12
MARȚI | 5 MAI 2015 | anul XVIII, nr. 84 (4537) | 12 pagini | 1,50 lei ACTUALITATE Uioreanu Junior va fi despăgubit de statul român Statul român trebuie să îi plătească lui Alexandru Uioreanu 3000 € după o plân- gere la CEDO. Pagina 4 ADMINISTRAŢIE Strada Făget va fi modernizată Primăria Cluj-Napoca a lansat licitaţia pen- tru desemnarea unui constructor. Pagina 4 POLITICĂ Legiferează pentru ei! Parlamentarii nu vor să rămână cu restanţe, când vine vorba de legi pentru ei. Pagina 7 Dacă aveţi informaţii care pot constitui o ştire, scrieţi-ne pe adresa [email protected] Ministerul Educației reinventează teoria învățatului Ce inepții vor mai învăța copiii noștri? ACTUALITATE Unde este milionul de locuri de muncă promise de Ponta? MAPAMOND Vârful Everest a pierdut 2,8 cm din înălţime în urma seismului România are acum circa 8,7 milioane de persoane care obţin venituri, iar o treime lucrează în agricultură, potrivit statisticilor. Într-un document trimis re- cent Comisiei Europene, Guver- nul estimează că numărul per- soanelor ocupate va creşte cu 1 la sută în fiecare an, până în 2018. În acest ritm, România nu va ajunge să aibă 1 milion de noi locuri de muncă, aşa cum estimau autorităţile acum trei ani, scrie digi24.ro. În perioada iunie 2012–fe- bruarie 2015, numărul salaria- ţilor a crescut cu doar 170.000, până la aproape 4,5 milioane, potrivit statisticilor oficiale. Patronii se gândesc acum de două ori înainte să facă o anga- jare, pentru că trebuie să dea sa- larii mai mari. Potrivit Ministe- rului Muncii, salariul minim pe economie, care este acum 975 de lei, va ajunge anul viitor la 1.200 de lei brut. Sunt deja semnale că firmele nu-şi mai pot plăti angajaţii. Con- cedierile făcute de firmele în inca- pacitate de plată au crescut în pri- mele trei luni ale anului acesta. După cutremurul din Nepal de 7,8 pe Richter, Vârful Everest a pierdut 2,8 de centimetri din înăl- ţime, cel puţin aşa arată măsură- torile făcute din satelit. Mai exact, măsurători făcute cu satelitul eu- ropean Sentinel-1A arată că, la o zi după cutremurul din Nepal, muntele Everest a pierdut din înăl- ţime 2,8 centimetri. Acesta avea, potrivit ultimelor măsurători ofi- ciale, 8.848 de metri în cel mai î- nalt vârf al său, scrie digi24.ro. Mii de credincioşi budişti s- au adunat ieri la unul dintre ce- le mai mari temple din Kath- mandu. Ei au aprins lumânări pentru victime şi s-au rugat pen- tru cei care au pierdut tot în ur- ma seismului devastator. „Din cauza cutremurului, acum suferim de multe proble- me şi am venit să mă rog”, a spus un locuitor. „Mă rog pentru pace, pentru toate naţiunile şi popoarele. E sin- gurul lucru pe care mai pot să-l fac acum”, a spus un alt nepalez. La mai bine de o săptămână de la seism, eforturile de recon- strucţie merg într-un ritm extrem de lent. PUBLICITATE Tel 0264-414076 www.hotelonix.ro, [email protected] Str. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca CLUJ-NAPOCA 22 0 C Detalii în pagina 2 METEO PUBLICITATE 1 = 4.4292 LEI Telefon Monitorul : 0264/59.77.00 AU TRECUT DEJA de zile de când prefectul Gheorghe Vușcan a luat act de demisia președintelui Consiliului Județean Horea Uioreanu. CÂND ORGANIZAȚI ALEGERILE PENTRU CONSILIUL JUDEȚEAN? Potrivit Legii administrației publice locale, termenul pentru alegerea noului președinte al Consiliului Județean este de 90 de zile de la constatarea vacantării postului. Adresă Monitorul : Str. Republicii Nr. 109 Sigma Center Et. 1 Staţia CTP (RATUC): Observatorului • REDACŢIA MICĂ ŞI MARE PUBLICITATE linia 43 din Mănăștur/Grigorescu liniile 35/46 din Centru/Piața Gării linia 46B din Mărăști linia 50 de pe Bd. Muncii Cât plăteşti pentru o aplicaţie gratuită? Aplicaţiile sunt la fel de invazive indiferent dacă rulează pe terminale cu Android sau pe cele cu iOS. Pagina 6 Deşi toată lumea a căzut demult de acord că, în România, programa şcolară e încăr- cată şi că multe dintre materii sunt inuti- le şi nu le aduc elevilor niciun folos, Mi- nisterul Educaţiei reuşeşte să mai „înde- se” câte o materie inutilă. De exemplu, li- ceenii vor studia „Educaţie pentru drep- turile de proprietate intelectuală” sau „E- ducaţie pentru dezvoltate”, iar elevii din ciclul primar „Educaţie pentru prevenirea riscului rutier”. Noile materii vor fi intro- duse din anul şcolar 2015-2016, iar expli- caţiile oferite de Minister sunt redactate într-o perfectă limbă de lemn, dovadă că nici cei care le-au inventat nu le înţeleg utilitatea. Nici nu e important, catedre să fie şi norme didactice cât de multe... Pe larg, în paginile 2-3 Podul de piatră e o poveste pentru copii. Viitorii ingineri fac poduri de spaghete! Ce poți face cu o cutie de paste? Spaghete Carbonara? La orice restaurant. Bolognese. Niciun secret. Un pod? Pare greu de crezut, dar studenții Universității Tehnice din Cluj pot face chiar și un pod. Cu care speră să ajungă la Campionatul Mondial de Spaghetti Bridge Building! Citiți despre podurile construite de studenții clujeni în pagina 3.

Monitorul de Cluj

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Prima pagina

Citation preview

  • MARI | 5 MAI 2015 | anul XVIII, nr. 84 (4537) | 12 pagini | 1,50 lei

    ACTUALITATE

    Uioreanu Junior va fi despgubit de statul romnStatul romn trebuie s i plteasc lui Alexandru Uioreanu 3000 dup o pln-gere la CEDO. Pagina 4

    ADMINISTRAIE

    Strada Fget va fi modernizatPrimria Cluj-Napoca a lansat licitaia pen-tru desemnarea unui constructor. Pagina 4

    POLITIC

    Legifereaz pentru ei!Parlamentarii nu vor s rmn cu restane, cnd vine vorba de legi pentru ei. Pagina 7

    Dac avei informaii care pot constitui o tire, scriei-ne pe adresa [email protected]

    Ministerul Educaiei reinventeaz teoria nvatului

    Ce inepii vor mai nva copiii notri ?

    ACTUALITATE

    Unde este milionul de locuri de munc promise de Ponta ?

    MAPAMOND

    Vrful Everest a pierdut 2,8 cm din nlime n urma seismului

    Romnia are acum circa 8,7 milioane de persoane care obin venituri, iar o treime lucreaz n agricultur, potrivit statisticilor.

    ntr-un document trimis re-cent Comisiei Europene, Guver-nul estimeaz c numrul per-soanelor ocupate va crete cu 1 la sut n ecare an, pn n 2018. n acest ritm, Romnia nu va ajunge s aib 1 milion de noi locuri de munc, aa cum estimau autoritile acum trei ani, scrie digi24.ro.

    n perioada iunie 2012fe-bruarie 2015, numrul salaria-

    ilor a crescut cu doar 170.000, pn la aproape 4,5 milioane, potrivit statisticilor o ciale.

    Patronii se gndesc acum de dou ori nainte s fac o anga-jare, pentru c trebuie s dea sa-larii mai mari. Potrivit Ministe-rului Muncii, salariul minim pe economie, care este acum 975 de lei, va ajunge anul viitor la 1.200 de lei brut.

    Sunt deja semnale c rmele nu-i mai pot plti angajaii. Con-cedierile fcute de rmele n inca-pacitate de plat au crescut n pri-mele trei luni ale anului acesta.

    Dup cutremurul din Nepal de 7,8 pe Richter, Vrful Everest a pierdut 2,8 de centimetri din nl-ime, cel puin aa arat msur-torile fcute din satelit. Mai exact, msurtori fcute cu satelitul eu-ropean Sentinel-1A arat c, la o zi dup cutremurul din Nepal, muntele Everest a pierdut din nl-ime 2,8 centimetri. Acesta avea, potrivit ultimelor msurtori o -ciale, 8.848 de metri n cel mai -nalt vrf al su, scrie digi24.ro.

    Mii de credincioi buditi s-au adunat ieri la unul dintre ce-le mai mari temple din Kath-

    mandu. Ei au aprins lumnri pentru victime i s-au rugat pen-tru cei care au pierdut tot n ur-ma seismului devastator.

    Din cauza cutremurului, acum suferim de multe proble-me i am venit s m rog, a spus un locuitor.

    M rog pentru pace, pentru toate naiunile i popoarele. E sin-gurul lucru pe care mai pot s-l fac acum, a spus un alt nepalez.

    La mai bine de o sptmn de la seism, eforturile de recon-strucie merg ntr-un ritm extrem de lent.

    PUBLICITATE

    Tel 0264-414076www.hotelonix.ro, [email protected]. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca

    CLUJ-NAPOCA

    220C Detalii n pagina 2MET

    EO

    PUBLICITATE

    1 = 4.4292 LEI

    Telefon Monitorul: 0264/59.77.00

    AU T

    RECU

    T D

    EJA de zile de cnd prefectul Gheorghe Vucan a luat act de

    demisia preedintelui Consiliului Judeean Horea Uioreanu.

    CND ORGANIZAI ALEGERILE PENTRU CONSILIUL JUDEEAN ?

    Potrivit Legii administraiei publice locale, termenul pentru alegerea noului preedinte al Consiliului Judeean este de 90 de zile de la constatarea vacantrii postului.

    Adres Monitorul:Str. Republicii Nr. 109Sigma Center Et. 1

    Staia CTP (RATUC): Observatorului

    REDACIA MIC I MARE

    PUBLICITATElinia 43 din Mntur/Grigoresculiniile 35/46 din Centru/Piaa Griilinia 46B din Mrtilinia 50 de pe Bd. Muncii

    Ct plteti pentru o aplicaie gratuit?Aplicaiile sunt la fel de invazive indiferent dac ruleaz pe terminale cu Android sau pe cele cu iOS. Pagina 6

    Dei toat lumea a czut demult de acord c, n Romnia, programa colar e ncr-cat i c multe dintre materii sunt inuti-le i nu le aduc elevilor niciun folos, Mi-nisterul Educaiei reuete s mai nde-se cte o materie inutil. De exemplu, li-

    ceenii vor studia Educaie pentru drep-turile de proprietate intelectual sau E-ducaie pentru dezvoltate, iar elevii din ciclul primar Educaie pentru prevenirea riscului rutier. Noile materii vor intro-duse din anul colar 2015-2016, iar expli-

    caiile oferite de Minister sunt redactate ntr-o perfect limb de lemn, dovad c nici cei care le-au inventat nu le neleg utilitatea. Nici nu e important, catedre s e i norme didactice ct de multe... Pe larg, n paginile 2-3

    Podul de piatr e o poveste pentru copii.Viitorii ingineri fac poduri de spaghet e!Ce poi face cu o cutie de paste? Spaghete Carbonara? La orice restaurant. Bolognese. Niciun secret. Un pod? Pare greu de crezut, dar studenii Universitii Tehnice din Cluj pot face chiar i un pod. Cu care sper s ajung la Campionatul Mondial de Spaghetti Bridge Building! Citii despre podurile construite de studenii clujeni n pagina 3.

  • PUBLICITATE

    2 actualitate.monitorulcj.ro mari, 5 mai 2015

    1 Aprilie

    Clinica Ginecologie 101:36 Avramescu Victor Dominic10:50 Chifr Lucian13:55 Sada Yasmine16:45 Berendea Vasile CristianBebeluul vedet a fost Avramescu Victor Dominic (4,700 kg, 56 cm)

    Clinica Stanca06:00 Pop Maia Rhanya08:50 Cozac Andrei09:00 Aschilean David Andrei10:40 Otvos Aron11:15 Rosta Ana17:55 Szonyoi Ada So a18:55 Purcel Andreea Florina23:00 Tric Elena AlinaBebeluul vedet a fost Tric Elena Alina (3,900 kg, 56 cm)

    Clinica Novogyn00:23 Laszadi Szo a (3,400 kg, 52 cm)

    2 Aprilie

    Clinica Ginecologie 105:08 Telcean Vlad08:54 Ona Mark09:00 Shakhshir Katya10:35 Penko Tudor tefan11:51 Potra Maria Nicoleta11:57 Anca Veronica Maria12:00 Anca Ema Simina12:50 Netotea Mdlin Florin16:00 Oltean Stefania Eliza20:37 Mren Tudor MihaiBebeluul vedet a fost Shakhshir Katya (4 kg, 59 cm)

    Clinica Stanca05:40 Neamu Alexandru Mircea

    06:30 Hendre Drago08:10 Lazr Ioan11:55 Mrginean So a Ioana13:45 David Andrei17:45 Sndean Gabriela Alina19:20 Kilian Eduard Benjiamin19:25 Murean Darius Cristian21:55 Roszanyai tefania IngridBebeluul vedet a fost Sndean Gabriela Alina (4 kg, 55 cm)

    Clinica Novogyn15:40 Bena Mara (2,680 kg, 51 cm)

    3 Aprilie

    Clinica Ginecologie 103:34 HalaszBondor Erik03:42 HalaszBondor Evelina05:40 Raiu AndreiBebeluul vedet a fost Raiu Andrei (3,5 kg, 58 cm)

    Clinica Stanca05:30 Manea Patrick Nicholas09:00 Badea Andreea Oana11:20 Ban Maria Adelina19:00 Pacanu Maria20:15 Arclean Sara Elena21:55 Pulop Nicolas23:50 Domokos Ctlin AlexandruBebeluul vedet a fost Domokos Ctlin Alexandru (3,750 kg, 52 cm)

    Clinica Gynia12:20 Vilceanu Irina15:55 Dargau Bogdan NicolaeBebeluul vedet a fost Vilceanu Irina (3,350 kg, 54 cm)

    Clinica Novogyn22:30 Raiu David (3,550 kg, 54 cm)

    4 Aprilie

    Clinica Ginecologie 100:41 Gligor Amalia07:40 Drgan Patricia Maria08:43 Bodea Vlad tefan12:47 Drago Mihnea17:47 Iacob Matei BogdanBebeluul vedet a fost Bodea Vlad tefan (4,150 kg, 58 cm)

    Clinica Stanca01:45 Revnic Miruna Eliza02:45 Petrior Vlad05:45 Alexandru Drago07:05 Ardelean Sarah Maria07:45 Chifor Loredana Maria18:00 Bucur Alexandru Ioan19:30 Rad So a Maria20:10 Sucs Anya22:25 Duru Ioana So aBebeluul vedet a fost Alexandru Drago (3,800 kg, 56 cm)

    5 Aprilie

    Clinica Ginecologie 105:45 Bucevschi Nicolae (3,600 kg, 55 cm)

    Clinica Stanca03:20 Banyai Krisztof Akos03:55 iplea David Andrei09:30 Pal Marius09:50 Bora Petru Alexandru10:55 Teppea Timotei Flavius12:05 Oltean Vlad18:00 Zisa So a Maria18:55 Vidrean Mihnea Darius

    20:10 Kovacs David KrisztianBebeluul vedet a fost Banyai Krisztof Akos (4 kg, 59 cm)

    Clinica Gynia09:15 Ciorba David Adrian15:43 Hirza Anghel tefanBebeluul vedet a fost Hirza Anghel tefan (4,300 kg, 56 cm)

    Clinica Novogyn14:33 Bindea tefan Radu (3,340 kg, 54 cm)

    6 Aprilie

    Clinica Ginecologie 109:43 Ilioi Teodora10:43 Flmnzeanu Cosmin11:56 Vincze Hende12:45 Vere Carina Ioana18:25 Stanci Alexandru Alin20:30 Silaghi MariaBebeluul vedet a fost Stanci Alexandru Alin (3,800 kg, 61 cm)

    Clinica Stanca03:05 Kovacs Antonio03:35 Cherchedi Luca Matei10:50 Dunca Drago11:45 Suciu Raisa Anais12:45 Buji Nicolas Ioan13:55 Pop Mircea Alexandru14:45 Iarca Alfred18:20 Cruan MihaiBebeluul vedet a fost Kovacs Antonio (4,400 kg, 59 cm)

    Clinica Gynia17:35 Pop Vele Anastasia (3,070 kg, 54 cm)

    bun venit pe lume !

    TURDAGHERLAHUEDINDEJ

    BIOARABELIVALEA IERIIRCHIELE

    110/220CVariabil

    10/23 Variabil10/23 nnorat10/20 Ploaie11/22 Variabil

    10/21 Variabil7/18 nnorat7/19 nnorat13/23 nnorat

    ISSN 2065 6408

    Editor: SC MONITORUL DE CLUJ [email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703

    Director general I Sorin StanislavDirector editorial I Paul Niculescu

    REDACIAEditor coordonator: Bianca Preda

    monitorul de cluj folosete serviciile text i fotoale ageniilor de pres Agerpres i Mediafax.

    ADMINISTRAIE & PUBLICITATE

    ADRESA REDACIEISIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I

    Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03E-mail: [email protected]; [email protected];

    [email protected]: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03

    CENTRE DE MICA PUBLICITATE:Sediul redaciei SIGMA Business Center str. Republicii nr. 109, Et. 1

    Librria BIBLOS (standul de ziare) P-a A. Iancu nr. 13

    Abonamentele la monitorul de cluj se pot face la sediul redaciei, prin Pota Romn, Apex SRL

    Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridic pentru coninutul articolului aparine autorului.Articolele marcate cu reprezint materiale publicitare, iar monitorul de cluj

    nu i asum responsabilitatea pentru coninutul acestora. De asemenea, n cazul unor agenii de pres i personaliti citate responsabilitatea juridic le aparine.

    Tiparul executat la Garamond Tipografie SRL.

    Gabriela Dragot social / administraieAnca M. Colibanu politicCristina Oltean naional / internaionalDan Porcuan sport

    Mihai Cistelican onlineOtilia Murean fotoreporterDaciana Derda corespondent Turda,

    Cmpia TurziiFlavia ran, Ionu Huanu, dtp

    Director Marketing Mihaela FleariuMica publicitate Iuliana NagyConsilier Marketing Clin Laureniu

    Tanu

    Secretariat Iulia TodeaContabilitate Camelia PetreanIT Radu Moraru

    Redactor responsabil de numr: Bianca [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125

    Sorin Mrghita editor Monitorul ediie de Floreti i Ziarul Popular ediie de Huedin

    PUBLICITATE

    Mulumim Dr. Dudea Marina, Asist. Molnar Brigitta i Dr. Estera Ianchi. monitorul de cluj le dorete micuilor mult sntate i o via plin de bucurii!

    Pentru anul colar viitor, reprezentanii Ministerului Educaiei au inventat cteva discipli-ne opionale.

    Astfel, acetia propun pa-tru noi discipline opionale, respectiv Joc i micare la clasele pregtitoare, I i a II-a, Educaie pentru preveni-rea riscului rutier, n nv-mntul primar, Educaie pen-tru dezvoltare i Educaie pentru drepturile de proprie-tate intelectual, la liceu. R-mne de vzut dac Ministe-rul va nscoci n acest sens i manuale noi pentru cele pa-tru discipline.

    Ai auzit de Educaie pentru dezvoltare?

    Cele patru noi discipline opionale vor introduse din anul colar 2015-2016, n ofer-ta central de Curriculum la decizia colii (CDS), scrie Me-diafax.

    Programele colare pentru aceste discipline au fost ela-borate de Institutul de tiine ale Educaiei i aprobate prin ordin de ministru.

    Ministerul Educaiei a pre-cizat c programa colar pen-tru disciplina opional Joc i micare accentueaz rolul pe care activitile ludice cu caracter dinamic trebuie s l aib n procesul de cretere i dezvoltare a copiilor de ase-opt ani i valori c potenia-

    lul instructiv-educativ al jo-curilor, ca mijloace didactice speci ce perioadei micii co-lariti.

    Disciplina Educaie pen-tru prevenirea riscului rutier, care va putea studiat n toate clasele din nvmn-tul primar, urmrete preg-tirea elevilor pentru via prin formarea unor deprinderi de respectare a regulilor elemen-tare de circulaie pe drumuri-le publice i de manifestare a unei conduite preventive.

    Demersul Ministerului Educaiei vine pe fondul de-

    clarrii de ctre Adunarea General a Organizaiei Na-iunilor Unite a perioadei 2011 - 2020 ca Decada Ac-iunii pentru Sigurana Ru-tier, ale crei obiective sunt stabilizarea i reduce-rea numrului de accidente rutiere din ntreaga lume, respectiv valorificarea ca-drului educaional pentru sensibilizarea colarilor mi-ci asupra riscurilor la care se expun n trafic ca pietoni sau pasageri n autovehicu-le", se mai arat ntr-un co-municat de pres.

    Disciplina Educaie pen-tru dezvoltare, care va pu-tea studiat de elevii de li-ceu, propune o abordare de tip inter i transdisciplinar a unor probleme de actualitate precum globalizarea, dezvol-tarea/dezvoltarea durabil sau cetenia global.

    Programul constituie un exemplu de bun practic n cadrul proiectului internaio-nal Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Implicarea elevilor i a cadre-lor didactice din licee n pro-grame i proiecte de educaie

    Ministerul Educaiei a mai Ca n fiecare an, Ministerul Educaiei nscocete cte ceva care s bulverseze

    Noile discipline colare i vizeaz att pe elevii din coala primar....

  • mari, 5 mai 2015 actualitate.monitorulcj.ro 3

    ARS OPINI

    Beia puterii

    Viorel [email protected]

    Impulsul de a scrie despre be-ia puterii, ca maladie cronic a politicii romneti, mi-a venit de la pania nefericitului pri-mar ndrgostit al Iaului, ce i-a transformat subordonaii Primriei ntr-o agenie de de-tectivi matrimoniali pentru a-i urmri amanta. Prima dat i vine s rzi (de penibilul situa-iei), apoi s plngi (de soarta omului), iar apoi s te ngrijo-rezi (de unde am putea ajunge). Judecnd la rece, ne dm seama c acesta este de fapt un aspect periferic, un fals vrf al aisbergului, cci, dincolo de componenta tabloid a ntm-plrii, exist o beie zdravn a puterii, o boal adevrat, n care nu mai e nimic de rs. Cazul Gheorghe Nichita de la Iai este ca un turnesol, un fel de caricatur a unui fenomen la care n-am fost destul de ateni. Pe deasupra, ca i n beia cu alcool, beia puterii are dou faze, doi versani: partea de mbtare, euforic, a strii respective, de urcare i exacer-bare a sentimentului de putere i trezirea la realitate, mah-mureala, coborrea, adic sentimentul pierderii ei. Politicianul romn este la fel de slab: nu rezist nici la urcare, iar la co-borre este un dezastru.La o prim vedere, Gheorghe Nichita prea om serios: pri-mar de Iai, ales de 3 ori consecutiv, lider local i vicepree-dinte al PSD. Dar i fost director la regia de ap-canal local, fost preedinte la Clubul de fotbal Politehnica Iai i fost pre-edinte al comisiei judeene de arbitri de fotbal. Cu alte cu-vinte, a ajuns sus, dar s-a bgat cam prin toate rahaturile posibile la nivel local. Apoi am gsit i informaia c ar fost i informator al securitii, ceea ce se potrivete perfect tra-iectoriei sale. Dar a deschide lista mbtailor de putere din Romnia cu Nichita de la Iai e nepotrivit i nedrepte-te pe alii mai importani dect el.Bunoar, dintre preedinii Romniei din ultimul sfert de se-col, n-a scpat niciunul ntreg de beia de putere, chiar dac s-a manifestat diferit. La Ion Iliescu, puterea n-a nsemnat bani sau avere, ci idei politice, el nchipuindu-i c e posibil s distrugi i s salvezi comunismul n acelai timp, iar pentru as-ta a luptat vreo trei mandate, cu iluzia c planul de-a nvinge istoria chiar i-a reuit. La Emil Constantinescu, boala puterii a luat forma paradoxal a refuzului, a modestiei i retractabi-litii: dac nu faci/furi ca ceilali sau dac nu faci nimic eti iertat i mntuit, iar nfrngerea, n aceste condiii, de ctre sistemul securisto-comunist, este forma suprem de mani-festare a puterii. Traian Bsescu, la rndul su, a devenit o paradigm a beiei de putere, el nchipuindu-i c are drep-tate tot timpul, n ce spune i n ce face, chiar i atunci cnd se contrazice. Iar contradiciile sunt att de mari, nct n-ar de mirare s-i conteste propriul nume i funcia, cu ncredinarea c a spus adevrul de ecare dat.i mai comici sunt fotii premieri ai Romniei, cel mai mp-cat cu soarta ind de altfel i cel mai slab dintre toi, adic Nicolae Vcroiu, parcat n funcia de preedinte al Curii de Conturi. Petre Roman crede i azi c a fost premierul pro-videnial al Romniei, nelsat s-i duc treaba pn la ca-pt de Iliescu: republica lui Roman ar fost azi ara perfect. Despre Teodor Stolojan nu putem spune multe, din pricin de surogat de alcool amestecat cu surogat de putere. n schimb, Victor Ciorbea, fost primar i premier din partea PN-CD (CDR), nu s-a lsat pguba pn n-a fost pus din nou ntr-o funcie important (de Avocat al Poporului) de in-amicii si politici, adic de ctre PSD. Radu Vasile ( e-i r-na uoar) a crezut tot timpul n dou minuni, atribuin-du-i-le: c el (personal) a salvat Romnia de colapsul din 1998 i c tot el a salvat ara de mineri la a n-a mineriad, cea din 1999. La Mugur Isrescu beia se manifest prin negare: el n-a fost niciodat premierul Romniei. Adrian Nstase e printre primii n topul beivilor, el ncercnd i reuind toate strile i toate esenele posibile: de la beia de case, conturi i averi (cu alcool tras o dat), pn la beia de puterea pur i absolut (cu buturi multiplu ra -nate). Din Triceanu, pe cnd era premier, Clin Popescu s-a metamorfozat n moliceanu i rsuceanu, pentru a ajun-ge acum la btrnee un fel de aiureanu, ale crui fapte sunt cu totul lipsite de noim. Emil Boc a crezut (sau a fost nevoit s cread) c politica se face exclusiv prin vorbe (ne-nsoite de fapte), iar Victor Ponta crede c politica se face exclusiv prin vorbe urte, arogante, jignitoare, dar fr nicio legtur cu realitatea.Mostre tulburtoare de mbtai ai politicii avem i la Cluj: primarul reales Gheorghe Funar e convins c a salvat Clujul inndu-l nchis n pivnia tranziiei, iar Ioan Rus crede n paradoxul absolut al democraiei: eti ales fr s i ales. n schimb, Marius Nicoar tie c la vot merg toi cetenii, dar de ales aleg doar masonii, iar Horea Uioreanu este nevi-novat, deoarece a fost obligat s fure (printre altele, pen-tru a nu face de ruine tagma baronilor).mi dau seama c doar am apucat s speculez, cci lista for-melor de manifestare ale beiei de putere i a suferinzi-lor romni este in nit mai mare.

    Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de tiine Politice, Administrative i ale Comunicrii din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experien n pres i pred jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj i Clujeanul.

    inventat cteva disciplinesistemul de nvmnt i programa colar.

    pentru dezvoltare, coordonat de Organizaia Open Centre din Bulgaria mpreun cu aso-ciaia Asisten i programe pentru dezvoltarea durabil - Agenda 21, a precizat Mi-nisterul Educaiei.

    Drepturile de proprietate intelectual, studiate la liceu

    De asemenea, disciplina Educaie pentru drepturile de proprietate intelectual vizeaz raportarea, n cuno-tin de cauz, a elevilor de liceu la problematica dreptu-

    rilor de proprietate intelectu-al, implicarea tinerilor n ela-borarea i n promovarea unor proiecte pentru drepturile de autor sau a altor drepturi de proprietate intelectual, pre-gtirea elevilor de liceu pen-tru asumarea comportamen-tului adecvat dezvoltrii du-rabile.

    Ministerul Educaiei a men-ionat c toate cele patru pro-grame sunt disponibile pe si-te-ul Institutului de tiine ale Educaiei, seciunea Progra-me colare (n vigoare) - Cur-riculum la decizia colii.

    MATERII

    4discipline opionale noi vor disponibile pentru elevi ncepnd cu anul colar 2015-2016

    Joc i micare

    Educaie pentru prevenirea riscului rutier

    Educaie pentru drepturile de proprietate intelectual

    Educaie pentru dezvoltare

    ...ct i pe cei din liceu

    Viitorii constructori din Cluj-Napoca au susinut o demonstraie de rupere a podurilor din paste fi-noase, ind coordonai de confereniarul universitar Gobesz Zsongor.

    Activitatea s-a desfurat ieri, 4 mai, la Facultatea de Construcii din cadrul Univer-sitii Tehnice din Cluj-Napo-ca, unde studenii i-au de-monstrat abilitile practice n ceea ce privete viitoarea lor carier. Cele ase echipe com-petitoare i-au prezentat pe rnd machetele care au fost supuse unui test de rezisten-, iar echipa ctigtoare va participa la Campionatul Mon-dial World Championship in Spaghetti Bridge Building n Budapesta pe data de 22 mai.

    n principiu, este vorba de paste finoase comerciale care se pot achiziiona din orice ma-gazin. Acestea se monteaz fo-losind orice adeziv. Criteriul fundamental este ca pastele s e mbinate doar la capete i doar n anumite noduri se pot face lipituri. Masa total care include pastele finoase cu ade-ziv, cu placa de lemn cu care

    se face ncrcarea, urub, ai-b i piuli nu poate depi 1000 de grame. La aceste 1000 de grame maxim admise tre-buie s acopere o deschidere de un metru, nedepind nl-imea de 60 de centimetri a declarat Gobesz Zsongor.

    La nalul demonstraiilor a fost declarat ctigtoare echi-pa Kamikaze, a crui pod a re-zistat la greutatea de 433 kg cu masa total de 988 grame. Pe locul doi s-a clasat echipa The

    Big Bang cu greutatea de 420 kg, ind urmai de The Be-ginners cu greutatea de 293 kg.

    Am muncit timp de o sp-tmn jumtate, ne-am sa-cri cat timpul liber i nopile pentru o structura ct mai re-zistent a podului. Pn la competiie vom mbunti macheta, vom vedea unde a cedat, de ce a cedat i s n-cercm s recti cm greeli-le a declarat Robert Balint, unul dintre ctigtori.

    Timpul acordat n cadrul campionatului pentru mano-pera unui pod este de cinci zile, dei n mod real construc-ia lui dureaz mai mult de o sptmn.

    Facultatea de Construcii particip de cinci ani la acest campionat, iar n anul 2012 i 2014 a luat locul 1 la cate-goria poduri. (Articol scris de Carmen BIZU i Roxana CUCEU, studente la Jurna-lism, FSPAC-UBB, anul I)

    Au construit cel mai rezistent pod din paste finoaseStudenii de la UTCN au artat o alt ntrebuinare a produsului alimentar. VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII AICI

  • PUBLICITATE

    4 administratie.monitorulcj.ro mari, 5 mai 2015

    PUBLICITATE

    ANUN

    AEROPORTUL INTERNATIONAL AVRAM IANCU CLUJ RA organizeaz n data de 25.05.2015, ora 10.00, concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante:

    Sofer categoria B, C, D, E: 1 postCondiii necesare:- studii medii;- permis de conducere categoria B, C, D, E;- apt efort fi zic si psihic. Operator de handling: 1 postCondiii necesare :- studii medii;- permis de conducere categoria B, C;- apt pentru lucru la inaltime;- apt efort fi zic si psihic.Acte necesare pentru dosarul de inscriere:- cerere pentru nscrierea la concurs;- CV;- Copie C.I. sau B.I.;- Copie permis de conducere;- Doua recomandri;- Copie a actelor doveditoare a studiilor si a pregatirii profesionale;- Copie a carnetului de munca;- Adeverinta de la fostul loc de munca sau actualul loc de munca cu perioada de

    vechime in munca incepand cu data de de 01.01.2011;- Declaratie privind motivele necontinuitatii in munca sau studii pentru perioadele

    ce depasesc 28 de zile consecutiv in ultimii 5 ani;- Adeverinta de la medic cu specifi catia apt pentru lucru la inaltime;- Adeverinta de la medicul de familie.Data limita de inscriere: 22.05.2015, ora 16:00Informaii suplimentare si bibliografi a de concurs, se pot obtine de la sediul

    Aeroportului International Avram Iancu Cluj R.A din str. Traian Vuia, nr. 149 telefon: 307500, int. 240 (Biroul Resurse Umane, Arhivare).

    INVITAIE DE PARTICIPARE

    Aeroportul Internaional Avram Iancu Cluj RA, cu sediul n Cluj-Napoca, str. Traian Vuia nr. 149, nregistrat la ORC cu nr. J12/3463/92, CUI RO 2882425, organizeaz procedura de licitaie deschis, urmat de strigarea liber a preului, n vederea nchirierii unui spaiu comercial destinat activitii de comercializare ngheat i prjituri, situat n incinta Aeroportului Internaional Avram Iancu Cluj Terminal Pasageri Plecri, parter, zona public.

    Preul de pornire n licitaie este: 30 euro/mp/lun (fr TVA).Suprafaa total: 10,00 mp.Documentaia de licitaie va putea achiziionat de la Secretariatul Aeroportului

    Internaional Avram Iancu Cluj RA, contra sumei de 200 lei, n termen de 3 zile de la transmiterea unei solicitri scrise n acest sens, ncepnd cu data de 05.05.2015.

    Oferta i documentele care nsoesc oferta se vor depune la sediul Aeroportului Internaional Avram Iancu Cluj RA, pn la data de 15.05.2015, ora 9.00.

    Licitaia se va desfura la sediul Aeroportului Internaional Avram Iancu Cluj RA n data de 15.05.2015 ora 11.00. Licitaia se desfoar dup metoda licitaiei deschise competitive, cu strigare cu adjudecare la cel mai mare pre oferit.

    Informaii i clari cri privind desfurarea procedurii se pot obine de luni pn vineri, ntre orele 0900 i 1500, printr-o solicitare scris, transmis la Secretariatul Aeroportului Internaional Avram Iancu Cluj RA, la fax nr. 0264/416.712.

    Gabriela [email protected]

    Valoarea lucrrilor de modernizare a fost esti-mat la 15 milioane lei, fr TVA. Primria caut acum constructor pentru realizarea lucrrilor. Cinci rme se bat pentru modernizarea strzii.

    Strada Fget va moder-nizat, dup doi ani de la apro-barea proiectului n Consiliul Local. Primria Cluj-Napoca a lansat licitaia pentru de-semnarea unui constructor ca-re s se ocupe de reabilitarea strzii. Valoarea lucrrilor a fost estimat la peste 15 mi-lioane lei, fr TVA, din care aproximativ 900.000 lei repre-zint cheltuieli diverse i ne-prevzute. Potrivit caietului

    de sarcini, durata lucrrilor de modernizare va de opt luni de la data atribuirii con-tractului.

    Termenul de depunere a ofertelor a fost 30 aprilie, pro-cedura desfurndu-se onli-ne. Conform reprezentanilor Biroului Mass-Media din ca-drul Primriei Cluj-Napoca, n cursa pentru modernizarea strzii au intrat cinci rme: Antrepriza Reparaii i Lucrri, Antrepriza de Reparaii i Lu-crri Cluj, Napoca Construc-ii, asocierea Viarom Dacia Faber i Kiat. Mine (astzi n.red.) urmeaz deschide-rea ofertelor i apoi analiza acestora, ulterior ind desem-nat ctigtorul, au precizat reprezentanii Primriei.

    Dac nu vor aprea con-testaii la rezultatele licitai-

    ei, lucrrile vor ncepe anul acesta.

    Nu au fost fcute lucrri de zece ani

    Drumul care va moder-nizat pornete din Calea Tur-zii, la o distan de circa 5 ki-lometri de centrul oraului, continund spre comuna Ciu-rila i satele aparintoare. Strada Fgetului se suprapu-ne cu drumul judeean 107R, la kilometrul 3, ind limita pn la care este administrat de Primria Cluj-Napoca.

    Pe strada Fget nu au fost realizate lucrri de reparaii capitale n ultimii 10 ani. Au fost fcute doar reparaii cu-rente ajungnd n urma ex-ploatrii i interveniilor la di-ferite utiliti ntr-o stare avan-sat de degradare, necores-

    punznd condiiilor optime de tra c. Drumul prezint v-luriri, faianri, burduiri, etc. ceea ce arat c fundaia es-te necorespunztoare i nece-sit reabilitare complet.

    Conform Hotrrii de Con-siliu Local, modernizarea str-zii Fget este necesar din ca-uza strii proaste a carosabi-lului, degradat ca urmare a tra cului rutier, a lipsei unui sistem de colectare a apelor de suprafa i din cauza ne-drenrii apelor din mpreju-rimi.

    Lungimea strzii este de 3 kilometri i este lat de 7 me-tri, iar lungimea total a ree-lei de canalizare este de 4 ki-lometri.

    n urma modernizrii, stra-da va avea dou benzi, trotu-are i pist pentru biciclete.

    Strada Fget va fi modernizatLa doi ani dup aprobarea proiectului n Consiliul Local, strada Fget ar putea intra anul acesta n reparaii.

    Modernizarea strzii Fget este necesar din cauza strii proaste a carosabilului

    Statul romn i va plti lui Alexandru Uioreanu, con-damnat cu suspendare pen-tru tra c de droguri, suma de 3.000 de euro drept des-pgubire pentru condiiile proaste din timpul arestului preventiv, ul fostului pre-edinte al CJ Cluj Horea Uioreanu fcnd plngere la CEDO pentru nclcarea drepturilor.

    Potrivit avocatului care s-a ocupat de demersurile fcute la Curtea European a Drep-turilor Omului (CEDO) pri-vind plngerea lui Alexandru Uioreanu, Lucian Criste, Cur-tea a comunicat n cursul sp-tmnii trecute decizia n ba-za creia statul romn recu-noate c lui Alexandru Uio-reanu i-au fost nclcate drep-

    turile omului, urmnd ca n termen de trei luni s i pl-teasc tnrului despgubiri n valoare de 3.000 de euro.

    Aceste despgubiri vor pltite n termen de trei luni de la comunicarea deciziei. n acest caz nu vorbim de o sen-tin obligatorie impus de CEDO, ci de o nelegere ami-abil. Avnd n vedere c CE-DO e copleit de astfel de plngeri, cum e a noastr, pri-vind condiiile din arestul pre-ventiv, mai exact transportul deinuilor n timpul perioa-dei de arest, procedura a fost adaptat i Curtea a propus o mpcare amiabil. Adic, sta-tul recunoate c reclamantu-lui i-a fost nclcat articolul 3 din Convenia privind Drep-turile Omului i ambele pri

    sunt de acord cu despgubi-rile stabilite de CEDO, a de-clarat Lucian Criste.

    Avocatul Lucian Criste a mai spus c demersurile la CEDO au fost ncepute n ia-nuarie 2014 i c Alexandru Uioreanu, clientul su, s-a plns de condiiile n care a fost transportat, cnd era a-restat preventiv pentru tra c de droguri, de la Cluj la Bu-cureti, la nalta Curte de Ca-saie i Justiie, unde avea ter-men n proces.

    Alexandru Uioreanu, ul fos-tului preedinte al Consiliului Judeean Cluj Horea Uioreanu, a fost condamnat, n iunie 2014, de instana suprem, la opt luni de nchisoare cu suspendare, pentru tra c de droguri, deci-zia ind de nitiv.

    Uioreanu Jr. va primi de la statul romn 3.000 dup o plngere la CEDO

    Consilierul judeean Mihai Seplecan susine c premierul Victor Ponta ncearc s pcleasc alegerile anticipate pariale pentru funcia de preedinte interimar al Consiliului Judeean Cluj.

    Consilierul judeean amin-tete c a depus o plngere pe-nal la Parchetul de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie, mpotriva lui Victor Ponta pen-tru svrirea infraciunii de abuz n serviciu, dup ce m-potriva lui Victor Ponta s-a des-chis i o aciune n contencios administrativ pentru nclcarea Legii administraiei publice, aciune care a fost ctigat re-cent n prim instan.

    Numai c procurorii din subordinea Procurorului Ge-neral Tiberiu Niu consider c hotrrile lor le bat pe ce-le ale judectorilor. Aa c suntem n situaia n care instana de contencios admi-nistrativ ne-a dat ctig de cauz la plngerea prin care am chemat n judecat Gu-vernul Romniei pentru a-l obliga s respecte legile Ro-mniei, iar procurorul a ho-trt, la data de 6 aprilie, cla-sarea cauzei n dosarul pri-vind plngerea penal. Adi-c trei zile mai trziu dup ce un judector a hotrt s-l oblige pe Victor Ponta s respecte legile Romniei, un procuror vine i-i zice: las,

    c merge i aa, spune Se-plecan.

    Seplecan e decis s-i fac plngere penal procurorului general al Romniei.

    Toate acestea sunt motive rezonabile pentru a contesta ordonana procurorului de caz Drago Cojocariu, precum i studierea posibilitii de a de-pune denun penal i mpotri-va procurorului General al Ro-mniei n cazul n care se per-sist pentru a nu se pune le-gea n drepturi. Un procuror nu are drept s judece, cu a-tt mai mult s nfrng deci-zia unui judector, a rm Mi-hai Seplecan. (Paula RECHIAN, student la Jur-nalism, FSPAC-UBB, anul I).

    Seplecan l atac pe Ponta: Fur cu voie de la procurori

  • mari, 5 mai 2015 administratie.monitorulcj.ro 5

    PUBLICITATE

    ANGAJMAgent local vnzare publicitate - part time

    Ce sarcini urmeaz s v revin?t 1SPTQFDUBSFBQJFFJEFQVCMJDJUBUFQFOUSVJEFOUJmDBSFBEFQPUFOJBMJDMJFOJt %F[WPMUBSFBQPUPGPMJVMVJEFDMJFOJt 4UBCJMJSFBEF[WPMUBSFBJNFOJOFSFBSFMBJFJDVDMJFOJJt 1SF[FOUBSFBPGFSUFJTFSWJDJJMPSEFQVCMJDJUBUFDUSFDMJFOJt /FHPDJFSFBDPOUSBDUFMPSt 1PTUVMOFDFTJUBNVODBEFUFSFOQFTUFEJOUJNQ

    Ce ne dorim de la Dumneavoastr?t 4UVEJJTVQFSJPBSFt &YQFSJFOOQVCMJDJUBUFQSJOUTBVBHFOJFNFEJBt $VOPUJOFPQFSBSFDBMDVMBUPSt 5BMFOUPSHBOJ[BUPSJDt $PNVOJDBUJWnFYJCJMt 1VUFSFEFDPOWJOHFSFt 1FSNJTEFDPOEVDFSFt $VOPUJOFEFMJNCBFOHMF[t %JTQPOJCJMJUBUFEFEFQMBTBSF

    Pentru ce locaie v cutm?$MVK/BQPDB

    Ce v oferim?0QPSUVOJUBUFBEF[WPMUSJJVOFJDBSJFSFEFTVDDFTOVOBEJODFMFNBJEJOBNJDFDPNQBOJJQFQMBOJOUFSOBJPOBM

    Suntei interesat /?7SVHNTOFUSJNJUFJ$7VMEVNOFBWPBTUSTQFDJmDOEQP[JJBQFOUSVDBSFBQMJDBJQOMBEBUBEF

    7PSmDPOUBDUBJQFOUSVJOUFSWJVEPBSDBOEJEBJJDBSFDPSFTQVOEDFSJOFMPSEFNBJTVT

    Persoana de contact: Andrei Stanic&NBJMBOESFJTUBOJDB!LBVnBOESP

    S.C KAUFLAND ROMNIA S.C.SStr. Barbu Vcrescu, Nr.120-144RO-020284 Bucureti, Sector 2Web: www.kau and.ro/cariere

    Grupul Kaufland senumr printre cele maimari companii de retaildin Europa.

    Noi oferim angajailornotri msuri efectivede dezvoltareprofesional, precumi programe interne nvederea unei calificrisuperioare.

    Formarea continureprezint un instrument obligatoriu pentru atingerea permanenta succesului.

    PUBLICITATE

    Clujenii, chemai s fie eroiCentrul de Recoltare Sanguin ndeamn locuitorii Clujului s doneze snge. Campania se des-foar n perioada 4-8 mai, n intervalul orar 08:00-12:00, la centrul a at pe strada Nicolae Blcescu. Printre avantajele pe care le au donatorii se numr faptul c sngele este mprosp-tat, imunitatea organismului crete, iar riscul de paralizie i ac-cident vascular se reduc cu 30%. n urma donrii de snge, rezis-tena organismului la ocuri cre-te, astfel c, n caz de accident, reacia organismului i va ajuta pe medici, acesta ind deja obi-nuit cu pierderea de snge i n-locuirea lui. Pe lng aspectul -zic, donatorul va primi i alte re-compense precum apte bonuri de mas, o adeverin pentru re-ducere de 50% la transportul n comun pentru o lun, o zi liber de la serviciu, coal sau faculta-te, iar analizele de Hepatita B i C, HIV, HTVL, Leucemie, Si lis, se efectueaz gratuit n baza snge-lui donat. (Saul POP, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I)

    Hoii miun prin trenuriUn brbat este cercetat pentru furt cali cat. El a furat un laptop din vagonul cuet a unui tren, n timp ce cltorea pe ruta Satu Mare Bucureti. Poliitii din Cluj-Napoca au identi cat, la data de 2 mai, un brbat de 51 de ani, din comuna Vad, bnuit de furt cali cat. Din investigaii a reieit c persoana n cauz ar sustras un laptop din vagonul cuet al trenului care circula pe ruta Satu Mare Bucureti. Paguba recla-mat de partea vtmat, un brbat, de 50 de ani, din judeul Dmbovia, n urma furtului co-mis, n jurul orei 22:10, este de aproximativ 2.000 de lei, trans-mit reprezentanii IPJ Cluj.

    Btlia roboilor, la a V-a ediieFacultatea de Inginerie Electric, n colaborare cu orga-nizaia studeneasc BEST Cluj-Napoca organizeaz n da-ta de 9 mai ediia aniversar cu numrul V a competiiei BattleLab Robotica. Competiia const n construirea i progra-marea unor roboi sumo auto-nomi, capabili s identi ce i s elimine de pe suprafaa de joc robotul advers n competiii de tip 1 la 1. n cadrul acestei ediii se vor ntrece peste 20 de echipe formate din maximum 4 studeni care au muncit luni n ir la realizarea robotului. Provocarea const n dezvolta-rea unui proiect complex care implic att cunotine tehnice de inginerie electric, mecani-c, automatic i calculatoare, dar i aptitudini de lucru n echip i de management a su-mei de bani investite, care poa-te ajunge la ordinul a sute sau chiar mii de euro.

    Un nou centru de permanenUn nou centru de permanen va funciona n Cluj-Napoca, nce-pnd de luni, 4 mai. Serviciile medicale acordate de medicii de familie n cadrul centrului se adre-seaz oricrei persoane, indife-rent de statutul de asigurat sau neasigurat. ,,Direcia de Sntate Public a eliberat Decizia de n -inare a Centrului de permanen-, care ndeplinete toate condi-iile legale de funcionare, au de-clarat reprezentanii DSP Cluj. Centrul va asigura continuitatea asistenei medicale primare n re-gim de gard, n intervalul 18:00-08:00, iar n zilele de sm-bt, duminic i srbtori legale medicii vor 24 de ore din 24 de ore prezeni la datorie. (Paula RECHIAN, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I)

    Pe scurt

    Gabriela [email protected]

    Proiectul cu nanare european Bike Sharing ar putea gata anul aces-ta, n august, n caz con-trar Primria Cluj-Napoca va pierde banii.

    Deocamdat, lucrrile la pistele pentru biciclete nu au nceput, dei n urm cu c-teva luni reprezentanii auto-ritilor locale promiteau c n primvar demareaz lu-crrile. ns, Primria promi-te c demareaz n curnd re-alizarea pistelor. Lucrrile la pistele pentru biciclete vor n-cepe n perioada urmtoare, nanarea pentru proiect -ind pn n luna august, au precizat reprezentanii auto-ritilor locale.

    Cluj-Napoca va legat de Floreti i Apahida

    Cea mai mare parte a pis-telor ar urma s e realizat

    n Cluj-Napoca, municipiul -ind legat de Apahida i Flo-reti. n total vor 59 de kilo-metri de piste pe 105 strzi, precum Memorandumului, Avram Iancu, Moilor, Horea, bulevardul Muncii etc. Pe ln-g pistele pentru biciclete, pro-iectul Bike Sharing include i

    50 de staii de self-service (43 n Cluj-Napoca, patru n Flo-reti i trei n Apahida), ct i 540 de biciclete.

    Pentru a intra n posesia bicicletelor gratuite, cetenii vor primi un card n momen-tul n care le nchiriaz. Ulte-rior, bicicletele trebuie s e

    returnate din locul de unde au fost mprumutate.

    Bike Sharing trebuie nalizat din 2013

    Proiectul Bike Sharing are deja o ntrziere de aproape doi ani. Primul termen anun-at de conducerea Primriei a

    fost august 2013, ulterior pri-marul Emil Boc a anunat un alt termen, august 2014 ca acum reprezentanii autorii-lor locale s spun c este vor-ba despre august 2015, dat pn cnd este valabil contrac-tul de nanare european.

    De-a lungul ultimilor ani, au fost nregistrate mai multe blocaje din cauza contestaii-lor, cea mai recent situaie de acest gen ind la nele anu-lui trecut cnd au aprut con-testaii la licitaia pentru ntre-inerea staiilor de biciclete.

    Pe lng licitaia pentru n-reinerea staiilor, Primria a organizat anul trecut o licita-ie i pentru realizarea de lu-crri suplimentare, dei pro-iectul nu este nc nalizat.

    Valoarea contractului este de 2,6 milioane euro i a fost semnat n anul 2011, iar lu-crrile aveau ca termen de -nalizare data de 16 august 2013, la un an de la ordinul de ncepere a lucrrilor.

    Vom avea 59 km de pist pentru biciclete n var ?Proiectul Bike Sharing, n valoare de 2,6 milioane euro, trebuie s fie gata pn n august 2015, dat la care expir finanarea european pentru proiect.

    Pist de biciclete pe strada 21 decembrie 1989

  • 6 TEHNOLOGIE mari, 5 mai 2015

    PUBLICITATE

    CONCURS

    Depunei taloanele pn n 30 iunie 2015 la centrele

    de mic publicitate monitorul

    Aplicatia din Romania, ADMA, singura selectat s participe la Collision 2015, n Las Vegas, una dintre cele mai importante confe-rine din domeniul IT din lume, faciliteaz accesul prinilor, n timp real, la situaia colar a copiilor.

    Astfel, ei pot avea o imagi-ne clar a rezultatelor colare, a prezenei i a standardelor ne-cesare pentru educaia copiilor.

    Aplicaia ADMA este con-struit pe platforma Google App Engine si administreaz proce-sele educaionale din orice fel de instituie de nvmnt (gr-dinie, coli, licee, universiti). Rezist la accesul a zeci de mii de utilizatori simultan.

    Accesul la aplicatie se fa-ce rapid si uor, fr costuri

    suplimentare, prin interme-diul e-mailului personal (g-mail sau yahoo).

    ADMA colecteaz i pro-ceseaz informaii cu privire la procesul de (pre)admitere, evaluare, evoluie a elevilor i/sau studenilor (note, pre-zen, date administrative, so-licitri), activitate didactic (cursuri i cercetare), pentru a satisface nevoile secretaria-tului de a genera diverse ra-poarte (catalog de note, situ-aie colar, foaie matricol, supliment de diplom, statis-tici), dar i pentru a rspun-de nevoii parinilor de a in-formai, potrivit goadma.com

    Edu Apps este o compa-nie care activeaz n dome-niul tehnologiei educaiona-le (Ed-Tech), fondat n anul

    2011 de tefan-Adrian Ap-teanu pentru a continua dez-voltarea sistemului informa-tic de management educai-onal n cadrul unui proiect supervizat de Autoritatea Na-ional de Cercetare tiini -c (ANCS).

    Ideea start-up-ului ADMA are la baz viziunea Edu Apps: educaia tinerilor trebuie abor-dat ca un plan de studiu i pregtire relevant pentru via, prevzut cu un sistem de eva-luare a performanei i un ni-vel ridicat de exibilitate i adaptare la nevoile societii i tehnologiei, pentru a crea n perspectiv oportuniti de an-gajare pe piaa muncii. (Arti-col scris de Adela Camelia Petru, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, an III)

    Aplicaie inedit prin care prinii afl notele elevilor

    Concepia potrivit creia un sistem de operare ar mai sigur dect altul este greit, relev un studiu derulat de Bitdefender pe parcursul a mai bine de un an de cercetare, timp n care au fost analizate 314.474 aplicaii de Android i 207.873 aplica-ii de iOS.

    Ecosistemul aplicaiilor gra-tuite pentru terminalele mobi-le este gratuit pentru utiliza-tor, dar este monetizat intens de dezvoltator, spun cei de la Bitdefender, informeaz life-4gadgets.com.

    Cu alte cuvinte, o aplica-ie, e ea pentru Android sau pentru iOS, devine gratuit doar dup ce utilizatorul a pltit-o cu datele sale con -deniale. Iar situaia devine i mai neplcut atunci cnd plata respectivei aplicaii nu oprete uxul de informaii extrase despre utilizator i nici nu terge informaiile care au fost deja sustrase de pe terminal.

    Cu meniunea c indiciile din Android i iOS nu pot comparate, analiza Bitdefen-der se concentreaz pe cele

    mai intruzive comportamente pe care dezvoltatorii de apli-caii ar putut s le includ n produsele lor.

    Urmrirea locaiei utiliza-torului este un aspect impor-tant n cazul ambelor platfor-me, ntruct locaia este ade-sea solicitat de furnizorii de publicitate prin cadre ce ur-mresc obiceiurile de consum ale utilizatorilor. Testul Clue-ful scoate la iveal faptul c 45,4% dintre aplicaiile de iOS au posibilitatea s urm-reasc locaia utilizatorilor, chiar dac nu fac asta n mod explicit. Spre comparaie, doar 34,5% dintre aplicaiile de Android analizate au aceas-t capacitate.

    Lista de contacte a utiliza-torului poate citit de 7,6 % dintre aplicaiile de Android, n timp ce aplicaiile iOS sunt ce-va mai curioase, ntruct 18,9% dintre cele analizate sunt teh-nic capabile s fac asta.

    Unele dintre cele mai im-portante informaii pentru o companie de publicitate sunt adresele de email i numrul unic de identi care a termi-nalelor (IMEI). Aceste date pot distribuite unor tere

    pri i pot folosite, de exem-plu, pentru a trimite consu-matorilor reclame adaptate n funcie de comportamentul lor, potrivit unui raport al Fe-deral Trade Commission.

    Aproximativ 14,5% dintre aplicaiile de Android pot transmite mai departe ID-ul dispozitivului i 5,7% dintre ele pot transmite emailul.

    Numerele de telefon sunt legtura dintre persoana zi-c i identitatea sa virtuala i permit corelarea informaiilor despre comportamentul utili-

    zatorului n cadrul aplicaiei i posibilitatea de a lega aces-te informaii de persoana c-reia i aparin prin interme-diul numelui i prenumelui. Aproximativ 8,8% dintre apli-caiile de Android analizate pot transmite numerele de te-lefon ale utilizatorilor ctre agenii de publicitate tere.

    Atunci cnd a fost realiza-t o comparaie cu aplicaii ca-re nu rulau reclame, cercet-torii au descoperit c aplicai-ile cu reclame consum cu 16 procente mai mult energie,

    informeaz noobz.ro. Acest lu-cru face ca bateria s reziste mai puin, iar perioada de func-ionare a dispozitivului scade de la 2 ore i 50 de minute la 2 ore i 10 minute, chiar pn la 1,7 ore, la un consum ma-xim de energie.

    Cercettorii de la Univer-sity of Southern California, Rochester Institute of Tech-nology (RIT) i Queens U-niversity din Canada au spun c unitatea de procesare cen-tral (CPU) a smartpho-ne-ului este ca un creier, re-

    clamele solicitnd sistemul de procesare, ceea ce l n-greuneaz.

    Aplicaiile cu reclame ocu-p procesorul cu 48 de pro-cente mai mult din timp cu 22 procente mai mult memo-rie este utilizat i cu 56 pro-cente este mai mare solicita-rea procesorului.

    Aplicaiile cauzeaz un tra- c de date mai mare, aproa-pe dublu, de cele mai multe ori. n medie, aceste aplicaii folosesc cu 79 % mai mult tra c de date.

    Ct plteti pentru o aplicaie gratuit?Dezvoltatorii de aplicaii pentru smartphone-uri au gsit alte modaliti de a face profit din produsele pe care nu le vnd.

    O aplicaie mobil devine gratuit doar dup ce utilizatorul a pltit-o cu datele sale confideniale

    CONSUM

    16%mai mult baterie consum aplicaiile mobile care ruleaz reclame

  • mari, 5 mai 2015 politica.monitorulcj.ro 7

    Numrul doi din ierarhia PSD, Liviu Dragnea, a sentina n dosarul refe-rendumului, iar o posibil reluare a votului n cazul lui Dan ova poate deci-s de Curtea Constituional.

    Curtea Constituional a Romniei va judeca pe 6 mai contestaia PNL privind hot-rrea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat n urma cererii DNA de incuvi-inare a retinerii i arestrii preventive a senatorului Dan ova, scrie ziare.com.

    Recent, preedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat c votul n cazul solicitrii DNA de ridicare a imunitii ar putea reluat.

    Dup ce responsabilitatea publicrii hotrrii n cazul votului din 25 martie a fost pasat de la Biroul Perma-nent al Senatului la Comisia Juridic i invers, a fost n sfrit publicat n Monito-rul O cial, aa cum ceruse CCR pe data de 8 aprilie. Oda-t publicat n M.O., hotr-rea a fost atacat la CCR de ctre liberali.

    Augustin Zegrean a decla-rat c, dac se va da o deci-zie de neconstituionalitate, votul dat de senatori n 25 martie ar trebui reluat.

    Dac votul va reluat i dac senatorii vor aproba ce-rerea DNA, Dan ova ar pu-tea ajunge n arest printr-o de-cizie a naltei Curi.

    Tot miercuri, numrul doi din PSD, Liviu Dragnea, va a a sentina n Dosarul Referendu-mul. n faa ICCJ, DNA a cerut nchisoare cu executare pentru ministrul Dezvoltrii.

    Potrivit DNA, n calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organiz-rii i desfurrii referendu-mului din 29 iulie 2012, a uzat de in uena i autoritatea sa n partid n scopul obinerii unor foloase nepatrimoniale de natur electoral necuve-nite pentru aliana politic din care fcea parte formaiunea reprezentat de inculpat, i anume ndeplinirea cvorumu-lui de participare cu ajutorul voturilor obinute n alte con-diii dect cele legale.

    Sptmn de foc pentru PSD

    Fostul preedinte Traian Bsescu a a rmat c man-datul Laurei Codrua Kovesi la e a DNA ar tre-bui prelungit i c ceea ce ar putea s-i reproeze este recurgerea la arestri, cnd atia demnitari sunt anchetai n libertate.

    Da. Nu am nicio reinere s spun "mai dai-i un man-dat" pentru c i apr insti-tuia, a neles foarte bine pri-oritile. Prioritile le-a ne-les de cnd era procuror gene-ral. Ce pot s-i reproez sau ce nu-mi place este recurgerea la arestri, cnd avem atia demnitari anchetai n liberta-te, care au fost condamnai f-r niciun fel de probleme. Par-tea spectacular, dup mine,

    ar putea s lipseasc din aci-unile procurorilor", a spus Tra-ian Bsescu, invitat la Adev-rul Live, ntrebat dac ar pre-lungi mandatul lui Kovesi.

    De asemenea, fostul pree-dinte a a rmat c nici ali dem-nitari condamnai de la Nsta-se la Voiculescu nu au fost ares-tai nainte de condamnare.

    Nici Voiculescu nu a fost arestat, nici Nstase, nici Re-me, nici Codru Sere, nici Nagy, care au fost cu toii condamnai. Este doar o p-rere, procurorii i judectorii vor face ce consider ei, dar s nu-mi cear nimeni s nu-mi spun prerea pentru c am dreptul s-mi spun p-rerea, a mai spus fostul ef al statului.

    n ultima perioad, fostul preedinte Traian Bsescu a ata-cat, de cteva ori, justiia. Ul-tima dat, mai exact sptm-na trecut, el a subliniat c pu-blicul ar trebui s se obinuias-c cu faptul c acest domeniu este subiect de dezbatere. In-tervenia lui Traian Bsescu a venit dup ce fostul purttor de cuvnt al Guvernului Mirel Palada a declarat c fostul ef al statului a a rmat, n trecut, c anumite persoane trebuie s mearg la pucrie.

    Traian Bsescu a decla-rat c moda arestrilor a n-ceput ctre sfritul manda-tului su, artnd c Adri-an Nstase sau Dan Voicu-lescu au fost anchetai n li-bertate:

    Traian Bsescu o susine pe Kovesi pentru nc un mandat

    Anca M. [email protected]

    Dup ce zeci de politici-eni au aprut, n ultima perioad, la televizor cu ctuele la mini, parla-mentarii sunt decii s schimbe legea. Proiectul care s-a a at de cteva ori pe masa senatorilor are termen s treac tacit data de 7 mai, dup care va ajunge la Camera Deputailor.

    Aleii, indiferent dac sunt de la Putere sau de la Opozi-ie, consider c nctuarea corupilor este mpotriva le-gii. Parlamentarii consider c televiziunile fac prea mult circ pe spatele politicienilor.

    Modi carea Codului Penal va afecta investigarea corupiei

    Direcia Naional Antico-rupie (DNA) consider c ini-iativa legislativ a senatoru-lui PSD erban Nicolae pri-vind modi carea Codului de Procedur Penal poate afec-ta mersul investigaiilor n do-sarele de corupie. Instituia

    anticorupie vorbete despre o atingere semni cativ a ca-pacitii investigative a DNA, scrie revista22.ro.

    DNA atrage atentia asupra unor puncte ce ar putea s afecteze e ciena investiga-iilor in dosarele de corup-ie, potrivit unui comunicat al instituiei. Concret, Direc-ia Anticorupie atrage aten-ia asupra modi crilor din patru puncte de vedere i anu-me introducerea unei noi m-suri preventive arestul se-ver, problema mandatului de aducere, reducerea duratei controlului judiciar i noi dis-

    poziii privind nctuarea in-culpailor.

    Nu renun nici la pensiile speciale

    Propunerea legislativ pen-tru modi carea i completarea Legii nr.96/2006 privind Sta-tutul deputailor i senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost de-pus recent la Camera Depu-tailor i este semnat de 255 de deputai i senatori. Iniia-tiva este un alt proiect pe ca-re parlamentarii se grbesc s l voteze nainte cu puin timp de a intra n vacan.

    Dintre parlamentarii clu-jeni care au semnat pentru o btrnee mbelugat, doi sunt liberali, trei sunt social democrai i unul este de la PMP. De asemenea, i depu-tatul UDMR Mate Andras sus-ine proiectul. n cele din ur-m, dintre liberalii clujeni doar deputatul Radu Zlati nu a re-nunat la acest proiect.

    Astfel, este vorba despre deputatul Radu Zlati, deputa-ii PSD Aurelia Cristea i Cor-nel Itu i deputatul PMP Adri-an Gurzu. Pe lista semnatri-lor apare, de asemenea i se-natorul social democrat Ale-

    xandru Cordo. Ceilali apte parlamentari nu au semnat lis-ta, dovad c se poate ca nu chiar toi aleii s alerge doar dup privilegii.

    Legea nanrii partidelor, la Camera Deputailor

    n acelai timp, tot n cur-sul acestei sptmni, deputa-ii ar putea dezbate proiecte care in de legea electoral.

    Propunerile legislative re-feritoare la modi carea legii partidelor i a cererii privind legea nanrii partidelor po-litice au fost adoptate de c-

    tre Senat, la 22 aprilie, dup care ar urmat s intre n dezbatere i vot la Camera De-putailor, decizional. Aces-tea au fost ns retrimise n dezbatere de ctre preedin-tele Klaus Iohannis.

    Una dintre obieciile pree-dintelui se referea la faptul c partidele pot contracta numai prin acte notariale autentice, iar termenul de restituire nu poate mai mare de 3 ani.

    Un alt amendament preve-de c restituirea mprumuturi-lor se poate face doar prin vir-mament bancar, cele nerestitu-ite ind considerate donaii.

    n ceea ce privete legea -nanrii partidelor, comisia a completat un amendament re-feritor la faptul c mprumu-turile nerestituite se vor nu-mi donaii cu acordul ambe-lor pri, dac nu s-a atins n anul respectiv palfonul pen-tru donaii prevzut.

    Plenul Camerei Deputai-lor a decis, sptmna tre-cut, s retrimit la comisia de cod electoral proiectele referitoare la legea nan-rii partidelor i legea parti-delor.

    Legifereaz pentru eiParlamentarii dezbat, n cursul acestei sptmni, dou proiecte care i privesc n mod direct.

    Proiectele privind nctuarea corupilor i pensiile speciale se a sptmna aceasta pe masa de luctu a parlamentrarilor

    Europarlamentarul Monica Macovei critic iniiativa premierului Victor Ponta de a elimi-na raportul MCV, dar i faptul c preedintele Klaus Iohannis nu a res-pectat condiiile impuse pentru a bene cia de sprijinul acesteia n turul doi al alegerilor prezideniale.

    Voi face tot ce mi st n putin s nu se ridice MCV. Acest mecanism i ajut pe politicieni muli, puini, ci sunt , pe judectori i pe pro-curori s continue reforma justiiei pn la capt, n aa fel nct toi s avem ncrede-re n ceea ce se ntmpl n acest sistem, dar mai ales s se continue lupta anticorup-ie, antievaziune, antifraud.

    E foarte gritor faptul c n vreme ce Victor Ponta era la Strasbourg acum o sptm-n i fcea lobby pentru ridi-carea Mecanismului de Coo-perare i Veri care, n Sena-tul Romniei se dezbtea eli-minarea arestului preventiv, de la anumite infraciuni, in-clusiv cele de corupie, sau chestiunea legat de ctue, a explicat europarlamentarul.

    Ponta se face de r s: el cere ridicarea MCV, PSD voteaz eliminarea arestului preventiv

  • 8 MICA PUBLICITATE monitorulcj.ro | mari, 5 mai 2015

    VA

    LAB

    IL P

    ENTR

    U P

    ERSO

    AN

    E FI

    ZICE

    TALON DE MIC PUBLICITATE

    Redacia nu-i asum responsabilitatea pentru coninutul anunurilor. Trimind acest talon v exprimai acordul privind utilizarea datelor

    nscrise pe talon n scopuri de marketing i publicitate.

    Completai CITE acest talon (maxim 25 de cuvinte) i vei beneficia GRATUIT de dou anunuri de mic publicitate!

    Anunurile pt. rubricile Acorduri de mediu, Citaii, Pierderi, Matrimoniale i Mulumiri prezi c toare se taxeaz integral.Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redaciei, str. Republicii nr. 109, Et. 1 sau librria BIBLOS (standul de ziare) P-a A. Iancu nr. 13 (lng alimentara sntii)

    GRA-

    TUIT

    NUME I PRENUME:

    ADRES:

    TELEFON:

    E-MAIL

    TEXTUL ANUNULUI:

    IMOBILIARE

    VNZRI/CUMPRRI

    APARTAMENTE

    Vnd ap. cu 2 camere, et. , n curte mare, geamuri spre curte. Inf. la tel. 0264-431115. (1.7)

    P.F. cumpr apartament cu 2-3 camere, n cart. Mrti,

    Gheorgheni sau Zorilor.Sunai la tel. 0740-607307.

    CASE/CABANE

    Vnd cas n zon rezidenial, n cart. Borhanci, Aleea Violetelor nr. 1, teren n supr. de 607 mp, la parter, living, buctrie, baie, WC, cmar, teras, la etaj 3 camere, balcon, teras, hol, baie, WC. Inf. la tel. 0264-550331 sau 0725-442163. (1.5) Cumpr cas veche cu suprafa mic de teren sau spaiu comercial. Atept oferte la tel. 0740-876853. (1.5) Vnd 2 camere, confort, et. , curte mare, geamuri spre curte cu abrori i bnci. Relaii la tel. 0751-271474. (3.7) P.F. caut cas demolabil, cu su-pr. de cel puin 400-500 mp, n cart. Gheorgheni, Iris, Someeni. Pltesc preul pieii. Atept oferte la tel. 0741-100529. (4.7) P.F. vnd cas solid. cu 3 came-re, buctrie, baie, cmar de ali-mente, antreu, supr. 78 mp, u, geamuri termopan, gresie, faian, pod, pivni, legorie, grdin m-prejmuit 1400 mp, cu pomi fructi- eri, vi de vie, grdin zarzavat, de ori, front 18 m, la 13 km de Cluj, zon frumoas, linitit, aproape de mijloacele de trans-port, acte n regul. Inf. i relaii la tel. 0726-759145. (5.7) Cumpr cas/vil, singur n curte, n zona Grigorescu (P-a 14 iulie, Donath, E. Grigorescu, O. Goga), Gheorgheni (Arieului, Ar-telor, V. Lupu, T. Ionescu, Albinii), Bulgaria (P-a 1848, Clujana), su-prafaa util ntre 100-150 mp, pod, garaj, teren sau grdin min. 400 mp, front minim de 16 m, aproape de mijloacele de transport n comun. Tel. 0748-111295. (6.7)

    Vnd vil n Gura Rului jud. Sibiu.

    Toate utilitile, zona superb, direct de la proprietar.

    Informaii la 0722-275170.

    TERENURI

    P.F. cumpr teren agricol. A-tept oferte la tel. 0740-876853. (1.7)

    Cumpr teren de 500 mp pen-tru construcie vil, sau de 1500 mp pentru construcie case ni-ruite, liber sau cu cas demolabi-l, n zona Grigorescu (P-a 14 Iulie, E. Grigorescu, Donath, O. Goga), Gheorgheni (Arieului, Artelor, V. Lupu, T. Ionescu Albi-nii), Bulgaria (P-a 1848-Cluja-na), front min. 16 m, aproape de mijloacele de transport n co-mun. Tel. 0748-111295. (1.7)

    Vnd TEREN intravilan n ora-ul Sibiu, cu suprafaa de 918 mp, pre negociabil. Inf. i relaii suplimentare la tel. 0727-086183.

    P.F. vnd teren n Cluj-Napoca, str. Dealul Fnaelor F.N., la 100 m de autobuzul nr. 39, n supr. 6200 mp, cu 180 m front la toa-te utilitile de pe teren, pre ne-gociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (4.7) P.F. vnd teren pentru con-strucie, n str. Beca nr. 34, cu toate utilitile pe teren, supr. 3900 mp, cu front de 19,5 m i 200 m lungime, cu C.F. + C.U., P+2 sau case niruite. Pre ne-gociabil. Relaii la tel. 0741-100529. (4.7) Vnd teren n zona Popeti, di-ferite suprafee, cu utiliti, pen-tru construcii case, vile, blocuri, depozite, vile. Relaii la tel. 0742-665208. (6.7) Vnd teren n Borhanci, supr. 1200 mp, cu utiliti, ap, curent i C.U., certi cat de urbanism. Relaii suplimentare la tel. 0742-665208. (6.7)

    P.F. vnd 1145 mp de teren intravilan cu C.F. la Rudar, la

    200 m de str. D.D. Rosca, front la drum de servitute 36,6 m. Terenul este plan,

    situat ntr-o poian.Informaii la tel. 0756-091346.

    P.F. vnd cas cu 2 camere,

    buctrie, cu teren, supr.

    total 2500 mp, n com.

    Tureni. Exclus agenii.

    Inf. la tel. 0751760639

    Vnd teren, suprafa: 4000 mp, cu toate utilitile la strad (16 km de Cluj) Vechea Deu-u, intravilan, zon linitit. Pre 18 Euro mp. Informaii telefon: 0722-990855.

    Vnd 2 parcele de teren lng lacul din Chinteni, supr. 613 mp, front 18 ml la drum judeean, pre 15 euro mp. Inf. i relaii su-plimentare la tel. 0745-251703.

    Vnd TERENn supr. de 3000 mp, n Floreti, zona RAR.

    Informaii la tel. 0740-107062.

    Vnd teren central n supr. de 100 mp, front 20 ml la drum de servitute, cu C.F. i C.U., P+6, pre 250 euro mp. Inf. suplimen-tare la tel. 0745-251703. Vnd teren n intravilanul Clu-jului, surp 500 mp, la distana de 1,5 km de Iulius Mall, cu utili-ti, ap, curent, cu C.F. n regu-l. Inf. suplimentare la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.

    P.F. vnd TEREN pentru construcii n elimbr, jud.

    Sibiu, lng motelul Dracula, intravilan, 1.175 mp,

    deschidere 24 m la DN1.

    Inf. la tel. 0722-562.915

    Vnd teren n zona Tetarom 2 (fosta livad de pomi IAS), cen-tura spre Apahida. Inf. i relaii su-plimentare la tel. 0264-416242, dup ora 20, Fam. Molnar.

    SPAII

    P.F. vnd dou garaje subtera-ne, n cart. Bun Ziua, str. Mircea Zaciu nr. 12 i 18, cu C.F. n regu-l, cu u automat, pre negocia-bil. Inf. la tel. 0741-100529. (4.7)

    NCHIRIERI

    SPAII

    P.F. dau n nchiriere garaj din beton, situat n cart. Grigorescu n curtea blocului din str. Fntnele nr. 5, vis--vis de Institutul de Chi-mie. Inf. la tel. 0364-404101, 0771-382360. (1.7) P.F. nchiriez dou garaje subte-rane, n cart. Bun Ziua, str. Mir-cea Zaciu nr. 12-18, cu u auto-mat, pre negociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (5.7)

    SCHIMBURI

    Schimb apartament a at n cart. Gheorgheni, 4 camere deco-mandate, dou bi, balcon ngri-jit, et. 4/4, fr probleme, cu a-partament cu 2 camere deco-mandate, la et. 1, cu balcon + di-feren. Inf. i relaii suplimentare la tel. 0728-061570. (3.7)

    P.F. schimb cas cu 2 camere, buctrie, cu teren, supr. total 2500 mp, n com. Tureni, cu apartament

    n Cluj-Napoca.Exclus agenii.

    Inf. la tel. 0751-760639.

    Schimb cas din Oradea (central), 1000 mp teren,

    600 mp construii cu piscin, cu cas n Cluj-Napoca.

    Tel. 0723-564777. (9.20)

    LOCURI DE MUNC

    ANGAJM n Germania tineri ingineri(e) constructori pentru de-vize i execuie. Condiia de baz este cunoaterea limbii germane

    la nivel avansat. Detalii la: 004.0752.224.797 (Romnia), 0049.1787 575 772 (Germania) sau [email protected]. (3.5) Caut de lucru n domeniul labo-rator-cofetarie sau la buctrie, dein diplom de cali care n aces-te domenii. Ofer i rog seriozitate. Atept oferte la tel. 0757-746700.

    Tnr, nefumtoare, caut loc de munc, n domeniile ba-bysitter, curenie, menaj uor. Ofer i cer seriozitate. Sunai la tel. 0741-455348.

    Angajez femeie serioas pentru ngrijire doamn

    vrstnic, n Turda.Program de lucru ntre

    orele 16.30-21.30.Inf. la telefon 0756-055644.

    Caut de lucru n domeniul gastronomiei, part-time (n zile-le libere), experien n dome-niu. Cer i ofer seriozitate. Rog sunai la tel. 0745-802150.

    Tnr, caut loc de munc part-time, n domeniul contabilita-te primar, cunotine WINMEN-TOR. Sunai la tel. 0745-430079.

    Tnr serios, absolvent al Facultii de tiina i Ingineria Mediului, caut de lucru n Cluj-Napoca, conform pregtirii sau n alt domeniu. Telefon 0756-312841, Cosmin.

    Caut de lucru ca OFER, expe-rien 18 ani (i pe comunitate), cat. B i C, cunosctor al lb. ger-mane i engleze. Rog i ofer seri-ozitate. Sunai la tel. 0752-397165 sau 0745-501314.

    SERVICII

    Maistru electrician, cu atestat ANRE, mi ofer serviciile n execu-tarea instalaiilor electrice i in-tervenii (mentenan), NON-STOP. Preuri mici. Tel. 0723-235642. (1.4) Topogra e, cadastru, proiecta-re, arhitectur, geotehnic, nta-bulri, dezlipiri, proiecte case, certi cate de urbanism i autori-zaii de construire. Inf. la tel. 0742-022913. (1.5) P.F. efectuez transport mrfuri generale cu Ford Tranzit deca-potabil, de 1500 kg, materiale de construcii, molozi, er vechi, cherestea, la rampa de gunoi Pa-ta-Rt. Pre mic, negociabil. Su-nai la tel. 0741-100529. (1.5) Execut mici lucrri gricole, n ju-rul lujului, cu motosptoare, persoan zic. Inf. suplimentare la tel. 0742-220187. (1.5) Repar frigidere, congelatoare, combine, vitrine frigori ce, ca-mere de frig.Ofer garanie i asigur transport.Tel. 0747-786.320; 0770-607.687.

    REPARAII TV la domiciliul cli-entului, cu garanie. Tel. 0264-555842, 0721-639290.

    VNZRI/CUMPRRI

    AUTO/MOTO Vnd motoret marca Activ, cum motor de 49 cmc, n patru timpi, pentru viteze, puin rulat n ar, i accesorii: mnui, ge-nunchiere i casc motociclist no-u, nr. 56. Inf. la telefon 0723-064864. (7.7) VND SUPERNOVA asigurare i revizie tehnic la zi, an fabricaie 2001, km reali 79.000, motor 1,4, injecie benzin (Renault Clio), tinichigeria i vopsitul fcut recent. Pre 1.200 Euro. Informaii la telefon 0766-484.462.

    ELECTRO

    Vnd aparat foto Kodak C503, nou, Zorky 5, Praktica LTL-3, FED 2, Smena, Ca-non i ceas de mn brbteti Atlantic, PObeda, Raketa, Poljot, Doxa. Inf. la tel. 0759-020427. (1.5)

    Vnd materiale electrice pentru instalaii de for, contactori ntre 10-400 A, ISOL-uri de 16-630 A, stea triunghi 63 A, AC 3, 40 A, motoare mici de 0,55-0,75/1500; 1,5/1000, de 380 V, manometru cu contact 0-600 bari, pre acepta-bil, sau la schimb cu materiale lemnos-crmid. Inf. tel. 0722-886013. (1.7) Vnd Ph termperature metru digital portabil. Inf. la tel. 0744-479172 sau 0374-930918. (1.7)

    UZ CASNIC

    Vnd cazan de baie + cuptor pentru cazan, pre 300 RON. Inf. suplimentare la tel. 0745-339528, 0742-057054 sau 0264-436753. (4.7) Vnd frigider Arctic, sus congelator, cu 180 cm nlime, n stare perfect de funcionare, pre 3000 RON, negociabil. Inf. suplimentare la tel. 0364-882575. (5.7) Vnd soba de font, antic, cu ornamente, 170 cm nlime, 2000 ron negociabil. Inf. supli-mentare la tel. 0755437088

    MOBILIER

    Vnd mas din lemn masiv, cu dou bnci, picioare rabata-bile, pentru terase sau cabane. Inf. la tel. 0745-569336. (4.7)

    CRI/DICIONARE

    Vnd dicionar farma Vidal, pre negociabil. Inf suplimentare la tel. 0264-532272 sau 0754-504008. (4.7) Vnd enciclopedie medical, colecie complet Medicina Fa-miliei. Inf. suplimentare la tel. 0364-882575. (5.7)

    DIVERSE

    Vnd ou pentru incubat de la gini de ras Rhode Island, ra Pekin i gte Toulouse, ra-se grele de carne i ou. Inf. la tel. 0264-439296 sau 0762-258062. (1.3) Vnd coniac de 47, uic de 53 i vin alb i rou, pre 30 RON, 23 RON, pentru vinul alb i negru comanda 5 zile.coman-d. Sunai la tel. 0264-591965. (1.5) Vndi igri electronice, solu-ii i accesorii, proba gratuit. ncearc s te lai de fumat. Tel. 0762-258062. (1.3) Vnd trus de scule 100 PCS Tool Set, nou, brichete. Inf. la tel. 0759-020427. (1.7) Vnd plante aloe vera de 3 i 5 ani, ghete negre din piele nr. 40, noi. Inf. i relaii suplimen-tare la tel. 0264-454257 sau 0749-041124. (1.7) Vnd aparat de fcut krts kalcs, cu 6 role, pe curent 220 V, nou, marc strin, aparatul este nou, pre negociabil. Inf. la tel. 0741-100529. (1.7) Vnd vin Feteasca Alb, demisec, producie proprie. Inf. la tel. 0722-515094. (1.7) Vnd trei covoare de dim. 3 x 25, din care unul din ln, pre negociabil. Atept telefoane la 0264-591965. (1.5) Vnd arc pentru copii i bute-lie de voiaj. Inf. suplimentare la tel. 0264-581895. (2.9) A avea nevoie de o plit alb smluit, cu dim. 60 x 50 cm, pentru aragaz cu patru ochiuri, fabricaie veche Satu mare, con-

    tra cost. Rog sunai la tel. 0728-061570. (3.7) Vnd moar cu valuri pentru gru, folosit foarte puin, aproape nou. Relaii suplimen-tare la tel. 0740-240238. (3.7) Vnd palton din piele, culoa-re neagr, mrimea nr. 54, la pre convenabil pentru amble pri. Inf. suplimentare la tel. 0728-061570. (3.7) Vnd tichet RABLA unie persoa-ne interesate s-i achiziioneze un autoturism nou, la preul de 2500 RON. Rog seriozitate. Inf. la tel. 0743-330440. (5.7) Vnd aparat german de produs bule de aer n cad, ideal pentru hidroterapie i hidromasaj. Inf. la tel. 0723-064864. (5.5) Vnd suc de mere natural, cu pulp, din mere provenite din pomi netratai, fr zahr i conservani (recipient de 2 l).Pre 8,5 RON/l.Sunai la tel. 0758-356073.

    MEDICALE

    P.F. vnd aparat pentru terapie cu lumin i terapie light Thera-phy, saltea magnetic Active Magnet, pentru diferite tranate-mente, pre negociabil. Inf. i re-laii suplimentare la tel. 0726-759145. (6.7)

    COLECIONARI

    Vnd colecie de 12 obiecte din cupru, compus din caraf, candel, servici de cafea cu tav i ceti, etc., pre bun. Inf. la tel. 0264-591965. (5.7)

    ANIMALE

    Vnd trei porci grai pentru t-iat, crescui cu cereale, ntre 110-140 kg, pe ales, pre 8 RON/kg. Se poate vedea n Cluj-Napo-ca, asigur loc de sacri care. Inf. la tel. 0751-095924 sau 0741-100529. (4.7) Vnd purcei Marele Alb, sunt castrai, vaccinai, mnnc de toate.Inf. la tel. 0745-605078 sau la adresa sat Gheorgheni nr. 455.

    Vnd pui de iepure urgent. Tel: 0744605051.

    PIERDERI

    Pierdut certi cat de nregistrare al rmei UANU RADU TUDOR P.F.A., cu sediul profesional n sat Bdeni, comuna Moldovenetinr. 241, jud. Cluj, C.U.I. 33384170, din data de 15.07.2014 i certi cat constata-tor al aceleiai rme. Se declar nule. (1.1)

    CITAII

    Numiii Tarkanyi Francisc, Soia lui Balog Ioan nscut Tarkanyi Iulia, Soia lui Szepfalvi Ioan ns-cut Tarkanyi Ana, Soia lui Tantiu Mihaiu nscut Tarkanyi Maria, Soia lui Gergely Moise nscut Tarkanyi Varvara, Tarkanyi Nicula-ie, Tarkanyi Mihaiu, Vduva lui Tarkanyi Gheorghe nscut Orosz Marcela, Tarkanyi Francisc i Soia nscut Simon Elisabeta, Soia lui Balogh Ioan nscut Tarkanyi Iuli-ana, Szabo Carolina, Dioszeghi Alexandru a lui Francisc, toi cu domiciliul necunoscut, sunt citai la Tribunalul Cluj, la data de 19.06.2015, ora 08:00, dosar ci-vil nr. 11744/211/2006* n pro-ces cu Elefant Iudit s.a., pentru prestaie tabular. (1.1)

    Monitorul de Cluj nu este responsabil n nicio circumstan pentru acurateea sau coninutul anunurilor publicate, nu rspunde moral sau material pentru eventualele prejudicii pe care cineva le-ar suferi n urma publicrii acestora. Rspunderea pentru autenticitate aparine exclusiv autorilor anunurilor.

    Monitorul public GRATUIT* anunuri de MIC PUBLICITATE primite prin e-mail ([email protected]) i SMS cu tarif normal la numrul 0752-990127

    * Anunurile sunt gratuite exclusiv pentru persoane fizice, n limita a 20 de cuvinte.- Anunurile pentru rubricile Acorduri de mediu, Citaii, Pierderi, Matrimoniale i Mulumiri prezi c toare se taxeaz integral.- Anunurile trimise prin e-mail sau SMS beneficiaz de 2 apariii consecutive i vor fi publicate n termen de 48 de ore de la trimitere.- Datele de contact publicate n anun vor fi exclusiv adresa de e-mail de la care a fost transmis anunul, respectiv numrul de telefon de la care a fost expediat SMS-ul.

  • Cabinet veterinar

    Str. Constantin Brncui nr. 47, Cluj-NapocaPentru programri: 0264-418599

    spectacole

    Casa de Cultur a Studenilor

    Prinii teribili cu Diana Lupescu, Magda Catone, Marius Bodochi, Silviu Biri

    Luni, 11 mai, ora 19.00 Amadeus cu Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu

    Mari, 12 mai, ora 19.00Tudor Gheorghe

    Vineri, 29 mai 2015 ora 19.00

    Otello, de Giuseppe VerdiVineri, 8 mai, ora 18.30

    #cntecdelebdSmbt, 9 mai, ora 20.00

    Teatrul Naional

    Opera Naional

    Teatrul Maghiar de Stat

    Organizm:

    Nuni,Botezuri,Petreceri,

    Conferine,Mese festive,Aniversri,

    Comemorriwww.casauniversitarilorcluj.ro0744 251 471

    mari, 5 mai 2015 monitorulcj.ro 9

    ASTZI LA TV

    TVR 1

    12:25 Vorbete corect! 12:30 Tribuna partidelor parla-mentare (emis. info.)13:00 EURO polis (emis. mag.)14:00 Telejurnal 14:55 Clubul celor care muncesc n Romnia (rep.)15:00 Teleshopping (promo)15:31 Maghiara de pe unu (live)16:55 Opinii scale (2014, emis. info.)17:10 Plusuri i minusuri (live)18:30 Clubul celor care muncesc n Romnia (rep.)18:40 Prinesa sbiilor (engl.-sua-can., 2000, s. avent., episodul 15) (reluare)19:35 Vorbete corect! (reluare)19:45 Sport19:59 Telejurnal20:55 Clubul celor care muncesc n Romnia (rep.)21:00 Studio UEFA Champions League 2014-2015 (live)21:40 Fotbal: Juventus - Real Madrid 23:50 Starea naiei

    ANTENA 1

    12:00 Mireas pentru ul meu (reality show) (live) - Sezonul 413:00 Observator14:00 Mireas pentru ul meu (reality show) (live) - Sezonul 416:00 Observator 17:00 Acces direct (live)19:00 Observator 20:00 Observator special 20:30 n Timp (2011, SF ac.)22:30 Un show pctos (live)

    PRO TV

    12:00 Ferma Vedetelor (2015, reality show) (reluare)13:00 tirile Pro TV14:00 Tranda rul negru (tur., 2013, s. dr.) (reluare)15:00 Puterea destinului (tur., 2006, s. dr.) (reluare)16:00 Lecii de via (ep. 22)17:00 tirile Pro TV17:30 La Mru (divertisment)19:00 tirile Pro TV20:30 Ferma Vedetelor (reality show)

    22:30 tirile Pro TV23:05 Psihologia minciunii (2009, s. poliist, sezonul 1, ep. 12)

    PRIMA TV

    12:10 Codul magicienilor (div., sezonul 1, episodul 4) (reluare)13:20 Teleshopping (promo)13:50 Secrete de Stil (mag. li-fe-style, episodul 18) (reluare)14:30 Teleshopping (promo)15:00 Cireaa de pe tort (sezo-nul 14, episodul 38) (reluare)16:00 Trsniii (s. com., sezonul 24, episodul 41) (reluare)16:30 Focus (emis. info.)17:00 Mama mea gtete mai bine (emis. culinar, ep. 22)18:00 Focus (emis. info.)19:30 Codul magicienilor (div., sezonul 1, episodul 5)20:30 n slujba doctorului (can., 2006, f. dr.)22:30 Trsniii (s. com.)23:00 Focus din inima Romniei 23:30 Click!

    KANAL D

    12:30 tirile Kanal D 13:30 Te vreau lng mine (2010, reality show)16:00 Teleshopping (promo)16:45 Teo Show (divertisment)18:45 tirea zilei19:00 tirile Kanal D 20:00 Dila (tur., 2012, s. rom.)22:30 WOWbiz

    LOOK TV

    11:00 Liga 1: Csms Iai - Fc Ra-pid Bucureti (reluare)13:00 Un show cu gust (reluare)15:00 Minunile Lui Tma (di-vertisment)17:00 Fotbal Look (emis. sport) 18:30 Celebrity (2012) (reluare) 19:30 tiri Look TV 20:00 Liga Magazin 21:00 Escobar - Baronul ru-lui(12) (col., 2012, mini-s., epi-sodul 22) (live)22:00 Tonik Show(AP) (2012, divertisment) - Sezonul 423:00 Cenzurat!(12) (2013, di-vertisment)

    American DreamVineri, 8 mai, ora 19.00

    Mnage troisSmbt, 9 mai, ora 19.00

    ACUM I N ORAUL DVS.

    PRODUSE TRADIIONALE

    DIN MANGALIADE LA FIRMA

    SC TOTO SRL.DATE CONTACT : LOC. LPUEL,

    STR. NUCULUI NR. 1, JUD. MARAMURE;

    CONTACT : TEL.0722613194

    ANUN DE ANGAJARE

    Institutul Regional de Gastroenterologie Hepatologie ,,Prof. Dr. O. Fodor Cluj-Napoca

    organizeaz la sediul din Cluj-Napoca, Str. Croitorilor, nr. 19 21, Laborator Analize Medicale

    CONCURSpentru ocuparea postului temporar vacant

    de asistent medical de laborator debutant n cadrul Laboratorului de Analize Medicale

    Proba scris va avea loc n data de 15.05.2015, ora 9.00;Condiii de participare la concurs: studii diplom de

    licen, sau de absolvire a nvmntului superior sau diplom de coal sanitar postliceal sau echivalent specializare laborator;

    Data limit de depunere a dosarelor: 08.05.2015 ora 11;Date de contact: telefon 0264596333.

    NOTIFICARE

    Noti cm creditorii S.C. DISCOUNT FASHION S.R.L. cu sediul social n Cluj-Napoca, str. Sighisoarei, nr. 11, ap. 9, Jud. Cluj, Numr de ordine n registrul comerului J12/1746/2007, C.U.I.21552636 c s-a deschis procedura de insolven n forma general conform Hotrrii Civile nr. 1147/23.04.2015, pronunat de Tribunalul Specializat Cluj n dosarul nr. 1367/1285/2014.

    Termene: dezbaterea raportului prevazut de art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 este 14.05.2015, sala 249, orele 08.00, depunere declaraii de crean 18.05.2015; tabel preliminar 29.05.2015; contestaii la tabelul preliminar 7 zile de la data publicrii tabelului preliminar n BPI, tabel de nitiv, soluionare contestaii 11.06.2015, convocare adunare creditori 08.06.2015, orele 15:00.

    Informaii suplimentare la administratorul judiciar TERPE CRISTINA, tel. 0745-206573.

    ANUN DE ANGAJARE

    Ama Modiane cu sediul in Timisoara angajeaza pentru munca in Germania personal cu experienta in transare vita si porc.

    Se ofera salariu motivant.Cunostintele de limba germana constituie un

    avantaj.Contact: 0726. 100. 715 09.00 16.30

  • PUBLICITATE

    PUBLICITATE

    PUBLICITATE

    PROMOVARE

    10 mapamond.monitorulcj.ro mari, 5 mai 2015

    PUBLICITATE&DUWXHL5HvQFUFULSHQWUXLPSULPDQWH

    (&2120,6(7,

    60%31/$

    900 magazine specializaten cartue pentru imprimante

    CLUJ-NAPOCA, Piaa Cipariu, Tel: [email protected] www.prink.ro

    Cea mai mare gam de buturi

    Preuri promoionale

    Oferte speciale pentru nuni, onomastici, botezuri, evenimente.

    Adresa: Emil Isac nr. 22, Piezisa nr. 23A telefon 0749879788

    PUBLICITATE

    Patru persoane au fost salvate n nordul Nepalului dou femei i doi brbai, dintre care unul n vrst de peste 100 de ani -, la opt zile de la cutremurul care a devastat ara, au anunat o ciali nepalezi, relateaz DPA n pagina electronic.

    Doi dintre ei erau ngropai sub o cas cu perei de p-mnt, care s-a prbuit, iar al treilea a fost scos de sub p-mnt, unde a fost ngropat de o alunecare de teren provoca-t de cutremur.

    Al patrulea supravieuitor, un brbat despre care se cre-de c are peste 100 de ani, a fost salvat de echipe nepaleze i japoneze n satul Kimtang, a declarat pentru DPA Lazmi Dhakal, un purttor de cuvnt al Ministerului de Interne.

    Brbatul a fost identi cat drept Fanchu Ghale. El a fost salvat din casa sa de pmnt, care s-a surpat n timpul cu-tremurului. Btrnul primea ngrijiri la un spital local.

    O cialii nu au putut s de-termine vrsta exact a br-batului, care nu putea s vor-beasc, iar niciun document

    de identitate nu a fost gsit la faa locului.

    Puinii supravieuitori ai tragediei aduc o raz de spe-ran Nepalului, care depune eforturi s ajute mii de per-soane rmase fr locuine n urma puternicului cutremur de sptmna trecut i s ofere ngrijiri numeroaselor persoane rnite.

    Una dintre cele mai urgente probleme este furnizarea de cor-turi persoanelor rmase fr ad-post dup seismul cu magnitu-dinea de 7,8 care a distrus sau avariat puternic peste 300.000 de locuine. Guvernul a epuizat

    stocul de corturi pe care le avea, a anunat un o cial.

    Am rmas fr corturi. Gu-vernul nu mai are corturi s dea oamenilor. Sperm s pri-mim aproximativ 100.000 de corturi luni, a declarat Dhakal.

    Guvernul a distribuit peste 47.000 de corturi, dar estimea-z c are nevoie de alte apro-ximativ 400.000, a subliniat o cialul.

    El a con rmat de aseme-nea bilanul de 7.040 de mor-i, n contextul n care lucr-tori umanitari sap i scot n continuare victime dintre d-rmturi, n zona rural.

    Salvri miraculoase dup cutremurul din Nepal

    Mihai [email protected]

    Doi brbai care au des-chis focul n exteriorul unei expoziii de carica-turi cu profetul Mahomed, la Dallas, au fost ucii de poliie n jurul orei locale 19.00.

    Brbaii au venit cu un vehicul la Centrul de expo-ziii Curtis Culwell, n North Garland, au cobort din ma-in i au nceput s trag chiar n momentul n care Expoziia de art i concur-sul de caricaturi Mohamed din cldire se ncheia, a de-clarat Joe Harns, un purt-tor de cuvnt al Poliiei din Garland, o suburbie a Dalla-sului.

    Un paznic a fost mpucat n picior. El a fost internat la un spital, unde a primit ngri-jiri, iar ulterior a fost externat.

    Poliiti prezeni pentru a ajuta la asigurarea securitii evenimentului au deschis fo-cul i i-au omort pe cei doi atacatori, a declarat Harns. Identitatea atacatorilor nu a fost fcut public.

    Poliia a nceput anchetaPoliia federal (FBI) i o -

    ciali locali veri cau dac n ve-hiculul atacatorilor erau explo-zivi, a declarat un o cial din do-meniul securitii pentru CNN. Zona n care se a centrul a fost blocat mai multe ore.

    Sediile rmelor din vecin-tate, inclusiv un magazin Wal-mart, au fost evacuate, la fel ca participanii la eveniment.

    Potrivit CNN, la eveniment participau aproximativ 40 de persoane.

    Expoziia, sponsorizat de American Freedom Defense Initiative, gzduiete peste 350 de caricaturi cu Maho-med din ntreaga lume.

    Je suis Charlie

    Frana a fost afectat n lu-na ianuarie a acestui an de o serie de atacuri comise la sediul publicaiei satirice Charlie Heb-do. Atacul terorist a fost soldat cu 12 mori i 11 rnii, ind cel mai sngeros atac din ar, n ultima jumtate de secol.

    n jurul orei 12:30 (ora Ro-mniei), doi brbai mbrcai n negru, cu cagule pe fa i narmai cu arme automate,

    deschid focul la sediul Char-lie Hebdo din Paris, n plin edin de redacie, strignd Allah Akbar!. Ei omoar 12 persoane, dup care fug cu o main ctre nord-estul Pari-sului, schimbnd vehiculul cu altul luat unui automobilist.

    Preedintele Franois Hollan-de se duce la scena atentatului i lanseaz un apel la unitate naional, iar Frana anun o zi de doliu naional.

    Cei doi teroriti sunt Chrif (32 de ani) i Sad Kouachi (34 de ani), nscui la Paris, ii unui cuplu algerian. Re-aciile se multiplic n lume. Sloganul je suis Charlie se rspndete pe reelele de socializare i pe strzi. Spre sear, peste 100.000 de per-soane au ieit n strad n Frana, iar alte mitinguri au loc n mai multe orae euro-pene.

    Atac armat n AmericaDoi brbai au fost mpucai de forele de ordine americane dup ce au tras focuri de arm la o expoziie de caricaturi cu Mahomed.

    Atacatorii au fost anihilai de poliiti n scurt timp

    Foto

    : de.

    soda

    head

    .com

  • PUBLICITATE

    mari, 5 mai 2015 sport.monitorulcj.ro 11

    PUBLICITATE

    Cu sediul n Tg.Mure, str. Salcmilor nr.23

    Organizeaz n fi ecare joi la ora 9 la sediul Sucursalei,

    licitaie public pentru vnzare deEAV UZAT

    rezultat n urma lucrarilor de R.K. si interventii la sonde.

    Licitaia se va organiza n fi ecare joi pn la epuizarea stocului.Informaii suplimentare 0265/402032 Serviciul Mecano Energetic.

    S.N.G.N. ROMGAZ S.A. SUCURSALA TG.MURE

    ERAT LA COMUNICAT DE PRES S.C. DARIANCA S.R.L.

    n data de 29.04.2015 s-a publicat un anun de nceput aferent proiectului POS CCE

    1.1., cu titlul Creterea productivitii i competitivitii S.C. DARIANCA S.R.L. prin

    achiziionarea unor utilaje performante, SMIS: 56662, bene ciarul ind S.C. DARIANCA

    S.R.L. n anunul de nceput s-a greit valoarea asistenei nanciar nerambursabil,

    valoarea corect n loc de 697.200,36 lei este 687.200,36.

    Detalii suplimentare putei obine de la:

    Nume persoan contact: Buda Eugen-Elizar

    Funcie: Administrator

    Tel. 0743-795.016, Fax: 0264-406.558, e-mail: [email protected]

    PUBLICITATE

    S.C. CORAL IMPEX S.R.L., n parteneriat cu Asociaia Judeean de ah Cluj i Clujul Elitelor i Valorilor organizeaz n perioada 08-10 mai 2015, CUPA CORAL IMPEX LA AH etapa judeean.

    Evenimentul va avea loc la Facultatea de tiine Economice din Cluj-Napoca, str. Teodor Mihali, Nr.58-60 (etaj 1) i va fi grupat pe urmatoarele seciuni:

    vineri, 8 mai, ncepand cu ora 16:00, competiia este dedicat copiilor pasionai de ah i nelegitimai;

    smbt, 9 mai, ncepand cu ora 10:00, va avea loc concursul de ah rapid; duminic, 10 mai, ncepand cu ora 11:00, se va desfura competiia de ah blitz;La eveniment vor participa, n calitate de invitai speciali i maetri internaionali

    ai sportului minii, unii dintre ei foti campioni naionali.Festivitatea de premiere a CUPEI CORAL IMPEX LA AH va avea loc duminic,

    10 mai, de la ora 14:30.Informaii suplimentare: Dl. Toma Alin, preedintele Asociaiei Judeene de ah

    Cluj, maestru FIDE. Tel: 0740.316.490

    Acest clasico al fotbalu-lui romnesc a fost umbrit de incidentele pro-duse de suporterii dina-moviti, care au ntrziat ambele reprize i au ntrerupt-o pe a doua timp de circa 20 de minu-te prin torele i petardele aruncate pe teren.

    Dup o prim repriz tern, Dinamo a nceput mai bine jo-cul n repriza secund, dup ntreruperea meciului, dar soar-ta meciului a fost decis de Ni-cuor Stanciu, care a realizat ''dubla'' n decurs de numai trei minute. Stanciu a fost fa-ultat mai nti n careu de Br-boianu i a transformat apoi penalty-ul acordat (76), iar apoi a marcat cu un ut de la mar-ginea careului (79).

    Abd Hatem Elhamed (90+16) a reaprins meciul, dar Steaua a mai obinut un penalty la ultima faz a jocu-lui, prin ex-dinamovistul u-cudean, faultat de Bunoza, iar Andrei Prepeli (90+23) a nchis tabela.

    Prima ocazie a meciului i-a aparinut lui Stanciu, care a re-luat pe lng poart (15). Ce-le dou formaii nu au mai re-uit s i creeze situaii nota-

    bile pn n nalul primei pri, cnd Lazr a utat din unghi, dar Arlauskis a prins (45+2).

    Dup golurile lui Stanciu, Dinamo a ncercat s revin n joc, iar Marius Niculae (85) a avut o ans bun, dar a re-luat peste poart, la o incur-siune a lui Elhamed. Acelai Elhamed (89) a fost aproape de gol, dar a trimis mingea n bar transversal cu capul.

    Steaua a avut i ea anse de a marcat, mai ales pe con-tre, ns Breeveld (90+1) a reluat pe lng poart, iar u-tul lui Chipciu (90+2) a fost deviat n corner.

    Rotariu a irosit i el o bun oportunitate, cu un ut la colul scurt, salvat Arlauskis (90+7).

    Golurile Stelei au fost sa-lutate din tribun de Claudiu Keeru, fostul juctor al cam-

    pioanei, venit special din Qa-tar s asiste la derby.

    nceputul meciului fusese ntrziat cu circa apte minu-te din cauza torelor aruncate de fanii dinamoviti. Repriza a doua s-a reluat cu o ntrzi-ere de cteva minute, din ca-uza torelor aruncate de gale-ria lui Dinamo, dar jocul a fost ntrerupt de arbitrul Cristian Balaj dup doar 20 de secun-

    de, dup ce alte tore au fost aruncate pe gazon. Juctorii celor dou echipe au ateptat circa cinci minute, dar torele au continuat s e aruncate de ctre galeria lui Dinamo.

    Portarul Stelei, Giedrius Arlauskis, a fost lovit n m-n de un obiect aruncat din tribune, potrivit imaginilor de televiziune, iar apoi litu-anianul a fugit din zona por-

    ii dup ce o petard a ex-plodat alturi de el. Arbitrul Balaj a trimis cele dou echi-pe la vestiare dup acest in-cident.

    Ionel Dnciulescu, directo-rul sportiv al lui Dinamo, i cpitanul Marius Niculae au ncercat s discute cu galeria dinamovist, ns spiritele nu s-au calmat.

    Dinamo nu are nicio vic-torie n faa Stelei n ultimele lor 11 meciuri directe, ro-al-batrii obinnd nou victo-rii i dou egaluri.

    n 158 de meciuri directe (131 n Liga 1), Steaua s-a impus n 57, Dinamo a c-tigat 54, iar 47 s-au ncheiat nedecis. n Liga 1, palmare-sul este favorabil echipei din oseaua tefan cel Mare: 132 jocuri 45 de victorii Dina-mo, 46 de remize, 41 de suc-cese Steaua. n tur Steaua s-a impus cu 3-0.

    Steaua are patru victorii i un egal n ultimele sale cinci partide jucate n deplasare, dar le-a pierdut pe ultimele trei de acas n acest campi-onat. Dinamo nu a mai cu-noscut gustul victoriei de pa-tru etape (dou egaluri, dou eecuri).

    Scandal la meciul Dinamo Steaua. Mai muli suporteri risc nchisoareaSteaua Bucureti a nvins-o pe Dinamo Bucureti cu scorul de 3-1 (0-0), duminic seara, pe Arena Naional din Capital, n eternul derby al fotbalului romnesc.

    Suporterii dinamoviti au reuit s ntrerup repriza a doua timp de circa 20 de minute dup ce au aruncat tore i petarde pe teren

  • SPORTSPORT.mari, 5 mai 2015

    Campioni balcanici la culturismase sportivi au reprezentat Clujul la Campionatele Balcanice la Culturism i Fitness, desfurate la Reghin week-end-ul trecut. Paul Rusz i Cristian Berciu au ieit campioni balcanici la Culturism, respectiv Body Building Clasic. Florina Colceriu a obinut titlul de vicecampioan la Body Fitness, n timp ce Sebastian Vsu a termi-nat competiia pe locul IV, la cate-goria 80 kg la Culturism. Cristina Mrginean a concurat la Bikini Fitness, unde a terminat pe poziia a V-a, iar Alexandra Vidhzan pe locul 7 la aceeai prob.

    Primul romn n Turul ItalieiCiclistul romn Serghei vetcov este primul rutier din ara noas-tr care particip la Turul Italiei, el urmnd s se alinieze la star-tul din 9 mai alturi de coechipi-erii si de la echipa pro-continen-tal Androni-Sidermec, una din-tre formaiile invitate la ediia 2015 a primului mare tur al se-zonului. vetcov, nscut n 29 de-cembrie 1988 la Chiinu i na-turalizat romn n 2013, devine al cincilea ciclist din Romnia ca-re disput un mare tur.

    Pe scurt

    SPORTIncidente la eternul derbyMeciului a fost ntrziat cu circa apte minute din cauza torelor fanilor dinamoviti Pagina 11

    Voleibalitii clujeni de la Clubul Sportiv Universitatea Cluj au reu-it s promoveze n sezo-nul viitor al Diviziei A1 de volei masculin, asta dup ce elevii lui Romeo Luei au avut un sezon extrem de bun.

    Clujenii au ncheiat pe lo-cul secund turneul de promo-vare de la Ploieti, cu un bi-lan de dou victorii i o sin-gur nfrngere.

    Antrenorul Universitii Cluj, Romeo Luei, a declarat c este fericit de aceast rea-lizare i c n sfrit juctorii pot intra n vacan linitii.

    Suntem foarte bucuroi c am reuit s promovm nc dup primele dou meciuri ale turneului. n ultima partid, cu gazdele, rezultatul nu a mai contat dect pentru palmares. Sunt mulumit deoarece n acest sezon am pierdut doar dou meciuri, unul cu Timioara, cnd nu am avut ridictor i cel de acum, cu Tricolorul. B-ieii vor intra n vacan i ur-

    meaz s vedem cum pregtim echipa pentru Divizia A1, a declarat Romeo Luei.

    Bogdan Ungureanu, ma-nagerul clubului, este realist i a rm c n acest moment echipa trebuie s e concen-trat pentru urmtorul se-zon, i spune c inta este primele locuri din clasament.

    Acum suntem concentrai s pregtim sezonul viitor, iar pn n toamn trebuie s for-mm o echip puternic. Ne dorim s atragem alturi de noi ct mai muli colaboratori care s ne ajute s rmnem ntre cele mai bune echipe din

    voleiul romnesc, a spus ma-nagerul Bogdan Ungureanu.

    Cu aceste rezultate, din se-zonul viitor, iubitorii voleiului clujean se vor putea bucura de dou echipe pe prima sce-n a voleiului romnesc, asta dup ce i fetele pregtite de Dnu Cionto au ncheiat se-zonul Diviziei A1 pe locul 9.

    Voleibalitii clujeni au promovat n Divizia A1

    1.Tricolorul LMV Ploieti 9 p.2.Universitatea Cluj 6 p.3.Universitatea Timioara 2 p.4.CSM Suceava 1 p.

    Clasament final

    n ecare zi vorbim des-pre fotbalul masculin, despre echipe ca Universitatea, CFR, Steaua, sau altele, fr ca s ne dm seama c atunci cnd eram mici jucam fotbal n curtea colii att cu bieii ct i cu fetele, unele dintre ele ind chiar foarte bune la acest sport.

    Unele fete au renunat la not, handbal, tenis, sau al-te sporturi pentru c le pl-cea s bat mingea la poar-t cu piciorul. Salariile nu sunt ca cele a juctorilor de la echipele masculine din Li-ga 1, ns n ecare an ele nfrunt echipe ca Frana, Ucraina, Grecia sau Albania, pentru un salariu mediu pe economie.

    Dac n 2010, n campiona-tul intern existau doar nou echipe i numrul de juctoa-re legitimate era doar de 300, n celelalte ri, ca de exem-plu Slovacia, exist la momen-tul actual, un campionat de senioare, un campionat under 19 i un campionat de junioa-re cu peste 20 de echipe, atunci diferena vizibil.

    Noi, n momentul actual, lucrm cantitativ pentru a m-ri aria de selecie fr s m foarte mulumii de rezultate. Obiectivul nostru este s cre-tem cantitativ, urmnd ca sal-tul calitativ s l facem abia pes-te 2-3 ani. Nu poi s te bai cu forele Europei dac nu ai de unde alege. La ora actual, du-p patru ani de munc avem o Superlig, o Cup i dou serii

    de Liga 1, iar anul viitor, do-rim s facem Liga 1,