Osteomul osteoid şi osteoblastomul

Frecvenţa este de:- O.O. - 2,5% din tumorile osoase primitive ale osului;

- 10% din tumorile osoase benigne ale osului;- O.B. - 0,7% din tumorile osoase primitive ale osului;

- 3% din tumorile osoase benigne ale osului.Apar la adolescent şi adultul tânăr (80% sub 30 de ani). Predomină la bărbaţi în raport cu

femeile (3-4/1).- O.O. este localizat în 75% din cazuri pe oasele lungi ale membrului inferior (2/3 diafizar -

femur, tibie), în 15% meta-epifizar, pe extremităţi (mână, picior), iar în 10% pe coloana vertebrală (arcul posterior).

- O.B. este localizat în 40% din cazuri pe coloana vertebrală (arc posterior, pedicul), în 20% pe oasele lungi, metafizar, şi în 40% cu localizări diferite (coaste, mână, picior).

Criterii de diagnostic clinic şi paraclinicClinic:- durere, osteoporoză;- tumefacţie:

- mai rară, se percepe când este localizată pe oase superficiale;- după localizare poate fi periarticulară, simulând o osteoartrită sau pe coloana

vertebrală (atitudine scoliotică).

Radiografic: O.O. are localizare diafizară, cu reacţie corticală condensantă (formă rotundă, ovalară de 2-6 mm) sau este localizat intraspongios - în special col femural, oasele mâinii sau picioare, cu reacţie condensantă mult mai mică.

O.B. are localizare predilectă spongioasă, cu nidus mai voluminos (10 mm - 30-40 mm), cu o zonă de osteoscleroză mai mică.

C.T. se poate utiliza în special când nidusul este mai puţin vizibil.Scintigrafia şi arteriografia sunt utile, dar nu indispensabile.La examenul histopatologic:

- macroscopic - se constată hipotrofie osoasă, nidusul roşu-brun în leziunile evolutive şi galben-brun în leziunile involutive- histologic - în nidus se găseşte ţesut conjunctiv tânăr, foarte vasculari- zat, cu osteoblaşti şi celule gigante. Se mai constată osteoclaste şi substanţă osteoidă.

Diagnosticul diferenţial se face cu osteomielita cronică forma sclerozantă, cu abcesul Brodie sau cu hemangiomul cortical.

Tratament - se face rezecţia în bloc a tumorii cu nidusul inclus, cu sau fără osteoplastie. Sunt contraindicate chiuretajul sau rezecţia incompletă (risc de recidivă).

Osteoblastomul sau osteomul osteoid gigant a fost descris de Lichtenstein (1952) şi Dahlin (1954). Reprezintă 1% din tumorile benigne ale osului, apare cu aceeaşi limită de vârstă şi raport bărbaţi/femei ca şi osteomul osteoid. Sediul de elecţie (peste 50% din cazuri) se află la nivelul coloanei vertebrale (arcuri şi pediculi) şi mai rar se întâlneşte pe oasele lungi (femur, tibie).

Radiologie prezintă dimensiuni mult mai mari (2-10 cm) cu un nidus opac sau fin granulat şi nu prezintă reacţie periostală. Uneori este greu de diferenţiat de o tumoră malignă.

Examenul anatomopatologic arată macroscopic o tumoră bine vascularizată de consistenţă moale, culoare gri-albicioasă sau roşie, bine delimitată de un periost îngroşat şi aderent. Microscopic se evidenţiază o structură polimorfă în funcţie de stadiul evolutiv. în

formele tinere, predomină ţesutul mezenchimal cu frecvente histiocite şi rare fibre de co lagen. în formele mature predomină ţesutul colagen înconjurat de osteoblaşti, care se grupează în trabecule preosteoide şi osteoide.

Tratamentul este chirurgical şi constă în rezecţie, cu sau fără osteoplastie.