Paratextualitatea, curs - Alaman

7/22/2019 Paratextualitatea, curs - Alaman

http://slidepdf.com/reader/full/paratextualitatea-curs-alaman 1/3

Goleanu FlorinFacultatea de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați Specializarea: limba și literatura Română - limba și literatura Engleză, anul III

Profesor:conf. univ. dr. Eugenia Alaman

Importanța paratextului. Delimitări și exemplificare

În eseul de față vom încerca, pe scurt, să prezentăm importanța pe care o are paratextul,mai exact, prefața și notele de subsol (definiri și traduceri ale unor termeni, expresii etc. dinlimbile latină, greacă etc.), romanului Don Quijote, al lui Miguel de Cervantes Saavedra.

Înainte de a discuta despre importanța paratextului în volumul I al romanului Don Quijote, se

impune să definim și să delimităm, teoretic, termenul de paratext , așa cum este el văzut decătre Gérard Genette.

Așadar, în viziunea lui Genette, cel care a și pus bazele conceptului de paratext și multealtele, paratextul reprezintă un ansamblu de producții verbale (verbal or other productions),

cum ar fi numele autorului, prefața, ilustrații1 etc.

Explicând, în continuare, sensul și etimologia cuvântului paratext, acesta spune că paratextul este ceea ce conferă textului putința de

„a deveni o carte și să fie văzută ca atare de către cititorii săi și, într -un sens mai larg, de cătreaudiența sa. Mai mult decât o frontieră sau o frontieră închisă, paratextul este, mai degrabă, unînceput, sau – un cuvânt folosit de Borges referitor la prefață – un „vestibul” ce oferă lumiiîntregi posibilitatea fie de a pătrunde în universul cărții, fie de a o lăsa deoparte. E o „zonănedefinită” între interior și exterior, o zonă lipsită de asperități fie pe partea din interior

(îndreptată înspre text) sau pe partea din exterior (îndreptată înspre discursul generat de cititori pe marginea textului), o margine, sau, cum spune Philipe Lejeune, „un hotar al textului tipăritcare, de fapt, dirijează percepția asupra textului a cititorului”2

.

Iată deci că paratextul este mai mult decât o serie de producții verbale, reprezintă chiarmarginea dintre înspre și dinspre text, margine pe care cititorul o străbate în momentul în caredeschide cartea, produsul finit al unui text, și felul în care cititorul se orientează în ceea ce

privește cine e autorul cărții de față, unde și când a trăit, ce a făcut/ fost el, autorul, de-a

lungul vieții sale, pentru că paratextul poate fi atât prefața, cât și tabelul cronologic pe care îlgăsim în unele ediții ale (traducerilor) romanului; de asemenea, o importanță anume oreprezintă paratextul de pe clapeta cărții, unde sunt inserate fie citate ale autorului în cauză,

din roman sau nu, fie aprecieri critice3, fie altele, în funcție de interesele sau scopul editorului.Un alt element de care trebuie ținut cont este că paratextul se împarte în două subcategorii:

1 Gerard Genette – Paratexts. Thresholds of interpretation, trans. by JANE E. LEWIN Foreword by RICHARD

MACKSEY, English translation, Cambridge University Press, 1997, disponibil pe http://uncopy.net/wp-

content/uploads/2012/11/genette-paratexts.pdf, accesat la data de 20.05.2013, ora 18:422 Gérard Genette, op. cit., p. 2, traducerea paragrafului ne aparține

3

Aceste aprecieri critice pot fi amplasate în mai multe locuri în/ pe carte: în prefața cărții, unde prefațatorul poate insera citate din părerile criticilor referitoare la cartea în cauză, în postfața cărții, pe coperta IV, sau peclapeta cărții.





- paratext auctorial [al autorului4: public (numele autorului, dedicaţii, note în pagină,epigrafii, interviu radiofonic al autorului) şi privat (manuscrise, variante, ciorne, jurnal

intim, etc.)];- paratext editorial [al editorului (catalog, copyright, copertă, supracopertă, publicitate,

reclamă, etc.)]. Această distincţie este ameninţată, mai ales în cazul textelor literare,filosofice etc. care sunt „reciclate” continuu5.

Mai mult, Genette (1987) împarte paratextul în:

- peritext (acea parte a paratextului inseparabilă de text: titlu, sumar etc. sau elementeleîn şi din jurul cărţii) şi

- epitext (circulă în afara textului sau elemente distanţate de carte [în spaţiu]).De aici putem trage următoarea concluzie, paratextul, fie el peri- sau epi-text(ual), fie

prezent la ediția a III-a, de exemplu, a unui roman, este important pentru că trasează 1) cheia

de lectură în care poate fi sau trebuie citit romanul în cauză, 2) oferă informații, în cele maimulte din cazuri, esențiale despre autor și activitatea sa literară, 3) explică, în diverse moduri,tema sau cheia romanului, ajutând astfel în demersul cititorului, cel de a citi, de a înțelege șide a interioriza – chiar și romanele pot fi interiorizate (sau apropriate) – informația pe careacesta o găsește în roman, mai ales că romanele se împart, și ele, în (sub)categorii.

Pentru că am definit și am trasat, în mare, informațiile și felul în care trebuie privit paratextul, continuăm acest eseu vorbind, pe larg, despre importanța paratextului aferentromanului Don Quijote, ediția din 2005 apărută la editura Leda, București, în traducerea luiIon Frunzetti și Edgar Papu, cu o prefață de Cornel Mihai Ionescu.

În primul rând, prefața lui Cornel Mihai Ionescu lămurește aspectele decisive ale

romanului, grila de lectură, care, în cazul romanului ales de noi, este multiplă: parodică,hermeneutică, intertextuală6, mitică, filosofică etc., și, spre exemplificare, selectăm câteva

pasaje din prefață:

„(…) pentru ca seria istorică a interpretărilor pe care le admite și le stimulează să compună ceamai uluitoare parabolă hermeneutică desfășurată între două extreme ce se exclud și se propunreciproc: parodia și mitul?”7

sau, în cazul în care ne referim la receptările/ interpretările altora legate de Don Qujiote:

„În eseurile lui Unamuno care preced Vida de Don Quijote y Sancho, și în care regăsimreprezentarea romantică a „spiritului dualist și polarizator”, ascensiunea în mit a lui DonQuijote se face prin renunțare la hispanism, prin saltul din individual și național în generaluman. Asumarea destinului umanității părea să necesite, pentru un timp, jertfa patriei. (…)Mai târziu, Unamuno va reveni asupra acestei poziții, încercând să concilieze cei dori termeniai devenirii lui Don Quijote într -o formă de „concordie discordantă”, pe care tensiunea fertilă a

4 Sau, completăm, ale editorului, translatorului, îngrijitorului colecției, dacă romanul a apărut în cadrul unei

colecții de romane etc. 5 Eugenia Alaman, Poetică. Note de curs

6 Don Quijote este considerat de unii ca fiind primul roman în care sunt folosite parodia și intertextualitatea,

elemente specifice, de altfel, postmodernismului.7 Miguel de Cervantes Saavedra – Don Quijote, traducere și note de Ion Frunzetti și Edgar Papu, prefață de

Cornel Mihai Ionescu, editura Leda, București, 2005, p. 5





membrilor ei, destinați, de data aceasta, unei sinteze paradoxale, o proiectează în orizontuluiunei dialectici paroxistice”8

.

Paratextul aferent romanului discută problema devenirii individului, a suprapunerii celordouă planuri, cel real (istoria) vs. cel real (imaginarul lui Don Quijote), percepția erouluiasupra societății și discursurile acestuia în momentele cheie pe tema curajului, a loialității, afidelității, a statutului eroului într -o societate care și-a pierdut valorile sau a supralicitat

anumite teme, motive, valori, idei, concepte etc.9

Tot din prefața- paratext aflăm și de faptul că romanul a fost o operă de „purificare șiîmplinire”, spune Marcelino Menéndez y Pelayo, citat de prefațatorul ediției citate, căromanul reprezintă o imbricare reușită a conceptelor din Poeticile unor filosofi, precum cea a

lui Aristotel, ale cărei teorii sunt foarte pregnante în textura romanului, și alții, așa cum însuși prefațatorul spune, citând o sintagmă din cadrul romanului, că reprezintă intenția autorului,

anume Cervantes: „o oglindă a vieții umane, pildă de moravuri și icoană a adevărului” 10

.Sperăm că cele deja menționate sunt de ajuns pentru ca cititorul să își poată forma o părere

cu privire la problema pe care, într -un fel sau altul, o ridică paratextul, intertextul, metatextul

și altele, despre care, cu siguranță, se poate vorbi îndelung și, desigur, sperăm ca cititorul să poate folosi informațiile prezentate aici pentru a înțelege mai bine care sunt intențiile sauscopurile cu care sunt folosite paratextele în atât de numeroasele și mereu-noile cărți,aparținând oricărui gen și oricărei specii literare, existente.

BIBLIOGRAFIE

1. Alaman, Eugenia – Poetică. Note de curs 2. Cervantes Saavedra, Miguel de – Don Quijote de la Mancha, traducere și note de Ion

Frunzetti și Edgar Papu, prefață de Cornel Mihai Ionescu, editura Leda, București,2005

3. Genette, Gérard – Paratexts. Thresholds of interpretation, trans. by JANE E. LEWIN

Foreword by RICHARD MACKSEY, English translation, Cambridge University

Press, 1997, disponibil pe http://uncopy.net/wp-content/uploads/2012/11/genette-

paratexts.pdf, accesat la data de 20.05.2013, ora 18:52

8

idem, p. 69 Situație, altminteri, perenă în planul culturii, și nu numai.

10 idem, p. 12

Documents

Paratextualitatea, curs - Alaman