Modelul lui Harold D. Lasswell

Cercetător american în domeniul ştiinţelor politice, Lasswell, prezintă, într-un articol din

1948 una dintre cele mai cunoscute formule din domeniul comunicării. El susţine că un

act de comunicare poate fi corect descris dacă se răspunde la următoarele întrebări:

Cine?

Ce spune?

Cum?

Cui?

Cu ce efect?

Transpunerea grafică a formulei lui Lasswell arată în felul următor:

Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect?Emiţător Mesaj Mijloc Receptor Efectul de comunicare

Pentru fiecare dintre aceste întrebări el a identificat un câmp de cercetare:

Cine? Ce spune? Cum? Cui? Cu ce efect?Analiza Analiza Analiza Analiza Analizacontrolului conţinutului canalelor publicului efectelororganizaţiilor de comunicare

Modelul lui Lasswell a fost criticat pentru că nu ia în considerare feed-back-ul, factorul

contextual şi alte forme de comunicare, în afară de comunicarea cu ajutorul mass-media.

Cu toate acestea modelul lui Lasswell oferă un punct de plecare în studiul comunicării şi

a relaţiilor publice.

Modelul lui Shannon şi Weaver

Claude Elwood Shannon a lucrat într-unul dintre laboratoarele firmei Bell Telephone, iar

teoriile şi modelele sale se referă, în primul rând, la mijloacele de comunicare specifice

acestei companii.

În modelul propus de Shannon şi colegul său, Warren Weaver comunicarea este

caracterizată ca fiind un proces liniar şi unidirecţional. Acest model stabileşte cinci

funcţii care trebuie îndeplinite şi identifică un factor disfuncţional, bruiajul.

Semnal Mesajul Semnal primit Mesajul Sursa Emiţătorul Canalul Receptorul Destinatarul

Sursa de zgomot

Primul element al acestui proces este reprezentat de sursa de informaţii, cea care produce

un mesaj. Spre exemplu o persoană care vorbeşte la telefon. În acest caz, telefonul are

valoare de emiţător. Următorul pas este transformarea de către emiţător a mesajului în

impulsuri electrice şi transmiterea acestora printr-un fir electric cu valoare de canal de

transmitere, până la alt dispozitiv telefonic cu valoare de receptor. Acesta va decodifica

semnalele primite, astfel încât o altă persoană, cu valoare de destinatar să poată auzi

vocea persoanei care a transmis mesajul. În această convorbire pot apărea distorsiuni

create de sursa de zgomot. Odată cu acest model apar şi concepte noi în studiul

comunicării, cum ar fi: codare, decodare, sursă de zgomot. Însă un minus important în

cazul modelului lui Shannon şi Weaver este acela că nu analizează semnificaţia mesajului

şi nici feed-back-ul venit din partea receptorului.

Modelul lui Meyer-Eppler (1963)

Este unul dintre primele modele care se referă la comunicarea interpersonală. Acest

model implică existenţa unui emiţător, a unui receptor, a unei surse de zgomot, codare şi

decodare.

În cazul acestui model emiţătorul poate fi format din unul sau mai mulţi indivizi, la fel ca

şi receptorul.

Schema acestui model se prezintă în felul următor:

codare zgomot decodare

Emiţător ----------------------------------------------------------------- Receptor

Re

Rr

Emiţătorul E emite un mesaj, folosind codarea, către receptorul R, mesaj care

poate fi bruiat de sursa de zgomot. Pentru ca mesajul să poată fi perceput şi înţeles de

către receptor el trebuie să aibă la bază o limbă şi un limbaj comun. De asemenea,

procesul comunicării interpersonale se realizează cu atât mai bine cu cât intersecţia

repertoriilor emiţătorului şi receptorului este mai mare.

Modelul lui Meyer-Eppler ia, pentru prima dată, în considerare feed-back-ul. Atât

emiţătorul cât şi receptorul au calitate dublă, astfel încât, în cazul transferului

informaţional, emiţătorul are rolul de a emite mesaje iar receptorul de a le recepta; în

cazul contratransferului informaţional receptorul se transformă în emiţător, iar sursa

emitentă a primelor mesaje se transformă în receptor.

Modelul circular al comunicării

Modelul concentric al comunicării, al lui Ray Hiebert, Donald Ungurait şi Thomas Bohn,

este denumit şi modelul HUB. Acest model se referă, în special, la comunicarea de masă,

pe care o ilustrează ca pe un ansamblu de cercuri concentrice, iar în interiorul acestor

cercuri are loc o permanentă negociere şi tranzacţie de informaţii.

Schematizat, acest model arată astfel:

Efecte

Audienţe

Filtre

Regulatori

Mass-media

Retroacţiune Controlori (gatekeepers)

(feed-back) Coduri

Conţinuturi Comunicatori Conţinuturi

Amplificare

Conţinuturi

Distorsiune şi zgomot

Transmiterea mesajelor prin intermediul acestui model este văzută în două faze.

Prima fază se referă la diferitele tipuri de comunicatori care transmit mesajele. Aceste

mesaje sunt mai întâi codate, dar înainte ca ele să ajungă la canalul propriu zis de

transmitere ele sunt filtrate şi selecţionate de aşa numiţii controlori, care sunt

profesionişti ai comunicării de masa şi care pot fi şefi de agenţii, redactori şefi etc. După

ce trec de acest control, mesajele sunt emise prin intermediul mass-media. Cea de-a doua

fază începe odată cu intervenţia aşa numiţilor regulatori, care influenţează procesul

comunicării, afectând conţinutul şi obiectivitatea acestuia, denaturând sensul iniţial. Faza

a doua continuă cu filtrarea informaţiilor, venite de această dată din partea receptorilor şi

care se referă la o anumită disponibilitate a acestora de a primi sau respinge un anumit tip

de mesaj. În final, mesajele ajung la receptori, provocând efecte imediate sau de lungă

durată. Noutatea pe care o aduce acest model este introducerea conceptului de

amplificare şi de selecţie a informaţiilor.

Modelul interactiv al comunicării

Acest model vede procesul comunicării ca un circuit continuu al informaţiilor, având o

formă mai mult sau mai puţin circulară. Cercetările în domeniul comunicării, desfăşurate

pe parcursul mai multor ani au dus la dezvoltarea acestui model, a cărui schemă se

prezintă astfel:

Receptorul

Sursa Canal

Canal

Surs

a de

Receptorul

retroacţiune

Retroacţiune

Modelul interactiv al comunicării introduce conceptul de flux informaţional, ceea

ce înseamnă creşterea cantităţii şi calităţii informaţiei emise pe unitatea de timp, ceea ce

duce la amplificarea caracterului dinamic al procesului de comunicare.

Modelul fluxului în doi paşi

Acest model îşi are originea într-un studiu făcut asupra efectelor comunicării de masă, în

campania electorală din 1940 pentru alegerile prezidenţiale din SUA. Cei care au făcut

acest studiu, Paul Lazersfeld, Bernard Berelson şi Hazel Gaudet, au constatat că nici unul

dintre modele de comunicare cunoscute până la acea vreme nu puteau(putea?) explica

rezultatele campaniei respective.Modelul aduce ideea prezenţei, la nivelul grupurilor a

liderilor de opinie. Premisa de la care pleacă acest model este că nu orice membru al

societăţii poate fi atins direct de mesajele direcţionate transmise prin mass-media. Cei

care sunt răspunzători de informarea segmentelor mai puţin active ale populaţiei sunt

liderii de opinie.

Schematizat modelul fluxului în doi paşi arată astfel:

membrii grupului

primul pas pasul doiMass-media Liderii de opinie Grup

membrii grupului

La baza modelului în doi paşi se află următoarele presupoziţii:1

1. Persoanele nu trăiesc izolate, ci aparţin grupurilor sociale şi intră în legătură

cu alte persoane.

2. Răspunsul şi reacţia la mesajele mass-media nu sunt directe şi imediate, ci

mediate şi influenţate prin aceste relaţii sociale.

3. Cele două procese care au loc sunt unul de receptare şi atenţie, celălalt de

răspuns, sub forma acceptării ori respingerii intenţiei de a influenţa sau de a

informa. Receptarea nu este echivalentă cu răspunsul, aşa cum nonreceptarea

nu este echivalentă cu nonrăspunsul (pentru că putem avea de-a face, după

aceea, cu o acceptare, ca urmare a contactelor personale).

4. Indivizii nu sunt egali în faţa campaniilor media ci au diverse roluri în

procesul de comunicare şi pot fi împărţiţi în cei care au rol activ în receptarea

şi transmiterea ideilor venite de la media şi cei care se orientează bazându-se

în principal pe contacte personale.

5. Cei care joacă un rol mai activ (liderii de opinie) au următoarele caracteristici:

apelează mai mult la media, sunt mai sociabili, sunt conştienţi că îi pot

influenţa pe alţii, că le este atribuit atât un rol de sursă, cât şi unul de

orientare.

1 Denis McQuail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, traducere de Alina Bârgăoanu şi Paul Dobrescu, Ed. comunicare.ro, Bucureşti, 2001, p. 59