Moara cu noroc-tema si viziunea despre lume

Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu actiune mai ampla decat a povestirii, cu conflict insistent si personaje puternic individualizate. Actiunea are o intriga puternica cu conflict sustinut, care se focalizeaza, de regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracteriazarea acestuia.

„Moara cu noroc” este o nuvela de factura psihologica prin tematica, prin conflict interior si prin modalitatea de caracterizare a personajelor. De asemenea, este si o nuvela cu tenta moralizatoare, astfel accentul nu cade numai pe estetic, ci si pe etic –vorbele batranei-. Este o nuvela realista prin tema familiei si a dorintei de inavutire, prin obiectivitatea perspectivei narative, includerea personajelor tipice pentru o categorie sociala si prezentarea societatii ardelenesti din a doua jumatate a secolului XIX.

Tema nuvelei o reprezinta consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani le are asupra individului. Destinul acestuia este influentat de abaterile de la principiile etice, pe care le face in mod repetat. O alta tema abordata in opera este tema familiei traditionale pe care autorul o asociaza temei destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii.

Viziunea despre lume a scriitorului este de factura realist-moralizatoare si are la baza mentalitatea omului din popor. Aceasta teza e formulata prin cuvintele batranei, inca din incipit: „Omul sa fie fericit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Bogatia este perceputa ca o posibila sursa de neimplinire, in timp ce saracia asigura fericirea pe plan familial. Aceasta opinie a soacrei lui Ghita este de factura traditionala si conservatoare. De asemenea, viziunea despre lume se regaseste si in final, tot in vorbele batranei: „se vede c-au lasat ferestrele deschise [...] dar asa le-a fost dat sa fie”-intamplarile tragice fiind puse pe seama destinului.

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient si omniprezent.

Titlul nuvelei, „Moara cu noroc”, este format dintr-un substantiv comun articulat hotarat –„moara”-. Acesta indica, prin individualizare, spatiul desfasurarii intamplarilor. Determinantul sau substantival prepozitional, „cu noroc”, releva ironia la adresa functiei acestui spatiu, titlul in sine devenind un oximoron.

Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica si morala. Astfel, din perspectiva sociala, nuvela prezinta un conflict exterior, reprezentat de dorinta lui Ghita de a-si depasi conditia materiala, infruntandu-se cu personajul antagonist, Lica Samadaul. Din punct de vedere psihologic, este ilustrat conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de dorinte

puternice si contradictorii. El doreste, pe de o parte, sa ramana cinstit si fericit alaturi de familie, iar, pe de alta parte, vrea sa se imbogateasca rapid si fara efort.

Actiunea nuvelei se defineste printr-o constructie epica riguroasa, structurata pe momentele subiectului si cu un singur plan narativ, ce ilustreaza dezumanizarea lui Ghita, din cauza lacomiei pentru bani.

Expozitiunea il prezinta pe Ghita, cizmar de meserie, care se saturase sa carpeasca pantofii oamenilor.Tot aici, sunt stabilite si reperele spatio-temporale, ce confera operei veridicitate: „La Ineu, unde se afla moara cu noroc, intre sarbatoarea de Sfantul Gheorghe si Paste”. Intriga debuteaza cu aparitia lui Lica Samadaul la moara,tulburand astfel echilibrul familiei.

Desfasurarea actiunii se concentreaza pe instrainearea lui Ghita fata de familie. Devine mohorat, violent, purtandu-se brutal cu Ana si cu cei mici. Situatia sa materiala se imbunatateste datorita lui Lica. Dornic sa stranga o avere consistenta, el se indeparteaza de Ana si devine, treptat, complicele lui Lica la nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil. Carciumarul se aliaza apoi cu jandarmul Pintea pentru a-l da in vileag pe Lica, neputand fi insa onest pana la capat cu niciunul dintre ei.

Punctul culminant este atins atunci cand Ghita o sacrifica pe Ana, aruncand-o in bratele lui Lica. Dupa ce faptul a fost consumat, barbatul nu poate accepta tradarea nevestei sale, asa ca o injunghie.

In deznodamant, Lica moare lovindu-se cu capul de un copac, Ghita este ucis chiar de cei carora le fusese complice, moara arde din temelii, iar batrana si cei doi copii scapa cu viata.

Relatia incipit-final este simetrica, fiind conferita de vorbele intelepte ala batranei, ce reflecta viziunea despre lume. Incipitul are functie de proolog care prefigureaza destinul tragic al familiei si este evidentiat prin vorbele batranei: „nu bogatia, ci linistea colibei tale te fac fericit”. Finalul nuvelei este marcat tot de cuvintele batranei, care se intorcea cu copiii de la Ineu: „se vede c-au lasat ferestrele deschise [...] simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat”.

Limbajul artistic este original prin vigoare, spontaneitate si oralitate. Prin folosirea regionalismelor, se remarca un profund caracter popular, atat prin tematica, cat si prin conceptia morala.

Din punctul meu de vedere, tema si viziunea asupra lumii a autorului evidentiaza efectele nagative, tragice pe care lacomia pentru bani si dorinta puternica de inavutire le au asupra omului. Astfel, autorul infatiseaza prin destinul tragic al lui Ghita, care alege sa renunte la familie, la moralitate, in schimbul unei stari materiale mai bune. Abaterile de la principiile etice

si nelegiuirile pe care le comite alaturi de Lica Samadaul, evidentiaza mentalitatea traditionala a omului din popor.

In concluzie, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este reprezentativa pentru realismul romanesc din secolul XX, ce deschide, mai ales prin constructia personajului, drumul societatii rurale catre o modernitate artificiala.