01 ATITUDINI

ÎNApoI lA HrIsTos şI lA sfINţII săIMonahul filotheu

Comunismul a puit în România câteva mori unde să fie măcinat creştinismul românilor; Piteşti, Aiud, Gherla, Jilava, Canalul, Sighet, sunt numai câteva nume care din păcate celor mai mulţi dintre noi le spun prea puţin. Se vorbeşte de 200.000 de români care au intrat în aceste mori ale diavolului şi care au dat mărturie despre Viaţa cea veşnică ce

îi însufleţea. Jertfa lor pentru Hristos şi pentru popor – care, în sine, este şi el tot creştin – a fost primită în ceruri şi poate cea mai frumoasă metaforă a acestui adevăr sunt versurile insuflate de Duhul Sfânt ale celor care au trecut prin iadul pământesc al închisorilor comuniste; Radu Gyr, Nichifor Crainic, Virgil Maxim, Aurel Ciurunga, Valeriu Gafencu şi alţii ca ei au fost cei prin care Duhul a scris o nouă imnografie a Bisericii, a Bisericii celei vii, luptătoare şi pătimitoare. Temniţele comuniste, destinate a fi concasoarele sufletului românesc, au fost schimbate de toată suflarea Mucenicilor şi Mărturisitorilor dintre ziduri şi garduri cu sârmă ghimpată în arene ale sfinţeniei, în adevărate mănăstiri pline de Viaţă.Afară, dincolo de zidurile închisorilor, au fost două feluri de oameni: cei care i-au avut exemplu pe Sfinţii din închisori, făclii vii în bezna veacului, şi ceilalţi, care au slujit sistemului bolşevic.Este sfârşitul anului 2008 şi cei mai mulţi dintre Mărturisitorii care au ieşit din temniţele comuniste au plecat la Domnul. Au lăsat mărturii scrise sau vorbite despre lupta românilor împotriva comunismului, a oamenilor împotriva diavolului, a Vieţii împotriva morţii celei veşnice. De la căderea oficială a comunismului ca sistem politic au trecut aproape 20 de ani, dar comunismul e încă viu prin sufletele românilor. Mai cumplit încă, slugile sistemului bolşevic au rămas în noul sistem şi au compromis aproape tot ce putea da nădejde celor care au aşteptat o viaţă întreagă o schimbare în bine, iar de aproape 20 de ani pun proteze de invalizi, obligatorii, tuturor celor care ar trebui să crească liber şi firesc, mutilând mai departe sufletele noilor generaţii de români. Radiografia

Mai cumplit încă, slugile sistemului bolşevic au rămas în noul sistem şi au compromis aproape tot ce putea da nădejde celor care au aşteptat o via" ă întreagă o schimbare în bine, iar de aproape 20 de ani pun proteze de invalizi, obligatorii, tuturor celor care ar trebui să crească liber şi " resc, mutilând mai departe su" etele noilor genera" ii de români.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

02 ATITUDINI

sufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat: Prin forcepsuri din pântecele mamei şi prin felurite chirurgii de urâţire a sufletului de la naştere până la moarte.Uniunea Sovietică a fost înlocuită cu o altă uniune, mai feroce, mai dornică de stăpânire, Uniunea Europeană, globalistă, care, spre diferenţă de cea veche, dă legi şi recomandări (obligatorii) popoarelor din noul lagăr. Pentru prima dată în istoria României, ţara este dată în mâinile unei puteri străine fără luptă şi fără vreo rezistenţă de orice fel. Şcoala,

Armata, Biserica, structurile de rezistenţă văzută a acestui popor, au fost transformate în noile lagăre de reeducare a sufletului românesc. Între învăţământul comunist şi cel european este o singură diferenţă, aceea dintre o prăpastie şi un adânc fără de fund. Armata a intrat şi ea în malaxor şi nu doar că nu oţeleşte firea românilor (cum nici armata comunistă nu a vrut să o facă), ci perverteşte şi ce a mai rămas întreg, vrând a fi o adunătură de Iude învăţate să se vândă pe puţin şi să execute orbeşte ordine criminale, în mâinile câtorva necunoscuţi pentru care expresia „interes naţional” reprezintă lucrul cel mai abominabil posibil. Biserica a fost făcută şi ea, astăzi, prin învăţământul şi ierarhii săi, o fabrică de apostaţi şi de iubitori de argint.Desigur, dacă aşa stau lucrurile, puţinii dintre noi care recunosc această imagine se întreabă precum tânărul bogat din Evanghelie: „Învăţătorule bunule, ce voi face ca să moştenesc viaţă veşnică?” (Mc. 10:17). Desigur, ne va răspunde Domnul: Împliniţi Legea. Şi dacă noi i-am fi spus că aceasta ne-am străduit să facem în toate zilele vieţii noastre, El ne-ar fi iubit şi ne-ar fi zis să vindem tot ce avem şi să dăm la săraci, ca să avem comoară în cer, apoi să ne luăm crucea şi să-I urmăm. Din fericire pentru noi, strămoşii au făcut aceasta cu vârf şi îndesat, în multele secole în care de la vlădică la opincă Legea Domnului era lucrul cel mai de preţ, în care mila şi milosârdia erau lucrate de toţi românii, în care suferinţele crucii noastre se purtau cu bărbăţie şi copiii învăţau de la părinţi pildă vie de mântuire a sufletului, de urmare a lui Hristos.Dar noi, astăzi, ce vom face? Mai este vreo scăpare? Poate că sufletele

Şi cine ne este nouă astăzi tată şi mamă, afară de pă­

rin" ii pe care ni i­a lăsat Domnul? S" n" ii închiso­

rilor comuniste ne sunt nouă, Creştinilor de azi, tată şi mamă. Fără jertfa

lor, bisericile şi mănăstirile pe care unii s­au străduit prin compromisuri să le " ină deschise ar " rămas

veşnic închise, aşa cum se întâmplă pretutindeni în apusul Europei, ori chiar

mai aproape de noi, la sud de Dunăre.

Copyright

Mănăsufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat:

ăsufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat:

stirea sufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat:

stirea sufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat:

PETRU-VOD

sufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat:

PETRU-VOD

sufletului românului de astăzi este imaginea unui infirm dublu mutilat: Prin forcepsuri din pântecele mamei şi prin felurite chirurgii de urâţire a

PETRU-VODPrin forcepsuri din pântecele mamei şi prin felurite chirurgii de urâţire a

Ă

03 ATITUDINI

moarte ar întreba: Unde este Hristos astăzi? Însă Domnul nu încetează a striga către noi, cei surzi şi împietriţi: Adame, unde eşti?POCĂINŢA e singura noastră scăpare. Căci am greşit cu toţii la cer şi înaintea Domnului. Iar între faptele pocăinţei noastre, una, aceea de a ne cinsti Părinţii, care a fost cea mai trecută cu vederea până azi, suntem datori să o împlinim degrabă.A zis Domnul, după ce ne-a poruncit ce datorii avem către El: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta în chipul pe care ţi l-a poruncit ţie Domnul

Dumnezeul tău ca bine să-ţi fie ţie şi ca vreme îndelungată să faci pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi l-a dat ţie” (Dt. 5:16) Şi cine ne este nouă astăzi tată şi mamă, afară de părinţii pe care ni i-a lăsat Domnul? Sfinţii închisorilor comuniste ne sunt nouă, Creştinilor de azi, tată şi mamă. Fără jertfa lor, bisericile şi mănăstirile pe care unii s-au străduit prin compromisuri să le ţină deschise ar fi rămas veşnic închise, aşa cum se întâmplă pretutindeni în apusul Europei, ori chiar mai aproape de noi, la sud de Dunăre. Fără ei, fără jertfa lor, astăzi n-ar fi existat această ţară şi poate că limba română ar fi fost facultativă, aşa cum din păcate o înţeleg mult prea mulţi dintre românii de peste Prut. Fără jertfa lor, obişnuinţa capului plecat în faţa sabiei ar fi făcut din noi carne de tun, măturătura, gunoiul şi lepădătura întregii lumi, aşa cum singuri vrem să fim astăzi. Doar ei, prin sângele lor, prin pătimirile lor, au reuşit aici, prin pătimirile lor, şi dincolo, în faţa tronului ceresc, să scrie istoria pe care noi ne-o ştergem cu atâta râvnă.O Biserică vie, care îşi cinsteşte Mucenicii şi Mărturisitorii, ar fi sădit în sufletele copiilor dragostea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui, ar fi deschis ochii sufletului spre adevărata cunoaştere, care le-ar fi înflorit şi înmiresmat sufletele. O Biserică în care sângele şi pătimirile din închisori nu s-ar fi trecut cu vederea ar fi trezit jertfelnicia în sufletele tuturor celor chemaţi să apere ţara în care trăim şi ne-ar fi dat înapoi pe fraţii pe care politicienii de azi i-au uitat peste graniţele ei. O Biserică ce şi-ar fi cinstit Martirii ar fi făcut curat în propria ogradă, iar pe clericii căzuţi din credinţă, pe cei care au slujit mamonei şi puterii vremelnice a veacului,

Pentru prima dată în istoria României, " ara este dată în mâinile unei puteri stră­ine fără luptă şi fără vreo rezisten" ă de orice fel. Şcoala, Armata, Biserica, structurile de rezisten" ă văzută a acestui popor, au fost transformate în noile lagăre de reeducare a su­" etului românesc. Între învă" ământul comunist şi cel european este o singură diferen" ă, aceea dintre o prăpastie şi un adânc fără de fund.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

04 ATITUDINI

i-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi le-ar fi găsit loc în liniştea mănăstirilor ca să-şi plângă păcatele, să fie pildă tuturor zicând: Să nu faceţi ca noi! O astfel de Biserică ar fi pus Fericirile Evangheliei mai presus decât toată grija veacului prezent şi ar fi căutat să vieze, să dea mărturie de Adevăr, ar fi căutat să se întoarcă la Canoanele Apostolilor şi ale Părinţilor, curăţind Via Domnului de buruieni şi de uscături (oare nu pentru aceea lupii cei noi îmbrăcaţi în haine de oaie zic: Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta, în

loc să ceară Domnului să îşi cerceteze Via, adică Biserica?). O Biserică vie ar fi dat viaţă întregii lumi, nicidecum nu ar fi propovăduit moartea ecumenistă.În cele din urmă, recunoaşterea şi cinstirea muceniciei Sfinţilor din închisori ne-ar fi scăpat de înghiţirea europeană şi de globalizarea cea ucigătoare de suflete. Căci o Biserică vie, aşa cum ar trebui să fim, ar fi schimbat istoria şi ar fi pătruns peste tot pe unde era nevoie de Dumnezeu şi prin jertfa Sfinţilor ar fi dat dovadă de adevărul Evangheliei, întorcând către Hristos pe cei ce stau astăzi în latura şi în umbra morţii, pe exact aceia pe care cei mai mulţi dintre noi îi aşteaptă să ne aducă lumina întunericului în care ei zac.Dacă ne vom cinsti Mucenicii şi Mărturisitorii Ortodoxia va deveni iarăşi una şi se va stinge erezia filetistă, aducându-ne aminte că suntem un singur Neam, Neamul Creştin, Noul Israel, nu o adunătură de instituţii bisericeşti care pun steagul naţional deasupra Sfintei Cruci. Dacă ne vom cinsti Mucenicii şi Mărturisitorii vom putea nu doar noi să ne întoarcem la Hristos, ci lumea întreagă să o întoarcem către El, stingând toate ereziile şi păgânismele, punând Credinţa Apostolică, Ortodoxă, în făclia de unde să lumineze tuturor calea spre Adevăr. Ei, Sfinţii, aşteaptă de la noi să ne lepădăm de moartea în care zăcem. Ei, cu Hristos împreună, aşteaptă să fim iarăşi vii. Dacă astăzi nu ne întoarcem către ei şi către pilda jertfei lor, mâine nu va mai fi, căci ne va rămâne nouă un singur răspuns, când Dumnezeu ne va întreba: Caine, unde este fratele tău, Avel?

Mai cumplit încă, slugile sistemului bolşevic au

rămas în noul sistem şi au compromis aproape tot

ce putea da nădejde celor care au aşteptat o via" ă

întreagă o schimbare în bine, iar de aproape 20 de

ani pun proteze de invalizi, obligatorii, tuturor celor

care ar trebui să crească liber şi " resc, mutilând mai

departe su" etele noilor genera" ii de români.

Copyright

Mănăi-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi

ăi-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi

stirea i-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi

stirea i-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi

PETRU-VOD

i-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi

PETRU-VOD

i-ar fi înlăturat de pe scaunele Apostolilor şi din amvoanele bisericilor şi le-ar fi găsit loc în liniştea mănăstirilor ca să-şi plângă păcatele, să fie pildă

PETRU-VODle-ar fi găsit loc în liniştea mănăstirilor ca să-şi plângă păcatele, să fie pildă tuturor zicând: Să nu faceţi ca noi! O astfel de Biserică ar fi pus Fericirile

PETRU-VODtuturor zicând: Să nu faceţi ca noi! O astfel de Biserică ar fi pus Fericirile Ă

05 ATITUDINI

sUMAr

06/Cu o MoARoARo tARtAR E toţi SuntEM DAto DAto DA Ri... ­ interviu cu Părintele Arsenie Papacioc 10/Cuvânt Al ÎPS BARtoloARtoloAR MEu

AnAAnAAn niA12/v12/v12/ izitAzitAzit PăA PăA RintElui JuStin

PâRvu lRvu lR Avu lAvu l MănăStiREA AiuREA AiuREA D16/ CânD oASEoASEo lE voRBESC20/AiuDul – JERtJERtJER Fă Fă F Şi SFinţiRE interviu cu P. Justin Parvu24/SFinţi Din ÎnChiSoRi -

PăRintElE iliE lălăl CăCă ătuCătuC Şu ­ mărturii28/SFinţi Din ÎnChiSoRi -

PăRintElE ioAoAo n nEgRuţiu32/PlAlAl nEtAtAt hoA hoA MunCuliloR iCR Si CnSAS ­ victor Roncea34/ FEMEi MARtiMARtiMAR RE ­ interviu cu Monahia Pangratia Mureşan40/CA40/CA40/C tAtA EDRAlE Cu SFinţi În zEghE

proza42/DESPRE CuRAJul MăRtRtR uRiSiRii

JERt JERt JER FElniCE - predica, Danion vasile52/ÎMBRăţiBRăţiBR ŞânD PE SFântul PFântul PF Aântul PAântul P vAvA EvEv l

­ o cutremurătoare convertire64/DESPRE iSPRE iSPRE SPitiRilRilR EilEil ACEStui vEACtui vEACtui v ­

interviu cu P.S. Seraphim, Episcop de ottawa70/PREtExtExtE E PEntRu A nu A nu A FACE

niMiC- Mircea Platon74/REziStEnţAnţAnţ REligioASligioASligio ă Anti Anti A CoMuniStă Din BASARABiA

­ Monahia gudiila Corman78/EPiStolE­ Sfântul isidor Pelusiotul82/ACA82/ACA82/A tiCAtiCA Stul noului MuCEniC

vAvAv lERiu gAFEgAFEg nCu

Redactor/ Fundatia Petru voda & Editura CrigaruxColaborator/ Dan Puriclayout/ ayout/ a Ciprian isac ­ Atelieruldegrafica.roDtp/ Dan ichimescuPrelucrare foto/ Atelierul de graficăcorectură/ Ștefan Ruxandafotografie/ tomoaki Minoda, Maria Ștefanescu, Sorin Radu, Călin Piescu laurian Țoțaadresă/ Fundatia Petru voda, comuna Poiana teiului, Jud. neamttelefoane/ 0788 729 140, 0723 241 568e­mail/ office@atitudini.com web/ www.atitudini.comtipar/ Autograf

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODunt

PETRU-VODuntEM

PETRU-VODEM interviu cu Părintele

PETRU-VOD interviu cu Părintele Ă

06 ATITUDINI

CU o MoArTe ToţI sUNTeM DATorI, DAr UNA-I orToDox să MorI, AlTA-I eCUMeNIsT vâNDUTInterviu cu părintele Arsenie papacioc

Părinte Arsenie, ni se spune în ultima vreme de către înalţi prelaţi că nu mai avem voie să folosim cuvintele eretic, papistaş şi că ar trebui să redefinim dogmele ca să ne aliniem şi noi constituţiei Uniunii Europene,

cum vi se pare lucrul acesta? Uite, domnule, parcă de la Uniunea Europeană ne tragem! E foarte grav cuvântul eretic, nu poate să fie rătăcire în învăţătura creştină… Şi cu ce să înlocuim cuvântul eretic? Parcă noi am făcut cuvântul acesta! L-au făcut Sfinţii Părinţi şi cine atacă problemele de dogmă cade în erezie. Iar ăştia au atacat Filioque, Crezul a fost schimbat, iar papa nu cu mult timp în urmă a declarat că singura biserică este biserica catolică… O mare greşeală tactică din punctul lor de vedere… Cum să zic, dacă a schimbat crezul şi s-a umplut tot Occidentul de infailibilitatea papală acum vrea să se reverse şi în tot Răsăritul? Eu uite ce vă spun: Biserica a dat anatematizare pe toţi care n-au respectat nişte lucruri, la toate sinoadele ecumenice. Şi peste tot a anatemizat patriarhi şi alţi oameni

din Biserică şi peste tot în istoria Bisericii au fost astfel de exemple. Anatema ştiţi ce înseamnă? Despărţirea de Dumnezeu, unirea cu Satana şi intrarea în iad de pe pământ; aceasta este cea mai gravă pedeapsă pe care a dat-o Biserica – anatematizarea. Să avem o poziţie de eroi, nu de milogi.Care trebuie să fie atitudinea noastră de mărturisire? Cum pot fi nişte oameni simpli, care nu cunosc dogmele şi nu ştiu cum să apere adevărul, eroi?Nu trebuie multă teologie ca să fii erou, trebuie cu multă fermitate să spui simplu: noi nu ne facem eretici. Ce au zis Sfinţii Părinţi, acela-i adevărul pe care-l credem şi noi, căci după învăţătura catolică Sfîntul Duh ar fi nepot al lui Dumnezeu – ei asta mărturisesc în Crez, de fapt – şi sărmanii oameni nu ştiu nimic, pentru că preferă să fie milogi decât eroi, care caută să afle adevărul. Noi rămânem la crezul nostru, la sfânta noastră Biserică ortodoxă.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

07 ATITUDINI

Nu trebuie să căutăm noi mucenicia. Nici Mântuitorul nu a vrut să ia crucea, dar dacă i-a dat-o a luat-o şi n-a mai lepădat-o, dar n-a zis ca ei. Să spunem aşa: nu, domnule, eu sunt ortodox şi nu am încredere în papistaşii ăştia. Cum să creăm o atitudine la nivel de mase atunci când este multă dezbinare şi între noi, ortodocşii?Ca să creăm o unitate între noi, trebuie să ne aşezăm pe relaţie de poziţie cu veşnicia. Voi nu vă daţi seama, cercetând adâncul canoanelor, însemnările şi subînsemnările lor, cât este de grav să faci altfel decât a hotărât Biserica, prin sinoadele ecumenice. Dacă vom acţiona în conformitate cu canoanele şi învăţăturile Părinţilor, atunci vom crea şi unitate, dar aşa, dacă ascultăm mai mult de părerile organizaţiilor mondiale de azi, nu are cum fi. Dar nu se poate nici fără cruce. Şi ştii ce înseamnă cruce? Să-ţi iei ce nu-ţi convine. Şi toată frumuseţea învierii Mântuitorului, dacă n-ar fi fost crucea, nu era aşa de grozavă. Întâi e muncă şi apoi roada muncii. Deci suntem în starea de efervescenţă, adică de mărturisire. Mărturisirea noastră trebuie să constea în adevăr. Dacă îţi zice cineva: întovărăşeşte-te cu mine! Să te gândeşti mai întâi: Dar tu cine eşti? Dacă te închini ca mine ortodox, atunci sunt şi eu cu tine. Dar catolicii au schimbat crucea… că se temeau că nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, ca asta are o semnificaţie, crucea – toată înălţimea Tatălui, toată adâncimea Fiului şi toată lăţimea Sfântului Duh – aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu ştiu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea. Mântuitorul a zis să nu facem noi schimbări de dogme cum ne vine nouă pe chelie, că oricine ne-ar porunci, înger de sus de ar fi şi dacă ne învaţă altfel decât ne învaţă Evanghelia şi Sf. Părinţi, nu avem dreptul să ascultăm, cădem anatemei. Nu este o întrebare grea dar este auzită greu. Ce teolog poate să-ţi spună să faci crucea altfel, să asculţi de cutare, şi nu de Crezul fixat la sinoadele ecumenice? S-au gândit ei la 1054 să schimbe hoţeşte Crezul! Păi ei au fost daţi anatemei şi rămân aşa până când revin la aceste adevăruri. Adevărul trebuie apărat, argumentul suprem este că cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut.

Şi ştii ce înseamnă cruce? Să­" i iei ce nu­" i convine. Şi toată frumuse" ea învierii Mântuitorului, dacă n­ar " fost crucea, nu era aşa de grozavă. Întâi e muncă şi apoi roada muncii.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

08 ATITUDINI

Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa de uşor problema împărtăşirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici şi numai singur IPS Bartolomeu Anania a opus rezistenţă şi nici un alt ierarh nu l-a urmat?Nici pe Hristos nu l-a urmat nimeni, dar El a biruit. Aşa şi Anania a biruit. Adică ne-au minţit o dată cu greco-catolicii la anul 1700 şi aşa vor şi acum. Ăsta-i dracul, acesta-i viermele care roade ortodoxia. Lor nu le convine să ştie adevărul, pentru că adevărul, mai ales în problema de

credinţă, te roade şi te macină. Şi cei mai mari duşmani ai catolicismului, tot între catolici sunt. Pentru că sunt oameni care văd adevărul. Dar la Roma credeţi că e numai catolicism? Acolo e şi masonerie, acesta e de fapt fundalul, ţine Biserica în frunte ca să poată cuceri şi ademeni pe mulţi.Ce ascultare trebuie să facem noi faţă de episcopii compromişi?Dragii mei, în ierarhia bisericească credinţa e cea mai înaltă. Nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare, ci adevărul prezentat smerit. Smerenia este cea mai mare. Şi s-a făcut scandal prin sinoade şi adevărul a ieşit lămurit. Deci mai trebuie şi un pic de scandal, ca să existe o rezistenţă creştină. Dar întotdeauna era în sinod câte un sfânt care să povăţuiască poporul credincios şi oamenii se luau după el…Nu trebuie să căutăm care este sfânt şi care nu, asta Dumnezeu o ştie. Nu vă păcăliţi, adevărul este numai unul. Ne-a dat Dumnezeu lingură nu ca să o ducem la urechi. Am primit un telefon de la cineva care îmi spunea că a căzut din pat şi mă întreba ce să facă. Şi eu i-am zis: Domnule, ai numai două variante, ori rămâi sub pat, ori te sui în pat. Şi pisica care era aflată sub pat, a zis: Nu, domnule, eu am drept de moştenire, eu aici nu-l

fotogra" e din " " a de penitenciar

Copyright

MănăCum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa

ăCum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa stirea Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa stirea Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa

PETRU-VOD

Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa

PETRU-VOD

Cum vedeţi situaţia actuală în care Sinodul BOR a trecut cu vederea aşa de uşor problema împărtăşirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-

PETRU-VODde uşor problema împărtăşirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici şi numai singur IPS Bartolomeu Anania a opus rezistenţă şi nici

PETRU-VODcatolici şi numai singur IPS Bartolomeu Anania a opus rezistenţă şi nici Ă

09 ATITUDINI

primesc. Să se suie în pat, pentru că în pat este născut, nu-l dă nimeni jos. Dar în pat doar nu poate să stea, adică adevărul. Şi atunci dracul vine şi-ţi spune: uite vino la noi, te asigur că nu te mai deranjează nimeni pe veci. Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Adevărul trebuie apărat în întregimea lui. Să acceptaţi să muriţi. Dacă nu accepţi lucrul acesta, te păcăleşte uşor. Nu vă păcăliţi. Eu n-aş vrea să fim în foc, dar dacă până la urmă ne bagă, nu suntem noi vinovaţi. Mai bine să arzi în foc decât să zici ca duşmanul. Frumuseţea întâlnirii noastre nu mai există. E nevoie de diplomaţie în biserică?Ce diplomaţie!? E nevoie de ţigănie, mai degrabă, de târg. Adevărul e unul. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia să fiţi acel unul. Pe Bartolomeu Anania îl spovedesc şi el este unul din cei care mai ţin adevărul şi nu o să cedeze. Mai spovedesc şi pe alţi ierarhi şi dacă nu fac ce le-am zis şi nu ţin adevărul până la capăt, o cam slăbesc cu ei. Dar eu nu sunt decât un mic preoţaş care vrea să moară în culcuşul acesta creştin. Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii. Mântuitorul n-a cedat cu nici un chip şi nu o să ajungem la marea cinste în care a fost El, de L-au jupuit, de L-au băut, de L-au umilit; vă daţi seama, dracul prinsese momentul. Cine a biruit: cel care a fost lovit sau cei care loveau? Apostolul Pavel, această grozavă figură, spune că dacă înger de sus vă va învăţa altceva, anatema să fie. Bine, că unii vor să fie ortodocşi şi să mai stea şi la o cafea sau la masă cu ereticii. Exact ca greco-catolicii – închinaţi-vă ca voi, dar să ţineţi administraţia de noi. Şi aşa greco-catolicii au fost foarte catolicizaţi. Acesta e sistemul – ca să te amorţească, să nu mai vezi, pentru că neadevărul în care ei trăiesc îi mustră pe dedesubt. Voi nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut. Încă o dată vă spun: adevărul poate fi la unul singur, şi să fii fericit că eşti singur, căci cu atât mai puternic vei fi. Pentru că de acum urmează să mă ajute Hristos, eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, de acum Hristos va birui întru mine.

Dragii mei, în ierarhia bisericească credin" a e cea mai înaltă. nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare, ci adevărul prezentat smerit. Smerenia este cea mai mare. Şi s­a făcut scandal prin sinoade şi adevărul a ieşit lămurit. Deci mai trebuie şi un pic de scandal, ca să existe o rezisten" ă creştină.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

10 ATITUDINI

CUvâNT Al Îps BArToloMeU ANANIA, lA prAzNICUl ADorMIrII MAICII DoMNUlUIDespre TeologIA sINgUrăTăţII

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului DuhIubiţi credincioşi, De peste cincisprezece ani ne întâlnim aici, la mănăstirea Nicula şi, de fiecare dată, vă ţin câte un cuvânt de învăţătură. Şi de fiecare dată mă întreb ce aş putea să mai spun nou despre Maica Domnului,

pentru că despre ea noi ştim din Sfânta Scriptură destul de puţin, şi câte ceva din Sfânta Tradiţie. Mă gândeam în dimineaţa aceasta să teologhisesc despre Maica Domnului şi, anume, despre teologia singurătăţii, pen-tru că ea ne este încredinţată ca ocrotitoarea noastră, dar într-o imensă singurătate. Mă uitam şi astăzi pe Sfânta Masă unde avem Sfântul Disc şi unde în pâine, în miezul de pâine, este imaginată simbolic Împărăţia cerurilor. În centru este Isus Hristos. Apoi sunt cetele sfinţilor şi ale îngerilor, jos viii şi morţii care s-au pomenit. Şi mă gândesc: iată, de-a dreapta într-un spaţiu care e numai al ei, o are pe Maica Domnului. Iisus e unul din Treime, îngerii sunt în cete, sfinţii mucenici în cete, sfinţii cuvioşi în cete, ierarhii în cete; există ceata viilor şi ceata

morţilor, ceata ctitorilor. Numai Maica Domnului este singură într-un spaţiu care este numai al ei. Şi mă întrebam: oare poate să fie o singurătate a Maicii Domnului? Tot din Sfânta Scriptura ştim că Maica Domnului a avut o viaţă socială, şi-a crescut Fiul în Nazaretul Galileii, a fost ocrotită o vreme de bătrânul Iosif, a avut rude, printre care pe Elisabeta, mama Sf. Ioan Botezătorul; a avut vecini, prieteni. Ca orice femeie, a gătit, a ţesut pânză în război, a măturat casa, deci tot ce poate face o gospodină la casa ei. Noi prin credinţa şi evlavia noastră am ridicat-o la acest spaţiu al singurătăţii, dar ea a fost o fiinţă socială. Aşa se explică faptul că atunci când s-a întâmplat o nuntă în Cana Galileii de pe malul lacului Tiberiada, a fost invitată şi Maica Domnului, ca nuntaşă, ca părtaşă la nuntă, poate că era rudă mai

Copyright

MănăAăAstirea

PETRU-VOD

NANIA

PETRU-VOD

NANIA, l

PETRU-VOD

, lMNU

PETRU-VODMNUl

PETRU-VODlUI

PETRU-VODUI

Ă

11 ATITUDINI

Maica Domnului este o taină, singura femeie care a fost în acelaşi timp şi fecioară şi maică. Cum să explici? taina este crezută, nu explicată. Asta a pri­ceput­o şi Sfântul Apostol toma, care după înviere nu credea. Şi atunci a cerut proba tactilă: „vreau să văd coasta şi rănile, să pun eu degetul să le simt”.

îndepărtată sau vecină cu nuntaşii. Deci a fost invitată, şi abia după ea a fost invitat Fiul ei, Care a venit împreună cu câţiva ucenici. Ştim de la Evanghelia lui Ioan că la un moment dat în timpul ospăţului de nuntă, Sfânta Fecioară Maria a băgat de seamă că mesenii nu mai au vin şi s-a gândit la cei din familia care făceau nunta. Nu la lipsa vinului, ci la umilinţa la care ar fi fost supuşi pentru faptul că intrau în gura lumii, în gura satului. Ar fi zis clevetitorii: „Aţi văzut? Prăpădiţii ăia ne-au chemat la nuntă şi n-au ce să ne pună pe masă”. Mai cu seamă când era vorba de vinul care “veseleşte inima omului” şi care întreţine veselia la o nunta, deci specifică nunţii, tocmai acela fusese în cantitate mică şi s-a isprăvit. Maica Domnului, pornind de la băutură, s-a gândit la necazul acestor oameni care vor fi obligaţi să suporte umilinţa vreme îndelungată, şi, pentru a le salva demnitatea, i-a atras atenţia Fiului ei: „Uită-Te, Fiule, că nu mai au vin”. El a priceput: era invitaţia maicii Sale ca El sa săvârşească atunci o minune. Dar El e la începutul misiunii Sale. Încă nu devenise personaj public, atunci începuse să-şi adune ucenicii şi ştim din Evanghelie că abia atunci izbutise să adune pe patru dintre ei, pe Petru, Ioan, pe Filip şi pe Natanael… Aşadar, era hotărât să facă o minune, dar nu atunci. Şi a spus: „Lasă-mă, mamă, în pace; ceasul Meu încă n-a venit”, adică ceasul Lui, momentul de a face minunea. Iar ea I S-a uitat în ochi şi nu L-a mai rugat cu cuvinte, ci doar cu privirea I-a spus din ochi: „Ai milă de ei, sunt oameni săraci, pescari, şi au să se facă de râs pentru că nu şi-au omenit nuntaşii. Salvează-le vrednicia, demnitatea”. Şi, fără să mai aştepte încuviinţarea Lui, ea a chemat pe cei care serveau la masă şi le-a spus: „Faceţi tot ceea ce vă va spune El”.Iar El a primit aceste cuvinte de la Maică drept poruncă şi a poruncit să I Se aducă şase vase mari de trei vedre pe care să le umple cu apă. Apoi El a binecuvântat apa care s-a prefăcut în vin, şi încă un vin de cea mai buna calitate, pe care l-a gustat nunul şi i-a atestat public calitatea. Iisus avea intenţia să-şi arate dumnezeirea spre a-i convinge pe ucenici că nu e un simplu învăţător, ci că este Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât la această nuntă şi prezenţa Lui la ea, se petrecea doar la trei zile după ce i-a chemat în apostolat pe Filip şi pe Natanael, iar Natanael când a auzit din gura lui Filip că cel vestit de Moise şi de profeţi este unul, Iisus din Nazaret, a râs şi a spus: „Auzi, din Nazaret! Din Nazaret poate ieşi ceva bun?” Nazaretul n-avea nici un fel de faimă, era un orăşel mic aproape nebăgat în seamă - „de acolo să iasă profetul anunţat de Moise?” Aşadar pe acest fond psihologic Iisus începea apostolatul. Şi atunci a săvârşit minunea, a prefăcut apa în vin, a salvat demnitatea săracilor care aveau nunta prin a o asculta pe maica Sa. De aici concluzia, dragii mei, că rugăciunea Maicii Domnului pe lângă Fiul ei este în stare să schimbe chiar şi o hotărâre a lui Dumnezeu; atât de puternică este mijlocirea ei către Fiul ei şi către Tatăl Dumnezeu.Iubiţii mei, am hotărât să nu mai vorbesc despre teologia singurătăţii. La

... din Sfânta Scriptura ştim că Maica Domnului a avut o via" ă socială, şi­a crescut Fiul în nazaretul galileii, a fost ocrotită o vreme de bătrânul iosif, a avut rude, printre care pe Elisabeta, mama Sf. ioan Botezătorul; a avut vecini, prieteni. Ca orice femeie, a gătit, a " esut pânză în război, a măturat casa, deci tot ce poate face o gospodină la casa ei.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

12 ATITUDINI

urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia noastră, iar în Biserica Apuseană există un compartiment special care se numeşte Mariologie, adică teologia Maicii Domnului. Dar, ca în orice teologie, se ridică semne de întrebare şi încurcături.Maica Domnului este o taină, singura femeie care a fost în acelaşi timp şi fecioară şi maică. Cum să explici? Taina este crezută, nu explicată. Asta a priceput-o şi Sfântul Apostol Toma, care după înviere nu credea. Şi atunci a cerut proba tactilă: „Vreau să văd coasta şi rănile, să pun eu degetul

să le simt”. Iisus i se arată şi I se oferă: „Hai, Tomo, adu degetul încoace şi pune-l în coastă, şi nu fi necredincios, ci credincios”. Dar Toma şi-a dat seama că e o dilemă fără ieşire. Toată problema lui era dacă trupul Lui este real sau este doar fantomatic. Dilema era următoarea: dacă este real, cum de a intrat înăuntru prin uşile încuiate? Iar dacă este fantomatic, dacă nu este real, cum de se lasă pipăit? Şi n-a mai ajuns cu degetul coasta lui Iisus pentru că I-a căzut în genunchi, spunând: „Domnul

meu şi Dumnezeul meu!” Dincolo de logica teologică a prevalat credinţa necondiţionată. Aşa şi la Maica Domnului: cum să explici prin teologie, ca prin orice altă ştiinţă, că ea e singura fiinţă de pe lume, singura femeie, care a fost în acelaşi timp şi fecioara şi mamă? N-ai cum. Credem în taină şi în virtutea acestei credinţe, dar şi în virtutea unui sentiment de iubire faţă de Maica Domnului. Dragii mei, am ascultat şi de data aceasta cântarea pe care aţi rostit-o şi pe care în fiecare an o cântaţi împreună cu părintele Roman, şi am zis: iată care poate fi tema predicii mele de astăzi. Acest cântec, sau dacă vreţi această suită de cântece care fac parte din folclorul nostru religios, sunt anonime, nu le cunoaştem autorii, se moştenesc din generaţie în generaţie şi se cântă mai ales aici, în fiecare an. Sunt impresionante prin simplitatea lor, aşa cum sunt ele, cam necioplite, cam primitive, cam agramate, cam redundante, cam se repetă, sânt foarte lungi, dar sunt produsul evlaviei populare, şi le cântaţi aici cu această evlavie, ca un omagiu pe care-l aduceţi Maicii Domnului. Aţi venit de hram aici ca să ascultaţi o Liturghie? La mănăstirea Nicula este Liturghie în fiecare zi. Aţi venit să vă spovediţi? Duhovnicii sunt aici în fiecare zi la dispoziţia fiecăruia. Poate că fără s-o ştiţi aţi venit să participaţi la Sfânta Liturghie prin cântarea care se numeşte chinonic şi care de data aceasta este o cântare populară simplă: „Am venit,

Dincolo de logica teologică a prevalat credin" a

necondi" ionată. Aşa şi la Maica Domnului: cum să

explici prin teologie, ca prin orice altă ştiin" ă, că ea e singura " in" ă de pe lume,

singura femeie, care a fost în acelaşi timp şi fecioara şi mamă? n­ai cum. Credem

în taină şi în virtutea acestei credin" e, dar şi în virtutea

unui sentiment de iubire fa" ă de Maica Domnului.

Copyright

Mănăurma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia

ăurma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia

stirea urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia

stirea urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia

PETRU-VOD

urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia

PETRU-VOD

urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia noastră, iar în Biserica Apuseană există un compartiment special care se

PETRU-VODnoastră, iar în Biserica Apuseană există un compartiment special care se numeşte Mariologie, adică teologia Maicii Domnului. Dar, ca în orice

PETRU-VODnumeşte Mariologie, adică teologia Maicii Domnului. Dar, ca în orice Ă

13 ATITUDINI

iubi" ii mei, am hotărât să nu mai vorbesc despre teolo­gia singurătă" ii. la urma urmei nici nu cred că există o teologie, deşi avem capitole în teologia noastră, iar în Biserica Apuseană există un compartiment special care se numeşte Mariologie, adică teologia Maicii Domnului. Dar, ca în orice teologie, se ridică semne de întrebare şi încurcături.

măicuţă, să ne mai vedem,/ Să-ţi spunem necazul pe care-l avem.”Asta este esenţa şi raţiunea prezenţei frăţiilor voastre în număr atât de mare aici la mănăstirea Nicula. Aţi venit la Maica Domnului nu ca la sfinţirea singuratecă în teologia ei, ci aţi venit ca la o veche cunoştinţă, cum te duci la o rudă, la nişte prieteni, ca să-ţi spui necazul: uite ce mi s-a întâmplat, să-ţi verşi focul, să te-asculte cineva, poate să-ţi dea un sfat, poate să te şi ajute. Nu vă imaginaţi câtă cuprindere au aceste două simple versuri: „am venit, măicuţă”, folosind acest diminutiv, nu „maică”, ci „măicuţă”, foarte apropiată de inima omului. „Am venit, măicuţă, să ne mai vedem”, nu să „te” mai vedem, ci să „ne” vedem, adică noi să te vedem pe tine cu ochii sufletului, şi tu să ne vezi pe noi cu necazul pe care-l avem, să ţi-l spunem cu cuvinte sau fără cuvinte. Daca ţi-l spunem în gând, şi tu-l pricepi, ne vei ajuta să ieşim din impas şi din singurătate aşa cum i-ai ajutat pe cei de la nunta din Cana Galileii. „Nu lăsa, măicuţă, să pierim pe cale,/ Că noi suntem fiii lacrimilor tale.” Auzi, să te defineşti pe tine ca fiu al lacrimilor Maicii Domnului! Ce mamă scumpă ai în această lacrimă care ţi-a dat ţie naştere tu, credincios simplu, fără să ai capul împuiat cu teologie, dar ai credinţa în tine şi evlavia sfântă care preţuieşte mult!Dragii mei, mi-am adus aminte de o istorioară care se păstrează în tradiţia mănăstirească a creştinătăţii răsăritene: „Era o mănăstire undeva la poalele muntelui şi, la un moment dat, cam pe la amiază, soseşte acolo un tânăr cioban care avea, iată, cu sine măgarul cu samarul lui cu încărcătura. Şi ciobanul cel tânăr este primit în curte de către un călugăr şi intră în vorbă. Şi ciobanul zice: - Ce este aici? - O mănăstire. - Dar ce e mănăstirea?- Păi uite aşa: noi suntem călugări, ducem o viaţă de rugăciune, avem în biserică o icoană a Maicii Domnului care este sprijinitoarea noastră, şi ei îi aducem rugăciuni cu deosebire. - Dar cine-i Maica Domnului?- Dar cum, tu nu ştii? Nu eşti creştin? - Păi, am fost botezat, dar eu sânt crescut în munte şi e prima dată când ies în lume pentru că m-a trimis baciul la târg ca să vorbesc cu-n negustor care cumpără lână, şi e pentru prima dată când văd şi alţi oameni decât baciul meu de la stână. Şi nu ştiu ce să fac aicea în mănăstirea asta a voastră. - Păi, ce să faci! Ce fac toţi: intră în biserică la icoana Maicii Domnului şi spui şi tu nişte rugăciuni.- Păi, da nu ştiu rugăciuni. - Cum de nu ştii?- Păi, nu m-a învăţat nimeni.- Atunci zi măcar „Tatăl nostru”. - Nu ştiu nici „Tatăl nostru”.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

14 ATITUDINI

- O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.Şi ciobanul a intrat în biserică şi s-a ploconit în faţa icoanei Maicii Domnului. Şi-a zis el: ce să-i arăt Maicii Domnului? Rugăciuni nu ştiu. Eu cred că ar trebui să-i arăt ce-mi place mie mai mult, că dacă-mi place mie, o să-i placă şi ei. Şi şi-a adus aminte că ce-i place mai mult pe lume era să joace bătuta. Şi atunci am să joc bătuta în faţa Maicii Domnului. A pus ciomagul jos pe podea, pălăria lângă ciomag, şi-a încordat braţele şi picioarele şi, zicând melodia în gând şi îngânând-o, a început să joace

bătuta. Şi a jucat-o aşa cum se joacă ea, ca un flăcău, ciobăneşte, tare, duduind, tropăind podeaua cu picioarele, chiuind, şi a jucat până a ostenit, şi când a ostenit s-a prăbuşit de osteneală în genunchi în faţa icoanei.Între timp călugării de afară auzind zgomotul din biserică au venit la ferestre, şi se gândeau: - Uite, blestematul ăsta de păgân, ne-a pângărit biserica. Să-l dam afară! Dar stareţul, care era un bătrân cu viaţă sfântă, i-a oprit şi le spune:- Nu, nu! nu vă atingeţi de el. Eu l-am urmărit tot timpul pe această fereastră, şi când el a căzut jos obosit de-abia suflând, am văzut-o pe Maica Domnului cum întinde mâna din icoană şi-i şterge sudoarea de pe frunte! El, neştiutorul acesta, este mai bun decât noi toţi la un loc”.

Dragii mei, aţi venit aici nu să jucaţi, ci să-i cântaţi Maicii Domnului. Dacă veţi pleca de aici şi veţi ieşi pe poarta mănăstirii, să aveţi sentimentul acesta în viaţa voastră şi în visele voastre: că aţi plecat cu o mângâiere de la mâna Maicii Domnului prin care v-a mulţumit pentru prezenţa voastră aici, şi pentru tot ceea ce veţi trăi în continuare în această sfântă mănăstire închinată Maicii Domnului. Şi pentru că veni vorba de Maica Domnului şi de mila ei pentru cei săraci şi năpăstuiţi, vreau să folosesc acest prilej pentru a vă aminti că în primăvara aceasta multe părţi din ţara noastră, în special cele nordice, au fost zguduite de ploi şi de revărsări de ape. Dacă arhiepiscopul Iaşilor a deschis o colectă pentru cei din Nordul Moldovei şi Bucovinei, noi de la centrul parohial al Clujului am iniţiat o colectă pentru fraţii noştri

Auzi, să te de" neşti pe tine ca " u al lacrimilor Maicii Dom­nului! Ce mamă scumpă ai în

această lacrimă care " i­a dat " ie naştere tu, credincios sim­

plu, fără să ai capul împuiat cu teologie, dar ai credin" a

în tine şi evlavia sfântă care pre" uieşte mult!

Copyright

Mănă- O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.

ă- O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.

stirea - O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.

stirea - O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.

PETRU-VOD

- O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.

PETRU-VOD

- O, atunci intră şi fă ce ştii - i-a zis călugărul, într-un fel scârbit, şi a plecat.Şi ciobanul a intrat în biserică şi s-a ploconit în faţa icoanei Maicii

PETRU-VODŞi ciobanul a intrat în biserică şi s-a ploconit în faţa icoanei Maicii Domnului. Şi-a zis el: ce să-i arăt Maicii Domnului? Rugăciuni nu ştiu.

PETRU-VODDomnului. Şi-a zis el: ce să-i arăt Maicii Domnului? Rugăciuni nu ştiu. Ă

15 ATITUDINI

Dilema era următoarea: dacă este real, cum de a intrat înăuntru prin uşile încuiate? iar dacă este fantomatic, dacă nu este real, cum de se lasă pipăit? Şi n­a mai ajuns cu degetul coasta lui iisus pentru că i­a căzut în genunchi, spunând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Dincolo de logica teologică a prevalat credin" a necondi" ionată.

năpăstuiţi din Maramureş. Am văzut toate rapoartele, există câte un sat în care câte douăzeci de case au fost luate de ape la vale, lăsând pustiu în urma lor. Colecta o începem de astăzi, de Sfânta Maria Mare. Ieşind pe poarta mănăstirii, acolo la poartă, veţi vedea ca sunt doi oameni la masă cu nişte pancarte pe care scrie „pentru Maramureş”. Cei care veţi vrea, să lăsaţi ceva pentru această colectă cu care să-i ajutăm pe fraţii din Maramureş. Lăsaţi fiecare după putere, după voinţă, după inimă, lăsaţi câte ceva acolo ca să-i putem ajuta, şi Maica Domnului vă va mulţumi mai mult decât vă putem mulţumi noi.Fie ca lacrima Maicii Domnului să fie pentru voi lacrimă de mângâiere şi de bucurie duhovnicească, acum şi în veci, amin!

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

16 ATITUDINI

vIzITA părINTelUI JUsTIN pârvU lA MăNăsTIreA AIUDde Monahia fotini„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este împărăţia cerurilor”, (Matei 5:10)cerurilor”, (Matei 5:10)cerurilor”

Vineri, 12 septembrie a.c., mulţime de credincioşi din toate părţile ţării l-au urmat pe Părintele Justin Pârvu la mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci

din Aiud, să înalţe rugăciune lui Dumnezeu pentru cei ce şi-au pierdut viaţa în temniţa Aiudului şi să se închine sfintelor lor ose-minte, ale celor ce au suferit mai bine moarte de martiri decât să-şi vândă credinţa şi neamul lor.Belşug de mucenici a înghiţit temniţa Aiudului, pe care Părintele Justin o numeşte altar sfânt al neamului românesc şi fabrică de martiri. Trupurile lor, aruncate ca nişte gunoaie la gropile comune de la marginea Aiudului, s-au ridicat ca nişte stânci de neclintit, care spulberă pe toţi cei ce se lovesc de ele şi scuipă în obrazul acestui neam creştin. Călcăm pe sânge de martiri, spunea Părintele Justin, şi necinstim jertfa înaintaşilor noştri. De ce nu sunt cinstiţi martirii din temniţele comuniste? De ce se tem politicienii de azi să rostească numele lor, să amintească jertfa

lor, de parcă n-ar fi existat, de parcă aceeaşi putere comunistă conduce şi azi? Au crezut că vor îngropa memoria lor cu betoane şi ciment, turnând peste sfintele lor trupuri blocurile bolşevice, care dăinuiesc cu groază şi acum pe Râpa robilor, de la marginea Aiudului. Oare ce puteau face nişte trupuri moarte? De ce le este frică de nişte oase? Să se piardă modelul, să nu cumva să reînvie curajul şi atitudinea lor. În numele unei false democraţii ei luptă de fapt împotriva tradiţiei şi a adevăratelor repere existenţiale, şi au identificat tradiţia cu fundamentalismul şi iubirea de neam cu şovinismul. Frumos spunea Părintele Ilarion Felea, ale cărui moaşte zac şi ele aruncate în gropile Aiudului: „Creştinul iubitor de oameni simte răspundere şi arată respect faţă de munca înaintaşilor (totuna cu tradiţia). Iubirea de neam nu este şovinism, cum se spune uneori (adică iubirea oarbă faţă de greşeli şi

trupurile lor, aruncate ca nişte gunoaie la gropile

comune de la marginea Aiudului, s­au ridicat ca

nişte stânci de neclintit, care spulberă pe to" i cei ce se

lovesc de ele şi scuipă în obrazul acestui

neam creştin.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

A

PETRU-VOD

A

Ă

17 ATITUDINI

exagerată faţă de însuşirile naţiei din care faci parte), ci este respect faţă de generaţiile trecute, dragoste şi răspundere pentru generaţiile de faţă şi grijă pentru generaţiile viitoare”.Ce respect acordăm noi jertfei acestor martiri, care sufereau nedreptate şi chinuri neasemuite şi cine va putea povesti felurile şi mulţimea torturilor lor? Că erau bătuţi până la sânge, înfometaţi până la moarte, arşi de vii, tăiaţi cu pânza de circular, ciuruiţi de gloanţe, îngropaţi de vii, ei, de care lumea nu era vrednică. Că spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Nu este ceva mai fericit decât sufletul care s-a învrednicit să sufere pentru Hristos vreuna din suferinţele ce ni se par groaznice şi cu neputinţă de îndurat”.1

Îndrăznim să credem că aceştia sunt de două ori mai fericiţi ca martirii recunoscuţi ai Bisericii, deoarece aceştia suferă prigoană şi după moartea lor şi defăimaţi sunt şi azi, şi de mai-marii poporului şi de mai-mari Bisericii, pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii lor.Dorind să se reîntâlnească cu fraţii lui de suferinţă şi să le aducă un cald prinos de mulţumire, Părintele Justin împreună cu un sobor numeros de preoţi şi de credincioşi, au cântat în mausoleul înălţat în cinstea lor un acatist închinat martirilor din temniţele comuniste, după care, în osuarul unde sunt depuse cinstitele lor oseminte, pe care bunul Dumnezeu a rânduit să fie scoase la iveală odată cu săpăturile făcute pentru ridicarea schitului, s-a făcut slujba de pomenire a eroilor şi martirilor lui Hristos. După slujbă, Părintele Justin a rostit, printre lacrimile care îi şiroiau pe obraji, un emoţionant cuvânt:

Cuvântul al părintelui Justin rostit în osuarul mănăstirii AiudPreacuvioşi şi preacucernici Părinţi şi ostenitori,Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat cu câteva ore în urmă, ne-am gândit să venim aici în Aiud să facem o comuniune cu generaţiile tineretului jertfelnic din perioada carlistă şi comunistă. Ca o minune, din toate părţile, aşa după cum suntem aici, aţi plecat maşină după maşină, ostenindu-vă, şi am ajuns aici, să facem în sfârşit această sfântă şi înaltă comuniune cu aceşti eroi şi

1 Cuvântări de laudă la sfinţi, Sf. Ioan Gură de Aur, p. 153.

De ce nu sunt cinsti" i mar­tirii din temni" ele comu­niste? De ce se tem poli­ticienii de azi să rostească numele lor, să amintească jertfa lor, de parcă n­ar " exis­tat, de parcă aceeaşi putere comunistă conduce şi azi?

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

18 ATITUDINI

martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi am văzut toate aceste ziduri şi am citit câteva nume, aflate sub o acuzare de care n-am fost vrednic şi eu.Nu e nevoie să spunem mai mult decât a spus frumuseţea acestui acatist care s-a citit aici şi dacă am fost atenţi, în acest acatist e cuprinsă toată nevoinţa şi toată istoria acestei generaţii de martiri; este, în sfârşit, toată esenţa neamului nostru prin viaţa şi jertfa lor, este tot ce a avut mai scump ţara noastră. Până şi copilul de la sânul mamei vorbeşte de tirania acestor

vremuri. În 1948 era o mamă care năştea într-un spital din Suceava, soţul era la uşă şi aştepta să vadă noul venit – ce să fie: băiat sau fată? Că pe atunci nu se ştia de înainte ce iese, acuma se ştie îndată. Ei bine, numai cât a născut, au luat călăii pruncul şi pe tatăl lor; pe tatăl l-au băgat în celulă la parterul puşcăriei Suceava, iar pruncul cu mama – într-o celulă de la etajul 1. Plângea copilaşul acolo; îi dădeau la 2-3 zile o cană cu lapte. Iată, deci, aceştia sunt eroii şi neamul nostru... copiii din faşă, copiii născuţi şi făcuţi într-adevăr pentru ţara aceasta, pentru neamul nostru creştinesc. Şi câte alte întâmplări – mama

care era pusă în ţâţâna uşii cu sânii, să divulge pe fiul ei unde este. Ce mamă poate să fie aceea care să-şi dea fiul ei la moarte? Ei, bine, a răzbit mama aceasta, s-a îmbolnăvit şi după zece zile a murit şi fiul ei pe munţii Făgăraşului şi a fost împuşcat tot în numele şi jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste oseminte sunt mărturia sfinţeniei lor pentru noi, aceştia de astăzi, care ne confruntăm cu atâtea greutăţi şi necazuri, poate chiar mai mult decât atunci, dar sub o formă modernă. Avem şi noi în acelaşi timp datoria sfântă să stăm cu puterea, cu dârzenia cu care au luptat înaintaşii noştri. Aici suntem straja Europei, aici suntem vârful de sabie al întregii culturi şi civilizaţii europene. Ei spun că suntem înapoiaţi. Suntem într-adevăr înapoiaţi, dar ridicăm biserici, construim altare, şi suntem turnul de apărare pentru spiritualitatea ţării noastre. Ei nu mai sunt, s-au pierdut în dolari şi în aur. Aici în Europa de strajă stă România, ţara noastră sfântă, şi osemintele acestea vorbesc oricând peste veacuri de ceea ce este românul. Îmi povesteau acum câteva zile nişte cetăţeni din Maramureş, că la mănăstirea Peri le-au spus bătrânii că nu este biserica aceea pe care o ştiau ei, aceea au luat-o ruşii..., pentru

oare ce puteau face nişte trupuri moarte? De ce le

este frică de nişte oase? Să se piardă modelul, să nu

cumva să reînvie curajul şi atitudinea lor. În numele

unei false democra" ii ei luptă de fapt împotriva

tradi" iei şi a adevăratelor repere existen" iale, şi au identi" cat tradi" ia

cu fundamentalis­mul şi iubirea de neam cu

şovinismul.

Copyright

Mănămartiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi

ămartiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi

stirea martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi

stirea martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi

PETRU-VOD

martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi

PETRU-VOD

martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi am văzut toate aceste ziduri şi am citit câteva nume, aflate sub o acuzare

PETRU-VODam văzut toate aceste ziduri şi am citit câteva nume, aflate sub o acuzare

Ă

19 ATITUDINI

că ei s-au băgat în Maramureş, au intrat mai mult de jumătate, au luat şi locul, tot, au dărâmat şi biserica, şi românii şi-au făcut un sălaş alături care într-adevăr preînchipuie Biserica şi istoria hotarului nostru. Dar dacă n-ar fi fost Ştefan cel Mare la Putna, fiţi siguri că Bucovina noastră nu mai era printre noi. De aceea şi noi avem datoria, repet, de a ne pune în viaţa noastră cu toată puterea, cu toată forţa, să putem contrabalansa forţele acestea ale întunericului care vin peste noi, sub formele acestea de ecumenism, globalizare, prin sărăcia, mizeria care ne împrăştie în toată lumea - că vin străinii în locul nostru şi ne ocupă locul şi vai de noi, să nu cumva mâine să rămânem slugi pe pământul ţării noastre. E atât de frumoasă ţara aceasta, cât am străbătut-o eu acum din zorii zilei până aici, încât nu am putut să aţipesc. (…)Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc tare mult pentru osteneala care aţi depus-o, şi aţi venit să ne împărtăşim din acest moment frumos, cu părinţii care s-au ostenit şi au citit acatistul, şi apoi această slujbă de pomenire a celor adormiţi. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala şi Maica Domnului să ne ocrotească, aşa de frumos cum este pictată aici, ocrotitoarea tuturor deţinuţilor care au plecat dintre noi şi priveghează mai departe la osemintele fiilor ei.

Cimitirul de la Aiud

Râpa Robilor

Monumentul Aiud

Aici în Europa de strajă stă România, " ara noastră sfântă, şi osemintele acestea vorbesc oricând peste veacuri de ceea ce este românul. Îmi povesteau acum câteva zile nişte cetă" eni din Maramureş, că la mănăstirea Peri le­au spus bătrânii că nu este biserica aceea pe care o ştiau ei, aceea au luat­o ruşii...,

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODAici în Europa de strajă

PETRU-VODAici în Europa de strajă ĂAici în Europa de strajă ĂAici în Europa de strajă

20 ATITUDINI

CâND oAsele vorBesCMinuni ale sfinţilor martiri din Aiud1

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară

de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni. L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i

s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici. Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i-le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, le-a întrebat: „Te cheamă Ioan?” iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi a gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!1 - Mărturii adunate şi relatate de Ierom. Augustin, preot slujitor la Mănăstirea Aiud.

uneori vin oameni bolnavi care nu au o cre­

din" ă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul s" n" ilor cu

multă îndoială şi chiar şi aşa, s" n" ii fac minuni. Aşa

dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui hristos!

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

21 ATITUDINI

Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit într-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis: - Părinte, i-a de aici 400.000 de Euro şi mută-te de aici! Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt: - Eu nu mă mut de aici! Rămânând uimite de refuz au continuat cu insistenţă să-i spună: - Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute. Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis: - Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas. Până să aducă Sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi nici nu a mai avut probleme. Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos! De exemplu un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi o, minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea ca cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina sau Sf. Ioan Rusu. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nici o durere şi nu a mai fost nevoie de nici o operaţie.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

22 ATITUDINI

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău. A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem,

când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.

Mărturii ale martirajului sfinţilor din Aiud1. Acest femur a fost rupt şi s-a lipit fără îngrijire medicală. Ar fi trebuit să-i pună tijă metalică, cu plăcuţă, cu şurubele, imobilizat obligatoriu la pat – ca să se poată prinde această ruptură. 2. Acesta îşi păstrează firele de păr inclusiv cu piele carbonizată. Deci este imposibil să fii ars în foc şi să-ţi rămână părul pe piele. 3. Aici este o aşchie smulsă din os, din timpul vieţii şi vă daţi seama prin ce dureri inimaginabile trecea omul acesta….4. Aici se vede limpede cum a fost împuşcat; vedeţi o gaură de glonţ şi în interior se păstrează sânge închegat de la hemoragia pe care a avut-o. 5. Acesta a fost tăiat cu pânză de circular pe viu. 6. Sfântul acesta are încă fire de păr pe cap7. Acesta după dantură are maxim 28 de ani. Acesta a avut infecţie la mandibula de jos. Infecţia se numeşte furia dinţilor şi cauzează dureri atât de mari, încât dacă nu este dus imediat la medic, ajunge să înnebunească de dureri. 8. Acesta şi-a păstrat carnea între vertebre. 9. Osul acesta, uitaţi ce anormal de curbat este, la 90 de grade, de la

nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici

nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de

osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că­i

în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu

Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s­a mai

ameliorat starea o bună perioadă de timp.

Copyright

MănăNu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate

ăNu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate

stirea Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate

stirea Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate

PETRU-VOD

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate

PETRU-VOD

Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de

PETRU-VODşi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare

PETRU-VODziceai că-i în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare Ă

23 ATITUDINI

poziţiile incomode în care au fost puşi să stea – este ultimul os de la coloana vertebrală. 10. Tibie deformată şi refăcută fără îngrijire medicală. 11. Acestea două aparţin aceluiaşi sfânt, uitaţi-vă la asemănarea perfectă între ele şi cât de galbene şi frumoase sunt. 12. Asta este mărturia coastei căreia i-a fost băgată suliţa în inimă. Nu ieşea nici unul din închisoare fără să i se bage suliţa în inimă de către gardian, ca să fie sigur că e mort.

la un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „ioan!!!”. Părintele, uimit, s­a uitat în spate şi n­a văzut pe nimeni. venindu­şi pu" in în " re şi în" elegând că n­a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcli" ei şi, uitându­se spre s" ntele moaşte, le­a întrebat: „te cheamă ioan?” iar sfântul i­a răspuns: „Da!!!”

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

24 ATITUDINI

AIUDUl – JerTfă şI sfINţIreinterviu cu p. Justin p. Justin p parvu

Părinte, cum v-aţi reamintit Aiudul?Aiudul… este temniţa spiritualităţii tineretului nostru; acolo este zugrăvită toată viaţa şi nevoinţa acestor suflete jertfelnice, dar, în acelaşi timp, şi sălbăticia iudaică: să tai cu fierăstrăul capul omului, să-i baţi cuie… ceva de neînchipuit pentru creştinism. M-am bucurat mult de

mulţimea credincioşilor noştri, care au venit înspre Aiud să-i slăvească pe martiri. Glasul martirilor a chemat pe fiecare să se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generaţii. Mişcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a şocat întreaga lume, prin curajul şi jertfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unităţii lor. Unitatea lor era aşa de rodnică, încât în scurt timp ar fi câştigat tot poporul şi comunismul a recunoscut în această mişcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă daţi seama ce forţă a avut acest tineret, într-un moment în care, în ’44, comuniştii erau stăpâni la noi în ţară, occidentul chiar era potrivnic oricărei mişcări de dreapta şi ţara era cuprinsă de cele mai puternice gheare, ei bine, toţi au rămas uimiţi, până şi organele

Securităţii, de puterea organizaţiilor noastre de tineret. În 1948 a fost cel mai mare val de arestări. Şi asta datorită şi faptului că în Munţii Tarcăului urma să se adune o tabără, ce ajunsese să depăşească 9000 de tineri. Când au văzut ei cât tineret este implicat, au şi început arestările. S-au văzut aşa de slabi şi de neputincioşi, încât Moscova i-a luat la întrebări. Şi aşa în 14 mai au fost acele arestări masive, încât în 48 de ore au umplut toate închisorile, au curăţat tot ce a fost mai important... Cu un an înainte, în 1947, la deschiderea anului universitar, Gheorghiu Dej s-a prezentat la Iaşi, la Universitate, să ţină un discurs. De cum a început discursul, au început şi studenţii să scrijelească cu creioanele sub bocanc; şi-au închis mapa şi au plecat. „O să plătiţi scump” – le-a zis Gheorghiu Dej. În acele zile, toate tablourile lui Gheorghiu Dej, ale Anei Pauker erau

vă da" i seama ce for" ă a avut acest tineret,

într­un moment în care, în ’44, comuniştii erau stăpâni

la noi în " ară, occidentul chiar era potrivnic oricărei

mişcări de dreapta...

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

25 ATITUDINI

dimineaţa găsite pe jos... Această stare de lucru a durat vreo lună jumate, două aproape. Şi, văzându-se în pericol, au început să-i culeagă… şi astfel a ajuns tot tineretul nostru de elită în puşcării.Ce a însemnat puşcăria Aiudului pentru sfinţia voastră?Primii doi ani din Aiud au fost pentru mine cea mai liniştită perioadă din viaţa mea. A fost singurul loc din viaţa mea în care am avut şi eu timp de o pravilă, de un canon de rugăciune mai intens, că, altfel, tot restul vieţii a fost o continuă hărţuială. Dar eu m-am lăsat mereu în voia lui Dumnezeu şi nu mi-a plăcut niciodată să fug de greu. Tot ce am primit în viaţa mea am luat-o ca din mâna lui Dumnezeu. În Aiud am stat singur în celulă vreo şase luni. Şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţă. M-am întreţinut acolo cu scrierile însemnate pe pereţi. Erau o mulţime, din toate domeniile. Tot ce voiai: vocabular pentru engleză, franceză, germană, italiană, teologie, agricultură şi din orice domeniu puteai găsi acolo însemnări folositoare. Aici am descoperit cu adevărat taina vieţii duhovniceşti. Aici am învăţat într-adevăr să şi mănânc. În cămăruţa asta au venit momente de linişte şi pace, de post, şi nu lipsea rugăciunea. Aveam un program alcătuit din rugăciunea Doamne Iisuse, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi Paraclisul Maicii Domnului. Aici am învăţat să mă rog şi frumuseţea acelei rugăciuni n-am mai trăit-o niciodată în libertate. Cei pe care i-a învrednicit Dumnezeu să moară mucenici acolo ajunseseră cu adevărat la un stadiu sporit al rugăciunii şi Hristos i-a luat degrabă la El.Sunt atâtea dovezi ale sfinţeniei vieţii lor, de ce Biserica nu canonizează şi pe aceşti sfinţi?Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi din secolele XIV, XVI, XVII dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar de ce ceilalţi să stea nebăgaţi în seamă? Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a creştinismului nostru ortodox. Dar este aceeaşi mafie din trecut, este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă

...în Mun" ii tarcăului urma să se adune o tabără, ce ajun­sese să depăşească 9000 de tineri. Când au văzut ei cât tineret este implicat, au şi început arestă­rile. S­au văzut aşa de slabi şi de neputincioşi, încât Moscova i­a luat la întrebări. Şi aşa în 14 mai au fost acele arestări masive, încât în 48 de ore au umplut toate închisorile, au cură" at tot ce a fost mai important...

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

26 ATITUDINI

nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar când a fost vorba să execuţi pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor

ortodocşi, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat „perfect” vieţii politice, după cum au fost vremurile.Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu… Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură.

De ce nu mai are tineretul de azi puterea curajului de atunci? Măi, era şi un tineret venit din generaţii cu un sentiment creştin şi naţional, cu spirit de sacrificiu; era o moştenire care se promova şi în învăţământ şi în societate. Dar în timp s-au spălat toate ideile acestea frumoase, şcoala a fost deformată, familia a fost deformată, au pus mâna pe ierarhia Bisericii, încât nu mai are cine să sădească ceva sănătos. Apoi prin televiziune, calculatoare şi toată tehnica rămâi total dezarmat. Nici o ţară nu a avut un tineret cu atâta tărie şi claritate şi viziune, în perioada comunistă, cum am avut noi. Din tot creştinismul, ortodox sau catolic, nu s-a dus unul să se împotrivească comunismului din Spania, dar unii dintre români s-au dus… Şi acum le e frică în continuare de ei, şi de umbra lor le e frică, pentru că evreii în general sunt foarte fricoşi. Şi generaţiile care s-au născut în furtuna asta, după mine, sunt mult mai puternice şi mai tari, cât sunt ei, aşa de puţini, dar trăiesc, măi, ceva mai clocoteşte acolo în adâncul sufletelor lor. Creştinătatea noastră se află acum într-o fierbere, într-o frământătură. Dar e ca şi într-un cazan în care se fierb toate metalele, şi metale nobile, şi metale mai puţin nobile, şi până la urmă se va prelucra şi lămuri fiecare şi vor da naştere la ceva nou, un creştinism plămădit prin suferinţă, aşa cum au realizat şi Sf. Apostoli, martirii şi mucenicii noştri. Posibilitatea unei rezistenţe în România îi îngrijorează pe ei până astăzi.

Să nu uităm că pe Biserică nici por" ile

iadului nu o vor birui. Fiecare are datoria, însă,

să mărturisească după puterea lui. nu­" i trebuie

mare " lozo" e, adevărul este simplu. nu numai

S" n" ii au mărturisit Adevărul. Adevărul l­a

mărturisit şi toată su" area creştină care a primit

Botezul lui hristos.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.

PETRU-VOD

nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte

PETRU-VODMitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna

PETRU-VODimplicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna Ă

27 ATITUDINI

Ei încearcă să-L ucidă pe Hristos din sufletele noastre. Însă nu vor reuşi nimic, pentru că mai avem forţe care dovedesc neputinţa lor. Să nu uităm că pe Biserică nici porţile iadului nu o vor birui. Fiecare are datoria, însă, să mărturisească după puterea lui. Nu-ţi trebuie mare filozofie, adevărul este simplu. Nu numai Sfinţii au mărturisit Adevărul. Adevărul l-a mărturisit şi toată suflarea creştină care a primit Botezul lui Hristos. Cel care simte ortodox, acela şi mărturiseşte, pentru că aceasta este şi obligaţia oricărui creştin: Mărturisesc un Botez, mărturisesc Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină… Nu aşa spunem la Crez? Mărturisirea face parte din datoriile creştinului, mai ales în vremuri grele. Că putem să facem noi toate rugăciunile şi toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie, ni se socoteşte ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor noastre. Mărturisirea nu au făcut-o numai sfinţii, ba dimpotrivă, de la cel mai păcătos până la cel mai desăvârşit, deopotrivă. Nu se converteau şi cei care torturau? Nu ştiu de unde s-a născut în veacul nostru această filosofare a mărturisirii. Bineînţeles că dacă ai o pregătire mai austeră cu tine însuţi, mărturisirea ta va fi mai rodnică. Apăi toţi tinerii ăştia care s-au jertfit în perioada carlistă la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat, Jilava, au ştiut să se pregătească şi să-şi întărească spiritul de sacrificiu, cu o conduită morală impecabilă, înflăcăraţi de idealul cel mai nobil al unei naţiuni – ridicarea neamului pe linia Bisericii, adică îmbisericirea neamului, înălţarea neamului pe urmele Înălţării Mântuitorului până la întâlnirea cu veşnicia.Părinte, de când există lupta împotriva naţiunilor? La Sf. Părinţi nu prea întâlnim această problemă...Dar ce, noi ne luptăm în naţiuni, măi? Nu, ferească Dumnezeu. Naţiunile trebuie să trăiască în firea cea mai frumoasă, în rădăcina unde le-a sădit Dumnezeu. Nu urmărim decât să nu amestecăm valorile, nu să dobândim nişte orgolii naţionaliste... Toţi avem acelaşi scop – să ne mântuim –, dar pe căi diferite, adică potrivite cu specificul naţiunii mele.

interviu realizat de monahia Fotini, 15 septembrie

nici o " ară nu a avut un tineret cu atâta tărie şi clari­tate şi viziune, în perioada comunistă, cum am avut noi. Din tot creştinismul, ortodox sau catolic, nu s­a dus unul să se împotrivească comunismului din Spania, dar unii dintre români s­au dus…

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

28 ATITUDINI

sfINţI DIN ÎNCHIsorI părINTele IlIe lăCăTUşU

Mărturia părintelui Ioan de la rarăuPărinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că

părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină. Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească

imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără nici un fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat - pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici - eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia

Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că

mâinile lui nu mai erau reci ca ghea" a, erau calde.

Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile

şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu­i

mort, un mort viu.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

29 ATITUDINI

mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul - dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni - acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am … şi atunci m-am ridicat şi am plecat. Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii. Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui - ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.Dumneavoastră mişcaţi mâinile sau nu?Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui. A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră? Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu. Nu mai erau rigide? Nu, absolut deloc. Erau flexibile. Nu se vedeau semne de putrefacţie… Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut. Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” - exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.În închisoare aţi cunoscut astfel de părinţi cu viaţă sfântă?Da, am cunoscut. N-am stat cu ei, numai i-am văzut.Despre părintele Daniil, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, ce puteţi spune?E unul dintre cei mai mari mucenici, un mărturisitor al dreptei credinţe ortodoxe. Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost un om cu viaţă sfântă,

Şi când am ridicat capul şi m­am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat ­ pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici ­ eu, socotindu­mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

30 ATITUDINI

desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat.L-aţi cunoscut?Da, l-am cunoscut. Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere la rugăciune, la Maica Domnului. Schitul Rarău, unde era el atunci, era foarte, foarte, foarte sărac şi de multe ori nu era ce să mănânce nimeni, absolut nimeni. „Hai să mergem la Maica Domnului să facem o rugăciune” – zicea el. Se ruga la Maica Domnului câte o jumătate de oră şi Dumnezeu îi dădea de toate. Ştiu de la un mare cărturar că avea o cultură

foarte mare, avea o credinţă fixă, zdravănă, îi combătea pe toţi activiştii de partid pe care îi trimitea stăpânirea ca să-l combată, ca el să nu mai meargă la Bucureşti să ţină conferinţe. El pe toţi i-a convertit.Despre ce ţinea conferinţe?Discuta sub toate aspectele, ştia vreo cinci şase limbi străine. Toată viaţa şi-a închinat-o lui Dumnezeu.Cum a murit? A murit în închisoare. L-au omorât. A murit în chinuri. A fost cel mai intransigent dintre toţi deţinuţii în ceea ce priveşte credinţa. A murit ca un mare mucenic, care mărturisea înaintea păgânilor dreapta credinţă. Dumnezeu vrea de la toţi hotărâre şi statornicie. Omul, dacă nu este convins, nu vrea să se ocupe cu nimic altceva. Dacă ei erau convinşi de

valoarea crezului lor, au suferit. Viaţa sfinţilor ar trebui să fie pildă vieţii noastre. Nu-i place lui Dumnezeu compromisul. Ori eşti în lumină, ori în întuneric, ori cu Dumnezeu, ori cu Satana. Dacă nu apără cineva dreapta credinţă, înseamnă că nu-i cu Dumnezeu. Pentru mântuire, adevărul nu suportă schimbări tot aşa după cum viaţa nu suportă moartea. Viaţa nu există numai pe pământ, ci în veşnicie unde este exclusă moartea. Nu există viaţă pe pământ, este un termen, o posibilitate de a dobândi viaţa cea veşnică, prin fapte, atât. Zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Poţi să câştigi şi viaţa şi moartea prin faptele tale”. Dumnezeu Îşi alege oamenii. Acum e vreme de cernere. Făina dacă nu-i cernută, e cu gunoaie, trebuie cernută, aurul dacă nu-i încercat în foc nu se curăţă de materie străină.

Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat

darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în eviden" ă cu ceva, făcea

pe neîsemnatul.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat.

PETRU-VOD

desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat.

Da, l-am cunoscut. Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere

PETRU-VODDa, l-am cunoscut. Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere Ă

31 ATITUDINI

Mărturia părintelui Justin pârvuCu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neîsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci, te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de minus treizeci de grade afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedeai nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece - aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi.

Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere la rugăciune, la Maica Domnului. Schitul Rarău, unde era el atunci, era foarte, foarte, foarte sărac şi de multe ori nu era ce să mănânce nimeni, absolut nimeni. „hai să mergem la Maica Domnului să facem o rugăciune” – zicea el. Se ruga la Maica Domnului câte o jumătate de oră şi Dumnezeu îi dădea de toate.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

32 ATITUDINI

sfINţI DIN ÎNCHIsorIpărintele Ioan Negruţiu – răstignit lângă Hristos…„Părinte, nu ştim cum să vă mulţumim că ne-aţi salvat Biserica! Ortodoxia noastră a amuţit aici. Altarele româneşti s-au mutat în închisori!”Patriarhul Justinian Marina1

scurtă prezentare a părintelui IoanÎn volumul al doilea al seriei de Convorbiri duhovniceşti, părintele Ioanichie Bălan îl prezintă astfel pe părintele Ioan Negruţiu: „S-a născut în satul Borşa

– Bihor, în anul 1915. A absolvit Seminarul Teologic la Galaţi, în 1934, iar în 1938 a luat licenţa în Teologie la Universitatea din Bucureşti (1940 – 1942) şi a fost mulţi ani profesor la liceul din Beiuş, până în anul 1948. Apoi a lucrat ca inspector eparhial la Episcopia Oradiei, profesor şi director la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş (1971 – 1976), inspector general patriarhal (1976 – 1979) şi redactor principal la revista Mitropolia Banatului (1979 – 1981). În anul 1981 a fost numit duhovnic la Mănăstirea Timişeni - Timişoara”2.

părintele Ioan: Despre celulele „devenite altare”„Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei ş.a.m.d. Numai Bunul Dumnezeu ştie

1 - Cuvântul patriarhului Iustinian către părintele Ioan este citat în articolul Părintele Ioan Negruţiu – deţinutul care a refuzat să fie scos din lagăr, de Ionuţ Băiaş şi Costel Condurache (poate fi citit pe http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1043334-serial-sfintii-inchisorilor-ioan-negrutiu-detinutul-care-refuzat-fie-scos-din-lagar.htm). Titlul articolului se referă la momentul în care părintele Ioan a refuzat propunerea patriarhului Iustinian de a fi scos din lagărul de la Canal, pentru a rămâne să îi întărească pe fraţii de suferinţă. Tot acolo putem citi un cuvânt al patriarhului Teoctist Arăpaşu: „Mi-a dat Dumnezeu o dăruire: aceea de a clădi, de a construi, de a ridica ziduri, dar nu mi-a dat şi puterea de a altoi spiritul zidului. Or, ţie, Ioane, ţi-a dat Dumnezeu acest dar din plin: să pui viaţa în ziduri.” Chiar dacă patriarhul Teoctist se referea mai ales la lucrarea pastorală făcută de părintele Negruţiu după ieşirea din închisoare, putem înţelege că mare a fost lucrarea de preot a părintelui şi în temniţă şi în lagăr şi în deportări.2 - Convorbiri duhovniceşti, Protosinghel Ioanichie Bălan, vol. II, Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 217. Atât de amplă a fost lucrarea părintelui Negruţiu încât, în momentul în care patriarhul Iustin Moisescu a aflat că părintelui i se propusese să plece în Banat, l-a rugat: „Te rog să nu pleci; că Biserica stă rău. E un haos aici!” Haosul se datora tocmai presiunilor pe care Biserica le suporta din partea regimului comunist…

Armele de apărare ale mucenicilor erau: credin" a

în Dumnezeu, întărită prin rugăciune şi psalmi, prin recitări din S" ntele

Evanghelii pe care unii le cunoşteau pe de rost, prin

rostirea S" ntei liturghii de către preo" i, prin postul

de bună­voie întărit cu cel impus de călăi, prin

milostenii fa" ă de cei mai slabi, prin smerenie şi

îndelungă răbdare

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD„Părinte, nu ştim cum să vă mulţumim că ne-aţi salvat Biserica! Ortodoxia

PETRU-VOD„Părinte, nu ştim cum să vă mulţumim că ne-aţi salvat Biserica! Ortodoxia Ă

33 ATITUDINI

numărul şi numele victimelor aduse ca nişte oi spre junghiere, după cum spune proorocul, şi trecute prin rigorile torturilor, aplicate de călăi cu înaltă calificare, prin proba cumplitelor răngi, a focului, a varului nestins, a înfometării, a frigului, a terorii şi a umilinţelor de tot felul. Scopul final era bine definit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalităţii şi degradarea totală a fiinţei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.Armele de apărare ale mucenicilor erau: credinţa în Dumnezeu, întărită prin rugăciune şi psalmi, prin recitări din Sfintele Evanghelii pe care unii le cunoşteau pe de rost, prin rostirea Sfintei Liturghii de către preoţi, prin postul de bună-voie întărit cu cel impus de călăi, prin milostenii faţă de cei mai slabi, prin smerenie şi îndelungă răbdare, prin meditaţii religioase; prin memorări de poezii potrivite situaţiei, cele mai multe creaţii ale poeţilor consacraţi, veterani ai închisorilor: Nichifor Crainic, Radu Gyr şi alţii; prin învăţare de limbi străine, prin îmbogăţirea cunoştinţelor, folosind scrisul cu acul: pe pereţi, pe pingele, pe centuri, ca şi prin comunicările dintre celule prin alfabetul Morse etc.Toate acestea alcătuiau o întreagă Pravilă a Claustraţilor, rânduită pentru realizarea purificării prin suferinţă, a catharsis-ului creştin, folosind metodele consacrate de veacuri ale marilor asceţi şi mucenici creştini, spre a se pune temelie nepieritoare Împărăţiei Cerurilor pe pământ, inclusiv în celulele temniţelor devenite altare de jertfă pentru Hristos.”3

părintele Ioan: Despre mucenicie„Scriitorii epocii martirice, în general, au socotit martiriul ca măsură – etalon a tuturor virtuţilor creştine. Viaţa duhovnicească, de toate zilele, a oricărui creştin era considerată cu atât mai desăvârşită, cu cât se asemăna mai mult cu martiriul. Origen, de pildă, spune că «Oricine face mărturisire pentru adevăr, prin cuvinte, prin fapte sau prin alte forme, poate să se numească pe bună dreptate martir». La fel, Tertulian îi numeşte «martiri propuşi», «martyres designati», pe cei care erau doar pregătiţi spre a deveni martiri, iar Sfântul Ciprian îi numeşte ca atare pe cei condamnaţi la muncă silnică pe viaţă în minele de metale. În acelaşi context, Sfântul Metodie de Olimp, vorbind despre fecioarele creştine, spune: «Ele sunt adevărate martire, nu pentru că ar fi îndurat într-un timp scurt căznirile trupului, ci pentru că toată viaţa lor au luptat şi nu s-au îngrozit de lupta lor olimpică, susţinută cu râvnă pentru curăţia lor» (Convivium 7, 3). Şi, în sfârşit, Sfântul Ciprian al Cartaginei aminteşte undeva că există nenumărate cununi martirice ale vremurilor de pace («habet et pax coronas suas»).De aceea, nu este de mirare că şi marele dascăl al şcolii alexandrine, Clement Alexandrinul, căutând să definească tipul de om creştin ideal, numit de el «gnosticul creştin», spune că acesta nu este altceva decât un martir în viaţă 3 - Idem, p. 241.

Scopul " nal era bine de" nit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalită" ii şi degradarea totală a " in" ei umane prin nimicirea chipu­lui lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.

Se mutaseră în aceste lagăre şi temni" e mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea " ara. toate institu" iile de bază ale societă" ii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, universitatea, facultă" ile, inclusiv cea de teologie

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

34 ATITUDINI

şi în trăire, un martir răstignit pentru lume, şi lumea pentru el».Dar, cele mai multe «cununi martirice ale păcii» din acea vreme, au împodobit capetele nenumăraţilor asceţi, vieţuitori ai pustiei, care se nevoiau cu postul, cu rugăciunea şi cu privegherea, zi de zi, noapte de noapte, fără încetare, considerându-se şi ei răstigniţi pentru lume, şi lumea pentru dânşii. Unii dintre aceştia s-au învrednicit şi de moartea martirică; iar alţii, nespus de mulţi, în frunte cu Pavel Tebeul, Antonie cel Mare şi Pahomie, sporind numărul mare al «anahoreţilor» ce-şi lăsau averile, împărţindu-le la săraci

şi retrăgându-se în pustie în timpul nesfârşitelor persecuţii ale lui Diocleţian, neputându-se împărtăşi de martiriu din binecuvântate pricini, şi l-au răscumpărat prin îmbrăţişarea ascezei creştine, care însemna un martiriu, nu numai de câteva zile sau ceasuri, ci de o viaţă întreagă. Aceştia sunt cei ce au pus temelie, peste veacuri, monahismului creştin care, odată cu încetarea persecuţiilor, a luat misiunea atât de grea, dar şi de sublimă a martiriului. Prin ei, martirul atlet devine martirul monah, îmbrăcând, peste armura atletică, mantia călugărească”4atletică, mantia călugărească”4atletică, mantia călugărească” .

Condamnarea părintelui Negruţiu„După decretul de graţiere din ’64, când am fost şi eu eliberat ca toţi ceilalţi, unul dintre foştii mei elevi de la Beiuş, care ajunsese procuror militar chiar la Tribunalul care mă judecase, a venit să mă caute, ca neapărat să stea cu mine de vorbă. Şi m-a găsit, şi după ce m-a îmbrăţişat, mi-a spus: «Uite, soarta m-a făcut să ajung procuror chiar la Tribunalul la care ai fost judecat. Am asistat la procesul tău, eram student pe atunci, şi n-am putut să-mi explic nicidecum cum de ţi s-a dat o pedeapsă atât de mare. Şi m-am dus, de cum mi-am luat în primire postul, direct la arhivă, am căutat dosarul, l-am citit şi îţi spun eu, Procurorul Republicii Socialiste România, că n-am găsit fapte nici măcar pentru un minut de arest, că realmente n-ai făcut nimic!»”5.4 - Convorbiri duhovniceşti, Protosinghel Ioanichie Bălan, vol. II, Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 234-235.5 - Din volumul de interviuri televizate luate de Vartan Arachelian, tipărite în volumul Cuvântul care zideşte, Editura Roza Vânturilor, pp. 46 -47. Părintele Ioan a fost condamnat la închisoare nu pentru că a făcut fapte de violenţă sau alte rele, ci pentru că a ales să Îl slujească pe Hristos, asumându-şi – ca mulţi alţi preoţi din generaţia sa – riscul de a pătimi pentru El…

Mi­a apărut în vis Domnul iisus hristos. Eu mă găseam la poalele muntelui golgota

şi aveam de gând să ajung sus, poate voi găsi Crucea

Domnului. n­am fost nicio­dată la locurile s" nte, şi

urcând greu golgota, eram cu capul în jos, când am ridi­cat capul deja ajunsesem fără să­mi dau seama chiar în fa" a

Crucii Domnului hristos.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

şi în trăire, un martir răstignit pentru lume, şi lumea pentru el».

PETRU-VOD

şi în trăire, un martir răstignit pentru lume, şi lumea pentru el».Dar, cele mai multe «cununi martirice ale păcii» din acea vreme, au

PETRU-VODDar, cele mai multe «cununi martirice ale păcii» din acea vreme, au împodobit capetele nenumăraţilor asceţi, vieţuitori ai pustiei, care se nevoiau

PETRU-VODîmpodobit capetele nenumăraţilor asceţi, vieţuitori ai pustiei, care se nevoiau Ă

35 ATITUDINI

„oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce…”„În luna iulie, când împlineam anul de când eram cu domiciliul obligatoriu, m-am culcat într-o noapte mai târziu, aveam foarte mult de lucru în parohie, şi după ce am adormit, spre dimineaţă, m-a trezit un vis, un vis cum n-am mai avut şi cred că nu voi mai avea niciodată. Mi-a apărut în vis Domnul Iisus Hristos. Eu mă găseam la poalele muntelui Golgota şi aveam de gând să ajung sus, poate voi găsi Crucea Domnului. N-am fost niciodată la locurile sfinte, şi urcând greu Golgota, eram cu capul în jos, când am ridicat capul deja ajunsesem fără să-mi dau seama chiar în faţa Crucii Domnului Hristos. Era singur pe cruce, crucile tâlharilor erau goale şi Iisus era încă viu. A deschis ochii, m-a privit, m-au trecut fiori, şi am întrebat: «Doamne, ai rămas singur? Nici tâlharii nu mai sunt cu Tine? Şi ei Te-au părăsit? Porunceşte-mi, Iisuse, dacă sunt vrednic de aceasta, să mă răstignesc şi eu pe o cruce alături de Tine! Pe care vrei să mă aşez? Pe cea din dreapta sau pe cea din stânga?» Şi Iisus mi-a răspuns: «Nu mai au semnificaţia pe care au avut-o oarecând crucea din dreapta sau crucea din stânga. De acum încolo, oricine ajunge la Mine poate să stea pe orice cruce, şi pe cea din dreapta, şi pe cea din stânga». Şi am dat să mă apropii de cruci şi I-am atins fluierele picioarelor cu mâna. Erau reci ca gheaţa, şi un fior deosebit de puternic m-a pătruns şi m-am trezit. Mi-am dat seama că e semn de la Domnul Hristos, că în ziua aceea va trebui să încep o nouă Golgotă. Şi m-am gândit să fug… Mi-am făcut rugăciunea în genunchi, mi-am făcut un mic bagaj de mână cu care mă gândeam să înaintez spre gara cea mai apropiată şi să înaintez unde m-o ajuta Dumnezeu. Când a fost gata tot şi era să ies pe uşă şi să plec, am auzit zgomot de motor de maşină. M-am uitat de după perdea şi am văzut că în curtea mea intra maşina Securităţii din Galaţi…”6

Părintele Ioan Negruţiu a ales să ducă o viaţă de mucenicie. Visul pe care l-a avut este reprezentativ nu doar pentru viaţa sa, ci pentru întregul sobor de clerici care, atunci când fiara roşie a încercat să sufoce credinţa creştină, au avut curajul de a-L mărturisi pe Hristos… Un mare sobor, format din preoţi de mir sau preoţi de mănăstire, tineri şi mai puţin tineri, însufleţiţi de iubirea de Dumnezeu şi iubirea de neam. Datorită lor, aşa cum a spus patriarhul Justinian, „altarele româneşti s-au mutat în închisori!”. Cu ei s-a împlinit cuvântul Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri…!” (Matei 10, 32).

material selectat de Claudia Vasile

6 - Idem, p. 46.

Şi am dat să mă apropii de cruci şi i­am atins " uierele picioarelor cu mâna. Erau reci ca ghea" a, şi un " or deosebit de puternic m­a pătruns şi m­am trezit. Mi­am dat seama că e semn de la Domnul hristos, că în ziua aceea va trebui să încep o nouă golgotă. Şi m­am gândit să fug… Mi­am făcut rugăciunea în genunchi, mi­am făcut un mic bagaj de mână cu care mă gândeam să înaintez spre gara cea mai apropiată şi să înaintez unde m­o ajuta Dumnezeu.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

36 ATITUDINI

plANeTA HoMUNCUlIlor ICr sI CNsAs victor roNCeA

Homunculii descendenţi din maimuţe ocupă România. Elita culturală şi politică a României este ucisă şi arestată în masă. Se întreprind experimente anti-umane pe românii încercaţi. Credinţa în Dumnezeu îi face pe mulţi să reziste. Rezistenţă, rezistenţă, rezistenţă este îndemnul cheie.Trec anii. Unii români mor pe străzi pentru adevăr şi libertate. Un timp,

câteva zile, alţi români chiar cred că l-au dobândit. Nu este aşa. Succubuşi şi incubuşi invadează rapid toate mediile de formare şi control ale naţiunii. Pun mâna pe preşedinte, oricare ar fi el, se infiltrează în aparatul de stat şi trag de sfori patibularul de jos, biet român săracul. Lumea s-a întors, din nou, pe dos: negrul e alb şi albul e negru. Noi suntem proşti, România e un ponei roz, pe care stau călare turnătorii şi impostorii ICR, iar deţinuţii politici care au suferit cu zecile de ani prin temniţele comuniste sunt pentru CNSAS nişte legionari „nedemocraţi” care trebuie închişi şi ucişi a doua oară, iar memoria lor ştearsă de pe planetă. Cel puţin asta vor să ne înveţe profitorii tuturor regimurilor, înfipţi în caşcavalul bugetar, de la ICR până la CNSAS, cu sprijinul proptelelor

politice pe care şi le-au tras în anii buni de slugărnicie.După infamul scandal al informatorilor trimişi la Berlin cu ICR-Tour şi al art-maneliştilor de stradă cu spray în nas desemnaţi reprezentanţi ai României la New York, CNSAS-ul găseşte că e normal să se răzbune pe o altă expoziţie, aflată la polul opus, despre viaţa şi sacrificiul unor martiri anticomunişti ai Ortodoxiei româneşti. Este vorba de „Destine de martiri”, aflată sub spectrul interzicerii la Iaşi, unde sunt prezentaţi Sfinţii Închisorilor, o parte din mucenicii propuşi pentru canonizare în Biserica Ortodoxă Română. Amintim aici că Biserica Rusă a canonizat deja sute de sfinţi ai lagărelor de concentrare bolşevice şi că Vaticanul a beatificat anul trecut circa 500 de credincioşi creştini căzuţi în Spania în lupta cu brigăzile teroriste sovietice. La noi, dimpotrivă, războiul continuă:

... iar de" inu" ii politici care au suferit cu zecile de ani prin temni" ele comuniste

sunt pentru CnSAS nişte legionari „nedemocra" i” care

trebuie închişi şi ucişi a doua oară, iar memoria lor

ştearsă de pe planetă.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

s

PETRU-VOD

sA

PETRU-VOD

As

PETRU-VOD

s

PETRU-VOD

Ă

37 ATITUDINI

urmaşii teroriştilor bolşevici atacă memoria victimelor comunismului.„O să se bată cu noi şi morţi, iar noi să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”, spunea Părintele Calciu de pe patul de spital din salonul care-i devenise şi chilie, şi loc de pelerinaj. Iată că nu au trecut nici doi ani şi cuvintele profetice ale mărturisitorului dreptei credinţe se împlinesc. Aceiaşi duşmani ai României de ieri, încearcă să mutileze memoria luptătorilor anticomunişti. Este vorba de viaţa lui Ioan Ianolide, 21 de ani de temniţă bolşevică; Valeriu Gafencu, „Sfântul închisorilor”; Părintele Gheorghe Calciu, închis în repetate rânduri, cu 21 de ani de temniţă; Părintele Daniil-Sandu Tudor, mort în chinuri la Aiud; Părintele Arsenie Boca, „Sfântul de la Sâmbăta”, un înainte-văzător al României; nu în ultimul rând Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei, care a împlinit recent 94 de ani. Acuza de care a ţinut cont CNSAS – când a anunţat că interzice expunerea mai multor documente şi fotografii din dosarele Securităţii, care oricum sunt bun public naţional – îi aparţine unui oarecare Dorin Dobrincu, instalat şi menţinut ilegal la şefia Arhivelor Naţionale, practicant al discriminării şi urii anti-ortodoxe în calitatea lui de membru al unui cult religios sectar. Harnicul detractor al Bisericii Ortodoxe susţine că „aceste persoane nu au intrat ca democrate în închisoare şi nici nu au ieşit democrate”, pentru că ar fi fost legionare. Poate ar trebui ca Părintelui Arsenie Papacioc, singurul care mai trăieşte din grupul de rezistenţă, să i se administreze încă o porţie de închisoare la cei 94 de ani ai săi, ca să iasă, în sfârşit „democrat”, pe placul membrului Comisiei Tismăneanu, lăsând de o parte faptul că adevărul este cu totul altul, ce vor face însă „prelucrătorii de istorie” cu alţi mari români verzi ai lumii: Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Mihail Manoilescu, Nae Ionescu, George Manu, Radu Gyr, Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Ernest Bernea, Vintilă Horia, şi mulţi, mulţi alţii, membri sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare, organizaţie spiritual-politică necondamnată în procesul de la Nurnberg? Îi vom elimina din cultură, din istorie, precum şi-au dorit comuniştii? Da, pare să spună CNSAS-ul şi restul Planetei homunculilor.Şi totuşi, întreb din milă, până sus în stat, la cine-i ţine: nu simt cumva că îi cuprinde frigul şi întunericul?

Biserica Rusă a cano­nizat deja sute de s" n" i ai lagărelor de concentrare bolşevice şi că vaticanul a beati" cat anul trecut circa 500 de credincioşi creştini căzu" i în Spania în lupta cu brigăzile teroriste sovi­etice. la noi, dimpotrivă, războiul continuă: urmaşii teroriştilor bolşevici atacă memoria victimelor comunismului.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

38 ATITUDINI

feMeI MArTIreInterviu cu Monahia pangratia Mureşan

(continuare)

Cum a fost în închisoarea de la Miercurea-Ciuc?La Miercurea Ciuc parcă v-am spus, după o săptămână, ne-a băgat într-o cameră mai mare, cu vreo 27 de persoane, erau de toate religiile. Şi era cu noi în cameră o cetăţeancă care se dădea drept descendentă din

familia Ghica de la Iaşi. N-avea nici laie, nici bălaie; era cât o matahală, care pentru un polonic de zeamă din aia neagră, spunea toate prostiile afară. Şi, într-o zi una dintre fetele astea - că le băgase de acum saltele - a scos un fir de aţă din saltea ca să-şi coase ciorapii, că curgea zdrenţele după noi. Şi a făcut un ac dintr-un pai de mătură. Şi ea a bătut în uşă şi a reclamat-o. Şi imediat a venit şi i-a pus cătuşele; era o fetiţă de vreo 17 ani, unguroaică era, dar era totuşi un suflet. Când am văzut treaba asta, am crezut că-i sar în cap şi am spus: „Bine, doamna Ghica, dar se poate să faceţi o aşa crimă? Nu suferim noi aici împreună?” „Pentru interesele mele trec şi peste cadavrele părinţilor mei”. Nici ca maică, nici ca profesoară, nici ca ingineră, n-am cunoscut lumea

cum am cunoscut-o în puşcărie, în ticăloşia ei, dezbrăcată de zdrenţele astea de caracter, de suflet. Pentru că îmi aduc aminte, a venit odată, încă eram în Miercurea-Ciucului - nu ne dusese încă la Arad - un maior de la procuratura militară. Şi a venit cu comandantul care zis: “Doamnelor, uitaţi-vă: Domnul maior de la Procuratura militară. Dacă aveţi ceva de spus, ce n-aţi vrut sau n-aţi putut să spuneţi, spuneţi-i dumnealui”. Şi baba Ana, Dumnezeu s-o ierte, plină de pelagră, a ieşit dintre paturile alea: „Să trăiţi, domnule maior, vreau şi eu să vă pun o întrebare.” „Spuneţi măicuţă, spuneţi.” Toată lumea era foarte curioasă să vadă ce spune. „Vă rog să-mi spuneţi şi mie ce-i aia politică.” Acesta a făcut ochii mari: „Da de ce, da ce s-a întâmplat?” „Acum trei ani într-o toamnă, a venit un bărbos, un amărât şi mi-a spus:

Şi intervine doctorul, ştiindu­mă bolnavă de icter:

„Ce să vă scrie pe dumnea­voastră? nu vă da" i seama că peste două zile muri" i?”. Mă

rog, nu m­a scris, a plecat. În luna mai venea din nou comandantul cu gre" erul.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

39 ATITUDINI

’Măicuţă, dă-mi şi mie ceva de mâncare că-s nemâncat de trei zile’. Erau fugarii din Făgăraş. Şi n-am avut nimic, veneam din poiată, dar aveam în pulpana de la haină nişte prune şi i le-am pus în buzunar. Şi am fost acuzată că am făcut politică”. Şi pentru asta o condamnase 10 ani. Ştiţi cum s-au dat pedepsele?Da, ne mai spunea părintele Justin. Şi pentru că purta cămaşă verde pe stradă îl aresta. Era cu mine, tot la Miercurea Ciucului, nepoata marelui actor Notara de la Bucureşti, arestată pentru că fetiţa ei care avea doi ani, într-o zi se juca fetiţe cu o cutie de zahăr pe care erau doi căţei, şi bombănea ea: „Are mama doi căţei / cine-i pupă-n fund pe ei: Stalin, Stalin”. Şi a fost denunţată, şi pentru asta a primit mama copilului, cinci ani. Aşa se dădeau pedepse. Maica Mihaela a fost la Miercurea-Ciuc. Aţi cunoscut-o?Tot din bătut în perete. A murit în aceeaşi celulă, în ziua de vinerea mare, în 64, în care a murit frate-său, cu 7 ani în urmă - Nicoară. Spunea una dintre sergente, majoră: „N-am văzut un om cu mai multă demnitate ca maica asta”. La proces a spus: „Vă rog să-mi daţi condamnare maximă. Eu sunt vinovată de tot ce s-a întâmplat”. De la Miercurea Ciuc unde v-au trimis?În ianuarie ’61 a venit într-o zi comandantul închisorii de la Miercurea-Ciucului - Dumnezeu să-i dea sănătate sau să-l ierte dacă nu mai trăieşte -, el era român, Humulescu îl chema, era cred că de undeva din Moldova şi zice: „Doamnelor, se face o colonie, pe lângă penitenciarul de drept comun de la Arad; se face o colonie de muncă pentru politici. Cine se simte în stare să meargă la lucru? „Scrieţi-mă şi pe mine” – am zis eu. Şi intervine doctorul, ştiindu-mă bolnavă de icter: „Ce să vă scrie pe dumneavoastră? Nu vă daţi seama că peste două zile muriţi?”. Mă rog, nu m-a scris, a plecat. În luna mai venea din nou comandantul cu grefierul. Nu era doctorul, şi-i spun comandantului: „Domnule comandant, cred că nu vă e totuna - că în fiecare zi murea cineva - dacă moare una în plus, sau minus, scrieţi-mă şi pe mine pe listă”. S-a uitat lung la mine şi a zis către grefier: „Hai trece-o şi pe doamna pe listă”. Şi a intrat doctorul: „Nu, nu, nu. Domnule, ce-aţi spus? E sub comanda mea”. În fine, ne-a dus la Arad. Era o viaţă mai omenească pentru că te scotea 15 minute la aer, aveam nu 150 de grame de pâine, aveam 250 de grame de pâine pe zi. Doctorul penitenciarului, nu ştiu de unde era a venit, era un doctor evreu, Avramescu. Acela, când m-a văzut, m-a întrebat: ”Da ce-i cu dumneavoastră?” Şi-i spune comandantei: „Vă rog s-o luaţi s-o duceţi la cabinet”. Mă duce la cabinet, mă controlează, spun ce-am avut şi îi spune asistentului: „Îi dai cutare, cutare, cutare să vedem dacă îşi revine în trei săptămâni. Şi să-i dea în fiecare zi 250 de grame de lapte pe zi şi o bucăţică de marmeladă”. Nu mai văzusem nimic dulce de atâţia ani şi într-adevăr în trei săptămâni m-am îngrăşat patru kg. M-am făcut bine şi puteam merge a lucru. Între timp auzisem eu printr-o sergentă majoră că sunt nişte tratative cu americanii şi cu, Dumnezeu să-l

„vă rog să­mi spune" i şi mie ce­i aia politică.” [...] „Acum trei ani într­o toamnă, a venit un bărbos, un amărât şi mi­a spus: ’Măicu" ă, dă­mi şi mie ceva de mâncare că­s nemâncat de trei zile’. Erau fugarii din Făgăraş. Şi n­am avut nimic, veneam din poiată, dar aveam în pulpana de la haină nişte prune şi i le­am pus în buzunar. Şi am fost acuzată că am făcut politică”. Şi pentru asta o condamnase 10 ani.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

40 ATITUDINI

ierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit - el ne-a scos din puşcărie pe politici. S-a dus Gheorghiu-Dej să ceară bani împrumut pentru centrala de la Porţile-de-Fier I. Şi a spus: „Dar ce politică s-a făcut la voi dacă la ora actuală, dacă în ’60, aveţi 300.000 de deţinuţi politici, dintre care 1000 de femei? Condiţia - aşa vă dau bani împrumut - ca într-un an de zile să lichidaţi cu deţinuţii politici”. Şi-a luat angajamentul pentru că îi strângea cu uşa. „Banii vi-i dau prin Israel, că dacă vi-i dau direct vi-i iau ruşii”. Că noi eram încă sub copita ruşilor.Sfinţia voastră nu aţi făcut parte din nici un partid?Nu, asta mi s-a reproşat la tribunal când m-au judecat: „Aţi avut grad de ministru”. Ca inginer-şef în regiune, eram singura femeie din 16 regiuni. Şi zic şi eu: „Am avut că am muncit. Nu mi s-a dat pe gratis”. „Vi s-a propus de atâtea ori să intraţi în partid, şi aţi spus: Nu, - că nu vă interesează”. Zic: „Eu am partidul meu, partidul lui Dumnezeu, nu al vostru, când îţi face voi ceva mai bun decât ce a făcut Dumnezeu, atunci sunt de acord cu voi”.Maică, dar eraţi deja maică, când aţi fost anchetată? Păi da, eu am terminat maică facultatea. Eraţi călugărită, nu?Eu am făcut liceul de la mănăstirea Bistriţa în Vâlcea, apoi m-am dus la facultate. Eu am terminat în rasă Politehnica. Erau 145 de băiţi şi eram cinci fete. Ca studentă am avut necaz, n-am avut dreptul la bursă, n-am avut drepturi, că eram în sutană.N-aţi avut dreptul la bursă din cauza asta?Sigur că da. Şi cine vă ajuta?Dumnezeu. Lucram vara atâta ca să-mi ajungă pentru iarnă şi pentru familie. Şi la examenul de stat mi-au trimis vorbă că dacă vin în uniformă mă pică din oficiu, că-i sfidez. La examenul de marxism, că băgase în anul IV examenul de marxism, era profesorul evreu. Pe urmă am aflat că e evreu şi că era şeful sioniştilor. Şi, când să ies pe uşă: „Măicuţă, încă o întrebare în afară de subiect: Cum se împacă religia cu marxismul?” „Religia o trăiesc, marxismul îl învăţ”. „Bine, mulţumesc”, şi toamna a trebuit să mă prezint din nou la examen. Cum a fost eliberarea?În ’62, înainte de Crăciun, vine anchetatorul: „Care-i inginera Mureşan?” Parcă nu ştia, că era evreu. Şi vine cu un ziar: „Citeşte articolul acesta la deţinute”. „Păi aduceţi-mi ochelarii că-s la voi”. Îmi aduce ochelarii, erau cu balamalele rupte, - „Pune şefa de cameră că-i mai tânără, să citească”. A plecat el, a început lumea să plângă, că eu plec acasă, şi nu ştiu ce şi nu ştiu cum. Şi mă întreabă. „Ce căutaţi dumneavoastră la puşcărie? Că noi avem nevoie de ingineri afară, nu la puşcărie.” „Păi, să vă întreb eu ce caut la puşcărie?” Zice: „Tot colţoasă aţi rămas”. Dacă-i spui un adevăr, rămâi că eşti colţoasă. Nu m-a eliberat atunci. În ziua de 15 ianuarie în ’63, aud forfoteală mare. N noaptea aceea avusesem eu un vis, în care

„Dar ce politică s­a făcut la voi dacă la ora actuală, dacă în

’60, ave" i 300.000 de de" inu" i politici, dintre care 1000 de

femei? Condi" ia ­ aşa vă dau bani împrumut ­ ca într­

un an de zile să lichida" i cu de" inu" ii politici”. Şi­a luat

angajamentul pentru că îi strângea cu uşa. „Banii vi­i dau prin israel, că dacă vi­i

dau direct vi­i iau ruşii”.

Copyright

Mănăierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit

ăierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit

stirea ierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit

stirea ierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit

PETRU-VOD

ierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit

PETRU-VOD

ierte, Kennedy, preşedintele Americii care a fost împuşcat de un bandit - el ne-a scos din puşcărie pe politici. S-a dus Gheorghiu-Dej să ceară

PETRU-VOD- el ne-a scos din puşcărie pe politici. S-a dus Gheorghiu-Dej să ceară bani împrumut pentru centrala de la Porţile-de-Fier I. Şi a spus: „Dar

PETRU-VODbani împrumut pentru centrala de la Porţile-de-Fier I. Şi a spus: „Dar Ă

41 ATITUDINI

bunicul meu care a murit la 93 de ani, mi-a spus că la 15 ianuarie plec acasă. Îi spusesem visul lui tanti Natalia şi zice. „Cât e astăzi?” „15 ianuarie e astăzi”. Pe la 9 s-au deschis uşile larg. De-acum se lecuise Gheorgiu-Dej de regiunea autonomă. I-au spus ungurii să vorbească ungureşte că-i în autonomă, şi atunci a desfiinţat autonoma automat, şi licee şi şcoli cu limbă de predare maghiară, Şi intră comandantul - era deja personal, mai erau nişte ofiţeri, din Oltenia aduşi - „Doamnelor, unul dintre domnii ofiţeri o să citească o listă, şi care îşi aude numele să treacă în dreapta şi care nu-şi aude numele, să rămână pe loc”. Şi atunci fac eu un calcul, să vedem pe cine citeşte întâi. A citit pe cele 8 paralizate, care au fost declarate incurabile de nu ştiu câte comisii medicale, dar dacă erau politice, nu le-a dat drumul acasă. Ei, zic, mi-am zis tot mie: astea pleacă acasă. Şi mai citeşte. Ajunge la 26: „Pangratia Mureşan” – eu sunt trecută în buletin cu numele de maică, aşa am vrut. „Doamnelor, care v-aţi auzit numele, ieşiţi afară”. Ne-a băgat în altă cameră, unde strânseseră paturile. Vine comandantul, de data asta vesel: „Doamnelor, verificându-se dosarele dumneavoastră şi vinovăţia, s-a ajuns la concluzia: de astăzi înainte sunteţi libere. Pe măsură ce vin anchetatorii să vă ia în primire plecaţi acasă. Aveţi grijă să nu bateţi”, că noi vorbeam cu toată puşcăria, în morse. În limbajul morse?Morse şi cu cana.Cu cana cum?Puneai căniţa la perete şi ascultai tot ce se întâmplă. Aşa mi-a zis unul, zice: „V-a dat Dumnezeu prea multă inteligenţă. Şi zic: „A ştiut Dumnezeu ce să facă”. La prost trebuie să-i răspunzi după el. În fine, plec acasă. Din 15 am fost prima care am plecat acasă, că aveam anchetatorul pe loc. Cele de la Bucureşti, care erau vreo 17, au plecat a doua, a treia zi, când le-a venit anchetatorul. A doua zi, când am ajuns acasă, era o zăpadă mare, la noi, până-n genunchi. La Topliţa, când am ajuns în gară, se uită o cetăţeancă, se uită, se uită, se uită lung la mine - dacă m-a văzut în halul acela, în care eram. Totuşi, a avut curaj şi a spus: „Nu sunteţi sora lui nana Aurelia?”, sora mea. Zic: „Ba da”. „Păi, zice, sunt naşii mei de cununie”.

M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu aş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i venea să creadă – ea primise înştiinţare că am murit de icter negru.Şi aţi intrat în mănăstire?Nu, că nu m-au primit. Bistriţa a fost mănăstirea mea de metanie şi acolo am vrut să intru, n-am vrut să mă duc în altă parte. Acolo însă mi-au spus : „Nu, aţi fost în puşcărie. Nu.” Şi aşa că m-am angajat. N-am vrut să mai am de-a face cu ungurii şi am plecat de la gospodăria colectivă, de lângă Reghin, unde mă repartizase ministerul. Bine că m-au lăsat în pace şi m-am dus la Bucureşti, unde aveam doi fraţi: unul, v-am spus, generalul, murise în puşcărie; celălalt, legionarul, nu se întorsese încă. Ministerul m-a repartizat la o gospodărie de stat în judeţul Mehedinţi, la Slaşoma, la Podu Gros. După ce am venit la Valea Roşie, eu am venit la Valea Roşie în ’64, am venit din puşcărie în 63. Mergea destul de prost cu pierderi planificate de milioane. Şi într-o zi mă întâlnesc cu secretarul de partid: „Doamna inginer, vă rog să poftiţi până la mine la birou”. Se scoală respectuos, îmi sărută mâna - nu aveam eu nevoie. Am un spirit de observaţie destul de dezvoltat şi începe să mă ia la întrebări, ca la anchetă: „Unde v-aţi născut? Unde aţi făcut şcoala? … Şi din ’56?” Atunci m-am enervat şi m-am ridicat : „Păi zic, am fluierat în biserică.” S-a simţit el foarte prost şi s-a ridicat. „Ce rost are ancheta asta?” „Doamna inginer, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, e numai în favoarea dumneavoastră pentru că ştiu că şi cu dumneavoastră s-au făcut mari nedreptăţi”. Aşa mi-a spus şi procurorul când mi-a rejudecat procesul în ’72. Procurorul, care era al acuzării, a întrebat: „Cu ce putem să ne revanşăm pentru nedreptăţile pe care vi le-am făcut?” „Am coloana prăbuşită de sus până jos, aia-i una, - cei mai frumoşi ani de viaţă mi i-aţi mâncat. Tot ce am agonisit până la 36 de ani mi-aţi confiscat. Ce mai vreţi?” „Da, ştiu, s-au făcut nedreptăţi.” „Dar atunci, ce mai? Dacă s-au făcut, lasă-le aşa”. Şi primul secretar: „Doamna inginer, zice, am venit să reparăm ce se poate repara.” Şi a doua zi m-a trimis la fotograf şi mi-a trimis o poză

Copyright M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut

Copyright M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu

Copyright noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu

MănăM-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut

ăM-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut

stirea M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut

stirea M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu

stirea noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu aş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i

stirea aş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i

PETRU-VOD

M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut

PETRU-VOD

M-a luat în braţe şi a început să plângă. Am avut noroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu

PETRU-VODnoroc cu ea că în gară ea m-a dat jos din tren, că nu aş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i

PETRU-VODaş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i venea să creadă – ea primise înştiinţare că am murit

PETRU-VODvenea să creadă – ea primise înştiinţare că am murit Ăaş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i

Ăaş fi reuşit singură. Când m-a văzut soră-mea, nu-i venea să creadă – ea primise înştiinţare că am murit Ăvenea să creadă – ea primise înştiinţare că am murit

42 ATITUDINI

mare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al fabricii. Şi zic: „Dar ce faceţi, domnule? Din 24 de ingineri câţi suntem în fabrică, sunt singura puşcăriaşă, şi pe panoul de onoare?” „Ei, dacă toţi inginerii noştri ar munci cum munciţi dumneavoastră, fabrica n-ar lucra în pierdere”. Şi apoi m-a ţinut la panoul de onoare vreo 5 ani, şi spun preşedintei de sindicat, că era tot o femeie, tot ingineră: „Ascultă, fată dragă, mai bine dă-mi 200 de lei la salariu decât să mă puneţi la panou. Că în industria alimentară erau salarii foarte mici, mici, mici de tot. Ei

ziceau că mai mâncăm o conservă şi ne descurcăm noi. Plăteam autoconsum şi odată îi spun tovarăşului director: „Tovarăşe director, de ce plătesc eu autoconsum? Ce consum eu din fabrică?” „Păi sunteţi singura care nu furaţi.” M-am dus odată, că aveam un chioşc alimentar acolo al fabricii, m-am dus în iulie să cumpăr ceva de mâncare, că era cantina închisă - nişte biscuiţi şi nişte tocană de legume. Şi vânzătorul mă lasă, serveşte pe unul, pe altul, pe altul, şi când îi termină pe toţi, îmi zice: „Vă rog să mă iertaţi, nu vă supăraţi că v-am ţinut, după câte ştiu - eram proaspăt venită în fabrică - după câte ştiu sunteţi ingineră în fabrică şi veniţi să cumpăraţi de la mine conserve?” Dar eu fac nişte ochi mari: „Ce vorbă-i asta, domnu’ Petrică?” „Păi, zice, sunteţi

singura din Valea Roşie care vine să cumpere de la mine”. „Domnule, să ştii o treabă: pentru ce muncesc, statul mă plăteşte; pentru ce mănânc, trebuie să plătesc.” Cum v-aţi reîntors în mănăstire?A, povestea cu mănăstirea. Abia în ’91 am reuşit să intru în mănăstirea Viforâta, pentru că aici erau maicile mele de la Bistriţa. V-am spus, m-rea Bistriţa, când a fost desfiinţată, multe din maicile de acolo au venit aici la Viforâta cu maica Arsenia, ucenică a Părintelui Arsenie Boca – şi pe ea au pus-o stareţă. Patriarhul Justinian a făcut la Viforâta casă sanatorială de preotese şi maici pensionare, ca să-şi spele greşeala când a desfiinţat Bistriţa. Mi-aduc aminte, ce misiune se făcea la Bistriţa! Îngrijeam 2800 de copii ai nimănui. În fiecare an găseam vreo două trei glădiţe aruncate

Când am venit de la puşcărie şi le­am văzut pe

maici îmbrăcate cu rochi" e, care mai de care…. nu mi­

a venit să cred ­ în sat, cu fustă scurtă, că le scosese din mănăstire, aşa m­am

cutremurat! nu puteam să realizez treaba asta.

Copyright

Mănămare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al

ămare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al

stirea mare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al

stirea mare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al

PETRU-VOD

mare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al

PETRU-VOD

mare cât icoana Sf. Ioan Botezătorul şi m-a pus la panoul de onoare al fabricii. Şi zic: „Dar ce faceţi, domnule? Din 24 de ingineri câţi suntem

PETRU-VODfabricii. Şi zic: „Dar ce faceţi, domnule? Din 24 de ingineri câţi suntem în fabrică, sunt singura puşcăriaşă, şi pe panoul de onoare?” „Ei, dacă toţi

PETRU-VODîn fabrică, sunt singura puşcăriaşă, şi pe panoul de onoare?” „Ei, dacă toţi Ă

43 ATITUDINI

sub clopotniţă cu copii. Mi-aduc aminte, eram de serviciu la bucătărie într-o dimineaţă, şi aud scâncet de copil: „Doamne, ce-o fi”? Intru pe unde se intra la clopote şi găsesc o fetiţă, abia îşi mai trăgea sufletul. Maică, dar de unde erau copii acolo? Ştia lumea că maicile îi iau şi-i cresc şi nu-i omoară. Îi arunca, nebotezaţi. Am avut o colegă, o chema Boboteanu, că a găsit-o în ziua de Bobotează. Aveam o altă colegă, doctoriţă, dentistă la Arad, care a găsit-o pe malul Dâmboviţei, i-a dat numele de familie Dâmboviţeanu. Şi mănăstirea Bistriţa au desfiinţat-o înainte de decret. Eu le-am spus atunci, în ’40, la maici. Primiseră în mănăstire o cetăţeancă de la Craiova care era informatoarea securităţii; avea 6 buletine de populaţi şi a făcut-o călugăriţă. Şi eu le-am spus odată: „Să ştiţi că ea o să desfiinţeze Bistriţa”. Şi am fost prima mănăstire din ţară care a fost desfiinţată, în ’52; pe celelalte le-a desfiinţat în ’56. Când am venit de la puşcărie şi le-am văzut pe maici îmbrăcate cu rochiţe, care mai de care…. Nu mi-a venit să cred - în sat, cu fustă scurtă, că le scosese din mănăstire, aşa m-am cutremurat! Nu puteam să realizez treaba asta.Cum totuşi dintre cele care au fost maici, s-au căsătorit?Dintre colegele mele de facultate sunt singura care am rămas pe poziţie. Am fost 12 la călugărie, 12 la bacalaureat. Grupa mea vorbesc. Singura care am făcut facultate, singura care, aşa mi-a zis una dintre colege, Dumnezeu s-o ierte, a murit acum doi ani la Orăştie: „Ai avut atâtea posibilităţi, ce-ţi trebuie mănăstire?” „Bă, nu uita, că noi am depus un jurământ”. Şi pentru asta îi mulţumesc Părintelui Miron, de la Dealu, care era duhovnicul meu. Şi el mi-a spus odată, când eram civilă: „Maică Pangratio, toate ca toate, dar să nu uitaţi că aveţi un jurământ depus”. Toate ca toate, dar călugăria este un jurământ pe care nu-l poate spăla nici o prigoană şi nici un patriarh.

la examenul de marxism, că băgase în anul iv examenul de marxism, era profesorul evreu. Pe urmă am a" at că e evreu şi că era şeful sioniştilor. Şi, când să ies pe uşă: „Măicu" ă, încă o întrebare în afară de subiect: Cum se împacă religia cu marxismul?” „Religia o trăiesc, marxismul îl învă" ”. „Bine, mul" umesc”, şi toamna a trebuit să mă prezint din nou la examen.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

44 ATITUDINI

CATeDrAle CU sfINţI ÎN zegHe

Eu, Valeriu Oprişan, nu sunt nebun. Azi-noapte, când voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi Învierea temniţei. Am văzut pământul deschizându-se şi înghiţind închisoarea. Pământul şi-a luat pământul înapoi. Cu surprindere am văzut apărând în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul, a crescut asemenea unei flori. Când a ajuns mare, cât temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea.

Fraţilor, nu sunt nebun. V-am găsit în biserică, rugându-vă. Catapeteasma era obişnuită, având pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atâtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred... Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pictaţi pe cei care ne hăituiesc sufletele.Nu erau toţi acolo. Unii erau cu voi. Hristos era răstignit între directorii închisorii. Moiş era pe crucea din dreapta, senin. Nu pot să uit pereţii cu sfinţi în zeghe. Nu pot să uit că pe feţele lor se citea izbăvirea. Nu rezistăm degeaba.Undeva, acolo sus, se scrie Patericul temniţelor...

răvaş de prigoană„Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te

doreşte biserica din sat pe tine, fiule.Dragul mamei, voi pune scrisoarea aceasta lângă altarul pustiit, pe măsuţa care odată primea pomelnice: Cel de Sus o poate duce la tine.Biserica te aşteaptă cum Hristos aştepta Învierea. Tu ai ridicat-o, tu ai slujit în ea, tu i-ai dat viaţă. De când te-au pus în cătuşe pentru credinţă, parcă cineva a pus în lanţuri şi lăcaşul sfânt - primul şi cel mai drag copil al tău.În lipsa ta a îmbătrânit biserica toată; Maica Domnului aproape a orbit în icoană, plângându-te lângă mine. Sfinţii parcă s-au cocoşat aşteptându-te. Doctorii fără de arginţi par frânţi de oboseală: cred că nu mai prididesc să vă îngrijească. Mucenicii de ieri vor să se întoarcă în temniţele pe care le cunosc de sute de ani şi să rămână cu mucenicii de azi. Să fie alături de voi.Fiule, fără tine biserica e o floare care se usucă. Vino şi slujeşte în ea, şi îşi va reveni.”Întoarce-l, Doamne, aici, întoarce-l degrabă!Înainte ca biserica să se ofilească!

Fra" ilor, nu sunt nebun. v­am găsit în biserică,

rugându­vă. Catapeteasma era obişnuită, având pe ea s" n" ii care ne­au ajutat de

atâtea ori. Dar, pe pere" i, nu mi­a venit să cred...

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODEu, Valeriu Oprişan, nu sunt nebun. Azi-noapte, când voi dormeaţi, am

PETRU-VODEu, Valeriu Oprişan, nu sunt nebun. Azi-noapte, când voi dormeaţi, am Ă

45 ATITUDINI

prigoana uităriiAcum, în zilele noastre,Construim fiecare, cu răbdare,Închisori pentru sfinţii din Sinaxar.Demult, unii dintre ei au suferitTemniţe adevărate, şi foame, şi chin,Şi chiar moarte; şi totuşiDurerile de astăzi îi apasă mai tare

Iar cicatricele par de nevindecat:Căci noi, fiii sângelui lor, îi uităm.Îi exilăm din memorieCu vieţile lor, cu prăznuirile lor,Cu minunile lor, cu tot bineleCe l-au făcut pentru oameni.Adică, şi pentru noi...Parcă ne e chiar teamă,Când îi privim în vechi icoane,Că ei au rămas prezenţi,Că încă sunt de faţă.Şi parcă simţim că ei aşteaptăCu o încordare de care nu ţinem seamaSă îi scăpăm de exilul din careNici Dumnezeu nu ne forţează a-i scăpa.Să îi primim cu evlavie,Acolo unde aşteaptă să stea:

În inimile noastre...

prohod iernaticSă uităm jertfele din Decembrie.Să dăm foc ziarelor de atunciSă dăm foc amintirilor de atunci,Să smulgem timpului momentul „atunci”,Să avem linişte!

E singura posibilitate de a uitaCă pentru mine, pentru tine Şi pentru ceilalţiS-au sacrificat câţiva martiri...Dacă am ţine minte am fi somaţiDe cadavrul sângerosului „atunci”Să trăim altfel.Fără să ne mai fie teamă că, odată, Ei ne vor privi în faţă...

Danion Vasile, din ciclul „File din sufletul meu” - volumul „Taina iubirii”

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

46 ATITUDINI

Despre CUrAJUl MărTUrIsIrII JerTfelNICeDanion vasile - predică la Mănăstirea petru vodă la Tăierea

capului sfântului Ioan Botezătorul, 2008

Iubiţi credincioşi, ce înseamnă pentru fiecare dintre noi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul? Pentru părinţii din mănăstire, alegerea

monahismului a fost un pas im-portant în urmarea Sfântului Ioan Botezătorul, întrucât călugării, prin viaţa lor de nevoinţă, prin viaţa lor de rugăciune, merg pe urmele Sfântului Ioan.Dar pentru noi, pentru mireni, ce reprezintă Tăierea capului Sfâfâf ntului Ioan Botezătorul? Din păcate, foarte puţin; din ce în ce mai puţin. Pentru că trăim într-o lume care fuge de cuvântul dumnezeiesc. Trăim într-o lume prigonitoare de Dumnezeu, într-o lume hulitoare de Dumnezeu. Trăim într-o lume care l-ar închide a doua oară în temniţă pe Sfântul Ioan Botezătorul. Trăim într-o lume în care i se spune binelui - rău, şi răului - bine. Şi dacă Sfântul Ioan Botezătorul l-ar mustra pe vreun Irod contemporan, care ar trăi într-un mare păcat, atunci

ar fi aruncat în închisoare, ar fi considerat duşman al societăţii, al unei societăţi care a ales păcatul în locul virtuţii. Sfânta Evanghelie de la Marcu, în capitolul al şaselea, începe relatarea despre Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul cu un cuvânt care pe unii îi surprinde: „A auzit împăratul Irod despre Hristos şi zicea că este Ioan Botezătorul sculat din morţi şi pentru aceasta lucrează puteri întru el”. Auzind acest cuvânt, unii se pot întreba: de ce a făcut Irod o astfel de afirmaţie? Şi găsim răspunsul la această întrebare în Vieţile Sfinţilor, la ziua a 24-a a lunii februarie, la Aflarea cinstitului cap al Slăvitului Prooroc Ioan Botezătorul. Ni se arată acolo că, după ce capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost tăiat, a fost luat de Salomeea care l-a dus mamei sale, Irodiada. Aceasta, „împungând cu acul limba sfântului care mustrase

Însă văzând cum închinătorii la idoli au

pornit iarăşi prigoană împo­triva credin" ei creştine, acest

om a îngropat la loc capul Sfântului ioan Botezătorul

­ pentru ca aceste s" nte moaşte să nu " e pângărite,

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODodă la Tăierea

PETRU-VODodă la Tăierea Ă

47 ATITUDINI

fărădelegea lor, nu l-a dat să fie îngropat o dată cu trupul, pentru că se temea ca nu cumva Ioan să învieze când capul lui va fi lipit de trup şi să o mustre iarăşi”.Iată cât de tare se tem păcătoşii de cei care mărturisesc cuvântul lui Dumnezeu. Chiar şi tăiat, capul Sfântului Ioan Botezătorul o speria pe Irodiada care a poruncit ca trupul proorocului să fie aruncat - şi atunci ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul au luat trupul şi l-au îngropat - iar capul l-a îngropat chiar Irodiada în curtea ei, în pământ adânc, la loc ascuns şi necinstit. Lucrul acesta îl ştia o singură femeie, femeia lui Huza, iconomul lui Irod, cea cu numele Ioana de care se face pomenire în Evanghelia Sfântului Luca. Şi aceasta, fiind întristată de uciderea pe nedrept a Sfântului Ioan Botezătorul, l-a luat noaptea în taină şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleon, în satul lui Irod. Şi, când a auzit Irod vestea despre Iisus, s-a gândit împreună cu Irodiada: nu cumva a înviat proorocul? Căutând Irod cu Irodiada capul Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că nu l-au găsit, s-au gândit că Hristos era Ioan cel înviat. Să ne dăm seama că şi după moartea lor sfinţii Bisericii îi înfricoşează pe prigonitori, chiar şi după moartea lor sfinţii Bisericii îi înfricoşează pe hulitori. Am să fac o paralelă cu eroul legendar al Spaniei, cu celebrul Cid, Don Rodrigo Diaz, unul dintre cei mai mari eroi care au luptat împotriva musulmanilor. Legenda spune că cetatea în care se afla Cidul era înconjurată de duşmani; după lupte grele, Cidul a murit din pricina rănilor pe care le primise. Musulmanii erau convinşi că vor cuceri cetatea, căci se răspândise vestea despre moartea acestui erou. Înainte să moară, Cidul ceruse ca după moartea sa să fie pus mort pe cal şi să iasă din cetate, pentru ultima dată, împreună cu ostaşii săi. Şi, când Cidul a ieşit călare, musulmanii s-au speriat - pentru că nu şi-au dat seama că era mort, au fost înfricoşaţi şi au fugit... Aşa se sperie păcătoşii de mărturia sfinţilor, chiar şi după moartea robilor lui Dumnezeu.În momentul în care suntem cu adevărat robi ai lui Hristos, încercăm să purtăm în inimile noastre mărturia sfinţilor; dacă încercăm să nu uităm această mărturie în inimile noastre sfinţii vor fi vii, şi vor lupta mai departe prin noi.Dumnezeu a rânduit astfel încât capul Sfântului Ioan Botezătorul să nu rămână în locul în care îl ascunsese Irodiada. La un moment dat, un bărbat oarecare slăvit, pe nume Inochentie, lepădând lumea a mers în multele Eleonului şi a zidit acolo o chilie, vrând să zidească o mică biserică de piatră; şi după dumnezeiasca rânduială a găsit aflat în pământ, în vasul de lut, capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-a cunoscut că este capul Sfântului Ioan datorită mulţimii de minuni care se făceau acolo. Însă văzând cum închinătorii la idoli au pornit iarăşi prigoană împotriva credinţei creştine, acest om a îngropat la loc capul Sfântului Ioan Botezătorul - pentru ca aceste sfinte moaşte să nu fie pângărite, aşa cum s-a întâmplat în prigoana

Şi, când Cidul a ieşit călare, musulmanii s­au speriat ­ pentru că nu şi­au dat seama că era mort, au fost înfricoşa" i şi au fugit... Aşa se sperie păcătoşii de mărturia s" n" ilor, chiar şi după moartea robilor lui Dumnezeu.

În momentul în care sun­tem cu adevărat robi ai lui hristos, încercăm să purtăm în inimile noastre mărturia s" n" ilor; dacă încercăm să nu uităm această mărturie în inimile noastre s" n" ii vor " vii, şi vor lupta mai departe prin noi.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

48 ATITUDINI

comunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în stradă, care au fost batjocorite de hulitorii atei. Dar în prigoana comunistă Dumnezeu - cum a avut cu secole în urmă grijă de capul Sfântului Ioan Botezătorul - aşa a avut grijă şi de moaştele altor sfinţi. De exemplu, moaştele Sfântului Serafim de Sarov au fost aruncate într-un muzeu de ateism şi zeci şi zeci de ani nimeni nu a ştiut de ele; credincioşii credeau că moaştele Sfântului Serafim de Sarov s-au pierdut. Dar, din rânduială dumnezeiască s-au găsit şi au fost duse de patriarh cu mare cinste, cu

mare sobor de arhierei, la mă-năstirea Diveevo - acolo unde însuşi sfântul însuşi profeţise că vor ajunge. Atunci o maică i-a întâmpinat cu lumânare în mână. Era lumânarea pe care sfântul Serafim de Sarov i-o dăduse unei alte maici, spunându-i profetic: „să daţi această lumânarea din mână în mână până când eu voi veni la Diveevo”. Şi, cu adevărat, după mai mult de un secol, profeţia sfântului s-a împlinit - el a venit cu mare cinste la Diveevo, şi moaştele sale se află acolo şi-n ziua de astăzi. Din aflarea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov, din aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să înţelegem că Dumnezeu poartă de grijă moaştelor sfinţilor Săi. Şi aşa cum s-a găsit capul Sfântului Ioan Botezătorul, aşa s-ar putea găsi şi moaştele

ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, şi ale lui Valeriu Gafencu şi ale celorlalţi sfinţi ai închisorilor atunci când noi vom avea credinţă şi ne vom ruga lui Dumnezeu să ne descopere unde sunt ascunse. Trebuie însă ca inimile noastre să fie pline de evlavie faţă de aceşti noi mucenici.Ce s-a întâmplat după aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul? A fost ascuns de Inochentie şi a rămas ascuns până în secolul al patrulea, când au împărăţit sfântul împărat Constantin şi maica sa Elena şi când credinţa ortodoxă nu a mai fost prigonită. Atunci, doi monahi s-au sfătuit să se ducă să se închine Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci pe care fusese răstignit Hristos. Ajungând ei în Ierusalim, s-au dus şi în alte sfinte locuri. La un moment dat, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat unuia dintre monahi în vedenie şi i-a spus să-i scoată capul din pământ, arătându-i locul din

Botezătorul pe mai marii lumii acesteia, pe mai

marii care propovăduiesc toleran" ă, toleran" ă,

toleran" ă, până ce se vor transforma casele creştinilor

în case de toleran" ă; cât i­ar speria pe mai marii acestei lumi, care ne îndeamnă să

uităm cuvântul

Copyright

Mănăcomunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în

ăcomunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în

stirea comunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în

stirea comunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în

PETRU-VOD

comunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în

PETRU-VOD

comunistă cu atâtea şi atâtea moaşte de sfinţi care au fost aruncate în stradă, care au fost batjocorite de hulitorii atei. Dar în prigoana comunistă

PETRU-VODstradă, care au fost batjocorite de hulitorii atei. Dar în prigoana comunistă Dumnezeu - cum a avut cu secole în urmă grijă de capul Sfântului Ioan

PETRU-VODDumnezeu - cum a avut cu secole în urmă grijă de capul Sfântului Ioan Ă

49 ATITUDINI

satul lui Irod unde era ascuns acest cap sfânt. Monahul s-a trezit, i-a spus prietenului său visul, dar s-au gândit că-i un vis de la fire; nu i-au dat mare importanţă. Şi atunci, s-a arătat în vis fiecăruia din ei Sfântul Ioan Botezătorul şi a spus: „toată necredinţa şi lenevia lepădând-o, faceţi ceea ce v-am poruncit!” Şi, sculându-se monahii şi spunându-şi unul celuilalt vedenia, s-au dus în satul în satul lui Irod şi au găsit capul Botezătorului. Punându-l într-un sac din păr de cămilă, s-au pregătit să se întoarcă la locul lor. Pe drum s-au întâlnit cu un om sărac din cetatea Emesa, care era olar, şi care, lăsând patria şi soţia din pricina sărăciei, se ducea în altă ţară. Şi, întâlnindu-se el cu cei doi monahi pelerini, i-au dat să ducă el capul Sfântului Ioan Botezătorul. I-au dat să ducă aceste sfinte moaşte pentru că, deşi erau călugări, nu aveau evlavia cuvenită faţă de aceste sfinte moaşte. Şi atunci Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat în vedenie acestui mirean sărac şi i-a zis: „Lăsând pe călătorii tăi, fugi de dânşii cu acest sac pe care-l ai în mâini”. Şi, fugind mireanul, a dus moaştele capului Sfântului Ioan Botezătorul în casa sa, unde le cinstea, aşa cum citim în Vieţile Sfinţilor, tămâindu-le în toate zilele, aprinzându-i lumânări şi rugându-se; iar cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în viaţă cuviincioasă. Gândindu-ne că acest cap al Sfântului Ioan Botezătorul l-a speriat pe Irod, să ne gândim cât de puternic i-ar speria mărturia Sfântului Ioan Botezătorul pe mai marii lumii acesteia, pe mai marii care propovăduiesc toleranţă, toleranţă, toleranţă, până ce se vor transforma casele creştinilor în case de toleranţă; cât i-ar speria pe mai marii acestei lumi, care ne îndeamnă să uităm cuvântul Evangheliei pentru că este un cuvânt dur, pentru că este un cuvânt greu de purtat... În Evanghelia Sfântului Marcu ni se spune că „Irod l-a prins pe Ioan şi l-a legat pe el în temniţă pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, căci o luase pe dânsa femeie. Şi zicea Ioan lui Irod: nu ţi se cuvine să ai pe femeia fratelui tău”.De ce a fost trimis în lume Sfântul Ioan Botezătorul? Doar ca să anunţe venirea lui Mesia? Nu! A fost trimis în lume ca Înaintemergător al lui Hristos, dar şi ca mustrător al păcatului… Sunt unii oameni care aleg din credinţă doar ce este frumos; „ne place muzica psaltică, ne plac icoanele, dar nu ne place ce ne învaţă Sfânta Scriptură, ce ne învaţă Sfinţii Părinţi despre pocăinţă, despre curvie, despre nevoinţă. Nu ne place!”Sfântul Ioan Botezătorul ne arată că cine vrea să fie al lui Dumnezeu trebuie să aibă curajul de a mustra păcatul. Nu într-un duh sectar, nu într-un duh de tulburare, dar este nevoie de o mustrare jertfelnică a păcatului. Trebuie să mustri păcatul fiind gata să mori pentru mărturia pe care o dai! Pentru că o mărturie tulburată, tipic sectară, este uşor de dat. Însă nu aduce roade! Singura mustrare care aduce roadă este mustrarea celui care îşi asumă crucea pentru acea mustrare. Irodiada îl pizmuia pe Sfântul Ioan şi dorea să-l omoare şi nu putea. (Fiţi atenţi de ce nu putea Irodiada să-l omoare pe Sfântul Ioan, pentru că este foarte important). „Că Irod de

De ce a fost trimis în lume Sfântul ioan Botezătorul? Doar ca să anun" e venirea lui Mesia? nu! A fost trimis în lume ca Înaintemergător al lui hristos, dar şi ca mustrător al păcatului… Sunt unii oameni care aleg din credin" ă doar ce este frumos; „ne place muzica psaltică, ne plac icoanele, dar nu ne place ce ne înva" ă Sfânta Scriptură, ce ne înva" ă S" n" ii Părin" i despre pocăin" ă, despre curvie, despre nevoin" ă. nu ne place!”Sfântul ioan Botezătorul ne arată că cine vrea să " e al lui Dumnezeu trebuie să aibă curajul de a mustra păcatul. nu într­un duh sectar, nu într­un duh de tulburare, dar este nevoie de o mustrare jertfelnică a păcatului. trebuie să mustri păcatul " ind gata să mori pentru mărturia pe care o dai! Pentru că o mărturie tulburată, tipic sectară, este uşor de dat. Însă nu aduce roade!

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

50 ATITUDINI

temea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi ascultându-l pe dânsul multe făcea şi cu dragoste îl asculta pe el”. Cine l-a omorât pe Sfântul Ioan Botezătorul? Chiar cel care îl socotea sfânt şi chiar cel care îl asculta. Şi aşa şi în ziua de astăzi, poate vin şi aici la mănăstire la părintele Iustin Pârvu oameni care sunt în funcţii înalte, oameni care au nădejde în rugăciunile părintelui Iustin şi mâine, dacă va începe prigoana contra creştinilor, poate chiar şi aceştia se vor afla între prigonitori. Ferească Dumnezeu de aşa ceva!Cum a murit sfântul Ioan? Într-o zi, când Irod făcea ospăţul naşterii sale cu boierii şi căpitanii săi, intrând fata Irodiadei, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a zis împăratul fetei: „Cere de la mine orice vei vrea şi voi da ţie”. Iată ce cuvinte a spus unul care putea fi numit într-un fel ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că îl asculta pe sfânt şi îl socotea om al lui Dumnezeu. Orbit de patimă i-a zis Irodiadei: „Cere de la mine orice vei vrea şi voi da ţie”. Aşa ne orbeşte patima! Spunem că suntem creştini, spunem că suntem ai lui Hristos şi, la un moment dat, inima noastră se umple de mânie şi am face orice ca duşmanii noştri să moară; am face orice ca duşmanii noştri să aibă necazuri - şi punem răzbunarea deasupra iubirii de aproapele; sau alţii pun în loc desfrânarea sau alte patimi, pun orice numai iubirea să lipsească. Sunt unii creştini care merg la biserică, se spovedesc în posturi, iar păcătuiesc, iar se spovedesc şi când dau de o femeie ispititoare sunt gata să uite că sunt creştini, doar ca să păcătuiască cu ea. Şi prin aceasta se aseamănă lui Irod care i-a zis Salomeei: „Cere de la mine orice vei vrea şi voi da ţie”. Şi s-a jurat ei că: „Orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea”. Oare, dacă Irod ar fi avut mintea limpede, ar mai fi făcut un astfel de jurământ? Nu l-ar fi făcut! Şi, ieşind Salomeea, a întrebat-o pe Irodiada: „ce să cer pentru dansul meu?”. Iar Irodiada i-a răspuns: „capul lui Ioan Botezătorul”!Daţi-vă seamă că această lume în care trăim astăzi e gata să ceară capul lui Ioan Botezătorul pentru a scăpa de mustrările lui, pentru a scăpa de glasul care ne cere să renunţăm la bucurii lumeşti. Astăzi pe duşmanii credinţei îi roade viermele prigonirii lui Dumnezeu şi sunt gata să ceară capul mărturisitorilor, aşa cum în prigoana comunistă, atâţia şi atâţia primari au cerut ca preoţii cu viaţă sfântă să fie aruncaţi în închisori, sau ca mirenii cu viaţă sfântă să fie aruncaţi în închisori.„Auzind, ne zice Scriptura, împăratul foarte s-a întristat. Dar pentru jurământul şi pentru cei ce şedeau împreună cu dânsul nu a vrut să-i lepede cererea. Şi îndată trimiţând împăratul pe speculator a poruncit să-i aducă capul lui”. Ce a cerut Salomeea? A cerut mai mult sau mai puţin decât jumătate din împărăţie?… Ia gândiţi-vă! A cerut mai mult, sau mai puţin? Cei puţin credincioşi vor spune: „a cerut mai puţin”. Părintele Nicolae Steinhardt ne spune că, dacă suntem cu adevărat fii ai Bisericii, trebuie să ne dăm seama că Salomeea a fost necinstită; pentru că a cerut mai mult

Mai mult, le spunea credincioşilor că au

datoria de a­i mustra pe cei care leapădă învă" ătura

Scripturii şi a S" n" ilor Părin" i. iată ce scrie Sfântul

iosif de volo" k despre acea vreme: „Printre creştini,

s­a făcut o tulburare atât de mare care n­a mai fost de

când deasupra pământului rusesc a răsărit soarele

evlaviei. Mul" i din treapta călugăriei, vie" uitori din

mun" i şi pustii, precum şi mireni de neam bun

şi iubitori de hristos, îşi frângeau inimile...

Copyright

Mănătemea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

ătemea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

stirea temea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

stirea temea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

PETRU-VOD

temea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

PETRU-VOD

temea de Ioan, ştiindu-l pe dânsul om drept şi sfânt, şi îl socotea pe el; şi

Cine l-a omorât pe Sfântul Ioan Botezătorul? Chiar cel care îl socotea

PETRU-VODCine l-a omorât pe Sfântul Ioan Botezătorul? Chiar cel care îl socotea Ă

51 ATITUDINI

decât că îi spusese Irod că îi va da. Capul Sfântului Ioan Botezătorul, capul unui erou al lui Hristos face mai mult decât o jumătate dintr-o împărăţie lumească. Totuşi, Irod, orbit de patima sa, i-a făcut pe plac Salomeei.Să fim sinceri cu noi înşine şi să ne dăm seama de câte ori fiecare dintre noi am fost următori lui Irod atunci când am zis: „dacă vecinul îşi va lăsa oile să pască pe pământul meu, o să-i dau foc la casă!” Spun unii aşa, şi fac aşa! Sau tatăl îi zice fetei sale: „du-te la discotecă de câte ori vrei, dar dacă vii cu burta la gură, te dau afară din casă!” Şi fata se duce la discotecă, iar se duce, până la urmă cade în păcat şi tot păcătuind rămâne însărcinată. Şi când se întoarce acasă cu burta la gură, tatăl îi spune: „Pleacă din casa mea!” Şi poate că în inima lui e părere de rău pentru ceea ce face, dar se gândeşte: „Am spus? Am spus!”Aşa citim în Pateric despre un părinte care era ispitit de diavolul curviei; şi i s-a arătat diavolul şi i-a spus: „Nu mai cinsti icoana Maicii Domnului şi vei scăpa de ispită!” Şi s-a învoit călugărul cu diavolul şi ispita s-a uşurat şi când a aflat avva ce a făcut, i-a zis călugărului: „mai de folos ţi-ar fi ţie să păcătuieşti cu toate femeile din zona aceasta decât să nu mai cinsteşti icoana Maicii Domnului!” Şi i-a spus că mai de folos era să încalce acea promisiune blestemată pe care o făcuse în faţa diavolului decât să-şi piardă definitiv sufletul, ţinând la cuvântul său dar pierzându-şi mântuirea.„Mergând speculatorul, a tăiat capul în temniţă şi l-a dus pe tipsie şi l-a dat pe el fetei şi fata l-a dat maicii sale”. A fost un moment de biruinţă vremelnică a păcatului! A fost un moment de vremelnică biruinţă a răului! Numai că prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul s-a făcut pildă miilor şi milioanelor de creştini ca să meargă pe calea Adevărului, să aibă curajul de a mărturisi credinţa fără teamă. Şi moartea, pentru Sfântul Ioan Botezătorul, a fost un câştig, nu a fost o pierdere. Să ne întrebăm: câţi ucenici a avut Sfântul Ioan Botezătorul? Şi dacă privim în Sinaxar vom vedea sute şi sute de sfinţi mucenici care au luat curaj din jertfa acestuia. Sunt unii care zic: „trăim astăzi vremuri grele. Ereziile presează Biserica. Ecumenismul se răspândeşte

peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea curajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această întrebare ne răspunde un urmaş al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Iosif de Voloţk, care acum 500 de ani, la vremuri de grea cumpănă, când mitropolitul Moscovei era şi homosexual şi eretic, vremuri de grea încercare pentru Biserică, acest Sfânt Iosif de Voloţk îl mustra în faţă pe mitropolitul homosexual şi eretic. Mai mult, le spunea credincioşilor că au datoria de a-i mustra pe cei care leapădă învăţătura Scripturii şi a Sfinţilor Părinţi. Iată ce scrie Sfântul Iosif de Voloţk despre acea vreme: „Printre creştini, s-a făcut o tulburare atât de mare care n-a mai fost de când deasupra pământului rusesc a răsărit soarele evlaviei. Mulţi din treapta călugăriei, vieţuitori din munţi şi pustii, precum şi mireni de neam bun şi iubitori de Hristos, îşi frângeau inimile; nesuferind furtuna pierzătoare a hulii împotriva lui Dumnezeu, ei Îl rugau cu lacrimi amare pe Dumnezeu ca El să curme această iarnă pierzătoare a jidovirii (pentru că aceasta era erezia care se răspândise atunci chiar şi printre ierarhi). Îl rugau să încălzească inimile cu aducerea aminte despre Treimea cea de o Fiinţă, să lumineze cu Adevărul şi să aprindă soarele evlaviei, (aşa cum şi astăzi, atâţia şi atâţia creştini Îl roagă pe Dumnezeu să surpe erezia ecumenistă). Fiecare dintre ei după puteri, ne zice sfântul, căutau să smulgă din rădăcină neghina ucigătoare a jidovirii împreună cu semănătorul lor spurcat, Zosima.” Şi ce făceau aceşti creştini? Ne zice sfântul: „Ei vădeau abaterea şi curvia sodomită a acestui mitropolit, Zosima. Iar el (adică mitropolitul) a pornit împotriva lor un război necruţător. Pe unii i-a oprit de la Împărtăşirea Dumnezeiască. (Luaţi aminte ce fac ierarhii ereticii: pe unii dintre credincioşi îi opresc de la Sfânta Împărtăşanie!) Pe preoţi şi diaconi i-a scos din treapta lor, spunând că nici ereticul, nici lepădătorul de credinţă nu pot fi osândiţi. (Şi aceste cuvinte le repetă, din păcate, atâţia şi atâţia ierarhi astăzi, spunând ereticii nu pot fi osândiţi, că homosexualii trebuie lăsaţi în căderile lor). Şi mai spunea de asemenea acest eretic mitropolit Zosima: Chiar dacă un ierarh sau un preot ar fi eretic şi ar

Copyright peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor

Copyright peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea

Copyright Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea

Mănăpeste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor

ăpeste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor

stirea peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor

stirea peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea

stirea Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea curajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această

stirea curajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această

PETRU-VOD

peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor

PETRU-VOD

peste tot. Unii ierarhi leapădă învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea

PETRU-VODPărinţi şi cad în înşelare. Ce vom face? Vom avea curajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această

PETRU-VODcurajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această întrebare ne răspunde un urmaş al Sfântului Ioan

PETRU-VODîntrebare ne răspunde un urmaş al Sfântului Ioan Ăcurajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această

Ăcurajul de a-i mustra sau vom tăcea?” Şi la această întrebare ne răspunde un urmaş al Sfântului Ioan Ăîntrebare ne răspunde un urmaş al Sfântului Ioan

52 ATITUDINI

afurisi pe careva sau nu îl va binecuvânta, atunci şi la judecata dumnezeiască tot aşa va fi”. Adică, dacă astăzi un ierarh eretic ar afurisi un preot sau un credincios afurisania este valabilă, spunea acest eretic mitropolit Zosima. „Dar Sfinţii Părinţi ne învaţă că nu pot să lege şi să dezlege tot ce vor ierarhii şi nici preoţii, numai ceea ce e după învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi; şi ceea ce este împotriva Sfinţilor Părinţi, nu îngăduie Dumnezeu. Şi dacă un preot sau un credincios ar fi blestemat de un ierarh eretic, blestemul acesta nu are nici o putere”, întăreşte Sfântul Iosif de Voloţk... Ce se întâmpla atunci, însă? Unora dintre creştini şi preoţi le era frică de mitropolit, aşa cum le este frică şi astăzi unora de ierarhii eretici. De ce le era frică? Luaţi aminte! Necunoscătorii sfintelor cărţi se temeau să-i vădească apostazia; nu ştiau - e bine sau nu să-i înfruntăm pe eretici? Iar cei ce citeau sfintele cărţi, ştiau că se cuvine nu numai să fie osândiţi ierarhii dar şi să fie blestemaţi ei. Şi aceşti robi ai lui Hristos nu încetau să-l vădească pe mitropolit şi tuturor le povesteau despre erezia lui şi despre faptele lui spurcate. De ce? Pentru că după Sfinţii Părinţi, preoţii, ierarhii, care fac păcate împotriva firii, trebuie opriţi din slujbă. Îl mustrau deci credincioşii nu pentru că se mândreau, nu pentru că se considerau deasupra mitropolitului, ci pentru că ştiau nu se cuvine ca mitropolitul să facă păcate împotriva firii şi să slujească la Sfântul Altar. Mitropolitul îi clevetea pe aceştia în faţa marelui cneaz, alerga la puterea lumească pentru a-i osândi pe mărturisitori. Şi ce s-a întâmplat? Cneazul i-a surghiunit pe cei nevinovaţi şi aceştia au suferit multă prigoană: cătuşe, temniţă, jefuirea averilor. Câţi oare dintre noi suntem gata să primim temniţa pentru Adevărul Scripturii? Câţi oare dintre noi suntem gata să fim puşi în lanţuri pentru Hristos? Dacă vrem să purtăm în inimile noastre Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să urmăm jertfei acestuia şi jertfelor sutelor şi miilor de mucenici care au mustrat ereziile şi au primit cununa veşniciei. Dar ceilalţi, care nu au suferit împreună cu ei surghiun, asemenea sutelor de mii de creştini

care în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau? Îi mângâiau cu scrisori şi îi ajutau cu toate cele de trebuinţă. Oare în prigoana comunistă cei care nu înfundau închisorile aveau curajul să-i mângâie pe mărturisitori? Nu, dimpotrivă! Mărturisitorii erau consideraţi duşmanii societăţii! La blocul unde locuia părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, s-a pus un anunţ la avizier: „să scăpăm de parazit!” Creştinii slabi în credinţă îl considerau pe părintele Calciu parazit, când acesta era mărturisitor al lui Hristos.Dar pe vremea Sfântului Iosif creştinii care nu erau în închisoare căpătau curaj din suferinţele mărturisitorilor şi alegeau din cărţile sfinte vădiri împotriva cuvintelor ereticeşti şi le trimiteau celor surghiuniţi, întărindu-i împotriva ereticilor. Dacă va fi vremea de prigoană, fraţilor, şi unii preoţi sau creştini vor fi aruncaţi în temniţă pentru Hristos, voi să căutaţi să fiţi aproape de ei, mângâindu-i în fel şi chip. Am să închei referirea la Sfântul Iosif de Voloţk citând un ultim cuvânt din scrierile acestuia, care sunt foarte, foarte puţin cunoscute zilelor noastre. Când mulţi îl iubesc pe Sfântul Siluan Athonitul - şi ce frumos vorbeşte sfântul Siluan despre smerenie! - dar puţini îl iubesc pe sfântul Teodor Studitul care dă mărturie clară împotriva ereticilor şi împotriva primirii împărtăşirii de la eretici. Iubesc unii scrierile despre post, dar nu iubesc scrierile despre apărarea dreptei credinţe Zice deci Sfântul Iosif de Voloţk: „Să spunem acum despre încă o părere eretică, dacă s-ar cuveni să-i judecăm ori să-i osândim pe eretici sau pe apostaţi, atunci aceasta se cuvine să o facă doar ierarhii şi soboarele, sinoadele dar nu călugării care s-au lepădat de rude şi de toate cele din lume şi cărora se cuvine doar să ia aminte la sine şi pe nimeni să nu osândească, nici pe eretic, nici pe apostat”. Şi am auzit acest cuvânt chiar când părintele Iustin Pârvu a scris acea scrisoare celebră împotriva rătăcirii mitropolitului Corneanu, care s-a împărtăşit la ereticii greco-catolici. Şi am auzit preoţi spunând: cine este părintele Iustin Pârvu să judece un mitropolit? Şi ne învaţă sfântul Iosif de Voloţk cum trebuie să privim această situaţie. „La ceas de erezie

Copyright

Mănăcare în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau?

ăcare în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau?

stirea care în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau?

stirea care în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau?

PETRU-VOD

care în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau?

PETRU-VOD

care în prigoana comunistă au tăcut, ce făceau? Îi mângâiau cu scrisori şi îi ajutau cu toate cele de

PETRU-VODÎi mângâiau cu scrisori şi îi ajutau cu toate cele de trebuinţă. Oare în prigoana comunistă cei care nu

PETRU-VODtrebuinţă. Oare în prigoana comunistă cei care nu Ă

53 ATITUDINI

(erezia că nu avem voie să-i mustrăm pe ierarhii eretici) răspundem: Dacă nu li se cuvine călugărilor să judece nici pe eretici, nici pe apostaţi, atunci cum de Sfântul Antonie cel Mare îi osândea? El spunea despre cuvintele ereticilor că sunt mai grozave decât veninul şarpelui şi le poruncea Sfântul Antonie ucenicilor săi să nu aibă nici un fel de părtăşie cu meletienii sau cu arienii. Şi Sfântul Pafnutie Mărturisitorul, care s-a aflat la Soborul cel dintâi împreună cu Sfinţii Părinţi, l-a osândit pe Arie la temniţă. Iar Cu-viosul Pahomie întotdeauna îi osândea pe eretici şi spunea că cel ce intră în părtăşie cu ereticii şi citeşte scrie-rile lui Origen, Meletie, Arie şi alţi eretici se coboară la „sfântul” Iad. Şi continuă sfântul Iosif: „dar şi la soboarele a toată lumea, şi la cele locale veneau călugării care-şi lăsau mănăstirile şi pustiile şi veneau în oraş. Astfel, este cu desăvârşire limpede şi cu adevărat înţeles pen-tru toţi oamenii că şi arhiereilor, şi preoţilor, şi călugărilor, şi mire-nilor simpli, tuturor creştinilor se cuvine să osândească şi să-i bleste-me pe eretici şi pe avortaţi”. Vom avea oare curajul de a-l asculta pe Sfântul Iosif? Vom avea oare curajul de a da o mărturie împo-triva înţelepciunii acestei lumi? Greu de spus! Unii zic că, în vre-murile noastre, în vremurile apro-piate nouă, s-a împuţinat curajul mărturisitorilor. Dar tot în seco-lul XX, Biserica l-a avut pe Sfân-tul Iustin Popovici! Acest mare mărturisitor care ne-a zis: „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni! Aceasta este rânduiala! Aceasta este ca-lea! Acesta este adevărul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, începând cu Sfinţii Apostoli, până în zilele noastre şi de azi înainte până la sfârşitul acestei lumi pământeşti! Privitor la această rânduială, zice Sfântul Iustin Popovici, la această cale, la acest adevăr, nu sunt cu putinţă nici concesiile, nici compromisurile, nici retragerile. Nimeni nu ne poate sili, nici chiar un sinod ecumenic, dacă acesta s-ar întâmpla să aibă loc”, zicea părintele Iustin Popovici. Pentru că un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva celorlalte

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

54 ATITUDINI

sinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii, ar fi un sinod mincinos. Să avem deci curaj, ne îndeamnă Sfântul Iustin Popovici! Că şi dacă s-ar aduna sinod care ne-ar îndemna să lepădăm învăţătura creştină şi să trăim după învăţătura acestei lumi, noi trebuie să rămânem tari în credinţă şi să ne opunem unui astfel de sinod. Aş mai spune chiar că un urmaş al Sfântului Ioan Botezătorul este chiar stareţul acestei mănăstiri, părintele Iustin Pârvu! Şi spun aceste cuvinte nu pentru a-l lăuda! Spun aceste cuvinte pentru a trezi în voi convingerea că trebuie să fiţi urmaşi ai părintelui, aşa cum atâtea mii şi zeci de mii de sfinţi l-au urmat pe Sfântul Ioan Botezătorul. Părintele Iustin nu este sfânt. În ortodoxie nu cunoaştem sfinţi în viaţă, ci doar oameni cu viaţă sfântă! Orice om poate cădea mâine!Părintele Iustin Pârvu este un om care ani şi ani de zile a mers pe calea muceniciei! Şi voi, părinţii acestei mănăstiri şi creştinii care veniţi la această mănăstire, trebuie să vă hrăniţi din jertfa lui! Aşa cum trebuie să vă hrăniţi şi din jertfa părintelui Iustin Popovici. Cum spunea părintele Iustin Pârvu: „Dacă nu mărturisim Adevărul şi Ortodoxia după învăţăturile Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne vom mântui!” Şi aşa este!Pentru că, dacă vom lepăda învăţătura Sfinţilor Părinţi şi nu vom trăi o credinţă jertfelnică, ne vom pierde mântuirea! Să nu ne fie teamă că suntem puţini! Vorbea Sfântul Serafim de Sarov cu ucenicul său, Motovilov, şi văzând Sfântul Serafim că Motovilov se frământa că mai sunt puţini creştini, i-a zis aşa: „Pe vremea Sfântului Ilie erau cam trei milioane de iudei (nu erau trei milioane, erau mai puţini, dar Sfântul Serafim de Sarov voia să facă o comparaţie); câţi creştini sunt astăzi în Rusia? Şaizeci de milioane; de douăzeci de ori mai mulţi. Şi dacă pe vremea Sfântului Ilie a avut Dumnezeu şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, înseamnă că în zilele noastre ar trebuie să fie de douăzeci de ori mai mulţi, adică o sută patruzeci de mii de creştini care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal, în faţa înţelepciunii acestei lumi”. Să nu fie teamă că suntem puţini! Dumnezeu este cu noi! Să nu ne fie teamă că sunt din ce în ce mai mulţi eretici, din ce în ce mai mulţi oameni iubitori de păcat. Hristos este cu noi, fraţilor!!! Şi totuşi unii zic: „Da, dar nouă ne este teamă!” Vă este teamă?! Fiţi sinceri cu voi şi cu Hristos şi spuneţi: „Da, Doamne, mi-e teamă să Te mărturisesc, dar cred Ţie că nu mă vei lăsa! Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”Suntem slabi, suntem neputincioşi, dar să credem că Hristos ne va întări! Pentru că unii dintre cei care bat astăzi cu pumnul în piept şi spun mâine că mâine, când se vor pune microcipurile, când se va pune pecetea fiarei, ei vor fi numiţi sfinţi - unii dintre aceştia se vor lepăda de Hristos pentru că s-au mândrit, s-au lăudat. Au crezut în puterea lor şi nu în harul dumnezeiesc. Şi alţii, care au fost slabi astăzi, mâine vor fi tari! Poate aţi auzit de mănăstirea aceea din Rusia în care călugării trăiau în desfrânare cu femeile şi era ca un fel de sat acolo la mănăstire în care creşteau odraslele

Când mul" i îl iubesc pe Sfântul Siluan Athonitul ­ şi

ce frumos vorbeşte sfântul Siluan despre smerenie! ­ dar pu" ini îl iubesc pe

sfântul teodor Studitul care dă mărturie clară împotriva

ereticilor şi împotriva primirii împărtăşirii de la

eretici. iubesc unii scrierile despre post, dar nu iubesc

scrierile despre apărarea dreptei credin" e

Copyright

Mănăsinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii,

ăsinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii,

stirea sinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii,

stirea sinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii,

PETRU-VOD

sinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii,

PETRU-VOD

sinoade, un sinod ecumenic care s-ar ridica împotriva Sfintei Evanghelii, ar fi un sinod mincinos. Să avem deci curaj, ne îndeamnă Sfântul Iustin

PETRU-VODar fi un sinod mincinos. Să avem deci curaj, ne îndeamnă Sfântul Iustin Popovici! Că şi dacă s-ar aduna sinod care ne-ar îndemna să lepădăm

PETRU-VODPopovici! Că şi dacă s-ar aduna sinod care ne-ar îndemna să lepădăm Ă

55 ATITUDINI

călugărilor. Şi când au venit comuniştii au vrut să-i gonească pe călugări din mănăstire şi le-a zis: „Hotărâţi-vă: ori părăsiţi mănăstirea, ori vă omorâm pe toţi”. Şi atunci stareţul, luminat de Dumnezeu, i-a adunat pe călugări şi le-a zis: „Fraţilor, părinţilor, am trăit ca nişte animale! Să murim ca nişte creştini!” Şi toţi călugării aceia desfrânaţi au primit mucenicia şi au intrat în cetele sfinţilor, asemeni Sfântului Bonifatie care era şi beţiv şi curvar şi, ducându-se să cumpere sfinte moaşte pentru stăpâna sa, Aglaida, L-a mărturisit pe Hristos muceniceşte. Să urmăm curajului lor, fraţilor! Dacă până astăzi am fost slabi, să ne rugăm lui Dumnezeu să punem început bun mântuirii noastre! Am să vă pun înainte - cei mai mulţi ştiţi, dar unii dintre voi poate nu ştiţi, unul din testamentele sfinţilor închisorilor, poezia „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!” a lui Radu Gyr, o poezie care multora le-a dat nădejde, le-a dat credinţă să se ridice pentru că Hristos vrea să ne ridicăm din neputinţele noastre şi să Îl slujim. Da, până astăzi am fost laşi! Dar Hristos vrea ca de acum înainte să fim tari!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,Ci pentru văzduhul tău liber de mâineRidică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,Ci ca să aduni chiuind pe tăpşaneO claie de zări şi-o căciulă de stele,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturiŞi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboaneŞi zarzării ei peste tine să-i scuturi,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbintePe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,Pe toate ce slobode-ţi ies înainte,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii,Ridică-te, Ioane pe sfinte ciolane!Şi, sus, pe lumina din urmă a furtunii,Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dumnezeu să ne ajute să mergem pe calea măr-turisirii dreptei credinţe până la sfârşitul vieţii noastre! Amin!

Copyright

MănăPentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

ăPentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

stirea Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

stirea Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

PETRU-VOD

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

PETRU-VOD

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,

PETRU-VODPentru cântecul tău, ţintuit în piroane,Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

PETRU-VODPentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,Ă

56 ATITUDINI

ÎMBrăţIşâND pe sfâNTUl pAvel1

o cutremurătoare convertire

Convertirea mea la ortodoxie a început într-o zi în care aveam ca ascultare să reorganizez biblioteca mănăstirii din care făceam parte. Mănăstirea ţinea de ordinul franciscanilor, fondată în ţara mea de baştină, Spania.În timp ce triam tot felul de documente de pe vremea Inchiziţiei, am dat peste un articol foarte interesant ce data din 1647. Documentul

descria o decizie a Inchiziţiei, care anatemiza, declarând eretic pe orice creştin care ar fi îndrăznit să creadă, să accepte sau să predice faptul că susţinea validitatea apostolică a Sf. Apostol Pavel. Era o descoperire de-a dreptul îngrozitoare pe care mintea mea nu putea să o cuprindă. Am încercat să mă calmez gândind că este, poate, o eroare tipografică sau vreun fals, ce-i drept destul de comun pentru vremurile acelea. Totuşi, confuzia şi surpriza au devenit şi mai mari când am descoperit că decizia Inchiziţiei la care se referea documentul era autentică. De fapt, între anii 1327 şi 1331 papii Ioan al 22-lea şi Clement al 6-lea au condamnat şi anatemizat pe oricine ar fi îndrăznit să nege faptul că Sf. Apostol Pavel a fost, de-a lungul întregii sale vieţi apostolice, subordonat cu totul autorităţii eclesiastice monarhice,

primului papă şi rege al Bisericii, adică Apostolului Petru. Cu mult mai târziu, papa Pius al 10-lea, în 1907, şi papa Benedict al 11-lea, în 1920, au repetat aceleaşi anateme şi condamnări. Deci, a trebuit să elimin orice posibilitate ca documentul să fie vreun fals sau vreo eroare. Cu alte cuvinte, mă confruntam cu o serioasă problemă de

1 - Acest articol al ierodiaconului Ballester a fost publicat în două părţi în revista Kivotos, iulie-1953, pp. 285-291, şi decembrie-1953, pp. 483-485. Fostul călugăr franciscan, care a trecut la Ortodoxie, a fost făcut episcop de Nazianz pentru episcopia Americii de Nord şi Sud, cu reşedinţa în Mexic. Acolo el a suferit moarte mucenicească, mărturisind credinţa ortodoxă. Ştirile legate de moartea sa au apărut pe prima pagină a ziarului Kathemerini, sâmbătă, 4 februarie-1984: „Episcopul ortodox grec Pavel a fost ucis în Mexic. După cum am aflat din oraşul Mexico City, alaltăieri a murit Episcopul de Nazianz, Paul Di Ballester, Arhiepiscopul grec al Americii de Nord şi de Sud. El a fost ucis de un mexican de 70 de ani, fost militar, actualmente, bolnav psihic. Funeraliile au fost oficiate de Arhiepiscopul Iacob, care-l cunoştea pe episcop şi lucrările sale. E bine de ştiut că Episcopul Pavel era de origine spaniolă, că a fost primit în ortodoxie ca adult şi a excelat ca păstor şi autor. Autorităţile mexicane nu exclud ideea ca omorul să fi avut la bază vreo formă de fanatism”.

Documentul descria o decizie a inchizi" iei, care

anatemiza, declarând eretic pe orice creştin care ar " îndrăznit să creadă,

să accepte sau să predice faptul că sus" inea

validitatea apostolică a Sf. Apostol Pavel.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

57 ATITUDINI

conştiinţă. Personal, îmi era cu neputinţă de acceptat faptul că Apostolul Pavel era sub orice poruncă papală. Independenţa activităţii sale apostolice printre popoare, comparată cu cea a lui Petru printre circumcişi, era un fapt de nezdruncinat ce realmente striga din Biblie. Pentru mine era nespus de clar cine era el, căci lucrările Sf. Părinţi pe marginea acestei teme nu lăsau nici o urma de îndoială. „Pavel, scrie Sf. Ioan Hrisostom, îşi declara egalitatea cu ceilalţi apostoli, şi ar trebui comparat nu numai cu ceilalţi, ci cu primul dintre ei, ca să dovedim că fiecare avea aceeaşi autoritate, autoritate egală”. Şi, cu adevărat, toţi Sf. Părinţi spun că „toţi ceilalţi apostoli erau aidoma lui Petru, mai precis că erau înzestraţi cu aceeaşi onoare şi aceeaşi autoritate”. Pentru ei era imposibil ca vreunul să facă uz de o autoritate mai mare decât restul, căci titlul apostolic al fiecăruia era „cea mai mare autoritate, culmea autorităţii”. Erau cu toţii păstoriţi, în timp ce turma era una, iar turma era păstorită de apostoli, de toţi la fel. Deci, era limpede ca cristalul. Totuşi, învăţătura romano-catolică era împotriva acestui fapt. De aceea, pentru prima data în viaţa mea mă găseam în faţa unei dileme înfricoşătoare. Ce-mi rămânea de făcut? Pe de o parte se afla Biblia şi Sf. Tradiţie, iar pe cealaltă, învăţătura Bisericii Catolice. Potrivit teologiei romano-catolice, era esenţial pentru mântuirea noastră să credem că Biserica este o monarhie pură al cărui monarh este papa. În acest fel, Sinodul de la Vatican, votând împreună toate convingerile mai sus numite, a declarat oficial că „dacă spune careva că Petru, despre care se spune că ar fi primul Papă, n-ar fi fost hirotonit de Hristos ca mai marele apostolilor sau că n-ar fi capul văzut, vizibil al întregii Biserici, să fie anatema”.

„papa este totul, Biserica, nimic”lupta sufletului cu învăţăturile papistaşeCuprins de tulburare şi de tot felul de gânduri, mă duc la duhovnic şi îi spun cu naivitate despre tot ce mă preocupa. Duhovnicul meu era unul din preoţii de vază ai mănăstirii. Mă asculta cu amărăciune, conştient de dificultatea problemei. După ce s-a gândit câteva minute, căutând în zadar o rezolvare, în cele din urmă mi-a spus un lucru la care, sincer să fiu, nu mă aşteptam: „Cred că Biblia şi Sfinţii Părinţi te-au vătămat, copilul meu. Pune-le deoparte şi rezumă-te la a urma învăţăturile Bisericii şi nu deveni victima unor asemenea gânduri. Să nu îngădui nici unei creaturi a lui Dumnezeu, indiferent cine ar fi, să smintească credinţa ta în Dumnezeu şi Biserică”. Acest răspuns al lui, atât de explicit, mi-a mărit şi mai mult confuzia. Eu, până acum, ţinusem cu tărie la ideea că în special Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru pe care nu poţi să-l laşi deoparte. Fără să-mi dea timp să răspund, duhovnicul mai adaugă: „În schimb, îţi voi da o listă cu autori remarcabili, în ale căror lucrări credinţa ţi se va relaxa(?!) şi ţi se va întări”. Şi, întrebându-mă dacă mai am şi altceva mai interesant de spus, puse punct conversaţiei noastre.

Mă asculta cu amărăciune, conştient de di" cultatea problemei. După ce s­a gândit câteva minute, cău­tând în zadar o rezolvare, în cele din urmă mi­a spus un lucru la care, sincer să " u, nu mă aşteptam: „Cred că Biblia şi S" n" ii Părin" i te­au vătămat, copilul meu. Pune­le deoparte şi rezumă­te la a urma învă" ăturile Bisericii şi nu deveni victima unor asemenea gânduri.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

58 ATITUDINI

Câteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici misionare pe la bisericile ordinului nostru. Îmi lăsă lista cu autorii ce-i aveam de citit, dar nu înainte de a mă ruga să-l ţin la curent cu progresele pe care le făceam în citit. Chiar dacă nu mă convinsese cu totul, am făcut totuşi rost de cărţile recomandate şi am început să le citesc cu toată atenţia. Majoritatea cărţilor erau texte teologice, de asemenea şi manuale de decizii papale şi sinoade ecumenice. M-am aruncat cu tot sufletul în studierea lor, având doar Biblia ca ghid şi îndreptar: «Legea Ta e făclie picioarelor mele

şi luminare cărărilor mele»(Ps. 118:105). Cu cât înaintam în studiul acelor cărţi, înţelegeam tot mai mult că nu eram conştient de natura Bisericii mele. Deoarece fusesem atras de creştinism şi botezat abia după terminarea studiilor, am continuat cu studiul filosofiei şi, aşa cum vă spuneam, eram abia la începutul studiilor teologice. Teologia îmi părea o ştiinţă cu totul nouă. Până atunci creştinismul şi Biserica Catolică erau un amalgam pentru mine, ceva ce nu putea fi despărţit. În viaţa mea de la mănăstire mă preocupasem doar de faţa lor exterioară, căci nu apăruse vreun motiv să mă îndemne să-i analizez bazele şi motivaţiile în profunzime. Citind articolele recomandate cu înţelepciune de îndrumătorul meu, sistemul acesta monarhic, cunoscut ca „Biserica Romano-Catolică” a început să se dezvăluie încet, încet. Cred că un sumar al acestora ar fi spre interesul multora:În primul rând, pentru romano-catolici, Biserica „nu este decât o monarhie absolută” al cărui monarh absolut este papa, care se

comportă în toate împrejurările ca atare. În cadrul acestei monarhii papiste „constă toată puterea şi stabilitatea Bisericii”, care în alt mod „nu ar putea fi posibilă”. Acest tip de creştinism este cel susţinut de papism. Mai mult, afirmă că „papismul este cel mai important agent al creştinătăţii”, „zenitul şi esenţa sa”. Autoritatea monarhică a Papei, drept conducător suprem şi cap vizibil al Bisericii, drept piatră din capul unghiului, învăţătorul universal şi infailibil al credinţei, Vicarul lui Dumnezeu, păstorul păstorilor şi ierarhul suprem, este „dinamic şi dominant, el îmbrăţişând toate învăţăturile şi drepturile legale pe care le are Biserica.” „Dreptul divin se extinde asupra tuturor, iar individual, acest drept e asupra oricărui om botezat din întreaga lume.” Această autoritate dictatorială

De­a lungul timpului, el a devenit stăpân pe întinse

domenii, a declanşat războaie sângeroase asupra altor regi

creştini pentru a acapara noi " inuturi sau, poate, pentru

a­şi satisface propria sete pentru bogă" ie şi putere.

Copyright

MănăCâteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici

ăCâteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici

stirea Câteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici

stirea Câteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici

PETRU-VOD

Câteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici

PETRU-VOD

Câteva zile mai târziu, duhovnicul meu plecă să facă un tur de predici misionare pe la bisericile ordinului nostru. Îmi lăsă lista cu autorii ce-i

PETRU-VODmisionare pe la bisericile ordinului nostru. Îmi lăsă lista cu autorii ce-i aveam de citit, dar nu înainte de a mă ruga să-l ţin la curent cu progresele

PETRU-VODaveam de citit, dar nu înainte de a mă ruga să-l ţin la curent cu progresele Ă

59 ATITUDINI

poate fi exercitată oricând şi asupra oricui, asupra oricărui creştin de pe tot globul, mirean sau cleric, asupra oricărei Biserici de indiferent care denominaţie creştină sau limbă ar fi, iar aceasta doar pornind de la ideea că papa este episcopul suprem al fiecărei dioceze eclesiastice din lume. Oamenii care refuză să-i recunoască această autoritate sau nu i se supun orbeşte sunt socotiţi schismatici, eretici, necuraţi şi profanatori de cele sfinte. Sufletele acelora sunt deja condamnate în focul veşnic, căci „este esenţial pentru sufletele noastre să credem în instituţia papismului şi să ne supunem ei şi reprezentanţilor ei”. În felul acesta, Papa întruchipează Conducătorul ideal profeţit de Cicero, cel care a scris că toţi trebuie să-l recunoaştem ca sfânt.De asemenea, în învăţătura romano-catolică se spune că: „Papa are dreptul să intervină şi să judece toate problemele spirituale ale fiecărui creştin şi deci cu atât mai mult are acest drept în problemele lumeşti, adică ale lumii. El nu poate fi limitat în a judeca doar prin prisma penalizărilor spirituale, negând mântuirea celor care nu i se supun, ci are şi dreptul de a-şi exercita autoritatea asupra credincioşilor.” Căci Biserica are două cuţite, simbol al puterii spirituale şi al puterii lumeşti. Primul este în mâinile clerului iar cel de-al doilea, în mâinile regilor şi soldaţilor, care, la rândul lor, se supun şi sunt în serviciul clerului. Papa, susţinând că este reprezentantul Aceluia Care spune: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, al Aceluia Care a interzis Apostolilor să-i imite „pe împăraţii pământului care cuceresc popoare”, se numeşte şi se proclamă pe sine împărat lumesc, continuând astfel imperialismul Romei. De-a lungul timpului, el a devenit stăpân pe întinse domenii, a declanşat războaie sângeroase asupra altor regi creştini pentru a acapara noi ţinuturi sau, poate, pentru a-şi satisface propria sete pentru bogăţie şi putere. A deţinut numeroşi sclavi. A avut un rol central şi, de cele mai multe ori, un rol decisiv în istoria politicii. Datoria stăpânitorilor şi domnilor creştini era să se retragă din faţa divinului şi dreptului rege, predându-i-se regatele şi tronurile politico-eclesiastice, care fuseseră create pentru „a înnobila şi ancora toate celelalte tronuri ale lumii”. În zilele noastre, capitalul lumesc al Papei este zăvorât la Vatican. El, de fapt, se referă la o naţiune autonomă cu reprezentanţi diplomatici în ambele sfere, cu armată, poliţie secretă, închisori, bănci. Şi, ca încoronare şi o culme a atotputerniciei Papei, îşi însuşeşte un privilegiu pe care nici cei mai râvnitori idolatri nu şi l-ar fi putut imagina: infailibilitatea dreptului divin, potrivit regulii dogmatice a Sinodului de la Vatican, care a avut loc în 1870. De atunci „umanitatea trebuie să i se adreseze pontifului ca şi cum s-ar adresa Domnului Însuşi: ‚Tu ai cuvintele vieţii veşnice’ ”. Nu mai e nevoie ca Sfântul Duh să călăuzească Biserica Sa „către tot Adevărul”. Nu mai e nevoie de Sfânta Scriptură, precum nu mai e nevoie nici de Sfânta Tradiţie, căci de acum avem un Dumnezeu pe pământ, bazat pe infailibilitate, iar Papa este singurul canon al adevărului care poate

oamenii care refuză să­i recunoască această autoritate sau nu i se supun orbeşte sunt socoti" i schismatici, eretici, necura" i şi profanatori de cele s" nte. Su" etele acelora sunt deja condamnate în focul veşnic, căci „este esen" ial pentru su" etele noastre să credem în institu" ia papismului şi să ne supunem ei şi repre­zentan" ilor ei”.

În zilele noastre, capitalul lumesc al Papei este zăvorât la vatican. El, de fapt, se referă la o na" iune autonomă cu reprezentan" i diplomatici în ambele sfere, cu armată, poli" ie secretă, închisori, bănci.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

60 ATITUDINI

emite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să declare noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le accepte, dacă nu vor să fie refuzaţi de la mântuire. „Depinde doar de voia şi de intenţia lui să numească doar ceea ce doreşte el a fi sacru şi sfânt în cadrul Bisericii, iar bulele şi declaraţiile papale să fie considerate egale cu epistolele canonice şi, prin urmare, crezute şi venerate întocmai ca şi acelea. De vreme ce este infailibil, trebuie să primească supunere oarbă. Cardinalul Bellarmine, declarat sfânt de către Biserica Catolică, o spune şi mai simplu: „Dacă într-o bună zi Papa ar impune păcatele şi ar interzice virtuţile, Biserica ar fi obligată să creadă că păcatele sunt bune şi virtuţile rele”.Citind toate acele cărţi, mă simţeam ca un străin în propria mea Biserică, a cărei organizare compoziţională internă nu avea nimic de-a face cu Biserica pe care a construit-o Domnul şi pe care au organizat-o Apostolii împreună cu ucenicii lor. Stăpânit de acest sentiment, i-am scris o primă scrisoare părintelui superior: „V-am citit cărţile. Nu voi încălca dreptul divin pentru a putea urma învăţăturile omeneşti care nu au nici o bază în Sfânta Scriptură. Aceste învăţături nu sunt decât o înşiruire de prostii din partea Papismului. Natura Bisericii se poate înţelege din ceea ce ne spune Sf. Scriptură şi nu prin decizii umane şi teorii. Adevărul credinţei nu răsare decât din Sfânta Scriptură şi din Tradiţia întregii Biserici.”

răspunsul sosi cu repeziciune:„Nu mi-ai urmat sfatul, se plânse duhovnicul, şi ţi-ai expus sufletul impactului periculos cu Sf. Scriptură, care arde ca focul şi înnegreşte când nu străluceşte. În situaţii similare cu ale tale, Papii spun că „este o eroare scandaloasă ca cineva să creadă că toţi creştinii pot citi Biblia” şi, tot astfel, teologii ne asigură că Sfânta Scriptură este un nor negru. Căci a crede în luminarea şi limpezimea Bibliei este o dogmă eterodoxă, cel puţin aşa cum susţin conducătorii noştri infailibili. Iar în ceea ce priveşte Tradiţia, nu consider necesar să-ţi reamintesc că noi trebuie să-l urmăm în primul rând pe Papă în materie de credinţă. Papa, în acest caz, e mai valoros decât mii de Augustini, Ieronimi, Grigori şi Hrisostomi…”.Această scrisoare n-a făcut decât să-mi întărească părerile în loc să le anuleze. Mi-a fost pur şi simplu imposibil să pun Sf. Scriptură mai prejos de Papă! Atacând în felul acesta Sf. Scriptură, Biserica mea pierdea orice urmă de consideraţie din partea mea şi devenea una cu ereticii, care, fiind aleşi de Biblie, s-au întors împotriva ei. Aceasta a fost ultima legătură cu duhovnicul meu.Totuşi nu m-am oprit aici. Deja o apucasem pe un drum care nu-mi îngăduia să mă opresc decât la găsirea unei soluţii pozitive. Drama acelor zile a fost că mă îndepărtasem de papism, dar încă nu acostasem în nici un alt peisaj eclesiastic. Ortodoxia şi protestantismul erau doar nişte idei vagi pe atunci şi încă nu bătuse ceasul să-mi dau seama că ele mi-ar putea

totuşi, pentru noi, iezui" ii, pe lângă cele 3

voturi, se mai cere şi un al patrulea în timpul tunderii.

Acest al patrulea vot este mai important decât

votul castită" ii, al ascultării şi al sărăciei: este votul prin

care ni se cere supunere totală fa" ă de Papă. În felul acesta, eu prefer să mă duc

în iad cu Papa decât în rai cu adevărurile tale.”

Copyright

Mănăemite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să

ăemite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să

stirea emite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să

stirea emite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să

PETRU-VOD

emite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să

PETRU-VOD

emite judecăţi, chiar şi împotriva judecăţii emise de întreaga Biserică, să declare noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le accepte, dacă nu

PETRU-VODdeclare noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le accepte, dacă nu vor să fie refuzaţi de la mântuire. „Depinde doar de voia şi de intenţia lui

PETRU-VODvor să fie refuzaţi de la mântuire. „Depinde doar de voia şi de intenţia lui Ă

61 ATITUDINI

oferi un remediu agoniei mele. În ciuda acestor lucruri, continuam să-mi iubesc Biserica, aceea care făcuse din mine un creştin şi căreia îi purtam Simbolul. Îmi mai trebuia încă multă gândire ca să pot străbate, cu durere şi necaz, drumul care să mă ducă la concluzia că Biserica pe care o iubeam nu făcea parte din sistemul papist. În fapt, autoritatea Bisericii şi corpul episcopal nu sunt intrinsec subordonate monocraţiei Papei. Căci, potrivit teologiei romano-catolice, „autoritatea Bisericii există doar atunci când este caracterizată şi armonizată de Papă. În toate celelalte cazuri, aceasta e nulă, adică în afara ei”. Astfel, fie că Papa este cu Biserică sau fără Biserică este acelaşi lucru, căci Papa este totul, şi Biserica, nimic.Foarte corect scrie şi episcopul Maren: „Ar fi fost mai aproape de adevăr dacă atunci când catolicii spun: „Cred …şi în una Biserică”, să spună „…şi într-un papă”.Importanţa şi rolul episcopilor în Biserica Catolică nu este mai mult decât de reprezentanţi ai autorităţii papale, căreia i se supun şi episcopii întocmai ca şi credincioşii mireni. Acest regim ei încearcă să-l susţină prin capitolul 22 al Evangheliei după Ioan, care, potrivit interpretării romano-catolice, Domnul îi încredinţează Sf. Apostol Petru, primul Papă, păstorirea mieluşeilor şi oilor sale, mai precis, Domnul îi acordă slujba de Păstor-şef, cu drepturi exclusive asupra credincioşilor, care sunt mieluşeii, iar toţi ceilalţi, apostoli şi episcopi, oile. Totuşi episcopii, în Biserica Romano-Catolică, nu sunt nici măcar succesori ai apostolilor, căci, aşa cum se spune în dogmatică, în această Biserică „autoritatea apostolică era lipsită de apostoli şi nu a fost lăsată succesorilor ei, episcopilor, ci doar autoritatea papistă a lui Petru, papilor. Astfel, episcopii, nemoştenind nici o autoritate apostolică, nu au nici o altă autoritate decât cea dată lor, nu direct de la Dumnezeu, ci de la Pontiful Suveran al Romei”.Cât priveşte sinoadele ecumenice, n-au altă valoare decât cea dată lor de Episcopul Romei, „căci ele nu pot fi altceva decât conferinţe pe tema creştinismului, care se fac sub autoritatea şi veridicitatea Papei”. Este de ajuns ca Papa să iasă pe uşile sinodului şi să spună „nu mai sunt înăuntru”, ca întreaga validitate a sinodului să înceteze. Neavând autoritatea şi girul Papei, nu mai poate fi impus prin autoritate credincioşilor.

răspunsul înfricoşător al unui IezuitAproape renunţasem cu totul la studiile mele, profitând de cele câteva ore permise de retragere la chilie, unde nu mă gândeam decât la marea mea problemă. Luni întregi nu făcusem altceva decât să studiez structura şi organizarea Bisericii Primare, chiar de la sursele patristice apostolice. Totuşi, toată această muncă a mea nu putea fi ţinută chiar secret. Eram mai mult decât afectat de această mare grijă care mă copleşea şi-mi consuma toată energia. N-am precupeţit nici o ocazie de a face tot felul de cercetări în afara mănăstirii, în tot ceea ce ar fi putut arunca mai multă

Papii spun că „este o eroare scandaloasă ca cineva să creadă că to" i creştinii pot citi Biblia” şi, tot astfel, teologii ne asigură că Sfânta Scriptură este un nor negru. Căci a crede în luminarea şi limpezimea Bibliei este o dogmă eterodoxă, cel pu" in aşa cum sus" in conducătorii noştri infailibili. iar în ceea ce priveşte tradi" ia, nu consider necesar să­" i reamintesc că noi trebuie să­l urmăm în primul rând pe Papă în materie de credin" ă. Papa, în acest caz, e mai valoros decât mii de Augustini, ieronimi, grigori şi hrisostomi…

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

62 ATITUDINI

lumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut subiectul cu figuri bisericeşti ecleziastice cunoscute, oameni recunoscuţi pentru sinceritatea şi inima lor. În felul acesta primeam aproape continuu impresii şi păreri asupra subiectului, lucruri deosebit de interesante şi de semnificative pentru mine. Pe unii dintre ei, pe clerici, i-am găsit mai fanatici decât conştienţi de absurditatea învăţăturilor despre papă, fiind înţepeniţi în conceptul că „supunerea ce se cade să o dăm Papei cere o încuviinţare tacită a vederilor, concepţiilor, noastre” şi, de asemenea, că

„chiar de am deţine adevărul, ca să nu cădem în înşelare, suntem datori să ne ţinem de cunoscuta axiomă care spune că ceea ce vedem noi ca alb este de fapt negru, dacă aşa ne spun mai marii Bisericii”.

Înflăcărat de astfel de concepţii, un preot iezuit mi-a mărturisit următoarele: „Ceea ce-mi spui tu mi se pare deosebit de logic, de clar şi de adevărat. Totuşi, pentru noi, iezuiţii, pe lângă cele 3 voturi, se mai cere şi un al patrulea în timpul tunderii. Acest al patrulea vot este mai important decât votul castităţii, al ascultării şi al sărăciei: este votul prin care ni se cere supunere totală

faţă de Papă. În felul acesta, eu prefer să mă duc în iad cu Papa decât în rai cu adevărurile tale.”

„Cu câteva secole în urmă ai fi fost ars de flăcările Inchiziţiei”Potrivit părerii majorităţii, eu eram un eretic. Iată ce-mi scria un episcop: „Cu câteva secole mai devreme ideile tale te-ar fi dus la ardere pe rugul Inchiziţiei”. Totuşi, în ciuda tuturor acestor lucruri, intenţionam să rămân în mănăstire, să mă dăruiesc unei vieţi spirituale autentice şi să las ca toată responsabilitatea înşelării şi greşelii să stea pe umerii ierarhilor Bisericii. Dar pot oare preţioasele lucruri ale sufletului să poată fi păstrate în siguranţă acolo unde liberul arbitru al Papei tot adună noi dogme şi false învăţături despre viaţa pioasă a Bisericii? Şi, mai mult decât atât, de vreme ce puritatea învăţăturii a fost ridicată pe falsurile legate de papă, cine-mi poate garanta că această pată nu se va întinde şi în celelalte zone ale credinţei evanghelice? Şi atunci nu ni se mai pare atât de ciudat cum

„Ceea ce­mi spui tu mi se pare deosebit de logic, de

clar şi de adevărat. totuşi, pentru noi, iezui" ii, pe lângă

cele 3 voturi, se mai cere şi un al patrulea în timpul tunderii. Acest al patrulea

vot este mai important decât votul castită" ii, al ascultării

şi al sărăciei...:

Copyright

Mănălumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut

ălumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut

stirea lumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut

stirea lumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut

PETRU-VOD

lumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut

PETRU-VOD

lumină asupra problemei care mă frământa. Astfel, am început să discut subiectul cu figuri bisericeşti ecleziastice cunoscute, oameni recunoscuţi

PETRU-VODsubiectul cu figuri bisericeşti ecleziastice cunoscute, oameni recunoscuţi pentru sinceritatea şi inima lor. În felul acesta primeam aproape continuu

PETRU-VODpentru sinceritatea şi inima lor. În felul acesta primeam aproape continuu Ă

63 ATITUDINI

unii dintre sfinţii Bisericii Romano-Catolice au început să dea alarma, spunând: „Cine ştie dacă aceste mijloace, mai puţin importante de mântuire, care realmente ne inundă, nu ne fac să-L dăm uitării pe singurul nostru Mântuitor, Iisus Hristos?”Astăzi, viaţa spirituală ne apare ca un copac cu multe ramuri şi multe frunze, în care sufletul nu mai ştie unde este trunchiul pe care se sprijină toate şi unde sunt rădăcinile care, de fapt, le hrănesc pe toate… . „În felul acesta ne-am împodobit şi ne-am supra-încărcat viaţa religioasă, încât faţa Lui, a Aceluia Care este miezul tuturor lucrurilor, este pierdut printre aceste podoabe.”Astfel, fiind convins că viaţa spirituală în sânul Bisericii papistaşe mă poate expune la pericole, am sfârşit prin a face pasul decisiv. Am părăsit mănăstirea şi, după un timp destul de scurt, am declarat că nu mai aparţin Bisericii Romano-Catolice. Unii înclinau să mă urmeze, dar, ajunşi în ultimul moment, nimeni n-a mai dorit să-şi sacrifice poziţia pe care o deţinea în interiorul Bisericii, ca şi onorurile şi privilegiile care decurgeau de aici. În felul acesta m-am lepădat de Biserica Catolică, al cărui conducător, uitând că împărăţia Fiului lui Dumnezeu „nu este din lumea aceasta” şi că „cel chemat la episcopie nu este chemat la nici o poziţie mai înaltă sau la vreo autoritate, ci la diaconia întregii Biserici”, l-a imitat pe acela care, vrând, din mândrie, să fie ca Dumnezeu, şi-a pierdut gloria şi slava cea adevărată şi şi-a pus una falsă” iar apoi „a şezut în templul lui Dumnezeu ca un dumnezeu”. Adevărate cuvinte scria şi Bernard de Clairvaux despre Papă: „Nu există otravă mai puternică şi nici sabie mai periculoasă decât această sete şi patimă a dominaţiei!” Ieşind de sub jugul Papismului, n-am făcut decât să-mi urmez vocea conştiinţei, care este, de fapt, vocea lui Dumnezeu. Iar aceasta voce îmi spune: „Las-o… astfel încât să nu te faci părtaş păcatelor ei şi să nu te răneşti de rănile ei”. Cum, după plecarea mea, am îmbrăţişat Ortodoxia, în lumina unui Adevăr absolut şi fără pată, voi descrie mai târziu.În al doilea rând, deoarece plecarea mea din Biserica Romano-Catolică devenea un fapt din ce în ce mai cunoscut în cercurile eclesiastice şi primeam răspunsuri din ce în ce mai entuziaste din partea cercurilor protestante spaniole şi franceze, poziţia mea devenea din ce în ce mai precară. Corespondenţa îmi era plină de scrisori anonime şi ameninţătoare. Mă acuzau că creasem un cerc anti-papist în jurul meu şi că prin exemplul meu duceam în apostazie clerici romano-catolici care erau „bolnavi din punct de vedere dogmatic” şi care mai înainte îşi exprimaseră sentimente de simpatie în cazul meu. Lucrul acesta m-a obligat să părăsesc Barcelona şi să mă stabilesc la Madrid, unde am fost întâmpinat, fără să o fi căutat eu, de către anglicani şi, prin ei, am venit în contact cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Nici acolo n-am reuşit sa rămân necunoscut. După fiecare predică pe care o ţineam pe la Bisericile

În al doilea rând, deoarece plecarea mea din Biserica Romano­Catolică devenea un fapt din ce în ce mai cunoscut în cercurile eclesiastice şi primeam răspunsuri din ce în ce mai entuziaste din partea cercurilor protestante spaniole şi franceze, pozi" ia mea devenea din ce în ce mai precară. Coresponden" a îmi era plină de scrisori anonime şi amenin" ătoare.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

64 ATITUDINI

anglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască şi să discute cu mine tot felul de chestiuni teologice.Fără să o fi dorit, am observat cum un număr tot mai mare de oameni se strângea în jurul meu, majoritatea fiind împotriva papei. Situaţia aceasta mă făcea foarte vulnerabil în faţa autorităţilor, deoarece la întâlnirile secrete la care consimţisem să iau parte începuseră să apară şi unii clerici romano-catolici, cunoscuţi pentru „lipsa sau, mai bine zis, slaba lor credinţă în ceea ce privea infailibilitatea celui mai mare ierarh al Romei”.

Răzbunarea fanatică pe care mi-o plănuiau unii papişti a fost dată la iveală pe deplin în ziua în care am răspuns public la o disertaţie eclesiastică pe care aceştia mi-o trimiseseră ca o ultimă încercare de a mă smulge din capcana „ereziei” în care căzusem. Lucrarea, cu un caracter apolo-getic, purta titlul pompos: „Papa, vicar al Domnului nostru pe pământ”, iar sloganul către care conduceau toate argumentele din carte era: „Datorită infailibilităţii Papei, romano-catolicii sunt astăzi singurii creştini care pot fi siguri în ceea ce cred”. În coloanele unui periodic portughez am replicat: „Realitatea este că datorită acestei infailibilităţi sunteţi singurii creştini care NU puteţi fi siguri vor cere să credeţi mâine”. Articolul meu se încheia cu propoziţia: „Şi nu peste mult

timp, pe drumul pe care mergeţi, o să-L numiţi pe Dumnezeu vicar al Papei în ceruri”.Curând, după ce mi-am publicat la Buenos Aires studiul în 3 volume, am isprăvit cu papistaşii. În studiul acela strânsesem toate clauzele din literatura patristică şi primele 4 secole care, direct sau indirect, se refereau la „clauza primatului” (Matei 16:18-19, Ioan 21:15-17, Luca 22:31-32). Dovedeam că învăţăturile despre Papă erau cu desăvârşire străine şi contrare învăţăturii pe care Sfinţii Părinţi au dat-o. Iar interpretarea dată de Sfinţii Părinţi este exact regula conform căreia noi înţelegem Sfânta Scriptură.

Drumul spre ortodoxieCam prin perioada aceea, chiar dacă nu prin împrejurări care se legau

Străduin" ele unui profesor universitar

polonez, pe care­l cunoşteam, mi­a întărit şi

cimentat convingerea că ortodoxia se bazează pe

adevărurile substan" iale ale Creştinismului.

Copyright

Mănăanglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

ăanglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

stirea anglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

stirea anglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

PETRU-VOD

anglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

PETRU-VOD

anglicane, un număr mereu mai mare de ascultători doreau să mă cunoască

Fără să o fi dorit, am observat cum un număr tot mai mare de oameni se

PETRU-VODFără să o fi dorit, am observat cum un număr tot mai mare de oameni se Ă

65 ATITUDINI

între ele, am venit pentru prima data în contact cu Ortodoxia. Înainte de a-mi continua relatarea, trebuie să mărturisesc că ideile mele despre Ortodoxie suferiseră importante evoluţii de la începutul odiseei mele spirituale. Avusesem câteva discuţii pe subiecte teologice cu un grup de ortodocşi polonezi, care trecuseră prin ţara mea, şi se adăugaseră şi informaţiile pe care le primisem de la Consiliul Ecumenic referitoare la existenţa şi viaţa în cercurile ortodoxe din Apus, toate îmi treziseră un viu interes. În plus, începusem să-mi fac rost de tot felul de cărţi şi reviste ruseşti şi greceşti de la Londra şi Berlin, ca şi o serie de cărţi premiate, pe care mi le furniza Arhimandritul Benedict Katsenavakis din Neapole. Interesul pentru ortodoxie creştea. Încetul cu încetul începeam să-mi pierd reţinerile interioare faţă de Biserica Ortodoxă. Aceste vederi părtinitoare prezentau ortodoxia ca pe ceva schismatic, ca fiind lipsită de viaţă spirituală, o grupare de biserici mărunte care nu purtau linia caracteristică a unei adevărate Biserici a lui Hristos, iar schisma care o înlăturase avea „pe diavol drept tată şi mândria Patriarhului Fotie drept mamă”.Când am început sa corespondez cu un respectat membru al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe din Vest, al cărui nume nu-mi permit să-l fac public, m-am eliberat de toate reţinerile pe care le aveam faţă de ortodoxie şi am putut privi şi eu lucrurile spiritual obiectiv. Şi astfel, curând, mi-am dat seama, plăcut surprins, că înclinarea negativă pe care o simţeam împotriva Papismului era conformă întru totul cu învăţătura Ortodoxiei. Respectatul ierarh a remarcat şi el coincidenţa în scrisorile sale, dar s-a abţinut de la alte comentarii, deoarece era conştient că mă aflam într-un mediu protestant.Ortodocşii din Vest nu sunt deloc susceptibili de prozelitism. Numai atunci când corespondenţa noastră dura de ceva timp, Episcopul ortodox mi-a indicat să citesc superba carte a lui Serghei Bulgakov, Ortodoxia, şi pe cea a Mitropolitului Serafim, nu mai puţin profundă. Cam tot pe atunci am scris şi la Patriarhia Ecumenică. În acele cărţi m-am regăsit. N-am dat de vreun paragraf care să nu fie în deplin acord cu conştiinţa mea. În toate aceste lucrări, ca şi în altele pe care mi le trimiteau, împreună cu scrisori încurajatoare, unele chiar din Grecia, am văzut cum învăţătura Ortodoxă este profundă şi pur evanghelică şi că ortodocşii sunt singurii creştini care cred precum creştinii din catacombe, şi că Sfinţii Părinţi ai Bisericii, singurii care se pot lăuda cu sfânta laudă patristică: „ Noi credem în tot ceea ce primim de la Apostoli”. În perioada aceea am scris două cărţi: Conceptul Bisericii, potrivit Părinţilor Apuseni, cealaltă fiind intitulată Dumnezeul tău, Dumnezeul nostru şi Dumnezeu. Urmau să fie publicate în America de Sud, dar nu m-am grăbit cu lansarea, tot ca să nu le dau apă la moară protestanţilor.Dinspre partea Ortodoxă m-au sfătuit să mă debarasez de poziţia pur şi simplu negativă pe care o aveam împotriva Papismului care mă

În toate aceste lucrări, ca şi în altele pe care mi le trimiteau, împreună cu scrisori încurajatoare, unele chiar din grecia, am văzut cum învă" ătura ortodoxă este profundă şi pur evanghelică şi că ortodocşii sunt singurii creştini care cred precum creştinii din catacombe, şi că S" n" ii Părin" i ai Bisericii, singurii care se pot lăuda cu sfânta laudă patristică: „ noi credem în tot ceea ce primim de la Apostoli”.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

66 ATITUDINI

murdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau să-şi dea seama cât de departe eram de Biserica Anglicană, cât şi faţă de cea Ortodoxă. A fost o sarcină grea pe care am concluzionat-o cu următoarele propoziţii: „Cred în tot ceea ce este inclus în cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament, potrivit interpretării teologice a Tradiţiei, mai precis a Sinoadelor Ecumenice care au fost cu adevărat ecumenice şi în învăţăturile unanime ale Sfinţilor Părinţi care sunt recunoscute universal ca atare”.De atunci încolo mi-am dat seama că simpatia pe care mi-o arătaseră protestanţii începea să se răcească, mai puţin a anglicanilor, care era guvernată de un ajutor cam interesant. Şi doar în momentul acesta a început să se facă simţit, deşi târziu, ca de obicei, şi interesul ortodox, care a început să mă atragă către ortodoxie ca „posibil catehumen”. Străduinţele unui profesor universitar polonez, pe care-l cunoşteam, mi-a întărit şi cimentat convingerea că Ortodoxia se bazează pe adevărurile substanţiale ale Creştinismului. Am înţeles că oricare creştin de altă confesiune este obligat să sacrifice o parte importantă a credinţei ca să poată ajunge la o puritate dogmatică completă, lucru care nu se cere şi creştinului ortodox, deoarece el trăieşte şi rămâne în substanţa creştinismului şi a adevărului revelat şi nealterat.Aşa că nu m-am mai simţit singur în faţa atât de puternicului catolicism şi a răcelii la care mă supuneau protestanţii. În Răsărit, cum de altfel sunt şi prin întreaga lume, se aflau atunci 280 de milioane de creştini care aparţineau Bisericii Ortodoxe şi cu care mă simţeam în comuniune de credinţă. Acuzaţia de mumificare teologică, adusă ortodoxiei, nu mai avea nici o valoare pentru mine, căci abia acum înţelegeam că această păstrare fixă şi stabilă a învăţăturilor ortodoxe asupra adevărului nu era de fapt o piatră de poticnire spirituală, ci un şuvoi veşnic curgător, ca şi curentul unei cascade care pare să rămână mereu neschimbat, deşi apele mereu se schimbă.Treptat, ortodocşii au început să mă considere unul de-al lor. „Faptul că îi vorbim acestui spaniol despre ortodoxie nu înseamnă că facem prozelitism”, scria un foarte cunoscut arhimandrit. Şi ei, şi eu simţeam că sunt deja ancorat în portul ortodoxiei şi că în sfârşit puteam respira liber la pieptul Bisericii Mame. În perioada aceasta am ajuns să fiu, în sfârşit, ortodox, aproape fără să-mi dau seama şi, precum ucenicii care se îndreptau spre Emmaus lângă Învăţătorul lor, am parcurs apropierea de Ortodoxie fără să recunosc Adevărul decât chiar la sfârşit.Când am fost sigur de acest lucru, am scris o lungă dizertaţie privind cazul meu, pe care am adresat-o Patriarhiei Ecumenice şi Arhiepiscopului Atenei prin intermediul Diaconatului Apostolic al Bisericii Greciei. Şi, deoarece nu mai aveam ce face în Spania, unde astăzi nu mai există nici o comunitate ortodoxă, mi-am părăsit ţara şi m-am îndreptat spre Franţa, unde am cerut să devin membru al Bisericii Ortodoxe, aşteptând să dea în pârg roadele schimbării mele. În tot acest timp mi-am adâncit

... eu sim" eam că sunt deja ancorat în portul ortodoxiei

şi că în sfârşit puteam respira liber la pieptul Bisericii

Mame. În perioada aceasta am ajuns să " u, în sfârşit,

ortodox, aproape fără să­mi dau seama şi, precum ucenicii

care se îndreptau spre Emmaus lângă Învă" ătorul

lor, am parcurs apropierea de ortodoxie fără să recunosc

Adevărul decât chiar la sfârşit

Fără să o " dorit, am observat cum un număr tot mai mare de oameni

se strângea în jurul meu, majoritatea " ind împotriva

papei. Situa" ia aceasta mă făcea foarte vulnerabil în

fa" a autorită" ilor, deoarece la întâlnirile secrete la care

consim" isem să iau parte începuseră să apară şi unii

clerici romano­catolici, cunoscu" i pentru „lipsa

sau, mai bine zis, slaba lor credin" ă în ceea ce privea

infailibilitatea celui mai mare ierarh al Romei”

Copyright

Mănămurdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau

ămurdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau

stirea murdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau

stirea murdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau

PETRU-VOD

murdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau

PETRU-VOD

murdărise atât de tare şi să-mi construiesc „Crezul” după care ei puteau să-şi dea seama cât de departe eram de Biserica Anglicană, cât şi faţă

PETRU-VODsă-şi dea seama cât de departe eram de Biserica Anglicană, cât şi faţă de cea Ortodoxă. A fost o sarcină grea pe care am concluzionat-o cu

PETRU-VODde cea Ortodoxă. A fost o sarcină grea pe care am concluzionat-o cu Ă

67 ATITUDINI

cunoaşterea ortodoxiei şi mi-am întărit legăturile cu ierarhii ei. Când m-am convins cu totul, am făcut pasul hotărâtor, fiind atunci primit ca membru în adevărata Biserică a lui Hristos. Aş fi vrut ca acest mare eveniment să se realizeze în Grecia, ţara recunoscută a ortodoxiei, unde venisem să studiez teologia. Cuviosul Arhiepiscop al Atenei m-a primit ca un adevărat părinte al Bisericii. Iubirea şi interesul pe care l-a manifestat pentru mine au fost peste aşteptări. Aceleaşi lucruri le-aş putea spune şi despre Preasfinţitul Dionisie al Rogonului, care mi-a arătat, la fel, o iubire părintească.Nu mai este nevoie să spun că într-o asemenea atmosferă de căldură şi iubire, Sfântului Sinod nu i-a trebuit mult să ia decizia acceptării mele în sânul Bisericii Ortodoxe. În timpul acelei sfinte slujbe de toată noaptea am fost onorat cu numele Apostolului popoarelor, iar după aceea am fost primit ca monah în Sfânta Mânăstire Peteli. Curând am fost tuns diacon de Preasfinţitul Episcop de Rogon. De atunci trăiesc în iubirea, simpatia şi înţelegerea Bisericii Greciei şi a membrilor ei. Le cer tuturor să se roage pentru mine şi să mă sprijine duhovniceşte, ca să pot fi mereu vrednic de Harul ce mi s-a făcut mie de către Domnul.

Acuza" ia de mumi" care teologică, adusă ortodoxiei, nu mai avea nici o valoare pentru mine, căci abia acum în" elegeam că această păstrare " xă şi stabilă a învă" ăturilor ortodoxe asupra adevărului nu era de fapt o piatră de poticnire spirituală, ci un şuvoi veşnic curgător, ca şi curentul unei cascade care pare să rămână mereu neschimbat, deşi apele mereu se schimbă.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

68 ATITUDINI

Despre IspITIrIle ACesTUI veACInterviu cu p.p.p s. seraphim, episcop de ottawa

Preasfinţite Părinte, iată că lupi în piele de oaie încearcă să smintească credinţa noastră, cum să ne apărăm şi cum să distingem binele de rău?Dacă vrem să vorbim despre apărarea noastră împotriva răului, singura apărare pe care o putem avea este Iisus Hristos Însuşi, deci trebuie să o chemăm pe Născătoarea de Dumnezeu şi pe Sfinţii lui Hristos pentru

ca ei să se roage pentru noi şi să ceară lui Hristos ocrotirea noastră, pentru că acesta e cel mai mare şi mai important fel în care putem fi ocrotiţi. Unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiş cumva, însă dacă suntem faţă în faţă cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu el, fiindcă se ştie că vom fi amarnic bătuţi. Însă dacă în această situaţie ne întoarcem imediat către Hristos şi Îi cerem ajutorul, ocrotirea şi Îl rugăm să ne mântuiască, atunci răul este imediat înfrânt.Ce se întâmplă atunci când trebuie să mărturisim credinţa noastră, sau în cazul în care suntem întrebaţi în mod direct şi trebuie să răspundem? Cum facem asta fără să rănim pe cei care sunt împotriva noastră, atunci când trebuie să fim mai fermi în răspunsuri?

Dacă răspunsurile sunt ferme şi dacă poartă dragostea lui Hristos, este posibil că se vor simţi ofensaţi oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar Hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre Hristos-Adevărul în contextul iubirii Lui (pentru că El e de asemenea Iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom fi înţeleşi şi auziţi de către cei care sunt în opoziţie cu adevărata credinţă.Deci ne sfătuiţi către blândeţe?Blândeţe fermă, pentru că dacă suntem agresivi, oamenii vor răspunde agresiv. Mama întotdeauna îmi spunea că prinzi mai multe muşte cu miere decât cu oţet. Sunt momente în care trebuie să fii mult mai ferm, şi acestea sunt vremuri în care trebuie să fim puternici. Dar este important să aştepţi ca Mântuitorul Însuşi să-ţi arate, în inima ta, că acesta e timpul

unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiş cumva, însă dacă

suntem fa" ă în fa" ă cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu

el, " indcă se ştie că vom " amarnic bătu" i.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

69 ATITUDINI

pentru a face aceasta, de fapt El te va împinge la aceasta, aşa încât să trebuiască să fie făcut ceea ce se cere.Tot aşa cum Sfinţii Părinţi nu au scris decât atunci când a trebuit şi cînd au simţit harul...Da, exact.Se vorbeşte în biserică, chiar de unii păstori, că trebuie să redefinim dogmele. Acest lucru ne tulbură mult. Ce părere aveţi?Spun aşa: Biserica Ortodoxă are responsabilitatea şi datoria ca în orice cultură şi în orice vreme să vorbească despre Unul Domn Iisus Hristos, Care e Acelaşi întotdeauna, să vorbească acelei culturi în cuvinte pe care oamenii le pot înţelege, dar asta nu înseamnă că facem ceva care să schimbe Cine e Hristos, pentru că El nu e o propunere filosofică, El este Dumnezeu! El Însuşi ni Se revelează, iar noi suntem cei care trebuie să acceptăm Cine este El şi să transmitem tuturor celorlalţi mai departe, fără a distorsiona această revelaţie în vreun fel. De aceea aş spune că dogmele nu pot fi schimbate, pentru că sinoadele ecumenice sunt sursele acestor dogme şi nici unul dintre noi nu este prin sine sinod ecumenic al secolului XXI, ca să le schimbe. Pentru că Iisus Hristos este Acelaşi, responsabilitatea noastră este de a-L mărturisi cu viaţa noastră, în această cultură a secolului XX, în aşa fel încât cultura să înţeleagă aceasta, dar nimic nu se schimbă, ştiţi...?Forma exprimării se schimbă odată cu traversarea respectivelor culturi, dogmele însă nu se schimbă niciodată.Exact, şi când folosim aceste cuvinte trebuie să fim extrem de atenţi că folosim cuvintele corecte care sunt în armonie cu Tradiţia de două mii de ani şi cu experienţa noastră despre Cine este Hristos.BOR face parte din Consiliul Mondial al bisericilor, şi mulţi dintre adevăraţii credincioşi doresc să iasă din această organizaţie.Cred că exista multe păreri asemănătoare ale credincioşilor, în întreaga lume. E o problemă dificilă, Consiliul Mondial al Bisericilor. Şi voi spune aşa: în primul rând, în mod ironic, Consiliul Mondial al Bisericilor este singurul mediu în care toate Bisericile Ortodoxe participă împreună şi unde au posibilitatea să vorbească; deci în afara acestei organizaţii nu există încă vreun loc anume în care să avem posibilitatea de a ne întâlni în mod obişnuit, decât dacă facem pelerinaje unii la alţii, pe la bisericile fiecăruia. Aceasta e problema noastră. Cealaltă problemă e că protestanţii, şi se pare că şi catolicii într-o măsură, au ideea că s-ar putea crea vreun fel de „lucru atotcuprinzător” care, dezvoltându-se, ar include pe toata lumea, dar că acest organism nu ar fi Biserica Ortodoxă. …ca formă modernă a ecumenismului…Este o formă modernă a ecumenismului, şi e una foarte rea. Iar dacă CMB, sau oricare altă organizaţie la care participăm, va insista în această direcţie, trebuie să plecăm. Există presiuni în Statele Unite să părăsim

Dacă răspunsurile sunt ferme şi dacă poartă dragostea lui hristos, este posibil că se vor sim" i ofensa" i oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre hristos­Adevărul în contextul iubirii lui (pentru că El e de asemenea iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom " în" eleşi şi auzi" i de către cei care sunt în opozi" ie cu adevărata credin" ă.

Biserica ortodoxă are responsabilitatea şi datoria ca în orice cultură şi în orice vreme să vorbească despre unul Domn iisus hristos, Care e Acelaşi întotdeauna, să vorbească acelei culturi în cuvinte pe care oamenii le pot în" elege, dar asta nu înseamnă că facem ceva care să schimbe Cine e hristos, pentru că El nu e o pro­punere " loso" că, El este Dumnezeu!

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

70 ATITUDINI

Consiliul Naţional al Bisericilor Creştine, tocmai din cauza asta. Totuşi au fost nişte schimbări. Prezenţa ortodoxă în CMB, după cum înţeleg eu, a avut un asemenea efect că, acum, modul oficial de discuţie este mai adaptat, în sensul că e mai puţin direcţionat de gândul la a face vreo mega-biserică, tocmai pentru că au descoperit că asta nu se va întâmpla, din cauză că există din ce în ce mai multe biserici de tip protestant. Recent am citit un articol cum că CMB ar număra mai mult de 350 de astfel de asociaţii. Deci este un număr deja mare, care tot creşte şi, atâta

vreme cât există protestanţi, acest număr va creste. Oamenii aceştia realizează că nu e aşa de simplu să construiască vreun soi de biserică uriaşă, ci mai bine e să vorbească unii cu alţii şi să încerce să facă ceva împreună, de exemplu ajutor medical, social, ceva practic. Aş adăuga că exista influenţe vizibile în Biserica Ortodoxă, în câteva biserici protestante şi chiar şi în biserica catolică, datorită acestui context, aşadar nu e ca şi cum stăm acolo să fim călcaţi în picioare de toată lumea, ci dimpotrivă, reprezentanţii noştri mărturisesc adevărul. Singurul lucru pe care-l putem face cu această situaţie, care desigur nu e una bună, e să ne rugăm la Dumnezeu să ne arate ce să facem, şi când ierarhii Bisericilor vor ajunge la vreo înţelegere în ce priveşte a rămâne sau a pleca,

să fie într-un context în deplină armonie cu credinţa ortodoxă şi care nu va trăda în nici un fel credinţa ortodoxă. Şi dacă s-ar întâmpla ca vreun episcop ar trăda vreodată credinţa, pot să vă spun că nu ar putea rămâne în eparhia lui mult timp pentru că credincioşii sunt foarte puternici şi nobili. Deci dacă episcopul începe să vorbească despre ceva greşit - şi asta se poate întâmpla, fiindcă sunt oameni, care pot greşi……nu sunt papi…Exact, nu sunt papi, deşi mai sunt glume care spun că ar fi, şi e bine că ortodoxul încă mai are simţul umorului. Deci: dacă o episcopie îşi pierde calea şi începe să păşească pe căi ciudate, aceşti oameni se vor plânge, vor fi demonstraţii, şi atunci ori se va pocăi înainte de a fi prea târziu, ori va pleca. Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni,

Părintele Sera" m Rose trăia într­un accentuat me­

diu polemic, şi nu cred că a greşit scriind într­un stil polemic, dar mediul actual

nu prea acceptă polemicile, decât în grecia, " indcă acolo

din tradi" ie se ştie cum se face aceasta.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

Consiliul Naţional al Bisericilor Creştine, tocmai din cauza asta.

PETRU-VOD

Consiliul Naţional al Bisericilor Creştine, tocmai din cauza asta. Totuşi au fost nişte schimbări. Prezenţa ortodoxă în CMB, după cum

PETRU-VODTotuşi au fost nişte schimbări. Prezenţa ortodoxă în CMB, după cum înţeleg eu, a avut un asemenea efect că, acum, modul oficial de discuţie este

PETRU-VODînţeleg eu, a avut un asemenea efect că, acum, modul oficial de discuţie este Ă

71 ATITUDINI

prin preoţi, prin diaconi, prin monahi şi monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc, unde trebuie să fie. Biserica Ortodoxă nu acceptă tendinţe extreme, stânga, dreapta, sus, jos, ci întotdeauna ţine calea de mijloc, şi harul Duhului Sfânt vorbeşte prin credincioşii săi şi prin toţi cei ce slujesc Biserica. El mereu ne ţine în partea aceasta nezdruncinată, de mijloc, chiar dacă mai sunt şi păreri ciudate uneori, dar întreaga Biserică nu se mută de pe calea de mijloc, acolo unde Îl găsim pe Hristos.Şcoala modernă de ştiinţă îşi direcţionează toate eforturile, printr-o lungă şi susţinută campanie, împotriva Bisericii şi credinţei ortodoxe. Credeţi că e înţelept ca Biserica să se angajeze într-un astfel de dialog? Este ziditor şi mântuitor pentru acei oameni de ştiinţă să audă că adevărul în ce priveşte însuşi domeniul lor de studiu a fost de mult, chiar din primele veacuri creştine, şi este în continuare, insuflat de Duhul Sfânt şi dăruit sfinţilor şi reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, sau este un compromis din partea Bisericii Ortodoxe să discute cu neadevărul?A face disponibile informaţii care arată adevărul despre istorie e folositor, fiindcă mulţi sunt cei care se folosesc sufleteşte prin aceasta, dar trebuie să fim foarte precauţi, mai ales în mediul nord-american. Părintele Serafim Rose trăia într-un accentuat mediu polemic, şi nu cred că a greşit scriind într-un stil polemic, dar mediul actual nu prea acceptă polemicile, decât în Grecia, fiindcă acolo din tradiţie se ştie cum se face aceasta. Deci e mai bine să adoptăm o cale mai blândă, să punem în faţă şi la dispoziţia oamenilor informaţiile, şi să găsim modalităţi pe internet, să facem spre exemplu căutările google mai precise şi mai lesne de scos la suprafaţă, cred că ar fi bine.…Mai de dorit decât confruntările directe? Acestea în general nu sunt productive. De obicei produc doar un joc închis, se ajunge la situaţia în care ambele părţi încep să-şi atribuie invective în mod reciproc, dar cred că ortodocşii au destui oameni competenţi în folosirea bună a cuvintelor şi gândurilor, într-un mod pozitiv, argumentând calm şi corect.Înţelesul mărturisirii acesteia este ca, prin exemplul propriei trăiri, de a face oamenii să se simtă iubiţi de Hristos, adică să li se reamintească faptul că acest lucru este singurul important, fundamentalul.Cu certitudine. Cu cât ajungi mai aproape de Hristos, cu atât mai mult vrăjmaşul încearcă să te oprească şi crucea proprie apare mai mare, însă în fapt El e Cel Care o duce. Se vorbeşte în ţara noastră, din cauza apartenenţei la Uniunea Europeană, despre obligativitatea de a avea paşapoarte şi cărţi de identitate cu micro-cipuri care să conţină informaţii bio-metrice. Pentru noi e o mare ispită, pentru că ştim ce s-a întâmplat de exemplu în Grecia unde s-a încercat oprirea acestui demers. Una e să avem paşapoarte pentru a putea călători mai uşor peste graniţe, dar de ce informaţii bio-metrice?Tocmai pentru că se încearcă formarea unei baze de date unice şi universale în care să se introducă toate informaţiile posibile privitoare

Şi dacă s­ar întâmpla ca vreun episcop ar trăda vreodată credin" a, pot să vă spun că nu ar putea rămâne în eparhia lui mult timp pentru că credincioşii sunt foarte puternici şi nobili. [...] dacă o episcopie îşi pierde calea şi începe să păşească pe căi ciudate, aceşti oameni se vor plânge, vor " demonstra" ii, şi atunci ori se va pocăi înainte de a " prea târziu, ori va pleca. Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni, prin preo" i, prin diaconi, prin monahi şi monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc unde trebuie să " e.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

72 ATITUDINI

la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către organizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de care cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea graniţelor naţiilor, prin diferite artificii politice şi diplomatice, cu atitudinea demagogică a necesităţii protejării acestor state, ca în paralel să existe demersuri pentru o unificare culturală, care deja e în vigoare şi care are rolul de a orbi şi astfel ameliora impactul prea făţiş al destructuralizării generale la nivel economic şi social, iar apoi, pasul ultim, o pseudo-unificare la nivel de credinţă, care este efortul întruchipat de pan-erezia ecumenismului. Exista deja foarte multe plângeri, de multă vreme, din partea credincioşilor şi nu numai, în America de Nord, în legătură cu acest subiect. Nu vă temeţi, căci cu noi este Dumnezeu! Care este principala îngrijorare?Aşa cum ştim că se folosesc majoritatea invenţiilor tehnologice şi ştiinţifice ale secolului 20 încă din perioada post-bellică (odată cu bomba atomică, fapt care a marcat începutul declinului implementării ştiinţei în plan social), şi văzând că în pofida diversităţii lor, toate au totuşi scopul comun de smintire, îmbolnăvire, slăbire, pervertire şi finalmente nimicire a fiinţei umane, temerea noastră este de a fi forţaţi, din ştiinţa sau neştiinţa noastră, să nu mai putem dispune de libertatea noastră de alegere dăruită de Dumnezeu, libertate care ne permite să ne rugăm Lui şi să facem voia Lui. Aceste mecanisme, cum sunt şi micro-cipurile, pot şi sânt menite pentru a altera voinţa în sensul slăbirii, anihilării şi chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video şi cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei funcţionări a creierului uman şi vatămă sufletul, apoi substanţele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne şi care creează boli, şi nu în ultimul rând foarte subtilele erezii care sunt mult mai periculoase fiinţei noastre decât atacurile mai grosiere, aşadar efectul cumulat al tuturor acestora este faţa văzută a războiului nevăzut al lui Antihrist. Teama creştinului ortodox este aceea de a i se sminti puterea sufletească a voinţei dată de Hristos şi pe care întru Hristos vrea să o şi folosească.Pentru cel care le primeşte, care le acceptă! Deci, să nu le acceptăm, ci prin rugăciune, cea mai importantă, mai eficientă şi mai poruncită dintre acţiunile credinciosului, să ţinem inima şi fiinţa noastră numai către şi în Hristos Domnul. Creştinii nu trebuie să fie niciodată paralizaţi de frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai puternic decât orice trucuri şi mecanisme. Rugăciunea poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra oricărui lucru. Aţi văzut ce se întâmplă atunci când cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea Biserica se roagă pentru toţi. Rugăciunea este liantul care aduce trupul rănit pentru a fi tămăduit de Hristos. Este destul să spunem, (noi sau altcineva pentru

Primul pas este des" in" a­rea grani" elor na" iilor, prin

diferite arti" cii politice şi diplomatice, cu atitudinea

demagogică a necesită" ii protejării acestor state, ca în

paralel să existe demersuri pentru o uni" care culturală, care deja e în vigoare şi care

are rolul de a orbi şi astfel ameliora impactul prea fă" iş

al destructuralizării generale la nivel economic şi social...

Creştinii nu trebuie să " e niciodată paraliza" i de

frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai

puternic decât orice trucuri şi mecanisme. Rugăciunea

poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra

oricărui lucru. A" i văzut ce se întâmplă atunci când

cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva

poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea

Biserica se roagă pentru to" i. Rugăciunea este liantul care

aduce trupul rănit pentru a " tămăduit de hristos.

Copyright

Mănăla fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către

ăla fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către

stirea la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către

stirea la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către

PETRU-VOD

la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către

PETRU-VOD

la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către organizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de

PETRU-VODorganizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de care cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea

PETRU-VODcare cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea Ă

73 ATITUDINI

noi): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! şi suntem ocrotiţi.Sigur că Dumnezeu vede eforturile noastre de a ne păstra Luişi. Avem şi responsabilitatea de a căuta să ţinem Sfânta Tradiţie a Bisericii aşa cum se cuvine, adică şi în cele tainice şi în cele pragmatice, pentru că unele se reflectă prin celelalte şi sunt legate, neputând a ne pleca duhului lumii nici în cea mai mică măsură. Şi aici este întrebarea: cum se pot atunci uni mintea cu inima în rugăciunea lui Iisus, în cazul în care totuşi nu dispunem de ele, sănătoase? Păi, în realitate, nu noi săvârşim rugăciunea, ci Dumnezeu Care e Cel Ce tămăduieşte, pentru a putea, mai apoi, uni.Credeţi că ar ajuta, pentru a ne întări în exerciţiul statornicirii în alegerea celor bune şi întru mântuire, să ne gândim la cuvintele Domnului: „în ce vă voi găsi, în aceea vă voi judeca”?Ajută, dar pe lângă responsabilitatea personală, ne putem gândi şi la extinderea ei, în sensul rugăciunii Sfântului Siluan care se ruga pentru întreaga zidire.Aşadar, îmbinarea responsabilităţii personale cu cea a întreg trupului Bisericii e adevărata întărire.Da, doar aşa e complet. Nu e uşor să fii creştin, dar Domnul ne spune că povara Sa e uşoară. Ne putem încredinţa de aceasta văzând şi cerând, clipă de clipă, împreună-lucrarea Lui cu noi.

interviu realizat de sora Elena, iulie 2008

Aceste mecanisme, cum sunt şi micro­cipurile, pot şi sânt menite pentru a altera voin" a în sensul slăbirii, anihilării şi chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video şi cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei func" ionări a creierului uman şi vatămă su" etul, apoi substan" ele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne şi care creează boli, şi nu în ultimul rând foarte subtilele erezii

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

74 ATITUDINI

preTexTe peNTrU A NU fACe NIMIC1

Mircea platon

partea dramaticăA face, a construi, a construi pe loc bun, cu temelie solidă. A lămuri. Lucrând, lămureşti, limpezeşti lucrurile, lumea, pe tine, pe ceilalţi. Asta dacă lucrezi în via Domnului. Dacă lucrezi pentru Mamona, atunci nu faci decât să sporeşti confuzia din tine şi din ceilalţi. Care sunt motivele pentru care,

după cum suspină mulţi, România e în continuu “război civil”? Care sunt motivele pentru care nu ne lămurim? Ne agităm, facem multe, dar nu lămurim nimic, nu limpezim nici chipul României, nici al nostru, nu ne ridicăm pe verticala nici unei coloane vertebrale, nici unei turle. Orice sugestie, observaţie, întrebare, tentativă de a lămuri nişte lucruri, orice încercare de a lua lucrurile “la bani mărunţi” e primită, la noi, cu ostilitate osificată agonic în aceste tipuri de pretexte folosite pentru a nu lămuri nimic şi deci pentru a nu face nimic.1. Ai plecat din România. N-ai mâncat salam cu soia, nu eşti de-al nostru, nu mai ştii cum e aici. Ai plecat şi nu-ţi place “acolo”: păi, sigur, unii oameni sunt veşnic nemulţumiţi, nu se acomodează nicăieri. Ai plecat şi îţi place

“acolo”: da, sigur, păi te-ai înstrăinat, nu mai ştii ce bine e la noi, ce ţară frumoasă avem, cu oameni calzi, primitori; te-ai asimilat, îţi place, te-ai vândut. Vii dintr-o ţară normală şi ne spui nouă ce să facem aici. Te-ai “împlinit” în acea ţară normală: păi asta înseamnă că nu mai ştii cum e să te “descurci” aici. Nu te-ai “împlinit”: păi atunci eşti un luzăr, ia uite la mine ce maşină nouă am, şi cum mă duc eu în vacanţă în Turcia vara şi la supermarket tot timpul. 2. N-ai plecat din România. Da, bun, eşti un luzăr, ce ştii tu. Nu eşti expert, n-ai burse. Nu ştii cum e în Occident: civilizaţie, nenicule, nu ca aici. Eşti rasist, homofob, legionar, sexist, fundamentalist. Înapoiat. Taci

1 - Şi acest articol, ca şi cel precedent, îi are în vedere pe creştinii care au ales să rămână în lume, nu pe monahi.

Păi, dacă nu eşti legitimat de “noi”, nu exişti. noi suntem

“noi”. tu cine te crezi? nu construieşti, nu eşti în nici o institu" ie, unde, apropos,

sunt doar oameni puşi de “noi”. nu ştim cine eşti, cine te­a dus “dincolo”, cine te­a

adus “înapoi”, ce vrei de la noi. Mai bine te ignorăm.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

1

PETRU-VOD

1

Ă

75 ATITUDINI

şi ascultă, şi înghite. Că, dacă erai bun de ceva, plecai din ţara asta de luzări. Ai plecat şi nu te-ai mai întors: nu eşti patriot. Ai plecat şi te-ai întors: n-ai reuşit acolo şi acum vii şi vrei să o faci pe-a deşteptul aici.3. Eşti legitimat de “noi”. Păi bine, domnule, noi îţi dăm burse şi dumneata aşa îţi manifeşti recunoştinţa? Păi, cum, ne critici? De ce spargi rândurile, de ce ajuţi duşmanul, “inamicii inteligenţei” care va să zică? Dacă eşti legitimat de noi, dacă noi ţi-am dat şi te-am pus acolo unde eşti acum, păi fii şi tu recunoscător, şi nu mai critica atât. Manifestă iniţiativă doar în “cadru legal şi cu preaviz”. Eventual în pauza de cafea, la simpozion. Ca să detectezi cât mai repede masa cu tartine şi glumele bossului. 4. Nu eşti legitimat de “noi”. Păi, dacă nu eşti legitimat de “noi”, nu exişti. Noi suntem “noi”. Tu cine te crezi? Nu construieşti, nu eşti în nici o instituţie, unde, apropos, sunt doar oameni puşi de “noi”. Nu ştim cine eşti, cine te-a dus “dincolo”, cine te-a adus “înapoi”, ce vrei de la noi. Mai bine te ignorăm. De fapt, nici nu exişti. Ce spui? Nu se-aude. Şi chiar dacă se-aude, cui îi pasă? Nu înţelegem. Nu ştim autorii de care vorbeşti dumneata. Noi îi ştim numai pe ăştia de ne convin nouă. Şi închide dreacu’ uşea după dumneata că trage. Du-te înapoi de unde-ai venit, că oricum eşti negativist. Nu ştii ce greu se construieşte, cu câte sacrificii. Trebuie să înveţi să faci sacrificii, să te adaptezi: Să-ţi ridici o vilă în oraş şi-o casă la ţară, să-ţi iei maşină, Volvo, de om serios, să lupţi, cum ar veni, din interiorul sistemului. Doar aşa poţi schimba ceva.5. Eşti ortodox. A, bun, am înţeles, eşti fanatic. Mă mir doar că n-ai barbă. Eşti legionar, rasist, homofob. Nu cumva eşti de-ai lui Vadim sau Becali? Posteşti! Eşti fanatic. Da’ totuşi cum de n-ai barbă?! Că domnul Pleşu a scris o carte despre îngeri şi are barbă. Eşti antioccidental, deşi stai în Occident. Păi, dacă nu-ţi place, vino înapoi. Ca după aia să vedem dacă mai poţi s-o mai faci pe-a deşteptul după ce te spălăm noi pe creier aici şi îţi spunem tot ce le spunem celor de la punctul 2.

partea dogmatică Dacă toate stratagemele de mai sus sunt uşor de detectat şi de combătut, deşi cu risipă de energie, de răbdare şi de umor şi cu slaba nădejde de a schimba ceva, şi mai periculos e chietismul ortodoxist, îmbrobodirea pioasă a gândului lucrător. Fatalismul pseudoisihast e mai periculos pentru că nu se opune făţiş adevărului, ci îl mimează. Dar o populaţie de fatalişti, un millet de ortodoxişti abulici, va conveni întotdeauna paşalelor tehnocrate. Dacă ateii şi elitele distrug libertatea în numele determinismului istoric, al Istoriei, pseudoisihaştii distrug istoria în numele “smereniei”. Ambele tabere neagă, în fond, libertatea creştinilor. Pentru unii nu suntem destul de culţi, pentru alţii nu suntem destul de sfinţi. Şi, desigur, de vreme ce toţi marii oameni şi toţi marii sfinţi sunt în trecut, nu ne rămâne decât să “recuperăm” în numele arheologiei culturale şi duhovniceşti, într-o cultură de muzeu şi o credinţă lăcrimoasă, “figurile” trecutului. Dar mai

Dar o popula" ie de fatalişti, un millet de ortodoxişti abulici, va conveni întotdeauna paşalelor tehnocrate. Dacă ateii şi elitele distrug libertatea în numele determinismului istoric, al istoriei, pseudoisihaştii distrug istoria în numele “smereniei”. Ambele tabere neagă, în fond, libertatea creştinilor. Pentru unii nu suntem destul de cul" i, pentru al" ii nu suntem destul de s" n" i.

ne agităm, facem multe, dar nu lămurim nimic, nu limpezim nici chipul României, nici al nostru, nu ne ridicăm pe verticala nici unei coloane vertebrale, nici unei turle.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

76 ATITUDINI

întâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte de-a binelea. Pentru că nu vrem să facem ce-au făcut ele, ci doar să strivim cu efigia lor pe oricine ar încerca să atragă atenţia asupra micimii noastre. Şi asupra cauzelor micimii noastre.Ideea acestor pseudoisihaşti, care afirmă, de exemplu, că “familia e antihrist”, ar fi că a gândi sau activa politic înseamnă a vrea să construieşti utopia, a fi hiliast. Şi a crea utopia înseamnă a dori să izgoneşti dracii şi să faci minuni. Or, nu poţi face minuni decât dacă te nevoieşti şi ajungi

la nepătimire. Înainte de a atinge acest punct, nu poţi avea “nebuna îndrăzneală” de a pretinde să faci politică, adică să construieşti utopia, adică să scoţi dracii din alţii. Şi totul e susţinut cu citate din părintele Cleopa eventual, sau din părintele Teofil Pârâian. Cred că o mare parte a chietiştilor ortodoxişti împărtăşeşte această lectură sacerdotală a rolului creştinului în lume. Şi totuşi, ea e greşită pentru că un creştin nu e sacerdot decât în virtutea botezului, în Biserică. El nu e sacerdot în calitatea lui de cetăţean al polisului, ci în calitatea lui de membru al Bisericii. Statul nu e pentru creştin o instituţie sacră, aşa cum era polisul pentru greci sau Roma pentru romani. Pentru ortodocşi, nu statul, ci biserica e locul/modul de închinare la Dumnezeu. Şi de aceea nu avem

o religie civilă, precum romanii sau grecii. Noi nu venerăm strămoşii ca zei domestici sau zeii cetăţii. În lumea clasică a religiei civile, a religiei fără text revelat, a religiei fără cler, a religiei care nu avea drept scop mântuirea, ci relaţiile de bună-vecinătate cu zeii locuitori şi protectori ai cetăţii, erai sacerdot în calitate de cetăţean, nu în calitate de “iniţiat” precum creştinul.Prin botez, creştinul e smuls păcatului şi în acest sens e smuls “lumii”, dacă prin lume înţelegem firea căzută. Dar nu e smuls vieţii pământeşti. Totuşi, el e sacerdot în virtutea acestei morţi şi învieri împreună cu Hristos care e botezul. Dar nu e sacerdot în virtutea faptului că e cetăţean al Constanţei, aşa cum erau grecii de pe vremea anticului Tomis. Cu alte cuvinte, între sacerdoţiul civil al păgânilor şi sacerdoţiul laic al creştinilor

nu e adevărat că trebuie să " i sfânt dacă vrei să

construieşti utopia. un sfânt nu vrea să construiască

utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e mântuirea în imanent,

fără Dumnezeu. Şi nici un creştin nu ar trebui să vrea să

construiască utopia.

Copyright

Mănăîntâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte

ăîntâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte

stirea întâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte

stirea întâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte

PETRU-VOD

întâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte

PETRU-VOD

întâi trebuie să ne asigurăm că sunt moarte cu adevărat, că sunt moarte de-a binelea. Pentru că nu vrem să facem ce-au făcut ele, ci doar să strivim

PETRU-VODde-a binelea. Pentru că nu vrem să facem ce-au făcut ele, ci doar să strivim cu efigia lor pe oricine ar încerca să atragă atenţia asupra micimii noastre.

PETRU-VODcu efigia lor pe oricine ar încerca să atragă atenţia asupra micimii noastre. Ă

77 ATITUDINI

există o diferenţă: primul e legat de naşterea în polis şi îşi găseşte împlinirea în imanent, în bunăstarea cetăţii, al doilea e legat de moartea şi învierea împreună cu Hristos şi îşi găseşte împlinirea nu în destinul manifest, ci în mântuire. Împărăţia lui Hristos nu e în lumea aceasta, şi tocmai această distincţie ne cere nouă, creştinilor, să trăim cu o dublă cetăţenie.2 Nu putem să absorbim transcendentul în natură, precum păgânii, nici să aspirăm teocratic statul, precum musulmanii. Mântuitorul nostru e Dumnezeu şi om, şi Biserica e instituţie divino-umană. Creştinii trăiesc paradoxal, ca persoană, în lume pentru Hristos, a Cărui împărăţie e dincolo de lume. Nu trebui să aşteptăm să ne sfinţim înainte de a face ceva. Pentru că nu ne putem sfinţi decât în timp ce înfăptuim ceva. Nu ne va sfinţi rezultatul politicii noastre. Dar ne va sfinţi exerciţiul nostru de politică creştină. Nu ne va mântui un stat funcţional în România. Dar ne poate ajuta la mântuire implicarea noastră creştină în construirea unui stat funcţional în România. Nu ne va mântui dispariţia corupţiei. Dar nu ne va mai dăuna mântuirii existenţa unui sistem de corupţie generalizată. Nu vom stârpi dracii, dar nici nu le vom mai da nas şi nu îi vom mai produce prin structuri birocratice şi tehnocratice care ne impun legislaţie anticreştină, care ne impun să ne dăm copiii la şcoli unde sunt îndoctrinaţi anticreştin, care ne cer să ne vindem sufletul ca să putem supravieţui: să furăm ca mod de viaţă, să minţim ca mod de exprimare, să fim laşi ca mod de gândire. De aceea deci nu ni se cere să fim sfinţi că să ducem gunoiul, să tăiem lemne, sau să ne gospodărim. Nu trebuie să fii sfânt ca să te gândeşti cum poţi să ţii curat în cartierul tău. Nu trebui să fii sfânt ca să faci curat în biserică, să deretici în casă sau în oraş. Nu trebui să fii sfânt ca să fii gospodar sau ca să te asiguri că deputaţii din circumscripţia ta electorală sunt creştini de ispravă. Din moment ce nu aceste lucruri mântuiesc, nu are rost să le condiţionezi de sfinţenie. Nu e adevărat că trebuie să fii sfânt dacă vrei să

2 - Şi de aceea nu putem fi “globalişti” şi multiculturalişti, pentru că orizontul nostru e pe verticală, nu pe orizontală. Noi ardem în două lumi, nu în lume, fie ea şi “globală”.

construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e mântuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un creştin nu ar trebui să vrea să construiască utopia. Toţi ar trebui să vrea să se mântuiască. Dar pentru asta trebuie să trăiască, în lume, cu Hristos. E un paradox pe care nu îl pot ocoli. Nu există scăpare uşoară din această îmbinare. Şi cei care, stând în lume, reduc totul la lumea privată a propriilor vicii şi virtuţi ar trebui poate să (re)înveţe să se gândească la Dumnezeu, nu la propria persoană, ca la centrul lumii lor.A nu te implica politic pe motiv că trebuie mai întâi să te sfinţeşti înseamnă a spune că nu vrei să trăieşti pentru că vei păcătui. Implicarea politică nu e exorcism pentru că nu e construirea utopiei. E viaţă. E viaţă normală. Creştinul trebuie să facă politică aşa cum cumpără zarzavat pentru ciorba de post din piaţă: să aleagă, să se uite la raportul calitate/preţ. Nu e nimic mai mult. Dacă tot sunt sacerdoţi, atunci ar trebui ca ortodoxiştii noştri să nu lege donatist eficienţa săvârşirii tainei de vrednicia preotului. Ar trebui să lucreze taina lui Dumnezeu, taina libertăţii noastre în lume, cu încredere. Firesc. Altminteri, dacă tot stăm aşezaţi strâmb în gânduri, în vorbe şi în orgoliile noastre “iniţiate”, nu vom pricepe niciodată cum trebuie să facem tot ce mai avem de făcut.3

3 - Pentru un mic exemplu despre cum anume era conceput exerciţiul politic creştin-ortodox în Bizanţ, vezi excelentele traduceri – nădăjduiesc că sunt doar un început – ale istoricului Nicolae Şerban Tanaşoca din revista Tabor, editată de IPS Bartolomeu Anania: “Sfaturile diaconului Agapet pentru împăratul Justinian”, în Tabor (nr. 3, iunie 2008) ; “Ale împăratului Vasile Macedoneanul capitole povăţuitoare pentru fiul său Leon”, în Tabor (nr. 5, august 2008). Parenezele lui Vasile Macedoneanul sunt atribuite Sfântului Fotie, patriarh al Constantinopolelui şi conţin lucruri de mare bun-simţ antipuritan precum: “Nu te purta nepotrivit cu împrejurările: ca muritor, învaţă să te bucuri de cele ce par bune în viaţa aceasta, ca nemuritor, ai grijă să te învredniceşti de cele nemuritoare”. Dar aceste cugetări “politice” sunt completate de altele, care ar fi considerate “fundamentaliste” astăzi: “Fă-ţi din credinţa sinceră în Hristos principiu şi temei de neclintit pentru zidirea vieţii tale.” Sau: “Să cugeţi drept, potrivit dogmelor Ortodoxiei şi să cinsteşti cu asupra de măsură Biserica.”

Copyright construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască

Copyright construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e

Copyright utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e

Mănăconstruieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască

ăconstruieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască

stirea construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască

stirea construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e

stirea utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e mântuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un

stirea mântuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un

PETRU-VOD

construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască

PETRU-VOD

construieşti utopia. Un sfânt nu vrea să construiască utopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e

PETRU-VODutopia pentru că ştie că utopia e de la celălalt, e mântuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un

PETRU-VODmântuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un creştin nu ar trebui să vrea să construiască utopia.

PETRU-VODcreştin nu ar trebui să vrea să construiască utopia. Ământuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un

Ământuirea în imanent, fără Dumnezeu. Şi nici un creştin nu ar trebui să vrea să construiască utopia. Ăcreştin nu ar trebui să vrea să construiască utopia.

78 ATITUDINI

rezIsTeNţA relIgIoAsă ANTICoMUNIsTă DIN BAsArABIA ÎN perIoADA 1944 – 1965Monahia gudiila Corman

„Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat, ars-au cu foc locaşul cel sfânt al tău, până la pământ, spurcat-au locul numelui Tău. Zis-au în inima lor împreună cu neamul

lor: Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ …” (Psalmul 73)

Rezistenţa religioasă antico-munistă din Basarabia a luat fiinţă spontan ca urmare a crimelor odi-oase comise de regimul comunist împotriva clerului şi credincio-şilor, contra credinţei strămoşeşti, a închiderii şi a dărâmării bise-ricilor şi a mănăstirilor. Acţiunile comuniştilor erau planificate me-ticulos şi realizate eşalonat, astfel încât a fost foarte greu a protesta în mod organizat împotriva regi-mului dictatorial comunist.În pofida restricţiilor ateiste impuse de comunişti, au fost înregistrate acţiuni de rezistenţă ale clerului şi credincioşilor, manifestate prin demersuri înaintate diverselor instanţe privind redeschiderea sfintelor

locaşuri, prin repararea bisericilor şi plata impozitelor exagerate, prin oficierea serviciilor divine, atunci când acestea erau interzise, prin scrisori de protest şi chiar prin rezistenţă armată, prin încălcarea legislaţiei sovietice cu privire la culte. Una dintre cele mai răspândite forme de protest ale creştinilor o constituiau demersurile înaintate diferitelor instanţe de stat privind redeschiderea bisericilor şi reducerea impozitelor exagerate faţă de biserică, stabilite de regimul comunist. Astfel, în 1949, enoriaşii au înaintat împuternicitului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse în R.S.S.M. 101 demersuri ce vizau redeschiderea a 77 de biserici; în audienţă la comisarul sovietic pentru culte s-au aflat 225 de persoane. Cele 380 de cereri înaintate de parohii bisericilor ne vorbesc de impozitele exagerate stabilite de regimul

Era absolut inadmisibilă botezarea copiilor din

familiile de comunişti, ac" iune cali" cată drept

ruşinoasă şi antisovietică. vasile Popovici, ministru al

industriei [...] anul 1920, şi­a botezat propriii copii în ianuarie 1950: o " ică în

vârstă de 18 ani şi un fecior care avea doar şase luni.

Copyright

MănăTă

Tă ăă Tă Tă

Tă T stirea ă stirea ă

PETRU-VOD

MUNI

PETRU-VOD

MUNIs

PETRU-VOD

sT

PETRU-VOD

T

Ă

79 ATITUDINI

comunist. De altfel, toate demersurile au fost respinse, iar douăzeci de cereri nu au fost examinate deloc. La 1 ianuarie 1950 în republică funcţionau 555 de biserici ortodoxe1.Împuternicitul moscovit la Chişinău, efectuând o analiză a gradului de religiozitate a populaţiei, a constatat: „Nivelul de frecventare a bisericilor de către creştini este destul de înalt, depăşind indicii din anii precedenţi. Printre credincioşi se pot vedea persoane de toate vârstele şi categoriile sociale, chiar şi din rândurile intelectualităţii, comuniştilor şi comsomoliştilor, care respectă canoanele bisericeşti. în raionul Străşeni au fost botezaţi patru copii în vârstă de 6-10 ani; în raionul Ungheni - opt copii în vârstă de 2-6 ani; în oraşul Chişinău - optzeci de copii în vârstă de 2-15 ani”2. Era absolut inadmisibilă botezarea copiilor din familiile de comunişti, acţiune calificată drept ruşinoasă şi antisovietică. Vasile Popovici, ministru al Industriei din R.S.S.M., comunist din anul 1920, şi-a botezat propriii copii în ianuarie 1950: o fiică în vârstă de 18 ani şi un fecior care avea doar şase luni. Exemplul său l-a urmat şi alt membru al Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., fapt pentru care ambii au fost destituiţi din posturi şi sancţionaţi pe linie de partid3. Deci, în pofida tuturor restricţiilor impuse de către autorităţile sovietice, populaţia şi-a menţinut spiritul religios. Vina era dată pe „elementele antisovietice”, care, în viziunea împuternicitului pentru culte, existau în rândurile credincioşilor şi care, chipurile, difuzau foi volante cu conţinut provocator privind sfârşitul lumii, eventualitatea unui război, căderea puterii sovietice etc.4

Moartea lui Stalin a generat o nouă mişcare a cre-dincioşilor pentru restabilirea şi redeschiderea locaşurilor sfinte, atitudine demonstrată prin numeroasele demersuri făcute pe lângă organele republicane şi cele unionale. Acestea erau adresate împuternicitului moscovit la Chişinău, Patriarhiei ruse, guvernului unional etc. Toate demersurile însă reveneau, pentru „rezolvare”, la Chişinău.

1 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.120, f. 491-492.2 - A.O.S.P.R.M., f. 51, inv. 9, d.5, f. 59.3 - Ibidem.4 - Ibidem.

Marea majoritate a demersurilor care au fost înaintate către diverse instanţe de stat republicane şi unionale pentru a permite redeschiderea unor biserici, urmau un „itinerar” neschimbat: de la autorităţile bisericeşti la cele de stat, ca în cele din urmă rezoluţia să fie una dintre următoarele: „Argumentele aduse nu sunt convingătoare”; „Preotul a părăsit singur biserica”; „Semnăturile pentru redeschiderea bisericii sunt falsificate”.5.Deoarece însă autorităţile nu reacţionau la sutele şi miile de demersuri făcute de creştini, aceştia îşi făceau dreptate cum găseau ei de cuviinţă. Astfel, de-a lungul drumurilor reapar troiţe, acolo unde acestea fuseseră scoase mai înainte, iar clopotele care nu mai aveau „voie” să sune în curtea bisericilor erau transferate în cimitire. Populaţia îşi exprima atitudinea negativă faţă de politica anticreştină promovată de regimul comunist şi în scrisorile de protest. Astfel, la 6 august 1956 chişinăuianul Olaru, în numele unui număr mare de basarabeni în etate, adresează o scrisoare lui Karpov, preşedintele Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. şi Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.6 Autorul întreabă într-un mod diplomatic, dar şi critic: „...Oare nu se găsesc la noi în Moldova oameni care să cunoască nu numai limba de stat - limba rusă -, dar şi limba moldovenească (adică limba română - L.T.), oameni inteligenţi, cu studii, şi care cu permisiunea dumneavoastră să ne dirijeze viaţa religioasă?”7. Scrisoarea este un argument în plus că basarabenii doreau ca serviciul religios să fie oficiat în limba română şi este un protest faţă de politica de rusificare a bisericii. O parte din cler care în 1940 şi-au pus mari speranţe în regimul comunist, înţelegând mai târziu esenţa acestuia, n-a mai dorit să-1 susţină. Un exemplu elocvent în acest sens este şi cazul arhimandritului Varlaam (cu numele mirean Mihail Guriţă). În 1940 arhimandritul Varlaam susţinuse actul de unire a Bisericii din Basarabia cu Patriarhia Moscovei, dar

5 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.128, f. 71.6 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.57, f. 94-95.7 - Ibidem.

Copyright Marea majoritate a demersurilor care au fost

Copyright Marea majoritate a demersurilor care au fost înaintate către diverse instanţe de stat republicane

Copyright înaintate către diverse instanţe de stat republicane

MănăMarea majoritate a demersurilor care au fost

ăMarea majoritate a demersurilor care au fost

stirea Marea majoritate a demersurilor care au fost

stirea Marea majoritate a demersurilor care au fost înaintate către diverse instanţe de stat republicane

stirea înaintate către diverse instanţe de stat republicane şi unionale pentru a permite redeschiderea unor

stirea şi unionale pentru a permite redeschiderea unor

PETRU-VOD

Marea majoritate a demersurilor care au fost

PETRU-VOD

Marea majoritate a demersurilor care au fost înaintate către diverse instanţe de stat republicane

PETRU-VODînaintate către diverse instanţe de stat republicane şi unionale pentru a permite redeschiderea unor

PETRU-VODşi unionale pentru a permite redeschiderea unor biserici, urmau un „itinerar” neschimbat: de la

PETRU-VODbiserici, urmau un „itinerar” neschimbat: de la Ăşi unionale pentru a permite redeschiderea unor

Ăşi unionale pentru a permite redeschiderea unor biserici, urmau un „itinerar” neschimbat: de la Ăbiserici, urmau un „itinerar” neschimbat: de la

80 ATITUDINI

în perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor, pentru îndrăzneala sa de a adresa în 1956 mareşalului Jukov un mesaj ‚în care era expus un protest. Arhimandritul Varlaam punea la îndoială legitimitatea unui ierarh rus aflat la „datorie” într-o colonie sovietică, cerând mitropolie, autonomie, iar ca ierarh - un moldovean.Acest demers a trecut prin mecanismul deja cunoscut, ajungând spre examinare la comisarul moscovit pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, G. Karpov, care, la rândul lui, îl expediază subalternului său la Chişinău, Romenski, însoţit de următoarea indicaţie secretă: „Să urmăriţi cu neslăbită atenţie acţiunile lui Macarie Varlaam, să luaţi măsuri şi să informaţi Consiliul”. După mai multe intimidări şi constrângeri din partea organelor, arhimandritul Varlaam şi-a expus deschis atitudinea faţă de Patriarhia Moscovei, declarând că renunţă la poziţia declarată în 1940. Arhimandritul Varlaam, având studii teologice şi o vechime în domeniu de 30 de ani, n-a fost acceptat de Patriarhia rusă, prin persoana sa fiind întregită lista elementelor considerate periculoase pentru construcţia socialistă. Prin hotărârea Sfântului Sinod din 31 iulie 1958, arhimandritul Varlaam a fost exclus din rândurile clerului8, iar mai târziu persoana sa a servit drept subiect de preocupare pentru Comitetul Securităţii de Stat şi pentru alte organe9.Creştinii recurgeau la diferite formule, în speranţa că vor reuşi să-i îmbuneze pe satrapi, doar să obţină rezultatul scontat. Timotei Orbu din Mălăieşti, Vadul lui Vodă, a scris, de exemplu, la Moscova, atât lui Bulganin, cât şi Patriarhiei ruse: „Noi, bătrânii de 60-65 de ani [...], avem lucrate câte 165-200 de zile în colhoz [...] Vă rugăm în genunchi să ne lăsaţi să murim în credinţa strămoşească..”10. Unele demersuri denotă un ton ferm şi revoltător. Creştinii din Cobusca Nouă, raionul Bulboaca, care se tot rugau de cinci ani pe la diverse instanţe să li se deschidă biserica, de fiecare dată primind acelaşi răspuns - „Nu se poate.” -, au redactat un demers revoltător: „De ce nu se poate?... De ce biserica noastră este tratată de parcă ar fi capul relelor, fiind pusă sub acuzaţie?”11.La 15 martie 1959, în satul Gangura, raionul Bulboaca, autorităţile locale, de comun acord cu cele raionale, au închis biserica, fără a da vreo explicaţie enoriaşilor. Împotriva acestei decizii s-a ridicat tot satul. Explicaţia dată de autorităţi a fost următoarea: „Este vorba de ordinul Arhiepiscopului Chişinăului şi al Moldovei de a închide biserica, deoarece timp de un an de zile nu a fost achitat impozitul”12. Trei zile şi-au apărat enoriaşii biserica de autorităţi, care intenţionau să doboare de pe acoperişul ei Sfânta Cruce. Mai mult decât atât, enoriaşii au adunat 11 mii de ruble, pentru a fi vărsate la Arhiepiscopie, numai ca să

8 - Ibidem.9 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.56, f. 33.10 - Ibidem.11 - A.N.R.M., f. 3041, inv. 1, d.66, f. 15.12 - Ibidem.

Deşi a purtat un caracter spontan, rebeliunea de

la mănăstirea Răciula a constituit o manifestare de

rezisten" ă antitotalitară, antisovietică de cea mai

mare amploare, la care au participat aproximativ patru mii de persoane. E

un simbol al rezisten" ei creştinilor pe teritoriul

Basarabiei.

Rezisten" a creştinilor a determinat autorită" ile

sovietice să­şi revadă activitatea în domeniul

cultelor şi în po" da unei politici ateiste promovate

decenii la rând în Basarabia, religia a supravie" uit.

Copyright

Mănăîn perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor,

ăîn perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor,

stirea în perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor,

stirea în perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor,

PETRU-VOD

în perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor,

PETRU-VOD

în perioada sovietică este trecut în tabăra reacţionarilor şi a naţionaliştilor, pentru îndrăzneala sa de a adresa în 1956 mareşalului Jukov un mesaj

PETRU-VODpentru îndrăzneala sa de a adresa în 1956 mareşalului Jukov un mesaj ‚în care era expus un protest. Arhimandritul Varlaam punea la îndoială

PETRU-VOD‚în care era expus un protest. Arhimandritul Varlaam punea la îndoială Ă

81 ATITUDINI

obţină dreptul ca biserica să-şi reia activitatea13. În conformitate cu hotărârea Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. din 5 iunie 1959, se preconiza închiderea a nouă centre monastice14. Bineînţeles că hotărârea în cauză a provocat nemulţumirea personalului monahal şi a mirenilor. În comunităţile monahale au existat mai multe încercări de rezistenţă, dar acestea erau descoperite şi anihilate uşor, inclusiv prin intermediul arhiepiscopului de la Chişinău, Nectarie15.Prin hotărârea menţionată mai sus urma să fie închisă şi mănăstirea Răciula. Fuseseră determinate toate structurile responsabile pentru operaţiunea de închidere. Autorităţile au stabilit mecanismul de închidere a centrului monastic, dar n-au ţinut cont şi de starea de spirit a creştinilor, de atitudinea lor faţă de credinţă. În consecinţă, aceasta a generat confruntarea dintre autorităţile sovietice împuternicite să închidă mănăstirea şi călugăriţele şi mirenii care s-au ridicat în apărarea credinţei şi a mănăstirii. Tentativa de a închide mănăstirea pe cale paşnică a eşuat. Situaţia ce se crease 1-a alarmat chiar şi pe secretarul doi al CC. al P.C.M., I. Bodiul, care a ordonat: „în caz de eşec, toţi responsabilii de operaţiune vor fi destituiţi din funcţii”16.1. Bodiul a fost omul din umbră, care a lovit crâncen în credinţă şi intelectualitate. Autorităţile au trimis împotriva rebelilor un efectiv de 500 de miliţieni, care erau conduşi de către un general rus, sosit de la Moscova17.Nouă zile şi nouă nopţi şi-au apărat locuitorii din Răciula, raionul Călăraşi, mănăstirea şi biserica din localitate. La 1 iulie 1959, în cea de-a noua zi de rezistenţă a creştinilor, autorităţile au aplicat arme de foc. David Simion a fost omorât, alte trei persoane au fost rănite: Ilarion Mocreac, Dionisie Daniţă şi Gheorghe Porcar. Au fost arestaţi stareţa mănăstirii, egumena Sephora şi opt bărbaţi, care au fost condamnaţi la diferite termene de privaţiune de libertate.Deşi a purtat un caracter spontan, rebeliunea de la mănăstirea Răciula a constituit o manifestare de

13 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.104, f. 32.14 - Ibidem.15 - A.N.R.M., f. 208, inv. 4, d.596, f. 93-101.

16 - Ibidem.17 - Ibidem.

rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai mare amploare, la care au participat aproximativ patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei creştinilor pe teritoriul Basarabiei.Un rol aparte în mişcarea de rezistenţă îi revine clerului. Un şir de preoţi, deşi au fost excluşi din rândurile clerului, au continuat săvârşirea ritualurilor religioase solicitate de către enoriaşi, au colectat mijloace pentru redeschiderea şi restaurarea locaşurilor sfinte. În acest sens este semnificativ cazul preotului Grigore Armencea, care, fiind lipsit de cinul preoţesc, a organizat întruniri ale credincioşilor, a adunat de la ei bani şi a reparat bisericile închise în satele Lipceni, Popăuţi şi Saharna. La 5 august 1956 preotul Armencea a organizat în satul Saharna o slujbă religioasă în prezenţa unui număr mare de credincioşi, urmată de o adunare, evident, neautorizată. Adunarea a ales un consiliu bisericesc, ce urma să continue reparaţia acestei biserici închise şi să obţină deschiderea ei. Enoriaşii colectau semnături pentru deschiderea bisericii şi numirea în calitate de preot a lui Grigore Armencea18.Una dintre victimele regimului comunist a fost şi preotul Gheorghe Păduraru, care, în semn de protest, se decide să emigreze, în acest scop înaintând o cerere ministrului de Externe al U.R.S.S., Gromâko: „...deoarece şase ani stau fără serviciu, am familie, copii... rog permisiunea de a emigra în Canada. Limba rusă nu o posed bine. Toată familia mea posedă limba română. Soţia posedă şi limba franceză. 1 ianuarie 1958”19. Pentru îndrăzneala sa, preotul Păduraru a fost declarat bolnav psihic şi fanatic religios, de el ocupându-se în continuare organele de securitate20.Rezistenţa creştinilor a determinat autorităţile sovietice să-şi revadă activitatea în domeniul cultelor şi în pofida unei politici ateiste promovate decenii la rând în Basarabia, religia a supravieţuit.

18 - Ibidem.19 - A.N.R.M., f. 3046, inv. 1, d.75, f. 75.20 - Ibidem,f. 21.

Copyright rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai

Copyright rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai mare amploare, la care au participat aproximativ

Copyright mare amploare, la care au participat aproximativ

Mănărezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai

ărezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai

stirea rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai

stirea rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai mare amploare, la care au participat aproximativ

stirea mare amploare, la care au participat aproximativ patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei

stirea patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei

PETRU-VOD

rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai

PETRU-VOD

rezistenţă antitotalitară, antisovietică de cea mai mare amploare, la care au participat aproximativ

PETRU-VODmare amploare, la care au participat aproximativ patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei

PETRU-VODpatru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei Ă

patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei Ă

patru mii de persoane. E un simbol al rezistenţei

82 ATITUDINI

sfâNTUl IsIDor pelUsIoTUl - epIsTole

epistola 14, Către patrim monahul (pg 78, 187-189)Despre făptuireDupă cum am aflat, ai înzestrarea de a învăţa de la alţii cu sârguinţă şi a vorbi îngrijit. Dar calea vieţuirii duhovniceşti se străbate în chip bun mai degrabă prin făptuire decât prin vorbire frumoasă. Aşadar, dacă te îngrijeşti de răsplătirile cele curate1, socoteşte vorbirea frumoasă ca ceva de doi bani,

şi urmează cu sârg a petrece în fapte bune.

epistola 15, Către petru (pg 78, 189)Despre cugetarea cea înaltă, despre părerea de sine şi despre smerita cugetareCine nu va zice despre tine că e lucru nebunesc ca, trecând tu cu vederea şi bogăţia, şi neamul, şi această cinste [lumească] – care e asemenea umbrei – şi făcându-te pentru mulţi cale de smerenie, să cazi acum, dispreţuind, ca şi cum ai uita-o, dumnezeiasca lege care porunceşte ca cel ce vrea să se înalţe să se smerească (cf. Lc. 14, 11)? Aşadar, dacă nu te-ai udat cu totul de valurile lăudăroşeniei, trezeşte-te spre făgăduinţa ce ai făcut-o. Căci nu acest lucru2

te face uitat. Pentru că smerenia care creşte împreună cu virtuţile3 îi face următori ai lui Dumnezeu pe cei ce vieţuiesc astfel, pe când cugetarea cea înaltă nu numai că nu ştie să fie stăpână peste cele din veacul acesta, ci chiar din cele cereşti îl coboară pe cel semeţ – lucru ce l-a suferit Luceafărul care răsare dimineaţa.

epistola 16, Către evanghel (pg 78, 189)Ce înseamnă că elisei a prefăcut cu sare curgerile de demult cele neroditoare ale Ierihonului (cf. Iv rg 2, 21)? Elisei a tămăduit cu sare curgerile cele neroditoare ale Ierihonului ca unul ce a fost mişcat evangheliceşte spre tămăduire, de vreme ce vedea cele ce

1 - Răsplătirile din lumea aceasta totdeauna sunt amestecate cu patimile celor care le dau şi a celor care le primesc. Singur Dumnezeu se dă pe Sine ca răsplată, în chip sincer, fără vreo împătimire, şi se dă în aşa fel încât e perceput ca dar cu totul gratuit; dar Se dă doar celui ce se curăţeşte de patimi sau, mai bine zis, în măsura curăţirii de patimi. Răsplata este deci harul, care e lucrare curat dumnezeiască. Sfântul Ioan Gură de Aur foloseşte adesea, când e vorba de realităţile din veacul viitor, sintagme de tipul „cununile cele curate”, bunătăţile cele curate”. 2 - Faptul de a fi smerit.3 - Consistenţa smereniei e dată de practicarea virtuţilor. Doar luptându-se să le dobândească îşi dă omul seama de neputinţa lui ontologică şi simte nevoia acută de har.

„vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi” i­a răspuns Domnul celui care l­a rugat să­l urmeze. [Şi

i­a spus aşa] pentru că era cunoscător al inimilor, ca Cel Ce de unul singur a plăsmuit

inimile oamenilor.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

T

PETRU-VOD

Tole

PETRU-VOD

ole

Ă

83 ATITUDINI

urmau să fie. Căci acelea erau o preînchipuire: apele sterpe [închipuiau] toată omenirea ce era stearpă din pricina necunoştinţei virtuţilor şi a lipsei rodului dreptei credinţe, iar sarea închipuia învăţătura Domnului, care are puterea şi calitatea de a umezi toate, după cum El zice către apostolii Săi: „Voi sunteţi sarea pământului” (Mt. 5, 13). Iar Elisei închipuie pe Însuşi Făcătorul şi Stăpânul. Căci cei ce păzesc curat chipul Făcătorului dobândesc de la El şi harul de a lucra împreună cu El minuni.

epistola 17, Către pavel (pg 78, 191)Tâlcuire la „vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi” (Mt. 8, 20)„Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi” i-a răspuns Domnul celui care L-a rugat să-L urmeze. [Şi i-a spus aşa] pentru că era cunoscător al inimilor, ca Cel Ce de unul singur a plăsmuit inimile oamenilor. Şi s-a spus „de unul singur” pentru că le-a făcut fără să aibă nevoie de altcineva care să-L ajute. Şi a spus astfel pentru că l-a văzut pe omul acela că era stăpânit de gânduri viclene şi locuit de duhuri rele şi că se ţinea de ticăloşie fără să se întoarcă de la ea. Pentru aceea l-a îndepărtat de la petrecerea împreună cu Sine ca nu cumva stăruinţa aceluia în răutate să se facă pricină de poticnire pentru cei credincioşi care ar fi privit la el şi ar fi socotit puterea Stăpânului neputincioasă, de vreme ce nu ar fi putut să schimbe pe ucenic spre virtute.

epistola 18, Către comitul erminos (pg 78, 191-193) Tâlcuire la ceea ce s-a spus despre Născătoarea de Dumnezeu: „şi nu a cunoscut-o”, şi cele următoare (cf. Mt. 1, 25)Fiindcă ai spus că sminteală se socoteşte pentru iudei ceea ce s-a spus în dumnezeieştile Scripturi că: „Nu a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei”, ca şi cum după aceea s-ar fi unit logodnicul cu Fecioara, să cunoască poporul cel hulitor şi nemulţumitor că [particula] „până ce” aflăm că este pusă adesea în dumnezeiasca Scriptură în loc de „neîncetat” [continuu]. „Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. 109, 1) înseamnă [vei şedea] neîncetat [de dreapta Mea]. „Şi nu s-a întors porumbelul la Noe până ce s-a uscat pământul” (Fac. 8, 12), adică nu s-a întors nicidecum. Şi: „Până ce veţi îmbătrâni Eu sunt, zice Domnul” (Is. 46, 4), adică necontenit. Şi multe altele ca acestea se află împrăştiate în dumnezeiasca Scriptură.

Aşadar, dacă nu te­ai udat cu totul de valurile lăudăroşeniei, trezeşte­te spre făgăduin" a ce ai făcut­o. Căci nu acest lucru te face uitat. Pentru că smerenia care creşte împreună cu virtu" ile îi face următori ai lui Dumnezeu pe cei ce vie" uiesc astfel, ...

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

84 ATITUDINI

Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră cugetare, a celor care aţi socotit şi aţi spus că Domnul S-a născut din curvie, s-a sârguit să arate naşterea cea închinată ca neatinsă şi săvârşită în afara oricărei pofte şi uniri trupeşti, ca una ce este cuvenită lui Dumnezeu şi necuprinsă cu mintea. Căci faptul că cei bănuiţi de curvie ar fi petrecut după aceea unul cu altul l-a oprit şi arătarea îngerului, care a zis că Cel întrupat în Fecioara e din Duhul Sfânt, nu l-a îngăduit nici măreţia minunilor de la naştere (adică fecioria de după naştere, cântarea îngerilor, darurile aduse

de magi, călăuzirea luminoasă a stelei, călătoria în Egipt, înrobirea idolilor), dar nici dreptatea acelora înşişi, dreptate mărturisită de dumnezeiasca Scriptură. Şi o arată şi dragostea Domnului cea de la sfârşit, când a pus împreună pe Născătoarea de Dumnezeu cu feciorelnicul Ioan şi a unit fecioriile fiecăruia din cei doi, în vreme ce, fiind pe cruce, răbda moarte făcătoare de viaţă. Iar dacă acestea nu-l conving pe cârtitorul şi iubitorul de răutate popor, căruia îi stă în fire să se lupte cu Dumnezeu, atunci semeni pe piatră şi scrii pe ape, şi [mai bine] odihneşte-te de ostenelile cele deşarte.

epistola 19, Către episcopul eraclide (pg 78, 193)De ce nu a fost osândit în cuptor şi Daniel împreună cu tovarăşii lui Anania (Dan. 3,20)Ai zis: „De ce nu a fost osândit de către împăratul Babilonului marele Daniel împreună cu cei trei cuvioşi tineri, de vreme ce era de acelaşi cuget şi seminţie şi petrecere cu ei, ba chiar mai mare dascăl al bunei-cinstiri?”Îţi spun: „Pentru că acest lucru s-a iconomisit după mai-dinainte purtarea de grijă cea dumnezeiască, ca nu cumva necredincioşii să pună pe seama numelui zeului Babilonului arderea de tot a văpăii [care nu i-a mistuit pe tineri]. Căci ei l-au numit pe Daniel Baltasar pentru a-i da cinstea că lămurise cele tainice4. Şi se ţinea de aceia o astfel de credinţă cum că zeul

4 - E vorba de visele ce le tâlcuise Sfântul Daniel.

Copyright

MănăDar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră

ăDar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră

stirea Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră

stirea Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră

PETRU-VOD

Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră

PETRU-VOD

Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră cugetare, a celor care aţi socotit şi aţi spus că Domnul S-a născut din curvie,

PETRU-VODcugetare, a celor care aţi socotit şi aţi spus că Domnul S-a născut din curvie, s-a sârguit să arate naşterea cea închinată ca neatinsă şi săvârşită în afara

PETRU-VODs-a sârguit să arate naşterea cea închinată ca neatinsă şi săvârşită în afara Ă

85 ATITUDINI

lor, chiar numai dacă I s-ar fi chemat numele, ar fi făcut minuni. Aşadar, pentru ca să nimicească această credinţă l-a despărţit pe Daniel cu această judecată, şi aşa s-a aflat că ceea ce a slăbit tăria cuptorului care ardea cu putere au fost doar înfrânarea tinerilor şi ajutorul lui Dumnezeu.

epistola 20, Către prealuminatul Ierax (pg 78, 195)Împotriva macedonienilor, adică a pneumatomahilorDacă, după cum ai scris, ereticul ce se deosebeşte de tine [în credinţă] Îl acceptă pe Fiul lui Dumnezeu ca dogmatist vrednic de crezare, atunci Acela Însuşi îl învaţă unitatea de fiinţă a închinatului Duh, prin faptul că vorbeşte de un singur nume al dumnezeieştii Treimi, indicând prin aceasta unimea unei singure fiinţe. Dar dacă nu Îi dă crezare Aceluia Care indică cu exactitate că Duhul este înrudit cu El şi Care învaţă cele mai presus de minte, atunci de prisos sunt vorbele noastre. Pentru că cortul cel pământesc5 abia dacă află cele de la picioare, pe când cele ascunse din cer şi mai presus de simţurile noastre doar Cel Ce locuieşte în cer le descoperă şi le ştie.

epistola 21, Către scolasticul Ammonie (pg 78, 195)Despre citire, împotriva elinilor. Despre harul de Dumnezeu insuflatelor scripturi şi despre folosul din ele Facerea de zei a elinilor, pe care ei le numesc teogonii, le-au înşiruit în multe cărţi şi păreri şi Orfeu, şi Homer, şi Hesiod, şi câţi au învăţat potrivit acelora. Dar credinţa noastră o învaţă două cărţi, pe care ţi le-am trimis, dintre care una se numeşte Vechiul iar alta Noul Legământ. Dacă ele sunt mai adevărate decât acelea [ale elinilor] şi în ce priveşte noţiunile, şi în ce priveşte realităţile, sunt încredinţat că tu însuţi vei afla, şi vei ţine ceea ce este mai bun.

5 - Se referă la firea noastră trupească şi mărginită.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

86 ATITUDINI

ACATIsTUl NoUlUI MUCeNICvAlerIU gAfeNCU,sfâNTUl ÎNCHIsorIlor

Condacul 1Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-a aprins mulţime de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule

Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1A ajuns la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină. Vă cheamă mucenicii-n veşnicii. For-tificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:Bucură-te, cunună a Bisericii şi co-moară a neamului românesc;Bucură-te, că eşti bucurie a credin-cioşilor şi dar dumnezeiesc;Bucură-te, că ţinutul Basarabiei se slăveşte prin tine;Bucură-te, rudenie duhovnicească a mucenicilor din primele veacuri creştine;Bucură-te, că din anii copilăriei ai trăit înrourat de cereasca

binecuvântare;Bucură-te, că spre slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui ai avut chemare;Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de jertfelnicie;Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;Bucură-te, că de la tatăl tău ai învăţat stai tare în necazuri;Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri; Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmântul umilinţei;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Bucură­te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;

Bucură­te, că tinere" ea ta a fost pecetluită de jertfelnicieBucură­te, că nu te­ai temut

nici de moarte, nici de chinuri

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODI

PETRU-VODIlor

PETRU-VODlor

Ă

87 ATITUDINI

Condacul al 2-leaAvând mare cinstire faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nu te-ai sfiit a recunoaşte: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile”, pentru a spori în ceilalţi nădejdea în ocrotirea ei cerească. Iar ea, arătându-ţi-se în temniţă în chip minunat, a răspuns evlaviei tale zicându-ţi: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi! Să nu te îndoieşti! Biruinţa va fi a Fiului meu!” Şi noi, văzând cum Dumnezeu a rânduit să fii întărit pentru a-ţi duce crucea fără cârtire, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-leaAi văzut-o pe Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor întristaţi dând mărturie că Hristos a sfinţit închisoarea în care ai pătimit, împreună cu alţi mucenici, mireni, monahi sau preoţi, pentru ca din jertfa voastră să ia pildă cei de acum şi cei ce vor veni după noi. Iar cuvintele ei sfinte alungă de la noi orice îndoială în sfinţenia voastră, şi pentru aceasta zicem către tine:Bucură-te, că fiind ocrotit de Maica Domnului temniţa în chilie o ai schimbat; Bucură-te, că acolo ai învăţat să te rogi neîncetat;Bucură-te, tânăr care ai căutat iubirea cea netrecătoare;Bucură-te, că virtuţile tale străluceau ca un soare;Bucură-te, că Preacurata Fecioară pe calea curăţiei te-a călăuzit;Bucură-te, că sub sfântul ei acoperământ viaţă cuvioasă ai trăit;Bucură-te, încredinţarea celor ce aleg calea fecioriei;Bucură-te, şi mlădiţă a smereniei şi floare a bucuriei;Bucură-te, a jertfelniciei mireasmă pe care Dumnezeu în lume o a împrăştiat;Bucură-te, chivot peste care Duhul Sfânt S-a revărsat;Bucură-te, că flacăra inimii tale a fost aprinsă de cerescul dor;Bucură-te, că i-ai cinstit pe sfinţi şi ai intrat în soborul lor;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 3-leaÎnvăţător înţelept te-ai arătat, zicând că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.” Pentru care noi, hrănindu-te cu învăţăturile tale, Îi cântăm lui Dumnezeu, Cel ce te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al 3-leaFilă de Filocalie scrisă cu sânge şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus ai fost, mucenice, arătându-te urmaş tainic al marilor părinţi din vechime. Ai aflat pacea inimii şi i-ai încurajat şi pe alţii să o caute, zicând: „în luptă

Bucură­te, nou apostol care în temni" e ai propovăduit dreapta credin" ă; Bucură­te, că " ind ocrotit de Maica Domnului temni" a în chilie o ai schimbat; Bucură­te, că harismele tale le­ai ascuns sub veşmântul umilin" ei;

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

88 ATITUDINI

cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi zicem:Bucură-te, că prin rugăciunea lui Iisus inima ta a devenit altar;Bucură-te, că sufletul tău curat s-a umplut de har;Bucură-te, că rugându-te Sfântului Arhanghel Mihail înger în trup ai devenit;Bucură-te, că de frumuseţile Împărăţiei cerurilor sufletul tău a fost rănit;

Bucură-te, binecuvântare pentru cei împreună-pătimitori cu tine;Bucură-te, pururea îndemnătorule spre facerea de bine;Bucură-te, rugătorule pentru cei ce vroiau să se mântuiască;Bucură-te, că de râvna nemăsurată îi sfătuiai să se ferească;Bucură-te, că cei ce te cinstesc se minunează de vieţuirea ta;Bucură-te, că împreună cu îngerii încep a te lăuda;Bucură-te, rug aprins de Dumnezeul cel viu în deşertul temniţei;Bucură-te, că prin rugăciunile tale scăpăm de patima desfrâului şi a mâniei;Bucură-te, multpătimitorule Vale-riu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 4-leaPentru nevoinţele, pătimirile

şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s-au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i-ai proorocit: „va veni un moment în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”, iar la împlinirea cuvintelor tale el I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-leaZăcând pe patul de suferinţă, în noaptea Sfintelor Paşti, ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au înţeles măsura sporirii tale, că lanţurile şi zidurile temniţei nu puteau închide sufletul tău curat. Şi pentru aceasta te lăudăm, zicând:

Celor care te îndemnau să­" i cru" i pu" ina vlagă

care­" i rămăsese şi să taci, în ultimele zile ale vie" ii tale,

le­ai cerut: „nu­mi lua" i această bucurie, căci pentru

a­l mărturisi pe hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin

mila lui trăiesc, ...”.

Copyright

Mănăcu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în

ăcu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în

stirea cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în

stirea cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în

PETRU-VOD

cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în

PETRU-VOD

cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi

PETRU-VODrugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi

Ă

89 ATITUDINI

Bucură-te, că Duhul Sfânt în inima ta s-a sălăşluit;Bucură-te, că Dumnezeu de mari daruri te-a învrednicit;Bucură-te, că lepădându-te de bucuriile lumeşti ai primit harisme cereşti;Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl preamăreşti;Bucură-te, că multe din cele viitoare mai dinainte le-ai cunoscut;Bucură-te, că ziua trecerii tale la Domnul mai dinainte o ai ştiut;Bucură-te, că cel căruia i-ai destăinuit această taină de sporirea ta s-a încredinţat;Bucură-te, că la împlinirea proorocirii mărturie despre sfinţenia ta a dat;Bucură-te, că vestea despre harismele tale în temniţă s-a răspândit;Bucură-te, că fugind de patima mândriei talanţii primiţi de sus i-ai înmulţit;Bucură-te, că prin darul primit de la Dumnezeu celor ce se roagă ţie le vii în ajutor;Bucură-te, că cei ce îţi cer cele de folos cunosc că eşti de minuni făcător;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 5-leaCelor care te îndemnau să-ţi cruţi puţina vlagă care-ţi rămăsese şi să taci, în ultimele zile ale vieţii tale, le-ai cerut: „Nu-mi luaţi această bucurie, căci pentru a-L mărturisi pe Hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin mila Lui trăiesc, şi fără să arăt dragostea pe care v-o port nu ar mai avea rost să trăiesc”. Şi noi, văzând în tine icoana iubirii celei nefăţarnice, Îl lăudăm pe Dumnezeu care a pus inima ta această virtute de mare preţ, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-leaAi fost pildă pentru cei închişi împreună cu tine, smerindu-te şi punând binele aproapelui tău înaintea binelui tău. Ai iubit învăţăturile Sfintei Scripturi şi ţi-ai modelat viaţa după cuvintele lui Hristos, jertfindu-te pentru aproapele tău şi urcând pe scara virtuţilor, şi pentru aceasta te lăudăm:Bucură-te, că dăruind altora, de la Dumnezeu înmulţit ai dobândit;Bucură-te, că dând haina de pe tine celui lipsit lui Hristos I-ai dăruit;Bucură-te, că precum cei doi bani ai văduvei pomana ta s-a socotit, Bucură-te, că cei care au aflat de fapta iubirii tale s-au umilit;Bucură-te, dătătorule de bună voie care ai primit răsplata dumnezeiască;Bucură-te, arătătorule al drumului spre Împărăţia cerească;Bucură-te, că urmând cuvântului Evangheliei te-ai arătat chip al milosteniei;Bucură-te, că ruşinându-ne de faptele tale fugim de patima lăcomiei;Bucură-te, ostaş al lui Hristos care pentru dragostea Lui te-ai jertfit;

Pentru nevoin" ele, pătimirile şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s­au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i­ai proorocit: „va veni un moment în via" a ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”...

... ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au în" eles măsura sporirii tale, că lan" urile şi zidurile temni" ei nu puteau închide su" etul tău curat.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

90 ATITUDINI

Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara se topesc;Bucură-te, că spre facerea de bine chiar şi cei tari de cerbice se sârguiesc;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 6-leaAm auzit sfătuirea ta plină de înţelepciune: „În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Şi vrând să aflăm şi să facem voia dumnezeiască, lepădându-ne de voia noastră şi ferindu-ne de ispitele celui viclean, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-leaAi purtat crucea bolii cu multă răbdare, sfinte, arătându-ne şi nouă cum trebuie să primim încercările de la Dumnezeu. Şi din îngăduinţa lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul pentru amorţire să-şi fi făcut lucrarea, de care lucru uimindu-ne, îţi cântăm: Bucură-te, că răbdând dureri înfricoşătoare ai cugetat la Cel răstignit;Bucură-te, că diavolul deznădejdii să te îngenuncheze nu a reuşit;

Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi de boli de nevindecat; Bucură-te, leac trimis de Dumnezeu trupului de boală apăsat;Bucură-te, că de la bolnavii care se roagă ţie nerăbdarea o izgoneşti;Bucură-te, cel ce pe cei ce îi îngrijesc pe bolnavi îi răsplăteşti;Bucură-te, nou doctor fără de arginţi care prin rugăciune dai tămăduire;Bucură-te, că eşti diavolilor prigonitor şi celor îndrăciţi izbăvire;Bucură-te, că de voia noastră ne-ai sfătuit să ne lepădăm;Bucură-te, că voia Domnului ne-ai cerut să o îmbrăţişăm;Bucură-te, că ne îndemni să lepădăm toată grija cea lumească;Bucură-te, că ne întăreşti să facem voia dumnezeiască;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 7-lea„Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M-aş bucura mult să reveniţi la Biserica cea adevărată”, i-ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învăţăturile lui Luther, rugându-te pentru venirea

„Cine crede fără a " şi un misionar, acela n­a cunoscut

frumuse" ea credin" ei” ­ ai spus, aprinzând în noi focul

mărturisirii lui hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te­ai jert" t din iubire pentru

pastorul evreu, rugându­te ca el să devină " u al S" ntei

Biserici şi dăruindu­i medicamentele care " i­ar " putut salva via" a trupească.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD

Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;

PETRU-VOD

Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara

PETRU-VODBucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara

Ă

91 ATITUDINI

lui în Biserica cea adevărată. Voind a ne împărtăşi din râvna ta pentru mântuirea celor ce stau departe de Adevăr, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 7-lea„Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei” - ai spus, aprinzând în noi focul mărturisirii lui Hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru pastorul evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici şi dăruindu-i medicamentele care ţi-ar fi putut salva viaţa trupească. Pentru această iubire fără de margini îţi cântăm:Bucură-te, cel ce pastorului evreu i-ai arătat iubire mucenicească;Bucură-te, că jertfa ta în sufletele noastre a început să rodească;Bucură-te, că iubindu-i pe eretici ai defăimat noianul rătăcirilor;Bucură-te, că fără teamă ai vădit felurimea minciunilor lor;Bucură-te, păzitor viteaz al predaniilor bisericeşti;Bucură-te, cel ce învăţăturilor neortodoxe te împotriveşti;Bucură-te, că în ţarina Domnului ai fost neobosit lucrător;Bucură-te, că în întunericul temniţei ai fost luminător;Bucură-te, că ascultându-te pe tine unii oameni de păcatele lor s-au pocăit;Bucură-te, că după ce au crezut propovăduirii tale cu nădejdea Învierii au adormit;Bucură-te, că de osândă şi de chinurile veşnice s-au izbăvit;Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu despre faptele tale cele bune le-au mărturisit;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 8-leaValurile vieţii ne aruncă în vâltoarea patimilor, neînfricatule mărturisitor, şi ne este mai uşor să alegem calea cea largă, spre care ne cheamă necuratul diavol. Dar păstrăm în inimile noastre cuvântul tău: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”, şi ducând lupta cea bună Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea„Cum vei putea rezista la marile încercări la care suntem supuşi, dacă nu poţi rezista ispitei fumatului?”, l-ai întrebat pe tânărul care nu-şi dădea seama că prin patima sa îndepărta de la el harul dumnezeiesc; şi acesta, smerindu-se în faţa mustrării tale, nu numai că şi-a înţeles greşeala, ci şi-a schimbat întreaga viaţă. Iar noi, luând aminte la îndreptarea lui şi rugându-ne ţie să ne ajuţi să ne izbăvim de toate patimile, te lăudăm aşa:Bucură-te, că cei te cinstesc mintea de gândurile cele rele şi-o păzesc;

„Sfârşitul vie" ii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M­aş bucura mult să reveni" i la Biserica cea adevărată”, i­ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învă" ăturile lui luther, rugându­te pentru venirea lui în Biserica cea adevărată

Ai purtat crucea bolii cu multă răbdare, s" nte, arătându­ne şi nouă cum trebuie să primim încercările de la Dumnezeu. Şi din îngăduin" a lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul pentru amor" ire să­şi " făcut lucrarea...

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

92 ATITUDINI

Bucură-te, că lepădând înţelepciunea acestui veac se sfinţesc;Bucură-te, cel ce eşti stavilă în faţa patimilor şi a poftelor;Bucură-te, că scriind îndrumarul de spovedanie ai vădit hăţişul păcatelor;Bucură-te, că pentru a scăpa de povara păcatelor la scaunul spovedaniei ne-ai îndrumat;Bucură-te, că pe oameni să facă ascultare de duhovnic i-ai îndemnat;Bucură-te, că de împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine ne fereşti;

Bucură-te, că furtuna patimilor noastre prin rugăciune o potoleşti; Bucură-te, cel ce în vremuri de desfrâu ai fost pildă de curăţie; Bucură-te, că nelegându-te de bogăţiile lumeşti ai fost iubitor de sărăcie;Bucură-te, cel ce, fără să fii monah, ai ţinut voturile monahiceşti;Bucură-te, că ajungând la sfinţenie, spre sfinţenie ne călăuzeşti; Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 9-leaVrând să ne trezeşti din amorţeala care ne-a cuprins, robule al lui

Dumnezeu, ai scris că„ păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care şi-a dat sângele pe Golgota”. Ca să fim feriţi de o astfel de cădere, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea„Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, creştinii nu vor primi decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere”, răsuna în temniţe cuvântul tău, precum al Botezătorului în pustie. O, mucenice, vom şti oare să primim cuvântul tău, când Irozii vremurilor noastre ne vor cere să primim pacea cea mincinoasă prin lepădarea de Hristos? Pentru ca să rămânem tari la vreme de încercare, ne rugăm ţie:Bucură-te, că pentru pacea cea după Dumnezeu te-ai nevoit;Bucură-te, că liniştea ta şi pe paznicii temniţei i-a îmblânzit;Bucură-te, mângâiere în vremurile de tulburare;

S­a adeverit cuvântul tău, s" nte, că „moartea pentru

hristos aduce fericirea vie" ii veşnice”. Căci părăsind tu

această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit

te­a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODBucură-te, că scriind îndrumarul de spovedanie ai vădit hăţişul

PETRU-VODBucură-te, că scriind îndrumarul de spovedanie ai vădit hăţişul Ă

93 ATITUDINI

Bucură-te, a făţărniciei pierzătoare de suflet certare;Bucură-te, sabie a cuvântului mustrătoare a fărădelegilor;Bucură-te, adevăr care împrăştie norii minciunilor;Bucură-te, dreptar de vieţuire a mirenilor;Bucură-te, veghetor tainic al mănăstirilor; Bucură-te, al preoţilor ajutător în propovăduire;Bucură-te, a ierarhilor râvnitori sprijinire;Bucură-te, cărare spre Răsăritul răsăriturilor;Bucură-te, făclie a iubitorilor de adevăr şi ucenic al Adevărului;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 10-lea„Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul e o minune. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi”, ai spus în ultima zi a vieţii tale, mărturisind grija ta pentru cei apropiaţi ţie. Iar noi, cugetând la slăvitul tău sfârşit, Îi cântăm Celui ce te-a chemat în Împărăţia Sa: Aliluia.

Icosul al 10-leaFiind prigonit pentru Hristos, ai mărturisit că îl simţi ca prieten al tău pe fiecare suflet care se gândeşte la tine cu iubire creştinească. Oare iubirea şi cinstirea noastră nu le vei primi? Îndrăznind, ne rugăm ţie, sfinte, cerându-ţi să primeşti şi puţinele noastre laude:Bucură-te, că sufletul tău de frumuseţile veşnice se desfătează;Bucură-te, prieten al celor ce te cinstesc şi poveţele tale le urmează;Bucură-te, cel ce împreună cu cetele sfinţilor te rogi pentru noi;Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi;Bucură-te, că în temniţă pe cei şovăitori în credinţă i-ai întărit;Bucură-te, că pe cei îndărătnici cu ajutorul lui Dumnezeu i-ai biruit;Bucură-te, cel ce în faţa prigonitorilor îndrăzneală ai arătat;Bucură-te, cel ce nu te-ai scârbit când erai pe nedrept defăimat;Bucură-te, că încă în trup fiind ai pregustat veşnica fericire; Bucură-te, că văzând sporirea ta, ceilalţi s-au umplut de uimire;Bucură-te, sămânţă a dăruirii fără măsură sădită pe al temniţei pământ;Bucură-te, slujitor credincios al Noului Legământ; Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 11-leaS-a adeverit cuvântul tău, sfinte, că „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Căci părăsind tu această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit te-a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat, şi aflând apoi de trecerea ta la Domnul, I-a cântat Iubitorului de oameni: Aliluia!

„Aici va " într­o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul gherasim, ce­rându­" i să te rogi pentru el. Bucură­te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temni" ele româneştiBucură­te, cel ce, fără să " i monah, ai " inut voturile monahiceşti

vrând să ne trezeşti din amor" eala care ne­a cuprins, robule al lui Dumnezeu, ai scris că„ păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în fa" ă cei ce sunt boteza" i, acum cununa de spini i­o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suli" a cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care şi­a dat sângele pe

Copyright

Mănăstirea i loc de

stirea i loc de

PETRU-VODo

PETRU-VODo z

PETRU-VODzi loc de

PETRU-VODi loc de zi loc de z

PETRU-VODzi loc de z

pelerinaj”, a proorocit

PETRU-VODpelerinaj”, a proorocit herasim, ce

PETRU-VODherasim, ce­

PETRU-VOD­Ă

94 ATITUDINI

Icosul al 11-lea„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Iar noi, de la acest slăvit mărturisitor, care de la stăreţia Tismanei a ajuns în temniţa de la Târgu Ocna, fiindu-ţi frate de suferinţă, învăţându-ne a-ţi cere ajutorul, ne rugăm ţie:Bucură-te, cel ce cu dreptate sfânt al închisorilor ai fost numit;Bucură-te, că prin sfinţenia ta marilor mucenici te-ai asemuit;Bucură-te, că pe noii mucenici ne-ai îndemnat să-i cinstim;

Bucură-te, că urmând povaţa ta mult folos agonisim;Bucură-te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temniţele româneşti;Bucură-te, că împreună cu noii mărturisitori din toată lumea pe Hristos Îl slăveşti;Bucură-te, prin rugăciune nerăbdarea celor închişi cu tine în răbdare s-a schimbat;Bucură-te, că pe aceştia precum Sfântul Dimitrie pe Nestor tu i-ai binecuvântat;Bucură-te, că întărindu-se în credinţă Adevărul cel veşnic L-au mărturisit;Bucură-te, că împreună cu tine răsplata cea cerească o au primit;

Bucură-te, că mulţimea pelerinilor care vin la Târgu Ocna a sporit; Bucură-te, că profeţia Cuviosului Gherasim s-a împlinit;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 12-leaFemeii care şi-a riscat viaţa, venind pe ascuns într-o noapte ca să te vadă în camera de spital, i-ai cerut: „Vă rog să mărturisiţi oamenilor şi familiei mele dragi că am crezut până la sfârşit, că sunt împăcat, că-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru semeni”. Şi noi, luând îndrăzneala de a mărturisi oamenilor despre pătimirile tale muceniceşti, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-leaSfinte Mucenice Valeriu, încredinţaţi fiind de sfinţenia ta, ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere să punem început bun mântuirii noastre. Credem că tu te rogi pentru tot omul ce aleargă la tine cu nădejde, şi pentru aceasta îţi cântăm:

S" nte valeriu, noule mărturisitor al credin" ei în

hristos, la tine alergăm, ca la un grabnic ajutător al

tuturor celor ce se roagă " ie.Bucură­te, că mul" imea

pelerinilor care vin la târgu ocna a sporit; Bucură­te,

că profe" ia Cuviosului gherasim s­a împlinit.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VOD„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim,

PETRU-VOD„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Iar noi, de la acest slăvit mărturisitor, care

PETRU-VODcerându-ţi să te rogi pentru el. Iar noi, de la acest slăvit mărturisitor, care Ă

95 ATITUDINI

Bucură-te, crin ales între florile muceniciei;Bucură-te, că de la tristeţe ai ajuns în Împărăţia bucuriei;Bucură-te, pentru vremurile de pe urmă far strălucitor;Bucură-te, mijlocitor pentru noi în faţa Dreptului Judecător;Bucură-te, mângâiere cerească în focul ispitelor;Bucură-te, că vădeşti lucrarea diavolilor;Bucură-te, pavăză tare la vreme de prigoană a creştinilor; Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem pe urmele mucenicilor;Bucură-te, roadă a Evangheliei răsărită în neamul românesc;Bucură-te, că dreptslăvitorii de alte neamuri cu evlavie te cinstesc; Bucură-te, că lauda ta în toată Biserica se vesteşte;Bucură-te, că prin tine Hristos Se preamăreşte;Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 13-leaO, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: A ajuns la noi propovăduirea ta… şi Condacul întâi: Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei…)Apoi se citeşte această

rugăciuneSfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm, ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre. Nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut pe noi să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare, şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i să se pocăiască, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor.

o, S" nte valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de­al douăzecilea veac, " i apărătorul nostru ceresc! ezi, s" nte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputin" a su" etelor noastre.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

96 ATITUDINI

Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

rugăciune pentru proslăvirea noilor muceniciDoamne, Dumnezeul nostru, care i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, care i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune.Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor, ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii dreptslăvitoare. Virtuţile lor şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi mustrarea aceasta să ne fie spre îndreptare.Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tău, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-te cu zdrobire de inimă: „Doamne, arată-ne nouă unde se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, şi noi le vom cinsti pe ele cu evlavie”. Din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, dar ne rugăm Ţie, Doamne, să nu laşi trupurile robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.Ca închinându-ne lor cu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi mucenice. Şi împreună cu ei să aducem slavă, cinste şi închinăciune Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Să " e această sămân" ă aducătoare de roadă bună, să ne " e nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare

de curajul mărturisirii adevărului în fa" a celor care îl batjocoresc. Fă,

Doamne, ca pilda lor să nu " e dată uitării, ci din ea să

se hrănească " ii Bisericii dreptslăvitoare

Copyright

MănăRoagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească

ăRoagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească

stirea Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească

stirea Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească

PETRU-VOD

Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească

PETRU-VOD

Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea

PETRU-VODpe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie.

PETRU-VODDumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Ă