Psihologie şi Asistenţă Socială Umanistă

Noi provocări la adresa psihologiei determinate de comunicarea şi „convieţuirea” în mediul virtual (online)

Petru Ştefăroi

Rezumat: Ştiinţa psihologică se află în faţa unor noi provocări determinate de mutaţiile posibile în psihologia individuală şi colectivă pe care “convieţuirea” în spaţiul virtual le-ar produce, precum şi de „ipoteza” unui aşa-zis Homo Virtualis, sintagmă folosită tot mai mult pentru a desemna, nu atât o metamorfoză reală, antropogenetică a lui Homo Sapiens ca urmare a influenţelor “cibernetice” suferite, ci pentru a prezuma „existenţa” autonomă a unei entităţi preudo-umane individuale (virtuale) caracteristice ciberspaţiului, cu o psihologie, un rol şi un destin specific, oarecum distinct de cel al persoanei reale sursă. Autorii care au studiat fenomenul o descriu mai degrabă ca pe o reprezentare şi simplificare a persoanei, lipsită în mare de componenta subiectivă, afectivă, ontologică, limitată la caracteristici comunicaţional-informaţionale. Interesul cercetătorilor se orientează şi spre teme precum rolul liderului în grupurile şi reţele sociale online, influenţa, eficienţa personală, dimensiunile psiho-sociale ale comerţului online, etc.

Cuvinte şi sintagme cheie: comunicare şi convieţuire online, psihologie cibernetică, ciberspaţiu, Homo Virtualis, reţele sociale virtuale, influenţă socială online, eficienţă personală online, grupurile virtuale de discuţii, Eu virtual, aspaţializare, discontextualizare, discontingentare, relaţii psihosociale virtuale, lider online, procese de grup virtual, atitudini şi comportamente online, eficienţă de grup în context online, performanţă socială online, psihoterapie online .

Paradigma psihologiei contemporane este încă tributară modelului uman, psihologic-individual „tradiţional”, fundamentat pe reprezentări, valori, concepte şi practici consacrate istoric prin religie, cultură, filozofie, ştiinţă, viaţă socială, politică şi comunitară adânc ancorate în personalitatea de bază şi mentalitatea oamenilor, în sistemul de reguli şi legi care reglementează funcţionarea şi conservarea socială (culturală). Sursa comună şi definitorie a acestora o reprezintă interacţiunea umană „naturală”, proximă, ontologic-empatetică, contingentă, face-to-face.

1

Însă mutaţiile tehnologice impresionante din ultimele decenii, mai ales apariţia calculatorului şi Internetului, tind să producă schimbări pe care ştiinţa să nu le perceapă la adevărata dimensiune, să impună noi medii de comunicare şi interacţiune umană, noi tipuri de grupuri, comunităţi, chiar societăţi (n-ar fi exclus ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat în spaţiul virtual să se înfiinţeze noi „state”), pe scurt noi medii socio-umane. Nu este nimic ştiinţifico-fantastic aici. În literatură începe să se vorbească, mai mult sau mai puţin serios, tot mai des chiar despre o nouă specie în evoluţia omului: Homo virtualis.

Întrebarea care se naşte printre psihologi este: oare e nevoie de o rescriere a psihologiei, a ramurilor acesteia sau e suficient să se promoveze dezvoltarea unor ştiinţe aplicate, psihologie virtuală, sau cibernetică sau online, sau altfel?

În trecut cele mai multe studii s-au concentrat pe evidenţierea rolului nefast sau benefic al calculatorului şi Internetului, în special asupra copiilor, prin detunarea de la citit, accesul facil, necritic la informaţie, afectarea comunicării fireşti, interpersonale, obişnuite, dependenţa, etc. Noile facilităţi online, respectiv grupurile de discuţii, forumurile, blogurile, reţelele sociale instituie practic lumi paralele în care se desfăşoară realmente destine umane, indivizii trăiesc acolo, suferă, iubesc, convieţuiesc şi-şi construiesc psihologii specifice.

Iată o mare provocare pentru psihologie. Nu cumva psihologia generală, psihologia socială, psihanaliza, psihologia dezvoltării, ştiinţele comunicării şi ale cogniţiei, psihopatologia, psihoterapia ar trebui revizuite în bazele lor paradigmatice şi epistemologic-metodologice? Se produc oare mutaţii atât de profunde care să necesite astfel de schimbări sau ar fi suficient să de opereze completări şi dezvoltări ?

Că se produc mutaţii foarte mari în viaţa oamenilor cu ajutorul calculatorului şi spaţiului virtual este un adevăr incontestabil. Ce face ştiinţa psihologică în acest context, sau ce trebuie să facă asta este întrebarea. Din informaţiile existente psihologia nici pe departe nu pare să ţină pasul cu aceste schimbări.

2

Întrebarea care se mai pune este: oare ceea ce a produs ştiinţa psihologică pe parcursul a mai mult de un secol s-a impus ca axiomatic, este totul „bătut în cuie”? A descoperit şi instituit teorii universal valabile, paradigme intangibile, axiome ale demersurilor epistemologice psihologice pentru totdeauna? Psihologia contemporană ca ştiinţă reflectă teoretic caracteristicile universale, atemporale ale personalităţii şi structurii psihice a fiinţei umane sau surprinde doar unele caracteristici antropo-stadiale contemporane. De exemplu structura personalităţii, legile/ stadiile dezvoltării şi învăţării, tiparul aparatului psihic uman, procesele sau funcţiile psihice de bază, teoriile inconştientului, psihopatologia, psihoterapia nu ar putea cunoaşte redimensionări teoretice fundamentale în context online, altele decât cele consacrate în psihologia academică? Nu ne referim numai la persoana individuală concretă care se conectează la o reţea ci şi la replica, „clona” sa din spaţiul virtual care tinde spre autonomie „virtuală”.

Există viaţă după Homo Sapiens Sapiens ?

Până astăzi, în opinia lui Francisco Carrillo Gil, pe pământ sau succedat mai mult forme ale lui „Homo”. În lucrarea Evolution of the man, descriind stadiile filogenetice şi istorice ale omului autorul nu se opreşte la contemporaneitate ci vorbeşte şi despre unele tendinţe prezente sau unele posibile stadii viitoare. Astfel după Homo sapiens şi Homo sapiens sapiens autorul spune că evoluţia va continua: Homo espacialis, Homo deletereus, Homo subterraneus, Homo macrocephalus, Homo helenicus, Homo alienigenus dar şi Homo roboticus, Homo informaticus sau Homo virtualis. Acesta din urmă, caracteristic erei informaticii şi mai ales apariţiei “spaţiului virtual”, este în opinia autorului un produs al realităţii virtuale creat de Internet care poate conduce la o viaţă dublă în aceiaşi persoană: una reală şi una virtuală. Omul ancorat în realitatea virtuală va căpăta noi caracteristici. Nu va fi acolo cu fizicul, corpul, subiectivitatea sa ci şi mai degrabă cu mintea şi abilitatea de relaţionare “virtuală”. Se poate descrie astfel o cu totul altă configuraţie a personalităţii umane, unde componenta subiectivă,

3

intimă, endemică, ontologic-spirituală să lipsească. Celălalt nu există în spaţiul virtual ca persoană şi personalitate în sine ci ca reprezentare şi intepretare modulizată în structurile receptive ale celuilalt, tot virtual. Trăirile, conduitele, personalitatea acestui Eu virtual vor fi destul de puţin alcătuite din emoţii, sentimente, plăceri, dureri autentice pentru că tendinţa este de informatizare şi categorizare statistică. Dispar astfel, parţial, ataşamentul, empatia, iubirea, simţirea, trăirea, experienţa aşa cum s-au consacrat istoric, adică în cadrele spaţiului şi timpului real. Are loc în primul rând aspaţializarea, discontextualizarea, discontingentarea. Asta pentru că interacţiunea nu mai este reală, nu se întâlnesc fiinţe umane ci concepte şi reprezentări de fiinţe umane, interpretabile, nu Eu-ri ci tipuri sociale, posibil standardizate. Acestea nu au reacţii naturale, imediate, adecvate ci emit semnale bine prelucrate cu răspunsuri previzibile.

Un nou spaţiu social (virtual), un nou om ?

După J. Suler (1996), acest spaţiu este un univers cu persoane care pot fi văzute şi auzite, dar care nu sunt entităţi fizice şi nici nu sunt neapărat reprezentări ale acestora. Entităţile din spaţiul virtual sunt construite din informaţia provenită din lumea reală, din acumulările şi schimburile de cunoaştere iniţiate de oameni în domeniul culturii, ştiinţei, artei dar sunt altceva decât ceea ce reprezintă ele în realitate. In acest context se naşte întrebarea: care este scopul psihologiei, ce se poate face ca omul să „ supravieţuiască „.

Una dintre soluţii este de a ajuta oamenii să facă o conexiune mai bună între ciberspaţiu şi viaţa lor şi mai ales şi să nu le confunde. Mediul social, fizic şi cultural real este cel care l-a consacrat iar o pripită „alunecare” în această nouă lume i-ar putea probleme mari de identitate, sens şi adaptare. Autorul a stârnit multe dezbateri în literatura de specialitate prin articole precum: Ciberspaţiul ca mediu psihologic; Prezenţa în ciberspaţiu; Cele două dimensiuni ale spaţiului virtual. Managementul identităţii în ciberspaţiu; Tipologii ale personalităţii în ciberspaţiu şi altele.

4

Practic acesta a avut o contribuţie semnificativă în consacrarea unei noi discipline: Psihologie cibernetică sau Ciberpsihologie, definite ca psihologii ale spaţiului virtual. Autorul încearcă practic să redefinească în context online majoritatea paradigmelor şi temelor principale ale psihologiei: procese senzoriale, cognitive, personalitate, comportament dar şi domenii de ramură sau aplicative, analizabile în medii Net precum: World Wide Web-ul (WWW); reţelele sociale şi grupurile de discuţie; mediul MUD - multi user dungeons (mediu bazat pe text); metarealităţile (3D - mediile tridimensionale); poşta electronică etc .

Poate fără să ne dăm seama, asistăm efectiv în prezent la naşterea unei noi lumi. Mediile enumerate mai sus sunt suporturi tehnice în care se dezvoltă adevărate reţele sociale. Oamenii încep să se grupeze în reţele sociale sau comunităţi pe Internet în jurul unor interese comune. Iniţial au apărut grupurile de discuţii, mai apoi forumurile, iar acum domină blogurile şi reţelele sociale. O reţea socială online bine închegată poate dobândi, de exemplu, caracter de piaţă pentru cei care fac comerţ pe Internet, motiv pentru care site-urile de acest tip, fie că sunt de matrimoniale, de afaceri sau de iubitori de artă s-au impus ca medii sociale , de comunicare şi relaţionare relativ autentică. Important este ca utilizatorii să formeze grupuri. Trebuie să-şi formeze grupuri în jurul unor interese comune, să-şi cunoască preferinţele culinare, artistice, muzicale, tipul de îmbrăcăminte preferat, filmele, băuturile sau modul în care îşi petrec timpul liber. Se încearcă simularea relaţiilor din viaţa reală în cât mai multe aspecte. Oricine poate intra în grupuri cu interese comune, se poate impune ca lider, mediator sau facilitator şi poate lupta împotriva altor grupuri pentru reputaţie, poate obţine un status social sau loc de muncă doar pe baza reputaţiei şi competenţelor dovedite în comunitatea online respectivă.

O nouă literatură psihologică ?

Aceste noi facilităţi de relaţionare şi organizare umană pot conduce la concluzia că paradigmele psihologiei sociale clasice consacrate privind

5

grupul, influenţa interpersonală, identitatea, auto-prezentarea, polarizarea de grup, facilitarea socială, normalizarea, conformismul, schimbarea de atitudine, auto-cunoaşterea, emoţiile şi sentimentele sociale, comportamentul de rol, comunicarea se vor regăsi şi în aceste noi medii sociale, mai mult sau mai puţin adaptate. Chiar şi relaţiile sociale de tip comercial tind să fie în mod serios revizuite datorită facilităţilor de comunicare online pe care le oferă Internetul. Comerţul online a devenit de mult o practică curentă iar paralel cu acesta s-au dezvoltat diferite forme de reclamă şi promovare. Dinamica şi impactul sunt atât de puternice şi intempestive încât specialiştii în comunicare şi teoria grupurilor dar şi în economie sau psihologia economică se simt practic depăşiţi. A apărut o lume virtuală pe care nimeni nu o controlează (epistemologic), cu regulile şi legile ei. Eforturi şi încercări de a teoretiza şi controla acest fenomen există dar până la conturarea unui cadru conceptul-teoretic şi metodologic coerent pare să mai treacă ceva timp.

Un studiu interesant privind unele concepte şi teorii ale psihologiei sociale şi economice în context online a fost realizat de un grup de cercetători şi specialişti ai Universităţii din Amsterdam (Willemijn van Dolen, Ko de Ruyter, James Carman) în colaborare cu alţi specialişti ai universităţilor din Maastrich şi California (Berkeley) publicat în revista Journal af Economic Psychogy.

În acest articol autorii semnalează printre altele necesitatea unei noi abordări, în perspectivă a întregului fenomen psiho-socio-comercial în contextul mutaţiilor profunde pe care le impune comunicarea în lumea virtuală. Articolul se doreşte o relatare a concluziilor unor studii care au avut ca repere un număr de concepte şi paradigme, unele clasice şi verificate în literatura de specialitate altele noi şi impuse de dinamica unor mutaţii profunde în ştiinţa grupului, comunicării şi economiei precum: grup de discuţie moderator (MGC) pe Internet, grup dinamic, influenţe ale convingerilor eficiente asupra satisfacţiei consumatorilor prin intermediul MGC, stilul mediatorului/ facilitatorului, procese de la nivelul grupului virtual, oportunităţi online de discuţii cu privire la bunurile şi serviciile oferite spre vânzare, atitudini şi comportamente online de cumpărare,

6

performanţa şi satisfacţia clienţilor, credinţe eficiente, eficienţă personală, eficienţă de grup, credinţă individuală, convingeri de grup, performanţă online într-o sarcină comportamentală etc.

De fapt autorii îşi propun să investigheze o serie de procese de grup în context online, legătura dintre diferite elemente şi procese inter- şi intra-grup, rolul un persoane sau grupuri de persoane cu rol de facilitator, mediator, coordonator precum şi unele aspecte care ţin în mod special de psihologia economică precum psihologia comerţului, motivaţia de consum, comportamentul economic, satisfacţia consumatorului şi relaţia acesteia cu performanţa, factorii determinanţi ai motivaţiei şi satisfacţiei în context de grup de discuţii online, dinamica percepţiei consumatorului şi altele. Iată dar, teme care foarte bine ar putea constitui obiect al unor cercetări în mediul social obişnuit sunt studiate într-un mediu, o lume care cu câteva decenii în urmă nu exista.

Baza de pornire a studiului o constituie prezentarea şi definirea grupului de discuţie pe Internet. Această formulă de interacţiune umană recentă are câteva elemente care necesită explicitate. Detaşăm conceptul de grup, care nu este o noutate în literatură, dimpotrivă constituie reper important al sociologiei şi psihologiei sociale.

Toate definiţiile clasice prezintă grupul ca un număr determinat de persoane aflate în interacţiune, între care se stabilesc relaţii de diferite naturi şi are unul sau mai multe scopuri sau sarcini de realizat. Acestea au dimensiuni variate în societate, de la câteva persoane până la mari colectivităţi. De regulă în grupurile mici se stabilesc relaţii interpersonale compatetice, directe cu implicaţii psihologice destul de profunde. În schimb, în cadrul grupurilor mari, numite mai mult colectivităţi, societăţi raporturile sunt de obicei mediate instituţional sau se realizează prin mijloace de comunicare la distanţă. Grupul de discuţii online este atât un caz particular dar tinde să redefinească conceptul de grup pentru că asigură comunicarea directă precum şi la mare distanţă fără implicaţii directe instituţionale însă şi cu importante dimensiuni psihologice.

Autorii studiului precizează faptul că grupul de discuţie pe Internet este o aplicaţie care permite schimbul de informaţie în timp real, fiind o

7

complexă structură de comunicare. Ideea este aceea că aceste grupuri întrunesc atât caracteristici ale grupurilor mici precum latura psihologică dar şi ale celor mari ca numărul mare şi distanţa, redimensionând astfel parţial, cum am precizat, definiţia grupului.

Acesta tip de grup permite o serie de facilităţi, deschide multe oportunităţi, de neînchipuit în limitele fizice ale cadrului grupului clasic. Numai în acest context se pot întruni un număr nelimitat de opinii şi aprecieri cu privire la un produs, serviciu , companie comercială sau pot fi făcute într-un timp scurt sondaje relative la calitatea şi rentabilitatea unor produse.

Grupul de discuţii online permite studiul unor corelaţii între unii factori în context online, precum posibilele influenţe ale convingerilor eficiente asupra satisfacţiei consumatorilor, influenţa convingerilor de grup şi individuale eficiente pe diferite nivele de analiză, rolul mediatorului/ facilitatorului în influenţarea satisfacţiei şi deciziei de cumpărare, a atitudinii şi percepţiei faţă de o anumită companie comercială etc.

De altfel determinarea legăturii dintre satisfacţia consumatorilor şi influenţa convingerilor eficiente promovate de facilitator se constituie în unul dintre obiective studiului.

Un alt obiectiv al studiului a fost acela de a verifica rolul stilului mediatorului (într-un anume fel al liderului în grupul clasic) şi acţiunilor specifice ale acestuia, ca moderator între încrederea eficientă şi satisfacţia consumatorului în sesiunile de grup online. Contribuţia credinţelor eficiente în ceea ce priveşte creşterea performanţelor clienţilor a constituit un alt obiectiv important al investigaţiei. Ideea este că satisfacţia consumatorului este mai ridicată în contextul în care există o atitudine pozitivă colectivă manifestă şi o încredere dominantă, denumită de autori credinţă eficientă, relativă la un produs sau serviciu. Mecanismul psihologic implicat ar putea ţine atât de caracteristici ale psihologiei sociale, respectiva facilitarea socială, imitaţia, contagiunea socială, atribuirea, influenţa interpersonală, formarea percepţiei şi reprezentărilor sociale cât şi de psihologia cognitivă.

Alegerea şi schimbarea cunoştinţelor productive constituie un aspect esenţial al sesiunilor de discuţii comerciale online, percepute ca deschidere

8

spre acele sentimente ale clienţilor bine informaţi, cu respect faţă de subiectele de discuţii din cadrul sesiunilor, cu influenţe asupra propriilor satisfacţii (Kirkpatrick & Locke, 1996). Clienţii vin cu propriile lor cunoştinţe şi experienţe anterioare relative la un produs sau un serviciu, percepţia şi satisfacţia fiind condiţionate şi de influenţa cognitivă a acestora.

În sesiunile de discuţii online este implicat şi ceea ce autorii numesc facilitator. Acesta are un rol în influenţare atât a credinţelor eficiente cât şi satisfacţiei. Facilitatorul nu are doar atribuţii de legătură şi organizare, acesta se impune şi ca un expert obiectiv şi imparţial. În serviciile de vânzare electronică interactivă, medierea, facilitarea serviciilor este o parte critică a contextului social, acesta va influenţa relaţia dintre credinţa eficientă satisfacţiei clientului. Stilul facilitatorului a devenit o parte integrantă din experienţa grupului online, descris de autori ca efect moderator, o abordare care nu a fost din timp adoptată in literatura de specialitate (cf. Chen & Bliese, 2002).

În ceea ce priveşte rolul credinţelor eficiente în creşterea performanţelor individuale şi de grup literatura clasică indică o legătură productivă dintre acestea. Indubitabil, s-a demonstrat în contexte faptice că o persoană sau un grup cu atitudine pozitivă , încrezătoare, susţinută şi de o opinie pozitivă generală favorizează performanţa. Dimpotrivă acele persoane sau grupuri care manifestă din start scepticism, neîncredere, dezangajare se pre-condiţionează pentru nereuşită şi lipsă de performanţă (P. Ştefăroi, 2009). Concluzia se verifică şi în discuţiile şi şedinţele online pe teme comerciale. Credinţele personale eficiente contribuie semnificativ la un nivel ridicat de performanţă (Bandura & Locke, 2003). Înalta eficienţă presupune cu atât mai mult să te angajezi şi să persişti în comportamentul orientat spre sarcină (Bouffard-Bouchard, 1990), verificând ipoteza că orientarea spre sarcină este o direcţionare psihologică inerentă spre performanţă.

Tot un obiectiv al studiului l-a reprezentat şi verificarea ipotezei că facilitatorii orientaţi spre sarcină canalizează grupul de discuţii spre performanţă, în timp ce facilitatorii concentraţi spre latura socială, spre emoţii, determină o eficienţă şi performanţă mai scăzută dar şi o satisfacţie mai redusă, chiar dacă pe perioade limitate membrii grupului pot avea

9

senzaţii pozitive. Dacă scopul discuţiilor îl reprezintă eficienţa atunci facilitatorii orientaţi spre sarcină vor produce mai multă satisfacţie dar şi o performanţă superioară. Însă dacă natura grupului şi scopul chat-lui nu-l reprezintă performanţa ci juisanţa contextuală atunci sunt preferabili facilitatorii sociali, emoţionali. Facilitatorul cu un stil de comunicare orientat spre sarcină este foarte preocupat de eficacitate, îndeplinirea responsabilităţilor şi obţinerea de rezultate productive. Cu privire la relaţia dintre stilul facilitatorului şi eficacitatea individuală în context online autorii susţin că indivizii cu eficienţă personală ridicată se vor simţi mai satisfăcuţi în grupurile cu un facilitator orientat spre sarcină (Willemijn van Dolen, Ko de Ruyter James Carman, 2007).

Şi în spaţiul virtual pe lângă factori de comunicare, psihologici şi culturali un rol important îl are şi moda, cu sensul aplicat de atitudine şi practică dominată. Aşa se explică unele laturi ale satisfacţiei în context de grup de discuţii, dincolo de caracteristicile obiective ale produsului sau sarcinii care se realizează. Astfel produsul, serviciul sau activitatea capătă dimensiuni „imaginare”, reprezentările au legături minime cu adevărata şi originala valenţă a acestora, devin practic un alt produs sau un produs cu semnificaţie adăugată. Această semnificaţie (produs) este tranzacţionabilă, variabilă, uneori se poate desprinde chiar de obiectul sursă. Reprezintă o variabilă uşor de manipulat pe care companiile dar şi operatorii serviciilor online sau coordonatorii de discuţii le cunosc şi le folosesc în scop lucrativ.

Îndeplinirea obiectivelor şi verificarea a ipotezelor acestui studiu s-au realizat pe patru nivele de analiză: personal, de grup, grupul la nivel individual şi grupul la nivel de grup şi au avut ca variabilă fundamentală eficienţa.

Relativ la eficienţă se mai descrie variabila performanţă, variabila satisfacţie, ca variabile dependente şi variabila stil al facilitatorului, independentă, cu cele două opţiuni facilitatorul orientat spre sarcină şi facilitatorul orientat social.

Una dintre concluziile studiului a fost aceea că în cadrul grupului de discuţii online rolul facilitatorului (liderului) este determinant, fiind totodată

10

importantă adecvarea stilului facilitatorului la natura şi sarcina grupului de discuţii.

Am prezentat mai în detaliu acest studiu pentru a sublinia aspectul că totuşi cercetările din domeniul psihologiei „ciberspaţiale” se află într-un stadiu destul de avansat şi cuprinde atât laturi pur cibernetice sau psihologice dar şi aplicative, în special comerciale.

Eforturi de teoretizare a aspectelor psihologice ale ciberspaţiului s-au făcut şi în literatura de specialitate românească. Chiar dacă nu au fost realizate încă studii de amploare sau nu s-au scris multe cărţi concentrate exclusiv pe această temă. Enumerăm în acest sens câteva lucrări şi articole: D. Guţu - New Media, Editura Tritonic, 2008; H. Todoran – Beneficii si riscuri sociale rezultate din tranziţia către societatea informaţionala, în Caietele tranziţiei, Cluj-Napoca, 2000; C. Stanciu – Protocoale pentru comerţ electronic şi securitate pe Internet, (pag. 84-90), Informatica Economică, Nr. 6, Editura Inforec, ASE, Bucureţti, 1998; C. Stanciu – Utilizări si extinderi ale Internet-ului , (pag. 19-25), Informatica Economica, Nr. 7, Editura Inforec, ASE, Bucureşti, 1998; F. V. Pilat, S. Popa, S. Deaconu, F. Radu – Introducere în Internet, Editura Teora, 1995.

De la psihologia lui Homo Sapiens la psihologia lui Homo Virtualis ?

Aşadar grupul social, relaţiile interpersoanale se află într-o tendinţă de redefinire ştiinţifică în perspectiva schimbărilor impuse de apariţia ciberspaţiului. Este un câmp deschis, dar încă o terra incognita pentru ştiinţele psihologice, însă oportunitate interesantă pentru multe studii şi cercetării din viitor, datorită faptului că o mare parte a lumii reale se „translatează” în lumea virtuală (grupurile sociale, economia, chiar cultura), iar acolo preiau o parte din caracteristicile originare, descriu însă şi construiesc, de asemenea, caracteristici noi, proprii.

Aceste grupuri, online, fiind compuse din oameni constituie sursă de reinterpretare a unor paradigme sau teorii ale psihologiei sociale dar şi

11

individuale. Dacă există voci care spun că în domeniul ştiinţelor umane s-a cam descoperit, în mare, tot ceea ce era de descoperit, iată că nu este deloc aşa, nici lumea „reală” nici cea „virtuală” nu sunt suficient cunoscute. Cel puţin cea din urmă va da mult de lucru cercetătorilor în domeniul ştiinţelor socio-umane, între care psihologia se va distinge, pentru că va trebui să treacă, iată de la cercetarea psihologică a lui Homo Sapiens la cercetarea lui Homo Virtualis, o misiune deloc uşoară.

Acelaşi J. Sules propune chiar un proiect de investigare a unei tipologii a personalităţii în ciberspaţiu, practic caracteristici psihologice definitorii ale unui prezumtiv Homo Virtualis. Pornind de la tipologia psihanalitică a lui Nancy McWilliams, din cartea Psychoanalytic Diagnosis (Guilford Press, 1994), autorul pune problema cum se comportă şi ce configuraţii capătă aceste tipologii în spaţiul social virtual, ce pattern-uri cognitiv-comportamentale se vor dezvolta, cum reacţionează şi cum se comportă persoanele care se încadrează într-o tipologie sau alta în diferitele situaţii şi oportunităţi pe care le întâlnesc în lumea virtuală, cum se vor integra în grupuri virtuale, cum vor respecta regulile, care va fi caracteristica relaţiilor lor interpersonale, ce dinamici ar cunoaşte structura personalităţii lor , ce caracteristici va dobândi procesul de dezvoltare, ontogeneza şi nu în ultimul rând cum vor arăta grupurile sociale online din care vor face parte (structură, dinamică, funcţie, finalitate).

Interesantă este şi investigarea rolului pe care l-ar avea mediul cibernetic, online, asupra dezvoltării psiho-socio-comportamentale a copiilor. Dacă adulţii ar fi afectaţi cu sens de influenţă copii care îşi construiesc un “destin”, o “existenţă” online ar putea fi afectaţi cu sens de determinare, spaţiul online să înlocuiască ceea ce psihologia tradiţională numeşte mediu, printre cei trei factori: ereditate, mediu, educaţie. Dacă problema rolului eredităţii nu este importantă, deocamdată, mediul şi educaţia, ca factori ar trebui poate reanalizaţi în context online. Pe de o parte mediul clasic rămâne, totuşi, chiar dacă scade din pondere, dar iată se impune un nou mediu, cel virtual, unde copilul îşi construieşte o identitate, un status, activitate etc.

12

În concluzie, s-ar putea vorbi de un mediu unitar, coerent care să reunească cele două medii sau, dimpotrivă, copilul va fi condiţionat de două medii distincte: cel obişnuit şi cel virtual. În acest context exemplificăm cu fenomenul Emo: pe de o parte copiii trăiesc fizic în mediul obişnuit dar sunt condiţionaţi în dezvoltare, mai mult sau mai puţin, de caracteristicile vieţii psiho-sociale din aceste medii virtuale, unde adolescenţii, îşi construiesc virtual o proprie lume, în care sunt angajate procese emoţionale, cognitive, atitudinale şi comportamentele foarte intense şi complexe. Mediul online îşi dobândeşte valenţe educative autentice. Nu de puţine ori auzim părinţii unor copii că nu se mai înţeleg deloc cu proprii copii, explicând prin dependenţa acestora de Intenet şi de influenţele care vin de acolo. Acolo, în ciberspaţiu, încep să se contureze şi instituie sisteme de valori, reguli, cutume fără legături evidente cu “exteriorul”. Chiar dacă în prezent această lume nu s-a institut definitiv, fiind încă destul de incoerentă şi eclectică, specialiştii care studiază domeniul nu văd prea îndepărtat momentul în care acest ciberpaţiu va tinde să se autonomizeze. Unele caracteristici sunt deja consacrate. Sules prezintă câteva dintre acestea, cu accent pe latura psiho-socio-comunicaţională:

a) diminuarea rolului comunicării senzoriale şi creşterea rolului comunicării scrise, impersonale, cu accent pe mesaj şi scop;

b) scăderea rolului identităţii psihologice, sociale şi fizice autentice - în spaţiul virtual oricine poate intra sub orice identitate, şi-o poate schimba când doreşte, se poate prezenta cum doreşte;

c) afectarea pattern-urilor cognitive, cu posibile tulburări perceptive, mutaţii în planul orientărilor şi căutărilor hedoniste ale persoanei – accesul facil la surse de plăcere, Internetul poate deveni chiar o sursă adictică;

d) tendinţa de egalizare a status-urilor.

Este posibilă psihoterapia “virtuală” ?

Nici eforturile de introducere a psihoterapiei sau consilierii psihologice nu lipsesc din spaţiul virtual. Tot mai multe facilităţi de comunicare online sunt

13

folosite pentru a oferi servicii psihoterapeutice. WEB camera facilitează chiar interacţiunea vizuală, condiţiile terapeutice tind astfel să se apropie de cele obişnuite. Numărul clienţilor care apelează la aceste servicii creşte accelerat, având multe avantaje. Clientul nu se mai deplasează la cabinetul psihoterapeutului, evitând neplăceri fizice şi psihice. Confortul şi condiţiile domestice fiind ele însele factori importanţi de reabilitare. Lipsa legăturii senzoriale şi umane directe sunt în anumite terapii avantaje pentru că astfel subiectul va avea mai puţini factori contextuali inhibanţi, diminuându-se, în unele cazuri, şi aşa-zisa rezistenţă la terapie / intevenţie.

Şi şedinţele de terapie colectivă tind să se extindă în spaţiul virtual. Tot mai multe site-uri, bloguri, chat-uri, forumuri, conferinţe, reţele sociale servesc acestor scopuri - de la simple informaţii sau recomandări până la adevărate reuniuni terapeutice pe teme de dependenţă, de alcool, droguri, probleme familiale, sau chiar patologii psihiatrice. Acestea sunt coordonate de psihoterapeuţi, care ar putea fi în unele cazuri denumiţi facilitatori sau mediatori. Există servicii terapeutice online pentru tratarea sau ameliorarea unor probleme sau afecţiuni psihice de care se ocupă de regulă psihoterapia obişnuită, precum: anxietatea, depresia, nervozitatea, bulimia, dezvoltarea personală, dependenţa de droguri, alcool, ţigări, chiar calculator sau Internet, problemele vieţii de familie, divorţul, conflictele la locul de muncă, traumele în urma unor evenimente cu impact emoţional puternic, fobiile, deficitul stimei de sine, stresul, problemele legate de viaţa afectivă sau sexuală conjugală, problemele adolescenţei etc. Practic aproape toată cazuistica psihoterapeutică tinde să se regăsească în diferitele modalităţi profilactice sau terapeutice în spaţiul virtual.          

Concluzii

Acest articol a fost conceput sub formă interogativă pentru că în ceea ce priveşte modul în care va evolua ştiinţa psihologică în contextul mutaţiilor socioumane produse de calculator şi Internet există încă multe necunoscute. Ca şi în cazul altor descoperiri ştiinţifice unele dintre

14

predicţiile care le-au însoţit nu s-au adeverit, este destul să ne amintim de proiectele de cucerire a spaţiului cosmic în anii 50-70, când se făceau scenarii că prin anii 2000 vom face călătorii intergalactice, vom servi la un bar spaţial bere împreună cu extratereştrii, dar iată, nu am reuşit nici măcar să ne mai întoarcem o dată pe Lună, iar cât despre călătorii intergalactice nici vorbă. Mai mult decât atât, jumătate din omenire trăieşte în sărăcie, iar în jungle mai există multe comunităţi umane în care „nu s-a descoperit roata”. În consecinţă nu este cazul să se lucreze la tot felul de scenarii fanteziste cu privire la posibilitatea, efectivă, într-un orizont de timp mediu, chiar lung, de a apărea o nouă specie umană, cibernetică. Totuşi în mod sigur ştiinţa şi tehnica evoluează, psihologia fiind una dintre ştiinţele cele mai „vulnerabile”. Atât prin deschiderea, iată, a unor noi câmpuri şi problematici de cercetare dar şi prin implicaţiile „umane” importante.

Fără îndoială, discuţia despre „apariţia” unui Homo Virtualis nu poate să nu trezească totuşi interes. În fapt prin creşterea rolului tehnicii asistăm la un proces de de-spiritualizare a fiinţei umane, golirea acestei de conţinutul „istoric” consacrat în experienţe de multe mii de ani, fiind puse chiar în pericol cultura, religia, morala. Homo Virtualis nefiind în fapt o fiinţă umană ci o creatură tehnică lipsită de consistenţă existenţială.

O întemeiată îngrijorare este legată de tendinţa de polarizare excesivă, pe de o parte o lume supra-tehnicizată, chiar virtualizată, aşa cum am văzută, iar la extrema cealaltă o lume care trăieşte încă cu multe caracteristici ale epocii primitive. Întrebarea care se naşte este, între cele două extreme, care ar fi definiţia caracteristică a omului, din punct de vedere psihologic, social, cultural, etc?

După cum se ştie ştiinţa generalizează şi caută generalul din fenomene, la fel a făcut şi psihologia generală care dispune în momentul de faţă de un corp de cunoştinţe, paradigme şi metode consacrate şi puţin contestate. Din punctul de vedere al psihologiei generale mutaţiile pe care le-a produs sau le va produce Internetul ar putea să nu lase urmări însemnate, un Homo Virtualis ar părea construit cu aceleaşi “ingrediente” psihologice şi cu aceiaşi structură. Dar atenţie, Homo Virtualis nu este o persoana obişnuită, influenţată doar de mediul virtual ci replica ei

15

virtualizată în ciberspaţiu, deci este o altă “fiinţă”, unde poate dobândi o reală autonomie cu dinamici ontogenetic-formative independente de persoana sursă. Cine ar putea enumera multe dintre elementele constitutive ale tiparului constituţional psihologic al unei astfel de “persoane”? Pot aceste “persoane” să părăsească spaţiul online şi să concureze în spaţiul social real, sau vor rămâne nişte epifenomene? Au acestea măcar un rol, de influenţă asupra persoanei reale, asupra mediului în care trăieşte, asupra comunităţii, se vor „integra” în societate?

Nu putem decât să sperăm că mutaţiile pe care le va produce apariţia ciberspaţiului şi a lui Homo Virtualis nu vor genera noi probleme nerezolvabile, nu va mări decalajul şi aşa destul de mare între “psihologia” diferitelor categorii de persoane, nu va conduce la apariţia unor noi patologii sau probleme de ordin sociouman, dar mai ales sperăm că omul va rămâne “unitar” şi pentru totdeauna o fiinţă spirituală, culturală, morală, religioasă, empatică (psihologică), cu suflet şi personalitate profundă, în condiţiile acceptării, desigur, a ideii că prin natură fiinţele vii, persona şi societatea umană sunt supuse evoluţiei.

Bibliografie

1. Becker, G.S. (1994) , O abordare economică a comportamentului uman, Bucuresti, All.

2. Bandura, A., & Locke, A. E. (2003), Negative self-efficacy and goal effects revisited. Journal of Applied Psychology.

3. Bouffard-Bouchard, T. (1990), Influence of self-efficacy on performance in a cognitive task. Journal of Social Psychology.

4. Chen, G., & Bliese, P. (2002), The role of different levels of leadership in predicting self- and collective efficacy: Evidence for discontinuity . Journal of Applied Psychology.

5. Kirkpatrick, S., & Locke, E. (1996), Direct and indirect effects of three core charismatic leadership components on performance and attitudes. Journal of Applied Psychology.

16

6. Francisco Carrillo Gil (1996), Evolution of the man, http://iieh.com/autores/fcarrill..., Biólogo.

7. Moscovici, S. (1973), (ed. a 2-a), Introduction à la psychologie sociale, Paris, Larousse.

8. Neculau, A. (1977), Liderii în dinamica grupurilor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

9. Petre D. , Iliescu, D. (2005), Psihologia reclamei şi a consumatorului ; Bucureşti,Comunicare.ro.

10.Stanciu, C., (1998), Utilizări şi extinderi ale Internetului, Informatic economică, nr. 7, Editura Inforec, ASE, Bucuresti.

11.Suler, J. (1996), The Psychology of Cyberspace, Ph.D. - Online Continuing Education.

12.Ştefăroi, P., (2009), Perspectiva umanistă asupra clientului în asistenţa socială, Revista de Asistenţă Socială, Nr. 1-2, Iaşi, Editura Polirom.

13.Zinkhan, G., Kwak, H., Morrison, M., & Peters (2003), Web-based chatting: Consumer communication in cyberspace. Journal of Consumer

14.Willemijn van Dolen , Ko de Ruyter , James Carman (2007), , The role of self- and group-efficacy in moderated group chat, Journal of Economical Psychology, 27.

15.http:www.-usr.rider.edu/~suler/psycyber.html.16.http:www.onlinepsychotherapy.com/index.html.

Challenges of contemporary psychology determined by communications and "coexistence" in the virtual (online) environment

In occidental psychology there are many debates on different themes which Romanian psychology tend to neglect them. Virtual space, online communication and its implications on life and human psychology is an example of these kind of themes. We can talk among the others about possible mutations in individual and collective psychology which life in virtual space could produce them , such as thesis on Homo Virtualis, syntagm frequently used to design, not only a Homo Sapiens metamorphose as a result of cybernetic influences, but to presume the autonomous existence of an human individual( virtual ) entity typical of cyberspace, with its own psychology, its specific role and destiny, rather different of real person source. Authors that studied this phenomenon describe it rather a person

17

representation and simplification, mostly destituted by subjective, affective, ontological component, limited at communicational-informational characteristics. Researchers interest is oriented also on themes such as leadership in online social groups and systems, influence, personal efficiency, psycho-social dimensions of online trade, etc.

Défis de la psychologie contemporaine déterminée par la communication et \ "coexistence \" dans le virtuel (en ligne) l'environnement

En psychologie occidentale il y a beaucoup de discussions sur les différents thèmes qui pour la psychologie roumaine n`est pas très importante. L'espace virtuel, la communication en ligne et ses implications sur la vie et la psychologie humaine est un exemple des ces genre de thèmes. Nous pouvons parler parmi les autres au sujet des mutations possibles dans individuel et la psychologie collective que la vie dans l'espace virtuel pourrait les produire, telles que la thèse sur le Homo Virtualis, syntagme fréquemment employé pour concevoir, non seulement un Homo Sapiens métamorphosent en raison des influences cybernétiques, mais pour présumer l'existence autonome d'une entité (virtuelle) individuelle humaine typique du Cyberspace, avec sa propre psychologie, son rôle spécifique et destin, plutôt différents de la vraie source de personne. Les auteurs qui ont étudié ce phénomène le décrivent plutôt une représentation et une simplification de personne, la plupart destituted par le composant subjectif, affectif, ontologique, limité aux caractéristiques communicational-informationnelles. Les chercheurs intéressent est orientés également sur des thèmes tels que la conduite dans les groupes sociaux et les systèmes en ligne, l'influence, l'efficacité personnelle, les dimensions psychosociales du comemerce en ligne , etc.

18