El

P,

11!

Ft

't1

'

OVIbIU PAPADIMA

NEAM, SAT, ORA_IN POEZIA LUI

OCTAVIAN GOGA

BU Ctr REFUNDATIA REGALA PENTRU LITERATURA 1 ARTA

39, Bulevardul Lascar Catargi, 391942

I

OVIDIU PAPADIMA

NEAM, SAT, ORA*IN POEZIA LUI

OCTAVIAN GOGA

BIICIFRE$T 1FUNDATIA REGALA PENTRU LITERATURA I ARTA

39, Bulevardul Lascar Catargi, 39I 94.2

ITIPOLOGIA SATULUIEra o sear bogati i 'arel, risipinduli pe cer citre apus ulti-

mele colori cu orgoliu i aduninduli in urma lor umbrele cu teamipara i cu regrete...

Dar firi de calmul, t'ir' de pacea atit de lin prefirati in stri-veziurile caste ale aerului, in care se implinesc la noi marile agoniiale zilei in timpul in care vara se vestete sau a venit deabinelea.Ci una din acele seri incerte nelinitite, cu cerul lor ut-nbrit desemnele unor vremuieli departe i de vetile unor ploi ce ateaptisi vira miine, cum erau aproape toate, cele mai frumoasechiar, din luna Mai atit de ciudat a anului acela... Soarele seafundase de mult dincolo de zare i din departrile lui de jos maistruia s. vira pira la noi o lumin bolnavi i slabi de singe ide tristete palita, oviind inteo poarti deschisi aproape de pi-.mint, inteun ir de non i masivi. i vinqi cari ne amenintau dedeparte. Deasupra insi cerul, unduinduli in seninul ski palidapele blinde i sfioase, rizimindu-se increzitor, in cimpie de-parte, pe umerii obositi ai pimintului cobora pace. Zumzetulconfuz, respiratia greoaie a ora4ului mare, ne-au intampinat qine-au prins astfel f.r5. voie, ca un torent rece dupa o prieteniecala i lin4titi cu soarele. Bucure9tii se vesteau sgomotos, zor-wiinduli salba de cfirciumi ce ii orneaz pitoresc marginilemurdare. Frimata de clntkiitul fioros al cle9telui izbit de grtar

4 OVIDIU PAPADINIA

In chip de reclami, de alicele metalice ale sunetelor de tambal0 de murmurul departat 0 confuz al glasurilor aprinse de vin,pacea adunad in noi atat de greu 0 de incert de dad de departe,mai sdruia Inca'. Ma0na inainta incet, pstrind prin inertie cevadin vraja solemna dinainte.

Un flaut a inganat undeva, nedibaci dar sincer, notele simpledin La noi. La un 'raspas, ca un raspuns care s'a Intalnit cu eledoar in sufletul nostru, un glas cald baritonal, dar purtat aspru,1-am auzit cantind la o masuta inconjurad de prieteni De ce Wagdus de ldngd boi...

Nu gtiu daca ace0i necunoscuti ckntareti de margine de oral,pe cari in trecerea noastra n'am putut nici macar sl-i desluOmla fad., vor fi qtiut ci in ziva aceea care sfarea astfel, poetul can-tecelor acestora sbuciumate incepuse odilma impacata, inteo exi-stend pe care nu o mai putea clatina nicio durere, nicio bucurie.

Poate c aflasera de trecerea lui pe tarAmul luminoaselor lini0ide dincolo, 0 incercau si-i trimeati de ad cuvantul lor de ramasbun, de jale 0 de admiratie, aa cum se pricepeau ei, ca masca-riciul care a jucat inaintea icoanei Maicii Domnului, fiindca altfelnu invatase sa I se roage.

Poate c a fost numai o coincidend ciudata 0 ca in cantecullor prelungit in note barbare de mahala, au cautat glas tristeti 0necazuri numai ale lor, pentru ei, dar ale tuturor pentru sufletullarg al poetului suferintelor noastre de odinioari.

Nu tiu. Dup cum nu 0iu daca nu fac o impietate descifrandimaginea poetului, acum and il apoteozeaza o intreaga tara,dintr'un cantec inganat deasupra unei mese vulgare de cr4mide margine.

Nu cred insa. Imi inchipui ca daca sufletul celor ce au trecutpragul vietii simte in primele zile ale desprinderii sale de lut aceanelini0e pe care i-o atribuie foklorul nostru acea nelini0e,amestec de bucurie spirituali 0 de pareri de rau pamante0i, careil face sa cutreere febril locurile de care a fost legat in viata,stra-batand atunci acest Bucure0i atfit de ticalos 0 de drag, pomenireaaceasta vulgara 0 itingace 11 va fi m4cat mai mult decat multediscursuri 0 articole de gazed.

L-ar fi micat, nu mingaindu-i un orgoliu poetic pe care poate1.-a avut. Nici inarturisindu-i o popularitate pe care a aimilt-o

NEAM, SAT SI ORAS IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA s

din plin, dela inceput, 0 de care s'a bucrat cu toate resurseletemperamentului sill frenetic. Ci verificandu-i lucid, indrep-titindu-i-1 in ceasul hotkitor al ultimelor socoteli, punctulvoluntar de plecare al destinului ski literas. Poetul care a vrutdela inceput si fie glasul celor multi ai neamului a9esta a rimasIn adevir astfel pelitru totdeauna. Sbuciumul tragic al inceputului,II. care poetul 0 1-a analizat lucid, 1-a indreptat atunci voluntar0 1-a InirturIsit rispicat totdeauna, intrebkile de o viati de omcare nu se poate s nu fi fost, de0 aceea0 voint nipraznici le-aascuns cu hotkire dinaintea noastri, i0 dpitau atunci desle-garea clari 0 singur: istoria noastr literal% nu poate deat Aconsfinteasc acum existenta de totdeauna a poetului in sufletulneamului ski.

E soarta ce 0.-a ales-o dela inceput cu un curaj ce te uluie0e.Pe care 0-a implinit-o cu o vointi incordati metalic, cum rar in-talne0i in zilele noastre de oameni in voia furtunii. i a crezutIn sfintenia adevirului ei cu o credinti tare care nu e dal% deckmarilor iluminati.

Destinul poetic al lui Octavian Goga incepe dela alegerea ho-tirit a stelei ciliuzitoare. De aceea 0-a renegat in viati 0 inmirturisirile literare poeziile dintii. Octavian Goga incepe siexiste ca poet din momentul and in sufletul s'u alegerea att degrea a aii de urmat s'a fcut hotriti. Alegere care din totdeaunaa oscilat in art intre adevkul sufletesd, care nu poate fi decitcomunitar, 0 anume in singura formi largi a comunittii: etnicul,

0 frumosul estetic, care pink' la unn se reduce la o problemide gust individual. Once creator de arti are in viata lui momentulgreu, de ispiti 0 de sbucium, in care trebue si aleag. Cei maimulti insi nu il pot dep10, prelungindu-1 intreaga viiti, in alter-nante,de rodnicii 0 pustiuri, de entuziasme 0 indoieli. E insi0ratiunea de a fi a artei 0 izvorul dintii al farmecului ei complex0 dureros, att de bogat irizat in nuante de originalitate.

Octavian Goga insi a ales hotirit: Primele mele poezii au fost cu caracter social, nu erotic.

Mai mult, al putea SA vi spun a poezia erotic.% mi se pirea unact personal, un act care ma privea numai pe Inine 0 un senti-ment de quasi-decenti literari mi oprea ca de poeziile mele eroticesi ia cunotinti 0 altii *

6 OVIDIU PAPA DIMA

Fiindca vedea dela inceput in scriitor un luptator, un deschi-ztor de drumuri, un mare pedagog al neamului, din care faceparte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul luisi se transforma inteo trrnbita de alarma ...

Pornit pe aceasta cale, nu mai poti avea nazuinte si satisfactiipoetice personale, cleat numai in masura in care te verifici ne-contenit ca ai earnas in starea att de umilita si de orgolioasa tot-data, atat de simpla i att de bogata totusi, de dureros punctde rezonant al tuturor sbuciumelor neamului tau. Conditiaaproape unica de creatie nu poate fi atunci deck sinceritatea, adicadisparitia ta pan la impersonalitate in fata poruncilor

Octavian Goga isi da seama, in aceleasi marturisiri: Eu so-cotesc ca literatura si arta e un domeniu al sinceritatii implacabile;minciunile nu se pot duce in templu .

Cuvntul dela sfrsit nu e doar o figura de stil. El exprim unadin realitatile adinci i specifice ale poeziei lui Octavian Gogasi un corolar firesc al acestui postulat al sinceritatii: misticismul ei.Mistica poeziei lui Goga n'are nimic ascetic in ea, nici diafanparadisiac. E o mistica a spovedaniei omenesti inaintea unui Dum-nezeu care a uitat de sfinti, ca inteleaga pe oameni. De aceeamisticismul lui Goga creste totdeauna din realitatea aspra si nuse desparte niciodatI de ea.

Dacl sinceritatea, adica expresia nesilita a marilor noastreadncuri de suflet, e conditie de creatie a poeziei sale, rezo-nanta ei in marile masse e singura verificare, si dreapt si dorita:ciclul trebue sa se incheie prin intoarcerea a ceea ce a plecat dinsufletul neamului, kJ-4i in sufletul lui. Prin ea se intelege framanta-rea de om politic a lui Octavian Goga, asa de nedespartita de poezialui. *i ea e si -azi singurul criteriu de judecata dreapta a operei sale.

Cnd poetul si-a prefatat ntiul su volum de poezii cu acestecuvinte de Rugiciune att de cunoscute azi :

Alungl patimile melePe veci strigarea lor o fr (IngeSi de durerea altor inimiInvat,A-ml StApAne-a plAnge.Nu rostul meu deapururi pradAUrsitei mastere si releCi jalea tmei ltuni, PArinteSA planet 'n lacrimile mele...

NEAM, SAT 13I ORA$ IN POEZIA 1.1.n OCTAVIAN COCA 7

nu tia de sigur c1 va intalni ironia eat de olimpiani a d-lui EugenLovinescu 0 a estetilor ciraci ai d-sale de azi, dar putea si seteam c ii va lipsi mult din intelegerea literati a dictatoruluicritic de atunci, Titu Maiorescu.

totu0 a ales 0 a crezut in alegerea sa. Credinta sa a hivingde atunci. In valul recunowerii unanime de sine insu0 a neamuluiIn noul cuvnt, Titu Maiorescu n'a putut gsi un temei de sprijinca s se impotriveasa.

lar azi, oameni cari poate nici nu mai qtiu a el e autorul,ingra attea din stihurile lui Octavian Goga, cu religiozitateasimpl a celui ce pentru durerile i bucuriile lui nu intrebuin-teazA dect cuvinte pe. care le intelege 0 in care crede.

Poezia lui Octavian Goga s'a intors de unde a pornit, rm-nnd acolo calm i neclintit: in sufletul neamului.

Once alte intelegeri, sunt numai ale noastre, adausuri alerealitAtii 0 nu scheme ale ei.

*

Multe limpeziri i taine stau totu0 ascunse i in intelegereamultimilor fat de creatorul de art 1 Uite, chiar cazul in aparentiatt de ciar 0 de simplu : al dragostei cu care a fost imbritiptla noi destinul poetic al lui Octavian Goga, cat lstri incurcatde intrebgri nu-ti scoate in suflet, and te indemni s1-1 cercetezimai de aproape 1. ..

Pentru multimile noastre i pentru dragostea lor, OctavianGoga a fost dela inceput 0 a rmas pnl la sfr0t poetul natiuniiIn rscoal sufleteascl. i deoarece pentru o rscoall sufleteascA,chiar i in poezie, natiunea este o celul de rezonantA prea vast, iarsufletul omului una prea mrunt, neamul nostru tine mereu intaii intai, in toate momentele lui de cumpn, de acel organismminunat de intreg, de armonic 0 de tare, care e satul romdnesc.Multimile noastre 1-au vlzut astfel pe Octavian Goga ca poet alnatiunii sub chipul mai viu de rapsod al satului. *i mai ales, carapsod al unui anumit sentiment legat de acel sat romnesc.

Exist intre procedeele uneori atat de uscate i inalciteale istoriei literare, unul de teribill verificare a acelui nzesaj uniccu care se presupune ca vine pe lume once creator de artl. Proce-deul de a-i urmari destinul artistic in totalitatea lui i anume a nu-i_

8 OVIDIU PAPADIMA

uita acea parte in care acest destin pare a pierde tocmai ceea cear fi insIi ratiunea sa de a exista: unicitatea lui. E vorba de acelgrandios final in care trebue sI se implineascI destinul oricIruimare creator: acela in care partea cea mai tipia din opera lui sedesprinde pur i simplu de el i trece sI-i trliascI o viatI oarecumproprie in sufletul poporului sIu. Nu e vorba aci de viata acesteiopere in criticile sau istoriile literare, contemporane ori postume.Acestea sunt tot confrunari dela om la om, dela creator la creator,sau dela creator la pedant, cum e de atitea ori cazul in critica li-terarl. Ci de drumul pe care opera unei vieti de creatie Il facepur i simplu in sufletul multimilor de ceca ce acest suflet in-drAgete din ea ci de ceea ce refuz, de ceea ce el schimbk din eai de ceea ce acceptI intocmai.

DacI cineva a izbutit s pItrundI in sufletul neamuluiadinc, Ora aproape de anonimat, e o verificare. Cum ci prin cedin ceea ce a creat el, asta e altI verificare.

Dintre poeziile lui Octavian Goga, cele co, i-au gIsit muzicai asta nu o intmplAre, ci tot o problemI de destin poetic -:

i prin ea drumul larg cItre sufletul poporului au fost Noi qi,mai ales Bdtrdni.

Ciudat i indeosebi gritor destin au mai avut amandoul.In Mdrturisirile iterare 1) pe care le-a &cut in anul 1932 in

Seminarul de cercetAri literare al profesorului D. Caracostea,poetul ne-a dat cateva precizIri ce la inceput te deruteazI. PoeziaNoi a pornit dintr'o stare sufleteascl extrem de limitatI i cu un.

mrginit la o schitl de gest politic. &Am cuvantul lui Octa-vian Goga insui: Poezia Noi, care a devenit aqa de cunoscutI,a fost scrig pentru revista Luceafirul, la inceput, in primul numIr,pe care i-1 adresam Reginei Rominiei, Carmen Sylva... i pentruca sI-i arItm cine suntem noi, nenorocitii care veneam cu aceastIrevistA, am scris poezia Noici i-am trimis-o la castelul Pele .

Din nite versuri ce nu cIutau sl fie decat o carte de vizitIa unui grup de tineri din Budapesta, cari voiau sI atragI atentialumii asupra durerilor din satul lor ardelenesc apIsat de un jugstrin neamul acesta a fcut o poezie a intreg-ului &Au suflet,

2) Octavian Goga, Fragmente autobiografice, din publicatiile Institutuluide aerie litereri 9i folclor, Bucure9ti, I933.

NEAM, SAT in ORA$ IN POEZIA LLTI OCTAVIAN GOCIA 9

0 a pistrat-o ca atare chiar in anii and inexistenta oricarei sta-pftniri streine la noi parea ca-i anuleaza insa0 ratiunea ei de a fi.

Daci cercetam mai de aproape destinul acestei poezii, el se valamuri mult pe sine insu0. Cercetatorul care va auzi vorbinddespre ea oameni cu totul nepreveniti, va constata cu surprizaca mai niciodat nu i se zice Noi ci La Noi. Nu e numai influentaprimelor cuvinte ale poeziei, cari se repeta apoi la inceputul atitorversuri din ea. Acest minuscul La adaugat in titlu de fiecareanonim reprezinta o intreaga atitudine fata de aceasta poezie,atitudine aproape total diferita de cea dela inceput 0 de momenta poetului. Acest la, inseamn hotarit o distantare fall de lumeapoeziei acesteia. O distantare tot atat de mica pe ct de minuscule cuvantul, dar tot aa de hotarita ca qi accentul care cade delainceput, prin ins10 arzarea lui, pe micul cuvint.

CAntaretul anonim nu se mai identifica total cu lumea poeziein.0 mai e noi ; in acela0 timp se mai simte inca tare legat de ea:

la noi, O poezie ca aceasta nu se putea na0e 0 mai ales nu se putearaspindi astfel cleat inteo %ark' ca a noastra, cu 8o% tarani i cumajoritatea orarnilor despartiti de abia o generatie-doul de rada-chine lor tarane0i. Pentru aceti ofrni, realitatea dela tara nupoate fi cleat trista, fiindca o Arad printr'o indoid perspectiva in-tunecatoare : Inti sunt remuqcarile parasirii celor de acolo. Apoi,asprimea vietii i mai ales a muncii rurale, ce devine din ce in cemai vizibili pentru un oraran cu ct se departeaza de ea. Senti-mentul acesta e accentuat 0 de atitudinea cu cate vine lumeasatului la ora. Taranii no0ri, care intre ei manifesta un foartebarbatesc 0 robust optimism al vietii, ajung foarte ades la inflexiunide tanguire and vorbesc despre ea ofrnilor. Nu cred ca e numaio atitudine de iretenie in aceasta cum ar putea sa para demulte ori ci una din prea putinele compensatii sentimentalepe care le poate ingadui dura viata taraneasca. S'ar 'Area taradoxal,dar e ceva aici aproape de bocet: nu-ti poti da drumul in voiesentimentalitatii tale ca taran, cleat fata de cineva de care e0ifoarte aproape i totu0 extrem de departe: fata de mortul drag

fata de cel plecat departe. SI nu vi se pad allturarea hazer-data in asprimea ei: cel ce a constatat sentimentul acela de recedesprindere in destin cu care vorbesc cel dela tail de flu) ramasla oral, va intelege..

io OVIDIU PAPADIMA

La noi astfel a incetat de a mai fi cartea de vizit categoric 1a unor tineri ardeleni de dinaintea ra'zboiului mondial si a devenitart populari, simbol impersonal al unui sentiment comunitarde desprindere fizick de lumea noastrk rural si de nostalgick sidureroask permanentA a legaturii:sufletesti cu ea.

Destinul poeziei Bdtrdni e i. mai tipic in acest sens. Intr'unfel, in aceastk poezie apropierea de acel sentiment comunitar pecare 1-am analizat e si mai mare. Singurkktii dureroase a rarintilorpkrsiti, poetul le-o opune pe a sa, nu ca o mustrare, cum s'arpima, ci ca o scuzI sfioask tare, cu toati violenta intrebrii initiale:de ce? Titlul poeziei .13dtrdni spune iarksi ceva ce pare aar contrazice aceastk intrebare de inceput: pare a anunta maimult un portret cleat o desbatere. *i strofa ultiml Afa vatreceli bieg bardni arat cl in adevkr asa e. Toate intrebAriledin poezie, toatk drama din ea, nu sunt atit ale poetului ckt alebkranilor de acask. Poetul si le simte ca ale lui, le la Cu totulasupra sa dar ill dai seama totusi ck ele vin de mai din adinc,ck. ele rasunk in el numai. In linistea impersonalk de gravurk inaramk a stofei finale citesti llmurit intreaga soara de mai inaintesi de mai tarziu a poeziei. Void poate ca un portret obiectiv alsuferintei bktrinilor pArinti din sat poezia a tins totusi, prinforta dramei ce o inchidea, sk devink o desbatere patetick a desti-nului fiului pierdut. *i. poezia a incremenit asa, ca o cumpknkintre doul. lumi.

SI urmkrim si cum a primit-o neamul. Intki de toate, a dispAruttitlul. Pe iubitorul ei anonim nu-1 mai intereseaz drama din sat,ci tristetea lui interioark. Nu numai din comoditate, ci in primulrAnd din necesitatea acestei deplaskri de accente, dela drama celorrImasi la sate la sbuciumul celor plecati la oras, titlul a fost uitatsi in locul lui a elmas sk denumeasa poezia versul intki: De ceneati dus de kIng voi.$i chiar in acest vers se intkmpl o schim-bare ce ar pkrea la inceput pur si simplu ridicoll. Majoritatea iland: De ce m'ati dus de lingl boj. Faceti verifiearea punindsk vi se spunk acest vers si ascultnd atent. Comunitatea nationalksimplificl totul in sensul problemelor ce-i sunt ei esentiale. Can-tind regretul de a fi plecat de king bol, comunitatea nationall isianti prerea de au de a se fi depArtat de viata obiectivl a satului,de munca lui, de ritmul lui si nu o nostalgie simplk de printi.

NEAK SAT $1 OEM IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA it

acesta a fost i telul clue care tindea incordati toati fiintapoetici a lui Octavian Goga. El nu s'a n'ascut si fie nici poet alsatului nici poet al oravului romanesc. Ci al acelei uriave tensiunidramatice care in istoria, in viata romaneasca vi in spiritul ro-manesc exista Intre sat fi oral.

Nu e vorba aici de un raport abstract, ci de una din acele anti-noznii fecunde care sunt insi caracteristica vietii. Antinomiaaceasta sat-oraf exista pretutindeni, ivi traevte bunloara inliteratura germana de azi unul din cele mai impresionante mo-mente, dar de putine ori in lume a luat forme mai tipice, maiputernice ca in cultura romaneasci.

Si a fost se vede una din scrisele crii destinelor noastre literareca aceasta tensiune a noastra a tuturor gaseasca expresia ceamai puternica in creatia lui Octavian Goga.

Se discut adesea vi pe la noi despre destinul creatorilor dearta. Observandu-se ritmul inegal al creapei lor, cu culmi vi cuscaderi, se cauta sA li se dea acestor oscilar in puterea de a plasmuialte' explicatii decat cea biologica, a diferentelor de ritm ale vietiinoastre. Se spune citeodati bunaoara cA un creator izbutevteculmineaza atunci cand se gasevte pe sine insuvi. Dar ce inseamnioare a fi tu 'insuti? Uncle e oare acel punct fix pe care sa-1 putemnumi cu orgoliu vi cu absoluta certitudine eu insumi? Viata epretutindeni tensiune i mivcare. Incremenirea inseamna moarte.Noi toti avem un punct fix de plecare: neamul i pirintiiunul de ajungere: acea finalitate a vietii noastre pe care ne-o faurimfiecare vi o numim cu atatea nume: tel, ideal, misiune, destin...Dar intre aceste doul puncte fixe, viata noastra, ca vi a intregiifin, reprezinta cea mai minunata caleidoscopie de imbinari ne-avteptate. Noi ne intalnim in fiece moment cu noi mncinevi tocmaide aceea suntem in fiece moment altii. Numai cand ne intalnimCu realit superioare noul nu ca valoare ci ca forta i dura-bilitate ca destinul nostru, ca viata neamului, ca nostalgiile

avem in creatia noastra, acel moment de incremenirepurl cj larga ce va sfida timpul.

Octavian Goga scrisese in Revista ilustratel a lui Pop Rete-ganul, in Tribuna lui Slavici, in Familia lui Iosif Vulcan, pre%ca de un volum de poezii , spune el insusi. Nu le mai crie azinimeni si insusi Goga a interzis violent adunarea si publicarea

12 OVIDIU PAPADIMA

lor in volum. Erau i sunt nesemnificative. A urmat acel momentde riscruce de soarti: Intalnirea lui Octavian Goga nu cu el insui

Goga era tot atata el insui in poeziile eminesciene dela inceputca i in atatea din poeziile eminesciene pe care le-a scris Oa lasfaritul vietii sale. Nici intalnirea cu satul Goga venea doardin el. Ci intalnirea cu acea tensiune uriai intre sat i ora' dinmomentul acela de culturi romaneasci in care a inceput micareaseminitoristi.

Aceasti tensiune exista i. mai inainte in sufletul lui Goga,dar era alta. 0 spune el insui: o Mi-am zis: civilizatia e putredi,e bolnavi. Intelegeti mai bine protestarea care m stipanea, andvi dati seama ci aceasti civilizatie cu care luam contact era agre-sivi la adresa mea, era vinovat, fiindci tindea si mi des-fiinteze. . . t.

Era civilizatia oraelor striine in care Feciorul lui Iosif Preotulfusee trimis ca si invete carte de aka' limbi. 0 De sigur ci eatrezea protestarea va spune in alt parte Octavian Goga i eum'am nscut in aceasti protestare, m'am nscut Cu pumnii strani .

In momentul cand aceasti tensiune osciland spre revolti s'aintalnit cu cea care in Vechiul Regat evolua spre lirismul Seining-torismului Octavian Goga s'a niscut ca poet. Din polaritateaa doul momente de destin: al unui om i al unui neam, s'aniscut o realitate supraindividuali i in afara timpului: ceea ce earami in opera lui Octavian Goga. Arama aceasta s'a purificati tumat in cuptorul acelei tensiuni. Ea a luat atatea forme cateimbiniri puteau da fortele ce se intalniserl in ea.

_tIn opera poetici a lui Octavian toga exist tot atatea saterominefti cate infitiseri a luat pe rand tensiunea dintre ele iora in sufletul poetului.

Exist in primul rand acel sat al revoltei, vizut prin sufletulcopilului din coli striine, hrinit Cu vqti triste din satul asupritde strini. E satul din Plugarii, copiii 4 cei mai buni ai firii ,cretini fix% de srbitoare, in ale ciror case, in umbra', piingdoinele i rade hora , satul din poezia Noi unde # nevesteleplangand sporesc pe fus fuiorul , satul din Clefrafii:

Mosnegi slibiti ce scris'aveau pe frunteZfidirnicia pletelor climate;

NEAM, SAT SI ORAS IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 13

BArbati sfArviti, cu sufletele moarte,Cu tot amarul unei vieti delarte5i 'n lung Ong femeile truditeCu ochii stin0 cu sinul supt de trudi...

Satul din Afteptare din Cantecele fri tad de mai tarziu :Mor clipe mute numArateAcolo 'n satul vostru gol,Mor cupe mute ntunArate

i 'n pacea noptii 'nfiorateAcelatd vis vl di ocol.

In fata acstui sat prabusit In desnadejde care nu mai e inliiiiile lui, atat de sumar schitate de poet, cleat o imagine abstractaa durerii fad vini, ca o icoana veche bizantina poetul se sbuciumacu hauitul urias de durere al unei energii in gol, o imensaparghie ce n'are puncte de sprijin ca sa poata rasturna lumea.

Plange resemnat in poeziile Noi 0 Afteptare ; ar Arrea sa OAgesturi Dostoiewskiene in Claeafii, sarutand haina femeii ce-ialapteaza pruncul pe ogor; se mangaie ghicind in durerea do-moall a Plugarilor, ca inteun adanc de mare, infricosatul vifor al vremilor pe care le astepta...

Dar Octavian Goga era prea complex pentru ca sa se cufundepur si simplu in aceasd mare de suferinta. Pentru feciorul popiidin Rsinarii acelui pisc de darzenie cumpanid care a fost AndreiSaguna, satul era altceva decat un peisaj de durere: a fost unizvor de energie,

0 spune el insusi, raspicat: Eu am trait pang la varsta de 9 ani la sat; am trait insa nefiind

%Iran, ci un inregistrator constient al satului. Am privit satul i1-am despicat programatic, dandu-mi seama ca el e cel mai marerezervor de energie nationala, am c.rezut dela inceput, prin trans-misiunea stramosilor si parintilor mei, in ideea de rasa; am crezutdeci in sat, fiindca atul era sinteza care reprezenta inaintea meamarele tot: neamul... .

4 Daci s'ar gandi cineva sa-si ia asupra lui sarcina ca sa cautela sat toate figurile pe cari le-au eternizat marile literaturi, le-argsi de sigur, inteo forma rudimentara, dar le-ar gsi acolo... . Eu am urmarit toate figurile satului si am luat legatura mea su-fleteasca cu ele, mi-am dat seama CA osatura poporului e la tara

-t

14 OVIDIU PAPADIMA

o a, daci vrem si credem inteo logici viitoare a evenimentelor,care si ne salveze, trebue si credem in tiran 0 in sat... o.

Din aceasti svacnire de credinti 0 de energie a poetului arfi luat natere, dupi propria-i mirturisire, primul sill volum dePoezii, care ar fi trebuit si se cheme Acasd 0 s fie u monografaunui sat .

Octavian Goga mirturise0e orgolios: 4 Am luat toate figuriletipice ale satului 0 le-am, ficut si defileze inaintea mea .

Insi recunoate imediat, cu una din acele miFiri de luciditatesuprinzitoare, ce il caracterizeazi: o Insi toate aceste planurierau &cute de un chinuit intelectual, care nu avea nimic de Orandirect in el .

Insemnat dupi un asemenea sbucium, satul din poeza luiOctavian Goga nu putea fi cleat ap cum e. Satul durerilor ano-nime este in acela0 timp ci un sat al eroismelor individuale. Daraceste eroisme ca tipuri nu consfintesc credinta lui GogaIn grandoarea tipurilor din tirinime. Hilda toate aceste tipurieroice la fel ca 0 Octavian Goga nu sunt t direct tirani .Apostolul cu glasul strigitor, preotul vestitor uria.c al vremilorce vor si vie, Dascillul, sfint o dintr'o icoani veche o, in ochi cua scinteia din focul mare al dragostei de lege , alscata, (< avremurilor noastre dreapti muceniti , pe buza cireia o n'a tre-murat ispita , Lutarul care pregiteste 0 el, infocat, prin can-tecul siu, vremile viitoare:

Un vifor nAprasnic cu brate de flAcliriTopi-va In goana lui cruntl:Din jalea pribeagi a strunelor taleMAreata antare de nuntil...

Toti sunt eroi profund diferentiati de comunitatea trineasci.E nu sunt anonmi in poezia lui Goga, fiindca se confundi cuaceasti comunitate, ci fiinda sunt deasupra ei, ca functiuni di-rectoare. Toti infa'tipazi o tipologie eroici superioari satului.Toti sunt supraoameni, dar nu in tipare folclorice, cum ar fi sicreasci firesc in sat. Sunt scheme ideale, proiectate orbitor pestesealitatea satului de catre un cirturar care trebue si vadi 0 astfelaceasti. realitate altfel s'ar pribu0 suflete0e. Ele cresc apoi dinnecesitatea feciorului iluminat al lui Iosif Preotul de a simti intat oameni pe potriva staturii sale spirituale. Toate aceste figuri

NEAM, SAT SI ORA$ IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA its

eroice la un loc, nu constitue satul romanesc, nici mIcar cel ar-delean, ci lumea copilIriei lui Octavian Goga proiectat in idealde atre adolescenta lui vijelioas.

In poezia sa astfel, Goga inverseazI cu totul raporturile cuviata lui proprie. Personagiile copilriei sunt proiectate deodatl,vulcanic, In eroic, in satul dintii: al revoltei, in aa fel incitar 'Area cI au extrem de firave legaturi cu viata. Ritmul larg,greoiu, cu toat avantata lor incordare sufleteascI, face dinfiecare un acelai rspuns poetic dat aceluiai ritm de gandde simtire din poema Clintdretilor dela orar

Voi n'aveti flori, nici antece, nici fluturi,aci soarele in tara voastri moare...

ritmic chiar nu numai ca tonalitate a sentimentului i ideiirealiatii negative a lor li se opune efortul de a-i da satului unplus eroic prin figurile sale:

Mosneag senin, eu tftmpla ta curati,O cer pe veci, nidejdii mele

(Dasalul)

A vremii noastre dreapttt muceniti,Copil blajin, cuminte prea devreme

(Ddscalita)

Desgroap mosnege Cu mainile 'n tremurComoara ta veche de jale

(Lautarul)

Atittea patimi plang hi glasulCuviintitorului pirinte...

(Apostolul)

Ai in adevAr aici de a face cu o lume poeticI aparte in caretotul te face A' crezi cI satul n'are cleat rol de titlu programatic0 c unica realitate poetica i de viat n'ar fi decat ati-tudinea protestatar4 in imagini eroice a poetului fatI de melan-colia bolnavl, nu numai a cintAretilor dela ora dar a intregiiatmosfere spirituale in care tria. Un mod poetic ce ar putea fidenumit ca acel al iefirii din triste fe prin eroic eroic nu ca pozA,ci ca nostalgie.

i6 OVIDIU PAPADIMA

Nimeni nu i-a definit mai bine componentele amare ale poezieisale misionare dintai, decat Goga insusi, inteuna din poeziilesale cele din urm5, de o atit de surprinzkoare i tragicI luciditate :

Zidit din lacrimi i dezastreEu am vestit o lume noul,Voi dat vaierele voastre,Eu dam dat mima mea voul.

(Am fost Din larg).

totusi satul exist i ca realitate vie in poezia lui Goga ;la inceput arare, apoi din ce in ce mai plin, pe u-asura ce satulrevoltei face loc satului amintirilor, in volumele ulterioare mai ales.Aici se intimpl acea rIsturnare de raporturi cu viata, de carevorbeam: temeliile adAnci ale acelei lumi eroic-ideale ce preadoar aeriank a DascAlului, Apostolului, sunt abia mai tarziuvizibile in poezia lui Goga, atunci cand antinomia sat-ora' dep-seste planul programatic din Cdntdretii dela oraf, clruia ti easpundeasa cum am Valzut tipologia eroic dintAi. i anume atunci candaceast antinomie devine viat pur i simplu : ciocnire de sen-timente intrupate in amintiri i regrete, mai mult deat de ideice prind contur in chipuri eroice...

Ceca ce se intampla in satul amintirilor, cel din Casa noastrd;din Reintors, din Pace, din Nepotrivire. Lumea concret de aicie tot o lume a elitei satului, lumea care in primul rfind Il intere-seaz1 pe Goga nu programatic, fiinda ar crede cA ea reprezintsatul mai bine, ci fiinda pur i simplu e lumea lui, lumea copi-lAriei sale. El e feciorul lui Iosif Preutul *; in casa Orinteascle nelipsit dasalu lije, spunAnd pilduiri din Isop, casa vecia ea lui Neculai al Popii; dragostea dintai e pentru fata popii Irimie,ori pentru cea a judelui Zgbun...

O singur dad s'ar p'rea totusi c Goga trete poetic adancviata comunitati a satului, e particip la ea pana.' la anihi-

larea propriei sale personalitAti, in acel noi categoric din poeziaStrdinul:

Era Duminici 'nteamiazi,Noi stam pe prispi atril* in sfat,Cand s'a ivit pe drumul tiriiUn om la margines de sat.

NEAK sAT $1 OttA$ IN 120EZIA LILN OCTAVIAN GIOCIA i

Din pulberea InvolburatitAbia puteai sit-1 desltweltiCu patdi largi gritbinduli mersulVence in hainele-i nemtegti...

S'ar '.rea ca unul din acei nenumrati copii anonimi ai sa-tului care se uitau sfio0 (.( dela zaplaz in poezie este insu0 poetul

0 te surprinde aceasti scufundare a lui cu totul in comunitate.Dar cetind mai adinc, ti se stilmuta in suflet, ca o infiorare, oalta certitudine: strainul e el. Acel noi al povestirii e numai unuldin mijloacele de mare rafinament pe care culmile de poezie laGoga le inchid tocmai sub aparenta de extrema simplitate.

Fara a voi deloc sa-i dau caracterul agonic de care s'a abuzataka in filosofia wdstentiala pe urmele de mucenic flea Dumnezeuale lui Kirkegaard cultura 0 in primul rand arta e tensiunespirituala. Dar, spre deosebire de cele ale vietii, tensiunile arteii0 vadesc existenta 0 esenta aparte prin rafinamentul cu careaceste tensiuni devin complexe, contrapunctice, 0 mai ales seascund 0 se inverseaza.

Forta de vraja a poeziei lui Goga atunci and aceasta poeziee in adevr mare, nu atat in lirismul patetic 0 aglomerat alinceputurilor ei cunoscute, cat in asprimea de piatra 0 de baladaa versurilor sale de maturitate st tocmai inteun fel anume detensiune, care s'ar 'rea a e insa0 cea care a insemnat accentulfundamental al personalitatii poetice a lui Goga:

E un plan aparent cel al realittii obiective, adesea cel alyield comunitare a satului ; fi e un plan real, in adiinc, acel al in-strdinatului de aceast viard.

Cele mai multe poezii ale lui Goga aduc aceste dou planuriIn raportul lor direct: de o parte satul, cu viata lui plina 0 van-joasa, de alta parte poetul, cu sentimentul instrainarii sale de ea.Cre-a-mai tipica expresie poetica a acestei tensiuni la modul direct

apropiat vietii este poezia Zadarnic. E atat de directi 0puternica, incat schimba 0 ritmul. Dela bucuria reintegrarii insat, a inceputului:

Noroc, logofeti de-acum zece ani IPrimiti-mit, rogu-vit, iarisi,$i glindului vostru mil faceti pirtati$i glumelor voastre tovarit9.

i8 OVIDIU PAPADIMA

1%1 la ritmul frint, depresiv, al sarsitului:Llisati-m111 MA duc. CetescIn oc.hii vostri-ai tuturora:ISTu e de andul cetei noastreCine-a uitat si joace hora.

Dar tocmai aceast diferentl de ritmuri, care in viata noastrca oameni e att de fireasa, in art apare o constructie. E stridentl.Poezia pare retoria.

Arta iubeste doar in aparent modul direct. In realitate, eacreste mare din rsfrangeri, cu at subtilitatea reuseste mareleparadox de a le face sO pad mai simple, mai disimulate, cu atsunt mai complexe in raporturile lor.

Iat, alIturi de acea pateticl opozitie, evident p an si in ritmulinegal, din Zadarnic, armonia aparent att de simpl si de calmidin Strdinul:

Ton linistit, de povestire. In toad intinderea epica a poeziei,nu se intmpli niciun fapt din cele pe care le-ai putea numi tragice.Sunt tot fapte mici care capstl o adana si teribil semnificatietocmai prin felul cum se proiecteaza si cum rssunA in linisteaWanda si inteleghtoare a acelui noi al povestirii, care, repetat infiecare strof1 de mai multe ori, alatueste planul vietii comunea satului.

SI urmrim intai aceast proiectare la modul ei aparent:direct.

Fat de linistea contemplativa a satului prima not care ildiferentiaz tragic pe strin e totalul lui anonimat. Denurnit delainceput un om doar., el rAmane iremediabil in acest anonimatpink' la sfirsit, and tocmai un gest al lui 'Area a ar putea ducela o identificare: s'a inchinat noaptea in tintirim lngl o cruce

dar nu s'a putut afla a cui a fost. In acest anonimat ins du-reaz1 o mare durere. Sobrietatea cu care o indicI poetul prininsemnarea gesturilor ei rare, abia ate unul in fiecare strof,ii contureazA mari dimensiunile tocmai prin contrastul cu linisteaaparent a intamprrilor si a povestirii. Strainul apare grAbindu-sipasii largi inat involbureaza praful. St. lngO biseria cu capulgol o in ploaia razelor fierbinti privind-o ca inteo regAsire doriacu sete. Desi vorbea domol, parc'avea lacrimi pe obraz. S'a uitatCu aka jale and a trecut un car cu boj . Ii tremura cuvatul

NEAM, SAT $1 ORA$ IN POEM LUI OCTAVIAN GOGA 19

vorbind cu grai blnd. Inainte de a dispare, a stat un ceas denoapte in tintirim...

Atat. i totu0 in fiecare cuvant aproape simti ci st ascunso lacrim. Nu numai in urma ritmului adanc descendent, Oala depresiune, cu mai toate verbele la inceputul versului. Ptrun-zndu-te adanc de tot tragismul latent al poeziei, iti dai seamac poetul nu trAiete deck in cuvinte ci chiar mai putin cleatIn ele: in forma de povestire numai, viata sufleteasa a satului.In realitate poetul trAiqte viata sufleteascl a ttrinului. Aceastanu reiese numai din ritmul adanc de-presiv al poeziei, care nu eastfel cleat ritmul din sufletul pribeagului; nu numai din senti-mentul de singuratate tragia din poezie, care nu are nimic comuncu linitea impersonall a povestirii. Ci i din toat nuantareavietii suflete9ti a stelinului, care, cu toat sobrietatea cu care ecreionat, e infinit de complex pe langl cea a comunifatii satului,care pur ci simplu in poezie nu exist. Pe and toate gesturile dinpoezie ale strlinului sunt nuantate atent cu o multime de impliniride putemica tonalitate afectiv: se inchin addne, privete indelung,la vecernie st cucernic i supus, srut duios icoana gesturilesatului sunt pur i simplu exterioare, amorfe: stam, Il vIzurAm,ne uitam... Doar o clipl altfel: ldcrimam toti ascultdnd, dar astanu e cleat ecoul durerii strainului, ca i scliptul ei tarziu dinultima strora' : Ne era jale.

Din tot simti orbitor de puternic: in realitatea poeziei,poetul nu e noi al satului, ci e strinul. Din acest tragic subiectiv,care e cu atat mai puternic cu cat e mai in adanc disimulat, incontrast cu aparenta lin4te obiectiv a acelui noi epic, vine toatforta extraordinarl a acestei poezii atat de simplI in aparent.Inversarea termenilor tensiunii, disimularea lor au transformatmomentul de viat sufleteascl in mare art.

Dar analiza aceasta ne-a dus intru catva departe, i anume laun moment poetic la care Goga a ajuns mai tarziu. Ceea ce urmeazIs accentuAm acuma este c satul la Goga nu e acea realitate pecare toti o intelegem and ne gandim la satul romanesc, ci o lumeaparte a lui, mai bine zis a copilriei c adolescentei sale, retraitalu f9rrne de art.A.

ao OVIDIU PAPADIMA

Alituri de personagiile familiare vizute trind viata satuluisi totu0 diferentiate sever de ea, prin altitudinea lor, prin func-tiunea lot' directoare in sat mai hurl citeva in cercul acestaprofund limitat: lutarul 0 carciumarii. Ele corespund cdntecelor,care la rindu-le rispund exploziei de vitalitate fireasci a adobe-scentei.

Nivelul lor oarecum inferior, determini firesc o alti atitudine0 tonalitate poetici. E ceea ce l-a ficut pe d. F. Brnzeu, unmeritos cercettor literar binitean, si vorbeasci just despre unanumit realism al baladei lui Goga, intr'o excelenti analizi apoeziei Ion Crtirmarul 1). *i si incline si vadi aici o fericit apli-care a a formulei naturaliste .

*i mai mult decit aici, ai fi ispitit si vezi aceasti formuli inacel pendant intunecat al idealismului din Lutarul: poezia Amurit. Cruditti de descriere dau impresia de naturalism:

De-o zi 'ntreagi piing allturi, biata Mura cu fedoru'In bordeiu, pe masa 'ntinsi, doarme astral Laie Chioru.De 'nvlire o vecini s'a 'ndurat cu doul stmie

drept perni o desagli a umplut Mum cu pale.

Pentru ca finalul si park' a confirma impresia definitivi, prin-tr'un sclipit din acea viziune pesimisti si anarhici a lumii, la carea trebuit si ajungi inevitabil naturalismul, prin inchinarea luinumai la fortele oarbe ale materiei:

Ce vista firi mill... Langi mort, la cipitili,I-a fost dat sii ardi 'n casi lumAnarea cea dintfii...

Dedesuptul aparentelor 'MA o alti lume trliqte in realitate,chiar si in aceast poezie. Nu lumea rece, de sail de disectie, anaturalismului modern, ci animismul cald al armonicei viziunide altdati a lumii. Lucrurile participi, indurerate 0 mngiie-toare totodati, la drama umani: arcul viorii se intinde ostenit 0fraternel, pe grumazul de vioark alituri de 4 fruntea de ceari a liutarului; # doi cirbuni sfiala-si scapit a in van* iar lumi-narea tremurnd para gilbuie nu se 'ndeamni de sfiall... .

1) F. BrAnzeu, Estetka limbii vorbite Contribulia d-hd D. Caracost4a.1.011goit 1944*

NEAM, SAT $1 ORAS TN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 21

In poezia Cade-o lacrimd, de asemeni, se pare a e una dincele mai puternice descrieri obiective a satului, i anume a vita-litItii lui frenetice, primare.

Incepe Cu o imagine puternic erotic'. Parca si natura par-ticipa la aceasta explozie de viata:

Dupli plopi cu frunza rarlIi desface luna

Dar insasi aceast participare a firii viziune folclorica tra-dusa pe un indraznet portativ orasenesc, ne arat dela inceputca suntem departe de naturalism...

Apoi, trasaturi sprintene de penel Breughel-ian:In ajun de miez de noapteTremurl de chiot hanul,Din ungheral une lavitiCAntA Iepure tiganul.

In susotul lui de Pan, viata: o pereche d.de 'n umbra nuculuidela portit vin feciori din catanie irllie tilinca...deodata, un element care aparent n'are alt rost dect sa intre-geasca realist tabloul: Fata jidovului, Ida, plangind izolata la geam.Nu e nicio trsatura de contrast romantic. Intalnesti acelasi creionamanuntit i cald, ce struie in notatii i trasaturi in jurul figureiizolatei, ca i in Strdinul. i la urma, versurile pline de tumultsentimental: suflet obidit i singur.

Oricit s'ar parea de paradoxal mai ales pentru OctavianGoga aici e aceeasi tensiune a planurilor inverse din Strdinul.Poetul descrie obiectiv veselia biologica a satului, dar se identificatotal in lirismul poeziei cu tragicul sufletesc al fetei singureizolate. Nu compatimeste liric fata ci soarta ei e pur i simplua lui, figura ei neavnd alt rost decat acela de mod de expresieartistica a dramei lui interioare.

C aceasta n'are nicio legatura cu problema iudaica ce a existatrealmente si in sufletul i in poezia lui Goga sta dovad acel pen-dant al acestei poezii, care e Zile rele:

CrAmli bunii, criLlnal veche, lAngl cruces dela moarliIn zadar Ti caut rostul zilelor de odinioarl.Te-a schimbat porunca vremii, ca pe-o prevestire-a mona.Ii mai spinzurit clondirul admat de edlpul

32 OVIDILI PAPADIMA

Este, de astadatl, crap= vazuta sub aspectul ei intunecat inviata satului nostru. Nu acela de cadru larg al veselei sale vita-MAO, ci imagine a faramarii insesi acestei forte biologice. Dupversurile nostalgice dintai, poezia inchide o lupta de imaginicontrastante : trecutul reinviat in amintire se ciocneste violent cu.prezentul putrezit in timp, in fiecare vers al celor doua distihurice urmeaza lute() simetrie inversata:

In ograda unde hora 19i sAlta nlvalnic chiul,BrotAcei Cu gusa verde f9i orAclie pustiul...A crescut cucuta des* naltA, pAnA'n brAu de mare,Peste vatra unde-odatA frigeau meii In frigare.

Un moment de respiratie larg si vie, ar parea ca vrea s treacaIn uitare tristetea acestei lupte scurte cu destinul:

La fAntAna Cu gilleatA, roibii cAti fi adAparl,CAti voinici Rh* de teaml, clVi boieri WA de put l

Necesitatea de scuturare din cosmarul prezentului duce laimagini de libertate absoluta, in rama feerica a trecutului: voinicifeIrd teamd, boieri _Ord lard...

Dar e numai un moment, ca o ultima palpAire de flacara inaintede stingere. Urmean acum sase distihuri in care traieste doarparagina prezentului: moarte, tacere, saracie.

i la fel ca miscarea de optimism a amintirii, trantura elegiacase adunl apoi inteun ultim distih, cu cea mai crancen energieposibila a creionului. Tragicul acestei realitti care depasestecercul intim al amintirilor ca sa umbreasca etnicul intreg, nuputea fi infatisat mai pregnant aici cleat prin violenta unei ima-gini care sa creasca din adancul-adAncului: din sbuciumul deconservare al rasei noastre

Sub fereastra ta un Jidov numttrA viclean din guriTremurAnd de-o sete neagrA uricioasa barbA aura.

Ili dai seama acum de rostul tuturor acelor imagini de pan-sire, de vegetatie putredl a firii:, cucuta dean, gardurile smulsede cant, care contrasteaza att de nedumeritor cu ceea ce artrebui al corespunda cu realitatea motivului crdpnei. Toate acesteimagini o pregateau, o justificau si o lamureau in acelasi timppe aceasta din urna. Ea e unica realitate ce a izbit dela inceputsufletul poetului si acestei realinti subiective a trebuit sI i se

NEAM, SAT $1 ORAS IN POEZIA LUZ OCTAVIAN GOGA 23

subordoneze cu desivrsire realitatea obiectiv si si se organizezeCu totul altfel in poezie.

CA poezia aceasta e cu totul altceva dect instantaneu realistdupg naturk ci o crinceang realitate de sentiment exprimatg insimetriile de imagini ale unei arte de o implacabir si proprie logiciinterioarg ca once mare artg fac dovadg cele doug disti-huri care incheie. Ele reiau. motivul lipsei de noimd din primeledoug distihuri :

In zadar fi caut rostul zi/e/or de odinioara.

Dar in final, dupg imagina Rembrandt-iang a hangiului cu barbgsulk o reluare intocmai a motivului ar fi riscat sg pad comentarinutil. Atunci poetul renuntg s mai vorbeascg el, ca la inceput,ci realitgtii sumbre el ii algturg alta, care in aparentg o implinesteIn stil realist: icoana uitatI sub grindl si mincatg de ploi a San-tului Niculaie. In realitate, o opozitie crincenk a cArei ten-siune latentl creste imens tocmai prin aducerea la acelasi numitor:intunericul victorios al apturii hangiului si. lumina ce se pierdea icoanei sfntului. Tensiunea e crescutg si mai mult printr'unprocedeu de duritate desperatg al poetului. Prin felul cum contu-reazg imagina mizerg si neputincioasg a sfntului care in vi-ziunea noastrg folcloricg are supreme puteri de ajutor si interventie in destinul uman izbeste ca in cremene in credintelenoastre, ca sI facg sI li se simtg si mai bine agonia acolo. Sfntulcare in folclorul nostru e cel mai puternic colaborator si privi-ghetor al armoniilor Creatiunii, aici, in ultimul vers al poeziei,constatg cg nu mai poate ggsi in lumea asta nicio noimg si dis-perarea lui e att de mare incat o strigg pang sus :

Doamne, cate lifte rabda pe spinarea lui piimantul

Octavian Goga insI rlmne si aici e un chinuit intelectual ,asa cum s'a mIrturisit. Nu numai cg utilizeazI blocuri din viziuneafolcloricg in sens invers, ca sg. mgreascg si mai mult tensiuneainterioarg a poeziei dar nu are curajul sI rgmaie pang la uringpe msura uriasg a realitgtilor pe care totusi le simte cI se in-cranceneazg acolo: a celor doug viziuni de viatk iudaicg si cresting.Nu le Iasi pang la urmg sg se ciocneascg singure, apocaliptic.Ci intervine cu un gest marunt i timid de rationalist, ca si arate

24 OVIDIU PAPADIMA

a nu e vorba deat de o simpl imagine care vrea s traducaprotestul lui interior, de artist.

Sfintui din icoana pare ar vrea sel zicd * aa ceva, prin degetulridicat a mustrare. Prin intreg tonul versului penultim poetulindici supartor de ostentativ a nu e vorba de o realitate ultimaacolo, in final, ci de un simplu proc.edeu poetic. i aici ca qimereu in creatiile sale Goga se vadete acela0 sbuciumat alantinomiei dintre sat ci oral.

A verifica inclodata aceasta nu insernneaza insi deloc a-iatribui lui Goga o viziune realista, cu atat mai putin aderareala formurele naturalismului literar. Acesta era in adevar al vremiii i-a dat i lui ceva: acea timiditate, acea retragere, oarecumuscata, aproape de ratiune, in fata acelor momente de destin andvazutul Ici dilat sensurile care nevazut, and cosmosul folclorictinde sa ni se impung ca tealitate mai mult deal lumea ochilornowi aa cum am simtit in finalul poemei Zile rele.

Realismul lui Octavian Goga nu e o atitudine de viat, nu eun element din a sa viziune a lutnii, ca in naturalism ci unmijloc de expresivitate intre altele, ceva care sine de tehnica sapoetia. Revenim astfel din nou la acea problema de structuriintera a fenomenului de arta', pe care am mai atins-o and amvorbit de tensiunile interioare ale poeziei lui Goga.

Tehnica realista a naturalistului exprima credinta lui c in-teadevar el poate cuprinde lumea in opera sa. Tensiunea inte-rioara a acestei opere va rezida in primul rand in contiinta dure-roasa a artistului c ceea ce pare a i se acorda ca privilegiu in esentai se refuza hotrit in dimensiuni. Naturalistului i se pare a poatecuprinde lumea afa cum e insa nu gam cdtd e. Cei mai putinlucizi inceard o lupta zadarania: creterea creatiei la dimensiuniuriar : romanul-fluviu poate fi astfel i o aparitie a naturalismului

Majoritatea Ici dau seama, c atunci inceara o limitarebrutala, mecania: Zola cerca epicei s taie o felie singerandadin viata, Velasquez taie prin rarn o parte din faldurile vest-mintelor, uneori chiar o parte din fiinta celor portretizati.

Un organicist, cum ar fi acel creator ce crete din armoniaviziunii cretine a lumii, poate intrebuinta tehnica realista pentruca sA arate cO. e cu totul de acord cu aceasta lume. Piclura, epica

NEAM, SAT SI ORAS IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 25

dela sfarsitul Evului mediu, cu infinitatea lor de amanunte deviata, care denota o minunata bucurie de a povesti, o ingenuarecunostinta pentru harul de a putea povesti, sunt un tipic exemplu.MI gandesc la acele adorabile Nafteri ale Mariei, in care niciunuldin amanuntele de viata medievall ale acestui moment profunduman nu sunt uitate, si tocmai din acest fapt creste acea ne-uitata impresie de mister pur si naiv, de inceput de lume, ce sedegaja din ele.

Misticii dualisti, cari cresc din tragicul viziunii crestine a lumii,vad in realism dimpotrivi un mijloc de a-si sublinia prin contrastseraficele nostalgii interioare. Notele de realism crancen ale fres-celor din Campo Santo, ale Totentanz-urilor germane, ale scenelorde extaz si de martiriu crestin din Rubens si alp pictori ai Baro-cului acest rost il au.

Cred ca., dintre toate aceste atitudimi, si aici n'am delocintentia sa fac o tipologie complet' a lor, care, clack' va vrea Dum-nezeu, se va incerca sa fie conturati intr'o lucrare actualmenteIn curs de elaborare despre rosturile si formele viziunii lumii increatia de arti culta cea a lui Octavian Goga e mai aproape deultima descrisa.

Realismul lui Goga e tehnici poetica si nu atitudine de viata.Dupa cum am aratat, structura poeziei, ca si a viziunii lumii sale,e dualista, vadita prin mari tensiuni interioare sub calmul ei apa-rent. Parand ca povesteste linistit intamplari de viata, el urmarestesubteran in poezie alte fapte, care tin mai mult de a voi cleatde a fi: nostalgii, idealuri, revolte.

mai tipica in acest sens decat tipologia rurall aparent realistidin poezia lui Octavian Goga e cea realist-eroicti. Dualismul eifiind mai aproape de cel interior al poetului, nu e de mirare atipurile rurale vazute astfel au cristalizat inteunele din cele maidesivarsite creatii poetice ale lui Goga.

Dup'l cum e iarasi o problema de destin, de astdat nu in-dividual, al poetului fata de opera sa, ci supraindividual aldrumului acestei opere spre mima neamului faptul ci multedintre cele mai cunoscute sunt dintre ele.

In adevar, cine-si mai aduce aminte de A murit, cu realismulei crancen, pe and pendantul ei pe alta struni: La groapa luiLaie. Chioru e si astizi pe atatea buze...

26 OVIDIU PAPADIMA

Acela0 personaj 0 totu0 ce mare diferent de viziune.Poezia incepe Ina 0 ea domol, familiar, ca o vorbi de toatezilele:

Am venit Ali spun o vorbi,Azi and pleci in OH mai btme,Niculaie, Laie Chioru...

Ca deodatl, in strofa a treia, sl ne gsim in plin qi grandioasviziune folclorici:

Unde norii-si tin popasulIn Rica de mkt-Orin;$ede Domnul cu SanpetruLa o znasii de argint.

Fr nicio aluzie direct, numai, 0 tocmai, prin aceast in-tegrare brusd in fabulosul etnic, figura mizer a lui Laie Chionicaplta nu numai proportii mitice dar 0 indrepttiri de sol al in-tregului neam.

Aceste indrepttiri sunt fire0i. De aceea, tot firesc va trebuis se poarte eroul in exercipul lor. Vor urma iar0 doul strofesobre, menite s creioneze meftefugul lui Laie. Ti-ar prea o scenifireascl de viat, dad n'ar fi arta extraordinarl a poetului, de acreiona din cateva traskuri, prin cateva armonii, prin repetareacuvintelor ufor 0 domo!, acea atmosfer de necorporalitate, delips de efort absolua in once gest, care trebue s fie cea a cerului:

Tu Ali pleci ups genunchiiSi ups sit-ti pleci grumazul$i pe umerii vioareiSi-ti apesi domol obrazul.

Ca 0 strofa urmtoare, in care minunata armonie in i reali-zeaz1 cu aceegi uluitoare sobrietate de mijloace vraja 0 tnguireamelodiei ce o va fi cantat Laie...

Apoi incepe din faptul acesta aparent mrunt, al lui o cumse caned 'n sat la noi s se Inasd 0 sl se desfsure miracolul,din ce in ce mai grandios, ins'l rmnind mereu uman: strunava povesti o inltimilor albastre , ar veni o toate stelele s'asculte ,din o geana de argint a Milostivului ar cdea lacrimi, neamul0-ar citiga o stea de paza...

Armonia interioarl a poeziei ar prea aici simpl. Realismule aici, evident, nu un element de contrast ci unul de implinire;

NEAM, SAT $1 ORAS tN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA

de nuantare umana a fantasticului. Dar tocmai prezenta lui aiciarata, desi ar parea paradoxal, ci singura realitate din poezie nusunt faptele de lumina ci intunericul nostalgiilor dureroase din ea.Lumea transcendenta nu e aci o lume dumnezeiasca, asa ca adanculcare soarbe, din Luceafdrul, ci doar o lume a bietului vis omenesc.Solia lui Laie nu e o certitudine ci doar o biatI nostalgie. Per-spectiva de basm a descrierii cerului si mai ales verbele exclusivla modul dorintei, optativul, cari se gramadesc in ultimele treistrofe, sugereaza hotarit ca o alta realitate: cea de vis si de nespe-rag dorinta curge dureroasa pe sub cea aparent', de calm sioptimism, a povestirii.

Aceeasi tensiune a celor dou realitti: a povestiril si a senti-mentului i aici. Poetul istoriseste senin i in acelasi timp simtedureros ca realitatea e alta

totusi nu renunta la aparenta realitate 1Aici e esentialul personalitatii lui Octavian Goga. In toata

creatia lui. In acest totu,s Destinul titanic al marilor creatorist tocmai in acest i totu,si spus vietii din punctul de vedereal absolutului credintei, in timp ce ii vezi cu tragica luciditaterealitatea. Mari creatori n'au fost nici orbi nici fumnambulesti,dar nici robii fortei halucinatorii a vietii. Adunand i iubind pa-ganeste in tine once bob, cat de marunt, al vietii sa-i potispune Hand un totu,si . . . al depasirii lui tocmai pe linia sen-surilor ce le vezi inchise in miezul ei.

Imaginea lui Laie Chioru intre norii de margarint este unastfel de totu,si. spus de superba darzenie in credinta a poe-tului fat de mizera realitate a sariciei scripcarului si a iobagieineamului ce-1 trimetea. In intunericul realitatii clipei se face parcadeodata o sprtura si o lumina de dincolo poleieste imagina mizeraa omului. O clipa numai, dar suficienti justifice existenta.

mai impresionanta apare aceasta fugara lumina in istoriaErica a acelui frate al lui Laie care e Cantorul Cimpoi Bdtraul.Dupa un inceput calm si elegiac, deodat strof de o grandioasilumina eroica:

De troparele-i miliestreSe 'nchina adinc poporul

se lumina icoanaLui Isus, Mfintuitorul...

28 OVIDIU PAPADIMA

Treptat, luminile descresc: era mai sfanta cununia dac ocanta glasul lui, la orice zi de praznic II poftea un colt de tara ,cate cantece de lume n'a cantat el. ,..

Apoi incepe negrul: l-a 'mbtranit necazul, i-a murit muierea,Dumnezeu i-a luat glasul, n'are casa, n'are url...

Dar simti c toate nu mai pot sa inabuse cu totul lumina carea irupt ()data in poezie.

Vorbeam odinioad, tot la o poezie de Goga, de o tehnicaRembrandt-iana. N'a fost o simpla intamplare, dupa cum nu estenicio mecanica stabilire de influente. Ci am avut sentimentulunei inrudiri spirituale, peste timpuri, locuri i proportii ale sta-turii umane. E in Rembrandt acelai dualism al viziunii lumii,acelai raport intre imensitatea intunericului realitatii i victoriagenei de lumina. Mi-aduc aminte de acel cutremurator chip zu-gravit de el: Omul Cu coiful de aur:

Peste un vestmant saracacios pierdut in intuneric, peste obiata figura de argat de tara, scobita de nevoi i necazuri, apasatiIn jos, in toate trasturile sale, de povara unui destin trist i incertcum numai saracii parnantului o pot sinni deodata gloria deaur, de pietre scumpe, de lumina, a coifului de pe cap... E caun triumf al mizerei vieti omeneti dincolo. i din toata atentia

bogatia de vraja cu care a migalit acest coif geniul pictural allui Rembrandt, dar i din luminile sangerii care Il pierd pe marginicatre intuneric, citeti tot triumful dar i precaritatea acelui a trecedincolo de sine, care constitue frumusetea 1 durerea tragiculdestinului uman, la Rembrandt. 0 astfel de sprtura de luminase deschide i la Goga, peste Laie Chioru, peste Cantorul Cimpoi.O astfel de lumina izbucnete i in Cosaful: Pe campurile unde mureau ovesele 1 tremura porumbul troznina ca o otirede schelete , langl boii cu cauttura amari , sta un om sdrobitde lupta *, cu fata supta i ochii stini . Din apusul de soareinsa o razd pe frunte incet i se revarsd.

Totui, din ea se infiripa cu totul alt chip deck cele de Oaacuma, contrastant chiar cu imaginile de pace agonici ale inseiacestei poezii. Glasul coasei devine tipdt, revrsarea inceatd arazei pornete neverosimil dintr'un cer de foc i sange, inultima strofl:

NEAM, SAT $1 ORAS Ill POEZIA WI OCTAVIAN GOGA 29

Tipa pe urma mea otelulSinateam cum blestemi o plfinge,*i ceriu 'mbujorat departeMires tivit cu foc si sfinge.

Sin* ci strofa aceasta contrasteazi adinc, dei calm, cu totrestul poeziei. Insui poetul o izoleazi: de unde pin acum ta-bloul era static, contemplat de poet, acum el rimine in urmd,prin depirtarea bnisci de el: tipa in urma mea *la Tehnicapoetici e aceeai, i crete din aceeai viziune dualist./ a lumii.Numai ci aici Goga nu e stipinit numai de aceasti viziune.

In opera sa poetici i se intimpli uneori si incline citre ar-monia organici a folclorului nostru, alteori citre pesimismul vi-ziunii aride, telurice, a lumii din naturalismul modern, al cireiulthn termen e revolta distrugitoare. De 4ici, adesea complexi-tatea i incertitudinile, inegalititile poetice surprinzitoare ale luiOctavian Goga.

0 pildi tipici e tocmai Cosaful. Multi vreme parci nu potisi-ti dai seama clack' toati tristetea i boala naturii zugrivite aicisunt un mod folcloric de participare la mizerul destin al cosauluisau dimpotrivi in sensul cauzal mecanic al viziunii modernemizeria naturii nu e cleat un simplu determinant al celei a omului.Aproape de sfirit, s'ar pirea ci natura participi i ajuti, prinraza ei.

Insi Goga a fost altceva cleat un poet al intelegerilor calmefie in acorduri grave de tristete fie in lumin juciue de idill

intre om i naturi. Destinul siu a fost si fie vibratia de arti a uneilumi de revoke. El singur s'a definit mai bine decit oricine ar fiputut-o face :

. Am fost o hartl splinzuratiDe-o strasini de inchisoare (Am fort)

Neamul ski i-a impus s fie strigitul durerii sale sub poverilelumii staine care-1 stipinea. L-a gbh tocmai pe el singu-ratecul, cum singurateci sunt top cei niscuti si creeze in spirit.L-a gisit, fiindci in el nizuinta de a opune vietii acel eroic $totwi... de care vorbeam, era mai mare cleat cea din neamulinsui. E ceea ce se intimpl mai caracteristic aproape ca oriunde,aici, in poezia Cosaful. Acordului trist, sdrobit, intre destinul

30 OVIDIU PAPADIMA

etnic, om i natura, intre iobagia neamului, fata supta a cosa-sului i moartea oveselor, Goga ii opune violent in final, de-partandu-se de vraja dureros-amortitoare rtabloUlui, -aigreratasa voint de a fi altfel.

Razei blande din apus ii opune cerul tivit de foc fi sdnge din..-

sine insusi:In sutietu-mi strivit de groazi

44,riane patimi pi-ind si fiarbii:TruditA, chinuitA "Cosa,

Vei mai cosi tu nwnai iarbA?

E aici in mic ceca ce se intam_plase in mare in Oltul: colosalaenergie dinamica a poetului, sguduind lumea din tatani. Darpe cand acolo dinartsmul poetic al lui Goga erestea firesc din celal viziunii noastre klorice, Oltul fiind pentru neamul sau unfel de haidue mai mare, cum e codrul pentru Miul Cobiul, aicisetea proletara de distriVere numai, din cantecul coasei, vine dinalta lume : aceea a sterilei lupte de cima, la care a ajuns intelege-rea mecanica, limitata la telurie, lipsita de perspectiva armoniilorcosmice, a viziunii naturaliste moderne.

De aceea strofa finar pare aici doar un adaos retoric, e profundexterioard intregii poezii, in care aceasta armonie cosmica existaputemie. Strofa finala nu e decat un comentar superfluu al aceleiputemice si unitare totalitati de viata, care e restul poeziei.

E insa aproape singurul moment depresiv limitat la simplareactiune oarba, de distrugere, aproape singurul moment derenuntare la eroic pentru simpla tresrire reflexa, din asa zisapoezie sociall a lui Goga.

Sunt in sufletul lui resorturi atat de putemice Inct, oricumar fi ea, realitatea se depaseste, in viziunea lui, pe ea insasi, in spreuna din valorile de dincolo.

lata tocmai poezia lui sociala. Coneeputa in adevr dupa for-mula naturalista' a vremii. Omul ca anonim, ca parte amorfa din-teun tot, care el singur actioneaza, sub tepusa de otel a acelornevoi pe care pozitivismul le eunostea singure in stare de a micaomenirea: foamea, oboseala, saracia.

In Cldcafii, in Un om, in Graiul pdnii s'ar parea astfel el suntemteribil de departe de individualitatile atat de puternic conturate

NEAM, SAT 51 ORAS tN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 3

In ideal din Apostolul, Dasalul, Delscdlita. In realitate, e tot attaanonimat si tot atta individualitate la un loc, in fiecare din celedoua lumi, aparent opuse. Dad. Apostolul, DascIlul i Dascalitan'au nume ca sl-1 poata purta numai pe acela al rostului lor idealin viata satului, anonimii din ClIcasii, din Un om, din Graiulpanii n'au nevoie de nume, fiindca ei tind sa fie poeticeste si maimult dect celelalte figuri: intruchipari simbolice ale uneia dinacele trsturi pe care daca un neam nu le are e destinat pieirii :eroica muncii. Pentru slivirm.acestei eroici, Goga a gasit uneledin cele mai .frermoase si mai virile accente din poezia romn.Prin eroica muncii, in viziunea poetica a lui Goga, omul care suferamizer i crncen i gseste o linie de proiectare grandioasa inlumea supremelor valori si una din acele magnifice compensatiiIn armonia cosmica, pe cari si viziunea noastra folclorica le daimpovaratului destin uman.

Unul din cele mai tipice exemple in acest sens e cunoscutapoezie Plugard. In cosmos e o uria0 lirica intrecere in a infloridurerile pamntene ale anonimilor truditori ai gliei : cerul le dasuflet din seninul lui, gua i desface lor tainele, toga frunzastie, lumea basmului Ii adoarme, Dumnezeu Ii mfingaie cu raza-I.

Totul, fiindca ei poarta cu bratele-amandoul:A muncii rodnicrt

Desi ne abate oarecum din problematica ce ne preocupa inacest moment nu ma pot opri sa nu subliniez incaodata acelteribil sentiment de insingurare fat de comunitate, care apareatit de surprinzator la o analiza adancita a poeziei lui Goga.Fata de masiva pace a obidirii lor, crescuta din integrarea lor inarmonia cosmica, ce va aduce dela sine si rsplatirea prin vremilerazbunatoare , sbuclumul numai omenesc al poetului :

A mea e lacrima ce 'n tremurlirin sita genelor se frange,Al meu e cintul ce 'n pustieNeputincioasa plinge.

Singufa'tatea aceasta o stravezi aproape in fiecare destinmare creator de arta. Nu e ins o finalitate, ci dimpotriva un punctde plecare, de salt dincolo. Paradoxul singuratatii creatoare e aea indreapta intelegerile mai viu decat oricare alta linie de

12 OVI111.1 PAPAMMA

destin pana la identificare catre celelalte forme ale m'eta,dela cele tipic individuale pana la cele mai grandioase in dimen-siuni, cum sunt etnicul, rasa. Este qi aici unul din marile, din fe-cundele ali totufi. . . pe cari st in destinul artei sa le puna. vietii.

E ceea ce se intampl i cu Goga. Din singurtatea lui crescgesturile patetice de inchinare in fata miracolului adanc, ca omare, al calmelor suferinte ale Plugarilor, de adorare a copiluluitarancii din adcafii, in care vede Mesia, la al carui semn cu putericerwi arana gliei:

li muntii top si-adAncurile firiiVor prAznui din pacea lor urniteInfricosata clip'a primenirii...

Peste toate sbuciumele patetice ale poetului ce raman numaiale lui convertite in poezia lui dintai in astfel de gesturi grandi-locvente, cari upr ti s'ar parea retorice daca n'ai intui fierbintealava de simtire ce sta incremenit in ele, sta dominant qi severacertitudinea marilor echilibre cosmice rsplatitoare. Eroica munciiii apare poetului grandioasa nu numai prin dimensiunile salepamanqti, dar mai ales prin acelea cari cresc din ea catre lumeacealalt.

Anonimatul din Graizsl pdnii astfel nu e decat un prag detrecere spre putinta de a intrupa desavarsit una din valorile su-preme ale vietii: eroica muncii.

Voi dAtitorilor de pAine.Cinstite mini de soare arse

Cantecul de pretuire al ei se inalt i mai inalt in inceputul poezieiUn om, transfigurand acela0 anonimat :

Minas bun biete mftni de gruaAtAta vreme 'mpovfirate.Ce stati pe pieptul slab acumaIntftia dad 'ncrucisate.Ostas al sfintei mtmci depline,De-acum pknAntul te aqteaptA,La judecata cea din urmATu vei gfisi socoatA dreaptA.

Valoarea aceasta suprema este supusa aici celei mai mari ve-rificari : aceea a mortii. La fel cu metqugul lui Laie Chiorul.

NEAM SAT $1 ORAS IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 33

Dar pe cind acolo, din realismul scenei de moarte dela tar tisneasoviitoare ca vis si nu ca certitudine perspectiva mirifici alumii celeilalte, aici se intimpli ceva cu totul dimpotrivi. Aceeasimiscare sufleteasci din Cosqui, Cu aceeasi inevitabili cristalizarepoetici. Dela certitudinea aceasta a risplitirii dincolo, poetulcoboari ins incet, din ce in ce mai adinc, in negrul firi luminial unei existente pimintesti mizere: s'alele si pustiu in casi.Ling un muc de luminare o babi striini priveghiazi. Incepein mintea ei o desbatere dramatici a bietului destin uman:

Vai de norocul tAu vecine,De ce-ai mai fost pe lumea asta ?...

Doi biieti, slugi, departe, de nu i-a mai stiut; al treilea mortIn rizboi; fata moarti de rusine, nevasta de supirare... Itispunspara nu s'ar putea da, atit pare fa de noimi totul. Luminarease stinge, bitrina adoarme in lacrimi o si luna s'ascunderusinati...

E pini aici o miscare sufleteasci puternic scoboritoare, darporniti dela un punct atit de inalt si cert incit sensul siu ii vinepira la urmi tot de acolo, de sus. E ca si cind ai cobori searade pe un munte cu virful rimas in lumini. Te intorci din cindin cind, o vezi, si stii ci mine dimineati o vei gsi acolo jara,de astidati venind spre tine victorioas. Fiinda totul in aceastipoezie e organic si esti profund inclinat si crezi in logica lumiiorganice din care creste nu in a noastr asa cum gtii ciluna ce se ascunde in final va lumina iarisi.

Daci poezia s'ar termina aici... Existi o viziune a lumii pecare Goga o triieste aici, ca si in qosaful, ca si in mai toate poeziilesale, pe doui planuri fe. se intreptrund: acela, calm, al armonieicosmice rinduitoare si risplititoare, si acela, sbuciumat, alsensibilititii sale sgiriati de durittile conditiei pimintesti aomului.

E o viziune unitari si armonici aceasta, cu toate tensiunile ei,foarte aproape de cea folclorici. -

Dar la fel ca in Cosqui, rizbate in final alta: cea a vremii luiGoga, cea a culturii lui: acea naturalisti, care vedea lumea numaipiminteste. Noima ei e doar cea a incierkii pe ban, pe pim e.Justificarea ei e lupta de clasi. Finalul ei e distrugerea oarbi.

34 OVIDIU PAPADIMA

E o viziune totu0 strAinA de sufletul lui Goga. CA e de impru-mur, o vAdeste faptul el nu poate crea adevAratA poezie, cArAmane in conventional, in retoric, ca i aici. Poetul ii imagi-neazA CA sapa ii va vorbi omului in drum despre groapA astfel:

0 viata 'ntreaga-am fost tovarlisiIn ploi si 'n arsita de soare.De truda palmei tale aspreEu m'am gcut stralucitoare.Sclipirea mea apune rusineai jalea care ma purta:

M'ai frant de glia tuturora,Dar n'am &Spat mosia ta.

E un accident care se intamplA mai totdeauna and arta i0desvninte, flea' sl-i dea seem, necesitatea stArilor ei de tensiuneCu viata. Cand calla' s'o infrangA, schematizand-o, abstracti-zand-o, ca aici, prin anonimat, prin colectiv. Pe cat de fecunde in artl sentimentul comunittii, in care individul trAWe intreg,odatA cu a lui, viata unitAtii organice in care e integrat: satul,natiunea pe atat de steril e instinctul colectivului, in care in-dividul ii pierde sufletul spre a urma doar reactiunile elementdre0 haotice ale masei, ale clasei sociale, care nu e deck o alIturarede moment 0 de interese.

Pe cat de bogat sufletwe devine individul prin integrareain comunitate, pe aka sArAcete prin tirania colectivului. In acestvid interior, nAvAlesc ideile, abstractiunile, ca sA se batA feroceintre ele, in locul impulsurilor, mascandu-le. Prin ele nAvAleteIn viatA politica, iar in artA retorica in fond acelai lucru. EleinseamnA, amandoug, deficientl de viatA 0 robire abstractieimecanice.

Din fericire, Octavian Goga, atat prin rAddcinile sale etnicecat 0 prin robustetea personalitAtii sale, a fost putin pandit deaceastA primejdie. RAmanand aproape de viata satului, de tipufilelui, ziceindu-le pe nume, e,l ne va da unele din cele mai puternicei. clare cristalizAri poetice ale conditiei sale umane specifice, aleacelei evaddri din triste fe prin eroic. De astAdatA, tocmai fiindcAi se zice pe nume,6vom avea un eroic foarte uman, foarte sobru,deci foarte tare i adanc artistic, gravat ca in aramA.

NEAM, SAT SI ORA IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 35

E intai de toate acea minunat fresc. arhaica: De demult. Ti-pologia satului eroic dintai al lui Goga e mutata in trecut adanc.Apostolul e de astadata Popa Istrate; langa el # patru juzi dinpatru sate si ca implinitor al nadejdii si vointei aspre a tuturor :Radu Roata jitarul.

In satul cel de mai tarziu al lui Goga, in satul amintirilor, efiresc ca eroicul s se umanizeze si mai mult, pana aproape de osugrumare a oricarui pathos exterior, ramanand ca tensiunealuptei omului cu destinul sa creasca tocmai din aceasta inabusire.

Ma gandesc la cele trei balade cari inchid trei tipuri umanede aceeasi esenta: La stdnd, Pribeag i Ion Crdfmarul. Eroii deaici sunt atat de apropiati intre ei prin destinul lor, prin felulde a se lua la tr aria barbateasca cu el, incat parca nici n'ar fitrei, ci acelasi, sub trei fete de varsta doar.

Mai intai frgezimile de suflet ce doar tind sl se aseze bar-bateste ale lui Sandu Copilandru, in care singurul lucru haiducesce numele cu rezonante de cantec batranesc. Si o certa vointade a-si ascunde durerea in umbra, dacl nu si-o poat stapani,de a se tari inteun colt ca o fiat% ranita, ca sa geama.

Ca struna ad anca, acelasi complex raport intre individ si co-munitate, pe care 1-am vazut de atatea ori Ora acum generandpoezia lui Octavian Goga. Ca tehnica poetica, aceeasi tensiuneinversata a planurilor. E si aici consemnat cu liniste bucuroasiun tot armonic de intamplari ce zugravesc o stare de voiosielarg, de plinatate biologica, incadrata dela 'nceput in viata hie-ratica si calma a naturii prietene, oranduitoare de timp si deobiceiuri:

Gainusa 'ncet rasareLuna-i dupa Dealu Mare...

Vin ciobanii dela stank canta cantec de cimpoaie, le rade tuturorfata plin bucalaie, incep sa 'nvarte hora dupa cimpoier, cIprarulNiculaie...

Cineva iarsi se izoleaz1 de comunitate, in sine: Sandu Copi-tandru. Ar fi ramas nestiut daca n'ar fi existat altcineva care prininsusi destinul lui trebuia sa OA aceasta acuitate de perceperea singuratatii: cimpoierul. El nu zice nimic, numai o schimbahora 'n cant de jale E Nu zice nimic nici Sandu Copilandru deck

36 OVIDIU PAPADIMA

un strigat, a &Anil intensitate din rarunchii sufletului rafinamentulsimplu al lui Goga o evidentiaza doar prin repetarea lui:

Zi, aprare Niculaie !Zi, ciprare Niculaie !

In felul in care poetul nuanteaza figura acestui adolescent cese desprinde din comunitate prin tristete, prin efortul de a si-ostapani departe, barbateste, dar nu-si poate exprima aceastatristete, nu si-o poate depsi prin alta expresie deck tot informele, in riturile pe cari i le oferci viata comunittii: cimpoiulcaprarului, cantecele sale simti duiosia unui frate mai mare.Cu el merge sufleteste si aici alaturi, nu cu voiosia simpl si ro-busta a comunitatii, nici cu linistea hieratica a naturii. Dela epi-tetul at at de frust adolescent pe care i-1 da, pana la delicatetacu care ii stralumineaza din durere doar atat cat trebue ca sa-1defineasca sufleteste, toate ne arata ciar aceast frkie.

La fel se stravede ea si in Pribeag. Acum adolescentul e flack',e voinic. Ceea ce-i in sufletul ski nu mai e o simpla criza de cre-stere, ci iti dai seama ca trebue sa fie ceva gray, de destin. Poetulnu ne d nicio indicatie directl, dar te face sa intelegi prin doumoduri de subliniere.

Intai, e participarea indurerata a naturii, care si-a iesit dincalmele hieratice din La stall. In pacea aparenta a tabloului Cucare incepe poezia, ea singur statorniceste masurile tragice:

Plfinge-o mierll 'ntr'o richitiLa rfiscruci de Dealu-Mare...

Sapl murgul i nechiazfi$i 'nspre vale vrea s'apuce...

Pe cand voinicul suie in pas domol, iar jos in sat, turla bisericiistrluceste in soare.

Deodata insa o miscare brusca' a omului iti da toata masuralauntrului ski:

Se 'nalt n sea voinicul,Vede-o casl 'ntre poiene$i Cu mAneca arnisiiZvfionfo lacriml din gene...

Atat. E chiar strofa din mijloc a poeziei. Apoi urmeaza des-cresterea miscarii sufletesti si cufundarea ei in tristeta timida a

INIEAM, SAT $1 ORAS IN POEZIA LtII OCTAVIAN GOGA 17

naturii: voinicul 0 'nchide ddrz pleoapele 0 indeamn murgulmai departe, care s'aterne drumului, Te and:

Peste plopi cu frunza railCade 'nlicrimat amurgul...

E aici totu0 ceva mai mult deck o evadare din tristete prineroic. E o pace interioara care simti a se aqteme aici 0 din alt-ceva decit din simpla intrire ce ti-o aduce propriul flu gestbrbtesc: ea vine din lIsarea in voia rnduielilor calme ale firii.lsare care se vede mai mult deck once din simetriile calme alepoeziei. Ea se deschide prin dou versuri inchinate naturii parti-cipatoare. Dup cele dintai vin patru cari contureaza aparentalinite a voinicului, proiectata in mersul slu ca 0 in privel4teauman pe care o lash' in urml. Apoi, in dou versuri, gestul dedurere al murgului, care rIspunde celei a naturii. In mijloc, ointreagI stroll' inchinat durei realitti din sufletul omului. Iar10patru versuri in cari aceast realitate incearcl din nou, s se ascundIn altfel de gesturi. lark* dou versuri hdrazite murgului. Ca poezias se incheie tot prin dou versuri, in cari natura plnge la felca la 'nceput.

Al treilea moment pe unja aceluia0 suflet e in Ion Crdfntarul.Aici nu mai apare vfirsta metafizia a primei adolescente, cea dinSandu Copilandru, cnd cea mai mica durere ti se pare a hiuieimens inteo singurtate iremediabila. Nici varsta liria a voini-cului din Pribeag, virsta haiduciei, and firea toat ti se parea-ti rspunde, prieten. Ci virsta epici a maturittii, vrsta candjustificrile 0 ciocnirile nu ti le mai impun nici sufletul tu, nicinatura, ci oamenii, comunitatea.

De aceea, in Ion Crdfmarul nu mai e nicio trstura de peisaj.E o purl lmurire a omului cu oamenii, in care natura nu maiare ce auta. Rolul ei, de fundal, de eCou participator, il are acumcomunitatea. Prin imagina acesteia incepe 0 se incheie poezia.Dar imagina aceasta apare indirect: doar prin felul de a gindi 0de a vorbi al comunittii; impersonal, meditativ, ipotetic:

Vezi, multe picateSunt pe lumea asta,Lui Ion CrilmarulI-a fugit nevasta;Mi se pare cu vitaful i-a fugit nevasta.

38 OVIDIU PAPADIMA

Dela inceput, pe acest fundal obiectiv, se proiecteaz deci,uriasi, situatia tragici a eroului. Ea nu e insi uriasi in ea insisi,ci doar prin felul cum o accept si cum Ii rispunde el. E unul dincele mai brbtesti fispunsuri pe cari le-a dat cineva propriuluislu destin in poezia noastri. Ion Crismarul are stof de haiduc.Insi nu mai trieste in vremile haiducilor. El va rispunde totusidestinului inteun stil haiducesc. O rupe total cu comunitatea inmijlocul cireia a putut s i se intimple ceea ce i s'a intimplat.A o rupe cu ea, inseamni insi a-si frma cu totul propria sa viatide pin atunci, fiindci ea nu se poate concepe izolat de comuni-tate. Si o face. Intr'un chef de proportii colosale isi bea cuortacii din &Jul sate toat crisma. Ii d apoi foc.

Lui Ion CraamarulNu-i mai stiu de nume.Spun ci peste mucheA plecat in lume;Cu cficiula pe sprAncene a plecat in lume.

Acesta e finalul. Prin el, drama lui Ion Crismarul reintri,Imes calmi simetrie, in consemnarea impersonall, ginditoare,a comunititii. Poetul se supune de astdati simetriilor ei, la felca i celor cosmice altidati. Fiindci intre ordinile hieratice alevietii satului si cele ale comosului asa cum 11 vede satul, nu existideosebiri de esenti, ci un adinc paralelism. De aceea, integrareain ordinile satului e tot atit de calmanti, de dititoare de instinctivecertitudini, ca cea in ordinile naturii.

Ceea ce se intimpli aici. Simti cum aceasti ordine se impunerzvritirii fat de destin a poetului, care ar merge alturi cu IonCrismarul. Se creazi astfel un intreg complex de tensiuni inte-rioare in poezie. Una care am mai vzut-o : intre linistea planuluiepic si dramatismul destinului ce reprezinti subiectivitatea poe-tului. Ins aici, aceasti liniste o impune tocmai comunitatea carea generat conflictul. E unuI din acele cazuri cari demonstreazimai teribil forta comunittii. Aceasti fort." nu impune numaiunja rece, de gravur in otel, a intregii balade. Ea il face pe poetsi stea cu totul departe de erou, desi in adinc de adinc teliestealituri de el: niciun epitet, dark* de acela cu totul neutru: crdis-marul, pe care Il repeti mereu, mereu, parci i-ar fi teami si-ispuni altcum, ca si nu se trideze. Si totusi se trideazi: Nu-I

NEAM. SAT SI ORAS IN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA 39

mangaie pe el, dar urmariti Cu ce cald gingasie trial ii netezesteprietenii lui pe crestet. 0 imensl bogatie de afectivitate transparedin varietatea de epitete cu care ii creioneaz pe acesti tovaraside suflet si de destin ai lui Ion Cramarul:

Gloati voiniceasciMi-au venit sgracii;Lotri mari din doui sate mi-au venit skracii...

Si mai departe: s'au sumes voinicii.... zice-un baciu ndstrufnic. Eadevarat, e aici si ceva din felul recunoscator in care ii vede si ii.primeste Ion Crasmarul. Simti insa a de astadata poetul e alaturide el si una ..cu el.

Totusi, se desparte de Ion si se supune ordinilor dure alevietii comunitare. Toata poezia e de o liniste de piatra, care crestesi din simetriile ei de sculptura arhaica.

Am insemnat simetria inceputului si a finalului. Strofei a doua,cu meditatia crancena a lui Ion, din care i-a iesit hotlrirea, iicorespunde strofa penultima, acea a incendierii crasmei. Strofeia treia, a chemarii ortacilor pentru chef, ii raspunde strofa ante-penultim, in care totusi izolarea lui Ion ram ane ultima si decisivirealitate: el bea fi nu prea foarte iar obrazul ii era t razimatpe coate, galben ca de moarte ... In mijloc, cele trei strofe alechefului. Intaia e indemnul lui Ion: BO, copii. A doua e insusimomentul chefului: de buti fi butoaie mi-au golit celarul. A treiae indemnul baciului nstrusnic, cge raspunde zadarnic celui delainceput al lui Ion: Bea fi tu, loane...

Constatand aceste calme simetrii, cari sunt tot atata ale linistilorarhaice ale satului cat si ale instinctului artistic lucid si viril dinOctavian Goga raspunzandu-si astfel unele altora intrarn defapt in ceea ce ar constitui al doilea capitol al studiului pe carecauf s i-1 inchin artei si destitului lui Goga. Dupa staruirea pecat s'a putut asupra tipurilor rurale din poezia lu Goga, asupraraporturilor dintre ele si satul real si dintre ele si creatorul lor,ar urma adancirea ordinilor de viat ale satului in poezia lui.

Ne oprim deci.Ceea ce ne-a trecut pe sub ochi a avut complexitati, linii

sinuoase, antinomii, ca insasi viata. Ne-a adus surprize, ca si ea.M'am ferit s schematizez prea mult. Am cautat sa relevez domol

40 OVIDIU PAPADIMA

si firesc ordinile insesi, cari exista in opera lui Goga, dui:A cumtrebue s existe in once creatie durabill, fie a vietii, fie a artei.

De aceea ma feresc si de concluzii. Daci am izbutit s faccetitorul sa participe la acea drama spirituall, atat de pateticaIn esenti si totusi atat de calm in slefuirile ei, care ni se vdesteCu surprindere in adancul poeziei, aparent atat de plina de cer-titudini, a lui Goga, sunt multumit.

Cred cl acum Cu greu se va mai putea vorbi de realitatea sa-tului ardelean in poezia lui Goga, ca si de contopirea toted' silinistita a poetului cu sufletul neamului, ca si de elementaritateaartei sale poetice, ca explozie a momentului social si politic sideci durand atata cat si el. Se ya fi vazut, cred, ca satul in poezialui Goga e o realitate autononzd, cu logica lui stnicturala proprie,care e aceea a fiecarei realitati de arta, in sine; ca, la fel cu oncemare creatie spirituala, poezia aceasta n'a iesit dintr'o simplascufundare in sufletul comunitatii ci dintr'un raport de tensiune,de destin, fata de ea; ea fiind o realitate in sine, cu ordinile ei du-rabile, cu slefuirile ei lucide, aceasta poezie in ceea ce are ea organicnu e legat nici de social nici de politic. Le raspunde doar, siasta e cu totul altceva. E insasi ratiunea de a exista a creatieiartistice, de a raspunde, in jelul ei aparte, marilor intrebari pecare once clipl a vietii umane le pune, oricui...

Se va fi vazut apoi, cred, el, asa ca intotdeauna in marea arta,realitatile ei sunt Cu atat mai complexe cu cat par mai simple.Ca e comod sa prinzi un om, o carte, un destin creator inteoformula de efect dar cu ce te-ai lamurit pe tine insuti si pe cei-lalti prin asta ? Dack nu rspunde fi ea, in felul ei, prin propriileei mijloace, ultimelor intrebri din care se cldeste viziunea etnicia lumii critica n'are pentru ce ravni la haina sfanta a tiparului.

II. ORDINILE SATULUILui Pan. M. Vizirescu

Cercetarea amInuntit a tipologiei satului din poezia lui OctavianGoga a evidentiat, cred, c.1 acest sat e in ea o realitate primordialg.Insl o realitate in sine, avanduli o sursI, o logica interioarl 0 ofinalitate aparte, proprii. Cu alte cuvinte, o realitate aidoma cucea a satului romanesc din Ardeal dar pe ah plan: acela al artei,aa cum era predestinat Octavian Goga ca s'o creeze.

Departe de a fi o copie dui:a model, in sensul esteticei aa ziseclasice, 0 tot atat de departe de a fi un rezultat determinat in senspozitivist-naturalist de un moment individual, social sau etnic,opera de artI se vdeste Ina odatI a fi o realitate coMplexl, cuechilibre adanci in ea insI0, care le rIspunde tuturor acestor mo-mente, dar in felul ei propriu.

SI vedem acum dad aceastI logicl interioarl aparte a poezieilui Goga functioneazI organizatoare 0 and e vorba de ordinilesatului, nu numai de tipurile din el.

Intrebuintand conceptul de logia interioard in cercetarea fiinteipoeziei, imi dau seama cat de primejdios e. De sigur, atributelede # interioarl 311 aparte aratI lmurit cl nu e aici vorba de logia , nici in sensul aristotelic nici in cel de toate zilele alcuvantului. AdicI acela al verificIrii elementelor 0 legilor gin-dirii. Si totu0 e o pecete de rationalism eat de tare 0 demultapIsat pe acest cuvant incat ea rimane sub once alte intelesuripe care i le-ai da.

42 OVIDIU PAPADIMA

Te-ar ispiti mult aici un alt concept, de astidati de origineromantici, acel al formei interne. E un concept luat din lumeaorganicului si ca atare mult mai apropiat si de viata artei. Formainterni ar fi acel complex de legi interioare care fac ca para sicreasci pat% iar ghinda ghindl, adici in formele lor proprii, firica aceste forme si fie tipare sau constringeri dinafari. In con-ceptul de formi insi e prea inridicinat sensul de exterioritateformi fiind intii de toate, Ina din vechi, felul cum ni se infiti-sazi noul viata hick cu greu il poti vedea doar ca lege de alci-tuire.

Cu aceste preciziri, si ne reintoarcem la preocupirile noastre.Nu insi firi de a limuri si ceea ce inteleg prin ordinile satului.Sunt si ele fata acelei logici interioare ce creste si dirijazi formelede viati ale organismului complex si unitar care e satul rominescIn asezirile lui autentice. Cine a &lit lucid mai multi' vremeinteun astfel de sat, si-a putut da seama ci e acolo o viati careisi are legile ei proprii, cristalizati inteunele ordini si formevechi, adesea strivechi. Gesturile tuturora din el isi capti senssi justificare in si prin aceste ordini si forme. Nu insist prea multasupra lor, deoarece am ciutat nu de mult si le limuresc pe largIn cartea 0 viziune romeineascd a lumii, unde le-am numit o ran-duieli .

Rimine acum si vedem in ce raport se afli ordinile aceleiexistente aparte, care e satul in poezia lui Octavian Goga, pedeoparte cu rinduielile pimintesti ale satului rominesc, pe dealta cu viziunea lumii proprie poetului.

Te va izbi dela 'nceput faptul ci aceste ordini sunt infinit maisumare in poezia lui Octavian Goga. Ci ele nu se rnuleazi pe celeexterioare, ale satului rominesc vazut de poet, ci cresc din reali-tatea interioari a lui O. Goga, din acea grozavi tensiune intre satsi oras pe care am vzut-o si din acel teribil sentiment de singu-Mate al asezirii sale intre ele.

Dar si nu intelegem acest sentiment de singuritate in chipulobicinuit romantic. La Octavian Goga nu e orgoliu ce duce laizolare. Ci constatarea unei realititi sufletesti primordiale, ce ilimpinge dimpotrivi, citre certitudinea mult mai calmi a integririiIn t omunitate. Dui miretia destinului nmau sti in primul rind

NEAM, SAT, ORA$ LUI OCTAVIAN GOGA

in acel iiber sich hinaus de care vorbeste E. G. Kolbenheyer, aceaposibilitate de a te depasi pe tine insuti, prin moarte chiar,daca e nevoie, insa totdeauna pe unja elanurilor tale cele maitrainice, atunci destinul lui Octavian Goga intrupeaza desigurunul din chipurile acestei maretii. Si aici sta desigur si una dintrasaturile valorii sale, ce parea atat de legati de momentul politic,atat de primejduiti ()data' cu trecerea lui, i acum se vadeste din cein ce tare si durabila in liniile ei insesi.

Singuratatea creatoare a ui O. Goga a tins. permanent si lamu-reasci si sa exprime plenitudinea de viati a neamului. Nu e aiciuna din trasaturile tipice ale sale. Se pare, dimpotriva, ci e unadin antinomiile fecunde ale vietii creatoare. Romanticii, cand erausi mai singuratici, voiau sa priceapa i sa exprime prin arti urna-nitatea intreagA.

Tipic e poate modul cum ajunge O. Goga dela nostalgiilesale la viata operei lui.

Goga 1c pricepe artistic neamul prin sat si satul prin familie.Ceea ce am vazut lamurindu-se in tipologia satului sau, undetipurile cele mai adanci erau ale familiei sale sau roiau in viataei,-- se verifica ci aici. Ordinile satului din poezia lui Goga suntIn primul rand nostalgii ale poetului, iar in al doilea rand formede viata familiara.

E adevrat, si in viata proprie a satului nostru, familia e celulacea mai insemnata ei vie. Dar acolo familia n'are un inteles deadunare in sine, ca la oras, ci dimpotriva, un sens de dilatare, ca infolcloml nostru. Acesta pomeste dela datul-de-fapt-frecvent, ca-ofamilie si alcatuiascI intregul sat, sa se_ramifice copios chiar inmai multe sate si de aici, din realitate, sA se dilate magnific pangla sentimentul acelei familiaritati costnice, tipic folclorului.

In poezia lui Goga e fault mai mult din intaiul sens: de adu-nare in sine. Si integrarea iriviata satului nu e atat consecintadilatrii sentimentului de calm familiar pang la starea de intimi-tate cu intregul cosmos, cat doar supunerea linistiti la una dinordinile satului cele mai accesibile lui. Viata familiei e pentrupoetul acesta singuratec o poarta cud cItre viaja comunitara asatului.

ne aducem a mi ordinitossatuluigtka. uh_aspeete_exclusiv familiale4-S44i-ramaaaeastirfecior

44 OVIDIU PAPADIMA

la coasI si la plug, un stlp la bItrnete in curte,. pentru cei bItrani;sl se ri insurat &Tia s'II& la '-m_pAratul; sl fi avut copii care s-izic tatii IM7sTri iar e! le spunI povesti...

Totul munca la -prug i 'n ogradI, slujba la 'mpIratul,povestile de searI se organizeazI in jurul vietii familiale, sejustificA prin calmukeila Que_ contribue..

Numai prin ordinile ei, viata poetului s'ar integra in ordineamare a vietu satului:

Mi-ar fi azi casa 'n rind cu totiCum m'ar cinsti azi satul...

S'ar rama el sub aceste nostalgii de impIcare cu sine insusiprin integrarea in ordinile familiale ale satului st o realitatesufleteasa cu totul primarl. Si a insIsi expresia ei pe plan deartI nu poate fi altfel.

E si pIrerea celor mai multi din adversarii curentelor autoh-toniste in cultura romneascl. Speculind primitivitatea, inadevr real, i ca substant i ca arfa', a reprezentantilot auten-tici ai SImngtorismului nostru, un Ion Adam, un Ion Ciocarlan,acestia afirm1 precaritatea spiritualI a tuturor incerarilor noastrede legItur profundI in artI cu satul. i Ii opun, ca realitate maicomplexl si mai rafinatI, orasul cu a lui culturI occidental.

Ei uit insI un lucru si nu-si dau seama de altul. Uit cnAtorismul nostru e foarte departe de a fi autohtonism, el fiinddimpotrivI, desi pare paradoxal, una din cele mai stngacetentative de a transplanta la noi o formulI de artI strainI: aceaa Naturalismului, rezultatI dintr'o viziune strin a lumii: acea amaterialismului occidental.

Si nu-si dau seama de complexitatea vietii spirituale pe care oascunde att de subtil armonia clarl a vechilor noastre rnduieliadnci, fat de superficialitatea vietii moderne.

O lImurire gritoare ne va aduce chiar cercetarea sub acestaspect a drumului poeziei lui Goga. El a inceput de lingl acesteordini. Fie cI le dorea, le evoca, fie cI i constata singurAtatea(vi chiar depIrtarea fatI de ele, realitatea lor era prezentl in poe-zia lui dinti.

Mai trziu, valul vremii si-a impins apele grate si amaredin ce in ce si in sufletul lui Octavian Goga. Inclinarea timidI

NtAIvi, SAT, ORAS tri POtZIA