128
7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 1/128  NICOLAE MĂRGEANU  Alte aventuri ale căpitanului Vigu  PARTEA INTÎI O crimă romantica I. Geamul părea din sticlă mată, într -atît era de compactă ceaţa de afară. Căpitanul Mircea Vigu se apucă să bată, impacientat, cu degetele pe tăblia mesei. Zise :  Eşti sigur că nu te -ai înşelat, locotenent Opreanu, şi  că n-ai confundat acel schelet? Or fi fost niscaiva ciolane de lup, de cîine ciobănesc, de viţel, mai ştiu eu de ce?... Tînărul ofiţer de aviaţie din faţa sa se mişcă nervos pe scaun.   Exclus, tovarăşe căpitan! Sau... aproape exclus. Poate celelalte oase, dar un craniu de om nu poate fi confundat în nici un caz cu vreunul de altă specie, atîta lucru am învăţat şi eu la zoologie, la liceu...   Nici chiar cu unul de maimuţă? şi căpitanul Vigu rîse uşor, faţa rămînîndu-i însă la fel de posacă. Dar ai dreptate, desigu r, n-am auzit pînă acum ca maimuţele să-şi facă veacul prin Carpaţii noştri. Sau te pomeneşti că o fi vreun schelet de Om al Zăpezilor? ! Se apucă să-şi înfunde cu tutun pipa, mult îndrăgitul său Dunhill de colecţie, meticulos, cîntărind parcă între degete fiecare dintre firele aurii. Era şi acesta un mijloc de a ţine la distanţă enervarea pe care o simţea dîndu-i tîrcoale; două ore pierdute numai pînă acum, şi erau destule şanse ca păcătoasa aceea de ceaţă să nu se ridice pină la sfîrşitul zilei! Scăpără bricheta cu flacără orizontală şi trase în piept primul fum.   Îl auzi pe locotenent spunînd : Căpitanul Iorgulescu de la meteo! Iese din Comandament şi se pare că vine încoace... Vigu î ntoarse privirea spre fereastră: nu văzu decît un morman inform de cîlţi lichefiaţi şi murdari şi nimic altceva. Corpul de clădiri al Comandamentului  reţinuse bine se afla la aproximativ cincizeci de metri, iar el, oricum, nu zărea nici trunchi ul negru al castanului pe care-l ştia la cîţiva paşi de fereastră. Se uită cu oarecare mirare la tînărul pilot.  Î ncep să mă conving că ai într -adevăr nişte ochi foarte ageri! Chiar al dracului de ageri ! Mă gîndesc la zborul dumitale de ieri: e o chestie, zău, -ţi atragă atenţia, de la înălţimea elicopterului, o vagă pată albi cioasă printre stîncile muntelui! Nu cumva e vorba de stînci calcar oase, adică tot de culoare albă?  Da, e un masiv calcaros. Dar aşa cum v -am mai raportat, am văzut şi o licărire ciudată, a unui obiect metalic sau de sticlă sc lipind în bătaia soarelui Cine ştie, o cataramă, sau un cuţit, sau o ţeavă de puşcă, un ciob de sticlă poate, nu mi -am putut da seama...  Sau o cutie goală de conserve? sugeră Vigu cu o grimasă. Aruncată de pe creastă de vreun excursionist.  

Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

Embed Size (px)

Citation preview

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 1/128

  NICOLAE MĂRGEANU  Alte aventuri ale căpitanului Vigu PARTEA INTÎI

O crimă romantica I.

Geamul părea din sticlă mată, într -atît era de compactă ceaţa de afară.Căpitanul Mircea Vigu se apucă să bată, impacientat, cu degetele pe tăblia

mesei. Zise :— Eşti sigur că nu te-ai înşelat, locotenent Opreanu, şi că n-ai confundatacel schelet? Or fi fost niscaiva ciolane de lup, de cîine ciobănesc, de viţel,mai ştiu eu de ce?...Tînărul ofiţer de aviaţie din faţa sa se mişcă nervos pe scaun.  —  Exclus, tovarăşe căpitan! Sau... aproape exclus. Poate celelalte oase,dar un craniu de om nu poate fi confundat în nici un caz cu vreunul de altăspecie, atîta lucru am învăţat şi eu la zoologie, la liceu... 

—  Nici chiar cu unul de maimuţă? şi căpitanul Vigu rîse uşor, faţarămînîndu-i însă la fel de posacă. Dar ai dreptate, desigur, n-am auzit pînăacum ca maimuţele să-şi facă veacul prin Carpaţii noştri. Sau te pomeneştică o fi vreun schelet de Om al Zăpezilor?!Se apucă să-şi înfunde cu tutun pipa, mult îndrăgitul său Dunhill de colecţie,meticulos, cîntărind parcă între degete fiecare dintre firele aurii. Era şiacesta un mijloc de a ţine la distanţă enervarea pe care o simţea dîndu-itîrcoale; două ore pierdute numai pînă acum, şi erau destule şanse ca

păcătoasa aceea de ceaţă să nu se ridice  pină la sfîrşitul zilei! Scăpărăbricheta cu flacără orizontală şi trase în piept primul fum.  Îl auzi pe locotenent spunînd :— Căpitanul Iorgulescu de la meteo! Iese din Comandament şi se pare căvine încoace...Vigu î ntoarse privirea spre fereastră: nu văzu decît un morman inform decîlţi lichefiaţi şi murdari şi nimic altceva. Corpul de clădiri alComandamentului —  reţinuse bine — se afla la aproximativ cincizeci de

metri, iar el, oricum, nu zărea nici trunchiul negru al castanului pe care-l ştiala cîţiva paşi de fereastră. Se uită cu oarecare mirare la tînărul pilot.  — Πncep să mă conving că ai într -adevăr nişte ochi foarte ageri! Chiar aldracului de ageri! Mă gîndesc la zborul dumitale de ieri: e o chestie, zău,să-ţi atragă atenţia, de la înălţimea elicopterului, o vagă pată albicioasăprintre stîncile muntelui! Nu cumva e vorba de stînci calcar oase, adică totde culoare albă?— Da, e un masiv calcaros. Dar aşa cum v-am mai raportat, am văzut şi o

licărire ciudată, a unui obiect metalic sau de sticlă sc lipind în bătaia soarelui— Cine ştie, o cataramă, sau un cuţit, sau o ţeavă de puşcă, un ciob desticlă poate, nu mi-am putut da seama...— Sau o cutie goală de conserve? sugeră Vigu cu o grimasă. Aruncată depe creastă de vreun excursionist. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 2/128

— Eu... —  şi locotenentul se roşi şi îşi muşcă buzele înciudat; prezenţamorocănoasă a căpitanului Mircea Vigu din Miliţia judiciară bucureşteană,faimosul detectiv (citise, la vremea lor, cu sufletul la gură, toate cărţile care

 îl aveau ca erou!) îl intimidase din primul moment, iar acum, fără voia lui, încerca, provocat de scepticismul foarte limpede manifestat şi oarecumneaşteptat al criminalistului, care-l privea cu ochii mijiţi din mijlocul noruluide fum albăstrui  în care se învăluise, un sentiment foarte neplăcut, dar 

propriu numai oamenilor inteligenţi, teama de ridicol! — Eu... chiar dacă m-am înşelat, am considerat că e cazul să raportez. Ştiu că o să rîdoţi de minedacă.... Vigu zîmbi.— N-o să rîd, vai de mine! făcu el şi, în ciuda celor tocmai spuse, nu seputu stăpîni să nu rîdă, dar de data asta foarte amical. Cel mult o să răsufluuşurat: fiindcă prefer sa mă duc mîine —  tot e duminică — la un meci. defotbal, decît să-mi bat capul cu misterul nu ştiu cărui schelet, al Dumnezeu

ştie cui, rătăcit între creierii munţilor !Se deschise uşa. —  Să trăiţi! Sînt căpitanul lorgulescu, se prezentă ofiţerul care intră,strîngînd mîna lui Vigu.—  Jupiter tonans al unităţii, dacă nu mă înşel? surîse acesta. Cel cedirijează norii, fulgerele, ploaia, ceţurile şi toate celelalte fenomenemeteorologice?... Şi care, în clipa de faţă, ne ţine captivi?— Dar care, tot el, vă va da permisiunea de zbor peste aproximativ două

ore-două ore şi jumătate: ceaţa se ridică, tovarăşe căpitan. — Hm, mormăi Vigu, îndreptînd spre fereastră o privire neîncrezătoare. Nus-ar zicel— La o sută de kilometri spre sud, explică binevoitor  căpitanul lorgulescu,

s-a făcut senin, iar direcţia vîntului e favorabilă, aşa că va mătura şi ceaţade aici. în cel mult două ore şi jumătate,  Alouette-a locotenentului Opreanuo să se înalţe spre soare, vă asigur. —  Două ore şi jumătate —  o nimica toată... oftă Vigu. Ei bine, vă

mulţumesc, tovarăşe căpitan. Nu-mi rămîne decît să-l provoc la un şah petînărul nostru prieten cu ochi de linx. Şi, cu un elan neaşteptat de bună dispoziţie şi de familiaritate: De acord, ciocîrlane?... Nu te supăra, ţi-am zisaşa de la Alouette-a, de la ciocîrlia dumitale...Două ore mai tîrziu, ceaţa, Intr -adevăr, se ridicase. Un cer de un albastrude cristal se boltea deasupra muţilor învecinaţi, pe crestele cărora sclipea

 întîia zăpadă a anului, ca şi peste ogoarele negre, sau gălbui acolo undeporumbul era încă necules, peste păduri şi sate. Cu pipa stinsă între dinţi,

cu mîinile în buzunare, căpitanul Vigu privea absent, din mijlocul vastei curţia unităţii militare, siluetele şi severe, şi graţioase ale munţilor. Un şuieratpătrunzător, care apoi, în cîteva secunde, se transformă într -un vîjîit surd şidin ce în ce mai intens, sfîşie liniştea amiezii de toamnă. Vigu duse mîna lacaschetă, ţinînd-o să nu-i fie smulsă de violentul vîrtej de aer ; pilotul pornise

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 3/128

motorul elicopterului, şi paletele acestuia măturau curtea — gazonul, aleilepresărate cu pietriş, mormanele de frunze uscate — aidoma unui giganticaspirator de praf. Căpitanul Vigu se caţără în carlingă, lăsîndu-se să cadăpe fotoliul din dreapta pilotului. în clipa următoare, aparatul se desprinse,clătinîndu-se, de la sol şi se îndreptă, într -un zbor uşor arcuit, către munţiiparcă presăraţi cu zahăr -pudră. Zborul fu scurt. Nu trecuseră decît cîteva minute, şi se şi aflau, la mică

altitudine, deasupra unui vălmăşag de rîpe pietroase, de văiugi cu albii depîraie secate, de fineţe cocoţate pe culmile mai domoale, de grohotişuri, desihle pe jumătate desfrunzite. Vigu privi de cîteva ori în jos cu binoclul,

 încer cînd să repereze drumurile propriu-zise (pe hartă erau tr ecute cîtevadintre ele, utilizate de exploatările forestiere), potecile şi marcajele turistice.Se uită de cîteva ori, cu coada ochiului, la tînărul pilot, care, în haosul deelemente topografice de dedesubt, părea să se orienteze de minune,fiindcă, se vedea bine, elicopterul nu bîjbîia, nu-şi căuta drumul mai mult

sau mai puţin la întâmplare, ci, chiar dacă executa unele viraje, impusedesigur de punctele de reper memorate dinainte, se îndrepta spre o ţintăbine cunoscută. Şi într -adevăr, la un moment dat, pilotul întoarse capul spreel şi, arătând cu degetul în jos, strigă : — Am ajuns.

 Aparatul se înşurubă în văzduhul scînteietor şi porni să coboare, metru cumetru, pe verticală. Se aflau deasupra unei rarişti prin care se strecura opotecă şovăitoare, ce pe alocuri, unde solul era mai pietros, se pierdea, în

dreapta, la o zvîrlitură de piatră, începea o pantă împădurită, iar în parteacealaltă se afla o tăietură, sub care se căsca o prăpastie de -a dreptulameţitoare, ai cărei pereţi, scobiţi în munte, văzuţi de sus, de la buza ei, nicimăcar nu se ghiceau.  Î n abisul acela asemănător cu un horn de piatră,presărat din loc în loc cu ţărînă jilavă şi în care, pe cîte o ieşitură, creştea,

 în pofida firii parcă, fie o tufă, fie un copăcel pipernicit şi strîmb, în abisulacela coborî, temerar şi totodată cu maximă prudenţă, elicopterul, conduscu o mînă sigură. în sfîrşit, la aproximativ treizeci de metri dedesubtul buzei

prăpastiei, aparatul încetă să mai coboare, rămînînd suspendat în aer. înspaţiul acela strîmt, paletele stârneau un vacarm asurzitor, şi de pe pereţiide piatră cu slabe infiltraţii de ţăr ână se desprindeau, intr-un vîrtej nebun,sute de pietricele, de frunze uscate, de rămurele, înălţindu-se întîî în sus, în

 jerbe, ca să cadă apoi ca grindina în hăul negru. Cu siguranţă că loculacela, în care abia dacă se strecura o rază de soare în zilele cele maisenine şi doar atunci cînd soarele ajungea la zenit, nu mai cunoscuseasemenea vijelie din vremurile imemoriale ale marilor prefaceri tectonice!

Locotenentul Opreanu desprinse mîna de pe manşă şi arătă de cîteva ori,cu degetul mare, în jos. Dar nu mai era nevoie, Vigu văzuse ce trebuia săvadă, şi chiar cu ochiul liber, fără binoclu: pe un pinten de piatră,

 învălmăşite în rămurişul desfrunzit al unei tufe pitice, se aflau — nu încăpeadubiu... — nişte oseminte albicioase. Oseminte omeneşti, aşa se părea. Se

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 4/128

ridică din scaun şi, prin semne — prin viu grai era cu neputinţă să maicomunice acum! —  îi dădu de înţeles locotenentului Opreanu că vrea săcoboare pe scara de frînghie. Acesta păru să ezite cîteva clipe, dar în celedin urmă încuviinţă dînd din cap.Vigu deschise uşa metalică şi aruncă scara. Il trecură fiorii uitîndu-se în jos,dar îşi luă inima în dinţi şi începu să coboare, atent la fiecare din trepteleacelea ătît de nesigure, cu palmele încleştate pînă la durere de frînghia

aspră. Ultima treaptă a scării de frînghie ajungea cam la cinci metr ideasupra pintenelui de stâncă,  înălţă capul şi făcu semne energice cubraţul ca aparatul să coboare şi mai mult. Elicopterul coborî, dar extrem de

 încet şi clătinîndu-se destul de tare. Agăţat acum cu o singură mînă descara ce se smucea într-o parte şi în alta, Vigu întinse mîna spre mormanulde oseminte de jos, în teribilul curent de aer, scheletul se mişca, parcă dîndsă se ridice!... Îl avea acum foarte clar sub priviri: da, era scheletul unui omşi nu al vreunei alte vietăţi, căzut sau aruncat mai probabil de sus, şi care,

 în cădere, se agăţase de pintenul acela de piatră şi de tufişul spinos şirămăsese acolo ghemuit, cu capul în piept, cu braţele atîrnînde, nu se ştiecît timp, să putrezească sau,  mai degrabă, să fie sfîrtecat de păsările depradă, care numai ele puteau ajunge acolo, nu şi alte jiv ine ale muntelui...Un om aruncat în prăpastie, după ce înainte de asta fusese ucis, 

 înjunghiat... Căci şi acest lucru se  vădea fără putinţă de îndoială! Viguscoase din buzunar batista, se aplecă pînă la limita extremă (în carlingaelicopterului pilotul pălise, aşteptîndu-se în orice clipă să-l vadă lunecînd şi

prăbuşindu-se în gol!) şi, cu vîrful degetelor, apucă în batistă pumnalul ce juca, scuturat de vîrtejul de aer, între două din coastele descărnate: acelaera, fără doar şi poate, obiectul metalic pe care îl văzuse locotenentulOpreanu, cu o zi în urmă, sclipind în bătaia unei raze de soare rătăcite.  Urcă scara de frînghie şi reveni în elicopter. Trase seara şi  ferecă uşa demetal. Elicopter ul pomi să urce prin hornul de stîncă, cu aceeaşi prudenţăca şi la coborâre. Vigu se aplecă la urechea pilotului şi strigă:— Acolo, sus, poţi găsi un loc pentru aterizare?

Pilotul încuviinţă printr -un semn şi, un minut mai tîrziu, aparatul atinse solulchiar pe poteca aceea care, acolo în luminiş, abia se ghicea prin iarba udă,arsă de brumele toamnei. Locotenentul opri motorul, elicea uriaşă încetini,mai pîlpîi de cîteva ori şi rămase răstignită în azurul de cristal. Coborîrăamîndoi la sol. Muntele tăcea majestuos, şi liniştea aceea desăvîrşită,regăsită brusc, îi buimăci, într -un fel, mai tare ca vacarmul drăcesc deadineauri. Bătuţi de vînt, fagii şi brazii pădurii şuşuiau misterios.  Un timp, cei doi rămaseră tăcuţi. 

—  Ai văzut foarte bine ce ai văzut, murmură Vigu, scoţînd cu un gestmaşinal pipa şi strîngînd-o între dinţi. E într -adevăr un om cel de acolo, unfost om... Unul fără mormînt... Pilotul întoarse spre el o privire surprinsă: nu se aşteptase să audă, dingura unui anchetator penal, prin definiţie blazat, cu siguranţă obişnuit să

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 5/128

vadă lucruri cu mult mai cutremurătoare, o frază care să sune atît depatetic. întrebă:—  Credeţi că... a alunecat  şi a căzut... de acolo, de sus? —  şi arătă cumîna spre buza prăpastiei, de care ei înşişi nu se aflau la o depărtare maimare de vreo cîţiva paşi. O fi trecut pe aici într -o noapte întunecoasă... o fifost şi beat... Vigu nu-i răspunse. Cu pipa stinsă între dinţi, cu cascheta trasă mult peste

frunte, cu mîinile în buzunare, privea atent, intens, scrutător, peisajulmontan, par că pipăindu-l, parcă disecîndu-l cu ochii ce îi deveniseră dintr -odată foarte întunecaţi şi foarte grei. Urmărindu-i direcţia privirii şi părîndu-i-se a fi îndreptată mai ales pe firul poteci i, iar de acolo înspre vale, înspreaşezările omeneşti, vizibile de acolo, de sus, sau numai bănuite,locotenentul Opreanu îşi spuse că faimosul detectiv caută probabil punctul

 în care se va fi atins, se va fi intersectat drumul „omului fără mormînt" cudr umul altcuiva, sau al altora, tragicul său destin cu destinul altuia sau al

altora... Şi nu greşea. Pădurea fremăta dureros, bătută de vînt, ca într-un ecou de bocet.— Vrei să-mi dai harta dumitale? ceru Vigu cu glasul scăzut. Luă porthartulpilotului, găsi harta care îi trebuia, una la scară mică a regiunii, maidetaliată, mai completă decît a sa şi o studie încruntat. —  Aici ne aflăm, îi indică locotenentul Opreanu un punct de pe hartă. — Da... Putem să ne întoarcem. Reveniră la elicopter şi se căţărară în carlingă. Locotenentul Opreanu dădu

să pornească motorul. Vigu puse mîna pe braţul tînărului pilot. — M-ai întrebat dacă omul acela a căzut în prăpastie, spuse. Nu, n-a căzut! A fost... a fost zvîrlit, împins în prăpastie, cu un cuţit înfipt între coaste ! Şifără ochii dumitale ageri, ar fi zăcut acolo pînă la judecata de apoi ...Băgă mîna în buzunarul tunicii şi scoase un obiect lunguieţ învelit în batistă.Dezveli cu grijă pumnalul. Opreanu dădu să-l ia în mînă. — Nu, nu-l atinge! Deşi... după ce toată carnea a putrezit, sau a fostciugulită de vulturi şi corbi, după ce atîtea ploi şi ninsori s-au aşternut peste

el, ce amprente ar mai fi putut să rămînă pc plăsele?! Interesant pumnal,nu-i aşa? Dar de încrustăturile astea ce zici? Uită-te bine la plăsele!— Într-adevăr, ciudate încrustaturi, tovarăşe căpitan, ciudat desen!...murmură Opreanu, care nu-şi mai dezlipea ochii de pe pumnal.Plăselele erau de os, înnegrite uşor de trecerea timpului. O armă albămoştenită desigur de-a lungul a main multor generaţii, din tată în fiu,pesemne, obiect distinctiv al unui neam anume dintre aceşti muntenicoborîtori din strâvechime. Iar desenul încrustat pe osul înnegrit

 închipuia,— dacă închipuia ceva anume, ceea ce nu se putea şti... — printr-o linie frîntă, in zigzag, la mijloc, tîrîişul unui şarpe, o creangă mlădiindu -se,scurgerea, poate, întortocheată, a timpului?... Un cerc cu raze solare şi dedouă ori cîte două linii aplecate în jos tăiau de-a latul linia şerpuită. .Incrustaţi a fusese executată, mai mult ca sigur, prin incizia cu o lamă de

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 6/128

oţel înroşită la foc şi, mai mult decît un desen decorativ oarecare, aveatoate aparenţele unui semn simbolic, unui semn cabalistic!...— Da, din cale-afară de ciudat... întări Vigu, cu un surîs schimonosit. Parcăar fi un semn tainic din străfundul mileniilor ! Din vremurile cînd munţiiaceştia, poate, mai erau încă tineri... 

II.Ca întotdeauna, cadrul pentru etapa următoare a cer - cetărilor se schimbă

radical, devenind, din romantic şi insolit, rutinier şi profund prozaic. Cu toatecă avea îndărătul său o îndeajuns de lungă şi de agitată carieră, căpitanulVigu încă mai resimţea această invariabilă şi inevitabilă răsturnare deplanur i aproape ca o ofensă personală! „Locul crimei", chiar şi atunci cînd evorba de unul din cele mai sordide, din cele mai imunde, e încărcat, pelîngă misterul implicit, de un anume pitoresc şi — deşi folosirea termenului

 în acest context ar putea să pară cinic! — se poate spune că are întotdea-una un „farmec", o „poezie" a lui... O văgăună în creierii munţilor, ca  în

cazul de care ne ocupăm aici; un maidan sinistru biciuit de ploaie şi de vînt;ţărmul mării, cu o plajă pustie, ori malul unui lac singuratic, ori al unui rîu, fieel leneş sau vijelios; o odaie încremenită în tăcere, somptuoasă sau mizeră,totuna, în care mobilele, în care fiecare obiect, pereţii înşişi păstrează aburiiinvizibili ai răsuflării unuia sau  mai multor inşi, a celui care şi-a pierdut-o,dar şi a celuilalt, care i-a luat-o; o alee obscură într -un parc; o tavernă deperiferie sau de port, teatru al atîtor încăierări de pomină, unele ştiute, altelerămase tăinuite şi uitate. Şi aşa mai departe. Pentru ca deodată, ca la o

ridicare de cortină, decorul să devină impersonal şi stereotip, antiseptic şiobiectiv şi, s-ar putea crede, fără a fi însă propriu-zis adevăr at, cu totul lipsitde fantezie: Banda Rulantă a Cercetării Faptelor, întreprinderea pentruProducerea Adevărului... Suita de săli de laborator, înţesate cumicroscoape, cu eprubete conţinînd un milion şi unu de r eactivi, cu aparateteribil de complicate şi altele neaşteptat de simple; Institutul medico-Iegal(sau mai omeneşte spus, dar şi mai macabru, Morga), cu sălile sale demarmură îngheţată, cu „sipetele“ sale frigorifice, cu mirosul său leşios de

formol, cu cei doi mari îngeri ai Morţii, din ipsos pal, stră juind curtea din dos,pe unde sînt introduse cadavrele; arhivele colbuite, cu pădurea lor de fişeantropometrice şi de dosare înghesuite; birourile cenuşii ale Miliţiei

 judiciare...Da, birourile cenuşii (n-a stat nimeni niciodată să le numere, poate niciarhitectul vechii şi giganticei clădiri!), printre care şi biroul căpitanului MirceaVigu... E o după-amiază de toamnă tipic bucureşteană, aurie ca mierea. Cutoate acestea, soarele se strecoară aici, înăuntru, prin geamul de o

curăţenie îndoielnică, spectral, purulent, făcînd să joace, în fasciculu lluminos care taie oblic încăperea, cîteva milioane de fire de praf, precum şişuviţele albăstrii, încolăcite, de fum de pipă. 

 Aşezat la masa sa de lucru, căpitanul Vigu fumează, pierdut în gînduri. Deun ceas întreg, poate, ochii îi stau aţintiţi în tavan, măcar că cele cîteva

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 7/128

obiecte cît se poate de palpabile care stau la baza meditaţiei sale, îndîrjitese află chiar în faţa sa, rînduite pe birou : un pumnal cu o   încrustaţie bizarăpe plăsele, denumit în termeni juridici arma delictului, o hartă militară, obucată zdrenţuită, aproape putredă, de stofă de o culoare imposibil dedefinit, o alta, aflată într -o stare la fel de deplorabilă, din talpa unui bocanccu ţinte, o legătură de chei ruginite, Un stilou spart, un ceas de mînă Doxa(de necrezut, dar în stare de funcţionare!), o pereche de ochelari de soare.

Se mai aflau pe birou şi cîteva coli ministeriale — rapoartele de expertiză,din care, eliminind argumentaţia ştiinţifică şi vorbăria de prisos, vom rezumaaici concluziile :—  Scheletul aparţine unui individ de sex masculin. Vîrsta: 21—24 ani.

 Înălţimea prezumată: 1,77—1,80 m; —  îmbrăcămintea (după analizareaţesăturilor, obiectele vestimentare fiind sfîşiate, iar fragmentele rămase înbună măsură descompuse): o canadiană de doc, un pulovăr de lină,probabil roşu, pantaloni din stofă de tergal, bocanci cu ţinte, ciorapi de

bumbac, curea de piele lată, cu cataramă obişnuită. Din cămaşă şi chiloţi n-au rămas fragmente; — data producerii morţii: cu 5—7 ani în urmă.  Acestea erau elementele cu care trebuia să opereze. Erau multe? Eraupuţine? Πl ispitise Ia un moment dat ideea de a adăuga obiectelor de pe masă, pentru „atmosferă", însuşi craniul victimei; probabil că,  în absenţa,deocamdată, a rudelor care  să revendice rămăşiţele pămînteşti alenecunoscutului, cei de la morgă nu i-ar fi făcut greutăţi... Dar respectamoartea şi pe cei strămutaţi in negrul ei tărîm mai mult decît îşi puteau

 închipui cei ce nu-l cunoşteau foarte bine şi, în afară de asta, „momentulconfruntării" îl avusese acolo, într-una din sălile îngheţate, podite cu cimentlustruit. Faţă în faţă, el şi hârca mută se priviseră, cîteva minute nesfirşite,ochi în ochi — dacă se puteau chema aşa cele două găvane goale, imense,

 îndărătul lor era întunericul şi neantul. Iar îndărătul gurii strîmbe. fără buzeşi limbă, şi îndărătul frunţii înalte, patetice, tăcerea şi taina... Sub raport tehnic, cazul nu i se părea prea complicat. Pustietatea loculuiunde se produsese omorul era de natură să faciliteze cercetările, chiar dacă

de la sîngeroasa întîmplare se scurseser ă mai mulţi ani. Aşezările omeneştierau rare prin împrejurimi; urmînd poteca în proximitatea căreia fusese găsitscheletul, se putea ajunge doar la două cătune de munte şi, desigur, lacalea ferată şi la comuna unde se află gara, dar, fie că venea de la gară, fiecă se ducea într -acolo, drumul celui răpus era în mod necesar legat de unuldin cele două cătune. Vitomirna şi Gladu. Gladu şi Vitomirna. Lucrul acestadevenea evident studiind harta ia scară mică a aviatorului. Vitomirna sauGladu. Fireşte, mai rămîneau de luat în considerare şi stânele, căci nu se

ştia în ce anotimp fusese săvîrşit omorul şi dacă oile se mai aflau sau nu pemunte. Dar de ciobanii de ia stîne avea să se ocupe în faza a doua aanchetei, presupunând că prima fază nu va da rezultate. Prin urmare,Vitomirna şi. Gladu. Se va duce acolo chiar mîine, indiferent de datele pecare i le vor furniza lui Folbert dosarele din arhivă. O frumoasă excursie

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 8/128

autumnală, s-ar zice... Printre codrii aceia bătrtni, abia întrezăriţi din zborulelicopterului, pe lingă pîraie cu păstrăvi, prin privelişti de basm... De basmnegru! Ce se  întâmplă în momentul acesta în cele două cătune de munte,adică într-unul din cele doua cătune? Au trecut cinci, sau şase, sad şapteani lungi de la ziua vărsării de singe, şi unul dintre muntenii aceia aprigi şiiuti la miriie a avut tot timpul să se liniştească, să-i vină inima la ioc — nu l-a

 întrebat nimeni nimic, iar cel ucis de mîna lui a putrezit de mult în adîncul

prăpastiei. nevăzut nici de Dumnezeu, nici de oameni... Poate că a ş i uitatde fapta lui năpraznică?... Deşi o asemenea faptă nu se uită. Dar acum treizile, un elicopter s-a rotit în chip suspect exact deasupra acelui loc, a loculuiunde numai el, ucigaşul, ştie ce se ascunde, ca să revină apoi cu o echipăde alpinişti înarmaţi cu corzi, pitoane, carabiniere, cu întreg echipamentulnecesar pentru coborîre, şi agitaţia aceasta, care a durat cîteva ceasur i, n-aputut scăpa localnicilor. Fie vreun drumeţ, fie vreun cioban, sau un pădurar,cineva trebuie să fi răspîndit vestea, şi undeva — la Vitomirna sau la Gladu

—  inima unui anume om e acum sloi de gheaţă... îşi va pierde cumpătulomul cu inima de gheaţă şi va încerca să-şi piardă urma?... Ar fi mult preasimplu, fuga l-ar trăda prin ea însăşi!Uşa se deschise şi în birou intră locotenentul Victor Folbert —  „mînadreaptă“ a căpitanului Vigu —  purtînd sub braţ mai multe dosare

 îngălbenite, — Să trăiţi! salută. — Te-ai cam lăsat aşteptat, mormăi Vigu. 

Locotenentul Victor Folbert, cel mai flegmatic om de pe glob şi chiar din întregul sistem solar, cum îi plăcea lui Vigu să-l caracterizeze în momentelesale de bună dispoziţie, nu comentă în nici un fel observaţia şefului; pur şisimplu nu-i dăduse importanţă, acesta trebuia să ştie că el, locotenentulVictor Folbert, îndeplineşte o sarcină ce i se încredinţează matematic exact

 în timpul necesar.— Pot să iau loc? întrebă şi trase spre el un scaun. Aranjă meticulos în faţasa teancul de dosare de pe masă. 

— Pentru asemenea operaţiuni ar fi fost de mult timpul să se instaleze unordinator, tovarăşe căpitan: introduci în el cîteva elemente informaţionale şiobţii răspunsul în cîteva secunde... Nu te vezi pus în situaţia să stîrneşti unnor de praf în arhivă!—  Mda... mormăi Vigu. Şi, cu ironie amicală : — Las‟  că te avem pedumneata pe post de ordinator! Unul în carne şi oase. Şi coşti şi mai ieftin!— Să zicem, replică Folbert glacial. Dar unul destul de lent. îmi permiteţi săraportez?

—  Îţi permit şi îţi suprapermit! Judecind după teancul de dosare pe care le-ai adus cu dumneata, s-ar părea că ai ce raporta. Dă-i drumul!Locotenentul Victor Folbert se aplecă ceremonios peste masă. -—  Văd că aţi primit între timp rapoartele de expertiză, îmi daţi voie săarunc o privire?

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 9/128

— Serveşte-te, făcu Vigu arătînd din cap spre foile de pe masă, eşti invitatulmeu! El tocmai îşi înfunda pipa, Dunhill -il de colecţie, cu o priză deCapstan, obţinut cu mari sacrificii. Scăpără bricheta cu flacără orizontală.Folbert parcurse rapid conţinutul rapoartelor. — Πnălţimea 1,77—1,80, mormăi el şi, luînd în mîna teancul de dosare,extrase cîteva şi le puse de-o parte. Vîrsta, 21—24 ani, asta nu-mi spunemare lucru, din capul locului nu m-au interesat decît cazurile de tineri, am

văzut după dantură că omul nostru era în floarea vîrstei. Echipament demunte — şi mai îndepărtă cîteva dosare. Evenimentul s-a petrecut cu 5—7ani în urmă, cam aşa am apreciat şi eu; totuşi, pe ăştia doi putem să-ieliminăm. 

 Î n faţa lui Folbert rămăseseră cu totul trei dosare. —  Sesizările de cazuri de dispariţie sînt mai puţin numeroase decît măaşteptam, tovarăşe căpitan.  Î n linii mari, e vorba de un număr de infractoriaflaţi în urmărirea noastră şi —  ăştia sînt majoritatea — de o droaie de

indivizi reclamaţi pentru abandon de familie; neveste necredincioase, taţidenaturaţi, dintre care unii îşi cer transferul de trei-patru ori pe an de la unloc de muncă la altul şi colindă prin ţară, pur şi simplu ca să se esch ivezede la plata pensiei alimentare. Cazuri meschine şi groteşti, cele mai multe,nu tragice, ca al nostru! Biata familie i-o fi crezînd călcaţi de tren, înecaţi,striviţi de automobile pe şosele, pe cînd tipii se îmbată prin bodegi şi seculcă în paturi soioase de tîrfe, la Hunedoara sau la Sighetul Marmaţiei!— Observ că eşti deosebit de volubil astăzi, zise Vigu din vîrful buzelor. Şi

trag concluzia că nu te-a preocupat pînă astăzi fenomenul dispariţieipersoanelor de o categorie sau alta la noi; lucrurile stau într-adevăr aşacum spui! Dar văd că ai oprit trei dosare: ia zi, ce e cu ele?Folbert tuşi. — Trei, da. Şi dacă e să mă ghidez după legătura aceasta de chei — cheileyale se folosesc de obicei la oraş, mult mai rar la ţară... —  Aşa este, dar nu obligatoriu!— Nu obligatoriu, aveţi dreptate. Totuşi, pentru a simplifica lucrurile, eu aş

păstra un singur dosar. Acesta... şi locotenentul Folbert netezi cu palmacartonul îngălbenit. Cî t priveşte faptul că astăzi sînt mai „volubil", adică mailimbut ca de obicei, permiteţi-mi să raportez că mă străduiesc să-l imit întoate, inclusiv sub acest raport, pe superiorul meu direct...Vigu zîmbi bon enjant.— Foarte frumos din partea dumitale! Dă dosarul încoace, zise, întinzîndmîna peste masă. Nu-l  întrebă pe  Folbert pe baza căror criterii triasedosarele şi nici măcar de ce, din ultimele trei, reţinuse unul singur. Nu-I inte-

resa conţinutul celor două înlăturate în ultimă instanţă cîtă vreme Folbert nuexprima, din proprie iniţiativă, ezitări, îndoieli, o anume nesiguranţă. îlcunoştea prea bine pe ajutorul său: un ordinator viu - şi nu era numai oglumă. Deschise dosarul: „Omescu Traian, dat dispărut la 27 octombrie197...“ Tresări: cu trei zile în urmă, cînd fusese descoperit scheletul, se

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 10/128

 împliniseră exact şase ani! Da, dar dispariţia fusese desigur anunţată abiadupă un număr de zile de la omor — oamenii, în general, aşteaptă, speră,pîndesc poştaşul, doar -doar va veni o veste, se hotărăsc greu să se ducă lamiliţie... „Născut la,,.. Student în anul IV la Facultatea de Geologie...Domiciliat în Bucureşti, str. Voltaire nr. 34... Statura — 1 metru 79... Părulşaten, ochii albaştri, semne particulare — o cicatrice pe umărul sting...“ Ocicatrice pe umărul stîng?! De mult a ajuns în nefiinţă cicatricea de pe

umărul stîng, odată cu întreaga epidermă, odată cu carnea, sfârtecate deciocurile de fier ale păsărilor de pradă, mărunţite de fur nici, de zeci de miide gîngănii, de viermi, dacă o mai fi apucat leşul să facă viermi... Şi ochiialbaştri, auzi vorbă! în care se reflecta azurul cerului, nu-i aşa ? Ochialbaştri şi limpezi, nu-i aşa ? Două găvane negre, hîde, nicidecum albastre,e tot ce a rămas din ei... Dosarul cuprindea 35 de file dactilografiate la un rînd şi jumătate :anunţarea propriu-zisă a dispariţiei, făcută de tatăl tînărului, depoziţii ale

rudelor, colegilor, profesorilor. prietenilor etc.— Să vi-l rezum eu, se oferi Folbert. Vigu închise dosarul şi se pregăti săasculte. Sîmbătă, 18 octombrie 197... studentul Trahm Omescu pleacă deacasă, la ora 16, echipat da munte. Tatăl său îl conduce pînă la autobuz,dar nu şi la gară. Tînărul Traian Omescu urma să-şi petreacă week-end- ul

 împreună cu un grup de colegi şi colege, în Bucegi, cel puţin aşa spuseseacasă. Toţi cei şapte colegi au fost interogaţi, dar tot ce declară ei este căOmescu n-a venit la gară şi ei au plecat fără el. Şi-au închipuit că a pierdut

trenul. Am considerat util să răsfoiesc un Mers al trenurilor din anulrespectiv: la 20 de minute după trenul de Valea Prahovei, pleca un personalspre Tîrgu-Jiu: să fi luat Traian Omescu trenul acesta?— Putea să ia oricare alt tren, în indiferent ce direcţie, după cum putea sănici nu fi ajuns la gară!— Evident. Dar la gară s-a dus, fiindcă cine stă să umble prin Bucureşti, înnişte zile frumoase de toamnă, în bocanci cu ţinte, pantaloni-pană, pulovăr gros de lînă? Nu, Traian Omescu avea intenţia să plece cu trenul, şi anume

la munte! N-a putut avea un accident în drum spre gară, am studiat şidosarul accidentelor din ziua de 18 octombrie 197... şi nu se face menţiunede aşa ceva. — Foarte bine! Deci. putem considera că tînărul nostru a plecat realmentecu un tren oarecare. Zi mai departe!— Părinţii l-au aşteptat o săptămână încheiată şi încă două zile şi abia înlunea următoare au anunţat miliţia.Cercetările n-au dus Ia nimic concret. Nu s-a găsit nici o urmă a tinărului

dispărut. Nici o pistă. Nu numai la Bucureşti, în ziua de 13 octombrie, dar nicăieri în ţară, în perioada de pînă la 1 noiembrie, nu s -a produs vreunaccident de circulaţie sau de altă natură în care victima să nu fi putut fiidentificată. Ipoteza unei treceri frauduloase de frontieră poate fi deasemenea înlăturată, deşi nu cu totul, evident — s-au făcut investigaţii şi în

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 11/128

localităţile şi gările din zonele de graniţă, dar  niciunde n-a fost semnalatăvreo persoană străină care să-i semene băiatului; de altfel —  mărturiileconcordă — n-avea rude sau cunoştinţe în străinătate, nu purtacorespondenţă cu alte ţări. Făcea parte dintr -o familie de muncitori, tatăl emecanic de locomotivă, iar mama, vînzătoare la un centru de pîine. Fiuunic. în existenţa sa, nimic ieşit din comun: elev şi student model, fără a fişef de promoţie, ca să zic aşa, fire liniştită, retrasă, interiorizată, nici un

incident, nici măcar o aventură sentimentală; oarecum incredibil pentru untînăr de 23 de ani!... Cineva care să-l duşmănească? Absolut nimeni.Dimpotrivă, atrăgea unanim simpatiile. Aşadar, un mister total. Dosarul n-afost clasat, din cînd în cînd maiorul Ghiţescu ordonă un supliment deanchetă, dar, bineînţeles, fără nici un rezultat palpabil... Vigu stătea cu ochii mijiţi. Pufăia alene din Dunhill-ui său de colecţie. — Mda... făcu el. E-n regulă, Victore. Vasăzică dumneata eşti convins căTraian Omeseu e omul nostru? Nu, n-are rost să mai argumentezi, dacă

asta e concluzia dumitale, o primesc ca atare. Or icum aş fi plecat mîine înmunţii aceia, chiar dacă n-aş fi ştiut ale cui urme le caut. Acum voireconstitui, aşa sper, drumul spre moarte al lui Traian Omescu, student îngeologie...— Eu ce voi avea de făcut?— Nimic în ce priveşte cazul în speţă. Urmăreşte, în locul meu, anchetele încurs. Şi... Vigu ezită. 

— Ascult, zise Folbert.—  Ei bine, dacă vrei, te-aş ruga să te duci, chiar acum, la o bibliotecăserioasă, a Academiei sau alta, şi să î mprumuţi, pentru mine. o carte :„Dacia preistorică“ de Densusianu. Nu Ovid, ci Nicolae Densusianu. Locotenentul Folbert, lucru ştiut, nu se mira niciodată de nimic. Mai alescînd la mijloc era o toană a şefului lui. —  „Dacia preistorică“ prin urmare, făcu el. De Nicolae, nu de OvidDensusianu — mulţumesc pentru precizare!

Ironia subalternului său nu-i scăpă lui Vigu. Şi, de data asta, nu-i plăcu. Mijiochii şi mai mult şi rosti pe un ton tăios:— Nu te-ai uitat la pumnal? Dacă n-ai făcut-o, serveşte-te! Cuţitul e pemasă. Crima e semnată, nu-ţi dai seama?...— Perfect! replică Folbert, imperturbabil. Semnată, de acord. Cu un motivornamental oarecare, să-l numim de artă folclorică. Locul crimei face partedintr-o zonă folclorică vestită, Hobiţa lui Brâncuşi nu e prea departe.Semnul  încrustat pe plăselele cuţitului poate constitui un indiciu extrem de

important, nu contest asta, care să ducă la descoperirea acelei persoanecare dovedeşte predilecţie pentru acest motiv ornamental sau chiar îl folo-seşte în exclusivitate. Cu atît mai mult cu cît avem de-a face cu unperimetru restrîns, practic două cătune de munte. Dar ce nevoie aveţi săcomplicaţi lucrurile? La ce vă serveşte să cunoaşteţi interpretarea, de

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 12/128

regulă abracadabrantă, pe care o dă bătrînul Nicolae Densusianu — unsavant autentic, de acord, dar cam maniac, trebuie să recunoaşteţi şidumneavoastră... — unui semn cabalistic, atribuindu-i o origine egipteană,asiro-chaldeeană, tracică, pelasgică?... Toate astea sînt aiureli!Vigu ascultase cu interes peroraţia subalternului său. —  Constat cu oarecare surprindere că nu îţi este necunoscută aceastăcarte, altfel puţin cunoscută. 

— Citesc şi eu în orele libere, recunoscu Folbert modest. Dar de aici şi pînăla a „intelectualizâ" cu tot dinadinsul — cum fac... unii tovarăşi — orice cazpe care îl anchetează, e o distanţă lungă! Freud şi o tîlhărie simplă,Bergson şi un asasinat pentru jaf, Kirkegaard şi furtul unui Volkswagen... Vigu, enervat, strînse între dinţi, violent, muştiucul preţiosului său Dunhill.  — Folbert, ai un talent special să mă scoţi din sărite, chiar şi atunci, sau maiales atunci cînd faci o treabă bună... ca astăzi! se răsti el. Degeaba, multelucruri n-ai să le poţi pricepe niciodată! Ce să mai vorbim, eşti un ordinator 

viu, nimic mai mult!Folbert rămase impasibil. —  Sînt cît se poate de mulţumit de acest rol, rosti el pe un ton perfectneutru. Şi am uneori impresia că şi dumneavoastră sînteţi... Vigu se apucă să îndese în servietă unele din obiectele de pe masă — legătura de chei, ochelarii de soare, ceasul şi altele, inclusiv dosarul privinddispariţia lui Traian Omescu, student în geologie. Soarele asfinţea, şi în încăpere domnea penumbra. 

— Bine, poţi să nu te duci la bibliotecă să-mi aduci cartea aceea, bodogăniVigu. Nu că m-ar fi convins pledoaria dumitale pentru simplism şi practicism îngust... dar cum dracu să parcurgi, într -o singură seară, peste o mie depagini in quarto?!

III.Strada Voltaire, în ciuda numelui pretenţios, se găsea într -unul din cele maiumile cartiere ale Bucureştiului. La numărul 34 era o casă scundă, cumarchiză, pierdută printre pomi cu frunzişul îngălbenit. 

Vigu îi avea în faţa sa pe părinţii lui Traian Omescu, doi bătrîni; după datelede stare civilă din dosar, nu erau chiar atît de bătrîni, dar ultimii şase ani, cudurerea lor cu atît mai copleşitoare cu cît speranţa absurdă, nici un momentpărăsită, a regăsirii unicului fiu, pierit fără urmă, în loc s-o mîngîie, o înteţeaşi mai tare, le puteau fi socotiţi întreit. Tatăl, mecanic de  locomotivă, caremai avea" cîţiva ani pînă la pensionare, chiar aşa drept şi demn cum seţinea, ca un copac plin de scorburi şi neîncovoiat de furtuni, părea unmoşneag. Mama, firavă, cu faţa pămîntie, în rochie neagră şi broboadă

neagră — sînt femei ce nu leapădă doliul niciodată, oricîtă vreme s-ar fiscurs de la pierderea celui drag — era, se vedea bine, umbra celei cefusese altădată. Şi cu toate astea, mişcîndu-se ca o umbră printre mobileledesperecheate, pe sub tavanul scund, şi presimţind fără îndoială ce vestecrîncenă le aducea oaspetele acela de seară, nu pregetase să-i servească,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 13/128

pe o tipsie străveche, o farfurioară cu o linguriţă de dulceaţă şi un pahar cuapă de la frigider. Pe perete, chiar în faţa scaunului pe care se aşezase Vigu, atîrna ofotografie în dimensiuni mari înfăţişînd un adolescent cu ochii mari albaştri,cu o frunte înaltă, cu obrajii trandafirii şi buzele roşii. Da, roşii, şi obrajiitrandafirii, şi ochii albaştri, căci poza era, nu în culori, ci colorată ulterior,după metoda primitivă şi naivă a fotografilor de mahala şi de la ţară. Cu

toate astea, fotografia n-avea nimic vulgar, nimic strident - băiatul pe care-l înfăţişa era oricum plin de candoare... Poza, de la 17 ani, a lui Traian. Viguevita să ridice privirea spre ea, fiindcă, de fiecare dată, peste imagineacolorată şi visător -zîmbitoare se suprapunea aceea a hîrcii de la morgă... Esenţialul fusese spus. O lungă, insuportabilă tăgre ur mase. în sufletelecelor doi bătrîni, luminarea nădejdii, rămasă aprinsă neîntrerupt vreme deşase ani, se stinsese cu un ultim pîlpîit şi, acum, năvălise, ca o apă fetidă,bezna. După răstimpul de reculegere pe care li-l lăsase, Vigu purcese şi la

formalitatea indispensabilă a recunoaşterii obiectelor. Da, stiloul era al luiTraian. Şi ochelarii de soare... şi ceasul Doxa... dar, domnule căpitan,stilouri dintr-astea sînt cu miile, şi ochelarii de soare la fel, chiar şi ceasurileDoxa... Dar cheile, chiar aşa ruginite, se potriviseră în broaştele uşilor casei. Şi cu asta orice îndoială fusese înlăturată. — Vreţi să vă uitaţi şi în camera băiatului? întrebă tatăl într -un tî rziu. Toţi ceicare au venit să cerceteze au cerut să vadă lucrurile lui.  Au scotocit pestetot, au frunzărit carte cu carte, i-au citit scrisorile. Să ştiţi că odaia a rămas

neschimbată, nu ne-am atins de nimic: îl aşteptam să se întoarcă... Vigu clătină din cap.— Nu. Am citit procesele-verbale.Se ridică. — Vasăzică denumirile acestea de localităţi: Vitomirna, Gladu, Calomfireştinu vă spun nimic?Calomfireşti era staţia de cale ferată prin care se ajungea la cele douăcătune de munte. 

— Nu. Calomfireştii îi ştiu, o vreme am condus trenul pe linia respectivă — e în Gorj, nu-i aşa, şi Traian a bătut, într -o vară, munţii de pe-acolo. Ştiţi, el,verile, se ducea în practică prin munţi, cu echipe de geologi. A colindat înlung şi-n lat munţii României, — în legătură cu prietenul său cel mai bun,inginerul Constantin Stancu: spuneaţi că v-a vizitat din cînd în cînd şi dupădispariţia lui Traian. Cînd a fost ultima oară pe la dumneavoastră?—  Cam acum un an. Ţinea mult la Traian şi, măcar că ne durea peamîndoi, vorbeam despre el, ne aduceam aminte tot felul de întîmplări. Au

fost colegi şi prieteni din şcoala primară. — Ziceaţi că îmi daţi adresa lui. — Da, să caut. Bătrînul se apucă să scotocească într -un sertar.—  Am găsit, iată!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 14/128

Vigu luă bucăţica de carton, o  carte de vizită, cu adresa şi numărul detelefon. întrebă : — Pot să telefonez de la dumneavoastră?— Desigur.Formă numărul. Un glas de bărbat răspunse la celălalt capăt al firului. — Domnul inginer Stancu? — Vigu îşi spuse numele şi îşi declină calitatea.Mă iertaţi că vă deranjez la această oră, dar e vorba de o chestiune

importantă şi urgentă. Aţi avea ceva împotrivă dacă v-aş vizita chiar acum? Aş putea fi la dumneavoastră intr -o jumătate de oră. Inginerul, vădit surprins, acceptă. Vigu strînse mîna celor doi bătr âni.— Noapte bună, murmură. Şi... Ce se putea adăuga acelui ,,şi“?... Asemenea momente erau cele maigrele. Dar şi imposibil de evitat... Niciodată n-avea să se poată obişnui curolul de mesager al morţii. Mecanicul îl conduse pînă în marchiză. — Cînd putem să-l luăm, domnule căpitan? întrebă el cu un glas ce se

frînse. Ca să-l îngropăm creştineşte... — Oricînd doriţi. Noapte bună!Şi Vigu ieşi în noapte. Maşina îl duse în centru în mai puţin de douăzeci deminute. Inginerul Stancu locuia la etajul 9 al unui bloc de pe bulevardulBălcescu. Era trecut.de 11 cînd sună la uşa apartamentului. Inginerul îl primi, scuzîndu-se, în pijama. Străbătură în vîrful picioarelor („nevastă-mea şi copiii dorm, n-aş vrea să-i trezim...") un hol şi intrară înodaia de lucru a inginerului. Pe birou, un filtru de cafea electric clocotea.

—  Nu ştiu ce vă aduce la mine la ora asta, domnule  căpitan, dar m-amgîndit că o ceaşcă de cafea o să- ns prindă bine. -— Nu vă refuz. Mulţumesc. Vigu se aşeză într -un fotoliu şi, în timp ce inginerul turna în ceşti cafelele, îlpuse la curent cu obiectul vizitei sale nocturne. Inginerul Stancu îi ascultă întăcere şi aparent calm relatarea, dar cînd aşeză pe o măsuţă cele douăceşti de cafea, mîinile îi tremurau uşor. — Prin urmare, aşa s-au petrecut lucrurile cu bietul Traian!... murmură.

Desigur, nu-mi făceam de mult nici o iluzie, îmi dădeam seama că e exclussă mai fie în viaţă, după atîta timp... Dar, Dumnezeule! înjunghiat, aruncat într-o prăpastie!... Cine şi-ar fi putut imagina!—  Tatăl lui îmi spunea că eraţi cel mai bun prieten al lui Traian, poatesingurul său prieten adevărat. Aţi fost colegi încă din şcoala primară, apoi şila liceu şi la facultate. Continuaţi şi astăzi să-i vizitaţi părinţii, ceea ce, dacă-mi permiteţi,  consider că e foarte frumos... Cum se explică, domnuleinginer, că n-aţi fost interogat tocmai dumneavoastră, după dispariţia lui

Traian? Am la mine dosarul respectiv, şi depoziţia dumneavoastră lipseşte. Geologul ridică din umeri. — Ştiu eu? Au fost interogaţi în primul rînd, cum era şi normal, cei patrubăieţi şi cele trei fete cu care urma să plece Traian în excursie, în Bucegi. Inafară de asta, eu, în perioada respectivă, mă aflam internat în spital — 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 15/128

aveam hepatită epidemică, am lipsit aproape două luni de la cursuri. Oomisiune. De altfel, ce aş fi putut să declar în plus faţă de ce spuseserăceilalţi? Adevărul este că nimeni nu ştia nimic... —  Aţi fost, în vacanţele de vară, împreună cu Traian Omescu, în cîtevaexpediţii geologice, nu-i aşa? Ati fost şi în munţii Gorjului? Numele acesteade localităţi vă spun ceva: Vitomirna, Gladu, Calomfireşti?...Pupilele inginerului se dilatară. Obrajii îi păliră. Şopti:

— Da, îmi spun...Se ridică din fotoliu şi făcu la întîmplare cîţiva paşi agitaţi, pînă la uşă, apoipînă la fereastră. Se reculese şi se aşeză din nou în fotoliu.  —  Acolo a fost găsit?... Vitomirna...Vigu se feri să-l întrerupă. Se mulţumi să se aplece spre el, peste măsuţă,

 în aşteptare. — Nu mi-aş fi amintit poate niciodată, dacă n-aţi fi pomenit dumneavoastră de cătunul acela. Sau, ştiu eu?... Dar nu m-a întrebat nimeni. Acum, ştiind

că acolo i-a fost dat să fie ucis... In vara aceea, domnule căpitan, reluă elprecipitat, am făcut prospecţiuni în munţii din nordul Olteniei. Am găsitşisturi de... dar ce importanţă are, să nu ne îndepărtăm de la subiect! Ştiţicum e cînd pleci în asemenea expediţii, săptămîni în şir nu vezi unautomobil, n-ai parte de un duş fierbinte, într -un cuvînt duci o existenţăspartană. Avem o meserie pe cît de frumoasă, pe atît de aspră, domnulecăpitan! Ei bine, în vara aceea, mai exact în ultima săptămînă a stagiului depractică, ca niciodată, dar absolut ca niciodată, fiindcă de cînd îl ştiam

fusese un băiat cuminte, exagerat de cuminte, timid cum nici nu vă puteţi închipui, enervant de timid chiar, Traian a devenit dintr-o dată denerecunoscut! Trăgea chiulul de la lucrări, dispărea din tabără, mai alesnopţile. Nu mai ştiam ce să credem, şi cel mai uluit, dar şi cel mai furios, eraprofesorul, care pînă atunci  spunea că n-avu sese în toată cariera sa unstudent mai conştiincios... Eu împărţeam cortul cu Traian. Şi, îmi aducfoarte bine aminte, într-o dimineaţă s-a întors cînd se făcuse ziuă de-abinelea. Eu mă sculasem şi tocmai mă bărbieream. A zîmbit vinovat cînd a

dat ochii cu mine, dar parcă şi mîndru de el, ca un motan care se întoarceacasă de pe acoperişuri... S-a întins pe saltea, dar n-a adormit. Stătea cuamîndouă mîinile sub cap şi fredona, el, care era cel mai afon din cîţioameni cunosc pe lume! Il vedeam prin oglinjoară, fără ca el să-şi deaseama că e privit, şi vă dau cuvîntul meu că n-am văzut în viaţa mea oexpresie de mai mare fericire pe chipul vreunui om... Aşa ceva nu se poateuita! Era iluminat de beatitudine, nu stiu dacă înţelegeţi ce vreau să spun.M-am întors spre el şi i-am spus rîzînd: „Pe unde umbli toată noaptea, băi 

motan vagabond, măi derbedeul? Ai dat de oala cu smîntînă, ai?!“ ţin mintecă i-am spus, iar el s-a pornit pe un rîs în cascadă, dar încetişor, dulce, cumsă vă spun, parcă nu el rîdea, ci un drăcuşor din el, un mic satir dinantichitatea greacă... „Costică, a zis apoi? Doamne! cum îi mai străluceauochii!, tu ce crezi, există zîne pe lumea asta, nu zîne din basme, ci vii,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 16/128

adevărate, zîne, iele, zeiţe, naiade, cum vrei să te numeşti; zîne, auzi tu?!“ Î mi dădeam seama că nu-l mai încăpea fericirea, că trebuia să şi-odestăinuiască -—  şi cui, dacă nu mie, prietenul lui cel mai bun?... A maibîiguit aşa vreun sfert de ceas,, despre zîne şi iar despre zîne, despre unaanume mai ales, fără seamăn pe lume, întruchiparea, zicea, a pădurilor şi arazelor de lună, a izvoarelor şi norilor, şi tot aşa, prostii de îndrăgostit...Cam tîrzior, dar descoperise şi bietul Traian, prietenul meu, dragostea! A

adormit brusc, la mijlocul unui cuvînt, şi în ziua aceea l-am asigurat peprofesor că tovarăşul meu de cort e bolnav, că a gemut toată noaptea, aşacă l-a scutit de lucrări. Asta e tot, dar, vă repet, n-am mai văzut niciodată, lanimeni, o fericire atît de, cum să spun, paroxistică... Şi la cine? La sfiosul, lalîncedul Traian, pe care pînă atunci nu-l credeam în stare de sentimentemai puternice. Peste două zile ne-am întors la Bucureşti, eu am plecat lamare, la Costineşti, după aceea, cum v-am spus, m-am îmbolnăvit. Iar Traian... Traian a pierit fără urmă... 

— Credeţi că la Vitomirna fusese în noaptea aceea?— Numai acolo putea să fi fost. Faţă de punctul unde era instalată tabăranoastră, Gladu era prea departe. — Şi n-aţi aflat unele elemente mai concrete, mai prozaice, despre „zîna“aceea, „întruchiparea pădurii, a razelor de lună" şi'aşa mai departe?Geologul avu un gest de consternare.— Nu. După ce s-a trezit din somn, lui Traian îi trecuse gustul de confesiunişi nici eu nu l-am tras de limbă, îmi ziceam că e o copilărie... 

Vigu se ridică. — Şi n-aţi întîlnit prin partea locului o fată, o femeie... de o frumuseţe, săzicem, ieşită din comun?— N-am avut norocul lui Traian! De altfel, în ce mă priveşte, n-am bătutdecît o dată sau de două ori drumul pînă în cătun. Eram destul de ocupaţi

 în tabără. Şi dacă ne. gîndim bine, „zînă“, „frumuseţe răpitoare" poate să fifost femeia respectivă numai în ochii prietenului meu —  pe iubita ta eşti

 înclinat s-o idealizezi, o vezi oarecum altfel decît e ea în realitate...

— Fără îndoială... în sfîrşit, asta e tot. Vă mulţumesc, Somnule inginer. Era aproape ora unu din noapte cînd Vigu ajunse acasă. Se dezbrăcă,consultă Mersul trenurilor şi întinse mîna spre telefon, cu intenţia de a cerela 051 să fie trezit la patru şi un sfert — la cinci şi douăzeci de minute plecaun accelerat spre Valea Jiului. Aparatul se porni însă să sune înainte de aridica el receptorul. Răspunse, întrebîndu-se cine naiba putea să-l caute laora aceea. Se linişti (se temuse că, aşa cum i se mai înlîmplase de sute deori, va fi chemat pentru un caz urgent, şi astfel şi acele biete trei ore şi

 jumătate de somn cîte îi mai rămăseseră se vor duce pe apa sîmbetei...)cînd auzi vocea operatoarei de la interurban.—  Sînteţi chemat de T... anunţă telefonista, după ce ceru confirmareanumărului. T....? Era localitatea, garnizoana în care se afla unitatea militarădin curtea căreia decolase, cu trei zile în urmă, cu elicopterul. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 17/128

— Tovarăşul căpitan Vigu?... irupse în receptor un glas precipitat şi juvenil.Să trăiţi! Mă iertaţi că vă telefonez la ora asta, tovarăşe căpitan, poate v-amsculat din somn, dar am mai sunat şi la nouă, şi la unsprezece, şi acum o

 jumătate de oră, şi n-a răspuns nimeni... — Nu m-ai sculat din somn, aşa că lasă scuzele, locotenent Opreanu, i-oreteză Vigu, bucuros să audă glasul aviatorului cu ochii atît de ageri. Dar,mă rog, ce s-a întâmplat, arde undeva? S-a mutat muntele Parîng. din

vechea sa vatră? adăugă el ironic, dar numai vag ironic, fiindcă tînărul pilotera, observase lucrul ăsta, foarte susceptibil, iar lui îi era realmentesimpatic; putea băga mîna~n foc că locotenentul îi telefona la ora aceea dinnoapte ca să-şi ofere, ca atîţia alţii înaintea lui, serviciile de detectiv amator.Dacă în alte rînduri stăruinţele de soiul acesta îl plictiseau, îl sco teau dinsărite, în cazul de faţă, trebuia să recunoască, îi surîdea perspectiva de a-lavea tovarăş ele drum în „excursia'*. montană de a doua zi pe „ciocîrlanul“ce dăduse dovadă de un simţ de observaţie atît de dezvoltat. Nu se

 înşelase, ca atîţia alţi martori la un caz sau altul, ca atîţia participanţi întâmplători la o anchetă, tînărul aviator  avea „o idee“ a lui, şi nu tocmaisuptă din deget!— Mi-aţi recunoscut vocea?... făcu, plăcut surprins, pilotul Alouette-i, dupăcare se porni să peroreze: tovar ăşe căpitan Vigu, vedeţi dumneavoastră, deatunci, de cînd mi-aţi arătat cuţitul acela, pumnalul, m-a obsedat, ca săspun aşa. încrustaţia de pe plăsele, motivul acela ornamental foarte ciudat— vă mai aduceţi aminte?...

— Nu, nu-mi aduc aminte!... rise Vigu. Mi-a ieşit complet din cap !— Mă scuzaţi, tovarăşe căpitan, a fost o întrebare prostească, recunosc...fiindcă îmi închipui că acesta e singurul indiciu important pe care îl aveţipentru identificar ea criminalului... Sau mă înşel?Vigu nu găsi de cuviinţă să răspundă. — Tovarăşe căpitan Vigu, reluă locotenentul Opreanu, intimidai oarecum detăcerea ostentativă a celuilalt, iată ce voiam să vă spun de fapt... Eu, ştiţi,sînt originar de prin părţile acelea, dintr -un sat din Gorj, părinţii mei trăiesc

şi astăzi acolo... La noi, în materie de artă populară —  nu ştiu dacădumneavoastră cunoaşteţi regiunea. —  la noi şi în Maramureş, amconstatat asta cînd am fost odată pe-acolo, la noi, cum ziceam, există otradiţie în ce priveşte împodobirea porţilor, a  stîlpilor de pridvor şi a altor elemente de arhitectură. Casele sînt, in general, din lemn, şi avem mulţimeşteri cioplitori, adevăraţi artişti... - Toată lumea ştie asta. Să nu-mi pomeneşti şi dumneata despre Brâncuşi!— Nu, n-are rost, cine nu ştie astăzi despre Brâncuşi... al cărui strănepot,

după mamă, sînt de altfel, nu mai ştiu exact de ce spiţă... — Ce vorbeşti? Senzaţional! —  Dar să revin la ce spuneam adineauri... Mă refeream la arta popularălocală. Cum să vă explic, dacă în scoarţe, în covoare, în alte ţesături pot firecunoscute flori, păsări, frunze, siluete de copaci, în lemn se încrustează

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 18/128

motive ornamentale cu totul ciudate... ai jura că e sculptură abstractămodernă... cînd de fapt semnele acelea ar veni parcă clin adînculvremurilor, dintr-o lume fabuloasă, moartă demult... — „Dacia preistorică“?... îl întrerupse Vigu, pe un ton de uşoară iritare. —  Ordonaţi?! făcu locotenentul Opreanu, ca să se corecteze îndată:Poftim? De pe vremea dacilor? Ştiu eu?! S-ar putea să fie de pe vremeadacilor, de ce nu?!

Hm, bine măcar că băiatul ăsta nu l-a citit şi el pe Nicolae Densusianu,constată Vigu cu un soi de satisfacţie răutăcioasă, doi locotenenţi cu lecturisavante într-una şi aceeaşi zi ar fi fost prea de tot!—  Ce ne interesează pe noi, tovarăşe  căpitan, îşi dezvoltă locotenentulOpreanu ideea în continuare, este faptul că motivele decorative folosite însculptura lemnului, chiar şi atunci cînd sînt foarte simple, din numai douăsau trei linii, sînt extrem de originale, neîntîlnite nicăieri în altă parte... Elesînt adesea, într-un anume fel, semnul, pecetea unui neam, adică a unei

familii, moştenite din moşi-strămoşi, iar în unele cazuri chiar semnuldistinctiv, semnătura unui individ sau altul... — Πnţeleg... — Πncrustaţia de pe pumnalul pe care mi l-aţi arătat eu n-am mai văzut-onicăieri, şi cu toate astea mi se pare cunoscută!... Ciudat, nu? Mă gîndesccă dacă l-aţi găsi pe meşterul care a împodobit plăselele cuţitului, aţi daprobabil şi de urma asasinului... — Miine pe la amiază voi fi la Vitomirna, zise Vigu.

Nu mai adăugă că tocmai asta îşi propunea în primul  rînd, să meargă pe„firul“, dacă putea fi numit astfel, bizarului însemn (de moarte, cum îl numea în gîndul lui) de pe cuţitul ucigaş: de ce să-i răpească simpaticului pilotpaternitatea „ideii de anchetă"?...—  Vreţi să vă duc cu elicopterul? se grăbi să se ofere Opreanu. Eu amdouă zile libere, dar dacă ii telefonaţi comandantului, sînt sigur că...  — Nu vreau să mă duci cu elicopterul, rîse Vigu. Şi nici cu un Mig o sută nuştiu cît: să păstrăm pacea ancestrală a bătrînului cătun Vitomirna şi să

pătrundem în el ca doi drumeţi cu piciorul! Ce rost ar avea să ne atîrnămclopoţei de zgardă?! Zici că ai două zile libere? Foarte bine. Dacă îţi faceplăcere (iată că i-o lua înainte detectivului amator, prdpunerea venea chiar de la el!), poţi să mă însoţeşti în excursie... Trenul meu soseşte la 10.57 îngafa Calomfireşti. Aşteaptă-mă acolo. La revedere! A! era să uit: e depreferat să nu fi îmbrăcat în uniformă... 

IV.Trenul sosi într-adevăr la 10,57, nici un minut mai dvreme sau mai tîrziu, în

neînsemnata gară Calomfireşti, şi pe peronul cu pietriş, în faţa unui rond cuzorele, aştepta locotenentul Opreanu, în cel mai clasic echipament demunte: bocanci cu ţinte, masivi, făcuţi parcă să escaladeze Everestul,pantaloni-pană, pulovăr cu capete de cerb şi chiar şi cu un rucsac, aproapegol, atîrnîndu-i de umărul stîng. Novicele Sherlock Holmes împinse

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 19/128

conspirativitatea pînă acolo că se făcu a nu-l cunoaşte pe călătorul — singurul de altfel — care coborî din tren. Vigu, amuzat de situaţie, se dusedirect la el şi îi strînse mîna cu efuziune. —   Avem noroc de vreme frumoasă pentru excursia noastră, amiceOpreanu! Ar fi interesant de cunoscut prognoza căpitanului lorgulescu de lameteo.— Cer descoperit pentru astăzi şi plafon înalt pentru următoarele două zile. 

— Perfect! Dacă spune el aşa... Am avut ocazia să constat că de obicei nuse înşală... Străbătură strada principală a tîrguşorului discutînd în continuare tot desprevreme, cu sîrguinţa şi aerul preocupat a doi englezi de baştină. Curînd,lăsară în urmă casele mărginaşe şi porniră să urce un drum forestier,desfundat, din ce în ce mai stricat cu cît urca în munte, în zare, crestelemunţilor se înălţau cenuşii, înnegurate, în lumina palid-aurie a amiezii detoamnă; zăpada scînteietoare de acum cîteva zile se întorsese, pînă la

ultimul fulg, în cerul înalt. Trecură pe lîngă pilcuri de copaci arămii — stejarişi ulmi, iar   mai apoi fagi bătrîni cu trunchiuri groase poleite în argintstrăvechi —, peste pajişti cu iarba pălită, resemnată să primească peste ozi, peste o noapte, peste cîteva nopţi, tristul veşmînt al ieraii, pe lîngăsurpături de coastă, sinistre în golătatea lor de piatră dezvelită, spălată,mîncată de ploi vechi şi putrede. Pe măsură ce urcau, pustietatea creştea,şi creştea şi adînca tăcere şi încremenire a locurilor. Codrul, cel de departe;ca şi cel pe lîngă care treceau, şuşuia prelung în bătaia unui vînt altfel

nesimţit, împlinind prin sunetul acesta grav şi continuu tăcerea, sporind-o şilărgind pînă la necrezut pustietatea, încît, de la o vreme, cei doi călătoripeste munte amuţiră cu totul, adîneindu-se într-o muţenie, ca să zicem aşa,

 înfiorată. Nu întâlniseră ţipenie de om în cele două sau trei ceasuri deurcuş, încît se puteau întreba cine îi va fi premers pe drumul acela surpat şisălbatic, şi cînd anume, în ce timpuri pierdute, şi încotro se va f i dus, saudincotro va fi venit?... Căci drumul, aşa cum se înfăţişa, părăginit şi pustiu,părea să nu mai fi fost călcat de veacuri —  cine ştie, ultima care l-a

străbătut s-ar putea să fi fost o cohortă romană, întotdeauna triumfală înmarşul ei, chiar şi înfrîntă şi în retragere! Dar nu — şi o ştiau amîndoi (Vigu îi istorisise între timp tovarăşului său de drumeţie trista poveste astudentului geolog Traian Omescu), dar nu, drumul acela fusese călcat, nu

 încăpea nici o îndoială, în urmă cu şase ani, cu o aproximaţie de cîteva zile,dacă nu de altcineva, cel puţin de pasul plin de vioiciune pe care numaidragostea şi întîia tinereţe, îngemănate, o pot împrumuta cuiva, al unuibăiat din  secolul douăzeci, în goana sa, pe cît de eternă, pe atî t de

amăgitoare, după o himeră, după o „zînă a pădurilor, a razelor de lună, anorilor” şi a altor fantasmagorii, pe care o credea a sa şi care, pînă la urmă,n-a fost să fie desigur a nimănui... O goană după o fericire deşartă, menită,cum mai întotdeauna se întîmplă, să fie pîndită de o nălucă ucigaşă...  Făcură un popas la locul unde, cu cîteva zile în urmă, coborîseră din

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 20/128

elicopter după sinistra lor descoperire din adîneul hornului de piatră.Soarele începuse să dea spre asfinţit —  acum, toamna, seara se lăsadegrabă. Nu mai schimbaseră decît cîteva vorbe în ultimul ceas şi mai bine de drum.Vigu se aşeză pe un bolovan, îşi umplu pipa cu tutun şi o aprinse.Locotenentul Opreanu desfăcu rucsacul, scoase o sticlă de coniac de soi —MurfatIar, cinci stele —, o destupă şi i-o întinse lui Vigu, care bău o duşcă

zdravănă, dar nu înainte de a adulmeca îndelung aroma nobilei băuturi. -— Excelentă iniţiativă, ciocîrlane!... îl lăudă el pe tovarăşul său de drum. Şi ai gusturi fine!Numai şi după felul cum se roşi, se putea vedea cît de  tînăr era pilotul deelicopter!—  Mă bucur că vă place... spuse el modest. Ce credeţi, îl veţi găsi peucigaş?... întrebă el apoi, şi era limpede că întrebarea îi stătea de mult pebuze, dar nu îndrăznise s-o formuleze.

Vigu îi restitui sticla de coniac, dar nu se grăbi să răspundă. Părea că nu -ifăcuse deloc plăcere să audă întrebarea locotenentului. — Dacă îl voi găsi pe ucigaş?... Sînt împrejurări, prietene, cînd ai prefera,cînd ai dori mai degrabă să-ţi scape ucigaşul pe care îl cauţi... Tînărul pilot înghiţi un nod. Nu-i venea să-şi creadă urechilor ! Cum puteaproclama faimosul detectiv o asemenea... o asemenea aberaţie?! Dar, dupămomentul de uluire, simţi cum îl cuprinde un inexplicabil val de emoţie.  — Să vă scape! Ce vreţi să spuneţi?!

Vigu primi încă o dată sticla de coniac ce i se oferea, bău de astă dată maimoderat şi încercă să se explice : — Crimele sînt sordide prin definiţie, amice dragă, nici n-ai idee cît sînt deurîte, de murdare, de dezgustătoare!... Unui om ca dumneata, deprins cuazurul şi infinitul cerului şi care înfruntă în fiecare zbor, căci nu se poatealtfel, ţine de condiţia însăşi a profesiunii, gîndul unei morţi pure ca ovolatilizare în eter... unui băiat ca dumneata vederea lor i-ar întoarcestomacul pe dos... Şi totuşi, din vreme în vreme, se iveşte cîte una — 

Doamne, iartă-mă! era cît pe ce să spun frumoasă..., —  Vigu ridică dinumeri — Dar cum s-o numesc altfel?... Ea se caracterizează astfel în primulrînd prin mobil, sau prin absenţa unui mobil infam. înţelegi, îndeobştemobilul e legat de un cîştig, care nu trebuie neapărat să însemne bani, ci osumedenie de alte avantaje, materiale sau de altă natură, şi a vedeaoameni ce ucid pentru a dobîndi ceva e pur şi simplu greţos... în alte cazuri,se manifestă impulsuri oarbe, bestiale, de brată, care dacă se conjugă şi cualcoolul, sau cu demenţa, sau cu cine ştie ce instincte sanguinare, rezultă

un spectacol absolut respingător... Dar m-ai întrebat dacă cred că îl voi găsipe ucigaşul studentului Traian Omescu. Ei bine, sînt convins cădescoperirea lui, în aceste locuri nepopulate, la marginea lumii, va fi otreabă întristător de simplă...  Singura sa şansă a fost aceea de a nu fidescoperit cadavrul victimei, care, lucru aproape sigur, a venit aici în taină,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 21/128

neştiut de nimeni! Acum, nu mai poate scăpa, şi el o ştie la fel de bine ca şimine. Cum să-ţi spun, pe omul care a vărsat sînge în locul în care ne aflămnoi acum, eu îl şi văd de pe acum, în sfirşit, să zicem că nu ştiu cum aratăla faţă, dar îl văd... îl văd aproape aievea... îl simt! Şi, o să te miri, probabil,nu mă  încearcă cîtuşi de puţin imboldul de a-l strivi sub tălpi ca pe o insectărespingătoare!...— Dar de ce — de ce?! strigă locotenentul Opreanu, exasperat. Nu mai

 înţeleg nimic! L-a ucis pe băiatul aceia  —  chiar dumneavoastră mi l-aţidescris, era un om în floarea vîrstei, un caracter fericit, iubit de părinţi şi deprieteni, apreciat ca student, trăia cea dintii dragoste a vieţii sale, visa să...dar ce putem şti noi despre visurile lui?! Şi vine, din umbră, un ticălos.care îi

 înfige cuţitul în spate!Vigu îi puse o mînă moale pe umăr. — Haide să ne urmăm drumul, dacă vrem să nu ne prindă întunericul!Porniră pe drumeagul care, acum, mai mult cobora. După un timp, Vigu

reluă, cu un zîmbet care îl surprinse încă o dată pe însoţitorul său — era unzîmbet şi rău, mai exact spus nu lipsit de cruzime, şi trist parcă, şi ironic :— Cine ştie, poate că omul acela ne aşteaptă! Adică... mai mult ca sigur căne aşteaptă, sînt în sufletul lui chiar două aşteptări, una veche de şase anide zile, de cînd a săvîrşit ce a săvîrşit, şi alta doar de cîteva zile, de cînd aaflat despre descoperirea scheletului....— Presupuneţi că a fugit?— Nu ajunge el prea departe... Nici un fugar nu ajunge prea departe, odată

pus î n urmărire, nu asta mă preocupă!Opreanu tăcea, dar se simţea că ar vrea să întrebe ceva şi numai dinsfiiciune n-o face.— Vrei probabil să-ţi spun de ce aş prefera ca omul acela să-mi scape? Săfim bine înţeleşi: să-mi scape mie, ca să fiu scutit de jalnica obligaţie de a-ipune cătuşele, dar nu să scape de pedeapsă — a vărsat sînge, şi asta seplăteşte, iar el o ştie... Ei bine, să ne gîndim la mobilul eventual al crimei.Băiatul acela, Traian Omescu, n-avea în buzunar o lescaie peste banii de

tren, aşa că jaful se exclude. Pe de altă parte, n-a făcut vreodată rău niciunei muşte, aşa că nici răzbunarea nu poate fi luată în considerare. înschimb, ştim că era îndrăgostit la nebunie de o „zînă a pădurilor" de prinpartea locului... Ce supoziţie putem face: că o fericire s-a suprapus pestealtă fericire, o dragoste peste altă dragoste! „Zîna pădurii” fiind una singură,nu putea fi împărţită! Pesemne că îl iubea şi ea pe băiatul „de la oraş", care,

 în treacăt fie spus — i-am văzut fotografia — era un tînăr atrăgător. Dar celălalt? Cel a cărui flacără din piept n-a putut fi stinsă... n-a putut fi stinsă

poate nici prin moarte...Locotenentul Opreanu protestă : — Dar asta-i o definiţie ceva mai sofisticată, să zicem mai poetică, mairomantică, a unui caz oarecare de gelozie... O crimă pasională tot o crimărămîne, oricîte circumstanţe atenuante i-am căuta! Nu sînt de acord cu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 22/128

dumneavoastră, iertaţi-mă! Acum se vedea cătunul, nu prea departe. Vreo douăzeci-treizeci de caserăsfirate printre livezi şi fineţe cu iarba neaşteptat de proaspătă, de unverde aprins, pentru anotimpul întîrziat. Ca într-un decor de basm, din loc înloc, în livezi, meri bătrîni cu crengile încărcate de fructe roşii ca nişte globuride sticlă incendiau verdele pămîn- tului şi, mai în zare, albastrul şi cenuşiulcerului în amurg. Fără voia lui, de parcă s-ar fi temut să nu-l audă urechea

vreunui duh al locurilor, Vigu coborî glasul pînă aproape la şoaptă, cîndspuse :— Crimă pasională, circumstanţe atenuante?... Să lăsăm termenii juridici peseama magistraţilor — eu mă mulţumesc să mă uit o singură dată în ochiiomului acela... S-ar putea să nu fie nevoie să-i pun dec ît o singură

 întrebare, pe celelalte să le las în grija judecătorului de instrucţie. Fiindcăam presimţirea că, la întrebarea mea, omul va răspunde din capul locului :„da“... Dacă va fi în stare să răspundă chiar şi atît!

Locotenentul Opreanu se uită la el cu coada ochiului.— Πntotdeauna „presimţiţi" cu ce fel de oameni veţi avea de-a face, vreau săspun, atunci cînd anchetaţi o crimă?... întrebă el cu o ironie care nu-i scăpălui Vigu; dar nu se supără, ci dimpotrivă, rîse. — Ei! nu chiar întotdeauna, să nu exagerăm! Dar mi se întîmplă destul dedes...Se apropiaseră între timp de primele case ale cătunului. Aproape toateaveau porţi î nalte de lemn, cu cîte o streaşină superbă, fantastice alcătuiri,

pline de grandoare, cu atît mai măreţe cu cît, funcţional, erau mai degrabăde prisos, ograda fiind rareori închisă de garduri dintoate laturile, astfel căse putea intra foarte bine şi pe lîngă poartă, nu neapărat prin ea. Porţiregeşti — căci puteau fi privite şi aşa, dînd spre curţile unor crai pastorali delegendă... Dincolo de porţi, dar la o depărtare de eîţiva zeci de metri, înprofunzime, răsăreau casele, nu toate mari, nu toate încăpătoare, dar semeţe şi în acelaşi timp pline de farmec, durate, pînă la jumătatea lor, dinpiatră masivă, iar mai în sus din bîrne înnegrite de ploi şi omături şi cu

pridvoare largi pe care rîdeau, roşii, în glastre, îngrămădite unele într -altele,muşcate mari, ca nişte ţărăncuţe voioase. Oameni nu se prea vedeau princurţi sau pe uliţă, dar mai.din toate hornurile se ridica fum, semn că lavetrele din tinde se mesteca mămăliga pentru cină. Din depărtare, seauzeau tălăngile vitelor ce se întorceau de la păşune. Cîte un lătrat de cîinete mai strica liniştea. — Ai ochii cei mai ageri din lume, prietene, se întoarse Vigu spre tî nărulpilot, m-am convins de lucrul ăsta zilele trecute... Aşa că roteşte-ţi privirea...

şi caută!— Ce anume?! făcu mirat Opreanu. Ce să caut? Apoi, dumirindu-se deodată : — A! da! — Şi, cu o şoaptă înfiorată: — Semnul...Păşeau agale prin mijlocul uliţei, întorcînd privirea cînd spre o casă, cînd

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 23/128

spre alta, minunîndu-se de frumuseţea înaltelor porţi de lemn şi de fantezianesecată a meşterilor care le duraseră şi le ciopliseră: atît de asemănătoare

 între ele, nu era totuşi nici una aidoma cu celelalte!Opreanu încleştă mîna de braţul lui Vigu, Oricît  ar părea de ciudat, dar pălise! Murmură:---- Acolo....Se aflau în dreptul unei case ce răsărea mohorîtă dintre nişte copaci foarte

bătrîni, scorburoşi şi.cu trunchiul crăpat, cu cîte o creangă noduroasă, nudoar scuturată de frunze, ci moartă de mult, neputincioasă să maizămislească vreun mugure. Tei şi salcîmi trişti şi surpaţi în sine. La fel ca şicasa pe care o umbreau, şi care părea să fie părăsită. Acoperişul deşindrilă era putrezit de mult, ferestrele, cu ramele smulse, arătau cagăvanele unei hîrci, uşa, smulsă şi ea, ca gura ştirbă a Mumei-Pădurii! Nuse simţea nici un semn de viaţă în casă şi nici în şopronul alăturat sau îngrajdul lăsat într -o rină, cu două bîrne din acoperiş prăbuşite la pămînt.

Curtea era năpădită de bălării înalte şi, străbătînd-o, cei doi avură senzaţiatulbure că sînt cei dintîi care calcă pe acolo de multă vreme, dacă nu ţineauseama de moroi, ai căror paşi, se ştie, nu lasă urme! Negura înserăriisporea şi mai mult tristeţea deznădăjduită a locului, şi aşa întunecat şicotropit ca de o pecingine de moarte.Din uliţă, locotenentul Opreanu spre pridvorul acelei case arătase. Vigu nuremarcase nimic deosebit, dar ştia, din experienţă recentă, că nici el, nicivreun alt muritor, se putea spune, nu erau capabili să vadă ce vedeau, de la

distanţe apreciabile şi cu atîta precizie, ochii de şoim ai tînărului pilot. într -adevăr, pe grinda care susţinea pridvorul era cioplit, în chip de motivornamental, şi repetat la o depărtare de o palmă, Semnul: o linie şerpuită,

 închipuind poate chiar vicleana şi ucigaşa reptilă, la mijloc cercul cu raze,simbolul discului solar (şi nu se aţine năpîrca în bătaia soarelui fierbinte,

 încolăcită pe piatră?...), la capete cele două linii frînte, putînd să  însemnemulte şi nimic totodată! Aidoma întru totul cu încrustaţia de pe plăselelepumnalului. Pătrunseră în ogradă. 

Vigu strigă : — E cineva pe aici?Nu-i răspunse decît foşnetul frunzişului putred de deasupra capetelor lor.Intrară, prin uşa prădată, întîi în tindă, apoi în odaia mare. Nimeni, nicăieri.Şi nici un obiect casnic, cît de neînsemnat, care să arate că ar locui cineva

 în casă. Părăsită şi jefuită de orice lucru care mai putea sluji la ceva, chiar şi de scîndurile duşumelei, casa era pustie. Ciudat, însă, într -un ungher erarăsturnat un braţ de fîn; pesemne vreun drumeţ rămas fără adăpost

 înnoptase de curînd acolo.Şi cu toate astea, în paragina şi pustietatea aceea, amîndoi aveausentimentul straniu că nu sînt singuri, că în preajma lor, poate în pereţiicoşcoviţi, poate în văzduhul înnegurat, într-o lume nevăzută dar suprapusă,se mai află o fiinţă omenească, cineva sau ceva care ar fi sau ar aduce cu o

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 24/128

fiinţă omenească! ,,Nu există stafii! murmură în gîndul său, încercat totuşi de un fior, tî nărul pilot. Astea sînt prostii!... Şi, atunci, o văzură. întoarseră capetele amîndoi deodată şi tresărirăputernic. Nici unul nu o auzise apropiindu-se. O făptură cu totul ciudatăstătea în uşă (din care şi pragul fusese smuls), luminată dindărăt, ca de oaură supranaturală, de razele soarelui ce scăpata, înaltă, subţire, gracilă, cupărul negru revărsat peste umeri, cu fruntea, dureros de albă, ridicată

sfidător, cu ochii mari, uluitor de mari şi de strălucitori, dar de o strălucire degheaţă, aţintiţi asupra lor. Tăcerea o rupse făptura aceea ca din altă lume;— Vulturul v-a trimis?O priveau încremeniţi. — Ori aţi venit să-mi aduceţi veşti de la Căprioriu meu cel drag? Poate măduceţi la el?! Dacă-i aşa, vin cu voi îndată... Singură nu mă pot duce, că nunimeresc drumul către tărîmul celălalt... 

Vigu făcu un pas înainte şi întrebă cu glasul coborît şi moale, ca nu cumvas-o sperie:— Tu eşti Zîna pădurilor, nu-i aşa?Ea zîmbi :—  Aşa îmi spunea-el, Căpriorul meu... Şi cu cîte alte vorbe nu mă alinta!Numai că toate pădurile de pe lume s-au uscat, şi toate izvoarele au secat,şi a pierit şi cîntecul păsărilor, şi nici eu nu mai sînt zîna nimănui... Au secatşi ochii mei, aşa că nu mai sînt Zîna pădurilor!... Dar lui să nu-i spuneţi asta,

că nu mai vine, nu se mai întoarce la mine dacă află că rn-am făcut slută,neagră, uscată, măcar că de dorul lui am ajuns aşa.,. Lui să nu -i spuneţi, sămă creadă tot cea dinainte... —  Ascultă... începu Vigu. Dar ea, schimbîndu-se brusc la faţă, întoarse capul  şi, fără altă vorbă, orupse la fugă, coborînd în goană nebună treptele pridvorului şi făcîndu-senevăzută îndărătul unor arbuşti. Vigu îl blestemă în gînd pe plutonierul demiliţie care, intrînd în ogradă, o speriase şi o alungase, iar acum se

interesa, morocănos, de identitatea lor. — Sînt căpitanul Vigu, de la Inspectoratul Miliţiei Capitalei, îl lămuri el pe unton cu totul neprietenos, întinzîndu-i legitimaţia. Dînsul e locotenentul deaviaţie Opreanu. Ei! şi acum e rîndul meu să-ţi pun dumitale cîteva

 întrebări, şi să vedem dacă o să-ţi fie la îndemînă!...M

Urcau toţi trei pe un drumeag pietros, în tăcerea misterioasă a nopţii timpuriide toamnă, către cimitirul cătunului. Chiar în faţa ochilor lor, răsărea luna

plină. De vreo cîteva minute, întreaga întindere se acoperise de un văl deaur. încă un peisaj ca din altă lume... — Stinge lanterna! îi ordonă Vigu, enervat, plutonierului care mergea la unpas îndărătul celor doi ofiţeri. Miliţianul se grăbi să stingă lanterna. Douăceasuri încheiate, acolo, la post, căpitanul acela afurisit din Bucureşti îl

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 25/128

frecase ca pe hoţii de cai, spunîndu-i de altfel fără ocol că raportul pe care-lva întocmi la încheierea anchetei nu va avea în nici un caz darul să facă săfie avansat „la excepţional"!— Vasăzică, dumneata, cînd un om din sat se spînzură de grinda casei, temulţumeşti să constaţi decesul şi nu te întrebi ce l-o fi îndemnat să-şi iaviaţa? Şi apoi, cînd femeia ce se ştia că urma să se. mărite cu sinucigaşul  — o f ată frumoasă ca ruptă din soare! — î şi pierde minţile, dumneata îţi

spui că asta i s-a tras „din inimă rea" şi nu iei în seamă nici măcar faptul căfemeia dăduse semne evidente de rătăcire înainte de a i se spînzuralogodnicul, ca să-i spunem aşa omului... Grozavă logică, bravo! Apoi.recunoşti că ai auzit „vorbe" prin cătun că femeia se întîlnea, nopţile, intr -ocolibă din pădure, cu un tînăr „de la oraş"... Ai presupus că era vorba deunul din studenţii de la tabăra geologilor, dar n-ai făcut nici o legătură întrestudentul în geologie dispărut, ale cărui semnalmente erau date încircularele adresate tuturor posturilor de miliţie din ţară, şi drama petrecută

aici, la Vitomirna! Sau te pomeneşti că nici nu-ţi arunci ochii pestecircularele astea, ci doar îţi înfunzi dulapul cu ele?! Nu-ţi cerea nimeni sărezolvi cazul, ci doar să sesizezi, să raportezi că s-au petrecut nişte

 întîmplări suspecte. Către mormîntul spînzuratului urcau acum. Un om, după toate descrierileobţinute, trecut de întîia tinereţe, închis în sine, cu un chip aspru, tăiat cadin piatră, aproape cărunt — un om drept, în felul lui, care n-ar fi furat de lanimeni un cocean de porumb, dar care, atunci cînd prinsese un mînz

păscînd în livada lui, îl ucisese înfigîndu-i un ţăruş în grumaz! Văduv demulţi ani şi fără copii, se îndrăgostise pătimaş de cea mai frumoasă fată dinsat şi din multe sate pînă hăt peste munţi. Spre mirarea lumii, o înduplecasesă se mărite cu el. Peste o săptămînă urmau să facă nunta, cînd deodată,el e găsit spînzurat de grinda pridvorului casei sale!...  în casa în care trăiasinguratic, ţinea pregătite din vreme crucea pentru mor mînt şi sicriul în caresă fie îngropat. 

 Ajunseră în faţa mormîntului. Vigu îi ceru miliţianului lanterna şi lumină

crucea.—  Aş fi jurat  că vom găsi şi pe cruce Semnul! murmură locotenentulOpreanu, pradă unei emoţii inexplicabile. Iată-l! Şi cît de întunecat luceşte

 în bătaia lunii. — Şi dacă aş dispune exhumarea, poţi fi sigur că l-am găsi şi pe capaculsicriului, spuse Vigu, cu un fel de uimire tristă. Semnul acesta crîneen şi  misterios... din afara vieţii şi morţii, şi din afara timpului... Fură singurele vorbe pe care le schimbară în faţa mormîntului ucigaşului. Al

omului care vărsase sînge şi care ştiuse, după aceea, să-şi dea singur pedeapsa. Luna lumina aproape ca ziua, toate stăteau încremenite,pietrele, iarba, ţărîna, chiar şi copacii negri de pe muchea dealului şi care,cu toate astea, şuşuiau misterios în noapte, într -un zvon ce venea dinadîncul a zeci de veacuri, îngropate parcă şi ele în ţintirimul umil.  

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 26/128

PARTEA A DOUAPloaia şi cei doi cascadori 

1.O zi de iulie, anunţîndu-se toridă încă de la ora aceea matinală, opt şi

 jumătate. Bucureştiul — acoperit ca de o platoşă sufocantă de bolta de unalbastru prăfuit, murdar, şi resemnat să înfrunte asaltul arşiţei. „Nu-i exclussă plouă după-amiază... dă, Doamne, să plouă!...“ murmuram eu fără

convingere, în timp ce —  şi era o  senzaţie cu totul dezagreabilă! — simţeam cum transpiraţia îmi  înmoaie bluza. Eram la volanul maşinii, şi cutoate că lăsasem în jos geamurile şi în dreapta, şi în stînga, curentul de aer era practic inexistent. Dînd de pe C. A. Rosetti în bulevardul Magheru, amcotit şi am tras la staţia de benzină de lîngă Lido ( Ac ţiunea acestui capitol din

roman se petrece pe vremea cînd staţia de benzină amintită mai exista şi cînd, aşacum se va vedea mai încolo, superbul pod peste Dunăre, de la Giurgeni — Vadu Oii 

nu fusese- construit încă, ci se afla în lucru)

Un băiat în salopetă s-a aplecat spre geamul din drep-tul volanului :— Cîţi litri? Am dat să răspund, cînd cineva, care se apropiase între timp de maşină şipe care nu-l vedeam decît de la piept în jos, a răspuns în locul me:— Plinul; şi repede!— Mircea! am exclamat, recunoscînd vocea prietenului meu, căpitanulVigu, de cînd naiba dispui tu de rabla mea? Ce-s manierele astea?Vigu se aplecă spre mine şi îmi surîse mut, dar cu toţi dinţii — zîmbetul luide zile mari, pe care-l arbora din ce în ce mai rar de la o vreme încoace.Din vîrful degetelor, îmi făcu semn să nu discut şi să mă trag de parteacealaltă a banchetei, să-l las pe el la volan.— N-am nevoie să-mi umplu rezervorul ca să mă duc la ştrand laFloreasca, am protestat, în timp ce el deschidea portiera şi urca în maşină. —  Asta mai rămîne de văzut, făcu el cu nonşalanţă, fără să mă privească,ci cu ochii îndreptaţi înainte, spre trotuarul din faţă, unde, postat în colţulbulevardului cu strada Ateneului, îl recunoscui pe sergentul major Trandafir,pe care-l ştiam ca pe un cal breaz; făcea parte de mulţi ani din echipaoperativă a lui Vigu. Mă tem, amice, că vei renunţa la înot pe ziua de azi,continuă el, mereu cu ochii îndreptaţi înainte... vreau să spun, la laculFloreasca, fiindcă altfel nu se ştie... Să nu zic vorbă mare! Fii drăguţ şi punebine servieta asta. Nu-ţi promit, dar nici exclus nu e să înoţi astăzi într -un„lac“ cu mult mai mare... 

 Î mpinse spre mine o servietă din piele neagră, în care, după pipăit, îmidădui seama că se găseşte un obiect dreptunghiular, probabil metalic.—  Auzi, miercuri dimineaţa, cînd oamenii muncii dau zor să îndeplineascăplanul în fabrici şi pe ogoare, dumnealui se găseşte să se ducă la ştrand!Ruşine! Dar cu mine n-o să-ţi meargă —  îţi place sau nu, vei fi la dispoziţiamea, cu prăpăditul tău de Fiat, cu cutia asta de cremă de ghete cu tot !Consideră-te rechiziţionat pe un număr nedeterminat de ore. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 27/128

—  Hm... mormăii, dar nu eram nemulţumit, poate chiar dimpotrivă, oescapadă cu Vigu în misiune era, mai întotdeauna, pasionantă; lamormăitul meu ursuz, mai degrabă prefăcut, el răspunse cu un zîmbetsubţire:— Mă tem însă să nu te dezamăgesc şi deseară să-ţi restitui cei cîţiva polinenorociţi pe care i-ai dat pe benzină, benzină pe care s-ar putea s-ocheltuim de pomană!

— Haide, pune-mă în temă, ce mama dracului, nu mă mai fierbe atîta!— O să te pun şi în teamă, dar mai ai răbdare. Pînă una-alta, fii şi tu atentla Trandafir al meu — o să aprindă la un moment dat o ţigară, semn că ceidoi clienţi ai noştri se pregătesc să iasă din frizeria hotelului, unde seferchezuiesc în clipa asta...— Ce „clienţi"? De cine e vorba?— De doi tipi ce se cred al naibii de şmecheri! Ei! şi ca să te pun totuşi întemă, cum zici tu, află că rolul meu, r olul nostru, dacă vrei, se mărgineşte la

a urmări doi indivizi dubioşi, care de aproape o săptămînă taie frunza lacîini prin Bucureşti: se plimbă pe străzi, agaţă pipiţe, colindă barurile de zi şide noapte, magazinele, cinepiatografele. Şi e posibil să nu aibe vreun altprogram nici pentru ziua de azi... Aşa încît, băiete, s-ar putea să teplictiseşti de moarte; mă vei purta cu rabla ta dintr -un loc, într-altul, cînd vafi cazul, eu voi coborî să mă ţin după ei per -pedes, iar pe tine te voi lăsa sămă aştepţi în maşină, să te încingi ca în cuptor în mizeria asta de tinichea,cîte o jumătate de oră, o oră, trei, cinci... Şi să nu se întîmple nimic altceva

 în plus, spre deziluzia ta!— Ştiam că pentru treburi dintr-astea ai „sclavii" tăi. nu te demiţi tu însuţisă... — Oho! ce cuvinte mari! E adevărat că nu mi se întîmplă prea des să iauasupra mea asemenea corvezi, dar e un caz special, indivizii măinteresează în mod cu totul deosebit — îmi dai voie să am motivele mele,nu? Şi, pe de altă parte, dacă există riscul să ne lăsăm purtaţi prinBucureşti toată ziua ca nişte nătăfleţi, cum au păţit-o, mai. multe zile la rînd,

Trandafir, Ionescu şi compania (fiindcă eu abia în dimineaţa asta am ieşitdin culise), dacă există riscul ăsta, zic, există şi indicii că astăzi, în sfîrşit,vor înceta să mai joace pe „turiştii" blazaţi puşi pe tocat valută (de-ai ştinumai cîte Hennessy-uri au dat pe gît, te-ai speria, parol, chiar şi tu te-aisperia!) şi se vor ocupa de treburi cît de cît mai serioase...— Cine-s tipii?. — O! altfel nişte băieţi de viaţă — veseli, drăguţi, spirituali, şarmanţi, cemai! Cam prea de viaţă chiar ! într-o singură săptămînă, direcţiunea hotelului

a primit, în ce-i priveşte, nu mai puţin de şaptesprezece reclamaţii de laceilalţi pasageri. Las că se nimeresc, în general, destui aiuriţi la Lido, dar ăştia chiar că întrec măsura: vin de la bar la cinci dimineaţa şi se apucă săbocăne în podea şi să cînte (şi cintă frumos, măgarii, dar au rămas tot lastilul urlatore!), aruncă sticlele goale în stradă sau le sparg de pereţii

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 28/128

coridorului... ştii, caută scandalul cu luminarea, cum au căutat şi sîmbătănoaptea, la Mon Jardin, cînd s-au legat de patru tineri de la o masă, niştegăligani unul şi unul, care aveau cu ei două fete, voiau bă le ia fetele... şi s-a încins o bătaie ca-n filme! Au încasat şi ei vreo cîteva, dar pînă lă urmă i-au pus pe jos pe toţi patru, plus trei chelneri! Impărţeau la karate şi-ndreapta şi-n stînga cum ar fi împărţit bezele... — Bănuiesc că au ajuns la miliţie?!

—  Te cred că au ajuns! Dar interesant este că, după impresia mea celpuţin, tocmai asta au vrut şi ei, să ne facă o vizită de curtoazie (şi s -au şipurtat în consecinţă, cu bancuri, complimente, mots d’esprit, tot tacîmul — dacă te interesează, o să-ţi pun banda de magnetofon s-o asculţi, zău că-itare!), şi dacă n-am făcut-o cumva pînă atunci, să ne oblige să-i punem suburmărire din momentul acela încolo... — Ei, asta-i! Cui poate să-i facă plăcere aşa ceva?— N-o lua aşa uşor! Motivele pot fi nenumărate: să zicem, printre altele, că

se tem de ceva sau de cineva şi în felul ăsta îşi asigură o „gardă"personală; angajează, gratuit, nişte „gorile"... Asta pe de-o parte. Pe de altăparte, însă, cînd eşti cine eşti şi ai palmaresul infracţional pe care îl ai — osă te lămuresc mai tîrziu! — cauţi să te strecori prin lume cît mai discret, nucu tam-tam-ul pe care-l fac ei. De asta, îţi spun, mă şi interesează cazul înmod special, mă intrigă, mai bine zis —  pariez că, foarte curînd, se vaproduce o dandana! Ce anume, nu ştiu, dar indivizii pun ceva la cale, deasta sînt sigur!

— Faimoasa ta „intuiţie"... — Faimoasa mea „intuiţie", dacă vrei! Care ţi-a procurat ţie destule drepturide autor, dacă e să vorbim pe şleau... Dar mă intrigă şi altceva: trebuia săvină în ţară trei inşi, noi aşteptam trei... şi n-au venit decît ăştia doi, curios!

 Al treilea e pe drum, aşa se pare. — Cum adică, de unde ştiaţi că trebuia să vină trei, ce fel de trei şi de undesă vină?... Ce Dumnezeu, nu poţi vorbi şi tu ceva mai clar ?— Ei! avem şi noi informaţiile noastre, nu ne place sâ fim luaţi pe nepusă

masă — parcă tu nu ştii? Patru poliţii europene ne-au preveni în legătură cuindivizii ăştia trei. Dacă te porţi frumos, am să-ţi dau amănuntele care teinteresează... dar mai tîrziu, fiindcă, uite, Trandafir al meu a aprins ţigara şipufăie de zor...Intr-adevăr, sergentul major Trandafir aprinsese ţigara, semnalul convenit.Vigu porni motorul şi stopă lin în faţa frizeriei Lido, nu departe de unVolkswagen gri, tip broască, burduşit cu tot felul de valize şi pachete, dintrecare două pături făcute sul erau îndesate în dreptul geamului din spate al

maşinii. în mod cu totul evident, ocupanţii maşinii se pregăteau să plece învilegiatură. — Reţine numărul; 254 PN 1079, şi Vigu îmi arătă din cap Volkswagen-uldin faţă. Ce zici, o să se poată ţine rabla ta după a ăstora? Că ăştia gonescnebuneşte, îi ştiu eu, nici nu le-ar sta bine altfel, şi nu mi-ar conveni să-i

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 29/128

opresc pe şosea, să le dresez praces-verbal de contravenţie... — De ce să nu se ţină? am replicat, atins în amorul propriu de automobilist.

 A lor e?— Da. Uite-i c-au apărut. Doi bărbaţi, dintre care unui considerabil mai înalt decît celălalt, ieşiseră dinfrizerie şi se îndreptau, rîzînd şi gesticulînd, spre maşina din faţă. Nu arătausă fie chiar tineri — păreau mai degrabă să fi trecut de patruzeci de ani, dar 

dacă era aşa, erau nişte cuadragenari demni de toată invidia: supli amindoi,cu umerii largi, sugerînd de la prima ochire forţa fizică şi agilitatea, cu niştemutre poate nu grozav de inteligente, dar în chip evident voluntare, cu nişteochi tăloşi, cu maxilare masive, făcute parcă anume să mestece înpermanenţă chewing-gumm sau chiar şi alte materii mai vîrtoase. Nişte duri

 în adevărata accepţie a cuvîntului, nu nişte tipi ce vor să pară aşa, ci chiar şi sînt... Cînd au trecut prin dreptul maşinii noastre, i-am putut studia, preţ de cîteva secunde, ceva mai bine: bizare caractere somatice, smeazi şi

unul şi celălalt, cel mai, scund avînd însă, deasupra ochilor cenuşii, îngheţaţi, părul vag buclat, auriu, aproape blond. Celălalt, lunganul, păşealegănîndu-se uşor, ca unul care, chiar dacă nu e marinar, a avut îndelungde-a face cu mările şi oceanele — Uite că n-au întors capul spre noi, zise Vigu, satisfăcut, după ce trecură.De asta ţi-am şi împrumutat maşina: pe-a noastră au ghicit-o — cînd auintrat în frizerie, acum o jumătate de oră, pur şi simplu ne-au dat cu tifla dinprag!...

 Am rîs.— Chiar aşa?!—  Sînt daţi naibii, nu ţi-am spus? surise Vigu. Adevărul este că păreaufoarte încîntaţi că ne ţinem după el.. — Şi ce naţ ie sînt? am într ebat. Italieni, francezi, nemţi?—  De toate... Indivizii de soiul ăsta aproape că nu mai  ştiu rjici ei de cenaţie sînt! Cînd ai de lucru atît da des cu Interpolul, îţi schimbi identitateamai des chiar decît peria de dinţi şi pînă la urmă nu mai ştii nici tu care ţi -e

numele adevărat, unde te-ai născut şi aşa mai departe!Cei doi se opriseră în dreptul Volkswagen-ulm. În timp ce lunganul descuiaportiera, celălalt, care văzuse venind din sus o femeie nostimă, înaintă doipaşi spre ea, tăindu-i calea, se proţăpi în faţa ei şi o salută înclinîndu-sefoarte curtenitor, cu mîna lipită de inimă. Femeia căscă ochii, se trase unpas îndărăt, apoi, fîstîcindu-se, dădu să-l ocolească pe stînga, ezită, îl ocolipe dreapta şi îşi urmă drumul aproape alergînd, chinuindu-se cu tocurile

 înalte şi subţiri, gata să cadă la fiecare pas. In spatele ei, francezo-italianul-

germanul rîdea cu hohote. Nu-l auzeam, dar îi vedeam gura larg deschisă,dantura strălucindu-i albă — o dentiţie de rechin!—  Aşa stau lucrurile şi cu ăştia,  îşi continuă Vigu explicaţiile; fireşte,, nu-iscăpase scena, dar n-o comentă în nici un fel, era pesemne obişnuit cutrucurile de acest fel ale tipilor. Ăsta micu, de exemplu, e trecut în paşaport

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 30/128

ca fiind născut la Ajaccio, dar nu e exclus să nu fi pus piciorul în viaţa lui înCorsica... Pretinde că îl cheamă Ferlinghetti, Andre Ferlinghetti. Celălalt,lunganul, pentru singurul motiv că are 1,92 înălţime, fiindcă eu altul nu văd,şi-a ales ca loc de baştină Malmo, în Suedia şi zice că îl cheamă Larsen,Bjorn Larsen. Dar nu ştie suedeza nici de doi bani — am pus pe cineva săverifice, să intre în vorbă cu el — şi, după cum ai văzut, e oacheş ca uncorsar de pe Mediterana. Băieţi eu fantezie şi nu numai  cu fantezie, ci şi cu

tupeu! Şi dacă ai şti care le e meseria, ocupaţia de bază, ca să zic aşa, airămîne cu gura căscată!Volubil ca în zilele lui cele mai bune, Vigu îi dădea înainte cu caracterizareamult prea veselilor noştri „clienţi". Iar aceştia, pînă una-alta, se făcuserănevăzuţi! Sub ochii noştri, Volkswagen-ul o luase spre Universitate, undeprobabil făcuse sensul giratoriu, fiindcă peste două sau trei minute revenisepe partea cealaltă a bulevardului, îndreptîndu-se spre piaţa Romană. Iar Vigu nu reacţionase, nici gînd să pornească motorul! Chiar că nu mai

 înţelegeam nimic. — Cascadori, domnule! Ha-ha! Cascadori! Căţărători pe stînci infernale,sau la volanul maşinilor care se dau de-a dura şi iau foc în mers, sau

 înfruntînd cu mîinile goale lei, tigri, crocodili, mai ştiu eu ce alte jivine,rostogolindu-se în cascade, sau sărind în aer la o explozie de trotil şi aşamai departe! Şi nu se laudă, au turnat într -adevăr îilme în Italia, în Franţa, înGermania, chiar şi Ia Hollywood — şi nu-i exclus să-i fi văzut şi noi, ştii, înscenele acelea cînd te apucă ameţeala, cînd alţii îşi pun osul la bătaie

pentru Alain Delon, Burt Lancaster, Jean Marais şi alte vedete celebre... — Dar nu. era vorba să ne ţinem după ei ! l-am întrerupt eu, exasperat.Vigu avu un gest de nepăsare. — Nu e nici o grabă!— Vivere pericolosamente... reluă el. Concepţie de viaţă, filozofie practică,dragă-Doamne! Căci oricît de bine se plăteşte meseria asta deşucheată, şise plăteşte, nu iglumă, ăştia doi nici măcar nu cred s-o facă pentru bani, cide amorul artei. După aceleaşi informaţii ale noastre, resursele şi veniturile

lor principale sînt altele..—  Adică?— Ei! fr umosul comerţ aristocratic, cu zece, douăzeci, treizeci de mii la sutăbeneficii. Un vagon de marfă care încape într -un buzunar... Desigur, enumai o supoziţie. — Πncep să înţeleg... Dar, Mircea, am gemut, ce mai aştepti?... Pînă laurmă, le punem sare pe coadă... De unde-i mai scoatem acum, spune-mi?!Vigu rămase impasibil. 

— De unde? Din servieta mea.Cu un gest leneş, porni motorul. Maşina o luă din loc.După manevrele regulamentare, c cotirăm la dreapta pe C. A. Rosetti.  —  Hai să dăm o raită pînă la Moşi, ce zici? Fii drăguţ şi dă-mi servietaaceea.

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 31/128

I-o întinsei.— Scoate, te rog, aparatul.Scosei din servietă aparatul metalic dreptunghiular, care era, aşa cum măaşteptasem, un aparat de radio emisie-recepţie. Un aşa-numit talky-walky.Condudnd cu o singură mînă, Vigu puse în funcţiune aparatul. — Sînt 324... Comunicaţi-mi unde vă aflaţi! (Aici, e cazul să precizez cădiseuţile lui Vigu prin radio, aceasta ca şi cele ce aveau să urmeze, s-au

purtat într-un limbaj semicodificat, prietenul meu avînd grijă să îmi traducănumaidecît ce rămînea neînţeles pentru mine.) . — Buzeşti, irupse în aparat uh glas strident şi uşor răguşit. Am venit pebulevardul Ana Ipătescu, pe Lemne a... acum intrăm în piaţa Matache... — Bine, interveni Vigu. Rămîn pe recepţie. — S-au înfundat pe Cameliei... au încetinit, dar nu opresc, o cotesc spregară... — Se fîţîie, se fîţîie, îmi făcu Vigu cu ochiul, şi asta numai de-ai naibii ce

sînt, fiindcă pun rămăşag că n-au nici o treabă la gară! Aşa că noi tot laMoşi o să mergem, la Obot, vreau să spun... şi nici nu cred să avem timp sătîrguim ceva în piaţă; deşi nişte fructe ne-ar fi prins bine pe drum!— Care drum, omule?!Vigu nu-mi răspunse, fiindcă vocea din talky-walky venea cu noi precizări : — Sîntern pe Calea Griviţei... Acum o luăm la dreapta, pe Banu Manta...— Simţi o vagă răcoare? mă întrebă Vigu cu un surîs cît se poate de parşiv.  Simţeam, pe dracu o vagă răcoare! Zăpuşeala creştea din minut în minut şi

la amiază avea să devină, în mod sigur, absolut infernală. Degeaba căutamcu ochii pe cer urma celui mai minuscul nor — azurul cerului era imaculat.Nu era nici măcar un zăduf care să prevestească o aver să de ploaie. — Piaţa Victoriei, preciză aparatul de radio. Noi, pe Viitor, tocmai depăşeam un tramvai. - Sînt pe direcţia bună, băieţii, făcu Vigu satisfăcut, în sfîrşit, se pare că s -au decis să se aştearnă la drum! La drumul propriu-zis!

 Am intrat pe Ştefan cel Mare, unde aglomeraţia de vehicule grele, pătate de

motorină, praful amestecat cu gazele de eşapament, lărgimea şoselei, cepărea efectiv năucită de soare şi în care. nu era loc nici pentru un petec deumbră (sau cel puţin aşa mi se părea mie) îmi treziră o senzaţie de greaţă,făcîndu-mă totodată să mă gîndesc cu ciudă că, dacă n-aş fi avut ghinionulsă mă întîlnesc cu afurisitul de prieten al meu, tocmai bine în clipa aceea,după ce aş fi ajuns la ştrand şi m-aş fi dezbrăcat rapid la vestiar, aş fiplonjat în apa lacului. Ah! să înoţi cu capul sub apă, cu toţi porii fremătîndde voluptate, Dumnezeule!

— Bulevardul Ilie Pintilie...—  Chiar nu simţi?! insistă Vigu. înveselit şi mai tare de comunicarea dinurmă. Dar e briza mării, deşteptule! Ai să înoţi totuşi astăz i, da, da... dar înMarea Neagră!

2.

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 32/128

Pentru noi, însă, la ora aceea,10 şi 15, Mar ea Neagră nu era numai uluitor de departe, acolo Unde s-o fi aflînd, dincolo de Bărăganul nesfîrşit şi de

 întreg toridul podiş dobrogean, ci de-a dreptul o abstracţiune, o utopie, oFata Morgana. Poate pentru Vigu mai puţin, aşa cum îl vedeam stînd calm,flegmatic, cu un braţ rezemat de rama geamului coborît pînă la refuz şi cupipa aprinsă în colţul gurii. Mijise ochii, ferindu-şi-i de rotocoalele de fummoleşite pînă şi ele şi — cît îl invidiam! — nici o picătură de transpiraţie nu i

se vedea pe frunte, pe faţă sau pe gît, sub cămaşa cadrilată (peste carepurta şi o elegantă geacă italienească, de parcă ne-am fi aflat la începutulprimăverii!), cîtă vreme eu eram, tot, numai o apă, dacă apă se putea numimîzga cleioasă, caldă, scîrboasă, cu care îmi era impregnată pielea.Staţionam de aproape o jumătate de oră, în plin soare, pe o stradelădincolo de Obor, în colţ cu Colentina — ei! da! şoseaua spre Constanţa!Dar deocamdată staţionam, staţionam... şi trebuia să-i dau dreptate luiVigu: ce altceva era Fiat-ul meu decît o păcătoasă cutie de cremă de ghete,

o cutie de tablă pe care soarele o încingea pur şi simplu diabolic?...Treizeci şi trei de minute de aşteptare! Totul mer sese bine, spre satisfacţialui Vigu şi a mea, Volkswagen-ul, după ce se rotise aiurea prin perimetrulGării de Nord, o luase, în sfîrşit, confirmînd previziunile lui Vigu („aucumpărat ieri un cort, două saltele pneumatice, măşti subacvatice, slipuri,pe care le-au îngrămădit în maşină — unde naiba vrei să se ducă,- dacă nupe litoral?“), o luase, deci, pe  Ştefan cel Mare, cînd, blestem! vocearăguşită din difuzor anunţase:

—  Oprire la restaurantul Perla... ştiţi, în colţ cu Dorobanţi, blocul dedouăsprezece etaje..— Ştiu... Dar n-are decît zece!— Li s-au adus două halbe, văd că mai discută cu ospătarul, probabil că aude gînd să şi mănince. Două halbe brumate, cu spumă deasă — o plăcere turbată chiar şi numaisă cuprinzi cu palma bolul umed şi îngheţat, chiar şi numai să-l ridici şi săpriveşti în lumină culoarea aurie, superbă, înviorătoare... Dar să şi dai halba

peste cap... şi să mai ceri una! Aşa ceva te scoală din morţi! Treizeci şi treide minute de cînd salivam fără contenire, simţind că îi urăsc de moarte pecei doi —  turişti, cascadori, contrabandişti, traficanţi de stupefiante sau cenaiba or fi fiind, şi prin ei întreaga specie umană.... — 324? Le-a mai venit un rînd de halbe... Nu par sâ se grăbească deloc !—  Aştia-şi bat joc de noi, pe Dumnezeul meu! Tu nu vezi că-şi bat joc?! Nuvezi?! Cinicii dracului!Presupun că aveam în momentul acela o figură tipic lombrosiană, faciesul

unui om predestinat să facă moarte de om, şi nu cîndva în viitor, ci chiar înclipa următoare. Vigu, care de o jumătate de oră încheiată nu scosese ovorbă, privind gînditor înaintea sa prin vălul străveziu de fum, catadicsi deastă dată să surîdă. — Chiar aşa... Sînt nişte cinici, n-ai cum le spune altfel!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 33/128

 Apoi, ca pentru sine;— Πşi bat joc, e clar, ne persiflează, ne dau, o dată mai mult, cu tifla... Dar s -o facă oare de dragul distracţiei? Numai de dragul distracţiei?Se întoarse spre mine, spunînd cu mare ironie :— Şi tu ce stai aici ca un fleţ ? Uite colo un bufet, hai, şterge-o! Şi adu-mi şimie un Pepsi!l-am aruncat o privire rătăcită. Păi da, chiar aşa — doar aveam timp,

indivizii abia urmau să plătească consumaţia, să se urce în maşină, săajungă pînă aici... Am înfăşcat minerul portierei cu sentimentul că îl prind peDumnezeu de picior şi am zbughit-o din maşină ca din puşcă. Dar abiapeste vreo zece minute am intrat în posesia a două sticle de bere şi a uneiade Pepsi, căci la bufet era, fireşte, îmbulzeală de ţărani, de camionagii, detot felul de pierde-vară din piaţă. Berea era leşioasă şi caldă (afară, petrotuar, se topeau la soare patru blocuri de gheaţă!), dar am dat de duşcăamîndouă sticlele de bere, nu atît din plăcere, cît din convingerea că

 îndepărtez astfel gravul pericol al deshidratării. Luînd apoi sticla de Pepsi,am ieşit în pragul cîrciumii.  Am tresărit: chiar în momentul acela, trecea în viteză pe şosea, strecurîndu-se ca o zvîrlugă printre tramvaie şi camioane, un Wolkswagen gri. Amapucat să-i văd numărul: 254 PN 1079.La distanţă potrivită, şi-a făcut apariţia şi Dacia cenuşie în care ştiam că seaflă sergentul major Trandafir şi alţi băieţi din echipa lui Vigu. Am dat fugapînă la colţul unde rămăsese Fiat-ul meu, temîndu-mă ca Vigu să nu fi

dispărut între timp, să nu fi pornit fără mine în urmărirea acelor măgari de„cascadori“, lăsîndu-mă în aer şi cu marea, şi cu ştrandul, şi cu maşina, şicu toată distracţia care, de bine-de rău, se arăta la orizont. Dar Vigu se afla în acelaşi loc în care îl lăsasem, la fel de calm, la fel deflegmatic, poate doar cu o idee mai plictisit, mai scîrbit decît cu un sfert deoră mai devreme. A luat sticla de Pepsi, a destupat-o, a băut-o tacticos. Ammai staţionat încă vreo cinci minute bune. Î n sfîrşit, a pornit motorul. — Hai! Adevărul  e că m-am săturat de toată comedia asta! Dacă mă

g îndesc bine, prea le dăm impor tanţă indivizilor... Ne angajarăm pe Colentina. De cîte ori avea posibilitatea, de cîte ori sedescongestiona şoseaua, Vigu apăsa pe accelerator. Pavajul din pietrerotunjite ne hurduca.— Ştii ee~au făcut ticăloşii?! izbucni Vigu, după un timp de tăcere. Cînd auieşit de la Peria şi s-au suit în rabla lor, i-au salutat de la distanţă, cu braţulridicat, foarte cordial, pe oamenii mei, care erau pe partea cealaltă astrăzii... A doua oară pe ziua de azi! M-am săturat ! Toate au o limită pe

lumea asta!Dar era mai degrabă amuzat decît furios. Umblă la aparatul de radio şi rosti în microfon:— 324 aici... La ce kilometru vă aflaţi?— Kilometru pe naiba, răspunse glasul strident, răguşit, care îmi devenise

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 34/128

 între timp familiar. Sîntem încă în oraş. Abia acum ne apropiem de staţia debenzină de la ieşire... — Cum aşa ? — Păi, ne-am mai fîţîit iar prin nişte străzi prăpădite din cartier, am dat nuştiu cîte colţuri... Am vrut să vă anunţ, dar aveaţi aparatul blocat. Vigu făcu o grimasă. — Da, bine... Ce viteză aveţi?

— Slab de tot: nici patruzeci.— Bine... După ce am să vă depăşesc, vă întoarceţi, rămîn numai eu petraseu. Tot v-au ghicit, aşa încît... —  Am înţeles. Trecurăm la nouăzeci pe oră. Două sau trei minute mai tîrziu, prinserăm dinurmă Dacia cenuşie şi o depăşirăm. Ne aflam acum afară din oraş.Wolsivagen-ul se vedea în faţă, la vreo trei sute .de metri, rulînd lent.Reduserăm şi noi viteza. Acul de kilometraj oscila între 40 şi 50.  

— Halal viteză de cascadori! am rîs eu.— Da, deocamdată nu sîntem în pericol să ne frîngem gîtul, admise Vigu.Spitalul din Urziceni va trebui să se lipsească de onoarea de a ne număraprintre pacienţii săi, de a ne caza în sala de reanimare!Dar devenea din minut în minut mai nervos, vedeam asta din felul cum îşimuşca din cînd în. cînd colţurile buzelor. — Dă-mi o ţigare, îmi ceru. Cu pipa e mai greu să te descurci la volan.  I-am dat ţigara şi i-am aprins-o.

— Poate că merg aşa de încet tocmai fiindcă, ştiindu-se filaţi, nu vor să-ţidea prilejul să-i amendezi pentr u exces de viteză, am lansat eupresupunerea.— Ei, aşi! Ştiu ei prea bine că dacă îi urmărim, n-o facem ca să-i amendămcu 200 de lei, că nu ne legăm de fleacuri! Şi, pe urmă, cine-i obligă săruleze chiar cu 45 pe oră?! Auzi, cu 45! Pa-tru-zeci şi cinci...Trase lung din ţigară. — Cînd pe de-alcle ăştia, îi cunosc eu bine, îi furnică degetele, îi mănîncă

talpa, şi una-două trec de 100, de 120, de 140! îşi închipuie că pilotează unBoeing sau o Caravelle! Iar acum — uită-te la ei, parcă merg cu carul cuboi! Nici 50, nu vezi?! Pentru lunganul de la volan trebuie să fie un adevăratcalvar, îmi închipui cum se perpeleşte, cum înjură printre dinţi! Dar de cemerge aşa, poţi să-mi spui? Cu ce scop?!

 Am ridicat din umeri.— Cu ce scop De ce să le atribui neapărat un scop? Poate vor numai să seconvingă dacă mai sînt sau nu urmăriţi, Dacia cenuşie ieşind din scenă.

Văzînd. câ nu-i depăşim la viteza asta, au înţeles că ne ţinem după ei... — Pe dracu! izbucni Vigu. Ştiu ei prea bine că sînt urmăriţi, n-au nevoie săse convingă. Doar ţi-am spus că, tot timpul, începînd cu scandalul de labarul de noapte, parcă solicitau din partea noastră o urmărire cît maiasiduă!... Dar nu ştiu ce îmi spune că nu asta contează. Trebuie să fie

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 35/128

altceva, la mijloc, alta trebuie să fie cheia problemei !... — Asta e ce te frămîntă. nu-i aşa? Că, de vreun ceas, văd că îţi tot storcicreierii...—  Urmărirea aşadar ei au provocat-o, continuă Vigu, fără să dea atenţieintervenţiei mele şi părînd mai degrabă să gîndească cu glas tare. Neconformăm dorinţei dumnealor, intenţiilor dumnealor, fir -ar să fie! Nu-miface nici o plăcere ideea asta! Parcă am fi la cheremul lor ! într-un fel de

serviciu comandat! Ei bine, m-am săturat! Să le asigur, ştiu eu... poateprotecţia?! Să mă tîrăsc în urma lor ca o broască ţestoasă... — Păi. da, am mormăit. Dacă o ţinem tot aşa, ajungem la mare tocmai binecînd se întunecă... Adio înot pe iiua de azi! O să facem pe puţin şase ore,dacă nu chiar şapte sau opt... Vigu aruncă ţigara pe geam. — N-a avut nici un rost să ne dublăm cu maşina cealaltă, curată pierderede vreme! zise el, iarăşi fără să mă ia în seamă, iarăşi vorbindu-şi parcă

numai sieşi. Doar ne cunoaştem foarte bine, şi noi pe ei, şi ei pe noi, nu încape nici o îndoială în privinţa asta... şi, cu un gest de mare furie, apăsăcu toată palma pe claxon: un sunet lung, de o stridenţă neaşteptată,exasperant, ne străpunse urechile — părea că o lance acustică, invizibilă,străpunge şoseaua pînă la o distanţă incredibilă. în sfîrşit, Vigu ridică palmade pe claxon, şi răcnetul acela ascuţit încetă. Cîteva secunde de linişte.

 Apoi, deodată, din faţă se auziră, estompate, cinci semnale de claxonscurte, ca tot atîtea hohote de rîs.

— Auzi-i! strigă Vigu. Răspund! Ne răspund la salut! Ne dau de ştire că neţin şi ei sub observaţie prin oglinda retrovizoare... Cinci şuierături de sirenă!Şi marele pavoaz înălţat! Ca două nave onorabile ce se întîlnesc în larguloceanului! Măgarii dracului! Şi uite-i că au scăzut şi mai mult viteza, aucoborît sub 40... îţi dai seama, sub 40!!— Ce-ar fi să-i depăşim? am propus eu, care mă amuzam, ce-i drept, să-lvăd pe Vigu, pe imperturbabilul Vigu pierzîndu-şi cumpătul, dar  fiind larîndul meu agasat de încetineala de melc cu care rulam. Şi zăpuşeala

aceea anor mală! Curentul de aer era aproape inexistent, cel puţin pebancheta din faţă, şi cîte o rară undă de răcoare care venea să-mi şteargăfruntea o primeam ca pe o pomană cerească. Toridă zi, poate cea maitoridă din vara aceea! Poate că totuşi o să plouă, mă amăgeam eu iarăşi şiiarăşi; dar deocamdată pe necuprinsul cerului cîmpiei nu se zărea nici oşuviţă de nor. —  Să-i depăşim, în definitiv, de ce nu? Tot n-avem nimic de pierdut,acceptă Vigu, după vreo jumătate de minut de reflecţie. Să-i depăşim, lua-i-

ar  toţi dracii! şi apăsă pedala de acceleraţie pînă la fund. Fiat-ul zvîcni cadin praştie, copacii de la marginea drumului porniră să alerge frenetic însens invers, o boare violentă de vînt mă plezni peste faţă.  — Ei ! da, altă viaţă! am strigat cu mare voioşie. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 36/128

Dar lucrul de care ne temusem se întîmplă: Volkswagen- ul luă şi el peste100 pe oră, ba mai mult, trecu de pe dreapta pe mijlocul şoselei, zig-zagînddin cînd în cînd, în mod evident ca să nu ne lase să-l depăşim. Goananebună continuă aşa vreo cincisprezece kilometri — vehiculele care veneaudin faţă se trăgeau către margine îngrozite, şi în cele din urmă Vigu se lăsăpăgubaş. Reveni la ridicola viteză dinainte si, automat, Volkswagen-ul făcula fel.

— Depăşirea nu le convine, ricană Vigu, arătîndu-şi caninii. Ce vrei, dacănu le convine?! Iar noi, oameni în toată firea, sîntem obligaţi să ne supunemtoanelor lor !... Las că le plătesc eu pentru treaba asta! Să-i depăşim nu leconvine, în schimb le convine să-i urmărim... pof tim de mai înţelege ceva!De sîmbătă încoace, le-a convenit de minune tot timpul, în afară dealaltăieri, de la prînz pînă la zece seara, cînd nu le-a mai convenit... L-ausemănat pe drum pe Trandafir — i-am tras o praftură clasa-ntîi! —  şi-aucirculat incognito prin Bucureşti (sau, mai ştii, prin provincie?). Spune-mi tu

de ce le-a trebuit ,,permisia” asta de o jumătate de zi — una la mînă, şi adoua la mînă, de ce în restul timpului, ca şi acum, se păstrează atît decuminţi în raza noastră vizuală, ba sînt chiar foarte grijulii să nu iasă din ea?Şi mai spui că n-ar fi ceva necurat la mijloc!— Departe de mine gîndul să susţin aşa ceva! am spus.Dar, fireşte, întrebările nu-mi erau adresate decît strict convenţional, şi

 întrucît nu se aştepta din partea mea nici un răspuns, ar fi fost absurd să-mistorc creierii ca să dezleg acea enigmă, sau cele două enigme, care, în

plus, nici nu constituiau nişte enigme, Vigu, după părerea mea, exagerînd,complicînd lucrurile, creindu-şi, aproape sigur, false probleme. Nu-linvidiam: dincolo de calmul aparent, dincolo de mina voit flegmatică,ghiceam la el starea de spirit, concentr area insuportabilă a dezlegătoruluide rebusuri deosebit de încîlcite, din partea căruia te aştepţi  în oricemoment să izbucnească într -un urlet de exasperare sau să-l vezi că

 încearcă să se caţere pe pereţi: şi asta fiindcă soluţia ori nici măcar nu se întrezăreşte, ori o simţi plutind în aer, dar îţi scapă întruna!... Mă rog, fiecare

cu meseria lui. A lui Vigu erau enigmele, nu-i aşa? Ca să-i vin cît de cît într-ajutor, i-am sugerat totuşi:— După tehnica romanelor poliţiste, s-ar zice că indivizii vor să-şi procureun alibi... Nu există alibi mai infailibil decît unul confirmat de poliţia însăşi!— Un alibi, zici? tresări Vigu. Pentru ce anume?—  Ştiu eu?... Un alibi cu anticipaţie, pentru ceva ce abia urmează să se

 întîmple...—  E ceva în ce spui tu, admise Vigu, scoţînd pipa din buzunar şi

introducîndu-şi-o, stinsă, între dinţi. Mai făcurăm un număr dekilometri în deplină tăcere. Vigu rumega pesemnenişte gînduri de-ale lui.—: Ţi-am promis, încă de la Bucureşti, nişte lămuriri suplimentare înlegătură cu şmecherii din faţa noastră, începu el. Adică să-ţi spun ce ne-a

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 37/128

comunicat Interpolul. Cei doi domni, cei doi cascadori, lunganul, Ralf Larsen, cel originar, chipurile, din Malmo, şi celălalt, cel scund, blondiu şi cuochi de gheaţă, pretinsul corsican, sînt, ni se spune, nişte indivizi extrem depericuloşi, capabili de cele mai sinistre fapte. Nişte caizi, nu nişte simpliexecutanţi, dar nimeni n-a clarificat cît de cît convingător legăturile lor cuorganizaţiile criminale, care sînt atît de numeroase şi de virulente înanumite părţi ale globului, după cum ştii prea bine şi tu. Al treilea, care şi-a

anunţat şi el sosirea în România, ca „turist", dar care deocamdatăstrăluceşte prin absenţă, un anume Suarez, Pablo Suarez, e şi el deaceeaşi teapă, în pofida aspectului său respectabil, de preot catolic, dacănu chiar de vicar : invariabil îmbrăcat în negru, cu părul alb lins, cu un brelocde auratîrnîndu-i tot timpul peste burticică ! Cei trei par să fie, într-un fel saualtul, asociaţi. A! să nu uit, Suarez, respectabilul Suarez, bătrînul „popă“catolic are totuşi o cicatrice foarte deocheată la tîmpla stîngă, fără doar şipoate urma loviturii unui cuţit. Pe senor Suarez n-am avut ocazia să-l

 întîlnesc, ce ţi-am spus sînt semnalmentele date de Interpol. Ei bine,Interpolul şi vreo patru poliţii occidentale umblă după ei pas cu pas, doar -doar i-o prinde în vreun flagrant delict, fiindcă —  pentru ca să-ţi dai şi tuseama cu ce fel de marfă avem de-a face — după vreo cincisprezece anide hărţuieli cu poliţia, cu mai multe poliţii, au izbutit să se păstreze „curaţi",adică numai suspecţi, nimic mai mult, ieşind în mod strălucit din toate

 încurcăturile în care s-au trezit intraţ i sau în care s-au vîrît ei înşişi cu bunăştiinţă. Suspectaţi că ar fi amestecaţi în cîteva cazuri foarte urîte de

asasinat, suspectaţi de organizarea mai multor spargeri de bănci... da, dar numai suspectaţi, niciodată prinşi  asupra faptului, niciodată copleşiţi deprobe materiale, aducînd întotdeauna alibiuri infailibile! O! fiecare dintre ei aavut, fireşte, mica lui condamnare, drept care se şi află în cartotecileInterpolului, dar asta demult şi pentru chestii mărunte... Cîteva luni dedetenţie, acolo! Iar acum, ca să vezi, i-a apucat cheful să se fîţîie prinRomânia! De ce? Pentru ce? Cu ce intenţii? Cu ce scopuri? Mister ! Patrupoliţii, plus Interpolul, ne-au anunţat sosirea lor, am fost rugaţi să-i avem în

vedere şi, după cum constaţi, chiar asta şi facem...—  Iar tu, aruncînd mănuşa celor vreo patru poliţii occidentale, ţi-ai propussă-i dai în gît, să închei, dintr -o singură trăsătură de condei, două sau chiar trei cariere de borfaşi  internaţionali! Să-i transformi, în sfîrşit, din suspecţi,

 în inculpaţi. Nu modestia era, ştiam asta demult, trăsătura de caracter dominantă a luiVigu; dovadă că:— De ce nu? răspunse. Dacă într -adevăr pun ceva la cale —  şi totul

pledează pentru ipoteza aceasta! —  poţi să fii  foarte sigur că am să-i înfund! Mie n-o să-mi scape!Considerând pesemne că după o asemenea declaraţie categorică nu mai enimic de adăugat, Vigu se concentră asupra panglicii de asfalt, cufundîndu-se iarăşi într -una din lungile sale tăceri impenetrabile. I-am propus la un

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 38/128

moment dat să-l înlocuiesc la volan, dar m-a refuzat. M-am uitat la ceas: 12şi 17, ah! şi mai aveam atîţia kilometri, chiar şi numai pînă la Dunăre!Motorul sforăia discret, miriştile şi lanurile de porumb se succedau alene,din două în două minute  cîte o maşină din spate ne depăşea vîjîind,monotonie şi mers la pas... Şi zăduful, zăduful acela nefiresc, anormal... o fivară, o fi iulie, dar oricît, asemenea zăpuşeală... asta vesteşte furtună, grin-dină, nu ploaie curată... Oricum o fi, dar să vină odată să spele văzduhul !

Moţăiam. Glasul lui Vigu m~a făcui să tresar:— Ziceai că se feresc cu tot dinadinsul să  încalce regulile de circulaţie? Iapriveşte — geamul din spate e astupat complet, şi-au îngrămădit acoloboarfele şi nişte pături. Numai pentr u asta, şi ar putea fi amendaţi!Volkswagen-ul se afla în faţa noastră, la mai puţin de o sută de metri. — Dă-i dracului!Cîteva secunde mai tîrziu, somnul mă fura de-a binelea.

3.

M-a trezit o frînă bruscă. M-am îndreptat în scaun şi m-am frecat la ochi : înprimele clipe, nu mi-am dat seama unde mă aflu. Nu recunoşteam locurile,nu recunoşteam nici ziua —  bătea un vînt în rafale acum, peste o largă

 întindere de stuf şi de apă stătută, coclită, soarele nu mşi era nicăieri,văzduhul era de plumb. —  Am ajuns la Giurgeni? Trecem Dunărea? l-am întrebat pe Vigu.

 Acesta, însă, n-a binevoit să-mi răspundă. Stătea cu braţele lăsate pevolan, cu ochii îndreptaţi înainte, şi avea o privire dură, neagră. M-am uitat

şi eu în aceeaşi direcţie: fluviul, masă lichidă lividă, pămîntie, sfîrtecată de valuri aspre, îndîrjite, cum nu mai văzusem niciodată pe Dunăre; în sus, uncer de pe acum întunecat, iar dinspre sud se apropiau nişte nori cumpliţi — o turmă de hipopotami vineţi. — Vine furtuna... am murmurat, înfiorîndu-mă fără voie, uitînd că de-alungul întregii zile nici nu-mi dorisem altceva.—  Lasă furtuna, mîrîi Vigu strîngînd din maxilare. Puţin îmi pasă mie defurtună: am pierdut podul de vase şi bacul... 

 Abia atunci observai esenţialul din peisajul ce-l aveam în faţa ochilor : podulde vase er a desfăcut, mai exact spus tocmai se lucra în momentul acela ladesfacerea lui —  în amonte, vreo trei remorchere, trăgînd fiecare cîtevaşlepuri, aşteptau trecerea, — iar bacul se afla undeva pe la mijlocul fluviului,

 îndreptîndu-se spre malul dimpotrivă. — Ei au trecut?— Imaginează-ţi că da ! M-am uitat la ceas: 14 şi 2 minute. 

— Crezi... crezi că anume au potrivit lucrurile în aşa fel ca să ajungă la tancla ora cînd se desface podul?— De unde vrei să ştiu?!Un ofiţer tînăr venea dinspre debarcaderul bacului. Vîntul se înteţea de la oclipă la alta, şi ofiţerul înainta aplecat din spinare, ţinînd cozorocul caschetei

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 39/128

cu mîna, să nu i-o smulgă vîntul. Vigu porni motorul şi îi ieşirăm înainteofiţerului. Vigu coborî. Se legitimă. — Dumneavoastr ă comandaţi plutonul de genişti?Ofiţerul — era un locotenent-major — salută. — Da. Despre ce e vorba?—  Trebuie să trec urgent dincolo, tovarăşe locotenent major . E foarteimportant, vă asigur !

—  Aşteptaţi bacul. Intr -o jumătate de oră va fi înapoi. Vigu îşi muşcă buza. — Trebuie să trecem imediat! Înţelegeţi: imediat...Se priviră ochi în ochi cîteva secunde. Şi locotenent-major  înţelese, se văzunumaidec ît, după privirea sa, devenită dintr -odată foarte tăioasă, foartepătrunzătoare, că înţelesese. Şi poate tocmai de aceea şi găsi Vigu să fiemai explicit, deşi, după părerea mea, nu era cazul — dar n-aveam eucăderea să-l judec:

— Trebuie neapărat să ajungem din urmă o maşină care a trecut pe podadineaori. Ultima maşină car e a trecut podul...Ofiţerul îşi încreţi fruntea. — Un Wolkswagen gri? Nu mă mir, tovarăşe căpitan : întîmplător, a trecutprin dreptul meu —  individul de la volan chiar că avea o mutră dubioasă!Mi-am şi zis de altfel că aşa trebuie să arate în realitate un gangster...— Aveţi spirit de observaţie, surîse alb Vigu. Şi e vorba nu de unul, ci de doiindivizi extrem de periculoşi... Doi gangsteri, cum bine i-aţi numit, se află în

maşina respectivă... Locotenentul-major nu mai stătu să piardă timpul. —  Aşteptaţi, zise. Şi porni în pas alergător spre malul fluviului. Il simţeam acum, lîngă mine,pe Vigu foarte încordat, şi încordarea lui mi se transmise şi mie. Vîntul maislăbise parcă, semn că ploaia sau ruperea de nori sau potopul, sau ce-aveasă fie nu putea să mai întîrzie mult, dar Dunărea  era şi mai agitată. Seauzea distinct plescăitul aprig ai valurilor izbindu-se de maluri şi de

pontoane. Şi văzduhul se mohorîse şi mai tare, era acum vînăt-cenuşiu.rău, duşrrănos. Cîţiva stropi de ploaie ne atinseră frunţile şi podul palmelor.Nu-i luarăm în seamă. O barcă cu motor se desprinsese de la mal şi tăia de-a curmezişul fluviul,săltînd puternic, în ruliu şi tangaj, în ciuda vitezei cu care despica apa.Trecea de-a lungul podului de vase, acum parţial desfăcut, şi, aplecat laprova, un om în uniformă, cu siguranţă locotenentul-major, comandantulplutonului de genişti —  de la distanţa aceea, ne era imposibil să-l

recunoaştem — gesticula către ostaşii care lucrau la pod. Pantomima dinlargul Dunării (în acest chip ni se înfăţişa, de unde stăteam noi, munca,perfect sincronizată, de o ritmicitate fără cusur, a minusculilor, de ladepărtarea aceea, oameni în uniforme kaki) cunoscu un moment dedezechilibru, de dezorientare, ca atunci cînd un dirijor, întorcînd nu o foaie a

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 40/128

partiturii, ci două sau trei deodată, pierde măsura, şi orchestra, şi corpul debalet de pe scenă se trezesc în plină derută —  dar numai preţ de vreodouăzeci-treizeci de secunde, fiindcă îndată după aceea ritmul lucrului serestabili, în sens invers de astă dată, şi cu o intensitate, cu o febrilitate, s-ar putea spune, pe care n-o avusese înainte. Podul de pontoane serecompunea văzînd cu ochii. Şi Vigu, şi eu oftarăm uşuraţi. 

 În schimb, din susul apei se porni să şuiere o sirenă de vapor. Cît ai

număra pînă la cinci, se stîrni un vacarm indescriptibil. Sirenei care dădusetonul îi ţineau acum isonul şi celelalte vase, cu sirenele lor, care răguşită,dogită, ca vocea lui Louis  Armstrong la ore mici şi periculoase, carepiţigăiată şi icnită ca o soprană de coloratură în mizerie, care viguroasă şimetalică precum Franco Corelli într -o acută de mare efect. Căpitaniiremorcherelor, observînd manevra de pe fluviu,  îşi exprimau protestulvehement, făcînd un tărăboi care precis se auzea pînă la Giurgiu, nu numaila Giurgeni, stîrnind cunoscutele haite de cîini de prin partea locului.

— Guuura!! mîrîi Vigu. Gura!!Dar era acum, tot, numai un zîmbet. Cu o nerăbdare care nu-şi avea rostul,fiindcă lucrul la pod tot mai avea să dureze vreo cîteva minute, se instală lavolan, făcîndu-mi semn şi mie să mă grăbesc. Concertul de sirene continuade toată frumuseţea. Vigu apăsă cu putere palma pe claxon, şi vocea mică,lipsită de volum, mai degrabă de interpret de lieduri decît de tenor dramatic,a Fiat-ului meu se amestecă în corul general; inutil, de altfel, fiindcă pepuntea remorcherelor tot nu putea fi auzită! La fel de nerăbdător, Vigu porni

motorul şi înaintă pînă la capătul podului de vase, stopînd la limita maximă.  Duduitul discret al motorului rămas în funcţiune accentua parcă şi mai multstarea noastră de impacientare. —  Ca să vezi ce spirit de observaţie are tînărul! spuse Vigu, repetîndobservaţia pe care i-o adresase adineaori direct celui vizat, locotenentul-major de geniu. Auzi: mutre de gangsteri... Şi dacă te gîndeşti bine, n-aapucaţ să-i vadă la faţă decît cîteva secunde!

 Avurăm de aşteptat mai puţin decît îmi închipuisem. După cel mult patru-

cinci minute, văzurăm barca cu motor revenind spre malul pe care ne aflamnoi, zăbovind cîteva clipe la mijlocul apei, reluîndu-şi cursa, apoi, încă dedeparte, de la cîteva sute de metri, pe locotenentul- major, în picioare lamijlocul ambarcaţiunii ce sălta pe valuri, făcîndu-ne semne energice căputem trece.Vigu nu aşteptă să i se spună de două ori şi se angaja cu întreaga vitezăadmisibilă pe şoseaua de scînduri, în care se izbeau valurile pămîntii alefluviului. Din mers, prin geamul coborît, flutură mîna în semn de mulţumire

spre locotenentul-major din bai ca cu motor, şi acesta răspunse cu un salutmilitar corect şi sobru. De-o parte şi de alta a podului, în picioar e la capeteleportiţelor, ostaşii ne priveau curioşi. Pe malul celălalt, înainte de a atinge şoseaua asfaltată, era o porţiune devreo două sute de metri de drum prost, desfundat şi abrupt, încălecînd

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 41/128

aproape de-a dreptul taluzul care străjuieşte malul dobrogean al Dunării.Vigu acţionă acceleratorul încă de acolo, şi escaladarăm panta în mîrîitulfurios al motorului, nesupus niciodată de mine pînă atunci unui asemeneatratament barbar. Săltarăm peste hîrtoape ca într-o veritabilă cursă cuobstacole. Πmi imaginam ce avea să fie pe asfalt — cu siguranţă un fel decursă a morţii pe o pistă de sare, şi nu m-am înşelat! Nu trecu nici o

 jumătate de minut, şi acul de kilometraj atinse 140 pe oră, adică maximum

maximorum, maşina mea nefiind o Ferrari de formula unu! Oricum, n-o cre-zusem niciodată capabilă de asemenea isprăvi, o ştiam cuminte şi paşnică..Dar iat-o că tăia ca un bolid peisajul cenuşiu, înfruntînd vîntul care o izbeadintr-o latură, năpustindu-se înainte într-un mod pur şi simplu demenţial! Nuştii niciodată ce şarpe creşti la sîn... Spre norocul nostru, şoseaua erapustie.— Crezi că-i mai ajungem, Mircea? am strigat, simţind cum mă fură beţiavitezei.

— De unde vrei să ştiu?! Nu uita că nici ei nu sînt duşi la biserică... Maşina trecu prin Hîrşova  ca o fantomă, ca o vrăjitoare pe o coadă demătură. Ieşind din orăşel, şoseaua cotea spre sud în linie dreaptă. Maiaveam aproximativ o sută de kilometri pînă la Constanţa, destul de puţinpentru a anula cosiderabilul avans al Volkswagen-ului. Configuraţiaterenului se schimbase esenţial; nu mai era cîmpia plată, monotonă, depînă la Dunăre, drumul încăleca acum un muncel după altul, acesteasuccedîndu-se cu o regularitate aproape incredibilă — punct de altitudine,

coborîre, pantă în faţă, altitudine, coborîre, pantă în faţă, altitudine,coborîre, altă pantă... ca nişte valuri încremenite pe suprafaţa unei mări depămînt sau ca un fel de montagne russe, foarte periculos, de alfel, mai alesla viteza noastră, căci vizibilitatea era foarte limitată, şi în orice clipă puteasă ne iasă în faţă, de după colina dincolo de care nu se vedea nimic, cineştie ce altă drăcie circulînd la fel de nebuneşte ca şi noi. îl vedeam însă peVigu atît de stăpîn pe volan, mînuindu-l aidoma unui pilot de vînătoare, cuatîta ele- ganţă, cu gesturi rotunde, subtile, în volute, le-aş zice, încît mi se

părea mai puţin probabil ca oricînd să nimerim în seara aceea pe dalelevreunei morgi (căci acum, la viteza noastră şi în cazul vreunei ciocniri sauderapări, problema unui spital, cel de la Urziceni, de la Constanţa sau deaiurea, ca punct intermediar, nici nu se mai punea!).Zburam aşa, cu peste 140 pe oră, cînd, în sfîrşit, se dezlănţui ploaia. Dar ceploaie, Dumnezeule! O masă lichidă se prăvăli de sus şi, în cîteva clipe,totul — mirişti, şosea, văzduh (adică ce mai rămăsese ca spaţiu între sol ş iperdeaua de nori), retinele noastre înseşi, totul se îmbibă de apă pînă la

saturaţie. Trăsei cu coada ochiului spre tabloul de bord şi, de astădată,pălii: Vigu nu micşorase viteza nici cît negru sub unghie! Ştergătoarele deparbriz se agitau disperat, fără prea mare succes însă. Iar lui Vigu părea sănici nu-i pese. Îmi trecui limba peste buzele dintr-odată foarte uscate. Ştiam

 î nsă prea bine că ar fi fost inutil să intervin, n-avea cine să mă asculte... 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 42/128

Dar iată că, nu mai departe decît peste cîteva secunde, Vigu reduse elsingur, din proprie iniţiativă, viteza — şi încă brusc! — la mai puţin de 60 peoră. Dar nu din cauza ploii, nu din cauza asfaltului ud sau a grijii pentrubiata mea viaţă periclitată; de sus, de pe coama muncelului pe care tocmai

 îl escaladasem, se zărea staţionînd, în vale, desluşit, în ciuda perdelei deploaie, Volkswagen-ul gri. Da, staţiona pur şi simplu, cu portiera din parteaşoferului deschisă!

— Pană de motor, dragă Doamne! Pană de motor! ricană Vigu. Nu le place,nu le intră în socoteli să circule fără escortă, fără suită, fără  gardăpersonală, fără „gorile"!... Uite-i cum ne-au aşteptat, drăguţii de ei!— Vasăzică ai fi putut să-i scuteşti, pe ofiţerul acela şi pe ostaşii lui, de unefort suplimentar... am zis. Ai fi putut să menajezi şi nervii căpitanilor de peremorchere, ai auzit cu ce furie acţionau sirenele! „Clienţii" noştri, după cîte

 înţeleg, ne-ar fi aşteptat aici şi pînă mîine dimineaţă!— De unde era să ştiu ce e în capul lor?! ripostă Vigu. Putea să fie şi

invers, adică s-o zbughească şi să ne salute din mers. Să vezi că, acum, lise r epară motorul cît ai zice peşte!Şi într -adevăr, cînd ne apropiarăm mai mult, adică exact la distanţa de lacare se puteau desluşi, prin parbrizul ud, cif rele de pe numărul de la spate:254 PN 1079, Volkswagen-ul se urni din loc, rulînd iarăşi, cu viteza dinBărăgan, adică cu 40—50 pe oră. Vigu îmi mai ceru o ţigară, o aprinse,oftă. — Parcă era mai distractiv adineaori, ce zici?

Ploaia continua vehement, dar nu mai era ruperea de nori de la început, ci— bucuria plugarilor — o ploaie deasă, înţeleaptă, curată. Se răcorise binede tot, aşa încît am ridicat pe jumătate geamul din partea mea. Chiar dacăse dusese naibii înotul pe ziua aceea, se putea respira, se putea trăi.Pneurile fîşîiau domol pe asfaltul ud. —  Ia să încercăm, de aici cred că putem prinde Constanţa, zise Vigu şiacţionă aparatul de radio emisie-recepţie, simpaticul talky-walky. O vreme,la apelurile sale: —  Aici 324, sînt 324... aici 324... nu răspunseră decît nişte

pîrîituri stridente, ecourile fulgerelor de deasupra podişului dobrogean şi dedeasupra mării, răscolită probabil, montată, cu mii de berbeci înfuriaţi — dar se putea şti? marea îşi are capriciile ei, propriul regim meteorologic,personalitatea ei!— Aici 324, sînt 324...— Ce vorbeşti! Ei! şi ia zi, ce mai faci, 324 ?... se desprinse în sfîrşit dineter un glas al cărui timbru mi se păr u, în mod ciudat, foar te cunoscut. Dupăcum şi accentul de ironie amicală al acelei voci mi se păru, de asemenea,

cît se poate de cunoscut. Πmi frămîntam mintea să ghicesc cine e omul careni se adresa de la Constanţa, iar între timp dialogul continua : — Plouă şi pe la voi?— Plouă, a început acum vreo zece minute. — Ştii cu cine călătoresc? Stai să ţi-l dau la microfon...

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 43/128

Vigu îmi întinse aparatul. în aceeaşi clipă, am ghicit cui îi aparţinea voceaaceea ce mi se păruse atît de familiară, şi am recompus r apid în mintechipul maliţios, veşnic cu un surîs subţire în colţul ochilor, dar pe care, spreregretul meu, nu-l întîlnisem cam de multă vreme. — Salut, căpitane Nae Andreescu! (Vezi Cercul magic, alt capitol, dintre primele,

din Romanul Multiplelor Avent uri ale Căpitanului Vigu) am strigat bucuros (fireşte,nu în limbaj codificat). Ce surpriză! Dar ce, ai fost transfer at de la Timişoara

la Constanţa? N-am ştiut. Vasăzică ne vedem chiar astăzi!— Salut, bătrîne stricător de hîrtie! mi se răspunse pe calea undelor. Dar,ştii, fără grade, fără nume proprii — ăsta-i consemnul... Bineînţeles că nevedem astăzi... Vigu preluă aparatul. — Scuze! N-am bănuit că amicul nostru, care, aşa s-ar zice, sau cel puţinaşa cred cititorii lui —  dar vezi că se înşaiă! — se pricepe la regulilenoastre, va fi atît de imprudent! Greşeala e, de fapt, a mea... Ce noutăţi pe

la voi?— Nici o noutate... —  O pauză, în răstimpul căreia mi-am imaginat finamijire a ochilor lui Andreescu, mare amator de efecte psihologice. — Nici onoutate... în afarâ de una, şi anume exact cea care te interesează...  Vigu ciuli urechile.—  Adică?— S 3 a sosit... articulă căpitanul Nicolae Andreescu parcă într -o doară. — Da?! exclamă. Eşti sigur ? — Convorbirea în cod continuă (Vigu avea să

mi-o traducă un minut mai tîrziu):—  A sosit astăzi, la ora 13,30 cu motonava Transilvania, care a adus ungrup de turişti din Italia. Poimîine. Transilvania îşi continuă ruta spre Yalta şiapoi spre Baturni. I s-a verificat identitatea în registrul călătorilor. L-adescris personalul de bord: el este, toate semnalmentele corespund,costumul negru, aspectul de pater jamilias, brelocul de aur, inclusivfaimoasa cicatrice...— Ce face în momentul ăsta?

— Uite, asta, deocamdată, nu pot să-ti spun. Cînd am aflat de sosirea lui,apucase să coboare de pe navă, cu un grup întreg. Probabil că se plimbăprin oraş în momentul ăsta: cască gura la Mozaic, bea o cafea „la nisip", dăde duşcă un Murfatlar, ceva de genul ăsta. O să ne ocupăm de dumnealui

 începînd din seara asta, cînd se va întoarce la bord să facă nani. Pînăatunci, n-avem de unde să-l scoatem, decît dacă facem nişte eforturispeciale.Vigu jubila.

— Nu e cazul, o să dăm noi de el chiar mai devreme, am sub nas, la vreodouă sute de metri, doi băieţi şarmanţi care mă trag ca pe aţă —  e adevăratcă nu sînt prea grăbiţi! — spre locul unde au stabilit, sînt absolut sigur,rendez-vous-ul lor cu senor Suarez!—  A! aşa! Mi-am închipuit eu!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 44/128

— Da, băiete... Asta-i! întrerupem acum? Dacă am ceva să-ţi comunic, sautu mie, reluăm legătura. Las aparatul pe recepţie. — Πn regulă. Ne aflam acum la o zvîrlitură de praştie de Constanţa. Ploaia continua săcadă,  dar mult mai în surdină, îndeajuns totuşi ca să răvăşească, sălăţească spre sol uriaşa trîmbă de fum negru a termocentralei Ovidiu, prindreptul căreia tocmai treceam.  Î n zare, lacul Siutghiol şi brăţara de vile a

Mamaiei, dantelată de obicei de marea albastră, erau înecate în pîclă.  — Te mai îndoieşti şi acum că măgarii ăştia pun ceva la cale? zise Vigu.Sau crezi că au stabilit cu senor Suare2 o întîlnir e sentimentală? Un pick-nick inofensiv? O simplă beţie la Hanul piraţilor sau la Vraja mării?!Era în vervă, şi ar mai fi continuat pe tonul ăsta, dacă nu -l întrerupea, dindifuzor, vocea căpitanului Andreescu, gravă de astădată, surprinzător degravă:— 324? 324?

—  Aici 324... Recepţie. — S 3 a fost descoperit...Pauza de efect la care, în ciuda circumstanţelor, Andreescu nu renunţa nicimăcar acum; apoi, lugubru :— ...mort!— Cum?... şopti Vigu. —  Cadavrul a fost găsit aruncat de pe faleză pe stînci.  Între statuia luiEminescu şi portul Tomis, cel pentru ambarcaţiunile de agrement. O

singură lovitură de pumnal, direct în inimă, pe la spate: asasinul e unexpert... Crima, după opinia medicului legist, a avut loc cel mult acum o oră,probabil în timpul ruperii de nori, cînd e de presupus că nu se afla nimeni pefaleză. Victima avea asupra sa paşaportul şi 3200 de dolari, în bancnote,plus un carnet de travelers cheques, deci putem presupune că mobilul n-afost jaful...—  Alte amănunte?— Deocamdată atît. Dar unde te afli?

—  Acum intrăm în oraş. — Perfect, atunci am să ţi le transmit personal. Vii direct, aici?—  Nu ştiu... zise Vigu, care era cu totul schimbat la faţă. Nu cred.Comunică-mi alte amănunte prin radio. Pe cît posibil, voi fi pe recepţie, dar nu tot timpul... Tu, însă, să fii ! Se uita drept înainte, cu o privire îngheţată. Aş fi jurat că lua asasinareaacelui Suarez, urmărit de nu ştiu cîte poliţii eur opene, drept un afrontpersonal! Se uita drept înainte, spre port-bagajul Volkswagen-ulu gri, spre

geamul din spate al acestuia, înfundat cu două pături făcute sul şi cu vreocîteva pachete voluminoase. Volkswagen-ul rula cuminte, cu cea maipaşnică alură posibilă. Ne aflam pe bulevardul Tomis, înţesat deautoturisme şi troleibuze, semafoarele roşii, galbene, verzi ale stopurilor  clipeau penetrant în lumina fumurie a uupă-amiezii de vară umede ce

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 45/128

semăna mai degrabă cu un amurg de toamnă. Ploaia părea ,să fi contenit.  —  Uite că lucrurile s-au clarificat... şi în acelaşi timp s-au complicat aldracului, strecură Vigu printre dinţi. S-au complicat al dracului de tot !— S-au clarificat ? !— Da: ştim acum de ce au ţinut cu tot dinadinsul să nu ne dezlipim de ei.

 Alibi infailibil, vorba ta: nu nişte inşi oarecari, ci poliţia însăşi poate depunemărturie că, aflîndu-se la ora N a crimei pe şoseaua Bucureşti-Constanţa, ei

sînt curaţi ca lacrima...— Dar asta nu înseamnă, totodată, că ştiau dinainte că asasinatul va avealoc?! Intr-un anumit loc, la o anumită oră?!Vigu îndreptă spre mine o privire de o ironie ucigătoare. — Nu s-ar spune că nu raţionezi logic... Te cred că ştiau!Şi după o pauză, izbucnind : . — Dar se pare că puţin le pasă de asta... că-i doare în cot că noi ştim că eiştiau... Şi, chiar aşa! ce putem să le facem?!

4.— Uite-o acolo! am strigat. în faţa Cazinoului!Dar Vigu, pare-se, văzuse Volkswagen-u\  înaintea mea, fiindcă făcuse lastînga încă dinainte.  Î n oraş — obişnuita, stupida lor distracţie! — cei doicascadori ne purtaseră, absolut fără nici o noimă, pe tot felul de străzi,reveniseră din centru la periferie, apoi iarăşi în centru, se fîţîiseră pe lagară, apoi, minute interminabile, pe străzile întortocheate din peninsulă, dinvecinătatea pieţii Ovidiu, pe cele de lîngă farul genovez şi muzeul

arheologic. Aici, mai bine de două minute, pierdusem Volkstvagen-ul dinvedere. Pentru ca apoi, spre uşurarea noastră, să-l regăsim staţionîndcuminte în faţa Cazinoului. Parcarăm maşina noastră la doi paşi în spatele celeilalte. Nu încăpea nic i oconfuzie. Tăbliţa de î nmatriculare indica foarte clar: 254 PN 1079.Coborîrăm. Faleza era aproape pustie, ploaia se oprise abia de cîtevaminute şi puţină lume se încumetase să-şi reia plimbarea de după-amiază.Parcă era timp de plimbare! Totul ud, impregnat de apă ostilă — iarba,

copacii, din care, la fiecare suflare de vînt, stropii cădeau în cior - chine,pavajul de piatră albă, cenuşiu acum, mohorît. Norii se vînzoleau încă pecer, în orice clipă puteai să reînceapă ploaia. Şi ce răcoare, se lăsase — nurăcoare, frig! Numai marea, în ciuda aşteptărilor, se arăta mai prietenoasă,nu era defel furioasă, nu-şi dădea poalele peste cap — izbea icnind înstîncile din josul falezei, cu calmul majestuos de totdeauna, ce sugerarăsuflarea unui cetaceu gigantic.Cum o să procedeze Vigu? mă întrebam. Mi-ar fi plăcut o confruntare

directă, fără echivoc, cu cei doi tipi — gangsteri, caizi, cascadori sau cenaiba or fi fiind. Dorinţa avea să mi se împlinească: Vigu intră, şi eu după el, în bufetul-bar al Cazinoului.Erau acolo —  amîndoi. Cocoţaţi pe două taburete, la bar, dar cu faţa

 întoarsă spre intrare, păreau să aştepte exact apariţia noastră. Fumau — 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 46/128

ţigările le ătîrnau de colţul gurii şi ţineau ochii mijiţi, visători, la pîndă. Pelemnul lustruit al barului, dinaintea lor, două boluri de coniac. La intrarea noastră, rămaseră indiferenţi. In afară de ei şi de barman, nu semai afla nimeni în local. Frig jilav şi aici, înăuntru. Şi atmosferă morbidă, deloc desprins de lume, cu lumină artificială zgîrcită, calculat zgîrcită, căzîndperpendicular pe cîte un colţ de masă, pe cîte un decimetru pătrat demochetă, pe cîte un obraz livid. Cel scund (Ferlinghetti ? parcă aşa îi zicea)

stătea în lumina lampadarului de deasupra sa, dar numai cu jumătate defaţă. Celălalt, Larsen, stătea în întregime în umbră. Ne urmăriră din priviri, concentraţi, chiar sfidători, cum ne apropiem de bar, cum ne cocoţăm, la rîndul nostru, pe două taburete alăturate, la capătulopus al tejghelei din lemn întunecat, scump.— Barman! rosti Vigu tare, deşi omul se afla la mai puţin de doi metri denoi. Barmanul întoarse ochii leneş, de parcă pînă atunci nu ne-ar firemarcat.

Cel scund, Ferlinghetti, cu o dexteritate care cel puţin pe mine mă lăsă cugura căscată, îşi trecu ţigara rapid, fădnd-o să se rostogolească prin simplamişcare a buzelor, de la un colţ al gurii la celălalt. După care, ni se adresă— avea o voce uşor răguşită, mai puţin antipatică decît mi-aş fi închipuit : — He, vous deux, Ies flics! Est-ce qu’on ne trinque pas une fine tous Iesquatre, quoi?... (Nu ciocnim un coniac împreună, copoilor ?)Vigu îşi scoase pipa şi pachetul cu tutun. —  Volontiers! Pourquoi pas? răspunse, la fel de tărăgănat, la fel de

flegmatic ca şi celălalt. De ce nu! Maia laissez le „flics“ ă la porte, s’il vous plaît! (Dar vorba asta, „copoii, lăsaţi-o de-o parte...)— Va pour l’etiquette des Champs Ellysees... interveni împăciuitor celălalt,lunganul, Larsen. De acord cu tonul protocolar.

 Î şi luară bolurile de coniac şi săriră, amîndoi deodată, de pe taburete.Ferlinghetti îi făcu un semn din cap barmanului, ridicînd totodată douădegete. Acesta puse mîna pe o sticlă de Courvoisier. Larsen îi zvîrli douăhîrtii de o sută. 

Ne aşezarăm la o masă scundă, într -un colţ. Barmanul veni cu coniacurilenoastre pe o tavă. Larsen, care se tolănise pe scaunul mult prea jos pentruel şi îşi întinsese picioroangele pînă sub scaunul meu, îşi ridică paharul, cuo înclinare din cap impecabilă. -— Πn sănătatea dumneavoastră, domnule maestru de ceremonii (cătreVigu)... şi a dumneavoastră, domnule... domnule flic-apprenti (către mine). — Ralf, monsieur se fâchera, et ă vrai titre... domnul o să se supere, şi pebună dreptate... interveni Ferlinghetti zîmbindu-mi —  ştiu eu cum? şi

condescendent, dar şi obraznic, şi amical, dar şi îngheţat: un zîmbet verde.Vigu, care, de cînd intrasem, era, îl simţeam, şi îmi transmitea şi mie starealui de spirit, încordat ca lama unei săbii de Toledo, rosti foar te încet, încîtabia îl auzirăm:— Nu, nu în sănătatea noastră! Vă propun să bem pentru sufletul unui bun,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 47/128

unui foarte bun prieten al dumneavoastră, domnul Pablo Suarez... — De ce nu? zîmbi amuzat (dar cred că şi uşor surprins, sînt sigur că şiuşor surprins) cel scund, Ferlinghetti. Dar de ce spuneţi: „pentru sufletul"?Nu sună cam funebru? Sau formularea se explică  prin necunoaşterea absolut perfectă, din partea dumneavoastră, a limbii franceze?...—  Nu se explică prin mai buna sau mai puţin buna cunoaştere a limbiifranceze de către mine, preciză Vigu pe acelaşi ton coborît. Adevărul este

că prietenul dumneavoastră e mort... Cei doi schimbară o privire lungă. — Mort?! făcu Larsen. Cum aşa?—  Presupunînd că e adevărat, cum de ştiţi că a murit? îşi exprimă şiFerlinghetti nedumerirea. In ultimul timp îşi părăsea foarte rar vila dinSicilia... Şi dacă a murit, a murit acolo... Pauvre papă!Vigu vărsă o picătură de coniac pe mochetă şi sorbi din pahar. — N-a murit  în Sicilia, domnule Larsen şi domnule Ferlinghetti, a murit, a

fost omorît aici, şi anume la doi paşi de locul în care ne aflăm noi ac um...Dacă vreţi să-l vedeţi, dacă vreţi să-i aduceţi prietenului dumneavoastră unultim omagiu, îl găsiţi la Institutul medico-legal al oraşului, adică la morgă,ce mai tura-vura... Mă însărcinez să intervin pentru dumneavoastră ca săobţineţi autorizaţia...Cei doi nu găsiră de cuviinţă să-şi exprime sentimentele, de mîhnire sau dealtă natură. Larsen, doar, ridică din umeri. Şi nici să-i mulţumească lui Vigupentru oferta acestuia de a interveni pentru ei.

— De altfel, continuă Vigu după un moment de pauză, dumneavoastră ştiaţiprea bine că va fi asasinat, astăzi şi aici!— Cum?! Ce vreţi să spuneţi?! protestară amîndoi deodată. — Da! Şi tocmai pentru că ştiaţi, şi ca să nu fiţi bănuiţi, dumneavoastrăpersonal, de asasinat, aţi ţinut în mod expres să vă probaţi alibiul. Nu vădde ce, altfel, aţi fi ţinut cu atîta stăruinţă să rămîneţi tot timpul subsupravegherea noastră, de ce, de pildă, după trecerea podului pesteDunăre, ne-aţi aştepţat, pur şi simplu ne-aţi aşteptat să vă ajungem din

urmă... — De ce v-am aşteptat? Pentru simplul motiv că ne făcea plăcerecompania dumneavoastră, rîse Ferlinghetti obraznic. Se crede îndeobşte că numai oamenii cu conştiinţa curată îşi privesc drept

 în ochi interlocutorii, că celorlalţi le alunecă privirea pe de lături sau  în jos:nimic mai fals! Şi Ferlinghetti, şi Larsen se uitau ţintă în ochii   lui Vigu. Şizîmbeau, rînjeau mai bine zis, fără să se ascundă cîtuşi de puţin, şi închipul cel mai impertinent cu putinţă. 

—  Mă rog, alibiul l-am aprobat, da sau nu? întrebă Ferlinghetti, din vîrfulbuzelor. Acesta mi se pare a fi lucrul cel mai important, sau nu sînteţi deaceeaşi părere?Vigu, care era palid, sau cel puţin aşa părea în lumina jilavă a lampadarelor 

 joase din bar, murmură:

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 48/128

— Da, l-aţi probat. — Atunci, domnul meu, nu mai avem ce discuta pe tema asta! ridică glasulFerlinghetti. Regretăm, fireşte, moartea prietenului nostru, sîntem chiar profurfd îndureraţi, dar... morţii cu morţii şi viii cu viii. Sînteţi de acord, cred!Şi, cu un gest larg, întinse spre noi port-ţigaretul, de aur, deschis. Vigurefuză cu un gest al mîinii aproape imperceptibil. Eu luai o ţigare, care eraun Caporal. Şe aşternu o tăcere grea, lungă de cîteva zeci de secunde. Cei

doi cascadori îl ţintuiau mai departe, rînjind, pe prietenul meu. Acesta eraacum neînchipuit de palid. De nu ştiu unde venit, m-a străbătut un fior : eraacolo, între noi, aproape palpabilă, dureroasă ca un nerv zgîndărit, tainaunei morţi, era acolo, topită în fumul de ţigară şi în aroma de mucegai aconiacului fin, lipită ca  o mască pe feţele, hidoase în clipele acelea, alecelor doi cascadori.— Nu sî nt de acord, rupse Vigu tăcerea; glasul său alb, îngheţat, era,trebuie să mărturisesc, impresionant. Fiindcă dacă ştiaţi că asasinatul va

avea loc, cu siguranţă că îl cunoaşteţi şi pe asasin... Ferlinghetti, care se comportase în general civilizat pînă în momentul acela,izbi cu pumnul în masă. — Oo ! strigă el. Mă plictisiţi! Ajunge! Dovediţi-o! Dacă n-aveţi probe, nici nustau de vorbă cu dumneavoastră... Probe, discutăm pe bază de probe, nude ipoteze. Toţi poliţiştii din lume sînt nişte maniaci ai ipotezelor, dar, ladracu!, ce-mi pasă mie de maniile lor !— Singurul fapt stabilit este că nu noi sîntem asasinii, interveni, pe un ton

mult mai calm, Larsen. Alibiul ni l-aţi verificat personal —  ce mai vreţi?Restul e vorbărie... şi, cum zicea şi prietenul meu, mă plictiseşte!Ne ridicarăm. Lar sen scoase din buzunar inelul cu cheile maşinii şi începusă-l rotească pe deget. Ne înfruntarăm din priviri cîteva clipe lungi. Un lucruera evident: îi plictisea, nu minţeau cînd spunea că îi plictisea, acum, toatăpovestea cu asasinatul acela, îi plictisea moartea prietenului (complicelui?patronului? rivalului?) lor ! Implicaţi sau nu, toată chestia, acum, dupăconsumarea ei, nu le mai spunea nimic. Nişte profesionişti ai crimei!

— Πn orice caz, anunţaţi-ne şi pe noi dacă puneţi mîna pe asasin, spuseLarsen. Vă doresc succes!— Vom avea oricum ocazia să ne mai întîlnim, preciză Vigu. Au mai rămascîteva întrebări de pus, dar o voi face în prezenţa procurorului... —  Mă rog, n-aveţi decît! şi Larsen ridică din umeri. Putem fi găsiţi lacampingul de la Mamaia. Dar peste o săptămînă părăsim România, şi nuvăd cum ne-aţi putea î mpiedica s-o facem... A bientot!Ieşiră, şi ieşirăm şi noi în urma lor. Ei se urcară în Volkswagen, noi în Fiat.

 Aşteptînd ea cei din faţă să pornească, Vigu încercă să restabileascălegătura cu căpitanul Andreescu. —  Aici 324... aici 324... Sînt pe recepţie. — Noroc, 324! Te aştept, să ştii! Vă aştept pe amîndoi. — Cred că vom veni chiar acum. Elemente noi în.., O! dar asta... asta e...

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 49/128

Vigu scăpă aparatul din mînă şi rămase cu ochii aţintiţi spre locul de unde,cu două secunde mai devreme, demarase Volkswagen-ul. Bîigui:— Priveşte! Uită-te bine! Vezi?!M-am uitat. Şi am văzut: asfaltul, pe locul unde staţionase Volkswagen-ul,era perfect uscat!

 Î n aceeaşi clipă, maşina noastră porni ca din puşcă, în urmărirea celeilalte. —  Mircea... dar asta înseamnă, nu-i aşa... mă bîlbîii eu penibil — asta

 înseamnă că... staţiona acolo dinainte să înceapă ploaia... dar cum sepoate?! Am venit împreună, am fost tot timpul cu ochii pe ei... iar crima aavut loc..,,Lui Vigu, însă, numai să-mi răspundă mie la întrebări nu-i ardea acum. Maiales că tocmai în clipa aceea ajungeam din urmă Volkswagen-ul (puţinmai.încolo de statuia lui Eminescu, deci aproximativ la locul crimei !). Cu unviraj foarte abil, dar şi foarte periculos —  de adevărat cascador! —  barădrumul maşinii celeilalte. Ambele frîne serîşniră infernal. 

Ne năpustirăm afară din maşini toţi patru deodată. — Asta ce mai e?! răcni Larsen, care era în culmea furiei. Vous etescingles?! Sînteţ i nebuni? Vreţi să vă sinucideţi pe pielea noastră?!— Du calme! se făcu auzită vocea, foarte sigură pe ea acum şi chiar, cumsă spun, fremătînd de o voioşie abia stăpînită, a lui Vigu. Et haut Ies mains,s’il vous plait. Fără nici un entuziasm, bineînţeles, lent, în silă, cei doi cascadori ridicarătotuşi mîinile. Căci Vigu, care într -o mînă ţinea aparatul de radio emisie-

recepţie, avea în cealaltă (de unde îl scosese?) un pistol de toatăfrumuseţea. — Vezi, te rog, dacă sînt înarmaţi, mi se adresă mie. Mă conformai. Nu erau, sau cel puţin n-aveau armele asupra lor, poate căle lăsaseră în maşină. Pe cînd îi băteam cu palma peste buzunare, îndifuzorul radioului se făcu auzită vocea căpitanului Andreescu : — 324?... Ce-i cu tine, de ce ai întrerupt? Tocmai voiam să-ţi transmit unmesaj: locotenentul-major, comandantul plutonului de genişti de la Giurgeni,

insistă să-ţi comunicăm imediat că în maşina aceea... ştii tu în care, se aflaun singur pasager, nu doi...— Zău?! răspunse Vigu în microfon, zău?! Acum un minut m-am convins şieu de treaba asta... Fii drăguţ şi trimite la statuia lui Eminescu un echipaj cuo maşină şi, mai ales, cu două perechi de cătu... Ultima silabă rămase nerostită. Larsen, lunganul, pro- fitînd de uşoaraslăbire a atentiei lui Vigu, care purta convorbirea prin radio, se încordă şi senăpusti spre el cu capul în piept, ca un berbec, dar înainte de a...

 Aici, deşi este momentul cel mai puţin indicat cu putinţă, mă văd nevoit sădeschid o paranteză. Eu, adică autorul acestor pagini, prietenul şi însoţitorullui Vigu în aventura pe care o relatez, din cursul inferior de liceu nu tin mintesă mă mai fi încăierat cu cineva. N-am luat lecţii de box. De judo, ce să maivorbim! Lovituri de karate n-am văzut decît în filme. Dar observînd la timp 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 50/128

— prin ce miracol, prin ce nemiracol! — manevra lui Lar sen şi ştiind foartebine că Vigu nu va trage, m-am avîntat înainte, am întins, printr-un reflexsenzaţional, braţul cu pumnul strîns... şi cum spuneam, înainte ca lunganulsă  izbească cu ţeasta în bărbia lui Vigu, l-am văzut eu pe el Ia .pămînt, lat,fleaşcă, knock-out! El, cascadorul! Marele maestru al bătăilor! Regeledurilor ! Răpus... de mine, care... în viaţa mea... Secunda de uluire şi de infatuare mi-a fost fatală. Căci, cu o mişcare foarte

scurtă, dată parcă în treacăt, dată parcă în scîrbă, celălalt, Ferlinghetti, m-aatins la ceafă (vasăzică ăsta-i un karate?! am mai apucat să-mi spun — reflecţie cretină, simultană cu  nişte senzaţii vizuale feerice: roiuri de steleroşii, verzi, portocalii, mov), expediindu-mă în lumea visurilor nevisate!

5.Nu ştiu cît timp am zăcut fără cunoştinţă. Prima senzaţie pe care am avut-oatunci cînd am început să-mi revin a fost aceea de orizontalitate. Eramlungit pe o canapea. Apoi am desluşit nişte voci, dintre care una, din cale-

afară de exuberantă, mi se păru a fi a lui Vigu, dar n-am putut deschideochii ca să mă conving: pleoapele îmi erau ca de plumb, iar grumazul — grumaz de lup; imposibil să-l mişc în dreapta sau în stînga! Apoi, cinevaaplecat deasupra mea mi-a suflecat mîneca bluzei şi mi-a aplicat untampon cu spirt pe antebraţ. O injecţie, mă rog, ar mai fi mers! Dar cîndaceeaşi mînă mi-a vîrît sub nas o sticluţă cu un conţinut infernal de puturos— amoniac, n-am mai răbdat şi am protestat gemînd : — Nu... nu... mai bine daţi-mi să beau ceva tare... 

— Ce v-am spus eu! se făcu auzit glasul vesel al lui Vigu. E rezistentbăiatul, îmi cunosc eu marfa! Chiar că n-avea nici un rost să-l fi dus laspital! Sigur că da, daţ i-i un coniac, o duşcă zdravănă! Îşi cunoaşte omulleacul!M-am săltat icnind în capul oaselor. Şi am deschis şi qchii, deşi cu marieforturi; încet- încet, privirea, împăienjenită la început, mi s-a limpezit. Măaflam într-o încăpere a miliţiei din Constanţa, după toate aparenţele încabinetul căpitanului Nae Andreescu, care, aşezat pe scaunul din dreptul

biroului, mi-a zîmbit şi mi-a făcut cu ochiul în semn de salut. Pe douăscaune, lîngă perete, stăteau cei doi cascadori, Larsen şi Ferlinghetti, cucătuşe la mîini, două perechi de cătuşe noi, strălucitoare. Larsen avea o  figură eam tumefiată, arăta cam cum arătam probabil eu însumi... Vederealui mă umplu încă o dată de mîndrie! Vigu, cu mîinile la spate, se plimba cupaşi mari prin cabinet şi perora:—  Aşadar, să recapitulăm, domnilor Ralf Larsen şi Andre Ferlinghetti :dumneata, Ferlinghetti, ai eoborît din maşină, din mers, pe una din străzile

cartierului Obor din Bucureşti, te-ai urcat la volanul maşinii celeilalte,pregătită din timp, copie identică a Volkswagen-ului cu care aţi venit înRomânia, incluşiv bagajele, inclusiv, se înţelege, numărul, în timp cecomplicele dumitale se plimba fără rost pe străzile acelui cartier, înşelîndu-ipe urmăritori, te-ai îndreptat spre Constanţa în mare viteză şi ai ajuns aici

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 51/128

cu cel puţin două ore înaintea noastră, care ne tîram, în spatele lui Larsen,cu 40—50 pe oră. Cînd am vrut să-l depăşim, nu s-a lăsat, nu trebuia săvedem că în maşină e un singur pasager. In cele două ore pe care le -aiavut la dispoziţie, l-ai ucis pe Pablo Suarez, după care ţi-ai aşteptatcomplicele la Cazinou, în faţa căruia ţi-ai parcat maşina, unde trebuia s-ogăsim noi, după cum.am şi găsit-o. Iar Larsen, ajungînd la Constanţa, ne-ascăpat şi el din vedere timp de două minute — nimic mai uşor pe străzile

 întortocheate ale peninsulei — şi-a abandonat maşina într -o curte ochită cucîteva zile înainte şi a ajuns pe jos, alergînd, tăind de-a dreptul scuarul, lalocul unde trebuia să te întîlnească pe dumneata şi unde urma să vă

 întîlnim noi pe amîndoi, cum s-a şi întîmplat... — Ipoteze, mon capitain, ipoteze! replică Ferlinghetti, pe un ton ce se voiadispreţuitor. Ipoteze ingenioase, recunosc, totuşi simple ipoteze. Asfaltuluscat — fleacuri! N-o să convingeţi nici un tribunal cu o asemenea „probă",mai ales că n-o să puteţi aduce în instanţă, ca corp delict, opt metri pătraţi

de... asfalt uscat!Dar vorbea fără convingere. Se apăra, se vedea bine, din rutină, din simplă încăpăţînare. ştiind prea bine că e pierdut... Vigu se opri la un pas în faţalui.— Bineînţeles că nu vom disloca bucata de asfalt din faţa Cazinoului, ca săo prezentăm în faţa tribunalului, spuse el cu un zîmbet rău. N-avem nevoiede o asemenea probă grotescă, ea n-a avut alt rol decît să ne convingă cădumneata, Andre Ferlinghetti, eşti asasinul lui Pablo Suarez... Obţinerea

probelor e cel mai simplu lucru, acum. Şi avem şi martori... — Martori? Ce fel de martori?— Nu martori oculari la scena împlîntării pumnalului în spatele victimei; deşis-ar putea ivi şi un asemenea martor, sau mai mulţi... Dar un ofiţer,comandantul ostaşilor care desfac şi refac podul de vase la trecereaDunării, afirmă categoric că în maşina voastră se afla un singur pasager.., — E normal să nu mă fi văzut: eu mă af lam pe bancheta din spate, culcat şiacoperit de o pătură; începuse să bată vîntul şi îmi era frig... 

— Exact! se grăbi să confirme Larsen.— Passons şi peste asta, acceptă Vigu. Testis unus, testis nulus... Dar văpot informa că a fost găsită între timp cealaltă maşină, sora geamănă acelei parcate în faţa Cazinoului. — Nu cred, mormăi Ferlinghetti, fiindcă această maşină geamănă nu există. — Şi totuşi, le puteţi vedea pe amîndouă, alături, chiar aici, în curtea miliţiei.Purtînd acelaşi număr de înmatriculare: 254 PN 1079. Şi mai e şi acestobiect urmă Vigu, scoţînd la iveală, dindărătul biroului căpitanului An-

dreescu. o tăbliţă metalică, acest obiect, poate fi prezentat foarte bine cacorp delict, ce ziceţi? 32 B 5018. Numărul de înmatriculare al unei maşinidin Bucureşti. Doar ştiaţi foarte bine, Andre Ferlinghetti şi Ralf Larsen, căvom găsi această tăbliţă în portbagajul  maşinii voastre. Vă trebuia ca s-oinstalaţi la loc atunci cînd urma să restituiţi maşina f urată. Prea eraţi siguri

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 52/128

pe voi, ca să vă gîndiţi s-o ascundeţi într -un mod mai convenabil!Ferlinghetti nu zise nimic. Cu atît mai puţin celălalt, Larsen, lunganu l.—  Unde şi în ce împrejurări l-aţi cunoscut pe inginerul Florescu Adrian,proprietarul maşinii furate? Domiciliat în Bucureşti, strada Arcaşului 74...Poftim? Nu amîndoi deodată, vă rog... Nu face nimic, ne va spune chiar dînsul, cînd îl vom întreba. Probabil că la un bar, la. Lido, la Mon Jardin, laMlelody, la Atlantic, nu contează unde. Aţi angajat cu omul o discuţie şi aţi

aflat astfel că pleacă în străinătate pe două săptămîni (ştiaţi dinainte căposedă un Volkswagen identic cu al vostru, de altfel, de asta aţi venit înRomânia cu o maşină de serie mare, era imposibil să nu vă procuraţi, într -un fel sau altul, încă una din acelaşi tip), că n-are garaj şi îşi ţine maşina înstradă, că n-are familie, că, prin urmare, timp de două săptămîni nu va fireclamat furtul maşinii. O pauză. —  Interpretez tăcerea dumneavoastră, domnilor, continuă Vigu pe acelaşi

ton de voioşie (mai tîrziu, avea să-mi mărturisească: ce plăcere turbată, săpui cu botul pe labe nişte asemenea indivizi, nişte killers de elită, nu niştenenorociţi împinşi la crimă de nu ştiu ce împrejurări nenorocite, înnebuniţi ei

 înşişi de ideea că au fost în stare să facă ce au făcut...), interpretez tăcereadumneavoastră drept o confirmare a spuselor  mele... Mulţumesc. Iar acum,o! să nu credeţi  că am să vă întreb de ce l-aţi ucis pe „prietenul'*dumneavoastră Suarez, care, fie vorba între noi, nu preţuia nici el mai multdecît dumneavoastră! Dar un asasinat e un asasinat, şi îl tratăm ca atare.

Reglement de comptes, n’est-ce pas? Iată ce mă interesează prea puţin.Există judecători de instrucţie, există procurori. există vreo patru, dacă numai multe poliţii europene care se preocupă asiduu de prezentul şi, în egalămăsură, de trecutul dumneavoastră. Presupun că vi se va întocmi un dosar din cele mai voluminoase...Eu, între timp, golisem paharul de coniac. Generos, Vigu luă sticla şi îmimai turnă încă unul. Sună. — Πncă două pahare, îi ceru miliţianului care intră. Vă ofer şi eu un tur,

domnilor Ferlinghetti şi Larsen, nu-mi place să rămîn dator . Va fi, de altfel,ultimul dumneavoastră coniac: în închisorile noastre, după cum uşor puteţibănui, consumul de alcool e interzis... 

PARTEA A TREIA„Serenissima" sub cerul de plumb.

1Plecaţi la  unu noaptea din Paris, străbateau acum, în după-amiazaplumburie de noiembrie, cîmpia lombardă, apropiindu-se pe nesimţite de

destinaţie. Expresul gonea cu o viteză aproape incredibilă, dar îţi dădeaiseama de asta numai privind pe geam peisajul autumnal, şirurileneîntrerupte de vii îngălbenite, satele, orăşelele cocoţate pe cîte un colnic

 împrejurul nelipsitei chiesa şi a castelului sau a fortăreţe! medievale:piereau din vedere ca nişte fantasme, ca să apară imediat altele, mai mult

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 53/128

sau mai puţin identice; încolo, trenul îţi dădea senzaţia mai degrabă deimobilitate, părea că e tras înainte pe şine de o uriaşă şi agilă mînănevăzută şi nu că o face prin propriu efort; nici o oscilaţie, nici o vibraţiemăcar! Nu era pentru întîia oară cînd Mircea Vigu constata per fecţiuneacăilor ferate italieneşti,  neîncetînd totuşi să se mire cum de izbutiserăpeninsularii, cunoscuţi (în mod greşit, evident!) a fi, cei mai mulţi, nişte lasă-mă să te las, nişte împătimiţi ai faimosului dolce far niente, să întreacă în

domeniul acesta naţii cu o reputaţie tehnică mult mai consolidată — penemţi, pe englezi, pe scandinavi, ejusdem farinae! Vorba e că zburau maicurînd decît călătoreau cu un vehicul terestru, şi cu cît mai confortabil decît

 în fotoliile unui jet, avî nd abisul de văzduh adesea turmentat de curenţ idedesubtul lor!

 Într-adevăr, micul compartiment de vagoneletti căpătase, mai ales acum,către sfîrşitul voiajului, o atmosferă intimă, şi aproape că regretau că vor trebui să-l părăsească peste vreo două ore. Depăşiseră Verona şi se

apropiau văzînd cu ochii de laguna Veneţiei, de strania cetate a dogilor, de Adriatica. Πnsoţitorul de vagon rabatase de mult cele două paturi,transformîndu-le în două canapele şi plasînd la mijloc o măsuţă foartepractică, la care se putea lua masa (presupunînd că pasagerul nu voia săse deranjeze pînă la vagone-ristorante), se putea juca şah sau chiar poker (căci se găseau şi scăunele pliante de rezervă), se putea citi sau chiar scrie, operaţie deloc stînjenită de mersul atît de lin al trenului. Numai că ceidoi ocupanţi ai cuşetei,  căpitănul Vigu din Miliţia judiciară a capitalei

României şi Jonathan Fatt, inspector principal la Scotland Yard, nu seocupau cu nimic din toate acestea. Conveniseră tacit să lase măsuţaocupată exclusiv de pîntecoasa sticlă de Hennessy şi de cele două pahareaduse de un cameriere imediat după ce luaseră dejunul la vagonul-restaurant.—  Poate că ar fi fost de preferat un scotch cinstit, mor măise mister Fattcînd făcuseră comanda. —  Imediat după prînz, Sir?! îl dojenise Vigu ridi- cînd sprîncenele. Aveţi

gusturi de plebeu sau... de beţiv înrăit! Aţi uitat că reprezentaţi aristocratica Anglie?...— Aristocratica Anglie, pe dracu! replicase inspectorul principal Fatt, cu osclipire maliţioasă în ochii adumbriţi de nişte sprîncene neobişnuit destufoase (te mirai cum de nu-i stînjenesc privirea). Păi, chiar sînt plebeu,captain Vigu, şi dacă reprezint pe cineva în Italia asta sclifosită, apoi aceiasînt sticleţii din subordinea mea, şi n-ai idee cît de. tare le miros picioarele!,ba chiar şi borfaşii, codoşii,  tîrfele şi trişorii de profesie din Soho, în

compania cărora mi se întîmplă să petrec şi douăzeci şi patru de ore dindouăzeci şi patru... Poţi adăuga pe listă şi asasinii, mai versaţi sau ageamii,cu una pînă la zece victime la activ —  pistolari, sugrumători, cuţitari, maimult sau mai puţin distinse ladies specialiste în arsenic, cianuri şi fel de felde alte otrăvuri... 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 54/128

— Tocmai! Să ne înnobilăm deci clientela ciocnind în cinstea ei cîte unpahar din acest imperial brandy of Napoleon! Căci, la urma urmelor, ea,această clientelă, este î nsăşi raţiunea noastră de a fi... 

 Î n ciuda preferinţei sale pentru produsul distileriilor scoţiene, chief -constableJonathan Fatt făcuse din plin onorurile licorii ce concentra în ea toatefineţurile podgoriilor franţuzeşti, şi, bineînţeles, Vigu nu se lăsase nici el maiprejos. Acum. după cîteva ceasuri de conversaţie intimă cu Monsieur 

Hennessy, cei doi vajnici supraveghetori ai lumii interlope de la o margine şicealaltă a continentului european se simţeau binişor euforici, foarte aproapede a se lăsa înduioşaţi de vitrega soartă a ipochimenilor  —  borfaşi,pr oxeneţî, pistolari, sugrumători, otrăvitoare şi aşa mai departe — vitregă,bineînţeles, atunci cînd încăpeau pe mîinile lor. Coniacul sclipea în nuanţede culori diavoleşti în paharele de sticla de Murano, mereu umplute la timp,rotocoale de fum albăstrui se învălătuceau din cele două pipe, amîndouăDunhill, de colecţie, repede absorbite însă de sistemul de ventilaţie invizibil,

dar cu atît mai eficient. Nu se cunoscuseră decît cu şaptezeci şi două deore în urmă, la Londra, într -unul din birourile noului Scotland Yard — impresionantă con- strucţie din metal şi sticlă, de o funcţionalitate perfectă,dar care, vai, pierduse „poezia“ vechiului Yard, cel  al romanelor poliţisteclasice, nemuritoare în felul lor... —, unde încă tînărul criminalist româncoroborase cu mai vîrstnicul său coleg englez probele culese de fiecare înparte în dauna unui versat escroc internaţional, care, după ce încercase să-şi facă mendrele şi la Bucureşti, îşi luase tălpăşiţa şi debarcase la Londra,

fără să ştie că ofiţerul român care îi tăiase iarba de sub picioare pe malurileDîmboviţei, îl urmărise pas cu pas de-a lungul Europei, în contactpermanent cu Interpolul. Dar, printr-un bizar mecanism psihologic, între ceidoi, între încă tînărul căpitan şi babacul inspector principal londonez senăscuse din prima clipă o simpatie puternică, o simpatie coup de foudre, casă zicem aşa, întărită în cursul interogatoriilor luate împreună  rafinatului şirutinatului lor client, care, însă, după numai vreo şapte ore de tentative detertipuri, cu un fair-play demn de admirat, se recunoscuse învins; înţelesese

cu cine are a face, iar simpatia aceasta reciprocă  se consolidase şi maimult în faţ a paharelor de grog cu aburi fierbinţi date de duşcă într -un publiniştit, cu mobilier din epoca victoriană, dar nu a reginei-bătrîne, ci a celeitinere şi seducătoare, care fusese, şi pe pereţi cu gravuri reprezentândfaimoşi cai de curse de odinioară şi scene de vînătoare de vulpi. Cu atâtmai bucuroşi fuseseră aflînd că aveau să se afle prezenţi amîndoi laconferinţa (mai mult sau mai puţin secretă!) organizată de Interpol, laVeneţia, avînd pe ordinea de zi problema terorismului internaţional. (Jovialul 

inspector principal Fatt era direct interesat, fanaticii nord-irlandezi îi dădeau îndeajuns de furcă, pe cînd  Vigu, curios şi nimic mai mult; de altfel, elfusese invitat în calitate de simplu observator, ţara pe care o reprezentaneavînd, slavă Domnului,  nici o tangenţă cu fenomenul). Veneţia... piaţaSan Marco... il Ponte dei Sospiri... toate acestea şvocau imagini de cărţi

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 55/128

poştale ilustrate, gondolele lunecînd sub lună pe apa neagră, şi cei doipoliţişti hîrşiţi, britanicul ca şi românul, trăiau sentimentul că îi aşteaptă ovacanţă fie şi de numai cîteva zile, dar după care jinduiau de atâta vremeexistenţele lor terne şi Veşnic periclitate. Ce idee fericită din partea organi-zatorilor, să fixeze locul conferinţei în acel peisaj care era şi de ma remelancolie, şi de operă bufă!— Nu ţi se pare, captain, că plecăm în voiaj de nuntă?! chicotise maliţios

criminalistul londonez, între două pufăituri de pipă.  Amîndoi, bătrînul şi cel sensibil mai tînăr, erau celibatari convinşi! Ca să-şidea şi mai mult iluzia vacanţei, deciseseră să călătorească pe calea feratăşi nu cu avionul, rezervînd împreună o cuşetă de la Paris spre sudul însorit.Numai că, dacă la Paris şi chiar la Londra avuseseră parte de o vremesuperbă, „sudul însorit" îi întâmpinase cu un aer mohorît şi cu perdele deploaie măruntă. Dar ce conta!...Important era că ei doi, în plăcuta cuşetă de vagoneletti, şi în prestigioasa

tovărăşie a „rachiului" lui Bonaparte, se găseau într -o per fectă bunădispoziţie. O zi veselă, destinsă, petrecută în sporovăieli nesfîrşite şi, pemăsura golirii pîntecoasei butelii pe care era lipită discret şi o etichetă cutricornul împăratului, tot mai încîlcite şi mai discontinui. De fapt, numai unmag de high fidelity ar fi putut reproduce cît de cît acceptabil conţinutulşuetei celor doi poliţişti. Vorba e că un ascultător neavenit s-ar fi mirat foarteconstatînd modul îngăduitor, binevoitor, admirativ chiar cu care cei doioameni ai legii se refereau în discuţia lor la „clienţii" de toată ziua sau, în

orice caz, la unii dintre aceştia; după ce îi făcuseră să înfunde puşcăriile,acuma parcă se înduioşau la amintirea lor, şi ai fi zis că nu lipsea mult să sehotărască să-i viziteze la penitenciarele respective sau să le trimită coletecu por tocale, ţigări şi fursecuri!... Bătrînul chief constable povestise cu şartcîteva cazuri rămase nerezolvate, unele recente, altele foarte vechi, poatechiar dinainte de război, din zbuciumata sa carieră, şi dacă la vremearespectivă îşi făcuse sînge rău. din belşug pentru că era nevoit să leclaseze fără glorie (se-nţelege, nici un dosar nu e definitiv închis, într -o

bună zi, cine ştie...), acum mai că îi părea bine că „şmecherii" aceiazburdau în libertate, îşi beau ginul, sau berea, sau. whiskyul la zincultavernei din colţul străzii — premiu meritat pentru isteţimea ieşită din comunde care dăduseră dovadă! O observaţie a sa:— La voi, în România, captain, îmi închipui că lucrurile stau altfel: nu tudroguri, nu tu besmeticii aceia de terorişti, nu tu ucigaşi de profesie... Şi nicide o lume interlopă constituită, organizată în regulă, nu se poate vorbi, m-am informat. Voi, acolo, în statele socialiste, de multe ori şomaţi... 

 Î l obligă pe Vigu (care de altfel abia aşteptase momentul — se ştie cum e,cînd ţi se povesteşte o întîmplare, arzi să-i opui interlocutorului o păţaniede-a ta, similară...) să preia mingea:—  Aveţi o viziune cam idilică despre noi, mister Fatt... Buruienile crescpeste tot, cu ploaie, fără ploaie... în plus, românul e „şmecher’’ din născare,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 56/128

a moştenit calitatea asta de la strămoşii săi mediteraneeni, romani,grecotei, de la turci, şi tot felul de alţi balcanici, şi o mie de alte lifte care s-au vînturat prin ţara sa, şi e şi o rezultantă istorică, fiindcă dacă n-ar fi fostşmecher, adică abil şi ingenios, n-ar fi supravieţuit în aceşti două mii deani...— Πnţeleg că asta e o  introducere la cîteva „cazuri„ pe care vrei să mi lepovesteşti dumneata acum: go on, captain! Delectează-mă cu una sau

două dintre eşecurile dumitale!Vigu ridică sprîncenele. — I’m sorry, dar aşa ceva nu pot face... — De ce?! făcu inspectorul principal Fatt, conster nat. Ştiu că la voi oricesecret e o problemă de stat, totuşi... — M-aţi înţeles greşit, Sir Jonathan. Nu vă pot povesti unul sau două dineşecurile mele pentru simplul motiv că n-am avut pînă acum nici unul!... Eadevărat că şi cariera mea e considerabil mai scurtă... 

— Nici un eşec? Haida-de!— Nici unul... Ştiu că nu mă credeţi, dar asta-i situaţia!Jonathan Fatt îl privi ponciş. Pufăi din pipă, parcă nervos, după care — pesemne că dădea pe seama tinereţii colegului său manifestarea aceastade orgoliu şi de lăudăroşenie, eh! cu timpul o să-i treacă... — acceptă cu în-găduinţă:— Ei, atunci povesteşte-mi cîteva cazuri nerezolvate ale colegilor dumitale.Fiindcă, n-o să pretinzi că întreaga poliţie românească e sută-n sută

infailibilă, şi-o mai fi muşcând şi ea buzele de ciudă cîteodată?—  Şi incă cum! rîse vesel Vigu şi sorbi două picături din bolul său cuconiac. Să vă relatez cîteva cazuri nostime petrecute de curînd şi pentrurezolvarea cărora — a unuia mai ales, o să vedeţi de ce — colegii mei s-audat de ceasul morţii. Cazuri benigne, dacă stăm să ne gîndim, ai zice maidegrabă că e vorba de nişte farse; bineînţeles, nu de aceeaşi părere au fostşi păgubaşii... — Ia să auzim,  îl încurajă Jonathan Fatt, m-ai făcut curios!

Şi nu întîrzie nici el să-şi moaie buzele cu miraculoasa licoare franţuzească. — Să încep cu o mică scenetă picantă, zîmbi Vigu. Locul acţiunii, un maremagazin universal, de cinci etaje, din Bucureşti. La ultimul, se află un raionde blănuri foarte scumpe, unde, e uşor. de înţeles, nu e niciodată coadă...Dacă se înregistrau patru-cinci clienţi pe zi; notaţi că o blană de vizon, denurci, de nutrii înghite, după cum ştiţi şi dumneavoastră prea bine, salariulcam pe o jumătate de an al unui poliţist, din România ca şi din Anglia... — Well...

—  Ei, şi într -o zi îşi face apariţia la raionul respectiv o doamnă, şi tînără, şifrumoasă, şi zîmbitoare, şi de o eleganţa rarisimă, la braţul unui gentlemanpe măsura — într-un cuvînt, o pereche superbă, cum numai în filmeleamericane mai vezi. Vînzătoarea, o fetişcană, foc de drăguţă şi ea,angajată abia de cîteva luni, îi întîmpină cu un zîmbet serviabil şi e din

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 57/128

prima clipă uşor intimidată. Doamna dorea să achiziţioneze un mantou deblană, dar nu unul oarecare, ci cît mai „şic", un unicat pe cît posibil, oricine

 îşi dă seama că ea nu poartă „orice"... Tînăra vînzătoare, pe cît deintimidată, pe atît de cucerită de comportarea ultraamabilă, amicală,protectoare, a Doamnei faţă de ea, se dă de ceasul morţii şi răscoleşte

 întreg stocul de blănuri, căutînd-o pe aceea „mai deosebită" care să i sepotrivească încîntătoarei cliente. O oră, poate chiar două, şi le petrec ce.le

două femei în cabina de probă, încercînd practic toate blănurile mai acătăriidin magazin...Chief constable Fatt părea destul de puţin interesat de deznodămîntulistorioarei.— Şi, în timp ce clienta o retine pe vînzătoare în cabina de probă, domnulelegant îndeasă vreo două blănuri în valiza pe care a. cumpărat-o de la unraion apropiat şi o şterge pe scara de serviciu, asta vrei să spui că s-a în-tîmplat?...

— Da de unde! rîse Vigu. Πntîi, că ar atrage atenţia un client care părăseştemagazinul ducînd o valiză grea (imposibil să n-o deosebeşti de una goală!),al doilea, rămîne amanet însoţitoarea sa şi, în sfîrşit, the last but not theleast!, magazinul este supravegheat de camere de televiziune cu circuit

 închis. Nu, distinsul domn a aşteptat răbdător într -un fotoliu, fumînd ţigăriamericane, pînă ce soţ ia, sau amanta, sau... complicea s-a fixat finalmenteasupra unui mantou de nurci, într-adevăr foarte reuşit, în valoare de nu maipuţin de 37.000 de lei. Vînzătoarea, bucuroasă de parcă ea ar fi urmat să

 îmbrace somptuoasa haină, făcu un pachet frumos, completă bonul. Ceidoi, doamna şi domnul, se îndreptară spre cassă, care se afla la o oarecaredistanţă şi deservea mai multe raioane, să achite bonul... Jonathan Fatt pufăia flegmatic din pipă. —  Trebuie să vă spun, Sir, se simţi obligat să-i explice Vigu, că la noibacşişul e interzis, există chiar o lege în sensul ăsta... Cei doi reveniră de lacassă, să ridice coletul. Mai surîzătoare ca oricînd, graţioasa Doamnă îi  

 întinse fetei bonul, dar deasupra acestuia se aflau desfăcute trei bancnote

de 100 de lei! înroşindu-se toată şi privind speriată în jur, fata luă repedebonul şi banii — incidentul putea s-o coste slujba! — şi îi vîrî fulgerător înbuzunarul halatului.— Ai fost grozav de drăguţă, păpuşo, îi spuse, bătînd-o uşor cu mîna

 înmănuşată pe obraz, superba doamnă, ai pierdut o groază de timp cumine!... Sper să ne mai vedem! La revedere, draga mea!Şi distinsul, elegantul cuplu se îndreptă fără grabă spre scara rulantă,urmărit de privirea admirativă şi recunoscătoare a fetişcanei; 300 de lei nu

sînt de colea, dar, dacă stai să te gîndeşti, nici o sumă excesivă, avînd  învedere valoarea cumpărăturii; dacă ar fi fost cu ceva mai mare, poate că ar fi dat de bănuit... dar aşa... Ca să termin, peste vreo zece minute, cumsimţea că o ard cele trei bancnote în buzunarul halatului, vînzătoarea găsi

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 58/128

un moment potrivit, cînd n-o vedea nimeni, să le transfere din halatul deserviciu în poşeta proprie. Dar cu această ocazie... Inspectorul principal Fatt rîse uşor. - Constată că bonul nu fusese ştampilat la cassă! Biata fată!— De data asta aţi ghicit! într-un cuvînt, pe cei doi escroci blana de nurci îicostase 300 de lei, iar pe naiva vânzătoare, diferenţa de 36.700 de lei... şinu ştiu dacă nu şi slujba... 

— Bineînţeles, cei doi n-au mai fost găsiţi?— De unde să-i scoţi?! Bucureştiul are două milioane de locuitori şi nu eexclus ca indivizii să fi venit din provincie. Sigur, s-au întreprins cercetări — colegul meu căruia i s-a încredinţat „cazul“ a dovedit chiar oarecare excesde zel, fiindcă i se făcuse milă de biata vînzătoare —, dar ce şanse dereuşită existau? Să pui sub urmărire toate cucoanele care se afişau cumantouri de lux prin Bucureşti şi în celelalte oraşe ale ţării?! Zeci de mii deore de lucru pierdute, pînă la urmă cheltuielile anchetei s-ar ridica la de

zece ori valoarea blănii furate... Dar colegul meu e un tip încăpăţînat şi,după cîte ştiu, încă n-a închis dosarul!— Psihologi de clasă înaltă, toţi escrocii ăştia!... conveni amuzat JonathanFatt. Cu siguranţă că au studiat din timp terenul, şi-au dat seama din primulmoment că au de-a face cu o gîsculiţă naivă, şi au ştiut cum s-o ia! Ovînzătoare cu experienţă ar fi băgat repede numai banii în buzunar) n-ar fineglijat să verifice bonul. In ce mă priveşte, i-aş face solidari la plata sumeişi pe directorii magazinului: nu dai în primire unei începătoare un raion cu

mărfuri atît de scumpe. Bun, povestea a fost funny enough, my dear captain— să mai auzim una!Vigu zîmbi pe sub mustaţă şi prelinse cîte un deget de Hennessy în celedouă boluri rămase întristător de goale pe măsuţă. —  Al doilea caz, Sir, debutează cu un foarte banal furt de automobil. Un tipoarecare, de fapt nu chiar oarecare, fiind un fel de director în ministerulcomerţului exterior, deci un om cu bani, foarte des plecat în străinătate, deunde revine cu tot felul de obiecte interesante, casetofoane, magnetofoane,

aparate fotografice etc., toate ultimul răcnet, cu mare căutare la noi, ei bine,tipul ăsta se întoarce într -o seară acasă, venind pe jos dintr -o plimbare pemarile bulevarde, şi constată că autoturismul său, pe care îl parcase cuvreo două ore în urmă în faţa imobilului în care locuia, se volatilizase!

 Anunţă imediat miliţia, şi maşina e pusă în  urmărire de rutină. Trecdouăzeci şi patru de ore. în seara următoare, revenind din nou acasă,omului nu-i vine să-şi creadă ochilor: maşina sa, furată în ajun, staţionafrumos la locul ei! Verifică numărul, îi dă ocol, încearcă portiera — portiera

deschisă! Deasupra tabloului de bord, o foaie de hîrtie. O ia, şi iată„mesajul“ ce îi fusese lăsat:„Stimate Domn ! Vă cer mii de scuze pentru faptul că mi-am permis să vă

 împrumut maşina neglijînd să vă cer acordul. Trebuie să ştiţi însă că, pentruun motiv din cele mai serioase, am avut neapărat nevoie de o maşină — a

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 59/128

Dvs. sau alta — pentru 24 de ore. Πncheind acţiunea respectivă, măgrăbesc să vă restitui maşina, odată cu mulţumirile mele cele maicălduroase. Veţi constata că turismul Dvs. este în perfectă stare, iar rezervorul de benzină cu plinul făcut. Ca semn al sincerei meler ecunoştinţe, sînteţi invitatul meu, împreună cu întreaga familie, mîineseară, la restaurantul „Lido“.  În partea din dreapta a localului, veţi găsi unchelner mai în vîrstă (nea Vasile), căruia i se va achita în pr ealabil, în contul

consumaţiei Dvs., suma de 1 500 de lei. Sper că nu-mi veţi refuza aceastămică atenţie. Vă doresc petrecere plăcută! încă o dată, viile mele mulţumiri!“ — Ca surpriză, veţi admite, Sir, că era una din caleafară de plăcută; maşinaregăsită intactă, o invitaţie generoasă la un restaurant de lux... Restaurantul„Lido" era la doi paşi de locuinţa directorului nostru. Poate şi cu speranţasecretă că va afla ceva despre identitatea acelui Arsene Lupin bucureştean,care îi „împrumutase" maşina într -un mod atît de original, îşi ia de braţ nevasta, fiul student şi chiar şi soacra şi se duc la „Lido“ să dea curs

invitaţiei necunoscutului. Pe acel „nea Vasile„  directoraşul nostru îlcunoşteâ, fiindcă frecventa destul de des localul. Bătrînul chelner confirmă:da, un domn oarecare, pe care nu-l mai văzuse pînă atunci, iar semnalmentele pe care le putea furniza se potriveau la sute de inşi de pestradă, a venit la el cu cîteva ore în urmă şi i-a înmînat 1 500 de lei, care săacopere consumaţia „domnului director'"... Aşa că erau rugaţi să pofteascăla o masă şi să facă comanda!— Trebuie să ştiţi, Sir, că o mie cinci sute de lei nu sînt uşor de cheltuit într -

un restaurant de la roi, fie el şi de lux, mai ales că cele două doamne nugustară mai mult de unu-două pahare de vin. Festinul se prelungi deci pînăla ora unu din noapte, cînd, în excelentă dispoziţie, chiar cu chef tatăl şi fiulstudent, şi încîntaţi peste măsură de manierele atît de civilizate ale hoţilor de maşini din generaţia nouă, se întoarseră acasă. Unde îi aştepta o altăsurpriză; apartamentul f usese literalmente ras, bărbierit cum scrie la cartede toate casetofoanele, magnetofoanele. aparatele şi celelalte gadgeturicolectate în străinătate, plus bijuteriile, tablourile, chiar şi covoarele mai de

preţ! Nu rămăsese decît mobilierul şi lenjeria din şifoniere; pînă şi uneleobiecte de bucătărie mai speciale, inclusiv butelia de aragaz, făcuserăpicioare!...— Ha! făcu mister Fatt, ciocnind paharul de cel al colegului său dinBucureşti. Cherioo! Cel puţin pe directoraşul ăsta nu-l plîng, cum am plîns-ope mica vînzătoare.. Ai naibii şnapani! conchise el, pe un ton mai degrabăde simpatie, destul de dubios pentru un apărător al ordinii publice. — Dar în materie de furturi de maşini —  şi ce infracţiune poate fi mai

banală, mai obişnuită decît asta?! — ştiu una tare de tot! Să nu ziceţi căborfaşii noştri sînt lipsiţi de ingeniozitate... închipuiţi-vă că la Constanţa,principalul nostru port la Marea Neagră, se fură o maşină — dar ce fel demaşină? Nici mai mult, nici mai puţin decît una aparţinînd unei foarteimportante instituţii ! Prevăzută cu tot aparatajul, cu tot dichisul, sirenă, bec

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 60/128

rotitor, radioemiţător etc.! Pur şi simplu a dispărut, într -o noapte, din faţarespectivei instituţii. Vă imaginaţi furia, turbarea, mînia sfîntă care i-acuprins pe colegii mei constănţeni! Ce palmă pe obrazul lor, ce lecţie, ceblam! Zicînau-şi că vor regăsi foarte repede maşina, timp de două zile nicin-au raportat forurilor superioare „evenimentul" ; ceea ce avea să le atragădupă aceea, bineînţeles spălături de cap suplimentare şi foar te drastice...Vă închipuiţi cu cîtă osxrdie a fost căutată, zi şi noapte, maşina dispărută,

de întreaga suflare miliţienească a judeţului, pe toate şoselele, pe toatedrumurile de ţară, chiar prin rîpe, pe ţărmul mării, prin păduri, prin curţilecaselor din oraşe şi de prin sate şi, nu în ultimul rînd, în atelierele mecanice,unde se putea presupune că a fost dezafectată, îmbucătăţitâ în măruntepiese de schimb!... Nimic, timp de cîteva săptămîni, nimic! Băieţii erau, toţ i,pe culmile exasperării: adio avansări înainte de termen, adio prime şi aşamai departe...—  După-acestea, continuă Vigu chicotind, soseşte în port unul din

cargourile noastre, cu portul de domiciliu Constanţa. Făcuse o foarte lungăcroazieră la antipozi —  Australia şi Noua Zeelandă. Unul din ofiţerii vasului,bucuros să se vadă din nod acasă după o absenţă de mai multe luni de zile, se grăbeşte să meargă la domiciliu — avea o garsonieră într-un bloc nou.

 îşi regăseşte cu  satisfacţie maşinuţa, o Dacie 1300, aşteptîndu-l cre-dincioasă, sub prelata de protecţie, în parkingul dintre blocuri, alături dezeci de alte turisme. Cînd lipseşti de acasă atita vreme, te poţi aştepta la

 întoarcere la tot felul de surprize neplăcute — că iubita ta s-a încurcat cu un

alt bărbat, că ţi s-a spart casa, că ţi s-a furat maşina... Dar uite că totul era în regulă, maşinuţa îl aştepta neatinsă, sub prelata pe care îi era vopsit culitere şi cifre de-o şchioapă numărul de înmatriculare —  e drept că îşirugase vecinii să arunce cîte o privire de la balcon şi, în caz de ceva, săanunţe autorităţile... Ofiţerul urcă în garsoniera sa, face un duş, se schimbă

 în haine civile, după care, fluierînd vesel, coboară din nou, cu gîndul săfacă, la volanul fidelei sale maşini, o escapadă prin oraş sau prin staţiunilede pe litoral, treaba lui. Dă de o parte prelata... 

— Şi găseşte sub prelată... maşina furată! Ii luă vorba din gură inspectorulprincipal Fatt.— Yes, Sir ! confirmă Vigu. Intactă. Nu lipsea decît becul rotitor dedeasupra, ca să nu facă prelata cocoaşă... Iar maşina marinarului,substituită pe cînd proprietarul ei se afla cine ştie prin ce Ocean Indian sauMare Roşie, fusese făcută bucăţele în toată tihna, în cine ştie ce atelier...  —  Bietul ofiţer de marină!... rîse Jonathan Fatt, dar cu acelaşi toncompătimitor cu care reacţionase şi la povestea cu micuţa vînzătoare de

blănuri de lux. —  Sper să ajungem în curînd, zise Vigu, care turnă în pahare ce mairămăsese pe fundul sticlei. Parcă răspunzînd reflecţiei lui Vigu, o clipă mai  tîrziu, însoţitorul de vagon deschise uşa cuşetei şi anunţă:

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 61/128

— Venezia-Mestre, signori!Vigu îi făcu semn să ia sticla goală şi bolurile. — E Venezia-Santa Lucia?— Ancora quindici minuti, signore.Cei doi poliţişti se ridicară oftînd şi se apucară să-şi aranjeze ţinuta şi să-şistrîngă sumarele bagaje. După o scurtă oprire într -o gară modestă, Mestre,trenul se urni din nou, dar, spre deosebire de restul parcursului, de data

asta nu luă viteză, ci înaintă mai mult pilotînd. Crepusculul murea, făcîndloc nopţii, ce avea să cadă neagră, de smoală, cu norii aceia groşi,compacţi, ce acopereau cerul. Vigu trase geamul şi se aplecă în afară. Oburniţă măruntă îi udă faţa. Nu se vedea decît la vreo cîţiva zeci de metri,iar ce se vedea era o întindere de apă întunecată, nemiş- cată, parcămoartă. Un miros greu, mai rău ca de alge în descompunere — ca de floriputrezite, de coroane mortuare putrezite, îi izbi nările. Ieşi pe culoar şi traseşi în partea aceea geamul: aceeaşi întindere acvatică sumbră, probabil nu

prea adîncă, fiindcă trenul înainta prudent pe un pod   îngust, şi care aveasă se dovedească lung de cîţiva kilometri. — Laguna, Sir, îşi informă Vigu colegul mai vîrstnic, cu o strîmbătură. Camsinistră, aş zice... Chief constable veni şi el la geam, cu pipa stinsă între dinţi. — Chiar lugubră, captain, conveni el. 

2.După un număr de minute, trenul intra în gara Veneţia propriu-zisă, cea

purtînd numele celei mai celebre dintre canţonete. Vigu şi Fatt coborîră peperonul viu luminat sub acoperişul de sticlă, uitîndu-se în jur uşor dezorientaţi. Coborâseră odată cu ei destul de puţini călă- tori — e drept cănu era sezon turistic, că expresul îşi continua cursa, după ce avea săparcurgă încă o dată traseul peste lagună, spre Firenze, Roma şi poatechiar Napoli, dar Vigu verifica astfel încă o dată paradoxala preferinţă a ita-lienilor pentru călătoria cu la macchina, cînd aveau la dispoziţie poate celemai grozave căi ferate din lume. Nu făcuseră decît cîţiva paşi spre ieşire,

cînd un subofiţer gras şi mai în vîrstă, altminteri într -o uniformă spilcuită, se îndreptă fără ezitare spre ei. Lipi călcîile şi salută cu mîna la caschetă,spunînd, dar pe un ton mai degr abă afirmativ decît interogativ:— Mister Jonathan Fatt? Domnul căpitan Mircea Vigu?Mister ca mister, dar rostise domnul, pe româneşte, ceea ce nu era decolea!...— Come sta, maresciallo? îi zîmbi Vigu, întinzîndu-i mîna. Englezul strînseşi el mîna subofiţerului. 

— Maresciallo Ettore Prati, ai voştri ordini, se prezentă acesta. Viraccomando la mia figlia Mar ia, adăugă, luînd de braţ o fetiţă de vreotreisprezece ani, ce rămăsese modestă la doi paşi în spatele tatălui ei şi pecare cei doi abia acum o observară. Dar fetiţa, cum avea să se dovedească îndată şi apoi şi ceva mai tîrziu, nu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 62/128

era de felul ei nici modestă, nici timidă. Le întinse ea mîna celor doi străini,strîngîndu-le-o ferm şi rostind desluşit:— Prati Măria... 'piacere!Pe un ton şi cu o alură de mică prinţesă sau... de actriţă celebră; aproapecă îţi venea să te apleci ceremonios şi să-i săruţi mîna de puştoaică!Ettore Prati le luase între timp, în ciuda protestelor lor, valizele, şi o pornise

 înainte spre ieşire. Vigu şi Jonathan Fatt, încadrînd-o ca pe o doamnă pe

micuţa signorină, veneau în spatele lui. — Ia spune, maresciallo,  întrebă Vigu, cum de ne-ai recunoscut atît derepede?— Foarte simplu, răspunse acesta peste umăr. V-am studiat fotografiile, înafară de asta ştiam în ce vagon aţi călătorit. Ma Lei paria benissimoVitaliano, capitano! Come si fa?— Siamo cugiva noi, rnmeni e italiani, non lo sapevate? îi răspunse Vigurî zînd. Veri primări, caro maresciallo !

Iar lui Fatt, în englezeşte, ca să nu priceapă ceilalţi : —  Au fotografiile noastre, ştiau în ce cuşetă am călătorit... Să sperăm că sepricep la fel de bine colegii noştri italieni să-i identifice şi pe infractori, cum îiidentifică pe poliţişti!Spre stupoarea lor, interveni în discuţie micuţa signorină Maria, într -oenglezească de şcoală, dar foarte aplicată:— Our police is very able and very well organized, don’t doubt of this!— Surely, dear younglady, surely! se grăbi s-o asigure chief constable de

bunele sale păreri asupra poliţiei italiene. — Ma certo, certo, signorina Maria! întări şi Vigu. —  E şi normal, nu? făcu aceasta, cu vădit orgoliu, naţional şi totodatăfamilial. Din moment ce tatăl meu lucrează în poliţie!...Brusc, decorul se schimbă, ca la intervenţia unei baghete de vrăjitor. Dinambianţa şi arhitectura modernă, banală, a unei stazione ferovia, doar trecînd pragul unei porţi metalice şi coborînd tr ei-patru trepte, se treziră în-tr-o lume neverosimilă. Clipiră din ochi de mai multe ori, avînd senzaţia că

vederea le-a luat-o razna. Unde fuseseră aduşi — într-o baie turcească. într-un sarai din O mie şi una de nopţi, într -un vis suprarealist, cu imaginilegănate şi ameţitoare? După cîtva timp, se mai dezmeticiră, distinserăobiectele şi contururile unele de altele, îşi regăsiră simţul de observaţie şicriteriile de apreciere (mai dezvoltate la ei decît la alţi oameni, în virtuteapro- fesiunii...). Baie turcească, da, căci apa neagră, clătinată de gondole,bărci cu motor şi alte ambarcaţiuni, era aceea care domina priveliştea decartolino, de Halima, da, din pricina luminilor şi umbrelor misterioase, a

zidurilor incredibile prin culori şi forme, da, de vis suprarealist, căci totul, întregul, nu părea a avea raţiune decît prin frumuseţe şi excentricitate, prinsomptuozitate şi absurd, şi nu prin obişnuitele, utilitarele măsuri omeneşti...Segmentul acela de peisaj citadin era, în ciuda orei de început de noapte,mişcat, agitat, fremătător, dar cei doi poliţişti străini remarcară numaidecît

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 63/128

cel mai ciudat lucru imaginabil pentru un om al sfîrşitului de secol şi mileniu:absenţa totală a oricărui automobil... Ştiau, aflaseră de mult că la Veneţianu există automobile, care nici n-ar fi avut cum să circule prin puzderia decanale şi nici chiar pe limbile de uscat, întretăiate atît de des de poduri înarcadă şi cu trepte, şi totuşi nu le venea să  creadă: într -atît să fi fost decontaminaţi de viciile „civilizaţiei" tehniciste, încît să nu poată concepelumea fără trivialul, blestematul motor cu explozie?! în loc să-i constate

dispariţia ca pe o eliberare! Mintea le spunea că aşa era bine să fie, dar reflexele le erau altfel create... Citiseră amîndoi rafturi întregi despreCetatea dogilor, o văzuseră într -o puzderie de filme, în culori şi în alb-negru, amîndoi erau călători încercaţi, şi iată că, totuşi, descinzînd în acestoraş cu propriile lor tălpi, încercau din plin sentimentul de jamais vu!Cam acestea erau reflecţiile celor doi poliţişti veniţi de la un capăt şi celălaltal Europei într-un punct din mijlocul continentului, în timp ce il marescialloPrati se agita pe chei în căutarea unui motoseafo-taxi Nu izbuti să prindă

vreunul, cele cîteva aflate în staţie fuseseră luate de alţi călători sosiţi cuacelaşi tren. Se întoarse necăjit la debarcader. — Mi displace, zise, dar mi-au fost suflate toate de sub nas ! Şi băieţii ăştia,nu mai au nici .un respect pentru uniformă!... S-a stricat lumea, aflaţi de lamine!— E normal să prefere civilii, rîse Vigu, fiindcă ştiu că de la un poliţist nu lepică bacşiş... — Şi dumneavoastră, care sînteţi grăbiţi să ajungeţi la hotel! oftă bonomul

subofiţer. — Grăbiţi?! se miră Vigu. Da de unde! Dacă n-ar fi fost caraghios pentrunişte oameni în toată firea şi... de meseria noastră, aş fi zis să luăm ogondolă... — Trebuie să sosească un vaporetto, îi asigură il maresciallo, îmbunat. 

 Autobuzul acvatic nu întîrzie să-şi facă apariţia de după cotul lui CanalGrande. Urcară şi se aşezară la prova, de unde puteau admira mai în voieuluitorul traseu la care se aşteptau. Şi nu  aveau să fie dezamăgiţi.

Vaporetto-ul se puse încet în mişcare, şi de îndată porniră să defileze înaintea ochilor lor palazzo-urile nobile de o parte şi de alta a largului canal, învăluite pe trei sferturi în umbră, abia întrezărite la lumina cîte unui felinar obosit, misterioase şi demne, şi vii, dar şi fără moarte, astăzi ca şi cu unmileniu în ur mă. Valurile moi iscate de trecerea ambarcaţiunii clipoceaulingînd zidurile umede, şi treptele  de marmură veche ale debarcaderelor bătrînelor palate. Cîte o gondolă legată cu lanţuri de un stîlp, în faţaintrărilor misterioase, se legăna graţioasă şi mută, ca o lebădă neagră. 

Maria, fetiţa îndatoritorului subofiţer Prati, stătea dreaptă şi tăcută chiar înfaţă, cu mîna încleştată de parapet; Vigu veni lîngă ea şi îi puse uşor mînape umăr. — Şi zi aşa, Maria, spuse zîmbind, eşti o admiratoare şi a tatălui tău, şi aprofesiunii de poliţist... Asta-i frumos, da! Nu m-ar mira să devii şi tu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 64/128

poliţistă... în zilele noastre, femeiie-poliţist  sînt foarte numeroase şiapreciate...Fetiţa se întoarse spre el şi răspunse foarte serios : — Mi-ar fi plăcut, dar nu pot. Eu mă pregătesc pentru o altă carieră. — Pentru ce carieră te pregăteşti tu, Maria?...— De cantatrice. Am voce.— Hm... făcu Vigu. Cantatrice? Come Renata Tebaldi? Come la Callas?

Replica fetiţei îl ului:— Migllore, vi assicuro!— O! făcu. O! Chiar aşa?!Mai bună, mai mare decît cele două dive! Dar putea fi cineva mai maredecît ele, putea fi perfecţiunea întrecută?! Şi totuşi, uitîndu-se în ochii fetiţei,văzu că nu e în mintea ei nici îngîmfare prostească, nici fumuri copilăreşti,ci o siguranţă de sine care avea pesemne un temei undeva înlăuntrulenigmatic al acelui boboc de trandafir care nu se ştia încă în ce fel, în ce

corolă fermecată se va desface cîndva... —  Am vrea să te auzim şi noi cîntînd, Maria, spuse. —  De ce nu, domnule căpitan? într-una din aceste zile, dacă se va iviprilejul.— Într-una din aceste zile, da, dar şi peste un număr de ani, nu-i aşa,Maria, la San Felice, aici  în Veneţia, la Scala din Milano! Şi chiar la Operadin Bucureşti, de ce nu? Avem şi noi o Operă frumoasă şi cîntăreţi celebri...  Şi îi adresă cel mai afectuos, cel mai părintesc zîmbet ele care fu în stare,

 în timp ce îşi zicea: mai ştii?! Dar, fără veste, zîmbetul îi îngheţă pe buze. Ah! blestematul de al şaselea simţ al lui, de care voia şi nu voia să scape — darul de a vedea înainte, mai aproape sau mai departe, de a intui cele cese vor petrece, peste cîteva zile sau numai peste cîteva minute!... Nu, fataasta nu va apuca să cînte nici la San Felice, nici la Scala... Privea profilulfetiţei, trăsăturile delicate, fruntea înaltă şi vag arcuită, părul negru casmoala dat pe spate, buzele subţirele, uşor răsfrînte, gîtul graţios — in timpce o mînă uscată, cu ghiare ascuţite, îi prindea inima, încleştîndu-i-o: nu

numai că nu va apuca să cînte pe o scenă adevărată de Operă, dar ea,fetiţa aceasta neştiutoare, nu va mai apuca nici o altă noapte în afară decea care a început, mohorîtă şi dînd spre ploaie... şi... toate astea vor fi dinvina sa, nu ştia în ce fel, dar din vina sa vor fi... Dar scoate-ţi din capidioţeniile astea! îşi porunci, în timp ce îi spunea fetiţei modestului subofiţ er de poliţie : — Πţi urez oricum să faci o carieră mare, Maria!— Grazie, signor capitana!

Tresări apoi auzindu-l pe englez adresîndu-i-se. Acesta îi cerea să-l întrebepe Ettore Prati care le era de fapt destinaţia, la care hoteî anume îi ducea.Dar Jonathan Fatt rămase mirat şi oarecum ofensat văzînd că Vigu nu segrăbeşte defel să-i tălmăcească italianului întrebarea aceea atît de simplă. N-avea cum şti că acesta se luptă în clipa aceea cu un gînd

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 65/128

hain, atît de pe neaşteptate venit şi pe care trebuia să-l alunge din el cupicioare în spate! Măcar de data asta trebuia să se fi înşelat, ce Dumne-zeu!... în sf  îrşit, Vigu rosti:— La ce hotel mergem, maresciallo?— Ma a Valbergo Danieli, răspunse acesta mirat. — Davvero?Vigu şi  Fatt schimbară o privire lungă: Danieli era un hotel vestit în toată

lumea, un hotel mai degrabă pentru milionari, oricum pentru lume aleasă,ca Ritz la Paris, Parco dei Principi la Roma, Valdorf Astoria la New York, săzicem Ahenee Palace la Bucureşti, peste nivelul de prestanţă al unor Hilton-uri sau Intercontinen-taluri „oarecari“! Chiar atît de culant să fie Interpolul,sau poliţia italiană, sau cine o fi suportînd spezele Conferinţei?... se

 întrebară amîndoi. E drept şi că era tîrziu în afara sezonului şi că, probabil,distinsul hotel stătea pustiu şi melancolic sub ploile cenuşii de noiembrie!— Ponte Rialto, signori! se făcu auzit glasul cristalin al fetiţei. 

 Într-adevăr, se apropiaseră fără să-şi dea seama de vestitul pod, larg arcuitpeste Canal Gr ande, pe sub care vaporaşul se strecură parcă înclinîndu-seceremonios.— Piazza San Marco... la basilica, il Palazza Ducale... îşi îndeplinea acumcu rîvnă Maria îndatoririle de ghid voluntar.— Ponte dei Sospiri...Vestitele relicve istorice şi de artă, ajunse în zilele noastre în posturadegradantă de obiectwe turistice notate cu patru stele în Baedecker,

defilară rînd pe rînd, poate cam prea repede, prin faţa lor. Lampadarepalide poleiau cu raze discrete nobilele locuri, fără stridenţe de luminăvulgare.Vaporetto-ul opri motoarele, şi lunecă tăcut pînă la debarcaderul de laPonte della Paglia. In faţă, la cîţiva paşi numai, se ridica surprinzător descunda clădire a lui Hotel Royal Danieli. Urmîndu-l pe serviabilul maresciallo, care ţinu morţiş să ducă tot el valizele,intrară în holul prestigiosului hotel. Nu îi surprinse decorul holului, fiindcă se

aşteptaseră să-l găsească aşa cum era — fără stridenţele de crom şi sticlăale marilor hoteluri moderne, dar de asemenea şi fără barocul greoi, încărcat în catifele groase şi severe lambriuri, ale celor „de tradiţie" dinmarile oraşe. Aici, mobilierul, podeaua, pereţii, erau de o demnă simplitate,patinate de vreme, înnobilate prin vechime: marmura, lemnul, ţesăturile,printre care covoarele, subţiri, pe alocuri ajunse la urzeală, dar, toate,persane de colecţie. Un mare policandru, fireşte din sticlă de Murano  — renumita insulă aici se afla, în lagună, —  risipeau o lumină nici intensă,

supărătoare, nici prea stinsă, tamisată, de o discreţie forţată, ci una perfectnormală şi decentă. II maresciallo depuse valizele celor doi poliţişti străini la recepţie şi îşi luărămas-bun, ca şi signorina Maria. Funcţionarul de la recepţie le cerupaşapoartele şi le indică numerele camerelor. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 66/128

— A! făcu apoi, curierul dumneavoastră, signore Vigu. Şi îi întinse acestuia un plic cu timbre şi ştampile româneşti. Vigu îl luămirat, îl întoar se şi citi numele expeditorului: „Traian Ştefănescu, Bucureşti".

 îl vîrî în buzunar fără să-l deschidă, fiindcă tocmai atunci îi aborda un bărbat înalt, între două vîrste, cu o alură dezinvoltă. — Comisar Sergio Menoti, se prezentă el înclinîndu-se. Vă urez bun venit,gentleman!

Vorbea o englezească cu accent american, poate că petrecuse un număr de ani în Statele Unite, care au o colonie italiană atît de numeroasă. Lestrînse mîinile afabil şi îi luă de braţ, trăgîndu-i după el. -—  Să vă prezint  colegilor noştri, aici de faţă! E o reuniune într-adevăr cosmopolită... Limba de rigoare e engleza, o vorbim cu toţii, fără excepţie,unii foarte bine, alţii aşa şi aşa... Şi făcu cu ei turul holului, unde se aflau, aşezaţi în fotolii sau pe canapele,citind ziare sau numai fumînd, sau în picioare, în grupuri de doi sau mai

mulţi, cîte unii cu un pahar de băutură în mînă, vreo cincizeci de inşi, printrecare şi trei femei. Asistenţa era foarte eteroclită, datorită mai alesapartenenţei naţionale —  se distingeau albinoşi, proveniţi desigur dinScsndinavia, printre blonzi ca spicul griului, nemţi sau slavi, bruneţi cu nasulacvilin, meridionali fără îndoială, alţii srocnzi sau chiar tuciurii, veninddesigur din ţările arabe, dar şi doi negri, negri ca abanosul, reprezentanţi aiunor state de curînd devenite independente din centrul Africii, cei mai mulţifiind totuşi şatenii, castaniii, cu pielea între alb şi măsliniu, cei ,,de mijloc“,

greu de identificat ca rasă sau naţie, putînd fi la fel de bine francezi saubulgari, englezi sau americani, belgieni sau unguri. Nu lipseau nici doigalbeni cu ochii migdalaţi şi doi hinduşi, care purtau ca semn distinct iv,dacă mai era nevoie, avînd în vedere bronzul întunecat al epidermei, mariturbane albe potrivindu-se destul de bizar la costumele de culoare  închisă.Cu toate astea, oamenii aceştia atît de neasemănători între ei — şi erau cusiguranţă mai mulţi de cincizeci, cum estimase Vigu la început, şaizeci,poate chiar spre şaptezeci — aveau un numitor comun greu de definit la

prima vedere! Întîi că îi apropia vîrsta, nu era de faţă nici unul foarte tînăr,dar nici unul într-adevăr bătrîn — o confrerie de oameni realmente ,,maturi",„copţi“ şi, prin definiţie, „eficienţi", şi cele trei femei prezente nu sesustrăgeau regulei. Apoi, se ghicea la toţi o anume nonşalanţămorocănoasă, un anume fel de a privi lumea şi oamenii cu scepticism şi

 îndoială, chiar şi sub apar enţa surîsului, un soi de duritate disimulată.Explicaţia era mai mult decît evidentă, şi Vigu se amuză în sinea sa grozavcînd gîndi, nu se ştie de ce în franţuzeşte: une belle flicaille reunie ensem-

ble!... Nu-şi dădea seama că n-avea nici un motiv să se excludă nici pe sinedin reuniunea aceea de „sticleţi “! Da, nobilul albergo Royal Danieli erainvadat în seara aceea de o trupă compactă de poliţişti de înaltă clasă! Pînăşi personalul hotelului se simţea oarecum jenat de situaţia creată... Dar ceivreo cîţiva pasageri ocazionali, ce nu aveau nimic de-a face cu Conferinţa

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 67/128

Inter polului, puteau fi văzuţi cum se grăbesc să-şi ridice cheile de larecepţie şi să urce scările spre camerele lor: se simţeau nişte intruşi, bieţiioameni!Vreo doi-trei cavierieri î şi făcură apariţia în hol, purtînd tăvi de argint cupahare de Campari, vermut cu gin, votcă şi whisky. Comisarul SergioMenotti îşi îndemnă oaspeţii să se servească, după care purcese să facă

 împreună cu ei înconjurul holului. Urmă o suită interminabilă de prezentări,

 însoţite de strîngeri de mînă sau de simple înclinări din cap:—  Domnii Jonathan Fatt şi Mircea Vigu... Monsieur  Pierre Dupont dinParis... Doamna Hedwiga Svensen din Stockholm... Domnul Aii Hadub dinIstanbul... Mister Robert Thomson din Los Angeles... Senor Luis Alvarez dinEilbao... domnul Nikos Theodopulos din Atena... domnul Heinz Krankl dinStuttgart... domnul Anwar Ibn Haudi din Cairo... doamna...Şi tot aşa mai departe, pînă la exasperare. Prezentări inutile, fiindcă tot nuputeau fi reţinute toate acele nume mai mult sau mai puţin exotice, iar dacă

se punea problema că unii oameni, îndeosebi britanicii, nu adreseazăcuvîntul unor inşi cărora „nu le-au fost prezentaţi", în cazul de faţă n-aveasens, poliţiştii din toată lumea se adresează cui vrei şi cui nu vrei —- şi încăcum!... Cor voada nu fu dusă totuşi decît pînă la jumătate, fiindcă un gongcu sunet adînc de aramă veche anunţă oaspeţii distinsului hotel veneţian cămasa de cină poate fi servită. Încet- încet, după ce îşi goliră paharele cuaperitive, cei cincizeci sau şaizeci de poliţişti de pe întregul mapamond — sau aproape —  îşi croiră drum spre sala restaurantului şi luară loc la mese.

Deşi plină, sala restaurantului rămase tăcută, fără rumoarea ce însoţeşte deobicei asemenea reuniuni de convivi ; doar poliţiştii sînt oameni taciturni şineexpansivi, oriunde în lume!

 Î nainte ca chelnerii să-şi facă apariţia cu farfuriile aburinde, comisarulSergio Menotti se ridică în picioare la masa sa şi lovi de cîteva ori cu cuţitulde marginea farfuriei, cerînd să i se acorde puţină atenţie. După care luăcuvîntul, într-o englezească tărăgănată:— Ladies and gentlemen, cu sosirea domnilor chief constable Jonathan

Fatt de la Scotland Yard şi a căpitanului Mircea Vigu de la Miliţia judiciară aBucureştiului, Conferinţa noastră poate fi considerată constituită: nu sesemnalează nici o absenţă... — Dădu el, primul, semnalul unor aplauze, lacare sala se ralie destul de anemic.— Cu toate acestea, lucrările noastre nu vor începe mîine, cum poate v-aţiaşteptat, ci cu o zi mai tîrziu, poimîine,. miercuri, la orele nouă ante -meridian. Comitetul de organizare a considerat drept o datorie şi o plăceredeosebită a sa de a oferi preţuiţilor oaspeţi prilejul de a vizita în prima zi

frumosul nostru oraş — La Serenissima Venezia, de ce nu s-ar bucurareprezentanţii ordinei publice internaţionale de privilegiile unor turiştioarecare?! Astfel că, mîine, avem un, program de totală relaxare... 

 Aici, mai degrabă, s-ar fi cuvenit să dea semnalul unor aplauze, dar n-ofăcu, avînd în vedere insuccesul de adi- neaori. Comisarul Menotti continuă, 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 68/128

 cu amănunte : -— Evident, vă recomand vizitarea Palatului Dogilor, a basilicii San Marco,a Campanilei, a lui Ponte Rialto, a fostei temniţe —  drept care vă întreb:doriţi o excursie organizată, cu ghid, cu motoscafi, eventual cu gondole, saupreferaţi să vă întocmiţi programe individuale, la inspiraţia personală?

 Î ntrebarea fusese adresată oarecum patetic, în stilul teatral italienesc, ca şicum ar fi fost o chestiune de viaţă sau de moarte, dar nu se primi la ea nici

un răspuns, de nici un fel; se părea că cosmopolitului conclav de poliţişti îiera salcîm dacă proiectata excursie va fi ,,organizată “ ori ba!)— Πn orice caz, reluă comisarul italian, uşor dezorientat de apatia cu careera întâmpinată amicala şi colegiala sa propunere de relaxare, la orele 14va pleca din faţa hotelului nostru un vaporetto cu care vom face un giro alinsulelor lagunei — Murano, unde vom vizita faimoasele ateliere desticlărie, Torcello, cu ruinele sale din epoca romană, Burano, insula lui

 Attila, cu punctul terminus Lido, la Adristica propriu-zisă, unde, din păcate,

nu veţi putea face plajă, ţinînd seama că ne aflăm într -un noiembrie destulde rece...— Okay îi răspunse o voce din fundul sălii restaurantului. Vom fi la ora 14 ladebarcader!— Nu-mi rămine atunci, domnilor, decît să vă urez poftă bună, îşi încheieperoraţia comisarul Sergio Menotti. Dar, înainte de a se aşeza pe scaun,reveni: —  A! în orice problemă legată de cazare, de masă, sau de orice altănatură, vă rog să vă adresaţi mie: consideraţi-mă ofiţerul dumneavoastră cu

aprovizionarea şi organizarea. Ai voştri servizzi, signori! —  şi făcu otemenea de chelner stilat, care de astă dată fu primită cu aplauze spontane.  După cina nu grozav de strălucită — frutti di mare, un steak mai curîndminuscul, un dolce sofisticat, greu de circumscris — .Jonathan Fatt şi Viguurcară în camerele lor, să facă un duş şi să se schimbe, ceea ce ar fi făcutbucuroşi înainte de masă, dacă n-ar fi fost constrînşi la interminabilaceremonie a „prezentărilor". Camerele lor erau pe acelaşi culoar, uşă înuşă. 

— Ieşim, Sir, să ne edificăm asupra „vieţii de noapte" a „Serenissimei“ sausînteţi obosit şi vreţi să vă puneţi la orizontală? întrebă Vigu, cucondescendenţa şi uşorul aer protector al celui mai tî năr faţă de celconsiderat „babac“ şi, în consecinţă, presupus a fi oarecum şubred. — Ieşim, captain, de ce nu? încuviinţă englezul, cu condiţia să nu mă porţipe la vreun local cu streape-tease, fiindcă mie nu-mi mai spune demultnimic aşa ceva!O jumătate de oră mai tîrziu, ieşeau pe poarta hotelului, în seara de catran,

vrîstată de o burniţă parcă murdară. Cu mîinile înfundate în buzunarelefulgarinelor, amîndoi, cu pipele stinse încleştate între dinţi. Nici un suflet deom, nici o pisică rătăcită măcar nu se zărea pe cheiul ud, pe Pava ăeglischiavoni, ţărmul sclavilor, bizar şi sinistru nume. O luară la dreapta, încotrose aflau toate acele locuri cu rezonanţă prestigioasă enumerate de Maria,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 69/128

fiica subofiţerului Prati, cu cîteva clipe înainte de a acosta la debarcaderuldin faţa hotelului. Nu făcuseră decît puţini paşi, cînd, aflîndu-se pe primulpodeţ arcuit întilnit în cale, zăriră în dreapta lor o ciudată şi nu preaarătoasă alcătuire arhitectonică, o joncţiune de piatră, deasupra unuicanaletto, între două clădiri greoaie, masive, deşi nu prea înalte — vecheatemniţă medievală, într -o parte, Palatul Dogilor, în cealaltă, cum aveau săse convingă îndată. Un ochi de fereastră cu zăbrele tăia scurta galerie

suspendată, cu vedere asupra lagunei din faţă. — Staţi un moment, Sir, zise Vigu, care tresărise. Ei bine, asta, chiar astatrebuie să fie celebra punte a suspinelor...Locul nu era nici cufundat în beznă, dar nici luminat din cale-afară, unfelinar stingher îl scotea, parcă plictisit, din întuneric. Burniţa se înteţea.  — Mda, mormăi inspectorul principal londonez, cred că ai dreptate. Vigu, tot cu ochii la faimoasa ,,punte", îşi înfundă cu tutun, pe pipăite,Dunhill-ul, şi, după ce aprinse, zise cu un soi de uimire ingenuă :  

— E o chestie, Sir ! Noi, acum, vedem nişte pietre legate cu mortar străvechi, zeci de mii de cîrnăţari din toată lumea vin să caşte gura aici şifac poze, dar dacă stai să te gîndeşti, prin ferăstruica aceea s-au întipărit peretina a sute, poate chiar mii de oameni, ultima imagine înainte decoborîrea în mormînt...— Mda, mormăi iarăşi Jonathan Fatt. Eu n-o mai reţin prea bine, care-i defapt povestea, captain?Foarte simplă, Sir: alături este Palatul Dogilor, aici temniţa şi camera de

execuţii. In Palat avea loc procesul, care putea să dureze cîteva săptămînisau cîteva ore. Vorba e că, odată condamnat la moarte, osînditul era dusimediat la butucul unde îl aştepta călăul cu securea! Nu ca astăzi, cînd aredreptul la recurs şi la contra-recurs... Singurul hatîr care i se acorda era dea privi, preţ de cinci minute, pentru ultima oară, laguna şi malul din faţă, dela această ferăstruică... Vă daţi seama ce priviri deznădăjduite au străpunssticla de colo, de-a lungul a sute de ani?!— Ei! s-o mai fi şi spart sticla aceea între timp, recurse Jonathan Fatt la o

obiecţie practică. Aşa că sticla care e acum acolo probabil că n-a luatcontact cu privirea „ultimă“ a nici unui osîndit la moarte!— Sînteţi dezgustător de lipsit de simţul poeziei, Sir, protestă Vigu r  îzînd.Parcă n-aţi fi compatriotul lui Shakespeare, care, printre altele, a scrisNeguţătorul din Veneţia, şi al lui lord Byron, care a colindat şi pe aici, undene aflăm noi acum!Străbătură, în pas de plimbare, piaţa San Marco, lipsită la ora aceea,bine înţeles, de stolurile de porumbei, înfometaţi în perioada aceea de aus-

sezon, rămaseră cîteva minute muţi în faţa basilicii, care, ca o fastuoasădihanie a unui trecut fabulos, se confunda cu noaptea şi cu taina tuturor nopţilor, purtîndu-şi sub cupola scundă cei patru cai aduşi din Bizanţ (ovreme însuşiţi de Napoleon şi iarăşi întorşi aici), iar lîngă intrare leul depiatră rînjind crunt în eternitate, pentru ca, în cele din urmă, să-i trezească

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 70/128

din sumbra visare bătăile metalice ale celor patru gentilomi medievali, cevesteau ora, cu izbituri de ciocane, în turnuleţul alăturat. Nu era decît unsprezece, ora la care numai mic-burghezii se duc la culcare.Cei doi poliţişti mai dădură o raită prin ulicioarele învecinate, cu trotuarestrîmte alături de suspectele canaletti, se î nfundară sub arcadele unor por tice răpănoase, care adăposteau însă tot felul de boutiques, ce sedovediră a fi de fapt (mai ales după preţurile afişate în vitrine!) magazinele

„şic“, de lux, ale oraşului, în ciuda aspectului lor de dughene adăpostindmărfuri de furat. Cum era şi de aşteptat, după ce se plictisiră de colindatprin melancolicele locuri, şi melancolice e puţin spus, în care aproape că nu

 întîlniră ţipenie de om, eşuară într -o cafenea uluitor de vastă din piaţa SanMarco, unde doar cîteva mese erau ocupate, dintr-o sută, dacă nu maimulte. Se aflau, fără să ştie, la Florian, unde, vara, trebuie să te simţi fericitdacă apuci să mănînci un gelatto în picioare!

 Aburii brandy-ului lui Napoleon fiind încă treji în ei, ca să nu mai   luăm în

seamă cele două Campari suplimentare, se mulţumiră să comande douăcafele. Dar cînd li se aduseră espresso-urile, de mărimea degetarelor bunicii, Vigu, dezamăgit, ceru lista de vinuri, pe care descoperi, spreplăcuta sa surprindere, un Cabernet Sauvignon de Segarcea. Ceru o sticlă,ca să constate apoi că nu mai băuse un asemenea Cabernet Sauvignonnici în vis! Şi greşise şi cu aprecierea cafelelor: aşa minuscule, erau de otărie şi o savoare inimaginabile!Colegul său britanic pufăia placid din pipa sa şi din vreme în vreme sorbea,

cu vădită satisfacţie, din paharul cu vin românesc. Vîrînd mîna în buzunar ca să-şi scoată şi el pipa, Vigu dădu de plicul primit de la recepţia hoteluluişi de care uitase. Î l scoase şi îl răsuci pe o parte şi pe alta. — Πmi permiteţi, Sir, zise, să-mi arunc ochii peste scrisoarea asta? Ştiţi cume, te temi întotdeauna să nu primeşti o veste proastă... — Pisase, captain.Vigu parcurse scrisoarea primită de la colegul său, căpitanul de miliţieTraian Ştefănescu. Pesemne că fizionomia îl trădase într -un fel, fiindcă

Jonathan Fatt îl întrebă, ironic, dar şi intrigat:— Ce e, captain? Aş zice ba că ţi s-au înecat corăbiile, ba că l-ai apucat peDumnezeu de picior!...Vigu, cu un gest spontan, îi întinse scrisoarea peste masă.  — Citiţi şi dumneavoastră!Ca, în clipa imediat următoare, să-şi dea seaxai de absurditatea gestului. — Să v-o traduc.— Go on, dacă nu e vorba de nişte treburi intime, 

— Expeditorul este un coleg al meu, de care, se-nţelege, nu mă pot leganici un fel de „intimităţi"... în schimb, aflu că am pierdut un pariu!Dumneavoastră, ca englez, ştiţi foarte bine ce înseamnă asta... deşi,trebuie să vă spun, mie îmi pare grozav de bine că am pierdut pariul incauză!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 71/128

— M-ai făcut curios, captain: dă-i drumul!Vigu se.apucă să traducă scrisoarea colegului său de la Bucureşti, cu uneleşovăieli pentru a găsi termenii adecvaţi:„Ascultă, păcătosule ! Ai făcut mişto de mine, cum ai mai făcut în atîtearînduri. dar de data asta ţi s-a înfundat! Eşti bun de plată, şi numai inimamea milostivă mă face să renunţ la cina de la „Intercontinental", cu toţibăieţii din brigada mea, plus nevestele, şi să strămut festivitatea la

restaurantul „Excelsior", unde vei scăpa infinit mai ieftin. Află că i-am găbjitpînă la urmă pe cei doi şmecheri cu blana de nurci şi că la ora actuală seaflă sub zăbrele. Cum? Nu cu metodele tale „intuitive“, ci cu sfînta rutinăpoliţienească. Aparatul întreg a fost alertat şi, finalmente, o anumităDoamnă (nevastă de ştab,  în treacăt fie spus) n-a putut justifica provenienţablănii şi nici avansa un alibi pentru ziua cînd s-a aflat în Bucureşti (fiindcădumneaei e braşoveancă). E adevărat că ancheta a costat, nervum reri, demai multe ori preţul blănii aceleia, dar a meritat efortul financiar, fiindcă

distinsul şi elegantul cuplu a mai operat şi în alte ocazii. N-am recuperatchiar tot, dar o bună parte. Aşa că vezi, te-ai cam grăbit cînd ai susţinut cănu mai avem decît să le punem sare pe coadă indivizilor! însoţitorul era,fireşte, amantul. 

 Î n altă ordine de idei, eşti invitatul meu şi al  logodnicei mele, Tanţa (ei, da!vînzătoarea de la raionul de blănuri); la nunta noastră, care va avea loc înajunul Anului Nou. La Consiliul popular din Piaţa Amzei, Gînăeşte-te de peacum la un cadou de nuntă  —  tot eşti la Veneţia, vezi de un serviciu de

Murano frumos. Ura şi la gară, Traian.“ — Ia te uită! făcu Jonathan Fatt, foarte vesel. Mica vînzătoare a scăpat debelele, ba a tras chiar lozul cel mare, se mărită cu un ofiţer de poliţie . Exactca într-un film făcut la Hollywood!

 Afară, burniţa se preschimbase intr -o ploaie măruntă, dar deasă. Prin largileferestre ale cafenelei, se vedeau dalele de marmură ale pieţii San Marcolucind ude la lumina felinarelor mohorîte. Nu era nimic din atmosfera desărbătoare, de fiesta continuă, regizată de veneţieni pentru dragii lor 

oaspeţi aducători de valută. Tot e bine că ne-au cazat în cel mai luxoshotel, chiar dacă au făcut-o din lipsă de alţi clienţi, îşi zise Vigu amuzat,parcă ce sînt poliţiştii, indiferent de unde ar veni (să zicem că eu sîht oexcepţie, să zicem...), decît nişte amărîţi ce-şi pun pielea la bătaie pentru apăzi averile şi... funcţiile grangurilor lumii acesteia?! De altfel, preferaVeneţia sub ploaie şi în frig uneia însorite şi fals-sărbătoreşti, cel puţin vaduce acasă nişte amintiri mai originale decît majoritatea turiştilor cu bani lateşcherea sau făr de!

 Î ntre timp, în vasta sală a cafenelei Florian îşi mai făcuseră apariţia cîţivadintre colegii lor de la Danieli, risipindu-se pe la mese. Şi îşi mai făcuapariţia şi acel comisar Sergio Menotti, care declarase a fi amfitrionul lor entitre, Italianul, care era singur, panoramînd din priviri cafeneaua, se îndreptăspre masa lor; îi erau ei doi mai simpatici decît ceilalţi colegi, de unde şi

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 72/128

pînă unde?! se întrebă Vigu.  Î i salută uşor stingherit (in măsura în care un poliţist se arată vreodatăstingherit, poate numai faţă de nişte colegi...), mulţumind cu o înclinare cîndfu poftit prin semn să ia loc la masă. — E încă devreme, nu-i aşa? zise el, ca şi cînd şi-ar fi cerut nişte scuze cenu-i erau cerute. Cameriere! strigă, către un chelner ce trecea pe lîngămasa lor.

— De fapt, nici nu ştiu ce ăş avea chef să beau la ora asta ! A beer, unefine, un simplicissimo bicchîere di vino?...— V-aş ruga să acceptaţi un pahar de vin negru românesc, pe care l-amgăsit pe lista de vinuri... îi propuse Vigu şi, aproape fără să aştepte acordulitalianului, îi turnă un pahar din licoarea de culoarea vişinei putrede,decantată în cîmpia doljeană. Italianul sorbi din pahar.— O! făcu el, wonderfull! astonished! Şi eu, care n-am descoperit încă

acest vin pe lista de la Florian... Incomparabil faţă de cel mai bun Chianti!Vă invidiez, domnule căpitan Vigu, că puteţi bea asemenea vinuri înRomânia! Vigu fu cel ce relansă conversaţia : — Păreţi cam obosit, domnule comisar Menotti. Chiar atîta bătaie de cap vădă această nevinovată reuniune a noastră?Sergio Menotti sorbi o nouă gură de vin, care era vădit că îi plăcea,complimentele de adineaori nu fuseseră de circumstanţă. — Chestiuni de administraţie, domnilor... obositoare prin definiţie. La care

se adaugă grija pentru securitatea, pentru paza dumneavoastră, şi aşaceva are întotdeauna darul să-ţi scoată peri albi!— Pentru paza noastră?! întrebă Vigu, uimit. Nu înţeleg!Chief constable Jonathan Fatt păstra o tăcere elocventă. Lui îi eraupesemne mai de înţeles preocupările şi anxietăţile colegului italian. — A! zîmbi fără nici o veselie Sergio Menotti. Dumneavoastră reprezentaţiRomânia, domnule Vigu! Despre terorişti şi terorism — de altfel, temacolocviului nostru care va începe poimîine — nu aflaţi decît din gazete, la

pagina externă... Noi nu numai că ne-am obişnuit, dar sîntem chiar  obligaţisă suflăm şi în iaurt! Vă întreb: ce prilej mai propice pot găsi aceştidescr eieraţi ca să-şi exhibeze apucăturile lor sanguinare decît chiar aceastăConferinţă ce îşi propune să discute însăşi problema eradicării ter orismuluipe plan internaţional?! Iar umilului dumneavoastră servitor îi incumbă exactsarcina de a contracara asemenea evenimente dezagreabile... Nu vădoresc să fiţi în pielea mea, domnule căpitan Vigu! Călcăm în permanenţăpe un teren minat, vă daţi seama cît e de plăcut!... 

Jonathan Fatt întrebă calm:—  Aţi primit cumva vreun mesaj de ameninţare?— Nu, dar asta nu spune nimic. Uneori, primim ameninţări şi nu survinenimic, alteori atacui se produce ca un trăznet din senin... Eu personal, şi nuvreau să mă înţelegeţi greşit, nu-l fac pe eroul sau pe zelosul, de mult nu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 73/128

mă mai tem pentru mine, pentru viaţa mea adică, c i pentru victimele absolutnevinovate ale acestui război ultra absurd, de pildă copiii şi femeile din garaBologna. — au fost cîteva sute, după cîte ştiţi —, trecătorii de pe o stradăoarecare, spectatorii dintr-un teatru sau un cinematograf... Sînteţi poliţişti ca şi mine, domnule Fatt şi domnule Vigu, presupun că nu vă speriaţi chiar atîtde uşor, sîntem oameni de meserie, şi meseria noastră implică pericolul... 

 Asigurări că nu, nu se înfricoşau ei atît de lesne, nu erau de aşteptat, astfel

că cei doi poliţişti, britanicul şi românul, se mulţumiră să pufăie în tăcere dinpipele lor. Vigu umplu la loc, cu Cabernet Sauvignon de Segarcea, paharulitalianului, care se grăbi să-şi înmoaie buzele în el. Terorismul, naţional sau internaţional!... Din simplă curiozitate, ar fi avut să-ipună comisarului italian, dar şi proaspătului său prieten de la ScotlandYard, o sumedenie de întrebări în legătură cu acest nefast fenomen social,dar socoti că nu e nici momentul,  nici ora potrivită pentru dezbateri peaceastă temă: de altfel, avea să-l edifice îndeajuns Conf erinţa ce se

deschidea poimîine! Slavă Domnului, odată ajuns acasă, oricît de spinoaseprobleme îl aşteptau, nu se înscria printre ele şi aceasta, situată, toatălumea era de acord, sub semnul absurdului şi al voinţei de rău aproapegratuite...El, cel mai tînăr şi deci presupus a fi cel mai rezistent, se ridică primul ;— Mergem, domnilor ? Aş zice că e cazul să ne odihnim... Comisarul Menotti le strînse mîna înclinîndu-se şi urîndu-le noapte bună. Elnu plecă, ci se lipi de altă masă, unde tăifăsuiau alţi poliţişti, veniţi cine ştie

de unde. Treaba lui, n-avea decît să le inoculeze şi acestora teama sa de„terorişti’’, ciori albe şi alte năzdrăvănii! Vigu şi Jonathan Fatt ieşiră în ploaiadeasă ce cădea peste piaţa San Marco. 

3.Dar aşa cum avea să se dovedească foarte curînd, temerile comisaruluiSergio Menotti nu erau nişte „năzdrăvănii", cum imprudent se grăbise Vigusă le catalogheze. Italianul îşi cunoştea pesemne „marfa", infractoriiautohtoni, cu care se războia zilnic şi de atîta vreme, de cîteva decenii

bune. Oricum, în noaptea aceea odihna mai mult decît necesară dupălunga, pentru unii dintre ei chiar foarte lunga călătorie pînă la Veneţia, nu lefu tulburată nici lor, nici celorlalţi vreo cincizeci sau poate şaizeci şi mai binede poliţişti ai Interpolului. Se bucurară cu toţii de confortul oferit de elegantulhotel Royal Danieli.Deşi, acasă, erau mai toţi nişte inşi foarte matinali, prin natura însăşi aprofesiei, chiar şi în desele ocazii cînd se culcau abia în zori, a doua zi, o zide marţi oarecare, aproape toţi se sculară tîrziu, mulţumiţi să poată lenevi în

paturile lor comode. Soneriile nu încetară să zbîrnîie, de pe la şaptedimineaţa pînă către amiază —  „copoii" din Paris, Los Angeles, Buenos Aires, Atena şi cîte alia metropole le cereau cameristelor să li se aducăbrealcfastul, la colazione, micul dejun în camere. Proiectele de vizitareturistică, individual sau în grup, a Cetăţii dogilor rămaseră, cele mai multe,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 74/128

 în stadiul de bune intenţii, cu care, se ştie, e pavat însuşi iadul. Degeabaaşteptaseră în hol, contrariaţi, signore Menotti şi doi subalterni ai săitransformaţi în ghizi ad-hoc, nu se încropi nici o cît de subţiratică ceată deinşi dispuşi să-şi ia picioarele la spinare ca să viziteze minunăţiileSerenissimei.Nu făcură excepţie nici Vigu şi prietenul său de la Scotland Yard. Leneviră

 în paturile lor pînă la limita maximă pe care le-o îngăduiau decenţa şi

deprinderile lor de oameni altminteri foarte activi. Pe la orele zece,Jonathan Fatt bătu la uşa camerei românului şi intră, precedînd pe uncameriere care purta o tavă cu un al doilea rînd de cafele în afara celor consumate la micul dejun. Vigu, ce abia se îmbrăcase de oraş de vreo zeceminute, stătea înfundat într -un comod fotoliu de piele, savurînd o pipă bine

 înfundată cu tutunul său preferat. Capstan —   îşi făcuse o rezervăsubstanţială cu prilejul sejurului la Londra. Văzîndu-şi colegul şi prietenul mai vîrstnic intrînd în camera sa, Vigu

izbucni într-un rîs cîtuşi de puţin politicos.—  ’morning! mormăi Jonathan Fatt, contrariat că apariţia sa provoacăasemenea ilaritate. Ce găseşti de rîs, captain?! Fiindcă am impresia că demine rîzi!Vigu, fireşte, se străduia din răsputeri să-şi strunească brusca veselie. Seridică repede din fotoliu şi, luîndu-şi de braţ venerabilul coleg, îl aşezăprevenitor în acelaşi fotoliu, cel mai confortabil din cîte se aflau în cameră.  — Îmi cer mii de scuze, Sir, dar... dar a fost fără voia mea, un... un acces

mai degrabă de bună dispoziţie decît de...— Las-o încurcată, captain, îl scuti Jonathan Fatt să caute nişte motivăridecente greu de găsit. 

 Îl privea suspicios dar şi plin de curiozitate. Vigu se hotărî să dea cărţile pefaţă; o făcu pe un ton din nou foarte vesel:— Sauf votre respect, Sir, cînd v-aţi ivit în prag, am avut iluzia că măvizitează un foarte faimos poliţist, întemeietorul dinastiei detectivilor britanici, ei. da! însuşi Sherlock Holmes! Cum de v-aţi îmbrăcat aşa, cum

de-aţi reuşit?! Nu e nici carnaval la Veneţia, nici vreun bal :mascat înprogramul zilei.... Uitaţi-vă puţin în oglindă! Iată una acolo, garantat„veneţiană“!Jonathan Fatt, care, ca orice englez ce se respectă, avea simţul humorului,nu se ofuscă defel. N-avea nevoie să se uite în oglindă — „veneţiană“ saunu — ca să vadă cum e îmbrăcat. Plecaţi de la Londra şi Paris pe o vreme

 însorită, cu totul diferită de eea de aici, din sud, nu pur tase, ca şi colegulsău român, decît un fulgarin subţire. Acum, pentru vremea urîtă de afară şi

pentru excursia prin lagună la care fuseseră invitaţi, îmbrăcase o manta-pelerină în carouri mari, brune şi gri, cu umerii dublaţi şi cu mari şi adineibuzunare, în care încăpea nu numai pipa şi săculeţul cu tutun, ci   şi un

 întreg arsenal, nu numai un revolver cu butoi, ci eventual şi un tun decalibru mic. Exact mantaua-pelerină a regelui detectivilor ! Colac peste

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 75/128

pupăză, purta pe cap şi o şapcă cu cozorocul lung şi tare, din aceeaşi stofă,din care era confecţionată mantaua! Exact cum purta şi Sherlock Holmes,aşa cum era văzut acesta de majoritatea ilustratorilor operei lui ConanDoyle! Nu sînt pe lume oameni mai conservatori decît britanicii şi, dintrebritanici, croitorii lor — dar o asemenea anchilozare a modei bărbăteşti, lainterval de un secol, chiar că era fantastică!— Sper că observaţiile mele le veţi lua drept compliment, Sir, spuse Vigu

suspect de mieros, dar... priviţi-vă totuşi în oglindă: sprîncenele stufoase,nemaipomenite, nasul vulturesc, ochii străpungători, pe legea mea, sînteţileit Marele Maestru al Ordinului nostru!...Sprîncenele, nasul, da, dar cît priveşte ochii bătrînului chief constable nuerau deloc „străpungători", cel puţin nu în clipa aceea, ci mai curîndmaliţioşi şi ghiduşi; căci „babacul*, cum îi spunea Vigu în gînd — se-nţelegecă numai în gînd! — era de fapt un bonom, un tip eminamente cumsecade.— Chestie de tradiţie, probabil, găsi Jonathan Fatt de cuviinţă să se scuze

el acum. Ştii, noi sîntem prin definiţie tradiţionalişti... — Desigur, Sir ! Personal, mă mir că v-a lăsat inima să demolaţi vechiulScotland Yard şi să construiţi zgîrie norul acela abstracţionist... Jonathan Fatt oftă. —  Eu am fost contra, îţi dai seama... Deşi recunosc că se lucrează maieficient în clădirea nouă. Dar ia spune-mi, captain, cum de poţi să turuichiar atît de bine pe limba asta păsărească? Nici n-aş fi crezut să-rni scoatăsoarta în cale un poliglot atît de grozav! Franţuzeşte te-am auzit vorbind la

Paris, şi după părerea mea de ageamiu, excelent, acum italieneşte, la fel,iar engleza o vorbeşti ca la carte, mă rog, nu chiar ca un fost student laOxford, dar fără greşeală şi cu un accent absolut acceptabil...— Da? Cu ce fel de accent, Sir ? Mă interesează, credeţi-mă. — Cu ce fel de accent?... Adevărul e că n-aş putea spune, poate că, lanaiba, nici nu e vorba de vreun accent, ci doar de faptul că vorbeşti preabine, ceea ce e mai totdeauna suspect!Vigu zîmbi.

— M-aţi întrebat cum şi de ce vorbesc aceste limbi străine; vă informez cămai vorbesc şi spaniola şi germana, nu chiar foarte bine, dar de ajuns ca săfac faţă. Ei bine, Sir, ca şi în cazul dumneavoastră apropo de simţul tradiţiei,explicaţia rezidă tot într -o caracteristică naţională... —  Adică? îşi ridică Jonathan Fatt groasele-i sprîncene.—  Noi, românii, şi nu  numai noi, gîndiţi-vă la polonezi, la greci, lascandinavi şi la alţii, sîntem o naţiune mică. De-a lungul istoriei, noi, ca să

supravieţuim, a trebuit în primul rînd să discutăm —  şi pe cît posibil, să-ipăcălim! — să tratăm cu cei ce erau foarte dispuşi să ne ronţăie oscior cuoscior... Şi cum aceştia, ce se ştiau tari şi mari şi îşi purtau nasul sus, nuerau dispuşi să înveţe limba noastră, am fost obligaţi noi s-o învăţăm pe alor. Ăsta-i tot secretul; bineînţeles, e nevoie şi de oarecare talent...

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 76/128

—  Mda, mormăi Jonathan Fatt. Eu nu bîiguî decît cîteva vorbe pefranţuzeşte, şi cînd mă aflu la Paris, am mare grijă să nu deschid gura cîndtrec pe lîngă statuia lui Voltaire, sau a lui Victor Hugo sau a mai ştiu eucărui om de litere, de teamă că, auzindu-mă, statuia să nu mă pocnească încap cu pumnul ei de bronz si să mă lase lat!...— Foarte normal: vă aşteptaţi, atunci cînd cineva vrea să intre în vorbă cu dumneavoastră, s-o facă în englezeşte... Şi la fel se aşteaptă americanul,

neamţul, rusul. Cu totul altfel de complexe de naţie... — Păi, da! Lumea să facă bine să înveţe eţiglezeşte!— Perfect! De altfel, engleza are toate şansele să devină limbă totaluniversală, adevăratul esperanto al viitorului, care să dubleze toate limbilecelorlalte naţiuni. Dar dacă îmi promiteţi că nici de astă dată nu vă veţi supăra, aş mai face o observaţie de ordin istoric. — Promit, captam, ce naiba, doar mă cunoşti!—  Ei bine, la fel gîndeau şi turcii, pe vremea cînd imperiul otoman făcea

ravagii pe trei continente. Πn plus, Coranul le interzicea învăţarea limbilor străine, un foarte imprudent canon al Profetului... Consecinţa? Turcii i-autocmit pe viclenii greci, urmaşii bizantinilor înfrînţi şi umiliţi, să trateze înnumele lor cu puterile străine şi, destul de repede, aceştia au monopolizatpolitica externă a imperiului. Ce s-a ales din acesta, se ştie... — Mda, mormăi pentru nu se ştie a cîta oară poliţistul englez. Sînt sigur căvei stabili o paralelă cu un alt imperiu — eşti rău în dimineaţa asta, captain,dar nu-i nimic, go on!

— Mai e nevoie să numim acest al doilea imperiu?! Veţi conveni că nu stăchiar pe roze la ora asta... Ba, cum zicea un clasic român, fireşte apropo deeu totul altceva, el e sublim, acest imperiu, dar a dispărut cu desăvîrşire...Poate că dacă britanicii ar fi cunoscut mai în adîncime ce e în mintea şi însufletul popoarelor colonizate de ei —- şi cum s-o faci, dacă nu le cunoştilimba, toate dialectele, nu cîteva cuvinte acolo, ci toate subtilităţile de limbajşi deci de gîndire?...Bătrînul poliţist se ridică decis din fotoliu.  Î n sfîrşit, peroraţia răutăcioasă a

tînărului său coleg se pare că izbutise să-l scoată din pepeni. — AII right, zise el strîmbîndu-se. Să lăsăm teoriile, oricum mortul de lagroapă nu se mai întoarce... Propun să facem totuşi o mică plimbare înaintede prînz!Vremea se mai îmbunase în ultimele cîteva ceasuri. Nu mai ploua şi înrăstimpuri se ivea dintre nori şi cîte un colţ al discului solar, şi oricît de palidera acesta în acel noiembrie tîrziu, în acele scurte momente, ca la atingereaunei baghete magice, faţadele palazzo-urilor şi ale bisericilor sclipeau în

culori fermecătoare. Nu, „roşul verieţian“, „violetul veneţian“, „verde leveneţian“ nu erau nişte simple gogoriţe ale istoricilor de artă şi aleprospectelor turistice, ci înti -adevăr nişte culori cu totul aparte, cum numaiaici se găseau; aici se născuseră, şi erau păstrate ca prin miracol!Cei doi se învîrtiră o vreme prin piaţa San Marco, printre cîrdurile de

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 77/128

porumbei, mai hămesiţi acum cînd nu-i răsfăţau străinii (localnicilor puţin lepăsa de soarta lor !), dar şi mai timizi şi mai sălbăticiţi. Intrară în PalatulDogilor, de unde ieşiră însă repede, după mai puţin de o jumătate de oră,ameţiţi de superbele fresce şi tablouri uriaşe semnate de Tizian, Tintorettoşi Rubens, cu vaga senzaţie de saţietate pe care  ţi-o dă etalarea de preamult somptuos şi prea multă frumuseţe deodată; noroc de o mică pînză, unportret straniu de femeie, în linii simple, a uniif anonim din Trecento,

descoperită îndărătul unui paravan, unde stătea parcă ascunsă, care lespălase ochii  de frişca şi jambonul rubensian, de opulentele zeiţe şiimpunătorii zei olimpiei, cu naiadele şi satirii şi norii   voluptuoşi, zugrăvite,toate, în mărimi incredibile, pe pereţi, dar şi pe plafoane.  Î şi opriră privirile,nu se putea altfel, pe superbii cai de bronz, cabraţi în eternitate pe frontonulBasilicii alăturate, pe milenarul Leu de piatră, înlănţuit, simbolul însuşi alRepublicii dintre ape. Se aventurară şi în interiorul sumbru, cu adevărattainic şi dătător de fiori, al basilicii San Marco şi chiar în catacombele

acesteia, unde numai Dumnezeu ştie cîti prelaţi şi fruntaşi ai cetăţii zac desecole în sarcofagele lor de piatră atît de grele şi de fioroase.  Hotărît lucru, nu avea nici unul dintre ei o reală vocaţie de turist! Şi-omărturisiră unul altuia prin privirea complice, deşi parcă uşor stingherită, pecare o schimbară cînd se văzură din nou afară, sub cerul liber. Şi cîndJonathan Fatt lansă întrebarea : — Tot la Florian, sau la Danieli al nostru?..., nu făcu decît să dea expresieunei senzaţii pe care o încercau deopotrivă amîndoi, adică sfintei nevoi de a

avea un drink la acel ceas dinaintea prînzului; probabil că pentru asta şiieşiseră din hotel, dar o jenă reciprocă.  Îi determinase să suporte şicorvoada pelerinajului turistic, e drept, nu lungit peste măsură. Aşa că numai trebui să precizeze ce anume vor face „la Florian sau la Danieli“...  — Nici într-un loc, nici în celălalt!... decretă Vigu recăpătîndu-şi pe loc bunadispoziţie. Un prieten al meu din Bucureşti, autor de romane poliţiste, mi-apovestit că a băut nişte whisky-uri şi a jucat şi şah într -un club carefuncţionează chiar în vechea temniţă, cea legată de Palatul dogilor prin

galeria acelui Ponte dei sospiri; dacă a avut el acces acolo, noi de ce n-amavea?!Ceea ce şi făcură. Nu întîmpinară nici o dificultate să între în actualul club,privat, din vechea temniţă a cetăţii, închiriată pare-se unei asociaţii amărunţilor navigatori  —  de motoscafi, de vaporeiti, de gondole din oraşulcare a avut cîndva cea mai puter nică flotă maritimă a lumii. După salutulportarului şi uşoarele zîmbete de simpatie ale celor cîţiva inşi cu care se

 încrucişară pe scara construită din mari dale de piatră brută, netezite doar 

de timp, de paşii nenumăraţi ce le călcaseră în sutele de ani, părea căfuseseră chiar recunoscuţi ca numărîndu-se printre i polizzioti internaţionalicazaţi alături, la Danieli. Numai scara, aveau să constate, era clădită dindale mari de piatră brută, ci întreg edificiul, şi cine ştie cu ce greu-ăţi fuseseadus materialul, pe vremuri, în acel ţinut de mlaştini! Pereţii, tavanele,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 78/128

podelele, toate erau din piatră neşlefuită. Nu şi tejgheaua barului, îndărătulcăreia sclipeau îmbietor zeci de sticle colorate cu vermuturi, diverseamarouri, coniacuri franţuzeşti şi greceşti, whisky-uri de cel puţin şaptemărci. Se înarmară cu cîte un pahar din această din urmă băutură şi îşirotiră privirea prin sală. Nu fură prea surprinşi să întîlnească, pe la mese,figurile vag familiare ale colegilor lor din naiba mai ştie care ţări şi cu atîtmai puţin pe cea a omniprezentului comisar Sergio Menotti, care, la o masă

mai retrasă, era întovărăşit de cumsecadele maresciallo Ettore Prati. Peaceştia îi şi abordară, venind la masa lor cu paharele în mîini.  — Deranjăm?—  Plăcerea e de par tea noastră, gentlemen! —  şi comisarul Menotti seridică în picioare, imitat de subalternul său, să le strîngă mîinile.  Am avut omică discuţie de ser viciu, dar tocmai am încheiat-o.— De serviciu?! se miră Vigu. Aici şi la această oră?Sergio Menotti îl măsură cu o privire ambiguă. 

—   Am înţeles, domnule căpitan Vigu, că nu luaţi prea în. seriospreocupările noastre, şi aveţi dreptate din punctul dumneavoastră devedere. Mister Fatt sînt convins că se miră mai puţin de precauţiunile pecare le luăm... Jonathan Fatt înclină grav din cap. — Nu zic că eu, sau prietenul nostru subofiţerul Prati, nu frecventăm clubulacesta, pentru un antipasto sau o partidă de biliard, dar astăzi ne aflăm aicipentru simplul motiv că acest local se învecinează prea tare cu Danieli... şi

voiam să vedem cam ce mutre se perindă în aceste zile pe aici şi, dacă ecazul, să ţinem pe unul sau pe altul sub ochi!...— Vreţi să spuneţi că... fauna vă este cunoscută şi că o ţineţi permanentsub observaţie?— Nu, „fauna“ nu ne este propriu-zis cunoscută, dar, desigur, unii indivizisînt mai suspecţi decît alţii, îi considerăm infractori potenţiali şi lesupraveghem mişcările. Vedeţi, Veneţia a devenit un oraş mic, sau relativmic, care de altfel se depopulează tot mai mult de la an la an, aşa încît ne

putem permite această operaţie, care a deve- nit de rutină. Acelaşi lucru şicu străinii, atunci cînd nu  sîntem convinşi că au motive temeinice să neviziteze oraşul... — Πnseamnă că aveţi nevoie de o divizie de agenţi, în plin sezon turistic! — Sînt turişti şi turişti, domnule Vigu... Interveni în discuţie şi inspectorul principal de la Scotland Yard :  — Domnul Menotti are dreptate, captain. Există o şansă de unu la o mie ca

 într-un anumit loc şi într -un anumit moment să se producă un atentat de o

natură sau alta: această şânsă de unu la o mie trebuie controlată ! Efectiv,nici o precauţiune nu e inutilă! La noi, în Irlanda de nord, dar şi la Londra,ca teatru de operaţiuni, există cel puţin o cauză bine determinată aciocnirilor violente, a atentatelor : stupidul, anacronicul război dintre douăconfesiuni, religioase...

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 79/128

— Cu implicaţiile sale sociale şi economice, îmi permit să observ, Sir !—  Cu oricîte implicaţii vrei, dragul meu. Ce vreau să spun este că, înoarecare măsură, ştim din ce parte va veni lovitura, chiar dacă nu şi cînd şi

 în ce fel. Pe cînd aici, în Italia, dar şi în diverse alte ţări, obiectivele acestor acte criminale, ori nu pot fi depistate — sau mult mai rău: poate că ele într -adevăr nu există!... — ori sînt atît de amestecate, de contradictorii, deparadoxale, încît îţi vine să-ţi iei lumea în cap!

Comisarul Menotti puse punctu, pe i:—  Acte criminale gratuite, aşa e: faci să explodeze în gara Bologna obombă şi ucizi două sute de oameni Ia întîmplare: în ce scop, pentru ceraţiune?! Pe cînd de data asta, ce alt motiv mai bătător la ochi vreţi, pentruaceste bestii exhibiţioniste: are loc la Veneţia (oraşul însuşi e parcă menitsă atragă atenţia opiniei publice mondiale!) un conclav al poliţiştilor din zecide state afiliate la Interpol... Ordinea de zi a conferinţei e secretă, dar văasigur că la o jumătate de oră după începerea lucrărilor, se va şti, de cei

interesaţi, că se discută exact despre fenomenul terorismului internaţional! Aşa, bine, vor rînji indivizii în umbră, vă arătăm noi ce înseamnă terorisminternaţional, să vă piară cheful să mai „discutaţi" despre noi!... La cimitir cucîţiva dintre voi!Vigu ridică braţele amîndouă. — M-am predat, domnilor ! Ştiţi dumneavoastră ce ştiţi, eu mă buc-ur că nu-mi bat capul cu asemenea probleme!— Vedeţi, dar, zîmbi rece comisarul italian, că, deşi sînt încîntat că v-arn

cunoscut, pe dumneavoastră doi ca şi pe toţi ceilalţi colegi ce ne vizitează,că n-am avut motive de satisfacţie cînd am aflat că această conferinţă se vaţine la Veneţia, adică în fief -ul meu poliţienesc!„Mareşalul" Ettore Prati asistase pasiv la discuţie, din care desigur nu

 înţelesese decît frînturi. Cu atît mai mulţumit fu cînd Vigu i se adresă, ca săschimbe subiectul :— Şi ce mai face signorina Maria? Şi-a făcut lecţia de belcanto pe ziua deazi?

— Fiica mea vă roagă, în mod special pe dumneavoastră, signor capitano,să nu lipsiţi de la excursia prin lagună de după-amiază: v-a pregătit osurpriză... — O surpriză? Ce fel de surpriză?— .Dacă e surpriză, să rămînă surpriză? rîse subofiţerul. Veţi vedea şi veţiauzi despre ce e vorba la momentul oportun!Şi iarăşi, pe neaşteptate, o gheară ascuţită strî nse inima lui Vigu. CeDumnezeu?! îşi zise, iritat. Să mă fi influenţat comisarul cu prevestirile lui

de babă?.., înţelegea că fata aceea ciudată, rece şi prietenoasă în .acelaşitimp, va participa şi ea la excursia cu vaporetto... şi ar fi vrut să-l poatăconvige pe subofiţer s-o ţină acasă, să n-o ia cu el. Dar ce motiv ar puteainvoca, fără să devină ridicol?... Babă sînt eu, nu italianul,. se admonestael. întrebă cu un surîs palid:

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 80/128

— Mai ai şi alţi copii, maresciallo?— Ma come! rîse acesta cu poftă. Quinăici!— Quindici! ! făgu Vigu ochii mari. ca si englezul do altfel, căruia Menotti îitradusese răspunsul subofiţerului. Ma voi siete un brav uomo, maresciallo!Molto, molia diligente!— Πmi fac datoria, signor capitano... răspunse Prati cu îneîntătoaremodestie.

— Şi cîţi ani are cel mai mare, şi cîţi cel mai mic?— Vicenzo, băiatul cel mai mare. a împlinit 22 de ani şi îşi face armata. Celmai mic... nu ştiu dacă e băiat sau fată, fiindcă e încă... pe drum. L-am pusşi pe el la soco-teală, perche e giă prepurato, non e vero?!Pe această replică spirituală a subofiţerului, se ridicară, comisarul Menottiobservînd că se făcuse ora de masă. Imbrăcîndu-şi fulgarinul, Vigu rămasecîteva clipe în dreptul ferestrei mari cu zăbrele, cu solide bare de fier, lîngăcare stătuseră, privind zidul din fată, înalt de vreo douăzeci de metri şi

foarte abrupt. Nu era propriu-zis un turn, dar părea să fie, fiindcă o singurăferăstruică se vedea sus, dedesubtul acoperişului plat. Ferăstruică era şi eacu zăbrele, în ciuda înălţimii. Comisarul Menotti îi puse mîna pe braţ. — La ce vă uitaţi, domnule Vigu, la acea mică fereastră? Aripa aceea ţinetot de vechea închisoare. Şi prin ferăstruică aceea a evadat, nu mai ştiu înce an din Oitocento, cine credeţi? — ilustrul Giacomo Casanova, idolulfemeilor din vremea sa... Aşa că e un loc istoric!...

Vigu ricană:—  Încă unul!... Cam multe, nu găsiţi, domnule Menotti?...Dar degeaba, fantezia şi începuse să lucreze: gentilomul coborînd de la

 înălţimea aceea ameţitoare pe o frînghie împletită din cearşafuri, cum altfel?pornind spre noi aventuri galante, de-a lungul şi de-a latul Europei, îşialungă tabloul din minte, regretînd totodată că nu comandase şi al doileapahar.

4.

Cînd, după  ce luară prînzul la restaurantul lui Danieli, ieşiră pe chei,vaporetto-ul destinat excursiei aştepta la debarcader, - frumos pavoazat,poate niţel chiar prea ţipător: şiraguri de steguleţe ale naţiunilor reprezentate la Conferinţa Interpolului („grozav secret, ce să zic!“ pufni Vigu

 în sinea sa), pancarte cu tradiţionala urare: Bienvenuti!, Soyez Iesbienvenus!, Wellcome!, Willkommen!, etc. etc., chiar şi în r omâneşte: Bineaţi venit!, ceea ce pe Vigu. în loc să-l flateze, nu-l făcu decît să se încrunte.Lampioane de hîrtie colorată, imitaţii chinezeşti, agăţate la întâmplare pe

puntea superioară, sporeau impresia de operetă şi de carnaval. Privirea pe  care o schimbă cu colegul său de la Scotland Yard îl încredinţă că şi acestaprivea panorama cu aceiaşi ochi. Nu lipsi mult să întoarcă spateledebarcaderului şi, luîndu-l de braţ pe englez, să se piardă în labirintul destrăduţe cu arcade din spatele pieţii San Marco, dînd naibii excursia.

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 81/128

Dacă n-o făcu fu şi pentru că în faţă i se ivi, cu obrajii îmbujoraţi, cu ochiimari negri, vădit emoţionată, Maria, fetiţa-minune, cea care declara fără

 înconjur că va fi „piu grande“ decît tiza ei divina Maria Callas. O însoţea tatăl ei, simpaticul maresciallo, în civil de astă dată şi purtînd o cutie marece, după formă, era de presupus că adăposteşte o ghitară. — How do you do? făcu mica viitoare cîntăreaţă, adresîndu-li-se înenglezeşte, dovedindu-şi astfel bună-creşterea, spre a fi înţeleasă de

amîndoi, nu numai de ofiţerul român, chit că spre el se îndrepta, cu un soide ciudată frenezie, privirea ei şi candidă, dar şi arzătoare. — O! signorina Maria! o salutară cei doi poliţişti. Aşadar ne însoţeşti şidumneata în plimbare!— Giă, confirmă fetiţa. Cu această ocazie îmi voi  ţine o promisiune făcutăaseară: voi cînta pentru toţi... —  ca să adauge apoi, într -un murmur mişcător de suav, şi în italiană, căci acele cuvinte n-aveau ce să-l priveascăşi pe „bunicul" londonez: — Ma il concertino sara per Lei, signor capitano!...

Come Vavevo vromesso !—  Aştepţ cu mare nerăbdare... o asigură Vigu, brusc invadat de niştesentimente contradictorii şi pe pragul de a roşi chiar — el, om în toată fireaşi demult uns cu toate unsorile! — cum şi puştoaica aceea năzdrăvanăroşise!... Ce-o fi în căpşorul ăsta prostuţ, se întrebă, şi ce visuri copilăreştişi nebuneşti o fi tr ecut prin el de-a lungul nopţii?! Nu cumva — dar nu, eraabsurd!...Spusese că era nerăbdător s-o asculte, şi era intr -adevăr, dar gîndul cel

adevărat îl îndemna s-o prindă de urechi şi să se răstească la ea: — Du-teacasă, fetiţo, să-ţi scrii temele pentru şcoală, sau să te joci cu păpuşile, sausă faci ce-oi vrea!... N-ai ce căuta aici, du-te, du-te cît mai repede!... Căciacelaşi presentiment sumbru, încercat acum pentru a treia oară î n ultimelevreo optsprezece ore, era cel ce pusese iarăşi, brusc, stăpînire pe el. Dar cum ar fi putut s-o alunge, chiar cu riscul de a deveni ridicol şi, în ochii fetei,nesuferit?... Mai ales că se afla cu ea, gata s-o ocrotească, însuşi tatăl ei?!— Ne vom revedea pe punte, zise Maria, îndepăr tîndu-se împreună cu tatăl

ei.Vigu şi Jonathan Fatt mai rămaseră cîteva minute pe chei, pufăind dinDunhill-urile lor, de care nu se despărţeau niciodată. Era o vînzolealăneobişnuită pe debarcader, tot felul de inşi, ce nu păreau nici marinari şi cusiguranţă nu erau nici oameni de poliţie, autohtoni sau invitaţi străini, urcaupe vas ca iarăşi să coboare sau coborau ca, peste un minut sau două, săurce din nou. Ridicînd din umeri, inspectorul principal Fatt mormăi pe un tonde dezaprobare:

—  Agitaţie tipic meridională !... Aici, nimic nu se poate face fără frămîntare,fără strigăte de îndemn, fără ca unul să nu-l încur ce pe celălalt! Aproape fără voia lui —  sau să-l fi influenţat teoriile asupra măsurilor deprecauţie niciodată suf iciente ale comisarului Menotti?... — Vigu observa cuatenţie figurile tuturor acelor oameni ce îşi făceau de lucru în preajma

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 82/128

vaporetto-ului. De fapt, ce căutau pe punte şi de ce tot urcau şi coborau, ş iviceversa, toţi oamenii aceia?! Pe vreo şapte sau opt dintr -aceştia nu-iputea situa în nici un fel: foarte diverşi, ca înfăţişare, vreo doi spilcuiţi şiţanţoşi, alţii aproape jerpeliţi, cîteva haimanale tinere, alţii între două vîrste,chiar şi o femeie cu părul roşu tuns scurt şi cu alură bărbătoasă, ce la unmoment dat schimbă nişte semne ciudate cu un tip purtînd o şapcă trasăpeste ochi —  cine naiba erau, veniseră să-şi ia rămas bun de la cei ce

plecau în cursă (dar ce, plecau la capătul pămîntului?! peste trei-patruceasuri aveaţi să fie înapoi!), sau erau negustori ambulanţi ce nu scapă nicio ocazie să-şi plaseze marfa, pe cit, de neobişnuită, pe atît de dubioasă,poate chiar contrabandişti, urmărind aceleaşi scopuri: dar să vrei să vinzimarfă de contrabandă unei adunături... de poliţişti, chiar că era prea de tot !In sfîrşit, se făcu auzită sirena vasului, şi cei doi, englezul şi românul, urcarăşi ei pe punte. Un minut mai tîrziu, frumosul văporetto se dezlipi lin de chei.Motoarele erau remarcabil de silenţioase, şi Vigu îşi spuse că, dacă va

avea într-adevăr loc, concertino-ul micuţei Maria Prati nu va fi stânjenit deuruitul acestora. Pe puntea superioară, pe cea de jos, cşi vreo cincizeei-şaizeci de poliţişti din mai multe continente stăteau rezemaţi de bastingaj,privind destul de apatici (cum se şi potrivea unor poliţişti hîrşiţi !) peisajuldintr-o parte sau alta, din stînga sau din dreapta — Palatul dogilor,Campanila sau cupola parcă funebră, întunecată, ce acoperea Chiesa dellaSalute. Cum era şi de aşteptat din partea unui amfitrion ce se respectă,comisarul Sergio Menotti nu întîrzie să-şi facă apariţia pe punte, salutînd de

zor, strîngînd mâini, oferindu-şi serviciile colegiale. Ajunse şi în dreptul luiJonathan Fatt şi Vigu, cu care se salută mai amical, mai puţin ceremonios— nu petrecuse cu ei, în faţa unui pahar, şi aseară, şi înainte de prînz?...— Ce este pe insula aceea? îl întrebă Vigu, în timn ce vaporaşul defila prinfaţa unei insuliţe împrejmuită pe toate laturile de un zid înalt de cărămidă. — Isola San Mickele, îl lămuri comisarul, 11 cimitero... şi rîse:— Nu e inclusă în programul excursiei!—  Dar în clădirea aceea înaltă? arătă, în partea  cealaltă, Jonathan Fatt

spre un imobil masiv, nu prea vechi, dar răpănos, cu ferestrele îndreptatespre cimitir.— L’ospedale municipale. Spitalul oraşului, mister Fatt.

 Î n timp ce mereu serviabilul comisar se îndepărta, bineînţeles spre a sepune la dispoziţia altora dintre colegii oaspeţi, Vigu şi Jonathan Fattschimbară o privire lungă, ce era totodată şi consternată, dar şi maliţioasă:ce idee, să plasezi spitalul cu vederea exact spre cimitir! Boala şi moartea,faţă în faţă, la distanţă de două zvîrlituri de piatră peste apa neagră a

lagunei!Nimic deosebit nu se petrecu înainte de a acosta la debarcaderul renumiteiinsule Murano, vatra superbei sticlării de tot felul, de la pahare lapolicandre, de la oglinzi la vitraliile catedralelor, ce împânzeşte toateinterioarele mai luxoase de pe glob. Organizatorii, poate şi din lipsă de timp,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 83/128

nu avură proasta inspiraţie să includă în program vizitarea fabricilor propriu-zise de sticlă, cu tehnologia lor modernă, ci le propuseră să viziteze, îngrupuri mai mici sau chiar individual, măruntele ateliere artizanale, risipiteprin toată insula, unde se lucra, în familie sau cu un lucrător -doi, aidoma cape vremea dogilor (obiectele produse aici fiind, se înţelege, şi cele mai  scumpe!), precizîndu-se că plecarea mai deparţe, spre Torcello, va avea locpeste patruzeci de minute. Aşa că Vigu şi nedespărţitul său însoţitor 

Jonathan Fatt avură plăcuta ocazie să colinde pe nişte uliţe neasfaltate, cade sat, cu grădini între case, cu salcîmi şi alţi arbori din loc în loc: erau dealtfel primii copaci pe care îi vedeau la Veneţia, aglomerare exclusiv depiatră, de cărămidă şi de marmură, lemnul, aproape milenarii piloni destejar, rămînînd nevăzuţi în apa putredă în care erau înecaţi, susţinîndgreaua povară a somptuoaselor palazzi. într -o sumedenie de case, aproapeţărăneşti, mai bine-zis în şoproanele, în acareturile lipite de acele case, cestăteau cu uşile date de perete, probabil din pricina căldurii insuportabile din

interior, văzură strălucind focuri intense în nişte vetre ca de potcovar. Intrauşi se uitau la ce făceau oamenii dinăuntru. Meşterii sticlari, plictisiţi deveşnica perindare a turiştilor, nici nu-i luau în seamă, abia dacă lerăspundeau ia salut.  Î şi vedeau mai departe de treaba lor, suflînd ca niştevrăjitori în ţevile prelungi din care se încolăcea şerpeşte  sticla lichidă şiincandescentă. Dar nici nu-i îndemnară, cu insistenţe supărătoare, săcumpere vreun serviciu de vin sau lichior, vreo vază sau vreo oglindă, careerau totuşi expuse spre vînzare.

Observară că timpul ce le fusese îngăduit era pe sîîrşite,   aşa că făcurăcalea întoarsă. —  Very interesting, fu singurul comentariu pe care îl făcu chief conslableFatt, dar şi pe acesta fără prea multă convingere. Drumul pînă la insula Torcello, fură informaţi, avea să dureze mai mult. Şide cum se desprinse vasul de debarcader, se făcu auzită o voce lamegafoanele de pe punte:— Ladies and gentlemen! îmi revine plăcuta sarcină de a vă anunţa un

punct-surpriză al programului nostru: o foarte-foarte tînără cîntăreaţă — fiind vorba de o asemenea vîrstă, o putem divulga: treisprezece ani! — signorina Maria Prati, fiica bravului nostru maresciallo Ettore Prati, care o vaacompania la ghitară, ne va oferi un mic concert de arii de operă... Sînteţiinvitaţi la prova, unde vom improviza „scena“, ne cerem scuze dacă nu va fila înălţimea celei de la Teatro San Felice... Vocea fusese, bineînţeles, cea a lui Sergio Menotti.O uşoară rumoare se atîrni printre pasagerii vasului, care se dezlipiră de

bastingaj, îndreptîndu-se spre partea din faţă a vasului. în cîteva minute,„sala" fu plină; în tr-adevăr, cu puţină imaginaţie te puteai crede într -o salăde concert, puntea inferioară reprezentând parterul, cea superioară lojile şibalconul, iar puntea de comandă putea fi considerată un fel de „galerie" !Vigu se rezemă de un stâlp, ceva mai în spate, lîngă scara metalică ce

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 84/128

cobora în sala maşinilor. Avea. „trac" el însuşi... Dincolo de curiozitate, careera mai vie ca oricînd, se temea acum pentru fetiţa aceea — nu mai eravorba de obscurul presentiment, de teama pentru soarta copilei, ci deaceea ca totul să nu fie decît o decepţie, nişte fumuri ale unei şcolăriţe, aleunei penibile „artiste" amatoare... îşi dădea seama că îi devenise dragă, cao sor ă mai mică, infatuata puştoaică! „Migliore che Renata Tebaldi e laCallas“ — auzi vorbă!

 Î n sfîrşit, cei doi „artişti", fiica şi tatăl, îşi făcură apariţia la prova, pe micaestradă de scînduri ce fusese instalată anume pentru ei. Fură salutaţi cuaplauze, căci şi numai prin înfăţişarea ei graţioasă, fragilă, chiar, de copilvulnerabil, Maria cuceri din prima clipă asistenţa, îmbrăcase o rochiealbastră închisă la gît, peste care o mînă grijulie, căci era destul de frig,pusese un sweater de lînă, părul negru şi-l lăsase pe spate, ca oadolescentă şi nu ca un copil ce era. Răspunse printr -o stângace reverenţăaplauzelor, în timp ce ochii ei mari şi negri treceau repede de la un

spectator la altul, părînd să caute pe cineva anume. Cînd îi întâlniră pe ceiai lui Vigu, care îi zîmbi, se lumină toată şi privirea i se aprinse. „Dumnezeule! Nu cumva, totuşi?... îi fulgeră acestuia prin minte. Dar... einadmisibil! Ce-o fi în căpşorul ei prostuţ ! I-aş putea fi tată... în sfîrşit, cuoarecare bună-voinţă... Asta mai lipsea!"Maria schimbă cîteva cuvinte şoptite cu tatăl ei, care încuviinţă din cap  şiluă ghitara. Nu era desigur un instrument prea fericit pentruacompaniamentul unor arii de operă. Din ce în ce mai neliniştit de soarta

„spectacolului", Vigu se întreba cu ce va începe: desigur, cu vreo arie dinRossini, sau Verdi, sau Donizzeti, şi deie Domnul să fie ceva simplu şinepretenţios! Tresări cînd ghitara lui Prati-tatăl expuse tema primei arii — divina melodie mozartiană îl făcu să pălească de surpriză. Dar bine, acelaera un duet, cel dintre Don Giovarmi şi Zer ina — cine va cînta partiturabaritonului, bătrînul maresciallo, cu glasul său răguşit?! Ar fi din cale-afarăde burlesc! Dar nu se aflau în oraşul Commediei dele Arte, nu se puteauaştepta la orice fel de surpriză?!

Dar nu, Ettore Prati se rezumă la rolul de modest acompaniator la ghitară.Cea care atacă ştima lui Don Giovanni fu chiar Maria:Lă ci darem la mano, lă mi dirai di si. Vedi, non e lontano: partiam, ben mio, da qui.Vocea suna amplă, severă, de soprană dramatică, sugerînd, prin ce artificiunu se putea ghici, un glas masculin, fără a-l contraface, fără a-l imita.Pentru ca, la răspunsul Zerlinei:Vorrei, e non vorrei...

Mi trema un poco il cor...Felice, e ver, sarei: ma pud burlarmi ancor,vocea Măriei să fie dintr -odată alta şi cu toate acestea aceeaşi ca mai

 înainte, un sopranino cu timbru de cristal pur acum, nespus de feminin. Caapoi, din acelaşi şi unic gîtlej de copilă, cele două glasuri de caractere atît

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 85/128

de diferite să se îngemăneze şi totodată să sublinieze exact rolurile:Vieni, mio bel diletto! (Don Giovanni)Mi fă pietâ Masetto! (Zerlina)Io camberd tua sorte. (Don Giovanni)Presto... non son piu forte... (Zerlina)Vigu nu-şi revenea din uluire: fetiţa avea o voce extraordinară şi ştia săcînte de parcă ar fi absolvit cine ştie de cînd Academia Santa Cecilia şi ar fi

avut nu treisprezece ani ca vîrstă, ci tot pe atîţia de carieră scenică şi debelcanto! Dar dacă, aşa cum zice Goethe, pare-se, un poet se naşte cuexperienţa vieţii, de ce nu s-ar naşte şi un artist liric cu ştiinţa cîntului?! Şicînd, după aplauzele entuziaste ale îndeobşte atît de reţinuţilor   poliţişti,Maria începu să cînte, de astădată cu un timbru admirabil de soprană  liricăaria lui Mimi din Boema:Mi chiamano Mimi...Ma perche ? Non lo so...

nu se mai îndoi cîtuşi de puţin că numele Măriei Prati va străluci într -adevăr pe afişele marilor scene de operă ale lumii, cu o glorie care — de ce nu? — va egala sau chiar va depăşi pe aceea a Măriei Callas, singura cîntăreaţă,cel puţin în secolul XX, care a deţinut un registru vocal complet, de lasoprano dramatic la soprano de coloratură, singura care putea cînta şi Aida,şi Traviata, şi Boema, şi orice pe lume, cu aceaşi perfecţiune. Poate fidepăşită perfecţiunea?! îşi reaminti raţionala sa obiecţie din ajun, dar acum,ascultînd-o pe micuţa cîntăreaţă depănînd, cu vocea ei cristalin-catifelată,

povestea măruntei vieţi a sărmanei midinete pariziene în mansarda boemă,era înclinat să admită că da, împotriva oricăror canoane ale logicii formale!Desigur, dacă i se va da prilejul, desigur, dacă va ajunge să cînte într -adevăr la Scala, la Metropolitan, la Covent Garden... dacă viaţa, încruzimea ei absurdă —  şi cine s-o ştie mai bine decît el, decît cei deaceeaşi profesie cu a lui?... —  nu se va grăbi să stingă, să spulbere, sănimicească, cu mult înainte de vreme, ceea ce ea însăşi a creat cu atîtastrălucire... Vîntul făcea să fluture pletele negre ale fetei, ochii acesteia

scînteiau, micuţii sîni palpitau sub rochia albastră. Cîte o pală de vînt furadin glasul Măriei, purtîndu-l peste apa neagră a lagunei. Va ataca şi o ariede coloratură, de mare bravură — acum Vigu nu se mai îndoia, fata ţineapesemne să-şi demonstreze întreg registrul vocal, să-i arunce Măriei Callasmănuşa cu adevărat?... Şi anume în fala lui, pentru el, Doamne, ce minte,de copil nebun!

 Î n timp ce, emoţionat şi orgolios (avea sentimentul, acum. că micuţa Mariaeste sora lui mai mică şi atît de dragă...) un glas uscat şi tăios i se adresă

de undeva de dedesubt:— Domnule Vigu !Tresări şi îndreptă privirea în jos, spre tambuchiul ce ducea în salamaşinilor. Din jos, din capul scării metalice, îl aţintea Sergio Menotti, cunişte ochi febrili. Comisarul era livid, chipul său părea o mască de

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 86/128

pagliaccio dală cu făină. — Vreţi să veniţi aici? Repede!Vigu se lăsă să lunece pe scara verticală. — Ce s-a întîmplat?! întrebă. 

 Î n aceeaşi clipă, ochii îi căzură pe două obiecte metalice, negre, un fel decutii, pe care Menotti le aşezase pe o ladă, lîngă el, şi pe care le privea cahipnotizat.

— Bombe?! făcu Vigu, cu glasul gîtuit. Bombe cu explozie întîrziată !Doi maşinişti stăteau lipiţi cu spatele de peretele cel mai depărtat, albi lafaţă ca varul. —  Giă, confirmă comisarul italian. Vă rog să mă ajutaţi, nu e timp depierdut. Vă pricepeţi?Vigu clătină din cap. — Nu. Ce trebuie să fac?— Să le ţineţi nemişcate, în timp ce eu le voi dezamorsa. îmi cer scuze, dar 

mascalţonii ăştia doi au refuzat să-mi asculte ordinul... Vă previn că putemfi făcuţi fărîme amîndoi!— Presupun, zise Vigu, rece. Nu sînt militari, nici poliţişti, să vă asculteordinele: dealtfel, nu vedeţi cum le tremură mîinile?Prinse între mîini una dintre cele două cutii şi o ţinu ferm. — Daţi-i drumul!La fel de palid, dar cu o strîmbătură ce se voia un zîmbet, Sergio Menottiapucă un cleşte-patent dintr-o trusă de scule simple ce, întîmplător, se afla

plasată chiar la îndemînă şi murmură : —  Ţineţi bine, colega, oricum s-ar putea ca peste cîteva secunda necontinuăm excursia undeva în slăvile cerului!... Spre Paradisul lui Dante,sau spre Purgatoriu...Vigu răspunse tot printr-un surîs schimonosit :—  Să fim serioşi, colega! Cei de teapa-noastră n-au ce căuta decît înInfern! Unde e de altfel şi mai distractiv şi ne vom simţi mai la noi acasă... Glume scălîmbe, în timp ce degetele italianului, care —  observă Vigu cu

uşurare, dar şi fără să se mire — nu tremurau defel, trăgeau în sus, uşor,milimetru cu milimetru, firele metalice ce fuseseră lipite de carcasă şi pecare, întîi, le desprinsese cu grijă. Şi dialogul continuă cu  acelaşi calmforţat, ca şi cum s-ar fi aflat pe terasa cafenelei Florian:— Cu ceasornic, domnule comisar?— Nu, pe bază de acizi care corodează firul metalic ce ţine în suspensiegreutatea care va cădea asupra detonatorului. Invenţie englezească dintimpul războiului, astăzi nu mai e un secret. Treabă artizanală, dar bine

făcută. Noroc că am mai avut de-a face cu asemenea porcării!— Mda... Amuzantă jucărie!—  Ar trebui să-l trimit pe unul din măgarii ăştia să-l cheme pe căpitan, dar mă tem de vibraţia scării —  vreţi să fiţi atent, să nu încerce careva săcoboare?... Uf! gata!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 87/128

Comisarul Menotti îşi şterse fruntea cu dosul palmei. — Cealaltă, acum!— De ce să-l chemaţi pe căpitan?—  Ca să-i cer să întoarcă vasul din cursă: excursia trebuie oricumcontramandată!— Vă temeţi că ar mai putea exista şi o a treia bombă?— O a treia sau chiar o a patra... Voi controla după ce terminăm şi cu asta.  

Vigu admira dexteritatea cu care comisarul se descurca printre încîlciturilede fire ale celei de a doua cutii negre, îi admira şi calmul, dar, în privinţaasta, constata că nici el nu era mai prejos, se simţea încordat, dar în nici unfel înfricoşat. Deşi profan în materie, sau tocmai de aceea, se uita cucuriozitate parcă dezinteresată la carcasa cutiei la a cărei dezamorsarelucra italianul. O mică etichetă galbenă, nu mai mare de 3—4 centimetripătraţi, lipită de un colţ al cutiei, îi atrase atenţia: Willtins Electronics,limited, era tipărit pe mica etichetă. 

Sus, pe covertă, splendidul concertino continua. După un ropot de aplauze,foarte susţinut, glasul cristalin al Măriei Prati porni din nou să cînte:Una voce poco fa...Da, aria de coloratură aşteptată, aria Rosinei din Bărbierul, înregistră Vigu,dar fără prea mare interes acum, privirea urmărind încordată mişcareadegetelor experte ale lui Menotti. Acesta părea să  întîmpine dificultăţi maimari decît la prima bombă, judecind după cele cîteva picături de transpiraţiece îi apăruseră pe frunte, la rădăcina părului încărunţit. Dar pasiunea pentru

belcanto a italienilor, de-a dreptul nebunească în unele împrejurări, se trădăşi la comisar, care murmură, ,în timp ce, cu infinită precauţie, degetele saleextrăgeau din carcasa neagră cele două fire metalice ce îi puteau pulveriza

 în mai puţin de o secundă:— Molto brava la ragazza, vero, capitano?— Bravissima... conveni Vigu, printre dinţi, în timp ce mîinile îi erau

 încleştate pînă la durere pe cutia fatală. La naiba, amice, îl ocărî în gîndulsău, de muzică îţi arde acum?!

Dar comisarul se apucase chiar să fredoneze celebra melodie rossiniană, îngînînd-o pe micuţa cîntăreaţă de pe punte.  Î n sfîrşit, cele două fire sedesprinseră, şi Menotti se lăsă să cadă, istovit, pe lada de fier pe careoperase dezamorsarea. Πşi şterse cu o batistă fruntea transpirată, în vremece un zîmbet cam năuc i se lăţea pe faţă. 

 Î n tăcerea care urmă, glasul de cristal de Murano al Mariei ajunse din noumai clar pînă la ei, chiar aşa tulburat de uruitul motoarelor, ce aici, în cală,era distinct.

— Cheamă-l pe căpitan! Hai, rapid! se întoarse comisarul spre unul din ceidoi marinari ce stătuseră pînă atunci, înlemniţi de spaimă, cît mai departede ei şi cărora acum parcă le mai reveniseră culorile în obraji. Şi să nu suflio vor bă despre cele ce ai văzut aici! E un ordin!Marinarul escaladă într -o clipă scara verticală. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 88/128

— Cine a găsit bombele, domnule comisar ? întrebă Vigu. Chiar dumneavoastră?— Da, confirmă comisarul. îl vaporetto a fost cercetat cu grijă înainte de aieşi din radă, şi nu s-a. găsit nimic. Dar, după plecare, mi-am zis că oprecauţiune în plus nu e niciodată inutilă (probabil fără să-şi dea seama,făcuse referire la titlul întreg al Operei din care cînta în momentul acelaMaria: Barbiere di Sevilla, ossia Vinutile precauzionne?!); vă spuneam şi

aseară, şi nu voiaţi să mă credeţi... Am coborît în cală. şi cu puţin noroc,iată! — si arătă din cap, cu o mină scîrbită, cele două cutii negre de metal.Se ridică greoi de pe lada de fier. —  Vă rog sâ urcaţi pe punte, domnule Vigu. Păstraţi  şi dumneavoastrătăcerea, bine? Tot nu se poate face nimic, decît să ajungem cît mai repedela un debarcader... Eu rămîn să caut în continuare. — Rămîn şi eu să vă ajut, domnule Menotti, se oferi Vigu ; adevărul este cănu credea în existenţa vreunor altor bombe, dar trebuia să convină că, într -

adevăr, o precauţiune  în plus nu e niciodată inutilă!Menotti scutură energic din cap:— N-am nici un drept să vă expun şi pe dumnea- voastră, domnule Vi... 

 Î n clipa aceea se produse explozia. O bufnitură surdă făcu vasul să seclatine în ruliu de pe o parte pe alta, de parcă s -ar fi aflat pe un ocean înfurtună, nu pe neclintita lagună.  Î n sala din faţă a calei, o flacără înaltăstrăluci scurt, ca să se stingă apoi de la sine. La triboid, se ivi o spărturălargă, prin care începu să pătrundă apa neagră. Menotti şi maşiniştii se

repeziră într -acolo.La rîndul lui, Vigu urcă repede pe punte. Sirena vasului se pornise să sunefără oprire, lansînd pesemne semnalul de ajutor, în timp ce căpitanul serepezea la timonă să întoarcă ambarcaţiunea din drum. Vigu apucă să-laudă, din goană, pe radiotelegrafist cerînd prin radio venirea urnii vaporaş-ambulanţă. Nu se auzeau nici ţipete şi nu se vădeau nici alte semne de panică. Ceeace era rusrmal, dacă ţinem seama de componenţa grupului de pasager i.

Toţi acei poliţişti internaţionali înţeleseseră din primul moment care erasituaţia şi nu se agitau, derutaţi sau din exces de zel; aşteptau să ia cinevaconducerea şi să li se indice în cel fel ar putea fi utili. Văzînd un grup mai mare adunat la prova, tocmai acolo unde se produsesespărtura în bordaj — vasul începuse să se încline uşor în faţă, adîncindu-şipe nesimţite etrava în apa uleioasă —  Vigu avu numaideeît intuiţiadezastrului. Se îndreptă cu paşi mari într -acolo şi îşi făcu loc printre ceişapte-opt bărbaţi aplecaţi înspre puntea... pe care se lăţea o băltoacă de

sînge... Cel pe care îl văzu întîi fu subofiţerul Prati, care, prăvălit pe spate,cu două răni mari căscate în piept şi în pîntece, continua să ţină în mînăgîtul ghitarei, ale cărei ţăndări erau risipite pe puntea însîngerată. Ilmaresciallo îşi pierduse cunoştinţa şi horcăia. 

 Aproape că nu avu curajul să privească alături de trupul măcelărit al

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 89/128

bătrînului. Da, Maria, era şi ea căzută pe scindurile înroşite, cu o rană urîtăchiar la carotidă, din care sîngele ţîşnea ca dintr -o fîntînă arteziană, fărăcontenire. Dar  fata nu mişca, pieptul îi era neclintit, ochii mari, negri,

 îndreptaţi sticloşi spre cerul plumburiu. Scandinavul ce stătuse  îngenuncheat lîngă ea — se întîmplase ca printreparticipanţii la Conferinţă să se numere şi un medic legist — se ridică şi seaplecă peste trupul celuilalt rănit. Una dintre femeile-poliţist îi întinse o faşă

—  cămaşa ruptă a cuiva sau aşa ceva —  şi nişte foarfeci. Doctorul seapucă să panseze rănile urîte ale subofiţerului. Vigu puse mîna pe umărul medicului. Acesta întoarse capul şi înţelese

 întrebarea nerostită a colegului său din România. — The poor girl is dead! Biata fetiţă e moartă. Sirena micului vas continua să urle cu disperare. 

5.Reuniunea celor şaizeci şi mai bine de poliţişti internaţionali, în acea seară,

 în holul şi în restaurantul lui Danieli, se desfăşură, e uşor de înţeles, într -oatmosferă din cele mai sumbre. Prin natura profesiunii lor, desigur că aceioameni nu se lăsau lesne impresionaţi de asemenea evenimente, nicimăcar atunci cînd cădea victimă unul dintre ei. Nici impresionaţi, şi cu atîtmai puţin intimidaţi; căci era evident că actului criminal trebuia să i seatribuie un caracter de ameninţare — unul, cîţiva sau o organizaţie întreagăde terorişti sfida pe „sticleţii  veniţi, din punctul lor de vedere,  nepoftiţi laVeneţia. Se dovedi că şi vreo alţi cinci poliţişti, din rîndul celor străini,

fuseseră răniţi uşor, dar aceştia îşi purtau cu nepăsare şi discreţiebandajele de la braţ, de la frunte sau de la coapsă. Prin definiţienesentimentali, toţi oamenii aceştia, toţi cei cincizeci sau şaizeci, sau maimulţi, dacă punem şi gazdele la  socoteală, erau acum vădit copleşiţi degîndul morţii acelei fete nevinovate.  Î ncruntaţi, cu maxilarele strînse, se obstinau într-o muţenie semnificativă, şi sălile lui Danieli erau mai tăcute caniciodată. Cei vreo şaizeci de detectivi se mulţumeau să se perinde pe labar şi să ceară, printr-un semn, un pahar de băutură, pe care se grăbeau

să-l dea de duşcă. O fetiţă de treisprezece ani, un copil lipsit de apărare şi inocent, nici măcar asta nu era o noutate pentru aceşti specialişti în studiul atrocităţilor umane.Dar fetiţa aceasta, în ultimele minute ale candidei sale vieţi, cîntase pentruei, şi cîntul ei îi vrăjise pe toţi, de la cel mai rafinat meloman pînă la ultimuldintre afoni! Nu erau oameni cărora să le placă vorbele mari, dar ce era în  mintea lor se putea ghici uşor: acea crimă nu trebuia în nici un caz clasată!Cu puţin înainte ca gongul să anunţe că masa de seară poate fi servită, îşi

făcu apariţia în holul hotelului comisarul Sergio Menotti, care, surprinzător,strălucise prin absenţă pînă atunci; dar era de presupus că fusese în-sărcinat, el şi alţi colegi ai săi italieni, cu anchetarea atentatului. Plasîndu -se

 în mijlocul holului, comisarul ceru printr-un gest — inutil, căci oricum nuvorbea nimeni! — să se facă tăcere, întrucît avea de făcut o comunicare.

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 90/128

Despături un ziar — era II Messaggero veneto, ediţia de seară — şi rosti:— Ladies and gentlemen! Aşa cum era de aşteptat, atentatul a şi fostrevendicat... Redacţia ziarului a primit un telefon anonim, la o jumătate deoră după explozia bombei. Un individ care s-a pretins a fi reprezentantulunei organizaţii intitulate La squadra giala, Echipa galbenă, declara căexplozia a constituit un avertisment pentru „clica de zbiri şi de torţionaricosmopoliţi care au venit să murdărească prin prezenţa lor nobilul nostru

oraş" şi că, dacă „infama“ Conferinţă a Interpolului nu va fi contramandată,„va mai curge sînge“... Doriţi să vă traduc reportajul din ziar ?— It’s not necessary, făcu o voce flegmatică. 

 Într-adevăr, nu era; ziarul aveau să-l găsească, peste vreun sfert de oră, laorice chioşc,  inclusiv la recepţia hotelului; în afară de asta, ce le puteaspune reportajul, năclăit cu siguranţă în obişnuitul iz de senzaţional şi,ţinînd cont că în cazul în speţă victima era un copil, în sos lacrimogen?—  Domnilor, reluă comisarul Menotti, oricare dintre dumneavoastră ar 

putea conduce ancheta şi să-i descopere pe aceşti criminali bestiali... Dar,bineînţeles, această îndatorire revine poliţiei italiene. Mai exact, mie şicîtorva colegi de-ai mei. înţelegeţi că va fi necesar să interogăm toatepersoanele prezente şi implicate într -un fel oarecare la atentat. Ar trebui sădiscut şi cu fiecare dintre dumneavoastră în parte, dar n-o voi face. Şi asta,pentru a cîştiga timp: în schimb, fac apel la dumneavoastră pentru a încercasă rememoraţi fiecare, moment cu moment, cele petrecute, şi dacă găsiţi unindiciu oarecare, să mi-ş  aduceţi la cunoştinţă. E un mare atu pentru

anchetatori că atîţia criminalişti străluciţi au fost de faţă la desfăşurareaevenimentului Sînt şanse mari să vă fi atras atenţia un element oarecare înainte, în timpul exploziei sau după explozie. Interogatoriile de rutină levom lua celorlalţi participanţi la atentat, echipajului vasului, celor aflaţi

 înainte de plecare pe debarcader...— Şi care n-au fost puţini... —  Şi care se vînturau fără nici un rost şi pe punte... îl întrerupse întîireprezentantul poliţiei din Bilbao, ur mat imediat de cel din Los Angeles.

Comisarul Menotti roşi. usor.—  Da, aşa este... r evunoscu el, ca să anunţe imediat,  probabil fiindcăsubiectul nu îi era defel pe plac:— Conerinţa va începe mîine dimineaţă la orele nouă, în sala de recepţii aPrimăriei oraşului... Iar acum, o să mă scuzaţi, gentlemen!Vigu se aşeză, la restaurant, bineînţeles la aceeaşi masă cu Jonathan Fatt.Nu mai fuseseră laolaltă din momentul cînd se anunţase începereatragicului concertino de pe vaporaş. Mîncară fără poftă amîndoi, în ciuda

meniului rafinat preparat. Se ridicară fără să mai aştepte desertul şi îşiluară, Vigu fulgarinul, inspectorul de la Scotland Yard bizara sa pelerinăpestriţă, şi se îndreptară spre ieşire. Spre mirarea acestuia, funcţionarul dela recepţie îl înmînă şi în seara aceea lui Vigu o scrisoare. Citi numeleexpeditorului: Nicolae Brînzeu, Bucureşti şi vîrî plicul în buzunar fără să-l

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 91/128

desfacă. Cîteva minute mai tîrziu, se aflau instalaţi la masa „lor“ de la Florian.

 îndepliniră în tăcere ritualul umplerii pipelor şi al aprinderii lor meticuloase.Cînd apăru chelnerul, Vigu îi ceru iarăşi o butelie de vin românesc, de dataasta o Crîmpoşie de Jidvei. Chief constable Jonathan Fatt îl privea insistent, cu ochii săi îmbătrîniţi, dar 

 încă foarte ageri şi foarte umani. 

-—  Eşti foarte tăcut  în seara asta, captain... Te-a răscolit foarte taremoartea acelei fetiţe, nu-i aşa?Vigu nu răspunse imediat. — Poate că dacă nu... murmură el apoi. — Dacă nu ce, captain?— Eu i-am cerut să-mi cînte, e adevărat, dar numai aşa, ca să mă aflu întreabă... De altfel, eraţi de faţă. Dar dacă n-aş fi făcut-o, poate că nici n-ar fivenit cu noi în excursia aceea blestemată... 

— Şi a şi spus, de cum te-a văzut, că pentru dumneata va cînta! Aşa a fost,recunosc. Nu e exclus să se fi îndrăgostit de dumneata, ce poţi să ştii ce e în inima unui copil ! Dar de aici pînă la a-ţi reproşa... Bătrînul poliţist englez, care nu se sfia să poarte în văzul lumii o imitaţie afaimoasei pelerine a lui Sherlock Holmes, puse mîna sa uscată peste aceeaa colegului său mai tînăr, privindu-l totodată maliţios pe sub sprînceneleincredibil de stufoase.—  Nu eşti la începutul carierei, my dear young man, spuse el sfătos. Ne

mai putem oare îngădui să suferim pentru victimele dramelor de care neocupăm?... Unde am ajunge?! Să căutăm să facem dreptate, ajunge atîta!Dar ia spune-mi, nu cumva ai mai pierdut încă un pariu?Vigu îl privi mirat.— Please, Sir? De unde şi pînă unde?!—  Am văzut că şi în seara asta ai primit o scrisoare. Şi fiindcă ai reacţionatexact la fel ca şi ieri cînd ai  întors plicul, am tras concluzia că nu e nici de lao iubită, nici de la vreo rudă, ci tot de la un coleg! Să nu-mi spui că greşesc!

—  Nu greşiţi, rîse Vigu. Dar dacă am pierdut sau nu pariul, încă nu ştiu,fiindcă aţi văzut că n-am avut cînd deschide scr isoarea. Dacă-mi daţi voie,am s-o citesc şi nm să vă spun îndată!— Citeşte-o, captain! O scrisoare de la un prieten trebuie citită imediat, casă nu se piardă sau să rămînă uitată în buzunare, la schimbarea hainelor.Numai somaţiile pentru impozit îţi poţi permite să le laşi nedesfăcute!Vigu desfăcu plicul şi parcurse rapid cele cîteva rînduri. — Să vă traduc, Sir !

Ceea ce şi făcu „Dragă Mircea! Am aflat că amicul Ştefănescu te-a iertat de cina de laIntercontinental, mutind locul acţiunii bacchice şi gastronomice larestaurantul „Excelsior“. Cu mine nu-ţi merge, măi băiete: de Athenee a fostvorba, Athenee rămâne! Şi-am să vin cu nevasta, cu soacra, cu căţel, cu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 92/128

purcel! Exact ca şi fraierul de directoraş de la Comerţul exterior, obiectulpropriu-zis al pariului nostru! Cum ţi-ai închipuit tu că n-o să punem gabjape şmecherii —  că  şmecheri au fost, nimic de zis! — care i-au devalizatapartamentul?! Te crezi numai tu grozav pe lumea asta?! Află că se găsescla ora asta, fain-frumos, la popreală şi completează cîte cinci autobiograf iipe zi. Cum am pus mîna pe ei? Simplu, printr-un supliment desupraveghere a perimetrului bine ştiut de amîndoi, unde e raionul

casetofoanelor şi măgurilor la negru. Greşeala şmecherilor a fost că aufăcut zulă cu prea multe din sculele de felul ăsta ale directoraşului şi s-augrăbit zornevoie să le mărite ! Vorba unuia dintre ei: nu-şi puteau permite săle ţină prea mult, că pierdeau din valoare, între timp apărînd pe piaţă altelemai perfecţionate... Ca să vezi  ce doctor în ştiinţe economice! Afară deasta, directoraşul, om meticulos, notase într-un car neţel numerele de serie,de la uzină, ceea ce, îţi dai searha, ne-a facilitat treaba! Domnul director areintrat în posesia celor mai multe dintre obiectele furate, dar să nu crezi că

e fericit: fiindcă am reconstituit lista celor aduse din străinătate, am stabilitcă la vamă n-a declarat mai nimic, aşa că i s-au impus retroactiv nişte taxevamale, cu majorări şi amenzi, care l-au secat la ficaţi! Unde mai pui cădarldanaua nu i-a priit nici la instituţie, unde a fost pus în discuţie: vedeamdupă mutra lui că-şi muşca pumnii că a reclamat furtul şi n-a tăcut mîlc — Restul scrisorii e lipsit de interes, zise Vigu, împăturind foaia de hîrtie,Jonathan Fatt părea să se fi amuzat grozav.—  Aşa, deci, cu micul director al vostru: bine i-au făcut! Nici la noi nu se

glumeşte cu taxele vamale! Mai bem o sticlă de vin românesc, captain?Vigu zîmbi.— Numai fiindcă e românesc şi văd că vă place! Altfel, aş fi zis să mergemla culcare...Conf erinţa Interpolului începu a doua zi dimineaţa, la ora anunţată. Nu este locul să facem aici un compterendu, un proces-verbal al lucrărilor conferinţei Inter polului, cu atît mai mult cu cît acestea au avut mai mult saumai puţin un caracter secret. Îl captivaseră, desigur, pe eroul nostru faptele

şi concluziile teoretice prezentate la conferinţă de colegii săi din n ţări, de laEmiratele Arabe la coasta americană a Pacificului, din Ulster la Ţarabascilor, trecînd prin Germania Federală şi ajungînd la Turcia şi Italia,gazda conclavului. Moduri de organizare, metode de acţiune, relaţii însuprastructura statelor în cauză, reacţii psihologice ale teroriştilor capturaţişi condamnaţi.  Î n legătură cu toate acestea fuseseră aduse precizărideosebit de interesante, schimbul de experienţă, spre a zice aşa, era cuadevărat util. 

Către sfîrşitul după-amiezii, poate şi obosit de a fi urmărit pînă atunci unnumăr considerabil de intervenţii, dar mai ales nervos, într -un modinexplicabil nervos, neliniştit, anxios, căpitanul Vigu se strecură afară dinsală, simţind nevoia să fumeze o pipă sub cerul liber. Prin portalul înalt alPalatului municipal se întrezărea văzduhul sumbru al înserării, ce cădea

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 93/128

devreme în acea zi de noiembrie tîrziu.Coborînd treptele de piatră ale palatului, întîlni un poliţist în uniformă, careurca şi care îl salută cu mîna la chipiu. Vigu îl văzuse în mai multe rînduri înpreajma comisarului Menotti, al cărui subaltern pesemne că era. îl opri şi îl

 întrebă:— Signor Menotti este pe-aici?— Nu, domnule căpitan, cred că e la comisariat. Au sosit nişte domni de la

Roma, magistraţi şi şefi de poliţie, să ne dea o mînă de ajutor în anchetă;noi, provincialii, se pare că nu ne pricepem... Doreaţi să vorbiţi cu dînsul?Nu prea cred că e momentul... ---- Πl voi găsi probabil deseară, spuse Vigu, destul de nedumerit denonşalanţa cu care vorbea tînărul poliţist despre şefii săi, despre „domniidin Capitală". Spune-mi, te rog, care mai e starea bietului maresciallo Prati?— E ferito molto grave, signor capitano...— Ştiu. Dar ce spun medicii?

—  E în continuare la reanimare. A fost operat, dar nu se ştie dacă vasupravieţui. —  Autopsia fetiţei s-a făcut?— Desigur, încă de azi-noapte. De altfel nu era mare lucru de constatat: amvăzut cu toţii cum a murit, poverina... S-a dat autorizaţia să fie transportatăacasă. — Deci, a fost dusă acasă... repetă Vigu, întunecîndu-se; simpla referire lamoartea fetiţei îi dădea un rău fizic. Ştii cumva unde locuieşte familia Prati?

— Desigur. Ettore Prati este unchiul meu.Şi, coborînd brusc glasul, tînărul poliţist completă cu o schimă de durere :  — Iar Maria, verişoară primară... Se pare că ar fi vrut să mai spună ceva —  cine ştie, poate că fusese

 îndrăgostit de micuţa şi fermecătoarea sa cugina, lucru uşor de înţeles, cinen-ar fi fost?... — dar se reţinu. Se mulţumi să-i dea ofiţerului român lămu-rirea cerută. — Ştiţi unde este la casa di Marco Polo?

— Nu.Italianul îi explică pe unde s-o ia.— De altfel, dacă nu nimeriţi, întrebaţi pe oricine pe drum. De la casa luiMarco Polo o luaţi înainte, după care cotiţi la dreapta pe primul canaletto — se poate merge şi pe jos, există un mic trotuar de-a lungul zidurilor — şi peurmă încă o dată la dreapta şi apoi la stînga. 

 Îl zio locuieşte la numărul 27. O să vedeţi şi steagul  negru la poartă, şilumea adunată... 

Vigu îi întinse mîna.— Grazie ! A rivederci.— Ciao ! făcu tînărul poliţist şi duse mîna la chipiu. Vigu privi cu un zîmbet amuzat în urma poliţistului,  care intră în palatulPrimăriei. Constatase mai demult ce largă extensiune luase în ultima vreme

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 94/128

acel salut atît de familiar la italieni, altminteri înclinaţi mai degrabă sprerelaţii ceremonioase! N-avea să treacă rnulţ şi aveau să salute cu un ciaoneglijent pînă şi pe un cardinal sau pe primul-ministru!Se întrebă dacă este sau nu cazul să viziteze, în seara aceea, îndoliatafamilie Prati, care pierduse floarea fără îndoială cea mai frumoasă dinbuchetul de cincisprezece bambini, aduşi pe lume prin rîvna bravuluimaresciallo, care, vai! se zbătea şi el între viaţă şi moarte pe un pat de

spital... Lacrimi, bocete, veşminte cernite, miros inecăcios de tămîie, feţealungite de preoţi şi, aici, în Italia, şi de călugări, desigur, fiindcă sînt plineoraşele de ei şi nu scapă o asemenea ocazie să se înfiinţeze cu mutrele lor prefăcute şi bigote! Participarea la asemenea ceremonii funebre era ceeace îi repugnase întotdeauna, iar meseria sa îl obliga atît de des la aşa ceva!Il scoteau din sărite plinsetele forţate, condoleanţele exprimate cu gravitate,leşinurile simulate ale văduvelor acoperite în negru, gustul sinistru al colivei,mirosul de peşte prăjit amestecat cu cel al cădelniţelor şi cu cel, insinuant şi

drăcesc, al trupului intrat fatal în descompunere... Aici, cel puţin, durerea nuva fi mimată — durerea la moartea unui copil e întotdeauna sinceră şisfîşietoare. Iar cînd copilul este unul ca Maria cea înzestrată de zei şi cufrumuseţe, şi cu un glas menit să-i aducă o glorie mondială... 

 Î ncă mai şovăia cînd intră într -o florărie de lîngă Ponte Rialto, unde ceru săi se întocmească un mare buchet de crizanteme ruginii. Cu stânjenitorulmorman de flori în braţe, reconstitui explicaţiile ce i le dăduse tînărul poliţist,nepotul familiei Prati, şi se îndreptă spre casa vestitului călător Marco Polo,

primul european ce cutreierase împărăţia Chitaiului, aceea a nebiruiţilor hani mongoli şi dăduse, el cel dintîi, ştire despre Regatul fabulos şi probabilinexistent al Preotului Ioan. Ajunse în mai puţin de douăzeci de minute. Nuse grăbea să ajungă la destinaţie, în casa aceea îndoliată, dar s-ar fi vrutscăpat de florile care, aşa avea impresia, îl făceau să semene cu opaparudă, aşa că nu zăbovi decît cîteva clipe în faţa clădirii ursuze, masive,aproape fără ferestre spre stradă, ridicată de ilustrul călător la  întoarcereasa acasă, încărcat de nenumărate pungi cu galbeni agonisiţi din neguţătorii

sau dăruiţi de monarhii aceia putred de bogaţi de la capătul lumii. Avea decio vechime de mai bine de şapte sute de ani, şi şi-o arăta, cu zidurile eirăpănoase zugrăvite în tulburătorul „roşu veneţian" şi părînd nu să doarmă,ci, dimpotrivă, să stea la pîndă, aşteptînd Dumnezeu ştie ce, în acel începutmisterios de noapte. Multe din casele vecine erau poate şi mai vechi, dar Vigu ştia, cunoscînd alte oraşe italiene, că aparenţa de vetust era datoratănumai zidurilor exterioare şi că, de îndată ce le treceai pragul, te aflai îninterioare moderne, cu întreg lanţul de comodităţi datorate în primul rînd

invenţiei elec- tricităţii. Oricum, locul era destul de sinistru în ceasul acelade amurg şi deveni şi mai sinistru ceva mai departe, cînd, urmînd indicaţiilepoliţistului italian, Vigu se înfundă în ulicioarele strimte şi întortochiate, peun trotuar ce nu îngăduia decît un singur trecător, alături de canalele cu apăstătută şi greu mirositoare.  Î n afară de o gondolă ce se pierdu după o

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 95/128

cotitură, nu întîlni nici un suflet viu, nici o pisică, nici un şobolan măcar, caresă se caţere pe zidurile străvechi sau să înoate prin apa putredă. Felinarelese aprinseră în timp ce dădea al doilea colţ, dar erau rare, iar lumina lor,vămuită-de sticla groasă şi murdară, înconjurată de zăbrele de fier  forjat,abia o părere de lumină; te făceau să crezi că ele sînt de fapt ochii destrigoi ai bătrînelor ziduri ce nu aveau somn... 

 Aşa cum fusese prevenit, recunoscu casa pe care o căuta după prapurii

atîrnaţi la poartă şi după vaga mişcare din jurul ei. Vreo trei gondole şi încăvreo două bărci obişnuite stăteau legate de un stîlp al micului debarcader,şi una din bărci tocmai se pregătea să plece. Două femei în negru, plîngîndfără zgomot cu gur a înfundată în batiste, coborîră în barcă, în timp ce unbăr bat punea mîna pe vîsle.Intrind în coridorul de unde, pe o scară strimtă şi destul de şubredă, se urcala etaj, Vigu nu fu surpr ins să găsească un grup de copii, cîţiva foarte mici,alţii ceva mai măricei, de şcoală elementară, jucîndu-se şi zbenguindu-se.

Nu strigau, nu ţipau, nu se putea spune că făceau gălăgie, dar erau maidegrabă veseli şi nu prea păreau să-şi dea seama de ce se petrecea sus,deasupra capetelor lor. Dar cîţi alţi copii nu întîlnise, jucîndu-se nepăsătoricînd alături se afla pe catafalc chiar tatăl, chiar mama, fiinţa cea maiapropiată ! Ca peste cîteva zile să  înceapă a întreba „cînd se întoarce” de lacimitir părintele dus pentru totdeauna...Urcă la etaj şi pătrunse într -o încăpere destul de mică şi în orice cazneîncăpătoare în ziua aceea, luminată de cîteva zeci de luminări aprinse şi

năpădită de tot atîtea coroane şi jerbe de flori. Micuţa Maria apucasepesemne să aibă  „publicul ei“, era admirată pentru talentul ei în cartier şipoate şi în oraş, altfel nu se putea explica numărul mare de coroane şi depersoane prezente. Nu puteau fi numai rude şi prietene, colege de şcoală,oricît de prolifice ar fi familiile italiene. Oamenii aceia pierdeau mai multdecît pe unul de-al casei, un copil drag, pentru ei, melomani înnăscuţi,dispariţia viitoarei primadona era o tragedie personală! Πi înţelegea preabine, el, care fusese de faţă la cîntecul de lebădă al fetiţei... Cîntecul de

lebădă ce îi fusese dedicat chiar lui!Trupşorul moartei era aşezat de pe acum în sicriu. Cu un nod mare în gîtlej,Vigu se aplecă, puse cu grijă buchetul de crizanteme alături de alte flori şiabia apoi îndrăzni să ridice privirea spre chipul moartei, care era alb cahîrtia, stors de sînge. Cu ochii închişi, cu fruntea, uşor arcuită, netedă, fărănici o cută, Maria părea —  după expresia comună —  să doarmă şi săviseze. Şi, desigur, să cînte în vis, să cînte o arie de acum încolo lipsită desunete... Dintr-un imbold pe care nici el nu şi-l înţelese, se aplecă încă o

dată şi sărută fragilele mîini reci împreunate la pieptul fetiţei. Plîngea?... se întrebă ridicîndu-se, nu fără oarecare uluire. Ochii îi erau înorice caz umezi, şi vedea pîlpîirile luminărilor, contururile icoanelor,chipurile celor din preajmă ca într -o pînză de păianjen.  Î şi şterse discret,fără batistă, colţul ochilor şi se dădu de-o parte. Nu-i mai rămînea decît să

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 96/128

se apropie de persoanele ce păreau a fi rudele de sînge —  înşirate de-alungul unui perete, în picioare, o femeie între două vîrste, cu ochii uscaţi deatîta plîns, mama, desigur, un flăcău în uniformă de soldat, fratele maimare, de care îi vorbise il maresciallo, două adolescente, probabil suror ilemai mari, şi tot felul de alţi inşi, bărbaţi şi femei, cu siguranţă unchi, mătuşi,veri, bunici, cine mai ştie ce — să le strîngă mîna şi să bîiguie obişnuitelecuvinte de condoleanţe. Nu părea să ştie nimeni cine este şi ce hram

poartă, şi nimeni nu părea să-şi pună întrebări în legătură cu dînsul. Cineva îi puse în mînă un pahar cu vin roşu. Se întrebă dacă şi la italieni existăobiceiul de a vărsa o picătură pentru sufletul mortului. Renunţă la acest gestde ritual şi bău paharul dintr -o înghiţitură. După cîteva minute de stat în picioare, într-o poză de reculegere, cerute decea mai simplă decenţă, se strecură afară din apartament şi porni săcoboare scara. Jos, pe coridorul lung ce ducea spre partea din spate aclădirii, copiii continuau să se joace. Unul dintre ei, mai micuţ, de vreo

patru-cinci ani, se aşezase în fund şi se juca, foarte concentrat şi foarteserios, cu un fel de rotiţă neagră. Cînd el se afla la mijlocul scării, copilul înălţă capul, şi Vigu fu izbit de fizionomia sa. Copilaşul avea, în raccourci,exact trăsăturile lui Ettore Prati, îl maresciallo: bătrinul (care, la urma urmei,nu era chiar atît de bătrîn!) subofiţer de carabinieri în embrion!Vigu se duse la el şi îl prinse de bărbie. — Come ti chiama, caro?Copilul răspunse, pe tonul cel mai serios posibil:

— Ettore! Ettore Prati, come papă!Ca, după un fel de ezitare, să întrebe:— Che fa Maria? Tot mai doarme? Nu se scoală odată? !Ce răspuns se poate da unei asemenea întrebări?... Dar în timp ce căuta înminte cîteva cuvinte cu care să-l mintă pe copil, ochii  îi căzură pe rotiţa, pe

 jucărioara din mîinile acestuia, şi tresări: o mică etichetă galbenă era lipităpe dosul obiectului, şi pe ea era tipărit: Wilkins Electronics limited!— De unde ai tu acest giocattolo, Ettorino?!

Copilul îşi trase spre piept jucăr ioara, temîndu-se cu siguranţă să nu-i fiefurată. — L’ho trovato... — Dove, Ettorino?Copilul, acum, îl privea cu mare neîncredere: ce voia nenea acela de la el,ce îl tot pisa cu întrebările? Nu zise nimic.Vigu îi zîmbi îmbietor:— Papă, che e mio amico, ar fi foarte bucuros dacă mi-ai spune de unde ai

tu rotiţa... E molto importante per lui, Ettorino, credimi! Copilul, se hotărî în sfîrşit să vorbească : — I-a căzut din buzunar unui nene. — Lo conosci?Ettorino ridică din umeri. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 97/128

— Forse che si... Locuieşte prin apropiere. — Unde?— Non lo so. Dar îşi petrece aproape toate serile la zio Luigi, alia bottega...  — Şi unde e bodega asta? Acum e seară, probabil că nenea acela e acolo.

 Ai vrea să vii cu mine să mi-l arăţi?Ettorino chibzui cîteva clipe.— Si puo fare... Dar e adevărat că eşti prieten cu papă?

— Ma certo! Ettorino, nu-mi dai mie rotiţa asta?Copilul clătină din cap foarte decis. — No ssignore! Eu cu ce mă mai joc?!— Ailor a facciamo un cambio, vuoi? —  Vigu îşi frămînţă mintea sădescopere în buzunarele sale un obiect cu care să-l poată ispiti pe copil.Banii, fireşte, ieşeau din discuţie. Negăsind altceva, îşi desfăcu de la mînăceasul, un Wostok nu prea scump, vechi de cincisprezece ani, dar care îlslujise cu credinţă şi exactitate în tot acest timp.

— Lo vuoi, Ettorino?— Parii ăi serio?! — Lui Ettorino nu-i venea să creadă. — Ma silCopilul se îndreptă cu paşi hotărîţi spre uşă. —- Anăiamo alia bottega, zio!Bodega lui „zio“ Luigi se dovedi a fi chiar foarte aproape de locuinţa familieiPrati. Nu le trebuiră mai mult de cinci minute ca să ajungă într -o piazzeta cuta- rabe de negustori de legume şi fructe, pustii la ora aceea, şi încă vreo

cîteva dughene, printre care şi micul local de petrecere, luminat ă giorno, alnumitului Luigi. Al riposo ăel pesce-cane — La ogeacul rechinului, scria pefirma, luminată cu neon, a localului. Un tonomat în plină funcţiune inundapiaţeta cu sunete ritmate, stridente. Vigu îl conduse cu precauţie pe micul său însoţitor pînă către colţul vitrineimari, un perete întreg de sticlă, şi îl întrebă din ochi dacă îl vede pe „nenea"căruia îi căzuse rotiţa din buzunar. Ettorino, care moştenise pesemne simţul conspirativităţii de la tatăl său, il

maresciallo, îi indică în şoaptă:— Eccolo! Qutillo di lă! Con la camiccia blu, lo vedi?6.

Dar Vigu îl recunoscuse dinainte. Trimiţîndu-I acasă pe copil, care plecăbucuros şi ţanţoş cu ceasul „adevărat" la mînă, intră în barul viu luminat şistrălucind de sticlărie, cromuri şi ecrane luminiscente, ale tonomatului înplină funcţiune şi a două-trei aparate mangiasoldi, mîncătoare de bani,pokere automate. Salută cu glas tare, dar ca de obicei aici, în Italia, nu i se

răspunse. Barmanul, care freca maşinal cu o cîrpă albă un pahar, semulţumi să-i arunce, o privire nepăsătoare. în spatele acestuia, un anunţ hazliu avertiza: Non si fa credito che ai novantenni, e soltantoaccompagnati dai geni tori! Nu dăm pe datorie decît nonagenarilor, şi numaidacă sînt însoţiţi de părinţi... 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 98/128

Se rezemă de tejgheaua de zinc, alături de vreo zece alţi clienţi care, cupaharele în faţă, urmăreau din picioare un film la televizorul în culori cocoţatundeva sus, deasupra rafturilor cu sticle. Emisiunea se desfăşura fărăsunet, sau urletele tonomatului îl acopereau completamen. Vigu comandăun Campari, pe care îl bău din două sorbituri. După care mai ceru unul,spunînd să-i fie adus la o masă, în mijlocul sălii, alături de aceea la care„omul lui" în camiccia blu juca şah în compania unui bătrîn ce fuma pipă.  

Se aşeză la masa pe care i-o indicase barmanului şi îşi scoase tacticosustensilele de fumat. înfundă cu grijă Dunhill-ul şi aprinse; ar oma exotică atutunului său îndrăgit, Capstan, se împreună cu mirosul tutunului modestfolosit de bătrînul care juca şah. Dintre toate cele vreo cincisprezece meseale sălii, nu erau ocupate decît trei, aceea a sa, cea la care se juca şah şialta la care patru inşi taciturni jucau Canasta, frumosul joc de cărţi născocitde însuşi Michelangello Buonarotti.  Î n rest, clienţii se  înghesuiau late jgheaua barului, unde rămîneau în picioare uneori chiar şi cîteva ceasuri.

Şi Vigu ştia de ce, descoperise secretul pe pielea lui, la prima sa călătorie în Italia. Atunci, tot aşa, intrase într -o bottega di cafe ca aceasta şi qeruse, latejghea, un pahar de băutură n-are importanţă de ce fel, pe care îl plătisepe loc. Ceruse apoi şi un al doilea pahar, pe care de asemenea îl plătise pedată, numai că pe acesta îl luase fără să-l bea şi se aşezase la o masă (niciuna nu era ocupată, pe cînd la tejghea era î nghesuială!), să-l soarbă întihnă în timp ce avea să fumeze o pipă. ŞL în cele vreo douăzeci de minute

cît zăbovi la masa aceea, fu ţinta privirii tuturor celor aflători în local: uluităcea a clienţilor de la tejghea, care îl măsurau din creştet pînă-n tălpi ca peun animal exotic, indignată, feroce chiar, cea a patronului, care făcea şi pebarmanul. Ce naiba au oamenii ăştia cu mine,  de ce crimă m-am făcutvinovat?! se întrebase atunci, ca să găsească răspunsul abia a doua zi:achitînd dinainte consumaţia, îl împiedica pe patron să-i pretindă adaosulpentru copertino, „faţa de masă“, pentru dreptul de a se aşeza la o masă...

 Acesta şi era motivul pentru care toate mesele erau goale, lumea bînd în

picioare! Iar pe el, ofiţer de poliţie, incognito desigur, îl priveau ca pe ultimuldintre escroci! Las să le dau ocazia să-mi ciugulească mizeria de cîtevasute de lire!... îşi zicea acum, pufăind din pipă şi urmărind partida de şah cese desfăşura la masa vecină. Bătr  înul, cel care fuma şi el pipă,  îl interesa mai puţin sau chiair  deloc.Celălalt, în schimb, un bărbat de vreo treizeci şi ceva de ani, blondiu cumsînt rareori italienii, cu o faţă ridată prematur şi o mină ursuză, se bucura de

 întreaga sa atenţie. Nu numai că el era cel pe care i-l indicase Ettorino, dar 

recunoscuse din prima clipă în el pe unul din indivizii care, în ajun, înminutele premergătoare plecării vaporaşului în cursă, se foiseră, aparentfără rost, pe debarcader şi chiar pe punte. îl revedea circulînd pe-acolo cuşapca trasă peste ochi şi — reţinuse momentul, deşi, atunci, se-nţelege, n-avea nici un motiv să-i acorde importanţă — schimbînd o privire ciudată cu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 99/128

femeia aceea roşcovană, cu alură masculină, altă apariţie bizară pentrulocul şi ora respectivă. Dacă, ieşind din aula Palatului municipal unde sedesfăşura Conferinţa Interpolului, întrebase de comisarul Menotti, fusesetocmai pentru a-i împărtăşi acestuia un rezumat al impresiilor, alobservaţiilor sale dinainte de îmbarcare. Amînînd întîlnirea cu comisarul, îşispunea că n-avea de fapt să-i comunice mare lucru, că şi alţii — cum se şidovedise, de altfel —- făcuseră aceleaşi observaţii şi că, în clipa aceea,

comisarul era desigur prea ocupat cu ancheta şi cu „domnii de la Roma" casă acorde atenţie fugarelor sale impresii. Şi iată că îl revedea pe individ aici,la cîţiva paşi de locuinţa familiei Prati cea atît de lovită de soartă, presărîndpe drum ciudate rotiţe negre, cu şi mai ciudatc mici etichete galbene!...„Wukins Electronics, limited“... Hm!Bărbatul mai tînar îşi scosese jacheta, rămînînd într -o cămaşă albastră şicu o cravată roşie în dungi, de o curăţenie îndoielnică, la gulerul descheiat.De cîteva minute bune, stătea înţepenit cu capul între mîini, concentrat

asupra tablei de şah. Vigu, care trăsese scaunul său ceva mai aproape demasa vecină, îşi permise să-l studieze aţintindu-l cu o privire făţişă, într -unchip aproape necuviincios. Dar omul nu părea să-l bage în seamă. Analizapoziţia de pe eşichier şi buza de jos îi tremura uşor, iar faţa i se strîmba dinvreme în vreme într-un fel de rictus urît. Toate, semne evidente dedezechilibru, diagnostică Vigu. Ar fi interesant de ştiut de ce natură...  Cu totul diferit de partenerul său părea a fi bătrînul fumător de pipă. O faţăsmochinită, uşor simiescă, pe care sclipeau însă doi ochi mici şi voioşi, plini

de spirit. Purta un costum de stofă neagră croit după moda anilor treizeci,iar la gît o mare lavalieră roşie, care îi dădea aerul unui bătrîn socialist dinepoca romantică, ceea ce poate că şi fusese. Observînd interesul lui Vigupentru partida de şah, bătrînul îi zîmbi peste masă, cu o bunăvoinţă uşor ironică. —  Si accomoăi, commendatore! i se adresă cu un glas subţiratic, şi acel„commendatore" accentua tonul ironic. Vigu se prefăcu a ezita. Apoi se ridică, apucînd scaunul său de spătar. 

— Permesso? făcu el, adresîndu-se celuilalt jucător, care însă nu-irăspunse săniei nu-l privi.Bătrînul cu lavalieră roşie mimă ridicarea de pe scaun şi îi întinse mîna luiVigu, prezentîndu-se :— Professore Vicenzo Canelli.— Vigu...— Forestiere? întrebă acesta. Străin?— Soltanto della citlă, minţi Vigu, nedumerindu-se nici el de ce o face. Sono

siciliano...Poate fiindcă îşi amintise că în Siciliâ multe nume au terminaţia în u, ca şicele româneşti!— A! conveni bătrînul profesor. De aici, desigur, foarte slabul, dar simpaticul accent!

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 100/128

In momentul acela, tînărul se hotărî în sfîrşit să mute. Dar o făcu cu atîtabruscheţe, încît răsturnă două piese pe tablă. Bătrînul aşeză cu un gestdelicat piesele la locul lor. Celălalt aşeză pumnii   încleştaţi pe masă,nepărînd nici acum, după ce se decisese asupra mutării, mai puţin încor datca înainte. Ridicase privirea spre tavan şi se uita în gol, în neant parcă. PeVigu tot nu-l lua în seamă, de parcă nici nu s-ar fi aflat la masa sa.

 Abia acum se apucă acesta să studieze cu adevărat poziţia de pe tabla de

 joc. Nu era de fel simplă! Şi izbitor era contrastul dintre stilul de joc al celor doi: piesele albe ale bătrînului erau armonios plasate în preajma regeluirocat, lanţul de pioni centrali frumos asigurat de perechea de nebuni, întotul impresia era de grija pentru estetic şi logică; piesele negre ale celuilalt,

 în schimb, erau desfăşurate într -un mod haotic. într-un fel de schemă elelinii frînte, regele însuşi tindea spre mijlocul tablei, cu intenţii hotărîtagresive, şi poziţia, la o primă privire, apărea precară, dacă nu pur şi simplucompromisă. Dar studiind-o mai atent, sau foarte atent, constatai că nici o

piesă de oarecare importanţă nu era lipsită de acoperire, iar atacareaaltora, anume lăsate în voia soartei, ascundea primejdii iminente. Şi tocmaidin poziţia aceea dezordonată se putea lansa, într -un moment sau altul alpartidei, un atac mortal asupra armonioasei poziţii adverse, altfel greu destrăpuns: cele două ture, cei doi cai şi singurul nebun rămas în joc, chiar şiregele ce se aventurase spre centru păreau nişte cobre ascunse în solulcrăpat al unui deşert, gata să se năpustească şi să muşte... Partida era înfaza trecerii de la jocul de mijloc spre final, şi Vigu intuia că negruj se

pregăteşte  pentru o lovitură decisivă, dar  cum, în ce fel, nu vedea. Dar.hotărî t lucru, morocănosul jucător în cămaşă albastră avea un plan foarteascuns, cine ştie ce plan diabolic, şi era greu de presupus că jovialulprofesor cu alură de socialist romantic i-l va putea dejuca!...Cu o mişcare elegantă, bătrînul Vicenzo Canelli îşi întări şi mai mult flanculpionilor centrali. Prea multă logică, îşi zise Vigu, frumoasa construcţie aalbului se va prăbuşi inevitabil cînd negrul va începe măcelul sacrificiilor!Dar ce sacrificii va face, şi în ce ordine, fiindcă de făcut va face, ele „pluteau

 în aer“ şi nu se putea conta pe un calcul gr eşit, tipul joacă prea dur, preacrud, pentru a putea să nădăjduieşti într -o greşeală naivă! Să sperăm căsimpaticul bătrînel nu pune prea tare la inimă pierderea unei partide de şah !Ursuzul om în cămaşă albastră se aplecă din nou asupra eşichierului, înaceeaşi poză de concentrare exagerată. Tonomatul urla acum un rock-and-roll din cale-afară de zgomotos. Brusc, irascibilul bărbat în cămaşă albastrăse ridică, îndepărtînd scaunul cu o lovitură de picior, se duse cu paşi mari laaparatul care era sursa vacarmului şi smulse şnurul din priză.  Î n liniştea

care se lăsă peste local, se desluşiră, cîteva secunde după aceea, vorbelerostite în şoaptă de doi îndrăgostiţi de pe ecranul televizorului; acestaavusese sunet, dar filmul rulase pînă în clipa aceea ca pe vremea filmuluimut.Nimeni nu îndrăzni să protesteze împotriva închiderii tonomatului. Cîţiva inşi

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 101/128

păreau chiar bucuroşi de iniţiativa nervosului jucător de şah, alţii însă, vreopatru tineri gen blouson noir îi aruncară căutături întunecate. Dacă nu sărirăla ceartă sau la bătaie, era fiindcă omul, obişnuit al casei, după cum aflaseVigu de la micuţul Ettorino, avea pesemne reputaţia unuia care nu.se lasăcălcat pe bătături; şi, de altfel, cînd se ridicase de la masă se putea vedeacă era un zdrahon cu braţele lungi, cu umerii foarte laţi şi palmele osoase,masive ca nişte lopeţi!

Partida avea să continue, deci, într-o atmosferă mai propice ca pînă atunci.Dar, aplecat deasupra tablei, omul nu părea a fi mai destins. Buzele i semişcau mute tot ca şi înainte, iar rictusul acela ciudat îi schimonosea chipulla fel de des.Se auzi soneria unui telefon. Patronul se deplasă dindărătul tejgheleibarului şi se duse în încăperea din spate. Reveni numaidecît. — C'e per voi, ingegniere, zise.Omul în cămaşă albastră înălţă capul  şi, o clipă, păru să zîmbească:

expresie cu at ît mai bizară pe faţa sa posacă! Cu siguranţă că aştepta aceltelefon. Se ridică şi, fără să se scuze faţă de partenerul său, se îndreptă cuaceiaşi paşi mari spre telefonul din odaia vecină. Rămaşi singuri, Vigu şi profesorul Canelli schimbară un zîmbet de

 înţelegere. — Poate veniţi şi mîine pe aici, signor Vigu... aşa aţi spus, nu? sau Vigu, cuaccentul pe ultima silabă?...— Nu, fără accent pe ultima silabă. 

— Da, foarte bine. Mi-ar plăcea să jucăm o partidă. — Dacă voi putea, voi veni, promise Vigu. Şi, arătând din cap spre tablă :—  Am impresia că amicul vă pregăteşte o lovitură perfidă!—  Certamente, oftă bătrînul cu lavalieră roşie. Joacă tare, trebuie sărecunosc, imoral de tare, nu ştiu dacă mă înţelegeţi... Vreau să spun că n-are nici un respect pentru frumuseţea jocului, îl transformă într -un fel deluptă brutală... — Şi în general, vă bate? întrebă Vigu cu tact. 

— Deseori, dar nu întotdeauna, oftă pentru a doua oară profesorul Canelli.Cîteodată, în cursul jocului, se produce la el, cum să spun, un fel de întunecime... clachează, nu ştiu dacă mă înţelegeţi, e un fel dedezechilibru... Atunci, în cîteva mutări, poziţia lui se prăbuşeşte literalmente,şi asta de asemenea împotriva oricărei logici!Pe bancheta lipită de perete se afla un teanc mare de ziare. Vigu întinsemîna.—  Îmi permiteţi, professor e?

Băţrînul ridică din umeri. — Nu sînt ale mele, sînt ale amicului.Vigu îşi trecu privirea peste ziare. Erau ediţiile din ziua respectivă din IIMessaggero veneto, La Stampa, Corriere della serra, I’Unită şi încă vreocîteva. Toate, fără excepţie, titrau pe prima pagină, cu sau fără fotografii,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 102/128

atentatul terorist de la Veneţia împotriva poliţiştilor  Interpolului. Era o întîmplare? Desigur, aceea era senzaţia zilei, şi totuşi... Omul în, cămaşă albastră continua să zăbovească la telefon. La unmoment dat,  îl văzură revenind la bar şi cerîndu-i patronului cîteva fise.Vigu puse la loc pe banchetă teancul de ziare. — In orice caz, nu e un tip prea comunicativ partenerul dumneavoastră,domnule profesor!

Bătrînul Canelli rîse uşurel. — Comunicativ?! E tot timpul mut ca un peşte..; Poate de aceea şi vine aici,la II riposo di pescecane! în cîte o seară întreagă, nu-l auzi rostind decît:,,şah“ şi, cînd e cazul, ,,mat“. Uneori, tăcerea asta a lui îmi dă fiori reci peşira spinării... Are în el ceva halucinant, mi-e greu să vă explic... — Mda... E într-adevăr inginer ?— Cît se poate de inginer, signor Vigu! Unii pretind — şi îi cred! — că ar fi

 început o carieră extraordinară în străinătate, în Anglia, pare-se, dar a

 întrerupt-o brusc şi ar fi venit aici, unde duce o existenţă oarecum stranie, într-un mic palazzo pe care l-a cumpărat şi în care nu primeşte pe nimeni.Se zice că ar fi venit cu bani mulţi din străinătate. Singura sa legătură culumea sînt serile pe care le petrece deseori aici,  jucînd şah cu mine sau cualţii; dacă felul lui de a juca — l-aţi urmărit doar ! — poate fi numit odistracţie!— Πl cunoaşteţi de mult ? — De vreo jumătate de an. Dar mai mult decît v-am spus despre el acum,

nu ştiu nici eu. Plus numele, deşi nu e exclus să nu fie cel adevăr at...—  Adică?— Luigi Tordu. Ingegniere Luigi Tordu.— Tordu! repetă Vigu, dar pronunţînd cuvîntul franţuzeşte. Sucitul...răsucitul... Ce potrivire nemaipomenită!Bătrînul Canelli surise amabil. — Seamănă oarecum, ca pronunţie, cu numele dumneavoastră... strecurăel cu glasul său delicat. S-ar putea să fie sicilian şi el, deşi mă îndoiesc... 

Vigu se făcu a nu pricepe maliţioasa remarcă. Dar nu avu cînd să plaseze oaltă întrebare, fiindcă ciudatul inginer Tordu — sau cum l-o fi chemînd cuadevărat! — reveni la masa lor. Aşezîndu-se în faţa tablei de şah, acestaspuse, uitîndu-se la ceas:—  Professore, exact peste treizeci de minute trebuie să plec. Dacă nuterminăm partida pînă atunci, notăm poziţia şi o continuăm altădată. 

 Avea un glas răguşit şi neplăcut, în deplină consonanţă cu toată înfăţişareasa. Nu găsea de cuviinţă să dea vreo explicaţie şi cu atît mai puţin să se

scuze faţă de partenerul său. Vigu fiicu semn patronului că vrea să plătească. Achită nota, din care nulipsi meschinul supliment de cîteva sute de lire pentru il copertino.— Pe mine mă scuzaţi, se adresă el bătrînului Canelli, ignorîndu-l voit pecelălalt. Trebuie să plec. 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 103/128

— Nu mai rămîneţi, signor Vigu? — Bătrînul părea dezamăgit. — Credeamcă vom face o partidă chiar în seara asta... Vigu îi strînse mîna, înclinîndu-se.— Mi displace... Rămîne pe altădată, professore! Buona notte, signori!De astă dată ciufutul  inginer în cămaşă albastră catadicsi să-i răspundă lasalut printr-un mormăit. Nu însă şi patronul, deşi şoma Ia tejghea, cucoatele proptite în zincul umed. De…! maniere negustoreşti tipic italiene,

altminteri absolut inexplicabile!Ieşind din bottega luminată d giorno, cu zecile sale de becuri, de sticlării şide obiecte metalice strălucitoare, piaţeta ce se desfăcea la întretăierea atrei canaletti i se păru cufundată de-a dreptul în tenebre. îi trebuiră cîtevaminute ca să-şi obişnuiască ochii cu obscuritatea locurilor. Nu-i fu greu săgăsească, la vreo zece paşi de vitrina bodegii, un colţ de zid care să-lascundă. Se trase în beznă şi aşteptă. Exact peste douăzeci şi cinci de minute — un ornic invizibil, din vreun turn

 î nvecinat, vesti scîrţîind jumătatea de oră, ceasul său de mînă cu acefosforescente îl purta acum micuţul Ettorino... — uşa bodegii se deschise şise ivi silueta înaltă, masivă, a dubiosului inginer - jucător de şah. Era

 îmbrăcat într-un pardesiu cu gulerul ridicat, avea pe cap aceeaşi şapcă pecare o purtase la debar caderul din faţa hotelului Danieli. Omul ducea subbraţ teancul gros de ziare. Se înfundă pe unul din strimtele trotuare ceşerpuiau pe lîngă un canaletto. Din loc în loc, felinare chioare scoteau din beznă cîte o parcelă de apă şi de

piatră. Paşii omului răsunau zgomotos pe dalele umede ale strimtuluitrotuar, înlesnindu-i lui Vigu urmărirea. Acesta se păstra la o distanţărespectabilă de cel urmărit, fiindcă nu era ţipenie de om prin preajmă, şjdacă inginerul Tordu ar fi întors capul exact în clipa în care el, Vigu, s -ar fiaflat sub conul de lumină al unuia din felinare, şi nu la suficientă depărtar e,cu toată uşoara ceaţă ce plutea deasupra oraşului, l-ar fi descoperit şirecunoscut fără doar şi poate. Dar omul mergea înainte, cu mîinile  înbuzunarele raglanului, adîncit pesemne în gîndurile sale, şi nu întoarse nici

măcar o singură dată capul. Şi nici Vigu nu şi-l întoarse, neavînd nici elvreun motiv să bănuiască a fi filat, la rîndu-i, de cineva.Urmărirea dură mai bine de un sfert de oră şi în tot acest timp strimtelestradele rămaseră cu desavîrşire pustii. O singură gondolă trecu prindreptul lor, lunecînd pe apa întunecată, tăcută ca o fantomă.  În cele dinurmă, Luigi Tordu se opri în dreptul unei porţi, pe care o descuie cu o cheiecare, chiar de la distanţă, i se păru lui Vigu enormă. Profitînd de întunericuldens din locul acela, Vigu se apropie în vîrful picioarelor. Auzi distinct

scrîşnetul cheii în broasca porţii şi încă un scrîşnet cînd, după ce intră,inginerul încuie la loc. Aşteptă îndelung, cu siguranţă mai bine de încă un sfert de oră, pînă să seducă în dreptul porţii prin care dispăruse straniul individ. Lipi urechea degaura cheii, ascultînd încordat. O geană de lumină răzbătea pe sub poarta

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 104/128

masivă, din stejar mîncat de carii, dar de auzit nu se auzea nimic altcevadecît un fel de clipocit, ca şi cum acolo înăuntru ar fi plouat. încolo, nu seauzeau nici voci, nici paşi, nici altfel de zgomote. Hotărî că e momentul săintre.Dintr-o veche deprindere, însuşită încă din adolescenţă, avea întotdeaunaasupra sa un mic arsenal de scule miniaturizate, foarte preţioase  în celemai variate  împrejurări: o lampă electrică, nu mai mare decît un creion, un

briceag ce era o adevărată trusă cu lame de felurite mărimi, cu tirbuşon,cheie pentru conserve etc., un passe-parlout, o lamă dură din materialplastic, plus bricheta, utilă nu numai la aprinsul pipei, plus ustensilele defumat. De astă dată nu avea asupra sa un revolver, negăsind oportun şinici... politicos pentru gazdele sale să umble pe străzi înarmat atunci cîndse afla în străinătate; aşa că îl lăsase în valiza de la hotel. Acum, însă, datăfiind situaţia şi perspectiva de a da nas în nas cu una sau mai multe mutrede felul inginerului Sucitul, îi simţea lipsa. Singura sa armă era un stilet mic,

dar ascuţit ca un brici, pe care îl ţinea ascuns sub ciorap, ceva mai sus degleznă, strîns de picior cu un elastic solid; tot era mai bine decît nimic!Descuierea acelei porţi antediluviene nu putea să-i pună probleme.Luminînd broasca ruginită cu lămpiţa electrică, al cărei fascicul de lumină,deşi foarte îngust, era intens, încercă întîi cu şperaclul, dar cea care se do-vedi eficace fu lama din material plastic. După numai vreo două minute,limba de fier se trase îndărăt, scrîşnind, de două ori. Să fi fost tras, pedinăuntru, şi un zăvor? Nu: apăsă pe clanţă şi poarta cedă.  Î nsemna că şi

altcineva, una sau mai multe persoane, avea să împrumute acea trecere înseara sau în noaptea respectivă. Vigu se strecură înăuntru. Se trezi într-o încăpere vastă, circulară, de un aspect cu totul bizar ; dar surprizele te aşteptau la fiecare pas în oraşul acesta plin de bizarerii şi b izar el însuşi, prin natura lui! La mijloc, trona un havuz în funcţiune — o naiadăce purta pe umăr o amforă aplecată lăsa să curgă în bazinul, ce păreaadînc, în stropi mărunţi, conţinutul vasului de marmură; deci de aici veneazgomotul ca de ploaie pe care îl auzise de afară! Curios era şi că bazinul se

afla dedesubtul podelei de piatră, ca să ajungi la el trebuia să cobori treitrepte! Şi era, acel bazin, circular, destul de larg ca să poţi înota în el, dacăaveai chef de aşa ceva. încolo, holul era gol, cu excepţia unui dulap stră-vechi, minunat încrustat de dalta unui artist din cine ştie ce secol, şi a două

 jilţuri în acelaşi stil. De sus, dintr -un candelabru cu nenumărate braţe decristal, cădea lumina slabă a unui singur bec aprins.Prima grijă a lui Vigu fu să tragă zăvorul la uşa prin care intrase; dacăvizitatorii fără îndoială aşteptaţi dădeau să intre, cel puţin să nu fie luat pe

neprevăzute! Cum avea să se descurce apoi, rămînea de văzut... Dinciudata încăpere, ce te făcea să te crezi în sala de baie a unei vile dinantichitate, se desfăceau trei uşi şi o singură fereastră, largă, ce dădeadesigur spre partea din spate a clădirii, căci era opusă porţii de intrare. Dar Vigu constată cu stupoare că toate cele trei uşi aveau zăvoarele trase pe

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 105/128

dinăuntru, iar fereastra  era prevăzută cu gratii solide: aşa fiind, pe undeieşise omul pe care el îl urmărise şi pe care îl văzuse cu ochii lui intrîndaici?! Pe unde se volatilizase?... Trase zăvoarele şi încercă clanţele celor trei uşi: erau încuiate, fără doar şi poate pe din- afară, de vreme cezăvoarele erau trase pe dinăuntru! Nu-l interesa să încerce să le descuie,f iindcă problema rămînea aceeaşi: pe unde ieşise, odată intrat, LuigiTordu?!

 Î ncercă şi uşa dublă a dulapului, car e la urma urmei putea foarte bineascunde o ieşire secretă. Uşa era încuiată, şi a o descuia ii dădu mai multăbătaie de cap decît poarta masivă, adineauri. Operaţia îi luă mai mult dezece minute, pentru ca în final să admire frumoasa lucrătură a lăcătuşuluice era desigur de mult oale şi ulcele, dar care fusese un adevărat artist înmeseria lui. Nu, dulapul nu ascundea nici o ieşire secretă, şi, de altfel,trăgîndu-l, fără efort, de la perete, constată că peretele era constituit dinacelaşi bloc de marmură ca şi ceilalţi, fără nici o fisură, fără nimic care să

poată da de bănuit că ar putea fi clintit din loc. Dulapul avea să-i rezerve însă o altă surpriză: ordonat aranjate pe umăraşe, se aflau haineleinginerului Tordu! Imposibil să  fie confundate, le văzuse pe el cu puţin

 înainte, în lumina vie de la bottega, iar raglanul, din păr de cămilă, înminutele lungi cît durase urmărirea; acesta din urmă, de altfel, mai era încăud, umezit de burniţa de afară... Şi erau acolo toate hainele omului, jacheta,pantalonii, cravata în dungi roşii, pantofii — uzi şi ei şi uşor stropiţi de noroi!—  cămaşa aceea albastră... inclusiv lenjeria de corp, slipul, un maiou,

ciorapii! Nu numai că individul se făcuse nevăzut, dar se şi despuiase lapiele, întocmai ca într-o poveste cu vrăjitori medievali!Cum nu crezuse niciodată în poveştile cu vrăjitori, nici măcar în copilărie,Vigu hotărî să găsească cheia misterului... Pe undeva trebuie să fi ieşitomul acela, ce naiba! Exista o ieşire secretă, aşa că nu-i rămînea decît s-ocaute şi s-o găsească, dacă i se va lăsa răgazul! Toate hardughiile asteamultiseculare trebuie că sînt ciuruite ca nişte şvaiţere de galerii secrete, decoridoare nevăzute, de uşi misterioase, nimic de mirare să fi fost una şi

aici...Dulapul în care atîrnau hainele inginerului Tordu mai conţinea tot felul dealte obiecte disparate, o mătură şi un făraş, nişte bucoavne roase la colţuride şoareci, o găleată şi, pe un raft, un vraf de saci de nailon, împăturiţi cugrijă. Vigu luă în mînă unul din ei şi îl studie gînditor; sacul de nailon eraprevăzut la gură cu un şnur, ce părea că putea să-l închidă ermetic, lafolosire. Şi, spre deosebire de vechiturile celelalte pe care le adăposteadulapul, sacii erau noi, neutilizaţi încă! 

— Mda... mormăi Vigu, îndepărtîndu-se de dulapul mătăhălos. Un sac de nailon, impermeabil... Un om care, înainte de a dispărea, sedezbracă în pielea goală... Un havuz, cu un bazin adînc... O concluzieoarecare se putea trage din toate astea. Coborî cele trei trepte ce duceau labazin şi se aşeză pe ghizdul acestuia. Lăsă mîna să atingă suprafaţa apei,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 106/128

ca să tresară în aceeaşi clipă: apa era călduţă, nu rece, cum ar fi fost deaşteptat în acea lună de sfîrşit de toamnă! Era, indubitabil, încălzită ! Şi dece să încălzeşti apa unui havuz, obiect prin excelenţă decorativ?... Apoi,mai era şi faptul că bazinul se afla sub nivelul podelei, oare nu cumvapentru ca între podea şi apă să se păstreze o pernă de aer ?...Scoase din buzunar cutia de chibrituri şi aruncă un băţ în bazin. Cîtva timp,chibritul se roti de colo-colo, lovit, derutat, de stropii de apă ce cădeau de

sus, dar apoi porni să plutească, încet, dar ferm, într -o direcţie anume. Atingînd marginea bazinului, se lipi de ea, dînd parcă să înainteze maideparte, fără să poată însă, fiindcă se afla prea la suprafaţă. Oftînd, Vigu seridică şi începu să se dezbrace. Numai la asta nu s-ar fi aşteptat, să facă obaie într-un havuz, într-o casă necunoscută şi misterioasă, înfruntînd o mieşi unu de pericole!... Dar nu era el omul care să dea îndărăt! Gol puşcă,făcu constatarea că hainele sale, puţin îndesate, încăpeau perfect în saculde nailon şi că şnurul îl închidea pe acesta, pare-se, într-adevăr etanş.

Etanş, antiacvatic, era şi creionul său luminiscent, straşnic lucrat deingenioşii japonezi. Πşi legă sacul de mijloc, prinse între dinţi lămiţa electricăşi se cufundă în bazin. Apa îi trecea peste cap, cînd îi atinse cu tălpilefundul. Oho! îşi zise, senzaţia fiind mai degrabă plăcută, în apa aceeacălduţă.  Î notă o dată împrejurul havuzului, după care, acolo unde băţul dechibrit se muncea mai departe să înainteze dus de curent, plonja cu capul

 în jos şi, constatînd că nu se loveşte, cum se şi aşteptase de altfel, demarginea bazinului, îşi luă elan prin trei mişcări de bras în forţă. Capul îi ieşi

deasupra apei, fără să întîmpine nici de data asta un obstacol. Aşadar ieşise din bazin! Apucă în mîna stîngă lămpiţa electrică şi o aprinse,continuînd să înoate cu braţul drept. In faţă, se deschidea o galerie, al căreicapăt, nu se întrezărea încă. Lumină în sus şi văzu că tavanul de piatră seafla cam la o jumătate de metru. Iar lăr gimea galeriei era aproape cît a unuiculoar de concurs într-un bazin olimpic! Πnotă mai departe, fără grijă acum. După mai puţin de un minut, putu să stingă creionul electric, pe care îlprinse din nou între dinţi. Capătul galeriei se întrezărea clar, în faţă, printr -o

lumină cu atît mai vie cu cît coridorul acvatic era cufundat în beznă. Apreciecam la patruzeci de metri distanţa pe care o parcursese şi cea care  îi mairămînea de străbătut. Povestea, acum, îl înveselea mai degrabă, deşi seputea aştepta prea bine ca la ieşirea din apă să-l înhaţe cine ştie ceipochimeni, şi încă în postura aceea ridicolă, de om în costumul lui Adam !...Dar nu se întîmplă aşa. Galeria dădea într -o sală aproape aidoma cu ceade unde plecase, şi tot în bazinul unui havuz. Ieşi din apă, scuturîndu-se dintot corpul, ca un cîine care a făcut o baie nedorită. Pe ghizdul bazinului

văzu un mare prosop pluşat. Ca să vezi, ce oameni îndatoritori! îşi zise,servindu-se fără jenă de prosop ca să se usuce. Se îmbrăcă în viteză. Dar Luigi Tordu de ce îşi lăsase hainele dincolo şi nu se folosise şi el de unuldin sacii aceştia de nailon, atît de practici, se întrebă. Ei! probabil că peacesta, ca om al casei, îl aştepta alt rînd de haine aici... îşi aduse aminte că

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 107/128

uitase, înainte de a plonja în bazin, să tragă zăvorul la poarta de intrare.Celui sau celor ce urmau să intre, şi nu vor putea, faptul le va da de bănuit.Ridică din umeri, doar n-avea să  se întoarcă pentru atîta lucru; n-aveaudecît să creadă că era din neglijenţa, din distracţia inginerului! Tot trei uşi avea şi sala aceasta, plus poarta spre stradă şi fereastra la felplasată, spre spatele clădirii. Dar, acestea, nezăvorîte pe dinăuntru. Pe caresă-şi încerce norocul? Apăsă pe rînd clanţele. Două uşi erau încuiate, a

treia, insă. se deschise fără zgomot, ca şi cum l-ar fi invitat să intre. Ei bine,va da curs invitaţiei! Ceea ce şi făcu, ca să se trezească in faţa unei scăricu trepte de marmură, cufundată in întuneric. Folosind din nou credinciosulsău creion electric, porni să urce prudent scara, treaptă după treaptă.Lumină de cîteva ori înainte, dar degeaba, capătul scării nu se întrezărea.Patruzeci, patruzeci şi unu... apoi şaizeci, şaizeci şi unu... chiar optzeci şimai mult încă. numără el treptele, şi tot nu ajungea la capătul scării. CeDumnezeu, urca într-un turn, se întreba el de data asta cu o oarecare

 îngrijorare, şi pesemne că unea într -adevăr scara unui turn, fiindcă nicimăcar la treapta a nouăzeci şi treia nu dăduse de vreun palier, de vreo uşălaterală, care să indice că era vorba de o clădire construită pe etaje.  Însfîrşit, scara se sfîrşi, şi pătrunse într -un culoar de asemenea cufundat înbeznă, începeau să-l calce pe nervi toate acele mistere, galerii subacvatice,scări interminabile, culoare lugubre, cu recuzita lor de Grund Guignol!După un timp, îi ajunse la urechi un zgomot foarte slab. care, pe măsură ce

 înainta, se defini încetul cu încetul era o voce omenească, ce vorbea pe

acelaşi ton egal şi monoton, fără să se poată înţelege ce spune. La unmoment dat, coridorul coti şi în faţă îi apăru o uşă, pe dedesubtul căreia sestrecura o dungă de lumină. Glasul care vorbea se desluşea şi mai bineacum, fără să se poată însă distinge cuvintele. După un minut, cînd ajunselo numai vreo doi paşi de uşa din faţa lui, îşi dădu seama că era voceacrainicului unui post de radio. Lipi urechea de uşă şi ascultă. Acum seauzea destul de clar :„— I viola hanno fatto una partita bellissima, amministrando alia Juve tre reti

d’alta classe. La sconfitta e, per i bianconerri, una sorpresa dolorosa, chegli allontana dai vertice della classifica..."Un banal comentariu asupra unui meci de fotbal!Emisiunea continuă încă vreo cîteva minute bune, ascultată pare-se cureligiozitate de cel sau cei dinăuntru, în sfîrşit, emisiunea sportivă setermină, şi radioul tăcu. O voce de bărbat se auzi, o alta îi răspunse, dar fără să se poată distinge ce spuneau; adineauri, probabil, radioul fusesepus la maximum. Vigu îşi încordă din răsputeri auzul, dar degeaba. 

 Î n clipa în care i se păru a desluşi, rostit de unul din cei doi, cuvîntul rivoltela— revolver  —  atingerea rece, la ceafă, a unei ţevi metalice îl făcu să înţeleagă că era confruntat exact cu obiectul invocat dincolo de uşă!Dezagreabilă coincidenţă!Un glas răguşit, hîrşîit, despre care nu-ţi puteai da seama dacă era de

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 108/128

bărbat sau femeie, rosti în spatele său, într -o italiană pocită : — Tu cine dracu eşti?! Şi ce cauţi aici? 

7.Odaia în care fu obligat să intre sub ameninţarea revolverului, deschizînduşa la care ascultase  fără rost atîtea minute în şir . Πn loc să caute alte căide investigare a suspectei clădiri, distona cu totul faţă de ce văzuse pînăatunci în acel palazzo părăduit: era un living-room, dacă nu propriu-zis

luxos, în orice caz confortabil, cu mobilă modernă, utilitară, cu covoare noi,adînci, cu tablouri abstracţioniste pe pereţi, cu tot felul de aparate de celemai apreciate mărci — televizor Telefunken, radio portativ Philips, combinămuzicală Griinding şi altele. Doi inşi aşezaţi în fotolii, în faţa unor pahare decocktailuri, îl priviră cu stupoare cînd intră. Unul era inginerul Luigi Tordu,cunoştinţa noastră, celălalt, un bărbat de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat

 într-un halat de casă de mătase verde, care îşi ridică pe frunte ochelarii curamă groasă de baga, ca să-l vadă mai bine, şi întrebă:

— Ce-i asta, Helga?! Unde l-ai pescuit pe individul ăsta?Deci era totuşi femeie cea care îl capturase! Şi nici nu trebuia să întoarcăspre ea capul, chiar dacă revolverul lipit de ceafă i-ar fi permis, ca să ştiedespre cine era vorba: desigur, roşcovana bărbătoasă de la debarcaderuldin faţa lui Danieli. —  Nu vă spuneam eu că trebuie  să luăm şi alte măsuri de pază? spusefemeia din spatele lui Vigu, cu glasul ei de cioară, ce avea pe deasupra şiun accent nemţesc teribil. 

Nu, că e de ajuns intrarea secretă! Na, de ajuns! Şmecheri se găsescdestui pe lumea asta, voi ce credeţi?!Morocănosul Luigi Tordii ieşi abia acum din muţenia sa congenitală:—  A! făcu el. A! Domnul Vigu din Sicilia!

 Aşadar nu fusese chiar atît de absent în timpul partidei de şah cu bătrînulprofesor Canelli.— Cine eşti dumneata? întrebă aspru bărbatul cu ochelari. Să nu spui căeşti un simplu hoţ! Văd că prietenul meu te cunoaşte. Luigi, vezi dacă e

 înarmat!Inginerul se ridică în silă din fotoliu şi îşi trecu mîinile peste corpul lui Vigu,insistînd la subsuori, la buzunarele hainei şi ale pantalonilor.  Î i pipăi şi pecoapse, dar nu coborî pînă la glezne.— E pulito, zise. E curat.—  Hm, mormăi bărbatul din fotoliu, surprinzător! Aşadar, cu. cine avemonoarea?

 Adevărul este că la o explicaţie cît de cît plauzibilă a prezenţei sale în acea

casă Vigu nu se gîndise dinainte. Degeaba îşi mai frămînta creierii acum.De altfel, tot nu era nici o şansă să fie crezut, şi riscul pe care îl înfrunta eraacelaşi; din moment ce descoperise trecerea secretă, nu mai putea fi cruţatde oamenii aceia decît dacă în spatele primului secret nu se ascundeau şialtele. Ceea ce era exclus, dat fiind compromiţătorul obiect pe care îl avea  

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 109/128

 în buzunar, rotiţa neagră cu mica etichetă galbenă...  Î naintă doi paşi şi se lăsă să cadă într -un fotoliu, faţă în faţă cu bărbatul cuochelari.— Cum îţi permiţi?! ţipă glasul de cioară al nemţoaicei. .Ridică-te imediat!Vigu întoarse capul spre ea, văzînd-o de fapt abia acum. Era, într-adevăr,roşcovana de la debarcader. — Domol! zise flegmatic. Puţină politeţe nu strică niciodată, stimată

doamnă!Se întoarse spre bărbatul cu ochelari:—  Am apucat să aud că  Florentina a bătut-o pe Juventus cu 3—0. Dar Inter, dar Udinese ce-au făcut?Spre totala sa uimire, individul, ce părea, după halatul de casă în care era

 îmbrăcat şi după întreaga sa atitudine, a fi amfitrionul, stăpînul casei, îirăspunse cu toată seriozitatea:— Pari Inter cu Roma. 1—2 Udinese cu Torino...

Şi înşiră, unul după altul, pe acelaşi ton serios toate celelalte rezultate aleetapei. Şi ăstuia îi filează o lampă, îşi zise Vigu, ca şi inginerului, ca şinemţoaicei, fără îndoială, asta folosind cu siguranţă şi niscaiva droguri, sevede după toată comportarea ei. Trei ţicniţi, periculoşi cu toţii, dintre carefemeia pare să fie o adevărată viperă cu corn... Dar, cu oarecarechibzuinţă, poţi obţine unele avantaje din ţîcnelile oamenilor ! Poţi să-ineutralizezi uzînd chiar de maniile lor... Dar cum?!—  Mulţumesc, zise. Duminică vreau să joc la Totocalcio şi rezultatele de

astăzi îmi confirmă pronosticurile... Vorbea ca să se afle în treabă şi să cîştige timp, dar, iarăşi spre uimirea lui,bărbatul cu ochelari, amfitrionul, păru realmente interesat de subiect!—  Vezi să nu f aci 13! —  şi îi zîmbi aproape cu simpatie. Crezi că e la

 îndemna oricui?... — Continuă pe un ton de evidentă infatuare: — Crezi căoricine e un Vittorio Domenghini — Vigu trase concluzia că acela e numeletipului — , să cîştige de trei ori premiul cel mare, o dată 300 de milioane, adoua oară 600 şi a treia oară — finis coronat opus! — un miliard şi două

sute de milioane!Vigu fluieră admirativ. —  Complimenti, commendattore! Ai cîştigat dumneata aceste sumefabuloase?Pieptul lui Vittorio Domenghini se umflă de orgoliu. — Giâ! Cu ce bani cr ezi că am cumpărat acest palazzo? Cu ce bani crezică subvenţionez nişte importante cercetări ştiinţifice?... Pînă acum cinci ani,eram un simplu funcţionar de bancă —  inteligenţa a învins însă pînă la

urmă, de altfel şi port un nume predestinat, Vittorio!... Da, caro mio signore,am încasat, una după alta, toate acele sume grase!Iată-l că i se adresa acum cu „dragul meu domn“! Se afla pe drumul cel bun—  individul era sensibil la măguliri... Dar tocmai cînd savura acest primsucces psihologic, se auzi glasul răguşit şi strident al Furiei roşcovane, care 

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 110/128

 îşi însoţi vorbele şi cu cîteva lovituri din picior isterice:— Ma che fate, Don Vittorio?! La dracu cu Totocalcio şi alte prostii, individulăsta pătrunde în sediul nostru ca să ne fure secretele, iar dumneata stai lataclale cu el despre Juve, Udinese şi alte tîmpenii! Individul ăsta trebuielichidat!- Lichidat nu suna bine deloc... Expresia feţei lui Domenghini se schimbă şiea, cînd zise, nu fără o strîmbătură de nemulţumire:

— Cred că ai dreptate, Helga... Dar fii ceva mai calmă, te rog, poate că ar fimomentul să te duci să-ţi f aci o înţepătură, draga mea... —  Nu e încă ora pentru înţepătură! protestă roşcovana. Individul ăstatrebuie lichidat! Auziţi — lichidat!O ţinea una şi bună —  pesemne că avea idei puţine, dar foarte fixe!Insistenţele ei besmetice nu puteau însă să nu-i facă lui Vigu pielea degăină... Noroc că Don Vittorio nu părea să ia încă în consideraresîngeroasa sugestie a femeii. Cu acelaşi ton afabil i se adresă lui Vigu :

— Chiar aşa, cum ai intrat dumneata în această casă, şi cu ce scopuri? Ţi-aş rămîne îndatorat dacă mi-ai răspunde. Pînă şi taciturnul Luigi Tordu părea să aştepte cu interes explicaţiilevizitatorului nepoftit. Vigu zîmbi cît putu mai larg:—  Cu plăcere, domnule Domenghini... —  Negăsind o minciunăconvenabilă, se decise să mărturisească parţial adevărul. —- Mă numesc

 într-adevăr aşa cum a spus domnul inginer Tordu, aici de faţă — am avutfericita ocazie să urmăresc magistralul joc de şah al dumnea lui... —, dar nu

sînt sicilian. Sînt străin, român, şi  fac parte din poliţia României; particip lalucrările Conferinţei Interpolului... O tăcere de gheaţă urmă după aceste cuvinte. Abia după un timp, Helgacea roşcovană scrîşni literalmente —  i se auziră măselele de cal frecîndu-se între maxilare :— O!... O!... Ce v-am spus eu?!Vigu reluă, cu acelaşi zîmbet anga jant şi cu aceeaşi mină candidă; dar simţea că, în spatele lui, isterica nemţoaică ridicase din nou pistolul — de la

una ca ea te puteai aştepta în orice clipă să apese pe trăgaci :— Sînt poliţişti şi poliţişti pe lumea asta, domnii mei.. Eu, vă mărturisesc,am ales această carieră atras de neprevăzutul pe care îl implică, de ispitade a pătrunde în iîecare zi cîte un mister... Sînt un poliţist r omantic, domniimei, credeţi-mă! Orice enigmă mă fascinează, pur şi simplu... Dar săajungem la explicaţia prezenţei mele în această casă. îmi cer scuze că amabuzat de ospitalitatea dumitale, Don Vittorio, dacă ştiam că voi găsi oggzdă atît de îndatoritoare, aş fi bătut pur şi simplu cu ciocăne lul în poartă...

Dar îmi permiteţi să fumez? Î ncă uluit de îndrăzneaţa mărturisire a poliţistului străin, Don Vittorio încuviinţă maşinal din cap. Vigu îşi umplu tacticos pipa, înainte de acontinua :— Persoana, ieşită din comun, veţi recunoaşte, a domnului inginer Tordu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 111/128

m-a intrigat din cale-afară în timp ce chibiţam partida de şah. Un om atît deinteresant nu întîlneşti pe toate drumurile... Dintr -o veche deprindere, l-amurmărit cînd a părăsit bottega respectivă şi l-am văzut intrînd pe o anumităpoartă. Veţi recunoaşte şi asta, că locurile, aici, casele, palazzo-urile,canalele, totul, totul e încărcat de mister, exact ambianţa pe care mi-amdorit-o dintotdeauna... Aşa că am descuiat şi eu poarta respectivă şi amintrat. Ei bine, în sala de marmură, străjuită de havuz, am fost confruntat cu

o enigmă de prima mînă! — şi Vigu descrise, punct cu punct, perplexitateasa în faţa acelei camere închise în care un om pătrunsese şi din care ieşiseapoi, fără să aibă de fapt cum s-o facă. Descrise în continuare şi modulcum dezlegase rebusul. — Am nimerit finalmente în bazinul unui alt havuz,am urcat treptele interminabile ale unui turn, căci presupun că de un turn evorba, şi am ajuns aici, în compania dumnevoastră, în împrejurările pe carele cunoaşteţi... Sînt încîntat că am întîlnit doi oameni atît de amabili, cadumneata, commendattore, şi ca domnul inginer Tordu... Chiar şi distinsa şi

graţioasa doamnă care se joacă cu revolverul în spatele meu cred că o facedin glumă!... Dar e o glumă periculoasă, şi nu numai pentru mine — unglonte poate ieşi de pe ţeavă cînd te aştepţi mai puţin şi, în general, nu îşi

 judecă traiectoria... Nu era de crezut să-i fi convins în vreun fel pe cei trei inşi, oricît ar fi fostaceştia de „săriţi de pe şină“... Inginerul se uita la el cu aceeaşi concentrarecu care analizase ceva mai devreme poziţia de pe tabla de şah ; undezechilibrat, poate, sau chiar mai mult ca sigur, dar, cel puţin în cazul lui, o

inteligenţă dezechilibrată. Iar pe roşcovană o auzea pufnind în spatele său întocmai ca o felină în cuşca unei grădini zoologice. — Şi ce alte secrete ai mai descoperit în acest palazzo? îşi aescleştă gurainginerul.- Ce alte secrete?... se miră Vigu. Da, presupun că mai sunt şi altele, dar nule-am descoperit, n-am avut ocazia...— Individul trebuie lichidat! Lichidat! aproape că se tinguia acumsanguinara Helga.

Dar Vittorio Domenghini n-o luă in seamă. Altă reacţie surprinzătoare, seridică pentru întna dată din fotoliu, ca să se ducă la un mic bar cu rotile, pecare îl deschise. Scoase o sticlă de gin, una de Cinzano alb, precum şi unpahar curat.— Un piccolo bicchiere, signor comissarlo?— Si, grazie!Don Vittorio îi umplu paharul, ca şi pe celelalte. Numai Hlelga nu se atinsede al ei.

— Şi ce discutaţi voi acolo, la conferinţa Interpolului?Vigu ridică din umeri. — Verzi şi uscate! Q problemă cu care noi, în România, n-avem nici în clin,nici î n mînecă: terorismul internaţional, moduri de organizare şi de acţiune,metode de combatere, aspecte psihologice, baliverne dintr-astea... Eu

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 112/128

personal mă plictisesc copios în timpul şedinţ elor!— E totuşio problemăfoarte importantă, spuse Don Vittorio pe un ton grav şi parcă cu reproş. Terorismul e un fenomendominant în lumea contemporană şi e sigur că va lua tot mai multamploare...— Credeţi?....— Absolut sigur! Viitorul îi aparţine, caro signore!

El va înlătura, mai curînd sau mai tîrziu, toate sistemele de guvernare de peglob, de asta să nu ne îndoim! Acelaşi accent de orgoliu în glasul lui Vittorio Domenghini, ca şi adineauri,cînd subiectul fusese mănosul, cel puţin pentru el, Totocalcio! Dar a-i cântaşi de data asta în strună nu era posibil; cum era de crezut să facă el, un poliţist, elogiul terorismului?...— Şi cu ce le va înlocui?Don Vittorio se încruntă. 

— Cu nimic! Important este să se distrugă sistemele, nu să fie instaurate altele... care să fie şi ele combătute la rîndul lor... Vechea lozincă a anarhismului mondial!—  Aşa că eu îi înţeleg pe mult huliţii terorişti, reluă fostul funcţionar debancă îmbogăţit de pe urna fotbalului. Nimic pe lume nu îţi oferă satisfacţiimai mari decît exercitarea puterii!— Ce fel de putere? Politică, economică, spirituală?— Puterea pur şi simplu! Puterea cu P mare! Puterea din umbră!

Divaga acum, pe un ton de-a dreptul frenetic, beat de o beţie rece. Cadeodată să se aplece înainte şi să întrebe, cu un soi de aviditate:—  Ce impresie a făcut asupra voastră atentatul de pe acel vaporetto cucare aţi plecat în plimbare?Vigu îl privi lung.— Domnule Domenghini, eu sînt poliţist şi profesiunea mea implică risculpermanent al morţii. Am ştiut asta de la început şi la fel şi colegii mei dinindiferent ce ţară de pe glob. Punînd o bombă sub picioarele noastre,

teroriştii au dovedit o oarecare logică — noi sîntem duşmanii lor, aşa că ne-au tratat în consecinţă. Numai că.... — Numai că?... îl îngînă Vittorio Domenghini. — Numai că n-a căzut victimă nici un poliţist, ci o fetiţă de treisprezece ani,un copil...— Nu s-a urmărit, desigur, asta... — Poate, dar aşa stau lucrurile. Trec peste faptul că e vorba de un copilexcepţional, pe care îl aştepta o strălucită carieră artistică, dar nici un copil,

nu numai că nu ai dreptul să-l ucizi, dar nici să rişti să-i periclitezi în vreunfel existenţa... Urmă o tăcere crispată. De cîtva timp, Vigu simţea aţintiţi asupra lui ochiineguroşi ai inginerului. Îl privea concentrat, cu nimic altfel decît privise tablade şah în acea bottega. Şi Vigu ştia că omul ezită îndelung înainte , de a

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 113/128

face o mutare, dar mai ştia şi cît de veninoase îi sînt mutările. Şi iată căfăcu mutarea acum, după lungile minute de muţenie şi probabil demeditaţie. Inginerul se ridică hotărît din fotoliu. — O să-mi dai voie, amice, spuse cu un glas uscat, să te scotocesc niţelprin buzunare! Actele, dar şi celelalte. Ireparabilul aveâ să se producă peste cîteva secunde era inevitabil. în tot 

răstimpul absurdei „conversaţii" cv; cei trei maniaci ai crimei, nu surprinsesenici un momenţ de neatenţie al lor, ca să poată scoate din buzunarulfulgarinului compromiţătorul obiect care îl costase ceasul de la mînă şi, înfinal, avea să-l coste poate şi viaţa. 

 Ar fi trebuit să provoace în vreun fel acel oricît de. scurt moment deneatenţie, dar cum n-o făcuse, plătea acum... Se ridică din fotoliu, cu oridicare din umeri ce s-ar fi vrut nepăsătoare.— Poftim! zise.

Luigi Tordu îşi strecură mîna în buzunarul său de la piept şi extraseportvizitul. Frunzări paşaportul, cercetă legitimaţia sa de ofiţer al miliţieimunicipiului Bucureşti, celelalte acte. Le introduse la loc în portvizit şi, spresurprinderea lui Vigu, i-l restitui. Procedă la fel şi cu celelalte buzunare,restituindu-i de fiecare dată pipa, pachetul cu tutun, lămpiţa electrică, chiar şi şperaclul şi tot ce mai găsi. Dar veni   şi rîndul buzunarelor fulgarinului.Scoţînd la ivgală rotiţa neagră, pe care era aplicată mica etichetă galbenă,se f ăcu vînăt la faţă. 

— De unde o ai? întrebă dur. Vigu răspunse fără convingere : —  Am găsit-o pe stradă. Inginerul nu spuse nimic. Nici nu era de altfel nimic de spus. Πn tăcerea

 îngheţată, răsună deodată glasul cîrîitor al Helgăi:— Trebuie lichidat! Lichidat! Ce mai aşteptăm?!Fireşte că trebuia lichidat, el era cel dintîi care să admită că femeia aveadreptate întru totul... Cum să i se mai dea drumul, ca să revină apoi, peste

un ceas, însoţit de o trupă întreagă de carabinieri?... întorcîndu-se fulge-rător din călcîie, Vigu dădu cu muchea mîinii o lovitură în locul unde trebuiasă se afle braţul femeii turbate care îi cerea cu atîta insistenţă capul; n-ovedea, lovitura putea nimeri în gol, şi atunci, mai mult ca sigur, numitaHelga ar fi apăsat pe trăgaci! Dar nu: lovitura sa oarbă atinse exact cotulfemeii, care, cu un ţipăt ascuţit, scăpă din mînă pistolul şi se trase cu unpas îndărăt. Cu un al doilea gest reflex, Vigu îi mai aplică o lovitură cumuchea palmei în gîtlej, şi femeia se prăvăli la podea,  lîngă per ete; nu-şi

pierdu cunoştinţa, dar rămase ca paralizată, cu ochii ieşiţi din orbite, cugura rînjită, ca o lupoaică bătrînă şi rea ce îşi arată colţii. Revolverul eraprea depar te ca să-l poată ridica la timp; cu o lovitură de picior, Vigu îltrimise sub un scrin, unde nu-l mai putea ajunge.

 Avea de făcut faţă celorlalţi doi. Don Vittorio nu părea să fie periculos, şi

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 114/128

 într-adevăr, omul se retrăsese spre peretele opus, vizibil speriat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Nu acelaşi lucru se putea spunedespre inginerul Luigi Tordu, care tocmai se pregătea să treacă la atac. „Sepregătea", acesta e cuvîntul, fiindcă, la fel ca şi în faţa tablei de şah, reacţiasa nu fu nici de data aceasta rapidă, ci calculată. Omul, un zdrahon, dupăcîte îl ştim, de categorie grea în orice caz. luă garda cu pumnii înainte,

 întocmai ca un boxer de şcoală anglo-saxonă. Vigu, cel mult de categoria

mijlocie, întinse braţele în lături, cu palmele desfăcute, aşteptîndu-i asaltul;norocul său că nu neglijase decît în parte antrenamentele de jiu-jitsu de laclubul Dinamo, altfel ar fi fost o pradă uşoară pentru mătăhălosul inginer !Cu toate astea, pr imul „elinei" îi fu defavorabil: repezindu-se spre el, LuigiTordu eschivă perfect, nelăsîndu-se apucat de vreunul din braţe, nici de corp, în schimb îi administră un croşeu de stînga dublat de un upercut, care

 îl trimiseră pe Vigu pur şi simplu în zbor, în peretele din spatele său. Dar nucăzu. Şi cum inginerul, convins că îl scosese din luptă, se apropiase de el,

cu intenţia vădită de a-i aplica o lovitură decisivă, Vigu, cu o piruetă, făcu săse schimbe poziţiile şi, cu o priză norocoasă, îl apucă cu ambele mîini maisus de cot, zvârlind, în secunda următoare, întreaga acea masă de carne şimai ales de oase peste capul său, pînă în peretele celălalt! Nimeni nu-şirevine uşor dintr -o asemenea căzătură violentă... Cu un surîs de triumf,Vigu făcu doi paşi în direcţia adversarului său doborît, cînd. brusc,  simţi că

 îi cade tavanul în cap! N-avusese cum şi cînd să observe, în t impul ciocniriicu inginerul, că o a cincea persoană intrase în încăpere, în spatele său!

...Cînd, după nu se ştie eît timp, îşi reveni în fire, se afla undeva într -ocameră obscură, învăluită în tăcere totală.  Încet- încet, îşi aduse aminte decele petrecute. O durere insuportabilă îi ţinea ţeasta ca într -o menghină.Ridică mîna şi pipăi cu grijă un cucui imens în dreptul tîmplei stingi. însecunda următoare, înţelese că mîinile nu-i fuseseră legate... Se ridică încapul oaselor ; zăcea pe o podea de parchet. Se pipăi din cap pînă lapicioare —  era întreg... Dar deşi trecuseră cîteva minute de cînddeschisese ochii, aceştia tot nu desluşeau nimic prin întuneric, nu venea de

nicăieri vreo rază de lumină. Totuşi, după un timp, deosebi, în bezna totală,un dreptunghi cu o idee mai puţin negru, pesemne o fereastră: noaptea deafară era totuşi mai puţin întunecoasă decît cea dinăuntru! Se căută prinbuzunare şi, spre marea sa mirare, constată că toate obiectele se aflau lalocul lor ; îşi aminti imediat că, în timpul acelei fatale percheziţii corporale,inginerul îi restituise rînd pe rînd conţinutul buzunarelor, mai puţincompromiţătoarea rotiţă: un adevărat gentleman, ce mai!... Sau un prost,sau un tip eminamente sonat; el, în locul lui, n-ar fi procedat în nici un caz

aşa! Vorba e că, acum, avea la dispoziţie micul său arsenal, şi, încă o dată,creionul luminiscent îi fu de cel mai mare ajutor: îl aprinse, trecînd fascicululde lumină, metodic, de-a lungul şi de-a latul încăperii în care se aflaprizonier. Se ridică în picioare, constatînd uşurat că se ţinea mulţumitor peele — dacă n-ar fi fost acea teribilă durere de cap, toate ar fi fost în regulă ,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 115/128

dar n-avea să-l scoată pe el din circulaţie o banală „migrenă"!... Bineînţeles, încercă întîi clanţa uşii: încuiată. Avea să se ocupe de ea mai t îrziu. Apoi,se duse la fereastră: o simplă fereastră, fără zăbrele, dar cînd o deschise şise aplecă deasupra pervazului, îşi dădu seama că nu se putea fugi peacolo: conul de lumină al lămpiţei sale căzu în jos pînă la mai bine de zecemetri, dar tot nu se vedea nici pămîntul, nici apa vreunui canaletto, nimic:cel mai sigur mijloc de a-ţi frînge gîtul, dacă te aruncai de acolo! Mai

departe, cercetînd cu credinciosul fascicul de lumină al lămpiţei sale japoneze încăperea, dădu şi de un simplu comutator aflat în stînga uşii, lalocul unde şi trebuia să se afle; se apropie neîncrezător şi îl răsuci; un becputernic, atîrnat de tavan, se aprinse!Hotărî, în acelaşi moment, că era o gravă imprudenţă să ţină aprinsă acealumină. Totuşi, în cele vreo zece secunde cît rămase luminată încăperea,

 îşi făcu o idee despre ce putea să fie şi la ce putea sluji: era de fapt unatelier sau un laborator de fizică, înţesat de un milion şi unu de mici

aparate, de cabluri, de retorte, de chestii dintr-astea, într-o îngrămădealănebună: fără doar şi poate, „laboratorul" acelui dubios inginer Luigi Tor du...De ce îl închiseseră aici? Cine putea şti? Poate că era încăperea cea mai la

 îndemînă, poate că exista o anume intenţie secretă, mai bine să elimine dinminte presupunerile care oricum nu-i puteau sluji la nimic! Intr-un colţ, seafla o canapea, acoperită cu  pături, cu cearşafuri şi perne; pesemne căinginerul şi dormea aici. Plimbînd conul de lumină, acum mai mult la întâmplare, peste toate acele

sofisticate aparate şi cabluri, şi retorte, şi ce-or mai fi fost — el, oricum, eraprofan în treburile astea! —, Vigu dădu la un moment dat de o lămpiţăelectrică foarte discretă, ridicată doar la trei-patru centimetri deasupramesei, cu un abajur de metal şi lîngă care se afla un comutator minuscul. Î şizise că dacă ar aprinde lumina aceea, poate că n-ar risca să fie văzutădinafar ă, ca puternicul bec din plafon; se mai şi temea că bateriile„creionului" său îl vor lăsa în curînd. Apăsă pe comutator, beculeţul seaprinse, dar în acelaşi timp se auziră, foarte în surdină, şi nişte voci; să fi

fost acela un mijloc prin care inginerul Luigi Tor du îşi spiona propriiicomplici?l—  Aţi venit foate târziu la întâlnire, auzi Vigu glasul acelui Don Vittorio, carede altfel îl tratase cu destulă complezenţă. 

 Î n replică, se făcu auzită o voce onctuoasă, ca de om al bisericii înmomentul cînd acordă binecuvîntarea:—  Am venit atunci cînd am socotit de cuviinţă. Dacă intenţionaţi să-mi faceţiorice fel de reproşuri, acum sau altădată, vă previn că e absolut ridicol... 

Vocea aceea îi era cunoscută! Şi tonul! Şi modul de frazare! Dar de unde, şi în ce fel? Totuşi, vocea îi era cunoscută! Vigu îşi frămînta creierii, dar fărănici un rezultat.— Să trecem peste asta! Sînteţi de acor d sau nu cu propunerile noastre?— La ce lucrează în momentul de faţă signor Luigi? replică vocea

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 116/128

necunoscută —  ce, din nou, i se păru foarte familiară lui Vigu— ocolind întrebarea propriu-zisă. Răspunse inginerul însuşi, cu glasul său răguşit : —  Mă priveşte! Dar vă stau la dispoziţie oricînd cu ce veţi consideranecesar ! Sînt un profesionist de înaltă calificare, ştiţi asta. Vă pot procuramaterialul oricînd şi oriunde, aici sau în oricare altă ţară. Şi nu doresc să fiuplătit, ştiţi şi asta: o fac pentru cauză, atît. 

Din nou, după o lungă pauză, vocea acea insuportabil de familiară, dar imposibil de identificat:— Răspunsul este: nu... Nu prezentaţi, din punct de vedere psihologic, nicio încredere!O pauză şi mai lungă, încordată, se simţea asta. Apoi, cu o anumedisperare în glas, acel Don Vittorio:— De ce?! Avem mijloacele noastre materiale proprii! Nu cerem altcevadecît să slujim organizaţia cît mai bine... 

— Şi să urcaţi în ierarhia ei, nu-i aşa?— Desigur! V-am arătat de ce sîntem în stare: pe cine n-a impresionatatentatul împotriva Interpolului?! Toate, toate ziarele au articole pe pagina

 întîi!... Uita- ţi-vă, le avem aici! Şi veţi vedea că şi cele din străinătate... —  Aţi ucis o biată fetiţă şi aţi rănit un maresciallo oarecare, frumos bilanţ !Dar ştiu că un anume individ a intrat î n acest palazzo acum cîteva ore: cinea fost? Ce s-a întîmplat cu el?Crispat, Vigu îşi auzi la micuţul difuzor secret r elatarea propriei sale

aventuri. Iarăşi o pauză, după care vocea, atît de fami liară lui, anecunoscutului rosti:—  Altă stupiditate... Ei bine, cu tot regretul meu, pentru că şi acesta e unact prostesc, omul trebuie lichidat încă în această noapte! Gîndiţi-vă cum săvă debarasaţi de cadavru... 

 Ascultîndu-şi sentinţa de condamnare la moarte, lui Vigu i se făcu,bineînţeles, cam răcoare! Trebuia să găsească un mijloc de evadare, ceDumnezeu! începu prin a bloca uşa, îngrămădind în faţa ei masa de lucru,

apoi cîteva scaune şi canapeaua. Dar cu asta nu realiza mare lucru, întîrziacel mult deznodămîntul. Poate reminiscenţa lecturii unor romane de capă şispadă, poate una mai recentă, cu siguranţă mai recentă, îl făcu să tresară:nu evadase şi onorabilul Giacomo Cassanova, idolul femeilor, cu douăsecole în urmă, tot aici, la Veneţia, cu o frînghie bine împletită, din

 închisoarea ducală?... Acum, problema era de timp! Pe canapeaua inginerului Tordu se aflaucearşafuri, două pături, mai erau şi nişte cabluri de plastic în acel atelier,

sau laborator, abracadabrant... Iată că avea să-i servească şi stiletulascuns, prins de un elastic puţin deasupra gleznei! Urmă o muncă încordată, de mai bine de o oră, pînă fu împletită, din păturile şi cearşafurilespintecate şi din cablurile de plastic, o frînghie lungă de aproximativcincisprezece metri — mai mult de atît cît putea să fie?! Oricum, nu risca

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 117/128

decît să-şi rupă un picior, tot mai bine decît să înfrunte revolverulroşcovanei nemţoaice, care nu va întîrzia să-şi facă apariţia!...Primele licăriri de lumină ale dimineţii se făceau simţite, cînd înnodă frînghiaimprovizată de un cui din perete, ce părea să ţină vîrtos un tablou, pe care -ldădu jos. şi se strecură afară pe fereastră, ţinîndu-se cu toată puterea defrînghie. Un metru, doi metri de coborîre, încă vreo cîtiva... Acum, înpărerea de lumină a zorilor, se vedea că dedesubt era un canal, fără

trotuar, şi că va trebui să se arunce în el — brr! încă o baie, şi de data astarece! Dar de la capătul fringhiei pînă la apă nu er au mai mult de vreo cincimetri; măcar de-ar fi mai adîncă apa!...Zidul pe care cobora era neted, şi nu se vedea nici o ferastră, pînă jos,aproape de canaletto, unde erau trei, prevăzute cu bare de fier, fireşte,artistic lucrate... Se afla cam la jumătatea distanţei între fereastra pe care oescaladase şi cele de jos, c înd răsună o împuşcătură. Glontele îi trecu la opalmă pe lîngă frunte... Nu putea încă sări... O adevărată rafală, o rafală de

zeci de gloanţe, nu dintr -un simplu revolver, ci din puşti-mitralieră, izbucnidouă sau trei secunde după aceea. Ar fi trebuit să fie ciuruit din cap pînă înpicioare, dar nu se pierdu cu firea şi constată că nici unul din nenumăratelegloanţe nu-l atinseseră! Nu se trăsese asupra lui, ci, dimpotrivă, asupraferestrelor de jos!

 Ajunsese la capătul frînghiei. O voce —  iarăşi cunos- cută, dar cîte vocicunoştea în Veneţia aceea?! —  îi strigă:— Săriţi! Apa e adîncă!

8.Fu „pescuit" din canaletto de cîtiva carabinieri foarte îndatoritori, care îlbătură pe umăr ca pe cel mai bun prieten al lor, regăsit după cine ştie celungă absenţă. Apa încă mai şiroia de pe el cînd ajunse faţă în faţă cusignor Sergio Menotti, omniprezentul comisar. Dar, din spatele italianului,se ivi şi silueta lungiformă a chief -constable-ului Jonathan Fatt de laScot]and Yard, în pelerina cadrilată şi cu şapca sa de asemenea cadrilată,care îi întinse o sticluţă de buzunar cu whisky, spunîndu-i doar atît:

— Bea! Dacă poţi, tot! Ca să nu faci o congestie pulmonară!Nu era momentul să întrebe cum de se aflau toţi acei oameni aici, să -l întîmpine exact în momentul aventuroasei sale coborîri pe acea frînghie dedoi bani. Vigu îl trase de-o parte pe comisarul Menotti, dar nu înainte de aurma sfatul englezului şi de a da pe gît o duşcă zdravănă de whisky.  — Există o intrare secretă în această clădire, domnule comisar! O intrare,dar şi o ieşire secretă... Veniţi să v-o arăt!— Ştim, am aflat... 

Trupa de poliţişti şi de carabinieri continua să tragă în cele trei ferestre de laparterul clădirii, de la care, dacă te aplecai ceva mai mult, puteai atingesuprafaţa neagră a apei. Se crăpa de ziuă. Vigu ridică privirea şi întrezări,undeva sus, deasupra unui perete foarte înalt, aproape un turn, aşa cum îşişi spusese, fereastra de unde descinsese. Se înfioră şi se scutură din cap

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 118/128

pînă-n picioare, dar poate numai din pricina frigului şi a hainelor sale ude. — Eu şi Cassanova... murmură. Preferam să-l imit în altfel de „activităţi" pebătrînul şnapan!...Cîteva minute mai tîrziu, după ce Vigu explicase, de bine-de rău, unde seafla micul palazzo în care intraseră inginerul Tordu şi apoi el însuşi şiocoliseră cu o barcă cu motor cîteva canaluri, forţau uşa veche de stejar pecare o cunoaştem. Nimic nu se schimbase în vasta sală podită cu marmură

şi în care naiada îşi picura în bazinul havuzu- lui apa încălzită, din amforaaplecată de pe umăr. La celelalte ieşiri posibile din acel palazzo şi din celedouă învecinate, comisarul Menotti plasase grupuri de santinele formate dinpoliţişti şi carabinieri, cu consemnul de a pune mîna pe oricine ar încerca săiasă. Nu le mai rămînea, lui şi celor trei agenţi care îl însoţeau, decît săaştepte şi aici, de jur - împrejurul bazinului, cu pistoalele pregătite. Vigu setrăsese într-o parte, încercînd fără succes să aprindă tutunul umed dinDunhill-ul său de colecţie. Nu mai era căzui să se amestece.  

Schimbul de focuri încetase. Nu se mai trăgea nici de afară, nici dinăuntrulclădirii. Şi ceea ce i se păruse de la început curios lui Vigu era că, în totrăstimpul demonstraţiei balistice, nici o fereastră nu se deschisese, nici unglas alarmat nu se auzise în tot cartierul! Parcă Veneţia ar fi dorit să-şiconfirme şi în felul acesta faima de oraş mort... Cîteva bule de aer se r idicară la suprafaţa bazinului: aşadar, şobolaniipărăseau în sfîrşit corabia condamnată.... Creştetul unui cap se ivi, cu niştecîrlionţi de păr negru, apoi un cap cu ochii închişi, o gură ce se deschise ca

să inspire aer. O mutră necunoscută lui Vigu, care îşi zise însă: ăsta trebuiesă fi fost bruta care m-a lovit în cap pe la spate!... Cine ştie ce gorilăangajată de îmbogăţitul prin Totocalcio... Omul deschise ochii ca, în clipaurmă- toare, să-i holbeze cît cepele: patru ţevi negre şi reci de pistol erau

 îndreptate spre căpăţîna sa; probabil că fusese trimis primul, ca să-iavertizeze pe ceilalţi în cazul că era vreun pericol; argumentul armelor poliţiştilor îl convinse însă să nu lanseze nici un semnal de alarmă! Se săltăpe ghizdul bazinului şi ieşi din apă: un ins de o constituţie aproape

herculeană, cu nişte muşchi ca de pe planşele de anatomie, dar aşa cum lise înfăţişă, cu mîinile ridicate şi capul în jos, era o arătare mai degrabă jalnică. Pînda continuă, şi la intervale de patru-cinci minute îşi făcurăapariţia, rînd pe rînd, şi ceilalţi asediaţi.  Î ntîi roşcovana Helga, într -unmizerabil costum al Evei, cu nişte umeri osoşi, sîni scofîlciţi şi căzuţi, şoldurilate dar descărnate, adăpostind un pubis de toată mila; Vigu constată cănici unul dintre italienii pe care-i însoţea, în ciuda faimei lor de bărbaţifugoşi, nu dă vreun semn de tulburare erotică! Gîfîind din greu, se săltă d in

bazin şi Don Vittorio Domenghini, clipind des din pleoape — îl supărapesemne lipsa ochelarilor! După   încă o aşteptare, urmă, spre uriaşasurpriză a lui Vigu, bătrînul cimpanzeu jucător de şah, cumsecadele,binevoitorul professore Canelli! Inimaginabil!! (Dar uite, băiete, că ţi seadevereşte, a cîta oară, că niciodată nu poţi şti ce se ascunde în carcasa

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 119/128

unui om!) Vasăzică a bătrînului „socialist romantic" fusese vocea pe care n-o putuse identifica... şi care îl condamna la moarte... Nu mai lipsea la socoteală, dintre cei cunoscuţi, decît  „geniul" bandei,savantul, tehnicianul, artificierul, într-un cuvînt, inginerul Luigi Tordu. Dar apăru şi el, după alte cîteva minute; şi dînd ochii cu comitetul de recepţiepoliţienesc, păru nici să  se mire, nici să se emoţioneze; îndreptă pe rîndspre fiecare obişnuita sa privire tulbure şi morocănoasă. 

— Domnule Vigu, spuse comisarul Menotti, în timp ce jalnicul grup îşiscotea din sacii de plastic ţoalele şi le îmbrăca peste trupurile ude, vă punla dispoziţie un motoscajo, care să vă ducă la Danieli. Sînteţi obosit, observcă aveţi şi cîteva contuzii — vă voi trimite şi un medic —, sînteţi ud din cappînă-n picioare... Odihniţi-vă, rccurgeţi la rezerva de lichide a lui minier Fatt,ceva mai tîrziu, în cursul dimineţii, am să vă vizitez ca să vă ţin la curent cuevoluţia anchetei. Presupun că sînteţi curios... — Sînt, dădu Vigu din cap, nu prea convins. Mulţumesc pentru motoscajo,

aveţi dreptate, e timpul să ies din scenă, ce urmează vă priveşte strict pedumneavoastră... Sper să-l mai găsesc treaz pe Sir Jonathan, brandy-ul luie cel mai bun medicament —  apropo, nu trimiteţi nici un medic, cucuieleastea sînt fleacuri!— Somn uşor, zîmbi Sergio Menotti. Şi în cazul cel mai rău, folosiţi soneriadin cameră, barul lui Danieli are şi serviciu de noapte, ca o farmacie...La recepţia hotelului, constată că cheia camerei sale nu se găsea pe tablou.Recepţionerul nu ştia de ce, se schimbase abia cu o oră în urmă; îi oferi o

cheie de rezervă, pe care Vigu o refuză, era aproape sigur că cel ce o luaseera colegul său de la Seotland Yard. Şi aşa şi era; deschizînd uşa, îl găsipe bătrînul detectiv instalat comod în singurul fotoliu cu adevăratconfortabil, cel de piele. Mister Fatt se pare că trăsese un pui de somn înaşteptarea sa, dar cînd uşa se deschise, deschise şi el ochii — poliţiştii dintoată lumea, fie ei şi mai bătrîiori, sau mai ales aceia, sînt învăţaţi sădoarmă iepureşte. Un zîmbet blajin îi lumină ochii acoperiţi aproape cu totulde sprîncenele acelea ultrastufoase ale sale.

— E! te-ai cules de pe drumuri, tinere Cavaler al Tristei Figuri?! zise el şichicoti. Haide, repede, treci în baie, fă un duş fierbinte şi vino pe urmă să-ţiiei medicamentul!— Pe legea mea, am să vă urmez sfatul! zîmbi şî Vigu. Şi am să ies repededin baie, abia aştept să gust medicamentul!Pe o măsuţă, între fotoliul de piele şi pat, stătea foarte vizibilă o sticlă descotch, de dimensiuni normale de data aceasta, precum şi două splendidepahare cu picior din cristal de Murano: Danieli ştia să-şi trateze oaspeţii... 

Zece minute mai tîrziu, ieşea din baie uşor moleşit, în pijama şi într -un halatpluşat, pus şi acesta de către direcţiunea hotelului la dispoziţia onoratei saleclientele. Se aşeză pe pat, potrivi două perne ca să se poată rezema de eleşi asistă tăcut la ceremonia deşurubării dopului metalic, la turnareaalcoolului în pahare, la asezonarea acestuia cu apă de Seltz proaspăt

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 120/128

scoasă din frigider ; ciocni cu bătrînul său coleg, gustă whisky-ul — era unHaig red labei — şi abia pe urmă puse întrebarea, de mult pregătită:— Puteţi să-mi spuneţi, Sir, cum a reuşit poliţia să mă descopere în clădireaaceea sinistră? Cum le-a trecut prin cap s-o asedieze?Jonathan Fatt îl privi maliţios. — Se poate presupune că a fost informată... de cineva !— Bine, dar acel cineva de unde era să ştie că eu... 

—  Urmăritorul se crede de obicei infailibil, el se asigură că cel pe care îlurmăreşte n-a observat nimic şi mult mai rar se întreabă dacă n-are cumvaşi el o coadă... Vigu goli, dintr-o suflare, întreg conţinutul paharului. Şi, în timp ce JonathanFatt i-l umplea din nou :— Nu cumva... dumneavoastră, Sir?! întrebă. Bătrînul emul al lui Sherlock Holmes zise cu modestie:—  Aşa s-ar părea... 

Tipic pentru Vigu, prima sa reacţie fu una de amor- propriu jignit:—  Vreţi să spuneţi că m-aţi urmărit la II riposo del pescecane, pînă labottega aceea, iar apoi pe lîngă toate acele canaletti pustii, pe care nu seafla nici picior de om, nici coadă de pisică, fără ca eu să-mi fi dat seama?!Dar e de neconceput!Jonathan Fatt rîse.—  Trebuie să iei în considerare şi persoana care te-a urmărit, dragăcaptain, înalta sa calificare, experienţa  îndelungată, şcoala de copoi în care

s-a format, precum şi tot felul de alte superlative! Nu e o ruşine să te laşi întrecut de un vulpoi bătrîn... aşa cum nici Arsenal nu se ruşinează cîndpierde cu 0 : 1 un meci cu Liverpool, dar şi viceversa... Buna dispoziţie a englezului îl contamină pe Vigu, care ciocni, paharul săucu cel al colegului său „mai vulpoi” cu un Cherioo! cît se poate de voios.— Prin urmare şi în concluzie, zise el, şi în ultimă instanţă, Sir, se poatespune că mi-aţi salvat viaţa! Dacă nu era acolo, în jurul palazzo-ului acelaafurisit, o divizie întreagă din poliţia şi jandarmeria italiană, tipii mi-ar fi venit

de hac pînă la urmă!— Să nu exagerăm, îi temperă elanul de recunoştinţă bătrînul poliţist. Intîi,că te aflai deja atîrnat de frînghia aceea cînd s-a tras în dumneata, şicoborai, nu glumă, al doilea, că dată fiind vizibilitatea sau lipsa devizibilitate, poate că nu te-ar fi nimerit nici din mai multe focuri, al treilea, căaruncîndu-te în canal, puteai scăpa înot... — Da, după cum puteau să mă şi prindă în acel canal ca pe un şobolan

 încolţit.. 

— Da. şi asta se putea, tinere prieten! Vezi unde duce imprudenţa? !—  Şi cum aţi procedat, Sir ? Vreau să spun, cum m-aţi urmărit? întrebăVigu, ignorînd voit acel început de dojană, care nu-i convenea, dar de careştia că nu va scăpa pînă la urmă. — Foarte simplu: m-am ţinut după dumneata încă de cînd ai ieşit din hotel,

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 121/128

te-am urmărit şi la florărie, şi la casa sărmanei fetiţe moarte, şi la bottega...— N-o să-mi spuneţi că aţi intrat înăuntru şi că eu nu v-am observat!— A! nu, asta nu! Am găsit un loc întunecos şi sigur, de unde am urmăr it,prin vitrina puternic luminată, toate mişcările din local. — Dar e vorba de cîteva ceasuri bune!— Ei şi! Principala servitute a profesiunii noastre este răbdarea — dar astao ştii dumneata prea bine! —  după cum principala caracteristică a unui

animal de pradă nu este violenţa, ferocitatea, cum se crede, ci tot răbdarea ;iar un vulpoi este prin excelenţă un animal de pradă... Mi-am dezmorţitdupă aceea picioarele urmărindu-vă, pe dumneata şi pe tipul acela aflat încolimatorul dumitale, pe străduţele acelea pustii şi întunecoase —- n-a fostprea greu, din moment ce nici unul din voi nu bănuia că e filat. Şi amdescuiat şi poarta aceea de stejar, mi-a dat ceva de furcă îndepărtareazăvorului, pe care l-ai tras în urma dumitale, şi m-am trezit în salahavuzului...

—  Aşa! —  Ei bine, aici am avut de dezlegat o enigmă pe care, în mod evident, întrucît te volatilizaseşi din sala havuzului, o dezlegaseşi şi dumneata cupuţin înaintea mea... — Sper că nu... —- A! nu, asta nu! rîse Jonathan Fatt. O baie şi o partidă de înot subacvaticnu mai sînt pentru oasele mele bătrîne şi reumatice! Şi ar fi fost şi un lucruinutil, dragă captain: din acel moment trebuia anunţată poliţia italiană, şi atît

— iată ce trebuia să faci şi dumneata, în loc să te azvîrli orbeşte într -un lanţ de aventuri care...  în faţa pericolului de a asculta predica mai vîrstniculuisău coleg, şi care ar fi fost întru totul îndreptăţită, Vigu piruetă încă o dată:— All right, Sir! Mi-aţi explicat cum m-aţi urmărit, dar nu şi de ce aţi făcut-o...Bătrînul detectiv oftă. — De ce?... repetă el.  Î şi goli pipa de scrum şi şi-o umplu din nou,

 întinzîndu-i punga cu tutun şi lui Vigu. Ei bine, dragă prietene, te-am

observat atent. În orele care au urmat tragediei de pe vaporetto: erai întorspe dos, profund răscolit de moartea acelei fetiţe magice (exact acesta fucuvîntul pe care-l folosi bătrînul chief -constable!), eram convins că îţi şireproşezi nu ştiu ce vină personală — vină imaginară, crede-mă, nimeni nuputea prevedea ce avea să se întîmple! —  şi m-am temut că vei face oprostie... Să-i zicem o imprudenţă... Mă temeam că vei dori să te răzbuni,iar răzbunarea nu intră în atribuţiile profesiunii noastre, noi n-avem dreptulsă ne lăsăm tîrîţi de pasiuni... 

— Nici gînd n-aveam să „mă răzbun", protestă  Vigu, drept cine mă luaţi,Sir ? De fapt, nici eu nu ştiu ce voiam... — O! nu pretind că voiai să-l omori la rîndul dumitale pe ucigaşul sau peucigaşii Măriei Prati! Nu la o asemenea răzbunare mă gîndeam. Ci să-l sausă-i descoperi eu orice preţ şi cu orice risc! Adică să procedezi ca un

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 122/128

poliţist, predîndu-i justiţiei... Dar riscurile erau mult prea mari în cazul defaţă, acţionînd de unul singur şi neînarmat (m-am strecurat în cameradumitale şi am văzut că ţi-ai lăsat revolverul la fundul valizei!), şi într -o ţarăstrăină... Iată de ce te-am urmărit. M-a alarmat şi faptul că, din momentulatentatului, m-ai ocolit, nu-ţi mai plăcea compania mea... — Asta nu-i adevărat... — Lasă, să nu crezi că m-am supărat, ocoleai şi pe toţi ceilalţi, nu numai pe

mine : voiai să fii singur, ceea ce e întotdeauna periculos... şi simptomatic...  Vigu se dădu bătut. Zîmbi destul de ambiguu :— Morala pe care mi-o faceţi e destul de îndreptăţită, recunosc. — Nu ai decît ce meriţi, capitan!Se luminase de ziuă de-a binelea între timp. Jonathan Fatt se ridică greoidin fotoliu şi se duse la fereastră, trăgînd apoi pe jumătate greaua perdeade pluş. Panorama vastă a lagunei se desfăşură înaintea ochilor săi obosiţi.O ceaţă străvezie acoperea apa neclintită, ca şi cupolele severe de dincolo,

de pe Giudecca. De la fereastră, fără să se întoarcă, faţă în faţă cu tristulpeisaj, bătrînul poliţist rosti, nu fără o umbră de emoţie în glas : — Poate că totuşi dumneata ai avut dreptate, dragul meu... E bine să fii omşi să şi suferi împreună cu ei... Nu să fii o simplă maşină represivă, fărăsentimente, înar mată numai, cu raţiune... Tot fără să se întoarcă, mai spuse, după vreun minut de tăcere:— Simt şi eu, ca şi dumneata, că Veneţia asta va rămîne mai urîtă şi maitristă fără micuţa cîntăreaţă moartă... Prostuţa, se îndrăgostise, aşa,

deodată, de un bărbat venit din altă parte a continentului... Se miră că tînărul său coleg nu spune nimic. întor cîndu-se în mijlocul încăperii, îşi dădu seama de ce: pe Vigu îl furase somnul. Şi bătrînuluidetectiv îi păru acum bine că nu îi fuseseră auzite cuvintele acelea dinurmă, prea izvorîte din inimă... prea compromiţătoare pentru un. vulpoihîrşit, cum voia să lase să se creadă că este... Potrivi cu grijă pernele subcapul mai tînărului său coleg, aşternu peste el o pătură. Ezită un moment,după care îşi umplu un pahar cu whisky, ca să-l ia cu el, lăsînd sticla pe

 jumătate plină şi celălalt pahar pe măsuţă. Părăsi odaia în vîrful picioarelor,trăgînd încet uşa în urma lui. 9.

Comisarul Sergio Menotti îi găsi pe cei doi colegi ai săi, englezul ş i românul, în sala restaurantului, la ora breakfaestului, a primei colazione, a micului-dejun. Se aşeză la masa lor şi ceru ocafea cît mai mare, mai tare şi maiamară; se vedea că nu închisese deloc ochii în noaptea aceea. — Azi-noapte nici n-am avut răgazul să vă mulţumesc cum se cuvine

pentru colaborarea dumneavoastră, gentlemen, spuse el precipitat. Adevărul este că... Jonathan Fatt arătă printr -un gest că mulţumirile nu-şi au rostul; eraubucuroşi că îşi putuseră ajuta colegii italieni. — Mai bine spuneţi-ne cine sînt indivizii şi în ce ape se scaldă, zise Vigu.  

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 123/128

— Da, încuviinţă Sergio Menotti, fireşte. Deşi interogatoriile sînt departe dea se fi încheiat, iar indivizii, foarte puţin dispuşi să vorbească. Oricum,captura e destul de importantă. E vorba de o bandă nouă, constituită decurînd, dar cu atît mai dispusă să se „afirme", să se „consacre", prinDumnezeu ştie ce acţiuni nebuneşti... Să-i luăm pe rînd. VittorioDomenghini. Un mic-burghez complexat, care a trăit o viaţă întreagăsentimentul ratării, în fond un paranoic, ahtiat să conducă, să domine, să

exercite o „putere" oarecare.  Î ntâmplarea a făcut să îi revină, într -un timpscurt, o sumă considerabilă de bani... — Cîştigaţi la Totocalcio... preciză Vigu. — Exact! făcu comisarul Menotti mirat. De unde ştiţi?— Mi-a spus-o chiar el, rîse Vigu. Pot să vă spun că am avut o conversaţiedestul de amabilă, Don Vittorio s-a arătat un amfitrion aproape impecabil;condamnarea mea la moarte a ratificat-o călcîndu-şi pe inimă, s-ar puteaspune... Dar continuaţi!

—  Da, cu cele aproape două miliarde şi-a zis că poate purcede la..răsturnarea societăţii"!... îl înflăcărau mai demult isprăvile Mafiei, aleBrigăzilor rcşii şi ale altor  organizaţii criminale., Şi-a amenajat acel palazzoca „fortăreaţă" a grupului în formare, încurajînd totodată cercetările„ştiinţifice" ale inginerului Luigi Tordu, care se reduceau în ultima vreme latot felul de metode de a declanşa explozii, la aparate fatale, la maşinăriiinfer nale... Trebuie spus că inginerul acesta e un tip într-adevăr dotat pentrutehnică, a lucrat cîţiva ani la o importantă uzină electronică din Anglia...  

— Wilkins Electronics limited, preciză încă o dată Vigu. — Da... Aţi observat etichetele de pe cele două bombe dezamorsate de noi, înţeleg!—  Şi de pe încă un obiect, o rotiţă, care nu ştiu la ce serveşte, care i -acăzut din buzunar şi a ajuns în mîinile mele. A recuperat acest obiect, dar am un martor. în măsura în care poate fi martor un copil de cinci ani. copilulsubofiţerului Ettore Prati... Dar reveniţi la inginerul Tordu.— In Anglia, de unde s-a întors cu un cont solid la bancă, provenit din

sumele încasate pentru brevetele unor invenţii — n-aş putea să vă dauacum amănunte —, în Anglia, deci. a avut un conflict violent cu conducereaace- lei firme de aparataj electronic şi s-a hotărât să vină în Italia, aici, laVeneţia, de care totuşi nu-l lega nimic. Şi acestea sînt circumstanţe încănelămurite.. Intrînd în legătură cu Vittprio Domenghini, au format nucleulnoii organizaţii, pe care au numit-o, după cum ştiţi, La squaăra gialla.Inginerul s-a consacrat, ca un obsedat, cercetărilor sale „ştiinţifice"destructive...

— Dar nemţoaica? Roşcovana? Helga? Lupoaica turbată?...— Ei, despre ea nu ştim încă mai nimic... Sînt indicii că a făcut parte dintr -oorganizaţie teroristă din Germania Federală, poate că ştie mai multe despreea colegul nostru german. Vă daţi seama — doar aţi cunoscut-o! — că ea ecea mai puţin dispusă să facă mărturisiri... Se pare că e amanta inginerului

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 124/128

Luigi Tordu, care a cunoscut-o la Hamburg, unde a trăit şi el cîteva lunidupă plecarea din Anglia. — Celălalt individ, cel ce seamănă cu bietul Primo Camera? Bănuiesc căăsta —  în treacăt fie spus. el m-a căptuşit cu frumosul cucui ce mi-a crescutdeasupra tîmplei — n-are nici o pondere în organizaţie, e un simplu ho înmede main...— Întocmai, domnule Vigu: nu s-a afiliat din „convingere", ci pentru un

salariu. Ceea ce nu-l va scuti de inculparea pentru complicitate la asasinat. Acesta este efectivul Squadrei gialla, şi sîntem perfect mulţumiţi că îi avempe toţi după gratii. Dar captura cea mai importantă... Vigu zîmbi larg.— Nu cumva este bătrînul profesor Canelli?! „Socialistul romantic"?! La astamărturisesc că nu m-am aşteptat!— De ce î l numiţi „socialistul romantic"?-—  Mai corect ar fi: „socialistul din epoca romantică"... Întîi, că are un

aspect fin de siecle, dar nu de secol XX!, ci de cel anterior, apoi lavalieraroşie, venerabila coamă de păr alb... Sergio Menotti rîse şi el. — Nu uitaţi că şi Mussolini a cochetat cu socialismul înainte de a ajunge laputere... Venerabilul professore Canelli a îmbrăcat cămaşa neagră încă înprimii ani de după întîiul război mondial şi a fost unul din cei mai înverşunaţifascişti din Lombardia! A activat pe linie ,,culturală" —  în măsura în carefascismul avea vreo contingenţă. cu noţiunea de cultură! — a avut întot-

deauna aceleaşi maniere onctuoase ipocr ite, dar fiţi convins că are şidestule victime pe conştiinţă... După ce şi-a satisfăcut condamnarea la închisoare, a considerat oportun să se mute de la Milano aici, la noi, laVeneţia, unde nu-l cunoştea atîta lume. L-am suspectat tot timpul, dar nu s-au putut proba pînă acum legăturile sale oculte. De data aceasta, se parecă a servit drept intermediar între cei trei dezaxaţi care au constituit LaSqnadra gialla şi o organizaţie teroristă mult mai solidă, la care aceştia,

 jdîndu-şi seama de precaritatea mijloacelor lor, voiau să se afilieze, dar în

care pretindeau să ocupe poziţii ierarhice de prim ordin... Acestea le-a spusDomenghini, cel mai maleabil la interogatorii. Professore Canelli urma să-şidea avizul ca expert psiholog, ceva de felul ăsta... Pr in el vom ajunge poateşi la tovarăşii lui... —  Vă informez că diagnosticul său a fost negativ : La Squadra gialla nuprezenta încredere... Ceea ce nu l-a împiedecat să-i sfătuiască să măsuprime...— De unde ştiţi că verdictul a fost negativ? întrebă mirat comisarul Menotti.

—  Şi mai ştiu şi destule altele, domnule comisar: le-am ascultatconvorbirea, printr-un mic difuzor. E cazul să-mi luaţi şi mie un interogatoriuamănunţit, nu credeţ i?Jonathan Fatt, care ascultase pînă atunci în tăcere, dar cu multă atenţie,interveni pentru întîia dată:

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 125/128

—  Oricum, vom da cîte o declaraţie scrisă, care să fie autentificată dupătoate regulile. Presupun că vom fi chemaţi ca martori la proces, dar nu seştie dacă, sau eu, sau căpitanul Vigu, sau amîndoi, vom fi disponibi li la datarespectivă. —  Aşa vom proceda, bineînţeles, conveni comisarul Menotti. Ne vomrevedea la sediul poliţiei, vă anunţ eu. Şi acum, o să vă rog să mă scuzaţi,mai am un milion de treburi...

— Numai o clipă! îl reţinu Vigu. Care mai e starea lui maresciallo Prati? Totmai e în comă?Sergio Menotti se întunecă brusc. — Nu ştiu, domnilor, de aseară n-am mai aflat ni- mic, n-am avut cînd...Şi, posomorîndu-se şi mai tare : — Inmormîntarea fetiţei va avea loc mîine. Vigu tresări. Simţi mina englezului prinzîndu-i braţul. Lucrările Conferinţei Interpolului se încheiată a doua zi la amiază. Vigu le

urmări din ce în ce mai distrat. Ieşind din sala de şedinţe, îl abordă peJonathan Fatt; nu uitase reproşul acestuia că îl „ocolise" cu două zile înainte şi n-ar fi vrut să-l supere din nou.—  Eu mă duc la inmormîntarea Măriei, îl anunţă. Nu veniţi şidumneavoastră, Sir ?Bătrînul detectiv tuşi stingherit. —  Nu, răspunse. Nu-mi plac asemenea ceremonii. Şi ştiu că vrei să fiisingur...

— Şi nu vă temeţi să mă lăsaţi singur?... replică Vigu, cu ironie amară. — De data asta n-am de ce să mă tem, zîmbi Jonathan Fatt. Ne revedem lahotel, ca să plecăm împreună la aeroport. Şi, cu o înclinare din cap în semn de salut, îi întoarse spatele. O jumătate de oră mai tîrziu, Vigu lua un vaporetto care făcea escală şi lacimitirul de pe insuliţa San Mi-chele. Traseul era de numai cîteva minute.

 Apropiindu-se de debarcaderul cimitirului, privirea sa căzu din nou asuprafaţadei aproape lugubre a lui Ospedale municipale şi un fir rece îl străbătu :

da, bolnavii internaţi acolo aveau drept în faţa ochilor cimitirul, cu toatemormintele sale... Dacă nu l-ar fi ştiut imobilizat în sala de reanimare, l-ar fiputut bănui şi pe il marescicillo Ettore Prati, omul acela de treabă, asistîndde la distanţă la înmormintarea celui mai înzestrat dintre cei cincisprezececopii ai săi... Gîndul acesta i-ar fi fost insuportabil!Cimitirul din Veneţia... Există fără doar şi poate o. poezie a cimitirelor, opoezie a disperării şi una a re- semnării şi reculegerii, un pitoresc macabru,dar şi senin, al statuilor funerare, al sălciilor plîngătoare, al lumină - rilor 

firave pîlpîind la căpătîiul morţilor. Dacă ar fi fost întrebat cîndva cum îşiimaginează cimitirul din Veneţia, acest oraş straniu, ca de pe altă planetă,ar fi răspuns, şi acelaşi răspuns l-ar fi dat şi cu cîteva minute înainte, înpofida impresiilor dezamăgitoare din zilele din urmă, că şi-l închipuie ca peun loc de mare frumuseţe, adînc tulburător : Moartea în splendoarea sa

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 126/128

dezmăţată... Coborî la debarcader, făcu cîţiva paşi spre o poartă nu prea înaltă, şi în clipa următoare... Incredibilul se produse: cimitirul superbei Veneţii era un loc fioros! Acestaera cuvîntul pe care îl gîndi şi şi-l repetă: fioros... O singură aruncătură dinochi îl convinse: era cimitirul cel mai urît din lume! Cel mai meschin, cel maimizerabil! Un Auschwitz al cimitirelor, un Dachau, un... Un depozit decadavre, nimic altceva decît un depozit, o magazie de cadavre! Cît vedeai

cu ochii, o plantaţie absolut simetrică de cruci, şi ele absolut identice, toatealbe, din imitaţie de marmură, toate înalte de aproximativ şaptezeci decentimetri, toate cu aceeaşi fotografie lucioasă a răposatului plasată exactla fel pe fiecare cruce! Cîteva hectare de asemenea cruci. Şi, ceea ce nuera de înţeles la prima vedere, dar apoi devenea inteligibil, era faptul că oparte din acele cîteva hectare de cruci albe erau, şir după şir, năruite lapămînt, ca o parte a unui lan devastată de grindină. Se îndreptă, cu gîtlejuldintr-odată uscat, într -acolo, spre acele şiruri de cruci năpăstuite. Pe

măsură ce înainta, constata că coboară în timp, într-un timp recent, an dupăan; de la 197.. ., anul prezenţei sale acolo, tot mai în jos, pînă la 196.. ., cel înscris pe crucile sfărîmate, adică exact cu un deceniu mai înainte. Şi înţelese, iar faptul avea să-i fi confirmat mai tîrziu, că nici un mort alVeneţiei nu avea dreptul să zacă în pămînt mai mult de acei zece ani fa-tidici! în oraşul acela aproape mort nu era loc pentru morţi! Nu era loc, lapropriu: fiecare palmă de teren era inestimabilă, aici unde palatele şicatedralele se înălţau pe piloni de stejari milenari, spre a i se fura apei din

spaţiu! Exact după zece ani calendaristici, morţii erau dezgropaţi prin grijaadministraţiei, vîrîţi într -un sac de plastic şi, aşa cum erau, schelete saunumai pe jumătate putreziţi, încredinţaţi familiei; care se descurca cum ştia,

 îi reînhuma pe continent, pe terra ferma, sau îi zvîrlea în laguna lacomă... De jur-împrejurul incintei cimitirului se ridicau ziduri nu prea înalte, ciuruiteca nişte faguri cu nişte nişe din beton, destinate de asemenea sicrielor. Aici,fireşte pentru o taxă mult mai mare, de cinci ori mai mare, termenul îngăduitpentru păstrarea morţilor era de cincizeci de ani — dar nici o zi mai mult, şi

sub nici un motiv ! Cît de precară devenea acea formulă: „veşnicaodihnă"!... Î i va fi acordată Măriei, miraculoasa fetiţă, măcar răstimpul  de graţie de jumătate de secol? se întrebă, cu o grea strîngere de inimă. Nu, nicimăcar... Tocmai ieşea din capelă un convoi de înmormîntare, şi Vigurecunoscu, încă de la distanţă, pe cîţiva dintre cei ce se aflaseră şi în casa

 îndoliată a familiei Prati; iar convoiul se îndrepta spre una din gropile săpate în rînd cu celelalte, umile, cu micile cruci albe. Era şi de înţeles — de unde

să aibă familia subofiţerului bani pentru un mormînt privilegiatDar dacă nu avea bani, avea de partea ei întreaga compasiune, foartesincera jale a multor compatrioţi ai  săi... Cîteva sute de oameni urmausicriul, mai scurt decît cele obişnuite, spre ultimul său lăcaş. Femei înnegru, bărbaţi palizi, copii, mulţi copii, colegii de şcoală, desigur, ai fetiţei

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 127/128

moarte. Veneţia venise să plingă la mormîntul ce aştepta s-o primească pemicuţa sa privighetoare...Nu se apropie la mai mult de cîţiva zeci de paşi. Nu adusese de astădatăflori, şi apoi... Sicriul, după ritualul catolic, era expus în capelă şi dus lagroapă acoperit, nici măcar n-o mai putea vedea pentru ultima oară. Glasulmonoton, dar vădit emoţionat şi el, al preotului ajungea pînă la el, ca şi izulde tămîie. Slujba de îngropăciune se desfăşura într -o reculegere

impresionantă. Recunoştea acum şi pe mama Măriei, şi pe fratele mai mare al acesteia,  şipe ceilalţi, fraţi, surori, unchi, mătuşi sau ce-or fi fost, intîlniţi şi la priveghi.Requiescat in pace, psalmodia preotul, cînd, deodată, o ciudată agitaţie sestîrni în asistenţă. Oamenii se aplecau unii la urechile altora, şuşoteau,răsunară cîteva ţipete de femei. Mama Măriei, soţia lui Ettore Prati, dusemîinile la gură şi căzu leşinată, prinsă cu greu în braţele celor de alături...  

 Î n clipa aceea, o mînă îl prinse pe Vigu de braţ. Se întoarse — era, ca

 întotdeauna, comisarul italian. Vigu bîigui:— Dumnezeule! Nu cumva?...Comisarul Menotti aplecă fruntea. — Sissignore... E morto una mezzora fa... Povero maresciallo! A muritacum o jumătate de oră. Se întoarseră în oraş în motoscafo-ul poliţiei, fără să mai schimbe o vorbă.Vigu îi strînse îndelung mîna bravului comisar italian, luîndu-şi astfel unrămas-bun dintre cele mai triste, şi urcă în camera sa să-şi pregătească

valiza. Jonathan Fatt îl aştepta pe coridor, pe o canapea, gata echipat înpelerina sa copiată după ilustraţiile la aventurile lui Sherlock Holmes, dar care acum nu i se mai păru atît de ridicolă. îi comunică şi englezului vesteamorţii subofiţerului de carabinieri. Jonathan Fatt. nu spuse n imic. Dar ce ar fi fost de spus?La recepţie, cînd predă cheia camerei, funcţionarul îi înmînă şi de dataaceasta o scrisoare, pe care Vigu, fără să se uite măcar cine e expeditorul,o vîrî absent în buzunarul fulgarinului. Un vaporetto îi conduse, tăind apa,

ostilă ca în toate acele zile, a lui Canal Grande — dar Vigu nu aruncă nici oprivire îndărăt, spre comorile de artă pe care le lăsa în urma sa... —, iar apoi pe cei cîţiva kilometri de lagună largă, pe unde trecea şi calea ferată,pînă la aeroportul Marco Polo.  Î ncă vreo cincisprezece poliţişti din diverseţări îi însoţeau pe acel vaporetto. 

 Avea să călătorească cu bătrînul detectiv englez pînă la Ziirich, de undedrumurile lor se despărţeau: unul lua avionul spre ceţoasa Londră, celălaltspre însoritul Bucureşti. Nu avură de aşteptat decît cîteva minute înainte de

a fi anunţaţi să se prezinte pentru controlul vamal, care, dată fiindcomponenţa grupului lor de poliţişti internaţionali, fu o simplă formalitate.Paşapoartele le erau restituite cu cele mai amabile zîmbete:— Grazie, signori! A rivcderci! Ciao!Urcară în avion şi luară loc în fotolii. Jonathan Fatt îl lăsă pe mai tînârul său

7/14/2019 Nicolae Mărgeanu - Alte aventuri ale căpitanului Vigu

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-margeanu-alte-aventuri-ale-capitanului-vigu 128/128

coleg în dreptul hubloului, lui nu-i spunea nimic peisajul văzut de la zece miide metri, cu atît mai puţin cu plafonul acela compact de nori.  Î şi scoasepipa, o aprinse, imitat, fără prea mare chef în zîua aceea, şi de Vigu. — Nu ştiu ce-mi spune, captain, zise inspectorul principal din scotland Yard,că ai pierdut şi al treilea pariu... Vigu surîse alb.— A! făcu el, am şi uitat de scrisoare!

Deschise plicul şi parcurse rapid rîndurile scrisorii. — Am ghicit, captain?Era vădită intenţia bătrînului de a-şi sustrage colegul de la gîndurile salenegre.—  Aţi ghicit, indeed, admise Vigu, cu acelaşi zîmbet alb. De astă dată numai traduse scrisoarea, ci se mulţumi cu un scurt rezumat — Un prieten almeu din Constanţa, căpitanul Nae Andreescu, mă informează că au pusmîna pe borfaşii care au furat maşina de care v-am vorbit şi pe cea a

marinarului. Cum? Prin metoda clasică, lipsită de glorie, după părerea mea:s-a găsit pînă la urmă unul care să ciripească... Aşa că, la vară, sînt bun decinste pentru o masă la restaurantul Delta Dunării din Mamaia... — De ce spui „metodă lipsită de glorie", captain?! Rutina este aliatul nostrucel mai fidel, n-ai înţeles asta pînă acum?—  Am înţeles asta de mult, dar nu mă împac cu acest adevăr, rosti Vigu cuun soi de înverşunare, care provenea însă din alte gînduri, din altă stare despirit decît cea legată de discuţ ia din momentul acela. Voi prefera

 întotdeauna, ca metode de lucru, Inteligenţa, Fantezia, Inspiraţia... Rutinei,Scriptologiei, Delaţiunii, chiar şi Tehnicii... Sînt un lup singuratic, Sir, îmiplace să colind singur prin pădure, cu puşca sub braţ, să mă înfrunt, faţă înfaţă, cu fiarele... J h F î