METODOLOGIA DE STUDIU UTILIZATĂ ÎN CADRUL GEOGRAFIE REGIONALE

Geografia regională foloseşte aceleaşi metode de cercetare ca şi celelalte ramuri geografice, dar trebuie să apeleze şi la interdisciplinaritate, fapt explicabil având în vedere complexitatea unei regiuni.

Geografia regională studiază aspectele fizico-geografice, socio-demografice, culturale şi economice ale unui anumit teritoriu din suprafaţa terestră şi modul în care societatea umană îl pune în valoare prin adaptarea la condiţiile sale specifice, exploatarea resurselor, amenajarea teritorială şi optimizarea funcţională a elementelor sale componente.

Între toate componentele unei regiuni, fie că este vorba despre cele aparţinând mediului geografic, fie datorate acţiunii omului, văzută nu doar punctual în timp, ci ca durată „există raporturi numeroase şi complexe” (Marconis, 2000).

Identitatea regională - este rezultatul unui proces istoric, în cadrul căruia limba, religia, tradiţiile, evenimentele colective, cu alte cuvinte cultura joacă un rol central;

Descrierea empirică a regiunilor de către Herodot – Europa, Libia (Africa), Asia; a descris Babilonul cu clădirile, zidurile, grădinile şi populaţia sa;

METODE DE CERCETAREanaliza diacronică şi sincronică a unei regiuni;

analiza diagnostic;

analiza spaţială (observarea analitică, detectarea corelaţiilor şi căutarea raporturilor de cauzalitate; analiza interacţiunilor spaţiale);

analiza SWOT a unei regiuni;

analiza modelului digital al terenului;

analiza profilului fizico şi economico-geografic;

identificarea şi analiza componentelor fizico şi economico-geografice pe imagini satelitare din perioade de timp diferite;

Analiza diacronică versus analiza sincronică:

Termenii „diacronic” şi „sincronic” sunt formaţi din componente ce îşi au originea în greaca veche.

„Dia” înseamnă prin, de-a lungul (timpului);

„sin” înseamnă cu, în acelaşi (timp);

iar „cronos” înseamnă timp.

Reconstituirea peisajului unei regiuni pentru o anumită perioadă de timp, cât şi evidenţierea dinamicii acesteia se bazează pe utilizarea hărţilor (documentelor cartografice – hărţi topografice, ortofotoplanuri etc.), printr-o cartografiere retrospectivă.

- Inventarierea şi analiza elementelor componente (fizico şi economico-geografice);

- Sesizarea modificărilor importante apărute la nivelul componentelor naturale (ex. păduri, mlaştini, lacuri etc.), dar nu numai;

- Este o metodă cantitativă utilizată extrem de mult în prezent.

GEOGRAFIA REGIONALA

Elaborarea strategiilor de dezvoltare regională;

Regionarea geografică a Europei; Identitatea regională;

Regiuni geografice - cunoaşterea diferenţierilor regionale, a relaţiilor la nivelul statului sau interstatale pentru continentul european;

Specificul economiei la nivel continental - valorificarea resurselor, restructurarea agriculturii şi industriei în condiţiile creşterii ponderii turismului, serviciilor, transporturilor.

Implementarea unor politici de dezvoltare regională ce vizează reducerea disparităţilor dintre diferitele regiuni ale Europei.

MATRICEA ELEMENTARĂ A STRUCTURII GEOGRAFIEI REGIONALE

Poziţia geografică

Evoluţia paleogeografică

Unităţile de relief

Clima

Hidrografia

Vegetaţia

Solurile

Ariile protejate

Resursele naturale

Populaţia

Aşezările umane (urbane, rurale)

Economia (agricultură, industrie)

Transporturile

Turismul

+ diverse studii de caz pentru anumite capitole (ex. la aşezări realizăm o analiză pornind de la general la particular);

NORVEGIA

Situată în Europa de Nord, în vestul Peninsulei Scandinave, între Oceanul Atlantic (Marea Nordului), Oceanul Arctic (Marea Barentes şi Marea Norvegiei), Federaţia Rusă, Finlanda şi Suedia.

RELIEFUL

Alpii Scandinaviei (1800 km lungime) - munţi vechi, formaţi în timpul orogenezei caledonice, în mare parte erodaţi, cu aspect de platouri (în zona centrală) puternic accidentate de văi adânci şi dominate de culmi muntoase, cu vârfuri înalte;

Aspectul de platouri este dat de agenţii modelatori externi, dar mai ales de acţiunea gheţarilor cuaternari;

Coboară brusc spre vest, formând ţărmuri abrupte şi crestate – fiorduri (Varanger, Geiranger, Trondheim, Sogne, Hardanger, Oslo);

Au suferit ridicări în bloc la finele Terţiarului (flexuri);

Vf. Galdhopiggen 2 469 m - altitudinea maxima din ţară.

În S se află o platformă de eroziune situată la 500-1200 m – Suprafaţa PALEICĂ;

Relief glaciar, circuri glaciare, gheţari actuali de tip norvegian – în masivele Jostedal; pe platoul înalt Hardanger;

De-a lungul coastelor există circa 150.000 de insule, insuliţe şi stânci

Platourile – widde/fjelluri (situate deasupra limitei pădurii); deasupra platourilor se înalţă o serie de vîrfuri piramidale;

Ex. de platou: Hardangerwidda.

În partea de nord, la limita Podişul Finmark, întâlnim delta fluviului Tana;

Relief appalachian – vf. pe roci dure; depresiuni, culoare pe roci moi;

Blocuri eratice – arhipelagul Lofoten;

Calota glaciară din pleistocen, ca urmare a proceselor de înaintare sau retragere, a făcut ca multe circuri glaciare să dispară;

CLIMA

Climatul este temperat oceanic, însă, datorită apelor calde ale curentului Norvegiei (ramură a Curentului Golfului/Gulf Stream), aceast teritoriu al Peninsulei Scandinave prezintă temperaturi moderate şi precipitaţii mai mari din punct de vedere cantitativ decât era de aşteptat la o asemenea latitudine, în special de-a lungul coastei.

Aici se înregistează cea mai imp. anomalie pozitivă de la nivel global;

Curentul Golfului are un caracter moderator al temperaturii aerului;

Partea centrală experimentează toate cele 4 anotimpuri, având însă precipitaţii reduse şi ierni reci.

Regiunea nordică are în mare parte climă subarctică, pe când Svalbard-ul înregistrează o climă de tundră arctică.

Temperatura medie anuală variază de la circa 8ºC de-a lungul coastei de Vest pâna la temperaturi sub 0º C în munţi.

În ianuarie, temperatura medie este de 0ºC, iar în iulie este de 15ºC;

Clima Norvegiei este diferită de cea din restul Scandinaviei.

În estul Norvegiei, clima este mai continentală decât ar fi de aşteptat pentru o zonă atât de apropiată de coasta atlantică (masele de aer sunt mai uscate - foehnizate).

În unele din aceste regiuni situate la est de munţi, cantitatea de precipitaţii este mai mică de 300 mm.

Precipitaţiile determinate de ploile orografice sunt în jur de 2500 - 3000 mm anual (pe versanţii vestici ai Alpilor Scandinaviei).

În partea de vest are loc un schimb de ape (cele reci sunt înlocuite de altele mai calde aduse de Curentul Golfului – dezvoltarea planctonului şi a diverselor sp. de peşti);

HIDROGRAFIE

Condiţiile climatice de pe teritoriul Norvegiei au permis formarea şi menţinerea unor gheţari de platou, din care gheţarul Iostedal are cea mai mare suprafaţă (468 kmp).

Râurile, ce brăzdează ambii versanţi ai M. Scandinaviei, au debite bogate şi constante, fiind în mare parte amenajate hidroenergetic.

VEGETATIA

Tundra cu muşchi şi licheni;

Păduri de mesteacăn pitic (Betula nana) situate la altitudini de peste 1000 m, mai ales în partea de nord;

Conifere (ex. pinul silvestru), păduri de amestec, păduri de foioase (în sud);

Conform estimărilor, între 30 şi 50% din recifele de corali din apele norvegiene au fost distruse sau zdrobite, probabil din cauza pescuitului cu traul-ul pe fundul apei (traul – năvod de formă conică folosit la pescuitul industrial).

Populaţia:4,7 mil. loc. (2012);Densitatea medie: 14, 5 loc/km2;

În partea de nord se înregistrează o densitate medie de 5 loc/km2, iar în partea de sud 50 loc/km2;

MULTICULTURALITATE?

Norvegia este o ţară destul de omogenă din punct de vedere etnic (regiune periferică, fără migraţia popoarelor, conflicte, colonizări, deportări etc.).

Deşi în capitală populaţia de origine non-occidentală reprezintă 20% din total, la nivel naţional procentul este de numai 4%.

Regatul Norvegiei a fost criticat de Organizaţia Naţiunilor Unite deoarece nu ia măsuri de combatere a discriminării.

În presa locală şi internaţională au apărut mai multe articole care arată că rasismul norvegienilor este o problemă cât se poate de reală.

De exemplu, există baruri în care negrii nu sunt primiţi, iar în unele cazuri, minorităţile etnice au rămas cu lunile în coada listelor de aşteptare pentru locuinţe sau locuri de muncă.

Samoiezii (laponii) – s-au confruntat cu procesul de ‘’norvegienizare’’ forţată prin interzicerea utilizării limbii materne. Între timp, populaţia samoieză a obţinut mai multă autonomie, dar limba a suferit pierderi irecuperabile.

AŞEZĂRILE URBANE

Oslo: 750.000 loc Scurt istoric arhitectural .... Timp de mai multe sute de ani, Norvegia a fost condusă de către Danemarca. Istoria arhitecturală deosebită a Norvegiei reflectă evoluţiile istorice din această ţară puţin

populată, situată la limita de nord a Europei. Apariţia construcţiilor şi sculpturilor în piatră: În Trondheim se află cea mai veche catedrală gotică din ţările nordice, Catedrala Nidaros

(sec. XI); În restul ţării au fost construite numeroase biserici din piatră, de dimensiuni mai reduse, de

obicei, în stil romanic. Datorită accesului facil la cheresteaua de foarte bună calitate, în Norvegia s-a dezvoltat o

tradiţie a construcţiilor din lemn, care datează de peste o mie de ani. Şi în prezent se construieşte din lemn → constatăm o atracţie puternică pe care lemnul

continuă să o exercite asupra arhitecţilor şi constructorilor din această ţară. În Evul Mediu timpuriu, multe comunităţi din Europa de Nord au înălţat biserici din lemn

pe stâlpi înfipţi în pământ. Dintre acestea, 28 s-au păstrat în stare bună în Norvegia, în timp ce în restul Europei nu a

mai rămas niciuna în picioare. Aceste construcţii religioase reprezintă cea mai importantă contribuţie a Norvegiei la

istoria arhitecturii mondiale. Tehnica generalizată numită lafting, adică construcţie din grinzi, a progresat foarte mult în

Norvegia;

STUDII DE CAZ: PROTEJAREA PEISAJELOR CULTURALE

Principalul scop al protejării peisajelor culturale este acela de a le menţine unitatea şi de a păstra caracterul regiunii;

Peisajul cultural poate conţine un ansamblu de elemente disparate, care să reflecte stadii în dezvoltarea istorică a regiunii respective;

În Norvegia există astfel de peisaje culturale introduse în programe de protecţie şi conservare, încercându-se astfel revigorarea elementului tradiţional.

Fermele tradiţionale norvegiene erau formate din numeroase clădiri din lemn, de diferite dimensiuni, fiecare având propriul său rol (ex. Complexul de ferme HAVRA - HORDALAND).

În secolul al XVII-lea, regele (danez) a întemeiat mai multe oraşe în Norvegia.

Două dintre acestea, Kongsberg şi Røros, au fost create ca o extensie a activităţilor miniere din regiune.

În Kongsberg a fost ridicată o biserică ambiţioasă în stil baroc, în timp ce în Røros se găsesc câteva căsuţe joase din lemn.

Arhip. SKJAERVAER – sat tradiţional din regiunea costieră (locuinţe lacustre)

Comunităţile de pescari, care şi-au creat un stil propriu de construcţii din lemn, s-au dezvoltat de-a lungul coastei în toată perioada medievală.

Arhipelagul VEGA (patrimoniu UNESCO

Datorită substratului alcătuit predominant din roci dure, clădirile, în general, nu sunt prevăzute cu pivniţe (nu prezintă subsoluri). În imediata apropiere a ţărmului sunt amplasate anexele ambarcaţiunilor sau cele în care sunt păstrate uneltele de pescuit

Arhip. BREMSTEIN

Acoperişul de tip gazon – tradiţional scandinav (acoperiş verde)

Până la sfârşitul sec. al-XIX-lea, acesta a fost cel mai popular tip de acoperiş al caselor de lemn din mediul rural, în mare parte din Scandinavia;

Arhitectura vernaculară din Finlanda şi Pen. Scandinavă (Berg, 1989);

Acest tip de acoperiş este foarte eficient, joacă rol de izolator termic într-un climat atât de rece (Drange, 1992);

Izolarea efectivă se realizează cu coajă de mesteacăn; scopul gazonului este acela de a stabiliza scoarţa de mesteacăn;

Coaja de mesteacăn este rezistentă la apă, la sol aprox 30 de ani;

Grosimea stratului este de maxim 15 cm; primul strat de gazon se pune cu plantele în jos, asta pentru a proteja coaja de mesteacăn şi pentru a acţiona ca un canal de scurgere pentru apă; al doilea strat se aşează normal

Aspect exterior ierbos – torvtak (Norvegia, Suedia); torfpak (Islanda);

În zilele noastre, acoperişurile de tip gazon au început să reapară ca o alternativă la acoperişurile moderne (ţiglă, tablă), mai ales pentru cabane şi case de vacanţă.

Ideea mai recentă de acoperis verde a fost dezvoltată independent de acoperişul tradiţional de tip gazon, dar ar putea beneficia de experienţa acumulată pe parcursul a sute de ani în Scandinavia.

ORAŞE REPREZENTATIVE

În cadrul Europei Nordice, influenţa curentului nord-atlantic care atenuează (îndulceşte) asprimea nordului, dar nu în totalitate, a permis dezvoltarea unei civilizaţii urbane.

Oraşele norvegiene s-au afirmat într-un mediu relativ ostil, datorită rigorilor climatului la care au trebuit să se adapteze, atât ca textură, cât şi ca arhitectură (Cocean şi Alexe, 2007);

Densitatea clădirilor în vatră este redusă, acest lucru se datorează nevoii clădirilor de a putea capta radiaţia solară redusă cantitativ la această latitudine;

Frecventa utilizare a lemnului în construcţii, pe de o parte, datorită comportamentului optim al acestui material la temperaturi scăzute, iar pe de altă parte, prin prezenţa pădurilor de conifere, ce asigură materia primă (Cocean, 2005, p.78);

Utilizarea muşchiului şi a lichenilor ca şi materiale izolatoare între pereţii de lemn dublaţi.

Oraşele nordice, predestinate comerţului maritim, au un caracter internaţional. Pentru multe dintre ele, poziţia geografică însăşi impune acest caracter. De cele mai multe ori, oraşele nordice au avut relaţii mai de grabă cu ţările străine, decât cu propriile regiuni interioare (Beaujeu-Garnier şi Chabot, 1971, p.55).

Ex. Oslo, înainte de construirea căilor ferate, comunica mai uşor cu Copenhaga, decât cu Trondheim sau Bergen.

Ex. Baltica fiind deseori îngheţată în timpul iernii, comerţul suedez se îndrepta spre Marea Nordului;

Ex. fierul de la Kiruna trece prin portul Narvik (Norvegia);

Ex. Norrland-ul suedez caută un debuşeu la Trandheim, în Norvegia;

În loc de concluzii:

Principalele oraşe au fost înfiinţate în zona ţărmurilor, singurele zone atractive pentru perioada înfiinţării lor (sec. XI);

Din oraşe ale comerţului (membre ale Ligii Hanseatice) s-au transformat treptat în oraşe industriale (prelucrarea peştelui);

Marea stă astfel la originea multor oraşe;

Lemnul – bogăţie naturală a nordului a constituit o altă resursă importantă ce a stat la baza înfiinţării de noi oraşe industriale; prelucrarea lemnului ajuns în zona ţărmurilor prin intermediul plutăritului;

Ind. siderurgică reţine populaţia în oraşele situate în regiuni cu condiţii naturale mai vitrege (ex. Mo I Rana).

OSLO

Oslo, numit în trecut Kristiania, este capitala Norvegie, are o populaţie de 750.000 loc., ce reprezintă 11,4% din întreaga populaţie a Norvegiei. Este situat în cadrul fiordului Oslo.

BERGEN

Bergen este un oraş situt în districtul Hordaland, vestul Norvegiei;

Oraşul are aproximativ 240.000 de loc. şi este al doilea mare oraş din Norvegia.

Fostă capitală a Norvegiei;

Cheiul Bryggen este format dintr-un şir de construcţii înguste din lemn, aşezate de-a lungul ţărmului; acest tipar de construcţie a fost creat în vremea negustorilor hanseatici germani, care foloseau cheiul ca centru pentru activităţile lor locale;

Arhitectură tradiţională norvegiană (construcţii din lemn); clădirile sunt prevăzute cu acoperişuri în două ape;

Oraşul este renumit pentru cantitatea de precipitaţii (2250 mm/an);

TRONDHEIM

Trondheim este astăzi un centru educaţional, tehnic şi de cercetare medicală, cu aproximativ 25.000 de studenţi, fiind al treilea mare oraş al Norvegiei, cu 160.000 loc.

AŞEZĂRILE RURALE

Sunt formate din sate risipite şi răsfirate pe malurile fiordurilor;

Laponii trăiesc în corturi (goati) transportabile, căptuşite cu piei de ren. În zonele de iernare a renilor au bordeie acoperite cu bârne şi turbă (Cocean, 2005, p.77.)

RESURSELE NATURALE

Resurse: petrol, gaze naturale, Cu, Zn, hidroenergie, păduri, peşte;

P+G exploatate de pe platforma Mării Nordului (ex. Ekofisc) şi în perspectivă din Marea Norvegiei.

Norvegia are drepturi legale asupra unor zone marine care conţin importante zacaminte de petrol şi gaze naturale.

În ultimele decenii, industria petrolieră a devenit o componentă de bază a economiei norvegiene. Petrolul şi gazele naturale vor continua să fie extrem de importante şi în viitor.

ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE REPREZENTATIVE

Ind. energetică :

microhidrocentrale amplasate în fjorduri (Svartisen);

microhidrocentrale amplasate pe râurile ce traversează fjellurile sau tundra; locul I pe Glob la producţia de energie electrică/cap locuitor;

Ind. siderurgică : res. interne Cu, Zn, Fe (se exploatează de la Malm, de lângă Trondheim); Fe se importă masiv din Suedia: Kiruna, Galivare;

Principalele centre siderurgice:

MO I RANA – sit. în districtul Norrland → fontă, oţel;

SULITJELMA – sit. lângă Cercul Polar → se extrage şi prelucrează Cu;

KRISTIANSAND – sit. în S → se extrage şi prelucrează Cu;

Portul Narvik – specializat în exportul min. de Fe din Suedia

Ind Aluminiului – bauxită importată; centre imp. Ardal, Odda sit. în S (lângă Bergen);

Industria constructoare de maşini (ICM) produce: nave pt. pescuit, nave transport materii prime, utilaj petrolier: OSLO, STAVANGER, TRONDHEIM, BERGEN;

Ind chimică : îngrăşăminte azotoase, fosfatice, acid sulfuric, apă grea, coloranţi, uleiuri etc., la MONGSAD (lângă Bergen), SKJEN (lângă Oslo), SVARTISEN (aproape de Cercul Polar);

Ind. lemnului produce: celuloză, hârtie, mobilă: OSLO; DRAMMEN, SKIEN, NAMSOS (nord de Trondheim), TRONDHEIM; activităţi tradiţionale: Tromsö - Oslo;

Ind. alimentară : ind. cărnii, lactatelor şi peştelui. Produc conserve de peşte, ulei de peşte, făină de peşte (hering, cod, macrou); peşte afumat (hering, cod, etc.);

AGRICULTURA

Are un caracter intensiv determinat de restricţiile naturale de ordin climatic, pedologic şi morfologic.

Terenul arabil+fâneţele reprezintă 3% din suprafaţa ţării;

Sudul – Câmpia Jaeren (Stavanger) reprezintă principala regiune agricolă a ţării;

Predomină creşterea animalelor (bovine, porcine, ovine, reni – în nord);

Cultura cerealelor (orz, ovăz, secară);

Cartoful - în special în sudul ţării.

Pescuit intens (se vânează şi balene!!). 90% din catitatea de peşte şi produse piscicole se exportă;

Acvacultura – crescătoriile prezintă potenţial de dezvoltare industrială;

TRANSPORTURILE

Transporturi maritime (40%); flotă comercială;

feroviare;

rutiere;

aeriene;

Hurtigrute (hurtig-rapid) – cale ferată construită în 1893;

Face legătura între Bergen şi Kirkenes – 36 staţii;

Traseul se face în 11 zile (4500 km);

TURSIMUL

Circuitul fiordurilor:

Ex. - Fiordul Geiranger (Patrimoniu UNESCO):

Aici muntele se împleteşte cu marea;

De-a lungul fiordului se înşiră cascadele: Voalul miresei şi Cele 7 surori (sunt 7 cascade micuţe, situate una lângă cealaltă);

Pâraile ce formează aceste cascade izvorăsc din muntele numit "Gaura Diavolului".

Principalele oraşe (Oslo, Bergen, Trondheim, etc.);

Laponia.

SUEDIA - REGATUL SUEDIEI

Aşezare şi limite geografice

Suedia este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic).

Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Oland, etc.).

Unităţi de relief reprezentative

Predominant, relieful este de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi:

În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinaviei, care ating altitudinea maximă în vf. KEBNEKAJSE (alt. 2111 m).

Spre est, munţii sunt mărginiţi de un podiş (NORRLAND), care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic (NE Suedie);

Rupturile de pantă existente în cadrul podişului favorizează un potenţial hidroenergetic ridicat;

Podişul este dezvoltat pe un fundament dur, reprezentat de Scutul Baltic; prezintă urme ale glaciaţiunii pleistocene (morene, blocuri eratice);

Câmpia litorală, cu lăţimi variabile, ce bordează Golful Botnic este alcătuită din depozite fluvio-glaciare şi marine;

În partea centrală se află:

Pod. DALARNA – SVEALAND;

Pod. GOTALAND – Depresiunea Suedie Centrale – Depresiunea Lacurilor: Vänern, Vättern, Mälaren;

un culoar tectonic ocupat cu lacuri, având acelaşi fundament baltic;

Pod. SMÅLAND (Vf. Tomtabacken, 377 m alt.);

Reprezintă o bombare a Scutului Baltic; prezintă un relief deluros, sculptat de gheţarii cuaternari (morene, esker-uri); sunt prezente lacuri, mlaştini şi turbării; păduri de conofere şi mixte;

În partea de sud a ţării se întinde câmpia Skania.

Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales în câmpia central-sudică a ţării.

CLIMA

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa mării este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă).

Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei, dar în luna iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C.

Iarna, temperatura medie se situează uşor sub zero, iar căderile de zăpadă sunt moderate.

Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi şi friguroase. În lunile iunie şi iulie, Soarele nu apune niciodată.

Se remarcă prezenţa aurorei boreale (22 mai – 20 iulie);

HIDROGRAFIA

Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri, în general, scurte (Ume, Luke , etc.), dar cu debite bogate şi cu un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Pod. Norrland) şi de circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni.

O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea central-sudică a Suediei şi face legătura între lacuri şi râuri pe o distanţă de 560 de km, de la Göteborg la Stockholm.

Râurile au direcţia de scurgere NV-SE, iar majoritatea lacurilor au cuvete modelate de gheţari (lacuri glaciare).

Multe dintre lacuri sunt cantonate în depresiunile formate prin fracturarea tectonică a Scutului Blatic.

Cele mai mari lacuri din Suedia sunt: Vanern, Vattern şi Malaren, localizate în partea centrală a ţării.

Fluvii şi râuri principale: Ume, Pite, Lule, Torne etc.

Lacuri: Vänern, Vätern, Mälaren, Siljan, etc.

VEGETATIA

Jumătate din suprafaţa ţării (55%) este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid).

Pădurea de mesteacăn se dezvoltă în LAPONIA.

În partea nordică şi centrală a ţării există păduri de conifere (BARRSKOG);

În sud - păduri mixte;

Extremitatea sudică - pădure de fag şi stejar (foioase).

În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetaţia de tundră montană.

Mai puţin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartof, secară, sfeclă de zahăr, grâu).

Parcul Naţonal Abisko este situat la 4 km vest de satul suedez cu acelaşi nume, aproape de graniţa cu Norvegia.

Arealul total pe care-l acoperă se rezumă la 77 kmp.

Parcul a fost înfiinţat în 1909, acelaşi an în care au fost create primele legi ale mediului din Suedia.

În acelaşi timp, reprezintă şi o adevărată atracţie pentru pasionaţii de sporturi de iarnă, care pot admira şi aurorele boreale; localizarea la 195 km nord distanţă de Cercul Arctic, oferă posibilitatea de a observa, pe timpul verii, Soarele de la miezul-nopţii.

DEMOGRAFIA

Populaţie: 9.103.788 loc (2012).

Densitatea medie: 20,22 loc/km2

Grupuri etnice: suedezi, laponi, iugoslavi, danezi, norvegieni, greci, turci, etc.

Religii: protestantism 95%, catolicism, ortodoxism.

Diversitate culturală?

Imigrarea suedezilor: sf. sec. al-XIX-lea şi începutul sec. XX spre America; majoritatea suedezilor erau din Småland., regiune cu păduri, lacuri, producţia sticlei; regiune rurală;

Emigrarea

Coloniile de comercianţi germani existau în Suedia încă din sec. XIII-XIV;

Imigranţii olandezi (negustori) şi valoni (fierari) au ajuns aici în sec. XVII-XVIII; au înfiinţat sate;

Finlandezi au emigrat începând cu sec. XVI;

Turci, curzi, sirieni, libanezi, irakieni, africani (Kenya, Somalia, Etiopia), refugiaţi din Balcani;

Rasismul şi discriminarea sunt generate de problemele de ordin social şi economic;

1 mil din cele 9 mil. loc. sunt imigranţi;

Localizarea acestora în cartiere periferice, nu în ghetouri; se încerarcă integrarea noilor veniţi în societatea suedeză;

Peste 90% din populaţie este de naţionalitate suedeză, la care se adaugă laponii şi alte minorităţi etnice.

Suedia este ţara puternicelor contraste geografice şi vizuale.

În timp ce este o naţiune puternic urbanizată are, de asemenea, numeroase lacuri şi vaste întinderi de păduri presărate cu sate şi oraşe.

84% din populaţie trăieşte în zonele urbane;

16 % din populaţie locuieşte la ferme sau în sate.

Oraşele suedeze sunt moderne şi eficiente. În cadrul lor se îmbină caracteristicile tradiţionale cu arhitectura modernă, funcţională şi design-ul minimalist.

Dezvoltarea economică şi socială a ţării a avut ca urmare diminuarea diferenţelor dintre locuitorii din sate şi cei din oraşe.

Densitatea populaţiei

70% din teritoriu prezintă o densitate mai mică de 6 loc/km2;

În arealele urbanizate din parte central-sudică a Suediei, densitatea populaţiei depăşeşte 150 loc/km2; în oraşe precum Stockholm, Göteborg, Örebro şi Motala, densitatea este de 250 loc/km2.

În nord, densitatea cea mai ridicată se înregistrează în zonele miniere: 20 loc/km2 industria extractivă – fier, cupru, argint, aur; siderurgie feroasă şi neferoasă, iar pe litoral 35 loc/km2 (Hudiksvall, Sundsvall,Umeå, Piteå, Luleå - concentrează o serie de activităţi dominate de industria celulozei şi hârtiei, mobilei, etc.).

ORASELE SUEDIEI

Nordul Europei nu a cunoscut oraşe înainte de sec al XI-lea, civilizaţia şi apariţia oraşelor s-a produs aici mai târziu; preistoria a ţinut aici până în sec al X-lea.

Planificarea aşezărilor urbane şi problemele asociate:

Iarna durează din octombrie până în aprilie; primăvara, când totul se dezgheaţă, asfaltul apare umflat din cauza îngheţului, fiind necesare refaceri repetate.

Canalizările şi reţelele electice, ameninţate de îngheţ, sunt în general îngropate (ex. Porjus, Suedia).

Pereţii clădirilor sunt izolaţi termic, iar la casele din lemn există un perete dublu realizat din scânduri, căptuşit în interior cu muşchi sau turbă (Beaujeu-Garnier şi Chabot, 1971, p. 52).

Căsuţele din lemn sunt rarefiate pentru a permite razelor solare să pătrundă în locuinţe; faţadele sunt îndreptate spre miazăzi;

De aceea, desfăşurarea unui oraş necesită mult spaţiu;

Caracterele comune ale oraşelor nordice se datorează :

Climatului;

Topografiei – cele mai multe dintre ele sunt situate pe un soclu vechi, precambrian, mai mult sau mai puţin ridicat şi dislocat (ex. în Suedia, Finlanda);

Excepţie – Skania – câmpie acoperită cu depozite morenaice fertile şi Danemarca (oraşele daneze, mai sudice, nu se supun ridicării postglaciare);

Pentru că roca apare la zi aproape în toate oraşele (ex. Stockholm), casele, în general, nu au fost prevăzute cu pivniţe sau subsoluri;

Deasupra soclului vechi au fost depuse morene; neregularităţile depozitelor morenaice joacă un rol remarcabil în amenajarea teritoriului;

ex. – esker-urile (os-urile) – formate la căpătul văilor subglaciare sau în crevasele gheţii moarte, apar sub forma unor coline alungite, destul de înguste, înalte câteodată de mai multe zeci de metri şi lungi (peste o sută de km); ele au constituit adevărate şosele naturale de-a lungul zonelor mlăştinoase şi au devenit astfel axe de circulaţie.

Oraşe instalate pe flancurile esker-urilor (ex. Uppsala, Stockholm);

Soclul, mai mult sau mai puţin acoperit cu morene, a fost afectat de landhöjning (mişcare de înălţare a scoarţei terestre) şi ridicarea lentă, survenită după scufundarea determinată de greutatea gheţarilor cuaternari, i-a permis, încetul cu încetul, reluarea poziţiei imiţiale: este un fenomen care a influenţat întreaga istorie a oraşelor scandinave (Beaujeu-Garnier şi Chabot, 1971, p. 53).

Ridicarea este de 0,40 m/secol la latitudinea Stockholm-ului.

Oraşele se ridică deasupra mării, care se retrage, iar porturile trebuie să se deplaseze, în urmărirea ţărmului; porturile Scandinaviei sunt marcate de 3 sau 4 porturi succesive;

Râurile se adâncesc prin eroziune regresivă, în detrimentul oraşelor din amonte, în porturi canalele seacă; ele sunt umplute cu materiale şi devin străzi, alei de promenadă (Beaujeu-Garnier şi Chabot, 1971, p. 53).

Göteborg îşi datoreşte frumoasele străzi largi vechilor sale canale din inima oraşului. Canalele au jucat acelaşi rol ca şi vechile fortificaţii degradate, care în Franţa au pregătit marile bulevarde (Beaujeu-Garnier şi Chabot, 1971, p. 53).

Stockholm

Capitala Suediei este situată de o parte şi de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică, şi pe câteva insule ale lacului Mälaren;

Apa dulce a L. Mallaren este separată de apa sărată a L. Saltsjön (Lacul Sărat) prin ins. Gamla Stan (Oraşul vechi, medieval – sec XII-XIII);

Lacul Mälaren este un fost golf al Mării Baltice, care pătrundea adânc în interiorul ţării.

Mişcările de ridicare au înălţat peninsula, au despărţit apele golfului de cele ale M. Baltice, formând lacul Mälaren.

Legătura între cartierele-insule realizându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50 de poduri.

Rolul cadrului natural în extinderea şi dezvoltarea oraşului:

Între lac şi mare s-a format un cordon litoral, acesta nu a mai permis accesul corăbiilor spre interior şi a condus către crearea unui punct de tranzit pe uscat.

Aşa a apărut oraşul Stockholm, la zona de contact dintre mare şi uscat, cu un dublu rol:

economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent);

strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor care urmăreau şi prădau corăbiile negustorilor).

Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.

Stockholm-ul este considerat Veneţia Nordului, în special, prin aspectele arhitecturale şi prin multitudinea canalelor navigabile.

Această caracteristică a capitalei e definită prin însăşi clădirea primăriei oraşului, construcţie terminată în 1932, îmbrăcată în cărămidă roşie şi având chiar o colonadă în stil veneţian.

Oraşul nu a făcut parte din Liga Hanseatică.

Culoarea roşie a clădirilor vechi contrastează cu albul şi sticla celor noi;

Oraşul deţine o populaţie de 700.000 loc; aglomeraţia urbană – 1,5 mil. loc.;

Viaţa în acest oraş se concentrează în jurul apei, aproape fiecare familie deţine o ambarcaţiune, de unde şi numărul mare de bărci ancorate la mal, multitudinea de pontoane, debarcadere;

La nivelul oraşului există peste 100 loturi de grădini, încorporând 8.000 de grădini de legume, cultivate de rezidenţii care le iau în chirie de la primărie. Utilizarea compostului, obţinut din resturi vegetale – coji, sâmburi de legume şi fructe, reprezintă un lucru extrem de normal pentru un stat ce protejează mediul înconjurător; ideea de bază a fost aceea de a încorpora şi agricultura în mediul urban (programul fermieri în mediul urban - Stadsodling).

Chiar dacă Stockholm-ul este ridicat pe un grup de insule de lângă ţărm, distanţele dintre ele sunt foarte mici, iar podurile sunt armonios integrate în peisajul general, încât lasă impresia că oraşul este pe continent.

Biserica Riddarholm

Este situată pe insula

Ridarholmen;

Este una dintre cele mai vechi

clădiri din Stockholm,

părţi din ea datând de la sfârşitul secolului XIII.

A fost construită de către

călugării franciscani;

Este construită din cărămidă

roşie.

Skansen – Muzeul Satului. În marele muzeu etnografic exista şi o adevarată grădină zoologică, cu specific scandinav (reni, urşi, elani), alături de nenumăratele reprezentari ale arhitecturii autohtone din timpurile trecute.

Cel mai vechi muzeu în aer liber din lume; redă stilul de viaţă tradiţional suedez; au fost

colecţionate clădiri tradiţionale din diferite regiuni ale ţării (150 exemplare).

Casele şi atelierele tradiţionale au fost amenajate sub forma unui cartier.

Pe timpul verii în atelierele autentice sunt angajaţi meşteri care îşi reiau activitatea

tradiţională (ex. sticlărie, olărit, ţesut, brodat; dulciuri de casă, pâine de brutărie, etc.)

Castelul Drottningholms (Insula Reginei

Este situat pe o insula din lacul Mälaren, construit în sec. al XVII -lea şi conceput ca un Versailles în miniatură.

De-a lungul timpului, castelul a suferit numeroase modificari, fiind ars din temelii în 1661.

În ultimii 400 de ani au fost realizate renovari, schimbări şi adăugări.

Palatul este inclus în patrimoniul UNESCO “datorită aşezării geografice şi conservării perfecte a teatrului, a pavilionului chinezesc şi a grădinilor, fiind cel mai bun exemplu al unei reşedinţe regale nord-europene din secolul al XVIII-lea, inspirat de Palatul Versailles”.

Stil arhitectural – barocul suedez;

Globe Arena - clădire inaugurată în 1989, este cea mai mare clădire sferică din lume;

Acest stadion uriaş are forma unei mingi de golf, cu un diametru de 110 metri si o înălţime maximă de 85 de metri.

Dispune de un nr. de 16.000 locuri pentru concerte şi spectacole

Principalele centre urbane, în afară de capitală, se găsesc pe litoral.

Ele au avut la început funcţie predominant portuară, legată de pescuit, de transport (peşte, lemn) şi comercială.

Treptat, aceasta a fost completată cu activităţi industriale (construcţii navale, siderurgie, petrochimie).

Printre cele mai mari oraşe se numără:

Göteborg (circa 450 mii loc.)

Malmö (circa 250.000 loc.)

Uppsala (peste 180.000 loc.)

Norrkoping (circa 124 mii loc.)

Västeräs (circa 124 mii loc.)

Oraşul a fost construit de olandezi pentru regele Gustav al II-lea Adolf, în 1621.

Oraşul are un aspect tipic olandez, din sec. XVI, cu canale şi fortăreaţa apărată de şanţuri.

Centrul oraşului păstrează caracterul distinctiv olandez, chiar dacă două dintre canale au fost umplute cu mult timp în urmă şi sunt astăzi două străzi numite Östra Hamngatan şi Vöstra Hamngatan (Ghid complet. Suedia, p. 233).

Oraşul Biserică Gammelstad

Gammelstad este situat în apropierea oraşului Luleå, în capătul nordic al Golfului Botnic (Suedia).

Este localizat pe o insulă mică în delta râului Luleå.

În centrul lui se află o biserică de piatră din secolul al XV-lea, înconjurată de 424 case construite din lemn.

Gammelstad a fost inclus în lista UNESCO în 1996.

VISBY

Cel mai bine conservat oraş medieval fortificat din Scandinavia;

Patrimoniu UNESCO (2004);

Mai mult de 200 de depozite şi locuinţe ale comercianţilor bogaţi au fost restaurate;

Oraşul trandafirilor şi al ruinelor (vestigii din perioada medievală);

Zidul vechi al oraşului realizat din calcar (Visby Ringmur sau zidul inelar – sec. XIII, prevăzut ulterior cu turnuri de apărare);

Oraş internaţional – centru comercial al Ligii Hanseatice (sec. XII-XIV);

Exploatarea lemnului (pădure de foioase);

Portul natural Visby, Catedrala din Visby etc.

Predomină clădirile realizate din piatră de calcar, ci nu cele din lemn tradiţional suedeze.

Aşezările rurale

Sunt de tip risipit în partea central-nordică şi de tip adunat în partea de sud (Skania);

Casele medievale din bârne de lemn au fost transformate în pensiuni, case de oaspeţi;

Stugor sau stuga (cabane), respectiv mici căsuţe de lemn vopsite în culorile tradiţionale (alb şi roşu); sunt cele mai populare printre suedezi; preferate sunt mai ales cele situate pe malul apei;

Caracteristice regiunilor central-nordice;

Pentru regiunea sudică (Skania) specifice sunt casele din lemn acoperite cu stuf;

Design simplist, specific naţiunii suedeze;

DALARNA – regiune exclusiv rurală tradiţională suedeză

Regiune situată în partea centrală a Suediei;

Capitala regiunii – Falun;

Regiunea Bergslagen, din sudul Dalarnei, a fost un cunoscut centru de minerit (arheologie industrială);

Grängesberg – exploatarea fierului (începând cu sec. XIX); mina este şi astăzi funcţională;

Regiunea se bucură de o cultură populară bogată şi unică, cu muzică distinctă (folk), pictură centrată în special pe teme biblice, obiecte de artizanat;

Simbolul provinciei este Dalahäst (Dala), un cal de lemn pictat şi decorat.

Fäbodar (vechi cabane de pe dealurile din Dalarna)

Fäbodar-urile se întâlnesc peste tot în Suedia, dar sunt asociate cu Dalarna.

Erau foarte răspândite în sec. XV-XVI, sunt adevărate muzee vii; aici se mulg vacile şi se bate untul ca pe vremuri ...

Dalahast – caluţ din lemn, originar din regiunea Dalarna.

Iniţial, căluţii din Dalarna erau fabricaţi din resturile de lemn rămase de la carcasele de ceas şi foloseau drept jucarii pentru copii.

Ulterior, aceşti căluţi au devenit un simbol pentru întreaga regiune şi chiar pentru Suedia.

În cadrul patrimoniului UNESCO au mai fost incluse în afară de mină şi întreg oraşul Falun şi cabanele minerilor din sec. XVII, zonele rezidenţiale

Producţia de cupru a înregistrat un

declin în sec. XVIII, de atunci

s-a trecut la diversificarea producţiei.

Pe lângă exploatarea fierului şi lemnului

din regiune s-a trecut la obţinerea vopselei roşu iconic (roşu de Falu), utilizată la vopsitul caselor tradiţionale

din lemn.

Roşu Falu/Falun este numele unei vopsele suedeze, roşu închis bine cunoscut pentru utilizarea sa pe cabanele de lemn şi pe hambare. Vopseaua provine din mina de Cu de la Falun, Dalarna. Culoarea a rămas tradiţională şi astăzi datorită eficienţei sale în conservarea lemnului.

Cea mai veche dovadă a utilizării sale dateaza din secolul al XVI-lea.

În timpul secolului XVII, roşu Falu a fost frecvent utilizat în vopsirea conacelor de lemn, trebuia să imite cladirile de cărămidă cu care se confundă.

Cu excepţia cazului oraşelor mai mari precum Stockholm şi Göteborg, unde s-au folosit şi alte materiale de construcţie, în rest, lemnul a fost materialul de construcţie dominant.

În oraşele suedeze, clădirile au fost adesea vopsite cu roşu Falu până la începutul sec. al XIX-lea; în acea perioadă, autorităţile suedeze au început să se opună culorii acestei vopsele.

În zilele noastre, mai multe clădiri din lemn din zonele urbane sunt vopsite în culori mai deschise (de ex. alb, galben, bej).

Treptat, numărul de clădiri construite din cărămidă a crescut.

Cu toate acestea, roşu Falu a înregistrat o creştere în popularitate în mediul rural în timpul secolului XIX, atunci când fermierii mai săraci au început să-şi vopsească casele.

Roşu Falu este încă utilizat, pe scară largă, în mediul rural suedez.

Vopseaua este constituită din apă, făină de secară, ulei de in şi din reziduuri de la minele de cupru de Falun, care conţin silicaţi, oxizi de fier, compuşi de cupru şi zinc.

Reţeta curentă a fost finalizată în 1920.

Nuanţele pot diferi funcţie de cât de mult oxid este ars, variând de la aproape negru la roşu aprins.

Diferite tonuri de roşu au fost populare în momente diferite.

Laponia şi samoiezii

Laponia, supranumită şi ,,Ţara lui Moş Crăciun” este un teritoriu ce se întinde pe teritoriul Norvegei, Suediei, Finlandiei şi Rusiei.

Partea suedeză a Laponiei este situată în partea de nord a acestei ţări, mai exact, în provincia Lappland. Laponii vorbesc o limba fino-ugrică, dar folosesc limbile oficiale ale ţărilor în care locuiesc. Aici, ei reprezintă o minoritate etnică şi culturală. Conform Parlamentului suedez, populaţia saami numără 70.000 de loc., dintre care 20.000 trăiesc în Suedia.

Reliegie: şamanică tradiţională;

Iniţial, laponii erau o populaţie nomadă, dar în prezent nu mai prezintă acest caracter în totalitate.Ocupaţiile lor de bază erau vânătoarea, pescuitul şi creşterea renilor. Actualmente, doar 10% dintre laponi mai cresc reni.

În Suedia, teritoriul lapon face parte din partimoniul protejat al UNESCO.

ÎN TRECUT...

Pe parcursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, populaţia saami a început să aibă tot mai multe drepturi.

Cele mai important dintre acestea se referă la:

Dreptul de a reveni pe pământurile pe care le ocupaseră înainte de a fi alungaţi, de a vâna, de a trece cu turmele de reni de-a lungul graniţelor statelor scandinave (în funcţie de anotimp), precum şi de a pescui în largul coastelor norvegiene sau suedeze.

Datorită acestor drepturi, saami vor evolua de la statutul de vânători şi pescari la cel de crescători de reni şi artizani (articole vestimentare, unelte tradiţionale realizate din lemn, piei sau blană de ren).

În secolul al XX-lea, saami au început sa fie recunoscuţi ca şi grup etnic, parte a populaţiei norvegiene, suedeze şi finlandeze. În anii ’90 au obţinut dreptul de reprezentare în Parlamentul Norvegiei, Suediei şi Finlandei, ulterior având un cuvant de spus în diferite organizaţii de cooperare economică, politică şi culturală din Peninsula Scandinavă (cel mai cunoscut exemplu în acest sens este “Consiliul Nordic”).

ÎN PREZENT ...

Păstorii samoiezi urmăresc migraţia renilor care traversează nordul Scandinaviei şi pe cel al Rusiei, mutându-se de pe păşunile de iarnă spre zone mai răcoroase, în timpul lunilor de vară (Naţional Geographic, noiembrie 2011).

Ocupaţia păstorilor samoezi - boazovázzi – ‘’umblător cu renii’’

În trecut, samoiezii îşi urmau turmele de reni, lăsându-le să-şi caute singure cele mai bune păşuni;

În prezent, păstorilor li se atribuie doar anumite terenuri tradiţionale pentru păşunat, în anumite momente ale anului;

Parcelele sunt delimitate prin garduri;

Familiile de păstori trăiesc acum în case moderne dotate cu tv. şi internet. Copiii samoiezilor pot învăţa în şcoli şi propria limbă, conservându-şi tradiţiile, obiceiurile şi ocupaţiile.

Jokkomok („cotitura râului”)

Oraş situat dincolo de Cercul Polar de Nord;

Aici pot fi văzuţi saami nomazi vara;

Cel mai important eveniment de aici este târgul din februarie;

Oraşul este centrul culturii saami;

Speciale sunt şi săniile trase de câini husky, majoritatea siberieni sau de Alaska;

În acest oraş mai pot fi vizitate şi cuştile câinilor de sanie, etc.

INDUSTRIA

Economia suedeză se bazează pe industrie şi servicii.

Resurse de subsol: fier, uraniu, cupru, lemn, hidroenergie.

Industria energetică are în vedere producţia de energie electrică obţinută din hidroenergie, destul de răspândită în Norrland, inclusiv în regiunea Laponiei;

Termoenergia este localizată în sudul ţării, bazată pe resurse de cărbune din producţie proprie şi din import şi pe resurse de petrol exclusiv din import.

Centralele atomoelectrice se întâlnesc exclusiv în sudul ţării, pe litoral (Gävle).

Industria siderurgică se bazează pe materia primă autohtonă: Fe, Cu, dar şi din import (bauxită).

Principalele centre ale siderurgiei fierului se găsesc în partea central-sudică, între Gävle şi Örebro (reg. Borlänge).

Utilizează ca materie primă minereurile de fier de aici (Grängesberg la nord de Örebro) şi pe cele aduse din regiunea situată la nord de Cercul Polar (Kiruna şi Gällivare).

Siderurgia neferoasă - Câmpia Norrland prelucrează materia primă locală (Cu – Falun – reg. Borlänge) sau importată. Se remarcă centrele: Luleå, Skelleftea, Sundsvall şi Norrköping.

ICM - prezentă aproape în exclusivitate în jumătatea sudică a ţării, aici se obţin mijloace de transport, aparatură electronică şi electrotehnică, produse electrocasnice, se remarcă gradul ridicat al tehnologiei.

Pe axa industrială Stockholm-Göteborg întâlnim: industria construcţiilor de autovehicule (ex. Volvo), avioane (Saab - Gripen) a materialului rulant, a mijloacelor de transport fluviatil şi maritim etc.

Se remarcă, în mod deosebit, marile şantiere navale care fac din Suedia un producător mondial important: Göteborg, Malmö, Uddevala.

Centrele industriei chimice se află situate în cea mai mare parte pe litoral, prelucrând materia primă din import, mai ales petrolul. Cele mai importante centre: Göteborg, Helsingborg.

Industria lemnului – păduri de conifere (celuloză şi hârtie, mobilă (IKEA), chibrituri (Jonkoping).

Principalul aliniament se află în lungul Câmpiei Norrland, începând cu oraşul Piteå din nord-vestul golfului Botnic apoi, către sud Skellefteå, Umeå, Sundsvall, Hudiksvall şi Gävle.

Al doilea areal se află în jurul Lacurilor şi în Podişul Småland (Karlstad, Norrköping, Västeräs şi Örebro).

Industria textilă: import de lână, bumbac, mătase, iută; principala cale fiind portul Göteborg, care împreună cu oraşul Borås alcătuieşte un areal important al industriei textile.

Complexe ale industriei textile se întâlnesc şi în regiunea Stockholm - Norrköping.

Industria sticlăriei – Växjö – Pod. SMÅLAND; Kosta – sticlărie manuală; Orrefors – producţia de sticlărie în masă;

Obţinerea cristalului – cu un conţinut de 24% oxid de plumb în sticlă;

Destul de răspândită în jumatatea sudică este industria materialelor de construcţie, îndeosebi a lianţilor (ciment, ipsos, var).

Cu o mare varietate de produse destinate consumului se remarcă industria alimentară, mai ales cea a preparatelor din carne, având în vedere ponderea majoră a sectorului de creştere a animalelor.

AGRICULTURA

Ţinând cont de suprafaţa agricolă limitată la extremitatea sudică (circa 10%), Suedia şi-a îndreptat activităţile agricole spre creşterea animalelor, predominând creşterea bovinelor.

Producţia agricolă asigurată de acest sector se ridică (câmpiile litorale sau cele din jurul Lacurilor şi Skania) la circa 75-80%.

Se cultivă: grâu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr în Skania, sud-estul ţării şi în insula Oland.

Suprafeţe importante sunt ocupate cu plante furajere, cuprinse în sistemul fâneţelor şi păşunilor (circa 2% din suprafaţa ţării).

Principala regiune agricolă a Suediei este Skania;

Aici se află extinse ferme agricole datorită climatului mai blând (influenţa Curentului Golfului), resurse de peşte;

TRANPORTURILE

Configuraţia favorabilă a reliefului a permis construirea unor căi de legatură fiabile pe mari distanţe, unind sudul cu nordul ţării, traversând chiar Alpii Scandinaviei.

Există o magistrală feroviară şi una rutiera care traversează Câmpia şi parţial Podişul Norrlannd, de la sud către nord, şi altele care străbat Suedia Centrală şi de Sud, de la est către vest, sau de la nord spre sud. De fapt, în partea central-sudică se remarcă cea mai densă reţea feroviară şi rutieră din întreaga ţară.

Göteborg este principalul port prin care sosesc 70-80% din mărfurile destinate Suediei. Sunt şi alte porturi pentru transportul minereului de fier (Luleå, Helsingborg), lemnului (Malmö) şi a produselor siderurgice (Göteborg).

Transportul aerian se realizează prin aeroporturile din Stockholm, Malmö şi Göteborg.