Cuprins

Introducere 1 - 2

Capitolul I. Criminalitatea organizata

1.1. Repere istorice ale criminalitatii organizate 3 - 4

1.2. Definirea conceptului de criminalitate organizata 5 - 9

1.2. Clasificarea organizatiilor criminale 9 - 10

Capitolul II. Tipuri de organizatii criminale

2.1. Mafia italo – americana 11 - 12

2.2. Mafia rusa 13 - 14

2.3. Mafia asiatica 15 - 16

2.4. Cartelurile columbiene 17 - 18

2.5. Organizatiile teroriste 19 - 20

Capitolul III. Strategii de prevenire la nivel international

3.1. Prevenirea si contracararea fenomenului criminalitatii organizate 21 - 24

3.2. Cadrul legislativ penal american 25 - 28

3.3. Cadrul legislativ penal european 29 - 38

Concluzii 39

Bibliografie 40 - 42

Anexe 43 - 44

0

Introducere

Criminalitatea organizată este considerată una dintre ameninţările majore la adresa

securităţii umane, împiedicând dezvoltarea societăţii din punct de vedere social, economic,

politic şi cultural în întreaga lume. Este un fenomen cu multiple faţete care se manifestă sub

nenumărate forme, dintre care cele mai periculoase şi mai cunoscute sunt traficul de droguri,

traficul de fiinţe umane, comerţul ilegal cu arme, spălarea de bani, terorismul etc. În

particular, traficul de droguri rămâne una dintre principale activităţi ale organizaţiilor

criminale din întreaga lume, generând profituri inimaginabile.

Fenomenul criminalităţii acoperă variate dimensiuni ale existenţei umane, desfăşurându-

se sub nenumărate forme, extinzându-se de la an la an. Lupta împotriva acestei caracatiţe cu

tentacule pe plan mondial este una foarte dificilă si de durată. Dintre formele criminalităţii,

una dintre cele mai periculoase şi larg răspândite este criminalitatea organizată, sub toate

aspectele ei.

Desi fenomenul este foarte vechi, alerta internationala cu privire la pericolul social

deosebit corespunde unei anumite etape istorice: caderea comunismului si disparitia lumii

bipolare. Alerta este data de Departamentul de Stat al SUA in 1994, care averizeaza ca Mafia

internationala este pe cale de a se constitui. Sunt semnalate, asfel, intalniri ale organizatiilor

criminale la Varsovia in 1991, la Praga in 1992, la Berlin in 1993, scopul acestor intalniri

constand in destabilizarea ordinii mondiale. Expertii in materie vorbesc de o “adevarata

constructie sociala a amenintarii” (Didier Bigo), si semnaleaza dinamismul extraordinar al

grupurilor criminale.

Organizaţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalitatii Organizate Transnaţionale

(UNODC) este principalul instrument internaţional care luptă pentru contracararea crimei

organizate şi anihilarea organizaţiilor criminale. UNODC lucrează îndeaproape cu guvernele

lumii pentru întărirea cooperării la acest nivel, ajută ţările pentru a se folosi de dispoziţiile

Convenţiei cu scopul de a crea legi pentru pedepsirea aspră a infracţiunilor, pentru a adopta

noi cadre legislative în ceea ce priveşte asistenţa legală şi pentru a facilita extrădările.

Pe măsură ce globalizarea a dus la extinderea comerţului internaţional şi activităţile

organizaţiilor criminale din întreaga lume s-au lărgit şi s-au diversificat. Formele ierarhice,

tradiţionale ale grupurilor de criminalitate organizată s-au diminuat, fiind înlocuite cu reţele

libere care conlucrează în vederea exploatării de noi şi noi oportunităţi pe piaţa mondială. De

exemplu, organizaţiile criminale implicate în trafic de droguri sunt, în majoritatea cazurilor,

implicate şi în trafic de alte bunuri ilegale.

1

Din cauza lipsei legislaţiilor eficiente, aceste crime reprezinta doar vârful icesberg-ului.

Acest tip de activitate al organizaţiilor criminale este una în continuă expansiune, astfel că nu

este surprinzător faptul că furtul de identităţi este considerat crima secolului nostru.

Implicarea tot mai mare a grupurilor de criminalitate organizată în răpirea pentru

răscumpărare a ridicat motive serioase de îngrijorare pentru comunitatea internaţională. În

ţările cele mai grav afectate, mii de răpiri sunt efectuate în fiecare an de către grupurile de

criminalitate organizată. Prin urmare, diversitatea legislativă a statelor membre, precum şi

absenţa unor numitori comuni la nivelul definiţiilor şi al sancţionării infracţiunilor de trafic

de fiinţe umane, fragmentarea la nivelul statelor membre şi, pe cale de consecinţă şi la

nivelul UE, a sistemului de măsuri de asistenţă şi protecţie a victimelor activitatilor specifice

criminalitatii organizate, sunt factorii care explică starea de fapt la nivelul Uniunii Europene.

Când ne gândim la organizaţiile criminale, primul lucru care ne vine în minte este Mafia

Italiană, însă în ultimii ani, faţada criminalităţii organizate s-a schimbat total. Astăzi,

organizaţiile criminale sunt compuse dintr-o gamă mult mai variată de membri, precum

mafioţii ruşi, care s-au infiltrat puternic pe piaţa internationala odată cu prăbuşirea fostei

URSS; grupuri ale ţărilor africane, cel mai des din Nigeria, binecunoscute pentru trafic de

droguri şi escrocării financiare; „cleştii chinezi”, „japonezii Boryokudan” şi alte elemente

componente ale criminalităţii organizate asiatice.

Activitatea organizaţiilor criminale nu este uşor de măsurat, dar ştim că ea există la un

nivel mai mult decât semnificativ. Grupările de crimă organizată ameninţă interesele

economice mondiale şi pot provoca daune importante pentru sistemul financiar mondial prin

subminarea pieţelor legitime. Banca Mondială estimează că aproximativ 1000 miliarde dolari

se cheltuiesc în fiecare an de către aceste organizaţii criminale doar pentru mituirea

funcţionarilor publici. Organizaţiile criminale stau în spatele celor care distribuie droguri în

oraşele noastre, ducând la creşterea nivelului de violenţă şi tot ele sunt cele care recurg la

cumpărarea de oficiali corupţi pentru a-şi desfăşura activităţile ilicite fără probleme,

folosindu-se de şantaj, intimidare şi crimă.

Complexitatea uimitoare a fenomenului criminalitate organizată, actualitatea temei, modul

de operare al organizaţiilor criminale, care recrutează in randurile lor de cele mai multe ori

membri cu un nivel de inteligenţă deosebit de ridicat, diversitatea acestora, extinderea

activităţii lor şi infiltrarea la toate nivelurile societăţii şi în toate domeniile, corupţia la cele

mai înalte nivele pe care o generează, precum şi lupta la nivel internaţional pentru stoparea

acestui flagel mondial, reprezinta un subiect deosebit de important pentru noi toţi, prin prisma

societăţii viitorului pe care o clădim pentru urmaşii noştri, motivează alegerea temei mele în

elaborarea acestei lucrări.

2

CAPITOLUL I

Criminalitatea organizata

1.1. Repere istorice ale criminalitatii organizate

Un adevăr de necontestat este acela că nu există în istorie un dosar mai voluminos decât

cel al violenţei şi al corupţiei, elemente indispensabile ale criminalitatii o. În fapt,

criminalitatea organizată reprezintă un fenomen atât de vechi încât poate fi urmărit de la

închegarea primelor societăţi umane şi până la apariţia primelor civilizaţii. Prima menţiune a

unei organizaţii criminale este făcută în secolul al IX-lea, în Sicilia, în timpul dominaţiei

arabe asupra acestei insule. „Alte izvoare istorice plasează acest fenomen 200 de ani mai

târziu, în acelaşi loc, în timpul ocupaţiei normande.”1

„Unii cercetători afirmă că originea acestui cuvânt se află în expresia arabă

„Maha'Fat” - protecţie, imunitate, privilegiu sau în cuvântul „Mahias”, provenit din aceeaşi

limbă, care însemnă semeţie, orgoliu, aroganţă. Alti istorici sunt de părere că „Mafia” ar fi

prescurtarea formulei "Morte ai francesi Italia anela!" - Moarte francezilor strigă Italia!,

motto-ul mişcării clandestine apărute la Palermo în anul 1282, ca reacţie la opresiunea

dominaţiei normande. Termenul de „Mafie”, caracteristic organizaţiilor din Sicilia, este la

fel de controversat ca şi începutul fenomenului în sine”.2

"Mafia" a fost iniţial numele unei asociaţii libere de sicilieni din Evul Mediu care au

colaborat pentru protecţia şi respectarea legii în timpul ocupaţiei insulei. Cetăţenii locali

credeau că nu pot avea încredere în funcţionarii străini în ceea ce privea aplicarea legii, astfel

că au organizat propriile lor societăţi de protecţie. Privită ca "mafia bună", care venea în

ajutorul celor oprimaţi, organizaţia de tip mafiot din Sicilia se schimbă radical începând cu

secolul al XVIII-lea. Atunci apar structuri embrionare ale aşa numitei "mafii negre" sau

"întunecate". Totul începe cu recrutarea de către baronii locali a gărzilor şi supraveghetorilor

înarmaţi prin intermediul cărora se încerca impiedicarea deteriorării drepturilor feudale.

Aparatul mafiot, constituit din "gabellotti"- intermediari între ţărani şi nobili, ajunge rapid să

trateze de pe poziţii de forţă şi cu unii şi cu ceilalţi.

În Statele Unite, banda irlandeză a "Mâinii Albe" a reprezentat prima formă a

criminalităţii organizate pe teritoriul american. Înfiinţată în jurul anului 1860, ea şi-a început

activitatea prin exploatarea irlandezilor săraci, trecand, ulterior, în zona sa de influenţă,

comunitatea italiană din ce în ce mai numeroasă. Ca răspuns, în anul 1890, ia naştere „Mano

1 www.wikipedia.com – “Organized crime”2Philip Gouney – ―Corruption and Organized Crime in Europe: Illegal partnerships‖, Ed. Routledge, New York, 2012, p. 81

3

Nera” - Mana Neagră, prima forma de manifestare a Mafiei siciliene în America. În acelaşi

timp se formează şi „Banda Purpurie‖, grupul mafiot al etnicilor evrei. Între irlandezi şi

italieni începe un lung şi sângeros război, finalizat, sub puternica influenţă a lui Al Capone, cu

victoria italienilor. În ceea ce îi priveşte pe evrei, Banda Purpurie a trecut dintr-o tabără în

alta, sfârşind în simbioză cu Mafia italo-americană, definitivată în anii prohibiţiei.

Daca în Italia se năştea termenul de "familie mafiotă", America Centrală şi cea de Sud

au dat lumii o altă denumire cu o tristă reputaţie – „cartelul‖. Specializate în producerea şi

comercializarea drogurilor puternice (în special cocaină), cartelurile mexicane, columbiene,

braziliene sau cele din Venezuela, deţin primul loc pe plan mondial în ceea ce priveşte traficul

de stupefiante.

În ceea ce priveşte asociaţiile criminale chineze, acestea îşi găsesc originile în urmă cu

aproximativ trei secole, sub forma unor grupări revoluţionar-naţionaliste create cu scopul de a

înlătura dinastia Ch'ing şi reafirmarea la conducerea imperiului chinez a dinastiei Ming.

Termenul de „Triade”, prin care sunt identificate astăzi grupările criminale chinezeşti, a fost

utilizat pentru prima dată de englezi pentru a individualiza cele trei forţe fundamentale ale

Universului recunoscute de membrii acestor grupări: paradisul, pământul şi omul.

În Japonia, temuta organizaţie „Yakuza” îşi are originile în sistemul feudal nipon, acolo

unde samuraii se transformau în bandiţi (ronini), venind în ajutorul săracilor sau încercând să

obţină profit de pe urma acestora. De altfel, chiar şi în structura actuala, Yakuza păstrează

multe aspecte ale feudalismului japonez, atât prin normele de comportament, prin ritualuri, cât

şi prin simbolistică.

Rusia este ultima intrată în rândul negrei elite a crimei organizate şi, totuşi, Mafia

rusească a dobândit, în mai puţin de 20 de ani, supremaţia mondială. Odată cu prăbuşirea

blocului comunist şi cu trecerea traumatică la economia de piaţă, imensitatea fostei URSS a

generat un val nemaîntâlnit de grupări criminale. Rupte din fostele structuri ale KGB-ului şi

ale autorităţilor sovietice, sau născute în lagărele siberiene, organizaţiile mafiote ruse au ajuns

în scurt timp să detroneze Triadele chinezeşti şi Yakuza japoneză chiar în zonele de influenţă

ale acestora. Cu violenţe extreme, mafioţii ruşi au ocupat cea mai mare parte a pieţei negre

asiatice (trafic de droguri, de armament, de persoane etc.) avansând treptat către America.

Conducătorii organizaţiilor au creat reţele extinse, ceea ce a făcut dificilă legarea

anumitor persoane de infracţiuni specifice, de locuri şi date, transformând aplicarea legii întro

sarcină dificilă. Bogăţiile acumulate de aceste grupări criminale au fost temelia de bază a

reţelei de criminalitate organizată, care a apărut de-a lungul următoarelor două decenii.

4

1.2. Definirea conceptului de criminalitate organizata

Criminalitatea organizată a generat dintotdeauna o preocupare permanenta în societatea

modernă, datorită formelor în care se manifestă şi a modului de operare, în funcţie de care se

schimbă constant condiţiile socio-economice şi politice. În ultima vreme a devenit evident şi

deosebit de îngrijorător faptul că manifestările criminalitatii organizate devin din ce în ce mai

mult transnaţionale şi, ocazional, acestea ameninţă chiar securitatea globală.

În ciuda multitudinii de studii privind criminalitatea organizată, există, încă, controverse,

in plan juridic, în ceea ce priveşte definirea unitara, structura şi consecinţele sale, precum şi

modul în care aceasta poate fi cel mai bine controlată în zilele noastre.3

Criminalitatea organizată reprezintă acel segment infracţional la care se raportează

activităţile ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi

politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi

conspirativ, de către asociaţii de indivizi, cu o ierarhie internă bine determinată, cu structure

specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite, la cote

deosebit de ridicate. „Din definiţia conceptului de crimă organizată se desprind următoarele

caracteristici esenţiale ale acesteia: desfasurarea de activităţile ilegale; planificarea

activitatea infracţională, cu continuitate”.4

Mafia reprezintă acel segment infracţional la care se raportează activităţile ilegale

deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive de asociaţii de indivizi, cu o

structură organizatorică ierarhizată şi un lider autoritar, având la bază un „cod de conduită

obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii, în scopul instituirii

controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale

societăţii şi a obţinerii de câştiguri fabuloase.”5

Participantii la Colocviul international asupra Criminalitatii organizate, reuniti sub egida

Interpolului in 1983, au definit ca si criminalitate organizata “orice organizatie sau grup de

persoane care desfasoara, indiferent de frontiere, o activitate ilicita continua si a carui prim

scop este realizarea profitului”. Conferina internationala aspra Criminalitatii organizate de la

Neapole din 1994 si-a propus, in cadrul a nu mai putin de 16 proiecte de cercetare, elaborarea

unei definitii care sa intruneasca consensul. Grupul de cercetare “Drog si Criminalitate

organizata” din cadrul Uniunii Europene, incepand cu 1995, retine 11 criterii in raport cu care

3 Dorean Marguerite Koening - Confruntarea dintre sistemul justiţiei penale şi crima organizată în Statele Unite;Raport la Colocviul preparator al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal - AIDP, Alexandria, Egipt, 1977,Revista Internaţională de Drept Penal, vol. 69, p. 3064Einstein, Stanley, Menachem Amir – „Organized Crime: Uncertainties and Dilemmas‖, Ed. Office of International Criminal Justice, Chicago, 1999, p. 2145Repetto, Thomas – „American Mafia: A History of its Rise to Power‖, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2004, p. 83

5

aceasta eticheta este aplicata sau nu. Astfel, o asociere de mai multi indivizi va fi considerata

“organizata daca ea indeplineste 6 din aceste criterii, dintre care in mod necesar punctele 1,5

si 11: colaborare intre mai mult de doua persoane; sarcini specifice atribuite fiecarui

membru; durata in timp suficient de lunga; o anumita forma de disciplina si de control;

suspectata de a fi comis infractiuni grave; actiuni la nivel international; recurgerea la

violenta sau la alte mijloace de intimidare; utilizarea unor structuri comerciale sau de tip

comercial; utilizarea splarii banilor; exercitarea unei influente asupra mediului politic, mass-

media, administratiei publice, puterii judecatoresti sau mediului economic; actioneaza in

scopul dobandirii profitului si/sau al puterii.

Sintagma de criminalitate organizata vine din legislatia americana, mai exact din asa

numitul Cod al Criminalitatii Organizate (RICO)6, dar care nu da o definitie acestui tip de

criminalitate, ci procede numai la o enumerare a infractiunilor care sunt etichetate ca atare.

Importul conceptului de criminalitate organizata in drepul european nu s-a facut fara

dificultati, mai mici in sistemul de Common Law, dar mult mai mari in sistemul Romanist

care opereaza cu concepte si definitii precise.

În 1960, o campanie viguroasă susţinută de către procurorul general Robert F. Kennedy a

dus la semnarea de noi acte de către Congres, devenite instrumente esenţiale în lupta

împotriva organizaţiilor criminale, instrumente care ar putea fi baza accentului pus de govern

federal pe contracararea crimei organizate internaţionale şi a terorismului secolului al XXIlea.

În 1968, „Actul de control a crimei şi crearea de străzi sigure‖ a încercat să definească

criminalitatea organizată ca „fiind formată din organizaţii disciplinate, cu implicare continuă

în activităţi ilegale, jocuri de noroc, cămătărie, prostituţie, droguri, exploatare ilegală a forţei

de muncă”.7

O altă definiţie care prezintă interes este cea dată de către specialiştii polonezi, în anul

1996, şi inserată în cadrul „Proiectului Convenţiei Internaţionale Împotriva Criminalităţii

Transnaţionale Organizate‖. Astfel, crima organizată reprezintă activităţile desfăşurate de

către orice grup, format din cel puţin trei persoane, care să permită celor aflaţi la conducere să

se îmbogăţească sau să controleze teritorii interne sau străine, prin folosirea violenţei,

intimidării, corupţiei, urmărind să desfăşoare o activitate infracţională sau să se infiltreze în

economia legală.

La cea de-a V-a Conferinţă a O.N.U., desfasurata in Washington DC, in anul 2009,

conferinta care a avut principal scop prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, s-a

6 Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act este o lege de nivel federal care a extins sanctiunile penale la orice act care s-a savarsit in cadrul unei organizatii criminale, adoptata in 1970 , introdus in Titlul 18, Capitolul 96 din Codul SUA.7Repetto, Thomas - „Bringing Down the Mob: The War Against the American Mafia‖, Ed. Henry Holt and Company, New York, 2006, p. 114

6

elaborat o rezoluţie specială – „Criminalitatea ca formă de afaceri”– în care sunt subliniate

patru criterii definitorii pentru criminalitatea organizată, respectiv: scopul (obţinerea de

câştiguri substanţiale); legăturile (bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului);

specificul (folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor) şi nivelul (ocuparea

de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi societate).

In legislatia penala romana nu exista o infractiune cu aceasta denumire. Exista insa in

actualul cod penal unele prevederi care au fost introduse prin Legea nr.140/1996 la art.323 (1)

(cu marginalul de ”Asocierea in vederea savarsirii de infractiuni”), prin care se incrimineaza

fapta de asociere sau de a initia constituirea unei asocieri in scopul savarsirii uneia sau mai

multor infractiuni, altele decat cele aratate in art.167 (complotul), ori aderarea sau sprijinirea

sub orice forma a unei astfel de asocieri, iar in alin 2, al aceluiasi articol, se prevede distinct

pedeapsa mai grea atunci cand fapta de asociere a fost urmata de savarsirea unei infractiuni.

Criteriile oferite de lege sunt insuficiente, provoaca confuzii in practica.

Noul cod penal romanesc (Legea nr. 286/2009) vine cu o solutie mai elaborata,

eliminand, intr-o oarecare masura, neajunsurile reglementarii actuale. Astfel, in Titlul VIII -

Infractiuni, acest tip de fapta antisociala este incriminata, in art.367, cu denumirea de

”Constituirea unui grup infractional organizat”, care are un continut asemanator cu actualul

art. 323, continand insa, in plus, un aliniat nou (6), care defineste “grupul infractional

organizat” ca fiind “grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru

o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau

mai multor infractiuni”. Noul text face o enumerare a criteriilor pe care un grup infractional

trebuie sa le reuneasaca pentru a fi calificat ca organizat, si anume numarul minim de

participanti, durata (destul de vag insa formulata), coordonarea si scopul.

Cat priveste mafia, nu avem o definitie juridica a acesteia nici in plan international, nici

in plan intern. Unele legislatii fac insa referire la “asociatii de tip mafiot”. Este cazul art.416

din codul penal Italian, care prevede ca “asociatia este de tip mafiot cand cei care fac parte se

servesc de forta de intimidare ce rezulta din legatura asociativa si din obligatia de supunere si

din omerta (legea tacerii) care decurge, pentru a comite delicte, pentru a dobandi intr-un mod

direct sau indirect gestiunea sau in orice modalitate controlul activitatilor economice,

concesiuni, autorizatii, piete si servicii publice, pentru a obtine profituri sau avantaje

nejustificate in favoarea lor sau in favoarea altuia sau pentru a impiedica exercitarea libera a

votului sau a procura voturi siesi sau altuia cu ocazia consultarilor electorale. Activităţile de

tip mafiot presupun, în plus, următoarele caracteristici: se dezvoltă în concordanţă cu evoluţia

structurilor statale, economice, politice şi sociale; prezintă un grad de periculozitate deosebit,

deoarece urmăresc instituirea controlului asupra unor sectoare economice şi niveluri de

7

decizie; în activitatea asociaţiilor criminale de tip mafiot prevalează metodele de acţiuni

agresive; modul de structurare a asociaţiilor mafiote urmează o linie tradiţională; liderul

asociaţiei se bucură de o autoritate deosebită, în majoritatea cazurilor, având drept total asupra

lor; admiterea noilor membri în asociaţie se face după o perioadă de iniţiere şi de testare a

aptitudinilor infracţionale.

În timp ce eforturile de combatere a criminalitatii organizate pe plan intern, in unele tari,

au început să dea roade, lupta la nivel global a rămas până astăzi provocatoare. Globalizarea

economiilor în ultimul sfert al secolului XX, combinată cu îmbunătăţirile aduse în transport,

precum şi în telecomunicaţii, au încurajat circulaţia de bunuri şi servicii peste graniţe, la o

scară mult mai mare. Ca urmare, au apărut noi şi noi forme de activităţi ilicite ale

organizaţiilor criminale, care se extind într-un ritm extrem de rapid, cele mai cunoscute fiind

traficul de persoane şi traficul de droguri. În multe cazuri, imigranţii transportă mărfuri ilegale

peste hotare în mod voluntar, deoarece activitatea infracţională organizată le oferă

posibilitatea unor câştiguri rapide, de neegalat în orice condiţii de muncă legală, în special

pentru clasele inferioare. „Într-adevăr, atâta timp cât vor exista condiţiile economice, sociale

şi politice care favorizeazaz extinderea criminalitatea organizată, va exista şi crima. Lipsa de

oportunităţi economice şi sărăcia în multe ţări vor împinge oamenii să perceapa organizaţiile

criminale ca pe o solutie cale de ieşire”.8 Exemplele pot fi nenumărate, dar unul dintre cele

mai bine cunoscute este cel fermierilor de pe insulele din Caraibe şi din Mexic, care apelează

la culturile ilegale de cocaină şi marijuana, a căror destinaţie finală sunt Statelor Unite ale

Americii.

„În America, criminalitatea organizată este modul în care grupurile de emigranţi,

grupuri sărăcite, se ridică deasupra condiţiei de ghetou şi acţionează pentru evitarea

opresiunii şi a discriminărilor, a oportunităţilor refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc

atât de mulţi imigranţi.” Este una din explicaţiile ce se dau in legatura cu existenţei Mafiei

italiene sau altor modele de crimă organizată, precum cartelurile columbiene; triadele;

grupurile ruseşti. Oricare ar fi definiţiile date crimei organizate, formele sub care aceasta se

desfăşoară au căpătat noi valenţe în contextul transformărilor geopolitice, economice şi

sociale cu care se confruntă în prezent comunitatea internaţională, extinzându-şi aria de

cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante. Ea constituie motiv de îngrijorare pentru

majoritatea statelor lumii şi, în mod deosebit, pentru cele ale căror economii se află în process

de tranziţie, dată fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor

democratice din aceste ţări.

8 Lyman, Michael D., Gary W. Potter – „Organized Crime‖, Ed. Peason Education, New Jersey, 2004, p. 76

8

1.3. Clasificarea organizatiilor criminale

Există mai multe modele de organizaţii criminale transnaţionale, care diferă în ceea ce

priveşte structura, specializarea, tradiţiile, zona geografică în care acţionează, pieţele cucerite.

Deseori, acestea cooperează şi folosesc tehnici şi metode specifice de informaţii şi

autoprotecţie.

Criminalitatea organizată nu se confundă numai cu un anume tip de organizaţie, gen

Mafia, Triadele, Cartelurile, care sunt cele de bază, rezistente ofensivei autorităţilor şi care în

perioada actuală se regăsesc nu numai în zona originară, ci aproape pe întreg globul,

constituind, ca structură, baza pentru alte grupuri, sub diverse denumiri. Mafia, Yakuza şi

Triadele sunt tipuri tradiţionale de organizare şi manifestare a criminalităţii ce s-au dovedit a

fi longevive şi care au avut, iniţial, un rol pozitiv, dar au degenerat abandonând scopul,

menţinând însă principiile de luptă. La baza acestora, în procesul formării, au stat opresiunea

externă asupra ţării, opresiunea internă asupra unei pături sărace şi sărăcia generalizată,

demonstrând astfel că se poate forma criminalitatea organizată oricând şi oriunde aceste

condiţii vor exista.

Inspirate din aceste trei tipuri, într-o serie de alte ţări, criminalitatea organizată se

manifestă, de mai mult sau de mai puţin timp, abordând aceleaşi infracţiuni sau altele

moderne, noi, important fiind câştigul. Astfel au apărut organizaţii de tip Mafia, formate de

către alte grupuri etnice – vietnamezi, turci, kurzi, ţigani, ruşi, nigerieni, columbieni,

portoricani etc. Triadele ori Yakuza servesc de model popoarelor asiatice de care sunt legate

prin obiceiuri şi tradiţii, constituind un real pericol pentru ordinea planetară, avându-se în

vedere că aceste popoare depăşesc cu mult jumătate din populaţia globului. Organizaţiile

criminale ar putea fi împărţite în cinci grupe:

1) familiile mafiei (cu structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită

şi diversitate de activităţi licite şi ilicite - se includ aici şi cartelurile columbiene);

2) organizaţiile profesionale (se specializează în una sau două tipuri de activităţi

criminale, gen laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor, emiterea de

monedă falsă)

3) organizaţiile criminale etnice (ca rezultat al unor condiţii istorice, economico-sociale,

culturale, politice - cum ar fi imensa discrepanţă a nivelurilor de viaţă, severitatea

excesivă a autorităţilor, procedurile restrictive de imigrare, expansiunea geografică a

criminalităţii, slăbiciunea legilor;

4) reciclarea banilor (oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la plata

impozitelor);

9

5) organizaţiile teroriste internaţionale (practică asasinate, deturnări de avioane, răpiri de

persoane etc.).

Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizaţie criminală, nu numai datorită

numărului mare de membri, ci mai ales ca urmare a structurii sale şi a capacităţii ei de a

dezvolta strategii unitare, în ciuda articulaţiei complexe a reţelei sale operaţionale. Prin

caracteristicile sale, Mafia este singura organizaţie criminală italiană care oferă un model

criminal valabil la nivel internaţional.

Ca şi organizaţia mafiotă Cosa Nostra, „familiile” mafiote din Columbia săvârşesc o

gamă largă de activităţi criminale pentru a-şi menţine câştigurile la nivelurile cele mai înalte

şi a-şi păstra influenţa câştigată. Ele se impun prin disciplină şi violenţă, dar sunt considerate

mult mai radicale şi mai violente. „Organizaţiile columbiene poartă denumirea de

„Carteluri”. Un cartel este constituit dintr-o reţea complexă de grupuri şi celule care sunt

formate din 10-30 de persoane care acţionează independent, astfel că prinderea unui „grup”

nu va afecta întreaga structură”.9

Pe piaţa lumii interlope s-au răspândit şi s-au dezvoltat tot mai mult şi grupurile criminale

din Asia. Prin crearea de mari comunităţi în principalele metropole, prin implicarea tot mai

adâncă în omoruri, răpiri, şantaj, jocuri de noroc, traficul de droguri şi armament s-a afirmat,

că mafia asiatică are potenţialul de a deveni în viitorul apropiat problema numărul unu atât

pentru autorităţile americane, cât şi pentru cele europene.

După prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est, autorităţile din fostul lagăr

comunist au fost nevoite să se confrunte cu o escaladare a fenomenului criminalităţii fără

precedent. În această parte a Europei au apărut grupări criminale organizate în stil mafiot, care

vor deveni în scurt timp organizaţiile care vor domina S.U.A. sau Canada sub denumirea de

mafia rusă.

Sursele actuale de ameninţare la adresa securităţii diferă în mod fundamental de cele de la

sfârşitul mileniului trecut. Provocările nu se rezumă numai la conflictele militare dintre state,

ci au o natură mai complexă. Criminalitatea organizată şi terorismul reprezintă principalele

ameninţări pentru securitatea comunităţii internaţionale. În prezent, se poate vorbi de o

criminalitate strategică care reprezintă o combinaţie între criminalitatea organizată şi terorism

şi urmăreşte distrugerea puterii politice, prin crearea unei economii paralele care strică

credibilitatea instituţiilor fundamentale ale statului de drept în faţa cetăţenilor.

CAPITOLUL II

Tipuri de organizatii criminale

9Richard Smitten – “Inside the Cocaine Cartel: The Eyewitness of Life Inside the Colombian Cartel”, Ed. S.P.IBooks, Miami, 1993, p. 168

10

2.1. Mafia italo – americana

Mafia este la bază o organizaţie secretă italiană, fiind totodată una dintre cele mai

periculoase şi complexe grupări de criminalitate organizată din istoria recentă. În anul 2007

sa estimat că Mafia a devenit una dintre cele mai mari afaceri din Italia, având o cifră de

afaceri de 120 miliarde de dolari pe an. În noiembrie 2008, mafia avea o cifră de afaceri de

130 de miliarde de euro şi o reţea de 180.000 de comercianţi implicaţi.10

De la apariţia lor în 1800, societăţile italiene criminale cunoscute sub numele de Mafia

au infiltrat ţesătura socială şi economică a Italiei, ajungând acum să aibă impact asupra

întregii lumi. Există mai multe grupuri active în prezent în Statele Unite: mafia siciliană,

mafia napolitană sau Camorra, 'Ndrangheta sau Mafia din Calabria şi Sacra Corona Unita

(Marea Coroană Sacră). FBI-ul estimează că cele patru grupuri au aproximativ 25.000 de

membri şi 250.000 de filialele în întreaga lume. Există mai mult de 3.000 de membri şi filial

în SUA, răspândite mai ales de-a lungul marile oraşe din nord-est, Midwest, California şi în

Sud. Cele mai puternice centre ale Mafiei se grupeaza învârt în jurul oraşelor New York,

New Jersey, Chicago şi Philadelphia. Activităţile lor criminale ating cote internaţionale, cu

membri şi filiale în Canada, America de Sud, Australia şi părţi ale Europei. Mafia este de

asemenea cunoscută în ceea ce priveşte colaborarea sa cu alte grupuri internaţionale de crimă

organizată din întreaga lume, în special în ceea ce priveşte traficul de droguri. Mafia a fost

implicată în traficul de heroină decenii întregi.11 Două investigaţii majore care au vizat mafia

italiană, referitoare la traficul de droguri în anii 1980, sunt cunoscute sub numele de "Filiera

franceză" şi "Pizza Connection". Aceste grupări nu se limitează la traficul de droguri, fiind,

de asemenea, implicate în jocuri ilegale de noroc, corupţie politică, extorcare de fonduri,

răpire, fraudă, contrafacere, infiltrare în afaceri legitime, crime, atacuri şi trafic de armament.

Experţii în domeniu, din Italia, estimează că activitatea lor criminală, la nivel mondial, este în

valoare de mai mult de 100 miliarde de dolari anual.12(Anexa 1)

În ceea ce priveste mafia italiana, incepând cu anii 1900, mii de figuri reprezentative ale

crimei organizate italiane au apărut în Sicilia, cea mai mare parte dintre mafioţi ajungând

ilegal în această ţară. Mulţi dintre cei care s-au refugiat aici, la începutul anilor 1920, au

ajutat la stabilirea a ceea ce este cunoscut astăzi ca „La Cosa Nostra” sau „Mafia americană”.

Mafia siciliană este cunoscută pentru atacurile sale agresive asupra oficialilor italieni. În

Sicilia, termenul de "cadavru excelent" este folosit pentru a distinge asasinarea oficialilor

guvernamentali proeminenţi de infractorii de drept comun şi cetăţenii obişnuiţi ucişi de

10Diego Gambetta – „The Sicilian Mafia: The Business of Private Protection”, Ed. Harvard University Press,New York, 1996, p. 7411 John Dickie – „Cosa Nostra: A History of the Sicilian Mafia”, Ed. Palgrave McMillan, Chicago, 2004, p. 11512 Diego Gambetta – op. cit., p. 264

11

Mafie. Victimele de rang înalt includ comisari de poliţie, primari, judecători, generali şi

membrii ai Parlamentului. Pe 23 mai 1992, mafia siciliană a lovit puternic legea italiană

printr-o răzbunare. La aproximativ 6 pm, magistratul italian Giovanni Falcone, soţia sa şi trei

gardieni au fost ucişi de o bombă. Falcone era directorul „Departamentului de Afaceri

Criminale” din Roma. Bomba a făcut un crater de 30 de metri în diametrul drumului. Crima a

devenit cunoscută ca „Masacrul asupra capacităţilor‖ (Capaci Massacre). Mai puţin de două

luni mai târziu, la data de 19 iulie 1992, Mafia a lovit din nou, asupra înlocuitorului lui

Falcone, Paolo Borsellino, judecător la Palermo, în Sicilia. Borsellino şi cinci gărzi de corp

au fost ucise în faţa apartamentului mamei lui Borsellino, atunci când o maşină umplută cu

explozibil a fost detonată prin control de la distanţă. În temeiul mandatului judecătorului

Falcone, FBI-ul şi autorităţile italiene au dezvoltat o strânsă relaţie de cooperare care vizează

dezmembrarea grupurilor de crimă organizată italiene care operează în ambele ţări. Această

relaţie a fost intensificată continuu de atunci.

„La Cosa Nostra” este principala organizaţie criminală care ameninţă societatea

americană. Este o alianţă la nivel naţional între criminali legaţi prin legături de sânge sau prin

conspiraţie si este dedicată criminalităţii şi protejării membrilor săi.13 La Cosa Nostra sau

LCN aşa cum este cunoscută de către FBI, este formată din diferite „familii” sau grupuri,

care sunt, în general, repartizate împărţite geografic şi implicate în activităţi de şantaj şi

corupţie semnificative. LCN este cea mai activă în zona metropolitană New York, părţi din

New Jersey, Philadelphia, Detroit, Chicago, şi New England. Aceasta are membrii şi în alte

oraşe mari şi este implicată în crime internaţionale. Deşi La Cosa Nostra îşi are rădăcinile în

crima organizată italiană, a fost o organizaţie separată pentru mulţi ani.

De-a lungul anilor, investigaţiile FBI au relevat modul în care grupurile criminale

organizate s-au proliferat şi au afectat o mare parte a lumii. Parteneriatele cu agenţiile străine

pentru aplicarea legii sunt esenţiale pentru a combate crima organizată la nivel internaţional.

Printre parteneriatele cu FBI-ul este de remarcat „Grupul de lucru italiano-american‖, care se

întâlneşte în fiecare an. Grupul activează pentru combaterea crimei organizate, criminalităţii

cibernetice, spălării de bani, terorismului internaţional, imigraţiei ilegale, cooperării în cazul

martorilor, traficului de droguri, furturilor de artă, contrabandei cu ţigări şi colaborează cu

organisme internaţionale în materie de extrădare. SUA şi Italia, pe rând, sunt gazdele

reuniunilor.

2.2. Mafia rusa

Mafia rusă este un nume aplicat grupurilor de criminalitate organizată din Rusia. De la

căderea Uniunii Sovietice în 1991, aceste grupuri au acumulat o putere considerabilă la nivel

13Anthony DeStefano – „ Mob Killer”, Ed. Pinnacle, New York, 2011, p. 88

12

mondial, devenind active în comerţul ilegal cu petrol, traficul de fiinţe umane, droguri,

traficul de persoane, contraband de arme şi de materiale nucleare şi operaţiuni de spălare de

bani. În decembrie 2009, Timur Lakhonin, şeful rus al Biroului Naţional Central al

Interpolului, a declarat: „Desigur, există crimă care implică foştii noştri compatrioţi în

străinătate, dar nu există date oficiale exacte despre structura de grupuri criminale

organizate ruseşti în străinătate.”14

Adevăratul progres al organizaţiilor criminale ruse a început în 1988, când Uniunea

Sovietică a legalizat antreprenoriatul privat, care permitea comerţul liber. Cu toate acestea,

noua lege nu a reglementat economia de piaţă. Pieţele brute au început să se formeze, cea mai

notorie fiind piaţa „Rizhsky”, locul în care reţelele de prostituţie îşi desfăsurau activitatea

chiar lângă gara Rizhsky, din Moscova. Când Uniunea Sovietică s-a îndreptat spre colaps, la

fel a făcut şi economia, ceea ce a dus la o imensă degradare socială. Foşti agenţi KGB,

sportivi şi veterani ai războiului afgan şi al războiului cu cecenii, acum şomeri, dar cu

experienţă în domeniile care s-au dovedit utile criminalităţii, au contribuit la crearea unui val

de crime în creştere.46 Corupţia, sărăcia şi neîncrederea în autorităţi au contribuit semnificativ

la creşterea crimei organizate. Contractele pentru crime, răpiri şi atentate au atins un nivel

record, un număr important dintre ele rămânând până astăzi nerezolvate.

Până la mijlocul anilor 1990 se credea că ucraineanul Semion Moghilevici a devenit

responsabil pentru finanţarea unor sindicate ale mafiei ruse (Solntsevskaya bratva), şi era

descris de FBI ca "unul dintre cei mai periculoaşi oameni din lume". În 1993 aproape toate

băncile din Rusia erau deţinute de către mafie şi 80% dintre întreprinderi plăteau taxe de

protecţie. În acel an, 1400 de oameni au fost ucişi în Moscova, membrii crimei organizate

ucigând oameni de afaceri care au refuzat să plătească taxe de protecţie, dar şi reporteri,

politicieni, proprietari de bănci care le stăteau în cale. Noua clasa criminală din Rusia a avut

o abordare mult mai occidentalizată a criminalitatii organizate faţă de fostele grupuri

criminale ruse, care se bazau pe un cod de onoare.15

La începutul anului 1993, Ministerul rus al Afacerilor Interne a raportat peste 5.000 de

grupuri de crimă organizată care operau în Rusia. Aceste grupuri aveau aproximativ 100.000

de membri, cu o conducere de 18.000, iar oficialii ruşi credeau că doar aproximativ 300

aveau o structură identificabilă. Grupările de crimă organizată din Rusia nu sunt nici pe

departe structurate ca şi „La Cosa Nostra” din Statele Unite. Surse avizate din cadrul Reţelei

financiare de executare a crimelor (FinCEN) au furnizat un model de structură a grupurilor

14Federico Varese – „The Russian Mafia: Private Protection in a New Market Economy”, Ed. Oxford, Los Angeles, 2001, p. 9115Vadim Volkov – „Violent Entrepreneurs: The Use of Force in the Making of Russian Capitalism”, Ed. CornellUniversity, Marea Britanie, 2002, p. 39

13

din Rusia. Principiul din spatele acestei structuri este de a reduce la minimum contactul cu

alte celule, care ar putea duce la identificarea întregii organizaţii. Fiecare şef, numit

"pakhan," controlează patru celule criminale, printr-un intermediar numit "brigadă". Şeful are

doi spioni care urmăresc asigurarea loialităţii. În partea de jos a structurii sunt celule

criminale specializate în diferite tipuri de activitate criminală, cum ar fi traficul de droguri,

prostituţie, şantaj politic. Oficialii ruşi indică faptul că cele mai multe din grupurile de crimă

organizată sunt bine organizate cu echipamente tehnice sofisticate, computere, mijloace de

transport, de sprijin financiar şi o reţea excelentă de contraspionaj. Aceste grupuri sunt

implicate înextorcare de fonduri, contrabandă de materii prime, spălare de bani, fraudă,

contrabandă cu arme, trafic de narcotice.

Criminalitatea organizată rusă este implicată în extorcare de fonduri, droguri, crimă,

furturi auto, contrabandă cu combustibil, fraude cu carduri de credit. Potrivit Serviciul de

Imigrare SUA, mafia rusă a invadat întreg teritoriul american şi atrage cel mai mare număr

de emigranţi ruşi, care se stabilesc în această ţară, mai mult decât oriunde în lume. America

se confruntă, de asemenea cu o migrare a crimei ruseşti dinspre Coasta de Est spre Vest.

Acest fenomen pare a avea loc din cauza lipsei de putere a organizaţiei criminale „La Cosa

Nostra” pe Coasta de Vest.

Surse de aplicare a legii, direct implicate în investigarea fraudelor de combustibil indică

faptul că mafia rusă nu va elimina niciodată schemele frauduloase. Grupurile de criminalitate

organizată ruse vor continua să fraudeze guvernele statale şi federale, neplătind impozitele

aferente accizelor pentru combustibil şi vor veni mereu cu noi scheme de fraudare elaborate.

După ce se sustrag impozitului federal şi de stat prin falsificare de acte, grupurile criminale

pot ascunde adevăratul drept de proprietate asupra combustibilului. Ei vor continua să se

amestece în afacerile cu combustibil, sub raportul volumului de carburant vândut, prin afaceri

efectuate în mod necorespunzător şi prin comercializare de deşeuri periculoase, vor continua

mereu să vândă combustibil ieftin ca un produs premium.

Membrii grupurilor de crimă organizată din Rusia sunt violenţi, dar violenţa este, de

obicei, folosită pentru motive specifice, cum ar fi eliminarea concurenţei şi informatorii sau

pentru pedepsirea celor care încearcă să ascundă fonduri. Din acest punct de vedere, mafia

rusă este la fel ca „La Cosa Nostra” şi nu ca bandele de stradă, care folosesc violenţa fără

discernământ.

2.3. Mafia asiatica

Pe piaţa lumii interlope s-au răspândit şi s-au dezvoltat tot mai mult grupurile criminale

din Asia. Prin crearea de mari comunităţi în principalele metropole, prin implicarea tot mai

14

ampla în omoruri, răpiri, şantaj, jocuri de noroc, trafic de droguri şi armament, mafia asiatică

are potenţialul de a deveni în viitorul apropiat prioritatea unu atât pentru autorităţile

americane, cât şi pentru cele europene.

Termenul de „triadă” este un termen folosit pentru a descrie mai multe ramuri ale

organizaţiilor criminale chineze cu sediul în Hong Kong, Vietnam, Macao, Taiwan, China, şi,

de asemenea, în ţările cu populaţii importante chineze, cum ar fi Malaezia, Singapore, Statele

Unite ale Americii, Canada, Australia şi Marea Britanie. Triadele chineze reprezintă una

dintre cele mai mari organizaţii criminale, care include, la rândul ei, alte organizaţii

criminale, cu membrii constanţi de aproximativ 1,5 milioane în China continentală şi 2,5

milioane de membri în întreaga lume.16

Mafia chineză este implicată în toate activităţile criminalitatii organizate, veniturile ei

fiind de miliarde de dolari. Cu toate acestea principala activitate a reţelelor chineze este

traficul de droguri, acestea controlând aproape 85% din traficul mondial de heroină. Un

domeniu tradiţional de acţiune al triadelor este prostituţia. Ca şi în cazul traficului de droguri,

prostituţia este monopolizată de mafia chineză în toată Asia şi mai nou şi în S.U.A. De

asemenea, mafia chineză s-a specializat recent şi în traficul prin exploatarea ilegala a muncii

de mână de lucru ilegală. Se scot profituri uriaşe şi din executarea unor falsuri. Mafioţii

chinezi execută cea mai mare gamă de falsuri Rolex şi Gucci. Triadele controlează toate

jocurile de noroc din Hong Kong, Macao, Taiwan, Filipine, Corea de Sud, Thailanda şi parte

din Australia. Spălarea banilor murdari ai mafiei chineze se face în băncile din Europa dar şi

prin intermediul unui sistem bancar clandestin. Un labirint de bănci chinezeşti internaţionale,

agenţii turistice etc. plasează miliarde de dolari în câteva ore fără să lase urmă.

Pe teritoriul SUA mafioţii chinezi se ocupă de traficul de droguri, jocuri de noroc, trafic

de arme şi asasinate la comandă. O formă mai deosebită de organizare a celor ce au emigrat

constă în aşa zisele organizări tip „bande de stradă”, care sunt dispuse să lucreze pentru cine

plăteşte mai mult. Lupta împotriva mafiei chineze este mai grea decât împotriva mafiilor

americane italiene, ruseşti datorită barierei limbajului şi caracterului fanatic al celor

anchetaţi. Atât în China, cât şi în alte ţări sunt executaţi sute de traficanţi anual. Triadele sunt,

de asemenea, foarte active în alte regiuni cu importante populaţii chineze,ele operând în ţări

precum Statele Unite, Canada, Australia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Argentina.

(Anexa 3) Grupările sunt adesea implicate în sprijinirea imigranţilor pentru a intra ilegal în

aceste ţări. Profiturile anuale din droguri sunt de 200 miliarde de dolari; veniturile provenite

din traficul de fiinţe umane în Europa şi Statele Unite se estimează la 3,5 miliarde de dolari

pe an.

16 Poppy Z. Brite, Christa Faust, Miran Kim – „Triads”, Ed. Subterranean Press, SUA, 2004, p. 68

15

Un alt tip de grupări de criminalitate organizată sunt „iavaşele”, acestea fiind similar

triadelor, cu excepţia faptului că ele provin din rândul comunităţilor de imigranţi stabiliţi în

Chinatown, mai degrabă decât ca extensii ale triadelor moderne. Cuvântul înseamnă

literalmente "club social" şi iavaşele nu reprezintă neapărat organizaţii subterane. Primele

iavaşe s-au format în a doua jumătate a secolului 19, printre cei mai marginalizaţi membri ai

comunităţilor de imigranţi chinezi de pe teritoriul american, pentru susţinere şi protejare

reciprocă în faţa nativilor acestei ţări. Aceste iavaşe s-au modelat pe triade, dar au fost

stabilite fără motive politice clare, iar în timp au devenit implicate în activităţi criminale, cum

ar fi extorcarea de fonduri, jocurile ilegale de noroc si traficul de fiinţe umane.17

„Yakuza”, de asemenea cunoscute sub numele de „gokudō”, reprezintă organizaţii

criminale compuse din membrii ai sindicatelor tradiţionale de crimă organizată din Japonia.

Grupările Yakuza sunt notoriu cunoscute pentru codurile lor stricte de conduită şi pentru

organizarea foarte detaliată şi bine pusă la punct. Ele sunt foarte răspândite şi infiltrate în

mass-media japoneză şi operează la nivel internaţional, cu o valoare estimată de 102.400

membrii. Membrii Yakuza provin din toate categoriile sociale. Membrii bandelor Yakuza

taie legăturile de familie şi îşi transferă loialitatea faţă de şeful bandei. Yakuza este populată

aproape în întregime de către bărbaţi, există foarte puţine femei implicate, care sunt numite

„nee-san” (sora mai mare). 18

Organizaţiile Yakuza au o structură foarte complexă. Până de curând, majoritatea

veniturilor Yakuza proveneau din taxe de protecţie. Acest lucru se datorează în principal

reticenţei deţinătorilor de afaceri ilegale în a căuta ajutor la poliţie. Organizaţiile Yakuza sunt

încă considerate ca fiind semi-legitime.

Multe sindicate Yakuza, în special Yamaguchi-gumi, interzic oficial membrilor lor

implicarea în traficul de droguri, în timp ce altele, în special Dojin-Kai, sunt puternic

implicate în traficul de droguri. Unele grupuri Yakuza sunt puternic implicate în industriile

legate de sex, altele sunt cunoscute că se ocupă la scară largă cu traficul de fiinţe umane.

Există multe dovezi de implicare în criminalitatea internaţională a organizaţiilor criminale

Yakuza. Există mulţi membrii Yakuza închişi în diferite închisori din Asia pentru infracţiuni

precum traficul de droguri şi traficul de arme.

2.4. Cartelurile columbiene

Cartelurile de droguri sunt organizaţii criminale, dezvoltate cu scopul principal de a

promova şi controla operaţiunile de trafic de droguri. Acestea variază de la acordurile liber

17Fenton S. Bresler – „The Chinese Mafia: The Most Frightening New Organization in International Crime”, Ed.Stein & Day, SUA, 1981, p. 6918 John Bester – „Confessions of a Yakuza: A life in Japan‘s Underworld”, Ed. Kodansha, SUA, 1995, p. 108

16

consimţite dintre traficanţii de droguri până la diverse asociaţii şi întreprinderi comerciale

formalizate. Termenul de „cartel” a apărut atunci când cele mai mari organizaţii de trafic

dedroguri au ajuns la un acord cu privire la coordonarea producţiei şi distribuţiei de cocaină.19

Dat fiind că acordul a fost rupt, de-a lungul timpului, de nenumarate ori, cartelurile de

droguri nu mai sunt, de fapt, carteluri în sensul propriu al cuvântului, dar termenul a rămas

utilizat în continuare, iar astăzi este folosit pentru a desemna orice organizaţie criminală care

se ocupă de producerea si comercializare narcoticelor, inclusiv Columbia, Guatemala,

Honduras, El Salvador, Trinidad şi Tobago, Jamaica, Republica Dominicană, Mexic,

Afganistan şi Pakistan. Unele dintre cele mai importante carteluri se găsesc în zilele noastre

în Statele Unite.

Ca şi organizaţia „La Cosa Nostra‖, familiile mafiote din Columbia săvârşesc cea mai

largă gamă de activităţi criminale, în special cu privire la traficul de droguri, detaşându-se net

de restul grupărilor criminale care desfăşoară astfel de activităţi, pentru a-şi menţine

câştigurile la nivelurile cele mai înalte şi a-şi păstra influenţa câştigată. Ca şi familiile

mafiote italiene şi americane, organizaţiile columbiene se impun prin disciplină şi violenţă,

cu deosebirea că sunt considerate mult mai radicale şi mai violente. Organizaţiile columbiene

poartă denumirea de carteluri. Un cartel este constituit dintr-o reţea complexă de grupuri şi

celule care sunt formate din 10-30 de persoane care acţionează independent, astfel că

prinderea unui „grup‖ nu va afecta întreaga structură. (Anexa 2)

Dintre organizaţiile columbiene, cartelul „Cali”este considerat cel mai influent în

domeniul traficului de droguri din emisfera vestică, fiind în ultima perioadă o prezenţă

importantă pe piaţa din S.U.A. Cartelul a obţinut şi menţine monopolul general al cocaine

prin supravegherea culturilor şi recoltelor de frunze de coca din Bolivia, Peru, dar şi

distribuirea cocainei în oraşele americane. În ceea ce priveşte toate aceste operaţiuni, Cartelul

Cali cooperează îndeaproape cu organizaţia mexicană Juan Garcia Abrego. O altă modalitate

de transport, des folosită de cartel, este cea maritimă prin utilizarea unor nave sub pavilion

canadian, olandez sau român, care de regulă folosesc rute ocolitoare pentru dezorientarea

autorităţilor. Activităţi criminale ale cartelului Cali au fost identificate peste tot în S.U.A.

O altă organizaţie criminală considerată ca fiind cel mai bine structurată este cartelul

„Medellin”, care mulţi ani a deţinut supremaţia în traficul de droguri, dar care datorită

loviturilor dure primite din partea autorităţilor columbiene în ultimii ani, a cedat primul loc

cartelului Cali.

Din punct de vedere istoric, cartelul este o uniune de organizaţii criminale specializate în

traficul de droguri, cele mai bogate şi puternice fiind grupările conduse de Pablo Escobar-

19 Sylvia Longmire – “Cartels: Invasion‘s of Mexico Drugs”, Ed. Palgrave, Dallas, 2011, p. 19

17

Gavivia (PEGO) şi Jose Luis Ochoa (OVO). Aceste organizaţii se ocupă cu traficul de

cocaină folosind chiar o metodă nouă pentru trecerea drogului peste graniţă, ce constă în

integrarea sub formă lichidă sau semilichidă a acestuia într-o masă de plastic sau de cauciuc,

care este apoi prelucrată într-o matriţă luând apoi diferite forme. În ultimul timp cartelul

Medellin face eforturi deosebite pentru a pătrunde şi pe pieţele din Europa, aici preţul fiind

de două trei ori mai mare decât în S.U.A., însă întâmpină destul de multe greutăţi deoarece

cartelul Cali deţine 80% din piaţa cocainei.

Înafara celor două carteluri descrise anterior, în Columbia acţionează numeroase

organizaţii independente, situate în special pe coasta de nord a Columbiei, însă nici una nu

are o organizare asemănătoare celor două mari carteluri şi nu aderă la structurile acestora, ele

fiind constituite ad-hoc, între ele neexistând legături permanente. În ultimii ani şi-au

dezvoltat legături cu mafia siciliană efectuând tot mai multe livrări de cocaină către Italia.

Combaterea acestor organizaţii are loc cu multă violenţă, astfel că “incursiunile împotriva

cartelurilor se fac de către armata columbiană şi de cea a a Statelor Unite, care au misiuni

de distrugere a laboratoarelor clandestine din jungla columbiană”.20

În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte profitabila, cu

caracter supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având

drept scop imediat alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme

beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât

mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi

salvarea valorilor socio-morale. Însă, fiecare stat are anumite "particularităţi", create de

aşezarea geografică, de cultură şi nu în ultimul rând, de diversitatea şi disponibilitatea

drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificităţi trebuie corelate cu calitatea

măsurilor preventive şi punitive luate de organele statale cu asemenea atribuţiuni. Iată de ce

la orientarea politicii penale trebuie să se ia în consideraţie "profilul" traficului ilicit de

droguri existent în raport cu numeroşi alţi factori. Criminalitatea generata traficul de droguri,

prin consecinţele sale de ordin social, economic, medical, cultural şi politic cauzează

prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar şi multor persoane particulare,

atentează la viaţa şi sănătatea cetăţenilor, influenţează în mod demoralizator societatea.

2.5. Organizatiile teroriste

Walter Laquer, istoric şi comentator de politică externă americană, menţiona într-o

erudită lucrare consacrată acestui fenomen că între 1936 şi 1981 s-au dat 109 definiţii

terorismului, dar nici una dintre ele nu este suficient de cuprinzătoare. Totuşi, cele mai multe

20 George Grayson – „La Familia Drug Cartel: Implications for U.S. – Mexican Security”, Ed. Lulu Com, SUA,2011, p. 82

18

dintre aceste încercări subliniază faptul că terorismul reprezintă un fenomen complex, de

mare intensitate, cu determinări multiple şi forme violente extreme, având caracteristicile

actualităţii şi continuităţii, precum şi tendinţe de ascensiune liniară în sensul globalizării

structurilor/reţelelor, creşterii densităţii, diversităţii şi agresivităţii actelor teroriste şi a

letalităţii efectelor acestora.21

Departamentul de Stat al SUA clasifică terorismul astfel:

a) terorism organizaţional, practicat de grupuri mici, omogene, transnaţionale, care nu

pot atrage însă sprijinul popular, apelează la violenţă pentru a câştiga influenţă (de

exemplu: 17 noiembrie, ETA–Spania, RAF–Germania, Celulele Combatante

Comuniste–Belgia etc.);

b) terorism practicat în contextul insurgenţelor de către rebeli etnici sau politici,

acţiunile acestora fiind de natură paramilitară sau de gherilă;

c) terorism sponsorizat, ce implică sprijinirea unor grupări teroriste de unele state (Iran,

Libia, Siria etc.).

Scopul tactic sau obiectivul imediat al grupului terorist îl constituie crearea terorii, pe

când scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulţumirii publice generate

de starea de teroare pentru a obliga puterea politică să facă concesii, deci are nevoie de multă

publicitate. Clandestinitatea, violenţa, acţiunile în grup sau individuale, de regulă sinucigaşe,

precum şi globalizarea sunt alte caracteristici ale fenomenului terorist contemporan care

provoacă greutăţi mari în combaterea cu succes a acestui flagel. Principalele instituţii ale

Statelor Unite ale Americii – FBI Federal Bureau of Investigation, Departamentul de Stat,

Departamentul Apărării – definesc terorismul drept „utilizarea, în mod calculat, a violenţei

sau ameninţării cu violenţa pentru a induce starea de teamă, în scopul de a constrânge sau

intimida guvernele şi societăţile pentru a atinge unele ţeluri politice, religioase sau

ideologice”22.

Indiferent de organizaţia criminală din care fac parte, teroriştii urmăresc relatarea

acţiunilor lor de către mass-media, pentru a se realiza un impact deosebit asupra populaţiei, a

guvernanţilor. Cele mai multe din cererile teroriştilor vizează eliberarea colegilor aflaţi în

detenţie, precum şi atragerea de noi simpatizanţi, adepţi, obţinerea de profituri considerabile

pentru desfăşurarea luptei în continuare. În esenţă, scopul actelor teroriste îl reprezintă

paralizarea vieţii sociale din spaţiul respectiv, prin: declanşarea unor comentarii la scară largă

în mass-media; asasinarea unui personaj cheie în ierarhia statală oficială, din domeniul

politic, militar, cultural sau lider de opinie; deteriorarea (distrugerea) unui edificiu de valoare

21 Johnatan R. White – “Terrorism and Homeland Security”, Ed. Wadsworth, New York, 2011, p. 1622 Jessica Stern – „Terror in the name of God: Why Religious Militants Kill‖, Ed. Harper Perennial, WashingtonDC, 2004, p. 237

19

pentru autoritatea statală şi populaţia statului vizat; generarea unor negocieri politice sau

constrângerea autorităţilor pentru a veni în întâmpinarea revendicărilor grupării teroriste;

sporirea reputaţiei şi credibilităţii grupării teroriste.

Terorismul etnic este o formă de terorism foarte răspândită în prezent, prin care o

populaţie minoritară dintr-un stat, manevrată de grupuri organizate sau chiar de un alt stat,

luptă pentru separarea unor regiuni. Exemple concludente sunt conflictele din Kosovo, Ţara

Bascilor, Kashmir, Palestina, Daghestan, Cecenia etc. Terorismul religios este, poate, cea mai

periculoasă formă de terorism şi, cu siguranţă, cea mai dificilă de combătut, datorită

fanatismului cu care acţionează teroriştii militanţi. Majoritatea sunt dispuşi să-şi dea viaţa

fără resentiment pentru scopul insuflat de aşa-zişii profeţi. Terorismul tradiţional (clasic)

producea victime individuale adresându-se unei colectivităţi ţintă. Terorismul tradiţional avea

un caracter coercitiv, menit să influenţeze prin manipulare voinţa victimelor sale secundare

(publicul-ţintă) prin lovirea unor victime primare selecţionate cu grijă, astfel încât şocul

provocat colectivităţii să fie maxim. Actualmente, specialiştii au identificat o nouă formă de

terorism – neoterorismul, care vizează suprauciderea şi nu coerciţia.

Tradiţional, terorismul sinucigaş reprezintă o problemă care s-a manifestat în special în

Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. În ultimele decenii însă, această formă de manifestare a

terorismului s-a extins la nivel global, majoritatea organizaţiilor teroriste apelând la atacul

suicid ca vector de lovire a unor obiective militare şi civile. Apariţia Jihadului globalizat –

promovat de reţeaua Al-Qaeda – a determinat reconvertirea componentei terorismului

sinucigaş în strategie de acţiune a organizaţiilor fundamentalist-islamice, precum şi

extinderea cadrului de ţinte vizate (fiind depăşit nivelul naţional, identificarea atacurilor a

devenit aproape imposibilă).

În urma măsurilor de combatere a terorismului luate în ultimii ani, o serie de organizaţii

teroriste şi-au revizuit strategia şi tactica de acţiune, concomitent cu reorganizarea lor în

vederea contracarării măsurilor de combatere adoptate de guverne. Se poate aprecia că se

acţionează în primul rând în direcţia realizării unei unităţi de acţiune între grupurile şi

organizaţiile teroriste din diferite ţări, a terorismului de dreapta cu cel de stânga, vizându-se

din ce în ce mai frecvent obiectivele occidentale.

CAPITOLUL III

3.1. Prevenirea si contracararea fenomenului criminalitatii organizate

20

Prevenirea şi contracararea fenomenului criminalitatii organizate constituie

componentele indispensabile ale procesului de stopare a fenomenului în cauză, care necesită a

fi realizate cu fermitate şi în permanenţă, înglobate într-un sistem. Numai măsurile de

prevenire a unui fenomen criminal nu contribuie eficient la reducerea nivelului acestuia, dacă

nu sunt susţinute de măsuri ferme de contracarare şi, viceversa. Această afirmaţie este

valabilă, mai ales, în cazul tipurilor de criminalitate care iau proporţii. În ultimii ani,

activitatea organizatiilor criminale s-a extins vertiginos, înregistrând cote alarmante şi

ajungând să constituie la ora actuală un pericol real pentru societatea noastră.

Factorul economic reprezintă condiţia de bază care a alimentat constant migraţia

masivă, în cea mai mare parte necontrolată de către autorităţi, a cetăţenilor din state sărace

spre ţările mai prospere. Realizandu-se cu precădere într-un cadru ilegal, acest tip de migraţie

favorizează activitatile de tip criminal. În acest context, autorităţile publice au de soluţionat

două probleme majore: 1) elaborarea şi implementarea politicilor judicioase orientate spre

creşterea economică în societate, în măsură să asigure condiţii favorabile pentru sporirea

bunăstării populaţiei cel puţin până la un nivel acceptabil; 2) elaborarea şi implementarea

politicilor corespunzătoare de luare sub control a proceselor migraţioniste”.23

În ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea politicilor orientate spre creşterea

economică, autorităţile publice au elaborat pe parcursul ultimului deceniu, în mai multe

rînduri, pachete întregi de strategii, programe, planuri naţionale în domeniu. Cu toate acestea,

creşterea economică decurge într-un ritm foarte lent şi nu poate oferi deocamdată condiţii

propice pentru ridicarea nivelului bunăstării populaţiei. Este important să se înţeleagă că

pentru dezvoltarea economică nu contează doar nivelul calităţii politicilor în domeniu

elaborate şi implementate, ci rezultatul final, care este deocamdată nesatisfăcător pentru

majoritatea populaţiei globale. Pornind de la această situaţie, este absolut necesar ca

autorităţile publice să revizuiască radical concepţia şi strategia de reformare economică a

fiecărei ţări, precum şi mecanismele de implementare a acestor reforme, deoarece, în caz

contrar, actuala criză economică şi socială riscă să dureze zeci de ani înainte.

Având în vedere caracterul transnaţional şi transfrontalier al activitatilor organizatiilor

criminale, prevenirea trebuie să cuprindă indispensabil şi componenta privitoare la relaţiile

interstatale. „În acest sens, autorităţile publice ale tuturor statelor, la nivel mondial, cu

antrenarea activă a organismelor internaţionale, trebuie să adopte şi să implementeze o

politică comună”.24

23Frank E. Hagan – „Introduction to Criminology: Theories, Methods, and Criminal Behavior”, Ed. Sage Publications, Chicago, 2010, p. 22924 Anthony DeStefano – „War against human trafficking” , Ed. Rutgers University Press, New York, 2008, p. 81

21

Conştientizarea superficială a problemei din partea populaţiei, nivelul înalt de

contaminare criminală a societăţii, în special sub aspectul corupţiei, au favorizat enorm

escaladarea fenomenului infractional organizat în societatea globală. De aceea, politica de

prevenire a criminalitatii organizate trebuie să cuprindă indispensabil aceste probleme. În ceea

ce priveşte înţelegerea corectă de către populaţie a pericolului şi consecinţelor activitatilor

realizate de grupurile infractionale organizate, organizaţiile neguvernamentale şi organismele

internaţionale au întreprins, în ultimii ani, măsuri de informare a populaţie în această privinţă.

Cu toate acestea, e nevoie să se persevereze în această direcţie, deoarece populaţia percepe

încă superficial fenomenul dat, esenţa lui nefiind deocamdată înţeleasă corect. În acest sens,

este necesar a continua activităţile de informare, dar cu schimbarea strategiilor de prezentare a

mesajelor. Cât despre nivelul înalt de contaminare criminală a societăţii, problema în cauză a

măcinat în permanenţă societatea noastră, începând cu anii ’90 ai secolului trecut. „Dacă

unele tipuri de criminalitate au înregistrat anumite tendinţe de diminuare, alte tipuri, ca de

exemplu corupţia, sustragerile, criminalitatea transnaţională şi transfrontalieră au cunoscut

o amplificare vertiginoasă. Totodată, au cunoscut creşteri şi unele tipuri de devianţe sociale,

cum ar fi prostituţia şi narcomania. Tot mai prezentă a devenit violenţa în viaţa socială”.25

Trăind în condiţii sociale defavorabile şi neavând posibilităţi minime de a-şi realiza

interesele şi, respectiv, a-şi satisface necesităţile de viaţă, tot mai multe persoane au început să

depăşească limitele de acţiune fixate de societate. O atare ordine socială este, în mod firesc,

apreciată drept inacceptabilă şi negată cu tărie, iar comportamentul criminal este o

manifestare a acestei negări. Pe de altă parte, crima constituie o negare extremă, dar tacită a

unei ordini sociale inacceptabile şi inechitabile. Este cazul societăţii noastre a zilelor de astăzi,

cînd actele de nesocotire a legii penale s-au generalizat şi constituie un mijloc uzual de

realizare a intereselor, iar pentru unii, nu puţini, el reprezintă unica posibilitate de

supravieţuire în perimetrul societăţii. Aflată în această situaţie dificilă, societatea trebuie să se

concentreze neapărat asupra diminuării influenţei factorilor care alimentează escaladarea

criminalităţii şi a devianţelor sociale, care, la rândul lor, favorizează atât direct, cât şi indirect

manifestările de criminalitate organizata. În acest sens, „una din problemele care afectează

foarte grav întreaga societatea şi necesită întreprinderea de măsuri radicale o constituie

corupţia, deoarece ea favorizează puternic criminalitatea şi dezordinea din societate”.26

25 Theresa Flores, Peggy Sue Wells – „Slaves across the street”, Ed. Ampelon, Washington, 2008, p. 12926 Anne Gallagher – “International law in human trafficking”, Ed. Cambridge University, New York, 2010, p. 413

22

Principalul obstacol în lupta contra criminalitatii organizate îl constituie lipsa unei

legislaţii adecvate şi specifice, astfel încât prima normă specifică şi izvorul celorlalte îl

constituie adoptarea sau amendarea legislaţiei în domeniu şi realizarea acordului deplin cu

documentele internaţionale. Ca atare, amendarea legilor existente, controalele

administrative şi condiţionarea acordării licenţelor pentru anumite afaceri (agenţii

matrimoniale, agenţii de recrutare a forţei de muncă, agenţii de turism etc.) sunt acţiuni ce

se înscriu pe linia creării normelor de protecţie specifice, în forma lor de debut. Creşterea în

amploare şi complexitate a infracţionalităţii transfrontaliere a dus la necesitatea

perfecţionării sistemului cooperării internaţionale cu organele de frontieră ale statelor

vecine, ale Uniunii Europene.

Protectia victimelor infractiunilor, în special protectia victimelor infractiunilor savârşite

cu violenta, constituie o preocupare a organismelor europene şi a statelor Europei,

fundamentat pe ratiuni de echitate şi solidaritate sociala. La nivelul Consiliului Europei,

aceast preocupare s-a concretizat în adoptarea Conventiei europene privind compensarea

victimelor infractiunilor violente (Strasbourg, 24 noiembrie 1983) şi a Recomandarii

nr.R(85)11 privind pozitia victimei în cadrul dreptului penal şi al procedurii penale. La nivelul

Uniunii Europene, preocuparea pentru a asigura protectia victimelor într-un spatiu comun de

libertate, securitate şi justitie se reflecta în Comunicarea Comisiei Europene “Victimele

infractiunilor în Uniunea Europeana – reflectii privind standarde şi actiune” (14 iulie 1999), în

Decizia Cadru a Consiliului European privind pozitia victimelor în procedura penala (15

martie 2001), în Cartea verde “Compensarea victimelor infractiunilor” a Comisiei Europene

(28septembrie 2001) şi în activitatea desfaşurata în prezent pentru definitivarea proiectului de

Directiv privin compensarea victimelor infractiunilor.

Necesitatea luării unor măsuri speciale pentru asigurarea protecţiei victimelor

infracţiunilor în România, a determinat adoptarea, la data de 27 mai 2004, a Legii nr. 211

privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, lege care a intrat în

vigoare la data de 1 ianuarie 2005 şi care reglementează măsuri de informare a victimelor

infracţiunilor cu privire la drepturile pe care le au, precum şi măsuri de consiliere psihologică,

asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat. Cu privire la măsura de

protecţie constând în încunoştinţarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor

procesuale, în România această măsură se materializează în obligaţia pe care o are organul de

urmărire penală de a aduce la cunoştinţa victimei unei infracţiuni a drepturilor care îi revin în

procesul penal în funcţie de calitatea în care participă în procesul penal. Astfel, potrivit

dispoziţiilor art. 76 din Codul de procedură penală organul de urmărire penală are obligaţia

să-i aducă la cunoştinţă victimei infracţiunii că are dreptul să participe în procesul penal în

23

calitate de parte vătămată, calitate care îi conferă dreptul de a formula cereri, de a ridica

excepţii, de a pune concluzii, de a folosi căile de atac, de a fi reprezentată etc. De asemenea,

victima infracţiunii trebuie încunoştinţată cu privire la dreptul său, prevăzut de art. 15 din

Codul de procedură penală, de a exercita acţiunea civilă în procesul penal dacă a suferit o

pagubă materială sau morală; în cursul procesului partea civilă are dreptul să indice probele şi

mijloacele de probă pe care le consideră necesare pentru constatarea infracţiunii, pentru

stabilirea întinderii prejudiciului, poate să facă cereri, memorii, plângeri, să ridice excepţii şi

să participe la efectuarea unor acte procedurale în situatiile prevăzute de lege.

Pana in prezent, principalul obstacol intampinat in cadrul legislativ romanesc in ceea ce

priveste controlul imbogatirii ilicite nu este lipsa calificarii acesteia ca infractiune ci, mai

degraba, lipsa unei proceduri eficiente care sa duca la descoperirea imbogatirii ilicite.

In ceea ce priveste corelarea activitatilor desfasurate de diferitele institutii implicate in

protectia victimelor, este imperios necesara elaborarea unei strategii locale si apoi nationale,

ceea ce presupune cooperarea autoritatilor publice cu organizatiile neguvernamentale, precum

si cu grupurile interministeriale si implicarea exponentilor mass-mediei in sensibilizarea

opiniei publice asupra acestui subiect, mesajul institutiilor enumerate putand fi transmis

publicului larg mult mai eficient prin intermediul mass media. Profesionistilor audiovizualului

si presei scrise le revine un rol esential in constientizarea populatiei prin mijloacele specifice

de care dispun, fiind deosebit de benefica realizarea unor emisiuni televizate ori radiofonice,

sau publicarea unor articole care sa abordeze problematica victimei traficului de persoane,

traficului de droguri, violentei domestice, ori organizarea de dezbateri publice cu participarea

specialistilor in domeniu, interesul imediat fiind crearea unei atitudini generale de

contracarare a unor fenomene care dobandesc dimensiuni din ce in ce mai mari, devenind de

necontrolat.

Fiecare tara trebuie sa adopte cele mai bune tehnici legislative pentru a asigura echilibrul

intre dezideratul general, prevenirea criminalitatii si drepturile omului, inclusiv dreptul la

libertate si dreptul la proprietate.

3.2. Cadrul legislativ penal american

Sistemul penal american incriminează infracţiunile din sfera criminalitatii organizate la

nivel statal, cât şi federal, fără a fi definită denumirea juridică a acesteia. Legea Hobbs,

24

numită după congresman-ul Sam Hobbs, emisă în 1946, este o lege federală din SUA, care

interzice jaful şi tentativa de extorcare de fonduri ce afectează comerţul interstatal sau străin.

Deşi Legea Hobbs a fost adoptată ca o lege pentru a combate frauda, ea este utilizată frecvent

în legătură cu cazurile de corupţie publică, litigii comerciale, corupţia membrilor sindicatelor.

Legea incriminează şi şantajul. Actul interstatal din 1961, adesea numit Legea Federală a

Transmisiunilor, este o lege federală americană care interzice funcţionarea anumitor tipuri de

pariuri şi jocuri de noroc în Statele Unite. Ea începe cu textul: „Oricine este angajat în

activitatea de pariuri sau utilizează cu bună ştiinţă un mecanism ilegal de transmisiune de

informatii pentru pariuri, sau asistă la plasarea de informaţii ilegale la orice eveniment

sportiv cu pariuri, care dă dreptul de a primi bani sau credit ca urmare a pariurilor, va fi

amendat în conformitate cuprezentul titlu sau închis nu mai mult de doi ani, sau ambele .‖16 În

2011, Departamentul de Justiţie a pus la dispoziţia publicului un aviz juridic oficial, cu privire

la domeniul de aplicare al Legii, concluzionând că „transmisiile interstatale de comunicare

prin cablu, care nu se referă la un „eveniment sportiv sau concurs”, nu intră în raza de

acţiune a actului federal.”27 Tribunalul SUA a decis că „interdicţia legii privind transmiterea

de pariuri se aplică numai pentru pariuri sportive şi alte tipuri, însă nu pentru jocurile de

noroc online”.28

Legea Secretul bancar din 1970 (sau BSA, sau altfel cunoscută ca Actul de Raportare a

Tranzacţiilor şi Schimburilor Monetare Externe) impune instituţiilor financiare din Statele

Unite să ajute agenţiile guvernamentale americane în detectarea şi prevenirea spălării banilor.

Concret, Legea obligă instituţiile financiare să păstreze evidenţe ale ridicărilor de numerar,

precum şi rapoarte separate pentru ridicări de numerar peste 10000 dolari pe zi şi fişiere

despre orice activitate suspectă, care ar putea reprezenta spălare de bani, evaziune fiscală sau

alte activităţi criminale. Multe bănci nu mai vând instrumente negociabile atunci când sunt

cumpărate cu numerar, ci permit achiziţia lor numai prin plata efectuată dintr-un cont deschis

la respectiva instituţie.

Legea Secretului Bancar a fost iniţial adoptată de Congresul Statelor Unite în 1970, şi a

fost modificată de mai multe ori de atunci. Actul de Control al Crimei Organizate din 1970 a

fost un act al Congresului sponsorizat de senatorul democrat John L. McClellan şi semnat de

către preşedintele american Richard Nixon.29 Legea a fost produsul a două seturi de audieri în

Senat, prima dată de către Comitetul de Selectare privind activitatea necorespunzătoare în

27Departamentul de Justitie SUA – ―Raport anual asupra criminalitatii‖, 2011, accesat la biblioteca Barnes@Nobles, Miami, SUA28 Dennis N. Griffin – „The Battle for Las Vegas: The Law Vs. the Mob (True Crime)‖, Ed. Huntington Press, SUA, 2006, p. 4929Carlson, K. – „National Criminal Justice Reference Series (United States: Bureau of Justice Statistics Special Report)”, SUA, 2009, p. 112

25

cadrul audierilor de muncă şi de management (1957-1959) şi apoi de către Comitetul

McClellan (1962-1964). Legea interzice crearea sau conducerea unei organizaţii de jocuri de

noroc care implică cinci sau mai multe persoane, în cazul în care organizaţia respectivă a fost

în afaceri mai mult de 30 de zile sau în cazul în care în cadrul ei se acumulează 2.000 dolari

venit brut într-o singură zi. De asemenea, legea a conferit noi puteri juriilor, precum detenţia

martorilor greu de controlat, şi a autorizat Procurorul General să protejeze atât martorii statali,

cât şi federali, precum şi famillile acestora. Această ultima măsură a ajutat la crearea

WITSEC, un acronim pentru securitatea martorilor. O parte din această lege stă la baza

emiterii Actului cu privire la Organizaţiile Corupte şi Influenţate de Gangsteri ( RICO).

Legea americană R.I.C.O. (The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations) a fost

promulgată ca o armă contra crimei organizate, având atât prevederi penale, cât şi civile.

R.I.C.O. este una din cele mai controversate legi, promulgată în acest secol şi, în acelaşi timp,

una dintre cele mai eficiente. Ea intenţionează să „eradicheze în Statele Unite crima

organizată prin întărirea instrumentelor juridice de strângere a probelor, prin stabilirea de noi

interdicţii penale şi prin stabilirea de noi pedepse, mai severe, şi a unor remedii noi pentru a

face faţă activităţilor ilegale ale celor care fac parte din crima organizată”.30 S-a considerat că,

pentru încălcarea R.I.C.O., sunt necesare întrunirea a cinci elemente: a) în cauză trebuie să fie

o „întreprindere” ; b) să se fi comis cel puţin două infracţiuni prealabile de şantaj în zece ani

precedenţi; c) trebuie demonstrată obişnuinţa unei asemenea activităţi; d) trebuie demonstrată

atingerea adusă circuitului interstatal sau internaţional; e) trebuie să se fi comis un act ilegal.

Actul R.I.C.O. cere ca acuzarea să dovedească atât existenţa unei „întreprinderi”, cât şi

asistenţa conexă a unei activităţi de şantaj. Deşi organele federale au păreri împărţite cu

privire la natura exactă a cerinţelor unei „întreprinderi” , se pare că o întreprindere R.I.C.O.

trebuie să aibă o structură uşor de recunoscut şi diferită de cea inerentă unei activităţi

obişnuite de şantaj. Pe de altă parte, chiar dacă se admite existenţa unei anumite „structure”,

aceasta este importantă pentru a o deosebi de conspiraţie şi nu are o semnificaţie prea mare.

Practica Curţii Supreme a Statelor Unite, referitor la structură, concluzionează că aceasta

ar putea fi „o structură durabilă formată din indivizi asociaţi în timp, uniţi de acelaşi scop şi

organizaţi, fie după un model ierarhic, fie consensual”.31 Activitatea gangsterilor include

anumite infracţiuni locale sau federale care trebuie probate de procurorul federal. Aceste

infracţiuni prealabile sunt: acte sau ameninţări cu moartea; răpirea; jocurile de noroc;

incendierea voluntară; furtul cu violenţă; furtul prin efracţie; extorcarea; corupţie; falsificarea;

frauda poştală sau telegrafică; obstrucţionarea justiţiei; prostituţia; producţia sau traficul de

30 31

26

droguri. Obişnuinţa activităţii ilicite desfăşurate şi atingerea adusă comerţului interstatal sau

internaţional (punctele 3 şi 4 din Legea R.I.C.O.) trebuie demonstrate de procurorul federal.

Legea R.I.C.O. este aplicabilă atât întreprinderilor constituite legal, dar care îşi împletesc

activităţile cu cele ale gangsterilor, cât şi organizaţiilor criminale. Curtea Supremă a Statelor

Unite declară că „nici textul, nici structura R.I.C.O. nu limitează aplicarea sa la

întreprinderile legale. Aplicarea Legii R.I.C.O. şi la organizaţiile criminale nu conduce la

vreo incompatibilitate structurală cu nici o parte a textului de lege”.32 „Orice persoană căreia

i se aduce atingere în ceea ce priveşte proprietatea sau afacerile prin încălcarea art. 1962

din R.I.C.O., poate intenta proces în orice instanţă districtuală competentă din Statele Unite,

putând cere întreit recuperarea prejudiciului reclamat, costurile legale de proces, incluzând

şi o plată rezonabilă pentru prestaţia procurorului”.33

Actul de control al Spălării Banilor, emis în anul 1986, este un act al Congresului Statelor

Unite care a definit spălarea de bani ca fiind un delict federal. Este pentru prima dată în

Statele Unite când se recurge la incriminate acestei operaţiuni. Secţiunea 1956 interzice

persoanelor fizice angajarea într-o tranzacţie financiară cu venituri care au fost generate de

anumite infracţiuni specifice, cunoscute sub numele de "activităţi ilegale". În plus, legea

prevede pedepsirea persoanelor care intenţionează în mod special să efectueze tranzacţii cu

scopul de a ascunde sursa banilor, proprietarul real al acestora sau controlul asupra fondurilor.

Nu există un prag minim de bani pus în discuţie şi nici cerinţa ca tranzacţia să fi şi reuşit până

la final. Mai mult decât atât, termenul de "tranzacţie financiară" este definit în linii mari, şi nu

trebuie să implice o instituţie financiară, sau o afacere. Simpla trecere de bani de la o persoană

la alta, cât timp aceasta este făcută cu intenţia de a ascunde sursa, proprietatea, locaţia banilor,

este considerată o tranzacţie financiară în temeiul legii.

Statutul întreprinderilor criminale (Continuing Criminal Enterprise Statute) a fost adoptat

în 1988 şi este un R.I.C.O. ce se aplică numai în domeniul drogurilor, cuprinzând numai o

singură prevedere penală: „o activitate (întreprindere) criminală cu character continuu este

comiterea continuă de infracţiuni privind drogurile de către o persoană în concurs cu alte

cinci sau mai multe, în care o persoană ocupă loc de conducere şi din care o persoană obţine

venituri substanţiale”. 34

Actul Patriotic American (cunoscut sub numele de "Patriot Act"), este un act al

Congresului SUA, care a fost semnat de către preşedintele George W. Bush, pe 26 octombrie

2001. Titlul actului este un acronim care conţine zece scrisori ce luptă pentru întărirea şi

32Glenn, Misha –„Mafia: A Journey Through the Global Criminal Underworld”, Ed. Alfred A. Knopf, NewYork, 2008, p. 7233 Repetto, Thomas – op.cit., p. 20734 Idem, p. 287

27

unificarea Americii prin crearea instrumentelor necesare pentru interceptarea si

obstrucţionarea actelor teroriste din septembrie 2001. Actul, un răspuns la atacurile teroriste

din septembrie 2001, a extins autoritatea secretarului Trezoreriei de a reglementa tranzacţii

financiare, în special cele care implică persoane fizice străine şi entităţi internaţionale şi a

lărgit aria de aplicare a legii în materie de imigraţie, în ceea ce priveşte reţinerea şi deportarea

imigranţilor suspectaţi de terorism sau alte acte legate de acesta. Actul a extins, de asemenea,

definiţia terorismului prin includerea terorismul intern.

Actul de Recuperare şi de Sancţionare a Fraudei din 2009, este o lege publică în Statele

Unite, care îmbunătăţeşte prevederile legilor federale pentru pedepsirea fraudei, în special în

ceea ce priveşte instituţiile financiare, fraudele ipotecare, fraudele de valori mobiliare.

Senatorul american Patrick Leahy de Vermont, democrat şi preşedinte al Comisiei juridice a

Senatului, a sponsorizat proiectul de lege.

Pe 26 mai 2011, preşedintele Barack Obama a semnat o prelungire cu patru ani a trei

prevederi cheie a Actului Patriotic, respectiv cele legate de interceptările telefonice, de

înregistrări şi date legate de afaceri şi despre desfăşurarea şi supravegherea „lupilor

singuratici” - persoane suspectate de activităţi legate de terorism fără a fi membrii ai unor

grupurile teroriste. “Această strategie este destinată să ajute guvernul Statelor Unite în

combaterea criminalităţii transnaţionale, dar reprezinta totodată si o invitaţie pentru

consolidarea cooperării internaţională”, a declarat Obama. El a spus: „Ne încurajăm

partenerii şi aliaţii să audă ecoul angajamentului făcut aici şi să ni se alăture în construirea

unui nou cadru de cooperare internaţională pentru a proteja toţi cetăţenii noştri de

violenţă”.35

Strategia administraţiei Obama a avut o influenta pozitiva in completarea cadrului

legislativ, prin crearea unuor programe de sanctiuni ale criminalitatii organizate, prin

consolidarea activităţii autorităţilor disponibile pentru investigarea, interzicerea şi urmărirea

activităţilor de top ale reţelelor criminale transnaţionale.

Organizaţiile criminale sunt flexibile, sofisticate, uşor adaptabile şi acţionează după

strategia companiilor multinaţionale, extinzându-şi permanent alianţele şi acordurile în scopul

obţinerii unui acces mai larg la „know-how", la noile tehnologii care le asigură o mai bună

protecţie faţă de autorităţile naţionale, le diminuează riscurile şi le deschid noi canale pentru

activităţile lor ilegale.

3.3. Cadrul legislativ penal european

Orice încercare de cercetare şi explicare ştiinţifică a unui fenomen atât de complex şi dinamic, cum este cel al criminalităţii, riscă să se adauge la

35 Fox News – „Obama Signs Last-Minute Patriot Act Extension”, 27 mai 2011

28

lunga listă a studiilor elaborate pe această temă, dacă nu se porneşte de la definirea termenilor şi conceptelor cu care se operează în majoritatea sistemelor juridice. Referitor la conceptele date diferitelor tipuri de criminalitate (de drept comun, cea a afacerilor, organizată etc.) există definiţii normative (fixate de legiuitor în cuprinsul actelor normative) dar şi definiţii formulate din perspectivă criminologică, sociologică, politologică ori definiţii operaţionale date de practicienii dreptului, de organele de aplicare a legii. Parlamentele ţărilor membre ale Consiliului Europei au declanşat în ultimii ani o vastă activitate de legiferare, care s-a materializat prin elaborarea de acte normative, ce au vizat modificarea codurilor penale şi noi reglementări ale unor domenii economice (finanţe, bănci, asigurări, concurenţă, fiscalitate, burse, societăţi de valori mobiliare etc.). Aceste reglementări juridice, deşi cu multe imperfecţiuni au permis configurarea unor definiţii normative ale criminalităţii organizate, organizaţiilor criminale, criminalităţii informatice şi a celei financiar-bancare. Astfel, în art. 304 bis din Codul penal elveţian, aflat în vigoare din 1 ianuarie 2002, rezultă că, din punct de vedere al justiţiei penale, criminalitatea economică este constituită „din infracţiuni împotriva patrimoniului, falsuri în titluri, acte de corupţie, precum şi din infracţiuni de spălare de bani şi lipsă de vigilenţă în materie de operaţiuni financiare.36

Din cuprinsul art. 260 indice 3 din Codul penal elveţian, reţinem definiţia organizaţiei criminale, ca fiind „o organizaţie formată din cel puţin trei persoane care îşi păstrează structura şi efectivul în secret şi care urmăreşte scopul de a comite acte de violenţă criminală sau de a-şi însuşi venituri prin mijloace criminale”. Legislaţia italiană nu conţine definiţia „criminalităţii organizate”, chiar dacă, din complexul normativ penal, atât cel substanţial cât şi cel procesual, se pot individualiza trei categorii de criminalitate organizată:mafiotă incriminată în art. 51 alin.3 bis din Codul penal;eversivă (asocierea cu scop terorist sau de eversiune – art. 270 bis Cod penal);comună (asocierea pentru comiterea de infracţiuni – art. 416 Cod penal).

36 N.Queloz – “Criminalitatea economico-financiară în Europa”, Ed. L’Harmatt, Franta, 2002, pag. 126

29

Noţiunea de „criminalitate organizată” a început să fie folosită în Italia la jumătatea anilor 1970, când odată cu explozia fenomenului de sechestrări de persoane şi cu apariţia terorismului, sau introdus modificări legislative, făcându-se diferenţa dintre criminalitatea „individuală” şi „criminalitatea organizată”. Dreptul penal italian, considerat un important model european în combaterea crimei organizate, prevede, în partea specială, la capitolul „Delicte contra ordinii publice”, două articole care definesc cele două forme de asociaţii: asociaţii în vederea comiterii de infracţiuni (assiazione per delinquere), art. 416 şi asociaţiile de tip mafiot (associazione di tipo mafioso), art. 416 bis. Primul articol menţine o legătură istorică cu Codul penal anterior, ca urmare a influenţei şcolii pozitiviste prin care se introduce noţiunea de „pericol social” pentru activităţile infracţionale comise de indivizi izolaţi sau în asociere. Al doilea articol a fost introdus după promulgarea în 1975 a Legii controlului organizaţiilor criminale (Mafia şi Cosa Nostra din America). Art. 416 bis din Codul penal italian stipulează că: oricine devine membru al unei asociaţii de tip mafiot compusă din trei sau mai multe persoane, va fi pedepsit cu închisoare de la 3 la 6 ani; oricine promovează, conduce sau organizează o astfel de asociere va fi, nu numai pentru acest act, pedepsit cu închisoare de la 4 la 9 ani; asociaţia va fi considerată de tip mafiot, când membrii acesteia folosesc forţa sau intimidarea asociaţilor, constrângerea sau legea tăcerii (omerta) pentru comiterea de infracţiuni şi încercă să dobândească direct sau indirect controlul unor activităţi economice, prin funcţiile de conducere pe care le îndeplinesc, concesiuni, autorizări, contracte sau servicii publice, pentru realizarea de profituri sau foloase necuvenite pentru ei sau pentru alţii, împiedicarea exprimării libere a votului sau cumpărarea de voturi pentru ei sau pentru alţii în timpul alegerilor; dacă asociaţia devine paramilitară, sancţiunea închisorii creşte până la 15 ani. Asocierea va fi considerată paramilitară atunci când membrii deţin sau dispun de arme şi substanţe explozive, sau când şi le procură în vederea atingerii scopurilor ilicite ale organizaţiei. Legea penală din Franţa , referindu-se la crima organizată prevede ca şi alte sisteme europene de drept, o infracţiune distinctă, sancţionată

30

separat denumită „asocierea de răufăcători” pentru anumite infracţiuni specifice crimei organizate, forme agravante, în cazul comiterii în „bandă”.37 Asociaţia de răufăcători este reglementată în art. 450 indice 1-3 din Codul penal francez adoptat în 1994 astfel: „constituie o asociere de răufăcători orice grupare constituită sau în curs de constituire, caracterizată prin unul sau mai multe fapte materiale, în vederea comiterii unei infracţiuni sau delict pentru care este prevăzută închisoarea de 10 ani” (art. 450 alin.1). Asociaţia de răufăcători este o infracţiune autonomă, instituită pentru a combate mai eficient criminalitatea organizată şi care completează dreptul comun. Infracţiunea se consumă în momentul în care asociaţia intenţionează să comită orice fel de infracţiune, pentru care este prevăzută închisoarea de 10 ani. În această formulare incriminarea „asociaţiei de răufăcători” nu mai poate fi un puternic instrument de combatere a criminalitatii organizate, datorită faptului că infracţiunile cuprinse în această categorie trebuie să aibă sancţiuni de peste 10 ani închisoare. Codul penal francez prevede sancţiuni foarte aspre în cazul infracţiunilor din sfera crimei organizate astfel: traficul de droguri este sancţionat în art. 222+24 cu închisoare pe viaţă şi 50 milioane franci amendă penală; proxenetismul (art. 132+71) se sancţionează cu 20 ani închisoare şi 20 milioane franci amendă penală; răpirea şi sechestrarea de persoane (art. 224+1) se sancţionează cu 20 ani închisoare; transportul, punerea în circulaţie sau deţinerea de monedă falsă se sancţionează cu 30 ani închisoare şi 3 milioane franci amendă etc. „Banda organizată” (art. 132-71 Cod penal francez), nu este o infracţiune separată, autonomă, este o circumstanţă agravantă a infracţiunilor deja comise8, fapte ce o deosebeşte de asociaţiile de răufăcători. În cazul infracţiunilor continuate, comise în bandă organizată, banda organizată poate fi calificată ca o asociaţie de răufăcători, considerându-se că ea a fost înfiinţată special pentru comiterea acelor infracţiuni.

37 Mohamed Zaid – “Particularităţi ale cunoaşterii crimei organizate”, Colectivul de la Alexandria al AsociaţieiInternaţionale de Drept Penal, 1977, R.I.D.P., vol.69, p. 519

31

Specific Codului penal francez, pe linia combaterii crimei organizate, este problema răspunderii penale a persoanelor juridice, atunci când sunt comise infracţiuni pe seama lor de organele sau reprezentanţii acestora.38

Sistemul penal francez este în plină reformă, pe linia combaterii crimei organizate, astfel, în ianuarie 1996 Comisia Legislativă a Adunării Naţiunilor a votat următorul text pentru definirea organizaţiei criminale: „Orice grup, inclusiv pe cele în formare, constituie o organizaţie criminală, dacă urmăreşte: constituirea de bande organizate; obţinerea, transportul, vinderea bunurilor ilicite, deţinerea de arme, explozivi sau droguri; traficul de influenţă, influenţarea votului sau a autorităţilor publice, şi au ca scop comiterea de infracţiuni sau realizarea pentru ei sau pentru alţii a controlului în total sau în parte a unor activităţi economico-financiare, comerciale sau civile, ori a unor bunuri, a pieţelor publice la nivel naţional, regional sau internaţional, a ajutoarelor, subvenţiilor sau regulilor contractuale publice”. Aceste schimbări legislative modifică substanţial art. 450-1, privind „asociaţia de răufăcători”, abrogă art. 132/71 şi aduce câteva elemente noi în ceea ce priveşte realizarea controlului unor activităţi economice ilicite în plan transnaţional. Sistemul penal olandez cuprinde prevederi pe linia combaterii crimei organizate, atât în Codul penal, cât şi în legi speciale. În acest sens, Codul penal olandez prevede în art. 140 următoarele: participarea într-o organizaţie care intenţionează să comită delicte va fi pedepsită cu închisoare de maximum 5 ani sau o amendă de categoria 4; participarea la funcţionarea continuă a unei persoane juridice care a fost declarată irevocabil ilegală şi de aceea dizolvată va fi pedepsită cu închisoare de maxim un an sau amendă categoria 3; referitor la fondatori sau manageri, termenele de închisoare pot creşte cu o treime. Incriminarea este autonomă şi nu are în vedere participarea într-o organizaţie în scopul comiterii anumitor infracţiuni. Potrivit doctrinei penale olandeze10, infracţiunea prevăzută de art. 140 din Codul penal este o infracţiune primară, iar faptele de crimă organizată prevăzute în legile speciale care incriminează traficul de droguri, de arme şi muniţii, frauda fiscală şi vamală, spălarea banilor, sunt infracţiuni 38 Pinar Olger – “The Criminal justice Systems Facing The Challenge of Organized Crime” – în Revue International de Droite Penal, Ed. Eres, Paris, 1998, p. 451

32

secundare, fără a se face referire la forme de organizare, în planul crimei organizate. Deşi legiuitorul nu face precizări privind „organizaţia” în doctrina penală olandeză sunt evidenţiate caracteristicile acesteia: structura grupului este ierarhică, având lideri şi subordonaţi cu sarcini stabilite; grupul are un sistem de sancţiuni interne pentru păstrarea ordinii în organizaţii; grupul investeşte în înalta securitate; întreprinderile cu activitate corectă sunt folosite ca paravane; principalii membri lucrează împreună de cel puţin 3 ani; grupul foloseşte sancţiuni extreme în cazul intruşilor. Codul penal german, art. 129 modificat este aplicabil strict infracţiunilor legate de crima organizată, menţionând ca: „Oricine formează o asociaţie ale cărei obiective sau activităţi sunt îndreptate către comiterea de acte criminale, sau oricine participă la o astfel de asociaţie ca membru, cotizează pentru ea, sau o sprijină, va fi pedepsit cu închisoare până la 5 ani sau amendă”. Conform doctrinei penale germane, organizaţia trebuie să cuprindă cel puţin trei membri, să desfăşoare o activitate criminală continuă, fiecare membru să se supună voinţei asociaţiei, să existe o legătură între aceştia, o parte din cartierul general să se afle în Germania. Doctrina germană defineşte crima organizată astfel: „comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structure comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau economice”.39

În situaţia infracţiunilor grave (omucideri, răpiri, luări de ostateci etc.) prevăzute separat în Codul penal sau în legi speciale, comiterea lor de către organizaţie constituie circumstanţă agravantă şi pedepsită mai grav. Codul penal german a fost completat prin incriminarea unor infracţiuni din sfera crimei organizate comise de organizaţii criminale şi anume: traficul

39 Hans Lilie – “Specific Ofences of Organized Crime and German Criminal Law “– in Revue Internationale deDroite Penal, Ed. Eres, Paris, 1998, p. 153

33

deşeurilor art. 326 par.2 introdus în 1994; traficul uman (femei, copii, imigranţi) art. 1804, 180, 237 şi 236. De asemenea, sistemul penal german, în vederea combaterii crimei organizate a adoptat o serie de legi speciale ce prevăd infracţiuni a căror comitere de către organizaţie constituie agravantă, iar pentru a sublinia caracterul agravant al acestora, în afara comiterii de către organizaţie, sancţionează şi modul „profesionist” de săvârşire a lor. În opinia penaliştilor germani problema combaterii şi definirii crimei organizate în Germania încă nu este rezolvată şi se consideră a fi mult mai eficientă introducerea unor prevederi penale în legi speciale, cu pedepse drastice, decât o eventuală modificare a Codului penal.40

În legislaţia penală din Grecia, prevederile legale specifice criminalitatii organizate au fost cuprinse în legile speciale adoptate în vederea combaterii criminalitatii organizate, în general şi a terorismului în particular, legi ce au fost abrogate ulterior.41 Codul penal grec, intrat în vigoare în 1990, încearcă să dea totuşi contur legal formelor criminalitatii organizate. În art. 187 intitulat „Organizaţia şi conspiraţia” se prevede: a). Orice persoană care se înţelege cu o alta pentru comiterea unei anumite infracţiuni sau se alătura altora pentru comiterea mai multor infracţiuni nespecificate încă, va fi pedepsită cu închisoarea de minimum 6 luni; b) Orice persoană care se înţelege cu o alta sau se alătură alteia pentru comiterea uneia sau mai multor infracţiuni la care pedeapsa stipulată este închisoarea minimum un an, se pedepseşte cu închisoare; c) Un făptuitor va fi scutit de pedeapsa prevăzută la paragrafele precedente dacă prin informarea autorităţilor face posibilă împiedicarea producerii infracţiunii. Legea belgiană relativă la organizaţiile criminale adoptată în anul 1999 defineşte criminalitatea organizată drept: „o asociaţie formată din mai multe persoane care plănuieşte comiterea de infracţiuni ce se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani sau cu pedeapsă mult mai gravă, pentru a obţine în mod direct sau indirect avantaje, folosind intimidarea, ameninţarea sau violenţa ori recurgând la organizaţii comerciale pentru a disimula sau a facilita comiterea de infracţiuni”.

40 Damian Miclea – “Combaterea crimei organizate”, vol.I, Ed. M.A.I., Bucureşti, 2004, pag. 9241 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – “Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, Ed. Pilner / Pilner, Târgovişte, 2006, pag.12

34

Organizaţia al cărui obiectiv este strict de ordin politic, sindical filantropic sau religios, ori care urmăreşte atingerea oricărui alt scop legitim nu poate fi considerată o organizaţie criminal conform definiţiei de mai sus.42

Astfel de definiţii normative, prezentate anterior, sunt completate cu definiţii operaţionale formulate în regulamente elaborate de autorităţi de aplicare a legii. Astfel, Oficiul Federal al Poliţiei din Elveţia a elaborat, la 20 martie 1988 „Regulamentul de procedură al Sistemului de Informaţii în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate” în care este definit, având în vedere direcţiile de acţiune, termenul de criminalitate organizată cu următoarele caracteristici: utilizarea structurilor comerciale, industriale sau financiare în Elveţia ca acoperire pentru acţiunile ilegale sau pentru reciclarea produselor provenite din activităţi criminale; recurgerea la violenţă împotriva persoanelor şi bunurilor, precum şi alte forme de intimidare; influenţa, în special prin şantaj şi corupţie exercitată asupra mediilor politice, administraţiilor publice, puterii judiciare, economiei şi presei. Această definiţie a criminalităţii organizate a fost preluată de autorităţile elveţiene, ca de altfel de marea majoritate a ţărilor europene, după definiţia formulată de B.K.A.(Poliţia Federală Germană) care a structurat conceptul pe următoarele componente: comiterea în mod sistematic a unor infracţiuni cu intenţie, în scopul obţinerii de putere şi profit; de către două sau mai multe persoane ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind fiecare sarcini dinainte stabilite; prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin utilizarea violenţei sau altor mijloace de intimidare; ori prin exercitarea de influenţe asupra partidelor politice, mass-mediei, funcţionarilor şi autorităţilor judiciare şi economice. Întârzierile în reglementarea penală pot fi explicate prin teama autorităţilor legislative, a guvernanţilor în ultimă analiză, de a elabora legi prin care ar fi afectat climatul economic în general şi ar fi reprezentat o suprareglementare cu efecte directe asupra conceptului de economie de piaţă. Cel mai adesea autorităţile legislative şi guvernanţii sunt dispuşi să aştepte marile rupturi în ordinea socială, evenimente cu impact distructiv

42 Emil Hedeşiu – “Contracararea crimei organizate transfrontaliere”, Ed. UNAP, Bucureşti, 2005, pag.15

35

în economiile naţionale, ca urmare a ofensivei criminalităţii organizate, pentru a se trezi brusc la realitate, trecând la elaborarea în pripă a unor legi vădit neeficace, ambigue şi fără efect. Marile edificii criminale, astăzi cu dimensiuni transnaţionale, se construiesc şi se dezvoltă din interesul şi cu sprijinul autorităţilor statale. Geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, căci este limpede faptul că şi în cele mai avansate democraţii s-a produs fuziunea dintre elitele puterii şi criminalitatea organizată. Această stare de fapt face ca autorităţile, forţele politice aflate la putere să nu dezvăluie adevăratele dimensiuni ale criminalităţii organizate, decât atunci când au loc evenimente cu un puternic impact asupra ordinii sociale naţionale şi internaţionale. La 30 octombrie 2001, Grupul de Acţiune Financiară Internaţională împotriva spălării banilor (G.A.F.I.) compus din reprezentanţii celor 7 state puternic industrializate, a elaborat opt recomandări pentru statele membre, în vederea adoptării de către acestea a unor dispoziţii interne care să asigure descurajarea finanţării terorismului, a actelor teroriste şi organizaţiilor teroriste, confiscarea averilor teroriştilor, declararea tranzacţiilor suspecte că au legătură cu terorismul etc. În noiembrie 2001, Uniunea Europeană a fost de acord cu actualizarea textului Directivei privitoare la lupta împotriva spălării banilor, îndeosebi în ceea ce priveşte paradisurile fiscal. În luna decembrie 2001 G.A.F.I. publica lista celor 19 ţări şi entităţi teritoriale care nu doresc să coopereze în materia luptei contra spălării banilor (Republica Dominicană, Egipt,Ungaria, Guatemala, Indonezia, Israel, Liban, Filipine, Rusia, Ucraina şi altele).\ În luna decembrie 2001 Guvernul României adoptă Ordonanţa de Urgenţă nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării actelor de terorism. Comunitatea ştiinţifică internaţională abordează astăzi diferenţiat conceptele de criminalitate economică, criminalitate organizată şi criminalitate transnaţională. Astfel, criminologul francez Raymond Gassin distinge: criminalitatea obişnuită prin înşelătorie (escrocherie, abuz de încredere, abuz de bunuri sociale, deturnări de fonduri); criminalitatea socială (încălcarea dreptului muncii); criminalitatea

36

economică (încălcarea regulilor privind libera concurenţă şi a reglementărilor dirigiste ale statului în domeniul economiei.43 Un alt analizat în domeniul criminalităţii afacerilor dă următoarea clasificare: criminalitate financiară, care include infracţiunile grave care afectează fluxurile financiare (spălarea banilor, corupţia, bancruta, abuzurile de bunuri sociale, fraudele fiscal şi financiare, deturnarea de fonduri); criminalitatea economică, cuprinde infracţiunile grave care afectează fluxurile de mărfuri, respectiv cele care aduc atingere fiscalităţii a cărei bază este marfa, cele îndreptate împotriva protecţiei consumatorului şi a drepturilor de proprietate intelectuală; criminalitatea concurenţială, care cuprinde infracţiunile ce afectează fluxurile de informaţii (infracţiuni privind dreptul acţionarilor, prezentarea de conturi anuale inexacte, publicitate mincinoasă sau interzisă, vânzări forţate, abuzul de putere, spionajul industrial, obstrucţionarea libertăţii la licitaţie).44

După opinia fostului secretar general al O.I.P.C. – INTERPOL, Raymond Kendal, „criminalitatea organizată constituie un sistem economic paralel, care realizează cifre de afaceri şi beneficii ilegale care depăşesc, în unele ţări, produsul naţional brut al acestora”.45 Jean Claude Monet, şef de departament la Institutul de Înalte Studii pentru Securitatea Internă din Franţa, apreciază că „ceea ce caracterizează cel mai bine diferenţa dintre delicvenţa individuală şi criminalitatea organizată, este faptul că strategia acţiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal, considerat ca un ansamblu uman reperabil şi caracterizat prin: diviziunea sarcinilor, ierarhizarea nivelurilor de competenţă, existenţa şi aplicarea riguroasă a procedurilor de coordonare şi control şi asigurarea circulaţiei fluxurilor ilicite”.46

O caracterizare mai riguroasă, care combină trăsăturile activităţilor infracţionale care ar intra în sfera criminalităţii organizate (spălarea banilor, terorismul, furtul obiectelor de artă sau cultură, traficul ilicit de droguri, de arme, de persoane, deturnarea de aeronave, frauda în

43 Raymond Gassin – “Criminologie”, Ed. Dalloz, Paris, 2004, p.1844 Herve Boullanger – “La criminalite economique en Europe”, Ed. PUF, Paris, 2002, p. 32-3345Raymond Kendal – “Interpolul şi lupta împotriva criminalităţii organizate transnaţionale”, Studiu publicat în „Criminalitatea organizată”, coordonator Marcel Lectere, Ed. La documentation Francaise, Paris, 1996, p. 225-226.46 Jean Claude Monet – “Criminalitatea organizată”, Paris, 1996, p.9.

37

asigurări etc.) este cea rezultată din criteriile propuse de Uniunea Europeană:47cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile lui prestabilite, pentru o perioadă lungă sau nedeterminată; folosirea uneia sau mai multor forme de disciplină sau control; suspiciunea comiterii unor crime grave; impact la nivel internaţional; utilizarea unui comportament violent sau care să servească la intimidare; utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri şi amestecul în spălarea banilor; exercitarea de influenţe la nivel politic, în mass-media, în administraţia publică, asupra autorităţilor de justiţie, sau asupra condiţiilor socio-economice; să se urmărească obţinerea de profit sau putere. Stabilirea unor caracteristici formale cum sunt şi cele anterioare este o operaţiune dificilă şi imprecisă nu numai datorită divergenţelor de opinii între diverşi specialişti sau diverse foruri interne şi internaţionale, ci şi datorită complexităţii şi mobilităţii fenomenului criminalităţii organizate. În aceste condiţii este mult mai important să se încerce desprinderea unor caracteristici fundamentale ce ţin de natura fenomenului, care să permită individualizarea criminalităţii organizate în raport cu alte tipuri de criminalitate. Criminalitatea organizată utilizează o gamă extrem de diversificată pentru a slăbi încrederea şi siguranţa civică folosind acte de corupţie, violenţă, şantaj, reuşind să compromită statul de economie legală şi credibilitatea autorităţilor publice. Potrivit Raportului Uniunii Europene asupra criminalităţii organizate prezentat la Bruxelles pe 6 noiembrie 1998 „este cunoscut că grupurile criminalităţii organizate explorează şi exploatează astăzi noi spaţii criminale cu aceeaşi vigoare ca şi întreprinderile legale. Ele sunt preocupate să se implice în acele activităţi criminale care generează mari profituri şi prezintă riscuri mai reduse pentru răufăcătorii implicaţi”. Criminalitatea transnaţională are o dimensiune internaţională care înseamnă că un grup criminal acţionează pe teritoriul mai multor state, o dimensiune transnaţională care se referă la cooperarea pe care grupurile criminale de diferite naţionalităţi o realizează între ele pentru a controla anumite pieţe. Scopul fundamental al structurilor criminalităţii organizate îl reprezintă capitalizarea continuă, respectiv acumularea de resurse prin

47Valerian Cioclei – “Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate”, în Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, Bucureşti, 2001, p. 140-141

38

mijloace ilegale, fiind vizate îndeosebi domeniile tradiţionale (trafic de droguri, contrabandă, evaziune fiscală, şantaj etc.) cât şi domeniile de noutate (terorism, trafic de armament, de persoane, privatizări, societăţi de valori mobiliare etc.). Este evidentă capacitatea extraordinară a grupărilor criminale de a identifica şi exploata cu rapiditate noi domenii care le oferă posibilităţi de a obţine profituri uriaşe (traficul ilegal de imigranţi, obţinerea de fonduri şi subvenţii de la stat, trafic de organe umane, infracţiunile informatice etc.). Există şi o abordare specifică politicii pentru criminalitatea organizată. Astfel, instituţiile de poliţie, O.I.P.C. – INTERPOL, B.K.A. (poliţia judiciară germană) au dezvoltat o abordare pragmatică a acestui fenomen, încercând să-l descrie prin repertorii de indicatori, din care principalii sunt următorii:a) Moduri de planificare şi de pregătire a actelor criminale, spre exemplu: pregătirea riguroasă şi sistematică; o foarte bună adaptare la pieţele ilicite şi licite; importante investiţii.b) Moduri de execuţie a actelor criminale ca de exemplu: realizare foarte profesională; utilizarea de cunoştinţe şi tehnici foarte evaluate; recurgerea la specialişti şi repartizarea sarcinilor.c) Moduri de utilizare a produselor rezultate în urma săvârşirii infracţiunilor: orientarea spre o rentabilitate ridicată; măsuri de reciclare sau de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni şi reinjectarea lor în economia legală; legături şi ramificaţii între actele criminale şi autori (naţionale, regionale, transnaţionale şi internaţionale).d) Tipuri de relaţii interne între autorii actelor criminale organizate: observaţie reciprocă, compartimentare, conspiraţie; nume de acoperire, limbaje codificate.e) Structura grupurilor sau organizaţiilor criminale (ierarhică, cu raporturi de autoritate şi dependenţă, complexe).f) Moduri de asistenţă pentru membrii grupului criminal: ajutor pentru a fugi, recurgerea la avocaţi sau consilieri juridici experimentaţi; oferirea şi plata unor cauţiuni mari; ameninţare, intimidare, dispariţia martorilor cheie; asistenţă în timpul detenţiei şi sume de bani pentru întreţinerea apropiaţilor în cazul pierderii sprijinului („securitate socială”; pasiuni şi trafic de influenţă.

39

g) Strategii de monopolizare: controlul pieţelor (cazinouri, droguri, prostituţie etc.); participanţii la societăţi aflate în dificultate; acţiuni ale rackeţilor (extorcări de fonduri) sau „cumpărarea protecţiei”;h) Eforturi de relaţii publice, propagandă, intoxicare (influenţă, presiune, sechestrarea mijloacelor de informare în masă). Limitele unor asemenea definiţii descriptive rezidă în faptul că ele sunt prea largi, fiind compuse din elemente eterogene, definiţii deschise care acoperă vaste domenii, dar nu pun în evidenţă cu adevărat variabilele-cheie. Inviziunea Comitetului European pentru problemele criminale (Consiliul Europei, Strasbourg) criminalitatea organizată include atât o lume subterană cât i o lume vizibilă, care evoluează sub o faţadă de legalitate, mai ales în cadrul instituţiilor financiare sau de afaceri. Liderii săi operează ca întreprinzători ai crimei, iar organizaţiile pot fi descrise ca întreprinderi ale crimei. Din acest punct de vedere, o distincţie trebuie făcută între două tipuri de pieţe ale criminalităţii: criminalitatea de afaceri organizată şi traficurile organizate de bunuri prohibite sau furate (Europeanm Committee on Crime Problems, 1996, pag. 43). Evenimentele din ultimul deceniu şi evoluţia tehnologică au permis crimei organizate să profite, la momentul oportun de toate posibilităţile de penetrare oferite de schimburile geopolitice care au avut loc în Europa Centrală şi de Est. Raporturile instituţiilor poliţieneşti şi guvernamentale scot în evidenţă următoarele: criminalitatea organizată este fără frontiere; criminalitatea, ca şi persoanele, bunurile, capitalurile şi informaţia circulă din ce în ce mai liber şi fără constrângeri; criminalitatea organizată a căpătat o dimensiune şi forme noi care reprezintă o ameninţare pentru securitatea colectivă şi democraţie; criminalitatea este strâns legată de centrele urbane, portuare şi strategice în plan economic şi politic; criminalitatea organizată exploatează toate tulburările şi conflictele naţionale şi regionale (în fosta Iugoslavie, Irlanda, Balcani, Corsica, Kurdistan sau între fostele republici sovietice).

40

Concluzii

Organizaţiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor industriaşi care însă s-au

dezvoltat prin violenţă, prin înşelăciune, prin crimă, numai prin moduri ilegale care contravin

bunei dezvoltări a vieţii mondiale. Ceea ce este înfricoşător este faptul că acest virus a atins

cote maxime atât în lume cât şi în Statele Unite ale Americii, în special, considerată un

pionier în ceea ce priveşte organizaţii criminale de tip mafiot. SUA a devenit o piaţă de viitor

pentru organizaţiile criminale. Crima organizată se distinge prin amplitudinea violenţei cu

care se săvârşesc actele criminale, uneori mult mai dură decât în ţările unde activitatea

criminală mafiotă s-a născut. Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-

au intensificat măsurile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de

delicvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a

delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi

financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

Violenţa nu constituie un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de

evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane. Asistăm la o aşa numită

internaţionalizare a violenţei şi criminalitatii organizate la nivelul diferitelor societăţi, state şi

naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce transgresează şi

interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei

41

organizate la nivel naţional şi internaţional. Activităţile ce compun criminalitatea organizată

au un caracter secret şi bine organizat, din care cauză realizează un impact social deosebit de

negativ, în multe state el constituind "cancerul perfid" care vlăguieşte puterea societăţii,

ameninţă integritatea guvernelor, determină creşterea taxelor care se adaugă la preţul

mărfurilor, periclitează siguranţa şi locurile de muncă ale cetăţenilor, aduce daune agenţilor

economici aflaţi în competitie, controlează prin forţa banilor sindicatele, în final realizând o

puternică influenţă în sfera economicului, socialului şi mai ales politicului.

La întrebarea dacă vor dispărea vreodată organizaţiile criminale, cel mai viabil răspuns

este acela că acest lucru nu va fi posibil datorită infiltrării acestora mult prea adânc deja în

viaţa de zi cu zi, precum şi din cauza racolării permanente de noi membri tineri, indivizi care

se bucură de câştiguri financiare rapide şi totodată de renumele pe care şi-l fac astfel.

Indiferent cât de aspre ar fi pedepsele, mereu vor exista indivizi care vor comite diverse

infracţiuni întrucât lipsurile materiale, uneori nebunia, chiar şi teribilismul sunt principalele

cauze ce îi determină pe foarte mulţi să comită acte grave împotriva societăţii.

Bibliografie

1) Anne Gallagher – “International law in human trafficking”, Ed. Cambridge

University, New York, 2010

2) Anthony DeStefano – „ Mob Killer”, Ed. Pinnacle, New York, 2011

3) Anthony DeStefano – „War against human trafficking” , Ed. Rutgers University

Press, New York, 2008

4) Carlson, K. – „National Criminal Justice Reference Series (United States: Bureau of

Justice Statistics Special Report)”, SUA, 2009

5) Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – “Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor”, Ed. Pilner / Pilner, Târgovişte, 2006

6) Damian Miclea – “Combaterea crimei organizate”, vol.I, Ed. M.A.I., Bucureşti, 2004

7) Dennis N. Griffin – „The Battle for Las Vegas: The Law Vs. the Mob (True Crime)”,

Ed. Huntington Press, SUA, 2006

8) Departamentul de Justitie SUA – ―Raport anual asupra criminalitatii‖, 2011, accesat

la biblioteca Barnes@Nobles, Miami, SUA

9) Diego Gambetta – „The Sicilian Mafia: The Business of Private Protection”, Ed.

42

Harvard University Press,

10) Dorean Marguerite Koening - Confruntarea dintre sistemul justiţiei penale şi crima

organizată în Statele Unite

11) Einstein, Stanley, Menachem Amir – „Organized Crime: Uncertainties and

Dilemmas”, Ed. Office of International Criminal Justice, Chicago, 1999

12) Emil Hedeşiu – “Contracararea crimei organizate transfrontaliere”, Ed. UNAP, Bucureşti, 2005

13) Federico Varese – „The Russian Mafia: Private Protection in a New Market

Economy”, Ed. Oxford, Los Angeles, 2001

14) Fenton S. Bresler – „The Chinese Mafia: The Most Frightening New Organization in

International Crime”, Ed.Stein & Day, SUA, 1981

15) Frank E. Hagan – „Introduction to Criminology: Theories, Methods, and Criminal

Behavior”, Ed. Sage Publications, Chicago, 2010

16) George Grayson – „La Familia Drug Cartel: Implications for U.S. – Mexican

Security‖, Ed. Lulu Com, SUA, 2011

17) Glenn, Misha –„Mafia: A Journey Through the Global Criminal Underworld”, Ed.

Alfred A. Knopf, New York, 2008

18) Hans Lilie – “Specific Ofences of Organized Crime and German Criminal Law “– in Revue Internationale de Droite Penal, Ed. Eres, Paris, 1998

19) Herve Boullanger – “La criminalite economique en Europe”, Ed. PUF, Paris, 2002

20) Jean Claude Monet – “Criminalitatea organizată”, Paris, 199621) Jessica Stern – „Terror in the name of God: Why Religious Militants Kill‖, Ed. Harper

Perennial, Washington DC, 2004

22) John Bester – „Confessions of a Yakuza: A life in Japan‘s Underworld”, Ed.

Kodansha, SUA, 1995

23) John Dickie – „Cosa Nostra: A History of the Sicilian Mafia”, Ed. Palgrave

McMillan, Chicago, 2004

24) Johnatan R. White – “Terrorism and Homeland Security”, Ed. Wadsworth, New

York, 2011

25) Lyman, Michael D., Gary W. Potter – „Organized Crime‖, Ed. Peason Education,

New Jersey, 2004

26) Mohamed Zaid – “Particularităţi ale cunoaşterii crimei organizate”, Colectivul de la Alexandria al Asociaţiei Internaţionale de Drept

43

Penal, 1977, R.I.D.P., vol.6927) N.Queloz – “Criminalitatea economico-financiară în Europa”, Ed. L’Harmatt, Franta,

2002

28) Philip Gouney – ―Corruption and Organized Crime in Europe: Illegal partnerships‖,

Ed. Routledge, New York, 2012

29) Pinar Olger – “The Criminal justice Systems Facing The Challenge of Organized

Crime” – în Revue International de Droite Penal, Ed. Eres, Paris, 1998

30) Poppy Z. Brite, Christa Faust, Miran Kim – „Triads”, Ed. Subterranean Press, SUA,

2004

31) Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act este o lege de nivel federal care

a extins sanctiunile penale la orice act care s-a savarsit in cadrul unei organizatii

criminale, adoptata in 1970 , introdus in Titlul 18, Capitolul 96 din Codul SUA.

32) Raport la Colocviul preparator al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal - AIDP,

Alexandria, Egipt, 1977

33) Raymond Gassin – “Criminologie”, Ed. Dalloz, Paris, 200434) Raymond Kendal – “Interpolul şi lupta împotriva criminalităţii

organizate transnaţionale”, Studiu publicat în „Criminalitatea organizată”, coordonator Marcel Lectere, Ed. La documentation Francaise, Paris, 1996

35) Repetto, Thomas – „American Mafia: A History of its Rise to Power‖, Ed. Henry Holt

and Company, New York, 2004

36) Repetto, Thomas - „Bringing Down the Mob: The War Against the American Mafia‖,

Ed. Henry Holt and Company, New York, 2006

37) Revista Internaţională de Drept Penal, vol. 69

38) Richard Smitten – “Inside the Cocaine Cartel: The Eyewitness of Life Inside the

Colombian Cartel”, Ed. S.P.I

39) Richard Smitten – “Inside the Cocaine Cartel: The Eyewitness of Life Inside the

Colombian Cartel”, Ed. S.P.I

40) Sylvia Longmire – “Cartels: Invasion‘s of Mexico Drugs”, Ed. Palgrave, Dallas, 2011

41) Theresa Flores, Peggy Sue Wells – „Slaves across the street”, Ed. Ampelon,

Washington, 2008

42) Vadim Volkov – „Violent Entrepreneurs: The Use of Force in the Making of Russian

Capitalism”, Ed. Cornell University, Marea Britanie, 2002

43) Valerian Cioclei – “Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii

organizate”, în Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, Bucureşti, 2001

44

44) www.wikipedia.com – “Organized crime”

Anexa 1

Statistici referitoare la criminalitate în funcţie de zone:

45

Anexa 2

Cartelurile şi aria lor de influenţă:

46

47