DEPUTATUL DEDIASPORA MIRCEA

LUBANOVICI IN VIZITA IN NOUA ZEELANDA

Un amplu interviu in paginile 14-15

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDAREVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA, ANUL VIII, NUMARUL 80, ISSN 1174 4847, AUCKLAND

ADRIAN IRVIN ROZEISI “FLOAREA DE CAIS”

Prima parte a unui reportaj despre faimoasa insula Ada Kaleh,

in paginile 10-11

CRISTIAN TUDOR POPESCU DESPREROSIA MONTANA

Un articol preluat din Gandul,in pagina 9

“EDITORIAL” PAGINA 2“ACADEMIA ROMANA” PAGINA 5

“LA SUBIECT” PAGINA 9

EDITORIAL

EDITORIAdina si Cristi Dumitrache

ROMANIAIrina Margareta Nistor

Liviu AntoneseiMarius DobrescuGeorge PetrovaiCatalin PaduraruCornel NistorescuNicolae Balasa

FRANTAAdrian Irvin Rozei

GERMANIAAdalbert Gyuris

SPANIAGabriela Calutiu Sonnenberg

USAOctavian Curpas

BRAZILIAVlad Radu Poenaru

AUSTRALIAGeorge RocaBen Todica

NOUA ZEELANDALucia DavisMarian Ioan

Pr. Emanuel CrainicMihaela OrlandeaBianca Ungureanu

Pr. Mircea Corpodean

CANADAElena BuicaGeorge Filip

LAYOUT/ DESIGN/ PUBLISHINGAdina si Cristi Dumitrache

PARTENERI PRNZ Romanian Global News,

www.stiridiaspora.com, La Drum,Radio Romania Actualitati, Cotidianul,

Evenimentul Zilei,Ziarul Lumina, TVR International,

PROTV International, HRB Expert, www.liternet.ro, Altermedia,

www.roeanz.com.au,Povestea Vorbei, Fereastra,

Curierul Suedia, Romanul Australian,Spirit Romanesc Australia, Clipa USA, Phoenix Magazine, Literaria Craiova, Basarabia Literara, Dilema Veche,

Constelatii Diamantine, Cetatea lui Bucur, Revista Singur,Citadela, Constelatii Diamantine,

www.romanianvoice.com

ABONAMENTE SI PUBLICITATEromanianpages@yahoo.co.nz

Materialele si fotografiile pot fi reproduse citand sursa.

ISSN 1174-4847 ©PRNZ 2011AUCKLAND, Noua Zeelanda

2

IN MUNTII FARA CIANURA!

Despre minerit am amintiri ciudate, nu neaparat proaste. Totdeauna i-am compatimit pe ortaci pentru viata ingrozitoare pe care o au, pentru meseria lor, care pare incredibil de grea si de toxica. Pe vremea lui Ceausescu, dupa ce am reusit sa pic la facultate, a trebuit sa plec in armata. Daca nu as fi facut asta ar fi trebuit, conform mintilor luminate ale acelor vremuri, sa aterizez intr-una din minele din Valea Jiului. Acum, cand stau si ma amuz, ma si ingrozesc pentru ca este cu atat mai stupid cu cat pare mai amuzant. Apoi regretabilele episoade cu minerii civilizand Piata Universitatii. Imi amintesc cum, daca aveai ochelari si aveai ghinionul sa te intalnesti cu Neanderthalul, ti-o luai pe coaja, mai precis iti luai cateva bate bune-n cap, pe motiv ca erai intelectual. De altfel, cum altfel ti-ai fi pus ochelari? Hai ca aveau si ei dreptate, nu? Cu cianurile stau si mai prost. Nu le stiu decat pe cele ale Rodicai-Ojog Brasoveanu, de pe vremea cand ii vindeam volumele in mini-piata din spatele Oborului, pentru a-mi cumpara o placa de pick-up bulgareasca cu Led Zeppelin. Ce chin sa strangi o suta de lei, ce voluptate sa asculti un album intreg pentru intaia oara. O tempora! Si-apoi, mai stiu si despre minele din Noua Zeelanda, care au fost tratate cu cianuri si care nu sunt atat de imaculate cum incearca sa le prezinte tovarasii de la compania canadiana. Companie care vrea sa ne traga teapa si sa ne ia aurul. Stiu ca suna prost, comunist, dar asta vrea, sa puna mana pe aurul Apusenilor. Prostia cu locurile de munca si beneficiul pentru economia locala este, scuzati expresia, doar vrajeala pentru gusteri. Sotii soparlelor. Se pierde infinit mai mult prin alungarea turistilor, s-ar castiga imens daca s-ar dezvolta turismul rural si s-ar crea locuri de munca in ospitalitate. Cat despre castigul statului, redevente mai mari luau si cei care ramasesera in coada cozii la jocul escrocului clujean Ioan Stoica, faimosul

si infamul Caritas. Incerc sa-mi amintesc de cand n-a mai avut Romania probleme grave, dar nu pot si pace, memoria imi joaca feste. Probleme economice, cuceriri, razboaie, datorii, amaraciune, sperante naruite, obligatii, frustrari, si-acum, hodoronc-trosc, exploatatori ai solului, care vin sa ia pe nimic, tot ceea ce apartine romanilor, nu unei gasti cocotata la putere si-aflata acolo vremelnic. Nu mai vorbesc ca acea gasca mai reprezinta doar o zecime din electoratul nostru brav, adicatalea pe toti cei care beneficiaza, intr-un fel sau altul, direct sau indirect, de foloasele acestei guvernari dezastruoase. Ce ma deranjeaza cel mai mult este ca exploatarile cu cianuri din Noua Zeelanda sunt date ca exemplu, ca un avion plin cu ziaristi romani au fost adusi aici sa vada o realitate si sa scrie de bine, ca, iata, se poate. Da, in Noua Zeelanda se poate, dar, din pacate, Romania nu e Noua Zeelanda. Iar scena cu bautul apei din iazul de decantare a cianurilor este patetica. Buna pentru adormit copiii. Si ca sa inchei, vreau doar sa mai spun ca, totusi, romanii au votat cu entuziasm ceea ce au in acest moment. Aceiasi romani, inclusiv cei din strainatate, au asigurat asezarea la putere a acestei gasti.

In Parcul National Tongariro dinNoua Zeelanda, printre piscurimontane netratate cu cianuri

Cristi Dumitrache

Si, din pacate, tot ei vor vota si gasca viitoare, care va veni cu alte proiecte, la fel de paguboase, si din care romanul de rand nu va mai intelege nimic. Ne aflam intr-un moment al istoriei cand trebuie sa rezistam in democratie, fara nici un fel de derapaj. Pericolul cel mare pandeste sinistru, ranjind cu toti dintii pe la colturi, ascuns in noapte. Fie ca el se numeste Partidul Poporului sau Noua Dreapta, sau cum i-o mai zice in democratia noastra de balta. Sa nu il incurajam, sa nu cadem prada lui, sa gandim pozitiv si sa ne amintim, in tot acest proces, de muntii nostri imaculati. Si, in final, sa le transmitem acest mesaj guvernantilor, insa in cabina de vot: Jos labele de pe Rosia Montana!

Iazul de decantare a cianurilorde la Valea Sesii, Cumpana

LA SUBIECT3

FRANKS SI OMIZILEBucuroase ca gerul le mai da un ragaz, fantomele ascunse dupa draperii, de teama manifestatiilor, au iesit topaind dinaintea natiunii cu singura lectie invatata pe de rost: tupeul. Desi le-am recomandat pe Knut Hamsun cu volumul „Foamea”, unde un personaj maninca aschii de lemn, oase de la macelarie si propriul deget, se pare, cei trei crai de la Putere au citit impreuna „Ziua in care s-a oprit Pamantul” a lui Phillip K. Dick, unde un extraterestru sustine ca pentru a salva Terra trebuie stirpiti toti oamenii, ei fiind entitatea care o pun in pericol. Probabil, in directia acestei idiotenii, vine si afirmatia ministrului de la turism: „Preocupati sa salvam tara, am lasat in urma oamenii!”. Doar-doar or mai trezi un pic interesul poporului, acesti incompetenti, corupti si semidocti care au intors buzunarele Romaniei pe dos, preocupati, nu s-o salveze, ci s-o vinda, s-o indese in propriile hambare, fac din nou recurs la sufletele romanilor de o rabdarea ingereasca - romanii obiditi, striviti de datorii si de neputinta alungarii acestor impostori cu rang. Catarati unii peste altii ca omizile pe crengi, apologetii austeritatii bugetare, dinastiile guvernatilor - sotii, cumetri, copii, nepoti, veri, fini - membri ai unei secte indestructibile, huzuresc pe banii poporului nevoit sa stringa tot mult cureaua. Prin cunoscuta fabula „Lupul moralist”, Grigore Alexan-drescu largeste, parca pina azi, ironia critica la adresa jefuitorilor de neam si a apucaturilor politice care se repeta. Lupul ajuns imparat, o adevarata „inaltime lupeasca”, tine in gheare tara, pravila si pe „jupinii amploiati”, si este salutat cu formula „Sa traiti, dobitocia voastra!” „Pravila sta-n gheare”, sugerind strasnicia cu care si astazi este controlat si manevrat codul de legi al capitalismului bazat pe exploatare. Se intelege, apelativul de reverenta „dobitocia voastra”, adresat de fauna care ii populeaza apele, are un dublu sens: Unu - lupul stie ca si el si supusii joaca o comedie a moralitatii si legalitatii statale si, doi, stie ca este vorba despre o curata ipocrizie. Dovada o constituie alianta recenta la cheful de la poalele Bucegilor, cu miel la protap si hore, a spoliatorilor de toate categoriile, de unde alteta sa, Franks de Romania a coborit indulcit, satul si relaxat si cu o declaratie pe buze: „Romania e ca o nava care a iesit din furtuna, a facut citeva reparatii, este intr-o stare mai buna, dar se vede in departare o noua furtuna”. Si ca furtuna sa nu se abata asupra tarii, au pus la cale alta mare tilharie - scuzati - privatizare: hidrocentralele patriei, de care trag cu toti dintii ciocoii. Sunt tare curioasa, ce se va intimpla cand nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon de privatizat. Ne vor obliga sa ne privatizam organele interne, probabil. Nimic nu poate fi mai rau decit privatizarea! A generat cirduri de someri, saracie, servicii proaste, scumpiri in lant, pe de o parte, iar pe de alta, a creat Maria Diana Popescu

milionarii de carton, clanurile mafiote, hotii de ieri, de azi si de maine. Si totusi m-am inselat crezind ca in afara acestei lumi deja prabusite, mai avem o lume in care sa fim liberi: lumea pe fir (on-line). De cind cu fascinanta explozie a internetului ne-am mutat aproape cu totul in lumea virtuala, laptopul permitindu-ne s-o deschidem si s-o inchidem cind vrem, s-o caram in spinare pe strada, acasa, oriunde mergem. De acolo facem cumparaturi, acolo citim ziare si carti, platim facturile, acolo avem prietenii, cu familia vorbim fata in fata, desi nivelul de securitate al vietii pe fir este extrem de redus. Ne-am inselat crezindu-ne liberi si in apele noastre, macar in cyberspatiu. Politistii internetului schimba legile dupa care functioneaza piata pe fir. N-am agreat feisbucul niciodata, poate abia acum vor intelege si altii ca este o capcana, creata anume, dar nu pentru placerea utilizatorilor. In spatele serviciului sta o imensa afacere. Viata celor ce au cont la tinarul de 27 de ani, care a manevrat milioane de planetari, este doar o materie prima. Tot timpul m-am intrebat, la ce bun aceasta exhibare a vietii intime. Am refuzat intotdeauna sa-mi afisez datele personale, fie si sub forma unui C.V. Cea mai mare retea de „socializare” din lume, cu peste 700 de milioane de utilizatori inregistrati, functioneaza potrivit legislatiei din California. Fiind un sait gratuit, inseamna ca toate informatiile pe care retelarii le plaseaza, sint arhivate in mod legal intr-o baza de date enorma, si pastrate acolo, chiar daca utilizatorii le sterg. Va intrebati de unde ia feisbucul (sic!) banii pentru remunerarea angajatilor, pentru plata brevetelor pe care le inregistreaza sau pentru alte servicii? Simplu. Un numar foarte mare de societati secrete, de firme cu caracter privat, de la Interpol la servicii de aparare, politie si alte agentii de securitate din intreaga lume, cumpara dreptul de a consulta arhivele, de unde pot obtine datele de care au nevoie.

Draga Mihai Razvan Ungureanu, nu e bine ce faci. Faci un guvern. Pentru cine. E al tau?, asa il vezi tu ? Pe onoarea ta! Te admiram. Nu numai pentru ca am fost colegi in acelasi partid pe care l-am parasit si unul si altul. Pentru calitatile tale. Ce nu stiu detractorii tai e faptul ca erai in CC UTC bagat la 16 ani. Cu forta. Minor. Si, ca si acum, rapit ! Erai superdotat si aia aveau nevoie de oameni ca tine. Dovada ca si Basescu a stiut sa te ia langa el.Tot cu manevre de geniu rau. Vorbeam, prin decembrie, la Alba Iulia, de ziua nationala, cu un om de radio Alex Radulescu despre orizontul de asteptare privind rezervele de cadre politice. Ne opriseram la tine. Si la Baconschi. Ai ramas doar tu in batalie. Una cvasi-pier-duta. Avortata. Ce te mana, acum in lupta?! Totul e pierdut pentru ei. Vei fi ca si Geoana. Cand era mare diplomat si prieten cu americanii a fost imbrancit in lupta politica , special ca sa fie terminat, terfelit. Si le-a reusit. Priveste-l acum pe bietul Mircica... Dar, el, totusi, a trecut prin furcile caudine ale unei campanii: a luat niste milioane de voturi. Cu tot atatea injurii, mustati desenate la misto, mui si flegme deloc metafizice pe afise. E o scoala. Iti lipseste. Nu esti copt. Nu esti facut sa fii Maner. Fii Mana de pe Maner! Ai fost prea devreme aruncat peste bord de un capitan pervers. Nu stii sa inoti in mocirla politica. Abia ca vii cu bila intoarsa pe dos din cate mizerii ai vazut la SIE, de ce oruduri e lumea-n stare.Sa nu-mi spui ca te-ai deprins cu ele. Acuma sa nu crezi ca daca ai lucrat acolo, te si cred eu ca ai rams - daca erai - fata mare. Cine lucreaza cu miere se manjeste cu ea . E valabila si varianta fecaloida .... Nu mizez pe candoarea ta pierduta demult , in negura tineretii, dar stiu ca esti un tip dotat cu o mare inteligenta. Macar foloseste-o in slujba poporului astuia care se disipeaza. Am mari sperante in tine. In spiritul tau romanesc. Sa nu ne vinzi si tu. Ai fost numit “seful spionilor”. De un amploaiat al lui Felix. Ca numele, pseudonimul de acoperire “Felix” vine de la vreun aprozar? Cu ce tupeu te numea un raspopit semidoct si indoctrinat teve-religios, pe tine, un intelectual roman pur-sange - ca asta ma revolta! - “seful spionilor”? Cand el e o limba de pantof la Avantu’- Incaltamintea Felix ? I-ai tele-maul si vezi ce mai ramane de el!? Un predicator sforaitor si plangacios. Te asteptam in politica pe cai mari. Sa nu ai soarta meteoritica a dlui Croitoru. Alt tehnocrat, meritocrat sufocat, chiuretat ca politician. Lupta este inegala. Esti lestul pe care capitanul muribund il arunca disperat sa salveze o nava condamnata la naufragiu. Nu ai ce cauta aici, Razvan! Daca tot ai stat in umbra, la servicii secrete, ramai macar in zona discret-academica. E mai asanata. Mai decenta. Si, mai putin puturoasa. Salveaza-te, MRU! Ne mai trebuiesti!

SCRISOARE DESCHISAPRIMULUI MINISTRU

Dr. George Stanca

CAMPANIE PRNZ 4

ROSIA MONTANA, UN DEZASTRU ECOLOGIC CU CEASAcademia Romana este cel mai inalt for stiintific si cultural al Romaniei, care reuneste personalitati marcante din tara si din strainatate din toate domeniile stiintei, artei si literaturii. In prezent Academia Romana indeplineste trei roluri majore: este for de consacrare, este un pilon important al cercetarii din Romania si este un participant activ in viata societatii. Iata recomandarile si analiza Academiei, in ceea ce priveste proiectul criminal de la Rosia Montana. “Academia Romana isi reafirma pozitia exprimata anterior fata de proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana. In urma mai multor discutii si analize, Academia Romana constata ca proiectul nu reprezinta o lucrare de interes public in folosul economiei nationale, care sa justifice efectele colaterale si riscurile asociate cu acesta si prin urmare recomanda abandonarea sa. Reamintim in favoarea pozitiei noastre ca: Distrugerea comunitatii Rosia Montana, veche de peste 2000 ani, prin stramutarea unei parti a populatiei, demolarea de cladiri (unele avand calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire si alte actiuni similare este inacceptabila pentru o societate civilizata. Exploatarea proiectata pentru o perioada de 17 ani nu reprezinta o solutie de dezvoltare durabila, pe termen lung, problemele sociale si economice ale zonei ramanand nerezolvate sau agravandu-se dupa aceasta perioada. Numarul locurilor de munca in perioada operationala a exploatarii (estimat la circa 300) este nesemnificativ in raport cu nevoile locale, care ar cere o solutie de durata, bazata pe resurse regenerabile. Beneficiul economic al Statului Roman (rezultat din 2% din profit ca redevente de exploatare, impozitele pe salarii, alte venituri indirecte) evaluat de compania investitoare la ca. 580 milioane dolari pentru perioada de 17 ani (adica 34 milioane/an) – este nesemnificativ in raport cu consecintele proiectului tinand cont ca valoarea aurului preconizat a se extrage depaseste 2 miliarde de dolari.

Stramutarea si reamplasarea fortata a persoanelor care refuza sa-si vanda proprietatile risca sa antreneze Statul Roman in procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu consecinte greu de evaluat in prezent. Exploatarea la suprafata in patru cariere deschise si crearea unui bazin de acumulare a rezidiilor in spatele unui baraj de 180 m inaltime mutileaza grav peisajul zonei si este in contradictie cu legislatia europeana (de exemplu Conventia Europeana a Peisajului ratificata de Romania prin legea 451/2002; directivele UE nr.85/337/CEE, 2001/42/CE, 80/68/CEE, 94/43/EEC). Experienta din Romania (Baia Mare) si din alte tari arata ca barajele de acumulare construite din roca sau pamant sunt nesigure in conditii extreme si pot produce accidente grave (chiar si atunci cand depoziteaza doar saramura si nu rezidii toxice). Exploatarea pericliteaza zona arheologica Alburnus Maior de mare valoare istorica si culturala, cu caracter de unicat. Proiectul contravine Conventiei privind patrimoniul mondial, cultural si natural, adoptata de Conferinta generala a UNESCO din 16 noembrie 1972, acceptata de Romania prin Decretul 187/1990 si prin Ordonanta de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protectia patrimoniului arheologic si Legii nr. 5/2000 care declara zona Rosia Montana sit protejat. Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului si depozitarea in bazin deschis a rezidiilor tehnologice continand resturi de cianura, produsi de “neutralizare” a cianurii (cianati, tiocianati) si complecsi ai metalelor grele cu cianura, a caror toxicitate nu este inca complet cunoscuta, creeaza motive serioase de ingrijorare, chiar daca ar fi aplicate tehnologiile curente cele mai avansate asa cum promite proiectul. Proiectul vine in contradictie cu o serie de alte articole ale legislatiei europene si nationale de protectie a mediului. Nu exista garantia ca la terminarea operatiunii firma investitoare va putea asigura costurile de inchidere a exploatarii si de refacere a mediului afectat. Rezidiile ramase dupa exploatare (halde de steril, bazinul de decantare) prezinta un pericol permanent si implica mari cheltuieli pentru stat mult

timp dupa inchiderea exploatarii, dupa cum se cunoaste din experienta similara a altor tari. Exista serioase suspiciuni, care trebuiesc verificate, ca si in cadrul operatiunilor pregatitoare desfasurate pana in prezent s-au produs incalcari ale legilor tarii, de exemplu prin acordarea nejustificata a unor descarcari arheologice pentru suprafete mult mai mari decat cele cercetate sau prin declararea prematura a localitatii Rosia Montana ca “zona industriala”, impiedicand astfel alte activitati economice si constructii civile in localitate, inclusiv dezvoltarea unui turism rural si cultural. Nu pot fi ignorate numeroasele proteste, individuale si colective, ale unor institutii, organizatii neguvernamentale, culte, religioase, personalitati si oameni de stiinta si cultura din tara si strainatate, care au subliniat in diverse ocazii riscurile proiectului si nu pot fi trecute cu vederea nici nemultumirile unei parti din populatia locala care refuza sa-si cedeze proprietatile si sa paraseasca zona. Academia Romana solicita autoritatilor statului (administratia prezidentiala, parlament, guvern, justitie) sa analizeze cu atentie proiectul sub toate aspectele si cu antrenarea unor specialisti independenti si dezinteresati, din tara si strainatate, inclusiv din organismele europene.

Galerii ale fostelor mine aurifere din Rosia Montana

De asemenea cerem autoritatilor sa examineze solutii alternative, bazate pe principiul dezvoltarii durabile, pentru rezolvarea problemelor economice si sociale in zona, sa analizeze posibilitatile de folosire a fondurilor europene, de atragere a unor investitii straine si autohtone, inclusiv guvernamentale, care sa ofere solutii nedistructive pentru dezvoltarea durabila a zonei. Academia Romana este dispusa sa participe, prin specialistii ei la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru romani si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de „tara” lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a romanilor din Transilvania. (Textul declaratiei a fost adoptat in cadrul adunarii generale a membrilor Academiei Romane din ziua de 16 iulie 2004)

Piatra Despicata de langa Rosia Montana. Dupa inceperea exploatarii

cu cianuri, acest lac va fi rosu

PUBLICITATE5

PUBLICITATE - ADVERTISINGAll prices are in New Zealand Dollars and includes GST. Offer available for 2012 only. No invoices provided.

1/4 pag / luna/ month = $101/4 pag / 6 luni/ 6 months = $551/4 pag / an/ year = $100

1/2 pag / luna/ month = $201/2 pag / 6 luni/ 6 months = $1101/2 pag / an/ year = $210

1 pag / luna/ month = $401 pag / 6 luni/ 6 months = $2001 pag / an/ year = $420

COPIII NOSTRI 6

TABARA PENTRU COPIII ROMANI DE LA MARDSEN POINTIdeea acestei rubrici mi-a venit cand Adina Giurgiu mi-a povestit despre rezultatele sportive extraordinare ale fiicei sale, Julia. Ati citit despre Julia in numarul anterior al revistei. Aud foarte des vorbindu-se despre realizarile copiilor nostri la scoala, in sporturi, in viata personala, despre calitati lor sufletesti, si de multe ori sunt emotionata de talentele nenumarate cu care sunt inzestrati. Noi am emigrat in aceasta tara cu gandul la copiii nostri, la viitorul lor. In copilarie am auzit-o de multe ori pe mama zicand:”Ne sacrificam pentru copii.” Cuvantul “sacrificiu” face parte din tiparul vietii mele si poate, ca multi romani, traiesc pentru si prin copii. Ma bucur pentru orice succes al lor si sufar pentru orice infrangere. E bine, e rau? Nu stiu, dar asa am fost creata… Ei sunt centrul meu de gravitatie. Suntem o comunitate mica, dar trebuie sa ne pretuim valorile, sa dam acestor copii aripi si sa le recunoastem efortul, sa ne straduim sa-i cunoastem mai bine. Ei vor fi viitorul, ne vor reprezenta aici sau oriunde in lume. Am fost invatati modesti, ca nu e frumos sa ne laudam… Si totusi, datorita catorva laude ale profesorilor mei am reusit sa-mi gasesc drumul in viata si sa devin omul de acum. Ei bine… va invit sa va laudati! Vremurile s-au schimbat, si oamenii, si obiceiurile, speram… Deci va rog sa fiti autorii acestei rubrici alaturi de mine, voi, parintii care cititi aceste randuri, si voi, copiii, daca aveti ceva de impartasit, ceva cu care va mandriti si pentru care ati muncit, ceva nostim, ceva interesant, o pasiune, un vis… Va rog sa nu va jenati sa deveniti vedete! Toti meritam cateva momente de glorie in viata. In articolul care urmeaza voi prezenta tabara copiilor romani de la Marsden Point din vara aceasta, printr-un interviu luat Adinei Giurgiu, organizatoarea taberei. Va astept cu idei, poze si stiri. Imi puteti scrie pe adresa mihaelaenachero@yahoo.com “E-o lume minunata in care veti gasi numai copii,/ O lume cu mult soare si mii de jucarii, pentru copii!”

Adina Giurgiu organizeaza tabere pentru copiii din comunitatea romaneasca din Noua Zeelanda de 5 ani. In ultimii doi ani, a fost organizata si tabara familiilor, anul acesta participand in jur de 50 de persoane. Energia, entuziasmul si dedicatia ei reprezinta o sursa de inspiratie si admiratie pentru mine si cred ca pentru toti cei din comunitatea noastra care isi dedica timpul si energia unor cauze nobile. Tabara din anul acesta a fost la Marsden Point, langa Whangarei, al doilea an la rand in aceasta locatie.

Mihaela: Adina, taberele organizate acum sunt diferite fata de cele in care ne petreceam noi vacantele. Copiii zilelor noastre trebuie antrenati in activitati variate, care sa-i motiveze fizic, psihic. La ce activitati au participat acum? Adina: Copiii au participat la foarte multe activitati, printre care burma trail, paint ball, tree adventures (catarat si mers cu obstacole in padure), kayak, calarit si vizitarea unei pesteri.

M: Se pare ca au fost foarte ocupati. Cum te-ai descurcat cu organizarea lor?A: Copiii au fost fantastici, foarte cuminti si foarte ascultatori. Am avut trei lideri foarte capabili: Mircea, Mihnea si Vlad, ajutati indeaproape de Marc si Julia. Grupa rosie a castigat concursul de anul acesta! Vlad, ajutat de Marc, au fost la inaltime si si-au dus echipa spre victorie. Voluntarii au fost minunati si in ultimul moment un inger mi-a trimis trei dintre ei ca sa pot face tabara, altfel eram obligata sa anulez acest proiect. Doamna Florica Racolta (draga mea profesoara de limba romana din anii de liceu) si doamna Florina Trifu (care a fost cu noi si anul trecut si avea deja experienta) au fost la inaltime, ne-au pregatit mancaruri delicioase cu zambetul pe buze si vesnic pozitive, au avut grija de toti copilasii sa fie bine hraniti, unii cu mofturile de rigoare. Doua bunici adevarate, cu 27 de nepoti pentru o saptamana. Domnul Mitica Trifu a fost manager la bucatarie, la masina de spalat si sterilizat vase si a facut o treaba fantastica, ajutandu-ne si

la activitati cand i-a ramas timp. Mariana Orsmby a avut din nou grija de baietii cei mititei, ca o mama-closca care are grija de puisori. Ii dorim mult succes in primul an ca profesoara de matematica la liceul din Orewa. Izabela Circa a avut fetitele in grija si tot ca o mama-closca a ingrijit de ele toata saptamana. A fost de un real ajutor cu firea ei practica si cu zambetul pe buze tot timpul. Anul acesta am avut doi baieti minunati Jon si David Pauw, frati, care au avut in grija grupa mare si mijlocie de baieti. Copiii au fost incantati ca au avut voluntari mai apropiati de varsta lor (23-25 de ani), care s-au implicat in jocuri si au pus la cale o multime de intreceri si jocuri interesante. Nu sunt romani, dar au promis ca invata pana la anul viitor. Oricum, nu cred ca puteam organiza aceasta tabara fara ajutorul lor. In paranteza fie spus, David mi-a spus ca nu a mai mancat in viata lui o mancare atat de gustoasa cum e mancarea romaneasca! Irina Pegler a reusit si anul acesta sa vina trei zile sa ne ajute si ne-am bucurat mult ca a reusit sa-si faca timp si de acest lucru, avand in vedere programul atat de incarcat pe care il are si atributiile ca presedinta a Asociatiei Doina.

M: Da, este impresionant tot acest efort. Adina, te rog sa ne spui ce dificultati intampini in organizarea taberelor. A: Organizarea taberei e de lunga durata. Din luna iunie aplic pentru finantari, ma intalnesc cu diverse persoane din comisii, fac calcule, trimit emailuri, fac rezervari pentru transport, planific meniul… Orice modificare la numarul copiilor produce o modificare a tuturor

Copiii din grupa mare sunt gata de expeditie

ANTONESEI7

Liviu Antonesei

calculelor. De aceea ii rog pe parinti sa-si inscrie copiii la timp. De asemenea, a fost greu pana am gasit voluntari romani. Pana la urma, am apelat la doi tineri englezi Jon si David, care au fost de mare ajutor. S-au apropiat de copii si au reusit sa se identifice cu starea lor de spirit. Pentru finantari, am nevoie de un contabil care sa ma ajute la calcule, la aproximari, la documentatia financiara, pentru ca nu intotdeauna contabilul Asociatiei are timp sa se ocupe in mod special de acest lucru. Asa ca ar fi ideal daca cineva ar putea sa se ocupe de contabilitatea taberei anul viitor. Si nu in ultimul rand, unii copii nu au fost echipati cu ce aveau nevoie, de exemplu, lanterna, sticla de apa, palarie de soare, iar unele lucruri s-au ratacit si au ramas la obiecte pierdute fiindca au fost nesemnate, alte lucruri noi, de valoare, au fost stricate.

M: Ganduri la incheierea celei de-a cincea tabere? A: A fost una din cele mai frumoase tabere pe care le-am organizat – stiu, am spus acest lucru si anul trecut. Activitatile pe care le facem cu copiii in tabara sunt costisitoare, dar sunt foarte importante, creeaza amintiri, leaga prietenii, dau suflet si gust taberelor,

stimuleaza creativitatea, inteligenta si spiritul de echipa si conducere al copiilor nostri. Pentru experienta pe care o traiesc, merita efortul nostru, copiii se intorc cu sufletul plin. Tabara e facuta cu multa dragoste, personalul e voluntar, nimeni nu e platit, spre deosebire de taberele organizate de scoala neozeelandeza. Voluntarii nostri fac sacrificii, isi iau concediu pentru ca isi dau seama de valorile care se transmit in comunitatea noastra prin tabara.

M: Multumim pentru tot ce faci, Adina, si pentru acest interviu .Iti doresc putere si sanatate. Faci o diferenta in viata copiilor nostri, care te iubesc. In numarul viitor: prezentarea unui lider-copil din tabara si a trupei lui de “commando”.

Mihaela Enache

Fotografii incantatoare dintr-o tabara de neuitat, cu cei din grupa mica

Excedat de atacurile impotriva dlui Ungureanu, poate cuprins si de un fel de patriotism local, ma gandisem sa-i acord o perioada de gratie de circa doua luni, cat sa-si clarifice fisa postului si sa-si omogenizeze echipa. Destul de excedat de atacurile impotriva dlui Ungureanu, de dinaintea confirmarii de catre Parlament in calitate de premier, dar care au urmat acesteia, poate cuprins si de un acces de patriotism local, ma gandisem sa instaurez un fel moratoriu, sa-i acord o perioada de gratie de circa doua luni, timp necesar sa-si clarifice fisa postului si sa-si omogenizeze echipa. Ajunsesem la gandul acesta si sub influenta unui articol de pe blogul lui Dorin Tudoran, care socotea ca mai important decat trecutul omului - mai ales ca nu toate informatiile care au circulat erau exacte, multe fiind false de-a dreptul, altele neverificabile - este ceea ce va face el in noua postura, de sef al Executivului. Din pacate, trebuie sa intrerup moratoriul sau, macar, sa fac o pauza in interiorul acestuia. N-as fi vrut sa fac asta dar, din pacate, primul pas in guvernare al noului prim-ministru a fost unul cu stangul. Parca este un blestem la liderii nostri politici sa nu poata iesi din paradigma ceausista. Cum ne amintim cu totii, Tatuca vizita totul, de la „maretele obiective”, pe masura de ce se ridicau la cer, nu doar la finalizare, pana la fel de maretele catastrofe: inundatii, inzapeziri, cutremure. De altfel, despre faptul ca in 4 martie 1977 a fost cutremur in Romania, pe posturile noastre de radio si televiziune am aflat abia a doua zi, cand a revenit Tatuca din vizita in Africa de Nord, ca sa ne dea vestea. Noroc ca posturile straine au facut-o fara sa astepte o asemenea aprobare! Ei, bine, modelul acesta a facut pui! Dl Iliescu nu rata o calamitate, avand, probabil in calitate de fost ministru ceausist al apelor, o adevarata slabiciune pentru inundatii. Dl Basescu ajunsese sa viziteze zilnic santierul podului distrus de alte inundatii, nedandu-si macar seama ca, in timp ce-i zorea pe muncitori, ii tinea de fapt din lucru! Iar dl Boc nu ierta nimic! Si nu doar ca vizita cincizeci de noi metri de

Liviu Antonesei

PRIMA GRESEALA A DLUI UNGUREANUautostrada, dar mai punea mana si pe coasa sau pe lopata de deszapezire, dupa caz! Desi in pozitie mai mica, nici fosta ministra Elena Udrea nu se ferea sa apara la televizor ba torcand din furca, ba dand cu mopul! Mi-ar fi placut ca dl Ungureanu sa fi intrerupt aceasta „traditie”, dar n-a fost sa fie. N-a apucat sa-si instaleze bine ministrii in birourile lor, ca a si plecat cu elicopterul sa vada cum stam cu zapezile si sa dea niste „indicatii pretioase”. Treaba dumisale era sa stea la butoanele de comanda, sa urmareasca situatia in ansamblu, sa faca sa functioneze „ministerele forta”, cum ii place sa numeasca Apararea si Internele, eventual sa demita 4-5 prefecti, care si sambata mai sustineau ca situatia era sub control! Asta, daca in loc de o imagine cam de activist, voia sa arate ca este, dumnealui insusi, un premier „de forta”! Bun, sa presupunem ca asa e la noi, vaca nu da lapte decat sub ochii jupanului, si vizita a avut scop mobilizator. In acest caz, ar fi trebuit sa se abtina de la declaratii jignitoare fata de sinistrati. De altfel, si inexacte. Daca privesti de la sol, nu din elicopter, casele rurale, observi lesne ca, deosebit de apartamentele de bloc, 99 dintr-o suta de usi se deschid in afara! Cand zapada are doi-trei metri, e greu de crezut ca sechestratii puteau fi eliberati altfel decat din afara! Cand acest lucru s-a petrecut, cu ajutorul vecinilor mai norocosi ori ai lucratorilor de la ministerele „de forta”, oamenii s-au pus pe treaba fara sa astepte indemnuri. Dadeau zapada de pe acoperis, faceau carari si tuneluri spre sosea sau spre grajdurile de animale. Cat priveste faptul ca ar fi stat „la caldurica”, e destul de problematic! Cum oamenii tin in casa lemnele pentru o zi, doua, vor fi stat „la caldurica” doar cei cu ceva mobila prin casa. Nu mai vorbesc despre proviziile de alimente sau de apa.

Domnule prim-ministru, eu as dori sa reiau moratoriul, dar ajutati-ma si d-voastra, lasati naibii toate activism-populismele astea si puneti-va pe ceea ce aveti de facut - guvernati! Pe antecesori, nu austeritatea i-a luat, ci aroganta.

Privind la aceasta fotografie, ai zice chiar ca fac treaba. Din pacate, doar se plimba (nota redactiei)

MOVIE NIGHTS 8

As putea incepe ca intr-o urare (caci acum dupa o vacanta in Moldova, am invatat sa fac distinctia intre colind, sorcova fara flori, dar cu grau sau orz si plugusorul cu boi, atat de frumosi, incat in mod sigur n-o sa mai folosesc termenul cu conotatie injurioasa) semne bune anul are. Anul cinematografic si anul festivalier: Festivalul Filmul de Piatra (Neamt) cu o perseverenta, careia nu-i pot spune diabolica, ci mai mult decat ingereasca, a ajuns la editia a treia, datorita regizorului Andrei Dascalescu si calduroasei sale echipe, atat de eficienta si prietenoasa. Imediat dupa Sarbatori, am prins Craciunul pe stil vechi intr-un oras impodobit majestuos si de cel mai bun gust. In centru, se amestecau anotimpurile si puteai sa te dai in calusei, sa mananci un porumb ca pe plaja sau ispititoarea vata de zahar, alba sau roz, cat strabateai drumul intre Grand Hotel Ceahlaul si sala de proiectie Calistrat Hogas, care a gazduit anul acesta vizionarile pana ce Teatrul Tineretului va fi terminat de renovat (ca asa se intampla cu institutiile in care performeaza actori de prima mana, de la Comedia Franceza, din Paris, pana la Teatrul National din Bucuresti, vor trece printr-un ”lifting” arhitectural binemeritat). Totul in acest festival a fost racord. Pentru cei care au nelamuriri fata de acest termen, am sa dau explicatia din dictionar: Racord, procedeu specific cinematografic, din sfera montajului, prin intermediul caruia se asigura legatura dintre doua cadre sau secvente consecutive in logica actiunii, desi filmarea lor se realizeaza cu decalaj in timp si spatiu. Prin analogie se poate vorbi despre racord

PIATRA NEAMT GRAND FESTIVAL

Irina Margareta Nistor

de lumina, racord de costume, racord de machiaj. Inclusiv concertele Partizan si Urma au fost cu muzica rock. Conferinta de presa s-a tinut in incaperea in care de obicei se voteaza, la Consiliul Judetean, prin urmare pe perete scria mare ”Vorbitor”, ceea ce fireste te ducea cu gandul la cea mai recenta productie HBO, din juriu facand parte Aurelian Nica, de la Cinema la tine acasa. Alaturi de el Ana Ularu, actrita principala din ”Periferic”, care a jucat stralucit in acest film (pentru care deja a fost aleasa shooting-star la Berlinala), in regia lui Bogdan George Apetri, nascut in… Piatra Neamt. Andi Vasluianu, cuceritorul mai tuturor generatiilor sexului frumos, a avut un rol in ”Tinerete fara tinerete”, realizat de Francis Ford Coppola, care a turnat la Piatra Neamt si chiar a fost si la celebra pensiune a vestitei doamne Fodor,Troian, unde locuieste Draga Olteanu Matei , care a avut o intalnire fermecatoare cu publicul, povestind, cu har, despre cum era pe vremea cenzurii celei de-a saptea arte, raspunzand la intrebarile criticului de film constantean Angelo Mitchievici. Ticu Lacatusu, alt jurat pentru sectiunea dedicata sporturilor extreme, primul roman care a ”cucerit” Everestul era si el racord cu plimbarea cu telegondola, pana sus la Popasul Haiducilor, unde Andrei precis a avut o intelegere cu Doamne-Doamne, care i-a dat un decor de vis, pudrat cu mult asteptat zapada. Virgiliu Margineanu, producator de film din Republica Moldova si initiatorul Festivalului Cronograf, a fost si el in echipa juratilor, specialist in documentare, a fost si coproducator la adorabila: ”Nunta in Basarabia”, a lui Nap.Toader (fost Helmis), care a luat-o pe Ana in „Italiencele”… Totul se leaga in pelicula. Spotul a fost unul adorabil. Mai multi pusti, veniti cu schiurile, si ajunsi din greseala tocmai la mare. Pentru ca nu trebuie sa uitam ca festivalul e la Piatra Neamt si nu pe Litoral. Vinovatul era burdusit si bagat in portbagaj, ca sa nu se observe ca sunt sase in masina si sa nu ia vreo amenda in drum. Sa nu uit de afis. Unul dintre cele mai inspirate, semnat de Alexu Toader, care cuprindea pe scurt tot ce e mai frumos in Cetatea nemteana, si-a dovedit cu prisosinta eficienta, pentru ca in orice magazin intrai, intrebarea era retorica: Ati venit la festival, nu-i asa? Inainte sa trec la ”ostilitatile” propriu-zise, as mai mentiona cateva momente originale din program. O sauna-night, fireste cu inventia finlandeza, piscina, ceai cald, vin fiert si o Anna Spa mai ceva ca in serialele americanesti. Doua party la Highlife unde atmosfera era ca in discotecile de altadata, iar cei doi DJ (greu cu pluralul) au fost Dan Basu si barbosul Matze (fotografiat in pliant, alaturi de ex-Presedintele Iliescu!!! O fi fost vreun efect special? ). S-a zburat deasupra orasului pana pe Cozla, unde pana si damigenele erau puse intr-o vitrina rotitoare, fix langa traditionalele poale-n brau (din fericire, de asta data, fara nelipsitul cocos omniprezent pana la ultimul catun…). Duminica dimineata,

aproape simultan cu emisiunea simulata in timp la Guerrilla (s-a facut doar o bucla cronologica de vreo 10 minute) s-a plecat la patinoar si la un strand, pe care de-abia asteptai sa-l vezi in plina vara, eventual la editia 3.5, ca sa te poti bucura de toate inventiile locale ale mini-parcului de distractii si nu doar de un tequila bowling. Momentele de jurizare au fost mai mult decat agreabile. Ca de fiecare data, filme bune mai multe decat premii, doar ca din fericire creatorul ideii acestui festival a imbinat perfect nu numai orarul de fiecare zi, in care si-a poftit si confratii: NEXT-ul, ANIMEST-ul, Shorts-Up si BIEFF-ul, ci si cei sase „judecatori” . Parca nicicand nu m-am simtit mai in largul meu si ne-am distrat, inclusiv de disperare, cand nu mai scapam de muzica asurzitoare, din Restaurantul hotelului de Lux, unde ne refugiasem, ca sa alegem invingatorii, ce aveau sa plece cu premiile generosului (din fericire) Institut Cultural Roman, dar si cu diplome si un trofeu venit, la propriu, in ultimul moment, intre o decernare pe scena si un direct la Jurnalul TVR Cultural. Cea mai mare satisfactie a fost faptul ca, documentarul despre Revolutie „Stremt ’89”, tratat cu un umor demn de „A fost sau nu a fost” a lui Corneliu Porumboiu, semnat de Dragos Dulea si Anda Puscas, a fost ales si de juriu, si de public, pe minusculele buletine de vot, care erau impaturite pe alesul serii . La experimental „Vlog 13” ne-a luat ochii de-a adevaratele, cu un caleidoscop de imagini, dar si cu un fel de SF, plus sfarsitul lumii, autor fiind Alexandru Petru Badelita, la videoclip, „Șuie Paparude: Moartea boxelor” de Anton Grovez si Adrian Aghenitei, a fost de departe cel mai izbutit, iar la animatie Sebastian Cosor cu „The Scream”, tablou lui Edward Munch, din 1893, (care a fost candva afis la filmul lui Jon Gostin „Innebunesc si-mi pare rau”) , despre care, abia apoi am aflat ca face parte dintr-un proiect al PRO TV-ului, prin care se da viata unor opere celebre. Premiul special „Grand Hotel Italia” al frumoasei Rodi Cotenescu, despre o intamplare suprarealista, undeva in Cizma, intr-un loc caruia i se mai spune si Mica Braila. Mi-a parut rau ca n-a intrat in Palmares „A!” al Ralucai Nedelciu, „Cinema, Cineva” despre un proiectionist demn de Cinema Paradiso (autor Serioja Bocsok) si inca un documentar... P.9

Irina Margareta Nistor

LA SUBIECT9

Nu stiu daca exploatarea aurului de la Rosia Montana va ghiftui zona cu cianuri sau nu. Nu stiu daca e mai bine ca acolo sa investeasca o firma straina, una romaneasca sau chiar statul. Nu stiu daca e mai bine pentru tara ca aurul sa ramana in pamant sau sa fie scos. Nu stiu cat de mare poate fi profitul in afacerea Rosia Montana. Vad insa, in fiecare zi, pe televiziuni si prin ziare, cat de mare, inversunata si lipsita de scrupule este investitia acestei firme, Gold Corporation, in propaganda. La ore de varf, in care secunda de publicitate face cat o punguta cu aur curat, sunt adusi oameni mai mult sau mai putin necajiti “din zona” si pusi sa-si planga cat mai expresiv nefericirea pe ecran. Golzii astia corporati au renuntat sa mai infatiseze date si cifre, ce firma mare si serioasa sunt ei, ce tehnologii performante si parfumate detin, ce binefacere pentru arheologie si ecologie sunt metodele lor de a suge aurul. Tactica de acest fel tine de perioada in care golzii carau pe cheltuiala lor, hat la o exploatare aurifera din Noua Zeelanda, un card de jurnalisti romani notorii, ca sa le arate ce curate sunt extractiile corporate. Acum, se recurge la oameni simpli, din care se extrag murdar lacrimi. Mame disperate, tineri care vor sa-si intemeieze o familie, bolnavi, batrani, barbati fara lucru, copii tristi functioneaza ca obiecte de propaganda pentru facerea de bine Gold Corporation. Mi-a ramas in minte o femeie intre doua varste care lacrimeaza comunicandu-ne ca nu are destul sa puna copiilor pe masa, nu inainte de a recita ca munceste cu contract pe perioada determinata la RMGC, care a angajat-o cu marinimie, desi nu s-a inceput nicio exploatare. Mesajul: daca exploatarea ar incepe, femeia, impreuna cu alti 450, ar avea contract pe perioada nedeterminata si bani sa-si indestuleze copiii. Astfel de “publicitate” nu mai vizeaza convingerea autoritatilor romane sa dea avizul, dar, asemenea propagandei politice, scoaterea in strada a cetatenilor care sa manifesteze pentru inceperea neintarziata a exploatarii la Rosia. Ca golzii n-au obtinut deocamdata decat manifestatii anti, ba chiar o adevarata miscare civica impotriva proiectului, ar merita o analiza separata. Nu sunt in masura sa trag o concluzie economica sau ecologica in legatura cu Rosia Montana. Pot, in schimb, sa trag una logica: cand cineva cheltuieste aur cu tona, ani de zile, pentru a te convinge public ca vrea sa-ti faca un mare bine, tie, nu lui, mai mult ca sigur te asteapta un rau pe masura.PS: Cand scriu aceste randuri, la Realitatea TV s-a trecut de la persoane separate la antrenarea propagandistica in direct a intregului colectiv: un grup de locuitori din Rosia Montana ii ovationeaza pe specialistii care au fost impotriva si li s-a luat ceata de pe ochi si ii huiduie pe cei care raman impotriva incercand sa argumenteze.

PROPAGANDA MURDARA, AUR CURAT

Cristian Tudor Popescu

P.8 ... „Cantecul lui Gepeto” de George Molesag. „Donna Must Die!” de Ismail Jamaludin si Dragos Dulea, „Cutia” lui Eugen Damaschin. Furios Snails Blue Passports”, care amintea de scena din „Concertul” si s-a ales totusi cu o mentiune, „Jaful” lui Dan Radu Mihai, „Maria si unchiul Giani”, semnat de o fetita de liceu, Ana Maria Lemnaru, pe care a premiat-o separat fermecatoarea Irina Pacurariu, care va folosi o parte din aceasta animatie intr-una din viitoarele sale emisiuni, dar si „Planet_RO2012” de Csont Zsombor si Torok Tihamer, despre defectele noastre tratate ingenios si decorate cu o mentiune… Printre admisii fara loc, ca la facultate as mai pomeni „Scurta poveste de dragoste”, un experimental cu doua tigari, dar care n-are nimic de-a face cu nicotina, istorie imaginata de Octavian Cucolea, foarte izbutitul, inspaimantatorul si care ar trebui urmarit non-stop la Primaria Capitalei: ”Primiti cu cutremurul?” de Vlad Ursulean, dar si ”Szufla” de Ban Attila sau o iubire intre o gonflabila si o realitate, „Tu esti viata mea, Andreea” a lui Norbert Fodor si cam atat. Marele premiu la Fictiune a ajuns la ”Hello Kitty” de Millo Simulov, care s-a descurcat minunat inclusiv la Q&A, unde atunci cand a fost intrebat de o scena care presupunea o minune, un mister hipnotizator, a refuzat pe buna dreptate sa dea explicatii, ceea ce mi-a amintit de filmul lui Ingmar Bergman: „Fanny si Alexander”, in care pe vremea comunistilor un redactor ateu nu pricepea deloc cum de nu exista la toate o explicatie, cat se poate de… materialista! Apropo de racord, ”Milo” este si titlul unui lungmetraj irlandezo-olandez, in care protagonista este draga noastra Gabita (Laura Vasiliu) din Palme D’Or-ul lui Mungiu: ”4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, care sta chiar vizavi de locul unde s-a desfasurat Festivalul de Piatra. Am ramas cu un oarecare regret doar ca in acest pitoresc oras cu cinematografele o duce mai greu. E unul singur unde ruleaza acelasi titlu vreme de o saptamana, la mare decalaj de Capitala, poate singura salvare fiind mai nou un 3D Café, asa ca in hotul de la Patria, cu vreo 40 de locuri, canapele comode si pelicule care variaza din doua in doua ore: de la ”Epoca de gheata” la „KungFu Panda” sau „Narnia” si care e undeva in mall-ul Galleria, de a carui existenta inca nu stiu toti virtualii cinefili. Am avut bucuria sa fiu alaturi de doua adolescente, Delia si Ioana, care mergeau pentru prima data la cinema, ceea ce sper ca le-a deschis pofta, si am plecat cu gandul ca pana la anul sa nu mai existe adolescenti, care sa nu se fi bucurat de proiectiile de lungmetraje, cu public. Am fost extrem de incantata, pe de alta parte ca Sala Hogas, care a fost plina zi de zi la Festival, a avut un public, care a stiut incetul cu inceputul sa discearna intre filmele bune si cele mai putin bune, taxandu-le prin intensitatea aplauzelor. Si inca un detaliu. N-am auzit nici un celular lipsit de respect pe timpul proiectiilor! Eficienta foc ideea indusa ca te paste ghilotina daca zbarnaie mobilul, chiar daca are vreun refren oscarizat!

SECANTE ROMANESTI 10

Nu stiu cum se face, dar dintotdeauna am fost fascinat de insule. Ani de zile, de cate ori trebuia sa decid locul in care urma sa-mi petrec vacanta, alegeam probabil de o maniera inconstienta, un loc in care se afla o insula. Asa se face ca am vizitat tot atat de bine insulele Boromee din lacul Major in Italia de nord, insulele Ciclade sau Dodecanezul din Grecia, dar si Phuket sau Kon-phi-phi in Tailanda, Bali sau Iava in Indonezia, Filipinele cu cele “1000 insule” sau Malta si Gotland, ca sa amintim si unele locuri vecine din Europa. Ba chiar, timp de multi ani am visat sa vad “Contadora”, in Panama, unde se refugiase sahul Iranului putin timp inainte de a muri, sau insulele Lipari, cu vulcanul Stromboli, unde Ingmar Bergman turnase in anii ’40 un film devenit cult intre timp. Mai apoi, urmarind “Secantele romanesti”, m-am gasit la Hydra, pe urmele lui Jean Negulesco, sau la Ste. Marguerite, in golful Cannes, unde am intalnit amintirea Nadiei Gray. Probabil ca aceasta cursa spre insule, tot mai stranii si mai exotice, nu era decat o fuga interioara in cautarea acelui “huis clos” imaginat de un Sartre sau Camus. Pentru ca o insula este prin definitie un loc inchis in care, orisice ai face, orisiunde te-ai indrepta, esti obligat sa te intorci, mai devreme sau mai tarziu, la punctul de plecare, singura scapare fiind sa pleci inot spre alte zari! Asta inseamna, in acelasi timp, ca pe o insula ai sentimentul de implinire, atat de rar obtinut in viata de toate zilele, pentru ca, orisicat ar fi de mare insula unde te afli, la un moment dat, “on a fait le tour de la question”. Ce alta satisfactie de implinire putem gasi in aceasta lume, unde vesnic ramane inca ceva de vazut, ceva de facut, ceva de invatat, ceva de inteles! Si, Dumnezeu stie ca, in existenta fiecaruia dintre noi ramane vesnic cel putin un punct obscur. Dupa cum zicea Alexandre Dumas: “Dans la vie on apprend l’homme, dans la mort on apprend Dieu!” Insa o insula nu este intotdeauna un paradis definitiv. Uneori, aflata in mijlocul unei ape curgatoare, ea poate fi “suprimata” de o lume in miscare, care duce cu ea gandurile si starile sufletesti pe care le resimtim. Atunci, insula, simbolul insusi al “paradisului pierdut” sau al denumitului “huis clos”, devine un punct de trecere sau chiar punctul de echilibru al unor conflicte care depasesc aria ei limitata, creand, in cel mai bun caz, un punct de echilibru, un fel de stare de imobilism intr-un Maelström de nebunie. Este sentimentul pe care il resimt privind oglinda neatinsa a Dunarii in acest loc, mormantul insulei Ada-Kaleh, undeva intre Orsova Noua si barajul “Portile de Fier”, la egala distanta intre tarmurile roman si sarbesc, in mijlocul marelui fluviu. Dunarea, cel de-al doilea fluviu european dupa Volga, ia nastere la Donaueschingen, in Padurea neagra din Germania, si isi termina cursa 2800 Km mai departe, printr-o delta in care a creat grindul numit Caraorman (Padurea neagra), ca un simbol al intoarcerii la origini. Simbol al infratirii dintre Europa occidentala si cea orientala, numit in

antichitate Ister, acest fluviu traverseaza sau intalneste de-a lungul traseului sau Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria, Moldova si Ucraina. Sectiunea romana reprezinta 2/5 din traseul lui, de departe cel mai important segment, creand cu siguranta axul major de legatura intre lumea balcanica si cea a Europei centrale. Dunarea este un simbol al Europei nu de azi, de ieri. Deja, “Fantana celor patru fluvii”, proiectata de Bernini pentru a decora inima Pietei Navona din centrul Romei, reprezinta marele fluviu, alaturi de Nil, Rio de la Plata si Gange. Insa Dunarea, care poate ca apare ca un fluviu domolit dupa aproape o mie de kilometri in care a traversat atatea tari europene, odata ajunsa in Romania isi demonstreaza pentru ultima data forta si vigoarea traversand cañonul ce separa Romania de Serbia, renumitele Porti de Fier. Acest loc de trecere dificil intre nordul si sudul Europei orientale a reprezentat dintotdeauna o veriga importanta din lantul de aparare al fortaretei europene contra invaziilor din sud sau din nord. Materializarea ei era, pana acum patru decenii, insula Ada-Kaleh, nu intamplator denumita in limba turca “insula cetate”. Insa aventura acestui loc a intrat in istorie cu multe secole inainte de a aparea in regiune prezenta otomana. Inca din antichitate, poetul Homer mentioneaza fluviul sub numele de Okeanos Potamos sau Istru. Chiar si legendele mitologiei antice vorbesc despre trecerea argonautilor prin valtorile fluviului, alaturi de insula denumita Iernis, Erythia sau Rustara. Pana si Heracles, mai tarziu numit Hercules de romani, si identificat de unii cercetatori cu miticul Iovan Iorgovan, eroul popular din zona balcanica, si-a indeplinit una din cele douasprezece munci in insula. Este vorba de cea de-a zecea misiune, prin care Hercules trebuia sa rapeasca si sa-i aduca lui Erysteus cirezile de boi apartinand regelui Geryon, care pasteau in insula suspomenita, Erythia. Analizand diferitele aspecte geografice descrise in legenda antica, Nicolae Densusianu a emis teoria ca insula din mijlocul Dunarii ar fi fost sediul acestei

aventuri. Se pare, chiar, ca pe un basorelief gasit in insula Cipru, si care reprezinta de maniera sintetica cea de-a zecea munca a lui Hercules, peisajul reprezentat poate fi usor identificat cu cel al stramtorilor Dunarii la Portile de Fier si, in anumite detalii, cu cel al insulei Ada-Kaleh.Insa, adevarata intrare in istorie a insulei dateaza numai din secolul XIV, odata cu avansul trupelor otomane in drumul lor cuceritor spre inima Europei. In mod straniu sau poate normal, daca luam in consideratie faptul ca acest loc s-a aflat de maniera repetata pe granita dintre doua mari imperii, insula a trecut de nenumarate ori din proprietate otomana in proprietate austriaca, cu mici episoade sarbesti sau transilvanene, timp de aproape sase secole! Dupa prima cucerire infaptuita de Firuz Bey, emirul sultanilor Murad I (1359-1389) si Baiazid I “Fulgerul” (1389-1402), in 1390, insula trece dupa 1402 in proprietatea despotului Serbiei, Stefan Lazarovici, insa redevine otomana in 1417, dupa ce Mehmed Celebi cucereste cetatea Severinului. Din aceasta epoca dateaza cel mai vechi document oficial disponibil care mentioneaza existenta insulei: un raport datat 22 februarie 1430, redactat de seful Cavalerilor teutoni, care lucrau la fortificarea cetatilor de pe malurile Dunarii, in numele regelui Sigismund al Ungariei. In 1444, Iancu de Hunedoara construieste primele fortificatii de aparare antiotomane, dar, dupa moartea lui, insula redevine otomana, cetate de granita pana la cucerirea Belgradului (1521) si, mai ales, pana la victoria dela Mohacs (1526). Au urmat, timp de un secol si jumatate, lucrari de aparare si fortificare a insulei, realizate fie de puterea otomana, fie de vasalii ei (Nicolae Mavrocordat, in 1716). Dar adevaratele fortificatii care au dainuit, si care au lasat chiar si imaginea insulei pe care o pastram pana astazi, sunt datorate ocupatiei austriece, imediat dupa incheierea pacii de la Passarowitz (1718). Fortificatiile au fost ridicate de maresalul Claude Florimond de Mercy* si purtau amprenta principiilor de aparare definite de Vauban, in vremea lui Ludovic XIV. Timp de sapte decenii, au urmat schimbari de administratie intre austrieci si turci, asedii,

FLOARE DE CAIS (1)

SECANTE ROMANESTI11

Adrian Irvin Rozei

capitulari, atacuri si retrageri, incununate de intelegerea semnata la 4 august 1791 (Pacea de la Sistov) prin care insula revenea Imperiului otoman. Pe data de 6 octombrie 1791, trupele austriece ieseau pe una din portile cetatii, in timp ce prin poarta opusa intrau trupele otomane. Manevra, insotita de ritmurile intonate de fanfara otomana (tobe si trambite), era executata in perfecta armonie “numai pentru faptul semnificativ ca despartirea a fost de buna intelegere si prietenie”. Astfel, insula a ramas teritoriu turcesc timp de inca 131 ani. In mod tot atat de straniu, la Conferinta de la Berlin, in 1878, cand s-au determinat frontierele tarilor limitrofe, discutia privind soarta insulei a fost neglijata de puterile europene. Asa se face ca ea a ramas teritoriu turcesc, desi se afla la sute de kilometri de frontierele “patriei muma”. Au trebuit sa treaca 25 ani pana cand, dupa alte conflicte europene, in 1923, cu ocazia semnarii Tratatului de la Lausanne, sa fie decisa soarta insulei. Turcia a fost obligata prin Tratat sa-si cedeze autoritatea asupra acestui minuscul teritoriu, insa problema care se punea era cui trebuia s-o incredinteze. Atunci a fost organizat un referendum prin care locuitorii insulei au ales sa fie atasati Romaniei, mai degraba decat Serbiei. E drept ca legaturile economice, mai ales prin exportul sau contrabanda de tutun, erau mai stranse cu tarmul romanesc! Din pacate, prima etapa a acestei “colaborari” nu a fost prea fericita pentru populatia turca a insulei. Autoritatile locale romane s-au comportat ca intr-o tara ocupata, nerespectand obiceiurile si organizarea traditionala a populatiei. Aceasta decadere sociala s-a tradus printr-o esuare materiala si chiar umana a celor ce traiau acolo. Imaginea dramatica a acestei decadente e reflectata in mod dureros in romanul “Nopti la Ada-Kaleh”, publicat in 1931, de Romulus Dianu. Imaginea sintetica pe care el ne-o da in acest roman privind situatia insulei este izbitoare in rezumatul ei dramatic: “Situata pe apa unui fluviu, la o mare raspantie, intre Romania, Serbia si Ungaria, insula devenise un rai pamantesc in care nimeni nu platea biruri, nici nu facea armata, ci fiecare huzurea, dansand

cu picioarele pe masa, la rand cu ofiterii austrieci trimisi sa-si faca acolo pedeapsa si sa se vindece de tinerete, in vederea vreunei casatorii silite, intemeindu-si fiecare harem, sub regimul legilor turcesti si al unei prosperitati creata de contrabandisti, de printi si de trantori… Vremurile au venit insa tot mai grele, razboiul a speriat intr-atata pasnica familie din cetate, incat turcii au cerut supusenie romaneasca mult inainte de a se sti cat se va pierde in tratate, din ceea ce s-a castigat in lupte. Cei mai multi locuitori au fugit atunci in lume.” Si totusi, un eveniment fericit avea sa schimbe soarta insulei timp de un deceniu si jumatate. Pe 4 mai 1931, regele Carol II, insotit de Nicolae Iorga, s-a oprit la Ada-Kaleh pentru cateva ore. Impresionat tot atat de poezia locului, de ambianta exotica si de primirea calduroasa a localnicilor, el le-a spus la plecare: “Puteti sa va intoarceti linistiti la casele voastre, de acum inainte veti avea iar privilegiile voastre si toata grija mea”. La numai o luna dupa vizita regala, este publicat in Jurnalul Consiliului de ministri ordinul care acorda celor din insula diferite facilitati in importul de bunuri ce puteau fi valorificate prin traditia orientala a localnicilor. Se creaza, imediat, o societate, numita “Musulmana”, ale carei beneficii urmau sa fie distribuite in mod echitabil intre locuitorii insulei. Se produc astfel din ce in ce mai multe bunuri de consum cu marca “Made in Ada-Kaleh”, dintre care cele mai renumite sunt tigarile, rahat-lukum, alvita sau dulceturi, toate bazate pe resursele locale. Astfel, multumita progresului controlat si eforturilor localnicilor, in 1935, insula ajunge sa numere aproape 600 suflete. Din pacate, aceasta insulita – un paradis de numai 1,7 km lungime si 400 metri latime – va suferi dupa razboi aceleasi vicisitudini ca si restul tarii. Ba chiar si mai rau, pentru ca datorita pozitiei sale geografice, ca si etnicitatii particulare, ea a fost supusa deportarilor si expulzarilor fara mila, caracteristice regimului dictatorial comunist. Insa lovitura de gratie a venit in deceniul sase cand s-a decis construirea complexului hidroenergetic “Portile de Fier, al carui baraj urma sa inece insula sub zeci

de metri de apa. In 1966, incep demolarile si in anul urmator sunt stramutate cimitirele pe insula Simian. Acest ostrov urma sa devina, in virtutea discursului official, o copie turistica a insulei disparute. In teorie, fiecare piatra, numerotata si mutata in noul sit, urma sa fie instalata in asa fel incat sa reconstituie atmosfera cetatii inecate. Numai ca acest proiect ambitios a avortat dupa cativa ani, cand fondurile alocate s-au epuizat si prioritatile s-au schimbat, abandonand in noul lacas cateva fortificatii si nenumarate resturi de constructie, imprastiate sau furate de-a lungul anilor. Ultima familie a parasit insula Ada-Kaleh in vara anului 1968, dupa ce majoritatea caselor fusesera distruse, ori prin bombardari executate de tunurile armatei, ori prin dinamitare. VA URMA Note: Contele Claude Florimond de Mercy, de origina lorena, a intrat ca voluntar in armata austriaca, unde s-a distins in bataliile dela Zenta, Cremona, Friedlingen, Schellenberg si Petrovardin, ceea ce i-a adus titulul de “feld-maresal”. Numit guvernator al Banatului in 1716, el a detinut aceasta functie timp de aproape doua decenii, timp in care, intre multe alte actiuni, a realizat popularea regiunii cu colonisti veniti din zona lui natala (Lorena), dintre care o parte din descendenti locuiesc si astazi in Romania. Tot el e initiat constructia fortificatiilor care inconjoara orasul Timisoara, dupa aceleasi principii de aparare imaginate de Vauban.

12PARFUMUL ANILOR CE-AU FOST...

Va spune ceva numele Tudor Petruț? Cateva puncte de reper in caz ca memoria va joaca feste: el este nepotul faimosului actor Emanoil Petruț, alaturi de care a evoluat intr-un rol secundar in filmul „Femeia din Ursa Mare”, in anul 1982. Tot el, Tudor Petrut, a dat lovitura pe piața cinematografiei romanești cu rolul lui Șerban, in filmul „Liceenii”, alaturi de Ștefan Banica Jr si Oana Sarbu, un film care a facut furori la vremea respectiva si continua, chiar si in ziua de azi, sa atraga noi fani din randul noii generații. Tudor Petrut, desi nu a cucerit Hollywood-ul, şi-a gasit totuşi consolarea, in bratele lui „Peggy”, o receptionista funny, care incearca, intr-un stil total aparte, sa rezolve problemele unor clienti intr-o institutie financiara. Din pacate insa, incercarile lui „Peggy” creeaza o frustrare si mai mare in randul clientilor, frustrare care atrage rasete pe banda rulanta in randul telespectatorilor. „Peggy” este rolul in care Tudor Petrut apare intr-o reclama de mare succes, care este difuzata pe posturile principale TV din SUA, o reclama pentru compania de credit card, Discover. Asta, in paralel cu rolul pe care il joaca in real life, acela de profesor, la un liceu din Los Angeles unde preda Algebra. Dupa 25 de ani de la rolul sau in “Liceenii”, se pare ca materia predata de profesoara de matematica, Isoscel (Tamara Buciuceanu), i-a ramas bine intiparita in minte si, iata, peste ani, Tudor Petrut devine un “Isoscel” el insusi, un “Isoscel” made in USA! Acum cateva zile am avut placerea sa stau de vorba cu vecinul meu de Stat (California), Tudor Petruț, care locuieste de peste 20 de ani in Los Angeles. Iata ce a urmat in urma discutiei mele prietenesti cu simpaticul „Peggy”, pardon,Tudor Petrut.

Da-mi voie sa fac un salt in timp si sa ma opresc la momentul “Liceenii”, anul 1987. Ce a insemnat pentru tine acest film in care ai interpretat rolul lui Serban? Mai ii porti ranchiuna lui Mihai (Stefan Banica) pentru ca ti-a suflat-o (in film, bineinteles) pe Dana (Oana Sarbu)? De fapt, cu Stefan Banica jr am fost si suntem ca fratii, deci din partea mea sa le ia dansul pe toate (rade), mai ales ca le si canta, le si danseaza... Fara ranchiuna, ci cu amintiri placute si impliniri profesionale, “Liceenii” ne-a lansat pe noi toti, tineri pe-atunci, si ne-a oferit oportunitati. Prin film si personajul “Serban” am calatorit mult prin intreaga tara, am cunoscut o multime de oameni, am ascultat povestile lor. Am invatat cum sa ne pastram omenia si sa fim vedete cu modestie si intelepciune, o lectie de viata care ne-a marcat. Pana si acum, dupa atatia ani, inca mai cunosc romani stabiliti in California care vorbesc cu drag despre filmul adolescentei lor. Cum i-a marcat pozitiv, cum le-a dat un pic de speranta ca inca e loc pentru dragoste si tinerete zvapaiata in Romania anilor optzeci. Pentru noi, emotiile lor, spectatorilor de atunci, INSEAMNA totul.

SERBAN DIN “LICEENII”, EMIGRANT USA

Derulam putin filmul vietii si ne oprim la momentul 1990. Anul in care ai luat decizia sa emigrezi in SUA. De ce aceasta hotarare si care a fost primul tau impact cu America? Ca o paranteza iti spun, eu cand am ajuns in 1995 in Miami, FL, toata lumea era asa de zambitoare, mai ales fetele tinere, incat eu credeam ca sex-appeal-ul meu era cauza; realitatea insa avea sa fie diferita insa... in fapt, asa saluta americanii, printr-un smile protocolar... La tine cum a fost? M-am casatorit cu o ameri-canca si s-a nascut Alexandru. Am hotarat impreuna ca este mai bine pentru copil sa creasca in SUA, mai ales in perioada de tranzitie prin care trecea societatea est-europeana a vremii. Apoi s-a nascut Stefan, cimentand americanizarea mea, ca parinte responsabil. Chiar daca am divortat, am ramas alaturi de baieti. In primul rand pentru ca vorbeam limba, si pentru ca eram familiar cu cultura americana din cauza filmelor vizionate, impactul cu tara tuturor posibilitatilor a fost destul de usor. In primii ani am invatat multe, si nu numai despre America. A fost ca si cum am mai absolvit o facultate.

Ce ai facut dupa ce ai ajuns in SUA? Ai incercat lozul cel norocos pe la Hollywood sa-ti urmezi cariera de actor? Care a fost primul tau job? Dupa ce am lucrat la “Bram Stocker’s Dracula” al legendarului Francis Coppola am crezut ca Hollywood este usor de cucerit. Am montat un spectacol de teatru in Los Angeles. Am semnat cu un agent literar pentru cele cateva scenarii de film pe care le-am scris dintr-o suflare (dupa ce au gestat ani la rand in memorie). Am revenit in tara, unde ca regizor de teatru am montat doua muzicaluri si alte cinci spectacole diferite in doi ani. Pana cand am realizat ca inainte de gloria artistica, din ce in mai indepartata de realitate, trebuie sa supravietuiesc in California. Am inceput ca suplinitor, am absolvit a doua specializare

la California State University at Long Beach (alma mater a lui Steven Spielberg), de profesor de algebra, si de un deceniu predau la un liceu local. Stabilitatea unei slujbe bine platite, cu program flexibil, m-a ajutat un numai sa ma realizez financiar, ci mi-a oferit timpul si energia sa ma ocup de cariera mea. Cu pasi marunti sa imi incerc din nou norocul in imbietoarea jungla hollywoodiana.

Ce fac cei doi copii ai tai? Poate vreunul dintre ei te va razbuna si va da lovitura la Hollywood. Au inclinatii actoricesti? Alexandru a absolvit universitatea si a inceput sa faca primele demersuri pentru a deveni un sports agent, impresar pentru sportivi de performanta, pasiunea lui. In primul rand vrea sa reprezinte jucatori de fotbal american, si apoi hocheisti. Dar in timpul perioadei de asistenta, va lucra cu actrite, actori si cantareti. Cat despre Stefan, dupa ce a terminat liceul s-a inscris la colegiu si studiaza marketing. Nici gand sa aiba de-a face cu lumea filmului, desi nu se stie. El este foarte implicat in industria de automobile, si un mare fan al emisiunilor “Top Gear”. Stiu ca undeva in visurile lui si-ar dori sa fie moderator la varianta americana.

Cum ti se pare comunitatea roma-neasca din SUA? In opinia mea, romanii inca sunt dominati de sindromul “capra vecinului” si la nivel de solidaritate, tot in opinia mea, jucam in ligi inferioare, inca. Ce parere ai? Viata comunitara romaneasca e din ce in ce mai efervesenta, mai ales dupa infuzia de tineri specialisti din ultimul deceniu. In buna traditie insa, romanii sunt impartiti in biserici si bisericute. Multi dintre intelectualii romani, artisti plastici, scriitori, profesori universitari, s-au impus in viata cultural artistica locala. Din pacate inca nu au recunoasterea si respectul necesar din partea conationalilor. Cred ca asta trebuie sa invatam in primul rand, cum sa ne promovam valorile, cel putin aici in California unde nu avem suportul pe care romanii newyorkezi, de exemplu, il au de Institutul Cultural Roman.

Tudor Petrut

Tudor Petrut in Liceenii,alaturi de Oana Sarbu

PARFUMUL ANILOR CE-AU FOST13

UN INTERVIU EXCEPTIONAL CU TUDOR PETRUT

Viorel Vintila

Sunt asociatii de romani care incearca sa coordoneze viata comunitara. Din pacate nu prea sunt milionari de origine romana, si chiar daca sunt multi romani realizati care doneaza, majoritatea fundatiilor si asociatilor sufera de lipsa de fonduri. Ducem lipsa de filantropi.

Care sunt hobby-urile tale? Ce iti place sa faci in timpul liber? Mi-ar placea sa am timp liber. Din cauza distantelor, imi petrec mult timp in masina, ascultand comentarii politice, emisiunile mele preferate. Vizionam cateva filme pe saptamana, ca sa vedem ce se produce, ce se vinde. La televizor nu ma prea uit, decat la fotbal, inregistrez Premiere League si Il Calcio. Merg la meciurile de hochei ale echipei locale Anaheim Ducks destul de des. Citesc ziarul in fiecare zi. Citesc cate un roman in paralel cu o carte de istorie, speculatie sau politica. Mi-e greu sa ma strang de pe drumuri ca sa scriu. Am patru scenarii neterminate si un serial TV. Iar daca imi doresc ceva in timpul liber, este sa joc fotbal mai des. Cu toate ca imbatranesc, mai pot trage cate un sut la vinclu!

Te-ai mai intoarce in Romania sa locuiesti definitiv? Si argumenteaza-mi, te rog, raspunsul tau... Am realizat la un moment dat, cu tristete, un adevar fundamental. Dupa douazeci de ani in care am trait intens in California, am calatorit extensiv in America de Nord, am votat pro sau contra in diversele alegeri, m-am vazut la televizor pe mai toate canalele ... una peste alta sunt american, localnic cum ar veni, un alt emigrant care a avut noroc pe pamantul fagaduintei. Vorbim cu totii romaneste, scriu si citesc si inregistrez radio in romaneste, imi reprezint tara natala cu cinste si onoare.

Recent, ai dat lovitura cu ...Peggy. Apari pe cele mai cunoscute posturi TV in reclame pentru o importanta companie de Credit Card, este vorba de Discover? Eu, unul, o gasesc foarte funny si cred ca are mare succes la public si dovada cea mai buna este ca aceasta reclama a fost aleasa in “Top 10 Commercials of 2010”! Cum ai obtinut rolul? N-am crezut niciodata ca o sa ajung in reclame, si nu m-a preocupat cariera mea actoriceasca. E plin si prea-plin si supra-plin de actori si aspiranti in Hollywood. Am fost curios, evident, de viata actoriceasca din cetatea filmului. Printr-un complex de imprejurari, pentru ca se cautau est-europeni cu accent exotic,

Ce proiecte de viitor ai? Pentru ca sunt, totusi, regizor de meserie, incerc pe toate fronturile posibile sa intru in productie cu unul din scenariile pe care le-am scris. Parcurs sinuos si plin de capcane. De fapt, toate cosmarurile mele de Hollywood sunt legate de scenarii. De film. Si totusi cel mai mult mi-e dor de scena de teatru. Din pacate, in capitala filmului, teatrul este ca o ruda saraca. Nu are impact.

Te rog in final un mesaj pentru toti romanii, in special pentru cei mai tineri care acum iau cunostinta cu filmul “Liceenii” si care te regasesc in acel film de mare succes, un film care inca atrage noi fani, iata, si dupa 25 de ani de la prima difuzare. Fara spectatorii nostri de toate varstele, iubitori si cunoscatori, “Liceenii” nu ar fi fost niciodata un film de succes pentru atata vreme. Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru realizarile noastre. Iar pentru mai tinerii nostri romani din toate colturile lumii, trebuie sa mentionez ca prin efort si cu sudoare, cu puterea de a trece peste momentele grele, cu o farama de noroc, avem o sansa sa ne implinim pana si cele mai imposibile vise.

am fost invitat la proba de filmare. M-am hotarat sa ma prezint numai ca sa vad cum functioneaza sistemul. Echipa de la Discover Marketing, de la celebra Martin Agency si de la casa de productie Harvest Films m-a incurajat, m-a indrumat, si m-a ales. Asa s-a nascut “Peggy”. Ma bucur ca este o campanie de succes. Am revenit pe platourile de filmare si am invatat foarte multe despre sistem. Despre Hollywood in general. “Peggy” este foarte popular, si sunt fericit de fiecare data cand lumea ma opreste oriunde as fi pentru poze sau autograf. Reclamele au prins, si personajul este agreat.

Cu ce te ocupi in prezent? Ai ceva propuneri de la Hollywood? Care este ocupatia ta? Ma prezint cu bucurie in fiecare dimineata la liceu. Sunt fericit cand elevii nostri absolvesc si isi iau zborul in viata. Dupa scoala alerg la probe de filmare, acum ca tot am aceasta oportunitate. Am mai facut cate un rolisor prin seriale de televiziune. Prin “Peggy” am sansa sa cunosc lumea cinematografica, sa incerc ceva serios. Ca orice actor, sper sa prind un rol in film. Sunt unul dintre acei norocosi pentru care portile s-au deschis un pic. Dar sunt suficient de realist ca este suficient de greu, in cetatea filmului, sa sustii o cariera. Asa cum am spus, Hollywood este un animal imposibil de domesticit. Asta este si atractia, farmecul nespus al uzinei de vise.

Tudor Petrut, in rolul Peggy

Indiferent de domeniu. Daca oarecine crede ca poate ajunge la televizor in America, multi din jur zambesc condescendent. Eu ma vad la televizor in America si rad sanatos. Atat le doresc, sa mearga inainte!Multumesc mult pentru acest interviu si iti doresc multa bafta si un rol in filme alaturi de Clooney, Brad Pitt sau Julia Roberts. Imi place ca ai ales numai celebri actori din generatia mea. Concurenta grea, foarte grea! Un interviu realizat la San Francisco si preluat din fluxul agentiei Romanian Global News.

Tudor Petrut in Liceenii,alaturi de Catalin Paduraru

Ma prezint ca roman oriunde am ocazia. Ma mandresc ca roman de fiecare data. Dar casa mea si sotia mea si copiii mei si verii mei sunt aici. Si parintii mei, Sanda si George, ne viziteaza cat se poate de des. Romania este marea mea dragoste. Si, ca in viata si nu ca in film, am pierdut sansa sa fiu alaturi vesnic de marea mea dragoste.

INTERVIURILE ANULUI 2012 14

Domnul deputat Mircea Lubanovici, reprezentati Colegiul America de Nord, America de Sud, Australia si Noua Zeelanda in Parlamentul Romaniei, si este vorba aici de 2 milioane de cetateni romani cu domiciliul in diaspora. Care credeti ca sunt problemele cu care ne confruntam noi aici, in micuta noastra comunitate din Noua Zeelanda? Din informatiile pe care le am cred ca aici avem o comunitate de romani foarte bine educati. Una dintre problemele pe care le-am constatat astazi, in vizitele pe care le-am facut (la Ethnic Affair Office, nr.) a fost ca ar trebui sa avem o mai buna organizare la nivelul organizatiilor romanesti, o legatura mai buna cu administratia locala. Cei de aici spuneau ca exista programe de dezvoltare ale comunitatilor, dar asteptam ca reprezentantii comunitatilor romanesti sa vina sa le acceseze. Am fost placut surprins sa ii cunosc pe membrii Asociatiei Doina, pe cei de la revista “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda“. Cred ca un alt lucru de care dvs. ati putea sa beneficiati ar fi daca ati avea in comunitate o persoana care sa fie platita de administratia locala sau de DRP (Departamentul Romanilor de Pretutindeni, nr).

Un lucru care ne framanta in ultima vreme: la Canberra nu mai exista consul, iar pentru romanii din Noua Zeelanda care nu pot calatori la Sidney nu se mai pot presta servicii consulare. Puteti sa ne informati care este situatia si cand putem spera sa se reglementeze, daca o sa se reglementeze vreodata? La ora actuala Guvernul Romaniei este pus intr-o situatie foarte critica. Numarul de bugetari cand am venit noi la guvernare (PDL, nr.) era de 1.400.000. In conditiile in care in Romania avem acum aproximativ 20 de milioane de concetateni, eu cred ca numarul de bugetari este la ora actuala in continuare prea mare. In acelasi timp sunt constient ca lipsa personalului din ambasadele si consulatele noastre din diaspora are un efect negativ asupra serviciilor pe care le oferim romanilor din strainatate.

Va intrerup putin, am inteles ca trebuie sa reducem numarul bugetarilor, insa intrebarea era ce ne facem fara consul la Canberra? Am incercat sa rezolv aceasta problema, am propus domnului ministru Baconschi (la vremea interviului) sa puna la dispozitia ambasadelor si misiunilor diplomatice din Colegiul 3, o suma mai mare de bani prin care reprezentantii nostri sa poata sa exercite consulat itinerant.

Noua ne-ar trebui cel putin doua vizite consulare pe an, pentru a ne rezolva problemele cu actele. Eu personal voi pune pe agenda mea acest request, aceasta cerere din partea dvs. O alta modalitate de a rezolva aceste probleme este prin numirea unor

INTERVIU CU DEPUTATUL COLEGIULUI 3 DIASPORA

Deputatul Mircea Lubanovici in Noua Zeelanda ©PRNZ 2012

consuli onorifici ai Romaniei, dandu-le acestor consuli onorifici mai multa putere in eliberarea unor documente, de exemplu procuri.

Noi avem deja un consul onorific la Wellington dar acesta nu poate interveni decat in chestiuni legate de reprezentarea intereselor Romaniei in Noua Zeelanda, nicidecum la nivel de cetatean. Exact. Asta este o problema.

Considerati ca exista, macar pentru viitor, oportunitatea de a avea un consulat romanesc in Noua Zeelanda? Daca s-ar justifica, daca am putea sa gasim fonduri, cred ca da. Insa la ora actuala, avand in vedere ca ne confruntam cu aceasta criza financiara, iar Ministerul de Externe functioneaza cu buget redus, nu cred ca va fi posibil in foarte scurt timp dar, in acelasi timp, eu lucrez si gandesc eficient. In momentul cand se va justifica existenta unui consulat, si aici ma refer la recentul succes de a deschide un consulat in Vancouver, Canada, vom actiona in acest sens.

Sunteti un bun cunoscator al legii votului prin corespondenta. In curand vom avea votare. As vrea sa va prezint urmatorul scenariu, care pare desprins din Caragiale dar este de fapt unul foarte real. Romania trimite buletinele de votare la Ambasada de la Canberra, ambasada incearca sa-i gaseasca pe romanii care sunt pe lista la ambasada, sau in baza de date. Sau poate ca nu mai sunt, poate ca s-au mutat. Putinii romani care solicita aceste hartii de votare le primesc, dupa care le completeaza, apoi le pun in plic si le trimit, pe cheltuiala lor, in Romania. Nu pare un sistem foarte complicat? Noi credeam ca acest vot va simplifica nu ca va complica procesul de votare. Credeam ca votul prin corespondenta se va apropia putin cu sistemul de vot de la noi, ori ca va fi electronic, pe Internet. Puteti sa ne lamuriti, pentru ca pare extraordinar de complicat. Eu cred ca votul prin corespondenta va rezolva multe probleme. Acest vot nu exclude votul la urna, prin consulat. El vine in completarea votului normal. La capitolul vot electronic, la ora actuala nu am incredere in acest sistem.

Este in discutie siguranta votului electronic? Sigur ca da, nu am inca increderea ca acest tip de votare va fi operational si sigur. Votul prin corespondenta va rezolva multe lucruri. La ora actuala legea este in Camera Deputatilor, iar forma de vot pe care eu o sustin este votul pe care il promoveaza si Ministerul de Externe.

Revista noastra a organizat o seama de evenimente. Ultimul a fost acum cateva luni cand, impreuna cu Institutul Cultural Roman am reusit sa il aducem in Noua Zeelanda pe faimosul Alexandru Tomescu. Din pacate noi am avut si alte experiente, legate de Departamentul Romanilor de

Pretutindeni. Acum un an au sosit intr-o excursie in Noua Zeelanda doua doamne de la Departament, cu care noi din pacate am discutat... discutii. Am venit cu un proiect concret pe care il aveam in sprijinul romanilor din Noua Zeelanda. Ni s-a spus ca doamnele nu aveau mandat pentru a ne rezolva cateva dintre problemele pe care noi si cei de la asociatie le aveam. Atunci intrebarea este, cui folosesc astfel de vizite, ele reprezinta doar plimbari in Australia si Noua Zeelanda? Pentru ca daca raspunsul este pozitiv, noi am fi sponsorizat 2-3 proiecte comunitare majore cu banii aruncati pe aceste vizite inutile. Nu as vrea sa vad insa partea rea a lucrurilor. Am incercat sa ii contactez pe cei de la departament de nenumarate ori, pentru un simplu interviu. Chiar va sugerez sa va dati un alt nume si sa incercati sa ii contactati si veti vedea ca nu veti reusi. Cum comentati aceasta situatie? Sa rezolve aceste lucruri doar stravechile noastre mecanisme, respectiv pilele? Eu sunt impotriva acestor interventii...

E-adevarat, dar in felul acesta raman fara interviu. Am trimis intrebarile mele la DRP de cateva ori, credeti-ma... Despre problema semnalata de dvs. nu am cunostinta si cred ca ar trebui sa fie adresata direct domnului ministru secretar de stat Tomac... Am incercat, domnule deputat. Daca doriti, puteti sa mi le trimiteti mie. Fara a lasa impresia ca eu vreau sa apar pe cineva, dar, la ora actuala volumul de lucru este imens. Au, spre exemplu, la biroul meu parlamentar, am un volum de lucru de 10 angajati si nu am decat 4. Nu am stire de ce nu ati primit informatii, dar daca imi trimiteti o sesizare eu o sa incerc sa gasesc o solutie si sa vad care este problema si de ce nu se raspunde. La DRP vin foarte multe cereri, iar eu cunosc bugetul acestei institutii. Si mai e ceva:

INTERVIURILE ANULUI 201215

Cristi Dumitrache

DOMNUL MIRCEA LUBANOVICI

Instantaneu din timpul interviului la radio, emisiunea “Romanie,

plai de dor” ©PRNZ 2012

citeam pe chipurile celor de acolo, “mai, vine americanul asta sa ne ceara noua bani“. Sa stiti ca mai exista inca aceasta prezumtie in mintea lor ca romanii din afara nu au nevoie de sprijinul departamentului.

Dumneavoastra veniti din mediul de afaceri. As vrea doar sa facem o mica socoteala impreuna. Proiectul pe care il propuneam DRP acum un an, la momentul vizitei, si care nu are importanta in acest moment in care vorbim despre principii, se putea realiza anual cu o anumita suma de bani, care ar fi fost virati direct catre o terta companie. Doamnele de la Departament au venit aici in excursie (nu numai la noi, si in presa din Australia s-a semnalat acelasi lucru), si nu au rezolvat absolut nimic, insa excursia lor in Australia si Noua Zeelanda costa cat 2, chiar 3 proiecte de acel gen, care ar fi adus o imensa bucurie comunitatii noastre. Deci anularea unei astfel de excursii inutile ar fi rezolvat problema, comunitatile romanilor de aici ar fi beneficiat in mod direct, iar Departamentul Romanilor de Pretutindeni ar fi fost pomenit la fiecare dintre momentele cheie derulate in cadrul diverselor proiecte. Da. Asa cum am mentionat in raspunsurile anterioare eu o sa fiu totdeauna alaturi de dvs. Daca este ceva ce eu vreau sa fac pentru Noua Zeelanda este sa deschidem o comunicare mai concreta. Aceasta este cheia succesului in viata, in business, la biserica sau in familie. Hai sa comunicam, hai sa nu aruncam cu pietre, sa putem gasi o metoda de rezolvare.

Departe de noi gandul de a arunca cu pietre. Nu avem decat cuvinte de lauda pentru cei care isi fac profesia in mod onest la DRP, doar ca aceste mici disfunctionalitati nu pot sa nu lase urme. Si, asa cum v-am mai spus, nu numai la noi ci si in Australia. Trebuie sa fim constienti ca lumea trece prin cea mai mare criza economica din 1929 incoace si ca unele disfunctionalitati nu au cum sa nu apara, ca peste tot in lume. Ma declar impotriva sustinerii proiectelor prin usa din dos, poate ca este si experienta americana, eu cred cu tarie in rezolvarea proiectelor prin usa din fata.

Da, ar fi nemaipomenit de bine sa fie asa. Mai am o singura intrebare, una mai delicata. Multa lume din cadrul comunitatii si, de ce sa va mint chiar si eu cred asta, gandeste ca vizita dumneavoastra de acum are un pronuntat caracter electoral. Ati venit la noi, dupa atatia ani in care nimeni nu ne-a vizitat, chiar in anul in care vor avea alegeri. Ce ne raspundeti noua, celor care credem ca aceasta vizita este de fapt una pur electorala? Eu vreau sa va spun ca eu am inceput campania mea electorala de a doua zi de cand am preluat mandatul. Orice om politic de succes, si mi se pare normal, are in vedere si lucrul acesta. Trebuie sa marturisesc, la ora actuala, ca eu nu sunt 100% convins ca voi mai dori sa fiu deputat pentru inca un mandat. Imi place foarte mult politica si iau in considerare ca as putea sa mai candidez. Daca nu sunt politician, eu ma intorc la afacerile mele de succes. Dar imi place si politica si cred ca eu

mege la lunch la New York, iar seara cina la Paris si este mai simplu pentru mine. Mi-ar placea insa sa mai fiu implicat in politica. In acesti 3 ani am invatat foarte multe in politica si cred ca ar fi excelent sa pot sa mai fiu in Parlament pentru inca un mandat, as realiza si mai multe lucruri.

Cum il puteti descrie pe politicianul roman, de Romania? O sa fiti surprinsi cati politicieni de valoare sunt la ora actuala in Parlamentul Romaniei. Multi dintre ei au anumite vederi ce sunt incompatibile cu politica partidului, in special cei din opozitie. Evident sunt si unii care urmaresc alte scopuri.

Ati vorbit de Los Angeles, Paris. Cum vi se pare Noua Zeelanda? Cred ca mi-ar placea sa locuiesc aici. Imi plac oamenii de aici, citesti pe fata lor atat pace si liniste interioara, o bucurie

despre care nu trebuie sa vorbeasca. M-as bucura sa vad mai multi romani in zona aceasta, pentru ca, din experienta mea de roman emigrant eu cred ca Noua Zeelanda este un loc foarte frumos.

In incheiere as vrea sa va multumesc pentru acest interviu si as dori sa le transmiteti un mesaj cititorilor revistei “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda“. Suntem la inceput de an si doresc sa le transmit tuturor un an nou cat mai bun. Apoi mi-ar placea sa vad ca aceasta comunitate din Noua Zeelanda este mai activa, mai unita si ni-ar placea sa vad ca sunt si mai implicati. Nu uitat de unde ati plecat si nu traiti in trecut. Participati activ in viata comunitara si ridicati oamenii de valoare. Va multumesc foarte mult pentru tot ceea ce faceti aici, si eu am fost ziarist, si stiu care este valoarea presei mai ales departe de tara. Vreau sa va spun ca aveti un prieten la Bucuresti si va multumesc pentru acest interviu.

Domnule deputat, si noi va multumim.

pot fi benefic romanilor din diaspora, prin reprezentarea lor in Parlamentul Romaniei.Celor care isi pun intrebari daca aceasta este o vizita politica le raspund ca da, aceasta este si o vizita politica, si una in care incerc sa identific problemele comunitatilor romanesti de la Antipozi. Nu m-am gandit niciodata sa fac aceste vizite sa castig voturi.

Poate ca asta este diferenta dintre dumneavoastra, politician de diaspora si politicienii de acasa? Va dau un exemplu. Am fost impreuna cu un coleg de-al meu de la alt partid, la deschiderea Consulatului Roman din Vancouver, pentru care eu m-am luptat foarte mult, ani de zile. Colegul meu a fost foarte suparat, intr-una din emisiunile la care am participat, ca unul dintre ministrii nu i-a dat importanta care trebuia la acel eveniment. Iar eu am replicat “pentru mine nu este important cine-i tata sau cine-i mama proiectului, este important ca s-a rezolvat si 100.000 de romani din zona orasului Vancouver au acum consulat”. Daca Mircea Lubanovici nu mai este deputat, el va fi om de afaceri. Va bea cafeaua cu sotia dimineata in Los Angeles, la amiaza voi

O ALTA ISTORIE 16

Primul schit al acestei Biserici a fost construit spre sfarsitul secolului 13 de credinciosii locali. Traditia spune ca in acest schit domnitorul Mircea cel Batran a adus pentru un scurt timp moastele Sfintei Parascheva si ale Sfintei Filofteia de la Arges.

CUM A FOST DARAMATA BISERICA SFANTA VINERI

asezamant cu 25 de apartamente, cu muzeu si biblioteca, construita din 1887, in care vara tremurai de frig, iar iarna un singur bustean incalzea o camera!). Cu sufletul la gura si cu ajutorul studentilor teologi si al seminaristilor, parintele salveaza tot ce se putea salva din casa parohiala, incepand cu grandioasa biblioteca. „Pe 16 iunie 1987, intreaga casa parohiala era distrusa. Pe 17 am fost informat ca exista trei solutii pentru biserica: mutarea pe banii statului, mutarea pe banii bisericii sau demolarea. Inca mai credeam ca pot salva biserica. La 13.30 am fost anuntat insa ca se va darama. Am fost in audienta la Ilie Ceusescu, la Tamara Dobrin. Mi se raspundea: «Nu se poate face nimic e dispozitia Tovarasei...» Zeci de oameni de cultura au protestat in zadar. Cordoane de militieni si securisti au inconjurat Biserica. Obiectele de cult au

ajuns la Cernica, iar cele cu valoare istorica au ajuns, prin bunavointa si ajutorul lui Panait I. Panait, la Muzeul Herestilor“.S-a strigat: „Jos comunismul !“ Demolarea

Parohial, care era format din oameni de cultura, a refuzat sa cedeze. Tragedia acestei biserici a inceput pe 9 iunie 1987, cand au sosit 3 delegati ai Primariei, condusi de vicele Dumitru Necsoiu, un comunist fara inima, care m-a amenintat ca varianta cu constructia blocului «e cea mai buna solutie». Pe 13 iunie, pe la ora 14.15, m-am trezit cu Elena Ceausescu. Insotitoarea ii tot arata cate ceva cu mana, iar ea, dupa cateva secunde, a zis: «Jos porcaria!». Am fost martor si am auzit cu urechile mele. Nu pot sa uit: 13 iunie 1987“, spune parintele si, involuntar, lacrimile incep sa-i curga. „Pe 14 iunie 1987 am savarsit ultima Liturghie in Biserica Sf. Vineri“. Luni, pe 15 iunie, la ora 4 dimineata, biserica era inconjurata cu panouri inalte de peste doi metri. La 7.00 parintele Gelu Bogdan a fost anuntat de oamenii Primariei ca biserica nu va fi mutata, iar casa parohiala demolata (un

a inceput la orele 18.00. Pentru prima oara in Romania oamenii au strigat: „Jos comunismul! Jos Ceausescu!“. S-au operat arestari, lumea nu ceda. Muncitorii au refuzat sa darame biserica si au fost adusi puscariasi, carora li s-a promis reducerea pedepsei. „La 20.30 puscariasul care s-a agatat de turla a cazut si am aflat ca dupa cateva saptamani a murit in spital. In genunchi, lumea plangea in hohote, se auzeau blesteme, iar securistii arestau... In scurt timp, din vestita biserica nu mai ramasese nimic. Doar un covor de lumanari se asternuse pe locul stravechii ctitorii, lumanari care plangeau tragedia neamului romanesc“. Preluare din “Lumea credintei”, anul II, nr 10(15).

Florian Bichir

Demolarea Bisericii Sf. Vineriwww.muzeuldefotografie.ro

©Mihai Gadinceanu

Mai tarziu, in vremea domnitorului Matei Basarab, Nicolae vel Aga a reconstruit biserica pe aceeasi temelie, astfel incat traditia a inceput a numi noua biserica „Aganita“, pana in anul 1749, cand Elena Doamna si fratele sau, Udriste Nasturel-Herescu, au preluat obligatia sprijinirii materiale a Bisericii, iar credinciosii au inceput sa o numeasca Biserica Sfanta Vineri-Hereasca. In secolul 18, protectia materiala a bisericii a fost asigurata de boierii Baleni, care au si construit noi cladiri pentru saraci si bolnavi, iar celebrul Anton Pann a infiintat aici o scoala de cantori bisericesti. Parintele Gelu Bogdan este personajul a carei viata este indusolubil legata de „Sf. Vineri“. Diacon la aceasta biserica, pe 12 februarie 1978 este hirotonit preot de Patriarhul Iustin, pe seama aceleiasi Biserici Sf. Vineri, cu ascultarea de a o reconstrui, lacasul fiind avariat dupa cutremurul din 4 martie 1977. „Patriarhul Iustin mi-a dat 100.000 de lei si m-a trimis la treaba“, povesteste pr. Gelu Bogdan. O imagine ne putem face daca tinem cont ca lucrarile, care au durat 8 ani, au costat la acea vreme 2.845.000 de lei! Pe 14 octombrie 1985 Biserica, pictata de celebrul Dimitrie Belizarie, a fost resfintita. Bucuria parintelui si a credinciosilor nu a durat mult, pentru ca in iunie 1987 s-a primit o hartie de la Primarie in care se cerea Bisericii sa cedeze 1450 metri patrati de jur-imprejur, pentru constructia unui bloc. „Am intuit ca vor sa puna blocul ca o fatada, sa ascunda biserica, asa cum au facut la Domnita Balasa. Patriarhul m-a indemnat sa nu aduc nici un raspuns, sa trenez, iar Consiliul

Puscariasii “lucreaza” la turlewww.muzeuldefotografie.ro

©Mihai Gadinceanu

Lucratori, pe langa excavatoarewww.muzeuldefotografie.ro

©Mihai Gadinceanu

VOCEA ANIMALELOR17

AUBREY ORGANICSAVON

CLARINSCLINIQUEREVLON

DR. HAUSCHKA ESTEE LAUDER

L’OCCITANELIZ CLAIBORNE

NINA RICCIORIFLAME

ORJENE NATURAL PACO RABANNEPAULA’S CHOICE

PRADAQUEEN HELENE

REVIVAVICTORIA’ S SECRET

COMPANII PRIETENECARE NU TESTEAZA

PE ANIMALE

Ce inseamna oua free range? Pasarile care produc aceste oua sunt libere pe pajiste si nu traiesc in custile mortii. Ele foreaza dupa viermi, se plimba in mediu natural, fac tot ceea ce trebuie sa faca o gaina normala. Cum stim ca ouale sunt chiar ceea ce se spune ca sunt? Compania Woodlands produce doar oua free range. Acest lucru este certificat anual, de catre New Zealand Food Safety Authority, pentru a se asigura ca metoda de crestere a pasarilor este cea corecta si ca aceasta este in deplina concor-danta cu Animal Products Act 1999. Cum stim daca ouale Woodlands sunt proaspete? Ouale sunt colectate de doua ori pe

DESPRE OUALE FREE RANGE WOODLANDS

SPCA Auckland opereaza in fiecare zi, intre 10am si 4pm. Singurele zile

libere sunt sarbatorile legale: Good Friday, Easter Sunday,

Christmas Day si New Years Day.

SPCA Auckland Animal Village50 Westney Road, Mangere

Auckland 2022, PO Box 43 221, Mangere, Auckland 2153

Phone 09 256 7300,SPCA Browns Bay Op Shop

7/25 Anzac RoadBrowns Bay (opp. Palmers).

Mon - Fri 10am - 4pm, Sat 10am - 1pm, Sun 8am - 12pm,

Phone: (09) 479 9611SPCA Howick Op ShopUnit 6, 15 Cook Street

Howick (opp. All Saints Church)Monday to Friday 10am – 4pm,

Saturday 10am – 1pmPhone: 09 537 9456

SPCA Glen Innes Op Shop231 Taniwha Street, Glen Innes, Monday - Friday 10 am – 4 pm,

Saturday 10 am – 2 pmPhone 09 528 3693

SPCA Papakura Op Shop202-208 Great South Road, Papakura,

Monday - Friday 10am to 4pm, Phone: 09 299 1251

zi, din toate cuibarele de pe teritoriul fermei. Orice ou gasit mai tarziu sau in afara cuibarelor este aruncat. Dupa ce parasesc fermele, ouale sunt tinute la temperatura optima cu ajutorul masinilor frigorifice. Ce mananca pasarile de la Woodlands? Pasarile mananca natural, insecte, viermi, plante, cereale si legume. Pasarile au acces si la apa proaspata. Se folosesc si antibiotice in cresterea puicutelor? Nu, insa daca este nevoie se folosesc doar sub supravegherea veterinarului. Daca acest lucru se intampla, ouale care apar in timpul tratamentului sunt scoase din circuitul normal.

DONATI LA SPCA!BANII DUMNEAVOASTRA

POT SALVA VIETI!

SPCA depinde de donatiile noas-tre pentru a continua sa existe.

Acest organism s-a bazat intotdeauna pe dragostea

iubitorilor de animale, nefolosind nici macar un cent

din fonduri de la guvern.In fiecare an sunt salvate si reabilitate un numar de 17.000 de animalein vreme ce programe

educationale sunt oferite

unui numar de 12.000 de tineri si adulti. Donatii se pot face la adresa www.spca.org.nz, intr-

unul dintre programele curente: “Christmas Appeal“, “Justice

Fund“, “Memorial Donations“, “One-off donations“, “Fundraise

for us“, “Become a member“.

18PETROVAI

Fiecare om ar vrea sa-si nemureasca numele fie prin averea mostenita, fie cu ajutorul norocului, fie prin inzestrarea cu care a fost daruit la nastere: minte sprintena, inima iubitoare si generoasa, infatisare si maniere cuceritoare, indrazneala si perseverenta. Dar cum calea mostenirilor este pe cat de stramta (doar cate una de leac pe ici, pe colo), pe atat de nesigura (vantul schimbarilor de macaz politic spulbera cat ai bate din palme cele mai statornice sau – dupa caz – cele mai sfidatoare mosteniri dintr-un anumit moment istoric – a se revedea soarta regelui Ludovic al XVI-lea, a tarului Nicolae al II-lea si a intregii lui familii, a cuplului Ceausescu, precum si cea foarte recenta a catorva ”nemuritori” sefi de state arabe), in aceste conditii, prin urmare, arivistii, fripturistii si carieristii isi satisfac respingatoarele lor pofte de inavutire si catarare sociala prin infuzarea norocului calauzitor cu seva extrasa din gama diversificata a insusirilor proprii tuturor lichelelor: lacomie, perfidie, slugarnicie, minciuna, tradare. Tot de-atunci incepe nu doar caderea, ci chiar ratarea spectaculoasa a unora dintre oamenii onesti si inzestrati, ei devenind victimele propriei rectitudini de care au dat dovada in intrega lor viata si activitate. Ceea ce inseamna ca in cel mai bun caz sunt marginalizati pana la deplina lor uitare de catre exponentii acelor regimuri pentru care democratia se cheama supunerea fara cracnire in fata dispozitiilor venite pe cale ierarhica, oricat ar fi acestea de idioate si nedrepte, o democratie à rebours, temeinic angajata pe calea ciocoismului fara limite si frontiere, pentru a carei liniste (datatoare de nenumarate nelinisti cetatenesti) intotdeauna cantitatea sau numarul slugarnicilor si rabdatorilor are castig de cauza in fata calitatii. Si tot ce se poate ca unii dintre ei sa cada in mrejele alcoolului, ingrosand astfel randurile nedreptatitilor si dezradacinatilor, dar fara a pastra sansa reabilitarii prin actiunea miraculoasa a politicii (e clar, pretutindeni

DULCE TINUT AL RATARILOR: ASASINAREA CEAUSESTILOR

George Petrovai

politica se face cu bani, pentru bani si influenta!), care stim prea bine ca l-a facut presedinte pe fostul elev submediocru Traian Basescu si care, asijderea, il mentine in prima linie a puterii rusesti pe fostul kaghebist Vladimir Putin (acest Rasputin...fara capul atotputernicului clarvazator), cu toate ca in calitate de presedinte, personajul putinian s-a descalificat ca om si politician inclusiv prin aceea ca a ordonat uciderea prin impuscare a Annei Politkovskaia in chiar liftul blocului unde locuia, celebra jurnalista facandu-si-l dusman de moarte pe stalinist din pricina curajului si a insistentei cu care i-a deconspirat manevrele dictatoriale ascunse sub coaja subtire a democratiei kremliniste. Desigur, toate ratarile isi au samburele lor de dramatism. Dar daca ratarile individuale starnesc doar compasiunea si regretul cunostintelor (cu atat mai amarnice cu cat cel in cauza este mai inzestrat), fara ca prin aceasta sa fie primejduite destinele altor semeni, altfel se pune problema in cazul acelor gafe politice si economice care constituie hrana predilecta a ratarilor de rang national. Caci ele nu doar ca afecteaza destinele unei bune parti dintre cetateni, dar avariaza grav si prestigiul international al tarii. Iar Romania postdecembrista, departe de a-si intrebuinta cu maximum de eficienta impresionantul capital politic acumulat in timpul Decembriadei, a sfarsit prin a se afirma drept campioana ratarilor monumentale. Iata cateva dintre ele:

lor acuzatori (in pledoariile lor, penibilii avocati ai apararii au reusit performanta sa-l surclaseze pe procuror!). De pilda, in interventiile si punctarile sale, presedintele acelui penibil complet de judecata s-a aratat nu doar jignitor de arogant cu cei doi inculpati (si asta in mod repetat!), dar si-a permis s-o trateze pe femeia Elena Ceausescu cu o lipsa de politete ce nu-i face cinste nici unui barbat, necum unui judecator! E clar ca Ceausestii nu trebuiau judecati in pripa si impuscati ca niste caini turbati, atata vreme cat noii conducatori ai celorlalte state comuniste s-au bucurat de un tratament tolerant si civilizat. Dar pentru umplutorii vidului de putere, in principal pentru trio-ul de trista amintire Ion Iliescu - Victor Atanasie Stanculescu - Gelu Voican Voiculescu, era imperios necesar sa se descotoroseasca rapid de cei doi Ceausesti printr-un simulacru de proces, fiind constienti ca in cadrul unui proces derulat obiectiv si corect (cu probe, martori, expertize etc.), ei riscau sa fie dovediti tradatori, impostori si profitori. Asa ca au incercat sa-si justifice dublul asasinat prin gogorita cu teroristii care actioneaza atata timp cat Ceausestii sunt in viata, chipurile pentru a-i elibera din captivitate.Cati dintre romanii de-atunci au fost serios intrigati de faptul ca teroristii s-au volatilizat cu totii indata dupa incheierea rafuielilor cu cuplul Ceausescu, trupele antiteroriste nereusind sa captureze nici unul?

1) Asasinarea sotilor Ceausescu in chiar ziua de nastere a Mantuitorului, i-a facut pe multi dintre romanii cu scaun la cap sa cam cada pe ganduri in acele zile de cosmar cand unii dintre compatrioti alimentau cu sangele lor sangele unei revolutii mai mult decat suspecta, timp in care strainii isi impuneau tot mai multe rezerve vizavi de destinul crestin al Romaniei, un remarcabil destin adjudecat pe parcursul intregii sale istorii milenare (cu inerentele derapaje bolsevice) prin omenie, ospitalitate si toleranta. Am revazut la OTV in decembrie 2011 intreaga mascarada numita proces si am simtit cum doua sentimente pun stapanire pe mine: a) Unul de mila fata de cei doi batrani, care – desi in corzi – mi s-au parut mult mai demni decat incrancenatii

George PetrovaiArticol scris pe 4 ianuarie 2012,

in Sighetu Marmatiei

b) Al doilea sentiment care m-a incercat in acele momente a fost unul de revolta. ”Bine, bine”, imi spuneam eu cu indignare neputincioasa, ”Ceausestii au fost condamnati la moarte in principal pentru genocidul comis impotriva poporului roman. Dar nu tot un sinistru genocid este actuala ruina a economiei romanesti, tablou care obligatoriu trebuie completat cu groaznica disperare in care-si taraie zilele cea mai mare parte dintre romani si cu spectrul infricosator al unei datorii externe de peste 100 de miliarde euro? Pe presedintii postdecembristi, impreuna cu uneltele lor de incredere, cine-i va judeca pentru vina ca au pus tara pe butuci?”

CLUBUL DE POEZIE PINECOTA19

Ben Todica

PE URMELE LUI ZENON

Mariana Gurza ne invita intr-o calatorie in care recreaza cu intensitate adancurile si inaltimile experientei umane si ne face sa vedem cat de extraordinara este viata

noastra de zi cu zi.Titlul antologiei ne sugereaza ca este vorba

de o recreare a unui stil neconventional antic grecesc care ne incapsuleaza in mitul

lui Zenon din Eleea (490 - 430 i.Hr.) si intr-o maniera originala, subtila, profunda si de moda veche, autoarea ne propune spre incantare o colectie de trairi si transmutari lirice. Aceasta colectie are treizeci si cinci de poezii alese. Poemele Marianei Gurza,

stralucit artizanale sunt perceptive la peisajul natural si intrebarile fundamentale

ale vietii si ale mortii. Acest volum ofera textul romanesc, original si omologul sau

in limba engleza pe pagini fata in fata. Traducerea lui George Anca surprinde cu

ochi de soim splendoarea originalului, transmite cu maiestrie frumusetea poetica si ritmul folosit, precum si complexitatea

adancimilor limbii autoarei Mariana Gurza. O profunda poezie de iubire. . . senzuala,

muzicala si delicata.

Cum stai in iarba inca uda,cu umeri goi si paru-n vant,

Pari o sculptura fauritade-un mare sculptor pe pamant.

Ai trupu-nvaluit in giulgiude raze galbene si sfinte,

Cu ochii mari privesti departe,cu suflet fraged si cuminte.

In jurul tau, chiar si copacii intineriti, de primavara,

Te cerceteaza-n amanunt,cu ochi de floare te masoara

Si nu stiu cin’ te-a daltuitde farmeci orice calator,Ti-e gura plina de iubire,

trezesti in inima fior.Cum stai in iarba, pari zeita

cu ochii mari de mura coapta,Lasi fruntea sa o lumineze un far aprins

pe bolta-nalta.Pari o Gioconda ganditoare

in poienita cu-albastreleSi mi se pare ca nu esti

decat tot floare printre ele.

PORTRET

Campia, un imens tablou de portelan...

Si ninge din pamant si cer de-azi-noapte,

I-o iarna rece, cu aroma de metal,La geamul unei scoli, se aud soapte.O lunga simfonie vibreaza imprejurSi frigul ne patrunde drept in oase,

Mi-as fi dorit o zare de azur,A ghiocei pamantul sa miroase.

Nu stiu ce am, dar parca vin din lupta,

O negura se-asterne-n zori de ziSi bolta-n asta seara-mi pare supta,Eu nu mai stiu de sunt sau de voi fi?

NU MAI STIU

Ti-e trupul mai curat ca o zapada,Mai alb decat ninsoarea ce-a cazutSi nu exista ochi mai buni sa vadaMirajul crud al frunzelor de vant.

Ti-e trupul mai curat ca firul ierbii,Dar nimeni nu-i in carnea lui

sa scurme.O, Doamne, stavileste-n zare cerbii

Si gandului, da-i semn de rugaciune.

SAT NATAL

Beatrice Silva Balasa

Urca-n cer poetii, unul cate unul,poate e mai bine printre flori de ler.

Pe Pamant ne bate Dumnezeul – bunul

cu furtuni si cnuturi ticluite-n cer. A plecat Vieru, a plecat pe jos

cu o cruce-n spate, dusa-n anii grei.A urcat Golgota lui Iisus Hristos

demn si in credintatotu-i panta rhei...

Inima lui calda n-a mai vrut sa bata,sa mai cante versuri

despre prunci ai Tarii;o... inima trista – lacrima curata,

doliu-am pus pe glie... tare-i ger pe-afara.

Colo, peste Prutul care ne despartecine-o sa mai salte

poduri mari de flori?Pe pagina scrisa in a noastra carte

Grigore Vieru a sadit fiori.Pe nemarginire canta craisorii

si pe bolta lumii s-a mai stins o stea;Tristi si negri, Doamne,

ne sunt astazi norii,azi imi plange muza si inima mea.

LA STEAUA LUI VIERU

George Filip

CAT DE FRUMOASA ESTI

Nu sunt al tau. Al nimanuia nu-s. Cocorii mei de mult de tot

s-au dus. Eu priveghez stravechiul cer senin Ce-asteapta nori - el stie ca ei vin.Asa-i ca nu-s de nici o folosinta?

Ah! ce-am iubit. Cu cata suferinta! Un diavol mai ma-mpinge

spre prapastii - Tot n-am scapat

de marginea napastii?

Frumoasa ca-n cantari la Solomon Ori la vr-un David,

roaba chiar de suferi, Esti, scumpo, trandafir,

din Ierichon, Un fir de lotus esti pe-un lac de nuferi.

Iubeste-ma. Ori nici nu ma iubi. Zic si eu doar: “To be or not to be!”

Dar langa tine vorba n-are rost,

As vrea sa fiu ori nici sa nu fi fost.

Grigore Vieru

S-a intors poetul in satul natalCu toate pasarile lui zburatoare

Acelasi riu ii aduce la malAmintiri din clipe arzatoare.

S-a intors poetul pe strada copilariei

Si e o alta adresa pe casa luiBronzul toamnei suna in frunza viei

Si galbenul scrisorilor a trecut in gutui.

... Ceata timpului, val dupa val,peste nuci incet se lasa,prin inimile oamenilor

din satul nataltrece poetul, amintire, spre casa...

POETUL

Al. Florin Tene

QUE PASA? 20

Una peste alta, cu totii ne purtam la munte neobisnuit de responsabili. Daca la Sibiu eram doar simpli elevi, pe crestele Fagarasilor deveneam maturi. Invatam cat de importanta e planificarea in viata, ne disciplinam, ne propuneam teluri realiste, decideam ce anume din bagaj era cu adevarat obligatoriu, luam aminte la semnalele meteorologice, respectam fortele naturii si plasam prioritatile personale in planul doi. Ma rog, cam ca in viata, dar dus la extrem. Nu in ultimul rand, faceam cunostinta cu personaje interesante, figuri pe care nu le-am uitat pana astazi. De pilda salvamontistul sarit, cred ca-l chema Grigore, un tip legendar care obisnuia sa apara din senin, gol pusca, echipat doar cu un rucksac minuscul. Se scuza scurt pentru nuditate si, dupa o cautare rapida, se „imbraca”, adica isi punea ochelarii de soare. Stiam cu totii ca era un campion al supravietuirii, avand in bagaj doar o punga cu nuci, un borcan cu miere si un pull over rosu de lana. Apa din surse glaciare se gasea oricum peste tot. Sau bucuresteanul acela ciudat, pe care l-am intalnit undeva pe malul lacului Podragu, inainte de ascensiunea pe Inaltimea Sa Moldoveanu. Inserasem la cabana ocupata pana la ultimul loc. Se alipise de noi un barbos ciudat, asistent universitar la o facultate cu profil umanist din capitala. Tin minte cum incepuse sa depene povesti cu viziuni supranaturale, la lumina focului de tabara. Despre sunete si vibratii, despre energiile curgatoare, care sincronizeaza lumile paralele si despre instinctele adormite in noi. Ne vorbea pe un ton scazut, de parca s-ar fi temut sa nu trezeasca spiritele muntilor. Recunosc ca nici ca se putea sa-si aleaga culise mai adecvate decat circul glaciar, cu umbrele misterioase ale

SUS, SUS, SUS, LA MUNTE SUS... (2)

Gabriela Sonnenberg

Gabriela la munte, in 2012

crestelor inconjuratoare, reflec-tandu-se in limpedele ochi al lacului de munte. Acolo sus, in cercul nostru de „samani” imbujorati, cu ochii sclipiciosi si trupurile bantuite de dulcea oboseala de dupa ascensiunea pe carari intiatice, eram cu totii incredibil de excitati. Mi s-a intiparit pe vesnicie amintirea incantatiei miraculoase cu care omul acela straniu ademenea spiritele, invitandu-le sa adasteze printre

noi: „ba/ ba-ba-ba ba-ba/ ba-ba ba-ba/ ba-ba-ba-ba”. Mai tarziu, in sala de mese a cabanei Podragu, ne-a convins ca le va chema, somandu-le sa ne dea un semn. Abia perceptibil, colturile fetei de masa s-au pus pe fluturat. Eu una n-as baga mana-n foc ca n-a fost un truc la mijloc. Pe langa „prostiile” ezoterice la care eu nu ma prea dedam, am retinut impletirea armonioasa a vocilor noastre pe tema banalului cantecel „O brad frumos”. Dirijati de bucuresteanul cu talent muzical innascut, vocile noastre se ramificau intr-o perfectiune pe care n-o experimentasem pana atunci in niciuna din performantele mele de „cantareata folk de la Casa Pionierilor”. Apoi grupul acela aproape neverosimil de studenti de la Cibernetica, trei baieti si o fata! Tot ce mai stiu despre ei este ca pe fata o chema Malina – un nume neobisnuit pe la noi – si ca i-am dat strugurelul meu de buze, pentru ca i se crapasera asa de tare incat sangerau. Aveam doar paisprezece ani pe atunci si nu auzisem in viata mea o conversatie serioasa, constructiva, pe teme atat de abstracte precum literatura (Noica, Eliade, Cioran), pasaje din filme cinematografie de arta, desene animate haioase (Muppets Show) sau muzica rock de prima mana (Rolling Stones, Queen). Atarnam pur si simplu de buzele lor, sorbind fiecare cuvintel cu gura cascata. Sareau de la un concept la altul cu veselie si fara contradictie, nu se certau, ci isi potentau reciproc ideile, ajungand uneori la concluzii surprinzatoar de ingenioase. Apoi radeau fericiti, ca niste copii poznasi. Nici daca m-ar fi teleportat cineva in sanul unei colonii galactice de pe Marte, n-as fi experimentat revelatii mai fundamentale decat in mijlocul acelor studenti extraordinari! In acea clipa mi s-a pecetluit destinul fara ca eu sa fi bagat macar de seama. Aveam sa devin studenta la ASE, in Bucuresti, ca si ei. Nici nu visam pe atunci ca doar cativa ani mai tarziu aveam sa posed aceeasi usurinta mentala care ma facea sa sar sprintara si cu vadit deliciu de la o idee la alta, in zbor lin. In fine, nu stiu carui motiv se datoreaza pasiunea mea pentru „gramezile alea de pietre de mai sus de 1800 de metri” – cum le zicea tata, el preferand pajistile line si padurea de brazi. Dar e cert ca si la aspectul acesta ma suprapuneam cu gasca noastra perfect. Altceva vroiam sa spun de fapt. Sunt lucruri pe care le simt, dar nu mai tin minte cum sa le imbrac in cuvinte. Incerc sa le explic asa: o traversare prin Strunga Dracului, pe timp de primavara, cand de fapt e interzis, pentru ca inca mai e gheata pe lanturi, seconat de o mana de prieteni pe care stii ca te poti baza, caci la nevoie si-ar da viata pentru tine, m-ar scuti de orice explicatie. Si mai zic: acolo sus, era bine. Iar noi eram nemaipomenit de frumosi!

Cabana si Lacul Podragu