Metafora Sportiva Teza Doctorat

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRĂINE

TEZĂ DE DOCTORAT

METAFORA SPORTIVĂ

COORDONATOR ŞTIINłIFIC:

PROF. UNIV. DR. PAUL MICLĂU

DOCTORAND:

MANON-LAVINIA POPESCU

BUCUREŞTI

2010

~ ~

2

Teza de doctorat intitulată „Metafora sportivă” este structurată pe două

părŃi: prima reprezintă fundamentarea teoretică a temei, iar a doua cuprinde

cercetarea propriu-zisă.

Partea întâi: Fundamentarea teoretică a temei

Capitolul 1: Limbajele de specialitate şi lexicul general:

1.1. ConsideraŃii asupra limbajelor de specialitate - sunt abordate aspecte

referitoare la:

- ImportanŃa şi modul de percepŃie a limbajelor specializate în diacronie,

urmărindu-se traseul lor, care a început prin 1950, odată cu dezvoltarea

„timidă” a interesului faŃă această componentă a limbajului uman, trecând prin

faza de intensificare a preocupărilor pentru studierea lor sistematică şi

ajungând la noua eră a informaticii, care a determinat răspândirea fără

precedent şi aproape instantanee a celor mai noi „cuceriri” ale ştiinŃei şi

tehnicii, fapt care a impus specializări pe arii din ce în ce mai restrânse şi,

implicit, transformări rapide la nivelul vocabularelor specializate.

- Terminologia utilizată pentru a denumi limbajele de specialitate, care

nu beneficiază, până în prezent, de un consens al lingviştilor cu privire la

folosirea exclusivă a acestei sintagme, motiv pentru care circulă, în paralel, şi

alte variante: limbă specializată, sublimbaj, jargon, tehnolect, comunicare sau

discurs de specialitate, English for Specific/ Special Purposes, English for

Academic Purposes. Toate aceste „etichete” sunt trecute în revistă, nu atât

pentru a scoate în evidenŃă fluctuaŃiile terminologice, cât pentru a arăta că

spectrul din care poate fi selectată noŃiunea dorită este foarte permisiv.

~ ~

3

- Structura lexicului specializat, care poate fi considerat într-o

accepŃiune:

a) restrânsă - se face trimitere la vocabularele din domenii

particulare ale ştiinŃei, care includ toate elementele limbii, dar nu

aparŃin limbii comune;

b) mai largă - se face trimitere la vocabularele ştiinŃelor

particulare, care includ toate elementele limbii, inclusiv pe cele

aparŃinând limbii comune. În esenŃă, este vorba despre un nivel

superior, ermetic, destinat strict unei comunităŃi de iniŃiaŃi, care

exclude exprimările figurative, şi despre un nivel inferior,

accesibil, destinat vulgarizării cunoştinŃelor ştiinŃifice, care

include exprimările figurative.

Având în vedere existenŃa celor două niveluri atât de diferite ale

lexicului de specialitate, se poate afirma că structura acestuia este eterogenă, în

sensul că se pot delimita două „straturi” relativ independente şi individualizate,

şi anume:

1) lexicul neterminologic - conŃine cuvinte din limba comună şi

reprezintă baza pe care se construieşte orice comunicare tehnico-

ştiinŃifică, tipul acesteia determinând şi proporŃia cuvintelor respective;

2) lexicul terminologic - cuprinde:

- lexicul ştiinŃific general (teoretic, abstract) - include termeni cu

una sau mai multe semnificaŃii, care funcŃionează într-un domeniu,

în mai multe sau în toate domeniile de specialitate, ei fiind

purtători de informaŃie utilizabilă pe scară largă, dar mai puŃin

completă, precisă şi specifică;

- lexicul tehnic (aplicativ, concret) - include termeni anume aleşi,

proprii diferitelor specialităŃi şi care sunt purtători de informaŃie

completă, precisă şi specifică, dar utilizabilă pe scară redusă.

~ ~

4

Tot în această secŃiune, se face referire la termen, ca unitate de bază a

vocabularului, şi la cuvânt, ca unitate de bază a lexicului general, relevându-se

opinii ale unor cercetători care plasează o frontieră între cele două, cu scopul

de a evita ambiguitatea şi a asigura univocitatea şi monosemia termenilor, dar

şi ale unor specialişti care nu agreează o asemenea abordare, considerând că

unitatea lexicală nu este, în sine, nici termen, nici cuvânt, ci devine termen sau

cuvânt în funcŃie de circumstanŃele utilizării sale.

De asemenea, se face referire, pe de o parte, la lexicul specializat şi la

vocabular, şi, pe de altă parte, la lexicul general şi la vocabular, reliefându-se

trăsăturile lor comune şi deosebirile dintre ele, de care unii autori Ńin cont şi le

tratează ca pe nişte entităŃi distincte, dar pe care alŃii le ignoră, drept pentru

care le consideră echivalente şi utilizează le alternativ.

1.2. ConsideraŃii asupra lexicului general - sunt abordate aspecte referitoare

la:

- NoŃiunile de „semnificaŃie” şi „sens”, care sunt diferenŃiate şi

explicitate (conform descrierii sintetice a lui Rastier), subliniindu-se că prima

este proprie tipului şi aparŃine limbii, fiind o formă stabilă, iar a doua este

proprie ocurenŃelor şi aparŃine discursului, fiind o formă care variază în funcŃie

de context. Sunt menŃionate, apoi, cele trei etape ale analizei semnificaŃiei,

propuse de Ricœur (raportarea la referent, analiza în trăsături semantice

distinctive şi identificarea trăsăturilor conotative) şi sunt descrise cele două

metode servind la analiza sensului (metoda onomasiologică sau tematică,

explicativă, şi metoda semasiologică sau alfabetică, descriptivă), analizate de

Rastier, Cavazza şi Abeillé.

- Organizarea lexicului general care, conform concepŃiei structuraliste,

este ordonat pe două axe:

~ ~

5

1. sintagmatică: poate fi studiată prin metoda analizei distributive şi a

analizei în constituenŃi imediaŃi;

2. paradigmatică: poate fi studiată prin metoda analizei funcŃionale şi a

analizei componenŃiale (semice sau referenŃiale).

Tot la acest punct, sunt precizate categoriile lexicale (alcătuite din

lexeme şi morfeme), extrăgându-se părŃile de vorbire importante pentru această

cercetare, şi anume substantivul, verbul şi adjectivul (considerate cuvinte „cu

sens plin”), realizându-se şi o descriere a claselor semantice, şi anume taxemul,

domeniul şi dimensiunea (pe care Rastier le denumeşte seme microgenerice,

mezogenerice, respectiv macrogenerice).

- Nivelurile limbii, care, în funcŃie de circumstanŃele utilizării, este

departajată în baza a trei criterii:

1. criteriul socio-cultural - se referă la apartenenŃa locutorilor la anumite

grupuri sociale, caracterizate prin diferite grade de cultură, determinate

de educaŃie şi de profesiile exercitate; conform acestui criteriu,

distingem:

- limba literară: este limba îngrijită, standardizată, savantă, care

corespunde dicŃionarelor şi se supune regulilor rigide ale

gramaticii. Se utilizează în situaŃii oficiale, în mediul academic şi

în domeniile specializate, şi cuprinde:

• nivelul literar - alcătuit din subnivelurile narativ, dramatic şi

liric;

• nivelul limbajelor de specialitate - alcătuit din subnivelurile

ştiinŃific şi tehnic.

- limba neliterară, care cuprinde:

• nivelul curent - este limba generală, uzuală, folosită în

situaŃiile obişnuite ale vieŃii cotidiene. ConŃine exprimări

~ ~

6

corecte, din punct de vedere lexical şi gramatical, iar

conotaŃiile sunt, în general, neutre;

• nivelul familiar - formulările sunt simple, libere,

nepretenŃioase şi se utilizează într-un cadru neprotocolar,

marcat de afectivitate.

2. conŃinutul mesajului - se referă la mecanismele comunicării, proprii

fiecărui nivel. În acest caz, limba cuprinde două niveluri: spontan

(predomină conŃinutul afectiv al mesajului) şi elaborat (predomină

conŃinutul intelectual şi nonambiguu al mesajului).

3. structurile lingvistice - decurg din diferenŃierea nivelurilor limbii, în

funcŃie de mediul socio-cultural în care sunt utilizate ca mijloc de

comunicare, pentru a transmite mesaje adecvate.

1.3. InfluenŃe reciproce între limba comună şi limbajele de specialitate - sunt

abordate aspecte referitoare la:

- permanenta „migraŃie” şi fluctuaŃie a cuvintelor în limbajele de

specialitate şi a termenilor în limba comună, transgresând limitele câmpului

semantic al domeniului-sursă şi căpătând alte valenŃe în noua dimensiune în

care au fost introduşi;

- diversele opinii ale specialiştilor, unii dintre ei diferenŃiind între

limbajele de specialitate şi limba generală, în virtutea unei viziuni exclusiviste,

iar alŃii considerând că între cele două nu există o reală dihotomie, ci mai

degrabă o convieŃuire paşnică, adoptând, astfel, o viziune modernă

unificatoare;

- cele două etape ale determinologizării (relativă şi propriu-zisă), cu

subetapele aferente (pregătitoare, primară şi ocazională).

~ ~

7

Capitolul 2: Limbajul sportiv ca limbaj de specialitate

2.1. GeneralităŃi cu privire la limbajul sportiv - sunt abordate aspecte

referitoare la:

- Structura lexicului sportiv, care include o zonă stabilă (caracterizată

prin univocitatea termenilor) şi o zonă instabilă (caracterizată prin relaŃii

imprecise, în care unei singure noŃiuni îi corespund doi sau mai mulŃi termeni),

precum şi caracteristicile acestui tip de limbaj (monosemie,

monoreferenŃialitate, împrumuturi din şi în limba comună).

- Registrul constitutiv al limbajului sportiv, în care Bănciulescu include,

de exemplu, cuvintele Ńinând de vocabularul specializat, fie de circulaŃie

internaŃională, fie greu de înlocuit, formaŃii lexicale româneşti, ca echivalenŃi

sau înlocuitori ai neologismelor, împrumuturi (directe sau mediate) şi calchiere

de structuri lexicale simple, cuvinte (mai ales englezeşti) la care s-a impus

forma orală sau scrisă.

- Originea şi cronologia termenilor sportivi, a căror apariŃie a fost

determinată de răspândirea rapidă a practicilor sportive, în lumea occidentală,

începând din a doua parte a secolului XIX, dar şi de popularitatea anumitor

discipline sportive. Se fac referiri speciale la situaŃia terminologiei sportive din

România, pentru a se arăta cum a pătruns şi cum a evoluat aceasta în Ńara

noastră, până să ajungă să dobândească prezenta stare de echilibru.

Capitolul 3: Metafora uzuală şi procesul de lexicalizare metaforică

3.1. Privire de ansamblu asupra metaforei uzuale - sunt abordate aspecte

referitoare la:

~ ~

8

- ImportanŃa metaforei de-a lungul epocilor, graŃie valorii sale formative,

rolului său cognitiv şi euristic, dar şi forŃei sale de a reda esenŃialul într-un mod

nuanŃat şi economic. Se subliniază marele ei avantaj, care îi şi conferă

supremaŃia în raport cu celelalte figuri de stil, de a fi o imagine, de a fi

prezentată ca o imagine sau de a sugera o imagine, acesta fiind un mijloc

eficient şi necesar de percepere şi concretizare a realităŃii, dar şi de însuşire a

noilor cunoştinŃe, în vederea stocării lor în memorie.

Se mai prezintă şi câteva perspective asupra metaforei, care, în ciuda

aspectelor facilitatoare, a fost privită de pe poziŃii cu totul diferite, fiind

blamată, creditată sau ignorată, în funcŃie de mentalitatea specifică unei epoci

şi unui spaŃiu geografic, de gândirea unei categorii de oameni şi de gândirea

fiecărui individ, ele mărturisind despre sistemul de reprezentări ale lumii în

diferite perioade istorice.

- Caracteristicile metaforei, după Aristotel, primul teoretician al acestei

figuri:

� este ceva care i se întâmplă numelui - se relevă locul primordial al

numelui în lexicul unei limbi, el fiind instrumentul privilegiat de care

se serveşte metafora;

� este transpunerea unui nume „străin” care desemnează un alt lucru -

această trăsătură a metaforei implică atât noŃiunea de abatere de la

sensul propriu, cât şi ideea de împrumut, acesta din urmă fiind, la

rândul său, strâns legat de ideea de substituire (a unui cuvânt cu un

altul, absent);

� se defineşte în termeni de mişcare, incluzând transferul analogic de

tip A/B = C/D - se pune problema aducerii unor termeni de mărime

inegală, supuşi comparaŃiei, la o analogie de proporŃionalitate.

~ ~

9

- Tipurile de metafore, în viziunea lui Lakoff şi Johnson, care spun că

acestea sunt structurale, fizice (convenŃionale) şi de orientare, precum şi

clasificarea figurilor, propusă de Jenny, în baza a două criterii:

1) axa discursului pe care se manifestă:

� sintagmatică: include metaforele in presentia, care sunt

explicite, folosind simultan termenul de plecare şi termenul de

sosire; pe acest palier, figura cea mai elocventă este metafora

nominală referenŃială;

� axa paradigmatică: include metaforele in absentia, care sunt

implicite, folosind doar termenul de plecare; pe acest palier,

tipurile de bază sunt metaforele substantivale şi metaforele

verbale.

2. nivelul discursiv al elementelor puse în relaŃie distinge între:

� figurile semnificantului: bazate pe relaŃii între foneme (sau

grafeme);

� figurile sintactice: bazate pe relaŃii între formele de construcŃie

a frazei;

� figurile semantice: bazate pe relaŃii între reprezentările

semantice;

� figurile referenŃiale.

- Structura metaforei, ca proiecŃie conceptuală a unui domeniu al

cunoaşterii asupra altuia, între acestea stabilindu-se o proprietate comună care

autorizează legătura dintre ele.

- ConotaŃie, care reprezintă trăsătura definitorie a metaforei, fiind

centrată pe mesaj şi introducând indici de valoare, de atmosferă. Sonesson

diferenŃiază între conceptele de „denotaŃie” şi „conotaŃie”, în baza a patru

criterii: logic, stilistic, semiotic şi al implicării.

~ ~

10

După Elena Slave, conotaŃiile pot fi clasificate astfel:

� în funcŃie de tip: referenŃiale, sociale, morale, afective;

� în funcŃie de gradul de generalitate: individuale, proprii unui grup

restrâns, proprii unor grupuri mai largi, proprii unei comunităŃi

lingvistice, valabile la nivel internaŃional;

� în funcŃie de starea evocată: favorabile sau pozitive, defavorabile

sau negative, neutre.

- Analiza metaforei, la realizarea căreia trebuie să se Ńină cont de

existenŃa a cinci axe de variaŃie (Molino, Soublin şi Tamine):

1. Metafora se bazează pe opoziŃia dintre sensul propriu şi sensul figurat al

unui cuvânt, acesta din urmă putând fi un trop sau o catacreză.

2. Există o metaforă generalizată, care acoperă întreg spaŃiul tropilor, şi o

metaforă restrânsă, definită prin raportul de asemănare dintre termenul

propriu şi cel figurat.

3. Metafora se bazează pe opoziŃia dintre cuvânt şi discurs, numai aşa fiind

posibil să se distingă între metafora simplă sau tropul într-un singur

cuvânt şi metafora complexă, care cuprinde întreaga familie a tropilor în

mai multe cuvinte.

4. Metafora se bazează pe opoziŃia dintre sensul direct (literal) şi sensul

ascuns (spiritual sau intelectual, în termenii lui Fontanier).

5. Metafora se bazează pe opoziŃia dintre analogie şi raportul abstract,

figurativ şi operativ, în sensul că legătura dintre termenul propriu şi

termenul subiacent se poate realiza printr-o similitudine între cei doi, pe

seama unei calităŃi comune, de obicei, vizuale. În acest caz, metafora

este imagine, pentru că atrage atenŃia asupra unei proprietăŃi pe care o

face vizibilă, solicitând percepŃia şi trimiŃând la figurativitate.

~ ~

11

Tot la această secŃiune, este prezentată şi analiza figurilor în viziunea lui

Fontanier, după care tropii se împart în trei categorii:

1) tropii într-un singur cuvânt sau propriu-zişi - oferă o simplă idee

despre ceva şi au fie un sens figurat, fie un sens pur extensiv, unde sunt

incluse catacrezele; categoria include trei tipuri de tropi într-un cuvânt:

� metonimia - raporturi de corespondenŃă între obiecte sau

concepte asociate;

� sinecdoca - raporturi de conexiune între un obiect şi clasa pe care

o include;

� metafora - raporturi de asemănare între obiecte aparŃinând

aceleiaşi clase de impresii.

2) tropii micşti - cuprind silepsa de metonimie, de sinecdocă şi de

metaforă;

3) tropii în mai multe cuvinte sau „impropriu-zişi” - oferă un gând

despre ceva, constau într-o propoziŃie şi reprezintă „figuri de cuvinte”

prin reflecŃie (metonimia), prin opoziŃie (sinecdoca) sau prin ficŃiune ori

imagine (metafora).

Este prezentată, de asemenea, şi analiza metasememelor în viziunea

Grupului µ, care descrie figurile de retorică în baza a patru operaŃii logice

foarte simple: suprimarea, adăugarea, permutarea şi substituirea de seme

(generice şi specifice), care posedă trăsături distinctive şi care sunt considerate

la nivelul semnificantului şi al semnificatului.

Pentru componenŃii Grupului µ, tropii sunt metasememe, cele mai

importante fiind:

1) metonimia şi sinecdoca - proiecŃii intradomaniale, bazate pe o

relaŃie de combinare, de vecinătate, de contiguitate între termeni;

2) metafora - proiecŃie interdomanială, bazată pe o relaŃie de asociere,

de asemănare între termeni; această figură se bazează pe intersecŃia

~ ~

12

semică a două clase, una aparŃinând termenului de plecare

(metasemem), cealaltă termenului de sosire (termen propriu);

reducerea metaforică se realizează când se descoperă al treilea

termen, intermediar (I), care este întotdeauna absent, iar esenŃialul

constă în a stabili itinerariul cel mai scurt pentru reunirea a două

obiecte.

3.2. Procesul de lexicalizare metaforică - sunt abordate aspecte referitoare la:

- Descrierea şi definirea lexicalizării, ca proces dinamic care se

instalează în limbă prin uzaj şi care fixează în lexic secvenŃe de diverse tipuri,

construcŃii stereotipe, consacrate prin uz şi a căror semnificaŃie Ńine de o

memorizare prealabilă.

- Tipologia metaforelor lexicalizate realizează o departajare a acestora,

în baza unei scale ai cărei poli extremi sunt metafora moartă şi metafora vie.

Sunt prezentate opinii contradictorii ale lingviştilor cu privire la oportunitatea

utilizării adjectivului „moartă”, despre care unii gândesc că este greşit ales,

deoarece astfel de figuri nici nu există, orice sens metaforic conŃinând un

germene de vivacitate, şi despre care alŃii spun că Ńin exclusiv de polisemie,

drept pentru care nu îşi mai merită numele de „metafore”.

Se menŃionează şi situaŃii determinate de diferenŃele culturale dintre

indivizi şi dintre societăŃi, care pot face ca:

- o metaforă vie pentru un locutor să fie moartă pentru altul, totul

depinzând de percepŃia fiecăruia asupra respectivei figuri, în baza reŃelei

sale cognitive;

- o metaforă vie într-o limbă sau cultură să fie moartă într-o altă limbă

sau cultură.

~ ~

13

Este redată şi opinia lui Nyckees, după care dihotomia dintre cele două

tipuri de metaforă (vie şi moartă) are un caracter prea sumar, de aceea autorul

stabileşte doi poli teoretici, în conformitate cu gradul de inovaŃie metaforică,

aceştia fiind reprezentaŃi de:

� gradul extrem de metaforicitate: cuprinde metaforele care creează un

sentiment alotopic maximal, care sunt greu de parafrazat şi de înŃeles;

o între cei doi poli, se află metaforele convenŃionale, bazate

pe scheme cognitive preexistente, având la bază un

mecanism pur substitutiv;

� gradul zero de metaforicitate: include metaforele lexicalizate care,

fiind consacrate prin uz, fac ca sentimentul alotopic să fie nul, iar

parcursul interpretativ să tindă spre zero; astfel de figuri uzate

sunt denumite „catacreze” şi reprezintă imagini moarte, apărute

din necesitatea de a compensa lacunele lingvistice.

- Polisemie şi polilexicalitate, prima multiplicând semnificaŃiile şi

trimiŃând la unitatăŃile monolexicale, iar a doua la secvenŃele lexicalizate care

au semnificant plural ce depăşeşte limitele polisemiei, fiind format din mai

multe unităŃi lexicale folosite autonom.

- Tipologia secvenŃelor lexicalizate, care include:

� sintagmele - sunt alcătuite din nucleu şi sateliŃi, reprezentând o

asociere de cuvinte liberă, autonomă, ocazională, care, odată

lexicalizată, se transformă în locuŃiune;

� expresiile figurate - sunt expresii compoziŃionale care conŃin un

nucleu cristalizat şi care menŃin nealterată secvenŃa cuvintelor, dar

admit flexiunea elementelor componente, acceptând inserarea unui

adjectiv sau a unui adverb în interiorul secvenŃei, fără ca sensul

global figurat să se modifice;

~ ~

14

� expresiile idiomatice - sunt expresii noncompoziŃionale, ce conŃin

îmbinările constante de două sau mai multe cuvinte cu înŃeles

unitar şi figurativ, care revin frecvent în limbă şi care sunt

memorate, sunt consacrate prin uz.

În această secŃiune, sunt descrise şi modalităŃile de departajare a

secvenŃelor lexicalizate: sintagma şi locuŃiunea, locuŃiunea şi expresia figurată,

expresia figurată şi expresia idiomatică.

Capitolul 4: Metafora sportivă ca metaforă de specialitate

4.1. Metafora de specialitate şi metafora uzuală - sunt abordate aspecte

referitoare la:

- ConvergenŃele şi departajările dintre aceste figuri, cu accent pe

metaforele specializate, ca instrumente denominative în constituirea oricărei

terminologii. Este pusă în discuŃie mai ales dihotomia dintre cele două tipuri de

metafore, justificată prin existenŃa unor elemente distinctive, de ordin

pragmatic sau metodologic, subliniindu-se, însă, că ele nu se constituie în

modele radical diferite, deoarece însuşi procesul de metaforizare impune

apropierea unor realităŃi eterogene care sunt aduse împreună, prin inventarea

unei noi omogenităŃi, în baza unor trăsături comune.

Este prezentată şi analiza comparativă realizată de Isabelle De Oliveira,

care spune că metafora de specialitate se deosebeşte de cea uzuală prin

următoarele particularităŃi:

� reprezintă un semn lingvistic univoc şi monoreferenŃial, iar noŃiunea pe

care o acoperă face parte dintr-un sistem de noŃiuni în care respectivul

semn are un loc predeterminat şi predefinit;

~ ~

15

� din punct de vedere morfo-sintactic, nu se diferenŃiază de cuvintele din

lexicul general, deoarece chiar din acesta provine, dar, din perspectivă

pragmatică, se deosebeşte de metafora uzuală prin prisma utilizatorilor şi

a situaŃiilor de comunicare;

� este stabilită de o autoritate, în timp ce metafora uzuală este consacrată

prin uz;

� nu poate conŃine efecte retorice, ea păstrându-şi numai trăsăturile

denotative, concepute ca stabile, nonsubiective şi analizabile în afara

contextului, pe când metafora uzuală conŃine şi alte componente, cum ar

fi valorile stilistice şi conotaŃiile;

� relevă existenŃa unui limbaj fabricat, controlat de o comunitate ştiinŃifică,

în vreme ce metafora uzuală face parte din procesul natural de învăŃare

al individului;

� funcŃionează în limitele discursului de specialitate şi într-un mediu social

bine circumscris.

- Metafora sportivă care, în Ńara noastră, nu beneficiază de cercetări

sistematice, deşi lingviştii se preocupă de problematica metaforei specializate,

însă interesul lor se îndreaptă spre domenii ştiinŃifice considerate, probabil, mai

pertinente (informatica, economia, politica etc.), şi mai puŃin spre domeniul

sportului, privit doar prin prisma rezultatelor, concretizate în performanŃe,

scoruri şi clasamente.

Am depistat, totuşi, un articol destul de vechi, care datează din anul

1970, publicat de Luiza Seche în ziarul Presa noastră, şi care vizează

subiectul la care ne referim. În opinia autoarei, metafora sportivă poate fi

urmărită pe trei coordonate principale:

1) folosirea metaforică a unor cuvinte: delfin, fluture (înot); pană, cocoş,

muscă (box, lupte); lumânare (fotbal, gimnastică);

~ ~

16

2) deplasarea numelui obiectului cu/ la care se execută proba asupra

probei înseşi (trecerea de la concret la abstract): bârnă, ciocan, haltere,

schi, floretă;

3) construcŃii metaforice cu o mare încărcătură expresivă: cavaler al

fluierului = arbitru, careul magic = ring de box, sportul alb = tenis,

sportul rege = fotbal.

Şi totuşi, în ciuda sărăciei studiilor pe această temă, este o certitudine

faptul că utilizarea metaforelor sportive a devenit o componentă a tuturor

nivelurilor limbii, de la discursul ştiinŃific, trecând prin cel didactic şi ajungând

la cel de vulgarizare ştiinŃifică.

Cu privire figurativitatea termenilor sportivi, precizăm că aceştia au

următoarele două caracteristici:

� sunt proprii fiecărei ramuri, dar nu este exclus ca un acelaşi termen să se

regăsească în mai multe discipline, cu acelaşi sens sau cu un sens diferit:

de exemplu, „muscă” este un termen întâlnit în box şi lupte, unde,

conform DEX (1998: 663), semnifică o „categorie de greutate unde sunt

încadraŃi sportivii între 48 şi 51 kg”, respectiv „seniorii până la 52 kg”,

dar şi în tir, unde semnifică „punct negru situat în mijlocul panoului de

tragere”.

Este evident că, în cazul acestor trei sporturi, se realizează o analogie cu

insecta zburătoare care cântăreşte foarte puŃin, este de mică dimensiune

şi are o culoare închisă. Numai că, în box şi lupte, trăsătura comună

trimite la masa referentului, iar în tir, la forma şi culoarea referentului;

� informaŃia pe care o furnizează este utilizabilă pe scară redusă, dar este

completă, precisă şi specifică fiecărui sport: de exemplu, „delfin” este un

termen care aparŃine exclusiv nataŃiei şi, conform DEX (1998: 274),

semnifică un „procedeu tehnic de înot, în care sportivul, culcat cu faŃa în

jos, înaintează la suprafaŃa apei prin mişcarea simultană şi simetrică a

~ ~

17

braŃelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană, în plan

vertical, a picioarelor”. Analogia cu mamiferul acvatic se bazează pe o

trăsătură comună care trimite la mişcarea referentului.

4.2. InfluenŃe reciproce între limbajul sportiv figurat şi limba comună - sunt

abordate aspecte referitoare la:

- transferurile permanente între cele două componente ale limbajului

uman, precizându-se că limba comună preia îndeosebi metafore sportive din

disciplinele care se bucură de cea mai largă răspândire într-o anumită Ńară sau

zonă a lumii;

- ca exemplu de folosire, uneori chiar în exces, a metaforei sportive, este

menŃionat domeniul politicii, în care protagoniştii încearcă să depăşească

terminologia sterilă a acestei ştiinŃe, cu scopul de a-şi spori puterea comunicării

prin intermediul unui instrument lingvistic nu doar uşor de înŃeles, ci şi eficient;

- se mai discută şi despre utilizarea limbajului sportiv figurat în

comunicarea cotidiană, dintre indivizii obişnuiŃi, dar şi în discursul jurnalistic,

care îşi propune să capteze interesul receptorului prin exprimări nu doar

accesibil şi atractiv, ci şi „colorate”, menite să informeze şi să convingă, să

influenŃeze şi să educe.

Partea a doua: Cercetare asupra metaforei sportive

1. Organizare: studiul este structurat pe trei capitole: Metafora

lexicalizată în diferite ramuri sportive, Sintagme şi expresii sportive

figurate şi Limbajul figurat de provenienŃă sportivă. Fiecare capitol

cuprinde trei etape: organizarea cercetării, analiza structurilor figurate

(termeni, sintagme, expresii) şi evaluarea parŃială şi globală a

~ ~

18

rezultatelor. În finalul lucrării, se vor face aprecieri asupra situaŃiei

generale, prin exprimarea unor concluzii desprinse din datele studiului.

2. Scop: stabilirea frecvenŃei şi a gradului de impact al metaforei sportive

asupra mediului profesional şi al celui social, prin cercetarea:

�� lexemelor din limba comună, care se terminologizează în limbajul

sportiv, transformându-se în termeni metaforici lexicalizaŃi;

�� termenilor şi expresiilor sportive, care se determinologizează în

limba comună, căpătând un caracter figurativ.

3. Corpus:

o manuale şi dicŃionare de specialitate, precum şi propriul dicŃionar

(cuprinzând peste 1.000 de termeni şi sintagme utilizate în

gimnastică, dar nepublicat încă), pentru selectarea structurilor

figurate;

o dicŃionare enciclopedice - pentru definirea structurilor figurate;

o publicaŃii periodice - pentru extragerea exemplelor conŃinând

structuri figurate.

Precizări:

� au fost studiate deopotrivă surse tipărite şi pe suport electronic;

� sursele străine au fost deosebit de importante pentru cercetarea

noastră, şi ne referim aici la cărŃi, reviste şi dicŃionare, care au servit

la definirea structurilor figurate, dar pe care nu le-am menŃionat între

paranteze, deoarece noi dorim să evidenŃiem reflectarea acestora

strict în dicŃionarele româneşti.

4. Metode: metoda documentării ştiinŃifice (pentru fundamentarea teoretică

a temei); metoda statistică (pentru prelucrarea, reprezentarea grafică şi

interpretarea rezultatelor).

~ ~

19

Capitolul 5: Metafora lexicalizată în diferite ramuri sportive

5.1. Organizarea cercetării

1. Studierea unui corpus alcătuit din manuale de specialitate şi dicŃionare.

2. Selectarea metaforelor nominale din 6 tipuri de sporturi, incluzând 12

discipline:

a. sporturi individuale - atletism, gimnastică;

b. sporturi de echipă - baschet, fotbal, handbal, volei;

c. sporturi de combat - box, lupte;

d. sporturi de iarnă - patinaj, schi;

e. sporturi de apă - nataŃie;

f. sporturi de opoziŃie - tenis.

3. Repartizarea metaforelor pe câmpuri semantice, în baza criteriului

domeniului de provenienŃă a fiecărui termen. Au rezultat 5 domenii

(natură, om, artă, ştiinŃe, tehnologie), cu subdiviziunile aferente.

4. Definirea metaforelor, care au reprezentat termenii de plecare (P);

definiŃiile sunt însoŃite de imagini, care fie motivează vizibil, fie

sugerează analogia dintre P şi S, făcând trimitere la anumite însuşiri

pertinente ale referentului.

DefiniŃiile au fost extrase din DicŃionarul explicativ al limbii române

(DEX, 1998), Noul dicŃionar explicativ al limbii române (NODEX,

2002) şi Marele dicŃionar de neologisme (MDN, 2006). OpŃiunea

noastră s-a îndreptat spre trei instrumente de lucru pentru a avea

posibilitatea de a alege definiŃia cea mai elocventă. Când aceasta nu a

fost găsită, s-a recurs la traducerea ei din dicŃionare în limbi străine sau

chiar la recompunerea ei, cu ajutorul mai multor surse (intervenŃia

noastră se recunoaşte prin absenŃa specificaŃiei sursei între paranteze).

~ ~

20

5. În baza definiŃiilor şi a imaginilor, identificarea analogiei dintre P şi S,

având în vedere cinci repere în baza cărora s-a realizat departajarea:

forma, mişcarea, structura, rolul funcŃional şi poziŃionarea referentului.

6. Stabilirea raportului dintre animat - inanimat şi concret - abstract.

7. Specificarea disciplinelor sportive în care apar metaforele sportive

lexicalizate.

8. Formularea unor observaŃii (dacă este cazul).

5.2. Analiza metaforelor sportive lexicalizate pe domenii de provenienŃă

Cei 64 de termeni analizaŃi sunt:

acoladă, arabesc, balama, beton, bici, bombă, buclă, capac, cascadă, cal,

cârlig, cheie, cilindru, ciocan, cochilie, cocoş, coroană, coş, croşetă, cruce,

cuib, cumpănă, cuşcă, delfin, echer, ecran, elicopter, fluture, fluturaş, foarfecă,

ghirlandă, iepure, inele, leagăn, lumânare, lună, măturare, morişcă, muscă,

pană, paragraf, paravan, pară, piramidă, pivot, planşă, plug, pod, potcoavă,

roată, sandviş, secerare, serpentină, sfoară, spirală, suveică, şurub, tampon,

tirbuşon, torent, trenă, val, volan, zid.

- Termenii au fost repartizaŃi pe baza următoarelor criterii:

1. domeniu de provenienŃă: tehnologie: 30 (46,9%), natură: 19

(29,7%), om: 8 (12,5%), ştiinŃe: 4 (6,2%), artă: 3 (4,7%).

2. analogie cu: mişcarea: 29 (45,3%), forma: 20 (31,2%), rolul

funcŃional: 9 (14,1%), structura: 5 (7,8%), poziŃionarea: 1 (1,6%).

3. raport animat-inanimat, concret-abstract:

- animat < inanimat: 47 (73,4%) - abstract < concret: 51 (79,7%)

- animat < animat: 8 (12,5%) - concret < concret: 8 (12,5%)

- inanimat < inanimat: 8 (12,5%) - abstract < abstract: 5 (7,8%)

- inanimat < animat: 1 (1,6%) - concret < abstract: 0

~ ~

21

4. discipline sportive: gimnastică: 34 (29,0%), patinaj: 15 (12,8%),

fotbal: 13 (11,1%), handbal: 11 (9,4%), box: 9 (7,7%), lupte: 9 (7,7%),

baschet: 8 (6,8%), volei: 5 (4,3%), atletism: 5 (4,3%), schi: 3 (2,6%), tenis: 3

(2,6%), nataŃie: 2 (1,7%).

Precizare: deoarece unii termeni apar în mai multe discipline sportive, la

punctele 3 şi 4, numărarea şi calculele statistice s-au realizat în baza celor 117

ocurenŃe.

Capitolul 6: Sintagme şi expresii sportive figurate


1. Studierea unui corpus alcătuit din manuale de specialitate şi dicŃionare.

MenŃionăm că unii dintre termenii analizaŃi la capitolul anterior se vor

regăsi şi în această parte a lucrării, mai precis cei care funcŃionează, de

obicei, în cadrul unor structuri lexicale specializate.

2. Selectarea sintagmelor şi expresiilor figurate din 6 tipuri de sporturi,

incluzând 12 discipline:







3. Repartizarea sintagmelor şi expresiilor sportive figurate pe câmpuri

semantice, în baza criteriului domeniului de provenienŃă a fiecărui

~ ~

22

termen metaforic. Au rezultat 4 domenii (natură, om, ştiinŃe, tehnologie),

cu subdiviziunile aferente.

4. Definirea sintagmelor şi expresiilor figurate, cu ajutorul manualelor de

specialitate şi al dicŃionarelor. Atunci când vom considera că este

sugestiv, definiŃiile vor apărea însoŃite de imagini care, în opinia noastră,

reprezintă o modalitate eficientă de facilitare a accesului la limbajul

sportiv figurat.

5. Încadrarea structurilor lexicale într-una dintre următoarele categorii, în

funcŃie de gradul lor de metaforicitate:

� sintagme tehnice figurate;

� expresii tehnice figurate;

� sintagme expresive;

� expresii expresive.

6. Identificarea tipului de conotaŃie (pozitivă, negativă sau neutră) pentru

fiecare sintagmă şi expresie, cu scopul de a observa modul de percepŃie

a unor termeni comuni care, odată introduşi în limbajul specializat,

capătă un caracter mai mult sau mai puŃin metaforic. Specificăm că, în

abordarea de faŃă, se va considera că sintagmele şi expresiile tehnice au

o conotaŃie neutră, deoarece rolul lor este de a face o simplă trimitere la

anumite poziŃii, mişcări sau acŃiuni utilizate în sport, şi că sintagmele şi

expresiile expresive au o conotaŃie pozitivă sau negativă, putând avea

atributul sugestibilităŃii.

7. Determinarea modului de alcătuire a sintagmelor şi expresiilor, în funcŃie

de categoria gramaticală căreia îi aparŃin elementele construcŃiei

analizate, şi anume substantivului, verbului sau adjectivului. MenŃionăm

că vom face referire, conform terminologiei utilizate în cadrul analizei în

constituenŃi imediaŃi, la GN (grup nominal), GV (grup verbal) şi GAdj.

(grup adjectival).

~ ~

23

8. Specificarea disciplinelor sportive în care sunt utilizate sintagmele şi

expresiile figurate analizate.

6.2. Analiza sintagmelor şi expresiilor sportive figurate pe domenii de

provenienŃă

Cei 43 de termeni care intră în alcătuirea sintagmelor şi expresiilor

sportive figurate sunt:

aur, balama, beton, bici, bombă, capac, cascadă, căprioară, cer, ciocan,

cosmic, cuib, a cumpăra, dragoste, fluture, a fura, iepure, infarct, lână, leagăn,

lumânare, lună, moarte (x 3), a muşca, oaie, oglindă, pară, păr, peşte, pisică,

sandviş, secerare, ştrengar, a tăia, tigru, torent, trenă, val, viaŃă, a vinde, zid.

Precizăm că 1 termen trimite la acelaşi referent, apărând de 3 ori

(„moarte”), prin urmare, termenii care trimit la referenŃi diferiŃi sunt în număr

de 41. Corelând această statistică cu cea efectuată în cazul metaforelor

lexicalizate, constatăm că doar 21 de termeni care alcătuiesc sintagmele şi

expresiile sportive figurate nu se repetă. Aşadar, aportul terminologic

„novator” al structurilor lexicale analizate este următorul:

aur, căprioară, cer, cosmic, a cumpăra, dragoste, a fura, infarct, lână, moarte, a

muşca, oaie, oglindă, păr, peşte, pisică, ştrengar, a tăia, tigru, viaŃă, a vinde.


1. domeniu de provenienŃă: natură: 20 (46,5%); tehnologie: 9 (20,9%);

om: 7 (16,3%); ştiinŃe: 7 (16,3%).

2. categorie: sintagme tehnice figurate: 29 (67,4%); sintagme expresive:

5 (11,6%); expresii expresive: 5 (11,6%); expresii tehnice figurate: 4 (9,3%).

3. conotaŃii: neutre: 33 (76,7%); negative: 6 (13,9%); pozitive: 4

(9,3%).

~ ~

24

4. alcătuire: GN + GN (prep.) figurat: 25 (58,1%); GV figurat + GN: 5

(11,6%); GN figurat + GAdj.: 5 (11,6%); GV + GN figurat: 4 (9,3%); GN

figurat + GAdj. figurat: 2 (4,7%); GN figurat + GN figurat: 2 (4,7%).

5. discipline sportive: gimnastică: 13 (17,1%); fotbal: 11 (14,5%);

patinaj: 11 (14,5%); handbal: 9 (11,8%); baschet: 6 (7,9%); box: 6 (7,9%);

tenis: 5 (6,6%); atletism: 5 (6,6%); lupte: 4 (5,3%); volei: 4 (5,3%); schi: 1

(1,3%); nataŃie: 1 (1,3%).

Precizare: deoarece unii termeni apar în mai multe discipline sportive, la

punctul 5, numărarea şi calculele statistice s-au realizat în baza celor 76 de

ocurenŃe.

Capitolul 7: Limbajul figurat de provenienŃă sportivă


1. Studierea unui corpus alcătuit din dicŃionare enciclopedice şi publicaŃii

periodice.

2. Selectarea termenilor şi expresiilor figurate din 6 tipuri de sporturi,

incluzând 12 discipline:







3. Repartizarea structurilor figurate pe câmpuri semantice, în baza

criteriului domeniului de provenienŃă a termenilor şi expresiilor sportive.

~ ~

25

Au rezultat 4 domenii (sporturi individuale, de echipă, de combat şi de

opoziŃie), cu 12 discipline aferente.

4. Definirea termenilor şi expresiilor figurate de origine sportivă, cu

ajutorul dicŃionarelor enciclopedice menŃionate în capitolul 1 (DEX,

1998, NODEX, 2002, şi MDN, 2006).

5. Încadrarea structurilor lexicale într-una dintre următoarele categorii:

� termeni nominali figuraŃi;

� termeni verbali figuraŃi;

� expresii figurate;

� expresii idiomatice.

6. Identificarea tipului de conotaŃie (pozitivă, negativă sau neutră) a

fiecărei structuri analizate, pentru a observa modul de percepŃie a unor

construcŃii specializate care, utilizate în limba comună, capătă o

încărcătură mai mult sau mai puŃin metaforică, în funcŃie de gradul de

lexicalizare. Pentru a susŃine acest demers, vom exemplifica prin citate

preluate din presa electronică, menŃionând sursa şi coordonatele sale.

7.2. Analiza termenilor şi expresiilor figurate pe domenii de provenienŃă

sportivă

Cei 87 de termeni de provenienŃă sportivă, folosiŃi individual sau care

intră în componenŃa unor expresii figurate, sunt:

alergător, alunecări, atlet, bară, cartonaş (x 4), centură (x 4), clinci, corzi,

croşeu (x 2), cursă (x 7), a se deroba, derobare, a dribla, dribler, dribling,

eschivă, a fanda, fandare, fault, a faulta, a fenta, fentă, gol, henŃ, jocheu, k.o.,

meci (x 3), minge (x 8), offside, a para, ping-pong, a pirueta, piruetă, presing,

prosop, record (x 3), recordman, repriză, ring (x 3), rundă, scor (x 3), smash,

~ ~

26

sprint, a sprinta, sprinter, start (x 2), ştachetă (x 4), ştafetă (x 2), tandem (x 2),

time-out, trambulină, upercut (x 2).


1. structuri lexicale pe tipuri de sporturi: individuale: 32 (36,8%); de

echipă: 30 (34,5%); de combat: 17 (19,5%); de opoziŃie: 8 (9,2%).

2. categorie lexicală: verbe: 8 (9,2%); substantive utilizate independent:

9 (10,3%) (substantive utilizate în expresii: 29 - 33,3%); expresii: 70 (80,5%) -

figurate: 58 (66,7%); idiomatice: 12 (13,8%).

3. conotaŃii:

a. pe tipuri de sporturi:

� negative: 43 (49,4%)

o sporturi de echipă: 17 (19,5%)

o sporturi de combat: 12 (13,8%)

o sporturi individuale: 10 (11,5%)

o sporturi de opoziŃie: 4 (4,6%)

� pozitive: 32 (36,8%)



o sporturi de opoziŃie: 4 (4,6%)


� neutre: 12 (13,8%)




o sporturi de opoziŃie: 0

b. pe discipline sportive:

~ ~

27

Disciplină Con. negative

Con. pozitive

Con. neutre

Atletism 2 (2,3%) 4 (4,6%) 6 (6,8%) Ciclism 1 (1,2%) 5 (5,7%) ---

EchitaŃie 5 (5,7%) 5 (5,7%) 1 (1,2%) Gimnastică 2 (2,3%) 1 (1,2%) ---

Baschet 2 (2,3%) --- 1 (1,2%) Fotbal 15 (17,2%) 7 (8,0%) 1 (1,2%)

Handbal --- 2 (2,3%) ---

Volei --- 1 (1,2%) 1 (1,2%) Box 11 (12,6%) 2 (2,3%) 2 (2,3%) Judo 1 (1,2%) 1 (1,2%) ---

Scrimă 2 (2,3%) 3 (3,4%) ---

Tenis 2 (2,3%) 1 (1,2%) ---

TOTAL: 87 43 (49,4%) 32 (36,8%) 12 (13,8%)

Capitolul 8: Metafora în texte din limba comună

Pentru a observa tipologia şi frecvenŃa cu care sunt folosite metaforele şi

expresiile figurate de provenienŃă sportivă în texte care nu sunt de specialitate,

am prezentat două exemple din presa scrisă, urmărind, în acelaşi timp, impactul

pe care îl pot avea acestea asupra interlocutorului, prin transmiterea unor

mesaje cu diferite conotaŃii. Primul text este intitulat Pase cu Adrian Năstase,

iar al doilea, PNL în ring.

Se realizează o analiză a termenilor, sintagmelor şi expresiilor sportive

(cu utilizare figurativă şi nonfigurativă), în raport cu lexemele şi expresiile

aparŃinând limbii uzuale (specificăm că, în realizarea statisticii, au fost luate

în considerare substantivele, verbele, adjectivele calificative şi adverbele

propriu-zise).

În finalul lucrării, la secŃiunea „Anexe”, sunt prezentate încă trei texte

din limba comună care cuprind termeni, sintagme şi expresii de provenienŃă

sportivă.

~ ~

28

Capitolul 9: Concluziile cercetării

1. Cercetarea demonstrează existenŃa unui număr important de metafore

sportive lexicalizate care apar, mai mult sau mai puŃin, în toate

disciplinele, după cum reiese din eşantionul supus analizei, pe care îl

considerăm elocvent, deoarece cuprinde 12 din cele 26 de sporturi

acceptate de CIO la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, din 2012

(de fapt, noi am analizat 13 sporturi, adică jumătate dintre ele, pentru că

nu am delimitat între tenisul de câmp şi cel de masă, ci le-am tratat ca pe

un tot).

Constatarea este valabilă şi în cazul sintagmelor şi expresiilor sportive

figurate, a căror multitudine în manualele de specialitate a determinat

operarea unei selecŃii şi alegerea unui eşantion pe care ne-am propus să

îl compunem dintr-un material suficient de amplu şi diversificat, aşa

încât să poată fi analizat şi în baza căruia să se poată formula unele

constatări.

Termenii şi expresiile figurate inspirate de vocabularul disciplinelor

sportive avute în vedere circulă şi ele într-un număr impresionant. Am

încercat să surprindem o parte dintre ele, dar, la încheierea cercetării,

putem spune că prezenŃa acestora în limba comună este cu mult mai vie

decât ne imaginăm. Facem această afirmaŃie deoarece, pe măsură ce

avansam în studiul nostru, descopeream alte şi alte posibilităŃi, oferite

zilnic de mass-media care, în anumite circumstanŃe (de obicei, politice,

când se dă o „bătălie” cu miză mare între doi indivizi sau două grupuri

de indivizi), nu numai că uzează, dar chiar abuzează de limbajul

metaforic sportiv.

Aşadar, se pare că este general recunoscut că acest tip de limbaj are o

forŃă expresivă şi o putere persuasivă care depăşeşte multe limbaje

~ ~

29

specializate, fapt care contribuie din ce în ce mai mult la popularizarea

lui, deci şi la familiarizarea unui public tot mai numeros cu construcŃiile

figurate de origine sportivă.

2. Repartizarea termenilor pe discipline demonstrează că lexicul metaforic

este mai bogat în sporturile „cu vechime”, care au avut timp să îşi

dezvolte o terminologie proprie şi figurată (ex.: gimnastica), în cele care

preiau o mare parte din vocabularul gimnic, deoarece utilizează

numeroase poziŃii şi mişcări împrumutate din această disciplină (ex.:

patinajul) şi în cele care se bucură de o mare popularitate (ex.:

fotbalul).

Constatarea este valabilă şi în cazul sintagmelor şi expresiilor sportive

figurate, în sensul că tendinŃele se menŃin, în ciuda unor variaŃii

nesemnificative. Se dovedeşte, astfel, încă o dată, că sporturile

„puternice” şi „influente”, bazate pe tradiŃie şi popularitate, se instituie

în focare perene de inspiraŃie lexicală, pe orbita cărora gravitează alte

sporturi-satelit, diferite de primele, şi totuşi apropiate, prin concepŃie,

structură şi vocabular specific.

3. Majoritatea metaforelor lexicalizate şi a expresiilor metaforice de

provenienŃă sportivă nu figurează în dicŃionarele enciclopedice

româneşti studiate, în sensul că nu se fac trimiteri şi la semnificaŃia lor în

vocabularele diferitelor sporturi. Este firesc, atâta vreme cât am apelat la

dicŃionare generale, însă am dorit să vedem, în linii mari, în ce proporŃie

îşi face simŃită prezenŃa limbajul sportiv figurat în sursele care

reprezintă tezaurul unei limbi. În acelaşi timp, am dorit să transgresăm

limitele acestor instrumente de lucru şi să surprindem surplusul de

bogăŃie „secretă” a termenilor metaforici, de aceea am şi prezentat

~ ~

30

toate accepŃiunile lor, care, uneori, au fost numeroase (de exemplu,

termenul „pivot” beneficiază de 5 definiŃii).

4. Cu privire la o problemă abordată în primul capitol al prezentei lucrări,

şi anume aceea referitoare la nivelurile limbii, facem precizarea că, în

cazul termenilor şi expresiilor metaforice de origine sportivă, nivelul

familiar se detaşează atât de pregnant, încât am renunŃat să-l mai

introducem în analiza fiecărei structuri lexicale. Dovada este că, din cele

87 de structuri figurate, 43 au conotaŃii negative, iar 32 pozitive, iar

atribuirea acestor „nuanŃe” este specifică limbajului familiar, menit să

influenŃeze percepŃia interlocutorului şi să-i inducă anumite trăiri.

5. Din precauŃie, dorim să specificăm că atât analiza efectuată în cadrul

acestei cercetări, cât şi rezultatele obŃinute, sunt valabile doar din

perspectiva figurativităŃii termenilor, sintagmelor şi expresiilor

sportive sau de provenienŃă sportivă avute în vedere, în alte condiŃii şi

sub imperiul altor exigenŃe putându-se ajunge la alte ierarhizări, deci şi

la alte constatări. Totuşi, intuitiv, considerăm că nu se pot produce

răsturnări de situaŃie majore, atâta vreme cât eşantionul lexical supus

investigaŃiei s-a dorit a fi reprezentativ, sub toate aspectele.

Suntem, însă, rezervaŃi, în ceea ce priveşte „comportamentul” figurat al

terminologiei din disciplinele care nu au fost abordate în această

cercetare, şi a cărei analiză ar putea oferi „surprize” plăcute celor

îndrăgostiŃi de limbajul metaforic.

6. Specificăm că am încercat să găsim studii care să ofere date statistice

despre prezenŃa „procentuală” a metaforei lexicalizate într-un alt

domeniu ştiinŃific, pentru a face o comparaŃie şi a susŃine afirmaŃia

~ ~

31

noastră că limbajul sportiv conŃine numeroase structuri figurate

lexicalizate, dar şi că este un izvor de inspiraŃie pentru limba

comună, însă eforturile noastre au eşuat, deoarece lucrările cercetate se

bazau doar pe exemple, fără a-şi propune listarea şi evaluarea statistică a

metaforelor analizate. Totuşi, există câteva lucrări în acest sens, dar nu

în română, de aceea nu ni s-a părut oportun să le luăm drept punct de

reper, considerând că fiecare limbă îşi are propriile legi de structurare şi

îmbogăŃire a lexicului, aşa că am abandonat această pistă, pentru a nu

ajunge la rezultate eronate.

7. Studiul dovedeşte că se impune o cercetare laborioasă, bazată pe

documentare individuală, coroborată cu sprijinul specialiştilor din

diferite discipline sportive, în scopul identificării şi definirii

metaforelor sportive aflate în „penumbră”. O astfel de întreprindere,

care se constituie într-un proiect al autoarei, va conduce, sperăm, în

viitorul apropiat, la elaborarea unui „dicŃionar de metafore sportive”.

După acest capitol, este prezentată lista alfabetică a metaforelor

analizate în cercetare, precizându-se şi paginile unde se regăsesc termenii

respectivi.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

CĂRłI ŞI REVISTE

1. ARISTOTE, 1965, Poétique, Les Belles Lettres, Paris

2. BALLY, C., 1951, Traité de stylistique française, Klinksieck, Genève-

Paris

~ ~

32

3. BĂNCIULESCU, V., 1981, Box: mică enciclopedie, Sport-Turism,

Bucureşti

4. BĂNCIULESCU, V., 1984, Limbajul sportiv, Sport-Turism, Bucureşti

5. BÉJOINT, H., 1989, À propos de la monosémie en terminologie, in:

Meta, vol. 34, no. 3

6. BEREJAN, S., 2000, Includerea termenilor ştiinŃifici şi tehnici în

dicŃionarele generale, in: Terminologia în România şi în Republica

Moldova, Clusium, Cluj-Napoca

7. BOUVERET, M., 1998, Approche de la dénomination en langue

spécialisée, in: Meta, vol. 43, no. 3

8. CONDAMINES, A., REBEYROLLE, J., 1997, Point de vue en langue

spécialisée, vol. 42, no. 1

9. CRISTEA, T., 2000, Métaphore et discours économique, in: Dialogos,

no. 2, ASE, Bucureşti

10. CUNIłĂ, A., 1980, La structure des lexiques spécialisés, in: P. Miclău

(coord.), Les langues de spécialité, TUB, Bucureşti

11. FLORESCU, T., 1971, Unele caracteristici ale structurii terminologiei

sportive, in: Revista de EducaŃie Fizică şi Sport, nr. 9

12. FONTANIER, P., 1968, Les figures du discours, Flammarion, Paris

13. GABORIAU, P., 2003, Les spectacles sportifs. Grandeurs et

décadences, L’Harmattan, Paris

14. GARDES-TAMINE, J., 1991, La rhétorique, Armand Colin, Paris

15. GROUPE µ, 1970, Rhétorique générale, Larousse, Paris

16. JENNY, L., 2003, Les figures de rhétorique, Ambroise Barras, Genève

17. LAKOFF, G., JOHNSON, M., 1980, Metaphors We Live By, University

of Chicago Press, Chicago

18. LE GUERN, M., 1973, Sémantique de la métaphore et de la

métonymie, Larousse, Paris

~ ~

33

19. LERAT, P., 1995, Les langues spécialisées, PUF, Paris

20. MICLĂU, P., 1980, La dimension sémantique des langues de

spécialité, in: Introduction à l’étude des langues de spécialité, TUB,

Bucureşti

21. POTTIER, B., 1992, Sémantique générale, PUF, Paris

22. RASTIER, F., 1994, Tropes et sémantique linguistique, in: Langue

française, vol. 101, no. 101

23. ROVENłA-FRUMUŞANI, D., 2000, Argumentarea. Modele şi

strategii, BIC ALL, Bucureşti

24. SAUSSURE, F. de, 1998, Curs de lingvistică generală, Polirom, Iaşi

25. SLAVE, E., 1991, Metafora în limba română. Comentarii şi aplicaŃii,

Ed. ŞtiinŃifică, Bucureşti

26. STROESCU, A., PODLAHA, R., 1974, Terminologia gimnasticii,

Stadion, Bucureşti

27. TUDOSE, C., 1973, DicŃionar sportiv poliglot, Stadion, Bucureşti

ARTICOLE PE SUPORT ELECTRONIC

28. BIDU-VRÂNCEANU, A. (coord.), 2002, Lexic comun, lexic

specializat, Universitatea din Bucureşti, http://ebooks.unibuc.ro

29. DE OLIVEIRA, I., 2002, Spécificité de la langue de spécialité à partir

de la métaphore, http:// www.intevry.fr

30. DÉTIENNE, C., 2005 (a), De l’hapax à la lexicalisation de la

métaphore, http:// www.info-metaphore.com

31. HRISTEA, T., 2003 (1), Introducere în studiul frazeologiei, in: C.

Dominte (ed.), Introducere în teoria lingvistică, EUB, Bucureşti,

http://ebooks.unibuc.ro

~ ~

34

32. HRISTEA, T., 2003 (b), Introducere în studiul vocabularului, in: C.

Dominte (ed.), Introducere în teoria lingvistică, EUB, Bucureşti,


33. LERAT, P., 2002, Qu’est-ce qu’un verbe specialisé? Le cas du droit,

in: Cahiers de lexicologie, no. 80, http://atilf.atilf.fr

34. MEJRI, S., 1998, Polysémie et polylexicalité, http://www-ldi.univ-

paris13.fr

35. RASTIER, F., 2003, De la signification au sens. Pour une sémiologie

sans ontologie, http://www.revue-texto.net

36. ZAFIU, R., 2003, Diversitate stilistică în România actuală,


Documents

Metafora Sportiva Teza Doctorat