18
Mc Kinley - West Rib premiera romaneasca Cu Toate Panzele Sus Pe urmele Sperantei Calator pe Valea Horcones Calator in Maroc Calator la Paris Caucaz 79 Ghetarii montani Calator la Santiago de Chile

Mereu Calator

Embed Size (px)

DESCRIPTION

revista de calatorii

Citation preview

Page 1: Mereu Calator

Mc Kinley - West Ribpremiera romaneasca

Cu Toate Panzele SusPe urmele Sperantei

Calator pe Valea Horcones Calator in Maroc

Calator la Paris

Caucaz 79

Ghetarii montani

Calator la Santiago de Chile

Page 2: Mereu Calator

Calator pe Valea Horcones

Moto: “Speranta este mintea care doreste ceva, amintirea este mintea care s-a bucurat de ceva” (Honore de Balzac)

Valea Horcones… În 24 decembrie 2009 am făcut cunotiinta virtuala cu ea. Cam 26km lungime si cam la 8000 de mile distanta de casa mea. Chiar era la “marginea geografiei”. Tot Ajunul acelui Craciun asta am facut. Am intors-o pe toate partile, am masurat-o, am marcat-o, am admirat-o. Aveam emotii mari si nu puteam crede tot

ce vedeam in poze. Pe 16 ianuarie 2010 eram la capatul ei “real”, incarcata cu ceva bagaje si multe griji.Valea incepe cu ceva mai putin placut, intalnirea cu gardienii parcului si prezentarea permiselor de intrare in Parcul Aconcagua. Dupa ce scapi de asteptarea de aici, ti se ofera prima bijuterie a vaii, laguna Horcones, deasupra careia se inalta acoperisul Americilor. Din picioare ti se ridica permanent un nor de praf, dar asta chiar nu conteaza pentru ca privirea ta va alerga innebunita in toate partile neputandu-se hotari unde sa ramana. Aparatul foto lucreaza si el de zor. Daca ai un cameraman in echipa, atunci lucrurile se complica si mai tare. Traseul merge tot inainte si cu el o multime de turisti care mai de care mai diferiti si cu vorbe desprinse din toate limbile. Cei care coboara insa, vorbesc putin si au fetele arse de soare. Unii se

opresc si marturisesc ca au ajuns pe Cerro Aconcagua. Par fericiti si linistiti.Pana la Plaza Confluencia se fac 3 ore la pas domol cu multe pauze pentru zgait in stanga si-n dreapta, fiind prima data pe o vale andina. Tabara este dotata cu cabinet medical si bai unde daca iti alegi momentul potrivit al zilei poti face chiar un dus caldut. Tabara este folosita in cea mai mare parte de cei care urca valea. Dupa ce-ti afli bucuros sau nu tensiunea arteriala, te pregatesti de campat. Sau cei mai nerabdatori si treziti dis-de-dimineata, pot continua pana la Ibanez sau Mulas. Dar vor pierde plimbarea pana la peretele sudic ce trebuie neaparat privit, dupa parerea mea desigur.Valea continua spre Plaza Mulas cu mici schimbari de altitudine. Din cand in cand apar oaze de verdeata, flori necunoscute si rate salbatice. Drumul

serpuieste pe marginea torentului de ghetar. Cand apa este puternica, nu e mereu usor de trecut. Dar vei simti ca plutesti si peste raul rece si peste multii kilometrii in asteptarea si nerabdarea celor ce urmeaza. Uneori se ivesc nori imensi de praf sub care se ascund catari grabiti si incarcati sau… soldati (pentru ca langa tabara de baza se afla si o tabara de pregatire militara). Muntele dorit porneste brusc in sus din malul drept al vaii si nu trebuie decat sa intinzi mana si il atingi. Valea incepe sa urce abia de la Ibanez, un mic loc de campare sau cel mai adesea foarte potrivit pentru o gustare. Daca ai ghinion (sau noroc) de aici incepe sa ninga si sa

sufle vantul si supa de la Ibanez nu te mai ajuta foarte tare. In schimb te vor ajuta prietenii tai cu care va fi minunat sa imparti si binele si raul din aceasta calatorie. Ultimul urcus zdravan este chiar inainte de “basecamp”.In Plaza Mulas, primii care te intampina sunt medicii de la cabinetul taberei. Apoi un orasel de corturi colorate si oameni agitati. Sub razele apusului trebuie sa-ti gasesti repede locul tau de cort. Aici se incheie valea si tot de aici incepe adevarata aventura… Dar la asta te vei gandi maine…

Text: Floriana BoghezFoto: Floriana Boghez

Page 3: Mereu Calator

Cabana Conacul Ursului se află la altitudinea de 1285m într-o zonă spectaculoasă şi sălbatică, la limita pădurii de conifere cu golul alpin, pe malul râului Capra.

Accesul auto se face tot timpul anului dinspre jude ul Arge i în perioada 1 iulie – 1 octombrie accesul se face i dinspre judeţul Sibiu( via Carţioara – Lacul Bâlea).

Cabana Conacul Ursului pune la dispozi ia dumneavoastră 18 camere duble, caracterizate prin elegan , cură enie impecabilă, lini te. Restaurantul

ţş şş

ţ

ţă ţ ş

primitor cu o capacitate de 60 de locuri, vă a teaptă cu bucate gustoase.Pre urile pentru cazare sunt următoarele:

Camera single: 100 lei (fără mic-dejun) 115 lei (cu mic-dejun).

Camera dubă: 120 lei (fără mic-dejun) 150 lei (cu mic-dejun).

Pat suplimentar 40 lei.

ş

ţ

Dotări (fiecare cameră):

baie proprie, apă caldă i căldură permanentă, TV LED, cablu TV,balcon.

Facilită i:

Restaurant cu bucătărie tradi ionalăTerasă 36 de locuri, parcareAcoperire GSM (Orange, Vodafone)

ş

ţ

ţ

Activită i:

Tir cu arculDrume ii pe traseele din mun ii Făgăra :Fereastra ZmeilorLacul CapraCal un - NegoiuVânătoarea lui ButeanuArpa ul MicTirolianăRafting pe râul Capra i BudaDrume ii prin pădure cu rachete de zapadăObservarea animalelor sălbatice în mediul lor: vulpi, ur i, capre negre, marmote

ţ

ţ ţ ş

ţ

ş

şţ

şwww.conacul-ursului.ro

Page 4: Mereu Calator

Gheţarii reprezintă o importantă componentă a hidrosferei (cea mai mare rezervă de apă dulce a planetei este cantonată în gheţari). De asemenea, ei joacă un rol deosebit de important în menţinerea unui echilibru termic al mediului natural terestru. Gheţarii se pot împărţi în două mari categorii:

-gheţari alpini (formaţi în regiunile montane indiferent de zona climatică); -gheţari de calotă (acoperă mari suprafeţe continentale sau insulare în zonele reci ale planetei). Ambele categorii au acelaşi mod de formare general. Apar în regiunile în care temperaturile medii lunare nu

depăşesc 0° C pe întreg parcursul unui an. Zăpada acumulată strat peste strat se tasează sub propria greutate mărindu-şi densitatea. În acelaşi timp apare o acţiune de frecare între particulele de zăpadă, fapt care duce la topirea parţială şi reîngheţarea acestora. Aceste două acţiuni combinate duc la transformarea stratelor de zăpadă, acumulate succesiv de-a lungul anilor, într-o masă de gheaţă (într-un gheţar).

Gheţarii montani au luat naştere în acele regiuni înalte

unde temperaturile scăzute au permis zăpezii să se menţină netopită de la un an la altul. Astfel, în zona caldă gheţarii s-au instalat de la circa 5000 m altitudine în sus (Kilimandjaro), în zonele temperate de la circa 3000 m altitudine (Alpi), iar în zonele reci încă de la baza masivelor montane (Alaska). Deşi mai mici decât cei de calotă, gheţarii montani sunt mai spectaculoşi prin diversitatea formelor pe care le îmbracă.

Chiar dacă sunt de diferite tipuri, de la cei pirineeni până la cei himalayeni, în mare, toţi gheţarii montani au aceleaşi părţi componente:

-circ glaciar = partea superioară a gheţarului, acolo unde se acumulează zăpada şi duce la formarea acestuia;

-limbă glaciară = masa gheţarului care curge din circul glaciar printr-o vale glaciară;

-rimaye = spaţiul rămas între masa gheţarului şi pereţii stâncoşi ai muntelui (are aspectul unei crevase);

-crevasă = fisură sau crăpătură în masa gheţarului; -serac = turn de gheaţă sau proeminenţă rezultată din intersectarea crăpăturilor de pe gheţar; -morenă (terminală, laterală, mediană, de fund) = materialul erodat, transportat şi depus de către gheţar.

Scris de Marius Barbu

Page 5: Mereu Calator

Se apropie Înnoirea Anului. Îl aşteptăm cu fast, încredere şi speranţa unor descoperiri. Timpul e ca un şarpe care-şi tot schimbă pielea: Anul Vechi este pielea

lepădată, iar Anul Nou este noua piele lucioasă şi măreaţă. După planurile de acum 2 ani ar fi trebuit ca anul acesta să sărbătoresc Reînnoirea Anului în Maroc, mai precis în Laâyoune. Dar bobii au spus alfel. De aceea, pentru moment, aduc o ofrandă Marocului, scriind câteva rânduri despre acestă mirifică ţară, insistând mai mult asupra interacţiunii cu oamenii şi mai puţin asupra

principalelor obiective de vizitat, referinţe ce se găsesc în orice ghid turistic de buzunar. Experienţa în Maroc a fost mult prea vastă ca să o pot relata într-o singură expunere, aşa că probabil o să revin cu alte referinţe

culturale, în special religioase.În Marocul musulman, fără nici o rezervare făcută, doar cu ruxacul în spate şi banii în buzunarul de la piept, (aşa cum se cuvinte să te prezinţi într-o ţară dominată de «cache economy») am ajuns împreună cu două prietene – Monica şi Mişa, pe data de 31 decembrie 2009. Primul contact cu marocanii get-beget l-am avut în trenul care ne-a dus de la aeroport în Casablanca. Oamenii ne dădeau informaţii, acompaniate de zâmbete, email-uri, numere de telefon, parcă ar fi urmat să ne petrecem tot restul vieţii acolo, nu doar 14 zile. În gara din Casablanca ne-am simţit ca în gara de Nord. Bucureşti: Un taxi ieftin, cuconiţă? Singura diferenţă era utilizarea limbii franceze în loc de română. Ne-a salvat un domn mărunţel indicându-ne care sunt taxiurile de firmă: roşu este cheia păstrării banilor în buzunar! Dar nu şi a unei distanţe decente între maşini. Sau poate

pentru ei distanţa de 3,7 cm era mai mult decât decentă. Iar între pietoni şi maşini chiar mai puţin, întrucât nu există semafoare pentru pietoni, chiar dacă există trecere de pietoni (a se citi pistă de alergare din calea maşinilor, că nu ştiai când se va ivi una). Am găsit în final un hotel convenabil pentru cele 3 zile de petrecut în Casablanca, urmând ca în Marrakesh şi Fes să ne cazam în apartamentele închiriate în avans de pe Internet (excelentă alegere şi com ). Ştiam că intrăm în altă lume după scaunele aşezate pe terasă cu spatele la bar, astfel încât să poată privi orice comesean strada plină de oameni multicolori. Noţiunea de a sta în cerc în jurul mesei era total lipsită de interes. Am evitat să ieşim noaptea, iar în timpul zilei poliţia era la fiecare pas, gata să preîntâmpine orice scandal sau agasare a turiştilor.Începând cu prima zi a Noului An, am luat la pas Casablanca. Din strada principală – bulevard d'Anfa, unde se afla şi hotelul în care ne-am cazat - se desprinde o străduţă ticsită de articole vestimentare tradiţionale:

caftan şi jalaba albastre, roz, portocalii, albe...Străduţa e străjuită de negustori ambulanţi. După hartă pare a fi intrarea în Medina.Îţi dă o sensaţie de aglomeraţie, dar nu poţi ocoli deliberat bazarul. După dilema curajosului prim pas te afli într-o altă dilemă: în care magazin să intri mai întâi?! În mod sigur, cele de mirodenii sunt cele mai apetisante. Doar mirosul contează în mijlocul acelor săculeţi plini cu te-mir-ce. Alegi rozmarin, ghimbir, şofran (scump de parcă ar fi aur şi după compoziţie, nu numai culoare) şi tot nu-ţi vine să te opreşti. Imaginaţia o ia razna amestecând diferite legume, fructe, cărnuri în funcţie de fiecare condiment mirosit şi după explicaţiile negustorului. Negustor şi nu vânzător! Marocanii ştiu să-

şi prezinte marfa, să negocieze, să te îmbie. Vrei un preţ bun? Taie la jumate preţul iniţial. Dacă nu ţi s-a făcut foame după atâta dezmăţ imaginar şi mai ai chef de vizitat alte magazine, ai de ales între ceramică, vestita pielărie, misterioasele văluri împodobite cu broderii

www.rent-holidayhomeshttp://www.abritel.frMaroc

Page 6: Mereu Calator

manuale. Am rămas cu gândul la mâncare...Alte delicatese marocane sunt melcii, serviţi în faimoasa Jama el Fnaa din Marakesh ,chifteluţele de berbecuţ, cu lipii preparate în zeci de feluri şi nu în ultimul rând fasolea cu burtă de oaie prăjită, încercată într-o bodegă vis-a-vis de autogara din Fes sau cunoscuta tajina, asortată cu ceai de mentă. După Medina, cea mai mare plăcere ne-a făcut să ne plimbăm în Casablanca, alături de oameni pestriţi, prin Moscheea Hassan al II – lea – o minune arhitecturală,dar şi de copii care vroiau să vorbească cu noi şi să facă fotografii. Arcadele se întâlnesc la tot pasul în străzile din Casablanca.Am plecat cu trenul din Casablanca spre Marrakesh. În gara, aşteptând trenul, citind despre mozaicul marocan, zellij, am intrat în vorbă cu o tânără marocană, Shaba. Călătorea împreună cu soţul ei spre

Laâyoune. Schimbul cultural din tren nu a fost de ajuns, aşa că le-am propus să petreacă o zi cu noi în Marrakesh, în apartamentul închiriat de noi. Eram 150% sigură că soţul ei nu va fi de acord. Dar, m-am înşelat. Au mers cu noi şi drept răsplată ne-a gătit o masă specifică. Ne-am plimbat prin cea mai populară piaţă din Marrakesh, Jamaa el-Fnaa, plină de magazine, vânzători ş i reprezentaţ i i artistice, ascultând cuminţi răspunsurile ei la întrebările noastre curioase. La ora 23:30 ne-a spus că trebuie să plece. Soţul ei era chemat de urgenţă la lucru. În Fes am găsit obiecte artizanale minunate. La muzeul Bahta am întâlnit un maestru în sculptura în lemn, Mr. Kadiri.Fabrica de pielărie este un loc ce nu trebuie ocolit. Este de preferat să mergi cu un ghid acreditat, altfel vei fi întrebat la fiecare cotitură a labirintului de către copiii până în 18 ani dacă nu vrei să-ţi fie ghid. E un pic obositor, dar după ce te-ai deprins cu negustoria din

bazar, o să-ţi fie mai uşor să spui NU. Tinerele marocane sunt frumoase foc, iar unii bărbaţi au o ţinută mândră de ne-au făcut deseori să ne dăm coate una alteia. Totuşi, ţara fiind mai săracă, sunt destule persoane mai puţin îngrijite. Iar cu vârsta, frumuseţea se p i e r d e s u b r i d u r i adânci.Oameni îşi fereau

mereu capul din faţa aparatului de fotografiat, punând mâna în dreptul feţei sau întorcând discret capul. Shaba ne-a spus că le e frică de trucarea fotografiilor şi ca urmare, apariţia lor nud pe Internet. Călătoria a continuat din Fes cu autocarul până în Madrid. Ne-am simţit c a e m i g r a n ţ i i marocani, am fost trataţi ca emigranţi. Nici un vameş nu-şi putea închipui că nişte cetăţeni ai Uniunii Europene ar fi dorit să intre în Spania la miezul nopţii, după traversarea Strâmtorii Gibraltar pe vas. În consecinţă, ghereta p e n t r u c e tă ţ e n i i europeni era închisă. Nu ni s-a părut decent s ă f l u t u r ă m paşapoartele, să arătăm de unde venim. Am stat cuminţi la coadă, ajutând oamenii să-şi care bagajele. Nici nu se putea alfel, în momentul în care vedeai o gagică de 1.50 m, de cam 48 kg, târşâind 3 genţi mărime XXL. Şi ca bonus, o gentuţă de umăr, aceeaşi mărime XXL. Am schimbat din nou numere de telefon şi îmbrăţişări, cu promisiuni că dacă vom trece prin Madrid, Valencia, sau

oriunde mai lucrau, îi vom vizita. După discuţia din această seară cu Shaba, care atunci când mi-a auzit voce m-a întrebat instantaneu: Unde eşti? În Maroc?, în ciuda contextului primăverii arabe, consider Marocul o destinaţie de călătorie sigură şi plăcută. Reînnoirea Anului Viitor sper să mă găsească în Laâyoune, alături de Shaba şi familia ei. Text: Anda Dobrescu | Foto: Mihaela Vasile,Monica Boiangiu

Page 7: Mereu Calator

Premiera Romaneasca Teofil Vlad /Marius Gane

In perioada 20 – 24 iunie 2010 am parcurs traseul West Rib pe varful Denali cunoscut si sub numele de Mckinley (6194m) in echipa Teofil Vlad-Marius Gane. Varful Denali este situat in Alaska Range, arie montana din partea centrala a statului Alaska, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Traseul are gradul AK IV (cotatie de dificultate intre I si VI specifica pentru rutele de pe muntii inalti din Alaska – peste cca. 4000m), prezinta o diferenta de nivel de 2900m si necesita o apropiere care dureaza intre 8 si 15 ore in functie de conditiile de zapada si locatia de start, retragerea durand 1-2 zile. Accesul in zona se face pe calea aerului plecand din Talkeetna, Alaska, locul de aterizare fiind “Kahiltna International Airport”, o pista de aterizare amenajata pe ghetarul Kahiltna la aproximativ 2200m. Excursia noastra s-a desfasurat in perioada 27 mai – 6 iulie, aceast interval asa de lung fiind justificat de necesitatea aclimatizarii si de conditiile meteorologice capricioase care pot impune asteptarea unei ferestre de vreme favorabila perioade lungi de timp. In final s-a dovedit ca rezerva de timp pe care ne-am acordat-o a fost o alegere inteleapta. Dupa o zi de aprovizionare in Anchorage si drumul la Talkeetna, cel mai apropiat

orasel de Parcul National Denali, in data de 30 mai am ajuns pe ghetarul Kahiltna. In perioada 31 mai – 9 iunie ne-am aclimatizat urcand pe varful Denali pe traseul clasic, dupa care am coborat la altitudinea de cca. 2300m la “Ski Hill Camp”, locul de unde incepea drumul spre baza traseului vizat. Incepand din data de 10 iunie a inceput o etapa mai lunga decat am prevazut

destinata odihnei si recuperarii fizice in asteptarea vremii bune necesare parcurgerii traseului vizat. Vremea a continuat sa fie nefavorabila cu ninsori abundente pana in data de 19 iunie. In aceasta perioada am facut mai multe drumuri la “Kahiltna International Airport” destinate in principal reaprovizionarii. In data de 20 iunie, constatand o i m b u n a t a t i r e c o n s i d e r a b i l a a vremii am decis sa pornim spre baza rutei. In jurul orei 14.30 am inceput sa strabatem North-East Fork, o vale larga care se termina cu o cadere de g h e a t a f o a r t e fragmentata care prezinta serioase p r o b l e m e d e orientare. Am folosit rachete de zapada. A c e s t p a r c u r s prezinta in ansamblu un serios pericol obiectiv reprezentat de seracurile care pandesc deasupra caderii de gheata finale. Acest sector trebuie parcurs cat de repede se poate si trebuie constientizat faptul ca riscurile nu pot fi eliminate, fiind unul dintre locurile unde devine evident faptul ca norocul reprezinta un factor foarte important in alpinism. Am campat la baza culoarului pe care incepe ruta la aproximativ 3300m. Drumul a durat 8 ore in care am facut mai multe pauze scurte si una mai lunga pentru a topi zapada pentru hidratare. Pe 21 iunie am inceput sa ne cataram relativ

tarziu (11.30 a.m.) pe culoarul de 55 de grade. Am asigurat pe cat posibil pe stanca. Peste gheata era in cea mai mare parte a culoarului un strat de z a p a d a c a r e f a c e a anevoioasa asigurarea si i n a i n t a r e a , n e f i i n d suficient de gros cat sa permita inaintarea in z a p a d a , c i d o a r ingreunand accesul la gheata cu coltarii si pioletii. Culoarul are aproximativ 400m diferenta de nivel.

Mc Kinley - West Rib

Page 8: Mereu Calator

130-150m parcursa concomitent cu gheata de 60 de grade si pasaje de mixt mai abrupte. Dupa inca o sectiune de firn si mixt la 55 de grade de aproximativ 350 -400m parcursa concomitent am traversat stanga spre o platforma unde am depozitat rachetele, o semicoarda, cateva protectii mobile si suruburi de gheata de care am

considerat ca nu vom mai avea nevoie mai sus. Am facut acest lucru stiind ca retragerea va fi pe traseu pana la acest punct, de aici urmand sa gasim o varianta sa coboram in traseul clasic. Aici am mancat si am topit zapada. In continuare am mers pe o creasta de zapada cu cornisa pana intr-o zona stancoasa pe care am ocolit-o pe partea dreapta, ajungand la baza unui culoar de 200m cu zapada foarte mare si inclinatie de 55 de grade. Am asigurat pe stanca, inaintarea fiind foarte anevoioasa si riscul de avalansa mare. Dupa iesirea din culoar am inaintat in teren mixt relativ simplu pana la altitudinea de 5200m unde am gasit un loc plat unde am putut instala cortul de bivuac. Aproximativ 9 ore. In 23

iun ie datorita temperaturilor foarte scazute nu am plecat decat foarte tarziu in jur de 1.30p.m. Traseul se strecoara pentru 200m diferenta de nivel printre si

peste blocuri de stanca pe o panta de 50 de grade, intr-un teren mixt usor care se termina cu o creasta cazuta. Aici am facut o pauza si eu mi-am pus incalzitoare in bocanci. De aici in sus am inaintat pe o panta de zapada care pe masura ce inaintam crestea in inclinatie si se transforma in firn. Din pacate ancorele de zapada ramasesera la cort cu speranta ca nu va fi nevoie de ele si suruburile de gheata nu erau adecvate. Avand de optat intre 3 culoare pentru a iesi in platoul somital l-am ales pe cel mai abrupt pentru ca ne scotea cel mai aproape de varf. Panta ajungand la o inclinatie intre 55 si 65 de grade am trecut de la asiguratul la piolet in momentele cand schimbam capul de coarda la asigurarea pe stanca pe partea stanga a culoarului inaintand concomitent. Din motive de viteza am optat sa traversam oblic dreapta ceea ce ne-a dus in situatia de a nu mai avea posibilitati de asigurare intre noi, o caderea a oricaruia dintre noi iesind din orice calcul de bun simt. Am iesit in platoul somital unde la adapostul unor stanci am topit niste zapada ca sa ne hidratam si am mancat. Am lasat tot

echipamentul tehnic aici, p a s t r a n d doar un piolet si un b a t d e schi. Terenul era cunoscut de la tura de aclimatizare. La ora 9 p . m . am fost pe varf dupa ce am urcat o panta de zapada si a m p a r c u r s o creasta expusa in ambele parti i n c o n d i t i i neasteptat de bune, cu vant slab si temperaturi decente. Am facut poze si ne-

am odihnit un pic. Gandindu-ne la pasajele expuse pe care trebuia sa le descataram am

Page 9: Mereu Calator

imprumutat 2 ancore de zapada de pe creasta somitala. Dupa ce am regasit echipamentul am inceput descataratul mergand concomitent, dar asgurandu-ne considerabil mai des. Temperaturile au scazut simtitor, ceea ce ne-a motivat sa punem incalzitoare in manusi si supramanusi. In jurul orei 2 a.m. am ajuns la cort. 24 iunie ne-a gasit destul de obositi, ceea ce ne-a determinat sa incepem coborarea in jurul orei 12 a.m..

A m

r e c u p e r a t materialele lasate in depozitul de mai jos si prin ceata am bajbait spre tabara 4 de pe traseul clasic. Aici am mancat si ne-am hidratat. Am contiunat sa coboram lungul drum spre “Ski Hill Camp” cu multe pauze, datorita starii avansate de oboseala. Pe 25 iunie seara am mers in continuare la “Kahiltna International Airport” proviziile noastre fiind aproape de limita in speranta ca a doua zi vom zbura spre civilizatie. Pe drum am constatat pe calea dura ca ghetarul care era solid cu o saptamana inainte devenise un camp minat, podurile de zapada de peste crevase cedand sub greutatea noastra in repetate randuri. Nu am putut zbura spre Talkeetna decat pe 28 iunie datorita conditiilor meteorologice. A urmat o lunga

eta

p a i n c a r e n e - a m preocupat sa ne recuperam dormind, hranindu-ne si mai ales hidratandu-ne cu lichidele mai greu accesibile de-a lungul sederii pe ghetar. Ambii coechipieri am mers cap de coarda. Materialele folosite au fost 2 pioleti fiecare, 2 frienduri Camalot 1 si 2, 2 semicorzi de 7.8mm pe culoarul initial, apoi una singura, un set de nuci, 7 suruburi de gheata, 2 ancore de zapada. Multumim Consiliului Judetean Arges, Serviciului Public

Judetean Salvamont Arges, Asociatiei Salvamont Pitesti si firmei Atta pentru sprijinul acordat in derularea acestui proiect si tuturor prietenilor care ne-au ajutat sa ne completam echipamentul si care au fost alaturi de noi in realizarea visului nostru. Satisfactia pe care am resimtit-o in urma parcurgerii acestui traseu nu o voi p u t e a r e d a niciodata intr-un raport de t u r a , d a r radacinile ei sunt in spiritul a v e n t u r i i adevarate, in senza t ia pe care o ai cand te uiti in jur si nu v e z i d e c a t partenerul de c a t a r a t , m u n t e l e s i abisul, urcand pe o ruta pe care stii ca nu a mai fost decat o echipa cu o luna inaintea ta in anul respectiv, lucruri pe care nu o sa le primesc niciodata de la un traseu clasic aflat la cativa kilometri mai departe care seamana cu un bulevard frecventat de un public international, multicultural, de toate sexele si varstele, pe unde reusesc “performanta” sa “cucereasca” varful 2000 de oameni la o rata de succes de 60%, fiind care mai de care primul de sexul sau de varsta sa, din tara lui, sau din comuna lui, sau de pe strada lui pe “cel mai inalt” munte din America de Nord, realizand “recorduri” si “premiere” nationale .

Text: Teo Vlad | Foto: Teo Vlad, Marius Gane

Salvamont Argeş

Page 10: Mereu Calator

PHOENIX SI POVESTEA LUICred ca daca traiam in alta tara Phoenix s-ar fi odihnit acum intr-un muzeu al marinei, deoarece este primul velier romanesc care a facut inconjurul lumii cu echipaj romanesc in totalitate. A reusit aceasta performanta de doua ori.

La noi nu exista un astfel de interes. Corabia Speranta construita de domnul Deboveanu pentru filmarile serialului“ Toate panzele sus'”a sfarsit la fier vechi fiind taiata in bucati. Se pare ca nu avem nevoie de istorie si nici de inaintasi. Istoria este pentru natiuni care au spirit civic si patriotismul adanc intiparite in constiinta nationala. La noi patriotismul a disparut odata cu “ noua democratie” in care toti patrihotii propovaduiesc dragostea de tara si popor. Ar mai fi si cei care promoveaza imaginea Romaniei prin hoteluri de lux pe mii de euro, banii contribuabililor.

Tot cu Phoenix am plecat in a treia calatorie: de data asta pe urmele goeletei Speranta ca sa refaca traseul imaginar din romanul: “Toate panzele sus”.

A fost o munca istovitoare pentru a pune pe picioare acest proiect. Este printre putinele proiecte de anvergura in domeniul navigatiei cu vele care se pot

realiza in Romania. Doi ani am batut pe la usi, care de care mai pompoase. Am ajuns pana in poarta Cotrocenilor. Am crezut ca primul marinar al tarii va fi interesat. Dar pana la Dumnezeu te manaca sfintii. Nu am reusit sa trec proiectul de cativa consilieri foarte entuziasmati la momentul respectiv. Nu am primit de atunci niciun raspuns.

Cand nu mai speram nimic a aparut un singur sponsor: Cornel Tabacaru, roman plecat din tara care s-a oferit sa ne ajute. Sponsorizarea lui ne-a ajutat sa echipam barca si sa pornim in calatorie. Pentru un proiect de asa intindere un singur sponsor nu este de ajuns. Poate doar daca este unul foarte motivat. Oricum, cu timpul lumea te uita.Visam sa realizez acest proiect cu o ambaractiune mai mare, bine echipata, in care sa incapa si o echipa de filmare. Am fi putut realiza un serial despre o calatorie in jurul lumii. Dupa ce strabateam Str. Magellan calatoria ar fi urmat in Oceanul Pacific prin insule unde nu se poate ajunge decat pe mare. Sunt nenumarate ambarcatiuni sub pavilion romanesc care valoreaza sute de mii de euro si care se odihnesc in tot felul de marine de fite din Europa. Una dintre acestea ar fi putut sa participe la proiectul nostru, impreuna cu posesorul ei, fireste. Nu s-a oferit nimeni.

Am ramas pana la urma sa navighez cu batranul Phoenix. Este o barca rezistenta de altfel dar care a trecut prin multe incercari. Practic am imbatranit impreuna. Cu micul Phoenix am trecut prin uragane si furtuni cumplite. In 1995 au fost doua uragane: Luis de forta trei si Merlin de forta unu. In 1998 a fost uraganul George de forta doi. Toate acestea s-au intamplat in insula Saint-Martin. In 1997 am prins o furtuna In Atlanticul de Nord, de forta 12. Phoenix a avut de suferit cel mai mult de pe urma uraganului Luis.

In santier la Varna Dupa uraganul Luis

La plecare , din Constanta

Page 11: Mereu Calator

inceput sa cedeze; unele de vechi ce sunt, altele din cauza solicitarilor. Randa, vela principala, s-a rupt pe o portiune de un metru.

Dupa zece ani de folosinta am constatat ca materialul e putred, uzat de expunerea indelungata la razele ultraviolete puternice din zonele tropicale. Nu se putea continua calatoria fara o randa buna. Ne-am intors din drum; a fost un moment foarte dureros pentru mine.

Din pacate, procesul de degradare al ambarcatiunii continua. Catargul e cumparat la mana a doua in 1992. L-am gasit intr-un santier in Grecia. Pana cand si sarturile au 20 de ani vechime. Le am de la alte ambarcatiuni care nu mai puteau fi salvate in urma uraganului Luis.

Motorul, proaspat reparat in Argentina, consuma mult ulei. Nu e de ajuns ca intra apa pe la chila; curge si pe la presetupa de la axul elicei.

Cea mai grava problema pe care am descoperit-o acum este chila care a inceput sa putrezeasca. Sunt nevoit sa ridic barca intr-un santier si sa incerc sa o carpesc pe ici, pe colo. Ar fi necesara o reparatie de anvergura pe care nu o pot realiza din lipsa de bani.

Ar trebui sa dau jos catargul, sa desfac bucataria si baia si sa inlocuiesc o portiune de 3-4 metri din chila. Deoarece nu voi putea sa realizez aceasta lucrare, infiltratia de apa va continua si putregaiul se va extinde. Este ca o boala incurabila pentru lemnul barcii. Nici nu vreau sa ma gandesc la eventualitatea ca batranul Phoenix sa nu mai poata sa ajunga acasa, sa moara intr-un santier de la capatul lumii, departe de tara de unde a fost construit si de unde a plecat cu toate panzele sus.

Orice donatie este binevenita!Pentru donatii,Contul Clubului Explorer Romania este: Ro51 BRDE 04 SV20840080400CUI: 18862149

www.panzelesus.ro | www.explorer.org.ro

Atunci am pierdut patru din cele cinci ancore. Am grapat cu singura ancora ramasa si am ajuns la apa mica. Valuri imense au izbit barca timp de jumatate de ora afectandu-i structura de rezistenta, in special chila. Pana la urma s-a rupt lantul ancorei si chinul s-a sfarsit. Phoenix a fost aruncat pe mal la 10 metri distanta de apa.

Am supravietuit acelui uragan si am reusit sa fac inconjurul lumii dupa un an de reparatii. Cu acelasi Phoenix subrezit am plecat spre cele mai grele locuri de pe planeta : stramtoarea Magellan si Tara de Foc. Cu mare greu, dintr-un santier in altul, am reusit sa strabatem 16043 mile. Mai aveam optsute de mile pana la Tara de Foc, cele mai grele. Lucrurile pe barca au

Echipajul Phoenix

Adrian Albu Marius Albu Catalina Albu

Page 12: Mereu Calator

Ultima, chiar atunci când biletele de avion fuseseră luate. Şi iată însfârşit filmul excursiei atât de mult dorită. 19.08 .79 P lecăm d in R â m n i c u V â l c e a d o i stingheri călători. Cu trenul, cu rucsaci pe cadru, cu corzi şi material alpin, cu cort deasupra, alcătuiam un grup de oameni doar cu picioare şi fără cap. În compartiment zarvă mare. D e a b i a a m î n c ă p u t . Noaptea ne-am petrecut-o în Bucureşti. 20.08.79 Dis-de-dimineaţă, prindem un taxi, îi epuizăm aproape tot port-bagajul şi ajungem la agenţia Tarom din Brezoianu. La Otopeni ne regrupăm toţi, cu teama de a nu mai fi renunţat vreunul. Controlul vamal, apoi în avion şi...la Moscova, pe Şeremetiev. Plimbare prin locuri văzute în fugă, o scurtă odihnă într-unul din hotelurile pregătite pentru Olimpiada din '80 şi din nou la aeroport. De data asta pe Vnukovo, de unde cu o cursă internă, cu mare înghesuială, plecăm la 2 noaptea şi sosim repede la aeroportul Mineralnîi Vodî. 21.08.79 Plecăm cu microbuzul pe Valea Baksanului, străbătută prin întunericul nopţii. În zori, apar primele vârfuri înzăpezite. Apare apa Baksanului, tulbure! A plouat la munte! Aveam să aflăm ulterior, cum stăm cu culoarea nocturnă a apei. Încercări de cazare la tabăra internaţională. Nereuşite. Suntem turişti de mâna a doua. Până la urmă ajungem la vila Sokol, la 1800m altitudine, la confluenţa cu valea Adâlsu. Singuri într-o vilă. Avem şi ghid alpin, Volodia, probabil gradat, alături de Ghenadia, venită cu noi de la Moscova, bucovineancă de-a noastră din Cernăuţi. După amiaza incursiuni pe valea amintită, până la tabăra alpină Şelda. La înapoiere aflăm că putem face excursii....cu microbuzul, pe văi şi în localităţile limitrofe. Asta

însemna Pri-Elbrus!. Îi convingem să închidă ochii. 22.08.79 Plecam în zori încărcaţi cu bagaje alpine. Pe furiş, 4 dintre noi, alpinişti calificaţi, se despart de grup, urcând catre Şelda şi Uşba. Încercări alpine pe gheaţă. Nu chiar reuşite. Ceilalţi continuăm urcuşul până la refugiul Zelionaia Gostiniţa – refugiul Verde – aflat la 3000m. Aruncăm lângă refugiu bagajul şi ne îndreptăm spre vârful Gumaci - 3582m. Urcăm până sub creastă. La întoarcere suntem invitaţi să intrăm în refugiu în locul

alpiniştilor autohtoni! Aşa cum am fi procedat în ţară, la vreun refugiu,când ar fi apărut turişti străini!?. 23.08.79 Plecăm pe zăpadă continuă, pe un soare ce ne va jupui zdravăn, către trecătoarea Koiavganauş – 3651m . Acomodare grea. La douăzeci de paşi o pauză. Coborâm. Crevase, poduri şi pereţi de gheaţă. Pe alocuri lungi coborâri pe praf alpin. În locurile înierbate tufe uriaşe de rododendron. Rododendronul sovietic cel mai mare din lume!. Ajungem la valea Adîrsu – legenda a doi frati Adîlsu şi Adîrsu -, la tabăra

CAUCAZ '79 Moto: Izbeste amnarul de asprele cremeni, Sa vezi cum tâsneste si foc si lumina. Vasile Voiculescu

Mi-a încolţit ideia Caucazului, într-una din serile lungi de iarnă, pe când stăteam singur în vechiul canton de sub vârful

Romanului din munţii Căpăţânii. Era acesta locul în care ne petreceam iarna, zile multe. La schi mai ales. Dar şi în lungi plimbări pe întinderea zăpezii ne'ncepute, până spre înălţimile Ursului, din creasta măreaţă a Căpăţânii, săltată binişor către albastrul cerului, înconjurat de şiraguri de munţi către care zbura adeseori gândul spre zilele de vară. În seara aceea de sfârşit de noiembrie, când peste munte se abătuseră întâiele zăpezi, adusesem în rucsac, ultimul transport de alimente necesare lungilor zile de iarnă pe care aveam să le peterecem prin locurile atât de frumoase de aici. Singur, cu lampa cu gaz pe masă, mă gândeam cam pe ce munţi din lumea asta aş mai putea merge. Prinsesem nărav mare şi îndrăzneţ pe vremea aceea. Fusesem în Rila şI Pirin din Bulgaria, în Tatra, rămăsesem cu amintiri de neşters şi gândeam cum să fac să înfrâng cerbicia autorităţilor şi să pot merge cel puţin în munţii apropiaţi ţării, acolo unde aş fi avut şanse să obţin viza. Întunericul de afară, înceţoşat, cantonul Romanului atât de drag mie, parcă mă stimulau. Aşa am avut curajul să însăilez o scrisoare, chiar expediată, către Ionel Coman, într-un fel idol al tinereţii mele, dar şi cunoscător al modalităţilor de a ieşi din ţară, rugându-l să-mi spună cum ar trebui să procedez ca să pot ajunge în Caucaz. Scrisoarea, pe o adresă la mâna a treia, o fi ajuns sau ba, dar soluţia a venit de la Mircea Florian, bun prieten de ture alpine. Printr-o legătură la

ministerul turismului, am obţinut o excursie în extra-plan!, în Pri-Elbrus, după multe telexuri schimbate între organizaţiile turistice. S-a început formarea grupului, care nu putea să fie mai mare de 17 persoane şi nu mai mică de 14. Să alegi oameni de pregătire similară, cu posibilităţi materiale optime, care să-şi dorească un acelaşi traseu, în care vârful Elbrusului era pe primul plan, nu a fost uşor. Peripeţiile unor vize întârziate, unele renunţări de ultim moment, ne-au produs emoţii de tot felul.

Page 13: Mereu Calator

confortabilă, cu spaţii destinate turiştilor străini. Pentru noi, încă neaclimatizaţi, noapte cu insomnii. 27.08.79 Ora 2 noaptea. Plecăm spre Elbrus, visul nostru. Afară lună plină şi temperatura sub – 25 grC. Zăpada scârţâie sub colţari. Cerul spuzit de stele. Trecem repede pe lângă refugiul Pastuhova, invadat de zăpadă. Mai apoi la circa 4000m primele abandonuri. Efectele altitudinii se fac simtite. Îmi număr paşii. La fiecare 16-20, fac o pauză. Pe întinderea zăpezii, ici colo câteva jaloane. În josul nostru, toboganul imens al gheţarului Azau, pe care ne aflăm. Încet, soarele îşi face apariţia. Îi vedem razele sus, pe creste. La noi însă este extrem de frig. Ajungem în şaua dintre cele două Elbrus-uri. Refugiu invadat de zăpadă. Imprudent, mănânc o pătrăţică de glucoză. Mi se face rău. Senzaţie de vomă, dureri de cap. Mai bine nu mâncam. S-ar părea că se termină totul. Urc mereu. Apar stâncile golite de zăpadă. La 5550, ultimul abandon!. Urc mereu şi când ajung sus, fericit, mă

îmbrăţişez cu cei ajunşi înaintea mea. Este ora 8. Făcusem 6 ore de la cabană. Le mărturisesc colegilor că îmi va fi greu la întoarcere. Privesc de jur împrejur. Mare de vârfuri înzăpezite, cum n-am să mai văd niciodată. Ne întoarcem. Mi se desprind colţarii. Nici nu-i mai folosesc. Zăpada s-a înmuiat. Curge gheţarul. Ajung la refugiul Priiut Adinaţaţi la ora 13. Ars de soare şi pârlit îngrozitor. Fericit ca nicicând. Repede bagajul şi înapoi la telecabină, la staţia Mir şi la vilă. Este ultima noapte pe valea Baksanului. O sărbătorim cum se cuvine. Suntem cu toţii fericiţi. Avusesem parte de un timp excepţional şi ne făcusem tot programul!. 26.08.79 Ne luăm rămas bun de la ospitalierele noastre gazde. Repede la aeroportul Mineralnâi, apoi la Moscova. Plimbare prin oraş, căutând carabiniere de titan. Golim Zum-ul de acest articol. Prilej fericit, găsesc integrala sonatelor pentru pian ale lui Beethoven. Ultima noapte la Moscova. A doau zi, noaptea, ajungem la Otopeni, în întunericul din care plecasem. Dar cine mai ţine seama de asta, acum, după ce urcasem Elbrusul...Visez în continuare la alte ascensiuni. Vise!. Dar dincolo de ele, mi-au rămas în suflet tovarăşii de drum, marea de vârfuri înzăpezite şi beţia marilor înălţimi. Dintre cei cu care am urcat, câţiva nu mai sunt şi din păcate cei la care ţineam cel mai mult. Alţii nu mai sunt în ţară, dar acolo unde suntem fiecare, poate visăm şi astăzi la această întâmplare fericită. Text: Dinu Boghez

alpină Djailîk – 2100m. Primire entuziastă, chiar dacă era în afara contractului: mâncare îndestulătoare, în crătiţi uriaşe, cazare în

camere cu paturi confortabile şi anunţuri la megafon despre prezenţa alpiniştilor români a căror zi naţională era chiar atunci. 24.08.79 La 3 dimineaţa scularea. Plecăm spre vârful Tiu-Tiu-Başi – 4424m. Treceri la înălţime pe punţi suspendate peste torente puternice. Ritm de ascensiune năpraznic. Rămân în urmă. Ajung pe gheaţă când arde soarele mai tare. De peste tot curg pâraie năvalnice. Se topeşte gheţarul, aud troznete alarmante. Încet, ferind crevasele, îmi ajung tovarăşii de drum, în trecătoarea „30 let alpinisma”, la 4200m. Urcăm spre stâncile vârfului. La întoarcere, lângă un cort, alpinişti sovietici, ne invită la ceai, cu zahăr la discreţie. Obligatoiu!. Apoi ne dau voie să plecăm. Repede la bază. 2000m în sus şi-n jos!. Tură de 13 ore. Coborâm pe drumul auto. Suntem ajunşi de un camion. urcăm în el şi la capătul văii, pe o ruptură zdravănă, coborâm pe scări şi camionul pe un plan înclinat în chip de lift. Frânţi de oboseală, ajungem la vilă. Încingem o peterecere straşnică, cu dans până la ziuă. 24 de ore nedormiţi. Dar fericiţi!. 25.08.79 Doi colegi au puterea să urce din nou. De data asta pe vârful Kurmutau – 4045m. S-au întâlnit cu capre negre – sovietice, cele mai mari din lume!. Restul trupei plecăm cu microbuzul şi telescaunul, pe pârtiile de schi de pe Ceghet. Lângă noi peretele Donguzorunului. Impresionante avalanşe de gheaţă şi pietre. Ajungem la refugiul Donguzorun, apoi în trecătoarea Nakra la 3203m. Înapoi la vilă. Urmează asaltul

Elbrusului. 26.08.79 Incepe ascensiunea Elbrusului. Piedici puse de ghid. Nu vrea să ia în considerare acceptul pentru altitudine al medicilor români. Cedează când îi sugerăm că este mai convenabil să răspundă un medic sovietic decât unul român. Urcăm cu telecabina pînă la staţia Mir, la3600m. Apoi pe jos până la Priiut-Adinadţaţi – refugiul celor 11 – la 4200m. Cabană

Page 14: Mereu Calator

Calator la Paris

Fiecare are o parere despre acest oras si as putea spune ca fiecare are dreptate in felul lui. Asta doar pentru ca am acum aproape doi ani de cand locuiesc aici si am trecut din tabara de “vizitator” in cea de “localnic”. Am realizat acest lucru cand intr-o seara, in drum spre casa prin

zona Opera Garnier, nu reuseam sa ma strecor printre oamenii care cascau gura la cladire, altii care erau fermecati de vitrinele de Lancel, altii care trageau de sacose imense de cumparaturi. M-am vaitat si eu la o prietena care sta de mai multi ani aici si mi-a spus : « gata, esti de-a casei ! » Orasul in sine este frumos, are o arhitectura deosebita, nu se construieste la intamplare. Stiati ca exista o limita de inaltime pentru construcii ? si niste reguli stricte pentru orice constructie noua, si asta nu de ieri ci de ani de zile. Mergand pe strada nu poti sa nu admiri cladirile si sa te gandesti ca erau acolo si la 1900… si unele si pe la 1800 si vezi cate o inscriptie « Architect X 1856 » si te

gandesti ca arata in buna stare, solida si va mai fi probabil inca cateva sute de ani tot acolo si o vor mai admira si altii. Si apoi iti dai seama ca de fapt nu seamana cu cladirea de vis-à-vis si nici cu cea de peste strada si ca are un farmec al ei. Si dupa ce te tot uiti zile la

rand, déjà incepi apoi sa iti spui « cladirea asta cred ca e de la 1800, cea de peste strada mai noua, stil 1950 » … si nu esti cunoscator, doar ai fost atent la niste inscriptii. Si apoi oftezi gandindu-te cate cladiri de acest gen au fost odata in Bucuresti si ce a mai ramas ?! o casa doua pe Calea Victoriei ? ceva pe langa splaiul Unirii ? tare as vrea sa pot sa le arat fotografi vechi macar, sa vada ca Bucurestiul a fost macar o data, de mult « Micul Paris ».

Si uite asa incerc sa uit de dorul de casa si de prieteni si sa ma gandesc ca stau intr-un oras pe care altii isi doresc sa il vada macar o data in viata ! Aglomeratie ? este, mai ales in zonele turistice si in perioada de sarbatori. Zilele acestea recunosc ca am intrat prin magazin ca sa ies pe cealalta iesire doar ca sa nu ma lupt cum marea de oameni in fata vitrinelor. Trafic nebun ? nu as zice, am condus in Bucuresti si lumea respecta regulile de circulatie. Doar ca ni se pare nebunie ca aici e prioritatea de dreapta si pana iti dai seama sau cauti cu disperare un panou de « drum cu prioritate » sau « cedeza trecerea » ca sa sti ce sa faci si … nu e ! la inceput mi se parea ciudat sa vad masini usor

lovite, si incepusem sa le numar… dar am ajuns la concluzia ca daca vreau sa numar, ar fi mai simplu invers, nu prea exista doar stiti ca parcarea in spatiu cu 10cm in fata si 10cm in spate este o arta devenita obisnuinta aici !

Page 15: Mereu Calator

Daca vreti sa vizitati un loc in care parca timpul a stat in loc, va recomand Au vieux Paris d'Arcole, un han vechi, in apropiere de Notre-Dame. Nu este ieftin, dar atmosfera este deosebita si pentru cei pasionati de oras si istorie, va fi cu siguranta un loc special Daca vreti sa vizitati Parisul, stiu ca metroul este favoritul tuturor, merge repede si bine, dar nu vedeti nimic ! si in plus veti spune ca la Bucuresti nu miroase

asa urat si nu dorm persoane fara adapost in interior. Profitati si luati autobuzul, merge f bine, are de multe ori culoar separat si faceti cel mult 10min in plus fara de metrou la un traseu de 30de min de ex. Dar vedeti : cladiri, oameni, magazine… va incarcati ochii cu imagini frumoase si experienta va fi mult mai placuta !

Vizitati primavara sau toamna, atunci da, e magic !

Text: Cristina Tudor

Ce imi place acum in prag de sarbatori aici este faptul ca orasul chiar devine festiv. Nu conteaza ca la Galeriile Lafayette de 4 ani sunt acelasi decoratii, sunt frumoase si dau un aspect magic cladirii. Oamenii vin in fiecare an sa vada vitrinele de la Lafayette si Printemps, este un « must » sa iti bucurii ochii cu marionette si sa iti aduci copilul sa vada ce mai e nou. Mai exista doi brazi speciali pe care iarasi fiecare trebuie sa ii vada : cel din fata de la

Notre-Dame si cel de la Hotel de Ville. Si sa nu uitam chiosculetele cu bunatati si suveniruri de la Champs Elisée unde vinul fiert cu scortisoara iti aduce aminte de casa mai gasesti si o gogoasa, dar are forma de covrig… sau un covrig nemtesc cu sare. In rest, stiu ca o sa spuneti ca mancarea e scumpa la restaurant, dar ati fost intodeauna « turist » si ati platit pretul de « turist ». Ce am invatat eu repede si bine, este faptul ca pe langa punctele turistice, intotdeuna e scump, chiar si pentru un francez. Nu o sa gasiti decat turisti. O strada sau doua

mai in spate, exista intotdeauna ceva mai ieftin, si de multe ori si mai bun. Pentru turist, nu prea conteaza ce ii dai, a doua oara nu il mai ai de client. Pentru locanic, e foarte important sa revina la tine in restaurant si sa ramana client.

Page 16: Mereu Calator

De i în acea zi nu am făcut decât să ajungem la autogara de unde am luat autobuzul spre Mendoza, Argentina, am fost plăcut impresionat de acest ora i abia a teptam să mă întorc , să –l colind pu in. A adar… înapoi în Santiago , după experien a argentiniană cu muntele Aconcagua, am ajuns aici unde am stat ceva mai multe zile , înainte de a pleca spre România. Ne-am cazat la o Luz Azul, o

atmosfera foarte prietenoasă, un hostel cu camere de 2 , 4 , 8, 12 paturi, cu bucătărie comună, totul foarte cochet i destul de relaxat, cu turi ti de prin toată lumea. A venit vremea mâncatului, după ce experimentasem în Argentina faimoasa friptură de vită, a venit vremea să vedem i aici cum este. La câteva străzi de hostel, este un restaurant specializat în fripturile de vită, aici , pe un “pat” de jar

incandescent se pregătesc atatea feluri de fripturi din carne de vită încât i-ar trebui vreo 3 luni de stat la masă i mâncat din fiecare, practic în acela i timp este o vacă pe grătar, un grătar imens, tăiată în tot felul de forme sau.. “păr i componenete”. LOMO (friptură de vi el) , un regal pentru papile gustative , stropit din plin cu vin chilian de foarte bună calitate, este o amintire de ne ters din memoria mea. În ceea ce prive te vinurile, chilienii stau foarte bine, cel mai ieftin vin pe care l-am băut era cam 1,5 euro pentru 2

ş

ş ş şţ ş ţ

şş

ş

ţ şş

ţţ

şş

Calator la Santiago de Chile

Am ajuns pentru prima dată în Santiago , în ianuarie 2008 cand am încercat să urc Aconcagua.Primul contact cu Chile… căldura!!!, imediat cum am ie it din

aeroport, poc! m-a lovit căldura direct în faţă, era ianuarie i temperatura aerului era de 37 de grade. Santiago este o citadelă ce se află practic în deşert, de jur împrejurul său nu vezi decât terenuri aride i în contrast cu acestea, întinderile de un verde crud ale podgoriilor ce se pe mun ii din jur. E într-adevar o minune să vezi atâta verde, chilienii se chinuiesc să irige cu picătura fiecare fir

de vi ă de vie… eu locuiesc undeva lângă Tulcea i “minunatele” vii de aici sunt distruse aproape în întregime, dac chilienii ar vedea “masacrul” cred ca ne-ar blestema etern. Ora ul… mare , din câte tiu eu depă e te 6 milioane de locuitori nu este deloc a a cum m-

am a teptat, dimpotrivă este foarte modern, cu arhitecturi moderne i medievale ce se “împaca” absolut perfect. E adevărat că există i

reversul medaliei, cartierele mai pu in moderne i foarte saracacioase, mizerabile, dar… Parisul n-are? Nu întreb de Bucure ti, e fără sens.

ş

ş

şaflă ţ

ţ şă

şş ş ş şi ş

şş ş

ţ ş

ş

Santiago de Chile Plaza de Armas

Podgorie chilianã Muzeul de arte frumoase

Cladirea Guvernului Chilian La Chascona

Page 17: Mereu Calator

găse ti u or drumul, în afară de asta , pre urile taxiurilor sunt foarte mici, a a că… e ti salvat. i acum după ce am calatorit pu in prin ora , trebuie să mâncăm din nou, dar aten ie! Nu depă i i ora 17 că se închide, e vorba de Mercado Central , o pia ă unde se mănâncă fructe de mare, aici am gustat pentru prima dată în via a mea , o supă de scoici , Sopa de Marisco, de fapt un amestec de scoici cu

creve i i alte vie uioare marine, cu o culoare greu de crezut “comestibilă”, dar gustul ei..e altă treabă, mie cel pu in mi-a plăcut foarte mult. E ti turist, te plimbi, mănânci, bei ceva i… î i vine chef să dansezi, ei bine ai unde , există o stradă unde pe stânga i pe dreapta, pre de un kilometru , sunt doar sali de dans, pub-uri sau alte localuri unde po i dansa de la salsa la rock n roll. La prima mea

vizită am ales o salsotecă, am fost foarte încântat, am văzut oameni de toate vârstele dansând de parcă erau cu to ii o coală de dans nu un loc de distrac ie, cupluri de peste 60 de ani dansau a a de frumos că te ru inai. La al doilea contact al meu cu Santiago am fost într-un pub unde am dansat de toate, a fost frumos, dar experien a din salsotecă încă îmi mai provoacă un dor nebun, să ajung din nou acolo. Aproape uitasem de înghe ată… altă minune, în forme i cantită i de la “o linguri ă” până la 1 kg, în culori i arome din cele mai variate, înghe ata chiliană este absolut delicioasă, nu po i trece pe lângă fără să mănânci, a a cum se întâmplă i cu empanadas , acele “băsm lu e” din cocă umplute cu carne i ceapă tocată… uff , mă opresc aici inainte de a uda “hârtia” pe care scriu.În concluzie, recomand cu căldură Santiago de Chile , drept destina ie de vacan ă, este un ora senza ional, plin de istorie, artă, arhitectură, cultură, mâncăruri bune, vin bun, cu oameni zâmbesc permanent, merge i bucura i-vă i spune i i altora, în ceea ce mă prive te mă tot gândesc la o vizită nou (a 3a), i am deja o listă de priorită i, e drept similară cu aceea i listă de la vizita precedentă, facută la prima vizită (complicat, nu?) i anume : LOMO, PISCO, SOPA DE MARISCO, ÎNGHE ATĂ, VIN, nu neapărat în ordinea aceasta.

Walk Free!

Text: Ion Boncea

ş ş ţş ş Ş ţ

ş ţ ş ţţ

ţ

ţ ş ţţ

ş ş ţş

ţţ

ţ şţ ş

ş ţ

ţ şţ ţ ş

ţ ţş ş

ă ţ ş

ţ ţ ş ţce

ţ ţ ş ţ şş ă ş

ţ şş

Ţ

litri într-o cutie de carton, nu sunt eu cine tie ce specialist în vinuri dar vă spun cu mâna pe suflet că era dumnezeiesc de bun.Insă… gândul nu mi-a rămas la vin ci la … Pisco, un distilat de struguri cu aromă de caramel (sunt multe feluri de pisco, dar ăsta mi-a placut cel mai mult) , pe care l-am înghesuit în bagaje cand am plecat, vreo 10 sticle. Dar , Santiago nu înseamnă doar Lomo, este

un ora ce merită văzut, Parque Intercomunal de La Reina, cel mai mare parc de recreere din Santiago, cu o suprafa ă de peste 110 hectare,La Chascona, o casă spectaculoasă ce a apar inut lui Pablo Neruda, poetul chilian, Museo Nacional de Bellas Artes, Cerro Santa Lucia, un promontoriu de unde ai o priveliste de 360 de grade asupra ora ului, la “poalele' acestuia este o pia ă de artizanat, de

unde po i cumpăra o grămadă de suveniruri i bijuterii din binecunoscuta piatră Lapis azulli, gara Estacion Mapocho , o opera architecturală ce apar ine arhitectului Emilio Jequier,Plaza de la Constitucion din fa a Palacio de la Moneda , sediul guvernului Chilian sau Plaza de Armas, situată foarte aproape de centru sunt doar o parte din zecile de lucruri ce le po i vedea sau vizita aici.Cu străzile sale paralele i perpendiculare, Santiago este un ora usor de vizitat, te rătăce ti mai greu i chiar dacă se întâmplă, o să

ş

şţ

ţ

ş ţ

ţ ş Lţ

ţ

ţş ş

ş ş

Lomo Lapis Lazulli

Santa Lucia Estacion Mapocho

Sopa de Marisco

Page 18: Mereu Calator