UNIVERSITATEA TEHNICĂ ,,GH. ASACHI”FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Specializarea,,EVALUATOR DE RISC ÎN SSM”

CURS POSTUNIVERSITAR

PROF.dr. ing. IOAN ALEXANDRUŞEF lucr.dr. ing. ADRIAN ALEXANDRU

IAŞI – 2007

INTRODUCERE

Conform Legii Securităţii şi Sănătăţii in Muncă 319/2006, conducătorii unităţilor economice

sunt singurii responsabili de sănătatea şi securitatea salariaţilor, ei se află în centrul activităţii de

prevenire a riscurilor şi asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă. Au obligaţia legală de a asigura

starea de securitate şi de a proteja sănătatea salariaţilor.

Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia actuală în

domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în

muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile angajatorilor" care transpune Directiva

Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:

art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alineatele 1 şi 2,

pe baza următoarelor principii de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

.............................................................................................................................................................

al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura

activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea

echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea

locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi

metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului

securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor

întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;

.............................................................................................................................................................

art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii:

5

a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv

pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

..............................................................................................................................................................................

Legislaţia actuală obligă conducătorii de societăţi să introducă conceptul de securitate în însăşi

organizarea muncii. Aceştia pot să intervină pentru:

lucrul în echipe succesive;

limitarea numărului de lucrători expuşi la produse şi procedee periculoase;

luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terţă intervine pe teritoriul alteia;

limitarea timpului de expunere la minimum necesar;

alegerea celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;

impunerea supravegherii medicale permanente şi periodice a celor mai expuşi muncitori;

impunerea de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor.

Metodele şi mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub aspectul securităţii muncii sunt

necesare pentru identificarea rapidă şi realistă a situaţiilor deficitare din punctul de vedere al

prevenirii accidentelor şi a bolilor profesionale.

Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a bolilor profesionale din sistemul de

muncă este în mod practic imposibilă.

În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a căror punere în evidenţă

necesită eforturi serioase de apreciere calitativă şi încercări de evaluare cantitativă.

În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-un

sistem:

evaluare postaccident / boală profesională

evaluare preaccident / boală profesională

Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente, care pot

caracteriza organizaţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de frecvenţă şi de

gravitate. În anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru aprecierea calităţii unor

locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în vederea implementării îmbunătăţirilor necesare.

Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor într-un

sistem. Oferă soluţii înainte de a se întâmpla accidentul.

Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională. Având în

vedere importanţa evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe metode apriorice;

controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii, ateliere, etc.

metode directe (comparative)

metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza: ergonomiei sistemelor sau

fiabilităţii sistemelor

6

Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate concrete şi operaţionale dacă se

bazează pe recunoaşterea a patru criterii fundamentale:

rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi completă;

criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin diferite obiective parţiale,

care conferă particularitate metodelor de analiză;

criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul dat;

criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea consecinţelor posibile.

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un

ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi

desfăşurare a proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii

de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea participanţilor la proces, prin care se elimină

riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de

interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi

cunoştinţe din domeniul ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii

şi toxicologiei industriale. În acest context, se poate afirma că sarcina principală a activităţii de

prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile

reducerii numărului de accidente către zero.

De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în principal:

a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale

b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi îmbolnăvirile

profesionale.

Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale. în

care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:

evaluarea riscurilor profesionale;

punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;

stabilirea procedurilor de lucru;

ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă;

selecţia, formarea şi informarea personalului;

stabilirea strategiei manageriale.

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi

îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.

Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier, secţie sau o societate comercială în

ansamblul său, o asemenea analiză permite cunoaşterea, cuantificarea şi ierarhizarea pericolelor în

funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare.

7

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat şi

cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare

şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) asupra organismului uman. Se obţin

astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de risc, respectiv, niveluri de risc global pentru

fiecare loc de muncă şi nivel de risc global agregat pentru întregul sistem analizat.

Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprin în standardele europene (CEI812’85,

respectiv, proiect CEN 1992) şi stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate practică.

Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/ protecţie adecvate referitoare la:

prevenirea riscurilor profesionale formarea muncitorilor informarea muncitorilor implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a măsurilor

necesare de prevenire/protecţie.Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întodeauna prevenirea riscurilor profesionale.

Eliminarea acestora nu este posibilă întodeauna şi atunci acestea trebuiesc reduse, până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuiesc şi pot fi controlate controlate.

Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor, persoanelor din compartimentul de S. S. M. şi lucrătorilor să:

identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor; evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor utilizate şi

organizării locurilor de muncă verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de procesul de muncă au fost luaţi în

considerare contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.

Reevaluarea riscurilor profesionale se face şi de ori de câte ori intervin modificări în sistemul de muncă (organizarea muncii, introducerea de noi materiale, ehipamente, metode, proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicaţi.

Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone ale sistemului de muncă şi eliminarea unui risc să nu creeze probleme noi.

8

9

Cap. 1

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/ protecţie a acestor riscuri.

Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele etape obligatorii:

identificarea pericolelor existente şi riscurilor; identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole; estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor; examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor; adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor

Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în cazul când există posibilitatea agravării lor.

Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere, maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se modifică. Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate schimbările elementelor sistemului de muncă.

Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor, care trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/ protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.

La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele şi recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme ale asociaţilor profesionale etc.)

Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi a altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal (personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, studenţi, clienţi, elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi se expun pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se impun.

Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi iminent de accidentare urmărindu-se:

identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului uman (deces sau invaliditate);

nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale; durata de expunere la acţiunea factorilor de risc; numărul persoanelor expuse; nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;

10

Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori de risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.

La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de lucru poate fi redus sub 8 ore/zi.Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:

evitarea riscurilor; înlocuirea elementelor periculoase; combaterea riscurilor la sursă; prioritatea măsurilor de protecţie colectivă; considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice; ameliorarea continuă a nivelului SSM.

11

Cap. 2.

METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de metoda utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli fundamentale:

evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să fie analizate; eliminarea posibilă şi diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.

De asemenea, indiferent de metoda de abordare şi evaluare a riscurilor aplicată, se are în vedere obligatoriu operaţiunile:

observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea clădirilor, starea echipamentelor tehnice şi de protecţie, gaze, pulberi, temperatură, zgomot, iluminat, curenţi de aer etc.);

determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără omisiuni; observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă şi verificarea conformităţii

procedurilor aplicate cu cele stabilite; analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă; analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole; analiza factorilor externi de influenţă; analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali şi fizici cauzatori de stres şi interacţiunea lor

cu factori ce ţin de organizare şi de mediu; analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securităţii şi urmărirea actualizării informaţiilor

privind riscurile.Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare şi expresii matematice specializate,

numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecinţe deosebit de grave, dar cu probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).

Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin metoda de bună practică.Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de următoarele elemente:

natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar); natura procesului de muncă (operaţii repetitive, procese evolutive, etc.); particularităţile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc major,

etc); complexitatea tehnică şi tehnologică a locului de muncă.

În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile existente într-un sistem, la un loc de muncă sau o activitate .

Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă determinată de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza şi examinarea separată pentru:

echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.; materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora; factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilaţie, zgomot, iluminat, etc.); căi de acces şi refugii; utilizarea echipamentelor auxiliare; tratamente (procedee) speciale; securitate electrică; factori implicaţi în mentenanţă şi întreţinere; factori psihologici, sociali şi fizici care concură la stres.

12

În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape succesive pornind de la general (global) la particular (amănunt).

Evaluarea globală urmăreşte: să evidenţieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau imposibilă; să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecţie; să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile; să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă şi completă a riscurilor bazată pe

ierarhizarea riscurilor.Evaluarea globală se realizează prin controale şi inspecţii.

Evaluarea amănunţită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta presupune etapele:

1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă. Fapt ce se realizează prin consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor componentelor sistemului. În această etapă se analizează modul de desfăşurare a procesului de muncă, luându-se în considerare şi operaţiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile, activităţile profesionale ce pot induce pericole şi modul de interacţiune a operatorilor cu aceste pericole.

Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în colectarea şi actualizarea informaţiilor (despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de prevenire impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către salariaţi) şi realizarea unei anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor de muncă şi a modului de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor cheeck- listuri din care să rezulte comparativ situaţia reală faţă de cea ideală.Situaţiile şi activităţile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1 Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri

Nr.crt

Situaţii şi activităţi generatoare de

pericole şi riscuri Pericole şi riscuri

1Utilizarea

echipamentelor tehnice

- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient protejate, capabile să zdrobească, înţepe, perforeze, antreneze, înfaşce, izbească etc.; - mişcarea liberă a pieselor sau materialelor (cădere, rostogolire, glisare, basculare, oscilare, scufundare) care poate afecta executantul, deplasările vehiculelor şi maşinilor; - pericolul de producere a unui incendiu sau a unei explozii (de exemplu prin fricţiune, recipienţi sub presiune, etc.);suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare, rugoase, adezive, alunecoase);- lucru la înălţime

2Sarcinile de muncă şi amenajarea locului de

muncă

- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente, posturi de lucru anormale; - spaţii înguste (lucru între elementele fixe); - riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede); - conţinut necorespunzător al sarciniilor de muncă; - influenţa purtării echipamentelor individuale de protecţie asupra altor aspecte ale procesului de muncă - tehnici şi metode de muncă – suprasolicităril - accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate

13

3Utilizarea energiei

electrice

- comutatoare electrice; - instalaţii electrice de forţă sau iuminat; - comenzi, izolaţii electrice; - unelte portabile acţionate electric; - liniile electrice aeriene; - incendiile sau exploziile generate de cauze electrice.

4Expunerea la Substanţe sau preparate

periculoase pentru securitate şi sănătate

- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a unor substanţe periculoase pentru sănătate, inclusiv aerosoli şi particule în suspensie; - utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile;- deficienţa în oxigen; - prezenţa substanţelor corozive; - substanţe reactive/ instabile; - prezenţa alergenilor

5Expunere la agenţi

fizici

- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante; - expunerea la laseri; - expunerea la zgomot, ultrasunete; - expunerea la vibraţii mecanice; - expunerea la medii calde/ reci; - expunerea la curenţii de aer; - prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat, vapori,lichide)

6Expunere la agenţi

biologici

- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea involuntară la microorganisme, exotoxine şi endotoxin; - prezenţa alergenilor

7 Factori ambientali

- luminat necorespunzător - curenţii de aer; - reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în sistemele de condiţionare a aerului - prezenţa poluanţilor (noxe);

8Interacţiunea dintre locul de muncă şi

factorii umani

- neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea şi prelucrarea corectă a informaţiilor - neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului - incapacitatea de adaptare la normele comportamentale - calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a instrucţiunilor date pentru a se putea face faţă situaţiilor de pericol noi (necuprinse într-o prealabilă evaluare) - consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure, previzibile în mod raţional - gradul de adaptare la echipamentele indviduale de protecţie - insuficienta motivaţie pentru protecţia muncii (din diferite motive) - factori ergonomici (adaptarea configuraţiei locului de muncă la executant)

9 Factori psihologici

- impactul asupra anumitor categorii de personal (monotonie, ritm de efectuare al unor operaţii repetitive etc.) - dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie, senzaţia de izolare); - ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare la sarcina de muncă, percepute diferit şi uneori având ca rezultat acţiuni greşite ale executantului; - modul de a contribui, în calitate de executant, la deciziile privind sarcina de muncă; - nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus al procesului de muncă; - restricţiile inadecvate în caz de urgenţă

10 Organizarea muncii

- factorii determinanţi de către procesele de muncă (munca în regim de noapte, în schimburi prelungite etc.) - sisteme de management eficace, aplicabile pentru organizarea, prevenirea, urmărirea controlului securităţii şi sănătăţii în muncă - întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de securitate - dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor şi urgenţelor

11 Alţi factori - pericolele generate de alte persoane decât cele din interiorul sistemului de muncă

14

- munca cu animalele - caractrerul particular al mediului (acvatic, subacvatic, aerian, cosmic, minier subteran) - intemperii, catastrofe naturaleintegritatea programelor de calculator utilizate - locuri de muncă în schimbare

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor. În acestă etapă se consideră toate persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu pericolele, acordându-se o atenţie specială grupelor de operatori expuşi la riscuri majore.Categoriile de personal pe grupe, expuse în mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 2.

Tabelul 2Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilorNr. crt

Personal şi tip de riscuri Categorii de personal

1 Muncitori şi alte categorii de persoane expuse riscurilor

- personal de producţie, fabricaţie, distribuţie, vânzare, cercetare, etc; - personalul din serviciile auxiliare sau logistice( întreţinere, curăţenie, muncitori temporari etc); - furnizori de bunuri şi servicii; - liber profesioniştii; - studenţi, stagiari, elevi, ucenici; - vizitatori; - clienţi; - serviciile de urgenţă; - personalul de laborator;

2 Muncitori expuşi la riscuri majore

- persoanele handicapate; - muncitori tineri sau în vârstă; - femeile însărcinate , lăuze; - personal fără experienţă şi/sau instuire (debutanţi, angajaţi temporar, sezonieri); - personal de întreţinere; - persoane care lucrează în spaţii izolate sau insuficient ventilate; - muncitori imunodependenţi; - muncitori suferind de afecţiuni cronice; - muncitori care iau medicamente care le pot mări vulnerabilitatea.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv aplicate. Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe observaţii de bun simţ, fără mijloace complexe de analiză şi fără aptitudini specializate, sau folosind tehnici de analiză cantitativă a riscurilor care necesită aptitudini specializate şi care se aplică proceselor de muncă caracterizate prin riscuri majore (aeronautică, construcţii, construcţii de maşini, chimie, metalurgia, petrochimie, minerit, industria nucleară etc).

15

Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea gravităţii consecinţelor asupra operatorului şi a probabilităţii de producere a unui eveniment nedorit, se recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul:

pentru gravitate: cu gravitate neglijabilă; incident fără afectarea stării de integritate şi sănătate; accident cu incapacitate temporară de muncă( ITM); accident cu invaliditate( INV); accident soldat cu deces (D); accident colectiv;

pentru probabilitate eveniment improbabil; eveniment posibil; eveniment probabil; eveniment inevitabil.

4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie în scopul eliminării şi/sau reducerii riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile şi măsurile de prevenire recurgându-se la codurile de bună practică, astfel încât să se garanteze protecţia lucrătorilor conform normelor şi legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare. Pentru riscurile nesemnificative nu se adoptă măsuri de protecţie suplimentară ci doar, uneori organizatorice. Pentru riscurile acceptabile (reziduale) se urmăreşte doar menţinerea şi ameliorarea gradului de securitate. Pentru riscurile inacceptabile se iau măsuri tehnice de eliminare sau ameliorare prin modificarea sistemului de management al securităţii. Pentru riscurile majore şi insuficient controlate se iau măsuri drastice provizorii şi imediate (chiar oprirea sistemului de muncă) până la aducerea lor în domeniul de acceptabilitate.

Absenţa elementelor semnificative privind existenţa unui risc, presupune continuarea colectării de informaţii până la edificarea completă. Produsul final al evaluării riscului constă în identificarea riscurilor inacceptabile şi stabilirea planului de măsuri cu priorităţile ce se impun.

Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecţie să se adopte încă din faza de concepţie a unui sistem de muncă, sau de achiziţionare de noi echipamente, produse, tehnologii.

5. Stabilirea priorităţilor vizând măsurile de prevenire/protecţie . Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecţie stabilite anterior se face numai după ierarhizarea lor. La stabilirea priorităţilor se va pleca de la gravitatea consecinţelor probabile fiecărui risc, de la numărul de victime potenţiale, de la frecvenţa de manifestare a riscului şi de la timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune întocmirea unui plan de acţiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan progresiv de ameliorare a riscurilor pe termen mediu şi lung.

6. Stabilirea concluziilor . Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce metode se realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele aspecte: - dacă riscurile sunt controlate adecvat; - dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor; - priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor; - ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor; -dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de muncă şi ce măsuri se impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de acţiune destinat controlului şi eliminării riscurilor (plan de securitate şi sănătate a muncii) va întreprinde:

16

iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării; nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la evaluatori din

exterior şi consultând reprezentanţii muncitorilor în acest scop; furnizează informaţii, formează şi alocă resurse necesare personalului însărcinat cu

evaluarea; coordonează activităţile în cadrul grupei de evaluare; implică conducerea unităţii şi asigură participarea salariaţilor la evaluare; stabileşte măsuri de control şi revizuire a evaluării; supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecţie conform planului de măsuri; informează salariaţii despre concluziile evaluării şi a planului de măsuri întocmit (planul de

securitate şi sănătate în muncă).Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea riscurilor

aparţine angajatorului. Aceştia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate, servicii externe de consultanţă (experţi abilitaţi). În practică evaluarea se face în echipă pluridisciplinară formată din personal competent cu abilităţi în domeniu.

Evaluatorul îşi încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri şi ierarhizare a priorităţilor. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o poate încredinţa persoanei sau compartimentului de protecţie a muncii.

Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole şi riscuri existente, echipamente, materiale, produse şi tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea, frecvenţa şi durata de expunere la pericole.

Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate şi sănătate în muncă nu absolvă lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.

Întodeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de SSM este recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experţi în inginerie, jurişti, contabili, experţi în SSM, medici, cabinete de consultanţă, firme independente, centre ale universităţilor, persoane fizice autorizate etc.).

Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure că specialiştii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor aspectelor vizând SSM (o autoevaluare).

Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanţă externe se manifestă când pentru evaluarea riscurilor nu există toate cunoştinţele şi informaţiile necesare în cazul analizării sistemelor compexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există mijloacele necesare analizei detaliate a unor riscuri, când unele riscuri sunt puţin evidente, când sunt riscuri specifice asociate cu consecinţe catastrofale, când se solicită de către casele de asigurări sociale, când se impune introducerea de tehnici noi de reducere a nivelurilor de risc şi când se apreciază că este benefică o opinie obiectivă şi independentă asupra unor probleme interne ale unităţii.

Serviciile de consultanţă externă pot fi solicitate şi numai pentru diverse studii ale evaluării riscurilor.

În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariaţii şi/sau reprezentanţii lor responsabili cu probleme de SSM. Competenţa serviciilor externe de consultanţă este dovedită cu certificate şi diplome de competenţă, titluri de abilitare, titluri de aptitudini tehnice, apartenenţa la o organizaţie profesională, specializări şi dovezi privind experienţa şi reputaţia lor.

Angajatorul, când solicită consultanţă externă, pune la dispoziţia celor solicitaţi caietul de sarcini care cuprinde:

problema clar expusă; motivele solicitării; ce se doreşte prin consultanţă; cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;

17

informaţii privind unitatea; definirea precisă a obiectivelor; descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare; resurse interne puse la dispoziţia specialiştilor; directive bugetare; calendarul lucrării; tipul de raport final solicitat; criteriile de reuşită.

În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiştii au înţeles sistemul de muncă analizat (prin pertinenţa întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile recomandate sunt aplicabile, rezonabile şi motivate corespunzător şi dacă recomandările sunt clare şi precise. Angajatorul are obligaţia de a se asigura că evaluarea riscurilor efectuată de un serviciu specializat extern este adecvată, raţională şi utilă, iar măsurile de prevenire/protecţie pot şi vor fi transpuse în practică.

Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvenţială în prevenirea şi controlul riscurilor, care sunt activităţi continui.

18

Cap. 3.

ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază: gravitatea consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate de timp). Combinarea acestor componente determină însuşi nivelul de risc.

Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant, sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)

3. 1. FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră. Indiferent de repartiţia sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul cuprinde 4 secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei; elaborarea şi adoprarea deciziilor; execuţia; autoreglarea.

Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament normal, care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanşa accidente sau îmbolnăviri profesionale.

Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripţiilor tehnice

şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina şi neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.

Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă. În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă: erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie; erori de autoreglaj.

Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacităţii de muncă care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub forma sarcinii de muncă) şi capacitatea sa de a le răspunde.

Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de muncă cu un caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale şi de însuşirile şi capacităţile individuale.

Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie, formare şi perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu posibilităţi şi limite fizice şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care oamenii se deosebesc unii de alţii.

Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situaţiile conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie, nesatisfacţie.

Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice pentru un anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc personalitatea se pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.

Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare şi reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între memoria mecanică (în raport

19

cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi memoria logică (în raport cu elementele în care înţelesul are un rol important)

Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei premeditată, dirijată şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă cercetarea şi studierea obiectului, a situaţiei percepute. Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la următoarele cerinţe:

Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la nivelul de reactivitate şi mobilitate neuromusculară.

Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre mişcarea executată în

momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile de mişcări în

cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa mişcărilor şi operaţiilor

care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi naturaleţea trecerii de la o fază la alta, de la o schemă motorie la alta.

Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri: senzorial- receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate care asigură capacitatea de permanentă orientare şi reorientare senzorial – perceptivă, mentală şi motorie în raport cu excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi adecvate la situaţii noi, eventual critice.

Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de caracter. Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor omului (tendinţe, trebuinţe, motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă de muncă, societate şi faţă de sine (atitudini).

Vârsta, experienţa profesionalăVârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat, intercondiţionându-

se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.Starea de sănătate Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiţionând atât nivelul

capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea diferitelor variabile fizice şi psihofiziologice care determină performanţele omului în activitate.

Variabilele individuale de momentCapacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune temporară: oboseala,

bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale sau profesionale, influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea de stres resimţită şi care influenţează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna- oboseala. Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în care atenţia se reduce, creându-se condiţii favorabile producerii accidentelor.

Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi asupra diferitelor funcţii şi organe.

3. 2. FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activităţi, operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile constituie unităţi majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător scopului proceselor de muncă.

Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o anumită

20

frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie, etc.

Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de succesiune eficientă a fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico- organizatorice precizate.

Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.

3. 3. FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii: factori de natură fizică, factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producţie, sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.

A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:Factori de natură mecanică:Mişcările periculoaseStatisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură obiectivă se

datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care constituie surse potenţiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri, etc.

Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive, adezive.

Utileje sub presiune (risc de explozii) Vibraţii excesive ale sculelor,utilajelor, instalaţiilor etc.Factori de natură termicăExistă locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în

contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În multe dintre situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi contactul cu flăcările la lucrul cu foc deschis.

Curentul electricMajoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric poate

constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii: Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor de

muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final) Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului - factor indirect

(intermediar)Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca două

tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul curentului electric asupra organismului este amplificat de condiţiile de mediu: umezeală excesivă, temperatură ridicată, prezenţa unor fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului uman. Consecinţa maximă a acestui factor de risc este decesul.

B). Factori de risc de natură chimicăDiverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente de

muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe toxice, substanţe caustice, substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe cancerigene (noxe cancerigene).

21

C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu microorganisme (bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare, frunze, tulpini, rădăcini) şi animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă factori de risc care produc accidente şi îmbolnăviri profesionale.

D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot provoca sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de funcţionare a mijloacelor de producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să presteze un anumit efort fizic şi psihic.

Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de lucru forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuţie prea mică/ prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii, efectul suprasolicitării asupra executantului îl constituie oboseala fizică.

Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala neuropsihică.

3. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:a. Factori de risc de natură fizică care includ :

temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută); umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută); viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de muncă; Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută); Iluminatul necorespunzător. Zgomot Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul agresiune la

locul de muncă.b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi pulberi

pneumoconiogene.Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în cadrul

căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă asupra comportamentului său. Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi, precum şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securităţii muncii.

Factorii de risc (cauzele potenţiale) ce ţin de componentele sistemului de muncă care stau la baza accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale precum şi măsurile de prevenire, schematic, sunt prezentate în fig.1 .Prezentarea completă a tuturor factorilor de risc pe cele 4 componente ale sistemului de muncă este dată în ANEXA 3.

22

Figura 1. Schema generală a cauzelor potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi a principalelor măsuri de prevenire

23

ACCIDENTE DE MUNCĂŞI

BOLI PROFESIONALE

CAUZEMASURI DE PREVENIRE

ÎNSUŞIRI FIZICE NECORESPUNZĂTOARE APTITUDINI

NECORESPUNZĂTOARE LIPSA DE CUNOŞTINŢE PROFESIONALE ŞI DE

PROTECŢIA MUNCII ATITUDINE NECORESPUNZĂTOARE FAŢĂ DE

RISC STĂRI MOMENTANE NECORESPUNZĂTOARE

SOLICITĂRI FIZICE ŞI PSIHICE INCOMPATIBILE CU POSIBILITĂŢILE

FIZIOLOGICE DATORITĂ: - dimensionarea necorespunzătoare a sarcinii de muncă - coordonarea necorespunzătoare a activităţii - repartizarea defectuoasă a sarcinilor - neconcordanţa dintre sarcinile de muncă şi ceriţele de securitate a personalului - executarea unor sarcini neobişnuite

- TEHNOLOGII, INSTALAŢII, UTILAJE ŞI MAŞINI CU PERICOL MARE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE, INSTALAŢII, UTILAJE, MAŞINI ACŢIONATE ELECTRIC- UTILAJE SUB PRESIUNE- MAŞINI ŞI ORGANE DE MAŞINI ÎN MIŞCARE- INSTALAŢII, UTILAJE MAŞINI ŞI SCULE DEFECTE- AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE A MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE- TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI DEPOZITARE DEFECTUOASĂ A MATERIALELOR, MATERIILOR PRIME ŞI MATERIALELE PERICULOASE PRIN NATURA LOR

MEDIU FIZIC AMBIANT:- Condiţii de iluminat- Microclimat- Noxe chimice- Zgomote, vibraţii, ultrasunete- Radiaţii- Electricitate statică

MEDIU SOCIAL

- EXAMENMEDICAL - EXAMEN PSIHOLOGIC - INSTRUIRE PERSONAL - PROPAGANDĂ PROTECŢIA MUNCII - CONTROLUL OPERATIV AL STĂRII SĂNĂTĂŢII PERSONALULUI - DOTAREA PERSONALULUI CU ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE PROTECŢIE

ORGANIZAREA ECONOMICĂ A ACTIVITĂŢILOR:

- dimensionarea corespunzătoare a sarcinii - coordonarea optimă a activităţilor - repartizarea corectă a sarcinilor - asigurarea concordanţei între sarcinile de producţie şi cele de securitate

- CONCEPEREA UNOR TEHNILOGII NEPERICULOASE( cu grad de risc scăzut)

- REALIZAREA CORESPUNZĂTOARE A OPERAŢIILOR DE REPARAŢII- DOTAREA MAŞINILOR CU DISPOZITIVE DE PROTECŢIE ŞI SIGURANŢĂ- DOTAREA CU MIJLOACE DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA CURENTULUI ELECTRIC AMPLASAREA CORESPUNZĂTOARE A MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE DEPOZITAREA CORESPUNZĂTOARE A MATERIALELORUTILIZAREA UNOR MATERII PRIME NEPERICULOASE

- DOTAREA CU MIJLOACE DE COMBATERE A NOXELOR

- OPTIMIZAREA RELAŢIILOR DIN COLECTIVUL DE MUNCĂ

PROCES DE MUNCĂ

FACTOR UMAN

(EXECUTANT)

SARCINADE

MUNCĂ

MIJLOACEDE

PRODUCŢIE

MEDIUDE

MUNCĂ

3. 5. FACTORII DE RISC

Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili să acţioneze asupra sănătăţii

sau integrităţii lucrătorilor şi care pot produce vătămări. Este vorba despre ceea ce majoritatea

persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situaţii periculoase. În acest sens norma

europeană EN 292-1 defineşte pericolul, situaţiile periculoase sau evenimentele periculoase asociate

procesului de muncă (factori de risc) ca fiind o "cauză capabilă să provoace o leziune sau un atac la

sănătate". Această definiţie constituie o apreciere calitativă a riscului uzitată în identificarea

acestuia.

Securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Riscul şi securitatea sunt

în strânsă corelaţie şi se exclud reciproc.

3. 6. RISCUL

Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind „combinaţia dintre

probabilitatea şi gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate surveni într-o situaţie

periculoasă”. Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a riscului ce se poate utiliza în

ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unei daune de o

anumită gravitate în timpul unei expuneri la factorul de risc.

În consecinţă, riscul profesional asociat unei situaţii particulare sau unui procedeu tehnic

particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:

gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei cea mai probabilă);

probabilitatea producerii acestei consecinţe.

Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi probabilitatea au fost ele

însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a compara diferite

riscuri în cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie sau pentru a compara

nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de prevenire a manifestării lui.

Aceste elemente sunt prezentate în figura 2:

24

Fig. 2. definirea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate.

Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau îmbolnăviri

profesionale, gravitatea scăzută a consecinţelor accidentelor nu trebuie considerată în mod automat

ca prezumţie a unui risc scăzut.

3. 7. GRAVITATEA

Se apreciază conform standardului MIL-STD-882 C prin evaluarea consecinţelor celui mai

grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv.

Gravitatea consecinţei (severitatea daunei cea mai posibilă) poate fi estimată luând în

considerare următoarele:

natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu înconjurător);

gravitatea leziunilor sau a afectării sănătăţii (uşoară - în mod normal reversibilă, gravă - în

mod normal ireversibilă, deces);

amploarea de manifestare a consecinţei (o persoană, mai multe persoane).

Categoriile de gravitate a consecinţelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative

accidentelor potenţiale datorate erorii umane, a condiţiilor de mediu, neconformităţii proiectului,

deficienţelor procedurale sau avarierii şi disfuncţiei produsului, subansamblelor sau componentelor

acestuia.

Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calităţii de securitate a

produsului şi cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se înţelege prin distrugerea

produsului, prin consecinţe majore/minore aduse produsului/mediului şi prin boală profesională sau

vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi definită pe baza unor criterii cum ar fi:

incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă permanentă

(invaliditate), deces;

25

efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să aibă efecte

psihologice;

interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia lucrătorului pentru factorii de risc

sociali şi organizatorici.

3. 8. PROBABILITATEA

Probabilitatea reprezintă conform standardului MIL-STD-882 C frecvenţa de apariţie a

evenimentului nedorit şi poate fi descrisă ca apariţie potenţială în unitatea de timp sau raportat la

populaţie, element sau situaţie.

Probabilitatea este condiţionată de chiar condiţiile procesului de muncă: fiabilitatea

echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrângeri temporale

etc. Ca şi în cazul gravităţii consecinţelor pentru estimarea probabilităţii de apariţie a unei

consecinţe se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cât mai corectă a

probabilităţii de apariţie a unei consecinţe se recomandă a fi luate în considerare următoarele

aspecte:

a) frecvenţa şi durata expunerii care sunt determinate de:

necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcţionare normală, mentenanţă sau

reparaţii),

natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),

timpul petrecut în zona periculoasă,

numărul persoanelor care acced,

frecvenţa accesului;

b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:

fiabilitatea echipamentelor tehnice şi alte date statistice,

date statistice legate de frecvenţa accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale,

compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din

sisteme similare;

c) posibilităţile de evitare sau de limitare a consecinţei unui eveniment periculos în

funcţie de:

executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate executa sarcina

de muncă supravegheat sau nu etc.),

viteza de apariţie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),

orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin observare

directă,

26

prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare,

posibilităţile executantului de a evita sau limita consecinţa (de exemplu prin reflexe,

prin îndemânare, posibilităţile de salvare care fac ca şansele executantului de a evita

sau limita consecinţa să fi posibile, posibile în anumite condiţii, imposibile),

experienţa practică şi cunoştinţele executantului (referitoare la procesul de muncă

analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experienţă).

3. 9. NIVELUL DE RISC

Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite cunoaşterea faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul posibilităţii de producere a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau nu.

În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel de risc diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau acceptabil.În lipsa intervenţiilor corectoare riscul rezidual în timp creşte pe măsură ce elementele de muncă se degradează şi îmbătrânesc conform legii creşterii entropiei.

Noţiunile de securitate si risc sunt contrarii fiind legate printr-o ecuaţie hiperbolică R = (S =

securitate; R - risc), figura 3.

y = f(x)Figura 3. Relaţia risc - securitate

Întrucât riscul nu poate fi nul (securitatea infinită) trebuiesc determinate care cupluri probabilitate de apariţie/gravitatea consecinţelor poate asigura un nivel de risc acceptabil.

Reprezentând grafic riscul acceptabil sub forma unor patrulatere cu ariiegale F1 = F2 = F3. gravitate/probabilitate, date în figura 4, se obţine curba devariaţie a gravităţii consecinţelor (g) cu probabilitatea de apariţie (p) ce uneştecolţurile sus dreapta a patrulaterelor de ariile, denumită curba de acceptabilitate a riscului, conform CEN 812/85.( Curba Farmer)

Figura 4. Reprezentarea grafică a riscului funcţie de cuplul gravitate/probabilitate

27

RIS

C R

10-9

SECURITATE, S

10-310-6

Riscul evenimentului A

Curba CC = S.R

RISC INACCEPTABIL

Riscul evenimentului B

RISC ACCEPTABIL

A-risc acceptabilB-riscinacceptabil

p

Sub curbă (A) riscurile sunt acceptabile, iar deasupra curbei (B) riscurile sunt inacceptabile. Curba din figura 4 numită curbă de acceptabilitate a riscurilor şi îi corespunde

funcţia hiperbolă p . g = const. În România la ora actuală, se accept valoarea acestei constante ca fiind 3,5.

Obiectivul principal al evaluării este stabilirea riscurilor inacceptabile şi aducerea lor în domeniul acceptabilităţii.

Un risc acceptabil poate fi caracterizat printr-o probabilitate de apariţie (frecevenţă) mică, dar cu gravitatea consecinţelor mare (F1) - accidente nucleare, sau invers - o frecvenţă mare cu o gravitate mică a consecinţelor (F3) - accidente de circulaţie.

Metoda evaluării nivelului de risc şi încadrarea lui ca risc acceptabil sau inacceptabil are avantajul că se poate aplica atât sistemelor de muncă deja existente cât şi celor în fază de construcţie - proiectare.

Stabilirea curbei de acceptabilitate a riscurilor (care delimitează riscurile acceptabile) este o problemă dificilă. Aceasta se face printr-o decizie strategică fie pornind de la costul vieţii umane, fie de la comparaţia cu diferite riscuri deja acceptate.

3. 10. EXPUNEREA

Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau frecvenţa în timp la care

executantul este expus unui factor de risc şi nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi

realizată, în anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcţie de necesităţile analizei se

pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea integrată în noţiunea de

probabilitate, evaluarea propriu-zisă a riscului ţinând cont de durata sau de frecvenţa expunerii.

Considerarea expunerii, într-un mod separat de probabilitate, este subtilă şi se impune o abordare

complexă de evaluare a riscurilor profesionale.

28

Cap. 4.

METODE DE EVALUARE A RISCURILOR

Sunt metode de analiză sistematică a riscurilor utilizate în domeniul prevenirii riscurilor ce permit identificarea cauzelor şi consecinţelor potenţiale ale evenimentelor nedorite precum şi evidenţierea barierilor de securitate aplicabile în scopul controlului riscurilor.

În lume şi în România sunt şi se aplică multe metode de evaluare a riscurilor profesionale cu avantaje şi dezavantaje specifice.

4. 1 METODĂ ANALITICĂ INDIGENĂ DE EVALUARE A RISCURILOR BAZATĂ PE UN MODEL TEORETIC AL ACCIDENTULUI

Plecând de la deficienţele şi neajunsurile metodelor de evaluare a riscurilor bazate pe controale şi verificări pe fiabilitatea şi ergonomia sistemelor, INCDPM Bucureşti (dr. ing. ŞT. Pece) aduce importante contribuţii la evaluarea riscurilor în sistemul om- maşină, elaborând în anii 90 un model teoretic al genezei accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, implicând toate componentele sistemului de muncă şi un model teoretic global al dinamicii accidentului în sistemul de muncă sub acţiunea a două cauze obiectivă şi subiectivă.

Aceste contribuţii au permis în final elaborarea unei metode analitice,,a priori,, cantitative de evaluare a nivelului de risc/securitate, care are un mare grad de generalizare şi aplicare fiind axată în principal şi exclusiv pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sub aspectul securităţii muncii. Scopul metodei este determinarea cantitativă a nivelului de riscuri profesionale pentru un loc de muncă, atelier, secţie, unitate, iar finalitatea este obţinerea unui document centralizator denumit ,,Fişă de evaluare a locului de muncă” care conţine nivelul de risc parţial pe fiecare factor de risc global pe locul de muncă şi global agregat pe societate şi care stă la baza întocmirii planului de măsuri. Metoda de evaluare este riguroasă, practică şi acceptată de factorii decizionali din România, unităţile economice transnaţionale, MMSSF, Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.

Metoda analitică de evaluare a nivelului riscurilor profesionale consideră că accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii, apariţia lor poate fi apreciată doar probabilistic şi că ele se află într-un raport de cauzalitate cu elementele sistemului de muncă (executant, sarcina de muncă,mijloace de producţie, mediul de muncă). Spaţiul de producere a accidentului de muncă şi îmbolnăvire profesională este procesul muncii, care conţine sistemul de muncă cu disfuncţii şi dereglări posibile, care se constituie în cauze potenţiale de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc.

Modelul teoretic al dinamicii producerii accidentului consideră că producerea unui accident de muncă este determinată de două cauze, una obiectivă (de natură materială) şi una subiectivă (de natură umană).

Dinamica producerii accidentelor de muncă poate fi descrisă ca o înlănţuire de cauze- efect care se derulează în cursul procesului de muncă. Cauzele sunt iniţiale (în amonte) şi finale (în aval), deasemenea pot fi principale şi secundare(favorizante).

Fazele posibile în dinamica producerii accidentului sunt:

I Constituirea situaţiei de accidentare. Acum acţionează cauza iniţială. Situaţia este aproape de cea normală, pericolul poate să nu fie sesizat sau apare o situaţie periculoasă sesizabilă

29

iniţiată de factorul uman. În această fază se poate interveni pentru evitarea accidentului atât de către executant cât şi de către factorii de decizie.

II Desfăşurarea situaţiei de accidentare. Acum se înlănţuie şi se îmbină mai multe cauze intermediare, generându-se o cauză finală, într-un timp foarte scurt. Este dificil, dar totuşi posibilă evitarea leziunii.

III Producerea leziunii . Acum acţionează cauza finală care defineşte accidentul şi are loc impactul între executant şi elementele mijloacelor de producţie sau mediului fizic ambiant care provoacă leziunea. Timpul este foarte scurt, iar evitarea leziunii poate avea loc doar prin reacţii reflexe ale executantului. Abaterile (deficienţele) componentelor sistemului de muncă care se constituie în factori de risc proprii de accidentare sunt date în figura 5(deficienţe ce ţin de mijloace de producţii), figura 6 (deficienţe ce ţin de mijloace de executant) şi figura 7 (deficienţe ale mediului de muncă).

Fig.4 Deficienţe de concepţie, proiectare şi execuţie a mijloacelor de producţie

30

DEFICIENŢE ŞI LIMITE ALE CONCEPŢIEI ŞI PROIECTĂRII MIJLOACELOR DE MUNCĂ

DEFICIENŢE DE EXECUŢIE A MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI DE CALITATE A OBIECTELOR MUNCII

NEALEGERA TEHNOLOGIEI CU CELE MAI MICI PERICOLE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE

CONCEPEREA UNOR MIJLOACE DE MUNCĂ CU GRAD MARE DE RISC PRIN ACŢIUNEA GREŞITĂ ASUPRA FORMEI, AŞEZĂRII, MODULUI DE MONTAJ, PRINCIPIULUI DE CONSTRUCŢIE ŞI MONTAJ

OMISIUNI ÎN PREVEDEREA MIJLOACELOR DE PROTECŢIE A MUNCII

RISCURI INTRINSECI DATORITĂ LIMITELOR PROGRESULUI TEHNIC

DEFECTE VIZIBILE IDENTIFICABILE ALE MATERIALELOR FOLOSITE, CONSTRUCŢIEI, FINISAJULUI ETC.,MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI ALE OBIECTELOR MINCII

VICII ASCUNSE ALE MATERIALELOR ŞI CONSTRUCŢIEI MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI ALE OBIECTELOR MUNCII

C

Fig.6. Deficienţe ale executantulu

31

DEFICIENŢEALE CAPACITĂŢII

DE MUNCĂ

ÎNSUŞIRI ŞI CAPACITĂŢI INDIVIDUALE

NECORESPUNZĂTOARE

VARIABILE INDIVIDUALE CARE INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE

MUNCĂ ACTUALĂ

CUNOŞTINŢE PROFESIONALE INSUFICIENTE

DEPRINDERI DE MUNCĂ INSUFICIENT CONSOLIDATE

CUNOŞTINŢE ŞI DEPRINDERI DE SECURITATE ÎN MUNCĂ INSUFICIENTE

DEFICIENŢE ALE PREGĂTIRII PROFESIONALE

ÎNSUŞIRI TEMPERAMENTALE NEC. CERINŢELOR ŞI RISCURILOR ACTIVITĂŢII

APTITUDINI PROFESIONALE INSUFICIENT DEZVOLTATE

TRĂSĂTURI NEGATIVE DE CARACTER

FIZICESENZORIAL PERCEPTIVEMENTALEPSIHOMOTORIIPLASTICITATE FUNCŢIONALĂ

LIPSA SIMŢULUI DE RESP.INCONSEGVENŢĂ

LIPSA DE PERSEVERENŢALIPSA DE PUNCTUALITATE

LIPSA DE HOTĂRÂRESUB/SUPRAESTIMAREA CAPACITĂŢII PROPRII

LIPSA SPIRITULUI DE INIŢIATIVĂINDISCIPLINA

ATITUDINE NEGATIVĂ FAŢĂ DE MUNCĂ ŞI COLECTIV

ATITUDINE NEG. FAŢĂ DE SECURITATEA MUNCIILIPSA CURAJULUI SAU TENDINŢA SPRE RISC

CAPACITĂŢI INDIVIDUALE REDUSE ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ ŞI EXPERIENŢĂ

PROFESIONALĂ

STAREA DE SĂNĂTATE DEFICITARĂ

STAREA DE OBOSEALĂBOALA ACUTĂ

EMOŢII PUTERNICEIMPRESII DE MOMENT

STĂRI DEPRESIVECONFLICTE FAMILIALE SAU

PROFESIONALEINFLUENŢA ALCOOLULUI

FACTORI ALIMENTARIINCAPACITATEA UNUI EFORT

VOLUNTAR DE MOMENT

Fig.7 Deficienţe ale mediului de muncă

4. 2. SECVENŢELE EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE

Pentru evaluarea nivelului de risc/securitate prin metoda INCDPM Bucureşti se parcurg următoarele etape:

a). Identificarea factorilor de risc din sistemul analizat pe componenetele sistemului de muncă;

b). Stabilirea consecinţelor acţiunilor asupra executantului (gravitatea lor);c). Stabilirea probabilităţii de acţiune a factorilor de risc asupra executantului (frecvenţa);d). atribuirea nivelurilor de risc parţial funcţie de gravitate/frecvenţa pe fiecare factor de

risc.

a) Identificarea factorilor de risc se face printr-un instrument pragmatic, deoarece nu este posibilă (eficientă economic şi social) depistarea integrală a tuturor factorilor de risc. Din multitudinea factorilor de risc existenţi sau potenţiali se identifică doar cei care eliminaţi garantează imposibilitatea producerii accidentelor sau îmbolnăvirilor profesionale, deci cei cu gravitate şi frecvenţă crescute.

b). Diferenţierea factorilor de risc în raport cu gravitatea consecinţelor lor se face după categoriile definite prin lege: neglijabile, incapacitate temporară de muncă (ITM), invaliditate (INV) şi deces (D), luându-se în calcul care este consecinţa maximă posibilă. De exemplu, la electrocutare, consecinţa maximă e decesul, iar la depăşirea nivelului de zgomot, consecinţa maximă posibilă este invaliditate (surditate).

32

DEFICIENŢE DE REALIZARE A MEDIULUI DE MUNCĂ

DEFICIENŢE DE CONCEPŢIE ŞI PROIECTARE A MEDIULUI

FIZIC DE MUNCĂ

RISCURI INTRINSECI DATORITĂ LIMITELOR PROGRESULUI TEHNIC

PROIECTAREA NECORESPUNZĂTOARE A ELEMENTELOR MEDIULUI DE MUNCĂ

NEALEGEREA ELEMENTELOR DE MEDIU CU CELE MAI MICI PERICOLE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI

PROFESIONALE

OMISIUNI ÎN PREVEDEREA MIJLOACELOR DE PROTECŢIE A MUNCII

DEFECTE VIZIBILE SAU ASCUNSE DE MATERIAL SAU CONSTRUCŢIE ALE INSTALAŢIILOR CARE GENEREAZĂ

CONDIŢIILE DE MEDIU FIZIC

AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE A INSTALAŢIILOR CARE GENEREAZĂ CONDIŢIILE DE MEDIU FIZIC

Gravitatea consecinţelor se estimează în funcţie de natura obiectivului protejat (persoane,bunuri, mediu), gravitatea leziunilor (uşoare care sunt reversibile şi grave care sunt ireversibile, deces sau invaliditate) şi de amploarea de manifestare a consecinţelor (o persoană sau mai multe persoane).

În funcţie de consecinţele produse, gravitatea factorilor de risc se poate încadra în 7 clase: clasa 1 - consecinţe neglijabile (ITM sub 3 zile); clasa 2 - consecinţe mici (ITM 3-45 zile, cu tratament medical); clasa 3 - consecinţe medii (ITM 45 -180 zile, cu tratament medical şi spitalizare); clasa 4 - consecinţe mari (INV grad III); clasa 5 - consecinţe grave (INV grad II); clasa 6 - consecinţe foarte grave (INV grad l); clasa 7 - consecinţe maxime (D).Clasele de gravitate sunt date în tabelul 9.Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman

Tabelul 9CLASE DE GRAVITATE

CONSECINŢEGRAVITATEA CONSECINŢELOR

1.NEGLIJABILEConsecinţe minore reversibile cu ITM previzibila pină la 3 zile calendaristice

2.MICIConsecinţe reversibile cu ITM previzibilă de 3-45 zile, ce necesită tratament medical

3.MEDIIConsecinţe reversibile cu ITM previzibilă de 45-180 zile, ce necesită tratament medical şi prin spitalizare

4.MARI

Consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de

minim 50%,individul putând să presteze o activitate

profesională(inv.gr.III)

5.GRAVE

Consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de

minim 100%,individul putând să presteze o activitate

profesională(inv.gr.II)

6.FOARTE GRAVEConsecinţe ireversibile cu pierdere totală a capacităţii de muncă,

de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială (inv.gr.I)

7.MAXIME decesCLASE DE

PROBABILITATE

EVENIMENTE

PROBABILITATEA CONSECINTELOR(fercvenţa probabilă de producere a consecinţelor)

1.EXTREM DE RARE Extrem de mică P< 10-1 AN2.FOARTE RARE Foarte mică P( 10-1/ 5-1)AN

3.RARE Mică P( 5-1/ 2-1)AN4.PUŢIN

FRECVENTEMedie P( 2-1/ 1-1)AN

5.FREGVENTE Mare P( 1-1/ 1-1)LUNĂ6.FOARTE

FRECVENTEFoarte mare P> 1-1/ LUNĂ

33

c) Diferenţierea factorilor de risc în raport cu frecvenţa (probabilitatea de manifestare), ţine cont de faptul că accidentele şi îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii şi că fiecare factor de risc conduce la o altă probabilitate a evenimentelor. Această componentă a riscului - probabilitatea, nu poate fi determinată cu precizie, de multe ori ea poate doar să fie aproximată.

Din aceste considerente aprecierea frecvenţei de manifestare a factorilor de risc se face utilizând intervale corespunzătoare la şase clase de evenimente (grupe de probabilitate):

clasa 1 - extrem de rare (ER) - P <10-7/h sau P < 10-1 /an, (o dată la peste 10 ani); clasa 2 - foarte rare (FR)- P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 5- 10 ani); clasa 3 – rare (R) - P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 2-5 ani) clasa 4 - puţin frecvente (PF) - P = (10-4÷ 10-3/h sau P = (2` ÷ 11)/an, (o dată la 1 - 2 ani); clasa 5 - frecvente (F) - P = (10-3÷ 10-2/h sau P = 1-1/an÷1-1 (o dată la un an o - lună); clasa 6 - foarte frecvente (FF)- P > 10-2/h sau P > 1-1/lună (minim o dată pe lună).

Frecvenţa de manifestare a factorilor de risc sau probabilitatea consecinţelor reprezintă numărul probabil de evenimente produse în unitatea de timp.

Probabilitatea depinde de condiţiile concrete ale sistemului de muncă: fiabilitatea şi vechimea echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea locului de muncă, prezenţa persoanelor sensibile, timpul petrecut în zona periculoasă, numărul de persoane care au acces, frecvenţa acesului, viteza de apariţie a evenimentului( brusc, rapid, lent), experienţa executantului. În apercierea probabilităţii se pot lua în calcul şi expunerea la factorii de risc(număr de persoane expuse, tipul, frecvenţa şi durata expunerii)

Scala de cotare a claselor de probabilitate este prezentată în tabelul 9 şi corespunde CEN 812/85.

d) Nivelul de risc securitate se stabileşte folosind cele două clase de cotare a gravităţii consecinţelor acţiunii factorilor de risc şi a probabilităţii consecinţelor, prin asocierea fiecărui factor de risc din sistemul de muncă, unui cuplu de elemente caracteristice gravitate - probabilitate.

Privind consecinţele acţiunii factorilor de risc asupra executantului se consideră că gravitatea este o componentă mai importantă, având o incidenţă mai mare asupra nivelului de risc decât frecvenţa (probabilitatea).

Combinând cele 7 clase de gravitate a consecinţelor cu cele 6 clase de probabilitate de producere a evenimentelor se obţine grila claselor de risc, cu riscuri inacceptabile care necesită măsuri tehnice – negru, riscuri acceptabile cu luare de măsuri organizatorice – haşurat şi riscuri acceptabile – alb, figura 8 .

Gravitatea consecinţelor

Probabilitatea de producereER FR R PF F FF1 2 3 4 5 6

maxime 7foarte grave 6grave 5mari 4medii 3mici 2neglijabile 1

Fig.8.Grila claselor de risc

Drept consecinţă, celor 7 clase de gravitate le corespund 7 niveluri de risc/securitate:

34

Domeniul riscurilor inacceptabile

Domeniul riscurilor acceptabile

Domeniul riscurilor acceptabile cu luarea de măsuri organizatorice

N1 - nivel minim de risc S7 - nivel maxim de securitate;N2 - nivel foarte mic de risc S6 - nivel foarte mare de securitate;N3 - nivel mic de risc S5 - nivel mare de securitate;N4 - nivel mediu de risc S4 - nivel mediu de securitate;N5 - nivel mare de risc S3 - nivel mic de securitate;N6 - nivel foarte mare de risc S2 - nivel foarte mic de securitate;N7 - nivel maxim de risc S1 - nivel minim de securitate.

Rezultă că între nivelul de risc şi nivelul de securitate există relaţia liniară cu pantă inversă: NR = 8 - NS

Combinând câte două cele 7 clase de gravitate (g) şi 6 clase de probabilitate (p) se obţine o matrice cu 7 linii şi 6 coloane:

Reprezentând grafic această matrice într-un sistem cartezian g – p se obţine un dreptunghi a cărui

suprafaţă dă mulţimea nivelurilor de risc posibile = , figura 9.

g

7

6

5

4

3

2

1

1 2 3 4 5 6 p

Fiecărui punct din dreptunghiul reprezentat grafic îi corespund coordonatele g şi p din matricea Mgp.

35

Figura 9.Reprezentarea grafică a matricei cuplurilor de variabile gravitate-probabilitate (mulţimea nivelurilor de risc) g - clasă de gravitate; p - clasă de probabilitate

Prin suprapunerea succesivă în anumite condiţii a curbei de acceptabilitate a riscului pe dreptunghiul din figură se stabileşte încadrarea cuplurilor g - p pe niveluri de risc.Cele 7 niveluri de risc sunt separate prin 6 curbe de acceptabilitate echidistante pe diagonala ce uneşte punctul (1,1) cu punctul (7,6).

Nivelul 1 - nivel minim de risc acceptabil conţine toate punctele în care gravitatea este de clasa 1 - (1,1); (1,2); (1,3); (1,4); (1,5); (1,6) şi punctul (2,1).

Diagonala (1,1) - (7,6) se împarte în 7 părţi egale corespunzătoare celor 7 niveluri de risc/securitate. Curba de acceptabilitate a riscurilor de nivel minim va trece prin primul punct al diagonalei şi punctul (1,6) având alura curbei din figura 7şi este dată în figura 10.

g

7

6

5

4

3

2

1

0 1 2 3 4 5 6 p

Prin punctele 1...7 se trasează curbele de acceptabilitate ca fiind paralele la curba de nivel 1 (risc -minim acceptabil)

Sub această curbă minimă de acceptabilitate (N1) toţi factorii de risc cu gravităţi - probabilităţi (g – p) sunt acceptabili, evenimentele pe care le provoacă nu sunt accidente incidente, iar eliminarea lor ţine de creşterea confortului de muncă şi nu a securităţii. Acestei zone îi corespunde submatricea:

Nivelurile de risc 2 ÷ 7 se obţin trasându-se curbe paralele de acceptabilitate prin celelalte puncte echidistante de pe diagonala (1,1) - (7,6) conform figurii 11.

Toate punctele (cupluri g - p) conţinute în zona situată între primele 2 curbe de acceptabilitate a riscurilor aparţin nivelului 2 de risc ş.a.m.d.

36

Figura 10. Trasarea curbei de nivel minim(.N1) de risc.Stabilirea punctelor de segmente egale pe diagonală (1-7).

Zona situată deasupra celei de a 6-a curbe de acceptabilitate aparţine nivelului 7 de risc (maxim) şi 1 de securitate (minim), ei îi aparţine matricea

.

Aceste cupluri vor conduce rapid şi cu siguranţă la accidente urmate de deces, deoarece nivelul 7 de risc este nivel critic cu securitate minimă, niciodată acceptabil.

Legislaţia din domeniu nu permite atingerea acestui nivel de risc.Nivelul de risc maxim acceptabil diferă de la o ţară la alta funcţie de nivelul de dezvoltare

economică şi socială.

Fig.11. Trasarea curbelor nivelurilor de risc. Trasarea curbelor pentru nivelurile 2-7; nivel de risc maxim acceptabil şi critic; Nivel de risc l - cuplurile g-p: (1,1) (1 ,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1); Nivel de risc 2 - cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1); Nivel de risc 3 - cuplurile g-p: (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7.1); Nivel de risc 4 - cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7.2); Nivel de risc 5 - cuplurile g-p: (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3); Nivel de risc 6 - cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4); Nivel de risc 7 - cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6)

În România s- au considerat indicate până nu demult (anul 2000) nivelurile 4, 5 ca fiind maxime acceptabile. În prezent, nivelurile 4 şi 5 sunt inacceptabile, rămânând ca maxim acceptabil nivel de risc rezidual 3,5.

4. 3. ETAPELE DE APLICARE

CONCRETĂ A METODEI DE EVALUARE A RISCURILOR

Etapele sunt:

1. Constituirea echipei de evaluare;

2. Definirea locurilor de muncă (sistemului de analizat);

3. Identificareafactorilor de risc din sistem;

4. Evaluarea nivelurilor parţiale de risc pentru fiecare factor de risc şi nivelurile globale ale

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pe fiecare loc de muncă;

5. Ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;

6. Propunerea măsurilor de prevenire;

7. Raport general al evaluării,

8. Concluzii

37

Instrumentele de lucru utilizate pentru evaluare sunt:

Lista de identificare a factorilor de risc, prezentată în ANEXA Al sau tabelul ;

Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman,

prezentată în ANEXA A2;

Scala de cotare a gravitaţii si probabilităţii consecinţelor prezentată în ANEXA A3;

Grila de evaluare a riscurilor prezentată în ANEXA A4;

Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv, a nivelurilor de securitate prezentată în

ANEXA A5;

Fişa de evaluarea a locului de muncă - document centralizator, prezentată în ANEXA A6;

Fişa de măsuri propuse prezentată în ANEXA A7.

1. Constituirea echipei de evaluare. Aceasta va cuprinde obligatoriu evaluatori abilitaţi,

specialişti cunoscători ai proceselor de muncă analizate, reprezentantul lucrătorilor, lucrători

desemnaţi cu S. S. M.

Echipa trebuie să cunoască în detaliu metoda de evaluare, instrumentele folosite şi procedurile

concrete de lucru. De asemenea, trebuie să facă o minimă documentare prealabilă asupra

obiectivului. Echipa mai poate să conţină: proiectanţi, ergonomi, medici specialişti din unitate etc.

Conducătorul echipei este expertul evaluator abilitat.

2. Definirea sistemului de analizat si evaluat. În această etapă se identifică şi se descriu

componentele sistemului de muncă şi modul său de funcţionare (scop, procese tehnologice, operaţii

de muncă, maşini şi utilaje folosite, unelte etc), se precizează concret sarcina de muncă a

executantului pe baza fişei postului, ordine şi decizii scrise sau verbale, se descriu condiţiile de

mediu existente şi se precizează cerinţele de securitate pentru fiecare componentă a sistemului de

muncă pe baza normelor si standardelor în vigoare.

Aceste informaţii se culeg din documentele unităţii (fişe tehnologice, cărţi tehnice ale

maşinilor, fişe de întreţinere si reparaţii, caiete de sarcini, fişele posturilor, instrucţiuni, norme,

standarde de securitate şi sănătate în muncă, discuţii cu lucrătorii din sistem şi interviul

conducătorilor locurilor de muncă).

3. Identificarea factorilor de risc din sistem. Etapa esenţială a metodei. Se aplică pentru

fiecare componentă a sistemului de muncă şi fiecare loc de muncă în baza unei liste prestabilite cu

depistarea tuturor disfuncţiilor şi abaterilor existente sau previzibile.

38

Metodele de depistare sunt observarea directă, deducţia logică şi interviul cu lucrătorii şi

conducătorii locurilor de muncă.

Factorii de risc obiectivi, ce ţin de mijloacele şi mediul de muncă, se identifică uşor, în schimb

cei subiectivi care ţin de executant şi sarcina de muncă, având un grad mare de nedeterminare, se

identifică dificil.

Factorii de risc ce trebuiesc urmăriţi şi identificaţi pe fiecare componentă a sistemului de

muncă sunt prezentaţi în Lista de identificare a factorilor de risc (ANEXA A1), iar factorii de risc

identificaţi la un loc de muncă se trec într-o FIŞĂ DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ,

ANEXA A6, care conţine pe lângă factorii de risc şi forma de manifestare, consecinţa maximă,

gravitatea, probabilitatea şi nivelul parţial de risc, pentru fiecare risc identificat.

Pentru completarea acestei fişe trebuie să existe în prealabil rezolvate instrumentele de lucru:

lista de identificare a factorilor de risc, ANEXA A1;

lista de consecinţe posibile ale acţiunilor acestor factori asupra organismului uman, ANEXA

A2;

scalele de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor factorilor de risc asupra

organismului uman ANEXA A3;

grila de evaluare a riscurilor, ANEXA A4, care este un tabel ce exprimă riscurile sub formă

de cupluri g-p ("g" pe coloane şi "p" pe linii);

scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate pe baza cuplurilor g-p, ANEXA A5.

4. Evaluarea nivelului global de risc. După identificarea factorilor de risc şi încadrarea lor în

funcţie de gravitate şi probabilitate, folosind grila din ANEXA A4 şi scala din ANEXA A5 se

completează fişa de evaluare a locului de muncă ANEXA A6.

Cu ajutorul scalelor de încadrare a nivelului de risc/securitate (ANEXA A5) se determină

nivelul de risc/securitate parţial pentru fiecare factor de risc identificat în parte şi se trece în ultima

coloană a fişei de evaluare a locului de muncă ANEXA A6.

Nivelul de risc global (N rg) pe locul de muncă se calculează ca media ponderată a nivelurilor

de risc parţiale stabilite pentru factorii de risc identificaţi la acel loc de muncă. Ca element de

ponderare se utilizează rangul factorului de risc ( ), ce este egal valoric cu nivelul de risc parţial

(factorul de risc cu nivel cel mai mare va avea si rangul cel mai mare). Acest lucru elimină efectul

de compensare între extreme, prezent în orice medie statistică, mascând astfel prezenţa factorului cu

nivel maxim de risc. Relaţia de calcul al nivelului de risc global, pe locul de muncă (Ng) este:

39

unde:

= rangul factorului de risc "i" egal valoric cu nivelul de risc ;

= nivelul de risc al factorului de risc "i"

n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă pe toate componentele sistemului de

muncă.

Nivelul global de securitate la locul de muncă calculat pe principiul liniarităţii cu pantă

negativă este .

Nivelul global de risc/securitate agregat (Nr,sgA) pentru macrosisteme, (atelier, secţie, sector,

societate) se calculează ca media ponderată a nivelurilor de risc/securitate globale determinate pe

fiecare loc de muncă existent în macrosisteme (locurile de muncă similare se consideră ca fiind un

singur loc de muncă).

unde:

rp = rangul locului de muncă "p" egal valoric cu nivelul global de risc/securitate al locului de

muncă;

n = numărul de locuri de muncă analizate (evaluate)

Nrsgp = nivelul de risc/securitate global pentru locul de muncă "p".

5. Ierarhizarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie (bariere de

securitate)

Evenimentul nedorit se izolează de cauze prin bariere de securitate sau măsuri de prevenire şi

de efecte tot prin bariere de securitate sau măsuri de protecţie.

Pentru a îmbunătăţi nivelul de risc/securitate la locul de muncă, atelier, secţie, sector, unitate

se ierarhizează, riscurile evaluate conform scalei de încadrare a nivelului de risc/securitate, ANEXA

A5, în ordinea 7, 6, 5...1 pentru riscuri şi 1, 2, 3 ... 7 dacă se lucrează cu nivelul de securitate.

Măsurile de prevenire se propun în ordine ierarhică, ANEXA A8:

40

• măsuri de prevenire intrinsecă;

• măsuri de prevenire colectivă;

• măsuri de prevenire individuală

Pentru stabilirea gradului de prioritate de aplicare a acţiunilor de prevenire a riscurilor

profesionale literatura de specialitate recomandă gruparea în patru grupe de prioritate după cum

urmează:

Grad de

prioritateCriterii

1

- factorii de risc analizaţi nu afectează integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;

- nu sunt depăşiri ale limitelor maxime admisibile prevăzute de reglementările în

vigoare;

- consecinţe neglijabile (incapacitate de muncă mai mică de 3 zile);

- probabilitate de manifestare extrem de rară (sub o dată la 10 ani);

- investiţii foarte mari, oneroase financiar, schimbare de tehnologie.

2

- factorii de risc analizaţi afectează în mică măsură integritatea fizică şi psihică a

lucrătorilor;

- nu sunt depăşiri ale limitelor maxime admisibile prevăzute de reglementările în

vigoare decât extrem de rar;

- consecinţe neglijabile sau mici (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 3 şi 45

zile);

- probabilitate de manifestare foarte rară (de 1 - 2 ori la 10 ani);

- investiţii mari.

3

- factorii de risc analizaţi pot afecta integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;

- valorile măsurătorilor de noxe chimice, fizice sau biologice sunt apropiate de limitele

maxime admise prevăzute de reglementările în vigoare;

- consecinţe mici (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 3 şi 45 zile);

- probabilitate de manifestare rară (de 2 - 5 ori la 10 ani);

- investiţii mari.

4

- factorii de risc analizaţi pot afecta grav integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;

- valorile măsurătorilor de noxe chimice, fizice sau biologice depăşesc limitele maxime

admise prevăzute de reglementările în vigoare;

- consecinţe medii (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 45 şi 185 zile), mari

(invaliditate de gr. III), grave (invaliditate de gr. II), foarte grave (invaliditate de gr. I)

sau maxime (deces);

- probabilitate de manifestare puţin frecventă (de 1 - 2 ori la 2 ani), frecventă (de 1/an -

41

1/lună) sau foarte frecventă (>1/lună);

- investiţii mici;

- acţiuni corective cu caracter organizatoric.

Ierarhizarea măsurilor de prevenire primare, secundare, terţiare şi cuaternare se face conform

ANEXA A8.

6. Propunerea măsurilor de prevenire/protecţie

Aceste măsuri de prevenire stabilite se înscriu în ANEXA A7, "FIŞA DE MĂSURI

PROPUSE".

Măsurile de prevenire/protecţie se iau numai pentru riscurile inacceptabile, urmărindu-se

aducerea lor în domeniul acceptabil într-un timp rezonabil.

Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate se încheie cu redactarea raportului de

evaluare care trebuie să conţină clar şi foarte bine precizat următoarele:

modul de desfăşurare a analizei;

echipa implicată;

rezultatele evaluării - fişe de evaluare a locurilor de muncă cu nivelurile parţiale şi globale

de risc (ANEXA A6);

fişele de măsuri propuse (ANEXA A7);

concluziile.

4. 4. UTILITATEA EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE

Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a întreprinde acţiuni,

care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a

îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii societăţii.

Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă, poate să-l

influenţeze sub următoarele aspecte:

Continuitatea procesului de producţie. Se ştie că producerea unui accident generează

întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o stare

de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului şi incertitudinii. Acest lucru face

ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea

producţiei.

42

Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza de

derulare a fluxului tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a

producţiei şi implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. în acelaşi timp sunt eliminate

şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecţie a muncii, ce se pot dispune în urma

cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat.

Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau

eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor

directe ale accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc), la

evitarea perturbărilor procesului de producţie prin reorganizări ale personalului precum şi la

eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei

accidentaţi.

Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin

periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea (tehnologică) a personalului,

respectarea graficelor de întreţinere şi reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea

productivităţii, atât prin creşterea randamentului utilajelor cât şi prin creşterea randamentului

personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are realizarea unui mediu

de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi

implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă.

Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează aproape automat derivând din

disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţiile

optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate.

Îmbunătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea întregului personal în activitatea de

prevenire a riscurilor conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De

asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formarea

echipelor de lucru, transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale,

cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale

corect stabilite în cadrul formaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere, care favorizează

creşterea eficienţei muncii.

Creşterea prestigiului societăţii. Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă,

prin neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi

angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii

cât şi în rândul beneficiarilor şi colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la

seriozitatea societăţii.

43

Eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau penale suferite de eventualele

persoanele vinovate de producerea unor accidente precum şi despăgubirile către victime sau urmaşii

acestora.

În concluzie, o activitate desfăşurată în condiţii de securitate conduce la creşterea în

final a profitului societăţii şi la bunăstarea lucrătorilor.

4. 5. GESTIUNEA COMPUTERIZATĂ A RISCURILOR

Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate prezentată este laborioasă, deoarece chiar pentru sisteme relativ simple de muncă, formele de manifestare a factorilor de risc existenţi şi potenţiali sunt multiple.

Datorită numărului mare de informaţii cu care vehiculează echipa de evaluare se impune utilizarea computerului direct în procedura de evaluare prin formarea şi folosirea unor bănci de date privind:

echipamentele tehnice (durată de viaţă, timp de funcţionare); numărul persoanelor expuse şi timpul de expunere; statistica accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale produse, necesară stabilirii

corecte a claselor de probabilitate; calculul nivelurilor de risc/securitate parţiale şi globale pe loc de muncă, atelier, secţie

unitate.De asemenea, calculatorul poate fi utilizat în gestiunea computerizată a riscurilor, folosind

bănci de date complete şi actualizate permanent cu datele din fişele de evaluare a locului de muncă (ANEXA 6) şi fişele de măsuri de prevenire (ANEXA 7).

Astfel, se poate cunoaşte în orice moment situaţia exactă a riscurilor existente, a măsurilor ce trebuiesc luate, a răspunderilor şi competenţelor pentru respectivele măsuri.

Pentru ca evaluarea nivelului de risc/ securitate să ducă la rezultate bune, trebuie ca locul de muncă să fie bine definit sub aspectul scopului şi componentelor sale, echipa de evaluare să fie profesionistă şi multidisciplinară (experţi, specialişti tehnologi, specialişti SSM, ergonomi, proiectanţi, medici, etc.)

Metoda poate fi utilizatăcu succes în toate etapele de existenţă a unui sistem de muncă (concepţie, proiectare, costrucţie, explatare).

În anexele 9, 10, 11, 12, 13, 14 sunt prezentate factorii de securitate şi criteriile de evaluare a locurilor de muncă; scala de evaluare a comdiţiilor de muncă; tipurile de solicitări asupra organismului şi parametrii factorilor de influenţă; structura şi elementele accidentului de muncă; criteriile de clasificare după cauze, efecte, urmări ale bolilor profesionale şi accidentelor de muncă; criteriile de clasificare a afecţiunilor.

Un exemplu de evaluare concretă a unui loc de muncă „PERSONAL TEHNIC ECONOMIC DE CONDUCERE” se prezintă în anexa 15.

44

TEMA FINALĂCONŢINUT

EVALUAREA RISCURILORLA LOCUL DE MUNCĂ

1. STABILIREA LOCULUI (LOCURILOR) DE MUNCĂ ŞI PROCESUL DE MUNCĂ – DIN CE CONSTĂ:

2. STABILIREA ECHIPEI DE EVALUARE

3. DESCRIEREA COMPONENTELOR SISTEMULUI DE MUNCĂ:

A). MIJLOACE DE PRODUCŢIE – DENUMIRE COMPLETĂ, CARACTERISTICI, SCULE, MATERIALE SEMIFABRICATE;

B). SARCINA DE MUNC – CE FACE LUCRTORUL DE LA SOSIREA PÂNĂ LA PLECAREA DE LA LOCUL DE MUNCĂ;

C). MEDIUL DE MUNCĂ – CE FEL DE SPAŢIU ESTE, DIN CE ESTE COMPUS SPAŢIUL, ILUMINAT, CURENŢI DE AER, TEMPERATURĂ, ZGOMOT, NOXE CHIMICE, CĂI DE ACCES, PARDOSEALĂ;

D). EXECUTANT: DAC E CALIFICAT, CE CALIFICARE, DACĂ ESTE SAU NU DOTAT CU E. I. P., INSTRUIT S. S. M., LUCREAZĂ SINGUR SAU ÎN ECHIPĂ, NR. ORE/SCHIMB/ZI; ZILELE LIBERE, PRIMEŞTE SAU NU ANTIDOT.

4. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE EVALUARE – IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC, CONSECINŢA MAXIMĂ G, P, NIVELURILE PARŢIALE DE RISC; NIVELUL DE MRISC GLOBAL PE LOC DE MUNCĂ.

5. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE MĂSURI PROPUSE – MĂSURI TEHNICE ŞI ORGANIZATORICE PENTRU FACTORII DE RISC CU NIVEL PARŢIAL 4, 5, 6,7 ŞI CÂŢIVA 3.

6. CONCLUZII(10 – 15 PG)

45

PROIECT DE DISERTAŢIECONŢINUT

EVALUAREA RISCURILOR PROFESIOANEL LA SISTEMUL DE MUNCĂ...(FIRMĂ, SECŢIE, ATELIER CU 3...8 LOCURI DE MUNCĂ)

1. INTRODUCERE – DEFINIŢII, NECESITATE, UTILITATE

2. PREZENTAREA METODEI DE EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE

3. APLICAREA CONCRETĂ A METODEI LA SISTEMUL DE MUNCĂ....

3. 1. DESCRIEREA SISTEMULUI DE MUNCĂ – DENUMIRE; SCOP; FORMA DE PROPRIETATE; ADRESĂ; OBIECTD DE ACTIVITATE; COD CAEN; COMPONENŢĂ (BIROURI, CLĂDIRI, PUNCTE DE LUCRU; NR. DE LUCRĂTORI B, F,; STATISTICA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIOANEL; DOTARE CU MAŞINI, UTILAJE; TEHNOLOGII APLICATE; EFICIENŢĂ ECONOMICĂ). 3. 2. COLECTIVUL DE EVALUARE

LOCUL DE MUNCĂ...... 3. 3. DESCRIEREA COMPONENTELOR LOCULUI DE MUNCĂ

- PROCESUL DE MUNCĂ - MIJLOACE DE PRODUCŢIE - SARCINA DE MUNCĂ - MEDIUL DE MUNCĂ - EXECUTANTUL

3. 4. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI ÎNTOCMIREA FIŞEI DE EVALUARE

3. 5. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE MĂSURI4. CALCUL NIVELULUI DE RISC GLOBAL AGREGAT PE FIRMĂ5. CONCLUZII

(40 – 60 PG)

OBS. SUBCAPITOLELE 3.3; 3.4; 3.5; SE FAC PENTRU FIECARE LOC DE MUNCĂ ANALIZAT

46

BIBLIOGRAFIE

Darabont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. Pece, Şt., Dăscălescu, Aurelia - Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM,

Bucureşti. 1998. Pece, Şt. - Metode de analiză apriorică a riscurilor profesionale, l.N.l.D.,

Bucureşti, 1993. Pece, Şt. - Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire

profesională în activitate, RENEL, ICSPM, 1994. Darabont, Alex., Pece, St., Dăscălescu, A. - Managementul securităţii şi

sănătăţii în muncă, Ed. AGIR, Bucureşti, 2001. Darabont. Alex., Kovacs, Şt., Darobant, Doru - Ghid de autoevaluare a

securităţii în muncă pentru, I.M.M.-uri, ICSPM, Bucureşti, 1997. Darabont, Alex., Tănase Nazarica - Ghid pentru evaluarea nivelului de

securitate în muncă, ICSPM, Bucureşti, 1997. Pece, Şt. - Metode de evaluare a întreprinderilor din punct de vedere al

securităţii muncii, l.N.l.D., Bucureşti, 1993. Creangă Camelia - Metodologii pentru aprecierea riscurilor la locul de

muncă, ICSPM, Bucureşti, 1999. Darabont, Alex., Kovacs, Şt. - Securitate şi sănătate în muncă. Suport de curs,

l.C.S.P.M., Bucureşti, 1998. Dăscălescu, A., Pece, Şt. - Elaborarea metodologiei de analiză a

întreprinderilor din punct de vedere al securităţii în muncă, ICSPM, Bucureşti, 1993.

Darabont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. Pece, Şt., - Evaluarea a riscurilor în sistemul om- maşină, Ed ATLAS PRESS,

Bucureşti 2003. Moraru R, Băbuţ G., Ion. - Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale Ed

FOCUS Petroşani, 2002 Simion, Spiridon, Vasilescu Dragoş - Evaluarea riscurilor de accidentare şi

îmbolnăvire profesională, INSEMEX Petroşani ,2004 Mincă, G. – Analiza riscurilor profesionale, curs postuniversitar, Bucureşti

2004. Moraru, R., Băbuţ, G., Ion. – Analiza de risc, Ed. UNIVERSITAS, Petroşani,

2004. Darabont, Alex. – Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice,

Ed. AGIR, Bucureşti, 2001. Alexandru, I., Alexandru, A. – Evaluarea riscurilor profesionale, note de

curs, 2005. *** -. Norme metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006. *** -.H. G. 300/2006. *** - Legea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, Nr. 319/2006, Bucureşti, 2006.

47