5
  ORDONANŢĂ DE URG ENŢĂ Nr. 42 din 15 m ai 2013  pentru modificarea şi completarea Leg ii nr. 416/2001 priv ind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MO NITORUL OFICIAL NR. 287 din 21 mai 2013 Aşa cum s-a stabilit în cadrul acordurilor încheiate cu Fondul Monetar Internaţional şi cu celelalte instituţii participante la susţinerea financiară a României, precum şi în baza  prevederilor docum entelor Uniunii Europene, î n România se trece la liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.  În acest context se pune problema instituirii unor măsuri de protecţie socială acordate clienţilor vulnerabili, măsuri ce  ar urma să fie stabilite prin lege şi acordate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Conform obligaţiilor asumate de România în documentele semnate cu Fondul Monetar International, Banca Mondială şi Comisia Europeană, măsurile de  protecţie vor lua în c onsiderare creşterile de preţuri la ener gie electrică şi gaze naturale din perioada imediat următoare.  În considerarea faptului că elementele sus -menţionate trebuie aplicate începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013 şi că necesită pregătiri administrative atât la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, cât şi la nivelul Agenţiei  Naţionale pentru P lăţi şi Inspecţie Social ă, constituind astfel o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.  În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  ART. I Legea nr. 416/2001 pr ivind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:  1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul c uprins: "ART. 4 (1) Nivelul lunar al venitului minim garantat se r aportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, şi, începând cu d ata de 1 iulie 2013, este de: a) 0,271 ISR pentru persoana singură;   b) 0,488 ISR pentru fam iliile formate din 2 persoane ;

OUG_42_2013.pdf

Embed Size (px)

Citation preview

  • ORDONAN DE URGEN Nr. 42 din 15 mai 2013 pentru modificarea i completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum i pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaia pentru susinerea familiei EMITENT: GUVERNUL ROMNIEI PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 21 mai 2013 Aa cum s-a stabilit n cadrul acordurilor ncheiate cu Fondul Monetar Internaional i cu celelalte instituii participante la susinerea financiar a Romniei, precum i n baza prevederilor documentelor Uniunii Europene, n Romnia se trece la liberalizarea preurilor la energie electric i gaze naturale. n acest context se pune problema instituirii unor msuri de protecie social acordate clienilor vulnerabili, msuri ce ar urma s fie stabilite prin lege i acordate de Ministerul Muncii, Familiei, Proteciei Sociale i Persoanelor Vrstnice. Conform obligaiilor asumate de Romnia n documentele semnate cu Fondul Monetar International, Banca Mondial i Comisia European, msurile de protecie vor lua n considerare creterile de preuri la energie electric i gaze naturale din perioada imediat urmtoare. n considerarea faptului c elementele sus-menionate trebuie aplicate ncepnd cu drepturile aferente lunii iulie 2013 i c necesit pregtiri administrative att la nivelul autoritilor administraiei publice locale, ct i la nivelul Ageniei Naionale pentru Pli i Inspecie Social, constituind astfel o situaie extraordinar a crei reglementare nu poate fi amnat, se impune adoptarea de msuri imediate pe calea ordonanei de urgen. n temeiul art. 115 alin. (4) din Constituia Romniei, republicat, Guvernul Romniei adopt prezenta ordonan de urgen. ART. I Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificrile i completrile ulterioare, se modific i se completeaz dup cum urmeaz: 1. Articolul 4 se modific i va avea urmtorul cuprins: "ART. 4 (1) Nivelul lunar al venitului minim garantat se raporteaz la indicatorul social de referin, denumit n continuare ISR, i, ncepnd cu data de 1 iulie 2013, este de: a) 0,271 ISR pentru persoana singur; b) 0,488 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;

  • c) 0,684 ISR pentru familiile formate din 3 persoane; d) 0,846 ISR pentru familiile formate din 4 persoane; e) 1,009 ISR pentru familiile formate din 5 persoane; f) cte 0,070 ISR pentru fiecare alt persoan peste numrul de 5 persoane, care face parte din familie, n condiiile prezentei legi. (2) ncepnd cu data de 1 ianuarie 2014, nivelul venitului minim garantat este de: a) 0,283 ISR pentru persoana singur; b) 0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane; c) 0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane; d) 0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane; e) 1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane; f) cte 0,073 ISR pentru fiecare alt persoan peste numrul de 5 persoane, care face parte din familie, n condiiile prezentei legi." 2. La articolul 5, alineatul (1) se modific i va avea urmtorul cuprins: "ART. 5 (1) Cuantumul ajutorului social se stabilete ca diferen ntre nivelurile prevzute la art. 4, transformate n lei, i venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Dac din calculul n lei rezult fraciuni n bani, acestea se rotunjesc la un leu n favoarea beneficiarului." 3. La articolul 7, alineatul (2) se abrog. 4. Articolul 15 se modific i va avea urmtorul cuprins: "ART. 15 (1) Persoanele apte de munc pentru care se acord ajutorul social au obligaia s dovedeasc cu acte, din 3 n 3 luni, c ndeplinesc condiiile prevzute la art. 7 alin. (1). (2) Agenia teritorial pentru ocuparea forei de munc i inspectoratul teritorial de munc vor transmite primarilor i ageniei teritoriale, lunar, tabelele nominale cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au ncadrat n munc, inclusiv care au plecat cu contract de munc n strintate, au refuzat un loc de munc oferit sau un curs de calificare/recalificare/formare profesional. (3) Pentru ntocmirea tabelelor prevzute la alin. (2), primarii au obligaia de a transmite lunar, n termenul prevzut la art. 13^1 alin. (3), lista persoanelor apte de munc din familiile beneficiare de ajutor social att la agenia teritorial pentru ocuparea forei de munc i inspectoratul teritorial de munc, ct i la agenia teritorial. (4) Nendeplinirea obligaiilor prevzute la alin. (1) atrage suspendarea plii ajutorului social." 5. La articolul 18 alineatul (1), dup litera c) se introduce o nou liter, litera d), cu urmtorul cuprins:

  • "d) n situaia n care pe baza informaiilor transmise de ageniile teritoriale pentru ocuparea forei de munc i de inspectoratele teritoriale de munc, potrivit art. 15, se constat c persoanele apte de munc din familiile beneficiare de ajutor social nu ndeplinesc condiiile prevzute la art. 7 alin. (1)." ART. II Legea nr. 277/2010 privind alocaia pentru susinerea familiei, republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012, se modific dup cum urmeaz: 1. Articolul 5 va avea urmtorul cuprins: "ART. 5 (1) Pentru familia prevzut la art. 2 alin. (1), al crei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaz pn la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaiei, ncepnd cu luna iulie 2013, este stabilit prin raportare la indicatorul social de referin, denumit n continuare ISR, dup cum urmeaz: a) 0,080 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,160 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,240 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,320 ISR pentru familia cu 4 copii i mai muli. (2) Pentru familia prevzut la art. 2 alin. (1), al crei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaz peste 0,40 ISR i pn la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaiei, ncepnd cu luna iulie 2013, este stabilit dup cum urmeaz: a) 0,066 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,132 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,198 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,264 ISR pentru familia cu 4 copii i mai muli. (3) Dac din calculul n lei al alocaiei rezult fraciuni n bani, acestea se rotunjesc la un leu n favoarea beneficiarului." 2. Articolul 6 va avea urmtorul cuprins: "ART. 6 (1) Pentru familia prevzut la art. 2 alin. (2), al crei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaz pn la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaiei, ncepnd cu luna iulie 2013, este stabilit dup cum urmeaz: a) 0,130 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,260 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,390 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,520 ISR pentru familia cu 4 copii i mai muli. (2) Pentru familia prevzut la art. 2 alin. (2), al crei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaz peste 0,40 ISR i pn la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaiei, ncepnd cu luna iulie 2013, este stabilit dup cum urmeaz: a) 0,120 ISR pentru familia cu un copil;

  • b) 0,240 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,360 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,480 ISR pentru familia cu 4 copii i mai muli. (3) Dac din calculul n lei al alocaiei rezult fraciuni n bani, acestea se rotunjesc la un leu n favoarea beneficiarului." ART. III (1) Prezenta ordonan de urgen se aplic ncepnd cu drepturile aferente lunii iulie 2013. (2) Pentru beneficiarii de ajutor social ale cror drepturi au fost stabilite n baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificrile i completrile ulterioare, anterior datei de 1 iulie 2013, respectiv anterior datei de 1 ianuarie 2014, cuantumul ajutorului social se recalculeaz de ctre ageniile judeene pentru pli i inspecie social, respectiv a municipiului Bucureti, denumite n continuare agenii teritoriale, pe baza ultimei dispoziii a primarului nregistrat. (3) Diferena rezultat n urma recalculrii prevzute la alin. (2) se acord n baza deciziei directorului executiv al ageniei teritoriale, care se comunic primarilor i beneficiarilor. (4) Pe baza deciziei prevzut la alin. (3) primarii au obligaia de a emite o nou dispoziie de modificare a cuantumului pe care o comunic ageniilor teritoriale n termenul prevzut la art. 13^1 alin. (3) din Legea nr. 416/2001, cu modificrile i completrile ulterioare. (5) Pentru beneficiarii de alocaie pentru susinerea familiei acordat n baza Legii nr. 277/2010 privind alocaia pentru susinerea familiei, republicat, cu drepturi stabilite anterior datei de 1 iulie 2013, noile cuantumuri se acord ncepnd cu drepturile lunii iulie 2013, prevederile alin. (2) - (4) aplicndu-se n mod corespunztor. ART. IV Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificrile i completrile ulterioare, i Legea nr. 277/2010 privind alocaia pentru susinerea familiei, republicat, cu modificrile i completrile aduse prin prezenta ordonan de urgen, se vor republica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, dup aprobarea acesteia prin lege, dndu-se textelor o nou numerotare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemneaz: p. Ministrul muncii, familiei, proteciei sociale i persoanelor vrstnice, Georgeta Bratu,

  • secretar de stat Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pan Viceprim-ministru, ministrul finanelor publice, Daniel Chioiu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltrii regionale i administraiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Bucureti, 15 mai 2013. Nr. 42. ---------------