Activitatea de valorificare cultural-educativa a rezultatelor cercetarii

Functia cultural-educativa a muzeului este din ce in ce mai importanta si se doreste a fi complementara educatiei din scoala. Aceasta functie nu se poate realiza daca publicul nu este interesat de activitatile muzeului si de rezultatele acestora. De aceea, activitatea muzeului trebuie sa se indrepte in 2 directii: informarea si formarea publicului si educatia prin muzeu si pentru muzeu.

Modul specific prin care muzeul realizeaza aceste 2 directii de educatie este in primul rand expozitia, pe langa care se mai adauga si alte forme ca simpozionul, workshopul etc. Expozitia este principala forma de manifestare cultural-educativa si totodata cea specifica muzeului. Prin expozitie se intelege o forma de comunicare a unei informatii complexe si specializate folosind drept mijloc de comunicare expunerea ordonata a obiectelor si imaginilor dupa o schema adecvata scopului comunicarii.

Tipuri (forme) de expozitii: expozitia de baza sau expozitia permanenta, expozitia temporara tematica, expozitia de colectie, expozitia itineranta, expozitia de panou sau foto-expozitia.

Ezpozitia de baza sau permanenta este forma principala de expunere, detinuta de orice muzeu. Are o multitudine de forme de alcatuire: poate avea o structura tematica sau poate fi de colectie. Din aceasta multitudine de forme se vede ca nu intotdeauna exista o echivalenta intre expozitia de baza si expozitia permanenta. Cea de baza trebuie sa fie reprezentativa pentru profilul muzeului respectiv, in timp ce o expozitie permanenta poate sa nu fie reprezentativa.

Expozitia de colectie este tot o colectie de piese ca si expozitia de baza, dar selectia nu se mai face pe criteriul reprezentativitatii, ci pe criteriul valorii pieselor. Se urmareste valoare intrinseca a piesei si capacitatea reprezentativitatii ei din punctul de vedere al temei expozitiei. De regula aceste expozitii de colectie au ca scop popularizarea unui fond valoros care altfel este extrem de ingust reprezentat in expozitia de baza.

Expozitiile temporare tematice se caracterizeaza prin utilizarea numai a materialelor autentice (fara copii ale pieselor). Este de dimensiuni mai mici si prezinta o tema limitata cronologic si/sau stiintific. Nu isi propune sa ilustreze toata istoria unei regiuni/unui fenomen, ci doar un moment bine precizat al acesteia. In cadrul unei expozitii temporare pot fi utilizate si exponate/materiale auxiliare si complementare (harti, planuri, machete, reconstituiri grafice, fotografii) dar care sa nu aiba pretentia sa inlocuiasca originalele. Expozitiile temporare pot fi completate cu mijloace muzeotehnice de tip media care transforma expozitia intr-un spectacol de sunet-lumina-imagine.

Expozitia itineranta este tot temporara, dar capata un mod specific de organizare. Are o selectie extrem de restransa de piese. Principalele criterii de selectie sunt valoarea piesei, reprezentativitatea ei pentru tema expozitiei, transportabilitatea. Expozitia itineranta, spre deosebire de o expozitie temporara obisnuita, poate avea un numar mai mare de exponate/materiale auxiliare si complementare. De asemenea, o alta cerinta pentru expozitia itineranta este ca mobilierul sa fie modular si demontabil pentru a se transporta usor si in siguranta. Exista si cerinte de natura juridica: scoaterea obiectelor din muzeu si transportarea lor trebuie sa respecte strict toate normele legale.

Foto-expozitia este o forma particulara a expozitiei de panou, care poate fi fotografica sau tiparita sau poate imbina fotografiile cu materiale autentice dar care sa poata fi expuse pe un panou. In general ele sunt expozitii tematice amenajate pe panouri modulare demontabile si care au avantajul

de a fi itinerante. Eficienta acestui tip de expozitie este determinata de calitatea imaginilor si de calitatea expunerii lor.

Etichetarea

Numarul de inventar reprezinta legatura dintre obiecte si documentele lor. Numai pe baza acestui numar putem corela un obiect cu fisa sa analitica sau un obiect din inventar cu obiectul propriu-zis din depozit. De aceea este foarte importanta si ordonarea corecta a obiectelor dupa numarul lor de inventar. Etichetele cu numarul de inventar trebuie sa fie aplicate/atasate fizic de obiect, iar metoda de atasare trebuie sa fie sigura. Cand un obiect devine parte a unei colectii, el primeste un numar de inventar/catalog care trebuie aplicat imediat pe acel obiect. Metodele de atasare pot diferi in functie de caracteristicile obiectului respectiv. Daca un obiect primeste un numar temporar de regula poate primi o eticheta atasata, nu aplicata. Numarul trebuie sa fie aplicat/atasat fara sa afecteze integritatea obiectului. Teoretic trebuie sa existe posibilitatea ca eticheta de inventar sa fie detasata la nevoie (fara a afecta obiectul); totusi, muzeele prefera o metoda de marcare permanenta pentru a evita scoaterile accidentale a numarului si pentru evidenta istoricului muzeal al obiectului in cazul in care acesta trece dintr-o institutie in alta. Numarul de inventar trebuie sa fie usor de localizat, fara o manipulare prea intensa a obiectului. El nu trebuie sa acopere o parte a obiectului care trebuie etalata sau fotografiata. Se recomanda ca metodele de marcare si etichetele sa fie in numar cat mai restrans, ca si materialele folosite in acest scop. Cand un obiect este realizat din mai multe materiale, numarul trebuie aplicat in cel mai sigur loc. Cand un obiect este realizat din mai multe componente, in mod normal trebuie inventariata fiecare componenta detasabila; aceasta practica se aplica si obiectelor sparte sau restaurate prin lipire. De obicei in aceste situatii se acorda acelasi numar de inventar tuturor obiectelor sau numere consecutive. Fiecare muzeu trebuie sa isi stabileasca regulile de numerotare si forma numarului de inventar (de regula se include si indicativul muzeului, de exemplu piesa nr.MIG0145).

Etichetarea si inventarierea trebuie sa se faca in mod consecvent si numai de catre specialisti. Numerele vechi nu se indeparteaza de pe obiect pentru ca pot oferi informatii importante legate de istoricul muzeal al obiectului. Pozitionarea etichetei: sa fie aplicata in acelasi loc pe obiecte din aceeasi categorie, de exemplu pe fundul vaselor. Pe obiectele grele sau fragile numarul trebuie aplicat astfel incat obiectul sa nu trebuiasca sa fie ridicat. Daca obiectul are cutie/ambalaj, numarul de inventar trebuie scris si pe acestea. Eticheta trebuie pusa intr-un loc care sa nu afecteze foarte mult aspectul obiectului sau sa ii obtureze caracteristici importante. Metodele de aplicare sunt diverse. Nu exista reguli standard, dar exista principii. Aplicarea numarului/etichetei nu trebuie sa aduca vatamare obiectului. Ideal ar fi sa se asigure reversibilitatea aplicarii. Desi etichetarea este metoda mai putin vatamatoare, se prefera totusi marcarea directa a obiectului. Atunci cand obiectul este de dimensiuni foarte mici si nu poate fi marcat direct, eticheta este atasata printr-o sfoara. Numarul trebuie sa se poata citi usor. Pentru a se spori siguranta legaturii dintre obiect si documentele sale se recomanda includerea in dosar a unor fotografii cu numarul de inventar de pe obiect. Pentru marcare se folosesc materiale specifice in functie de proprietatile obiectului marcat: pe suprafete tari neporoase se foloseste tus/vopsea acrilica eventual cu o pelicula de lac trasnparent pe deasupra; pe suprafete tari poroase tot tus; pe hartie numarul se marcheaza usor cu un creion cu mina moale; pe textile se coase cu un ac fin o eticheta de panza numerotata in prealabil; pe suprafete vopsite/lacuite/din plastic trebuie alese materiale de marcare care sa nu afecteze chimic obiectul.