83
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Specializarea Economie şi Afaceri Internaționale Particularități ale procesului de integrare economică în Asia Coordonator, Lect. univ. dr. Liviu-George Maha Iaşi, 2011

Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in AsiaParticularitati Ale Procesului de Integrare Economica in AsiaParticularitati Ale Procesului de Integrare Economica in AsiaParticularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Citation preview

Page 1: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Specializarea Economie şi Afaceri Internaționale

Particularități ale procesului de integrare economică în

Asia

Coordonator,Lect. univ. dr. Liviu-George Maha

Absolventă,xxx

Iaşi, 2011

Page 2: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

CUPRINS

CUPRINS...................................................................................................................................2

INTRODUCERE.......................................................................................................................3

CAPITOLUL 1. Considerații generale privind procesul integrării...........................................5

1.1 Etimologia şi evoluția conceptului de integrare...............................................................5

1.2 Teorii ale integrării economice........................................................................................9

1.3 Factori determinanţi ai integrării economice.................................................................19

CAPITOLUL 2. Integrarea economică în Asia – instrumente şi tendințe...............................23

2.1 Comisia Națiunilor Unite în Asia şi Pacific...................................................................23

2.2 ASEAN şi zona de liber-schimb a Asociaţiei Naţiunilor Unite din Asia de Sud-Est....25

2.3 Cooperarea economică Asia-Pacific (APEC)................................................................28

2.4 Alte organisme de integrare regională în zona Asia-Pacific..........................................31

CAPITOLUL 3. Tendinţe integraţioniste în zona asiatică.......................................................33

3.1 De la identitatea economică la cea politică....................................................................33

3.2 Factorii politici care împiedică realizarea unei Uniuni Economice în Asia..................36

3.3 Participarea Chinei la grupări economice integraționiste. Impactul asupra relațiilor

comerciale regionale.......................................................................................................................40

CONCLUZII............................................................................................................................44

BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................46

LISTA FIGURILOR ŞI TABELELOR...................................................................................49

2

Page 3: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

INTRODUCERE

Economia mondială contemporană cunoaşte o evoluție complexă, uneori contradictorie.

Astfel, paralel cu internaționalizarea activităților economice, are loc, în dimensiuni variabile, o

fragmentare a acesteia prin adoptarea unor forme de regionalizare preferențială a relațiilor dintre

țări. De aceea, una dintre cele mai actuale probleme a devenit asigurarea complementarității

organizațiilor regionale cu dezvoltarea schimburilor economice la nivel mondial.

În aceste condiții, cunoaşterea aprofundată a realităților economice pe plan internațional,

inclusiv prin prisma fundamentelor teoretice ce le-au influențat, reprezintă o cerință strictă de

actualitate economică şi politică. În consecință, prin lucrarea Particularități ale procesului de

integrare economică în Asia, ne-am propus să analizăm sistemele de integrare pe exemplul

continentului asiatic. Concepută într-o perspectivă relativ largă, lucrarea este structurată în două

direcții: analiza conceptelor şi teoriilor integrării economice şi examinarea proceselor reale pe

exemplu zonei Asia-Pacific.

În acest context, pe parcursul primului capitol, Considerații generale privind procesul

integrării, ne-am axat pe prezentarea conceptelor şi aplicațiile teoriilor integrării economice.

Prezentând analitic diferite abordări ale unor autori de prim rang în ştiința economică (J. Tinbergen,

G. Myrdal, T. Scitovski etc) am realizat o serie de delimitări conceptuale dintre care poate fi relevată

definirea integrării economice drept un proces de creare a „unor relații coerente între diverse zone

geo-economice” pentru atingerea „stadiului de uniune” a unor state, înainte despărțite prin spații

economice naționale complet diferite.

Conştienți de faptul că realitatea economică este infinit mai complexă decât o sinteză

teoretică, am propus o definiție operațională a integrării, având în vedere diverse componente

concrete ale unei uniuni economice: crearea unui spațiu economic comun bazat pe o uniune vamală,

libera circulație a factorilor de producție, adică existența unei piețe comune; realizarea unor politici

comune în domeniul economic, financiar-monetar şi social, armonizarea până la unificare a

legislațiilor naționale în diferite domenii etc.

Având în vedere deosebirile dintre integrarea economică, culturală, politică, militară etc.,

caracteristicile diverselor forme de aplicare a conceptului de integrare în perioada postbelică au ținut

cont de nivelul de dezvoltare al economiilor integrate sau în curs de integrare, cât şi de natura

structurilor economice, sociale şi politice naționale. Astfel, putem vorbi de integrarea țărilor cu

3

Page 4: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

economie dezvoltată, integrarea țărilor cu economie planificată şi integrarea țărilor în curs de

dezvoltare.

Analizând pe zone geografice a diverselor forme de integrare economică un rol important le

revin organismelor internaționale şi regionale şi a faptului că integrarea economică este rezultatul

unei voințe comune a țărilor participante în condițiile armonizării intereselor economice şi politice

ale acestora.

Adoptarea acestui concept global al integrării se reflectă în analiza celor trei mari zone de

integrare pe plan mondial: zona europeană, zona americană şi zona asiatică.

Examinarea trăsăturilor şi perspectivelor integrării economice în regiunea Asia-Pacific face

obiectul studiului nostru pe parcursul capitolelor doi şi trei.

Pentru analiza instrumentelor de integrare ne-am concentrat atenția pe organismele şi

organizațiile mondiale şi regionale cu rol decisiv în înfăptuirea acestui obiectiv. Astfel, unul din cele

mai importante organisme internaționale în această arie este Comisia Națiunilor Unite în Asia şi

Pacific. Aceasta este una de departe una din cele mai întinse organizații din totalul organizațiilor

Națiunilor Unite, numărând 62 de state membre, dintre care 58 regionale. Întinderea geografică a

ESCAP (engl.) începe din Turcia până în vestul insulelor din Pacific şi Kiribati în est, şi de la

Federația Rusă din nord, până la Noua Zeelandă în sud.

Realizarea formelor de integrare economică în regiune nu ar fi posibilă fără contribuția

organismelor regionale: ASEAN, SAARC, APEC. Implicarea acestora evidențiază că Asia-Pacific

este regiunea în dezvoltare cu cele mai mare perspective de lărgire şi adâncire a integrării regionale

în secolul 21. Cooperarea şi integrarea regională asiatică au fost impulsionate de rațiuni economice

(în principal integrarea pe verticală în rețele de producție regionale şi globale, ceea ce a condus la

intensificarea schimburilor comerciale intraregionale) şi politice, însă tot factorii economici şi

politici au constituit şi frâne în calea unei integrări mai accentuate.

Aceste aspecte au fost subliniate pe parcursul subcapitolului 2.3 Tendințe integraționiste în

zona asiatică. Factorii politici care împiedică realizarea unei Uniuni Economice în Asia, în care au

fost prezentate principalele obstacole politice în calea integrării asiatice.

În Asia au mai fost lansate o serie de inițiative, printre care şi dialogul pentru Cooperare din

Asia, Asociația pentru Uniunea Asiatică, Forumul Boao pentru Asia, în scopul integrării cooperării

asiatice, astfel încât să fie create premisele pentru o viitoare uniune economică asiatică. Un rol

important pe scena asiatică îl joacă China, cea de-a IV-a putere economică a lumii, subiect pe care l-

am abordat pe parcursul celui de-al III-lea capitol.

4

Page 5: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

CAPITOLUL 1. Considerații generale privind procesul integrării

Sintagma „integrare economică” poate căpăta un sens diferit, în funcție de contextul în care

este folosită. Astfel, ea poate face referire simultan la diverse grade de cooperare economică, într-un

număr de domenii precum: comerțul, mobilitatea forței de muncă şi a capitalurilor, plăților,

politicilor fiscale şi monetare, securității sociale şi coordonării planurilor de investiții. Pe parcursul

acestui capitol vom analiza evoluția conceptului de integrare şi teoriile care s-au format în jurul

acestuia.

1.1 Etimologia şi evoluția conceptului de integrare

Termenul de integrare este de proveniență latină, mai exact, vine din latinescul integro,

integrare, integratio şi semnifică „punerea la un loc, sau reunirea mai multor părți într-un tot unitar

pentru constituirea întregului”. Inițial de proveniență matematică, conceptul de integrare a început să

fie folosit pe scară largă în diverse domenii ale ştiințelor socio-umane, şi implicit şi în domeniul

economiei. Conform Concise Oxford Dictionary şi Chambers Essential Dictionary, integrarea

exprimă combinarea părților unui întreg şi uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părți

ori a unor membri. Practic, integrarea reprezintă procesul de atingere a stadiului de uniune.1

În Larousse Dictionnaire integrarea este definită ca intrare într-un subansamblu, iar în

Dictionnaire des sciences economiques este evocată ca fiind o modalitate generală de încorporare a

unui element străin într-un ansamblu. În Dictionnaire economiques et financier integrarea este

privită ca un aspect al concentrării, o viziune îngustă, care nu mai corespunde evident prezentului.

Un punct comun al diverselor definiții oferite ale acestui termen este reprezentat de noțiunea de

unitate (ceea ce este dispersat se uneşte).

Astfel, putem afirma că prin integrare se obține, în timp, cea mai potrivită structură a

economiei internaționale prin îndepărtarea obstacolelor artificiale, în scopul unei operări optime a

acesteia, precum şi introducerea, în mod deliberat, a tuturor etapelor şi elementelor dezirabile de

coordonare şi unificare. De aceea, problema integrării constituie o parte dintr-o problemă mai

generală, şi anume a politicii economice optime.2 Concepția aceasta îi aparține lui J. Tinbergen, care

defineşte integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internaționale prin înlăturarea

barierelor artificiale din schimburile comerciale. Tinbergen leagă deci integrarea de fenomene

1 Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 17

2 Tinbergen, J., International economic integration, 2nd edition rev., Editura Elsevier, Amsterdam, 1965, p. 45

5

Page 6: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

economice, distingând între integrare pozitivă şi cea negativă. De asemenea, G.R. Denton sesizează

virtuțile integrării, şi anume maximizarea bunăstării sau îndepărtarea discriminărilor economice.3

G. Myrdal prezintă integrarea ca realizare a vechiului ideal vestic de egalitate a

posibilităților.4 Z. Kamecki înțelege acest concept tot prin prismă economică, drept formare pe baza

unei structuri, a unui organism economic, care cuprinde un grup de țări separate de economia

mondială considerată ca o entitate.

Alți autori caracterizează integrarea ca fiind:

Obținere, în cadrul unui anumit teritoriu, a unui „sens de comunitate” şi a unor instituții

suficient de puternice, precum şi a unor practici răspândite, care să asigure pentru un timp

îndelungat „schimbări practice” între statele respective;5

Proces în cadrul căruia actorii politici din diferite structuri naționale sunt convinşi să îşi

modifice lealitatea, speranțele şi activitățile politice spre un nou centru, ale cărui instituții

posedă ori pretind jurisdicție asupra statelor naționale preexistente;6

Punerea la un loc a mai multor operații, efectuate de aceeaşi firmă (integrare verticală) sau

de firme diferite încorporate în cadrul aceleiaşi entități economice (integrare orizontală);7

Procesul prin care națiuni, până atunci doritoare şi capabile să-şi conducă independent

politica internă şi cea externă, încearcă să ia împreună anumite decizii sau să delege

procesul luării de decizii unor organe noi centrale; procesul prin care actorii politici din

mai multe state diferite sunt convinşi să-şi modifice speranțele şi activitățile politice către

un nou centru.8

După cum subliniază şi aceste accepțiuni, conceptul de integrare dobândeşte în fiecare caz un

înțeles aparte sau cel puțin diferit, fiecare definiție prezentând o nuanță particulară. Asupra lui au

fost formulate puncte de vedere extrem de variate, care pornesc de la înțelegerea generală a

semnificațiilor sale, trecând prin interpretările de nuanță economică, până la explicarea particulară a

unor tipuri de integrare, în funcție de o diversitate de criterii.

3 Denton, G.R., Economic Integration in Europe, Editura Weidenfeld & Nicolson, Londra, 1969, p. 134 Myrdal, G., Economic theory and underdeveloped regions, Editura Hutchinson, Londra, 1957, p. 455 Deutsch, K.W., Communication Theory and Political Integration, Editura J.P. Lippencott and Co.,

Philadelphia, 1964, p. 676 Haas, E.B., International Integration: The European and the Universal Process, International Organization 15,

1961, p. 127 Perroux, F., Intégration économique. Qui intègre? Au bénéfice de qui s'opère intégration?, în revista

Économie appliquée XIX (3-4), Paris, 1966, pp. 389-4148 Lindberg, L.N., Integration as a Source of Stress on the European Community System, International

Organization 20 (2), 1966, pp. 67 - 73

6

Page 7: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

În mod curent, prin integrare se înțelege un proces complex, specific perioadei contemporane

de dezvoltare a societății, care constă în esență în intensificarea interdependențelor între state, proces

condiționat de un ansamblu de factori, din rândul cărora un rol important revine revoluției tehnico-

ştiințifice.

G. Haberler9 defineşte integrarea ca fiind o relație economică mai strânsă între arii aflate în

legătură, iar B. Balassa10 ca proces şi situație de fapt, ca ansamblu de măsuri destinate să suprime

discriminările între economiile naționale respective. Considerăm că această definiție este realistă,

potențial funcțională, dar destul de greu realizat efectiv. Conform ideilor enunțate de acelaşi autor,

integrarea economică „totală”, generală, presupune o unificare monetară, fiscală, socială, a politicii

anticiclice şi presupune înființarea unei autorități supranaționale, ale cărei decizii să fie obligatorii

pentru statele membre.

F. Perroux a fost unul din primii care au considerat integrarea economică un proces, un

ansamblu de realizări dinamice, în care forțele de expansiune sunt singurele decisive, adică acele

forțe care, prin definiție, scapă schemele statice ale concurenței. J. Csillaghy11 socoteşte integrarea

economică drept intrarea unei unități suplimentare într-un ansamblu economic, într-un sistem

economic determinat şi subliniază că este destul de dificil de realizat integrarea a două sisteme

economice diferite, menținându-se caracteristici contradictorii ale fiecăruia dintre ele. Trebuie

operată deci o distincție clară între aspectul calitativ şi aspectul cantitativ al integrării: primul se

referă la condițiile de bază ale integrării, la existența unui sistem economic prevăzut cu tripla

comunitate a piețelor, prețurilor şi plăților, iar cel de-al doilea reflectă crearea acestor condiții pe

plan economic regional.

Concluzionând, putem admite că „mecanismul integrării economice” cuprinde crearea unui

spațiu economic comun, circulația liberă a factorilor de producție atunci când există o „piață

comună”, consumarea resurselor împreună, cu eficiență economică şi socială maximă, realizarea

unei uniuni vamale, realizarea unor politici comune în domeniul economic, monetar, financiar şi

social. Practic, aceste deziderate reflectă principiile de bază ale fenomenului de integrare economică.

Sintagma „integrare economică” poate căpăta un sens diferit, în funcție de contextul în care

este folosită. Astfel, ea poate face referire simultan, în afară de aspectele menționate anterior, şi la

diverse grade de cooperare economică, într-un număr de domenii precum: comerțul, mobilitatea

9 http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Gottfried_Haberler, [acesat la 10.03.2011, ora 12.34]10 Balassa, B., Trade Creation and Trade Diversion in the European Common Market. The Economic Journal,

vol. 77, 1967, pp. 1–21, accesat de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_integration11 Csillaghy , J., Integration economique internationale et differenciation regionale, Editura Editions de

L'Epargne, Paris, 1965, p. 34

7

Page 8: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

forței de muncă şi a capitalurilor, plăților, politicilor fiscale şi monetare, securității sociale şi

coordonării planurilor de investiții.

În afară de integrare economică se mai poate vorbi şi de integrare politică, militară,

culturală. G. Myrdal consideră că integrarea economică reprezintă şi o problemă de ştiință politică,

de sociologie şi de psihologie socială12, în timp ce T. Scitovski13 apreciază că diferențierilor

conceptuale sunt puse pe seama divergențelor ce există pe planul diferitelor interese, din diferite

sectoare, în cadrul aceleiaşi țări sau între state diferite, a țelurilor diferite ce se urmăresc şi a

avantajelor care speră că vor fi obținute ca efect al integrării economice. Referindu-ne la o arie

geografică restrânsă, integrarea economică este de factură regională.

Integrarea economică regională poate îmbrăca forme diverse, în funcție de gradul şi tipul de

cooperare socială, politică şi, bineînțeles, economică.

În literatura de specialitate, termeni precum „cooperare regională”, „integrare economică

regională” etc. nu au fost adesea definiți cu prea mare claritate, nu au fost nici aplicați la fel. De

exemplu, cooperarea economică regională se foloseşte în cazul activităților comune sau coordonate

ale unor țări dintr-o regiune dată, în domeniul economic, dar şi la nivel social.

Cooperarea economică poate forma stadiu inițial al integrării economice regionale, dar nu

duce în mod automat la integrarea economică, pentru realizarea acesteia este nevoie de respectarea

principiilor sus-amintite. Până la sfârşitul deceniului trecut s-a făcut distincție netă între integrarea

efectuată în cadrul fiecărei economii naționale, pe de o parte, şi, pe altă parte, integrarea efectuată

între țări, fie că aceste țări posedau economie de piață, economie planificată sau erau în curs de

dezvoltare. Trebuie subliniată însă importanța deosebită a formelor de integrare economică

regională, care preced temporal, nu numai spațial, integrarea economică.14

Problema principală care se pune atunci când ne referim la integrarea țărilor cu economie de

piață este crearea unor condiții identice în ceea ce priveşte concurența între producători, comercianți

şi consumatori în țările respective.

A.H. Robertson15 defineşte integrarea vest-europeană a țărilor cu economie de piață, ca

procesul prin care anumite state europene încearcă să depăşească stadiul „cooperării” prin înființarea

de instituții cu caracter supranațional, care pot duce în cele din urmă la federalizarea lor. Integrarea

este un proces şi un țel care presupun totuşi un transfer de competențe de la nivel național, către 12 Myrdal, G., Economic theory and underdeveloped regions, Editura Hutchinson, Londra, 1957, pp. 48 - 5113 Scitovski, T., Money and the Balance of Payments. Editura RandMcNally, Londra, 1969, p. 1214 Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti,

2010, p. 2315 http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=5281480, [accesat la 12.03.2011,

ora 17.23]

8

Page 9: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

instrumente şi organisme cu caracter supranațional. În prezent, statele vest-europene au propus acel

tip de integrare în care multilateralitatea şi deschiderea spre alte națiuni să nu afecteze tradițiile şi

particularitățile naționale, ci, dimpotrivă, să le protejeze.

Integrarea țărilor cu economie planificată a rezultat, de regulă, din coordonarea planurilor

naționale ale țării respective. Cel mai adesea, în materie de integrare, țările cu economie planificată

s-au mărginit să îşi coordoneze planurile naționale încheind acorduri de cooperare şi specializare în

producție pentru o gamă limitată de produse. Cel mai interesant exemplu de integrare economică în

acest sens îl reprezintă țările cu economie planificată care au făcut parte din Consiliul de Ajutor

Economic Reciproc (CAER).

Dintre teoreticieni, J.F. Deniau16 a prezentat, între primii, divergențele existente între adepții

economiei de piață, ai liberei inițiative şi adepții planificării. De asemenea, W. Ropke17 a opus

interpretarea bazată pe economia de piață celei bazate pe economia planificată.

Integrarea economică în cazul țărilor în curs de dezvoltare s-a realizat pe lângă țările cu

economie de piață sau pe plan regional, între ele însele, în organizații integratoare destul de puțin

viabile totuşi.

1.2 Teorii ale integrării economice

Teoria uniunii vamale reprezintă fundamentul teoriei integrării economice realizate de două

sau mai multe țări, uniunea vamală constituind cheia de boltă a tuturor formelor de integrare

economică, pasul inițial, condiția de sine qua non a integrării economice.18 Într-o formulare

consacrată, Aurel Ghibuțiu19 o enunță astfel: comerțul liber dintre state prin intermediul unei uniuni

vamale maximizează bunăstarea economică a statelor respective.

Teoria uniunii vamale - uniunea vamală reprezintă un spațiu economic al cărui membri se

angajează reciproc să nu impună nici un fel de taxe vamale sau echivalente şi nici o restricție

cantitativă, aplicând un tarif vamal extern comun față de țările terțe, precum şi o legislație vamală

comună.

Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerț (GATT) caracterizează uniunea vamală

astfel: substituirea unui singur teritoriu vamal la două sau mai multe teritorii vamale în care

drepturile de vamă şi alte reglementări comerciale restrictive sunt eliminate pentru a permite 16 Myrdal, G., Economic theory and underdeveloped regions, Editura Hutchinson, Londra, 1957, p. 5517 Jones, Ch., Introduction to economic growth, ediția a II-a, Editura W.W. Norton & Company ltd., New York,

2002, p. 7918 Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti,

2010, p. 2919 Ghibuțiu, A., Globalizarea economiei mondiale şi implicații pentru sistemul comercial internațional –

Conjunctura economiei mondiale, I.E.M, București, 1993, p. 56

9

Page 10: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

schimburile comerciale între teritoriile respective în ceea ce priveşte produsele originale din aceste

teritorii. Uniunea vamală presupune ca drepturile de vamă şi alte reglementări aplicate de fiecare din

membrii uniunii față de terți să fie identice.

Încă din perioada interbelică, Dimitri Gusti sesiza faptul că uniunea vamală este o organizație

egoistă, al cărui obiectiv este de a stabili tarife prohibitive în favoarea membrilor ei şi în contra

tuturor celor care nu fac parte din ea. Teoria uniunii vamale a înregistrat în timp o evoluție de la

concepția clasică la accepțiunea sa modernă.

Teoria clasică a uniuni vamale susține construirea uniunii vamale „pure” ca grupări formate

numai prin „corectarea” taxelor vamale, ca instrument de protecție şi politică comercială. Dintre

reprezentanții teoriei clasice a uniunii vamale putem aminti de Friedrich List, Jacopo Mazzei, Ion

Ghica, Victor V. Bădulescu.

Încă din secolul al XVII-lea, Colbert a reuşit să realizeze în Franța o uniune vamală internă,

suprimând barierele care despărțeau cele 12 provincii interne. În acelaşi secol, Anglia, Scoția şi

Irlanda s-au constituit şi ele într-o uniune vamală.

Zollverein-ul (uniunea vamală) german l-a inspirat pe Fr. List în constituirea teoriei sale: în

1834 cuprindea 39 de state, care au condus în 1871 la formarea Germaniei (primul Reich).

La rândul lor, cele 50 de state ale SUA au constituit, în opinia lui P.A. Samuelson, o

gigantică uniune vamală, iar unul dintre actele internaționale de anvergură ale secolului XX a fost

constituirea Pieței Comune Europene, reprezentând, într-o primă fază, o uniune vamală tipică.

În spațiul românesc, într-un studiu publicat la Iaşi în revista Propăşirea, Ion Ghica a susținut

necesitatea unei uniuni vamale între cele două provincii: Moldova şi Muntenia, în scopul facilitării

schimburilor comerciale ale acestora; uniunea vamală respectivă s-a realizat odată cu unirea

Principatelor Române.

În 1928, germanul H.A. Wirsching elaborează un istoric al proiectelor de uniune vamală a

Europei, de la mercantilismul secolului ai XVII-lea şi liberalismul secolului al XIX-lea (după

Congresul de la Viena din 1815), până la izbucnirea primului război mondial. El analizează critic,

subliniindu-le valabilitatea, proiectele de uniune vamală dintre statele germane, colaborarea

economică dintre statele Europei Centrale, precum şi ideea uniunii vamale în afara Europei

(Commonwealth-ul britanic şi proiectele de uniune paneuropeană),

În anul următor, teoria uniunii vamale este reprezentată de Y. le Troquer, A. Tibal şi L.

Cocquet, de la Comitetul francez de studii pentru o potențială uniune vamală europeană. Ultimul

dintre ei a realizat, sub titlul Union douaniere europeenne, un atlas economic al Europei, care

10

Page 11: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

conține o serie de hărți, studii, diverse statistici asupra problemei, utile şi până în prezent cercetării

fenomenului.20

Jacopo Mazzei, într-un studiu publicat în 1930 şi întemeiat pe o bogată documentare, relevă

căile cele mai potrivite prin care se poate ajunge la realizarea uniunii vamale, tarifele preferențiale

dintre țările respective şi raporturile acestor state cu alte țări.

Un exemplu foarte interesant de uniune vamală s-a realizat în perioada interbelică în cadrul

Micii Înțelegeri. Pactul de înființare a acesteia s-a încheiat la Geneva, la 16 februarie 1933, când s-a

stabilit ca „gruparea politică” ce s-a alcătuit să fie întărită printr-o serie de înțelegeri care să asigure

o cât mai largă colaborare a țărilor participante, în domeniul economic şi financiar.

La conferința preliminară ce a avut loc la Belgrad, de la 23 la 30 noiembrie 1933, în vederea

pregătirii primei sesiuni a Consiliului Economic al Micii Înțelegeri, țara noastră a fost reprezentată

de prof Victor V. Bădulescu. „Ideea de uniune vamală, sublinia acesta, este una din soluțiile posibile

pentru aşezarea mâine a schimburilor economice dintre popoare.” După V.V. Bădulescu, formele

uniunii vamale sunt:21

Uniunea vamală perfectă – o uniune între ale cărei părți (țări) vama este suprimată, iar

schimburile cu terții se fac pe baza unui tarif şi a unei legislații vamale comune;

Uniunea vamală imperfectă - țările componente îşi păstrează independența lor tarifară, dar

îşi acordă totuşi pentru schimburi importante, avantaje diverse. Există însă bariere vamale

exterioare, la granițele față de terți;

Uniunea vamală cu tarife preferențiale – instituirea unui regim reciproc de preferințe

pentru anumite produse, în cadrul uniunii vamale. În iunie 1930 a avut loc prima

conferință, desfăşurată la Bucureşti, a statelor din centrul şi estul Europei, cu scopul de a

examina regimul preferențial vamal ca mijloc pentru înlesnirea exportului de produse

agricole.

Apreciem că, în practică, prima şi cea de a treia formă de uniune vamală au fost întâlnite mai

frecvent. De altfel, constatăm şi în prezent practica exercitată de uniunile vamale care adoptă tarife

preferențiale pentru terți.

Teoria modernă a uniunii vamale se referă la aspectele mecanice ale funcționării uniunii

vamale (coordonarea structurii tarifare şi a politicilor comerciale dintre țările membre), precum şi la

20 http://europa.eu/pol/cust/index_fr.htm, [accesat la 15.03.2011, ora 17.56]21 Bădulescu, V.V., Tratat de politică comercială, Editura Scrisul Românesc, Bucureşti, 1945, p. 34

11

Page 12: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

aspectele rezultate din unificarea vamală (ridicarea diferențiată a gradului de bunăstare a statelor

membre). Reprezentanții acestei teorii sunt J. Viner, J.E, Meade şi R.G. Lipsey.22

În anul 1960, J. Viner a impus o distincție netă între efectele de creare a comerțului (trade

creation) şi efectele de detunare a fluxului de mărfuri comerciale (trade diversion) în cadrul uniunii

vamale.

În acelaşi deceniu, J.E. Meade stabileşte teorema „celui de al II-lea prim. Aceasta ia în

considerare variabilele care determină starea optimă a unui sistem economic. Enunțul teoremei este

următorul: dacă una din condițiile de optim economic nu poate fi realizată, atunci o situație optimală

de rangul doi este obținută realizând celelalte condiții ale optimului.

Ca urmare, J.E. Meade propune un model de echilibru parțial asupra sistemului aflat în starea

optimă: analiza efectelor uniunii vamale asupra repartiției produselor. Aspectele cele mai importante

ale modelului se regăsesc în următoarele aserțiuni:23

1. Formarea unei uniuni vamale are mai multe şanse de a fi favorabilă dacă economiile

partenerilor sunt asemănătoare decât dacă ele sunt diferite şi complementare;

2. Similitudinea actuală, dacă se combină cu complementaritatea potențială, reprezintă cea

mai bună formă de uniune;

3. Formarea unei uniuni are cu cât mai multe şanse de a fi realizată cu cât cadrul general

legislativ este mai bine precizat;

4. Uniunea va fi cu atât mai favorabilă cu cât fiecare din parteneri va furniza mai multe

produse pe piață;

5. Fiecare din parteneri va fi principalul furnizor al celuilalt pentru produsele pe care le va

vinde şi principalul client pentru produsele care le cumpără;

6. Uniunea vamală va avea cu atât mai multe şanse cu cât va fi mai largă;

7. Uniunea este cu atât mai avantajoasă cu cât tariful pentru export este mai scăzut şi cu cât

terții sunt mai divizați;

8. Uniunea se constituie într-o lume supusă restricțiilor cantitative.

22http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&&id_categ=12&id_revista=5435&id_nr_revista=145&mod=arhiva, [accesat la 15.03.2011, ora 18.23]

23 Meade, J.E., Liesner, H.H., Wells, S.J., Case Studies In European Economic Union. The Mechanics of Integration, ediția a V-a, Oxford University Press, Londra, 1992, p. 11

12

Page 13: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

R.G. Lipsey a extins acest model, perfecționându-l şi generalizându-l în anii 1957, respectiv

1970. Cele trei aserțiuni importante ale modelului lui Lipsey de echilibru general al unei uniuni

vamale sunt:24

a) O uniunea vamală antrenează modificări de tarif suficient de importante pentru a putea fi

considerate ca fiind marginale;

b) O uniune vamală constituie un caz tipic de „al doilea nivel”;

c) O teorie a uniunii vamale trebuie să țină cont de nivelul şi tipul de utilizare a alocațiilor

guvernamentale.

Formarea unei uniuni vamale, după părerea lui Lipsei, pare mai curând să demonstreze că are

loc o sporire a bunăstării economice, dacă economiile țărilor membre sunt în mod real cât mai

similare, dar potențial complementare sau nesimilare. Avantajele uniunii vamale sunt, conform

aceluiaşi autor: specializarea în producție conform teoriei costurilor comparative; realizarea de

economii şi obținerea unei eficiențe economice modificările favorabile din raporturile de schimb;

creşterea ritmului dezvoltării economice.

Teoria clasică a uniunii vamale era relativ simplă: comerțul liber maximizează bunăstarea

mondială; o uniune vamală, ca urmare, va contribui la bunăstarea mondială.

Teoria Uniunii Economice şi Monetare studiază pasul următor care trebuie efectuat după

realizarea uniunii vamale. În cadrul acestei etape, prind contur cele mai multe din principiile

integrării economice: politica comună în domeniile industrial, agricol, transporturi, financiar,

monetar; libera circulație a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor; crearea unor fonduri speciale

pentru finanțarea diferitelor programe, concurența loială, armonizarea legislațiilor naționale.

S. Sava apreciază că realizarea uniunii economice depinde în mod determinant de voința şi

acțiunea statelor implicate în procesul integrării, de necesitățile economiilor respective. Crearea

uniunii economice şi monetare este asigurată prin, şi de către statele naționale respective, care, în

mod deliberat, acționează în sensul armonizării politicilor lor economice şi monetare într-o acțiune

unitară.

Uniunea Economică şi Monetară este deci un pas intermediar în realizarea integrării

economice. G. Haberler distinge trei etape ale integrării, iar B. Balassa următoarele cinci etape:25

1. „zona economică de liber schimb” - țările care o constituie decid să abolească progresiv

taxele vamale şi restricțiile cantitative dintre ele. În ceea ce priveşte produsele originale

24 Lipsey, R.G., Lancaster, K., The General Theory of Second Best, The Review of Economic Studies, 24(1), pp. 11–32. Reprinted in Robert E. Kuenne, 2000

25 Balassa, B., Trade Creation and Trade Diversion in the European Common Market. The Economic Journal, vol. 77, 1967, pp. 1–21

13

Page 14: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

din zonă, țările respective rămân libere în politica lor față de terți, atât tarifară, cât şi

netarifară. AELS şi, mai recent, SSE reprezintă modele de zone economice libere actuale.

2. „uniunea vamală” - țările care o constituie decid să abolească progresiv taxele vamale şi

restricțiile cantitative în circulația produselor originare din zona lor şi să substituie, de

asemenea progresiv, politicile lor individuale față de terți printr-un tarif exterior comun.

Aceasta implică o negociere cu terții a tarifului vamal comun de către uniunea vamală

respectivă. Zollverein-ul german a fost prima mare uniune vamală recunoscută astfel,

constituind un pas important în realizarea ulterioară a integrării economice a statelor

germane şi a integrării politice a acestora;

3. „piața comună” este o uniune vamală în care țările membre decid să asigure libera

circulație a factorilor de producție şi libera stabilire a persoanelor în oricare din țările

componente. Această trăsătură, deşi esențială, nu este şi suficientă pentru realizarea unei

piețe comune. Aici prevalează tot trăsăturile legate de funcționalitatea mecanismelor

economice ale țărilor componente.

4. „uniunea economică” adaugă caracteristicile pieței comune încă una, armonizarea

politicilor naționale în domeniul economic. Deşi „uniunea economică” este mai amplă şi

presupune o semantică a conceptului mai largă decât „piața comună”, totuşi, procesul de

integrare economică în curs de desfăşurare în UE demonstrează că „uniunea economică”

trebuie să includă şi dimensiunea monetară.

5. „integrarea economică totală” implică unificarea politicilor monetare, fiscale şi sociale.

Aceasta nu se poate efectua însă fără instaurarea uni autorități supranaționale veritabile.

P. Maillet a propus etape posibile pe calea integrării:26

a) Construirea zonelor economice şi a uniunilor vamale libere;

b) Piața comună, care adaugă uniunii vamale, libera circulație a factorilor de producție;

c) Uniunea Economică şi Monetară

Moneda, bugetul, relațiile internaționale, declara P. Maillet sunt atributele clasice ale

suveranității naționale; o reducere a competențelor naționale în aceste direcții presupune o

răspândire a organizării politice a continentului.

Teoria uniunii politice. Ale teorii semnificative

După 1964, convins fiind de prăbuşirea viitoare a celor două blocuri militare – NATO şi

Tratatul de la Varşovia – Charles de Gaulle, pe atunci preşedinte al Franței, a reluat ideea unei

26 Maillet, Gh.P., Jefrey, D.L., Christianity and Literature: Philosophical Foundations, Integrations Series, Editura Academic, San Francisco, 2011, p. 45

14

Page 15: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

„Europe de la Atlantic până la Urali”, pe care o lansase inițial în memoriile sale de război: „Europa

nu va putea niciodată să-şi găsească echilibrul şi pacea decât mijlocind asocierea între slavi,

germani, gali şi latini....Unitatea Europei ar putea să fie pusă în practică şi sub forma unei asociații

organizate a popoarelor sale începând din Islanda şi până la Istanbul, Gibraltar sau Urali.”

Numai astfel, Europa va putea, după opinia lui de Gaulle, să joace un rol pe plan mondial;

miza va fi în realizarea acestui rol, integrarea economică a țărilor din lumea a treia. Către aceasta

Franța s-a orientat masiv, numărul țărilor din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) asociate la CEE

sporind neîncetat.

Integrarea economică trebuie să fie urmată de integrarea politică, pe care o presupune şi o

prefigurează totodată. Integrarea economică este urmată temporal de integrarea politică, iar

realizarea acesteia din urmă poate fi un factor dinamic, ce o poate propulsa pe prima. Integrarea

economică o postulează pe cea politică, îi creează acesteia fundamentele, eliminând obstacolele şi

făcând să apară interese comune în realizarea acestor două forme de integrare. Integrarea politică

devine obiectul final al integrării economice. Fiindcă este totală, presupunând toate palierele vieții

economice, integrarea politică s-ar mai putea numi integrare globală, fără a fi confundată cu

integrarea la scară planetară, proces cu alte semnificații.27

Unii gânditori şi-au construit modele teoretice asupra integrării politice influențați direct de

perioada războiului rece. Încă din 1962, americanul George Liska deducea că echilibrul bipolar

(SUA – URSS) va conduce la o tendință opusă integrării economice, la multiplicarea actelor de

independență economică şi politică, ceea ce de altfel evoluția istorică a şi confirmat28

Alți gânditori au constatat că integrarea depinde de factor geopolitici şi de mediul

înconjurător. Karl W. Deutsh, adeptul „comunități morale şi sociale”, a subliniat că relaxarea

tensiunilor între Estul şi Vestul Europei în deceniile şapte şi opt a condus la încetinirea integrării în

Europa şi chiar a oprit-o complet.29 Considerăm că expertul german nu are dreptate, deoarece în

această perioadă „cei 6” au devenit „cei 9” şi apoi „cei 15”, iar integrarea socialistă în cadrul CAER

a căpătat nuanțe cantitative, negândite inițial.

Leon L. Lindberg îi reproşează lui Deutsch că nu a elaborat şi o teorie a „comunității

politice” către care tinde „comunitatea morală sau socială” şi proiectează în timp realizarea

„comunității politice” în care integrarea va ajuta ca orice conflict să fie rezolvat fără violență.27 Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti,

2010, p. 3628 Oehler- Şincai, Puterea comercială a Asiei – analiza grupurilor economiilor emergente asiatice, Editura

Tribuna Economică, Bucureşti, 2008, p. 1929 Deutsch, K.W., Communication Theory and Political Integration, Editura J.P. Lippencott and Co.,

Philadelphia, 1964, p. 67

15

Page 16: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Până la dezmembrarea „sistemului mondial socialist” a fost teoretizată şi pusă în aplicare

„integrarea socialistă”, concepută ca proces de adâncire şi perfecționare în continuare a colaborării şi

dezvoltării integrării economice socialiste. Acest proces a fost proiectat în conformitate cu

următoarele principii: respectarea suveranității de stat, a independenței şi neamestecului în treburile

interne; egalitatea deplină în drepturi a tuturor statelor; avantajul reciproc şi întrajutorarea

tovărăşească – principii care au fost adesea dificil de transpus în practică.30

Realizând integrarea economică, țările CAER realizau un model de rezolvare reciproc

avantajoasă a relațiilor dintre ele, a relațiilor cu alte state cu economie planificată, ținând cont de

nivelurile diferite de dezvoltare dintre ele. Modelul urmărea utilizarea eficientă a relațiilor respective

pentru apropierea acestor niveluri diferite.

Căile realizării integrării economice în țările cu economie planificată au urmărit

îmbunătățirea activității de coordonare a planurilor de dezvoltare economică a fiecărei țări,

extinderea cooperării şi specializării producției; formarea unor legături stabile între ramurile

economiei, ştiinței şi tehnicii; construirea cu eforturi comune a unor obiective economice,

perfecționarea relațiilor economice, financiare şi valutare; participarea la activitatea economică

internațională. Indiferent de principiile şi obiectivele urmărite, integrarea țărilor cu economice

planificată s-a diferențiat de integrarea țărilor cu economie de piață.

Michel Branciard susține că integrarea economică nu este posibilă decât între state cu puteri

comparabile, care posedă aspirații şi dezvoltări similare; fiecare dintre acestea trebuie să consimtă

însă la abandonarea parțială a suveranității lor. Integrarea implică unificarea părților pentru a forma

un întreg; de aceea ridică probleme de natură multidimensională. Dacă două sau mai mule țări

reuşesc să devină o singură entitate, atât natura relațiilor lor, cât şi cuantificarea acestor relații

necesită o abordare multidisciplinară.31

Paul Chamley subliniază că integrarea este un proces care conduce la formarea unei entități

politice şi economice şi care comportă două aspecte: unul intensiv, referitor la elaborarea şi

consolidarea normelor sistemului integrat, şi altul extensiv, care se referă la definirea şi lărgirea

spațiului politic şi economic guvernat de aceste norme.

Allain Cotta prezintă următoarele „grade cronologice” ale integrării economice, care o preced

pe cea politică:

30 Lindberg, L.N., Integration as a Source of Stress on the European Community System, International Organization 20 (2), 1966, pp. 67 - 73

31 http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_integration, [accesat la 21.03.2011, ora 12.23]

16

Page 17: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

a) „integrarea schimburilor exterioare” prin care mai multe țări îşi armonizează schimburile

externe adoptând acelaşi tarif vamal comun;

b) „integrarea vamală” este etapa care urmează logic;

c) „integrarea monetară” prin concentrarea politicilor monetare a două sau mai multe țări;

d) „integrarea politicilor de creştere” prin coordonarea proiectelor de investiții şi de

producție, care reprezintă un preludiu la integrarea totală.

J. Lagneau a subliniat că, spre deosebire de concepția vest-europeană a „mai multor viteze”

în integrare economică, țările cu economie planificată au promovat posibilitatea integrării

economiilor aflate la nivele inegale de dezvoltare către un nivel unic, parcurgând cu „aceeaşi viteză”

calea respectivă. Au fost excluse ciocnirile de interese politice, de felul celor care apăruseră la

nivelul CEE atunci când a fost lansat Planul Fouchet de uniune politică sau chiar la nivelul CAER,

atunci când a fost lansat Planul Valev de integrare şi specializare în producția regională.

Economiştii unguri au lansat şi ei puncte interesante de vedere privind integrarea economică.

Janos Szita şi Jozsef Kaplan consideră integrarea ca fiind un proces continuu, derivat din diviziunea

muncii, idee extrem de importantă, care singură poate justifica necesitatea procesului de integrare

economică. Tibor Palankai o consideră un proces de unificare a economiilor naționale, care se

petrece la două niveluri: micro-integrare (la nivelul firmelor) şi macro-integrare (la nivelul țărilor).

Conform părerilor lui Jozsef Csillaghy, integrarea economică are ca rezultat nivelarea

prețurilor mărfurilor şi serviciilor care iau parte la comerțul internațional sau inter-regional, ca şi

nivelarea ratelor de interes, fără să implice în mod necesar o nivelare a veniturilor, care poate avea

loc în cursul unui lung proces temporal şi istoric.

„Modelul Csillaghy” propune următoarele etape ale integrării economice:32

1. „zona de liber schimb”, care permite statelor participante să mențină aceleaşi tarife în

interiorul zonei pentru produsele industriale;

2. „uniunea vamală” care permite eliminarea tarifelor vamale între statele membre şi

stabilirea unui tarif exterior comun;

3. „uniunea economică” care conduce la libera circulație a mărfurilor, capitalurilor şi

persoanelor;

4. „comunitatea sectorială”, în care țările membre stabilesc aceeaşi politică economică în

sectoarele determinate, realizând concomitent libera circulație a mărfurilor, resurselor

umane şi capitalurilor. Pe aceste baze au fost construite CECA şi EURATOM;

32 Csillaghy , J., Integration economique internationale et differenciation regionale, Editura Editions de L'Epargne, Paris, 1965, p. 69

17

Page 18: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

5. „comunitatea economică”, în care se stabileşte o politică economică comună, ale cărei

decizii se iau cu majoritate calificată.

Acelaşi autor acordă schimburilor comerciale un rol important în integrarea economică, da ia

în considerare şi mobilitatea factorilor de producție (capitalul, resursele umane). De asemenea, el

apreciază că incidența factorilor economici, istorici şi politici contribuie esențial la integrarea sau

diferențierea economică.

Dacă analizăm comparativ etapele propuse în modele Balassa, Maillet sau Csillaghy

observăm destul de multe asemănări şi mai puține deosebiri conceptuale, de nuanță. Putem

concluziona că integrarea economică este un proces complex de punere la un loc a economiilor

țărilor participante prin constituirea:

a) Zonelor economice libere, ca adevărate nuclee, oaze, pe care ulterior trebuie să se grefeze

celelalte elemente;

b) Uniunii vamale, care permite tranzitarea liberă a produselor între țările participante;

c) Uniunii economice şi monetare ce implică unificarea şi coordonarea politicilor pe aceste

planuri.

O variantă a teoriei cercurilor concentrice ale integrării economice o constituie teoria

centrului şi periferiei, care relevă inegalitatea dintre părțile unui sistem integrat sau în curs de

integrare: „centrul” ocupă un loc privilegiat, este plasat favorabil, are un rang superior în raport cu

„periferia”, situată la extremități, unilateral dezvoltată sau subdezvoltată.

Dintre specialiştii români care au studiat integrarea, P. Suian o consideră ca pe un proces

global, care include atât integrarea economică, cât şi pe cea politică, pentru că, prin însăşi natura lor,

politicul şi economicul sunt inseparabile. Transferarea unor competențe economice către organele

supranaționale înseamnă, în final, şi integrare politică, deoarece competențele economice ale unui

stat sunt atribuite suveranității statului respectiv.33

Dar integrarea nu este o problemă de bunăvoință şi de decizie administrativă, chiar şi la cel

mai înalt nivel. Integrarea nu se decide, ci se realizează! Ea reprezintă expresia unei înalte conştiințe

a intereselor economice, politice, sociale şi instituționale a țărilor care o efectuează. Integrarea

înseamnă a fi pregătit pentru zonarea, regionalizarea şi apoi globalizarea politicilor naționale pe

multiple planuri, în primul rând cel economic.

Teoriile integrării economice prezentate reflectă realitatea într-o bună măsură şi constituie un

instrument al activității propriu-zise de integrare, atunci când oamenii politici şi le asumă.

33 Suian, P., Integrarea vest-europeană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 56

18

Page 19: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Nuanțările fenomenului în diferitele zone ale planetei, dinamismul lui astăzi, conduc la o

situație care în care elaborarea teoretică rămâne de cele mai multe ori în plan secundar sau modifică

substanțial cunoştințele existente. Precipitarea unor decizii, evoluția unor evenimente care le grăbesc

conduc inevitabil la surprinderea cu dificultate a realității. De aceea sunt tot mai necesare şi îşi

dovedesc viabilitatea o serie de instrumente ale integrării economice.

1.3 Factori determinanţi ai integrării economice

Apariţia şi dezvoltarea aranjamentelor economice regionale, concomitent cu adâncirea

procesului de globalizare sunt două forţe dinamice şi uneori contradictorii care definesc economia

mondială contemporană. Desfăşurarea concomitentă a globalizării şi regionalizării a generat o

economie mondială din ce în ce mai interdependentă.

Procesul de regionalizare se desfăşoară concomitent cu procesul de globalizare a economiei.

Ambele tendinţe, globalizarea şi regionalizarea, determină diversificarea relaţiilor dintre entităţi

economice (în special state şi corporaţii), făcând să se atenueze, cel puţin din punct de vedere

economic, rolul graniţelor naţionale.

Procesul de regionalizare presupune ca tot mai mult statele naţionale să îşi bazeze relaţiile

reciproce pe relaţii integrative tot mai strânse, cu grade diferite de complexitate. Adâncirea tendinţei

de integrare s-a bazat tot mai mult pe apariţia unui număr din ce în ce mai mare de grupări regionale

integraţioniste, pe proliferarea relaţiilor regionale dintre state.

Regionalismul actual poate fi văzut şi ca expresia ordinii economice mondiale aflată la ora

redefinirilor, contrabalansarea unor puteri economice făcându-se de către unele state prin reunirea

eforturilor lor de dezvoltare economică.

Intensificarea procesului de integrare la scară regională constituie o necesitate obiectivă,

luând în considerare următoarele elemente definitorii:34

- potenţialul material, financiar şi uman care poate fi antrenat prin cooperare în circuitul

naţional, regional şi mondial de valori;

- proximitatea geografică, cu efecte favorabile asupra raporturilor de complementaritate între

dimensiunile economice, politico-diplomatice şi cultural-umane, amplificate de afinităţile spirituale;

- grupările regionale cresc acumularea de avuţie naţională şi regională, având efecte pozitive

asupra schimburilor comerciale în cadrul grupărilor, precum şi asupra locului ţărilor membre în

comerţul internaţional.

34 Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 45

19

Page 20: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Tendinţa de formare a unor blocuri regionale comerciale este determinată de acţiunea mai

multor factori, atât de natură endogenă, cât şi exogenă.35

Factorii endogeni sunt rezultatul evoluţiilor care s-au petrecut în interiorul unor ţări sau

grupări de ţări deja constituite:

- opţiunile fundamentale de politică economică similare, concepţia comună despre

dezvoltare;

- politicile de liberalizare a comerţului întreprinse de multe ţări în dezvoltare, proces care va

facilita liberalizarea accentuată în vederea unei viitoare integrări cu statele industrializate;

- dificultăţile economice cu care s-au confruntat ţările ca urmare a crizei energetice, şi care a

avut ca efect conştientizarea faptului că există potenţial de creştere insuficient valorificat.

Ca factori exogeni menţionăm:36

- modalitatea de acoperire a riscurilor potenţiale determinate de evenimente care se petrec fie

în zona respectivă, fie în alte zone;

- încercări de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup, eventualele pierderi

datorate din îngustarea unor pieţe extraregionale, ca urmare tot a unor procese integraţioniste;

- dorinţa de stabilitate politică şi de întărire a sistemelor democratice.

Formele pe care le îmbracă integrarea economică regională sunt determinate de multitudinea

de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care-şi conjugă eforturile spre atingerea

unui obiectiv comun. Dimensiunile unui proces integrativ sunt date, în principal, de axa verticală,

cea a adâncimii gradului de integrare şi cea orizontală, respectiv numărul de state membre.

Grupările integraţioniste existente astăzi, chiar dacă au obiective diferite sau grad de

instituţionalizare inegal (elemente ce caracterizează intensitatea procesului de integrare), sunt

grupări deschise, ce permit aderarea de noi state, în condiţiile stabilite de fiecare acord în parte.

Analiza diverselor forme de integrare are în vedere în principal axa verticală, respectiv intensitatea

procesului integrativ. Principalele forme de integrare, în funcţie de intensitatea procesului integrativ

sunt: zone de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică, uniunea monetară şi

uniunea politică. (vezi definiţiile de la subcapitolul 1.2)

Până astăzi, cel mai înalt grad de integrare este atins de Uniunea Europeană, care este în faza

de uniune economică şi monetară, dar care şi-a propus şi realizarea uniunii politice.

35 Negescu, D., Spre o tripolarizare a comerţului mondial, Tribuna Economică nr. 15/1995, p. 2836 Meade, J.E., Liesner, H.H., Wells, S.J., Case Studies In European Economic Union. The Mechanics of

Integration, ediția a V-a, Oxford University Press, Londra, 1992, p. 45

20

Page 21: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Toate formele de integrare implică un permanent dialog între statele participante cu privire la

procedurile de armonizare a intereselor, obţinerea consensului, elaborarea şi aplicarea noilor forme

de conduită economică. Prin urmare, cu cât este mai înalt stadiul de integrare, cu atât devine

insuficientă armonizarea instituţională şi se dovedeşte necesară transferarea unor abilităţi

decizionale de la nivel naţional la nivel unional.

În economia mondială există zeci de asocieri regionale, diferind între ele prin diversitatea

obiectivelor sau gradul de instituţionalizare.

Conform datelor OMC, au fost notificate peste 200 de acorduri comerciale regionale, de tipul

uniunilor vamale, zonelor de comerţ liber sau alte tipuri de aranjamente preferenţiale; mai mult de

150 fiind astăzi în funcţiune. Structura acestor acorduri este deosebit de complexă şi multe ţări fac

astăzi parte din mai multe acorduri. Cele mai multe înţelegeri de acest tip sunt între ţările dezvoltate,

în special cele europene (60%), ţărilor în dezvoltare revenindu-le o parte mai mică (15%). Restul

sunt înţelegeri ce implică ambele categorii de ţări.37

Procesul de regionalizare, de extindere a numărului şi ariei grupărilor de integrare economică

regională, cunoaşte un avânt deosebit după cel de-al doilea război mondial din varii motive. Prin

constituirea acestora, ţările lumii şi, în special, ţările în dezvoltare au urmărit să-şi potenţeze

eforturile în vederea creşterii economice susţinute, să contracareze efectele relaţiilor externe

inechitabile şi să lichideze subdezvoltarea. El a evoluat pe parcursul mai multor etape.

Privit din perspectivă economică, procesul de integrare regională a înregistrat o dinamică

ascendentă datorită, în special, a următoarelor evenimente2:

- creşterea posibilităţii obţinerii de efecte de creare de comerţ, creşterea forţei în negocierile

internaţionale şi scăderea costurilor de distribuţie comercială;

- incapacitatea organizaţiilor internaţionale, în special a Organizaţiei Mondiale a Comerţului,

de a soluţiona cu succes unele probleme legate de liberalizarea schimburilor comerciale la nivel

multilateral, ducând la reanalizarea rolului grupărilor integrative regionale în construirea unui sistem

de comerţ liber global.

Susţinătorii procesului de regionalizare explică acest dinamism, de asemenea, şi prin efectele

sale pozitive, considerate preponderente atât pentru ţările participante, cât şi pentru ansamblul

mondial. Pe de o parte, se susţine ideea că aranjamentele comerciale regionale promovează ideea de

comerţ liber şi consolidează prin aceasta conduita comercială multilaterală, cel puţin, prin două căi:

37 Oehler- Şincai, Puterea comercială a Asiei – analiza grupurilor economiilor emergente asiatice, Editura

Tribuna Economică, Bucureşti, 2008, p. 45

21

Page 22: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

pe de o parte, crearea de comerţ, şi pe de altă parte, adâncirea integrării contribuie atât la dinamica

internă, cât şi la dinamica externă a liberalizării globale.

Apoi, partizanii ideii de regionalizare subliniază faptul că, de cele mai multe ori, aceasta

determină numeroase efecte de antrenare. Chiar şi în cazul ţărilor cu o economie similară, există

premise pentru dezvoltarea de noi industrii şi de întărire a celor existente, ca urmare a accesului la o

piaţă de desfacere sau de aprovizionare mai mare.

***

Autorii şi definițiile la care ne-am referit accentuează una sau alta dintre trăsăturile integrării

economice. Succesele obținute în procesul integrării au condus la o înțelegere mai clară a

subiectului, oferindu-ne posibilitatea să formulăm şi o definiție operațională a acestuia.

În acest sens, integrarea economică se defineşte ca fiind un proces care cuprinde:

a) Un ansamblu de politici comune în toate sectoarele economiei;

b) Liberul schimb şi libera circulație a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor;

c) Armonizarea legislațiilor din țările sau zonele implicate;

d) Instituții comune asupra cărora țările participante transferă unele competențe de natură

economică.

Realizarea integrării economice depinde şi de acțiunea unor factori precum: excluderea

discriminărilor, distribuirea efectivă a unor competențe, colaborarea în procesele decizionale,

focalizarea unor aspirații legitime etc.

În concluzie, tendinţa de regionalizare, manifestată prin crearea şi perfecţionarea de grupări

cu caracter integraţionist este dincolo de o realitate, un fenomen dinamic, cu profunde implicaţii la

nivel economic, politic şi social.

22

Page 23: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

CAPITOLUL 2. Integrarea economică în Asia – instrumente şi tendințe

Politicile de integrare depind în mare măsură de instrumentele create pentru realizarea acestui

scop. Acestea sunt reprezentate de organisme şi organizații create speciale pentru a mijloci procesul

de integrare economică, scopul lor constând în înlesnirea colaborării statelor în domenii particulare,

pe o problematică limitată.

Organismele şi organizațiile internaționale au început să se cristalizeze încă din a doua

jumătate a secolului trecut, ca o continuare şi permanentizare a unor forme juridice de cooperare

interstatală, de regulă cu caracter neguvernamental, ca rezultat al dezvoltării politice şi economice a

statelor şi popoarelor, a întregii evoluții a relațiilor internaționale.38

În prezent, există pe glob peste 250 de organizații şi organisme guvernamentale şi aproape

2.500 neguvernamentale. În prima categorie, un rol central îl ocupă o serie de organizații de vocație

internațională, cum sunt ONU şi cele 12 instituții specializate ale sale.

În continuare ne vom ocupa de organismele specializate ale continentului asiatic.

2.1 Comisia Națiunilor Unite în Asia şi Pacific

Organismele specializate ale ONU sunt dispuse astfel pe continente: Europa –nouă, Asia –

unu, cele două Americi – patru, Asia – două.

Organizația Națiunilor Unite din Asia şi Pacific (engl. The United Nations Economic and

Social Commission for Asia and the Pacific – ESCAP) este una din „armele” de dezvoltare în

această regiune a ONU. Cu 62 de state membre, dintre care 58 regionale, şi cu o întindere geografică

din Turcia până în vestul insulelor din Pacific şi Kiribati în est, şi de la Federația Rusă din nord,

până la Noua Zeelandă în sud, ESCAP este unul din cele mai întinse organizații din totalul

organizațiilor Uniunii. De altfel, este şi organizația cu cel mai mare număr de angajați, la sfârşitul

anului 2010 numărând un personal în jurul cifrei de 600.39

Înființată în 1947, cu cartierul general în Bangkok, Thailanda, ESCAP promovează o serie de

obiective generale printre care putem menționa: identificarea tendințelor generale în economia

mondială, definirea unor concepte, direcții şi programe, promovarea comerțului internațional,

armonizarea politicilor comerciale ale guvernelor şi grupărilor economice regionale, organizarea de

negocieri în scopul reducerii treptate a taxelor vamale, înlăturarea restricțiilor cantitative şi a altor

obstacole netarifare în vederea facilitării schimburilor comerciale internaționale etc.

38 Moca, Gh., Dreptul organizațiilor internaționale, Editura Arta, București, 2000, p. 7839 http://www.unescap.org/about/index.asp, [accesat la 22.04.2011, ora 14.34]

23

Page 24: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Obiectivele specifice urmărite sunt:40

Politica de dezvoltare macroeconomică;

Elaborarea de statistici;

Elaborarea de statistici;

Activități de dezvoltare subregională;

Comerț şi investiții;

Transport;

Politica de mediu şi de dezvoltare durabilă;

Tehnologiile informaționale şi de comunicare;

Reducerea riscurilor producerii de dezastre naturale;

Dezvoltarea socială.

În mod normal, ESCAP se concentrează pe probleme care se adresează în special cooperării

regionale şi care includ:41

a) Probleme cu care se confruntă toate țările membre ale grupului, pentru care este necesar

să se învețe de la țară la țară;

b) Probleme care sunt rezolvate la nivel regional sau cu implicarea mai multor țări;

c) Probleme care ar putea fi mai bine soluționate printr-o abordare colaborativă, între mai

multe țări;

d) Probleme de natură delicată care necesită anumite negocieri şi tehnici speciale.

Un rol deosebit de important în integrarea economică îl joacă şi băncile internaționale şi

regionale. Printre băncile regionale de dezvoltare care funcționează sub auspiciile ONU pe

continentul asiatic se numără şi Banca Asiatică de Dezvoltare, înființată din 1965. Principalele

obiective ale acesteia servesc în mare măsură integrării economice zonale: promovarea dezvoltării

economice a statelor membre, mobilizarea de resurse pentru dezvoltare, executarea de programe şi

proiecte pentru dezvoltarea economică în statele membre, acordarea de sprijin financiar.

Misiunea Băncii Asiatice de dezvoltare constă în reducerea sărăciei şi îmbunătățirea

condițiilor şi calității vieții. Cu o capitalizare puternică, dedicată reducerii sărăciei în regiunea Asiei

şi Pacificului printr-o creştere economică susținută, o politică de mediu favorabilă şi cu o integrare

regională puternică, Banca Asiatică de Dezvoltare s-a constituit printr-un acord a statelor din

regiune la sfârşitului lui 1965 şi şi-a început activitatea din 1966.

40 http://www.unescap.org/about/committee_mpd.asp, [accesat la 22.04.2011, ora 17.45]41 http://www.unescap.org/about/committee_ict.asp, [accesat la 23.04.2011, ora 09.23]

24

Page 25: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

La sfârşitul lui 2010, Banca Asiatică de Dezvoltare număra 67 de membri, dintre care 48 de

pe continentul asiatic, iar restul din regiunea Pacificului.42

Cartierul general al băncii se află în Manila, insulele Filipine, dar are reprezentanțe oficiale şi

în Japonia, la Tokyo, în Europa, la Frankfurt şi în SUA la Washington. La sfârşitul lui 2010 avea

2.833 de angajați din 59 de țări din totalul de 67.

Organismele şi organizațiile care vizează o integrare regională restrânsă sunt într-un impas

temporar pe aproape toate meridianele planetei, chiar dacă sunt de dată mai recentă sau mai puțin

recentă.

Analizând organizațiile regionale ale statelor în curs de dezvoltare, Maurice Guernier,

membru al Clubului de la Roma, susține teoria formării şi cristalizării unor comunități economice

regionale, a căror principală trăsătură este liberul schimb, care permit progresul economic al țărilor

respective.43

Printre acestea au fost menționate şi organizațiile regionale din Asia de Sud-Est, acelaşi autor

considerând că doar acestea ar putea soluționa, separat sau printr-o conectare bi sau multilaterală,

probleme economice, sociale şi demografice ale acestei zone ale planetei.

2.2 ASEAN şi zona de liber-schimb a Asociaţiei Naţiunilor Unite din Asia de Sud-Est

Până la criza financiară din anul 1997 Asia de Sud-Est s-a caracterizat printr-o creştere

economică fără precedent. Cel mai spectaculos eveniment petrecut în evoluţia economiei mondiale

în ultimele două decenii ale secolului trecut a fost transferarea graduală a puterii economice din

Europa şi America de Nord către Asia de Sud–Est şi Japonia.

Asociaţia Naţiunilor Unite din Asia de Sud-Est (ASEAN) este considerată o enigmă

economică; în timp ce în Asia de Nord-Est, nu au existat scheme de integrare regională între ţările

cu economie de piaţă în perioada postbelică, în zona de sud-est au fost multe tentative. Înfiinţată în

anul 1967 prin Declaraţia de la Bangkok, gruparea ASEAN a avut o importantă dimensiune politică

(pe fondul escaladării tensiunilor în Indochina): stoparea avansului doctrinei comuniste în regiune şi

apărarea în faţa ameninţării vietnameze, aşezând la masa negocierilor regimuri care se opuneau

expansiunii comunismului. Iniţial, problemele referitoare la cooperarea economică nu au stat în

centrul preocupărilor statelor membre. Ulterior, în anul 1977, a fost semnat un acord cu privire la

Aranjamentele Comerciale Preferenţiale. În anul 1987, acesta a fost lărgit printr-un nou protocol

42 http://www.adb.org/About/, [accesat la 25.04.2011, ora 12.34]43 Guernier, M., Tiers Monde: Trois Quarts Du Monde, Rapport Au Club De Rome, Editura Dunod, Paris, 1990,

p. 89

25

Page 26: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

prin care se prevedea adoptarea de măsuri pentru stimularea şi dezvoltarea schimburilor economice

intraregionale prin:

extinderea preferinţelor tarifare;

liberalizarea barierelor netarifare;

contracte pe termen lung asupra volumului fizic al schimburilor;

susţinerea financiară prin rate preferenţiale ale dobânzii la creditele atrase:

alte măsuri.

Aranjamentele comerciale preferenţiale urmau sa acţioneze pe trei direcţii: alcătuirea unor

liste unilaterale de produse ce intrau sub incidenţa preferinţelor tarifare, negocierea pe cale bilaterală

şi după principiul de la produs la produs a unor concesii tarifare şi reducerea substanţială a taxelor

vamale la bunurile de import cu o valoare în vamă de minim 50 000 dolari.

În ciuda prevederilor stimulative pentru schimburile comerciale, gruparea a avut cel puţin

până la începutul anilor '90 un succes limitat. Principala piedică în calea dezvoltării comerţului

intraregional au constituit-o strategiile diferite ale statelor membre în privinţa politicilor comerciale.

În timp ce Singapore a renunţat la strategia de industrializare prin substituirea importurilor, celelalte

ţări fondatoare au păstrat trendul protecționist, renunţând târziu la această tactică.

În ultimii ani, autorităţile din ţările membre ASEAN promovează politica de deschidere spre

economia mondială, prin reducerea gradului de protecţie vamală şi prin înlăturarea sau restrângerea

barierelor netarifare. Se constată totodată o renunţare, în mai multe ţări, la obstacolele netarifare şi

paratarifare şi practicarea unor taxe moderate.

Pe ţări, situaţia prezintă diferenţieri relativ importante, în funcţie de interesele naţionale, care

impun anumite trepte de protecţionism comercial. Ca bariere netarifare în regiune, se remarcă în

special, marcajele si regulile de origine, extrem de stricte.

Paralel cu lansarea cooperării pe planul schimburilor comerciale, statele membre ASEAN au

iniţiat şi programe pentru dezvoltarea relaţiilor intraregionale în domeniul cooperării industriale, ca

de exemplu, ASEAN Industrial Projects Programme, creat în anul 1977. Efectele acestui program

industrial au apărut relativ târziu, începând cu anul 1984, şi cu toate eforturile depuse de statele

membre şi sprijinul financiar japonez, la scurt timp, au început să se manifeste divergenţe cu privire

la derularea proiectelor şi în final, unele ţări s-au retras.

În anul 1981, ca urmare a dorinţei comune a statelor membre, a fost creată o corporaţie

financiară regională, prin participarea a 140 de bănci comerciale şi acţionari individuali, care şi-a

propus ca obiectiv promovarea cooperării economice la nivelul grupării ASEAN. Această instituţie

nu a avut însă succesul aşteptat, astfel că în anul 1988 s-a transformat în bancă comercială, având ca

26

Page 27: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

principal obiect de activitate acordarea de fonduri pentru realizarea unor proiecte ASEAN şi

stimularea exporturilor.

Figura nr. 2.1 Harta ţărilor membre ASEAN

Din scurta prezentare, se constată că „startul” acestei grupări nu a fost foarte bun, ASEAN

confruntându-se cu multe eşecuri în plan economic. După mai bine de un sfert de veac de

funcţionare se constată că un progres vizibil a înregistrat sfera politică şi cea instituţională. În primii

ani ai deceniului a nouălea al secolului trecut, până la criza financiară din anul 1997, Asia de Sud-

Est s-a caracterizat printr-o creştere economică fără precedent. Avântul economic al noilor ţări

industrializate (NIE) din Extremul Orient şi Asia de Sud-Est au transformat Asia în „motorul”

dezvoltării şi catalizatorul transformărilor tehnologice, financiare şi social-economice. Cel mai

spectaculos eveniment petrecut în evoluţia economiei mondiale, în ultimele două decenii ale

veacului trecut a fost transferarea graduală a puterii economice din Europa şi America de Nord către

Asia de Sud-Est şi Japonia.

Liberalizarea treptată, demonopolizarea, stimularea investiţiilor străine, acordarea de facilităţi

în schimburile economice internaţionale etc., au devenit linii directoare în politicile guvernamentale

ale ţărilor din Asia de Sud-Est.

După cum se ştie, Asia de Sud-Est a fost celebrată ca un „miracol al creşterii economice”,

timp de aproximativ 15 ani. Acest raţionament s-a fondat pe paradigma general acceptată conform

27

Page 28: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

căreia, ţările din primul val (Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Hong Kong) şi ţările celui de-al

doilea val (Malayezia, Thailanda, Indonezia) reprezintă etalonul economic pe care alte ţări în

dezvoltare din Asia, Africa, America Latină şi Pacific ar trebui să încerce să îl imite. După anul

1997 crizele financiare, ecologice şi sociale au generat efecte negative în special asupra ţărilor din al

doilea val dar şi asupra noilor aspirante. Criza financiară din Asia a început prin devalorizarea

monedei naţionale a Thailandei şi a avut ulterior consecinţe nefavorabile asupra tuturor categoriilor

sociale, gulerelor albe şi albastre, copiilor şi femeilor etc., a intensificat sărăcia, şomajul, tensiunile

rasiale şi etnice, violenţa familială şi societală, atât în regiunile urbane cât şi în cele rurale. În acest

context s-a impus necesitatea trecerii imediate la reforme economice şi politice care să găsească

soluţiile pentru un viitor optimist al Asiei.

Zona de comerţ liber a ţărilor ASEAN - plusuri şi minusuri

În ultimii ani s-a dezvoltat ideea creării unor „zone economice subregionale” care să

contribuie la adâncirea procesului de integrare economică. La începutul anilor '90 s-a încercat

constituirea unei zone de liber schimb (AFTA), prin semnarea în anul 1992 la Singapore a unui

acord în acest sens. Atunci s-a pus problema creării unui sistem unic preferenţial de taxe vamale în

cadrul ASEAN, sistem care urma sa fie pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 1993 pe parcursul

următorilor 15 ani. Ţările membre au stabilit un calendar de reducere a protecţiei tarifare în

interiorul zonei, până la nivelul de 0-5% la produsele manufacturate şi au subliniat necesitatea

reducerii protecţiei netarifare. Acest model de creare a unei zone de comerţ liber nu a precizat clar şi

mecanismele de punere în aplicare, astfel că efectele aşteptate nu au fost vizibile.

Fluxurile de ISD au crescut în regiune nu datorită politicii comune a grupării ASEAN ci mai

curând „meritelor individuale” ale statelor membre care şi-au dorit o creştere economică susţinută.

2.3 Cooperarea economică Asia-Pacific (APEC)

În deceniile ce au trecut de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ţările din Asia de Est

s-au caracterizat printr-o creştere economică puternică şi constantă.

La început a fost Japonia. În perioada imediat postbelică, niponii s-au lansat, cu determinarea

specifică, spre o reconstrucţie economică în măsură să uimească întreaga lume şi să îi propulseze

între primele puteri economice ale planetei.

Au urmat „dragonii” asiatici – Hong Kong, Coreea de Sud, Taiwan şi Singapore – care, chiar

dacă nu pot aspira la statutul de superputere economică, au reuşit să recupereze, în mare măsură,

rămânerile în urmă şi să intre în categoria „noilor ţări industrializate”.

28

Page 29: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Un al doilea val de dragoni, alcătuit din Indonezia, Filipine, Malaezia şi Thailanda, după o

perioadă caracterizată de o evoluţie economică ezitantă şi mai puţin spectaculoasă, pare a se fi trezit

la viaţă şi este în măsură să recupereze decalajele în viitorul apropiat. O evoluţie similară

înregistrează în ultimul deceniu şi Vietnam-ul, urmat – în mai mică măsură – de celelalte ţări ale

Peninsulei Indochina.

În fine, schimbările ideologice intervenite în cercurile ce conduc cel mai populat stat al lumii

– Republica Populară Chineză – au descătuşat energii nebănuite, ce au condus la creşteri economice

spectaculoase, menite să transforme semnificativ raportul de forţe în plan regional şi chiar mondial.

Toate aceste evoluţii, coroborate cu interesul pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat

acestui fenomen, au făcut ca polul de dezvoltare economică să se mute, practic, din zona

Atlanticului în cea a Pacificului.

Dinamismul excepţional al acestei zone nu putea rămâne fără efect în planul cooperării

regionale pentru susţinerea mutuală a dezvoltării. Ca răspuns la creşterea interdependenţei dintre

economiile din zona Asia-Pacific şi ca urmare a nevoii acestor economii de a fi dinamizate şi de a-şi

dezvolta spiritul comunitar, a fost înfiinţată, în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate, Organizaţia

APEC (Asian Pacific Economic Cooperation).

Membrii APEC au un PIB reunit de aproape 16 trilioane de dolari şi întrunesc aproximativ

42% din comerţul mondial. În ultimul deceniu, APEC a fost principala organizaţie economică din

zonă care a promovat comerţul deschis şi cooperarea economică. Rolul APEC a crescut în ultimii

ani şi acum aceasta se implică atât în chestiuni economice (liberalizarea comerţului, facilitarea

afacerilor, colaborare economică şi tehnică), cât şi în rezolvarea unor probleme sociale (protecţia

mediului înconjurător, educaţie, drepturile femeilor în societate). Organizaţia îşi propune ca să se

constituie într-o zonă de liber – schimb într-un orizont de timp de mai îndelungat.

Apariţia organizaţiei este consemnată în 1989, când a avut loc în Australia întrunirea

miniştrilor comerţului şi afacerilor externe din 12 ţări de pe ambele maluri ale Pacificului, pentru a

stabili diverse mijloace de înlesnire a cooperării internaţionale în această regiune ce se dezvolta atât

de rapid. Atunci s-a decis înfiinţarea organizaţiei APEC, ai cărei 12 membri fondatori au fost

Australia, Canada, Brunei, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine,

Singapore, Thailanda şi SUA.

În 1993, SUA au găzduit prima întrunire anuală a liderilor ţărilor membre APEC, la Blake

Island, lângă Seattle, cu scopul declarat de a da un nou imbold liberalizării comerţului, a promova

spiritul de comunitate, creşterea economică şi dezvoltarea echitabilă.

29

Page 30: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Figura nr. 2.2 Ţările membre APEC

Între 1989 şi întrunirea din SUA din 1993, APEC a acceptat şase noi membri. În noiembrie

1991, trei noi membri au fost primiţi în organizaţie: Republica Populară Chineză, Hong Kong şi

Taiwan. În noiembrie 1993, organizaţia a acceptat ca noi membri Mexicul şi Papua Noua Guinee,

decizând că Chile va deveni membru cu drepturi depline în 1994.

Peru, Rusia şi Vietnam au fost ultimele ţări incluse în organizaţie, în noiembrie 1998.

Astfel, APEC cuprinde în prezent 21 de membri.

Încă de la înfiinţarea organizaţiei, APEC nu s-a considerat o grupare de ţări, ci mai degrabă o

grupare de economii, acest termen subliniind faptul că obiectul de activitate al organizaţiei este

preponderent economic, nu politic. Această grupare constituie un forum de consultări libere, fără o

structură organizaţională complicată sau o birocraţie dezvoltată care să îl susţină.

Organizaţia pentru Cooperare Economică în zona Asia-Pacific operează prin consens. În anul

1991, statele membre s-au angajat în conducerea activităţilor lor şi a programelor lor de muncă pe

baza unui dialog deschis, în care se pune accent pe respectul reciproc în ceea ce priveşte punctele de

vedere ale tuturor participanţilor.

Organele de conducere ale organizaţiei sunt Consiliul de Miniştri, Consiliul Consultativ şi

Secretariatul.

30

Page 31: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

În cadrul Consiliului de Miniştri, funcţia de conducere este asigurată anual, prin rotaţie, de un

reprezentant al statelor membre. Statul care deţine preşedinţia este şi responsabil cu găzduirea

întrunirilor anuale ministeriale (între miniştrii afacerilor externe ai celor 21 de state).

Ţările membre ale APEC-ului au găzduit o serie de întruniri la nivel înalt pe teme privind

educaţia, energia, mediul, finanţele, resursele umane, cooperarea tehnologică, sprijinirea

întreprinderilor mici şi mijlocii, telecomunicaţii, transporturi.

Economiile APEC au ales calea deschiderii, integrării, reformei instituţionale şi a unei mai

bune guvernări şi cooperări. Se pare că aceasta a reprezentat alegerea potrivită, dacă se iau în

considerare evenimentele din ultimul deceniu. Singurul obstacol major – criza financiară asiatică – a

provocat o panică financiară, care a condus la o scădere a investiţiilor în zonă, datorată în special

îngrijorărilor cu privire la calitatea guvernării unor ţări. Pentru a face faţă provocărilor ce vor urma

şi pentru a construi economii robuste, capabile să depăşească riscuri imprevizibile este necesară mai

multă deschidere, integrare, colaborare regională şi o mai bună guvernare.

2.4 Alte organisme de integrare regională în zona Asia-Pacific

În zona asiatică integrarea regională s-a lovit de următoarele probleme: lipsa resurselor

financiare, pe de o parte, şi puterea economică japoneză, care şi-a extins considerabil influența, pe

de altă parte.

În Asia Centrală, la Taşkent, capitala Uzbekistanului, liderii celor cinci republici ex-sovietice

– Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan – au anunțat la începutul anului

1993 crearea unei comunități economice regionale intitulată Statul Unit al Asiei Centrale. Pe baza

unei analize a situației economice şi politice din regiune, participanții s-au pronunțat pentru acțiuni

comune care să pună capăt recesiunii economice din statele lor; o politică unică de prețuri; sisteme

fiscale şi vamale analoage, precum şi frontiere „transparente” pentru organizarea unei piețe comune

în regiune. S-a prevăzut înființarea unui Consiliu Inter-republican de Coordonare şi organizare a

unor reprezentanțe permanente pe lângă guvernele țărilor din regiune, pentru corelarea acțiunilor şi

controlul îndeplinirii hotărârilor luate în comune.

Cooperarea economică zonală între republicile ex-sovietice din Asia Centrală a primit astfel

un nou impuls, regiunea urmând să se transforme într-un spațiu economic unitar, orientat spre

relațiile de piață. Se pare că statul unit al Asiei Centrale, argumentat ca o soluție pentru depăşirea

crizei economice, în condițiile fragilității CSI, este motivat şi de interese ideologice, fiind o soluție a

Moscovei în fața creşterii pericolului fundamentalismului islamic în regiune. Fiindcă, exceptând

Tadjikistanul şi alăturându-şi Azerbaidjanul, celelalte patru republici ex-sovietice citate, împreună c

31

Page 32: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Afganistanul, s-au alăturat în vara lui 1992 Pakistanului, Iranului şi Turciei, pentru a crea un bloc

economic ce leagă Asia de Europa, autointitulându-se Clubul Economic al Regiunilor Islamice, o

întinsă organizație de cooperare economică regională a Asiei Centrale, din care inițial făceau parte

doar Pakistan, Iran şi Turcia.

În zona afro-asiatică se face tot mai mult simțită o potențială unitate a națiunilor arabe, care

este precedată de o integrare şi pe alte planuri a statelor din regiune. Astfel, încă din 1981 a fost

creat Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), de către Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite,

Kuweit, Oman, Bahrein şi Quatar. CCG este o alianță economică şi militară. De-a lungul anilor,

această organizație a fost confruntată cu multe dispute teritoriale (unele din ele degenerând chiar în

ciocniri de frontieră) şi financiare. În decembrie 2002 s-a încercat soluționarea unui acord comun

asupra uniunii vamale între statele membre – problema cheie a integrării economice rămânând

nesoluționată până în prezent.

Toate aceste inițiative demonstrează nevoia instituționalizării unor structuri integratoare care

să răspundă cerințelor de integrare pe mai multe planuri a statelor din zona Asiei, Pacificului sau

Africii.

În zona sud-asiatică a fost înființată în 1958 o organizație care să servească integrării

economice regionale – Asociația Sud-Asiatică de Cooperare Regională (SAARC), prima ca număr

de populație pe glob (1 miliard de locuitori), adică o cincime din întreaga populație a Terrei. Ţările

membre sunt Bangladesh, Bhutan, India, Maldive, Nepal, Pakistan şi Sri Lanka. Reuniunile

pregătitoare de la Colombo şi Katmandu (1981), precum şi Islamabad (1982) au evidențiat

necesitatea unei cooperări mai strânse între viitoarele state membre, în pofida eterogenității politice

şi a mozaicului de aspecte rasiale, lingvistice şi religioase din țările membre. Obiectivele SAARC

sunt: promovarea creşterii economice, a progresului social şi cultural, coordonarea reciprocă a

politicilor sectoriale în domeniul economic, cultural, ştiințific, întărirea cooperării cu alte țări şi

regiuni, ridicarea bunăstării populației din regiune. Față de alte organisme ale integrării economice,

SAARC conține explicit dimensiunea culturală şi obiective ale politicii sociale, capabile să

potențeze integrarea economică.

32

Page 33: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

CAPITOLUL 3. Tendinţe integraţioniste în zona asiatică

Pe parcursul acestui capitol vom trata rolul Chinei pe scena economică şi politică

internațională, fără a lăsa însă deoparte, aspectele negative, precum dezechilibrele sociale, încălcarea

drepturilor omului sau degradarea mediului.

3.1 De la identitatea economică la cea politică

Statele membre în ASEAN fac paşi din ce în ce mai semnificativi în direcţia creării unei

politici de securitate comune. Dar, se apreciază că cele mai mari ameninţări pentru ASEAN provin

chiar din interiorul organizaţiei. Încercările de a găsi o voce comună pentru probleme de politică

externă aduc cu preocupările Uniunii Europene, dar, cum am menţionat, spre deosebire de UE,

provocările cărora trebuie să răspundă ASEAN sunt mai mult de natură internă.

Particularitate sesizată şi de fostul secretar de stat adjunct al SUA pentru Asia de est şi

Pacific, Richard Solomon: „Spre deosebire de Europa, aici nu a existat o singură ameninţare de care

să fie conştientă toată regiunea; în schimb, există o multitudine de probleme de securitate care diferă

de la ţară la ţară şi de la o subregiune la alta”.44

Există şi problema relaţiilor preferenţiale pe care statele membre le au cu marile puteri

(Vietnam-Rusia, Cambodgia-China, Thailanda-SUA), a decalajelor majore dintre state (venitul pe

cap de locuitor în Singapore e de 100 de ori mai mare decât în Vietnam). În plus, efortul de creare şi

impunere a unei identităţi politice distincte este diluat de apartenenţa statelor ASEAN la forumuri

multilaterale care leagă Asia de Sud-est de întreaga regiune Asia-Pacific, apartenenţă mai ales de

natură economică în APEC şi mai ales de natură politică în ARF (ASEAN Regional Forum). ARF

este un for de consultare între miniştri de externe pe probleme de securitate în Asia de est şi Pacific.

Din ARF fac parte cele 10 state ASEAN plus Australia, Canada, China, Uniunea Europeană,

Japonia, India, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Rusia şi SUA. ASEAN şi-a manifestat de multe

ori reticenţa faţă de „regionalismul pacific”, faţă de strângerea legăturilor cu APEC, reticenţă

motivată de temerea că APEC ar putea fi manipulat de către SUA, în detrimentul intereselor statelor

asiatice. Această temere l-a făcut, probabil, în 1990, pe premierul malayezian Mahatir Mohamad să

anunţe formarea unui „Grup economic al Asiei de est” în jurul Japoniei, din care excludea în mod

explicit Statele Unite, propunere care a fost abandonată. Ea este semnificativă deoarece venea ca

reacţie la lansarea ideii NAFTA, precum şi la semnalele de integrare tot mai puternice care veneau

44 Raport prezentat în faţa Subcomisiei pentru Asia de est şi Pacific a Comisiei de Relaţii externe a Senatului

american, “US Department of State Dispatch”,

33

Page 34: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

dinspre Europa. Exista, deci, temerea, că formarea NAFTA şi Piaţa Comună europeană ar bloca

accesul produselor asiatice în aceste regiuni şi ar diminua investiţiile americane, europene şi

japoneze de capital.

Sunt, de asemenea, voci care consideră că efortul de integrare doar a Asiei de est este supus

eşecului din cel puţin două motive: „orice grup care caută să reprezinte Asia de est singur, eliminând

Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexicul şi, mai presus de toate, SUA, nu numai că pune gaz

peste focul protecţionismului în SUA, dar eşuează pentru că nu ţine cont de gradul în care economia

americană, şi în particular cea de pe coasta de vest a SUA, s-a implicat în Asia. Dacă totuşi acest

proces are loc, sub forma unor grupuri cvasi-formale, al Pacificului de Nord, al Pacificului de Sud,

ASEAN, dar el capătă înţeles numai sub forma unor paşi intermediari către APEC, iar nu în

competiţie cu el”45

Chiar în interiorul ASEAN, ideea de integrare exclusiv a Asiei de est nu este întotdeauna

acceptată, manifestându-se preferinţa pentru APEC, prin intermediul căruia statele est-asiatice pot să

beneficieze de comerţul şi investiţiile americane şi să menţină un echilibru între SUA, Japonia şi

China. Trezorierul Băncii de Import-Export a Japoniei remarca în acest sens că, în mod logic,

obiectivul ţărilor est-asiatice ar trebui să fie nu acela de a elimina sau îndepărta SUA, ci de a le

apropia, astfel încât acestea să aibă aceeaşi importanţă în zonă ca Japonia.46

Apare din ce în ce mai limpede că, în momentul de faţă, China este pe cale de a deveni

puterea dominantă în Asia de est. Avem în vedere China continentală, dar şi cercurile concentrice

ale populaţiei chineze de care am vorbit mai sus. Cum China traversează un proces de convertire a

resurselor economice considerabil crescute în putere militară şi influenţă politică, apare cu claritate

că poziţia Chinei într-o serie de probleme strategice ale zonei va fi mai stăruitoare şi mai fermă.

China îşi dezvoltă baze în Insulele Paracell, îşi stabileşte prezenţa militară în reciful Mischief, situat

în apropiere de Filipine şi priveşte cu interes din ce în ce mai mare la câmpurile de petrol din

vecinătatea insulei Natuna, stăpânită în prezent de Indonezia. În sfârşit, China va avea o influenţă

din ce în ce mai mare asupra Mării Chinei de Sud, zonă strategică de cardinală importanţă.

Suntem îndeobşte tentaţi să privim şi să analizăm situaţia din Asia prin prisma tradiţiilor şi

modelelor europene de securitate. Aceste tradiţii consacră politica de contrabalansare drept principal

mijloc pentru protecţie în faţa unor ameninţări externe. Când Franţa era puternică, Anglia, Rusia şi

Austria s-au coalizat pentru a asigura un contrabalans. Când Germania s-a ridicat în a doua parte a

45 Scalapino, A, The United States and Asia: Future Prospects46 Toshihiko, K., Keeping Cool on Trade

34

Page 35: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

secolului al 19-lea şi în prima parte a secolului al 20-lea, acelaşi lucru sa întâmplat cu celelalte

puteri europene ale timpului.

Tradiţia asiatică nu face apel la comportamentul de contrabalansare. Dimpotrivă, alăturarea

diverselor state puterii dominante a timpului pare a fi comportamentul tipic. Lucian Pye observă că

în anii 20, “lorzii războiului au căutat mai întâi să înveţe ce ar fi avut de câştigat prin identificarea cu

cel puternic, şi doar după aceea au explorat consecinţele alierii cu cel slab … Pentru lorzii chinezi ai

războiului, autonomia nu a fost valoarea fundamentală, aşa cum a fost în calculele tradiţionale

europene în legătură cu echilibrul de putere; ei şi-au bazat decizia mai degrabă pe asocierea cu cel

puternic”.47

Din acest punct de vedere, este esenţial să judecăm şi în termeni de securitate care va fi

semnificaţia ascensiunii economice a Chinei. Dacă China îşi va consolida statutul de putere

dominantă în Asia de est, atunci multe state din zonă vor căuta o acomodare cu noua putere şi nu vor

avea în vedere contrabalansarea influenţei crescânde a Chinei. Mai ales că multe dintre statele aflate

în regiune au o populaţie majoritar chineză sau, chiar dacă această populaţie est mai modestă ca

număr, ea are o forţă economică extrem de importantă. Singurele ţări care ar putea încerca un

asemenea aranjament de contrabalansare ar putea fi Indonezia şi Vietnamul.

Este semnificativ din acest punct de vedere că, în anii 90, după cum remarcă şi S.

Huntington48, naţiunile est-asiatice, cu excepţia Chinei şi a Coreii de Nord, şi-au exprimat sprijinul

pentru continuarea prezenţei americane în regiune. În practică însă, cu excepţia Vietnamului, ele fac

eforturi în direcţia unei acomodări cu China. Dată fiind însă forţa economică şi cea militară chineză,

ambele aflate în ascensiune, putem deduce că singura putere militară să ofere un contrabalans pentru

o Chină în plină afirmare ar fi o alianţă strategică americano-japoneză. Rămâne de văzut cum îşi va

defini Japonia strategia de securitate în deceniile care urmează, dacă ea se va asocia cu statele Unite,

sau dacă va înclina spre un aranjament strategic cu China. De aceea, poziţia Japoniei ni se pare

decisivă pentru un aranjament strategic regional în domeniul securităţii.

Citându-l pe Friedberg, care afirma că trecutul Europei este viitorul Asiei, cu alte cuvinte, un

viitor conflictual, S. Huntington consideră mai degrabă că trecutul Asiei va fi viitorul Asiei, că

alegerea în cazul Asiei este între a contrabalansa puterea cu preţul conflictului sau a asigura pacea cu

preţul hegemoniei. În acord cu tradiţiile sale, Asia va opta probabil pentru pace şi hegemonie. Iată

de ce este important să descriem cât mai fidel traseul economic al Chinei şi al Japoniei, precum şi

posibilele combinaţii de cooperare strategică între aceste două superputeri.

47 Huntington, S., Ciocnirea civilizaţiilor, Editura Antet, Bucureşti, pp. 347-348).48 op.cit., pag. 350

35

Page 36: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

La limită, putem spune că viitorul de securitate al Asiei este trasat de coordonatele

economice dintre cele două puteri economice ale lumii.

3.2 Factorii politici care împiedică realizarea unei Uniuni Economice în Asia

Continentul asiatic reprezintă a treia mare verigă în lanțul integrării economiei mondiale,

exemplul reprezentativ pentru modalitatea de integrare aproape perfectă în economia lumii îl

reprezintă Japonia. Încă din anii '60 - '70 japonezii au încercat să îşi asigure dominația pe piețele

regionale din Asia, în special, Asia de Sud-Est. Apoi au folosit aceste piețe pentru exporturi în SUA

şi Europa. În final, după aprecierea yenului din 1985, ca urmare a boomului economic intern, au

trecut la diviziunea regională, contribuind masiv la specializarea fiecărei țări din zonă în fabricarea

de produse de cea mai înaltă tehnologie.49

Ţinând seama de poziția Japoniei în economia mondială, de stilul şi demersurile ei în

integrarea economică asiatică, analiştii apreciază că în viitor această zonă va contribui major la

integrarea economică globală, constituind un model pentru întreaga planetă.

Există însă o serie de factori politici care împiedică realizarea unei Uniuni Economice în

Asia de Est, Sud-Est şi Sud.50 În primul rând, trebuie subliniat faptul că majoritatea

țărilor/economiilor din Asia au fost sub ocupație japoneză, ceea ce explică, pe de o parte, influența

Japoniei asupra economiilor ocupate, iar, pe de altă parte, voința acestora de a se avansa rapid după

obținerea unei independențe politice, pentru a deveni independente pe plan economic, chiar după

model japonez.

Cu toate că relațiile diplomatice dintre Japonia şi majoritatea țărilor din regiune au fost

restabilite cu decenii în urmă, iar relațiile comerciale şi de investiții sunt puternice, un adevărat

climat de încredere nu s-a putut contura nici până în prezent, în special în relațiile cu China şi

Coreea de Sud.

Trebuie subliniat că, în 2010, China a fost al doilea partener comercial major al Japoniei,

după SUA, reprezentând 18,2% din schimburile comerciale externe ale Japoniei, însă şi țara în

relațiile cu care Japonia a înregistrat un deficit comercial de 20,4 miliarde Euro (cel mai mare deficit

comercial al său în relațiile bilaterale), conform statisticilor Comisiei Europene. Coreea de Sud este

al patrulea partener comercial major al Japoniei, după SUA, China şi UE, reprezentând 6,7% din

49 Oehler- Şincai, Puterea comercială a Asiei – analiza grupurilor economiilor emergente asiatice, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2008, p. 230

50 Oehler-Şincai, M., Cine face jocurile în Asia?, articol publicat în revista Lumea, nr. 11 (176), noiembrie 2007, pp. 30 34.

36

Page 37: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

schimburile comerciale totale japoneze, în relațiile cu care a înregistrat un excedent comercial de

18,2 miliarde Euro la nivelul anului 2009.

Pentru majoritatea economiilor din regiune, atrocitățile suferite în timpul expansiunii

japoneze nu au fost uitate, în ciuda scuzelor repetate ale autorităților de la Tokyo. În regiune, există

şi o serie de dispute teritoriale: Insulele Senkaku/Diaoyu, din Marea Chinei de Est, bogate în resurse

piscicole, dar şi petrol, cu o poziție geografică avantajoasă, sunt revendicate de Brunei, China,

Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam. Insulele Parcel sunt disputate de China, Vietnam şi Taiwan;

bancul Scaraborough, din Marea Chinei de Sud, deținând rezerve de gaze naturale şi petrol este

revendicat de China, Filipine şi Vietnam; Sabah, în prezent teritoriu malaysian, este revendicat de

Filipine etc.

În al doilea rând, trebuie notată starea permanentă de tensiune din Peninsula Coreea. În

1945, după înlăturarea ocupației japoneze, în Coreea a fost instaurată o administrație militară, SUA

având sub control sudul, fosta URSS, nordul, în lungul paralelei de 38 de grade latitudine nordică.

În 1948, a luat naştere Republica Coreea (Coreea de Sud), cu sprijinul SUA, iar în acelaşi an,

a fost proclamată Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) cu sprijinul fostei

URSS. În 25 iunie 1950, armata nord-coreeană a invadat Coreea de Sud, un atac neaşteptat pentru

sud, deşi ciocnirile în lungul paralelei de 38 de grade erau frecvente. După intervenția forțelor

militare ONU în regiune, în noiembrie 1950 şi-a făcut simțită prezența şi China, de partea Coreei de

Nord. După 12 luni de lupte intense, Mao Zedong, Stalin, Truman şi reprezentanți ai ONU au

stabilit la 10 iulie 1950 că războiul trebuie încetat. Coreea de Nord şi Coreea de Sud au fost practic

obligate să înceapă discuțiile pentru un armistițiu, în schimbul continuării sprijinului economic

internațional, însă războiul nu s-a încheiat atunci. În ianuarie 1953, alegerile în SUA au fost

câştigate de Eisenhower, iar în martie 1953, a murit Stalin, partea sovietică aducând din nou pe

ordinea de zi începerea războiului. Pe de altă parte, strategia economică a „marelui salt înainte” a lui

Mao implica însemnate resurse financiare din partea guvernului, ceea ce necesita stoparea

cheltuielilor militare pe frontul din Peninsula Coreea. Pe 27 iulie 1953, după trei ani sângeroşi, în

care şi-au pierdut viața milioane de oameni, s-a încheiat un armistițiu între SUA, Coreea de Nord şi

China, fără încheierea unui tratat de pace între Coreea de Nord şi Coreea de sud. Abia în 1991 a fost

semnat un acord de neagresiune între cele două părți, însă relațiile dintre cele două state continuă să

fie tensionate şi la ora actuală. Trupe americane continuă să staționeze şi în prezent pe teritoriul sud-

coreean, însă bazele militare americane sunt prezente nu numai în Coreea de Sud, ci şi în alte țări ale

Asiei, precum Japonia, Filipine, Singapore, Thailanda, Australia, ca parte a rețelei de baze militare

USPACOM din Asia-Pacific.

37

Page 38: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Se pare, însă, că lecțiile trecutului nu au fost învățate nici până astăzi, devreme ce războiului

dintre cele două Coreei i-au urmat o serie de alte conflicte militare. Precum Războiu din Vietnam

din 1959 – 1975, Războaiele din Golf (Iran-Irak – 1980 – 1988, Irak-Kuwait – 1990 – 1991,

Războiul din Irak 20 martie 2003 – prezent).

În 1998, fostul preşedinte sud-coreean Kim Dae Jung a lansat politica bunăstării sau a

„razelor de soare”, pentru detensionarea relațiilor dintre nord şi sud. În paralel cu încercările de

refacere a relațiilor coreene bilaterale, poziția Coreei de Nord pe scena internațională s-a deteriorat.

În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pe 29 ianuarie 2002, George W. Bush a inclus

Coreea de nord în „Axa Răului”, alături de Iran şi Irak.51 Ulterior, Coreea de Nord s-a retras din

Tratatul de Neprolifiere a Armelor Nucleare.52 Pe 9 octombrie 2006, Coreea de Nord a făcut teste

nucleare care, după relatările autorităților nord-coreene au reuşit, Coreea de Nord fiind astfel o

deținătoare a armei nucleare.

În perioada august 2003 – 2007, au avut loc o serie de runde de negocieri între Coreea de

Nord, Coreea de Sud, SUA, China, Rusia şi Japonia, în scopul determinării Coreei de Nord să

renunțe la programul său nuclear. În cursul celor două faze ale celei de-a şasea runde de negocieri

(martie – aprilie 2007), s-a ajuns în principiu la un acord de voință, Coreea de Nord urmând a

renunța la programul său nuclear, în schimbul sprijinului economic din partea celorlalte țări

implicate în negocieri şi a îndeplinirii altor condiții.

Coreea de Sud, Rusia şi China se tem de urmările unei posibile căderi ale regimului nord-

coreean, care ar implica valuri de refugiați şi grave tulburări economice şi sociale în plan regional.

Japonia ocupă o poziție dificilă la masa negocierilor, devreme ce principalul său interes este acela ca

răpirile de cetățeni japonezi de către spionii nord-coreeni din anii '70 să fie recunoscute de către

Coreea de Nord, iar aceasta să nu fie ştearsă până atunci de pe lista statelor care sprijină terorismul.53

În al treilea rând, relațiile Chinei cu alte economii din regiune, în afară de Japonia, au fost sau

continuă să fie tensionate. Aşadar, pe plan regional, persistă o serie de tensiuni politice. În acelaşi

timp, perspectivele epuizării resurselor naturale în următorii 50 de ani au dat naştere unor grupări

politice care „deranjează” vizibil țări precum Japonia, SUA şi nu numai.

51 Tratatul a fost deschis semnării în 1968 şi a intrat în vigoare în 1970. Cuba, Israel, India şi Pakistan nu au semnat şi nici nu au ratificat tratatul. În 2003, Coreea de Nord s-a retras din tratat. Iran şi Arabia Saudită sunt acuzate că dețin arme nucleare. În ceea ce priveşte acuzațiile aduse Irakului, Războiul din Irak a dovedit că aici nu se desfăşura nici un proces de producere a armelor de distrugere în masă, proces care a constituit şi punctul de plecare al Războiului din Irak.

52 O serie de țări au fost şterse de pe listă: Pakistan, Libia, fostul Yemen de sud, Irak.53 www.cfr.org/publication/13593/ (Consiliul pentru Relații Externe, SUA)

38

Page 39: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Spre exemplu, Rusia şi China, singurele țări din Asia cu statut de membru permanent în

Consiliul de Securitate al ONU, fac parte şi din Organizația pentru Cooperare de la Shanghai

(SCO).54 SCO este o organizație interguvernamentală, fondată pe 15 iunie 2001, la Shanghai, de

către China, Rusia, Kazakjstan, Uzbekistan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, organizație ale cărei

principale obiective sunt lupta împotriva terorismului, extremismului religios şi separatismului.

SUA nu a primit statutul de observator în cadrul organizației, (India, Iran, Mongolia şi Pakistan au

primit statut de observatori), iar pe de altă parte, organizația solicită Statelor Unite să-şi retragă

trupele de pe teritoriul oricărei țări membre.

Pe 8 septembrie 2006 a fost încheiat Tratatul de Constituire a zonei libere de arme nucleare

din Asia Centrală, semnat de cinci state membre: cele patru ale SCO, plus Turkmenistan, a cincea

astfel de zonă din lume, alături de America Latină şi Caraibe, Pacificul de Sud, Asia de Sud-Est şi

Africa.55 Nu trebuie să uităm faptul că cele cinci state se află situate în vecinătatea unor puteri

nucleare – Rusia, China, India şi Israel.

În ceea ce priveşte comerțul intraregional al Asiei, se remarcă tendința continuă de creştere a

ponderii schimburilor interregionale în totalul schimburilor comerciale ale Asiei, fapt datorat în

principal participării la grupări economice integraționiste, participării la rețele regionale de

producție şi rolului Chine de motor al întregii rațiuni, alături de alți poli de creştere precum India şi

tigrii asiatici.

În raportul Băncii Asiatice de Dezvoltare cu privire la schimburile comerciale asiatice se

subliniază că evoluția schimburilor comerciale intraregionale şi extraregionale din Asia, în paralel

cu negocierea dată de ultimele acorduri comerciale preferențiale indică faptul că la baza creşterii

comerțului asiatic nu se află acorduri comerciale discriminatorii, ci forțele pieței.56

Integrarea regională în Asia are un potențial ridicat de dezvoltare datorită şi rolului jucat de

economii precum India în cadrul SAFTA, Thailanda şi China în regiunea Mekong, Singapore,

Japonia, China, Coreea de Sud în cadrul ASEAN+3 etc.

54 www.sectsco.org, [accesat la 28.04.2011, ora 12.31]55 www.iaea.org/news/center/central_asia.html, [accesat pe 23.04.2011, ora 18.45] (Agenția Internațională

pentru Energia Atomică)56 Asian Development Bank (2009), Asian Development Outlook 2009, Growth Amid Change, Hong Kong,

China, pp. 68 - 70

39

Page 40: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

3.3 Participarea Chinei la grupări economice integraționiste. Impactul asupra relațiilor comerciale regionale

În ceea ce priveşte participarea la acorduri comerciale preferențiale bilaterale, China a

încheiat până în prezent cinci astfel de acorduri: în 2003, cu Hong-Kong-China, Macao şi Thailanda,

iar, în 2005, cu Chile şi Niger.

China a început să participe la reuniunile Asociației Națiunilor Unite din Asia de Sud-Est

(ASEAN) încă din 1997, alături de Japonia şi Coreea de Sud, într-o primă etapă discuțiile

concentrându-se asupra problemelor financiare din regiune. China este, de altfel, parte la Inițiativa

de la Ching Mai, participând la rețeaua asiatică de angajamente bilaterale de credite SWAP. Până în

prezent au avut loc deja 10 întruniri ASEAN+China.

La data de 4 noiembrie 2002, la Phnom Penh, a fost încheiat Acordul-cadru pentru cooperare

economică lărgită ASEAN-China, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2003, unul dintre obiectivele

principale ale acestuia fiind crearea unei zone de liber-schimb ASEAN-China. În domeniul

liberalizării comerțului cu bunuri, produsele sunt împărțite în trei categorii:

- produse cu regim normal – taxele vamale fiind reduse sau eliminate în perioada 2005 –

2010 pentru ASEAN-6 şi China şi în perioada 2005 – 2015 pentru Vietnam, Laos, Myanmar,

Cambodgia.

- produse sensibile – taxele vamale urmând a fi eliminate sau reduse după calendare stabilite

de comun de acord, tot în comun acord urmând a fi stabilit şi numărul maxim al acestora.

- produse din programul de liberalizare accelerată (early harvest): animale vii, carne, peşte,

produse lactate, alte produse de origine animală, arbori, legume, fructe şi nuci.

Ulterior, în cadrul celui de-al 12-lea summit al ASEAN, care s-a desfăşurat la Cebu, în

Filipine, în perioada 9 – 15 ianuarie 200757, a fost încheiat acordul cu privire la comerțul cu

serviciile, acesta intrând în vigoare din iulie 2007.

57 www.aseansec.org/19346.html, [accesat la 05.05.2011, ora 18.45]

40

Page 41: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Tabelul nr. 3.1 „Triunghiurile de creştere” din Asia, la care participă China

„Triunghiul de creştere”

Anul

înființării/la

nsării ideii

Membri Caracteristici

1. SCT („triunghiul de

creştere al Chinei de Sud”Anii '80

China (Guangdong58,

Fujian, Hong-Kong China,

Taiwan)

- regiune metropolitană extinsă;

- cooperare „de facto”, în cadrul sectorului

privat

2. GMS (Subregiunea

Mekongului – „hexagon de

creştere”) Include mai mulți

poli de creştere Yunnan-

Laos-Mynamar-Thailanda

(turism), Cambodgia-Laos-

Mynamar-Thailanda-

Vietnam

1992

Cambodgia, China –

provincia Yunnan, Laos,

Myanmar, Thailanda,

Vietnam

- cooperare în vederea exploatării în comun

a resurselor naturale (inclusiv Mekong), şi

dezvoltarea infrastructurii;

- în subregiunea formată din Yunnan

(China), Laos, Myanmar şi Thailanda s-a

dezvoltat în special turismul;

- Banca Asiatică de Dezvoltare, partener al

GMS, sprijină dezvoltarea de coridoare

economice în cadrul GMS, în prezent fiind

proiectată dezvoltarea coridorului Est-Vest,

incluzând o şosea de 1.450 km, care va face

legătura între Marea Andaman şi Marea

Chinei de Sud

3. MCG (cooperare

economică Mekong-Ganga

– heptagon de creştere)

2000 GMS+India

- în prezent, cooperarea se concentrează în

domeniile: turismului, cultură, educație şi

transport, în vederea constituirii unei baze de

cooperare în domeniul comerțului şi al

investițiilor.

4. Delta Fluviului Perlelor

(9+2)2003

Guangdong, Fujian,

Jiangxi, Hunan, Guangxi,

Hainan, Guizhou, Yunnan,

Sichuan, plus Hong-Kong-

China şi Macao

- Regiune metropolitană extinsă

5. TREDA (Zona de

dezvoltare economică a

Fluviului Tumen)

(1989)

Proiect

Provincia Jilin din China,

Siberia din Rusia şi Coreea

de Nord, plus Coreea de

- perspective incerte, datorită tensiunilor

politice. Pe de o parte, dezvoltarea

proiectului poate conduce la detensionarea

58 Primele zone economice speciale din China au fost create în Guangdong (Shenzhen, Shantou, Zhuhai) şi Fujian (Xiamen)

41

Page 42: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Sud, Mongolia şi Japonia

relațiilor din regiune, însă, pe de altă parte,

un eventual eşec al cooperării poate genera

tensiuni mai ample;

- programul Națiunilor Unite pentru

Dezvoltare ia parte la proiect din 1991

6. Marea Galbenă Proiect

Bohai din China, porțiuni

din Kyushu şi Yamaguchi

din Japonia

- perspective incerte, din cauza tensiunilor

politice

7. Marea Japoniei Proiect

Japonia, Rusia, China,

Coreea de Sud, Coreea de

Nord

Perspective incerte, din cauza tensiunilor

politice.

(Sursa: Kaikazu, H., Growth Triangles in ASEAN. New approaches to regional cooperation, GSID Nagoya University,

2010, p. 45)

În afară de liberalizarea comerțului şi investițiilor şi cooperarea în sectorul serviciilor (în

special în sectorul financiar şi turism), printre domeniile de interes comun se numără şi: agricultura,

produsele din domeniul tehnologiilor informaționale, dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea

bazinului Mekong.

Dezvoltarea bazinului Mekong este prioritară pentru China, aceasta participând la „triunghiul

de creştere”59 din subregiunea unită a Mekongului.

În total, China participă la patru „triunghiuri de creştere”: triunghiul de creştere al Chinei de

sud, Subregiunea Lărgită a Mekongului, Cooperarea Economică din regiunea Mekong-Gaga şi Delta

Fluviului Perlelor. În acest sens, perspectivele sunt incerte, în special datorită tensiunilor politice

care încă mai există, tensiuni care au fost prezentate pe parcursul capitolului anterior.

Adăugând şi participarea Chinei la Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC),

alături de formele de cooperare prezentate anterior, putem concluziona că, în paralel cu dezvoltarea

economică a Chinei şi reducerea decalajelor care o mai despart de SUA, Japonia şi Germania, China

începe să se implice tot mai mult în procesul de integrare regională din Asia-Pacific.

***

59 O formă de integrare aparte în Asia o reprezintă „triunghiurile de creştere”, care sunt o formă de cooperare regională transfrontalieră, în baza dotărilor diferite cu factori de producție ale economiilor participante, în scopul reducerii disparităților existente între nivelurile de dezvoltare ale regiunilor Asiei. Pentru constituirea de „triunghiuri de creştere” este necesară existența unui complex de factori: complementarități economice între regiunile participante (dotare diferită cu factori de producție), proximitatea geografică şi, în majoritatea cazurilor, angajamentul politic al guvernelor.

42

Page 43: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

Concluzionând, tensiunile politice din Asia de Est, Sud-Est şi Sud persistă, ceea ce constituie

o frână în calea adâncirii integrării regionale. Însă, în ciuda gradului redus de integrare

instituționalizată în Asia (unde cea mai „avansată” formă de integrare este zona de liber schimb a

Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est şi zona de liber schimb a Asiei de sud), comerțul cu

produse intermediare între economiile emergente a cunoscut un trend crescător.

Comerțul intraregional este în mare parte rezultatul desfăşurării operațiunilor de asamblare în

țări asiatice cu costuri reduse ale forței de muncă, în paralel cu producerea de componente în țări cu

costuri mai ridicate ale forței de muncă. Ng şi Yeats60 notează că legăturile economice şi

interdependențele între economiile est-asiatice s-au întărit în ultimele două decenii. Toate aceste

aspecte evidențiază că Asia-Pacific este regiunea în dezvoltare cu cele mai mari perspective de

lărgire şi adâncire a integrării regionale în secolul 21.

Aşadar, mizând în continuare pe exporturi şi atragerea de fluxuri de investiții străine directe,

iar, mai recent, pe dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterale cu state deținătoare de resurse

naturale, precum şi cu state reprezentând (sau având un potențial să devină) principalele piețe de

desfacere, participând la grupări economice integraționiste, punând un accent tot mai mare pe

cercetare-dezvoltare, intensificând dezvoltarea infrastructurii în centrul şi vestul țării şi încercând să

diminueze fenomenul de polarizare socială şi dezechilibrele ecologice, China are potențialul de a

deveni în următoarele decenii cea mai mare putere economică pe plan mondial. Ne punem întrebarea

retoric: va deveni secolul 21 secolul Chinei, deci al Asiei?

60 Francis, Ng., Yeats, Al, Major trends in Asia, în revista Policy Research 3084, iunie, 2010, Washington World Bank

43

Page 44: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

CONCLUZII

Rezultatele înregistrate de China în domeniul schimburilor comerciale internaționale s-a

datorat, în mare parte, atragerii de investiții străine directe (ISD) orientate spre export, prin

dezvoltarea de zone libere, zone de procesare a exporturilor, zone economice speciale, zone

naționale de dezvoltare economică şi tehnologică şi parcuri industriale. Tigrii asiatici din prima

generație (Coreea de sud, Hong-Kong-China, Singapore şi Taiwan) au atras, la rândul lor, fluxuri

însemnate de ISD, însă, ca putere economică măsurată prin PIB, populație, suprafață, resurse,

aceştia sunt depăşiți cu mult de China şi India.

În domeniul schimburilor comerciale internaționale, se remarcă o creştere continuă a ponderii

comerțului intraregional şi a celui industrial în schimburile totale ale economiilor asiatice, în

principal în baza intensificării cooperării şi integrării regionale. Companiile multinaționale din

regiune sunt înclinate să se implice în producția în aval şi amonte, iar ponderea exporturilor în

vânzări este mai ridicată decât în alte regiuni ale lumii. Totuşi, legăturile comerciale cu alte

economii, în special America de Nord sau UE continuă să fie puternice.

În prezent, China are rolul de motor al întregii regiuni şi chiar al comerțului internațional,

depăşind ponderea tigrilor asiatici din a doua generație în comerțul mondial în 2001 şi ponderea

Japoniei în comerțul mondial în 2004, ponderea Germaniei şi a tigrilor asiatici din prima generație

în 2009 şi depăşirea ponderii asiatici în ansamblu şi a SUA în 2010.

Există experți internaționali care consideră China ca pe o amenințare pentru celelalte

economii din regiune, subliniind că aceasta va ajunge să domine producția şi comerțul la toate

tipurile de produse manufacturate, de la cele intensive în forță de muncă (textile, îmbrăcăminte,

încălțăminte, articole de voiaj), la cele intensive în capital şi tehnologie. Există însă şi experți care

consideră că poziția Chinei în schimburile comerciale regionale va avea efecte negative asupra

economiilor cu venituri mici, specializate în producția de produse manufacturate intensive în forță

de muncă şi alte bunuri de consum (Cambodgia, Laos, Myanmar, mici economii din Asia de Sud,

chiar şi Indonezia, Filipine, Thailanda, Vietnam), însă efectele vor fi pozitive pentru economiile cu

venituri ridicate din Asia, exportatoare de bunuri de capital şi alte produse intensive în tehnologie

(în special Japonia şi tigrii asiatici din prima generație). Însă, faptul că economia chineză este

complementară cu restul Asiei, fie în materie de produse intensive în resurse naturale, fie în produse

intensive în capital uman şi tehnologie, ceea ce se reflectă şi în participarea la rețele regionale de

44

Page 45: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

producție, face ca efectul net al creşterii economice chineze şi al participării sale tot mai intense la

schimburile comerciale internaționale să fie pozitivă pentru economiile asiatice.

Îmbunătățirea nivelurilor de productivitate, contribuția la creşterea competitivității, va

impulsiona în continuare integrarea regională prin comerț în zona Asia-Pacific. Datorită participării

economiilor asiatice la grupări economice integraționiste şi acorduri de liber-schimb, dezvoltării

rețelelor de producție regionale şi preluării de către China a rolului de motor al întregii economii

asiatice, comerțul intraregional a ajuns, treptat, la o pondere de 52% din schimburile comerciale ale

Asiei.

Analizând evoluția balanței comerciale a grupului economiilor emergente, se evidențiază

faptul că balanța comercială cu bunuri este puternic excedentară, în timp balanța comerțului cu

servicii este deficitară, ceea ce subliniază că serviciile joacă un rol secundar în aceste economii.

Dezvoltarea Chinei impulsionează şi va continua să impulsioneze în special economiile

emergente din Asia prin puternica integrare regională, însă şi Japonia chiar şi restul lumii, deşi

decalajele între diferitele regiuni din China, precum şi presiunile asupra mediului înconjurător se vor

menține şi în deceniu ce va urma. Însă, tocmai aceste decalaje între diferitele regiuni ale Chinei îi

vor permite să înregistreze ritmuri ridicate de creştere pe termen lung.

Estul Chinei, cu o infrastructură ridicată, cu un capital uman ridicat, cu o serie de centre de

cercetare-dezvoltare impulsionează fluxurile de ISD de intrare şi exporturile, care la rândul lor

generează un ciclu virtuos al creşterii. Vestul Chinei este la polul opus. Însă, pe măsură ce vestul

Chinei va înregistra progrese în domeniul infrastructurii şi al capitalului uman, cu un sprijin puternic

din partea guvernului, noile tehnologii vor putea fi asimilate şi în vest. Rolul major al Chinei de

motor al întregii Asii se poate astfel menține atâta timp cât nici un şoc major nu va anula avantajele

competitive şi comparative deținute în prezent de China. Deşi gradul actual de integrare economică

în Asia rămâne la nivelul de „triunghiuri de creştere” şi zone de liber-schimb, tendințele actuale

înregistrate în domeniul integrării asiatice evidențiază regiunea Asia-Pacific drept regiunea în

dezvoltare cu cele mai mari perspective de lărgire şi adâncire a integrării regionale în secolul 21.

Ca o concluzie finală, analiza economică din lucrare evidențiază rolul jucat de China în

dezvoltarea schimburilor comerciale regionale şi chiar internaționale. Mizând în continuare pe

exporturi şi atragerea fluxurilor de investiții străine directe, pe participarea la grupările economice

integraționiste, pe diminuarea fenomenului de polarizare socială şi dezechilibrele ecologice, China

are potențialul de a deveni în următoarele decenii cea mai mare putere economică pe plan mondial.

Ne putem întreba retoric: va deveni secolul 21 secolul Chinei (deci al Asiei)? – numai timpul ne va

putea oferi răspunsul la această întrebare.

45

Page 46: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

1. Bădulescu, V.V., Tratat de politică comercială, Editura Scrisul Românesc, Bucureşti, 1945

2. Csillaghy , J., Integration economique internationale et differenciation regionale, Editura

Editions de L'Epargne, Paris, 1965

3. Denton, G.R., Economic Integration in Europe, Editura Weidenfeld & Nicolson, Londra,

1969

4. Deutsch, K.W., Communication Theory and Political Integration, Editura J.P. Lippencott

and Co., Philadelphia, 1964

5. Dobrescu, E.M., Integrarea economică, ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Wolters

Kluwer, Bucureşti, 2010

6. Dufour, J.L., Crizele internaționale, Editura Corint, Bucureşti, 2002

7. Ghibuțiu, A., Globalizarea economiei mondiale şi implicații pentru sistemul comercial

internațional – Conjunctura economiei mondiale, I.E.M, București, 1993

8. Goodhart, Ch., Illing, G., Financial Crisese, Contagion, and the Lender of Last Resort, ediția

a III-a, Editura Oxford University Press, Marea Britanie, 2010

9. Guernier, M., Tiers Monde: Trois Quarts Du Monde, Rapport Au Club De Rome, Editura

Dunod, Paris, 1990

10. Haas, E.B., International Integration: The European and the Universal Process,

International Organization 15, 1961

11. Jones, Ch., Introduction to economic growth, ediția a II-a, Editura W.W. Norton & Company

ltd., New York, 2002

12. Kaikazu, H., Growth Triangles in ASEAN. New approaches to regional cooperation, GSID

Nagoya University, 2010

13. Lindberg, L.N., Integration as a Source of Stress on the European Community System,

International Organization 20, 1966

14. Maillet, Gh.P., Jefrey, D.L., Christianity and Literature: Philosophical Foundations,

Integrations Series, Editura Academic, San Francisco, 2011

15. Meade, J.E., Liesner, H.H., Wells, S.J., Case Studies In European Economic Union. The

Mechanics of Integration, ediția a V-a, Oxford University Press, Londra, 1992

16. Moca, Gh., Dreptul organizațiilor internaționale, Editura Arta, București, 2000

46

Page 47: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

17. Moisuc, Ct. (coord.), Economie internațională II. Relații economice internaționale, Editura

Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2001

18. Myrdal, G., Economic theory and underdeveloped regions, Editura Hutchinson, Londra,

1957

19. Oehler-Şincai, Puterea comercială a Asiei – analiza grupurilor economiilor emergente

asiatice, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2008

20. Scitovski, T., Money and the Balance of Payments. Editura RandMcNally, Londra, 1969

21. Shafaeddin, M., The Role of China in Regional South-South Trade in Asia-Pacific: Prospects

for industrialization of the low-income countries, Multi-year Expert Meeting on International

Cooperation: South–South Cooperation and Regional Integration 23–25 February 2011,

Institute of Economic Research, University of Neuchatel, p. 25

22. Suian, P., Integrarea vest-europeană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995

23. Tinbergen, J., International economic integration, 2nd edition rev., Editura Elsevier,

Amsterdam, 1965

Articole:

1. Balassa, B., Trade Creation and Trade Diversion in the European Common Market, în

revista The Economic Journal, vol. 77, 1967, pp. 1–21

2. Bulard, M., Progres et inegalite – La Chine aux deux visages, articol publicat în Le

Monde Diplomatique, Paris, 2005, pp. 34 - 38

3. Francis, Ng., Yeats, Al, Major trends in Asia, în revista Policy Research 3084, iunie,

2010, Washington World Bank

4. Lipsey, R.G., Lancaster, K., The General Theory of Second Best, The Review of

Economic Studies, 24(1), pp. 11–32. Reprinted in Robert E. Kuenne, 2000

5. Negescu, D., Spre o tripolarizare a comerţului mondial, Tribuna Economică, nr.

15/1995, p. 28

6. Oehler-Şincai, M., Cine face jocurile în Asia?, articol publicat în revista Lumea, nr. 11

(176), noiembrie 2007, pp. 30 34

7. Perroux, Fr., Intégration économique. Qui intègre? Au bénéfice de qui s'opère

intégration?, în revista Économie appliquée XIX (3-4), Paris, 1966, pp. 389-414

Site-uri web:

1. http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Gottfried_Haberler, [accesat la 10.03.2011,

ora 12.34]

47

Page 48: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

2. http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_integration, [accesat la 10.03.2011, ora 13.24]

3. http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=5281480,

[accesat la 12.03.2011, ora 17.23]

4. http://europa.eu/pol/cust/index_fr.htm, [accesat la 15.03.2011, ora 17.56]

5. http://www.unescap.org/about/index.asp, [accesat la 22.04.2011, ora 14.34]

6. http://www.unescap.org/about/committee_mpd.asp, [accesat la 22.04.2011, ora 17.45]

7. http://www.unescap.org/about/committee_ict.asp, [accesat la 23.04.2011, ora 09.23]

8. http://www.adb.org/About/, [accesat la 25.04.2011, ora 12.34]

9. www.sectsco.org, [accesat la 28.04.2011, ora 12.31]

10. www.cfr.org/publication/13593/ (Consiliul pentru Relații Externe, SUA)

11. www.iaea.org/news/center/central_asia.html, [accesat pe 23.04.2011, ora 18.45] (Agenția

Internațională pentru Energia Atomică)

12. http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?

id_tip_categorie=1&&id_categ=12&id_revista=5435&id_nr_revista=145&mod=arhiva,

[accesat la 15.03.2011, ora 18.23]

13. http://www.indexmundi.com/china/investment_%28gross_fixed%29.html, [accesat la

28.04.2011, ora 12.34]

14. http://www.indexmundi.com/china/inflation_rate_%28consumer_prices%29.html,

[accesat la 29.04.2011, ora 12.10]

15. http://www.indexmundi.com/china/exports.html, [accesat la 29.04.2011, ora 19.23]

16. http://www.indexmundi.com/china/imports.html, [accesat la 29.04.2011, ora 20.32]

17. http://stiri.rol.ro/china-cel-mai-mare-exportator-mondial-din-2009-609177.html, [accesat

la 01.05.2011, ora 12.17]

18. http://financiarul.org/?p=433, [accesat la 01.05.2011, ora 15.23]

19. www.aseansec.org/19346.html, [accesat la 05.05.2011, ora 18.45]

20. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2050.html, [accesat la

06.05.2011, ora 13.23]

Rapoarte şi studii

1. Asian Development Bank Outlook 2007, 2008, 2009

2. Raport UNCTAD 2009

3. Raport UNESCAP 2009

48

Page 49: Particularitati Ale Procesului de Integrare Economica in Asia

LISTA FIGURILOR ŞI TABELELOR

Figura nr. 2.1 Harta ţărilor membre ASEAN...........................................................................27

Figura nr. 2.2 Ţările membre APEC........................................................................................30

Tabelul nr. 3.1 „Triunghiurile de creştere” din Asia, la care participă China.........................41

49