PPAJIŞTIAJIŞTI ALPINEALPINE ŞIŞI SUBALPINESUBALPINE CUCU SPECIISPECII CALCIFILECALCIFILE DINDIN P PARCULARCUL N NAŢIONALAŢIONAL

PPIATRAIATRA C CRAIULUIRAIULUI

PAJIŞTI ALPINE ŞI SUBALPINE CU SPECII CALCIFILE DIN PARCUL NAŢIONAL PIATRA CRAIULUI

EUNICE E4.4 Calciphilous alpine and subalpine grassland;

Palaearctic classification 36.4 Boreo-Alpic calciphilous alpine grasslands;

CORINE Land Cover 3.2.1. Natural grassland;

6170 Habitats Directive/FFH - Alpine and subalpine calcareous grasslands

CUPRINS

Cap. 1.......................................................................................................................Localizare

Cap. 2.................................................................................Definirea termenilor de bază

Cap. 3................................................................................................................................Clima

Cap. 4..........................................................................................................Vegetaţia şi flora

Cap. 5..............................................................................................................................Fauna

Cap. 6............................................................................Caracteristici ale ecosistemului

Cap. 7......................................Schema unui lanţ trofic caracteristic ecosistemului

Cap. 8............................................................................Reţeaua trofică a ecosistemului

Cap. 9....................................................................Ameninţări la adresa ecosistemului

Cap 10........................................................................................................................Rezumat

Cap. 11..................................................................................................................Bibliografie

2

Cap.1: Localizare

Ecosistemul se întâlneşte în etajele subalpin şi alpin (1500- 2500 m), pe soluri bogate în carbonat de calciu şi grad ridicat de saturaţie în baze.

În Romania acest ecosistem este întâlnit în: Munţii Rodnei, Munţii Rarău, Munţii Ceahlău, Munţii Hăşmaş, Mt. Suhardu Mic, Munţii Ciucului, Mt. Siriu, Munţii Bârsei, Mt. Penteleu, Munţii Leaota, Mt. Gârbova, Munţii Bucegi, Munţii Ciucaş, Munţii Piatra Craiului, Munţii Iezer-Păpuşa, Munţii Făgăraş, Munţii Lotru, Munţii Retezat, Munţii Ţarcu-Godeanu, Munţii Vâlcan, Munţii Cernei, Munţii Mehedinţi, Munţii Crivadei, Munţii Apuseni.

În cazul Parcului Naţional Piatra Craiului, ecosistemul „pajişti alpine şi subalpine cu specii calcifile” este întîlnit pe versanţii vestic şi nordic, la altitudini ce depăşesc 1500m. Versantul estic este alcătuit în cea mai mare parte din conglomerate şi de aceea aici nu există conditii pentru dezvoltarea acestui ecosistem.

3

4

Cap.2: Definirea termenilor de bază

Habitat - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului sau biologic.

Habitat natural - arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice.

Ecosistem - complex dinamic de elemente abiotice şi biotice care interacţionează într-o unitate funcţională. Ecosistemul reprezintă unitatea fundamentala structurala şi funcţională în abordarea naturii.

Biom - zonă majoră de viaţă, determinată de microclimă, cuprinzând un complex de biotopuri şi biocenoze.

Biotopul, ca parte integrantă a ecosistemului, este definit drept totalitatea condiţiilor abiotice în care se desfăşoară existenţa unei biocenoze şi a resurselor primare de care depinde existenţa populaţiilor.

Biosferă este spaţiul de pe Pământ unde există viaţă, incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a uscatul (litosferă) şi hidrosfera.

Factori abiotici - reprezintă componenta nevie a ecosistemului, care afectează viaţa organismelor. Exemplele de factori abiotici includ: radiaţia solară, gazele atmosferice, apa, umiditatea, temperatura, presiunea etc. Factorii abiotici contribuie la buna desfăşurare a vieţii şi determină, în strânsă legătură cu factorii biotici, productivitatea ecosistemului.

Factori biotici – sunt componenta vie a ecosistemelor. Factorii biotici reprezintă orice factor viu care influenţează un ecosistem.

Lanţul trofic – serie de organisme care, în cadrul unui ecosistem, cunsumă şi sunt consumate la rândul lor. Lanţurile trofice sunt , de fapt, căile principale prin care materia şi energia circulă în ecosistem. Numărul verigilor trofice dintr-un lanţ trofic este limitat, deoarece transferul de energie de la o verigă la alta nu se realizează în întregime, ci cu pierderi de energie la fiecare transformare.

Reţeaua trofică este rezultanta interconectării lanţurilor trofice din biocenoză. Stabilirea reţelei trofice depinde de numărul lanţurilor trofice şi de gradul de contact dintre ele.

5

Cap.3: Clima

În ansamblu, Parcul Naţional Piatra Craiului prezintă un topoclimat complex de munte cu două etaje:

topoclimatul de munţi înalţi, reprezentat prin Creasta Piatra Craiului (cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 1.000-1.200 mm ; temperatura medie anuală 0-4°C)

topoclimatul de munţi scunzi, caracteristic în Culoarul Rucăr-Bran (cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 800-1.100 mm ; temperatura medie anuală 4-5°C)

Ecosistemul pajişti alpine şi subalpine cu specii calcifile se situează la altitudini de peste 1500m şi este caracterizat de o temperatură medie anuală de aproximativ 0-2°C, iar cantitatea medie de precipitaţii oscilează între 1200-1400mm anual.

Cea mai calda lună din an este iulie cu o temperatură medie de 9°C cea mai rece ianuarie cu -7°C. Durata medie a perioadei de înghet poate depăşi 200 de zile. La altitudini de peste 2000m prima zi de îngheţ este considerată 1 septembrie, iar ultima zi 1 iunie. Aşadar 273 de zile de îngheţ.

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec-10

-8

-6

-4

-2

0

2

4

6

8

10

Variaţia temperaturii medii în cursul anului

Tem

pera

tura

med

ie (°

C)

6

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec0

1

2

3

4

5

6

Variaţia numărului mediu zilnic de ore însoriteTe

mpe

ratu

ra m

edie

(°C)

Ce mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în luna iunie (170 mm), iar cea mai mică în luna februarie (60 mm). Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad în intervalul noiembrie-aprilie, cu un maxim în lunile ianuarie – februarie, când se înregistrează şi cea mai mare grosime a stratului de zăpadă.

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

200

Variaţia precipitaţiilor în cursul anului

Prec

ipit

aţii

(mm

)

7

Cele mai multe zile cu precipitaţii se înregistrează în luna iunie (17 zile), iar luna cu cele mai puţine zile cu precipitaţii este februarie (doar 10 zile).

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

Variaţia numărului de zile cu precipitaţii în cursul anului

Zile

cu

prec

ipit

aţii

Având în vedere că media anuală a precipitaţiilor căzute pe teritoriul României este pe total de 637 mm, cu valori mai mari în zona de munte 1.400 - 1.000 mm/an şi mai scăzute în Bărăgan, Dobrogea şi Delta Dunării 500 - 400 mm/an, putem spune ca ecosistemul este situat în una din zonele cele mai umede de pe teritoriul României.

Cap.4: Vegetaţia şi flora

Carex sempervirens Vill.(Rogoz verde)

Face parte din familia Cypiraceae. Plantă perenă, cu rizom multiramificat. Înaltă pana la 50cm. Tulpina eractă, cilindrică. Frunze îngust lineare late de 1-3mm, plane. Inflorescenţă dintr-un spiculeţ mascul, cilindric şi 2-3 spiculeţe femele scurte, cilindrice, pedunculate. Fructe nucule trimuchiate, alungit ovoidale. Înfloreşte din luna iunie până în august. Se întîlneşte în etajul alpin şi subalpin, prin pajişti, mai ales pe versanţii abrupţi.

8

9

Festuca versicolor (Păiuş)

Face parte din familia Poaceae. Plantă perenă, cespitoasă, cu tulpini aspre în partea superioară, înaltă până la maxim 30cm. Frunzele sunt îngust lanceolate, lungi de 9-10cm, cu 5-7 nervuri paralele. Inflorescenţa este un panicul erect, lung de 4cm, format din spiculeţe alungit eliptice, scurt pedunculate, fiecare constituite din 3 flori. Fructul este o cariopsă. Înfloreşte în iulie – august. Se întâlneşte în pajiştile din etajul alpin.

Salix reticulata L. (Salcie pitică)

Face parte din familia Salicaceae. Arbust mic înalt de aproximativ 20cm, cu ramuri culcate, ia aspectul general de tufă. Frunzele sunt eliptice, rotunjite la

10

bază şi la vârf, verzi iarna; pe faţa superioară verde închis, pe cea inferioară alburii, cu nervuri roşiatice. Amenţii apar odată cu frunzele, sunt cilindrici, lungi de 1-3cm. Înfloreşte în iulie – august. Vegetează ca tufe în etajul alpin pe terenuri ierboase sau pietroase.

11

Silene acaulis L (Iarbă roşioară)

Face parte din familia Caryophyliaceae. Plantă perenă cu numeroase tulpini scurte. Frunzele sunt linear aciculare, uninerve. Flori solitare cu 5 petale roz până la mov deschis. Fructul este o capsulă. Înfloreşte din luna iulie până în septembrie. Este întâlnită în regiunea alpină pe pajişti şi stânci. Se gaseşte în Europa, Siberia, America de Nord.

Dianthus callizonus (Garofiţa Pietrei Craiului)

Face parte din familia Caryophylaceae. Este o plantă cu tulpina scundă având 5-10 cm înălţime. Frunzele sunt îngust lanceolate, nepeţiolate, au 2-4 cm lungime şi sunt aşezate în perechi. Tulpina se termină cu o singură floare cu corola de aproximativ 3 cm în diametru, formată din 5 petale late, dinţate la vârf, de culoare roşu-carmin. Petalele au la bază o pată purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri mătăsoşi strălucitori. Pe partea cealaltă petalele sunt albe-verzui. Floarea prezintă în centru un inel purpuriu pestriţ, deosebit de caracteristic. Înfloreşte în luna august. Creşte pe brânele şi coastele abrupte din Munţii Piatra Craiului, fiind o specie endemică pentru acest masiv.

12

Cap.5: Fauna

Prunella collaris (Brumăriţa de stâncă)

Face parte din familia Prunellide. Este o specie sedentară. Pasăre de dimensiuni mici, lungimea maximă din vârful ciocului până în vârful cozii fiind de 18cm. De la distanţă pare a avea un colorit şters gri-maroniu, aproape ca al unei vrăbii. Caracterele vizibile de la distanţă sunt: dungă închisă de-a curmezişul aripii şi pete maro-ruginii pe flancuri. Coloritul gâtului este vizibil doar de aproape (juvenilii nu au dungi pe gât). Sexe asemănătoare. Cuibăreşte în munţi la mari altitudini, în general peste 2000m, deasupra limitei superioare a pădurii. Îşi construieşte cuibul în tufişuri joase sau în găurile din stânci. Depune 3-5 ouă verzi-albastre. Se hrăneşte cu insecte primăvara şi vara, în timp ce iarna mănâncă seminţe de ierburi alpine. Cântecul este un ciripit melodios, care aminteşte de glasul ciocârliei; cântă de pe sol sau într-un zbor nupţial scurt.

Rupicapra rupicapra (Capra neagră)

Face parte din familia Bovidae. Capul + trunchiul 110-130 (140) cm;

13

coada 4-8 cm; urechea 10-12 cm; înălţimea 76 cm; greutatea 35-40 (55) kg. Ţapul are coarne mai îndoite la vârf şi puţin mai mari decât la capre. Culoarea variază după anotimp. Vara, spatele cafeniu-roşcat murdar. Abdomenul galben-roşcat deschis. Pe şira spinării o linie cafenie ntunecată. Gâtul galben-roşiatic. Ceafa albă-gălbuie. Umerii, pieptul, laturile corpului sure-cafenii întunecat. De la ureche peste ochi o dungă neagră, subţire, bine delimitată. În colţul anterior al ochiului, între nări şi buza superioară o pată galbenă-roşcată. Iarna, spatele cafeniu întunecat până la negru-cafeniu, ventral alb. Picioarele şi capul albe-gălbui. De la bot până la urechi porneşte o dungă longitudinală neagră cafenie.

Răspândită insular, pe culmile cele mai înalte ale lanţului alpino-carpato-caucazian. La noi, ssp. R. r. carpathica trăieşte în cete de 6-30 capete, pe vârfurile cele mai înalte şi prăpăstioase ale Carpaţilor. Se hrăneşte cu iarbă, muguri şi ramuri fragede de arbuşti, muşchi şi licheni. Împerecherea prin octombrie-noiembrie, iar prin aprilie-mai capra naşte 1-2 iezi. Ţapii bătrâni trăiesc în cete separate şi sunt înlăturaţi de cei tineri în lupta ce se dă pentru păstrarea femelelor.

Vipera berus (Vipera de munte)

Lungimea totală la femele 68 (excepţional până la 87) cm; masculii mai mici, 65 cm. Ochiul, înconjurat de 6-13 solzi. Botul trunchiat sau uşor rotunjit; dorsal plat sau cu cant rostral foarte ridicat. Masculii au spatele mai totdeauna cenuşiu cu o dungă neagră longitudinală sinuoasă sau un pronunţat zigzag ascuţit, slab distinct la indivizii cu coloraţie

14

întunecată, absent sau redus la o dungă rectilinie pe şira spinării. Laturile corpului cu pete întunecate, mai mult sau mai puţin rotunde. Capul patat mai mult sau mai puţin cu negru, iar către ceafă o pată unghiulară neagră în formă de A sau > < sau X. Ceafa gălbuie. Abdomenul cenuşiu, albăstrui sau negricios, mai mult sau mai puţin pătat cu alb, galben sau cafeniu cu pete negre. Vârful cozii ventral gălbui la femele, dorsal cu un desen mai egal, mai întunecat, cafeniu, roşu până la cenuşiu-cafeniu, galben-cafeniu întunecat sau verde-măsliniu. Abdomenul cenuşiu; vârful cozii galben mai mult sau mai puţin strălucitor. Dintre varietăţile de culoare, cea mai comună la noi este var. prester, neagră; puii la naştere cenuşii şi către 2 ani devin negri.

Este mai mult nocturnă. Pe vreme noroasă foarte agresivă; muşcătura poate fi uneori mortală. Prima acuplare primăvara, a doua toamna, dacă prima a fost timpurie. Femela naşte 5-20 pui în iulie-septembrie, care încep să vâneze imediat după naştere. Hibernează din noiembrie-decembrie. Este răspândită în tot lanţul carpatic şi în regiunea de dealuri. Poate fi întîlnită într-o multitudine de habitate: crestele muntilor, păşuni si pajisti alpine, subalpine şi montane, stâncării, dealuri, tufărişuri, margini de pădure etc. Se hrăneşte cu mamifere mici, amfibieni, ouă şi pui de păsări.

Miramella ebneri

Face parte din familia Acrididae. Este un Orthopter de culoare verde, talie mijlocie, lungimea corpului 16-27mm. Corpul are formă cilindrică, uşor turtit

15

lateral. Aparatul bucal este tipic pentru rupt şi mestecat. Aripile posterioare sunt rudimentare. Ultima pereche de picioare este adaptată la sărit. Abdomenul este voluminos şi se termină cu doi cerci evidenţi la masculi, concrescuţi într-un ovipozitor la femelă. Se întâlneşte din iulie până în octombrie în pajişti alpine, subalpine şi montane precum şi în fâneţe, la altitudini cuprinse între 1000-2300m. Este o specie endemică în Carpaţi.

Cap.6: Caracteristici ale ecosistemului

Ocupă suprafeţe mari, de ordinul 500 – 1000 ha, în etajele subalpin şi alpin (1500- 2500 m altitudine);

Se întîlneşte pe pante mai mult sau mai puţin înclinate, pe substrat de calcare sau conglomerate calcaroase;

Se dezvoltă, pe soluri rendzine, bogate în humus, amestecate cu sfărâmături de calcar, care asigură saturaţie în carbonat de calciu, astfel încât reacţia se menţine neutră sau slab alcalină (pH=7 – 7,4);

Stratul de sol este foarte subţire, în multe locuri cvasiinexistent;

Apare pe pante situate într-un microclimat caracterizat printr-o puternică insolaţie, adăpostite de acţiunea intensă a vânturilor, cu temperaturi

16

medii anuale cuprinse între 2°C şi -2,5°C şi precipitaţii între 900 mm şi 1450 mm/an.

Vegetaţia este unistratificată (strat ierbos) plantele sunt de talie mică sau cu tulpină repentă. Florile au culori vii pentru a atrage polenizatorii.

Diversitatea speciilor de plante este destul de mare, sunt prezente mai multe specii specii endemice şi specii rare.

Ciclul biologic al plantelor prezente aici este mult scurtat datorită faptului că sezonul estival este mai scurt.

Aceste pajişti sunt supuse păşunatului. Eliminarea păşunatului poate duce la o scădere drastică a diversităţiilor speciilor de plante. De asemenea suprapăşunatul poate afecta în mod negativ ecosistemul mai ales prin degradarea stratului de sol care este foarte subţire.

Cap.7: Schema unui lanţ trofic caracteristic ecosistemului

17

Polydrusus amoenus

Pardosa nigra

Festuca versicolor

Cap.8: Reţeaua trofică a ecosistemului

18

Energie solară

Flori

Producători primari (plante)PoalesCaryophyllalesViolalesLamialesSaxifragalesBrassicalesMalpighialesFabalesGentinalesAsterales

Fructe

Frunze

Lepidoptera Aranea

Păsări insectivore şi omnivore Passeriformes

Păsări de pradăAccipitriformesFalconiformes

InsectaOrthopteraColeopteraHymenoptera

Insecte carnivoreAraneaColeopteraChilopoda

Mamifere ierbivoreMamalia Bovidae

Mamifere carnivore

ReptiliaViperidae

Cap.9: Ameninţări la adresa ecosistemului

Ecosistemul pajişti alpine şi subalpine este, în general, destul de stabil. Una dintre posibilele ameninţări este suprapăşunatul. Totuşi până în prezent nu au fost probleme mari legate de acest aspect în masivul Piatra Craiului. Păşunatul excesiv poate duce la alterarea habitatului, în primul rând prin degradarea stratului de sol care este destul de subţire, în unele zone cvasiinexistent. De asemenea suprapăşunatul poate duce la scăderea diversităţii speciilor de plante. Cu toate acestea trebuie să se ţină cont că păşunatul este o activitate care se desfăşoară de mult timp în acest spaţiu. Încetarea păşunatului ar putea afecta chiar mai grav biodiversitatea ecosistemului decât suprapăşunatul, ducând la dezvoltarea prea puternică a speciilor de plante care erau păscute în detrimentul altor specii ajungându-se

19

Producători primari (plante)PoalesCaryophyllalesViolalesLamialesSaxifragalesBrassicalesMalpighialesFabalesGentinalesAsterales Mamifere

carnivore

chiar la dispariţia unora dintre acestea. Aşadar am putea spune că păşunatul a devenit un „factor de control” al biodiversităţii în cadrul ecosistemului, contribuind la menţinerea echilibrului între specii. Aşadar acesta trebuie menţinut la un nivel moderat pentru asigurarea stabilităţii ecosistemului.

O altă ameninţare este turismul prin:

- circulaţia turiştilor pe trasee nemarcate şi în zone nepermise cauzând degradarea solului şi la distrugerea unor exemplare de plante rare;

- eventuala creştere necontrolată a numărului de vizitatori, putând duce la dereglarea ecosistemului prin eroziunea traseelor turistice şi creşterea cantităţilor de deşeuri;

- culegerea sau distrugerea deliberată a unor specii de floră şi faună;

- traseele de alpinism amplasate necorespunzător deranjează păsările care cuibăresc în zonele stâncoase;

- camparea şi crearea de vetre de foc în locuri neamenajate.

În acest sens trebuie să se aibă în vedere educarea turiştilor spre practicarea unui turism ecologic prin informarea acestora asupra conduitei ce trebuie adoptată în drumeţie şi a efectelor negative care pot apare. O bună metodă de educare în acest sens este organizarea de tabere ecologice şi de activităţi de colectare a deşeurilor. De asemene informarea se poate face prin amplasarea de plăcuţe de avertizare pe trasee. În vederea evitării eroziunii solului se pot folosi, în locurile cele mai afectate de pe trasee, saltele, gărduleţe de sprijin şi trepte de lemn.

Cap.10: Rezumat

Ecosistemul se întâlneşte în etajele subalpin şi alpin (1500- 2500 m), pe soluri bogate în carbonat de calciu şi grad ridicat de saturaţie în baze. În masivul Piatra Craiului se regăseşte pe versanţii vestic şi nordic, la altitudini ce depăşesc 1500m.

Apare pe pante situate într-un microclimat caracterizat printr-o puternică insolaţie, adăpostite de acţiunea intensă a vânturilor, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 2°C şi -2,5°C şi precipitaţii între 900 mm şi 1450 mm/an.

20

Vegetaţia este unistratificată (strat ierbos) plantele sunt de talie mică sau cu tulpină repentă. Diversitatea speciilor de plante este destul de mare, sunt prezente mai multe specii specii endemice şi specii rare. Florile au culori vii pentru a atrage polenizatorii. Dintre speciile cheie menţionăm: Elyna myosuroides, Carex sempervirens, , Festuca versicolor, Sesleria rigida, Salix retusa, Salix reticulata, Festuca versicolor, Oxytropis carpatica, Draba aizoides, Erigeron uniflorus, Carex rupestris, Carex sempervirens, Achillea schurii, Onobrychis transsilvanica, Aster alpinus, Helianthemum alpestre, Alyssum repens, Dianthus tenuifolius, Dianthus callizonus, Calamintha alpina, Galium anisophyllon, Pedicularis verticillata, Scabiosa lucida, Poa rehmanii, Linum extraaxillare, Anthemis carpatica, Silene acaulis, Saussurea alpina etc.

În ceea ce priveşte fauna, întâlnim păsări alpine şi subalpine din ordinele Passeriformea, Falconiformes şi Accipitriformes, dintre mamifere capra neagră (Rupicapra rupicapra) şi ursul brun (Ursus arctos), dintre reptile găsim Vipera de munte (Vipera berus), şi o mare varietate de insecte dintre care menţionăm câteva ordine: Lepidoptera, Orthoptera, Coleoptera, Hymenoptera, Diptera etc.

Aceste pajişti sunt supuse păşunatului. Eliminarea păşunatului poate duce la o scădere drastică a diversităţiilor speciilor de plante. De asemenea suprapăşunatul poate afecta în mod negativ ecosistemul mai ales prin degradarea stratului de sol care este foarte subţire.

Habitatul „Pajişti calcifile alpine şi subalpine” este menţionat în anexa 2 „Tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită declararea ariilor speciale de conservare” din OUG 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Precum şi în Directiva 92/43/CEE – Directiva habitate.

Cap.11: Bibliografie

Determinatorul ilustrat Pasarile din Romania si Europa , autori: Bertel Bruun, Hakan Delin, Lars Svensson

Călăuza în lumea plantelor şi animalelor, autori: Constantin Pârvu, Stoica Godeanu, Laurenţiu Stroe

21

HABITATELE DIN ROMÂNIA, autori: Nicolae Doniţã, Mihaela Paucã-Comãnescu, Aurel Popescu, Simona Mihãilescu, Iovu-Adrian Biriş

MANUAL DE INTERPRETARE A HABITATELOR NATURA 2000 DIN ROMÂNIA, autori: Dan Gafta, Owen Mountford

http://n2k.nationalparks.ro/

http://www.wikipedia.org/

http://www.pcrai.ro/

http://alpinet.org/

http://www.clcp.ro/

http://www.panda.org/ro/

http://www.lifenatura2000.ro/

http://www.rosilva.ro/

http://ec.europa.eu/

http://www.iucnredlist.org/static/major_habitats

http://milvus.ro/

22