Moara cu noroc

Primul mare scriitor modern al Transilvaniei, Ioan Slavici, este intemeietorul unei noi directii literare. Aceasta orientare, numita de Titu Maiorescu realism poporan, consolideaza dimensiunea realista-obiectiva a universului existential al satului si targului de provincie si opereaza o remarcabila deschidere a prozei romanesti spre psihologic.Moara cu noroc a fost publicata in volumul Novele din popor in 1881. Este o de tip psihologic, remarcabila nu numai prin complexitatea personajului principal ci si prin observatia sociala pe care se construieste imaginea unei lumi de sfarsit de secol XIX.Tema realist-psihologica accentueaza consecintele nefaste provocate de dorinta acerba de inavutire, procesul de dezumanizare pe care setea deinavutire le are asupra omului, determinandu-i destinul. Titlul Moara cu noroceste numele unui han construit pe locul unei mori conotand un spatiu aflat sub influenta unor forte nefaste, caci o moara abandonata, iesita din uz atrage duhurile necurate si reprezinta un taram in care timpul nu mai actioneaza, materia se afla in stagnare si isi pierde sensul devenirii. Asadar, titlul ilustreaza o ironie amara: chia daca hanul a adus avutii familiei lui Ghita, aceasta le-a adus,de asemenea, si sfarsitul.Norocul se dovedeste astfel efemer si inselator, ispita scoasa in calea omului slab. .Compozitia nuvelei este clasica,unitara, cu actiune gradata, cele 17 capitole urmand sirul inatmplarilor in succesiune cronollgica si conturand o lume cladita pe puterea banului, lipsita de onestitate,un mediu social nociv. Din punct de vedere structural, nuvela infatiseaza doua planuri, unul exterior de tip narativ ce infatiseaza evenimentele intr-o succesiune cronologica, dar si un plan interior, introspectiv, in care sunt urmarite elementele morale si miscarile sufletesti care motiveaza actele personajelor.Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, .. Timpul este realist-obiectiv.Subiectul este construit in maniera unei actiuni trepidante, cu momente de mare tensiune. Situatia initiala surprinde nemultumirea lui Ghita fata de conditia sa sociala. Saracia, pretuita de soacra sa pentru puterea miraculoasa de a mentine echilibrul sufletesc al omului, devine pentru Ghita cizmarul, motiv de puternice framantari, dandu-i un sentiment de inferioritate. El indentifica saracia cu lipsa de demnitate si doreste sa se imbogateasca pentru a oferi familiei o existenta mai buna si pentru a fi totodata respectat. In ciuda rezervelor exprimate de soacra sa, hotaraste sa abandoneze linistea colibei sale si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul merge bine si familia prospera. Dar in lumea on care isi doreste sa sa fie stapan si nu sluga, Ghita se confrunta cu Lica samadaul, stapanul temut al acsteor locuri. Aparitia la han a samadaului constiituie momentul de inriga, declansand conflictul si intreaga desfasurare a actiunii. Cu intuitia feminina caracteristica, Ana, nevasta lui Ghita intuieste ca Lica este om rau si primejdios. In cinstea lui si Ghita are aceeasi banuiala, dar intelege ca pentru a ramane la Moara cu noroc trebuie sa devina omul samadaului. Conflictul psihologic se amplifica treptat pe masura ce Ghita intra in macanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica. Stapanit de setea de bani, Ghita se va instraina treptat de Ana si se va lasa manevrat de Lica, devenindu-i complice. Momente de mare tensiune sunt cele in care este jefuit arendasul si este sunt ucisi tanara vaduva si copilul ei. La proces, Ghita depune marturie mincinoasa contribuind la arestarea lui Buza-Rupta si Saila Boarul, pentru a-l apara pe Lica. Din acest moment prabusirea lui Lica este inevitabila.Tensiunea faptelor se amplifica spre punctul culminant. In duminica Pastelui, Ghita ii intinde o cursa lui Lica, hotarat sa-l dea prins jandarmului Pintea. Orbit de gelozie si de dorinta razbunarii, pleaca supa jandarm, dar intelege ca si-a distrus casnicia intr-un mod iremediabil. Deznodamantul aduce rezolvarea conflictelor prin moartea eroilor, ca in tragedia antica