Invierea sotiei soldatuluiCand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un

vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.

Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el.

A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la

bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.

Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut masina de treierat, trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu.

A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea.

Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.

Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.

1

A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:

-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin

locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.

Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:

-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:

-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana

am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau inacat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:

-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:

-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:

2

-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:

-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:

-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:

-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.

-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu

mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin

posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:

-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:

-Acestia, de ce se chinuie asa?-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta

si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe

3

pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:

-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:

-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.

Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:

Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:

-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.

Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:

-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:

-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:-E a socrului meu.-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa.

Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:

4

-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:

-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:

-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:

-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:

-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.

-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la

sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:

- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:

-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:

-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator.

Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!

O MARE MINUNE DIN VREMEA NOASTRĂ 

Această descoperire dumnezeiască despre viaţa de dincolo de mormînt a avut loc în vara anului 1976, către un creştin ortodox sîrb care se afla în îndoială şi nepocăinţă. Ea s-a răspîndit repede în toate ţările ortodoxe din Balcani, fiind acceptată de majoritatea credincioşilor ca adevărată şi ziditoare de suflet. Cel dîntîi s-a tradus şi s-a tipărit la Muntele Athos în limba greacă. Apoi, Protosinghelul Petroniu Tănase, egumenul

5

Schitului Românesc Prodromul, a tradus textul din greacă în limba română, în vederea difuzării ei în ţara noastră.

Căutînd să împlinim dorinţa părinţilor români atoniţi, dăm la tipar aceste pagini, spre folosul de obşte al credin¬cioşilor noştri, sub titlul: “O mare minune din vremea noastră”. Obştea Schitului Prodromul-Muntele Athos 1992

Spre Mănăstirea Ziţa

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvîrşire. Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac trata¬ment medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfîrşitul lui Iunie şi o parte din luna Iulie, le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 Iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 Iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, spre a continua tratamentul început. Cînd am ajuns la podul lui Ibar, în Cralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întîmplat lîngă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia. Dar în aceste împrejurări, ce poţi face? Trecînd pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o depărtare de cîteva zeci de metri de pod, se află staţia locală de autobuze pentru transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, cîteva zeci de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau un călugăr şi o călugăriţă, de o uimitoare frumuseţe.

Oaspeţi cereşti

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; avînd şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrece înaintea mea. Am observat că monahul era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu camilafcă neagră care cădea pe spate. La piept purta, legat cu lanţ sau cordon, o cruce luminoasă şi de alt lanţ un engolpion sau iconiţa cu Maica Domnului şi Iisus Hristos. Călugăriţa de lîngă el, purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel ca şi călugărul, numai că valul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochii mari şi frumoşi. La gîtul ei atîrnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la soare. Eu pînă atunci, nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mîna ca să oprească vreo maşină din cele ce treceau pe lîngă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. în .sinea mea am osîndit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu, doar şi călugării sînt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-arn hotărît să-i iau eu, în cazul că nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rînd cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: “Doamne ajuta!” şi eu i-am răspuns: “Doamn ajuta!”. Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu, dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe soră pînă la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină, deschizînd portiera din dreapta şi ridicînd scaunul din faţă, ca să intre în spate unul cîte unul. Cînd s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi i-am răspuns de asemenea: “Dumnezeu să vă ajute!”. A intrat ea întîi în maşină şi s-a aşezat în spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai bine le-am zis: “Staţi lejer şi nu vă înghesuiţi”. La care călugărul mi-a răspuns cu bunăvoinţă: “Ne simţim bine, Duşane, numai tu să conduci cu atenţie”.

6

La acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului de maşini, care circulau pe drum, aşteptam ca să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei. În timp ce aşteptam, călugărul mă întreabă: “Nu aşa, Duşane, că te întorci de la parastasul din Kragughievaţ?” A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a mirat de unde îmi cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gîndesc şi i-am răspuns: “Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an a unei rudenii de a mea”. Călugărul mă ascultă şi continuă: “Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu faci băi”. “Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decît înainte”. Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: “De unde eşti, Duşan? Din Zacuta?” Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat: “Duşane, toţi ai tăi sînt bine sănătoşi: tata Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfîntul patron al casei, dar sînt nestatornici. îndată ce se supără puţin înjură de cele sfinte. Fratele tău Milovan are şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu”.

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: “Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit şi ai bunăvoinţă faţă de bătrîni şi săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe cînd ceilalţi la care le făceam semn, întorceau capul şi treceau. Mai bine nu se năşteau decît să se poarte în acest fel”.N-am înţeles atunci rostul acestor cuvinte, dar tremuram de frică. Între timp, un şofer mi-a făcut semn că pot intra în rînd înaintea lui, lucru pe care l-am şi făcut îndată. Am trecut repede de locul unde fusese ciocnirea maşinilor şi cînd am vrut să iau viteză, pentru a ajunge cît mai degrabă la mănăstirea Ziţa, pe neaşteptate, de pe un drum lateral de ţară, ne-a ieşit înainte un camion încărcat cu cărămidă şi alte materiale de construcţii, care ne-a încetinit dintr-odată drumul, pentru că mergea încet şi în aceiaşi direcţie cu noi. Eram silit să merg după el conducînd încet şi cu atenţie, deoarece din direcţia opusă veneau continuu maşini. Această situaţie mă obliga să iau aminte şi la circulaţia din spate, ca să văd dacă nu cumva cineva vrea să mă depăşească. Şi aşa, uitîndu-mă în oglindă, văd o privelişte neaşteptată: călugărul şi călugăriţa, care stăteau pe canapeaua din spate, aveau faţa foarte luminoasă şi în jurul capului aureolă de lumină-orbitoare.

 Tremuram de frică şi am înţeles că aceştia nu erau nişte oameni obişnuiţi. Din pricina atîtor surprize pe care le avusesem cu călătorii mei, atenţia a început să-mi scadă; degeaba reu¬şeam să conduc maşina şi de aceea am început să merg mai încet decît îngăduiau regulile circulaţiei. în timpul acestei încetiniri a mersului, călugărul şi călugăriţa au început, pe rînd, să-mi spună viaţa mea de cînd îmi aduc au aminte de mine şi pînă în ziua aceea. Aminteau tot ceea ce am făcut, bune şi rele, precum şi planurile pe care nimeni nu mi le cunoscuse şi nu le realizasem cîndva, din diferite pricini. Spre uimirea mea, povestirea lor era cu totul adevărată, ca şi cum îmi citeau viaţa dintr-o carte oarecare. Pentru cele bune mă lăudau, iar pentru viaţa fără rînduială, mă mustrau cu blîndeţe. Eram bucuros să intru în pămînt sau să mi se întîmple orice altceva numai să scap de acest chin, dar nu era scăpare, eram silit să le aud şi să le sufăr pe toate. Nu pomenesc toate mustrările pe care mi le făceau, pentru unele fapte ce privesc viaţa mea personală. Mai tîrziu, pe toate acestea le-am spovedit şi m-am pocăit pentru ele.

Voi pomeni totuşi un reproş pe care mi l-a făcut călugăriţa, cu amănunte. “De ce, Duşane, n-ai vrut să vorbeşti cu tatăl tău la onomastica lui Desa, fiica surorii tale?”. I-am răspuns ce s-a întîmplat în realitate. “Tata nu îmi atrăsese atenţia în legătură cu ceilalţi copii ai săi. Nu avea locul care i se cuvenea înaintea noastră şi voiam cu comportarea mea să-i arăt că este neplăcut şi dificil cînd într-o adunare de oameni, fiul nu vorbeşte cu tatăl său”. La această explicare a mea, călugăriţa mi-a răspuns: “Cine eşti tu şi cine sîntem noi ca să judecăm? Dumnezeu este Cel ce judecă şi face dreptate. Dumnezeu a spus în porunca Lui, ca să cinstim pe mamă şi pe tată şi celui ce împlineşte porunca, i-a făgăduit răsplată, că va trăi pe pămînt mulţi şi fericiţi ani. Părinţii sînt pentru copiii lor lucru sfînt. Tu însă ai procedat bine, pentru că ai inimă bună şi în ziua următoare ai mers la el, l-ai îmbărţişat, l-ai sărutat şi i-ai cerut iertare. Tatăl a plîns de fericire şi a zis: “Te iert, fiule!”. Călugăriţa mi le-a spus toate cu exactitate şi am rămas fără glas la această lecţie. Cînd am

7

ajuns la podul din faţa mănăstirii Ziţa, călugărul mi s-a adresat din nou: “Duşane, ceea ce ţi s-a întîmplat acum şi ceea ce ţi se va mai întîmpla în cursul zilei, să nu spui la nimeni înainte de trecea celor trei luni de zile care urmează; dar după aceasta poţi s-o faci numai la rudenii şi prieteni”. I-am răspuns scurt: “Bine!” Şi m-am uitat iarăşi în oglindă, ca să văd dacă pot întoarce la staţia de maşini din faţa mănăstirii Ziţa. Şi de data aceasta, spre uimirea mea, văd aureole în jurul capetelor lor. Starea mea sufletească era foarte tulburată, din pricina tuturor acestor lucruri. Simţeam o nestăpînită nevoie să mă despart cît mai repede posibil de aceşti călători.

Tulburare şi uimire

În staţia de parcare, din faţa mănăstirii Ziţa, se aflau cîteva maşini şi o mare mulţime de turişti, care admirau mănăstirea şi împrejurimile ei. Am condus maşina pînă la aripa din faţă, la zidul înconjurător al mănăstirii. Am ieşit din maşină ca să deschid portiera, să poată ieşi cei doi călători. Dar nici de data aceasta nu mau cruţat. Cînd mă uit în maşină, deja nu se mai afla nimeni. Am început să tremur de frică. Privirea mi-a căzut pe uşa deschisă, privind pînă la uşa cealaltă. Nu puteam crede ochilor. M-am uitat iarăşi de mai multe ori, cu foarte mare atenţie, dar în maşină nu era nimeni. Necredinţa, spaima, tremurul m-au cuprins din toate puterile. Nesiguranţa de mine depăşise orice măsură. Mă temeam să nu-mi pierd mintea. Pentru a mă trezi din această stare, am început să-mi muşc mîinile, să mă trag de păr şi să-mi dau palme peste obraz, fără măsură. în acest chin fiind, n-am observat că în jurul meu se adunase lumea care venise la Ziţa şi că unii mă întrebau ce mi s-a întîmplat şi de ce mă lovesc. Starea mea era deznădăjduită şi tremuram ca de febră. Le-am răspuns: “Plecaţi, oamenilor, de aici!”. Am ieşit din mulţime şi m-am depărtat ca să mă con¬centrez şi să cuget asupra mea. în singurătatea mea, m-am uitat la ceas şi ora ora 11,30. Am început să-mi amintesc de fiecare cuvînt pe care mi-1 spusese călătorii mei, de cînd i-am luat în maşină şi pînă cînd au dispărut în chip inex¬plicabil. Din toate cîte mi se întîmplaseră, m-au tulburat ul¬timele lor cuvinte, adică, să nu spun la nimeni în următoarele trei luni ceva din cele mi se întîmplaseră şi cele ce se vor întîmpla în cursul zilei. Din pricina emoţiei teribile, am început sa voroesc tare: “Doamne, ce ar putea să mi se întîmple! Voi merge la băi, nu voi mînca, ci mă voi culca imediat ca să mă odihnesc. Ce ar putea să mi se întîmple, am repetat? Poate să mor? Dar mi-am adus aminte că omul nu poate povesti dacă moare şi că aceia îmi spuseseră să nu spun la nimeni nimic înainte de a trece trei luni. Din aceasta mi-a venit oarecare mîngîiere, eu care mai înainte nu mă temeam de moarte, însă în starea în care mă aflam nu-mi puteam lămuri toate aceste lucruri enigmatice. După puţină odihnă, mi-am continuat drumul spre băile Matarusca, dar nici pînă astăzi, nu-mi pot da bine seama cum în aşa tulburare am putut conduce maşina de la mănăstirea Ziţa pînă la băi. Din fericire, am ajuns cu bine, fără urmări neplăcute, dar eram cu totul uimit şi zdrobit de oboseală. Fără cîteva minute era ora 12, cînd am ajuns în faţa hotelului Ziţa. Lumea mergea la masă la restaurant, dar mie nu-mi era foame, deşi era ora mesei. Aveam absolută nevoie de odihnă. Mi-am luat lucrurile din maşină, am mers la camera mea să mă întind pe pat şi să mă gîndesc pe îndelete la toate cele întîmplate. M-am întins pe pat, fără sa scot nimic de pe mine, împotriva obiceiului meu, cînd era vorba chiar şi de puţină odihnă. Deodată am simţit durere în mijlocul pieptului şi apoi a urmat ceva ca o puternică împunsătură de ac în inimă, după care m-a cuprins o somnolenţă nestăpînită şi am căzut într-un somn adînc. Ceea ce mi s-a întîmplat, apoi, depăşeşte orice închipuire.

Călătorie spre Cer

Uşa s-a deschis larg. Camera s-a umplut de lumină. în ea intră un înger înaripat. Era de o mare frumuseţe, cu părul mare şi legat la spate. Purta o îmbrăcăminte largă şi luminoasă, iar pe deasupra alta mai luminoasă şi fără mîneci, iar în picioare purta sandale. îngerul a venit la mine şi mi-a zis: “Duşane, scoală să mergem”. M-am supus şi m-am sculat ca să mergem. îngerul mi-a zis iarăşi: “Duşane, eşti fericit că te-ai oprit azi şi ai ascultat pe Dumnezeu şi ai luat pe cei doi călători. Ştii oare pe cine ai dus azi cu maşina?” Am ridicat din umeri şi înainte de a răspunde că nu ştiu, îngerul mi-a zis: “Ai dus pe stratul Apostol Petru şipe sfînta Paraschiva, patroana casei voastre”. Mi-am adus aminte îndată că tata sărbătoreşte pe sfînta Paraschiva şi acum am înţeles cine era cu mine în maşină.. După aceasta, îngerul mă scoate din odaie şi mergem pe panta dinspre latura stîngă de le intrarea în băi, care se vede din direcţia mănăstirii Ziţa… Cîtva timp am mers în

8

tăcere, apoi îngerul a început să-mi vorbească. “Duşane, tu lucrezi şi te afli adesea cu oameni şi zici că viaţa omului se reduce numai la a mînca, a bea şi a se îmbrăca, cît trăieşte, iar dacă moare îi este deajuns cei aproape doi metri de pămînt şi puţină ţărînă deasupra şi asta este totul. Află, Duşane, că moartea nu este sfîrşitul vieţii, ci loc şi stadie prin care trebuie să treacă omul. Dumnezeu a creat pe om din pămînt, i-a suflat Duh Sfînt şi omul a devenit suflet viu”.

Primele taine cereşti

Cînd am ajuns în vîrful dealului, îngerul a terminat de vorbit. în acel moment, în faţa noastră s-a coborît un nor dens, pe care m-a luat îngerul şi apoi a început să se înalţe repede. În timp ce norul se purta astfel, îngerul a început să-mi vorbească: “Duşane, cu inima ta nobilă, care iubeşte dreptatea şi cinstea, ai aflat mare milă înaintea Domnului, ca să-ţi arate drumul cel drept al mîntuirii”. După aceste cuvinte, norul s-a oprit şi îngerul mi-a grăit din nou: “Uită-te la pămînt”. M-am uitat şi el mi-a zis: “Ce vezi?” I-am răspuns: “Văd totul, globul pămîntului, ţările, oraşele, satele, rîurile, marea, animalele, oamenii şi persoanele pe care le cunosc bine”. Apoi m-am întors spre înger şi am văzut că în spatele lui erau trei rînduri de îngeri cu trîmbiţe în mînă. Străluceau, cu o lumină neobişnuit de mare. E cu neputinţă să descriu frumuseţea acestor îngeri. Atunci îngerul care mă conducea mi-a zis: “Duşane, uită-te spre pămînt şi la semnalul dat de trîmbiţele Arhanghelilor, vei vedea cum o să fie învierea morţilor, cînd va veni Domnul nostru Iisus Hristos pe pămînt, să judece viii şi morţii”. Cînd m-am uitat spre pămînt, îngerii au trîmbiţat şi în acea clipă au început să se deschidă mormintele, pe toată faţa pămîntului şi să iasă din ele morţii. Eram uimit, dar uimirea mea a devenit fără margini cînd am văzut bărbaţi, femei şi copii ieşind din rîuri, mări, lacuri, foc şi din gura animalelor şi în multe alte feluri, după cum plecase din viaţa pămîntească. În faţa acestei minuni am rămas mut, dar îngerul m-a lămurit imediat: “De ce te minunezi, Duşane? Fiecare om se va întoarce în viaţă la auzul trîmbiţei, în felul cum şi-a sfîrşit viaţa pămîntescă, indiferent dacă l-a înghiţit apa, l-a mistuit focul, sau l-a mâncat fiarele sălbatice. Toate sînt cu putinţă la Dumnezeu, pentru că la El nu există morţi, ci toţi sînt vii”. Şi mai mult m-am mirat cînd am văzut pe fruntea fiecărui om o hîrtie de mărimea unei jumătăţi de bancnotă, pe care era scris ceva, la unul mai mult, la altul mai puţin. Mă gîndeam ce putea fi scris pe fruntea fiecăruia; dar îngerul şi de data aceasta, fără să-l întreb, m-a lămurit: “Acestea sînt faptele pe care le-a făcut omul cît a trăit pe pămînt şi cu ele se va înfăţişa în faţa Domnului nostru Iisus Hristos şi pe baza acestora îl va judeca”. Apoi a adăugat că aici sînt scrise şi gîndurile toate şi că nimic nu poate fi ascuns. Printre cei ieşiţi din morminte am văzut şi rudenii de ale mele, prieteni, vecini şi mulţi cunoscuţi, de cînd îmi aduc aminte de ei. Au întins mîinile şi au zis ceva, dar n-am putut auzi cuvintele lor. După rudenii şi după cunoscuţi am înţeles că stăteau în cete, pe familii, deoarece rudeniile stăteau unele lîngă altele. Apoi îngerul mi-a zis: “Să mergem mai departe acum, dar o sa ne întoarcem tot în acest loc”.

Sufletele celor răposaţi

După aceste cuvinte, norul ne-a dus spre răsărit şi tot mai sus. După ce am pornit, am întîlnit o mulţime de oameni, ca nişte umbre, zburînd în jurul nostru în toate direcţiile. Li se vedeau bine mîinile, picioarele, capul, faţa întreagă. Mă gîndeam ce popor să fie acesta? Cine să fie aceşti oameni care se mişcă în văzduh? Cunoscîndu-mi gîndul, îngerul m-a lămurit: “Aceştia nu sînt oameni, ci suflete omeneşti. Fiindcă Dumnezeu este lumina, iar omul a fost făcut din pămînt, Dumnezeu i-a insuflat Duhul Său şi s-a făcut omul suflet viu. De aceea şi sufletele sînt luminoase. Sufletul care iese din om are vedere, auzire, vorbire, memorie, însuşiri pe care le avea şi cînd era în trup. Mi-a spus apoi că sufletul se află în fiecare părticică a trupului omenesc şi că mişcă tot organismul Dacă nu există suflet, nu există nici viaţă în trup. După aceasta mi-a spus şi acest lucru, că atunci cînd sufletul iese din trup, timp de 40 de zile trece din nou prin toată viaţa pămîntească, îi arată tot ceea ce a făcut, grăit şi gîndit; iar după 40 de zile se înalţă la cer pentru iudecată şi merge la locul care i se cuvine. Cu aceasta s-a sfîrşit vederea învierii morţilor şi convorbirea despre sufletele oamenilor şi norul ne-a dus mai departe spre sferele cele mai de sus. Despre călătoria din văzduh, numai în general vorbesc, pentru că nu este cu putinţă să descriu ceea ce se vede. Mulţimea şi spaima celor văzute îmi producea o negrăită şi continuă frică şi de aceea mă ţineam necontenit alipit de îngerul meu. Aceste chinuri însă au dispărut cînd am ajuns la un loc curat şi frumos, unde se afla o mare împrejmuire, ceva ca un zid

9

căruia nu i se vedea nici începutul nici sfîrşitul. în zid se vedea o poartă în formă de cruce şi la dreapta intrării stătea un înger păzitor. Această îngrădire şi îndeosebi cetatea aveau o prealuminoasă podoabă. în acest loc sau staţiune, nu ştiu cum să-1 numesc mai bine, se aflau o mulţime de suflete, din acelea pe care le văzusem cînd mergeam prin văzduh şi unele erau mai luminoase, altele mai puţin. în jurul lor se aflau mulţi îngeri, dar şi mai mulţi diavoli cu chipuri monstruoase. Diavolii se sileau să împiedice sufletele pe care îngerul porţii le lăsa să intre înăuntru. Din tot ce vedeam, nu puteam înţelege nimic. Mă întrebam în sine: de ce unele suflete stăteau în cete? De ce aceasta, de ce aceea? Şi iarăşi îngerul meu îmi răspunde fără să-l întreb: “Duşane, n-ai putea să le înţelegi, dacă ţi le-aş spune pe toate”. Apoi îngerul m-a băgat înăuntru prin poartă. Drumul de aici şi pînă la poarta următoare era drept ca o săgeată şi foarte strîmt. La dreapta şi la stînga drumului, pe toată lungimea lui, se vedea o prăpastie adîncă şi înfricoşată. Aşa erau şi toate celelalte intervale dintre staţiile acelui drum, numai că drumul de la o staţie la alta devine tot mai strîmt, ajungînd la ultima poartă să aibă lăţimea abia a unui picior de om. După puţin mers, am ajuns la staţia a doua, mai frumoasă şi mai luminoasă decît cea dinaintea ei. Şi aici erau suflete cu însoţitorii lor îngeri şi înger păzitor la poartă. Aici diavolii, cu mai multă înverşunare se sileau să oprească sufletele cărora li se îngăduise să intre prin poartă. Se sileau din răsputeri să le tragă în vreo parte, dar fără izbîndă, pentru că sufletele care putuse intra prin poarta în formă de cruce, aici erau ferite de năvala dracilor şi treceau. Îngerul meu împreună cu mine am trecut prin toate aceste porţi. Fiecare staţie era mai frumoasă decît cea dinaintea ei. îngerii care stăteau la intrări, erau îmbrăcaţi deosebit şi porţile erau tot mai luminoase, cu cît înaintam de la prima poartă spre cea din urmă.

Lumina Raiului

La poarta staţiei celei din urmă stătea un tînăr preafrumos, asemenea cu îngerul meu păzitor. în mîna stîngă ţinea o carte, iar în dreapta o sabie. Ne-a salutat, plecîndu-se bucuros şi făcîndu-ne loc, ne-a făcut semn să intrăm înăuntru. Am trecut înăuntru de la ultima poartă, cu toate că aici trecerea era şi mai strimtă. Abia am trecut de această poartă şi îndată ne-am aflat într-o mare lumină… Pînă la, ultima staţie, se vedea obişnuita lumină pămîntescă. Deosebirea dintre această lumină şi lumina cea nouă în care intrasem este aşa mare, ea deosebirea dintre o zi plină cu soare şi noaptea cea mai întunecoasă. Uimit de puternica lumină, am început să mă uit căutînd cu ochii soarele, dar îngerul meu mi-a explicat că am trecut de sistemul solar şi ne găsim sub bolta împărăţiei cereşti, că cerurile strălucesc de la faţa lui Dumnezeu şi că aici nu este niciodată noapte, ci, de-a pururi ziuă. Frica şi cutremurul care mă stăpînise aproape necontenit pînă în acel loc, acum au dispărut şi deodată m-am umplut de o negrăită linişte şi mare bucurie. Din înălţimea bolţii cereşti se vedea în jos măreaţa privelişte a unui foarte rnare oraş. Case, biserici, parcuri şi alte nenumărate frumuseţi cereşti se vedeau peste tot în acest nemărginit spaţiu ceresc şi toate luminau şi străluceau ca o neobişnuită lumină. Privirea mi-a fost atrasă de către două rîuri uriaşe, care curgeau domol prin acest oraş. Unul din rîuri avea un lichid alb, iar altul galben. îngerul mi-a înţeles şi de data aceasta mirarea mea şi mi-a explicat că e vorba de lapte şi miere. Uitîndu-mă la aceste rîuri, am observat că din ele se răsfira un mare număr de pîrîiaşe, care în curgerea lor se apropiau de toate plantele şi le udau. Uimit de acesta privelişte, am simţit în suflet un fel de tresăltare, care fără să vreau m-a făcut să întind mîinile înspre ea. Doream să ating cu mîinile acele lucruri, să le mîngîi, dar îngerul meu m-a tras şi am coborît repede din acel loc înalt. Bucuria şi uimirea mea nu mai aveau margini, văzînd toate cele ce ne înconjurau. Nu ştiam unde să mă uit mai întîi. De lîngă mine şi pînă departe, cît puteau cuprinde ochii, mişuna atîta viaţă, cum nu-şi poate închipui un om să vadă în altă parte, decît în Paradis. Terenul Paradisului era ca de sticlă şi limpede ca cristalul, iar acele pîrîiaşe curgeau la vale pe teren. în jurul nostru, la diferite distanţe, se aflau preafrumoase case de tot felul de mărimi şi forme. Fiecare era împodobită cu o artă desăvîrşită. Mi-au atras atenţia acoperişurile acestor case paradisiace, care se asemănau oarecum cu acoperişurile bisericilor ruseşti cu multe turle. Lumina care le scălda din toate părţile, dădea acestor construcţii şi mai mare frumuseţe. în jurul acestor palate cereşti se întindeau parcuri uriaşe, pline de copaci minunaţi şi de flori, care răşpîndeau o negrăită mireasmă şi parfumul lor purtat de o adiere uşoară se revărsa peste tot. Cu uimire am observat că fiecare floare înfloreşte necontenit şi îşi schimbă culoarea şi odată cu aceasta are o nouă şi îmbătătoare mireasmă. Împreună cu aceste plante am văzut şi

10

mulţime felurită de copaci roditori, împodobiţi cu rod ca nişte frumoase panglici. Roadele acestor pomi erau foarte mari şi pline de must, care se vedea cum curge prin ele. Îngerul mi-a explicat că pomii rodesc de douăsprezece ori pe an. Prin toate părţile Raiului, pe unde mă conducea îngerul, am văzut mulţime mare de oameni, de toate vîrstele. Bătrînii erau de o frumuseţe desăvîrşită şi minunată. Din semnele bătrîneţii păstrau numai părul alb şi barba ondulată, pe cînd feţele lor erau ca ale unor tineri. Şi mai mult am admirat pe copii, care în multe privinţe se asemănau cu îngerii. Mă uitam cum jucau diferite jocuri prin parcuri: unii făceau coroniţe de flori şi alte podoabe şi păsările coborau pe umerii lor, băteau din aripi, cîntau şi se veseleau de jocurile lor. Am observat că îmbrăcămintea copiilor şi a celor vîrstnici nu era la fel şi avea culori diferite; croiala şi alte amănunte se armonizau plăcut cu felul lor de slujire. în jurul capului, copiii aveau aureole mai mici decît ale îngerilor şi ale sfinţilor. Pentru viaţa lor pămîntească curată şi virtuoasă, Dumnezeu le dăruise în Rai toate bucuriile. Împreună cu aceşti locuitori ai Raiului se afla şi o mulţime nenumărată de îngeri. Desăvîrşirea şi frumuseţea îngerilor este cu neputinţă a o descrie. Străluceau mai puternic decît soarele şi de pe îmbrăcămintea lor se revărsau lumini ca fulgerele. îngerii făceau ceată cu tinerii şi cu cei în vîrstă şi împreună cu ei slăveau pe Dumnezeu. Mergînd prin Rai am observat un lucru mai minunat decît toate. împreună cu îngerul meu, umblam neobişnuit de uşor şi foarte repede. într-o clipă am ajuns la un loc de o minunată frumuseţe care întrecea prin lumină şi podoabă pe toate cele văzute pînă atunci în Rai. În faţa noastră, nu departe, la dreapta se vedeau adunate într-o mare ceată, puterile cereşti cele mai înalte. La fel, în partea stîngă se vedeau, în cete deosebite una de alta, marii aleşi ai lui Dumnezeu. Nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a descrie minunatele frumuseţi ale acestora. În faţa acestei adunări, îngerul meu încetineşte mersul, se mtoarce spre dreapta, începe să-mi explice şi să-mi arate cu mîna: “Aceştia sunt îngerii, aceştia sunt Arhanghelii, aceştia sunt Heruvimii şi aceştia sunt Serafimii”; apoi se întoarce spre stînga şi zice: “Aceştia sunt cuvioşii, aceştia sunt proorocii, aceştia sunt drepţii şi aceştia sunt sfinţii”. Şi iarăşi îngerul se întoarce spre stînga şi-mi arată cu mîna, zicînd: “Aceştia sunt monahii, aceştia mucenicii, care au fost munciţi pentru Domnul Iisus Hristos şi s-au învrednicit de slava cerească. Apoi se întoarce iarăşi spre dreapta şi zice: “Aceştia sunt Apostolii”. Aici îngerul meu s-a oprit şi din ceata apostolilor s-a desprins Apostolul Petru şi a stat înaintea noastră. în acelaşi timp din stînga apare şi cuvioasa maică Paraschiva şi vine alături de Apostolul Petru. Călătorii pe care îi transportasem în acea zi de la Kralievo la Mănăstirea Ziţa, stăteau înaintea noastră în mare slavă şi strălucire. Pe capete aveau steme strălucitoare şi hainele pe care le purtau străluceau cu o neobişnuită lumină şi podoabă. Pe umărul drept şi pe piept aveau coroane nespus de frumoase, care îi împodobeau ca nişte decoraţii. Frumuseţile Raiului erau mai presus de orice desăvîrşire. In tot drumul făcut prin Rai, niciodată nu-mi trecu prin minte că o să revăd pe călătorii mei. De aceea, surprins de această întîlnire şi vedere a lor, îi priveam de jur împrejur fără să-mi pot lua ochii de la ei. Din această bucurie duhovnicească, m-au trezit cuvin¬tele Simţului Apostol Petru: “Ştii, Duşane, pe cine ai dus cu maşina astăzi?” Fără să-mi ascund bucuria, am răspuns cu mare însufleţire: “Ştiu!”. Apoi, Apostolul continuînd cuvîntul, mi-a zis: De acum să nu mai fii om necredincios, ci credincios şi să te botezi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Apoi Apostolul a făcut semnul Sfintei Cruci, arătîndu-mi cum să-l fac şi eu. Cînd eram copil, eu nu făceam semnul crucii corect, de aceea Apostolul mi-a arătat cum trebuie să-1 fac şi apoi a continuat să mă sfătuiască: “In rugăciune să te rogi îa toţi sfinţii: la prooroci, la apostoli, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi şi Serafimi, dar mai presus de toţi la Maica Domnului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu Măria, a cărei slavă şi cinste este mai mare decît a tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnic ajutătoare, celor ce cheamă ajutorul ei cu credinţă în rugăciune. De acum să te laşi de obiceiurile rele înrădăcinate în tine şi să sărbătoreşti pe Sfînta Paraschiva, patroana familiei, pare se roagă pentru toţi cei ce ţin sărbătoarea ei. Aceasta pe care ai văzut-o şi o vezi şi mi-o arătă cu bucurie sfîntul Arhanghel Gavriil -, fericit eşti tu, ai tăi şi toţi care o cinstesc; dar numai aceasta nu-ţi este deajuns, dacă apoi nu vei merge pe calea arătată de Domnul nostru Iisus Hristos. Şi tu, Duşarie, poţi, în puţina viaţă cît ţi-a mai rămas, să te mmtuieşti prin post şi prin rugăciune şi să ţii pînă la sfîrşit poruncile lui Dumnezeu”. Cuvintele marelui Apostol au mişcat adînc sufletul meu. Sub puterea acestei învăţături, stăteam nemişcat şi ascultam acele lumini ale lui Dumnezeu (îngerii). Din această stare m-a scos arhanghelul Gavriil, continuînd explicaţiile: “Aceştia simt proorocii lui Dumnezeu, aceştia, mucenicii cei mari”. Astfel, mi i-a arătat la rînd pe toţi şi ei, la fiecare prezentare, zîmbeau liniştit şi se înclinau uşor..

11

În faţa Tronului Domnului

După această întîlnire, îngerul meu m-a dus mai departe în Rai. Am înţeles atunci că am străbătut distanţe uriaşe şi că deosebeam cu ochii, îa mari depărtări, cele mai mici amănunte, ca şi cum le vedeam de aproape. În Rai vedeam mult mai bine şi mai departe decît atunci cînd mă aflam pe nor şi priveam învierea morţilor. îmi dăduse Domnul această putere în timpul cînd îmi arăta lumea cea duhovnicească. Megînd prin Rai am întîlnit nenumărate şi foarte fru¬moase biserici, care erau construite din aur şi împodobite cu pietre scumpe. Uşile lor erau larg deschise şi dinăuntru se auzeau minunatele cîntări ale cetelor îngereşti, ale arhanghelilor şi ale sfinţilor de la săvîrşirea măreţelor liturghii cereşti. Îngerul meu mă purta peste tot şi unde voia să văd ceva mai bine încetinea mersul, dar nu se oprea niciodată. Nu ştiu cît am mers astfel, cînd deodată îngerul s-a oprit. În faţa noastră a apărut la o mare depărtare o ridi-cătură şi deasupra ei o Cruce mare. Pe Cruce se vedea Domnul nostru Iisus Hristos răstignit şi, deasupra Crucii, un porumbel mare cu aripile deschise» Din Cruce se revărsau, în chip de raze, în toate părţile o lumină orbi¬toare, iar la baza ei se aflau mulţimi de îngeri, arhangheli şi cetele apostolilor, proorocilor şi sfinţilor, care slăveau pe Domnul răstignit. În spatele Crucii se vedeau biserici şi clădiri foarte mari. Toate cele văzute erau aşa de luminoase, măreţe şi împodobite încît am rămas uimit în faţa acestor frumuseţi cereşti. Atunci îngerul meu mi-a zis: “Acolo, Duşane, este tronul Domnului, dar încă nu eşti vrednic să mergi mai departe”. Apoi îngerul s-a întors şi am ieşit repede din Rai.

Chinurile Iadului

De acolo ne-a luat iarăşi norul care ne purta şi ne-a dus undeva spre apus. De data aceasta, de pe nor nu se mai vedea nimic unde mergeam. Am avut impresia ca nu am călătorit mult în această direcţie, deoarece norul a început să coboare cu mare iuţeală şi ne-a lăsat undeva departe într-un fel de prăpastie. Am ieşit de pe nor şi îngerul m-a băgat într-un loc întunecos, aşa de dens şi de negru, încît nu se aseamănă cu nici un fel de întuneric. Din adîncul acestui infern ne-a izbit o putoare îngrozitoare, din pricina căreia abia mai puteam respira. Simţeam că ne găsim în faţa a ceva înfricoşător, dar nu-mi dădeam seama ce putea fi. Spaima şi cutremurul m-au cuprins în cel mai înalt grad şi m-am alipit de îngerul care mă conducea, ca să mă păzească şi mă ocrotească în această înspăimîntătoare călătorie. Bănuielile mele s-au adeverit repede, pentru că în adînc a apărut o mare nesfîrşită, care ardea cu flăcări înfricoşătoare. în scurt timp am ajuns şi ne-am oprit în faţa ei. Mai tîrziu mi-am dat seama că ne aflam pe un loc înalt, ca în faţa unui lung zid, care ne despărţea de focul cel veşnic şi de chinurile iadului. Priveliştea care mi-a apărut în faţa ochilor mi-a tul¬burat aşa de tare mintea, că am rămas ca înlemnit. Ochii mi se învîrteau şi frisoane reci îmi străbăteau tot trupul. Parcă eram paralizat. Atît simţeam, numai că trăiesc. Cînd m-am uitat, iarăşi, am văzut în faţa mea un fel de crater de vulcan, în care fierbea apă sulfuroasă înpuţită şi deasupra jucau flăcări uriaşe. “Această mare, mi-a spus îngerul, nu are peste tot aceiaşi adîncime. Acolo unde înălţimea flăcărilor ajunge la 40 de metri, marea este mai adîncă”. Cuprins de această neînchipuită spaimă, am văzut o mare mulţime de animale înfricoşate, care au fost făcute pentru ca muncile să fie şi mai groaznice. Şerpi uriaşi, cu unul sau mai multe capete, se încolăceau şi sugrumau pe păcătoşi şi îi trăgeau în adîncul acestei mări de foc. Se vedeau şi alte animale cu forme şi mărimi înspăi-mîntătoare, din ale căror guri.însîngerate se vedau mîini, picioare şi alte părţi ale trupului omenesc. Printre acestea colcăiau viermi, scorpioni şi alte fiinţe îngrozitoare, care se mişcau necontenit, săreau ca înnebunite, se aruncau şi năvăleau ca turbate asupra sufletelor osîndite în acest loc de chinuri. Se auzeau strigăte, ţipete, vaiete, tînguiri, şi plîngere de glasuri ale multor oameni. În această mare de foc, sufletele omeneşti sunt părăsite în adînc fără nici un ajutor. Din toate părţile năvăleau asupra lor nenumărate roiuri de astfel de animale, care îi muşcau, îi rupeau, îi străpungeau şi îi sfîşiau pînă la ultima bucată. Iar trupurile sfărmiţate şi mutilate îşi luau din nou întreaga formă omenească.

Uitîndu-mă îngrozit la această privelişte, eram gata să cad de frică în acest foc, dar îngerul m-a ţinut şi mi-a zis: “Nu te teme, Duşane, acum ne aflăm în iad. Aceşti şerpi şi celelalte vieţuitoare înfricoşătoare, care stau în această apă sulfuroasă clocotită şi-i chinuie pe oameni, i-a făcut Dumnezeu astfel ca apa clocotită şi focul să nu-i vatăme. Aceste fiare, precum vezi, în veci îi vor chinui în foc, dar niciodată nu vor arde, nici nu vor muri. Nu puteam suferi priveliştea acestor chinuri şi de multe ori am închis ochii ca sa nu le mai văd. Odată

12

nu m-am stăpînit şi am întors capul spre întuneric şi de acolo mi-au apărut nişte fiare negre cu ochi ca de foc şi cu gurile căscate. Urlînd, au început să zboare în jurul nostru cu o iuţeală uimitoare, făcînd un zgomot care cutremura iadul ca nişte trăsnete teribile. Înţelegînd starea mea critică, îngerul mi-a zis: “Nu te teme! Aceştia sunt diavoli pe care îi deranjăm. Nu pot suporta prezenţa noastră, dar nu îndrăznesc să se apropie”. Apoi îngerula adăugat: “Vezi, Duşane, cum se chinuiesc acum, aşa se vor chinui în veci toţi cei care nu cred în Dumnezeu, toţi care se leapădă de numele Lui, toţi cei care se închină la dumnezei mincinoşi. Dumnezeul acestor oameni este pîntecele precum şi averile, vilele, maşinile, podoabele, şi toate, plăcerile şi deşertăciunile lumeşti ale acestui veac. Împreună cu ei se vor chinui şi acei care cred în Dumnezeu dar se feresc s-o facă la arătare, sau dacă îi întreabă cineva. Veşnicile chinuri îi aşteaptă şi pe acei care nu cinstesc pe tatăl şi pe mama lor şi pe aproapele. In acest foc se vor chinui şi acei care în viaţă au iubit mai mult păcatul, precum sunt: mincinoşii, cei ce au jurat strîmb, lacomii, batjocoritorii, răutăcioşii, cei ce urăsc, hoţii, criminalii, desfrînaţii, iubitorii de argint, toţi care au înjurat de lucruri sfinte şi cei asemenea lor. Ca să scapi de aceste chinuri, trebuie neapărat să te pocăieşti, să te spovedeşti de toate păcatele tale, cînd te vei întoarce pe pămînt.” Învierea morţilor După aceste cuvinte, îngerul m-a apucat de mînă şi fulgerător am ieşit din iad. La ieşire ne “aştepta norul şi ne-a dus la locul de unde am văzut învierea morţilor. De data aceasta eram mai aproape de pămînt. Toată lumea înviată pe care o văzusem mai înainte era rînduită în trei cete mari. în prima ceată din partea dreaptă, oamenii erau luminoşi şi aveau faţa veselă. La stînga lor, în ceata a doua, oamenii aveau feţele triste şi întunecate. Numărul lor era mult mai mare decît al celor din prima ceată. În sfîrşit, la stînga, în ceata a treia, se afla o foarte mare mulţime de oameni cu feţele negre şi urîte. Uitîndu-mă cu atenţie la aceşti- oameni, îngerul a început să mă lămurească: “Oamenii din partea dreaptă, cu faţa luminoasă, sunt drepţii. Pe aceştia îi aşteaptă răsplata veşnică, care li se cuvine pentru viaţa lor cinstită de pe pămînt. Aceştia din ceata de mijloc, cu feţele întunecoase, sunt cei care au păcate mai uşoare. Pentru aceştia trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să facem fapte bune în numele lor şi aşa li se vor ierta păcatele. La Dumnezeu lucrul cel mai plăcut este rugăciunea însoţită de fapte bune. Aceştia pe care îi vezi la stînga sunt păcătoşii cei mari. Din pricina vieţii lor urîte de pe pămînt, acum sunt schimonosiţi potrivit cu păcatele lor şi aşa vor fi aruncaţi în focul cel veşnic. Era o privelişte înspăimântătoare vederea acestor mari păcătoşi. Trupurile lor erau umflate şi pline de răni grozave. Din rănile vii şi deschise curgea un puroi murdar şi mulţime de viermi şi şerpi muşcau din aceste trupuri necurate. Din gurile lor deschise atîrnau limbile umflate, pe care nu le mai puteau trage înăuntru. Toţi ţineau în mîini cîte ceva, potrivit cu îndeletnicirile pe care le avuseseră în viaţă. Astfel, brutarii .ţineau pîine, măcelarii cuţite de măcelărie, hoţii ciomege şi pistoale pline de sînge, morarii şi negustorii ţineau balanţe şi alte obiecte de măsurat şi arătau că au falsificat măsurile. Se vedea că au cîntărit necinstit şi s-au îmbogăţit în chip mincinos. Aici se aflau şi doctorii, care au cerut de la bolnavi plată pentru îngrijire, sau au lăsat să moară pe cei ce nu puteau să plătească. Am văzut, de asemenea, vrăjitori şi vrăjitoare, care făceau vrăji, stingeau cărbuni, ghiceau în cafea, în palmă sau în cărţi, cu scop de a desface căsătorii, de a învrăjbi pe prieteni şi de a face rău. Toate le făceau pentru cîştig, iar lîngă vrăjile lor se aflau grămezi de bani. În ceata păcătoşilor se aflau şi femeile care şi-au ucis copiii în diferite chipuri, numai şi numai ca să se desfrîneze cu alţi bărbaţi.

Acestea, precum şi toţi desfrînaţii, erau pline de umflături şi răni deschise. Organele lor genitale exagerat de mari, ajungeau pînă la pămînt şi pe ele, pline de puroi, se urcau şerpi şi viermi. Limbile lor, de asemenea, atîrnau afară umflate. Aici se află şi cei ce au făcut grele amestecări de sînge: tată cu fiică, mamă cu fiu şi frate cu soră şi alte rudenii. Priveliştea aceasta era oribilă şi înspăimîntătoare. În chip deosebit m-am mirat cînd am văzut pe cei ce trăiseră în biserici şi mănăstiri. Este vorba de episcopi, preoţi, diaconi, călugări şi călugăriţe, care cu grozava lor înfăţişare nu se deosebeau de criminali, de iubitorii de argint, de curvari, de înşelători şi de ceilalţi păcătoşi. Cunoscîndu-mi gîndul, îngerul mi-a zis: “Nu te mira, Duşane, că şi aceştia se află împreună cu păcătoşii cei mari. Aceştia de bună voie s-au jurat pe Sfînta Cruce şi pe Evanghelie, că vor sluji lui Dumnezeu cu credinţă şi că vor urma calea Domnului nostru Iisus Hristos; că vor povăţui cu învăţătura şi cu pilda vieţii lor poporul, ca şi Sfinţii Apostoli, pe calea Domnului, ca să fie bisericile pline şi oamenii să se mintuiască. Dar ei au făcut dimpotrivă. în loc să fie pildă de urmat pentru popor cu viaţa şi purtarea lor ei una au zis şi alta au făcut Au scurtat slujbele, botezurile, cununiile, înmqrmîntările, parastasele, sfinţirea apei şi celelalte slujbe. Au fost iubitori de argint. Au luat mai mult de la săraci şi

13

credincioşi decît de la cei bogaţi; au iubit desfrîul, blestemul, beţia, lăcomia pîntecelui, jocul cu zaruri, vilele şi maşinile. Au fost făţarnici şi invidioşi, s-au înjosit unul pe altul ca să se facă iubiţi de popor. Prin viaţa lor de sminteală au depărtat pe mulţi oameni de buna credinţă, care veneau pentru rugăciune sau voiau să vină, dar cînd vedeau purtarea respingătoare a acestor clerici, părăseau credinţa, sărbătorile şi obiceiurile creştineşti. Tine minte, Duşane, depărtarea omului de credinţă este asemenea cu uciderea. Dacă aceşti clerici aveau o viaţă vrednică de urmat, oamenii s-ar fi apropiat de Dumnezeu şi s-ar fi mîntuit. Din această pricină, aceşti clerici, în afară de păcatele lor personale, s-au împovărat şi cu păcatele acelora pe care i -au îndepărtat de credinţă şi acum, pe lîngă cele ale lor, plătesc şi pentru ale altora. Celui care arată drumul cel drept al credinţei unui păcătos şi acesta se pocăieşte şi devine creştin adevărat, i se iartă multe din păcatele sale. Aceşti clerici păcătoşi au pierdut multe suflete şi de aceea Dumnezeu îi osîndeşte împreună cu păcătoşii cei mari: cu ucigaşii, cu curvarii, cu iubitorii de argint şi alţi băutori de sînge. Vezi, Duşane, cum arată drepţii şi cum arată păcătoşii! întocmai aşa se vor înfăţişa înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, la a doua venire a lui Dumnezeu, Care îi va judeca după faptele lor”. Drepţii, de asemenea, purtau semne potrivit cu profe¬siunea lor. Brutarii, măcelarii, negustorii ţineau balanţe înclinate de partea cumpărătorilor, pentru că le-au dat mai mult, au dat milostenie, au hrănit pe cerşetori, pe săraci şi pe flămînzi, au găzduit pe călători, au fost temători de Dumnezeu şi au împlinit poruncile Lui. Toate păcatele celor drepţi, şi le-au şters prin pocăinţă, post şi rugăciune, prin milostenie şi alte fapte bune şi, apoi, prin împărtăşirea cu Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului nostru Iisus Hristos, şi-au sfinţit vasul sufletului lor. Aceştia au iertat pe toţi cei ce le-au greşit şi Dumnezeu i-a iertat acum şi pe ei. Printre păcătoşi şi drepţi am recunoscut rudenii de ale mele ‘şi prieteni, dar îngerul mi-a atras atenţia: “Duşane, să nu pomeneşti pe nume cum arată vreuna din rudenii, prieteni sau cunoscuţi; numai în general să spui cum arătau drepţii şi cum arătau păcătoşii”.

Sfaturile îngerului

După aceste cuvinte ale îngerului meu conducător, au trîmbiţat arhanghelii şi toată priveliştea a dispărut. Apoi îngerul m-a lămurit că şi cei vii în ziua judecăţii vor fi împreună cu cei înviaţi şi că într-o clipă se vor schimba şi vor deveni asemenea lor, cu faptele scrise pe frunţile lor. Apoi au dispărut şi arhanghelii cu trîmbiţele lor şi pe nor am rămas numai noi doi, îngerul şi cu mine. În această singurătate, îngerul a continuat să-mi vorbească: “Duşane, tu eşti om cinstit, ai milă pentru alţii şi inimă bună care te-a păzit să nu faci rău altora. Urăşti păcatele celor mincinoşi, hoţi şi făţarnici şi nu rîzi de alţii. Banul nu a putut să te corupă. în Dumnezeu crezi numai la suprafaţă, ca în anii copilăriei. N-ai fost adeptul învăţăturii că omul se trage din maimuţă, dar nici convins n-ai fost, pentru că nu ştii nimic despre Dumnezeu. Ai multe obiceiuri rele şi multe păcate. Cînd te mînii, înjuri şi pe Dumnezeu. Ai talent la cîntat şi îţi place să ghiceşti în cafea şi să prezici. Eşti desfrînat. Orice femeie care îţi place şi nu îţi este ruda, doreşti să o cîştigi. La aceasta te-a ajutat cîntatul şi căutatul în cafea. Ai minţit numai cînd ai înşelat femeile şi mai ales pe a ta, faţă de care te jurai că eşti cinstit. Ai văzut în ce stare se află curvarii, cum putrezesc de vii şi cum se chinuiesc. De aceea, sa nu mai ghiceşti în cafea şi să cinsteşti pe fiecare femeie ca pe o soră şi ca pe mamă, pe fiecare tînăr ca pe un frate şi pe tot omul în vîrstă ca pe tată. Şi să mi mai înjuri. Roagă-te lui Dumnezeu şi pocăieşte-te de toate păcatele pe care le-ai făcut. Iubeşte pe oameni, dar faptele lor rele să le urăşti. Iartă pe toţi, ca să ţi se ierte şi ţie păcatele. Dreapta ta judecată şi bunătatea au cîntărit mai greu decît păcatele tale. Trebuie să te spovedeşti la una din bisericile ortodoxe; apoi să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos şi Domnul îţi va ierta păcatele. De astăzi să nu mai păcătuieşti şi să te botezi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Apoi îngerul îşi face cruce, arătîndu-mi cum trebuie să fac şi eu corect semnul sfintei Cruci. “în rugăciune să te rogi la toţi sfinţii şi la sfîntul tău patron, la apostoli, la prooroci, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi şi Serafimi, continuă îngerul, dar mai ales decît la toţi şi în primul rînd, la Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu Maria, Mama lui Hristos Dum¬nezeu, pentru că slava ei, cinstea şi înălţimea ei sunt mai mari decît ale tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnică ajutătoare tuturor celor ce o cheamă cu evlavie în ajutor. Să ţii minte, Duşane, şi acest lucru: ori de cîte ori un păcătos se pocăieşte sincer, se roagă lui Dumnezeii să-i ierte păcatele şi ne cheamă în ajutor şi pe noi care ne aflăm în Cer, în aceeaşi clipă şi noi rugăm pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh ca să-i ierte păcatele. Atunci se face cu adevărat şi în Cer bucurie. De acum să prăznuieşti pe Sfînta Paraschiva, patroana familiei tale, pe care tatăl tău o prăznuieşte. Ea, Duşane, se roagă pentru toţi ai tăi şi pentru toţi cei ce o cinstesc şi o pomenesc. Şi-ţi mai

14

spun ceea ce ţi-a spus marele Apostol Petru: Foloseşte puţina viaţă care ţi-a mai rămas pentru mînţuirea ta şi poţi să te mîntuieşti numai prin post, rugăciune, prin primirea Sfintei împărtăşanii şi prin fapte bune. Împlineşte cu sfinţenie toate poruncile Domnului pînă la sfîrşitul vieţii. Despre cele văzute acum să nu povesteşti nimănui înainte de trecerea celor trei luni, după care poţi să le spui la rudenii şi la vreun prieten de-al tău. Mai ţine minte şi aceasta: Cînd te rogi lui Dumnezeu, să ai gîndurile adunate şi să te adresezi lui Dumnezeu cu smerenie. Cînd posteşti, să nu fii trist şi supărat, ci vesel şi zîmbitor. Nu trebuie să ştie cineva despre această nevoinţă a ta. In lume să fii şi în viitor comunicabil, cu cei ce se bucură, să te bucuri, dar în toate măsurat şi stăpîn pe tine; cu cei ce plîng, plîngi şi mîngîie-i. Să respecţi legile şi stăpînirea şi să împlineşti cele rînduite de stăpînire. Să te rogi lui Dumnezeu şi să-L ai mai presus de orice. Dacă ai nevoie de sfat sau ajutor duhovnicesc, mergi la Biserica lui Hristos. Cînd ne vom despărţi, să mergi de îndată la mănăstirea Ziţa şi cînd intri In biserică, vei vedea că, pe locul unde se vînd luminări, icoane, cărţi sfinte şi alte lucruri, pe raftul de lîngă uşă, se află cărţile. Cumpără-le pe primele patru la rînd; ia şi Noul Testament. Sileşte-te să le citeşti, dar cu ajutorul explicaţiilor, deoarece nu înţelegi toate cele scrise în ele. Noul Testament citeşte-l regulat”. Cu aceste cuvinte, Sfîntul Arhanghel Gavriil m-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a făcut nevăzut.

Deşteptarea

Odată cu încetarea vedeniei m-am deşteptat. Eram lac de sudoare şi nu mă puteam mişca din pricina unei mari oboseli. Ceasul care se afla lîngă mine arăta ora şase după amiază. Sub impresia acestei vedenii m-au cuprins pe rînd sentimente de bucurie şi de frică şi am mulţumit lui Dumnezeu că m-a învrednicit să văd toate acestea. În această slăbiciune fiind şi gîndindu-mă la toate cele văzute în cele şase ore trecute, mîna mi s-a mişcat spre obraz şi am făcut semnul Sfintei Cruci. Oboseala care mă ţinea pironit pe pat a dispărut şi m-âm sculat imediat bucuros că am scăpat de această greutate. După ce m-am pus în rînduială, am plecat la mănăstirea Ziţa după cărţile pe care îngerul îmi spusese să le cumpăr. În mănăstire nu era nimeni, afară de un monah, pe care mai pe urmă am aflat că-1 chema părintele Gherasim. După ce m-am închinat la icoane şi am aprins luminări, m-am apropiat de raftul cu cărţi şi am cerut părintelui Gherasim să-mi dea cele patru cărţi din rînd. Afară de acestea am mai cumpărat încă două, pe care se afla icoana Maicii Domnului cu Domnul nostru Iisus Hristos. La plecare, călugărul m-a întrebat cu multă bunătate de unde sunt. De teamă ca nu cumva să-i descopăr ceva din cele ce trăisem, i-am răspuns în grabă, lucru de care mă ruşinez şi acum: “Ce te interesează de unde sunt!” M-am întors şi am ieşit din biserică. Îndată ce m-am întors la băi, m-am apucat să citesc cărţile ce le cumpărasem. în ziua următoare, fiind mare sărbătoare a sfîntului Apostol Petru, am mers pentru prima mea rugăciune la mănăstirea Ziţa. Din inimă am urmărit toate părţile Sfintei Liturghii, iar cîntarea monahilor mi-a adus aminte de minunatele cîntări ale îngerilor din bisericile cereşti. Inima mi s-a umplut de dulceaţa unei duhovniceşti bucurii. Am mulţumit Domnului, Care a început să schimbe inima mea cea păcătoasă. Am mulţumit Domnului, Care m-a miluit şi pe mine păcătosul. Mulţumeam, şi prin faţa ochilor mei trecea viaţa mea confuză, păcătoasă şi plină de neorînduială. Nu se vedea nici o lumină, nici o mîngîiere. Amintirea acestei vieţi îmi producea o adîncă mîhnire. Nu m-am mai putut stăpîni, cînd în biserică a început, sărbătoresc şi tainic, cîntarea “Care pe Heruvimi”, care anunţă momentele cele mai înalte ale Sfintei Liturghii, înăuntru meu parcă bătea ceva, parcă se desfăcea ceva din pieptul meu. Mi-am strîns inima, dar ochii n-au mai putut ţine: curgeau torent lacrimile în rănile mele deschise şi inima căită. Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie! Am ieşit din biserică liniştit, uşor şi refăcut duhovniceşte. înăuntrul meu s-a coborît duhovnicească rînduială. Restul şederii mele la băi, l-am folosit pentru schim¬barea mea duhovnicească. în zadar mă aşteptau să mă întorc la ele, obiceiurile mele de mai înainte: plimbările, muzica distractivă şi alte rele. Timpul care mi-a mai rămas din concediu l-am petrecut în rugăciune, citirea cărţilor sfinte şi cugetare la toate cele pe care le trăisem.

În familie

Cînd m-am întors acasă, am încetat să mai ghicesc în cafea, să povestesc glume nepotrivite şi să am convorbiri nefolositoare. Cu oamenii eram tot vesel şi glumeţ, dar preferam singurătatea mai mult decît orice întîlnire. în faţa ochilor aveam necontenit icoana celor trăite. Din mintea mea nu ieşeau cuvintele Sfîntului

15

Apostol Petra că trebuie să-mi folosesc restul vieţii pentru mîntuirea mea. Eram atent să nu povestesc nimic din cele ce trăisem, înainte de trecerea celor trei luni. Vegheam, mă rugam, plîngeam şi ţineam post aspru. în ajunul fiecărei miercuri şi vineri, i-am spus soţiei mele ca pentru ziua următoare să-mi gătească mîncare de post, iar ea şi fiul meu puteau mînca ceea ce voiau. Era ciudat că, în tot timpul de la întoarcerea mea de la băi, soţia mea nu m-a întrebat niciodată de ce postesc. Prima dată mi- a pus această întrebare cu două zile înainte de împlinirea celor trei luni de tăcere obligatorie despre vedenia mea. În timpul mesei, soţia mă întreabă: “Ce se întîmplă cu tine? De trei luni ai devenit alt om. Nu te mai recunosc. Suntem căsătoriţi de 18 ani şi în tot acest timp nu ai postit nici o zi, ca să nu mai vorbesc de miercurea şi vinerea din fiecare săptămînă. Nu mai cauţi în cafea, ai încetat glumele, ai încetat să mai aduni vecinii ca să le povesteşti lucruri distractive. Şi ce este ceea ce m-a împiedicat pînă acum să te întreb acest lucru?”. Uite că puterea dumnezeiască nu i-a îngăduit soţiei mele să mă întrebe pînă ce nu au trecut cele trei luni! I-am spus să aibă răbdare pînă poimîine şi atunci ti voi spune totul. După două zile, s-au adunat soţia mea, sora ei şi fiul meu ca să audă povestirea mea. Le-am povestit toate pe rînd. Fără să-i întreb despre părerea lor le-am zis: “De azi înainte să încetaţi a mai înjura. Vă îndemn să vă rugaţi lui Dumnezeu şi să mergeţi regult la biserică. Să ştiţi că de azi înainte vom prăznui regulat sărbătoarea familiară a Sfin¬tei Paraschiva. Vă sfătuiesc, de asemenea, şi vă rog să postiţi, să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi şi mie să nu-mi mai faceţi observaţie că postesc miercurea şi vinerea şi celelalte posturi, nici să nu mă deranjaţi cînd mă rog lui Dumnezeu acasă”. Soţia mea şi fiul meu au făgăduit că vor înceta să mai înjure, că vor crede în Dumnezeu, se vor închina înainte şi după masă şi înainte de culcare şi vor ţine sărbătoarea familiară. Au primit să postească toate posturile, să meargă la biserică şi să se roage dimineaţa şi seara. Soţia mea mi-a zis că se va împărtăşi odată pe an şi împreună cu fiul. meu s-au angajat să ţină posturile din Vinerea Mare, din ziua Sfintei Cruci şi la Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul. N-am vrut să-i silesc la o asprime mai mare pentru mîntuirea sufletelor lor, dacă ei nu o făceau de buna lor voie.

După cîteva zile am plecat la Mînăstirea Ziţa ca să mă spovedesc şi împărtăşesc. Am socotit că este mai bine să merg acolo unde s-a întîmplat şi minunea. Ajungînd la mănăstire, am rugat pe o călugăriţă să mă anunţe la Episcopul Vasile, că vreau să mă spovedesc şi că simt nevoia să o fac înaintea lui. I-am spus pe scurt ceea ce mi s-a întîmplat şi am rugat pe episcop ca să mă primească. După puţină aşteptare, am fost chemat în biroul episcopului, care mă aştepta m picioare. I-am făcut metanie şi i-am zis: “Dumnezeu să ajute”, iar el mi-a răspuns: “Dumnezeu să ajute, fiule”. I-am sărutat crucea şi mîna şi i-am zis: “Preasfinţite, binecuvîntaţi”. “Dum¬nezeu să te binecuvinteze, fiule” mi-a răspuns episcopul. A înţeles că eram neliniştit şi cu glas bllînd m-a poftit să şed. M-a întrebat de unde sînt şi i-am răspuns că m-am născut în Zacuta şi că de multă vreme trăiesc în Kraghievaţ. La răspunsul meu, episcopul mi-a zîmbit amabil şi mi-a zis: “Te-ai născut în eparhia mea”. În continuarea convorbirii m-a întrebat dacă am familie, unde lucrez şi după aceasta m-a rugat să-i poves¬tesc cu răbdare şi fără emoţie toate cele trăite. I-am povestit de la început pînă la sfîrşit cele ce s-au întîmplat. Cînd îi vorbeam mă privea cu atenţie; din cînd în cînd îşi făcea cruce, se minuna şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila şi darul Său, zicînd: “Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!”, “Doamne, mare este puterea Ta, stăpînirea şi mila Ta!”. Cînd le-a auzit pe toate, mi-a zis că sufletul meu în acel timp era afară de trup,, că provizoriu eram mort în timpul cît a ţinut vedenia. “Şi acum să te întreb dacă eşti pregătit duhovniceşte pentru spovedanie”. După ce i-am răspuns afirmativ, m-a pus să sărut crucea şi icoana şi să îngenunchi. Apoi episcopul a luat epitrahilul, mi 1-a pus pe cap şi mi-a zis: “Duşane, fiule, acum mărturiseşte toate păcatele şi nu ascunde nimic. Eu te ascult şi-ţi voi citi rugăciunea de dezlegare. Apoi vei primi Sfînta împărtăşanie, Trupul şi Sîngele lui Hristos şi Domnul te va ierta! Spune liber toate păcatele pe care le-ai făcut cu fapta, cu cuvîntul şi cu gîndul în toată viaţa ta pînă în clipa aceasta. Nu te teme că voi vorbi cuiva despre păcatele tale. Pe acestea numai Domnul le va şti şi eu care te spovedesc. Noi care. spovedim avem poruncă să păstrăm secretul spovedaniei”. Aceste cuvinte m-au eliberat desăvîrşit şi i-am spus cu deamănuntul toate păcatele. în cursul spovedaniei am început să plîng şi să suspin, rugînd pe Domnul şi pe Maica Domnului să mă ierte că îi înjurasem de multe ori.

După ce am mărturisit toate păcatele pe care le ştiam, Episcopul Vasile a citit rugăciunea de dezlegare pe capul meu şi de multe ori m-a întrebat dacă mă pocăiesc de toate păcatele pe care le-am făcut. Printre lacrimi i-am răspuns din adîncul inimii şi al sufletului şi că făgăduiesc ca în viitor să mă păzesc de tot păcatul. Cînd

16

a terminat rugăciunea, a luat epitrahilul de pe capul meu şi iarăşi am sărutat sfînta cruce şi icoana. Apoi episcopul m-a miruit şi a început să citească rugăciunile dinaintea Sfintei împărtăşanii. Cînd am primit Sfînta Împărtăşanie, am simţit o mare bucurie şi uşurare. Starea pe care o trăieşti după o spovedanie curată este cu neputinţă de descris. Bucuria, fericirea, buna dispoziţie, uşurarea, stăpînesc şi îndulcesc sufletul. Omul parcă simte că s-a născut din nou. Cînd, i-am spus episcopului cum mă simt, mi-a zis: “Fiule, Duşane, acesta este semnul că Dumnezeu ţi-a iertat păcatele şi de acum să nu mai păcătuieşti. Ceea ce ai văzut şi ai auzit este un mare lucru şi cred că de acum nimic nu te va mai atrage să păcătuieşti”. La sfîrşit, episcopul mi-a dat mai multe sfaturi. Mi-a spus să mă gîndesc la moarte, deoarece cine se gîndeşte la ea, nu mai păcătuieşte şi să nu mă tem de scurtimea acestei vieţi pămînteşti, despre care îmi vorbise şi Sfîntul Apostol Petru şi arhanghelul Gavriil, deoarece ei s-au referit la această viaţă care este scurtă, faţă de veşnicie şi că pot trăi şi o sută de ani şi să mă rog lui Dumnezeu ca şi cum aş muri mîine. Sînt deplin fericit ca mila Iui Dumnezeu m-a întors pe calea credinţei şi că pot să mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul pentru toate darurile, răbdarea şi pedepsele pe care mi le trimite Sfînta Sa Pronie. Mă rog lui Dumnezeu că să creadă în adevărul despre renaşterea mea duhovnicească toţi cei care îl cunosc şi să descopere şi aftora cele ce m-au ajutat să găsesc drumul cel adevărat pentru mîntuirea sufletului.

Har şi pace să ne dăruiască Domnul nostru Iisus Hristos.

AMIN.

Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă.În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis :Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: "Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! "Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :"Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !".Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea.După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai

17

frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: "Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă". După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.

Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.

Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege.Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: "Unde mă aflu"?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis:Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.

Arătaţi-i locul pe care îl merita!"

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns:

Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: "Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. "Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor".Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!"

18

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

- Cine este acesta?- Preotul nostru.- Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!Atunci am început să mă rog :- Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.Domnul a răspuns:- Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.- Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.Atunci acela a răspuns:- Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o "femeie", şi am îndrăznit să o întreb:- Aici la voi există rai?Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând:"Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ". Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni.Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt "tovarăşă" a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. "La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu, i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus".[adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:"Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici"; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă"Ea plângea şi spunea printre lacrimi:Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică".

Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: "Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!"

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând:"Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?" O voce a răspuns:

"Întoarce-o pe pământ prin părul ei!"

19

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ.După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: "intra în trup!". Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: "Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce".

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:- De ce au operat un om complet sănătos?Eu i-am intrebat:- De ce boală sufăr?Ei mi-au răspuns:- Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:- Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.Le-am răspuns:- Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.

Apoi i-am zis medicului:-Aţi văzut că v-aţi înşelat?-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.-Te-a renăscut Atotputernicul.Atunci i-am zis:-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

20

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.În ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică.Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

Extras din cartea: "Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo"

NOTĂ: "Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti.

După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o" (Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989)

Mărturia acestei femei o puteţi găsi într-o traducere mai bună din limba rusă, şi în cartea "Oameni care au înviat din morţi" la pagina 209 apărută la editura Egumeniţa, 2008, unde este povestită mai în amănunt această minune dumnezeiască.

La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965).

Minuni din zilele noastre – Minunea din   Siria

 

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită

21

Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea „Saidnaya” a „Doamnei Creştinilor”, spunând: „Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Mănăstirea Saidnaya

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

22

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: „Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: „Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

„SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”

(Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului)Părintele Igantie, Egumen

Sfânta Mănăstire a PăstorilorBt Ahur-Vithleem

POSTUL MARE, MARTIE 2005

Text cules de arhimandritul Nectarie Serfes,Boise, Idaho, SUA

Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

POVESTIRE: DUHURILE NECURATE pun STĂPÂNIRE pe SUFLETUL i TRUPUL șMULTORA

duminică, 3 aprilie 2011

Duhul cel necurat si-a facut aparitia iarasi in lume punand stapanire pe sufletul si trupul multora. Aceste blestematii au intrat ca alcoolul si nicotina in sange la multi si cred ca nu ar putea trai fara otrava aceasta a placerilor lumesti. Spitalele, puscariile sunt pline din cauza acestor placeri vinovate.Acum cativa ani in urma am vazut o intamplare foarte trista. O doamna imbracata in doliu, slabita si suferinda, povestea unui prieten al meu durerea ei de mama. Avusese o singura fata care-i murise in urma unei raceli de la un bal. Dupa ce a ingropat-o, timp de doua saptamani mama moartei era ingrozita de un vis inspaimantator, caci se scula totdeauna tremurand din

23

somn si nu mai putea dormi cu nici un chip. Dupa ce se duse la doctor, acesta ii dadu niste pastile de dormit, insa fara nici un folos, caci visul acela ingrozitor pe care il avea in fiecare noapte o chinuia mai rau, fiindca nu putea nici sa se mai trezeasca din somn din cauza pastilelor.Ea venise la prietenul meu, care era preot, sa-i citeasca rugaciuni, sa nu mai viseze asa, ca nu mai putea de frica. Ea ii povesti preotului visul care o chinuia zicand: "O visez, parinte, asa cum era in viata, dar mai ales jucand, muzica canta si lume multa danseaza. Nu dupa mult timp vin niste tineri negri inalti drept la fiica mea, o iau si incepe fiecare sa danseze cu ea. Dupa un timp o pun sa joace singura, un joc tiganesc, un fel de cazaceasca ruseasca si nu o lasa deloc sa se odihneasca. Cand oboseste o lovesc cu bicele pana cand ii rup hainele de pe ea; cade jos, o ridica in bataie si din nou o pun sa danseze toate dansurile moderne in strigatele lor de bucurie. Asa o chinuiesc mereu, iar eu cand o vad astfel batuta si chinuita, mi se rupe inima, parinte. Tip si strig, sar, tremur din somn si nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt buna de nimic.Preotul o intreba atunci: "A dansat fiica dumitale in viata? Femeia ii raspunde:"Da, ii placea mult sa se duca la baluri, serate si la toate jocurile. De multe ori mergeam si eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasa, invatase carte multa si dansa asa de elegant, ca toti o curtau. Ii facea mare placere sa joace, ii placea viata, parinte."Din ce cauza a murit? intreaba preotul. "A racit la un bal - zise femeia  eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat si a racit, era prea pasionata, era tanara, parinte, cand a murit implinea 21 de ani. Preotul o intreba: "La inmormantare au venit si prietenii ei de dans?"N-a venit nici unul, desi am luat muzica si a cantat pana la mormant, si a cantat tot ce-i placea ei."Dar de ce n-ati luat un cor de la biserica, sa cante rugaciuni si cantece sfinte de iertare a pacatelor?"A fost si ideea aceasta parinte, dar n-au vrut rudele, motivand ca nu este si toba la cor ca s-o auda lumea. Omul la intristare nu stie ce face. Nu stiu de-o va ierta Dumnezeu, ca mai mult eu sunt de vina, parinte.

PUTEREA RUGACIUNII

Sf. Serafim de Virita – o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele

“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:

- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:

24

- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.Si indata a auzit glasul staretului:- Serghei, vino incoace!Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.- De unde ma stie el?Dar staretul a repetat cu glas tare:- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:

- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata – duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.

Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.

La sfarsit, staretul a spus:- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului – ea are o mare putere.

Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.

(din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei“, Editura Biserica Ortodoxa, Galati, 2003)

Ne facem rugăciunea înainte de masă?De ce ar trebui?

Ştim de mici copii, că e bine să ne rugăm înainte de masă, habar nu avem însă care sunt beneficiile practice ale acestui act. Chiar dacă n-am mai făcut-o ca adulţi, i-am văzut măcar pe alţii stând în jurul mesei şi spunând un Tatăl nostru.  Poate ne ruşinăm în public deşi nu văd de ce, dar când nu o facem nici acasă, cum să inceapă să ne folosească?

25

Pana si animalul simte instinctiv rugaciunea...

Dar dacă rezultatele concrete ale rugăciunii spuse înaintea bucatelor sunt sănătate, dezinfectarea mâncării şi a băuturii de eventualii agenţi patogeni prezenţi şi chiar scăderea drastică a nivelului radiaţiilor ionizante, ce mai spunem – mai zâmbim ironic când vedem un om înţelept făcând cruce peste pahar inainte de a bea? Dacă da, e numai în paguba noastră:

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Sankt Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele  din organismul uman, Dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]

Oamenii pot să se  vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sfintele icoane. Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.[1]

Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral.Această stare poate if observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se  află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al  rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

26

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi  afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi  electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii  unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor au deasemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Mai supără pe cineva clopotele bisericii din cartier?  Păcat, ele sunt o binecuvântare!

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii  patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită sau aghiazma, nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Iata ce a descoperit cercetatorul japonez Masaru Emoto despre apă – el a analizat puterea cuvintelor spuse peste un pahar cu apă, inghetată rapid pentru ca apoi cristalele ei să fie analizate la miocroscop:

Cu cat mai frumoasă, bună si vindecătoare trebuie sa fie molecula de aghiazmă ortodoxă, care stă in sticlă cu anii, fără a se strica? Iată de ce e atat de bine sa dati copiilor un paharel de aghiazma dimineata pe stomacul gol, inainte de a pleca la scoală! Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar if înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar if păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, Dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât,  schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia BulighinaTrad. Din engleză în română Cristina M.©1999-2009„Pravda Ru”

27

[1]  De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, Dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.  (N.T.)[2]  Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru  şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că Le-a dispărut obsesia alcoolului, Dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în  Dumnezeu.(N. T)

Apa expusa la heavy metal Apa - ma dezgusti Aceeasi apa poluata, dupa rugaciune

Apa poluata, inainte de rugaciune

Apa - multumesc Apa - dragoste

Cand patima traieste in inima, nu poate sa nu ceara hrana…Sf.Teofan Zavoratul

28

,,Dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea.”

Aici sunt înșirate păcatele obișnuite, însă și toate celelalte,mari și mici, ies din inimă, iar chipul sub care ies este gândul rău. Prima sămânța a răului este gândul de a face cutare și cutare lucru. De unde  și cum vine ea? O parte acestor gânduri poate fi explicată prin legile știute ale asociațiilor și înlănțuirilor ideilor și formelor, însă acestea sunt numai o parte. Altele, mai însemnate ca număr, iau naștere în urma răscolirii autoîntreținute a patimilor.

Atunci când patima trăiește în inimă, nu poate să nu ceară hrană. Această cerință se vădește prin înclinarea de  a face una și alta, iar înclinarea e legată de cutare și cutare lucru. De aici gândul: ,, iată ce trebuie făcut”. Se întâmplă același lucru ca,de pildă, când flămânzești: cel ce a simțit foamea simte pofta de mâncare; o dată cu pofta, apare în gând mâncarea însăși; urmează gândul de a face rost de cutare și cutare lucru pentru a mânca. Cea de-a treia ( și poate cea mai cuprinzătoare parte )   vin de la puterile necurate . Văzduhul este plin de ele, și ele se învârt cu roiurile în jurul oamenilor și fiecare, precum îi este soiul, își întinde lucrarea asupra oamenilor cu care vine în atingere. Răul zboară din ei precum scânteile din fierul încins. Unde găsește loc potrivit, acolo se încuibează scânteia și gândul rău odată cu ea. Aceasta, și nu alta, este explicația gândurilor rele care se ivesc nu știe de unde, în timp ce noi ne îndeletnicim cu lucruri care n-au nici o legătură cu ele.

Faptul că gândurile rele au felurite pricini nu înseamnă că trebuie să ne purtăm altfel în privința lor. Pentru aceasta este o singură lege: taie-le și gata. Dacă nu le tai din prima clipă, în cea de-a doua va fi mai greu s-o faci, în a treia încă și mai greu; și fără să bagi de seamă se vor naște încuviințarea, dorința și hotărârea de a păcătui și îndată ce se va ivi prilejul, gata păcatul…

Cea dintâi împotrivire față de gândurile rele este trezvia și privegherea însoțită de rugăciune.(Gal. 6, 2-10; Mc. 7, 14-24)

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

Au existat SFINTI CE AU MUTAT la propriu MUNTII DIN LOC: Cuviosul Marcu din muntele   Fracesc

Intru aceasta zi, istorie, pe scurt, a lui ava Serapion, despre Cuviosul Parintele nostru Marcu, ce a pustnicit in muntele Fracesc.

Ne-a spus noua ava Serapion, zicand: “Petrecand eu in pustia Egiptului am mers la ava Ioan, staretul cel mare, si binecuvantandu-ma el, am voit sa ma odihnesc de cale. Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri, vorbind cu staretul Ioan, despre mine: Acesta este ava Serapion, care, macar ca mult se osteneste in pustie, la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, n-a mers; ca acela petrece de nouazeci si cinci de ani acolo si nici un om, din cei ce vietuiesc pe pamant n-a vazut. Acestea graindu-le ei, m-am desteptat si am spus visul meu parintelui Ioan, care mi-a zis: Acesta este un vis dumnezeiesc. Si, aprinzandu-se intru mine ravna si dorinta ca sa ma duc la acel munte, am luat binecuvantare de la staret si am pornit spre Alexandria, cale de douasprezece zile, pana acolo, am facut-o in cinci zile.

Si intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator cata cale este pana la muntele Fracesc. Si mi-a spus ca este cale de treizeci de zile. Deci, luandu-mi apa intr-o plosca si putine finice si punandu-mi nadejdea in Dumnezeu, am pornit si am mers douazeci de zile, prin pustia aceea. Si n-am vazut nici fiara, nici pasare,

29

nici n-am putut gasi ceva de mancare, si in acele douazeci de zile mi s-au sfarsit apa si finicele. Si am slabit mult si eram ca un mort.

Si, iata, mi s-au aratat cei doi sihastri, pe care ii vazusem in vis si mi-au zis: Scoala-te si mergi cu noi. Si, mergand eu, s-a aplecat unul spre pamant si, luand o buruiana, mi-a dat-o sa o mananc si, mancand-o, m-am intarit si m-am racorit si, aratandu-mi calea, au plecat de la mine. Si, mai mergand cateva zile, am ajuns la muntele Fracesc, care este langa mare si atat de inalt este, incat sapte zile am urcat pe el. Si nu are pe el nimic in afara de tarana si pietre. Si, spre a opta zi, noaptea, am vazut pe Ingerul lui Dumnezeu din cer, pogorandu-se spre Sfantul Marcu si zicand: Fericit esti, ava Marcu, ca, iata, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tau sa-l vada. Iar eu acestea auzindu-le, am ramas fara de frica si mergeam dupa Ingerul acela, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul. Iar cand m-am apropiat de usa pesterii, am auzit pe Sfantul, graind aceste stihuri din psalm: “O mie de ani, inaintea ochilor Tai, sunt ca ziua de ieri” (Ps. 89, 4) si cealalta parte a acestui psalm. Dupa aceea, din mare bucurie duhovniceasca si dulceata a inceput a grai catre sine si a se ferici sufleteste si trupeste, zicand: “Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui. Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate binefacerile Lui“. (Ps. 1O2, 1-2). Pentru ce te mahnesti suflete, nu te teme, nu te vei opri in temnitele iadului, dracii nicidecum nu vor putea sa te cleveteasca pe tine, pentru ca nu este intru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Veni-va ingerul Domnului alaturi de cei ce se tem de Domnul si-i va izbavi pe ei Domnul. Fericita este sluga, care a facut voia Domnului sau.

Acestea si altele multe cantand din dumnezeiasca Scriptura, spre mangaierea sufletului sau, a iesit pe usa pesterii si, vazandu-ma, a strigat de bucurie, zicand: O, cata este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea. Si, binecuvantandu-ma, m-a imbratisat, m-a sarutat, si a zis: Iata, sunt nouazeci si cinci de ani de cand petrec in pustia aceasta si n-am vazut alta fata de om, in afara de a ta, pe care am dorit sa o vad, ca nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atata osteneala si a veni la mine. Acestea zicandu-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit sa stau. Deci, asezandu-ma, am inceput a-l intreba despre venirea si petrecerea lui in acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a raspuns, zicand: Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, de cand petrec in aceasta pestera si n-am vazut, nu numai om, ci nici fiara, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat, ci treizeci de ani am patimit nevoi mari si necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales, de navalirile dracilor. Si in acei ani, silit fiind de foame, am mancat pamant si setea imi potoleam cu apa din mare. Si dracii s-au jurat intre ei, ca de o mie de ori sa ma inece in mare si, apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui, dar eu, dupa ce ma lasau, sculandu-ma, ma suiam iarasi in varful muntelui. Ci ei, apucandu-ma, ma trageau iarasi jos, pana ce pe trupul meu n-a mai ramas nici piele. Si, cand ma trageau si ma bateau, ziceau: Iesi din locul nostru, ca, de la inceputul lumii, nici un om n-a venit aici; dar tu, cum ai indraznit sa vii ? Dupa o patimire ca aceasta si foame si sete si goliciune si razboi dracesc, ca la treizeci de ani, m-a cercetat darul si milostivirea lui Dumnezeu si a crescut par pe trupul meu, din cap pana in picioare, si ca si cum ar fi fost firesc, m-am facut mai presus de fire, cat si hrana a inceput, nevazut, a mi se aduce si a fi adeseori cercetat de ingerii lui Dumnezeu, si, adesea, eram rapit si vedeam locul Imparatiei cerului si locasurile Sfintei Sfintilor si fericirea cea gatita celor ce fac cele bune si Raiul lui Dumnezeu si petrecerea lui Enoh si a lui Ilie intr-insul. Si nimic nu este din cele ce am dorit, pe care sa nu mi le arate Domnul.Iar eu l-am intrebat, din nou, zicand: Spune-mi mie, parinte, cum ti-a fost venirea la aici ? Iar el a inceput a spune asa: Eu sunt nascut in Atena si am trecut prin invatatura filozofiei. Iar, dupa moartea parintilor mei, am zis intru mine: Voi muri si eu, ca si parintii mei. Deci, sculandu-ma, ma voi lepada de lume, mai inainte de a fi rapit eu de ea. Si, mergand la malul marii, m-am desbracat de hainele mele si asezandu-ma pe o scandura, m-am aruncat in mare si, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta.

Deci, asa vorbind noi toata noaptea, a sosit ziua si, luminandu-se, m-am speriat, tremurand, vazand trupul lui ca de fiara, ca asa era crescut parul pe dansul, ca nu puteai vedea deloc infatisare omeneasca si dupa nimic nu se putea cunoaste ca este om, in afara de cuvintele ce ieseau din gura sa. Iar el, vazandu-ma pe mine inspaimintat, mi-a zis: Nu te teme de vederea trupului mea, ca este trup stricacios si facut din pamant stricacios. Si a inceput a ma intreba, zicand: Oare pazeste acum lumea Legea lui Hristos ? Oare, mai este

30

slujire idoleasca si prigonire a crestinilor ? I-am raspuns lui: Cu ajutorul sfintelor voastre rugaciuni si cu darul lui Hristos, credinta s-a intins, iar slujirea idoleasca si prigoana asupra crestinilor s-au curmat. Si, aceasta auzind, batranul s-a bucurat, cu bucurie mare. Si, iarasi, a intrebat: Oare se afla oameni sfinti in lume, ca sa faca minuni si puteri, precum a zis Domnul, in Sfanta Evanghelie: De veti avea credinta, ca un graunte de mustar, si veti zice muntelui acestuia, muta-te de aici si te arunca in mare, asa va fi voua. Acestea zicand, Sfantul, deodata, s-a ridicat muntele si, pornindu-se din locul sau, ca la cinci mii de coti, s-a dus in mare. Si Sfantul Marcu vazand muntele ducandu-se, a facut cu mana semn zicand: Ce faci tu, munte ? Eu nu ti-am zis tie sa pornesti, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tau. Acestea zicand, a stat muntele la locul sau. Iar eu vazand acesta minune, de frica am cazut, cu fata la pamant. Dar el, intinzandu-si mana sa, m-a ridicat si mi-a zis: Au n-ai vazut niste minuni ca acestea in zilele tale ? Iar eu am zis: Nu, parinte. Si a inceput el a se vaita cu amar si a zice: Amar pamantului, ca are pe el crestini, care numai cu numele se numesc, iar cu faptele sunt departe. Si iarasi, a zis: Bine este cuvantat Dumnezeu, Cela ce nu ne lasa sa pierim.

Si asa, vorbind noi vorbe duhovnicesti, a trecut ziua aceea si am ajuns spre seara, incepand cantarea psalmilor si rugaciunile. Si, dupa rugaciune, mi-a zis mie Cuviosul: Frate Serapion, oare, nu este vremea ca, dupa rugaciune, cu dragoste si cu multumire, sa gustam noi la masa ? Atunci i-am raspuns lui: Cum voiesti, Sfinte parinte. Si, indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: “Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi (Ps. 22,1)“. Si sfarsind psalmul s-a intors spre pestera si a strigat, graind: Pune, frate, masa. Iar eu m-am minunat in mine, pentru ca toata ziua, pe nimeni si nimic n-am vazut in pestera, in afara de Sfantul singur, iar el vorbea catre cineva nevazut si ii poruncea sa puna masa. Si, intrand noi in pestera, am aflat masa si doua scaune si pe masa doua paini albe si moi si poame cu buna cuviinta si doi pesti fripti si verdeturi curate si masline si finice si sare si un vas cu apa, mai dulce decat mierea. Si, sezand noi, a zis SfantuI Marcu: Binecuvinteaza, fiule Serapion. Iar eu am zis: iarta-ma parinte. Si a zis Sfantul: Doamne, binecuvmteaza. Si am vazut indata o mana din cer, intinsa aproape de masa, si insemnand cu cruce cele puse inainte. Iar, dupa ce am mancat, a zis: Ia, frate, acestea de aici. Si eu mult ma minunam ca ingerul Domnului, ca o sluga slujea Cuviosului. Si asa fel de paine si hrana dulce si apa n-am gustat in toate zilele vietii mele. Atunci, mi-a grait mie Sfantul: Vazut-ai, frate, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai ? Pentru ca in toate zilele, cate o paine si cate un peste mi se trimitea mie de la Dumnezeu, iar astazi, indoit ne-a trimis noua. Si cu o masa ca aceasta, in toate zilele ma hraneste Dumnezeu. Ca, precum ti-am spus, treizeci de ani petrecand la locul acesta, nici o radacina de buruiana nu aflam, ca sa ma hranesc. Iar foamea si setea neputand a le suferi, mancam tarina si beam apa din mare si umblam gol si descult, incat mi-au cazut degetele de la picioare si de cumplitele stihii ale noptii si ale milei, imi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua, de arsita soarelui si zaceam la pamant, ca un mort, iar dracii ma impilau, ca pe un parasit de Dumnezeu.

Si, dupa ce s-au ispravit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie parul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiara, tot trupul meu. Si de atunci si pana astazi, n-au mai putut dracii sa se apropie de mine si nici foamea si setea, gerul si arsita nu ma mai stapanesc pe mine. Si, iata, acum, a sosit sfarsitul vietii mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale maini sa-mi ingroape smeritul meu trup. Si mi-a zis, iarasi: Frate Serapion, sa petreci noaptea aceasta fara somn, pentru despartirea mea. Si am stat indata la rugaciune, cantand psalmii lui David. Dupa aceea, mi-a grait Sfantul: Frate Serapion, dupa ducerea mea, sa-mi pui trupul in pestera aceasta si usa pesterii sa o astupi cu pietre, iar tu aici sa nu petreci, ci sa te duci la locul tau. Si eu am inceput a-l ruga, cu lacrimi, zicand: Roaga-te parinte, lui Dumnezeu, ca sa ma iei si pe mine impreuna cu tine. Iar Sfantul a zis: in ziua veseliei mele, nu plange, ci te veseleste; si ti se cade tie a te intoarce la locul tau. Iar Domnul, Cela ce te-a adus pe tine aici, sa-ti daruiasca tie mantuire, pentru osteneala cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceeasi carare pe care ai venit aici va fi intoareerea ta, si pe alta, neobisnuita vei ajunge la locul tau. Si mi-a grait, iarasi Cuviosul, zicand: Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decat toate zilele mele, pentru ca astazi se desparte suflelul meu de trup si merge, dupa darul lui Dumnezeu a se odihni in locasurile ceresti; astazi, o sa se odihneasca trupul meu de cele multe osteneli.

31

Acestea zicand, s-a umplut pestera de o lumina mai stralucitoare decat soarele si s-a umplut muntele de buna mireasma. Si, apucandu-ma pe mine de mana, Cuviosul a inceput a grai asa: Ramai, pestera intru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu, si, iarasi, voi petrece intru tine pana la Invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte suflelul meu de trup, imbraca-ma pe mine, Doamne, cu haina slavei in infricosata zi a venirii Tale. Ca eu ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca.

Apoi, dupa ce a grait acestea, Cuviosul Marcu, intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi: Mantuieste-te si tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit aceasta osteneala, Acela sa-ti dea tie plata in ziua venirii Lui. Si iarasi a zis: Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu iei ceva din smeritul meu trup, nici macar un fir de par ci, asa cum l-a imbracat Domnul cu par, asa sa-l ingropi; si tu aici sa nu petreci. Acestea Sfantul zicandu-le si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, graind: Aduceti-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, vino Marcu, vino de te odihneste in lumina bucuriei. Si a zis catre mine Sfantul: Sa plecam genunchii, frate. Si am ingenunchiat. Si, indata, am auzit un glas ingeresc, catre Cuviosul, graind: Intindeti mainile tale. Si acest glas auzindu-l eu, m-am sculat indata si, privind, am vazut sufletul Sfantului, dezlegandu-se din legaturile trupului si cu haina luminoasa, alba, acoperindu-se si la cer inaltandu-se. Inca, am vazut si calea vazduhului catre cer si acoperamantul cerului deschizandu-se. Am vazut si cetele dracilor, stand gata langa cale, si a fost oprit sufletul Sfantului, ca la un ceas in vazduh, pana ce a venit un glas, zicand catre ingeri: Luati si aduceti aici pe cel ce a rusinat pe draci. Si, ducandu-se sufletul Cuviosului spre cer, am vazut o mana intinsa din cer si primindu-l. Dupa aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei. Si era ca la al saselea ceas din noapte si am ingrijit si am asezat trupul Sfantului si am petrecut toata noaptea, rugandu-ma.

Iar dupa ce s-a facut ziua, am facut obisnuita cantare asupra trupului si, sarutandu-l cu lacrimi, l-am pus in pestera si am astupat gura pesterii cu pietre si, dupa multe rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma lui Dumnezeu si chemand pe Sfantul, ca sa-mi fie mie de ajutor la intoarcere. Iar, dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata acei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera mie, mi-au stat inainte, zicandu-mi: “Cu adevarat, frate Serapion, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, care s-a invrednicit, mai presus de toata lumea. Deci, sculandu-te, calatoreste noaptea, cand vazduhul este racoros, ca ziua, pentru arsita cea mare, nu este cu putinta a umbla“. Iar eu, sculandu-ma, le-am urmat lor, calatorind cu dansii pana dimineata. Iar, cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis mie: Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale. Si, despartindu-ma de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosind la usile bisericii din manastirea parintelui Ioan, staretul. Si, mult minunandu-ma, am proslavit pe Dumnezeu si mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care imi spusese ca nu pe aceeasi cale imi va fi mie intoareerea de la dansul.

Si, auzindu-mi glasul, ava Ioan a iesit degraba si a zis: Ava Serapion, s-a intors la noi, cu Dumnezeu, in pace. Si am intrat in biserica si am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si, cu toti, am proslavit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine staretul: Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit intru toate. Fie ca iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, cela ce a primit pe Sfantul Marcu, Acela sa ne primeasca si pe noi smeritii robii Sai, pentru ale lui sfinte rugaciuni. Ca, impreuna cu ava Marcu, marele parinte, sa inaltam slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh“. Amin!

32

Lemn din Sfanta Cruce

Luati aminte fratilor la aceasta istorioara a dascalului Niculae Dumitriu

33

" Un nume mult cunoscut in partile locului si apreciat de numerosi preoti, calugari si credinciosi - mai ales intre cele doua razboaie mondiale - a fost acela al dascalului Niculae Dumitriu.Nascut si crescut in satul Borlesti, Neamt, unde si-a intemeiat si un camin model pentru toti, dascalul Niculae Dumitriu a fost cintaret de Biserica toata viata sa. Acolo in locasul lui Dumnezeu, inchinat Sf. Ierarh Spiridon, facatorul de minuni, lauda el pe Dumnezeu si pe toti Sfintii Lui. Glasul sau dulce, armonios, smerit si plangator, desfata inimile, mangaia sufletele amarate ale satenilor, scotea multe lacrimi din ochii credinciosilor si se ridica spre Cer, ca o rugaciune de seara.Pana in anul 1918, dascalul Niculae Dumitriu, om cu vaza si cu cinste in sat, a fost totodata si notarul comunei Borlesti, fiind foarte sarguitor in toate : crestin model, cantaret renumit la Biserica, gospodar si cetatean de frunte.Dar dupa ascunsele judecati ale lui Dumnezeu, se imbolnaveste in vara anului 1919, si este internat de urgenta la spitalul din Roznov. Toti spuneau ca nu mai este vreo salvare pentru el. Intr-adevar, ajunge in coma si apoi in nesimtire. " A murit Niculae Dumitriu din Borlesti, au comunicat doctorii, veniti si-l luati acasa "." Dumnezeu sa-l ierte, rostea fiecare cu lacrimi in ochi, ca tare mai era bun si credincios."Dar iata ca se petrece o minune neasteptata. Pe cand il imbracau in haine de inmormantare si-l asezau in sicriu, deodata el se desteapta ca dintr-un somn adanc. Era foarte inspaimantat si schimbat la fata. Rostea cuvinte fara legatura si privea de jur-imprejur uimit. " Unde sunt eu aici?" a intrebat el. " La spitalul din Roznov, tata !" i-au raspuns copiii. Nimeni nu stia ce sa creada, ce sa intrebe, ce sa faca. Vestea aceasta s-a auzit in foarte scurt timp in tot spitalul, pe strada, in sat, peste tot." A inviat dascalul Niculae Dumitriu !" spuneau unii catre altii. " Oare este posibil una ca aceasta?" se intrebau satenii. Unde o fi fost sufletul lui atatea ceasuri? In iad sau in Rai?!" " Oameni buni, nu va alarmati, spuneau doctorii, el nu murise de-a binelea, ci a fost numai lesinat ; iar din cauza racelii din morga, s-a desteptat la viata. Scoateti-l afara la aer, purtati-l incet ; este foarte slabit. Lasati-l culcat sa-si mai revina. Sa-i mai facem o injectie ", adaugara doctorii. " Nu ! lasati-l in pace ", au raspuns rudele lui. L-ati omorat cu doctoriile. Daca Dumnezeu l-a inviat din nou, este al nostru de acum ". Si l-au luat acasa.Minunea era savarsita. Dascalul Niculae Dumitri se simtea tot mai bine. Dragostea familiei si mai cu seama rugaciunile lui cu credinta l-au readus la viata, i-au mai dat putere sa cante din nou la Biserica, sa lucreze, sa se bucure, sa traiasca printre oameni. Dar el parca nu era multumit. Tacea mereu, nu radea deloc, vorbea foarte putin si plangea adeseori. Cum deschidea gura sa vorbeasca, incepeau si lacrimile sa-i curga pe fata lui." De ce plangi, tata, asa? Te simti inca bolnav? Sau poate ai vazut dincolo ceva infricosat?!" "Dragii mei, zise el, chemati pe parintele pana la noi !" L-au chemat, si s-a spovedit, i-a spus toata taina pe care i-a descoperit-o Dumnezeu in ceasurile acelea de grea incercare. El ar fi dorit sa nu mai spuna nimanui afara de spovedanie. Dar preotul i-a dat voie si chiar porunca, sa spuna tuturor minunea spre slava lui Dumnezeu si folos duhovnicesc. Astfel, in jurul lui, staruiau rudele, cunoscutii sau cei de ai casei, staruiau mereu cu aceste intrebari : " Spune-ne, frate Nicolae, unde ai fost cu sufletul dupa ce ai iesit din trup si ce ai vazut acolo?"Atunci el le raspundea : " Dragii mei, dupa ce am iesit din trup am vazut in jurul meu o ceata mare de diavoli, foarte infricosati la vedere, care cautau sa ma apuce si strigau asupra mea ca am facut cutare si cutare pacat si ca nu m-am spovedit la preot. Iar eu plangeam de mare frica si ceream ajutorul Sf. Nicolae. Apoi, indata a venit la mine un batran cuvios cu toiag de aur in mana si mi-a zis : " Vino dupa mine, ca am venit sa-ti ajut". Si m-a dus sa-mi arate toate mucile iadului, acolo unde se muncesc pacatosii. " Ce munci ai vazut acolo frate Nicolae?" il intrebau cunoscutii? Iar el raspundea cu lacrimi : " Mai intai m-a dus prin niste locuri intunecoase, cu stanci si cu pietre, cu carari inguste si fara verdeata. Deodata, am vazut in vale un lac mare fara margini, plin cu catran si cu viermi neadormiti. Iar in el se chinuiau nenumarate suflete omenesti. Unii erau pana la glezne, altii pana la brau, altii pana la gura in catran, si viermii groaznici ii mancau pe ei. Tot lacul acela foia de viermi. Le intra pe gura, pe nas si pe urechi si le rodea carnea cu rani nevindecate. Si auzeam un tipat mare si foarte groaznic: " Vai! Vai! ajutati-ne, fratilor! Scoateti-ne de aici...! Nu ne lasati fratilor...!"- Cine sunt acestia care se muncesc aici, sfinte al lui Dumnezeu?, am intrebat pe acel cuvios.

34

- Aici viermele lor nu doarme, a raspuns el, iar acestia sunt cei care au zacut in desfranari, in betii, in jocuri si in ucideri, si asa se vor munci aici in veci.Am mers mai departe, printre stanci fioroase si am vazut in vale o moara de foc, cu roata de foc, care era purtata de un rau de foc. Si in ea se macinau multime de capete omenesti care strigau deznadajduite si cereau ajutor.- Ce pacate au facut acestia care se chinuiesc aici? am intrebat eu plin de mare frica.- Acestia sunt cei care macinau Duminica si care au luat indoit de la saraci, de la vaduve si orfani.Am mers mai departe si in alt loc am vazut niste hambare de foc uriase si multi pacatosi care se ardeau in ele.- Dar acestia ce pacate au, sfinte al lui Dumnezeu?- Acestia au furat din avutul altora grau, bucate, bani si munca celor necajiti; si asa se vor chinui in veci.Apoi am ajuns la poalele unui munte mare, cu multime de copaci si am vazut ca de fiecare copac era legata o femeie goala. Iar niste corbi infricosati le manca pieptul pana la oase; si groaznic tipau si cereau ajutor, dar nimeni nu le auzea.- Dar de ce le mananca pieptul acestor femei, placutule al lui Dumnezeu?- Acestea sunt femeile care nu au vrut sa nasca copii si nici sa-i alapteze, ci i-au uncis prin avorturi. Si asa se vor munci aici in vecii vecilor.Am vazut si alte multe locuri groaznice, cu tot delul de munci, cu diavoli si nenumarate suflete ce se chinuiau, Si toti tipau de durere si strigau deznadajduiti. Iar eu plangeam de strigatele lor si ma temeam. Am vazut intr-un loc cum unii se chinuiau ariand pe un camp ce ardea de vapaie, si mi-a spus cel ce ma conducea:- Acestia sunt cei care au lucrat Duminica si au furat din munca si ogorul altora. La urma am fost dus de cuviosul acela, chiar la satana. Acolo m-am infricosat cel mai tare, ca era groaznic la vedere. Statea pe un scaun urias care se cutremura sub el. Apoi acela a zis unei slugi : " Ia o sulita de foc si loviti-l in inima, ca sa stie ca a fost pe la noi. Ca acesta imi va face mare rau in lume, caci va spune oamenilor tot ce a vazut aici in iad".De acolo ne-am intors inapoi pe unde mersesem, iar pe cale mi-a spus cuviosul acela aceste cuvinte:- Iata, cu mila lui Dumnezeu te intorci iar in trup. De acum sa te pocaiesti si tu, ca sa nu ajungi aici in munci... Deci, dupa desteptarea aceea din morti, dascalul Niculae Dumitriu, a mai trait aproape 30 de ani, insa acum a avut o viata duhovniceasca cu totul aleasa, caci cea mai mare parte din avere a impartit-o la saraci si Biserici. Iar el si cu familia lui, traiau cu totii in rugaciune, in post, in lacrimi, in citirea Sf. Scripturi si in viata curata. Mereu se ruga, permanent plangea. Totdeauna era senin la fata, oricand avea cuvant de mingaiere si de invatatura. Iar la Biserica, canta asa de duios si miscator, ca toata lumea plangea cand canta el, ba insusi el plangea la rugaciune si la cantare.- Frate Niculae, de ce plang credinciosii cand citesti si canti fratia ta? il intrebau cei mai apropiati ai lui.- Draguta, daca vorbesti si canti din inima, la inima merge! Si era plin de duhul lui Dumnezeu acest suflet! Permanent era smerit, cu lacrimi in ochi, aprins de dragostea Lui si foarte iubitor de Biserica si de rugaciune. Adesea se marturisea la preot, se impartasea si se umplea de darul lui Dumnezeu. Iar casa lui, era acum casa pentru tot felul de calatori, saraci si calugari. Iesea inaintea fiecaruia si-l chema cu lacrimi in casa lui.- Hai, dragutza, vino in casa aceasta sa ne bucuram impreuna... Si cand vedea preoti sau alte fete bisericesti, intrand in ograda lui, indata le iesea inainte la poarta, deschidea toate usile si batand din palme de bucurie, zicea ca un copil:- Iata vin parintii nostri, iata vin parintii nostri!Batranul mergea adesea pe la Sf. Manastiri. Acolo era cunoscut tuturor. Si-l puneau parintii sa cante la Biserica, sa citeasca cuvant de folos si sa zica psalmii Utreniei. Iar el canta plangand si cetea asa de miscator, ca nimeni altul. Odata, auzindu-l un egumen imbunatatit a zis catre frati: - " Minunat om este acesta, ma rascoleste pana in adancul inimii cu cantarea lui !"Intr-o zi a fost cu fratii manastirii la lucru in gradina. Si vazand pe un frate, anume Constantin Ilie - numele civil al Arhimandritului Cleopa Iili - , i-a spus cu glas proorocesc : " Fratioare, fratioare , fratia ta ai un dar, o chemare de la Dumnezeu, caci esti ales sa fii pastor duhovnicesc peste locul acesta..." Cu timplul s-a implinit cuvantul sau. A ajuns batranul si la Sfintele Locuri, unde s-a inchinat la mormantul Domnului si s-a intors cu mare bucurie in tara.La sfarsitul anului 1944, odata cu

35

sosirea iernii, se sfarsea plin de bucurie si de pace, alesul lui Dumnezeu, dascalul Niculae Dumitriu, in varsata de aproape 80 de ani. A fost inmormantat in cimitirul satului, plans de mii de credinciosi, de preoti, de calugari, de saraci si de cersetori.

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Cunosteati aceste intamplari ?

In ceea ce ma priveste, nu le cunoscusem. Moartea este un lucru sigur, insa Biblia vorbeste si despre moartea finala ! Te rog sa reflectezi la acestea..... Scrie in Biblie (Galateni 6:7): 'Sa nu va lasati inselati; sa nu radeti de Domnul: caci ce a semanat omul, aceea va si culege. Iata povestea catorva barbati si femei care L-au luat in ras pe Domnul:

John Lennon (Cantaret): Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana el a declarat: 'Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El' (1966). Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Christos, a fost impuscat de sase ori.

Tancredo Neves (Presedinte al Braziliei ): In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. Bineinteles, a obtinut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

-Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual): In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a

36

spus: 'Doamne, asta e pentru tine.' A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.

-Cel care a construit Vasul Titanic Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul. El a raspuns cu un ton ironic: 'Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda' Cred ca stiti cu totii ce a urmat.

-Marilyn Monroe (Actrita) A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol. Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat: 'N-am nevoie de Iisus al tau'. O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

-Bon Scott (Cantaret) Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea: 'Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern'. Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

Campinas (in 2005) In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena.... Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina: 'Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.' Aceasta a raspuns: 'Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ....e deja plin. Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa,mod surprinzator, portbagajul era intact. Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi.

-Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Iisus. Multi dintre acestia au murit, numai Iisus a murit si a inviat si este viu.

37