Cicatrizarea i buzele lungi

Tatuarea este o modificare vizual spectaculoas a corpului uman, ns, privind mai adnc n istorie i n unele spaii geografice, putem constata cu uurin c acest obicei este mai degraba o joaca, comparativ cu alte practici cu acelai scop. Modificarile trupeti au fost duse la extrem sau au degenerat adeasea n mutilri, care mai de care mai... creative.

n Africa spre exemplu, pigmentarea natural a multor populatii indigene este prea nchis pentru ca tatuarea pielii lor sa serveasca drept semn distinctiv. De aceea, n unele cazuri, oamenii au apelat la cicatrizarea ritualic i la alte forme evidente de mutilare.

.

Inca foarte populara in multe tari africane, in Noua Guinee si chiar in Noua Zeelanda,

cicatrizarea este consideranta o importanta componenta estetica. In triburile africane, ea este

executata atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, cu ajutorul unor instrumente ascutite de facut

incizii, in asa fel incat forma tesutului in care se va cicatriza o rana sa fie controlat si predefinit.

Cicatrizarea implica frecarea ranilor cu seva acida a unor plante, cu praf de pusca

sau carbune, cauzand arsuri permanente, cunoscute sub denumirea de cicatrici cheloidale. Nu

numai ca aceste forme de modificare a corpului sunt considerate foarte placute vizual, insa ele si

transmit mesaje sociale complexe. Membrii triburilor Maori, din Noua Zeelanda, simt ca

trupurile lor nu sunt complete daca nu si le acopera cu traditionalele insemne cicatrizate,

denumite moko. In zilele noastre, moko sunt executate cu ajutorul unui instrument special, dar in

vechime erau incarnate cu uhi, un instrument asemanator unui cutit, ce acoperea pielea de

caneluri.

Oamenii Mursi sau Murzu sunt un trib de crescatori de vite din Etiopia, care traiesc in

apropierea granitei cu Sudanul, una dintre cele mai izolate regiuni ale tarii. Populatia Mursi este

estimata la aproximativ 6.000 - 10.000 de indivizi. Femeile Mursi sunt faimoase pentru ca

poarta farfurii mari in buze, un semn de anduranta, maturitate si prin urmare, de

frumusete in randul comunitatii. Este vorba despre discuri din lut sau din lemn inserate in buza

inferioara, reprezentand chiar o necesitate in aceste triburi. Femeile din Musi sau Surma isi

gauresc buzele in jurul varstei de 15-18 ani, cu sase luni inainte sa se marite.

Doi si uneori chiar patru dintre dintii din fata ai mandibulei sunt indepartati, iar o incizie

de 1-2 centimetri este realizata pentru a permite introducerea unui mic buson de lemn in taietura.

2-3 saptamani mai tarziu, dupa vindecarea ranii, acesta este inlocuit cu unul de dimensiuni

sporite. Primul buson argilos este confectionat de purtator insusi si multe femei se mandresc sa il

poata orna. Diametrul final al discurilor variaza intre 8 si 16 centimetri si unele cercetari

antropologice sustin ca ele sunt un semn de importanta sociala in cadrul tribului.

Cu cat este mai mare "farfuria" cu atat este mai important purtatorul in

comunitatea tribala. Dupa casatorie, busoanele din buze sunt indepartate, iar buzele raman

atarnande si incretite. Practica intinderii buzei inferioare pana la dimensiuni uluitoare nu este

limitata doar la cateva triburi africane izolate, ci poate fi intalnita peste tot in lume. Aborigenii

africani, sud-americani si arctici cred ca supradimensionarea buzei reprezinta forma ultima de

frumusete.

Lobi intinsi, nari indopate si gaturi de girafa

Dar nu numai femeile isi alungesc parti ale corpului ca ritual de maturizare. Rikbaktsa

este un grup etnic ce traieste in padurea tropicala a Amazonului, in regiunea Mato Grosso din

Brazilia. Mai sunt denumiti si Orelhas de Pau ("Urechi de lemn), din cauza obiceiului

barbatilor de a purta discuri de lemn in lobii alungiti ai urechilor.

Baietilor Rikbaktsa le sunt strapunse urechile in timpul unei celebrari ritualice la varsta

de 14 sau 15 ani, atunci cand devin capabili sa vaneze singuri animale de dimensiuni mari si sunt

constienti de importanta ceremoniile traditionale. Ritualul de trecere marcheaza tranzitia

tanarului de la copilarie la maturitate, calificandu-se totodata pentru insuratoare si schimbandu-si

numele de copil cu cel de adult. Tribul Rikbatska numara in prezent 909 membri.

De asemenea, exista bizarul tribul Apatani care traieste in valea Ziro din statul indian

nord-estic Arunachal Pradesh. Femeile Apanti erau considerate cele mai frumoase din toate

triburile Arunachal; atat de frumoase, incat trebuiau sa isi strice din infatisare ca sa fie

mai putin atractive si sa nu motiveze invazii din partea altor triburi. Ca atare, femeile

Apanti purtau dopuri mai de lemn in nari.

Kayan este o minoritate etnica Tibeto-Burmana din Myanmar, faimoasa mai ales pentru

multele inele metalice pe care femeile de aceasta etnie le poarta in jurul gaturilor, alungindu-si-le

la proportii neobisnuite. Din cauza conflictelor generate de regimul militar, multe triburi Kayane

au parasit Myanmarul la finele anilor 1980 si la inceputul anilor 1990 pentru a se muta in

Thailanda, acolo unde gaturile lungi ale femeilor au devenit atractii turistice.

Bratarile sunt infasurate in jurul gaturilor fetitelor cand acestea au varsta de

aproximativ cinci ani. Fiecare bobina este apoi inlocuita cu una mai lunga. Surprinzator, nu atat

gatul este cel alungit in urma acestui proces de fortare anatomica, cat claviculele sunt tasate si

impinse in jos, departe de cap, presand cutia toracica. Odata plasate, bobinele sunt indepartate

doar pentru a fi inlocuite cu unele si mai lungi. Atunci cand sunt intrebate despre semnificatia

modificarii corpurilor lor, femeile Kayan fac apel la identitatea culturala si la frumusete.

Antropologii au speculat mult timp pe marginea insemnatatii exacte a bobinelor de

discuri metalice si au venit cu teorii conform carora acestea le-ar face pe femei mai atractive, mai

putin atractive, sau ar preveni uciderea lor de catre tigri.