Ânu! LXV Arad, 7. Decemvrie 194Î Nr. W

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a A P A R E D U M I N E C A

A R A D , STR. E M I N E S C U 18 Redactor: P r . I l a r i o n V . F e l e a A B O N A M E N T E :

P e n t r u 1 a n 3 o o L e i ; 6 l u n i i 5 o L e i

Ajutorul de iarnă Români,

Neamul românesc şi-a făcut m ă r t u r i a voinţe i sa le de luptă nu numai r id icându-se din ru ine , d a r şi luptând p e n t r u d r e p t u r i şi onoare , p e n t r u cruce şi drepta te .

El s'a reaşezat astfe l pe l in ia t r a d i ţ i i l o r s trămoşeş t i de m â n d r i e şi de luptă .

Aceeaş i t r a d i ţ i e însă, c a r e în t imp de r ă z -boiu şi de bejenie aduna sub clopotniţe pe l u p ­t ă t o r i i voevozi ior , aduna în t imp de pace pe să­rac i i car i aş teptau spri j inul şi a ju toru l blândeţi i .

Să ne regăsim şi această t r a d i ţ i e creş t ină de mi lă şi a j u t o r a r e a aproapelui .

Foamea şi fr igul îşi înt ind n e c r u ţ ă t o a r e f ior i i lor în sa te şi oraşe .

Copii de munci tor i t rudi ţ i s tau ofiliţi de s ă r ă c i e în f a ţ a p ă r i n ţ i l o r încremeni ţ i de nevoi .

Iar în sate le noas t re or fani i şi sărac i i a ş ­t eaptă palizi bunăvo inţa n o a s t r ă creş t ină şi d a t o r i a n o a s t r ă de români f a ţ ă de cei ce suferă .

A ţ i a jutat până azi opera G u v e r n u l u i şi a Consil iului de P a t r o n a j , spri j inind cu d a r u r i l e v o a s t r e s t ă r u i t o a r e a n o a s t r ă muncă de a l i n a r e a sufer inţe i şi de mângâiere a d u r e r i i .

Trebue însă să facem din aceasta ap lecare de bunăta te a s u p r a nevoiei şi a durer i i , a f r i ­gului şi a foamei nu o î n t â m p l a r e de milă, ci o organizare de v i e a ţ ă naţ ională .

A m h o t ă r î t nu numai să fac un apel ca ld . pentru toţ i cei ce pot să înţeleagă su fer in ţa şi d u r e r e a ci să dau o poruncă t u t u r o r celor c a r i t rebue să dea din a v u t u l l or pentru a spr i j in i pe cei c a r i n'au.

Dar am decis să facem o epocă anuală , în

c a r e o a d e v ă r a t ă campanie na ţ iona lă de adu­n a r e a t u t u r o r d a r u r i l o r şi de s p r i j i n i r e a t u -t u r o r nevoi lor să poată să i n t r e în t r a d i ţ i a n o a s t r ă românească . ,

A m încred inţa t Consi l iului de P a t r o n a j această s a r c i n ă de a organiza opera de colec­t a r e a a j u t o a r e l o r şi de d i s t r i b u i r e a lor , opera pe c a r e o n u m e s c :

„Ajutorul de iarnă" Nu este aci numai o acţ iune s a m a r i t e a n ă

de bunătate creş t ină şi de blândeţe omenească aplecată a s u p r a nevoiei , a d u r e r i i şi a fr igului , ci este o poruncă naţ iona lă a just i ţ ie i c a r e cere bogatului să înţeleagă pe cel s ă r a c , p e n t r u ca s ă r a c u l să- l apere pe cel bogat.

A c e a s t ă î n f r ă ţ i r e de d r e p t a t e socială t r e b u e să fie în făptu i tă p r i n a ju toru l pe c a r e îl inst i ­tuim şi la c a r e t rebue să contr ibue toţ i acei car i au minte de Români şi suf lete de creş t in i .

Nu vom putea să ne îndreptăm Neamul decât în tăr indu-ne ras sa , şi nu vom putea zidi r a s s a pe s ă r ă c i e of i l i tă şi pe muncă t rudn ică şi goală.

Pentru Neam şi p e n t r u Hristos, p e n t r u bine* c u v â n t a r e a lui Dumnezeu şi a i s tor ie i .

Români, Spri j in i ţ i acest a jutor , daţ i din obolul v o s t r u

orice aveţ i , tot ceeace t r e c e peste nevoi le v o a s t r e şi apasă a s u p r a inimii v o a s t r e de creş t in i .

Spr i j in i ţ i pe înfometaţ i şi s ă r a c i . j Fiindcă spr i j in i ţ i Neamul, f i indcă v ă s p r i ­

j iniţ i s inguri . Bucureşt i , 1 Decemvr ie 1941.

M a r e ş a l ANTONESCU

Universitatea creştină în România nouă Cine a urmărit cu atenţie cuvântări le rostite

du prilejul deschiderii festive a Universităţ i lor, a putut să constate — cu satisfacţ e — cum un suflu nou, creştin şi naţional, începe a înviora v iaţa noastră universitară.

Toţi rectori i şi decanii ştiinţelor, literelor şi artelor au avut cuvinte frumoase, de elogiu, la adresa spiritului eroic naţional-creştin> care '-zi* deşte azi edificiul unei Românii noi. A i crede că eunt vorbe de circumstanţă dacă ele nu ar i i v e 1

Pag. 398 B I S E R I C A ş i Ş C O A L A Nr. 49. 7 Decemvrie ÎS41

rificate d e veacuri şi dacă ele nu ar exprima î n s ă ş i autenticitatea regăsită a sufletului nostru autohton.

Ne-a încântat, şi se cuvine să remarcăm în special, mărturisirea făcută de rectorul Univer­sităţii Ardealului, d-1 prof. Dr. I. Haţieganu, în discursul roşit la deschiderea noului an univer­sitar din Sibiu, după slujba din Catedrala Mitro­politană şi după predica Părintelui D. Stăniloae. D-sa a spus despre educaţia universitară, despre formarea elitelor şi despre rolul Bisericii în peda­gogia naţiunii cuvinte care se aud rar la astfel d e ocaziuni.

Reproducem parte din ele pentru a ne servi d e memento t

„Azi se pune tot mai mult pe primul plan funcţiunea educativă a universităţii. Statul are nevoie de oameni de ştiinţă, de profesionişti dis­t i n ş i — dar are nevoie înainte de toate de cetă­ţeni , caractere. De felul cum se concepe şi cum se realizează educaţia, depinde viitorul statului — aceasta este problema „de-a fi sau a nu fi" a Statului (Renan).

Educaţia nu trebue confundată cu instrucţia — nici cu lucrarea în laborator.

Recunoaştem că o educaţie înaltă nu reuşeşte d e c â t în cadrul instrucţiei şi culturei. Instrucţia f a c e însă mai mult o educaţie intelectuală, ştiin­ţifică, sau profesională, ea este deci unilaterală. Adevărata educaţie trebue să privească toate la­turile f i in ţ e i omeneşti — pentru a forma o fiinţă c â t se poate de armonică.

Educaţie însemnează a conduce individul în v i a ţ ă spre viaţă — ţinând seamă că viaţa indi­vidului se petrece în sânul colectivităţii. Educaţie însemnează deci intrare şi trăire în colectivitate, o trăire prin marile virtuţi omeneşti, ascultând şi practicând marile legi ale neamului şi ale lui Dumnezeu.

Educaţia noastră în universitate nu poate fi d e c â t realistă şi divină. Prin realistă — înţeleg naţională, prin divin înţeleg creştină.

Ea va tinde nu spre formarea unui supraom — supraromân — c i spre formarea românului — bun cetăţean, soldai viteaz, creştin cucernic, românul încadrat în stat, în naţiune şi în biserică, românul î n deplină şi armonioasă desvoltare a tuturor ca­lităţilor sale intelectuale, morale şi fi«ice.

Educaţia universitară tinde şi spre formarea elitelor ceea ce însemnează formare de persona­lităţi morale Ce consimt să se pună în slujba co­lectivităţii, exercitând prin iubire şi înţelegere un r o l d e conducători responsabili de faptele lor, gata d e sacrificiu, ascultători de marile comandamente naţionale şi de eternele legi ale lui Dumnezeu şi astfel capabili de îndeplinirea misiunii naţiunii lor...

Scopul educaţiei trebue să-1 găsim în viaţa colectivităţii. Realităţile vieţii noastre sunt: pă­mântul, poporul şi biserica. Pământul, poporul şi biserica indisolubil legate într'o t r ă i r e robustă umplu toată viaţa noastră. Iubirea de neam, de ţară şi Dumnezeu, trei comandamente ce nu fac decât unul, făclie unică aprinsă de secole şi care arde necontenit în mijlocul neamului. Educaţia noastră va trebui să tindă la formarea unei ati­tudini sufleteşti favorabi lă t ră ir i i adânci al acestor realităţi.

Valorile educaţiei noastre sunt date deci de biserică, de popor şi de ţară , iar scopul educaţiei nu poate fi decât românul eroic, care voieşte şi poate să menţină aceste realităţi şi să le înalţe. Iar puterile educaţiei sunt date prin tră irea în bi­serică, în şcoală, t ră i re în popor, aproape de popor, de ţară, aproape de glie, prin muncă, prin credinţă...

Poporul, Ţara, Biserica precizând forma, scopul, deci esenţialul educaţiei, v o r asigura o uni­tate — f ă r ă de care educaţia nu poate reuşi. Nu­mai prin unitate în scop şi în ideal se va forma românul legat de neam, de biserică, creator de forme noui de vieaţă, iar prin el se va forma o naţiune mare — care v a putea exercita puterea sa pentru formarea unui stat puternic, capabil de îndeplinirea misiunii sale istorice.

Universi tatea trebue să asigure această edu­caţie printr'o t ră i re morală, re igioasă, naţională, căci numai astfel îşi îndeplineşte marele său rol de conducătoare a naţiunii.

O putere mare educatoare reprezintă bise­rica, de aceea ea trebue sa trăiască intens în uni­versitate . Universi tatea s'a născut în biserică, universitatea trebue să deschidă larg porţile sale, ca să intre biserica cu marile şi Dumnezeeştile sale- învăţături . Şcoala şi pedagogia Ardealului s'au desvoltat sub influenţa bisericii — pedagogia noastră a fost creştină şi naţională. Mitropol i ţ i i şi clericii au fost primii noştri educatori. Uni­versitatea Ardealului în linia tradiţiei trebue să fie fortăreaţa inexpugnabilă a păstrări i şi trăire i intense a religiei noastre strămoşeşti — a religiei, care ne leagă de pământ şi cer.

Religia noastră în toate timpurile a fost forţa cea mai puternică de regenerare naţională — uni­versitatea nu poate tră i f ă r ă această religie. Ro­mânism şi creştinism sunt două idei ce nu pot t ră i decât în simbioză, fortificându-se reciproc. D a r şi ştiinţa, cu care noi universitari i ne mân­drim, trebue să fie dublată de conştiinţă. Religia nu este, cum cred unii, ceva pentru popor — ci este primul element prin care se r idică elitele la rang de conducere.

A d e v ă r u l ştiinţific şi doctrina creştină sunt, două f lăcăr i necesare pentru luminarea vieţi i

Nr. 49. 7 Deremvrie 1941

noastre universitare şi naţionale. Să ne apropiem deci tot cu mai multă iubire de biserică purtând cu abnegaţie crucea lui Hristos — căci această cruce ne duce spre înălţimi — drept că prin sa­crificiu — dar numai "prin sacrificiu se renaşte omul — se renaşte naţiunea".

Prin astfel de mărturis ir i creştine, deşi suntem în pragui iernii, simţi că prin Universităţi le Ro­mâniei se schimbă ceva şi bate, înnoitor, un vânt de pr imăvară .

Comemorarea festivă a Mitropolitului

Andrei Şaguna Serbarea dela Academia Teologică.

Intr'o atmosferă de înaltă tensiune religioasă a a v u t loc Duminecă, 30 Nov. orele 17, în aula Academiei Teologice, comemorarea solemnă a ma­relui ierarh ardelean şi a excepţionalului bărbat de stat Mitropolitul Andre i Şaguna. Serbarea a fost organizată în cadrul societăţii de lectură a studenţilor,* de către păr. prof. Petru Bancea, preşedintele de onoare a societăţii. Programul bogat şi bine alcătuit, a contribuit mult la buna reuşită a acestei măreţe manifestări studenţeşti. Menţionăm în special că bucăţile muzicale admi­rabil dirijate de păr. prof. P. Bancea, au excelat printr'o perfectă execuţie tehnică, reuşind să deştepte în sufletele ascultătorilor f iori de adâncă religiositate. Cu acest prilej studenţii noştri au înscris una din cele mai frumoase pagini ale ma­nifestărilor lor publice din ultimii ani.

In mijlocul unei numeroase şi selecte asis­tente, era de faţă şi P. S. Sa dr. Andre i Ma-gieru Episcopul Aradului , care a binevoit să acorde înaltul patronaj al P. S. Sale acestei co­memorări anuale.

Programul a început prin întonarea frumoa­sei compoziţii religioase a lui Ciprian Porumbescu: „Tatăl nostru", pe când asistenţa r idicată în pi­cioare, asculta cu evlavie.. . Corul a executat apoi într'o notă de adâncă reculegere, care a făcut parcă să plutească în sală duhul marelui dispărut, „La mormântul Mare lu i Andrei" de D. Cunţan. După cuvântarea de deschidere rost i tă de prof. P. Bancea, a urmat cuvântul fest iv al studentu­lui Nicolae Nedelcu an I V , preşedintele societăţii, despre „Mitropolitul Şaguna, canonist al bisericii ortodoxe". Conferinţa bazată pe o bogată docu­mentare ştiinţifică, la care s'a adăugat o clară şi elegantă formă stilistică, a conturat perfect personalitatea de canonist a autorului „Statutului organic". D sa a adresat apoi P. S. Sale Episco-

Pag. 399

pului Andrei — în numele studenţimii — o căl­duroasă urare de ziua numelui. P. S. Sa a dat arhierească binecuvântare studenţilor şi întregeî asistenţe. Studentul Gh. Floriştean an. III. a dec­lamat cu mult talent poesia tânărului poet sibian Ştefan Tascian „Marelui Şaguna". Compoziţia maestrului S. Drăgoiu: „Acestea zice Domnul", cu solo de bariton al studentului T. Dârlea an. IL, cu reşitul acompaniament la pian al d-şoarei Lucia Lipovan studentă an. III. şi la violă a stud. Gh,. Căvăşdan an. II, a alcătuit un punct atractiv. Corul Academiei a executat apoi cu multă fineţe, în ordinea programului; „Milueşte-mă" (A. Ar-hangelski), „Cât de mărit" (J. Cart), „O, prea luminate nor" (C. Givulescu) şi „Lăudaţi" (C. Porumbescu). Stud. Teodor R. Floruţiu an. IV. a declamat duioasa poesie patriotică „Eroii" a lui Cincinat Pavelescu, a cărui amintire posturile noastre de radio o comerorau chiar în seara ace­leaşi zile. Poetul arădan Lucian Emandi student la şcoala noastră, a cetit câteva alese poeme din volumul dsale de versuri „Cântarea fiului pierdut".

* După terminarea programului P. S. Sa Pă­

rintele Episcop Andrei s'a adresat asistenţei printr'o c u v â n t a r e ocazională de înalt nivel spiri­tual, pe care o redăm în rezumat:

Şaguna a fost un prooroc al neamului roma' nesc; comemorarea de astăzi, la foaie şcoalete pregăm fifoare de preoţi din Ardeal, are o mare însemnătate fi e de mare folos pentru cei ce asistă la aceste co« memorări.

La noi în A rdeal s'a format aşa numitul curent al şagunianismulmi, pe care unii l=au considerat prea strâmt, acuzându-ne de regionalism, 7 of ce a făcut Şaguna na luat nici dela catolici, nici dela profestanfi.

Două lucruri a lăsat ca moştenire Şaguna în biserica din Ardeal: 1) un hotar bine trasat între biserică şt sfat, între puterea dumnezeeascâ şi puterea lumească. El a urmat aci cuvintele Mântuitorului t „Daţi împăratului cele ce sunt ale împăratului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu". Biserica nu e o insfitufie lumească, ci de ordin divin. Numai când ierarhia va fi neputincioasă va lăsa să se ştir* bească acest caracter al ei. Biserica recunoaşte pute* rea sfatului, pentru conducătorii căruia se roagă, insă ea nu se poate lăsa condusă de niciun fel de partid

•politic, lumesc. Dacă lucrurile s'ar petrece astfel, Bl* serica n ar fi decât o instituţie, o jucărie omenească. Biserica ocroteşte sfatul, creazâ sfatul, dar nu poate fi condusă de oamenii sfatului.

2) Biserica nu este numai a preofi/or şi epis= copilor. Precum religia e un bun al sufletului ome* nesc în general, aşa şi Biserica e a tuturor. Şi mirenii pot să aibă reprezentanţi, în anumite foruri de dirţm guire a treburilor bisericeşfU

BISERIAC ŞI ŞCOALA

Aceste principii au fosf răstălmăcite de unii /rafi de=ai noştri. Vremurile însă le vor lămuri.

De sus, chiar dela treptele tronului, se cere o Biserică activă, vie. Dar noi avem si am avut o Bi* seiricâ vie. Când n'am avut stai, nici armată, nici jus= tifle, poporul nostru a teist totuşi înfrăfit cu Biserica. Nu e aceasta Biserica vie ? Proorocul Şaguna cu un veac în urmă, a prevăzut aceasta ca un mare vizionar şi a pus in acel as timp la temelia Bisericii noastre spiritul ortodox din. primele veacuri.

Dorim ca acest spirit de regionalism, să freacă in lung şi în lat în această blagoslovită fără a lui Dumnezeu. Aşteptăm o Biserică plină de duh, care să spiritualizeze sfatul, cu duhul pur al creştinismului.

Această comemorare de azi, o cuminecare din potirul duhului lui Şaguna, să fie pentru tinerii preofi un crez, iar pentru noi ocazie de a ne lega şi mai strâns de această Biserică şi de altarul ei. Să fie un prilej de înfrăfire şi o ofrandă pentru temelia nouei vie fi de sfat.

Teodor Rudolf F loruţ iu

Sfinţenia şi dragostea Două condiţii absolut necesare

pentru liturghisitor Deşi act ivi tatea pastorală a preotului se în­

tinde asupra tuturor formelor de viaţă a credin­cioşilor, cu toate acestea centrul act ivităţ i i sale îl formează sf. Liturghie, fiindcă ea -cuprinde „misterul misterelor", adecă în ea „se reprezintă actul suprem al jertfei Mântuitorului pentru mân­tuirea oamenilor".

Fiecare creştin se poate ruga şi acasă, însă cultul public ce se săvârşeşte în sf. Biserică, formează expresia cea mai înaltă a cultului divin, fiindcă el „constitue nu numai forma de reve-laţiune supranaturală accesibilă credincioşilor, ci şi punctul de atracţiune pentru pietate" (Pr. Petre Vintilescu, Misterul Liturgic, pag. 3 ) . Nicăieri nu se simte omul mai liber, mai descă­tuşat de grijile lumeşti şi mai aproape de Dum­nezeu, ca aici în faţa altarului. Aic i simţim cu toţii fiorul misterios al credinţii şi tot aici învă­ţăm în cel mai înalt grad pietatea creştină.

„Oficiul de liturghisitor al preotului creştin constitue, deci, nu numai punctul cel mai sublim al preoţiei, ci şi laturea cea mai însemnată a mi­siunii sale, adecă de a fi în ultima linie, organul sfinţitor pentru viaţa credincioşilor" (Pr. Petre Vintilescu, Preotul în faţa chemării sale de păs­tor al sufletelor, pag. 117).

„Precum se vede, Liturghia nu se reduce cu totul la cuvânt şi acţiune; — toate acestea capătă sens şi v iaţă prin viaţa interioară supra-

simţuală, în care trăeşte cuvântul şi acţiunea cu totalitatea simboalelor ei" (Pr . P e t r e Vintilescu, op. c t. pag. 24). Deaceea se cere din partea preo­tului un înalt grad de sfinţenie la săvârş irea sfin­tei liturgh ii, căci el ţ ine în ' nicimile sa le pe „ Stă­pânul a toată firea". Şi fiindcă jertfa ce se aduce este sfântă, „sufletul preotului trebue să fie mai curat decât razele soarelui, pentru ca Duhul S fânt să-şi facă dintr'ânsul o locuinţă statornică", zice sf. Ioan Gură de aur.

O hii tuturor credincioşilor participanţi, sunt îndreptaţi numai asupra preotului, deaceea el trebue să fie un exemplu stimulator de pietate şi sfinţenie.

In timpul săvârş ir i i sfintei Liturghii , preotul nu mai este al său, ci al lui Dumnezeu, fiindcă devine organul sfmţitor al Duhului Sfânt .

U n preot care adoptă în timpul serviciu­lui divin o atitudine d â r z ă , autoritară, întreru­pând pentru câteva momente serviciul divin sau oprindu-se din cetitul sfintei Evanghelii ca să mustre copiii f i i n d c ă nu tac, sau să arunce pr iv i r i aspre s au c h i a r c r u d e a s u p r a credincioşilor cari nu stau în Biserică a ş a cum ar dori el să stea, prin a c e a s t a va f ace ca î n t r e a g a slujbă s a ş i piardă d in s f in ţenia ei . Sau sunt unii preoţi cari se r ă s t e s c în B i s e r i c ă asupra sfatului, cantorilor sau ep i t rop i ior c ă nu-i î ndep l inesc ordinele l a ţanc. In unele biserici unde sunt doi sau trei preoţi, tocmai în t impul serviciului d i v i n găsesc prilej de d i scu ţ i i . Toa te ace s t ea în loc să ap rop ie pe oameni de B i s e r i c ă , î i î n d e p ă r t e a z ă .

Omul v i n e la B i s e r i c ă ca să se r oage , să asculte o s lujbă d i v i n ă f rumoasa , p l ină de evla­vie şi de p ă t r u n d e r e . O r i cum se v a putea cre­dinciosul r u g a , r e t r a g e în. s ine şi contempla cele dumnezeeş t i , c â n d din momentul p ă ş i r i i în Bise­rică va v e d e a p-trecându se as t fe l de luc rur i .

D a t o r i a preoţ i lor c a r i nu s e r v e s c şi stau în sf. a l t a r es te să t a c ă , f i i n d c ă al t fel v o r con tu rba şi pe cel ce s e r v e ş t e , c â t şi pe c r e d i n c i o ş i i cari se r o a g ă şi doresc să a scu l t e s f ân t a s lujbă.

„Tăce rea este mediul în c a r e , prin ajutorul medi t a ţ i e i , i a f i in ţă şi cons i s ten ţă spirituală toată istoria m â n t u i r i i şi, p r in sborul iu te al g ându lu i , — cum z ice Fer . Augustin ajungem să s imţim sfânta prezenţă şi efecte le e i " . (Pr. P. Vintilescu, Mist . L i t . pag. 25). D e a c e e a preotul atât cel ce nu ser­veşte, c â t şi cel ce serveşte, t r ebue „să se com­porte, ca un adevăra t p reo t al lui Hr i s tos , pen-trucă providenţa se serveşte de orice împrejurare, pentru a lumina şi a mişca sufletele" (Ibidem, pag. 104).

Preotul săvârşeşte sfânta Liturghie, nu din obligaţie ca în ce le la l te funcţiuni publice, ci din dragoste pentru a da prilej oamenilor „la slăvirea

lui Dumnezeu şi mântuirea sufiete'or lor". Dacă preotul v a lăsa „să se piardă, cineva, — din a-ceastă turmă —, v a răspunde — în faţa lui Dum­nezeu — nu cu averea , ci cu sufletul său", zice sf. Ioan Gură de Aur .

Iată, pentru ce, preotul în timpul săvârş ir i i sfintei Liturghii , trebue să se lapede de orice corn-portare sgomotoasă sau dură, să „adopte f ă r ă în­târziere în purtarea sa, formele practice sau apli­cate ale carităţi i creştine, adică bunătatea şi blândeţea".

Sfânta Liturghie săvârş i tă de un preot pă­truns de duhul credinţei, al dragostei şi în stare de sfinţenie, „beneficiul spiritual al credincioşilor va fi imens, graţie unui astfel de preot". Dacă credincioşii vor vedea în tot timpul sfintei slujbe o ţinută cucarnică „transportată şi convinsă, preo­tul a realizat deja prin aceasta o predică fructu­oasă, înrădăcinând credinţa şi pietatea în sufle­tele credincioşilor asistenţi" (Ibidem, pag. 155). Atunci fiecare cuvânt rostit va căpăta putere de viaţă, iar f iecare mişcare a preotului liturghisitor va căpăta adevăratul sens al pătrunderi i şi al sfinţeniei.

Iată, pentru ce „serviciul de liturghisitor reclamă cu alte cuvinte dela preot o stare de cu­răţie sau de puritate morală, sub toate raporturi le vecină sau identică cu sfin tenia"( pag. 151).

„V'am dat vouă pildă ca să faceţi şi voi, precum v'am făcut eu", a zis Mântui torul Iisus Hristos.

„Te fă pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credinţa, cu curăţia", îi spune sf ap. Pa vel lui Timotei, iar lui Tit îi scr ie : „Intru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune dovedind în învăţătură nestricăciune şi cinste" (c. 2, v . 7).

Dator i tă acestor îndemnuri, preotul trebue să lase la uşa bisericii toate cele lumeşti, să isgo-nească din inima sa toate pornirile rele şi să să­dească în locul lor pe cele bune, pentru ca să poată impune credincioşilor mai mult prin virtu­tea sa, decât prin rang .1, cu care este investit . El trebue să facă ca atmosfera din Biserică să fie atrăgătoare, înălţătoare şi plină de sfinţenie. Prin tonul autorităţi i poate intimida dar nicide­cum apropia şi uni suf etul sau cu cel al credin­cioşilor.

Rolul său de păstor al sufletelor, preotul nu trebue să-1 ia în sens de dominare, ci de iubire, căci „preoţia este o funcţiune a sfinţeniei; este Evanghelia sau morala în acţiune: aşa există ea şi în concepţiunea, în dorinţa şi aşteptarea popo­rului" (ibidem, pag. 139).

Numai prin pilda bună are preotul o putere de influenţa adâncă asupra vieţii credincioşilor.

Autori tatea cu care trebue să impună preotul este viaţa lui morală, cu care el îşi poate susţine predica.

„Păstoria noastră e cu atât mai grea", zicea sf, Grigorie de Nazianz, „cu cât are la bază legea dumnezeiască şi tinde să apropie pe oameni de Dumnezeu".

Cea dintâi pârghie morală cu care preotul va putea chema şi atrage poporul spre „staulul fericirii . . . pentru veacurile cari nu se v o r i sprăvi niciodată" (sf. Ioan Gură de Aur) , este dragostea, căci ea formerză piatra de temelie a întregei op<re de mântuire.

Dragostea pentru păstorirea sufletelor şi con­ducerea lor spre împărăţia feric ir i i veşnice, este condiţionată de dragostea pentru Hristos. „Fără a-L iubi cu ardoare, nu se poate presupune in­trarea sinceră în serviciul său".

„Dragostea lui Dumnezeu prin aceea am cu-noscut-o, că Hristos şi-a pus pentru noi sufletul său; şi noi suntem datori sa ne punem sufletul pentru fraţi" (I. ioan 3, 16).

Preotul deci, la săvârş irea serviciului divin, trebue să aibe multă dragoste şi multă sfinţenie. El nu trebue să procedeze prin acţiuni ce creiază şi provoacă adversităţ i , ci... „Siliţi-vă să aveţ i pace cu toţii şi sfinţenie, f ă r ă de care nimenea nu poate să placă Domnului" (Evrei 12, 14).

Pr , M a r i n Sfetcu

Despre ce să predicăm ? In Dumineca 28 după Rusal i i , 14 Decemvrie

1941, să vorbim despre gr i ja pentru suflet . Dumnezeu a făcut pre om luând ţărînă (trupul)

din pământ şi a suflat în faţa lui suflare de v iaţă şi s'a făcut omul cu suflet viu (nemuritor. Fac. 2 v. 7). După trup omul aparţine lumei văzute, iar după suflet lumei nevăzute. L a moarte se taie această împreunare şi trupul se întoarce în pământ de unde a şi fost luat, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care 1-a dat pre el (Eccîes 17 v. 7 ; Iov 34 v. 15). In mâna lui Dumnezeu este sufletul tuturor celor ce vieţuesc (Iov 12 v. 10). El dă suflare şi duh (suflet omenesc nemuritor) c: lor de pe pământ (Îs. 42 v. 5 ; 57 v. 16). In El avem viaţă, în El ne mişcăm şi suntem (F. Ap. 17 v. 28). Dumnezeu este deci: Creatorul , Stăpânul şi Sus­ţinătorul sufletului; şi numai El ne poate nimici sufletul (Mt . 10 v. 2 8 ; Iac. 4 v . 12).

După chipul şi asemănarea Lui, pe care o are în suflet (Fac. 1 v. 26 — 27), omul este „neam al lui Dumnezeu" (F. A >. 17 v. 29). Ca atare , su­fletul omenesc este mai de preţ decât toată lumea (Mt . 16 v. 26). Dumnezeu ne-a înzestrat cu suflet

nemuritor (Mt . 22 v. 32) pentru ca prin el să putem cunoaşte pe Creatorul, să ne legăm v iaţa de El (religie) şi prin slujirea Lui să ne dobândim fericirea cea vecinică alături de El. Pentru că­lăuzirea sufletului spre această ţintă Dumnezeu ne-a dat legea Lui, care nu este departe de noi fiindcă o avem chiar scrisă în inimă (Evr. 8 v. 1 0 ; 10 v. 16). Ceeace este pânea pentru trup, aceea este cuvântul lui Dumnezeu pentru suflet (Mt.4 v. 4). Ca o sabie cu două tăiuşuri (Evr. 4 v. 12) cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până în ascunzişurile inimei şi ale gândului, descopere toate, şi ca într'o oglindă (Iac. 1 v . 23) ne arată înaintea conştiinţei cum suntem; ne luminează mintea şi ne veseleşte inima (Ps. 18 v. 9 ) ; ne mângăe (Ps. 118 v. 50) ; ne întă­reşte (F. Ap. 20 v. 32; 1 Petru 2 v. 2) ; ne curăţă (In. 15 v. 3 ; 1 Petru 1 v. 22); ne sfinţeşte (In. 17 v. 1 7 ; Efes. 5 v. 26); ne renaşte (Iac. 1 v. 1 8 ; 1 Petru 1 v. 23) şi astfel ne î'iţelepteşte spre mân­tuire (2 Tim. 3 v. 15 — 16). Celce păzeşte poruncile îşi păzeşte sufletul (Prov. 19 v. 1 6 ; Ezek. 18 v. 27). Moartea sufletului este păcatul (Prov. 6 v. 3 2 ; 8 v. 3 6 ; Ezek. 18 v. 4, 20), adecă despărţirea lui de izvorul vieţii, de Dumnezeu, iar învierea sufle­tului se face prin credinţa în Iisus Hristos (In. 5 v. 21, 2 4 - 2 5 ) .

Nimic nu iubeşte Dumnezeu din creaturile Sale mai mult decât sufletul omenesc. Dovadă că atunci când omenirea a alunecat prin • păcat în robia diavolului (In. 8 v. 34, 4 4 ; Rom. 6 v. 16), pentru răscumpărarea sufletului omenes: Dumnezeu a dat ,ca jertfă ceeace avea mai scump : pe Unul-Născut Fiul Său (In. 3 v. 16). Răscumpărarea nu s'a putut face nici cu aur, nici cu argint, nici cu v r e un alt lucru stricăcios, ci numai cu scump sângele lui Iisus Hristos (1 Petru v. 18—19). Iată adevăratul preţ al sufletului omenesc !

Viaţa aceasta pământească ni s'a dat ca într'ânsa să ne îngrijim de mântuirea sufletului. Acesta este acel „un lucru (ce) trebueşte" — pre­cum a zis Mântuitorul (Lc, 10 v. 42). Toate cele­lalte dispar în faţa lui, precum se întunecă stelele în faţa Soarelui.

A mântui sufletul înseamnă a-1 păstra întreg, v iu şi curat, desăvârşind în el, prin v irtute , chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, iar după săvârş irea din această v iaţă a l întoarce curăţit şi sfinţit la Dumnezeu Cel care ni 1-a dat. Calea mântuirei ne este pregătită de către Mântui torul nostru Iisus Hristos (F. Ap . 4 v. 12), care este păstorul şi pă­zitorul sufletelor noastre (1 Petru 2 v. 25). Prin jert fa Sa de răscumpărare El ne-a împăcat cu Dumnezeu (Rom. 6 v. 14) iar în Biserică ne dă mijloacele harului (sf. taine) pentru însuşirea mân­tuirei (Mc. 16 v. 1 6 - In. 3 v. 15, 16, 36; 6 v . 47 ; Rom. 1 v. 1 6 ; 10 v. 9 ; Efes. 2 v. 8 ; 1 Petru 1 v. 5, 9).

Călăuzit de acest gând al mântuirei sufle- ~ tului, creştinul trebue să'şi dea seama că lumea cea văzută este numai umbra bunătăţilor celor vi i toare (Evr. 10 v. 1). Viaţa trupească, t ră i tă în timp, este trecătoare şi se sfârşeşte deodată cu moartea (Evr. 9 v. 27). Bunurile ei sunt pieritoare. Bogăţia, tinereţea, frumuseţea, puterea, cinstea, diregâtoria le putem pierde chiar şi înainte de moarte. Dumnezeu a pus pe om ca să stăpânească toate cele de pe pământ (Fac. 1 v . 26, 29) , dar nu să fie stăpânit de ele. Deaceea legarea sufletului de cele pieritoare naşte grijă şi nelinişte. Viaţa sufletească, t ră i tă în vecinicie (In. 17 v. 3), ro­deşte bunuri nepieritoare (Gal. 5 v. 22—23), pe care nici moartea nu le răpeşte (In. 10 v, 27).

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, trebue să fie liber şi stăpân. Nu stăpân peste alţii sau i

altele din a fară , ci peste sine şi cele dinlăuntrul său : peste patimi, pofte rele, lăcomia averi i , pofta trupului, pisma, cinstea deşartă, şi gata a suporta sărăcia şi a nu desnădăjdui la schimbarea noro­cului. Cinstea de stăpân liber o câştigăm în suflet, în faţa lui Dumnezeu, atunci când ne-am eliberat din t irania păcatului (In. 8 v . 34). Acesta este „omul cel nou" (Efes. 4 v. 24), cu chipul lui Dum­nezeu cel înfrumseţat, pentru a cărui rezidire a venit în lume Fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a gătit pentru noi două lumi: cea deacum şi cea vi i toare, cea văzută şi cea nevă­zută, una care cade sub simţuri, alta duhovni­cească. In una gustăm odihna trupească, în cea­laltă repaosul cel duhovnicesc, o lume a încercării • şi alta a credinţei, una pipăită, alta nădăjduită. O lume trebue să fie locul de alergare, alta de răsplătire, uneia i-a împărţit Dumnezeu luptele, ostenelile şi sarcinile, alteia cununile de biruinţă şi răsplătirea. O lume seamănă cu marea, alta cu limanul, una durează scurt, alta este netrecătoare şi niciodată nu îmbătrâneşte (I. Gură de Aur ) .

* „Cele ce ochiul n'a văzut şi urechea n'a

auzit şi la inima omului nu s'a suit, acestea le-a gătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Cor. 2 v. 9).

„Ca unora cari n'avem în vedere cele ce se văd , dar cele ce nu se v ă d , fiindcă cele ce se v ă d si nt vremelnice, pe când cele ce nu se v ă d sunt vecinice".

„Drept aceea, cu fr ică şi cu cutremur desă­vârş i ţ i mântuirea voastră". (Filip. 2 v . 12).

C ă r ţ i Pr. Econ. Constantin Moisiu: „Să stăm

b i n e , să Stăm CU frică", Bucureşti, Tipogra­fia Cărţ i lor Bisericeşti 1941. Pag. 320 (octav mare) Iei 150.

însuşi autorul spune despre voluminoasa sa operă că este: un povăţuitor liturgic pentru preoţi şi popor. Necesitatea cărţi i sale şi-o motivează cu constatarea că „mulţi dintre credincioşii noştri, intrând în biserică, nu păstrează cuviinţa, ce se cade unui sfânt locaş de închinăciune şi nici nu iau parte cu toată cutremurarea fiinţei lor la desfăşurarea sfintelor slujbe". Ş i află şi cauza acestui rău în faptul că „cea mai mare parte dintre creştini nu cunosc rosturile bisericii, în care de-apururi se înfăţişează în chip simbolic drama mântuirii neamului omenesc din robia pă­catului şi nu-şi dau seama de însemnarea ascunsă a obiectelor de cult, ba nici nu înţeleg sensul mişcărilor ritualiste ale preotului slujitor".

Din aceste motive, scriitorul acestui cuprin­zător manual liturgic găseşte cu cale, cum singur se exprimă : „să-ţi scriu — iubite f ra te — acestea, ca să ştii cum trebuie să petreci în casa lai Dum­nezeu" (I Timoteiu III 14).

Povăţuitorul cuprinde următoarele capitole : I. Despre biserică ; forma, împărţirea şi aşe­

zarea ei. Sf. A l t a r şi cele cuprinse într'ânsul. Ca­tapeteasma şi iconostasul. Naosul şi tinda.

II. Arte le în slujba bisericii. Pictura, arhi­tectura, sculptura, muzica şi poezia în biserică.

III. Cărţi le liturgice şi veşmintele de ritual. IV . Ierarhia ; slujitorii şi servi tori i bisericeşti. V . Cultul divin : formele, originea, rostul şi

simboalele lui însuşirile ritualului ortodox. Cum trebuie să se pregătească şi cum să se poarte creştinul la slujbe.

V I . Rugăciunea. V I I . Vremea slujirii lui Dumnezeu. VIII . Ceasul IX, Vecernia , Lit ia şi Pave-

cerniţa. ÎX. Slujba de dimineaţa. Mezonoptica şi

Utrenia. X . Dumnezeiasca Liturghie. Părţile ei şi da­

toriile creştinului faţă de Sfânta J e r t f ă . Cucernicii Preoţi găsesc în această temeinică

lucrare o Liturgică, completată cu o seamă de adnotări scoase din experienţa îndelungată a unui vechiu şi conştiu liturghisitor. Enoriaşii doritori de zidire sufletească primesc un îndrumător pre­ţios din care pot să înveţe toate temeliile credinţii noastre străbune, aşa cum aceasta se manifestă în cultul legii noastre. Condiţiile ireproşabile de t ipar fac să iai în mână cu multă plăcere această carte, iar limba atrăgătoare , ţesută cu expresii SQoase din cărţile de strană, te robesc sufleteşte acestei lecturi folositoare pe care o recomandăm cu căldură clerului şi poporului nostru. (ct.)

Carte de Rugăciuni pentru tot Românul. Editată de Sf. Episcopie a Argeşului. F ă r ă ară­tare de preţ.

Cuprinde în 64 pagini, scurte învăţătur i şi cele mai însemnate şi mai obişnuite rugăciuni pe care trebue să le cunoască orice creştin. E tipă­r i tă frumos şi împodobită cu numeroase clişee.

Creşterea Copiilor. Biblioteca „Lumina pentru toţi". Ed. Sf. Episcopii a Argeşului. Preţ 5 lei.

Intr'o broşură populară de 32 pagini se dau îndrumări bune cum să creştem copiii, să-i ferim de răsfâţăr i , să Ie dam o creştere bună, însoţită de pilde morale din partea părinţilor. Broşura se încheie cu un cuvânt al Sf. Ioan Gură de A u r despre creşterea copiilor din care reproducem următoarele rânduri frumoase:

„Vă rog şi vă poftesc, o, fraţii mei, să aveţi multă grijă şi multă nevoinţă pentru copiii voştri. Luaţi seama, pururea, la mântuirea sufletelor lor. Aduceţi-vă aminte de fericitul Iov care, în toate zilele, aducea jertfă pentru fiii lui, căci se temea ca nu cumva să greşească ei faţă de Dumnezeu cu gândul. Luaţi pilda lui Avraam cel ce a po­runcit ca strănepoţii lui să ţie Legea lui Dumnezeu. Iar David, împăratul şi Proorocul, i-a poruncit fiului său, zicând: „O, fiul meul De vei vrea să trâeşti după legea lui Dumnezeu, nu se va abate asupra ta nici un rău, ci toate lucrurile vor fi după vrerea ta. De te vei lipsi de ajutorul cel de su%, la nimic nu ţi va folosi împărăţia şi puterea; căci da:â omul n'are dreptate şi credinţă nesmin­tită, se pierd şi averile pe care le-a strâns cu nevoe şi cu multă trudă".

Se cuvine, dar, ca părinţii să nu se îngrijească cum să facă pe copiii lor cu bani şi avuţie multă, ci cum să poată săi facă mai bogaţi în smerenie, în bunătate şi în­ţelepciune. Să nu i birue poftele şi lucrurile lumeşti ale ti­nereţii, ci să fie plecaţi, învăţaţi şi înţelepţi. Se cuvine, dar, ca voi părinţii, să luaţi seama, cu grije mare, la toţi paşii lor, adunările lor, tovărăşiile lor. Că de vă leneviţi la toate acestea, nu veţi avea iertare dela Dumnezeu. Şi dacă dumnezeescul Pavel zice Filipenilor „niminea să nu aibe grije numai de dânsul, ci şi de aproapele lui", cu atât mai mult trebue să purtăm de g ije fiilor noştri".

Demne de amintit sunt şi cuvintele d-lui Mareşa l I. Antonescu, reproduse în broşură ;

„La temelia statului aşez familia. La temelia familiei este femeia română. Un singur lux: al jertfei. O singură podoabă: a cinstei. Soţie, mamă, bunică".

„In România Nouă cel mai preţios dar pe care Dum­nezeu îl aduce Neamului este Copilul".

P ă r . D i a c o n Gh. Didiţă: Credinţele de­şarte. Ed. Sf. Episcopii a Argeşului. Preţul 5 lei.

E o dare de seamă asupra superstiţiilor dife­r i te : semne bune şi rele, vise, ghicituri, duhuri rele, leacuri băbeşti, descântece, farmece, sărbător i păgâneşti, credinţe deşarte, — pe care autorul le combate cu toată îndreptăţirea.

Iosif E. Naghiu: Preotul ca monografist şi muzeolog. Beiuş 1941. 12 pagini.

A r a t ă datoria preotului de a face monogra­fia bisericii şi a statului în care păstoreşte şi dă îndrumări folositoare cum se alcătuieşte" o mono' grafie şi cum se organizează un muzeu sătesc.

Informafiuni • P. S. Sa Păr in te l e Episcop A n d r e i mulţu­

meşte pe această cale tuturor acelora cari l-au feli­citat de ziua numelui şi le împărtăşeşte arhierească binecuvântare.

• Comitetul d e P a t r o n a j al Opere lor So­c ia l e d in A r a d , a d r e s e a z ă ce tă ţ en i lo r d in muni­c ipiul şi judeţul A r a d , u rmă to ru l a p e l :

Pentru a ajuta pi acei, cărora poverile vieţii şi imposibilitatea muncii le opresc câştigarea u iei existenţe omeneşti,

Mareşalul Ion Antonescu porneşte prin Con­siliul de Patronaj al Operelor Sociale, acţiunea „Ajutorului de iarnă" care va consta din colecte de alimente, bani şi îmbrăcăminte.

Găndiţi-vă la acei, cari sunt lipsiţi de cele mai necesare lucruri, gândiţi-vă că acţiunea de ajuto­rare de azi, este o contribuţie naţională, care nu este o jertfă pentru acela care dă, şi nici umilire pentru acela, care primeşte.

In zilele de 6 şi 7 Decemvrie 194!, echipele speciale autorizate de Patronaj- l local, vor aduna donaţiile în natură dela domiciliul fiecărui cetăţean.

Cetăţeni ai judeţului şi municipiului Arad, să fim prezenţi la a:eastă datorie. Preşedinte de onoare : P, S. Sa A n d r e i Magieru, E p i s c o p ; Preşedinte : P r e f e c t col. Vas i l e Miha i l e scu; Vicepreşedinte: P r i m a r , d r . C o r n e l R a d u .

• D-1 Prof. univ . Ion Petrovic i , a fost numit m i n i s t r u s e c r e t a r de s t a t la d e p a r t a m e n t u l cu l tu r i i na ţ iona le şi a l c u l t e l o r ; d-1 a v o c a t T i t u s D r a g o ş , min i s t ru s u b s e c r e t a r de s t a t la depa r t amen tu l ro­m â n i z ă r i i , co lon iză r i i şi i n v e n t a r u l u i ; d-3 prof. un iv . A l e x a n d r u A l a r c u min i s t ru s u b s e c r e t a r de s t a t la depa r t amen tu l p r o p a g a n d e i şi d-1 i. C. Pe t re scu , con fe ren ţ i a r u n i v e r s i t a r , min i s t ru s u b s e c r e t a r de s t a t la min is te ru l cu l tu r i i na ţ iona le şi cul telor .

H 1 Decemvrie d in anul a c e s t a s'a comemora t în t o a t ă ţ a r a p r i n t r ' o doxolog ie s e r v i t ă în toa te b i s e r i c i l e , la c a r e au p a r t i c i p a t c o n d u c ă t o r i i auto­rităţ i lor b i s e r i ce ş t i , m i l i t a r e şi c i v i l e .

In locul p r e d i c e i s'a f ăcu t în genunch i o ru­g ă c i u n e c a l d ă , ca Domnul Dumnezeu să ne împli­n e a s c ă dor in ţe le n o a s t r e a le t u tu ro r şi să dea ţ ă r i i şi neamulu i nos t ru m â n t u i r e de v r ă j m a ş i i v ă z u ţ i şi nevăzu ţ i .

• Confer inţa cat ihet ică a preoţ i lor d in pro­topopiatul H a ' m j g i u s'a ţ inut J o i în 27 Nov. 1941, î n p rezen ţa P. C. Prot . C. T u r i c u cons i l ie r şi de­l e g a t e p a r h i a l şi sub p re şed in ţ i a P. C. Prot . Ş t . Bogdan . P rog ramul a început cu r u g ă c i u n e a ide che­m a r e a Duhulu i S f â n t ; a s t r v i t P ă r . Gh. Ş o e r i e a d in V a t a de jos ; r ă spunsu r i l e a u fost da te de corul şco la r i lo r condus de P ă r . Prot . Ş t . B o g d a n ş i a p r e d i c a t P ă r . V i c t o r Giurg iu d in luoneş t i d e s p r e : A s c u l t a r e a de Dumnezeu ş i de p ă r i n ţ i .

L a şcoa la p r i m a r ă , după c â t e v a col inde cân­t a t e de corul şco la r i lo r condus de P â r . Protopop,

au ţ inut lec ţ i i p r a c t i c e P reo ţ i i I. C r i s t e a —Lunc-şoa ra şi T. Touia—Tomeşt i .

P r . A l e x . Gligor —Hălmăge l a r a t ă n e c e s i t a t e a î n t r e b u i n ţ ă r i i i coane lor r e l i g i o a s e c a mi j loace de in tu i ţ i e . P ă r i n ţ i i N. Ş a n d r u —Bodeşt i şi Leuceanu , Dobro ţ f ac r e f e r a t e a sup ra t e m e i : A u t o r i t a t e a şi supunerea în e d u c a ţ i a r e l i g ioasă , la d i scu ţ i a c ă r e i a i a u p a r t e mai mulţi preoţi .

L a u rmă P ă r . Prot . Bogdan d ă preoţ i lor îndru­m ă r i folosi toare cat< luza ţ i e i şi P ă r . Prot . Tu r i cu îş i exprima, mul ţumirea c ă a c t u a l a î n t r u n i r e a în­depl in i t ceie t r e i cond i ţ i i a le confer in ţe lor c a t i -h e t i c e : p r e d i c a pen t ru copi i , l ec ţ i a p r a c t i c ă şi t ema t e o r e t i c ă s t u d i a ţ i de c ă t r e toţ i preoţ i i .

P ro topopia tu l ine ului şi-a ţ inut confe r in ţa J o i sub p r e ş e d i n ţ i a Pâr . adm. prot. Dr . 1. C o c i u b a n . P r e d i c a pen t ru copi i a ros t i t o P. C. Prot . C. Tur i cu , lec ţ i i le p r a c t i c e le-au ţ inut preoţ i i P. B e l e a n — M o -ţ io r i şi E. Borza —Ineu-Colonie, şi t ema t e o r e t i c ă L Poleaci i —Cermei . A u mai v o r b i t d l P. D â r l e a \ şi R . F u r d u i d in p a r t e a miren i lor .

B M e d i t a ţ i a II, ţ i nu tă de P ă r . Prof. S . Şi- -c îovan în au la A c a d e m i e i Teo 'og ice d in A r a d , a a v u t de s u b i e c t : înmormântarea şi înţelesul ei d u p ă r i t u a l u r i l e Alo l i t fe ln icu lu i şi după e x p l i c a ţ i i l e da t e de L i t u r g i c ă . In con t i nua re Sf. S a a f ăcu t un s tud iu c o m p a r a t i v a sup ra ob ice iu r i lo r de la înmor­m â n t ă r i în d i fe r i l e r e l i g i i şi a s u p r a mi j loacelor p r in c a r e se poate ven i în a jutorul morţ i lor .

Nr . 5461/1941.

Comunicat S e a t r a g e a t en ţ iunea C. preoţ i , c o n d u c ă t o r i

de of ic i i pa roh ia l e , c ă de . l a r a ţ i d e , p r i v i t o r la e v a l u a r e a bunur i lo r mobile şi imobi le pen t ru stabilirea impunerii impozitului echivalent, sunt a se î n a i n t a A d m i n i s t r a ţ i e i F i n a n c i a r e p â n ă la .31 D e c e m v r i e a. c.

A r a d , la 24 N o e m v r i e 1941. f A n d r e i Sava Tr. Seculin Episcop. cons i l ie r , r e f e r e n t e p a r h i a l .

Concurs P a r o h i a Tu rnu pub l i că concu r s cu t e rmen

de 8 zile pen t ru î ndep l i n i r ea postului v a c a n t de cântăreţ prim bisericesc şi conducător de cor.

V e n i t e : 1. Se s iunea c a n t o r a i â 8 jug. p ă m â n t a r a b i l . 2. S to l a ob i şnu i t ă d m paroh ie . 3. Even tua lu l s a l a r dela S t a t , pe c a r e p a r o h i a

nu-1 g a r a n t e a z ă . C â n t ă r e ţ u l numit v a a c h i t a toa te impozi te le

după benef ic iu l c an to ra l d in al său . R e f l e c t a n ţ i i î ş i v o r î n a i n t a c e r e r e a cu ac te le

n e c e s a r e of ic iului pa roh ia l d in T u r n u în te rmenul concursu lu i pub l i ca t .

Turnu , la 3 D e c e m v r i e 1941. • Consiliul parohial.