Motivul dorului în literatura română

Comendant Dan

Dorul se naşte din lipsa unei clipe, din dorinţa de a retrăi un sentiment plăcut.Ne este dor de un loc,de un lucru,de o fiinţă dragă, de o anumită stare....Ne este dor de tot ce ne place şi de tot la ce am ţinut cîndva.

Dorul nu are unitate de măsură.El se simte şi se trăieşte.Cînd ţi-e dor, o clipă pare o veşnicie,iar o veşnicie pare mai mult decît o simplă veşnicie...Cînd ţi-e dor trăieşti în tine,trăieşti în amintiri, suspini, regreţi şi zîmbeşti.

Odată cu apariţia omului pe pămînt, a apărut frumosul, dragostea, ura şi dorul, care este cîntat,doinit şi visat de copii,maturi şi bătrîni.

Aşa au fost create doine de dor şi dragoste, specifice poporului român, prin care sînt exprimate cele mai puternice şi variate sentimente,ca mai apoi să fie cîntate în operele marilor scriitori români.

Dorul de-a crea,dorul de-a deveni cineva în viaţă, dorul de casa părintească, de copacul de la poartă şi dorul de mamă au fost cîntate şi evedenţiate în poezile marelui poet al naţiunii Grigore Vieru.Mereu dorul de mamă a fost cu sine, îl purta în suflet şi în gînd,, o simt cum vine în zbor spre mine şi mă îndeamnă să trăiesc frumos, îi aud glasul de clopoţel cum mă dojeneşte să fiu înţelept”.Mama, a rămas să fie cartea veşnic deschisă a sufletului nostru, a rămas să ne fie rădăcină,destin şi dragostea pe faţa pămîntului, a rămas să fie simbolul tuturor frumuseţilor şi virtuţilor omeneşti.,,Mi-e ruşine şi mi-e frică să mor înaintea mamei”sunt cuvintele poetului,care a avut o patimă a dorului pentru acea fiinţă, ce-a purtat-o pînă la ultima suflare în inima sa,pînă cînd s-au contopit acele două inimi, acele două suflete, ce vor veghea de sus ca două steluţe nemuritoare.

O stare sufletească a omului, ce este amintirea, e legată de sensul cuvîntului dor din lucrarea memoralistică ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.,,Şi cum auzeam noi pe moş Luca pomenind cu drag de casă....ne-am fi întors înapoi chiar atunci”.Ion Creangă a început să scrie opera „Amintiri din copilărie” destul de tîrziu şi într-o perioadă dificilă a vieţii,cînd îl macină crunt dorul de anii copilăriei, de chipul mamei sale,care îi apare ca o femeie plină de minunăţii, de năvala copiilor în spatele tatălui,de momentul cînd,,ce-i pasă copilului, cînd mama şi tata gîndesc la neajunsurile vieţii”.

Lumea este un cerc de oameni buni şi mai puţini buni, ori chiar tirani care sînt măcinaţi de ,, dorul tiranic”,cum este Lăpuşneanu, care prin persoana sa născoceşte noi suferinţe prin ,,dorul lui cel tiranic ” de a vedea suferinţi omeneşti.Lăpuşneanu apare astfel ca un om stăpînit,posedat aproape de o patimă mai presus de firea umană.

Tema satului şi a ţăranului a fost tratată de mulţi scriitori,deoarece la sat s-au născut doinele, cîntecele, dorul, acolo se păstrează tradiţia poporului român,acolo e o altă viaţă, plină de muncă,dar şi frumoasă, cum este descrisă în romanul ,,Povara bunătăţii noastre” de I.Druţă.

Pe Onache Cărăbuş,pribeagul întors acasă după patru ani de război,dorul de oameni şi de viaţă, de „sătucul de la încheietura celor două dealuri s-a trasformat în inima lui în tot ce avea mai sfînt”,aşa ca şi Vitoria Lipan din „Baltagul” de M.Sadoveanu,dorul de soţul ei dispărut o face pe Vitoria să pornească la drum, ca mai apoi dorul de a fi răzbunată moartea soţului să ia o înaintate în sufletul ei.

Iubirea , dragostea , dorul este tema poeziilor emenesciene.Motivul principal al poeziei „Mai am un singur dor ” este motivul dorului. Sentimentul naturii se împleteşte cu sentimentul de dor .

In opera,,Floare albastră”, elementul romantic predominant este floarea albastră, în opera scriitorului german Novalis, aceasta simnifica idealul, dorul de dragoste,visul pierdut în curgerea vremii ,puritatea şi neuitarea.

Fară acest măreţ ,,dor”omul nu e om, nu trăieşte, nu făureşte şi nu iubeşte, trece prin viaţă ca frunza pe apă şi nu rămîne nimeni şi nimic.