Upload
others
View
19
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Din anul școlar 2020-2021, Liceul Energetic Constanța a introdus un nou domeniu de pregătire, producție media, respectiv o nouă calificare pentru nivelul 4 (liceu), tehnician multimedia. Standardul de pregătire profesională elaborat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prin Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în 2016, definește această calificare astfel: Tehnicianul multimedia execută activități care presupun: prelucrare și îmbinarea de grafică, imagine, sunet, animație, secvențe video utilizând tehnologiile digitale (sistemul multimedia) prin care se creează și se redă conținut interactiv, aplicând legislația și reglementările privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, prevenirea și stingerea incendiilor, utilizând limbajul tehnic de specialitate, asumându-și responsabilitățile și rolurile care îi revin în echipă, dezvoltându-și capacitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme specifice locului de muncă, consolidându-și atitudini de corectitudine, respect, încredere în forțele proprii, satisfacție pentru lucrul bine făcut. În același Standard, se definesc și detaliază unitățile de rezultate ale învățării ce pot fi dobândite de absolventul de liceu de la aceasta calificare. Acestea sunt: 1.Determinarea condițiilor tehnice necesare captării imaginii; 2.Manevrarea echipamentelor de filmare; 3.Măsurarea parametrilor de funcționare specifici;
4.Captarea și redarea sunetului la parametri optimi; 5.Planificarea și organizarea
producției; 6.Selectarea informațiilor
audiovizuale pentru diferite aplicații media; 7.Procesarea digitală a textului și a
imaginii pentru realizarea produselor multimedia; 8. Procesarea digitală a secvențelor audio-video pentru realizarea produselor multimedia; 9.Crearea produselor multimedia. După dobândirea calificării profesionale de nivel 4, absolvenții își pot găsi un loc de muncă sau își pot continua studiile prin învățământul postliceal (școala de maiștri sau școala postliceală) și/sau prin învățământul superior (pentru absolvenții de liceu cu diploma de bacalaureat). Ocupații COR ce pot fi practicate: • 216601 - designer grafică (studii
medii); • 343519 - copywriter publicitate
(studii medii); • 352135 - designer video. Lista ocupațiilor COR care pot fi practicate, este dată cu titlu de exemplu. Absolvenții care dobândesc această calificare pot practica și alte ocupații din domeniu, de același nivel sau de nivel inferior, în funcție de decizia angajatorului. Aplicații multimedia:
- Proiectare asistată de calculator (CAD); - Dezvoltare de pagini web - Grafică digitală: animație, bipmap, vectorială; - Jocuri video: aventură, strategie, acțiune etc.; - Tehnoredactare computerizată;
- Editare asistată de calculator (audio și/sau video) - Comunicații multimedia: videoconferințe, Voip. Avantaje: - cantitate de informații foarte mare transmisă într-un anumit interval de timp
- aplicațiile multimedia sunt ușor de folosit în comparație cu cele tradiționale, mai atractive și pot fi perfecționate continuu
- interactivitate și integrarea diverselor documente
- aplicabilitate în multe domenii - creșterea eficienței activității
prin creșterea comunicării între producător și beneficiar
- durata mare de viață a unor suporturi multimedia.
Dezavantaje: -necesitatea achiziționării de
echipamente în general scumpe -timpul relativ mare alocat unei
achiziționări optime de informații ce sunt oferite pe cele mai noi suporturi Surse:
- dexonline.ro -http://www.cs.ubbcluj.ro/~per/ Multimedia.pdf -ro.wikipedia.org -Standardul de pregătire profesională pentru nivelul 4 de calificare Sperăm ca absolvenții
claselor a VIII-a pasionați de
calculatoare, de grafică, de
sisteme video și audio, să devină
elevii noștri la singura calificare
oferită în județul Constanța care
le-ar satisface curiozitatea și
dorința de a învăța și perfecționa!
Director, prof. Claudia Nițu
NR. 10/IUNIE 2020
Page 2
Să recunoaștem că 2019-2020
a fost un an școlar deosebit. Și nu
spun asta doar pentru că noul
COVID 19 și-a râs de noi - români,
europeni, oameni ai acestei
planete – obligându-ne să ne
”distanțăm social”, ci și pentru că a
provocat întreg sistemul de
învățământ românesc să facă față,
forțat, vremurilor actuale. Adică
noilor tehnologii, noilor mentalități
ale profesorilor, dar și ale elevilor
și părinților acestora.
Resursele educaționale
digitale sunt noi, dar doar pentru o
parte dintre cadrele didactice. În
școala noastră, de 7 ani, doamna
profesor de informatică/T.I.C. se
chinuie cu elevii și profesorii să
utilizeze facilitățile gratuite oferite
de Google, prin G Suite For
Education, pentru a face procesul
educațional mai atractiv și mai
ușor pentru toți participanții la
actul educativ. Să spunem că, din
fericire, marea majoritate a
elevilor și a profesorilor au înțeles
acest lucru, fapt care i-a ajutat în
momentul în care s-au văzut
nevoiți să-și desfășoare activitățile
de acasă, din fața unui calculator/
laptop/tablete/smartphone. Și tot
din fericire, nu au fost cazuri în
școala noastră în care vreun elev
sau vreun profesor să nu dețină
unul din echipamentele
menționate și conexiune la net,
astfel că, cei care au dorit, s-au
descurcat într-un fel sau altul. Cu
mai mult sau mai puțin entuziasm,
e adevărat, dar au făcut-o. Au fost
unele cadre didactice care au
utilizat chiar și alte aplicații utile în
procesul de învățământ (Quizziz,
OneNote), nu doar Google
Classroom, aplicația cea mai folosită
în școală în ultimii ani, dar chiar și
clasicul WhatsApp i-a ajutat pe
mulți. Astfel încât elevii noștri nu au
fost nevoiți să lucreze în fiecare
săptămână pe altă aplicație, în alt
mod, în alt ritm, nu au fost
bulversați de toate aplicațiile scoase
la lumină nu numai de unii specialiști
din toată țara, dar chiar și de
ministerul nostru. Care, să
recunoaștem iar, ne-a bulversat pe
toată perioada suspendării cursurilor
cu tot felul de recomandări mai mult
sau mai puțin obligatorii, cu
schimbări aproape zilnice ale politicii
educaționale din vremuri de criză,
culminând cu încheierea cursurilor
după doar două luni din cel mai lung
semestru II din ultimii ani școlari. Nu
contest deciziile luate în toată
această perioadă în ceea ce privește
învățământul, chiar dacă nu am fost
în totalitate de acord cu ele. Cert
este că pe mulți ne-au bulversat, dar
sper că vom trece cu bine peste
toate.
Dar nu doar din cauza lui
”nenea COVID 19” a fost 2019-2020
un an școlar deosebit, ci și pentru că
școala noastră a obținut o
sponsorizare nesperată și foarte
consistentă de la Societatea
Națională Nuclearelectrica S.A., care
a înțeles cât de necesară, benefică
pentru elevi și școli și profitabilă
pentru întreprinderi este orice
investiție în învățământ, în special
cel tehnologic.
Astfel, SNN a oferit școlii
noastre banii necesari dotării a două
laboratoare de specialitate, unul
pentru domeniul electronică-
automatizări și unul pentru
domeniul electric/energetic. Și
pentru că oferta a fost foarte
generoasă, echipamentele,
aparatele și softurile pe care le-am
putut achiziționa sunt de ultimă
generație, utilizate în prezent și în
universitățile de profil, dar și în
școlile tehnice din Europa. Este
adevărat, procedura a fost una de
durată și care, deși numită
”simplificată” a necesitat o
grămadă de documente
complicate, mai ales datorită
sumei (aproximativ 500.000 lei),
dar și a unei contestații
nejustificate din partea uneia
dintre firmele participante la
licitație.
După ce am trecut și de acest
impas, când tocmai ne pregăteam
să organizăm, în colaborare cu
reprezentanții sponsorului nostru,
un workshop cu tematică ”Fizică
nucleară”, precum și o inaugurare
a cel puțin unui laborator, în
prezența a multor colaboratori ai
școlii – agenți economici,
universități, autorități locale și
județene, părinți, elevi, profesori
și, bineînțeles, presă – a dat peste
noi pandemia COVIDULUI, care a
încercat să ne pună și mai multe
piedici. Din fericire, am reușit să
primim o mare parte din materiale
și echipamente, cu care vom
amenaja laboratoarele imediat ce
situația ne-o va permite. Sperăm
ca astfel, la începutul anului școlar
următor, să realizăm ce ne-am
propus în privința workshopul-ui și
a inaugurării laboratoarelor.
Page 3 NR. 10/IUNIE 2020
Vom putea astfel oferi elevilor noștri - actuali și viitori - o bază materială excepțională, care le va permite să-și
formeze și/sau să-și dezvolte competențe profesionale necesare pieții muncii naționale și chiar internaționale.
În plus, intenționăm ca din anul școlar 2020-2021 să înființăm la nivelul școlii un club de robotică
(automatizări) la care să aibă acces toți elevii școlii pasionați de acest domeniu, unii dintre aceștia putând face
parte dintr-o echipă europeană pe care dorim s-o creăm cu concursul a încă două școli europene, una din Austria
și una din Franța, pentru a participa la concursurile de profil din Europa. Echipamentele achiziționate din
sponsorizarea SNN vor sta – evident - la baza creării acestui club.
Totodată, sperăm ca noua noastră calificare (unică în județul Constanța), cea de Tehnician multimedia, din
domeniul Producție media, să atragă elevi interesați și în promovarea școlii, a tuturor activităților derulate și a
rezultatelor obținute de elevi, la nivel local, național și chiar internațional.
Director, prof. Claudia Nițu
Societatea Națională Nuclearelectrica
a sponsorizat Liceul Energetic Constanța, în anul școlar
2019/2020, cu suma necesară dotării a două laboratoare de
specialitate (domeniile electronică-automatizări,
electric/energetic) cu echipamente, aparate și softuri
de ultimă generație la standarde europene.
Datorită S.C. Nuclearelectrica, elevii noștri vor avea asigurată
o bază materială care le va permite să-și formeze și să-și
dezvolte competențele profesionale necesare pieții
muncii naționale și internaționale.
Pentru că îți oferă posibilitate de a vedea lumea cu alți ochi, de a simți și a descoperi experiențe noi, de a comunica și interacționa cu persoane noi și diferite din punct de vedere cultural și nu numai.
Cadrele didactice ale Liceului Energetic Constanța au participat în perioada 2018-2020 la Proiectul Erasmus+ KA1- “Șanse Europene pentru Copiii cu Cerințe Educaționale Speciale”.
Scopul acestui proiect a fost acela de a integra elevii cu C.E.S. și sprijinirea lor specializată în diminuarea eșecului școlar și social.
Proiectul s-a adresat cadrelor didactice și didactice auxiliare, care au urmat un curs intitulat „Copii cu Nevoi Speciale”, desfășurat la Praga, Cehia. Programul de mobilitate din Praga s-a desfășurat în două fluxuri, în perioada 27-31 mai 2019, respectiv 24-28 iunie 2019 și a cuprins activități intense care au avut în vedere formarea cadrelor didactice/didactice auxiliare pentru dezvoltarea de practici incluzive. Modelul educației incluzive a fost prezentat ca fiind soluția pentru dezvoltarea unei școli bazate pe valorizarea diversității și eliminarea discriminării.
Cursul a oferit oportunitatea dezvoltării competențelor specifice în lucrul cu această categorie de elevi, s-au dobândit informații utile despre copiii cu deficiențe multiple (autism, ADHA, dislexie, dislalie etc.), precum și instrumente și
strategii pentru a reuși o interacțiune pozitivă, pentru a îmbunătăți procesul de autocunoaștere. Totodată s-a urmărit optimizarea orientării profesionale a elevilor, sprijinul acestora pentru practicarea unei meserii și încadrarea pe piața muncii.
S-a pus accent pe modul de abordare și înțelegere a acestor elevi, de comunicare cu ei printr-o strategie anume (cum ar fi schimbul de pictograme, activități ludice etc.). De asemenea s-a evidențiat necesitatea de a comunica cu părinții/tutorele elevului și comunicarea dintre școală și familie.
Un alt obiectiv al proiectului l-a reprezentat schimbul cultural atât cu profesori din țările participante, cât și cu reprezentanții țării gazdă.
Participarea la acest proiect a oferit oportunitatea de a vizita capitala Cehiei – Praga – o capitală europeană extrem de frumoasă cu o arhitectură medievală, încărcată de istorie și cultură, cu puncte panoramice superbe care oferă priveliști de neuitat.
Praga a fost pentru mine o experiență complexă și a fost o plăcere să fac parte din echipa acestui proiect!
Laborant: Corina Bechir
Page 4
Page 5 NR. 10/IUNIE 2020
Proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în cadrul Schemei de Granturi pentru Licee (2018-2022) Proiectul R.O.S.E. își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și
terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.
La nivelul Liceului Energetic Constanța, proiectul este implementat în runda a II-a, începând cu
02.10.2018, pe o perioada de 4 ani și are o valoare totală de 100.000 euro.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt elevii liceului, fără discriminare. În special sunt vizați elevii din categoriile vulnerabile (risc de abandon, copii cu părinți plecați în străinătate, elevi cu c.e.s, elevi din medii dezavantajate), dar și elevii din clasele a XII-a, care vor fi sprijiniți să se pregătească eficient pentru examenul de bacalaureat. Proiectul cuprinde mai multe activități: I. Activități pedagogice și de sprijin I.1. Îmbunătățirea platformelor educaționale ale școlii (catalogul online, platforma Google, platforma Moodle); I.2. Revizuirea materialelor didactice virtuale create de către cadre didactice/didactice auxiliare în vederea utilizării acestora; I.3. Pregătirea remedială a elevilor din grupul țintă al proiectului (clasele a XII-a); I.4. Derularea de activități specifice de consiliere individuală și de grup pentru elevii cuprinși în proiect și părinții acestora. II. Activități extrașcolare II.1. Vizite la agenți economici de profil - elevii claselor a IX-X-a, respectiv la universitățile locale - elevii claselor a XI-XII-a din grupul țintă; II.2. Desfășurarea a 3 concursuri școlare (ProElectrica – discipline tehnice, E-ROSE – matematică și științe, Creative Energy - științe umaniste) III. Activități de dotare și amenajare Transformarea bibliotecii școlare în Centru de Documentare și Informare: amenajarea spațiului și dotarea acestuia cu mobilier și echipamente multimedia.
Director prof. Claudia Nițu
Page 6
CONCURSUL REGIONAL „FII GALTEHNIST”, Ed. a VI-a, 22 MARTIE 2019
Organizat de Liceul tehnologic „Radu Negru” Galați Premiul II – Soloncă Ștefan, Juvaronca Iulian
Coordonatori – prof. Claudia Nițu, prof. Mugurel Caracostea
Concursul Școlar Tehnic PROELECTRICA,
ediția a V-a, 18 mai 2019, organizat de Liceul Energetic Constanța
Locul I - Țuțuianu Daniel, Dumitru Mihai, clasa a XI-a
Locul I - Soloncă Ștefan, Juvaronca Iulian, clasa a XI-a
Locul I - Moșescu Robert, Dumitru Cosmin, clasa a XI-a
Locul II - Bontea Răzvan, Zaharia Bănică Constantin, clasa a X-a
Locul II - Floricu Sebastian, Neacșu Bogdan, clasa a XI-a
Locul II - Anghel Mihai, Ene Gabriel, clasa a XI-a
Premiul Special - Ilie Cristian, Mititelu Alexandru, clasa a X-a
Coordonatori prof. Claudia Nițu, Iuliana Tița,
Gabriela Georgescu, Mugurel Caracostea, Gheorghe Chințoiu
CONCURSUL PIC 4ALL CONTEST, 2020
Organizat de Universitatea Maritimă Constanța și
Microchip Technology
MOȘESCU ROBERT
Coordonator prof. Mugurel Caracostea
Page 7 NR. 10/IUNIE 2020
Sesiunea de comunicări științifice „Tinerii și energia verde”,
15 mai 2019 Organizat de Universitatea Maritimă Constanța
Premiul II – Soloncă Ștefan, Zaharia Andrei, Niculăieșu Andrei, Mocanu Eduard Coordonatori – prof. Claudia Nițu,
prof. Mugurel Caracostea
SESIUNEA DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE ALE ELEVILOR, ed. a IX-a, 9 noiembrie 2019
Organizat de Școala de maiștri Militari a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu
Premiul II – Sevdu Mihai Coordonator - prof. Dorina Petac
Premiul III – Bontea Răzvan Coordonator - prof. Dorina Petac
CONCURSUL DE LOGICĂ MATEMATICĂ, 24 octombrie 2019, organizat de Liceul Tehnologic
„Dimitrie Leonida”, Constanța Premiul special – Mocanu Daian, Ciurea Eugen,
Talagă Andrei, Miron David Coordonator prof. Dorina Petac
Page 8
Inaugurarea C.D.I.-ului a avut loc pe data de 17
mai 2019 și a marcat sărbătorirea activității
educaționale a Liceului Energetic în cadrul „Zilelor
Școlii”. Centrul de Documentare și Informare poartă
numele prof.univ.dr.ing. Garabet Kümbetlian (1936-
2018), în onoarea celui care a fost fondatorul acestei
instituții școlare și primul ei director, în perioada 1966-
1972. Acest eveniment organizat de Liceul Energetic
Constanța și Uniunea Armenilor din România, filiala
Constanța, s-a desfășurat într-un cadru festiv la care
au participat alături de gazde, reprezentate de director
prof.ing. Claudia Nițu și corpul profesoral, oficialități
ale orașului Constanța, reprezentanți ai I.S.J.
Constanța, C.C.D. Constanța, membri ai comunității
armene, dar și reprezentanți ai mediului universitar
constănțean și ai Asociației Generale a Inginerilor din
România (AGIR), precum și foști elevi ai liceului.
Cu această ocazie a fost dezvelită o placă
omagială, dăruită de Uniunea Armenilor din România,
filiala Constanța, iar participanții au evocat
personalitatea omului de știință și educație Garabet
Kümbetlian și au prezentat momente semnificative din
istoria și activitatea prezentă a liceului, dar și modul în
care întâlnirea cu Liceul Energetic și mai ales cu
profesorul Garabet Kümbetlian le-a marcat existența.
Dintre invitații de onoare amintesc pe primarul
municipiului Constanța, Decebal Făgădău, președintele
Uniunii Armenilor, dr. Liviu Merdinian, prof. Andrei
Gheorghe, prof.univ.dr. Mihael Kircor, prof.univ.dr.
Doina Carp, președintele AGIR Constanța, ing. Nicolae
Fildan, teatrologul Anaid Tavitian, membră a
comunității armene din Constanța.
Am fost martorii unor momente emoționante, în
care fost evocată personalitatea profesorului care, la
numai 30 de ani, a acceptat provocarea destinului și a
propus Tema de proiect, prin care clădirea liceului
urma să se ridice în următorii doi ani (1966-1968) și,
odată cu ea, biblioteca, în corpul principal al clădirii. La
inaugurarea C.D.I.-ului a participat și primul bibliotecar
al Liceului Energetic, Eana Zama, care își amintește că
directorul Kümbetlian a fost cel care a făcut toate
demersurile pentru ca prima sută de volume să vină de
la Câmpina, astfel luând ființă prima bibliotecă a
Liceului Energetic. Din programul de activități a făcut
parte și lansarea nr. 9 al Revistei liceului „Atitudini” și a
două cărți: „În Eden. La numărul 7”, autor Oana
Cătălina Bucur, scriitoare și profesoară a Liceului
Energetic și „Copacul cu frunze de caiet” a jurnalistului
Laurențiu Despina.
Page 9 NR. 10/IUNIE 2020
Asigurarea continuității/funcționării CDI
Un rol important al Centrului este dat de faptul că
acesta asigură șanse egale pentru elevii studioși
dezavantajați în privința accesului la informație,
oferindu-le acestora un mediu adecvat și
instrumentele digitale pentru a învăța.
În ceea ce privește procesul educațional,
profesorii utilizează acest spațiu pentru activitățile
centrate pe elev, pentru învățarea prin descoperire,
prin activități nonformale ingenioase și pentru
proiectele educaționale la care școala este partener.
CDI-ul este, în același timp, un spațiu al întregii
comunități educaționale, util părinților, profesorilor,
personalului școlii, colaboratorilor, tuturor celor care
îmbogățesc spiritual prin efortul lor această instituție.
C.D.I.-ul este locul ideal pentru desfășurarea
diverselor activități din cadrul proiectelor și
parteneriatelor în care școală este implicată. Se
desfășoară aici activități de grup, individuale,
multimedia, pentru informare, lectură de plăcere,
documentare, consilere și orientare școlară, afișaj. Aici
au loc majoritatea activităților organizate la nivel de
liceu, C.D.I.-ul fiind un spațiu al metamorfozelor,
găzduind proiecții, expoziții sau audiții, este centru de
recreere și al dezbaterilor, al creației literar-artistice
sau al concursurilor școlare.
Pentru a ilustra varietatea activităților care prind
viață într-un Centru de documentare, enumerăm
activitățile importante desfășurate în C.D.I. în anul
școlar 2019/2020: „Ziua Națională a Holocaustului”,
„Ziua educației nonformale”, „Spune STOP
discriminării”, „Distruge zidul indiferenței”, „Ziua
Internațională a persoanelor cu dizabilități”,
„Intercunoaștere în grupele de adolescenți”, „Bunele
maniere – utile sau demodate?”, Proiectul tehnic
„Cine a fost Nicola Tesla?”, precum și numeroase
activități de consiliere și orientare profesională având
ca beneficiari pe elevii școlii noastre.
O amplă activitate organizată în C.D.I. s-a
desfășurat în data de 28 noiembrie 2019, când Liceul
Energetic Constanța a sărbătorit Ziua Națională a
României. Cu această ocazie a avut loc întâlnirea
metodică a bibliotecarilor și documentariștilor din
mediul preuniversitar constănțean, la care au
participat reprezentați ai Casei Corpului Didactic din
Constanța, prof. documentarist Petrov Flavia și prof.
metodist Narciz Amza, 33 de bibliotecari din județul
Constanța și, ca invitat de onoare, doamna Eana
Zama, fosta bibliotecară a liceului.
Activitatea intitulată „De la biblioteca școlară la
Centrul de documentare și informare”, desfășurată în
parteneriat cu Casa Corpului Didactic din Constanța, a
avut ca obiectiv planificarea unui proiect de
amenajare a C.D.I.-ului prin modernizarea bibliotecii
existente, C.D.I.-ul Liceului Energetic devenind astfel
un exemplu de bună practică.
Doamna prof. metodist Narcis Amza a vorbit
despre momentul de început (2004), când au fost
înființate primele centre de documentare și informare
în județul Constanța, dumneaei fiind un promotor și
un susținător al acestei idei, iar Flavia Petrov a
subliniat faptul că C.D.I.-urile sunt mult mai ofertante
în comparație cu o bibliotecă școlară, prin paleta largă
de activități ce se pot desfășura aici, prin dotare și
ambient.
Am prezentat etapele demersului pentru
înființarea Centrului de Documentare și Informare din
cadrul Liceului Energetic, precum și obiectivul principal
urmărit: crearea unui spațiu în care elevii să se poată
exprima liber, pe care să-l simtă ca pe un centru de
recreere, dar și ca pe un centru de documentare
specializat, unde să își poată dezvolta competențele
de comunicare, de relaționare, de formare. Prin
activitățile desfășurate în cadrul C.D.I.-ului, elevii sunt
susținuți pentru a-și dezvolta capacitatea de muncă în
echipă, de abordare interdisciplinară a problemelor,
precum și pentru a căpăta deprinderi de căutare și
prelucrare a informației, iar profesorii au un loc de
interacțiune favorabil inovației și inițiativelor, dar și un
spațiu non-formal de apropiere în relația profesională
cu tinerii, de socializare intercomunitară și un cadru în
care să disemineze experiențele acumulate prin
proiectele de parteneriat naționale și internaționale la
care participă frecvent.
De aceea cred că în cazul C.D.I.-ului Liceului
Energetic se poate afirma că locul în sine, informatizat,
proactiv, modern poate schimba oameni, poate
facilita creativitatea și este capabil să stimuleze
educația, iar transformarea aceasta a început cu mine.
Bibliotecar Mihaela Nicoleta Mictar
Page 10
Concurs tehnic „Cine a fost Nikola Tesla?”, 07.12.2019
Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, 04.12. 2019
Activitate proiect ROSE, „Intercunoaștere în grupele de adolescenți, 12.12.2019
Ziua educației nonformale, 14.10. 2019
Activitate de consiliere „Problemele tuturor”, 9.11.2019
„Cultura-spațiul adevăratei libertăți”, 15.01.2020
Page 11 NR. 10/IUNIE 2020
Pe data de 15.01.2020, cu ocazia sărbătoririi a 170 de ani de la
nașterea marelui poet Mihai Eminescu și a „Zilei Culturii române”, s-a
desfășurat în cadrul Centrului de Documentare și Informare a Liceului
Energetic Constanța, activitatea „Cultura-spațiul adevăratei libertăți”. Au
participat elevi ai clasei a IX-a A , alături de doamnele profesoare de
Limba și literatura română, Nicoleta Rotaru-Terteleac și Daniela Berechet,
doamna psiholog Liliana Puflene și doamna bibliotecar Mihaela Nicoleta
Mictar.
Elevii au identificat elemente ale spiritualității românești în universul
poetic eminescian, precum și în alte creații artistice autohtone, prin
diverse materiale PPT, sub îndrumarea d-nei prof. Nicoleta Rotaru –
Terteleac. D-na psiholog Liliana Puflene a prezentat cele trei tipuri de
educație formală, nonformală și informală care pot contribui la procesul
de culturalizare a tinerilor. De asemenea, elevii au participat, sub
îndrumarea d-nei prof. Daniela Berechet, la un exercițiu de identificare a
valorilor naționale și personale: „Sistemul meu de valori”. La sfârșitul
activității, s-a realizat o expoziție de imagini aparținând creației
eminesciene, cu implicarea elevilor: Andreescu Diana - 9C , Codreanu
Alexia - 9C, Podaru Rareș - 9C, Simion Larisa - 9C, Mujdei Robert - 9D și
Crimu Denis - 9E.
Prof. Daniela Berechet
Desen Codreanu Alexia, clasa 9C
Desen Andreescu Diana-Maria, 9C
Desen Crimu Denis, clasa 9E
Desen Simion Maria Larisa, 9C
Desen Pătrășcanu Bianca, clasa 10A
Desen Mujdei Robert, 9D
Page 12
Cercul de creație artistică, coordonat de prof. Manțu Maria-
Magdalena, stă sub semnul lui Hermes, zeul din mitologia greacă. Unul
dintre rolurile lui Hermes era să ducă mesajele zeilor sau muritorilor, fiind
considerat solul zeilor și crainicul divin. Grecii și-l reprezentau asemenea
unui tânăr frumos, care zbura cu ajutorul unor sandale înaripate.
După Platon, zeul Hermes patronează rostirea, căci a fi interpret
(hermeneús) și vestitor și hoțoman și amăgitor în vorbe și încă iscusit în
negustorie [...] ține de virtutea cuvântului. Or, a vorbi înseamnă a te folosi
de cuvînt, înseamnă a iscodi în tot felul. Din aceste două elemente, deci, a
vorbi și a face iscodit cuvîntul ni-l înfățișează legiuitorul pe acest zeu: Voi,
oamenii, celui care a făcut vorbirea iscoditoare, pe drept i-ați
spune Eirémes. Noi însă, închipuindu-ne că-i înfrumusețăm numele îi
spunem Hermes.
Cărăușu Denis Andrada, clasa 9B
Androginul - Dobrescu Adelina-Mariana, clasa 9B
Personajul Ion din romanul „Ion” de Liviu
Rebreanu Hamdi Edis, clasa 10A
„Hermes” - Cărăușu Denis Andrada, clasa 9B
Personajul Ștefan Gheorghidiu din
„Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” de Camil Petrescu
Hamdi Edis, clasa 10A
Personajul Ana din „Moara cu noroc” de I.
Slavici - Lainer Cristina Nicoleta, clasa 10C
Afiș „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
Avram Andreea Alina, clasa 9B
Page 13 NR. 10/IUNIE 2020
Povestea din
cartea S.F. a lui Philip
K. Dick se întâmplă în
jurul anului 1975,
într-o lume
postapocaliptică.
Textul este o
acumulare de mai
multe povești
înșiruite in așa fel
încat să descrie
povestea fiecarui personaj și care debutează cu
Stuart McConchie, un angajat la un magazin de
depanări TV căruia îi plăceau mașinile.
Domnul Tree ( fizicianul Bruno Bluthgeld sau
dl. Bloodmoney) apare pentru prima dată în text
într-un cabinet de psiholog. Dr. Bruno Bluthgeld
(în limba germană bani murdari) a condus un
proiect de testare a armelor nucleare ca măsură
de protecție împotriva Chinei comuniste și a
sovieticilor, dar proiectul a provocat un accident
nuclear atmosferic care a dus la răspândirea
precipitațiilor radioactive și a unor mutații
genetice. Naratorul obiectiv prezintă și cuplul
Walt și Lydia Dangerfilde, un cuplu care a plecat
cu o rachetă spre Marte. Hoppy Harrington este
un om care a rămas făra mâini și picioare în urma
unui medicament recomandat de un doctor
împotriva radiațiilor. Acesta a rămas într-un scaun
cu rotile având în loc de mâini niste proteze
învechite. În urma unui test, se angajează și el la
același magazin de depanări ca și Stuart. Când
racheta cuplului Dangerfilde este pe cale să intre
cu adevărat în spațiu, pe pământ apar efectele
accidentului cauzat de domnul Tree/dr. Bruno,
rămânând în viață grupuri mici de oameni care
încearcă să supraviețuiască.
Pe la mijlocul cărții, Hoppy este găsit într-o
grupare numită Bolingstone, Hoppy reușind să
creeze o mașină pe care o numește Focomobil.
Din grupare fac parte Gill, un vânzător de țigări si
băuturi alcoolice foarte cunoscut și Bonny, o
persoană influentă în acea grupare. Hoppy are o
evoluție spectaculoasă, capătă puteri
neobișnuite și începe să le folosească pentru a
ucide.
Finalul cărții este dat de plecarea lui Gill
împreună cu Bonny la Los Angeles pentru că
amândoi se tem acum de puterile lui Hoppy.
Din punctul meu de vedere, cartea merită să
fie citită pentru că fiecare capitol conține o
poveste nouă legată de fiecare personaj prin
care cititorul descoperă trăsăturile diferite ale
personajelor. Cartea te indeamnă să ai incredere
doar in tine și să te bazezi numai pe forțele tale.
Alexandru Zainea, clasa 11 A
Coordonator prof. Maria-Magdalena Manțu
Page 14
POFTA
APOSTOL Dan-Aurelian, clasa 12D
îndrumător: prof. Oana Cătălina BUCUR
Într-o zi de primăvară am poftit
Un măr roșu, dulce și proaspăt
Însă acesta a putrezit
Iar a mea poftă a încetat
Însă nu m-am oprit
În două l-am tăiat
Și semințele am ocrotit
Apoi pe acestea imediat le-am îngropat
„ De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea, ca dintr-o țară.”
Antoine de Saint- Exupery
Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel național, in Turcia, la 23 aprilie 1920 și a devenit o
sărbătoare internațională in 1925, an in care la Geneva s-a desfășurat Conferința Mondială pentru Protejarea si
Bunăstarea Copiilor.Această conferință, la care au participat 54 de reprezentanți din diferite țări, a adoptat
Declarația pentru Protecția Copilului.
In 1954, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite(UNICEF) a emis o recomandare
care prevedea ca fiecare stat să dispună de o zi a copilului.
La 20 noiembrie 1959, ONU a adoptat Declarația cu Privire la Drepturile Copilului, care a proclamat drepturi
egale pentru copii la educație, asigurare socială, dezvoltare fizică și spirituală, indiferent de culoarea pielii,
naționalitate sau originea socială.
La 20 noiembrie 1989, aceeași instituție internațională a adoptat Convenția asupra Drepturilor Copilului.
În țara noastră, la 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii prin
care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de1 iunie sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Prin
urmare, din 1 iunie 2017, Ziua Internațională a Copilului este zi liberă in România.
1 iunie este, pentru noi toți, prilejul de a sărbători copilăria, cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia
dintre noi. Este ziua in care retrăim cu toții momentele tandre și plăcute ale primilor ani ai vieții, dar și ziua in care
trebuie să conștientizăm faptul că interesul pentru copil este unul prioritar pentru societate.
Copiii nu trebuie să fie neglijați nicicând, pentru că ei sunt viitorul nostru.
Prof. Felicia Fărcășanu
Dar la măr tot am tânjit
Pofta nu s-a potolit
După o vreme am suferit
Dar un pom a înflorit.
Page 15 NR. 10/IUNIE 2020
Elevul Ene Gabriel, clasa a XII-a D, a obținut Premiul I
la Concursul Liceal „Foșnet de toamnă” , secțiunea
Fotografie, organizat de Liceul Tehnologic de Electrotehnică
și Telecomunicații Constanța, noiembrie 2019.
Prof. coord. Oana-Cătălina Bucur
Page 16
Ce-ți rămâne la sfârșit?....
Venim.....ne facem treaba....mergem mai departe.....
Oamenii.
Uneori ne înzăpezesc în noi înșine.
Apar așa....sublimi, fascinanți, cu un aer de viu și de spații extraterestre și te subjugă. Să nu fim inocenți. Ne lăsăm subjugați. Și iată-ne rupți de noi înșine, prinși în iluziile propriei ființe, propriilor proiecții. Și tot așa.... de nenumărate ori. Până într-o zi. Pur și simplu. Apare într-o zi clar în toate structurile tale adevărul despre relațiile interumane. Dispar iluziile, dorințele, te clarifici în privința a ceea ce se ascunde în spatele sentimentelor, emoțiilor, gândurilor.
Rămâi gol în interior. Pentru că tot ce avea sens pentru tine acum a dispărut. Și nici nu reușești să identifici alt sens pe care să-l dai lucrurilor și vieții. Este un moment foarte dificil. Poate pentru că nu mai este nimeni acolo să te prindă. Simți că ești pe cont propriu. Cu adevărat. Chiar dacă, în realitate, de-abia acum ești în acord cu Esența a Tot și a Toate. Și este evident că a venit momentul să realizezi că nu mai ai nevoie de niciun fel de cârje. Așa că .....ce ți-ar mai rămâne de făcut?
Am făcut baie în mare sâmbătă noaptea. August. Lună plină. Stătea acolo, superbă, mare, strălucitoare și mă păzea la 12 noaptea în timp ce mă plimbam prin apă. Mă gândeam la perioada din liceu în care tot noaptea, vara, mergeam să fac baie cu prietenii. Mă gândeam că mă întorc în același loc după atâția ani și este relaxant să constat schimbările interioare. Uneori....să te întorci în aceleași locuri, la distanță de mai mulți ani, e ca un balsam pentru suflet.
Te redescoperi cumva, descoperi cum ești acum, cum erai atunci, vezi ce ai pierdut pe drum, ce ai câștigat, vezi detașat alegerile pe care le-ai făcut în viață și unde te-au dus, te poți odihni în interior sau dimpotrivă: îți iei avântul necesar.
La ieșirea de apă, prietena și fosta colegă de facultate, discutând, și-a amintit de o experiență din America. O doamnă mai în vârstă, pe care o aprecia, și de care se apropiase, în timp ce îi povestea despre diverse inclusiv despre familie, i-a spus:
Știi, de fapt, familia nu este tot timpul cu tine.
Planul doamnei era să strângă până la momentul pensionării îndeajuns de mulți bani încât să-și petreacă bătrânețea în Cuba, bând rom și plimbându-se pe plajă fără griji.
Un apus de viață perfect. Am sfârșit prin a ne imagina amândouă, la capătul lumii, în Constanța, atât de departe ca timp și distanță de America, că acea doamnă se plimbă relaxată acum pe plajă și bea rom în Cuba, într-un șezlong, liniștită. Era visul ei. Și îl sprijineam de la distanță amândouă. Din respect pentru curajul de a ni-l împărtășii, din respect pentru curajul de a se asuma pe sine de a fi vie, de a fi fericită, de a-și împlini dorințele sufletului fără să-i pese, să se teamă de ce ar putea spune lumea, de cum ar fi privită, de cum ar reacționa familia.
Cred că orice femeie merită să fie fericită, indiferent că are 50, 60, 70, 80 de ani. Fără să îi pese de ce va zice familia, soțul, copii....
Copii nu au nicio datorie față de noi odată ce au crescut. Au dreptul să îți trăiască propria viață, cu bune și rele, după cum doresc.
Suntem singurii responsabili pentru propria viață și pentru
alegerile pe care le facem.
Am descoperit zilele acestea, săptămâna trecută, cât de importante sunt gândurile, emoțiile noastre, deciziile pe care le luăm.
Doresc să încep cu dreptul Lunea! Da, de cele mai multe ori, blocajele, neputințele, limitele....noi suntem singurii care le creăm, le acceptăm, le permitem să acționeze în viața noastră și să preia controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă.
E de muncă, într-adevăr, dar suntem singurii capabili să spunem Stop, să preluăm frâiele propriei noastre vieți și propriului destin. Nimeni nu o să o facă în locul nostru.
Să ne asumăm riscuri, să experimentăm, să fim, să iubim, să cucerim, să ne respectăm pe noi înșine prin deciziile pe care le luăm în ceea ce ne privește.
Căci despre asta este vorba în realitate. A lăsa la ușă ceea ce este în plus, inutil și a păși înspre tine, cât de mult poți, cât mai des. A-ți integra tot ceea ce poți. Și bune și rele și suferință dar și bucurie.
Recunosc că nu prea reușesc să înțeleg ce-i cu ritmurile acestea exterioare ale vieții mele. Cum de știu, cum de intuiția îmi spune cu mult timp înainte că cineva e important și că va intra în viața mea sau că anumite evenimente sau situații vor urma să se întâmple? Cine știe care este secretul acestora? De unde vin aceste intuiții? Habar n-am. Cert este că se întâmplă. Uneori. Și zâmbesc de fiecare dată când se întâmplă și îmi amintesc cum presimțeam mai demult, mult mai demult. Uneori.....e necesar doar să lași viața să se întâmple, să îți permiți să fii, să evoluezi în propriul ritm, să faci alegeri de sine. Și lucrurile vine înspre tine. Acelea care îți sunt oricum destinate. Căci da, unele situații, unii oameni, oricât ai fugi sau oricât ai nega, tot vor sfârși prin a apărea în viața ta. Poate cine știe? Este vorba doar despre simple întâmplări. Ar fi atât de simplu să gândim lucrurile din perspectiva aceasta: a simplității.
Și totuși! Există și alte momente. Acelea în care îmi privesc viața de parcă ar fi un film în care nu sunt eu însămi în întregime, în totalitate, de parcă îmi lipsesc părți din suflet. Sau poate că nu.....poate că doar sufletul este cel care înțelege că nu, nu aceasta este realitatea. Că aici e doar un spațiu de joacă și că mai devreme sau mai târziu se va sfârși. Pentru că acesta este sensul vieții. Să se sfârșească cumva, mai bine zis....să se transforme în altceva.
Drumul către tine însuți. Atât.
Căci despre asta este vorba în realitate. A lăsa la ușă ceea ce este în
plus, inutil și a păși înspre tine, cât de mult poți, cât mai des. A-ți
integra tot ceea ce poți. Și bune și rele și suferință dar și bucurie.
(Fragment ) autor: prof. Oana Cătălina Bucur
Lansarea romanului „În Eden. La numărul 7.” Liceul Energetic Constanța, 19 mai 2019
În Evul Mediu există o concepție despre un Frumos
inteligibil, al armoniei morale. Pentru Sfântul Augustin nu
există urât, ci doar obiecte mai puțin simetrice și mai
deficitare în ceea ce privește forma. Nu există urâțenie, ci
doar prezența, într-un grad redus, a frumuseții.Astfel,
Sfântul Augustin cerea trei lucruri
frumuseții: perfecțiune, claritate și proporție.
Mai târziu, în Renaștere, artistul înlocuiește natura
divină a frumosului cu rațiunea umană și cu plăcerea
umană pe care i-o provoacă frumosul. Se naște astfel
ceea ce am putea numi frumusețe.
În secolul al VIII-lea, odată cu filozofia lui Baumgarten,
Frumosul devine un principiu abstract, oglindit de
rațiune, artă și morală. Baumgarten afirmă că această
lume este cea mai bună dintre toate lumile posibile,
așadar artistul trebuie să imite natura, care cuprinde în ea
idealul. Idealul va cuprinde în el frumosul, care reprezintă
perfecțiunea și claritatea.
Arta contemporană este caracterizată de o
schimbare a viziunii artiștilor, care nu mai vor să
descopere lumea, ci vor doar să definească arta ca o
prelungire a lor. Operele de artă ajung, astfel, să
definească starea creatorului lor.
De asemenea, sunt delimitate conceptele de artă
și kitsch. Ceea ce este artă poate deveni kitsch printr-un
declin al operei și prin apariția modei. Moda poate fi
explicata drept acea supunere a artei de către societate,
doar o aparență a ceea ce ar trebui să fie în realitate. În
legătură cu kitsch-ul, criticul literar italian Umberto Eco
atrage atenția că acesta este sinonim cu o formă de urât,
o degenerare a artei sau o artă falsă care, din dorința de a
părea drăgălașă și fragilă, transformă frumosul operei de
artă în opusul său.
Prof. Maria-Magdalena Manțu
Page 17 NR. 10/IUNIE 2020
Frumosul există nu numai în artă, ci și dincolo de
aceasta, în societate, în natură, în comportamentul uman.
Frumusețea este cel mai înalt grad de desăvârșire care poate
fi atins de om. Nu se poate preciza cu exactitate, însă, ce este
frumosul, deoarece acesta, ca o valoare estetică aparte, este
supus schimbării semnificațiilor.
Adesea,
frumosul a fost
discutat în opoziție cu
urâtul, o altă
categorie estetică.
Chiar dacă estetica
folosește frumosul și
urâtul ca termeni
opuși ce se aplică
diferitelor
reprezentări, dubletul
antinomic este valabil doar în cazul civilizației Occidentului.
În cazul unor populații primitive, de exemplu, imaginea unei
persoane în a cărei piele sunt introduse mii de ace poate
părea frumoasă, însă nu va părea astfel și în cazul unui
occidental. Frumosul și Urâtul țin de perioade diferite și de
culturi diferite, dar și de perioada istorică.
La vechii greci, frumosul era numit kalós. Grecii
înțelegeau frumosul în sens amplu, cuprinzând sub acest
nume nu numai lucrurile frumoase, formele, culorile,
sunetele, dar și gândurile și virtuțile.Ei deosebeau
între Frumosul vizual, care era reprezentat de symmetria sau
echilibrul măsurii, și Frumosul auditiv, reprezentat
de harmmonia sau acordul sunetelor. Pentru Pitagora (580-
500 î.Hr.), principiul care guvernează cosmosul este armonia:
părțile se află unele în raport cu altele și se completează,
bazându-se pe echilibru. Un lucru este perfect și frumos dacă
este conform cu propriul său concept, care nu comportă
niciun reproș și nu suportă niciun adaos.
Filozoful grec Platon (428-347) considera faptul că
frumosul trebuie înțeles prin cunoaștere; frumosul este
veșnic, invariabil și absolut. Frumosul este pus în legătură cu
raportul dintre om și Dumnezeu (Ființa). Omul vede Ființa
cu ajutorul Sufletului. După ce omul privește Ființa, este
transportat dincolo de sine. Frumosul ridică omul, în același
timp, deasupra sensibilului, purtându-l către ce este
adevărat. Atât adevărul, cât și frumusețea, se raportează la
Ființă, ținând-o revelată și revelând-o, în același timp.
Proiectul „Eu și viitorul meu!”, inițiat de Junior
Achievement România și susținut financiar de OMV
Petrom (prin programul RO SMART în Țara lui
Andrei), oferă profesorilor și elevilor posibilitatea de
a utiliza eficient tehnologia, parcurgând module JA
learning by doing, simple, ușor de utilizat, pe o
platformă digitală, și, celor mai active școli,
posibilitatea de a câștiga dotări (tip smart classroom)
pentru modernizarea spațiilor de învățare, care să le
permită să continue să se implice în viitor în proiecte
care au o componentă digitală și interactivă. În anul
școlar 2019-2020, 10.000 de elevi din clasele VII - X,
din peste 100 de instituții de învățământ din 13
județe, vor avea acces gratuit la resurse de învățare
practice și interactive, în format digital, pe teme de
educație antreprenorială, financiară și orientare
profesională.
Activitățile educaționale se derulează în școli și
licee, sub îndrumarea profesorilor, în cadrul
proiectului educațional „Eu și viitorul meu!”, pe baza
kit-ului JA primit (ghid profesor, manuale elevi,
auxiliare didactice, resurse digitale – exerciții,
aplicații, studii de caz, teste de auto-evaluare etc.).
Astfel, elevii participanți vor avea ocazia să-și
exerseze abilitățile necesare dezvoltării personale și
profesionale, prin crearea unor contexte în care ei fac
proiecții asupra viitorului.
În prezent, utilizarea tehnologiei și a
instrumentelor digitale în școli este din ce în ce mai
importantă pentru îmbunătățirea predării, învățării
și evaluării, dar și pentru a contribui la apropierea
școlii de viața reală și a pregătirii tinerilor pentru
piața muncii și pentru tranziția mai ușoară de la
școală la viață activă.
Platforma oferă un proces de învățare
structurat step-by-step, care motivează utilizatorii
să comunice și să lucreze în echipă și să dezbată
idei și opinii despre conținutul învățat: inițierea și
conducerea unei afaceri, cum pot economisi și
cheltui inteligent banii, descoperirea și alegerea
unei profesii în funcție de interesele, valorile și
abilitățile personale.
https://www.jaromania.org/noutati/10000-de-
elevi-de-gimnaziu-si-liceu-vor-avea-acces-la-resurse
-de-invatare-digitale-printr-un-proiect-educational-
sustinut-de-omv-petrom
Elevii din clasa a-IX-a A, prof. diriginte Dorina
PETAC, au finalizat parcurgerea resurselor pe
platformă. Toti au parcurs materialele și testele, dar
printre cei care s-au remarcat se numără elevii:
Rusen Gabriel, Bucur Andrei, Potincu Sebastian,
Cazacu Bogdan, Coman Gabriel, Hrescanu David și
Martău Adrian.
Prof. Dorina Petac
Page 18
Page 19 NR. 10/IUNIE 2020
Imagini de la activitatea de mentorat desfășurată de echipa
Junior Achievement (JA) România și voluntari din mediul de
afaceri, specialiști din partea ExxonMobil, la care au
participat elevii clasei 11 B, coordonator, prof. Dorina
Petac, 6 martie 2020.
Competiția Sci-Tech Challenge 2020 s-a desfășurat anul acesta
în mediul on-line, în perioada 4-12 mai 2020 .
Sci - Tech Challenge își propune să motiveze elevii cu vârste
cuprinse între 15-18 ani să ia în considerare matematica, știința și
tehnologia în alegerea viitoarei lor profesii, să crească gradul de
conștientizare cu privire la importanța științei și a tehnologiei și la
modul în care acestea pot fi aplicate în afaceri pentru a răspunde
provocărilor viitoare.
Evenimentul de la nivel național a atras elevi de la douăzeci de
licee din județul Constanța, pasionați de știință, tehnologie și
antreprenoriat. Ei au fost repartizați în echipe, au interacționat și și-
au pus în valoare cunoștințele, creativitatea și abilitățile de
prezentare.
Elevii au parte de o experiență educațională online
interesantă, provocatoare și utilă, care ii va ajuta să devina și mai
buni în ceea ce fac și care ii va motiva să învețe lucruri noi și de
actualitate lucrând în echipă chiar și de la distanță, modalitate
adaptată contextului actual. Elevii vor lucra împreună folosind
platforma Teams (Microsoft).
Pe parcursul competiției, elevii au fost mentorați de opt
angajați voluntari ai companiei ExxonMobil România, care le-au
oferit explicații și sfaturi privind aspectele tehnice, financiare și
elementele de marketing asociate proiectelor lor.
Echipa este formata din elevii : Munteanu Sebastian-
Cristian, Călin Eduard-Florin, Croitoru George-Cassian, Bontea
Razvan, Cristescu Antonio-Cristian, Gheorghe Iulian-Adrian.
Profesor coordonator - Dorina PETAC. Consultant științific- ing.
Laurentiu MARDAN.
Despre Junior Achievement România
- www.jaromania.org
Junior Achievement România
este o organizație non-profit, având
ca misiune dezvoltarea în România a
programelor internaționale JA de
educație dezvoltarea abilităților
pentru viață. 40 de țări din Europa și
peste 100 de țări din toată lume derulează programele JA. În
România, acestea sunt urmate de peste 250.000 de elevi și 4.248
profesori din 1.831 de școli publice,
prin parteneriatul cu Ministerul
Educației Naționale și cu susținerea
financiară a comunității de afaceri.
Despre ExxonMobil România -
https://corporate.exxonmobil.com/locations/romania
ExxonMobil are o lungă istorie în România, fiind prima
companie petrolieră americană care a funcționat în România
prin intermediul Standard Oil Company din New Jersey
(Compania Româno-Americană, 1903-1948). Din noiembrie
2008, ExxonMobil a revenit în România în sectorul upstream,
desfășurând operațiuni în zona de apă adâncă din Marea
Neagră. În sectorul downstream, ExxonMobil este prezent în
România din 1992.
Prof. Dorina Petac
Page 20
TEHNOLOGIA POATE PĂTRUNDE ȘI ÎN CASA TA
Controlează ușa de la garaj, hidroforul, iluminarea exterioara sau de ambient, boilerul sau centrala termică cu o singură atingere. Controlează temperatura și umiditatea și configurează pornirea sau oprirea aerului condiționat sau dezumidificatorul pentru a-ți menține starea de bine necesară acasă sau la birou.
Numărul de aparate folosite în casă este în continuă creștere. În aproape orice casă găsești echipamente conectate la internet. Fie că este vorba de un Smart TV, calculator, laptop, tabletă sau telefon mobil, ele fac parte din viața de zi cu zi. Poți însă integra tehnologia Smart și pentru alte aparate. Folosind un dispozitiv Sonoff, poți controla cuptorul, aerul condiționat, boilerul sau iluminatul casnic. Poți adaugă senzori de temperatură și umiditate pentru a obține confortul dorit. Iar dacă ai încălzire electrică în pardoseală sau cu panouri radiante acum e mult mai simplu să iți asiguri ambientul ideal, economisind energie când nu ești acasă.
20% APARATE INTELIGENTE
În medie în fiecare gospodărie se găsesc peste 20 de echipamente electrice, dar doar câteva sunt conectate la internet. Poți crește numărul acestora foarte ușor, fără să schimbi echipamentul.
60% BECURI ȘI PRIZE
Majoritatea locuințelor folosesc cca 60 de prize și becuri pentru iluminarea suprafeței de locuit. Cu soluțiile noastre le poți controla individual, măsurând inclusiv puterea consumată.
24% TEMPERATURA OPTIMĂ
Indiferent de anotimp, iți poți menține o temperatura constantă, adecvată stilului tău de viață. Poți comanda automat și de la distanță aerul condiționat sau centrala termică în funcție de necesitate.
60% UMIDITATE RELATIVĂ
Folosind tehnologia de ultima oră, poți verifica și chiar controla umiditatea de acasă sau de la birou.
Păstrează umiditatea între 40 și 60 la suta pentru confort maxim!
Dispozitivul Sonoff
Caracteristici
Voltaj alimentare: 90~ 250V AC Curent alimentare: Max 10A Putere: 2200W(10A) Suportă configurarea rapida SSID și a parolei de
conectare prin aplicația EweLink Suportă conectare automată la server, înregistrarea
și actualizarea statusului Suportă urmărirea statusului dispozitivului și controlul la distantal al timpului prin EweLink Suportă oprire temporizată, taskuri temporizate simple/repetitive Suportă afișarea în timp real a temperaturii și umidității Suportă 3 tipuri de senzori de temperatură si umiditate (AM2301, DS18B20, DHT11) Suportă pornirea/oprirea temperaturii/umidității pre configurate Suportă management de grup, scenă inteligentă
Page 21 NR. 10/IUNIE 2020
Descriere
Sonoff este un întrerupător universal conceput special pentru casa ta inteligentă care permite pornirea/
oprirea electronicelor/electrocasnicelor, la distanță sau automat.
Sonoff este un întrerupător WiFi inteligent care permite monitorizarea și configurarea controlului
temperaturii și umidității prin aplicații disponibile în iOS/Android. Sonoff TH poate fi furnizat în două capacități
de alimentare: 10A sau 16A.
Sonoff suportă preconfigurarea intervalului de temperatură sau umiditate. Când temperatura sau
umiditatea ambientală ajunge în intervalul configurat, întrerupătorul pornește/oprește dispozitivul conectat.
Întrerupătorul Sonoff suportă 3 tipuri de senzori de temperatură și umiditate: AM2301, DS18B20, DHT11.
O caracteristică importantă a Sonoff TH 10/16 este aceea că poate fi folosit ca întrerupător Sonoff atunci
când nu este conectat niciun senzor. Comparativ cu întrerupătorul Sonoff, întrerupătorul Sonoff TH 10/16 este
mai sigur, mai mare ca dimensiuni, emite mai puține radiații și este ușor de utilizat.
Mai important, cu cea mai noua versiune a aplicației de mobil eWeLink, utilizatorii pot crea o serie de
instrucțiuni condiționale simple. Utilizatorii pot folosi Sonoff TH10 sau Sonoff TH16 împreuna cu
senzorii AM2301, DS18B20 sau DHT11 pentru a colecta date despre temperatura/umiditate, care pot fi
partajate cu alte dispozitive inteligente ITEAD, precum Sonoff Basic, Sonoff RF, etc. Astfel, alte dispozitive pot
tine cont de anumite condiții de temperatura/umiditate pentru a porni/opri electronicele/electrocasnicele
conectate. Aceasta se numește scena inteligenta (urmăriți pozele de mai jos). Întrerupătorul Sonoff TH 10/16
lucrează perfect cu echipamente gen ventilator electric, aer condiționat, umidificator, acvariu inteligent, sistem
de irigare si multe alte electrocasnice.
Senzorul AM2301 poate măsura temperatura si umiditatea ambientala. Interfața întrerupătorului Sonoff
TH10/TH16 este particularizată pentru ca senzorul sa se poată conecta cu ușurința (plug and play). Senzorul
trebuie conectat înainte ca întrerupătorul sa fie pornit. Nu este recomandat sa conectați/deconectați senzorul
când întrerupătorul este pornit.
Prof. Mugurel Caracostea
Problema stocării energiei electrice este des întâlnită în industria energetică, datorită faptului că acest tip de energie trebuie consumată atunci când se generează. Nu există posibilitatea de a se stoca direct energia electrică, fiind necesară conversia acesteia în alte forme de energie, cât mai convenabile și mai stabile din punct de vedere tehnic și economic.
În decursul timpului au fost cercetate mai multe soluții pentru sistemele de stocare a energiei electrice, cum ar fi stocarea mecanică, chimică, electrochimică, stocarea electrică (cu bobine supraconductoare sau condensatori). În lucrare sunt prezentate cele mai importante soluții de stocare a energiei electrice, cu indicarea principalelor caracteristici ale acestora. Unele tehnologii oferă stocare pe termen scurt a energiei, în timp ce alte tehnologii oferă stocare pentru un timp ceva mai lung. 1. Stocarea mecanică În cazul depozitării mecanice,
energia poate fi stocată astfel: a) În apa pompată la o altitudine
mai mare, folosind metode de stocare cu pompe, utilizându-se baraje hidroelectrice cu rezervoare. Printr-un baraj de acumulare a apei se realizează și acumularea unei energii potențiale, transformată în energie cinetică cu ajutorul turbinelor hidraulice. Această mișcare de rotație este transmisă mai departe printr-un angrenaj de roți dințate generatorului electric, care va transforma energia mecanică în energie electrică.
Fig. 1. Barajul și lacul Vidraru - stocare prin pompare (HSP)
Turbinele hidroelectrice au un timp de pornire de ordinul a câteva minute și pot asigura rapid necesarul de energie. Apa este stocată în rezervor în perioadele de cerere redusă și este eliberată atunci când cererea este mare.
Hidroelectricitatea cu stocare prin pompare (HSP) este cea mai mare capacitate de stocare disponibilă a energiei din rețea, eficiența energetică variind între 70% și 80%.
b) Cu baterii gravitaționale, care se bazează pe deplasarea materiei solide în locații mai înalte. Schimbarea altitudinii maselor solide poate stoca sau elibera energie printr-un sistem de ridicare acționat de un motor/generator electric. Alte metode comerciale mecanice includ comprimarea aerului și folosirea volanților care transformă energia electrică în energie cinetică și din nou în energie electrică, atunci când sunt vârfuri de cerere a energiei electrice.
c) Stocarea de energie prin aer comprimat (SEAC) utilizează surplusul de energie pentru a comprima aerul. Compresia aerului creează căldură, aerul fiind mai cald după comprimare. Extinderea necesită căldură, iar dacă nu se adaugă căldură suplimentară, aerul va fi mult mai rece după expansiune. Aerul comprimat este depozitat într-un rezervor subteran (de exemplu, sub o cupolă de sare).
Fig. 2. Stocarea de energie prin aer comprimat
(SEAC)
d) Depozitarea energiei în volant Funcția de stocare a energiei cu
volant (SEV) funcționează prin accelerarea unui rotor (volant) la o viteză foarte mare, menținând energia ca energie rotativă. Când energia este extrasă, viteza de rotație a volantului scade ca o consecință a conservării energiei; creșterea energiei conduce la o creștere a vitezei volantului.
Sistemele SEV au rotoarele realizate din materiale compozite, cu fibră de carbon de înaltă rezistență, suspendate de lagăre magnetice și centrifugate la viteze cuprinse între 20.000 și 50.000 rotații per minut, într-o incintă cu vid. Sistemul este conectat la un sistem motor/generator combinat.
Page 22
Fig. 3. Sistem SEV
2. Stocarea termică Depozitarea termică este o
depozitare temporară prin îndepărtarea căldurii. Sistemele de depozitare a energiei termice cu căldură latentă funcționează cu materiale care posedă o capacitate ridicată de stocare a căldurii latente (căldură de fuziune). Principalul avantaj al acestor materiale este capacitatea de stocare a căldurii latente mult mai mare decât căldura sensibilă. Într-un anumit interval de temperatură, schimbările de fază de la solid la lichid absorb o cantitate mare de energie termică, pentru o utilizare ulterioară. 3. Stocarea electrochimică
a) Se realizează cu baterii reîncărcabile, care sunt formate din una sau mai multe celule electrochimice. Se mai numesc „celule secundare” deoarece reacțiile electrochimice sunt reversibile din punct de vedere electric. Bateriile reîncărcabile au un impact asupra mediului mai mic decât bateriile nereîncărcabile (de unică folosință), au costuri inițiale mai mari, dar pot fi reîncărcate foarte ieftin și utilizate de mai multe ori.
Acumulatorii cu plumb-acid au cea mai mare cotă de piață a produselor de stocare electrice. O singură celulă produce aproximativ 2V când este încărcată. În starea de încărcare, electrodul negativ, de plumb metalic, și electrodul pozitiv, cu sulfat de plumb, sunt scufundați într-un electrolit diluat cu acid sulfuric (H2SO4). În procesul de descărcare, electronii sunt împinși afară din celulă, deoarece sulfatul de plumb este format la electrodul negativ, în timp ce electrolitul este redus la apă.
Page 23 NR. 10/IUNIE 2020
Bateriile litiu-ion sunt utilizate în majoritatea aparatelor electrice sau electronice, având unul dintre cele mai bune raporturi energie-masă și o auto-descărcare foarte lentă atunci când nu sunt utilizate.
Fig. 4. Baterie de mare capacitate Li-ion, instalată de compania Tesla în Australia
b) Supercapacitoarele fac parte din grupa condensatoarelor electrochimice care nu au dielectrice solide convenționale. Capacitatea este determinată de doi indicatori de stocare, capacitate de strat dublu și pseudocapacitanță. Supercapacitoarele sunt legătura dintre condensatoarele convenționale și bateriile reîncărcabile. Ele stochează cea mai mare energie pe unitatea de volum sau masă (densitatea de energie) dintre condensatoare. Puterea mare și durata mare de stocare a energiei fac ca aceste componente să poată fi utilizate în diverse situații, ca unități de alimentare de back-up, alimentare auxiliară, compensare instantanee a puterii, compensatoare de vârf de putere și stocare a energiei.
Fig. 5. Ultracondensatoare (Sursa: Tehno Sistem SRL)
Ultracondensatorul este format din doi electrozi scufundați într-un electrolit și lipiți de doi separatori care previn deplasarea dintre electrozii cu polaritate diferită. Cantitatea mare de energie stocată de ultracondensator, comparativ cu un condensator electrolitic, vine de la electrodul de carbon activat care este un material extrem de poros și are o suprafață foarte mare de contact cu electrolitul.
Fig. 6. Ultracondensator cilindric (Sursa:
Tehno Sistem SRL)
c) Conversia electricității în gaz este o tehnologie care convertește energia electrică într-un combustibil gazos, cum ar fi hidrogenul sau metanul. Există trei metode care utilizează energia electrică pentru a reduce apa la hidrogen și oxigen prin electroliză. În prima metodă, hidrogenul este injectat în rețeaua de gaze naturale sau este utilizat în transport sau în industrie. A doua metodă presupune combinarea hidrogenului cu dioxid de carbon pentru a produce metan, utilizând o reacție de metanare, rezultând o pierdere de conversie suplimentară de energie de 8%. Metanul poate fi apoi introdus în rețeaua de gaze naturale. Cea de-a treia metodă utilizează gazul de ieșire al unui generator de gaze din lemn sau al unei instalații de biogaz, după ce biogazul este amestecat cu hidrogenul din electrolizor, pentru a îmbunătăți calitatea biogazului.
Fig. 7. Conversia electricității în gaz (Sursa: solar-magazin.ro) d) Conversia electricității în lichid
este asemănătoare cu conversia pentru gaze, hidrogenul produs prin electroliză din energia eoliană și solară fiind în acest caz transformat în lichide precum metanolul. Metanolul este mai ușor de manevrat decât gazele și necesită mai puține măsuri de siguranță decât hidrogenul.
4. Metode electrice a) Stocarea în condensatoare
Un capacitor („condensator”) este o componentă electrică pasivă de circuit utilizată pentru stocarea energiei electrostatice. Condensatoarele au cel puțin două conductoare electrice (plăci), separate printr-un dielectric (izolator). Un condensator poate stoca energie electrică în câmpul electrostatic dintre plăcile lui când este deconectat de la circuitul său de încărcare, deci poate fi folosit ca o baterie temporară. Condensatoarele sunt utilizate în mod obișnuit în dispozitivele electronice, pentru a menține alimentarea cu energie în timp ce se schimbă bateriile. B) Materiale magnetice superconductoare
Sistemele superconductoare de stocare a energiei magnetice stochează energia într-un câmp magnetic creat de fluxul de curent continuu într-o bobină superconductoare, care a fost răcită la o temperatură sub temperatura critică superconductoare. Un sistem tipic include o bobină superconductoare, un sistem de climatizare și un refrigerator. Când bobina supraconductoare este încărcată, curentul nu scade și energia magnetică poate fi stocată pe o perioadă nedeterminată. Energia stocată poate fi eliberată în rețea prin descărcarea bobinei. Datorită cerințelor energetice de refrigerare și a costului sârmei superconductoare, sistemele superconductoare de stocare a energiei magnetice sunt utilizate pentru stocarea pe termen scurt.
Bibliografie
1.Frățioiu Gh., Electrotehnică și electrionică aplicată, E.D.P., București, 1997 2.Fetița I, Fetița A., Studiul
materialelor electrotehnice, E.D.P. București, 1988 http://www.ultracondensatoare.ro/ https://www.setthings.com/ro/
stocarea-energiei-electrice/
Prof. Gabriela Georgescu, prof. Laurențiu Mardan
Cu siguranță te-ai întrebat cel puțin o dată cum ar fi dacă ai avea un venit
mai mare. Oare ce ți-ai putea cumpăra, haine noi, vacanțe sau chiar o
mașină? În funcție de obiectivul tău, perioada de timp în care vei
economisi poate varia.
Hai să vedem ce trebuie să faci, pas cu pas, pentru a reuși să economisești
bani lunar. Dacă vei respecta acest plan, vei reuși să îți îndeplinești
obiectivul stabilit!
În primul rând, trebuie să știi care este suma din care poți economisi. Aceasta se calculează
simplu, scăzând din salariu cheltuielile recurente, precum facturile la utilități, carburant, chirie,
abonamente etc., iar din suma rămasă să aloci un procent pentru a pune deoparte, să spunem 5% sau
10%, restul banilor rămânând pentru cheltuieli neprevăzute.
Apoi, următorul pas este să îți setezi un scop.
Avem 5 sfaturi practice și ușor de implementat care, cu siguranță, te vor ajuta să strângi suma
dorită!
1. Urmărește reducerile
Poti achizițona hainele și încălțămintea și cu 50% mai puțin dacă sunt achiziționate la reduceri. Și
nici nu implică efort, tot ce trebuie să faci este să urmărești reducerile din magazine. Fie că este vorba
de haine, încălțăminte sau diverse accesorii, îți recomandăm să profiți de acestea la toate produsele de
care nu ai într-adevăr nevoie imediat!
2. Cumpără mâncare mai puțină, mai des
Din păcate, România se află în topul țărilor europene care irosește cele mai mari cantități de
mâncare. Și odată cu mâncarea, aruncă și o mulțime de bani! Cel mai bun lucru pe care îl poți face este
să cumperi mai puțină mâncare, să spunem cât pentru 2-3 mese. În acest fel eviți alterarea
alimentelor, îți ajuți sănătatea prin faptul că nu mănânci în exces și economisești bani!
3. Renunță la fumat
Vei câștiga literalmente ani din viață și sănătate, iar un pachet de țigări în minus pe zi îți va aduce
economii de 500-950 lei pe lună; cel puțin, încearcă să reduci numărul de țigări fumate într-o zi.
4. Setează-ți un buget personal
Acesta se calculează din suma care ți-a rămas din salariu după ce ai plătit toate cheltuielile
recurente și ai alocat și o sumă pentru cheltuieli neprevăzute.
Găndește-te care sunt lucrurile de care ai absolută nevoie zilnic și setează-ți un buget pe zi sau pe
săptămână.
5. Mănâncă mai rar în oraș
Profită de weekend sau de zilele tale libere și pregătește felurile tale de mâncare preferate. Mai
mult decât atât, pregătește-ți masa de prânz de la muncă tot acasă. În acest fel vei economisi costurile
meselor luate în oraș și îți vei ajuta sănătatea!
Toate aceste sfaturi practice pentru a economisi bani se aplică în toate situațiile în care vrei să pui bani deoparte. Tot ce trebuie să faci este să îți impui anumite limite, chiar dacă poate părea greu de realizat la început.
Contabil Daniela Ionescu