Mihai Gotiu, Afacerea Rosia Montana: review de Ciprian Siulea

 „Afacerea Roşia Montană”, cartea publicată recent de Mihai Goţiu la editura Tact, este,

din cât am văzut până acum, cea mai bună, cea mai solidă carte de jurnalism de

investigaţie din România, un gen altfel destul de puţin dezvoltat (ca mai toate genurile

non-fiction locale). Volumul vine fix la momentul potrivit, dată fiind întreaga luptă

dramatică a ultimelor luni din jurul Roşiei Montane, şi ar fi minunat dacă acest succes

deja cert ar încuraja şi alţi jurnalişti sau scriitori să producă volume similare, pe subiecte

similare.

Primul lucru care trebuie spus despre această carte este că ea e rezultatul unui efort

gigantic de documentare, sistematizare şi interpretare a poveştii Roşia Montană. Este un

efort reuşit, în măsura în care cartea de 500 de pagini este substanţială, coerentă şi

foarte plăcută ca lectură, pe unele tronsoane citindu-se chiar ca un roman poliţist (de

exemplu povestea combinaţiei politico-economice care a stat la baza lansării şi

organizării acestei afaceri, un adevărat model de spoliere şi corupere totală, pp. 47-72).

Pariul editorial de a lansa o carte de asemenea dimensiuni este, astfel, unul reuşit nu

doar în termenii succesului de public (în contextul mişcărilor de protest RM achiziţionarea

volumului devenind şi un act de legitimare personală în care volumul propriu-zis, cu tot

cu dimensiunea lui, nu mai e esenţial), ci mai ales în termenii calităţii intelectuale

furnizate, la un nivel accesibil unui public larg.

Autorul are astfel posibilitatea de a construi în mare detaliu edificiul poveştii propriu-zise,

dar şi de a oferi un context bogat, inclusiv incursiuni colaterale de sine stătătoare, cum ar

fi, pentru a da doar câteva exemple, povestea ascensiunii lui Videanu (pp. 80-84), un

tablou sintetic al cheltuielilor electorale şi lobby-ului în România (pp. 92-95) sau un mic

excurs despre mişcările civice din România post-revoluţionară (pp.334-337). Un element

fundamental care susţine întregul volum este tonul calm şi stilul metodic al autorului,

care evită vehemenţa, pamfletul sau recriminările prea dure, limitându-se la ironii şi

exclamaţii benigne. Este, în mod clar, formula câştigătoare pentru intenţiile unui astfel de

text, formula susceptibilă de a-l face cât mai convingător.

Desigur, în cazul unei astfel de cărţi are şi mai puţin rost decât în general să „povesteşti

filmul”, adică să reiei partea de relatare; cele mai ofertante părţi pentru o prezentare a ei

rămân cele de interpretare şi de integrare a poveştii RM în povestea mai largă, politică,

economică şi socială, a societăţii noastre.

Cartea are patru secţiuni. Prima secţiune tratează povestea pasionantă, cum spuneam, a

parcursului instituţional şi politic al proiectului de exploatare de la RM. E un tablou extrem

de crunt a ceea ce se întâmplă atunci când politicul şi socialul sunt dominate total de

interese economice private – nimic altceva nu mai contează, tot restul mecanismelor,

instituţiilor, garanţiilor sunt spulberate fără drept de apel:

„Astfel s-a încheiat prima parte a afacerii: transferul resurselor minerale de la Roşia

Montană către Gabriel Resources prin RMGC şi, implicit, către cei din jurul şi din spatele

companiei. Fără nici o licitaţie reală, fără nici un plan de afaceri, fără nici o verificare a

bonităţii şi onorabilităţii investitorilor, fără nici o justificare a reducerii participaţiei statului

român dintr-o cotă din start nejustificat de mică. Nu există nici o evaluare oficială care să

fie anexată documentelor făcute publice din care să rezulte că statul român cunoştea

valoarea reală a zăcămintelor pe care le înstrăinează. Nu există evaluări ale costurilor

sociale şi de mediu care vor rămâne în sarcina statului român. Primul studiu de

prefezabilitate avea să fie făcut doar câţiva ani mai târziu” (p. 71).

Un fir roşu care se desprinde din acest tronson este cât de mult a contribuit la acest

parcurs mitul investitorului străin providenţial creat după 1989 şi, de fapt, că până şi

modelul de distrugere şi jaf total al agendei combinatorilor autohtoni şi străini din spatele

RM nu a reuşit decât să ciobească puţin această imagine în societatea românească. Iar

secţiunea se încheie cu observaţia ironic-amară că, în ciuda nu doar a neregulilor

cutremurătoare, dar şi a eşecurilor repetate ale RMGC de a demara exploatarea, şefii

pasageri ai companiei au fost mai departe promovaţi şi lăudaţi pentru „succesul” lor din

România (pp.140-141).

Secţiunea a doua prezintă partea mediatică a poveştii: cum a fost cumpărată en gros şi la

bucată o presă nu doar lovită de criză, dar deja intrată în criză cu o debilitate constitutivă.

În plus faţă de presa propriu-zisă, sunt documentate minuţios celelalte operaţiuni ale

RMGC de acaparare a spaţiului public, de la manipulări şi diversiuni de toate tipurile şi

nivelurile (de la postaci pe site-uri de ştiri până la referendumul oneros organizat în zonă)

până la inventarea unei false societăţi civile favorabile proiectului (practică altfel clasică,

folosită inclusiv de Iliescu şi FSN imediat după 1990). Revenind la presă, însă, ar fi de

subliniat că scuza situaţiei economice grele trebuie înţeleasă în limitele ei, dat fiind că la

dispoziţia RMGC s-au pus o grămadă de peşti mari de presă care erau foarte departe de a

muri de foame (celebra poveste a excursiei din Noua Zeelandă, pp. 163-170).

Secţiunea a treia e destinată deconstruirii proiectului RM, aşa cum a fost el promovat

public de companie, principalele probleme fiind cât de mari sunt costurile, în special de

mediu, şi cât de mici sunt beneficiile (dacă nu cumva de-a dreptul negative). Probabil că,

în general, argumentele referitoare la poluare sunt mai uşor de transmis, fie şi intuitiv,

fără mari elaborări ştiinţifice; cu atât mai uşor de transmis intuitiv şi sentimental fiind

costurile de patrimoniu, pe care, însă, în mod oportun, autorul nu insistă. În schimb,

insistă, documentat, pe perspectiva locurilor de muncă, care nu doar că nu ar fi atât de

multe pe cât pretinde RMGC, dar ar putea să nu compenseze nici pe departe locurile de

muncă pierdute şi în agricultură şi turism, dar chiar şi în industrie. În fine, e neapărat de

citit tronsonul dedicat impactului negativ durabil deja documentat şi studiat pe care îl au

în general genul acesta de investiţii masive şi de scurtă durată în exploatări de resurse: în

ciuda sumelor mari de bani care, evident, intră sub o formă sau alta în zona respectivă,

bunăstarea locuitorilor ei nu creşte, ci mai degrabă pare să scadă („boala olandeză”: pp.

283-294).

Secţiunea a patra este dedicată mişcării de opoziţie însăşi, fiind, desigur, şi partea cea

mai frumoasă, pentru că eforturile unui grup iniţial mic de oameni, extins apoi treptat în

cercuri concentrice (localnici, activişti din Cluj şi de aiurea, specialişti din diverse domenii

etc.), începute acum mulţi ani şi rămase neştiute pentru imensa majoritate a publicului

au ajuns acum să determine un succes foarte important (chiar în ziua în care scriu aceste

rânduri, amendamentele la legea minelor care ar fi fost decisive în favoarea exploatării

au picat într-o atmosferă de degringoladă în Parlament). Evident, cum spune şi autorul,

nimeni nu poate şti ce se va întâmpla în viitor, dar e deja un succes foarte frumos şi o

bază solidă pentru speranţe legitime că proiectul de exploatare nu va demara niciodată

(şi, desigur, că acelaşi succes se va prelungi şi în domeniul exploatării gazelor de şist).

E deja foarte mult, însă, în ce priveşte sugestia lui Mihai Goţiu că rezistenţa de succes

faţă de acest proiect oneros ar marca un fel de „trezire” a României (sau că, după ce

România va salva Roşia Montană, Roşia Montană va salva România, după cum spune mai

poetic pe coperta a patra), aş fi mai degrabă sceptic. Roşia Montană e o cauză prin

excelenţă bună, şi cu şi fără ghilimele. Chiar e o cauză bună în sine, evident, dar e şi o

tendinţă şi o alianţă de conjunctură care mi se pare încă departe de a semnifica o

reşapare reală a coeziunii sociale sau o refondare a unei democraţii cât de cât reale, sau

altceva de genul ăsta. Realizarea unui acord social mai larg e importantă (deşi el ar putea

să nu fie atât de larg pe cât pare în aceste momente), dar pentru o reşapare de genul

celei de care vorbeam e nevoie de un conţinut politic şi ideologic mai clar pe care coaliţia

pentru RM nu are cum să îl aibă, decât poate doar ca element declanşator complet

imprevizibil.

Dar asta ţine de viitor, vom vedea ce va fi. Deocamdată momentul strict prezent e unul

fericit, iar autorul nostru merită felicitări şi pentru o carte foarte reuşită, şi pentru un

activism de ani de zile care a presupus un efort voluntar foarte mare (împreună, desigur,

cu toţi ceilalţi oameni implicaţi).

Textul face parte dintr-un grupaj mai amplu pe care revista Cultura îl dedică volumului lui

Mihai Goțiu Afacerea Roşia Montană.

CIPRIAN ȘIULEA