Upload
others
View
2
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
MAGANINA
NR.4/12/16
Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de ea
4/
File de istorie din viaţa fotbalului din Anina
10/
2/ Tineri-modelpentru tineri
6/ Jurnalde călătorie
MODELE PENTRUTINERI
o e�ciență sporită. Veți pune bazele dezvoltării personale, iar
experiența acumulată vă poate servi nu doar la angajare ci, de
ce nu, și la deschiderea propriei afaceri.
Dar cel mai mare câștig pe care îl au tinerii din grupul țintă este
în interacțiunea cu alți oameni.
Tineri care muncesc cu tineri; tineri educați care pun bazele
unei educații diferite altor tineri; tineri cu scopuri în viață care
muncesc cu tineri în derivă.
Primii locuitori ai localității Anina s-au stabilit aici în urmă cu
aproximativ 250 de ani. De atunci și până în prezent, resursele
bogate ale zonei au atras un număr tot mai mare de oameni, iar
în anul 1952 Anina a devenit oraș. Dezvoltarea localității a fost
spectaculoasă vreme de mulți ani. Aș putea spune că și declinul
demogra�c a fost la fel de spectaculos.
Poate că totul a început imediat după revoluția din 1989, dar
efectele s-au observat după anul 2000. Sau poate eu am
observat această tendință după anul 2000, an în care mi-am
început cariera de dascăl.
Îmi aduc aminte că prima clasă la care am fost diriginte a fost
clasa a VI-a D, o clasă cu 19 copii modești (celelalte 3 clase
aveau între 25 și 30 de elevi), care locuiau împreună cu părinții.
Existau și câțiva copii care aveau părinți plecați în străinătate,
dar aceștia erau priviți cu o oarecare invidie de ceilalți – erau
considerați privilegiați.
În timp, numărul copiilor a scăzut. A scăzut dramatic.
În anul 2012, primul an în care a fost introdusă clasa pregătitoare în
ciclul primar, s-au înscris în această clasă puțin peste 20 de copii.
Bineînțeles că, între timp, au mai plecat unii dintre părinții lor în
străinătate. În scurt timp, copiii i-au urmat în mod �resc pe părinți.
Noi, dascălii, am mai observat ceva, nu doar depopularea masivă a
orașului, re�ectată în numărul din ce în ce mai scăzut de elevi, ci și
demotivarea acestora de a mai învăța.
Modelele copiilor sunt în primul rând părinții. În lipsa acestora,
modelele lor sunt oamenii apropiați, nu neapărat rude cu ei și care
au o in�uență asupra lor. Din păcate, in�uența exercitată de noile
modele nu este constructivă. Când vorbesc despre viitorul lor,
copiii spun că vor să �e șoferi pe camioane așa cum, în urmă cu 20
de ani, copiii spuneau că vor să �e astronauți. Idealul lor în viață,
ținta supremă, a devenit munca (de cele mai multe ori necali�cată)
în străinătate.
Din păcate, foarte mulți copii așteaptă să împlinească 16 ani –
vârsta legală pentru a putea munci – și apoi abandonează școala.
ANINA MAG / 2
Mulți dintre ei pleacă în alte țări, dar nu toți au norocul acesta.
Ceea ce rămâne este abandonul, lipsa educației.
În contextul acesta, este clar că există o nevoie a tinerilor de a �
educați, iar proiectul „Rămâi - La școală, pentru comunitatea
noastră” a răspuns acestei nevoi din foarte multe puncte de
vedere.
În primul rând, tinerii din grupul țintă, cu vârste între 16 și 29 de
ani, trebuie să intre în contact cu alți tineri care știu că educația
le oferă mult mai multe oportunități de a reuși în viață. Au
nevoie de noi modele. Iar noile modele au fost formatorii: tineri
care au lucrat cu tineri, oameni care vorbeau pe limba lor.
În al doilea rând, educația trebuia să iasă din tiparele școlii
clasice. Locul de desfășurare pentru toate activitățile educative
a fost tabăra de la Râul Alb, iar metodele folosite au fost cele
speci�ce training-urilor.
În al treilea rând, trebuia ca �ecare activitate să răspundă la
întrebarea „de ce fac asta?” sau la întrebarea „cu ce mă ajută în
viață lucrul pe care îl învăț?”. Și răspunsurile la aceste două
întrebări sunt foarte exacte: învățați despre antreprenoriat,
organizare comunitară, organizare de evenimente și
comunicare pentru a putea organiza voi evenimente care să
promoveze localitatea din care veniți.
Tot ce învățați acum vă poate folosi în viitor pentru că învățați
de fapt mult mai multe lucruri: să lucrați în echipă, să
comunicați e�cient, să vă organizați timpul și activitățile pentru
File de istorie din viaţa fotbalului din Anina
TINERIde Gabriel Ruva
o e�ciență sporită. Veți pune bazele dezvoltării personale, iar
experiența acumulată vă poate servi nu doar la angajare ci, de
ce nu, și la deschiderea propriei afaceri.
Dar cel mai mare câștig pe care îl au tinerii din grupul țintă este
în interacțiunea cu alți oameni.
Tineri care muncesc cu tineri; tineri educați care pun bazele
unei educații diferite altor tineri; tineri cu scopuri în viață care
muncesc cu tineri în derivă.
Primii locuitori ai localității Anina s-au stabilit aici în urmă cu
aproximativ 250 de ani. De atunci și până în prezent, resursele
bogate ale zonei au atras un număr tot mai mare de oameni, iar
în anul 1952 Anina a devenit oraș. Dezvoltarea localității a fost
spectaculoasă vreme de mulți ani. Aș putea spune că și declinul
demogra�c a fost la fel de spectaculos.
Poate că totul a început imediat după revoluția din 1989, dar
efectele s-au observat după anul 2000. Sau poate eu am
observat această tendință după anul 2000, an în care mi-am
început cariera de dascăl.
Îmi aduc aminte că prima clasă la care am fost diriginte a fost
clasa a VI-a D, o clasă cu 19 copii modești (celelalte 3 clase
aveau între 25 și 30 de elevi), care locuiau împreună cu părinții.
Existau și câțiva copii care aveau părinți plecați în străinătate,
dar aceștia erau priviți cu o oarecare invidie de ceilalți – erau
considerați privilegiați.
În timp, numărul copiilor a scăzut. A scăzut dramatic.
În anul 2012, primul an în care a fost introdusă clasa pregătitoare în
ciclul primar, s-au înscris în această clasă puțin peste 20 de copii.
Bineînțeles că, între timp, au mai plecat unii dintre părinții lor în
străinătate. În scurt timp, copiii i-au urmat în mod �resc pe părinți.
Noi, dascălii, am mai observat ceva, nu doar depopularea masivă a
orașului, re�ectată în numărul din ce în ce mai scăzut de elevi, ci și
demotivarea acestora de a mai învăța.
Modelele copiilor sunt în primul rând părinții. În lipsa acestora,
modelele lor sunt oamenii apropiați, nu neapărat rude cu ei și care
au o in�uență asupra lor. Din păcate, in�uența exercitată de noile
modele nu este constructivă. Când vorbesc despre viitorul lor,
copiii spun că vor să �e șoferi pe camioane așa cum, în urmă cu 20
de ani, copiii spuneau că vor să �e astronauți. Idealul lor în viață,
ținta supremă, a devenit munca (de cele mai multe ori necali�cată)
în străinătate.
Din păcate, foarte mulți copii așteaptă să împlinească 16 ani –
vârsta legală pentru a putea munci – și apoi abandonează școala.
Mulți dintre ei pleacă în alte țări, dar nu toți au norocul acesta.
Ceea ce rămâne este abandonul, lipsa educației.
În contextul acesta, este clar că există o nevoie a tinerilor de a �
educați, iar proiectul „Rămâi - La școală, pentru comunitatea
noastră” a răspuns acestei nevoi din foarte multe puncte de
vedere.
În primul rând, tinerii din grupul țintă, cu vârste între 16 și 29 de
ani, trebuie să intre în contact cu alți tineri care știu că educația
le oferă mult mai multe oportunități de a reuși în viață. Au
nevoie de noi modele. Iar noile modele au fost formatorii: tineri
care au lucrat cu tineri, oameni care vorbeau pe limba lor.
În al doilea rând, educația trebuia să iasă din tiparele școlii
clasice. Locul de desfășurare pentru toate activitățile educative
a fost tabăra de la Râul Alb, iar metodele folosite au fost cele
speci�ce training-urilor.
În al treilea rând, trebuia ca �ecare activitate să răspundă la
întrebarea „de ce fac asta?” sau la întrebarea „cu ce mă ajută în
viață lucrul pe care îl învăț?”. Și răspunsurile la aceste două
întrebări sunt foarte exacte: învățați despre antreprenoriat,
organizare comunitară, organizare de evenimente și
comunicare pentru a putea organiza voi evenimente care să
promoveze localitatea din care veniți.
Tot ce învățați acum vă poate folosi în viitor pentru că învățați
de fapt mult mai multe lucruri: să lucrați în echipă, să
comunicați e�cient, să vă organizați timpul și activitățile pentru
Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de eade Șoavă Alina Violeta și Rugină Ana Floarea
„Dezvoltarea personală” – aşa cum îi spune şi numele – se referă
la o evoluţie, la o îmbunătăţire personală. Este ceva ce
majoritatea dintre noi facem în �ecare zi, fără să ne dăm seama:
ne dezvoltăm pe noi înşine.
De�nită uneori autodezvoltare, dezvoltarea personală se referă
la studiul şi practica de a-ţi îmbunătăţi propria viaţă, mai ales
cariera, educaţia, relaţiile, sănătatea, productivitatea şi
spiritualitatea, prin efortul tău propriu. Este vorba despre
strădania permanentă a �ecarui om de a deveni mai bun, de a se
autodepăşi, de a se perfecţiona din ce în ce mai mult. Este un
proces continuu de auto-îmbunătăţire, care durează toată viaţa.
Numeroase concepte legate de dezvoltarea personală au fost
formulate înca din Antichitate. Filosoful grec Aristotel de�neşte
dezvoltarea personală ca �ind înţelepciune practică, în care
practicarea virtuţilor conduce la fericire.
În afară de �loso�i greci, istoria bogată a dezvoltării personale a
mai fost in�uenţată şi de religiile orientale şi apusene, de
existenţialism, psihoanaliză, hipnoterapie, terapia Gestalt şi
psihologia umanistă. În ziua de azi, multe concepte şi teorii ale
dezvoltării personale sunt folosite, testate și cercetate în
psihologia clinică, în cea cognitivă şi în neuroştiinţă.
Astăzi, oamenii sunt mai interesaţi de dezvoltarea personală mai
mult decât oricand, deoarece au devenit conştienţi de faptul că
stă în puterea lor şi depinde numai de ei să devină fericiţi şi să-şi
atingă scopurile. În plus, azi, oamenii au la dispoziţie milioane de
resurse şi informaţii despre diferitele modalităţi prin care îşi pot
îmbunătăţi viaţa.
Dezvoltarea personală vizează optimizarea capacităţilor de
autocunoaştere, de autoevaluare realistă a propriilor aptitudini
emoţionale, intelectuale şi comportamentale în vederea
manifestării plenare în situaţii legate de viaţă şi carieră.
Dezvoltarea personală înseamnă descoperirea şi exploatarea
resurselor proprii pentru a spori calitatea vieţii, înseamnă să
devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de
ceea ce îţi place şi de ceea ce nu îţi place. Este o călătorie cu tine,
spre tine însuţi, în care te regăseşti, te accepţi şi înveţi să te placi.
Primul pas pe drumul spre dezvoltarea personală este
conştientizarea, autocunoaşterea, adică înţelegerea a ceea ce
ANINA MAG / 4
suntem la un moment dat. Avem în noi tot ceea ce este
necesar pentru a � mai mult decât suntem. Uneori
întâmpinăm blocaje, frici, rezistenţe, moduri de a
acţiona/reacţiona "setate" de timpuriu, în urma unor
experienţe care ne-au marcat profund, care ne impiedică să
�m la adevăratul nostru potenţial. În grup, putem testa şi
înţelege impactul comportamentelor noastre asupra altora,
fără a suporta consecinţele din viaţa reală şi primind,
permanent, feedback.
Prin creşterea capacităţii de comunicare, prin empatie, printr-o
mai bună utilizare a resurselor individuale obţinute prin
participarea la ateliere de dezvoltare personală, persoana va
avea cu certitudine rezultate mai bune în activitatea sa.
Activităţile din ateliere sunt de autocunoaştere, de
autoevaluare corectă a resurselor emoţionale şi
intelectuale, de dezvoltare a capacităţii de comunicare, de
relaţionare, de rezolvare a problemelor, de respect de sine
şi de încredere în sine.
Dezvoltarea personală înseamnă suma tuturor
transformările produse în viaţa ta, înseamnă deciziile,
acţiunile, părerile, opţiunile, ideile, oportunităţile. Tot ce
ţine de tine la un anumit moment. Toate acestea se petrec
la un anumit nivel de conştientizare, de dezvoltare a �inţei
tale. Poate nu accepţi ideea de dezvoltare personală, dar te
manifeşti în conformitate cu ea.
Dezvoltarea personală înseamnă maturitate şi evoluţie.
Maturitatea vine în timp, dar cu �ecare an care trece, vine şi
o serie de lecţii pe care tu trebuie să le înveţi. Învăţarea
lecţiilor înseamnă evoluţie, înseamnă o serie de
conştientizări profunde. Evoluţia înseamnă schimbare, iar
schimbarea înseamnă dezvoltare. Am ajuns de unde am
plecat, căci toate se leagă. Dezvoltarea personală face
trecerea de la vechea viaţă la o viaţă nouă. Este puntea de la
vechiul stil de viaţă la un alt stil, unul cu totul diferit. Te ajută
să trăieşti viaţa într-un mod cu care nu eşti poate obişnuit,
dar foarte frumos şi bene�c pentru tine şi cei din jurul tău,
te ajută să-ţi optimizezi comportamentul.
Dezvoltarea personală te ajută să te accepţi, să te iubeşti şi
să te apreciezi, asta înainte să ceri sau să aştepţi ca alţii să te
cunoască, să te aprecieze, să te respecte sau să te preţuiască.
Dezvoltarea personală înseamnă viaţă de calitate, să-ţi
descoperi toate resursele interioare, dar şi să-ţi descoperi
potenţialul interior nelimitat.
„Dezvoltarea personală” – aşa cum îi spune şi numele – se referă
la o evoluţie, la o îmbunătăţire personală. Este ceva ce
majoritatea dintre noi facem în �ecare zi, fără să ne dăm seama:
ne dezvoltăm pe noi înşine.
De�nită uneori autodezvoltare, dezvoltarea personală se referă
la studiul şi practica de a-ţi îmbunătăţi propria viaţă, mai ales
cariera, educaţia, relaţiile, sănătatea, productivitatea şi
spiritualitatea, prin efortul tău propriu. Este vorba despre
strădania permanentă a �ecarui om de a deveni mai bun, de a se
autodepăşi, de a se perfecţiona din ce în ce mai mult. Este un
proces continuu de auto-îmbunătăţire, care durează toată viaţa.
Numeroase concepte legate de dezvoltarea personală au fost
formulate înca din Antichitate. Filosoful grec Aristotel de�neşte
dezvoltarea personală ca �ind înţelepciune practică, în care
practicarea virtuţilor conduce la fericire.
În afară de �loso�i greci, istoria bogată a dezvoltării personale a
mai fost in�uenţată şi de religiile orientale şi apusene, de
existenţialism, psihoanaliză, hipnoterapie, terapia Gestalt şi
psihologia umanistă. În ziua de azi, multe concepte şi teorii ale
dezvoltării personale sunt folosite, testate și cercetate în
psihologia clinică, în cea cognitivă şi în neuroştiinţă.
Astăzi, oamenii sunt mai interesaţi de dezvoltarea personală mai
mult decât oricand, deoarece au devenit conştienţi de faptul că
stă în puterea lor şi depinde numai de ei să devină fericiţi şi să-şi
atingă scopurile. În plus, azi, oamenii au la dispoziţie milioane de
resurse şi informaţii despre diferitele modalităţi prin care îşi pot
îmbunătăţi viaţa.
Dezvoltarea personală vizează optimizarea capacităţilor de
autocunoaştere, de autoevaluare realistă a propriilor aptitudini
emoţionale, intelectuale şi comportamentale în vederea
manifestării plenare în situaţii legate de viaţă şi carieră.
Dezvoltarea personală înseamnă descoperirea şi exploatarea
resurselor proprii pentru a spori calitatea vieţii, înseamnă să
devii conştient de tine, de cine eşti, de ce poţi şi de ce vrei, de
ceea ce îţi place şi de ceea ce nu îţi place. Este o călătorie cu tine,
spre tine însuţi, în care te regăseşti, te accepţi şi înveţi să te placi.
Primul pas pe drumul spre dezvoltarea personală este
conştientizarea, autocunoaşterea, adică înţelegerea a ceea ce
ANINA MAG / 5
suntem la un moment dat. Avem în noi tot ceea ce este
necesar pentru a � mai mult decât suntem. Uneori
întâmpinăm blocaje, frici, rezistenţe, moduri de a
acţiona/reacţiona "setate" de timpuriu, în urma unor
experienţe care ne-au marcat profund, care ne impiedică să
�m la adevăratul nostru potenţial. În grup, putem testa şi
înţelege impactul comportamentelor noastre asupra altora,
fără a suporta consecinţele din viaţa reală şi primind,
permanent, feedback.
Prin creşterea capacităţii de comunicare, prin empatie, printr-o
mai bună utilizare a resurselor individuale obţinute prin
participarea la ateliere de dezvoltare personală, persoana va
avea cu certitudine rezultate mai bune în activitatea sa.
Activităţile din ateliere sunt de autocunoaştere, de
autoevaluare corectă a resurselor emoţionale şi
intelectuale, de dezvoltare a capacităţii de comunicare, de
relaţionare, de rezolvare a problemelor, de respect de sine
şi de încredere în sine.
Dezvoltarea personală înseamnă suma tuturor
transformările produse în viaţa ta, înseamnă deciziile,
acţiunile, părerile, opţiunile, ideile, oportunităţile. Tot ce
ţine de tine la un anumit moment. Toate acestea se petrec
la un anumit nivel de conştientizare, de dezvoltare a �inţei
tale. Poate nu accepţi ideea de dezvoltare personală, dar te
manifeşti în conformitate cu ea.
Dezvoltarea personală înseamnă maturitate şi evoluţie.
Maturitatea vine în timp, dar cu �ecare an care trece, vine şi
o serie de lecţii pe care tu trebuie să le înveţi. Învăţarea
lecţiilor înseamnă evoluţie, înseamnă o serie de
conştientizări profunde. Evoluţia înseamnă schimbare, iar
schimbarea înseamnă dezvoltare. Am ajuns de unde am
plecat, căci toate se leagă. Dezvoltarea personală face
trecerea de la vechea viaţă la o viaţă nouă. Este puntea de la
vechiul stil de viaţă la un alt stil, unul cu totul diferit. Te ajută
să trăieşti viaţa într-un mod cu care nu eşti poate obişnuit,
dar foarte frumos şi bene�c pentru tine şi cei din jurul tău,
Festivalul născut din povești de viaţăde prof. coordonator Anca Ruva
te ajută să-ţi optimizezi comportamentul.
Dezvoltarea personală te ajută să te accepţi, să te iubeşti şi
să te apreciezi, asta înainte să ceri sau să aştepţi ca alţii să te
cunoască, să te aprecieze, să te respecte sau să te preţuiască.
Dezvoltarea personală înseamnă viaţă de calitate, să-ţi
descoperi toate resursele interioare, dar şi să-ţi descoperi
potenţialul interior nelimitat.
Jurnal de călătorie
de Daniela Cojocariu, Angelo Kortvelyesi, Eusebiu Diaconu, Sergiu Niță, Debora Benzar, Patricia Hulpoi, Cristina Vlădia, Fabian Swoboda și Ovidiu Pistoi
ANINA MAG / 6
Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând
tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca
niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau
privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre
fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau
asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin
care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.
Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de
natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele
noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a
găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva
aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am
admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se
odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie
Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm
studiile.
Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele
domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o
deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu
copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață
care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,
obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.
Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile
și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion
turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.
A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,
dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu
aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă
biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de
excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai
mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și
Ardeal.
Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe
Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce
am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul
1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală
Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.
Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu
freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu
nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și
broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la
dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut
repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și
„Monaco”.
A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum
se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta
stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne
atrăgeau ca un magnet.
Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea
Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie
și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,
pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,
apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului
Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase
sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.
Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte
lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a
stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile
adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici
măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în
inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la
secretul peșterii.
Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și
mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne
bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.
La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au
energizat și am plecat mai departe.
La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care
acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și
piesele unicat.
După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin
pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele
Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului
Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,
unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost
transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună
dispoziție, cu glume și momente distractive.
A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată
cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul
roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la
cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie
rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în
geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),
Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,
castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la
speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din
Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu
rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și
optimist.
Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea
Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu
Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.
Totul respiră istorie și elemente de cultură.
Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița
primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile
plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest
oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din
nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie
pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.
Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!
ANINA MAG / 7
Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând
tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca
niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau
privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre
fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau
asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin
care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.
Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de
natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele
noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a
găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva
aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am
admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se
odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie
Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm
studiile.
Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele
domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o
deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu
copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață
care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,
obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.
Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile
și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion
turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.
A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,
dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu
aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă
biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de
excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai
mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și
Ardeal.
Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe
Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce
am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul
1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală
Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.
Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu
freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu
nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și
broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la
dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut
repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și
„Monaco”.
A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum
se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta
stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne
atrăgeau ca un magnet.
Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea
Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie
și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,
pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,
apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului
Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase
sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.
Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte
lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a
stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile
adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici
măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în
inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la
secretul peșterii.
Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și
mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne
bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.
La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au
energizat și am plecat mai departe.
La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care
acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și
piesele unicat.
După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin
pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele
Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului
Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,
unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost
transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună
dispoziție, cu glume și momente distractive.
A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată
cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul
roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la
cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie
rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în
geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),
Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,
castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la
speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din
Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu
rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și
optimist.
Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea
Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu
Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.
Totul respiră istorie și elemente de cultură.
Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița
primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile
plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest
oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din
nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie
pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.
Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!
ANINA MAG / 8
Am plecat din orașul nostru, Anina, spre Reșița, traversând
tăcutele păduri ale Munților Aninei, �ancați de stâncile albe ca
niște fantasme în apropierea comunei Carașova. Ni se pierdeau
privirile în zările albastre. Mai presus de toate, inimile noastre
fremătau de bucuria de a � împreună, iar glasurile noastre erau
asemenea clopoțeilor care sună la porțile �ecărei localități prin
care trecem, pentru ca acestea să și le deschidă cu generozitate.
Prima zi a călătoriei noastre debutează cu un cadou făcut de
natură – un soare darnic și luminos care a înseninat su�etele
noastre bucuroase de mult așteptata călătorie. Orașul Reșița ne-a
găzduit pentru scurt timp, doar pentru a perfecționa câteva
aspecte de organizare. Am traversat vechea Cetate a Focului, am
admirat Muzeul de Locomotive, bătrânele doamne care acum se
odihnesc și se lasă admirate de turiști, Universitatea Eftimie
Murgu din Reșița, potențial centru în care să ne continuăm
studiile.
Trecând de relieful muntos, ne lăsăm legănați de pantele
domoale ale dealurilor îndreptându-ne spre Timișoara. Cu o
deschidere largă, animată, ne invită să o vizităm: parcuri cu
copaci falnici, o mare de tranda�ri, clădiri istorice readuse la viață
care domină cu mândrie bulevardele, cartiere noi și moderne,
obiective economice care însu�ețesc viața locuitorilor orașului.
Licee de renume, Universitatea de Vest și Opera ne atrag privirile
și ne incită curiozitatea. Muzeele și vestigiile vechiului bastion
turcesc privesc cu calm și seninătate trecerea timpului.
A urmat Orțișoara, renumită prin zăcămintele de petrol și gaze,
dar și pentru căderea unui meteorit în anul 1875, comună cu
aspirații urbane, la fel ca și Vinga, unde se poate admira o superbă
biserică catolică. După ce am traversat localitatea Șagu, grupul de
excursioniști a vizitat orașul Arad, a�at pe unul dintre cele mai
mari râuri ale României, Mureșul, frontieră naturală între Banat și
Ardeal.
Apusul soarelui din prima zi de excursie avea să ne găsească pe
Dealurile Oradiei, în stațiunea Băile Felix, unde am ajuns după ce
am traversat comuna Sânmartin, atestată documentar din anul
1291 și pe teritoriul căreia se a�ă renumita Rezervație Naturală
Pârâul Pețea din Câmpia Miersigului.
Stațiunea Băile Felix, situată pe Dealul Șomleu, ne întâmpină cu
freamătul vesel al turiștilor. Am admirat împreună „Lacul cu
nuferi” ce adăpostește relictul glaciar Lotus termalis și
broaștele țestoase cu mișcările lor încete, de parcă ar � avut la
dispoziție tot timpul din lume. Dar pentru noi timpul a trecut
repede, iar oboseala ne-a condus la hotelurile „Ami” și
„Monaco”.
A doua zi, după ce am luat micul dejun, pentru că, după cum
se zice, „călătorului îi stă bine cu drumul”, am părăsit cocheta
stațiune pentru a ne îndrepta spre Munții Apuseni care ne
atrăgeau ca un magnet.
Am traversat în goana autocarului satele situate pe Valea
Crișului Negru, între Băile Felix și Beiuș, sate încărcate de istorie
și tradiții (biserici din lemn, olărit, prelucarea lemnului,
pielărie). Am admirat Beiușul sau Biș, cum îi spun localnicii,
apoi am continuat de-a lungul cursului superior al Crișului
Negru, îndreptându-ne spre unul dintre cele mai frumoase
sisteme carstice ale Europei, Peștera Urșilor.
Am coborât în peșteră cu un lift care parcă era poarta spre alte
lumi. De fapt, am intrat în contact cu lumea miri�că a
stalactitelor și stalagmitelor mângâiate de lacrimile
adâncurilor. Pășeam cu grijă, cu s�ală, ca să nu stricăm nici
măcar umbrele �gurinelor pe care timpul și apa le-au săpat în
inima pământului. Vorbeam în șoaptă, devenind părtași la
secretul peșterii.
Eram încântați să vedem cu cât respect era tratată bogăția și
mărinimia naturii, punându-ne la dispoziție posibilitatea de a ne
bucura, ca mulți alți trecători și admiratori ai acestor locuri.
La plecare, plăcintele calde și gustoase oferite de localnici ne-au
energizat și am plecat mai departe.
La Brad am vizitat Muzeul Aurului – muzeu renovat recent care
acum primește cu drag oaspeți, pentru a-și lăuda giuvaerurile și
piesele unicat.
După ce am vizitat Muzeul Aurului, am continuat traseul prin
pasul Vălișoara, pe lângă Rezervația Floristică, iar la poalele
Muntelui Vulcan am ajuns în orașul Deva, reședința județului
Hunedoara. Aici am luat cina și am înoptat la hotelul Sarmis,
unde întregul grup s-a simțit foarte bine. Seara a fost
transformată, în ciuda oboselii, în momente de bună
dispoziție, cu glume și momente distractive.
A treia zi ne-a oferit noi momente interesante, în special odată
cu vizitarea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, castrul
roman Sarmizegetuza Regia, a obiectivelor turistice situate la
cele două porți ale Țării Hațegului. Acest spațiu ne dezvăluie
rând pe rând misterele sale, de la cele mai vechi, conservate în
geoparcul dinoazaurilor, siturile arheologice (Cârnești),
Cetatea Colț, mănăstirea Prislop, bisericile vechi de la Densuș,
castelul Pogany (ce datează din secolul al XVIII-lea) și până la
speciile de animale protejate sau Rezervația de Zimbri din
Pădurea Slivuț. Ne simțim mai bogați, mai siguri pe noi, cu
rădăcini adânci în pământul țării și cu un viitor deschis și
optimist.
Trecem de „Poarta de Fier a Transilvaniei”, coborând pe Valea
Bistrei și remarcând orașul cu vechi tradiții industriale, Oțelu
Roșu, ca apoi să înaintăm pe Valea Timișului, la Caransebeș.
Totul respiră istorie și elemente de cultură.
Călătoria curge asemenea timpului și din nou Reșița
primitoare, ca întotdeauna, ne întâmpină legănându-și sălciile
plângătoare pe malul Bârzavei. Ne luăm rămas bun și de la acest
oraș pentru a ne urma calea spre Anina. Din nou serpentine, din
nou miros de brad, un apus superb și inimi pline de bucurie
pentru tot ce au văzut și au trăit în aceste trei zile.
Bine te-am regăsit, Anina, orașul meu drag!
ANINA MAG / 9
Prima asociație sportivă din Anina este în�ințată în toamna
anului 1928, sub numele de Asociația Sportivă Muncitorească
(A.S.M.A). Asociația Sportivă Muncitorească avea insigna S.S.M.A
de culoare roș-negru și este înscrisă imediat după în�ințare, în
districtul “Reșița”, cu trei secții sportive: fotbal, lupte greco-ro-
mane și atletism.
Acest eveniment a fost precedat de o inițiativă lăudabilă a
câtorva tineri îndăgostiți de „balonul rotund”, inițiativă prin care
puneau bazele unei echipe de fotbal a minerilor și care, mai
târziu, s-a numit Minierul Anina.
La 28 mai 1929 se joacă primul meci de fotbal internațional,
găsit consemnat în arhivele asociației sub titulatura „Match de
Football International JUPITER – A.S.M.A”. Rezultatul înregistrat a
fost de 1-0 pentru echipa sârbilor, însă, în ciuda acestui scor, se
povestește că „Anina a jucat bine, lăsând impresia că este o
echipă de talie divizionară”.
În iunie 1929, A.S.M.A. ANINA, a fost invitată de către clubul
Fabricii de zahăr din Timișoara să joace în deschiderea partidei
dintre „Banatul” Timișoara și vestita “Gloria” C.F.R Arad, pe atunci
socotită speranța fotbalului de pe malurile Mureșului, devenită
în anul următor o veritabilă campioană regională. Echipa din
Anina a fost aplaudată de către spectatori, jocul său �ind
ANINA MAG / 10
apreciat ca �ind foarte bun. În anul 1931, la 10 mai, a luat
�ință echipa „Aurora” în Steierdorf, ocazie cu care a avut loc
și meciul amical A.S.M.A.-Aurora �nalizat cu scorul de 2-2.
Ulterior, “Aurora” a funcționat doar ca cea de-a doua echipă
a Aninei, servind nu numai ca „sparing-partner” al A.S.M.A,
dar și furnizându-i la nevoie jucători valoroși ca: Ghido,
Pfeifer Edy, Berger și mulți alții. A fost însă o echipă
modestă, nu sub aspectul valorii celor ce faceau parte din
ea, cât al posibilitățiilor �nanciare limitate - făceau deplasări
cu căruța trasă de cai la Bozovici, Dalboseț și Oravița.
Marea echipă a rămas însă tot cea din Anina, cu ea pornin-
du-se pe drumul de glorie și performanță al echipei de mai
târziu, ea �ind, de fapt, leagănul fotbalului din această parte
a Carașului. Viața fotbalistică din Anina a continuat să existe
chiar dacă, în anii care au urmat, condițiile de joc și de
antrenament au devenit tot mai grele și improprii unei
dezvoltări și a�rmări pe măsura a�uenței de talente ce
băteau la „poarta echipei”.
De apreciat este faptul că, în ciuda anilor grei ai războiului și
a unor mari privațiuni, echipa a continuat să existe,
entuziasmul și dragostea pentru fotbal învingând
numeroase di�cultăți.
File de istorie din viaţa fotbalului din Aninade Radu Iulian, Dragomir Ionică, Lupașcu Andrei, Bratu Samuel, Portik Alexandru și Krispin Claudiu
ANINA MAG / 11
Activitatea de performanță în această perioadă este însă
“albă”. Mai târziu, în 1947-1948 exhipa „Minierul Anina” joacă
deja în campionatul județean, având drept adversare
echipele din Oravița, Bocșa, Oțelu-Roșu, Caransebes, Reșița
cu cele două echipe, Secu și Doman.
Prin rezultatele din ce în ce mai frumoase și meritorii,
„Minierul Anina” este mereu în fruntea clasamentului,
obținând scoruri frumoase: Anina-Orșova 14-0, Anina-Dina-
mo Timișoara 3-0, rezultatul �ind considerat surprinzator în
condițiile în care Dinamo era cotată atunci ca o echipă solidă
și bine cunoscută în Banat.
Rezultate frumoase obține pe mai departe „Minierul Anina”,
jucând la Caransebeș, oraș a cărui echipă era mereu pe locul
întâi. „Minierul Anina” câștigă cu 1-0, trecând în fruntea
clasamentului. Și, pentru acest succes, i se face apoi favoarea
de a juca în septembrie 1948, două meciuri amicale la
Jimbolia, încheiate cu victorii: 1-0 și 4-3.
După anul 1952, lotul echipei se împrospătează cu noi
talente. Apoi, în perioada anilor 1954-1960, jucând tot în
campionatul regional, echipa Aninei ocupa locuri mai sus de
jumătatea clasamentului. În acești ani are loc o consolidare a
echipei respective, o pregătire pentru marile examene ce
aveau să vină.
Campionatele regionale de fotbal ale anilor 1962-1963 și
1963-1964 sunt considerate pentru „Minierul Anina” anticam-
era de lansare în eșaloanele superioare. De remarcat este și
victoria în meciul cu „Steaua” cu 2-1, meci jucat la Craiova.
Călătoria echipei „Minierul Anina” nu s-a sfârșit acum, odată cu
acest �niș victorios. Ea va continua pe o nouă arteră, mai
modernă, cea a diviziei naționale B. A plecat din nou la drum,
angajându-se curajos într-o nouă cursă, cu o echipă tânără și
tehnică, călită-n marile bătălii.
Despre trecutul glorios al echipei „Minierul Anina”, despre
victoriile sportive, vorbesc cu nostalgie vechii și acutalii
conducători ai asociației sportive, purtătorii de destin ai
fotbalului aninean, cei care au dus greul existenței acestei
formațiuni sportive. Fotbalul la Anina, ca de altfel peste tot,
trebuie să rămână, în po�da multor neîmpliniri, omenesc! El
trebuie înțeles de oameni și atunci când e vesel, și când e trist.
Din nou se cere cu insistență o remaniere generală, speranțele
de azi ale „Minierului Anina” depinzând de o neapărată
împrospătare a lotului de jucători. Poate că este momentul ca
tinerii din Anina, care se simt atrași de acest sport minunat, să
acorde mai multă atenție pregătirii sportive, participării la
activități cu caracter sportiv, dând astfel o nouă șansă sportului
din Anina să în�orească și să crească din nou. Ar � o modalitate
de a petrece într-un mod util și plăcut timpul liber și de a
contribui la animarea vieții sportive din acest vechi și primitor
oraș.
„…Amintirile, ca și romanțele, ascund în ele un bob de lacrimă
transformat în mărgăritar...”, deci, să facem în așa fel încât și
visurile noastre să devină mărgăritare cu care să împodobim
Anina.
CARAȘ-SEVERIN
www.eeagrants.org www.grantur i -corai . ro
Revista este realizată de tineri și profesori ai liceului
Mathias Hammer din Anina, ca activitate în cadrul clubului tinerilor din Anina, și face parte din proiectul Rămâi – La școală, pentru comunitatea
noastră!, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Asociația ActiveWatch, în perioada februarie
2015 – octombrie 2016.
Proiectul La școală, pentru comunitatea noastră! urmărește să crească frecvența școlară și șansele de acces pe piața muncii pentru tinerii din zonele Anina și Bozovici.
S-a observant că tinerii din aceste localități recunosc și sunt mândri de potențialul turistic, sportiv și cultural al localităților lor. Astfel, proiectul a pornit de la interesele
elevilor și a în�ințat două clubri în care tinerii să deprindă abilități folositoare pe piața muncii și care au legătură cu promovarea turisitică a localităților lor, dar care, în
același timp, să-i și apropie de școală.
Proiectul este �nanțat cu sprijinul �nanciar al Programului RO10-CORAI, program �nanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare
Socială. Valoarea totală a proiectului este de 1.493.385,32 lei.
DATE DE CONTACT
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia o�cială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor;
Editor material: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-SeverinAdresă: Str. Ateneului, nr. 1, ReșițaE-mail: [email protected]: 0255.214.230Data publicării: decembrie 2016www.ramai.ro
REDACȚIA
Gabriel Ruva
Șoavă Alina Violeta
Rugină Ana Floarea
Daniela Cojocariu
Angelo Kortvelyesi
Eusebiu Diaconu
Sergiu Niță
Debora Benzar
Patricia Hulpoi
CONSULTANȚI
EDITORIALI
Irina Georgescu
Cristina Cristea
Raluca Negulescu
Dana Românu
Anca Ruva
Gabi Ruva
REDACTOR
Aurora Cârstea
ART DIRECTION
Studio Meka
ISSN 2537 - 3188, ISSN-L 2537 - 3188 COORDONATOR
Ungur Valeria
CREDITE FOTO
Ovidiu Micșa
Sorin Marius Petrescu
Asociația Adrenaline
Revista este realizată sub egida:
BIBLIOGRAFIE ARTICOLE:
Ce este dezvoltarea personală și de ce avem nevoie de ea
1. Allport, G. (1991), Structura şi dinamica personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
2. Andreas Steve , Transformă-te! – cum să devii ceea ce iţi doreşti (Transforming yourself ), Bucureşti, Excalibur, 2008
3.Chalmers James, Armonia personala: Bucuresti, Meteor Press, 2004
4. Costache Mariana, Ghid de dezvoltare personală – psihologie , Iaşi, Tehnopress, 2005
File de istorie din viața fotbalului din Anina
„Fotbal Sub Cerul Aninei”, Ștefan Georgescu, Editura București, 1991”
Cristina Vlădia
Fabian Swoboda
Ovidiu Pistoi
Radu Iulian
Dragomir Ionică
Lupașcu Andrei
Bratu Samuel
Portik Alexandru
Krispin Claudiu
Cristina Vlădia