26
TRANSPORT GAZE NATURALE CONTEXTUL INTERNATIONAL PRIVIND TRANSPORTUL DE GAZE NATURALE Evolutii si provocari globale in sectorul energetic Cererea de energie, cu precadere de petrol si gaze, este in continua crestere la nivel mondial. Ponderea cererii de resurse primare de energie se estimeaza a fi de peste 40% la nivelul anilor 2030. Politica energetica a Uniunii Europene Comisia Europeana, prin Noua Politica Energetica a Uniunii Europene elaborata in anul 2007, considera absolut necesar ca UE sa promoveze o politica energetica comuna, bazata pe securitate energetica, dezvoltare durabila si competitivitate. Astfel, în Directiva 2003/55/EC, siguranţa în aprovizionare este privită ca o obligaţie a serviciului public. Directiva în sine creează, pentru ţările membre ale UE, premizele necesare asigurării acestui deziderat în condiţii de transparenţă şi nediscriminare pentru toţi consumatorii. In acest sens se impune asigurarea competitivitatii pietelor interne de gaze prin investiţii, în special în infrastructura (productie, inmagazinare, transport si distributie) în condiţiile în care dependenţa de surse de import a Europei va creşte de la 50%, cât este în prezent, la 80% în următorii 25 de ani. Europa poate accesa in mare masura din rezervele de gaze naturale, cu investitiile necesare aferente, asa cum rezulta din Fig.1.

Obiect de Activitate

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Obiect de Activitate

TRANSPORT GAZE NATURALE

CONTEXTUL INTERNATIONAL PRIVIND TRANSPORTUL DE GAZE NATURALE

Evolutii si provocari globale in sectorul energetic

Cererea de energie, cu precadere de petrol si gaze, este in continua crestere la nivel mondial.Ponderea cererii de resurse primare de energie se estimeaza a fi de peste 40% la nivelul anilor 2030.

Politica energetica a Uniunii Europene

             Comisia Europeana, prin Noua Politica Energetica a Uniunii Europene elaborata in anul 2007, considera absolut necesar ca UE sa promoveze o politica energetica comuna, bazata pe securitate energetica, dezvoltare durabila si competitivitate.

             Astfel, în Directiva 2003/55/EC, siguranţa în aprovizionare este privită ca o obligaţie a serviciului public. Directiva în sine creează, pentru ţările membre ale UE, premizele necesare asigurării acestui deziderat în condiţii de transparenţă şi nediscriminare pentru toţi consumatorii. 

             In acest sens se impune asigurarea competitivitatii pietelor interne de gaze prin investiţii, în special în infrastructura (productie, inmagazinare, transport si distributie) în condiţiile în care dependenţa de surse de import a Europei va creşte de la 50%, cât este în prezent, la 80% în următorii 25 de ani. Europa poate accesa in mare masura din rezervele de gaze naturale, cu investitiile necesare aferente, asa cum rezulta din Fig.1.

             Remarcabil este potenţialul oferit de sursele de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu, potenţial pentru a cărui exploatare sunt necesare investiţii semnificative si un climat geopolitic adecvat. 

             Proiectul Nabucco care urmează sa lege zonele de producţie din Marea Caspică şi Orientul Mijlociu de zonele de consum ale Uniunii Europene, este un bun exemplu de oportunitate în domeniul transportului şi tranzitului de gaze naturale, cu avantaje clare oferite de

Page 2: Obiect de Activitate

posibilitatea diversificării surselor de aprovizionare şi creşterea siguranţei în alimentarea cu gaze a Europei.

             Concluziile pe care Comisia Europeană le-a formulat faţă de această situaţie în Cartea Verde emisă în anul 2006, arată că, în scopul creşterii siguranţei în aprovizionare la nivel european sunt necesare:

finalizarea procesului de dezvoltare a pieţei unice europene care să funcţioneze în baza unui cod unic european de reţea;

existenţa unui singur reglementator la nivel european; crearea unui cadru de reglementare care să susţină şi să încurajeze investiţiile; stimularea competiţiei.

             Este important de subliniat faptul că, în contextul celor de mai sus, Europa de Sud - Est are o poziţie geografică ce îi permite să devină o zonă crucială de tranzit între ţările mari producătoare de gaze naturale şi pieţele central şi vest europene, mari consumatoare. Acest lucru necesită însă îndeplinirea unor condiţii esenţiale, cum ar fi un cadru de reglementare armonizat care să stimuleze investiţiile în regiune, în special a celor legate de proiectele regionale de transport. În acest sens a fost creată Comunitatea Energetică a Europei de Sud - Est în baza Tratatului semnat în octombrie 2005 de către UE pe de-o parte şi un grup de nouă ţări din regiune, printre care şi România, pe de altă parte. Principalul scop al înfiinţării acestei comunităţi energetice este extinderea acquis-ului comunitar în regiune, crearea unui cadru de reglementare şi a unor mecanisme de piaţă unice pentru întreaga zonă, astfel încât, în final să se atingă obiectivul final de creare a unei pieţe energetice integrate.

             Desigur, pentru a întregi tabloul pieţei europene de gaze naturale, trebuie avută în vedere poziţia Federaţiei Ruse, respectiv a Gazprom de principal producător şi exportator. Este de aşteptat ca Federaţia Rusă să depună toate eforturile pentru a-şi menţine şi chiar întări această poziţie dominantă, în principal prin implicarea sa în diferite proiecte de creare a unor noi coridoare de transport a gazelor naturale ruseşti către piaţa europeană. În acest context trebuie găsite, la nivelul Uniunii Europene, cele mai bune căi de colaborare cu gigantul energetic rus, pentru ca acesta sa perceapă dorinţa Europei de diversificare a surselor de aprovizionare şi creştere a siguranţei în aprovizionare, ca pe o oportunitate şi nu ca pe o ameninţare la poziţia dominanta pe care o are în prezent pe piaţa europeana de energie, cu consecinţele de rigoare.

 MISIUNEA TRANSGAZ S.A.

"În viitorul apropiat, TRANSGAZ va fi un operator de transport gaze pe piata internationala de gaze naturale, cu un sistem national de transport dezvoltat si reabilitat, având un sistem de management

performant, aliniat la standardele internationale." Elementele viziunii:

Transgaz o companie care permanent se aliniază sistemelor de management performant . Transgaz un furnizor de servicii de transport gaze naturale în condiţii de siguranţă deplină şi

competitivitate. Transgaz o companie angajată continuu pentru completarea şi perfecţionarea cadrului

legislativ. Transgaz, o companie responsabila fata de comunitatea în care îsi desfasoara activitatea.

Misiunea Transgaz

Implementarea managementului participativ în toate domeniile de acţiune al Transgaz.

Page 3: Obiect de Activitate

Armonizarea reglementărilor specifice cu legislaţia UE în domeniul gazelor naturale. Elaborarea unor proiecte de acte normative şi acţiuni de susţinere a acestora tip lobby. Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea SNT pe principalele direcţii de consum. Interconectarea SNT cu sistemele de transport ale ţărilor învecinate.

Obiective strategice

Siguranta energetica

Asigurarea capacităţilor de transport pentru satisfacerea cerinţelor de consum din economia naţională:

o Reconsiderarea si reabilitarea SNT;o Dezvoltarea şi modernizarea SNT;

Dezvoltarea tranzitului de gaze naturale – realizarea pe teritoriul Romaniei a unor capacitati de tranzit integrate in coridorul de transport al gazelor din regiunea Marii Caspice spre vestul Europei;

Interconectarea SNT  cu sistemele de transport gaze naturale din ţările vecine, in baza unor acorduri/conventii interguvernamentale;

Implementare SCADA; Implementarea prevederilor codului retelei.

Dezvoltare durabila

Modernizarea sistemelor de odorizare a gazelor naturale; Reducerea impactului proceselor tehnologice asupra mediului înconjurător; Reducerea consumurilor tehnologice; Cercetare stiintifica si proiecte in domeniul transportului gazelor naturale. Implementarea de programe de responsabilitate sociala în vederea cresterii gradului de

coeziune sociala.

Competitivitate

Modernizarea SNT pentru asigurarea compatibilitatii operarii acestuia in corelare cu sistemele de transport europene in vederea  integrarii in piata unica europeana;

Creşterea flexibilităţii in operarea SNT in conformitate cu evolutia pietei de gaze; Cresterea eficientei energetice prin recuperarea potentialului de detenta a gazelor naturale si

a energiei continute in gazele arse; Cresterea eficientei economice in conditiile operarii unui sistem de transport echilibrat si

competitiv; Diversificarea şi consolidarea, în cadrul stabilit la nivel european, a relaţiilor de colaborare cu

ţările de tranzit al gazelor naturale; Instituirea zonelor de protectie si siguranta aferente conductelor din SNT.

 ORGANIZAREA TRANSGAZ S.A. 

 

     Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ”- S.A., este persoana juridica romana avand forma juridica de societate comerciala pe actiuni si isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane, Actul Constitutiv si  propriul Regulament de Organizare si Functionare aprobat de consiliul de administratie.Prin obiectul principal de activitate, respectiv, prin locul sau in industria gaziera din Romania (si nu numai), Transgaz este placa turnanta, unitatea determinanta atat pentru partenerii din amonte (producatori, furnizori) cat si pentru cei din aval (utilizatori, consumatori).

Page 4: Obiect de Activitate

     Asigurarea accesului tertilor la Sistemul National de Transport (SNT) in conditii nediscriminatorii, de eficienta economica si transparenta reprezinta una din conditiile de baza pentru functionarea corespunzatoare a pietei de gaze naturale.

     Din acest punct de vedere, modificarile legislative interne, armonizate cadrului european, au impus adoptarea unei structuri de organizare a societatii atat in ansamblul sau cat si a entitatilor componente in scopul fluidizarii fluxurilor informationale si operationale pentru imbunatatirea actului decizional si eficientizarea intregii activitati.

     La elaborarea actualei structuri organizatorice s-a avut in vedere faptul ca Transgaz prezinta o serie de particularitati, si anume:

1. serviciul public “business to business”,2. dispersia teritoriala,3. procese si tehnologii cu grad mare de periculozitate,4. grad mare de normalizare.

     Actuala structura organizatorica, aprobata de consiliul de administratie in sedinta din luna iulie 2007, este una de tip mixt: ierarhica – functionala cu stat major, combinata cu elemente ale structurii matriciale.

     In acest mod se imbina avantajele unei structuri piramidale: unitatea de actiune, unitatea de conceptie, corelarea obiectivelor, armonizarea resurselor, standardizarea procedurilor, sistem informational operativ, control eficient, disciplina, etc. cu acela al structurii functionale: unitatea de conceptie, utilizarea optima a specialistilor, aplicarea “celei mai bune practici” (metodologii, proceduri), autonomie functionala si operationala, initiativa, etc.

     De asemenea, structura actuala asigura echilibrul descentralizare – autonomie: coborarea raspunderii la cel mai jos nivel, conducerea prin obiective/bugete, o strategie pe termen mediu si lung bine conturata.TRANSGAZ - S.A. are in structura sa entitati functionale (departamente, directii, servicii, birouri, compartimente, etc.) si entitati de productie (exploatari teritoriale, sectoare, laboratoare, ateliere, etc.),  constituite in baza normelor de structura aprobate de consiliul de administratie.

     TRANSGAZ – S.A. este condusa de adunarea generala a actionarilor si de consiliul de administratie. Consiliul de administratie deleaga conducerea societatii catre directorul general al „Transgaz” S.A.. 

Directorul general al „Transgaz” S.A. reprezinta societatea in relatii cu tertii.

     Directorul general este responsabil cu luarea tuturor masurilor aferente conducerii „Transgaz” S.A. in limitele obiectului de activitate al societatii si cu respectarea competentelor exclusive rezervate de lege sau de Actul Constitutiv, consiliului de administratie si adunarii generale a actionarilor.

     Atributiile, sarcinile si responsabilitatile entitatilor functionale si de productie sunt prezentate detaliat in Regulamentul de Organizare si Functionare al societatii.

 

MOMENTE SEMNIFICATIVE PRIVIND ISTORIA GAZELOR NATURALE DIN ROMÂNIA 

Evoluţia Societăţii Naţionale de transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. este determinantă pentru evoluţia industriei gaziere din România.

Page 5: Obiect de Activitate

În România, gazul metan a fost descoperit în anul 1909, în zona Sărmăşel, judeţul Mureş.

O activitate organizată în industria gazelor naturale a debutat în România la începutul secolului XX, când, pe baza primelor descoperiri, rezervele comerciale au fost puse în producţie şi astfel, s-au efectuat livrări comerciale de gaze în scopuri casnice şi industriale (pentru iluminat, încălzit şi producerea de metanol, carbonat de sodiu şi negru de fum).

Prima organizaţie de profil , din România şi din Europa, sub denumirea "Erste Siebenbuergische Erdgas Aktiengesellschaft - Prima Societate Transilvăneană pentru conductul gazului pe pământ", a luat fiinţă în 1912 la Turda care, având prevăzut în obiectul de activitate transportul şi valorificarea gazelor naturale din zăcământul Sărmăşel, a început construirea unei conducte de transport gaz metan, în lungime de 55 km şi diametrul de 153 mm de la Sărmăşel la Turda, lucrările fiind finalizate în anul 1914.

În anul 1915, la 26 noiembrie, se înfiinţează societatea Ungarische Erdgas-Gesellschaft AG, cu sediul la Budapesta, având ca acţionar majoritar un sindicat condus de Deutsche Bank din Berlin, care avea ca scop exploatarea, transportul şi distribuţia gazelor din Transilvania - prima societate integrată din Europa.

În anul 1917, oraşul Turda devenea primul oraş din Europa iluminat cu gaz natural.

În perioada 1917 – 1925 s-a realizat alimentarea cu gaz metan a primelor oraşe din Transilvania: Turda, Târnăveni şi Mediaş.

Necesitatea reglării presiunii gazelor la livrarea acestora din conductele de transport către societăţile de distribuţie sau consumatorilor industriali a impus montarea, în anul 1925 la Mediaş a primei staţii de reglare măsurare-predare a gazelor naturale.

Page 6: Obiect de Activitate

Instalaţii similare s-au montat în anii 1927 – 1928 la Turda şi Câmpia Turzii.

Scăderea presiunii gazelor naturale, în zăcământul Sărmăşel, a determinat necesitatea comprimării gazelor naturale pentru asigurarea cu gaze a oraşului Turda. Astfel în anul 1927 se monta prima staţie de comprimare din Europa, la Sărmăşel.

Pe lângă construirea în Transilvania a unor conducte de transport gaze naturale, în Muntenia s-au construit 2 conducte pentru transportul gazelor asociate din câmpurile de petrol, către consumatorii rezidenţiali şi industriali din localităţile Câmpina (1927) şi Ploieşti (1928).

*

Construirea conductelor magistrale a evoluat şi a fost influenţată de dorinţa comunităţilor locale de

Page 7: Obiect de Activitate

a utiliza noul combustibil.

Transportul gazelor naturale în România, în perioada de început a activităţii gaziere (1917 – 1942), s-a dezvoltat pe trasee cu caracter relativ, local/individual (zăcământ-consumator).

Începerea celui de al doilea război mondial a determinat creşterea cererii de energie primară pentru susţinerea acestuia. Se poate considera că, acesta a fost momentul care a determinat trecerea de la o utilizare locală a gazelor naturale la una regională (alimentarea cu gaze, din zăcămintele amplasate în Bazinul Transilvaniei, a Bucureştiului şi a localităţilor situate pe valea Prahovei).

În anul 1943 a început alimentarea cu gaze a Bucureştiului din două zăcăminte, Măneşti şi Vlădeni situate pe Valea Prahovei.

Prin punerea în funcţiune a conductei de transport Botorca – Bucureşti, în lungime de 295 km , cu diametre cuprinse între 250 si şi 400 mm, în anul 1947, Bucureştiul a fost alimentat cu gaze naturale şi din zăcăminte situate în Bazinul Transilvaniei.

În anul 1958 se construieşte primul depozit de înmagazinare a gazelor naturale din România, la Ilimbav, judeţul Sibiu. Depozitul a permis preluarea vârfurilor de consum sezoniere şi orare, acest moment semnificativ constituind şi o premieră europeană.

Un an mai târziu (1959), România devenea prima ţară exportatoare de gaze naturale din Europa, prin încheierea acordului interguvernamental între România şi Ungaria pentru livrarea gazelor naturale.

În anul 1965, România devenea prima ţară din Europa care a construit o staţie de comprimare amplasată pe o conductă magistrală, la Băţani, care a fost dotată cu turbo-compresoare.

Creşterea continuă a cererii de gaze a condus la montarea, în perioada 1965 - 1985, a 6 staţii de comprimare pe conductele de transport, care erau echipate cu 21 agregate de comprimare şi o putere totală, instalată, de 77550 CP.

Importul gazelor naturale din Federaţia Rusă a început în anul 1979, după ce în anul 1976 s-a atins un vârf de consum al gazelor naturale provenite din zăcămintele libere (neasociate petrolului) de 32,7 miliarde mc.

Tranzitul internaţional de gaze naturale în Balcani a demarat la 29 noiembrie 1970, la Giurgiu, odată cu semnarea "Convenţiei Interguvernamentale româno-bulgare pentru tranzitare de gaze din URSS în Bulgaria".În anul 1974 a fost finalizată conductă de tranzit cu Dn 1000, în lungime de 190 km pentru tranzitarea de gaze către Bulgaria.

În anul 1986, la Moscova, se semnează "Convenţia între Guvernul României şi al URSS privind tranzitul pe teritoriul României a gazelor naturale din URSS către Turcia, Grecia şi alte ţări", care prevedea construirea de către partea română a unei conducte de Dn 1200, în lungime de 190 km.Zece ani mai târziu, se semnează o nouă Convenţie interguvernamentală româno-rusă pentru extinderea capacităţii conductelor de tranzit gaze pe teritoriul României şi creşterea livrărilor de gaze naturale din Federaţia Rusă în România.

*

Anul 2000 a reprezentat un an de răscruce în evoluţia industriei gaziere din România. În conformitate cu Hotărârea nr. 334 /28 aprilie 2000, a Guvernului României, Societatea Naţională de

Page 8: Obiect de Activitate

Gaze Naturale "ROMGAZ" S.A. Mediaş a fost restructurată şi reorganizată, prin separarea completă a principalelor activităţi din "lanţul de gaze" în entităţi separate:

două societăţi naţionale - "TRANSGAZ" S.A. Mediaş (pentru transportul gazelor naturale) şi "DEPOGAZ" S.A. Ploieşti(pentru depozitarea gazelor naturale)

două societăţi comerciale de distribuţie a gazelor naturale - "DISTRIGAZ NORD" S.A. Tg. Mureş şi "DISTRIGAZ SUD" S.A. Bucureşti

o societate comercială de exploatare - producţie - "EXPROGAZ" S.A. Mediaş.

-----------------------

UEG - “Societatea ungară de gaz metan”

“SONAMETAN” – Societatea anonimă de gaz metan

Întreprinderea de exploatare a conductelor magistrale de gaz metan Mediaş

Regia autonomă “Romgaz”

Societatea naţională “Romgaz”

Societatea naţională “TRANSGAZ”  

PERSONALITATI

  

C. I. Motas (1887-1976) a fost cel mai longeviv director general din istoria sectorului gazier, ocupând aceasta functie în perioada 1919 – 1945, fiind un mare inginer, un mare manager, un mare strateg, un mare om care si-a dedicat viata activitatii gaziere din România. 

Page 9: Obiect de Activitate

AUGUSTIN VANCEA (1892-1973) a fost una dintre cele mai stralucite personalitati din domeniul cercetarilor geologice, inginer doctor care a activat în Centrala Gazului Metan Medias.

Prin cercetarile sale geologice si importanta acestora pentru stiinta, pentru proiectarea exploatarii zacamintelor de gaz metan, Augustin Vancea a devenit în anul 1963 membru corespondent al Academiei Române.

VIRGIL N.POPOVIC1 (1924-1984), datorita valorii sale recunoscute si a meritelor în munca, a cunoscut o ascensiune continua în plan profesional, fiind ales membru al Comitetului Uniunii Internationale de Gaze si al Secretariatului acestui comitet. Doctor inginer în domeniul forajului sondelor, el a repreznetat tara noastra la diferite reuniuni si congrese internationale de petrol si gaze.

OPRESCU N.OPREA (1906-1988), recunoscut ca tata al �forarilor de la gaz metan, în aproape cinci decenii de activitate, �opera sa a fost concretizata în saparea a sute de sonde care au asigurat si asigura în continuare industria româneasca cu gaze, în descoperirea de noi zacaminte de hidrocarburi, dar mai ales oprirea unor eruptii puternice si rezolvarea a nenumarate accidente tehnice dificile, care cereau mult curaj, energie si profesionalism.

Page 10: Obiect de Activitate

 

STRUCTURA ACŢIONARIATULUI 

"Transgaz" S.A. este organizată şi funcţionează ca o societate comercială pe acţiuni, în temeiul prevederilor Legii nr. 31 /1990, privind societăţile comerciale, republicată şi a Statutului său de organizare şi funcţionare aprobat prin H. G. nr. 334 /2000.

ACŢIUNI ÎN DIRECŢIA PRIVATIZĂRII

În baza prevederilor Memorandumului nr. 20 /6365 /E.B. /20.05.2004, s-a aprobat programul guvernamental "O piaţă puternică - dezvoltarea pieţei de capital" în care s-au stabilit măsurile, precum şi termenele de realizare a acestora, pentru agenţii economici din portofoliul MEC - OPSPI, nominalizaţi

Page 11: Obiect de Activitate

pentru oferta publică iniţială primară listarea pe piaţa de capital.

"Transgaz" S.A. Mediaş a fost propusă pentru listarea pe piaţa secundară de capital cu un pachet minoritar de acţiuni, conform H. G. nr. 881 /03.06.2004 pentru aprobarea Strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul MEC, pentru anul 2004 şi H.G. nr. 1329 /19.08.2004 privind mandatul instituţiei publice implicate şi aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică a unor societăţi.În acest sens, "Transgaz" S.A. a elaborat un program propriu de măsuri cu termene privind "Procesul de listare şi ofertă publică", care a fost avizat în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 01.07.2004 (H.C.A. nr. 8 /01.07.2004) şi aprobat în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din 01.07.2004 (Hotărârea A.G.A. nr. 5 /01.07.2004).

Ca urmare a incheierii procesului de oferta publica secundara de vanzare actiuni, structura acţionariatului la data de 14 februarie 2014 este urmatoarea:

Acţionar Nr. acţiuni

Număr

Cota de participare

Drepturi de vot

STATUL ROMÂN PRIN SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

6.888.840 58,5097 % 6.888.840

ALTI ACTIONARI (PERSOANE FIZICE SI JURIDICE)

4.885.004 41,4903 % 4.885.004

TOTAL 11.773.844 100 % 11.773.844

 

oTranzit Gaze Naturale

Prezentare

Actiuni de mentenanta

Modernizare Tranzit 1

35 de ani de Tranzit

o Cercetare si dezvoltare

Page 12: Obiect de Activitate

Laboratorul de incercari

Laboratorul de diagnosticare

Raport de autoevaluare

o Resurse umane

o Management calitate mediu

Certificare ISO

Declaratia de politica

o Cooperare internationala

Activitati

ACTIVITATEA TRANZIT GAZE  NATURALE

    Are ca obiect de activitate monitorizarea, întreţinerea şi exploatarea conductelor magistrale dedicate si a instalaţiilor tehnologice aferente acestora, destinate transportului gazelor naturale provenite din Federaţia Rusă, şi care tranzitează România prin zona Dobrogei spre culoarul balcanic.

    Activitatea de tranzit internaţional a început în anul 1974, prin punerea în funcţiune între localităţile Isaccea – Jud. Tulcea şi Negru Vodă - Jud. Constanţa, a primei conducte cu o lungime de cca. 190 Km şi un diametru de 1000 mm, în vederea tranzitării pe teritoriul României a gazelor naturale provenite din fosta Uniune Sovietică spre Bulgaria, activitate dezvoltată apoi în anii 1986 şi 1996,  prin realizarea pe acelaşi traseu a două noi conducte, cu un diametru de 1200 mm, care extinde transportul gazelor naturale spre Turcia, Grecia şi Macedonia.

    La Isaccea funcţionează staţia de măsurare a gazelor naturale intrate în ţară pe sub fluviul Dunarea dinspre Ukraina, contorizând atât cantităţile de gaze importate în România, cât şi, împreună cu staţia de măsurare de la Negru Vodă, cantităţile de gaze tranzitate spre

Page 13: Obiect de Activitate

terţe state.

    Activitatea de monitorizare realizeaza coordonarea permanenta dintre dispecerizarea efectuata de Dispeceratul Balcanic Topenergy de la Sofia Bulgaria ca si componenta externa de colaborare operativa cu partenerii straini, OOO Gazpromexport, EAD Bulgartransgaz �si suprevegherea interna TRANSGAZ.

PREZENTAREA LABORATORULUI DE ÎNCERCĂRI, VERIFICĂRI ŞI TESTĂRI APARATE.

  ISTORIC 

Laboratorul de Încercări, Verificări şi Testări Aparate a fost inclus în structura CCPGM din anul 1971, în subordinea Atelierului de Cercetare şi Proiectare Procese de Ardere. Activitatea laboratorului era axată în principal în domeniul studiului, proiectării şi optimizării proceselor de ardere a combustibililor gazoşi în arzătoarele de uz industrial şi neindustrial. Începând cu anul 1990, pe fondul crizei economiei româneşti şi în particular al industriei grele,  obiectul activităţii laboratorului s-a diversificat treptat, datorită scăderii interesului pieţei în ceea ce priveşte arzătoarele de uz industrial în special, şi creşterii numărului solicitărilor de încercări în vederea omologării pentru alte echipamente destinate industriei gazelor naturale, respectiv regulatoare, contoare, supape şi racorduri flexibile, instalaţii separare, instalaţii de odorizare.

  ACTIVITATE

Laboratorul deţine competenţa tehnică necesară pentru următoarele tipuri de încercări:

Măsurători şi expertiză tehnică arzătoare / instalaţii de ardere (în special de combustibili gazoşi), în laborator sau pe teren. Încercări regulatoare de presiune gaze naturale în domeniul de presiuni de intrare de până la 6 bar şi debite până la 1600

Sm3/h. Încercări la alte aparate / echipamente destinate instalaţiilor de gaze naturale (supape de blocare, racorduri flexibile de gaze

naturale, nipluri electroizolante). Măsurători ale nivelului de zgomot.

Page 14: Obiect de Activitate

Alte măsurători specifice sectorului gazelor naturale

  DOTARI

Echipamente de măsurare. La ora actuală laboratorul deţine o mare varietate de mijloace de măsurare de înaltă exactitate, pentru determinarea următoarelor mărimi fizice: 

ParametruTip echipament

Domeniu de măsurare

Exactitate (cea mai bună valoare)

Presiune relativă şi tiraj

Indicatoare digitale,

Calibrator digital,

Analizor de gaze arse

0-70 bar pentru presiune;

± 50 hPa pentru tiraj

0,05 %

Presiune relativă Manometre analogice 0-60 bar 0,25 %Presiune absolută Calibrator digital 0-10 bara 0,07 %Presiune diferenţială

Indicatoare digitale 0-700 mbar 0,1% FS

Temperatură (imersie, gaze)

Termometre digitale,

Calibrator digital,

Analizor de gaze arse,

Termohigroanemometru digital

0-1200 grade Celsius, funcţie de aparat şi tip sondă

0,01 grade Celsius

Temperatură (suprafaţă)

Termometre digitale 0-300 grade Celsius 0,1 grade Celsius

Debit gaze naturale Contor cu pistoane rotative

G 100

8 – 160 m3/h

1%

Tensiune Calibrator digital 0-60 V 0,004 %Intensitate Calibrator digital 0-52 mA 0,05 %Frecvenţă Calibrator digital 0 20000 Hz 0,1 HzRezistenţă electrică Calibrator digital 0-2000 ohmi 0,020 %Concentraţie O2 în gaze arse

Analizor de gaze arse 0-21% ±0,2%

Concentraţie CO2 în gaze arse

Analizor de gaze arse Valoare calculată funcţie de tip combustibil

±0,2%

Concentraţie CO în gaze arse

Analizor de gaze arse 0-8000 ppm ±20 ppm

Concentraţie NO în gaze arse

Analizor de gaze arse 0-2000 ppm ±20 ppm

Concentraţie Analizor de gaze arse 0-100 ppm ±10 ppm

Page 15: Obiect de Activitate

NO2 în gaze arseConcentraţie SO2 în gaze arse

Analizor de gaze arse 0-2000 ppm ±20 ppm

Concentraţie CH4 Detector portabil digital 0-100% ± 5%Concentraţie mercaptan

Detector portabil digital - -

Viteză Termohigroanemometru digital

0-100 m/s ± 2,5 %

Umiditate atmosferică

Termohigroanemometru digital

0-100 % rH ± 2%

Punct de rouă gaze naturale

Aparat de punct de rouă digital

-120 - +30 grade Celsius

±1 grad Celsius

Conţinut total apă în gaz

Aparat Carl-Fischer digital

0-10000  µg ±1 µg

Nivel de zgomot Analizor digital de zgomot şi vibraţii

0-140 dB 0,1 dB

Echipamente de încercare. În ceea ce priveşte standurile de încercare şi instalaţiile tehnologice ale Laboratorului, dotarea este următoarea:

Focar metalic 20 m3/h – destinat arzătoarelor cu flacără orizontală, în special de uz industrial.

Page 16: Obiect de Activitate

 Focar metalic 200 m3/h - destinat arzătoarelor cu flacără orizontală de uz industrial. 

Focar cuptor forjă şi tratament termic  - echipat cu recuperator şi destinat arzătoarelor cu flacără orizontală de uz industrial.

Page 17: Obiect de Activitate

 OCUL TRANSGAZ S.A. PE PIAŢA GAZELOR NATURALE DIN ROMÂNIA

 

INDICATORI 

INDICATORII DE PERFORMANTA

Indicatorul de performanţă(nr. articolului)

Obiectiv 2013

IP1 – Rezolvarea solicitărilor de acces în vederea racordării la SNT (art.5)

98% 100%

IP2 – Realizarea instalaţiei de racordare la SNT a solicitărilor de acces (art.6 lit(a) şi (b))

98% 100%

IP4 – Informare cu privire la reluarea prestării serviciului (art.8 (1) lit. 95% 100%

Page 18: Obiect de Activitate

(a) şi (b))IP5 – Notificarea întreruperilor planificate în prestarea serviciului şi reluarea acestuia (art.9 (1))

100% 100%

IP6 – Rezolvarea reclamaţilor utilizatorilor SNT referitoare la măsurarea gazelor naturale (art.10 (1) lit (a) şi (b))

98% 100%

IP7 – Rezolvarea sesizărilor referitoare la integritatea şi funcţionarea SNT în condiţii de siguranţă (art.11 alin(2))

95% 100%

IP8 – Obligaţiile OST de informare a solicitanţilor/utilizatorilor, decurgând din alte reglementări ale ANRGN (art.12)

95% 100%

maximum 8,3% 7,0%0,8 0,040,1 0,00

IP10 - Tel Verde:  0800872674 se gaseste pe pagina de internet a societatii www.transgaz.ro

Pentru detalii suplimentare cu privire la indicatorii de performanta:

Decizia presedintelui ANRGN nr.1361/13.12.2006

Ordinul presedintelui ANRE nr. 45/24.04.2008

 

INDICATORI TEHNICI

Capacitatea proiectată a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale:

aproximativ 30 miliarde mc/an

 

cantitate transportată estimată pentru anul 2008: 15,06 miliarde mc

cantitate transportată in anul 2007: 14,45 miliarde mc

cantitate transportată in anul 2006: 15,22 miliarde mc

cantitate transportată in anul 2005: 16,45 miliarde mc

cantitate transportata in anul 2004: 15,7 miliarde mc

cantitate transportata in anul 2000: 15,1 miliarde mc

 

INDICATORI COMERCIALI

Page 19: Obiect de Activitate

DEZVOLTAREA SISTEMULUI NATIONAL DE TRANSPORT

Principalele direcţii de dezvoltare

Reconsiderarea sistemului naţional de transport;

Reabilitarea sistemului naţional de transport gaze naturale;

Dezvoltarea si modernizarea sistemului naţional de transport în noi zone de consum;

Interconectarea sistemului de transport gaze din România cu sistemele similare ale ţârilor învecinate, în scopul diversificării surselor de aprovizionare din import;

Dezvoltarea activităţii de tranzit a gazelor naturale.

 ANSPORT GAZE NATURALE

CONTEXTUL INTERNATIONAL PRIVIND TRANSPORTUL DE GAZE NATURALE

Evolutii si provocari globale in sectorul energetic

Cererea de energie, cu precadere de petrol si gaze, este in continua crestere la nivel mondial.Ponderea cererii de resurse primare de energie se estimeaza a fi de peste 40% la nivelul anilor 2030.

Politica energetica a Uniunii Europene

             Comisia Europeana, prin Noua Politica Energetica a Uniunii Europene elaborata in anul 2007, considera absolut necesar ca UE sa promoveze o politica energetica comuna, bazata pe securitate energetica, dezvoltare durabila si competitivitate.

             Astfel, în Directiva 2003/55/EC, siguranţa în aprovizionare este privită ca o obligaţie a serviciului public. Directiva în sine creează, pentru ţările membre ale UE, premizele necesare asigurării acestui deziderat în condiţii de transparenţă şi nediscriminare pentru toţi consumatorii. 

             In acest sens se impune asigurarea competitivitatii pietelor interne de gaze prin investiţii, în special în infrastructura (productie, inmagazinare, transport si distributie) în condiţiile în care dependenţa de surse de import a Europei va creşte de la 50%, cât este în prezent, la 80% în următorii 25 de ani. Europa poate accesa in mare masura din rezervele de gaze naturale, cu investitiile necesare aferente, asa cum rezulta din Fig.1.

Page 20: Obiect de Activitate

             Remarcabil este potenţialul oferit de sursele de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu, potenţial pentru a cărui exploatare sunt necesare investiţii semnificative si un climat geopolitic adecvat. 

             Proiectul Nabucco care urmează sa lege zonele de producţie din Marea Caspică şi Orientul Mijlociu de zonele de consum ale Uniunii Europene, este un bun exemplu de oportunitate în domeniul transportului şi tranzitului de gaze naturale, cu avantaje clare oferite de posibilitatea diversificării surselor de aprovizionare şi creşterea siguranţei în alimentarea cu gaze a Europei.

             Concluziile pe care Comisia Europeană le-a formulat faţă de această situaţie în Cartea Verde emisă în anul 2006, arată că, în scopul creşterii siguranţei în aprovizionare la nivel european sunt necesare:

finalizarea procesului de dezvoltare a pieţei unice europene care să funcţioneze în baza unui cod unic european de reţea; existenţa unui singur reglementator la nivel european; crearea unui cadru de reglementare care să susţină şi să încurajeze investiţiile; stimularea competiţiei.

             Este important de subliniat faptul că, în contextul celor de mai sus, Europa de Sud - Est are o poziţie geografică ce îi permite să devină o zonă crucială de tranzit între ţările mari producătoare de gaze naturale şi pieţele central şi vest europene, mari consumatoare. Acest lucru necesită însă îndeplinirea unor condiţii esenţiale, cum ar fi un cadru de reglementare armonizat care să stimuleze investiţiile în regiune, în special a celor legate de proiectele regionale de transport. În acest sens a fost creată Comunitatea Energetică a Europei de Sud - Est în baza Tratatului semnat în octombrie 2005 de către UE pe de-o parte şi un grup de nouă ţări din regiune, printre care şi România, pe de altă parte. Principalul scop al înfiinţării acestei comunităţi energetice este extinderea acquis-ului comunitar în regiune, crearea unui cadru de reglementare şi a unor mecanisme de piaţă unice pentru întreaga zonă, astfel încât, în final să se atingă obiectivul final de creare a unei pieţe energetice integrate.

             Desigur, pentru a întregi tabloul pieţei europene de gaze naturale, trebuie avută în vedere poziţia Federaţiei Ruse, respectiv a Gazprom de principal producător şi exportator. Este de aşteptat ca Federaţia Rusă să depună toate eforturile pentru a-şi menţine şi chiar întări această poziţie dominantă, în principal prin implicarea sa în diferite proiecte de creare a unor noi coridoare de transport a gazelor naturale ruseşti către piaţa europeană. În acest context trebuie găsite, la nivelul Uniunii Europene, cele mai bune căi de colaborare cu gigantul energetic rus, pentru ca acesta sa perceapă dorinţa Europei de diversificare a surselor de aprovizionare şi creştere a siguranţei în aprovizionare, ca pe o oportunitate şi nu ca pe o ameninţare la poziţia dominanta pe care o are în prezent pe piaţa europeana de energie, cu consecinţele de rigoare.

 

Page 21: Obiect de Activitate

RELAŢII CU INVESTITORII

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaş a fost admisă la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti în urma derulării în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2007 a ofertei publice iniţiale primare de vânzare acţiuni, iniţiată în conformitate cu prevederile Hg nr.1329/2004 modificată prin HG nr.708/2005.Este cea de-a doua mare companie din domeniul utilităţilor, aflată în portofoliul statului român şi care în îndeplinirea obiectivelor cuprinse în programul"O piaţă puternică – dezvoltarea pieţei de capital", a oferit public acţiuni reprezentând 10% din capitalul majorat, respectiv 1.177.384 acţiuni.

Profilul de activitate şi statutul de monopol natural în domeniu, poziţia deţinută pe piaţa energetică în general şi pe piaţa gazelor naturale în special, profilul financiar robust au fost doar câteva din atuu-rile pentru care compania a prezentat atractivitate şi credibilitate în faţa investitorilor, fapt ce a contribuit la realizarea unui IPO de succes, succes ce a scris istorie pe piaţa de capital din România. IPO-ul Transgaz a fost o premieră! Şi aceasta datorită faptului că a avut cea mai mare valoare a acţiunilor puse în vânzare, respectiv 226 milioane lei (~ 65 milioane Є), cea mai mare cerere de acţiuni din istoria României, oferta fiind suprasubscrisă pe total de peste 28 de ori şi primul IPO din istoria BVB căruia i-a fost ataşat un nou instrument financiar numit "drepturi de alocare".Tranzacţionarea la BVB sub simbolul TGNRO1, a drepturilor de alocare ataşate acţiunilor nou emise a început la data de 19 decembrie 2007 şi s-a încheiat la data de 18.01.2008, respectiv cu trei zile înainte de începerea tranzacţionării acţiunilor.Tranzacţionarea la BVB a acţiunilor Transgaz a început în data de 24.01.2008 şi se derulează  la categoria I sub simbolul TGN.

Capitalul social al SNTGN Transgaz SA s-a majorat în urma IPO-ului cu valoarea celor 1.384.956 acţiuni, din care 207.572 au reprezentat acţiuni subscrise de SC Fondul Proprietatea SA în exercitarea dreptului de preferinţă iar diferenţa de 1.177.384 au fost acţiunile oferite public.

Majorarea capitalului social a fost aprobată de Consiliul de Administraţie în exercitarea atribuţiilor delegate acestuia de Adunarea Generală a Acţionarilor, în conformitate cu dispoziţiile art.14 alin.5 lit.c din Actul Constitutiv actualizat şi a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, iar CNVM a eliberat Certificatul de Inregistrare al Valorilor Mobiliare nr.3371/9.01.2008.

Şi pentru că, listarea la BVB a acţiunilor companiei reprezintă o deschidere către acţionarii săi şi către instituţiile pieţei de capital,Transgaz va urmări asigurarea legală şi transparentă a cadrului de comunicare şi dialog, oferind în acest sens şi în conformitate cu cerinţele şi termenele legale de raportare, acces egal tuturor acţionarilor la o informaţie reală, corectă, suficientă şi publică la momentul oportun. Toate informatiile necesare investitorilor si actionarilor, conform legislatiei si reglementarilor în vigoare, vor fi transmise institutiilor pietei de capital, CNVM si BVB, si vor fi publicate pe site-ul companiei.