42
ORGANOGRAFIA VEGETALA Radacina Tulpina Floarea

organografie vegetala

Embed Size (px)

DESCRIPTION

organografie vegetala

Citation preview

Page 1: organografie vegetala

ORGANOGRAFIA VEGETALA

RadacinaTulpinaFloarea

Page 2: organografie vegetala

ORGANOGRAFIA VEGETALA

Procesul de diferentiere a organelor plantei poarta numele de Organogeneza;

Organografia este partea din morfologie si anatomie vegetala care se ocupa  cu studiul  ontogenetic  si  filogenetic  al  alcatuirii  macroscopic  si microscopic  a organelor vegetale, precum si cu adaptarile for la conditiile mediului;

Dupa rolul pe care organele il au in viata plantei, ele se impart in:

•organe vegetative•organe reproducatoare

Page 3: organografie vegetala

CARACTERISTICILE ORGANELOR VEGETATIVE

•polaritatea . Un organ vegetativ prezinta 2 poli diferiti: unul apical, in varf, si altul bazal.

•Simetria este proprietatea unui organ de a fi format din parti mai mult sau mai putin identice. Planul care imparte un organ in 2 parti egale se numeste plan desimetrie.

•orientarea in spatiu . Astfel dupa directia de crestere organele plantelor pot fi:ortotrope si plagiotrope

•regenerarea este insusirea de a-si reface orice parte care i-a fost distrusa

•corelatia este insusirea plantei de a-si dezvolta armonios organele cormului

•ramificatia este insusirea plantei de a-si diversifica organele . Exista 2 tipuri de ramificatie: dihotomicasi laterala.

Page 4: organografie vegetala

ORGANOGRAFIA PLANTELOR INFERIOARE 

Plantele inferioare sau talofitele sunt acelea care nu au corpuldiferentiat in radacini, tulpina si frunze, corpul lor se mai numeste si tal;daca este format dintr-o singura celula se defineste ca tal unicelular, iar daca este alcatuit din mai multe celule, ca tal pluricelular.

 

Page 5: organografie vegetala

ORGANOGRAFIA PLANTELOR SUPERIOARE

Plantele superioare sau cormofitele sunt cele care au corpul lor diferentiat in radacina, tulpina si frunza (corm).

Cormofitele adevarate, cu organele vegetative bine individualizate si perfect  localizate,  sunt,  in ordine  filogenetica,

 pteridofitele  (ferigile) ,gimnospermele si angiospermele (plantele cu flori).O planta gimnosperma sau angiosperma îsi are originea în embrionul semintei. Din embrion rezulta, dupa germinare, plantula cu partile ei componente (fig 1)

Page 6: organografie vegetala
Page 7: organografie vegetala

RADACINA

Definitie :Rădăcinile sunt structuri vegetale subterane sau aeriene compuse în principal din scoarță (la exterior) și din țesut parenchimatic (la interior)

Caracteristici generale Rădăcina se caracterizează prin: - se

dezvoltă în sol, -are geotropism pozitiv(este orientată către centrul pământului),- nu are pigmenți asimilatori,- nu prezintă mugurisau frunze pe suprafața sa,- nu are noduri și nici internoduri. -Ea nu prezinta muguri sau frunze dupa modul de ramificare.

Page 8: organografie vegetala

FUNCTIILE RADACINII

Rădăcina este adaptată pentru îndeplinirea a două funcții principale:

una de natură mecanică, de fixare a plantei în sol  si alta vitală, de a absorbi apa și substanțele minerale

dizolvate în aceasta.

Rădăcina contribuie la metabolismul plantei.

În afara funcțiilor specifice, rădăcinile metamorfozate ale unor plante pot servi la depozitarea substanțelor de rezervă, iar altele stabilesc legături fiziologice cu ciupercile și cu bacteriile din sol.

Page 9: organografie vegetala

MORFOLOGIA RADACINII

Pe suprafața unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone. Piloriza, (numită și caliptră sau scufie) este formată dintr-un

țesut special, parțial suberificat, care acoperă vârful vegetativ al rădăcinii și facilitează pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice piloriza lipsește, fiind înlocuită de rizomitră, care nu se uzează și nici nu se regenerează. Piloriza lipsește și la plantele parazite.

Vârful vegetativ, situat imediat sub piloriză, este format din meristeme primordiale, care ulterior vor genera meristemele primare.

Regiunea netedă, aflată deasupra vârfului vegetativ, reprezintă zona de creștere în lungime a rădăcinii. Celulele din această zonă nu se mai divid și cresc prin întindere.

Page 10: organografie vegetala

Regiunea piliferă (zona absorbantă), acoperită cu un mare număr de perișori absorbanți unicelulari care vor ajunge la maturitate în 2-3 zile și pot dura trei săptămâni. În cazul rădăcinilor care se dezvoltă în mediul acvatic, nu are loc formarea perișorilor absorbanți. Nici la plantele epifite nu se dezvoltă perișori absorbanți, locul acestora fiind luat de un țesut special (velamen radicum).

Regiunea aspră, cuprinde zona în care meristemele primare se diferențiază în țesuturi definitive (specializate): rizoderma, scoarța și cilindrul central.

Regiunea coletului, este cea care face trecerea de la rădăcină la tulpină. Ea are o întindere mică și la multe plante nu se distinge morfologic.

Partile unei radacini: 1)scufie 2)zona neteda 3)zona absorbanta 4)zona aspra

Page 11: organografie vegetala
Page 12: organografie vegetala

RAMIFICATIA RADACINII  În funcție de geneza și dispoziția radicelelor, se disting la

rădăcină două tipuri fundamentale de ramificație:  Ramificația dicotomică este caracteristică rădăcinilor

de plante din familia Lycopodiaceae, Selaginellaceae și Isoetaceae . Vârful vegetativ al rădăcinii acestora se bifurcă în două ramuri identice, (fiecare cu piloriza sa), care se bifurcă la rândul lor în alte două ramuri, etc.

Ramificația monopodială se întâlnește la majoritatea plantelor și se caracterizează prin faptul că axa rădăcinii principale continuă să se alungească, iar pe această axă apar, (perpendicular sau oblic), ramificații de ordinul I, apoi pe aceste de ordinul II, etc, ramificații numite radicelesau rădăcini laterale. Radicelele se formează de regulă în dreptul fasciculelor lemnoase, fiind dispuse în ortostihuri (șiruri longitudinale).

Page 13: organografie vegetala

TIPURI DE RADACINI

 Radacinile normale se dezvolta din radicula embrionului siîndeplinesc functiile caracteristice.

 Radacinile adventives se formeaza pe tulpini sau frunze

 Radacinile metamorfozate îndeplinesc în principal alte functii:fixarea pe arbori când sunt metamorfozate în crampoane (ca la Hedera),asigurarea oxigenului necesar respiratiei ca la pneumatofori (ce sunt ramuri de radacini situate deasupra apei, bogate în tesuturi afânate numite aerenchimuri ) etc.

Page 14: organografie vegetala

 Radacini metamorfozate , pot fi:  1. Radacinile tuberizate , care sunt radacinile

modificate in vederea realizarii cu preponderenta a functiei de inmagazinare a substantelor de rezerva.

2. Radacinile contractile au insusirea de a se scurta, fixand mai bine plantele sau adancind in sol tuberculii sau bulbii de pe care pornesc.

3. Radacinile aeriene fixatoare se intalnesc la unele liane, fixate in sol prin radacini normale, dar care au radacini aeriene adventive, modificate, cu carese fixeaza, pe coaja unor copaci, pe ziduri sau pe un alt suport.

Page 15: organografie vegetala

In funcție de raportul care exista intre radacina principala si radicele, se disting mai multe forme de radacini :

a) radacini pivotante , sunt cele la care axa principala se dezvolta foartemult in raport cu gradul de dezvoltare al radicelelor si au forma unui tarus (la morcov,lucerna,sfecla de zahar , bumbac, papadie);

Page 16: organografie vegetala

b)radacini ramuroase , sunt cele la care radicelele au o dezvoltare egalacu cea a radacinii principale (la molid si la majoritatea arborilor din padurile de foioase);

c)radacini fasciculate (  gina radacini firoase), sunt cele la care locul radacinii principale este luat de radicele sau de alte radacini care se formeaza la baza tulpinii, constituind manunchiuri de radacini. Sunt caracteristice pentru gramineele cultivate, (grau, porumb,orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, (ceapa,crin,lalea,zambila, etc).

Page 17: organografie vegetala

ORGANIZAREA PRIMARA A RADACINII

Rizoderma este învelisul extern, unistrat. În zona pilifera fiecare celulaa rizodermei prezinta câte un perisor absorbant.-Scoarta cuprinde mai multe straturi de celule vii, parenchimatice, cu pereti subtiri, celulozici si spatii intercelulare. Fac exceptie primele 2-3(5)straturi periferice, exoderma, caracterizate prin peretii celulari suberificati(unele celule ale exodermei ramân cu peretii nesuberificati, pentru a permiteschimburi cu exteriorul).

Page 18: organografie vegetala

Scoarta propriu-zisa  este constituita  din celule  cu  protoplastii  interconectati  prin  

plasmodesme,  pentru a înlesni circulatia substantelor.

Page 19: organografie vegetala
Page 20: organografie vegetala

FORMAREA STRUCTURII SECUNDARE A RADACINII

Cambiul se constituie sub forma de arcuri : unele din resturile de procambiu dintre fasciculele lemnoase si altele din segmentele de pericicludin dreptul protoxilemului. Ulterior, arcurile se racordeaza, formând un inelsinuos ce activeaza generând, prin diviziuni tangentiale, xilem secundar spreinterior si floem secundar spre exterior. Treptat cambiul devine din sinuosinelar, datorita activitatii inegale a initialelor cambiale.

Page 21: organografie vegetala
Page 22: organografie vegetala

TULPINA

Page 23: organografie vegetala

Tulpina

este un organ vegetativ articular, cu crestere negativ-geotropica, cu rolul de a conduce apa cu sarurile minerale, cat si substantele sintetizate, dar si de a genera si sustine frunzele si organele de reproducere.

Este cel de-al 2 lea organ vegetativ al plantei care se dezvolta din embrionul semintei.

Aceasta este cea care stabileste legatura morfologica si fiziologica intre principalele organe ale nutritiei (radacina si frunze).

Page 24: organografie vegetala

Tulpina ia nastere in timpul dezvoltarii embrionare si are mai multe parti componente :

Coletul – zona de tranzitie cu radacina, care se poate vedea cu ochiul liber

Axa hipocotila – reprezentata prin partea de tulpina situata intre colet si cotiledoane (frunzisoarele embrionului)

Axa epicotila – care este partea situata intre cotiledoane si primele frunze asimilataore (protofilele).

Page 25: organografie vegetala

2.1. Tipuri morfologice de tulpiniIn functie de mediul in care traiesc, acestea sunt: - aeriene- subterane

-acvatice

TULPINILE AERIENE

Clasificarea lor tine seama de mai multe criterii: consistenta, organizare, forma, orientarea lor in spatiu.

1. Dupa consistenta, tulpinile aeriene sunt: Ierboase sunt verzi, are la sfarsitul perioade de

vegetatie se usuca si plantele mor. Ele pot fi anuale, bianuale sau perene.

Lemnoase - sunt caracteristice pentru arbori, arbusti si subarbusti.

Carnoase - sunt alcatuite din tesuturi parenchimatice moi, formate din celule suculente ce contin multa apa.

Page 26: organografie vegetala

2. Dupa organizare: Articulare – sunt prevazute cu noduri si

internoduri: Culmul (paiul) Calamusul Caulisul Scapul Nearticulare Caudex – este o tulpina scurta, carnoasa si

neramificata, iar frunzele pornesc din acelasi loc.

Stipes – este o tulpina lunga de forma unei coloane, neramificata, acoperita cu resturi ale petitiolului frunzelor din anii anteriori.

Page 27: organografie vegetala

3. Dupa forma pe care o au tulpinile: cilindrice (paiul) prismatice – cu sectiune patrulatera(labiate),

pentagonala(dovleac) striate – dungi fine longitudinale (coada

calului – Equisetum arvense) aripate (Genista sagittalis)

Page 28: organografie vegetala

4. Dupa orientarea lor in spatiu, pot fi: Ortotrope – sunt tulpini aeriene care au

geotropism negativ, cu varful indreptat spre suprafata pamantului.

Page 29: organografie vegetala

Tulpini plagiotrope – sunt acelea care cresc orizontal sau oblic fata de sol, pentru ca nu au un tesut mecanic puternic dezvoltat si nici organe agatatoare. Unele dintre ele sunt culcate pe sol iar de la nodurile lor pronesc rafacini adventive

 

Page 30: organografie vegetala

TULPINILE SUBTERANE Sunt adaptate la functia de depozitare a

substantelor de rezerva si inmultirii vegetative. Exista mai multe tipuri de tulpini subterane:

Bulbii –Din mugurele terminal va lua nastere tulpina aeriana, iar pe masura ce se dezvolta tulpina, acestea raman fara substante si se distrug

Page 31: organografie vegetala

Rizomii - cresc orizontal, cu forme exterioare variate, cilindrici, filiformi. Sunt formati din internoduri scurte si noduri.

Tuberculii – sunt tupini subterane scurte, groase, carnoase, microblaste in care se depun substante de rezerva.

Page 32: organografie vegetala

TULPINILE ACVATICE Sunt acele tulpini care se dezvolta in apa cu

dimensiuni reduse. Epiderma este slab dezvoltata, lipsita de stomate, iar celulele sale nu au peretii externi cutinizati. Tesutul conducator si cel mecanic sunt reduse.

Page 33: organografie vegetala

2.2. CRESTEREA TULPINII

Tulpinile cresc atat in lungime cat si in diametru. Cresterea in lungime a tulpinii poate fi de trei

tipuri functie de pozitia meristemelor adventive: Crestere acropetala - zona de crestere

terminala sau subterminala Crestere intercalara – cand zona de crestere

este intercalara intgre portiuni care nu mai cresc.

Crestere liniara – in cazul cand procesul este localizat pe toata suprafata internodurilor

Page 34: organografie vegetala

Spre deosebire de apexul radicular, apexul tulpinii are o structura mai complexa, determinata de dezvoltarea accentuata a meristemului primar.

Principala diferentiere structurala intre sistemul radicular si tulpini o resprezinta prezenta la nivelul tulpinilor a mugurilor de diferite tipuri (laterali, apicali, foliari sau floriferi).

Cresterea tulpinilor incepe primavara la 10-15 zile de la deschiderea mugurilor si dureaza 2-4 luni, functie de specie si conditiile climatice.

Page 35: organografie vegetala

3. FLOAREA

Floarea se formează din mugurii floriferi sau micsti în urma procesului de organogeneză florală.

Page 36: organografie vegetala

O floare completă este formată din: Periantul este învelisul floral diferentiat în

caliciu si corolă. Androceul reprezintă totalitatea staminelor. Antera reprezintă partea cea mai importantă

a staminei.

Page 37: organografie vegetala

Antera este formată din două părti simetrice numite teca, atasate de o parte si de alta a conectivului si despărtite partial de un sant median.

Polenul este eliberat prin santurile laterale sub formă de grăunciori izolati.

Grăunciorul de polen este format din două celule haploide: vegetativă si generativă.

Gineceul este format din totalitatea carpelelor.

Page 38: organografie vegetala

Inflorescentele se împart în două categorii:. Inflorescentele racemoase - se

caracterizează prin crestere continuă, datorită faptului că axul principal se termină cu un mugur vegetativ, iar înflorirea se face de la exterior spre interior sau de la bază spre vârf. Inflorescentele racemoase sunt de două feluri: simple si compuse.

Inflorescentele cimoase - se caracterizează prin crestere finită, deoarece mugurul vegetativ dispare si este înlocuit de o floare, iar înflorirea are loc din interior spre exterior.

Page 39: organografie vegetala

Polenizare - se întelege transportul polenului de la anterele staminelor pe stigmatul gineceului. Se realizează pe cale naturală sau artificială de către om. Polenizarea naturală poate fi:

directă (autopolenizare) indirectă (încrucisată).

Fecundatia - este un proces complex, care constă în unirea gametilor.

La angiosperme, fecundatia este dublă, deoarece se formează doi zigoti, ca urmare în urma fecundări din ovul se formează sământa, iar din ovar rezultă fructul.

Page 40: organografie vegetala

4. SAMANTA Se formează din ovul în urma unei fecundatii

simple, la gimnosperme si a unei fecundatii duble, la angiosperme.

O sământă completă este alcătuită din: Tegumentul seminal care se formează din

două integumente este gros, diferentiat în testă si tegmen. Se formează dintr-un integument, nu este diferentiat în testă si tegmen si este subtire.

Embrionul se formează din zigotul principal si este partea cea mai importantă a semintei, întrucât din el se formează viitoare plantă

Perispermul este un tesut de depozitare a substantelor de rezervă si rezultă din nucela ovulului.

Page 41: organografie vegetala

5. FRUCTUL

Este organul specific angiospermelor, care închide si protejează semintele.

Se formează din peretele ovarului în urma procesului de fecundatiei, la care uneori pot participa si alte părti ale florii, receptaculul sau învelisul floral.

In functie de tipul de gineceu, consistenta lor, dacă se deschid sau nu, fructele se împart în 4 categorii: simple(uscate si cărnoase), multiple, mericarpice si compuse.

Fructele cărnoase sunt de consistentă moale la maturitate si de regulă sunt indehiscente

Page 42: organografie vegetala

Fructele multiple se formează dintr-un gineceu pluricarpelar, dialicarpelar ( cu carpele libere). Ca urmare, dintr-o floare rezultă mai multe fructe.

Fructele compuse rezultă dintr-o inflorescentă prin concresterea învelisurilor florale, cum ar fi: glomerulul, soroza si sicona.

La plante, întâlnim: înmultire vegetativă, înmultire asexuată si reproducere sexuată.