16
ODA ( IN METRU ANTIC ) - MIHAI EMINESCU - REFERAT - COMENTARIU Introducere Poezie a maturitatii depline, " ODA IN METRU ANTIC ”, apare in anul 1883, in editia princeps a "Poeziilor" lui M. Eminescu. Initial, textul a fost o oda dedicata lui Napoleon (prima versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfozari; de la 13 strofe ale variantei din 1879 au ramas cinci strofe in forma definitiva (1881-1882). In varianta finala, textul a devenit o oda a singuratatii, a înstrainarii ireversibile a omului de geniu. In studiul "Eminescu şi clasicismul greco-latin", D.Murăraşu se referea la "ucenicia la şcoala antică" pe care poetul o face prin traduceri şi exerciţii de versificaţie peste care suprapune propria experienţă sufletească, devenind astfel "un desăvârşit asimilator al tehnicii maestrului şi o dată cu originalitatea spirituală a lui Eminescu triumfă în limba noastră şi arta antică în una din formele cele mai pure." Tema Poezia exprima atitudinea lirica a creatorului romantic. Continutul Poezia evoca starea de suferinta si invoca nepasarea, in formula consfintita a odei clasice. Eul liric, aflat intr-o ipostaza de nefericire existentiala, isi defineste starea si isi exprima cu patos dorinta de a o depasi.Odă (în metru antic)”, ca mai toate poeziile eminesciene, a cunoscut un proces îndelungat de elaborare, care cuprinde şapte variante înaintea formei finale. Punctul de plecare l-a costituit „Oda pentru Napoleon”, având iniţial unsprezece strofe, care ulterior, în urma unui „proces de subiectivare şi concentrare” (Perpessicius), are cinci catrene, cu elemente de elegie erotică, meditaţie şi rugă de mântuire. În succesiunea de variante se modifică tema, tonalitatea lirică şi dimensiunea poemului: de la titanism la geniu, de la erou la poet şi apoi la om, de la imaginea vanităţii Cezarului la imaginea poetului suferind din iubire şi apoi la ruga de mântuire a omului, de la adresarea directă (discurs liric la pers. a II-a) la monolog (confesiunea la pers. I), de la tonalitatea de odă la aceea elegiacă. Poemul păstrează însă titlul, metrul antic şi câteva motive centrale: singurateatea, indiferenţa, nemurirea, visul. Titlul este sugestiv „o creaţie în sine” (Paul Cornea) concentrând toate semnificaţiile simbolice şi filosofice ale textului, oda fiind un poem dedicat zeilor, eroilor, personalităţilor având tonul trimfal, retoric. Structural, datorită dispunerii timpurilor verbale, poezia înfăţişează un ciclu existenţial complet, în patru secvenţe poetice: atitudinea contemplativă din trecut (strofa I), întâlnirea cu experienţa fundamentală (strofa a II-a), prezentul trăirii (strofele III-IV), proiecţia în viitor şi ruga (strofa a V-a). Strofa I, primul vers, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, sintetizează atitudinea fundamentală a poemului prin structură şi semnificaţie. Poetul simte aparteneţa la ordinea cosmică prin atitudinea contemplativă când moartea, departe de om fiind, pare inexistentă. Această atitudine contemplativă, „Ochii mei nălţam visător la steaua singurătăţii”, fiind de natură romantică, regimul verbal de imperfect, timp al evocării proiectând naraţiunea în „illo tempore”.

Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Comentarii bac

Citation preview

Page 1: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

ODA ( IN METRU ANTIC ) - MIHAI EMINESCU - REFERAT - COMENTARIU

Introducere

Poezie a maturitatii depline, " ODA IN METRU ANTIC ”, apare in anul 1883, in editia princeps

a "Poeziilor" lui M. Eminescu. Initial, textul a fost o oda dedicata lui Napoleon (prima

versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfozari; de la 13 strofe ale

variantei din 1879 au ramas cinci strofe in forma definitiva (1881-1882). In varianta finala,

textul a devenit o oda a singuratatii, a înstrainarii ireversibile a omului de geniu.

In studiul "Eminescu şi clasicismul greco-latin", D.Murăraşu se referea la "ucenicia la şcoala

antică" pe care poetul o face prin traduceri şi exerciţii de versificaţie peste care suprapune

propria experienţă sufletească, devenind astfel "un desăvârşit asimilator al tehnicii

maestrului şi o dată cu originalitatea spirituală a lui Eminescu triumfă în limba noastră şi

arta antică în una din formele cele mai pure."

Tema

Poezia exprima atitudinea lirica a creatorului romantic.

Continutul

Poezia evoca starea de suferinta si invoca nepasarea, in formula consfintita a odei clasice.

Eul liric, aflat intr-o ipostaza de nefericire existentiala, isi defineste starea si isi exprima cu

patos dorinta de a o depasi.Odă (în metru antic)”, ca mai toate poeziile eminesciene, a

cunoscut un proces îndelungat de elaborare, care cuprinde şapte variante înaintea formei

finale. Punctul de plecare l-a costituit „Oda pentru Napoleon”, având iniţial unsprezece

strofe, care ulterior, în urma unui „proces de subiectivare şi concentrare” (Perpessicius), are

cinci catrene, cu elemente de elegie erotică, meditaţie şi rugă de mântuire. În succesiunea

de variante se modifică tema, tonalitatea lirică şi dimensiunea poemului: de la titanism la

geniu, de la erou la poet şi apoi la om, de la imaginea vanităţii Cezarului la imaginea

poetului suferind din iubire şi apoi la ruga de mântuire a omului, de la adresarea directă

(discurs liric la pers. a II-a) la monolog (confesiunea la pers. I), de la tonalitatea de odă la

aceea elegiacă. Poemul păstrează însă titlul, metrul antic şi câteva motive centrale:

singurateatea, indiferenţa, nemurirea, visul.

Titlul este sugestiv „o creaţie în sine” (Paul Cornea) concentrând toate semnificaţiile

simbolice şi filosofice ale textului, oda fiind un poem dedicat zeilor, eroilor, personalităţilor

având tonul trimfal, retoric. Structural, datorită dispunerii timpurilor verbale, poezia

înfăţişează un ciclu existenţial complet, în patru secvenţe poetice: atitudinea contemplativă

din trecut (strofa I), întâlnirea cu experienţa fundamentală (strofa a II-a), prezentul trăirii

(strofele III-IV), proiecţia în viitor şi ruga (strofa a V-a).

Strofa I, primul vers, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, sintetizează atitudinea

fundamentală a poemului prin structură şi semnificaţie. Poetul simte aparteneţa la ordinea

cosmică prin atitudinea contemplativă când moartea, departe de om fiind, pare inexistentă.

Această atitudine contemplativă, „Ochii mei nălţam visător la steaua singurătăţii”, fiind de

natură romantică, regimul verbal de imperfect, timp al evocării proiectând naraţiunea în „illo

tempore”.

Page 2: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Strofa a II-a este marcată de perfectul simplu care dinamizează acţiunea, poetul aflându-se

sub semnul unei emoţii puternice datorată de întâlnirea neaşteptată cu iubirea, „Când

deodată tu răsărişi în cale-mi”, care produce un dezechilibru sufletesc. Pierderea echilibrului

înseamnă şi pierderea de sine, de unde şi apariţia suferinţei „dureros de dulce” care distruge

sentimentul de aparteneţă la Marele Tot, astfel poetul se lasă cuprins de iubire şi de

voluptatea morţii.

Strofa a III-a exprimă patima devoratoare a eului poetic pentru femeie, deşi mitologia

antică oferă exemple de chinuri fizice la care sunt supuşi eroii mitici Nessus şi Hercul, din

pricina intrigii unei femei. (Hercules - incitat de soţia sa, Deianira, împotriva centaurului

Nessus - îl ucide. Cu ultimele puteri, Nessus o sfătuieşte pe Deianira să-şi îmbrace soţul

într-o cămaşa muiată în sângele lui, care se dovedeşte înveninat şi inflamabil, astfel că

Hercule moare în chinuri cumplite. încercând să-şi scoată cămaşa de pe trup, o smulge

odată cu carnea, suferinţa morţii fiind astfel îngrozitoare). Tot astfel, sufletul poetului este

mistuit de patima erotică, pe care o simte chinuitoare până în străfundurile eului liric, focul

ce-1 arde nu poate fi stins "cu toate/ Apele mării".

Strofa a IV-a. Pierzând singurătatea, s-a pierdut pe sine, confesiunea atinge momentul

culminant al suferinţei, combustia erotică fiind la apogeul chinurilor în care poetul

agonizează: "De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet/ Pe-al meu propriu rug, mă topesc în

flăcări...". Simbolul păsării Phoenix presupune speranţa recâştigării unei vieţi purificatoare

prin ardere, adică prin iubire, întrebându-se dacă ar fi posibilă o renaştere a sinelui,

asemănătoare cu aceea a miticei păsări: "Pot să mai re-nviu luminos din el ca/ Pasărea

Phoenix?".

Ultima strofă depăşeşte forma elegiei, accentele filozofice ale rugăciunii de reintegrare a

fiinţei, "Vino iar în sân, nepăsare tristă;" aduc aminte omului de trecerea-în nefiinţă, cu

condiţia regăsirii propriei identităţi, atât de zdruncinată prin ivirea iubirii: "Ca să pot muri

liniştit, pe mine/ Mie redă-ma!". Viaţa e o cale pentru cunoaşterea de sine şi o permanentă

învăţare a morţii, existenţa umană fiind condiţionată de ideea că "Moare numai cel ce se ştie

pe sine", cum scrie Nichita Stănescu în poezia "A unsprezecea elegie".

Poezia "Odă (în metrii antic)" sintetizează filozofic marile probleme ale existenţei umane:

cunoaşterea, dragostea, moartea, relaţia cu universul, ciclul vieţii fiind incomplet fără trăirea

mistuitoare a iubirii, ca unică şi inevitabilă cale de cunoaştere şi mai ales de autocunoaştere.

Procedee artistice. Minai Eminescu creează, în poezia "Odă (în metru antic)", un limbaj

artistic expresiv nu prin podoabe stilistice, ci prin valorificarea metaforică a limbii la nivel

morfologic şi sintactic. Verbele din prima strofă, aliate la imperfect ("nu credeam",

"'nălţăm"), proiectează acţiunea conjunctivului "sa-nvăţ" într-un trecut relativ în care poetul

se simţea contopit cu Cosmosul, stare întreruptă cu brutalitate de infinitivul "a muri" cu

valoare atemporală, definind un fenomen continuu, ce pândeşte omul.

Trăirea clocotitoare şi mistuitoare a sentimentului de iubire este de dată recentă, bruscă,

surprinzătoare, fapt sugerat de perfectul simplu al verbelor "răsărişi", "băui" şi de repetarea

pronumelui personal de persoana a II-a singular, "tu”, care sugerează' apariţia femeii în

viaţa bărbatului ("Când deodată tu răsărişi în cale-mi,/ Suferinţă tu, dureros de dulce").

Expresivitatea stilistică a strofei sporeşte emoţia artistica a poeziei prin cele două construcţii

Page 3: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

oximoronice "dureros de dulce" şi "voluptatea morţii". In Ultima strofă verbele se află la

imperativ ("vino", "redă-mă"), sugerând aspiraţia omului de geniu spre redobândirea

identităţii sinelui, spre o posibilă refacere a unităţii întregului pierdut în tinereţe prin apariţia

tulburătoare a iubirii şi pentru care este necesară o "nepăsare tristă".

"Oda" eminesciană este înrudită cu poezia lui Horaţiu prin metrică şi cu marile texte literare

ale culturii universale prin absenţa rimei şi prin maxima concentrare a profundelor idei

filozofice exprimate.

Referinte critice

Aceeasi otrava curge prin versurile celor doi poeti, cu toate ca Lenau e mai direct si mai

simplu, iar Eminescu, mai plin de umbra sa augusta, statuar, sorbind voluptatea rece a

eternitatii (si constient, totodata, dincolo de sensul estetic al personalitatii sale si de

valoarea sa morala, de divinitatea actului poematizarii, cum spune in alta parte: Pe cand

inima ta bate ritmul sfant al unei ode... Scrisoarea V). El se consuma in erosul ideal, in visul

nebun al mortii eterne, nazuind la indiferenta care trebuie inteleasa ca finalitate tragica a

genialitatii. (Ion Negoitescu Poezia lui Eminescu, in Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 1996,)

Poezia greceasca a optat, in genere, pentru un ritm care se deosebea de cel al graiului de

toate zilele prin regularitate si masura, prin organizarea metrica a maselor sonore, prin

dislocari de accent, prin deformari de rostire. Graiul aparea astfel inscaunat intr-o speciala

demnitate. O data cu ivirea popoarelor postantice, dispare tendinta spre plasticizare nobila,

tipica si masurata si apare inclinarea spre interiorizare, spre vibratia sufleteasca muzicala,

pe de o parte, spre accentuarea unei viguroase si individualizate barbatii, pe de alta parte.

Concomitent, graiul poetic ia o infatisare mai demonstrativ muzicala. Se infiripa rima la

popoarele romanice si versul aliterativ la cele germanice, iar alterarile metrice si dislocarile

de accent ale poeziei antice pier tot mai mult.

Ritmul, metrul, rima nu sunt valori absolute ale graiului poetic. Sa atragem in examenul

comparativ si graiul poetic al atator poeti moderni, un grai miscat in ritm foarte liber si

adesea lipsit de rima. Modul se preteaza din calea-afara la revelarea misterelor in

coordonatele unui anume stil. Aritmia si lipsa de rima isi au aici rostul lor, iar golul pe care il

aduc e compensat prin belsugul inversiunilor sintactice si mai ales prin abundenta metaforei

propriu-zise, a unei metafore de un relief si de o indrazneala careia graiul poetic de metru

antic sau cel rimat nu sunt obligate sa-i puna alaturi ceva asemanator. Graiul poetic modern

se incheaga dintr-o substanta vizionara mult mai vartoasa decat graiul poetic grec sau

graiul strabatut de ecouri rimate. ( Lucian Blaga - Arta si valoare)

Page 4: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

MODERNISM

TESTAMENT de Tudor Arghezi

- artă poetică modernă -

Strofa INu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,Decât un nume adunat pe-o carte.În seara răzvrătită care vineDe la străbunii mei până la tine,Prin rapi şi gropi adânci,Suite de bătrânii mei pe brânci,Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Strofa a II-aAşeaz-o cu credinţă căpătâi.Ea e hrisovul vostru cel dintâi,Al robilor cu sàricile, plineDe osemintele vărsate-n mine.

Strofa a III-aCa să schimbăm, acum, întâia oară,Sapa-n condei şi brazda-n calimară,Bătrânii-au adunat, printre plăvani,Sudoarea muncii sutelor de ani.Din graiul lor cu-ndemnuri pentru viteEu am ivit cuvinte potriviteŞi leagăne urmaşilor stăpâni.Şi, frământate mii de săptămâni,Le-am prefecut în versuri şi-n icoane.Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.Veninul strâns l-am preschimbat în miere,Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Strofa a IV-aAm luat ocara, şi torcând uşureAm pus-o când să-mbie, când să-njure.Am luat cenuşa morţilor din vatrăŞi am făcut-o Dumnezeu de piatră,Hotar înalt, cu două lumi pe poale,Păzind în piscul datoriei tale.

Strofa a V-aDurerea noastra surdă şi amarăO grămădii pe-o singură vioară,Pe care ascultând-o a jucatStăpânul, ca un ţap înjunghiat.Din bube, mucegaiuri şi noroiIscat-am frumuseţi şi preţuri noi.Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinteSi izbăveşte-ncet pedepsitorOdrasla vie-a crimei tuturor.E-ndreptăţirea ramurei obscureIeşită la lumină din padureŞi dând în vârf, ca un ciorchin de negi,Rodul durerii de vecii întregi.

Strofa a VI-aÎntinsă leneşă pe canapea,Domniţa suferă în cartea mea.Slovă de foc şi slovă faurităÎmparechiate-n carte se mărită,Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.Robul a scris-o, Domnul o citeşte,Făr-a cunoaşte ca-n adîncul eiZace mania bunilor meï.

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioda interbelică. Poezia este aşezată în fruntea primului volum arghezian, „Cuvinte potrivite”(1927), şi are rolul unui veritabil program literar, realizat însă cu mijloace poetice.

Poezia este o artă poetică modernă, întrucât în cadrul ei apare tripla problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică.

Tema poeziei este reprezentată de creaţia literară în ipostaza de meşteşug, creaţie lăsată ca moştenire urmaşilor.

Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual, căruia îi este lăsată drept unică moştenire „cartea” (opera literară). Lirismul subiectiv este realizat prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi prin mărcile subiectivităţii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I şi a II-a singular, alternând spre diferenţiere cu persoana a III-a cât şi prin topica afectivă.

Titlul poeziei are atât un sens denotativ, juridic, cât şi unul conotativ, poetic şi religios. Astfel creaţia literară devine o moştenire spirituală lăsată urmaşilor-cititori.

Textul poetic este construit din 6 strofe, cu versuri inegale, încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.

“Testament” de Tudor Arghezi848 cuvinte

Page 5: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Metafora „cartea” este un element de recurenţă al textului, care este folosit cu sensul de operă poetică, pe care autorul o întelege ca fiind un element de legătură între predecesori şi urmaşi, un rezultat al trudei artistice, o „treaptă” - valoare spirituală ce marchează un moment de progres în literatură, un rezultat al sublimării experienţei înaintaşilor.

Transformarea materialului în spiritual este exprimată cu ajutorul unor metafore şi sintagme dispuse în serii antitetice, aflate în relaţie de opoziţie: sapa – condei, brazda – calimară, zdrenţe – muguri şi coroane, veninul – miere, cenuşa morţilor din vatră – Dumnezeu de piatră.

În incipit, poetul consideră că întrega sa existenţă se reduce la opera sa şi numele său de scriitor pe care le lasă moştenire. Condiţia poetului este concentrată în versul „decât un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca „bun” spiritual şi peren.

Metafora „seara răzvrătită” simbolizează trecutul zbuciumat al strămoşilor, iar enumeraţia „râpi şi gropi adânci”, ca şi versul urmator "Suite de bătrânii mei pe brânci", sugerează drumul dificil al cunoaşterii străbătut de înaintaşi.

Fo rmula de adresare "fiule", semnifică un potenţial cititor, poetul indentificându-se în mod simbolic, cu un tată, cu un mentor al generaţiilor următoare.

În strofa a doua, „cartea”, creaţia elaborată cu trudă de poet, este numită „hrisovul vostru cel dintâi”, ea având pentru generaţiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei.

În strofa a treia, ideea centrală este transformarea poeziei într-o lume obiectuală. Astfel „sapa”, folosită pentru a lucra pământul, devine „condei”, unealtă de scris, iar „brazda” devine „călimară”, munca poetului fiind ca material întrebuinţat altfel decât a înaintaşilor lui ţărani. Asupra cuvintelor el aplică aceeaşi muncă transformatoare asemeni ţăranilor asupra pământului. Suferinţele strămoşilor, simbolizate de cuvântul „venin” sunt transformate în „miere”.

Strofa a patra debutează cu o confesiune lirică: „Am luat ocara şi torcând uşure/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure”, astfel în viziunea lui Arghezi, cuvântul poate să pedepsească sau să mângâie. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, iar datoria noastră este de a păstra şi de a înălţa cuvântul rămas de la bătrâni: „Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

În strofa a cincea apare ideea transfigurării socialului în estetic. Sunetul de vioară exprimă durerile neamului iar în versurile: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” apare pentru prima dată „estetica urâtului”, o modalitate de a exprima frumosul. De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezintă şi un mijloc de răzbunare a suferinţei înaintaşilor.

În ultima strofă, poezia este considerată o domniţă răsfăţată, aleasă, sensibilă, plină de noblete sufletească: „Întinsă leneşă pe canapea/ Domniţa suferă în cartea mea”. Poezia este atât rezultatul inspiraţiei, a harului şi talentului („slova de foc”) cât şi rezultatul trudei, al efortului („slova făurită”).

Condiţia poetului este redată în versul „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”, în care artistul este un „rob” ce se află în slujba cititorului, „Domnul”.

Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.La nivel lexico-semantic se observă o cumulare de cuvinte nepoetice cu valenţe estetice, potrivit esteticii

urâtului («bube, mucegaiuri şi noroi», «ciorchin de negi»). Se remarcă folosirea arhaismelor, a regionalismelor, a expresiilor populare, a neologismelor, a seriilor antonimice cât şi a termenilor religioşi.

La nivel morfosintactic sugestia trudei creatorului se realizează cu ajutorul dislocării topice şi sintactice. Jocul timpurilor verbale susţine ideile artei poetice. Singurul verb la viitor, la formă negativă («nu-ţi voi lăsa») susţine caracterul testamentar al poeziei. Utilizarea frecventă a verbelor la persoana I sugerează rolul poetului.

Materialitatea imaginilor artistice se realizează la nivel stilistic, prin fantezia metaforică, asocieri semantice, comparaţii («Împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte»), epitete («seara răzvrătită», «dulcea lui putere») şi enumeraţii.

Sonorităţile dure sunt conferite şi de versificaţie : strofe inegale ca număr de versuri, cu metrica şi ritmul variabile dar cu rimă împerechiată. Încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. În concluzie, opera literară «Testament» de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă deoarece, poetul devine, în concepţia autorului, un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului.

“Testament” de Tudor Arghezi848 cuvinte

Page 6: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi! Schiţe şi comentarii literare

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

Lucian Blaga, ca şi Mihai Eminescu, are de la început clară calea pe care - şi propune s-o urmeze, cultivând poezia ca mijloc: - de înnobilare a fiinţei umane

- de înfrumuseţare a universului- de îmbogăţire a lui cu largi fiori

de sfânt mister

Apariţia: - poezia a apărut în fruntea volumului de debut Poemele luminii, 1919, re flectând lirismul subiectiv al poetului

Incadrare: - o artă poetică ce va anticipa sistemul filozofic pe care îl va realiza mai târziu

- o meditaţie filozofică ce supune dezbaterii problema cunoaşterii lumii înconjurătoare

- un portal larg deschis către universul filozofic şi poetic blagian- este concepută ca o confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii şi a misiu

nii poetului în raport cu corola de minuni a lumii

Titlul: - este o metaforă revelatorie, Universul întreg fiind închipuit ca o floare uri aşă al cărei înveliş de petale, corola, nu trebuie strivit

- corola=în sens propriu, înseamnă înveliş interior al florii format din ansam blul petalelor- Ion Pop:„Intâia imagine pe care omul o are despre lume este a unei totalităţi împlinite, sumă de elemente perfect integrate într-o rotunjime ori ginară, dintre care fiecare a atins punctul de maximă înflorire, dar nu se poate reliefa cu adevărat decât prin ansamblul la care partici pă”

- corola pare să aibă un corespondent în mitologia indică, în „lotusul cu o mie de petale”

Ideea: - cunoaşterea înseamnă iubire (ideea filozofică centrală) atitudine izvorâtă la Blaga din iubire, prin iubire: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii[…] Căci eu iubesc şi flori, şi ochi şi buze şi morminte

Structura compoziţională:- poezia este alcătuită din 20 de versuri organizate într-o singură strofă, o unitate si

- 57 -

Page 7: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi! Schiţe şi comentarii literare

metrică de opoziţii şi analogii, care se constituie din mai multe momente:• Raportul dintre poet şi univers – 5 versuri• Condiţia altora relevând, pe calea logicii, tainele Universului – 3 ver

suri• Detaşarea netă a poetului faţă de alţii, prin văpaia trăirii poetice şi a- dâncirea în mit – 10 versuri• Motivarea crezului poetic prin sentimentul de iubire – 2 versuri

Semnificaţii lirico-filozofice:- Cunoscător de mituri şi mitologii, trăind în mit, Blaga creează mituri acolo unde e le nu există, aşa cum este şi corola...comunicând ideea în general, în raport cu reprezentările lui particulare, exprimate prin metafore: flori, ochi,buze, morminte; fiecare metaforă ne raportează la universul vegetal, uman al cunoaşterii, al logosului, ca mod de fiinţare, şi la cel mineral; rolul poetului - filozof faţă de tainele, misterele lu mii ce ne înconjoară, este de a le proteja şi de a le potenţa prin văpaia trăirii interi oare, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari sub ochii meiatitudine izvorâtă la el din iubire, prin iubire: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii[…] Căci eu iubesc şi flori, şi ochi şi buze şi morminte- în centrul discursului liric stă lumina, cu tot ceea ce înseamnă ea(cunoaştere, inteli genţă, raţiune), metaforă implicită a cunoaşterii paradisiace şi a cunoaşterii luciferi ce- există în poezie două lumini: -lumina altora, a minţii, corespunzătoare cunoaşterii paradisiace, care ucide tainele, sugrumă vraja aflân- du-se în opoziţie cu nepătrunsul ascuns

-lumina mea, a poetului, corespunzătoare cunoaşterii luciferice, solidară cu taina nopţii, deoarece poetul nu doreşte să lămurească misterele Universului pen tru a nu strica echilibrul perfect al acestuia- poetul se propune ca prezenţă eminamente nocturnă, lumina lui fiind lunară, femi nin învăluitoare; soarele blagian e un soare de noapte, emanând o lumină ce se lasă ca şi contaminată de întuneric; razele lunii sunt albe, conferind obiectelor un fel de aură protectoare- ochiul deschis e sursă a privirii mirate, descoperind feţele Universului, cărora le

- 58 -

Page 8: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi! Schiţe şi comentarii literare

amplifică profunzimea; spaţiul privirii devine spaţiu al integrării sau reintegrării eu lui în lume şi a lumii în eu- confesiunea poetului se organizează în jurul unor relaţii de opoziţie categorică cu sens figurat: eu – alţii lumina mea – lumina altora corola de minuni – flori, ochi, buze, morminte- eu: - pronumele personal, cuvânt – cheie al poeziei, apare de 6 ori (o dată în titlu şi de 5 ori pe parcursul poeziei) - este o manifestare imperativă a individualităţii subiective - devine o ipostază interiorizată, de confesiune, în care se priveşte pe sine în ra port cu lumea - Ion Pop: „eul poetic iluminează şi se iluminează, căci în raza sa cunoaşterea apare ca revelaţie totală a lumii în adâncimea şi perfecţiunea de la începuturi, ca eveniment mereu nou şi unic, dar şi revelaţie de sine ca element solidar cu marele TOT cosmic, căruia se poate adăuga fără dificultate” - opoziţia este reliefată:

• Cu instrumente gramaticale: dar – conjuncţie adversativăcăci – conjuncţie cauzală

• Cu ajutorul verbelor la persoana I obţinând efecte deosebite: de la două negaţii nu strivesc, nu ucid se ajunge la o afirmaţie căci eu iubesc, motivaţie a crezului poetic

• Prin sugerare, verbele conţinând această idee: nu strivesc => sporesc

îmbogăţesc => nu micşorează- poezia, deşi concentrată, se poate reduce la 3 versuri, primul şi ultimele două con ţinând ideea filozofică centrală:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii[…] Căci eu iubesc şi flori, şi ochi şi buze şi morminte- conceptul de mister, de vrajă, este surprins în text printr-o multitudine de metafore şi expresii metaforice revelatorii: corola de minuni taine flori, ochi, bu ze, morminte nepătruns ascuns

adâncimi de întuneric a lumii taină

întunecata zare sfânt mister ne-nţeles

- 59 -

Page 9: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi! Schiţe şi comentarii literareCaracterul modern

- poezia se încadrează în modernism prin: Condiţia gânditorului, a creatorului de geniu, în epoca atâtor înnoiri de

ordin spiritual Ţinuta versificaţiei, poetul cultivând: - versul liber şi alb

- metrica variabilă -de la 2 silabe Dar eu ajungându-se la 13 sila be Eu nu strivesc corola de mi nuni a lumii

- un ritm interior determinat de gândirea abruptă, sacadată a po etului

- ingambamentul Propoziţiile şi frazele care sunt construite prin coordonare pentru a re da cât mai concentrat totul

Din 76 de cuvinte, doar două sunt neologisme: corolă, mister

L. Blaga poate fi integrat strălucitei galerii de lirici precum:M.Eminescu, G.Coşbuc T.Arghezi, N.Labiş, N.Stănescu

- 60 -

Page 10: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Riga Crypto şi lapona Enigelde Ion Barbu

Balada culta moderna

“Menestrel trist, mai aburitCa vinul vechi ciocnit la nuntă,De cuscrul mare dăruitCu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult -- îndărătnic menestrel,Un cântec larg tot mai încearcă,Zi-mi de lapona EnigelSi Crypto, regele ciupearcă !

Nuntas fruntas !Ospătul tău limba mi-a fript-o,Dar cântecul, tot zice-l-as,Cu Enigel si riga Crypto.

-- Zi-l, menestrel !Cu foc l-ai zis acum o vară ;Azi zi-mi-l stins, încetinel,La spartul nuntii, în cămară.

*Des cercetat de păduretiÎn pat de râu si-în humă unsă,Împărătea peste buretiCrai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă !-- Dar printre ei bârfeau buretiiDe-o vrăjitoare minătarcă,De la fântâna tineretii.

Si răi ghioci si toporasiDin gropi ieseau să-l ocărască,Sterp îl făceau si nărăvas, Că nu vroia să înflorească.

În tări de ghiată urgisită,Pe acelasi timp trăia cu el,Lapona mică, linistită,Cu piei ; pre nume -- Enigel.

De la iernat, la păsunat, În noul an, să-si duca renii,Prin aer ud, tot mai la sud,Ea poposi pe muschiul crudLa Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoareLin adormi, torcând verdeata,Când lângă sân, un rigă spân,Cu eunucul lui bătrân,Veni s-o-imbie cu dulceată :

-- Enigel, Enigel,Ti-am adus dulceată, iacă,Uite fragi, tie dragiIa-i si toarnă-i in puiacă.

-- Rigă spân, de la sân.Multumesc Dumitale.Eu mă duc să culegFragii fragezi, mai la vale.

-- Enigel, Enigel,Scade noaptea, ies lumine,Dacă pleci să culegi,Incepi rogu-te cu mine.

-- Te-as culege, rigă blând...Zorile încep să joaceSi esti umed si plăpând :Teama mi-e, te frângi curând,Lasă. -- Asteaptă de te coace.

-- Să mă coc, Enigel,

Mult as vrea, dar, vezi, de soare,Visuri sute, de măcel,Mă despart. E rosu, mare,Pete are fel de fel ;Lasă-l, uită-l Enigel,În somn fraged si răcoare.

-- Rigă Crypto, rigă Crypto,Ca o lamă de blestemVorba-în inimă-ai înfipt-o !Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă în iarnă sunt făcută,Ursul alb mi-e vărul drept,Din umbra deasă, desfăcută,Mă-închin la soarele-întelept.

La lămpi de ghiată, supt zăpezi,Tot polul meu un vis visează.Greu taler scump, cu margini verzi,De aur, visu-i cercetează.

Mă-închin la soarele-întelept,Că sufletu-i fântână-în pieptSi roata alba mi-e stăpânăCe zace-în sufletul-fântână.

La soare, roata se măreste,La umbră, numai carnea cresteSi somn e carnea, se desumflă,-- Dar vânt si umbră iar o umflă...

Frumos vorbi si subtirelLapona dreaptă, Enigel.Dar timpul, vezi, nu adăsta,

Page 11: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Iar soarele acuma staSvârlit in sus, ca un inel.

-- Plângi, prea cuminte Enigel !Lui Crypto, regele ciupearcă,Lumina iute cum să-i placă ?El se desface usurel !De Enigel.De partea umbrei moi să treacă...

Dar soarele, aprins inel,Se oglindi adânc în el ;De zece ori, fără sfială,

Se oglindi in pielea-i chială ;

Si sucul dulce inăcreste !Ascunsa-i inimă plesneste,Spre zece vii peceti de semn,Venin si rosu untdelemnMustesc din funduri de blestem ;

Că-i greu mult soare să îndureCiupearcă crudă de pădure,Că sufletul nu e fântânăDecât la om, fiară bătrână,Iar la făptură mai firavăPahar e gândul cu otravă.

-- Ca la nebunul rigă Crypto,Ce focul inima i-a fript-o,De a rămas să rătăceascăCu alta fată mai crăiască :

Cu Laurul-BalaurulSă toarne-în lume aurul,Să-l toace, gol la drum să iasă.Cu măsălarită-mireasă,Să-i tie de împărăteasă.”

Poezia "Riga Crypto şi lapona Enigel" de Ion Barbu (1895-1961) face parte din ciclul "Uvedenrode", ce aparţine volumului "Joc secund" (1930) şi are valoare de simbol pentru creaţia poetică ulterioară. Subintitulată de autor "Baladă", poemul este un cântec bătrânesc de nuntă, o alegorie simbolică, în care personajele sunt măşti lirice purtătoare de idei. Discursul epic al poeziei este, ca şi în "Luceafărul" eminescian, străbătut de elemente dramatice îmbinate cu cele lirice, compunând o poveste stranie de dragoste cu aspect de cântec medieval, spus de un menestrel (trubadur, poet şi muzicant ambulant din Evul Mediu, cântăreţ popular) "la spartul nunţii, în cămară".

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune fantastică inedită, a cărei interpretare implică drama cunoaşterii şi imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire între două fiinţe aparţinând unor lumi/regnuri diferite.

Poezia "Riga Crypto şi lapona Enigel" de Ion Barbu este structurată în douăzeci şi şapte de strofe, cele mai multe catrene, dar există şi altele de câte cinci, şase sau şapte versuri.Titlul "Riga Crypto şi lapona Enigel" reiterează un vechi model tradiţional, specific celebrelor cupluri erotice din literatura universală ("Romeo şi Julieta"), dar modernismul poemului barbian se manifestă prin numele şi ipostaza partenerilor: Riga Crypto simbolizează un rege cu suflet închis, "Crai Crypto, inimă ascunsă", căruia statutul de ciupercă îi conferă fragilitate şi dramatism; Enigel este o locuitoare din regfunile nordice ale globului, care poartă "un hume tătăresc al râului Ingul, afluent al Bugului, rusesc" (T.Vianu).

Tema baladei exprimă o iubire imposibilă, deoarece fiinţele care alcătuiesc cuplul erotic fac parte din lumi diferite, incompatibile, Enigel aparţinând regnului animal^ iar ciuperca-rege Crypto regnului vegetal. Povestea fantastică, asemenea celei din "Luceafărul" lui Eminescu, se derulează în visul fetei, numai că în această poezie ea este fiinţa superioară, iar el este cea inferioară, de aceea critica literară a numit poemul barbian un "luceafăr întors".

Formula literară este aceea de "poveste în poveste" sau "poveste în ramă", narată de un cântăreţ popular, un "menestrel", la rugămintea unui "nuntaş fruntaş", cele patru catrene de la începutul poeziei, constituind "rama" sau prologul: "Mult - îndărătnic menestrel,/ Un cântec

Page 12: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!".Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: "împărăţea

peste bureţi/ Crai Crypto, inimă ascunsă", înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii îl ^'bârfeau" cu dispreţ: "Sterp îl făceau şi nărăvaş/ Că nu vroia să înflorească". în antiteză cu ciuperca-rege, lapona (locuitoare de la pol-«.«) este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate: "Lapona mică, liniştită,/ Cu piei: pre nume - Enigel". Tânăra plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi lumină, poposind, ca'să se odihnească şi să-şi adape renii, la "Crypto, mirele poienii". Ca şi în "Luceafărul" lui Eminescu, cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în viiiul fetei, iar Crypto rosteşte o chemare ademenitoare, încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian.

Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe patetic, printr-o repetiţie ce sugerează pasiune -"Enigel, Enigel"-, sentimente calde şi emoţionante contrare firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite soarele, ideal spre care ea aspiră cu toată energia spirituală: "Lasă-1, uită-1, Enigel,/ în somn fraged şi răcoare". Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi frig, mediu propice numai regelui-ciupercă, în timp ce "Eu de umbră mult mă tem, // Că dacă-n iarnă sunt făcută/ [...] Mă-nch.in la .soarele-nţelept". Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile cărora le aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa către idealuri.

Ca orice fiinţă inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere: "Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână".

Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se poate înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate fi fatal: "Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure,/ Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar ja făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă." Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume pe care n-o înţelege şi cu care nu se potriveşte: "Şi sucul dulce înăcreşte!/ Ascunsa-i inimă plesneşte".

Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu "măsălariţa mireasă", o fiinţă din lumea lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi regn. Referirea la "Laurul-Balaurul" sugerează aceeaşi idee a Vnuntirii" posibile numai între două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi, deoarece "laur" este o plantă veninoasă, cu rniros neplăcut, cu fructul ţepos: "Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul,/ Să-1 toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa-mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă."

Condiţia omului obişnuit, comun, este tragică-prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de a aspira către valori spirituale superioare -"Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure"-, precum şi setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce năzuieşte către cunoaştere, lumină spirituală -"Mă-nchin la soarele-nţelept"- a făcut ca balada "Riga Crypto şi lapona Enigel" a lui Ion Barbu să fie numită "un luceafăr întors". Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a două lumi diferite din "Luceafărul" eminescian este şi ideea acestei balade,

Page 13: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

numai că omul superior este fata (lapona Enigel), iarfiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).

Tema şi structura narativă ar încadra poezia în romantism, dar Ion Barbu surclasează interpretarea superficială la acest prim nivel, întrucât, simbol al fiinţei superioare, al omului de geniu, Enigel deplânge fiinţa umană duală, ce oscilează în permanenţă între ideal şi material, între raţional şi instinctual. Subtilitatea estetică a baladei este de factură modernă, exprimând o concepţie cu totul nouă a poetului Ion Barbu despre cunoastere, prin trei căi esenţiale: eros (senzuală), raţiune şi contemplaţie poetică. în spirit modern este interpretată şi incompatibilitatea celor două fiinţe care alcătuiesc cuplul erotic, din perspectiva apartenenţei la regnurile animal/ vegetal şi aflate în relaţii de opoziţie. Făpturile superioare, înzestratecu sensibilitate şi raţiune, aspiră către cunoaştere, idealuri, desăvârşire, dar se depărtează astfel de natura primordială, înălţându-se în abstractul existenţei. Ciuperca, o plantă involuată, este simbolul vieţii pur vegetative, situată pe prima treaptă a naturii primitive, aproape de esenţa Creaţiei.

Sugestia modernă a textului liric este susţinută de inversiuni sintactice:"zice-1-aş",”rogu -te", "des cercetat", "răi ghioci", de vocative "nuntaş fruntaş", "Enigel, Enigel", "Rigă spân" şi epitete metaforice "menestrel trist", "vinul vechi", "cântec larg", "lapona mică, liniştită", "inimă ascunsă", ca principale modalităţi de reliefare a personajelor în ipostaza de măşti lirice. Elementele-simbol, exprimate într-un limbaj oral, familiar, narativ, conferă poemului modernitate, caracter alegoric şi filozofic, trimiţând la filonulfolcloric prin utilizarea unor cuvinte/expresii populare: "bârfeau", "iacă", "puiacă", "adăsta", "poposi". Un procedeu artistic aparte este anafora (bicolon=două reluări) din strofa: "Dar soarele aprins inel,/ Se oglindi adânc în el;/ De zece ori, fără sfială/ Se oglindi în pielea-i cheală."

Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin opoziţia trecut/prezent a verbelor la persoana a III-a singular, mărci care atestă structura epică a poemului şi absenţa eului liric: "trăia", "poposi", "a rămas", "a fript", "împărăţea", "făceau", "vorbi", "se desface", "înăcreşte", "plesneşte", "nu e". în ceea ce priveşte modurile de expunere, pe lângă naraţiune şi descriere, balada "Riga Crypto şi lapona Enigel" excelează prin dialog, ceea ce explică utilizarea verbelor/pronumelor ta persoana îşi a H-a singular: "zi-mi", "mi-a fript", "ţi-am adus", "rogu-te", "mă duc", "ai înfipt", "eu", "mine"» "mă-nchin" etc.

Prozodia este modernă: versurile au măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe, rima este o îmbinare savantă între rimă încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă, strofele sunt inegale, având între patru şi şapte versuri.

In concluzie, creaţia lirică a lui Ion Barbu apare, aşa cum afirma Al.Rosetti, "ca o plantă cu rădăcinile adânc înfipte în solul nostru".

Page 14: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi!Schiţe şi comentarii literare

În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu

A.Generalităţi:- Ca poet, Vasile Voiculescu realizează un univers distinct a cărui evoluţie marchează pâ nă la război, momente ale poeziei tradiţionaliste de tip romantic, depăşite apoi, când se apropie de formele moderne reprezentate de cei de la „Gândirea”. Acum apar:

zbuciumul lăuntric aspiraţia către Dumnezeu dramatismul luptei spiritului cu materia înălţarea într-o lume a valorilor spirituale

- elemente ale unei mitologii creştine româneşti populează un univers evlavios, desăvârşit prin sacralitate- în timp ce Arghezi implora Divinitatea să-i trimită măcar un înger, Voiculescu este so licitat de aceste fiinţe cereşti; îngerii sunt la el fiinţe pure, un fel de experienţe simbolis te care ajută omul să se elibereze de cătuşele teluricului. - scenele şi motivele biblice constituie punctul de plecare al unor meditaţii asupra condi ţiei umane însetată de desăvârşire, dar aflată sub ispita amăgitoare a păcatului.- această trăsătură îl apropie pe Voiculescu de Arghezi sau de Rainer Maria Rilke. Ceea ce-l deosebeşte este credinţa fără tăgadă într-un Dumnezeu salvator care-i veghează fap ta şi gândul, motiv pentru care a fost considerat cel mai mare poet religios din literatura română

B.Studiul operei:Apariţia: - Creaţia In Grădina Ghetsemani, care apare în 1921 în vol.Pârgă, marchea- ză trecerea poeziei lui Vasile Voiculescu spre o etapă esenţializată în care mo tivele biblice creştine nu mai sunt un simplu element decorativ exterior, ci toc mai expresia unei esenţializări, a unei noi etape poetice ce constă: - în spiritualizare

- în coborârea spre tainele profunde: - ale existenţei - ale esenţelor de natură divină

Punctul de plecare: - îl constituie Evanghelia Sf.Luca, clipele de îndoială, de durere şi de restrişte ale lui Iisus în grădina Ghetsemani când ştia că va fi prins, judecat şi răstignit. - poetul menţine în structura poeziei majoritatea detaliilor din textul biblic dezvoltat într-o ţesătură poetică străbătută de o devoţiune

- 48 -

Page 15: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi!Schiţe şi comentarii literare mistică.

Poezia este astfel: - o meditaţie pe tema condiţiei umane - o dramă existenţială pornind de la supliciul Mântuitorului

Demersul liric este organizat în jurul elementelor ce ţin de natura duală a lui Iisus:• îndoielile, neliniştea, teama de moarte ţin de latura omenească• depăşirea momentelor de zbucium ţin de natura divină

De esenţă divină, Iisus devine om pentru ca, tocmai în această ipostază, să poată salva lumea. Om fiind, el este supus aceloraşi patimi şi spaime ale trupului. Pentru prima dată Iisus are o îndoială, o umbră de neîncredere şi chiar un prim dezacord cu Dumnezeu-Tatăl.

Ca orice om, îşi înalţă ruga fierbinte către tatăl său pentru a-l izbăvi de patimile omenirii. Postura umană e asimilată în mod absolut. Iisus nu se preface că este om, el chiar este om.

Strofa I- surprinde imaginea iconică a lui Iisus în grădina Ghetsemani, accentul căzând pe zbuciumul omenesc şi pe lupta cu un destin care-l înspăimântă. Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna; contrastul vizual pune în opoziţie:

•omenescul, sugerat de sânge care simbolizează viaţa•divinul, sugerat de alb, simbol al purităţii cereşti.

Intensitatea durerii capătă dimensiuni cosmice, fiind vorba de o jale metafizică: Şi-amar nica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

Strofele a II-a şi a III-a - dezvoltă tragedia omului înspăimântat de patimile crucificării şi surprinde depăşirea acestui moment prin înţelegerea sensului misiunii divine a lui Iisus.- infama băutură, simbol al păcatelor omenirii ce trebuie răscumpărate prin jertfă, se ascunde sub aparenţa amăgitoare a mierii.- bând din acest ultim pahar al suferinţei, Iisus se transpune definitiv în condiţia umană, realizând esenţa vieţii omeneşti compusă din: - fericire şi durere - dulceaţă şi suferinţă.- el înţelege întreaga suferinţă a omului care a devenit muritor în urma păcatului primor-diar- lupta cu moartea depăşeşte limitele unei drame omeneşti reprezentând alegoric esenţa eternului conflict între: - suflet şi trup - spirit şi materie.- inversarea valorii între lumea materială şi cea divină e sugerată prin simboluri:

- venin - miere - moarte - viaţă

- 49 -

Page 16: Oda in Metru Antic + Testament + Eu Nu Strivesc Corola + Riga Crypto + in Gradina Ghetsimani - Comentarii

Prof.Luminiţa Vînturache Dacă vrei să-nveţi!Schiţe şi comentarii literare

Strofa a IV-a - completează cadrul tradiţional evanghelic, imaginea terifiantă a măslinilor amplificând teroarea; un vânt de spaimă frământă lumea anunţând martiriul care va schimba destinul omenirii.- imaginea uliilor care se rotesc după pradă şi a măslinilor care par că vor să fugă e încărcată de sugestii ca în estetica simbolistă.- uliii i-ar sugera pe duşmanii lui Iisus, iar măslinii pe Sf.Apostoli care-L părăsesc în acele clipe grele cuprinşi de spaimă.- peisajul terifiant din grădină e o proiecţie exterioară a dramei interioare

Particularităţi artistice

viziunea terifiantă asupra suferinţei umane versuri de o plastică densă preferinţa pentru: metafore-simbol : furtuna=zbucium sufletesc

sudori de sânge=suferinţă• personificări : măslinii• epitete şi inversiuni : amarnica-i strigare grozava cupă infama băutură• hiperbole : Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna• comparaţie : chipu-i alb ca varul• antiteză : venin - dulceaţă moarte - viaţă

ineditul asocierii cuvintelor: verzuie - otravă sterlici de miere - semn al chemării ademenitoare a vieţii

Elemente de prozodie: strofa catren versul tradiţional rima încrucişată măsura de 14 silabe

Esenţa atitudinii lirice a lui Voiculescu rezultă din credinţa în posibilitatea răscumpărăriiumane, a salvării sufletului printr-o imensă suferinţă. Din poezie se desprinde îndemnul la meditaţie asupra tragicei condiţii umane.

- 50 -