8/18/2019 Părintele Sofronie de La Essex

1/2

Rugăciune către Dumnezeu Tatăl a PărinteluiSofronie de la Essex

DUMNEZEULE TATĂ, Cel veşnic binecuvântat;

Care ne- ai chemat la slavă veşnică în Iisus Hristos,

Care, fără de păcat fiind, a purtat păcatele lumii, şi S-a urcat pe cruce ca noi să fim vii în veci;

Care în slăbiciunea trupului omenesc a arătat chipul desăvârşirii Tale- pe Tine, Tată Preasfânt,

Te rugăm umple-ne de sus cu tăria Ta, ca să putem călca pe urma paşilor Săi.

Fă-ne asemenea bunătăţii Fiului Tău în această vreme trufaşă şi nestatornica, ca nu cumva din pricina neadevărului nostru calea Adevărului Tău să sufere defăimare, nici să nu fie întinata defiii celui potrivnic.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice , Editura Deisis, Sibiu,2007, p.46)

Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţiani cu acel cuvânt; încercau să -l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multecuvin te, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte

duhovniceşte.” ( Părintele Sofronie de la Essex )

Dhul nostru petrece într- o stare de încântare plină de mulţumire când ni se descoperă SfântaTaină ce depăşeşte mintea zidită:Dumnezeul cel Viu, Căruia poţi să-I spui „Tu”.

Măreţia Lui ne înfricoşează, smerenia Lui ne cutremură. Şi oricât ne-am înălţa noi, din răsputeri,în atragerea noastră către El, cu bucurie simţim procesul înălţării, dar în acelaşi timp El ne aparedin ce în ce mai de ne-ajuns . Şi se întâmplă să ajungem la neputinţă, ne cuprinde o oarecaredeznădejde, ne vedem gata a cădea ‒ şi dintr-odată El, total neaşteptat, este cu noi şi ne îmbrăţişează cu dragoste . Dumnezeu este uimitor de paradoxal. Sufletul este gata să-L întrebe:

8/18/2019 Părintele Sofronie de La Essex

2/2

„Dar Tu unde ai fost când mie îmi era aşa de greu?”, însă, văzându-L cu sine, nu poate să-şirostească întrebarea.Înţelesul părăsirii de către Dumnezeu este a ne arăta că nu suntem încăgata; că încă nu ne-am săvârşit călătoria până la capăt; că avem încă a trece prin nevoinţaunei mai mari deşertări; a bea până la fund paharul pe care El l-a băut (Matei 20, 22).

Şi astfel, într -o cucernică teamă şi în lumina nădejdii ce se întăreşte, sufletul se smereşte şi seadânceşte bucuria inimii pentru înmulţirea cunoaşterii căilor lui Dumnezeu, Mântuitoruluinostru.

(Arhimandrit Sofronie , Vom vedea pe Dumnezeu precum este , București, Editura Sophia, 2008, p. 38)

Când spui rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!», să te opreşti mai întâi la«Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm

de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe „miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei. În timpul rugăciunii sunt importantedeci, două lucruri: primul – tinderea către Hristos, să nu cercetăm alte lucruri, vedenii, glasuri,lumini, ci să avem atenţia noastră către chipul lui Hristos; iar al doilea – durerea neîntreruptă şi pocăinţa adâncă”.

„Să nu dăm importanţă la nimic ce se petrece în timpul rugăciunii, nici la glasuri. Când se audglasuri înăuntrul nostru în timpul rugăciunii şi nu ne creează evlavie, atunci să nu fim atenţi.Mintea trebuie să fie lipită de Hristos.”

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi

dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală. Dacă într -o anume faptă noi suntem vinovaţi5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţimvinovăţia celorlalţi.”

„Să iubim desconsiderarea celorlalţi faţă de noi, dar să nu ne lăudăm pentru răbdarea noastră. S-i considerăm pe calomniatori ca pe binefăcătorii noştri.” (Părintele Sofronie)