Metodologie_Juridica Stefan Deaconu Curs Complet

7/21/2019 Metodologie_Juridica Stefan Deaconu Curs Complet

http://slidepdf.com/reader/full/metodologiejuridica-stefan-deaconu-curs-complet 1/195

METODOLOGIEJURIDICĂ

Conf. univ. dr. Ştefan DEACONU

2011

FACULTATEA DE DREPT



2

Facultatea de Drept

STUDENT LOG BOOKSTUDENT LOG BOOK

Curs de metodologie juridică Conf.univ.dr.Ştefan DEACONU

Acest curs practic a fost redactat în sprijinul

studenţilor înscrişi la forma de învăţământ ladistanţă şi reprezintă o sinteză a informaţiilor esenţiale necesare pentru însuşirea cunoştinţelor de bază la disciplina ,,Metodologie juridic ă’’ .

De aceea, celor care doresc să aprofundezeproblematica expusă le este recomandată studierea bibliografiei menţionate în acest curs,precum

şi în alte manuale de specialitate.

Mult succes!



3

Facultatea de Drept



CUPRINS

Unitatea de învăţare nr. 1 Conceptul de metodologie juridică

Unitatea de învăţare nr. 2. Evoluţia istorică şi importanţametodologiei juridice

Unitatea de învăţare nr.3. Metodele de cercetare aleştiinţei juridice

A. Metoda logică B. Metoda istorică C. Metoda comparativă D. Metoda sociologică

Unitatea de învăţare nr. 4. Alte metode ale ştiinţelor

sociale cu importanţă pentru drept

Unitatea de învăţare nr.5 . Conceptul de documentare juridică şi importanţa sa

A. BibliografiaB. VocabularulC. Studiul

Unitatea de învăţare nr. 6. Documentarea în bibliotecă în

forme clasice

Unitatea de învăţare nr.7. Documentarea în bibliotecă înforme moderne (programe de bibliotecă, internet)



4

Facultatea de Drept



Unitatea de învăţare nr. 8. Cerinţele redactării unei

lucr ări (stabilirea temei, realizarea planului,documentarea, structura lucr ării, realizarea lucr ării) A. Construcţia lucr ării în ansambluB. Gradele de titluC. PrescurtărileD. Citarea legislaţiei, a doctrinei şi a jurisprudenţei

1. Modul de citare2. Trimiterile infra / supra3. Notele de subsol

4. Citarea legislaţiei5. Citarea doctrinei

Unitatea de învăţare nr. 9. Cerinţele prezentării uneilucr ări (pregătirea prezentării, cadrul prezentării,organizarea şi structura prezentării)

A. Pregătirea unei prezentăriB. Cadrul prezentăriiC. Organizarea prezentăriiD. Structura prezentării

Unitatea de învăţare nr. 10. Aspecte de tip metodologicprivind componenta de orientare profesională şipractică juridică

A. Despre carier ă B. Flexibilitatea în carier ă

Unitatea de învăţare nr. 11. Metodologia elabor ăriiactelor şi a documentaţiei pentru accederea în profesie(CV, recomandare, scrisoare de intenţie)

A. Redactarea CV-uluiB. Redactarea scrisorilor de intenţie, de motivaţie, deprezentare



5

Facultatea de Drept



1. Aşezarea în pagină şi stilul

2. Structura scrisoriiC. Sfaturi şi tehnici de interviu

Unitatea de învăţare nr. 12. Tehnica elabor ării actelor normative

A. NoţiuneB. Ierarhia actelor normativeC. Structura actelor normativeD. Adoptarea legilor

E. Procedurile privind supunerea proiectelor de actenormative spre adoptare Guvernului

Bibliografie generală



6

Facultatea de Drept



Conceptul de metodologie juridică

Unitatea de învăţare nr. 1

Conceptul de metodologie juridică

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1. Definiţia metodologiei

1.2. Înţelegerea impactului metodologiei asupra ştiinţei

dreptului

1.3. Înţelegerea conceptelor de logică juridică, logică

judiciar ă, actele juridice şi tehnică juridică

1.4. Tema de reflecţie la Unitatea de învaţare nr. 1

1.5. Test de autoevaluare la Unitatea de învaţare nr. 1

1.6. Răspunsuri la testul de autoevaluare pentru unitatea de

învăţare nr. 1

1.7. Bibliografie pentru Unitatea de învaţare nr. 1

Obiectivele Unităţii de învăţare nr.1

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

• definiti metodologia juridică;

• înţelegeţi modul in metodologia juridica influenţează ştiinţa

dreptului;• definiţi logică juridică, logică judiciar ă, acte juridice şi

tehnică juridică;

• înţelegeţi legătura dintre metodologie şi conceptele de

logică juridică, logică judiciar ă, acte juridice şi tehnică juridică.



7

Facultatea de Drept



Dreptul, în general, este rezultatul evoluţiei societăţii în

cele câteva mii de ani de când a apărut. Aşa se face că astăzi dreptul lucrează cu concepte şi instituţii, cu definiţii şiprincipii statornicite de-a lungul timpului. Juriştii, la rândul lor,folosesc un limbaj aparte, care descifrează şi „traduc ” legiledestinate tuturor, limbaj transmis din generaţie în generaţieşi îmbogăţit continuu cu noi şi noi valenţe.

De aceea, la început de carier ă juridică, studenţii seconfruntă inevitabil cu o serie întreagă de dificultăţi pe care

trebuie să le soluţioneze destul de rapid. În încercarea lor dea găsi deodată o rezolvare magică pentru toate acesteprobleme, există tendinţa de a face apel la diversele tehnicişi metode „brevetate”, sugerate de studenţii din anii maimari. Metoda, chiar dacă nu fundamental greşită, se poatedovedi uneori derutantă1. Pentru clarificarea acestor probleme, metodologia juridică vine să îndrepte paşii celor care doresc să descifreze tainele dreptului şi să îi

familiarizeze cu unele rigori juridice.Introducerea unui curs de metodologie juridică pentru

studenţii anului I ai facultăţilor de drept, reprezintă rezultatulcristalizării pe parcursul timpului a unor constante, relevate

în noianul întrebărilor puse de studenţi la fiecare început dean universitar, şi doreşte să aducă r ăspunsurile necesare şiadecvate. În mod special, scopul cursului este acela de afamiliariza studenţii anului întâi cu exigenţele universitare şi

de a le deschide calea înţelegerii dreptului şi a rigorilor saleştiinţifice.

1 E.S. T ănăsescu, S. Deaconu, Drept constituţional şi instituţii politice. Caietde seminarii, ed. a II-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. V.

Dreptulesterezultatulevoluţieisocietăţii.



8

Facultatea de Drept



Ca orice profesiune, şi cea de jurist necesită o pregătire

temeinică, dar şi o înţelegere aprofundată a unor principii şimecanisme ce se r ăsfrâng asupra meseriei respective. Suntmulte lucruri teoretice pe care studenţii în ştiinţe juridice lestudiază, f ăr ă însă a învăţa modalitatea practică de aplicarea lor. Orice student învaţă teorii şi principii de drept, însă nucunoaşte modul de interpretare a unui text juridic, modul

de redactare a unui referat ştiinţific, de elaborare a uneilucr ări ştiinţifice de an, de întocmire a unui CV sau decăutare a lucr ărilor de bibliografie pentru întocmirea unei

lucr ări.

Metodologia juridică vine să acopere această latur ă practică, atât de necesar ă pentru studenţi, mai ales la

începutul studiilor universitare, când se confruntă cu o seriede dificultăţi legate de formarea lor ca viitori jurişti.

În ceea ce priveşte definirea conceptului de „metodologie juridic ă”, problema aceasta a apărut odată cu apariţia şi

dezvoltarea unei noi discipline juridice, cea a metodologiei.Pe la jumătatea secolului trecut, unul dintre juriştii români deseamă, Mircea Manolescu, propunea, în cadrul secţiei

juridice a Institutului de Ştiinţe Sociale al României, ideea de

Cuvântul metodă vine de la grecescul „methodos”,care înseamnă cale, drum, dar şi mod de expunere.Preocuparea pentru perfecţionarea metodei a dus la

apariţia ştiinţei despre metodă – metodologia



9

Facultatea de Drept



a se cerceta problema metodologiei juridice2. În acest sens,

el a prezentat o comunicare ştiinţifică în iunie 1943 având catemă problema metodologie juridice, văzută ca disciplină autonomă.

Profesorul Nicolae Popa defineşte metodologia dreptsistemul celor mai generale principii de investigaţie, dedusedin sistemul celor mai generale legi obiective3. Metoda pri-veşte fie un anumit principiu metodologic (metoda parti-cular ă), fie un procedeu tehnic oarecare (metoda indivi-

duală). O metodă, în sensul adevărat al cuvântului, trebuiesă fie determinată de însuşi obiectul cercetării ştiinţifice, să corespundă legilor acestuia. Între diversele trepte metodo-logice – generală, particular ă, individuală – se stabilescraporturi complexe, în cadrul cărora se pot distinge aspectecaracteristice legăturii dintre general şi particular, dintreparte şi întreg, dintre proces şi moment etc.

În viziunea profesorilor Radu Motica şi Gheorghe Mihai,

constituirea metodologiei juridice este legată de metodologiagenerală, ca ştiinţă despre metode, având statutul demetodologie a unei ştiinţe particulare, ştiinţa juridică. În acestsens, ,,metodologia priveşte principiile care orienteaz ă cunoaşterea ştiinţ ific ă, operaţ iile, procedeele, tehnicile

acestei cunoaşteri. Prin consecinţă, metodologia juridic ă serefer ă la principiile cunoaşterii ştiinţ ifice a fenomenului social al dreptului, la operaţ iile, procedeele, tehnicile acestei

cunoaşteri’’ 4.

2 A se vedea Mircea Manolescu, Teme pentru o metodologie juridică privită cadisciplină autonomă, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1946.

3 N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1994, p. 21.4 R. I. Motica, Gh. Mihai , Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti,

2001, p. 24.

Metodologia –sistemul celor mai generaleprincipii deinvestigaţie

Metodologia –principiile careorientează cunoaştereaştiintifică



10

Facultatea de Drept



O bună cunoaştere, explicare şi interpretare a dreptului

(a fenomenului juridic) reclamă o metodologie corespun-zătoare în baza căreia să se realizeze o înţelegere ştiinţifică a mecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, aesenţei conţinutului şi formei sale, a legăturilor sale multiplecu societatea.

Aşa deci, ar ătăm că prin metode înţelegem un ansamblude operaţii intelectuale (ce pot consta din principii, norme)care sunt folosite pentru atingerea unuia sau a mai multor

obiective privind cunoaşterea unui fenomen. În acest scop,pot fi folosite şi anumite procedee tehnice, care sunt unelteauxiliare ale metodelor şi nu trebuie confundate cu acestea.

Studiul metodelor de cercetare în domeniul ştiinţelor juridice, a valorii lor euristice pentru descoperirea unor cunoştinţe noi, revine teoriei dreptului. Aceasta nu elimină

însă posibilitatea ca şi celelalte ramuri ale ştiinţei dreptuluisă contribuie la perfecţionarea metodologiei juridice în

domeniul lor de investigaţii.Preocupări de definire a metodologiei juridice şi de

analiză a metodelor cercetării ştiinţifice a dreptului suntprezente în literatura juridică. Aşa cum s-a reţinut într-unnumăr de lucr ări5, metodologia juridică poate să apar ă ca oştiinţă despre ştiinţa dreptului, care dezvăluie aspecte dincele mai importante şi pasionante, cum ar fi: modul cum

5

T. Ionaşcu, E. A. Barasch, Contribuţii la studiul metodei de cercetare ştiinţifică în domeniul dreptului, Revista Studii şi cercetări juridice, nr. 2/1965; N. Popa, op. cit.; N.Popa, A. R ăducanu, Quelques considerations sur la notion de la méthodologie juridique,

Analele Universităţii Bucureşti, seria Drept, nr. 2/1983; A. M. Naschitz , Tehnicalegislativă şi metodologia în drept, Revista Studii şi cercetări juridice, nr. 1/1968; M.Manolescu, Ştiinţa dreptului şi artele juridice, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1993; S.Popescu, D. Iliescu, Problemele actuale ale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979; I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoriagenerală a dreptului, Ed. ALL, Bucureşti, 1993; I. Craiovan, Metodologie juridică, Ed.Universul juridic, Bucureşti, 2005.



11

Facultatea de Drept



lucrează omul de ştiinţă, regulile ştiinţei dreptului, caracterul

său. În dreptul românesc, unul dintre juriştii de seamă ai

secolului al XX-lea, Mircea Manolescu, a definit metodologia juridică drept „acea disciplină care se preocupă de

problemele logice, de problemele afl ării adev ărului în ştiinţ adreptului ”6. Tot el ar ăta că „este nevoie să facem distinc ţ ia

dintre logica juridic ă şi logica judiciar ă, fiindc ă mai sunt unii care manifest ă o nedumerire, pentru terminologia de

« juridic » opus cu « judiciar », deşi fiecare înţ elege c ă « juridic » este în leg ătur ă cu dreptul, iar « judiciar » este în leg ătur ă culitigiul. Pe baza aceleiaşi distinc ţ ii, se vorbeşte de logica

juridic ă şi de logica judiciar ă”7.

Profesorul Nicolae Popa arată că ,,metodologia juridic ă reprezint ă un sistem al acelor factori de relativ ă invarianţă într-un număr suficient de mare de metode, factori ce au caobiect raporturile, leg ăturile, relaţ iile ce se stabilesc între

diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic’’ 8.Factorii de relativă invarianţă într-un număr suficient de marede metode sunt, în acest caz, principiile, normele saucriteriile metodologice, ele formând conţinutul metodologiei

juridice.

Raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc întrediferitele metode, fie înainte, fie în timpul, fie după încheie-rea actului de cercetare ştiinţifică alcătuiesc obiectul metodo-logiei juridice. Acest obiect nu-l formează deci metodele însine, ci raporturile multiple dintre acestea.

6 M. Manolescu, Ştiinţa dreptului..., p. 28.7 Idem.8 N. Popa, A. R ăducanu, op. cit., p. 34.

Metodologia –„disciplina care sepreocupă deproblemele logice,de problemeleaflării adevărului”

Metodologia –„raporturile,legăturile, relaţiilece se stabilesc între

diferite metode înprocesul cunoaşteriifenomenului”.



12

Facultatea de Drept



Întrucât metodele difer ă ca grad de abstractizare, ca arie

de aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi cercetăriiştiinţifice, se justifică dezvoltarea unei metodologii juridice,ca un ansamblu de norme de selectare, de cooperare şiapreciere a avantajelor şi, eventual, a dezavantajului aplicăriidiverselor metode. De remarcat este şi faptul că analizasistemului metodelor de cercetare a fenomenului juridic nuse vrea în nici un fel un „clasament valoric ”, în sensul că nupoate fi absolutizată valoarea uneia în raport cu alta.

Totodată, trebuie combătut extremismul metodologic. Seimpune o strânsă colaborare, o combinare a metodelor decercetare, întrucât fiecare are vocaţia de a sesizauniversalul.

Alţi autori, în plan internaţional, precum Ihering,Stammler, Schwinge ori Sauer susţin că metodologiapriveşte principiile care orientează cunoaşterea ştiinţifică,operaţiile, procedeele, tehnicile acestei cunoaşteri.

Încercând să identificăm conţinutul disciplinei „metodo-logie juridic ă”, putem spune că ea cuprinde patru maricomponente: logica juridică, logica judiciar ă, tehnica

juridică şi artele juridice.

Logica juridică o putem defini ca parte a metodologiei juridice care se ocupă cu sursele, adică un mod de gândire,logic prin excelenţă, care se ocupă de instituirea juridicului.Logica juridică este o disciplină precisă, prin obiectul ei dereglementare şi utilă prin rezultatele sale. Prin logică juridică

înţelegem teoria surselor sau ideea de sursă a dreptului. Încadrul logicii juridice sunt cuprinse: mitologia sau ideile,sociologia juridică sau datele şi nomologia sau construc-ţiile.

Metodologia –„principiile careorientează cunoaştereaştiinţifică”.

Logica juridica esteparte a metodologiei

juridice.



13

Facultatea de Drept



Logica judiciar ă are în vedere modul de interpretare şi

de punere în aplicare a normei juridice. Logica judiciar ă trebuie să existe la orice practician al dreptului, fie că esteavocat, procuror sau judecător.

Artele juridice reprezintă aspectul practic al ştiinţeidreptului. Ele sunt cele care privesc modul de formulare şiinterpretare a normelor juridice, dar şi arta legifer ării, aadministr ării şi arta de a judeca. Artele juridice sunt de două feluri: a) fundamentale, precum formularea şi interpretarea

juridică ori crearea normei şi b) complexe, precum artalegifer ării, arta administr ării sau arta de a judeca.

Tehnica juridică este o activitate complexă de redac-tare şi formulare a normelor juridice. Tehnica juridică arereguli clare, precise de care trebuie să se ţină cont înredactarea normelor.

Logica judiciar ă serefer ă la modul de

interpretare şi depunere în aplicare anormei uridice.

Artele juridice -aspectul practic alştiintei dreptului.

Tehnica juridică –modul de redactareşi formulare anormelor juridice.



14

Facultatea de Drept



1.4. Temă de reflecţie

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care metodologia sprijină

dezvoltarea ştiinţei dreptului.

Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea r ăspunsului:



15

Facultatea de Drept



1.5.Test de autoevaluare pentru unitatea de învăţare nr. 1

1. Dreptul este:

a) rezultatul evoluţiei societăţii;

b) societatea în ansamblul său;

c) principalul fenomen economic al unei societăţi;

2. Metodologia este:

a) un act normativ;

b) un dat social;

c) o ştiinţă despre metodă;

3. Metodologia cuprinde patru mari componente:

a) logica juridică, logica judiciar ă, artele juridice, tehnica

juridică;b) fenomene juridice, logica juridică, fenomene politice,

logica judiciar ă;

c) logica juridică, artele juridice, tehnica juridică,fenomene juridico-politice;

4. Logica judiciar ă:

a) are în vedere sursele dreptului;b) are în vedere modul de interpretare şi de punere înaplicare a normei juridice;

c) are în vedere modul de redactare al normei de drept;



16

Facultatea de Drept



1.6.R ăspunsuri la testelul de autoevaluare

Răspunsurile corecte sunt:1 – a; 2 – c; 3 – a; 4 - b

1.7. Bibliografie pentru Capitolul 1

1. Jean-Louis Bergel – Méthodologie juridique, Ed.PUF, Paris, 2001

2. David Bonnet - L'essentiel de la méthodologie

juridique, Ed. Ellipses Marketing, Paris 20063. Ion Craiovan – Metodologie juridică, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2005

4. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2009

5. Mircea Manolescu – O disciplină nouă: Metodologia juridică, Revista Fundaţiilor Regale, Octombrie,1944

6. Mircea Manolescu – Teoria şi practica dreptului:Metodologie şi sociologie juridică, Ed. FundaţiaRegele Mihai I, Bucureşti, 1946

7. Mircea Manolescu – Ştiinţa dreptului şi artele juridice, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1993

8. Raphaël Romi - Méthodologie de la recherche endroit, Ed. Litec, Paris, 2006



17

Facultatea de Drept



Evoluţia istorică şi importanţa metodologiei juridice


Evoluţia istorică şi importanţa metodologiei juridice

CUPRINS


2.

2.1. Înţelegerea modului în care a apărut metodologia juridică

2.2. Contribuţii la dezvoltarea conceptului de metodologie juridica

2.3. Evoluţia metodologiei juridice în plan internaţional

2.4. Tema de reflecţie pentru unitatea de învăţare nr. 2

2.5. Test de autoevaluare pentru unitatea de învăţare nr. 2


învăţare nr. 22.7. Bibliografie pentru unitatea de învăţare nr. 2

Obiectivele unităţii de învăţare 2


• înţelegeţi modul în care a apărut şi s-a dezvoltat

metodologia juridică;• întelegeţi contribuţiile relevante la conturarea conceptului

de metodologie juridică;

• înţelegi modul în care metodologia juridică s-a dezvoltat la

nivel internaţional.



18

Facultatea de Drept



Preocupări pentru o disciplină privind metodologia juri-

dică au început să apar ă pe la mijlocul secolului al XX-lea,când reputaţi jurişti precum Ihering, Stammler, Schwinge,Sauer sau Manolescu au semnalat necesitatea şi importanţaunei asemenea discipline de studiu9. Fiind de acord cudemersul întemeierii unei noi discipline, aceşti autori aususţinut că metodologia juridică trebuie să se preocupe dedefiniţia dreptului.

Întemeierea unei metodologii juridice ca disciplină auto-

nomă era o problemă nouă la mijlocul secolului al XX-lea, încondiţiile în care autorii menţionaţi o semnalau doar canecesitate şi importanţă.

Spre exemplu, Mircea Manolescu într-o lucrare de lamijlocul secolului trecut în care trata problema ştiinţeidreptului şi a artelor juridice afirma că ,,...genul preocupărilor din aceast ă lucrare este nou, fiindc ă prin aceasta trebuie să înţ elegem noutatea diferenţ ierilor care pun accentul pe

anumite laturi sau care desf ăşoar ă un anumit col ţ sau care proiecteaz ă fascicolul de lumină sub un anumit unghi.

Materiile cele mai obi şnuite şi mai des tratate, pot astfel c ă fie înnoite, şi în speţă socotesc c ă în adev ăr ele sînt noutatea preocupărilor. Ideile fundamentale, cât şi multe idei

de detaliu sînt originale. Astfel: nu e vorba de o carte defilozofia dreptului, nici de un manual tehnic. Este expunereaunui sistem de gândire în domeniul metodologiei ştiinţ ei şi

artelor juridice’’ 10 .

9 A se vedea M. Manolescu, O disciplină nouă: Metodologia juridică, înRevista Fundaţiilor Regale, octombrie, 1944.

10 M. Manolescu, Ştiinţa dreptului ..., p. 18-19.

Metodologia cadisciplină autonomă



19

Facultatea de Drept



În planul doctrinei str ăine, alţi autori afirmau

necesitatea unei noi ştiinţe a dreptului, cea a metodelor utilizate în drept. Astfel:

- R. von Ihering: „Juri ştii aplic ă mereu metode, ei sunt totuşi conştienţ i de ele (...) ştiinţ a dreptului cunoaşte mult

mai bine alte legi, decât pe ale sale proprii ”;

- R. Stammler (1913): „Ştiinţ a dreptului ar trebui să-şi propună să câştige o mai mare claritate în direc ţ ia acestei cunoaşteri de sine însăşi ”;

- E. Schwinge (1930): „Ştiinţ a juridic ă actual ă st ă subsemnul luptei pentru metod ă”;

- W. Sauer (1940): „Nu se poate creşte nimic în ştiinţ adreptului, f ăr ă o preocupare de metod ă de baz ă (...),metodele juridice nu au fost apucate de acolo de undetrebuie”.

Metodologia juridică trebuie să se preocupe de defini-

ţia dreptului. Metodologia juridic

ătrebuie în

ţeleas

ăca disci-

plină autonomă.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, deşi temametodologiei juridice s-a regăsit în planul reflecţiei generaleasupra dreptului, în materie fiind remarcabilă de exemplu,lucrarea autorilor Sofia Popescu şi Dragoş Iliescu11 –abordările exprese nu sunt numeroase. Din ce în ce maides, în diferite contexte, în special în lucr ările universitare,

sunt schiţate conceptele metodă – metodologie. Astfel, IoanCeterchi relevă rolul teoriei generale a dreptului, dar şi acelorlalte ramuri ale ştiinţei dreptului în elaborarea şiperfecţionarea metodologiei juridice, în contextul căreia,metodele de cercetare în drept „nu trebuie înţ elese în mod

11 S. Popescu, D. Iliescu, op. cit.



20

Facultatea de Drept



izolat, ci în interdependenţ a şi complementaritatea lor .

Folosindu-se, astfel, cercetarea ştiinţ ific ă juridic ă, atât ceafundamental ă, preponderent teoretic ă, cât şi cea aplicativ ă,avem garanţ ia obţ inerii unor rezultate valoroase şi utile”12.

Abordând rolul metodologic al teoriei generale a drep-tului, profesorul Gheorghe Boboş semnalează faptul că, înetapa actuală de dezvoltare a ştiinţelor juridice, asistăm ladouă tendinţe: „ pe de o parte, de diversificare – de parti-cularizare, iar, pe de alt ă parte, un proces ce se desf ăşoar ă

mai ales pe plan metodologic şi care const ă în egalizareanivelului dezvolt ării, a exactit ăţ ii metodelor folosite în ştiinţ ele

juridice”.13

Alţi autori precum Nicolae Popa, definesc metodologia juridică având în vedere sistemul acelor factori de relativă invarianţă, conţinând suficient de multe metode, factori ce auca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc întrediferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic.

Ca sistem de principii de investigaţie fundamentate obiectiv,metodologia este inerentă înţelegerii ştiinţifice amecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, aesenţei, a conţinutului şi a formelor sale, a legăturilor multiple cu societatea.

În concepţia Sofiei Popescu, teoria generală a drep-tului are o importantă funcţie metodologică, de valorificare ademersului cognitiv, a ştiinţelor juridice, în cadrul şi însprijinul acţiunii sociale, de optimizare a metodologiilor

juridice particulare precum tehnica legislativă, interpretareasau aplicarea dreptului.

12 I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., p. 13-14.13 Gh. Boboş, Teoria generală a dreptului, Ed. Dacia,

Cluj-Napoca, 1996, p. 17-18.



21

Facultatea de Drept



Indisolubil legată de viziunea asupra dreptului politicii

şi societăţii, de epoca istorică, de dimensiunea filozofică şiaxiologică a acesteia, metodologia juridică se configurează ca fiind un „ansamblu de norme de selec ţ ionare, coordonare

şi apreciere a avantajelor şi dezavantajelor metodelor repre-zentând procedeele necesare demersului ştiinţ ific în

domeniul dreptului ”14.

Apariţia metodologiei juridice este legată de metodo-logia generală, ca ştiinţă despre metode, având statutul de

metodologie a unei ştiinţe particulare – ştiinţa juridică.Metodologia priveşte principiile care orientează cunoaştereaştiinţifică, operaţiile, procedeele şi tehnicile acestei cunoaş-teri. În consecinţă, metodologia juridică reprezintă aceaştiinţă care se refer ă la principiile cunoaşterii ştiinţifice adreptului ca fenomen social, la operaţiile, procedeele şitehnicile acestei cunoaşteri.

Fiind o ştiinţă socială, ea este în continuu proces de

consolidare, dar şi de transformare, deoarece orice ştiinţă socială î şi adaptează obiectul de cercetare societăţii. Înacest sens, profesorul Ion Craiova, consider ă că ,,în anumitelimite, lucrurile sunt şi fireşti, în sensul c ă orice ştiinţă, la unmoment dat, este provizorie şi mereu apt ă spre noi

dezvolt ări prin deschiderea spre filosofia epocii, spre marileorient ări metodologice actuale, spre experienţ a ştiinţ ei şi aspiritului ştiinţ ific al timpului istoric în care tr ăim, spre

socialitatea şi normativitatea contemporană’’ 15 .

14 S. Popescu, D. Iliescu, op. cit., p. 5; S. Popescu, Cercetări de metodologie juridică, în sprijinul activităţii de elaborare a dreptului, în „Studii de Drept” nr. 1-2/1999, p. 8.

15 I. Craiovan, op. cit., p. 19-20.

Metodologia este oştiinţă în continuuproces deconsolidare.

Apariţia

metodologieijuridice este legată de apariţiametodologieigenerale.



22

Facultatea de Drept



Pe plan internaţional, metodologia juridică cunoaşte o

ramificare din ce în ce mai accentuată, astfel că, înmomentul de faţă vorbim despre o metodologie a cercetăriiştiinţifice, o metodologie a elabor ării actelor juridice, ometodologie a învăţării, etc16.

Ponderea abordărilor metodologice a ştiinţelor socialeeste din ce în ce mai accentuată, obiectivul principal alacestor abordări fiind formarea tinerilor într-un cadrumetodologic care să le permită orientarea în cadrul

pluralităţii ordinilor juridice manifestate la nivel global.

16 În acest sens, a se vedea lucr ările unor autori deja consacraţi în domeniu

precum: J. L. Bergel, Méthodologie juridique, Ed. PUF, Paris, 2001 ; D. Bonnet, L'essentiel de la méthodologie juridique, Ed. Ellipses Marketing, Paris 2006 ; F. J.Pansier, Méthodologie du droit, 3e édition, Ed. Litec, Paris, 2002; R. Romi, Méthodologie de la recherche en droit, Ed. Litec, Paris, 2006 ; Y. Tanguy, Larecherche documentaire en droit, Ed. PUF, Paris, 1991; A. de Theux, I. Kovalovszky,N. Bernard, Précis de méthodologie juridique. Les sources documentaires du droit, 2e

édition, Publications des Facultés universitaires Saint Louis, Bruxelles, 2000 ; F.Müller, Discours de la méthode juridique, Ed. PUF, Paris, 1996.



23

Facultatea de Drept



2.4.Temă de reflecţie

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care metodologia s-a dezvoltat

ca disciplină autonoma.




24

Facultatea de Drept



2.5. Test de autoevaluare la unitatea de învăţare nr. 2

1. Metodologia juridică reprezintă:

a) sistemul celor mai generale legi de investigarededuse din principii obiective;

b) acea disciplină care se preocupă de problemeleaflării adevărului în ştiinţa dreptului;

c) totalitatea principiilor dreptului;

2. Ca disciplină autonomă, metodologia juridică aapărut:

a) în secolele XVIII-XIX;

b) pe la mijlocul secolului al XX-lea;

c) odată cu dreptul;

3. Metodologia juridică este:

a) o ştiinţă la graniţa dintre drept şi societate;

b) o ştiinţă exactă;

c) o ştiinţă socială;

2.6 R ăspunsuri la testul de autoevaluare

Răspunsurile corecte sunt:

1 – b; 2 – b; 3 – c;



25

Facultatea de Drept



2.7. Bibliografie pentru unitatea de învăţ are nr. 2

1. Jean-Louis Bergel – Méthodologie juridique, Ed.PUF, Paris, 2001

2. David Bonnet - L'essentiel de la méthodologie juridique, Ed. Ellipses Marketing, Paris 2006

3. Ion Craiovan – Metodologie juridică, Ed. UniversulJuridic, Bucureşti, 2005

4. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 20095. John Farrar, Anthony Dugdale – Introduction to legal

method, Ed. Sweet & Maxwell, London, 1990

6. Mircea Manolescu – O disciplină nouă: Metodologia juridică, Revista Fundaţiilor Regale, Octombrie,1944

7. Mircea Manolescu – Teoria şi practica dreptului:Metodologie

şi sociologie juridic

ă, Ed. Fundaţia

Regele Mihai I, Bucureşti, 1946


9. Friedrich Müller – Discours de la méthode juridique,Ed. PUF, Paris, 1996

10. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actualeale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 197911. Raphaël Romi - Méthodologie de la recherche en

droit, Ed. Litec, Paris, 2006



26

Facultatea de Drept



Metodele de cercetare ale ştiinţei juridice

Unitatea de învăţare 3

Metodele de cercetare ale ştiinţei juridice

CUPRINS


3.1. Înţelegerea modului în care a apărut şi s-au dezvoltat

metodele de cercetare a ştiinţei juridice

3.2. Metoda logică

3.3. Metoda istorică

3.4. Metoda comparativă

3.5. Metoda sociologică

3.6. Temă de reflecţie pentru unitatea de învăţare nr. 3

3.7. Test de autoevaluare pentru unitatea de învăţare nr. 3


invăţare nr.. 33.9. Bibliografie pentru unitatea de învăţare nr.3



• înţelegeţi apariţia si dezvoltarea metodelor de cercetare ale

ştiinţei juridice;• înţelegeţi şi să descrieţi metoda logică

• înţelegeţi şi să descrieţi metoda istorică

• înţelegeţi şi să descrieţi metoda comparativă

• înţelegeţi şi să descrieţi metoda sociologică



27

Facultatea de Drept



Dreptul ca ştiinţă, este prin natura lui social. Romanii

spuneau că ubi societas ibi ius17

. Prin urmare, determinareaidentităţii dreptului şi a modului său de acţiune se vor raportatotdeauna la celelalte sfere sociale şi la sistemul social înansamblu. Totodată, dreptul trebuie înţeles de cătredestinatarii săi. Înţelegerea dreptului va duce la o eficienţă astatului din punct de vedere al impunerii normelor juridice însocietate.

Iată cum se manifestă o normă juridică în stat din

punct de vedere cognitiv, afectiv şi voliţional:

Analiza normei juridice din punct de vedere: Efectul

Cognitiv Afectiv Voliţional

• Înţelegere • Atracţie (plăcere) •Conformare Eficienţă mare

• Îndoială • Neutralitate •Acceptare Eficienţă redusă

• Neînţelegere • Respingere •Neconformare Ineficienţă

Orice normă juridică ce nu va fi înţeleasă de cătrecetăţeni va fi repudiată de către aceştia. Pentru înţelegerecorectă a unei norme este nevoie şi de o interpretare corectă a ei, atât de către cei ce elaborează norma, cât şi de cătredestinatarii ei.

Fenomenele sociale apărute spontan sau generate dealţi factori necesită studierea lor de către diferite ştiinţe

apărute sau existente la un moment în societatea noastr ă. Adoptând principiul din domeniul ştiinţelor fizice că nimic nuse pierde, totul se transformă, dreptului, la rândul său, îirevine sarcina elucidării evoluţiei relaţiilor şi a realităţiisociale. Pentru aceasta, dreptul utilizează un şir de metode

17 Acolo unde există societate, există şi drept.

Dreptul este prinnatura sa o ştiinţă socială.

Ştiinţa juridică elucidează evoluţiarelaţiilor şi arealităţii sociale.

Analiza normeijuridice



28

Facultatea de Drept



specifice lui ca ştiinţă juridică. Dar pentru definirea completă

este nevoie nu numai de metodele tradiţionale adoptate, ci şide cele întrebuinţate de alte discipline de graniţă ce au, într-o oarecare măsur ă, tr ăsături comune (istoria, politologia,psihologia, medicina, cibernetica etc.).

Dacă ştiinţele naturii au ca obiect de reglementarenatura cu legile ei de existenţă şi de manifestare, ştiinţadreptului are ca obiect de reglementare normele juridice careorientează şi definesc relaţii sociale.

Metodologia juridică poate să apar ă ca o ştiinţă despreştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele maiimportante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omulde ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului,caracterul său.

Într-o exprimare plastică, Mircea Manolescu consider ă că metodologia juridică ar fi „sistemul care organizeaz ă

leg ăturile dintre apele adânci – uneori lini ştite, alteori

tumultuoase – din diferite regnuri juridice”. Spre deosebirede alte concepţii care consider ă că metodologia juridică este, de fapt, filozofia dreptului în domeniul metodei, MirceaManolescu susţine existenţa unei metodologii juridice auto-nome, în sensul independenţei de orice concepţie filozofică („f ăr ă a se subordona unei anumite icoane de lume şi

viaţă”)18.

Ca şi în orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică sebazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu demetode şi procedee cu ajutorul cărora are loc studiereadreptului în toată complexitatea sa. Metodele de cercetare îndomeniul ştiinţelor sociale s-au dezvoltat şi perfecţionat şi

18 N. Popa, op. cit., p. 22-23.

Metodologia juridică

este un ansamblude metode şiprocedee cuajutorul cărora areloc studiereadreptului în toată complexitatea sa.



29

Facultatea de Drept



ele în contextul general al impulsului dat cunoaşterii ştiin-

ţifice de noua revoluţie ştiinţifică contemporană, evidenţiatmai ales prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii şitehnicii de calcul.

Dacă natura operează spontan, gândirea, în modspecial, cea ştiinţifică, acţionează pe bază metodică. Metodaapare aşadar ca un mijloc eficace al gândirii. Modul în carecugetarea omenească se desf ăşoar ă, reproduce pe cel alrealităţii. Din momentul în care s-a stabilit că drumul către

adevăr este mai preţios decât însăşi stăpânirea lui, problemacăilor pe care cugetarea le urmează şi a mijloacelor pe carele foloseşte a devenit aproape chinuitoare.

Problema metodelor de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale este deosebit de complexă în condiţiile dezvoltăriicontemporane, a întrepătrunderii diferitelor ştiinţe, inclusiv aapariţiei aşa-numitor discipline de graniţă sau de intersecţie.De aceea, pe lângă metodele specifice fiecărei ramuri de

ştiinţe sociale sau ale naturii, astăzi se recurge la generali-zarea şi extinderea unor metode, altădată proprii altor ştiinţe.

În această ordine de idei, menţionăm extinderea cercetărilor interdisciplinare cu folosirea evident şi a unor metodecomplexe. Ştiinţele juridice nu au fost nici ele scutite deaceastă orientare, deşi, din păcate, în acest domeniu s-af ăcut destul de puţin pentru cercetarea teoretică a noilor metodologii şi, ca o consecinţă firească a acestei stări de

lucruri, nici utilizarea practică a noilor metode nu a înregistratprogresele necesare.

În condiţiile revoluţiei ştiinţifice actuale şi tehnologiceau loc profunde transformări – de structur ă, de viziune – cedetermină ca cercetarea ştiinţifică să treacă printr-o mutaţie

Metodologia juridică implică şi utilizareaunor metodeinterdisciplinarecomplexe.



30

Facultatea de Drept



fecundă. Această mutaţie aduce în prim plan un spaţiu

privilegiat – acela al întâlnirii ştiinţelor, al dezvoltării unor cercetări la confluenţa şi la limita ştiinţelor.

În plan metodologic, asistăm la importante „împrumu-turi ”, la o adevărată contaminare metodologică. Fenomenuleste resimţit şi în domeniul cercetării dreptului, în care se

îmbină metodele tradiţionale cu cele moderne. Vorbind demetodele de cercetare ale dreptului avem în vedere de faptmetodele de cercetare ale ştiinţei juridice, în general, şi

abordarea lor teoretică, sarcină ce revine teoriei dreptului.Ştiinţa dreptului î şi afirmă statutul epistemologic printr-opreocupare constantă şi veche pentru perfecţionarea mijloa-celor gândirii obiectului său. În ultimul timp, această preocu-pare este concentrată în cadrul teoriei şi sociologiei juridice.

Metodele şi tehnicile de interpretare a dreptului nu potfi însă decât cele compatibile cu textul de lege deoareceaceste metode şi tehnici nu sunt decât rezultatul activităţii de

jurisdicţie depuse de-a lungul timpului19. Prin intermediulmetodelor şi tehnicilor de interpretare se concretizează nudoar calea de realizare a dreptului, ci chiar substanţa sa.

În contextul unei mobilităţi sociale sporite, utilizareametodelor şi a tehnicilor de interpretare juridică asigur ă corelaţia dreptului cu noul stadiu al evoluţiei societăţii şi cuevoluţia sistemului juridic în ansamblu.

A. Metoda logică

Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi în drept de lapremisa că nu se poate dovedi deductiv nimic decât pornind

19 A se vedea M. C. Eremia, Interpretarea juridică, Ed. All, Bucureşti, 1998, p.33.

În metodologie suntîmbinate metode decercetaretradiţionale cumetode moderne.

Prin metodele şitehnicile deinterpretare seconcretizeaza

substanţa dreptului.

Cunoaşterea pe caledeductivă.



31

Facultatea de Drept



de la principii anterioare. Conceptele matematice – scrie

Wundt – rezultă din raportul abstract al formelor intuiţiei şi sereduc întotdeauna la elementele de cea mai simplă formă intuitivă. Jurisprudenţa scoate conceptele ei din relaţiile celemai complicate ale comer ţului uman şi ale comportamentuluiarbitrar. Astfel, matematica este după natura problemei ceamai simplă din toate ştiinţele, iar jurisprudenţa, cea maicomplicată20.

În literatura de specialitate din ţara noastr ă, s-a

discutat îndelung în legătur ă cu existenţa logicii juridice ca ologică raţională. Punctele de vedere asupra poziţiei logicii însistemul ştiinţelor juridice difer ă de la autor la autor. În timpce profesorul Gheorghe Enescu consider ă că există o logică

judiciar ă în cadrul logicilor normative, profesorul PetruBotezatu recunoaşte aportul dreptului la construirea teorieiargumentării. În general, se are în vedere utilizarea regulilor

în activitatea practică de realizare a dreptului (logica juridică)

şi mai puţin ca un domeniu distinct de aplicare a logicii înprocesul specific de cunoaştere juridică, ca o dialectică agândirii juridice, a logicii actului de creaţie în drept.

Deducţia în drept este în întregime dominată desilogismele de subsumare. Nu întâmplător, Athanase Jojaconsidera că „tehnica juridic ă şi retorica sunt o alt ă obâr şie alogicii ”.

Indiferent însă de poziţiile exprimate, principiile logiciiformale nu se transpun mutatis mutandis în domeniul juridic.Ele capătă o expresie specifică în drept21. Exprimând oasemenea calitate, G. Kalimowski, defineşte astfel logica

20 W. Wundt , Logik, vol. III, p. 616, citat de A. Joja, Studii de logică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1960, p. 154.

21 N. Popa, op. cit., p. 25.

Dreptul are un aportla construireateoriei argumentării.

Athanase Joja:„Tehnica juridică şiretorica sunt o altă obăr şie a logicii”.



32

Facultatea de Drept



juridică: „Studiul gândirii juridice discursive în toat ă

întinderea acestuia adic ă în toate operaţ iile ei intelectuale pecare le efectueaz ă în elaborarea, interpretarea şi aplicareadreptului ”22.

Încă la începutul secolului se consider ă că pentru ainterpreta dreptul sau pentru a construi un sistem decunoştinţe bazat pe categorii şi concepţii funcţionale, trebuiesă se aplice metoda clasică a jurisconsulţilor. Această metodă se compune din inducţie şi deducţie şi se constituie

în mod esenţial din cercetări ce trebuie efectuate asupraconstituţiilor, a acordurilor, a legilor, precum şi a deciziilor

juridice şi a practicii. Ulterior, utilizarea instrumentelor logicea privit nu numai analiza construcţiei tehnice a dreptului –cea care pune în lumină virtuţile teoretice ale unui sistem dedrept – dar şi finalităţile pe care le urmăreşte dreptul şivalorile pe care le ocroteşte sistemul juridic în ansamblu.

Această extindere a întrebuinţării metodei a legat-o mai

strâns de celelalte metode, a implicat-o în „defri şarea” unor zone de cunoaştere, ignorate până atunci. Referindu-ne laprincipalele metode ale cercetării juridice, menţionăm înprimul rând metoda logică.

Termenul de ,,logică’’ are multiple sensuri conturatede-a lungul istoriei, sensuri care sugerează la fel de multepiste metodologice. Într-o accepţiune generală, logicasemnifică ştiinţa gândirii corecte. În ştiinţa dreptului însă,

logica, analizată ca logică juridică, vizează analizaprocesului complex al gândirii juridice

22 G. Kalimowski , De la specificité de la logique, citat deGh. Mihai , Elemente constructive de argumentare juridică,Ed. Academia, Bucureşti, 1982, p. 24.

Metoda clasică a

jurisconsulţilor: secompune dininduc ie şi deduc ie.



33

Facultatea de Drept



În cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atât de

complex, teoria dreptului, se foloseşte de categoriile şi raţio-namentele logice. Făcând abstracţie de ceea ce nu esteesenţial, întâmplător în existenţa dreptului, teoria caută să dezvăluie, folosindu-se de metoda logică, ceea ce esteesenţial, caracteristic dreptului. De importanţa aplicării logicii

în cercetarea fenomenului juridic vorbeşte însuşi faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică.

Dreptul nu este o ştiinţă exclusiv deductivă. Atât în

construcţiile sale teoretice, cât şi în practica juridică, nece-sitatea argumentării se prezintă ca o cerinţă sine qua non.Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi în drept de lapremisa că nu se poate dovedi deductiv nimic decât pornindde la principii anterioare.

Metoda logică este de largă utilitate în orice act degândire ştiinţifică. În drept, ea este o totalitate de procedee şioperaţiuni metodologice specifice, prin care se creează posi-

bilitatea surprinderii structurii şi dinamicii raporturilor necesare între diferite componente ale sistemului juridic alunei societăţi.

Ca ştiinţă eminamente sistematică, dreptul se apropie

considerabil de matematică, astfel că putem defini dreptul ca

o „matematic ă a ştiinţ elor sociale”. O asemenea apropiere

este posibilă datorită caracterului pregnant logic al dreptului.

Obiectul lor fiind deosebit, matematica şi dreptul aupuncte comune sub aspectul formei, rezultând din necesi-

tatea stringentă a formei şi formării ipotezelor. O normă

procedurală de drept obligă pe acela care face o afirmaţie în

faţa instanţei s-o dovedească, stabilind şi reguli ce

Metoda logică estede largă utilitate înorice act de gândiretiinţifică.

Dreptul este omatematică atiinţelor sociale”.



34

Facultatea de Drept



alcătuiesc tehnica dovedirii. Dacă ştiinţa înseamnă folosirea

sistematică a puterii intelectuale umane pentru producereacunoaşterii, ştiinţa dreptului î şi propune să expună tematic şi

să analizeze logic dreptul.

Juristului îi este necesar şi util întregul aparat al logicii.

Aceasta se explică prin simplitatea rezolvării problemelor de

gândire sau a celor de practică. Adesea, se crede că este

suficient să stăpâneşti formele şi perceptele gândirii logice

pentru ca succesul să fie asigurat.

B. Metoda istorică

Potrivit metodei istorice, ştiinţele juridice cercetează dreptul în perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lunguldiferitelor orânduiri sociale. Ele analizează esenţa, forma şifuncţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care ostr

ăbate o societate,

ştiut fiind c

ăinstitu

ţiile juridice poart

ă

pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ale ţăriirespective.

Istoria semnifică cunoaşterea trecutului umanităţii şimersul actual al vieţii omeneşti. Fiindcă dreptul este social şiel se dezvoltă şi capătă noi valenţe odată cu societate, esteabsolut necesar ca întregul sistem juridic să fie analizat şiaplicat şi din perspectivă istorică. Metoda istorică se

împleteşte aşadar strâns cu istoria dezvoltării sociale. Pentru jurişti, este extrem de importantă desluşirea sensuluievenimentelor trecute. În fiecare lege sunt sintetizatenecesităţi reale ale vieţii, se exprimă o anumită stare amoravurilor. Pentru acest motiv, cunoaşterea reglementărilor

Dreptul reflectă dinperspectivă istorică orânduirile sociale.

Definiţia metodeiistorice.



35

Facultatea de Drept



şi formelor de drept, constituie un important document şi

pentru istorie.Legea celor 12 Table care a rezistat, cu mici modi-

ficări, timp de peste zece secole, opera legislativă a luiIustinian (Codul, Digestele, Institutele, Novelele), Codul luiHamurabi şi Legile lui Manu stau dovadă evoluţiei istorice.

În istoria poporului român, formele dreptului vechidovedesc spiritul umanist al ideii de dreptate şi adevăr carea caracterizat poporul român – urmaş al celor mai drepţi şi

mai viteji dintre traci, cum îi caracterizează Herodot pe geto-daci. Legea ţării sau obiceiului pământului erau socotite caun drept vechi, o datină din bătrâni, provenind din timpuristr ăvechi, de la formarea ţării sau mai încolo. Evoluţiaistorică a poporului român a f ăcut ca dreptul feudal scris(Cartea românească de învăţătur ă sau Pravila lui VasileLupu cum mai este ea denumită, Îndreptarea legii sauPravila lui Matei Basarab, etc.), să cuprindă noi

reglementări, care arată schimbările petrecute în viaţaeconomică, politică, culturală a poporului.

În general, dreptul urmează firul evoluţiei sociale, în elreflectându-se nivelul dezvoltării culturale a unei societăţi.Valoarea creaţiei juridice a diferitor popoare, din diferiteepoci istorice, se integrează în mod nemijlocit în culturapoporului şi a epocii respective.

În vederea cunoaşterii sistemelor de drept, extrem deutile îi sunt juristului concluziile istoricului, aşa cum şi istoriciitrebuie să se aplece asupra documentului juridic. Oriceistorie trebuie să-şi propună ca scop aflarea şi dovedireaadevărului în faptele omeneşti. Ideea dreptului str ăbate de laun capăt la altul istoria.

Principalele izvoareale dreptuluiromânesc.



36

Facultatea de Drept



Sistemul juridic al unui stat nu poate fi bine înţeles f ăr ă

înţelegerea şi explicarea etapelor istorice prin care a trecut. Apelând la istorie, dreptul î şi află condiţiile ce-i pot descifrareglementările. Astfel, plecând de la datele pe care le ofer ă istoria, în cercetarea marilor instituţii juridice, ştiinţa dreptuluiconstatând vechimea lor, le urmăreşte evoluţia, configuraţiaşi funcţiile. Teoria dreptului operează cu categoria de tip aldreptului, cu cea de bazin de civilizaţie juridică, plecând dela datele de cunoaştere oferite de ştiinţa istoriei.

Originea şi apariţia statului nu pot fi studiate f ăr ă să sepornească de la punctele de vedere afirmate în istorie.Uneori, pe baza unor date istorice se realizează reconsti-tuirea fizionomiei unor instituţii ale dreptului, acţiune cepermite o analiză retrospectivă cu largi implicaţii în înţele-gerea poziţiei respectivelor instituţii în dreptul actual.

Chiar şi astăzi, analizând normele de drept, neraportăm totdeauna la etapa istorică în care acestea au fost

elaborate, la conjunctura în care au fost adoptate sau lasensul general al normelor acceptat de către societate. Spreexemplu, atunci când normele juridice vorbesc de ,,bunemoravuri’’ sau ,,ordine publică’’, legiuitorul nu defineşteaceste concepte, ele putând fi aplicate şi interpretate înraport de diversitatea condiţiilor pe care le înf ăţişează evoluţia vieţii sau complexitatea valorilor consacrate înnorma de drept. De asemenea, adagiul roman optima est

legum interpres consuetudo23 confirmă în mod incontestabilrolul experienţei istorice a fiecărui popor în aplicareadreptului.

23 Practica este cel mai bun interpret al legilor.

Sistemul juridic alunui stat nu poate fi

înţeles f ăr ă analizaetapelor istoriceprin care a trecut.

Analiza normelor dedrept este

întotdeaunaraportată la etapaistorică şiconjunctura în careau fost adoptate.



37

Facultatea de Drept



C. Metoda comparativă

Comparaţia reprezintă acea operaţiune ce urmăreşteconstatarea unor elemente identice sau diferite la două fenomene sau instituţii juridice. Metoda comparativă ,, procedeaz ă la comparaţ ii între diverse instituţ ii juridice,ramuri de drept, tipuri de drept, apar ţ inând unor ţări diferite,

permi ţ ând să se evalueze ceea ce este esenţ ial sau specific în drept, ceea ce poate fi transferat cu titlu de experienţă

pozitiv ă, dar evidenţ iind şi rolul condi ţ iilor şi particularit ăţ ilor naţ ionale în materie juridic ă’’ 24. Compararea sistemelor dedrept ale diverselor state, a tr ăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoasă înprocesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.

Această acţiune a determinat chiar în unele sisteme de învăţământ juridic recunoaşterea existenţei unei ramuriştiinţifice distincte – ştiinţa dreptului comparat. Extinderea

metodei dreptului comparat este impusă astăzi în modesenţial de sporirea f ăr ă precedent a legăturilor statelor, decreşterea volumului contractelor economice şi sociale, urma-re a amplificării interdependenţelor în planul dezvoltării eco-nomice şi culturale a ţărilor lumii. Această realitate incon-testabilă a zilelor noastre aduce în prim plan necesitateacunoaşterii diverselor sisteme naţionale de drept.

În forma sa embrionar ă, concepţia asupra necesităţii

dreptului comparat apare la începutul secolului al XX-lea,când se avansează şi primele teze ale unei forme metodo-logice universale de studiere a dreptului.

24 I. Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Ed. All Beck,Bucureşti, 2001, p. 165.

Definiţia metodeicomparative.

Ştiinţa dreptuluicomparat –o nouă ramur ă ştiinţifică distinctă.



38

Facultatea de Drept



În continuare, literatura juridică s-a îmbogăţit sensibil

cu lucr ări25

ce au pus bazele nu doar unei metode adreptului comparat, ci chiar a ştiinţei autonome a dreptuluicomparat. Ştiinţa dreptului comparat a fixat deja anumitereguli, care prezintă utilizarea metodei comparative în drept.Observarea riguroasă a acestor reguli asigur ă succesulmetodei, conferindu-i caracterul ştiinţific indispensabil.

Prima regulă a metodei impune a compara numaiceea ce este comparabil. În cadrul acestei reguli va trebui

să se constate, mai întâi, dacă sistemele comparate apar ţinaceluiaşi timp istoric de evoluţie a dreptului sau apar ţin unor perioade istorice diferite. Apoi, dacă sistemele de drept dincare fac parte instituţiile comparate sunt – ideologic vorbind

– antagoniste, este evident că procedeul comparaţiei nupoate fi relevat decât sub aspectul stabilirii diferenţelor. Spreexemplu, dacă am dori să compar ăm reglementareainstituţiei proprietăţii în familia dreptului romano-germanic

(din care face parte sistemul nostru de drept) şi familiadreptului musulman, vom utiliza analiza de contrast(comparaţie contrastantă). Instituţiile fiind evident deosebite,nu va fi realizată o juxtapunere a acestora, iar rezultatele vor fi prea puţin accentuate.

Spre exemplu, în dreptul musulman există teoriateocratică, potrivit căreia întregul pământ apar ţine lui Alah şitrimisului său Mahomed. Proprietarul suprem al pământului

islamic este Califul – reprezentant şi continuator al profetului.

25 A se vedea, în acest sens, G.M. Losano, Marile sisteme juridice.Introducere în dreptul european şi extraeuropean, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005; R.David , Major Legal Systems in the World Today, Ed. Sweet & Maxwell, London,1986; V.D. Zl ătescu, Mari sisteme de drept în lumea contemporană, Ed. De-Car-Complex, Bucureşti, 1992.

Comparaţia cudreptul musulman.



39

Facultatea de Drept



Proprietatea este permanentă, neexistând instituţia

prescripţiei. Modurile de dobândire a proprietăţii sunt, deasemenea, deosebite de cele din dreptul romano-germanic26.

Diferenţele sensibile există şi în legătur ă cu reglemen-tarea juridică a altor instituţii. Astfel, în dreptul musulmaneste interzisă cămătăria (împrumutul cu dobândă). Deasemenea, dreptul musulman reglementează într-un modaparte instituţia căsătoriei. Dacă doctrina consider ă

căsătoria de origine divină, dreptul musulman o trece înrândul tranzacţiilor civile (un contract f ăcut în vederea„dreptului de a te bucura de o femeie”, drept recunoscut,evident, numai bărbatului).

Condiţiile de validitate ale contractului sunt: a) con-simţământul părinţilor; b) prezenţa a doi martori; c) consti-tuirea unei dote (zestre); d) absenţa oricărui impediment(dificultăţi).

Datele pe care le furnizează un studiu de drept com-parat sunt de natur ă a aduce informaţii preţioase în legătur ă cu reglementările din sisteme de drept diferite, chiar dacă nuvor putea fi sesizate similitudini sau juxtapuneri de regle-mentări între instituţia din sistemul nostru legal şi cele din altsistem juridic.

A doua regulă a metodei se refer ă la comparareaunor situa

ţii sau institu

ţii într-un anumit context. De

aceea, este necesar ca întreaga comparaţie a instituţiilor supuse acestui proces să se facă în contextul social, politic,cultural din care au rezultat respectivele instituţii. Astfel, estenecesar ca în procesul de comparare să se plece de la

26 N. Popa, op. cit., p. 29 şi urm.

Compararea în

metoda comparaţiese face într-unanumit context.



40

Facultatea de Drept



cunoaşterea principiilor de drept şi a regulilor aplicabile

sistemelor de drept comparate.A treia regulă a metodei priveşte analiza izvoarelor

dreptului, care ofer ă imaginea poziţiei diferite a formelor deexprimare a dreptului (legi, cutume, precedente judiciare) dela un sistem juridic la altul. Cel care doreşte să determinecomparaţia, cu privire la norma aplicabilă în mod real, vatrebui să ţină seama de ierarhia izvoarelor dreptului, deraporturile reale de for ţă juridică dintre ele şi de modul în

care se completează reciproc.Ultima regulă a metodei se refer ă la faptul că, în

aprecierea termenului de comparat, trebuie să se ţină seama nu numai de sensul iniţial al normei, ci şi deevoluţia acesteia în timp, în procesul aplicării ei. În acestproces, şi mai ales când textul supravieţuieşte unor perioadesocial-istorice diferite, forma iniţială a regulii de conduită poate evolua într-atât, încât sensul normei apare complet

diferit. Cel care compar ă va trebui în acest caz să apeleze laliteratura de specialitate, să cerceteze starea moravurilor şiinfluenţa tradiţiilor.

Funcţiile dreptului comparat nu pot fi disociate defuncţiile generale ale teoriei dreptului (cognitivă, critică,practic-aplicativă). Comparaţia ajută esenţial la construireatipologiilor juridice şi clasificărilor. În procesul de legiferare,metoda comparativă furnizează informaţii preţioase legiuito-rului în legătur ă cu reglementările cuprinse în alte sistemede drept sau în documente juridice internaţionale. Din studiulcomparat al diferitelor instituţii juridice naţionale se desprindfactorii ce determină atât tr ăsăturile lor comune, cât şi celespecifice.

Modul in care suntanalizate izvoareledreptului.



41

Facultatea de Drept



Combătând, în principiu, preluarea mecanică a unor

instituţii şi reglementări juridice dintr-o ţar ă în alta, ca şiconsiderarea unora drept modele de urmat în alte ţări, meto-da comparată arată calea realistă de folosire a experienţeilegislative şi juridice, îmbogăţirea reciprocă a sistemelor

juridice din diferite ţări, ştiut fiind că orice reglementare juridică trebuie să izvorască şi să r ăspundă în primul rândnevoilor naţionale, specificului şi particularităţilor ţăriirespective, iar pentru găsirea soluţiilor optime va studia,

evident, şi experienţa altor sisteme de drept.Importanţa deosebită a metodei comparate este dată

şi de crearea unei ramuri distincte în sistemul ştiinţelor juri-dice (ştiinţa dreptului comparat), de crearea în numeroaseţări a unor catedre şi instituţii de drept comparat, inclusiv aunor instituţii internaţionale cum este Academia Interna-ţională de Drept Comparat cu sediul la Paris.

D. Metoda sociologică

Instituirea metodei sociologice a dreptului este legată de nevoia cunoaşterii ştiinţifice a vieţii. Juriştii au privittotdeauna instrumentul lor de lucru – legea – ca pe orealitate cu o incontestabilă încărcătur ă social-umană („ubi societas ibi jus” – spuneau romanii). Preocupări în direcţiastabilirii legăturii dreptului cu mediul înconjur ător întâlnim din

cele mai vechi timpuri. Platon, Aristotel, Cicero, Hobbes sauGrotius au fost preocupaţi de a stabili o posibilă corespondenţă a legilor în lumea înconjur ătoare.Montesquieu concepea chiar „spiritul legilor ” în relaţiile dintreoameni şi dintre aceştia şi mediul înconjur ător, definind legileca raporturi necesare decurgând din natura lucrurilor.

Metoda comparativă a determinat creareaîn numeroase ţări aunor catedre şiinstituşii de dreptcomparat. .

Definiţia metodeisociologice



42

Facultatea de Drept



Metoda sociologică reprezintă o direcţie de cercetare

cu reale foloase pentru cunoaşterea realităţii juridice27

. Exis-tenţa dreptului este intim legată de viaţa socială. S-ar puteaspune că această legătur ă se cristalizează în raporturi maidirecte decât cele ale moralei. Spre exemplu, toate fenome-nele juridice sunt fenomene sociale, dar nu şi toate feno-menele sociale sunt fenomene juridice. Dacă moralitatea nupoate fi detaşată de cadrul social, fiind însă exercitată la felde bine atât individual, cât şi colectiv, dreptul, dimpotrivă,

oricare ar fi formele şi genurile sale, este totdeauna fondatpe recunoaşterea colectivă f ăr ă de care nu s-ar putea stabiliacea corespondenţă între obligaţiile unora şi pretenţiilealtora. Cu alte cuvinte, dreptul este social prin vocaţie şi princonţinut.

Sociologia, ca atare, î şi leagă începuturile de mijloculsecolului al XIX-lea. Ca ştiinţă a formelor de coexistenţă socială, sociologia a debutat prin a afişa serioase rezerve

faţă de ştiinţa dreptului. Întâlnirea dintre sociologie şi drept s-a petrecut în condiţiile în care, la o sută de ani de la apariţia,la 1804, a Codului civil francez, s-a constatat o anumită r ămânere în urmă a legilor faţă de evoluţia societăţii, oanumită „întârziere cultural ă” a dreptului. Aceasta nu maiputea da întotdeauna soluţii operative aspectelor noi pe careviaţa le ridica. Dreptul se afla „în întârziere faţă de fapte”, el

începea să-şi dezvăluie limitele. Cu toate acestea, nu se

poate vorbi despre o metodă sociologică în studiul dreptuluide la începutul secolului al XX-lea.

Cel care a pus bazele cercetării sociologice a dreptuluieste juristul german Eugen Erlich prin lucrarea sa „Bazele

27 N. Popa, op. cit., p. 34 şi urm.

Modul în caremetoda sociologică ofer ă o direcţie decercetare.

Apariţia sociologieişi legătura sa cuştiinţa dreptului.



43

Facultatea de Drept



sociologiei dreptului ”, apărută în 1913. Erlich, adept al „libe-

rului drept ” fundamentează necesitatea unei cercetări maicuprinzătoare a realităţii juridice, care nu se poate reduce lastadiul normelor şi instituţiilor juridice, fiind necesare cer-cetări în plan vertical, în adâncime pentru a se pune înevidenţă „dreptul viu”.

Ulterior, cercetarea sociologică juridică a luat amploare,aceasta dând o perspectivă nouă studiului realităţii juridice,ca realitate socială, verificând modul în care societatea

influenţează dreptul şi aceasta suportă, la rându-i, influenţă din partea dreptului28. Sociologia juridică a dreptului pune înlumină faptul că între fenomenele sociale există unele careau un caracter juridic deosebit – legile, activitatea jurisdic-ţională, activitatea administrativă –, denumite uneori şifenomene juridice primare, întrucât tr ăsătura lor evident

juridică le face să se identifice cu dreptul. În acelaşi timp însă, există şi fenomene juridice secundare, în care elemen-

tul juridic este mai puţin evident, ca în cazul responsabilităţiisociale sau a statutului şi rolului individului în societate.

Profesorul francez Maurice Hauriou remarca faptul că „ puţ ină sociologie te îndepărteaz ă de drept, iar mult ă socio-logie te readuce la el ”. În replică, sociologul francez – juristla origine – George Gurvitch completa (peste timp) „ puţ indrept te îndepărteaz ă de sociologie, iar mai mult drept tereaduce la ea”.

Metoda sociologică poate fi utilizată de legiuitor pentrua-şi procura informaţii în legătur ă cu măsura în care legeaeste respectată şi în ce propor ţie legea î şi găseşte suport din

28 A se vedea pentru detalii E. Durkheim, Regulile metodei sociologice, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.

Apariţia cercetării

sociologice adreptului.



44

Facultatea de Drept



partea cetăţenilor. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul

că în legislaţia penală română a fost abrogată dispoziţiareferitoare la incriminarea adulterului29. În astfel de cazuri,metoda sociologică te ajută să observi fie că fapta respectivă incriminată nu mai este săvâr şită, şi atunci nu mai estenecesar ă reglementarea ei, fie este des întâlnită, ca un modde viaţă obişnuit, şi atunci iar ăşi se pune problemamenţinerii incriminării penale a ei sau nu.

Extinderea cercetării sociologice cu metodele proprii,

inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologică, nu aulăsat pe dinafar ă nici aspectele juridice ale vieţii sociale.Dimpotrivă, ca urmare a extinderii lor, s-a conturat sociologia

juridică ca disciplină de sine stătătoare, născută din nevoieşi ca rezultat al analizei factorilor sociali de condiţionare şiintercondiţionare ai dreptului. În efortul de creare şiconturare cât mai precisă a acestei discipline a fost creată oasociaţie internaţională de sociologie juridică, iar la unele

facultăţi de drept se predau chiar cursuri la această materie.Sociologia aduce o viziune nouă asupra dreptului –

definindu-l ca un fapt social şi încearcă să resistematizezesursele evoluţiei şi influenţei dreptului asupra societăţii,oferind ştiinţelor juridice o metodă raţională de studiere afenomenului social. Sociologii au recunoscut în preocupărilestr ăvechi ale dreptului elemente importante de sociologie

juridică. Ei au constatat, astfel, că dintre toate fenomenele

sociale (spirituale, morale, religioase etc.) fenomenul juridicse impune cu precădere ca fiind cel mai caracteristic dinpunct de vedere social. Făcând eforturi pentru a ieşi din tipa-

29 Articolul 304 din Codul penal român prevedea că „Fapta persoanei

c ăsătorite de a avea relaţ ii sexuale afar ă de c ăsătorie se pedepseşte cu închisoarede la o lună la 6 luni sau cu amend ă …”.

Modul in care s-adezvoltat sociologiajuridică. .



45

Facultatea de Drept



rele pozitivismului, ştiinţa dreptului acordă la rându-i, o tot

mai mare atenţie cercetării legăturii dreptului cu mediulexterior.

Prin metode care-i r ămân specifice (observaţia, son-dajul de opinie, ancheta sociologică, chestionarul, interviul),sociologia juridică îmbr ăţişează următoarele domenii: a)domeniul creării dreptului; b) domeniul cunoaşterii legilor decătre cetăţeni şi organele de stat; c) domeniul poziţieisubiecţilor raporturilor sociale faţă de reglementările juridice

în vigoare; d) domeniul cercetării cauzelor concrete ale încălcării dreptului; e) domeniul limitelor reglementării juridice, al raportului dintre sfera reglementărilor juridice şiextrajuridice, a formelor juridice şi metajuridice de influenţarea conduitei cetăţeneşti.



46

Facultatea de Drept




Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care metoda comparativă ajută

la cunoaşterea dreptului.




47

Facultatea de Drept



3.7.Test de autoevaluare pentru unitatea de ănvăţare nr.3

1. Pentru a-şi procura informaţii în legătur ă cu măsura încare o lege este respectată şi în ce propor ţie legea î şigăseşte suport din partea cetăţenilor, legiuitorul poate utiliza:

a) Metoda logică de cercetareb) Metoda istorică de cercetarec) Metoda sociologică de cercetare

2. Logica judiciar ă are în vedere:a) Sursele dreptuluib) Modul de redactare a normei juridicec) Modul de interpretare şi punere în aplicare a normei

juridice

3. Metoda logică de cercetare:a) Reprezintă totalitatea procedeelor şi operaţiunilor

metodologice specifice dreptului

b) Reprezintă un set de norme de conduită c) Reprezintă totalitatea normelor juridice cu aplicabilitate într-un stat

4. Cel care a pus bazele cercetării sociologice a dreptului afost:

a) Hugo Grotiusb) Mircea Manolescuc) Eugen Erlich

5. Potrivit metodei istorice de cercetare:a) Cercetarea juridică a cunoscut cele mai mari evoluţii

din istorieb) Ştiinţele juridice cercetează dreptul în perspectiva şi

evoluţia sa istorică c) Statele au reuşit să codifice dreptul



48

Facultatea de Drept



6. Regulile metodei comparative de cercetare presupun:a) Să compari numai ceea ce este de comparatb) Să analizezi structura normeic) Să analizezi ipotezele normei juridice

7. Analizând metoda sociologică de cercetare profesorulfrancez Maurice Hauriou remarca:

a) Puţină sociologie te îndepărtează de dreptb) Puţin drept te îndepărtează de sociologiec) Puţină sociologie este insuficientă

3.8. R ăspunsuri la testul de autoevaluare

Răspunsurile corecte sunt:

1 – c; 2 – c; 3 – a; 4 – c; 5 – b; 6 – a; 7 – a

3.9. Bibliografie pentru unitatea de învăţare nr.3

1. Jean-Louis Bergel – Méthodologie juridique, Ed. PUF,Paris, 2001



4. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2009

5. Emil Durkheim – Regulile metodei sociologice, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1974

6. Mihail-Constantin Eremia – Interpretarea juridică, Ed. All, Bucureşti, 1998



49

Facultatea de Drept



7. Mario Losano – Marile sisteme juridice. Introducere în

dreptul european şi extraeuropean, Ed. All Beck,Bucureşti, 20058. Mircea Manolescu – O disciplină nouă: Metodologia

juridică, Revista Fundaţiilor Regale, Octombrie, 19449. Mircea Manolescu – Teoria şi practica dreptului:

Metodologie şi sociologie juridică, Ed. FundaţiaRegele Mihai I, Bucureşti, 1946


11. Friedrich Müller – Discours de la méthode

juridique, Ed. PUF, Paris, 199612. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actuale

ale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979


14. Victor Dan Zlătescu – Mari sisteme de drept înlumea contemporană, Ed. De-Car-Complex, Bucureşti,1992



50

Facultatea de Drept



Alte metode ale ştiinţelor sociale cu importanţă pentru drept


Alte metode ale ştiinţelor sociale cu importanţă pentru drept

CUPRINS


4.1. Înţelegerea metodelor cantitative

4.2. Înţelegerea metodei statistica

4.3. Înţelegerea metodei experimentală

4.4. Înţelegerea metodei informaţională, metoda sistemică sau

metoda prospectivă

4.5. Tema de reflectie pentru unitatea de învaţare nr. 4

4.6. Test de autoevaluare pentru unitatea de învaţare nr. 4

4.7. Bibliografie pentru unitatea de învaţare nr. 4



• înţelegerea şi definirea metodei cantitative;

• înţelegerea şi definirea metodei statistice;

• înţelegerea şi definirea metodei experimentale;• înţelegerea şi definirea metodei informaţionale, a metodei

sistemice sau a metodei prospective.



51

Facultatea de Drept



A. Metodele cantitative au căpătat în ultimul timp o

tot mai mare pondere în cercetarea ştiinţifică juridică, cu largişi imediate aplicaţii în practica dreptului. În general, astăzi,teoria juridică nu poate merge decât în strânsă corelaţie cunevoile practice ale creării şi aplicării dreptului.

Nevoia introducerii unor metode cantitative în cerce-tarea ştiinţifică juridică şi în practica dreptului a izvorât dinnecesitatea de a conferi noi valenţe acestei cercetări, înstrânsă legătur ă cu unităţile practice. Folosirea calculatorului

şi a diverselor programe juridice ajută în luarea deciziei.Folosirea tehnicii moderne nu îngustează posibilităţile dedecizie, ci, dimpotrivă, le optimizează. Timpul economisiteste folosit la fundamentarea temeinică a deciziei.Informatica juridică îmbunătăţeşte procesul decizional prinrapiditatea efectuării diferitelor operaţiuni şi exactitateainformaţiei într-un termen record.

În ultimul timp, chiar în plan decizional, se poate vorbi

de rolul important al calculatorului. Este vorba de deciziile cucaracter repetitiv (mai ales în domeniul decizieiadministrative), caracterizate prin faptul că în conţinutul lor se face aplicarea mecanică şi identică (pentru aceleaşi cate-gorii de fapte) a unor norme juridice la situaţii juridiceaproape identice.

Pe plan mondial cercetările de informatică juridică aufost orientate în următoarele direcţii: a) elaborarea şi siste-matizarea legislaţiei; b) evidenţa legislativă; c) evidenţa deci-ziilor de practică judecătorească (a precedentelor judecă-toreşti); d) stocarea şi sistematizarea informaţiei juridice; e)evidenţe criminologice etc.

Definiţia metodelor cantitative

Cercetările denformare juridică lanivel mondial





53

Facultatea de Drept



situaţia organizării instanţelor din ţările dezvoltate, pe masa

fiecărui judecător se află un terminal de la care se poateobţine într-un termen record o cantitate de informaţielegislativă, de doctrină şi de practică, care scuteşte eforturiconsiderabile, aduce plusul de exactitate, de siguranţă şiaccelerează considerabil rezultatul (stabilirea şi motivareasoluţiei).

Metodele cantitative aplicate în drept au meritulincontestabil de a contribui efectiv la perfecţionarea regle-

mentărilor juridice, la sporirea eficienţei lor sociale, precumşi la îmbunătăţirea activităţii practice de realizare a dreptului.De aceea, orice rezervă sau prejudecată cu privire lautilitatea acestor metode trebuie statornic înlăturată30.

B. Dintre alte metode este de reţinut importanţa folo-sirii metodei statistice, utilă atât pentru procesul deelaborare a dreptului, cât şi pentru cel de aplicare. De altfel,statistica judiciar ă s-a conturat ca un domeniu distinct al

statisticii. Crearea şi utilizarea unor baze de date completeajută foarte mult juristul în activitatea sa.

După cum vom observa în capitolele următoare, atât lanivel naţional, cât şi internaţional, există o serie de baze dedate cu privire la legislaţia fiecărui stat, la jurisprudenţainstanţelor judecătoreşti naţionale şi internaţionale, dar şi cuprivire la doctrina juridică. Toate aceste informaţii sunt denatur ă a ameliora munca de cercetare a unui jurist înactivitatea sa practică de zi cu zi.

C. Cât priveşte metoda experimentală, menţionăm că în domeniul dreptului, dar mai ales în domeniul

30 Pentru o prezentare succintă a metodelor cercetării ştiinţifice a fenomenului juridic, a se vedea N. Popa, M.C. Eremia, D.M. Dragnea, Teoria generală a dreptului.Sinteze pentru seminar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 13-23.

Structurispecializate pentru

armonizareamodalităţilor deimplementare ainformaţiei juridice

Impactul metodelor cantitative asuprareglementărilor

juridice

Definiţia metodeistatistice

efiniţia metodeixperimentale



54

Facultatea de Drept



reglementărilor juridice cu caracter economic, s-a recurs în

prealabil la verificarea noilor măsuri la scar ă redusă, încâteva unităţi pentru ca apoi măsurile să fie extinse la scar ă naţională.

S-a luat în considerare că dreptul, acţionând asuprarelaţiilor sociale şi modelându-le, tinde mereu laperfecţionarea acestora. Mijloacele specifice de acţiune alenormelor juridice asupra relaţiilor sociale presupun opermanentă adaptare şi perfecţionare. În acest sens, trebuie

subliniat că şi în domeniul juridic au început să fie utilizateunele metode şi procedee care iniţial apar ţineau ştiinţelor exacte. Printre aceste metode este şi experimentul. Multă vreme, ştiinţele sociale au privit cu rezervă această metodă,considerând-o potrivită numai pentru ştiinţele naturii. S-aconstatat însă că experimentul, fiind o observaţie provocată,ofer ă posibilitatea repetării de un număr mare de ori afenomenului cercetat, cât şi desprinderea obiectului

experienţei din contextul interdependenţelor în care elevoluează în mod firesc. Experimentul poate fi f ăcut atât înlaborator cât şi în afara lui. Experimentul de laborator estespecific în mod deosebit în domeniul criminalisticii sau alcercetărilor penale. În afara laboratorului, avem de-a face înmod deosebit cu experimentarea în domeniul reglementării

juridice.

Aplicarea metodei experimentale în activitatea

legislativă reprezintă un pas înainte pe linia sporirii eficienţeireglementării prin norme juridice a relaţiilor sociale.

Este nevoie ca mai întâi să fie cunoscute toate efecteleşi abia apoi măsura legală să poată fi extinsă la nivelultuturor categoriilor sociale. Legiuitorul nu poate şi nu trebuie



55

Facultatea de Drept



să prevadă totul. A prevedea totul este imposibil de atins.

Nevoile societăţii şi efectele legilor în plan social sunt atât deextinse încât este imposibil pentru un legiuitor să prevadă totul de la bun început31.

D. Alţi autori vorbesc şi despre alte metode decercetare în drept, printre care metoda informaţională,metoda sistemică sau metoda prospectivă32 .

În baza metodei informaţionale, dreptul este văzut înstrânsă corelaţie cu informatica, metoda informaţională

neputând fi concepută f ăr ă structura informatică globală realizată prin intermediul internetului. Această metodă, încontextul globalizării actuale, este văzută ca o posibilitate decrearea a unui patrimoniu juridic internaţional care să ducă la formarea unor standarde de calitate comune tuturor statelor.

Din punct de vedere al metodei sistemice, dreptul estevăzut ca un sistem de factori care îl configurează şi care

odată ce aceşti factori se schimbă şi dreptul cunoaşteschimbări semnificative.

Abordarea sistemică a dreptului impune o anumită flexibilizare a gândirii juridice în funcţie de toţi acei factori deconfigurare a dreptului: fie ei naturali sau chiar artificiali.

Introducerea metodei prospective în domeniul ştiinţeidreptului urmăreşte nu numai creşterea rolului funcţiei de

31 Un exemplu în acest sens îl constituie măsurile de ordin legislativ luate înRomânia în perioada 1997-1998 prin care au fost disponibilizaţi o serie de angajaţidin sectorul minier, statul oferindu-le în schimb o sumă de bani cu titlu de salariicompensatorii. Aceste salarii erau menite a-i ajuta pe cei disponibilizaţi să î şi înceapă o afacere, numai că legiuitorul nu au luat în calcul pregătirea profesională a celor disponibilizaţi şi faptul că, disponibilizând un număr destul de mare de persoane înaceeaşi zonă geografică, era aproape imposibil ca toţi cei ce primiser ă salariilecompensatorii să-şi poată deschide o afacere.

32 A se vedea I. Craiovan, op. cit., p. 232-244.

Definiţia metodeiinformaţionale

Definiţia metodeisistemice

Definiţia metodeiprospective



56

Facultatea de Drept



previziune în viitor, ci şi creşterea rolului funcţiei explicative.

Capacitatea de a descoperi legităţile dezvoltării fenomenelor juridice depinde de gradul cunoaşterii evoluţiei fenomenelor sociale. Prognoza juridică presupune un aparat metodologiccomplex prin folosirea celor mai noi procedee şi tehnici.Metoda prospectivă se utilizează în fundamentarea adaptăriinormelor de drept la realităţile sociale. Ea cuprinde şiinterpretarea pe care o dau organele de aplicare a legii înrealizarea scopului final al normei.



57

Facultatea de Drept



4.5.Temă de reflecţie pentru unitatea de evaluare nr.

4

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte impactul metodelor cantitative, a metodei

sistemice şi a metodei prospective in studiul ştiinţei dreptului.




58

Facultatea de Drept




1. Metodele cantitative aplicate în drept:a) presupun o analiză a cantităţii legilor dintr-un stat;b) contribuie la perfecţionarea reglementărilor juridice;c) măsoar ă aplicarea în timp a legii;

2. Experimentul, ca fenomen juridic, este:

a) o observaţie provocată;b) un fenomene social complex;c) un fenomen exterior unei societăţi;

3. Dreptul este văzut ca un sistem de factori care îlconfigurează, în viziunea metodei:a) sistemice;b) informaţionale;c) prospective;

4. Metoda prospectivă are în vedere:a) creşterea rolului funcţiei explicative;b) scăderea rolului funcţiei de previziune;c) creşterea numărului de legi într-un stat;

1.6. R ăspunsuri la teste de autoevaluare:

R ăspunsurile corecte sunt:

1 – b; 2 – a; 3 – a; 4 - a



59

Facultatea de Drept







4. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2009

5. Mihail-Constantin Eremia – Interpretarea juridică, Ed. All, Bucureşti, 1998

6. Mircea Manolescu – O disciplină nouă: Metodologia juridică, Revista Fundaţiilor Regale, Octombrie, 1944

7. Mircea Manolescu – Teoria şi practica dreptului:Metodologie şi sociologie juridică, Ed. FundaţiaRegele Mihai I, Bucureşti, 1946

8. Mircea Manolescu – Ştiinţa dreptului şi artele juridice,Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1993

9. Friedrich Müller – Discours de la méthode juridique,Ed. PUF, Paris, 199610. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actuale

ale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979




60

Facultatea de Drept



Conceptul de documentare juridică şi importanţa sa


Conceptul de documentare juridică şi importanţa sa

CUPRINS


5.1. Bibliografia

5.2. Vocabularul

5.3. Studiul



5.6. Raspunsuri la testul de autoevaluare pentru unitatea de

învaţare nr. 55.7. Bibliografie pentru Unitatea de învaţare nr. 5

Obiectivele unităţii de învăţare nr.5


• înţelegeţi modul în care se caută, se utilizează şi se

citează bibliografia ;• înţelegeţi importanţa utilizării corecte a volabularului în

drept

• înţelegeţi modul în care se poate asimila învăţa corect.



61

Facultatea de Drept



Activitatea juridică este o activitate ce presupune opermanentă documentare. În accepţiunea curentă, adocumenta înseamnă a depista, a colecţiona, conserva şipune la dispoziţia consumatorilor de informaţii surse decunoştinţe dobândite anterior asupra problemei ce intr ă însfera de interes a acestora, fixate în documente de oricegen.

Această definiţie cuprinde activitatea de documentare în sensul cel mai general posibil. În general, termenii de,,informare şi documentare’’ tind în exprimarea obişnuită

spre sinonimie, ambii presupunând un fapt de cunoaştere.Deosebirile dintre cei doi termeni, derivă tocmai din termenuldocument. Informaţ ia presupune un fapt de cunoaştere carepoate fi emis sau recepţionat sub formă materializată saunematerializată, pe când, documentarea presupune numaiforma materializată. Între cele două posibilităţi decunoaştere, există, însă, nu numai deosebiri de natur ă ci şide valoare.

Informaţia transmisă oral, rapid, este recepţionată cu

un grad de aproximaţie, presupus de o astfel de transmisie.Documentarea presupune o recepţionare mai metodică şimai temeinică, memoria vizuală a fiinţei umane fiind maiputernică pe tot parcursul vieţii, deci şi cea mai importantă.

Valoarea informaţiei documentare constă şi înperenitate. Fiind fixată pe suport material, ea poate fitransmisă în spaţiu dar şi în timp.

În ştiinţele juridice, multitudinea instituţiilor juridiceexistente şi tratarea lor, în diferite ramuri de drept, necesită o

bogată activitate de documentare şi cercetare a legislaţieinaţionale şi chiar a celei europene, având în vedere procesulde integrare europeană a României. De aceea, din această perspectivă, este necesar ca viitorii jurişti să cunoască încă

Definiţia conceptuluide documentareştiinţifică



62

Facultatea de Drept



din perioada studenţiei şi să deprindă tainele documentării

juridice33

. În activitatea juridică, memoria este un atu, dar nu

suficient. Este nevoie de cunoaşterea şi înţelegerea princi-piilor după care dreptul se conduce, dar şi de modul în carene căutam sursele în vederea rezolvării problemelor juridicecare apar. Un jurist bun este cel care ofer ă soluţii diverselor situaţii juridice care pot apărea.

Încă din facultate, studenţii în ştiinţe juridice au de

redactat referate de seminar, au de citit diverse lucr ări, dar şide identificat anumite aspecte juridice apărute în jurispru-denţă. Pentru acest lucru, o primă problemă major ă a lor este unde să caute, cum să caute şi care este modalitateapractică de a prezenta cele aflate.

Primul lucru în activitatea de documentare este iden-tificarea bibliografiei în materie. Apoi, activitatea juridică fiindo activitate specială şi specializată, este necesar a utiliza un

limbaj corect şi coerent din punct de vedere juridic. Nu depuţine ori, folosirea unor termeni juridici neadecvaţi oriincorecţi duce la soluţii juridice greşite sau chiar la ivireaunor litigii. De aceea, stabilirea unui limbaj comun pentru

jurişti este nu doar o necesitate, ci şi o condiţie a reuşiteiprofesionale. Nu în ultimul rând, studiul materialelor identi-ficate reprezintă o etapă distinctă în activitatea de documen-tare juridică. Studiul ne ajută la identificarea şi aplicarearaţionamentului juridic.

33 R. Romi, op. cit., p. 14-15.

rimul pas inctivitatea de

ocumentare



63

Facultatea de Drept



A. Bibliografia

În vederea unei pregătiri temeinice, la dispoziţiastudenţilor se află un extrem de bogat material bibliografic34.

Acesta poate fi consultat nu doar la „domiciliu”, ci, mai ales,la sediile numeroaselor biblioteci ce conţin carte juridică şicare se află în Bucureşti: Biblioteca Facultăţii de Drept aUniversităţii Bucureşti, Biblioteca Colegiului Juridic Franco-Român din cadrul Universităţii Bucureşti, Biblioteca Centrală

Universitar ă, Biblioteca Academiei, Biblioteca Institutului deCercetări Juridice, Biblioteca Ministerului Justiţiei, BibliotecaTribunalului Bucureşti, Biblioteca Grupului pentru DialogSocial (GDS), bibliotecile diferitelor institute culturale alestatelor care au deschis pe lângă ambasade şi serviciiculturale şi/sau institute culturale, precum Centrul CulturalFrancez sau Centrul Cultural American etc.

Alegerea căr ţilor şi a lucr ărilor ce vor constitui, pentru

început, temelia bibliotecii juridice a proaspătului student îndrept nu trebuie lăsată la voia întâmplării. Căr ţile pe carestudentul le achiziţionează trebuie alese cu multă atenţie.Nici sfatul librarului, nici cel al studenţilor din anii mai mari nuar trebui să prevaleze alegerii pe care fiecare o face înfuncţie de necesităţile sale proprii, de nevoia resimţită pentruun plus de informaţie într-un anumit domeniu sau în funcţiede gradul de satisfacţie intelectuală sperat a fi găsit în

paginile unei căr ţi. Trebuie precizat totuşi că unele căr ţi sunt„investi ţ ii ” sigure şi chiar pentru mult timp de aici înainte,instrumente de lucru indispensabile şi niciodată „demodate”pentru un jurist.

34 E.S. T ănăsescu, S. Deaconu, op. cit., p. VI şi urm.

ocaţia celor maimportante centre deocumentare



64

Facultatea de Drept



Nu trebuie uitate nici revistele de specialitate. Deseori,

probleme de actualitate nu sunt tratate decât extrem desumar sau chiar deloc în cuprinsul manualelor sau alcursurilor universitare. Este normal, deoarece scopul acestuitip de lucr ări de specialitate este unul cu precăderepedagogic. Discuţii cu privire la anumite aspecte contro-versate sau cu privire la probleme de detaliu sau de odeosebită subtilitate sunt de aceea de căutat (şi de găsit!) înrevistele de specialitate. Făr ă a avea pretenţia exhausti-

vităţii, redăm mai jos lista principalelor reviste care publică articole şi studii în domeniul dreptului. Trebuie să precizămcă enumerarea este doar exemplificativă (şi nu limitativă),completarea sa fiind nu doar dorită, ci chiar sugerată.

1. Dreptul – 12 numere pe an;

2. Curierul Judiciar – 12 numere pe an;

3. Revista de Drept Comercial – 12 numere pe an;

4. Pandectele Române – 12 numere pe an;

5. Revista Română de Drept European – 6 numere pe an;

6. Revista de Drept Public – 4 numere pe an;

7. Noua Revistă de Drepturile Omului – 4 numere pe an;

8. Analele Universităţii Bucureşti – seria drept – 4 numere pean;

9. Revista Română de Dreptul Muncii – 12 numere pe an;

10. Revista Română de Drept al Afacerilor – 12 numere pe

an;11. Revista Română de Drept Internaţional – 2 numere pe

an;

12. Caiete de drept penal - 4 numere pe an.

Principalele revistein domeniul juridic



65

Facultatea de Drept



În vederea completării bibliografiei, şi nu numai,

publicaţia absolut necesar ă pentru orice jurist, fie el şi numai în devenire, este Monitorul Oficial al României. ConsultareaMonitorului Oficial va trebui să se transforme treptat dintr-osimplă obligaţie a studentului în drept într-o obişnuinţă rapiddevenită plăcere pentru jurişti.

Descoperirile nu se încheie însă aici. Studentul înştiinţe juridice din anul întâi va trebui să „descopere” extremde rapid şi un vocabular diferit de cel cu care era obişnuit

până în acel moment.

B. Vocabularul

Vocabularul juridic reprezintă, în cadrul unei limbi,ansamblul termenilor care au, în această limbă, una sau maimulte accepţiuni ori semnificaţii juridice şi care sunt utilizaţi

în domeniul juridic. Vocabularul juridic nu se limitează doar

la termeni cu apartenenţă juridică exclusivă. El se extindeasupra tuturor cuvintelor pe care le foloseşte dreptul. Înstructura vocabularului juridic intr ă două categorii determeni: termeni care apar ţin exclusiv limbajului specializat(cum ar fi rechizitoriu, dol, contumacie, erede, litispendenţă ) şi termeni care apar ţin în acelaşi timp limbii comune şilimbajului specializat (cum ar fi anchet ă, principiu, martor,lege, etc.)35

De aceea, în ciuda înşelătoarei aparenţe de simplitate,datorată în bună măsur ă asemănării cu limbajul comun,limbajul juridic poate ridica serioase dificultăţi şi poate

întinde numeroase capcane, în special studenţilor din anul

35 A se vedea S. Popescu, C. Ciora, V. Ţănd ăreanu, Aspecte practice detehnică şi evidenţă legislativă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008, p. 162-178.

Definiţiavocabularului juridic



66

Facultatea de Drept



întâi. Juristul posedă un vocabular care îi este propriu,

format pe parcursul a secole întregi de practică şi un fel decod secret transmis aproape cu religiozitate din generaţie îngeneraţie de jurişti care îl percep ca pe un fel de refugiu –sursă a nenumărate contestaţii din partea „celorlal ţ i ”, a ne-

juriştilor – faţă de o eventuală vulgarizare a mediului lor specific. În literatura juridică de specialitate din ţara noastr ă au apărut câteva dic ţ ionare juridice, unele chiar cu ambiţii degeneralitate, care pot familiariza studenţii din anul întâi cu

sensurile tehnico-juridice ale unor concepte cu care vor opera mai târziu şi care, de multe ori, se „ascund ” subdenumiri extrem de comune.

• Dicţionar juridic pentru militari – Editura Militar ă,1975;

• Dicţionar de drept constituţional şi administrativ –Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;

• Dicţionar de drept internaţional public – EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982;

• Dicţionar de asigur ări – Editura Logos, Chişinău,1993;

• Dicţionar bancar şi de asigur ări – Editura Dragon,Bucureşti, 1994;

• Dicţionar de drept internaţional al afacerilor –Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996;

• Dicţionar politic: instituţiile democraţiei şi culturacivică – Editura Şansa, Bucureşti, 1996;

• Dicţionar de termeni juridici uzuali – Editura Naţio-nal, Bucureşti, 1997;

Tipuri de dicţionare juridice



67

Facultatea de Drept



• Dicţionar de drept privat – Editura Mondan 94,

Bucureşti, 1997;• Dicţionar de dreptul muncii – Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1997;

• Dicţionar de drept civil – Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1997;

• Dicţionar de protecţia mediului – Editura LuminaLex, Bucureşti, 1997;

•

Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şiprocesual penal – Editura Naţional, Bucureşti, 1997.

Lectura acestor dicţionare, în paralel cu studiul dife-ritelor discipline, este extrem de utilă, facilitând însuşireanoţiunilor de bază şi evitarea prea bine cunoscutuluifenomen al „beţ iei de cuvinte”.

Limbajul juridic trebuie să se înscrie în limitele uneiprecizii juridice şi exigenţa unei înţelegeri depline de către

cetăţeni a normelor dreptului. Juristul poate inova, poateutiliza concepte şi noţiuni uzitate în limbajul de specialitate,dar trebuie să fie atent la sensuri. Claritatea şi precizialimbajului folosit în domeniul juridic se obţin din utilizarea câtmai adecvată a termenilor şi expresiilor. Respectareaacestor cerinţe, precum şi utilizarea corectă a cerinţelor gramaticale şi ortografice în limbajul juridic creează unitateaterminologică a stilului juridic.

C. Studiul

Studiul reprezintă activitatea efectuată cu scopul însuşirii anumitor cunoştinţe, al formării anumitor deprinderisau dezvoltării unor capacităţi. Prin studiu se dobândeşte



68

Facultatea de Drept



experienţă şi se formează abilităţile necesare dezvoltării

continue a personalităţii. În cadrul procesului de studiere sunt implicate

majoritatea proceselor cognitive, voliţionale sau afective.Memoria, percepţiile, reprezentările, gândirea, atenţia şiimaginaţia joacă un rol important în tot acest proces de

învăţare.

Într-o ipoteză ideală, în activitatea zilnică, studentultrebuie să încerce să-şi fixeze informaţiile prin lectura unuia

sau, de preferat, chiar a mai multor lucr ări elaborate pe oanumită temă sau într-un anumit domeniu.

Lectura mai multor lucr ări ofer ă avantajul că permitefamiliarizarea cu mai multe opinii legate de acelaşi aspect, omai bună cunoaştere a obiectului de studiu şi înţelegerea maiexactă a diverselor probleme sau controverse pe carerespectiva temă le ridică. Ulterior, ar trebui să fie posibilă omai bună înţelegere a problemei abordate sau lămurirea

par ţială (de dorit ar fi chiar totală) a întrebărilor existente la începutul studiului. Informaţia este pusă la dispoziţiastudentului, acesta este însă cel care o receptează şi ofiltrează prin propria percepţie şi înţelegere. Nimeni nu poaterealiza procesul învăţării în locul studentului şi nimeni nu îlpoate obliga pe acesta la o activitate pe care el nu o doreşte.Participarea sa activă la procesul educaţional este condiţiasine qua non a reuşitei acestui proces.

Scopul învăţării îl reprezintă înţelegerea cunoştinţelor,dezvoltarea gândirii logice şi mai ales a celei abstracte,perfecţionarea unei gândiri critice şi formarea capacităţii de areflecta asupra problemelor şi de a găsi soluţii pentrurezolvarea lor.



69

Facultatea de Drept



Fireşte, tehnicile, modalităţile de învăţare sunt speci-

fice fiecăruia dintre noi. Două ar fi totuşi indicaţiile de ordingeneral ce pot fi f ăcute cu privire la acest subiect. Este totalgreşită părerea conform căreia „la drept nu trebuie decât să

înveţ i pe de rost ”, completată deseori cu obiectul acestei„înv ăţări ” – legile. Nimic mai fals şi nimic mai periculos. Nutrebuie învăţat pe de rost, reţinerea frazelor cuvânt cucuvânt f ăcându-se cel mai adesea în detrimentul înţelegeriişi, mai ales, nu este indicată reţinerea pe de rost a textelor

normative.Studiile juridice urmăresc însuşirea raţionamentului

juridic şi învăţarea utilizării acestuia şi nu a dreptului pozitiv.Textele normative în vigoare la un moment dat pot fimodificate sau abrogate, raţionamentele juridice au anumite„tipare”, utilizate de mii de ani şi care încă nu s-au demodat.Evident că noţiunile de bază, conceptele fundamentale,raţionamentele trebuie însuşite, dar aproprierea lor nu presu-

pune simplul efort mecanic de reţinere, ci şi unul cognitiv. Aceasta nu contrazice o altă „idee de gata” şi anume

aceea că pentru efectuarea studiilor juridice este necesar ă obună memorie. Memoria ca proces psihic de întipărire şistocare a informaţiei, de reactualizare prin recunoaştere saureproducere a acesteia într-o formă selectivă, constituie într-adevăr baza activităţii de învăţare. Reproducerea prinmecanismul asocierilor, repetările concentrate, atunci când

materialul de învăţat este redus ca volum şi uşor de înţeles,fragmentarea lui şi eşalonarea repetărilor când estevoluminos, creşte eficienţa procesului de învăţare. Numai că acest lucru este adevărat pentru aproape toate domeniile.



70

Facultatea de Drept



Tocmai pentru a facilita memorizarea, indicat ar fi ca

procesul învăţării să se desf ăşoare în timp. Mai precis, estede preferat studierea cursurilor în mod sistematic, în cadrulunui efort distribuit pe tot parcursul anului universitar,

învăţarea numită „în salturi ” sau „în sesiune” prezentând, înafara riscurilor deja bine cunoscute (criză de timp, strespronunţat, „c ăderi ” fizice sau chiar nervoase etc.), şidezavantajul unei extrem de rapide uitări. Memoria umană (chiar şi cea mai prodigioasă) stochează informaţia primită

într-o cantitate mare într-un timp foarte scurt pentru o durată extrem de limitată. Există riscul (nu rareori produs efectiv) ca„vârful de formă” scontat să nu se producă în chiar momentul examenului.



71

Facultatea de Drept




Comentaţi în maxim 300 de cuvinte impactul limbajului juridic asupra

înţelegerii dreptului




72

Facultatea de Drept



5.5. Test de autoevaluare la unitatea de învaţare nr. 5

1. Atât informarea, cât şi documentarea presupun:a) interpretarea legilor;b) interpretarea şi aplicarea legilor c) cunoaştere;

2. Vocabularul juridic presupune:a) termeni împrumutaţi din alte ştiinţe sociale;b) ansamblul termenilor care au una sau mai multeaccepţiuni juridice;c) termeni folosiţi în administraţie;

3. Studiul reprezintă:a) activitatea efectuată cu scopul însuşirii anumitor cunoştinţe;b) activitatea de bază a legiuitorilor;

c)fenomen juridico-politic;

4. Studiile juridice urmăresc:a) însuşirea dreptului pozitiv;b) însuşirea raţionamentului juridic şi învăţarea utilizării lui;c) exegeza legilor;

5.6. R ăspunsuri la teste de autoevaluare:R ăspunsurile corecte sunt:

1 – c; 2 – b; 3 – a; 4 - b



73

Facultatea de Drept





2. Ion Biberi – Arta de a scrie şi de a vorbi în public, Ed.Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972


4. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 20095. André Dunes – Methodes du droit. Documentation juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 1977

6. Umberto Eco – Cum se face o teză de licenţă, Ed.Pontica, Bucureşti, 2000


8. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu –Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă,Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008

9. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actuale alemetodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1979

10. Raphaël Romi - Méthodologie de la recherche en droit,Ed. Litec, Paris, 2006





75

Facultatea de Drept



Documentarea este un proces de învăţare activă a

tuturor informaţiilor ştiinţifice privitoare la tema care faceobiectul cercetării. Ea constituie o latur ă importantă acreaţiei ştiinţifice. A învăţa înseamnă a repeta aceleaşitrasee, pe aceleaşi conexiuni. Documentarea reprezintă,aşadar, o latur ă a creaţiei ştiinţifice. Realizată în modconştiincios, documentarea poate conduce la atingereaobiectivului final de creaţie (aflarea informaţiei). Ea începeprin consultarea câtorva surse care ofer ă informaţii despretemă chiar înainte de alegerea acesteia, în vedereaformulării deciziei de alegere.

În procesul de documentare, dorim de fapt accesul lainformaţie. Informarea este procesul de procurare a surselor care conţin informaţiile ştiinţifice necesare învăţării. Astăzi,procurarea informaţiilor ştiinţifice necesare a devenit unproces atât facil, cât şi dificil, deoarece tehnica modernă neofer ă o serie de informaţii, iar volumul de informaţii ştiinţificea crescut enorm, având de-a face cu o adevărată explozie.

Ca forme ale documentării, întâlnim documentarea înformele clasice (în biblioteci) şi documentarea în forme

moderne (baze de date informatice, internet, etc.)Cea mai la îndemână formă de documentare estedocumentarea în bibliotecă. Aici găsim cele mai importantesurse ale documentării pentru subiectele pe care le avem detratat. Există biblioteci specializate, pe domenii, precumbiblioteci de drept, de filozofie, de istorie etc., dar şi biblioteci

în care putem găsi o gamă variată de lucr ări din cele maidiverse domenii, precum Biblioteca Centrală Universitar ă

sau Biblioteca Academiei Române.Sunt mai multe feluri de surse documentare înbiblioteci: a) documente primare, care conţin ideile subformă de documente periodice sau neperiodice (legislaţie,

jurisprudenţă); b) documente secundare, periodice sauneperiodice, rezultate din prelucrarea documentelor primare(reviste, referate, sinteze documentare, ghiduri bibliografice)

Definiţiadocumentării

ipuri deocumentare

ocumentarea înibliotecă



76

Facultatea de Drept



c) documente ter ţiare, periodice şi, mai ales, neperiodice,

rezultate din prelucrarea documentelor secundare, subformă de: bibliografii, culegeri de traduceri, sinteze dereferate, microformate, etc.

Documentele secundare şi ter ţiare, pregătite depersonalul bibliotecilor ajută doar pentru a ajunge ladocumentele primare. Studiul acestora din urmă asigur ă succesul documentării. Orice documentare care se limitează la documente secundare şi ter ţiare r ămâne opseudodocumentare.

Documentarea în biblioteci se realizează pe etape cu

ajutorul unor instrumente specifice. Astfel, în etapa deinformare documentarea se realizează cu ajutorulcataloagelor alfabetice şi pe materii, existente în toatebibliotecile; în etapa de culegere a surselor se realizează prin fişare bibliografică, iar în etapa studierii surselor documentarea se realizează prin explorarea globală şirapidă a fiecărei surse, ceea ce presupune trecerea înrevistă a cuprinsului, a prefaţei şi postfaţei, a bibliografiei, aactivităţii autorului, a editurii care o publică, a metodei

folosite pentru analiză, a mesajului şi contribuţiei personale aautorului faţă de alte surse, a grupării după criterii deimportanţă a tuturor surselor.

În sprijinul nostru, al căutătorului de informaţie, oricebibliotecă ne ofer ă catalogul bibliotecii 36.

Există cataloage alfabetice pe subiecte şi cataloagealfabetice pe autori.

Catalogul alfabetic pe subiecte ne ofer ă informaţii

din diverse ramuri ale dreptului. Spre exemplu: drept civil,drept penal, drept administrativ, drept constituţional etc. Larândul lor, aceste ramuri cuprind subramuri, având ca obiectdiverse teme. Astfel, la drept civil, dacă ne interesează

36 A se vedea U. Eco, Cum se face o teză de licenţă,Ed. Pontica, Bucureşti, 2000, p. 64-68.

Surse de

documentare înbiblioteci

Modalităţi deorganizare acataloagelor înbiblioteci



77

Facultatea de Drept



partea de contracte, vom căuta la subiectul „contracte”, sau,

la drept constituţional, dacă ne interesează tema Parla-mentului, vom căuta la acest subiect.

Catalogul alfabetic pe autori serveşte, de obicei,celor care ştiu deja ceea ce vor să caute. Acest tip decatalog este totdeauna mult mai sigur decât cel pe subiecte,deoarece compilaţia sa nu depinde de interpretarea uneorisubiectivă a bibliotecarului. Să luăm un exemplu foartesimplu: dacă un anume autor, recunoscut ca un bun

constituţionalist, scrie o carte despre regimul juridic alproprietăţii în jurisprudenţa Cur ţii Constituţionale,bibliotecarul poate este destul de tentat ca această carte să o treacă în catalogul de subiecte la drept civil, în realitate eafiind o carte de drept constituţional. Nu totdeaunabibliotecarul este şi un foarte bun specialist în toatedomeniile dreptului.

Un alt argument în favoarea catalogului alfabetic pe

autori este faptul că, în general, un autor se specializează peun anume domeniu sau pe câteva domenii. Este de ajuns să cunoşti o carte a lui, pentru ca atunci când începi să cauţi să descoperi şi alte lucr ări pe teme similare scrise de el.

Cercetarea în bibliotecă ofer ă marele avantaj că multedin lucr ările vechi şi foarte vechi nu le găsim decât înbiblioteci. Nu există surse alternative pe internet sau altesurse documentare37.

În cazul cercetării surselor bibliografice în bibliotecă este nevoie de respectarea câtorva reguli:

37 A se vedea, pentru detalii, S.E. Pauley, D.G. Riordan, Technical reportwriting today, Houghton Mifflin Company, Boston, 1987, p. 267-307.



78

Facultatea de Drept



• În cazul unei teme de drept comparat este necesar

cunoaşterea a cel puţ in o limbă str ăină. Spre exemplu, estefoarte greu să realizăm o temă de cercetare în privinţaregimului juridic al cetăţeniei în dreptul românesc şi celfrancez, dacă nu cunoaştem limba franceză;

• Este de preferat să cereţ i ajutorul bibliotecarului atunci când nu v ă descurcaţ i sau simţ i ţ i nevoia unui ajutor .Obţineţi timp şi avantajul de a câştiga şi eventuale informaţii

în plus faţă de ceea ce aveţi deja. Spre exemplu, este posibil

să căutaţi o carte pe o anumită temă, dar între timp să fiapărut, pe acea temă, o carte mult mai nouă care încă nu aajuns să intre în catalogul bibliotecii, dar de a cărei existenţă să ştie bibliotecarul;

• Fiec ărei c ăr ţ i pe care o citi ţ i trebuie să îi faceţ i o fi şă în care să se arate datele de identificare ale lucr ării: autor,titlu, editur ă, anul apariţiei, oraşul şi paginile citate,deoarece, atunci când începem să redactăm lucrarea, deja

trebuie să avem toate aceste date. Sunt multe căr ţi pe carenu le putem împrumuta acasă sau uneori volumul de lucr ăricitite este destul de mare ca să putem reţine absolut toateinformaţiile legate de autor, lucrare, editur ă etc.;

• Nu deterioraţ i c ăr ţ ile şi nu rupeţ i paginile care v ă intereseaz ă. În cazul în care doriţi să păstraţi o parte dininformaţiile cuprinse în carte, cel mai bine solicitaţi bibliote-carului să vă dea voie să fotocopiaţi paginile din carte carevă interesează. Nu uitaţi ca, odată cu fotocopierea paginilor respective, să faceţi o copie şi de pe coperta căr ţii pentru aputea şti ulterior din ce carte sunt acele pagini sau pe primapagină fotocopiată să treceţi scris de mână, numele şi



79

Facultatea de Drept



prenumele autorului, titlul lucr ării, anul apariţiei, editura,

oraşul şi paginile pe care le-aţi fotocopiat;• Nu uitaţ i să returnaţ i c ăr ţ ile împrumutate. Aşa cum voi

aveţi nevoie de ele este posibil ca şi alţi colegi de-ai voştri să fie interesaţi de studierea lucr ării respective;

• Totdeauna faceţ i-v ă dosare pe teme cu fi şele sau paginile fotocopiate din diverse lucr ări pe domeniile pe careaţ i f ăcut cercet ări de-a lungul timpului . Nu aruncaţi acestedosare, pentru că nu se ştie niciodată când veţi mai avea

nevoie de ele. Amintiţi-vă toate aceste reguli atunci când aveţi de

căutat într-o bibliotecă şi vă veţi uşura foarte mult activitatea.Sunt lucruri practice pe care nu le găsiţi în nici un manual dedrept şi pe care nu le veţi face la nici un curs.



80

Facultatea de Drept



6.3. Tema de reflectie pentru unitatea de

învaţare nr. 6

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul de căutare a susrselor bibliografice

într-o bibliotecă.




81

Facultatea de Drept




1. Documentarea:a) este principala modalitate organizatorică a unei societăţibazate pe cunoaştere;b) este un proces de învăţare activă c) este principalul fenomen social al unei societăţi

2. Cataloagele unei biblioteci sunt organizate pe:

a) numele persoanelor care frecventează o bibliotecă ;b) indici de autori;c) numărul de pagini al căr ţilor;

3. Căr ţile vechi şi foarte vechi se găsesc mult mai uşor:a) în biblioteci;b) on line;c) atât în biblioteci, cât şi on line;


învaţare nr. 6


1 – b; 2 – b; 3 – a;



2. Ion Biberi – Arta de a scrie şi de a vorbi în public, Ed.Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972



82

Facultatea de Drept



3. David Bonnet - L'essentiel de la méthodologie

juridique, Ed. Ellipses Marketing, Paris 20064. Stefan Deaconu – Metodologie juridică, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2009

5. André Dunes – Methodes du droit. Documentation juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 1977



8. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu –

Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă,Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008

9. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actuale alemetodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1979




83

Facultatea de Drept



Documentarea în bibliotecă în forme moderne

(programe de bibliotecă, internet)Unitatea de învăţare nr. 7

Documentarea în bibliotecă în forme moderne (programe de

bibliotecă, internet)

CUPRINS


7.1. Descrirea bazei de date juridice LEGALIS

(www.legalis.ro)

7.2. Descrirea bazei de date juridice JURINDEX

(www.jurindex.ro)

7.3. Descrirea bazei de date juridice LEXEXPERT

(www.lexexpert.ro)

7.4. Descrirea bazei de date juridice INDACO(www.Indaco.ro)

7.5. Descrirea bazei de date juridice SINTACT

(www.sintact.ro)

7.6. Descrirea bazei de date juridice EURLEX (www. eur-

lex.europa.eu).

7.7. Descrirea programului WESTLAW

7.8. Tema de reflectie pentru unitatea de învaţare nr. 67.9. Test de autoevaluare pentru unitatea de învaţare nr. 6


învaţare nr. 6




84

Facultatea de Drept





• cunoasteţi şi să utilizaţi principalele surse informatice de

documentare juridică.

Dinamica socială a dus şi la o dezvoltare a tehnicii îndomeniul identificării surselor de documentare. Au apărutbaze de date electronice pe diverse teme în care suntstocate nu doar informaţiile minimale despre o lucrare, ci şitextul în întregime al lucr ării. De asemenea, în materie de

jurisprudenţă, putem găsi cu ajutorul unor programeinformatice o multitudine de informaţii, prin introducerea unor „cuvinte-cheie” pe care dorim să le identificăm în textul uneianumite speţe practice. Chiar la nivel european, în materielegislativă, Recomandarea nr. R (95) a Consiliul Europei,adoptată la 11 septembrie 1995, prevede câteva principiireferitoare la sistemul automatizat ce trebuie utilizat înaducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor judecătoreştipronunţate de diferite instanţe.

Aceste principii presupun ca sistemul automatizat să fie alimentat cu regularitate cu hotărâri recente ale juris-dicţiilor în timp rezonabil.

Este de dorit ca sistemul automatizat să permită utili-zatorilor o informare rapidă cu cele mai recente hotărâriintroduse în sistem.

În măsura posibilităţii, termenul de reînnoire nu ar trebui să depăşească o lună pentru hotărârile cur ţilor supre-me şi trei luni pentru hotărârile altor jurisdicţii, termenul fiind

Dezvoltarea tehniciide documentare



85

Facultatea de Drept



socotit de la publicarea sau eliberarea pentru păr ţi a copiei

hotărârii. Metodele de actualizare ar trebui să profite detehnicile cele mai eficiente, în special de reutilizare a textelor deja disponibile în forma lizibilă la computer. Mai mult decâtatât, serviciile de informare juridică ar trebui să insiste pentruca faza de redactare să fie cât se poate de scurtă.

Atunci când o hotărâre selectată constituie obiectulunui recurs în faţa jurisdicţiei superioare, existenţa acestuirecurs trebuie să fie semnalată utilizatorului din momentul

prezentării acestei hotărâri. În măsura posibilităţii, decizia cur ţii superioare trebuie

să fie menţionată (confirmare sau infirmare).

Criteriile de arhivare în sistemul automatizat dedifuzare a jurisprudenţei ar trebui să fie cât mai clare şisimple, iar hotărârile arhivate ar trebui să fie memorizate peunul sau mai multe suporturi care vor fi accesibile utiliza-torului. Ar fi necesar să fie examinat modul în care va fi

evitată complicarea utilizării sistemului în cazul acumulăriiunei mase crescânde de informaţii învechite. Serviciile deinformatică juridică ar trebui să faciliteze investigaţiile docu-mentare limitate ale hotărârilor luate după o anumită dată.

Printr-o propunere de Rezoluţie a Comisiei de afaceri juridice a Parlamentului European sunt invitate toate statelesă facă tot posibilul ca procesul de simplificare a legislaţiei şide ameliorare a reglementărilor normative ,,să nu fiecompromis la nivel naţional prin norme interne sau prinobstacole de de natur ă tehnică’’38.

38 A se vedea Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C297E din 7 decembrie2006.



86

Facultatea de Drept



Noţiunea de informare juridică a devenit atât de

complexă, încât dincolo de necesitatea evidentă a uneiinterfeţe software performante, s-a născut şi stringentanevoie de a putea parcurge transversal, foarte rapid, volumuluriaş de documente, astfel încât un reper dorit să fie găsit,structurat şi grupat inteligent în toate domeniile juridicecumulate.

Aşa se face că în momentul de faţă, atât la nivelnaţional, cât şi la nivel european, există o serie de programelegislative on line care permit utilizatorilor ca într-un timpfoarte scurt s

ăob

ţină

informaţia juridic

ăde care au nevoie.

Astfel, la nivel naţional avem o serie de programe, printrecare:

1. LEGALIS (www.legalis.ro)

Biblioteca virtuală legalis se adresează tuturor celor care doresc să fie la zi şi corect informaţi despre noutăţilelegislative româneşti, f ăr ă să neglijeze aspectele de

jurisprudenţă sau doctrină utile în profesia lor. Programuleste creat de Editura C.H. Beck şi poate fi utilizat în egală

măsur ă de profesionişti în domeniul juridic sau financiar, câtşi de economişti sau manageri de firme.

Utilizatorul are acces facil şi rapid la întreaga legislaţiea României de după 1989, actualizată la zi, jurisprudenţă selectată şi comentată de specialişti renumiţi, reviste despecialitate, precum şi la o colecţie completă de lucr ări aleunor prestigioşi autori în materia dreptului. De asemenea,sunt accesibile şi cele mai importante acte normative de la1895, până în 1989.

2. JURINDEX (www.jurindex.ro)Programul presupune publicarea integrală pe portalul

jurisprudenţei naţionale (www.jurisprudenta.org) a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de cur ţile de apel, tribunalele şi judecătoriile din România, în format electronic, cu protejareadatelor cu caracter personal, pe măsura apariţiei lor.

Descrirea bazei deate Legalis

Descrirea bazei dedate Jurindex



87

Facultatea de Drept



Jurindex este dezvoltat ca o aplicaţie care să faciliteze

accesul gratuit şi liber al profesioniştilor şi publicului larg la jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, judecătorii dela toate instanţele beneficiază de un instrument puternic dedocumentare în vederea identificării şi accesului la oricehotărâre judecătorească pronunţată în România, inclusiv laargumentele de fapt şi de drept ale acestora, iar avocaţii,consilierii juridici şi alte persoane care exercită activităţi deasistenţă şi reprezentare juridică au acces la orice hotărârepronunţată în România, putând folosi informaţiile astfelobţinute în vederea documentării acţiunilor şi cererilor în

justiţie, ori pentru a se documenta în legătur ă cu practicapredominantă la o anumită instanţă, într-un anumit domeniu.De asemenea, autorii de literatur ă juridică şi studenţiifacultăţilor de drept au acces gratuit la baza de date publică de jurisprudenţă.

3. LEXEXPERT (www.lexexpert.ro)Conceput special pentru a veni în sprijinul specialiştilor

din domeniile juridic, economic, tehnic sau financiar,programul este uşor de utilizat şi înţeles de către beneficiari.

Permanent, utilizatorul dispune de un sistem de HELP care îiofer ă informaţii suplimentare în orice etapă a consultăriiprodusului. Programul este realizat integral în limba română şi permite utilizatorului preluarea în orice editor sau programWindows de fragmente dintr-un act sau chiar un act integralprin metoda Copy-Paste.

Criteriile de căutare sunt foarte diverse, de ladomeniu/subdomeniu, număr act, tip, emitent, data emiterii,data publicării, data intr ării în vigoare, Monitorul Oficial încare a fost publicat actul respectiv, până la cuvinte în titlu

sau cuvinte în text. Aceste criterii pot fi combinate între ele,oferind utilizatorului posibilitatea de a regăsi cu uşurinţă unact sau de a studia exhaustiv un anumit domeniu.

4. INDACO (www.Indaco.ro) Adresate în primul rând specialiştilor din domeniul

juridic sau financiar, programele indaco sunt un instrumentde lucru complex, absolut necesar activităţii de documentare

Descrirea bazei de

date Lexexpert

Descrirea bazei dedate Indaco



88

Facultatea de Drept



în domeniul legislativ. Având informaţia stucturată pe mai

multe module, aplicaţia ofer ă informaţii legislative complete,datorită modului în care actele normative în forma la zi suntrelaţionate cu jurisprudenţa, sinteze de drept, modele decontracte etc.Programele Indaco cuprind şi o colecţie de Directive,Recomandări, Regulamente şi alte acte emise la nivelulUniunii Europene, acestea fiind deosebit de necesare atâtpracticienilor dreptului, cât şi studenţilor în drept.

5. SINTACT (www.sintact.ro)Sintact este un program software legislativ destinat

informării juridice. Conţine legislaţia României şi a UniuniiEuropene, jurisprudenţa românească şi comunitar ă, secţiunidestinate achiziţiilor publice, reviste de drept (PandecteleRomâne, Revista Română de Dreptul Muncii, RevistaRomână de Drept Comunitar, Revista Română de Drept al

Afacerilor), conţine dicţionar de termeni juridici, diversemodele de documente necesare muncii unui jurist şi nunumai. Programul este util oricărei persoane active în planlegislativ, economic, social, financiar.

6. La nivelul Uniunii Europene, există programulEURLEX (www. eur-lex.europa.eu). Acest program ofer ă acces gratuit la legislaţia Uniunii Europene şi la altedocumente considerate publice. Site-ul este disponibil încele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi includepeste 3 500 000 de documente, cele mai vechi datând dinanul 1951. Baza de date este actualizată zilnic, în fiecare anfiind adăugate aproximativ 15 000 de documente.

Eurlex pune la dispoziţie două opţiuni de căutare:căutare simplă şi căutare avansată. În timp ce căutarea

avansată ofer ă o gamă largă de criterii de căutare şi afişare,căutarea simplă r ăspunde, în general, nevoilor celor maimulţi utilizatori. Opţiunile de căutare sunt variate: căutaredupă termeni, după dată, după autor, după numărul actuluietc.

Descrierea bazei dedate Sintact

Descrierea bazei dedate Eurlex



89

Facultatea de Drept



Acolo unde este posibil, programul ofer ă şi versiunile

consolidate ale documentelor, acestea fiind publicateexclusiv în vederea documentării şi neavând valoare juridică.De asemenea, tot la nivel european, pe adresa

www.curia.europa.eu, poate fi accesată întreaga jurisprudenţă a Cur ţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

7. Nu trebuie neglijate nici bazele de dateinternaţionale care ofer ă posibilitatea aflării într-un timprelativ scurt a întregii informaţii legislative de care avemnevoie. Una din aceste baze de date o reprezintă programul WESTLAW (www.westlaw.com) care ofer ă o

serie de informaţii privind jurisprudenţa unor instanţenaţionale sau internaţionale, precum şi doctrină juridică naţională şi internaţională.

Sunt şi alte programe naţionale sau internaţionaleprintre care menţionăm pe cele ce pot fi accesate laadresele: www.opsi.gov.uk (privind legislaţia din MareaBritanie); www.uscode.house.gov (privind legislaţia dinStatele Unite ale Americii) sau www.legifrance.fr (privindlegislaţia din Franţa).

Atunci când avem nevoie de o documentare privindlegislaţia altor state, o sursă sigur ă de documentare este însă varianta electronică a Monitoarelor Oficiale ale statelor.Ele ofer ă informaţia rapidă şi completă în ceea ce priveştelegislaţia acestor state. Singurul dezavantaj major îlreprezintă însă faptul că limba utilizată este limba naţională a statului respectiv. În statele Uniunii Europene, adreseleweb ale Monitoarelor Oficiale sunt următoarele:

Descrierea bazei deate Weslaw



90

Facultatea de Drept



Documentarea în forme moderne ofer ă avantajul obţin-erii de informaţii într-un timp extrem de scurt şi f ăr ă un efortprea mare.

Nu mai trebuie să mergeţi până la bibliotecă într-unanumit interval orar.

Nr. Ţara Adresa web a Monitorului Oficial

1. Austria www.ris.bka.gv.at2. Belgia www.moniteur.be3. Bulgaria www.dv.parliament.bg4. Cehia www.sbirka.cz5. Cipru www.mof.gov.cy/gpo6. Danemarca www.lovtidende.dk7. Estonia www.riigiteataja.ee8. Finlanda www.finlex.fi9. Franţa www.journal-officiel.gouv.fr

10. Germania www.bundesgesetzblatt.de11. Grecia www.et.gr 12. Irlanda www.irisoifigiuil.ie13. Italia www.gazzettaufficiale.it14. Letonia www.vestnesis.lv15. Lituania www.valstybes-zinios.lt16. Luxemburg www.legilux.public.lu17. Malta www.doi.gov.mt18. Marea Britanie www.gazettes-online.co.uk

19. Olanda www.bekendmaking.nl20. Polonia www.infor.pl/dziennik-ustaw21. Portugalia www.dre.pt22. România www.monitoruloficial.ro23. Slovacia www.zbierka.sk24. Slovenia www.uradni-list.si25. Spania www.boe.es26. Suedia www.riksdagen.se27. Ungaria www.magyarkozlony.hu



91

Facultatea de Drept



Nu mai riscaţi să găsiţi cartea pe care o căutaţi deja

împrumutată etc. O simplă conexiune la internet şi uncomputer vă pot pune în legătur ă cu orice bibliotecă dinlume.

Aflarea integrală a prevederilor legale şi regăsireafacilă a informaţiei juridice de către toţi cei ce elaborează sau utilizează dreptul, în contextul actual al globalizării şi aldeselor modificări legislative, nu ar fi posibile f ăr ă ajutorulunor sisteme de evidenţă a legislaţiei şi a unor baze de date

complete şi precise.Cele semnalate mai sus reprezintă doar câteva din

instrumentele care pot oferi un ajutor în plus practicienilor dreptului pentru o informare corectă şi rapidă.



92

Facultatea de Drept




învaţare nr. 7

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care tehnica sprijină dezvoltarea

ştiinţei dreptului.




93

Facultatea de Drept




1. Bazele de date juridice electronice ofer ă avantajul:a) rapidităţii găsirii unei informaţii;b) interpretării unitare a dreptului;c) celerităţii judecării unui proces;

2. Unul din principiile arhivării electronice a datelor trebuie să fie:

a) simplitatea utilizării programului;b) parolarea datelor;c) supravegherea utilizatorilor bazei de date;

3. Avantajul obţinerii de informaţii într-un timp extrem descurt este oferit de:a) documentarea în forme moderne;b) documentarea în forme clasice;c) documentarea la faţa locului;

7.10. Raspunsuri la testul de autoevaluare pentru unitatea de învaţare nr. 7


1 – a; 2 – a; 3 – a;

7.11. Bibliografie pentru unitatea de învaţare nr. 6.




94

Facultatea de Drept




Hamangiu, Bucureşti, 20093. André Dunes – Methodes du droit. Documentation juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 1977


5. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu – Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008




95

Facultatea de Drept



Cerinţele redact

ării unei lucr

ări


Cerinţele redactării unei lucr ări

CUPRINS


8.1. Înţelegerea modului în care se contruieste o lucrare per

ansamblu

8.2. Cunoaşterea şi aplicarea gradelor de titlu

8.3. Cunoaşterea şi aplicarea prescurtărilor

8.4. Citarea legislaţiei, a doctrinei şi a jurisprudenţei




învaţare nr. 88.8. Bibliografie pentru unitatea de învaţare nr. 8



• întelegeţi cum puteţi construi o lucrare

• întelegeţi ce sunt gradele de titlu şi cum se aplică;

• întelegeţi ce sunt prescurtarile şi cum se aplică;

• întelegeţi cum se citează legislaţia, doctrina şi

jurisprudenţa. Modul de citare ( trimiterile infra / supra, notele de

subsol, citarea legislaţiei, citarea doctrine).



96

Facultatea de Drept



Pentru pregătirea unui referat este necesar ă obser-varea (şi chiar parcurgerea) următoarelor etape:

• stabilirea temei de comun acord cu profesorulcoordonator al lucr ării;

• stabilirea unui plan al lucr ării;

• stabilirea unei bibliografii (modeste pentru început);

• înţelegerea şi aprofundarea bibliografiei;

• asimilarea unor noţiuni, discuţii, argumente, poziţiidoctrinare, opinii etc.;

• sistematizarea informaţiei astfel acumulate;

• analizarea ei dintr-o perspectivă critică (a nu seconfunda cu perspectiva negativistă sau nihilistă), eventualprin formularea unor concluzii personale;

• sintetizarea tuturor acestor idei într-o structur ă unitar ă şi coerentă a lucr ării;

• prezentarea într-o formă clar ă şi cât mai exact posi-bilă a rezultatului acestui întreg travaliu intelectual.

Prezentarea referatului presupune atât redactarea lui în formă scrisă, cât şi susţinerea lui oral, în faţa colegilor. Acest exerciţiu prezintă avantajul că obişnuieşte studentulatât cu rigorile expresiei scrise, cât şi cu cele (particulare şispecifice) ale expresiei orale.

O precizare ni se pare deosebit de important de f ăcut

în acest context: redactarea unui referat nu înseamnă copierea pur şi simplu din lucr ările diver şilor autori acelor mai anarhice şi neinspirat alese şi aranjate pasaje,iar prezentarea unui referat nu înseamnă citirea cu vocemonotonă a câtorva pagini înseilate în mare grabă înseara dinaintea datei fixate pentru susţinere. Referatul

Etapele pregătiriiunui referat

erinţe esenţiale înaborarea unuiferat.



97

Facultatea de Drept



este rezultatul unei munci intelectuale de căutare a unor

r ăspunsuri la întrebări pe care fiecare şi le pune (sau pe care îndrumătorul de seminar le pune în cazul în care studentulnu are nici o întrebare pentru sine), iar aceste r ăspunsuri,chiar dacă au fost deja formulate de alţii cu mult înainte dedata fixată pentru prezentarea referatului, sigur au fostredactate într-o formă diferită de cea pe care fiecare student

în parte ar putea să le-o dea. Manifestarea personalităţiistudentului nu numai că este dorită, dar ar trebui să fie şi

stimulată prin astfel de exerciţii. Ideal ar fi ca, la finaluloricărui referat, fiecare student să poată menţiona şi opiniasa proprie, pe care să fie capabil să o şi susţină cuargumente juridice.

Şi în drept, ca şi în alte domenii, forma şi fondul suntinseparabile. Indiferent de modul de comunicare ales, estebine de ştiut că modalitatea în care dreptul se realizează influenţează şi receptarea conţinutului său. Neglijarea

acestui aspect (e.g. a exprimării coerente, a esteticii paginii,a caligrafiei etc.) poate constitui uneori un element care,adăugat la multe altele, este posibil să conducă la nereuşită.Şi nu doar din considerente pur estetice. Evitarea utilizăriiparagrafelor în cadrul unei lucr ări scrise poate indica odezordine generală a ideilor. O exprimare orală anevoioasă poate conduce la ideea unei mai puţin aprofundate studieri arespectivului subiect39.

39 A se vedea pe larg I. Biberi , Arta de a scrie şi de a vorbi în public, Ed.Enciclopedică română, Bucureşti, 1972, p. 116 -148.



98

Facultatea de Drept



A. Construcţia lucr ării în ansamblu

Fiecare lucrare va fi prevăzută la început cu unCuprins şi o Listă a principalelor abrevieri utilizate înlucrare. În cazul în care în carte se fac des trimiteri biblio-grafice la anumite lucr ări de referinţă din literatura despecialitate, aceste lucr ări, cu indicaţii complete de citare,vor fi redate în lista de abrevieri, iar în lucrare vor fi citatenumai după numele autorilor.

Fiecare lucrare va fi însoţită la finalul ei de un Indexalfabetic, ce va cuprinde, cât mai detaliat cu putinţă, princi-palele noţiuni tratate în lucrare. Indexul este obligatoriu încazul lucr ărilor voluminoase (tratate, comentarii etc.), pre-cum şi în cazul lucr ărilor care tratează o tematică absolutnouă, a cărei structur ă nu este deloc cunoscută publicului.Pentru a facilita cititorului consultarea lucr ării, în repertoar sau în indexul alfabetic, trimiterile la noţiunile de bază se vor

face la numerele marginale ale paragrafelor, iar nu la nume-rele de pagină. De asemenea, fiecare lucrare va fi prevăzută cu o Bibliografie generală sau selectivă, ce va cuprindelista căr ţilor utilizate la alcătuirea lucr ării, cu indicaţiicomplete de citare.

Ex.: I. Muraru, E.S. T ănăsescu, Drept constituţional şiinstituţii politice, vol. I, ed. a XI-a, Ed. All Beck, Bucureşti,2003

B. Gradele de titlu

Pentru a fi accesibile şi cât mai uşor consultate decititori, subiectele tratate trebuie să fie coerent şi clar struc-

Organizareaconţinutului uneiucr ări.

dexul alfabetic



99

Facultatea de Drept



turate, utilizându-se un sistem unitar de împăr ţire pe grade de

titlu, sistem ce va trebui respectat în tot conţinutul lucr ării. În cazul lucr ărilor care tratează în ansamblu un cod sau

o lege importantă, cu largă aplicabilitate, plecând de lapremisa că cititorii sunt deja familiarizaţi cu structura acelui actnormativ, este de preferat ca sistematizarea lucr ării să se facă folosind acelaşi sistem de grade de titlu.

Ex.:

Partea …Cartea …Titlul …

Capitolul …Secţiunea …

§… (Subsecţiunea)

Este de preferat ca, în sistematizarea unei lucr ări, cu

excepţia tratatelor şi a comentariilor ample, să nu se

utilizeze mai mult de patru grade de titlu, pentru a se evita

divizarea exagerată a materiei. În principiu, sistematizarea

fiecărei lucr ări trebuie să cuprindă Capitole şi Sec ţ iuni.

La redactarea lucr ării, gradele de titlu, până la nivel de

secţiune inclusiv, vor fi aliniate centrat, iar gradele de titlu

mai mici (§…, 1. …) vor fi aliniate de la stânga.

Ex.:Capitolul I. Cetăţenia română

(…)Secţiunea I. Noţiunea de cetăţenie

(…)§1. Sensurile noţiunii de cetăţenie

(…)

mportanţa gradelor de titlu



100

Facultatea de Drept



În faza de redactare a lucr ării, toate gradele de titlu

trebuie scrise cu acelaşi font şi aceeaşi dimensiune decaracter ca şi textul de bază, iar evidenţierea lor trebuie să

se facă doar prin aliniere (centrat / stânga) şi prin bolduire

(utilizarea caracterelor aldine).

C. Prescurtările

Prescurtările trebuie folosite cât mai economic cu

putinţă, pentru a nu altera textul. Nu se vor utiliza niciodată prescurtări în titluri. În măsura în care este posibil, autorii potsă utilizeze prescurtările din Lista general ă de abrevieri pecare o întocmesc la începutul lucr ării. Lista principalelor

abrevieri va fi poziţionată înaintea conţinutului propriu-zis allucr ării.

1. Prescurtarea legislaţiei, atât în textul de bază, cât

şi în notele de subsol, se va face utilizându-se următoarelestandarde:

a) Codurile nu se prescurtează atunci când la ele seface o referire generică sau sunt însoţite de o subdiviziunece le apar ţine.

Ex.: – dispoziţiile Codului de procedur ă penală (…);

sau – Cartea I, Titlul I din Codul civil.

Când sunt citate împreună cu un articol ce le apar ţine,codurile se prescurtează astfel:

Ex.: art. 208 C. pen.

um se utilizează rescurtarile

Aplicareaprescurtărilor înCoduri



101

Facultatea de Drept



b) Celelalte acte normative nu se prescurtează atunci

când la ele se face numai o referire generică.

Ex.: – Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru

(…); – Prevederile acestei legi nu sunt (…).

Atunci când sunt individualizate, actele normative seprescurtează întotdeauna astfel:

Ex.: – O.G. nr. 1/2000; – O.U.G. nr. 1/2001; – H.G. nr. 1150/2002;

Nu se prescurtează niciodată, indiferent de situaţie, şivor avea următoarea topică:

Ex.: – Ordinul ministrului justiţiei nr. (…); – Legea nr. (…); – Decretul-lege nr. (…); – Regulamentul de aplicare nr. (…); – Norme metodologice nr. (…); – Decretul nr. (…); – Normele-cadru nr. (…).

c) Articolele şi subdiviziunile lor se abreviază astfel:

Ex.: – art. 1; – alin. (1); – lit. a);

Aplicareaprescurtărilor cazularticolelor şi asubdiviziunilor



102

Facultatea de Drept



– parag. 1;

– pct. 1.

Nu se prescurtează expresii de genul „alineatul prece-dent”, „în această lege” etc.

Înşiruirile de articole şi/sau subdiviziuni ale lor se vor scrie în următorul mod:

Ex.:

– art. 208, art. 209 alin. (2) lit. a) şi art. 215 C. pen.; – art. 308 şi urm. C. proc. civ.

Alineatele şi literele: în cazul grupării de mai multealineate în cadrul aceluiaşi articol, etc., alineatul/litera setrece numai o dată. Dacă apar ţin de articole diferite,alineatele/literele se trec de fiecare dată. Acelaşi mod descriere se foloseşte şi în cazul punctelor şi al paragrafelor.

Ex.: – art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.; – art. 209 alin. (2) şi (3) şi art. 215 alin. (1) C. pen.; – pct. 2 lit. a) şi b) şi pct. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr.

(…); – pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. (…).

d) Indicii, în cazul alineatelor sau literelor, se trec înparanteze

Ex.: art. 1 alin. (21), art. 100 lit. a1).



103

Facultatea de Drept



2. Prescurtarea jurisprudenţei, atât în textul de bază,

cât şi în notele de subsol, se va face utilizându-se urmă-toarele standarde:

a) Instanţa, când este denumită generic, se scrie întotdeauna f ăr ă prescurtare şi cu liter ă mică. Prin excepţie,numele instanţei supreme (Curtea Supremă, Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie), al Cur ţii Constituţionale şi al instanţelor europene se vor scrie cu liter ă mare:

Ex.: – tribunalul a decis (…); – în considerentele cur ţii de apel (…); – În practica Înaltei Cur ţi (…); – În jurisprudenţa Cur ţii Constituţionale (…).

Numele instanţei se scrie cu liter ă mare numai atuncicând este individualizată.

Ex.: – Curtea de Apel Bucureşti solicită (…); – Tribunalul Piteşti a hotărât (…).

Când sunt citate pentru indicarea unei speţe, numeleinstanţelor şi al secţiilor se scriu întotdeauna prescurtat,utilizându-se următoarele prescurtări:

Ex.:I.C.C.J. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a

RomânieiC.C. – Curtea Constituţională C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

plicarearescurtărilor în

urisprudenţă



104

Facultatea de Drept



C.J.C.E. – Curtea de Justiţie a Comunităţilor

EuropeneC.A. – Curte(a) de apelJud. – JudecătoriaC.S.J. – Curtea Supremă de JustiţieTrib. – Tribunalul

Secţiile instanţelor judecătoreşti, precum şi sentin-ţele/hotărârile/deciziile se scriu f ăr ă prescurtări, cu litere micişi se pun între virgule.

Ex.: – C.S.J., secţia penală, decizia nr. (…); – I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal,

decizia nr. (…); – Trib. Ploieşti, secţia penală, sentinţa nr. (…).

Deciziile Cur ţii Constituţionale se scriu întotdeauna culiter ă mare.

Ex.: Decizia Cur ţii Constituţionale nr. 148/2000 refe-ritoare la (…) (M. Of. al României, partea I, nr. … din …).

D. Citarea legislaţiei, a doctrinei şi a jurisprudenţei

1. Modul de citare

Este recomandabilă o atenţie sporită asupra unui modunitar şi coerent de citare. Pentru claritate şi o vedere de

ansamblu a textului, este de preferat ca citatele din textelede lege, doctrina şi jurisprudenţa de specialitate să fie redate în notele de subsol, iar nu în textul de bază. Citatele vor fiscrise normal, cu acelaşi font ca şi restul textului, iar evidenţierea lor se va face prin plasarea între ghilimele(„…”). Întotdeauna trimiterile la sursele din care s-a f ăcutcitarea se vor face numai în notele de subsol.



105

Facultatea de Drept



Partea dintr-un citat, indiferent de sursa acestuia, care

nu este redată se înlocuieşte cu trei puncte între parantezerotunde (...).

Ex.: [art. 1 alin. (3) din Constituţia României prevedecă în România „(...) dreptatea şi pluralismul politic reprezint ă valori supreme” (…)].

2. Trimiterile infra / supra

Trimiterile în cadrul aceleiaşi lucr ări se vor realiza

numai prin intermediul notelor de subsol, iar nu prin apoziţiisau paranteze. Pentru a indica exact cititorului locul detrimitere, este de preferat ca trimiterea să se facă la articol şinumărul marginal al paragrafului (în cazul comentariilor şi allegilor comentate) sau numai la numărul marginal alparagrafului, în cazul lucr ărilor numerotate în întregime de la1 la … x. Totuşi, în cazul lucr ărilor ce nu beneficiază denumerotarea marginală a paragrafelor, trimiterea se va faceindicând gradul de titlu avut în vedere (capitol, secţiune etc.)şi numărul paginii la care se face trimitere.

Ex.: A se vedea supra Capitolul I, Secţiunea 1, p. 10,parag. (4).

3. Notele de subsol

În funcţie de specificul operei, se pot utiliza mai multe

sisteme de numerotare a notelor de subsol. În lucr ările cu unpronunţat caracter teoretic (tratate, studii juridice etc.), notelese subsol se numerotează, de regulă, la 1 la … x pe întreagalucrare. În lucr ările universitare (cursuri, manuale), numero-tarea se face fie de la 1 la … x pentru fiecare capitol saupor ţiune importantă a materiei, fie de la 1 la … x pe fiecare

Descrierea moduluide citare

Descrierea notelor de subsol





107

Facultatea de Drept



Ex.:

– M. Of. al României, partea I, nr. … din 10 ianuarie 2000; – B. Of. nr. … din 10 mai 1980.

Atunci când actul normativ este citat în text, în nota desubsol se va indica direct sursa în care poate fi găsit, f ăr ă ase face menţiunea publicat în …. Atunci când actul normativeste citat direct în nota de subsol, referinţa pentru identi-ficarea lui se va trece imediat după titlul acestuia, întreparanteze.

Ex.: – O.U.G. nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr.

301/2004 privind Codul penal40;sau

– O.U.G. nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 privind Codul penal (M. Of. al României, partea I,nr. 552 din 28 iunie 2005).

5. Citarea doctrinei

a) Autorii se citează numai cu iniţiala prenumelui şi cunumele complet41. Evidenţierea numelui autorilor, atât înBibliografie, cât şi în notele de subsol se face cu caractereitalice. Când un autor are două prenume, se trec ambeleiniţiale, urmate de punct şi f ăr ă spaţiu între ele. Cratima (-)se foloseşte pentru separarea numelor sau prenumelor auto-rilor numai în cazul numelor compuse. Când sunt mai mulţi

autori, aceştia se separ ă prin virgulă.

40M. Of. al României, partea I, nr. 552 din 28 iunie 2005.41 Pentru un punct de vedere diferit, conform căruia citarea autorilor se face

folosind în întregime atât numele, cât şi prenumele autorului, a se vedea U. Eco, op.cit., p. 72-73.

Aplicarea modului în

care se citează legislaţia

Descrierea moduluin care se citează

autorii





109

Facultatea de Drept



În notele de subsol se vor cita:

– I. Muraru, M. Constantinescu, Curtea Constituţională …,p. … .

– I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar …, p.… .

Dacă o carte este citată de mai multe ori, dar nu atâtde des încât să justifice abrevierea şi includerea ei în lista deabrevieri, aceasta va fi citată numai prima dată cu indicaţii

complete, iar ulterior se va cita doar numele autorului, cumenţiunea „op. cit.” şi numărul marginal sau pagina la carese va face trimitere.

Ex.:Citare ini ţ ial ă: I. Muraru, E.S. T ănăsescu, Drept

constituţional şi instituţii politice, ed. a XI-a, Ed. All Beck,Bucureşti, 2003

Cit ări ulterioare: I. Muraru, E.S. T ănăsescu, op. cit., p.… .

Lucr ările la care se face trimitere sporadic vor fi defiecare dată citate în notele de subsol, cu toate datele dereferinţă.

Articolele şi studiile din publicaţiile periodice secitează similar căr ţilor, cu indicarea tuturor elementelor deidentificare: iniţiala prenumelui şi numele autorului, titlul complet al articolului, în publicaţia, cu număr/an şi pagina de trimitere. Când se face trimitere la articole din publicaţiiperiodice care folosesc un alt sistem de numerotare aapariţiilor (de ex., publicaţiile anuale, împăr ţite pe păr ţi), iar numerotarea paginilor se face, de regulă, de la 1 la x pe an

Descrierea moduluiîn care se citează articolele şi studiiledin publicaţiileperiodice.



110

Facultatea de Drept



şi nu pe fiecare număr, trimiterea se va face conform acelui

sistem de citare.

Ex.: S. Popescu, Cercetări de metodologie juridică, însprijinul activităţii de elaborare a dreptului, Studii de Drept nr.1-2/1999, p. 8.

6. Citarea jurisprudenţei se face cu referinţecomplete privind instanţa, secţia (dacă este cazul), numărul

şi anul deciziei, utilizându-se prescurtările indicate mai sus.Totdeauna când se citează o speţă se va indica şi sursa dincare a fost preluată, iar dacă speţa nu a mai fost publicată,se va face menţiunea nepublicat ă.

Ex.: – I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. … din 1 iunie

2000, în Curierul Judiciar nr. …/2000. – C.C., decizia nr. …/2001 (M. Of. al României, partea

I,

nr. … din 10 august 2002). – Jud. Iaşi, sentinţa penală nr. … din 10 iunie 2002,

nepublicată.

Dacă se face trimitere la o speţă publicată într-orevistă sau o culegere de practică judiciar ă, în care aceaspeţă este însoţită de o notă sau un comentariu, în nota detrimitere se va face menţiune despre aceasta.

Ex.: I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. … din 10 mai2005, în Curierul Judiciar nr. …/2005, p. …, comentată deC. Mitrache.

Dacă trimiterea se doreşte a fi f ăcută la o opinie din notasau comentariul aferent unei speţe, atunci ordinea de citare va fiurmătoarea:



111

Facultatea de Drept



Ex.: A se vedea C. Mitrache, Comentariu la decizia nr.… din 10 mai 2005 a I.C.C.J., secţia penală, în CurierulJudiciar nr. …/2005, p. … .

Soluţiile instanţelor europene (C.E.D.O., C.J.C.E.) secitează prin indicarea numelui speţei.

Ex.: C.E.D.O., Cauza Rotaru c. România … .



112

Facultatea de Drept




învaţare nr. 8

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care o citare corectă a lucr ărilor

utilizate la redactarea unei căr ţi sprijină dezvoltarea ştiinţei dreptului.




113

Facultatea de Drept




1. Redactarea unui referat presupune:a) alcătuirea unor colaje din alte lucr ări;b) documentarea în prealabil;c) copierea unor lucr ări de prestigiu;

2. Orice lucrare redactată trebuie să aibă:a) o fişă a lucr ărilor citite înainte de alegerea temei lucr ării ;b) un cuprins;

c) un număr de pagini suficient de mare;

3. Articolele şi studiile din publicaţiile periodice se citează:a) similar căr ţilor;b) doar cu numele autorilor;c) doar cu numele publicaţiei periodice;



1 – b; 2 – b; 3 – a;


1. Ion Biberi – Arta de a scrie şi de a vorbi în public,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972





114

Facultatea de Drept



4. Oana Iucu – Metodica predării ştiinţelor sociale,

Ed. Fundaţiei ,,D. Bolintineanu’’, Bucureşti, 20025. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu – Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008

6. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actualeale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979



115

Facultatea de Drept



Cerinţele prezentării unei lucr ări


Cerinţele prezentării unei lucr ări

CUPRINS


9.1. Înţelegerea modului in care se realizează o prezentare a

unei lucr ări

9.2. Înţelegerea modului in care se stabileşte cadrul

prezentării

9.3. Înţelegerea modului în care se organizează o prezentare

9.4. Înţelegerea modului în care se stabileşte structura unei

prezentări.




9.8. Bibliografie pentru unitatea de învaţare nr.9



• înţelegeţi modul in care se realizează o prezentare a unei

lucr ări;• înţelegeţi modul în care se stabileşte cadrul prezentării;

• înţelegeţi modul în care se organizează o prezentare;

• înţelegeţi modul în care se stabileşte structura unei

prezentări.



116

Facultatea de Drept



A. Pregătirea unei prezentări

Cel mai important aspect al unei prezentări este acelacă obiectivul comunicării nu este transmiterea informaţiilor, cireceptarea lor. Întregul proces de construire a prezentăriitrebuie să aibă în vedere audienţa. Or, pentru captareaaudienţei este necesar să ştim să vorbim. ,,S-ar spune c ă în

pofida uriaşelor progrese tehnico-ştiinţ ifice şi a creşterii produc ţ iei şi consumului, nici presa, nici radioteleviziunea,

nici şcoala de toate gradele nu acord ă scrisului şi vorbirii ponderea pe care acestea ar trebui să le aibă în contextul

civilizaţ iei contemporane. Se scrie de mântuial ă, cu noţ iuni şi expresii luate <<după ureche>>, prin cli şee verbale şi formule de-a gata sau cu preţ iozit ăţ i semidocte, f ăr ă să se

reflecte asupra <<artei>> de a scrie şi de a vorbi propriu,elegant şi expresiv’’ 42 .

Pentru a avea o prezentare de succes trebuie ca

lucrarea să beneficieze în prealabil de câteva elementeesenţiale: claritatea ideilor ce vor fi transmise, existenţa uneiordini şi a unei logici a expunerii, sobrietatea exprimării şitemeinicia conţinutului informaţional al lucr ării prezentate.Toate acestea sunt în măsur ă să asigure prezentării uneilucr ări succesul scontat. Însă, întreaga gamă a elementelor prezentate se dobândeşte în timp, deoarece expresiaverbală reprezintă rodul unei îndelungate ucenicii în

domeniu.Prezentarea nu este altceva decât mijlocul vizual de

comunicare. La orice prezentare, se întâmplă două lucruri:1) cel ce face prezentarea î şi ia un angajament faţă de

42 Şerban Cioculescu, în Prefaţa la lucrarea lui Ion Biberi ,,Arta de a scrie şi dea vorbi în public’’, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti, 1972, p. 7.

Cum se pregateşte oprezentare.

Elementele esenţialeale unei prezentări



117

Facultatea de Drept



public încercând să dovedească un lucru prin care să

câştige sprijinul publicului; 2) publicul judecă acestangajament manifestându-şi în final mulţumirea saunemulţumirea faţă de prezentarea la care a asistat. Aşadar,prezentarea reprezintă angajamentul celui care vorbeşte dea ajuta publicul să înţeleagă un anume lucru. În paralel, întimpul prezentării, publicul evaluează capacitatea celui careprezintă în ceea ce priveşte transmiterea mesajului şirespectarea angajamentului.

Înainte de planificarea prezentării este esenţial a definiobiectivele43.

În scopul clarificării obiectivelor prezentării voastreeste recomandat să vă adresaţi următoarele întrebări:

• Cu ce scop susţin prezentarea?

Orice prezentare se desf ăşoar ă sub forma unei nevoi:nevoia celui ce face prezentarea de public şi a publicului deprezentator. În general, publicul are nevoie de ajutor, iar acest ajutor îl găseşte în prezentarea pe care o ascultă. Capublicul să se simtă ajutat, trebuie ca prezentarea să-i fieutilă în clarificarea sau lămurirea unor probleme. Altfel,publicul nu va fi interesat de prezentare.

• De ce am fost solicitat să o susţin eu?

Sunt situaţii când facem prezentări din proprie iniţiativă şi situaţii în care suntem constrânşi a face astfel de

prezentări. Spre exemplu, atunci când, înscrişi într-oorganizaţie profesională, facem o prezentare a obiectivelor şiscopurilor organizaţiei noastre în vederea atragerii de

43 Pentru detalii, a se vedea: R. Hoff , Regulile unei prezentări de succes, Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2002; Rentrop & Straton, Cum să faci prezentări eficiente,Bucureşti, 2002.



118

Facultatea de Drept



membri sau atunci când ne susţinem un referat în faţa

colegilor, ca temă de clasă. De fiecare dată este nevoie de oevaluare a necesităţii prezenţei noastre în calitate deprezentator.

• Ce sper să realizez?

Aşa cum aminteam mai sus, prezentarea înseamnă rezolvarea unei nevoi. Fie că este o prezentare impusă, oridin proprie iniţiativă, prezentarea trebuie să r ăspundă uneianumite nevoi a publicului: aceea de a înţelege o anumită

problemă. La sfâr şitul prezentării publicul trebuie să plecemulţumit. Mulţumirea trebuie să se manifeste şi din parteacelui ce face prezentarea în sensul că tot ceea ce a dorit să transmită a fost transmis şi în parametrii propuşi.

• Cum aş putea să o fac interesantă?

Ori de câte ori facem o prezentare ne asumăm oresponsabilitate morală, faţă de noi înşine şi faţă de cei carene ascultă. De fiecare dată când facem o prezentare trebuiesă ţinem cont că cei ce ne ascultă sunt cei care contează.Faptul că vin să ne asculte este un compliment incredibil pecare ni-l fac. De aceea, orice prezentare trebuie să fieinteresantă, să capteze atenţia şi să demonstreze respectfaţă de public.

Sunt destul de multe moduri în care o prezentarepoate fi f ăcută interesantă. De la conţinutul informaţional sau

stilul celui care prezintă, până la folosirea unor mijloaceaudio şi video de prezentare. Toate însă aceste modalităţitrebuie să se înscrie în obiectivele stabilite la începutulprezentării.

• În ce măsur ă cunoaşte auditoriul subiectul prezen-tării?



119

Facultatea de Drept



Nu totdeauna este nevoie ca publicul să fie avizat faţă

de conţinutul prezentării. Sunt situaţii în care este nevoie capublicul să fie în cunoştinţă de cauză faţă de subiectulprezentării, alteori nu. De aceea nu trebuie să ne îngrijor ămde faptul că avem în faţă un public avizat sau neavizat.Important este ca cei ce ne ascultă să plece mulţumiţi. Dacă simţim nevoia detalierii unor informaţii este indicat să ofacem, chiar dacă acest lucru ar necesita ceva mai multtimp. Publicul va aprecia acest lucru şi ne va r ăsplăti pentru

efortul depus.• Are el cunoştinţe de bază necesare pentru a înţelege

subiectul?

Uneori participăm la o prezentare chiar f ăr ă a posedacunoştinţele de bază care ne-ar putea face calificaţi în acestsens. Nu reprezintă o condiţie ca publicul să înţeleagă subiectul pentru a participa la o prezentare. Important esteinteresul publicului pentru subiect şi modul în care

prezentatorul captează atenţia celor din faţa sa.

B. Cadrul prezentării

Cheia unei organizări bune şi utile a oricărei prezentărio constituie selectarea ideilor şi informaţiilor relevante

înainte de a le aşterne pe hârtie. Cel mai important lucru înacest punct este să fie înţeles că prezentarea, indiferent cât

va fi de neoficială, trebuie să aibă o structur ă predeterminată. De aceea, este nevoie ca înainte de a faceo prezentare să strângem cât mai multe informaţii despresubiectul ce va face obiectul prezentării. O pregătiretemeinică înaintea prezentării ofer ă suficiente argumentepentru a fi stâpâni pe noi înşine în timpul prezentării



120

Facultatea de Drept



Aceasta înseamnă că:

• trebuie stabilite dinainte ordinea şi conexiunile logice între problemele pe care dorim să le prezentăm;

• prezentarea trebuie să fie alcătuită dintr-o serie depăr ţi care se interconectează, fiecare având o logică proprie;

• păr ţile interdependente trebuie să se îmbine la finalpentru a realiza scopul general pe care dorim să îl atingem.

Astfel, este necesar ă întocmirea a două planuri:

A. Planul şi organizarea subiectului;

B. Planul şi structura modului în care îl vom organiza.

Aceste două planuri vor fi evident interconectate şiinterdependente, iar planul dumneavoastr ă ar trebui să aratelegăturile dintre acestea două. Nu vă temeţi să împărtăşiţiauditoriului modelul pe care îl veţi urma în prezentare.

Într-o prezentare este nevoie să-ţi spui punctul devedere încă de la început. De obicei, oamenii sunt prea

ocupaţi să fie ţinuţi în suspans prea mult timp. Deasemenea, prezentările nu trebuie f ăcute niciodată în modgeneric. Ele au nevoie precizie şi claritate.

Într-o prezentare este necesar să ţinem cont şi decadrul ambiental în care facem respectiva prezentare. Deaceea, înainte de prezentare este bine să cunoaştem locul

în care vom face expunerea şi posibilităţile tehnice de caredispunem. O sală destul de mare cu foarte multe locuri în

care nu există sistem de amplificare a vocii nu ne poate ofericadrul cel mai bun pentru o prezentare de succes. Deasemenea, o sală în care lipsesc dotările tehnice necesareproiectării anumitor imagini face imposibilă utilizateamaterialelor pe care noi le-am pregătit anterior. Iată de ce

Organizarea cadruluiprezentării



121

Facultatea de Drept



este atât de necesar să cunoaştem dinainte cadrul

prezentării noastre.

C. Organizarea prezentării

O prezentare de succes este aceea care are oorganizare logică a cadrului de prezentare. În general,discuţia va fi mai eficientă dacă are:

a) o singur ă temă principal ă;

b) obiective clareşi

c) sec ţ iuni distincte pe care auditoriul le poate înţ elege.

Nu este recomandată abordarea mai multor teme,chiar dacă ele ar fi tratate pe rând într- o anumită ordineprestabilită de către cel ce face prezentarea. De asemenea,este necesar a se evita amestecarea planurilor logice deprezentare a temei trecându-se alternativ de la prezentarea

temei la discuţii de grup prin r ăspunsuri la întrebările celor din sală.

Subiectul prezentării trebuie mai întâi expus de cătreprezentator şi abia după aceea se poate trece la o dezbaterealături de auditoriu prin r ăspuns la întrebările din sală.

Una din regulile de bază pe care orice persoană caredoreşte să facă o prezentare trebuie să le respecte estepreg

ătirea anterioar

ăîn mod temeinic a prezent

ării. De

obicei, acest lucru începe prin a se aduna idei despresubiect, într-o manier ă cât mai amplă şi mai cuprinzătoarecu putinţă. Dacă doriţi să nu vă scape nimic, o şedinţă proprie de brainstorming va fi binevenită. Apoi este necesar organizarea acestei informaţii într-un cadru clar şi logic.

Organizareaconţinutuluiprezentării



122

Facultatea de Drept



D. Structura prezentării

Odată ce aveţi la dispoziţie un set de idei concise şicuprinzătoare pentru prezentarea dumneavoastr ă, următorulpas constă în pregătirea cadrului prezentării alcătuit din:

• introducerea (începutul) – în care stabiliţi contactul cuauditoriul şi prezentaţi subiectul şi tema principală;

Uneori, introducerea în cadrul unei prezentări estedificil de f ăcut. În acelaşi timp, introducerea este de o

importanţă major ă, deoarece mintea publicului este odihnită şi relativ uşor de impresionat. Introducerea are o ponderemult prea mare în economia unei prezentări pentru a filăsată la întâmplare. De aceea, introducerea trebuie să fiescurtă şi concisă la obiectul prezentării, f ăr ă prea multedetalii. Niciodată introducerea nu trebuie să conţină scuzesau anecdote.

• cuprinsul (mijlocul) – în care explicaţi tema în detaliu

şi dezvoltaţi tema şi o argumentaţi;Cuprinsul este şi partea cea mai consistentă a unei

prezentări. El trebuie să conţină elementele de bază aleprezentării astfel încât publicul să înţeleagă tema. Dacă cuprinsul nu este suficient de consistent şi lasă de dorit,tehnica folosită eşuează. Prezentările reuşite nu se bazează niciodată numai pe tehnică. Pe tot parcursul prezentăriicuprinsului este necesar un contact vizual permanent cu

auditoriul. Se spune că ,,dac ă nu vei folosi contactul vizual întimpul prezent ării, atunci mesajul t ău pentru public poate fi transmis şi prin poşt ă’’44. Folosit eficient, contactul vizual tepoate ajuta mai mult decât orice altceva pentru a-ţi

44 R. Hoff , op. cit., p. 133.

Modul în care sestructurează oprezentare



123

Facultatea de Drept



îmbunătăţii calităţile de prezentator. Corzile vocale nu fac

decât să transmită mesajul, ochii sunt cei care captează atenţia publicului.

De asemenea, pe tot parcursul prezentării este nevoiede o claritate a mesajului transmis. Totdeauna, este bine să transmitem doar lucrurile care sunt clare în mintea noastr ă.

Altfel, nu vom reuşi decât să bulversăm auditoriul.

• încheierea (sfâr şitul) – în care prezentaţi principalatemă în rezumat şi faceţi recomandări (dacă este necesar).

Încheierea este categoric cel mai important element strategical unei prezentări. Ceea ce se spune într-o încheiere estereţinut pe o perioadă îndelungată de timp. De aceea,

încheierea trebuie planificată cu grijă f ăr ă a fi una abruptă.Ea poate conţine fie rezumatul principalelor puncte expuse,fie îndemnul la o anumită acţiune, fie chiar un complimentsincer adresat publicului.



124

Facultatea de Drept




învaţare nr. 9

Comentaţi în maxim 300 care sunt regulile unei prezentări de succes.




125

Facultatea de Drept




1. Obiectivul oricărei comunicări este:a) rapiditatea transmiterii unei informaţii;b) transmiterea informaţiilor;c) receptarea informaţiilor;

2. O prezentare de succes presupune:a) claritatea ideilor transmise;b) viteză de transmitere a mesajelor;c) utilizarea unei terminologii tehnice;

3. Înainte de planificarea unei prezentări este esenţial a sedefini:a) persoana care va face prezentarea;b) locul prezentării;c) obiectivele prezentării;

4. Pe tot parcursul unei prezentări este nevoie de:a) mici pauze de odihnă pentru auditoriu;b) claritatea mesajului transmis;c) utilizarea unor surse de documentare;


învaţare nr. 9


1 – c; 2 – a; 3 – c; 4 - b



126

Facultatea de Drept




1. Ion Biberi – Arta de a scrie şi de a vorbi în public,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972



4. Oana Iucu – Metodica predării ştiinţelor sociale,Ed. Fundaţiei ,,D. Bolintineanu’’, Bucureşti, 2002

5. Friedrich Müller – Discours de la méthode juridique, Ed. PUF, Paris, 1996


7. Ron Hoff , Regulile unei prezent ări de succes, Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2002

8. Rentrop & Straton, Cum să faci prezent ări eficiente,Bucureşti, 2002





128

Facultatea de Drept



Este nevoie să învăţăm să ne planificăm carierapentru a nu accepta primul job din disperare, spre a negaranta un salariu decent, un mediu de muncă tolerabil şi,de ce nu, un minimum de facilităţi.

Experienţa primului loc de muncă are importanţa sa,dar nu este hotărâtoare pentru întreaga carier ă. În lumeapostmodernă în care tr ăim oamenii nu-şi iau o diplomă pentru a lucra apoi toată viaţa pentru aceeaşi companie. O

carier ă şi o slujbă, nu este acelaşi lucru – o carier ă estesuma totală a experienţelor tr ăite, un proces în desf ăşurarece nu se încheie niciodată, dar câştigă în profunzime şi sens

în timp.

A. Despre carier ă

Cariera nu are totdeauna o traiectorie dreaptă – poatefi considerată mai mult un labirint decât un drum. Pentru untânăr student începutul carierei reprezintă o încercare destulde serioasă, iar primul său loc de muncă într-adevăr contează. Dacă vreţi să lucraţi la o bancă de investiţii sau înconsultanţă juridică, spre exemplu, participaţi la sesiunile deinformaţii, la interviurile ce au loc în facultate, şi poate veţi

primi o ofertă şi vă veţi începe ascensiunea în cadrul firmei.Doi sau trei ani mai târziu vă veţi deschide propriul cabinetde avocatur ă, sau vă veţi găsi altceva de lucru ori, de ce nu,vă veţi întoarce la şcoală pentru un master sau doctorat.Experienţa obţinută la o bancă, sau firmă de consultanţă



129

Facultatea de Drept



juridică, este definitorie pentru ceea ce veţi face mai departe

şi pentru cei care se vor „bate” pentru dvs.Dacă nu vă interesează sectorul privat sau firmele de

avocatur ă, trebuie să aveţi mai multe resurse şi, în plus,creativitate.

Este frustrant să vă vedeţi colegii deţinând locuri de

muncă foarte bine plătite, în timp ce dumneavoastr ă nu aveţi

încă nici o idee despre ceea ce vreţi să faceţi în viitor.

Amintiţi-vă că prima slujbă nu vă impune restricţii. Chiar

dacă nu aveţi un loc de muncă interesant ori impresionant la

câţiva ani după ce aţi terminat facultatea, veţi avea destul

timp pentru a vă găsi slujba la care aţi visat totdeauna. Între

timp, nu uitaţi că nu se ştie niciodată ce uşi vă poate

deschide primul dumneavoastr ă loc de muncă. Realităţile

sunt atât de pline de surprize plăcute. Faceţi ceea ce vă

interesează în momentul de faţă (sau ceea ce vă convine

pentru moment), şi foarte curând veţi întâlni mai multeoportunităţi decât aţi avut vreodată.

De cele mai multe ori cea mai bună metodă de a

ajunge în vârf, este să pleci de jos. Nu aşteptaţi timp de şase

luni r ăspunsul unei firme de renume. Luaţi-vă o slujbă admi-

nistrativă, lucraţi cu jumătate de normă sau în colaborare, şi

dacă vă permiteţi, obţineţi un stagiu par ţial în acel sector de

activitate care vă atrage cel mai mult, pentru a vă face relaţii. În timp ce aşteptaţi r ăspunsul visat, adresaţi o scrisoare de

intenţie departamentului de Resurse Umane şi informaţi-i cu

ce v-aţi ocupat până acum. Chiar dacă aţi completat fişe de

date la biroul tatălui prietenului sau prietenei dumneavoastr ă

Evoluţia unei cariere



130

Facultatea de Drept



– să zicem un birou notarial – veţi fi surprins să aflaţi cât de

mult înseamnă această experienţă administrativă, chiar şipentru eventualele companii la care o să lucraţi.

O experienţă în câmpul muncii, oricât de mică ar fi ea,

cântăreşte serios în opinia eventualilor angajatori. Un

angajator al unei importante companii ce ofer ă servicii

juridice spune că nu intervievează decât acele persoane

care au cel puţin 6 luni experienţă în munca „reală”, pentru

că el nu vrea să deziluzioneze pe nimeni. Lucrând în admi-nistraţie sau ca stagiar, demonstraţi că deţineţi aptitudinile şi

puterea necesar ă pentru a avea succes45.

B. Flexibilitatea în carier ă

Dacă sunteţi interesat de o anumită companie, ar fi

ideal să obţineţi o slujbă acolo, chiar dacă nu este poziţia pe

care o doriţi deocamdată. O cale sigur ă de a ajunge înpoziţia dorită este pentru început câştigarea experienţei de

lucru, chiar şi printr-un stagiu practic. Este posibil ca după o

perioadă să vă daţi seama că slujba pe care v-o doreaţi atât

de mult să nu vă placă şi în acest timp să vă descoperiţi o

altă vocaţie profesională.

Nu puteţi şti niciodată ce surprize vă rezervă slujba,

chiar dacă direcţiile sunt diametral opuse. Poate că vă propuneţi, spre exemplu, să ajungeţi un mare judecător, dar,

odată ce aţi început ca asistent într-un cabinet de avocatur ă,

45 Pentru o serie de detalii legate de luarea unor decizii în viaţa profesională şi personală a se vedea S Johnson, Da sau Nu. Ghidul deciziilor eficiente, Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2002.



131

Facultatea de Drept



s-ar putea să realizaţi că vă place domeniul şi că veţi vrea să

practicaţi consultanţa juridică. Sau poate studiaţi în paralel şiştiinţele economice, visând să deveniţi un prosper om de

afaceri, însă după ce aţi desf ăşurat un stagiu de practică

într-o instanţă judecătorească, s-ar putea să decideţi să

urmaţi cursurile Institutului Naţional al Magistraturii.

Acceptând mai puţin decât slujba ideală, s-ar putea

dovedi a fi un mod de a vă extinde interesele şi de a afla la

ce vă pricepeţi cel mai bine (şi nu la ceea ce credeţi că vă pricepeţi). Chiar dacă nu este visul dumneavoastr ă această

primă slujbă, încercaţi să o luaţi ca pe o experienţă educa-

tivă. Este tot atât de important să învăţaţi ceea ce nu vă

place, ca şi ceea ce vă place.

Chiar dacă sunteţi total decis să vă îndreptaţi cu toate

energiile spre o anumită carier ă, aduceţi-vă aminte că aveţi

o viaţă întreagă la dispoziţie pentru a vă îndeplini visurile.

Durează să câştigi experienţă şi să-ţi faci relaţii. Locurile de

muncă de vis nu se întâlnesc pretutindeni. Mulţi oameni care

sunt mulţumiţi cu slujbele pe care le au, nici măcar nu ştiau

de existenţa lor înainte. Vorbiţi cu oamenii cărora le admiraţi

cariera, şanse există, veţi afla că nici ei nu au mers direct de

la A la Z pentru a ajunge unde sunt acum. Intraţi în labirint şi

evaluaţi-vă opţiunile. Drumul vostru se va contura în timp.



132

Facultatea de Drept




învaţare nr. 10

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte modul in care ar trebui să ne construim o

carier ă de succes.




133

Facultatea de Drept




1. Construirea unei cariere de succes presupune:a) rapiditatea găsirii unui loc de muncă;b) flexibilitate;c) angajarea din timpul facultăţii;

2. O carier ă înseamnă:

a) suma totală a experienţelor tr ăite;b) să câştigi foarte mulţi bani;c) să poţi lua decizii pentru alţii;


învaţare nr. 10:


1 – b; 2 – a;


1.Stefan Deaconu – Metodologie juridic

ă, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 20092. Oana Iucu – Metodica predării ştiinţelor sociale,

Ed. Fundaţiei ,,D. Bolintineanu’’, Bucureşti, 20023. S. Johnson, Da sau Nu. Ghidul deciziilor eficiente,

Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002



134

Facultatea de Drept



Metodologia elabor ării actelor şi a documentaţiei pentru

accederea în profesieConceptul de metodologie juridică


Metodologia elabor ării actelor şi a documentaţiei pentru accederea în

profesie. Conceptul de metodologie juridică

CUPRINS


11.1. Înţelegerea metodologiei elaborarii actelor si a

documentaţiei necesare pentru a accede în profesie în

domeniul juridic.

11.2. Înţelegerea modului în care se elaborează un CV.

11.3. Înţelegerea modului în care se redactează scrisoarea deintenţie, scrisoarea de motivaţie şi scrisoarea de

prezentare.

11.4. Înţelegerea modului în care se desf ăşoar ă un interviu de

recrutare şi a cerinţelor.

11.5. Tema de reflecţie pentru unitatea de învaţare nr. 11






135

Facultatea de Drept



Obiectivele unităţii de învăţare nr.11


• înţelegeţi modul în care se elaborează actele si

documentaţia necesara pentru a accede în profesie în domeniul juridic.

• înţelegeţi modul în care se elaborează un CV.

• înţelegeţi modul în care se redactează scrisoarea de

intenţie, scrisoarea de de motivaţie şi scrisoarea de prezentare .

• înţelege

ţi modul în care se desf

ăşoar

ăun interviu de

recrutare şi a cerinţelor solicitate în momentul recrutării.

În afara bagajului informaţional de care dispuneţi dinfacultate, pentru a vă câştiga mult doritul loc de muncă sauaccederea în profesia visată, este nevoie de cunoaştereacâtorva reguli referitoare la modul de elaborare a CV-ului şia scrisorii de intenţie sau motivaţie, precum şi la modul

general de prezentare la un interviu de angajare.Curriculum Vitae (CV). Termenul „curriculum vitae”

provine din limba latină, iar în traducere liber ă înseamnă „desf ăşurarea vieţii” şi este, într-adevăr, o autobiografie. Îndomeniul recrutării de personal, termenul se refer ă la unrezumat a ceea ce aţi f ăcut şi a ceea ce puteţi face, alcalificărilor, competenţelor şi capacităţilor voastre. Nefiind unroman autobiografic, nici o fişă de bibliotecă, cazier sau

eseu, CV-ul trebuie să constituie mărturia şi dovada valorii,personalităţii, abilităţilor şi experienţei voastre.

Nu se poate improviza nici conceperea, nici redactareaunui CV. El trebuie proiectat întocmai ca o strategie depromovare a unui produs pe piaţă, de modul în care „vă

Cum se elaborează un CV.



136

Facultatea de Drept



prezentaţi această marf ă” depinzând dacă veţi fi primit ori

exclus de pe piaţa muncii. Nu este suficient să aveţi oexperienţă profesională impresionantă şi să întruniţi toatecalităţile necesare pentru ocuparea unui post pentru aredacta un bun CV. Înainte de a începe să lucraţi la CV,imaginaţi-vă că acesta este o reclamă, numai că produsul pecare trebuie să-l vindeţi sunteţi chiar dumnevoastr ă.

Scrisoarea de intenţie/motivaţie. Simpla trimitere aunui CV nu este de ajuns pentru reuşita unei angajări.

Abordarea problemei solicitării unui loc de muncă includeobligatoriu ataşarea unei scrisori de intenţie ori de motivaţie.

Interviul reprezintă faza finală şi, implicit, cea maiimportantă a unei proceduri clasice de angajare. Vom detalia

în continuare câteva dintre regulile de bază referitoare la întrebările şi r ăspunsurile clasice din cadrul unui interviu deangajare, modul de negociere, precum şi alte elementeimportante pentru acest proces.

Ştim cu toţii că persoanele care caută de lucru pe piaţaactuală a muncii se află în concurenţă cu numeroşi alţicandidaţi. Atunci când sunteţi în căutarea unui loc de muncă,trebuie să vă exploataţi toate resursele posibile pentru avinde serviciile eventualilor angajatori şi a obţine o reuşită sigur ă.

Un CV bine întocmit reprezintă unul dintre instru-mentele cele mai preţioase ale campanei dumneavoastr ă decăutare. Consultaţi un model de CV şi lista cu „ceea cetrebuie şi ceea ce nu trebuie să faceţi”, în vederea redactăriiCV-ului vostru.

Scrisoarea de intenţie care însoţeşte CV-ul dumne-avoastr ă este adesea prima comunicare pe care o veţi avea



137

Facultatea de Drept



cu eventualul angajator, de aceea, asiguraţi-vă că este bine

redactată.

A. Redactarea CV-ului

Scrierea şi adaptarea unui CV este o parte esenţială pentru a promova abilităţile şi experienţa profesională.

Aceasta este în mod normal singura şansă pe care o aipentru a te „vinde” ca fiind candidatul ideal pentru locul de

muncă visat.Este recomandat ca întocmirea CV-ului să se facă înfuncţie de postul pentru care candidezi. Spre exemplu, nuacelaşi va fi conţinutul şi formatul unui CV cu care aplici învederea ocupării unei funcţii publice sau private cu formatulşi conţinutul unui CV elaborat în vederea acceptării într-unprogram de practică în cadrul unei instituţii sau companii.

Orice CV trebuie să aibă un format general care să

cuprindă date de identificare şi de contact ale persoaneirespective, experienţa profesională generală şi cea specifică pe un domeniu anume, educaţia, cunoaşterea limbilor str ăi-ne, activitatea publicistică, afilierea la diverse organizaţiiprofesionale, precum şi hobby-urile.

MODEL 1

CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALENume şi prenume:

Adresa:Telefon:Cetăţenie:Data naşterii:

Cum se redactează oscrisoare de intenţie.



138

Facultatea de Drept



EXPERIENŢĂ

Perioada:Numele şi adresa angajatorului:Ocupaţia şi poziţia deţinută:Principalele activităţi şi responsabilităţi:STUDIIPerioada:Numele şi tipul instituţiei de învăţământ saupregătire:Principalele subiecte/calificări profesionale:Titlu acordat:

LIMBI STRĂINE MEMBRU AL UNOR ORGANIZAŢIIPROFESIONALENumele şi adresa organizaţiei:Ocupaţia şi poziţia deţinută:ABILITĂŢI/HOBBY-uriPUBLICAŢII

Data …………

Semnătura ……………

În funcţie de scopul urmărit, CV-ul trebuie să conţină date suplimentare din care să reiasă interesul pentru postuldorit. Este nevoie, pentru acest lucru de:

• o analiză a descrierii postului şi a calificărilor cerute,precum şi adaptarea abilităţilor în funcţie de cerinţeleaplicabile postului pentru care se aplică CV-ul;

• o evaluare a punctelor tari şi a punctelor slabe pecare le aveţi;

• identificarea a ceea ce ar trebui scris şi ceea ce nu;

• prezentarea unei argumentări convingătoare pentruobţinerea postului dorit;

Model de CV.



139

Facultatea de Drept



• evidenţierea experienţelor de succes pe care le-ai avut;

• evidenţierea creşterii progresive a responsabilităţilor.Totdeauna, informaţiile oferite trebuie să fie adevărate,

deoarece, în cele mai multe cazuri, CV-ul trebuie să conţină şi numele unor persoane de referinţă. Referinţele sunt unpunct important în procesul de candidatur ă. De aceea, estenevoie să fiţi pregătiţi în a oferi numele a 3-5 persoane caresă poată da referinţe despre dumneavoastr ă. În prealabil,este nevoie ca acele persoane să fie anunţate că ar putea fi

contactate de potenţialul angajator. Alegerea persoanelor dereferinţă se face ţinând cont de faptul că respectivelepersoane trebuie să cunoască experienţa voastr ă profesională, performanţele şi caracterul dumneavoastr ă. Nuindicaţi persoane de referinţă dintre cele care nu vă cunosc

îndeajuns de bine.

MODEL 2

CURRICULUM VITAE1. DATE PERSONALENumePrenumeData naşteriiCetăţenia

AdresaTelefonE-mail2. FUNCŢIE (FUNCŢII) ÎN PREZENTFuncţia principală (Instituţie,serviciu, poziţie)

Adresa profesională TelefonE-mail

Alte activităţi în prezent Adresa profesională Telefon

Ce includem în CV.



140

Facultatea de Drept



E-mail3. EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ

În sectorul public (perioadă, instituţie, poziţie) În sectorul privat (perioadă, locul de muncă, funcţia) În cadrul organizaţiilor neguvernamentale (perioadă, locul de muncă,funcţia)

4. STUDIIDiplome şi titluri universitare(instituţie, an)

Participări la programe/cursuri

în str ăinătate sau organizate înRomânia de exper ţi str ăini5. CONFERINŢE ŞI SEMINARIIPerioada:Organizatorul:Ocupaţia şi poziţia deţinută:Principalele activităţi şiresponsabilităţi:6. ALTĂ EXPERIENŢĂ RELEVANTĂ (perioadă, program şi tema intervenţiei)

7. LIMBI STRĂINE franceză – nivel ….. engleză – nivel …. ………8. ABILITĂŢI:

9. SPECIALITĂŢI(domenii generale de competenţă) Consultanţă juridică în materie comercială etc.

10. REFERINŢENume, Prenume:Loc de muncă/funcţieDate de contact

Data ……………… Semnătura …….……………



141

Facultatea de Drept



B. Redactarea scrisorilor de intenţie, de motivaţie,

de prezentare

Scrisoarea este considerată de cele mai multe ori unambasador al organizaţiei, imediat ce soseşte la destinaţie.Cu toate că mesajul a fost pregătit şi scris bine, cititorulpoate fi influenţat şi afectat de structura de ansamblu ascrisorii.

Atenţia acordată formei de prezentare a scrisorii se

reflectă în calitatea hârtiei de scris, aparenţa şi aşezarea înpagină.

Scopurile unei scrisori sunt de a transmite mesajul, dea cultiva încrederea şi de a menţine relaţii prieteneşti.

Pentru a ne pregăti în vederea trimiterii unei scrisoritrebuie să ne întrebăm: de ce? cine? când? Trebuie să revedem condiţiile care au dus la necesitatea ei.

În funcţie de aceste condiţii scrisorile se încadrează în

anumite tipuri, şi anume:• FAVORABIL – sunteţi de acord să faceţi ceva:

trimiteţi bunuri, bani, oferiţi servicii acceptaţi o invitaţie;

• NEUTRU – mesajele neutre nu sunt nici favorabile,nici nefavorabile. Multe scrisori de recomandare se

încadrează în această categorie;

• NEFAVORABIL – sunteţi nevoit s

ărefuza

ţi s

ăface

ţi

ceva. Scrisoarea dumneavoastr ă trebuie să folosească oricemetodă posibilă pentru a atenua neînţelegerile şi a construibunele relaţii prin alte căi;

• PERSUASIV – dacă trebuie să vă angajaţi undeva, încercaţi să-l faceţi pe cititor să nu fie nepăsător sau chiar

Cum redactăm oscrisoare de intenţie,o scrisoare demotivaţie şi oscrisoare deprezentare.

Tipuri de scrisori



142

Facultatea de Drept



neinteresat, ci să-i aduceţi toate argumentele pentru a-l face

interesat să vă aibă în echipa sa.

1. Aşezarea în pagină şi stilul

Se pot întâlni trei tipuri de aşezare în pagină:

• aliniere bloc. Orice paragraf începe din margineastângă pe o singur ă linie verticală. Acest tip de paragraf esteeficient, foarte modern şi foarte folosit;

• aliniere semi-bloc. Data se scrie în dreapta sus, ante-tul este centrat din marginea din stânga, paragrafele „în bloc ”;

• semi-aliniată. Este asemănătoare cu alinierea semi-bloc, însă paragrafele sunt aliniate.

Folosirea îngrijită a spaţiului, paragrafele echilibrate şipoziţionarea diferitelor păr ţi ale scrisorii pot crea un efectvizual plăcut.

La redactarea unei scrisori, o contribuţie importantă o

are stilul. Prin aceasta înţelegem modul caracteristic deexprimare a gândirii, felul în care sunt folosite resurselelimbii în diferite domenii ale activităţii sociale.

Complexitatea problemelor tratate, modalitatea lor deabordare şi de discuţie, într-un ton şi cu un limbaj adecvat,cer anumite calităţi, precum: claritate, simplitate, concizie,politeţe, corectitudine.

Claritatea presupune, în primul rând, respectarea

riguroasă a sensului real, propriu, al cuvintelor utilizate, folo-sirea cuvintelor şi a expresiilor celor mai potrivite pentruredarea ideii respective, evitarea celor cu mai multe înţele-suri, a regionalismelor, arhaismelor etc.



143

Facultatea de Drept



Claritatea mai presupune succesiunea logică a ideilor,

f ăr ă contradicţii sau omisiuni în dezvoltarea argumentaţiei,exprimarea în fraze simple, scurte, care să cuprindă relata-rea cât mai clar ă şi succintă a problemei respective.

Simplitatea. Expunerea ideilor trebuie să se facă într-o formă naturală, simplă, evitându-se expresiile preten-ţioase, greoaie.

Concizia constituie caracteristica principală a stiluluicorespondenţial, ea constând în formularea cât mai succintă

a ideii exprimate.Politeţea. Modul de exprimare, tonul folosit trebuie să

fie cuviincios, binevoitor, politicos, chiar şi în cazul în caretrebuie să se formuleze o nemulţumire, o reclamaţie.

Corectitudinea. Textul trebuie să fie corect din punctde vedere gramatical, precum şi din punctul de vedere alrespectării cu stricteţe a regulilor de ortografie şi punctuaţie.

2. Structura scrisorii

Capul sau antetul include numele instituţiei, adresa,telefon, fax. În anumite cazuri mai poate cuprinde şi menţiunisuplimentare: denumirea organului ierarhic superior,denumirea direcţiei sau serviciului.

Numărul şi data constituie elementul principal deidentificare şi evidenţă al unei scrisori.

Adresa destinatarului cuprinde denumirea instituţiei,precedată de cuvântul „către” sau numele persoaneidestinatare, precedat de cuvântul „D-lui/D-nei”.

Obiectul scrisorii. Este un element util, care uşurează operaţia de îndrumare şi clasare a scrisorilor. În scrisorile dedimensiuni mici, în care obiectul este uşor sesizabil, el poate

Elemente esenţiale

ale conţinutului uneiscrisori

Structura uneiscrisori



144

Facultatea de Drept



fi omis. Se notează prin menţiunea Ref.: sau Obiectul: şi

indicarea, în câteva cuvinte a problemei care face obiectulscrisorii.Conţinutul scrisorii. Este alcătuit din următoarele trei

sub-elemente: introducere, tratare şi încheiere.• introducerea se compune dintr-o formulare scurtă,

care face legătura cu un fapt anterior, cunoscut de cei doicorespondenţi, justifică sau enunţă problema care urmează a fi tratată;

• tratarea cuprinde expunerea problemei respective, cu

toate datele şi argumentele necesare pentru înţelegerea şirezolvarea ei, fiind compusă din două păr ţi: motivarea şiconcluzia; astfel, motivarea constă în prezentarea datelor şiargumentelor pe care se întemeiază obiectul scrisorii, iar concluzia în formularea obiectului scrisorii. Tratarea consti-tuie nucleul şi, în multe cazuri, elementul unic al conţinutuluiunei scrisori;

• încheierea constă într-o formulă de mulţumire sau de

salut. O scrisoare poate cuprinde una sau mai multe semnă-turi. Ele sunt precedate de denumirea funcţiilor respective.Pentru identificarea semnăturilor se scriu şi numele acestora

în clar.Un mare număr de angajatori nici nu vor lua în

considerare CV-ul dumneavoastr ă dacă acesta nu este însoţit şi de o scrisoare de prezentare. Scrisoarea deprezentare constituie pentru dvs. ocazia de a vă valorificaatât realizările cele mai importante şi mai pertinente, cât şi

competenţele şi experienţa pe care le menţionaţi în CV. Această scrisoare vă descoper ă personalitatea, grija pentrudetaliu, competenţele relaţionale, entuziasmul şi capacităţiledvs. intelectuale.

Scrisoarea de prezentare şi CV-ul dumneavoastr ă suntadesea singurele elemente de care dispune angajatorul



145

Facultatea de Drept



pentru a decide dacă veţi trece la etapa următoare a

procesului de selecţie – interviul.Sfaturi de ordin general:• Scrisoarea de prezentare ar trebui să-l incite pe

angajator să vă citească CV-ul. Nu introduceţi aşadar infor-maţii inutile.

• Scrieţi o scrisoare scurtă – angajatorul nu doreşte să vă citească povestea vieţii.

• Redactaţi-vă scrisoarea în funcţie de postul şi defirma pentru care optaţi – o scrisoare de prezentare nutrebuie să fie „impersonal ă”.

• Începeţi prin a explica din ce motive scrieţi şi unde aţiauzit vorbindu-se de posibilitatea respectivă – de exemplu:„ Anunţ ul dumneavoastr ă recent din cotidianul X mi-a atrasatenţ ia”.

• Nu uitaţi să menţionaţi de ce consideraţi că sunteţi unbun candidat pentru post. Dacă în anunţ sunt enumerate maimulte tr ăsături sau aptitudini pe care le caută angajatorul la

candidaţi, amintiţi-le în scrisoarea dumneavoastr ă şimenţionaţi în ce fel posedaţi aceste calităţi.• Menţionaţi unele tr ăsături care vă deosebesc de

ceilalţi candidaţi.• Atrageţi atenţia angajatorului asupra CV-ului

dumneavoastr ă – „Puteţ i constata, citindu-mi CV-ul, c ă posed experienţ a pe care o c ăutaţ i ” – iată o formulă potrivită însă căutaţi şi altele.

• Nu uitaţi să vă semnaţi scrisoarea.• Rugaţi pe cineva în care aveţi încredere să va

citească scrisoarea ca să fiţi sigur că aceasta este exactă şică nu conţine nicio greşeală.

Conţinutul scrisorii de prezentare trebuie să fie foarteclar şi concis. Primul paragraf trebuie să fie scurt şi să nuconţină decât două sau trei fraze. Precizaţi postul pentru



146

Facultatea de Drept



care optaţi şi modul în care aţi aflat despre existenţa aces-

tuia. Dacă aveţi contacte personale în cadrul firmei, ar fiindicat să le menţionaţi în acest paragraf. Menţionaţi-vă calificările generale pentru acest post.

Cuprinsul scrisorii trebuie să conţină detalii desprecalificările pe care le aveţi pentru postul respectiv. Menţionaţicele mai pertinente calificări din CV şi expuneţi-le pe larg,ar ătând că pregătirea pe care o aveţi şi experienţa fac dindumneavoastr ă un candidat foarte serios. Fiţi extrem deprecis şi faceţi trimiteri la CV pentru detalii mai ample.

În concluziile scrisorii este indicat să solicitaţi o întrevedere.

Precizaţi locul şi orele la care puteţi fi contactat şisubliniaţi că sunteţi dispus să veniţi la un interviu sau să daţiinformaţii suplimentare. Încheiaţi prin a mulţumi cititoruluipentru atenţia acordată ofertei dvs.

MODELScrisoare de prezentare

Data ... Nume ...Către ... Adresă ...Funcţie ...

Domnule director,

În calitate de student la Facultatea de Drept din UniversitateaBucureşti şi urmând în prezent un curs de master în automatică încadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, vă scriu pentru a mă informa despre posibilităţile de angajare pe timpul verii la societatea X.

Aş fi interesat de un post care să-mi permită să-mi folosesc aptitudinilepe care le-am câştigat în domeniul juridic şi al informaticii. Aşa cum sepoate vedea şi din CV-ul alăturat, am o vastă experienţă în alte multedomenii conexe şi pot r ăspunde cu mult interes la noi provocări.

Consider că este important pentru mine să r ămân în contact cumediul de lucru, urmându-mi în acelaşi timp studiile. Sunt mândru ca



147

Facultatea de Drept



am beneficiat de diferite burse şi de activităţi estivale strâns legate dedomeniul de studiu, reuşind astfel să-mi finanţez o parte din studii.

Experienţa de muncă pe care am căpătat-o m-a f ăcut să apreciez maibine cunoştinţele pe care le am. Consider că am învăţat foarte multelucruri atât în timpul facultăţii, cât şi în diferitele posturi pe care le-amdeţinut. De exemplu, în vara anului ......, postul pe care l-am avut la................ mi-a adus o experienţă practică foarte utilă în domeniul.................

Sunt conştient că dumneavoastr ă nu căutaţi în primul rând la uncandidat avantajul pe care acesta îl poate avea de pe urma postului oferit

în ceea ce priveşte studiile sale, ci competenţele şi serviciile pe careacesta le poate aduce. Sper ca studiile şi experienţa menţionate în CV-ulmeu să vă convingă că aş putea fi foarte util pentru societatea

dumneavoastr ă. Aş fi deosebit de bucuros să discut cu dumneavoastr ă despre modul în care mi-aş putea aduce cel mai bine contribuţia,r ăspunzând nevoilor actuale pe care le aveţi în materie de ........ . Voi filiber să lucrez în perioada 14 mai - 31 august. V-aş ruga să-mi comunicaţice posibilităţi există la societatea dumneavoastr ă pentru o persoană având pregătirea, experienţa şi interesul menţionate. Mă puteţi contactala adresa de mai sus sau la telefonul: 021 - 321. ……….. .

Vă mulţumesc pentru atenţia pe care aţi acordat-o candidaturiimele.

Semnătura ..................

MODEL

Scrisoare de recomandare

Numele şi prenumele candidatului: ......

Numele şi prenumele persoanei care completează recomandarea:

.... Funcţia/poziţia şi instituţia unde lucrează persoana care comple-tează recomandarea:

Telefon: .....E-mail: ......



148

Facultatea de Drept



Evaluarea candidatului

• De cât timp cunoaşteţi candidatul şi în ce calitate (cum ar fi:angajator, subordonat, profesor, coleg, prieten etc.)? Vă rugămdetaliaţi.

Îl cunosc pe ...... de mai bine de 8 ani, timp în care am avut oexcelentă colaborare profesională, în plan juridic, fiindu-mi nudoar un coleg şi un partener de lucru în cadrul proiectelor desf ăşurate împreună, dar şi un prieten care apreciază munca deechipă şi se constituie într-un foarte bun partener de discuţie.

• Vă rugăm să apreciaţi candidatul, aptitudinile sale, perfor-manţele academice şi/sau profesionale, implicarea în activităţi sociale,non-profit etc. Fiţi cât mai specific în aprecierea capacităţilor

profesionale şi intelectuale ale candidatului.Făr ă a exagera, cred că aptitudinile dobândite de ........... în

activitatea sa profesională, dublate de o pregătire temeinică îndomeniul dreptului şi al ştiinţelor politice îl recomandă cuprisosinţă pentru obţinerea bursei speciale „Guvernul României”........... nu este doar absolvent al Facultăţii de Drept, ci şi licenţiat

în ştiinţe politice la Universitatea ......., dovedind reale cunoştinţeteoretice şi practice, fiind în acelaşi timp şi un foarte bun vorbitor de limbă engleză. Implicarea sa într-o serie de proiecte sociale,prin activitatea practică desf ăşurată într-o serie de organizaţii cuun caracter non-profit precum ............ fac din .......... un bun

cunoscător al realităţilor din administraţia publică românească şiun viitor bun manager care ştie să găsească soluţii problemelor ivite în administraţia românească de tranziţie. Legăturile saleprofesionale cu mediul academic şi sectorul non-guvernamentaldin statele vecine României, îl recomandă ca un bun partener îndezvoltarea unor viitoare proiecte de cooperare regională îndomeniul administraţiei, mai ales în perspectiva ader ării Românieila Uniunea Europeană şi necesitatea ţării noastre de a fi capabilă să absoarbă fondurile europene destinate dezvoltării şiconsolidării administraţiei publice la nivel regional (cooper ăritransfrontaliere, dezvoltare regională etc.).

• Descrieţi punctele tari şi pe cele slabe ale candidatului. Vă rugăm detaliaţi.

Buna pregătire profesională, spiritul de echipă, analizacritică şi constructivă, capacitatea de persuasiune, perseverenţa,integritatea şi, nu în ultimul rând, tinereţea îl recomandă pe ..........pentru obţinerea unei burse acordate într-un program de prestigiual Guvernului României. ............ este, în acelaşi timp, şi un foartebun trainer, contribuind în ultimii ani, cu succes, la pregătirea în





150

Facultatea de Drept



• Vă rugăm să evaluaţi candidatul pe baza următoarei grile (faţă de colegii săi, se încadrează în categoriile: 1 – sub medie, 2 – înmedie, 3 – mai favorabil decât 75% din colegi, 4 – mai favorabil decât90% din colegi, 5 – mai favorabil decât 95% din colegi):

5 4 3 2 1 Nu ştiuPotenţial de lider Perseverenţă MotivaţieMaturitate şi stabilitateemoţională Aptitudini de comunicareCapacitate de lucru în echipă IntegritateAptitudini de rezolvare aproblemelor Percepţie corectă asuprapropriilor capacităţiEvaluare generală

• Vă rugăm să comentaţi notarea f ăcută mai sus amintind şiorice alte aspecte pe care le consideraţi importante pentru evaluareacandidatului.

Selectarea lui ........... în vederea acordării bursei speciale„Guvernul României” va constitui, cu siguran

ţă, un semn al

recunoaşterii calităţilor sale profesionale, dublate de perseve-renţa, maturitatea şi spiritul său de lucru în echipă. Perseverenţa,aptitudinea de comunicare, capacitatea de lucru în echipă, inte-gritatea, aptitudinea de rezolvare a problemelor şi potenţialul săude lider sunt date de însăşi activitatea profesională desf ăşurată până acum, iar percepţia corectă asupra propriilor capacităţireiese tocmai din dorinţa sa de a participa la programul dumnea-voastr ă special de a crea în România o administraţie eficientă cuoameni bine pregătiţi, eficienţi şi motivaţi în acest sens. Suntconvins că, în final, câştigurile vor fi de ambele păr ţi.

Nume şi Prenume:

Semnătur ă:..................................................

Data: ............................................................



151

Facultatea de Drept



C. Sfaturi şi tehnici de interviu

Trebuie să recunoaştem, interviurile sunt o încercare.

Acestea necesită pregătire nu numai pentru a fi destinşi şi să

ne putem uita în ochii interlocutorului dând impresia de a fi în

largul nostru, ci şi să ştim să punem întrebări şi să putem

r ăspunde în mod inteligent la întrebările care ne sunt

adresate.

Modul în care se comportă oamenii este esenţial, nu

numai datorită impresiei pe care o lasă unii asupra altora,dar şi pentru modul în care se percep pe ei înşişi.

O simplă schemă arată care sunt momentele impor-

tante pentru un interviu:

• înainte de interviu: o planificare prealabilă poate

uşura procesul interviului;

• în timpul interviului : primele impresii sunt importante

– daţi impresia c

ăsunte

ţi candidatul cel mai potrivit pentru

post;

• după interviu: câteva etape simple pe care trebuie să

le urmaţi după ce aţi trecut de interviu.

Dacă sunteţi convocat la un interviu, aceasta înseam-

nă că atât scrisoarea dumneavoastr ă de prezentare cât şi

CV-ul l-au impresionat pe angajator, acesta considerându-vă

ca pe un posibil angajat. Chiar dacă nu sunteţi încă angajat,

învăţaţi să apreciaţi această ocazie care vi se ofer ă de a vă vinde serviciile şi profitaţi pe cât posibil din această

experienţă pentru interviul următor.

Pregătindu-vă mult timp înainte de interviu, vă creşteţi

considerabil şansele de reuşită la interviu. Veţi găsi mai jos o

Cum ne pregătim

pentru un interviu



152

Facultatea de Drept



listă cu „ceea ce trebuie să faceţ i ” din care reiese cum vă

puteţi planifica dinainte numeroase păr ţi ale interviului. Încercaţi să obţineţi cât mai multe informaţii despre

locul în care vreţi să ajungeţi (să vă angajaţi sau să obţineţi

o bursă). Cereţi un exemplar, o broşur ă cu prezentarea

firmei sau luaţi legătura cu cineva care v-ar putea da

informaţii despre activităţile specifice companiei respective şi

despre modul în care aceasta este exploatată.

La un interviu este foarte important să faceţi o impresie

bună. De aceea, vă propun câteva sfaturi:

• Nu sosiţi cu mai mult de 10 minute înainte. Ideal ar fi

să sosiţi doar cu câteva minute înainte, timp în care să vă

destindeţi citindu-vă notiţele sau documentaţia referitoare la

post.

• Fiţi amabil cu toată lumea, păstrând în acelaşi timp o

atitudine profesională. Modul în care oamenii se întâmpină şi

se despart spune multe despre ei.• Salutaţi-l pe interlocutorul dumneavoastr ă şi prezen-

taţi-vă. Strângeţi-i mâna dacă vă întinde mâna. Lăsaţi-l pe

interlocutorul dumneavoastr ă să conducă conversaţia, nu vă

îndepărtaţi de subiect şi cereţi precizări dacă este cazul46.

• Fiţi atent, entuziast şi priviţi-l pe interlocutorul

dumneavoastr ă. Nu îi ocoliţi privirea. ,,În oricare societate,

privirea îndeplineşte trei func ţ ii sociale importante. Prima presupune o <<monitorizare>> şi le permite oamenilor să

vad ă cum reac ţ ioneaz ă şi ce fac ceilal ţ i; a doua func ţ ie este

cea <<expresiv ă>> şi îi ajut ă să obţ ină informaţ ii legate de

46 A se vedea P. Collett , Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurileoamenilor din acţiunile lor, Ed. Trei, Bucureşti, 2005, p. 139-164.

Cum putem face ompresie bună lanterviu

Cum putem face oimpresie buna lainterviu



153

Facultatea de Drept



atitudinile şi intenţ iile semenilor; cea de-a treia este func ţ ia

de <<control>> oferind posibilitatea de a supraveghea şi dea interveni în ac ţ iunile celorlal ţ i’’ 47 .

• Când sunteţi întrebat dacă aveţi şi dumneavoastr ă

întrebări, formulaţi pe scurt câteva întrebări pertinente.

Ar ătaţi-vă plin de entuziasm atunci când vorbiţi despre

interesul pe care îl manifestaţi atât pentru post cât şi faţă de

întreaga companie.

• Ar ătaţi-i interlocutorului dumneavoastr ă că apreciaţi

această posibilitate şi mulţumiţi-i că v-a primit.

• Obţineţi confirmarea datei la care vi se va comunica

decizia finală. Dacă nu vi se comunică o dată fixă, anunţaţi

că veţi reveni cu un telefon. Strângeţi-i mâna interlocutorului

dumneavoastr ă, dacă este cazul, şi luaţi-vă la revedere.

Sunt şi câteva lucruri pe care la un interviu nu este

recomandabil să le faceţi:

• Puneţi-vă în valoare f ăr ă să vă lăudaţi. Fiţi stăpânatât pe dumneavoastr ă, cât şi pe situaţie. Alimentaţi

conversaţia însă nu divagaţi, ci limitaţi-vă la subiectul

respectiv: ceea ce puteţi face pentru companie. Evitaţi

exager ările sau comparaţiile cu ceilalţi.

• Nu vorbiţi despre necazurile dumneavoastr ă, evitaţi

să aduceţi în discuţie problemele familiale sau financiare.

Gândiţi-vă la ceea ce puteţi face pentru angajator.• Gândiţi-vă bine înainte de a r ăspunde. Nu vă repeziţi

să daţi un r ăspuns, ci luaţi-vă o mică pauză de reflecţie:

interlocutorul dumneavoastr ă va şti să aprecieze acest lucru,

47 P. Collett , Cartea gesturilor europene, Ed. Trei, Bucureşti, 2006, p. 146.

Cum putem face oimpresie bună lainterviu



154

Facultatea de Drept



iar dumneavoastr ă veţi reuşi să vă adunaţi şi să vă

structuraţi ideile.• Evitaţi să daţi r ăspunsuri de tipul „da” sau „nu”.

Asemenea r ăspunsuri întrerup brusc conversaţia. Daţi

explicaţii scurte şi concise referitoare la experienţa

dumneavoastr ă, la competenţele şi la posturile deţinute

anterior.

• Învăţaţi să ascultaţi; dacă vi se pune o întrebare pe

care nu o înţelegeţi, cereţi lămuriri.

• Privirea şi limbajul corpului sunt la fel de importante

în timpul interviului ca şi r ăspunsurile corecte. Priviţi-l pe

interlocutorul dumneavoastr ă şi evitaţi crearea unor

obstacole. Nu staţi cu braţele încrucişate. Nu puneţi nimic pe

birou între dumneavoastr ă şi interlocutor. Evitaţi să daţi

impresia că vă retrageţi din faţa interlocutorului, că evitaţi

legătura directă48.

• Fiţi calm şi serios; conştientizaţi-vă ticurile nervoaseşi încercaţi să le stăpâniţi. Utilizarea acestor ticuri transmite

un mesaj de vulnerabilitate.

• Supravegheaţi-vă limbajul. Evitaţi acele „aaa …”,

„deci ...” sau alte ticuri de limbaj. Fiţi atent la intensitatea

vocii dumneavoastr ă nu vorbiţi nici prea tare, nici prea încet.

Luaţi-l drept model pe interlocutorul dumneavoastr ă – Cum

vorbeşte acesta.• Evitaţi linguşelile. Nu vă consideraţi obligat să

aprobaţi tot ceea ce susţine interlocutorul dumneavoastr ă.

Totuşi, feriţi-vă să îl contraziceţi.

48 A se vedea pentru detalii A. Pease, Întrebările sunt, de fapt, r ăspunsuri,Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001, p. 57-106.

Cum putem face ompresie bună lanterviu



155

Facultatea de Drept



• Nu criticaţi vechiul loc de muncă sau pe fostul

dumneavoastr ă şef. Dumneavoastr ă căutaţi un loc de muncă şi nu să vă câştigaţi simpatia.

• Nu vorbiţi despre politică, religie sau alte subiecte

delicate.

• Abordând întrebările pe care le-aţi pregătit

dumneavoastr ă mai înainte, fiţi atent la ordinea în care le

veţi pune. Feriţi-vă să întrebaţi în primul rând despre salariu

sau despre avantajele sociale.

• Plecaţi de îndată ce interviul ia sfâr şit. Nu uitaţi

să-i spuneţi „la revedere” secretarei care v-a primit. O vorbă

bună din partea acesteia v-ar putea fi de folos.



156

Facultatea de Drept



11.5. Tema de reflecţie pentru unitatea de

învaţare nr. 11

Gânditi-vă la angajatorul ideal pe care vi-l doriti. Elaboraţi CV-ul şi o

scrisoare de intenţie cu scopul de a obţine un stagiu de practică.




157

Facultatea de Drept




1. Un CV este:

a) o autocunoaştere;

b) un mod de prezentare;c) elementul definitoriu pentru a putea fi angajat;

2. Interviul reprezintă:

a) o tehnică de testare a cunoştinţelor;

b) faza finală a unei proceduri clasice de angajare;

c) o modalitate de pregătire pentru un nou loc de muncă;

3. Totdeauna informaţiile oferite într-un CV trebuie să fie:a) adevărate;b) bazate pe teste aptitudinale;c) însoţite de acte autentificate notarial;


învaţare nr. 11:


1 – b; 2 – b; 3 – a;


1. S. Deaconu – Metodologie juridică, Ed. Hamangiu, Bucureşti,2009

2. O. Iucu – Metodica predării ştiinţelor sociale, Ed. Fundaţiei

,,D. Bolintineanu’’, Bucureşti, 20023. P. Collett, Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile

oamenilor din acţiunile lor , Ed. Trei, Bucureşti, 20054. P. Collett, Cartea gesturilor europene, Ed. Trei, Bucureşti,

20065. A. Pease, Întrebările sunt, de fapt, r ăspunsuri, Ed. Curtea

Veche, Bucureşti, 2001, p. 57-106.



158

Facultatea de Drept



Tehnica elabor ării actelor normative

Unitatea de învăţare nr. 12Tehnica elabor ării actelor normative

CUPRINS


12.1. Înţelegerea noţiunii de tehnică legislativă

12.2. Înţelegerea ierarhiei actelor normative

12.3. Înţelegerea structurii actelor normative

12.4. Înţelegerea procesului în care sunt adoptate legile

12.5. Înţelegerea procedurii privind supunerea proiectelor de acte

normative spre adoptare Guvernului

12.6. Tema de reflecţie pentru unitatea de învaţare nr. 12



învaţare nr. 1212.9. Bibliografie pentru unitatea de învaţare nr.12



• înţelegeţi noţiunea de tehnică legislativă;

•

înţelegeţi ierarhia actelor normative;• înţelegeţi structura actelor normative;

• înţelegeţi procesul în care sunt adoptate legile;

• înţelegeţi procedura privind supunerea proiectelor de

acte normative spre adoptare Guvernului.



159

Facultatea de Drept



A. Noţiune

Tehnica elabor ării actelor normative sau tehnicalegislativă cum mai este ea denumită în ştiinţa juridică românescă49 a început să se dezvolte cu precădere la

începutul secolului trecut. Fostul ministru român al justiţiei dinperioada interbelică, George Mârzescu, într-un discurs ţinut înfaţa Parlamentului argumenta că ,,...legiferarea, adic ă operade întocmire a legilor, de formulare şi de redactare a soluţ iilor

legislative reclamă, în adev ăr, o politic ă legislativ ă, o tehnic ă

juridic ă, o tehnologie legislativ ă şi, în toate cazurile,cunoştinţ a practicei extrajudiciare şi a jurisprudenţ ei, a

legislaţ iei comparate, a progreselor ştiinţ ifice realizate dedoctrină, a istoriei dreptului şi instituţ iilor...’’ 50 Aşadar,redactarea actelor normative presupune o serie de cunoştinţeşi abilităţi de ordin juridic, dar nu numai, prin care o politică publică este transpusă într-un ansamblu coerent de norme

juridice.

Aceste norme juridice, pentru a fi înţelese de cătredestinatari, trebuie să fie clare, precise, neechivoce şicorelate, din punct de vedere tehnic şi al conţinutului cu restullegislaţiei.

Calitatea legii asigur ă securitatea juridică a unui stat şiimplicit a cetăţenilor acestui stat. Principiul securităţii juridicepresupune o legislaţie de calitate, previzibilă şi predictibilă.

49

În doctrina occidentală ştiinţa elabor ării actelor normative este denumită deseori sub titulatura de ,,legistică formală’’. Această titulatur ă este utilizată şi de uniiautori români, printre care Ioan Vida. A se vedea în acest sens I. Vida, Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, ed. a III-a, Ed. Lumina Lex,Bucureşti, 2006. Marea majoritate a autorilor, folosesc însă titulatura de ,,tehnică legislativă’’. Printre autorii români care s-au consacrat de-a lungul timpului studieriiacestei noi ştiinţe amintim: Alexandru Gane, Ion Ionescu Dolj, Mircea Manolescu, C.Filitti, Alexandru C. Angelesco, Victor Dan Zlătescu, Ilarie Mrejeru, Ioan Vida, SorinPopescu, Dragoş Iliescu, Victoria Ţăndăreanu, Cătălin Ciora, etc.

50 Monitorul Oficial din 7 martie 1927, p. 1509.

Definirea tehniciielabor ării actelor normative.



160

Facultatea de Drept



Legea nu trebuie să creeze ambiguităţi sau să provoace

decepţii. Cu cât legislaţia unui stat este mai clar ă cu atâtcetăţenii acelui stat se vor simţi mai în siguranţă.

Analizând principiul securităţii juridice, unii autorivorbesc despre o axă formală şi una temporală a acestuiprincipiu. În timp ce axa formală a principiului o reprezintă calitatea legislaţiei, axa temporală este reprezentată deprevizibilitatea acesteia51.

Elaborarea actelor normative este atât o artă, cât şi o

tehnică. Activitatea de redactare a actelor normative necesită cunoştinţe solide privind metodologia juridică, dar şi o atenţiesporită în ceea ce priveşte corelarea dispoziţiilor legale culegislaţia şi jurisprudenţa existentă. Textul trebuie să respecterigorile tehnice de redactare, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie scris într-un limbaj clar, uşor de înţeles pentru oricepersoană.

Unii autori fac distincţia între tehnica legislativă sau

legistica formală cum o mai denumesc şi politica legislativă sau legistica materială52. Dacă politica legislativă reprezintă un ansamblu de mijloace şi instrumente menite să materializeze conceptual fapte sociale şi să le imprime odinamică proprie, inclusiv prin intermediul normelor juridice,tehnica legislativă, reprezintă disciplina ştiinţifică ce are caobiect de studiu elaborarea actelor juridice.

Totalitatea regulilor privind modalitatea de redactare a

actelor normative formează obiectul ştiinţei tehnicii legislative.

51 A se vedea S. Popescu, C. Ciora, V. Ţănd ăreanu, op. cit., Ed. MonitorulOficial, Bucureşti, 2008, p. 30.

52 I. Vida, Legistică formală..., p. 4 şi urm. sau S. Popescu, V. Ţănd ăreanu,Probleme actuale ale tehnicii legislative, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 34 şiurm.

Cum se elaborează actele normative



161

Facultatea de Drept



Aşadar, tehnica legislativă este o ştiinţă a dreptului ce se

ocupă cu modul de redactare şi adoptare a actelor juridice. Încele ce urmează, ne vom axa doar pe analiza tehnicii

de elaborare şi adoptare a actelor normative, f ăr ă a lua îndiscuţie şi celelalte acte.

B. Ierarhia actelor normative

Adoptarea actelor normative este reglementată de

Constituţia României, Legea nr. 24/2000 privind normele detehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative53 şiHotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regu-lamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentruelaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de actenormative spre adoptare54.

Actele normative se ierarhizează în funcţie de for ţa lor juridică, iar această for ţă juridică este dată de conţinutul şi

forma respectivelor acte. În funcţie de cele două elemente:conţinut şi formă, difer ă şi modul de elaborare şi adoptare aactelor normative. Astfel, Constituţia se adoptă după anu-mite proceduri specifice, legile organice sunt adoptate diferitfaţă de legile ordinare, iar actele administrative cunoscproceduri specifice de elaborare şi adoptare.

Cu cât actul normativ reglementează relaţii socialeimportante în societate, cu atât sfera destinatarilor săi va fi

mai mare ajungând ca el să se aplice erga omnes. Cel carestabileşte însă relaţiile sociale care să fie reglementate prinnorme juridice este legiuitorul. Doar legiuitorul areposibilitatea de a stabili care dintre multiplele relaţii sociale

53 Republicată în M. Of. al României, partea I, nr. 777/25 august 2004.54 Republicată în M. Of. al României, partea I, nr. 243/17 martie 2006.

Legislaţia carereglementează modul de adoptare aactelor normative inRomania

Criteriile după carese ierarhizează actele normative



162

Facultatea de Drept



să fie reglementate de normele de drept şi care nu. O serie

de relaţii sociale care se petrec în sânul societăţii r ămânnereglementate, în timp ce alte relaţii sociale suntreglementate de norme religioase, morale sau de altă natur ă.

Ceea ce prezintă interes pentru tehnica legislativă esteimportanţa normelor de drept şi for ţa lor juridică. În funcţiede for ţa juridică actele normative se aplică cu prioritate unelefaţă de celelalte. De asemenea, conform principiului simetriei

juridice, orice modificare a unui act normativ se poate facecu un alt act normativ cu for ţă superioar ă sau cel puţin egală cu for ţa juridică a actului modificat.

Importanţa normelor de drept şi for ţa lor juridică.







165

Facultatea de Drept



Ex.:

D. Adoptarea legilor

Atât Constituţia, cât şi Legea nr. 24/2000 privindtehnica legislativă prevăd o anumită procedur ă de urmat înceea ce priveşte adoptarea legilor:



166

Facultatea de Drept





167

Facultatea de Drept



Conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României, "(1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." Prin urmare,Parlamentul reprezintă una dintre instituţiile fundamentaleale unei democraţii constituţionale şi are un dublu rol, acelade a fi organul reprezentativ suprem al poporului român şi dea fi unica autoritate legiuitoare a ţării.

În rândul atribuţiilor pe care le are Parlamentul, ceamai importantă este funcţia sau atribuţia de legiferare.

Această activitate este supusă unor norme constituţionale şilegale, care reglementează "traseul " legii din momentulexercitării dreptului de iniţiativă legislativă şi până lapublicarea legii în Monitorul Oficial al României, norme ceformează conţinutul procedurii legislative parlamentare.

Într-o definiţie succintă, precizăm că proceduralegislativ ă parlamentar ă cuprinde totalitatea regulilor

pentru preg ătirea dezbaterii, dezbaterea şi votarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative înParlament. În conformitate cu principiul bicameralismului, ea

se desf ăşoar ă în fiecare Camer ă şi, dacă este cazul, înCamerele reunite, în şedinţă comună.Procedura legislativă parlamentar ă cuprinde

următoarele etape:1. Iniţiativa legislativă;2. Avizarea proiectului de lege sau a propunerii

legislative;3. Examinarea şi avizarea proiectelor de lege şi a

propunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente;

4. Includerea proiectului de lege sau a propuneriilegislative pe ordinea de zi a şedinţei;

5. Dezbaterea în plen;6. Votarea legii;7. Întoarcerea legii la prima camer ă sesizată.

Care este procedurade adoptare a legilor

de către Parlament.





169

Facultatea de Drept



Conform art. 74 alin.(5) din Constituţie, propunerile

legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competentesă le adopte, ca primă Camer ă sesizată. În ceea ce priveşte iniţiativa cetăţenilor, aceasta poate

fi exercitată numai cu respectarea prevederilor art. 74alin.(1) din Constituţie, referitoare la reprezentativitateainiţiativei, şi ale alin.(2), referitoare la materiile ce nu pot faceobiectul acestei iniţiative. Astfel, potrivit alin.(1) iniţiativalegislativă poate apar ţine unui număr de cel puţin 100.000de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care î şi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin

un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Potrivitalin.(2) al aceleiaşi dispoziţii constituţionale, nu pot faceobiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale,cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

Procedura de exercitare a iniţiativei legislative de cătrecetăţeni este reglementată detaliat prin Legea nr.189/1999privind iniţiativa legislativă cetăţenească.

Senatorii, deputaţii şi cetăţenii, care î şi exercită dreptulde iniţiativă legislativă, pot prezenta propuneri legislativenumai în forma cerută pentru proiectele de lege (art. 74alin.(3) şi (4) din Constituţie). Propunerile legislative secomunică Guvernului în termen de 3 zile de la înregistrare,pentru a se pronunţa şi în ceea ce priveşte aplicarea art.111alin.(1) din Constituţie.

Propunerile legislative, apar ţinând fie cetăţenilor, fiesenatorilor sau deputaţilor nu pot avea ca obiect materiile înlegătur ă cu care există exclusivitate în exercitarea iniţiativei

legislative, cum sunt: proiectul legii bugetului de stat şi abugetului asigur ărilor sociale de stat, proiectele de legerectificative şi a contului de execuţie bugetar ă, care, potrivitart. 138 alin.(2) din Constituţie, sunt elaborate de Guvern.

De asemenea, din interpretarea art. 92 şi art. 93 dinConstituţie, numai Preşedintele României are dreptul de adeclara mobilizarea par ţială sau generală a for ţelor armate,

Cum se desf ăşoar ă iniţiativa legislativă.







172

Facultatea de Drept



verificare a competenţei, după care sunt transmise, mai

întâi, Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social şialtor organisme sau instituţii, în vederea avizării. Deasemenea, în măsura în care propunerea legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetuluiasigur ărilor sociale de stat, aceasta se transmite şiGuvernului, în vederea formulării unui punct de vedere.După ce sunt transmise avizele de către autorităţile şiinstituţiile menţionate, propunerile legislative sunt transmise,de către Biroul permanent, comisiilor permanente, învederea avizării.

Proiectele ce fac obiectul iniţiativei legislative acetăţenilor se înaintează spre avizare Consiliului Legislativde către unul din membrii comitetului de iniţiativă, potrivitlegii, iar avizul, împreună cu propunerea legislativă, sepublică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

3. Examinarea şi avizarea proiectelor şi apropunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente

În vederea dezbaterii şi adoptării iniţiativelor legislativede către plenul fiecărei Camere, proiectele de lege şi

propunerile legislative sunt analizate în cadrul comisiilor permanente.Comisiile permanente sunt organe de lucru, alese pe

toată durata mandatului Camerei, care examinează proiectele de lege şi propunerile legislative în vedereaelabor ării rapoartelor şi avizelor, care pot efectua ancheteparlamentare şi care pot solicita rapoarte, informaţii şidocumente de la autorităţile publice a căror activitate intr ă însfera lor de competenţă.

După înregistrarea iniţiativelor legislative şi rezolvarea

problemelor de competenţă, Biroul permanent, subsemnătura Preşedintelui, sesizează comisiile permanentecompetente, în vederea întocmirii rapoartelor şi a elabor ăriiavizelor.

În situaţia în care o altă comisie decât cea sesizată seconsider ă competentă cu privire la un proiect de lege, opropunere legislativă sau un amendament, ori în situaţia în

Modul în carecomisiilepermanente aleParlamentuluiexaminează şi

avizează actelenormative.



173

Facultatea de Drept



care comisia sesizată consider ă că iniţiativa transmisă este

de competenţa în fond a altei comisii, solicitarea privindrezolvarea conflictului de competenţă se înaintează Birouluipermanent. În caz de refuz din partea acestuia, plenulCamerei hotăr ăşte asupra conflictului de competenţă, cuvotul majorităţii membrilor prezenţi.

Comisia permanentă sesizată în fond este cea care vasupune dezbaterii plenului Camerei raportul asupraproiectului sau propunerii legislative cu care a fost sesizată,asigurând, astfel, pregătirea lucr ărilor în plen. Pentruanalizarea şi avizarea unui proiect de lege sau a unei

propuneri legislative pot fi sesizate în fond mai multe comisiipermanente.

În cazul proiectelor legii bugetului de stat, al bugetuluiasigur ărilor sociale de stat sau al celor rectificative, pentrucare dezbaterile presupun elaborarea unor rapoarte comuneale comisiilor parlamentare, acestea sunt sesizate, separat,de către Birourile permanente ale Camerei din care facparte. În vederea întocmirii de avize sau rapoarte comune,comisiile permanente de specialitate se pot întruni şi în

şedinţe comune. Totodată, pentru avizarea unor proiecte delege complexe sau pentru elaborarea unor propunerilegislative Camerele pot constitui, prin hotărâre, comisiispeciale. În acest caz, proiectele de lege astfel avizate şipropunerile legislative elaborate nu se mai supun examinăriialtor comisii.

Procedura dezbaterii proiectelor de lege sau apropunerilor legislative la comisie este asemănătoare cuprocedura din plen, deoarece comisia are acelaşi grad dereprezentativitate politică pe care îl are şi Parlamentul în

ansamblul său. Spre deosebire de procedura din plen, încadrul comisiei are loc analizarea în detaliu, articol cu articol,a tuturor dispoziţiilor proiectelor sau propunerilor legislative,precum şi a implicaţiilor acestora, iar dispoziţiileRegulamentului Camerei Deputaţilor şi ale RegulamentuluiSenatului marchează deplasarea centrului de greutate de ladezbaterea în plen către dezbaterea în comisii.

Modul în carecomisiilepermanente aleParlamentuluiexaminează şiavizează proiectele

legilor bugetare





175

Facultatea de Drept



legislative cu care Camera este sesizată, a avizelor primite

de la celelalte comisii, precum şi a amendamentelor propusede parlamentari. Amendamentele aduse proiectelor de lege şi

propunerilor legislative pot fi analizate şi avizate de cătreConsiliul Legislativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 2alin.(1) lit.b) din Legea nr. 73/1993. Preşedintele comisieipermanente sesizate în fond poate solicita avizul ConsiliuluiLegislativ, indiferent dacă e vorba de proiecte de lege saupropuneri legislative, indiferent dacă e vorba de examinarea

în prima Camer ă a Parlamentului sau în cea de a doua

(art.28 şi 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare aConsiliului Legislativ). Dacă avizul nu este dat înăuntrultermenului stabilit de comisia parlamentar ă sesizată în fond,aceasta nu împiedică desf ăşurarea procedurii legislative (art.30 alin.(2) din acelaşi regulament).

Amendamentele care implică modificarea bugetului destat sau a bugetului asigur ărilor sociale de stat se trimit depreşedintele comisiei sesizate în fond la Guvern, solicitându-se punctul de vedere al acestuia. În cazul în care Guvernul

nu transmite un punct de vedere până la data stabilită decomisie, se consider ă că amendamentul a fost acceptat.Concluziile examinării amendamentelor se includ în raportulcomisiei, iar amendamentele se anexează la acesta.Comisia sesizată în fond are obligaţia de a ţine evidenţatuturor amendamentelor depuse, fie că acestea au fostacceptate, fie că au fost respinse.

Avizarea amendamentelor scrise, depuse de senatori,se face de către comisia sesizată în fond şi, numai dacă aceasta consider ă necesar, şi de o altă comisie. În privinţa

termenelor prevăzute pentru depunerea avizelor, arapoartelor şi a amendamentelor, regula este aceea că Biroul permanent stabileşte aceste termene, înăuntrul unor termene maximale, care pot fi mai mici în cazul procedurii deurgenţă. La întocmirea raportului, comisia sesizată în fondva ţine seama de avizele prezentate de celelalte comisii.

Rolul ConsiliuluiLegislativ

Punctul de vedere alGuvernului asupraamendamentelor lalegile bugetare



176

Facultatea de Drept



Raportul cuprinde propuneri motivate privind admiterea

f ăr ă modificări a actului examinat, respingerea acestuia sauadmiterea lui cu modificări cu precizarea Camereidecizionale pentru fiecare amendament admis sau respins.Raportul se înaintează Biroului permanent. Termenul dedepunere a rapoartelor poate fi modificat la cererea motivată a comisiei sesizate în fond.

La cererea Guvernului sau la propunerea Birouluipermanent, a grupurilor parlamentare sau a comisiilor permanente, Parlamentul poate adopta proiecte de lege saupropuneri legislative cu procedur ă de urgenţă. Solicitarea

Guvernului sau a organelor îndrituite ale Camerelor seaprobă cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi, în ziua încare solicitarea a fost f ăcută sau, dacă parlamentarii nu seaflă în plen, în prima şedinţă ce urmează zilei de înregistrarea acesteia. De drept, ordonanţele emise de Guvern întemeiul art. 115 alin.(4) din Constituţie se supun aprobăriiCamerei competente în procedur ă de urgenţă. Deasemenea, sunt supuse, de drept, dezbaterii în procedur ă de urgenţă şi legile dezbătute în condiţiile art. 75 alin.(4) şi

(5). 4. Includerea proiectului de lege sau a propuneriilegislative pe ordinea de zi a şedinţei

Proiectul ordinii de zi a şedinţelor şi programul deactivitate se întocmesc de către Biroul permanent al fiecăreiCamere, cu participarea preşedinţilor grupurilor parlamentare şi ai comisiilor permanente, precum şi cuconsultarea reprezentantului Guvernului pentru relaţia cuParlamentul, şi se aprobă de plenul fiecărei Camere. Pentrua se putea întocmi proiectul ordinii de zi şi al programului de

activitate, materialele care se supun dezbaterii, se transmitBiroului permanent. În cazul altor propuneri sau documentedecât cele din domeniul legislativ, acestea se transmitBiroului permanent cu cel puţin două zile înainte de şedinţaBiroului permanent, cu excepţia cazurilor în care prin lege,prin regulament sau printr-o hotărâre a Camerei nu seprevede un termen mai scurt.

Procedura de

includere aproiectelor delege/propunerilor legislative peordinea de zi aParlamentului .



177

Facultatea de Drept



Proiectul ordinii de zi pentru săptămâna următoare

este supus spre aprobare Camerei, se adoptă cu votulmajorităţii membrilor prezenţi în ultima zi de activitate în plena săptămânii, se distribuie membrilor şi se afişează la sediulCamerei. Ordinea de zi se definitivează şi se adoptă zilnic.

Modificarea ordinii de zi se poate face numai lacererea Biroului permanent, a unui grup parlamentar, a uneicomisii sau a Guvernului, pentru motive bine întemeiate şiurgente. Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi seface printr-o singur ă luare de cuvânt, limitată în timp. Încazul în care există opoziţie, se va da cuvântul unui singur

vorbitor pentru fiecare grup parlamentar, după care se vatrece la vot.

5. Dezbaterea în plen Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri

legislative în plen se face succesiv, potrivit ordinii de ziadoptate, şi presupune trei faze distincte: dezbatereagenerală, dezbaterea pe texte şi votul final.

Până la momentul începerii dezbaterilor generale, cuaprobarea plenului iniţiatorul î şi poate retrage proiectul sau

propunerea, acest drept fiind corolarul dreptului de iniţiativă legislativă. În cazul în care proiectul sau propunerealegislativă a fost adoptat retragerea nu mai poate fi cerută din momentul sesizării celeilalte Camere.

a) Dezbaterea general ă Această fază este precedată de prezentarea, de către

iniţiator sau de către reprezentantul acestuia, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum şi araportului comisiei permanente sesizate în fond. Raportuleste prezentat, de regulă, de preşedintele comisiei sau de

un raportor desemnat de comisie. În această fază, regula este că fiecare grup

parlamentar poate să î şi desemneze un singur reprezentantpentru a se înscrie la cuvânt. Numai în cazuri justificate, lacererea oricărui membru, Camera poate aproba, cu votuldeschis al majorităţii membrilor prezenţi, să li se deacuvântul la dezbaterile generale şi altor membri din cadrul

Cum se desfasoar ă dezbaterea în plenCum se desf ăşoar ă dezbaterea în plen

Procedura dedesf ăşurare a

dezbaterii generale



178

Facultatea de Drept



aceloraşi grupuri parlamentare. De asemenea, preşedintele

Camerei poate propune membrilor acesteia limitareatimpului destinat dezbaterilor generale, şi aceasta sehotăr ăşte de plen.

Înainte de începerea dezbaterilor generale, secretariiBiroului permanent întocmesc lista cu senatorii sau deputaţii,după caz, care se înscriu la cuvânt. Aceştia iau cuvântul înordinea înscrierii pe listă, cu încuviinţarea preşedintelui deşedinţă.

Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative sau,după caz, reprezentantul acestuia, are dreptul de a lua

cuvântul înainte de încheierea dezbaterilor generale, ca şiraportorul comisiei sesizate în fond. Guvernul, reprezentat înmod obligatoriu de un membru al său, poate lua cuvântul înorice fază a dezbaterii sau ori de câte ori solicită.

De regulă, dezbaterea generală, având ca scopclarificarea unor aspecte de principiu ale proiectului, nu se

încheie prin vot. Excepţie face situaţia în care, prin raportulcomisiei sesizate în fond, se propune respingerea proiectuluisau a propunerii legislative, când, după închiderea dezbaterii

generale, preşedintele cere plenului să se pronunţe prin vot. Această propunere se adoptă cu votul majorităţii membrilor Camerei prezenţi, indiferent de caracterul legii.

De asemenea, potrivit noii proceduri parlamentare,dacă proiectul de lege nu a fost respins şi se constată că,prin raportul comisiei sesizate în fond, nu s-au operatmodificări sau completări la textele proiectului ori propuneriilegislative, după dezbaterile generale, proiectul de lege sesupune în întregime votului final. În această fază a dezbateriigenerale, nu pot fi propuse amendamente.

b) Dezbaterea pe texte După încheierea dezbaterii generale, în cazurile în

care comisia sesizată în fond a operat modificări saucompletări la textele proiectului de lege sau propuneriilegislative, cuprinse în raportul acesteia, preşedinteleconsultă plenul dacă sunt observaţii la acestea, iar dezbaterile pe texte continuă numai asupra acestor



179

Facultatea de Drept



observaţii. Senatorii sau deputaţii, după caz, pot lua cuvântul

pentru a exprima punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte sau punctul lor de vedere. De asemenea,iau cuvântul şi reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului,precum şi reprezentanţii comisiei sesizate în fond.

În cursul dezbaterilor, senatorii sau deputaţii, după caz, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune îndiscuţie amendamentele depuse în termen la comisie. Dacă se constată că sunt amendamente respinse de comisie şi secere susţinerea lor în plen, se dezbat numai acestea şi serezolvă prin vot, apoi raportul comisiei se supune în

întregime votului, după care proiectul sau propunerealegislativă se supune în întregime votului final.

Discutarea textelor, începe cu cele prin care sepropune eliminarea unui text şi continuă cu cele privindmodificarea sau completarea acestora. Dacă există maimulte amendamente de acelaşi fel, ele se supun la vot înordinea în care au fost prezentate. Plenul Camerei sepronunţă prin vot distinct asupra fiecărui amendament, înafar ă de cazul în care, prin adoptarea unuia, se exclude

acceptarea celorlalte. Preşedintele Camerei are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcţie de subiectuldezbaterilor, sau să propună plenului sistarea discuţiilor.Textele amendate se supun la vot. Potrivit practiciiparlamentare, textul poate fi adoptat cu majoritate simplă,chiar dacă priveşte legi pentru adoptarea cărora Constituţiareclamă o altă majoritate, absolută sau calificată. Numai lavotul final se impune majoritatea cerută de art.76 dinConstituţie pentru adoptarea legii.

6. Votarea legii

Votul parlamentarilor este personal, ceea cepresupune că acesta nu poate fi exercitat prin reprezentant.

În ceea ce priveşte modalităţile de exprimare, votul poate fideschis sau secret.

Votul deschis sau public se poate face prin ridicare demâini, prin apel nominal, prin ridicare în picioare sauelectronic.

Procedura dedesf ăşurare adezbaterii pe texte



180

Facultatea de Drept



Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot,

pentru alegerea sau numirea în unele funcţii, prin bile sauelectronic, în cazul votării legilor, hotărârilor sau moţiunilor. În cazul în care prin Regulamentul Camerei nu se stabileşteo anumită procedur ă de vot obligatorie, aceasta se va hotărî de Camer ă, la propunerea preşedintelui.

După votarea textelor amendate, un vot distinct va ficonsacrat legii în ansamblu. Prin votul final asupra legii seproduce o deplasare de la specializarea deliber ării în funcţiede texte la legea în totalitate.

Legile adoptate de Senat pot fi legi constituţionale, legi

organice sau legi ordinare. Aceste trei categorii de legi suntstabilite în Constituţie la art. 73. Astfel, legile constituţionalesunt legile de revizuire a Constituţiei, iar legile organicereglementează domenii foarte importante, cum ar fi: sistemulelectoral, organizarea şi funcţionarea partidelor politice,organizarea şi desf ăşurarea referendumului, organizareaGuvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,organizarea generală a învăţământului, regimul juridicgeneral al proprietăţii şi al moştenirii, regimul general privind

raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială,organizarea administraţiei locale, a teritoriului, regimulgeneral privind autonomia locală şi altele.

Articolul 76 din Constituţie prevede la alin.(1) că "legileorganice şi hot ărârile privind regulamentele Camerelor seadopt ă cu votul majorit ăţ ii membrilor fiec ărei Camere", iar laalin.(2) că "legile ordinare şi hot ărârile se adopt ă cu votul majorit ăţ ii membrilor prezenţ i din fiecare Camer ă".

Adoptarea unui proiect sau a unei propuneri de revizuire aConstituţiei de către Camera Deputaţilor şi Senat se face cu

o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

În stabilirea rezultatelor votării, este esenţial numărulminim de voturi necesare pentru ca decizia respectivă să fieadoptată. Această majoritate poate fi simplă, absolută saucalificată.

Procedura de vot.



181

Facultatea de Drept



Majoritatea simplă este majoritatea raportată la

cvorumul de vot, asigurând ca rezultatul votării să fie alvoinţei majoritare a celor prezenţi. Aceasta este majoritateade drept comun, adică majoritatea aplicabilă în toate cazurile

în care Constituţia sau Regulamentele Camerelor nu prevădo altă majoritate.

Majoritatea absolută este majoritatea raportată lanumărul total al fiecărei Camere sau, după caz, al deputaţilor şi al senatorilor din Camerele reunite în şedinţă comună.Majoritatea absolută coincide cu însuşi cvorumul de vot şiasigur ă o stabilitate mai mare a măsurilor adoptate în

temeiul ei.Majoritatea calificată priveşte cele mai importante

măsuri ce pot fi adoptate în procesul decizional, cum ar firevizuirea Constituţiei sau punerea sub acuzare aPreşedintelui României (art. 96 din Constituţie).

Condiţia esenţială pentru ca votul să aibă loc esteexistenţa cvorumului. Cvorumul de vot înseamnă numărulminim de parlamentari prezenţi pentru ca votul să poată avea loc şi reprezintă o condiţie a votării de care depinde ca

aceasta să aibă semnificaţia unei decizii. În concepţiaregulamentelor, cvorumul de vot trebuie dublat şi de uncvorum de lucru, de care depinde ca Senatul, CameraDeputaţilor sau, după caz, Camerele reunite să lucrezelegal: acest cvorum de lucru este acelaşi cu cvorumul de vot.

Constatarea cvorumului de lucru se face de cătrepreşedinte la deschiderea şedinţei. Cererea de verificare acvorumului se poate face numai de preşedinţii grupurilor parlamentare, înainte de votare. Dacă se constată lipsacvorumului, preşedintele de şedinţă suspendă şedinţa.

Potrivit art. 40 din Regulamentul şedinţelor comune, încaz de paritate de voturi, votul preşedintelui este decisiv. Deasemenea, în toate cazurile, votul preşedintelui se face după exprimarea voturilor celorlalţi. Raţiunea acestei reguli estenecesitatea de a nu influenţa votul Parlamentului. De altfel,pe acelaşi temei, în cursul votării nu se acordă dreptul de a



182

Facultatea de Drept



lua cuvântul nici unui participant la dezbateri. Anunţarea

rezultatului votului se face de preşedintele de şedinţă.7. Întoarcerea legii la prima camer ă sesizată Potrivit actualelor dispoziţii constituţionale, prima

Camer ă sesizată este obligată să adopte o lege în 30, 45sau 60 de zile, după cum avem de-a face cu o ordonanţă deurgenţă, un proiect de lege circumscris domeniilor de la art.75 alin.(1) sau coduri ori alte legi complexe. Dacă primaCamer ă sesizată nu adoptă legea în termenul prevăzut deConstituţie, proiectul de lege sau propunerea legislativă seconsider ă adoptată în forma depusă spre dezbatere de

iniţiator.De la această regulă stabilită la art. 75 alin.(2) şi,

respectiv, art. 115 alin.(5) din Constituţie, este stabilită oexcepţie. Astfel, potrivit art. 75 alin.(4) şi (5) din Constituţie,

în cazul în care prima Camer ă sesizată adoptă o prevederecare, potrivit Constituţiei intr ă în competenţa decizională aprimei Camere sesizate, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de a doua Camer ă este de acord. În caz contrar,numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la

prima Camer ă sesizată care va decide definitiv în procedur ă de urgenţă. Dispoziţiile referitoare la întoarcerea legii seaplică în mod corespunzător şi în situaţia în care Cameradecizională adoptă o prevedere pentru care competenţadecizională apar ţine primei Camere.

Dezbaterea şi adoptarea prevederilor întoarse laCamera care are competenţă decizională pentru prevederea

întoarsă se face cu respectarea prevederilor regulamentareprivind dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege saupropunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente şi în

cadrul plenului.Legea privind tehnica legislativă prevede şi reguli

speciale privind modificarea, completarea, suspendarea,abrogarea, interpretarea şi republicarea actelor normative.De asemenea, legea prevede şi reguli speciale privitoare lapregătirea şi elaborarea actelor normative prin care se

rocedura dentoarcere a legii larima Cameraesizată



183

Facultatea de Drept



ratifică sau se aprobă înţelegeri internaţionale; elaborarea

actelor normative ale autorităţilor publice centrale (ordine,instrucţiuni etc.), precum şi elaborarea actelor normative aleautorităţilor publice locale.

Legile pot fi iniţiate şi supuse spre adoptare Parlamen-tului atât de către Guvern, cât şi de către deputaţi, senatorisau de un număr minim de cetăţeni cu drept de vot. În cazul

în care iniţiativa apar ţine Guvernului, până ca proiectul delege să ajungă în Parlament el parcurge o anumită

procedur ă la nivelul Guvernului şi al autorităţilor dinsubordinea acestuia.

E. Procedurile privind supunerea proiectelor deacte normative spre adoptare Guvernului

Reglementarea juridică este dată de HotărâreaGuvernului nr. 561/200955 pentru aprobarea Regulamentului

privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea,avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politicipublice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.

Au dreptul să iniţieze proiecte de acte normative:a) ministerele şi celelalte organe de specialitate ale

administraţiei publice centrale, aflate în subordineaGuvernului, precum şi autorităţile administrative autonome;

b) organele de specialitate ale administraţiei publicecentrale aflate în subordinea sau în coordonareaministerelor, prin ministerele în a căror subordine saucoordonare se află;

55 M. Of. al României, partea I, nr. 319 din 14 mai 2009.

Cadrul legal

Instituţiile care audreptul să iniţiezeproiecte de acte

normative.



184

Facultatea de Drept



c) prefecţii, consiliile judeţene, Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, potrivit legii, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. În procesul de elaborare a proiectelor de acte

normative, autorităţile publice iniţiatoare au obligaţia să respecte regulile procedurale aplicabile pentru asigurareatransparenţei decizionale prevăzute de Legea nr. 52/2003privind transparenţa decizională în administraţia publică56.

De asemenea, pentru asigurarea consultării

preliminare a partenerilor sociali, autorităţile publiceiniţiatoare au obligaţia să supună proiectele de actenormative cu caracter economico-social analizei comisiilor de dialog social, constituite în cadrul acestora.

Proiectele de acte normative trebuie însoţite de:

a) expuneri de motive – pentru legi;

b) note de fundamentare – pentru ordonanţe deurgenţă, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului;

c) referate de aprobare – pentru celelalte acte norma-tive.

Actele normative cu impact asupra domeniilor social,economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidatsau asupra legislaţiei în vigoare se elaborează pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sauGuvern.

În vederea avizării proiectelor de acte normative,iniţiatorul elaborează o formă iniţială a proiectului de act

normativ pe care are obligaţia să o supună concomitent atâtconsultării publice, în condiţiile Legii nr. 52/2003, cât şiconsultării preliminare interinstituţionale.

Consultarea preliminar ă interinstituţională serealizează în urma afişării proiectului de act normativ însuşit

56 M. Of. al României, partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003.

Documentele care însoţesc proiectelede acte normative





186

Facultatea de Drept



ori având relevanţă comunitar ă se transmit spre avizare

Departamentului pentru Afaceri Europene, ca penultimă instituţie avizatoare, însoţite, dacă este cazul, de tabelul deconcordanţă între actul normativ comunitar propus să fietranspus şi proiectul de act normativ naţional care îltranspune.

Proiectele de acte normative se transmit MinisteruluiJustiţiei în original, împreună cu o copie, numai după obţinerea tuturor avizelor autorităţilor publice interesate înaplicare. Ministerul Justiţiei avizează proiectele exclusiv dinpunctul de vedere al legalităţii, încheind operaţiunile din

etapa de avizare. Avizul Ministerului Justiţiei nu este obligatoriu în cazul

actelor cu caracter individual ce au ca obiect exclusiv:a) numiri şi revocări din funcţie;b) stabilirea unor date;c) aprobarea de indicatori tehnico-economici de

investiţii;d) aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale

operatorilor economici şi ale instituţiilor publice,

pentru cazurile prevăzute de lege, şi a rectificăriiacestora;e) acordarea de ajutoare financiare şi de urgenţă;f) alocarea de fonduri de la bugetul de stat,

suplimentarea bugetelor instituţiilor publice dinFondul de rezervă bugetar ă la dispoziţiaGuvernului, din Fondul de intervenţie la dispoziţiaGuvernului, precum şi din Fondul naţional dedezvoltare;

g) aprobarea finanţării de proiecte şi acţiuni din

fondurile pentru promovarea imaginii externe aRomâniei;

h) aprobarea stemelor pentru judeţe, municipii, oraşeşi comune;

i) atestarea domeniilor publice ale unităţilor administrativteritoriale.

Avizarea actelor normative de către

Ministerul Justiţiei



187

Facultatea de Drept



După finalizarea procesului de avizare interministerială a

proiectului de act normativ, forma finală însoţită, dacă estecazul, de observaţiile instituţiilor avizatoare şi de nota justificativă privind nepreluarea acestora se transmite, pringrija iniţiatorilor, Cur ţii de Conturi a României, ConsiliuluiConcurenţei, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,Consiliului Economic şi Social şi/sau Consiliului Superior alMagistraturii, după caz, în vederea obţinerii avizelor, dacă obţinerea acestora este obligatorie, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

După obţinerea tuturor avizelor, iniţiatorul va transmite

Secretariatului General al Guvernului, în original, formafinală a proiectului de act normativ, însoţit de eventualeleobservaţii şi propuneri ale tuturor instituţiilor avizatoare,precum şi de nota justificativă privind însuşirea sauneînsuşirea acestora, dacă este cazul.

Secretariatul General al Guvernului solicită de îndată avizul Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivitlegii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi maimic de:

a) 24 de ore pentru proiectele de ordonanţe deurgenţă;b) două zile pentru proiectele de legi care urmează să fie transmise Parlamentului cu solicitareadezbaterii în procedur ă de urgenţă;

c) 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative. În cazul proiectelor de ordonaţe de urgenţă ale

Guvernului, acestea sunt avizate de către Departamentulpentru Relaţia cu Parlamentul din punctul de vedere aloportunităţii promovării acestora, în sensul motivării situaţiei

extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată,precum şi a prezentării consecinţelor neadoptării proiectuluide act normativ în regim de urgenţă.

La primirea avizului de oportunitate din parteaDepartamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, iniţiatorultransmite proiectul Secretariatului General al Guvernului şidemarează procedura de avizare.

Procedura de avizarea ordonanţelor deurgenţă



188

Facultatea de Drept



După obţinerea tuturor avizelor, ordonanţele de

urgenţă vor fi prezentate în reuniunea de lucru pregătitoare,iar apoi vor fi incluse pe agenda de lucru a şedinţeiGuvernului.

În situaţia în care avizul Departamentului pentruRelaţia cu Parlamentul este negativ, proiectul de ordonanţă de urgenţă va putea fi ref ăcut sub forma unui proiect de legeşi va fi promovat ca atare.

Dacă autoritatea care a elaborat proiectul deordonanţă de urgenţă susţine necesitatea promovării lui înaceastă formă, chiar după obţinerea unui aviz nefavorabil,

proiectul, însoţit de o notă explicativă privind motiveleneacceptării avizului nefavorabil, se înscrie pe agenda delucru a şedinţei Guvernului în care se va adopta o hotărârefinală.

Ordonanţele simple ale Guvernului elaborate întemeiul legilor de abilitare a Guvernului, vor fi avizate decătre Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul dinpunctul de vedere al încadr ării în domeniile pentru careGuvernul este abilitat să emită ordonanţe.

La primirea avizului de oportunitate din parteaDepartamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, iniţiatorultransmite proiectul Secretariatului General al Guvernului şidemarează procedura de avizare.

În cazul în care avizul Departamentului este favorabilcu amendamente, iniţiatorii transmit proiectele spre avizare,numai după refacerea acestora conform avizului. În situaţia

în care avizul este nefavorabil, proiectul va putea fi ref ăcutsub forma unui proiect de lege şi va fi promovat ca atare.

Proiectele de ordonanţă elaborate în temeiul unei legi

de abilitare a Guvernului nu pot fi incluse pe agenda de lucrua Guvernului f ăr ă avizul favorabil al Departamentului pentruRelaţia cu Parlamentul. Avizul este valabil numai peperioada de abilitare prevăzută în legea de abilitare aGuvernului în temeiul căreia se elaborează respectivulproiect de ordonanţă.

Procedura de avizarea ordonan

ţelor

simple.



189

Facultatea de Drept



În privinţa deciziilor primului-ministru, acestea se

emit pe baza şi în executarea legilor, a ordonanţelor şi ahotărârilor Guvernului.Secretariatul General al Guvernului examinează

proiectul de decizie a primului-ministru din punctul de vedereal conformităţii cu dispoziţiile actelor normative în vigoare şicu normele de tehnică legislativă. Dacă SecretariatulGeneral al Guvernului nu are obiecţii privind proiectul dedecizie, acesta este finalizat şi definitivat.

Secretariatul General al Guvernului prezintă proiectelede decizie primului-ministru, în vederea semnării. Deciziile

primului-ministru sunt contrasemnate de secretarul generalal Guvernului.

Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alteasemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi aicelorlalte organe de specialitate ale administraţieipublice centrale, precum şi cele ale prefecţilor se emit pebaza şi în executarea legilor, a ordonanţelor, a hotărârilor Guvernului şi a legislaţiei comunitare.

Ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe de specialitate aleadministraţiei publice centrale care transpun legislaţiacomunitar ă, care creează cadrul juridic necesar aplicăriiacesteia sau care prezintă relevanţă comunitar ă sunttransmise Departamentului pentru Afaceri Europene învederea evaluării compatibilităţii prevederilor acestora cudreptul comunitar, înaintea semnării de către conducătoriiautorităţilor emitente.

Ordinele, instrucţiunile

şi alte asemenea acte se emit

cu încadrarea în termenul stabilit şi cu indicarea expresă atemeiului legal, respectând normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

Procedura prin carese emit diverse acte.



190

Facultatea de Drept



12.6. Tema de reflecţie pentru unitatea de

învaţare nr. 12

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte procedura de adptare în Parlament a unei

legi.




191

Facultatea de Drept




1. Proiectele de acte normative trebuie însoţite de:a) expuneri de motive – în cazul ordonanţelor de urgenţă b) referate de aprobare – în cazul hotărârilor de Guvernc) expuneri de motive – în cazul legilor

2. Scopul emiterii unui act normativ se regăseşte în:

a) Titlul actuluib) Preambulul actuluic) În dispoziţiile tranzitorii şi finale ale actului

3. Obiectul ştiinţei tehnicii legislative este format de:a) totalitatea regulilor privind modalitatea de redactare aactelor normative;b) totalitatea legilor dintr-un stat;c) totalitatea legilor adoptate de Parlament şi care sunt în

vigoare;

4. Nu poate face obiectul unei iniţiative legislativecetăţeneşti:a) schimbarea sistemului electoral;b) schimbarea legii cetăţeniei;c) amnistia şi graţierea;

5. Consiliul Economic şi Social:

a) avizează propuneri şi proiecte de lege;b) adoptă legi;c) adoptă orice alte reglementări juridice, mai puţin legi;



192

Facultatea de Drept



12.8. Raspunsuri la testul de autoevaluare pentruunitatea de învaţare nr. 12R ăspunsurile corecte sunt:

1 – c; 2 – b; 3 – a; 4 – c; 5 - a



Hamangiu, Bucureşti, 20092. Mihail-Constantin Eremia – Interpretarea juridică,

Ed. All, Bucureşti, 19983. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu

– Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008

4. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actualeale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1979

5. Ioan Vida – Manual de legistică formală.Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2000



193

Facultatea de Drept



Bibliografie generală


2. Ion Biberi – Arta de a scrie şi de a vorbi în public ,Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972


4. Dale Carnegie – Cum să vorbim în public , Ed. Curtea

veche, Bucureşti, 20005. Peter Collett – Cartea gesturilor europene, Ed. Trei,Bucureşti, 2006

6. Peter Collett - Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din ac ţ iunile lor , Ed. Trei, Bucureşti,2005

7. Ion Craiovan – Metodologie juridic ă, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 20058. André Dunes – Methodes du droit. Documentation juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 1977

9. Umberto Eco – Cum se face o tez ă de licenţă, Ed.Pontica, Bucureşti, 2000

10. Mihail-Constantin Eremia – Interpretarea juridic ă, Ed. All, Bucureşti, 1998

11. John Farrar, Anthony Dugdale – Introduction to legal

method, Ed. Sweet & Maxwell, London, 199012. Vladimir Hanga – Dreptul şi tehnica juridic ă, Ed. Lumi-na Lex, Bucureşti, 2000

13. Vladimir Hanga – Calculatoarele în serviciul dreptului,

Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996



194

Facultatea de Drept



14. Ron Hoff – Regulile unei prezent ări de succes, Ed.

Curtea veche, Bucureşti, 200215. Oana Iucu – Metodica pred ării ştiinţ elor sociale,Ed. Fundaţiei „D. Bolintineanu”, Bucureşti, 2002

16. Mircea Manolescu – O disciplină nouă: Metodologia

juridic ă, Revista Fundaţiilor Regale, Octombrie, 1944

17. Mircea Manolescu – Teoria şi practica dreptului:Metodologie şi sociologie juridic ă, Ed. Fundaţia Regele MihaiI, Bucureşti, 1946

18. Mircea Manolescu – Ştiinţ a dreptului şi artele juridice,Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1993

19. Ilarie Mrejeru – Tehnica legislativ ă, Ed. Academiei,Bucureşti, 1979

20. Friedrich Müller – Discours de la méthode juridique, Ed. PUF, Paris, 1996

21. Frédéric-Jérôm Pansier – Méthodologie du droit , 3e

édition, Ed. Litec, Paris, 200222. Steven E. Pauley, Daniel G. Riordan - Technical report writing today , 3rd edition, Houghton Mifflin Company,Boston, 1987

23. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu – Probleme actualeale metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1979

24. Sorin Popescu, Victoria Ţăndăreanu – Probleme

actuale ale tehnicii legislative, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,2003

25. Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu – Aspecte practice de tehnic ă şi evidenţă legislativ ă, Ed.Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008



Facultatea de Drept



26. Raphaël Romi - Méthodologie de la recherche en

droit, Ed. Litec, Paris, 200627. Yann Tanguy – La recherche documentaire en droit ,Ed. PUF, Paris, 1991

28. Axel de Theux, Imre Kovalovszky, Nicolas Bernard – Précis de méthodologie juridique. Les sourcesdocumentaires du droit, 2e édition, Publications des Facultésuniversitaires Saint Louis, Bruxelles, 2000

29. Roz Townsend – Dezvolt ă-ţ i abilit ăţ ile de comunicare.

Idei simple pentru prezentări de succes Ed Curtea veche

Documents

Metodologie_Juridica Stefan Deaconu Curs Complet