Echert Michail Iulian

secția Istorie anul I

Prezentare de carte

Vulpe Alexandru, ”Necropola hallstattiană de la Ferigile”

Monografie arheologică

Număr de pagini: 209

Număr de ilustrații: 49

Număr de planșe: 43

Lucrarea științifică ”Necropola hallstattiană de la Ferigile – Monografie arheologică” a lui

Alexandru Vulpe, istoric și arheolog român, membru titular al Academiei Române din 2009,

reprezintă o veritabilă sursă prin care studenții pot să aprofundeze acea pagină specială de istorie

a spațiului nord dunărean, căci în cadrul lucrării este prezentat un tip de mormânt deosebit,

mormântul tumular, ce poate fi văzut ca printre singurele izvoare arheologice ce oferă

posibilitatea înțelegerii profunde a acelor societăți nord balcanice.

Lucrarea lui Alexandru Vulpe este structurată pe mai multe capitole, fiecare dintre acestea

indicând cititorului, spațiul geografic al locului descoperirii necropolei (”Descrierea

georgrafică”), etapele descoperirii (”Istoricul descoperirilor”), dar și cele două tipuri de

morminte ce au fost descoperite în localitatea Ferigile: necropola tumulară și necropola plană,

aceasta din urmă fiind o componentă secundară a necropolei tumulare , cele două necropole fiind

prezentate în detaliu, fiecare aspect fiind cuprins în cadrul subcapitolelor aferente. De asemenea,

lucrarea cuprinde și o ”Periodizare a descoperirilor hallstattiene de la Ferigile”, o ”Cronologie

relativă a Hallstattului târziu” și ”Concluzii” ce se putea trage în urma săpăturilor arheologice.

Anexa lucrării prezintă ”Catalogul descoperirilor de la Ferigile” și ”Alte descoperiri în

depresiunea Costești-Bistrița”, iar finalul expune un rezumat în limba engleză, ceea ce atestă

importanța internațională a descoperirilor realizate în localitatea Ferigile.

Planșele și ilustrațiile contribuie la aprofundarea informațiilor obținute în urma cercetărilor

realizate de către Alexandru Vulpe și la o fixare a cunoștințelor dobândite în urma lecturării

acestei monografii arheologice.

La începutul acestei lucrări, Alexandru Vulpe aduce mulțumiri profesorului său Ion Nestor

”pentru deosebit de prețioasele îndrumări și sugestii” pe care le-a dat autorului în timpul

elaborării lucrării, de asemenea și colegilor săi Alexandrina Alexandrescu, Sebastian Morintz și

Petre Alexandrescu pentru implicarea lor în redactarea și publicarea acestei monografii

arheologice.

”Necropola hallstattiană de la Ferigile” se deschide cu descrierea geografică a regiuniii

satului Ferigile, locul unde s-a făcut descoperirea mormântului, această descriere geografică fiind

necesară pentru înțelegerea modului de viață a străvechilor locuitori al acestor ținuturi. Satul

Ferigile este parte componentă a comunei Costești, județul Vâlcea, și este localizată în mica

depresiune subcarpatică Costești-Bistrița, zona ce este străbătută de albiile a două părâuri

paralele Bistrița și Costești. Localitatea a luat ființă în anul 1920 și este situată în special pe

vechiul con de dejecție al confluenței celor două părâuri. Vegetația este una tipică de luncă de

munte, această depresiune fiind întotdeauna ca un spațiu propice locuirii, dovadă fiind urmele de

locuire ce datează din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului ( cultura Coțofeni) și

din epoca bronzului ( cultura Verbicioara). Necropola tumulară a fost descoperită în apropierea

actualului cimitir al localității, componenta secundară a necropolei ( necropola plană) aflăndu-se

la 1 km nord de limita cimitirului hallstattian. De asemenea, o altă necropola plană a fost

descoperită în zona localității Bistrița. Ilustrațiile din continuarea lucrării, Fig.1 și Fig.2,

contribuie la formarea unei imagini corecte asupra regiunii Ferigile.

”Istoricul descoperirilor”, un alt capitol al lucrării, expune cititorului evenimentele ce au

contribuit la descoperirea zonei funerare hallstattiene de la Ferigile și implicit la cercetarea

arheologică a mormintelor tumulare. Înainte de Primul Război Mondial s-a descoperit o urnă

funerară, în apropierea mănăstirii Bistrița, ca mai apoi o altă urnă să fie descoperită în satul

Ferigile. În 1942, în curtea unui învățător din Ferigile, s-a descoperit un fragment mare de de

urnă funerară, această descoperire cauzând semnalarea prof. univ. A. Sacerdoțeanu. Acesta a

implicat și Institutul de Arheologie în 1955, când un sătean, arând, a descoperit mantauna de

bolovani a unui tumul hallstattian. Anul 1956 este anul în care Institul de Arheologie primește

acordul de face un sondaj, moment în care sunt descoperiți patru tumuli hallstattieni. Săpăturile

au continuat în 1957 și 1958, în urma cărora au fost descoperiți 29 de tumuli hallstattieni și doi

tumuli din perioada de tranziție neolitic-epoca bronzului. Până în 1962, s-au săpat 149 de tumuli,

epuizându-se întreaga necropolă tumulară.

Informațiile pe care Alexandru Vulpe le aduce în această parte a lucrării sale, despre istoricul

descoperirilor în spațiul depresiunii Costești-Bistrița, sunt completate de figura Fig.3 în care sunt

reprezentate fragmentele de ceramincă funerară, fragmente ce au atras atenția cercetătorilor

români și implicit au determinat începerea săpăturilor în satul Ferigile.

În continuarea lucrării, Alexandru Vulpe se axează pe prezentarea particularităților

necropolei tumulare de la Fergile, subcapitolele acoperind fiecare element pornind de la ”Situația

topografică și evoluția exploatării” până la ”Podoabele” descoperite în cadrul necropolei.

În primul subcapitol intitulat ”Situația topografică și evoluția exploatării” ne sunt expuse

etapele pe care cercetătorii au avut de trecut pentru a ajunge la mormintele tumulare. Zona

necropolei era una intens locuită, analiza Fig.1 fiind sugestivă pentru conturarea unei imagini a

dificultăților pe care arheologii au trebuit să le depășească, iar pământul din vecinătatea caselor

era utilizat în scop agricol, de aceea săpăturile trebuiau să afecteze cât mai puțin posibil

terenurile agricole ale locuitorilor. Mormintele tumulare au avut de suferit în special de pe urma

practicării agriculturii, deoarece mantalele de bolovani ale tumulilor reprezentau obstacole în

calea plugurilor, de aceea fie au fost eliminate, fie au fost utilizate în alte construcții. Distrugerile

de acest fel nu au afectat decât 20-30% din întreaga necropolă. Elementele naturale au avut, de

asemenea, o contribuție și ele la răvâșirea necropolei tumulare, în condițiile în care în zonă exista

o bogată vegetație.

Primele săpături au avut un caracter de salvare, fiind efectuate în zonele unde, cu prilejul

lucrărilor agricole, s-au descoperit morminte hallstattiene. Cercetări nu s-au putut, însă, realiza

pe întreaga suprafața a necropolei, 10 % din aceasta situându-se sub arbori fructiferi sau

temeliile unor case. Modalitățile de explorare a mormintelor au diferit de la caz la caz, luându-se

în calcul starea mormintelor și poziționarea acestora.

Tumulii de la Ferigile aveau același aspect în toată necropola: peste solul antic, unde era

depus mormântul, se construia o grămadă de bolovani de râu de diferite mărimi, în cele mai

multe cazuri, pe un singur strat, arareori pe două sau chiar trei straturi. Grămada avea în general

o formă ovală ( mantaua de bolovani a tumulului) și era acoperită la rândul ei de pământ vegetal.

S-au constatat zone în care tumulii, aflându-se în pâlcuri, aveau o oarecare umflătură.

În continuarea prezentării aspectului tumulilor, autorul subliniază faptul că înălțimea inițială

a mormintelor nu a putut fi calculată la locul săpăturilor, ci prin intermediul unor date oferite de

niște vase funerare mari (îngropate în mantaua tumulului) a căror înălțime a fost calculată în

laborator, în urma întregirii acestora. De asemenea, s-a constatat că în unele movile s-au găsit

cioburi izolate din culturile Coțofeni sau Verbicioara, ceea ce atestă faptul că pentru constituirea

mantalei de bolovani s-a utilizat pământ transportat din zone apropiate.

Deși aspectul inițial al necropolei nu poate fi dedus decât prin analogii, cercetătorii au ajuns

la concluzia că necropola de la Ferigile se prezenta sub formă de pâlcuri de mici tumuli

individuali alăturați, care, după cum reiese din planul de situație, se întindeau pe o zona lungă de

circa 700 m și lată de cel mult 100 m.

Subcapitolul ”Ritul de înmormântare” prezintă o clasificare a tumulilor de la Ferigile,

criteriul de individualizare a acestora fiind modurile diferite de înmormântare. În zona Ferigile s-

au găsit exclusiv morminte de incinerație, acest rit fiind constatat prin descoperirea de oase

calcinate sau cărbuni de la rug. Descoperirea de câțiva tumuli fără urme de oase calcinate sau

cărbuni de la rug atestă existența unor morminte de inhumație, dar această constatare este o

presupunere pentru a justifica absența oaselor și a cărbunilor. Totuși descoperirea într-un tumul a

unei brățări atestă existența unui mormânt de inhumație. Ritul incinerației exclusive se întâlnește

în epoca târzie hallstattiană, acest rit fiind întâlnit și în necropolele de la Țițești, Teiu sau

Slobozia. De asemenea, acest rit funerar cunoaște o răspândire pe teritoriul României mai ales

către sfârșitul epocii bronzului, devenind, probabil, aproape exclusiv la începutul Hallstattului.

La Ferigile, în cuprinsul necropolei, s-a constatat un ritual destul de variat, mormintele fiind

clasificate de către autor astfel: morminte cu inventarul depus pe solul antic ( cu oasele calcinate

și cărbunii depuși pe sol lângă restul inventarului sau cu oasele și cărbunii depuși într-o urnă),

morminte cu urnă cu capac depusă în groapă ( cu urna depusă într-o groapă – în general toate

mormintele secundare – sau cu urna semiîngropată în centrul tumulului, peste ea înălțindu-se

mantaua de bolovani și pământ), gropi simple cu cărbuni și oase calcinate, din care lipsește

uneori inventarul ceramic sau piesele metalice, morminte fără nici un inventar, fără oase sau

cărbuni, în această categorie făcând parte mormintele cenotaf. Toate aceste tipuri de morminte

sunt tumulare.