Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)Consiliul de Miniștri este, alături de Parlamentul European (PE), principalul organism de decizie al UE. Consiliul reprezintă nivelul național al statelor membre. Fiecare stat membru își delegă câte un reprezentant.

Consiliul adoptă legi la propunerea Comisiei și cu participarea PE. Astfel au fost luate deciziile în cadrul Comunităţii încă de la începuturile ei. Ceea ce s-a schimbat însă este ponderea relativă a celor trei organe, mai ales având în vedere extinderea permanentă a prerogativelor PE.

Consiliul are o alcătuire diferită în funcție de subiectele dezbătute. În acest moment (octombrie 2010), Consiliul se întrunește în următoarele zece formațiuni (vezi pagina de internet a Consiliului UE):

- Afaceri Generale- Afaceri Externe- Afaceri Economice și Financiare- Justiție și Afaceri Interne (JAI)- Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori- Competitivitate- Transporturi, Telecomunicații și Energie- Agricultură și Pescuit- Mediu- Educație, Tineret și Cultură

Alături de miniștri competenți din statele membri, la întrunirile formațiunilor mai participă și membrul de specialitate al Comisiei.

Pentru mulţi miniştri din statele membre, activitatea din cadrul Consiliului reprezintă o mare parte a însărcinărilor lor de serviciu. Şi pentru că din pricina îndatoririlor lor de la nivel național ei nu pot sta decât pentru o scurtă perioadă la Bruxelles, ei trebuie sprijiniți.

Comitetul Reprezentanților Permanenți

Important în acest sens este mai ales Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) cu sediul la Bruxelles. COREPER este acronimul francez pentru Comité des Représentants Permanents. Acest comitet este compus din Reprezentanţi Permanenţi din statele membre, precum şi din înlocuitorii lor, și se reunește săptămânal. Comitetul coordoneauă activitatea a celor cca. 300 de comitete şi grupuri de lucru, compuse din funcţionari din statele membre care pregătesc dosare cu conţinut tehnic pentru COREPER şi Consiliu. 

COREPER preia o parte importantă din activitățile preliminare luării deciziilor, iar membri Comitetului reprezintă Consiliul în cadrul procedurilor de colaborare cu PE, implementate în cadrul procesului legislativ ordinar în cazurile în care Consiliul și PE nu pot ajunge la un consens.

Secretariatul General al Consiliului

O altă componentă esențială din structura Consiliului este Secretariatul, care are cca. 3.500 de angajați.Sarcinile Secretariatului sunt în primul rând de ordin administrativ. Bunăoară, aici este pregătită agenda de lucru, se întocmesc rapoarte, traduceri, se verifică problemele de ordin juridic etc. În schema de mai jos este prezentată structura Consiliului.

La început, deciziile erau luate prin vot unanim, conform prevederilor Compromisului de la Luxemburg (vezi secțiunea aferentă din cadrul dezvoltării UE). După jumătatea anilor 1980 şi mai ales după

adoptarea Tratatelor de la Maastricht, Amsterdam și Nisa, s-a impus din ce în ce mai mult principiul majorităţii calificate. Tratatul de la Lisabona a crescut încă o dată numărul domeniilor în care se poate vota cu majoritate calificată. În plus, felul în care sunt distribuite voturile a căpătat noi dimensiuni (vezi secțiunea aferentă din cadrul dezvoltării UE).

O altă trăsătură importantă a acestui organism este faptul că, de la înfiinţarea CEE, activităţile sale au început să devină tot mai diverse. Asta înseamnă că domeniile politice aflate în incidenţa diferitelor Consilii de specialitate, au început să ducă o existență tot mai autonomă, iar acest lucru, din două motive:

la nivelul statelor membre s-a renunţat din ce în ce mai mult la principiul coordonării, ceea ce a însemnat că s-a renunțat treptat la adoptarea unei poziții exclusiv germane, italiene sau britanice. Acest fapt indică cât de mult şi-a pierdut politica, la nivelul statelor membre, statutul de "politică externă" faţă de UE.

în al doilea rând, odată cu trecerea la principiul majorităţii calificate s-a făcut resimţită necesitatea de a ajunge la un consens prin adoptarea aşa numitelor package deals (package deals sunt o formă de echilibrare a intereselor în cadrul negocierilor, tipică UE, și în special în cadrul negocierilor din Consiliul European. Problemele din cele mai diverse domenii politice care nu au putut fi soluționate de Consiliul de Miniștri de resort sunt ”împachetate” împreună cu avantajele și dezavantajele lor. Acest ”pachet” este apoi adoptat ca un întreg. Delegațiile naționale de specialitate sunt de acord cu dezavantajele din domeniul lor, acestea fiind compensate de avantajele primite în alte domenii).

O consecinţă esențială a acestei evoluții este faptul că elementele specifice pentru un anumit domeniu politic s-au impus faţă de cele de la nivelul statelor membre. Asta înseamnă că se pot trage linii de demarcaţie mai degrabă între domeniile propriu-zise şi mai puţin între statele membre. Acesta este un alt indiciu însemnat pentru caracterul deosebit - și care nu mai este exclusiv interstatal - al cooperării din cadrul UE.

În schimb, găsim destule elemente interguvernamentale în domeniul afacerilor externe. Alături de alți factori, acest fapt are ca rezultat faptul că, în comparație cu alte Consilii, Consiliul de resort are anumite particularități. Printre acestea se numără în primul rând votul în unanimitate. În al doilea rând, președinția acestui Consiliu nu se schimbă bianual, ci este deținută permanent de către Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și securitate comună. Această poziție a fost creată de Tratatul de la Lisabona și este ocupată în prezent (octombrie 2010) de Catherine Ashton.

Cea de-a treia particularitate este că Înaltul Reprezentant, doamna Catherine Ashton, ocupă și funcția de vicepreședintă a Comisiei Europene, adică a unui organism evident supranațional, și trebuie să asigure, în acest dublu-rol, coerența și coordonarea afacerilor externe ale UE. Acesta este un aspect extrem de important, pentru că politica privind comerțul exterior - un domeniu esențial al politicii externe - este un prerogativ exclusiv al Uniunii. În fine, prin Serviciul European pentru Acțiune Externă, Catherine Ashton a pus la dispoziția Uniunii un instrument special, pe care celelalte Consilii nu îl posedă.