ţinteşte decât la scopuri personale,
egoiste.
Noţiunea de democraţie a fost
admirabil definită de d. Pavel Brătăşanu
care a zis, în toastul închinat Suveranului, mai întâiu, d-lui Take Ionescu, apoi: democraţia
este sprijinul, temelia pe care reazămă dinastia, ţara, neamul. Şi, cu emoţiunea prietenului
de un devotament încercat în curs de decenii întregi, şeful conservatorilor-democraţi din
Romanaţi a prezintat, în ovaţiunile tuturor, pe d. Take Ionescu ca simbol al democraţiei
române. Cu mândrie a evocat d. Brătăşanu momentul de acum 16 ani când, pentru întâia
oară, alegătorii romanaţeni au trimis în Cameră pe şeful partidului conservator-democrat,
pecetluind atunci legătura indisolubilă dintre ei şi marele fiu al ţării, al cărui ideal e să
ridice pe cel de jos la nivelul strălucitei sale inteligenţe.
D. Nicu Economu a pus în relief însuşirile de conducător ale d-lui Take Ionescu.
„Sunt 5 ani de când aţi înfăptuit partidul conservator-democrat pe principiile democratice
născute din nevoile ţărei. Nu mai puţin la temelia acestui partid a fost şi va fi pururea
dragostea ce am avut pentru d-v., şef iubit. Cârma acestui partid vi s'a încredinţat d-v. ca
unuia care prin excelenţă întrupaţi principiile conservator-democratice şi dragostea
D. Pavel Brătăşanu, vice preşedinte al
Senatului, şeful conservatorilor democraţi
din Romanaţi şi iniţiatorul marelui banchet
de 800 tacâmuri
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
noastră a tuturor. Aţi fost un bun cârmaciu, căci în conducerea partidului aţi ştiut să
cârmuiţi barca, să înlăturaţi valurile ce aţi întâmpinat şi să faceţi ca partidul conservator-
democrat să fie recunoscut ca partid de guvernământ”.
Şi nici nu încetaseră bine ovaţiunile cari au salutat calda cuvântare a bătrânului
fruntaş din cetatea Banilor, că noui, sgomotoase aplauze şi strigăte de: bravo! răsună
întrerupând superbul discurs pronunţat de un tânăr, d. N. Titulescu, una din marile
speranţe ale partidului conservator-democrat. D-sa a văzut în manifestaţiunea dela Caracal
unul din prilejurile fireşti ale destinelor glorioase cari au dat naştere partidului, l-au
susţinut în toate luptele date şi-1 împing înainte cu acea fatalitate cu care lucrurile trebuie
să se îndeplinească atunci când este scris să se împlinească. „A fost par'că scris în
destinele acestei ţări ca epoca de reîntregire a neamului nostru să înceapă sub un guvern
democrat. Cum se ştie, în istorie nu e decât o perpetuă reîntoarcere; să sperăm că ceeace
am început noi, vom continuă tot noi". D. Titulescu a încheiat superbul său discurs prin
următoarea explicaţiune a tăriei partidului conservator-democrat: oamenii ce-1 alcătuesc
sunt întâiu conservatori-democraţi, apoi conservatori-democraţi din credinţă, din credinţă
neclintită.
D-nii Vasile Oroveanu şi N. P. Guran au exprimat devotamentul conservatorilor-
democraţi din Oltenia către d. Take Ionescu în care văd pe generalul curagios şi destoinic
spre a-i duce din isbândă în isbândă.
D. Al. Bădăreu, ministrul lucrărilor publice, în magistrala-i cuvântare, a adus
întâiu un omagiu public d-lui Pavel Brătăşanu care reprezintă statornicia cea mai fără de
margini în prietenia către Take Ionescu şi în devotamentul către partidul conservator-
democrat; apoi, un omagiu fraţilor Oroveni ,,cari pentru noi însemnează energia şi
curagiul în acţiunea partidului conservator-democrat".
D. Bădăreu a relevat, în urmă, desinteresarea maselor cari urmează pe d. Take
Ionescu, — desinteresarea maselor ţărăneşti, a unei ţărănimi muncitoare care nu numai a
ştiut să se ridice, dar a şi ajuns la cuminţenie, a unei ţărănimi cu simţul ei de solidaritate cu
D-nii Take Ionescu (1) şi Al. Bădăreu (2) in mijlocul comesenilor, după banchetul din
Caracal.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
toate celelalte pături sociale. Şi cel mai strălucit specimen al acestei ţărănimi e ţărănimea
din Oltenia. S'a încercat cu crearea unei legende, după care coheziunea partidului
conservator ar fi datorită speranţei în răsplata materială pe care ar hrăni-o oamenii cari
urmează pe d. Take Ionescu. „Dacă acei cari vorbesc astfel — a strigat d. Bădăreu- ar
cunoaşte zecile de mii de oameni din Oltenia cari trăesc numai în sudoarea frunţei lor de
dimineaţă până seara, şi se închină partidului conservator-democrat şi lui Take Ionescu;
aceşti oameni şi-ar pune cenuşe pe cap, pentru acuzaţiunea nedreaptă ce o aduc lui Take
Ionescu. I-aşi întreba: ţărănimea olteană ce poate să aştepte personal, individual chiar
dela un gigant ca Take Ionescu, pentru stomacul sau interesele sale? D-v. sunteţi cea mai
vie dovadă că respectaţi partidul conservator-democrat, că admiraţi pe d. Take Ionescu,
nu pentru iscusinţa lui în cultivările individuale, îl admiraţi şi-1 respectaţi pentrucă aveţi
convingerea că inteligenţa lui va fi pusă în sprijinul sentimentelor de interes general şi ale
neamului pe care d-v. toţi le aveţi în sufletul d-v."
„Să rămâneţi aceiaşi devotaţi ai lui Take Ionescu şi ai partidului conservator -
democrat cum aţi fost şi în trecut şi vă fac asigurarea solemnă că rezultatele muncii
acestui om politic vor fi mai frumoase decât aşteptările dv.".
Înainte de a luă cuvântul d. Take Ionescu, au vorbit d. Cepăreanu, învăţător în
Romanaţi, părintele protoereu Procopiescu, d-nii Toma Cămărăşescu şi Barbu Păltineanu.
Şeful partidului conservator a amintit mai întâiu trainicile legături sufleteşti ce
există între el şi romanaţeni — bravii alegători romanaţeni cari, cu zece ani în urmă.atunci
când d. Take Ionescu eră prigonit de urgia guvernamentală, au înfruntat teroarea
administrativă şi l-au trimis în Cameră.
A urmat apoi o admirabilă expunere a teoriei partidelor de guvernământ vrednice
de acest nume; nu e destul să exişti, ci trebuie să exişti ca o existenţă folositoare şi trainică.
Şi dovada aceasta a făcut-o partidul conservator-democrat. A făcut-o cu prisos în cele
câteva luni de când se află la cârma ţării: a cruţat României cortegiul de mizerii, ruine şi
doliu al unui răsboiu sângeros; a sporit patrimoniul strămoşesc cu Silistra; a înălţat mult
prestigiul Statului român.
Secretul tăriei acestui partid stă în încrederea reciprocă dintre şef şi soldaţi. „Eu
nici nu pot, nici nu vreau fără d-v., a încheiat d-nul Take Ionescu. D-v. puteţi fără mine,
dar nu vreţi fără mine".
D. Pavel Bratăşanu (X), în mijlocul preoţilor, aşteptând în gară sosirea d-lui Take
Ionescu.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
Profesorul Theodor (Dorel) Georgescu- un dirijor neobosit şi entuziast
Dumitru Nica
Motto: ,,Oamenii se duc, dar operele lor rămân”
L.A. Cauchy-matematician francez.
Astăzi, mulţi consideră demn de ,,pomenire‖ numai pe cei care au lăsat în urma
lor‖ lucrări solide‖, fie gânduri adânci, fie opere mari. Consider că cei care au avut gânduri
mai modeste dar pegătitoare pentru înţelegerea şi înălţarea altora de mai târziu- aşa cum a
fost profesorul meu de muzică şi directorul meu în ultimii ani de liceu, dirijorul de
necontestat Theodor Dorel Georgescu- trebuie să aibă parte de aceeaşi recunoştinţă din
partea noastră. Fără el, fără străduinţa lui şi a
tatălui lui, lumina zorilor n-ar fi apărut mai de
timpuriu, în domeniul muzicii corale, în Slatina
şi, de ce nu, în România, la început de secol
XX. ,,Cei care lucrează cu credinţă într-un
ideal şi cu multă dragoste rămân veşnici, căci
credinţa şi iubirea fac sufletele tinere”.
Profesorul Dorel Georgescu86
s-a
născut la 4 februarie 1902 în oraşul copilăriei
lui Mumuleanu- ,,glas de durere‖- cum l-a
numit Eminescu şi al poetului Ion Minulescu,
aşezat pe ,,Oltu- Mare‖ , cum îi spuneau râului
pandurii, când Tudor Vladimirescu a trecut prin
Slatina. Născut în familia maestrului de muzică
Mihail D. Georgescu, copilul Theodor şi-a
petrecut copilăria „în oraşul natal şi alături de
alţi copii de vârsta sa a străbătut uliţele
prăfuite din cartier şi nu i-au fost străine fuga
de acasă şi scalda în apa Oltului,....” precum
nici ,,dijmuirea cireşelor din cartier‖ (12).
A urmat şcoala primară in anii 1909-
1913 la Şcoala Ionaşcu din Slatina, după care
între anii 1913- 1923, ,,cu întreruperile
pricinuite de anii primului război mondial‖ (12)
a absolvit Liceul ,,Radu Greceanu‖ din
localitate.
„Am avut norocul să mă nasc şi să cresc într- o familie care avea o mare pasiune
pentru muzica corală‖, spunea Maestrul în 1982 la întâlnirea cu mestrul Marin
Constantin.
Poate că mulţi se vor întreba: De ce scrie despre maestrul Theodor Georgescu un
profesor de matematică? Am să răspund simplu. Sunt absolvent al liceului ,,Radu
Greceanu‖ , promoţie 1959. Am fost elevul domnului profesor Dorel Georgescu, l-am
avut director timp de aproape trei ani (când am absolvit era director) , am fost titularul
unei catedre de matematică, până la pensionare - 2006 şi timp de opt ani, (1970- 1978)
86
Vezi şi Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 18, 19, 20/2013
Profesorul Theodor Georgescu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
director adjunct al liceului.O mică
perioadă din activitatea mea, coleg de
cancelarie cu DOMNUL PROFESOR.
Profesorul Th. Georgescu a
terminat cursurile liceului „Radu
Greceanu‖ în 1923, apoi a urmat
studiile la Conservatorul de muzică din
Bucureşti. Beneficiind de ,,o frumoasă
voce” , la Conservator se dovedeşte un
bun student, fapt ce-i dă posibilitatea de
a activa în renumita societate corală
„Carmen‖ condusă de compozitorul
D.G. Kiriac. În timpul studenţiei a avut
ca profesori pe muzicienii Gh. Cucu87
,
Constantin Brăiloiu, George Breazul,
Alfonso Costaldy şi alţii.
Pasionat de timpuriu de muzică
şi înzestrat cu calităţi vocale deosebite,
tânărul Th. Georgescu s-a remarcat prin
contribuţia adusă la reuşita multor
manifestări artistice locale, încă din anii
de liceu. Referindu-se la producţiunile
muzicale ce aveau loc în cadrul
şezătorilor Societăţii Culturale „Titu Maiorescu‖, care exista în rândul elevilor liceului
„Radu Greceanu‖ , prof. Traian Biju- director, consemna: ,,Repertoriul muzical e cel mai
complet şi cel mai bine reprezentat prin N. Diaconescu, cls. a-III-a, vioară,......şi
Georgescu Th., cls. a-VIII-a, voce” (2) . În anul şcolar următor, acelaşi director scria:
,,Între cei ce aduc prinosul lor de muncă extraşcolară sunt: Rădulescu N.,cls. a-VIII-a,
pian,.....şi Georgescu Theodor, voce”.
Activitatea cercului, în cadrul Societaţii elevilor, continuă şi în anii
următorii.Traian Biju referindu-se la activitatea din anul şcolar1926- 1927, scria: ,,Tot
timpul am avut concursul elevilor...... şi aceea particulară [contribuţia] a D-lui
Georgescu, a cărui cultură muzicală şi glasul ales de tenor prim a împrăştiat în atmosfera
plăcută a şezătorilor mari note de arii naţionale”.
Aceste aptitudini ale elevului au dat prilej tatălui său să-l îndrepte spre studii
muzicale. Aşa se face că în perioada 1924-1927 urmează şi absolvă Conservatorul de
muzică din Bucureşti. După absolvire, revine în oraşul natal şi preia de la tatăl său, Mihail
D. Georgescu, licenţiat în drept, ,,având şi o mare pasiune pentru muzica corală‖,
bagheta de dirijor, în fruntea formaţiei corale ,,Ciprian Porumbescu‖, înfiinţată la 11
martie 1912.
La 1 februarie 1932, va ocupa, ca titular, catedra de muzică de la liceul ,,Radu
Greceanu‖, al cărui elev fusese, alăturându-se foştilor săi profesori şi fiind coleg de
cancelarie cu directorul Traian Biju, care l-a încurajat să se afirme în domeniul artei
muzicale, îndeosebi cea corală.
87
În 1914 Gh. Cucu era profesor de muzică la liceul Radu Greceanu din Slatina. Neînţelegerile cu autorităţile din administraţia locală îl vor face să plece la 1 aprilie 1915 (vezi ,,Compozitorul Gheorghe Cucu- 120 de ani de la naştere”, de Gh. Mihai, în Oltpress din 11 aprilie 2002).
Mihail D. Georgescu, tatăl lui Theodor
Georgescu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
Începând din prima
zi de profesorat, desfăşoară
o bogată activitate, pe mai
multe planuri, deoarece
avea chemare pentru
îndeletnicirile de profesor,
dirijor şi compozitor, având
şi o voce minunată. De
aceea am conceput acest
material în doua segmente:
Theodor Georgescu-dirijor
şi compozitor şi Profesorul,
directorul şi OMUL
Theodor Georgescu.
Corul Liceului
Radu Greceanu a cunoscut timp de peste trei decenii valorile stabilităţii, ale maiestriei şi
ale consacrării depline, sub bagheta profesorului de muzică Theodor Georgescu, care a dus
mai departe prestaţia a doua nume de largă recunoaştere în istoria muzicii româneşti: V.
Buică şi inegalabilul compozitor Gh. Cucu (pentru o scurtă perioadă de timp), care au
trecut şi activat în acest liceu. Momentul afirmării corului liceului ,,Radu Greceanu‖ sub
conducerea maestrului Th. Georgescu, îl prilejuieşte o mare Sărbătoare- Semicentenarul
Liceului (mai1934). În cronica dedicată acestui eveniment, prof. Tr. Biju- director, aduce
mulţumiri ,,mult priceputului dirijor, dl. Th. Georgescu, fost elev al liceului nostru” (2) .
Corul şi-a întrerupt activitatea în 1965, când muzica a fost eliminată din programa
învăţământului liceal.
Profesorul Th. Georgescu a fost un devotat al artei muzicale-corale, nu numai în
serviciul liceului ,,Radu Greceanu‖, ci în egală măsură- sau poate mai ales- în slujirea
vieţii cultural-artistice a oraşului Slatina şi a judeţului Olt. Maestrul a dirijat şi corul
,,Liceului Comercial‖ şi corul ,,Şcoalei de Menaj‖, pentru că o sursă ne spune că: ,,...După
desfăşurarea programului s-au înmânat, prin preşedintele de onoare, următoarele premii:
premiul I, corului ,,Liceului Comercial” dirijat de mestrul Dorel Georgescu, premiul II,
corului ,,Şcoalei de Menaj”, dirijat de acelaşi maestru‖ (5).
La 1 aprilie 1928, are loc la Slatina un concert religios dat de corul cântăreţilor
bisericeşti din localitate, ,,concert pregătit şi dirijat de tânărul profesor de muzică
Theodor Georgescu (Dorel)” (4). În perioada 1927-1940, mişcarea corală religioasă a
căpătat un deosebit avânt, ,,muzica religioasă fiind singura formă amplă ce atrăgea un
public tot mai numeros” ( 4) . Este demn de menţionat faptul că, în această perioadă, corul
catedralei era dirijat de profesorul Dorel Georgescu care era în acelaşi timp şi dirijorul
corului ,,Ciprian Porumbescu‖.
Scena corală slătineană s-a aflat, timp de peste 41 de ani, sub puterea baghetei
profesorului Th. Georgescu, cunoscând o neîntreruptă efervescenţă; maestrul Georgescu a
dirijat, în acelaşi timp, ,,cele mai reprezentative formaţii corale ale urbei slătinene:
Corala ,,Ciprian Porumbescu”, Corul bărbătesc ,,Lyra” şi Corul Sindicatului Învăţământ,
fiecare cu reputaţie distinctă în viaţa muzicală a ţarii” (1).
Deoarece personalitatea lui Dorel Georgescu- pasionat de timpuriu pentru muzică
şi înzestrat cu calităţi vocale deosebite- s-a identificat cu dirijarea corului „Ciprian
Porumbescu‖, timp de peste 41 de ani, am să insist mai mult asupra acestei perioade.
Corul ,,Ciprian Porumbescu” şi cei doi dirijori: Mihail D.
Georgescu-tatăl şi Dorel Georgescu-fiul (1934)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
În anul 1927- domnul Dorel Geogescu, proaspăt absolvent al Conservatorului şi
titularul catedrei de muzică de la liceul ,,Radu Greceanu‖ preia de la tatăl său Mihail D.
Georgescu, formaţia corală „Ciprian Porumbescu‖, care în 1951, a devenit Corul
Sindicatului Învăţământ Slatina. Aici, alături de activitatea dirijorală, tânărul profesor de
muzică participă la diferite serbări şcolare în calitate de solist şi compozitor. ,,Animat de o
subtilă fineţe, acesta a dovedit în aproape o jumătate de secol de activitate un exemplu
emoţionant de dăruire şi competenţă” (8).
Formaţia corală Ciprian Porumbescu, dirijată de PROFESOR, cunoaşte o afirmare
continuă, subliniată de reuşita concertelor prezentate la Piteşti, Craiova, Drăgăşani,
Govora, Rm. Vâlcea etc. ,,Spiritul de seriozitate, de cultură completă şi permanentă
instaurat aici, ca o condiţie a evoluţiei, permite formarea şi impunerea unor viitoare nume
ale muzicii româneşti: Mircea Bezetti, bariton de operă, Paul Ghenţer, compozitor, dirijor
şi pianist şi Ionel Tudoran, tenor la Opera Română, profesor de canto la Conservatorul
Bucureşti”(8).
Cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de activitate a corului ,,Ciprian Porumbescu‖,
prof. univ. Nicolae Lungu, compozitor, spunea: ,,Activitatea fostului cor „Ciprian
Porumbescu”, actualmente corul Sindicatului Învăţământ Slatina care acum împlineşte 60
de ani de existenţă, îmi este bine cunoscută. Mă bucur întotdeauna de succesele lui şi, cu
multă plăcere, îmi amintesc de colaborarea Societăţii corale ,,România” cu acceastă
formaţie slătineană al cărui suflet- pe vremea colaborării noastre- erau doi vrednici
exponenţi ai corpului didactic din Slatina: prof. Traian Biju şi maestrul Dorel Georgescu.
Munca lor neobosită, sufletul lor mare şi dragostea lor fierbinte pentru arta naţională se
oglindesc astăzi în realizările artistice pe care această formaţie fruntaşă ni le face
cunoscute atât direct cât, mai ales,pe calea undelor şi a televiziunii‖ ( 8).
Cuvinte frumoase a adresat şi prof. univ. Ionel Tudoran, absolvent L.R.G., cu
acceeaşi ocazie: ,,Decenii la rând, coriştii slătineni au cântat cu pasiune şi în codiţii
vitrege creaţiile corale ale şcolii româneşti abia înfiripate, purtând făclia culturii noastre
la oraşe şi sate,sub conducerea unor harnici dirijori ca Mihail şi Dorel Georgescu -tatăl
şi fiul” (8).
Este cunoscut faptul că vârstele memorează totdeauna amintiri. Mai ales vârstele
artistice. Vârstele legate de un festin, de o celebrare emoţionantă a unei activităţi bogate.
,,La 60 de ani de la înfiinţare corul trăieşte un ceas al destăinuirilor, un ceas când
cuvintele coriştilor se fac evocare şi aspiraţie, când fiecare gând şi fiecare sentiment
conţine o lume care se sensibilizează şi umanizează‖ (8).
Confesiunile celor mai statornici corişti, oameni care şi-au făcut din activitatea
corală o a doua viaţă, sună ca o inscripţie durabilă pe inimă. O inscripţie care rămâne
tânără şi dreaptă în timp. Aşa au vorbit: Victor Nicolescu- 44 de ani în cor la acea vreme,
prof. Lavinia Jitaru -25de ani în cor, absolventă L.R.G., Cornel Stănescu- corist de la 8
ani, Constantin Cioană- ,,Cântând, mă simt mai mult ca oricând cetăţean şi patriot‖.
Îmi amintesc cu plăcere - eram director adjunct al liceului Radu Greceanu, având
ca director plin, pe doamna prof. Achimescu Elena şi pe doamna prof. Silvia Mihai, dir.
adj. şi abia terminasem de modernizat amfiteatrul liceului- că în cadrul sărbătoririi amitite
mai sus, Corul ,,Madrigal‖ a prezentat, sub bagheta dirijorului şi compozitorului Marin
Constantin, în această frumoasă sală, un concert care a cuprins în prima sa parte piese de
muzică preclasică franceză şi italiană, iar în partea a doua lucrări ale unor compozitori
români. Era decembrie 1972. În sala arhiplină, am asistat la un concert care a demonstrat
că ,,Madrigalul‖ este ,,o formaţie muzicală de subtil rafinament, care îmbină sugestiv,
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
într- o unitate armonică desăvârşită, o înaltă încărcătură emoţională cu o ştiinţa fără egal
a expresiei” (8).
Profesorul Th. Georgescu nu a fost numai un ,,dirijor desăvârşit‖, ci şi un
„compozitor renumit‖. Acest fapt a reieşit, încă din anul 1937, vara, când corul „Ciprian
Porumbescu‖ a obţinut un succes remarcabil, când s-a prezentat la Postul de radio
Bucureşti, interpretând lucrări muzicale româneşti şi străine. La loc de cinste în Programul
accestui concert se găseşte şi piesa corală ,,I-auzi valea‖ de compozitorul Dorel
Georgescu. Cuvinte elogioase găsim şi în ziarul ,,Informaţia zilei‖ din Bucureşti, din 17
august 1942: ,,Corul Cercului Cultural Slatina a sosit ieri in Capitală pentru a da o serie
de concerte la spitalele de răniţi şi la posturile de Radio. Condus de prof. Dorel
Georgescu, dirijorul corului, [...] cu toţii au făcut o vizită la Ministerul Propagandei
Naţionale, unde [...] Aici corul a executat cu multă măiestrie câteva bucăţi din repertoriu,
apoi, în numele membrilor corului a vorbit dl. dr. Iancu Nicolau, inspector special din
Ministerul Finanţelor [...] Membrilor corului li s-au oferit în dar, din partea Ministerului,
cărţi şi câte o insignă cu chipul lui Mihai Viteazul”.
În decembrie 1972, se înfiinţează Societatea corală ,,Ciprian Porumbescu‖, ca
expresie a hotărârii membrilor formaţiei corale sărbătorite. Cu această ocazie, preşedinte
de onoare al Societăţii amintite a fost ales maestrul Marin Constantin, iar manifestările au
fost încheiate printr-un concert festiv oferit de Corul ,,Ciprian Porumbescu‖- corul
sărbătorit- dirijat de profesorii Jean Lupu şi Dorel Georgescu, precum şi coruri din Piteşti
şi Craiova. Corul ,,Ciprian Porumbescu‖ a avut în program, printre altele, ,,Colea-n
grădiniţă” prelucrare realizată şi dirijată de fostul lui dirijor Dorel Georgescu. ,,Putem
spune cu destulă convingere, că aceste creaţii ,,I- auzi valea”, „,Colea- n grădiniţă” ,”La
Plevna” şi altele sunt scrise cu căldură şi construite cu o delicată simplitate, cu o supleţe
naturală, aşa cum el însuşi era construit. Linia melodică în spirit popular este ingerată de
compozitor în numeroase piese ale sale, care au fost imprimate şi fac parte din fonoteca
de aur a Radiodifuziunii române”(12).
Cu ocazia documentării pentru acest material, am găsit răspunsul, pentru mine, la
întrebarea pe care mi-am pus-o în 1982: De unde îl cunoaşte dirijorul Marin Constantin
atât de bine pe domnul profesor Dorel Georgescu? Cu ocazia Etapei Finale a Festivalului
„Cântarea României‖, a ansamblurilor corale ale copiilor şi elevilor, desfăşurată la Slatina,
era nevoie de un reprezentant al părinţilor să fie membru în Comisia Centrală de 15,
condusă de maestrul Marin Constantin. Eu fiind inspector de specialitate la I.S.J.Olt,
având în responsabilitate, în acele zile, Comisia Centrală, sigur pe mine, i-am propus
,,Generalului‖ să-l numim ca membru pe ,,nea Dorel‖. La prima întâlnire, de organizare a
Comisiei, spre surprinderea mea, maestrul Marin Constantin l-a îmbrăţişat pe
PROFESOR, spunând: ,,Sunt foarte bucuros că, peste mulţi ani, iată că întâlnesc un bun
prieten al meu”. Iar, „nea Dorel‖, printre altele, cum era mereu plin de umor, a spus: ,,Nu
ştiu cine a fost cu ideea să vin eu în această Comisie, dar îi mulţumesc pentru că mi- a
crescut viaţa cu peste 10 ani” (9).
În 14 aprilie 1970, sub titlul ,,Întâlnire cu muzica de calitate‖, ziarul Oltul scria:
,,Concertul corului bărbătesc de cameră- dirijor prof. Dorel Georgescu- a atins o limită
superioară de interpretare- maturitatea [...] Preferinţa dirijorului pentru cântecul clasic,
pur şi limpede, ca unitate armonică, s-a însoţit cu o ştiinţa sigură a gesticii, sentimentul
muzical exprimându-se cu fermitate distinsă, cu pasiune concentrată şi lucidă‖ (11).
Munca neobosită desfăşurată de dirijorul şi compozitorul Dorel Georgescu a făcut
ca membrii tuturor corurilor dirijate să vadă în el ,,un specialist‖, ,,un bun organizator şi
un neobosit animator al vieţii culturale slătinene”. Domnul Dorel Georgescu nu a părăsit
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
nici o clipă activitatea dirijorală. Chiar după împlinirea vârstei de 72 de ani, a continuat să
dirijeze corul Liceului ,,Ion Minulescu‖, activitate ce s-a transformat intr-o pasiune.
,,Dragostea faţă de membrii Corului Învăţământ Slatina, l-a făcut să fie prezent aproape
la fiecare repetiţie generală‖ (10), alături de reputatul dirijor prof. Jean Lupu, care îi
preluase bagheta.
Înzestrat cu excelente calităţi pedagogice, dascălul Dorel Georgescu ştia să
stimuleze, să însufleţească şi să-şi apropie elevii de la cei mai mici, până la cei din
ultimele clase. ,,Ca un magician, el putea să transforme orele de aridă teorie în cele mai
interesante şi senine ore de muzică‖ (12), acesta fiind crezul PROFESORULUI, izvorul
care a născut încrederea şi respectul în foştii săi elevi,unii devenindu-i colegi de breaslă.
În 1982, profesorul Dorel Georgescu, scrie, printre alţii, despre un fost elev al său:
,,Deviza maestrului Ionel Tudoran era, mereu, practica şi aplicaţia. Sever la lucru şi în tot
timpul la datorie,el a ştiut să insufle tinerelor vlăstare adevărata dragoste pentru arta
cântecului [...] A făcut parte din corul liceului ,,Radu Greceanu” şi corala „Ciprian
Porumbescu”. S-a remarcat printr-o voce ce ţâşneşte ca un izvor de munte [...] Cu
satisfacţie observăm că astăzi îl urmează apreciatul şi tânărul Antonius Nicolescu,un alt
slătinean, tot un fost elev de al nostru, de la liceul Radu Greceanu‖.
De multe ori PROFESORUL spunea: ,,Fără inimă nu se poate face nici un lucru
bun!” . În discuţiile de taină, profesorul Dorel Georgescu aprecia că: ,,Potrivit vârstei,
copiii au trebuinţă nu numai de cunoaştere, ci şi de multă, foarte multă afecţiune. Ei simt
de la cele dintâi ore dacă îţi faci lecţiile de mântuială sau te apleci cu căldură şi băgare
de seamă asupra firilor lor plăpânde. Fără gingăşie, nu se poate concepe menirea de
pedagog. Chiar din clasa întâi trebuie sa-l conduci pe elevul-om şi să te porţi cu el ca
atare. Toată evoluţia sa pentru a deveni un om adevărat depinde în cel mai înalt grad, de
tine, educatorul său”.
Domnul profesor Th. Georgescu a fost ataşat profund de învăţământ, foarte
apropiat de elevi, de pregătirea, grijile şi dificultăţile lor, de un înalt profesionalism şi
aleasă conduită pedagogică. Permanent a dat dovadă de bunătate, de blândeţe. Era de ajuns
să te fi uitat în ochii dânsului, pentru a te simţi învăluit în mreje. Era de ajuns să-i priveşti
chipul, pentru ca să nu găseşti nici o trăsătură de asprime, care i-ar brăzda faţa ovală,
plină, luminată de ochii ageri. Că era apropiat de elevi, ne-o demonstreză şi Ordinul de zi
Nr. 4/1937, dat de Legiunea de strejeri-Olt, adresat conducerii liceului ,,Radu Greceanu‖
Slatina, în care se specifică: ,,Legiunea de strejeri a jud. Olt vă aduce călduroase
mulţumiri pentru felul cum aţi ştiut să vă prezentaţi cu şcoala Dvs. la serbarea de 8 iunie-
cor şi preţioasa contribuţie a Dvs. şi a profesorilor la reuşita acestei serbări. Pentru
ajutorul real ce s a dat cu această ocazie Străjeriei din localitate din partea şcolii Dvs.,
legiunea a citat prin ordin de zi pe domnii dir. Traian Biju, prof. Gh. Botez, prof. Theodor
Georgescu […] Semnează , subinspectorul P.P. Olt, maior Buzgurescu‖ (2).
Bunătatea şi blândeţea nu le arăta numai cu cei de o vârstă cu dânsul, ci şi cu noi
elevii. Dădea dovadă de o răbdare nemaiîntâlnită. Îmi amintesc şi azi, cu emoţie, de „cum
ne-a salvat” din mâinile lui ,,nea Alecu‖ (un distins profesor de geografie, Alexandru
Popescu) ,director adjunct, pe când noi eram în clasa a XI-a. Rula în Slatina, un film, Ana
Zacheo, interzis elevilor, după porunca lui nea Alecu. Ne- a adunat în careu, ne-a spus să
nu mergem la acest film, anunţându-ne şi măsurile împotriva celor care merg. Câţiva
colegi, care locuiam la gazde, am hotărât să mergem la film, la seria 20-22, pentru că
ştiam că la sfârşitul fiecărei serii, aştepta „nea Alecu‖. Spre nenorocul nostru, a aşteptat
domnul profesor Alecu Popescu până a ieşit ultimul spectator, dar nu a plecat, ,,parcă
aşteptându- ne pe noi”. Ne- a scris numele la fiecare,ne- a invitat ,,mâine la pauza mare,
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
în cabinetul directorului” (atunci, directorul şi directorul adj. aveau cabinet comun).
Ne-am prezentat toţi cu frica în sân .Spre norocul nostru, a apărut blândul Domn director
Dorel Georgescu , spunând: ,,-Alecule, du- te tu la clasa X şi vezi ce făcură, că- i rezolv eu
pe aceşti neisprăviţi‖. A plecat „nea Alecu‖, dar au urmat 10-15 minute de critică, de
observaţii, de parcă nu se mai terminau. Am scăpat fără nici o sancţiune, numai datorită
tactului pedagogic al DOMNULUI DIRECTOR, Dorel Georgescu.
La 10 decembrie 1958 prof.Th.Georgescu a devenit directorul Liceului ,,Radu
Greceanu‖, înlocuind-o pe profesoara Odiseea Vizireanu, conducându-l până la 1
septembrie 1961, când este înlocuit de prof. Gh. Ungureanu. În perioada 1955- 1959, eu
am fost elev. Deci, o perioadă, l-am avut ca director pe „nea Dorel‖. Am fost numit
titularul unei catedre de matematică, ca în perioada august 1970- octombrie 1978, să fiu
director adjunct al liceului o scurtă perioadă fiind coleg de cancelarie cu foştii mei
PROFESORI, deci şi cu DOMNUL DOREL GEORGESCU. Chiar dacă s-a pensionat în
1964-1965, dânsul venea permanent pe la şcoală, ţinea legătura cu noi.
Şi azi imi sunt vii în minte cuvintele dânsului: ,,Munca, învăţătura, pentru voi
sunt o datorie, fiecare trebuind să trăiască de pe urma ei‖. Îmi amintesc că înainte de
bacalaureat, ne-a strâns ca un adevărat părinte, comunicându- ne: ,,Aveţi grijă că a fost
desemnată, ca preşedintă, o distinsă profesoară universitară, specialistă în gramatică,
Clara Chiosa”.
Datorită grijei dânsului şi a profesorilor noştri din timpul liceului, am reuşit, toţi
elevii celor doua clase, absolvenţi promoţie 1959, să luăm examenul cu note foarte bune.
Poate că acesta a fost şi motivul pentru care DOMNUL DIRECTOR ne-a onorat, cu
prezenţa, la întâlnirile de promoţie la 10, 20, 25 de ani.
Pot spune acum, după o lungă perioadă, când şi eu am fost director de liceu, că
Profesorul şi Directorul Th. Georgescu a impus un stil de conducere elegant şi înţelept, cu
respect şi crez pentru actul de educaţie. Ca director nu ierta uşor minciuna, răutatea sau
abaterile repetate. Îi plăcea simplitatea în port, modestia, buna cuviinţă, ordinea, munca şi
aceste calităţi a stăruit mereu să le cultive la elevii liceului- şi nu numai- să facă din ele
temeiul vieţii lor de mai târziu.
Ceea ce l-a condus în viaţă şi gândire a fost,după cum singur spunea : „Dorinţa
mea şi întreaga mea ambiţie a fost întotdeauna să pot fi de folos urbei slătinene şi ţării
mele. Le-am dăruit lor
tot timpul meu şi
puterile mele.Viaţa
mea întreagă le-a fost
hărăzită din tinereţe”
(la aniversarea a 75 de
ani).
Ca om-
cetăţean, profesorul
Th. Georgescu ,,radia
zâmbet şi numai
sfaturi, nu era capabil
a jigni cu ceva, pe
nimeni” (12). Ca
existenţă umană în
sine, profesorul Dorel
Georgescu a lăsat
Un grup de corişti cu o vechime de peste 30 de ani. Primul din
stânga- Dorel Georgescu şi primul din dreapta- Jean Lupu
(1972).
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
pentru contemporani
una dintre cele mai
originale imagini: ,,o
seninătate deplină în
relaţia cu orice
element- problemă din
jur- olimpianism pur-
pe fondul căruia se
etala umorul său
proverbial” (1).
„Nu-mi pot
imagina lumea fără
umor aşa cum nu îmi
pot imagina cerul fără
soare sau stele. Cel mai
frumos simţ este simţul
umorului‖, ni se
destăinuia PROFESORUL la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea liceului, când încă dădea
zilnic pe la şcoală. ,,Este important ca profesorii să apeleze la toate metodele pentru ca
elevii lor să considere şcoala un mediu cât mai agreabil, iar efortul de a învăţa lucruri noi
să nu mai pară atât de greu”, recunoştea, cu aceeşi ocazie.
Dacă Pitagora spunea: ,,Gluma este o sare ce trebuie întrebuinţată cu economie”,
PROFESORUL susţinea: ,,Lipsa totală a umorului face viaţa imposibilă. Avem nevoie de
umor ca să trăim‖. ,,O existenţă de om are sensul valorii în măsura în care ea ne oferă
câteva luări aminte precise depre viaţă şi ne incită la utile reflecţii”,afirma profesorul Gh.
Ungureanu (1).
Despre profesorul, dirijorul, compozitorul şi despre OMUL Th. Georgescu au
vorbit, cu diferite ocazii, o mulţime de foşti elevi ai dânsului. Cu toată lipsa de spaţiu, nu
pot trece fără să amintesc pe câţiva (pe lângă cei numeroşi care s- au exprimat mai sus).
1.Alexandru Chirilă Stanciu- profesor de muzică, dirijor recunoscut: ,,Imaginea
sa va rămâne veşnic vie în memoria celor care l- au cunoscut şi apreciat, iar pentru tinerii
săi continuatori în domeniul muzicii corale, a constituit un exemplu demn de urmat” (4).
2.Marin Mincu- scriitor, profesor universitar: ,,Da, este adevărat, la ,,Radu
Greceanu” am avut, apoi, profesori excelenţi prin pregătire şi seriozitate precum [...]
Promoţia 1959. Întâlnire dupa 25 de ani. În primul rând de la
stânga la dreapta: prof. Dorel georgescu- fost director şi
prof. Popescu Nicolae-Optaşi (iunie 1984).
Profesori ai liceului Radu Greceanu din Slatina. Jos: pr. N. Ionescu, Traian Biju, V.
Popescu, I. Rădulescu, A. M. Latanzzi, E. Ghimpeţeanu, V. Eniu, T. Bratu; sus: I.
Udrescu (secretar-şef), N. Ţilivea, C. Ciocan, V. Stănculescu, P. Popescu, D.N.
Bărbulescu, G. Botez, V. Biltz, I. Mihalache, Th. Georgescu, V. Pulcă (secretar).
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
Dorel Georgescu, la muzică (pentru care, în clasa a XI-a, am compus textul unui imn
goliartic al ,,greceştilor”), Alecu Popescu la geografie (zis Mustaţă, considerat spaima
liceenilor din Slatina, care, atunci când ne întâlnea pe centru, ne scria numele într- un
carneţel şi a doua zi ne asculta şi ne da invariabil doi) şi mulţi alţii” (13).
3.Ion Andreiţă- ziarist şi scriitor: ,,[...] Am şi acum,în faţa ochilor, un mare panou
aniversar [...] pe care erau reproduse chipurile dascălilor. Văd, uneori recunosc, portrete
sub care se aştern nume ca [...] Theodor Georgescu, Alexandru Popescu [...]” (13).
4.Ioan Georgescu-profesor, fost director: ,,[...] Da!-nimic mai adevărat pe vremea
acceea; elevii mai învăţau şi din alte considerente: de plăcere şi de ruşine. Sigur nu pot fi
uitaţi profesorii de mare valoare ca: Theodor Georgescu (dl. Dorel) de muzică, fost
director, animator al vieţii muzicale din liceu şi din oraş, om plăcut, de o spiritualitate
deosebită [...]”.(13)
5.Nicolae Ştefănuţ- profesor, fost director adjunct: ,,La sosirea mea în acest liceu
am cunoscut direct o serie de profesori cu care am devenit coleg şi cu unii chiar prieten.
Aş aminti pe profesorii: [...] Theodor Georgescu, Alecu Popescu [...] cărora le port o
recunoştinţă deosebită pentru că am fost primit cu dragoste şi respect şi am învăţat enorm
de mult de la dânşii‖ (13).
6.Radu Şerbănescu- absolvent 1959, colegul meu de clasă, în timpul liceului,
inginer, un recunoscut electronist: ,,Mic la stat, mare la sfat‖, au fost cuvintele lui, când,
acum câteva zile, i-am spus că scriu un material despre profesorul de muzică şi directorul
nostru din timpul liceului şi a continuat: ,,Pe domnul profesor Dorel Georgescu, „nea
Dorel” cum îi spuneam toţi, îl deosebeai imediat cum îl zăreai: era mic de statură, mereu
vesel, comunicativ, elegant. Eram în clasă toţi elevii dintr-a IX-a B, convocaţi de domnul
profesor, pentru a face selecţia celor talentaţi în vederea alcătuirii sau completării corului
lceului. Ne chema pe rând la catedră, luam loc pe un scaun lângă dânsul. Era grav,
serios. Când mi-a venit rândul, am păşit emoţionat lângă dânsul, era prima dată când îl
vedeam mai de aproape, când aveam posibilitatea să schimb cu el câteva vorbe. Mi- a dat
un beţişor ca un creion neascuţit şi m-a rugat să bat cu el uşor în catedră, în ritmul în
care o să bată el. Am repetat aceasta de doua ori şi profesorul mi a spus: ,,-Bun! Ai
ureche muzicală bună. Acum trecem la o altă fază! Repetă după mine!”. Şi a spus ceva pe
note muzicale, de genul:
do,sol,mi,re,sol,do.....”.
Am încercat să repet.
Catastrofă! S-a uitat la
mine lung, apoi a
zâmbit larg, adresându-
se clasei: ,,-Pe el o să-l
punem dirijor”. Picasem
la testul de selecţie.
Atunci
mi-am amintit că în
copilărie, am încercat să
cânt la fluier. Am
renunţat, pentru că nu
puteam să învăţ. Nu
puteam, şi gata! N-am
reuşit niciodată! Doamne, ce mult mi-aş fi dorit acum, peste ani şi ani, să fi putut a şti să
cânt!! Şi, cum spunea poetul Vasile Militaru: ,,Şi cu cât mă duce gândul peste vremuri
Membrii ,,Corului Cultural Slatina” (1942, Bucureşti). A
treia din stânga- prim-solista Maria Ionescu (coristă peste
50 de ani)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
înapoi...” mi- a zburat mintea la întâlnirea colegială, de zece ani de la absolvire. Veneam
cu trenul şi am întârziat câteva minute. Pe culoarul ce ducea spre clasa noastră, stătea
mândrul nostru director ,,nea Dorel!”Nici nu am apucat să- l salut şi m- a oprit de la
distanţă: ,,Stai aşa! Lasă- mă să ghicesc cine eşti. Eşti Şerbănescu!”. Nea Dorel, Marele
nostru Director, nu a uitat, cum ne cheamă, chiar şi cu trecerea timpului!” . Numai din
aceste ultime amintiri, putem trage o mulţime de calităţi ale MARELUI OM, Theodor
Georgescu.
Activitatea desfăşurată în cei peste 50 de ani ca dirijor, compozitorşi în paralel, ca
profesor de muzică şi
director de liceu, i-au adus
OMULUI TH.
GEORGESCU, o răsplată
binemeritată: Medalia
Muncii, Titlul de Profesor
Fruntaş, Ordinul ,,Meritul
Cultural, cls. a III a‖-
1963, alegerea sa în
Consiliul Superior al
Educaţiei şi
Învăţământului şi alte
distincţii. La vârsta de
aproape 80 de ani, îşi vede
răsplătită şi activitatea
componistică, (nu s-a
îndepărtat nici o clipă de
scenă, de şcoală), obţinând Titlul de Laureat al ,,Cântării României‖ cu piesele ,,Colea-n
grădiniţă‖ şi ,,Scrisoare de la Plevna‖ .
Percepând cu luciditate lumea din jur, maestrul, a spus aforistic pe patul de
moarte: ,,De-abia când nu voi mai fi, veţi înţelege ceea ce am fost‖ (1). S-a stins din viaţă
la 20 august 1985, în Slatina, lăsând un gol în urma sa. A fost înmormântat în Cimitirul
Strehareţi, alături de soţia sa Elena, fratele său Gigel şi părinţii săi. Nu a avut copii, dar a
crescut şi educat un copil al cumnatei sale după soţie, care s-a stins din viaţă încă tânăr.
La înmormântarea sa, profesorul Ioan Georgescu, director la acea vreme, spunea
„S-a stins un om al datoriei şi al muncii; roadele ostenelilor sale rămân însă zestre
viitorului”.
Moartea i-a rupt firul veţii la o vârstă înaintată. E o lege împotriva căreia nici
plânsetele, nici regretele nu pot face nimic. Datoria celor rămaşi este să-i relevăm
faptele.Nu e numai datoria faţă de el, sau faţă de locuitorii Slatinei ci faţă de întreg neamul
românesc.
,,Stelele luminează din depărtare şi după ce le- a secat izvorul luminii‖ (2).
Bibliografie
1.Gh. Ungureanu- Liceul ,,Radu Greceanu”- 110 ani de la înfiinţare.
2.Anuarele Liceului ,,Radu Greceanu‖: 1923- 1924 şi 1933- 1934.
3.Monografia judeţului Olt.
4.Al. Chirilă Stanciu- Pagini din istoria muzicală a oraşului Slatina, Slatina, 1998.
5.,,Gazeta Oltului‖, Slatina, 30 ianuarie 1942.
6.,,Vremea Nouă‖, Slatina,18 februarie 1927.
7.,,Oltul‖ , Slatina, 13 martie 1982.
Dorel Georgescu într-un grup de prieteni
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
8.,,Oltul‖ , Slatina,10 decembrie 1972.
9.,,Memoria Oltului şi Romanaţilor‖, aprilie 2018, ,,Societăţi cultural ştiinţifice ale
elevilor liceului R. G.”
10.,,Oltul‖ , Slatina, 7 iulie 1972.
11.,,Oltul‖, Slatina , 14 aprilie 1970.
12. Gh. Mihai- ,,Profesorul Dorel Georgescu, animatorul vieţii spirituale din judeţul Olt,
prieten al tuturor vârstelor. 95 de ani de la naştere‖, în Gazeta Oltului, nr. 334/4 februarie 1997
13.,,File de Monografie. Colegiul Naţional Radu Greceanu-125 de ani de la înfiinţare‖,
Slatina, 2009.
14.,,Informaţia Zilei‖- Bucureşti,17 august 1942.
(Mulţumiri domnului profesor Ion Tîlvănoiu pentru că mi-a înlesnit studierea
unor articole apărute în presa locală şi centrală, despre profesorul Th. Georgescu).
Tipografiile din Caracal (II)
Crăciun Pătru
TIPOGRAFIA ,,Plugarul român‖. A fost o
tipografie cu scurtă existenţă de numai trei ani,
1942-1945, organizată în cadrul sindicatului
agricol din Caracal. Utilajele tipografiei, între care
o maşină plană nr. 12 marca Johanesburg, o
maşină de cusut, una de perforat – fuseseră
cumpărate de la Bucureşti de către Sterie Ionescu,
preşedintele sindicatului, de la un oarecare
Dumitrescu. Tipografia, în care lucrau 4-5
muncitori a funcţionat într-o clădire de pe lângă
fostul local al primăriei oraşului. Şeful ei a fost
tipograful Gheorghe Neagoe care lucrase înainte la
,,Samitca‖ şi la ,,Scrisul Românesc‖ din Craiova.
Tipărea diferite imprimate administrative ori câte o
gazetă politică ocazională în care se dau la iveală
abuzurile potentaţilor. În anul 1945, tipografia
,,Plugarul Român‖ şi-a încetat activitatea.
Tipografia Gheorghe Neagoe
Este cea de-a zecea tipografie care a
funcţionat în oraşul Caracal de-alungul anilor. Gheorghe Neagoe, participant la greva
tipografilor din 1918 şi la greva tipografilor din Craiova în 1922, lucrase la tipografia
,,Plugarul român‖, fiind omul de bază al acestei tipografii.
În anul 1944 el a cumpărat de la Sindicatul Agricol toate utilajele tipografiei
,,Plugarul român‖, aşa cum se vede în actul de vânzare-cumpărare din 3 august 1944,şi le-
a instalat în locuinţa sa din str. Jean Dobrescu de azi, nr. 46, într-o sală de12 m pe 6 m.
Astfel a luat fiinţă ,,Tipografia Gheorghe Neagoe‖ la care au trecut toţi muncitorii de la
fosta tipografie ,,Plugarul român‖, şi anume: Constantin Tomescu, Dicu Gheorghe,
Crângureanu Ion, Mocioacă Marin, Smarandache Florea şi alţii. Ca utilaje folosea o
maşină plană nr.12 acţionată cu curent electric, la care tipărea cărţi şi o maşină Tighel de
picior, adică acţionată prin apăsare cu piciorul pe o pedală. La acesta se tipăreau lucrurile
mărunte: cărţi de vizită, invitaţii, etc. Mai avea o maşină de tăiat şi alta de perforat.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
La tipografia lui Gh.Neagoe s-a tipărit în
1946 ,,Anuarul societăţii culturale Haralamb G.
Lecca‖, având un cuprins alcătuit din mai multe
creaţii literare, poezii, schiţe, reportaje, folclor. O
broşură cu titlul ,,Epigrame‖ de Nellu Cristescu,
care semna după împrejurări şi dispoziţii şi N.
Cristescu şi I.I. Cristescu, în detrimental său
personal, a apărut tot la tipografia ,,Gh. Neagoe‖
în 1947. Cristescu a fost un animator al vieţii
literare din oraşul Caracal în perioada 1933-1948,
în jurul lui strângându-se mai mulţi tineri
condeieri entuziaşti.
O gazetă cu apariţie sporadică, anume
,,Libertatea Romanaţului‖ a apărut de asemenea
tot la această tipografie.
Tipografia ,,Gheorghe Neagoe‖ a
funcţionat până în anul 1949 când a fost cedată
statului şi acceptată prin decizia nr.
32067 din 6 decembrie 1949 de către
Ministerul Artelor.
Tipograful Gheorghe
Neagoe, născut la Craiova în anul
1892, a trăit în adolescenţă în
atmosfera ideilor înaintate de care
erau animaţi muncitorii craioveni în
preajma primului război mondial. El
a participat şi acontribuit la
organizarea şi desfăşurarea grevei
tipografilor craioveni din anul 1922.
Pentru aceasta afost judecat şi
condamnat împreună cu alţi
conducători ai muncitorilor la 15 ani
închisoare. La presiunea opiniei publice şi a presei mai ales, procesul s-a rejudecat, în
apărarea celor condamnaţi înscriindu-se toţi avocaţii Craiovei şi mulţi din Bucureşti. La
proces a fost achitat şi el şi ceilalţi tovarăşi ai lui. În anul 1918 era tipograf în Bucureşti. A
participat şi la greva şi manifestaţia din 13 decembrie a acelui an. În piaţa Teatrului
Naţional unde se strânseseră mai multe mii de muncitori, nu numai tipografi ci şi din alte
sectoare ale muncii, el se afla aproape de I.C. Frimu, care era principalul animator al
muncitorilor din acea vreme. A văzut pe cei care au căzut sub tirul gloanţelor, înroşind cu
sângele lor asfaltul pieţei şi despre aceste aspecte cutremurătoare vorbeşte astăzi88
când are
vârsta de 86 de ani, cu emoţie, cu înfiorare, parcă.
Venind în oraşul Caracal, tipograful Gheorghe Neagoe nu a renunţat la ideile lui
înnoitoare. Lupta pentru înfăptuirea lor a dus-o şi în oraşul Caracal. Orânduirea noastră
socialistă i-a recunoscut şi apreciat lupta şi munca puse în serviciul poporului, după 23
August 1944. În anul1964, prin decret al Consiliului de Stat i s-a conferit tipografului
Gheorghe Neagoe medalia ,,A XX-a aniversare a eliberării Patriei‖.
88
Manuscrisul lui Pătru Crăciun este din 1978.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
Centrul Poligrafic Caracal
În anul 1949, proprietarii de tipografii din fostul judeţ Romanaţi, adicădin Caracal,
Corabia şi Balş aucedat statului tipografiile lor. Utilajele tipografice din cele trei oraşe au
fost comasate la Caracal, unde s-a înfiinţat ,,Centrul Poligrafic Caracal‖, în casele
Comăneanu de pe strada Elena Pavel, lângă şipotul Comăneanu. La conducerea acestei noi
unităţi tipografice,care depindea de Craiova, a fost numit muncitorul tipograf Ciobanu
Marin, care era un foarte bun cunoscător al meseriei sale. Muncitorii, în număr de 36, erau
proveniţi de la fostele tipografii desfiinţate,care acceptaseră să lucreze în noua unitate
tipografică înfiinţată la Caracal. Se foloseau la lucru trei maşini plane, şase Tighele, trei
maşini Boston, o maşină cules, două maşini de tăiat, două maşini de cusut şi alte utilaje.
Localul cu multe încăperi se amenajase în mod corespunzător cerinţelor desfăşurării
procesului de producţie şi era satisfăcător. Pentru lucrări administrative avea secretar,
casier şi contabil această tipografie din Caracal.
Deşi bine utilat şi cu toţi muncitorii calificaţi, în anul1951, din motive nu prea
clare ,,Centrul Poligrafic Caracal‖ a fost desfiinţat. Se considera că tipografia din Craiova
satisfice şi cerinţele din judeţul Romanaţi.
Tipografia ,,Caracal”
Desfiinţarea ,,Centrului Poligrafic Caracal‖ în anul 1951 şi concentrarea muncii
tipografice la Craiova s-a dovedit o măsură nepotrivită. Cerinţele tot mai numeroase de
executarea de felurite tipărituri pentru unităţile economice din regiune, distanţa mare la
care se găseau unităţile faţă de Craiova, constituiau impedimente serioase în munca
oamenilor din multe sectoare. În asemenea situaţie, organele locale de partid şi de stat din
Caracal au hotărât înfiinţarea ,,Tipografiei Caracal‖, lucru ce s-a şi înfăptuit.
La Drobeta Tr.-Severin exista o tipografie completă şi nefolosită de la
naţionalizare. Era părăsită undeva, într-o clădire. S-au făcut demersuri şi acea tipografie a
fost adusă la Caracal. S-a instalat în incinta Intreprinderii de industrie locală, de pe str.
Negru Vodă, nr. 5, de care şi depindea, ca o secţie a acelei întreprinderi. Ca utilaje
tipografice putem menţiona o maşină înaltă de tipar înalt, marca Warner, format 70X100 şi
un Tighel, amândouă acţionate cu curent electric, ceea ce constituia un mare avantaj în
munca tipografilor, o maşină de tăiat, o maşină de cusut, literă în cantitate de 1500 kg de
diferite caractere, încât se puteau executa lucrări de bună calitate.
Muncitorii tipografi, atunci, la început, erau: Gogan Paraschiv- şeful tipografiei,
venit de la Craiova, Tomescu Constantin, Rădulescu Ion, Ciobanu Marin, Preda Ioana,
Ciosică Eugenia, Dumitru Costea, Gheorghe Neagoe, Tabacu Florica, Crângureanu Ion,
Militaru Gheorghe şi Opran Ilie.
Spaţiul în care s-a instalat tipografia era o sală lungă de 15 m şi lată de 7 m. Nu
corespundea cerinţelor, nu îndeplinea nişte condiţii elementare ale unei tipografii din
epoca noastră, dar colectivul de tipografi compus din muncitori şi tineri, dar şi din
vârstnici cu o lungă experienţă, ca Dumitru Costea şi Gheorghe Neagoe, îşi îndeplinea cu
conştiinciozitate sarcinile profesionale. În tipografie se imprimau aproape numai lucrări
administrative, de la chitanţiere până la circulări, ordonanţe, decizii, afişe, bonuri, invitaţii
etc.
În anul 1963, Tipografia Caracal a fost subordonată ,,Întreprinderii Poligrafice
Oltenia‖ din Craiova, ca o subunitate a acesteia. De menţionat că cerinţele de imprimate
erau aşa de mari, comenzile aşa de multe, că tipografia caracaleană executa lucrări
solicitate nu numai de beneficiari din Oltenia dar şi de la Bucureşti, Timişoara, Craiova şi
din alte localităţi. În incinta I.R.I.L. (Întreprinderea raională de industrie locală), tipografia
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
a funcţionat din 1956 până în anul 1968. În acest
timp a tipărit şi câteva cărţi şi broşuri, în condiţii
tehnice meritorii, spre mândria şi cinstea
tipografilor de atunci.
Astfel: ,,Foaie volantă a comitetului raional
de partid şi a sfatului popular rational Caracal‖.
Era, de fapt, nu o broşură, ci o gazetă în patru
pagini, ce apărea sporadic, la anumite împrejurări.
În februarie 1958 ajunsese la numărul 20. În
paginile acestei publicaţii apăreau scurte articole, cu
teme legate de realizările oamenilor muncii din oraş
şi raion, ori evenimente deosebite. Dăm câteva
titluri mai semnificative: ,,Lupta pentru îndeplinirea
planului‖, ,,Ceferiştii cinstesc luptele de la Griviţa‖
etc.
,,Muzeele din raionul Caracal în semestrul I
1957”, de prof. Crăciun Pătru, o carte în care se înfăţişează strădania muzeografilor de a
dezvolta colecţiile muzeale şi de a le pune la dispoziţia vizitatorilor, dornici de cunoaştere
şi instruire pe cale vizuală.
,,Monumentele istorice şi de artă din Caracal‖ de acelaşi autor a fost tipărită în
anul 1958, cu bune reproduceri fotografice ale monumentelor. Era atunci prima scriere
care se ocupa de oraşul Caracal, fie şi de un aspect anumit.
În anul 1967, tipografii caracaleni editează încă două lucrări de autorul citat mai
sus, şi anume: ,,Imagini din muzeu‖- este o broşură care cuprinde laînceput un istoric al
muzeului din Caracal iar în partea a doua o serie defotografii de piese caracteristice din
muzeu. ,,Monumentele oraşului Caracal‖- este a doua lucrare de Crăciun Pătru tipărită în
1967 în tipografie. Cartea, cu sugestivă copertă executată de tipograful Ion Rădulescu,
înfăţişează în linii mari şi cu bune reproduceri fotografice monumentele de arhitectură şi
de artă din Caracal. Fiind cărţi care se adresau în primul rând cetăţenilor oraşului, s-au
tipărit în tiraje reduse, de 2-3000 de exemplare.
În anul 1968 s-a făcut noua împărţire administrativă a teritoriului ţării, cu crearea
judeţelor. Tipografia din Caracal a fost subordonată nu pentru multă vreme însă
,,Întreprinderii poligrafice Argeş‖ din Piteşti. În acelaşi an s-a găsit şi un local mai potrivit
în str. Fr. Engels (casele Comăneanu) şi a fost mutată acolo. Dispunea, de data aceasta, de
şase încăperi şi s-a putut folosi una pentru zeţărie, două pentru maşini, una pentru
legătorie, alta ca depozit de hârtie şi în sfârşit, o sală mai mică a fost utilizată ca birou.
În afară de imprimatele administrative obişnuite, tipografia a tipărit în 1969
monografia ,,Pinacoteca Marius Bunescu a Liceului nr.1 din Caracal‖ scrisă de prof.
Crăciun Pătru. S-a tipărit şi această lucrare în bune condiţii grafice, cu coperta în două
culori executată de Ion Rădulescu, care învăţase meseria de tipograf de la ,,Unirea‖.
Tirajul lucrării a fost de 2000 de exemplare. Cartea aceasta cuprinde istoricul pinacotecii,
cu începuturile ei în 1947, cu achiziţia de valoroase tablouri în decursul anilor. Se mai redă
catalogul pieselor de pictură, grafică şi sculptură, în număr de 165, câte erau până în acel
an în inventor, o listă cu cele 25 de lucrări, pictură şi sculptură, câte s-au păstrat din vestita
colecţie de artă a magistratului Ion Hagiescu-Mirişte, precum şi o listă cu ,,Prietenii
pinacotecii‖.
În anul 1969, tipografia a trecut din nou sub tutela ,,I.P. Oltenia‖ din Craiova.
Această tutelare era de fapt mai mult formală. Tipografia din Caracal îşi avea conducerea
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
ei, sub care se desfăşurau toate lucrările administrative şi de producţie. Cât priveşte
personalul tipografiei, anul 1969 marchează o cotitură în istoria tipografiei caracalene.
Câţiva dintre muncitorii cei vechi, cu îndelungată şi frumoasă activitate depusă în slujba
răspândirii cuvântului tipărit se pensionează. Aceştia erau: Tomescu Constantin, Ciobanu
Marin, Rădulescu Ion. Tovarăşii lor de muncă îi răsplătesc şi le adresează cuvinte calde
de preţuirea muncii depuse în tipografie. În locul muncitorilor pensionaţi au venit cadre
tinere, care făcuseră studii la ,,Şcoala profesională Dimitrie Marinescu‖ din Bucureşti:
Dioşteanu Marian, Panait Paul, Polihronie Jana, Buligă Vasile. Prin transfer au mai venit
de la Piteşti: Dumitriu Marin, Băltoiu Florea, Patică Grigore. [Alţii au venit] de la
Bucureşti la secţia legătorie. Numărul total al muncitorilor era de 15 în acel timp.
O lucrare mai importantă,în afara imprimatelor administrative, executată în 1969,
este revista ,,Facla‖ a elevilor de la liceul de matematică-fizică, ce apărea din anul 1964.
Mai menţionăm culegerea de poezii ,,Vârsta visurilor‖, apărută în 1968, cuprinzând poezii
ale elevilor, selecţionate din paginile Faclei. Broşurile cu programele de desfăşurare a
sesiunilor de referate ale elevilor aceluiaşi liceu au fost tipărite cu grijă şi cu simţul
răspunderii.
Localul din str. Engels era pus în planul
de demolare pentru sistematizarea oaraşului. În
anul 1975 demolarea s-a şi efectuat. Tipografia
Caracal, în 1975, s-a mutat într-o clădire din str.
Trandafirilor, aproape de Piaţa 1 Mai, ocupând şi
parterul şi etajul, având suficient spaţiu pentru
separarea secţiilor şi desfăşurarea procesului de
producţie. Inaugurarea localului amenajat şi
reparat corespunzător a constituit o manifestare
culturală frumoasă, la care a participat şi
Gheorghe Rădulescu, director adjunct la I. P.
Oltenia.
Aşezarea în localul din str. Trandafirilor
era tot o soluţie provizorie. Oraşul Caracal,
potrivit planului de sistematizare, se afla în
necontenită schimbare. Se impunea să se facă
demolări şi în perimetrul tipografiei. Din această
cauză a trebuit ca tipografia să se mute din nou, în toamna anului 1977, într-o casă
jienească de pe str. Carpaţi, nr. 8, casă cu multe încăperi, în care s-au amplasat, după
trebuinţă, toate utilajele. Pentru ca spaţiul să fie cât mai corespunzător cerinţelor
desfăşurării producţiei, s-au mai făcut şi unele amenajări prin desfiinţarea unor primezuri.
Toatie secţiile îşi au săli separate. Un hol destul de spaţios, la intrarea în local, poate fi
folosit pentru expoziţii.
Clădirea, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de unul din
boiernaşii Jieni, este situată într-un spaţiu central al oraşului, dar liniştit, pe unde nu trec
liniile autobuzelor şi nici circulaţia nu este mare. Tipografia a fost dotată cu o maşină
plană de provenienţă românească, marca ,,Tiparom‖, o maşină de tăiat automată, o maşină
pentru corectură, tot românească, şi un linotip. Secţia zeţărie a fost şi ea dotată cu mobilier
şi anume: şifuri, regale, fundamente şi altele. S-a adus literă nouă în cantitate suficientă,
înlocuindu-se literele cele vechi care erau uzate şi nu mai corespundeau cerinţelor estetice
ale unui imprimat din epoca noastră.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
Şi astfel, ,,Tipografia Caracal‖ îmbrăcată în haină nouă, cu muncitori tineri şi
entuziaşti, îşi desfăşoară activitatea în ritm susţinut, contribuind alături de toate
întreprinderile din Caracal şi din judeţ, la edificarea societăţii noi socialiste, multilateral
dezvoltate.
În acest an, 1978, s-au împlinit 22 de ani de când a luat fiinţă ,,Tipografia
Caracal‖ şi 130 de ani de la instalarea în oraş a primei tipografii, în anul 1848. Sunt două
evenimente deosebit de importante pentru istoria locală, pentru cultură în general.
În localurile tipografiilor din Caracal am intrat de nenumărate ori, că în acele
tipografii mi s-au tipărit cele mai multe dintre cele 22 de cărţi şi broşuri pe care le-am scris
şi tipărit până acuma. Am cunoscut şi i-am apreciat aşa cum se cuvine pe tipografii cu care
am lucrat şi care nu mai sunt: Tache Costea, Grigore Niţu, Constantin Rădulescu, de la
tipografia ,,Unirea‖; pe Ilie Mărculescu- conducătorul tipografiei care-i purta numele, ori
pe cei care se află în viaţă ca pensionari: Constantin Tomescu- zeţarul care a cules prima
mea carte ,,Opera lui Creangă‖ în anul 1941; Gheorghe Neagoe- în a cărui tipografie am
tipărit ,,Anuarul societăţii Culturale Haralamb G. Lecca‖; Ion Rădulescu, Florica Tabacu
şi alţii mulţi,al căror nume îmi scapă acuma.
În societatea tipografilor te simţi întotdeauna mai bine; ei sunt oameni calmi şi
respectuoşi, un respect şi o politeţe pe care le-au luat prin resorturi intime, poate, din
literele tipărite, ori din gândurile şi frământările puse în cuvinte de cei care au scris acele
Cuvinte, turnate de ei, de tipografi, în masa opacă a plumbului.
Ca un omagiu adus muncitorilor tipografi caracaleni de altădată şi de astăzi, pentru
munca lor tăcută şi pusă în slujba culturii, a ştiinţei, a ridicării omului pe noi trepte ale
civilizaţiei, voi cita o strofă dintr-o poezie publicată la tipografia ,,Unirea‖, într-o gazetă
din anul 1940:
,,Din plumbul greu al literelor moarte
Noi rânduim cu trudă pagini vii
Şi mâna noastră neagră larg împarte
Mănunchiuri de lumină la copii.”
(din ,,Cântec din tipografie‖, de Ştefan Bălceşti, în
Romanaţul/19 iunie 1940, p. 8)
Nea Tache
Cu acest nume era cunoscut tipograful Dumitru Costea, de la tipografia ,,Unirea‖.
Aşa îi ziceau şi tinerii şi bătrânii, şi prietenii apropiaţii şi alţi caracaleni şi el era chiar
bucuros să i se spună astfel. L-am cunoscut în ianuarie 1941, când m-am dus la tipografie
ca să discut tipărirea primei mele cărţi ,,Opera lui Creangă‖. Era mai mare ca mine,
desigur, cu vreo15 sau 20 de ani, dar ne-am împrietenit imediat. Mă cunoştea din vedere,
că un fin al lui era elev al liceului ,,Ioniţă Asan‖ unde aveam şi eu catedra, dar nu era în
clasă la mine, ci la alt profesor de română. Ca statură, nea Tache era nu prea înalt, dar era
gras, bine făcut, cu o mustaţă tunsă scurt, cu ochii mari şi foarte blânzi, că m-a
impresionat.
I-am vorbit despre tipărirea cărţii şi am ajuns repede la învoială, că peste două zile
i-am predat manuscrisul. După aceea, convorbirile noastre au fost numeroase şi la
tipografie, şi la liceu, şi pe stradă chiar.
Odată l-am invitat la liceu, împreună cu alţi tipografi, cărăra le-am solicitat
informaţii despre tipografiile din trecut.
El mi-a dat cele mai multe şi valoroase informaţii.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
Dincolo (VII)
Haralamb G. Lecca
Memorialistul caracalean H.G.Lecca a descris - în volumul apărut în anul 1913
sub titlul de mai sus- întâmplările la care a fost martor în timpul Războiului Balcanic. Sub
forma unei scrisori adresate prietenului Titu, dramaturgul nu se sfieşte să arate lipsurile şi
dezinteresul care au dus la propagarea holerei în rândul armatei române pe drumul de
întoarcere spre patrie.
În sfârşit, la podul unde se taie şoseaua cu
drumul dela Toros spre Glozene,- două staţiuni
climaterice,- m-am pomenit, aşa, deodată, colonel.
Uite cum: Cerând o desluşire santinelii dela pod,-
pelerina de pe umeri, ajutată poate şi de glasul
meu ,,superior‖ şi de impresia ce i-am făcut din
fundul otomobilului, condus de un ofiţer,- l-au
decis, când i-am mulţumit să mă înainteze-n grad,
scandând:
-Trăiţi, do‘n colonel!...
Tot aşa se întâmplase, însă invers, vreo
câteva zile mai înainte. Un maior, cam tânăr,
fiind luat de un căpitan drept cel mult egal, au
ajuns la un dialog care ar fi dus la surprize dacă
nu chema întâmplător un soldat, care s-a
prezentat cu nelipsitul clişeu: ,,Porunciţi, do‘n
maior‖,- grad pe care i-l anonimase pelerina de
pe umeri.
Ceea ce învederează înc-odată lacuna noii
uniforme: de-a nu arăta gradul. Verigile de pe
umăr, numai de foarte aproape se disting;
mâneca şi chipiul, cele două bune arătătoare, acum sunt mute. E foarte firesc ca doi
ofiţeri, când se văd de la oarecare distanţă, sau când unul din ei e cu pelerina,- să nu se
salute deloc, sau la întâmplare, după cum îşi vor aprecia ifosul. Concluzia: când se va
naşte salvatorul care să găsească punctul acestui i?...
Dela pod, înc-un suiş, înc-o pădure- şi, după vreo 300 de metri prin gropi cu
bolovani- Panega.
Ei, acum e-acum!... Ce să fac eu cel puţin un ceas, pân-or vedea c-am venit, pân-or
potrivi hărţile, pân‘s‘or reculege, pân-or formula, până s-or mai duce pe la telefon?... Să
citesc?... Se-nnoptase şi unicul bec electric din curte era cam chior. Să intru în vorbă cu
cineva? Nu se poate!... La cartier!... Oameni ocupaţi. Table, cărţi, cafele, curte…
Şi-atunci, ca să nu moţăi, am trecut drumul la nişte soldaţi, unde ce crezi c-am văzut?...
Cinci poli dac-ăi ghici. Într-o groapă, ca un cazan cu lături- groapă proclamată ,,izvor‖-
sute de mâini luau apă, băgând gamele şi căldări,- iar noroiul, provocat de revărsarea
plusului din conţinut,- noroi călcat în picioarele cari striviseră tot soiul de murdării- se
scurgea înapoi în groapa-fântână, din care se otrăveau.
-Ah! Maică Doamne, cum i-aş bate!..., sbârnâia un plutonier, cu un pumn în piept
şi altu-n sus, necăjit c-am sosit tocmai când îi venise o aşa de cerească idee.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
-Nu, domnule plutonier, i-am replicat eu,
luându-l de-o parte. Să nu-i baţi, ci să le dai ce le
trebuie. Soldaţii sunt, prin firea lor, soi rău. Beau
mocirlă, având ceai în bidon şi mănâncă dovleac
crud deşi au pâine în traistă. Cu atât mai mult deci
nu trebuie lăsaţi flămânzi şi însetaţi.
Bineînţeles, astea i le-am spus aşa, în
teorie, căci în practică erea un alt plutonier mai
aspru ca el: însuşi Corpul de Armată, care-i bătea
altfel, poate inconştient, dar îi bătea mai rău, îi
bătea mortal. Cum? Înterzicând ambelor
regimente răsfirate pe valea aia,- o vale-grădină,
schimbată-n hazna,- să ia apă din izvoarele
,,rezervate‖ popotii.
Şi mai sunt şi altele, Titule; dar, dacă ţi le-
aşi scrie pe toate acum, ce-ar mai rămâne să-ţi
spun la venire?
Trec dar mai departe, la-ntoarcere.
Am pornit dela ordine, pe-o noapte ca-n
basme. Întâi, până la Turski, liniştea singurătăţii,-
tulburată numai de tăcănitul monoton al motorului maşinii, care mă purta- m-a încins cu-
un dor nebun şi m-a silit să mărturisesc caieţelului meu că, noaptea:
Când e şubred tot în mine
Şi doar sufletul mi-e teafăr,-
Mă uit ţintă la luceafăr
Ca, prin el, s-ajung… la cine?
Pe urmă, fiindcă toate trec, m-am sguduit, şi, stăpân pe mine, m-am uitat împrejuru-mi.
Ai văzut vreodată, pe undeva, vreun tablou neposedat de nimeni şi stăpânit de toţi, cu
neînchipuite privelişti, cu dantele de crânguri, cu zări stinse, cu ape prefăcute în stropi de
diamant, cu dealuri estompate de-un abur violet,- de nu mai ştii ce este: picture, aquarelă
sau un pastel pudrat?...
Aşa mi-a fost tot drumul, din Turski până-n Lowce. Ocoluri neguroase, prin codrii
fără vârstă,- ori triste luminişuri cu câţiva pomi-fantome,- ori nalte etajere cu câte-o
licărire a unui sat dormind,- şi oarbe prăvălişuri sub punţi,- şi-o alburie puzderie de
stele,întinsă ca un brâu.
Iar deasupra mea, în haos
Luna, candela de veghe peste-al oştilor repaos
Se uita la harta lumii, preschimbată într-o noapte,
Nu de-un Cezar, nu de-un Bismarck, nici de-un ‟77
Ci de-un uliu veşnic lacom, de-un corb veşnic nesătul
Poftitor să-nfigă gheara şi în putredul Stambul
Îţi poţi închipui, dup-atâta beţie de frumos, ce decepţie, când, spre casă, mi-a tăiat
drumul un car, oprit de-a curmezişul,- de-un soldat, care se lupta să nu-i stingă vântul o
lumânărică. Murea un holeric, trimes la spitalul din Prodimcec, şi-i ţinea, creştineşte,
lumânarea.
E! Dar bag de seamă că m-am întins. Zece foi?... Prea mult!...
S-amânăm iar Plevna,- pentru mâine, dacă n-om pleca.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
Date de referinţă din istoricul satului Cocorăşti (II)
Ioan Smedescu
1811/18 noiembrie, doc.47/V. Slătioara.
Polihronie scrie lui Hagi Ianuș la Craiova că îi trimite cei doi telegari pentru
poștă. Pentru că el pleacă la Cocorăști le va trimite calabalâcul cu căruța lui. În afară de
cele 58 de traiste făcute și date la poștele Mirila și Tezlui, vor mai fi gata încă 200 și le va
trimite cu o căruță care pleacă de aici.
1812/18 aprilie,doc.610/XII Brâncoveni.
Polihronie scrie lui Hagi Ianuș și frații la Craiova, confirmându-le că miercurea
Paștelui o vor face la Cocorăști unde vor fi cu toții, urmând ca Paștele să-l petreacă la
Brâncoveni.
1812/29 aprilie,doc.661/V.
Polihronie îi scrie lui H. Ianuș, printre altele, că vinul de la Cocorăști îl va
trimite cu altă ocazie.
1812/15 mai. doc. 735/V. Polihronie scrie lui H. Ianuș că este de părere că era mai bine ca Hagi Ianuș să fi
scris ispravnicilor ca satul Cocorăști să nu fie inoportunat în chestiunea podvezilor
până ce el, Polihronie, nu va termina construirea bisericii.
1812/30 mai.doc. 785/V. Slătioara.
Polihronie scrie lui Hagi Ianuș și îl anunță că zidurile bisericii de la Cocorăști
au fost terminate și îl roagă să-i trimită un clopoțel și să comande la bakârgii (arămari)
un cazan de botez cu capac… de-asemenea, să comande 4 (patru) icoane, atrăgându-le
atenția ca acestea să fie asemănătoare cu cele de la biserica de la Calopăr. Totodată, îl
informează că îi va trimite o lădiță cu votcă, cu căruța, când el va merge la Cocorăști,
precum și circa 15 măsuri de vin de calitate asemănător șampaniei.
1812/6 septembrie. Slătioara doc.343/VI.
Polihronie scrie lui Hagi Ianuș printre altele că….. în acest an trebuie acoperit
schitul Stănești-Vâlcea, întrucât a putrezit, ei exprimându-și părerea că Sofronie
procedează bine cu indiferența sa, în timp ce ei se chinuie cu repararea schiturilor,
cheltuind o mulțime de bani, mai ales că nu ajung cei 1500 groși pentru zugrăveală-
pictură și inaugurarea schitului. Sunt mulțumiți de felul cum au fost executate icoanele
pentru biserica de la Cocorăști.
1812/19 septembrie. Doc.404/VI
Polihronie scrie lui Hagi Ianuş despre faptul că la biserica din Cocorăști,
zugravul lucrează foarte bine și crede că peste o săptămână poate să fie sfințită. Hagi
Ianuș să vorbească cu arhimandritul Antim pentru a da voe protopopului să meargă la
Cocorăști pentru sfințire, iar el, Hagi Ianuș să facă toate pregătirile necesare. Speră ca
via să dea peste 3000 măsuri de vin.
1812/27 septembrie. Doc.442/VI Polihronie scrie lui Hagi Ianuș și frații la Craiova informându-i că a primit cei
2000 groși precum și cele necesare pentru inaugurarea (târnosirea) bisericii de la
Cocorăști, însă porunca adresată protopopului nu i-a parvenit, probabil din cauză că s-a
dat cu întârziere ,,acolo“, de aceea târnosirea a fost amânată, fapt pentru care îi roagă
să le trimită acea poruncă prin Dimitrie.
În Documente privind istoria României. Răscoala din 1821 în vol. 2 și 3
Izvoare narative.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
Vol. 2, p. 259, Corespondență Hagi Ianuș, pachet 234, doc.14: ,,La Cocorăști,
deasemenea, o parte din vin s-a băut de panduri”.
Vol.3, p. 102, Corespondență Hagi Ianuș, pachet XXXIV, doc. 63, orig. grecește:
,,Românii au mari fumuri și nu ne putem vedea de nici o treabă, deoarece
nimeni nu ne ascultă. Chiar acum când am vrut să trimet pe ciobani, au vrut să plece toți,
și le-am dat bani destui. Ce puteam să fac! Numai o parte din viile de la Cocorăști au fost
lucrate, fiindcă nu se găsesc oameni nici cu plată”.
Vol. 3, p. 237, Corespondență Hagi Ianuș, pachet XIII, doc.17, orig. română:
,, …La Cocorăști, de-asemenea, rumânii au intrat în via și casa lui Hagi Ianuș,
luând 2000 vedre vin, cazane, căldări, arămuri…”
Vol. 3, p. 284, Corespondență Hagi Ianuș, pachet XXXV, doc. 47, orig. grecește:
,,La Cocorăști au prăpădit vinurile și este posibil să ardă totul…”
Vol. 3, p. 352, Corespondență Hagi Ianuș, pachet 298, doc. 33, orig. grecește:
De la Sibiu, 21 sept.1821, ,,Te sărut dulce… Să ceri un catastih de la vinăricei
pentru viile de la Cocorăști, fiindcă se cuvine să strângem ostaștina, dar să nu te atingi
de veniturile ce urmează să fie strânse, până nu vom vedea cum vor fi arenzile moșiilor.
Mălai pentru curte să ia de la morar cu răboj, ca să se știe câte ocale iau, fiindcă și
moara de la Cocorăști e luată în arendă odată cu moșia. Porumbul de la Cocorăști să fie
dijmuit, dar să nu te atingi de el, pentru motivele amintite…
Polihronie, acestea cu sănătate.”
1827, aprilie 11
Scrie lui Hristodul că-i trimite pe Radu deoarece nu știe cât are să zăbovească, de
aceea să dea drumul la cai, la ceacâr, iar ziua Dincă să vină acasă, să facă treabă, la
Drăgănești; să pună rachiu de care este bun, din acela adus de la Cocorăști…
1831-1832/Analele parlamentare, pag.517 COCORĂȘTI:
,,Suma plugarilor și muncitorilor locuitori prin satele acestui Prințipat supt
răspunderea de capitație.
Familii dajnice 103 și nedajnice 17. Încasări pe 1831 /1545 lei și pe 1832/3090”
O imagine a zonei:
,,Arcești 81/20 Încasări 1215/2430 Doba 102/13 1530 cu 3060
Pleșoiu 81/16 1200 /2430 Cătun Pleșoiu 17/2 255/510
Ciepari 110/23 1635/3300 Cătun Beiche 26/6 390/780
Cârlogani 104/21 1545/3120 Râmești 82/11 1230/2460
1851-1900
1868/22 iunie C. Blarenberg Scrie cumnatului său G. Gr.Cantacuzino
cerându-i vin din via de la Cocorăști. (moștenitorii casei Băleanu Nicolae sunt Grigore
Băleanu, Gheorghe Cantacuzino și Constantin Blarenberg).
(Arhivele Naţionale, Achiziții noi, Inv. Nr. 93. pach. CXCIII-CCCVIII1872),
1872, Dicționar D. Frunzescu
Cocorăști, com. în jud. Romanați, plasa Oltul de Susu, cu 495 de locuitori.
Beica=pârâu ce izvorăște lângă satul Butari, jud.Vâlcea, primește în sine
pârâul Mamu și apoi se varsă în Olt, la satul Salcia, județul Romanați.
1887, Marele Dicționar Geografic
Cocorăști, deal, spre E, de comunele Cocorăști și Arcești, între apa Beuca și
Dranovățul, la N. de jud. Romanati.
Cocorăști=comună rurală în partea de N a plășii Oltețul-Oltul de Sus, jud.
Romanați, format numai din satul cu acelaș nume. E situată în stânga râului Beica, la N
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
de dealul Cocorăști. Distanța Balș=17 km, Caracal=40. Altitudinea terenului deasupra
nivelului mării e de 220 m. Are 130 capi de familie sau 530 suflete, adică, 258 bărbați și
274 femei, dintre care 206 căsătoriți și 326 necăsătoriți. În sat sunt 86 contribuabili iar
bugetul comunei pe anul 1886-1887 a înregistrat venituri de 1381 lei și cheltuieli de 1359
lei. Sunt în comună 253 vite mari, 412 vite mici și 100 râmători. Satul are o biserică cu
hramul Sf. Nicolae ridicată la 1865 [greșit! la 1812], deservită de un preot și 2 cântăreți
și o cârciumă
Beica=râu, izvorăște dintre dealurile Drăganul și Gușoieni, jud. Vâlcea. Curge de
la N către S-Est și se varsă în Olt din sus de com. Arcești, jud. Romanați, după ce udă
comunele Mădulari, Ușurei, Șușani, Râmești,-Cepari, Cocorăști, Arcești. Lărgimea
medie a râului în timpul verii este de 3 metri, adâncimea de 0,20 m. Lărgimea medie a
albiei este de 20 metri iar la Arcești are 44 m. fundul conține numai nisip iar țărmurile au
o înălțime de la 4 la 5 metri și sunt foarte râpoase. De la origine și până la Râmești, valea
este îngustă, iar d-aici înainte se lărgește mult și atinge maximul său la Cocorăști de 2
km. Valea acestui râu este productivă. În această vale se află o șosea comunală care
unește STUPINA cu PLEŞOIUL. Un singur pod de lemn traversează Beica stabilit
aproape de Arcești, jud. Romanați, care are o lungime de 44 m și aparține șoselei
PIATRA-DRĂGĂȘANI. Primește mai mulți afluenți de puțină însemnătate. Se mai
numește și BEIHA.
Arcești, com. rur., în partea de N.-E. a plășii Oltețul-Oltul-de-s., jud. Romanați; se
compune din: satul Arcesti (410 1oc.), situat pe malurile râușorului Beica, la poalele
dealurilor Cocoreștilor și Secilor; din Profeseni, (160 loc.), așezat pe marginea șoselei
naționale Corabia-Râul Vadului, pe lângă râul Beica; din căt. Pleșoiul (186 loc.), așezat
tot pe șosea.
Com. Arceşti e aproape de linia ferată Corabia -R. - Vâlcea, care aci are o stațiune,
Arceşti; și e departe cu 16 km. de Balș și cu 38 km. spre N. de Caracal.
Are o populatie de 1206 loc. toți Români, din care :592 bărb. și 614 fem.; 318 capi de
fam.; 496 căsătoriți și 707 necăsăt.; 56 care știu carte și 1150 care nu știu carte și 240
contribuabili.
Ocupațiunea locuitorilor e agricultura și creșterea vitelor.
În com. sunt 125 hect. vii; vite mari sunt 770, vite mici 2030 și 348 râmători.
Are 9 stabilimente comerciale; casele locuitorilor sunt de bârne de lemn, d'asupra
pământului.
Budgetul com., pe 1886 -87, a fost de 2953 1. la venituri, și 2923 1. la cheltueli.
Are o școală primară-mixtă de gradul II, Cu un învățător. Are 2 biserici: Sf. Nicolae
(1846), și S-ții Voivozi din Pleșoiu, zidită. la 1615 de Ilie Pleșoianu, cu 2 preoți și 3
cântăreți.
Arcești (Cotul-),cătun al com.Arcești (v.a.n.), pl.Oltețul-Oltul-de-sus, jud. Romanați. Se
mai numește și Profeseni, are 610 locuitori. E așezat lângă, șoseaua națională Corabia-
Râul-Vadului.
Arcești, stație de drum de fier, în jud. Romanați, pl. Oltul-de-s., com. Arcești, pe linia
Piatra-Olt-Drăgășani, (pusă în circulație la 13 Decembre 1886), între stația Piatra-Olt
(10,5 kil.) și Strejești (11 ,6 kil.), la 132,55 m. înălțime d'asupra nivelului mării. Venitul
acestei stații, pe anul 1896, a fost de 40,399 1. 88 b.
Pleșoiul, cătun, al com. Arcești, plasa Oltețul-Oltul-d.-s , jud. Romanați, situat pe șoseaua
Corabia-R.-Vadului, la 43 kil. de Caracal și la 17 kil. de Balș, aproape de gara Arcești și
de râul Beica. Altitudinea terenului d'asupra nivelului mării este de 140 m.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
Are o populație de 50 familii sau 120 suflete ; o biserică, cu hramul Sf. Voivozi, zidită la
1615 de Ilie Pleșoianu, deservită 1 preot și 2 cântăteți.
Doba, com. rur., in N.-E. Plasei Oltetul-Oltul-d.-s
jud. Romanati, situată lîngă Olt, unde țărmul drept
al acestui fluviu are 132 m. 76 altitudine d'asupra
nivelului mării, la 18 kil. departe de Balș și la 40
kil. de Caracal, în apropiere de șoseaua și linia
ferată Caracal- R. Vâlcea. Este formată din satul
cu acelaș nume și Schitul-Doba. Mai înainte (1882)
satul Doba a format o com. cu Colibașul. Are o
populatie de 252 familii, sau 983 suflete, din care
406 bărbați și 577 femei; 44 căsătoriți și 542
necăsătoriți. Știu carte 22 persoane; iar 963 nu știu.
Sunt 194 contribuabili. Budgetul comunei pe 1886-
87 a fost de 2078 lei la veniturr și de 2000 lei la
cheltueli. Locuitorii se ocupă cu agricultura și
creșterea vitelor. Vite mari sunt 514, vite mici 900
și porci 200. Are 4 cârciumari și 2 biserici: Buna-Vestire (1836) și cea de la Schit,
Intrarea-în-Biserică (1814), făcută de Ieronim Climent; sunt deservite de 2 preoți și 4
cântăreți.
Doba (Schitul-), cătun, înspre N. com. Doba, pl. Oltețul-Oltul de jos, jud. Romanaţi. E
situat în valea Dobrina
Cepari, com. rur. jud. Romanati, pl. Olteţul-Oltul de jos. E situată pe țărmul drept al
râiuluI Beica, și are spre E. ca dealuri: Ciochina și Comanul, ramificații ale dealului
Strejești. E departe de Balș de 17 kil., și de Caracal de 43 kil. E formată din satul Cepari și
căt. Beculești. Are o populație de 1200 locuitori, din care 608 bărbați și 599 femei; 313
capi de familie; 565 căsătoriți și 623 necăsătoriți. 88 știutori de carte și 1112 nu știu carte.
Contribuabili sunt 240. Vite mari sunt 354, vite mici 285, porci 284. Sunt 4 cârciumi.
Budgetul comunei pe 1886-87 a fost de 1852 lei la venituri și de 1835 lei la cheltueli.
În comună sunt 3 biserici: Sf. Treime (1853), Intrarea în Biserică (1833), și Sf. Nicolae,
deservite de 4 preoți și 7 cântăreți , o școală primară mixtă, cu un învățător, frecventată. de
41 elevi ;o moara cu aburi.
Cîrlogani, com. rur., în partea cea mai de N. a plășii
Oltețul-Oltul de sus., jud. Romanați. E situată lângă
râușorul Beica și la poalele Strejești (247 altitudine),
departe de Balș de 19 kil., și de Caracal de 46 kil. E
formată din satele: Cîrlogani (1057 locuitori),
Scorbura (100 locuitori), și Stupina (l00 locuitori).
Are 248 contribuabili; 295 capi de familie; în total
1257 suflete, din care 637 bărbați și 620 femei; 452
căsătoriți și 805 necăsătoriți. Vite mari cornute: 520,
vite mici 1075 și porci 624. Are 7 cârciumi. Budgetul
comunei este de 2058 lei la venituri, și de 2052 lei la
cheltueli (1886-87). Are o biserică, cu hramul Sf.
Niculae (1882), deservită de 1 preot și 2 cântăreți. În
o depărtare de 2 kil. spre S.-V. de sat se află o ruină
de biserică, în Valea-Trestii, făcută din cărămidă
groasă.
Ştampila satului Doba din plasa
Oltul de Sus, judeţul Romanaţi
(1861)
Ştampila satului Cocorăşti din
plasa Olteţu, judeţul Romanaţi
(1839)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
Smaranda Chehata în corespondenţă cu profesorul Pătru Crăciun (III)
Floriana Tîlvănoiu
Din lista personalităţilor culturale cu care profesorul caracalean Pătru Crăciun s-a
aflat în dialog epistolar, se distinge Smaranda Chehata, sora romancierului Cezar Petrescu,
al cărui tată, profesorul Dimitrie Petrescu se născuse la Caracal în mahalaua Bold. Dealtfel
scriitorul a poposit la Caracal în câteva rânduri susţinând conferinţe. Continuăm în acest
număr al revistei reproducerea câtorva epistole păstrate în fondul personal Pătru Crăciun
de la S.J.A.N. Olt. Scrisorile vorbesc despre vizite la Caracal ale sorei scriitorului, despre
grija acesteia de a îmbogăţi colecţiile muzeului din Buşteni, şi aduc date despre
simpozionul de la Buşteni din 10 martie 1974, la care a participat şi Pătru Crăciun
prezentând comunicarea ,,Legăturile lui Cezar Petrescu cu oraşul Caracal” (Memoria
Oltului şi Romanaţilor nr. 77/iulie 2018).
Aducem pe această cale mulţumiri personalului S.J.A.N. Olt care ne-a înlesnit
accesul la acest preţios fond documentar.
[1] București, 5 mai 1974
Stimate Domnule Pătru,
Nu știu cum veți fi interpretat tăcerea mea totală, fără motiv aparent. Dar iată
adevărul: atât eu cât și prietena mea ne-am trezit din senin cu boli în familie care ne-au
lovit ca un trăznet. Când vom reveni la normal- dacă vom reveni?!- vă voi spune mai mult.
Deocamdată ne-am pierdut amândouă liniștea și capul. Mai fiind pe deasupra, noi înșine,
suferinde de ficat ca vechi cliente, rău pe care neașteptatele lovituri l-au răscolit până în
străfunduri.
Așadar, veți ierta tăcerea ca și întârzierea cu răspuns – atât D[umnea]v[oastră]
personal cât și celor de aproape ai D[umnea]v[oastră]- gândurilor delicate ce ne-ați adresat
între timp.
N-aș fi bănuit că atât de curând după entuziasmul ce ne adunase sub semnnul urbei
fratelui meu, liniștea să se năruie în jurul nostru atât de brutal.
Smaranda Chehata
[2] Bușteni, 13 decembrie 1974
Stimate Domnule profesor Pătru,
La misiva D[umnea]v[oastră]– retransmisă de la București- răspund fulger
următoarele:
Mă aflu aici de câteva săptămâni, suplinind pe sora mea la muzeu, fără să știu
când mă voi întoarce la vatră, unde am majoritatea datelor ce-mi cereți. De prisos să
subliniez importanța micro-enciclopediei ce plănuiți! O piatră fundamentală în plus ce va
ușura documentarea științifică a posterității. Nu-mi rămâne decât să-mi exprim admirația
pentru neastâmpărul constructiv ce vă caracterizează.
Din ceea ce am expus în muzeu vă voi trimite date nude, fără iconografie. Aș vrea
să știu: aveți nevoie și de mărturii fotografice? Acestea nu le-aș putea procura decât la
București, unde am clişeele.
Rog mult răspundeți la această întrebare, pentru a ști ce am de făcut. Între timp o
mare parte din clișee au plecat la Iași, unde cu doi colaboratori meșteri în ale iconografiei
artistice am pornit proiectul unui album ,,Cezar Petrescu‖. Avea-voi răgazul să-l duc până
la capăt? Nu știu! Anii mă fugăresc din urmă, iar nimeni nu poate sări peste umbra lui.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
Regret că existența fărâmițată de imprevizibilul cotidian nu mi-a dat răgazul să vă
transmit- după neceasitatea comemorării Ceazar Petrescu la care ați pus umărul în chip
atât de original, D[umnea]v[oastră] și Doamna – să vă tramsmit, zic, impresia ce-ați lăsat
tuturor și pe care prietenii de la București, veniți să asculte Caracalul inedit, au difuzat-o
călduros în capitala țării. Profit, deci, s-o fac astăzi, târziu dar în numele surorilor și soției
scriitorului, cu tot ceea ce am păstrat cald în inimile noastre.
Nu știu dacă soarta ne mai rezervă o întâlnire în numele fratelui nostru Cezar. Pot
totuși închide ochii mâine cu sufletul împăcat că am făcut primul pas- acela care va rodi
poate cândva, atunci când cu toții vom fi trecut demult Styxul.89
Închei, stimate Domnule Pătru, rugându-vă să fiți interpretul sentimentelor mele-
complexe, de aceea inexprimabile-Doamnei mai întâi, apoi celor ce-au întâmpinat cu
entuziasm înfrățirea celor două orașe legate de tată și fiu și de memoria ce le-o cinstim.
Smaranda Chehata
P.S. Cât de curând ne vom achita cotizația90
. Doamna Doctor Dobrovici se alătură
sentimentelor mele, iar amândouă dorim, în aceeași măsură să sprijinim primii pași în
capitală, ai tinerei generații.
[3] Caracal, 4.VIII.‘76
Stimată D[oam]nă Chehata,
Vă informez că posed un desen de Marius Bunescu, care înfățișează pe Cezar
Petrescu.
Scriitorul stă la o masă, pe care se află o călimară.
Desenul are dimensiunile de 190/145 milimetri. Este semnat cu inițiale: M.B. iar
sus, la mijloc: Cezar Petrescu. Dacă vă interesează pentru muzeul din Bușteni, sunt dispus
să-l vând.
Cu cele mai alese sentimente,
Prof. Cr[ăciun] Pătru
[4] București, 1 septembrie 1976
Stimate Domnule profesor Crăciun Pătru,
Coborând la vatră din dulcea Bucovină am găsit răspunsul D[umnea]v[oastră].
Mulțumesc pentru tot ceea ce cuprinde și care-mi lămurește- mai mult ca orice- misiva
precedentă căreia îi împrumutasem nu știu ce ton… neprimitor.
Dar mai cu seamă, mă bucură faptul că ne vom revedea în curând și, cu voia
D[umnea]v[oastră], ne veți aduce și portretul pe care ardem de nerăbdare să-l vedem, și nu
mai puțin, să-l achiziționăm pentru Casa Memorială ,,Cezar Petrescu‖. Așadar, pe curând,
nu înainte de a prezenta Doamnei cele mai alese sentimente și bune amintiri.
Smaranda Chehata, la care se raliază și prietena sa.
[5] București, 27 octombrie 1976
Stimate Domnule Crăciun Pătru,
Răspund cu întârziere misivei D[umi]tale din 30.IX.‘76, dar nu cu mai puțin
entuziasm și admirație pentru truda și dragostea cu care țineți trează memoria românilor
89
Styxul (în mitologia greacă) este unul din cele șase râuri care separă lumea celor vii de lumea morților. Fiecare dintre cele șase râuri are o semnificație aparte: Acheron- râul tristeții; Cocytus- râul plângerii; Piriphlegethon- râul de foc; Lethe- râul uitării; Mnemosynne- râul memoriei; Styxul- râul urii.
90 Smaranda Chehata era membră a Asociaţiei Culturale ,,Marius Bunescu” din Caracal, asociaţie al
cărei preşedinte era profesorul Pătru Crăciun.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
iubitori de neam și țară, printre care cu emoție regăsim pe neuitatul nostru părinte. Fie ca
urmașii D[umnea]v[oastră] să moștenească- între alte însușiri de seamă ale tatălui- și acest
lăudabil sentiment.
Am luat notă de cele menționate în scrisoare, la care iată răspunsul:
1. Rețin cele 3 numere din revista ROMÂNIA LITERARĂ91
- deși muzeul posedă
colecția legată- deoarece numerele dispersate servesc de multe ori mai bine decât volumul
legat, când se organizează o expoziție. Cât despre preț mă bizui mai mult pe
D[umnea]v[oastră] decât pe mine, pentru a fixa suma echitabilă. Deci aștept.
2. Extrasele din caietul cu date documentare despre tatăl lui Cezar Petrescu sunt o
reușită a genului. Primiți- odată cu felicitările noastre- și răspunsul afirmativ la întrebarea
D[umnea]v[oastră] dacă, da sau nu, un asemenea material documentar-artistic ne-ar surâde
drept micro-monografie ,,Dimitrie Petrescu‖ în viitoarele expoziții comemorative.(Regret
că plicul a fost îndoit la poștă- în ciuda cartonului protector- nu mai e virgină.) Adaug un
dublu deziderat, fără mari speranțe, doar fiindcă, de 15 ani încoace, am învățat că omul e
dator să încerce…
Muzeul ,,Cezar Petrescu‖ nu posedă nici colecția HIENA nici GÂNDIREA92
.
Paradoxal, dar așa este! De aceea, stric și eu cu o vorbă: Nu cumva există în Caracal (sau
în Craiova) un posesor al acestor colecții uitate de Dumnezeu prin bibliotecilor lor???
Muzeul nu achiziționează, dar le-aș cumpăra eu personal, dacă nu m-ar speria
contravaloarea lor.
Dacă nu vă ia prea mult timp și oboseală, încercați, rogu-vă! Voi căuta și eu
printre scriitori și anticari. Mulțumesc anticipat!
Între 1 și 10 noiembrie voi lipsi din București. Precizez aceasta, fiindcă aș fi
neconsolată să mi se rătăcească vreo epistolă pornită din Caracal…
Doamnei Pătru și celorlalți dragi din jurul D[umnea]v[oastră], un gând cald.
Smaranda Chehata
Ceramica culturii Verbicioara din colecțiile Muzeului Romanațiului
Iulia RĂBÎNCĂ, Muzeul județean „Teohari Antonescu‖ Giurgiu
Dr. Sabin POPOVICI, Muzeul Romanațiului Caracal
Muzeul Romanațiului Caracal deține importante colecții de arheologie. Scopul
prezentării noastre este acela de a pune în evidență ceramica aparținând culturii
Verbicioara păstrată în colecțiile Muzeului Romanațiului.
Cercetările arheologice derulate pe parcursul secolului XX în Oltenia au reușit să
surprindă urme de locuire aparținând celei mai importante culturi aparținând perioadei
mijlocii și târzii a Epocii Bronzului la nord de Dunăre (2300 – 1900 î. Hr.), numită
Verbicioara după numele unei localități din județul Dolj. Urme ale acestei civilizații s-au
mai descoperit la est de râul Olt și în partea de vest a Banatului sârbesc (Voievodina de
astăzi).
Semnalat încă din anul 1919 de către administratorul plășii Plenița, situl de la
Verbicioara a fost parțial cercetat în 1937 sub coordonarea lui Ion Nestor. Dar primele
săpături arheologice de amploare în stațiunea eponimă sunt întreprinse în anii 1949-1951,
1955 și 1957 de către Dumitru Berciu, care a încadrat materialul descoperit în Epoca
91
România Literară a apărut săptămânal între aprilie 1939 şi mai 1940 sub conducerea lui Cezar Petrescu. Revista era un supliment al ziarului România ce apărea la Bucureşti tot sub conducerea lui Cezar Petrescu.
92 Reviste apărute din iniţiativa lui Cezar Petrescu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
Bronzului Târziu și Mijlociu. Grosimea depunerilor culturale, existența mai multor
niveluri de locuire, bogatul material arheologic descoperit aici au permis observații și
concluzii importante, mai ales în ceea ce privește evoluția culturii, reușindu-se pentru
prima oară surprinderea concretă a fazelor de dezvoltare a culturii Verbicioara.
Cea de-a doua etapă de cercetare a culturii Verbicioara din Oltenia începe odată cu
săpăturile arheologice efectuate de Marin Nica. Acesta în 1996, stabilește un nou sistem
cronologic pentru evoluția acestei culturi. Noua periodizare s-a făcut tot pe baza
caracteristicilor ceramicii. Cercetările arheologice au fost de mică amploare, neputându-se
confirma stratigrafic periodizarea culturii.
Harta arheologică a Olteniei din Bronzul Mijlociu și Târziu a fost completată în
ultimii ani cu noi așezări, identificate ca urmare a cercetărilor de suprafață și a sondajelor.
În cadrul vestigiilor
arheologice aparținând culturii
Verbicioara, materialul ceramic
ocupă locul cel mai de seamă,
datorită numărului mare de vase,
întregi și fragmentare, a varietății
formelor și a motivelor decorative și
pentru că ele definesc cel mai bine
specificul acestei civilizații.
Pentru realizarea decorurilor
meșterii olari au folosit un stil
propriu caracterizat printr-un bogat și
variat repertoriu decorativ, format din
decoruri plastice sau în relief (butoni,
proeminențe conice, nervuri),
decoruri liniare (linii simple incizate,
dispuse drept, paralel, oblic sau în zigzag, benzi cu hașuri tăiate), decor de linii
punctiforme (linii întrerupte sau neîntrerupte, drepte, ovale, în formă de litera M), decoruri
geometrice (triunghiuri, romburi și pătrate hașurate în rețea cu linii drepte, oblice sau
paralele, dispuse orizontal, vertical, cercuri hașurate cu linii drepte, oblice sau în zigzag,
cercuri hașurate cu linii drepte sau în zigzag),
decoruri spiralice (spirale în formă de M-uri,
cârlige spiralice simple realizate prin
împunsături succesive sau cu capete îndoite,
repetate de jur-împrejurul vaselor). Cultura
Žuto Brdo-Gârla Mare a influențat mai
puternic repertoriul decorativ Verbicioara,
ceea ce a dus la un sincretism cultural din care
au luat naștere expresii artistice specifice
acestor comunități.
Pe baza observațiilor stratigrafice, a
tehnicilor de construcție a locuințelor, a ritului
de înmormântare și a repertoriului formelor și
decorurilor ceramicii s-a stabilit evoluția
culturală a comunităților Verbicioara și
individualizarea lor în cadrul populațiilor
Epocii Bronzului de la sud și nord de Dunăre.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal
Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar
1937
Între 8 ianuarie şi 15 februarie 1937 a avut loc turneul lui N. Soreanu şi V.
Antonescu, societari ai Teatrului Naţional din Bucureşti cu piesa ,,Institutorii‖ de Otto
Ernst. Turneul era organizat cu ocazia jubileului de 40 de ani de teatru ai lui N. Soreanu
iar itinerariul arată că la 6 februarie trupa, din care făceau parte: N. Soreanu, Victor
Antonescu, Finteşteanu, Rogalschi, Coco Demetrescu ş.a., a poposit şi la Caracal.93
Având origini caracalene, scriitorul Cezar Petrescu a susţinut o conferinţă la
Liceul ,,Ioniţă Asan‖ din localitate la 17 ianuarie 1937, vorbind unei săli arhipline despre
,,Actualitatea lui Eminescu‖94
. Era perioada de glorie a scriitorului care publicase chiar
atunci ,,Romanul lui Eminescu‖ iar în februarie va participa la marele festival de la
Oradea, prilejuit de aniversarea debutului poetic al lui Mihai Eminescu în revista Familia
în 186695
.
La 27 ianuarie 1937 este adresată primăriei oraşului Caracal o cerere prin care se
solicita sala teatrului comunal pentru seara de 27 februarie 1937 spre a se da un bal
,,pentru realizarea de fonduri necesare construirii unui local propriu al cercului militar
al subofiţerilor din Caracal‖96
. Primarul aprobă cererea cu condiţia achitării a 1000 lei
chiria şi iluminatul. La acest bal- care era organizat în fiecare an- erau invitaţi şi
reprezentanţii primăriei locale, pentru care se rezerva loja oficială.
La 14 februarie 1937 a avut loc în sala teatrului comunal balul ,,Societăţii Mărăşti-
Mărăşeşti‖97
. Din fondurile colectate urmau a se ajuta familiile membrilor decedaţi.
Teatrul Vesel din Bucureşti cerea printr-o adresă semnată de către directorul
general Ion Marin Sadoveanu, reţinerea sălii teatrului din Caracal pentru data de 24
martie 1937, când se va prezenta piesa ,,Călugărul din vechiul schit‖98
. Şi în acest caz, pe
aprobarea dată, primarul oraşului solicita achitarea contravalorii iluminatului şi
încălzitului. Ulterior, printr-o altă adresă, data reprezentaţiei a fost amânată cu 2 zile.
În această perioadă, teatrul din Caracal avea câţiva angajaţi. Aceştia erau: M.
Popescu (intendent-mecanic), Ion Vulpe (supraveghetor şi încasator) şi Marin Covaci
(ajutor mecanic). Aceştia aveau salarii modeste.
Baluri se organizau şi în alte locuri din oraş. La 6 februarie 1937, în saloanele
d-lui Marin Ciurăscu era anunţat un bal al Asociaţiei Romilor din judeţul Romanaţi, iar la
4 septembrie, în acelaşi loc se organiza un bal în folosul aviaţiei99
.
La 6 martie 1937 era anunţată o serbare urmată de un bal a premilitarilor, la teatrul
comunal. Se cerea pe lângă autorizaţie şi ca intendentul să permită accesul tinerilor pe
scenă pentru repetiţii.
93
Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor, D. 5/1936, f. 218. 94
Vezi Memoria Oltului şi Romanaţilor, An.VII, nr. 7 (77) /iulie 2018, p. 40. 95
Iniţial s-a dorit organizarea acestei sărbători în februarie 1936 când se împlineau 70 de ani de la debutul poetului în revista Familia. Dificultărţile organizatorice au făcut ca evenimentul să aibă loc în anul următor. Au participat între alţii şi Ion Minulescu şi Mircea Damian. Ultimul a citit un mesaj de salut din partea Societăţii Scriitorilor Români. Cu acest prilej s-au făcut două fotografii de grup, una chiar în faţa bustului poetului Mihai Eminescu din Oradea, executat de Oscar Han. Fotografiile au apărut în revista Familia din martie 1937 iar una se află şi la Muzeul Memorial ,,Cezar Petrescu” din Buşteni.
96 S.J.A.N. Olt, fond Primăria oraşului Caracal, dosar 11/1937, nenumerotat
97 idem
98 idem
99 Cererea semnată de Ionel Teodorescu, Constantin Ceapă şi Mitică Ceapă
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
Opera Română din Bucureşti a
organizat un turneu oficial pentru
sărbătorirea cântăreţului George Niculescu
Basu cu ocazia împlinirii a 30 de ani de
strălucită activitate. Înconjurat de elemente
valoroase ale Operei Române, acesta îşi
anunţa prezenţa şi la Caracal la mijlocul
lunii februarie 1937.
Pentru 20 martie 1937 era anunţat
balul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie,
filiala Caracal în care scop se solicita în
mod gratuit sala teatrului.
Un spectacol deosebit a avut loc la
31 martie 1937, după cum ne informează o
adresă a Direcţiei Generale a Teatrelor,
adresată primăriei oraşului: ,,Avem onoare
a vă ruga să binevoiţi a dispune să se
reţină sala de spectacole a teatrului
comunal pentru turneul d-lui G. Ciprian de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu piesa
Richard al III-lea de Ibsen, la data de 31 martie 1937”. Adresa era semnată de către Ion
Marin Sadoveanu.
În cursul lunii martie a anului 1937, o furtună a dezvelit clădirea teatrului pe o
suprafaţă de 220 m.p. Serviciul tehnic de pe lângă primăria oraşului solicita la 12 martie
aprobarea sumei de 20 000 lei necesară pentru reparaţii. Din foaia de lucrări şi procesul
verbal de recepţie a lucrărilor, vedem că s-a apelat la furnizori locali: Ion Dulamă
(tâmplărie), C-tin Frăţilă (fierărie), Nicu Pişculescu (tinichigerie). Cu acest prilej s-au
constatat unele nereguli, menţionate într-un document care vorbeşte despre ,,mai multe
geamuri dela luminătorul principal, dela luminătoarele scărilor şi dela subsol sunt lipsă
şi sparte. Dacă nu se înlocuiesc aceste geamuri, zăpada , care desigur va viscoli în podul
teatrului,va strica tavanul,care ar fi foarte greu şi scump de reparat. Podul sălii de
spectacol n-are podea şi de multe ori s-a călcat direct pe şipcile tavanului, constituind un
pericol‖100
. Unele s-au remediat, astfel, geamurile teatrului şi de la uzina teatrului s-au
înlocuit de către Tudor M. Pauca ,,geamgiul din Caracal‖. Erau probleme şi la instalaţia
electrică, acestea sunt constatate de serviciul tehnic al primăriei în aprilie 1937:
,,Instalaţia luminii electrice dela Teatrul Naţional este cu totul degradată mai cu seamă
în podul central, deasupra policandrului, unde sârmele sunt neizolate şi în imediata
apropiere a lemnăriei. Pentru a se evita o nenorocire vă rog să binevoiţi a da ordin
personalului Uzinei Electrice să modifice de urgenţă cel puţin instalaţia din pod, unde
face legătura cu policandrul‖. La 20 mai 1937 lucrările fiind gata, antreprenorul R.
Mariani cerea să se facă recepţia lor, lucru care s-a şi întâmplat la 26 mai. La 10
noiembrie însă, o nouă adresă a intendentului informa primăria că ,,La Teatrul Naţional
sunt multe geamuri sparte, o parte sparte de public, o parte de copii care aruncă cu
pietre şi o parte de ciorile care îşi fac cuiburi. Având în vedere că este iarnă şi se face
frig şi curent în teatru, vă rog să binevoiţi a aproba punerea din nou a acestor geamuri‖.
Aflată în imediata vecinătate a teatrului, Şcoala Primară nr. 2 de Fete din Caracal
semnala primăriei în decembrie 1936, prin directoarea Eliza Mariani, că ,,Gardul care
100
idem
Cererea pentru spectacolul lui G. Ciprian
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
desparte şcoala noastră de Teatrul Naţional este aproape căzut” şi cerea ajutorul pentru
repararea acestuia.
La Caracal a poposit în aprilie 1937 o trupă a societăţii artistico-culturale ,,Carmen
Sylva‖. Impresarul acesteia, Constantin Frăsineanu, cerea primăriei Caracal aprobarea de
a da la Teatrul Naţional mai multe spectacole, astfel: duminică 11 aprilie ,,Femeia
îndărătnică‖ (parodie după Shakespeare), comedia ,,Cursa‖ iar la matineul şcolar
comedia ,,Vlăduţul mamii‖.
La 18 aprilie 1937 a conferenţiat la Caracal profesorul universitar Ion Simionescu
despre ,,Neam şi ţară‖. Conferinţa a avut loc în amfiteatrul liceului Ioniţă Asan, costul
biletului de intrare fiind de 10 lei.
La Caracal poposeau şi altfel de artişti. Astfel, la 13 mai 1937, Arpad Kratyl,
,,proprietarul Circului Imperial‖, cerea aprobarea de a instala în faţa poştei vechi circul
său pentru două săptămâni, începând cu 18 mai 1937.
Apropiindu-se sfârşitul anului şcolar, pentru luna mai, elevele şcolii de fete din
Caracal proiectau o excursie. Pentru completarea fondurilor necesare, directoarea şcolii,
Silvia Căpreanu, solicita primăriei să aprobe organizarea unei serbări la teatrul comunal
pentru 16 mai 1937101
. Această serbare a avut loc pe 22-23 mai, după cum aflăm dintr-un
document ulterior, când se cerea suma de 500 lei, costul energiei electrice consumate cu
ocazia evenimentului. Suma urma să revină uzinei electrice comunale.
O serbare era anunţată pentru 29 mai 1937 şi de cercetaşele-străjere ale
Gimnaziului Industrial de fete din Caracal, în aceleaşi condiţii. Din cauza examenelor de
sfârşit de an, s-a amânat pentru 12 iunie acelaşi an.
În această perioadă se
închiria în incinta teatrului bufetul
şi garderoba. Gh. Răsturnel plătea
în martie 1937 primăriei suma de
100 lei, contravaloarea acestora.
Acesta- cofetar în Caracal, cu
domiciliul pe str. Plevnei- solicita
la 10 martie 1937 închirierea
bufetului teatrului pe un an de zile,
angajându-se a plăti suma de 500
lei pentru întreaga perioadă. Acest
lucru presupunea însă organizarea
unei licitaţii, astfel încât s-a ajuns
la o soluţie de compromis,
îngăduindu-se solicitantului, în
mod provizoriu, până la
organizarea licitaţiei, să ţină
bufetul, plătind primăriei seral o
sumă. Licitaţia a avut loc în iunie
cu nişte condiţii foarte stricte,
anunţul fiind publicat în Monitorul
Oficial al Judeţului Romanaţi nr.
20 din 29 mai 1937 şi oferea spre
închiriere bufetul teatrului pe o
101
idem
Anunţ apărut în Monitorul Oficial al judeţului
Romanaţi din 29 mai 1937
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
perioadă de un an, între 1 octombrie 1937-10 octombrie 1938. Nu s-a prezentat însă nici
un ofertant, aşa încât licitaţia s-a repetat.
Printr-o adresă din 7 mai 1937 a Direcţiei Generale a Teatrelor, primăriei oraşului
i se punea în vedere ca sala teatrului să fie pusă la dispoziţia celor în drept cel mai târziu
la ora 7 p.m.
O şezătoare literară cu participarea unor scriitori olteni, cap de afiş fiind poetul Ion
Minulescu, a avut loc la Caracal la 19 iunie 1937, ora 9 seara, în amfiteatrul liceului
Ioniţă Asan. Era anunţată şi sosirea generalului N. M. Condiescu, preşedintele Societăţii
Scriitorilor Români102
. Mai multe detalii oferă afişul tipărit cu acest prilej, din care vedem
că şezătoarea era organizată de Societatea Scriitorilor Olteni iar între conferenţiari
figurau: C. Şaban-Făgeţel, Ilariu Dobridor (,,Valorile naţionale‖) iar dintre scriitorii care
au citit din operele lor sunt menţionaţi: T. Păunescu-Ulmu, Ştefan Bălceşti, I. Popescu-
Policlet, A.C. Calotescu-Neicu, Radu Gyr, I. Manea, I.P. Ţuculescu şi Ion Minulescu.
Remus Comăneanu a recitat versuri de H.G. Lecca. Au participat şi scriitori localnici:
Doina Bucur, S. Mardaloescu şi Victor Revent iar profesorul C.D. Fortunescu a citit din
operele scriitorilor olteni decedaţi: N. Milcu, N. Vulovici, Savin Constant, Burlănescu
Alin şi Traian Demetrescu.
În septembrie 1937, ,,apropiindu-se timpul când încep a sosi în localitate trupele
teatrale”, intendentul teatrului, Mişu Popescu, cerea primăriei locale printr-o adresă
angajarea a două femei pentru curăţenie şi 3 kg. ziare şi 3 kg. de sodă caustică în acelaşi
scop. Aprobându-se cele solicitate, la 6 octombrie curăţenia era făcută iar intendentul
solicita decontarea lucrărilor în cuantum de 903 lei. Fuseseră angajate două femei pentru
aceasta: Niculina Rădulescu şi Maria Stănculescu, acestea lucrând fiecare 4 respectiv 5
zile.
La 3 octombrie, Sindicatul ,,Frăţia‖ din Caracal solicita dreptul de a organiza un
bal în sala teatrului ,,pentru mărirea fondului de ajutorarea colegilor săraci şi fără
serviciu.” În privinţa localului, organizatorii se obligau ca ,,după terminarea balului ne
obligăm a da în starea de curăţenie în care l-am primit‖. Primăria aprobă cu plata unei
taxe de 1000 lei.
Artistul Brezeanu a fost prezent la Caracal prin septembrie-octombrie 1937, o
rezoluţie a primarului cerea la 11 octombrie 1937 încasarea de la acesta numai a sumei de
250 lei, ,,întrucât sala teatrului a fost întrebuinţată numai la matineul de pe zi, seara
nemaidând spectacolul‖.
Teatrul Vesel din Bucureşti, aflat în turneu cu piesa ,,Fustele de la minister‖,
cerea sala Teatrului Naţional pentru data de 23 octombrie 1937.
La 1 noiembrie 1937 se cerea printr-o adresă a Direcţiei Generale a Teatrelor,
reţinerea sălii de spectacole a Teatrului Naţional pentru turneul teatrului Cărăbuş, aflat
sub direcţia actorului Constantin Tănase, cu spectacolul ,,Electro-Cărăbuş‖.
O informaţie interesantă avem şi din ziarul local: ,,Suntem informaţi că comedia
Hapurile miraculoase nu se mai joacă în seara zilei de 14 nov. ci în seara zilei de 20
nov. tot în sala Teatrului Naţional, de trupa artiştilor asociaţi din Craiova în frunte cu dl.
Ar. Cantorichi. La acest irezistibil de comic spectacol, la care nu pot lua parte elevii şi
elevele, se va râde cu lacrimi. Procuraţi-vă din timp biletele de la dl. Ilie T. Beu. Aceeaşi
trupă cu acelaşi ansamblu şi tot cu Hapurile miraculoase, joacă la Corabia, în seara
zilei de duminică 21 noiembrie, în sala teatrului Traian iar biletele se găsesc de vânzare
la Figaro‖103
. Aceeaşi sursă mai informează că ,,În seara zilei de 5 dec., cunoscutul
102
S.J.A.N. Olt, fond Primăria Caracal, D. 18/1937. 103
Romanaţiul din 14 nov. 1937
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
organizator de turnee, dl. Lică Teodorescu, va prezenta publicului caracalean pe marii
artişti societari ai Teatrului Naţional din Bucureşti: M. Soreanu, Maria Ciucurescu,
Mircea Pella, care vor juca în celebra piesă O noapte furtunoasă, sărbătorind 25 de ani
de la moartea marelui scriitor I.L. Caragiale, autorul piesei. Este o mare cinste pentru
oraşul nostru să găzduiiască o asemenea reprezentaţie”.
Pentru ziua de 5 decembrie 1937, Legiunea de Străjeri din Romanaţi anunţa
primăria oraşului că doreşte se organizeze un bal, cerând sala Teatrului Naţional. Scopul
manifestării era strângerea de fonduri necesare procurării materialelor de tabără. Cererea
era semnată de N. Enescu, comandantul Legiunii de Străjeri Romanaţi. Sala fiind
ocupată, manifestarea a avut loc la 6 decembrie.
În 1937 funcţionau la Caracal mai multe cinematografe. Astfel, cinematograful
Apollo - aflat în proprietatea d-nei Marieta cpt. Dioşteanu şi a d-rei Viorica I. Petrescu
(antreprenor- Mihai Făget)- obţinea la 27 august 1936 autorizaţia de funcţionare din
partea Ministerului de Interne104
. Un alt cinematograf funcţiona la liceul ,,Ioniţă Asan‖,
acesta având autorizaţie a rula numai filme şcolăreşti şi i se interzicea cu desăvârşire a
rula filme cu caracter comercial. O subcomisie teatrală locală- formată din primarul
oraşului, un delegat al poliţiei, medicul şef, arhitectul şef şi comandantul pompierilor- era
chemată să vegheze la respectarea legii. Comisia, întrunită la 12 februarie 1937 la Liceul
Asan constata relativ la sala de spectacole că s-au făcut indicatoare de lumină roşie
deasupra uşilor de ieşire, s-au prevăzut dispozitive de stingere a incendiilor ,,întrucât
oraşul Caracal n-are încă instalaţie de apă curgătoare”. Prin urmare s-a instalat un
bazin de fier cu o capacitate de 200 l, existau 8 găleţi şi extinctoare. Sala liceului avea
400 de locuri, pentru spectatori existând 3 cabine de closet, separat de ale elevilor. Erau 4
sobe de teracotă în colţurile sălii şi se preconiza instalarea unor calorifere. Conform
dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, un film putea rula în cinematograf numai după
aprobarea comisiei de cenzură.
Slatina văzută de poetul Ion Minulescu
După episoadele prezentate în numerele anterioare ale revistei noastre, în care am
văzut oraşul de pe Olt în viziunea lui Traian Diaconeasa, Pan M. Vizirescu, Sm. M.
Vizirescu şi Mircea Damian- continuăm seria acestor descrieri cu un fragment al poetului
Ion Minulescu extras din volumul Corigent la limba română.
Deşi născut la Piteşti, Ion Minulescu poposea adesea la Slatina de unde era
originară mama sa, unde avea rude, via şi nucul pe care îl descrie atât de frumos. Credem
că o placă de marmură ar trebui fixată pe locul unde s-a găsit casa famiiei lui Ion
Minulescu de la Slatina, şi aceasta cât mai urgent posibil, până când nu se va şterge
complet din memoria localnicilor.
Ioan Smedescu, Ion Tîlvănoiu
Primul meu „turn de fildeș‖ avea peste o sută de ani!... Trunchiul lui era așa de
gros, că trei oameni abia l-ar fi putut îmbrățișa, frunzele lui foșneau ca niște salbe de
icoșari la gâtul fetelor prinse în horă, iar seara, când soarele se cobora peste Grădiște în
Olt, pământul de la rădăcina lui avea parcă reflexe de aur. În via noastră de la Slatina mai
erau și alți nuci. Unii erau tot așa de bătrâni, și pe trunchiul lor scorburos șirurile de
furnici roșii urcau și coborau neobosit ca și ascensoarele electrice ale unui skyscraper
american. Dar dintre toți nucii din via noastră, unul singur era nucul meu!... Sau nucul
104
S.J.A.N. Olt, fond Primăria oraşului Caracal, dosar 11/1937,
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
acesta era nucul meu fiindcă eu eram cel din urmă
vlăstar al celor care, în vremea turcilor, îngropaseră
la rădăcina lui o comoară. Tata-mare îmi povestise
(ce știa și el de la tatăl său) că într-o noapte de
august două flăcări lungi și gălbui înlănțuiseră
trunchiul nucului ca două brațe de schelet ce-ar fi
încercat să se ridice din groapă. Aceasta însemna
că ploile și zăpezile atâtor ani topiseră comoara,
făcând-o una cu pământul cleios și gălbui. Dar
superstițiile sunt produsul realităților nebănuite.
Comoara dispărută exista totuși acolo unde
fusese îngropată. Exista în aspectul deosebit al
nucului acesta, pe care eu îl socoteam unic pe
lume, și mai ales în bucuria neexplicabilă cu care îl
revedeam în fiecare vacanță de sfârșit de an.
Monezile de aur ce mi s-ar fi cuvenit mie trebuia să
le moștenesc sub o altă formă. Dar pe vremea
aceea, nu trăisem, în întregimea lor, primele trei
zile biblice. Pentru mine, Dumnezeu nu despărțise încă apele de uscat, și averea
strămoșească nu-și lămurise încă forma definitivă sub care aveam să fiu despăgubit de
comoara pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna. De lucrurile acestea, însă, abia
astăzi îmi dau seama. Pe vremea aceea știam numai că în vârful nucului mă așteaptă un
pătuiag de scânduri, pe care tata-mare îl construise anume pentru mine, iar în podul
caselor noastre de la Slatina, un maldăr de cărți mucegăite, pe care le citise odată o soră
mai mare a mamei. Când le-am descoperit, am avut impresia că am trecut două clase într-
un an. Tata-mare, însă, m-a mustrat cu blândețea lui de om îndurerat. — Dă-le naibii de
hârțoage, că așa s-a smintit și biata Lena!... M-a mângâiat apoi pe amândoi obrajii și a dat
ordin servitoarelor să închidă podul cu lacăt.
Podul însă a rămas deschis toată vara și, în pătuiagul din vârful nucului, mi-am
urcat pe rând o saltea de paie, o pernă de puf, o scoarță oltenească, un pistol cu cremene,
un iatagan și volumele: Poezii populare ale românilor, adunate și întocmite de Vasile
Alecsandri: Sobieski și Plăieșii de Costache Negruzzi; Cântarea României, care pe vremea
aceea era de Nicolae Bălcescu; Patimile junelui Werther, traducție din limba germană de
B. V. Vermont, cu o introducere de Grigore H. Grandea și Istoria Manoni Lesco și a
cavalerului de Grio de decanulu Prevo, tradusă de St. Hr. Bâjesku și tipărită cu a sa însăși
cheltuială în anul 1857.
De trei zile, Margareta mănâncă cu mine la masă și doarme cu mine în aceeași
odaie. Căpitanul e plecat la manevre, iar mama mi-a scris că are să mai întârzie câtva timp
la Slatina.
[…] Năstase, ordonanța, îmi așează geamantanul în plasa de sfoară ceruită a
compartimentului de clasa II-a, în care se mai găsesc încă trei pasageri, un popă bătrân, un
domn ceva mai tânăr și o doamnă între două vârste. Îmi recomandă apoi să nu pierd biletul
de tren și recipisa bicicletei pe care am dat-o la vagonul de bagaje și, după ce mă salută
militărește, pleacă urându-mi: — Umblați sănătos, conașule... Popa își mângâie cu mâna
stângă barba albă și cu mâna dreaptă centura vișinie de pe burtă, se uită la mine îngăduitor
ca într-o Evanghelie tipărită cu litere chirilice și mă întreabă:
— Încotro, taică?
— La Slatina, părinte.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
Domnul ceva mai târziu tresare din colțul lui de lângă fereastră, închide cartea cu
scoarțe roșii în care citise până atunci și, privindu-mă pe sub ochelari cu un aer plictisit,
continuă interogatoriul început de popă:
— Dumneata ești din Slatina?
— Ba nu... Eu sunt din Pitești.
— Și ce cauți la Slatina?
— Am rude... Mă duc la vie, la mama-mare...
— Dar mama-mare a dumitale cine este?
În sfârșit!... Iată un om bine crescut. Ăsta, cel puțin, se mulțumește să știe numai
cine este mama-mare. Altul, în locul lui, mar fi întrebat cu siguranță cine este tata. Pe
mine, însă, curiozitatea necunoscutului mă enervează. În afară de arborele genealogic al
familiilor domnitoare și pedigreul cailor de curse, cercetarea ascendenților nu prezintă nici
un interes practic. Este o pierdere de timp inutilă și o îndeletnicire socială vulgară. Dar
domnul cu ochelari mi-așteaptă răspunsul în aceeași atitudine fixă de cumpănă de fântână
părăsită... Ce-i pot răspunde să scap mai ușor? Dacă l-aş întreba, la rândul meu, și eu ceva?
— Dar dumneavoastră cunoașteți lumea din Slatina?
— Cum nu? Doar eu sunt slătinean!...
De data asta, iată însă că tresare doamna între două vârste, care până atunci privise
pe fereastră cu gândul aiurea, dar cu urechile, probabil, la discuția noastră.
— Cum? Dumneavoastră nu sunteți profesor la liceul nostru din Craiova?
— Ba da, doamnă... Dar de fel, sunt din Slatina...
Intervenția doamnei între două vârste mă scapă de interogator. Spovedania
profesorului, de altfel, este mult mai interesantă decât a mea. După profesor, vine rândul
doamnei și apoi rândul popii. Spovedania popii, însă, e foarte scurtă și aproape nu
prezintă nici un interes obștesc. Ea nu cuprinde decât evenimentele cele mai principale din
viața și cariera sfinției sale, care se grăbește să termine, fiindcă merge la Râmnicul Vâlcea
și trebuie să schimbe trenul la Piatra-Olt. Iată-mă dar, fără să vreau, duhovnicul celor trei
tovarăși de drum din acest compartiment al vagonului C.F.R.. Îi ascult și îmi vine să râd.
Personalitatea ființei lor îmi pare redusă la figurile unui joc de cărți cu care aş fi făcut o
pasență ca să mă distrez. Un „popă―, o „damă―‖ și un „valet‖... Probabil că eu sunt un
„as‖. Deși n-am însă figură omenească, eu sunt, totuși, cartea cea mai mare din
compartiment. Până la Slatina aflu mai mult decât aş fi citit toate rubricile de „fapte
diverse‖ din ziarele ce apăreau pe vremea aceea în România. Popa regretă că trebuie să
schimbe trenul la Piatra-Olt. Dama regretă că nu poate merge și ea la Râmnicul-Vâlcea,
fiindcă popa, care este văduv, are o pereche de case pe strada Brătianu și o vie pe rod de
12 pogoane la Drăgășani. Îi pare totuși bine de cunoștința profesorului, care a mai luat o
gradație de la minister și a încasat leafa și pe cele două luni de vacanță. Valetului, în fine,
îi pare bine că nu pleacă la Govora decât peste o săptămână și că, până atunci, va putea
vedea zilnic dama care are odaie cu luna la hotel „Geblescu‖.
Trenul s-a oprit în gara Slatina. O șapcă soioasă apare pe ușa compartimentului și
o voce răgușită țipă grăbită:
— Aveți nevoie de hamal? Mă ridic, îi arăt geamantanul care zboară din plasa de sfoară
ceruită ca un pitpalac dintr-o colivie, mă închin apoi cu respect în fața tovarășilor mei de
drum și-i salut cu formula obișnuită:
— Mi-a părut bine de cunoștință... Bun voiaj... Popa îmi răspunde:
— Să trăiești, taică. Profesorul mormăie:
— Mulțumesc... Umblă sănătos... Iar doamna între două vârste mă oprește cu gestul și
vocea ei de sirenă craioveancă:
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
— Dar pe la Craiova n-ai de gând să vii, tinere?...
— Ce să caut, doamnă, dacă nu cunosc pe nimeni!...
— Vai!... Cum se poate să spui așa ceva?... Dar pe noi nu mai vrei să ne cunoști?... În
urma mea, popa și profesorul își încrucișează privirile ca două lăncii de cavaleri medievali,
în cinstea castelanei care și-a concediat pajul...
În gară m-așteaptă Steluța și Georgică.
Steluța este vară-mea, Georgică este bărbatul Steluței. Acum un an, Steluța era
încă domnișoară. S-a măritat toamna, imediat după plecarea mea și abia cu două săptămâni
înainte de moartea tatei-mare. Amintirea mortului mă face să observ că nici Steluța, nici
Georgică nu mai poartă doliu. Si totuși, tata-mare o înzestrase cu 10 mii de lei și cu un loc
viran de 500 m.p. Deși vară cu mine, Steluța nu-mi seamănă cu nimic. Altă figură, alt
suflet, altă educație, altă poziție socială. Steluța este fată de cofetar și Georgică e profesor
de gimnastică la gimnaziul din Slatina. La Slatina nu este liceu cu șapte clase ca la Pitești.
Sărut întâi pe Georgică, apoi pe Steluța. Pe vară-mea, însă, o sărut cu mai multă
însuflețire. Georgică mă bate cu bastonul pe umăr: — Ia sfârșiți mai repede, că parcă nu
v-ați văzut de un secol!... Eu mă desprind din brațele ei și-l privesc cu oarecare
compătimire. — Aoleu!... Păi dacă ești gelos și pe văru-său... am înțeles!... Georgică râde
galben și schimbă vorba.
— Dar știi ce mare te-ai făcut?... Nici nu te-ași mai fi cunoscut!... Bravo ție!
Steluța mă măsoară cu coada ochiului. Se depărtează apoi de mine și-l ia de braț,
pe bărbatu-său. Nu-și vorbesc însă nici unul, nici altul. Steluța pare jenată; Georgică pare
enervat. Nu știu cum vor fi fost în luna lor de miere. Nu sunt, de asemenea, curios să știu
nici cum au să sfârșească primul an de căsnicie. Ghicesc însă că în Danemarca e ceva
putred!... Steluța e palidă, blondă, cu ochii albaștri și oftează ca Ofelia. Georgică e oacheș,
încovrigat ca un semn de întrebare și vorbeste tot în dublu înțeles ca Hamlet. În trăsură,
aceeași plictiseală. Caii merg ca după mort. Birjarul nu-i poate mâna mai repede, fiindcă
îmi ține bicicleta în brațe. Eu mă opresc la vie, unde mă așteaptă mama-mare. Steluța și
Georgică pornesc mai departe în oraș, ... Păcat că la Slatina nu e nici o mănăstire de maici.
Iată-mă iar la vie!
Iată-mi nucul!... Iată-mi toate amintirile trecutului cum încep să evadeze din
sufletul celui care-a devenit bărbat, ca niște pușcăriași printr-o spărtură secretă a zidului!...
Nu știu ce s-a întâmplat... Nu știu ce nu trebuia să se întâmple ca să mă poți regăsi același
din anii trecuți... Pătuiagul în care citisem pe Werther și pe Manon Lescaut îmi pare nacela
unui balon captiv, care în loc să mă înalțe, mă coboară spre pământ. S-a înnoptat... Pe
șoseaua fierbinte încă și plină de praf, un grup de fete se întorc în oraș, cântând:
Olteancă din Slatina.
Cu ochii cât strachina...
În urma lor, alte grupuri de femei mai bătrâne, grăbesc tăcute spre casă. Bărbații
probabil au rămas la cârciuma din curtea gării. Le recunosc... Sunt lucrătoarele tocmite cu
ziua la încărcatul cerealelor în vagoane. Cineva îmi spune că sunt aceleași din anii trecuți.
Le știu cântecul pe dinafară... Prin întuneric, le deslușesc parcă figura, și din belșugul
ochilor mari și rotunzi ca o strachină rustică, le sorb mândria rasei din care fac parte și
eu... Eu, însă, nu mai sunt același!...
Un pocnet de pușcă îmi amintește pistolul meu cu cremene. Luceafărul care răsare
tot acolo, în stânga gării, mă face să-mi întorc capul spre cimitirul orașului unde se
odihnește tata-mare... Plecarea lui din lume coincide cu adevărata mea intrare în viață... Pe
șosea, o siluetă albă de femeie aleargă să ajungă grupul din care s-a desprins. În urma ei,
praful fierbinte se rotunjește ca fumul aromat dintr-o cădelniță de argint.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
De la vie până la oraș, fac zece minute cu bicicleta. Din oraș, până la vie, fac
cincisprezece minute. Când mă duc, merg tot la vale. Când mă întorc, merg tot la deal.
Bicicleta mea face admirația clienților cofetăriei în ușa căreia descalec și o proptesc de
trotuar. Marca bicicletei mele este un „Trifoi‖ cu patru foi. La Slatina, nu se cunoaște
decât trifoiul obișnuit si cântecul:
Frunză verde de trifoi,
Azi-i miercuri, mâine joi,
Vine badea iar la noi...
Joia și duminica seara cântă muzica militară în grădina publică.
Steluța mi-a trimis vorbă, printr-un birjar care se ducea la gară, să vin neapărat în
oraș, fiindcă n-are cu cine merge seara la grădina publică. Georgică trebuie să plece după
amiază la București.
În două săptămâni, însă, de când sunt la Slatina, n-am primit decât trei cărți
poștale și nici o scrisoare. În schimb, eu îi trimit regulat, la poste-restante, cărți poștale
ilustrate cu vederi din oraș, și împrejurimi. Azi i-am trimis grădina publică cea mică din
fața Palatului administrativ.
Slatina are două grădini publice.
Cea mare, unde cântă muzica militară în fiecare joi seara, e pe deal, la marginea
orașului... Steluța m-așteaptă la cofetărie. Clienții de la mese, ca să poată intra în grațiile
fetei patronului, repetă comanda de câte două ori și chiar de trei ori. De obicei, vara se
consumă înghețată și „corăbioare‖. Corăbioarele, mai ales, sunt specialitatea casei. Vara,
prăjiturile nu sunt bune. Se înmoaie repede și se acresc. Nu le poți ține nici două zile.
Corăbioarele, însă, durează și câte o săptămână... Sosirea mea produce oarecare senzație.
Pentru prima oară îmi dau seama de marea, dar singura prerogativă a tinereții în viață...
N-am venit cu nici un gând ascuns, și totuși, de jur împrejurul meu nu sunt decât ochi care
mă privesc cu ură. În ochii lor, cel puțin, de bine, de rău, pot citi și eu ceva. Mă întreb însă
cu groază ce trebuie să fie în sufletul lor... Steluța parcă nu mai seamănă cu Ofelia. În
seara asta.
Grădina publică din Slatina nu seamănă cu grădina publică din Pitești.
Cea din Slatina e lungă și îngustă. Trei alei paralele, ca niște terase cu balustrade
de lemn câinesc, răsar timide din coasta unui deal care se sfârșește în șosea. Cum stă
proptită în grilajul de fier, grădina publică cea mare din Slatina pare corabia lui Noe eșuată
pe muntele Ararat. Grădina publică a unui oraș de provincie este ca ograda unei locuințe
de țară: găini, rațe, gâște, curcani și mai ales bibilici — adică publicul obișnuit,
cunoștințele de toate zilele, sau, în cel mai rău caz, câte un străin blajin, cu care poți intra
în vorbă foarte ușor, imediat după îndeplinirea formalităților de rigoare.
Leii, tigrii și leoparzii lipsesc. În România, orașele de provincie nu prezintă
avantajele pădurilor africane. Animalele sălbatece se trag spre capitala țării. Din când în
când, însă, poți întâlni rătăcind și prin provincie câte o girafă, o cămilă sau un hipopotam.
Președintele tribunalului, bunăoară, este poreclit „girafă―, nevasta colonelului „cămilă―,
dar administratorul financiar „hipopotam‖. Cel mai popular din toți, însă, este „nenea
Ghiță―, berbecul Regimentului 3 de infanterie, care nu se dezlipește de capelmaistrul
muzicii militare fie paradă, fie nuntă, fie înmormântare, fie concert în grădina publică.
Restul publicului e complet lipsit de orice altă personalitate. Luat în întregime, pare un
pachet de cofeturi colorate, cu care la Slatina se presară colivele preparate special pentru
pomenirea răposaților. Tineri de ambe sexe se perindă cu aceeași monotonie exasperantă
ca enorma curea de transmisiune a unui motor de uzină. Cei mai în vârstă stau pe băncile
vopsite cu verde, unde discută sau trag cu ochii şi urechile la cei care trec prin faţa lor.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
Când cântă muzica nu se mai aude nimic. După ce tace însă, glumele se amestecă cu pașii
de pe nisipul aleilor, și în grădina publică cea mare din deal parcă ar curge Oltul din vale...
De sus, luna plină completează lipsurile de jos!... De când sunt la Slatina, mi-am dat
seama că pe pământ sunt o mulțime de lucruri pe care nu le poți observa dacă stai pe
același nivel cu ele. Noaptea asta de iulie, bunăoară, este aş a de frumoasă, că parcă ar fi o
cromolitografie neînrămată.
Steluța, însă, pretinde că natura e mai frumoasă ca un tablou, fie chiar semnat de
pictorul Grigorescu. Luna plină, mai ales, nu poate fi imitată nici în pictură, nici în poezie.
Luna plină nu este frumoasă decât în natură. Restul nu contează, fiindcă nu mai este lună
plină..
Lucrul ăsta mă întrista, fiindcă trebuia să fie prima mea vacanță de când mi-aduc
aminte pe care nu mi-o petreceam la via noastră de la Slatina. Hotărârea mamei parcă mi-a
rupt ceva din suflet... Și doar sufletul meu colindase în ultimul an prin atâtea alte vii ale
Domnului, că via noastră de la Slatina nu îmi mai părea decât o amintire îndepărtată a
copilăriei. De via asta, totuși, continuam să mă simt legat ca și de primul meu „turn de
fildeș,‖, care, de o sută de ani și mai bine, nu-și schimbase nici locul, nici numele, nici
sufletul...
Ce are să zică oare la vară nucul meu când o să vadă că nu mai vin să-l văd? Cine
o să-l cerceteze în locul meu? Cine o să-l salute cu mâna de departe, din trăsură, de pe
șoseaua de la gară spre vie? Cine o să mai urce în pătuiag să descarce pistoalele turcești în
miez de noapte și în asfințit să urmărească, cu ochi de lup flămând pe după garduri,
femeile cu pulpele goale ce se întorc cântând de la muncă spre casă? Ce mă leagă oare pe
mine de Pitești, când sufletul meu sălășuiește parcă în trupul acestui nuc bătrân, care a
crescut din pământul viei noastre de la Slatina, și tot în pământul acesta o să se prefacă în
cenușă cândva?... De ce m-o fi pedepsit mama să-mi petrec vara la Pitești, când vara nu
este la fel peste tot locul, și vară mai frumoasă ca la via noastră de la Slatina nu poate fi
nicăiri?...
Așadar, Werther a existat cu adevărat. Când l-am citit pentru prima oară la vie, în
pătuiagul din vârful nucului, nu-mi dădeam seama ce înseamnă o suferință din dragoste. Îl
citeam doar cu ochii, după cum noaptea, tot cu ochii numai, mă uitam la stele, și nu
bănuiam că fiecare din ele este tot aşa de mare ca și pământul nostru.
Slatina!... Iată iar cineva care trebuie să plângă cu frunze mari și ruginii plecarea
mea. Nucul!... Nucul din via noastră, pe care nu l-am văzut nici astă-vară, nici vara asta...
Ce copil ticălos!... Dacă nu rămâneam corigent la limba română, era să fie poate altfel...
Dar ce simt oare sub pleoape?... O lacrimă? Cum aşa?... Am început să plâng și eu?...
Da!... Plâng pentru nucul pe care nu știu când am să-l mai văd... Kety crede că plâng
pentru ea. Amândoi plângem pentru cineva... pentru ceva... Și fiecare din noi nu ne
plângem decât pe noi înșine. . .
La Pitești, m-am despărțit de mama... La Slatina, de nuc... La Craiova, de Kety...
La Vârciorova, mă despart de țară!...
Sunt oameni cu care de multe ori stai de vorbă fără să-ți dai seama că vorbești cu
cineva. Cu cât îți spun mai multe lucruri, cu atât parcă nu-ți spun nimic. Ba pe unii din ei
cu cât îi simți mai aproape sufletește, cu atât îi consider mai absenți. Prezența lor face gol
în jurul tău. Ei nu mai sunt nimic. Tu ești totul
Limba nucului, din via noastră de la Slatina, n-o cunoate nimeni aici. Și nucul
acesta e singurul meu strămoș, cu care m-aş putea lăuda..
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
Dosarele Pan M. Vizirescu (I)
Ioan Smedescu , Ion Tîlvănoiu
Între alte documente de preţ rămase de la scriitorul Pan M. Vizirescu şi aflate din
anii 1996-1997 în colecţia mea, încredinţăm astăzi tiparului două texte cutremurătoare.
Unul este scris chiar de poetul de la Braneţi şi acesta descrie un episod dramatic
din lunga sa penitenţă (poetul, condamnat de Tribunalul Poporului, a stat ascuns 23 de ani
în casa părintească de la Slatina). Episodul se petrecea în anul 1952, în anii cei mai grei ai
regimului totalitar comunist iar poetul descrie cu talentul literar ce-l caracteriza episodul
arestării fratelui său Marian, cel din a cărui trudă grea se întreţinea familia. Deşi licenţiat
în drept, Marian Vizirescu fusese marginalizat şi, pentru a-şi câştiga traiul zilnic, era nevoit
să presteze munci grele în condiţii umilitoare. Pan Vizirescu a asistat neputincios la
arestarea fratelui său ca şi la moartea mamei sale, grăbită de acest eveniment.
Al doilea document, aflat în strânsă legătură cu primul, este o poezie scrisă de
Marian Vizirescu la întoarcerea din detenţie în 1954. Ea ne dezvăluie un poet sensibil
smuls cu brutalitate de regimul comunist de la masa de lucru şi obligat să îmbrace
zeghea.
Vom continua acest serial în numerele viitoare cu alte şi alte mărturii interesante
şi inedite încredinţate nouă în urmă cu peste 20 de ani de regretatul Dan Cosmulescu,
nepotul de soră al poetului Pan M. Vizirescu.
O noapte de sub urgia comunistă
Pan M. Vizirescu
Înainte de a povesti despre mine, în
legătură cu osânda ce mi-a fost dată de
comunişti, la muncă silnică pe viaţă ca scriitor,
găsesc o datorie sfântă să rememorez cele
întâmplate cu fratele meu, avocatul Marian
M. Vizirescu, al cărui ajutor în acele vremuri
cumplite, m-a salvat de la pieire.
Născut în anul 1913 la 7 martie în
comuna Braneţ, judeţul Romanaţi (actual Olt),
Marian era ultimul dintre cei cinci fraţi ai
familiei noastre. A urmat clasele primare la
Slatina iar studiile secundare la liceul ,,Marele
Voievod Mihai‖ din Bucureşti, după care,
înscriindu-se la Facultatea de Drept, şi-a trecut
licenţa în anul 1944. În timpul studiilor a fost
susţinut de către fraţii lui mai mari,ajutat cu
bursă de către conducerea liceului şi printr-o
muncă proprie, dând meditaţii. În anul 1945
s-a înscris ca avocat stagiar în Baroul din
Bucureşti, calitate pe care o avea şi fratele său
puţin mai mare, Ionel, dar pe care au pierdut-o
amândoi în 1948, din pricină că erau fraţii mei,
ştiuţi şi uşor de recunoscut prin numele nostru Pan M. Vizirescu (desen cu autor
necunoscut; colecţia Ioan Smedescu)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
de familie. Condamnarea mea de către Tribunalul Poporului s-a răsfrânt şi asupra lor, cu
efecte nimicitoare. Ca să-şi mai poată susţine existenţa, abia erau primiţi la munci grele de
şantier, periodic, trataţi cu umilinţă şi duşmănie, înlăturaţi şi de acolo.
Lui Marian i s-a luat dreptul de a mai locui în Bucureşti şi astfel s-a refugiat în
casa părintească la Slatina unde eu mă ascunsesem sub protecţia familiei, de sub urmărirea
fioroasă a comuniştilor. Acolo Marian a îndeplinit diferite funcţii de scurtă durată, între
altele ca salahor la lucrarea unei clădiri tocmai în gara Piatra-Olt, unde pleca dimineaţa şi
se întorcea seara, târziu. Aşa s-au desfăşurat lucrurile , cu temeri şi greutăţi de neînchipuit,
până în noaptea de vineri spre sâmbătă din 18 iulie 1952.
Se făcuse târziu şi Marian nu mai venea, împiedicat de dezlănţuirea unei ploi
repezi. Fusese şi la Braneţi s-aprindă o lumânare la mormântul lui tata şi al frăţiorilor care
odihneau alături de el, trecuse pe la nişte rude care-i dăduseră un pumn de făină şi un pui
de găină şi se adăpostise pe unde putuse, până a încetat ploaia. Când a venit, sărmanul,
obosit şi ud, s-a aşezat la masa întinsă de sora mea, gânditor şi trist, ca un condamnat care
nu-şi mai cunoştea rostul vieţii. Luase lângă el, pe masă, puişorul pe care-l mângâia şi-l
hrănea cu firimituri de pâine într-o duioasă imagine de gingăşie şi bunătate. Parcă
presimţea ce avea să urmeze.
Eram în casă: mama, bătrână şi bolnavă în pat, sora noastră Zoica, şi ea după o
operaţie făcută de curând, fratele meu, Smarand, scriitorul, mai în vârstă decât mine, lovit
de o veche suferinţă, alt frate, Ionel, venit de la Bucureşti pentru scurt timp, nenorocit şi el,
părăsit de soţie, Marian, de care vorbesc, şi eu, marea pacoste a familiei, care dacă eram
descoperit, s-ar fi produs pieirea tuturor. Condiţii dramatice, într-o casă căzută sub urgia
comunistă. Pentru refugiul meu în caz de căutare, fraţii mei îmi construiseră o uşuliţă
secretă prin care puteam să dispar în podul foarte lung al casei, şi de-acolo ieşind pe sub
ziduri, să intru în fundul grădinii. Adaug că din familie mai făcea parte şi nepotul meu,
Dan105
, fiul Zoicăi, un tânăr însufleţit de o mare dragoste pentru toţi, cu un înalt spirit de
sacrificiu şi conştiinciozitate, care renunţase la universitate ca să rămână alături de noi, cu
purtare de grijă şi ajutorul cu care ne susţinea din munca lui grea. Pentru toţi, dar mai ales
pentru mine, rolul lui a fost providenţial. El avea un frate, Paul, a cărui chemare
intelectuală l-a ridicat la un rang superior, ca profesor la Universitatea din Iaşi, de la care
primeam de asemenea un ajutor material. Mai târziu şi Dan a făcut studii universitare, la
fără frecvenţă, cu mare succes, încât ar fi putut şi el să se încadreze într-o carieră
superioară dacă pleca din Slatina, dar ştia că fără el, pericolele ce ne ameninţau erau de
nestăvilit.
În seara de care vorbesc, dintr-o gravă greşeală, uşuliţa de la pod era blocată, fiind
închisă din partea cealaltă, deci neputând să mă retrag în caz de pericol. A trebuit să urce
Ionel în pod prin curte în timpul zilei, s-o deschidă ca să pot lua manuscrisul unei piese de
teatru la care lucrasem două acte, pe care îl ţineam acolo ascuns, având un conţinut
fulminant. El îşi exprimase dorinţa să-i citesc lucrarea, ceeace am şi făcut în oarecare
măsură. Subliniez ca un lucru de atenţie divină, că fără dorinţa lui Ionel pentru această
lectură, care a dus la deblocarea uşuliţei de la pod, eu n-aş fi putut să dispar din casă în
împrejurarea ce-a urmat.
Da! Pe la miezul nopţii, deodată s-a stârnit lătratul câinelui cu tărie neobişnuită. În
curte apăruseră nişte străini. Paznicul întreprinderii din casa cea mare i-a primit cu
informaţiile cerute. Puternice bătăi în uşă cu strigăte: ,,Deschideţi! Securitatea! Repede!
Deschideţi!‖ Groaza a intrat în noi cu disperare, simţind că ne-a venit sfârşitul. Întunericul
105
Este vorba despre Dan Cosmulescu, nepotul scriitorului şi executorul testamentar al acestuia, păstrătorul arhivei din care provin şi acetse documente.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
nopţii sporea spaima şi învălmăşeala. Eu am
îmbrăcat ceva din repezeală, şi prin uşa
secretă am intrat în adâncul întunecat al
podului de unde m-am târât pe dibuite, până
am ajuns pe sub ziduri în fundul grădinii,
unde am căzut extenuat şi răvăşit de spaima
celor ce se întâmplau. Câinele lătra
neîncetat iar strigătele se auzeau tot mai tari
şi ameninţătoare.
În casă s-a aprins lampa cu petrol pe
care o aveam şi toţi s-au ridicat îngroziţi,
afară de mama care nu putea coborî din pat.
Iată ce s-a întâmplat în lipsa mea: cu toate
bătăile repetate ale bandiţilor, nepotul meu
Dan nu a vrut să deschidă uşa, ca să-mi dea
mie timp de refugiu. A apărut la fereastră în
faţa lor şi le-a spus că mama şi bunica lui
sunt grav bolnave şi că intrarea lor în casă la
miezul nopţii, le-ar putea fi fatală. Bandiţii
au început să zbiere la el, să-l injure şi să-l
ameninţe cu pistolul. Dan a rezistat. Atunci
au spart geamul şi unul i-a pus revorverul în
piept:
-Deschide, Dumnezeii mă-ti, altfel
te împuşc.
-N-ai ordin să mă împuşti, a răspuns
Dan, cu toate că simţea proptită în piept
ţeava revorverului. Dacă o faci, oricum vei răspunde. În numele legii care guverna
tâlhăreşte, securistul l-a lovit cu revolverul şi cu pumnii, apoi au sfărâmat fereastra şi unul
câte unul au sărit în casă. Era chiar odaia în care mama se afla bolnavă în pat. Au tras
învelitoarea la o parte, au început s-o injure şi s-o lovească:
-Babo, Dumnezeii tăi, unde ascunzi banditul?
Mama a întins mâinile rugătoare, cu plâns de spaimă. Venise sora mea. S-au
repezit asupra ei, lovind-o cu bocancii în pântec, unde purta încă semnele operaţiei.
Aceleaşi înjurături, aceleaşi ameninţări. Dan le spunea plin de curaj, că acestă barbarie e
de neîngăduit. Au pornit prin casă şi au dat peste ceilalţi fraţi. Când au dat cu ochii de
Marian, pe care îl văzuseră prin oraş, au pus mâna pe el:
-Uite banditul.
Pumni şi înjurături fioroase. Băiatul, nedumerit, s-a împăcat totuşi cu ideea că nu
era vorba de mine, că cel căutat era el, fără nici o justificare de fapt. Nu s-a împotrivit. S-a
rugat să-i dea răgaz de îmbrăcare. În timpul acesta s-au pornit să facă percheziţie. Unul
dintre ei a luat de deasupra dulapului caietul cu piesa din care citisem lui Ionel. S-a uitat
prin ea superficial şi a pus-o înapoi. Acesta a fost un moment de cumpănă pentru mine şi
familia mea. Dacă individul ar fi văzut despre ce este vorba, îi ridica pe toţi, m-ar fi
descoperit şi pe mine, iar conţinutul lucrării ne-ar fi dus la pieire, în afară de situaţia mea,
care îşi avea gravitatea ei. Subliniez acest lucru ca o mulţumire pe care i-o aduc bunului
Dumnezeu pentru minunea salvării, venite numai din puterea Lui.
Desen de pictorul Iordache inspirat de
nuvela Vrăjitorii, de Pan M. Vizirescu
(colecţia Ioan Smedescu)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
Din locul unde mă aflam în grădină, mă asaltau diferite gânduri de ce trebuia să
fac. Îmi ziceam să sar gardurile vecinilor, să ies pe altă stradă în lătratul câinilor şi
de-acolo să plec peste Olt, în comuna Piatra, unde aveam rude. Gânduri nesăbuite şi
imposibil de realizat. Altele îmi dau îndemnuri de linişte, aproape în mod absurd, că nu se
va întâmpla nimic, să mă încred în Dumnezeu, ocrotitorul meu dintotdeauna. După câtva
timp, am putut zări, cât se putea la lumina locului din curte şi sub lătratul câinelui, ieşind
din casă tâlharii, ducând pe fratele meu Marian între ei. Îşi luaseră prada. Probabil că-l
înghionteau şi-l loveau, că-l auzeam protestând mereu, şi după ce au ieşit pe poartă, de-a
lungul străzii pe unde-l duceau în pumni şi înjurături. Paznicul, ţăran dintr-un sat vecin,
care dealtfel se arăta în bune relaţii cu familia, s-a asociat tâlharilor cu toată vrednicia.
Ce spectacol sinistru, pentru trezirea oraşului în miezul nopţii de ţipetele disperate
ale unui nevinovat răpit de tâlhari. Aceasta era legea celor fără de lege, a unei societăţi
barbare, bine sprijinită de dragul nostru, marele scriitor Mihail Sadoveanu.
După ce s-au liniştit lucrurile, m-am întors pe unde venisem, pe sub ziduri şi prin
pod şi am revenit în casă. Acolo, jale mare. Mama plângea şi toţi încremeniţi cu spaima în
ochi. Totuşi, o undă de uşurare, de mare uşurare, că despre mine nu fusese vorba, nici unul
nu pomenise numele meu. Jertfa care se plătea era bietul Marian, intrat de acum în puterea
lor bestială.
Câteva luni n-am mai ştiut nimic despre el, dar rugăciunile puternice pe care le
făceam, ne întăreau credinţa că trăieşte. Într-adevăr, într-o zi am primit o carte poştală prin
care ne anunţa că se află la Canal, la Capul Midia şi ne ruga să-i trimitem îmbrăcăminte
groasă. Ce moment de fericire a cuprins inimile noastre atunci, fiindcă în puţinele cuvinte
redescopeream fiinţa lui deasupra valurilor întunecate.
I-am trimis îndată un geamantan cu ce-am putut strânge, haine vechi de iarnă,
paltonul lui, nişte cisme, alimente şi ce s-a mai găsit, de parcă aveam sentimentul că
această zestre o trimitem pe lumea cealaltă. De-acasă l-au luat îmbrăcat sumar, cu nişte
straie de vară, aşa că la Canal, când a venit vremea rea cu ploile şi-l scotea la muncă, el
găsise nişte carton asfaltat şi-şi făcuse un fel de acoperământ de protecţie. N-a putut să-l
folosească mult că brigadierul i l-a smuls şi i-a mai dat şi câţiva pumni. Scrisorile veneau
rar, trei-patru pe an şi acelea foarte scurte, dar oricum, ele ne aduceau o mare mângâiere.
Unele din pachetele făcute cu multă trudă şi agoniseală se întorceau, în semn că
era pedepsit să nu le primească, după bunul lor plac. Trebuia să se simtă profund toată
răutatea şi duşmănia bestială a modului de guvernare comunistă. Vremea trecea şi numai
aşa cu picătura ne bucuram de rarele veşti ce ni se îngăduiau.
Mama suferea cumplit de drama acestui fiu iubit şi atât de prigonit. Avea aproape
80 de ani. Mereu bolnavă la pat şi în necurmatul sbucium sufletesc, a început să-şi piardă
puterile, să nu mai mănânce şi să intre în chinul stingerii. Luase imaginea resemnării, abia
mai putea să strige pe nume fiul, de dorul căruia i se stingea viaţa. Ştia şi înţelegea totul.
Ca s-o amăgesc, am luat o scrisoare a lui Marian, şi improvizând cuvinte ireale, i-am spus
că am primit-o chiar atunci şi ne vesteşte marea bucurie că în câteva zile va veni acasă.
Minciuna mea o accepta, dar vedeam din tristeţea şi deznădejdea privirii că nu o credea.
-Să-i spuneţi lui Marian că eu plec la Dumnezeu să mă rog pentru toţi…
Îi ţineam în mână lumânarea pentru călătoria cea mare, cu toţi în jurul patului
încremeniţi de durere. Era în preajma Crăciunului. Afară se întunecase şi fereastra bine
camuflată ca nu cumva să mă zărească un ochi duşman, în acestă clipă tragică a familiei
noastre. De sub fereastră se auzea urletul de jale al câinelui. Chipul mamei a luat un aspect
de împăcare. Parcă vedea ceva încurajator. A rostit rar către mine:
-Tu să n-ai grijă… Te voi ocroti…
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
Apoi, abia mişcându-şi buzele, cu ultima suflare a silabisit:
-Li-niş-te…
Sfânta iubire a mamei noastre atât de năpăstuite s-a stins astfel, sub plafonul de
doliu al celor mai înspăimântătoare primejdii.
Câinele îşi continua scâncetul sub fereastră, participând la suferinţa noastră şi,
precum presimţea, la plecarea stăpânei, ca o fiinţă mult umanizată faţă de oamenii cu
apucături de fiară care-i provocaseră moartea.
O scrisoare de la Marian ne-a anunţat că a fost mutat în închisoarea din Piteşti.
Simţeam o uşurare ştiindu-l mai aproape de noi şi nădăjduiam la un regim mai bun, cum se
svonea după moartea lui Stalin. Despre viaţa cu groaznica asuprire trăită şi la Canal şi aci,
ne-a povestit când s-a întors acasă cu aspecte înspăimântătoare, de muncă silnică, lanţuri,
bătăi, înfometare, tot felul de umilinţe şi presiuni teroriste ca să spună ceva despre mine.
De mirare cum a putut sărmanul să se salveze. De la un timp a a început să aibă presimţiri
că mama nu mai trăieşte. Ele au devenit aproape certitudine, când pe ultimele pachete
trimise de noi nu mai figura ca expeditor numele mamei, ci al sorei mele. La stările lui
sufleteşti se adăugau acum şi aceste negre coşmare de neînlăturat, sub oblonul mistuitor al
puşcăriei.
A doua zi de
Crăciun din anul 1954,
după ora prânzului, cum
stam la măsuţa din
dreptul ferestrei de unde
eu urmăream ce se
întâmplă prin curte şi
mai ales atent la cine s-
ar fi îndreptat spre uşa
casei noastre, îl văd
apărând pe după colţul
terasei pe Marian, cu
geamantanul în mână.
Imaginea lui
aevea şi oarecum
zâmbitoare. Ce
întâmpinare, ce bătăi de
inimă, ce îmbrăţişări, ca şi cum venise din lumea cealaltă. S-a repezit la patul mamei, şi
văzându-l gol, s-a prăbuşit în genunchi, strigând-o: ,,Mamă! Mamă! M-am întors. Iată-
mă! De ce nu m-ai aşteptat?‖ Ce plâns zguduitor în explozia acelei dureri ca o rupere din
sine. Dar acum era acasă şi oarecum liber. Cu ochii în ochii mei, mi s-a mărturisit: ,,M-au
chinuit să le spun despre tine. Mi-au oferit în schimb libertatea şi serviciu bun, dar mai
degrabă acceptam moartea‖,
După detenţia nemotivată, a fost judecat pentru activitate contra clasei muncitoare
neadeverită, fiind pus în libertate prin biletul de liberare nr. 8368 din din 25 dec. 1954 al
Penitenciarului Piteşti.
Aşa îşi bateau joc comuniştii de viaţa oamenilor nevinovaţi. După eliberare, prin
cereri repetate a-ncercat să-şi reia funcţia de avocat, sau ceva în domeniul pregătirii sale,
dar toate cererile i-au fost respinse. Abia a putut în cele din urmă să intre agent la ADAS.
Fişa matricolă penală a lui Marin Vizirescu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
Nu te-am mai găsit
Marian M. Vizirescu
Iubită mamă, nu te-am mai găsit
Când m-am întors dintr-al robiei chin,
Cu sufletul de jale pustiit
Şi de chemarea dorului tău plin.
M-ai aşteptat în sbuciumare sumbră
Să-mi desluşeşti bătaia mea la geam,
Şi-ai tresărit că-n fiecare umbră
Ţi se părea că poate eu eram.
Nu te-am mai găsit, iubită mamă,
Să-mbrăţişez făptura ta din prag
Şi să-ţi alini durerile-n năframă
Că ţi s-a-ntors acas‘ copilul drag.
Că m-am întors din peşterile morţii,
Din asuprirea iadului păgân
Ce-şi înfipsese-adânc în mine colţii
Cu vina grea că m-ai născut român.
Pe unde-am fost cu rana mea jilavă,
Eu te visam că-mi mângâiai obrajii,
Şi m-ascundeai în inima-ţi bolnavă,
Să nu mă mai găsească ucigaşii.
Pe drumurile mele-nfricoşate
Mă pierd acum în viscol de zăpadă,
Şi ochii mei aleargă să te cate
Măcar odată chipul să-ţi mai vadă.
De ce-am venit să nu te mai găsesc?
Iubită mamă, eu te chem mereu,
Şi parcă pentru mine-ntrezăresc
Că ai plecat să-l rogi pe Dumnezeu.
Întors acum din lanţuri şi zăbrele
La groapa ta în freamăt de suspine,
Sărut mormântul tău şi-al vieţii mele
Şi crucea ce-ai purtat-o pentru mine.
(Cu mici modificări între variante, această poezie a fost transcrisă de Pan M.
Vizirescu, care a notat la finalul manuscrisului: ,,Poezia aceasta a fost făcută de
Marian la întoarcerea lui de la Canal, unde a fost ţinut nevinovat trei ani, conform
sentinţei Tribunalului din Piteşti, care l-a absolvit de orice vină. A fost ridicat din casă
la miezul nopţii cu violenţă, fiind bătută chiar şi mama noastră bătrână şi surioara
Zoica. Mama s-a îmbolnăvit şi a murit răpusă de dorul lui în chip jalnic. La întoarcerea
lui, a doua zi de Crăciun 1954, Marian nu a mai găsit pe mama. Murise sfâşiată de
suferinţă. Marian, în jalea care l-a cuprins, a scris această poezie care face parte din
drama familiei mele. Eu am transcris-o în mai multe variante, dar originalul a rămas
la el şi nu s-a mai găsit”).
Inscripții
O EPISTOLĂ ȘI O POEZIE ALE LUI VIRGIL CARIANOPOL
NICOLAE SCURTU
Bibliografia poetului, publicistului și memorialistului Virgil Carianopol (n. 29
martie 1908, Caracal – m. 6 aprilie 1984, Bucureşti) continuă să se întregească cu noi și
interesante contribuții de istorie literară.
Așa cum am mai menţionat, în paginile acestei valoroase publicații de istorie
culturală și literară din ținutul Olteniei, transcriu aici o epistolă, inedită, trimisă de poetul
Virgil Carianopol confratelui său, Vasile Spiridonică (1909–1988) cu prilejul numirii sale
ca membru al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
Poetul Vasile Spiridonică, deși avea, până atunci, publicate trei cărți, două de
poezie și una de proză, deși coordonase revista Front literar (1936–1938) la Brașov și
avea o însemnată activitate publicistică, nu fusese acceptat ca membru al Uniunii
Scriitorilor.
Intervenția poetului Virgil Carianopol și a altor colegi de breaslă a fost, totuși, în
cele din urmă salutară și pe deplin justificată.
Poezia Cred, ce se constituie într-o autentică artă poetică, reprezintă, de fapt, o
tulburătoare confesiune despre temele majore ale liricii contemporane.
Virgil Carianopol, poet de mari resurse sufletești și imagistice, devine un fidel
interpret al noilor orientări din literatura română contemporană.
*
Buc[urești], 29 iulie [19]73
Iubite confrate,
Am primit c[artea] p[oștală] a d[umi]tale și m-a bucurat, din toată inima, alegerea
ca membru al Fondului Literar.
D[umnea]ta meritai de mult această distincție, dar cred că ai neglijat-o prea mult.
În tot cazul, acum a venit, te felicit din toată inima și îți urez succes în continuare.
Meritul meu cred că nu a fost decât recunoașterea unor calități și a unui talent,
care erau ale d[umi]tale.
Cu toată dragostea,
Virgil Carianopol
*
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
Cred
Cred în viață, cred în frumusețe,
În seninul ce va străluci.
Cred în cei ce-nalță tinerețe
Și în toți acei ce vor veni.
Cred în lupta vremii-nflăcărate,
Cred în fericire ne-ndoios.
Nu se poate să nu fie-odată
Peste tot iubire și frumos.
Când se luptă-atâta pentru bine,
Când se pun peste tristeți peceți,
Cred în ziua lumii care vine
Cred în viitor și-n frumuseți.
Prea mulți luptă și își pun iubirea
Pentru tot ce e mai de folos.
Prea a fost lovită omenirea
Să nu vrea iubire și frumos.
Virgil Carianopol
Note
Originalul epistolei, necunoscute până acum, se află la Biblioteca Academiei
Române. Număr de inventar – 223433, iar originalul poeziei se află în biblioteca
profesorului Nicolae Scurtu din București.
ÎNSEMNĂRI DESPRE DEBUTUL LUI MIRCEA TOMESCU
Biografia și bibliografia istoricului literar, folcloristului, lingvistului, istoricului presei
și, mai ales, al cărții, Mircea Tomescu (n. 18 septembrie 1916, Aluniș, jud. Olt – m. 7
februarie 1969, București), nu sunt cunoscute, integral, nici cercetătorilor literari de ieri și
de azi.
Debutul1 lui Mircea Tomescu se produce în perioada studenției (1938–1942), pe când
frecventa cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, mai exact
spus, în 1939, în prestigioasa revistă România literară condusă de Cezar Petrescu.
Debutul are ca subiect un articol de istorie literară, în care tânărul studios și pasionat
rediscută opera poetului Grigorie Serrurie despre care, și astăzi, se știu atât de puține
lucruri.
Îi citește și recitește unicul tom de poezii, pe care îl analizează cu finețe și
discernământ critic, evidențiind temele principale, motivele romantice și naturalețea
expresivității.
Deși e scrisă și tipărită în alfabet de tranziție, precocele istoric literar înțelege și știe să
aleagă citate ilustrative din poezia unui scriitor cu o circulație așa de restrânsă.
Această contribuție de istorie literară deși este marcată de unele clișee și de un anume
didacticism, demonstrează capacitatea lui Mircea Tomescu de a intui și de a evalua,
esteticește, creațiile unui poet pașoptist.
*
Un poet din generația de la 1848: Grigorie Serrurie
De multe ori, și poate peste mulți din poeții generației de la 1848, praful s-a așternut, și
nimeni nu-și dă osteneala a-l șterge. Poeziile lor scrise cu multă trudă, în care vedem,
adesea, cum se zbate un suflet plin de sinceritate, au pierit odată cu ei.
Poate că multe din ele nici n-au văzut lumina zilei, dar și cele care au văzut-o, zac
acum cine știe prin ce rafturi ale Academiei, ale vreunei biblioteci particulare, sau prin ce
funduri de anticării.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
Răscolind într-una din zile, o anticărie, dau de o carte învechită, tipărită cu un alfabet
mai mult latin decât cirilic. Pe prima pagină sta scris: Kolleckțiune de Poezii skrisse în
exiliu de Grigorie Serrurie, iar mai jos o dată: 1858.
Despre acest Gr. Serrurie, în afară de istoria revoluției de la 1848, n-am putut afla până
acum nimic, nici o istorie literară, nici o bibliografie literară, nu-l pomenesc.
Singurul, mijloc direct de-a afla, acum, ceva despre el, va rămâne numai acela de-a
răsfoi volumul de poezii.
Desigur că aparține și el generației de la 1848, din Muntenia, e posibil să aparțină
grupului Bolintineanu–Grandea, și pare că-l vedem cum, deși militar, ia parte la mișcările
revoluționare și cum, mai apoi, ia drumul pribegiei, ducându-se întâi la Vidin, unde scrie
prima poezie, Amor nenorocit, în care ne spune cum a devenit din militar... poet!
„Iubit-am o fetiță din cele mai prudente...
Și mă făcu e-o vorbă din militar poet.“
La Vidin va fi sosit prin aprilie, mai 1848, după cum reiese dintr-o poezie, datată 1850:
„Douăzeci de luni trecură
Ca de secoli triști o mie
De când eu amar suspin
De frumoasa Românie.“
(Revederea arborelui)
Timpul cel mai mult l-a petrecut la Brussa, în țară a venit în anul 1856, după cum
reiese din altă poezie, de unde scrie unui prieten două epistole, prima este datată din 25
iunie 1850, poetul sosise în Brussa însă din 1849, după ce trecuse prin Vidin, Rusciuc,
Varna, iar a doua din aprilie 1855.
Versurile începătoare, ale primei epistole, ne duc cu gândul spre Alexandrescu, în ele,
uneori, reușește să ne dea descrieri aproximative, care suferă însă de mult prozaism:
„În Brussa de azi toate sunt rău distribuite:
Mulțime uliți strâmte, necurățate-n veci,
Și casele sunt multe cu tină construite,
Cu două și trei rânduri, dar toate foișoare,
Ferestre-n toți pereții, dulapuri și ușcioare,
Încât, cât suflă vântul ca-n leagăn îţi petreci“.
(Brussa la 1850)
Epistolele lui Serrurie nu sunt decât proză versificată, și dacă n-au o valoare poetică, au
una documentară, dându-ne multe amănunte în legătură cu viața, obiceiurile, credințele și
caracterul fiecărui popor, pe care l-a întâlnit în acel oraș-mozaic.
O altă poezie care-l apropie, prin natura versului, și mai mult de Alexandrescu, este
fabula „N-ai monedă? Nu ești om!―, mai mult satiră decât fabulă, unde vom găsi spirit de
observație, revoltă sinceră contra nedreptăților și ironie.
Mai toate poeziile lui Serrurie sunt străbătute de un suflu naționalist, caracteristic
generației sale.
Este, poate, în această neclintită iubire pentru țară, îndeplinirea jurământului pe care-l
face imediat după moartea iubitei sale, precum și ultimul și singurul său ideal:
„Trăi-voi dar, trăi-voi, o! umbră adorată!
Și jur pe-a ta țărână și pe a tată meu
Că inima mea-ntreagă va fi predominată
De vocea României oricât voi trăi eu!“
(Amor nenorocit)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
Este în aceste versuri o durere sinceră care impresionează, este o totală jertfire a unei
vieți în interesele patriei sale, a aceluia care, chiar cerul acoperit de nouri, îl vedea mai
frumos în țara lui:
„Acum un an ploioasă, d-o ceață groasă plină
Tu mie mult mai belă străluce mi-ai părut,
Decât acum aicea atât de mult senină
Căci tu în ţara-mi dulce, atunci mi-ai reapărut“.
(Zi de suvenire)
Și demnă de relevat, pentru simbolul ei pur național, este poezia „Micșunele―, asupra
căreia ne vom opri, mai mult cu altă ocazie:
„Două micșunele, bune surioare
Tot dintr-o tulpină [i]eșite sub soare,
Vorbeau și-ntre ele curgea un râu“.
(Micșunele)
Și astfel, continuându-și vorba, cele două micșunele, sub care nu-i greu de recunoscut
Muntenia și Moldova, râul fiind Milcovul, scot în relief faptele, străinilor și înstrăinaților,
precum și vanitatea unora, care le-au ținut și le țineau încă, atunci când Serrurie a scris
versurile, despărțite.
În afară de aceste poezii, care, pe lângă simbolul sau frumosul sentiment ce-l au la
bază, nu au însă nici o realizare artistică, care să fie de valoare încă, avem la Serrurie și
câteva imagini și descrieri, pierdute, însă, în noianul versurilor din volum.
Iată numai câteva comparații reușite:
„O... sinistră presimțire
Izbi detunătoare ca trăsnetul cel greu“.
(Amor nenorocit)
sau următoarea, în care lăsând la o parte forma „divă― și cuvântul „bellă―, nu avem de
reproșat nimic:
„Străluce belă lună, destinde-ți diva rază,
Sfărâmă obscuritatea acestei triste nopți!“
(Pătruns de raza lunii)
Iată acum și o imagine, pe care vom găsi-o mai târziu la Eminescu:
„Frumoasă blondă lună! a nopților regină
[I]eși iute dintre nourii aceia ce te-ascund.―
(Reflecțiuni diverse)
Însă, sufletul poetului, suflet de romantic, se îmbată de tot farmecul poeziei numai în
fața naturii.
Ar fi foarte interesant de urmărit elementul de pastel, în poezia lui Serrurie, cu atât mai
mult, cu cât el scrie înaintea lui Coșbuc, de care se apropie uneori, și chiar înaintea lui
Vasile Alecsandri, decât care dă fragmente de pastel mai viu, mai însuflețit.
Acum, însă, ne vom mulțumi numai cu reliefarea unor caracteristici. Iată unul, care
prin liniștea și seninătatea lui, ne aduce aminte de pastelul coșbucian:
„Trecuse miezul nopții, dormea orice-n natură,
Pe bolta înstelată sublim luna-apunea,
Se reivea-aurora cu mantia-i de purpură,
Și limpede eterul încântător sclipea...
Nu s-auzea atuncea decât în depărtare
Prin [i]erburi, văi și lacuri cu cânt de brotăcei
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
.....................................................................
Acum bolta-nstelată e limpede-azurie.“
Dar, întocmai ca la Coșbuc, elementul mișcării intră și el în scenă, mai întâi prin astre:
„Astrul dimineții [i]eși și viu străluce!
Și negru văl al nopții se-mprăștie perind.“
ca în cele din urmă să apară și omul în cadrul acesta de tablou luminos:
„Dar ce viers auz oare? A! Omul!“
Și dacă apariția omului este oarecum naiv sentimentală, nu tot același lucru se întâmplă
cu celelalte vietăți, care aduc, și ele, farmecul lor:
„Auzi și dromadera cu clopotul ei mare“.
(Reflecțiuni diverse)
Dar cum ne-am propus să nu dăm decât câteva aspecte generale ale poeziei lui Serrurie,
ne oprim aici, trecând peste cele ce am avea de spus despre limbă, încheind cu constatarea
că poezia lui, pornită dintr-un suflet sincer, romantic, ne aduce, pe lângă nota națională și
romantică, mai puțin, și elemente exotice, comparații și imagini reușite uneori, și ne aduce,
mai ales, elemente de pastel plin de viață, pe care avea să-l ducă la desăvârșire artistică
ardeleanul Coșbuc.
M. Tomescu
Note
Această contribuţie de istorie literară se reproduce din revista România literară, 1, nr.
13, 1939, p. 26.
1. M[ircea] Tomescu – Un poet din generația de la 1848: Grigorie Serrurie în
România literară, 1, nr. 13, 1939, p. 26.
Oameni politici din Olt şi Romanaţi (I)
DEPUTAȚI AI JUDEȚELOR OLT ȘI ROMANAȚI ÎN DIVANUL AD-HOC
AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI ÎN ANUL 1857
Cornel Manolescu, Ion.D. Tîlvănoiu
Divanul Ad-hoc
reprezintă o expresie
latină folosită cu sensul
de ,,pentru aceasta‘‘
(,,anume pentru acest
scop‘‘), folosită printre
altele pentru a caracteriza
un organ înființat spre a
exercita o misiune cu
caracter temporar, de
circumstanță.
Divanurile ad-
hoc (sau Adunările ad-
hoc) au fost adunări
convocate în 1857 în
Țara românească și
Moldova, care trebuiau
Solemnitatea deschiderii Divanului ad-hoc din Muntenia (29
septembrie 1857)
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
Congresul de pace de la Paris (13 / 25 februarie – 18 / 30 martie 1857), care pune
capăt războiului Crimeii, pe lângă alte clauze referitoare la Principatele Române, prevedea
convocarea de adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunțe asupra organizării viitoare
ale celor două țări potrivit dorinței românilor.
În urma alegerilor sunt convocate, în 1857, adunările ad-hoc având caracter
consultativ, alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, țărănimii clăcașe, cu
scopul Unirii Principatelor Române.
În august 1856, Ministrul Dinlăuntru atrăgea atenția ispravnicului de Olt că ,,unii
din tineri‟‟ manifestă tendința de a ieși din legalitate, ajungând ,,până a se preumbla
individe pe la proprietari cu feluri de vorbe netrebnice și încă cu urcare de a se tipări pe
foile volante ce poartă cu
dânșii‟‟.106
Răspunzând afirmativ
ordinelor primite, Subadministrația
plășii Șerbănești l-a arestat pe
învățătorul Tănase Constantin sub acuzația că ,,s-ar fi ivit în satul
Viișoara cu niște hârtii făcând
propaganda printre locuitori să le
iscălească‟‟.
La 1 noiembrie 1856,
Subadministrația plășii de Mijloc
raporta Administrației județului Olt
faptul că Tănase Constantin își
desfășura activitatea propagadistică
nu numai în plasa Șerbănești, ci în
mai multe sate, prilej cu care arăta
țăranilor ,,niște hârtii tipărite,
făcându-le propagandă ca să-i dea
iscălituri... cerând Unirea
Principatelor‟‟.107
Încă din 1857, la Slatina și
Caracal s-au constituit Comitete
Județene Unioniste cu misiunea
înscrierii candidaților pe listele
electorale de accedere în Divanul
ad-hoc al Țării Românești.
JUDEȚUL OLT
În Divanul ad-hoc al Țării Românești, județul Olt a trimis cinci deputați: Ion
Solomon, Constantin Văleanu, Ion Slăvitescu, Ion (Iancu) Ionașcu și Constantin
Tănase.108
106
www.mjolt.ro/muzeul olt. 107
Ibidem. 108
N.Popescu-Optași, prof.-,,Ion Ionașcu-deputatul orașului Slatina în Divanul ad-hoc’’- din,,Oltul’’, 22 ianuarie 1972, pag.2.
Ioan Solomon, litografie de Constantin Lecca
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
ION SOLOMON
Despre Ioan Solomon se știu mai
multe lucruri, în primul rând datorită
,,Biografiei vieții sale istorisită de sine
însuși’’. S-a născut în luna octombrie 1793 în
com. Pleșoiu, județul Dolj. Intrat de la 16 ani
în ,,tagma pandurilor‘‘, a primit derogare de
vârstă, pentru a putea comanda o companie în
batalionul lui Drăguț Mehedințeanu.
A luptat alături de ruși împotriva
turcilor până la încheierea războiului în 1812.
,,A fost numit apoi comandant al poterașilor și
în această calitate a fost trimis, de stăpânire,
la izbucnirea Revoluției din 1821, împotriva
lui Tudor Vladimirescu. Solomon a trecut însă
de partea acestuia, devenind un apropiat al lui
Tudor Vladimirescu‟‟.
După înfrângerea Revoluției și
uciderea conducătorului ei, a fost nevoit să se
refugieze în Imperiul Habsburgic, unde a
rămas până în anul 1826.
Reîntors în țară, a intrat din nou în
cadrul armatei ruse și a luat parte la războiul ruso-turc din 1828 – 1829. În 1830 (alte surse
1831) a intrat în armata regulată română cu gradul de colonel.
În timpul Revoluției de la 1848 din Țara Românească era colonel şi a arestat,
împreună cu col. Ion Odobescu la 19 iunie 1848, Guvernul Provizoriu. Intervenția maselor
populare a zădărnicit această acțiune, iar Solomon a fost arestat, apoi eliberat.
Vel logofăt al credinței în 1850.
Pe la 1853, îl găsim adjutant al domnitorului Barbu Știrbei. În acest an a reprimat
răscoala țăranilor din Oltenia. În octombrie 1856 este numit ocârmuitor al județului Olt.
În timpul campaniei pentru înfăptuirea Unirii Principatelor a fost împotriva acesteia, dar în
1857 este trimis de către județ, ca deputat în Divanul-ad-hoc. La 9 noiembrie 1857 solicita
un concediu de 40 de zile pe motiv de boală de la Mitropolitul Nifon, preşedintele
Adunării109
.
Senator în 1864110
În afară de lucrarea autobiografică, Ioan Solomon a mai scris:
*Din vremea lui Tudor Vladimirescu (ed. 1862 ), Vălenii-de-munte, 1910.
A fost mare proprietar în Drăgoeştii de Jos, judeţul Olt (,,Linia lui Solomon‖)111
.
Fiul său, Al. Solomon, ispravnic de Olt la 1856 zideşte biserica din Drăgoeşti. La 1857 era
administrator al districtului Olt şi în vremea sa s-au făcut la 14 septembrie 1857 alegerile
pentru deputaţii divanului ad-hoc112
.
109
Documente privind Unirea Principatelor, vol. I, p. 608-609. 110
,,Amintirile colonelului Lăcusteanu’’, Editura Humanitas, București 2015. 111
I. Ionaşcu- Biserici, chipuri şi documente din Olt, Craiova, 1934, p. 182-183, cu descrierea pe larg a vieţii lui Solomon
112 La 10 septembrie 1857, A. Solomon cerea Ministerului de Interne ,,desluşiri grabnice” privind
apropiatele alegeri (Arhivele Naţionale Bucureşti, Fond Ministerul de Interne, divizia administrativă, dosar 2323/103/1857, f. 1104).
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
Ioan Solomon a decedat la Craiova în anul 1865 iar mormântul său cu o inscripţie
se află la Işalniţa.
CONSTANTIN ( ,,COSTICĂ’’ ) VĂLEANU Fiul slugerului Dumitrache Văleanu
113. A fost căsătorit cu Maria Niculescu,
dintr-o familie boierească, cu care a avut mai mulți copii:
-Sofia Văleanu, Col. Văleanu, Constantin Văleanu, Maior Văleanu, Eufrosina
gen. Băicoianu, Maria gen. Poenaru și Viorica N. Filiti.
Constantin Văleanu, în anul 1857 a fost trimisul județului Olt, ca deputat în
Divanul ad-hoc.
În perioada 1861, iulie 23 – 1862, aprilie a fost prefect de Olt.114
La 24 august
1861, prefectul C.Văleanu trimite corpului profesoral al școlii de băieți nr. 1, Slatina o
invitație pentru a participa la ceremoniile organizate cu prilejul aniversării onomasticii
principelui A.I. Cuza.115
A fost frate cu Gheorghe (,,Iorgu‘‘) Văleanu, Prefect (Administrator), la 1848, al
județului Olt și mai târziu Ministru, însurat cu Hariclia Zătreanu, având împreună 3 fete.116
În 1875, C. Văleanu era deputat în Adunarea deputaților. ,,În ședința de la 15
Februarie 1875 a Adunării deputaților, Comisiunea de indigenat care lua în deliberare
petițiunea D-lui de Lapommeraye, doctor în medicină, prin care acesta cerea
împământenirea a avut în persoana deputatului de Olt C.Văleanu opoziție.
Deputatul de Olt, care cunoștea foarte bine situația doctorului Lapommeraye
spunea ,,că‟i lipsește reclamantului, ceea ce este mai esențial, actul de botez deslușitor că
este de religiune creștină; căci copia înfățișată din partea prefecturii departamentului
Senei nu vorbește nimic despre aceasta‟‟.
După supunerea la vot, indigenatul Dr.Ernest Lapommeraye a fost aprobat cu
șapte bile albe față de două bile negre contra‟‟.117
ION SLĂVITESCU
A făcut parte din familia SLĂVITESCU (Ioan și Elena), despre care amintește
George Poboran, în ,,Istoria orașului Slatina‟‟. Praporcicul Ioan Slăvitescu a fost ales
deputat la 15 septembrie 1857 din partea micilor proprietari ,,cu majoritate de 19 glasuri
din totalul de 20”118
. Nu s-a remarcat în timpul lucrărilor Adunării.
ION ( IANCU ) IONAȘCU (n. 1819 –ϯ 1876 ) Învățătorul Ion Ionașcu a fost reprezentantul orașului Slatina în Divanul ad-hoc al
Țării Românești. Iată ce spune Gheorghe Poboran despre I. Ionașcu, în ,,Istoria orașului
Slatina‟‘, edițiunea II, Tipografia Costică Constantinescu & Fiu Slatina, 1909: ,,Ion S.
Ionașcu și fratele său Ghiță, care asemenea a fost profesor mult timp la T. Măgurele și în
urmă la Craiova, se dau de nepoți ai fondatorului Ionașcu.
113
Fost arendaş (1823) al moşiei Văleni, avea un frate- Ghiţă Vălean- la Piteşti. În 1832 era decedat şi în urmă lăsase doi băieţi buni de carte: Costică şi Iorgu. Copiii au învăţat carte la Slatina la şcoala Ionaşcu, cu dascălul Predică. Soţia lui Dumitrache a fost Bica Văleanca
114 Poboran, George, Istoria orașului Slatina, edițiunea II, Tipografia Costică Constantinescu & Fiu,
Slatina, 1909. 115
Col.autori, Prefecții județelor Olt și Romanați-Album documentar, Slatina 2014, pag. 59. 116
Poboran, George, Op.cit. 117
Manolescu, Cornel ,,Împământenirea’’ doctorului Ernest de Lapommeraye ( n.19 septembrie – ϯ 27 octombrie 1885 ), articol publicat în ,,Muzeul Oltului’’, nr.4, pag. 451-460.
118
Documente privind Unirea Principatelor, vol. I, p. 561-562.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
Se spune însă că ei au fost fiii
unei femei din casa lui Ionașcu, anume
Elenca Stan Dondea. Cu toate acestea
iată un act vechi depe la 1850, prin care
se constată că și Iancu S. Ionașcu fostul
profesor la școala Ionașcu d‟aici și
fratele său, au fost strănepoți ai lui
Ionașcu Cupețu fondatorul școalei și
bisericii ce-i poartă numele.
Acest act este o reclamă
(n.n.reclamație) din partea lui Iancu
Ionașcu către Tribunalul județului Olt,
pentru o moștenire:
Tribunalul județului Olt
Mumă-mea Măriuța, fiica lui
Dumitrache Ienciulescu, ce-i zicea și
Dondea, la căsătoria sa în anul 1804 cu
tatăl meu Marin Ionașcu 119
a avut zestre
de la acel tată al său între altele, prin
foaie înscris și o sumă de stânjeni de
moșie din hotarul Mărginenii de sus
nebântuiți de către moșnenii d‟acolo.
Atunci însă din împrejurările
vremilor, tatăl meu trăgându-se din acest oraș
în București, a și murit în timpul holerei acolo, iar acei stânjeni de moșie s‟au însușit de
către moșnenii de acolo.
Fiindcă dar dreptul de a moșteni pe Măriuța și soțul său, îmi este de netăgăduit,
de vreme ce singur mă trag din ei și fiindcă drepturile ce păstrez asupra acelor stânjeni de
moșie sunt considerabile și primite de legi, mă rog cu supunere Înaltului Tribunal ca să
cheme în judecată pe numiții moșneni Mărginenii de sus și să se îndatoreze a‟mi slobozi
acei stânjeni de moșie din stăpânire, dinpreună cu al lor venit, pentru care alătur și patru
galbeni taxe.
I. IONAȘCU.
Altă dovadă iarăși că și Ionașcu făcea parte din familia lui Ionașcu Cupețu, mai
este o scrisoare a lui Ghiță Ionașcu adresată fratelui său Iancu Ionașcu în anul 1864
Aprilie în 10, în care spune:
Nene, îmi pare bine de amendamentul ce l‟a citit în cameră Nae Bălănescu
deputat, ca să se separe veniturile strămoșului nostru Ionașcu de ale Statului. Frumoasă
ideie, numai dacă s‟o realiza; să se găsească oamenii de aceia, cari să conducă aceste
venituri și cheltuieli pe căi drepte‟‟.
În continuare, Gheorghe Poboran, în ,,Istoria orașului Slatina‟‟ (pag.404), îi
prezintă viața și activitatea: ,,Iancu Ionașcu profesor d‟aici, s‟a născut în anul 1819-1820
și a profesat cariera dăscălească 27-28 ani. El a învățat la dascălul Gheorghe120
aici în
Slatina, apoi a fost trimis la București, unde învață umanioarele la colegiul Sf. Sava.
119
Acest M.Ionescu era nepot de frate al lui Ionașcu Cupețu și avea și o fiică Elena care pe baza aceasta la 1852 cere de la Eforie pensie din fondurile lui Ionașcu Cupețu și i s’a și acordat câte 25 lei lunar .
120 Gheorghe Ardeleanu sau Dascălul Gheorghe este tatăl lui Petre S. Aurelian, fondatorul
învăţământului în limba română la Slatina.
Iancu S. Ionaşcu
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
La 1850 este numit ca profesor aici la școala de Ionașcu în locul lui Sterie
Dumitrescu. La 1851 înființându-se clasa IV, la școala de băieți No.1 d‟aici, se numește el
la clasa III. Pe la 1858-59 e numit la clasa III și a IV-a.
La 11 Noembrie 1860 este mutat la București la clasa III-a din coloarea de
albastru, din cauze politice.
Peste vre-o doi ani i se dă tot în București clasa IV și direcția în altă școală.
Erea un un bărbat politic însemnat. A luat parte la revoluția de la 1848, fiind în
emigrație cu Tell, Magheru, Popa Șapcă etc., în Divanul ad-hoc și în Camera constituantă
din anul 1866”.
În Divanul ad-hoc a fost ales din partea orăşenilor slătineni. A luat cuvântul de
câteva ori. În ședința a cincea, din 8 octombrie 1857, a întrebat pe Magheru dacă-și susține
un amendament pe care l-a propus.
La 1 noiembrie 1857, solicita mitropolitului Nifon, preşedintele Adunării, un
concediu de 30 de zile, motivând cu ,,interesele familiei‖ şi adăugând că ,,...datoria cea
mai dintâi pentru care m-a trimis concetăţenii mei a-i reprezenta într-această onorabilă şi
memorabilă adunare, mi-am îndeplinit-o121
”. Concediul nu i se aprobă, de vreme ce în
ședința a XII-a, din 4 noiembrie, a propus un amendament la Memorandumul către Marile
Puteri, care a fost însă respins. Unii deputați l-au susținut, alții, în frunte cu Scarlat
Voinescu l-au combătut.
În ședința a XV-a, din 11 noiembrie a fost ales, cu 48 voturi, în comisia executivă
pentru publicarea lucrărilor Adunării, împreună cu C.Aricescu și I.Brezoianu. În ședința a
XVIII-a, din 29 noiembrie, Ion Ionașcu a rostit un reușit Discurs122
, cerând adoptarea
punctelor programatice legate de viitorul statut al celor două țări române, a căror
reorganizare fundamentală se discuta
Deputatul slătinean își exprima recunoștința față de marile puteri garante ,,pentru
că au deschis românilor calea și le-au dat posibilitatea de a-și exprima dorințele’’,
precum și față de comisari, ,,care au cules cu imparțialitate informațiunile cele mai
exacte, privind suferințele și nevoile națiunii’’.
El a explicat apoi cum Adunarea, în toate lucrările sale, s-a conformat Tratatului
de la Paris. Ea a exprimat dorințele privind chestiunile politice și a făcut revizuirea
statutelor, atît cât i-a stat în putință, fără a lăsa propriul său drept de autonomie. A
enumerat, ca dovadă, articolele din Regulamentul Organic revizuite: cele privitoare la
Unirea Principatelor, șeful statului, Adunările ordinare și extraordinare ale națiunii.
A luat cuvântul și în ședința ultimă, din 10 decembrie 1857, făcând o scurtă
intervenție. Comportarea în Divan ne-o arată prietenul său N.T. Orășanu, ziarist, în
scrisoarea ce-i trimite la 17 decembrie 1859, prin care-l îndeamnă să-și depună
candidatura și în Alegerile pentru Adunarea electivă: ,,Aș fi fericit să te văd ca la
Divanul ad-hoc, român verde și necoruptibil, susținînd cu devotamentul tău,
drepturile patriei în Cameră’’.
Cariera politică și-a sfârșit-o la 1866, când a fost ales deputat în Adunarea
Constituantă.123
Pe la 1866-67, Ionașcu este numit Revizor școlar, cum erea pe atunci peste 4
județe: Olt, Vlașca, Teleorman și Romanați. Iată o circulară a lui Ionașcu din 1869
Februarie 14, pe când era revizor școlar, către învățătorii de model din județele: Olt,
121
Documente privind Unirea Principatelor, vol. I, p.612-613 122
Ibidem, p. 634-637. 123
N. Popescu-Optași,-,,Ion Ionașcu-deputatul orașului Slatina în Divanul ad-hoc’’,- articol în ziarul ,,Oltul’’, din 22 ianuarie 1972, pag .2.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
Romanați, Teleorman și Vlașca: ,,Lucrați dară, D-le Învățător, cu toată bărbăția și buna-
voință ce trebuie să aibă un învățător român pentru înflorirea neamului său.
Aici stă viitorul națiunii noastre, în instrucțiunea poporului. Luminați pe copii și
pe părinți cu blândețea cerută unui abil și bun învățător și recompense veți avea de la cel
ce a zis ,,Lăsați Pruncii să vină la mine căci a unora ca acestora este împărăția lui
Dumnezeu”124
.
Vedeți dară, Domnul meu, că Salvatorele omenirei s‟a îngrijit de copii, știind că
aceștia formează generațiunile venitoare. Așa dară și noi suntem cu mult mai obligați a
pregăti venitoarea generațiune, spre a putea face să prospere dulcea și frumoasa noastră
Patrie.
Lucrați zic D-lor, cu neobosire, cum puteți, spre a nu ne taxa inamicii luminei
poporului, că suntem candele stinse !....
Nu vă ordon, căci și eu fac parte din rândurile D-v; pozițiunea ce o am, o datorez
sacrificiilor mele, de și slabe dară devotate Patriei și numai Patriei, din copilăria mea.
Nu fiți descorajați, căci astăzi avem un Domnitor călduros și bine-voitor pentru
înflorirea și desvoltarea neamului românesc, avem consiliul permanente al instrucțiunei
publice, care se interesează de progresul ce trebuie să aducă școalele comunale, avem pe
D-nu Ministru al Instrucțiunei Publice, care veghează ca instrucțiunea să aducă roadele
sale frumoase, instructive și morale, avem în fine pe un corp didactic înaintat și pe cei mai
buni bărbați din diferite clase ale societății, cari strigă în adunările generale :
Instrucțiune și iar instrucțiune să dăm poporului român.’’125
La 1870 îl găsim iarăși profesor la școala primară de băieți No.1 din Slatina,
,,unde funcționează până în anul 1876, Septembrie în 25, Sâmbătă, când încetează din
viață. Se bucura de multă popularitate nu numai în oraș, dar în întreg județul.‘‘126
O prezentare frumoasă a acestui profesor slătinean a lăsat şi profesorul Ioan S.
Floru care descrie şi durerea pricinuită întregului oraş de moartea sa127
. Ionaşcu i-a fost
acestuia profesor în clasa a IV-a, chiar în 1876.
TĂNASE CONSTANTIN
La 11 septembrie 1857, la Slatina, cei 8 reprezentanți ai plășilor județului Olt, în
ciuda presiunilor efectuate de către autorități au decis să îl desemneze ca deputat pe
Tănase Constantin. Anterior, la 5 iulie 1857, 16 locuitori din satele Izvoarele de Sus şi de
jos, în frunte cu Tănase Constantin, înaintau o jalbă administratorului districtului Olt în
care denunţau abuzurile arendaşului Niţă Viişoreanu care îi supunea la munci abuzive şi îi
maltrata. Desigur dub presiunea arendaşului citat, obştea satului Izvoarele de Jos acuză de
plastografie pe Tănase Constantin128
.
La 16 septembrie 1857, din ordinul Ministerului de Interne, adminstratorul
districtului Olt, A. Solomon face presiuni să fie ales în locul său Ioan Nicolescu129
. În
adresa trimisă din Slatina de administratorul districtului, A. Solomon, Ministerului de
Interne la 18 septembrie 1857, nu este menţionat ca ales dintre delegaţii satelor Constantin
Tănase ci Ioan Nicolescu din satul Diencii130
. Excluderea lui Constantin Tănase este
124
Cuvinte rostite de Iisus Hristos 125
Poboran, George, Istoria orașului Slatina, edițiunea II, pag.404-405, Tipografia Costică Constantinescu & Fiu, Slatina, 1909.
126 Ibidem.
127 Ioan S. Floru- Un copil, un sat, 1931, p. 163
128 Documente privind Unirea Principatelor, vol. I, pp. 440, 443.
129 Documente privind Unirea Principatelor, vol. I, p. 674.
130 Ibidem, p. 561-562.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
contestată, şi în nr. 17/1857 al ziarului Românul este demascat abuzul săvârşit la Slatina131
.
La 27 septembrie, Tănase Constantin se adresează lui Alexandru Ghica, caimacamul Ţării
Româneşti, protestând împotriva îndepărtării sale din drepturile ,,naţionale‖ de a fi ales
deputat şi informează despre procesul ce-i fusese intentat pentru o vină imaginară de
plastografie şi ,,propagandă în favoarea Unirii‖132
. În urma acestor demersuri, s-a produs
validarea mandatului de deputat al lui Tănase Constantin, acesta primind documentele
necesare la 5 noiembrie 1857133
.
La București în plenul Adunării ad-hoc, Tănase Constantin, reprezentantul
plugarilor din Olt (originar din comuna Izvoarele), citea la 7 decembrie 1857 jalba
deputaților clăcași, solicitând cu fermitate respectarea drepturilor țăranilor în privința
participării la adunările ce urmau să stabilească ,,constituția și legile țării”134
.
În acest document se afirma credința nestrămutată în Unire și era criticat
Regulamentul Organic, fapt care i-a adus lui Tănase Constantin cognomenul (porecla)
,,Moș Ion Roată al Țării Românești‘‘.135
Pentru toate neplăcerile create de
administratorul districtului Olt Alexandru
Solomon, însumând 80 de zile petrecute
prin arest şi pe drumuri între 14 iulie şi 2
octombrie 1857, Tănase Constantin
cerea la 12 decembrie 1857 să fie
despăgubit cu 300 sfanţihi136
. În ziua
următoare, solicita Ministerului de
Interne cai de poştă spre a se înapoia în
satul său137
.
Tănase Constantin a încetat din
viață în anul 1870.
Pentru modul cum se afirmase în
lupta unionistă, Slatina, capitala județului
Olt, a fost vizitată de către Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza de trei ori în timpul
domniei sale: 1859, 1862 și 1864.
131
Ibidem, p. 596-597 132
Ibidem, p. 575-576 133
Ibidem, p. 603-604 134
Ibidem, p. 657-659. 135
Ibidem. p. 667 136
Ibidem, p. 669. 137
Ibidem, p. 670
Tănase Constantin şi grupul deputaţilor ţărani din Adunarea ad-hoc a
Ţării Româneşti
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
Istoria Slatinei în date şi documente (II)
Ioan Smedescu
1512-1513, iulie, 23.
Neagoe Basarab voievod întărește mănăstirii Cutlumus de la muntele Athos satele sale
hotărnicite de boieri. Între sate se menționează Cireașov, Șerbănești, Călugăreni, Cănești și
altele, din hotar cu Slatina.
Martori din Slatina sunt jupan Ciocârlie, popa Dimitru Calcea, Radu Peșghizdav,
Radu Milea, Stoia Gomoi, Radu fiul lui Fetea; din Cireașov, Drăgoiu și Radu; din Milcov,
Dragomir.
(D.H.R., vol. II, doc.105)
1512, iulie 30.
Neagoe Basarab întărește și domnia sa dania lui Vlad Călugărul de la 4 septembrie
1495 și confirmată de fiul său, Radu cel Mare, la 20 iunie 1507, pentru ,,braniștea de la
Slatina, cât este loc domnesc, pentru că a dăruit-o părintele domniei meale sfintei
mănăstiri..”
D.H.R., vol.II, doc.108
1522, iunie
În iunie 1522, Radu de la Afumați i-a învins pe otomani într-o luptă purtată la
Slatina, al șaptesprezecelea război, din cele douăzeci, purtate de către domnitor, zis și
Radu Vodă cel Viteaz-după cum indică inscripţia de pe iatra sa funerară de la Curtea de
Argeş.
1531, mai București.
Vlad Înecatul voievod întărește mănăstirii Cutlumuz de la Athos mai multe sate.
martori din Slatina fiind jupan Ciocârlie,
popa Dimitru Calcea, Radu Peșghizdav,
Radu Milea, Radimil, Stoia Gomoi, Radul,
fiul lui Fetea; din Cireașov, Drăgoiu și
Radu; din Milcov, Dragomir
(Vezi doc. Neagoe Basarab la 1512-
1513.D.H.R., vol. III, doc.114)
1532, septembrie 18
Vlad Vintilă de la Slatina cu ajutorul
boierilor craiovești câștigă domnia și devine
Domn al Țării Românești.
1533, aprilie 18.Târgoviște.
Vlad Vintilă de la Slatina, întărește și
el mănăstirii Cutlumuz de la Athos, dania
satelor mănăstirești a lui Neagoe Basarab,
martori din Slatina fiind jupan Ciocârlie,
popa Dimitru Calcea, Radu Peșghizdav,
Radu Milea, Radimil, Stoia Gomoi, Radi sin
Fete; din Cireașov, Drăgoiu și Radu; din
Milcov, Dragomir.
(D.H.R., vol. III, doc.156) (Vlad Vintilă de
la Slatina, spre deosebire de ceilalți Piatra de mormânt a lui Radu de la
Afumaţi
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
domnitori cu numele de Vlad, este numit și Vlad Vodă Spânzuratul, pentru că el a fost
într-adevăr, spânzurat de boierii Craiovești la 11 iunie 1535 pe malul Jiului, în pădurea
de lângă Bucovăț, pe când se afla la o vânătoare. Era recunoscut pentru cruzimea sa.
Știrea, spune Șt. Nicolăescu în monografia lui Radu de la Afumați, provine dintr-un
document particular din 13 iunie. El era fiul lui Radu Vodă cel Bun, (1 mai 1496-aprilie
1508). Are ca frați pe Radu de la Afumați, Bădică Radu (1524), Petru de la Argeș, sau
Radu Paisie Călugărul (1535-1545), Mircea Ciobanul (1545-1552, 1558-1559), Ilie Radul
(noiembrie 1552-mai 1553), Cârstea Vistierul, Măican Spătarul, și două surori, Domnița
Boba și Domnița Cârstina. Boba va avea fiu pe Stan Banul, iar acesta, de fiu pe Dumitru
banul, care a fost întâiul soț al doamnei Stanca, viitoarea soție a lui Mihai Viteazul. Vlad
Vintilă a avut de soție pe Rada și urmaș pe Drăghici Vodă. În mănăstirea Lavra mare din
Sf. Munte Athos, Vintilă se află zugrăvit ca ctitor al bisericii împreună cu fiul său
Drăghici.)
1534, aprilie,20.
Domnitorul Vlad Ventilă de la Slatina (1532-1535,11 iunie), cheamă de la Brașov
pe bărbierii Gregorio tonsori et Nicolae balneatori să-i pună ventuze și să-i lase sânge
…domini Gregorio tonsori et Nicolae balneatori in Transalpinam missis ut venam sude
magnificantiae inscindere ac ventosos ponerent. . (Medicină și Farmacie în trecutul
românesc, dr. Pompei Gh. SAMARIAN, vol. I, pag. 32)
1534, mai 23, Slatina.
Vlad Vintilă Voevod întărește lui Bărbulea și lui Lupu ocină în Studina în urma unei
judecăți. Hrisovul este scris de Badea scriitor.
...Și am scris eu, Badea scriitorul, în Slatina, luna mai 23 zile, în anul 7042/1534
(D.R.H., Țara Rom. III, p. 295-296)
1535, martie,17.
Vlad Vintilă Voevod, deşi nici nu trecuse un an, a chemat din nou pe Nicolae
balneatori să vină să-l doftoricească: ,,Nicolao balneatori dum per Wlad Waywoda
vocatus fuerat.‖ (Medicină și Farm. în trecutul românesc, dr. Pompei Gh. Samarian, vol.
I, pag. 32)
1535, iunie 5. Slatina
Vlad Vintilă Voievod întărește mănăstirii Cutlumus stăpânirea peste ocina de la
Uibărești care fusese luată pe nedrept mănăstirii de către vornicul Neagoe.
Acest hrisov este scris în orașul de scaun Slatina și este scris de Coresi.
(D.R.H., Țara Rom. IV, p. 133-134)
1535, iunie 11, Craiova.
Este omorât Vintilă Vodă de către boeri la o vânătoare de cerbi în pădurea de la
Leamna, lângă Bucovăț, Craiova. După ucidere, boerii se strâng la Curtea de Argeș unde
aleg Domn pe starețul mănăstirii, arhimandritul Paisie, ca bărbat cuminte și de familie
însemnată, schimbându-i numele cel călugăresc şi numindu-l Radu (Dionisie Fotino,
Istoria generală a Daciei, II , p. 51; Ștefan Nicolăescu, Arhivele Olteniei, an XVII, nr. 97-
100, mai-dec. 1938, p. 193 )
1538, iulie 2.Târgoviște.
Radu voievod dă mănăstirii Govora ca să-i fie Curtișoara de pe Olt, mai sus de
Slatina.
(D.R.H., vol. IV, doc. 62
1541, ianuarie 26. Slatina. Paisie voievod întărește Deicăi și fiicelor sale pe care le-a
înfrățit, moșie la Blaj, județul Romanați. Și acest hrisov este emis la Slatina: ,,Și s-au scris
în scaunul Slatinii, în luna lui ghenarie 26 dni leat 7049/[1541]‖
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
(D.R.H., vol. IV, doc. 104 )
1578, noiembrie 19. București.
Mihnea Voevod prin poruncă domnească întărește popii Pârvu și altora stăpânire
asupra seliștei Strihărețului. Carte de la Basarab Voevod. Scrie Gheorghe
1583, septembrie 9. Târgoviște.
Mihnea Turcitul Voievod întărește lui Vișul logofăt, jumătate din satul Bistrița, ocină
la Cireașovul din Deal și o țigancă. Între martori, Andrei, gelep din Slatina.
(D.I.R., B, sec. XVI, vol V, p. 203-204.)
1594
Zidirea Mânăstirii Clocociov – ctitorie a lui Mihai Viteazul 1594, reconstruită în
1645 de Diicu Buicescu, nepot al lui Matei Basarab.
1627, iulie 1. Slatina
Am scris eu popa Drăgușin din oraș din Slatina înaintea a oameni buni, ca să fie
martori. Aceluia slavă și stăpânirea în vecii vecilor, amin.
(Arh. St. Buc., Mitrop. Țării Rom., CXLIXIII, doc. 245)
1645
Zidirea bisericii ,,Sfânta Treime‖ (1645, cu fresce pictate în
anul 1851); Biserica Troiței – sau ,,Sfânta Treime‖, cea mai veche construcție din oraș,
ridicată în 1645, renovată în 1729, și împodobită cu fresce pictate în anul 1851);
Biserica este așezată în centrul vechi al orașului, între străzile Lipscani și Ionașcu,
cea mai căutată biserică, ea fiind considerată biserica negustorilor. Are două inscripții, una
în slavonă și alta în română. Inscripția în limba română ne spune că e zidită de Ghenea Vel
Vistier, în zilele lui Mateiu Basarab Voevod, la anul 7153=1645; iar la 1784 s-a
meremetisit fiind cu totul dărâmată și arsă de Otomani, când s-au războit cu Porta cea
Kesaricescă (Este vorba de războiul ruso-turc).
1653, înainte de 23 iunie, moare vistierul Ghinea Țucală Brătășanu ctitorul bisericii Sfânta
Treime, din Slatina, unde este și înmormântat, și al vechii biserici din Șopârlița.
1664
Zidirea Schitului Strehareț - construit între 1664-1668, reparat în 1844, a cărui biserică e
ctitorie a Mitropolitului Varlaam, în anul 1672.
1691, mai 2. București
,,Cereașuvul den sus de Slatină”- e închinat mănăstirii Cozia
1697, februarie 20. București
Vii la Slatina –date m-rii Dintr-un lemn (original în rom).
1697, martie 7., septembrie 8
Vie la Slatina –m-rea Dintr-un lemn (original în rom).
1697, decembrie 27
Vii la Slatina –m-rea Dintr-un lemn.
1698, iulie 3.
2 doc. Vie la Slatina, m-rea Dintr-un lemn, (orig. în rom)
.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
Jurnal de front (IV)
Nicolae Chirca
Autorul însemnărilor de mai jos este născut la 1 octombrie 1880. A participat la
luptele din primul război mondial având gradul de sergent-major în cadrul Regimentului 19
Infanterie. A plecat pe front la începutul lunii octombrie 1916 şi s-a întors acasă la finalul
războiului. Însemnările sale au fost scrise zi de zi pe parcursul acestei perioade. După
război, Chirca Nicolae a locuit în comuna Redea din judeţul Romanaţi unde a lucrat ca
picher la secţia judeţeană de drumuri şi şosele. A avut 13 copii (10 fete şi 3 băieţi). A
încetat din viaţă la 15 februarie 1962.
Însemnările au fost păstrate de una dintre fiicele sale, Ana Minoescu, şi au fost
încredinţate redacţiei noastre de către nepoata acesteia, d-na Ileana Vătămanu din
Caracal, căreia îi aducem sincere mulţumiri.
Dimineața, 22 februarie am mers și-am luat căruța de la Coloană și pe la ora 1 și jumătate
am pornit la comuna Focuri, județul Iași. Am trecut prin Podu-
Iloaii, Erbiceni-Spinoasa și la 8 seara am dormit în comuna Belcești
în cameră cu conductorul. La 23 februarie dimineața am luat câte un ceai și am pornit
înainte, unde am ajuns la comuna Focuri la ora 12. Am luat masa la
șeful Postului Jandarmi cu care am pornit și am cantonat. Pe ziua de
25 am scris lui Petre Mihăescu și lui Ioniță i-am spus să ducă la
domnul Prejbeanu. La 26 am început lucrarea cu o companie din
județul Putna și-am lucrat până la 5 martie când a venit ordin de la
Comandamentul Etapelor să plece la o pădure.
Pe ziua de 8 martie a plecat compania iar noi am plecat pe
ziua de 9 martie la Iași. Cât am stat în Focuri am stat 8 zile la o
mătușă Anica, iar 5 zile am stat la un catolic- dar om cu stare bună
(avea un băiețel Mihai P. Chelaru- pe poreclă Petre Adam ). Pe ziua
de 4 martie am fost pe la Podu-Iloaii și-am vorbit cu prizionierii cu
care lucrasem la Gorovei, iar conductorul a fost la Iași. Plecând de
la Focuri la ora 7 și jumătate dimineața am mers până aproape de
gara Cucuteni. S-a fărâmat o roată și de aici am mers la pas până la
Iași când am ajuns la ora 3 după-amiază, iar domnul conductor a mers cu trenul de la Cucuteni la
Iași. Pe la ora 4 am mers cu domnul conductor la inspector și nu l-am găsit, apoi de aici am plecat
la Iorgu unde am dormit seara. Pe ziua de 10 martie, am așteptat pe domnul conductor la inspector
unde a venit pe la ora 10, am primit leafa pe ianuarie și februarie, precum și sporul pe octombrie,
noiembrie și decembrie (137, 65), apoi am luat trenul pentru Dorohoi și am mers să luăm bilet de
tren. Aici am întâlnit pe Domnul șef Luisescu- maior- cu care am vorbit puțin. Pe la ora 5 am luat
biletul de tren și am plecat la gară ca să mă duc la Cucuteni. La gară am vorbit cu Radu lui Nela și
M. Vasilescu și la ora 8, 50 am plecat spre Cucuteni. Noaptea am dormit în sala de aşteptare, iar
dimineața, 11 martie, la ora 5 am plecat la Cojoșca la Lache. Am ajuns la Pavlică Cuță, am luat ceai
și mi-a dat un baston cadou, apoi a venit Lache, am mers cu el la bordei și de aici am venit la
Melencovici, mi-a dat o scrisoare și 200 lei, am luat masa cu el la 12, apoi am mers la locotenentul
Badea și-am luat o scrisoare pentru M. Neagu și bilet lui Lache, cu care la ora 2 am plecat la Iași
(era un vânt mare). La ora 5 și jumătate am sosit în Iași, am mers la M. Vasilescu și am vorbit cu
băiatul lui Ciocan și al lui Gheorghe Moanță, am cumpărat o cutie tutun (15 lei) și o cutie țigări cu
18 lei și 3 pachete tutun a 1,60, am venit la Iorgu, am mâncat cu Lache și ne-am culcat.
Dimineața, 12 martie am fost la conductor acasă, am făcut socotelile și apoi am venit la
Iorgu cu care m-am întâlnit la ora 1 după-amiază, am mâncat și pe la ora 3 am mers cu el și Lache
cu tramvaiul până la orașul de sus și de acolo ne-am înapoiat la fotograf, unde ne-am fotografiat cu
Autorul acestor
însemnări
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105
25 lei (eu am dat 10 lei). Plecând de la fotograf spre gară am întâlnit pe Gheorghe Moanță cu care
am vorbit puțin și cu domnul Macarie Lupescu cu cucoana și am vorbit și cu dânșii. Am venit la
Iorgu acasă am băut mastică și am mâncat, apoi am mers la gară cu ordonanța lui Vidică și la ora
8:50 am plecat cu Lache spre Cucuteni cântând. La gara Cucuteni ne-am despărțit dându-i 14 lei și
eu am mers cu trenul spre Pașcani unde am ajuns dimineața la ora 6, 13 martie, iar la ora 1 și
jumătate am ajuns la Dorohoi, am dat pe la serviciu și am vorbit cu secretarul, apoi am pus bagajul
la Petrache Axinte și am pornit la Horlăceni unde am cantonat la C. Mihăescu. Aici am primit 3
cărți poștale de la Ioniță, iar pe ziua de 15 martie ne-am demobilizat și așteptam ordinul de plecare
spre casă. Pe 16 martie am cumpărat haine de la serviciu cu 25 lei și am scris lui Petre o carte
poștală. Pe 17 martie am scris lui finul Ioniță o carte poștală pe Costea Negreni care plecase la
Horlăceni. Pe ziua de 20 martie la birou spre a da ajutor la scris și am cumpărat o cămașă și un
flanel cu 26,40 lei. Pe ziua de 22 martie iarăși la birou, iar pe ziua de 23 martie mi-a adus Costea
Negreni un bilet de la Stancu Vornieșteanu din Caracal, în care-mi scrie că este la un loc cu finul
Ioniță și cu Opriță și au cu ei și pe Măceșanu Marin cu care o duc rău că-i persecută, fiind sergent.
Pe ziua de 25 martie a venit Petre pe la mine, la Horlăceni, am luat masa, am mers la
Dorohoi unde am făcut 7 fotografii împreună cu cantonerul Constantin Michăiescu din Romanați
pentru care am plătit 45 lei: eu am dat 16 lei, Petre 9 lei, apoi am cumpărat un mosor de ață cu 7,50,
am luat 10 nasturi cu 1,30 și de la Seceleanu o pereche de pantaloni din care am făcut o haină. Pe la
ora trei m-am despărțit de Petre și am mers la baie. De la baie am mers la Horlăceni. În drum am
întâlnit pe N. Sotea cu care nu mai vorbisem de la 20 iulie 1917.
Pe ziua de 29 martie am fost la Dorohoi unde era paradă pentru alipirea Basarabiei la
România. Pe ziua de 30 martie, tot la Dorohoi, unde am luat un certificat de la domnul Stănculescu.
Pe ziua de 31 martie am stat la cantonament, unde era un paznic și era o vreme urâtă, nor și vânt.
În intervalul de la 1-25 aprilie am stat în cantonament la Horlăceni, așteptând din zi în zi să
plec acasă. În acest timp mă duceam în fiecare săptămână câteva zile pe la birou de dam ajutor la
cancelarie.
Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Septembrie
-7 sept. 1508, prima atestare documentară a satului Brâncoveni.
-16 sept. 1519, prima atestare documentară a localităţilor Negreni-Olt, Criva-Romanaţi şi a m-rii
Seaca Muşeteşti-Olt.
-13 sept. 1602, m. Stroe Buzescu în urma luptei cu tătarul. Înmormântat la Stăneşti-Vâlcea.
-sept. 1632, Matei Basarab din Brâncoveni devine domn al Ţării Româneşti.
-20 sept.1688, Constantin Brâncoveanu termină zidirea bisericii Mogoşoaia.
-8 sept.1689, Constantin Brâncoveanu termină pictura M-rii Mamul-Vâlcea.
-8 sept. 1693, sfinţirea m-rii Horezu-Vâlcea, ctitoria lui Brâncoveanu.
-30 sept. 1705, după cum indică pisania, Constantin Brâncoveanu termină de zugrăvit m-rea
Gura Motrului.
-30 sept. 1722, Safta Creţulescu , fiica lui Constantin Brâncoveanu şi Iordache Creţulescu termină
zidirea bisericii Creţulescu din Bucureşti.
-sept. 1727, Inochentie, fost egumen la Brâncoveni devine Episcop de Râmnic.
-15 sept. 1736, conform pisaniei, Nicola Slătineanu termină zidirea bisericii ,,Adormirea Maicii
Domnului‖ din Slatina .
-1 sept. 1741, ia fiinţă şcoala Domnească de la Slatina.
-14 sept. 1756, m. boierul Matei Morunglav, ctitorul schitului Şerbăneşti-Vâlcea.
-15/26 sept. 1774, Al. Ipsilanti devine domn al Ţării Româneşti deşi o delegaţie a boierilor ceruse
domn pe marele vornic Ştefan Pârşcoveanu.
-20 sept. 1787 se sfinţeşte biserica Ionaşcu din Slatina.
-19 sept.1841, C. Stanciovici e numit profesor la Şcoala Ionaşcu din Slatina.
-22 sept. 1845, n. Profira Slătineanu, al treilea copil al lui Barbu Slătineanu. Se va căsători cu
Nicolae Hagi Mosco (1863).
-13 sept. 1848, lupta din Dealul Spirii unde se remarcă eroul caracalean Dincă Bălşan.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 106
-30 sept. 1857, se deschid lucrările Divanului ad-hoc al Munteniei unde s-a remarcat învăţătorul C-
tin Tănase din Izvoarele.
-27 sept. 1865, n. C-tin Alimăneştianu (căsătorit cu Sarmiza Bilcescu).
-23 sept.1868, n. la Crăciunei preotul şi publicistul Haralambie Constantinescu.
-7 sept. 1871, P.S. Aurelian devine membru al Academiei Române.
-1 sept. 1872, s-a înfiinţat la Slatina Şcoala Primară de băieţi nr. 2 ,,Şt. Protopopescu‖.
-5 sept. 1873, n. Al. Darvaris, fiul Elencăi Buzescu de la Strejeşti.
-25 sept. 1876, m. profesorul şi revoluţionarul slătinean Iancu Ionaşcu.
-19 sept.1881, n. Ilie Mărculescu, cunoscut librar din Caracal.
-14 sept.1882, n. eroul maior Dumitru Morjan la Slatina.
-14 sept.1888, n. la Mihăeşti g-ralul Radu Băldescu.
-sept. 1889, apare ,,Dicţionarul Geografic al judeţului Romanaţi‖ de C. I. Locusteanu, lucrare
premiată de Societatea Geografică Română.
-4 sept. 1892, G. Poboran devine institutor la Şcoala Ionaşcu din Slatina.
-1 sept. 1904, apare la Balş revista ,,Vorbe Bune‖.
-6 sept. 1906, n. la Corabia compozitorul N. Buicliu.
-9 sept. 1907, apare la Slatina revista ,,Fetiţa dulce‖.
-14 sept. 1908, C. Poroineanu lasă prin testament întreaga sa avere oraşului Caracal.
-14/27 sept.1910, Aurel Vlaicu zboară de la Slatina la Piatra Olt în cadrul manevrelor armatei.
Primul raid aviatic din România (Memoria Oltului 3 /2012).
-7 sept. 1912, n. la Caracal Nellu Cristescu, poet şi epigramist.
-27 sept.1913, n. la Rădeşti-Olt folcloristul Ion Nijloveanu.
-22 sept. 1914, n. la Slatina poeta Alice Botez.
-sept. 1916, cad pe front învăţătorii Mihai Nestorescu (Dranovăţu) şi Ioan Gh. Florescu (Spineni).
-2 sept. 1916, n. la Potopin-Romanaţi poetul Ion Potopin (Ion Magnea).
-18 sept.1916, n. la Aluniş-Olt Mircea Tomescu, bibliolog.
-2 sept. 1917, n. la Corabia C-tin Anastasatu, medic, membru al Academiei Române.
-1 sept. 1919, G. Kitzulescu devine medic al spitalului din Slatina fiind transferat de la Drăgăşani.
-1 sept. 1919, ia fiinţă la Slatina Şcoala Normală ,,Preda Buzescu‖.
-12 sept. 1920, n. la Comăniţa Ion Băcănaru, geograf.
-23 sept.1921, m. P.S. Radianu, agronom.
-26 sept.1922, n.g-ral de brigadă Vinicius Florescu la Caracal.
-24 sept. 1926, cpt. Emanoil Ionescu (n. Tâmpeni-Olt) zboară pe ruta Paris-Bucureşti.
-25 sept. 1926, n. medicul Apostol Turbatu la Rotunda-Romanaţi.
-10 sept. 1930, N.Titulescu devine preşedinte al Societăţii Naţiunilor.
-12 sept. 1930, s-a dezvelit monumentul eroilor din Balş.
-20 sept. 1930, apare la Slatina ,,Biruinţa Oltului‖(Memoria Oltului, 3/2012).
-sept. 1931, apare la Slatina ,,Gazeta Nouă”.
-9-15 sept .1931, Octav Oculeanu zboară Bucureşti-Londra-Bucureşti.
-30 sept. 1931, apare la Caracal ,,Libertatea‖.
-13 sept.1934, n. pictorul Spiru Vergulescu la Slatina.
-1 sept. 1936, apare la Slatina revista ,,Itinerar‖.
-21 sept. 1939, Generalul Gh. Argeşanu devine prim ministru după asasinarea lui Armand
Călinescu (Memoria Oltului 4 /2012).
-19 sept. 1944, m. aviatorul George Basarab Brâncoveanu, fiul Principelui C-tin Basarab
Brâncoveanu.
-27 sept. 1945, m. poetul Florin Dumitrana de la o congestie pulmonară.
-1 sept. 1947, ia fiinţă la Caracal Pinacoteca ,,Marius Bunescu‖.
-27 sept. 1949, se înfiinţează ,,Muzeul Romanaţiului‖ din Caracal.
-20 sept. 1952, m. la Poarta Albă în detenţie Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în 1933.
-30 sept.1958, ia fiinţă la Caracal Casa Memorială ,,Iancu Jianu‖.
-29 sept. 1964. m. Ilie Popescu Spineni, fost prof. univ. la Iaşi.
-18 sept. 1997, inaugurarea monumentului eroilor din Mărunţei.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 107
-sept. 1998, apare la Slatina revista ,,Oltul Cultural‖.
-16 sept. 1999, m. istoricul N.Stoicescu (n.la Slatina 1924).
19 sept. 2000, Liceul Economic din Slatina ia numele ,, P.S.Aurelian‖.
Cronici, recenzii
Un destin de epocă: Contribuții la biografia lui Constantin Poroineanu (Scrisori și alte
documente), de Ion D.Tîlvănoiu, Vasile Radian și Floriana Tîlvănoiu, Caracal, Editura Hoffman,
2017
Corneliu Vasile
Cercetând un bogat fond documentar de la Arhivele Naționale ale României, rămas de la Ilie
Constantinescu, director al Liceului „Ioniță Asan‖ din Caracal, autorii au recompus, din
documente, o interesantă biografie a celui care a donat municipiului Caracal terenul pe care se află
parcul care azi îi poartă numele, parc emblematic, alături de monumentala clădire a teatrului,
pentru fosta reședință a județului Romanați.
Cartea are, pe coperta I, portretul marelui proprietar, un alt portret și un extras din prefață
aflându-se pe coperta IV. Alte imagini se află la sfârșitul volumului, pe întinderea a opt pagini:
portrete, facsimile, monumente.
În Precuvânare, scrisă de profesorul de istorie Dumitru Botar, sunt remarcate importanța
corespondenței lui Poroineanu cu familia, cu avocații, ca și îndreptățirea cu care acesta merită
aprecierea și recunoștința orășenilor.
Scrisorile reproduse evidențiază, în legătură cu figura donatorului, personalități legate de
acesta, fie din familie, fie din sfera afacerilor: Sache Poroineanu, Eufrosina Poroineanu, Alecu
Constantinescu, Grigore Jianu, Sevastița Romanescu, Mihail Demetrian, N.B.Locusteanu, Grigore
Protopopescu ș.a.
Numeroase și binevenite note de subsol explică evenimente și descriu personaje ale epocii.
Astfel, cititorul află despre boierul filantrop Constantin Poroineanu că s-a născut la Târgoviște, în
anul 1843, ca fiu al unor oameni foarte înstăriți: tatăl, Sache moșier în județul Dâmbovița, și mama,
Elena, fiica paharnicului Ștefan Jianu, mare proprietar în județul Romanați. A făcut studiile în țară
și în străinătate. La maturitate, a reprezentat județul Romanați în parlament, în zece legislaturi, în
Colegiul I, contribuind la inițierea și promulgarea unor legi vizând înființarea spitalelor rurale,
legea salinelor, sau legea prin care România ia titlul de regat, iar domnitorul Carol I ia titlul de rege
(1881). Constantin Poroineanu a fost un om generos, care i-a sprijinit cu ajutoare bănești și în
natură pe cei săraci, pe elevi, a donat gimnaziului local colecții didactice și a instituit un premiu
pentru cea mai elaborată hartă a județului. A decedat în anul 1908, deplâns de toți cei care l-au
cunosut, fiind decorat cu „Coroana României‖, „Steaua României, Ordinul „Leopold al Belgiei‖ și
„Apărător al Independenței Bonaparte‖.
Este important să știm că sunt numeroase moșiile lui Poroineanu din județul Romanați, una
dintre ele luând și numele de Poroineni, în zona satelor de pe Oltul de jos Rusăneștii de Sus, Jieni și
Plăviceni. Cu ocazia Legii rurale din anul 1864, pe moșia Rusăneștii de Sus, numită și Poroineni, au
fost împroprietăriți 39 de locuitori, cu 4 până la 44 de pogoane, după starea socială: fruntași,
mijlocași și pălmași. Mai erau proprietăți ale Jienilor, neamul soției, Elena, la Fălcoiu, Gura
Padinii, Grojdibod, Zvorsca, Ostroveni și Leu, iar în Caracal case, pe strada Libertății, pentru care
arhivele menționează judecăți, succesiuni, acte de partaj.
Tatăl lui Constantin Poroineanu a fost Sache Poroineanu, moșier, sameș (în județele Romanați,
Teleorman, Râmnicu Sărat și Ialomița), secretar de prefectură, judecător (Dâmbovița),
administrator al județului (Muscel), la rândul său fiu al polcovnicului Badea Cocoși Poroineanu și
al Măriuței din Pietrari, județul Dâmbovița, care i-a adus, ca dotă, o pădure de 440 ha. El a studiat
numai în limba neogreacă și a tradus din grecește „Descrierile morale‖ ale lui Constantin Iconomu,
tot o traducere, din franceză, apoi „Istoria slugerului Tudor Vladimirescu‖ (Zavera) și „Istoria lui
George Dantescu”.
An. VII, nr. 9 (79) septembrie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 108
Eufrosina, sora lui Constantin Poroineanu, cunoștea franceza, engleza și germana și avea
înclinații artistice: literatură, artă și istorie, pianul. A murit la vârsta de 57 de ani și a lăsat, prin
testament, bunurile sale fratelui.
La subsolul scrisorilor, paginilor de jurnal și actelor descoperite la Arhivele Naționale ale
României sunt prezentate mai multe personalități ale vremii, cu care Constantin Poroineanu a venit
în contact, a corespondat, sau îi erau rude: Amza Jianu, haiducul Iancu Jianu, Ștefan Cezianu, Ioan
N. Guran, Alecu Constantinescu, Gheorghe Chițu, Sevastița Romanescu, fostă Fălcoianu, N.B.
Locusteanu, fruntaș liberal în Romanați, participant la Revoluția de la 1848, apoi exilat în Turcia,
donator al bibliotecii sale Gimnaziului „Ioniță Asan‖ din Caracal, Mihai Demetrian, senator și
deputat, Mihail Demetrian, prefect de Romanați, în timpul căruia s-a început construirea
monumentalei clădiri a „Teatrului Național‖ din Caracal, C. Prejbeanu, Grigore Jianu, prefect și
senator.
Personajele acestei cărți, autori de scrisori sau acte, sunt menționate cu titlurile vremii, fiind
oameni cu funcții importante ale statului: polcovnic, serdar, sameș, paharnic, însă și cu denumirile
moderne: prefect, director, secretar, administrator, senator, deputat, vocabularul reflectând
perioada modernizării spațiului și statului român, renunțarea la arhaisme și adoptarea termenilor
internaționali.
Multe dintre scrisorile reproduse reflectă lumea sfârșitului secolului al XIX-lea, lumea
moșierilor și a avocaților, în dispute privind proprietățile, chirii, plata arendei, manevre abile și
încercări de persuasiune pentru sancționarea nerespectării unor contracte și neînțelegeri, stabilirea
moștenirilor, partaje, transferarea terenurilor și caselor etc.
Astfel, într-o scrisoare a lui Grigore Jianu către Constantin Poroineanu, trimisă din străinătate,
unde clasa superioară făcea dese voiaje, este menționat un proces pentru moșia Redea, necesitatea
unei procuri și faptul că un chiriaș nu și-a plătit datoria de un an și trebuie să fie obligat să o achite
(p. 65-66).
În alt document, de data aceasta de familie, mama, Elena Poroineanu, deplânge boala fiicei,
însă preocuparea pentru bani și avuție răzbate din mai multe secvențe: „să-i dai ei trei galbini ... și
dacă n-ai avea parale apoi roag-o a mă împrumuta până oi veni aici‖, sau „Să nu cumva să-i spui că
sunt bine cu tată-tu, să spui că nu m-am împăcat, căci a scris aici Fiții că a auzit că eu m-am
împăcat și am făcut și bal, că atunci pierz ce am a lua de la el‖(p. 108-109).
Un proces-verbal privește restabilirea hotarului dintre moșiile Fălcoiu, Reșca și Dobrosloveni,
un act al Curții de apel revizuirea unei decizii, menționând moșiile menționate și Funicica
Călugărească, arie din zona Mănăstirii Hotărani.
O secvență a cărții cuprinde creațiile poetice ale lui Sache Poroineanu tatăl, mai mult jocuri de
cuvinte în versuri, cu umor: cuminte – cu minte, sare (mineral) – sare (verb), în același mod cu:
ceară, pui, lin, blană, fată, blană, moară, săpun – să pun ș.a. Mai apare o poezie politică și alta pe
tema, frecventă în lirica secolului, „fortuna labilis‖. Astfel, autorul scrie precum Anton Pann sau
Vasile Cârlova.
Imaginile înregistrate la Cuprins ca Anexe prezintă portretele lui Ștefan Jianu, Madame
Blarenberg, N.B. Locusteanu, Sache Poroineanu fiul, D. Bildirescu, monumente funerare, între care
monumentul familiei Poroineanu din Cimitirul Bellu, busturi, fragmente de scrisori, decupaje din
presa vremii.
Această carte redă publicului evenimente, documente și personaje dintr-o epocă de
modernizare a țării, efortul autorilor de a selecționa ceea ce este reprezentativ fiind încununat de o
realizare documentară de mare valoare istorică și culturală, nu numai pentru zona Romanaților, dar
și pentru alte județe din sudul României.
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, cont
RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe
www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr.
96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]